Specificul dezvoltării copilului

Psihologia defineşte dezvoltarea ca întregul traseu ontogenetic al unui

individ, de la naştere până la moarte, motivele şi modurile în care diferite
aspecte ale funcţionării umane evoluează şi se transformă pe parcursul vieţii.
Palierele pe care se desfăşoară dezvoltarea organismului uman sunt:
*Dezvoltarea fizică
În perioada preşcolară, organismul copilului cunoaşte o creştere în
greutate de la aproximativ 14 kg la 22 kg, iar în lungime creşterea este de la
aproximativ 92 cm la 116 cm. Concomitent cu achiziţiile corporale vizibile, se
realizează şi dezvoltarea structurii musculare, scăderea ponderii ţesutului
adipos, osificarea continuă a sistemului osos (care capătă mai multă rezistenţă la
efort şi diverse traume fizice); de asemenea, sistemul epitelial se perfecţionează,
astfel încât pielea capătă un aspect fin şi elastic. Organismul devine mai elastic,
mişcările sunt mai suple.
Preşcolarul învaţă aşezarea şi ţinuta la masă, utilizarea tacâmurilor
(linguriţa, furculiţa, cuţitul) cat şi a altor accesorii – solniţa, şerveţelul de masă
şi învăţarea utilităţii acestora în cadrul comportamentului alimentar. De
asemenea, sunt învăţate diverse conduite asociate comportamentului alimentar,
cum sunt cele verbale: a mulţumi, a cere, ca în timp acestea să fie extinse la
nivelul conduitelor civilizate din cadrul larg social.
Exemplu:
• Subiectul A.O., sex masculin, 5 ani, refuza sa
manance orice fel de mancare gatita in afara de
cateva feluri de ciorba, paine goala, piure de cartofi si
papanasi. Numeroasele eforturi din partea parintilor,
educatoarelor si a psihologului de a incerca sa-l
determine sa manance si alte mancaruri au fost fara
succes. Problema si mai mare o prezinta faptul ca
acest copil refuza chiar si sa guste mancarea,
replicand intotdeauna cu „nu vreau”, „nu-mi place”.
• Alt subiect, D.C., sex masculin, 4 ani, care ne da de
gandit prezinta o lene pe care o manifesa cand vine
vorba de mancare si mananca doar cu o conditie:
„mananc daca imi dai tu”.
Multi alti subiecti au un ritm al mancarii foarte lent deoarece isi gasesc orice
alta activitate sau discutie mai importanta in timpul mesei. Acesti copii, cu
atentionari repetate reusesc totusi sa consume o parte din mancare.
* Dezvoltarea psihologică
 Perioada preşcolară mare (5 – 6/7 ani) se caracterizează printr-o
dezvoltare susţinută a tuturor proceselor cognitive şi reglatorii, prin conturarea
mai fidelă a personalităţii, prin posibilitatea de a interacţiona sistematic cu
diferite medii sociale, prin formarea primelor relaţii sociale stabile în afara
familiei.
După vârsta de 4 ani, memoria devine din ce în ce mai activă şi mai
productivă, fiind mediată şi favorizată de achiziţiile din planul limbajului
verbal. Referindu-se la memorie, o serie de autori au susţinut activismul acestei
în cadrul activităţilor de joc. În joc, copilul intuieşte cerinţa fixării şi conservării
sarcinilor care I se trasează: copilul învaţă poezii şi le reproduce. Reproducerea
are însă unele aspecte care evidenţiază o oarecare rigiditate cognitivă. Astfel,
copilul nu poate continua recitarea unei poezii dacă este întrerupt şi trebuie
reluată poezia de la început. De asemenea, memoria preşcolarului are o
puternică amprentă afectogenă (reţinând cu mai multă uşurinţă evenimentelor
care l-au emoţionat pozitiv sau negativ) şi un caracter concret – intuitiv (specific
stadiului cognitiv în care se află).
Exemplu:
• În momenul în care am avut intentia de a-i învăţa o
poezie, subiectul R.N., refuză să repete alături de
întregul colectiv versurile poeziei, lasând impresia că
nu ştie; în ciuda acestui fapt, dacă este numit să recite
poezia respectivă, o va recita fără probleme din
memorie, chiar dacă poezia nu a fost repetată decât
de 2-3 ori. Acest lucru denotă faptul că are o memorie
excelentă pentru vârsta lui.
*Dezvolarea personalităţii
Bazele personalităţii viitorului adult prind contur în perioada preşcolară,
etapă marcată de „avansarea” unicităţii copilului prin felul de a fi, de a acţiona,
de a interacţiona social, de a simţi. Având o anumită structură temperamentală,
completată de achiziţiile proprii vârstei de până la 3 ani, la nivelul personalităţii
copilului se conturează primele trăsături caracteriale determinate de implicarea
activă în joc, care reprezintă activitatea psihică principală de acţiune
constructivă în munca elaborării se sine. La această vârstă pot fi constatate
însuşiri precum: iniţiativa, independenţa, hărnicia, stăpânirea de sine.
Negativismul se poate manifesta ca formă de dezadaptare socială sau ca formă
de inadaptare socială. Negativismul dezadaptativ apare ca reacţie a
neconcordanţei dintre „inflaţia dorinţelor personale” şi multitudinea situaţiilor
de frustrare şi interdicţie venite din partea adulţilor, în special.
Negativismul de inadaptare este mai puţin zgomotos şi se manifestă ca
dificultate de a participa la activităţile didactice din alt mediu decât în cel din
cadrul familiei.
Exemplu:
• Subiectul A. C., sex feminin, de 5 ani, in ciuda
faptului ca frecventeaza gradinita de 3 ani, continua
sa manifeste frecvent atitudini negativiste. Aceasta nu
accepta pedeapsa de nici o forma desi constientizeaza
ca este vinovat, folosind expresii de genul „lasa-ma in
pace!”, „nu vreau!”, „sa ma lasi!” si ajungand sa
loveasca persoanele cu care se afla in conflict;
manifesta atitudini de respingere fata de educatoare,
colegi, riposteaza la participarea la activitatile
instructiv - educative atunci cand nu ii este pe plac
ceva.
Minciuna la vârsta preşcolară este favorizată de interacţiunea defectuoasă adulţi
– copiii. Conform lui A. Berge, există mai multe tipuri de minciuni, în funcţie
de mobilul care le generează şi de scopul urmărit de către copil:
Minciuna de apărare – apare din teama copilului de a nu fi pedepsit
pentru unele acţiuni întreprinse, având conştiinţa unor acţiuni asemănătoare în
urma cărora a primit coerciţii, corecţii negative din partea adulţilor fără
explicaţii. De aceea, este necesar ca părintii si educatoarele să aibă dialoguri
educative cu copiii pentru a elimina din comportamentul acestora acţiunile care
duc la consecinţe negative, atât pentru el ca persoană, cât şi pentru persoanele
din jur.
Exemplu:
• Fabularea este o cauza des intalnita care favorizeaza
minciuna.
Subiectul M.C., sex feminin, de 5 ani foloseste minciuna de cate ori are ocazie
pentru a scapa de pedeapsa. Desi se insista asupra adevarului, spunandu-i-se
ca va scapa nepedepsit, continua sa nege adevarul, asumandu-si riscul de a fi
pedepsit.
Minciuna de independenţă – apare în situaţiile în care copilul ascunde
adevărul pentru a-şi proteja secretele, libertatea personală
Minciuna de compensaţie – este determinată de dorinţa copilului de a „scăpa”
dintr-o situaţie problemă (de exemplu, izolarea lui de către ceilalţi copii din
grădiniţă).
Minciuna de seducţie – cu scopul de a face impresie pozitivă sau pentru a
atrage atentia si afecţiunea celorlalţi cu orice preţ. Acest gen de minciună apare
frecvent la copiii care provin din familii dezorganizate, cu părinţi divorţaţi,
acesta povestind fiecărui părinte în parte fapte inventate, fabuloase din dorinţa
de a primi dragoste, înţelegere, valorizare.
Exemplu:
• Tot subiectul M.C., apeleaza la minciuni pentru a iesi
in evidenta si pentru a castiga atentia si afectiunea
partenerilor de joaca.
Jocul si activitatile ludice constituie principalele mijloace de dezvoltare,
instruire si insusire de noi cunostinte preferat atat de copi cat si de cadrele
didactice.Principalele tipuri de joc care se regăsesc ca specifice acestei perioade
a dezvoltării sunt:
• Jocurile cu reguli – care sunt, după opinia lui J. Henriot „o instituţie,
implică cooperare, suscită o obligaţie”.
Exemplu:
• Am constatat ca jocul cel mai iubit de copiii din
aceasta grupa este „telefonul fara fir”. Cu toate ca
jocul este preferat si solicitat de intregul colectiv, unii
dintre ei intampina greutati la respectarea regulilor.
Astfel, nu pot sa inteleaga importanta transmiterii
mesajului copilului urmator, ci au tendinta de a-l
comunica inapoi celui de la care l-au auzit.
• Jocul cu subiect – sau jocul cu personaje implică, asemenea jocului
simbolic, atribuirea partenerilor de joacă alte identităţi decât cele reale;
reprezentativ pentru acest tip de joc este „jocul de-a familia”;
• Jocul de mişcare - sau cu ajutorul diverselor obiecte (mingea) contribuie
în mod semnificativ la dezvoltarea abilităţilor motrice, pe de o parte, şi la
dezvoltarea capacităţii de coordonare eficientă între diferiţi stimuli
(realizarea mişcărilor pe fond muzical etc);
Exemplu:
• Aici putem vorbi chiar de jocurile sportive sau chiar
de tipul concursului, cum ar fi: „ratele si vanatorii”,
„cine ajunge primul la floare”,” lantul”,” atinge
clopotelul”,” caluseii”, „ca soldatii” etc.
Problemele cele mai des intalnite sunt nerespectarea randului, pornirea
inaintea semnalului de start, executarea haotica a jocului respectiv
(„broscutele sar in lac”).

• Jocul de construcţii;
Exemplu:
• In cazul jocurilor de constructii cu ajutorul cuburilor
apare problema nerespectarii temei date, astfel, daca
li se cere sa construiasca un castel, ei vor construi un
garaj pentru o masinuta preferata sau in cazul
fetitelor, o cusca pentru catel.
• Jocul de creaţie – care se instalează, de obicei, după producerea unui
eveniment important la care copilul a asistat;
• Jocul dramatic – constă in punerea în act a diferitelor poveşti, basme cu
ajutorul manevrării păpuşilor.
Exemplu:
• Este caracteristic varstei prescolare sa fabuleze,
avand imaginatia foarte bogata sau de multe ori sa isi
doreasca ca acele ganduri sa ia fiinta. Isi doresc mult
sa fie printi si printese din povestile auzite, astfel
fososesc ca personaje papusi, caluti, masinile chiar,
putand sa intre in pielea personajelor. De cele mai
multe ori povestile traditionale sunt modificate,
pastrand o perceptie gresita a povestii, aceasta fiind
rezultatul imaginatiei lor bogate.
• Jocul didactic este iniţiat numai de către adult, scopul fiind acela de a
urmări atingerea unor obiective educaţionale. Elementele joc se împletesc
cu învăţare, reprezintă o formă utilizată în activitatea educativă din
grădiniţă.
Exemple de jocuri didactice pot fi:
 Senzoriale senzoriale, de ghicire, de recunoaştere a unui obiect cu ajutorul
simţurilor: “Ghici ce ai gustat!”; “Spune cum este?”; “Ce poţi spune
despre?”
 Jocuri de analiză perceptivă vizuală, de reconstituire de imagini din bucăţele:
“Loto flori, fructe, păsări, animale”, “Din jumătate – întreg”, “Jocul
umbrelor”.
 Jocuri logice de comparare a obiectelor după criterii date şi de analiză,
descriere, clasificare: “Mare, mic”, “Găseşte locul potrivit!”
 Jocuri gramaticale: “Eu spun una, tu spui multe” (singular-plural), “Spune
al cui este?” (folosirea corectă a genitivului), “Cui trimit scrisoare?”
(folosirea corectă a dativului), “Unde a zburat rândunica? (poziţii spaţiale).
 Jocuri de mişcare: „Cuibul rândunicilor”, „Ursul doarme”, „Ştafeta
uriaşilor” etc.
 Vârsta preşcolară (3 – 6/ 7 ani) a fost multă vreme considerată o etapă
„neimportantă“ din punctul de vedere al achiziţiilor psihologice, un interval de
timp în care copiii nu fac nimic altceva decât să se joace. Cercetările din
ultimele zeci de ani au demonstrat fără îndoială faptul că, de fapt, chiar acest joc
are o importanţă crucială. Într-un fel, jocul copilului echivalează cu „munca
adultului“. Prin joc, copiii îşi dezvoltă abilităţile cognitive şi învaţă noi
modalităţi de interacţiune socială. Aşa se face că etapa preşcolară este una a
schimbărilor semnificative nu doar fizice, ci şi mentale şi emoţionale. Deşi
dezvoltarea fizică, socială, emoţională, cognitivă sau de limbaj se petrec în
acelaşi timp şi nu separat, din considerente didactice vom aborda aceste aspecte
în subcapitole diferite.