Professional Documents
Culture Documents
Modelul proporţiei
factorilor de producţie şi al egalizării preţurilor în tările partenere
CUPRINS
1. Introducere....................................................................................................................3
2. Definitivarea modelului H-O-S....................................................................................3
3. Teoria dotării cu factori de producţie- Teorema Hecksher – Ohlin-Samuelson.....5
4. Alocarea resurselor si specializarea economica internationala................................6
5. Egalizarea preturilor factorilor de productie. Formarea preturilor pe piata
mondiala......................................................................................................................................8
6. Paradoxul lui Leontief................................................................................................10
7. Analiza tezei egalizării preţului factorilor de producţie........................................12
8. Importanţa teoriei dotării cu factori de producţie.................................................13
9. Concluzii- reguli generale..........................................................................................14
Bibliografie
Introducere
Modelul H-O-S s-a format pornind de la teorema Heckscher-Ohlin, căreia i s-au adus
câteva completari. La originile acestei teoreme se află economistului suedez Eli Heckscher, cu
articolul intitulat “The effect of foreign trade on the distribution of income”, publicat în 1919,
în Ekonomisk Tidskrift .
După reluarea tezelor lui Heckscher, de către Bertil Ohlin, în lucrarea Interregional and
International Trade, în literatură se vorbeşte de teorema Heckscher-Ohlin.
În modelul Heckscher-Ohlin, egalizarea preţurilor factorilor de producţie este considerată
doar o tendinţă. Egalizarea nu este completă, din cauza a mai multor factori, care pot neutraliza
o astfel de tendinţă.În acest sens, Heckscher precizează mai întâi că egalizarea preţurilor
factorilor ar fi completă doar dacă tehnicile de producţie ar rămâne aceleaşi în ambele ţări1. În
realitate, comerţul internaţional poate modifica combinaţiile de producţie, chiar dacă în condiţii
de autarhie ar fi fost identice.
Dacă, de exemplu, una din ţări se specializează în producţia bunurilor care necesită multă
muncă şi puţin capital, raritatea relativă a capitalului în raport cu munca se va atenua. Aceasta
poate declanşa o tendinţă de creştere a salariilor, care va incita antreprenorii să caute noi soluţii
tehnologice, menite să economisească munca. Ca urmare, tendinţa de egalizare a preţurilor
factorilor ar putea fi neutralizată de creşterea cererii, respectiv a preţului pentru capital,
rezultată din modificarea tehnicii de producţie.
1
Howard, S., Op.cit., p.280
Un al doilea factor de contracarare a tendinţei de egalizare invocat de Heckscher îl
reprezintă posibilitatea creşterii interne a ofertei de factor rar. Aceasta ar putea avea loc chiar
în ipoteza imobilităţii internaţionale a factorilor, prin crearea lor pe plan intern (acumulare de
capital etc.).Heckscher a întrevăzut posibilitatea ca ramurile generatoare de export care se
dezvoltă să absoarbă factori de producţie în aceeaşi proporţie cu eliberarea lor din ramurile
concurente ale importurilor, care îşi restrâng activitatea. O asemenea evoluţie ar fi de natură să
împiedice orice mişcare de egalizare a preţurilor.
Concluzia teoremei Heckscher-Ohlin, referitoare la tendinţa de egalizare a preţurilor
factorilor, a fost preluată de P.A.Samuelson, în două articole apărute în Economic Journal2.
Pentru analiza acestei tendinţe, autorul introduce o serie de ipoteze restrictive. Dintre ele,
unele sunt cele luate în consideraţie de teoria clasică şi neoclasică, respectiv:
• imobilitatea internaţională a factorilor de producţie,
• identitatea funcţiilor de producţie,
• absenţa economiilor de scară;
• inelasticitatea perfectă a curbei ofertei de factori (dotarea cu factori este considerată fixă).
Pe lângă acestea, Samuelson formulează o serie de ipoteze noi, specifice modelului său:
• productivitatea marginală descrescândă a factorilor de producţie;
• costurile de producţie descrescânde;
• specializarea internaţională incompletă;
• intensitatea ireversibilă a utilizării factorilor (intensitatea utilizării factorilor de producţie este
considerată diferită pentru fiecare bun).3
2
Samuelson, P.A., International Trade and the Equalisation of Factor Prices, The Economic Journal,
June, 1948, p.163-184 şi International Factor-Prices Equalisation, Once Again, The Economic
Journal, 1949, p.181-197
3
Vezi Caves, R.F., Trade and Economic Structure Models and Methods, Harvard University Press,
Cambridge, Massachusettes, 1967, p.99-200
4
Vezi Marcy, G., Op.cit., p.90-200
5
*** L’avenir des relations economiques internationales, presenté par P.A.Samuelson, Edition
preparée et prefacée par R.Mossé, Calmann-Levy, Paris, 1971, p.79
Teoria dotării cu factori de producţie – teorema Hecksher-Ohlin-Samuelson
Teoria dotării cu factori de producţie este cea de-a doua variantă neoclasică a modelului
costurilor comparative, pe care îşi propune să-l explice şi să-l dezvolte. Această teorie este
vehiculată în literatură sub denumirea de “modelul H-O-S” (Heckscher – Ohlin – Samuelson),
fiind una dintre variantele contemporane ale teoriei costurilor comparative.
La baza metodologică şi ideologică a modelului HOS au stat :
- Teoria ricardiană a comerţului internaţional
- Teoria neoclasică a preţurilor bunurilor economice
Atunci:
9
modelul clasic se baza doar pe analiza posibilitatilor interne ale fiecarei tari
10
Popescu, G, Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001, p.133-136
P*1= C1 + S1+P1= 64 C1 +16 S1+16P1 = 96 u.m.
Daca luam:
Atunci:
Astfel, rezulta ca Portugalia dispune de mai putin capital(80K1) si mai multa munca (16 S1),
comparativ cu Anglia, care dispune de mai mult capital (100K2) si mai putina munca (10 S2).
Datorita faptului ca :
k’2 > k’1, adica 9/1 > 4/1, sau k’1 < k’2 , adica 4/1 < 9/1
s’2 < s’1, adica 1/9 < 1/4, sau s’1 > s’2 , adica 1/4 > 1/9
rezulta ca Anglia este relativ mai abundenta in capital, iar Portugalia mai abundenta in munca.
Primul autor care, în anii 50, a fost tentat să testeze modelul HOS, a fost Wassily
Wassilievich Leontief. Plecând de la observaţia că SUA sunt o ţară abundentă în capital, a pus
12
Ohlin, B., Op.cit., p.7
13
Samuelson P.A., Economics, International Student Edition, 8-th eduition, McGraw Hill Book
Company, New York, USA, 1970, p. 666
la punct un test prin care urma să demonstreze că exporturile americane sunt mai intensive în
capital decât importurile.
Pentru a-şi elabora testul, Leontief a folosit “Balanţa legaturilor dintre ramuri”(modelul input-
output) pentru economia americană.Leontief a analizat producţia în 50 de industrii (ramuri),
considerând doi factori de producţie: capitalul şi munca, pe care le-a separat în:
- ramuri exportatoare (cu un sold export – import pozitiv)
- ramuri substitutive ale importurilor14 (cu un sold comercial negativ).
Fiecare industrie depinde de alte industrii, pentru materiile prime sau pentru produsele
intermediare. De exemplu, producerea de calculatoare implică utilizarea de componente,
material plastic, semiconductori etc, iar calculatoarele, la rândul lor, sunt folosite de diferitele
industrii în procesul de producţie. În acest fel, modelul input-output permite cunoaşterea
nevoilor de capital şi muncă în producţia fiecărei ramuri.
În continuare a considerat că ramurile exportatoare sunt intensive în capital, iar cele
substitutive ale importurilor intensive în muncă. A presupus că exporturile scad cu 1 milion
dolari, iar importurile cresc cu un milion dolari. Apoi a calculat reducerea sau creşterea
nevoilor de capital şi muncă legate de aceste variaţii.
Încă de la apariţia sa, teza egalizării preţului factorilor a suscitat mult interes, căpătând
printre analiştii comerţului internaţional numeroşi adepţi, dar şi mai numeroşi adversari.
Alături de P.A.Samuelson, teoreticieni consacraţi, precum J.Tinbergen, J.Meade, R.Heller ş.a.
s-au angajat în aprofundarea şi dezvoltarea tezei egalizării preţurilor factorilor, prin luarea în
15
Dezavantajul competitiv reprezintă deficitul monetar al încasărilor din export sub plăţile pentru import
ale unei ţări; poate fi exprimat şi în unităţi fizice (1 t marfă exportată se schimbă pe mai puţin de 1 t
marfă importată)
16
Avantajul competitiv intern reprezintă superioritatea pe care o are o ţară dacă poate produce cu acelaşi
consum de resurse , o unitate de marfă la un cost unitar naţional mai mic decât altă marfă; se calculează
ca diferenţă între costul unitar naţional(mai mare) al mărfurilor la a căror producţie renunţă şi costul
unitar naţional mai mic al mărfurilor pe care se specializează
17
Avantajul comparativ extern reprezintă superioritatea pe care o are o ţară, dacă poate produce o marfă
la un cost unitar naţional mai mic decât în ţara parteneră, sau pe baza aceluiaşi consum total de resurse,
obţine o cantitate mai mare de mărfuri decât ţara parteneră.
18
Avantajul absolut reprezintă câştigul pe care îl obţine o ţară din comerţul internaţional când reuşeşte să
importe o marfă la un preţ extern inferior costului său naţional unitar
consideraţie a mai mult ţări, produse şi factori de producţie. Ei au demostrat că nu există nici
un motiv pentru care teorema H-O-S să nu poată fi extinsă la un număr mai mare de ţări,
produse şi factori, cu condiţia ca numărul ecuaţiilor să fie egal cu cel al necunoscutelor. Prin
aceasta, ei au contribuit la propagarea ideii că schimburile comerciale internaţionale duc la
egalizarea preţurilor şi a veniturilor, îndeosebi a salariilor. Dacă o asemenea egalizare ar avea
loc, acest fapt ar fi întrutotul pozitiv. Trebuie avut în vedere, însă, că mecanismele schimbului
internaţional pot fi şi de asemenea natură, încât să nu conducă în mod necesar la egalizarea
condiţiilor de dezvoltare, ci din contră, să adâncească inegalităţile dintre ţări.
Surprinşi de persistenţa inegalităţilor de dezvoltare, numeroşi teoreticieni (M. Byé, R.
Harrod, Ch. P. Kindleberger, M. Moret, G. Haberler, G. Myrdal, Fr. Perroux, Th. Balogh etc)
contestă veridicitatea tezei egalizării preţurilor factorilor, invocând irealismul ipotezelor şi
inadvertenţa dintre concluziile teoretice şi realităţile economice.
Mulţi teoreticieni consideră teorema H-O-S drept argument pentru a demonstra lipsa de
semnificaţie practică a teoriei comerţului internaţional. În opinia lor, confruntarea principiului
egalizării preţurilor factorilor cu realitatea persistenţei decalajelor internaţionale de venit pe
locuitor, probează inadvertenţa dintre teorie şi realitate. În acest sens, sugestivă este concluzia
neoliberalului Kindleberger, care susţine că „egalizarea preţurilor factorilor poate fi
considerată mai mult o curiozitate intelectuală decât o apreciere semnificativă pentru lumea
reală.”19
Aceeaşi opinie este exprimată de M. Moret, care subliniază că „Teorema egalizării
constituie doar un exerciţiu didactic.....Afirmaţia că preţurile factorilor se egalizează de la
naţiune la naţiune, în timp ce se constată de fapt disparităţi profunde între ele, constituie un act
pur şi simplu gratuit.”20
Chiar Haberler nu ezită să conteste teorema egalizării. „În aceşti ultimi ani-notează
autorul neoclasic, reviste serioase şi-au oferit paginile unor dezbateri foarte savante, în cadrul
cărora unii participanţi s-au simţit în măsură să demonstreze că, în anumite ipoteze, liberul
schimb de produse ar fi un substitut perfect al migraţiilor libere ale muncitorilor şi a liberei
mişcări a factorilor de producţie pe plan internaţional şi că din acest fapt ar decurge o egalizare
completă a preţurilor factorilor. Dar, ipotezele pe care aceste rezultate fericite se bazează au
apărut mai puţin conforme cu realitatea decât s-a gândit la început. Ca urmare, această agitaţie
teoretică a condus la o concluzie diametral opusă: ea a demonstrat că egalizarea preţurilor
factorilor este în realitate aproape de neconceput.”21
Critici şi mai vehemente au fost formulate de „tiers-mondialişti” precum G. Myrdal, Th.
Balogh etc. G. Myrdal considera teza egalizării „total în contradicţie cu experienţa faptelor,
care atestă că între diferite naţiuni disparităţile de venit s-au adâncit şi se adâncesc mereu.”22
Pornind de la această constatare el contrapune teoremei egalizării aşa-numitul „principiu
al cauzalităţii circulare şi cumulative”. Potrivit acestui principiu, schimburile comerciale şi
mişcările internaţionale de capitaluri au, în general, ca efect adâncirea condiţiilor de
inegalitate. „Printr-un fel de cerc vicios al efectelor cumulative-notează Myrdal, o ţară a cărei
putere productivă şi venituri sunt deja ridicate va tinde din ce în ce să se îmbogăţească, în timp
ce o ţară rămasă în urmă se va menţine la nivelul scăzut sau nu va înceta să sărăcească, atâta
timp cât se va mulţumi să conserve legile naturale ale schimbului.”23
19
Kindleberger, Ch., P., Economie internationale, Economica, Paris, 1981, p.33
20
Moret, M., Op. cit., p.89
21
Haberler, G., L’Échange international et développement économique, Série Articles et Etudes, IDE-
BIRD, 1963, vol. II, p.25
22
Myrdal, G., Le Défi de monde pauvre; un programme de lutte sur le plan mondial, Gallimard, Paris,
1971, p.271
23
Idem, p.273
Th. Balogh susţine şi el că „mecanismul de egalizare a remuneraţiei factorilor poate
funcţiona într-o manieră perversă.”24 El invocă drept argument faptic pentru infirmarea acestei
teze fenomenul degradării rapoartelor de schimb ale ţărilor sărace.
Sintetizând criticile adresate tezei egalizării, apare îndreptăţită concluzia formulată de H.
Johnson25 că singura semnificaţie de ordin pozitiv, pe care ea ar putea-o avea, constă în aceea
că, demonstrând imposibilitatea egalizării în absenţa condiţiilor formulate, sunt evidenţiaţi
tocmai prin reversul ipotezelor impuse o parte din factorii care împiedică o asemenea egalizare
(diferenţele internaţionale în calitatea factorilor, diversitatea tehnologiilor de producţie,
prezenţa elementelor de monopol etc), fără însă a conduce la dezvăluirea tuturor cauzelor
inegalităţilor de preţ şi de venit.
Mai mult vehiculată în literatură decât prima variantă neoclasică elaborată în termenii
costurilor de oportunitate, teoria dotării cu factori de producţie are o mare semnificaţie pentru
explicarea specializării internaţionale şi fundamentarea strategiilor şi politicilor comerciale şi
de dezvoltare.
Privită în prelungirea teoriei ricardiene, ea se articulează perfect, ca element de
completare şi aprofundare a teoriei costurilor comparative. Asta deoarece abundenţa sau
raritatea factorilor de producţie reprezintă una din cele mai importante cauze ale diferenţelor
dintre costurile comparative.Apoi,dotarea cu factori de producţie reprezintă un criteriu de sine
stătător de specializare,care în aplicabilitatea teoretică şi practică precede criteriul costurilor
comparative. Avem în vedere faptul că oferta de factori de producţie de care o ţară dispune,
constituie factorul determinanat decisiv al posibilităţilor naţionale de producţie.
Oferta de factori, privită nu în raport cu alte ţări, ci ca o variabilă specifică economiei
naţionale respective, permite identificarea multitudinii de bunuri ce pot fi obţinute pe cale
directă din producţia proprie. La rândul ei, dimensiunea şi structura cererii naţionale este cea
care condiţionează compoziţia mulţimii de bunuri necesare pe plan naţional.
Din confruntarea seriei bunurilor posibil de produs în cadrul naţional cu cea a bunurilor
necesare consumului autohton s-ar degaja lista aşa-numitelor „importuri necesare”. Ele au ca
obiect bunurile necesare pentru care nu sunt disponibili factori de producţie în cadrul
naţional.Volumul şi structura „importurilor necesare” sunt condiţionate de
insuficienţa/inexistenţa factorilor de producţie şi de structura şi intensitatea nevoii sociale,
indiferent de criteriile de rentabilitate.Dincolo de punctul importurilor necesare, se ridică
problema specializării internaţionale. Ea presupune a alege din multitudinea de bunuri ce pot fi
obţinute prin diversa combinare a factorilor de producţie interni, pe cele care realmente vor fi
produse în ţară şi pe cele a căror producţie va fi abandonată în favoarea străinătăţii, care vor
constitui „gama importurilor alternative”.
Pentru delimitarea seriei bunurilor obţinute pe cale directă de seria importurilor
alternative, criteriul dotării cu factori apare ca o pre-condiţie. Dincolo de această pre-condiţie,
teoretic şi practic, delimitarea se explică şi se operează după numeroase criterii de
profitabilitate evidenţiate de scara nivelurilor de productivitate a factorilor, nivelul costurilor
comparative etc. La acestea se adăugă, bineînţeles, numeroase alte criterii ce ţin de echilibrul
strategic al dezvoltării economiei naţionale sau a firmelor.
În calitate de criteriu al diviziunii internaţionale a muncii, dotarea cu factori de producţie
prezintă semnificaţie pentru fundamentarea specializării de tip inter-sectorial sau inter-ramuri.
Acestea sunt într-adevăr riguros condiţionate de diferenţele privind dimensiunea şi structura
24
Balogh, Th., Partenaires inégaux dans l’échange international, Dunod, Paris, 1971, p.40
25
*** L’Avenir des relations économiques internationales, p.40
stocului naţional de factori de producţie, spre deosebire de specializarea de tip intra-ramură,
care se produce pe fondul unor condiţii similare de înzestrare factorială.
Referitor la semnificaţia teoriei dotării cu factori ca fundament al strategiilor de
dezvoltare, se impune a fi subliniat că, mai mult decât analiza în termenii costurilor de
substituţie, ea a contribuit la răspândirea ideii că schimbul internaţional, prin efectele sale
asupra repartiţiei veniturilor, creează aceleaşi condiţii de dezvoltare economică pentru toate
ţările.
„Raritatea unui anumit factor - nota în acest sens E. Hecksher, va creşte în unele ţări şi va
descreşte în altele, ca rezultat al comerţului exterior. Dacă fiecare ţară tinde să exporte mărfuri
care încorporează în cantităţi mari factorul ei abundent, prima problemă este în ce condiţii,
cum şi în ce proporţie, comerţul exterior va egaliza raritatea factorilor de producţie între ţări.
Evident - conchide autorul, aceasta este problema tendinţei comerţului de a crea aceleaşi
condiţii economice în diferite ţări.”26
Aşa cum am arătat, conform acestei teorii, condiţiile similare de dezvoltare economică
pentru toate ţările ar fi create prin mecanismul egalizării mai mult sau mai puţin complete a
remuneraţiei factorilor de producţie.Prin postulatele sale, teoria dotării cu factori de producţie a
devenit în scurt timp de la elaborare fundamentul teoretic al unei strategii de dezvoltare, pe
care teoreticienii o denumesc „legea proporţiei factorilor.” Succint, în formularea lui R.S.
Eckaus, această lege ar putea fi definită ca fiind „tehnica care, plecând de la factorii
disponibili, asigură producţia maximă.”27
Pe parcursul „deceniilor dezvoltării” această lege s-a situat în centrul aprinselor dezbateri
asupra strategiilor de dezvoltare ale ţărilor rămase în urmă; conform acestei legi, apare
recomandabil pentru ţările mai slab dezvoltate ca, având în vedere structura diferită a stocului
de factori comparativ cu ţările avansate, să acorde prioritate investiţiilor în ramurile care
necesită puţin capital şi multă forţă de muncă. În argumentarea lui Henry G. Aubrey, o
asemenea recomandare este întemeiată, deoarece „apare evident că, dacă capitalurile sunt mai
puţin abundente decât forţa de muncă, intensitatea capitalului trebuie să fie slabă şi nivelul
tehnologiei relativ mai scăzut; aceasta într-adevăr permite să se facă economii asupra costului
în capital pentru maşini şi utilaje.”28 Fără a generaliza şi absolutiza valabilitatea lor, soluţiile
recomandate în baza „legii proporţiei factorilor” apar raţionale, cu condiţia compatibilizării lor
cu cerinţele specifice ale mediului economic vizat.
26
Howard, S., E., Op. cit., p.285
27
Eckaus, R., S., The Factor Proportions Problem in Underdevelopped Areas, în The American
Economic Review, September, 1955, vol. 45, p.2
28
Aubrey, H., G., Le role de la petite industrie dans le développement économique, în Développement
industrial et commercial, Série Articles et Etudes, Paris, IDE-BIRD, 1963, vol. I, p.33
In concluzie, 29„cu cat sunt mai mari deosebirile dintre parteneri in privinta inzestrarii
cu factori de productie, cu atat mai mari sunt posibilitatile si necesitatea dezvoltarii unui
comert international eficient si benefic pentru toti partenerii”.
Din trasaturile caracteristice ale modelului HOS, precum si din mecanismele care ajuta la
desfasurarea comertului international respectand teoria HOS au rezultat urmatoarele reguli
generale30:
1. Fiecare tara dispune de capital si munca in volum si structura diferite
2. In fiecare tara exista o abundenta relativa dintr-un factor anume,comparativ cu altul, daca
este respectata corelatia k’╪ s’.
3. In cazul abundentei relative de capital, fiecare tara se specializeaza in productia si exportul
marfii la care k’/s’ este cel mai mare(sau s’/k’ este cel mai mic), comparativ cu alte marfuri
produse in aceeasi tara(ex. Anglia- stofa).In cazul abundentei relative de munca, fiecare tara se
specializeaza in productia si exportul marfii la care s’/k’ este cel mai mare (sau k’/s’ este cel
mai mic), comparativ cu alte marfuri produse in aceeasi tara (ex. Portugalia- vin). Astfel,
fiecare tara isi va orienta productia sper marfurile care consuma cei mai abundenti factori de
productie interni.
4. Prin comertul international, fiecare tara va exporta (prin marfurile sale) , factorii de productie
relativ abundenti si va importa (prin marfurile straine), factorii de productie relativ rari.
5. Fiecare tara poate obtine din comertul exterior un avantaj. Va exporta marfurile produse cu
cele mai mici costuri unitare nationale. Cu incasarile din export va plati marfurile importate.
Daca aceste incasari vor depasi platile pentru import, iar acestea vor fi inferioare costuriloe
unitare interne, comertul exterior va fi eficient. In acest caz, tara respectiva inregistraza un
avantaj absolut(in sens smithian) si un avantaj competitiv.
6. Pe baza acestor miscari de export si import, se modifica cantitatile si preturile factorilor de
productie si ale bunurilor finale in fiecare tara, pe plan mondial.Exportul factorilor abundenti si
importul factorilor rari realizeaza redistribuirea cantitatii de factori si marfuri intre tari si
regiuni.Abundenta relativa de factori de productie si marfuri se transforma in raritate relativa,
si invers, raritatea relativa se transforma in abundenat relativa.Tarile si regiunile tind sa aina
aceeasi dotare cu factori de productie si marfuri, in cantitate si structura. In felul acesta, are loc
egalizarea ofertei cu cererea de factori de productie si de marfuri in fiecare tara si pe plan
29
Popescu, G, Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001, p.139
30
Popescu, G, Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001, p.140-141
mondial. In aceste conditii,preturile factorilor de productie si ale marfurilor tind sa se
egalizeze, potrivit teoremei Stolper- Samuelson.
Bibliografie