You are on page 1of 59

ROMA ANTICĂ

Întemeierea Romei
• Eneida, mitul care
explică formarea
poporului roman
• Legenda fraţilor
Romulus şi Remus,
care relatează
fondarea oraşului
Roma regală
Regii Romei
• Regele era comandantul suprem al armatei,
judecătorul suprem şi mare preot;
• El controla calendarul şi dirija ceremoniile
religioase;
• Însemnele regilor Romei erau 12 lictori
conducând legăturile ce purtau topoare, dreptul
de a se așeza pe un scaun de fildeş, Toga Picta
de culoare roșu închis, încălțăminte roșie și o
diademă albă în jurul capului.
Alegerea regelui
• Senatul alegea un candidat care era aprobat de
către Adunarea poporului;
• După alegere avea loc o ceremonie religioasă
prin care se cerea acordul zeilor;
• Dacă zeii erau favorabili noul rege primea
toate puterile în stat.
Romulus 753 – 716 î.Hr.
• După fondarea orașului, Romulus a format
Legiunea Romană, constituită din 6000
infanterie și 600 cavalerie.
• Romulus a luptat în mai multe războaie în care
a învins, mărind controlul Romei în tot
Latiumul și în multe dintre zonele
înconjurătoare.
Numa Pompilius 715 – 674 î.Hr.
• Lăudat pentru
înțelepciunea sa
naturală, domnia lui
Numa a fost marcată de
pace și prosperitate.
• Numa a organizat
Calendarul roman,
instituind mai multe
ritualuri religioase ale
Romei.
Tullus Hostilius 673 – 642 î.Hr.
• Tullus a purtat război
împotriva cetății Alba Longa,
care a fost distrus.
• Tullus a luptat atât de multe
războaie încât neglijase
complet venerarea zeilor.
Legenda spune că din această
cauză o ciumă a infectat
orașul, Tullus însuși aflându-
se printre cei infectați.
Ancus Martius 642 – 617 î.Hr.
• El a construit un apeduct, Aqua
Martia și a construit prima
închisoare romană pe Dealul
Capitoliului.
• Tot el a construit și primul pod
peste Tibru. De asemenea, el a
fondat portul Romei Ostia pe
Marea Tireniană.
Lucius Tarquinius Priscus 616 -579 î.Hr.

• A fost primul rege etrusc.


• A construit marele sistem de
canalizare al Romei, folosit pentru
secarea zonei de mlaștină dintre cele
șapte dealuri ale Romei. În locul
acesteia, a început ceea ce avea să
devină Forul Roman.
• Cel mai faimos proiect de construcții
al său este Circus Maximus, un imens
stadion folosit pentru întrecerile de
care, rămânând până în zilele noastre
cel mai mare stadion din lume.
Servius Tullius 578 – 535 î.Hr.
• A construi primele ziduri ce
înconjurau complet cele șapte
dealuri ale Romei;
• A instituit primul recensământ
din lume, care diviza poporul
Romei în cinci clase economice.
• Drepturile de vot erau acum
bazate pe bogăția economică,
transferând multă putere în
mâinile elitei romane.
Lucius Tarquinius Superbus 535 –
510/509 î.Hr.
• Tarquinius a folosit violența,
uciderea și terorismul pentru
a menține controlul asupra
Romei.
• Lucius Brutus a convocat
Senatul și l-a expulzat pe
Tarquinius și monarhia sa din
Roma în 510 î.Hr.
Întemeierea republicii
• Lucius Tarquinius
Collatinus și Lucius
Junius Brutus au fost
aleși primii doi consuli,
ofițerii șefi ai noii
Republici.
Senatul
• Era format din
conducătorii
clanurilor:
patricieni şi foşti
consuli. Rolul
acestuia era de a-i
sfătui pe
magistraţi şi de a
autoriza deciziile
populare.
• Senatul are, mai întâi, dreptul de a dispune de
visteria statului. Şi să trimită soli în afara
Italiei, fie pentru a stinge vreo neînţelegere, fie
pentru a cere sau a porunci un anumit lucru,
fie pentru a primi supunerea unui popor, fie
pentru o declaraţie de război. Tot Senatul este
cel care trebuie să-i primească pe solii care
vin la Roma şi să hotărască ce trebuie făcut cu
aceştia, în ce chip trebuie să li se răspundă.
(Polibius, Istorii )
Consulii
Aveau rolul de:
 a convoca adunările;
 a conduce în politica
internă şi externă;
 conducători supremi
ai armatei.
Tribunul plebei
• Tribunatul plebei: era alcătuit, la început, din
doi magistraţi ce aveau funcţia de a-i proteja
pe cetăţeni de acţiunile arbitrare ale
celorlalte instituţii de conducere. Aveau
drept de veto faţă de orice măsură a unui
magistrat sau a Senatului.
• Persoanele lor erau sacrosante.
Dictatorul
• La vreme de război se numea un dictator, un
magistrat căruia i se încredințau puteri
extraordinare pentru o perioadă maximă de 6
luni.
• Avea puteri nelimitate militare şi civile.
• Era numit la propunerea Senatului.
Alţi magistraţi
• Pretorul: administraţia juridică civilă şi uneori
comandant militar;
• Edilii: supravegheau organizarea şi
funcţionarea pieţelor, comandau poliţia;
• Cvestorii: administrau tezaurul public;
• Cenzorii: efectuau recensământul cetăţenilor
şi întocmeau lista cu membrii Senatului.
Patricieni şi plebei
• Patricienii formau aristocraţia şi erau urmaşii
primilor locuitori ai Romei. Erau proprietari de
pământ.
• Plebea s-a format din noii supuşi şi din cei
veniţi la Roma. Erau oameni liberi dar nu
puteau ocupa funcţii publice, nu luau parte la
viaţa politică. Se ocupau cu meşteşugurile şi
comerţul.
Patricieni şi plebei
• Treptat plebeii au primit drepturi egale cu
patricienii: magistraţi proprii, legi scrise, unul
dintre cei 2 consuli să fie plebeu, hotărârile
adunării plebei să aibă putere de lege, dreptul
de a primii pământ, de a fi preoţi.
• Metodele folosite de plebe au fost secesiunea
şi rebeliunea.
Locuitorii Romei
• I. Cetăţenii: Cetăţeanul roman este acel locuitor care
se bucură de drepturi publice şi private. Cetăţenia se
dobândeşte prin naştere sau prin faptele făcute.
• Drepturile publice ale cetăţenilor: a vota în adunarea
poporului, a fi ales magistrat, a sluji la oaste, a participa
la sărbătorile publice romane.
• Drepturi private: a se căsători după legea romană, a
dobândi şi a transmite o proprietate civilă, dreptul de a
face comerţ, dreptul de a se adresa judecătorilor.
Locuitorii Romei
• Numele cetăţenilor: În actele oficiale, numele
cetăţenilor este formulat după reguli stricte.
Acesta trebuie să cuprindă: prenumele, numele
de familie, numele tatălui, numele tribului din
care provenea şi porecla.
• Numele lui Cicero: MARCUS TULLIUS,
MARCI FILIUS, CORNELIA TRIBUS,
CICERO (Marcus Tullius, fiul lui Marcus, din
tribul Cornelia, Cicero)
Locuitorii Romei
• II. Femeile: Sunt lipsite de drepturi politice,
dar rolul lor în societate este destul de
important. Matroana romană este un personaj
respectat şi participă la viaţa socială şi
religioasă.
• La Roma, femeile au multe ocazii de a
participa la viaţa publică: ele apar alături de
soţii lor la serbările publice şi pot să se
căsătorească prin consimţământ.
Locuitorii Romei
• III. Sclavii: La Roma au un statut asemănător
celor din Grecia. Ei muncesc pe domenii sau în
ateliere şi sunt folosiţi în jocurile de circ
(gladiatorii).
• Prieteni, şi sclavii sunt oameni, au supt şi ei
acelaşi lapte ca noi, chiar dacă au avut parte de
o soartă rea. Totuşi, foarte curând, cât eu mai
sunt în viaţă, vor bea din apa libertăţii.
(Petronius, Satyricon)
Cucerirea Italiei
• În secolul IV î.Hr. romanii au luptat într-o serie
de războaie împotriva vecinilor lor, cei mai
notabili samniții, care deveniseră principalul lor
adversar din peninsula Italiei.
• În 390 î.Hr. galii au înfrânt legiunile romane și
au prădat orașul,
• Până în anul 268 î.Hr. romanii dominau în Italia
printr-o rețea de aliați, orașe-state cucerite,
colonii și garnizoane.
Războaiele punice
• Războaiele punice au fost o serie de trei războaie
purtate între Roma și Cartagina în perioada 264-146
î.Hr. Au purtat această denumire după numele de puni
pe care romanii îl dădeau cartaginezilor. Limba vorbită
era punica, o limbă semită, derivată din feniciană.
• Cele trei războaie au fost:
1. Primul Război Punic între 264-241 î.Hr.
2. Al Doilea Război Punic între 218-201 î.Hr.
3. Al Treilea Război Punic între 149-146 î.Hr.
• Toate cele trei războaie s-au terminat cu victoria
Romei, în cele din urmă Cartagina fiind cucerită de
către romani.
Războaiele punice
Cucerirea Greciei şi Asiei
• 215 – 146 î.Hr. 4 războaie cu Macedonia
• 192 – 188 î.Hr. războiul sirian
• 146 î.Hr. distrugerea Corintului
• 133 î.Hr. regatul Pergam revine Romei la
moartea regelui => provincia Asia
Criza republicii
 Pe plan social, se adânceşte conflictul dintre bogaţi şi
săraci. Alături de patricieni şi plebei apare o
categorie intermediară: cavalerii (noii îmbogăţiţi);
 Pe plan politic, populaţia s-a împărţit în două
partide: optimaţii (senatorii) şi popularii (plebea şi
cavalerii);
 Pe plan militar, generalii au dreptul de a-şi înzestra
militarii, drept consecinţă se formează armatele de
mercenari care vor duce la apariţia războaielor civile.
Fraţii Gracchi
• Tiberius Gracchus tribun al plebei în 133
î.Hr., reformele sale asupra legislației agrare
au provocat turbulențele politice în Republica
Romană. Aceste reforme au amenințat marii
proprietari de terenuri bogate din Italia. El a
fost ucis, împreună cu mulți dintre suporterii
lui, de către membrii Senatului roman și
susținători ai fracțiunii conservatoare a
Optimaților.
Fraţii Gracchi
• Gaius Gracchus a fost tribun al plebei în 123 î.Hr. ce
făcea parte din partidul popularilor. A dat o lege prin care
6000 de cetățeni care locuiau la Roma puteau fi mutați în
Cartagina creându-se astfel posibilitatea de a avea locuri
de trai.
• A intrat în contradicție cu statul roman atunci când a dorit
să ofere cetățenie tuturor locuitorilor (legea era bună, dar
era mult prea radicală pentru Roma acelor timpuri). În
urma unor revolte , pentru a nu cădea în mâinile statului
roman , Gaius Gracchus l-a pus pe servitorul său să-l
ucidă.
Marius şi Sulla
• Caius Marius: tribun al poporului, pretor şi
consul. A respins invazia cimbrilor şi
teutonilor din anul 101 î.Hr. A reformat armata
instituind soldaţii plătiţi de stat.
• L. Cornelius Sulla: om politic şi general,
aristocrat. A fost consul în 88 î.Hr. şi a câştigat
războiul împotriva lui Mithridates. L-a învins
pe Marius şi s-a proclamat dictator în 82 î.Hr.
Primul triumvirat
• 60 î.Hr. alianţă încheiată între Cezar, Pompei şi
Crassus împotriva aristocraţiei senatoriale. Cei
3 au împărţit controlul statului şi guvernarea
provinciilor.
• 49 – 45 războiul civil dintre Cezar şi Pompei
încheiat cu victoria lui Cezar.
Primul triumvirat
Dictatura lui Cezar
• După victorie este numit dictator, mai întâi pe 10 ani
apoi pe viaţă.
• A colonizat veteranii armatei sale în Italia
• A întreprins vaste construcţii publice la Roma
• A reformat calendarul
• A planificat expediţii militare împotriva dacilor şi
perşilor
• 15 martie 44 î.Hr. este asasinat
Al doilea triumvirat
• 43 – 31 a fost încheiat între Marcus Antonius,
Octavian şi Lepidus
• Au învins armata asasinilor lui Cezar
• Au împărţi statul roman între ei neţinând cont
de Senat
• 32 – 30 războiul civil între Antonius şi
Octavian câştigat de Octavian în bătălia navală
de la Actium.
PRINCIPATUL
• În anul 27 î.Hr., întors victorios din Egipt,
Octavian este întâmpinat de Senat cu
propunerea de a deveni dictator pe viaţă.
• Octavian respinge propunerea, ţinând
cont de destinul tragic al lui Iulius Caesar,
şi acceptă titlul de imperator.
PRINCIPATUL

• Deşi aparent menţine


instituţiile republicane,
Octavian preia treptat
toate funcţiile şi
titlurile, punând bazele
IMPERIULUI
ROMAN.
PRINCIPATUL
OCTAVIAN AUGUSTUS
POLITICA INTERNĂ
• Manifestă formal respect faţă de Senat dar
puterea acestuia scade, pentru că principalele
atribuţii : conducerea războiului şi diplomaţia
sunt transferate principelui.
• Senatul păstrează atribuţii modeste, cum ar fi :
gestionarea tezaurului şi administrarea unor
provincii.
• În rândurile senatorilor sunt promovaţi şi
reprezentanţi ai provinciilor.
OCTAVIAN AUGUSTUS
POLITICA INTERNĂ
ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ
• Augustus alcătuieşte un aparat birocratic
complex, cu funcţionari bine pregătiţi şi
eficienţi.
• Împarte Imperiul Roman în provincii
senatoriale, lăsate în administrarea
senatorilor, şi provincii imperiale, aflate
în subordinea directă a împăratului.
OCTAVIAN AUGUSTUS
POLITICA INTERNĂ
ORGANIZAREA
MILITARĂ
• Sporeşte efectivele
militare, în special
trupele auxiliare.
Promovează în
armată elemente
provinciale.
• Plasează legiunile
romane în zonele de
graniţă şi păstrează
pentru sine garda
pretoriană.
OCTAVIAN AUGUSTUS
POLITICA INTERNĂ

PUBLIUS
MĂSURI CULTURALE OVIDIUS
NASO
• Asigură dezvoltarea
culturii. În timpul său au
avut reale contribuţii în
susţinerea financiară a
activităţilor culturale
MECENA şi AGRIPPA.
• S-au afirmat scriitori de PUBLIUS
VERGILIU
marcă : OVIDIU, MARO
HORAŢIU, VIRGILIU.
MĂSURI CULTURALE

• S-au realizat mari


construcţii
urbanistice.
FORUL LUI AUGUSTUS
• « Am găsit Roma
de cărămidă şi o
las de marmură »
(Octavian
Augustus)

PANTEONUL
OCTAVIAN AUGUSTUS

POLITICA EXTERNĂ
• Octavian Augustus a fost,
în principiu, adeptul unei
politici de pace. Expediţiile
militare desfăşurate în
timpul său au avut un
caracter defensiv, dar au
contribuit la întinderea
hotarelor imperiului.
OCTAVIAN AUGUSTUS
POLITICA EXTERNĂ

CUCERIRI :
Nordul
Spaniei,
Raetia,
Noricum,
Pannonia,
Moesia,
Illyricum.
DINASTII DIN PERIODA PRINCIPATULUI

• IULIA CLAUDIA

TIBERIU
(14-37)

CLAUDIU
(41-54)
NERO
(54-68)
CALIGULA
(37-41)
DINASTII DIN PERIODA PRINCIPATULUI

• FLAVII VESPASIAN
(69-79)

TITUS
DOMIŢIAN (79-81)
(81-96)
DINASTII DIN PERIODA PRINCIPATULUI
ANTONINII

HADRIAN
(117-138)

TRAIAN
(97-117)

ANTONINUS PIUS
(138-161) MARC AURELIU
(161-180)
DINASTII DIN PERIODA PRINCIPATULUI
• SEVERII

SEPTIMIU SEVERUS
(193-211)

CARACALLA
(211-217)
SEVER ALEXANDER
(222-235)
PRINCIPATUL
TRAIAN (97 – 117)

• …Traian era un om cu totul deosebit, mai ales prin


simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos şi înfrunta
toate greutăţile cot la cot cu ceilalţi iar cu sufletul era la
înălţime, deoarece nici nu se lăsa purtat de îndrăzneala
tinereţii, dar nici împiedicat de bătrâneţe. Nu invidia, nici nu
neîndreptăţea pe nimeni, ci dimpotrivă îi onora pe toţi cei
buni şi-i înălţa în demnităţi, de aceea nici nu se temea şi nici
nu ura pe nimeni. Nu-şi pleca urechea la intrigi şi nici nu
cădea pradă mâniei. Se feri de a acapara bunurile altora şi a
face onoruri nedrepte…
• (DIO CASSIUS – “ISTORIA ROMANA”)
TRAIAN
POLITICA INTERNĂ

• Redresează finanţele
statului, micşorează
impozitele (mai ales
după cucerirea Daciei.
• Întreţine bune
raporturi cu Senatul.
TRAIAN
POLITICA INTERNĂ
 Se lansează într-o
adevărată politică de
construcţii. Ex. Portul
Ostia, Forul lui
Traian.
TRAIAN
POLITICA EXTERNĂ

Cucereşte
Dacia,
Nordul
Arabiei,
Mesopo-
tamia şi
Armenia.

FELICIOR AUGUSTO, MELIOR TRAIANO !


PERIOADA DE ANARHIE
MILITARĂ
• Supăraţi de repetatele lor înfrângeri, nemaivrând să
facă nici o treabă, nici măcar de bună voie,
indisciplinaţi la culme, soldaţii nu mai voiau să aibă
niciun fel de împărat care să-i ţină din scurt,
pretindeau intr-una gratificaţii peste gratificaţii,fără
să mai accepte niciuna din îndatoririle ce le
reveneau. În cele din urmă se răsculară…
• (DIO CASSIUS – « ISTORIA ROMANĂ »)
PERIOADA DE ANARHIE MILITARĂ

CARACTERISTICI
• Dezordine în
armată
• Fluctuaţia
domniilor
• Se intensifică
atacurile barbarilor.

FILIP ARABUL
(244 – 249)
PERIOADA DE ANARHIE
MILITARĂ
• Printre puţinii
împăraţi meritorii din
această perioadă se
numără Aurelian (270
– 275).

You might also like