IMAGOLOGIE.

IMAGOLOGIE ISTORICĂ
• Conf.univ.dr. Ion CHICIUDEA
• Conf.univ.dr. Bogdan-Alexandru HALIC
• Prep.univ.drd. Monica BÎRĂ
• Prep.univ.drd. Corina BUZOIAU
 IMAGOLOGIE
• Imaginea socială
• Auto-imaginea (imaginea de sine)
• Arhetipul
• Stereotipurile
• Mitul
• Universul simbolic – univers specific uman
• Mentalităţile colective şi imaginile sociale
• Imaginarul colectiv
OBIECTUL DE STUDIU AL IMAGOLOGIEI
1.Omologarea obiectului de studiu şi a
statutului de disciplină socială
autonomă: al XVI-lea Congres
Internaţional de Ştiinţe Istorice,
septembrie 1985, Stuttgart:
– Imaginea celuilalt ca obiect de studiu
al imagologiei.
2.Analiza imaginilor în procesul comunicării
(comunicarea prin imagini).
3.Studiul imaginilor de sine
(autoimaginilor):
– Imaginea de sine arhetipală;
Héléne Ahrweiller – Imaginea de sine preluată de la
străini;
– Imaginea de sine ideală.
 SPECIFICUL IMAGOLOGIEI ISTORICE

A. Imagologia istorică studiază imaginile care s-au creat în

diferite epoci istorice, utilizând izvoarele istorice.
B. Aceste imagini au caracteristici proprii:
a) poartă amprenta orizontului de interpretare al epocii, a
subiectivismului şi a interesului faţă de evenimente;
b) sunt influenţate de mentalităţile epocilor;
c) au caracter global, generalizator;
d) unele imagini sunt difuze sau contradictorii;
e) poartă amprenta caracteristicilor izvoarelor:
- izvoarele imagologice scrise;
- izvoarele iconografice.
Izvoarele imagologice scrise

Hrisov de la Radu cel

Frumos (datat 14 octombrie
1465) prin care Bucureştii
sunt atestaţi ca reşedinţă
domnească
Izvoarele iconografice

Portretul lui Ştefan cel Mare în Tetraevangheliarul de la Humor (1473)

 PRICIPALELE COCEPTE ALE
IMAGOLOGIEI ISTORICE

1. Imaginea, imaginea de sine;

2. Mentalităţile;
3. Simbolurile;
4. Arhetipurile;
5. Miturile;
6. Imaginarul colectiv.
OŢIUEA DE IMAGIE: SESURI ŞI
SEMIFICAŢII
1. Imaginea mediatică
(televiziunea şi
publicitatea)

2. Imaginea
asemănare
(perspectiva
biblică şi
perspectiva
filosofică)
OŢIUEA DE IMAGIE: SESURI ŞI
SEMIFICAŢII
3. Imaginea iconică

4. Imaginea lingvistică (metafora)

 OŢIUEA DE IMAGIE: SESURI ŞI
SEMIFICAŢII

5. Imaginea
ştiinţifică

6. Imaginea virtuală
7. Imaginea ca structură mentală
 Modelul oferit de
psihologia generală

Mielu Zlate

Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor

cogntive, Iaşi, Editura Polirom, 1998
IMAGIEA CA STRUCTURĂ
METALĂ - MODELUL OFERIT DE
PSIHOLOGIA SOCIALĂ.

Jean Piaget
Emile Durkheim
IMAGIEA CA STRUCTURĂ
METALĂ - MODELUL OFERIT DE
PSIHOLOGIA SOCIALĂ

Serge Moscovici
IMAGIEA CA STRUCTURĂ
METALĂ - MODELUL OFERIT DE
PSIHOLOGIA SOCIALĂ
IMAGIEA CA STRUCTURĂ
METALĂ - MODELUL OFERIT DE
TEORIILE FEOMEOLOGICE

Henri Bergson Carl Gustav Jung

IMAGIEA CA STRUCTURĂ
METALĂ - MODELUL OFERIT DE
TEORIILE FEOMEOLOGICE

Edmund Husserl Lucian Blaga

IMAGIEA CA STRUCTURĂ
METALĂ - MODELUL OFERIT DE
TEORIA PROCESUAL-ORGAICĂ

Lucian Culda
 COCEPTUL DE SIMBOL
Oamenii disting între lucuri în sine şi lucruri care reprezintă
altceva decât sunt ele însele:
• acelaşi obiect poate fi privit ca lucru în sine şi ca ,,altceva”;
• lucrurile care reprezintă altceva realizează această ipostază
prin:
- materia lor propriu-zisă;
- forma lor;
- arhitectură;
- funcţiile pe care le au de la natură.
Calitatea specific umană de a vedea altceva, mult mai
complex, dincolo de lucruri, implică două consecinţe:
- manifestarea neîncrederii în aparenţe, în datul nemijlocit;
- căutarea esenţei, a profunzimilor.
SIMBOLUL − DEFIIŢIE

• Tendinţa de a vedea ceva mai profund dincolo de

lucruri îl determină pe om să stabilească relaţii între
lucruri şi semnificaţia atribuită acestora.
• Simbolul este o relaţie tridimensională între:

Obiectul X Y Mijlocul prin care

desemnat se face desemnarea

ConştiinŃa
Z
interpretativă
 ITERPRETAREA SIMBOLURILOR
• Interpretarea: punerea în relaţie a mijlocului cu
obiectul de către conştiinţa interpretativă;
• Simboluri transparente – simboluri care pot fi
interpretate.
• Simboluri netransparente – nu există legătură între
universul cultural al conştiinţei interpretative şi universul
cultural în care funcţionează simbolul.
• Interpretarea simbolurilor – condiţie esenţială pentru
integrarea socială a individului:
- mijloc de socializare;
- conferă identitate, apartenenţă.
Hermeneutica – ştiinţa interpretării simbolurilor.
Simboluri mitice

1. Mircea Eliade defineşte mitul

ca „povestea unei faceri”, a
unei „geneze”, a unui „început”
care relatează istoria unor fiinţe
supranaturale care au creat
totul; mitul exprimă un „model
exemplar al tuturor acţiunilor
omeneşti” (Aspectele mitului,
Bucureşti, EAR,1977, p.5-6).
Simboluri mitice

2. Claude Lévi-Strauss: produsul

imaginaţiei creatoare a omului
primitiv (Antropologie Structurală,
Bucureşti, EAR, 1977, pg. 246).

3. Gilbert Durand: termenul mit implică

povestea care legitimează cutare sau
cutare credinţă religioasă sau magică,
legenda şi somaţiile ei explicative,
basmul popular sau povestea romanescă
(Structurile atropologice ale imaginarului,
Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 1998, p. 343).
Simboluri mitice

4. Jean Chevalier, Alain

Gheerbrant: scenarii ale
arhetipurilor, reprezentând
scheme şi simboluri sau
compoziţii de ansamblu:
epopei, naraţiuni, geneze,
cosmogonii, teogonii,
gigantomanii (Dicţionar de
simboluri, vol. 1, Bucureşti,
Editura Artemis, 1994, p. 26).
 RELAŢII COSTATE Î MIT
• Structuri schizomorfe:
- identificarea cu zei sau eroi imaginari;
- omul nu avea alternativă, repeta faptele primordiale;
- omul înfăptuia mitul;
- claustrarea în model;
- omul era plasat într-un timp anistoric.
• Structuri izomorfe:
- omul împrumuta exemple de la mai mulţi eroi mitici;
- integra valorile exprimate în mituri;
- omul devine subiect al unui proces cultural de dezvoltare, de
evoluţie;
- omul nu se mai identifică cu modelul mitic, el alege modele
mitice, are alternativă;
- omul nu mai înfăptuieşte mitul, îl mimează, îl joacă precum un
teatru;
- omul intră în istorie, devine fiinţă istorică.
 CLASIFICAREA MITURILOR
Mircea Eliade:
a. Mituri ale începutului şi sfârşitului:
- mitul originilor şi mitul cosmologic;
- repetiţia periodică a mitului cosmogonic;
- sfârşitul lumii în trecut şi viitor;
- miturile milenariste.
b. Mituri ale fiinţelor superioare şi ale zeilor cereşti.
c. Mituri antropogonice.
d. Mituri ale transformării:
- schimbările cosmice;
- originea vieţii;
- miturile corpurilor cereşti şi ale vieţii naturii;
- miturile despre eroi.
 COCEPTUL DE METALITATE
COLECTIVĂ

Definiţii:
• Ansamblu al modurilor de a percepe, judeca, acţiona
caracteristic ,,spiritului” unui grup, unei epoci (Dicţionar de
filosofie, Bucureşti, Editura Politică, 1978, p. 453).
• Ansamblu de obiceiuri intelectuale, de credinţe, de
convingeri, de comportamente caracteristice unui grup (Le
Petit Larousse, Paris, Larousse, 1993, p.647, s.v. mentalité).
• Ansamblu de opinii, prejudecăţi şi credinţe care
influenţează gândirea indivizilor, a grupurilor umane, a
popoarelor (Dicţionar de psihologie socială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, 1981, p. 139).
CREDIŢA (1)

• O credinţă este un act de

origine inconştientă care
ne sileşte să admitem în
bloc o idee, o opinie, o
explicaţie, o doctrină.

• Raţiunea nu este
implicată în procesul
formării credinţei.

• Când raţiunea încearcă să

justifice credinţa, aceasta
este deja formată.
(Gustave Le Bon, Opiniile şi
credinţele, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1995, p. 104)

Gustave Le Bon
CREDIŢA (2)
• Credinţa constituie elementul esenţial al
mentalităţii:
– În jurul marilor credinţe ale lumii se
coagulează mentalităţi şi opiniii care
străbat societăţie şi civilizaţiile;
– Schimbările în sistemul de mentalităţi şi
opinii nu sunt posibile decât dacă au loc
schimbări semnificative ale credinţelor.
• Nevoia de a crede este specifică naturii
umane.
• ,,Sufletul omenesc are oroare de îndoială şi de
incertitudine. El are trebuinţă să fie călăuzit şi
de un credo religios, politic şi moral, care să-l
domine şi să-l scutească de efortul de a gândi”
(Gustave Le Bon, op.cit., p.9).
CREDIŢA (3)

• Credinţele religioase au
influenţat şi influenţează
profund viaţa sprituală şi
practica societăţilor.
Credinţa a impregnat
puternic:
– modelele
comportamentale;
– normele morale
generale;
– structurile
instituţionale;
– normele juridice.

• Religia a constituit în unele etape istorice şi în unele societăţi:

politică de stat, ideologie, credinţă dominantă.
 PREJUDECATA
• O afirmaţie, o generalizare neverificată şi neverificabilă cu privire
la relaţiile umane, la manifestările de comportament ale indivizilor,
la calităţile personale sau de grup ale oamenilor.
• Caracteristic prejudecăţii este ideea sau părearea preconcepută,
adesea eronată, pe care şi-o fac indivizii sau grupurile sociale
despre realităţi, lucruri, fenomene pe baza:
– stereotipurilor de gândire;
– generalizărilor neintemeiate a unor experienţe personale;
– analogii grăbite şi forţate.
• Prejudecăţile caracterizează atât gândirea indivizilor, cât şi a
grupurilor sociale.
• Influenţele prejudecăţilor au însoţit istoria omenirii cu consecinţe
uneori nefaste. Ele reflectă:
– acceptarea fatalistă a unor strări de lucruri nefavorabile;
– diminuarea sau anihilarea spiritului critic;
– blamarea unor populaţii fără cunoaşterea realităţilor acestora;
– denigrarea unor culturi şi modele culturale;
– agresarea sau deformarea imaginii unor state.
 OPIIA
• Opinia exprimă un punct de vedere sau o evaluare, la care aderă
individul sau grupul pentru o perioadă de timp, materializată în
acord/dezacord, aprobare/dezaprobare.
• Opiniile se bazează pe elemente ale existenţei sociale cu
consecinţe majore asupra indivizilor şi grupurilor sociale:
- Vieţuirea oamenilor în comun;
- Comunitatea şi diversitatea de interese, trebuinţe, scopuri;
- Diversitatea de atitudini şi concepţii;
- Diversitatea de credinţe şi prejudecăţi.

• Opinia colectivă desemnează aprecierile de evaluare a unei

colectivităţi asupra unor chestiuni concrete, uneori controversate
din viaţa socială, economică, juridică, ideologică, morală,
culturală, artistică, ştiinţifică etc.
RAPORTURILE LOGICE EXISTETE ÎTRE
ELEMETELE COTITUTIVE ALE
METALITĂŢII
a. Credinţele generează prejudecăţi:
- germenul prejudecăţii se află într-o credinţă;
- o credinţă poate genera un sistem de prejudecăţi şi un sistem
de opinii.
b. Receptarea credinţei este un fapt de conştiinţă dar se bazează, în
majoritatea cazurilor, pe mimetism social.
c. Interiorizarea şi respectarea credinţei ţine aproae în exclusivitate de
prejudecăţi care acţionează restrictiv şi normativ.
d. Prejudecăţile filtrează informaţia socială şi orientează opiniie.

Concluzie: credinţa generează un sistem de prejudecăţi care

stau la baza unui sistem de opinii.
RAPORTURI AFECTIVE EXISTETE ÎTRE
ELEMETELE COTITUTIVE ALE
METALITĂŢII
• Credinţele se adresează afectivului şi nu logicului:
- Credinţele se receptează într-un spaţiu afectiv (familie, grupul
de credincioşi etc);
- Spaţiul afectiv este un spaţiu generator de prejudecăţi şi opinii.
• Credinţele se transmit în spaţiul afectiv prin mimetism social,
care se bazează pe:
a.Relaţii biologice;
b.Relaţii de încredere şi afinitate;
c.Relaţii de prestigiu.
• Prejudecăţile şi opiniile sunt rezultatul valorificării dominant-
afective a realităţii.
Fernand Braudel, Gramatica civilizaţiilor, Bucureşti,
Editura Meridiane, 1994
• Civilizaţiile înseamnă spaţii, civilizaţiile
sunt societăţi, civilizaţiile sunt economii,
civilizaţiile sunt mentalităţi colective.
• În fiecare epocă, o anumită reprezentare a
lumii şi a lucrurilor, o mentalitate
colectivă domină, însufleţeşte şi
penetrează întreaga masă a societăţii.
• Această mentalitate, care dictează
atitudinile, orientează opţiunile,
înrădăcinează prejudecăţile, înclină într-o
parte şi în alta mişcările unei societăţi
este eminamente un fapt de civilizaţie.
 IMAGIARUL COLECTIV − ASPECTE
GEERALE
1. Imaginarul este abordat din perspectiva mai multor discipline:
* perspectiva istorică;
* perspectiva filosofică;
* perspectiva antropologică;
* perspectiva psihologică.
2. Interpretările date imaginarului sunt deosebit de diversificate:
* interpretări complexe şi contradictorii;
* interpretări complementare;
* interpretări eronate prin suprapunerea domeniilor de
interpretare.
3. Unii autori vorbesc despre o stare de confuzie în acest
domeniu.
Abordări din perspectiva istoricilor – Jacques Le
Goff
* Relevă situaţia complexă creată
ca urmare a abordărilor
conceptuale neechivalente.
* ,,Imaginarul este adesea
confundat cu ceea ce desemnează
alţi termeni apropiaţi, din domenii
ce se suprapun parţial, dar care
trebuie diferenţiate cu atenţie”.
* Separarea conceptelor şi
delimitarea domeniilor lor de
aplicabilitate sunt demersuri
intelectuale ce se impun cu
stringenţă petnru o abordare logică
a imaginarului.
Abordări din perspectiva antropologilor – Gilbert
Durand
• Viaţa raţională este un mod de a fi al vieţii imaginare.
• Acordă imaginaţiei statutul de cea mai importantă funcţie psihică,
mai importantă decât gândirea.
• Imaginarul, imaginile nu pot fi studiate decât dacă este analizat
simbolismul imaginar, pentru că:
– Modul de exteriorizare (obiectivare) al imaginii nu este un
semn ales arbitrar, ci este ales motivat intrinsec, adică este un
simbol.
• Eficacitatea imaginarului constă tocmai în definirea imaginii ca
simbol.
• Pentru studierea simbolismului nu există decât o singură metodă:
calea antropologiei, urmând traseul antropologic al omului.
• Traseul antropologic: schimbul neîncetat care se produce la
nivelul imagianrului între pulsiunile subiective şi asimilatoare şi
somaţiile (provocările) obiective ce emană din mediul cosmic şi
social.
• Concluzie:
Imaginarul intră în sfera de investigaţie a antropologiei.
 TRASEUL ATROPOLOGIC

Simboluri Pragul demersurilor

articulate obiective ale raţiunii
arhetipuri în structuri tehnice

scheme
Concluzii:
Articularea schemelor, arhetipurilor şi
Porţile animalităţii simbolurilor dă posibilitatea ca
imaginarul să se manifeste:
- ca activitate care transformă lumea;
- ca transformare eufemistică a lumii
(transformare cu un sens paralel);
- ca ordonare a fiinţei conform unui
ideal pozitiv.
 IMAGOLOGIE ISTORICĂ

• Izvoarele imagologiei istorice

• Societate şi societăţi din perspectiva imagologiei istorice
• Statalitatea medievală românească sud-carpatică. Trecerea de la
,,ţară” la stat
• Ierarhiile sociale
• Formule de organizare a păcii
• Imaginarul tradiţional. Imagini ale supranaturalului
• Imagini ale cotidianului
• Autoritate şi imagine în Ţara Românească a secolelor XIV-XVI
• Politică şi imagine
 MODELUL POLITIC BIZATI

• Elementele constitutive ale

ecumenicităţii bizantine erau:
– autocraţia basileus-ului;
– doctrina familiei
ierarhizate de monarhi
condusă de împărat;
– politica fundamentată pe
ideea unităţii privilegiate
dintre Imperiu şi Biserică.
 MODELUL POLITIC BIZATI
• modelul politic bizantin mai poate fi
identificat/surprins într-o multitudine de
elemente care vizează:
– caracterul şi prerogativele domniei ;
– sistemul electiv-ereditar al
succesiunii la tron;
– practica asocierii la domnie;
µεγασ / velïcïi
– atributul de ,,mare”/µεγασ
plasat înaintea titlului voievodal;
– jurământul depus de domn cu ocazia
mirungerii;
– sistemul instituţional
• principalul factor de potenţare a asumării
modelului politic bizantin şi de integrare
Mircea cel Bătrân şi Mihail I în ecumenicitatea imperială a fost
(Biserica mare a Manăstirii Biserica.
Cozia)
IMAGIEA MOARHULUI CREŞTI
Monarhul creştin va fi perceput
ca:
• apărător al Bisericii;
• apărător al patriei;
• apărător al poporului:
– generozitate;
– milostenie;
– menţinerea păcii;
– împărţirea dreptăţii.
 IMAGIEA MOARHULUI BIZATI
• monarhul - considerat „imaginea lui
Dumnezeu şi asemănător lui
Dumnezeu" (A. Ducellier, Bizantinii. Istorie şi
cultură, Bucureşti, Editura Teora, 1997, p.79);
• ceremonialul de curte - însemnată
încărcătură religioasă, oferă
privitorului:
– o vagă idee de Dumnezeu;
– iluzia unei medieri între cer şi pământ. Împăratul Constantin XI
Paleologul
• curtea şi aparatul administrativ - imaginea ierarhiei ce emană de
la Dumnezeu;
• această organizare - instrumentul prin care Dumnezeu putea să
acţioneze pe Pământ în mod direct, fără a mai fi constrâns să
utilizeze de intermedierea arhanghelilor, îngerilor sau sfinţilor -
accentuată sacralizare a monarhului şi a instituţiei monarhice.
 IMAGIEA MOARHULUI BIZATI
• ideea de sacralitate vizează, în primul rând, instituţia monarhică şi
abia apoi persoana fizică, monarhul;
• acesta nu devine cu adevărat monarh decât la consacrarea sa, cel mai
important moment al consacrării fiind mirungerea/oncţiunea, prin
care monarhul primea atât puterea care-i era specifică, cât şi
misiunea sa, făcea din acesta un principe davidian şi „christus
Domini"/„unsul Domnului“;
• identificarea monarhului cu preotul -
tendinţa de:
– a-l confunda pe Dumnezeul invizibil
cu cel vizibil, care este monarhul;
– a asimila ierarhia cerească cu ierarhia
pământească;
– a-l reprezenta pe Hristos în mijlocul
Curţii sale, precum monarhul în a sa.
• principala trăsătură a funcţiei imperiale este cea de binefăcător,
suveranul cară nu făcea dovada acesteia putându-şi pierde calitatea de
împărat.
 DOMIA - AUTORITATE SUPREMĂ Î STAT
• domnul ţării controlează:
– ierarhia seculară;
– ierarhia ecleziastică.
• beneficiarul unei imagini în care se vor regăsi :
– elemente generale ale imaginii monarhului creştin:
– elemente de sorginte bizantină;
– particularităţi locale, dictate de evoluţiile
regionale.
• imaginea structurată pe patru paliere care vizează:
– natura puterii monarhului - monarh a cărui
putere vine de la Dumnezeu;
– legitimitatea puterii monarhice - domneşte prin
graţia lui Dumnezeu;
– relaţia privilegiată între monarh şi Dumnezeu -
între monarh şi Dumnezeu există un veritabil
legământ;
– caracterul instituţiei monarhice - monarhul Mihai Viteazul,
devine mântuitorul poporului său. (tablou votiv, Căluiu)
 ÎSEMELE MOARHIEI
• costumul monarhic:
– o singură bucată de stofă de formă
circulară - simbolizând cerul - sau pătrată -
simbolizând pământul - perforat de un
orificiu pentru cap;
– elementul-cheie - deschiderea centrală
prin care trece axa cosmică, simbolizată de
monarh.
Costumul de
încoronare purtat de
Sigismund de
Luxemburg, 1414 Costum de încoronare,
Rusia, începutul
secolului al XVII-
lea
Costum de încoronare,
Cehia, începutul
secolului al XVII-
lea
 ÎSEMELE MOARHIEI
• încălţările se disting, cel
mai adesea, prin formă şi
culoare;

Încălţările şi mănuşile împăratului Otto II,

secolul al XIII-lea

Fragment de centură, Spania,

secolul al XIV-lea • tronul este
simbolul
centura – simbol al universal
stăpânirii sexuale, al trimiţând la
dependenţei sau puterii actul de
genitale, al libertăţii şi, justiţie;
mai ales, al unei relaţii
cu un superior divin, Tronul regelui Edward I
al Angliei
politic sau spiritual;
 ÎSEMELE MOARHIEI
• sabia/armele - datoria acestuia
de a-şi apăra supuşii şi de a face Spada lui Carol
dreptate; cel Mare

Spada
împăratului
Frederic II
Barbarossa

Sfânta lance, Spada Regilor

armă din Catolici
setul de
regalia al
împăraţilor
germani
 ÎSEMELE MOARHIEI
• coroana - expresia
perfecţiunii şi a
întregului;

• sceptrul - complementar coroanei, cu care

configurează o reprezentare cosmică ce
simbolizează universul circular şi axul
său;

• cupa - imaginea bolţii cereşti

inversate şi un simbol al fecundităţii
şi fertilităţii.
 ALEXADRU CEL MARE ŞI MODELUL
CAVALERESC
• adoptarea modelului lui Alexandru cel Mare - consecinţă a circulaţiei în
mediul sud-dunărean a Alexăndriei, în versiune creştină, deci
,,moralizată" – relevante caracterul modelului, conotaţiile sale de portret
al ,,celui a-tot-cuceritor".
• adoptat de :
– icolae Alexandru;
– Vladislav-Vlaicu;
– Radu I.
• modelul cavaleresc/militar oferit de figura împăratului
macedonean este centrat pe trei idealuri:
– adevărul;
– dreptatea;
– îndurarea.

atribute ale figurii tradiţionale a suveranului creştin.
• în spaţiul românesc, cele trei idealuri ale figurii împăratului-erou sunt
semnificativ redate în capitolul al IX-lea din Învăţăturile lui 'eagoe
Basarab
 MODELUL ECUMEIC DE TIP BIZATI
• referiri directe la imaginea basileus-ului
se regăsesc în figura domnului -
autocrat şi voievod:
– doctrina virtuţilor imperiale cu
datoria de a fi filantrop şi generos;
– poziţia de judecător suprem,
delegându-şi puterea fără ca
vreodată să şi-o diminueze sau să şi-
o piardă;
– aptitudinea de a încarna legea vie.
• adoptarea unui model de tip bizantin -
necesară pentru integrarea domnului
în familia principilor bizantini;
• ideologia imperială de inspiraţie themistiană şi a dogmei bizantine a
unităţii dintre sacerdoţiu şi imperiu - sursă de legitimare a
autorităţii în modele mai noi, biblice;
MODELUL ECUMEIC DE TIP BIZATI
• adoptarea ca modele a unor
figuri biblice - direct conexă
imaginii basileus-ului care,
prin dublul său caracter - laic
şi sacerdotal - conferă
acesteia un caracter de
cezaro-papism;
• caracter împrumutat şi de
domnii români - vor prelua
atribuţiile basileus-ului,
despuiate însă de
ecumenicitatea imperială -
unii dintre domnii români
evocă modelul regelui
David.
Regele David, icoană rusească,
secolul al XVIII-lea
VLAD ŢEPEŞ ŞI MODELUL SĂU
COMPORTAMENTAL
• modelul politic – de
inspiraţie otomană:
– crearea unei ierarhii
funcţionăreşti pe
criterii de competenţă şi
loialitate;
– demersurile pentru
crearea unei armate
personale
permanente.
• ipoteza creării deliberate a
unei imagini
diabolice/satanice;
 VLAD ŢEPEŞ ŞI MODELUL SĂU
COMPORTAMENTAL
• până către 1459-1460:
– modelul ecumenic:
• ocrotitor al Bisericii ortodoxe;
• apărător al intereselor supuşilor săi;
• judecător suprem imparţial.
Mănăstirea Filoteiu, Athos – model de sorginte islamică:
• aplicarea principiilor guvernării
prin teroare;
• transformarea aparatului de stat
într-un organism funcţionăresc.
• după 1460 - antimodel ecumenic, o figură
diabolică/satanică care se apropie de
modelul Marelui Manipulator brunian.
Mănăstirea Snagov
 MODELUL ROMÂESC AL SECOLULUI
AL XIV-LEA
• mijlocul secolului al XVI-lea - schimbare de
modele survenită ca efect al trecerii de la o
mentalitate politică ecumenică la una
românească:
– valorizarea superioară a trecutului;
– apariţia sentimentului unei identităţi
prenaţionale - în opoziţie cu sentimentul
ecumenicităţii.
• nou model domnesc potrivit căruia pentru acest rol sunt propuse
două figuri din trecutul Ţării Româneşti:
– figura legendară a lui egru vodă - expresia autohtonă a
mitului eroului întemeietor/civilizator;
– figura reală a lui eagoe Basarab - elementul de
valorizare pozitivă este reprezentat de strălucirea epocii sale
şi de realele veleităţi imperiale pe care domnul le
manifestase.
 DIAMICA IMAGIII DEZIRABILE.
TRADIŢII ŞI PARTICULARITĂŢI
• modelul comportamental adoptat/asumat reprezintă imaginea
dezirabilă a respectivului principe.
• imaginea se compune/construieşte continuu, într-un proces
ce - în evoluţia sa - nu cunoaşte nici un fel de delimitări cu
caracter restrictiv/exclusiv - elemente ale modelului cavaleresc
Alexandru cel Mare funcţionează încă în secolul al XVI-lea,
deşi, în timp, peste acestea se suprapuseseră elemente ale altor
modele.
• dinamica modelelor comportamentale - ca expresii ale imaginii
dezirabile - nu este atât o înlocuire, cât o suprapunere a
unor elemente/atribute noi peste un model arhetipal.
 ACŢIUI IMAGOLOGICE PETRU
IMPUEREA MODELELOR DOMEŞTI
Deşi se poate vorbi de un sincronism al evoluţiei tiparelor politice şi
modelelor compartamentale, sunt perioade în care între acestea nu
există concordanţă deplină:
– a doua jumătate a secolului al XIV-lea:
• cristalizarea instituţională a statalităţii medievale în Ţara
Românească;
• apariţia şi consolidarea tiparului politic bizantin în Ţara
Românescă.

modelul comportamental al primilor domni va fi unul
cavaleresc, axat pe arhetipul - comun, deopotrivă, spaţiilor
ortodox şi catolic - lui Alexandru cel Mare.
– prima jumătate a secolului al XVI-lea:
• îşi face apariţia modelul comportamental autohton;
• elementul de permanenţă este tiparul politic, modelele
comportamentale bizantine menţinându-se în epocă, chiar cu
unele tendinţe de amplificare.
• Timp de aproape două secole tiparelor politice le-au corespuns,
în linii mari, modelele comportamentale asumate de principii
Ţării Româneşti;
– elementul dinamic, care individualizează elementele şi
acţiunile imagologice este modelul domnesc, tiparul politic
fiind, în general, cadrul care le potenţează;
– relativa imobilitate instituţională poate fi considerată ca o
stabilitate a modelului politic.
• În proiectarea, elaborarea şi utilizarea acţiunilor/„strategiilor"
imagologice rolul predominant a revenit - în condiţiile unui tipar
politico-instituţional bizantin cvasiconstant - modelelor domneşti.
• Perechi de modele, viabile pe durată conjuncturală sau lungă:
– modelul ecumenic-cavaleresc;
– modelul ecumenic de tip bizantin;
– modelul domnesc postbizantin;
– modelul domnesc autohton.
– acestora li se adaugă punctual/evenimenţial modelul „otoman-
satanic" asimilat epocii celei de-a doua domnii a lui Vlad
Ţepeş.
 MODELUL ECUMEIC-CAVALERESC
• acest binom imagologic se întinde pe
parcursul domniilor lui icolae
Alexandru, Vladislav-Vlaicu, Radu I,
Dan I şi, parţial, Mircea cel Bătrân,
corespunzând, în bună măsură, epocii de
cristalizare instituţională a statalităţii
muntene; Bătălia de la Arbella.
• arhetipul caracteristic acestui model este Jan Breugel cel Batrân, 1602,
Alexandru cel Mare, eroul cuceritor, Luvru
imagine dezirabilă pe deplin justificată
pentru o domnie în curs de consolidare,
într-o epocă de acerbe confruntări pentru
afirmarea şi păstrarea fiinţei statale, ca şi
pentru lărgirea frontierelor;
• pornind de la cele trei idealuri ale Alexandru /
Iskender.
modelului cavaleresc - adevăr, dreptate şi Miniatură
îndurare - se poate face afirmaţia că persană din
acestea se regăsesc, implicit, în unele sec. XV
documente emise de cancelaria Ţării
Româneşti;
 MODELUL ECUMEIC-CAVALERESC
• un al doilea set de elemente ai imaginii cavalereşti îl reprezintă
redarea principelui într-o manieră care să amintească de modelul
arhetipal - reprezentările domnilor munteni atât în tablourile votive,
cât şi în efigiile monetare.
• icolae Alexandru apare în
pronaosul bisericii Sfântul Nicolae
Domnesc, zugrăvit postum, în
timpul domniei lui Vladislav-
Vlaicu ,,în costum occidental, cu
o tunică strânsă pe trup /.../, cu
pantaloni strâmţi /.../ şi cu o
centură cavalerească
încingându-i şoldurile“ (P.Chihaia,
Ţara Românească între Bizanţ şi
Occident, Iaşi, Institutul European, 1995,
p.154).
• Într-un mod similar a fost -
probabil - înfăţişat şi Vladislav-
Vlaicu, aflat la data executării
picturii murale în biserică, 1379,
în culmea puterii sale.
 MODELUL ECUMEIC-CAVALERESC

Pe monedele emise în timpul

domniei lui Radu I, acesta este
reprezentat ,,în armură, cu
pieptul apărat de o cuirasă
închisă, formată din două
carapace /.../, cu mijlocul
protejat de o jupă de piele
întărită cu plăcuţe metalice /.../
îmbrăcând pulpele", într-un
mod oarecum asemănător efigiei
de pe monedele
contemporanului său, regele
Carol al V-lea al Franţei.
(P.Chihaia, Ţara Românească între Bizanţ
şi Occident, Iaşi, Institutul European, 1995,
p.159).
 ACŢIUI PETRU PROMOVAREA
MODELULUI POLITIC BIZATI
• titlurile cele mai impunătoare le poartă principii acestei
perioade.
• în titulatura acestora se regăsesc indicatorii esenţiali pentru
construirea imaginii domniei ca expresie a noului model
politic:
– numele-titlu 3T - 3T"<<0H ;
– formula ,,Dei gratia" în versiunea sa slavonă ― „milosti7
Bojie7”;
– atributul de independenţă - în sens medieval -
„samodr\javnâ”.
 ACŢIUI PETRU PROMOVAREA
MODELULUI POLITIC BIZATI
• Titlul cel mai bogat în • ,,Eu, cel în Hristos Dumnezeu,
asemenea elemente apare binecredinciosul şi
în diplomatica păstrată de binecinstitorul şi de Hristos
la cancelaria lui Mircea iubitorul şi singur stăpânitorul,
cel Bătrân, elocvent în Io Mircea mare voievod şi domn,
acest sens fiind titlul din mila lui Dumnezeu şi cu darul
domnului aşa cum apare lui Dumnezeu, stăpânind şi
în documentul datat domnind peste toată ţara
<1404 – 1406>. Ungrovlahiei şi al părţilor de
• La data probabilă a peste munţi, încă şi către părţile
emiterii documentului, tătărăşti şi Amlaşului şi
modelul bizantin se Făgăraşului herţeg şi domn al
impusese deja, Banatului Severinului şi pe
instituţiile statalităţii amândouă părţile pe toată
medievale româneşti Podunavia, încă şi până la
fiind cristalizate în Marea cea Mare şi stăpânitor al
forma lor clasică. cetăţii Dârstorului" (DRH, B, I,
p.63-65).
 Reprezentarea iconografică:
• atât icolae Alexandru - reprezentat în
pronaosul bisericii Sfântul Nicolae
Domnesc -, cât şi Mircea cel Bătrân -
figurat la Cozia, în biserica mare şi în
bolniţă - sunt zugrăviţi purtând în jurul
gâtului şi pe braţe însemne de rang
bizantine, „clavi aurei", care semnificau
legătura cu Bizanţul şi, implicit,
integrarea în ierarhia imperială.

• în cazul lui Mircea cel Bătrân,

trimiterea la lumea bizantină este şi
mai evidentă, fiind figurat şi vulturul
bicefal bizantin ca simbol heraldic.
 PRICIPALII IDICATORI AI
MODELULUI ECUMEIC-DOMESC
• invocarea unor texte sau ,,† Câţi se poartă cu duhul lui
personaje biblice în arenga unor Dumnezeu, aceştia sunt fiii
documente, cum este cazul unui lui Dumnezeu, cum spune
document de la Mircea cel Bătrân dumnezeiescul apostol,
datat 20 mai 1388; căruia mergându-i pe urmă
• formula este reluată în o serie de cei iubitori de dreptate, ce se
acte ulterioare emise de silesc spre cele bune şi viaţa
cancelariile lui Dan al II-lea, dorită au dobândit, cele
Alexandru Aldea sau Vladislav pământeşti pământului
al II-lea: lăsându-le şi mutându-se la
– toate documentele fiind ceruri, acel fericit glas de
acordate mănăstirii Cozia, se bucurie auzindu-l, pe care
poate presupune că sunt veşnic îl aud: «Veniţi,
actualizări ale primei forme; binecuvântaţii părintelui
meu, să moşteniţi împărăţia
– mai bine de o jumătate de cerurilor, care este gătită
secol formula de invocare a vouă de la întemeierea
legitimităţii divine este lumii»"(DRH, B, I, p.25-28)
neschimbată.
 PRICIPALII IDICATORI AI
MODELULUI ECUMEIC-DOMESC
Analiza documentelor indică faptul că
principalii indicatori de imagine
conţinuţi de acestea sunt:
– legătura directă, de cvasi-rudenie,
a domnului cu lumea sacralităţii -
prin intermediul apostolilor, ,,sfinţii
purtători de Dumnezeu părinţi“;
Soborul Sfinţilor Apostoli

– cultivarea idealurilor de dreptate,

binefacere şi milostenie - în sens
creştin ortodox, deci subsumat ideii
de ecumenicitate;
– legitimarea domniei prin intenţia
de a continua faptele de înţeleaptă
cârmuire a vechilor împăraţi şi
domni.
Manuel II Paleologul
STRATEGII DE IMAGIE UTILIZATE DE
VLAD ŢEPEŞ
Faptele indică existenţa a două etape bine conturate
ale domniei, definite de poziţia domnului în cadrul
statului şi în relaţiile cu Regatul maghiar şi Poarta
otomană - strategiile de imagine utilizate de Vlad
Ţepeş sunt adaptate acestor etape:
– prima etapă se află sub semnul eforturilor pentru
consolidarea domniei. Vlad Ţepeş îşi creează
propria imagine de „mare stăpânitor“:
• imaginea tradiţională a judecătorului suprem;
• alte elemente rezultate din izvoare:
– ordinea din ţară;
– administraţia fermă şi eficientă;
– siguranţa drumurilor;
– forţă armate profesionistă.
– după 1460, preponderentă în acţiunile lui Vlad
Ţepeş a devenit problema confruntării cu Poarta.
 MODELUL DOMESC POSTBIZATI
• problema trebuie analizată la nivelul celor două paliere
distincte:
– tiparul/modelul politic - care va rămâne neschimbat;
– modelul comportamental/domnesc.
• atâta vreme cât fluctuaţiile/diferenţele apar exclusiv în sfera
modelului comportamental, aspectul poate fi interpretat cel
mai probabil ca o translaţie individuală de prestigiu -
posibilă în condiţiile dispariţiei centrului de putere politico-
spirituală care ar fi putut pune sub semnul întrebării
legitimitatea preluării unor asemenea elemente de către
principii munteni - şi nu atât o preluare de prerogative
politice, cu pretenţii de ecumenicitate imperială;
• mutaţiile produse în modelul domnesc survin după interludiul
reprezentat de cea de-a doua domnie a lui Vlad Ţepeş,
perioadă ce reprezintă un probabil moment de
discontinuitate în evoluţia modelului ecumenic domnesc în
Ţara Românească.
 IDICATORII DE IMAGIE AI MODELULUI
DOMESC POST-BIZATI
• Principalul element de noutate al perioadei, menit
să-i creeze domnului imaginea de principe legitim,
este preluarea temei „"ova Plantatio" în matricea
sigilară a lui Radu cel Frumos
• Compoziţia sigilografică de tip ,,'ova Plantatio”
cuprinde două personaje, de obicei afrontate,
având între ele un arbore. Sigiliul lui Radu
Paisie
• Până la această dată reprezentările de tip „'ova
Plantatio", deşi atestate în spaţiul sud-carpatic, sunt
atipice, abia la Radu cel Frumos motivul vegetal din
centrul reprezentării căpătând forma - de tradiţie
bizantină - a arborelui smuls.
• Interesant este faptul că motivul ,,'ova Plantatio"
va fi preluat şi de către Vlad Ţepeş în perioada
premergătoare celei de-a treia domnii.
Sigiliul lui Mihai
Viteazul
 IDICATORII DE IMAGIE AI MODELULUI
DOMESC POST-BIZATI
• se invocă direct ,,/.../ mănăstirea numită Hilandar, am
divinitatea cu formulele văzut-o sărmană de domnii
,, † Iisus Hristos binecinstitori şi fericiţii ctitori sârbi,
învingător", respectiv iar în ultima vreme lăsată şi de
,,"umele domnului am binecinstitoarea doamnă şi
chemat şi mi-a fost mie împărăteasă Mara ajunsă la
ajutor“; bătrâneţe şi aşteptându-şi fericitul
• stabilirea unei relaţii de sfârşit, care în locul fiilor ei iubindu-
continuitate între ne şi înştiinţându-ne despre această
daniile imperiale în sfântă mănăstire mai sus zisă şi
folosul mănăstirilor rugându-ne cu bune cuvinte, ca pe
atonite şi cele ale copiii ei, ca pe această sfântă
domnilor munteni, mănăstire, lipsită <de sprijinul>
precum şi ideea unei binecinstitorilor domni să nu o lăsăm,
filiaţii - evident ci să o căutăm şi să o miluim şi să ne
spirituală - între familia numim ctitori ai ei, din urmă“
domnească şi familiile (documentul emis de cancelaria lui Vlad
imperiale sud- Călugărul în noiembrie 1492 pentru mănăstirea
dunărene. Hilandar, în DRH, B, I, p.377-380).
 IDICATORII DE IMAGIE AI MODELULUI
DOMESC POST-BIZATI
• intensa activitate de reformare şi
consolidare a Bisericii:
– artizanul acestei opere
reformatoare este fostul Patriarh
ecumenic ifon al II-lea:
• chemat de Radu cel Mare -
cel mai probabil în 1503
• osemintele sale au fost aduse
în ţară în 1515 de protectorul
fostului patriarh pe timpul
neînţelegerilor sale cu Radu,
eagoe Basarab.
– figura sa este frecvent invocată
pentru a spori prestigiul şi
legitimitatea faptelor celor doi
domni.
 IDICATORII DE IMAGIE AI
MODELULUI DOMESC POST-BIZATI

Acţiunile imagologice utilizate

de eagoe Basarab:
• domnul muntean realizează o
remarcabilă sinteză a
modelelor comportamentale
vehiculate până la el;
• Învăţăturile sale conţin atât
fragmente din Viaţa Sfântului
Constantin, cât şi elemente
preluate din Alexăndria;
 IDICATORII DE IMAGIE AI
MODELULUI DOMESC POST-BIZATI

• deşi opera sa se înscrie în categoria „oglinzilor

de principi", cu relativă circulaţie în epocă,
faptul redactării ei trimite la modelul
înţeleptului rege-profet David, care a lăsat o
seamă de sfaturi fiului său, Solomon;
• asocierea la propria sa imagine, în posteritate,
a înrudirii cu familia despoţilor sârbi
Brancovici:
– alături de chipurile ctitorilor sunt zugrăvite
şi cele ale cneazului Lazăr cu familia sa
– pomelnicul mănăstirii Argeş înfăţişează, pe
coloane paralele, pe domnii Ţării
Româneşti şi „Pomelnicul despoţilor
sârbi", în frunte cu „Sfântul cneaz Lazăr“.
 IDICATORII DE IMAGIE AI
MODELULUI DOMESC POST-BIZATI

• îşi asumă titlul - moştenit prin soţie - de despot;

• utilizarea simbolului heraldic al vulturului
bicefal;
• numele de certă rezonanţă bizantină al fiului
său, Theodosie;
• adoptarea ca părinte spiritual a Sfântului
ifon, fostul patriarh ecumenic.

Coborârea de pe cruce
1522-1523, Muzeul Naţional
de Artă al României
 MODELUL DOMESC AUTOHTO ŞI
IDICATORII SĂI DE IMAGIE

• Modelul domnesc autohton nu apare şi, mai

ales, nu trebuie privit ca un antimodel ecumenic
- bizantin sau postbizantin -, ci ca o prelungire a
acestuia în spaţiul românesc, îmbogăţită prin
căpătarea unei identităţi etnice/prenaţionale.
• În majoritatea cazurilor, în perioada care face obiectul acestui
curs, este vorba doar de menţionarea modelului, personificat de
legendarul egru vodă.
• Important este faptul că această cristalizare/nominalizare a
eroului civilizator în persoana lui Negru vodă este precedată de
tentativele de legitimare prin invocarea „vechilor domni" şi a
„începuturilor ţării", de-a lungul unui proces care îşi are
începuturile cel mai târziu în primii ani ai secolului al XVI-lea.
MODELUL DOMESC AUTOHTO ŞI
IDICATORII SĂI DE IMAGIE
O interesantă expresie a acestui proces poate fi
identificată în concepţia şi maniera de execuţie a
pietrei tombale a lui Radu de la Afumaţi.