Inceputurile teatrului cult

Procesul general istoric pe care il traieste poporul la sfarsitul sec XVIII, inceputul
sec XIX, specificul dezvoltarii social culturale determina aparitia teatrului cult ca
unul dintre fenomenele intrinsec legate de creearea unei noi ideologii mentionale
ca expresie a unui nou stadiu al culturii romanesti. Forma de reflectare a
intereselor de clasa ale păturilor progresiste din societatea românească prin
trecerea de la feudalism la capitalism, ideologia naţională se încheagă treptat în
Moldova, Ţara Românească şi Transilvania stimuând apariţia unui climat favorabil
dezvoltării valorilor originale. În această perioadă începe cultivarea literaturii,
limbii, istoriei şi diferitelor forme de artă în spijinul procesului de-închegare a
naţiunii şi mai târziu, întemeiere a unui stat naţional unitar-. Cultura naţională se
dezvoltă la noi cu o oarecare întârziere. Odată cu trecerea la orânduirea
burghezieiîncep să pătrundă în literatură teme laice şi tipologii noi. Societăţile
culturale apar ca expresie a gândirii progresiste şi sunt reprezentate de elemente
progresiste ale burgheziei şi chiar boerimii liberale. Sporeşte preocuparea pentru
ştiinţă şi cultură. Se constituie diverse societăţi şi asociaţii literare şi grupări
ştiinţifice. Una dintre grupările ştiinţifice se numea Scrutătorii naturii. Apar
primele ziare. În 1829 curierul românesc şi albina românească. În 1833 se
constituie societatea filarmonică. -Nu numai talentul dă măsura aportului unui
creator la făurirea culturii căci talentul depinde pe de-a-ntregul de cerere care la
rândul ei, depinde de diviziunea şi de condiţiile de instruire ale publicului (Marx şi
Engel) cât şi de ce anume aduce nou un artist literat sau muzician.- Privit din
această perspectivă teatrul cult este un produs al societăţii ajunse într-o nouă fază
specifice orânduirii burgheze şi la o nouă treaptă de cultură, societatea ajungând
să favorizeze dezvoltarea unor talente ca Eliade, Aristia, Asachi, Bariţiu,
Alecsandri, Caragiale, Millo etc. Legănul teatrului românesc îl reprezintă
activitatea teatrală şcolară, mai puţin în Moldova. Scenele şcolare fac trecerea de
la un teatru improvizat cu un public restrâns la un teatru organizat. Astfel primele
manifestăari de teatru stau sub semnul diletantismului dublat de un mare
entuziasm. Abia prin deceniul al IV-lea se naşte o dramaturgie originală.
Societatea Filarmonică.

În deceniul al IV-lea teatrul capătă un avânt extraordinar odată cu dezvoltarea

învăţământului în limba română. Astfel societatea filarmonică apare ca o iniţiativă
firească de a acţiona nemijlocit pentru cultura limbii române şi înaintarea
literaturii, întinderea muzicii vocale şi instrumentale în prinţipat, şi prin aceasta ,
formarea unui teatru naţional. Societatea filarmonică reprezintă unul dintre cele
mai importante momente pe plan cultural în prima jumătate a sec XIX. Literatura
teatrul şi muzica sub egida societaţii filarmonice se află sub o strânsă legatură şi
se influenţează reciproc. Membrii societăţii filarmonice acordă o importanţă
deosebită teatrului ca instituţie culturală de progres. Ion Heliade Rădulescu.

Primul profesor al unei şcoli de teatru. Cronicar, traducător, îndrumător şi

animator al mişcării de teatru între anii 1819-1840. Reprezentatn tipic al
burgheziei care milita pentru pactizarea cu boierimea şi nu pentru înlăturarea ei.
Este un spirit contradictoriu care in preajma revolutiei lu Tudor Vladimirescu
(1821) a impins nivelul cultural de la provincialismul modest al vacarestilor la
universalitatea geniului eminescian. Pentru a avea un teatru trebuie mai intai sa
avem o scoala. Astfel cursurile vor incepe pe data de 15 ianuarie 1834. Societatea
filarmonica se va desfiinta insa in 1837. Existenta ei este foarte importanta
deoarece cuprinzand principalele ramuri ale activitatii culturale cu caracter
national, societatea filarmonica da teatrului romanesc primul repertoriu
permanent , prima idee de institutie, creeaza prima scoala de arta dramatica,
scoate prima generatie de actori profesionisti si prima publicatie teatrala.