Analiza Eonomico - Financiara

UNIVERSITATEA „A. I.
CUZA” IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
SILVIA PETRESCU
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ II
Concepte – metode – studii de caz
Anul IV Contabilitate şi Informatică de Gestiun
Iaşi – 2006
Partea a III-a: Analiza financiară 3
CUPRINS
Cuprins.................................................................................................................5
PARTEA A III-A: ANALIZA FINANCIARĂ..................................................5

CAPITOLUL1: BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE....5
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare................................................5
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară............................................9
1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare..........................11
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare....................................15
1.5. Metodele şi procedeele analizei financiare.................................................19
1.6. Etapele analizei financiare..........................................................................23
CAPITOLUL 2: ANALIZA RENTABILITĂŢII.............................................24
2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă......................................................24
2.2. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune...............................................27
2.2.1. Solduri intermediare de gestiune – activitate.......................................28
2.2.2. Solduri intermediare de gestiune - rentabilitate...................................28
2.3. Analiza marjelor de rentabilitate.................................................................31
2.4. Analiza rezultatului din exploatare.............................................................33
2.5. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri...............................................37
2.5.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute..................................37
2.5.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri 39
2.6. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării...............................41
2.7. Analiza ratei rentabilităţii............................................................................45
2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate..................................46
2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute...............................46
2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale...........................49
2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor..............................................51
2.8.1. Modalităţi de evaluare a riscurilor.......................................................58
2.8.1.1. Evaluarea riscului de exploatare...................................................58
2.8.1.2. Evalurea riscului financiar............................................................61
2.8.1.3. Evaluarea riscului total (global)....................................................63
2.8.2. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare..........................64
CAPITOLUL 3: ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE PE BAZA
BILANŢULUI......................................................................................................65
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare............................................65
4 Partea a III-a: Analiza financiară
3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară............................................66
3.3. Analiza echilibrelor financiare....................................................................74
3.3.1. Analiza situaţiei nete............................................................................75
3.3.2. Analiza fondului de rulment................................................................78
3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment...............................................82
3.3.4. Analiza trezoreriei................................................................................84
3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională...........................86
3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)...........................................90
3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului...............................................90
3.4.2. Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării..................................94
3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ....................................97
3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar.................................100
3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii............................................................110
3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante........................................118
3.6.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante.............................118
3.6.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante...............120
3.7. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie.......................125
3.7.1. Analiza tabloului de finanţare............................................................125
3.7.2. Analiza tabloului fluxurilor de numerar............................................129
3.8. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)............................................132
3.9. Analiza bursieră a întreprinderii cotate.....................................................142
BIBLIOGRAFIE................................................................................................147
Analiza economico-financiară II 5
ANALIZA FINANCIARĂ
CAPITOLUL 1
BAZELE ZEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare

Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte
Analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei
întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ,
contul de rezultat şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care
pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său.
Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară
este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat
mai ales în ultimii 20 de ani şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii
care au impus şi stimulat dezvoltarea şi perfecţionarea analizei financiare pot fi
amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni; creşterea rolului băncilor şi
instituţiilor financiare în economie.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor
anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru
asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia
situaţiei financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor
rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii. Analiza financiară se limita
doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii.
În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor
nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil
pentru profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate
variabile în funcţie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare
6 Analiza economico-financiară II
modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a
informaţiei apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor
financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai
la date financiare, dar integrează date economice şi bursiere, iar rezultatele
analizei sunt integrate în modele financiare necesare elaborării previziunilor.
Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:
1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor
de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus
băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză
mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite.
2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată
le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar, deoarece
noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung.
3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului
echilibrelor financiare şi a costului capitalului, indiferent de provenienţa lui.
4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile
cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.
5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici
adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale
diferitelor ţări.
Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor
diverşilor utilizatori în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii,
acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale,
analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind:
gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul
unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar,
parte distinctă a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre
funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul
întreprinderii - analiza internă – sau din exterior de către organisme specializate,
financiar-bancare, sau de specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza
externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective
specifice diverşilor utilizatori.
1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul
întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează
aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date
care permit efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmărirea
echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar.
b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de distribuire
a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile, cheltuielile
financiare, trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este fundamental
pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiară, ci şi politica
economică generală a întreprinderii care motivează comportamentul actualilor şi
potenţialilor parteneri sau concurenţi.
2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau întreprinderi –
sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc
capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin
dividende şi plus-valoarea aşteptată de întreprindere. În concepţia unor autori (F.
Modigliani şi M.H.Miller), valoarea acţiunilor este dependentă de profit,
independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro) consideră
că aceasta este egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor estimate.
În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de
întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe
acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul
politicii dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al
întreprinderii şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea
acesteia, capacitatea de autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor.
3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în
bănci interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor
lor, aceasta se utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere
împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza
diferă după cum este vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung.
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii,
adică de capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu
rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de
mărimea fondului de rulment şi a necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate,
băncile) trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de
care depinde plata dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de
mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinanţare a
întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului acordat.
c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura
financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar
(raportul datorii-capitaluri proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori
comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea
de facilităţi, vizează solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea
pe termen lung vizează evaluarea continuităţii întreprinderii.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite
întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai
mult, regimul de participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de
a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul
salariaţilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de
muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea
întreprinderii şi evitarea riscului de faliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se
asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea
anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în
domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor
întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază
informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale
întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua
acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv
documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe
care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi
riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru
relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară

Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez,
Gestiunea financiară a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie
ansamblul de decizii şi activităţi care asigură reglarea fluxurilor financiare ale
întreprinderii, ceea ce implică: procurarea fondurilor necesare activităţii la cel mai
mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar şi asigurarea unui control constant al
utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala restricţie a rentabilităţii.
Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare
moment a resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea
industrială şi comercială a întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia
conjuncturii economice.
Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai
ales operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor
pe termen scurt, gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării.
Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul
loc securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a
face faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase
suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu
riscurile aferente.
Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea
dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor
proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii
unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a
întreprinderii.
Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi
mijloace specifice entru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea
adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei
financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei
întreprinderii. Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a
gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor
întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor
financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor.
Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare,
atât în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile,
finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen
scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare).
Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi exercitarea
controlului de gestiune poate fi ilustrat prin relaţia de feed-back în triada:
Analiză financiară Decizii financiare Control de gestiune
În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil,

aceasta integrând studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei
sectorului şi a domeniului concurenţial.
Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la
evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, pe baza capitalizării
bursiere, ceea ce presupune acordarea unei valori întreprinderii, care va servi
gestionarilor de portofolii fiind obligatorie în cazul întreprinderilor cotate la bursă.
În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară
este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic, în
care trebuie să se introducă elemente suplimentare privind mediul economic şi
social, precum şi elemente de ecologie.
1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare

Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate
scopului urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului
economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre
rentabilitatea şi riscurile întreprinderii.
Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a
cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează
recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor
şi instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei etape:
I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare.
II. Identificarea unei afecţiuni , ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis.
III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate.
Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează
în acelaşi mod, având câteva obiective generale:
1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia
financiară şi a performanţelor întreprinderii;
2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;
3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor
acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii
financiare a întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare,
prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia
financiară şi soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor
utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic.
Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al
acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri).
Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului întreprinderii vizează
răspunsul la patru întrebări esenţiale privind:
1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi
care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.
2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor folosite şi
dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă.
3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este
echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suport
financiar convenabil.
4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi
dacă există un risc de faliment crescut sau nu.
Dacă se urmăreşte creşterea se verifică dacă întreprinderea are suficiente
resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă
fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea, se verifică dacă
întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce
impune compararea rezultatelor obţinute cu mijloacele folosite.
Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele
între partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor
întreprinderii, care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul
rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul
aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung,
ceea ce impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii.
În al doilea rând, interesează modul în care este finanţată întreprinderea,
ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu
şi a datoriilor. Din compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate apare
rentabilitatea economică rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile.
În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale
întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea
fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează
care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiţii
corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi de ce noi
resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofnanţare sau credite).
Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în
finanţarea creşterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri
financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a
prevedea evoluţia structurilor financiare.
Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar
exterior necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel:
Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul

Credite bancare Banca Solvabilitatea Specialiştii băncii creditoare
Credit inter - Furnizorul Echilibrul financiar pe Departamentul specializat
- întreprinderi termen scurt al furnizorului.
Descoperire Banca Echilibrul financiar pe Serviciile specializate ale
bancară creditoare termen scurt băncii creditoare.
Împrumut pe Banca Echilibrul financiar pe Serviciile specializate ale
termen lung creditoare term. scurt + Planul de băncii sau creditorului.
finanţare previzional.
Introducere la Acţionarii Rentabilitatea poten Servciile specializate ale
bursă -ţială pentru acţionari băncilor; Analiştii financiari.
Privatizarea Statul; Situaţia financiară Cabinetele de audit şi de
întreprinderii Investitorii actuală; Rentabilitate comisari de conturi; Serviciile
potenţială pt. specializate ale băncilor;
studiul de evaluare. Specialiştii evaluatori.
Analiza financiară condusă în vederea diagnosticului financiar parcurge

mai multe etape succesive complementare:
I. Prima etapă: Analiza creşterii întreprinderii
În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de
exploatare a întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în trei timpi
succesivi:
1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată,
marja comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări:
a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de afaceri
reflectă un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri costisitoare
şi generatoare de depreciere);
b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o
imagine eronată asupra rezultatului.
2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic.
3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării,
rezultatul curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului.
Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţiuni
(financiară, comercială).
II. Etapa a doua: Analiza rentabilităţii
Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea
rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate
aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni:
1) Marjele brute şi nete de rentabilitate;
2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară.
III. Etapa a treia: Echilibrul structurilor şi strategia financiară
Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor
acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar
acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce
impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:
1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier;
2) Determinarea independenţei financiare;
3) Acoperirea capitalurilor investite;
4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor
IV. Etapa a patra: Aprecierea şi evaluarea riscurilor
Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele
acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar
altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele:
1) Analiza riscului economic;
2) Analiza riscului financiar;
3) Analiza riscului de faliment.
Sinteza diagnosticului financiar vizează: punctele forte şi punctele slabe.
În concluzie, diagnosticul financiar este orientat spre utilizatori şi vizează
măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a riscurilor, condiţiile de realizare
a echilibrelor financiare şi autonomia, urmând decizii majore: întreprinderea îşi
întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt.
Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe
baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl
poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare

O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic
financiar, care să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni
financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii provenite din
situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea
trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii:
a) Informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
b) Informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
c) Informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.
Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a
economiei la un moment dat, ştiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt
influenţate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea)
economică generală pot determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului
şi a cursului acţiunilor la bursă.
Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la:
natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au
incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare.
Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi
publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse
periodic sau la cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative
ale imaginii fidele a întreprinderii prezentată partenerilor interni şi externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite
şi a perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie.
b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii,
sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze
riscurile şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei
risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de
întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată,
diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-
şi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat
întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare
şi de capacitatea de rambursare a acesteia.
c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii
pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.
d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru
colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat pentru prezentarea fidelă a patrimoniului, a
rezultatului şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze
prelevări şi să verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale
sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de
contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin
documente de sinteză (conturi anuale) – Situaţiile financiare anuale - ce se
bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor reglementărilor româneşti
armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate (IAS 1), O.M.F.P. 1752/2005, care cuprinde următoarele documente
egale ca importnţă:
1. Bilanţul;
2. Contul de profit şi pierdere;
3. Situaţia modificării capitalurilor proprii;
4. Situaţia fluxurilor de trezorerie (numerar);
5. Politici contabile şi note explicative.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre
poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii
în exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul
administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi
prelucrată în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să
fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa
necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.
 Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un
moment dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă,
sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune
întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată,
indicând rezultatul pe care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului
financiar.
Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune
întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin
acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de
exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în pasivul bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil sau
activ imobilizat, şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt
prezentate în activul bilanţului.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea
acesteia de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre
capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de
numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse.
 Spre deosebire de bilanţ care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv,
cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat,
contul de profit şi pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.
El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră
ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca
şi cheltuieli (fluxul de ieşiri).
Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă, cheltuielile
şi veniturile exerciţiului structurate pe categorii (exploatare, financiare,
extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau
pierderea) pe tipuri de activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa
întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin
aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin
utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând să se stabilească
gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse.
În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de
tabel sau în listă a contului de rezultat ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la
un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut
de reglementările contabile româneşti armonizate prevede structura verticală a
bilanţului şi a contului de profit şi pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă.
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai
importante documente de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în
economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind
preferat în economiile finanţate prin contribuţia capitalului privat.
 Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe
care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit
al exerciţiului financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a
capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea).
 Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea
întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de
exploatare şi din activitatea investiţională şi modul de utilizare a acestora.
 Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de
întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi
detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare
financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori
care nu sunt prezentate în altă parte.
Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic,
trebuind să cuprindă informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi
împreună cu celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil
General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului
întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat.
Situaţiile financiare anuale utilizate în diagnosticul financiar oferă date şi
informaţii pentru două abordări specifice:
1) Analiza-diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat;
2) Analiza-diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.
1.5. Metodele şi procedeele analizei financiare

Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor
contabile şi financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia
financiară şi a-i înţelege evoluţia, foloseşte, în cadrul metodologiei generale
prezentate în capitolul I, o serie de instrumente şi mijloace specifice adaptate
scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar.
Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a
documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a contului
de rezultate şi a bilanţului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a extins
considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor utilizate în
scopul atingerii obiectivelor.
Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii
a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de
echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul
financiar, în analiza funcţională bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin
fluxuri, care completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim:
 Compararea situaţiilor financiare
Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei economice,
frecvent aplicată în analiza financiară care permite utilizatorilor să compare
informaţiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinţa privind poziţia
financiară şi performanţele întreprinderii, precum şi în spaţiu cu unităţi similare.
Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de
periodă permite determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii în
cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea
trendului indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită
date şi informaţii provenite din 3 - 5 conturi anuale succesive.
Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector permit
întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-şi cunoaşte forţele
şi slăbiciunile în raport cu concurenţii.
Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă
de un criteriu de referinţă, ale căror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune
efecturea unor analize factoriale şi structurale. În acest scop, se utilizeză procedee
de cuantificare a influenţei factorilor (substituţia în lanţ, metoda balanţieră,
metoda soldului, ş.a), prezentate detaliat în capitolul I.
 Metoda de analiză prin rate (Ratios)
În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus =
calculat, socotit), este sinonim cu: coeficient, raport, procent, rată şi desemnează
un raport economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care
reprezintă două posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din contul de rezultat, sau
din bilanţ şi din contul de rezultat.
Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub
formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai
semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele
extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relaţii între ele
pentru a obţine o rată semnificativă.
După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul
financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le
evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară, rotaţia activelor, ş.a.
Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de
ani şi ea prezintă avantajul că permite analistului financiar să urmărească
progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă
vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea
exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere.
Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind
de multe ori doar un fragment al unor informaţii necesare pentru o decizie
financiară. Rareori o rată luată izolat este semnificativă prin ea însăşi, nefiind
suficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în
dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu întreprinderi similare, sau cu valori
standard pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare.
Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai
bună a întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor
sale, utilizarea corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerinţe de bază:
1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi
unităţi.
2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să
existe relaţii directe;
3) Compararea ratelor în timp, spaţiu, sau cu valori standard.
Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar,
dar este frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în general
dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau structura
lor, alături de ratele financiare de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de
organismul specializat care le elaborează, dar acestea vizează în general:
activitatea şi randamentul întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi
finanţarea; structura financiară şi riscurile.
Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând
baterii care cuprind următoarele rate:
1) Rate de analiză a factorilor de producţie;
2) Rate de gestiune şi de rentabilitate;
3) Rate de exploatare;
4) Rate financiare.
Potrivit reglementărilor contabile româneşti armonizate întreprinderile
trebuie să raporteze în Nota explicativă 9 Principalii indicatori economico-
financiari următorii indicatori sub forma unei baterii de rate:
I. Indicatori de lichiditate:
1) Lichiditatea generală (Lg);
2) Lichiditatea imediată (Li).
II. Indicatori de risc:
1) Gradul de îndatorare (Gd);
2) Acoperirea dobânzilor (Ad).
III. Indicatori de activitate:
1) Viteza de rotaţie a stocurilor (Ns);
2) Număr de zile de stocare (Ds);
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi (Dc);
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori (Df);
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate (Nai);
6) Viteza de rotaţie a activelor totale (Na).
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angajat (Re);
2) Marja brută din vânzări (Rv).
Bateria de rate de mai sus cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc în
următoarele scopuri:
1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele
deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară;
2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;
3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor
rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare.
 Metoda analizelor specifice
În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de
metode specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii,
analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza
structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri,
analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a.
 Utilizarea instrumentului informatic
Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul
şi utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcţii:
1) Stocarea datelor;
2) Calculul ratelor;
3) Determinarea echilibrelor financiare;
4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;
5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.
Atingerea obiectivelor analizei financiare în vederea elaborării
diagnosticului financiar care vizează în special performanţele (rentabilitatea) şi
riscurile impune efectuarea unor analize complexe –structurale şi factoriale- prin
utilizarea combinată a mai multor procedee şi tehnici de analiză multicriterială şi
multifactorială.
1.6. Etapele analizei financiare

Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic
financiar complet presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Etapa preliminară
Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii se vor
prezenta informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în
ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata
rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii) riscurile, îndatorarea
totală şi datoriilor pe termen scurt în pasivul bilanţului, ş.a.
2) Examinarea situaţiei financiare
Aceasta presupune următoarele:
a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă solduri semnificative privind
activitatea economică şi rentabilitatea (Cascada SIG).
Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor şi
evoluţia lor, cu reflectarea în costuri a consumului de resurse.
b) Analiza bilanţului financiar şi funcţional, care vizează evoluţia structurii
financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie).
Acesta constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare şi de
distribuire a profitului net, care permite o analiza dinamică a fluxurilor financiare
şi a fluxurilor de trezorerie.
3) Formularea diagnosticului financiar
În sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe, aşa cum au
rezultat din analiza efectuată.
Rezultatele analizei financiare vor fi valorificate diferit, în funcţie de
utilizator, dar în general, se va căuta răspuns la întrebări de natură financiară,
economică, fiscală, juridică. O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură
financiară, cum ar fi cererea de credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de
acţiuni, emiterea de noi acţiuni, noi investiţii, sau din contra, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze
care trebuie să se bazeze pe informaţii economice, financiare, monetare diverse
CAPITOLUL 2
ANALIZA RENTABILITĂŢII
PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE
2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă

Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea
întreprinderii de a obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul
major al întreprinderii este atât mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii
(acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea
propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de desfăşurarea
unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producţie şi a
capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă.
Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul
aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi
surse disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor,
asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri
rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse
reflectate în cheltuielile aferente.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi în
analiza rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare: în mărimi
absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obţin ca marje,
(diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obţin ca
rate (rapoarte) între rezultate şi cheltuieli sau capitaluri utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al
întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers,
rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de
rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat
Profit şi pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care
cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de
la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau
debitor) reflectă performanţa întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera
fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură şi după
funcţii (destinaţie), fiind redat tabelar sau în listă.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite
determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri:
Debit Contul de profit şi pierdere Credit
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)
Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul contului

de profit şi pierdere după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza
rezultatului din exploatare cere detalierea rezultatului şi după destinaţie.
De exemplu, Contul de profit şi pierdere al întreprinderii luate în studiu,

conform formatului de prezentare în listă este redat în Tabelul 1:
Aplicaţia 1: Contul de profit şi pierdere în listă

Tabelul 1
Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
rd. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Cifra de afaceri netă 535016 783518 +248502 146,4
Producţia vândută (Pv) 530551 777384 +246833 146,5
Venituri din vânzarea mărfurilor 4465 6134 + 1669 137,4
2. Variaţia stocurilor (ct. 711) - 4924 - 89949 - 85025 1826
a. - Sold C 50069 29637 - 20432 60,2
b. - Sold D 54993 119586 + 64593 217,4
3. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
4. Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
VENITURI DIN EXPLOATARE 535108 700425 +165317 130,9
-TOTAL(1 + 2a - 2b + 3 + 4)
5.a. Chelt.cu mat.prime + mater. consumabile 219897 296076 + 76179 134,6
Alte cheltuieli materiale 4894 2879 - 2015 58,1
b. Alte chelt, din afară (cu energie + apă) 49306 48420 - 886 98,2
Cheltuieli privind mărfurile(ct. 607) 4158 5350 + 1192 128,7
6. Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 39840 135,5
a. Salarii 77140 197482 +120342 256,0
b. Cheltuieli cu asigurările şi prot. socială 35125 44623 + 9498 127,0
7.a. Ajustarea val. imobiliz.corp.+ necorporale 10000 50445 + 40445 504,4
a.1. Cheltuieli 10000 50445 + 40445 504,4
7.b. Ajustarea valorii activelor circulante 653 876 + 223 134,1
b.1. Cheltuieli (+) 653 2218 + 1565 233,7
b.2. Venituri (-) - 1342 + 1342 -
8. Alte cheltuieli de exploatare 33929 49667 + 15738 146,4
8.1 Cheltuieli privind prestaţiile externe 21449 32692 + 11243 152,4
8.2 Chelt.cu alte impozite, taxe, vărsăminte 5555 8441 + 2886 151,9
8.3 Chelt. despăgubiri, donaţii, active cedate 6924 8534 + 1610 123,2
CHELTUIELI DE EXPLOATARE 432100 605817 +173717 140,2
-TOTAL
REZULTATUL DIN EXPLOATARE 103008 94608 - 8400 90,9
9. Venituri din interese de participaţie - - - -
10. Venituri din dobânzi 298 751 + 453 252,0
11. Alte venituri financiare 2739 4890 + 2151 178,5
VENITURI FINANCIARE-TOTAL 3097 5641 + 2544 182,1
12. Ajustarea valorii imobiliz. financiare 30886 - - 30886 -
13 Cheltuieli privind dobânzile 4525 7008 + 2483 154,8
14. Alte cheltuieli financiare 19898 23952 + 4054 120,3
15. REZULTATUL CURENT 50796 69289 + 18493 136,4
16. REZULTATUL EXTRAORDINAR - - - -
17. VENITURI TOTALE 538204 706066 +167862 131,2
18. CHELTUIELI TOTALE 487408 636777 +149369 130,6
19. REZULTATUL BRUT 50796 69289 + 18493 136,4
20. Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
21. REZULTATUL NET AL 40668 51384 + 10716 126,3
EXERCIŢIULUI FINANCIAR
22. REZULTATUL PE ACŢIUNE
- de bază 0,137 0,174 + 0,137 200,0
- diluat 0,137 0,174 +0,137 200,0
Din analiza datelor Tabelului 1 se constată că indicatorii de performanţă

ai întreprinderii au cunoscut dinamici ascendente, rezultatul net al exerciţiului
înregistrând o creştere de 26,3 %.
Creşterea rezultatului brut al exerciţiului a fost consecinţa creşterii
veniturilor totale cu 31,2 %, iar a cheltuielilor totale cu 30,6 %.
Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul
analizei rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al
evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat se defineşte capacitatea de
autofinanţare a întreprinderii, autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt
la originea conceptului de flux de trezorerie.
2.2. Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate
pentru a obţine indicatori necesari gestiunii, prin amenajarea Tabloului Soldurilor
Intermediare de Gestiune (Cascada SIG).
Soldurile în “Cascadă” permit evidenţierea legăturii dintre funcţiunea de
exploatare şi funcţiunea financiară a întreprinderii şi pot fi împărţite în două
categorii: SIG – activitate şi SIG – rentabilitate.
În partea finală a Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune se
determină două solduri reziduale de flux (Capacitatea de Autofinanţare şi
Autofinanţarea), indicatori de interes în analiza financiară prin semnificaţia şi
utilitatea lor în aprecirea performanţelor financiare şi în calculul unor rate
financiare semnificative.
2.2.1. Solduri Intermediare de Gestiune – activitate

Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de
gestiune caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producţiei şi
comercializării prezentaţi pe larg şi analizaţi detaliat în capitolul II:
1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia
activităţii curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei:
CA =Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)+
+ Producţia vândută (activitatea industrială) (Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin
activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), este un
element al valorii adăugate şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producţia exerciţiului (Pex) cuprinde bunurile şi serviciile produse de
întreprindere în cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egal cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (±ΔS) + Producţia
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul
economic prin propria activitate şi se calculează cu relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) –
– Consumurile intermediare (Ci).
2.2.2. Solduri Intermediare de Gestiune – rentabilitate

Contul de profit şi pierdere permite evaluarea performanţelor
întreprinderii, prin stabilirea conexiunii între soldurile intermediare de activitate
economică şi fluxul de rezultate, având ca punct de plecare valoarea adăugată.
1) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din
activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a
genera şi conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind independent de politica
financiară, fiscală şi în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv) -
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).
2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa comercială şi industrială
a întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de
amortizare şi provizioane; se determină cu relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) –
– Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:
Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde
elemente de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind
intermediar între rezultatul de exploatare şi rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu
este influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).
5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a
întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile
totale şi cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) constituie soldul final după aplicarea cotei
procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 - i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit
(participare salariaţi la profit, dividende acţionari) sau reinvestit (pentru mărirea
capitalurilor proprii prin autofinanţare)
De exemplu, Soldurile Intermediare de Gestiune calculate pe baza
contului de profit şi pierdere (Tabelul 1) sunt prezentate în Tabelul 2, din care se
desprind următoarele concluzii:
1. Creşterea marjei comerciale cu 55 % s-a datorat creşterii mai rapide a
veniturilor din vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare (137,4 > 128,7%).
Aplicaţia 2: Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Tabelul 2
Nr. Solduri intermediare de gestiune Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,4
2. Costul mfurilor vândute (Chmf) 4158 5350 + 1192 128,7
3. Marja comercială (Mc)(1-2) 307 784 + 477 155,0
4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 + 246833 146,5
5. Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) 535016 783518 + 248502 146,4
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
7. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 526225 689688 + 163463 131,0
9. Consumuri intermediare (Ci) 292546 380067 + 87521 129,9
10. Valoarea adăugată (Vad)(3+8-9) 233987 310405 + 76418 132,6
11. + Subvenţii de exploatare - - - -
12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9
13. - Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 39840 135,5
14. = Excedent brut de exploatare(EBE) 116167 149859 + 33692 129,0
15. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
16. - Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 40445 504
17. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,2
18. = Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
19. Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 55,9
21. = Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
22. Rezultatul curent (Rcrt)(18 + 21) 50796 69289 + 18493 136,4
23. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
24. Rezultatul brut (Rbr)(22 +23) 50796 69289 + 18493 136,4
30. - Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
31. = Rezultatul net (Rnet)(24 - 30) 40668 51384 + 10716 126,3
2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 46,4 % s-a datorat atât creşterii producţiei
vândute, cât şi a vânzărilor de mărfuri.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 31 % s-a datorat atât creşterii destocajului
cât şi creşterii producţiei imobilizate.
4. Creşterea valorii adăugate cu 32,6 % a fost consecinţa creşterii mai rapide a
producţiei exerciţiului în raport cu consumurile intermediare(131 > 129,9 %).
5. Creşterea Excedentului Brut din Exploatare cu 29 % s-a datorat creşterii valorii
adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor impozite şi taxe.
6. Reducerea Rezultatului din Exploatare cu 8,2 % s-a datorat creşterii mai lente a
sumei dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare
 149859  4604 154463 
   128 %  comparativ cu suma dintre amortizare şi alte
 116167  4418 120585 
 50445  9410 59855 

cheltuieli de exploatare    340,5 %  .
 10000  7577 17577 
7. Reducerea pierderii financiare cu 45,8 % a fost consecinţa creşterii veniturilor
financiare şi a reducerii cheltuielilor financiare.
8. Creşterea Rezultatului Curent cu 36,4 % a fost consecinţa reducerii în proporţie
mai mare a pierderii financiare (54,2 %) comparativ cu scăderea rezultatului din
exploatare (8,2 %).
9. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu
rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 % ca urmare a creşterii mai rapide a
veniturilor totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (0,6 %).
10. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3 % într-un ritm inferior
creşterii rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai rapide a impozitului pe
profit (36,4 %).
2.3. Analiza marjelor de rentabilitate

Contul de rezultat este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar,
extraordinar, de unde rezultă profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel.
Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezultatul
pe tipuri de activităţi fiind determinat sub forma marjelor:
A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare;
B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±);
C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul financiar(B);
D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare;
E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;
F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit.
În partea finală a contului de profit şi pierdere se determină:
G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni.
Pe baza analizei datelor Tabloului SIG (Tabelul 2) privind marjele de
rentabilitate ce caracterizează fluxul de rezultate din contul de profit şi pierdere se
obţin datele din Tabelul 3:
Aplicaţia 3: Fluxul de rezultate ale contului de profit şi pierdere

Tabelul 3
1. Rezultatul din exploatare (Rexp) + 103008 + 94608 - 8400 91,8
2. Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
3. Rezultatul curent (Rcrt) 50796 69289 + 18493 136,4
4. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
5. Rezultatul brut (Rbr) 50796 69289 + 18493 136,4
6. Rezultatul net (Rnet) 40668 51384 + 10716 126,3
7. Numărul de acţiuni (mii) 59200 295996 + 236796 500,0
8. Rezultatul net/acţiune
- de bază 0,687 0,174 - 0,513 25,32
- diluat 0,687 0,174 - 0,513 25,32
Din analiza datelor Tabelului 3 se constată următoarele:

1. Rezultatul din exploatare s-a redus cu 8,2 %, ca urmare a decalajului
nefavorabil între dinamica veniturilor şi a cheltuielilor de exploatare: I Vexp < IChexp
(130,9 < 140,2).
2. Rezultatul financiar constituie o pierdere, care s-a redus cu 45% datorită
creşterii veniturilor financiare cu 82% şi reducerii cheltuielilor aferente cu 44%.
3. Rezultatul curent a crescut cu 36,4 % datorită decalajului indicilor de dinamică:
IRexp > IRfin (91,8 > 45,8 %).
4. Inexistenţa rezultatului extraordinar antrenează egalitatea rezultatului brut cu
rezultatul curent.
5. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3%, datorită creşterii mai
rapide a rezultatului brut, ceea ce a majorat rezultatul pe acţiune cu 27 %.
Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza cheltuielilor
prin funcţii permite determinarea mai multor marje de rentabilitate:
1) Marja industrială = Producţia exerciţiului – Costul aprovizionărilor;
2) Marja costurilor de producţie = Marja industrială – Alte cheltuieli
de producţie.
Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale a întreprinderii şi
trebuie raportate la marja comercială specifică activităţii de comerţ. Ele pun în
evidenţă faptul că producţia stocată şi cea imobilizată nu reprezintă decât venituri
calculate (transferuri de cheltuieli) şi că numai producţia vândută şi vânzările de
mărfuri generează rezultat.
3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri – Costul de cumpărare;
4) Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare a mărfurilor;
5) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri – Cheltuieli variabile.
Aceste marje se analizează la nivelul rezultatului curent, deoarece
elementele extaordinare nu sunt dependente de vânzări, ceea ce poate fi ilustrat pe
baza datelor Tabelului 4:
Aplicaţia 4: Marje de rentabilitate aferente cheltuielilor prin funcţii

Tabelul 4
Nr. Venituri şi cheltuieli prin funcţii Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Producţia exerciţiului 526225 689688 + 163463 131,0
2. Costul aprovizionărilor 292546 380067 + 87521 129,9
3. Marja industrială (1 – 2) 233679 309621 + 75942 132,5
4. Alte cheltuieli de producţie 37885 55015 + 17130 145,2
5. Marja costurilor de producţie (3 - 4) 195794 254606 + 58812 130,0
6. Cifra de afaceri 535016 783518 + 248502 146,4
7. Costul de cumpărare 344015 482320 + 138305 140,2
8. Marja costului de cumpărare (6 - 7) 191001 301198 + 110197 157,7
9. Cheltuieli variabile 383562 49481 + 115919 130,2
10. Marja costurilor variabile (6 - 9) 151454 284037 + 132583 187,5
11. Vânzări de mărfuri 4465 6134 + 1669 137,4
12. Costul de cumpărare a mărfurilor 4158 5350 + 1192 128,7
13. Marja comercială (11 – 12) 307 784 + 477 155,0
Din analiza datelor Tabelului 4 se constată următoarele:

1. Prin producţia exerciţiului, marja industrială a crescut cu 32,5 % ca urmare a
creşterii mai rapide a producţiei exerciţiului faţă de costul aprovizionărilor.
2. Marja costurilor de producţie a crescut cu 30 % în condiţiile creşterii marjei
industriale şi a altior cheltuieli de producţie cu 45,2 %.
3. Prin cifra de afaceri, marja costului de cumpărare a crescut cu 57,7 %, în
condiţiile creşterii cifrei de afaceri cu 46.4 % şi a costului de cumpărare cu 40,2
%, în timp ce marja costurilor variabile a crescut cu 87,5 %.
4. Marja comercială a crescut cu 55 % ca urmare a creşterii vânzărilor de mărfuri
cu 37,4 % şi a costului mărfurilor vândute cu 28,7 %.
2.4. Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul din exploatare este dominant în rezultatul brut al exerciţiului,
caracterizează în mărime absolută rentabilitatea activităţii curente a întreprinderii
şi este calculat cu ajutorul relaţiei:
 Ch exp 
R exp  Vexp  Ch exp  V exp 
1  Vexp   Vexp  R ,
 
în care:
R = 1 – I = Rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.
De exemplu, preluând date din Tabelul 1 rezultă datele din Tabelul 5:
Aplicaţia 5: Calculul rezultatului din exploatare

Tabelul 5
1. Venituri din exploatare - total 535108 700425 + 165317 130,9
2. Cheltuieli de exploatare - total 432100 605817 + 173717 140,2
3. Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
4. I = Ch exp /Vexp 0,808 0,865 + 0,057 107,2
5. R=1-I 0,192 0,135 - 0,057 69,9
6. Rexp = Vexp · R 103008 94608 - 8400 91,8
Din analiza datelor Tabelului 5 rezultă următoarele:

Modificarea rezultatului din exploatare este egală cu diferenţa:
∆ = Vexp1 ∙ R1 – Vexp0 ∙ R0 = 94608 – 103008 = - 8400 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Vexp + ∆R,
în care:
∆Vexp = (Vexp1 - Vexp0) ∙ R0 = 165317 · 0,192 = + 31741 mil. lei;
∆R = Vexp1 ∙ (R1 - R0) = 700425 · (- 0,057) = - 40141 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Vexp + ∆R = + 31741 – 40141 = - 8400 mil. lei = ∆.
În concluzie:
1. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2%) s-a realizat în
condiţiile creşterii veniturilor din exploatare, datorită reducerii ratei de eficienţă a
cheltuielilor de exploatare 0,057 lei (30,1 %).
2. Reducerea ratei de eficienţă (R) s-a datorat creşterii cheltuielilor de exploatare
la 1 leu venituri aferente cu 0,057 lei (7,2 %), ceea ce echivalează cu creşterea
indicatorului Cheltuieli la 1000 lei venituri.
Aprofundarea analizei rezultatului din exploatare (Nota explicativă 4)
implică abordarea structurii cheltuielilor de exploatare după destinaţie şi calculul
rezultatului din exploatare conform relaţiei:
Rexp = Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RCA) – Cheltuieli de
desfacere (Chd) - Cheltuieli generale de administraţie (Chad) + Alte venituri din
exploatare (Ave),
în care:
RCA = Cifra de afaceri netă (CA) – Costul bunurilor vândute şi al serviciilor
prestate (Cv), unde:
Cv = Cheltuielile activităţii de bază (Chab) + Cheltuielile activităţilor auxiliare
(Chaa) + Cheltuielile indirecte de producţie (Chi).
De exemplu, aprofundăm analiza Rezultatului din Exploatare conform

Notei Explicative 4, pe baza datelor Tabelului 6, din care se desprind:următoarele:
Modificarea rezultatului din exploatare este egală cu diferenţa:
Δ = Rexp1 – Rexp0 = 94608 - 103008 = - 8400 mil. lei;
Δ = ΔRCA + ΔChd + ΔChad + ΔAve,
în care:
Aplicaţia 6: Analiza rezultatului din exploatare

Tabelul 6
Nr. Indicatorul Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Cifra de afaceri netă (CA) 535016 783518 + 248502 146,4
2. Cost bunuri vând. şi serv.prest.(Cv) 344015 482320 + 138305 140,2
3. Cheltuielile activit. de bază (Chab) 239083 335202 + 96119 140,2
4. Cheltuielile activit. auxiliare (Chaa) 43364 60798 + 17434 140,2
5. Cheltuielile indirecte de prod.(Chi) 61568 86320 + 24752 140,2
6. Rezultat brut aferent CA nete (1-2) 191001 301198 + 110197 157,7
7. Cheltuielile de desfacere (Chd) 10251 16373 + 6122 159,7
8. Cheltuieli grale de administr.(Chad) 82160 194821 +112661 137,1
9. Alte venituri din exploatare (Ave) 4418 4604 + 186 104,2
10. Rezultatul din exploatare (6-7-8+9) 103008 94608 - 8400 91,8
a) Pe prima treaptă de diviziune:

ΔRCA = RCA1 – RCA0 = 301198 – 191001 = + 110197 mil. lei;
ΔChd = Chd0 – Chd1 = 10251 – 16373 = - 6122 mil. lei;
ΔChad = Chad0 – Chad1 = 82160 – 194821 = - 112161 mil. lei;
ΔAve = Ave1 – Ave0 = 4604 - 4418 = + 186 mil. lei.
ΔRCA+ ΔChd +ΔChad +ΔAve =110197- 6122-112661+186= + 8400 mil.lei = Δ.
b) Pe treapta a doua de diviziune: Δ RCA = ΔCA + ΔCv,
în care:
ΔCA = CA1 – CA0 = 783518 – 535016 = + 248502 mil. lei;
ΔCv = Cv0 – Cv1 = 344015 – 482320 = - 138305 mil. lei.
ΔCA + ΔCv = 248502 – 138305 = + 110197 mil. lei = ΔRCA.
În concluzie:
1. Reducerea rezultatului din exploatare a fost consecinţa creşterii mai rapide a
sumei cheltuielilor de desfacere şi de administraţie comparativ cu suma
rezultatului brut aferent cifrei de afaceri şi altor venituri din exploatare:
16373  194821 301198  4604
 228,5  156,5  .
10251  82160 191001  4418
2. Creşterea rezultatului brut aferent cifrei de afaceri nete s-a datorat creşterii mai
rapide a cifrei de afaceri faţă de costul bunurilor vândute (146,4 > 140,2 %).
2.5. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri

După provenienţă rezultatul aferent cifrei de afaceri (RCA) cuprinde două
componente, corespunzător modului de calcul al cifrei de afaceri: rezultatul
(beneficiul) din producţia vândută (B) şi rezultatul (beneficiul) din vânzările de
mărfuri (Bmf):
RCA = B + Bmf
2.5.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Beneficiul (B) aferent producţiei vândute se determină cu relaţia:
B = ∑q(S)p - ∑q(S)c,
în care:
q = Volumul fizic al produselor vândute;
S = Structura sortimentală a producţiei vândute;
p = Preţul mediu de vânzare al produselor;
c = Costul complet unitar al produselor.
De exemplu, efectuăm analiza factorială a beneficiului aferent producţiei
vândute folosind datele din Tabelul 7:
Aplicaţia 7: Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Tabelul 7
Produse Valoarea vânzărilor la preţ Valoarea vânzărilor la cost
convenţionale (milioane lei) (milioane lei)
q0 . p0 q1 . p1 q1 . p0 q0 . c0 q1 . c1 q1 . c0
A – to 212221 326501 320280 186990 318240 281520
B – buc. 185692 287632 253800 156826 265080 214320
C – buc. 132638 163251 157464 117936 147744 139968
Total 530551 777384 731544 461752 731064 635808
Pe baza datelor Tabelului 7 se obţin următoarele rezultate:

B 0   q 0  S 0   p 0   q 0  S 0   c 0  530551  461752  68799 mil. lei;
B1   q1  S 1  p1   q1  S 1   c1  777384  731064  46320 mil. lei.
Modificarea beneficiului este egală cu diferenţa:

∆ = B1 – B0 = 46320 – 68799 = - 22479 mil. lei.
∆ = ∆q + ∆S + ∆c + ∆ p ,
în care:
q    q1 S 0   p 0   q1 S 0   c 0   B 0  B 0  Iq  B 0  B 0  B 0 
731544
 68799   68799  94863  68799   26064 mil . lei
530551
S    q1 S 1  p 0   q1 S 1  c0  B 0   731544  635808  98463   873 mil .
c    q1 S 1  p 0   q1 S 1  c1  B 0   731544  731064  95736   95256 mil .
p  B1  B 1  46320  480   45840 mil. lei.
q  S  c  p  26064  873  95256  45840   22479 mil. lei = Δ.
În concluzie:
1. Reducerea beneficiului din vânzarea producţiei cu 32,6 % a fost consecinţa
creşterii costului unitar al produselor, care a diminuat beneficiul cu 138,4 %.
2. Beneficiul a evoluat echiproporţional cu gradul de realizare a vânzărilor, a căror
creştere cu 37,9 % a condus la majorarea beneficiului cu acelaşi procent.
3. Modificarea structurii sortimentale a determinat creşterea beneficiului cu 1,27
% prin creşterea ponderii produselor cu ratele de rentabilitate superioare ratei
medii a rentabilităţii producţiei.
4. Creşterea preţului mediu a majorat beneficiul cu 66,63 %, ceea ce poate fi
consecinţa influenţei a doi factori:
a) îmbunătăţirea calităţii produselor prin creşterea ponderii claselor superioare de
calitate, factor care reflectă efortul propriu al întreprinderii;
b) creşterea preţului pe clase de calitate, factor independent de efortul propriu.
2.5.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri caracterizeză performanţa
activităţii comerciale şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
R
Bmf = Mc - Ch.circ = (A - N)
100
în care:
Mc = Marja comercială;
Ch circ = Cheltuieli de circulaţie;
R = Volumul desfacerilor (rulajul) de mărfuri;
A = Cota procentuală medie de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Datele necesare analizei se extrag din Tabloul soldurilor intermediare de
gestiune (Cascada SIG) elaborat pe baza contului de profit şi pierdere.
De exemplu, din Tabloul SIG (Tabelul 2) extragem datele din Tabelul 8:
Aplicaţia 8: Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Tabelul 8
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Desfaceri de mărfuri (R) 1024 2376 +1352 232,0
2. Cota medie de adaos ( A ) (%) 30,0 33,0 + 3,0 110,0
3. Marja comercială (Mc)(1*2) 307 784 + 477 155,0
4. Nivelul relativ al chelt. de circ ( N ) (%) 23,55 25,62 + 2,07 108,8
5. Cheltuielile de circulaţie (1*6) 242 609 +367 251,0
6. Beneficiul aferent vânz. de mărfuri (5 -7) 65 175 + 110 269,2
Din datele Tabelului 8 rezultă următoarele:

R0 1024
Bmf 0 = (A 0 N 0) = ( 30 23,55) = 65 mil. lei;
100 100
R1 2376
Bmf 1 = (A 1 N 1) = ( 33 25,62) = 175 mil. lei.
100 100
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 mil. lei.
∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N ,
în care:
R1 - R 0
R = ( A 0 - N 0) = 1352 ( 30 - 23,55) = + 87 mil. lei;
100 100
R1
A = ( A1 - A 0) = 2376 ( 33 - 30) = + 72 mil. lei;
100 100
R1 2376
N =
100
(N 0 - N 1) =
100
( 23,55 )
25,62 = 49 mil. lei
În concluzie:
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 169,2% a fost consecinţa
creşterii volumului desfacerilor cu 132 %, care a majorat beneficiul cu 133,8 % şi
a creşterii cotei medii de adaos cu 3%, care l-a majorat cu 110,8 %.
2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07 procente (8,8 %)
a diminuat beneficiul cu 75,4 %.
Pe o treaptă superioară de analiză factorială, cota medie de adaos şi

nivelul mediu al cheltuielilor de circulaţie depind de structura desfacerilor pe
grupe de mărfuri (S), cotele de adaos (A) şi nivelul cheltuielilor pe grupe de
mărfuri (N):
A
S A ; N
S  N
100 100
2.6. Analiza Capacităţii de Autofinanţare şi a Autofinanţării

Capacitatea de autofinanţare (CAF), numită şi marjă brută de
autofinanţare, este un sold rezidual de flux semnificativ pentru întreprindere, care
se obţine ca o diferenţă între fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire generate de
operaţiunile curente de gestiune care lasă la dispoziţia întreprinderii resurse
proprii ce rămân disponibile pentru finanţarea diverselor necesităţi: rezultatul
exerciţiului după impozitare şi cheltuielile care nu au antrenat plăţi (amortizări,
provizioane), după deducerea sumelor corespunzătoare participării salariaţilor la
profit acordate în condiţiile legii.
Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode:
1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE):
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare
(Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii, activele cedate) + Venituri financiare –
- Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare –
– Impozitul pe profit.
Această metodă pune în evidenţă originea capacităţii de autofinanţare,
corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile şi cheltuielile care sunt la
originea fluxurilor de trezorerie.
2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exerciţiului (Rnet):
CAF = Rnet + Amortizări şi provizioane pt. deprecierea imobilizărilor
corporale şi necorporale + Ajustarea valorii activelor circulante + Ajustări
privind provizioanele
Această metodă simplă şi rapidă nu explică originea capacităţii de
autofinanţare şi ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naşte operaţiuni, ci
informează asupra utilizării acesteia în mai multe scopuri: acoperirea pierderilor
probabile şi a riscurilor (provizioanelor); finanţarea creşterii (rezultatul pus în
rezervă); remunerarea capitalului propriu (dividende) şi rambursarea
împrumuturilor.
În esenţă, capacitatea de autofinanţare poate fi caracterizată ca fiind un
sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operaţiunilor de gestiune
(exploatare, financiare) şi de unele operaţiuni extraordinare.
Ea are caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului, putându-se
calcula ca diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri din care nu se deduce nici un
element contabil calculat (amortizări, provizioane):
CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile.
Capacitatea de autofinanţare prezintă câteva caracteristici cum ar fi:
a) Este un flux de trezorerie efectivă sau potenţială care cuprinde inexactităţi şi
este eterogenă, deoarece include mai multe feluri de resurse: resurse ce rămân
timp scurt în întreprindere; resurse disponibile durabile pentru a asigura finanţări
structurale; operaţiuni (cheltuieli şi venituri) extraordinare.
b) Trebuie să concure la menţinerea valorii întreprinderii, fiind un factor de
creştere a acesteia prin propriile mijloace putând să dispună de capitaluri
suplimentare, prin apelarea la împrumut.
c) Utilitatea CAF vizează: finanţarea (totală sau parţială) a noilor investiţii;
întărirea fondului de rulment; rambursarea împrumutului la termen pentru
completarea mijloacelor de finanţare a programului de investiţii; rambursarea
datoriilor bancare de finanţare a investiţiilor; distribuirea de dividende.
În final, capacitatea de autofinanţare serveşte la determinarea unor rate
financiare de performanţă şi pentru calculul unui alt sold rezidual important
pentru întreprindere: autofinanţarea.
Autofinanţarea (AF) constituie partea din capacitatea de autofinanţare
care rămâne la dispoziţia întreprinderii după deducerea dividendelor distribuite:
AF = CAF – Dividende distribuite
Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc de
finanţare pe care aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări structura
financiară, mărind fondul de rulment. Ea constituie o resursă proprie de care
dispune întreprinderea prin prezenţa capitalurilor proprii, a căror absenţă conduce
la dezechilibrarea structurii bilanţului.
Există situaţii în care întreprinderea are capacitate de autofinanţare, în
schimb nu are o autofinanţare suficientă care se traduce prin apelarea la
împrumuturi de toate felurile, ceea ce are ca efect prezenţa datoriilor în totalul
capitalurilor din bilanţ.
Creşterea autofinanţării presupune reducerea dividendelor distribuite,
ceea ce nemulţumeşte acţionarii, care doresc remunerarea capitalurilor investite.
Nivelul ideal de autofinanţare este dificil de apreciat, dar pot exista cel
puţin următoarele trei situaţii:
1) Autofinanţarea minimă care cuprinde numai amortismentele, când
întreprinderea doreşte să se retragă de pe o piaţă în regres, urmând să-şi producă
numai sumele necesare reînnoirii mijloacelor de producţie.
2) Autofinaţarea de menţinere este necesară pentru păstrarea nivelului producţiei,
fără dezvoltarea lui. Pe lângă amortismente, autofinanţarea trebuie să cuprindă
compensarea creşterii preţurilor. Mijloacele de producţie pot fi reînnoite.
3) Autofinanţarea de dezvoltare este cerută în cazul în care se doreşte creşterea
producţiei. Este o autofinanţare de menţinere plus un supliment pentru a pune în
operă mijloace mai performante şi poate fi însoţită de alte surse de finanţare (noi
aporturi ale acţionarilor).
Atât capacitatea de autofinanţare cât şi autofinanţarea sunt utilizate în

analiză pentru determinarea unor indicatori de rentabilitate cu semnificaţie în
evaluarea performanţelor întreprinderii, cum ar fi:
CAF CAF
a) R1  Pr od . exerciţiul ui  100 , sau: R 2  Cifra de afaceri  100;
AF AF
b) R 3  Pr od . exerciţiul ui  100 , sau: R 4  Cifra de afaceri  100 ;
CAF AF
c) R 5  , sau: R 6 
Datorii Datorii
Aceste rate trebuie urmărite în timp, pe o perioadă de mai mulţi ani,

pentru a pune în evidenţă evoluţia sănătăţii şi independenţei financiare a
întreprinderii.
Exemplificăm calculul Capacităţii de Autofinanţare şi Autofinanţării pe

baza datelor contului de profit şi pierdere al întreprinderii analizate, din care se
extrag datele prezentate în Tabelul 9:
Aplicaţia 9: Calculul CAF şi AF

Tabelul 9
Din datele Tabelului 9 se desprind următoarele concluzii:

1. Ambele metode utilizate pentru calculul Capacităţii de Autofinanţare arată
creşterea acestui sold rezidual de flux cu 105,4 %.
2. Metoda fluxurilor reflectă faptul că la originea creşterii acesteia a stat majorarea
excedentului brut de exploatare şi diminuarea pierderii financiare.
3. Alte rezultate din exploatare au redus Capacitatea de Autofinanţare, ca urmare a
depăşirii altor venituri din exploatare de către cheltuielile aferente.
4. Metoda aditivă arată că această majorare s-a datorat atât creşterii rezultatului
net, cât şi creşterii amortizării şi provizioanelor (ajustările imobilizărilor).
5. Autofinanţarea s-a majorat cu 139,3 %, într-un procent mai mare decât
capacitatea de autofinanţare, ca urmare a creşterii într-o proporţie mai mică a
dividendelor distribuite acţionarilor comparativ cu Capacitatea de Autofinanţare.
2.7. Analiza ratei rentabilităţii

Rata rentabilităţii caracterizează gradul de rentabilitate, singurul care
diferenţiază întreprinderi cu acelaşi beneficiu dar cu rentabilităţi diferite, ca
urmare a costurilor diferite. Numai raportând beneficiul la costuri se poate stabili
gradul de rentabilitate al fiecărei întreprinderi şi eficienţa activităţii desfăşurate.
Inclusă în bateria indicatorilor de eficienţă, rata rentabilităţii se determină
pe baza datelor din contul de rezultat sau din bilanţ, prin raportarea unui rezultat
(excedentul brut al exploatării, rezultatul din exploatare, rezultatul exerciţiului) la
un indicator de efort (costuri, cifră de afaceri, capital investit, capital propriu).
Calculate în mai multe variante în funcţie de factorii raportului efect-
efort, ratele de rentabilitate servesc la efectuarea comparaţiilor în timp, spaţiu sau
cu valori standard acceptate sau elaborate de organisme de specialitate şi pot fi
exprimate în următoarele forme:
Beneficiu
1) Rata rentabilităţii resurselor consumate: Rc   100 (%);
Costuri
Beneficiu
2) Rata rentabilităţii veniturilor: Rv  Cifra de afaceri  100 (%);
Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc) compară beneficiul (efectul)

cu efortul propriu reflectat în costuri, iar rata rentabilităţii veniturilor (Rv), care
compară beneficiul cu un factor parţial dependent de efortul propriu (CA), dă
expresie politicii comerciale a întreprinderii, indicând profitabilitatea cifrei de
afaceri, impropriu denumit Rata rentabilităţii comerciale.
Excedent Brut de Exploatare
3) Rata marjei brute: RMBE = Cifra de afaceri
100 (%);
Execedentul Brut de Exploatare, rezultat independent de politica de

finanţare şi reglementările fiscale, permite o mai bună măsurare a performanţelor
industriale şi comerciale ale întreprinderii.
Marja comercială
4) Rata rentabilităţii comerciale pure: Rrc  Vânzări de mărfuri  100 (%).
Indicatorul reflectă eficienţa activităţii comerciale, marja comercială

fiind primul indicator de performanţă în activitatea de vânzare a mărfurilor.
2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate caracterizează gradul de eficienţă
al consumului de factori de producţie şi se determină prin raportarea beneficiului
aferent cifrei de afaceri la costurile acesteia. În funcţie de componenţa cifrei de
afaceri, analiza vizează atât factorii specifici rentabilităţii producţiei vândute cât şi
cei specifici vânzărilor de mărfuri (din activitatea comercială).
2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute

Rata rentabilităţii producţiei vândute poate fi calculată în două moduri:
1) Pe total producţie: Rc 
B
 100 
 q S   p   q S   c  100 (%);
Ct  q S   c
pc
2) Prin calculul pe produs:  S  rc S  c
 100
(%).
Rc  
100 100
în care:
S = Structura sortimentală a vânzărilor;
rc = Rata rentabilităţii produselor;
p  Preţul mediu unitar al produselor;
c = Costul unitar al produselor.
Efectuăm analiza a ratei rentabilităţii resurselor consumate prin calculul
pe total producţie vândută folosind datele Tabelului 10:
Aplicaţia 10: Analiza ratei rentabilităţii pe total producţie vândută

Tabelul 10
Nr. Date de calcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Valoarea producţiei la cost 461752 731064 + 269312 158,3
2. Val. producţiei ef. recalculate la cost x 635808 - -
3. Valoarea producţiei la preţ 530551 777384 + 246833 146,5
4. Val. producţiei ef. recalculate la preţ x 731544 - -
5. Beneficiul aferent producţiei vândute 68799 46320 - 22479 67,4
5. Rata medie a rentabilităţii (Rc) - % 14,9 6,3 - 8,6 42,3
Pe baza datelor Tabelzului 10 se obţin următoarele rezultate:
B0 68799
Rc 0   100   100  14 ,9 %;
Ct 0 461752
B1 46320
Rc1   100   100  6 ,3 %.
Ct 1 731064
Modificarea ratei rentabilităţii este egală cu diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Δ = ΔCt + ΔB,
în care:
B0 68799
Ct   100  Rc 0   100 14 ,9  - 5,5 %;
Ct1 731064
B  Rc1  R c0  6,3  9,4   3,1 % .
ΔCt + ΔB = - 5,5 – 3,1 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii aferente producţiei vândute cu 8,6 % a fost
consecinţa reducerii beneficiului cu 32,6 % şi a creşterii costurilor aferente
producţiei vândute cu 58,3 %.
2. Detalierea pe o treaptă superioară a factorilor conduce la următoarele influenţe:
  S  c   p ,
în care:
S 
q S   p  q S  c
1 1 0 1 1 0
 100  Rc 0 
731544  635808
 100  14,9  0 ,1%
q S  c 1 1 0 635808
c 
q S   p  q S  c
1 1 0 1 1 1
 100  R c 0 
731544  731064
 100  15  14,9%
q S  c 1 1 1 731044
p  Rc1  R c1  6,3  0,1   6,2 %.
S  c  p  0,1  14,9  6,2  - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii producţiei vândute a fost exclusiv consecinţa
creşterii costului unitar al producţiei.
2. Creşterea preţului mediu a majorat rata rentabilităţii, fie ca efect al ridicării
calităţii produselor, fie datorită creşterii preţului pe clase de calitate.
3. Modificarea structurii producţiei a influenţat în mică măsură creşterea ratei
rentabilităţii producţiei, ceea ce poate fi pus în evidenţă prin calculul pe produs:
De exemplu, analiza ratei medii a rentabilităţii prin calculul pe produs, se
bazează pe datele din Tabelul11:
Aplicaţia 11: Analiza ratei rentabilităţii pe produs

Tabelul 11
Produse Structura Preţul unitar Costul unitar Rata rentabilităţii
convenţio- vânzărilor (%) (mii lei/to) (mii lei/to) produselor (rc) (%)
nale S0 S1 p0 p1 c0 c1 rc0 rc1 r΄c1
A – to 40 42 785 800 690 780 13,6 2,5 0,7
B – buc. 35 37 45 51 38 47 18,3 8,4 - 4,2
C – buc. 25 21 81 84 72 76 12,3 10,5 6,6
Total 100 100 236 373 x x 14,90 6,30 0,1
Pe baza datelor Tabelului 11 se obţin următoarele rezultate:
Rc0 
S 0  rc 0

( 40  13,6 )  ( 35  18,3 )  ( 25  12,3 )
 14,9 %;
100 100
Rc1 
S 1  rc 1

( 42  2,5 )  ( 37  8,4 )  ( 21  10,5 )
 6,3 %.
100 100
Modificarea ratei rentabilităţii este egală cu diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Δ = ΔS + Δrc,
în care:
S 
S 1  rc 0 ( 42  13,7 )  ( 37  18,4 )  ( 21  12,5 )
 Rc 0   14,9   0 ,1 %;
100 100
rc  Rc1  R c0  6,3  15   8,7 %.
ΔS + Δrc = 0,1 – 8,7 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Creşterea ratei medii a rentabilităţii datorită modificării structurii producţiei
fost rezultatul creşterii ponderii produsului B care are rata (18,3 %) superioară
ratei medii (14,9 %).
2. Prin intermediul ratei rentabilităţii produselor, analiza impune separarea
influenţelor pe treapta a doua de diviziune: rc  c  p ,
în care:
p 0  c1
S 1 
c1
 100
( 42  0 ,7 )  ( 37  4 ,2 )  ( 21  6 ,6 ) %
c   R c 0   15   14 ,9
100 100

p  Rc1  R c1  6,3  0,1   6,2 %.
c   p  14,9  6,2   8,7 %  rc .
În concluzie:
1. Ratele rentabilităţii produselor au diminuat rata medie pe total producţie
vândută prin reducerea lor, ca urmare a creşterii costului unitar al acestora.
2. Creşterea preţului unitar al produselor a majorat ratele rentabilităţii produselor
şi prin acestea au influenţat favorabil rata medie a rentabilităţii producţiei vândute.
2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale

Rata rentabilităţii activităţii comerciale vizează eficienţa vânzărilor de
mărfuri şi se bazează pe următorul model de calcul:
B RA  N
Rrc   100   100  A  N (%),
R R
în care:
R = Desfacerile (rulajul) de mărfuri;
A = Cota procentuală medie de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
De exemplu, efectuăm analiza ratei rentabilităţii comerciale pure pe baza
datelor Tabelului 8, din care se obţin următoarele rezultate:
Aplicaţia 12: Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Calculul ratei rentabilităţii comerciale conduce la următoarele rezultate:
Rrc0  A 0  N 0  30  23,55  6,45 %
Rrc1  A1  N1  33  25,62  7,38 %.
Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:

Δ = Rrc1 – Rrc0 = 7,38 – 6,45 = + 0,93 %.
  A  N ,
în care:
A  A1  A 0  33  30   3 %;
N  N 0  N1  23,55  25,62  2,07 %.

A  N   3  2,07   0,93 %  
În concluzie:
Creşterea ratei rentabilităţii comerciale cu 0,93 % a fost consecinţa
creşterii cotei medii adaosului comercial cu 3 %, în condiţiile creşterii nivelului
mediu al cheltuielilor de circulaţie cu numai 2,07 %, la care a contribuit atât
modificarea structurii desfacerilor cât şi modificarea cotelor pe grupe de mărfuri.
2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor

Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar,
există o bază comună a relaţiei rentabilitate - risc, în sensul că rentabilitatea este
un indicator de performanţă al întreprinderii, indiferent de natura acesteia.
Rentabilitatea este privită şi determinată în mod diferit în funcţie de
participanţii la viaţa întreprinderii: gestionari, acţionari, bancheri, salariaţi.
Orice activitate implică un consum de capital care este supus unor riscuri
ce însoţesc rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o întreprindere aducându-i
capitaluri, proprietarii săi anticipează un anumit nivel de rentabilitate previzională
pentru un anumit nivel de activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel,
rentabilitatea financiară va suferi modificări care vor exprima riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscant cu cât sensibilitatea ratei
rentabilităţii la modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi
rentabilitatea aşteptată este cu atât mai mare, cu cât riscul asumat este mai mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul
performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi impactul resurselor
de finanţare utilizate în raport cu mijloacele folosite.
Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare condiţionează
nivelul celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: financiar, total, de faliment.
Riscul economic este legat de structura costurilor de exploatare (în fixe şi
variabile) şi depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a
cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care
remunerează capitalurile împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul
şi se încearcă estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.
Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica
afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul
de rentabilitate (Analyse coût – volume - profit), (Breakeven Point Analysis), o
metodă de analiză previzională care permite stabilirea condiţiilor necesare
realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).
Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin diferenţă
dau beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producţiei vândute (q), iar pe
ordonată, cifra de afaceri (CA), costurile totale (CT), fixe (Cf) şi variabile (Cv).
Metoda este aplicabilă în cazul unei producţii omogene sau pe produs,
după repartizarea cheltuielilor şi pleacă de la ipoteza liniarităţii costurilor şi cifrei
de afaceri (Figura 1).
Realizarea echilibrului în aceste condiţii presupune egalitatea:

B = CA – CT = q ∙ p – (Cf + q ∙ v) = q(p – v) – Cf,
care poate fi restrânsă la egalitatea:
B + Cf = Mcv,
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
p = Preţul de vânzare;
v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;
Cf = Costurile fixe.
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al
vânzărilor sau volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează
cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0) numit şi punctul mort.
În grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu dreapta
costurilor (Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce analitic înseamnă egalitatea:
CA = Cf + Cv = Cf + q ∙ v,
sau factorial:
qcritic ∙ p = Cf + qcritic ∙v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit ansamblul
cheltuielilor fixe şi variabile, intră în zona de beneficii.
Diagrama pragului de rentabilitate în condiţii de liniaritate a cifrei de
afaceri şi a costurilor variabile, este utilizată în următoarele scopuri:
1) Stabilirea condiţiilor necesare recuperării cheltuielilor din venituri fără profit,
la punctul mort (B = 0), când din egalitatea:
qcritic (p – v) = Cf, rezultă următoarele valori critice:
Cf Cf
a) Volumul critic al vânzărilor: qcritic  p  v  mcv (unităţi fizice);
Cf
b) Cifra de afaceri critică: CAcritică  qcritic  p  1  v / p (unittăţi monetare).
Din grafic se constată că punctul E, de echilibru (numit şi prag de

rentabilitate sau punctul mort) delimitează două zone:
a) Zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca
urmare a unor vânzări inferioare volumului critic (qv < qcritic);
b) Zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT)
datorită uinor vânzări superioare volumului critic (qv > qcritic).
2) Determinarea condiţiilor necesare realizării unui beneficiu (B0), când din
ecuaţia de echilibru: CA = Cf + Cv + B0 rezultă următoarele valori:
Cf  B 0 Cf  B 0
a) Volumul vânzărilor: qB 0  pv

m cv
(unităţi fizice);
Cf  B 0
b) Cifra de afaceri: CAB 0  qB 0  p  1  v / p (unităţi monetare);
3) Determinarea marjei de securitate (Ms), care să permită desfăşurarea unei

activităţi în condiţii de siguranţă, în două variante:
a) Ms = qv – qcritic (unităţi fizice);
b) Ms = CA – CAcritică (unităţi monetare).
4) Determinarea intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările efectuate în două
variante:
q v  q critic
a) IS  q critic
 100 (%);
CA - CA critică
b) Is = CA critică
100 (%)
5) Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate în procente

din cifra de afaceri, sau sporul de eficienţă (Se), în două variante:
qv  q critic
a) Se  qv
 100 (%);
CA - CA critică
b) Se = 100 (%).
CA
Pentru evitarea riscului de exploatare maxim în zona punctului mort, se
consideră necesară o marjă de securitate de 10 - 20 % peste cifra de afaceri critică.
Exemplificăm analiza pragului de rentabilitate pentru produsul A, pe
baza datelor Tabelului12, din care se desprind urmîtoarele concluzii:
1. Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al
vânzărilor şi cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de
securitate, intervale de siguranţă şi sporuri de eficienţă pozitive.
2. În exerciţiul financiar curent, performanţele au cunoscut dinamici nefavorabile
comparativ cu exerciţiul precedent, care reflectă o degradare a rentabilităţii,
confirmată de creşterea mai rapidă a cheltuielilor fixe (78 %) comparativ cu
creşterea cifrei de afaceri (53,8 %), ceea ce a majorat valorile pragului de
rentabilitate (volumul şi cifra de afaceri critice), în vederea limtării riscului
economic şi financiar.
Aplicaţia 13: Pragul de rentabilitate al produsului A

Tabelul 12
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Volum vânzări (q v) - tone 271 408 +137 150,5
2. Preţ unitar (p) - mii lei/t 785 800 + 15 102,0
3. Cifra de afaceri (CA) – milioane lei 212221 326501 +114280 153,8
4. Cheltuieli fixe (Cf) - mil.lei 121544 216403 + 94859 178,0
5. Cheltuieli variabile (Cv) - mil.lei 65446 101837 + 36391 155,6
6. Cheltuieli variabile unitare(v) - mii lei/t 242 250 +8 103,3
7. Volum critic (qcritic) - to 224 394 + 170 176,0
8. CAcritică – milioane lei 175840 315200 + 139360 179,2
9. Marja de securitate (Ms) - to + 47 + 14 - 33 29,8
10. Marja de securitate (Ms) – mil. lei + 36381 + 11301 - 25080 31,0
11. Intervalul de siguranţă (Is) - % 20,70 3,60 - 17,1 17,32
12. Sporul de eficienţă (Se) - % 17,11 3,46 - 13,65 20,2
Analiza pragului de rentabilitate în activitatea comercială pură pe baza

diagramei punctului mort prezintă factori specifici acestei activităţi, pornind de la
modul de calcul al beneficiului:
R A  R  Nv 
B  CA  Chcirc    Cf  
100  100 
La punctul mort (B = 0), acoperirea cheltuielilor de cisrculaţie din cifra
de afaceri presupune egalitatea CA = Chcirc, corespunzătoare punctului de
echilibru E, care conduce la următoarea ecuaţie de echilibru:
 A  Nv 
R critic 
 100    Cf
 
Din egalitate rezultă valorile critice specifice activităţii comerciale pure:

desfacerile (R critic) şi cifra de afaceri (CA critică):
Cf
a) Rcritic   100 (unităţi monetare);
A  Nv
Cf
b) CAcritică  Rcritic  A  (unităţi monetare).
1  Nv / A
Valorile astfel determinate trebuie luate în calcule în gestiunea curentă şi
previzională a întreprinderii.
Cu toate avantajele metodei ce stă la baza analizei cost-volum-profit în
stabilirea echilibrului microeconomic pe baza pragului de rentabilitate, această
metodă prezintă unele limite de care trebuie să se ţină seama din mai multe
considerente, dintre care amintim:
1) Analiza presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, la care se înregistrează
o elasticitate cerere-preţ ce tinde spre infinit, fie o piaţă concurenţială perfectă
care justifică liniaritatea cifrei de afaceri, care depinde de volumul vânzărilor, ca
singura variabilă asupra căreia poate acţiona producătorul în condiţiile unui preţ
de echilibru al pieţii ce nu depinde de acesta.
Costurile variabile liniare corespund situaţiei particulare ce
caracterizează randamentele factoriale constante, de obicei variabile.
2) În condiţiile unei pieţe concurenţiale imperfecte şi randamentelor factoriale
variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare (Figura 2).
CT
CA CT
Bmax E2 (-)
Cv
E1 (+)
CAcrit CA
(-)
O' Cf
O q critic 1 q optim q critic 2 q

Figura 2: Pragul de rentabilitate în condiţii de neliniaritate
În realitate atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile evoluează
neliniar, ceea ce schimbă condiţiile de echilibru: intersecţia curbelor ce le
reprezintă în două puncte (E1, E2) atestă existenţa a două praguri de rentabilitate
(qcritic 1, qcritic 2), care delimitează zona optimă de creştere a volumului producţiei.
3) Metoda nu poate fi aplicată prin extindere la nivelul unei producţii neomogene,
ci reclamă o producţie omogenă sau individualizare la nivel de produs.
4) Orizontul de timp este pe termen scurt, când nu au loc modificări structurale ale
producţiei.
Cu toate aceste limite, analiza punctului mort este folosită în gestiunea
întreprinderii deoarece oferă unele informaţii utile în următoarele direcţii:
1) Oferă o indicaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca întreprinderea
să realizeze beneficii.
2) Este un instrument de ajutor deciziei în privinţa alegerii unei investiţii într-un
nou produs, a investiţiei de extindere sau investiţiei de modernizare.
3) Permite anticiparea profiturilor în diferite ipoteze de lucru, având în vedere
costurile fixe şi variabile, precum şi diferite variante de preţuri.
4) Explică diferenţele între previziuni şi realizări, indicând în ce măsură o scădere
a beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor, unei creşteri a costurilor fixe
sau costurilor variabile.
5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al activităţii, pe baza
coeficientului de levier economic şi financiar.
6) Permite estimarea condiţiilor de maximizare a beneficiului în raport cu piaţa
concurenţială, în cazul relaţiei dintre beneficiu şi volumul vânzărilor prin funcţia:
B = f (q), care implică anularea derivatei (beneficiului marginal):
dB d
 BM   q p  v   Cf   0 ,
dq dq
de unde rezultă: p = v, respectiv mcv = 0.
d
b) BM  dq  CA  Ct   CAM  CM  0 , de unde rezultă: CAM = CM.
Egalitatea capătă expresii care permit determinarea preţului optim în

funcţie de piaţa concurenţială (pură sau imperfectă):
1) Cifra de afaceri liniară: CAM = p, deci: poptim = CM;
2) Cifra de afaceri parabolică: CAM  p1  Ep / q  , deci: poptim = CM/(1+Ep/q).
2.8.1. Modalităţi de evaluare a riscurilor

Cea mai importantă utilizare a analizei cost-volum-profit decurge din
relaţia pragului de rentabilitate cu riscurile ce însoţesc activitatea curentă: riscul
de exploatare (economic), riscul financiar (de îndatorare), riscul total (global).
2.8.1.1. Evaluarea riscului de exploatare

Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile rezultatului
exploatării în funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de
structura costurilor de exploatare (în fixe şi variabile).
a) O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la bază marja de
securitate şi intervalul de siguranţă, care reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de
pragul de rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la
10 % arată o situaţie instabilă, unul de 20 % caracterizează situaţia relativ stabilă,
iar peste 20 % arată o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.
Intervalul de siguranţă, denumit şi indicator de poziţie (flexibilitate)
exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se adapta la
cerinţele pieţii. Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât flexibilitatea
întreprinderii este mai ridicată şi, prin urmare, riscul economic este mai redus.
b) Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza pe baza
coeficientului levierului de exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a
funcţionării întreprinderii - Degree Operating Leverage (DOL).
Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului din
exploatare la variaţiile vânzărilor, care măsoară creşterea procentuală a acestuia,
ca răspuns la creşterea cu un procent a vânzărilor (volum fizic, cifră de afaceri):
R exp / R exp
CLE  ,
q CA / q CA 
calculat în două variante:
rR exp IR exp  100
1) CLE  rq CA  Iq  CA   100 ;
R exp / q  CA 
2) CLE  R exp / q  CA 
.
Dacă analiza punctului mort indică grafic efectele unei schimbări a

vânzărilor asupra profitului, coeficientul levierului de exploatare măsoară
algebric mărimea acestei schimbări şi exprimă direct gradul de risc economic
(exploatare).
Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai mare
parte din vânzarea producţiei, factorial CLE este egal cu raportul:
d  q  p  v   Cf  q q  p  v Mcv
CLE  ER exp/ q     ,
dq q  p  v   Cf q  p  v   Cf R exp
în care:
Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile.
Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul
de exploatare, este cu atât mai mare cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:
R exp  Cf
CLE 
R exp
Pe plan financiar rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al
levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecinţe
majore asupra rezultatului exploatării: acesta creşte mult la creşterea vânzărilor,
dar scade la fel de mult la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare
asumat de întreprindere, care depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat,
întreprinderea trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea
stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, ea trebuie să-şi asigure o marjă de
securitate suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde riscul de exploatare
este maxim, fiind caracterizat de un coeficient de levier cu valori ce tind la infinit:
Mcv Mcv
a) CLE  R exp  0 → ∞.
În concluzie, la punctul mort (Rexp = 0), cheltuielile fixe deosebit de

mari, absorb în întregime marja costurilor variabile [Mcv = q(p - v) = Cf.], riscul
economic fiind maxim, prin imposibilitatea acoperirii cheltuielilor fixe din marja
costurilor variabile.
Întreprinderea poate fi ferită de riscul de exploatare, cvasi- inexistent, în
cazul în care CLE este egal cu zero:
Mcv
b) CLE  R exp  0 , ceea ce corespunde cazului în care:
Mcv = q(p-v) = 0, de unde rezultă egalitatea: p = v.

Această egalitate corespunde cazului în care Rexp = maxim, deoarece:
dR exp d
  q  p  v   Cf   RM exp  0 ,
dq dq
ceea ce confirmă maximul rezultatului exploatării (Rexp = maxim).
Riscul de exploatare este minor în cazul unor cheltuieli fixe relativ reduse
(Cf→ 0) neglijabile în raport cu cheltuielile variabile, CLE fiind egal cu 1:
q  p  v
c) CLE  q  p  v   Cf  1 .
În acest caz rezultatul din exploarare evoluează echiproporţional cu

volumul vânzărilor (IRexp = Iq).
Acest risc este caracteristic întreprinderilor cu muncă predominant
manuală, sau celor care au un utilaj învechit, complet amortizat, la care
cheltuielile fixe legate de amortizare sunt relativ mici sau inexistente.
Evaluarea riscului economic poate fi realizată şi prin intermediul
coeficientului levierului de exploatare calculat în funcţie de cifra de afaceri:
R exp / R exp R exp CA
CLE  ER exp/ CA  = CA  Re xp ,
CA / CA
în care:
R exp d  CA  CT 
 1
CA d CA
Factorial, valoarea CLE creşte cu costurile totale (CT):
CA CA
CLE  1   .
Re xp CA  CT
Riscul de exploatare în raport cu cifra de afaceri este cu atât mai mare cu
cât costurile aferente sunt mai mari, având valoarea maximă la punctul mort, la
care costurile egalează cifra de afaceri (CA = CT) şi Rexp = 0.
Fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic depind
de: cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe şi proximitatea de punctul mort.
2.8.1.2. Evalurea riscului financiar

Riscul financiar, sau de capital, priveşte structura financiară şi depinde
de modul de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv din
capitaluri proprii, nu comportă nici un risc financiar. Riscul financiar apare în
cazul finanţării din surse împrumutate care implică cheltuieli financiare pentru
remunerarea datoriilor (dobânzi) care influenţează rentabilitatea întreprinderii.
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile
rezultatului exploatării şi se estimează prin elasticitatea ERnet/ Rexp cunoscută sub
denumirea de coeficient de levier financiar (CLF):
Rnet / Rnet
CLF  ER net / R exp  ,
R exp/ R exp
Calculul coeficientului levierului financiar poate fi efectuat în două
variante şi reflectă faptul că el exprimă modificarea procentuală a rezultatului net
ca răspuns la modificarea cu un procent a rezultatului exploatării:
rRnet IR net  100
1) CLF  rR exp  IR exp  100 ;
Rnet R exp dRnet Re xp
2) CLF  R exp  R net  d Re xp  Rnet .
Mărimea coeficientului astfel calculat este direct proporţională cu gradul

de risc financiar, care, factorial se determină pe baza contului de profit şi
pierdere, în care rezultatul net impune deducerea impozitului pe profit din
rezultatul brut:
Rnet  Rbrut 1i    R exp  Chfin   Vfin  R extr    1  i 
Cum veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nu sunt
legate de activitatea curentă, CLF capătă expresia:
d R exp R exp
CLF    R exp  Chfin 1i     .
dR exp R exp  Chfin  1i  R exp  Chfin
Valoarea CLF creşte odată cu majorarea cheltuielilor financiare şi
reflectă gradul de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge la
îndatorare, valorile pe care le poate avea coeficientul levierului financiar fiind
dependente de structura financiară a întreprinderii, care expune întreprinderea la
un risc de îndatorare mai mare sau mai mic, după cum urmează:
1) Riscul financiar este inexistent sau nesemnificativ în următoarele situaţii:
Re xp
a) CLF  R exp  Chfin  0 , la punctul mort (Rexp = 0);
dRnet
În acest caz rezutatul net atinge maximul, deoarece d Re xp  0 .
R exp
b) CLF  R exp  0  1 , la finanţarea din capitaluri proprii (Chfin = 0):
În acest caz, rezultatul net evoluează echiproporţional cu rezultatul din

exploatare (IRnet = IRexp).
2) Riscul financiar maxim (ce tinde la infinit):
R exp
CLF  → ∞, în cazul finanţării din împrumuturi însemnate
Re xp  Chfin
purtătoare de dobânzi care pot absorbi rezultatul din exploatare (Ch fin → Rexp).
În cazul unor cheltuieli financiare echivalente dobânzilor la împrumuturi
la care se adaugă ratele scadente pentru rambursarea împrumuturilor coeficientul
levierului financiar poate lua valori negative ce prefigurează riscul de
insolvabilitate (faliment).
Pentru limitarea efectului cheltuielilor financiare prin intermediul
coeficientului de levier financiar se are în vedere restabilirea unui echilibru
microeconomic care să permită acoperirea cheltuielilor financiare pe lîngă
cheltuielile fixe, ceea ce impune majorarea pragului de rentabilitate (valori critice)
prin determinarea unui prag de rentabilitate global mai mare:
Cf  Chfin Cf  Chfin
qcritic  ; CA critică  .
pv 1 v / p
În concluzie, importanţa coeficientului de levier financiar în gestiunea
financiară curentă şi previzională decurge din faptul că rezultatul net este sensibil
la gradul de îndatorare şi el condiţionează mărimea beneficiului şi dividendelor pe
acţiune, interesante pentru acţionari precum şi autofinanţarea întreprinderii, care
îi potenţează capitalurile proprii.
2.8.1.3. Evaluarea riscului total (global)

Riscul total (economic- financiar) cumulează riscul economic cu riscul
financiar, caracterizează riscul activităţii economice şi financiare şi se evaluează
cu ajutorul coeficientului levierului total (CLT), fiind calculat prin produsul:
CLT = CLE · CLF.
Factorial, coeficientul levierului total poate fi exprimat astfel:
q  p  v q  p  v   Cf q  p  v
CLT   
q  p  v   Cf q  p  v   Cf  Chfin R exp  Chfin
CLT, calculat în final ca raport între marja costurilor variabile şi
rezultatul exploatării diminuat cu cheltuielile financiare, exprimă sensibilitatea
rezultatului net la variaţiile vânzărilor:
R exp/Rexp Rnet / Rnet Rnet / Rnet rRnet
CLT    
q/ q R exp/ R exp q / q rq
Riscul total este inexistent când rezultatul exploatării este maxim (p = v)
şi maxim în cazul cheltuielilor financiare care îl anulează (Rexp = Chfin).
Exemplificăm analiza riscurilor folosind datele Tabelului 13:
Aplicaţia 14: Calculul coeficienţilor de levier economic, financiar, total
Tabelul 13
1. Cifra de afaceri (CA) 535016 783518 + 248502 146,5
2. Cheltuieli variabile (Cv) 383562 499481 +115919 130,2
3. Marja costurilor variabile (Mcv) 151454 284037 +132583 187,5
5. CLE = Mcv/Rexp 1,47 3,00 + 1,53 204,2
6. Cheltuieli fixe (Cf) 48446 189429 +140983 390,9
7. CLE = (Rexp + Cf)/Rexp 1,47 3,00 +1,53 204,2
8. Cheltuieli financiare (Chfin) 55309 30960 - 24349 55,9
9. CLF = Rexp/(Rexp – Chfin) 2,16 1,49 - 0,67 68,5
10. CLT = CLE * CLF 3,17 4,46 + 1,29 140,1
11. CLT = Mcv/(Rexp – Chfin) 3,17 4,46 + 1,29 140,1
1. Coeficientul levierului financiar, în creştere de la 1,47 la 3, arată majorarea
dependenţei rezultatului din exploatare de cifra de afaceri şi accentuarea riscului
economic determinată de creşterea cheltuielilor fixe cu 290,9 %.
2. Reducerea coeficientului levierului financiar de la 2,16 la 1,49 arată diminuarea
dependenţei rezultatului net de rezultatul exploatrării şi reducerea riscului
financiar prin diminuarea cheltuielilor financiare cu 45,1 %.
3. Creşterea coeficientului levierului total de la 3,17 la 4,46 arată creşterea
dependenţei rezultatului net de dinamica cifrei de afaceri şi a riscului total
(economic financiar) prin majorarea cheltuielilor fixe.
2.8.2. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare

Analiza financiară, orientată spre viitor, urmăreşte cuantificarea efectelor
în lanţ ale coeficienţilor de levier în elaborarea de previziuni privind rezultatele:
1) Efectul levierului de exploatare (ELE) reprezintă modificarea rezultatului din
exploatare (∆rRexp) sub impactul creşterii ∆r a vânzărilor (cifrei de afaceri):
ELE = CLE ∙ ∆rq(CA) = ∆rRexp (%).
2) Efectul levierului financiar (ELF) constituie modificarea rezultatului net
(∆rRnet), ca urmare a creşterii estimate a rezultatului din exploatare (∆rRexp):
ELF = CLF ∙ ∆rRexp = ∆rRnet (%)
3) Efectul levierului total (ELT) constă în modificarea rezultatului net (∆rRnet),
ca efect al creşterii vânzărilor (∆rq(CA)):
ELT = CLT ∙ ∆rq(CA) = ∆rRnet (%).
De exemplu, creşterea cifrei de afaceri cu 12 % în perioada următoare va
avea următoarele efecte în lanţ:
1) ELE = CLE ∙ ∆rCA = 3 ∙12 = 36 % = ∆rRexp şi deci:
Rexp = 1,36 ∙ 94608 = 128858 mil. lei;
2) ELF = CLF ∙ ∆rRexp = 1,49 ∙ 36 = 53,64 % = ∆rRnet şi deci:
Rnet = 1,5364 ∙ 63648 = 97789 mil. lei;
3) ELT = CLT ∙ ∆rCA = 4,46 ∙ 12 = 53,52 % = ∆rRnet şi deci:
Rnet = 1,5352 ∙ 63648 = 97713 mil. lei.
Creşterea vânzărilor are efecte favorabile asupra tuturor rezultatelor.
CAPITOLUL 3
ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE
PE BAZA BILANŢULUI
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare

În vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită măsurarea
rentabilităţii economice a capitalurilor investite, a rentabilităţii financiare a
capitalurilor proprii, aprecierea condiţiilor în care sunt realizate echilibrele
financiare, deducerea gradului de autonomie al întreprinderii, analiza financiară
parcurge mai multe etape, care presupun cercetarea unor informaţii necesare în
vederea detectării simptomelor ce prefigurează fenomene care impiedică
continuitatea activităţii întreprinderii. Scopul principal îl constituie adoptarea unor
decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu şi lung.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului
şi în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate,
respectiv, după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează
fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor,
provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările
acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic
(active circulante).
Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloacelor
de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul
permanent între activele şi pasivele bilanţului, indiferent de forma de prezentare a
acestuia (tabelară sau în listă).
Conform IAS 1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, bilanţul prezentat în
listă (Tabelul 14) are drept scop de a prezenta fidel informaţii despre poziţia
financiară a întreprinderii, respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor
mediului, cu ajutorul resurselor economice controlate (activele), structurii de
finanţare (datorii şi capitaluri proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori
economico-financiari specifici (lichiditatea şi solvabilitatea).
3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară

Criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului diferă în funcţie
de scopul urmărit în analiză şi de utilizator, ceea ce a condus la amenajarea mai
multor tipuri (modele) de bilanţ cu prezentare tabelară cum ar fi: bilanţul
financiar, bilanţul funcţional, bilanţul “pool de fonds”(ansamblul resurselor) ş.a.
Studiul bilanţului trebuie efectuat după repartizarea rezultatului şi trebuie
să înceapă cu examinarea structurii pasivului şi a structurii activului.
Bilanţul contabil elaborat în optica patrimonial-juridică utilizat până la
adoptarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate s-a dovededit insuficient adaptat
analizei financiare orientate spre gestiune, ceea ce a impune utilizarea unui bilanţ
mai operaţional, pentru a evidenţia relaţia dintre resursele disponibile şi nevoile
de finanţare ale întreprinderii, ştiut fiind că orice nevoie de finanţare trebuie
acoperită din resurse financiare.
În acest scop se dovedeşte deosebit de util bilanţul financiar, elaborat în
optică patrimonială, care constituie suportul analizei financiare tradiţionale ce are
ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări
patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât şi creditorii. În măsura în
care creditorii utilizează un asemenea studiu, se procedează la o analiză financiară
externă, ce vizează recuperarea capitalurilor investite mai ales în cazul lichidării
întreprinderii.
Logica bilanţului financiar, numit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, se
bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi al exigibilităţii
crescătoare a pasivului, ceea ce implică separarea elementelor de activ în funcţie
de gradul de lichiditate şi a elementelor de pasiv în funcţie de scadenţă.
De exemplu, bilanţul contabil armonizat este apropiat logicii financiare,
având prezentarea în listă (Tasbelul 14):
Bilanţ Contabil armonizat restâns
Tabelul 14
Denumirea indicatorului (mii lei) Nr. Exerciţiul financiar
rând Precedent Curent
A. Active imobilizate - total 01 334134112 442396673
I. Imobilizări necorporale 02 112827 761587
II. Imobilizări corporale - total 03 333960171 441573972
III. Imobilizări financiare 04 61114 61114
B. Active circulante - total 05 330562056 515792600
I: Stocuri - total 06 141953183 122067958
II. Creanţe - total 07 180200143 390840345
III: Investiţii financiare pe termen scurt 08 - -
IV. Casa şi conturi la bănci 09 8408730 2884297
C. Cheltuieli în avans 10 1902966 1489075
D. Datorii ce trebuie plătite până la 1 an 11 227834680 186432713
E. Active circulante nete, respectiv datorii 12 100194521 325651589
curente nete (05 + 10 – 11 – 16)
F. Total active minus datorii curente(01 + 12) 13 434328633 768048262
G. Datorii ce trebuie plătite peste 1 an 14 8493328 127907177
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 15 - -
I. Venituri în avans 16 4435821 5197373
J. Capital şi rezerve 17 448290076 634448682
I. Capital (subscris vărsat) 18 59199226 295996131
II. Prime de capital 19 - -
III. Rezerve din reevaluare 20 245482220 95164551
IV. Rezerve 21 143608630 243288000
V. Rezultatul reportat – Sold C 22 - 28147174
- Sold D 23 22454771 22454771
VI. Rezultatul exerciţiului – Sold C 24 40667697 51384049
Repartizarea profitului 25 40667697 51384049
Total capitaluri proprii (18 + 20 + 21 + 22 – 23) 26 425835305 640141085
Patrimoniul public 27 - -
Capitaluri – total (26 + 27) 28 425835305 640141085
Lichiditatea crescătoare a posturilor de activ este disponibilitatea din ce

în ce mai mare a acestora de a deveni “lichide” şi de a acoperi nevoile
întreprinderii; în fruntea activului se află valorile imobilizate, cele mai puţin
“lichide”, iar la sfârşit disponibilităţile, cele mai “lichide”.
Clasarea posturilor de pasiv în ordinea exigibilităţii crescătoare
semnifică faptul că exigibilitatea unei surse de finanţare este legată de scadenţa sa,
primele posturi fiind cele mai lent exigibile, (capitalurile proprii), iar ultimele cele
mai rapid exigibile (datoriile pe termen scurt).
Construcţia bilanţului financiar implică respectarea unor principii şi
reguli care permit ordonarea posturilor de bilanţ după criteriul pe termen scurt şi
pe termen lung. Printre elementele constitutive ale bilanţului se face distincţie
între cele care rămân la dispoziţia întreprinderii pe termen lung (peste 1 an) şi cele
care nu îi aparţin decât pe termen scurt (sub 1 an).
Amenajarea posturilor de activ conduce la existenţa a două ansambluri:
activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen lung cu trei categorii de
valori imobilizate (necorporale, corporale, financiare), la care se adaugă partea de
activ circulant cu scadenţa mai mare de 1 an (creanţe - clienţi, cheltuieli efectuate
în avans). În schimb, în activul circulant se includ imobilizările cu scadenţă scurtă
(imobilizările financiare ce ajung la scadenţă sub 1 an).
Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanţului în grupa
capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii şi datoriile pe termen
mediu şi lung (cu scadenţa peste 1 an) şi grupa datoriilor pe termen scurt (cu
scadenţa sub 1 an), indiferent de natura lor (datorii de exploatare, credite bancare
curente, venituri realizate în avans cu scadenţă scurtă şi datoriile pe termen lung
ajunse la scadenţă).
Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadenţă mai repede de
1 an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt. Veniturile realizate în avans cu
scadenţa peste 1 an sunt incluse în datoriile pe termen mediu şi lung.
Obţinerea bilanţului financiar implică efectuarea unor corecţii ale
activului şi pasivului pe baza informaţiilor din anexă, prin respecarea unor
principii de evaluare şi regrupare a posturilor după criteriul vechimii (peste sau
sub 1 an).
Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel:
Bilanţ financiar
Activ = Necesar Pasiv = Resurse
Necesar permanent Capitaluri permanente (Cp)
Activ imobilizat net > 1 an 1. Capitaluri proprii (C)
Necesar temporar 2. Datorii cu scadenţe > 1 an
1. Activ circulant net < 1 an Resurse temporare
2. Imobilizări financiare < 1 an 1. Datorii cu scadenţe < 1 an
3. Disponibilităţi (Trezorerie activă) 2. Credite bancare (Trezorerie pasivă
Total Activ Total Pasiv
Prezentarea bilanţului financiar (Tabelul 15) pune în evidenţă două părţi

distincte pe orizontală: partea superioară care reflectă structura financiară prin
stabilitatea elementelor care îl compun (necesarul de finanţat şi resursele de
finanţare permanente) şi partea inferioară care reflectă finanţarea ciclului de
activitate (necesarul de finanţat pe termen scurt şi resursele temporare de
finanţare).
Clasamentul activelor şi pasivelor după criteriul vechimii pune în
evidenţă, printr-o simplă lectură orizontală, echilibrele sau dezechilibrele
structurale ale bilanţului, conform Normei 13 din IASC şi în cazul conturilor
consolidate.
Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din faptul că
el serveşte la determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul
fondului de rulment, care permite întreprinderii să facă faţă riscurilor pe termen
scurt, garantând solvabilitatea acesteia.
Conform Reglementărilor româneşti, bilanţul în listă (Tabelul 14) este
apropiat modelului de bilanţ financiar (Tabelul 15), cu excepţia resurselor care
sunt prezentate în ordine inversă scadenţei, capitalurile proprii fiind situate în
partea finală a listei.
Abandonarea principiului de clasament al posturilor în bilanţul financiar
a condus la apariţia bilanţului funcţional, care regrupează posturile de bilanţ pe
marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie),
fiind un bilanţ economic, construit de Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei în
scopul explicării funcţionării economice a întreprinderii de către bancheri.
Construcţia bilanţului funcţional are la bază un set de principii şi reguli
menite să pună în evidenţă utilizările şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de
funcţionare a întreprinderii, gruparea posturilor fiind legată de operaţiile realizate
în raport cu natura, destinaţia sau funcţia lor. În această prezentare, bilanţul este
destinat analizei funcţionale, care poate fi şi o analiză externă.
Un principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la exprimarea
posturilor de bilanţ la valoarea brută, (valoarea de origine a acestora), ceea ce
impune includerea amortismentelor şi provizioanelor în capitalurile proprii,
bilanţul funcţional constituind un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux,
deoarece permite determinarea variaţiilor de stocuri.
Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la conceptul de
stabilitate, care are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta diferă de
conceptul permanenţei al bilanţului financiar, în sensul că un împrumut pe termen
lung va rămâne în imobilizările financiare, indiferent de scadenţa sa, iar datoriile
pe termen lung nu vor fi trecute la datorii pe termen scurt, indiferent de scadenţă.
Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea posturilor
permite descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii şi a echilibrelor
financiare ce decurg din ele.
Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Bilanţ funcţional
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile brute Resurse stabile (durabile)
II. Funcţia de exploatare 1. Capitaluri proprii:
1. Activ circulant de exploatare 2. Datorii financiare stabile
2. Activ circulant înafara exploatării II. Funcţia de exploatare
III. Funcţia de trezorerie 1. Datorii de exploatare
Activ circulant financiar (Disponibilităţi) 2. Datorii în afara exploatării
Bilanţul financiar (lichiditate – exigibilitate)
Tabelul 15
Active = Necesaruri nete Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar
(mii lei) Precedent Curent (mii lei) Precedent Curent
Mijloace cu durata > 1 an 334134112 442396673 Resurse cu scadenţa >1an 434328633 768048262
A. Active imobilizate 334134112 442396673 J. Capital şi rezerve 425835305 640141085
I. Imobilizări necorporale 112827 761587
I. Capital 59199226 295996131
II. Imobilizări corporale 333960171 441573972 II. Prime de capital - -
III. Imobilizări financiare 61114 61114
III. Rezerve din reevaluare 245482220 95164551
Mijloace cu durata < 1 an 330562056 515792600 IV. Rezerve - total 143608630 245288000
B. Active circulante 330562056 515792600 V. Rezultatul reportat - Sold C - 26147174
I. Stocuri - total 141953183 122067958 - Sold D 22454771 22454771
II. Creanţe - total 180200143 390840345 VI.Rezultatul exerciţiului - Sold C 40667697 51384029
III: Invest. financiare/termen scurt - -
Repartizarea profitului 40667697 51384029
IV: Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297
Total capitaluri proprii 425835305 640141085
C. Cheltuieli în avans 1902966 1489075
H.Provizioane pt.riscuri-cheltuieli - -
G. Datorii pe o perioadă > 1 an 8493328 127907177
D. Datorii pe o perioadă de 1 an 227834680 186432713
Total datorii 236328008 314339890
I. Venituri în avans 4435821 5197373
Total Active Nete 666599134 959678348 Total Capitaluri 666599134 959678348
Bilanţul funcţional (economic)

Tabelul
16
Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar
(valoare brută)(mii lei)- Precedent Curent (mii lei) Precedent Curent
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile Resurse stabile 608138189 1011158943
A. Active imobilizate brute 507943668 685507354 1. Capitaluri proprii 425835305 640141085
1. Imobilizări necorporale 177647 916041 - Capital 59199226 295996131
2. Imobilizări corporale 507704907 684530199 - Rezerve - total 389090850 340452551
3. Imobilizări financiare 61114 61114 - Rezultatul reportat - 22454771 + 3692403
II. Funcţia de exploatare - Rezultatul exerciţiului(nerepartiz) - -
B.Active circulante de exploatare 316198333 502973608 2. Amortismente şi provizioane 173809556 243110681
1. Stocuri - total 141953183 122067958 3. Datorii financiare stabile (>1 an) 8493328 127907177
2. Creanţe comerciale 174245150 380905650 II. Funcţia de exploatare
Active circ. în afara exploatării 5954993 9934695 1. Datorii de exploatare 132550559 77021000
Alte creanţe 5954993 9934695 2. Datorii înafara exploatării 95284121 109411718
C. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 3. Credite bancare curente - -
III: Funcţia de trezorerie I. Venituri în avans 4435821 5197373
Activ circulant financiar 8451440 2927007
Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297
Total Active valoare brută 840408690 1202789029 Total Resurse 840408690 1202789029
Analiza economico- financiară II 73
Structurarea bilanţului funcţional (Tabelul 16) permite evidenţierea a
două categorii de utilizări în activ: una legată efectiv de exploatare şi alta
independentă de ciclul de producţie, iar în pasiv două categorii de resurse: unele
generate de exploatare şi altele fără legătură cu aceasta.
Importanţa bilanţului funcţional în analiza financiară decurge din faptul
că el permite aprecierea stabilităţii structurii financiare a întreprinderii prin
intermediul trezoreriei nete şi astfel exprimă interdependenţa dintre structura
financiară şi natura activităţii sale.
Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţui funcţional pune în evidenţă
două deosebiri esenţiale între acestea, şi anume:
a. în timp ce bilanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei financiare a
întreprinderii interesantă pentru creditori, bilanţul funcţional permite în primul
rând o analiză internă realizată în principal de managerii întreprinderii;
b. bilanţul funcţional se stabileşte din perspectiva continuităţii activităţii, în timp
ce bilanţul financiar este realizat din perspectiva încetării activităţii.
Ca răspuns adus criticilor bilanţului financiar şi bilanţului funcţional,
adepţii conceptelor mai recente ale teoriei financiare neoclasice au conceput
modelul de bilanţ “pool de fonds” sau ansamblul de fonduri.
Teoria financiară neoclasică avansează un criteriu care priveşte costul
capitalului compus din diferitele resurse folosite, în funcţie de care se judecă
oportunitatea diverselor utilizări cărora le-au fost afectate.
În consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi de
utilizări, care oferă indicii asupra deciziilor strategice în materie de investiţii şi de
finanţare, fără a exista o afectare a unei resurse unui anumit tip de utilizare.
Acest tip de bilanţ se apropie de bilanţul funcţional prin prezenţa
amortismentelor şi provizioanelor în fondurile proprii, în pasiv. În activ posturile
sunt grupate în două părţi distincte pentru a evidenţia impactul strategiilor
întreprinderii: industrială şi comercială, pe de o parte, căreia îi corespund
imobilizările brute non financiare şi activele circulante de exploatare (inclusiv
lichidităţile necesare pentru exploatare) şi strategia financiară, inclusiv
lichidităţile, care serveşte obiectivelor de tip financiar.
Schematic, bilanţul ansamblului de fonduri se prezintă astfel:
74 Analiza economico- financiară II
Bilanţ “Pool de fonds”
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
Portofoliu de active Portofoliu de resurse
I. Utilizări industriale şi comerciale I. Fonduri proprii
1. Imobilizări brute 1. Fonduri proprii externe
2. Active circulante de exploatare 2. Fonduri proprii interne
3. Active circulante înafara exploatării II. Datorii
II. Utilizări financiare 1. Resurse financiare
1. Imobilizări financiare 2. Datorii de exploatare
2. Active circulante (Disponibilităţi) -
Indiferent de modul de structurare a elementelor patrimoniale, bilanţul

serveşte ca document esenţial în analiza modificărilor poziţiei financiare a
întreprinderii ca răspuns la cerinţele mediului economic în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea.
3.3. Analiza echilibrelor financiare

Bilanţul este “fotografia” întreprinderii, care, indiferent de forma de
prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice celui care
efectuează analiza. Aceste întrebări decurg din modul în care se realizează
egalitatea între activul şi pasivul bilanţului, egalitate care transpune o identitate
fundamentală între două reprezentări diferite ale aceleiaşi mărimi economice,
sursele fondurilor (originea lor), trebuind să corespundă cu utilizările (necesităţile)
cărora le-au fost afectate.
Studiul bilanţului implică analiza acestuia în două direcţii: orizontală şi
verticală, fiecare punînd în evidenţă anumite corelaţii cu semnificaţii deosebite în
aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii.
Analiza pe orizontală a bilanţului pune în evidenţă modul în care se
realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt şi pe termen lung ale
întreprinderii sau grupului de întreprinderi, prin intermediul unor mărimi cum ar
fi: situaţia netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.
3.3.1. Analiza Situaţiei Nete

Pe baza abordării juridice a bilanţului, analiştii financiari determină
Situaţia Netă (SN) a întreprinderii cu ajutorul relaţiei:
SN = Active – Datorii totale
Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă
proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie
suficientă pentru a asigura funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii.
Comparativ cu capitalurile proprii, situaţia netă este mai restrictivă,
deoarece exclude subvenţiile şi provizioanele reglementate. De aceea, situaţia
netă este un indicator mai relevant, ce exprimă valoarea activului realizabil la un
moment dat, care interesează proprietarii, acţionarii, cât şi creditorii întreprinderii,
mai ales în cazul lichidării acesteia. Ea se calculează punând faţă în faţă bunurile
şi datoriile de aceeaşi scadenţă.
Pe baza bilanţului financiar Situaţia Netă se determină ca diferenţă:
a) SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans = Capitaluri proprii.
Pe baza bilanţului contabil armonizat Situaţia Netă este diferenţa:
b) SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.
De exemplu, Situaţia Netă în cele două variante de calcul este prezentată
în Tabelul 17:
Aplicaţia 15: Calculul şi analiza situaţiei nete (capitalurilor proprii)

Tabelul 17
crt (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Total active 666599134 959678348 293079214 143,96
2. Datorii totale 236328008 314339890 78011882 133,01
3. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 171,68
4. Situaţia netă (SN)(a) 425835305 64014108 21430578 105,03
5
5. Total active – Datorii curente (F) 434328633 768048262 333719629 176,83
6. Datorii curente (G) 8453328 127907177 119453849 1513
7. Capitaluri proprii (F – G)(b) 425835305 64014108 21430578 105,03
5
Din datele Tabelului 17 se constată o situaţie netă pozitivă şi crescătoare

care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea
întreprinderii, prin potenţarea capitalurilor proprii.
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecinţa
încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral
capitalurile proprii. Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor,
acesta fiind riscul de insolvabilitate al întreprinderii.
Creşterea situaţiei nete (activului net) are ca efect creşterea rentabilităţii
şi a independenţei financiare, pe baza ei putându-se determina riscul global sau
SN - Activ fără valoare
lichidativ, prin raportul: < 0,3.
Activ
Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă
dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea
capitalului fizic sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei care îl erodează.
Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai
prin creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea
capitalului financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii
financiare (monetare) a activelor nete.
Performanţele întreprinderii fiind direct legate de menţinerea capitalului
fizic sau financiar, “Situaţia modificării capitalurilor proprii” este un alt document
al situaţiilor financiare anuale prevăzut de Ordinul M.F.P. 94/2001, inspirat din
cerinţele IAS 1, prin care se prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-a suferit în
cursul exerciţiului financiar fiecare element al activului net (capitalurile proprii).
Din situaţia modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de
menţinere (erodare) a capitalului, precum şi profitul (pierderea) întreprinderii în
cursul exerciţiului, prin intermediul următoarelor elemente de conţinut:
- profitul net (pierderea netă) al perioadei;
- fiecare element de venit şi cheltuială recunoscute direct în capitalurile proprii;
- efectul cumulat al modificării politicilor contabile şi corecţia erorilor;
- tranzacţiile de capital cu şi distribuirile către proprietari;
- soldul profitului (pierderii) cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului şi
modificările aferente;
- o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri proprii la
începutul şi sfârşitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări.
Situaţia modificării capitalurilor proprii cuprinde date referitoare la:
soldul la 1 1anuarie, creşterile(+), reducerile (-) şi soldul la 31 decembrie, aşa cum
rezultă din datele Tabelului 18:
Aplicaţia 16: Situaţia modificării capitalurilor proprii (mii lei)

Tabelul 18
Elemente ale capitalului Sold la Creşteri Reduceri Sold la
propriu 1 ianuarie (+) (-) 31 decembrie
Capital subscris 59199226 236796905 - 295996131
Rezerve din reevaluare 245482220 86479236 236796905 95164551
Rezerve legale 8973772 3464468 - 12438240
Alte rezerve 134634858 97584582 1369680 230849760
Rezultat reportat
- Profit nerepartizat 0 21771189 - 21771189
- Pierdere neacoperită - - - -
Rezultat reportat din adoptarea 22454771 - - 22454771
pt. prima dată a IAS mai puţin (pierdere) (pierdere)
IAS 29 – Sold D (ct 1172)
Rezultat reportat din corectarea 6375985 - - 6375985
erorilor fundamentale –Sold C (profit) (profit)
(ct.1174)
Rezultat reportat din surplusul - - - -
din rezerva de evaluare
Rezultatul exerciţiului financiar - - - -
Total 425835305 452472365 238166585 640141085
Din analiza datelor Tabelului 18 se desprind următoarele concluzii:

1. Soldul final al capitalurilor proprii este calculat cu relaţia:
Sf = Si + Creşteri – Reduceri,
2. Modficarea capitalurile proprii este egală cu diferenţa:
∆ = Sf – Si = 640141085 – 425835305 = + 214305780 mii lei.
3. Majorarea capitalurilor proprii a fost consecinţa unor solduri iniţiale şi a
creşterii mai accentuate a capitalului subscris, a rezervelor şi a existenţei profitului
nerepartizat, aceasta fiind diminuată de reducerea unor rezerve şi de soldul debitor
al contului 1172, o pierdere reportată rezultată din adoptarea pentru prima dată a
IAS, mai puţin IAS 29, privind retratarea informaţiei financiare necesare
înlăturării efectelor inflaţiei.
3.3.2. Analiza Fondului de Rulment
Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor
mari ale bilanţului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de Fond de Rulment
(NFR), din care rezultă Trezoreria (T). Acest echilibru este determinat conform
concepţiilor de prezentare a bilanţului: optica financiară şi optica funcţională.
Pe baza bilanţului financiar care grupează posturile după criteriul
permanenţei, echilibrul financiar presupune finanţarea activului cu durata mai
mare de 1 an din resurse cu scadenţa peste 1 an, iar finanţarea activelor sub 1 an
din resurse scadente sub 1 an.
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung
(capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa cum
rezultă din analiza părţii superioare a bilanţului financiar:
FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen
lung şi mediu) + Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – Necesar permanent
(Active imobilizate nete).
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung,
fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după
finanţarea imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanţării activelor
circulante. Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte
finanţării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Metoda insistă asupra originii Fondului deRulment şi permite înţelegerea
cauzelor variaţiei sale, creşterea lui fiind determinată de creşterea capitalurilor
permanente (emisii de noi acţiuni, obligaţiuni, noi împrumuturi pe termen lung) şi
de reducerea imobilizărilor nete (vânzări de titluri, dezinvestire, cesiuni de
imobilizări). Odată cu Fondul de Rulment, marja de securitate a întreprinderii
creşte, ceea ce arată că o parte mai însemnată din activele circulante este finanţată
din capitaluri permanente.
Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea capitalurilor
permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligaţiuni) şi de
creşterea imobilizărilor nete (investiţii).
Un Fond de Rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate
fi temporară sau de durată, având diferite cauze.
Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea Fondului de
Rulment Financiar ca diferenţă:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen
scurt + Venituri în avans).
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea Fondului de Rulment
care este finanţat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment
Financiar arată surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile
temporare, evidenţiind excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de
securitate privind solvabilitatea întreprinderii.
Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a Fondului
de Rulment în două moduri:
a) FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A;
b) FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).
Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă
că în anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a
compromite buna funcţionare a întreprinderii.
Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete)
constituie marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană,
permiţându-i să-şi asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare
funcţionării (stocuri minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior
datoriilor pe termen scurt (Activ circulant net > Datorii sub 1 an).
Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru
întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure
finanţarea imobilizărilor (Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are
active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va
putea achita (Activ circulant net < Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte
mai frecvent în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor este
foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-furnizori însemnate.
De exemplu, calculul Fondului de Rrulment în cele trei variante conduce
la rezultatele din Tabelul 19:
Aplicaţia 17: Calculul şi analiza Fondului de Rulment

Tabelul 19
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri(±) Indici
crt. (mii lei) Precedent Curent (Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa peste 1 an 8493328 127907177 119413849 1505
3. Provizioane pt. riscuri - cheltuieli - - - -
4. Capitaluri permanente (Cp) 434328633 768048262 333719629 176,83
5. Active imobilizate (Ai) 334134112 442396673 108262561 132,40
6. Fond de Rulment Financiar (FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
7. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
8. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
9. Datorii pe termen scurt 227834680 186432713 - 41401967 81,83
11. Fond de Rulment Financiar (FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
12. Total active - Datorii curente (F) 434328633 768048262 333719629 176,83
13. Active imobilizate (A) 334134112 442396673 108262561 132,40
14. Fond de Rulment Financiar(F – A) 100194521 325651589 225457068 325,02
15. Active circ,resp.datorii curente (E) 100194521 325651589 225457068 325,02
Din datele Tabelului 19 se constată că Fondul de Rulment pozitiv şi în

creştere confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate a întreprinderii.
În practică, se consideră că Fondul de Rulment al întreprinderii
industriale trebuie să reprezinte valoarea a 1÷3 cifre de afaceri lunare.
În interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor împrumutate
nu trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii (să nu depăşească
50 %), ceea ce impune determinarea Fondului de Rulment propriu (FRp) şi a
Fondului de Rulment străin (FRs):
FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;
FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete.
Fondul de Rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de
finanţare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se
asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.
Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe
termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.
De exemplu, calculul Fondului de Rulment propriu şi străin pe baza
datelor din Tabelul 19 conduce la rezultatele din Tabelul 20:
Aplicaţia 18: Calculul şi analiza fondului de rulment

Tabelul 20
crt. (mii lei) Precedent Curent (±Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa peste 1 an 8493328 127907177 119413849 1505
3. Active imobilizate (Ai) 334134112 442396673 108262561 132,40
5. Fond Rulment propriu (FRp) (1-3) 91701193 197744412 +106043219 215,5
6. Fond de Rulment străin (FRs) (2-3) -325640784 -314489496 +11151288 96,5
Din datele Tabelului 20 se constată următoarele:

1. Fondul de Rulment propriu este pozitiv şi în creştere cu 115,5 %, ceea ce
confirmă că întreprinderea dispune de o autonomie financiară care îi permite
finanţarea imobilizărilor nete din capitaluri proprii.
2. Fondul de Rulment străin este negativ şi în scădere cu 3,5 %, ceea ce arată că
nevoile pe termen scurt nu pot fi finanţate prin îndatorare pe termen lung, deşi
gradul de îndatorare la termen (raportul Datorii peste 1 an/Capitaluri proprii) a
crescut de la 1,994 % la 19,98 %.
3. Echilibrul financiar pe termen lung şi pe termen scurt este asigurat ca urmare a
unei marje de securitate pe care o conferă Fondul de Rulment Financiar pozitiv.
4. Independenţa financiară a întreprinderii se dovedeşte a fi satisfăcătoare, chiar
dacă ponderea capitalurilor proprii în capitalurile permanente s-a redus de la 98 %
la 83,3 %.
3.3.3. Analiza Necesarului de Fond de Rulment

Necesarul de Fond de Rulment desemnează nevoile financiare generate
de executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă
(cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puţin parţial de
resurse stabile (Fondul de Rulment Net). El reprezintă banii ce trebuie rulaţi în
întreprindere pentru a-i asigura funcţionarea (după finanţarea imobilizărilor), care
reclamă cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienţi.
Structura Necesarului de Fond de Rulment cuprinde, pe de o parte,
stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare
încorporează cheltuielile de fabricaţie şi, pe de altă parte, creanţele. Din suma
acestor componente se scad datoriile (de exploatare şi în afara exploatării), care
corespund decalajelor între încasări şi plăţi:
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice,
în care:
Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi;
Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie.
Pe baza bilanţului necesarul de fond de rulment se determină ca
diferenţă:
NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa şi conturi la bănci)
- (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).
De exemplu, calculul Necesarului de Fond de Rulment pe baza datelor
din bilanţul contabil armonizat (Tabelul 14) conduce la rezultatele din Tabelul 21,
din care rezultă următoarele concluzii:
1. Necesarul de fond de rulment pozitiv şi în creştere confirmă dinamica
ascendentă a surplusului de necesităţi temporare faţă de resursele temporar
disponibile.
2. Creşterea necesarului de fond de rulment a fost consecinţa creşterii necesităţilor
ciclice cu 58,72 %, ca urmare a creşterii activelor circulante cu 56,03 %, a
reducerii cheltuielilor în avans şi a disponibilităţilor băneşti, în condiţiile în care
resursele ciclice s-au redus cu 17,49 %, prin reducerea datoriilor sub 1 an şi a
veniturilor în avans.
Aplicaţia 19: Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment

Tabelul 21
crt (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
2. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
3. Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Total I (1 + 2 – 3) 324056292 514357378 190301086 158,72
5. Datorii cu scadenţa de până la 1 an 227834680 186432713 - 41401967 81,83
6. Credite bancare de trezorerie - - - -
8. Total II (5 + 6 + 7) 232270501 191630086 - 40640415 82,51
9. Nec de fd de rulment (NFR)(4 – 8) 91785791 322767292 230981501 351,65
Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul temporar şi

resursele temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, care poate
fi pozitiv sau negativ, după cum urmează:
a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de resursele
temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este consecinţa unor
investiţii privind creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.
În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea
stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul
încetinirii încasărilor şi accelerării plăţilor.
b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de capitalurile
circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot
fi mobilizate. Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării
rotaţiei activelor circulante, a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor.
Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii,
este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de cifra de
afaceri), durata de rotaţie a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a
creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor.
El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie
(NFRz = NFR·360/ CA) care reflectă acest decalaj.
3.3.4. Analiza Trezoreriei

Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de
bilanţ Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu
necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al
întreprinderii, fiind un rezultat al operaţiunilor ce afectează toate posturile de
bilanţ şi rezultând din lectura pe orizontală a bilanţului financiar, respectiv:
a) a părţii superioare: TN = FR – NFR;
b) a părţii inferioare: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie sau:
TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de
funcţionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice
moment (valori mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile
creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).
c) Pe baza bilanţului contabil armonizat, trezoreria este dată de diferenţa:
TN = Active circulante respectiv datorii curente nete (E) – NFR.
De exemplu, calculul Trezoreriei Nete pe baza bilanţului conduce la
rezultatele din Tabelul 22:
Aplicaţia 20: Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

Tabelul 22
Nr. Indicatori (mii lei) Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Fondul de rulment financiar(FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
2. Necesarul de fd. de rulment (NFR) 91785791 322767292 230981501 351,65
3. Trezoreria netă (TN) (1 – 2) (a) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Disponibilităţi băneşti 8408730 2884297 - 5524433 34,31
5. Credite bancare de trezorerie - - - -
6. Trezoreria netă (TN) (4 – 5) (b) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
7. Active circ., resp. dat.crte nete (E) 100194521 325651589 225457068 325,02
8. Trezoreria netă (TN) (7 – 2) (c) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
Se constată că Trezoreria Netă este pozitivă şi în scădere, ceea ce reflectă

decalajul dintre ritmul superior de creştere a necesarului de fond de rulment
comparativ cu creşterea fondului de rulment financiar (351,65 > 325,02 %).
Trezoreria Netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile
permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele
circulante şi datoriile pe termen scurt.
Creşterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creşterea fondului de
rulment şi prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea
disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare de trezorerie.
Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecinţa unor
inegalităţi între Fondul de Rulment şi Necesarul (resursa) de Fond de Rulment:
1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi >
Credite trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente
(FR > 0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se
adaugă la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un
excedent mare de lichidităţi, care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un
excedent crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe
termen scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor
permanente (resurselor stabile).
2. Trezorerie negtivă (TN < 0), când FR < NFR şi respectiv, Disponibilităţi <
Credite trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri permanente
(FR> 0) şi parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât
disponibilităţile, ceea ce impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare pe termen lung şi mediu acoperă o
parte din imobilizări (FR < 0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de
trezorerie), ceea ce impune reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a
activului imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt
(furnizori, avansuri clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune
revederea structurii finanţării, fiind crescut riscul dependenţei de exterior.
3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională

Echilibrele financiare pot fi analizate şi prin prisma prezentării bilanţului
conform opticii funcţionale, care structurează posturile de bilanţ în strânsă
legătură cu ciclurile economice care caracterizeză viaţa întreprinderii: investiţii,
exploatare, finanţare, trezorerie. Analiza efectuată pe baza bilanţului funcţional
(economic) este o analiză funcţională, mai bine adaptată unei gestiuni
previzionale, care situiază în centrul atenţiei ciclul de exploatare. Ea completează
analiza financiară statică prin intermediul Tabloului de Finanţare, principalul
instrument al analizei dinamice a echilibrului financiar funcţional.
Echilibrul financiar funcţional impune ca utilizările stabile să fie
finanţate din resurse durabile, surplusul resurselor durabile faţă de imobilizările
brute reprezentând fondul de rulment net global (FRNG):
FRNG = Resurse durabile – Utilizări stabile brute.
Un FRNG pozitiv arată excedentul de resurse stabile după finanţarea
utilizărilor stabile, destinat finanţării ciclului de exploatare, fiind şi diferenţa:
FRNG = Activ circulant – (Datorii diverse + Credite bancare de trezorerie)
Pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 16) rezultă datele din Tabelul 23:
Aplicaţia 21: Calculul fondului de rulment net global

Tabelul 23
crt. (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Resurse stabile (durabile) 608138189 1011158943 403020754 166,27
2. Utilizări stabile brute 507943668 685507354 177563686 134,95
3. Fond rulment net global (FRNG)(a) 100194521 325651589 225457068 325,02
4. Activ circulant 332465022 517281675 184816653 155,59
5. Datorii diverse + credite bancare 232270501 191630086 - 40640415 82,51
6. Fond rulment net global (FRNG)(b) 100194521 325651589 225457068 325,02
Se constată un Fond de Rulment Net Global pozitiv şi în creştere, ca
urmare a creşterii mai rapide a resurselor stabile faţă de utilizările stabile (166,27
> 134,9) şi a activului circulant comparativ cu datoriile (155,59 > 82,5).
Această valoare a FRNG arată mărimea necesarului ciclic şi de trezorerie
rămasă nefinanţată de resursele ciclice şi de trezorerie, ceea ce arată că
întreprinderea are lichidităţi pentru a-şi finanţa necesarul de exploatare.
Necesarul de fond de rulment (NFR) decurge din confruntarea nevoilor
de finanţare cu resursele de finanţare a operaţiilor repetitive:
NFR = Utilizări ciclice – Resurse ciclice
Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor impusă
de ciclul de exploatare, surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele
ciclice de capital devine un necesar de finanţare permanent reînnoibil. Acest
necesar este finanţat din Fondul de Rulment Funcţional, care la rândul său apare
ca un surplus de resurse stabile, fiind un Necesar de Fond de Rulment Total
(NFRT), cu două componente legate de: activitatea de exploatare şi din afara
exploatării:
NFRT = NFRE + NFRAE.
Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total este redat în Tabelul 24:
Aplicaţia 22: Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total
Tabelul 24
1. Utilizări ciclice totale, din care: 324056292 514397378 190341086 158,73
2. Active circulante de exploatare 318101299 504462683 186361384 158,59
3. Alte active circulante 5954993 9934695 3979702 166,82
4. Resurse ciclice totale, din care: 232270501 191630086 - 40640415 82,51
5. Datorii de exploatare 136986380 82218373 - 54768007 60,02
6. Datorii înafara exploatării 95284121 109411713 14127592 114,82
7. Nec. fd rulment total(NFRT)(1- 4) 91785791 322767292 230981501 351,65
8. NFRE (2 – 5) 181114919 422244310 241129391 233,13
9. NFRAE (3 – 6) - 89329128 - 99477018 -10147890 111,36
Din datele Tabelului 24 se constată că Necesarul de Fond de Rulment

Total este pozitiv şi în creştere, ceea ce arată un necesar de finanţare permanent
reînnoibil pentru ciclul de exploatare, surplusul de nevoi ciclice fiind neacoperit
financiar de resurse ciclice de capital.
Resursa netă în afara exploatării (NFRAE < 0) este în creştere, datoriile
fiind superioare activelor circulante din afara exploatării.
La originea NFRE se află ciclul de exploatare (cumpărare – producţie -
vânzare), cu o durată variabilă. Acest necesar corespunde unor alocări de fonduri
pentru constituirea stocurilor şi creanţelor, reflectă decalajele între vânzări şi
încasări, respectiv, între cumpărări şi plăţi şi se calculează prin diferenţa:
NFRE = Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare.
Plăţile îl măresc, iar încasările îl reduc.
NFRAE este mai mic faţă de NFRE şi se obţine prin diferenţa:
NFRAE = Alte active circulante – Datorii în afara exploatării,
în care:
Alte active circulante cuprind: creanţe diverse, capital subscris nevărsat;
Datoriile în afara exploatării cuprind: datorii fiscale, alte datorii.
Necesarul de Fond de Rulment astfel determinat mai poartă numele de
necesar net când este pozitiv, sau resursă netă când este negativ.
Din confruntarea Fondului de Rulment Net Global cu Necesarul de Fond
de Rulment (necesarul net) rezultă Trezoreria Netă (TN):
TN = FRNG – (NFRE + NFRAE)
Trezoreria Netă este legată de operaţiile financiare pe termen scurt care
sunt evidenţiate în partea inferioară a bilanţului funcţional, ea fiind şi diferenţa:
TN = Necesar de trezorerie – Resurse de trezorerie sau:
TN = Activ circulant financiar – Credite bancare curente.
Trezoreria Netă poate fi pozitivă sau negativă, după cum urmează:
a) TN > 0, cînd FRNG > NFRT, sau Necesar trezorerie > Resurse trezorerie;
b) TN < 0, când FRNG < NFRT, sau Necesar trezorerie < Resurse trezorerie.
De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 16), rezultă
Trezoreria netă (Tabelul 25) determinată ca diferenţă:
TN = Trezoreria activă(Disponibilităţi) – Trezoreria pasivă(Creditede trezorerie):
Aplicaţia 23: Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

Tabelul 25
1. Fond rulment net global (FRNG) 100194521 325651589 225457068 325,02
2. Necesar fond rulment total (NFRT) 91785791 322767292 230981501 351,65
3. Trezoreria netă (TN)(1 – 2) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Activ circulant financ.(Trez.activă) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
5. Credite bancare crte(Trez. pasivă) - - - -
6. Trezoreria netă (TN)(4 – 5) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
Din datele Tabelului 25 se constată că Fondul de Rulment Net Global

este superior Necesarului de Fond de Rulment Total, ceea ce a condus la o
Trezorerie Netă pozitivă, dar în scădere, ca urmare a decalajului între indicii
Fondului de Rulment şi Necesarului de Fond de Rulment(351,65 > 325,02 %).
Reducerea Trezoreriei Nete reflectă reducerea cu aceeaşi valoare a
activului circulant financiar, respectiv a Trezoreriei active în condiţiile absenţei
creditelor de trezorerie (Trezoreria pasivă).
O Trezorerie Netă pozitivă reflectă un excedent de trezorerie în raport cu

obligaţiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigură întreprinderii posibilitatea
de face plasamente pe piaţa de capital.
Spre deosebire de resursele ciclice obţinute în activitatea curentă şi
reflectate de un Necesar de Fond de Rulment negativ, o Trezorerie Netă negativă
reflectă resurse de trezorerie furnizate de parteneri financiari (bănci) şi sunt legate
de gestiunea financiară pe termen scurt.
3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)

Aprofundarea analizei situaţiei financiare pe baza bilanţului impune
recurgerea la un procedeu frecvent utilizat în analiza financiară - metoda “ratios”.
Ratio este un raport între două posturi de bilanţ, din contul de rezultat,
sau din bilanţ şi contul de rezultat, echivalent cu termenul de rată, coeficient,
indice, procent. Între elementele raportului trebuie să existe omogenitate din punct
de vedere al modului de evaluare şi relaţii directe între mărimile ce se compară.
Metoda ratelor completează analiza indicatorilor în mărimi absolute şi
prezintă avantajul că permite efectuarea de comparaţii pentru a situa mai corect
întreprinderea în mediul său concurenţial sau pentru a-i aprecia evoluţia.
3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului

Ratele de structură a bilanţului reflectă structura financiară (de finanţare)
a întreprinderii şi se defineşte prin proporţiile posturilor din activul şi pasivul
bilanţului în raport cu totalul acestuia.
Ratele de structură se obţin în urma analizei pe verticală a bilanţului
financiar şi pun în evidenţă caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi:
capacitatea activelor de a se transforma în lichidităţi, autonomia şi independenţa
financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ş.a.
Structura activului caracterizează compoziţia patrimoniului economic al
întreprinderii, în concordanţă cu caracterul mai mult sau mai puţin “capitalistic” al
acesteia ca şi vulnerabilitatea sa la evoluţiile inflaţioniste.
Ratele de structură a activului reflectă apartenenţa sectorială şi depind
de natura activităţii întreprinderii, astfel:
Activ imobilizat
1) Ponderea imobilizărilor: Si = 100 (%) reflectă indirect
Activ
intensitatea capitalistică (prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a relaţiilor
financiare cu alte unităţi (prin ponderea imobilizărilor financiare).
Activ circulant
2) Ponderea activului circulant: Sa = 100 (%) depinde de
Activ
sectorul de activitate şi durata ciclului de producţie (prin ponderea stocurilor), de
durata termenelor de plată convenite cu clientela (prin ponderea creanţelor) şi
reflectă esenţa trezoreriei (prin ponderea lichidităţilor în patrimoniu).
Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii,
evidenţiind gradul de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe care le
asigură combinaţia de resurse cu maturităţi şi origini diverse.
Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi gradul de
îndatorare a întreprinderii, astfel:
Capitaluri permanente
1) Ponderea capitalurilor permanente: Scp = 100 (%)
Pasiv
reflectă autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor proprii),
autonomia la termen a întreprinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung).
Datorii / termen scurt
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts = 100 (%) se
Pasiv
corelează cu trezoreria întreprinderii.
Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii în totalul pasivului,
cu atât este mai mare autonomi şi independenţa financiară a întreprinderii.
De exemplu, pe baza datelor din bilanţul financiar (Tabelul 15) structura
activului şi pasivului se prezintă în Tabelul 26:
Aplicaţia 24: Ratele de structură a bilanţului financiar

Tabelul 26
Structura activului Exerciţiul financiar Structura pasivului Exerciţiul financiar
(%) Precedent Curent (%) Precedent Curent
Active imobilizate 50,12 46,10 Capital permanent(Cp) 65,15 80,08
Imobilizări necorporale 0,017 0,079 Capitaluri proprii (C) 63,88 66,70
Imobilizări corporale 50,10 46,01 Datorii peste 1 an(D/tl) 1,27 13,38
Imobilizări financiare 0,003 0,011 Datorii sub 1 an (D/t.s) 34,85 19,92
Active circulante 49,88 53,90 Total datorii (D) 36,12 33,30
Stocuri - total 21,59 12,88 Total capitaluri (C+ D) 100 100
Creanţe - total 27,03 40,72 Total capital (Cp+D/ts) 100 100
Disponibilităţi 1,26 0,30 Levier financ.(LF=D/C) 0,565 0,499
Total Active Nete 100 100 Capacit.îndatorare(C/Cp) 0,98 0,83

1. Structura activului reflectă ponderea de peste 50 % a imobilizărilor corporale în
totalul activului, care este în reducere până la 46 % în favoarea activelor
circulante, care depăşesc activele imobilizate, ajungând de la 49,88 % la 53,90 %.
2. Imobilizările corporale deţin ponderea dominantă în totalul activelor
imobilizate, în consens cu activitatea predominant industrială a întreprinderii.
3. Structura pasivului arată creşterea capitalurilor permanente de la 65,15 la peste
80 %, în care capitalurile proprii deţin ponderea cea mai mare şi în creştere la
peste 66 %, în defavoarea datoriilor totale, care au scăzut de la 36 la 33 %.
3. Structura datoriilor s-a modificat prin creşterea datoriilor cu scadenţa peste 1 an
şi a reducerii datoriilor curente, cu scadenţa până la 1 an.
Analiza pe verticală a bilanţului vizează corelaţiile dintre posturile din

activ şi din pasiv, structura pasivului trebuind să fie adecvată structurii activului:
o întreprindere industrială foarte “capitalistică” are capitaluri permanente mai
importante faţă de una mai puţin “capitalistică” din sectorul de distribuţie, ceea ce
se reflectă prin rate de sinteză referitoare la condiţiile de ajustare între utilizările
şi resursele puse în operă de întreprindere.
Ratele de sinteză reflectă echilibrul financiar în mărimi relative:
Capitaluri permanente
1) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor: Rfi = Activ imobilizat net
≥1
măsoară stabilitatea resurselor afectate finanţării activelor durabile, din care:

Capitaluri proprii
a) Rata de finanţare din resurse proprii: Rfp = Activ imobilizat net ≥1 exprimă
autonomia financiară de care dispune întreprinderea;

Datorii / termen lung + mediu
b) Rata de finanţare din resurse străine: Rfs = Activ imobilizat net
exprimă gradul de insecuritate financiară a întreprinderii.
Activ circulant
2) Rata de lichiditate generală: R lg = Datorii / termen scurt ≥1 exprimă gradul
de lichiditate potenţială(echilibrul financiar pe termen scurt), din care:

Activ circulant Stocuri
a) Rata de lichiditate relativă (Testul acid)): Rlr = Datorii/ termen scurt
≥1
exprimă capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt;

Disponibilităţi
b) Rata de lichiditate imediată (Testul acid): Rli = Datorii /termen scurt exprimă
aptitudinea întreprinderii de rambursare a datoriilor cu scadenţa sub 1 an.

Ratele de sinteză se corelează cu ratele de finanţare şi reflectă indirect
structura financiară a întreprinderii.
De exemplu, ratele de sinteză ale bilanţului sunt expuse în Tabelul 27:
Aplicaţia 25: Ratele de sinteză pe baza bilanţului

Tabelul 27
Nr. Rate de echilibru financiar Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Rata de finanţare stabilă a imobiliz. (Rfi) 1,30 1,74 + 0,44 133,8
2. Rata de finanţare din resurse proprii (Rfp) 1,27 1,44 + 0,17 113,4
3. Rata de finanţare din resurse străine (Rfs) 0,03 0,30 + 0,27 1000
4. Rata de lichiditate generală (Rlg) 1,43 2,70 + 1,27 188,8
5. Rata de lichiditate rapidă (redusă) (Rlr) 0,836 2,120 + 1,284 253,6
6. Rata de lichiditate imediată (Rli) 0,037 0,015 - 0,022 40,5
Din datele Tabelului 27, se constată următoarele:

1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a imobilizărilor
confirmă marja de securitate consecutivă fondului de rulment pozitiv crescător.
2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din
resurse proprii confirmă existenţa fondului de rulment propriu pozitiv şi crescător.
3. Valorile subunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din
resurse străine arată existenţa unui fond de rulment străin negativ.
4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală şi de
lichiditate redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt, fondul de rulment
pozitiv, respectiv capacitatea de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt, ceea ce nu
se confirmă prin valoarea subunitară şi în scădere a ratei de lichiditate (trezorerie)
imediată, disponibilităţile băneşti nu permit acoperirea datoriilor pe termen scurt.
3.4.2. Analiza ratelor de finanţare. Structura finanţării

Analiza ratelor de structură a bilanţului permite studiul structurii
financiare a întreprinderii, respectiv examinarea modului în care sunt repartizate
sursele de finanţare a activelor între capitalurile proprii şi aporturile externe, de
unde rezultă autonomia (independenţa) financiară a întreprinderii.
Structura financiară este un concept fundamental în gestiunea financiară
a întreprinderii, deoarece determină costul capitalului şi are influenţă asupra
politicii de investiţii, afectându-i rentabilitatea.
Sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le
finanţează: resursele utilizate pentru finanţarea unui activ imobilizat trebuie să
poată rămâne investite în întreprindere o durată cel puţin egală cu durata de viaţă a
acestuia. Exigibilitatea capitalurilor trebuie armonizată cu lichiditatea activelor
finanţate, adică imobilizările trebuie finanţate din capitaluri stabile (permanente),
iar activul circulant trebuie finanţat din datoriile de exploatare. Numai în aceste
condiţii poate fi vorba de o structură financiară echilibrată care poate asigura
independenţa financiară a întreprinderii.
În gestiunea financiară se utilizează atât noţiunea de structură financiară
cât şi cea de structură a capitalului, cu precizarea că structura financiară
desemnează compoziţia pasivului bilanţului financiar, în timp ce structura
capitalului arată compoziţia finanţării întreprinderii pe termen lung: acţiuni
(ordinare, privilegiate), obligaţiuni (ordinare, convertibile), împrumuturi bancare.
În privinţa unor structuri financiare ideale sau acceptabile există câteva
principii esenţiale de care trebuie să se ţină seama în gestiunea financiară, printre
care amintim:
1) Activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie să fie finanţate din datorii pe
termen scurt (de trezorerie); numai activele ocazionale (nestabile) pot fi finanţate
tranzitoriu din asemenea datorii.
2) Finanţarea activelor stabile prin îndatorarea pe termen mediu şi lung este
admisă cu condiţia ca aceasta să nu reprezinte mai mult de 50% din capitalurile
permanente şi să poată fi rambursată progresiv prin autofinanţare, până
întreprinderea ajunge la autonomie financiară (finanţarea din capitaluri proprii).
Structura finanţării reflectată prin ratele de structură a pasivului, care în
optica bilanţului financiar grupează posturile după criteriul scadenţei, vizează
raportul între capitalurile proprii (C) şi datorii (D), pasivul fiind egal cu suma:
Pasiv = Capitaluri proprii (C) + Datorii (D),
în care:
D = Datorii pe termen lung (durata peste 1 an) + Datorii termen scurt (sub 1 an):
Pasiv = Capital permanent (Cp) + Datorii pe termen scurt.
Raportul dintre datoriile totale (D) şi capitalurile proprii (C) exprimă rata
îndatorării globale, fiind cunoscut sub denumirea de levier financiar şi prezintă
importanţă atât pentru manageri cât şi pentru creditori, deoarece reflectă, pe de o
parte, gradul de independenţă financiară şi, pe de altă parte, posibilitatea
întreprinderii de a recurge la capitaluri externe (noi împrumuturi).
Definirea structurii financiare implică şi determinarea raportului între
fondurile pe termen lung (capitalurile permanente) şi fondurile pe termen scurt
(datoriile sub 1 an), care depinde de natura activelor întreprinderii, sursele
permanente de finanţare trebuind astfel structurate încât să maximizeze valoarea
întreprinderii (capitalurile proprii).
Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă
angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care
exprimă gradul de îndatorare şi gradul de lichiditate-solvabilitate. Acestă
autonomie este ameninţată de existenţa unei structuri financiare inadecvate, prin
raportul Datorii/Capitaluri proprii, care poate conduce la încetarea de plăţi sau la
pierderea controlului de către acţionari.
Autonomia financiară poate fi estimată prin intermediul mai multor rate:
Datorii totale
1) Rata îndatorării globale: Rîg = ≤ 0,5 exprimă dependenţa
Pasiv
întreprinderii de diverşi creditori, precum şi şansele de rambursare a datoriilor.
Datorii totale
a) Levierul financiar: LF= Capitaluri proprii depinde de structura finanţării, cu
efecte asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind un indicator de risc

financiar în corelaţie cu randamentul activelor şi rata dobânzii.
Capitaluri proprii
b) Rata autonomiei financiare: Raf = Datorii totale
>1, fiind în relaţie
inversă cu levierul financiar (Raf = 1/LF).

Datorii / termen lung
c) Rata îndatorării la termen: Rît = Capitaluri proprii >1 exprimă dependenţa
faţă de creditori şi este afectată de inflaţie.

Capitaluri proprii
2) Capacitatea de îndatorare: Cî = Capital permanent ≥ 0,5 exprimă posibilităţile
de îndatorare ale întreprinderii.

CAF
3) Capacitatea de rambursare: Cr = Datorii totale ≥ 0,25 exprimă capacitatea
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.

De exemplu, ratele de autonomie financiară calculate pe baza bilanţului
sunt prezentate în Tabelul 28:
Aplicaţia 26: Ratele de finanţare (autonomia financiară)

Tabelul 28
Nr. Rate de finanţare Exerciţiul financiar Abateri Indici
1. Rata îndatorării globale (Rîg = D/Pasiv) 0,354 0,327 - 0,027 92,37
2. Levierul financiar (LF = D/C) 0,5492 0,4871 -0,0621 88,70
3. Rata autonomiei financiare (Raf = C/D) 1,82 2,05 + 0,23 112,6
4. Rata îndatorării la termen (Rît =Dt.lg/C) 0,02 0,20 + 0,18 1000
5. Capacitatea de îndatorare (Cî = C/Cp) 0,98 0,83 - 0,15 84,7
6. Capacitatea de rambursare (Cr = CAF/D) 0,160 0,152 - 0,08 95,0

1. Rata îndatorării globale sub 0,5 şi în scădere arată reducerea ponderii datoriilor
şi creşterea ponderii capitalurilor proprii în structura finanţării.
2. Reducerea levierului financiar reflectă scăderea gradului de îndatorare ca
urmare a creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca efect creşterea gradului
de autonomie financiară la valori supraunitare.
3. Creşterea ratei de îndatorare la termen de peste 10 ori a fost consecinţa creşterii
mai rapide a datoriilor cu scadenţa peste 1 an comparativ cu capitalurile proprii.
4. Reducerea capacităţii de îndatorare, care se menţine superioară valorii de 0,5,
arată tendinţa de reducere a ponderii capitalurilor proprii în capitalul permanent.
5. Reducerea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de
autofinanţare este consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor comparativ cu CAF.
3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ

În măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului vizează
posturile la un moment dat, acestea au un caracter static. Însă gestiunea financiară
pe termen scurt necesită informaţii pentru aprecierea echilibrului financiar şi a
lichidităţii întreprinderii în dinamică, ceea ce impune determinarea unor rate de
rotaţie a posturilor de bilanţ.
Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit să se
introducă o dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin evidenţierea ritmului
de reînnoire a unor componente ale acestuia.
În acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din bilanţ cu
indicatori din contul de rezultat care exprimă fluxuri caracteristice ale activităţii
de exploatare cum ar fi cifra de afaceri (CA), din care rezultă ritmul de reînnoire a
postului din activul sau pasivului bilanţului financiar.
Ratele astfel determinate caracterizează unul dintre cei mai sintetici
indicatori de eficienţă, viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ, prin intermediul
numărului de rotaţii (N) şi al duratei unei rotaţii (D). Între aceste rate există o
relaţie inversă: creşterea numărului de rotaţii antrenează reducerea duratei unei
rotaţii, ceea ce reflectă acelaşi lucru: accelerarea vitezei de rotaţie.
Principalele rate de rotaţie a posturilor de bilanţ sunt următoarele:
CA
1) Numărul de rotaţii ale activelor: Na = (rotaţii) şi, respectiv:
Activ
T Activ
Durata unei rotaţii: Da = = 360 (zile/rotaţie);
Na CA
CA
2) Numărul de rotaţii ale capitalurilor proprii: Nc = (rotaţii) şi, respectiv:
C
T C
Durata unei rotaţii: Dc = = 360 (zile/rotaţie);
Nc CA
CA Activ Na
3) Numărul de rotaţii ale activelor circulante: Nac = × = ,
Activ Ac Sac
în care:
Ac
= Sac = Ponderea activelor circulante în activ (gradul de lichiditate);
Activ
T Ac
Durata unei rotaţii: Dac = = 360 (zile/rotaţie);
Nac CA
CA
4) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = (rotaţii),
Sm
în care:
Si + Sf
Sm = Stocul mediu = ;
2
T Sm
Durata unei rotaţii: Ds = = 360 (zile/rotaţie);
Ns CA
CA
5) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Ncr = (rotaţii);
Smcr
T Smcr
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr    360 (zile);
Nc CA
Cumpărări (Aprovizionări)
6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii);
Smf
T Smf
Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Df = Smf = Cumpărări 360 (zile).
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de

activitate (vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul
total, activul circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii,
indicând intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii.
Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul
de rotaţii, reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de
recuperare a creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe
termen scurt, crescând lichidităţile întreprinderii.
Calculul ratelor de rotaţie pe baza bilanţului (Tabelul 14) şi a contului de
rezultat (Tabelul 1) conduce la rezultatele din Tabelul 29:
Aplicaţia 27: Ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ

Tabelul 29
Numărul de rotaţii Exerciţiul financiar Durata unei rotaţii Exerciţiul financiar
Preced. Curent (zile) Preced. Curent
1.Nr.rotaţii active (Na) 0,802 0,816 Durata unei rotaţii (Da) 448,87 441,17
2.Nr.rot. cap.proprii (Nc) 1,256 1,224 Durata unei rotaţii (Dc) 286,62 294,12
3.Nr.rot. active circ(Nac) 1,618 1,519 Durata unei rotaţii (Dac) 222,49 236,99
44.Nr.rotaţii stocuri (Ns) 3,769 6,418 Durata unei rotaţii (Ds) 95,51 56,09
5.Nr.rotaţii creanţe (Ncr) 2,969 2,004 Term.recup.creanţe (Dcr) 121,25 179,64
6.Nr.rotaţii furnizori (Nf) 4,519 4,149 Term.plată furnizori (Df) 79,65 86,75

1. Numărul de rotaţii ale posturilor de bilanţ au cunoscut modificări, având valori
supraunitare, cu excepţia activelor totale, la care se înregistrează şi durate de
rotaţie ce depăşesc 1 an.
2. Viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ înregistrează o încetinire, cu excepţia
stocurilor, la care numărul de rotaţii a crescut şi durata unei rotaţii a scăzut.
3. Termenul de recuperare a creanţelor este superior termenului de plată a
furnizorilor , ambele durate înregistrând creşteri diferite, care au majorat decalajul
între încasări şi plăţi de la 42 zile la 93 zile.
Factorii care contribuie la modificarea vitezei de rotaţie trebuie
identificaţi pe faze ale exploatării: aprovizionare, producţie, desfacere şi vizează
diminuarea stocurilor, accelerarea vitezei de rotaţie a acestor stocuri, scurtarea
duratei ciclului de producţie, reducerea termenului de recuperare a creanţelor, ş.a.
3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate. Riscul financiar

Ratele de structură a activului şi pasivului bilanţului, ratele de finanţare şi
de structură a finanţării, precum şi ratele de rotaţie determinate prin analiza
internă a bilanţului în direcţie verticală, orizontală şi combinată cu elemente ale
contului de rezultat permit să se calculeze o “baterie “de rate de rentabilitate, care
servesc la evaluarea performanţelor întreprinderii într-o viziune dinamică.
Aprecierea performanţelor implică luarea în considerare a unor aspecte
ale activităţii întreprinderii în strânsă legătură cu rezultatele globale şi parţiale.
Diagnosticul financiar permite aprecierea performanţelor dezvoltând trei
puncte de vedere caracteristice:
1) El impune o viziune parţială a performanţelor. Eficacitatea întreprinderii poate
fi apreciată diferit prin criterii analitice.
2) Analiza financiară abordează performanţele pe baza unor criterii monetare de
măsurare şi evaluare.
3) Aprecierea financiară a performanţelor se realizează din punct de vedere
sintetic şi global, printr- o viziune de ansamblu a rezultatelor.
În final, diagnosticul financiar va permite evaluarea întreprinderii în
funcţie de rentabilitate şi de gradul de risc aferent.
Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau plasat de a
asigura venituri exprimate în termeni financiari, aceasta fiind evaluată în mărimi
absolute (prin marje) şi în mărimi relative (prin rate).
Ratele de rentabilitate rezultă din confruntarea unui indicator de rezultat
(EBE, Rexp, Rbrut, Rnet), cu un indicator referitor la fluxul global de activitate
(CA), sau la mijloacele utilizate pentru obţinerea rezultatului considerat (capital
economic, capital propriu, costuri). De aici rezultă gruparea uzuală a ratelor de
rentabilitae în două categorii: rate de marjă şi rate de randament şi rentabilitate.
A. Ratele de marjă permit aprecierea “eficacităţii” întreprinderii în activitatea
comercială, exprimând profitabilitatea acesteia în raport cu:
1) Exploatarea, prin intermediul rapoartelor:
Marja comercială EBE R exp
R1 = ; R2 = ; R3 = .
CA CA CA
2) Activitatea globală, prin intermediul rapoartelor:
CAF R net
R4 = ; R5 = (rata marjei nete).
CA CA
B. Ratele de randament şi de rentabilitate se pot grupa în două categorii:
1) Rate de randament care raportează un indicator de rezultat la o evaluare a
capitalului economic pus în operă de întreprindere. Apare astfel noţiunea de
rentabilitate economică, care exprimă capacitatea activului economic (activ
imobilizat brut + NFRE) de a degaja un surplus şi de a asigura remunerarea
aportorilor de fonduri – acţionari şi creditori – care asigură finanţarea.
EBE
a) O primă variantă: Re 1 = Activ imobilizat brut + NFRE ,
care este o rată de rentabilitate economică brută ce permite aprecierea

performanţei exploatării (industrială şi comercială) şi facilitează comparaţii
intrasectoriale.
Evoluţia în timp a acestei rate arată creşterea, stagnarea sau scăderea
eficacităţii întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare şi provizioane.
EBE
b) În lipsa unor date suficient de precise se poate utiliza: Re 2 = Activ total .
Acest raport poate fi introdus într-un lanţ de rate echivalent cu noţiunea

de ROA (return on assets), care este o rată a rentabilităţii investiţiilor:
Re xp EBE R exp
c) Re 3 = Activ total = Activ total × EBE = Re2 ∙ S Rex, ,
în care:
Re xp
=S R exp = Ponderea rezultatului exploatării în excedentul brut.
EBE
Randamentul economic al activelor (Re3) poate fi exprimat prin lanţul:
R exp R exp CA R exp CA Ac
Re 3 = = × = Rv × Na = × × = Rv Nac Sac ,
Activ CA Activ CA Ac Activ
în care:
Re xp
= Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri);
CA
CA
= Na = Numărul de rotaţii ale activului bilanţului;
Activ
CA
= Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante;
Ac
Ac
= Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului.
Activ
De exemplu, ratele de rentabilitate economică se prezintă în Tabelul 30:
Aplicaţia 28: Ratele de rentabilitate economică

Tabelul 30
1. Marja comercială (Mc) 307279 783650 476371 155,0
2. Cifra de afaceri (CA) 535016030 783517354248501324 146,4
3. R1 = Mc/CA (1/2) (%) 0,0574 0,100 0,0426 174,2
4. Excedentul brut din exploatare (EBE) 116166818 149859165 33692347 129,0
5. R2 = EBE/CA (4/2) (%) 21,71 19,12 - 2,59 88,08
7. R3 = Rexp/CA (7/2) (%) 19,25 12,07 - 7,18 62,71
8. Capacitatea de autofinanţare (CAF) 37814451 47778944 9964493 126,3
9. R4 = CAF/CA (8/2) (%) 7,06 6,10 - 0,96 86,4
10. Rezultatul net (Rnet) 40667697 51384049 10716352 126,3
11. R5 = Rnet/CA (10/2) (%) 7,60 6,56 - 1,04 86,31
12. Activ imobilizat brut (Aibr) 507943668 685507354177563686 134,9
13. Necesar fond rulment de expl. (NFRE) 181114919 422244310 241129391 233,1
14. Re1 = EBE/(Ai br+NFRE)[4/(12+13)] 16,86 13,53 - 3,33 80,25
15. Total activ brut (Abr) 840408690 1202789029362380339 143,1
16. Re2 = EBE/Abr(4/15) (%) 13,82 12,46 - 1,36 90,16
17. Re3 = Rexp/Abr (6/15) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16
18. Ponderea rez. expl.în EBE (SRexp = 6/4) 0,8867 0,6313 - 0,2554 71,19
19. Re3 = Re2 * SRexp (16*18) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16
20. Rata rentabilităţii veniturilor: Rv = 6/2 19,25 12,07 - 7,18 62,71
21. Nr. rotaţii active: Na = 2/15 0,6366 0,6514 0,0148 102,3
22. Active circulante (Ac) 332465022 517281675 184816653 155,6
23. Nr. rotaţii active circulante: Nac = 2/21 1,6092 1,5147 - 0,0945 94,12
24. Pondere active circulante: Sac = 21/15 0,3956 0,4300 0,0344 108,7
25. Re3 = Rv * Na (20*21) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16
26. Re3 = Rv* Nac* Sac (20*23*24) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16

1. Ratele de marjă privind exploatarea (R1 – R3) au cunoscut reduceri, cu excepţia
ratei marjei comerciale (R1), care a crescut cu 74,2 %, ca urmare a decalajelor
dintre ritmurile de creştere a factorilor ce determină rapoartele respective.
2. Ratele de marjă privind activitatea globală (R4 – R5) s-au redus corespunzător
dinamicii factorilor de influenţă luaţi în calcul.
3. Ratele de randament economic al activelor s-au redus toate, în proporţii
diferite, după cum urmează:
4. Re1(EBE/Ai brut + NFRE) cu valoarea cea mai mare, a scăzut cu 19,75 %,
creşterea EBE fiind inferioară creşterii activului economic.
5. Re2 (EBE/Activ brut) a scăzut cu 9,84 % datorită creşterii mai lente a EBE în
raport cu activul brut (29 < 43,1 %).
6. Re3 (Rexp/Abrut) s-a redus cu 35,84 % datorită reducerii rezultatului din
exploatare cu 8,2 %, în condiţiile creşterii activului brut cu 43 %.
Aceste evoluţii individuale ale ratelor de marjă şi de randament se
reflectă în continuare în evoluţia indicilor agregaţi ce caracterizează eficienţa
generală a utilizării activelor prin ratele de rentabilitate şi ratele de randament
determinate pe baza lanţului de rate:
Reducerea randamentului economic al activelor (Re3) s-a datorat
reducerii ponderii rezultatului din exploatare în excedentul brut (SRexp), scăderii
rentabilităţii veniturilor (Rv), reducerii vitezei de rotaţie a activelor circulante
(Nac) în condiţiile creşterii ponderii activelor circulante în activ (Sac).
În urma analizei ratelor de rentabilitate economică prin ratele de marjă şi
de randament se pot desprindse factorii care au efect favorabil asupra acestora, din
care pot rezulta politici comerciale cu efect favorabil asupra randamentului
economic, cum ar fi: politica privind calitatea produselor cu profitabilitate mare,
ca urmare a unor preţuri mari, dar cu o viteză de rotaţie mică, sau politica unor
preţuri mici, cu profitabilitate redusă, dar cu o viteză de rotaţie accelerată.
La acestea se poate adăuga efectul benefic al creşterii ponderii activelor
circulante în activul bilanţului, care reflectă aportul favorabil al creşterii gradului
de lichiditate al activelor asuzpra creşterii randamentului economoc al activelor,
respectiv asupra ratei rentabilităţii economice..
2) Ratele de rentabilitate financiară exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a
crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite
remunerarea capitalurilor acţionarilor (dividende) şi autofinanţarea întreprinderii.
Indicatorul cel mai sintetic al ratei rentabilităţii financiare (Rf) rezultă din
raportul dintre rezultatul exerciţiului şi capitalurile proprii:
Re zultatul exerciţiul ui
Rf =
Capitaluri proprii
100 (%)
Raportul oferă o informaţie privind rata de remunerare a investiţiilor

realizate de acţionarii care au constituit iniţial capitalul întreprinderii sau au lăsat
în rezervă o parte din beneficii.
Rezultatul exerciţiului brut sau net permite determinarea ratei
rentabilităţii financiare nete (Rfn) în funcţie de rata rentabilităţii brute (Rfbr):
Rezultatul net Rezultatul brut ( 1 - i )
Rfn = =
Capitalul propriu Capitalul propriu
= Rfbr (1 – i),
în care:
i = cota de impozit.
Rata rentabilităţii financiare nete corespunde noţiunii de ROE.(return on
equity) utilizată în terminologia anglo-saxonă.
Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite
înteprinderii să găsească noi capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi finanţa
creşterea. Dacă această rată este mică şi inferioară ratelor pieţei, întreprinderea va
avea dificultăţi în atragerea de capitaluri.
Un nivel ridicat al ratei rentabilităţii financiare nu este totdeauna
favorabil, deoarece el poate fi consecinţa unor capitaluri proprii prea slabe şi a
unui nivel de risc ridicat, ceea ce poate fi pus în evidenţă prin calculul ratei
rentabilităţii capitalurilor permanente (durabile) (Rcp):
Rezultatul exerciţiului Re zultatul exerciţ iului
Rcp = =
Capitalul permanent Cpropriu + Datorii / term.lg şi mediu
Rezultatul care permite remunerarea capitalurilor permanente cuprinde
cel puţin rezultatul net şi dobânzile după impozit, cheltuielile financiare fiind
deductibile din rezultatul brut, rata capitalurilor permanente (Rcp) fiind egală cu:
Rezultatul net + Dobânzi
Rcp =
Cpropriu + Datorii financiare
Pentru stabilirea factorilor de creştere a ratei rentabilităţii financiare (a
capitalurilor proprii), se recurge la următorul lanţ de rate:
R ex R ex CA Ac Pasiv C+D
Rf = = × × × = Rv × Nac × Sac × ,
C CA Ac Activ C C
în care:
Re x
= Rv = Profitabilitatea cifrei de afaceri (marja netă sau rata rentabilităţii
CA
veniturilor);
CA
= Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante;
Ac
Ac
= Sac = Ponderea activelor circulante în activul total.
Activ
Pasiv C + D D
= =1+ = 1 + LF
C C C
în care:
D
= LF = Levierul financiar (rata îndatorării).
C
În final, rata rentabilităţii financiare devine egală cu produsul:
Rf = Rv ∙ Nac ∙ Sac(1 + LF).
Aşa se explică de ce o marjă netă (Rv) mică, cum este în cazul marilor
unităţi, poate conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă activele circulante se
“rotesc“ rapid (stocuri mici, fără creanţe), dacă creşte gradul de lichiditate al
activului (Sac) şi dacă capitalurile proprii sunt relativ slabe (folosesc investiţii
prin leasing şi au credite-furnizori mari). Aceasta are ca efect creşterea ratei
îndatorării, respectiv a levierului financiar (LF), ceea ce poate orienta
întreprinderea în deciziile strategice de finanţare referitoare la raportul capitaluri
proprii/datorii, în funcţie de randamentul economic al activelor şi de rata dobânzii.
Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favorabil
dar şi riscant, în egală măsură, de acest efect fiind legat riscul financiar ce
decurge din costul capitalului (propriu sau împrumutat) care asigură finanţarea.
Diferenţa dintre costul capitalurilor proprii şi costul capitalurilor
împrumutate constă în faptul că primele sunt remunerate numai dacă
întreprinderea realizează un beneficiu net contabil, în timp ce capitalurile
împrumutate trebuie remunerate indiferent de situaţie (beneficiu sau pierdere). În
acest caz, cheltuielile financiare ce includ dobânzile la imprumuturi pot diminua
capacitatea de autofinanţare până la insolvabilitate, acesta fiind riscul financiar.
Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care
rezultă din diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabilităţii
financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii.
R exp R exp Re xp
Din relaţia: Re = Activ = Pasiv = C + D ,
se deduce:
Rexp = Re·(C+D), care se introduce în relaţia de calcul a rentabilităţii financiare:
R ex R exp - Ch fin + Vfin + R extr
Rf = = ,
C C
în care, veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nefiind legate
de exploatare, se pot exclude din calcul, rentabilitatea financiară fiind egală cu:
R exp - Ch fin Re (C + D ) - D .d D
Rf = = = Re + (Re - d) ,
C C C
în care:
d = Rata dobânzii;
D
 LF = levierul financiar
C
În final, rezultă rata rentabilităţii financiare din egalitatea:
Rf = Re + LF·(Re – d),
Din relaţia de mai sus poate fi dedusă egalitatea:
Rf – Re = LF·(Re – d) = ELF
în care:
LF·(Re – d) = ELF = Efectul de levier financiar
Efectul de levier financiar astfel calculat, trebuie verificat de egalităţile:
ELF = Rf – Re = (Re – d) · LF
Se constată că efectul de levier financiar este cu atât mai mare, cu cât
diferenţa dintre rentabilitatea economică (randamentul activelor) şi rata de
îndatorare (levierul financiar) este mai mare. În privinţa efectului îndatorării prin
mecanismul efectului levierului financiar pot fi menţionate următoarele cazuri:
a) Îndatorarea nu are nici un efect (ELF = 0), în cazul în care rentabilitatea
economică este egală cu rata dobânzii (Re = d) şi, în consecinţă, rentabilitatea
financiară este egală cu rentabilitatea economică (Rf = Re).
b) Recurgerea la îndatorare permite amelioararea rentabilităţii financiare printr-
un efect de levier pozitiv (ELF > 0) în măsura în care rentabilitatea economică este
superioară ratei dobânzii (Re > d) şi, în consecinţă, rentabilitatea financiară este
superioară rentabilităţii economice (Rf > Re).
c) Efectul de levier devine negativ (ELF < 0) sau de “măciucă” în cazul în care
rentabilitatea economică este inferioară ratei dobânzii (Re < d), ceea ce reduce
rentabilitatea financiară faţă de cea economică (Rf < Re).
În consens cu valorile pozitive sau negative ale efectului levierului
financiar, se determină indicele levierului financiar ( ILF  Rf /Re ) ale cărui
valori indică următoarele situaţii privind recurgerea la îndatorare:
a) Întreprinderea se poate îndatora dacă ILF > 1, deoarece îndatorarea îi potenţează
gradul de rentabilitate a capitalurilor proprii.
Utilizarea îndatorării trebuie totuşi făcută cu prudenţă, deoarece aceasta
limitează independenţa financiară a întreprinderii, îi reduce posibilităţile
suplimentare de îndatorare în perioada de criză şi îi creşte volatilitatea rezultatelor
şi a rentabilităţii capitalurilor proprii la variaţiile volumului de activitate în raport
cu valorile critice (pragul de rentabilitate).
b) Întreprinderea este supusă riscului de insolvabilitate dacă ILF < 1, efectul
negativ al îndatorării fiind consecinţa unui randament economic al activelor
insuficient pentru acoperirea ratei dobânzii.
c) Absenţa îndatorării prin finanţarea exclusivă din capitaluri proprii, când I LF = 1,
are ca efect egalitatea dintre rentabilitatea financiară şi rentabilitatea economică,
ceea ce elimină riscul financiar.
În legătură cu efectul de levier se impun următoarele precizări de care
trebuie să se ţină seama în calculele analitice:
a) Efectul de levier trebuie să se exprime mai frecvent după impozitare, ratele nete
de rentabilitate (economică, financiară) trebuind calculate după deducerea
impozitului pe profit, în cotă i:
D
Rfn = Re br + ( Re br - d ) × ( 1 - i)
C
Efectul de levier net trebuie determinat pe baza efectului de levier brut
corectat cu cota de impozit (i):
ELFnet = ELFbr(1 - i) = Rfn – Ren
De exemplu,din bilanţul şi contul de profit şi pierderi rezultă ratele de
rentabilitate financiară din Tabelul 31:
Aplicaţia 29: Ratele de rentabilitate financiară – efectul de levier

Tabelul 31
1. Rezultatul din exploatare(Rexp) 103007588 94608162 - 8399426 91,85
2. Cheltuielile financiare (Chfin) 55308696 30959596 -24349100 56,0
3. Capitalul propriu (C)(Activ – Datorii) 430271126 645338458215067332 150,0
4. Rata rentab.fin.brute(Rfbr)[(1-2)/3] -% 11,08 9,86 - 1,22 88,9
5. Rezultatul brut al exerciţiului (Rexbr) 50795774 69289398 18493624 136,4
6. Capitalurile permanente (Cp) 434328633 768048262 333719629 176,8
7. Rata rentab.cap.perm. (Rcp) (5/6) - % 11,70 9,02 - 2,68 77,1
8. Activul total net (A) 666599134 959678348293079214 143,9
9. Rata rentabilit. econ.(Rebr) (1/8) - % 15,45 9,86 - 5,59 63,8
10. Datoriile totale (D) 236328008 314339890 78011882 133,0
11. Levierul financiar (LF) (10/3) 0,5492 0,4871 - 0,0621 88,7
12. Rata dobânzii (d) (2/10) 23,40 9,86 - 13,54 42,1
13. Impozitul pe profit (I) 10128077 17905349 7777272 176,8
14. Cota procentuală (i) (13/5) - % 19,94 25,84 + 5,90 129,6
15. Efect levier financ.br(ELFbr)(4 – 9)-% - 4,37 0 + 4,37 -
16. Efect levier fin.br. ELFbr = LF(Re – d) - 4,37 0 + 4,37 -
17. Rata rentab.fin.nete (Rfn) [4*(1-i)] - % 8,87 7,31 -1,56 82,4
18. Rata rentab.econ.nete(Ren)[9*(1-i)]-% 12,37 7,31 - 5,06 59,1
19. Efect levier financ.net(ELFn) (17–18)% - 3,50 0 + 3,50 -
20. Efect levier fin.net (ELFn)[16*(1-i)]- % - 3,50 0 + 3,50 -
1. Rata rentabilităţii financiare (atît a capitalurilor proprii cât şi a capitalurilor
permanente) s-a redus, ca urmare a dinamicii inferioare a rezultatului din
exploatare şi, respectiv, a rezultatului brut comparativ cu capitalurile proprii şi
capitalurile permanente.
2. Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat reducerii
rezultatului din exploatare în condiţiile creşterii activului net total.
3. Rata rentabilităţii financiare a fost inferioară randamentului activelor în
exerciţiul precedent, efectul de măciucă al îndatorării, diminuând-o corespunzător
diferenţei dintre randamentul economic şi rata dobânzii (cheltuielilor financiare).
4. Reducerea levierului financiar concomitent cu reducerea ratei cheltuielilor
financiare până la nivelul randamentului economic (9,86%) în exerciţiul curent a
redus la zero efectul levierului financiar; ca urmare, rata rentabilităţii financiare a
ajuns egală cu randamentul activelor.
Recurgerea la efectul de levier este o practică încurajată de tratamentul

fiscal, mult mai sever faţă de beneficiile conservate şi de dividende (puţin sau
deloc deductibile din impozitul întreprinderii) decât faţă de dobânzile la datorii
(totdeauna deductibile din impozit).
În concluzie, riscul financiar decurge din utilizarea îndatorării, fiind legat
de structura financiară (a pasivului) şi creşte odată cu gradul de îndatorare. De
aceea, studiul riscului legat de îndatorare trebuie aprofundat prin analiza
solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii, direct afectate de prezenţa datoriilor în
cadrul resurselor de finanţare a activităţii curente.
3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii

Efectul de levier financiar (ELF) exprimă efectul îndatorării asupra
rentabilităţii capitalurilor proprii, care poate însemna şi riscul întreprinderii
îndatorate de a nu putea face faţă angajamentelor, afectându-i solvabilitatea.
Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă
scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu
asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării).
Solvabilitatea reprezintă un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care
doreşte să-şi păstreze autonomia financiară şi flexibilitatea gestiunii şi ea rezultă
din echilibrul dintre fluxurile de încasări şi fluxurile de plăţi, dar şi dintr-un fond
de rulment net pozitiv, ceea ce rezultă dintr-o bună adecvare între necesarul de
finanţare pe termen lung (în active corporale şi financiare) şi resursele de finanţare
cu caracter permanent (capitalurile proprii şi îndatorarea la termen).
Solvabilitatea se defineşte mai ales în perspectiva unei lichidări a
întreprinderii, dacă se află în încetare de plată ca urmare a lipsei de lichiditate a
bilanţului. În acest sens, întreprinderea este solvabilă în măsura în care activul real
este suficient pentru a-i permite plata tuturor datoriilor.
Menţinerea solvabilităţii este condiţionată de sincronizarea ritmului
încasărilor de fonduri legate de transformarea în monedă a activelor ajunse la
maturitate şi ritmul plăţilor imperative legate de lichidarea datoriilor ajunse la
scadenţă. În acest sens, o primă apreciere a solvabilităţii se realizează prin
compararea între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului, respectiv a
activelor totale cu datoriile totale, din care rezultă:
1) Activul net contabil: ANC = Activ total – Datorii totale, care exprimă mărimea
capitalurilor proprii.
În aprecierea solvabilităţii se mai utilizează o serie de rate din structura
pasivului ce caracterizează îndatorarea şi autonomia financiară a întreprinderii:
Capitalul propriu
2) Rata solvabilităţii patrimoniale: Rsp = , care exprimă
Pasiv
ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să se situeze
între 0,3 - 0,5. Valorile mai mari de 0,5 reflectă o situaţie normală.
Activ total C+D C 1
3) Rata solvabilităţii generale: Rsg = Datorii totale = D
=
D
+1=
LF
+ 1,
în care:
C 1
= = Gradul de autonomie financiară (inversul levierului financiar, LF).
D LF
Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului, garanţia
lor fiind constituită din activul întreprinderii, în condiţiile unui activ net pozitiv.
4) Există şi alte variante de calcul privind rata solvabilităţii generale:
Capitalul propriu ( C )
a) Rsg 1 = Datorii pe termen lung 1;
Capacitatea de autofinanţare ( CAF )

b) Rsg 2 = Datorii pe termen lung
.
Datorii totale ( D )
5) Rata îndatorării totale: Rd = Capitalul propriu ( C ) = LF
Datorii 1 an
6) Rata îndatorării pe termen lung: Rdtl = Capitalul propriu
Această rată exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung, este

majorată de inflaţie, fiind un indicator de risc direct proporţional cu valoarea ei şi
cu gradul de variabilitate beneficiilor. Variază de la un sector de activitate la altul.
Capitalul propriu ( C )
7) Capacitatea de îndatorare: Cd = Capitalul permanent ( Cp ) , care depinde de
structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare crescute pentru valori ≥ 0,5.

CAF
8) Capacitatea de rambursare: Cr = Datorii totale , care exprimă capacitatea
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi completează rata de îndatorare,

valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă.
Cheltuieli financiare ( Chfin )
9) Rata cheltuielilor financiare: Rcf = Re zultatul din exp loatare (Re xp ) , care
exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul

exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita riscul de non-plată.
O variantă a acestei rate se obţine prin raportul:
Cheltuieli financiare ( Chfin )
10) Rcf 1 = Cifra de afaceri (Pr od . exerciţiului ) , care nu trebuie să depăşească
3 %, ceea ce face întreprinderea vulnerabilă şi o expune riscului de
insolvabilitate.
Pentru ca întreprinderea să fie într-o situaţie satisfăcătoare, nu este
suficient ca ea să-şi poată achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată
achita la scadenţa convenită.
Întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total superior datoriilor
(situaţie netă pozitivă), dar să nu posede suficiente lichidităţi pentru a respecta
scadenţele, ceea ce impune analiza separată a lichidităţii sale.
Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-şi regla
datoriile pe termen mediu şi lung şi oferă o informaţie parţială asupra lichidităţii
pe termen scurt, gradul de lichiditate exprimă calitatea echilibrului financiar al
întreprinderii pe termen scurt.
Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor
pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în
disponibilităţi (bani). O întreprindere este “lichidă” când resursele degajate de
operaţiunile curente ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a
face faţă scadenţelor pe termen scurt.
Noţiunea de lichiditate poate viza bilanţul şi activele acestuia: lichiditatea
bilanţului se referă la faptul că activele sub 1 an sunt superioare datoriilor sub 1
an, ceea ce fereşte întreprinderea de faliment pe termen scurt. Ea rezultă din
comparaţia între activele “lichide” şi pasivul exigibil, ceea ce se reflectă în:
1) Fondul de rulment financiar: FRF = Active circulante – Datorii curente(< 1
an).
Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid contra
monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin:
Active circulante
2) Rata lichidităţii generale: R lg = Datorii curente , care exprimă gradul de
lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt) şi variază după sectorul

economic: este subunitar în sectorul de distribuţie şi aproape 2 în sectoarele
industriale cu ciclu lung.
Valoarea acestei rate trebuie comparată cu întreprinderi similare şi ea
depinde de viteza de rotaţie a stocurilor şi a datoriilor pe termen scurt.
Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, în caz
contrar, lipsa de lichidităţi, ca urmare a unui fond de rulment negativ, poate
conduce la încetare de plăţi, ceea ce echivalează cu riscul de faliment sau de
insolvabilitate.
Insuficienţa de lichidităţi are consecinţe atât pentru întreprindere
(limitarea dezvoltării), cât şi pentru creditori (întârzieri de plată a dobânzilor, de
rambursări, pierderi de creanţe), precum şi pentru clienţi (modificarea condiţiilor
de credit).
Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade, după cum urmează:
Active circulant - Stocuri
3) Rata lichidităţii reduse: Rlr = Datorii pe termen scurt , care reflectă
capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, valoarea optimă peste 0,5

confirmă o lichiditate normală.
Disponibilităţi
4) Rata lichidităţii immediate (rapide): Rli = Datorii pe termen scurt , numită
rată de trezorerie, sau Testul acid, a cărei valoare minimă de 0,2 - 0,3 reflectă o
garanţie de lichiditate satisfăcătoare.
De exemplu, ratele de solvabilitate – lichiditate calculate pe baza datelor
din bilanţ sunt expuse în Tabelul 32, din care se desprind următoarele concluzii:
1. Activul net contabil pozitiv (ANC) şi în creştere arată existenţa solvabilităţii
necesare acoperirii datoriilor din activele nete, ceea ce confirmă creşterea
capitalurilor proprii cu 50 %.
2. Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) şi generală (Rsg) confirmă acelaşi
lucru, având valori peste limitele admisibile, ceea ce reflectă un bun echilibru
financiar pe termen lung.
3. Fac excepţie capacitatea de rambursare a datoriilor (Cr) şi rata cheltuielilor
financiare (Rcf1) în perioada precedentă, care nu sunt situate în limite normale.
4. Urmare unui fond de rulment financiar pozitiv, ratele de lichiditate generală
(Rlg) şi redusă (Rlr) - în perioada curentă - sunt supraunitare, în timp ce ratele de
lichiditate rapidă (Rli) sunt subunitare şi în scădere, ceea ce reflectă dificultăţi în
trezoreria imediată.
Aplicaţia 30: Calculul ratelor de solvabilitate - lichiditate

Tabelul 32
Nr. Rate de solvabilitate - lichiditate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) %
I. Ratele de solvabilitate
1. ANC = Activ – Datorii (> 0) 430271126 645338458 215067332 150,0
2. Rsp = Capital propriu/Pasiv (> 0,5) 0,64 0,67 + 0,03 104,7
3 Rsg = Activ/Datorii totale (> 1) 2,82 3,05 + 0,23 108,2
4. Rsg1 = C/D pe termen lung (> 1) 50,13 5,00 - 45,13 9,98
5. Rsg2 = CAF/D pe termen lung 4,45 3,74 - 0,71 84,05
6. Rd = D/C (LF) 0,5492 0,4871 - 0,0621 88,7
7. Rdtl = Datorii pe term.lg /C 0,02 0,20 + 0,18 1000
8. Cd = C/Cpermanent (> 0,5) 0,98 0,83 - 0,15 84,7
9. Cr = CAF/D (> 0,25) 0,160 0,152 - 0,008 93,75
10. Rcf = Chfin/Rexp 0,54 0,32 - 0,22 59,26
11. Rcf1 = Chfin/CA (< 0,03) 0,10 0,04 - 0,06 40,0
II. Ratele de lichiditate
1. FRF = Acirc – D pe term.sc. (> 0) 100194521 325651589 225457068 325,02
2. Rlg = Acirc/D pe term.scurt (> 1) 1,43 2,70 + 1,27 188,81
3. Rlr = (Acirc - Stocuri)/D pe term sc. 0,83 2,12 + 1,29 255,42
4. Rli = Disponib./D term scurt (> 0,2) 0,037 0,015 - 0,022 40,55
Reglementările româneşti impun întocmirea Notei Explicative 9

“Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”,
document prezentat sistematic în cadrul situaţiilor financiare anuale, care cuprinde
o sinteză a ratelor de bilanţ cu următoarea baterie de indicatori:
I. Indicatori de lichiditate:
Active curente
1) Lichiditatea generală: Lg = Datorii curente
Active circulante - Stocuri
2) Lichiditatea imediată: Li = Datorii curente
II. Indicatori de risc:
Capital împrumutat
1) Gradul de îndatorare: Gd = Capital propriu
× 100
Pr ofit îna int e de dobândă şi impozit pe profit

2) Acoperirea dobânzilor: Cheltuieli cu dobânda
III. Indicatori de activitate:
Costul vânzărilor
1) Viteza de rotaţie a stocurilor: Vrs = Stocul mediu
Stocul mediu
2) Numărul de zile de stocare = Costul vânzărilor 365 ;
Soldul mediu clienţi

3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi = Cifra de afaceri
365 ;
Soldul mediu furnizori

4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori = Achiziţii de bunuri
;
Cifra de afaceri
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate = Active imobilizate ;
Cifra de afaceri
6) Viteza de rotaţie a activelor totale = Total active
.
IV. Indicatori de profitabilitate:

1) Rentabilitatea capitalului angaja =
Pr ofitul înainte de dobândă şi impozit
= Capitalul angajat( Capital permanent ) × 100
Pr ofitul brut din vânzări
2) Marja brută din vânzări = × 100 .
Cifra de afaceri
De exemplu, calculul indicatorilor din Nota explicativă 9 ataşată
situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii analizate conduce la rezultatele din
Tabelul 33, din care se desprind următoarele concluzii privind sinteza ratelor de
solvabilitate-lichiditate pe baza bilanţului:
1. Indicatorii de lichiditate generală şi imediată, cu valori supraunitare, au crescut,
primul cu 88,8 % şi al doilea cu 162,5 %.
Aplicaţia 31: Principalii indicatori economico-financiari

Tabelul 33
Nr. Rate de solvabilitate - lichiditate Exerciţiulfinanciar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) %
I. Indicatori de lichiditate
 Active curente 
1. Lichiditatea generală  Datorii curente  1,43 2,70 + 1,27 188,8
 
 Active circ.  Stocuri 
2. Lichiditatea imediată  Datorii curente
 0,83 2,12 + 1,29 262,5
 
II. Indicatori de risc
 Capital împrumutat 
1. Gradul de îndatorare  
 - 54,92 48,71 - 6,21 88,7
 Capital propriu 
%
Acoperirea dobânzilor
2.  Pr ofit brut  12,2 ori 10,8 ori - 1,4 88,5

 Chelt. cu dobânzile 

 
III. Indicatori de activitate
 Cost vânzări 
1. Viteza de rotaţie a stocurilor  Stoc mediu  3,8 ori 3,4 ori - 0,4 ori 89,5
 
 Stoc mediu 
2. Numărul de zile stocare  Cost vânzări  365  97 zile 108 zile +11 zile 111,3
 
Vit. de rotaţie debite - clienţi
3.  Sold mediu clienţi  90 zile 122 zile +32 zile 135,5
 
 Cifra de afaceri 
Vit. de rotaţie credite - furniz.
4.  Sold mediu furniz.  57 zile 56 zile - 1 zi 98,2

 Achiziţii bunuri  
 
Vit. de rotaţie active imobiliz.
5.  Cifra de afaceri  1,6 ori 1,8 ori + 0,2 ori 112,5
 
 Active imobilizate 
Viteza de rotaţie active totale
6.  Cifra de afaceri  0,8 ori 0,8 ori - 100

 Active totale  
 
IV. Indicatori de profitabilitate
Rentabilit. capitalului angajat
1.  Pr ofit brut  12,73% 9,93 % - 2,8 % 78,0

 Capital permanent 

 
Marja brută din vânzări
2.  Pr ofit brut din vânzări  19,3 % 11,9 % - 7,4 % 61,6
 
 Cifra de afaceri 
2. Indicatorii de risc au evoluat în acelaşi sens: gradul de îndatorare s-a redus,

concomitent cu gradul de acoperire a dobânzilor din profitul brut cu peste 11 %,
ceea ce poate fi consecinţa reducerii profitului brut, dar şi a creşterii cheltuielilor
cu dobânzile.
3. Indicatorii de activitate au evoluat diferit, după cum urmează:
a) Viteza de rotaţie a stocurilor s-a redus, ceea ce a însemnat reducerea numărului
de rotaţii cu 10,5 % şi creşterea numărului de zile de stocare cu 11,3 %.
b) Durata de recuperare a creanţelor-clienţi a crescut cu 35,5 %, concomitent cu
reducerea termenului de plată a furnizorilor cu 1,8 %, ceea ce a mărit decalajul
dintre încasări şi plăţi de la 33 zile la 66 zile.
c) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate a crescut cu 12,5 %, iar a ctivelor totale
a rămas neschimbată.
d) Indicatorii de profitabilitate s-au redus astfel: rentabilitatea capitalului angajat
s-a redus cu 22 %, iar marja brută din vânzări cu 38,4 %.
Ratele de rentabilitate-profitabilitate şi de risc au un aspect static şi

punctual şi ele trebuie coroborate cu ratele de gestiune privind rotaţia posturilor
de bilanţ. Lor li se poate adăuga analiza în dinamică prin intermediul fluxurilor de
lichidităţi pe perioade mai scurte, ceea ce vizează excedentele de trezorerie, ceea
ce implică determinarea unor fluxuri de mijloace şi resurse pe baza unor bilanţuri
succesive.
3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante

Interpretarea indicatorilor de bilanţ trebuie realizată numai în legătură cu
datele privind activitatea economică desfăşurată de întreprindere în cursul anului.
Modificarea valorii unui indicator de bilanţ trebuie apreciată numai după
confruntarea acesteia cu sumele înregistrate în rulajele conturilor, dat fiind că
tocmai rulajele caracterizează acţiunea utilă a mijloacelor avansate în diferite faze
ale circuitului economic al întreprinderii (aprovizionare – producţie – desfacere).
Pentru evaluarea completă a gradului de utilizare a activelor circulante,
bilanţul singur nu este suficient, el trebuie completat cu datele analitice referitoare
la rulajele diferitelor conturi care se regăsesc în indicatorii de bilanţ, folosindu-se
balanţa de verificare pe rulaj a conturilor. În acest sens, se impune efectuarea unei
analize externe a bilanţului, care vizează unul din cei mai importanţi indicatori
sintetici calitativi – viteza de rotaţie a activelor circulante – care are efecte directe
asupra indicatorilor de performanţă (beneficiul şi rata rentabilităţii).
3.6.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante

Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator sintetic ce
caracterizează eficienţa cu care sunt folosite activele circulante ale întreprinderii.
Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât volumul de active circulante
necesare pentru obţinerea unei anumite producţii este mai mic sau, producţia
obţinută într-o anumită perioadă de timp cu acelaşi volum de active circulante este
mai mare. De aici decurge importanţa accelerării vitezei de rotaţie în vederea
creşterii eficienţei generale a activităţii economice a întreprinderii.
Evaluarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează prin
intermediul următorilor indicatori:
CA
1) Numărul de rotaţii: N = (rotaţii),
Sm
în care:
CA = Cifra de afaceri;
Sm = Soldul mediu al activelor circulante, calculat ca medie între soldul iniţial
Si + Sf
(Si) şi soldul final (Sf): Sm = .
2
T T × Sm
2) Durata unei rotaţii: Dz = = (zile / rotaţie),
N CA
în care:
T = durata perioadei financiare de referinţă (360, 180, 90, 30 zile).
Sm 1
3) Active circulante la 1000 lei cifră de afaceri: Ac = × 1000 = × 1000 .
CA N
Analiza indicatorilor ce caracterizeză viteza de rotaţie vizează factorii de
accelerare (încetinire) atât pe total cât şi din punct de vedere al structurii activelor
circulante aferente celor trei stadii ale circuitului economic (aprovizionare –
producţie – desfacere), precum şi pe fiecare element al activelor circulante în
parte: stocuri (materii prime şi materiale consumabile, produse finite şi mărfuri,
producţie în curs de execuţie, avansuri pentru cumpărări de stocuri), creanţe,
investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.
Totodată analiza urmăreşte efectele accelerării (încetinirii) vitezei de
rotaţie a activelor circulante asupra performanţelor financiare, accelerarea fiind
caracterizată prin creşterea numărului de rotaţii care antrenează reducerea duratei
de rotaţie şi respectiv, reducerea activelor circulante la 1000 lei cifră de afaceri.
De exemplu, pe baza datelor Tabloului SIG (Tabelul 2) şi bilanţului
armonizat (Tabelul 14) se determină indicatorii vitezei de rotaţie din Tabelul 34:
Aplicaţia 32: Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante

Tabelul 34
1. Active circulante – total(Sm) - mil.lei 330562 515793 + 185231 156,1
2. Cifra de afaceri (CA) – mil. lei 535016 783518 +248502 146,4
3. Numărul de rotaţii (N) (2/1) 1,62 1,52 - 0,10 94,35
4. Durata anului financiar (T) - zile 360 360 - 100
5. Durata unei rotaţii (Dz)–zile/rot (4/3) 222,2 236,8 + 14,6 106,6
6. Active circ la 1000 CA (Ac)-(1000/N) 617,3 657,9 + 40,6 106,6

1. Toţi indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante au cunoscut dinamici
nefavorabile, ceea ce exprimă degradarea eficienţei utilizării acestora.
2. Reducerea numărului de rotaţii cu 0,1 a antrenat creşterea duratei unei rotaţii cu
14,6 zile şi ca urmare, majorarea activelor circulante la 1000 lei CA cu 40,6 lei.
3.6.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante

În general, viteza de rotaţie a activelor circulante influenţează cei mai
importanţi indicatori de performanţă ai întreprinderii. Orice accelerare a vitezei
de rotaţie va determina o evoluţie favorabilă a acestor indicatori, după cum orice
încetinire va avea efecte negative asupra lor.
Accelerarea vitezei de rotaţie se exprimă, fie prin creşterea numărului de
rotaţii a activelor circulante în cursul unei perioade, fie prin reducerea duratei unei
rotaţii, ceea ce antrenează în final reducerea activelor circulante ce revin la 1000
lei cifră de afaceri.
Viteza de rotaţie a activelor circulante stă în legătură directă cu mai mulţi
indicatori, pe care îi influenţează favorabil, prin accelerare, sau nefavorabil, prin
încetinire:
1) Eliberări (E) (-) sau imobilizări (I) (+) de active circulante:
CA1
E( I ) = ( Dz1 - Dz 0 ) × (mii lei),
360
în care:
D1(0) = durata unei rotaţii în cele două perioade;
2) Beneficiul din activitatea de bază:
Sm × T
B = CA – Ct = - Ct (mii lei).
Dz
3) Rata rentabilităţii economice prin lanţul de rate:
Rexp Rexp CA Ac
Re = = × × = Rv × N × Sac ,
Activ CA Ac Activ
în care:
Rexp = Rezultatul din exploatare;
Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri);
N =Numărul de rotaţii;
Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului (lichiditatea activului).
4) Rata rentabilităţii financiare – calculată prin lanţul de rate:
Rex Rex CA Ac Pasiv
Rf = = × × × = Re × ( 1 + LF ) = Rv × ·N· × Sac ×
C CA Ac Activ C
(1+LF)
în care:
Rex = Rexp – Ch fin = Re (C+D) – D · d;
C = Capitaluri proprii;
D = Datorii totale;
d = Rata dobânzii;
D
LF   Levierul financiar (rata îndatorării).
C
Se constată efectul favorabil al accelerării vitezei de rotaţie a activelor
circulante prin reducerea duratei unei rotaţii, care conduce la eliberări de active
circulante şi la creşterea beneficiului. Implicit, creşterea numărului de rotaţii
majorează ratele de rentabilitate economică şi financiară, alături de creşterea
gradului de lichiditate a activului şi de profitabilitatea cifrei de afaceri.
De exemplu, pe baza contului de rezultat al întreprinderii analizate

(Tabelul 1) şi a bilanţului armonizat (Tabelul 14) se determină efectele modificării
vitezei de rotaţie a activelor circulante pe baza datelor din Tabelul 35,
baza datelor Tabelului 33 din care se desprind următoarele concluzii:
CA1
1) E( I ) = ( Dz1 - Dz 0 ) × = (236,8 – 222,2)· × 783518/360 = + 31776
360
mil.lei
Deci, creşterea duratei unei rotaţii cu 14,6 zile a avut ca efect imobilizări
de active circulante în valoare de 31776 milioane lei.
2) Modificarea beneficiului din activitatea de bază este diferenţa:
Δ = B1 – B0 = 301198 – 191001 = + 110197 mil. lei.
a) Pe prima treaptă: Δ = ΔCA + ΔCt,
în care:
ΔCA = CA1 – CA0 = 535016 – 783518 = + 248502 mil. lei;
ΔCt = Ct0 – Ct1 = 344015 – 482320 = - 138305 mil. lei.
Aplicaţia 33: Efectele modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante

Tabelul 35
1. Cifra de afaceri netă (CA) – mil. lei 535016 783518 + 248502 146,4
2. Cost bunuri vândute şi serv. prest.(Ct) 344015 482320 + 138305 140,2
3. Rezultat brut aferent CA nete (B)-mil. 191001 301198 + 110197 157,7
4. Total active nete (A) – mil. lei 666600 959679 + 293079 143,9
5. Active circulante (Sm) - mil.lei 330562 515793 + 185231 156,17
6. Ponderea activelor circulante (Sac)- % 49,60 53,75 + 4,15 108,36
7. Numărul de rotaţii active circ (N) 1,62 1,52 - 0,10 94,35
8. Durata unei rotaţii (Dz) – zile/rot 222,2 236,8 + 14,6 106,6
9. Capitaluri proprii (C) – mil. lei 425836 640142 + 214306 150,3
10. Datorii totale (D) – mil. lei 236328 314340 + 78012 133,0
11. Rata profitabilităţii CA (Rv) (3/1) - % 35,70 38,44 + 2,74 107,7
12. Rata rentabilit. econom. (Re)(3/4) - % 28,65 31,38 + 2,73 109,5
13. Levierul financiar (LF) (10/9) 0,5549 0,4910 - 0,0639 88,48
14. Rata rentabilit. financ. (Rf) (3/9) - % 44,85 47,05 + 2,20 104,9

ΔCA + ΔCt = 248502 – 138305 = + 110197 mil. lei = Δ.
b) Pe treapta a doua: ΔCA = ΔSm + ΔT + ΔDz,
în care:
Sm1  T 0 Sm 0  T 0 515793  360
Sm    CA 0  CA 0   CA 0 
Dz0 Dz 0 222,2
= 835668 – 535016 = + 300652 mil. lei;
Sm1  T1 Sm1  T 0 515793  360
ΔT =   CA 1  CA 0   835668  0 ;
Dz 0 Dz 0 222,2
Sm1  T1 Sm1  T1
ΔDz =   CA1  CA 1  783518  835668   52150
Dz1 Dz 0
mil. lei;
ΔSm + ΔT + ΔDz = 300652 + 0 – 52150 = + 248502 mil. lei = ΔCA.
În concluzie:
1. Creşterea cifrei de afaceri a majorat beneficiul aferent cu 248502 milioane lei,
dar aceasta s-a datorat majorării activelor circulante cu 185231 milioane lei, pe
seama căreia beneficiul a crescut cu 300652 milioane lei.
2. Creşterea duratei de rotaţie cu 14,6 zile a diminuat cifra de afaceri şi beneficiul
aferent cu 52150 milioane lei.
3) Modificarea ratei rentabilităţii economice este diferenţa:

Δ = Re1 – Re0 = 31,38 – 28,65 = + 2,73 %.
Δ = ΔRv + ΔN + ΔSac,
în care:
ΔRv = Rv1 · N0 · Sac0 – Re0 = Re´0 – Re0 = 38,44 · 1,62 · 0,496 – 28,65 = 2,23 %;
ΔN = Rv1 · N1 · Sac0 – Re´0 = Re1´ - Re´0 = 38,44 · 1,52 · 0,496 – 30,88 =
= 28,98 – 30,88 = - 1,9 %;
ΔSac = Re1 – Re1´ = 31,38 – 28,98 = + 2,40 %.
ΔRv + ΔN + ΔSac = 2,23 – 1,90 + 2,40 = + 2,73 % = Δ.
În concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii economice a fost consecinţa creşterii rentabilităţii
veniturilor şi a majorării ponderii activelor circulante în activul bilanţului.
2. Reducerea numărului de rotaţii ale activelor circulante a diminuat rata
rentabilităţii economice.
4) Modificarea ratei rentabilităţii financiare este diferenţa:

Δ = Rf1 – Rf0 = 47,05 – 44,85 = + 2,20 %.
a) Pe prima treaptă: Δ = ΔRe + ΔLF,
în care:
ΔRe = Re1·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – 44,85 = 31,38·(1 + 0,5549) - 44,85 = + 3,94%;
ΔLF = Rf1 - Rf´0 = 47,05 – 48,79 = - 1,74 %.
ΔRe + ΔLF = + 3,94 – 1,74 = + 2,20 % = Δ.
b) Pe treapta a doua: ΔRe = ΔRv + ΔN + ΔSac,
în care:
ΔRv = Re0´·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – Rf0 = 30,88·1,5549 – 44,85 = 3,16 %
ΔN = Re1´·(1 + LF0) - Rf´0 = Rf´1- Rf´0 = 28,98 1,5549 – 48,01 = - 2,95 %.
ΔSac = Re1 (1 + LF0) - Rf´1 = 31,38· 1,5549 - 45,06 = 48,79 – 45,06 = + 3,73 %
ΔRv + ΔN + ΔSac = 3,16 – 2,95 + 3,73 = + 3,94 = ΔRe.
În concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii financiare s-a datorat majorării ratei rentabilităţii
economice, în condiţiile reducerii levierului financiar, care a redus-o.
2. Prin intermediul ratei rentabilităţii economice se manifestă efectul favorabil al
creşterii rentabilităţii veniturilor şi al majorării ponderii activelor circulante, care
au majorat rata rentabilităţii financiare.
3. Scăderea numărului de rotaţii (încetinirea vitezei de rotaţie a activelor
circulante) a diminuat şi rata rentabilităţii financiare, ca şi în cazul ratei
rentabilităţii economice.
Importanţa accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante pentru
îmbunătăţirea situaţiei financiare impune descoperirea căilor de creştere a
acesteia, care vizează toate fazele circuitului economic (aprovizionare - producţie
– desfacere), printre care amintim: reducerea stocurilor de materii prime şi
materiale la minimum necesar, valorificarea materialelor ce nu mai sunt necesare
producţiei, scurtarea duratei ciclului de producţie, reducerea termenelor de
recuperare a creanţelor, întărirea controlului financiar - contabil curent.
3.7. Analiza Tabloului de Finanţare şi a fluxurilor de trezorerie

Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie constituie o
etapă importantă în examinarea documentelor de sinteză privind situaţia
financiară a întreprinderii, după analiza contului de rezultat, a bilanţului şi a
modificării capitalurilor proprii statuate prin IAS 1.
Ansamblul fluxurilor financiare completează diagnosticul întreprinderii
printr-o abordare mai dinamică şi mai globală, deşi acestea nu apar explicit nici în
bilanţ, nici în contul de rezultat. Din acest motiv, analiştii financiari construiesc
tablouri de finanţare şi tablouri de fluxuri de trezorerie (numerar), care permit
reconstituirea fluxurilor financiare ale perioadei.
Fluxurile financiare reprezintă modificările mijloacelor din activul
bilanţului, ale datoriilor, situaţiei nete şi circulaţiei efective a monedei.
Tablourile fluxurilor de numerar, o variantă a tabloului de finanţare, sunt
obligatorii în cazul întreprinderilor cotate la bursă şi al marilor întreprinderi,
conform OMFP 94/2001, care clarifică modalităţile de prezentare după IAS-7, şi
opţionale în cazul reglementărilor contabile simplificate (OMFP 306/2002).
3.7.1. Analiza Tabloului de Finanţare

Tabloul de Finanţare, numit şi Tablou al Utilizărilor şi Resurselor, este
utilizat în special în cazul marilor întreprinderi occidentale şi permite să se
analizeze modificările structurii patrimoniale a întreprinderii în cursul unei
perioade, prezentând situaţia resurselor noi şi a utilizărilor acestora.
Tabloul de Finanţare constituie principalul instrument al analizei
dinamice privind echilibrul financiar în termeni de flux, conform opticii
funcţionale a bilanţului, fiind mai bine adaptat gestiunii previzionale comparativ
cu bilanţul finaciar lichiditate-exibilitate.
Acest tablou pune în evidenţă variaţia fondului de rulment (ΔFR), care
rezultă din comparaţia post cu post a două bilanţuri funcţionale succesive,
explicând variaţia patrimoniului în cursul exerciţiului..
Elaborarea Tabloului Utilizărilor şi Resurselor impune o distincţie clară
între fluxurile patrimoniale, financiare şi fluxurile monetare care se exprimă prin
încasări şi plăţi, având ca scop evidenţierea fluxurilor financiare ale utilizărilor şi
resurselor caracteristice activităţii întreprinderii în cursul exerciţiului.
Utilizările sunt considerate creşterile posturilor de activ ce corespund
unor achiziţii (creări) de bunuri, precum şi reducerile posturilor de pasiv prin
diminuarea capitalurilor proprii (rambursarea unor datorii).
Resursele sunt considerate diminuările posturilor de activ care corespund
vânzării unui bun (diminuării unor creanţe), precum şi creşterile de pasiv ce
corespund unor aporturi de capital.
Tabloul de Finanţare trebuie situat între bilanţul de deschidere şi bilanţul
de închidere al exerciţiului şi are următoarea structură:
Tabloul de finanţare
Utilizări Resurse
1. Dividende distribuite 1. C A F
2. Achiziţie elemente de activ 2. Cesiune (reducere) de elemente de
imobilizat: activ imobilizat
a. Imobilizări corporale 3. Creştere de capitaluri proprii
b. Imobilizări financiare (aporturi noi în numerar)
3. Rambursare de datorii financiare 4. Creştere datorii financiare
Total utilizări Total resurse
Creşterea FRNG (ΔFRNG) -
Total Utilizări Total Resurse
Tabloul de Finanţare clasic, centrat pe variaţia fondului de rulment,

explică direct modificările structurale ale patrimoniului întreprinderii prin variaţia
disponibilităţilor şi tratează trezoreria ca o variabilă reziduală între fondul de
rulment şi necesarul de fond de rulment, fiind mai puţin utilizat de întreprinderi.
Mai uzuală este o variantă a Tabloului de Finanţare clasic, care situiază
trezoreria pe un loc central, resspectiv Tabloul Utilizări-Resurse, care se bazează
pe echilibrul financiar determinat cu ajutorul unor bilanţuri funcţionale succesive
şi care evidenţiază fluxul de trezorerie netă (ΔTN) ca diferenţă:
ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT,
în care:
ΔFRNG = Variaţia Fondului de Rulment Net Global;
ΔNFRT = Variaţia Necesarului de Fond de Rulment Total.
Variaţia ΔFRNG este prezentată în prima parte a Tabloului în funcţie de
variaţia elementelor din partea superioară a bilanţului:
ΔFRNG = ΔResurse stabile – ΔUtilizări stabile brute,
în care:
ΔResurse stabile = Creştere capitaluri stabile + Reducere active imobilizate brute;
ΔUtilizări stabile = Creştere active imobilizate brute + Reducere capitaluri stabile.
Variaţia ΔNFRT este prezentată în partea a doua a tabloului şi se
determină pe baza elementelor din partea inferioară a bilanţului, separat pe tipuri
de activităţi: exploatare(ΔNFRE) şi înafara exploatării(ΔNFRAE):
ΔNFRT = ΔUtilizări (ciclice şi neciclice) - ΔResurse(ciclice şi neciclice),
în care:
ΔUtilizări = Creştere active + Reducere pasive (datorii pe termen scurt);
ΔResurse = Creştere pasive (datorii pe termen scurt) + Reducere active.
Fiind legată de operaţiunile financiare pe termen scurt evidenţiate în
partea inferioară a bilanţului funcţional, variaţia Trezoreriei Nete poate fi
determinată şi prin diferenţa:
ΔTN = ΔUT(Utilizări pentru trezorerie) – ΔRT(Resurse pentru trezorerie),
în care:
ΔUT = Creştere disponibilităţi + Reducere credite trezorerie;
ΔRT = Reducere disponibilităţi + Creştere credite trezorerie.
Tabloul de finanţare Utilizări- Resurse permite să se analizeze politica de
investiţii şi de finanţare a întreprinderii şi să se verifice dacă principiile
echilibrului financiar au fost respectate în perioada trecută.
În mod normal, variaţia fondului de rulment ar trebui să fie pozitivă,
pentru a nu compromite solvabilitatea viitoare a întreprinderii. Această variaţie
este influenţată de modificarea capitalurilor permanente, din care modificarea
capitalului propriu este o componentă distinctă a situaţiilor financiare anuale.
De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 16) se elaborează
Tabloul de Finanţare din Tabelul 34:
Aplicaţia 36: Structura funcţională a Tabloului de Finanţare

Tabelul
34
Utilizări Mii lei Resurse Mii lei
I Variaţia fondului de rulment net global: ΔFRNG = ΔResurse stabile- ΔUtilizări stabile
1 Creşteri de active imobilizate brute 177563686 1 Creşteri resurse stabile 403020754
ΔFRNG = 403020754 – 177563686 = + 225457068 mii lei
II Variaţia neces. de fond de rulment total: ΔNFRT = ΔUtilizări totale – ΔResurse totale
1 Creştere de active circulante totale +190341086 1 Reduceri de active circ. 0
2 Reduceri de pasive - 40640415 2 Creşteri de pasive 0
ΔNFRT = 190341086 – 40640415 = + 230981501 mii lei
II.1 Variaţia nec. de fond rulm de expl: ΔNFRE = ΔUtilizări expl. – ΔResurse din expl.
1 Creşteri active de exploatare + 186361384 1 Reduceri active expl. 0
2 Reduceri datorii de exploatare - 54768007 2 Creşteri datorii expl. 0
ΔNFRE = 186361384 – 54768007 = + 241129391 mii lei
II.2 Variaţia nec. de fd rulm înaf. expl: ΔNFRE = ΔUtiliz.înaf expl. – ΔRes.în afara expl
1 Creşteri alte active circulante + 3979702 1 Creşteri datorii înaf.expl. 14127592
ΔNFRAE = 3979702 – 14127592 = -10147890 mii lei
III Variaţia trezoreriei nete: ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT = TN1 – TN0
ΔTN = 225457068 – 230981501 = - 5524433 mii lei = 8408730 - 2884297
Tabloul de de Finanţare din Tabelul 34 determinat pe baza bilanţului

funcţional reflectă următoarele aspecte;
1. Fondul de Rulment Net Global (FRNG) a cunoscut o variaţie pozitivă de peste
225 miliarde lei, care a asigurat marja de securitate pentru finanţarea activelor
circulante.
2. Necesarul de Fond de Rulment Total (NFRT) a cunoscut o variaţie pozitivă de
peste 230 miliarde lei, care se datorează exclusiv activităţii de exploatare. La
activitatea din afara exploatării s-a înregistrat o variaţie negativă, respectiv o
Resursă de Fond de Rulment de peste 10 miliarde lei.
3. Tezoreria Netă a cunoscut o variaţie negativă de peste 5 miliarde lei, ca urmare
a decalajului dintre variaţia Fondului de Rulment Net Global şi variaţia
Necesarului de Fond de Rulment Total, variaţie ce se verifică prin diferenţa dintre
Trezoreia Netă a c elor două exerciţii financiare (TN1 – TN0).
Variaţia trezoreriei nete reprezintă ceea ce în mod curent se exprimă prin
termenul anglo-saxon Cash-flow (flux de numerar), care permite evidenţierea
fondurilor obţinute de întreprindere în ultimul exerciţiu financiar pe tipuri de
activităţi (exploatare, investiţii, finanţare), a modului în care au fost utilizate şi
măsura în care s-a apelat la alte surse decât cele din exploatare.
Analiza echilibrului financiar prin prisma fluxurilor de numerar serveşte
la estimarea necesităţilor viitoare de numerar pe baza situaţiei trecute, cunoaşterea
acestora fiind utilă atât acţionarilor, interesaţi în existenţa unui numerar suficient
pentru plata dividendelor, cât şi creditorilor, interesaţi în recuperarea
împrumuturilor acordate. În egală măsură, cunoaşterea fluxurilor viitoare de
numerar interesează pe potenţialii investitori, metoda cash-flow-ului actualizat
fiind una din metodele de evaluare a întreprinderii.
3.7.2. Analiza tabloului fluxurilor de numerar

Introducerea Situaţiei fluxurilor de numerar (trezorerie) ca o componentă
a situaţiilor financiare anuale (IAS 7), obligatorie în cazul întreprinderilor mari şi
opţională în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii (OMFP 1752/2005) permite o
analiză dinamică a echilibrului financiar, prin descrierea operaţiunilor pe tipuri de
activităţi (exploatare, investiţii, finanţare) care au antrenat transformarea
patrimoniului.
Această situaţie exprimă evoluţia poziţiei financiare a întreprinderii faţă
de situaţia de la începutul anului, generând o dimensiune ipotetică a
performanţelor, deoarece profitul prezentat la sfârşitul anului nu coincide cu
soldul disponibilităţilor băneşti la acel moment, singurele care pot conferi
autenticitate bunei gestionări a întreprinderii.
Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii referitoare la gradul în
care diferitele activităţi ale întreprinderii degajă fluxuri (excedente sau deficite) de
numerar, aceste fluxuri fiind structurate în trei categorii:
1) Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare;
2) Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii;
3) Fluxuri de numerar din activitatea de finanţare.
Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie) descrie şi consideră trezoreria
ca fiind o variabilă centrală care este expresia intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi şi
de echivalente, iar variaţia trezoreriei se explică prin fluxurile de încasări şi de
plăţi înregistrate în cursul perioadei. Încasările în numerar sunt afectate de semnul
(+), iar plăţile efectuate în numerar pentru aceleaşi activităţi sunt afectate de (-).
Deşi trezoreria întreprinderii este unică, toate fluxurile trecând prin
trezorerie, această situaţie (tablou) explică contribuţia fiecărei “funcţii” la variaţia
globală a trezoreriei nete (ΔTN), ca rezultat al însumării algebrice a fluxurilor de
numerar provenind din: exploatare (ΔTExp), investiţii (ΔTI), finanţare (ΔTF).
Fluxurile de numerar pot fi determinate prin două metode: directă şi
indirectă. Metoda directă presupune deducerea plăţilor din încasările aferente ale
exerciţiului financiar pe tipuri de activităţi şi permite estimarea fluxurilor viitoare
de numerar pe total şi pe activităţi.
Conform metodei directe, fluxurile de numerar din activitatea curentă
reprezintă un indicator-cheie al generării de numerar pentru alte activităţi:
rambursarea împrumuturilor, menţinerea capacităţii de funcţionare a
întreprinderii, plata dividendelor, noi investiţii fără finanţare externă.
Fluxurile de numerar din investiţii reflectă măsura în care cheltuielile
efectuate au generat resurse care vor produce venituri în viitor (clădiri, instalaţii).
Fluxurile de numerar din activităţi de finanţare permit estimarea cererii
viitoare de fluxuri de numerar din partea finanţatorilor întreprinderii (primiri sau
rambursări de credite, încasări din emisiuni de titluri, plăţi pentru răscumpărarea
titlurilor emise, încasări sau plăţi din contracte de leasing).
Metoda indirectă diferă în privinţa fluxurilor de numerar din exploatare,
care se determină corectând rezultatul net cu influenţele unor operaţiuni ce nu au
caracter monetar (amortizări, provizioane, diferenţe de curs valutar), precum şi cu
variaţia necesarului de fond de rulment net (capitalul circulant).
La aceste fluxuri se adaugă numerarul net al celorlalte activităţi, de unde
rezultă numerarul net total, la începutul şi sfârşitul perioadei, diferenţa obţinută
reprezentând variaţia (±) a fluxului de numerar.
De exemplu, în completarea analizei Tabloului de Finanţare din Tabelul
34 se prezintă Tabloul fluxurilor de numerar din Tabelul 35, care confirmă
aceleaşi concluzii:
Aplicaţia 37: Situaţia fluxurilor de numerar

Tabelul
35
Denumirea fluxurilor An preced. An curent Modificări
I. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE EXPLOATARE
1 Încasări din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii 347358780 52925590 181897200
2 Încasări din redevenţe, onorarii, comisioane ş. a venituri 95376 2204072 2108696
3 Plăţi în numerar către furnizori de bunuri şi servicii -176983048 -310308354 -133325306
4 Plăţi numerar către angajaţi, în legătură cu personalul -103342668 -165295446 - 61952778
5 Taxa pe valoarea adăugată plătită -18958981 -26990685 - 8031704
6 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate - 989875 - 1475153 - 485278
7 = Numerar generat de exploatare 47169584 27390414 -19779170
8 Dobânzi plătite - 5271158 - 7478344 - 2207186
9 Impozit pe profit plătit - 6339738 - 7975428 - 1635690
10 Fluxul de numerar înainte de elemente extraordinare 35558688 11936642 - 23622046
I. Fluxuri de numerar nete din activitatea de exploatare 35558688 11936642 - 23622046
II. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE INVESTIŢII
1 Încasări din vînzarea de terenuri, clădiri, instal. ş.a active - 212037 212037
2 Încasări şi plăţi în numerar din alte activităţi de investiţii 859866 1977914 1118048
3 Plăţi numerar pt. achiziţ. de terenuri, mijl.fixe ş.a active -23382510 -38626647 - 15244137
4 Dobânzi încasate 263086 719554 456468
II. Fluxuri de numerar nete din activitatea de investiţii - - -
22259558 35717142 13457584
III. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE FINANŢARE
1 Încasări din împrumuturi pe termen lung/Rambursări (-) -5004375 25433427 30437802
2 Încasări din împrumuturi pe termen scurt/Rambursări (-) 13885928 13447575 - 438353
3 Plăţi pentru operaţiuni de leasing financiar - - 502838 - 502838
4 Achizionarea de acţiuni - 12297 - 12297
5 Dividende plătite - 82227 - 1960042 - 1877815
III. Fluxuri de numerar nete din activităţi de finanţare 8787029 36418122 27631093
6 Efectele variaţiei ratei de schimb aferente numerarului şi -18190189 -18162055 28134
echivalentelor de numerar
Fluxuri de numerar – Total (I + II + III – 6) 3895970 - 5524423 - 9420403
+ Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei 4512760 8408730 3895970
= Numerar şi echivalente de numerar la finele perioadei 8408730 2884297 - 5524433
Din datele Tabelului 35 se constată reducerea fluxului de numerar şi

echivalente de numerar datorită activităţii de exploatare şi celei de investiţii.
3.8. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)

Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de
sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoţesc
activitatea, din care unele semnalează fragilitatea (vulnerabilitatea), iar altele
prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea (perenitatea).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prefigurează
viitorul şi când se încearcă estimarea fluctuaţiilor posibile ale ratei rentabilităţii cu
ajutorul previziunilor, pornind de la semnalele oferite de analiza situaţiei trecute.
Conceptul de risc apare în strânsă legătură cu strategia financiară a
întreprinderii, fiind legat de costul capitalului (propriu sau împrumutat). Este
numit risc de capital şi are două componente: riscul de exploatare şi riscul
financiar, ambele dependente de fluctuaţia ratei rentabilităţii la variaţiile
volumului de activitate.
Riscul de exploatare este legat de prezenţa cheltuielilor fixe în totalul
cheltuielilor de exploatare, se apreciază pe baza coeficientului levierului de
exploatare şi măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variaţia vânzărilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor ce remunerează
datoriile, se apreciază prin coeficientul levierului financiar şi măsoară
sensibilitatea rezultatului curent la variaţia rezultatului din exploatare.
Cumularea riscului economic cu riscul financiar prin intermediul
coeficientului levierului total permite evaluarea riscului global – economic şi
financiar – cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile legate de amortizare şi dobânzi
deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.
Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu numai
întreprinderea care apelează la credite, ci mai ales băncile creditoare, care
consideră că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o
bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării sănătoase a activităţii
la toate nivelurile, de la cel operaţional (tactic) la cel strategic.
În acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii şi a
posibilităţii de a înregistra pierderi care să anticipeze degradarea situaţiei
financiare, până la riscul de faliment, se poate realiza prin intermediul
indicatorilor ce exprimă calitatea activităţii economico-financiare:
1) Solvabilitatea patrimonială - gradul în care capitalurile proprii asigură
acoperirea obligaţiilor pe termen lung şi a creditelor prin elemente patrimoniale-
trebuie să aibă valori de peste 0,3 şi o evoluţie ascendentă. O valoare sub 0,3 este
un semnal de prudenţă deosebită ce impune o alertă crescută din partea băncii
finanţatoare, întreprinderea fiind cvasi-falimentară.
2) Lichiditatea - capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen scurt
din resursele băneşti disponibile- trebuie să aibă valori supraunitare pentru a arăta
existenţa unui supliment de resurse care să facă faţă incidentelor ce pot apare în
mişcarea capitalului circulant, adică un fond de rulment pozitiv.
3) Trezoreria - partea care rămâne din resursele stabile după ce au fost finanţate
imobilizările şi necesarul de fond de rulment- exprimă aptitudinea întreprinderii
de a se finanţa din resursele stabile dacă este pozitivă. O trezorerie negativă
implică recurgerea la credite bancare de trezorerie pentru plăţile curente, ceea ce
arată dificultăţi financiare pe termen scurt.
4) Rata rentabilităţii financiare - capacitatea întreprinderii de a obţine profit net
prin utilizarea capitalurilor proprii - este favorizată de recurgerea la împrumuturi
ca urmare a unui efect de levier financiar pozitiv.
Prin sistemul de rate de rentabilitate şi de echilibru financiar, diagnosticul
financiar permite evidenţierea punctelor tari şi a punctelor slabe ale gestiunii
financiare, respectiv a performanţelor şi riscului economic şi financiar, dar nu
oferă posibilitatea evaluării riscului de faliment care ameninţă continuitatea
activităţii întreprinderii aflate în dificultate.
Cauzele care pot conduce la faliment sunt numeroase şi vizează
reducerea de activitate, reducerea marjelor şi ratelor de rentabilitate, probleme
specifice de trezorerie, de management, precum şi cauze accidentale legate de
falimentul unor clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul în lanţ, ş.a.
Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este un
fenomen brutal, imputabil doar fluctuaţiilor conjuncturale, ci un rezultat al unei
degradări progresive a situaţiei financiare a întreprinderii, riscul de insolvabilitate
fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor.
Degradarea în timp a rezultatelor întreprinderii, dificultăţile cu care se
confruntă şi care nu sunt numai de ordin financiar, au furnizat analizei financiare
un câmp de investigaţii deosebit de bogat în scopul găsirii unor metode de
detectare precoce şi previzionare a riscului de faliment consecutiv dificultăţilor.
Studii întreprinse în SUA şi Franţa au arătat că în vederea previzionării
falimentului unei întreprinderi pot fi utilizate metode contabile şi metode bancare.
Metodele contabile (cantitative şi analitice) se folosesc în cazul analizelor
comparative în timp în scopul estimării evoluţiei viitoare a activităţii. În acest
scop, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a evita falimentul
vizează echilibrul financiar pe baza fondului de rulment patrimonial (financiar),
acea marjă de securitate financiară care asigură capacitatea de plată pe termen
lung şi scurt, precum şi ratele de solvabilitate-lichiditate.
Concluziile unor asemenea analize sunt semnificative doar în cazul
comparaţiilor temporale ale aceleiaşi întreprinderi sau spaţiale cu întreprinderi
similare din acelaşi sector de activitate, dar oferă informaţii insuficiente asupra
viitorului, ştiind că rezultatele financiare ale întreprinderii se pot degrada în timp.
Metodele bancare propun detectarea timpurie a vulnerabilităţii şi riscului
de faliment prin intermediul unor note de risc sintetice obţinute pe baza unor
metode statistice de analiză discriminantă, care permit determinarea unei funcţii-
scor, a cărei valoare clasifică întreprinderile în vulnerabile şi sănătoase.
Calculul funcţiei scor se bazează pe o baterie de rate financiare obţinute
pe întreprinderi care s-au comportat diferit faţă de riscul de faliment.
Se cunosc mai multe metode-scoring (modele de calcul): Altman, Conan-
Holder, al Băncii Franţei, al Băncii Comerciale Române, al Băncii Agricole ş.a.
1) Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 în SUA, fiind prima funcţie-scor
care a permis anticiparea a 75 % din falimente cu 2 ani înaintea producerii lor.
Modelul este aplicabil în special întreprinderilor cotate la Bursa de
valori, funcţia-scor (Z) comportă 5 variabile (rate) şi are următoarea expresie:
Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 + 0,999R5,
în care:
Activ circulant
R1 = exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor,
Activ total
măsoară flexibilitatea întreprinderii şi folosirea eficientă a capitalului circulant;
Pr ofit reinvestit Autofinanţare
R2 = = măsoară capacitatea de finanţare internă;
Activ total Activ total
Pr ofit brut Re zultat din exp loatare
R3 = = măsoară randamentul activelor;
Capitalizare bursieră Valoarea de piaţă a capitalului propriu
R4 =
Datorii totale
=
Datorii totale
măsoară
independenţa (autonomia) financiară;

Cifra de afaceri
R5 = măsoară viteza de rotaţie a activelor (numărul de rotaţii).
Activ total
Vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de scor se apreciază astfel:
Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment (%)
Z > 2,675 Bună - solvabilitate Redus - inexistent
1,81 < Z < 2,675 Precară - dificultate Nedeterminat
Z < 1,81 Grea - insolvabilitate Iminent - maxim
De exemplu, pe baza conturilor anuale ale întreprinderii analizate au

rezultat valorile din Tabelul 36:
Aplicaţia 38: Determinarea funcţiei–scor Z – model Altman

Tabelul 36
Nr.crt Denumirea variabilelor (ratelor) An precedent An curent
1. R1 = Activ circulant /Activ total 0,496 0,538
2. R2 = Profit reinvestit (AF) /Activ total 0,0352 0,0309
3. R3 = Profit brut /Activ total 0,0762 0,0722
4. R4 = Capitaluri proprii /Datorii totale 1,802 2,036
5. R5 = Cifra de afaceri /Activ total 0,802 0,816
6. Funcţia – scor Z 2,780 2,964
Valoarea scorului superioară şi în creştere faţă de limita minimă de 2,675

plasează întreprinderea într-o situaţie financiară bună, fiind solvabilă, credibilă
pentru bancher şi cu riscul de faliment cvasi-inexistent.
Aplicabilitatea acestei metode este, însă, relativ limitată întrucât
cercetarea care a stat la baza elaborării ei s-a axat pe sectorul manufacturier
american în perioada 1946-1965 şi concluziile nu permit extrapolarea lor la un
univers mai larg datorită caracterului lor particular.
În Franţa sunt cel puţin 2 funcţii-scor de depistare a riscului de faliment:
2) Modelul Conan-Holder a fost elaborat în anul 1978 pe un eşantion de 190
întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au falimentat în anii1970-1975.
Funcţia-scor cuprinde 5 variabile (rate) şi se prezintă astfel:
Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 - 0,87R4 - 0,1R5 ,
în care:
Excedent brut de exp loatare Capitaluri permanente
R1 = ; R2 = ;
Datorii totale Activ total
Valori realizabile şi disponibile Active circulante Stocuri
R3 = = ;
Cheltuieli financiare Cheltuieli cu personalul
R4 =
Cifra de afaceri
; R5 = Valoarea adăugată
.
Vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de scorul realizat se apreciază

după următoarea grilă de evaluare:

Z > 0,16 Foarte bună < 10 %
0,1 < Z < 0,16 Bună 10 ÷ 30 %
0,04 < Z < 0,1 Alertă 30 ÷ 65 %
- 0,05< Z < 0,04 Pericol 65 ÷ 90 %
Z < - 0,05 Eşec > 90 %
De exemplu, calculul Funcţiei-scor după Modelul Conan-Holder în cazul

unităţii analizate a condus la valorile înscrise în Tabelul 37, din care rezultă
vulnerabilitatea acesteia la riscul de faliment, după cum urmează:
Aplicaţia 39: Determinarea funcţiei–scor Z – model Conan-Holder

Tabelul 37
1. R1 = EBE /Datorii totale 0,4912 0,4671
2. R2 = Capitaluri permanente /Activ total 0,6514 0,8001
3. R3 = (Active circulante - Stocuri) /Activ total 0,2863 0,4122
4. R4 = Cheltuieli financiare /Cifra de afaceri 0,1032 0,0395
5. R5 = Cheltuieli de personal /Valoarea adăugată 0,4791 0,4901
6. Funcţia – scor Z 0,1692 0,2702
Din datele Tabelului 37 se constată valori ale Funcţiei-scor superioare

limitei minime de 0,16 şi în creştere, care plasează întreprinderea într-o situaţie
foarte bună cu un risc de faliment sub 10 %.
3) Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei a fost elaborat pe baza a 3000
întreprinderi industriale cu 3 ani înaintea falimentului, în perioada 1975-1980.
Modelul prezice riscul de faliment pentru un orizont de 3 ani, operează
cu un număr de 8 variabile (rate) şi măsoară gradul de similitudine al
întreprinderii cu cele normale sau aflate în pragul falimentului, având expresia:
100Z = - 1,255R1 + 2,003R2 – 0,824R3 + 5,221R4 – 0,689R5 – 1,164R6 +
+ 0,706R7 + 1,408R8 – 85,544,
în care:
Cheltuieli financiare
R1 = ;
Excedent brut de exp loatare
Re surse stabile Capitaluri permanente
R2 =
Capital investit
=
Activ total
;
Capacitate de autofinanţare Excedent brut de exploatare
R3 =
Datorii totale
; R4 = Cifra de afaceri
;
Datorii comerciale Sold mediu furnizori
R5 = ×T = × 360 ;
Aprovizionări Cumpărări de mărfuri
Modificare a valorii adăugate Vad 1 - Vad 0
R6 = 100 = 100 ;
Vad 0 Vad 0
Sold mediu clienţi Investiţii corporale
R7 = × 360 ; R 8 = .
Cifra de afaceri Valoare adăugată
Semnul (±) al Scorului Z reflectă probabilitatea de normalitate
(dificultate) şi riscul de faliment după cum urmează:
a) Z > 0: probabilitatea de normalitate = 76,1 % şi de dificultate = 23,9 %;
b) Z < 0: probabilitatea de normalitate = 20,6 % şi de dificultate = 79,4 %.

Z > 0,125 Normală 10 ÷ 45 %
- 0,25 < Z < 0,125 Incertă 45 ÷ 70 %
Z < - 0,25 Riscantă 70 ÷ 100 %
De exemplu, în cazul analizat, Funcţia-scor calculată după Modelul

Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei are valorile prezentate în Tabelul 38:
Aplicaţia 40: Calculul funcţiei–scor Z – model Banca Franţei

Tabelul 38
1. R1 = Cheltuieli financiare/EBE 0,4761 0,2066
2. R2 = Capitaluri permanente/Activ total (%) 65,14 80,01
3. R3 = CAF/Datorii totale 0,1600 0,1520
4. R4 = EBE/Cifra de afaceri 0,2171 0,1912
5. R5 = Sold mediu furnizori ·360/Cumpărări mărfuri 79,65 86,75
6. R6 = (Vad1 – Vad0)/Vad0 - % 26,80 32,66
7. R7 = Sold mediu clienţi ·360/CA 121,25 179,64
8. R8 = Investiţii corporale/Valoare adăugată 0,0025 0,0072
9. Funcţia – scor Z 0,448 1,043
Din datele Tabelului 38 se constată că valoarea scorului superioară şi în

creştere faţă de limita minimă de 0,125 plasează întreprinderea într-o zonă de
normalitate cu riscul de faliment sub 10 %.
4) Modelul Băncii Comerciale Române, ţinând seama de specificul şi condiţiile
economiei româneşti, utilizează un set de rate şi indicatori de performanţă pentru
stabilirea bonităţii întreprinderii pe baza unei grile de punctaj cu 6 criterii:
Active pe termen scurt
a) Lichiditatea patrimonială: Lp = Pasive pe termen scurt ;
Capital propriu
b) Solvabilitatea: S = ;
Pasiv
Pr ofit brut
c) Rentabilitatea financiară: Rf = Capital propriu ;
Cifra de afaceri
d) Rotaţia activelor circulante: Nac = Active circulante ;
e) Dependenţa de pieţele de aprovizionare (A) şi desfacere (D) - interne, externe;

f) Garanţii (depozite în lei şi valută gajate, gajuri, ipoteci, bunuri achiziţionate din
credite, cesionare creanţe).
Criteriile de evaluare a bonităţii financiare – modelul BCR - sunt notate
cu puncte care, însumate, servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii (de
la A la E ), în funcţie de care li se apreciază credibilitatea.
Grila de evaluare a bonităţii pe baza Modelului BCR se prezintă astfel:
Nr.crt Criteriul de evaluare Limite de valori Puncte

< 80 % -2
1. Lichiditatea patrimonială 80 ÷ 100 % -1
(Lp = Active term.scurt/Pasive term.scurt) 100 ÷ 120 % +1
120 ÷ 140 % +2
140 ÷ 160 % +3
> 160 % +4
< 30 % 0
2. Solvabilitatea 30 ÷ 40 % 1
(S = Capital propriu/Pasiv) 40 ÷ 50 % 2
50 ÷ 60 % 3
60 ÷ 70 % 4
70 ÷ 80 % 5
> 80 % 6
<0 0
3. Rentabilitatea financiară 0 ÷ 10 % 3
(Rf = Profit brut/Capital propriu) 10 ÷ 30 % 4
<5 1
4. Rotaţia activelor circulante 5 ÷ 10 2
(Nac = Cifra de afaceri/Active circulante) > 10 4
At > 50%; De >50 % 4
5. Dependenţa de pieţe (aprovizionare- Ai > 50%; De >50 % 3
desfacere)
Aprovizionare: din ţară (At); din import (Ai) At > 50%; Dt >50 % 2
Desfacere: în ţară (Dt); la export (De) Ai > 50%; Dt >50 % 1
Depozite gajate 4
6. Garanţii Gajuri, ipoteci 3
Achiziţii din credite 2
Cesionare creanţe 1
În funcţie de punctajul realizat se apreciază situaţia economică-financiară

şi gradul de risc de insolvabilitate al întreprinderii ce poate fi încadrată în una din
cele 5 categorii de bonitate, care îi permite sau nu să beneficiete de credite:
Categoria Total puncte Situaţia economică – financiară - gradul de risc

A > 20 Foarte bună - se pot acorda credite
B 16 ÷ 20 Bună - se pot acorda credite
C 11 ÷ 15 Oscilantă - prezintă risc ridicat
D 6 ÷ 10 Risc deosebit – nu prezintă garanţii pentru acordare de credite
E 0÷5 Deosebit de precară - fără garanţii pentru acordare de credite
Pe baza grilei se consideră că întreprinderile din categoriile A şi B au o

situaţie economico-financiară bună, o bonitate corespunzătoare pentru a putea
beneficia de credite bancare.
Întreprinderile din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, bonitatea
pentru a beneficia de credite impunând o primă de risc relativ ridicată. Ele trebuie
supravegheate din punct de vedere al solvabilităţii în vederea recuperării
creditelor la primele semne de neîncredere.
Întreprinderile din categoriile D şi E au bonităţi care nu prezintă garanţii
şi nu pot beneficia de credite pe care să le poată rambursa la termen.
De exemplu, grila de punctaj a întreprinderii analizate, conform
Modelului BCR se prezintă în Tabelul 40:
Aplicaţia 42: Grila de evaluare a bonităţii – Model BCR

Tabelul 40
Criteriul de performanţă Anul precedent Anul curent
Nivelul Puncte Nivelul Puncte
1. Lichiditate patrimonială (Lp) 143,13 3 269,9 4
2.Solvabilitate (S) 64,54 4 67,24 4
3.Rentabilitate financiară brută (Rfb) 8,38 3 10,82 4
4. Rotaţia activelor circulante (Nac) 1,61 1 1,51 1
5.Dependenţa de pieţe (Aproviz.din ţară) At > 50; At> 50;
(Desfacere în ţară) Dt > 50 2 Dt > 50 2
6.Garanţii Depozite 4 Depozite 4
Total puncte - 17 - 19
Punctajul acumulat (16÷20) situiază întreprinderea în categoria B, cu o

situaţie economico-financiară bună, care prezintă o bună bonitate ce îi permite să
beneficieze de credite.
În activitatea practică întreprinderile se pot confrunta cu dificultăţi ce pot

fi temporare, ocazionale, dar şi permanente privind achitarea obligaţiilor faţă de
terţi, ceea ce reflectă fragilitatea şi prefigurează insolvabilitatea acestora.
Analiza întreprinderilor aflate în dificultate prezintă o importanţă majoră
pentru partenerii de afaceri, pentru acţionari, investitori şi în mod deosebit pentru
bănci, preocupate de calitatea portofoliilor de credit pe care le deţin.
Analiza cauzelor falimentului întreprinderilor pune în evidenţă două
categorii de factori generatori ai acestui fenomen: factorii de mediu economic
general şi factorii ce se datoresc mediului intern privind managementul general şi
dificultăţile cu care se confruntă întreprinderea.
Analiza financiară îşi poate aduce o contribuţie decisivă la detectarea
precoce a diverselor categorii de riscuri ce prefigurează o stare de prefaliment, atât
prin metodologia clasică de evaluare a riscului economic şi a riscului financiar,
cât şi prin utilizarea unor metode şi procedee speciale de evaluare a riscului de
insolvabilitate utilizate pe plan internaţional sau specifice economiei româneşti.
3.9. Analiza bursieră a întreprinderii cotate

După cum se cunoaşte, admiterea unui titlu la cota oficială (bursă de
valori) – cotarea – este supusă anumitor condiţii. Astfel, nu sunt cotate decât
titlurile întreprinderilor care publică anual raportul de gestiune prin care, înainte
de emisiune, sunt aduse la cunoştinţa publicului toate elementele importante ale
întreprinderii.
Analiza unei întreprinderi cotate la bursă (listate) comportă un studiu
suplimentar pe baza datelor bursiere, care nu trebuie să lipsească din situaţiile
financiare anuale, menit să servească la elucidarea unor aspecte referitoare la
politica în domeniul portofoliului de titluri: dacă trebuie să se cumpere, să se
vândă sau să se conserve titlurile; dacă valoarea în cauză este un titlu de portofoliu
de rentabilitate satisfăcătoare, sau din contra, unul de speculaţie, în care
rentabilitatea este sacrificată în favoarea plus-valorii; situaţia reală a cursului
acţiunilor (preţul de piaţă al titlurilor).
Analiza financiară aplicată plasamentelor de capital la bursa de valori –
analiza bursieră - este o analiză profesionistă în care se regăsesc două tendinţe:
una fundamentală şi una tehnică.
Analiza fundamentală vizează factori multipli pentru a determina
tendinţa unui titlu de valoare, ceea ce impune cunoaşterea unor aspecte referitoare
la: situaţia financiară a întreprinderii, capitalizarea bursieră, cursul acţiunilor,
decotarea, randamentul acţiunilor, evoluţia pieţei, factorii economici, sociali şi
politici, sectorul, ş.a.
Analiza tehnică vizează trei direcţii de cercetare: proiecţia în viitor a
comportamentului trecut al pieţei acţiunilor, tendinţa acesteia cu referire la
evoluţia cotelor estimate comparativ cu cele reale; cercetarea mişcărilor ciclice ale
pieţei privind evoluţia cursului acţiunilor; analiza tendinţei actuale pentru a
descoperi momentul în care o variaţie a cursurilor va indica un punct de revenire.
În scopul efectuării unei analize bursiere fundamentale se utilizează mai
multe rate bursiere, dintre care cele mai semnificative sunt următoarele:
Cifra de afaceri pe acţiune echivalează cu productivitatea pe acţiune şi se
determină raportând cifra de afaceri (CA) la numărul de acţiuni (Na):
CAa = CA/Na.
2) Beneficiul pe acţiune este un indicator de bază al pieţei bursiere, care arată
partea din beneficiu adusă de fiecare acţiune şi se obţine prin raportarea
beneficiului net (Bnet) la numărul de acţiuni (Na):
Bpa = Bnet/Na.
Indicatorul prezintă importanţă în evaluarea rentabilităţii acţiunilor,
serveşte la calculul multiplului de capitalizare bursieră şi poate fi diluat sau
ajustat, în funcţie de capitalul (diluat sau nediluat) luat în calcul.
3) Capacitatea de autofinanţare pe acţiune indică partea din CAF adusă de fiecare
acţiune şi se determină prin raportul:
CAFa = CAF/Na.
Acest raport trebuie utilizat cu discernământ la bursă, deoarece acţionarii
pot prefera dividende în detrimentul autofinanţării, autofinanţarea având ca efect
reducerea sau renunţarea la dividende.
4) Capitalizarea bursieră exprimă valoarea pe care bursa o acordă întreprinderii şi
se determină prin multiplicarea numărului de acţiuni emise (Na) cu ultimul curs
cotat al unei acţiuni (Ca):
Cb = Na × ·Ca.
Acest indicator permite aprecierea întreprinderii pe baza valorii bursiere
a acţiunilor sale, punând în evidenţă preţul de evaluare al operatorilor, ştiut fiind
că una dintre funcţiile pieţei financiare este şi aceea de acordare a unui preţ
întreprinderilor cotate.
Numărul de acţiuni ce compun capitalul unei întreprinderi şi valoarea lor
nominală sunt indicatori de cotare a acţiunilor la bursă, cu influenţe directe asupra
celorlalţi indicatori de eficienţă a acţiunilor.
Cursul unei acţiuni rezultă din ofertă şi cerere şi reflectă valoarea
bursieră, respectiv preţul pe piaţă al unui titlu, ale căror fluctuaţii pe termen lung
pot afecta preţul real al întreprinderii, în contextul utilizării acesteia în scopul
evaluării întreprinderii.
Poate fi vorba de o capitalizare bursieră a unei pieţe financiare sau de
capitalizarea obligaţiunilor. Aceasta serveşte ca mod obiectiv de comparaţie a
capitalizării bursiere cu valoarea contabilă a întreprinderii, de unde rezultă fie
subestimarea afacerii (plus-valori latente), dacă valoarea contabilă este inferioară
capitalizării bursiere, sau supraestimarea acesteia (minus-valori latente), dacă
valoarea contabilă este superioară capitalizării bursiere a acesteia.
În scopul determinării preţului real al întreprinderii există mai multe
criterii de apreciere a capitalizării bursiere: valoarea substanţială, prin care
capitalizarea bursieră corespunde valorii actuale a activelor nete; actualizarea
beneficiilor viitoare, prin care, în analiză trebuie să se ţină seama de teoria
portofoliului de valori mobiliare, conform căreia cursul unui titlu se fixează la
preţul său just în funcţie de rata de actualizare a beneficiilor viitoare, plecând de
la cursul acţiunilor, corectat cu o primă de risc proporţională cu fiecare valoare.
5) Coeficientul de capitalizare bursieră (PER) este un multiplu de capitalizare
(sau multiplu bursier), adică un raport curs-beneficiu care stabileşte legătura între
cursul unui titlu şi rentabilitatea lui.
Coeficientul se poate obţine în două moduri:
a) Ca raport între capitalizarea bursieră şi rezultatul exerciţiului:
Capitaliza rea bursieră ( Cb )
PER = sau:
Rezultatul exerciţi ului ( Rex )
b) Ca raport între cursul acţiunii la bursă şi beneficiul pe acţiune:
Cursul bursier al acţiunii ( Ca )
PER =
Beneficiul pe acţiune Bpa ( ) .
Acest multiplu bursier de capitalizare a beneficiilor indică de câte ori este
capitalizat beneficiul pe acţiune, arătând câţi ani de beneficiu actual costă fiecare
afacere cotată. Echivalentul franţuzesc al termenului anglo-saxon Price Earning
Ratio (PER) este cel de Coeficient de capitalizare a rezultatelor (CCR).
Prin multiplicarea beneficiului pe acţiune cu PER se obţine cursul
acţiunii la bursă ( Ca = Bpa × PER ), care permite aprecierea randamentului unui
plasament în acţiuni, fiind de preferat utilizării unui simplu randament asigurat de
dividendele distribuite.
Acţiunile cu un PER ridicat se comportă cel mai bine la bursă, favorizând
speculaţii avantajoase vânzării lor, după cum un PER relativ scăzut indică o
evaluare destul de ieftină. De aceea acest raport stă la baza unei alte metode de
evaluare a întreprinderii, care permite doar o estimare a beneficiilor întreprinderii
pentru anul în curs sau pentru cel următor.
Divizând beneficiul scontat cu numărul titlurilor, se obţine beneficiul pe
acţiune aşteptat, la care se raportează preţul actual al acţiunii pentru a obţine, în
final, multiplul de capitalizare (PER) al întreprinderii, care este un indicator al
atracţiei pieţei de capital în raport cu plasamentele de înlocuire.
Raportul curs-beneficiu (PER) variază în timp şi spaţiu şi depinde de
beneficiile anticipate ale operatorilor, de evoluţia ratelor dobânzii şi de ritmul
inflaţiei, faţă de care evoluează în sens invers.
6) Rata de distribuire a dividendelor (Pay Out Ratio – POR) exprimă politica în
ceea ce priveşte distribuirea de dividende şi se calculează raportând totalul
dividendelor la rezultatul net:
Dividende distribuite
POR = × 100 (%)
Rezultatul net
Rata prezintă importanţă pentru cei interesaţi în achiţia de acţiuni în
scopul obţinerii unui venit sub forma dividendelor, sau pentru realizarea unei
plus-valori de capital, stimulând mai mult acţionarii şi mai puţin capitalizarea
rezultatelor, pentru reinvestire şi dezvoltarea întreprinderii.
7) Dividende pe acţiune constitue un indicator ce depinde de rata de distribuire a
dividendelor şi se calculează raportând totalul dividendelor la numărul de acţiuni:
Dividende distribuit e
Dpa =
Numar de actiuni
Raportul curs – beneficiu (PER) permite să se compare întreprinderile
între ele, indiferent de rata de distribuire a dividendelor, fiind mai obiectiv în
aprecierea rentabilităţii acţiunilor comparativ cu dividendele pe acţiune.
Metoda de evaluare a întreprinderii în funcţie de criteriul Capitalizarea
beneficiilor (după formula Gordon-Shapiro) măsoară randamentul capitalurilor
investite (randamentul unui plasament în acţiune), prin intermediul indicatorului.
8) Rentabilitatea pe acţiune:
Dividende pe acţiune
Ra = × 100 (%)
Cursul acţiunii
Această rată măsoară rentabilitatea plasamentului şi depinde de
dividendele distribuite, în funcţie de mărimea beneficiului, de ratele de repartizare
beneficiului şi de nivelul cursului, constituind un indicator ce poate orienta
investitorii interesaţi în plasamente eficiente.
De exemplu, pe baza datelor din bilanţul şi contul de profit şi pierdere

analizate, ratele specifice analizei bursiere sunt redate în Tabelul 41:
Aplicaţia 43: Analiza ratelor bursiere

Tabelul 41
1.. Cifra de afaceri (CA) – mil. lei 535016 783518 + 248502 146,4
2. Numărul de acţiuni (Na) - mii 59200 295996 + 236796 500
3. Cifra de afaceri/acţiune (CAa) (1/2) 9,037 2,647 - 6,39 29,3
4. Beneficiul net (Rnet) – mil. lei 40668 51384 + 10716 126,3
5. Beneficiul pe acţiune (Bpa) (4/2) 0,687 0,173 - 0,514 25,3
6. Capacitatea ded autofinanţare (CAF) 47815 98224 + 50409 205,4
7. Capacit. de autofin./acţ. (CAFa) (6/2) 0,807 0,331 - 0,476 41,1
8. Cursul mediu al acţiunii (Ca) (lei) 2150 2350 + 200 109,3
9. Capitalizare bursieră (Cb) (2*8) 127280 695591 + 568311 546,5
10. Coef. de capitaliz.bursieră (PER)(9/4) 3,13 13,53 + 10,4 432,2
11. Coef. de capitaliz.bursieră (PER)(8/5) 3,13 13,53 + 10,4 432,2
12. Dividende distribuite 14356 18139 + 3783 126,3
13. Rata distrib. dividende(POR) (12/4) % 35,3 35,3 - 100
14. Dividende/acţiune (Dpa) (12/2) 0,242 0,061 - 0,181 25,2
15. Rentabilitate pe acţiune (Ra) (14/8) % 11,25 2,59 - 8,66 23,1
16. Rata rentabilit.acţiunii (Rra) (5/8) % 31,95 7,36 - 24,59 23,1

1. Majoritatea indicatorilor bursieri au cunoscut dinamici nefavorabile, cum ar fi:
cifra de afaceri pe acţiune, beneficiul pe acţiune, capacitatea de autofinanţare pe
acţiune, ca urmare a creşterii mai lente a indicatorilor de performanţă (cifra de
afaceri, beneficiul, capacitatea de autofinanţare) comparativ cu creşterea
substanţială a numărului de acţiuni.
2. Fac excepţie capitalizarea bursieră şi coeficientul de capitalizare bursieră (PER)
care au crescut ca urmare a creşterii cursului mediu al acţiunii şi dinamicii mai
rapide a acestuia în raport cu beneficiul pe acţiune care s-a redus.
3. În condiţiile menţinerii ratei de distribuire a dividendelor la nivelul anului
precedent, s-au redus ratele de rentabilitate a acţiunilor ca urmare a creşterii mai
rapide a cursului mediu al acţiunilor pe piaţa de capital în raport cu dividendele pe
acţiune.
În concluzie, în cazul întreprinderilor cotate, analiza clasică a
rentabilităţii trebuie completattă cu studiul indicatorilor bursieri, deoarece cursul
bursier al acţiunii pe piaţa de capital constituie un “barometru”al performanţei
întreprinderii recunoscute public pe această piaţă.
Dinamica cursului bursier este consecinţa evoluţiei indicatorilor economico-
financiari de performanţă ai întreprinderii care se reflectă în final în raportul
cerere-ofertă pe piaţa de capital.
Indicatorii performanţei bursiere a întreprinderii pot fi determinaţi atât la
nivel de acţiune(profitul pe acţiune, dividendul pe acţiune,vânzările pe acţiune),
cât şi la nivel de piaţă bursieră, sau multipli de piaţă (PER, Cursul acţiunii
raportat la Cifra de afaceri pe acţiune).
Ratele bursiere(multiplii de piaţă) se calculează pe baza cursului bursier
şi a indicatorilor bursieri la nivel de acţiune, permiţând efectuarea de compraţii
intrasectoriale şi în dinamică.
Un indicator semnificativ în acest sens îl poate constitui Lichiditatea
acţiunii (Marketability), care exprimă ponderea acţiunilor tranzacţionate în cursul
exerciţiului în totalul acţiunilor emise şi aflate în circulaţie, calculat cu ajutorul
raportului:
Nr . acţiuni tranzacţionate
La = .
Nr . total de acţiuni
Unele din ratele analizei bursiere sunt utilizate în metodologia de
evaluare a întreprinderilor cotate la bursă.
BIBLIOGRAFIE
1. Arcimeles C-H. (d'), Saulquin J.Y., Finance appliqueé - Analyse financière , 2e
édition, Vuibert, Paris, 1998.
2. Ballada S., Coille J. C. Outils et mécanismes de gestion financière, Ed.
Maxima, Paris, 1996.
3. Bowlin O., Martin J., Scott D., Guide to Financial Analysis, Mc. Graw-Hill
Book Company, New-York, 1986.
4. Budugan Dorina, Contabilitate şi control de gestiune, Sedcom Libris, Iaşi,
2001.
5. Cohen E., Analyse financière, Ed. Economica, Paris, 1990.
6. Deprez M., Duvant M., Analyse financière, Techniplus, Paris, 1993.
7. Dumitrean E., Contabilitate financiară, Vol. II, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2002.
8. Duţescu Adriana, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Ed: CECCAR, Bucureşti, 2001.
9. Eglem J.Y., Philipps A., Raullet C., Analyse comptable et financière, Ed.
Dunod, Paris, 1986.
10. Erik de La Villeguérin, Dictionnaire fiduciaire financier, La Villeguérin
Editions, Paris, 1991.
11. Foster G., Financial Statement Analysis, Prentice-Hall, New- York, 1986.
12. Georgescu N., Robu V., Analiză economico-financiară, ASE, Bucureşti, 2001.
13. Gheorghiu A. (coordonator), Analiza activităţii economice a întreprinderilor,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
14. Goffin R., Analyse microéconomique, Ed.Dalloz, Paris, 1993.
15. Granier R., Giran J.P., Analyse économique, Ed. Economica, Paris, 1984.
16. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiza economico-financiară, ed. II-a,
Ed. Economică, Bucureşti, 1999.
17. Langlois G, Mollet M., Analyse comptable et financière, Editions Foucher,
Paris, 1992.
18. Lecaillon Jacques, Analyse microéconomique, Ed. Cujas, Paris, 1993.
19. Mailler J., Remilleret M., Analyse financière de l'entreprise, CLEF, Paris,
1986.
20. Mailler J., Remilleret M., Préparation à l'analyse financière de l'entreprise,
Dunod, Paris, 1992.
21. Mollet Michèle., Choisir et construire son tableau de financement, Editions
Foucher, Paris, 1992.
22. Pappas J L., Hirschey M., Managerial Economics, New-York, 1983.
23. Petrescu Silvia, Diagnostic economic financiar. Metodologie. Studii de caz,
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004.
24. Peyrard Josette, Analyse financière, 8e édition Paris, 1999.
25. Richard J., Analyse financière et audit des performances, La Villeguérin
Editions, Paris, 2e edition, 1993.
26. Rusu D., Cuciureanu A., Petrescu Silvia, Dan G., Analiza activităţii
economice a întreprinderilor, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
27. Samuelson P., Foundations of Economic Analysis, New-York, 1955.
28. Stancu I., Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor.
Analiza şi gestiunea financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 1996.
29. Tabără N., Horomnea E., Toma C., Conturile anuale în procesul decizional,
Tipo, Moldova, Iaşi, 2001.
30. Ternisien M., Comprendre l'entreprise par les flux, La Villeguérin Editions,
Paris, 1990.
31. Teulié J., Analyse financière de l'entreprise, Ed. Cujas, Paris, 1992.
Thibaut J. P., Le diagnostic d'entreprise, Ed. Dunod, Paris, 1990.
32. Vâlceanu Gh, Robu V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 2004.
33. Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2000.
34. *** Ministerul Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Ed. Economică, Bucureşti, 2005.
35. *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1752/2005 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate.

Analiza Eonomico - Financiara

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Analiza Eonomico - Financiara

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

UNIVERSITATEA „A. I.

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Concepte – metode – studii de caz

Anul IV Contabilitate şi Informatică de Gestiun

PARTEA A III-A: ANALIZA FINANCIARĂ..................................................5

BAZELE ZEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE

1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare

1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară

Analiză financiară Decizii financiare Control de gestiune

În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil,

1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare

Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul

Analiza financiară condusă în vederea diagnosticului financiar parcurge

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare

1.5. Metodele şi procedeele analizei financiare

1.6. Etapele analizei financiare

PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE

2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă

Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul contului

De exemplu, Contul de profit şi pierdere al întreprinderii luate în studiu,

Aplicaţia 1: Contul de profit şi pierdere în listă

Din analiza datelor Tabelului 1 se constată că indicatorii de performanţă

2.2. Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

2.2.1. Solduri Intermediare de Gestiune – activitate

2.2.2. Solduri Intermediare de Gestiune – rentabilitate

Aplicaţia 2: Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

 50445  9410 59855 

2.3. Analiza marjelor de rentabilitate

Aplicaţia 3: Fluxul de rezultate ale contului de profit şi pierdere

Din analiza datelor Tabelului 3 se constată următoarele:

Aplicaţia 4: Marje de rentabilitate aferente cheltuielilor prin funcţii

Din analiza datelor Tabelului 4 se constată următoarele:

2.4. Analiza rezultatului din exploatare

Aplicaţia 5: Calculul rezultatului din exploatare

Din analiza datelor Tabelului 5 rezultă următoarele:

De exemplu, aprofundăm analiza Rezultatului din Exploatare conform

Aplicaţia 6: Analiza rezultatului din exploatare

a) Pe prima treaptă de diviziune:

2.5. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri

2.5.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Aplicaţia 7: Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Pe baza datelor Tabelului 7 se obţin următoarele rezultate:

B1   q1  S 1  p1   q1  S 1   c1  777384  731064  46320 mil. lei.

Modificarea beneficiului este egală cu diferenţa:

2.5.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Aplicaţia 8: Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Din datele Tabelului 8 rezultă următoarele:

Pe o treaptă superioară de analiză factorială, cota medie de adaos şi

2.6. Analiza Capacităţii de Autofinanţare şi a Autofinanţării

Atât capacitatea de autofinanţare cât şi autofinanţarea sunt utilizate în

Aceste rate trebuie urmărite în timp, pe o perioadă de mai mulţi ani,

Exemplificăm calculul Capacităţii de Autofinanţare şi Autofinanţării pe

Aplicaţia 9: Calculul CAF şi AF

Din datele Tabelului 9 se desprind următoarele concluzii:

2.7. Analiza ratei rentabilităţii

Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc) compară beneficiul (efectul)

Execedentul Brut de Exploatare, rezultat independent de politica de

Indicatorul reflectă eficienţa activităţii comerciale, marja comercială

2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute

Aplicaţia 10: Analiza ratei rentabilităţii pe total producţie vândută

Aplicaţia 11: Analiza ratei rentabilităţii pe produs

Pe baza datelor Tabelului 11 se obţin următoarele rezultate:

2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale