Paralela

Floare albastra . Pe langa plopii fara sot…

de Mihai Eminescu

Considerat „Luceafarul poeziei romanesti”,Mihai Eminescu a ridicat limba romana pe culmile

expresivitatii,reusind sa-i scoata in evidenta valoarea si bogatia de mijloace de exprimare si
frumusetea,astfel ca poeziile sale nu se pot traduce in nici o alta limba care sa redea delicatetea
trasaturilor sufletesti sau frumusetea naturii. „In opera sa, poezie si proza ,
codrul,marea,raul,luna,sunt idei,divinitati.nu fenomene; fenomen este doar omul”asa cum spune
George Calinescu. Conceptia e adanc taraneasca. Taranul respecta natura si legile ei fara sa
intervina cu brutalitate in esenta ei.
Poezia Floare albastra apare la 1 aprilie 1873 in revista Convorbiri literare si este considerate
o poezie embrion a romantismului eminescian de catre critical Vladimir Streinul.
Poezia “Pe langa plopii fara sot …” apare intre 28 si 9 septembrie 1883 in revista Familia
condusa de Iosif Vulcan.Garabete Ibraileanu spunea “Eminescu devine,mai putin atent la natura,
acum se concentreaza asupra propriului sau suflet”.
In poezia Floare albastra tema este iubirea si natura,ipostaza iubirii paradisiace si natura
bogata,una de basm unde ierburile au frageziune si sunetele si culorile se armonizeaza.
Spre deosebire de Pe langa plopii fara sot… unde tema este tot a iubirii si naturii,dar o natura
saraca ce corespunde dezamagirii din sufletul poetului.
Flore albastra are o interferenta de specii, elegie (datorita sentimental de tristele care se
degaja din unele versuri),egloga (idila cu dialog),poem filozofic(prin meditatia asupra lumi, a
omului comun si a geniului).
Pe langa plopii fara sot … este o romanta.
Poezia Floare albastra are o organizare simetrica,iar compositional exista 4 secvente poetice
corespunzatoare interventiei celor 2 voci. Fiecare secventa este deosebita prin tonalitate, lexic
si timpuri verbale.
Secventa I contine primele 3 catrene, care reprezinta vocea ei care se afla aproape.
Incipitul contine un repros al fetei care simte pericolul instrainarii si incearca sa-l readuca
aproape de ea. “Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori si-n ceruri nalte? ”. “Rauri in soare ”
,”Campiile asire”,”Intunecata mare” sunt elemente ale unei geografii mitice care sugereaza
inaltimea gandirii barbatului preocupat de cunoastere. “ Campiile asire” trimit la civilizatii
superioare, “Intunecata mare “ este spatiu al genezei , “Piramidele-nvechite” la civilizatia
egipteana. Adresarea este familiara “nu cata”, “iubite”,”sufletul vietii mele”.
Secventa II contine doar 1 catren si reprezinta vocea lui care este departe.Diminutivul
“mititica” ascunde o usoara ironie impotriva simtului comun axat pe trairea clipei.
 Verbele la perfect simplu “zise”,”spuse”, fixeaza povestea in interiorul unei amintiri,deoarece
poetul simplu exprima o actiune trecuta, apropiata insa de momentul vorbirii. Verbele la perfect
compus “am ras”,”n-am zis” ascund din nou o ironie.
Secventa III contine 8 catrene reprezentand vocea ei care ne adduce aproape,ea incepe cu
chemarea ub mijlocul naturii.Spatiu este tipic eminescian “ Codru cu
verdeata”,”izvoare”,”stanca”,”prapastie”,”ochii de padure”,”balta”,”trestia ” induc o stare de
visare.Timpul este prezentul “plang”,”stanca sta” sugerand concretul, imediatul,natura ofera o
alternative reala, palpabila opusa gandirii reci, meditative.Ceremonialul erotic cuprinde elemente
stereotipe chemarea in codru , refacerea cuplului,jocul nevinovat al gesturilor de tandrete.
Se remarca o serie de elemente ludice caracterizand ritualului erotic popular. Verbele la viitor
“ii spune”,”voi fi rosie”,”i da”, transforma invitatia fetei dintr-un scenario de dragoste real intr-
unul posibil ipotetic. Elementele terestre se imbina cu cele cosmice “ luna,astrul protector al
iubirii” dupa cum codrul este cadrul familiar protector al indragostitilor.Ritualul erotic se
prelungeste din codru pana in poarta casei.Interogatia retorica din finalul acestei secvente
exprima alintatul fetei in spiritul oralitati taranesti. Se remarca in aceasta secventa cuvinte si
forme populare care apropie acest ritual erotic de o idila pastorala .(“vom sede”,”voi creca”).
Secventa IV contine ultimele 2 catrene reprezentand vocea lui care este departe. Apare o
alternanta a verbelor la present cu imperfectul (“ dispare”,desi la present are intelesul unui
trecut),idée intarita de punctele de suspensie de dupa verb. Starea de nemiscare,de fixitate a
eului poetic e redata prin comparatia “ca un stalp”, verbul “stam” exprima persistenta in aceasta
stare de nemiscare,iar luna devine un spatiu rece al ideilor,al gandirii.
Exclamatia “ce frumoas,ce nebuna/e albastra-mi,dulce floare! ” exprima regretful pentru
iubirea pierduta. Ultima strofa e separate prin puncte de suspensie,care marcheaza iesirea din
visare. Versul “totusi… este trist in lume!” este unul concluzie cu valoarea de reflexive,ca o
incheiere a unei argumentari. Verbul “este” exprima cunostinta unui adevar etern,in lume este,a
fost si va fii trist pt ca iubirea este “o minune de o clipa ”.
In poezia “Pe langa plopii fara sot…” compozitia este romantica ,opozitia eu-tu intarita de
elementele afirmativ-negativ.Are o gradatie ascendenta strofele 1-8 si una descendenta
strofele 9-11.
Incipitul cuprinde o natatie rapida si esentializata a cadrului exterior “ Pe langa plopii fara
sot”,
sugestia singuratatii ,a dezolarii,cadrul interior. Reprosul,amaraciunea eului liric ne inteles de
fiinta iubita. George Calinescu in opera lui Mihai Eminescu afirma ca “ eul poetic incearca
temerea de a murii nelumit”. Repetitia “o zi,o oara si sa mor “,evidentiaza dorinta arzatoare a
omului de geniu ,capabil de sacrificiu suprem. Strofele 5,6 prin verbele la conditional optativ
exprima idea, ca dragostea este ratiunea insasi a vietii ,pe care poetul o ridica la nivelul unui
mister cosmic.
Punctul culminant al gradatiei ascendente in strofa 8,iubirea poetului acumuleaza patima
generatiilor precedente.Strofele 9,10 sunt inceputul gradatie descendente si sugereaza
atitudinea de indiferenta,detasarea,raceala eului liric pentru care femeia este acum comuna.
Finalul cuprinde un repros adresat femeii care a stricat randuiala cosmica.
 Motivele la Floare albastra (Novalis,Leopardi),la Eminescu este un simbol vegetal al vietii
care genereaza o traiere dionisiaca ,iar albastru prin referire al cer,la inalt este simbolul
aspiratiei spre absolut ,perfectiune ce genereaza o traire apolimica bazata pe
cunoastere(codru,izvorul,stanca,luna,ochii de padure,cerul,trestia).
In “Pe langa plopii fara sot…” motivul e geniul neinteles de persoana iubita “ motivul eului
poetic care incearca temerea de a muri nelumit “ , a timpului si melancoliei.
Particularitatile iubirii si naturii.
In “Floare albastra” natura este spatial feeric,protector al cuplului de indragostiti,singura
alternativa a fericirii reala,palpabila opusa gandirii meditative sterile. Ceremonialul erotic se
desfasoara in codru cu izvoare,personificate,o stanca ,balta,sub trestie. Dragostea in viziunea
eului liric meditative este o minune de o clipa. Ea ii ofera dragostea lui.
In cealalta poezie natura este sumar schitata,esentializata, redusa la imaginea unor plopii
fara sot,sugetia pustiiri interioare. Ceremonialul erotic lipseste , dragostea fiind ratiunea vietii,
mister cosmic,ar fi imortalizata intr-o icoana .El ii reproseaza ei ca nu la inteles.
Imaginea iubitei in “Floare albastra”,ea este aproapiata,calda,familiara,amestec de inocenta
si senzualitate. Elementele de protret fizic,fata rosie ca marul,parul de aur.
Imaginea iubite in “Pe langa plopi fara sot…”, ochiul tau senin,gura mica,bratele reci rezutla un
chip de-a pururi adorat.
Realizarea artistica la “Floare ablastra ” ,cele 4 secvente se deosebesc prin tonalitate
calma,meditativa, lexic termini familiari,populari,timpul verbelor ,prezent concret,imediat,
perfect simplu si compus ,viitor popular.Versificatia este in acord cu continutul de idei si
sentimente ,strofele sunt de tip catren,rima imbratisata ,ritmul trohaic si masura de 8 silabe.
Realizarea artistica la “Pe langa plopii fara sot…” ,timpul verbelor,perfect simpu si compus,
imperfect,repetitii,sinteze la nivelul verbelor si adverbelor. Contine 11 catrene,rima
incrucisata,ritm iambic si masura de 6-8 silabe.
Floare albastra : “Un fel de premise la marea problematica a Luceafarului si a Scrisorilor
inchinate dragostei.(Zoe Dumitrescu Busuglenga)
Pe langa plopii fara sot :”Anticipeaza, ca proces sufletesc, ca atitudine si ca solutie,Lucefarul.
(D.Popovici).