You are on page 1of 8

Minuta: 31.01.

2011

Tema: proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor


metodologice de aplicarea prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări
sociale de sănătate din titlul IX Cardul european şi cardul naţional de asigurări
sociale de sănătate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu
modificările şi completările ulterioare

Ca urmare a solicitărilor primite din partea societăţii civile în vederea realizării unei
dezabateri publice pe această temă, în data de 31.01.2011 a avut loc la sediul Institutului
Naţional de Sănătate Publică întâlnirea dintre reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, ai Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii care au participat la această dezbatere au fost:


- Doamna Adela Neagoe – secretar general adjunct, Ministerul Sănătăţii
- Doamna Dana Eftimie – consilier Direcţia Juridică şi Contencios, Ministerul
Sănătăţii
- Doamna Aurelia Dreve – consilier Direcţia generală economică, Ministerul Sănătăţii
- Doamna Vasilica Adameşteanu – consilier Direcţia juridic, contencios şi acorduri
internaţionale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
- Domnul Marius Stupu – consilier Direcţia sisteme informatice, Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate
- Doamna Mihaela Oancea – consilier Secretariatul General Ministerul Sănătăţii.

Din partea societăţii civile au participat:


- Domnul Dan Mihai – APADOR – CH
- Domnul Cătălin Georgescu – Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice
- Doamna Doina Mihăilă – preşedinte al Federaţiei Naţionale a Patronatelor de Medicină
de Familie
- Doamna Rodica Tănăsescu - preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicină Familie /
Medicină Generală
- Domnul Adrian Aciu – societatea civilă
- Domnul Robert Bica – Asociaţia Dreptate

1
- Doamna Cristina Costaş – Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Cetăţeneşti
- Domnul Tiberiu Galamboş – Asociaţia civilă Dreptatea
- Domnul Tiberiu Pătraşcu – societatea civilă
- Doamna Gabriela Dănescu – cetăţean român
- Domnul Cristian Dănescu – societatea civilă
- Doamna Maria Adriana Popa
- Domnul Ştefan - Creştin Ortodox
- Doamna Alina
- Doamna Mădălina Andreea - creştin – ortodox şi familia
- Doamna Paula Andrei – creştin ortodox
- Domnul Viorel Mihalache – creştin ortodox
- Domnul Iulian Capsali – Forul Ortodox Român
- Domnul Mihai Repcea – Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor
- Domnul Munteanu Lucian – inginer
- Doamna Alexandra Raluca
- Domnul Alexandru
- Domnul Andrei
şi alţii

Din partea mass-media:


- Domnul Răzvan Voiculescu – România Liberă
- Doamna Raluca Matei - jurnalist
- Domnul Costel Dumitrelea – RTV
- Doamna Aneta Sîngeorzan – Realitatea TV
- Doamna Carmen Munteanu – Sănătatea TV
- Doamna Maria Adriana Popa – Active Watch – Agenţie de Monitorizare a Presei
- Doamna Carmen Vasile – TVR 1
- Doamna Cornelia Stanciu - jurnalist
şi alţii

Dezbaterea publică a fost deschisă de către doamna secretar general adjunct


Adela Neagoe care a precizat că Ministerul Sănătăţii este deschis dialogului iar
reprezentanţii Casei Naţionale prezenţi la această şedinţă publică vor răspunde
întrebărilor tehnice.

2
Tiberiu Galamboş:
- la dezbaterea publică din data de 18.11.2010, domnul secretar de stat Cristian Anton
Irimie a promis că va fi respectat dreptul la alegere al cetăţeanului şi se va căuta o
formulă de înlocuire a cipului; care este alternativa pe care o oferiţi şi aţi promis-o? am
aflat că deja au fost daţi banii pentru achiziţia cipurilor
- dorim să ştim dacă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii prezenţi aici au capacitatea de
a decide, dacă nu, atunci discuţia nu mai are rost;
- de ce la aceste dezbateri publice nu participă ministrul sănătăţii sau secretari de stat cu
putere de decizie?

Marius Stupu:
- achiziţia nu a avut loc
- încă nu am gasit o soluţie, tehnic nu avem altă soluţie, încă analizăm

Tiberiu Galamboş:
- deci ne impuneţi acceptarea cardurilor cu cip; impunerea înseamnă dictatură
- dorim un cadru democratic şi nu o dictatură

Adela Neagoe:
- care este propunerea dumneavoastră?

Ştefan:
- am tot propus şi nu s-a ţinut cont de propunerile noastre
- ne-aţi promis alternativă, pentru cei care din motive religioase nu vor accepta card cu
cip, care este această alternativă?

Vasilica Adameşteanu:
- am analizat acest aspect dar încă nu am găsit o soluţie

Cătălin Georgescu:
- noi am avut o propunere de reglementare; domnul secretar de stat Irimie a promis o
alternativă, a dat şi o declaraţie în acest sens, cu asigurarea dreptului de opţiune
- propunerea noastră avea şi soluţia tehnică

3
- aceasta nu este o dezbatere publică, deoarece nu se dicută punctual şi nu se găseşte
o soluţie
- în nota de fundamentare impactul bugetar nu este completat

Vasilica Adameşteanu:
- procedura de achiziţie se derulează la nivelul CNAS iar în acest moment nu se poate
aprecia suma necesară

Cătălin Georgescu:
- nu este admisibil ca iniţiatorul să nu ştie care este impactul bugetar
- transparenţa nu este doar publicarea pe site, trebuie consultaţi şi cetăţenii
- pentru MS, dezbaterea este de fapt o prezentare, dreptul la opţiune nu este accepatat

Tiberiu Galamboş:
- aşteptăm răspunsul dumneavoastră şi constatăm că nu sunteţi deloc pregătiţi
- de ce ne grăbim atât să aducem acest card?
- este nevoie de un dialog cu ministrul sănătăţii sau cu secretarii de stat din acest
minister şi vă rog să transmiteţi acest lucru domnului ministru Cseke Attila
- vă rog să faceţi o nouă organizare şi să ne chemaţi atunci când sunteţi pregătiţi pentru
un dialog real

Adela Neagoe:
- în acest moment nu am găsit o soluţie tehnică

Adrian Aciu:
- din punctul meu de vedere sistemul informatic este diferit de card; cardul şi sistemul
informatic nu sunt legate
- în Europa nu există asemenea sisteme

Marius Stupu:
- ne surprinde că spuneţi că în Europa nu există asemenea sisteme, eu sunt
programator şi vă rog să îmi spuneţi care alt sistem se poate face fără un certificat
digital, deci cu 2 chei; sistemul este conceput pe principiul non repudierii – în ora, locul
şi persoanele respective s-a produs un eveniment – iar acestă modalitate este în
ajutorul asiguratului

4
- avem posibilitatea introducerii unui sistem alternativ bazat pe hârtie dar prin acesta se
poate încerca eludarea motiv pentru care oferim un sistem informatic unitar în care
cardul cu cip este cheia

Adrian Aciu:
- este o posibilă cheie dar de ce aţi introdus şi semnătura electronică?

Marius Stupu:
- pentru că este vorba de datele personale pe care încercăm să le facem sigure

Adrian Aciu:
- există şi alte sisteme de evidenţă, dar nu cu card

Marius Stupu:
- doar CNAS are soluţia tehnică pentru certificate digitale, iar acest sistem informatic
este sigur, nu se poate frauda

Adrian Aciu:
- se fac foarte multe fraude şi vă vom aduce exemple de fraudă prin semnătura
electronică
- sistemul propus de dumneavoastră nu este infailibil; sunt şi foarte multe lacune,
tehnice, morale, etice

Doina Mihăilă:
- costurile de implementare ar trebui suportate din FNUASS, în proiect este menţionat că
ele se suportă de furnizori
- mi se pare anormal ca eu sa editez nişte date pe care unele dintre ele trebuie să le mai
şi plătească pacientul, pentru că grupul şi RH-ul trebuie plătite de către pacient
- noi nu suntem informaticieni, suntem niste medici care au invatat sa lucreze pe
calculator pentru chestii simple; a edita si a baga pe card asemenea date mananca
foarte mult timp, în plus, noi trebuie sa editam aceste date in timpul consultatiei de un
sfert de ora, prin urmare, pacienţii nostri vreo doua-trei luni de zile, pana cand vom
termina de editat datele, probabil ca se vor consulta la policlinici cu plată
- de ce trebuie ca medicul de familie să facă editarea şi nu CNAS care are toate
informaţiile?

5
- ar trebui să ne puneţi la fonduri pentru plata unor specialisti care sa se ocupe de
incarcarea cardurilor cu datele pacientului, pentru a se evita eventualele erori ce pot
aparea din faptul ca medicii de familie pot gresi unele date

Adrian Aciu:
- informatiile introduse pe card sunt oricum informale si vor fi verificate separat, ulterior
- nimeni nu o sa ia vreo decizie vreodata pe baza acelor date, sunt informative

Rodica Tănăsescu:
- furnizorul nu trebuie să suporte costurile implementării
- un program naţional ar acoperi aceste costuri
- este absurdă implementarea pe banii altora
- contractul medicului de familie cu CNAS este pentru prestări servicii medicale şi nu
servicii IT

Dan Mihai:
- problema este a celor care vor avea acces la datele cu caracter personal
- sunt state care manifestă un interes major asupra datelor medicale
- chiar şi un card fără cip nu oferă siguranţa datelor
- vreau ca nimeni să nu poată accesa datele mele medicale, date care puse la dispoziţia
unei autorităţi nu mai sunt confidenţiale şi pot fi accesate
- pe lângă altenativa la cardul cu cip, noi nu dorim nici fişe electronice ale pacientului şi
nici reţete electronice
- am trimis şi comentarii scrise la care aşteptăm motivarea în scris a nepreluării
propunerilor, conform noilor prevederi din Legea nr. 52/2003
- prin implementarea acestui card, puteţi garanta că oamenii nu vor fi puşi pe drumuri
pentru actualizarea datelor, că nu vor fi chemaţi periodic şi că vor fi cozi pentru asta?
- cardul pentru dovedirea calităţii de asigurat este una dar cu actualizarea datelor
înscrise pe acesta este altceva
- ce faceţi cu dreptul de opţiune al persoanelor? MAE a oferit opţiune la paşapoartele
electronice, MS de ce nu poate face asta?
- propunem modificarea art. 9 alin.(2) referitoare la termenul de la care folosirea
exclusivă a cardului naţional în scopul dovedirii calităţii de asigurat să fie obligatorie;
termenul să se stabilească prin lege şi nu prin hotărâre de Guvern

6
- la art. 7 alin.(1) nu este abilitare legală pentru stabilirea persoanelor care au acces la
informaţiile înscrise pe cardul naţional, acestea trebuie stabilite prin lege nu prin
hotărâre de Guvern

Adela Neagoe:
- informaţiile înscrise pe cipul cardului au fost deja stabilite prin OUG şi sunt
următoarele: numele, prenumele, precum şi codul numeric personal ale asiguratului,
cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, numărul de
identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, diagnostice medicale
cu risc vital şi boli cronice, grupa sanguină şi Rh, acceptul exprimat, în timpul vieţii,
pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces, în condiţiile art. 331 alin.
(5) din Legea nr. 95/2006, medic de familie: nume, prenume, date contact
- toate aceste date nu trebuie actualizate

Cristina Costaş:
- vă rog să răspundeţi punctual la întrebări

Rodica Tănăsescu:
- vă asumaţi ca noi să trecem grupa sanguină şi Rh spuse de pacient?

Adela Neagoe:
- nu

Rodica Tănăsescu:
- atunci cine le plăteşte?
- Vă asumaţi faptul că eu în cele 15 minute de consultaţie trebuie să trec şi datele
medicale

Marius Stupu:
- dacă vă luăm pixul şi hârtia din mână ce faceti?

Doina Mihăilă:
- CNAS are codurile de boală, de ce nu introduce CNAS
- Cine îşi asumă responsabilitatea corectitudinii datelor introduse pe card?

7
- considerăm că nu medicul de familie trebuie să plătesca pentru informatizarea
sistemului iar pacientul nu ar trebui să îşi plătesca analizele pentru gr.sanguină şi Rh
- propunem implementarea unui card pilot şi dacă se va dovedi eficient atunci să se
extindă

Cristina Costaş:
- legea nu este gândită din nici un punct de vedere
- vă rugăm să tineţi cont şi de noi, nu trebuie să ne impuneţi ci să ne propuneţi

Iulian Capsali:
- medicii sunt împotrivă, domnul prof.dr. Astărăstoae de asemenea
- sistemul este nesigur, au fost tări în care au fost pierdute date pentru mii de pacienţi
- MAI a răspuns oficial Forului Ortodox în sensul că respectă dreptul la viaţa privată şi la
opţiune şi a oferit alternative
- MS a promis alternative şi nu le-a oferit
- ne încălcaţi drepturile constituţionale
- stiţi în câte ţări a fost introdus acest card? Într-o singură ţară!

Cristina Costaş:
- cum ne veţi răspunde? veţi ţine cont de propunerile noastre?

Adela Neagoe:
- acest sistem cu card a fost introdus în 17 ţări
- se va face o minută
- vă mulţumim pentru participare.

You might also like