Professional Documents
Culture Documents
Rezistenţa termică
termic
Coeficientul global de pierderi termice
Legea lui Ohm (rel. 2.18), utilizată în electrotehnică, este valabilă pentru
un conductor străbătut de un curent electric de intensitate I, datorită unei
diferenţă de potenţial ΔV aplicată la capete. Această lege a fost gândită
pentru elemente liniare şi din acest motiv rezistenţa termică, definită prin
analogie cu rezistenţa electrică, este o mărime care se potriveşte cel mai
bine pentru câmpul termic unidirecţional.
134
are aceeaşi valoare în toate punctele, caracterizând elementul din punct
de vedere termic, atât local cât şi pe ansamblu.
suprafeţe
intermediare
suprafaţa
qsi q1 q2 q3 qse Φ
interioară Φ
Ti Tsi
suprafaţa
exterioară
Tse Te
135
(interior)
flux termic unitar
maxim
(exterior)
Fig. 5.2. Variaţia fluxului termic unitar la colţul pereţilor (sezonul rece)
∆T
Rj =
qj (5.1)
unde: qj – fluxul termic unitar într-un punct curent „j” al elementului (W/m2);
136
ΔT – diferenţa de temperatură între aerul interior şi exterior (ºC).
137
rezistenţă termică maximă rezistenţă termică minimă
în zona termoizolaţiei
138
rezistenţă termică mare
în zona termoizolaţiei
Un perete exterior cu alcătuire mai complicată este cel din Fig. 5.7,
constituit dintr-un panou din lemn cu izolaţie din vată minerală. În Fig. 5.8
este redată harta rezistenţelor termice locale, determinate în acelaşi mod
ca în exemplul anterior, fiind evidenţiate zonele cu rezistenţă scăzută din
dreptul montanţilor din lemn (nuanţele închise).
139
EXTERIOR
scânduri şipci orizontale şipci verticale strat aer
24.8
40 40
INTERIOR
rezistenţă rezistenţă
termică mare termică mică
A.∆T
R=
Φ (5.2)
140
A – aria suprafeţei traversate de căldură (m2).
141
atentă se poate observa că la majoritatea tipurilor de punţi termice se
întâlneşte această particularitate a geometriei: aria suprafeţei interioare
este diferită de cea a suprafeţei exterioare.
Pentru colţul din Fig. 5.2 (alcătuit dintr-un singur material), în cazul în care
căldura traversează elementul de la interior spre exterior (iarna), conform
relaţiei 5.2 rezistenţa termică la suprafaţa interioară va fi minimă, deoarece
aria interioară este minimă, restul termenilor din rel. 5.2 fiind constanţi în
condiţii termice date. Pe măsură ce căldura traversează elementul spre
exterior, rezistenţa termică specifică va fi din ce în ce mai mare, întrucât
aria străbătută de acelaşi flux termic se măreşte (Fig. 5.10.a). La un
moment dat, pe o anumită suprafaţă intermediară, rezistenţă termică
devine egală cu cea unidirecţională (din câmpul curent). Dincolo de
această suprafaţă, spre exterior, valorile rezistenţei vor creşte în
continuare, depăşind valoarea rezistenţei termice unidirecţionale. Valoarea
cea mai mare a rezistenţei este la suprafaţa exterioară, cu arie maximă.
142
a izoterme suprafaţa exterioară
(arie maximă)
m
o
suprafaţa interioară
(arie minimă) n suprafaţă
intermediară
ol
iti
z
ar
e
suprafaţa exterioară
izoterme (b (arie minimă)
b
et
o
n)
suprafaţa interioară
(arie maximă) suprafaţă
intermediară
143
• coeficienţi de conductivitate termică (3 variante): λ = 0.50, 1.00
şi 2.00 W/mºC;
• coeficienţi de transfer termic de suprafaţă: αi = αe =10,0 W/m2 ºC
a
30 10
A
140 140
20
b c
suprafaţa interioară
suprafaţa exterioară
120
B C
24
24 120 120 24 120
144
curent (pct. A, B, C) curent
1 2 3 4 5 6
0.50 51.10 50.00 12.7 15.0
a 1.00 81.67 80.00 9.38 12.0
2.00 116.7 114.3 6.37 8.56
0.50 56.99 58.82 8.72 14.1
b 1.00 88.47 90.91 4.94 10.9
2.00 122.8 125.0 1.51 7.50
0.50 58.25 58.82 13.2 14.1
c 1.00 90.49 90.91 10.9 10.8
2.00 125.7 125.0 8.79 7.50
• valorile fluxului termic unitar mediu în zona punţii sunt mai mari
decât cele ale fluxului unitar în câmp curent, conform Tabelului 5.1,
145
coloanele 3 şi 4;
• valorile fluxului termic unitar mediu în zona punţii „b” sunt mai mici
decât cele ale fluxului unitar în câmp curent (Tabelul 5.1, coloanele
3 şi 4), ceea ce indică, în mod neaşteptat, faptul că pierderile de
ale punţii (inclusiv zona sa de influenţă) sunt mai mici decât
pierderile termice din câmpul curent, ridicându-se întrebarea dacă
acest domeniu poate fi considerat punte termică.
În cazul punţii termice de tip „c” rezistenţa termică specifică, atât cea
raportată la suprafaţa interioară cât şi cea corespunzătoare suprafeţei
exterioare, sunt mai mari decât rezistenţa termică în câmp curent, pentru
146
coeficienţii de conductivitate termică în intervalul 0,50…1,0 W/m°C. Pentru
coeficientul de conductivitate termică de 2,0 W/m°C rezistenţa raportată la
suprafaţa interioară este mai mare decât rezistenţa termică în câmp
curent, iar rezistenţa la suprafaţa exterioară este mai mică decât aceea din
câmpul curent. Deoarece rezistenţa termică specifică raportată la
suprafaţa interioară este mult mai mare decât rezistenţa unidirecţională,
este mai firesc în acest caz să se lucreze cu suprafaţa exterioară.
Acest mod de lucru este cu atât mai natural cu cât este întâlnit şi în cadrul
147
altor clase de fenomene. De exemplu, debitul global al unui fluid ce curge
printr-o conductă cu diametru variabil este condiţionat de debitul în zona
cea mai îngustă, de arie minimă. De asemenea, se poate lua în
considerare analogia între rezistenţa termică a unui element cu suprafeţe
inegale şi rezistenţa mecanică a unei bare cu secţiune variabilă, supuse la
întindere. Capacitatea portantă de ansamblu a barei este dictată de
capacitatea portantă a zonei mai slabe, cu arie minimă.
Pe de altă parte s-a observat faptul că în variantele „b” şi „c” fluxul unitar
mediu este mai mic decât cel din câmpul curent, deci pierderile de căldură
în zona acestor punţi sunt mai mici, ceea ce ridică un semn de întrebare
asupra caracterului de punte termică a acestor domenii.
148
Prin prisma celor arătate se poate adopta, de exemplu, următoarea
definiţie:
Domeniul „b” este traversat de o cantitate mai mică de căldură decât cea
pierdută prin câmpul curent, dar deoarece temperaturile pe suprafaţa
interioară în zona colţului (Fig. 5.11, pct. B) sunt mult mai mici decât cele
din câmp curent, trebuie admis că şi acest tip de domeniu constituie o
149
punte termică.
După cum s-a arătat anterior, la elementele omogene sau alcătuite din
straturi continui şi paralele cu suprafeţele elementului, fluxul termic este
unidirecţional şi constant, rezistenţa termică fiind de asemeni constantă.
Practic, această situaţie se regăseşte rar în cazul elementelor anvelopei
clădirilor. De regulă, aceasta conţin zone neomogene prin care căldura se
propagă după două sau trei direcţii, câmpul termic fiind în acest caz plan
sau spaţial.
150
În astfel de zone pot exista materiale cu coeficient de conductivitate
termică mai mare decât în restul elementului (câmpul curent) şi/sau zone
în care geometria elementului se modifică. Ambele situaţii au drept urmare
o majorare semnificativă a pierderilor de căldură.
151
secţiunea transversală a punţii fiind constantă pe toată lungimea
acesteia; de exemplu, stâlpişorii şi centurile înglobate în pereţii din
zidărie constituie punţi termice liniare;
stâlpişor beton
perete zidărie
centură beton
placă beton
152
baza unui calcul unidirecţional în câmp curent”. În legătură cu această
definiţie trebuie aduse câteva precizări.
1 Φ'
U' = = (5.3)
R' A ΔT
unde: Φ’ – fluxul aferent ariei A prin care are loc transferul termic (W);
153
perete zidărie punte termică
liniară
placă beton
centură beton
Φ' Φ + ∆ Φ Φu ∆Φ
U' = = u = + (5.4)
A.∆T A.∆T A.∆T A.∆T
Φu
U= ⇒ Φ u = U. A. ΔT (5.5)
A. ΔT
154
a
Φ’
B
b ℓ
c
Φu B ΔΦ
ℓ
ℓ
Φu ΔΦ U.A. ΔT ΔΦ.
U' = + = + =
A. ΔT A. ΔT A. ΔT A. ΔT.
(5.6)
ΔΦ 1 ΔΦ
=U+ = +
. ΔT A R . ΔT A
155
ΔΦ
Dacă se face notaţia =ψ , relaţia 5.6 devine:
. ΔT
1 ψ.
U' = + (5.7)
R A
Φu ΔΦ U.A. ΔT ΔΦ ΔΦ 1 ΔΦ 1
U' = + = + =U + = +
A. ΔT A. ΔT A. ΔT A. ΔT A. ΔT R ΔT A
(5.8)
ΔΦ
Cu notaţia = χ , relaţia 5.8 se poate scrie:
ΔT
1 χ
U' = + (5.9)
R A
c. Cazul general
1 ∑ψ. ∑χ
U' = + + (5.10)
R A A
156
Rezistenţa termică specifică corectată R’ se obţine prin inversarea
coeficientului de transfer termic corectat U’:
1 1
R' = =
U' 1
+
∑ψ. ∑χ
+
(5.11)
R A A
ψ=
ΔΦ ∆Φ
. ΔT (5.12) χ=
∆T (5.13)
157
unidirecţională) în care este situată puntea.
dQ
I= (5.14)
dτ
158
b) Densitatea de curent
c) Rezistenţa electrică
Toate aceste dependenţe pot fi exprimate prin relaţie 5.16, valabilă pentru
orice conductor metalic omogen cu secţiune constantă:
Re =ρ (5.16)
S
159
se poate scrie sub forma:
τ – timpul (h);
d – grosimea elementului (m).
U V1 − V2 1 S (V1 − V2 )
I= = =
Re ρ (5.19)
ρ
S
160
Câmp termic Câmp electric
Grosimea elementului d Lungimea conductorului ℓ
Temperatura T Potenţialul electric V
Diferenţa de Diferenţa de potenţial
ΔT U = ΔV
temperatură (tensiunea)
Conductivitatea termică λ Inversul rezistivităţii electrice 1/ ρ
Fluxul termic Φ Intensitatea curentului electric I
Fluxul termic unitar q Densitatea de curent j
Rezistenţa termică R Rezistenţa electrică Re
1 d
Re =ρ → R= (5.20)
S λ S
Din relaţia 5.18 rezultă:
În concluzie:
∆T 1 Φ
R=
Φ
U=
R
=
∆T
(5.23)
161
definiţie 5.23 se pot deduce expresii de calcul pentru rezistenţa termică
unidirecţională şi pentru rezistenţa termică specifică corectată.
• conducţie:
∆T ∆T 1 d
R= = =
Φ S .∆T S λ (5.24)
λ
d
• convecţie + radiaţie:
∆T ∆T 1 1
R= = = (5.25)
Φ α.S.∆T S α
1 d
1 +∑ j + 1
R= (5.26)
S αi j λj αe
Φu
U= ⇒ Φ u = U. Δ T (5.27)
ΔT
162
În consecinţă, pentru un element ce conţine o singură punte termică
liniară, se poate scrie:
Φ' Φ + ∆Φ Φu ∆Φ U. ΔT ΔΦ. ΔΦ
U' = = u = + = + =U+ (5.28)
.∆T ∆T ∆T ∆T ΔT ΔT. . ΔT
ΔΦ
Cu notaţia =ψ , relaţia 5.28 devine:
. ΔT
Φ u ΔΦ U. ΔT ΔΦ ΔΦ
U' = + = + =U+ (5.30)
ΔT ΔT ΔT ΔT ΔT
ΔΦ
Cu notaţia = χ , relaţia 5.30 se poate scrie:
ΔT
U' = U +χ (5.31)
c. Cazul general
163
1 1
R' = = (5.33)
U' U +∑ψ. +∑χ
• modelarea numerică;
• metoda coeficienţilor de transfer termic liniari şi punctuali;
• metode simplificate, bazate pe fragmentarea domeniului în straturi;
• metode bazate pe cunoaşterea câmpului termic.
164
Avantajul major al metodei este acela că înlocuieşte modelarea numerică
spaţială a unor domenii complexe cu modelarea, de regulă plană, a unor
zone de mici dimensiuni (punţile termice).
165
variante), este dat coeficientul de transfer termic liniar şi valoarea
temperaturii minime pe suprafaţa interioară.
166
Problema care se pune este cât de extins trebuie să fie domeniul luat în
considerare. Principial, în cazul punţilor termice liniare trebuie considerate
porţiuni de o parte şi de alta a punţii, suficient de extinse pentru a depăşi
limitele zonei de influenţă a acesteia, limite ce variază în principal funcţie
de structura punţii. Conform Normativului C 107/3-2005 şi altor reglementări,
o lăţime de cca. 1,2 m a celor două zone adiacente se poate considera
acoperitoare în cazul oricărui tip de punte.
În Fig. 5.15 – 5.17 sunt reprezentate câteva tipuri uzuale de punţi termice liniare
şi modul de apreciere a dimensiunilor domeniului considerat în calcule.
„eliminarea” punţii
(exterior) a. b.
(interior)
1,2 m d 1,2 m d + 2,4 m
167
(exterior) a. b.
(interior)
1,2 m
„eliminarea” punţii
Fig. 5.16. Punte termică la intersecţia dintre peretele exterior şi cel interior
a. domeniul modelat numeric;
b. domeniul fără punte (calcul unidirecţional)
a. b.
3
d
1 2
„eliminarea”
1,2 m (interior) (exterior) punţii
c.
1,2 m d 2≡3
1,2 m 1 1,2 m
Fig. 5.17. Punte termică la intersecţia dintre doi pereţi exteriori – colţ ieşind
a. domeniul modelat numeric; b. modul de „eliminare” a punţii;
c. domeniul fără punte (calcul unidirecţional)
168
Regulile de eliminare prezentate anterior pot fi generalizate pentru
majoritatea tipurilor de punţi. De exemplu, pentru rostul orizontal dintre
două panouri mari prefabricate, se poate proceda conform Fig. 5.18.
a b
beton protecţie
d
termoizolaţie BCA
beton rezistenţă
termoizolaţie PEX
placă beton
armat
beton monolitizare
ΔΦ Φ' − Φ u Φ' Φu
ψ= = = − (5.34)
. ΔT . ΔT . ΔT . ΔT
169
Cu notaţia Φ’/ ℓ = Φ (ℓ – lungimea punţii) şi cu ajutorul relaţiei 5.5 se
obţine:
Φ B Φ A
ψ=
∆T
−
R (5.36) χ=
∆T
−
R (5.37)
(exterior) ψ
(interior)
b ≈ 1,2 m d b ≈ 1,2 m
B ≥ 2.b + d
170
(exterior)
(interior)
ψ1 ψ2
b ≈ 1,2
b ≈ 1,2 m d b ≈ 1,2 m
B1 ≥ b + d/2 B2 ≥ b + d/2
Fig. 5.20. Punte termică la intersecţia dintre peretele exterior şi cel interior
Definirea termenului „B” din relaţia 5.36
(exterior)
ψ1
B1 ≥ b ≈ 1,2 m
ψ2
(interior)
B2 ≥ b ≈ 1,2 m d
171
Ambele modalităţi implică acelaşi volum de calcul, dar prima, bazată pe
relaţiile de definiţie, are următoarele avantaje:
172
Calculul cuprinde următoarele etape:
Ad straturi
Ac fâşii flux
termic
Ab
Aa
3
2
U a1 .A a + U b1 .A b + U c1 .A c + U d1 .A d
- stratul 1: U1 =
Aa + Ab + Ac + Ad
U a 2 .A a + U b 2 .A b + U c 2 .A c + U d 2 .A d
- stratul 2: U2 =
Aa + Ab + Ac + Ad
173
U a 3 .A a + U b3 .A b + U c3 .A c + U d 3 .A d
- stratul 3: U3 =
Aa + Ab + Ac + Ad
λ ij
U ij = (i = a, b, c, d; j = 1, 2, 3)
dj
Ud1
Ud2
Ud3
d
1,2
d+
Uc1
cUc3
Uc2
Ua1
m
3
Ub1
Ub2
Ub3
b
Ua1
Ua2
Ua3
a
1 1 1
R1 = ; R2 = ; R3 =
U1 U2 U3
174
Valoarea minimă a rezistenţei termice se calculează cu relaţia:
R min = R si + R 1 + R 2 + R 3 + R se
Coeficienţii Ui au expresiile:
1 1
Ua = =
- fâşia a: Ra 1 d1 d 2 d 1
+ + + 3 +
α i λ1a λ 2a λ 3a α e
1 1
Ub = =
- fâşia b: Rb 1 d1 d 2 d 1
+ + + 3 +
α i λ1b λ 2 b λ 3b α e
1 1
Uc = =
- fâşia c: Rc 1 d d d 1
+ 1 + 2 + 3 +
α i λ1c λ 2c λ 3c α e
1 1
Ud = =
- fâşia d: Rd 1 d1 d 2 d 1
+ + + 3 +
α i λ1d λ 2d λ 3d α e
175
Media coeficienţilor Ui ponderată cu suprafeţele conduce la:
U a .A a + U b .A b + U c .A c + U d .A d 1
U= ⇒ R max =
Aa + Ab + Ac + Ad U
R min + R max
R' =
2
R max − R min
e = 100
2R '
176
(
Φ=∑α i j Si j Ti −Tsi j ) Φ = ∑αe j S e j (Tse j −Te ) (5.38)
j j
Pot exista situaţii când, deşi rezistenţele termice specifice corectate sunt
superioare valorilor minime necesare (normate), pierderile de căldură
globale ale clădirii se situează peste nivelul admisibil prevăzut de normele
în vigoare. Astfel de cazuri pot să apară atunci când:
177
decât la construcţiile cu forme uzuale;
Φj
∑∆T (5.39)
G= + ca . ρa . n
V
178
ΔT – căderea totală de temperatură, adică diferenţa dintre tempe-
ratura convenţională a aerului interior şi temperatura
convenţională a aerului exterior: ΔT = Ti - Te (ºC sau K);
Relaţia 5.39 poate fi pusă sub o formă mai utilă din punct de vedere al
calculelor practice. Astfel, suma din membrul II se poate scrie:
Φj
Aj
Φj Aj q j .A j Aj Aj
∑ ∆T = ∑ ∆T
=∑
∆T
=∑
∆T
=∑ '
Rj
(5.40)
qj
179
Dacă se ţine seama de valorile căldurii specifice masice a aerului interior
(ca = 1000 Ws/Kg ºC) şi ale densităţii aerului interior (ρa = 1.23 Kg/m3),
termenul al doilea din membrul II al relaţiei (5.39) se poate explicita astfel:
1000 Ws /( KgK )
(c a . ρa ) . n = 1,23 Kg / m 3 . n ≅ 0,34 . n (5.41)
3600
Φj Aj
∑∆T ∑R ' (5.42)
j
G= + c a . ρa . n = + 0,34 . n
V V
180
unde: Ti, Te – temperatura convenţională a aerului interior, respectiv
exterior (ºC);
Tu – temperatura aerului interior din spaţiile adiacente clădirii (ºC).
Aj
∑ R ' τj
(5.44)
G= j +0,34 . n
V
G ≤
G
N
(5.45)
181
Conform definiţiei, coeficientul global de pierderi termice se calculează cu
relaţia:
1
Aj
G1 = ∑ τj (5.46)
V R' j
j
G1 ≤
G1 r
e
f
(5.47)
1 A1 A 2 A 3 A
G1ref = + + +d⋅P + 4 (5.48)
V a b c e
unde:
182
A2 – aria suprafeţelor planşeelor de la ultimul nivel (orizontale sau care fac
cu planul orizontal un unghi mai mic de 60°) aflate în contact cu exteriorul
sau cu un spaţiu neîncălzit, calculată luând în considerare dimensiunile
interax (m2);
183
discontinuă", cu excepţia celor din clasa de inerţie mare.
spitalele etc.
∑m j A j
j (5.49)
Ad
184
∑m j A j Inerţia
j
termică
Ad
Până la 149 mică
De la 150 la 399 medie
De la 400 în sus mare
185
5.6. Studii de caz
5.6.1. Panou prefabricat
a) Definirea geometriei
0.05
2.80
1 1 3 3 1.20
4 0.05
4
4
2 3.60
2 0.05 1.80 0.05
186
b) Identificarea punţilor termice
În cazul pereţilor din panouri mari punţile termice apar în zonele unde
termoizolaţie din câmpul curent al panoului trebuie întreruptă. Întreruperile
sunt necesare pentru a se crea legături între cele două straturi din beton,
stratul de rezistenţă (dispus spre interior) şi cel de protecţie (poziţionat la
exterior). Legăturile se realizează pe conturul panoului, pe perimetrul
termoizolaţie (polistiren 2.4 cm)
golului de fereastră şi în anumite zone din câmpul panoului, reprezentate
cu nervură (beton) în Fig. 5.24.
linii întrerupte
5.0
c) Stabilirea parametrilor geometrici şi fizici ai punţilor
12.5
Conform celor arătate la pct. b), au fost luate în considerare patru tipuri de
8.0
punţi termice liniare, corespunzătoare secţiunilor 1–1... 4–4 din Fig. 5.24.
6.5
Detaliile acestor punţi sunt reprezentate în Fig. 5.25 – 5.28.
strat rezistenţă (beton)
Dimensiunile geometrice ale punţilor au fost extrase din proiectul tip, iar
termoizolaţie (polistiren)
caracteristicile de material (coeficienţii de conductivitate termică) din
strat protecţie
Normativul (beton) sau din fişa tehnică a produsului (Tabelul 5.4).
C 107-2005
strat rezistenţă (beton)
6.5
12.5 8.0
8.0 12.5
6.5
14.0 strat protecţie (beton)
geam dublu (Ug = 3.0 W/m2K)
perete interior (beton) ter termoizolaţie (polistiren)
monolitizare (beton) moi strat rezistenţă (beton)
termoizolaţie (polistiren 2.4 cm) zola
ţie
placă (beton)
Fig. 5.25. Secţiune
(poli 1-1 (rost vertical)
13.0 stire
n)
strat rezistenţă (beton)
187
6.5 8.0 12.5
Z X
termoizolaţie (polistiren)
6.5
8.0
Y
12.5
Z X
188
nervură (beton) strat protecţie (beton)
termoizolaţie (polistiren)
strat rezistenţă (beton)
V1
6.5
L
1
8.0
12.5
5.0
Conductivitat Capacitate
Densitate
Nr e calorică
Material aparentă
crt termică masică
[Kg/m3]
[W/m ºC] [J/Kg ºC]
1 Beton armat 2500 1.74 840
Polistiren
2 20 0.044 1460
expandat
3 Mortar 1800 0.93 840
189
Temperaturile convenţionale de calcul ale aerului interior şi exterior s-au
considerat: Ti = 20 ºC; Te = -15 ºC. Coeficienţii de transfer termic de
suprafaţă: αi = 8 W/m2 ºC, αe = 24 W/m2 ºC.
V1
L1
B = 1.2 + 0.14/2
Φ 1.20
190
modelării, temperaturile ridicate fiind reprezentate cu nuanţe deschise.
În Fig. 5.31 este redat fluxul termic unitar, nuanţele închise reprezentând
valorile mari ale fluxului.
191
Valoarea coeficientului ψ, conform relaţiei 5.36, va fi:
Φ B 41.102 1.27
ψ= − = − = 0.5679 W/mº C
ΔT R 35 2.094
în care:
Φ1 B1 37.262 1.24
ψ1 = − = − = 0.4725 W/m º C
ΔT R 35 2.094
Φ 2 B 2 40.521 1.265
ψ2 = − = − = 0.5536 W/m º C
ΔT R 35 2.094
192
B1 = 1.2 + 0.13/2
V1
L1
Φ1 1.2
B2 = 1.2 + 0.13/2
0.13
1.2
Φ2 1.2
193
Fig. 5.33. Câmpul de temperaturi (rost orizontal)
Φ B 33 .909 1.20
ψ= − = − = 0.3958 W/m º C
ΔT R 35 2.094
B = 1.20 fereastră
1.2 Φ 0.9
0 0
194
Fig. 5.36. Câmpul de temperaturi (glaf)
Φ B 54.014 2.45
ψ= − = − = 0.3733 W/m º C
ΔT R 35 2.094
B = 2 x 1.2 + 0.05
V
1
L
1
195
Fig. 5.39. Câmpul de temperaturi (nervuri)
196
Coeficientul de transfer termic corectat, determinat cu relaţia 5.11:
U' =
1
+
∑ψ . l = 1 + 11.8434
=1.973 W/m 2
ºC
R A 2.094 3.6 ×2.8 - 1.8 ×1.2
1 1
R' = = = 0.5069 m 2 º C/W
U' 1.973
197
5.6.2. Soclul clădirii
Bi
exterior interior
placă pe sol
198
termotehnice ale solului, Normativul C107/5-2005 privind „Calculul
termotehnic al elementelor de construcţii în contact cu solul” admite pentru
coeficientul de conductivitate termică al pământului următoarele valori,
considerate acoperitoare:
I II III IV
-21° -18° -15° -12°
αe = 24 W/m2 °C
Cota stratului invariabil, adoptată la 3.0 + 4.0 = 7.0 m sub cota terenului
sistematizat, reprezintă adâncimea de la care temperatura în teren este
considerată constantă tot timpul anului, având valorile din Fig. 5.42 funcţie
de zona climatică (zona I: 8 ºC; zona II: 9 ºC; zona III: 10 ºC; zona IV: 11 ºC).
199
termice ale plăcii pe sol, la clădiri fără subsol, următoarele relaţii:
ψ=
Φ Bi ∆Tp
− (5.50) U' =
1
=
1 ∆Tp
+
∑ψ
∆T R ∆T R ' R ∆T A
(5.51)
200
Pentru a înţelege comportamentul termic al complexului placă – soclu –
teren, precum şi raţiunea utilizării raportului dintre diferenţele de
temperatură,
în cele ce urmează s-au considerat două variante, prima simplificată iar
cea de a doua (aproape) reală, pentru care s-au studiat caracteristicile
termice prin modelare numerică bazată pe metoda elementelor finite.
exterior interior
1m
2
αe = 24 W/m °C; Te = -15 °C αi = 8 W/m2 °C; Ti = 20 °C
qx = 0 qx = 0
pământ (λ = 2.0 W/m°C) 3.0
10.0 10.0
201
• pe jumătatea din dreapta a laturii orizontale superioare s-a impus o
condiţie de speţa a III-a (Fourier), corespunzătoare microclimatului
interior;
exterior interior
202
exterior interior
81.19
Fig. 5.45. Harta fluxurilor termice unitare (nuanţele închise – flux maxim)
exterior interior
203
exterior interior
A B C
3 1 2
D E F
Puntea termică simplificată din varianta 1 (Fig. 5.43) este diferită de marea
204
majoritate a punţilor, în sensul că nu se datorează unor neomogenităţi
locale constituite din materiale cu conductivitate termică mare, şi nici unei
variaţii a configuraţiei geometrice.
parchet (d = 2.2 cm; λ = 0.23 W/m°C)
placă OSB (d = 2.0 cm; λ = 0.114 W/m°C)
placă beton (d = 10 cm; λ = 1.7 W/m°C)
pernă pietriş (d = 20 cm; λ = 0.7 W/m°C)
pământ compactat (d = 50 cm; λ = 2.0 W/m°C)
perete zidărie (d = 37.5 cm; λ = 0.8 W/m°C)
10.0 0.375
3.0
pământ (λ = 2.0 W/m°C)
20.375
205
exterior interior
exterior interior
Fig. 5.50. Harta fluxurilor termice unitare (nuanţele închise – flux maxim)
206
de la valoarea ΔTp = Ti – Tp la valoarea ΔT = Ti – Te, Tp fiind
temperatura stratului invariabil;
Φ
a αe Te
A αi Ti
qx = 0 qx = 0
m
o
qx = 0 n qx = 0
ol
itiTp
eliminarea punţii z Φu
b αi Ti
ar
qx = e0 qx = 0
(b
et
qx = 0 qx = 0
o
n)
Tp
B
207
Expresia (5.50) prevăzută în Normativul C107/5-2005 pentru calculul
coeficientului liniar de transfer termic al soclului, se poate deduce cu
ajutorul relaţiei de definiţie (5.12):
208
Ca urmare, utilizând şi relaţia de definiţie (5.12), se poate scrie:
∆ Φ1 ∆ Φ2 Φ − Φ u1 Φ 2 − Φ u 2
ψ = ψ1 + ψ 2 = + = 1 + (5.53)
.∆T .∆Tp .∆T .∆Tp
209
Φ1 Φ1 + Φ2 = Φ’
a.
A B C
D E F
b Φ2
Φu1 Φu2
.
A B C
B1 B2
210
Pentru utilizarea practică a relaţiei (5.53) este necesară cunoaşterea
poziţiei punctelor B şi E (Fig. 5.47, 5.52).
• din fluxul termic total Φ’ pierdut prin suprafaţa caldă se scade fluxul
Φ2 pierdut spre pământ şi se obţine Φ1 ce reprezintă fluxul rămas,
pierdut spre aerul exterior;
• pornind din punctul A se face suma fluxurilor pe elemente finite
până se ajunge la valoarea cea mai apropiată de Φ1; poziţia nodului
astfel găsit este cu atât mai apropiată de punctul B cu cât
discretizarea este mai fină.
Φ' Φu Φ + Φ2 Φ + Φu 2 Φ1 Φ2 Φ Φ
ψ= − = 1 − u1 = + − u1 − u 2
. ∆T . ∆T . ∆T . ∆T . ∆T . ∆T . ∆T . ∆T
(5.54)
Φ 1 − Φ u1 Φ 2 − Φ u 2 Φ1 Φ Φ2 Φ
ψ = ψ1 + ψ 2 = + = − u1 + − u2
.∆T .∆Tp .∆T .∆T .∆Tp .∆Tp
(5.55)
211
Egalând ultimii membrii ai expresiilor (5.54) şi (5.55), prin reduceri şi
simplificări succesive se obţine:
(5.56)
Φ1 Φ Φ Φ Φ Φ Φ2 Φ
+ 2 − u1 − u 2 = 1 − u1 + − u2
. ∆T . ∆T . ∆T . ∆T .∆T .∆T .∆Tp .∆Tp
Φ2 Φ Φ2 Φ
− u2 = − u2
. ∆T . ∆T .∆Tp .∆Tp
1 1
Φ2 − = Φu2 1 − 1
∆T ∆Tp ∆T ∆Tp
Φ2 = Φu2
212
1 Φ' Φ + ∆Φ Φu ΔΦ
= U' = = u = + =
R' A. ∆T A. ∆T A. ΔT A. ΔT
U.A. ∆Tp ΔΦ. ∆Tp ΔΦ 1 ∆Tp ψ
= + =U + = +
A. ΔT A. ΔT. ΔT . ΔT A R ΔT A
(5.57)
Dacă există mai multe tipuri de punţi liniare ale plăcii pe sol, relaţia (5.57)
devine:
1
= U' =
1 ∆Tp
+
∑ψ (5.58)
R' R ΔT A
a) Varianta 1
Valorile fluxurilor termice care intră, respectiv ies din domeniul analizat,
obţinute prin modelare numerică, sunt centralizate în Fig. 5.53.
1 d j 1 3.0 4.0
R= +∑ = + + = 2.625 m 2 °C / W (5.60)
αi λ j 8 2.0 4.0
213
5.55 4.45
exterior interior
168.0 A B C
105.5
105.5 – 18.72 = 86.78 s
u
p
ra
fa 18.72
ţa
in
81.19 te
ri
o 18.72
D ar F
ă
(a
Fig. 5.53. Fluxurile termice ce ri
traversează domeniul analizat (W)
e
m
in
i
m
ă)
Pentru o suprafaţă a plăcii de la cota ±0.00, având de exemplu
dimensiunile de 10 x 10 m, rezistenţa termică corectată (în ipoteza că
singura punte termică este cea constituită de perimetrul suprafeţei) va fi:
1 1
R' = = = 1.137 m 2 °C / W (5.61)
U' 0.8792
Utilizând datele numerice din Fig. 5.53, cea de a doua modalitate de calcul
a coeficientului ψ cu ajutorul relaţiei (5.53), conduce la rezultatul din
relaţia (5.62).
214
∆ Φ1 ∆ Φ2 Φ − Φ u1 Φ 2 − Φ u 2
ψ = ψ1 + ψ 2 = + = 1 + =
.∆T .∆Tp .∆T .∆Tp
(105 .5 − 18.72 ) − 3.80952 × 5.55 18.72 − 3.80952 × 4.45
= + =
1 × (20 − (−15)) 1 × (20 − 10) (5.62)
= 1.87535 + 0.176764 = 2.05211 W/m °C
• din fluxul total pierdut prin pardoseală (105.5 W) s-a scăzut fluxul
pierdut spre pământ (18.72 W); se obţine 105.5 – 18.72 = 86.78 W
ce reprezintă fluxul rămas, pierdut spre aerul exterior;
Punctul E (Fig. 5.47 şi 5.53) desparte zona prin care se pierde căldură de
la suprafaţa stratului invariabil spre exterior, de zona în care se primeşte
căldură de la suprafaţa BC (E se găseşte pe poziţia nodului în care
componenta verticală a fluxului termic unitar schimbă semnul).
1 1
R' = = = 1.076 m 2 °C / W (5.63)
U' 0.929688
b) Varianta 2
215
Valorile fluxurilor termice care intră, respectiv ies din domeniul analizat,
obţinute prin modelare numerică, sunt centralizate în Fig. 5.54.
6.625 3.250
exterior interior
157.1 A B C
72.07
72.07 – 10.73 = 61.34
10.73
91.86
D E 10.73 F
216
punţi termice în afară de soclu, rezistenţa termică corectată va rezulta:
1 1
R' = = = 1.718 m 2 °C / W (5.66)
U' 0.5822
∆ Φ1 ∆ Φ2 Φ − Φ u1 Φ 2 − Φ u 2
ψ = ψ1 + ψ 2 = + = 1 + =
.∆T1 .∆T2 .∆T1 .∆T2
61.34 − 2.86481 × 6.625 10.73 − 2.86481 × 3.25 (5.67)
= + =
1 × (20 − (−15)) 1 × (20 − 10)
= 1.21030 + 0.141937 = 1.35224 W/m °C
1 1
R' = = = 1.606 m 2 °C / W (5.68)
U' 0.622748
217
5.6.2.4. Concluzii
218
Se pot face următoarele observaţii:
219