Polimeri acrilici

             Unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai polimerilor acrilici cu aplicatii
biomedicale este poli(metacrilatul de metil).

Poli(metacrilatul de metil)
            Este un polimer termoplastic amorf, dur, rigid, casant. Este unul dintre cei mai
importanti polimeri acrilici cu aplicatii biomedicale.

            Structura si sinteza

Poli(metacrilatul de metil) (PMMA) se
sintetizeaza prin polimerizarea prin radicalica a
metacrilatului de metil.

            Proprietati
Tabelul 7 prezinta cateva dintre
proprietatile PMMA.
Tabel 7. Proprietatile poli(metacrilatului de metil)     

Proprietatea Valoarea Unitati de masura

Densitatea 1,17 g/cm3
Rezistenta la tractiune La rupere – 48-76 MPa
Modulul de elasticitate 2241-3240 MPa
Duritatea Scala modificata M68-105
Absorbtia apei 0,1-0,4 %

           
Sunt de remarcat cateva proprietati: PMMA poate fi folosite pana la –40oC, este un
material inflamabil, un bun izolator termic. Are rezistenta la rupere, la compresiune si
modulul de elasticitate de doua ori mai ridicate ca la HDPE.
           
            Aplicatii ca biomateriale
Principalele aplicatii in oftalmologie a PMMA si copolimerilor sai decurg din urmatoarele
proprietati: claritate si transparenta foarte bune, indice de refractie adecvat, excelenta
stabilitate fata de apa, excelenta stabilitate dimensionala, rigiditatea, duritatea si tenacitatea
foarte bune, nu se descompune in mediul biologic si datorita faptului ca nu produce iritatii.
Astfel, PMMA se utilizeaza la fabricarea lentilelor de contact dure si a lentilelor intraoculare.
Dezavantajele acestui polimer: permeabilitate mica pentru oxigen, umectabilitate redusa
datorita hidrofobiei. Din cauza umectabilitatii reduse, utilizatorii de lentile de contact din
PMMA trebuie sa foloseasca si adjuvanti de umectare, pe suprafata interna a lentilei.
Poli(metacrilatul de metil) ajuta si la confectionarea keratoprotezelor (pentru protezarea
corneei). Se semnaleaza dificultati in atasarea protezelor la tesutul corneal,
biocompatibilitatea fiind cerinta majora.
Utilizarea cimenturilor acrilice (asa numitele PMMA autopolimerizabile) in ortopedie dateaza
din perioada anilor ’60 si a permis fizarea diferitelor proteze, printre care proteza totala de
sold. De remarcat ca cimenturile acrilice realizeaza doar o fixare mecanica atat fata de os cat
si fata de implantul metalic/polimeric, fara a fi adezivi, in adevaratul sens al cuvantului.
Recent, se incearca utilizarea de cimenturi acrilice compozite, cu componente ceramice, in
dorinta de a obtine cimenturi bioactive, care sa permita refacerea structurii osoase si o mai
buna interfata cu osul.
PMMA cunoaste o gama larga de aplicatii in stomatologie. Dupa afirmarea PMMA ca
material protetic, urmatorul pas a fost facut prin introducerea acestuia in conditiile cavitatii
bucale, cu posibilitati variate de pigmentare.
Conditiile unui polimer dentar bun sunt urmatoarele: densitate apropiata de cea a
dintelui, rezistenta la abraziune egala cu cea a dintelui, elasticitate suficienta, fragilitate
redusa, transparenta, fabricare si prelucrare usoara, stabilitate la modificarile de temperatura,
absorbtie mica a apei si deformare redusa in contact cu aceasta, precum si absenta efectelor
toxice sau iritante asupra tesuturilor inconjuratoare. Dezavantajele acestui polimer:
comparativ cu tesuturile dentare dure, PMMA prezinta valori diferite ale duritatii, rezistentei
la compresiune, abrazivitatii si coeficientului de dilatare termica, la acestea se adauga
contractia de polimerizare si absorbtia de apa.
Un dezavantaj major al protezelor confectionate din polimeri este degradarea acestora
din cauza imbatranirii, care conduce la schimbarea culorii, opacifiere, marirea fragilitatii,
pierderea supletii, micsorarea rezistentei la tractiune, a alungirii ,la rupere si a rezistentei la
soc. Printre cauzele imbatranirii pot fi mentionate: modificarile coloido-chimice ale
polimerului, suprasolicitarile piesei protetice provocate de tractiune si de tensiunile interne
datorita repartizarii neuniforme a fortelor masticatorii, precum si gonflarea prin patrunderea
apei si salivei in porii compusului macromolecular. Este posibila eliminarea sau atenuarea
efectelor imbatranirii polimerului prin modificarea conditiilor de polimerizare si prelucrare.
Astfel, PMMA se foloseste pentru baze ale protezelor sau confectionarea dintilor
artificiali, precum si ca materiale de restaurare. 
            Poli(metacrilatul de metil) a fost utilizat pentru amprentarea campurilor protetice
edentate total, cu intentia de a transforma amprenta prelucrata in lingura individuala, baza de
sablon sau chiar baza viitoarei proteze. Tehnica a fost parasita datorita multiplelor deficiente
observate.
            PMMA (auto- sau termopolimerizabil) se mai utilizeaza si in confectionarea
portamprentelor (lingurilor de amprenta) care constituie un suport rigid in care se aplica
materialul de amprenta si cu ajutorul caruia aceste se insera si se dezinsera de pe campul
protetic.
            Poli(metacrilatul de metil) se utilizeaza pentru obtinerea materialelor compozite
biodegradabile care se caracterizeaza prin abilitatea de a retine proprietatile tesuturilor suport
destul timp pentru a obtine o vindecare buna a fracturii si, de asemenea, de a se degrada
treptat in compusi biocompatibili care pot fi eliminati din corp fara sa provoace efecte
secundare.
Rasinile acrilice autopolimerizabile se utilizeaza ca materiale pentru imobilizari
dentare. Mobilizarea dentara patologica acompaniaza o serie de afectiuni dento-parodontale:
traumatisme, parodontopatii marginale, disfunctii mandibulare, tumori etc. Rasinile acrilice
destinate reconstituirilor provizorii s-au diversificat mult in ultimele decenii. Cele mai multe
restaurari provizorii se efectueaza din aceasta categorie de rasini. Spre deosebire de acrilatele
autopolimerizabile, cele termopolimerizabile se indica pentru restaurari provizorii de durata
mai lunga. Calitatile mecanice si cromatice sunt superioare celor autopolimerizabile.
            Rasinile diacrilice compozite se utilizeaza si ca adezivi ortodontici, fiind necesara
indeplinirea unei serii de conditii specifice:
- sa adere la bazele ataselor;
- sa aiba un timp de priza reglabil (convenabil) care sa permita fixarea concomitenta a cat mai
multor lacase atat in cursul tehnicilor directe cat si a celor indirecte;
- consistenta adezivului sa impiedice alunecarea atasului lipit pe dinte in timpul perioadei de
intarire;
- indepartarea faciala a excesului de material dupa efectuarea prizei;
- la indepartarea aparatului ortodontic, atasele sa se dezlipeasca usor, fara a provoca fracturi in
grosimea smaltului, iar microfilamentele ramase in smalt sa nu se coloreze in timp;
- insolubilitatea in mediul bucal.
            Un adeziv ortodontic trebuie sa aiba un timp de manipulare suficient de lung pentru ca
ortodontul sa poata lipi cat mai multe atase cu o singura doza.
Principalele tehnologii de prelucrare: formare prin turnare, injectie, extrudere, termoformare,
uzinare.