Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson(HOS).

Modelul proporţiei
factorilor de producţie şi al egalizării preţurilor în tările partenere
 CUPRINS

1. Introducere....................................................................................................................3
2. Definitivarea modelului H-O-S....................................................................................3
3. Teoria dotării cu factori de producţie- Teorema Hecksher – Ohlin-Samuelson.....5
4. Alocarea resurselor si specializarea economica internationala................................6
5. Egalizarea preturilor factorilor de productie. Formarea preturilor pe piata
mondiala......................................................................................................................................8
6. Paradoxul lui Leontief................................................................................................10
7. Analiza tezei egalizării preţului factorilor de producţie........................................12
8. Importanţa teoriei dotării cu factori de producţie.................................................13
9. Concluzii- reguli generale..........................................................................................14

Bibliografie
Introducere

În secolele XIX şi XX, comerţul internaţional a fost marcat profund de teoria

ricardiana, conducând apoi spre o extindere spre noi concepte : teoria valorilor internaţionale
şi a raporturilor de schimb (”terms of trade”)a lui John Stuart Mill, perfecţionarea tehnicilor de
măsurare cantitativă şi reprezentare grafică a raporturilor de schimb de către Vilfredo Pareto şi
Francis Ysidoro Edgeworth, de asemenea şi iniţierea unei sinteze între teoria clasică şi cea
neoclasică a preţurilor, de către Alfred Marshall.
Noile descoperiri ştiinţifice şi tehnice, precum şi dezvoltările fluxurilor internaţionale
de capital , cât şi a celor de resurse umane au stabilit oarecum o independenţă faţă de dotarea
naturală cu factori de producţie specifică clasicismului.
Secolul XX a adus ca noutate un climat internaţional al liberei concurenţe şi al
convertibilităţii depline a banilor naţionali, absenţa restricţiilor tarifare şi netarifare sau a
politicilor protecţioniste în comerţul internaţional. Au crescut schimburile economice
internaţionale, interdependenţele dintre state, conducând la teorii noi, adaptate la noul climat
internaţional.
Dezbaterile asupra comerţului internaţional s-au regăsit şi în perioada interbelică şi
postbelică, contribuţiile teoriilor neoclasice datorându-se în principal suedezilor Eli Filip
Heckscher şi Bertil Gothard Ohlin, austriacul Gottfried Haberler, americanul Paul Anthony
Samuelson , canadianul Jacob Viner, româno-americanul Abba Ptachza Lerner, sau ruso-
americanului Wassily Wassilievich Leontief, precum şi altor teoreticieni.
Altfel s-a concretizat modelul proporţiei factorilor şi al egalizării preţurilor între ţările
participante la comerţul internaţional, model cunoscut sub numele de „HOS”.

Definitivarea modelului H-O-S

Modelul H-O-S s-a format pornind de la teorema Heckscher-Ohlin, căreia i s-au adus
câteva completari. La originile acestei teoreme se află economistului suedez Eli Heckscher, cu
articolul intitulat “The effect of foreign trade on the distribution of income”, publicat în 1919,
în Ekonomisk Tidskrift .
După reluarea tezelor lui Heckscher, de către Bertil Ohlin, în lucrarea Interregional and
International Trade, în literatură se vorbeşte de teorema Heckscher-Ohlin.
În modelul Heckscher-Ohlin, egalizarea preţurilor factorilor de producţie este considerată
doar o tendinţă. Egalizarea nu este completă, din cauza a mai multor factori, care pot neutraliza
o astfel de tendinţă.În acest sens, Heckscher precizează mai întâi că egalizarea preţurilor
factorilor ar fi completă doar dacă tehnicile de producţie ar rămâne aceleaşi în ambele ţări1. În
realitate, comerţul internaţional poate modifica combinaţiile de producţie, chiar dacă în condiţii
de autarhie ar fi fost identice.
Dacă, de exemplu, una din ţări se specializează în producţia bunurilor care necesită multă
muncă şi puţin capital, raritatea relativă a capitalului în raport cu munca se va atenua. Aceasta
poate declanşa o tendinţă de creştere a salariilor, care va incita antreprenorii să caute noi soluţii
tehnologice, menite să economisească munca. Ca urmare, tendinţa de egalizare a preţurilor
factorilor ar putea fi neutralizată de creşterea cererii, respectiv a preţului pentru capital,
rezultată din modificarea tehnicii de producţie.
1
Howard, S., Op.cit., p.280
 Un al doilea factor de contracarare a tendinţei de egalizare invocat de Heckscher îl
reprezintă posibilitatea creşterii interne a ofertei de factor rar. Aceasta ar putea avea loc chiar
în ipoteza imobilităţii internaţionale a factorilor, prin crearea lor pe plan intern (acumulare de
capital etc.).Heckscher a întrevăzut posibilitatea ca ramurile generatoare de export care se
dezvoltă să absoarbă factori de producţie în aceeaşi proporţie cu eliberarea lor din ramurile
concurente ale importurilor, care îşi restrâng activitatea. O asemenea evoluţie ar fi de natură să
împiedice orice mişcare de egalizare a preţurilor.
Concluzia teoremei Heckscher-Ohlin, referitoare la tendinţa de egalizare a preţurilor
factorilor, a fost preluată de P.A.Samuelson, în două articole apărute în Economic Journal2.
Pentru analiza acestei tendinţe, autorul introduce o serie de ipoteze restrictive. Dintre ele,
unele sunt cele luate în consideraţie de teoria clasică şi neoclasică, respectiv:
• imobilitatea internaţională a factorilor de producţie,
• identitatea funcţiilor de producţie,
• absenţa economiilor de scară;
• inelasticitatea perfectă a curbei ofertei de factori (dotarea cu factori este considerată fixă).

Pe lângă acestea, Samuelson formulează o serie de ipoteze noi, specifice modelului său:
• productivitatea marginală descrescândă a factorilor de producţie;
• costurile de producţie descrescânde;
• specializarea internaţională incompletă;
• intensitatea ireversibilă a utilizării factorilor (intensitatea utilizării factorilor de producţie este
considerată diferită pentru fiecare bun).3

Pe baza ipotezelor menţionate, Samuelson a elaborat două demostraţii, una geometrică şi

alta algebrică4, din care rezultă că schimburile comerciale internaţionale ar conduce în mod
necesar, în condiţiile presupuse, la o egalizare absolută, a preţurilor factorilor de producţie la
scară internaţională. Aceste concluzii corespund în întregime idealului de egalizare a şanselor,
indicând condiţiile abstracte ale realizării unui echilibru armonios la nivelul global al
economiei mondiale.
După completarea cu aceste demonstraţii, teorema Heckscher-Ohlin capătă denumirea de
“modelul H-O-S” (Heckscher-Ohlin-Samuelson). Odată definitivat, acest model devine
principalul punct de referinţă şi de inspiraţie al teoreticienilor comerţului internaţional.
Despre acest model s-au scris numeroase lucrări, din care unele îl contestă, altele îl
confirmă în întregime sau parţial, tinzând la o aprofundare şi dezvoltare a lui.
Aşa cum apreciază Harry G.Johnson, “perfecţionarea modelului H-O-S constituie cea
mai mare realizare a cercetării în domeniul teoriei pure a comerţului internaţional de după al
doilea război mondial”5.

2
Samuelson, P.A., International Trade and the Equalisation of Factor Prices, The Economic Journal,
June, 1948, p.163-184 şi International Factor-Prices Equalisation, Once Again, The Economic
Journal, 1949, p.181-197
3
Vezi Caves, R.F., Trade and Economic Structure Models and Methods, Harvard University Press,
Cambridge, Massachusettes, 1967, p.99-200
4
Vezi Marcy, G., Op.cit., p.90-200
5
*** L’avenir des relations economiques internationales, presenté par P.A.Samuelson, Edition
preparée et prefacée par R.Mossé, Calmann-Levy, Paris, 1971, p.79
Teoria dotării cu factori de producţie – teorema Hecksher-Ohlin-Samuelson

Teoria dotării cu factori de producţie este cea de-a doua variantă neoclasică a modelului
costurilor comparative, pe care îşi propune să-l explice şi să-l dezvolte. Această teorie este
vehiculată în literatură sub denumirea de “modelul H-O-S” (Heckscher – Ohlin – Samuelson),
fiind una dintre variantele contemporane ale teoriei costurilor comparative.
La baza metodologică şi ideologică a modelului HOS au stat :
- Teoria ricardiană a comerţului internaţional
- Teoria neoclasică a preţurilor bunurilor economice

Obiectivele formulate de către autori6 au fost:

1. De a construi o teorie a comerţului internaţional compatibilă cu teoria
interdependenţei reciproce a preţurilor, aşa cum a fost ea dezvoltată de Walras, Menger,
Jevons, Marshall, Clark, Fischer, Pareto şi Cassel (independentă de teoria clasică a valorii-
muncă);
2. De a demonstra că diviziunea internaţională a muncii se explică prin diferenţele în ce
priveşte dotarea cu factori de producţie a fiecărei ţări;
3. De a analiza influenţa comerţului internaţional asupra preţului factorilor de producţie

Modelul HOS preia din teoria ricardiană următoarele:

- conceptul de cost comparativ
- conceptul de avantaj relativ
- conceptul de avantaj reciproc
- politica liberului schimb în comerţul internaţional

Elementele din teoria ricardiană care nu se regăsesc în modelul HOS sunt:

- teoria obiectivă a valorii determinată de muncă
- ipoteza imobilităţii internaţionale a factorilor de producţie
****Modelele clasice porneau de la ipoteza ca factorii de productie aveau o mobilitate perfecta
intre ramurile de activitate in interiorul unei tari, dar totodata acesti factori de productie nu
aveau mobilitate internationala.
****Modelele clasice analizau dotarea naturala cu factori de productie, avand un model bazat
tocmai pe determinismul geografic; aceasta dotare este importanta, dar nu exclusiva, intrucat
mereu au existat si alte elemente in comertul international

Modelul HOS preia din gandirea neoclasica :

- teoria echilibrului economic general
- teoria marginalista a preturilor
7
Modelul HOS a contribuit prin urmatoarele noutati:
- imbinarea analizei specializarii internationale a unor tari, zone sau regiuni, cu amplasarea
teritoriala rationala a resurselor existente
- analiza mai multor tari partenere, factori de productie si marfuri8
6
Ohlin, B., Interregional and International Trade, Oxford University Press, London, 1967, p.IX
7
Popescu, G, Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001, p.132-133
8
modelul clasic cuprindea 2 tari, 2 marfuri,1 factor de productie (munca= efortul national consumat pentru a
produce o unitate de marfa exportata) formula <<”2” + “2” + “1”>>
- explicarea avantajului relativ in functie de proportia combinarii factorilor de productie9
folositi in schimburile dintre tarile partenere
- imbogatirea instrumentarului de analiza a mecanismelor comertului international, prin
introducerea si fundamentarea unor noi concepte: “costul de oportunitate”, “rata marginala de
substituire”,”rata marginala de transformare”, “optimul consumatorului”, folosirea unor grafice
sugestive, inlocuirea calculelor in unitati naturale cu calcule valorice, “avantajul si
dezavantajul comparativ”, “avantajul si dezavantajul competitiv”, “frontiera posibilitatilor de
productie”, “frontiera posibilitatilor de consum”, “surplusul cumparatorului”, “surplusul
producatorului”, etc.

Teoria proportiei factorilor de productie si modelul HOS incearca sa gaseasca

raspunsuri la urmatoarele intrebari:
1. Care este criteriul alocarii rationale a resurselor si a specializarii interne a productiei fiecarei
tari participante la comertul international?
2. In ce consta mecanismul de functionare al comertului international si care sunt factorii de
care depinde formarea preturilor pe piata mondiala sau cea a raporturilor de schimb („terms of
trade”) ale tarilor partenere de comert international?
3. Care sunt rezultatele imediate ale particiarii tarilor la comertul international?
4. Ce consecinte are comertul international pe termen lung si care este influenta lui asupra
cresterii si dezvoltarii economice a tarilor partenere?
5. Care este politica optima in comertul international?

4. Alocarea resurselor si specializarea economica internationala

Avantajele diviziunii internationale a muncii sunt redate de catre autorii

modelului HOS in expresie monetara, in functie de abundenta factorilor de productie.Pornind
de la principiul marginalist al utilitatii finale (marimea ei este invers proportionala cu cantitatea
bunurilor intermediare folosite, sau direct proportionala cu raritatea lor) , sustinatorii modelului
HOS considera ca avantajul relativ al fiecarei tari depinde de combinatia factorilor de
productie care asigura o proportie comparativ sau relativ mai mare din factorii cei mai
abundenti, deci cei mai ieftini. Aceasta viziune asigura obtinerea marfii cu cel mai mic cost
national, fie sub forma unui avantaj comparativ extern, fie sub forma unui avantaj comparativ
intern.
Din punct de vedere al modelului ricardian, dotarea cu factori de productie poate fi
reprezentata in doua moduri10:

1. Absolut- in unitati fizice din fiecare factor

Daca avem:

P*1 = 96 u.m. (pretul international al vinului produs in Portugalia)

K1 = 80 = 64 C1 +16 S1
pr’1= ( P1/K1)* 100 = (16 P1 /80K1 )* 100 = 20 % (rata profitului)

Atunci:

9
modelul clasic se baza doar pe analiza posibilitatilor interne ale fiecarei tari
10
Popescu, G, Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001, p.133-136
 P*1= C1 + S1+P1= 64 C1 +16 S1+16P1 = 96 u.m.

Daca luam:

P*2 = 110 u.m. (pretul international al stofei produse in Anglia)

K2 = 100 = 90 C2 +10 S2
pr’2=( P2/K2)* 100= (10P2 /100K2 )* 100= 10 % (rata profitului)

Atunci:

P*2= C2 + S2+P2= 90 C2 +10 S2+10P2 = 110 u.m.

Astfel, rezulta ca Portugalia dispune de mai putin capital(80K1) si mai multa munca (16 S1),
comparativ cu Anglia, care dispune de mai mult capital (100K2) si mai putina munca (10 S2).

2. Relativ- prin raportul dintre factori

In Portugalia avem:

k’1 = C1/ S1 = 64 C1 /16 S1 = 4/1 (raportul dintre capital si munca)

s’1 = S1/ C1 = 16 S1 /64 C1 = 1/4 ( raportul dintre munca si capital)
In Anglia, avem :

k’2 = C2/ S2 = 90 C2 /10 S2 = 9/1 (raportul dintre capital si munca)

s’2 = S2/ C2 = 10 S2 /90 C2 = 1/9 ( raportul dintre munca si capital)

Datorita faptului ca :
k’2 > k’1, adica 9/1 > 4/1, sau k’1 < k’2 , adica 4/1 < 9/1
s’2 < s’1, adica 1/9 < 1/4, sau s’1 > s’2 , adica 1/4 > 1/9

rezulta ca Anglia este relativ mai abundenta in capital, iar Portugalia mai abundenta in munca.

Pentru a se face schimbul intre vinul portughez si stofa englezeasca, Portugalia va

trebui sa se specializeze in productia de vin, iar Anglia in cea de stofa.Dupa specializare, vom
avea:
5. Egalizarea preturilor factorilor de productie. Formarea preturilor pe piata
mondiala

Dedicaţi obiectivelor propuse, reprezentanţii şcolii suedeze elimină teoria valorii-muncă

din teoria comerţului internaţional şi conduc raţionamentul în termenii preţurilor exprimate în
monedă.
Preţurile sunt considerate identice cu costurile de producţie. Acestea, la rândul lor, se
compun din preţurile factorilor utilizaţi la producţia bunurilor respective.Dacă două ţări au
aceeaşi dotare cu factori (în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate) şi utilizează o tehnică de
producţie identică, atunci costurile de producţie şi implicit, costurile comparative vor fi
aceleaşi.
Pentru ca să existe diferenţe între costurile comparative, Heckscher consideră că sunt
necesare două condiţii:
1. dotarea proporţională cu factori să difere de la o ţară la alta;
2. să difere proporţia factorilor utilizaţi în producţia fiecărui bun.11

La rândul său, Ohlin, bazându-se pe aceeaşi identitate între costurile de producţie şi

preţurile mărfurilor, consideră că acestea din urmă depind de raportul dintre cerere şi ofertă.
Cererea de bunuri depinde de nevoile şi preferinţele consumatorilor, precum şi de veniturile
indivizilor. La rândul ei, oferta de mărfuri este condiţionată de oferta de factori şi de condiţiile
fizice ale producţiei, adică de funcţiile de producţie.
Deoarece factorii de producţie se presupun a fi de aceeaşi calitate, funcţiile de producţie
sunt identice pentru acelaşi produs. Ca urmare, diferenţele dintre preţurile/costurile relative se
datorează fie condiţiilor cererii de mărfuri, fie diferenţelor sub aspectul ofertei de factori de
producţie.Considerând că, în general, diferenţele privind cererea au o influenţă mai mică decât
cele care se referă la oferta de factori, Ohlin a realizat că factorul determinant al diferenţelor
dintre preţurile relative generatoare de comerţ exterior îl constituie dotarea diferită cu factori
de producţie a fiecărei ţări.
11
Howard, S.E., Readings in the Theory of International Trade, American Economic Association,
Philadelphia, 1950, p.277-278
 Pe scurt, fiecare ţară este interesată să producă bunurile care încorporează în proporţie
mare factorul relativ abundent şi ieftin şi să importe bunurile a căror producţie necesită
cantităţi mari de factor rar şi scump12.În această perspectivă, comerţul exterior apare ca un
schimb de factori abundenţi contra factorilor rari.
Mecanismul tendinţei de egalizare este simplu: pentru satisfacerea cererii suplimentare
de export creşte cererea de factor relativ abundent şi ieftin şi, în consecinţă, preţul acestuia
urcă, iar importurile măresc, de fapt, oferta de factor rar şi scump, aşa încât preţul acestuia va
avea tendinţă de scădere.
În viziunea reprezentanţilor şcolii suedeze, libera circulaţie a mărfurilor compensează
parţial imobilitatea factorilor de producţie. Totodată, ea tinde să egalizeze preţurile absolute şi
relative ale factorilor, adică tinde să egalizeze salariile, rata dobânzii şi renta funciară.
Astfel, prin noua situatie determinata de mobilitatea internationala, preturile fatorilor de
productie sunt influentate atat indirect, dar si direct(in ritm crescator) datorita circulatiei lor ca
marfuri intre tarile partenere.
Aceste mecanisme fac posibila afirmarea si accentuarea tendintei de egalizare a
preturilor intre tari (valabila atat in cazul factorilor de productie, cat si in cel al bunurilor
finale), dar si a veniturilor si avantajelor obtinute de catre fiecare tara prin participarea la
diviziunea internationala a muncii.
Reprezentantii modelului HOS considera ca mecanismele comertului national sunt
acealeasi cu ale comertului international, sustinand ca la baza formarii preturilor sta valoarea
de substitutie (“rata marginala de transformare”) sau costul de oportunitate. Acesta din urma
este folosit pentru a explica raporturile de schimb interne intre marfurile produse in fiecare
tara,pe baza acestora fundamentand mai apoi proportiile schimburilor intre tarile partenere.
Preturile internationale se stabilesc la nivel intre limitele nationale (ale costurilor
comparative sau de oportunitate) ale marfurilor produse in diferite tari inaintea procesului de
specializare a fiecareia.
Avantajele din cadrul comertului international sunt generale, cu toate ca se prezinta sub
forme diferite in functie de fiecare tara in parte.
Astfel, avantajul reciproc al partenerilor consta in economia de resurse nationale, prin
obtinerea marfurilor cu costuri mai mici, in satisfacerea unor nevie mai diverse si in “surplusul
consumatorului”.
Samuelson considera ca “surplusul consumatorului” este plusul de satisfactie obtinut de
catre cumparator, fara ca vanzatorul sa piarda ceva, cu alte cuvinte “sporul de bunastare al
cumparatorului ca rezultat al comertului”, sau “prilejul de a putea cumpara o gama larga de
bunuri la preturi scazute”13.
In perceptia neoclasica, “surplusul consumatorului” era definit ca diferenta dintre
utilitatea totala a bunului(suma utilitatilor individuale descrescande) si pretul platit la
cumparare (determinat de utilitatea marginala a celei mai mici unitati).

6. Paradoxul lui Leontief

Primul autor care, în anii 50, a fost tentat să testeze modelul HOS, a fost Wassily
Wassilievich Leontief. Plecând de la observaţia că SUA sunt o ţară abundentă în capital, a pus
12
Ohlin, B., Op.cit., p.7
13
Samuelson P.A., Economics, International Student Edition, 8-th eduition, McGraw Hill Book
Company, New York, USA, 1970, p. 666
la punct un test prin care urma să demonstreze că exporturile americane sunt mai intensive în
capital decât importurile.
Pentru a-şi elabora testul, Leontief a folosit “Balanţa legaturilor dintre ramuri”(modelul input-
output) pentru economia americană.Leontief a analizat producţia în 50 de industrii (ramuri),
considerând doi factori de producţie: capitalul şi munca, pe care le-a separat în:
- ramuri exportatoare (cu un sold export – import pozitiv)
- ramuri substitutive ale importurilor14 (cu un sold comercial negativ).
Fiecare industrie depinde de alte industrii, pentru materiile prime sau pentru produsele
intermediare. De exemplu, producerea de calculatoare implică utilizarea de componente,
material plastic, semiconductori etc, iar calculatoarele, la rândul lor, sunt folosite de diferitele
industrii în procesul de producţie. În acest fel, modelul input-output permite cunoaşterea
nevoilor de capital şi muncă în producţia fiecărei ramuri.
În continuare a considerat că ramurile exportatoare sunt intensive în capital, iar cele
substitutive ale importurilor intensive în muncă. A presupus că exporturile scad cu 1 milion
dolari, iar importurile cresc cu un milion dolari. Apoi a calculat reducerea sau creşterea
nevoilor de capital şi muncă legate de aceste variaţii.

Capitalul şi munca folosite pentru a produce 1 milon dolari exporturi/importuri substitutive

americane
Ramuri Capital(C) Muncă(S) k’ = C/S
($ preţuri 1947) (oameni/an) ($/om/an)
Exporturi 2.550.780 182.313 k’1 = 13,991
Importuri 3.091.339 170.004 k’2=18,184

Pornind de la datele anului 1947, Leontief a descoperit că, luând,ramurile importatoare (a

căror producţie ar putea să apară ca o substituirea importurilor), pentru a înlocui 1 milion din
importuri printr-o producţie naţională, ar fi nevoie de 170 oameni/an şi 3,1 milioane dolari
suplimentari.În schimb, reducerea exporturilor cu 1 milion dolari ar disponibiliza 182,3
oameni/an şi 2,6 milioane capital.
Conform modelului HOS, o ţară cu abundenţă relativă de capital (SUA) trebuie să se
specializeze în producţia şi exportul mărfurilor intensive în capital, asta în cazul în care
raportul dintre capital şi muncă în ramurile exportatoare este mai mare decât în ramurile
importatoare ( k’1 > k’2).Astfel, acea ţară foloseşte pentru producţie şi export factorul de
producţie cel mai abundent şi mai ieftin, obţinând mărfuri cu cele mai mici costuri unitare
comparative.Astfel, conform teoriei HOS reiese ca SUA ar trebui sa exporte mărfuri intensive
în capital şi să importe mărfuri intensive în muncă,doar dacă k’1 > k’2, k’1 / k’2 >1 sau k’2 / k’1
<1.
În analiza făcută de Leontief, k’2=18,184 $/om/an, iar k’1 = 13,991 $/om/an, prin urmare
exporturile SUA sunt de fapt intensive în muncă, iar importurile sunt intensive în capital.
Rezultatul era opus celui aşteptat a fi obţinut prin aplicarea modelului HOS, de unde numele
sub care a rămas cunoscut acest test, de „paradoxul lui Leontief”.

Leontief a încercat să ofere o explicaţie vis-à-vis de acest rezultat aparent paradoxal.

Argumentând faptul că un lucrător american are o productivitate de trei ori mai ridicată decât a
unuia străin, el a conchis că SUA erau în fapt abundente în factorul muncă şi nu în capital.
Productivitatea superioară a muncitorilor americani derivă din existenţa din abundenţă a unui
14
Dupa Leontief, ramurile substitutive ale importurilor sunt acele ramuri ale economiei SUA care pot
produce intern marfuri pe care altfel ar trebui sa le importe. Acest model este construit in condiţii de
autarhie, operând doar cu date interne americane.
 al treilea factor de producţie specific SUA, managementul, care a permis muncii să fie mult
mai productivă decât în alte părţi.
Ulterior, alţi autori au încercat să aplice modelul lui Leontief şi altor ţări, precum India,
Franţa, Germania, Japonia etc, rezultatul fiind când o confirmare a paradoxului, când a
modelului HOS.
Aplicarea modelului HOS la realitatea japoneză a anilor 1950 a oferit un alt rezultat
paradoxal: Japonia deţinea, cel puţin aparent, mai mult factor muncă decât capital, şi totuşi
exporta produse intensive în capital. Dar descompunând exporturile japoneze spre ţări în curs
de dezvoltare, pe de o parte, şi ţări dezvoltate, pe de altă parte, apărea ca evident faptul că
exporturile erau intensive în capital către ţările în curs de dezvoltare şiintensive în muncă către
ţările dezvoltate. Cum circa 2/3 din exporturi mergeau spre ţări în curs de dezvoltare, explicaţia
aparentului paradox apare cu claritate.
Pe parcurs s-a urmărit perfecţionarea modelului HOS, aducând teorii noi:
• Ţările relativ abundente în capital exportă mărfuri intensive în muncă superior calificată, iar
ţările abundente în muncă exportă mărfuri intensive în muncă inferior calificată.
• Ţările avansate tehnologic exportă mărfuri intensive în tehnologii noi, iar ţările rămase în
urmă exportă mărfuri intensive în tehnologii inferioare(decalajul tehnologic). Avantajul
tehnologic al primelor ţări este continuu erodat prin transferul de tehnologie şi nu poate fii
menţinut decât printr-o continuă activitate inovaţională
• Ciclul de viaţă al produselor corespunde unui ciclu al comerţului internaţional. La începutul
ciclului de viaţă, mărfurile sunt exportate de ţările avansate tehnologic (abundente şi intensive
în capital), iar in faza finală a ciclului de viaţă, mărfurile sunt exportate în ţările rămase în
urmă(abundente şi intensive în muncă)
• Ţările abundente şi intensive în capital obţin un avantaj competitiv din comerţul internaţional.
Ţările abundente şi intensive în muncă au un dezavantaj cometitiv15.
• Toate ţările participante la comerţul internaţional obţin un avantaj comparativ intern16, dacă
se specializează în producţia şi exportul mărfurilor pentru care dispun de o abundenţă relativă
de factori de producţie(naturali sau dobândiţi).Fiecare ţară poate realiza şi un avantaj relativ
dacă şi numai dacă în schimbul mărfii exportate obţine o cantitate mai mare din marfa
importată decât şi-ar putea produce singură cu acelaşi consum de resurse (în autarhie).
• Avantajele din comerţul internaţional sunt distribuite inegal între ţările partenere. Deseori,
ţările abundente şi intensive în capital obţin avantaje mai mari decât cele abundente şi intensive
în muncă. Aceasta datorită în principal a avantajelor competitive, nu neapărat de cele
comparative17 sau absolute18
7. Analiza tezei egalizării preţului factorilor de producţie

Încă de la apariţia sa, teza egalizării preţului factorilor a suscitat mult interes, căpătând
printre analiştii comerţului internaţional numeroşi adepţi, dar şi mai numeroşi adversari.
Alături de P.A.Samuelson, teoreticieni consacraţi, precum J.Tinbergen, J.Meade, R.Heller ş.a.
s-au angajat în aprofundarea şi dezvoltarea tezei egalizării preţurilor factorilor, prin luarea în
15
Dezavantajul competitiv reprezintă deficitul monetar al încasărilor din export sub plăţile pentru import
ale unei ţări; poate fi exprimat şi în unităţi fizice (1 t marfă exportată se schimbă pe mai puţin de 1 t
marfă importată)
16
Avantajul competitiv intern reprezintă superioritatea pe care o are o ţară dacă poate produce cu acelaşi
consum de resurse , o unitate de marfă la un cost unitar naţional mai mic decât altă marfă; se calculează
ca diferenţă între costul unitar naţional(mai mare) al mărfurilor la a căror producţie renunţă şi costul
unitar naţional mai mic al mărfurilor pe care se specializează
17
Avantajul comparativ extern reprezintă superioritatea pe care o are o ţară, dacă poate produce o marfă
la un cost unitar naţional mai mic decât în ţara parteneră, sau pe baza aceluiaşi consum total de resurse,
obţine o cantitate mai mare de mărfuri decât ţara parteneră.
18
Avantajul absolut reprezintă câştigul pe care îl obţine o ţară din comerţul internaţional când reuşeşte să
importe o marfă la un preţ extern inferior costului său naţional unitar
consideraţie a mai mult ţări, produse şi factori de producţie. Ei au demostrat că nu există nici
un motiv pentru care teorema H-O-S să nu poată fi extinsă la un număr mai mare de ţări,
produse şi factori, cu condiţia ca numărul ecuaţiilor să fie egal cu cel al necunoscutelor. Prin
aceasta, ei au contribuit la propagarea ideii că schimburile comerciale internaţionale duc la
egalizarea preţurilor şi a veniturilor, îndeosebi a salariilor. Dacă o asemenea egalizare ar avea
loc, acest fapt ar fi întrutotul pozitiv. Trebuie avut în vedere, însă, că mecanismele schimbului
internaţional pot fi şi de asemenea natură, încât să nu conducă în mod necesar la egalizarea
condiţiilor de dezvoltare, ci din contră, să adâncească inegalităţile dintre ţări.
Surprinşi de persistenţa inegalităţilor de dezvoltare, numeroşi teoreticieni (M. Byé, R.
Harrod, Ch. P. Kindleberger, M. Moret, G. Haberler, G. Myrdal, Fr. Perroux, Th. Balogh etc)
contestă veridicitatea tezei egalizării preţurilor factorilor, invocând irealismul ipotezelor şi
inadvertenţa dintre concluziile teoretice şi realităţile economice.
Mulţi teoreticieni consideră teorema H-O-S drept argument pentru a demonstra lipsa de
semnificaţie practică a teoriei comerţului internaţional. În opinia lor, confruntarea principiului
egalizării preţurilor factorilor cu realitatea persistenţei decalajelor internaţionale de venit pe
locuitor, probează inadvertenţa dintre teorie şi realitate. În acest sens, sugestivă este concluzia
neoliberalului Kindleberger, care susţine că „egalizarea preţurilor factorilor poate fi
considerată mai mult o curiozitate intelectuală decât o apreciere semnificativă pentru lumea
reală.”19
Aceeaşi opinie este exprimată de M. Moret, care subliniază că „Teorema egalizării
constituie doar un exerciţiu didactic.....Afirmaţia că preţurile factorilor se egalizează de la
naţiune la naţiune, în timp ce se constată de fapt disparităţi profunde între ele, constituie un act
pur şi simplu gratuit.”20
Chiar Haberler nu ezită să conteste teorema egalizării. „În aceşti ultimi ani-notează
autorul neoclasic, reviste serioase şi-au oferit paginile unor dezbateri foarte savante, în cadrul
cărora unii participanţi s-au simţit în măsură să demonstreze că, în anumite ipoteze, liberul
schimb de produse ar fi un substitut perfect al migraţiilor libere ale muncitorilor şi a liberei
mişcări a factorilor de producţie pe plan internaţional şi că din acest fapt ar decurge o egalizare
completă a preţurilor factorilor. Dar, ipotezele pe care aceste rezultate fericite se bazează au
apărut mai puţin conforme cu realitatea decât s-a gândit la început. Ca urmare, această agitaţie
teoretică a condus la o concluzie diametral opusă: ea a demonstrat că egalizarea preţurilor
factorilor este în realitate aproape de neconceput.”21
Critici şi mai vehemente au fost formulate de „tiers-mondialişti” precum G. Myrdal, Th.
Balogh etc. G. Myrdal considera teza egalizării „total în contradicţie cu experienţa faptelor,
care atestă că între diferite naţiuni disparităţile de venit s-au adâncit şi se adâncesc mereu.”22
Pornind de la această constatare el contrapune teoremei egalizării aşa-numitul „principiu
al cauzalităţii circulare şi cumulative”. Potrivit acestui principiu, schimburile comerciale şi
mişcările internaţionale de capitaluri au, în general, ca efect adâncirea condiţiilor de
inegalitate. „Printr-un fel de cerc vicios al efectelor cumulative-notează Myrdal, o ţară a cărei
putere productivă şi venituri sunt deja ridicate va tinde din ce în ce să se îmbogăţească, în timp
ce o ţară rămasă în urmă se va menţine la nivelul scăzut sau nu va înceta să sărăcească, atâta
timp cât se va mulţumi să conserve legile naturale ale schimbului.”23

19
Kindleberger, Ch., P., Economie internationale, Economica, Paris, 1981, p.33
20
Moret, M., Op. cit., p.89
21
Haberler, G., L’Échange international et développement économique, Série Articles et Etudes, IDE-
BIRD, 1963, vol. II, p.25
22
Myrdal, G., Le Défi de monde pauvre; un programme de lutte sur le plan mondial, Gallimard, Paris,
1971, p.271
23
Idem, p.273
 Th. Balogh susţine şi el că „mecanismul de egalizare a remuneraţiei factorilor poate
funcţiona într-o manieră perversă.”24 El invocă drept argument faptic pentru infirmarea acestei
teze fenomenul degradării rapoartelor de schimb ale ţărilor sărace.
Sintetizând criticile adresate tezei egalizării, apare îndreptăţită concluzia formulată de H.
Johnson25 că singura semnificaţie de ordin pozitiv, pe care ea ar putea-o avea, constă în aceea
că, demonstrând imposibilitatea egalizării în absenţa condiţiilor formulate, sunt evidenţiaţi
tocmai prin reversul ipotezelor impuse o parte din factorii care împiedică o asemenea egalizare
(diferenţele internaţionale în calitatea factorilor, diversitatea tehnologiilor de producţie,
prezenţa elementelor de monopol etc), fără însă a conduce la dezvăluirea tuturor cauzelor
inegalităţilor de preţ şi de venit.

8. Importanţa teoriei dotării cu factori de producţie

Mai mult vehiculată în literatură decât prima variantă neoclasică elaborată în termenii
costurilor de oportunitate, teoria dotării cu factori de producţie are o mare semnificaţie pentru
explicarea specializării internaţionale şi fundamentarea strategiilor şi politicilor comerciale şi
de dezvoltare.
Privită în prelungirea teoriei ricardiene, ea se articulează perfect, ca element de
completare şi aprofundare a teoriei costurilor comparative. Asta deoarece abundenţa sau
raritatea factorilor de producţie reprezintă una din cele mai importante cauze ale diferenţelor
dintre costurile comparative.Apoi,dotarea cu factori de producţie reprezintă un criteriu de sine
stătător de specializare,care în aplicabilitatea teoretică şi practică precede criteriul costurilor
comparative. Avem în vedere faptul că oferta de factori de producţie de care o ţară dispune,
constituie factorul determinanat decisiv al posibilităţilor naţionale de producţie.
Oferta de factori, privită nu în raport cu alte ţări, ci ca o variabilă specifică economiei
naţionale respective, permite identificarea multitudinii de bunuri ce pot fi obţinute pe cale
directă din producţia proprie. La rândul ei, dimensiunea şi structura cererii naţionale este cea
care condiţionează compoziţia mulţimii de bunuri necesare pe plan naţional.
Din confruntarea seriei bunurilor posibil de produs în cadrul naţional cu cea a bunurilor
necesare consumului autohton s-ar degaja lista aşa-numitelor „importuri necesare”. Ele au ca
obiect bunurile necesare pentru care nu sunt disponibili factori de producţie în cadrul
naţional.Volumul şi structura „importurilor necesare” sunt condiţionate de
insuficienţa/inexistenţa factorilor de producţie şi de structura şi intensitatea nevoii sociale,
indiferent de criteriile de rentabilitate.Dincolo de punctul importurilor necesare, se ridică
problema specializării internaţionale. Ea presupune a alege din multitudinea de bunuri ce pot fi
obţinute prin diversa combinare a factorilor de producţie interni, pe cele care realmente vor fi
produse în ţară şi pe cele a căror producţie va fi abandonată în favoarea străinătăţii, care vor
constitui „gama importurilor alternative”.
Pentru delimitarea seriei bunurilor obţinute pe cale directă de seria importurilor
alternative, criteriul dotării cu factori apare ca o pre-condiţie. Dincolo de această pre-condiţie,
teoretic şi practic, delimitarea se explică şi se operează după numeroase criterii de
profitabilitate evidenţiate de scara nivelurilor de productivitate a factorilor, nivelul costurilor
comparative etc. La acestea se adăugă, bineînţeles, numeroase alte criterii ce ţin de echilibrul
strategic al dezvoltării economiei naţionale sau a firmelor.
În calitate de criteriu al diviziunii internaţionale a muncii, dotarea cu factori de producţie
prezintă semnificaţie pentru fundamentarea specializării de tip inter-sectorial sau inter-ramuri.
Acestea sunt într-adevăr riguros condiţionate de diferenţele privind dimensiunea şi structura
24
Balogh, Th., Partenaires inégaux dans l’échange international, Dunod, Paris, 1971, p.40
25
*** L’Avenir des relations économiques internationales, p.40
stocului naţional de factori de producţie, spre deosebire de specializarea de tip intra-ramură,
care se produce pe fondul unor condiţii similare de înzestrare factorială.
Referitor la semnificaţia teoriei dotării cu factori ca fundament al strategiilor de
dezvoltare, se impune a fi subliniat că, mai mult decât analiza în termenii costurilor de
substituţie, ea a contribuit la răspândirea ideii că schimbul internaţional, prin efectele sale
asupra repartiţiei veniturilor, creează aceleaşi condiţii de dezvoltare economică pentru toate
ţările.
„Raritatea unui anumit factor - nota în acest sens E. Hecksher, va creşte în unele ţări şi va
descreşte în altele, ca rezultat al comerţului exterior. Dacă fiecare ţară tinde să exporte mărfuri
care încorporează în cantităţi mari factorul ei abundent, prima problemă este în ce condiţii,
cum şi în ce proporţie, comerţul exterior va egaliza raritatea factorilor de producţie între ţări.
Evident - conchide autorul, aceasta este problema tendinţei comerţului de a crea aceleaşi
condiţii economice în diferite ţări.”26
Aşa cum am arătat, conform acestei teorii, condiţiile similare de dezvoltare economică
pentru toate ţările ar fi create prin mecanismul egalizării mai mult sau mai puţin complete a
remuneraţiei factorilor de producţie.Prin postulatele sale, teoria dotării cu factori de producţie a
devenit în scurt timp de la elaborare fundamentul teoretic al unei strategii de dezvoltare, pe
care teoreticienii o denumesc „legea proporţiei factorilor.” Succint, în formularea lui R.S.
Eckaus, această lege ar putea fi definită ca fiind „tehnica care, plecând de la factorii
disponibili, asigură producţia maximă.”27
Pe parcursul „deceniilor dezvoltării” această lege s-a situat în centrul aprinselor dezbateri
asupra strategiilor de dezvoltare ale ţărilor rămase în urmă; conform acestei legi, apare
recomandabil pentru ţările mai slab dezvoltate ca, având în vedere structura diferită a stocului
de factori comparativ cu ţările avansate, să acorde prioritate investiţiilor în ramurile care
necesită puţin capital şi multă forţă de muncă. În argumentarea lui Henry G. Aubrey, o
asemenea recomandare este întemeiată, deoarece „apare evident că, dacă capitalurile sunt mai
puţin abundente decât forţa de muncă, intensitatea capitalului trebuie să fie slabă şi nivelul
tehnologiei relativ mai scăzut; aceasta într-adevăr permite să se facă economii asupra costului
în capital pentru maşini şi utilaje.”28 Fără a generaliza şi absolutiza valabilitatea lor, soluţiile
recomandate în baza „legii proporţiei factorilor” apar raţionale, cu condiţia compatibilizării lor
cu cerinţele specifice ale mediului economic vizat.

9. Concluzii- reguli generale

Teoreticienii modelului HOS considera ca schimbul international este benefic pe

termen scurt, pentru tti partenerii la comertul international, deoarece fiecare dintre ei castiga.
Pe termen lung, comertul international este chiar si mai benefic pentru toate tarile partenere,
contribuind la cresterea economica nationala,la generalizarea experientei inaintate, precum si la
repartizarea echitabila intre parteneri a factorilor de productie, respectiv a bunurilor finale,
astfel incat tarile care au ramas mai in urma sa se apropie tot mai mult de tarile dezvoltate.
De asemenea, o premisa majora in cadrul modelului HOS este absenta barierelor
vamale si a altor restrictii, respectiv politica liberschimbista in comertul international. Astfel,
protectionismul este acceptat doar in cazuri de exceptie priving ratiuni legate de apararea
nationala si in cazul industriilor incepatoare („infant industries”).

26
Howard, S., E., Op. cit., p.285
27
Eckaus, R., S., The Factor Proportions Problem in Underdevelopped Areas, în The American
Economic Review, September, 1955, vol. 45, p.2
28
Aubrey, H., G., Le role de la petite industrie dans le développement économique, în Développement
industrial et commercial, Série Articles et Etudes, Paris, IDE-BIRD, 1963, vol. I, p.33
 In concluzie, 29„cu cat sunt mai mari deosebirile dintre parteneri in privinta inzestrarii
cu factori de productie, cu atat mai mari sunt posibilitatile si necesitatea dezvoltarii unui
comert international eficient si benefic pentru toti partenerii”.

Din trasaturile caracteristice ale modelului HOS, precum si din mecanismele care ajuta la
desfasurarea comertului international respectand teoria HOS au rezultat urmatoarele reguli
generale30:
1. Fiecare tara dispune de capital si munca in volum si structura diferite
2. In fiecare tara exista o abundenta relativa dintr-un factor anume,comparativ cu altul, daca
este respectata corelatia k’╪ s’.
3. In cazul abundentei relative de capital, fiecare tara se specializeaza in productia si exportul
marfii la care k’/s’ este cel mai mare(sau s’/k’ este cel mai mic), comparativ cu alte marfuri
produse in aceeasi tara(ex. Anglia- stofa).In cazul abundentei relative de munca, fiecare tara se
specializeaza in productia si exportul marfii la care s’/k’ este cel mai mare (sau k’/s’ este cel
mai mic), comparativ cu alte marfuri produse in aceeasi tara (ex. Portugalia- vin). Astfel,
fiecare tara isi va orienta productia sper marfurile care consuma cei mai abundenti factori de
productie interni.
4. Prin comertul international, fiecare tara va exporta (prin marfurile sale) , factorii de productie
relativ abundenti si va importa (prin marfurile straine), factorii de productie relativ rari.
5. Fiecare tara poate obtine din comertul exterior un avantaj. Va exporta marfurile produse cu
cele mai mici costuri unitare nationale. Cu incasarile din export va plati marfurile importate.
Daca aceste incasari vor depasi platile pentru import, iar acestea vor fi inferioare costuriloe
unitare interne, comertul exterior va fi eficient. In acest caz, tara respectiva inregistraza un
avantaj absolut(in sens smithian) si un avantaj competitiv.
6. Pe baza acestor miscari de export si import, se modifica cantitatile si preturile factorilor de
productie si ale bunurilor finale in fiecare tara, pe plan mondial.Exportul factorilor abundenti si
importul factorilor rari realizeaza redistribuirea cantitatii de factori si marfuri intre tari si
regiuni.Abundenta relativa de factori de productie si marfuri se transforma in raritate relativa,
si invers, raritatea relativa se transforma in abundenat relativa.Tarile si regiunile tind sa aina
aceeasi dotare cu factori de productie si marfuri, in cantitate si structura. In felul acesta, are loc
egalizarea ofertei cu cererea de factori de productie si de marfuri in fiecare tara si pe plan
29
Popescu, G, Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001, p.139
30
Popescu, G, Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001, p.140-141
 mondial. In aceste conditii,preturile factorilor de productie si ale marfurilor tind sa se
egalizeze, potrivit teoremei Stolper- Samuelson.

Bibliografie

1. Popescu, G., Modele de comert international, Cluj- Napoca, 2001

2. Aubrey, H., G., Le role de la petite industrie dans le développement économique, în
Développement industrial et commercial, Série Articles et Etudes, Paris, 1963
3. Balogh, Th., Partenaires inégaux dans l’échange international, Dunod, Paris, 1971
4. Bhagwati, Jagdish N., Panagariya, Arvind, Srinivasan, T.N., Lectures on International
Trade, MIT Press, Cambridge, 1998
5. Caves, R.F., Trade and Economic Structure Models and Methods, Harvard University
Press, Cambridge, Massachusettes, 1967
6. Eckaus, R., S., The Factor Proportions Problem in Underdevelopped Areas, în The
American Economic Review, September, 1955
7. Haberler, G., L’Échange international et développement économique, Série Articles et
Etudes, 1963
8. Haberler, G., The Theory of International Trade, William Hodge and Co. Ltd., London,
1936
9. Howard, S.E., Readings in the Theory of International Trade, American Economic
Association, Philadelphia, 1950
10. Keynes J. M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti 1970
11. Kindleberger, Ch. P., ş.a. Economie Internationale, Economica, Paris, 1981
12. Leontieff, W., Factor Proportions and the Structure of American Trade, în The Review
of Economics and Statistics, November 1956
13. Myrdal, G., Le Défi de monde pauvre; un programme de lutte sur le plan mondial,
Gallimard, Paris, 1971
14. Ohlin, B., Interregional and International Trade, Oxford University Press, London,
1967
15. Samuelson, P.A., International Factor - Prices Equalisation, Once Again, The
Economic Journal, 1949
16. Samuelson, P.A., International Trade and the Equalisation of Factor Prices, The
Economic Journal, June, 1948
17. Samuelson, P.A., L’Economique, Armand Colin, Paris, 1964
18. Sorin Burnete, Comerţ internaţional. Teorii, modele, politici, Ed. Economică, Bucureşti,
1999
19. Sută, Nicolae, Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, vol. I şi II, Ed.
Eficient, Bucureşti, 2004
20. Sută, Nicolae, Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Ed. Eficient,
Bucureşti, 2004
21. *** L’avenir des relations economiques internationales, presenté par P.A.Samuelson,
Edition preparée et prefacée par R.Mossé, Calmann-Levy, Paris, 1971