Intr-un final strigoii au devenit atat de enervanti incat taranii au parasit satul, care a ajuns astfel

in posesia unor locuitori ingeniosi si razbunatori ce isi manifesta prezenta prin umbre care pica
stramb aproape pe nesimtite, prea multe umbre, pina si la amiaza, umbre care nu-si au originea in
ceva vizibil; prin sunetul, uneori, al unor plansete dintr-un dormitor abandonat in care oglinda
crapata suspendata de perete nu reflecta vreo prezenta; printr-un sentiment de neliniste cere-l va
cuprinde pe calatorul destul de imprudent incat sa se opreasca sa bea din fantana care se gaseste
in piata, din care inca ţâşneste apa de izvor dintr-un robinet infipt in gura unui leu din piatra. O
pisica isi cauta prada printr-o gradina cu buruieni; ranjeste si scuipa, isi arcuieste spatele, si sare
insesizabil pe patru picioare incremenite de frica. Acum toti ocolesc satul din josul castelului in
care somnambulista frumoasa isi continua, neputincioasa, crimele ancestrale.

Imbracata intr-o rochie de mireasa, frumoasa regina a vampirilor sta singura in casa sa
intunecata si inalta sub ochii portretelor stramosilor sai nebuni si fiorosi, care, prin intermediul
ei, isi proiecteaza o existenta postuma indurerata; incepe sa numere cartile de tarot, construind
la intamplare o constelatie de posibilitati ca si cum cartile picate la intamplare pe fata de masa
din plus rosu aflata in fata ei, ar putea sa o arunce din camera friguroasa si inchisa cu obloane
intr-o tara cu vara eterna si sa stearga tristetea perena a unei fete care este in acelasi timp moarta
dar si fecioara.

Vocea ei este plina de rezonante indepartate , precum ecourile dintr-o pestera: acum te afli in
fata sfarsitului tau, acum te afli in fata sfarsitului tau. Si ea insasi este ca o pestera plina de
ecouri, este ca un sistem de repetari, ca un circuit inchis. “O pasare canta numai cantecul pe care-
l stie sau poate invata unul nou?” Isi taraste unghia lunga si ascutita peste barele custii in care
canta ciocarlia ei, provocand un zbarnait rasunator ca cel al batailor cutezante ale inimii unei
femei de metal. Parul ii pica in jos precum lacrimile.

Castelul este in mare parte ocupat de finite fantomatice , dar ea insasi are propriul apartament
compus din camera de zi si dormitor. Obloanele bine inchise si draperiile grele din catifea nu
permit patrunderea vreunui strop de lumina naturala. In salon se afla o masa rotunda cu un singur
picior acoperita cu o fata de masa de plus, rosie pe care isi intinde nelipsitele carti de tarot; acesta
camera este intotdeauna slab lumina de o lampa cu abajur mat pusa pe semineu iar tapetul
fasonat de un rosu inchis modelat obscur si scorojit de ploaia care patrunde prin acoperisul
neingrijit, si lasa in urma, la intamplare, pete sinistre precum cele lasate pe cearceafuri de
indragostitii morti. Peste tot se simte paguba putrefactiei si mucegaiului. Candelabrul stins este
atat de acoperit de praf incat lampele suspendate nu mai au forma, paianjenii destoinici au tesut
panze in colturile acestui loc decorat si in stare de putrezire, au prins in plasele gri si moi vasele
de portelan de pe semineu. Dar stapina acestui tinut al dezintegrarii nu observa nimic.

Sta asezata intr-un scaun acoperit la baza in catifea de un rosu inchis, roasa de molii, la masa
rotunda si imparte cartile; uneori ciocarlia canta, dar cel mai des ramane ca un morman posac de
pene cenusii. Cateodata contesa o trezeste pentru o scurta cadenta, zdranganind gratiile coliviei;
ii place sa ii auda disperarea ca nu poate scapa.
 Se trezeste cand soarele apune si se duce imediat la masa ei unde se joaca de-a rabdarea pina i
se face foame, pina moare de foame. Este atat de frumoasa incat pare nefiresc; frumusetea ei
este o anomalie, o deformitate, deoarece niciuna dintre trasaturile ei nu ating deloc
imperfectiunile care ne aduc resemnarea fata de imperfectiunile naturii umane. Frmusetea ei este
un simptom al propriei tulburari, al inumanitatii sale.

Mainile palide ale frumoasei tenebroase dirijeaza destinul, unghiile ei sunt mai lungi decat
ale madarinilor din China antica, si sunt perfect taiate. Acestea si dintii acutiti si albi ca ghimpii
de zahar topit sunt semne evidente ale destinului pe care incerca, cu melancolie, sa-l evite prin
intermediul cartilor de tarot; de secole isi ascute dintii si ghearele pe cadavre, ea este ultimul
lastar rasarit din otrava care a izvorat din adancul fiintei lui Vlad Tepes, care lua masa pe
cadavrele din padurile Transilvaniei.

Peretii dormitorului ei sunt aranjati cu satin negru, brodat cu perle ca lacrimile. In cele patru
colturi ale camerei se gasesc urne funerale si urne care raspandesc fum imbietor si intepator de
tamaie. In centru se afla un catafalc lucrat cu grija, din lemn de abanos, inconjurat de lumanari
inalte, asezate in suporturi enorme din argint. Intr-un neglijeu alb, din dantela, patat putin cu
sange, contesa se urca pe catafalcul sau in fiecare dimineata, la rasarit si se aseaza intr-un sicriu
deschis.

Un preot cu parul strans la ceafa, de credinta ortodoxa, l-a urmarit pe crudul sau tata la o
rascruce din Carpati, chiar inainte ca ei sa-I iasa dintii de lapte. Chiar inainte sa moara,
cumplitul conte a strigat: “ Nosferatu a murit; traiasca Nosferatu!”. Acum ea detine toate
padurile bantuite si habitatele misterioase din vastul lui domeniu; ea este comandantul armatei
umbrelor care si-au ridicat armata in satul de la poalele castelului sau, care strapung padurile
bufnitelor, liliecilor si vulpilor, care fac laptele sa se inchege si untul sa se intareasca, care
gonesc caii toata noaptea intr-o vanatoare salbatica incat devin numai piele si oase dimineata,
care lasa vacile fara lapte, si in special chinuiesc fetele aflate la pubertate, facandu-le sa lesine,
tulburandu-le sangele, imbolnavindu-le imaginatia.

Dar insasi contesa este indiferenta la nefireasca sa autoritate, de parca ar visa la ea. In
imaginatia ei isi dorea sa fie om, dar nu stia daca aceasta este posibil. Cartile de joc pica mereu la
fel: intotdeauna ii apare La Papesse, La Mort, La Tour Abolie, intelepciunea, moartea,
dezintegrarea.

In noptile fara luna, paznica ei o lasa in gradina. Acesta gradina, un loc extrem de sombru, se
aseamana foarte mult cu un cimitir, iar toti trandafirii plantati de raposata ei mama sa, au crescut
devenind un perete imens si cu ghimpi, care o incarcereaza in castelul propriei mosteniri. Cand
usa din spate se deschide, contesa adulmeca aerul si urla. Se aseaza acum in patru labe. Se
ghemuieste, tremura si adulmeca mirosul prazii sale. Vaneaza cu viteza unui animal de prada
scrasnetul incantator al oaselor fragile de iepure si al animalelor micute, imblanite; apoi se
taraste spre castel, scancind, cu obrajii manjiti de sange. Isi toarna apa apa intr-un bol, dintr-un
ibric aflat in dormitorul sau, si apoi isi spala fata cu gesturi de felina.

Obisnuita ei veghe chinuitoare, viata sau copia palida a vietii ei, sunt definite de nopti
nesfarsite pe care fiara le petrece in gradina intunecata, ghemuindu-se si napustindu-se asupra
prazii. Ochii acestei creaturi nosturne se maresc si luces. E toata numai gheare si colti cand ataca,
dar nu o poate mangaia nimic cand vine vorba de cumplita ei soarta. Isi cauta alinarea in magia
pachetului de carti de tarot, le amesteca ,le arunca, le citeste, apoi le aduna cu un oftat, le
amesteca iar construind mereu scenarii despre un viitor care este de neschimbat.

O slujnica batrana, fara grai, vegheaza asupra ei pentru a se asigura ca niciodata nu vede
lumina soarelui si ca isi petrece intreaga zi in siciriul ei si totodata tine departe de ea oglinzile si
obiectele de acest fel, pe scurt pentru a indeplini sarcinile demne de slujitorilor vampirilor. Tot
ce tine de aceasta contesa frumoasa si infioratoare este cum ar trebui sa fie- regina noptii, regina
terorii- cu exceptia repulsiei teribile fata de rolul sau.

Cu toate astea, daca un adventurier nechibzuit se opreste in piata satului parasit pentru a se
reimprospata de la fantana, o cotoroanta intr-o rochie neagra cu sort alb apare imediat dintr-o
casa. Te ademeneste cu zambete si gesturi; o vei urma. Contesa are nevoie de carne proaspata.
Cand era micuta, era ca o vulpe si se multumea doar cu iepurasi care tipau in mod jalnic in timp
ce isi infingea coltii in gatul lor cu o desfatare deplina si cu soareci de camp care tremurau doar
pentru un moment intre degetele ei de cusatoreasa. Dar acum este femeie, trebuie sa aiba barbati.
Daca zabovesti prea mult timp langa fantana care clipoceste vei fi condus de mana catre iatacul
Contesei.

Isi petrece intreaga zi in sicriul sau, imbarcata cu neglijeul din satin patat de sange. Cand soarele
si se ascunde in spatele muntilor, casca , se foieste si isi pune pe ea singura rochie pe care o are,
rochia de nunta a mamei sale, ca sa se aseze la masa si sa dea in carti pana i se face foame.
Detesta hrana pe care o manaca; i-ar fi palcut sa aduca iepurii cu ea acasa, sa-I hraneasca cu
laptuci, sa-i mangaie si sa le faca culcus in biroul chinezesc rosu cu negru, dar foamea o biruie
mereu. Isi infige dintii in gat, unde de frica pluseaza o artera; ea indeparteaza pielea desprinsa
din care a supt toata hrana cu un tipat scurt de durere si dezgust, in acelasi timp. Se intampla la
fel si in cazul ciobanasilor si tiganilor care, naivi sau nesabuiti, vin sa-si spele praful de pe
picoare in apa de la fantana; guvernanta contesei ii aduce in salonul unde in cartile de pe masa
apare intodeauna” Doamna cu Coasa”. Contesa insasi le serveste cafea in cescute fine, ciobite si
prajiturele. Prostovanii stau cu ceasca revarsata intr-o mana si cu un biscuit in cealalta, cascand
ochii la Contesa imbracata in neglijeul de satin in timp ce le toarna dintr-un ibric de argint si
palavrageste ca sa ia pe nepregatite. O oarecare liniste dezolanta a ochilor sai dezvaluie faptul ca
este de nemangaiat. I-ar placea sa le mangaie obrajii maronii si sfirijiti si parul aspru.

Cand ii ia de mana si ii conduce in domitorul sau nici nu stiu ce ia lovit.

Dupa aceea, guvernanta strange ramasitele intr-un legaturica si le infasoara in propriiile haine
aruncate. Apoi ingroapa discret aceasta legatura( pachet) a mortii in gradina. Sangele de pe
obrazul Contesei se amesteca cu lacrimi; ingrijitoarea ii curata unghiile cu un o scobitoare din
argint, ca o sa scape de fragmentele de piele si oase, ramase.

Fee, fie fo fum

Simt miros de englez.

Intr-o vara calduroasa/caniculara in primii ani ai secoului actual, un tanar ofiter din armaat britanica,
blonda, cu ochi albastri,

Un val mare, imbatator al parfumului puternic de trandafiri rosii ii adie in fata imediat ce iesi din sat,
imbatandu-i simturile; era o adiere de mireasma bogata, usor viciata si suficient de puternica , aproape
cat sa-l doboare la pamant. Prea multi trandafiri. Prea multi trandafiri au inflorit in tufarisuri care
brazdau calea, tufarisuri abundand cu spini, iar florile pareau mult prea incarcate, imensele lor
congregatii de petale de plus pareau respingatoare prin abundenta, spiralat strans a imboboci miez

Miezul spiralat puternic imbobocit excesiv prin amestec. Castelul se inalta amenintator din aceasta
jungla(desis).