Medicamente

MEDICAMENTE
TEHNOLOGIA FABRICĂRII MEDICAMENTELOR
Medicamentele sunt substanţe chimice naturale sau sintetice, simple sau amestecuri,
de uz uman sau veterinar, intern sau extern, destinate vindecării, ameliorării sau
recunoaşterii unor boli sau tulburări ale organismului.
Medicamentul este constituit din:

- una sau mai multe substanţe medicamentoase – care au proprietăţi terapeutice
- substanţe ajutătoare (adjuvanţi sau excipienţi) – nu au acţiune toxică asupra
organismului în cantităţile prescrise
Denumirea medicamentelor şi a unor produse cosmetice este prevăzută in farmacopee,
standarde de stat, nurme interne, agende medicale, etc.
Farmacopeea Română cuprinde denumirea în limba latină si limba română a
substanţelor medicamentoase, formula, structura brută, masa moleculară, unele
proprietăţi (aspect, miros, gust, proprietăţi fizico-chimice), metode de identificare şi
condiţii de puritate,determinări cantitative şi condiţii de conservare.
O substanţă chimică inainte de a fi utilizată ca medicament se supune mai multor probe.
Acţiunea farmacologică se studiază asupra unor culturi de microbi, apoi asupra
animalelor de laborator (cobai, şoareci, iepuri).
În decursul determinărilor experimentale se urmăresc :
absorbţia medicamentului – reprezintă timpul de la administrare până la instalarea
efectului
distribuţia medicamentului în organism – prin determinarea concentraţiei in diferite
ţesuturi
toxicitatea medicamentului
eliminarea medicamentului din organism
incompatibilitatea faţă de alte medicamente cu care se administrează simultan.
CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR
1.DUPĂ ACŢIUNEA FARMACOLOGICĂ
1.1.Medicaţia sistemului nervos:

-anestezice
-analgezice opioide
-analgezice antipiretice nenarcotice
-hipnotice şi sedative
-neuroleptice şi tranchilizante
-stimulante
1.2.Dermatologice:
1.3.Medicaţia aparatului circulator:
-digitlice
-antianginoase şi antiaritmice
1
-hipertensive
-hipotensive
-anticanceroase
1.4.Medicaţia sângelui
1.5.Medicaţia aparatului respirator
1.6.Medicaţia aparatului digestive
1.7.Chimioterapice:
- antiseptice şi dezinfectante
- sulfamide
- antibiotice
- antituberculoase
- anticanceroase
- biocatalizatori :
- vitamine
- hormoni
- enzyme
- glucide, proteine, grăsimi
1.8.Medicaţia aparatului renal şi a uterului
1.9. Medicaţia oftalmologică, O.R.L. şi stomatologică
2.DUPĂ PROVENIENŢĂ
2.1.Naturale :
2.1.1.Minerale : sulf, acid boric
2.1.2.Vegetale :
2.1.2.1.Părţi de plante uscate: pulberi
2.1.2.2.Sucuri şi extracte:
a.sucuri apoase, ceiuri
b.tincturi
2.1.2.3.Substanţe medicamentoase :
a.simple
b.amestecuri
2.1.3.Animale (opoterapice):
2.1.3.1.Produse: uleiuri, untură de peşte
2.1.3.2.Pulberi, extract de glande, organe
2.1.3.3.Substanţe medicamentoase
2.2.Sintetice
3.DUPĂ MODUL DE ADMINISTRARE
3.1.De uz intern :
- oral :
- peroral (cu lichid)
- bucal
- sublingual
- respiratoriu
2
- parenteral (prin injectare)
- subcutanat
- prin mucoase, rectal, vaginal, uretral (supozitoare)
3.2.De uz extern :
- unguente
- cutanat sau pe mucoase
- săpunuri
- linimente
- dermato – cosmetice şi de igienă
- emplastre
4.DUPĂ DESTINAŢIE
4.1.de uz uman
4.2.de uz veterinar
5.DUPĂ STAREA DE GREGARE

5.1.Solide sau paste :
- granule
- unguente
- supozitoare
- pulberi
- pilule
- boluri
- comprimate
- drajeuri
5.2.Lichide :
- soluţii :
- injectabile
- oftalmice
- extractive
- emulsii
- suspensii
5.3.Gazoase
ADMINISTRAREA ŞI TOXICITATEA MEDICAMENTELOR
După pătrunderea în organism, medicamentele se răspândesc în sânge, ţesuturi, ele

sunt transformte sau metabolizate cu ajutorul glndelor sau a unor organe: ficat, rinichi şi
splină.
Consumul mare de medicamente poate afecta funcţionarea normală a acestor organe.
În general medicamentele au anumite efecte secundare sau toxice (reacţii adverse),
acestea pot fi de la urticarie, până la şoc anafilactic.
Pentru fiecare medicament s-au stability doze terapeutice minime sau maxime şi de
asemenea s-a determinat pe animale toxicitatea acută (indicele terapeutic).
3
Indicele terapeutic reprezintă raportul dintre doza letală 50% (DL) după 24-48 ore şi
doza eficientă 50% (DE), acest raport trebuie să fie mai mare sau egal cu 10.
Capitolul I
CONDIŢIONAREA MEDICAMENTELOR
Medicamentele pot fi:

1. preparate tipizate – produse finite obţinute în fabrică şi prezentate în ambalaj
original
2. preparate magistrale – produse preparate în farmacii după prescripţia medicului,
după reţetă
Medicamentele au în compoziţia lor:
3. substanţa activă cu acţiune terapeutică
4. substanţe adjuvante sau excipienţi – sunt substanţe inerte faţă de organism sau cu o
acţiune neglijabilă, acestea sunt folosite pentru a adduce substanţa activă într-o formă
corespunzătoare condiţionării.
Doza terapeutică reprezintă cantitatea de substanţă medicamentoasă administrată
unui adult în scopuri terapeutice.
Doza maximă reprezintă cantitatea cea mai mare de substanţă medicamentoasă care
poate fi administrată fără să provoace tulburări.
Doza toxică reprezintă cantitatea care depăşeşte doza maximă de substanţă
medicamentoasă producând fenomene toxice.
Doza letală reprezintă cantitatea de substanţă medicamentoasă care produce moartea
omului sau a animalului.
Căile de administrare a medicamentelor :
5. pe cale bucală ( ,,per os``) de exemplu : drajeuri, tablete, comprimate
6. pe cale parenterală (injectabil) pentru medicamente injectabile
7. pe cale rectală sau vaginală : supozitoare, ovule
8. pe cale dermică : unguente, soluţii
9. pe cale respiratorii : medicamente inhalatorii
Calea parenterală – administrarea intravenoasă asigură absorbţia cea mai rapidă şi
completă a medicamentului.
Substanţele medicamentoase se condiţionează în forme diferite în funcţie de starea de
agregare, destinaţie, forma de prezentare.
În funcţie de operaţiile tehnologice efectuate la condiţionare, avem :
1. tablete sau comprimate
2. drajeuri
3. pulberi sau granule
4. medicamente injectabile
5. soluţii de uz intern şi extern
6. capsule
7. supozitoare şi ovule
8. unguente
4
9. aerosoli
FABRICAREA TABLETELOR ŞI DRAJEURILOR
Tabletele sau comprimatele sunt preparate farmaceutice solid, de formă de obicei

cilindrică plată şi se obţin prin presarea substanţei medicamentoase.
Avantajele acestei forme de condiţionare :
10. stabilitatea şi rezistenţa mecanică sunt bune
11. au suprafaţă mică în raport cu pulberile din care sunt preparate, fiind mai puţin
expuse agenţilor atmosferici
12. au volum mic în raport cu comprimatele, ocupând un spaţiu redus şi fiind uşor
transportabile.
Drajeurile sunt produse farmaceutice care se obţin prin acoperirea comprimatelor cu
un strat protector.
Rolul stratului protector :
13. mascarea gustului sau mirosului unei substanţe
14. izolarea unei substanţe de acţiunea agenţilor atmosferici
15. determinarea resorbţiei substanţelor într-un anumit loc în organism
16. asigurarea unui aspect plăcut atractiv pentru produsul medicamentos
La fabricarea tabletelor şi drajeurilor, alături de substanţa activă se utilizează o serie de

substanţe ajutătoare numite excipienţi.
Excipienţii pot fi :
1.Excipienţi diluanţi :
Sunt substanţe inerte de adaus şi se utilizează în cazul substanţelor medicamentoase
foarte active şi care se folosesc în doze foarte mici.
De exemplu : lactoza, amidonul, etc.
2.Excipienţi aglutinanţi :
Sunt substanţe inerte de adaus care au ca scop uşurarea procesului de prelucrare a
produsului, dând o coeziune mai mare a amestecului.
De exemplu : zahărul, soluţia de glicerină, metilceluloza, amidonul. Aceştia se adaugă
înainte de granulare.
3.Excipienţi lubrifianţi :
Au rolul de a uşura trecerea amestecului în mod uniform prin pâlnia de umplere
împiedicând înfundarea (griparea0 utilajului
De exemplu : grăsimi (stearină, stearat de Ca şi Mg, unt de cacao0, pulberi solide (talc,
acid boric)
4.Excipienţi dezagreganţi :
Asigură proprietăţile tabletelor de desfacere şi dizolvare pe parcursul tractului digestiv
într-un anumit timp şi conform prescripţiilor din Farmacopee, sunt substanţe care în
5
momentul îmbibării cu apă îşi măresc foarte mult volumul, producând desfacerea
comprimatului.
De exemplu : amidon, gelatină, carboximetilceluloză.
5.Excipienţi coloranţi :
Sunt substanţe inerte cu proprietăţi colorante, care se adaugă cu scopul diferenţierii
drajeurilor unele faţă de altele.
De exemplu : albastru de metilen, indigo cloraminul.
Obţinerea comprimatelor
Fazele procesului tehnologic sunt :

1. pregătirea substantei la gradul de fineţe necesar
2. dozarea substanţei
3. amestecarea
4. omogenizarea (1)
5. granularea
6. uscarea
7. omogenizarea (2)
8. formarea comprimatelor
1.Pregătirea substanţei la gradul de fineţe :

Substanţa se macină şi apoi se cerne. Prin sitare sau cernere se realizează atât
separarea impurităţilor, cât şi sfărâmarea bulgărilor de material formaţi prin aglomerare
în urma depozitării.
2.Dozarea substanţelor :
Substanţele măcinate şi sitate trebuie recântărite deoarece în cursul procesului se
pierde o parte din greutate.
3.Amestecarea :
Substanţele mărunţite, cernute şi dozate corespunzător se amestecă într-un container
mobil.
4.Omogenizarea (1) :
Materiile prime preamestecate se omogenizează timp de 15 minute, apoi li se adaugă o
parte din substanţa ajutătoare : lianţi ; amidon, gelatină, sirop de zahăr, apă, alcool, sau
amestecuri ale acestora. Malaxarea se continuă timp de 20 minute în scopul obţinerii unei
paste umede şi uniforme.
5.Granularea :
Constă în trecerea mecanică a pulberilor umezite prin site, particulele obţinute
căpătând forma determinată de dimensiunile ochiurilor sitei. La unele substanţe care prin
natura lor nu permit adăugarea de excipienţi, se practică brichetarea (comprimarea sub
presiune redusă a pulberilor, care apoi se macină şi se granulează).
6.Uscarea :
Granulele se repartizează în strat uniform de 1-2 cm grosime pe tăvi, care se introduc
în uscătoare tip dulap. Uscarea se face la temperaturi de 20-50°C, timp de 6-8 ore, până la
umiditate finală de 1-3 %.
7.Omogenizarea (2) :
6
Granulele uscate se cântăresc şi apoi se adaugă cantitatea prescrisă de material
dezagregant (amidon) şi lubrifiant (talc) şi se omogenizează într-un omogenizator. Apoi
se transportă la depozitul de granule. De aici se recoltează probele de laborator apoi
containerele se etichetează şi se sigilează.
8.Formarea comprimatelor :
Fazele comprimării :
17. umplerea matriţei
18. comprimarea
19. evacuarea comprimatelor
Maşinile de comprimat pot fi :
20. maşini rotative – au pâlnia de umplere fixă, matriţele fixate pe un dispozitiv care
execută o mişcare circulară sub pâlnie
21. maşini excentrice – cu pâlnia mobilă şi matriţa fixă
Dezavantajele procesului clasic de obţinere a comprimatelor :
22. nu se reuşeşte obţinerea întotdeauna a unui produs cu dezagregare corespunzătoare
23. instalaţiile sunt voluminoase
24. în cazul produselor sensibile, prelucrarea se face greu, ele find influenţate de
umiditate şi căldură în timpul granulării şi uscării.
Evitarea acestor probleme se realizează în instalaţii moderne, în care se efectuează
comprimarea directă a amestecului de substanţă activă cu un adjuvant şi un lubrifiant
Obţinerea drajeurilor
Drajeurile se obţin prin drajefierea comprimatelor.

Fazele procesului tehnologic de drajefiere :
1. pregătirea nucleelor
2. pregătirea amestecurilor şi soluţiei de drajefiere
3. drajefierea propriu-zisă
4. controlul şi lustruirea drajeurilor
1.Pregătirea nucleelor :
Comprimatele destinate drajefierii se usucă la 35-40°C, până la 4% umiditate.
2.Pregătirea mestecurilor şi soluţiei de drajefiere :
Materiile auxiliare folosite la drajefiere, se cântăresc şi se omogenizează, se prepară
apoi un sirop simplu într-un vas prevăzut cu manta de încălzire prin dizolvarea zahărului
în apă la 100°C.Separat se prepară un sirop colorat, acesta se obţine prin dizolvarea unui
colorant alimentar în cantitatea prescrisă în apă şi apoi amestecarea cu siropul simplu la
cald.
Soluţia izolatoare se compune din :
25. şelac şi alcool în proporţie de 1 :3
26. colofoniu şi alcool în proporţie de 1 :2
3.Drajefierea propriu-zisă :
Drajefierea propriu-zisă constă în realizarea următoarelor operaţii :
7
1. izolarea nucleului – prin amestecarea nucleelor în soluţie izolatoare în mai multe
reprize ; între reprize se face pudrarea cu talc ; operaţia se repetă până la obţinerea
unor forme perfct rotunjite ; nucleele se usucă apoi la 35-40°C
2. acoperirea cu cuşe enterosolubile – se realizează prin introducerea nucleelor într-o
turbină în mişcare şi adăugând în porţiuni mici soluţia enterosolubilă
3. acoperirea cu talc, făină, amidon, carbonat de magneziu după caz – în nele cazuri
se realizează acoperirea cu sirop simplu şi pudrarea se face cu talc, făină, amidon
4. uscarea – se realizează la 35-40°C timp de 16 ore
5. acoperirea cu zahăr şi talc
6. acoperirea cu sirop colorant sau simplu
4.Controlul şi lustruirea drajeurilor :
Pentru obţinerea unui aspect lucios, drajeurile mate uscate se introduc într-o turbină
care se roteşte continuu aproximativ 2 ore.
FABRICAREA SOLUŢIILOR INJECTABILE
Medicamentele injectabile sunt soluţii sterile de substanţă activă în apă, ulei sau alţi
dizolvanţi, sau suspensii sterile în uleiuri şi sunt destinate administrării parenterale.
Ele se fabrică în recipiente de sticlă sau fiole.
Fiolele farmaceutice sunt recipiente de sticlă ermetic închise de forme şi dimensiuni
diferite conţinând doze de soluţii sau substanţe solide. Capacitatea fiolelor este diferită :
1, 2, 5, 20 şi 50 ml.Sticla utilizată la realizarea fiolelor trebuie să fie sticlă neutră.
La fabricarea medicamentelor injectabile se utilizează o singură substanţă sau
substanţe asociate. Acestea trebiue să fie pure pentru a se asigura efecte terapeutice,
pentru a se înlătura reacţiile secundare şi eventualele combinaţii dintre impurităţi şi
substanţele medicamentoase.
Substanţele utilizate pot fi solubile sau insolubile în cantitatea de dizolvant prescrisă.
În unele cazuri, produsele se prepară sub formă de emulsie sau suspensie. Soluţiile
obţinute trebuie să aibă un pH neutru sau apropiat de cel al serului sanguin (pH 7,4).
În unele cazuri, substanţele medicamentiase se alterează în timp scurt în soluţii
apoase. În aceste cazuri este necesară adăugarea unor dizolvanţi speciali, sau chiar
înfiolarea substanţelor solide, solubilizarea realizându-se numai în momentul
administrării.
Dizolvanţii utilizaţi se aleg în funcţie de proprietăţile substanţelor medicamentoase şi
de câte ori este posibil se foloseşte apa distilată sau bidistilată.
27. apa distilată sau bidistilată – este supusă unui control riguros iar circulaţia ei în
instalaţii se face prin conducte de sticlă sau furtunuri de cauciuc, prin cădere liberă,
evitându-se transportul cu pompe.
28. Uleiuri vegetale (de măsline, de floarea-soarelui, de migdale) – acestea trebuie
neutralizate, decantate, uscate şi sterilizate
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească soluţiile injectabile :
29. să nu fie dureroase la administrare
30. să fie dozate exact
31. să fie limpezi
8
32. să fie sterile
33. să fie conservabile în timp
34. să fie izotonice
Izotonizarea soluţiilor injectabile este o condiţie esenţială, în corp, concentraţia
substanţelor active în interiorul celulelor trebuie să fie egală cu concentraţia acestor
substanţe în afara lor.
Administrarea unor soluţii mai concentrate (hipertonice) sau mai diluate (hipotonice)
produce dezechilibre însoţite de durere.
Fazele procesului de fabricare a fiolelor cu soluţii injectabile :
1. prepararea soluţiilor pentru înfiolare
2. înfiolarea oluţiei
3. sterilizarea fiolelor cu soluţii injectabile
4. verificarea etanşeităţii
5. signarea (imprimarea pe fiole a denumirii produsului, concentraţia, capacitatea
fiolei, seria, garanţia)
6. controlul soluţiilor
7. înfiolarea
FABRICAREA SOLUŢIILOR MEDICAMENTOASE
Soluţiile medicamentoase sunt preparate constituite din mai multe componente dintre
care unul este în concentraţie mai mare şi constituie dizolvantul.
Clasificare :
1.după natura dizolvanţilor :
- soluţii apoase
- soluţii eterice
- soluţii eterice
2.După modul de administrare :
- soluţii de uz intern
- soluţii de uz extern
Dizolvanţii cei mai utilizaţi se pot clasifica :

35. apa, alcoolul etilic, glicerina
36. cloroform, eter, acetonă, acid acetic
37. benzen, benzină, sulfură de carbon
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dizolvanţii sunt :
38. să aibă putere de dizolvare şi putere de penetrare în tesuturi
39. să fie neutri şi anhidrii
40. să fie stabili
41. să asigure o bună conservare a substanţelor active fără să reacţioneze cu acestea
42. să nu fie toxici sau iritanţi
9
FABRICAREA SIROPURILOR MEDICAMENTOASE
Principalele faze ale procesului tehnologic sunt :

1. prepararea siropului de zahăr
2. dizolvarea ingredienţilor
3. prepararea soluţiei de caramel
4. omogenizarea şi sedimentarea
5. filtrarea şi ambalarea
1.Prepararea soluţiei de zahăr:

Siropul se prepară in apă distilată si zahăr intr-un dizolvator vertival cu fund bombat,
prevăzut cu manta de încălzire şi agitator tip ancoră. Cantitatea prevăzută de zahăr se
introduce în porţiuni şi sub agitare. După dizolvarea completă se menţine la fierbere timp
de 10 minute şi apoi se răceşte la 40°C.
2.Dizolvarea ingredientelor :
Se face în vase emailate de diferite capacităţi prevăzute cu agitator tip ancoră şi manta
de încălzire. Se introduce iniţial apa distilată şi apoi substanţa in ordinea şi condiţiile
indicate pe reţetă. Dizolvarea are loc la temperatură obişnuită sau la temperaturi mai
ridicate, după dizolvare , soluţia se aduce la temperatura de 40°C şi se amestecă cu
siropul de zahăr.
3.Prepararea soluţiei de caramel :
Se realiează într-un vas cu agitator tip ancoră şi cu încălzire la foc direct. Se introduce
cantitatea prevăzută de zahăr şi se încălzeşte până se caramelizează şi se adaugă apoi o
cantitate de apă caldă egală cu cantitatea de zahăr. După dizolvare caramelul se menţine
timp de 12 ore.
4.Omogenizarea şi sedimentarea :
În vasele de sedimentare se introduce siropul de zahăr, ingredientele active şi soluţia
de caramel. Se completează apoi cu cantitatea prevăzută de apă distilată si se
omogenizează prin agitare. Se lasă apoi în repaus timp de 1-15 zile.
5.Filtrarea şi ambalarea :
Filtrarea se realizează printr-un filtru cu un singur strat apoi soluţia se depozitează şi
se ambalează..
Ambalarea se face în flacoane, spălate si uscate care se îmbuşonează, se etichetează şi
se introduc în cuti de carton.
FABRICAREA EMULSIILOR MEDICAMENTOASE
Cuprinde următoarele faze :

1. pregătirea substanţelor active şi a emulgatorilor
2. omogenizarea
3. emulsionarea
4. ambalarea
10
FABRICAREA SOLUŢIILOR PERFUZABILE MULTIDOZE
Soluţiile perfuzabile multidoze sunt soluţii diluate de NaCl, KCl, CaCl2, glucoză sau
amestecuri ale acestora care se prepară după tehnologia fabricării soluţiilor injectabile şi
se ambalează în recipiente de unică folosinţă din sticlă sau polietilenă cu capacităţi de
250-1000 ml.
Fiecare flacon are alăturat un perfuzor de asemenea, de unică folosinţă. Flacoanele
trebuie să fie confecţionate din material neutru, să fie curate şi sterilizate, înainte de
umplere, pe flacon se imprimă denumirea, concentraţia, data fabricării şi termenul de
valabilitate.
ALTE FORME DE CONDIŢIONARE
Capsulele
Reprezintă o formă de condiţionare frecvent utilizată.

Capsulele sunt globule goale de formă ovoidă, sferică sau cilindrică a căror cavitate este
umplută cu substanţe medicamentoase , învelişul lor având prprietatea de a se înmuia şi a
se rupe după introducerea în tubul digestiv. Au forme, mărimi şi culori diferite.
După felul şi proprietăţile materialului utilizat la prepararea lor, capsulele se pot
clasifica în 3 grupe :
1. capsule moi
2. capsule tari (operculate)
3. capsule amilacee (casete)
Capsulele moi :
Pot fi obţinute prin procedee manuale (rar) sau mecanizate, continue sau discontinue.
Un procedeu continuu constă în curgerea masei de formare între 2 cilindri răciţi cu apă
formând două foi de o parte şi de alta a maşinii de umplut. Maşina de umplut este formată
din 3 piese principale :
43. pana de încălzire
44. pistonul de umplere
45. cilindrii rotitori de sudare
Foile de masă gelatinoasă sunt încălzite la partea interioară de pană, pistonul încarcă
materialul iar cilindrii prin rotire inversă formează capsula, o taie şi o expulzează.
Capsulele tari :
Se obţin din masa gelatinoasă topită urmărindu-se uscarea lor, laumiditatea reziduală
de 3%. Ele se livrează închise, după deschiderea lor urmează umplerea şi închiderea cu
ajutorul unor maşini ce efectuează banderolarea.
Capsulele amilacee :
Se obţin dintr-o pastă nefermentată de amidon care se presează între două plăci
prevăzute cu dispozitivul şi negativul capsulei.
Rezultă forma de capsulă care se usucă la circa 100°C se taie şi se pilează depozitându-se
separat fundurile şi capacele.
11
Pulberile
Sunt forme medicamentoase de consistenţă solidă cu grad de diviziune determinat ;

ele pot conţine una sau mai multe substanţe medicamentoase active, ele vor fi cu atât mai
omogene cu cât componentele sunt mai fin divizate.
Prepararea pulberilor cuprinde operaţia de uscare, mărunţire şi cernere.
Supozitoare şi ovule
Sunt forme medicamentoase solide care la temperature corpului trec de la starea solidă
la cea lichidă.
Supozitoarele se administrează pe cale rectală, iar ovulele pe cale vaginală
Excipienţi utilizaţi pentru înglobarea substanţelor active sunt :
46. emulgin
47. unt de cacao
48. glicerina
49. gelatina
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească excipienţii :
50. să se dizolve la cel mult 37°C
51. să nu reacţuioneze cu substanţa activă
52. să nu fie iritanţi
53. să aibe o elasticitate şi plasticitate bună, astfel încât să poată fi mulaţi
Operaţiile procesului tehnologic :
1. pregătirea materiilor prime
2. pregătirea masei de turnare
3. turnarea supozitoarelor
4. ambalarea
Unguentele
Sunt forme medicamenoase de consistenţă moale sau semisolidă destinate

întrebuinţării externe. La aplicarea pe piele se înmoaie parţial fără să curgă.
Excipienţi utilizaţi : vazelina, glicerina, uleiuri vegetale, lanolina, polietilenglicolul,
siliconii.
Ambalarea unguentelor se face în tuburi metalice confecţionate din aliaj din plumb şi
cositor prevăzute cu buşoane de închidere.
Umplerea şi închiderea tuburilor se face cu ajutorul maşinilor automate.
Aerosolii
Sub denumirea de aerosol se întelege în general osuspensie fină a unui solid sau lichid
într-un mediu gazos.
Părţile componente ale unui aerosol :
- recipientul
12
- produsul activ de distribuit
- gaz propulsor
- valvă
Recipientele au diferite forme şi pot fi confecţionate din metal (aluminiu) sau mase
plastice. Produsul activ de distribuit reprezintă substanţa sau amestecul de substanţe
medicamentoase.
Gaze propulsoare utilizate :
- azot
- dioxid de carbon
- freon (diclor-difluor-metan), etc
Aerosolii se utilizează în tratamentul astmului, bronşitei, arsurilor.
Procesul de condiţionare a flacoanelor cu aerosoli presupune fazele :
1. umplerea flacoanelor cu produs active (50-80 % din volumul total)
2. montarea valvei
3. umplerea cu gaz propulsor şi punerea sub presiune
4. verificarea etanşeităţii ansamblului
Capitolul II
MEDICAMENTE DE SINTEZĂ
MEDICAMENTE CU ACŢIUNE ASUPRA SISTEMULUI NERVOS

CENTRAL
Corpul uman are o structură complexă şi este format din totalitatea organelor,
sistemelor, şi aparatelor care sunt corelate in mod unitar din punct de vedere morfologic
şi funcţional.
Celula este elementul de bază, particula elementară care alcătuieşte materia vie.
Ţesuturile sunt formate dintr-un ansamblu de celule diferenţiate ca structură şi care au
funcţii asemănăoare.
Organele sunt formate din mai multe ţesuturi care se asociază şi îndeplinesc o anumită
funcţie (organe de văz, de auz, etc).
Glandele sunt organe care produc anumite secreţi indispensabile funcţionării normale
a organismului (ficat, pancreas, tiroidă)
Sistemul este format din mai multe organe cu structură şi functii asemănătoare formate
cu preponderenţă din acelaşi tesut (sistem nervos, cardiovascular, muscular, etc).
Aparatul este compus din mai multe organe cu tructură diferită, dar care au funcţii
asemănătoare (aparatul digestiv, aparatul respirator, etc).
Sistemul nervos coordonezaă şi reglează activitatea intregului organism. El
recepţionează, transmite şi prelucrează toate informaţiile interne sau externe cu ajutorul
celulei nervoase (neuronul). În acest fel se realizează adaptarea organismului la condiţiile
de mediu şi se coordonează funcţiile organelor interne.
13
Sistemul nervos primeşte timuli (informaţii) din meiul înconjurător prin intermediul
organelor de simţ (văz, auz, miros, etc) şi din interiorul organismului prin muşchi, organe
interne, articulaţii. Aceste informaţii sunt prelucrate de către creier, care transmite apoi
comenzile organelor de execuţie.
Impulsul nervos se transmite cu ajutorul nervilor. Aceştia fac legatura intre sistemul
nervos central (creier) şi periferia organismului (piele, glande, muşchi, organe de simţ).
MEDICAMENTE ANESTEZICE
Actiunea anestezică reprezintă acţiunea de suprimare a durerii.
Medicamentele anestezice pot fi clasificate după următoarele criterii :

1.După modul de acţiune:
Anestezice generale sau narcotice
Anestezice locale
2.Dupa modul de administrare :
Anestezice administrate prin inhalaţie (narcotice volatile)
Anestezice administrate pe alte căi (parenteral, oral, rectal)
3.După structura chimică :
Oxizi anorganici
Hidrocarburi
Compuşi halogenaţi
Esteri
Alcooli, etc.
MEDICAMENTE ANESTEZICE GENERALE

(NARCOTICE)
Sunt medicamente care in doze terapeutice produc deprimarea sau suprimarea

reversibilă a funcţiilor sistemului nervos central (SNC) care se manifestă prin anestezie
sau analgezie (suprimarea senzaţiei dureroase), somn profund (pierderea cunoştinţei),
micşorarea reflexelor şi relaxarea musculară.
PROTOXIDUL DE AZOT
Este un oxid anorganic denumit şi gaz ilariant cu formula : N2O

Proprietăţi. Acţiune farmacologică :
- gaz incolor fără gust şi miros
- densitatea: 9,77 g/l
- punct de fierbere: -102,4°C
14
- punct de topire: -188,4°C
- solubil în apă, alcool etilic, eter etilic
- se păstrează in cilindrii de oţel (buteliila presiunea de 30 atm)
- se administrează în amestec cu oxigenul în proporţie de 20%
- are acţiune anestezică de scurtă durată şi produce o revenire rapidă
- se utilizeazăca narcotic în intervenţiile chirurgicale de scurtă durată (stomatologie,
chirurgia obstetricală)
Obţinere :
In laborator :
- se obţine prin încalzirea azotatului de amoniu uscat la 170°C :
NH4NO3  N2O + 2H2O
- reacţia este violentă şi după începerea ei trebuie îndepărtată sursa de încălzire

În industrie :
- reacţia se desfăşoară făra pericol în reactoare mari în care se introduce o soluţie de
azotat de amoniu de concentraţie 80-85% peste o masă topită de azotat de potasiu +
azotat de sodiu la temperatura de 60°C
- gazul brut rezultat conţine pe lângă protoxid de azot şi alte gaze : amoniac, gaze
nitroase si o suspensie de azotat de amoniu sub formă de ceaţă
- purificarea se face prin spălarea succesivă a gazelor cu o soluţie de NaOH pentru
îndepărtarea gazelor nitroase, apoi cu o soluţie alcalină de KMnO4 şi în final cu o soluţie
diluată de H2SO4 pentru îndepărtarea amoniacului.
Gazul pur se usucă cu gel de silice şi apoi se lichefiază
CICLOPROPANUL
Este o hidrocarbură care se incadrează în clasa narcotice volatile

Structură :
CH2
CH2
C
H2
Proprietăţi şi acţiune farmacologică:
- gaz incolor cu punct de fierbere de 34°C la presiunea de 750 mm Hg
- este solubil în alcool etilic, eter etilic
- este un narcotic mai puternic decât protoxidul de azot
dezavantaj : este exploziv şi sensibilizează puternic cordul
15
CLOROFORMUL
Face parte din compuşii halogenaţi.

Structură :
CHCl3
Proprietăţi si acţiune farmacologică :

- lichid incolor cu miros dulceag şi gust dulce arzător
- densitatea la 20°C: 1,4817 g/cm³
- punct de fierbere : 60,7°c la presiunea de 744 mm Hg
- puţin olubil in apă
- solubil în alcool şi benzen
- nu este inflamabil
- concentraţia toxică : 50 cm³/ m³ aer
- se descompune la aer in prezenţa luminii cu formare de fosgen, o substantă toxică care
produce edem pulmonar la concentraţii mici : 1 :40000
Reacţia de descompunere :
CHCl3 + O2 OCCl2 + ClH

CLOROFORM FOSGEN
Neutralizarea fosgenului se realizează prin adăugarea în chloroform a 1 – 2% alcool etilic

care cu fosgenul formează un eter de forma:
CO(CH3O)2
Obţinerea cloroformului:
Obţinerea cloroformului pentru narcoză are la bază următoarea reacţie:
2C2H5OH + 4Ca(OCl)2  2CHCl3 + Ca(OH)2 + CaCl2 + (HCOO)OH +
2HOH
Schema bloc a procesului de obţinere a cloroformului pentru narcoză este următoarea:

Ca(OH)2 CLOR
↓ ↓
CLORURARE
↓
ALCOOL ETLIC SOLUŢIE DE HIPOCLORIT DE Ca
↓ ↓
OXIDARE
↓ ↓
CLOROFORM CU APA APE REZIDUALE
↓
SEPARARE
↓
16
CLOROFORM TEHNIC
↓
SPALARE CU APA
↓
TRATARE CU ACID SULFURIC
↓
NEUTRALIZARE
↓
DISTILARE
↓
USCARE
↓
PURIFICARE
↓
CLOROFORM PT NARCOZA
LA AMBALAT
KELENUL
Este un narcotic care face parte din clasa compuşilor halogenati.

Formulă şi denumire :
clorură de etil, cloroetan
CH3 – CH2 – Cl
Proprietăţi şi acţiune farmacologică :

- lichid incolor cu gust arzător dulce şi miros de eter
- punct de fierbere 13,1°C
- punct de topire : -142°C
- este solubil în alcool şi eter
- arde cu flacără cu contur verde
- kelenul poate produce anestezie locală dacă se aplică sub formă de jet asupra pielii
producând concomitent o răcire puternică ; şi anestezie generală rapidă dacă este inhalat
- se utilizează indeosebi ca anestezic local in intervenţii chirurgicale
- utilizarea ca anestezic general este limitată din cauza toxicităţii (concentraţia toxică :
1000 cm³/m³ aer
Obţinere:
1. din alcool etilic şi acid clorhidric în prezenţă de clorură de zinc (cataliozator)
C2H5OH + HCl  CH3 – CH2 – Cl + HOH
17
2. O altă metodă constă în adiţia acidului clorhidric la etenă la 400°C folosind un raport
de reactanţi de 1 mol etenă şi 10 moli acid clorhidric (1:10)
- metoda se aplică industrial
- se utilizează clorură ferică ca şi catalizator
CH2 = CH2 + HCl  CH3 – CH3 – Cl
HALOTANUL (NARCOTANUL)
Structură şi denumire:
F3C – CH – Cl
|
Br
1,1,1 – TRIFLUOR – 2,2 – BROMCLORETAN
Proprietăţi şi acţiune farmacologică:

- lichid incolor cu miros characteristic asemănător cu al cloroformului
- punct de fierbere: 50,5°C
- nu este inflamabil
- trebuie dozat foarte riguros cu ajutorul unor aparate specifice
- anestezia generală este însoţită de deprimare respiratory şi circulatory
Obţinere:
Din 1,1,1- trifluor – 2 – cloretan şi brom la 465°
ETERUL ETILIC
Structură şi denumire :
CH3 – CH2 – O – CH2 – CH3

ETER ETILIC (DIETILIC)

- lichid incolor volatil
- este uşor inflamabil şi exploziv
- are punct de fierbere : 34,6°C
- are miros şi gust caracteristic răcoritor – arzător
- este parţial solubil în apă
- este solubil în alcool, benzen, chloroform, uleiuri grase
- se foloseşte ca anestezic general sau în doze mici ca sedativ şi antispasmodic
Obţinere:
18
1.Din alcool etilic în prezenţa acidului sulfuric, conform reacţiei:
CH3 – CH2 – OH + CH3 – CH2 – OH  CH3 – CH2 – O – CH2 – CH3 +
HOH
2.Din alcool etilic în prezenţa clorurii de zinc cu formarea intermediară a unui complex:
CH3 – CH2 – OH + ZnCl2  COMPLEX  C2H5 – O – C2H5 + HOH +
ZnCl2
Schema instalaţiei de fabricare a eterului pentru narcoză:
MEDICAMENTE ANESTEZICE LOCALE
Sunt medicamente care suprimă reversibil, temporar, senzaţia dureroasă dintr-un

anumit loc din organism, prin acţiunea asupra terminaţiilor şi fibrelor senzitive nervoase.
Un anestezic local ideal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă toxicitate redusă
- să aibă acţiune selectivă asupra terminaţiilor nervoase
- să nu determine vaso-dilataţie
- să aibă durată de acţiune uficientă pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale
- să fie hidrosolubil
- să poată fi sterilizabil
Formulă generală :
R2
R1 (CH2)2 N
R3
R1 si R2 sunt radicali de hidrocarbură

R3 poate fi radical de hidrocarbură sau H
Clasificare :
1. Derivaţi ai acidului benzoic
COOH COOR
ACID BENZOIC ESTER AL ACIDULUI BENZOIC
2. Esteri ai acidului p-aminobenzoic

3. Derivaţi ai acetanilidei
19
DERIVAŢI (ESTERI) AI ACIDULUI BENZOIC
L – COCAINA
Structură :
H
H2C CH C COOCH3
N CH3 HC COOC6H5
CH2 CH CH2

- cocaina este un lcaloid din frunzele de coca
- este un anestezic local intens cu durata de acţiune între 3 minute şi 2 ore, în funcţie de
zona de aplicare
- la doze mici determină acţiunea de stimulare psihomotorie, cu creşterea funcţiei
mintale şi îndepărtează senzaţia de foame şi sete
- are toxicitate ridicata şi de aceea este utilizat numai sub control medical
ESTERI AI ACIDULUI P - AMINOBENZOIC
COOH COOR
NH2 NH2
ACID ESTER AL ACIDULUI
P – AMINOBENZOIC P - AMINOBENZOIC
Formula generală :
COOR
N R1
H
20
În funcţie de R şi R1 avem următorii compuşi :
- Acidul aminobenzoic (vitamina H)
- Anestezina
- Pantocaina
- Procaina
SINTEZA ANESTEZINEI
COOC2H5
NH2
ANESTEZINA, BENZOCAINA
ETOFORM,
DENUMIRE CHIMICA : P – AMINOBENZOAT DE ETIL, ESTER ETILIC AL ACIDULUI P -
AMINOBENZOIC

- substanţă cristalină incoloră sau pulbere cristalină albă, fără miros
- are gust amar
- solubilitate :puţin solubilă în apă şi solubilă în alcool etilic, eter, cloroform
- are acţiune anestezică locală redusă fiind utilizată la fabricarea procainei, substanţă cu
acţiune anestezică mai mare
Obţinere :
materia primă este p- nitrotoluenul
CH3 COOH
Na2CrO7 + H2SO4
KMnO4 OH
NO2 NO2
P – NITROTOLUEN ACID P – NITROBENZOIC
Acidul p-aminobenzoic poate fi transformat prin 2 metode, în anestezină:
Metoda 1:
21
COOH COOC2H5 COOC2H5
C2H5OH [H]
ESTERIFICARE
NO2 NH2 NH2

ACID P – NITRO P – AMINOBENZOAT
ANESTEZINA
BENZOIC DE ETIL
Metoda 2 :
COOH COOH COOC2H5 COOC2H5
[H] C2H5OH + H2SO4

SO4
NO2 NH2 NH3 NH2
ACID P –NITRO ACID P-AMINO SULFATUL ANESTEZINA

BENZOIC BENZOIC ANESTEZINEI
Fazele procesului tehnologic pentru varianta 2 :

1. Obţinerea acidului p-nitrobenzoic prin oxidarea p-nitrotoluenului
2. Reducerea acidului p-nitribenzoic la acid p-aminobenzoic (se foloseşte ca sistem
reducător şpanul de fontă – fier şi acidul acetic
3. Esterificarea acidului p-aminobenzoic cu alcool etilic in prezenţă de acid sulfuric sub
reflux
4. Neutralizarea sulfatului anestezinei cu soluţie de carbonat de sodiu
5. Operaţii auxiliare :
- de separare : filtrare, centrifugare, cristalizare, distilare
- de purificare cu alcool etilic, cristalizare şi uscare la 40-50°C
Descrierea procesului tehnologic :

În reactorul 1, emailat prevăzut cu agitator tip ancoră si manta de încălzire-răcire, se
introduc din vasul de măsură 2, alcoolul etilic în exces. Se introduce apoi în fir subţire in
timp de 3 ore, acidul sulfuric din vasul de măsură 3, în reactor la 30°C. Se introduce apoi
acidul p-aminobenzoic şi se ridică temperatura la 76-78°C, menC, menţinându-se sub
reflux timp de 3 ore.
Distilă în aceste condiţii eterul etilic care este produs secundar şi alcoolul etilic
nereacţionat. Se răceşte apoi masa de reacţie şi se introduce peste ea la 25-30°C, o soluţie
de carbonat de sodiu pentru neutralizare.
22
SINTEZA PROCAINEI
C2H5
COO C C N
H2 H2 C2H5
NH2
PROCAINA
DENUMIRE CHIMICA: P-AMINOBENZOAT DE DIETILAMINOETIL
Este cel mai cunoscut şi utilizat anestezic local cu o toxicitate redusă si putând fi
obţinut printr-o sinteză simplă.
Se administrează sub formă de clorhidrat sau asociată cu adrenalina.

- substanţă cristalină incoloră sau pulbere albă
- nu are miros
- are gust amar
- clorhidratul este solubil în apă în proporţie de 1 :1 şi în etanol în proporţie de 1 :15
- acţiunea anestezică este de durată redusă, aproximativ 20 minute
- asocierea cu adrenalină determină creşterea duratei de acţiune
- administrarea produsului în doze mici dar în timp îndelungat are ca efect intârzierea
procesului de îmbătrânire a organismului
Procaina se utilizează în acest scop, în următorii produşi :
Gerovital H3 :
- drajeuri ce conţin :
- procaină hidroclorică 100 mg/drajeu
- acid benzoic 6 mg/drajeu
- metabisulfit de potasiu 5 mg/drajeu
- fiole ce conţin :
- 5 cm³ soluţie procaină hidroclorică
Gerovitalul H3 este utilizat în tratamentul bătrâneţii, oboseală fizică şi psihică, astenie,
convalescenţă, surmenaj.
Aslavital :
- drajeuri
- cremă de faţă
- fiole
Conţine procaină hidroclorică şi alţi compuşi activatori
23
Obţinerea procainei :
Procaina se poate obţine prin 2 metode :
1. Din anestezină printr-o reacţie de transesterificare cu dietilaminoetanol :
C2H5
COOC2H5 COO CH2 CH2 N
C2H5
C2H5
+ HO C C N + C2H5OH
H2 H2 C2H5
NH2
ANESTEZINA DIETILAMINOETANOL PROCAINA ETANOL
2. Din p-aminobenzoat de sodium şi dietilaminocloretan:
C2H5
COONa COO CH2 CH2 N
C2H5
C2H5
+ Cl CH2 CH2 N + NaCl
C2H5
NH2
P-AMINOBEN- DIETILAMINOCLORETAN PROCAINA
ZOAT DE SODIU NOVOCAINA
DERIVAŢI DE ACETANILIDĂ
XILINA
C2H5
NH CO CH2 NH
C2H5
H3C CH3
Cl
XILINA, LIDOCAINA, CLORHIDRAT DE XILINA

DENUMIRE CHIMICA: 2 – DIETILAMINO – 2,6 – DIMETILACETANILIDA
Acţiune :
- are acţiune anestezică locală de 2 ori mai puternică decât procaina
- acţiunea este rapidă şi de durată mai mare
- are toxicitate mai mare decât procaina
- este utilizată în chirurgie, în cazurile de intoleranţă la procaină
Mod de prezentare :
- fiole cu 10-20 cm³ soluţie apoasă de concentraţie 0,5%
24
- fiole cu 2 cm³ soluţie apoasă injectabilă de concentraţie 2 %
MEDICAMENTE ANALGEZICE, ANTIINFLAMATORII ŞI ANTIPIRETICE
Sunt medicamente cu acţiune complexă, care constă în :

1. Acţinea analgezică (calmare sau suprimare a dureri) manifestată prin acţiunea asupra
S.N.C. şi S.N.P. (Înpiedicarea inhibarea inflamaţiei care produce durerea)
2. Acţiune antiinflamatorie (acţiune reumatică)
3. Acţiune antipiretică (antitermică), de scădere a temperaturii, până la limita fiziologică
normală (36-37°C).
Clasificare :
Clasificarea se face după acţiunea lor :
Analgezice narcotice
Analgezice nenarcotice
ANALGEZICE NARCOTICE
MORFINA ŞI DERIVAŢII SAI
Morfina şi codeina au structură fenantrenică iar papaverina are structură izochinolinică.
R1
N CH3
H
R2
STRUCTURA FENANTRENICA
Nr Denumirea R1 R2 Formula M P.t. Forma de

Crt. brută g °C intrebuinţare
1 Morfina -OH -OH C17H19O3N 285 253- Acetat,
254 clorhidrat,
sulfat
2 Codeina (o- -OCH3 -OH C18H21O3N 299 250 / Clorhidrat,
metil-morfina) 12 min fosfat, sulfat
eter
3 Dionină -OC2H5 -OH C19H23O3N 350 15 desc Clorhidrat
(clorhidrat de HCl (170
0-etil-morfină) 2HOH anhidru
25
eter parţial
sintetic
4 Heroină - - C21H23O5N 369 179 clorhidrat
(diacetil- OCOCH3 OCOCH3
morfină, ester
parţial solubil)
5 Papaverină - - C20H21O4N 339 147 Clorhidrat
MORFINA
Este cel mai important alcaloid conţinut în opiu.

Se obţine din sucul lăptos al capsulelor şi lujerului de mac alb, care se purifică prin
îndepărtarea răşinilor, proteinelor şi hidraţilor de carbon (zaharuri).
Se realizează apoi o operaţie de izolare a alcaloizilorcare se folosesc la fabricarea
medicamentelor
Morfina apare în mac, în proporţie de 10-20 %
Structură
HO
N CH3
H
HO
Proprietăţi :
- cristale galbene-albicioase sau pulbere albă cristalină
- nu are miros
- are gust amar
- se colorează la lumină
- are punct de topire : 254°C
Acţiune farmacologică :
- acţiunea este complexă, predominând cea analgezică
- acţionează asupra SNC, deprimând unele zone şi stimulând altele
- se utilizează pentru combaterea durerilor neoplazice (canceroase), renale, biliare
PAPAVERINA
Structură :
26
CH2 OMe
OMe
Me = CH3
Structura papaverinei este de tip izochinolinică
CODENALUL
Comprimatele conţin :
- codeină 15,5 mg / comprimat
- fenobarbital (cu efect de liniştire) 8,5 mg / comprimat
Codeina are un efect analgezic de 10 ori mai mare decât morfina, efectul principal fiind
antitusiv.
ANALGEZICE NENARCOTICE
Au de asemenea acţiune triplă : analgezica, antipiretică, antiinflamatorie.

Acţiunea analgezică este mult mai redusă decât a analgezicelor narcotice, de exemplu :
325 mg aspirină are aceeaşi acţiune analgezică similară cu 32 mg codeină.
Unele medicamente din această clasă au şi acţiune antigutoasă favorizând eliminarea
prin urină a sărurilor, de exemplu : salicilaţii, fenilbutazona.
Gudagra esteo boală caracterizată prin acumularea de săruri în articulaţii şi
producerea unor dureri foarte mari.
Clasificare :
1. Derivaţi ai acidului salicilic (salicilaţii)
2. Derivaţi de pirazolonă şi pirazolidindionă
3. Derivaţi de anilină
27
ACIDUL SALICILIC
COOH
OH
ACID SALICILIC
ACID O-HIDROXIBENZOIC
Se găseşte in salcie sub forma unui glicozid numit salicină, apare în căpşuni.
Proprietăţi:
- substanţă cristalină aciculară incoloră sau pulbere cristalină albă
- nu are miros, are gust dulceag la început, apoi acru
- punct de topire: 159°C (sublimează)
- puţin solubil în apă şi parţial solubil în alcool etilic (49,6 g acid salicylic se dizolvă în
100 cm³ alcool la 15°C).
- solubil în hidroxizi şi carbonaţi alcalini, grăsimi, solvenţi organici
- are proprietăţi antiseptice şi dezinfectante slabe
- utilizat la conservarea alimentelor, în dermatologie
- nu poate fi utilizat ca atare ca medicament analgezic, datorită acţiunii iritante
DERIVAŢII ACIDULUI SALICILIC
Structura generală :
COR COR COOH

CO R1 OCOCH3 OH
NH2
SALICILAŢI DERIVAŢI AI ACIDULUI ACID
(SARURI, ESTERI) O-ACETILSALICILIC P-AMINOSALICILIC
28
În funcţie de R şi R1, avem următoriicompuşi :
+
Na
COOH COONa COOCH3 COOC2H5 CH(CH3)2

OCOCH3 OH OH
ASPIRINA SALICILAT SALICILAT SALICILAT DE IZO-AMIL

DE SODIU DE METIL
COO CONH2
OH OH
SALICILAT DE FENIL SALICILMIDA
SINTEZA ASPIRINEI
Aspirina a fost introdusă în terapeutică în 1899. Este cel mai utilizat medicament de
sinteză.
COOH
OCOCH3
ASPIRINA
DENUMIRE CHIMICA: ACID OACETILSALICILIC, ACID 2- ACETOIBENZOIC, ACID 2 –
ACETILSALICILIC
Proprietăţi:
- substanţă cristalină aciculară incoloră sau pulbere albă
- nu are miros, sau uneori are miros slab de acid acetic (oţet)
- este parţial solubilă în apă şi alcool etilic 90% 920 g / 100 cm³ la 20°C)
- se dizolvă în soluţii de hidroxizi, carbonaţi alcalini şi amoniac
- în aer umed hidrolizează parţial Sunt cunoscute 2 forme polimorfe de acid o-
acetilsalicilic (Tawashi 1968) :
Forma I : obţinută la temperatură obişnuită din soluţie saturată de acid salicilic
farmaceutic in etanol 95% cu punct de topire 143 - 144°C
29
Forma II : obţinută prin cristalizarea lentă la temperatura obisnuită din soluţie saturată de
acid acetilsalicilic farmaceutic in n – hexan, cu punct de topire 123 - 125°C
Analiza de difracţie cu raze X si analiza spectrală în IR au evidenţiat o aranjare
diferită a moleculelor în cristale.
Proprietăţi farmacocinetice :
- absorbţie digestivă bună
- forma polimorfă I realizează concentraţii sanguine aproape duble faţă de forma II
- la primul pasaj hepatic 30% din cantitatea de acid o-acetilsalicilic este transformată în
acid salicilic care se resoarbe şi este activ farmacodinamic
- absorbţie lentă şi incompletă pe cale rectală
- circulă legat 50 – 90% de proteinele plasmatice
- concentraţia sanguină, in doze terapeutice obişnuite, este de 60 μg / ml iar în doze
antiinflamatorii de 150 – 300 μg / ml
- este distribuită inegal în ţesuturi, traversează bariera hemato-encefalică şi placenta
- trece în cantităţi mici în laptele matern (la doze terapeutice)
- eliminarea renală cu filtrare glomerulară şi reabsorbţie tubulară
- în urina alcalină este grăbită eliminarea
- T1/2 este de 3-6 ore pentru doze de circa 0,5 g şi de 20-30 ore pentru doze mari (peste
4 g / zi)
Aspirina are acţiune analgezică, antiinflamatorie, ntitermică şi anticoagulantă de
intensitate moderată, uşurând sau înlăturând durerile de cap (cefalee), nevralgiile (de-a
lungul unui trunchi nervos0, dureri dentare, artralgii 9articulare, reumatice), mialgii
(dureri musculare), dureri menstruale
Fenomene secundare :
Principalele fenomene secundare sunt tulburările gastrointestinale la doze crescute şi
repetate şi rar hemoragii sanguine
Se administrează sub formă de comprimate
Acidul salicilic efervescent (efesal), obţinut prin asociere cu citrat de sodiu şi bicarbonat
de sodiu, este mai bine tolerat de organism prin micşorarea iritaţiei gastrice
Obţinerea aspirinei :
La noi în ţară , aspirina se fabrică la Întreprinderea chimică ,,Sinteza« Oradea.
Sinteza are la bază reactia de acetilare a acidului salicilic care se poate face cu urmatorii
compuşi :
(CH3CO)2O CH3COCl H2C CO

ANHIDRIDA CLORURA DE CETENA
ACETICA ACETIL
Acidul salicilic se obţine folosind ca materie primă fenolul, printr-o reacţie de tip Kolbe-
Schmidt :
30
+
Na
OH ONa COONa COOH
NaOH CO2 OH H2SO4 OH
T=120 ,P=6atm
FENOL FENOLAT DE SALICILAT DE ACID
SODIU SODIU SALICILIC
A doua etapă a reacţiei este : acetilrea acidului salicilic :
COOH COONa COOH

OH piridina OCOCH3
OH
+ (CH3CO)2O + CH3COOH
CH3COOH C6H6
ACID
SALICILIC ASPIRINA
Descrierea procesului tehnologic:
1. Acetilarea:
Se realizează într-un reactor emailat prevăut cu gitator şi manta de încălzire. În reactor
se introduce prin aspirare, acidul acetic şi anhidrida acetică şi se adaugă sub agitare
acidul salicylic. Se încălzeşte masa de reacţie până la 46°C şi apoi se opreşte aburul.
Când temperatura de reacţie a ajuns la 51°C, se adaugă piridina. Datorită caracterului
exoterm al reacţiei, temperatura va creşte in continuare până la 71°C. Masa de reacţie se
filtrează în filtrul 5.
2. Cristalizarea :
Are loc în cristalizorul 6 prevăzut cu manta de incălzire-răcire, unde suspensia se răceşte
la 18-20°C timp de 6 ore. Separarea cristalelor de aspirină se face prin trecerea suspensiei
cu ajutorul aerului comprimat în centrifugă sau filtru-presă 7. Aspirina se spală cu cid
acetic. Apel mume (filtrat) se colectează în montejusul 9 şi se pot utiliza la o nouă
acetilare.
3. Uscarea :
Uscarea aspirinei se face la 50-60°C în uscătorul 8 pe tăvi până la dispariţia mirosului de
acid acetic (3-4 ore). Vaporii de acid acetic sunt evacuaţi printr-un exhaustor.
4. Măcinarea :
Se realizează într-o moară (sau sită vibratoare).
5. Ambalarea:
Se face în saci de hârtie.
6. Recuperarea aspirinei :
Apele mume rezultate la spălarea aspirinei sunt trecute cu ajutorul aerului comprimat în
distilatorul 10 unde se separă acidul acetic la 118-120°C ce este condensat şi răcit în
schimbătorul de căldură 13.
Purificarea superioară a acidului acetic se face în bidistilatorul 15.
31
Aspirina din apele mume este filtrată în filtrul 11 şi dupa cristalizare în cristalizorul 12
este reintrodusă în centrifuga 7.
ALŢI DERIVAŢI AI ACIDULUI SALICILIC
Salicilamida
CONH2
OH
O- HIDROXIBENZILAMIDA
Acţiune farmacologică:
acţiune analgezică, antiinflamatorie, antipiretică
Obţinere :
Din salicilat de metil şi amoniac. La rândul său, salicilatul de metil se obţine din acid
salicilic şi metanol :
COOCH3 CONH2
COOH
OH OH
OH NH3
CH3OH + CH3OH
+
ACID METANOL SALICILAT DE

SALICILAMIDA
SALICILIC METIL
Salicilatul de sodiu
COONa
OH
DENUMIRE CHIMICA: O – HIDROXIBENZOAT DE SODIU
acţiune analgezică slabă
predomină actiunea antiinflamatorie
are şi acţiune antireumatică
se utilizează în tratamentul reumatismului poliarticular
32
Salicilatul de izo-amil
Salicilatul de fenil
DERIVAŢI DE PIRAZOLONĂ ŞI PIRAZOLIDINDIONĂ
Structura medicamentelor din această clasă este :

H2C O R CH 3 R2 O
HC NH O N CH3
N N O N C6H5
N
C6H5
C6H5
PIRAZOLONA DERIVAT DE
DERIVAT DE
PIRAZOLONA
PIRAZOLIDINDIONA
NR R R1 R2 M P.T.
CR (g) °C
T
1. PIRAZOLONA -H - - 84 165
2 FENAZONA -H - - 188 112,8
(ANTIPIRINA)
3 AMINOFENAZONA CH3 – N – - - 231 108
(PIRAMIDON) CH3
4 SALDOREN - - - 326 92
(SALIPIRINA)
SALICILAT DE
ANTIPIRINA
CH3
5 NORAMIDOPIRIN N - - 333 -
CH2 SO3Na
METASULFONAT
SODIU
(ALGOCALMIN)
6 FENILBUTAZONA - -H -C4H9 308 105
(BUTAZOLIDIN)
33
ALGOCALMINUL
H3C
N O
NaSO3 H2C O N C6H5
N
C6H5
ALGOCALMIN (NORAMIDOPIRIN METASULFONAT SODIU)
Obţinere :
Procesul tehnologic cuprinde trei etape :
Fabricarea sării sodice a sulfonatului aminoantipirinei
Fabricarea algocalminului
Purificarea algocalminului
FENILBUTAZONA
C4H9 O
O N C6H5
N
C6H5
BUTAZOLIDIN
este un derivate de pirazolidindionă
se utilizează sub formă de drajeuri, supozitoare si unguente
are acţiune antiinflamatorie, antireumatică puternică, slab antiseptic şi antispastic
DERIVAŢI DE ANILINĂ
FENACETINA
Medicamentele din această clasă au proprietăţi analgezice şi antitermice bune, dar

utilizarea lor se face cu precauţie datorită efectelor secundare.
Structură si denumire:
34
OC2H5
NHCOCH3
FENACETINA, 4 – ACETILAMINOFENETOL
Proprietăţi:
pulbere albă sau substanţă cristalină in foiţe
punct de topire: - 134,7°C
solubilă în glicerină, şi parţial solubilă în alţi solvenţi organici
fenacetina se metabolizează prin procese biochimice, rezultând aniline şi/sau p –
fenetidina, substanţe toxice care duc la apariţia unor fenomene de anemie, slăbiciune,
cianoză(colorarea în albastru vânăt a mucoaselor), hipotermie (scăderea tensiunii sub
valorile normale) şi mai rar convulsii.
Obţinere:
Materiile prime sunt 4-nitroclorbenzen şi 4-aminofenol.
Fazele procesului tehnologic pornind de la clorbenzen:
1.Nitrarea clorbenzenului cu amestec nitrant (amestec sulfonitric : acid azotic şi acid
sulfuric) :
reactorul utilizat este prevăzut cu agitator şi manta de încălzire-răcire
Cl Cl
HNO3 + H2SO4
+ OH2
NO2
2.Separarea p-nitroclorbenzenului prin precipitare cu gheaţă şi centrifugare.
3.Etoxilarea p-nitroclorbenzenului cu soluţie alcoolică de KOH şi NaOH la 77°C în
prezenţa catalizatorului (dioxid de Mn sau oxid de Ca)
Cl OC2H5
MnO2 CaO
+ C2H5OH + ClH
NO2 NO2
P –AMINOCLOR P - NITROFENETOL
BENZEN
4.Reducerea p-nitrofenetolului cu sulfură de sodiu (Na2S) şi apă la 10 - 120°C sau cu Fe
si HCl:
35
OC2H5 OC2H5
[H]
NO2 NH2
P – NITROFENETOL P – FENETIDINA
5.Decantarea soluţiei, tratarea cu NaCl şi filtrarea.
6.Acetilarea p-fenetidinei în reactoare căptuşite antiacid cu anhidridă acetică sau acid
acetic:
OC2H5 OC2H5
+ (CH3CO)2O + CH3COOH
NH2 NHCOCH3
P-FENETIDINA ANHIDRIDA FENACETINA
ACETICA
7.Separarea şi purificarea fenacetinei.
ANTINEVRALGICE
Conţin amestecuri de medicamente cu acţiune analgezică şi antipiretică.
Compoziţia antinevralgicului:
aspirină 250 mg / comprimat
fenacetină 150 mg / comprimat
cafeină 50 mg / comprimat
Produsul are efect analgezic, antipiretic şi antiinflamator datorită aspirinei şi fenacetinei
şi efect slab stimulent psihomotor datorită cafeinei.
Antinevralgicul S, conţine :
salicilamidă 250 mg / comprimat
fenacetină 150 mg / comprimat
cafeină 50 mg / comprimat
Produsul este mai bine tolerat gastric.
36
MEDICAMENTE CU ACŢIUNE ASUPRA SISTEMULUI DIGESTIV
MEDICAMENTE PURGATIVE
Sunt medicamente de origine vegetală sau sintetică care acţionează asupra pereţilor
intestinali favorizând mişcări ale acestora şi care declanşează defecaţia (eliminarea
materialelor fecale).
Se administrează în caz de constipaţie, administrarea lor fiind necesară deoarece în cazul
constipaţiei cronice se produce trecerea substanţelor toxice din fecale în sânge, fenomen
cu efecte dăunătoare asupra funcţionării organismului.
Administrarea medicamentelor purgative se face la indicaţia medicului deoarece în caz de
abuz se poate produce iritarea mucoasei intestinale.
Substanţe cu acţiune purgativă :
substanţe organice : glicerina, soluţii concentrate de zaharuri, fenolftaleina, uleiul de
parafină ;
substanţe anorganice : sulfatul de magneziu (sare amară) ;
FENOLFTALEINA
Strucură :
OH
C OH
O
C
O
Proprietăţi:
substanţă albă cristalină, insolubilă în apă şi apă acidulată
solubilă în soluţii de hidroxizi şi carbonaţi alcalini
Obţinere :
Obţinerea are la bază reacţia de condensare a fenolului cu anhidridă ftalică în prezenţa
unor substanţe deshidratante (acid sulfuric, acid clorsulfonic, clorură de zinc) :
37
OH
CO
HSO3Cl
O + 2 O + H2SO4 + ClH
CO
O
ANHIDRIDA FENOL FENOLFTALEINA
FTALICA
Descrierea procesului tehnologic :

În reactorul 1 (emailat prevăzut cu manta de încălzire-răcire şi agitator) se introduce
anhidrida ftalică şi fenolul topit, Din vasul de măsură 2, se introduce sub agitare continuă
acidul clorsulfonic în aşa fel încât temperatura masei de reacţie să nu depăşească 115°C.
Precipitarea fenolftaleinei brute se face cu apă, iar separarea ei se realizează cu ajutorul
centrifugei 3.
După separare, fenolftaleina brută se supune unei operaţii de purifivare care se realizează
prin dizolvare intr-o soluţie de NaOH în reactorul 4, filtrarea prin filtrul 5 şi apoi
reprecipitarea cu HCl diluat în reactorul de precipitare 6. Se fixează apoi fenolftaleina pe
centrifuga 3 şi se usucă pe uscătorul 7. Repurificarea se realizează prin dirijarea la reflux
în alcool etilic în reactorul 8, tratarea cu cărbune şi filtrarea soluţiei alcoolice fierbinţi pe
filtrul sac 9. Soluţia se introduce apoi în cristalizatorul 10 în care se distilă excesul de
alcool etilic, soluţie concentrată rămasă se răceşte în scopul cristalizării fenolftaleinei
care se separă pe centrifuga 11.
VITAMINE
Vitaminele sunt substanţe organice naturale sau sintetice care au acţiune regulatoare
asupra unor factori fiziologici vitali şi sunt indispensabile funcţionării normale a
organismului.
Lipsa din organism a vitaminelor produce boli de deficienţă :
- avitaminoze : sunt tulburări caracteristice care pot determina moartea organismului
- hipovitaminoze: tulburări nacaracteristice mai uşoare, ca de exemplu: pierderi în
greutate, lipsa poftei de mâncare, încetarea creşterii ; hipovitaminozele pot apărea
datorită unei nutriţii necorespunzătoare (hrană săracă în vitamine), sau în cazul unei
alimentaţii complete, atunci când din diferite cause organismul nu asimilează vitaminele;
Hipervitaminozele: existenţa în organism a unor cantităţi prea mari de vitamine, ele
producându-se numai în cazul câtorva vitamine :D, A, K
Clasificarea vitaminelor :
Se poate face după solubilitate sau după structura chmică.
După solubilitate :
- vitamine hidrosolubile : B, C, P, H
- vitamine liposolubile :A, D, E, F, K
38
Condiţionarea vitaminelor :
- tablete : B1, B6, C, PP
- drajeuri : A, complexul vitaminic B, E
- fiole : A, complexul vitaminic B, E, D2
- capsule : E, F
- soluţii : A + D2
Uneori se utilizează amestecuri de vitamine sub diferite forme :
Electrovitul : drajeuri ce conţin vitaminele : B1 + B2 + B6 + B12 + PANTOTENAT DE
CALCIU + EXTRACT DE DROJDIE.
Polivitamine :
- drajeuri : A + B1 + B2 + C + PP
- comprimate efervescente : A + B1 + B2 + B6 + B12 + C + D2
Viplex :drajeuri : A + B1 + B2 + B6 + C + D2 + E + P + PP + LECITINA + SULFAT DE
MAGNEZIU.
Obţinerea vitaminelor :
Se face prin :
- extracţie din produsele care le conţin
- prin sinteză chimică
- prin procedee mixte
VITAMINE LIPOSOLUBILE
Sunt solubile în grăsimi. Se resorb intestinal odată cu grăsimile.
1.VITAMINA A
Se mai numeşte : arovit, axeroftol, vogan, retinol

Se găseşte sub formă de provitamină în ; morcovi, urzici, spanac, ardei roşu, caise,
zmeură, ulei de peşte, ficat, rinichi, gălbenuş de ou.
Structură :
CH3 CH3
H3C CH3
CH CH C CH CH CH C CH CH CH2OH
2
CH3
Proprietăţi :
- vitamina A face parte din grupa caretonidelor
- se prezintă ca un ulei gălbui, optic inactiv, foarte autooxidabil
- este izolată în porţiunea nesaponificabilă a uleiului gras din ficatul unui peşte
39
Lipsa vitaminei A provoacă tulburări de vedere.
Deficienţele majore de vitamină A, provoacă leziuni ale corneei, boală numită
xeroftalmie.
Rol : are rol în ciclul vizual al vertebratelor, ciclu care cuprinde mai multe etape :
- absorbţia energiei luminoase de către pigmentul celulelor fotoreceptoare din retină,
cu formarea unui produs fotochimic specific
- iniţierea unui impuls nervos de către acest fotoprodus
- regenerarea formei fotosensibile a pigmentului vizual
Obţinere :
1.din ulei de peşte prin saponificare (hidroliză), extragere cu ulei de petrol şi cristalizare
in prezenţă de alcool metilic
2.pe cale sintetică pornind de la aldehida C14 (cu 14 atomi de C în moleculă) pe baza
unor reacţii chimice
Condiţionare :
- drajeuri
- fiole (soluţie uleioasă)
2.VITAMINA D
Se mai numeşte vitamina antirahitică.

Se găseşte in ou, lapte, peşte.
Are un rol important în reglarea conţinutului de săruri minerale din organism şi fixarea sa
in oase.
Se fixează in organism sub acţiunea razelor UV (ultraviolete) formându-se din
provitamina D.
Produce la animalele tinere maladia rahitism (insuficientă depunere de Ca).
Se cunosc următoarele vitamine D :
- vitamina D1 – complex molecular al vitaminei D2 cu lumisterol
- vitamina D2 (ergocalciferol)
- vitamina D3 (colecalciferol)– are ca provitamină dimetildihidrocalciferolul
- vitamina D4 – are ca provitamină 2,2 – dehidroergosterolul
- vitamina D5 – are ca provitamină 7 – dehidrostosterolul
- vitamina D6 – are ca provitamină dehidrostigmasterolul
Colecalciferolul (vitamina D3) se obine din 7-dehidrocolesterol prin iradiere cu lumină

ultravioletă.
25 – hidroxicolecalciferolul se formeaza în ficat ca urmare a transformarii
colecalciferolului şi produce stimularea rapidă a absorbţiei Ca de către intestin.
1, 25 – dihidroxicolecalciferolul este format în rinichi şi este transportat de sânge la
intestin şi oase. 1,25 – dihidroxicolecalciferolul asigură absorbţia ca din intestin în sânge
datorită capacităţii sale de a stimula biosinteza unor proteine specifice, care participă la
transportul sau legarea Ca în mucoasa intestinală.
3.VITAMINA E
40
Vitamina E a fost identificată pentru prima dată în uleiurile vegetale, ca factor care
restabileşte fertilitatea la şobolanii hrăniţi exclusiv cu lapte de vacă.
CH3
HO
CH3 CH3 CH3
H3C O
CH3
CH3
VITAMINA E, α – TOCOFEROL
Se găseşte în legume, lapte, ouă, în ulei de embrion de grâu.

Rol :prezenţa vitaminei E, este indispensabilă pentru funcţionarea organelor genitale.
Tocoferolii au activitate antioxidantă, adică ei previn autooxidarea acizilor graşi foarte
nesaturaţi. Tocoferolii par a avea funcţia d protejare a acizilor graşi nesaturaţi din
lipidelemembranelor împotriva acţiunii oxigenului molecular.
Lipsa vitaminei E produce o degenerare a muşchilor
Obţinere :
- prin condensarea trimetilchinonei cu fitol
- FITOLUL :
H3C CH CH2 CH2 CH2 CH CH2 CH2 CH2 CH CH2 CH2 CH2 C CH
CH3 CH3 CH3 CH3 OH
- TRIMETILCHINONA:
CH3
HO
H3C OH
CH3
Termenul de vitamină E este in general generic, pentru că vitamina E cuprinde 8 compuşi

dintre care :
4 tocoferoli
4 toco-trifenoli
4.VITAMINA K
Este vitamina antihemoragică, lipsa ei din organism determină scăderea capacităţii de

coagulare a sângelui.
41
Vitamina K are ca efect molecular imposibilitatea ficatului de a sintetiza enzima
proconvertină care catalizează o etapă din complexa secvenţă de reactii ale formării
protrombinei, precursor al trombinei – proteină care accelerează conversia fibrinogenului
în fibrină.
Dicumarolul un analog al vitaminei K produce la animale simptoame similare
carenţei în vitamină K – se pare că el blochează acţiunea vitaminei K şi de aceea este
folosit în clinică pentru a preveni coagularea în vasele sanguine.
O
CH3
O
Β – METIL NAFTOCHINONA
Obţinere:
Prin sinteză chimică.
Materii prime :
- beta-metilnaftalina
- dicromat de potasiu
- acid sulfuric
- acetonă
Reacţiile chimice:
O
CH3 CH3
[O]
O
B – METILNAFTALINA VITAMINA K
Descrierea procesului tehnologic:

În reactorul 1 se introduce β-naftalina in soluţia de acetonă (solvent) şi apoi în soluţia
de dicromat de potasiu de concentraţie 80%. Se răceşte amestecul de reacţie sub agitare
energică la -5°C. Se introduce apoi din vasul de măsura 2, acid sulfuric concentrat în fir
subţire, astfel încât temperatura să nu depăşească 0°C, Datorită faptului că în timpul
adaugării acidului sulfuric, vâscozitatea masei de reacţie creşte, se adaugă atunci când
este necesar acetonă, pentru diluare. După terminarea adăugării acidului sulfuric, se
incalzeşte amestecul de reacţie la 30°C şi se introduce apoi in vasul de precipitare 5 în
care de realizează precipitarea β-metilnaftochinonei în apă acidulată. Se lasă apoi masa
de reacţie î repaos 5-6 ore pentru a se produce o precipitare completă. Se introduce apoi
42
în instalaţia de filtrare, după care realizându-se o operaţie de spălare cu apă acidulată în
scopul îndepărtării săruilor de crom.
Produsul este apoi uscat şi purificat prin recristalizare din butanol.
5.VITAMINA K1
Se găseşte în plante verzi.

Face parte din clasa triterpenoidelor.
este un ulei galben, sensibil la lumină şi alcalii
în organismul mamiferelor, este produsă de flora intestinală
Structură :
CH3 CH3 CH3 CH3 CH3

O
VITAMINA K 1, FILOCHINONA
- lipsa vitaminei K1 provoacă tulburări in coagularea sângelui.
VITAMINE HIDROSOLUBILE
1.COMPLEXUL VITAMINIC B
Cuprinde substanţe esenţiale pentru viaţă:

- vitamina B1 şi B2
- piridoxina
- amida acidului nicotinic
- vitamina B12
- vitamina B6 (acid folic)
- inozitolul
- biotina
Toate sunt solubile în apă şi componente ale unor coenzime.
VITAMINA B1
Se mai numeşte : aneurina, tiamina

Apare în :
- tărâţa orezului, drojdie
- în concentraţii mici în plante : mazăre, grâu, orz
- in concentraţii mici în produse animale : ficat, rinichi, gălbenuş de ou
43
Structură :
_
Cl
+
CH2 N CH3
N
S CH2 CH2 OH
H3C N NH2
- a fost prima vitamină descoperită

- structura a fost determinată cu sulfit acid de sodium, care rupe molecula într-un acid
sulfonic al 2,5-dimetil-4-amino-pirimidinei şi 4-metil-5-hidroximetil-tiazol:
_
Cl
+ CH2 SO3H
CH2 N CH3 NaHSO3 N N CH3
N
+
S CH2 CH2 OH H3C N NH2 S CH2
H3C N NH2
CH2 OH
Rol in organism:
Intervine în procesele metabolice de bază făcând legătura între metabolismul
glucidelor (zaharuri) şi lipidelor (grăsimi) şi influenţează metabolismul proteinelor
este necesară pentru funcţionarea normală a sistemului nervos şi cardiovascular
Dacă din dieta animalelor de experienţă lipseşte tiamina, se constată o scădere a
capacităţii de utilizare a piruvatului, diferită de la ţesut la ţesut. La porumbei, de exemplu,
lipsa tiaminei din alimentaţie este cel mai puternic resimţită de creier, în timp ce
activitatea ţesutului muscular este doar usor afectată.
Carenţa de tiamină provoacă la om beri-beri iar la păsări polinevrită.
Utilizări şi condiţionare:
- in tratamentul hipovitaminozelor, nevralgiilor, hepatitelor, etc
- se condiţionează sub formă de fiole şi comprimate Obţinere : prin condensarea
provitaminei b cu alcool tiazolic
44
VITAMINA B2
Structură:
OH OH OH
CH2 CH CH CH CH2 OH
H3C N O
NH
H3C
O
VITAMINA B 2, RIBOFLAVINA
- are o structura complexă şi face parte din categoria pigmenţilor galbeni numiţi flavine
ce conţin gruparea liocrom
Apare în porumb, conopidă, fasole, tomate, spanac, malţ de ovăz, lapte, gălbenuş de
ou, ficat.
Rol în organism :
- este unul dintre constituenţii celulari esenţiali intervenind in procesul de dehidrogenare
şi respiraţie celulară
- lipsa vitaminei B2 poate provoca tulburări psihice
- se utilizeaza în caz de anemie, in tratamente de insoţire a antibioticelor Se condiţionează
in fiole.
VITAMINA B5
Se mai numeşte nicotinamida sau PP.

Rol în organism :
- intră in componenţa unor coenzime şi are rol important în metabolismul cellular
- se utilizează în tratamentul anginei pectorale, a bolii numite pelagră (vitamina
antipelagrină), degerăturilor şi arterosclerozei.
Mod de condiţionare ;
- fiole
- comprimate
Obţinere:
din acid nicotinic prin amonoliză oxidativă (reacţia cu amoniacul)
VITAMINA B6
Se mai numeşte piroxidina.

Intră in componenţa unor enzime cu acţiune oxido-reducătoare şi participă direct la
metabolismul proteinelor, lipidelor, acizilor graşi şi indirect la metabolismul glucidelor.
45
VITAMINA B9
Se mai numeşte acid folic.

Cel mai evident simptom biochimic al carenţei în acid folic este inhibarea biosintezei
purinelor şi a pirimidin-timinei.
VITAMINA B12
Este vitamina antianemică, având rol in metabolismul proteinelor şi lipidelor, precum si

în mecanismul de creştere şi înmulţire a celulelor.
Nici animalele nici plantele, nu pot sintetiza Vitamina B12 (cobalamina) ci numai
câteva microorganisme.
Este esenţială pentru maturarea şi dezvoltarea eritrocitelor.
Obţinere:
- din ficatul animalelor, cu randamente foarte mici !!!! : 250-300 mg vitamină / tonă de
ficat.
- Sau prin biosinteză
BIOTINA
Protejează animalele împotriva toxicităţii provocate de hrănirea cu albuş de ou crud.

Biotina serveşte drept transportor al dioxidului de carbon. Este sintetizată şi de bacteriile
intestinale, de aceea o alimentaţie fără biotină nu provoacă o carenţă în biotină.
2.VITAMINA C
Vitamina C (acid ascorbic) este necesară numai în alimentaţia câtorva vertebrate –

omul, maimuţa, cobaiul, câţiva peşti, cât şi a unor insecte şi a altor nevertebrate, căci
majoritatea animalelor şi plantelor superioare sintetizează acidul ascorbic din glucoză şi
alţi precursori.
CO
HO C
HO C
H C O
HO CH
CH2OH
VITAMINA C, ACID ASCORBIC
46
- este vitamina antiscorbutică
- este principala vitamină e care are nevoie omul, intrucât organismul uman nu o poate
sintetiza
- necesarul zilnic este de 60-100 mg
Proprietăţi:
- pulbere albă cristalină
- are punct de topire: 189-192 °C
- este solubilă în apă
- are gust acru
- se descompune la lumină în apă şi aer
- este un agent reducător puternic, ce pierde uşor atomii de hiodrogen, transformându-se
în acid dehidroascorbic, care are de asemenea acţiune vitaminică
- acidul ascorbic îşi pierde uşor activitatea vitaminică când ciclul lactonic este hidrolizat,
cu formarea acidului dicetogluconic
Rol în organism :
- intervine in metabolismul aminoacizilor, glucidelor şi pigmenţilor
Utilizări:
- pentru mărirea rezistenţei organismului la boli
- în tratamentul şi profilaxia scorbutului şi a altor boli grave, stări febrile prelungite
- favorizează depunerea calciului în oase şi vindecarea fracturilor
Mod de condiţionare :
- comprimate
- comprimate efervescente
- fiole
Obţinere:
prin reducerea D – glucozei, urmată de o serie de reacţii chimice:
CHO CH2OH CH2OH

HC OH CO
HC OH
H2 HO CH oxidare HO CH
HO CH
Ni HC OH acetobacterii HC OH
HC OH
HC OH HO CH
HC OH
CH2OH CH2OH
CH2OH
D – GLUCOZA D – SORBITA L - SORBOZA
RANDAMENT 83-96 % RANDAMENT 70-80 %
47
CH2OH COOH . HOH
H3C O C H3C O C
acetona C oxidare C
H3C O CH H3C O CH
anh. acetica
HC O CH3 CH O
H2SO4
O CH C O CH C
CH O CH3 CH2 O
DIACETON – SORBOZA HIDRATUL ACIDULUI
RANDAMENT 70-8O % DIACETON – 2 – CETO – L-
GLUCONIC
RANDAMENT 75 – 90%
COOH CO
CO
HO C
H
ClH
HO CO
HO C
H C OH
H C O
HO CH
CH
CH2OH
CH2OH
ACID ASCORBIC, VITAMINA C

RANDAMENT 60 – 75 %
MEDICAMENTE CARDOIVASCULARE
Sunt medicamente care acţionează direct asupra inimii sau a musculaturii aparatului
circulator.
Clasificare
1. Medicamente pentru medicaţia aparatului circulator
1.tonicardiace
2.antianginoase
3.antihipotensive
4.antihipertensive
5.vasodilatatore
6.tonice şi trofice ale capilarelor şi venelor
7.sclerozante ale venelor
2. Medicamente pentru medicaţia sângelui
48
1.antianemice
2.stimulente ale leucopezei (formarea de leucocite [globule albe] )
3.antihemoragice
4.anticoagulante
5.substituenţi de plasmă
MEDICAMENTE ANTIANGINOASE
Angina pectorală este o boală de inimă care se manifestă prin crize dureroase în
zona cardiacă cu iradiere în membrul superior stâng în omoplat sau gât, însoţită de o
senzaţie de sufocare iminentă.
Medicamentele antianginoase calmează durerile produse de angina pectorală.
Exemple de medicamente anginoase :
nitroglicerina
prenylamina
nifedipinul
NITROGLICERINA
Este un ester al glicerinei cu acidul azotic.

CH2 O NO2
CH O NO2
CH2 O NO2
NITROGLICERINA, TRINITROGLICERINA
TRINITRAT DE GLICERINA
Proprietăţi:
lichid uleios incolor sau slab gălbui, insolubil în apă
are punct de fierbere 160°C la preiunea de 15 mm Hg (cu explozie)
are punct de solidificare - 13,1°C
este solubilă în solvenţi organici : alcool etilic, eter, glicerină, benzen
sub formă de soluţie diluată 1 %, în amestec cu diferite pulberi sau sub formă de
comprimate nu este explozivă
Acţiune farmacologică şi mod de administrare :
are acţiune de relaxare a musculaturii netede în special a vaselor mici de sânge,
producând dilatarea acestora
nu modifică circulaţia pulmonară
în stare de vapori este toxică, concentraţia toxică : 0,5 cm³ / m³ aer
49
se administrează perlingual (sub limbă) în momentul dclanşării crizei sau înainte de
aceasta
Obţinere :
Obţinerea are la bază nitrarea glicerinei cu amestec sulfonitric (esterificare). Reacţia
are loc la 10°C.
Materii prime:
amestec sulfonitric (acid azotic şi acid sulfuric oleum cu 7 – 8 % SO3 liber în
proporţie de 1 : 1)
glicerina de puritte 99,5 %
Procesele tehnologice de obţinere ale nitroglicerinei, pot fi continue sau discontinue.

Reactoarele de nitrare se numesc nitratoare şi sunt confecţionate din oţel V2A sau Pb.
De exemplu, reactorul Biazzi,pentru procese continue:
PRENYLAMINA (AGOZOLUL)
Structură :
H5C6
CH CH2 CH2 NH CH CH2 C6H5
H5C6
CH3
Proprietăţi:
pulbere albă sau slab gălbuie cu miros characteristic şi gust mar
solubil în alcool etilic, alcool metilic, chloroform
greu solubil în apă
punct de topire 136 - 140°C
Condiţionare:
drajeuri
fiole
supozitoare cu lactate de prenylamină
Acţiune:
Are acţiune vasodilatatoare coronariană şi cerebrală suprimând spasmele musculaturii
netede. Este slab sedativ.
Obţinere:
Prin condensarea 1,1-difenil – 3 – propilaminei cu fenilacetonă. Mediul reducător este
asigurat de borohidrură de sodium (NaBH4).
50
H5C6
CH CH2 CH2 NH2 + CH3 C CH2 C6H5
H5C6
O
1,1- DIFENIL – 3 – PROPILAMINA FENILACETONA
H5C6
CH CH2 CH2 NH CH CH2 C6H5
H5C6
CH3
PRENYLAMINA
NIFEDIPINUL
Are acţiune de dilatare coronariană promptă şi prelungită.

Obţinere :
Prin condensarea 2 – nitrobenzaldehidei cu acetil-acetat de metil şi amoniac.
CHO
NO2
CH3CO CH2 COOCH3
2 – NITROBENZALDEHDA ACETIL-ACETAT DE METIL
MEDICAMENTE ANTIHIPOTENSIVE
Tensiunea arterială este presiunea cu care circulă sângele prin artere, respective
presiunea pe care o exercită sângele asupra pereţilor arteriali.
Tensiunea arterială maximă (sistolică) are valori normale de 120 – 240 mm Hg
Tensiunea arterială minimă (diastolică) are valori normale de 60 – 80 mm Hg (în
general ea este jumătate + 10 din tensiunea maximă [sitolică] ).
Dacă tensiunea este dereglată apare boal numită hipotensiune arterială când valoarea
tensiuni mari şi a celei mici sunt mai mici. Dacă valorile tensiunii sunt mai mari decât
valorile normale, apare boala numită hipertensiune arterială.
Pentru a trata hipotensiunea arterială sunt folosite substanţe vasoconstrictoare care
stimulează inima şi creşte debitul cardiac.
EFEDRINA:
Este un alkaloid.
51
Structură:
CH CH CH3
OH NH CH3
EFEDRINA, 1 – FENIL – 2 – METILAMINO – 1 – PROPANOL
Proprietăţi:
cristale aciculare incolore sau pulbere cristalină albă
are gust amar, nu are miros
uşor solubilă în apă, alcool, grăsimi
Condiţionare:
- comprimate de 0,050 g ce conţin clorhidrat de efedrină
fiole
MEDICAMENTE ANTIHIPERTENSIVE
Sunt utilizate pentru combaterea bolii numite hipertensiune arterială. Au rol de a

menţine tensiunea arterială în limitele normale producând vasodilataţie în diferite zone
ale organismului.
RESERPINA
Este u alcaloid şi se extrage din rădăcina unei plante : rauwolfia serpentina.

Alcaloizii sunt substanţe organice de origine vegetală ce conţin în moleculă azot şi au o
structură heterociclică.
Proprietăţi :
pulbere cristalină alb-gălbuie cu M=609 şi punct de topire 165 - 168°C
nu are gust şi nici miros
păstrată la lumină se înnegreşte
Condiţionare:
comprimate ce conţin 0,25 mg reserpină
sub formă de hipazin ce conţine: 0,10 mg reserpină şi 0,10 mg dihidrolazină
Acţiune hipotansivă, lentă şi prelungită atorită faptului că produce o vasodilataţie
generală.
52
MEDICAMENTE CU ACŢIUNE ASUPRA SISTEMULUI RESPIRATOR
O importanţă deosebită o au medicamentele simpaticomimetice care au acţiune

vasoconstrictore şi în acelaşi timp bronhodilatatoare. Ele produc constricţia vaselor
sanguine, stimulează inima şi descongestionează mucoasele nazale. De asemenea, unele
dintre ele au acţiune stimulatoare asupra S.N.C.
FABRICAREA RINOFUGULUI
NH CH2
CH2 C . ClH
N CH2
RINOFUG, CLORHIDRAT DE ALFA-NAFTIL – 4,5 – DIHIDROIMIDAZOL
Este un vasoconstrictor puternic producând descongestionarea rapidă şi intensă a
foselor nazale. Se administrează sub formă de soluţie 1 :1000.
Fazele procesului de fabricaţie :

Obţinerea nitrilului acidului clormetilnaftalina :
CH2Cl
H3PO4
+ HCHO + ClH + HOH
CH3COOH
NAFTALINA FORMALDEHIDA CLORMETILNAFTALINA
2. Obţinerea nitrilului acidului alfa-nftilacetic:
CH2Cl CH2 CN
C2H5OH
+ KCN + KCl
CLORMETIL CIANURA NITRILUL ACIDULUI

NAFTALINA DE POTASIU ALFA-NAFTILACETIC
3. Obţinerea rinofugului :
53
CH2 CN
+ H2N CH2 CH2 NH2 . ClH
NH CH2
CH2 C . ClH
N CH2
MEDICAMENTE DIURETICE ŞI ANTIGUTOASE
În urm proceselor metabolice din organism rezultă o serie de substanţe inutile sau
chiar dăunătoare care trebuie eliminate. Eliminarea lor se face în principal pe căi urinare.
În cazuri patologice, formarea urinei în organism decurge în mod normal şi deci apa şi
o serie de substanţe nu se elimină, ele fiind reţinute în organism şi produc apariţia unor
tulburări grave.
În asemenea cazuri este necesară utilizarea unor medicamente care favorizează
eliminarea urinei, deci măresc diureza.
Diureza reprezintă procesul de eliminare a urinei din organism.
Medicamentele antigutoase au rolul de a solubiliza acidul uric şi de a-l îndepărta din
organism. În caz de boală, acidul uric se acumulează în articulaţii şi produce dureri foarte
mari. Acidul uric solubilizat, se elimină prin urină
Acţiunea medicamentelor antigutoase constă în formrea unei combinaţii complexe cu
acidul uric, combinaţii solubile care se elimină prin diureză.
Clasificarea medicamentelor diuretice :

Derivaţi ai purinei
Diuretice mercuriale (au toxicitate mare)
Sulfamide diuretice (au acţiune diuretică bună faţă de cele mercuriale şi nu sunt toxice
SULFAMIDE DIURETICE
Au o acţiune diuretică puternică, comparabilă cu cea a sulfamidelor mercuriale, dar

sunt lipsite de toxicitate.
Ederenul este primul medicament diuretic din clasa sulfamide diuretice, introdus în
terapeutică.
NEFRIXUL
Structură :
54
H
Cl N
CH2
NH
H2NO2S SO2
NEFRIX,
Substantele aromatice care au legate de nucleul benzenic 2 grupări sulfonamidice au

proprietăţi diuretice puternice. Acţiunea lor diuretică este mărită de prezenţa unor atomi
de halogen legaţi de nucleul benzenic.
Cea mai simplă ubstanţă de acest tip este clorfenamina, cu structura:
Cl R
H2NO2S SO2NH2
Dacă R= NH2, rezultă salamida. Materia primă pentru obţinerea salamidei, respectiv
nefrixului este m-cloranilina.
Reacţia de obţinere a salamidei respectiv nefrixului :
Cl NH2 Cl NH2 Cl NH2

HSO3Cl 2 NH3
ClO2S SO2Cl H2NO2S SO2NH2

M- CLORANILINA SALAMIDA
H
HCHO Cl N
CH2
+ HOH
NH
H2NO2S SO2
NEFRIX
MEDICAMENTE CHIMIOTERAPICE
Clasificare:
Antiseptice şi dezinfectante
Medicamente antituberculoase
medicamente anticanceroase (citostatice)
Sulfamide
Antibiotice, etc
55
ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE
Sunt substanţe chimice cu acţiune toxică, şi anume :

bactericidă – de distrugere a bacteriilor
bacteriostatică – de împiedicare a formării bacteriilor – această acţiune este puţin
specifică asupra microorganismelor patogene
Medicamentele antiseptice sunt substante chimice care prin acţiunea lor în organism
distrug microorganismele care produc diferite boli.
Medicamentele dezinfectante sunt substanţe chimice destinate distrugerii
microorganismelor din exterior (în general sunt mai toxice decât antisepticele şi nu pot fi
utilizate pentru administrare internă.
Acţiunea antisepticelor şi dezinfectantelor este influenţată de diferiţi factori:
temperatură, lumină, umiditate, concentraţie, pH.
ANTISEPTICE EXTERNE (DEZINFECTANTE)
Clasificare :
halogenii şi compuşii halogenaţi : clor, hipoclorit de sodiu (NaOCl), iodul, iodoformul,
cloraminele
Compuşii oxidanţi : apa oxigenată soluţie de 30%, peroxidul de sodiu
Compuşii borului : acid boricsol 3%, tetraborat disodic soluţie 5%
Compuşii organometalici : fenosept
Alcoolii şi derivaţii lor : alcool etilic, propilenglicol
Aldehide: formaldehida soluţie 40 % sau sub formă polimerizată
Fenolii şi derivaţii lor : crezolii, rezorcina, eugenolul
Acizii fenolici : acidul salicilic
detergenţi şi coloranţi : bromocet, albastru de metilen
HALOGENII ŞI COMPUŞII HALOGENAŢI
În soluţie au acţiune halogenată şi oxidantă asupra grupurilor enzimatice sau proteine

din microorganisme. Exemplu :
Cl2 + HOH ClH + HOCl O 1/2 O2

Clorul:
utilizat la sterilizarea apei potabile. Se adaugă 0,5 – 20 mg Cl / litru apă
Cloraminele
Cloraminele sunt derivaţi ai compuşilor organici cloruraţi la azot.

Cloraminele pot fi de 2 tipuri :
56
monocloramine :
CO
R NHCl R CO NHCl R SO2 NHCl R NHCl
CO
dicloramine:
R – SO2NCl
Acţiunea cloraminelor este datorată reacţiei de hidroliză în urma căreia se formează

acid hipocloros sau hipoclorit alcalin produse cu acţiune oxidantă.
R SO2NHCl + HOH R SO2NH2 + ClH 1/2 O2

O
Exemple de cloramine:
CH3 CH3
SO2 NClNa SO2 NCl2 SO2 SO2 NCl2

NClNa
CLORAMINA B DICLORAMINA B CLORAMINA T DICLORAMINA T
Proprietăţi :
substanţe cristaline cu miros de clor
se descompun sub acţiunea CO2 şi a umidităţii din aer
se utilizează ca agenţi dezinfectanţi în soluţii de concentraţii 1 – 5 %
cu apa, cloraminele hidrolizează cu formare de acid hipocloros, cu acţiune oxidantă,
conform reacţiilor :
HOCl
+ HOH O 1/2 O2
SO2 NClNa
SO2 NHNa
+ 2 HOH + 2 HOCl O 1/2 O2
SO2 NCl2 SO2 NH2
57
Obţinerea cloraminelor:
Materii prime:
benzen pentru obţinerea cloraminei B
toluen pentru obţinerea cloraminei T
Reacţiile care au loc :
Obţinerea o-toluensulfoclorurii şi p-toluensulfoclorurii din toluen :
CH3
SO2Cl
CH3
HSO3Cl
CH3
SO2Cl
Obţinerea zaharinei:
CH3 CH3 COOH

SO2Cl SO2NH2 SO2NH2 CO
NH3 [O] NH3
NH
KMnO4 SO2
O-TOLUEN O- TOLUEN ZAHARINA
SULFOCLORURA SULFONAMIDA
Obţinerea cloraminei T :
CH3 CH3 CH3 CH3
NH3 + NaOCl NaOH

- HOCl
SO2Cl SO2NH2 SO2NCl2 SO2NClNa

P-TOLUEN P-TOLUEN DICLORAMINA T CLORAMINA T
SULFOCLORURA SULFONAMIDA
Obţinerea cloraminei B :
SO2Cl SO2NH2 SO2NCl2 SO2NClNa
HSO3Cl NH3 2 NaOCl NaOH
- HCl
58
BENZEN BENZEN DICLORAMINA CLORAMINA
SULFOCLORURA SULFONAMIDA B B
SULFAMIDE
Sulfamidele sunt compuşi organici care conţin în moleculă derivaţi ai amidei acidului
p – anilinsulfonic. Acţiunea antimicrobiană a sulfamidelor a fost descoperită în 1934.
SO3H SO3H SO2NH2 SO2NHR1
NH2 NH2 NHR2

ACID ACID P AMIDA DERIVATI AI AMIDEI
BENZENSULFONIC ANILINSULFO- ACIDULUI P-ANILIN ACIDULUI P-ANILIN
NIC SULFONIC SULFONIC (SULFAMIDE)
SULFANILAMIDA
Sulfanilamida (p-aminobenzensulfonamida) stă la baza acestei clase de medicamente,

care au fost încadrate ca medicamente antibiotice.
Între 1934-1946 au fost sintetizate mai mult de 5000 de variante de molecule ale
sulfanilamidei. Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin substituirea unui atom de
hidrogen din gruparea SO2NH2 cu o altă grupare. Printre cele mai cunoscute
medicamente din această clasă sunt :
- Zaharina
- Sulfapiridina
- Sulfatiazolul
- Sulfacetamida
Clasificarea sulfamidelor:
Agenţi antibacterieni
Agenţi hipoglicemianţi
Agenţi diuretici
Avantajele sulfamidelor faţă de alte medicamente:

Se datoresc proprietăţilor fizico-chimice ale acestora şi acţiunii farmacologice şi sunt:
prezintă un spectru antimicrobian larg
prezintă posibilitatea asocierii între ele sau cu alte medicamente
au solubilitate bună în aparatul urinar, astfel încât pot fi eliminate din organism
Acţiune :
bacteriostatică – dacă sunt administrate în cantităţi mici
bactericidă – dacă sunt administrate în cantităţi mari
59
Acţiunea sulfamidelor se explică prin faptul că acestea împiedică sinteza acidului folic –
substanţă indispensabilă înmulţirii celulelor microorganismelor patogene.
Obţinere :
Obţinerea are la bază reacţia de condensare a clorurii acidului N – acetilsulfanilic
(C.A.S.) cu o amidă de tipul R – NH2 unde R este un radical heterociclic (conţine un ciclu
şi alţi atomi în afară de atomi de C, de exemplu N, S, O).
Etapa următoare este reacţia de hidroliză a produşilor obţinuţi prin condensare în
scopul eliminării grupării acetil :
SO2Cl SO2 NH R SO2 NH R
condensare HOH
+ H2N R
- HCl
NH CO CH3 NH CO CH3 NH2

CAS SULFAMIDA
OBŢINEREA FTALILSULFATIAZOLULUI
Structură :
COOH
H
N C
CO NH SO2 NH CH
S
Proprietăţi:
pulbere albă cristalină, fără miros, cu gust amar
sensibilă la lumină
insolubilă în apă, greu solubilă în alcool etilic
solubilă în hidroxizi şi carbonaţi alcalini
Obţinere:
Materii prime: anhidridă ftalică şi sulfatiazol.
Condiţii de lucru:
pentru faza de condensare temperature este de 80 - 85°C
agitarea energică a masei de reacţie
timp de reacţie de 4 ore
Ftalilsulfatiazolul se obţine prin reacţia de condensare :
CO H
N C
O + H2N SO2 NH CH
CO S
60
ANHIDRIDA FTALICA SULFATIAZOL
COOH
H
N C
CO NH SO2 NH
CH
S
FTALILSULFATIAZOL
Alte tipuri de sulfamide
1.Zaharina
Structură:
CO
NH
SO2
Zaharina este imida (amida ciclică) a acidului o-sulfobenzoic. Sarea de sodiu este olubilă
în apă şi este de aproximativ 500 de ori mai dulce decât zahărul. Este un îndulcitor
nenutritiv utilizat în diete hipocalorice şi de bolnavii de diabet.
2.Sulfapiridina
Structură
O
N
H2N S NH
Se utilizează în tratarea pneumoniei
3.Sulfatiazolul
Structură :
O
S
H2N S NH
N
O
61
Se utilizează la tratarea infecţiilor gastrointestinale
4.Sulfacetamida
Structură ;
O O
H2N S NH C CH3
Se utilizează la tratarea infecţiilor tractului urinar.
MEDICAMENTE CITOSTATICE
(ANTICANCEROASE)
Cancerul este o boală care se caracterizează prin înmulţirea anaerobă, nelimitată a

ţesuturilor tumorale care pot cuprinde întregul organism (metastază) producând moartea
individului.
Medicamentele citostatice au ca scop ameliorarea stării bolnavului şi prelungirea
duratei de viaţă, iar în anuite cazuri,dacă boala este descoperită în faza incipientă pot
produce chiar vindecarea.
Acţiunea de distrugere a celulelor patogene se manifestă prin:
alterarea moleculelor de ADN
interferearea în sinteza acizilor nucleici
tulburarea funcţiilor proteinelor
Clasificarea medicamentelor citostatice :

Agenţi alchilanţi
Hormoni citostatici
Antimetaboliţi
BUSULFANUL
A fost obţinut în 1961 în ţara noastră şi are acţiune asupra măduvei osoase.
Structură şi denimire :
CH3 SO2 O CH2 CH2 CH2 CH2 O SO2 CH3

BUSULFAN, CITOSULFAN
1,4 – DI – (METANSULFONILOI) – BUTAN
62
Proprietăţi:
substanţă albă cristalină cu punct de topire 114 - 115°C
este parţial solubil în acetonă (2,4%), în alcool etilic (1%)
se condiţionează sub formaă de comprimate de 2 mg şi este utilizat la tratarea
leucemiei.
Obţinere :
1. obţinerea 1,4 – butandiolului
2 H2
2 HCHO + CH CH HO CH2 C C CH2O HO (CH2)4 OH
FORMALDEHIDA 1,4 – BUTINDIOL 1,4- BUTANDIOL
2. obţinerea metil-sulfoclorurii
POCl3
CH3 SO3N CH3 SO2Cl
METILSULFONAT DE SODIU METILSULFOCLORURA
3. condensarea metilsulfoclorurii cu 1,4 – butandiol
2 CH3 SO2Cl + HO (CH2)4 OH CH3 SO2 O (CH2)4 O SO2 CH3
INTERFERONA
Este o proteină solubilă în apă care are proprietatea de a împiedica înmulţirea

microorganismelor (proprietăţi antivirale), nu este toxică. Are M=2500.
MEDICAMENTE ANTITUBERCULOASE
Tuberculoza este o boală produsă de bacilul Koch, cu răspândire destul de largă. Este
o infecţie cu caracter cronic, cel mai afectat organ fiind plămânul.
Clasificare:
medicamente categoria I – puternic bactericide, cu acţiune intra şi extracelulară, de
exemplu: izoniazid (HIN), rifampicină (antibiotic)
medicamente categoria II – bactericide cu acţiune predominant extracelulară, de
exemplu: streptomicina, kanamicina, etanbutol
medicamente categoria III – bacteriostatice, de exemplu viomicina, PAS (acid p-
amino-salicilic)
63
IZONIAZID
Este cel mai eficient medicament tuberculostatic.

N CO NH NH2
IZONIAZID, HIN, HIDRAZIDA ACIDULUI IZONICOTINIC
Proprietăţi:
substanţă cristalină, insolubilă în apă, puţin solubilă în alcool
punct de topire 170-174°C
Acţiune:
la concentraţii mici are acţiune bacteriostatică
la concentraţii mari are acţiune bactericidă
uneori poate produce tulburări neurologice şi de aceea se asociază cu vitamina B6
Obţinere :
Obţinerea are la bază următoarele reacţii :
esterificarea acidului izonicotinic cu butanol
N COOH + HO CH2 CH2 CH2 CH3 N COO (CH2)3 CH3

- HOH
ACID BUTANOL
IZONICOTINIC
obţinerea hidrazidei acidului izonicotinic
N COO (CH2)3 CH3 + H2N NH2 . HOH N CO NH NH2 + C4H9OH

- HOH
HIDRAT DE HIN
HIDRAZINA
HORMONI
Hormonii sunt substanţe chimice produse în organism, de către glandele cu secreţie

internă: tiroidă, hipofiză, glandele suprarenale,pancreas, glande sexuale. Hormonii fac
parte din biocatalizatori.
Biocatalizatorii :
64
Sunt substanţe indispensabile funcţionării normale a organismului, ei au proprietatea
ca, în cantităţi foarte mici să acţioneze specific asupra unei substanţe sau a unui grup de
substanţe cu configuraţie asemănătoare în scopul desfăşurării normale a proceselor
biologice din organism.
Biocatalizatorii cuprind :
hormoni
vitamine
enzime
Randamentul catalitic al biocatalizatorilor este de la 10³, 10¹° mai mare decât al
catalizatorilor obişnuiţi.
Biocatalizatorii acţionează numai asupra reacţiilor posibile din punct de vedere
termodinamic şi pot influienţa viteza de reacţie astfel :
accelerează viteza reacţiilor biochimice => cataliză pozitivă
micşorează viteza reacţiilor biochimice => cataliză negativă
Acţiunea lor este favorizată de anumite substanţe:

promotori – favorizează pozitiv reacţiile biochimice
inhibitori – substanţe care micşorează acţiunea biocatalizatorilor
Hormonii sunt transportaţi prin sistemul circulator (sânge, limfă) la alte organe
controlând funcţiile şi dezvoltarea acestora.
Originea multor boli se găseşte în funcţionarea anormală a sistemului endocrine. Aceste
boli pot fi:
hipofuncţiune – în organism se formează cantităţi mai mici de hormone decât este
normal
hiperfuncţiune – în organism se formează cantităţi mai mari decât este normal.
Hormonii sunt necesari în cantităţi foarte mici, de exemplu :
tiroxina : 0,000001 g
adrenalina : 0,000001 g
foliculina : 0,000000001 g, etc
Mecanismul de acţiune al hormonilor se exercită atât direct cât şi prin intermediul
enzimelor.
Clasificarea hormonilor
1.După glandele care îi secretă :

- hormoni hipofizari
- hormonii pancreasului
- hormonii tiroidieni
- hormoni corticosteroizi
- hormoni sexuali
2.După structura chimică :
- hormoni steroizi
- hormoni protidici (derivaţi de aminoacizi, polipeptide, proteine)
65
HORMONI SEXUALI
Hormonii sexuali sunt substanţe steroide generate de gonade (ovare şi testicule)

direct în sistemul circulator. Lor li se datorează dezvoltarea caracteristicilorsexuale.
Hormonii feminini se numesc estrogeniiar hormonii masculini se numesc androgeni.
Formarea lor este stimulată de glanda hipofiză.
Hormoni sexuali masculini
1.Testosterona
Obţinută din extract testicular.

Testosterona poate fi transformată în hormoni estrogeni:
estradiol
estronă
equilenă
Structură :
OH
H
H H
H H
O
2.Androsterona
A fost depistată în urină ca produs de metabolizare a testosteronei.

Structură:
O
CH3
CH3 H
H
HO
H
Hormoni sexuali feminini
Sunt hormoni estrogeni sau foliculoizi. Aceşti hormoni sexuali feminini sunt:
estradioli
estrona
66
1.Hormoni estrogeni
Estriolul
Estrona
Este cel mai important hormon estrogen. Este izolată din urina femeii gravide.
Structură :
O
H H
HO
2.Hormoni destrogeni
Progesterona
Este o dicetonă mononesaturată care cristalizează în 2 forme polimorfe.
Structură:
CO CH3
H H
O
Progesteronul
Pregăteşte sarcina, asigură conservarea oului fecundat şi este responsabil la păstrarea
sarcinii.
HORMONI PROTIDICI
Adrenalina
Face prte din clasa hormonilor protidici. A fost primul hormon descoperit.
Este o substanţă impaticomimetică, transmite impulsul nervos la celulă şi reglează
tensiunea arterială. Are acţiune asupra mecanismului glucidelor, producând
hiperglicemia. Se poate obţine prin sinteză chimică.
Structură :
67
HO CH CH2 NH CH3
OH
OH
HORMONI CORTICOSTEROIZI
Glandele suprarenale sunt glande cu secreţie internă situate deasupra rinichilor.

Glandele suprarenale au 2 regiuni cu funcţie distinctă :
măduvă ce secretă adrenalina
scoarţă ce secretă un amestec de hormoni indispensabili vieţii
Extirparea glandelor suprarenale provoacă moartea iar o producţie scăzută de secreţie a
cesteia provoacă maladii, de exemplu maladia Addison- modificare în metabolismul
glucidelor, bilanţul apei şi a electroliţilor.
Toţi aceşti hormoni au gruparea cetonică – CO – CH2OH şi toţi diferă prin gradul de
oxidare la C11.
Hormonii corticosteroizi se clasifică în 2 mari categorii :
Mineralocorticosteroizi – cu acţiune asupra metaboismului electroliţilor
(eliminarea potasiului şi reţinerea sodiului şi a apei)
Glucocorticoizi – cu acţiune asupra metabolismului hidraţilor de carbon. De
exemplu : cortizonul, hidrocortizonul.
Există mai multe categorii de hormoni corticoizi, dar 7 sunt mai importante :
cortexona
corticosterona
dehidrocorticosterona
cortizoli
cortizonă
aldosterona
cortexolonă
Derivaţii sintetici de cortizonă sunt : prenisona, primisolii.
HORMONII TIROIDEI
Tiroida este situată în partea anterioară a gâtului.
Tiroxina
Este principalul hormon secretat de tiroidă. Are rol de stimulare a proceselor oxidative
din organism. Poate fi obţinut prin sinteză chimică.
Tiroxina are proprietatea de a fixa iodul existent în cantităţi foarte mici în alimente.
Structură:
68
I I
HO O CH2 CH COOH
NH2
I I
HORMONII PANCREASULUI
Insulina
Este cel mai important hormone al pancreasului. Acţionează prin scăderea

concentraţiei de glucoză din sânge. Dacă concentraţia glucozei din sânge creşte se
produce diabetul. Se poate obţine prin sinteză chimică.
Capitolul II
MEDICAMENTE DE EXTRACŢIE
Sunt cunoscute şi întrebuinţate din cele mai vechi timpuri. Ele conţin principii active
extrase din plante sau produse animale cu ajutorul dizolvanţilor. După extracţie produsele
obţinute pot fi utilizate ca atare sau prelucrate pentru obţinerea principiului activ pur.
Bazele teoretice ale procesului de extracţie
Extracţia este procesul de separare totală sau parţială a unui amestec de substanţe pe
baza solubilităţii diferite în diferiţi solvenţi. La extracţie substanţele care se extrag din
amestec trec în soluţie şi sunt separate în stare pură prin operaţii de distilare sau
cristalizare.
O importanţă deosebită pentru realizarea în condiţii bune a extracţiei o are asigurarea
unui contact cât mai bun între amestecul supus extracţiei şi dizolvant. Aparatele în care se
realizează extracţia se numesc extractoare.
Procesul de extracţie se bazează pe proprietatea pe care o au substanţele cu
concentraţii diferite, de a difuza una în alta când sunt puse în contact.
Procesul de extracţie presupune 3 etape :
- realizarea unui contact intim între amestecul supus extracţiei şi dizolvant
- separarea fazelor formate
- eliminarea şi regenerarea dizolvantului din fiecare fază
Factorii care influienţează extracţia:
1. suprafaţa de contact dintre faze – poate fi mărită prin mărunţirea substanţei solide
sau prin montarea unor dispozitive de amestecare, barbotare, pulverizare (în cazul
extracţiei lichid – lichid)
69
2. raportul dintre produsul de extras şi dizolvant – se stabileşte de la caz la caz, în
funcţie de solubilitatea substanţei ; cu cât cantitatea de dizolvant este mai mare şi
acesta se foloseşte în porţiuni mici, cu atât extracţia este mai completă
3. durata procesului de extracţie – în general prin mărirea duratei de extracţie se
măreşte şi cantitatea de substanţă extrasă ; ea are însă o anumită limită peste care
chiar dacă prelungim timpul de extracţie,procesul practic nu mai are loc
4. temperatura – în general odată cu creşterea temperaturii, creşte şi randamentul
procesului (creşte solubilitatea substanţei)
5. pH – ul – influienţează numai anumite cazuri
Extracţia solidelor
Descrierea funcţionării :
Amestecul care trebuie prelucrat se încarcă în extractorul 1, în care se introduce şi o
anumită cantitate de dizolvant pur, se menţine amestecul în contact un anumit interval de
timp, după care se trece într-o blază de distilare 2. Vaporii de dizolvant rezultaţi în
distilatorul 2 sunt trecuţi în răcitor-condensator 3 unde se răcesc şi se condensează.
Condensulobţinut se adună în colectorul 4, după care se introduce din nou în extractorul
1, pentru 0 nouă extracţie.
Operaţiile se repetă până când se extrage din substanţa solidă întreaga cantitate de
principii active.
După terminarea operaţiei, reziduul solid din extractor, se tratează cu abur, sau se
încălzeşte, pentru a se elimina întreaga cantitate de solvent.
Metoda are dezavantajul că, necesită o aparatură voluminoasă şi nu este economică.
Eficientizarea procesului se realizează prin legarea în serie a mai multor extractoare,
rezultând instalaţia de extracţie cu effect multiplu.
Clasificarea instalaţiilor de extracţie:
- instalaţii cu effect:
- simplu
- multiplu
- instalaţii cu funcţionare
- continuă
- discontinuă
- în funcţie de agitare
- fără agitatoare (rotative)
- cu agitatoare
Extracţia lichidelor
Atât substanţele din care se extrage principiul activ, cât şi dizolvantul sunt lichide.
În acest caz se alege un dizolvant care este miscibil cu amestecul lichid ce se prelucrează,
dar care este bun dizolvant pentru substanţele ce se extrag. De obicei se folosesc
dizolvanţi cu densitate mai mică decât a lichidului prelucrat.
În general operaţia se realizează discontinuu. Aparatul principal este un extractor – vas
cilindric prevăzut cu agitator mechanic în care se introduce substanţa de dizolvat şi
70
dizolvantul. Se realizează apoi o agitare energică, un anumit timp, în scopul realizării
extracţiei. Se lasă apoi aparatul în repaus şi se separă fazele, care apoi sunt prelucrate.
EXTRACTE VEGETALE
Clasificare
1.soluţii extractive apoase:
- macerate
- infuzii
- decocturi
2.soluţii extractive alcoolice, hidroalcoolice, eterice
- tincture
- extracte fluide
- extracte moi - spiss
- extracte uscate - sicc
Maceratele:
Sunt produse obţinute prin amestecarea produsului de extras cu agentul extractive,
menţinerea lor în contact pe o durată dată de timp şi separarea soluţiei extractive prin
filtrare.
Infuziile:
Sunt produse obţinute prin extracţia principiului active din materialul vegetal cu apă
fierbinte.
Decocturile:
Sunt produse obţinute prin fierberea produsului de extras cu dizolvantul necesar, în
general în apă.
Tincturile şi extractele fluide, moi sau uscate:

Sunt soluţii extractive alcoolice, hidroalcoolice sau eterice obţinute prin extracţie. Din
aceste soluţii prin evaporarea unei cantităţi de solvent şi concentrarea până la o anumită
consistenţă se obţin extractele fluide, moi sau uscate.
Materii prime
diferite părţi ale plantelor bogate în substanţe active : rădăcini, frunze, seminţe, flori
acestea s utilizează de obicei în stare uscată, uscarea realizându-se în anumite condiţii
pentru a se evita dscompunerea principiilor active
după uscare se realizează operaţia de măcinare şi apoi extracţia
71
FABRICAREA TINCTURILOR
Fazele procesului tehnologic :

1. umectarea plantelor
2. extracţia şi antrenarea plantei epuizate
3. omogenizarea şi sedimentarea lichidelor extractive
4. filtrarea şi ambalarea produsului finit
Funcţionarea instalaţiei :
Umectarea – planta măcinată se introduce în omogenizatorul planetar. Se introduce apoi
din vasul de măsură 2, alcoolul etilic şi se pune în funcţiune agitatorul, amestecul
menţinându-se sub agitare o oră.
Extracţia – se descarcă planta umectată în containere şi se transportă în percolatorul 3
(vas conic, vertical prevazut cu sistem hidraulic de basculare şi stuţ de golire. Peste plantă
se adaugă cantitatea necesară de alcool etilic şi se lasă în contact cu planta timp de 48 de
ore. Se scurge apoi lichidul extractiv şi se depozitează în vasul de colectare 4. Se repetă
operaţia până la epuizarea plantei. După terminarea extracţiei, alcoolul reţinut de plantă
se recuperează barbotând prin ştuţul de la partea inferioară, abur. Amestecul de vapori de
apă şi alcool se colectează într-un vas colectare. Planta epuizată se evacuează din
percolator prin basculare.
Omogenizarea – lichidul extractiv din vasul de colectare 4, se omogenizează prin
recirculare cu alutorul unei pompe 5 şi se introduce în turnul de sedimentare 6 unde se
lasă în repaus timp de 5-6 zile la temperatura de 5 - 10°C
Filtrarea şi ambalarea – după sedimentare, lichidul decantat se filtrează prin filtrul 7 şi
se ambalează în recipiente de sticlă, damigene.
FABRICAREA MEDICAMENTELOR DE EXTRACŢIE VEGETALĂ

FABRICAREA ANGHIROLULUI
Anghirolul este utilizat pentru tratamentul afecţiunilor hepatice.

Obţinere:
Se obţine din frunzele de anghinară (cinnara scolimus)
Fazele procesului :
1. extracţia şi prelucrarea plantei
2. concentrarea extractului apos şi a celui hiroalcoolic
3. sedimentarea şi filtrare
4. ambalarea produsului finit
Descrierea procesului tehnologic

Frunzele de anghinară mărunţite şi cântărite se introduc în vasul de reacţie prevăzut cu
manta de încălzire / răcire şi agitator, peste cantitatea de apă distilată prescrisă. Se aduce
conţinutul vasului la fierbere 30-40 minute. Se opreşte apoi încălzirea şi se introduce în
72
mantaua reactorului un lichid de răcire, răcind masa de reacţie la 40-50%. Conţinutul
reactorului este trecut apoi într-o presă de plante, planta presată, reintroducându-se în
reactor, iar lichidul extractiv se colectează într-un vas colector.
După a doua extracţie, planta se consideră epuizată şi se evacuează.
Concentrarea – lichidele extractive din vasul de colectare sunt filtrate şi apoi concentrate
prin încălzire la o temperatură ce nu trebuie să depăşească 85°C. La lichidul apos
concentrat obţinut, se adaugă alcool etilic 96% până când se ajunge la o concentraţie de
70% alcool.
Se omogenizează, se filtrează şi se concentrează soluţia hidroalcoolică, prin distilare,
recuperându-se alcoolul.
Sedimentarea şi filtrarea – extractul concentrat obţinut este trecut într-un vas de
sedimentare, care este reţinut în repaus timp de 24 ore la temperatura de 5 - 10°C. Se
filtrează apoi printr-un filtru nuce. Se aduce soluţia la pH 5,5-6 prin tratare cu soluţi de
NaHCO3 (monohidrogencarbonat de sodiu sau carbonat acid de sodiu) şi se adaugă o
cantitate prescrisă de conservant (nipagin).
Lichidul extractiv rezultat, este trecut într-un alt vas de sedimentare, lăsat în repaus 6-
8 zile, la temperatura de 5 - 10°C, apoi se filtrează şi se ambalează.
EXTRACTE ANIMALE
Sunt utilizate ca materii prime, diferite produse animale şi anume :

glande
ţesuturi
organe
Extractele animale se mai numesc preparate opoterapice.
Colectarea diferitelor produse animale în scopul obţinerii materialului de extras se
face în abatoare imediat după sacrificarea animalului, organelle fiind introduce în vase
curate, specifice. Animalele de la care se colectează glandele şi ţesuturile trebuie să fie
sănătoase şi bine dezvoltate.
Greutatea medie a principalelor glande şi organe folosite ca materii prime, în grame
Glanda sau Bovine Cabaline Ovine Porcine

Organul
Tiroida 8 – 10 10 – 12 10 5–6
Hipofiza 2 – 2,5 2 – 2,5 0,5 – 0,7 0,2 – 0,3
Ficatul 500-700 400-500 500-700 1200-1500
Pancreasul 200-300 250-300 20 – 30 60 – 80
Gl.suprarenale 10 - 12 12 - 15 1,5 - 2 2 – 2,5
După colectare, glandele se curăţă de ţesuturile străine, carne şi grăsime. Operaţiile

respective trebuie să se facă foarte repede pentru a nu se produce alterarea produsului
respectiv. Acest lucru este necesar şi pentru a se evita infectarea cu diferite icroorganisme
mai ales atunci când este cald.
73
După colectare şi curăţire, produsele animale se transportă în containere emailate sau
din aluminiu şi se depozitează în frigidere de tip industrial, la temperatura de 5°C. Dacă
prelucrarea produsului se face după un timp mai îndelungat, produsul respectiv trebuie
congelat în camere frigorifice la temperaturi de - 10 / - 20°C. În aceste condiţii, materia
primă îşi păstrează caracteristicile iniţiale.
Uscarea materiei prime se face ţinând cont de conţinutul ei în apă.
Conţinutul în apă (procente) a unor glande / organe animale
Glanda / organul Apă în

procente
Hipofiza 70 – 80
Tiroida 67 – 75
Pancreasul 72 – 78
Ficatul 70
Gl. suprarenale 70
Metode de uscare :
prin atomizare
prin utilizarea dizolvanţilor organici deshidratanţi : acetonă, alcool, eter
Metod a doua, se aplică în cazul în care principiile active nu se dizolvă în solvenţii
respectivi, iar operaţia se efectuează la temperaturi scăzute.
Din glande, organe sau ţesuturi pot fi obţinute soluţii extractive, pulberi sau principii
active pure, din care apoi se pot prepara diferite forme farmaceutice.
FABRICAREA EXTRACTELOR ANIMALE

FABRICAREA EXTRACTULUI DE FICAT PURIFICAT

1. tocarea şi eztracţia ficatului de vită
2. adsorbţia pe cărbune, eluarea şi concentrarea eluatelor
3. salifierea concentratului apos, centrifugarea şi spălarea proteinelor
4. extracţia proteinelor
5. extracţia apoasă acidulată
6. ceanurarea extractului apos
7. purificarea extractului cianurat şi cromatografierea pe oxid de aluminiu
8. concentrarea, purificarea şi ambalarea extractului
Extracţia ficatului se face într-un vas emailat de formă cilindrică, prevăzut cu agitator tip
ancoră şi manta de încălzire-răcire. Operaţia are loc la cald, în mediu apos şi sub răcire.
74
FABRICAREA INSULINEI
Insulina este o pulbere microcristalină albă, care este utilizată la fabricarea soluţiilor
injectabile, folosită la tratamentul diabetului.
Materia primă: pancreasul congelat de vită şi de porc. Pancreasul se taie în bucăţi, şi
apoi este tocat la maşina de tocat, după care se expune procesului de extracţie.
1. tocarea şi extracţia pancreasului
2. deproteinizarea extractului alcoolic
3. acidularea şi concentrarea extractului alcoolic
4. acidularea şiprecipitarea extractului concentrat
5. purificarea insulinei brute şi cristalizarea
6. recristalizarea
7. cernere şi ambalare
FABRICAREA GAMA – GLOBULINEI
γ – globulina are proprietatea de a conferi imunitate pentru o durată de 2-3 săptămâni,

ea fiind utilizată în cazul epidemiilorde rujeolă, hepatită, oreon, etc.
Materia primă : surse de sânge uman.
1. separarea serum-globulinelor
2. precipitarea α şi β globulinelor
3. precipitarea γ (gama) globulinelor
4. solubilizarea precipitatului de gama globulină
5. prepararea soluţiei injectabile de gama-globulină
FABRICAREA CATGUTULUI
Catgutul chirurgical se prezintă sub formă de fire de culoare gălbuie, netede, de

grosimi diferite. El trebuie să fie steril, rezistent.
Catgutul este utilizat ca material de cusut în intervenţii chirurgicale, el resorbându-se
în organism.
Materie primă : intestine de oi conservate prin sărare.
1. prelucrarea intestinelor şi obţinerea lanierelor
2. sterilizarea firului brut
3. prelucrarea firului brut
4. înfiolarea firului
75
Capitolul III
MEDICAMENTE DE BIOSINTEZĂ
BAZELE TEORETICE ALE FERMENTAŢIEI INDUSTRIALE
Biosinteza stă la baza obţinerii unor substanţe medicamentoase importante

(antibiotice, unele vitamine, hormoni, etc), ea fiind rezultatul proceselor vitale ale unor
microorganisme.
Un produs de biosinteză se obţine în principiu prin creşterea, dezvoltarea şi înmulţirea
unui anumit microorganism într-o aparatură adecvată pe unmediu de cultură ce conţine
substanţe nutritive necesare dezvoltării microorganismului respectiv. Procesul este
condus în aşa fel încât microorganismul respectiv să producă cantităţi maxime de
substanţă de biosinteză. Aceasta este apoi concentrată, separată şi purificată.
Fermentaţia reprezintă totalitatea proceselor care au loc în mediu de cultură în timpul
dezvoltării şi înmulţirii microorganismului, a biosintezei produsului respectiv.
În sens mai restrâns, fermentaţia mai poate fi definită ca fiind totalitatea proceselor
biochimice prin care microorganismul îşi procură energia de care are nevoie,
descompunând substanţele complexe în substanţe mai simple cu ajutorul enzimelor pe
care le secretă.
Clasificarea fermentaţiilor
1.După natura microorganismului care le produc :

- fermentaţii produse de bacterii
- fermentaţii produse de drojdii
- fermentaţii produse de actinomicete
2.După produsul principal cae rezultă :
- fermentaţie alcoolică
- fermentaţie lactică
- fermentaţie gluconică
3.După condiţiile în care au loc :
- fermentaţii aerobe (oxidative)
- fermentaţii anaerobe
- fermentaţii de suprafaţă
- fermentaţii de profunzime
Microorganisme producătoare de fermentaţii
Principalele tipuri de microorganisme sunt :

bacteriile
drojdiile
mucegaiurile
76
Microorganismele de natură vegetală sunt răspândite în natură, dezvoltându-se mai ales
în soluri şi ape (râuri, mlaştini).
Un gram de sol poate conţine o populaţie mixtă de milioane de microorganisme.
1.Bacteriile :
Sunt microorganisme vegetale unicelulare care au următoarele caracteristici
morfologice :
nu au nucleu bine definit
celulele pot avea forme diferite : sferice (coci), cilindrice (bacili), spiralate
(spirochete)
unele bacterii trăiesc grupate în formaţiuni caracteristice : streptococi, stafilococi,
diplococi
Exemple de bacterii :
. Bacteria E. coli 0157 :H7 : această bacterie produce intoxicaţii alimentare periculoase.
Specia bacteriană a fost considerată pentru prima dtă o problemă în 1982. Intoxicaţia
prodice diaree, hemoragie, tulburări renale iar în final moartea. Pentru a evita aceste
pericole, trebuie ca la prepararea cărnii temperature din interiorul acesteia să ajungă la
68°C, pentru a face să dispară culoarea roz a cărnii.
2.Drojdiile :
- au celule mai mari decât bacteriile
- au forme diferite (sferice, ovoide, elicoidale)
- nu au nucleu bine conturat în citoplasmă
- se pot asocia în lanţuri sau grămezi
3.Mucegaiurile :
Se mai numesc ciuperci sau fungii, au organul vegetativ format dintr-un tal monocelular
sau pluricelular ramificat. Talul cuprinde 2 părţi :
1. o parte vegetativă (miceliul) – alcătuită din filamente miceniene (hife) care se
ramifică şi se dezvoltă circular în jurul sporului, din care a luat maştere şi se prezintă
ca o masă pufoasă caracteristică, prin aspect şi coloraţie, fiecărei specii de ciuperci.
2. o parte reproducătoare
4.Actinomicetele :
Fac parte din categoria bacteriilor, dar au şi însuşiri caracteristice ciupercilor.. Se prezintă
sub foemă de filamente subţiri, au ramificaţii laterale, asemănătoare unor tufe, alcătuind
colonii caracteristice, diferit colorate.
PROCESUL INDUSTRIAL DE FERMENTAŢIE
În natură, microorganismele nu se găsesc sub forma unor culturi pure formate dintr-o
singură specie, ele fiind amestecuri complexe. Depistarea unor specii de microorganisme
77
capabile să producă prin biosinteză antibiotice, vitamine, etc, presupune o activitate
intensă de selecţionare.
În procesul de biosinteză, se utilizează culturi pure de mare productivitatenumite
tulpini sau suşe.
O cultură pură este aceea care provine de la o singură celulă sau de la spori izolaţi.
Pentru obţinerea culturilor pure se utilizează :
a.procese mecanice :
- izolarea din diferite medii lichide
- izolarea prin răspândirea germenilor în medii solide
b.procese biologice:
- au la bază crearea de condiţii optime pentru dezvoltarea microorganismului respective,
concomitant cu crearea unor condiţii defavorabile dezvoltării altor microorganisme
Medii de cultură
Mediile de cultură sau medii nutritive reprezintă substratul pe care se devoltă un

microorganism şi din care acesta îşi ia substanţele necesare creşterii şi reproducerii lui.
Clasificare :
1.După provenienţă :
- medii de cultură naturale
- medii de cultură artificiale (sintetice)
- medii de cultură mixte
2.După starea de agregare :
- medii de cultură solide
- medii de cultură lichide
Medii de cultură naturale :

Acfestea au caracteristic faptul că reprezintă complexe de substanţe organice de
diferite categorii : zaharuri, proteine, aminoacizi, enzime.
Medii de cultură naturale pot fi :
extract de porumb
pulpă de cartof
făină de soia
făină de mazăre
gelatină
Medii de cultură artificiale (sintetice) :
Sunt formate din substanţe cu structură chimică bine definită, în special săruri
minerale : azotaţi, carbonaţi, fosfaţi, cloruri.
Medii de cultură mixte :
Conţin atât substanţe naturale, cât şi substanţe sintetice.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un mediu de cultură :

să fie complet, adică să conţină toate elementele în cantitatea ncesară, în raportul şi
sub forma accsebilă microorganismului respectiv.
78
să aibă concentraţia şi pH-ul optim
sănu conţină substanţe toxice pentru microorganism
să fie steril, etc
Compoziţia mediilor de cultură din industria medicamentelor

Se utilizează frecvent medii mixte, care conţin:
1.surse de azot: extract de porumb, făină de soia, făină de mazăre, făină de grâu
2.azot mineral : azotat de sodiu, azotat de amoniu, sulfat de amoniu
3.zaharuri : glucoză, lactoză, amidon
4.săruri minerale : sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi
De asemenea, în proces se introduc anumite substanţe numite precursori, care
dirijează fermentaţia spre anumite tipuri de produse.
Factorii care influenţează fermentaţia
Aeraţia – majoritatea medicamentelor de biosinteză se obţin cu ajutorul

microorganismelor aerobe, de aceea un rol deosebit de important în proces îl constituie
asigurarea cantităţii de oxigen necesar care se asigură prin alimentarea instalaţiei de
fermenta în proces îl constituie asigurarea cantităţii de oxigen necesar care se asigură prin
alimentarea instalaţiei de fermentaţie cu aer steril.
Temperatura – fiecare microorganism are o temperatură optimă de dezvoltare, care
trebuie menţinută cu stricteţe. Orice abatere de la această temperatură duce la scăderea
productivităţii microorganismului respectiv. Valoarea temperaturii se menţine cu ajutorul
aparatelor de înregistrat.
pH-ul mediului – influenţează procesele biochimice, variaţia valorii lui dând indicaţii
asupra proceselor de fermentaţie.
Agitarea – este necesară atât pentru asigurarea unei distribuţii uniforme a substantelor
nutritive, temperaturii aerului, pH-ului cât şi pentru evacuarea unor produse gazoase de
dezasimilaţie şi respiraţie, ca de exemplu : CO2, amoniac, etc.
Realizarea condiţiilor de sterilitate
Impune următoarele măsuri :

sterilizarea aparaturii în zona de fermentaţie
sterilizarea mediului nutritive
realizarea însămânţării în condiţii de sterilitate
etanşarea aparaturii în scopul izolării zonei de fermentaţie
Faze de fermentaţie şi aparatură
Procesele de fermentaţie pot fi realizate prin :

procedeul culturii de suprafaţă – microorganismul creşte intr-un singur strat de 1 – 2
cm la suprafaţa mediului nutritiv
79
procedeul culturii în profunzime – creşterea microorganismului are loc în întreaga
masă a mediului de cultură
Procesul industrial d fermentaţie presupune în general 3 trepte care se realizează în
următoarele tipuri de fermentatoare :
Inoculatorul : vas de oţel inoxidabil, de formă cilindrică prevăzut cu manta de
încălzire-răcire, agitator, conducte de alimentare, ştuţ de eluat probe, vizor, sistem de
etanşare perfectă şi care are capacitatea de 50 – 500 litri.
Intermediarul : vas de fermentaţie asemănător din punct de vedere constructiv cu
inoculatorul, dar cu o capacitate de 10 ori mai mare. În el pe un mediu nutritiv proaspăt
se continuă creşterea biomasei provenite din inoculator până la un anumit stadiu.
Aparatul de regim : în care se realizează desăvârşirea procesului fermentativ şi care
are o construcţie asemănătoare cu inoculatorul şi intermediarul.
Aparate anexe :
- filtre
- vase antispumant
În fiecare treaptă de fermentaţie se realizează următoarele operaţii :
1. pregătirea şi sterilizarea aparaturii
2. pregătirea şi sterilizarea mediului nutritiv
3. însămânţarea
4. conducerea procesului de fermentaţie
METODE DE SEPARARE ŞI PURIFICARE A PRODUSULUI DE

BIOSINTEZĂ
În urma procesului fermentativ, se obţine un lichid de cultură cu următoarea

compoziţie :
resturi ale mediului nutritiv
microorganismul producător în diferite faze
produse de dezasimilaţie
substanţa medicamentoasă biosintetizată
Substanţa medicamentoasă biosintetizată poate fi :
înglobată în corpul microorganismului
eliberată total sau parţial şi dizolvată în mediul de cultură
Deoarece în general substanţele de biosinteză sunt insolubile în mediul lichid şi la
temperaturi ridicate, este necesră separarea cât mai rapidă şi realizarea operaţiei la
temperaturi sub 10°C.
Dacă substanţa activă nu este înglobată în corpul microorganismului, se realizează o
primă operaţie de separare prin filtrare, substanţa activă trecând în substanţa nativă. Din
soluţia nativă, substanţa activă este separată prin diferite metode, ca de exemplu :
extracţia cu solvenţi în sistem lichid-lichid
precipitarea cu reactivi specifici urmată de extracţia cu solvenţi în sistemul solid-
lichid
purificarea cu ajutorul schimbătorilor de ioni
80
adsorbţia pe cărbune active
cromatografierea, etc.
Cromatografierea
Este o metodă de separare şi analiză a unor amestecuri de substanţe aflate în stare

lichidă, de vapori sau gaz şi care se bazează pe fenomenul de adsorbţie-desorbţie.
Amestecul de componente este trecut printr-o coloană în care se află o substanţă solidă
sau lichidă îmbibată pe un support solid şi care datorită proprietăţilor sale adsoarbe
selective componentele amestecului respective.
Trecând prin coloană o altă substanţă lichidă sau gazoasă – eluent sau developant,
componentele sunt antrenate cu viteze diferite spre baza coloanei fiind colectate în parte
la ieşirea din coloană.
Caracteristicile produsului finit de biosinteză
Aspect: pulbere amorfă, cristale de o anumită formă, culoare, miros, gust

Umiditate
Puritate: se exprimă în procente substanţă sau prin activitatea microbiologică
Stabilitatea produsului solid la temperatură, lumină, etc
Lipsa toxicităţii
Sterilitatea pentru produsele injectabile
Condiţionarea produsului finit :

În general produsul de biosinteză se obţine sub formă de pulbere microcristalină şi este
condiţionat în diferite forme :
fiole cu produs solid
tablete
drajeuri, etc
TEHNOLOGIA DE FABRICARE A ANTIBIOTICELOR
Generalităţi
Antibioticele sunt substanţe chimice organice produse de anumite microorganisme

(bacterii, drojdii, mucegaiuri, actinomicete) prin biosinteză sau obţinute prin sinteză
chimică.
Proprietatea fundamentală a antibioticelor este aceea că în soluţie, la concentraţii
foarte mici inhibă selectiv dezvoltarea celulelor microbilor sau a celulelor canceroase.
Organismele inferioare se apără de alte microorganisme prin :
folosirea intensivă a substanţelor nutritive
modificarea pH-ului şi a tensiunii superficiale a mediului respectiv
81
elaborarea unor substanţe chimice antagoniste, toxice pentru microorganismul
parazitar, fenomen numit antibioză (1889 Vuillemin) în opoziţie cu simbioza –
convieţuire în condiţii bune
Substanţele elaborate prin metabolismul microorganismelor antagoniste se numesc
antibiotice (1940 – Woschman).
Savantul român Victor Babeş a emis anumite ipoteze referitoare la antibioză încă din
anul 1885. Primul antibiotic utilizat în terapeutică a fost penicilina, descoperită de
Flamyng în 1928. În prezent se cunosc peste 3000 de substanţe cu rol antibiotic dintre
care peste 100 se folosesc în terapeutică.
Se utilizează în special antibioticele provenite din mucegaiurile penicillium şi
streptomyces.
Nomenclatură
Fiecare antibiotic are o denumire comună internaţională şi o denumire comercială care

se notează în paranteză.
Denumirea antibioticelor se face în funcţie de:
1.numele microorganismului producător – de la microorganismul penicillium rezultă
peniciline, de microorganismul streptomyces rezultă streptomicina
2.particularităţile de structură – de exemplu, tetraciclinele au în structura lor 4 cicluri ;
cloramfenicolul conţine ciclul fenil şi clor
Clasificare
1.după structura chimică :

- cu structură alifatică : alicina
- cu structură aromatică : cloramfenicolul
- cu structură heterociclică : penicilina conţine în moleculă şi alţi atomi în moleculă în
afară de C şi H
2.după tipul spectrului antibacterian :
- tip penicinic
- tip streptomicinic
3.după acţiunea farmacologică predominantă:
- antibacteriene
- antivirotice
- antituberculoase
- anticanceroase
4.după originea microorganismului producător:
- produse de bacterii: gramicidina
- produse de actinomicete ; streptomicina, tetraciclina
- produse de fungii : penicilinele
82
Tehnologia procesului de biosinteză
Procesul aparţine ingineriei biochimice şi cuprinde procese chimice, biochimice precum

şi diferite operaţii fizice.
Fazele procesului de biosinteză :
1. izolarea tulpinilor de microorganisme utile şi selecţionarea tulpinilor de însămânţat
cu activitate biologică şi reproductivă maximă 9suşe)
2. pregătirea materiilor prime intermediare şi a aparaturii
3. cultivarea microorganismului pe mediul de cultură în cele 3 etape: inoculare,
fermentaţie intermediară şi fermentaţie de regim
4. izolarea şi purificarea produsului de biosinteză prin operaţii de filtrare, extracţie,
precipitare, centrifugare, uscare
5. fabricarea antibioticului de semisinteză
6. condiţionarea şi ambalarea produsului : tablete, drajeuri, fiole, unguente, soluţii
7. controlul chimic, fizico-chimic şi microbiologic al procesului tehnologic, materiilor
prime, produse intermediare, produse finite
Tulpinile microorganismelor utile se izolează de pe fructe, cereale, din aer sau sol şi sunt
supuse apoi selecţiei. Ele se cultivă pe medii de cultură solide sau lichide, în vederea
obţinerii culturilor stoc sau a suşelor active de inoculat.
Tulpinile de culturi selecţionate pot fi păstrate intervale de timp astfel :
2 săptămâni pentru vitamina B2
3-6 luni pentru actinomicete
6-12 luni pentru fungii
Păstrarea se face la temperatura camerei (vitamina B2) sau la temperatura de 4°C pentru
majoritatea celorlalte produse de biosinteză.
Pentru anumite culturi valoroase conservarea se face prin liofilizare – procedeu
complex de evaporare a solventului în vid.
Sterilizarea
Prevenirea infectării cu spori de microorganisme dăunătoare, care pot proveni din aer,
apă, sol, medii de cultură, aparatură, etc, se realizează prin :
a.Pasteurizare – operaţia de încălzire repetată la 70-100°C, se distrug majoritatea
microorganismelor.
Sterilizarea – se poate face :
cu aer cald la 200-220°C, timp de oră
cu abur sub presiune la 120-140°C
prin utilizarea radiaţiilor UV, IR, X
cu ajutorul substanţelor chimice: de exemplu formaldehidă, oxid de etenă
ANTIBIOTICE MAI IMPORTANTE
Antibiotic Organism activitate Mod de acţiune

producător
83
Penicillin Penicillim – Gram-positive Wall synthesis
chrysogenum bacteria
Cephalosporin Cephalosporium- Broad spectrum Wall synthesis
acremonium
Griseofulvin Penicillium- Dermatophytic Microtubules
griseofulvin fungi
Bacitracin Bacillus subtilis Gram-positive Wall synthesis
bacteria
Polymyxin b Bacillus polymyxa Grsm-negative Cell membrane
bacteria
Amphotericin b Streptomyces Fungi Cell membrane
nodosus
Erythromycin Streptomyces Gram-positive- Protein synthesis
erythreus bacteria
Neomycin Streptomyces fradiae Broad spectrum Protein synthesis
Streptomycin Streptomyces griseus Gram-negative Protein sinthesis
bacteria
Tetracycline Streptomyces Broad spectrum Protein sinthesis
rimosus
Vancomycin Streptomyces Gram-positive Protein sinthesis
orientalis bacteria
Gentamicin Micromonospora Broad spectrum Protein sinthesis
purpurea
Ryfampycin Streptomyces tuberculosis Protein sinthesis
mediterranei
PENICILINE
În anul 1928, Flammyng descoperă acţiunea antibacteriană a culturilor de pencillium,

iar în 1939 Florey obţine din astfel de culturi substanţa cu proprietăţi antibiotice denumită
penicilină.
Structura penicilinelor :
S CH3
R CO NH CH C
CH3
O C N CH COOH
Penicilinele sunt antibiotice naturale sau de semisinteză, având comun nucleul de

bază, acidul 6 – aminopenicilanic.
Acidul 6-aminopenicilanic este un acid monobazic, format din :
1.inel tiazolic – are 2 grupări metilenice şi o grupare carboxil (dimetiltiazolidincarbonic)
2.inel beta-lactamic – la această grupare există ogrupare acilamină, de care se leagă un
radical R, diferit pentru fiecare penicilină.
84
- în structura penicilinelor, gruparea carboxil grefată pe inelul tiazolic poate forma :
a. săruri cu metale alcaline (Na, K) sau alcalinopământoase (Ca), cu baze organice
(procaina)
b.esteri de exemplu, benzilpenicilina, care este N, N` - dibenziletilendiamindipenicilin
G, o moleculă de bază legând două molecule de penicilină G.
În funcţie de natura radicalului R, putem avea diferiţi compuşi:
Penicilina G (benzilpenicilina) – dacă R= benzil
CH2
Penicilina V (fenoximetilpenicilina) – dacă R= fenoximetil
O CH2
Penicilina X (p – hidroxibenzilpenicilina) – dacă R= p – hidroxibenzil
HO CH2
Penicilina F (pentenilpenicilina) - dacă R= pentenil

CH3 CH2 CH CH CH2
Penicilina K (heptilpenicilina) – dacă R= heptil

CH3 (CH2)5 CH2
Sub formă de acizi, penicilinele sunt puţin stabile, de aceea se obţin sub formă de săruri
cu diferite metale (Na, K, Ca) sau cu baze organice.
Penicilinele îşi pierd cu uşurinţă activitatea antimicrobiană (se inactivează) sub
acţiunea apei, luminii, temperaturii, agenţilor oxidanţi, enzimelor.
Cea mai utilizată penicilină, datorită proprietăţilor sale fizico-chimice şi terapeutice,
este Penicilina G sare de potasiu.
Clasificarea penicilinelor cuprinse în Nomenclatorul Ministerului Sănătăţii din

România :
Peniciline naturale
1.Injectabile :
- cristalizate : benzilpenicilina sodică sau potasică
- de depozit : procainbenzilpenicilina, benzatinbenzilpenicilina
2.Orale : fenoximetilpenicilina
Peniciline de semisinteză
1.Rezistente la penicilinază : oxacilina
2.Cu ,,spectru larg`` : ampicilina, amoxacilina, carbenicilina
85
Clase de peniciline
1.Peniciline naturale (Natural penicillins)

- penicillin G
- penicillin V
2.Aminopeniciline (Aminopenicillins)
- ampicillin
- amoxicillin
- metacillin
3.Peniciline rezistente la penicilinază (peniciline antistafilococice)
- methicillin (prototype0
- cloxacillin
- dicloxacillin
- nafcillin
- oxacillin
4.Peniciline cu spectru extins (Extenden spectrum penicillins, Antipseudomonal
penicillins)
- azlocillin
- carbenicillin
- mezlocillin
- piperacillin
- ticarcillin
5.Inhibitori beta-lactamici (beta-lactamase inhibitors)
- clavulanic acid
OBŢINEREA PENICILINEI G
Denumiri internaţionale (D.C.I.)

Penicilina G, benzylpenicillium, crystopen, nalpen G, specilline, eskacillin, Ka-pen.
Proprietăţi fizico-chimice:
Pulbere albă , inodoră. Pierde relativ repede activitatea antibacteriană sub influenţa
umidităţii, acizilor, bazelor, metalelor, alcoolilor, substanţelor oxidante, vitaminelor B şi
C, penicilinazei (enzimă produsă de unele microorganisme).
Nestabilitatea moleculei se datoreşte uşurinţei cu care este deschis inelul lactamic.
Penicilina este nestabilă în soluţie apoasă, de aceea substanţa se păstrează sub formă de
pulbere, iar soluţiile se păstrează la frigider şi se consumă în cel mult 24-48 ore de la
preparare.
Mediul de cultură este preparat, conform reţetei în recipiente direct în fermentatoare
( de exemplu, inoculator).
Pentru fermentatoarele intermediare şi de regim, mediul de cultură se prepară într-un
recipient separat şi se trimite în coloana de sterilizare unde se încălzeşte la 120-124°C
timp de 20-30 min, apoi se răceşte în schimbătorul de căldură, răcitorul 6 până la 40-
86
50°C se introduce în fermentatorul respectiv (intermediar sau de regim), sterilizat în
prealabil şi se răceşte la 24-28°C.
Sterilizarea aparaturii (inoculator, fermentetoare, conducte, filtre aer) se face cu abur
de 5 atmosfere la 125-130°C, timp de o oră.
Aerul se sterilizează prin filtrare pe filtre saci, completată cu încălzirea la 150-160°C
într-un schimbător de căldură. Sterilizarea lichidului antispumant se face prin încălzire,
timp de 3-4 ore.
Însămânţarea culturii microorganismului util se face sub protecţia flăcării, dintr-un
flacon (Erlenmeyer) în inoculator, după sterilizarea aparaturii, aerului şi mediului de
cultură.
Fermentaţia (biosinteza propriu-zisă) se realizează în 3 etape (inoculare, fermentaţie
intermediară, fermentaţie de regim) în vederea dezvoltării microorganismului sub agitare
şi aerare.
Reactorul de biosinteză 1 este un recipient din oţel V2A prevăzut cu manta de răcire 2
şi serpentine interioare de răcire 3, agitator cu turbină şi taler 5 şi racorduri de admisie
(aer, mediu fermentat-inoculat şi agent de răcire) pentru probe, AMC-uri. Reactoarele au
capacităţi crescânde : 1 :10 :100.
Controlul fermentaţiei la 8 ore apoi la 4 ore, se referă la dezvoltarea microorganismului,
pH-ul, conţinutul de zahăr, etc, aducându-se unele corecturi procesului.
Separarea biomasei (miceliu) de soluţie (ce conţine penicilină) se face prin filtrare pe
un filtru tambur, sub vacuum. Soluţia filtrată se extrage în 3 stadii în extractoare cu acetat
de butil şi acid sulfuric (pH 2), fosfat disodic (Na2HPO4) tamponat cu carbonat de sodiu
şi acetat de butil şi acid sulfuric ce extrage penicilina.
Separarea apei se face prin introducerea acetatului concentrat în vase de îngheţare la –
11 / - 12°C împreună cu cărbune activ ; prin filtrare pe un filtru de presiune ce reţine apa
sub formă de gheaţă, cărbunele şisubstanţele colorante.
OBŢINEREA PENICILINEI G SARE DE POTASIU
Proprietăţi :
pulbere microcristalină albă cu miros caracteristic şi gust amar
se dizolvă în apă, ser fiziologic şi soluţie de glucoză
este stabilă la temperatura camerei
Acţiune :
Are acţiune bacteriostatică şi bactericidă asupra multor germeni patogeni (coci, bacili,
spirochete, virusuri).
Activitatea antimicrobiană a penicilinei se exprimă în unităţi internaţionale (UI).
O unitate internaţională reprezintă activitatea a 0,6 mg penicilină G sodică pură,
cristalizată, faţă de o tulpină standard de stafilococ auriu.
Penicilina G acţionează ca bacteriostatic la concentraţii mici şi ca bactericid la
concentraţii de 2 – 4 ori mai mari.
Obţinere
87
Penicilina G se obţine industrial prin biosinteză, ca rezultat al activităţii metabolice a
unei ciuperci din specia Pennicillium.
Se obţine prin tratarea extractului d penicilină în acetat de butil într-un reactor de
biosinteză cu soluţie alcoolică de acetat de potasiu. Cristalele de penicilină G se spală de
5 ori cu butanol, apoi cu clorură de metilen şi se usucă în vid de 4-6 mm Hg.
Produsul este cernut prin site de oţel inoxidabil (200-400 ochiuri / cm²).
Ambalarea se face în saci de hârtie, obţinându-se astfel penicilina G potasică, vrac.
Aceasta se condiţionează în flacoane de 200.000-5000000 Uisub formă de pulbere pentru
prepararea soluţiilor injectabile.
Ambalarea se face semisteril cu ajutorul dozatoarelor automate care introduc
penicilina în flacoane, în dozele prevăzute. Se captează automat, se sterilizează termic
flacoanele, se controlează, se etichetează şi se ambalează.
1. Fermentaţia
2. filtrarea
3. Purificarea şi concentrarea penicilinei
4. Cristalizarea
5. Condiţionarea produsului finit
6. Recuperarea dizolvanţilor
Materialul de însămânţat constă în spori de Penicillium notatum sau Penicillium
chrysogenum.
Mediul nutritiv conţine :
surse de azot : extract de porumb, făină de soia, săruri de amoniu
zaharuri : glucoză, lactoză
săruri minerale : sulfaţi de sodiu, zinc, magneziu, calciu, carbonat de Ca, fosfat de
potasiu
precursori : fenilacetamidă
soluţie de NaOH pentru reglarea Ph-ului
antispumant : ulei
Parametrii procesului :
temperatura : 24-26°C
aeraţia : 0,5 – 1 litru aer steril / litru mediu şi minut
agitarea: trebuie să fie continuă
durata procesului: 2 zile în inoculator, 20 ore în fermentatorul intermediary şi 6-7
zile în fermentatorul de regim
pH-ul: 6,6 – 6,8 iniţial şi 7,2 – 7,5 la finalul biosintezei
Moldaminul
Se obţine din penicilina G prin precipitare cu dibenziletilenamină.

Structura dibenziletilenaminei :
CH2 NH CH2 CH2 NH CH2
88
Se administrează injectabil fiind condiţionat în flacoane de 600.000 UI şi 1200.000 UI.
Are proprietatea de a se absorbi lent la locul infecţiei intramusculare, obţinându-se
concentraţii relativ mici, dar cu acţiune prelungită (4 zile).
Se foloseşte după vindecarea bolnavului prin tratamente cu antibiotice.
Procainpenicilina
Conţine soluţie de penicilină G, sare de potasiu şi clorhidrat de procaină având la o

singură doză o concentraţie terapeutică pentru 7 – 14 zile.
PENICILINA V
Proprietăţi :
pulbere albă cristalizată, fără miros, cu gust amar
este insolubilă în apă, solubilă în alcool şi soluţii alkaline
este singura penicilină care poate fi folosită în mediu acid şi se administrează sb
formă de comprimate de 200.000 UI
Obţinere :
Se obţine prin fermentaţie din tulpina de penicillium chrysogenum Q 176 ,
adăugându-se în faza de fermentaţie ca precursor, acid fenoxiacetic. Separarea penicilinei
V din masa de reacţie se face prin extracţie cu acetat de butil în două etape datorită
solubilităţii mari a penicilinei V.
AMPICILINA
Face parte din categoria penicilinelor de semisinteză.

Are acţiune bactericidă activă, pe cale orală, faţă de diferiţi streptococi. Se administrează
sub formă de capsule de 250 mg, sau sub formă injectabilă în flacoane de 250 şi 500 mg
ampicilină sodică, pulbere pentru prepararea soluţiilor injectabile.
Se utilizează în tratamentul meningitei, otitei, faringitei, infecţiilor urinare şi
ginecologice, etc
Obţinere :
Se obţine din acidul fenilacetic pe baza următoarelor reacţii :
Br2 NH3
CH2 COOH CH COOH CH COOH
- HBr - NHBr
Br NH2
ACID FENIL ACETIC ACID 2-BROM FENIL ACETIC ACID ALFA-AMINO
FENIL ACETIC
89
Cl-COO-C2H5
Cl-COO-CH2-C6H5 S CH3
CH CO NH CH CH C
P-NH2 CH3
O C N CH COOH
AMPICILINA
STREPTOMICINA
Structura streptomicinei:
N-metil-1-glucozamin- streptozidostreptidină
Este un antibiotic produs de un microorganism din clasa actinomicetelor şi anume

Streptomyces griseus.
Din punct de vedere chimic face parte din clasa trizaharidelor.
este o bază organică şi formează săruri (sulfaţi, fosfaţi, clorhidraţi) cu diferiţi acizi
minerali
sulfatul de streptomicină se prezintă sub formă de pulbere albă hifroscopică (absoarbe
umiditatea), fără miros sau cu miros slab caracteristic cu gust slab amar
este uşor solubilă în alcool, cloroform, eter
are acţiune bactericidă faţă de bacilul Koch (bacilul tuberculozei) şi faţă de alte
bacterii gram-pozitive şi gram-negative : streptococus viridans, enterococi, E.
coli
se utilizează în tratamentul tuberculozei, septicemiei (infecţie generalizată), infecţiilor
urinare severe
Obţinere:
Prin biosinteză din actinomicete de tip Streptomyces griseus sau actonyces
globisporus streptomycini, cu tulpina iradiată cu radiaţii gama.
Fazele procesului de biosinteză:
1. obţinerea tulpinii de microorganism de inoculat – sub formă de suspensie sau pastă
2. sterilizarea
3. fermentaţia (inoculare, fermentaţie intermediară, fermentaţie de regim)
4. separarea şi purificarea streptomicinei
5. uscarea şi condiţionarea produsului finit
Mediul de cultură :
În inoculator şi fermentatorul intermediar mdiul de cultură conţine :
sursă de azot ; făină de soia
sursă de carbon : glucoză sau dextroză
săruri minerale : sulfat de amoniu, fosfat acid de potasiu, clorură de sodiu,
carbonat de ca pentru reglarea pH-ului
antispumant : ulei de floarea soarelui
Pentru fermentatorul de regim se adaugă în plus uree, iar ca precursor ciclohehanhexol.
90
aeraţia : 0,4 – 0,5 atm suprapresiune
temperatura 27-28°C
agitare continuă
pH 7 – 8
durata procesului 40-50 ore în inoculator şi fermentatorul intermediar şi 120-140 ore
în fermentatorul de regim
sterilizarea se realizează cu abur
Controlul biosintezei cuprinde :determinarea dextrozei, fosforului solubil, azotului
aminic, pH-ul
Separarea şi purificarea streptomicinei :

După determinarea procesului de fermentaţie, se tratează biomasa într-un recipient cu
formaldehidă (CH2O) pentru dezinfectare (prevenire infecţii) şi precipitarea substanţelor
mucilaginoase (albumine), apoi se acidulează cu acid oxalic la pH 2,8 – 3,2 în vederea
coagulării miceliului.
Mediul de cultură se încălzeşte cu abur direct la 70-80°C sub agitare, timp de 30
minute pentru terminarea coagulării şi se filtrează pe filtre tambur. Soluţia de
streptomicină se răceşte de la 55-60°C până la 20-30°C în răcitoare cu apă (de exemplu
ţeavă în ţeavă) într-un răcitor tubular cu sodă la 5-10°C. Apoi soluţia se tratează în vase
colectoare cu NaOH până la pH 6,2-6,5 pentru evitarea inactivării streptomicinei şi se
depozitează în rezervoare.
Separarea streptomicinei :
Separarea streptomicinei din soluţie se face cu ajutorul răşinilor schimbătoare de ioni
(cationiţi) în 3 trepte (în baterii) cu un debit de 80-1200 litri / oră la un pH 6,5-7.
Eluţia streptomicinei de pe cationit se realizează cu soluţie de H2SO4 3-4% (ph 4-4,5).

Pentru regenerare, răşina se tratează cu o soluţie de HCl 5-7%, se spală cu apă dedurizată
până la pH 3-4, se regenerează cu soluţie de NaOH 4%, se spală cu apă (pH 8,5) şi CH2O
(1%) pentru sterilizare.
Soluţia de sulfat de streptomicină este evaporată într-un aparat de distilare în vid (p=
40 mm Hg) la temperatura de 30-40°C. Apoi se trece pentru decolorare într-un vas cu
cărbune activ, demineralizat. Soluţia se filtrează într-un filtru Seitz cu plăci de azbest
perforate şi pe filtre speciale, depirogenante, pentru reţinerea microorganismelor străine.
Uscarea se realizează prin trecerea pe un atomizor (cu turbină sau prin injecţie). Aerul
este încălzit, în prealabil la 60°C cu abur sau electric şi trecut printr-un filtru special cu
membrană (cu diametru de 0,22 μm) ce-i asigură o puritate de 99,97% şi intră în atomizor
la 120-140°C. Temperatura pentru zona de uscare este de 80-90°C. Concentratul de sulfat
de streptomicină este pulverizat în interiorul atomizorului la presiunea de 1,5-2
atmosfere, cu ajutorul aerului steril.
Ambalarea se face sub formă de pulbere cules într-o boxă sterilă şi ambalat în
bidoane.
91
TETRACICLINE
Antibioticele din clasa tetraciclinelor se obţin prin fermentarea în profunzime a

tulpinilor de streptomyces aureofacines.
Structură :
N(CH3)2
R1 R
2 OH R 3
OH
CONH2
OH O OH O
tetraciclinele au structura hidronaftacenului, cuprinzând patru inele benzenice

condensate
Tipuri de tetracicline, în funcţie de radicalii R1 R2 şi R3
Denumire R1 R2 R3
7-Clortetraciclină Cl CH3 H
(Aureomicină)
Oxitetraciclina H CH3 OH
Tetraciclina H CH3 H
1-Dimetil H H H
tetraciclină
6-Dimetil -7- clor- Cl H H
tetraciclină
Tetraciclinele au o coloraţie galbenă şi stabilitate în condiţii normale de temperatură,

se degradează însă la lumină, au putere rotatorie specifică în lumină polarizată şi sunt
fluorescente în lumină ultravioletă.
Au un spectru larg şi o acţiune predominant bacteriostatică, toxicitate mică, fiind
folosite în mod exagerat (abuziv) în trecut.
În prezent, datorită apariţiei unor tulpini de microorganisme patogene rezistente au o
utilitate limitată.
TETRACICLINA
Acţiunea tetraciclinei se manifestă prin inhibarea sintezei proteinelor microbiene.
92
Structură :
H H N(CH3)2
H3C OH
OH
CONH2
OH
OH O OH
se foloseşte sub formă de drajeuri a 250 mg sau 125 mg (pentru copii) ori capsule
tetraciclina complex conţine şi vitamina B
Obţinere :
Se obţine prin fermentatia actinomicetului Streptomyces aureofacines în trei trepte,
asemănător ca la penicilină.
Cultura de laborator este dezvoltată în inoculator (creşterea miceliului), în
fermentatorul intermediar (80-90 ore înaceste 2 etape) şi în fermentatorul principal 90-
120 ore, unde creşte lent masa microbiană, iar cantitatea de tetraciclină este maximă.
temperatura 26-28°C
pH 6,5 – 6,8
viteza de agitare : 110-120 rot / min
aeraţia : 0,6 – 0,8 litri aer / litru mediu / minut
presiunea în fermentator : 1,2-1,3 atmosfere
Clorhidratul de tetraciclină
Se obţine din soluţia de tetraciclină – bază brută ce este dizolvată în amestecul de
acetat de butilmetanol, filtrată, tratată cu 10% butanol ş precipitată cu HCl sub agitare ; se
spală cu eter şi clorură de metilen, se mojarează, se cerne şi se trimite în secţiile de
condiţionare.
CLORAMFENICOLUL
H NH COCHCl2
* *
O2N C C CH2OH
OH H
D (-) – TREO – 2 – DICLOR – ACETAMIDO – 1 – PARA – NITROFENIL – 1,3 – PROPANDIOL
( CLOROMICETINA)
93
Cloramfenicolul este un antibiotic de sinteză, cu spectru larg de acţiune ce acţionează ca
bacteriostatic şi uneori ca bactericid, inhibând sinteza proteinelor microorganismelor.
Se utilizează la îmbolnăviri cu febră tifoidă şi febră paratifoidă, laringotraheide (la
copii mici), pneumonii (la bătrâni), infecţii, meningite rezistente la alte antibiotice.
Se administrează cu lactobacilli (iaurt) sub formă de drajeuri ( a 250 sau 125 mg) sau
capsule, suspensie apoasă de cloramfenicol palmitat de 0,5 g.
În molecula cloramfenicolului se găsesc 2 atomi de C asimetrici care apar în 4 forme
stereoizomere optic active şi formează 2 racemici corespunzători seriei eritrozei şi
treozei, din care singurul izomer activ antibiotic este )D (-) din seria treozei
Proprietăţi :
substanţă cristalină albă sau alb-gălbuie
are gust amar, nu are miros
punct de topire: 149,7 – 150,7°C
solubil în alcool, acetonă, acetate de etil, propilenglicol, şi greu solubilă în apă (0,2 g /
100 ml ) şi instabilă în mediu acid
Obţinere:
Se poate obţine prin 2 metode:
prin fermentaţie în prezenta actinomicetului streptomyces venezuelae
sintetic, metodă ce se aplică în prezent în diferite variante industriale
Materii prime :
p – nitrobenzaldehida
p – nitroacetofenona
p – nitrofenilserinol – ce evită nitrarea intermediarilor
benzaldehidă
beta-serină
ALTE ANTIBIOTICE
Alicina
S CH2
H2C S
Monosulfoxidul disulfurii de alil
Este un antibiotic care face parte din clasa tioeterilor. Apare în usturoi.
94

Medicamente

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Medicamente

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

MEDICAMENTE

TEHNOLOGIA FABRICĂRII MEDICAMENTELOR

Medicamentul este constituit din:

1.DUPĂ ACŢIUNEA FARMACOLOGICĂ

1.1.Medicaţia sistemului nervos:

3.DUPĂ MODUL DE ADMINISTRARE

5.DUPĂ STAREA DE GREGARE

ADMINISTRAREA ŞI TOXICITATEA MEDICAMENTELOR

După pătrunderea în organism, medicamentele se răspândesc în sânge, ţesuturi, ele

Medicamentele pot fi:

FABRICAREA TABLETELOR ŞI DRAJEURILOR

Tabletele sau comprimatele sunt preparate farmaceutice solid, de formă de obicei

La fabricarea tabletelor şi drajeurilor, alături de substanţa activă se utilizează o serie de

Fazele procesului tehnologic sunt :

1.Pregătirea substanţei la gradul de fineţe :

Drajeurile se obţin prin drajefierea comprimatelor.

FABRICAREA SOLUŢIILOR INJECTABILE

FABRICAREA SOLUŢIILOR MEDICAMENTOASE

Dizolvanţii cei mai utilizaţi se pot clasifica :

Principalele faze ale procesului tehnologic sunt :

1.Prepararea soluţiei de zahăr:

FABRICAREA EMULSIILOR MEDICAMENTOASE

Cuprinde următoarele faze :

ALTE FORME DE CONDIŢIONARE

Reprezintă o formă de condiţionare frecvent utilizată.

Sunt forme medicamentoase de consistenţă solidă cu grad de diviziune determinat ;

Sunt forme medicamenoase de consistenţă moale sau semisolidă destinate

MEDICAMENTE CU ACŢIUNE ASUPRA SISTEMULUI NERVOS

Actiunea anestezică reprezintă acţiunea de suprimare a durerii.

Medicamentele anestezice pot fi clasificate după următoarele criterii :

MEDICAMENTE ANESTEZICE GENERALE

Sunt medicamente care in doze terapeutice produc deprimarea sau suprimarea

Este un oxid anorganic denumit şi gaz ilariant cu formula : N2O

NH4NO3  N2O + 2H2O

- reacţia este violentă şi după începerea ei trebuie îndepărtată sursa de încălzire

Este o hidrocarbură care se incadrează în clasa narcotice volatile

Face parte din compuşii halogenaţi.

Proprietăţi si acţiune farmacologică :

CHCl3 + O2 OCCl2 + ClH

Neutralizarea fosgenului se realizează prin adăugarea în chloroform a 1 – 2% alcool etilic

2C2H5OH + 4Ca(OCl)2  2CHCl3 + Ca(OH)2 + CaCl2 + (HCOO)OH +

Schema bloc a procesului de obţinere a cloroformului pentru narcoză este următoarea:

Este un narcotic care face parte din clasa compuşilor halogenati.

Proprietăţi şi acţiune farmacologică :

C2H5OH + HCl  CH3 – CH2 – Cl + HOH

CH2 = CH2 + HCl  CH3 – CH3 – Cl

Proprietăţi şi acţiune farmacologică:

CH3 – CH2 – O – CH2 – CH3

Proprietăţi şi acţiune farmacologică :

MEDICAMENTE ANESTEZICE LOCALE

Sunt medicamente care suprimă reversibil, temporar, senzaţia dureroasă dintr-un

R1 si R2 sunt radicali de hidrocarbură

ACID BENZOIC ESTER AL ACIDULUI BENZOIC

2. Esteri ai acidului p-aminobenzoic

Proprietăţi şi acţiune farmacologică :

ESTERI AI ACIDULUI P - AMINOBENZOIC

Proprietăţi şi acţiune farmacologică :

Acidul p-aminobenzoic poate fi transformat prin 2 metode, în anestezină:

NO2 NH2 NH2

[H] C2H5OH + H2SO4

NO2 NH2 NH3 NH2

ACID P –NITRO ACID P-AMINO SULFATUL ANESTEZINA

Fazele procesului tehnologic pentru varianta 2 :

Descrierea procesului tehnologic :