,,Hanu Ancuţei”

,,Istorisirea Zahariei fântânarul”

Mihail
Sadoveanu

Înainte de a-şi termina povestirea orbul, leiţa Salomia

nu mai avea răbdare şi începuse să-şi roadă unghiile şi să se muşte
de buze. Ancuţa fiind bună la suflet, i-a dat de mâncare, iar leiţa
ajunse la pragul supărăcii, deoarece ea socotea că asemea oameni
ca orbul nu trebuie luaţi prea mult în considerare. A ceasta ştia o
poveste mul mai bună, mai frumoasă. A lui Zaharia fântânarul; l-a
chemat şi astfel şi-a început istorisirea.
În vreamea tinereţilor acestuia, ujn anume boier i-a dat
sarcina de a ridica o fântână, în poiaia lui Vlădica Sas, deoarece în
acea toamnă avea să poposească o mare vânătoare domnească şi
aveau nevoie urgentă de apă.
Văzând leiţa că bărbatul tace şi nu mai continuă a
început a săune că acolo unde acesta a pus piciorul, acolo s-a zidit
fântâna, acest lucru fiind aprobat de Zaharia. Imediat după aceasta,
i-a cerut boierului să-i aducă oameni care să-l ajute, hârleţe, piatră
şi tot ceea ce îi trebuia. Au venit şiganii la treabă şi s-au pus pe
săpat, în timp ce Zaharia stăatea la umbra copacului, privea cu
ulciorul de rachiu în mână, dându-le indicaţii.
După ce a isprăvit lucrarea, fiind în curte, află despre
necazurile fiicei boierului. Aceasta era îndrăgostită de fiul uni mazil,
Ilieş Ursachi pe care părinţii fetei nu-l acceptau.
La venirea lui Vodă, toţi se pregăteau de marea zi de
vânătoare. În acea zi, bădia o vede pe copilă, cu palmele la ochi de
atâta plâns şi îi spune că vrea să-şi ia viaţa, pentru că ea nu poate
trăi fără Ilieş al ei.
Atunci Zaharia şi-a dat seama de gravitatea situaţiei şi
face în aşa fel încât, să-i vadă Vodă, împreuna pe cei doi, şi poate
că atunci inimile părinţilor li se vor îmbuna. Toate s-au petrecut
întocmai după plan.
Vodă a intrat în colibă, i-a văzut pe cei doi
îngenunchiaţi, cu capetele plecate. Văzându-i, le acordă
permisiunea de a-şi uni destinele pentru totdeauna. Nunta a avut
loc la Iaşi avându-i ca naşi, chiar pe Măria Sa şi Doamna, iar prima
horă a fost jucată, aici, la Hanu – Ancuţei.
 Terminând istorisirea, liţei Salomia i se arăta parcă un
duh rău care bătea locurile pe acolo. Atunci şi-a scuipat în spuză de
trei ori, iar apele păreau că se mai liniştiseră, iar duhul plecase
departe de acel loc. Imediat fiecare încerca să-şi găsească un loc
potrivit pentru a se odihni.