Asist. Drd.

Radu Mureşan

TRĂIND ÎN FRICA JUDECĂŢII DE APOI

FORME ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ

În mod tradiţional, milenarismul este speranţa în instaurarea unei Împărăţii de 1000 de ani de pace şi
dreptate pe pământ, pe baza interpretării literale a unor versete din Apocalipsă şi din cartea lui Daniel. Milenarismul
a avut o lungă tradiţie în creştinismul apusean 1, apoi a devenit o temă importantă a predicii puritane în Lumea Nouă
şi în discursul eschatologic al multor secte apărute pe continentul american. Studiul de faţă îşi propune să prezinte
cronologic originile şi dezvoltarea curentului milenarist în Statele Unite şi să insiste asupra formelor sale de
manifestare la trei dintre sectele care au un impact considerabil în Europa, în special în foste ţări comuniste, şi anume:
Biserica Adventistă de Ziua a 7-a, Organizaţia Martorii lui Iehova şi Biserica Sfinţilor Ultimelor Zile (Mormonii).
Cercetătorii au identificat două aspecte în manifestarea acestui curent, deşi distincţia dintre acestea nu este
întotdeauna foarte clară. Primul, numit postmilenarism, se caracterizează prin speranţa că” Împărăţia lui Dumnezeu”
se instaurează progresiv, printr-un proces evolutiv, prin mijloace concrete omeneşti ca redeşteptarea religioasă sau
reformele sociale. Această credinţă, care dădea oamenilor posibilitatea să lucreze asupra propriului destin şi a
umanităţii, presupunea o evoluţie liniară a omenirii şi o continuitate istorică între ce era înainte şi ce va fi după a doua
venire a Domnului. Mileniul urma să vină după (post) acest efort uman colectiv. Din contră, premilenarismul promova
credinţa că” Împărăţia lui Dumnezu” intervine ex-abrupto, printr-un proces revoluţionar care întrerupe lanţul
cauzalităţilor naturale şi istorice. Această intervenţie este rezultatul numai al acţiunii divine, fără de care acţiunea
omului nu poate nimic şi ea survine înainte (pre) de instaurarea împărăţiei2.

Cele două modalităţi de a privi instaurarea Împărăţiei de 1000 de ani au marcat în mod
diferit raporturile grupurilor milenariste cu societatea. Postmilenarismul se manifestă prin activism,
integrare în societate în dorinţa de a schimba lumea din interior 3. Din contră, premilenarismul
1
Milenismul sau aşteptarea „Împărăţiei de 1000 de ani” a fost profesat în primele secole creştine atât de eretici
(Cerint, montaniştii), cât şi de unii Părinţi ai Bisericii (Sf. Justin Martirul şi Filosoful, Sf. Irineu de Lyon etc). A se
vedea J. Danielou, Thelogie de judeo-christianisme, Paris, 1958; Nardi, C., Il millenarismo: testi dei secoli I-II, Firenze,
1995. Începând cu secolul IV, opinia Fericitului Augustin că „Împărăţia de 1000 de ani” nu este altceva decât Biserica
Creştină devine normativă, dar fără să excludă interpretările literale posterioare ale mileniului. Milenarismul a devenit
promotorul unor curente eretice în Evul Mediu occidental şi a fost activ în curentele Reformei protestante, ca
anabaptismul. În special gândirea călugărului calabrez Joachim del Fiore (†1202) a marcat evoluţia acestui curent spre
forme contestatare şi revoluţionare, până la ideile moderne de progres şi fericire (Reeves Marjorie, The Influence of the
Prophecy in the Later Middle Ages, A study of the Joachimism, Oxford, 1969; Henri de Lubac, La posterite spirituelle
de Joachim de Flore, 2 vol, Paris, 1979- 1981; Formes de millénarisme en Europe a l'aube de temps modernes, Actes
du Colloque international de l’Association „Renaissance; Humanisme, Réforme” (Marseille, 10-12 septembre 1998, ed.
J. Delumeau, Paris 2000). Despre milenarism, a se vedea Diac. Prof. P.I. David, Invazia sectelor, vol. III, Constanţa,
2000, (cap. X „Eshatologia neoprotestantă”, p. 231-289), cu o bogată bibliografie în limba română; Jacques le Goff,
Millennarisme în Dictionnaire de l’Histoire du Christianisme, Paris, 2000, p. 677- 683 care citează bibliografie recentă
pe plan mondial (mai departe, Dictionnaire… ). De asemenea, Norman Cohn, The Pursuit of the Millennium, New
York: Oxford University Press, 1970; Jean Delumeau, Mille ans de bonheur, Fayard, 1995; Weber, E., Apocalypses et
Millenarismes. Prophéties, cultes et croyances millénaristes à travers les ages, Harvard, 1999.
2
Paul Boyer, When Time Shall Be No More: Prophecy Belief in Modern American Culture, Cambridge, MA:
Belknap/Harvard University Press, 1992; Stephen Stein, Apocaylpticism in the Mainstream Protestantism, 1800 to the
Present, „The Encyclopedia of Apocalypticism” . Vol. 3 ;(Apocalypticism in the Modern Period and the Contemporary
Age, New York, 1998 , p. 72- 108; Paul Boyer, The Growth of Fundamentalist Apocalyptic in the United States, p. 140-
179 din aceeasi enciclopedie);
3
Postmilenialismul venea dintr-o îndelungată tradiţie exegetică protestantă şi el încerca să evite accentul pus pe miracol
(coborârea lui Hristos din cer) şi să arate credinţa în puterea concretă a harului lui Dumnezeu. Însă la nivelul culturii
populare, imaginea lui Hristos care apare pe norii cerului (premilenarism) a predominat asupra unei idei pur spirituale,
atât datorită puterii ei dramatice, cât şi datorită faptului că interpreta literal textul biblic. Premilenariştii au construit o
întreagă literatură exegetică care a condus la naşterea fundamentalismului protestant în secolul al XIX-lea (Ernest
Sandeen, The Roots of Fundamentalism, Chicago, 1970; Timothy Weber, Leving in the Shadow of the Second Coming,
New York, 1979; George Marsden. Fundamentalism and American Culture, New York, 1980). În cursul secolului al
XIX-lea premilenialişii vor fi asociaţi cu o atitudine de resemnare pasivă, de asteptare, iar postmilenariştii cu credinţa în
progresul acţiunii umane, de activism. Însă nici unii nici alţii nu formau sisteme doctrinare coerente, clar delimitate.
întreţine vie aşteptarea, credinţa că venirea Domnului poate avea loc în orice moment. Ultimul
implică însă un risc de derivă sectară, mergând până la sinucidere colectivă, în momentul în care
membrii unei grupări au conştiinţa că sunt instrumente ale instaurării Împărăţiei şi interpretează
paranoic orice opoziţie din partea societăţii.
*

Împărăţia de 1000 de ani în predica puritană

În primele decenii ale secolului al XVII-lea, odată cu întemeierea primelor aşezări puritane
în New England, se dezvoltă în rândul coloniştilor o viziune apocaliptică asupra rolului lor în istoria
mântuirii. Ei erau convinşi că America, identificată cu paradisul terestru, a fost aleasă pentru a
pregăti a doua venire a lui Hristos. Preluând şi adaptând viziunea apocaliptică tradiţională a
puritanismului englez, ei credeau că acest Nou Ierusalim trebuia să devină, graţie muncii lor, un
paradis pe pământ, să se transforme în Împărăţia celor o mie de ani (postmilenarism). Ei trebuiau
să-l descopere şi să-l facă să existe, asemenea poporului evreu în pustie4.
Predica lui John Winthrop (1595-1655), licenţiat în drept al Universităţii Cambridge şi
judecător de pace în Londra, devenit guvernator al provinciei Massachusetts, a întreţinut vie ideea
că America era o parte a planului lui Dumnezeu cu omenirea. Într-una din predicile sale, A Model of
Christian Charity, (Un model de dragoste creştină), rostită în 1630 şi considerată un manifest
despre misiunea morală a locuitorilor Lumii Noi, el rosteşte celebrele cuvinte: „…trebuie să
considerăm că suntem cetatea de pe munte (city on the hill)…ochii tuturor oamenilor sunt
îndreptaţi spre noi”. El insista asupra faptului că cei veniţi în America sunt chemaţi să construiască
Noul Ierusalim al vremurilor din urmă, care va da lumină întregii lumi şi în special Angliei5.
Când predicatorii puritani vorbeau despre instaurarea Noului Ierusalim şi atrăgeau atenţia că
sfârşitul este foarte aproape, aveau în minte textul de la Apocalipsă XXI, 10: „ Şi m-a dus pe mine,
în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din
cer, de la Dumnezeu”. Unul din cei mai cunoscuţi vorbitori despre vremurile din urmă a fost
Cotton Mather (1663-1728), predicatorul primei biserici puritane din Boston6. El credea că
întoarcerea iminentă a lui Hristos trebuia să fie precedată de un declin spiritual accentuat, pe care-l
vedea în zilele lui în New England şi în Europa protestantă, urmată de o extraordinară revărsare a
Duhului şi de o renaştere spirituală. El a fost primul care a militat pentru unirea tuturor
evangheliştilor pentru a face posibilă instaurarea Împărăţiei şi tot el este primul (in America) care a

(Bloch, Ruth, Visionary Republic: Millennial Themes in American Thought, 1756-1800 , New York: Cambridge
University Press, 1985).

4
Prin New England se înţeleg cele patru colonii puritane: Playmonth, Connecticut, New Haven şi Massachusets care
formau nucleul spiritual al Lumii Noi. Între 1620-1640, aceste provincii au absorbit « Marea migraţie » a peste 20 000
de bărbaţi, femei şi copii, care părăseau Anglia. Aceştia erau cunoscuţi, cu un termen generic ca puritani. Puritanismul,
prin cele două curente majore ale sale, prezbiterianismul şi congreţionalismul, era un curent religios care interpreta în
termeni apocaliptici criza politică din Anglia, de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Ei îi priveau pe liderii Bisericii
Anglicane ca o forţă demonică prin care se pervertea creştinismul şi considerau de datoria lor să purifice Biserica de rău
şi să instaureze „adevărata Biserică a lui Dumnezeu”. (Jean Baubérot, Puritanisme, în Dictionnaire…, p. 882- 887) .
James Halstun, A rational millennium: puritan utopian of seventeenth-century England and America, New York ,
Oxford 1987. Ruth H. Bloch, op.cit ( The Developement of the Millenial Tradition in Colonial America, p. 3- 53) .
Autoarea arată că rădăcinile tradiţiei mileniale în America se află în Anglia revoluţionară a secolului al XVII-lea şi mai
departe în Reformă.
5
Christianity in America, ed. by M. A. Noll , N. Hatch, G. Marsden, D.Wells, J. Woodbridge, Michigan, 1983 (mai
departe se va cita Christianity in America…)
6
Mather a fost licenţiat în greacă şi ltină al Colegiului Harvard în 1681, al Royal Society din Londra (1713), doctor al
Unversităţii din Glasgow (1724), autor a numeroase lucrări enciclopedice, printre care se remarcă Magnalia Christi
America, o vastă istorie a bisericilor din New England între 1620-1698. A fost un promotor al ideii de ecumenism şi
libertate religioasă şi un mare învăţat al vremii care aprecia alte tradiţii creştine şi în special experienţa mistică a
Ortodoxiei. A se vedea, Dictionary of Christianity in America, coordinated editor Daniel Reid, Intervarisity Press,
1990, p. 965-966 (mai departe se va cita Dictionary…), R. Lovelace, The American Pietism of Cotton Mather, 1979.
Ruth H. Bloch, op.cit, p. 10- 12
început o noua interpretare a profeţiilor biblice, încercând să ajungă la date precise în stabilirea
sfârşitului lumii. Calculele sale au dat ca sigur anul 1697, dar când această dată a trecut fără să se
întâmple nimic, a fost nevoit să-şi recalculeze profeţia, ajungând la anul 1716. Populaţia din Boston
a aşteptat cu frică acel an şi a trecut prin el cu mare teamă.
Odată cu această dezamăgire, viziunea apocaliptică a scăzut în intensitate şi New England-ul
s-a dedicat unei activităţi convenţionale, bazate pe comerţ şi agricultură, traversând periodic
momente de redeşteptare religioasă. Una dintre acestea a atins punctul culminant între anii 1730-
1740 şi este în general cunoscută ca „Marea Deşteptare” (Great Awakening), o izbucnire de
fervoare religioasă, care încerca să recupereze spiritualitatea autentică într-o societate pe cale de
secularizare. Johnatan Edwards (1703-1758), pastor congregaţionalist în Northampton,
Massachussets a fost unul din primii predicatori care au reuşit să-şi convingă ascultătorii de
gravitatea propriilor păcate şi să-i determine să renunţe la viaţa în care erau morţi în Hristos. A
publicat peste 1200 de predici, printre care The Sinners in the Hands of an Angry God (Păcătoşii în
mâinile unui Dumnezeu mânios), un comentariu asupra textului din Deuteronom XXXII, 35: ”A
Mea este răzbunarea şi răsplătirea când se va poticni piciorul lor; că aproape este ziua pieirii lor
şi curând vor veni cele gătite pentru ei”. Cum el vedea o puternică redeşteptare religioasă în jurul
lui, ca şi alţi predicatori el a început să creadă că trăieşte profeţiile ultimelor zile: „…Munca ce a
început acum în New England este cum am arătat, glorioasă şi dacă va fi continuată, va face din
New England un fel de cer pe pământ…”.. Viziunea lui a fost îndreptată în primul rând spre
mântuirea personală, dar a inclus şi aspecte milenariste într-o mulţime de predici publicate după
moartea sa în 1774 în lucrarea A History of the Work Redemption( O istorie a lucrării mântuirii) ,
unde vedea Reforma ca a cincea trâmbiţă a Apocalipsei, deşteptarea religioasă din America a şasea,
după care va urma imediat distrugerea finală lumii7.
Un moment important în evoluţia curentului milenarist l-a reprezentat venirea în America a
predicatorului britanic George Whitfield (1715-1770), considerat cel mai faimos predicator
protestant al secolului al XVIII-lea, datorită calităţilor sale oratorice şi zelului spiritual8. Începând
cu 1738, la vârsta de numai 25 de ani, şi până în anul 1770 el a vizitat de şapte ori coloniile
americane, atrăgând mulţimi uriaşe de oameni veniţi de la mari depărtări să-l asculte. Mesajul său
despre „naşterea din nou” a determinat o stare emoţională deosebită în rândul ascultătorilor săi şi a
dus la un impresionant val de convertiri. Această „redeşteptare” a revigorat şi credinţa că America
are un rol în planul lui Dumnezeu în Ziua de Apoi: cu cât locuitorii ei experimentează „naşterea din
nou” cu atât ei vor forma Împărăţia lui Dumnezeu9.
Revoluţia Americană avea să contopească experienţele apocaliptice puritane şi
revendicările politice împotriva Angliei, dând un nou sens ideii de libertate politică şi religioasă. În

7
Mircea Eliade, Paradise and Utopia: Mythical Geography and Eschatology, apud F.E. Manuel, Utopias and Utopian
Thought, London, 1973, p. 264; Despre Edwards a se vedea Christianity…, p. 103-107; C. Cerry, The Theology of
Jonathan Edwards, New York, 1966. Ruth H. Bloch, op.cit, p. 13-16 (The Great Awakening). Implicaţiile sociale şi
politice ale ideilor mileniale ale lui Johnatan Edwards şi ai altor lideri ai „Marii Deştepări” sunt de importanţă istorică
specială în contextul Revoluţiei Americane care va urma. (G. C. Goen, Jonahtan Edwards: A New Departure in
Eschatology, „Church History” nr. 38 (1959), p. 25- 40; Alan Heimert, Religion and the American Mind, Cambridge,
1966, p. 59- 94).
8
George Whitefeld, abolvent la Oxford University şi diacon al Bisericii Anglicane, a fost un predicator charismatic
intinerant, călătorind din loc în loc şi vestind doctrina „naşterii din nou”. S-au păstrat de la el peste 7 500 de predici,
rostite în faţa unui public numeros. Despre activitatea lui, a se vedea Dictionary…, p. 1251- 1253; A Dallimore, George
Whitefield: The Life and Times of the Great Evangelist of the Eighteenth Century Revival, 2. vol, 1970, 1979.
9
La mijlocul secolului al XVIII-lea, „Marea Deşteptare” a avut un impact major asupra societăţii americane,
determinând un mare număr de oameni să se alăture unei biserici şi să se dedice pietăţii concrete. Tot ca o consecinţă
importantă a acestei redeşteptări a fost preocuparea pentru educaţia superioară, acesta fiind momentul întemeierii
colegiilor Harvard şi Yale. (Christianity in America…, p. 114-116). A se vedea Robert Rossell, The Great Awakening :
An Historical Analysis, “American Journal of Sociology” nr. 75(1970), p. 907-925. Anii 1750 au fost de asemenea ani
de mare aşteptare eshatologică (Ruth H. Bloch, Visionary Republic. p. 22). Se referă la tratatele milenilale care au
apărut în America în această perioadă. Ele se bazau pe texte apocrife creştine şi calcule numerologice; popularitatea
acestora a fost foarte mare în cultura biblică a protestantismului american din secolul al XVIII-lea. Pentru cei care
căutau semne apocaliptice, evenimentele care se petreceau în Europa şi America în jurul lui 1750 ofereau mari
oportunităţi de reflecţie: cutremure frecvente; războaie neîntrerupte.
timpul Revoluţiei, discursul puritan a accentuat aşa numita „teologie a legământului”, ideea că New
England-ul a înlocuit poporul ales ca şi centru al lucrării lui Dumnezeu în istorie. Dumnezeu nu
numai că apăra America, dar îi conferea şi un rol mântuitor. Ea nu mai avea să fie o colonie, ci o
naţiune, „cetatea de pe munte”, o comunitate care să trăiască după legile lui Dumnezeu, care să fie
un model de imitat şi pentru alte naţiuni, să mântuiască întreaga lume şi să o pregătească pentru
instaurarea „Împărăţiei de o mie de ani”.
Stăpânirea britanică începea să capete caracteristici demonice prin analogii biblice ca robia
egipteană sau cea babilonică şi discursul revoluţionar era, în consecinţă, unul cu semnificaţie
profetică: lupta împotriva Angliei nu era doar o luptă pur politică, pe marginea dreptului de a
impune anumite taxe în colonii, ci una legată de viitorul Americii 10. Noua Anglie trebuia să
hotărască dacă merge în continuare alături de „fiara apocaliptică” sau dacă-şi construieşte singură
viitorul spre a deveni Noul Sion, aşa cum predicau puritanii 11. În concluzie, prima generaţie de
cetăţeni ai Statelor Unite a trăit în umbra celei de a doua veniri a lui Hristos mai intens decât orice
altă generaţie dinaintea ei: libertatea civilă şi religioasă pe care o dobândiseră urma să servească de
acum încolo ca un vestitor al Împărăţiei, ca o forţă împotriva căreia nici o tiranie nu putea sta.
***
Zorile mileniului “calculat” şi dezamăgirea milerită
În jurul anului 1800, chiar în perioada imediat următoare Războiului revoluţionar, societatea
americană experimentează o A doua mare deşteptare (Second Great Awakening). Este din nou
perioada unor noi convertiri în masă, dar şi a unei mari explozii de grupări sau secte religioase care
duc la formarea şi dezvoltarea unei adevărate „pieţe libere de economie religioasă” în America 12.
New York este cunoscut ca „teritoriul pârjolit” de fervoarea pietistă (burned-over district) deoarece
mulţi predicatori proveneau din această zonă. Charles Finey (1792-1875), de exemplu, şi-a
îndreptat toată energia în construirea regatului lui Dumnezu pe pământ, prin cât mai multe
convertiri. El predica în 1830 că mileniul se va instaura în trei ani dacă adepţii lui continuă să
muncească cu stăruinţă la propria lor mântuire.
Acesta este momentul în care anumite grupări încearcă să ofere indicii clare despre
instaurarea mileniului. Shakerii credeau, de exemplu, că a doua venire a lui Hristos avusese deja loc
în persoana fondatoarei lor, Ann Lee (1736-1784), muncitoare într-o fabrică de textile, apoi
bucătăreasă în Manchester. După moartea celor patru copii, a devenit o adeptă a sectei, apoi şi-a
asumat conducerea grupării. În urma unei viziuni, a plecat în America în 1774 împreună cu adepţii
ei şi s-a stabilit la Niskeyuna, nu departe de Albany, fiind venerată pentru puterile profetice, darul
vindecării şi stările extatice. Aici a stabilit reguli comunitare foarte stricte şi a proclamat celibatul ca
singura cale de salvare. Shakerii considerau profeţia lui Daniel VIII, 14 despre cele 2300 de seri şi
dimineţi, ca timpul trecut de la 533 î.d.Hr.(anul în care profeţia a fost făcută) şi până în 1747,
începutul propovăduirii lui Ann Lee în America. Această credinţă a fost puternică mai ales în
perioada de redeşteptare a shakerilor , cunoscută sub numele de „lucrarea mamei Ana”, care a avut
loc în America la 50 de ani după moartea ei13. În mod similar, John Humphery Noyes (1811-1866),
10
În multe din predicile tinute războiul cu Metropola era prezentat în imagini apocaliptice: „…în acest război este vorba
de lupta adevăului împotriva minciunii; de credinţă curată şi neprihănită împotriva bigotismului, superstiţiei şi
invenţiilor umane; de cer împotriva iadului; de Dumnezeu împotriva prinţului întunericului şi distrugător al neamului
omenesc…” (Christianity in America, p. 138). Iniţial, congruenţa între idealurile naţionale şi cele religioase au
contribuit la tendinţa de a acorda Republicii un rol important în inaugurarea Regatului. Termenii sintezei erau simplii:
libertatea civilă crea condiţii favorabile pentru înflorirea Evangheliei şi Evanghelia la rândul ei asigura supunerea, care
duce la ordine, fără de care societatea nu putea dura. Apoi milenarismul a alunecat spre diferite forme seculare de
manifestare. (James Moorhead, The Erosion of Postmillenialism în American Religious Thought, 1856- 1925), „ Church
History ”nr.53 (1984), p. 61-77)
11
Din acest punct de vedere, respingerea categorică a „Legii timbrului” (Stamp Act), document legislativ care le
impunea coloniştilor să aibă timbre pe documente, pe ziare, etc a fost un moment important, deoarece ei considerau
acest act ca „semnul fiarei”, un simbol înspăimântător al puterii răului de care era legată America. Ruth H. Bloch,
op.cit, p. 53- 119.
12
P. Boles, The Great Revival. 1787-1805: The Origins of the Southern Evangelical Mind, New York, 1972.
13
Shakerii au dispărut oficial în 1990, după decizia luată în 1965 de a nu mai admite noi membrii în societate; ori
aceasta nu putea să crească decât prin adeziuni voluntare. Christophe Bourseiller, Les faux Messies. Histoire d’une
fondatorul Comunităţii Oneida, credea că Hristos a venit deja pe pământ în anul 70 d.Hr., aşa cum
înţelegea el textul de la Matei, cap. XXIV, şi că a inaugurat o epocă nouă în care toţi credincioşii
puteau avea experienţa perfecţiunii fără prihană. El credea că orice păcătos este curăţat în momentul
convertirii şi purtat către perfecţiune şi s-a declarat, prin urmare, plin de Duhul Sfânt şi fără de
păcat. Noyes predica că instaurarea Împărăţiei de 1000 de ani depinde de voinţa credincioşilor de a
trăi porunca dragostei divine, prin care el înţelegea „căsătoria complexă”. Acest sistem elaborat de
Noyes permitea tuturor bărbaţilor din comunitate să se „căsătorească” (pe rand) cu orice femeie,
evitând însă naşterea copiilor. În 1847 a anunţat că regatul lui Dumnezeu a venit în comunitatea lor,
prin vindecări miraculoase şi dobândirea unei stări spirituale care le permitea să abandoneze
proprietăţile materiale şi tovarăşii de viaţă14.
Dar cel mai semnificativ rezultat al spiritului înnoitor al celei de „A doua deşteptări”
(Second Great Awakening) a fost apariţia milenarismului adventist15, ca urmare a predicii lui
William Miller (1728-1849), un predicator baptist, fost judecător de pace în Vermont. El şi-a
îndreptat, la rândul său, atenţia asupra textului de la Daniel VIII, 14:” Până la două mii trei sute de
seri şi dimineţi; după aceasta templul îşi va avea din nou rostul lui” de unde a tras concluzia că
Hristos va veni în 1843. Miller argumenta că profeţiile biblice din cartea lui Daniel şi a Apocalipsei
erau coduri care puteau fi descifrate. Acestea erau de două feluri: perioadele de timp erau descifrate
prin substituirea cu “o zi pentru un an”, în timp ce imaginile reprezentau regate, împărăţii etc.
Folosind această metodă, Miller a identificat o dată de început şi anume anul 457 î.d.Hr., decretul
lui Artarxerxes de a se reconstrui Ierusalimul (Daniel IX, 25), la care a adăugat 2 300 ani, obţinând
anul 1843. Acesta era anul „curăţării sanctuarului”, în care el vedea Judecata de Apoi şi sfârşitul
lumii16.
Prima prezentare publică a ideilor sale a avut loc în 1831, când a publicat 8 articole în
„Vermont Telegraph” şi a scris mai multe broşuri. Între 1834-1849 a ţinut o serie de conferinţe
publice, multe din ele fiind cuprinse în cartea Învederare din Biblie a celei de a doua veniri a lui
Hristos în anul 1843 (Evidence from the Scripture of the Second Coming of Christ, about the Year
1843), publicată în 1836. Spre deosebire de alţi predicatori ai timpului, care făceau parte din
curentul “renaşterii” (revivalist), el nu era un predicator “harismatic” sau emoţional, ci folosea
raţiunea şi logica spre a-şi convinge audienţa. Oamenii din jurul său au avut o mare contribuţie la
succesul său, în special Joshua Himes, care a reuşit să dea mişcării milenariste un caracter de masă,
prin răspândirea idelor sale în ziarele adventiste ale vremii (The Midnight Cry şi Signes of the
Times).

Anttente, Fayard, 1993, p. 172- 175. Despre shakeri în general a se vedea Encyclopedia of America Religion, ed. J.
Gordon Melton, New York, 1999, p. 1255; Stephen Stein, The Shaker Experience in America. A History of the United
Society of Believers, Yale University Press, 1992.
14
Capitolul John Humpphrey Noyes and the Oneida Community în Christianity in America…, p. 203-204;
Encyclopedia…, p. 1245-1246.
15
A se vedea şi Gaustad, E.S., The Rise of the Adventism: Religion and Society in the Mid-Ninetieth America, New
York, 1974; Knight, George, Millennial Fever: A Study of Milerite Adventism, Boise, 1993. Termenul „adventism” vine
din latinescul adventus (venire) şi se referă la pretinsa cunoaştere a modalităţii şi datei venirii lui Hristos la sfârşitul
timpurilor. Sub o formă mai mult sau mai puţin pronunţată, adventismul există la numeroase grupuri religioase
contemporane care accentuează mesajul eschatologic. Diac. Prof. P.I. David, Invazia sectelor, vol. I, Bucureşti, 1997, p.
123-156 cu o bogată bibliografie romaneasca; Dictionnaire…, p. 23-25; Encyclopedia…, p. 113-119. Despre distincţia
între adventism, milenarism şi apocalipticism în discursul eshatologic, Massimo Introvigne, Les veilleurs de
l’Apocalypse; millénarisme et nouvelles religions au seuil de l’an 2000, Paris, 1996, p. 21-23
16
Această formulă pretindea că a găsit-o chiar în Biblie (Iezechil IV,6); Dumnezeu spune că trebuie îndurat păcatul
casei lui Iuda 40 de zile, pentru a închipiui “acelaşi număr de zile câţi au fost anii păcatului lor”. Echivalenţa arbitrară
a unei zile profetice cu un an calendaristic a fost preluată în numerologia profetică a Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a
şi a Organizaţiei Martorii lui Iehova. Studiile apologetice ale istoricului adventist William Shea, Selected Studies on the
Prophetic Interpretation, Silver Spring ,Washington, 1982 nu sunt convingătoare. A se vedea, Kenneth C. Newport,
Apocalypse and Millenium: Studies in Biblical Exegesis, Cambridge University Press, 2000. Ideea că terminus a quo de
2300 de zile-ani trebuie să fie 457 î.d.Hr (presupusul decret al lui Artarxerxe) a fost cu mult înainte propusă de John
Aquila Brown (secolul al XVII-lea) ale cărui opere au cunoscut un mare succes în Marea Britanie şi Statele Unite, ca şi
ale americanului William Davis (1760- 1831) care ajungea şi el la cifra de 1843 in lucrarea A Treatise of the
Millenium, Yorkville, 1827.
 Când prima dezamăgire a venit în 1843. Miller a pretins că a fost o greşeală în trecerea de la
anii dinainte de Hristos la era noastră. Pe baza noilor calcule ale liderului adventist Samuel Snow,
data sfârşitului a fost mutată peste un an. Când şi această profeţie s-a dovedit falsă, a urmat cea ce
s-a numit „Marea Dezamăgire”, o experienţă traumatizantă pentru cei care au crezut şi momentul
instaurării unei perioade de scepticism, când credinţele apocaliptice sunt practic discreditate17. Cea
mai mare parte a grupurilor milerite formate după eşecul profeţiei din 1844, au adoptat însă teza
avasată de liderul adventist Hiram Edison (1806- 1882) şi anume că data era justă, dar evenimentul
a fost greşit intepretat: în 1844 s-a produs ceva foarte important, dar nu pe pământ, ci în cer, unde
Hristos a intrat în partea a doua a Sanctuarului ceresc. Această teză, confirmată apoi prin numeroase
viziuni, a stat la baza formării Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a18. Un alt grup adventist important
care s-a format după 1844 a susţinut din contră că evenimentul aşteptat era just (sfârşitul lumii), dar
data nu era bine calculată. Mişcarea născută în jurul ideii că data trebuie recalculată este la origine
actualei Organizaţii Martorii lui Iehova.
După această dată, cea mai mare parte a profeţilor au evitat să mai fixeze vreo dată,
preferând să ia aminte la „semnele vremii”: ştim că sfârşitul se apropie, pentru că toate semnele
vorbesc de asta, dar nu ştim data exact, trebuie să fim pregătiţi în orice moment. Această nouă
viziune, care a creat o dinamică psihologică a aşteptării, a fost cunoscută sub numele de
premilenism dispensaţionalist şi a fost inaugurată de John Darby (1800-1882), un important
teolog şi predicator britanic19. Dacă Miller vedea schema profetică desfăşurându-se peste timpul
istoric şi sfârşind într-un anume punct, Darby vedea istoria omenirii într-o serie de etape
(dispensations), care însemnau tot atâtea modalităţi ale lui Dumnezeu de a comunica cu lumea:
perioada Edenului, perioada dinainte de potop şi cea de după potop,... perioada venirii lui Hristos în
lume etc.. Omenirea se află în prezent în „perioada Bisericii”, care va culmina cu momentul răpirii,
când adevăraţii credincioşi vor fi ridicaţi de pe pământ la cer. De la acest punct, pretindea Darby,
ceasul profetic va suna din nou şi o serie de evenimente urmau să se desfăşoare aşa cum era scris:
marea perioadă de încercare cu aparitia lui antihrist, persecuţii şi numărul 666, A Doua Venire,
bătălia Armaghedonului, restabilirea Templului din Ierusalim, instaurarea celor 1000 de ani de
dreptate etc. La sfârşit va fi Judecata de Apoi cu care istoria umană se va încheia, va fi creat un cer
nou şi un pământ nou şi astfel, toate profeţiile se vor împlini. În acest sistem, doctrina răpirii era
foarte importantă, deoarece ea evita pe de o parte problema mileniştilor şi anume fixarea unei date
precise pentru ziua de apoi, iar pe de altă parte menţinea credincioşii într-o stare de constantă
pregătire. Conştiinţa că puteau fi smulşi de pe pământ în orice moment îi făcea să fie mai
responsabili cu viaţa lor particulară sau în cadrul societăţii. În schema lui Darby, istoria umană are
un sens, are un început şi un punct de sfârşit. Teoretic, nu exista nici o modalitate de a eticheta
sistemul său ca fals, din moment ce lucrurile pe care le susţine el aveau să se întâmple în viitor.
În acelaşi timp, se întemeiază numeroase agenţii de misiune în afara Statelor Unite care
întăresc convingerea că Dumnezeu va răsplăti acest efort prin instaurarea Împărăţiei. În secolul al
17
Dintre lucrările apologetice, amintim lucrarea pastorului adventist Francisc D. Nicol, The Midnight Cry: A Defense
of the Character and Conduct of William Miller and the Millerites, Who Mistakenly Believed that the Second Coming of
the Christ Would Take Place in the Year 1844, New York 1932, ca şi monumentala operă a unui alt istoric adventist,
LeRoy Edwin Froom The Prophetic Faith of Our Fathers, Washington, 1946-1954 ;4 vol. Ultimul volum este dedicat
mişcării milerite şi contextului în care aceasta a apărut. Argumentele lor au convins mulţi istorici şi sociologi, care au
început să vadă în milenarism mai puţin un impuls marginal spre excentricitate şi patologie, cât un impuls spre
revitalizare culturală şi reformă. (Withney Cross, The Burned-Over District: The Social and Intellectual History of
Enthusiastic Religion in Western New York, 1800- 1850, Ithaca, 1950 p. 287- 321; William Warren Sweet, Religion in
the Developement of the American Culture, 1756- 1840, New York, 1952; J.F.C.H Harrison, The Second Coming:
Popular Millnarianism 1780- 1850, New York, 1979, p. 192- 203).
18
Roy Adams, The Sanctuary Doctrine. Three Approaches in the Seventh-day Adventist Church, Michigan, 1981;
Numbers L. Making a New Order: Millerism and the Origins of the Seventh-Day Adventist Church, N.Y. 1938, p. 189-
209.
19
John Darby, absolvent al Colegiului Trinitar din Dublin şi fost preot al Bisericii anglicane în Irlanda, era adeptul
unei secte ieşite din anglicanism, foarte influentă la acea vreme, Playmouth Brethern, care promova un cult simplu, fără
ritualuri şi ierarhie, bazat pe Biblie. În 1845 el începe să dezvolte o nouă viziune eschatologică prin conferinţe profetice
şi studiul Bibliei. Între 1859-1874 a făcut 7 vizite în America şi Canada pentru a răspândi ideile sale profetice. (Despre
Darby şi sistemul dispensaţionalist, a se vedea Dictionary…, p. 339-340; Christianity in America…, p. 327-331).
XIX-lea, numit „epoca de aur a misiunii protestante” au fost fondate peste 100 de societăţi inter-
denominaţionale, cunoscute cu un termen generic ca Evangelical United Front, care îşi propuneau
să întărească religia, educaţia şi moralitatea în societate. Ele combinau ideile republicane cu
milenarismul celei de a doua deşteptări care acorda Americii un rol important în iminenta apariţie a
Împărăţiei lui Dumnezeu. După 1870 au loc periodic conferinţe profetice în cadrul Niagara Bible
Conference, în care erau comentate cu precădere pasaje referitoare la a doua venire a lui Hristos.
Premilenismul dispensaţionalist câştigă astfel consistenţă şi o mare aderenţă. Impactul culminant
poate fi văzut în succesul cărţii lui William Blackstone, Jesus is coming (Iisus se apropie), apărută
în 1878 în care el explica semnele timpului şi atrăgea atenţia asupra iminentei veniri a lui Hristos.
De asemenea, activitatea publicistică a profesorilor de la Seminarul Teologic din Dallas sau
populara ediţie a Bibliei, Scofield Reference Bible, publicată în 1909 de Oxford University Press se
încadrează în acelaşi curent. Scofield credea că Biblia, interpretată literar este clară în ceea ce
priveşte împărţirea istoriei omenirii în mari etape, dar şi în legătură cu planul lui Dumnezeu pentru
evrei, neamuri şi biserică.
John Darby şi spiritul Niagarei au influenţat major şi apariţia Mişcării fundamentaliste
separatiste în America după primul război mondial, care reprezintă un nou pas în evoluţia viziunii
apocaliptice20. În 1895, la o reuniune anuală a Bisericilor evanghelice afiliate la Niagara Conference
a fost publicat un document în 5 puncte „fundamentale” contra liberalizării teologiei. Al cincilea
punct, care reafirma credinţa în reîntoarcerea apropiată a lui Hristos pentru judecată, excludea orice
angajament politic sau social al creştinilor. Singură parusia putea pune capăt nedreptăţilor sociale,
de unde dezinteresul pentru orice mişcare de reformă socială instituţionalizată. Elemente
premileniste pot fi detectate şi în Mişcarea Evangheliei Sociale (Social Gospel Movement), foarte
importantă din 1880 până la primul război mondial, în care instaurarea „Regatului” era privită în
termenii progresului uman. Urmele postmilenismului pot fi văzute în zilele noastre în Mişcarea
reconstrucţionistă care optează pentru un „creştinism intervenţionist”, mergând până la a considera
Constituţia Statelor Unite ca un codicil la legea creştină biblică. Ea militează pentru impunerea
ideii că omul creştin trebuie să domine societatea seculară şi readuc în atenţie ideea de America-
naţiune cu rol mântuitor.

Citirea „semnelor timpului”

După al doilea război mondial, mentalitatea apocaliptică se regăseşte în citirea „semnelor
timpului”, având ca punct de plecare textul de la Matei cap. XXIV. Profeţii sunt acum cercetători
atenţi ai ziarelor, observatori ai evenimentelor politice, văzute prin prisma textelor biblice şi
avertizează că războaiele, conflictele, creşterea răutăţii în lume, catastrofele naturale, mersul
economiei globale sunt semne că timpul sfârşitului se apropie. Întreaga perioadă a cursei armelor
nucleare, inaugurată prin catastrofa de la Hiroşima şi Nagasaki a fost văzută ca o împlinire a
profeţiei că pământul va fi distrus prin foc: „ Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor
pieri cu vuiet mare, stihiile arzând, se vor desface şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II
Petru, III,10). La începutul Războiului rece, aceiaşi „profeţi” au speculat că Rusia este cea la care se
referă proorocul Iezechil, XXXVIII,15-16 , când vorbeşte despre un regat de nord care invadează
pământul evreilor: „ Şi vei pleca de la locul tău, din hotarele de miază-noapte, tu şi multe popoare
împreună cu tine…Şi te vei ridica împotriva poporului Meu, împotriva lui Israel, ca un nor care
acoperă pământul…” Întemeierea statului Israel a fost văzută ca îndeplinirea profeţiilor biblice, un
fapt de mare importanţă. Se deschidea posibilitatea, cel puţin teoretică, pentru refacerea Templului,
una din principale profeţii despre zilele de apoi care încă nu s-a împlinit21. Fondarea Pieţei Comune
20
Curentul fundamentalist era reprezentat de o coaliţie de protestanţi conservatori având în centru pe mileniştii
dispensaţionalişti, care a cuprins majoritatea bisericilor şi lupta împotriva tendinţelor moderniste care ameninţau să
atace fundamentele doctrinare traditionale. Au ajuns să-şi creeze propriile şcoli, edituri, agenţii misionare, institute
biblice etc (Jean Ségui, Fondamentalisme, în Dictionnaire…, p. 437-438; Christianity in America, p. 384-385). Despre
curentul „social” din mediul premilenarist, care afirmă necesitatea de a se pregăti pentru răpire prin opere de caritate şi
angajament social, a se vedea M. Introvigne, op.cit, p. 34- 53 (Les typologies de millénarisme).
21
Între celea ce urmează să se întâmple, se pare că trei lucruri importante încă nu au avut loc şi anume: reconstruirea
Templului din Ierusalim, nu s-a aratat comandantul militar care vine din Nord şi invadează Orientul Mijlociu şi venirea
a fost văzută, din aceeaşi perspectivă, ca un semn pentru aparitia antihristului. În zilele noastre, se
constată o mare atenţie acordată fundamentalismului islamic şi terorismului, reconstruirii
Babilonului, creşterii economiei globale, a corporaţiilor multinaţionale, a tehnologiilor de
comunicare în masă etc.
În cultura americană contemporană, care este dominată de un climat general de nesiguranţă,
de teamă legată de sfârşitul lumii, credinţele apocaliptice au devenit mare industrie. Se
manifestă o veritabilă explozie de profeţii, una mai senzaţională decât alta, popularizate prin cărţi
cu un succes uriaş care se vând în milioane de exemplare. Hal Linsday este una din cele mai
fascinante figuri în peisajul credinţelor profetice contemporane. În 1970 a publicat The Late Great
Planet Earth o popularizare a idelor lui John Darby despre momentul răpirii. Din punct de vedere
teologic, Linsday nu aduce nimic nou. Ceea ce face el este să lege evenimente curente: războiul
rece, războiul nuclear, ameninţarea chineză, refacerea Israelului de pasaje biblice specifice. Linsdey
susţinea că Biblia a profeţit un război nuclear în Orientul Mijlociu, cauzat de alianţa militară între
Rusia, Iran şi Africa. După acest război, China va invada Orientul Mijlociu (Apocalipsă XVI, 12) :
« Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în râul cel mare Eufrat şi apele lui au secat, ca să fie gătită
calea împăraţilor de la Apusul Soarelui… ». Apoi va veni un dictator rău care va controla Piaţa
Comună Europeană (Daniel VII, 23-25), după care Statele Unite vor înceta să mai fie o mare putere
şi vor deveni o parte a sferei europene de putere. Creştinii pot scăpa de acest teribil viitor,
străduindu-se să fie printre cei aleşi pe care Dumnezeu îi va răpi la ceruri. Mesajul lui este simplu:
situaţia politică, socială şi ecologică actuală este teribilă, lumea este aproape de sfârşit, singura
soluţie este „să te naşti din nou”, astfel vei fi salvat.
Cartea, scrisă într-un limbaj foarte accesibil, aproape argotic, şi produsă într-un format
comercial a devenit best-seller-ul anilor 70, fiind vândută într-un tiraj de 20 de milioane de
exemplare, ceea ce era o dovadă că exploatarea profeţiilor biblice poate aduce profituri imense.
Importanţa lucrării lui Linsday constă în lărgirea interesului pentru profeţiile biblice, care încetează
să mai fie apanajul unui grup restrâns de credincioşi, şi devin un fenomen cultural de masă. În timp
ce opiniile lui Miller au fost privite ca o curiozitate istorică, cele ale lui Lindsney au avut un mare
impact politic. Jim Bakker, Ronald Reagan ca să numim doar câţiva dintre oamenii politici ai
timpului, au fost câştigaţi de punctul său de vedere. Reagan a împărtăşit multe din opiniile lui
Linsdey şi a comentat pasaje din cărţile sale în discursurile rostite, declarând de mai multe ori că
"aceste profeţii…cu siguranţă descriu vremuri prin care vom trece” Deşi au fost voci care au
comentat compatibilitatea între funcţia prezidenţială şi astfel de discursuri, în mare parte auditoriul
s-a dovedit dornic să se angajeze sau cel puţin să tolereze speculaţiile apocaliptice, deoarece ele
dădeau glas gândurilor împărtăşite de milioane de americani. În anii 90 lucrurile s-au schimbat
odată cu colapsul Uniunii Sovietice care făcea scenariul profetic al lui Lindsey inutil22.
Un exemplu perfect al comercializării credinţelor premilenariste care descriu în amănunţime
evenimentele apocaliptice este şi seria de romane Left behind, coordonată de Tim LaHaye şi Jerry
B. Lewis, care se vinde astăzi în milioane de exemplare în America. Romanele, scrise într-o
manieră captivantă, au în centru un grup de „sfinţi ai zilelor din urmă” care trec prin mari chinuri,
încercând să supravieţuiască în perioada ridicării lui antichrist. Editorul a produs şi o versiune
pentru copii. Este cea mai puternică dovadă că profetismul nu a fost şi nu este un fenomen
marginal, apanajul unor grupuri sau indivizi de la periferia societăţii, ci un fenomen cu un impact
teribil asupra unei largi categorii de oameni interesaţi de problemele apocaliptice. Credinţele
apocaliptice se răspândesc cu repeziciune prin toate tehnologiile lumii contemporane: internet,
casete video, filme avangardiste etc. care reuşesc să marcheze profund un public sensibil la situaţii

celor două figuri profetice, Ilie şi Enoh.

22
Despre discursul milenarist al politicienilor americani, originile sale şi tehnicile retorice prin care ei reuşesc să
convingă auditoriul, a se vedea Barry Brummett, Contemporary Apocalyptic Rhetoric, New York, 1991 şi Philip
Melling, Fundamentalism in America. Millenialism, Identity and Militant Religion, Edinbourg, 1999. Despre toate
manifestările legate de apropierea anului 2000 în America (filme, cântece, romane, traduceri si interpretari din
Nostradamus, discursurile New Age sau ale creştinilor fundamentalişti), Stephen O’Leary, Arguing the Apocalypse. A
Theory of the Millenial Rethoric, Oxford, 1994.
tragice23. În anii ’90, filme ca „Armageddon” şi „Apocalypse now” au avut un mare impact asupra
publicului american, făcând credibil conceptul de apocalipsă, iar serialele TV „Millenium” şi „X-
files” rezumă la rândul lor concepţiile apocaliptice. Multe alte filme au ca subiect cataclismul
datorat unei forţe exterioare (întâlnirea cu un asteroid), întâlnirea cu extratereştrii şi intervenţia lor
pentru salvarea planetei, complotul mondial contra adevărului. În gustul maladiv pentru acest gen
cinematografic se vede sărăcia mesajului spiritual în societatea americană şi tendinţa de a ridica la
rang de adevăr revelat nişte idei şi teorii născute din imaginaţia scenariştilor24.
*

Adventismul milenarist
Fervoarea milenaristă din prima jumătate a secolului al XIX-lea a dat naştere mai multor
mişcări religioase care accentuau în predica lor idei eshatologice, mişcări care sunt numite cu un
termen generic adventisto-milerite. Acestea se caracterizează prin avansarea unor date concrete
pentru a doua venire, speculaţii numerologice pe marginea pasajelor profetice din cartea lui Daniel
şi Apocalipsa, precum şi printr-o descriere detaliată a evenimentelor ultime25. Trei grupuri cu impact
major în societatea contemporană păstrază, în anumite proporţii, trăsăturile adventismului originar:
Biserica Sfinţilor Ultimelor Zile (Mormonii), Biserica Adventistă de Ziua a 7-a şi Organizaţia
Martorii lui Iehova.
În jurul anului 1830, în teritoriile “pârjolite” de fervoarea celei de a doua Deşteptări
Religiose , viziunile lui Joseph Smith au stat la baza formării Bisericii Sfinţilor Ultimelor Zile
(mormonă)26. Smith susţinea că între Înălţarea Domnului şi secolul al XIX-lea s-a manifestat
„Marea Apostazie”, o lungă perioadă în caracterizată prin falşi profeţi şi false doctrine. Însă
Dumnezeu a început lucrarea de restabilire a adevărului înainte de advent, mai întâi prin
descoperirea şi colonizarea Americii şi apoi prin restabilirea adevăratei Sale Biserici, care trebuia
să pregătească lumea pentru a doua venire a Domnului27.

23
A se vedea Millard Erickson, Contemporary Options in Eschatology: A Study of Millenium, Grand Rapids, 1977; Jean
Marie Abgral, La mecanique des sectes, Paris, 1996 (în special capitolul „Le recrutement”, p. 107- 123); S.J. Gould,
Millenium. Histoire naturelle et artificielle de l’an 2000, Edition de Seuil, p. 1997.
24
Există, însă şi alte forme de manifestare a sensibilităţii apocaliptice, ca de exemplu marea atenţie acordată
pericolelor ecologice (subţierea stratului de ozon, încălzirea planetei, poluarea etc.) deoarece, milenarismul, în
aşteptarea unui veac nou, implică şi credinţa că degradarea planetei şi decăderea moravurilor este semnul că sfârşitul
lumii se apropie. Aceasta a fost denumită o viziune apocaliptică materialistă, susţinută de secte ecologie ca Ecoovie,
prin care se vorbeşte de distrugerea parţială a pământului şi a locuitorilor lui într-un cataclism modial, dar după care nu
urmează nici venirea lui Mesia, nici instaurarea mileniului. Din contră, umanitatea, distrusă aproape în totalitatea ei, va
fi aruncată în era proto-istorică şi va trebui să se recreeze progresiv. Există, în contrapartidă şi un milenarism negru,
care aşteaptă venirea unui mesia tenebros, sinonim cu antihrist şi se manifestă prin adorarea forţelor răului (satanism)
după cum se poate vorbi şi de un milenarism care militează pentru instaurarea unei noi ordini bazată pe cultul unei rase
superioare. A se vedea Diac. Prof. P.I. David, Invazia sectelor, vol. II, Constanţa, 1999 („Secte demonice”, p. 323-330);
J. Vernette, Jésus au péril de sectes, Paris, 1994, p. 72-75. N.Achimescu, Noile mişcări religioase, Cluj-Napoca, 2002,
(Despre Ocultism. Satanism, p. 271-305)
25
Millenium, messiah and maythem. Contemporary apocalyptic movements, ed. Thomas Robbins, Susan Palmer, New
York, 1997. Abgral, Jean Marie Les sectes de l¨apocalypse, Paris, 1999 ; Introvigne, Massimo, Les veilleurs de
l’Apocalypse; millénarisme et nouvelles religions au seuil de l’an 2000, Paris, 1996
26
Robert Mullen Les Saints des Derniers jours, Paris, 1970 ; Davis Bitton, Les Mormons, Edition du Cerf, 1989 ;
Arrington, Leonard, & Davis Bitton. The Mormon Experience: A History of the Latter-day Saints. 2d ed. Urbana and
Chicago: University of Illinois Press, 1992; Claudia & Richard, Building the Kingdom. A History of mormons in
America, Oxford, 2001; Jean- Marie Abgral, Les sectes…, p. 67- 80. în limba română, Walter Martin, Împărăţia cultelor
eretice, Oradea, 2001, p. 212- 288. . Diac. P.I. David, Invazia sectelor, vol. II, p. 299-301;
27
“Biserica Sfinţilor ultimelor zile este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Ea este împărăţia nefăcută de mâini
omeneşti..” (McConkie Bruce, Mormon Doctrine, Salt Lake City, 1966, p. 720). În cadrul acestei Biserici, profeţiile
mormone spun că va fi restabilită adevărata Evanghelie şi că ea va fi predicată în toată lumea, aşa cum se spune în
Apocalipsă XIV, 6-7. „Cartea lui Mormon” este considerată un „depozitar al evangheliei depline şi veşnice”, revelată
oamenilor în vremurile din urmă. Lucrarea lui Bruce McConkie este importantă pentru înţelegerea doctrinei mormone.
De asemenea, trebuie consultată mai recenta Encyclopedia of Mormonism (ed. Daniel Ludlow, 4 vol. New York, 1992),
o lucrarea de asemenea recomandată de Biserică. Pe baza articolelor referitoare la „lucrurile ultime”(eshata), cuprinse
 Doctrina mormonă contemporană învaţă că ziua şi ora venirii Domnului rămân necunoscute.
Totuşi, cei care aşteaptă acea înfricoşătoare zi vor putea să citească „semnele” vremii. Acestea se
văd în anarhie socială, violenţă politică sau decăderea morală. La sfârşit, naţiunile se vor prăbuşi
într-o perioadă de confuzie fără precedent, libertatea şi dreptatea vor rămâne numai între „sfinţi” şi
mulţi din rândul neamurilor vor fugi la Utah să ceară sfat şi îndrumare. Două evenimente
importante vor pregati venirea Domnului şi anume adunarea evreilor în Ierusalim, unde vor
reconstrui templul şi vor accepta Evaghelia, în timp ce „sfinţii” vor construi Noul Sion pe
continentul american.. Înainte de a doua venire a Domnului, va avea loc marele conflict al ultimelor
zile, numit „bătălia Armaghedonului”28, precum şi trei arătări ale lui Hristos, odată pe Muntele
Măslinilor pentru evrei şi de două ori în America pentru „sfinţi” 29. După aceste trei apariţii, va avea
loc învierea drepţilor şi ridicarea sfinţilor de pe pământ pentru a se întâlni cu Domnul pe norii
cerului, mileniul, a doua înviere şi Judecata de Apoi.
Mileniul este perioada de pace şi dreptate, situată între cele două învieri, când Hristos va
domni personal pe pământ cu sfinţii Săi, când pământul va fi reînnoit şi va primi slava paradisiacă,
când corupţia, moartea şi boala vor înceta, când împărăţia lui Dumnezeu pe pământ va fi restabilită
în toată slava, frumuseţea şi perfecţiunea ei30. În timpul mileniului, va continua viaţa obişnuită: se
vor naşte copii, vor fi recolte, se vor construi oraşe, oamenii vor continua să se preocupe de nevoile
lor şi toţi oamenii vor ajunge să cunoască „adevărata Evanghelie”. Odată cu adventul, această
împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ va exercita jurisdicţia politică şi religioasă asupra tuturor
oamenilor. La sfârşitul mileniului, satana va fi dezlegat pentru o scurtă perioadă de timp, va ridica
armatele sale împotriva lui Adam-Mihail şi a armatei drepţilor. După acest conflict, satan va fi
învins definitiv şi va urma judecata de apoi, când Hristos, va chema alături de El drepţii Vechiului
Testament, apostolii şi membrii primei preşedinţii ai bisericii momone.
Temele eshatologice ale discursului mormon au cunoscut numeroase modificări, pentru a
adapta învăţătura iniţială, cu expansiunea ulterioară a mormonismului şi a favoriza prozelitismul31.
Joseph Smth a profeţit iniţial că generaţia vremii lui nu va gusta moartea până ce Domnul nu va
veni să instaureze împărăţia Sa în Jackson County Missouri. Aşteptarea din jurul anului 1890 este
surprinsă în toate publicaţiile mormone ale vremii, care spuneau că Templul din Missouri urma să
fie cel mai mare dintre templele sfinţilor, locul unde Hristos se va arăta înainte de a doua Sa venire.
Cu toate acestea, templul nu a fost construit niciodată, mormonii au fost alungaţi violent din
Missouri şi au fost obligaţi să peregrineze în mai multe locuri, înainte de stabilirea lor definitivă în
Utah. Astăzi, se vede o tendinţă de înţelegere nouă, figurativă a ideii de Sion, sunt „sfinţii” adunaţi
în trăire şi rugăciune, chiar dacă sunt în teritorii străine. Abandonarea „Babilonului” acestei lumi şi

în aceste două lucrări, se poate obtine o viziune de ansamblu asupra eshatologiei mormone contemporane.
28
B. McConkie, op.cit, p. 74 (Battle of Armageddon). Această temă este comună şi „Martorilor lui Iehova” şi „Bisericii
Universale a lui Dumnezeu” şi în literatura numeroaselor denominaţiuni protestante din lumea anglo-americană. Este
vorba de un război care are o durată de trei ani şi jumătate, al cărui nume provine de la valea Meghido, care se găseşte
în câmpia Esdrelon în Israel. Multe naţiuni se vor ridica contra lui Israel, sub conducerea unui mare general Gog şi
acest conflict se va întinde la Ierusalim.
29
Bruce McConkie, op.cit, p. 687- 698 (Second Coming of Christ). „A doua venire a lui Isus va avea loc în templul din
Jackson Missouri şi în locul numit Adam-ondi-Ahman în comitatul Davies, tot în Missouri, unde potrivit
mormonismului originar se găsea Grădina Edenului. Aici Hristos va primi înapoi autoritatea preoţiei, de la slujitorii care
au exercitat-o în locul Lui. Acest eveniment este pregătit de însuşi Adam, părintele familei umane, care va face o
adunare cu spiritele tuturor acelora care au deţinut autoritatea preoţiei. Locul este identificat astăzi cu Spring Hill,
Dabiess County, Missouri.”
30
Al 10-lea articol de credinţă. B. McConkie, op.cit, p. 492- 501 (Millenium); M. Introvigne, op.cit, p. 55- 85
31
Aceste modificări au fost puse în evidenţă mai întâi în lucrările apostaţilor, ca Jerald &Sandra Tanner, The Changing
World of the Mormonism, Chicago, 1980. Kendall White a propus o tripartiţie în cadrul doctrinei mormone, distingând
între teologia mormonă tradiţională, cea neo-tradiţională şi cea extremă care se îndepărtează de mormonismul clasic
pentru a se apropia de linia protestantă (Kendall White, Mormon Neo-orthodoxy. A Crisis Theology, Salt Lake City,
1987). La rândul său, istoricul Thomas Alexander a propus trei perioade în care se precizează caracteristicile
milenarismului mormon: mormonismul clasic (1830-1835); „reconstrucţia progresistă” a doctrinei mormone în timpul
perioadei 1893-1925; în fine, perioada care merge de la al doilea război mondial până astăzi, caracterizată prin prezenţa
tendinţelor tradiţionale (Thomas Alexander, The Reconstruction of Mormon doctrine....N.Y. 1964).
adunarea la Sion devine o mişcare mai mult de natură spirituală, decât de natură geografică, ea
implică schimbarea inimii, nu a casei32.
Perioada dintre cele două învieri este mileniul, o temă care a cunoscut numeroase
modificări. Acestea se referă în mod particular la cei care vor trăi pe pământ în timpul mileniului, la
activităţile care se vor desfăşura aici şi cum vor fi ele guvernate. Astăzi, Biserica mormonă învaţă
că pământul în timpul mileniului va fi locuit de cei ce merită gloria terestră, fie că sunt mormoni
sau nu. Iisus Hristos va domni personal pe pământ, dar aceasta nu trebuie înţeles literal, printr-o
prezenţă continuă a Domnului în tot cursul mileniului. În realitate, de abia începând cu 1842,
Joseph Smith a sugerat că ne-mormonii vor putea participa la milenium, modificând radical
învăţătura sa iniţială şi anume că numai mormonii se vor bucura de prezenţa lui Hristos şi a sfinţilor
înviaţi, în timp ce nemormonii vor fi condamnaţi. De asemenea, primii mormoni aşteptau mileniul
mai degrabă ca o perioadă de repaus şi ignorau ideea de predicare la neamuri a evangheliei, din
moment ce ei nu mai trebuiau să fie prezenţi pe pământ. Ideea că Hristos va conduce prin
intermediul sfinţilor a apărut de asemenea după măsurile de organizare a Bisericii.
În ciuda numeroaselor modificări şi adaptări ale credinţelor mormone, prestigiul Bisericii a
rămas intact. Succesul mesajului lui Smith şi forţa bisericii lor astăzi se bazează în primul rând pe
faptul că aşteptările eshatologice au fost legate de destinele Americii, ca noul popor ales, aflat sub
protecţia divină33. Smith a construit o adevărată istorie sfântă pentru America, pe baza căreia a
întemeiat destinul ei glorios de la sfârşitul vremurilor. Conform acestei istorii, America a fost
populată de două valuri de evrei cu mult înainte de colonizarea ei europeană în epoca modernă. De
asemenea, Mântuitorul a predicat şi în America şi s-a arătat populaţiei de aici după Învierea Sa.
Toate aceste lucruri ale trecutului sunt privite ca bază a speranţei mormone că „Sionul zilelor din
urmă” va fi pe continentul American.
În al doilea rând, „Cartea lui Mormon” nu era străină de mediul religios al vremii, iar
relatările lui Joseph Smith păreau rezonabile pentru mediul în care trăia. Ideea de adunare a evreilor
la Sion, ca pregătire necesară pentru stabilirea împărăţiei mileniale şi a domniei lui Hristos a fost
mult vehiculată în lumea protestantă şi în special între puritani. În al treilea rând, biserica a
abandonat progresiv ideea construirii unei societăţi cereşti pe pământ şi s-a concentrat în schimb pe
construirea unei culturi autonome religioase care să privească toate aspectele existenţei. Cercetătorii
vorbesc astăzi de „Imperiul Mormon”, a cărui avere, estimată la miliarde de dolari, nu încetează să
crească prin investiţii la bursă, cumpărare şi vânzare de proprietăţi, terenuri sau construcţii. Toată
această acumulare de putere şi bogăţiei este pusă teoretic în slujba „construirii Împărăţiei lui
Dumnezeu” şi în anticiparea timpului când „neamurile” vor veni la ei pentru a fi conduse şi
îndrumate.
În secolul al XX-lea, sentimentul că trăiesc în umbra celei de a doua veniri nu mai este la fel
de susţinut şi de convingător ca la prima generaţie. Retorica milenială s-a diminuat vizibil după
1920, milenarismul şi temele eshatologice s-au estompat din ce în ce mai mult în profitul unei
eshatologii centrată pe destinul individual al fiecărui credincios. Cu toate acestea, visul milenial nu
a fost abandonat şi mormonii continuă să observe cu atenţie semnele care preced vremurile din
urmă: în primul rând, predicarea adevărului prin strădania zecilor de mii de tineri mormoni care au
început evanghelizarea planetei; în al doilea rând este vorba de degradarea planetară, atât la nivel
ecologic, cât şi moral, care este semnul incontestabil al apropierii Judecăţii.
‫٭‬

32
În mod particular, Jean Shipps vede abandonarea poligamiei şi dispariţia ideei de adunare la Sion ca o renunţare la
frontierele care-i făceau deosebiţi (Jan Shipps, Mormonism, the Story of the New Religion Transformed, Chicago, 1985,
p. 109-113), o opţiune care a modificat identitatea şi eschatologia mormonă. Aceeaşi idee şi la Thomas Alexander
Mormonism in transition, Chicago, 1986 p. 237, care vorbeşte de internaţionalizarea mormonismului după 1960 şi
Robert Gotlieb, America’s Saints: The Rise of the Mormon Power, N.Y. 1984 p. 52).
33
„Nici o altă religie nu a făcut mai mult pentru a sacraliza America ca Mormonismul”, John Bracht, The
Americanization of Adam în „Cargo Cults and Millenarian Movements. Transoceanic Comparaisons of New Religious
Movements”, New York, 1990, p. 97- 139 (America in the Book of Mormon, p. 97- 108). Elementele Vechiului
Testament sunt uşor de recunoscut în pământul, poporul, oraşul, templul sfânt. Singura distincţie este că Sionul mormon
este mai universalist decât cel evreu.
 Cu toate că mişcarea milerită s-a dispersat ca urmare a „Marii dezamăgiri”, un mic număr
din adepţii ai lui Miller au reinterpretat profeţia: data de 1844 a marcat începutul judecăţii în ceruri,
deci venirea lui Hristos este aproape. O tânără vizionară, Ellen White34, va juca un rol important în
confirmarea acestei interpretări; în jurul personalităţii ei charismatice se va naşte Biserica
Adventistă de ziua a 7-a şi vor lua fiinţă apoi o serie de instituţii educaţionale şi medicale, puse în
slujba răspândirii mesajului că sfârşitul se apropie. Prin măsurile organizaţionale şi inovaţiile
doctrinare (doctrina sabatului, manifestarea spiritului profetic, doctrina „curăţirii sanctuarului”),
adventiştii au raţionalizat eşecul profeţiei din 1844 şi au creat cadrul unei vieţi ordonate în care se
aşteaptă sfârşitul35. Ellen White a insistat pe nevoia de integritate morală a poporului lui Dumnezeu:
Hristos nu va veni să instaureze Împărăţia Sa, până când ei nu vor ajunge la anumite standarde
morale36.
Biserica adventistă de Ziua a 7-a se consideră la rândul său restaurarea adevăratei Biserici a
lui Dumnezeu, personificarea mesajului celor trei îngeri din Apocalipsă XIV, 6-7 care îndeamnă
seminţiile pământului să renunţe la orice formă de idolatrie şi să se închine Creatorului. Semnul
ascultării faţă de poruncile lui Dumnezeu nu este altceva decât respectarea sâmbetei, iar mărturia lui
Hristos este darul profetic care s-a manifestat prin Ellen White în „Biserica rămasă credincioasă”.
În articolul 20 de credinţă se mărturiseşte că a doua venire a lui Hristos este marea speranţă
a Bisericii, punctul culminant al evangheliei şi al planului mânturii. Venirea Lui va fi literală,
personală şi vizibilă37. Asemănarea diferitelor aspecte ale profeţii, în mod particular cele întâlnite în
Apocalipsă şi în cartea lui Daniel, cu condiţiile existente în lumea fizică, socială, industrială,
politică şi religioasă de astăzi indică faptul că venirea lui Hristos este aproape, chiar la uşă. Timpul
exact al acestui eveniment nu a fost profeţit, însă credincioşii sunt îndemnaţi să fie gata în orice
moment. Biserica adventistă crede că Împărăţia milenială al lui Hristos va fi instaurată după a doua
Sa venire, învierea drepţilor şi ridicarea lor la ceruri. Spre deosebire însă de majoritatea protestantă
a vremii, adventiştii credeau că în timpul mileniului, „sfinţii” vor domni cu Hristos în ceruri38. La
sfârşitul mileniului, va avea loc întoarcerea lui Hristos pe pământ, împreună cu sfinţii. Va urma apoi
a doua înviere, a celor necredincioşi, care va fi o înviere spre judecată, eliberarea lui satan, judecata
de apoi, distrugerea celor păcătoşi.
34
Ellen White a devenit profet, predicator, consilier al bisericii şi scriitor prolific care a publicat peste 24 de cărţi şi a
contribuit cu peste 500 de articole în revistele bisericeşti din vremea ei. Deşi ea a instistat că scrierile ei sunt
„complementare Bibliei”, poziţia ei, precum şi specificitatea acestora le-a făcut să influenţeze în mare măsură gândirea
şi comportamentul adventiştilor.
35
Roland Numbers, op.cit, p. 200. Brain Wilson, Sect or Denomination: Can Adventism Maintain Its Identity?,
„Spectrum”, no 7 (1975), p. 34- 43. arată că mişcarea nu s-a născut simplu ca un corp adventist, ci mai degrabă ca o
dezamăgire în legătură cu adventul şi ca o reformulare a ideilor legate de acesta. Succesul ei se datora în primul rând
faptului că grupul nu numai că predica adventul, dar şi condiţiile pentru instaurarea acestuia. În al doilea rând, aceste
condiţii erau validate prin ispiraţie divină, de vreme ce grupul a dobândit o sursă independentă de inspiraţie, aparte de
Scripturi. În al treilea rând, preocupările legate de educaţie, dietă, libertate religioasă, sabat, toate au marcat
denominţionalizarea mişcării, atât ideologic, cât şi instituţional.
36
Un studiu istoric şi teologic important despre trecerea la eshatologia milerită la cea adventistă aparţine lui Roy
Branson, Adventists Between the Times: The Shift in the Church’s Eschatology, „Spectrum”, september 8 (1976), p. 15-
26. Laura Vance, Seventh-Day Adventism in Crisis. Gender and Sectarian Change in an Emerging Religion, University
of Illinois Press, 1999, p.13-40 (Millerism and the Origins of rhe Seventh-day Adventism); Roland Numbers, The
Dissapointed (The Making of the New Order: Millerism and the Origins of the Seventh-day Adventism, p. 189- 209).
37
„Isus Hristos se va întoarce în cadrul unui al doilea advent premilenist, personal şi iminent” (Richard Lehman,
Second Coming of Christ, Handbook of Seventh-Day Adventist Theology Review and Herald Publishing Association
and the General Conference of Seventh-day Adventists 2000, p. 893- 926); Vance, op.cit, p. 17- 32
38
„Mileniul este perioada de 1000 de ani de domnie a lui Hristos cu sfinţii în ceruri, între prima şi a doua înviere. În
acest timp cei necredincioşi morţi vor fi judecaţi; pământul va fi distrus, fără locuitori, dar ocupat de satana şi de îngerii
lui. La sfârşit, Hristos cu sfinţii şi Oraşul Sfânt va coborî din cer. Atunci păcătoşii care sunt morţi vor fi înviaţi şi vor
înconjura oaşul împreună cu satana şi îngerii lui: dar focul lui Dumnezeu îi va arde şi pământul va fi curăţat. Universul
întreg va fi eliberat de păcat şi de păcătoşi pentru totdeauna” (EricClaude Webster, The Millenium, „Handbook”, p. 927-
946); G.C. Berkouwer, The Return of the Christ, Grand Rapids, 1972; Millard Erickson, Contemporary options in
Eschatology. A Study of the Millenium, Grand Rapids, 1977; Kenneth Strand, What the Millenium Means to Me,
„Adventist Review”, 12 martie, 1987; Jerry Gladson, The Significance of the Millenium, „Adventist Review” 16(1989);
 Adventiştii de ziua a şaptea promovează aşadar o formă premilenaristă a apocalipticii
biblice, susţinând că cei trei îngeri din Apocalipsă XIV reprezintă proclamarea mesajului lui
Dumnezeu adresat lumii, pentru a pregăti întoarcerea Domnului. Ei au o viziune istorică a împlinirii
profeţiilor, crezând că acestea acoperă înteaga istorie a imperiilor păgâne de la zilele lui Daniel până
la Împărăţia lui Dumnezeu. Cred nu numai faptul că profeţiile biblice revelează planul lui Dumnezu
pentru istorie, dar si că este posibilă interpretarea tuturor acestora. Adventiştii operează cu propriile
lor principii hermeneutice ale textelor profetice şi cu o numerologie pe baza căreia au construit
sistemul lor doctrinar. De exemplu, doctrina „curăţirii sanctuarului”, fundamentală pentru
identitatea Bisericii lor, se întemeiază pe credinţa că cele „2300 de seri” şi dimineţi din cartea lui
Daniel încep în anul 457 î.d.Hr. (propria datare a decretului lui Artarxerxes) şi se termină în 184439.
Aşteptarea celei de a doua veniri a Domnului şi a ridicării „sfinţilor” la ceruri implică în
primul rând o conştiinţă a responsabilităţii credincioşilor în această viaţă; ei consideră că fiecare zi
este un timp al graţiei lui Dumnezeu, în care trebuie să dea dovadă de speranţă, dragoste, smerenie
şi sfinţenie. În al doilea rând, venirea apropiată a Domnului oferă o puternică motivaţie pentru
evanghelizare40. Nevoia de a ajunge la anumite standarde morale şi urgenţa răspândirii mesajului
advent sunt cele două aspecte invocate pentru a explica întârzierea apocalipsei. Însă prelungirea
timpului apocaliptic a generat anumite contradicţii în cadrul adventismului. Deşi iniţial s-a
promovat separarea de „lumea coruptă”, dezvoltarea instituţională şi activitatea de prozelitism au
reclamat o colaborare cu autorităţile civile: adventiştii au participat la conflictele secolului al XX-
lea în cadrul unitatilor sanitare (non-combatante), au cerut acreditare pentru colegiile lor şi au
acceptat ajutor guvernamental pentru şcoli şi spitale etc41. Prin urmare, în ciuda credinţei lor că
„sfârşitul lumii este aproape”, adventiştii au prins rădăcini în societate şi au început să lucreze
pentru întârzierea apocalipsei. Aceasta nu înseamnă că adventiştii au abandonat asteptările lor
eschatologice. Ei continuă să creadă că Iisus se va întoarce curând, şi că totul se va întâmpla după
scenariul prezis de Ellen White. Biserica adventistă a învăţat însă lecţia din 1844 şi nu a mai fixat
niciodată un termen precis pentru a doua venire, acest lucru devenind apanajul grupărilor care s-au
separat de ea de-a lungul timpului.
‫٭‬
Organizaţia Martorii lui Jehova, este moştenitoarea Grupului de „Studenţi în Biblie”,
fondat de Charles Taze Russell după Marea Dezamăgire din 184442. Russell a preluat profeţia

39
William G. Johnsson, Biblical Apocalyptic , „Handbook of Seventh-Day Adventist”, p. 784-814; William Shea,
Selected Studies on Prophetic Interpretation, Washington, 1982, p. 798. Ideea că terminus a quo al celor 2300 de zile-
ani trebuie să fie 457 î.d.Hr (presupusul decret al lui Artarxerxe) a fost propusă de William Miller, (Evidence form
Scripture and History of the Second Coming of Christ, New York, 1836) la rândul său, el a fost influenţat de
„calculatorii” englezi sau americani ai vremii ca John Aquila Brown sau William Davis .
40
„Acesta este planul lui Dumnezeu: ca oamenii şi femeile care sunt părtaşi ai acestei mari mântuiri prin Hristos să fie
misionarii Lui, lumini în lume, spre a fi semne poporului ,epistole vii, cunoscute şi citite de orice om; credinţa şi
lucrarea lor va mărturisi despre apropiata venire a Domnului. Poporul trebuie să fie avertizat să se pregătească pentru
judecata viitoare” ( Ellen White, Review and Herald, 16 august 1897, apud Handbook, p. 922).
41
Un alt exemplu în acest din urmă caz este lupta împotriva respectării duminicii. Când National Reform Association, o
organizaţie protestantă radicală, a încercat să impună o lege despre respectarea duminicii în SUA, adventiştii şi-au văzut
ameninţată libertatea lor religioasă. Începând din anii 1880, ei au înaintat memorii repetate; în 1886 au început
publicarea lui „The American Sentinel” şi în 1898 au format Religious Liberty Association ca să apere interesele celor
afectaţi .(a se vedea) M. Pearson, Pearson Michael, Millenial Dreams and Moral Dillemas: Seventh-Day Adventism and
Contemporary Ethics, Cambridge 1990 ( capitolul Advent and Remnant: two major influences, p. 17-32), unde se arată
această tensiune între două imperative: „pregăteşte-te să întâlneşti pe Domnul” (Amos IV, 12) şi „Lucrează până ce vin”
(Luca XIX, 13). Ce de al doilea imperativ este dominat de datoria de a predica „evanghelia veşnică”, fiecărei naţiuni,
neam, limbă şi popor. Această tensiune, consideră autorul, a produs fără îndoială anumite paradoxuri în comportament,
deoarece este ciudat să proclami pe de o parte întoarcerea iminentă a lui Hristos, iar pe de alta să te lansezi în
construcţia unor instituţii care costă miliarde de dolari
42
Studiile importante despre martori sunt în ordine următoarele: G. Hebert, Les Temoins de Jehovah, Montreal, 1960; T.
White, People for His Name, New York, 1967; A.T. Rogerson, Millions Now Living Will Never Die, London, 1969;
Beckford, The Trumpet of Prophecy. A Sociological Study of Jehovah’s Witnesses, Oxford, 1975. N.J. Penton,
Apocalypse Delayed: the Story of the Yehova’s Witnesses, 1985 ; În limba română, a se vedea Diac. Prof. P.I. David,
Invazia sectelor, vol. I, Bucureşti, 1997 , p. 214- 229 (cu o bibliografie recentă); Walter Martin, op. cit, p. 45- 160.
liderului adventist Nelson Barbour despre venirea lui Hristos în anul 1874. Când această dată a
trecut fără să se întâmple nimic semnificativ, profeţia a fost spiritualizată în cadrul grupului. Hristos
s-a reîntors cu adevărat pe pământ în 1874, dar sub formă nevăzută şi va inaugura mileniul în 1914.
Predicate timp de 30 de ani, aceste profeţii au eşuat în 1914 când omenirea trăia începutul primului
război mondial, fără ca zorile mileniului să se arate. Istoria Martorilor este marcată periodic de
profeţii referitoare la instaurarea Împărăţiei, care aveau ca rol să stimuleze angajamentul membrilor
sectei şi eforturile prozelite: anul 1914 predicat de Russell, a urmat apoi anul 1925, sfârşitul celui de
al doilea război mondial la Rutheford, şi anul 1975 în timpul preşedinţiei lui Nathan Knorr.
După un timp de dezamăgire şi reinterpretare post-facto a profeţiilor, martorii şi-au îndreptat
aşteptările spre argumente bazate pe „semnele vremurilor din urmă”. Începând cu anii 1980,
practica identificării şi proclamării unor date încărcate de semnificaţie profetică a fost înlocuită cu
practica mai subtilă de a desemna pur şi simplu perioade globale în cursul cărora ne putem aştepta
la îndeplinirea profeţiilor. În 1995, Societatea respingea în sfârşit îndelunga pretenţie că sfârşitul
urma să aibe loc odată cu generaţia din 1914. Această strategie evită crizele de decepţie şi ajută la
păstrarea continuităţii mişcării, dar atenuează în egală măsură sentimentul de iminenţă care
însoţeşte de regulă învăţăturile milenariste. Recomandările repetate de a acţiona ca şi cum
Armaghedonul urmează să se manifeste, sunt lipsite de forţă în comparaţie cu avertismentele lui
Russell care anunţau că sfârşitul este acum şi aici43.
În învăţătura actuală a Martorilor, se afirmă că: împărăţia lui Dumnezeu va face sfânt
numele Său şi va face ca voia Sa să fie pe pământ, aşa cum este şi în cer. Isus nu a fost întronat
imediat ca rege, ci de abia în 1914 Iehova i-a dat puterea pe care i-a promis-o. Iehova a ales pe
pământ bărbaţi şi femei credincioase pentru ca ei să meargă în ceruri şi să domnească cu Isus asupra
oamenilor. Din momentul în care Isus a devenit Rege, el i-a alungat din cer pe satan şi pe îngerii
răi, de aceea lucrurile merg din ce în ce mai rău după 1914: războaiele, foametea şi epidemiile,
oamenii care respectă din ce în ce mai puţin legea indică faptul că Isus domneşte şi că acest sistem a
intrat în ultimele sale zile. Totuşi, în final, Isus va judeca oamenii separându-i ca oile de capre. Oile
sunt cei ce vor rămâne credincioşi lui Isus şi vor primi viaţa eternă pe pământ, în timp ce caprele
vor fi alungate din împărăţia lui Dumnezeu.
Astăzi, pământul este împărţit şi divizat în multe ţări, fiecare cu propriul lui guvern, unele
care se bat contra altora, dar „Împărăţia lui Iahve” va înlocui toate aceste guverne umane, şi va fi
singura care va domina asupra pământului întreg. Atunci nu vor mai fi nici războaie, nici crime, nici
violenţe, toţi oamenii vor trăi împreună în pace şi unitate. În timpul celor 1000 de ani ai domniei lui
Isus, credincioşii vor deveni perfecţi şi tot pământul va fi transformat în paradis. Hristos a venit deja
şi este prezent prin toate semnele vremii care au fost profeţite. Martorii nu fac altceva decât să
modifice tema „răpirii” prin distincţia pe care ei stabilesc între „cei aleşi” (care odată cu anul 1918
intră direct în cer după moarte) şi „celelalte oi” care vor trăi mereu pe un pământ paradisiac.
În predica lor eschatologică sunt numeroase puncte în contradicţie faţă de doctrina iniţială,
începând cu semnificaţia anului 1914. Altădată însemna: stabilirea completă a Regatului lui
Dumnezeu pe pământ, sfârşitul perioadei de chinuri, sfârşitul Armaghedonului. Astăzi înseamnă:
stabilirea regatului lui Dumnzeu în ceruri, debutul unei perioade de chinuri fără precedent,
începutul Armaghedonului. Un alt exemplu este „doctrina celor 144 000”. Rutheford a predicat
iniţial că numărul „celor aleşi”, care vor domni cu Hristos în timpul mileniului se limita la 144 000.
Ulterior, el a fost obligat să găsească un subterfugiu matematic şi teologic pentru a suporta creşterea
rapidă a sectei. Astfel, s-a făcut distincţie între „drepţii” care trebuiau să rămână pe pământ şi
„aleşii”, cei chemaţi să locuiască de-a dreapta lui Dumnezeu, şi al căror număr este limitat la 144.
000 . Ambele categorii urmau să supravieţuiască luptei finale şi aceasta devine doctrina oficială
începând cu anul 1932. Înainte de al doilea război mondial, această distincţie urma să piardă iarăşi
43
Despre „alarmismul eshatologic” şi critica acestuia, a se vedea Aveta, Achille, Storia e dottrina dei Testimoni di
Geova, Roma, 1994 , p. 119- 125, precum şi p. 136- 163 (Prediction et presumption en 1914). Pentru doctrina oficială a
Martorilor astăzi, a se vedea Les temoins de Jehovah. Predicateurs du Royaume de Dieu, Watchower Bible and Tract
Society Pennsylvania, 1993, în special p. 132- 139 referitoare la eshatologie ; Apocalipsul grandiosul sau apogeu este
aproape Watchower Bible and Tract Society Pennsylvania, 1999.
din importanţă: toţi participanţii activi ai mişcării se considera că sunt beneficiarii exclusivi ai
legământului lui Dumnezeu. Din contră, cei care nu se aliniau Societăţii pierdeau şansele să
supravieţuiască Armaghedonului şi erau excluşi din categoria celor care se vor bucura de Împărăţia
milenială44.
În vederea evenimentelor ultime, Organizaţia a proclamat superioritatea sa spirituală şi a
cultivat separarea de o lume pe care o considerau decăzută. Martorii sunt consideraţi astăzi o sectă
revoluţionară periculoasă care promovează diferenţele în raport cu societatea45. Ei refuză exercitarea
drepturilor cetăţeneşti (dreptul de vot, serviciul militar, salutarea drapelului etc), activităţile
socializante (ceremonii, serbări, distracţii, sport), practicile medicale (refuzul transfuziei de sânge).
Martorii sunt succebtibili astăzi de un risc de derivă sectară datorită ideologiei lor radicale,
structurii organizatorice autocrate şi autoritare, referinţei exclusive la propriul lor sistem de
intelegere a lumii, instrumentalizarea individului. De asemenea, ei promovează, aşa cum s-a văzut
un premilenarism apocaliptic care predispune la rândul său spre alunecări. Totuşi, în ultimele două
decenii au fost puse în evidenţă anumite încercări de dialog cu autorităţile publice, care iau în
discuţie alternative pentru serviciul militar sau pentru transfuzia sanguină. Această deschidere poate
fi semnul unei lente evoluţii spre denominaţionalism şi implicit a unei desamorsării a tensiunii cu
societatea.
*

Cultele Judecăţii de Apoi

În societatea americană contemporană există numeroase grupări care promovează activ
credinţele apocaliptice, încercând să impună violent Regatul de 1000 de ani. Numite, cu un termen
generic, „The doomsday cults” („Cultele Zilei Judecăţii de Apoi” ), acestea se caracterizează prin
aplicarea literală a profeţiilor biblice, retragerea din societate şi comportament iraţional sub
influenţa unor lideri harismatici. Aceste secte, care îmbină milenarismul , cu credinţele apocaliptice
şi viziunea terifiantă despre vremurile din urmă, funcţionează după modelul jihadului: este declarat
război sfânt împotriva „prostituatei babilonice” identificată cu societatea decăzută în ansamblul ei,
sau cu puteri mai mult sau mai puţin secrete care formează un complot mondial. Adevărul şi
mântuirea vine doar din interiorul sectei, sinuciderea este un act de eliberare, nu o auto-distrugere,
ci o mutare într-un univers paralel, o debarasare de corpurile fizice.
Istoria davidienilor de la Waco, ilustrează perfect pericolul social şi conduita criminală care
poate rezulta din întâlnirea unei noi mişcări religioase apocaliptice cu un „profet iluminat”. David
Koresh46, pe numele lui adevărat Vernon Howell, s-a născut în Texas, ca membru al unei familii
adventiste de ziua a şaptea şi a trecut apoi la gruparea davidiană, o sectă adventistă47. El a plecat la
44
Baret, Guy, Le défi des Témoins de Jéhovah. Comment les conduire a Christ, Genève, 1992, p. 95- 110 (Les 144 000,
le ciel et l’infer).
45
Joseph Zygmunt, Jehovah’s Witnesses in the USA (1942- 1976), „Social Compass”, vol. XXIV 1977, p. 45- 59 .
Watchtower, 1 februarie, 1974; Watchtower, 15 august, 1975; Dericquebourg, Regis, Le jéhovisme, contre emprise de la
modernité ? « Archives de science sociales des religions » nr. 68 (1989), p. 93- 112 ; Aveta, Achille I Testimone di
Geova: un’ideologia che logora, Roma, 1990; Aveta, Achille., I Testomoni di Geova e la Politica: martiri o
opportunisti?, Roma, 1990 (mai ales discuţia referitoare la transfuzia de sânge, p. 7-12 şi la pretinsa neutralitate a lor, p.
19- 28).
46
Koresh este traducerea ebraizată a lui Cyrus, regele persan cel care a permis evreilor captivi din Babilon să se
reintoarcă în Israel şi a cărui reîncarnare pretindea că este. Koresh devine „monarhul” care va da „poporului ales”
puterea de a se elibera de jugul societăţii americane „ coruptă şi opusă adevărate credinţe”. (.J M. Abgral Le mecanique,
p. 27).
47
În anii 30 ai secolului al XX-lea, bulgarul Victor Houteff s-a despărţit de Biserica adventistă de ziua a 7-a, fondând
Biserica davidiană de ziua a 7-a. Davidienii întreţineau viu spiritul originar al adventului, că Dumnzeu va da bisericii
sale un profet şi îi va descoperi noi învăţături şi noi înţelesuri ale Bibliei. Aceasta a dus la o înţelegere mai radicală a
lucrării lui Dumnezeu în biserică decât în organizarea instituţională a Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a. După moartea
lui Houteff, soţia sa a preluat conducerea în 1955, stabilindu-şi sediul pe „muntele Carmel” în Texas şi continuând
profeţiile mesianice ale soţului ei. Ea anunţă chiar un sfârşit al lumii în 1955. Câteva sute de davidieni şi-au vândut
toate bunurile şi au aşteptat înfriguraţi, în rugăciune. După dezamăgire, a urmat scindarea grupului. Gruparea Branch
davidians, condusă de Ben Rodin, apoi de soţia sa Louise. Despre davidieni, Diac. Prof. P.I. David, Invazia sectelor, vol.
II, Constanţa, 1999, p. 360-366; Jean Marie Abrigal, op cit, p. 132-149. Lewis James R., From the Ashes, Making
Ierusalim să vadă dacă, potrivit Apocalipsei şi profeţiilor lui Zaharia cap. VII în templul din care
astăzi au rămas numai ruine ar putea să încapă 144 000 de oameni. Când a privit spre locul unde
fusese Templul de pe Muntele Sion a fost foarte dezamăgit pentru că era limpede că atâţia oameni
nu puteau încăpea acolo. Citind textul din Zaharia II, 8: „Şi i-a grăit (îngerului) zicând: „ Aleargă
şi spune tânărului acestuia: Ierusalimul va fi locuit ca un oraş deschis, atât de mare va fi mulţimea
de oameni şi de dobitoace înlăuntrul lui. Şi eu voi fi pentru el un zid de foc de jur împrejurul lui,
zice Domnul şi voi fi slava din mijlocul lui…”, a găsit o explicaţie mulţumitoare şi anume că va fi
un oraş fără ziduri, înălţat de pe pământ.... El a facut astfel o legătură între text şi situaţia de pe
teren, într-o manieră care-i era caracteristică: putea găsi într-un text biblic ceva care să se
potrivească cu ceea ce credea, în schimb şi lucrurile pe care le vedea puteau fi modificate
(imaginatie bolnava) pentru a concorda cu pasajele biblice.
El a petrecut la Ierusalim şase luni, timp în care a vizitat şcolile rabinice şi s-a întreţinut cu
cei mai importanţi cunoscători ai textelor profetice. În Cetatea Sfântă, Koresh pretinde că a avut o
experienţă mistică extraordinară care i-a schimbat complet viaţa, că a fost ridicat la cer, în extaz,
asemenea autorului Apocalipsei, că a văzut cerul deschizându-se, i s-a dat o carte şi i s-a spus să o
mănânce. Din acel moment, el s-a identificat cu a şaptea trâmbiţă (Apocalipsă X) şi pretindea că
înţelege complet tainele Bibliei48. Koresh s-a întors în SUA şi s-a alăturat din nou comunităţii
Branch Davidians, stabilindu-şi sediul la Muntele Carmel-Waco în Texas. Aşa cum mărturisesc toţi
cei care-l cunoşteau, era cu totul alt om. Era acum în stare să pună laolaltă pasaje din Ieremia,
Iezechil, Zaharia şi Daniil şi să realizeze mari sinteze, având o viziune foarte elaborată despre cartea
Apocalipsei şi despre toate profeţiile biblice care urmau să se desfăşoare. În centrul acestora se
afla el şi adepţii lui, care urmau să sfârşească la Ierusalim, conform textelor profetice.
Între 1984-1993, Waco este teatrul unui urcuş mesianic. Puţin câte puţin, el a început să
arate că ar putea fi mesia pe care davidienii îl aşteptau cu fervoare. Începând cu 1989 el adună un
veritabil arsenal de arme şi muniţie în aşteptarea războiului apocaliptic. Comunitatea a ajuns să fie
apărată de arme de asalt AK 47 şi de muniţie aproximată la 36 de tone. Acest lucru a neliniştit
autorităţile federale şi a determinat raidul FBATF (Federal Bureau of Alchool, Tobacco and
Firearms) din 28 februarie 199349. În momentul intervenţiei, autorităţile federale ştiau foarte puţin
despre credinţele davidienilor, şi anume că ei reprezentau un nou tip de sectă apocaliptică; ei nu mai
aşteptau Armaghedonul rugându-se şi cântând psalmi, ci se pregăteau efectiv să-şi dea viaţa pentru
a lupta contra puterilor întunericului, între care în primul rând se aflau organizaţiile
guvernamentale.
Autorităţile au fost întâmpinate cu rafale de arme automate, în schimbul de focuri fiind ucişi
4 agenţi federali şi 6 adepţi ai sectei. Dintr-o dată, Koresh a devenit o figură publică, fiind
menţionat din oră în oră la CNN şi apărând pe coperţile marilor reviste. El a încercat să exploateze
această publicitate în interesul său, pretinzând că acesta este planul lui Dumnezeu care va aduna în
jurul lui cei 144 000 de aleşi. Ei vor merge în Ierusalim împotriva puterilor ostile care ameninţau
poporul evreu. Aici el urma să fie ucis şi trupul său va sta pe străzile Iersalimului trei zile, apoi va fi
ridicat la ceruri şi va începe judecata. Membrii sectei s-au baricadat în templul lor şi au sfidat
forţele federale timp de şapte săptămâni. După un asediu de 51 de zile, forţele federale au luat cu
asalt „fortăreaţa davidiană”. Bilanţul confruntării finale a cutremurat lumea întreagă: 86 de adepţi ai
Sense of Waco, Rowman and Littlefield, 1994; Wright, Stuart, Armageddon in Waco. Critical Perspectives on the
Branch Davidian Conflict, University of Chicago Press, 1995, p. 20- 42; Schafer, P., Mark Cohn (ed.), Toward the
Millenium. Messianic Expectations from the Bible to Waco, Leiden, 1998.
48
El îmbina în mod ciudat anumite fenomene pe care le-a citit în presă, cu fenomene cosmice şi cu ceea ce pretinde că i
s-a întâmplat în 1985. Ulterior, în convorbirile telefonice cu agenţii FBI, în zilele „asediului de la Wacco”, Koresh le
aminteşte declaraţiile unor cosmonauţi rusi, inserate în „Life Magasin”, care declarau că au văzut pe cer şapte stele
ciudate, asemeni unor îngeri. Acei îngeri, susţiea Koresh erau cei care i-au adus revelaţia.
49
Noul Mesia a pretins că Dumnezeu i-a cerut, printr-o viziune să instaureze „Noua casă a lui David”. De aceea, toate
femeile din comunitate de la vârsta de 12 ani în sus trebuiau să devină exclusiv soţiile lui. Regulile de bază ale sectei
erau pedofilia, poligamia, naşterile nedeclarate, deţinerea de arme, privarea de mâncare şi somn, munca forţată, violenţa
permanentă. În cursul anului 1992, sunt depuse mai multe plângeri contra sectei, ca urmare a depoziţiilor unor adepţi
„dezertori”, care denunţau violenţele contra copiilor şi conduitele sexuale abuzive. (Christophe Bourseiller, Les faux
Messies. Histoire d’une Attente, Fayard, 1993, p. 284-288 îl numeşte pe Koresh „un cow-boy mesianic”).
sectei, dintre care 17 copii, au murit în urma unui gest sinucigaş. Tragedia de la Waco a fost privită
ca o manifestare aberantă a aşteptărilor milenariste, care au marcat societatea americană în
apropierea anului 200050.
*
Ceea ce ne uimeşte este că , deşi toate aceste speculaţii legate de sfârşitul lumii ajung să fie infirmate de
realitate, nu scad în intensitate, nu se conteneşte predicarea semnelor vremii. Chiar şi după dezamăgiri, grupurile se
refac repede, işi reconsideră trecutul eliminând „doctrinele greşite” şi captează din nou un mare număr de oameni51.
În 1993, o anchetă naţională a stabilit că 20% din populaţia Americii credea că a doua venire a lui Hristos va
avea loc în jurul anului 2000, iar 14% considerau că războiul din Golf este începutul Armaghedonului. Pe lângă
Universitatea din Boston a fost înfiinţat un institut specializat în cercetarea fenomenelor apocaliptice, Center for
Millenial Studies, care îşi propune să arhiveze literatura apocaliptică, să colecteze şi să editeze documente, să
încurajeze prin publicaţii, conferinţe şi cercetare studiul şi analiza gândirii apocaliptice 52. În acelaşi timp îşi propune
să studieze şi să analizeze grupurile religioase, dar şi seculare (Ecologişti, New Age, Gaia) care produc literatură
apocaliptică cu scopul de a vedea impactul aşteptărilor apocaliptice asupra societăţii. Centrul editează o revistă,
„Jurnal of Millenial Studies”, realizează producţii multi-media, situri web, organizează cursuri şi seminarii în cadrul
universităţilor, spectacole şi expoziţii legate de activităţi milenariste.
Cercetătorii au încercat să stabilească puterea şi fascinaţia pe care astfel de credinţe le au asupra unor
grupuri largi de oameni, ajungând la concluzia că interesul oamenilor pentru credinţele apocaliptice este un fenomen
cultural larg, care depăşeşte clasele sociale şi devine o retorică împărtăşită într-un anumit context. Toate viziunile
apocaliptice inspiră o frică faţă de evenimentele tragice care urmează, dar în acelaşi timp oferă şi antidotul acestei
frici: posibilitatea de a face parte din numărul sfinţilor care vor fi răpiţi la cer şi vor fi scutiţi astfel de acele
evenimente înfricoşătoare. Această combinaţie de frică şi mântuire în acelaşi timp este una din sursele puterii acestui
sistem. În al doilea rând, ele se hrănesc cu împrejurări social-politice favorabile şi cu nemulţumirile unor largi
categorii de oameni. O profeţie despre sfârşitul lumii oferă întotdeauna o alinare în suferinţă şi speranţa că o perioadă
de încercări va lua sfârşit. În 1830, Miller a atras în mod particular pe susţinătorii campaniilor anti-sclavie. Aceştia
atinseseră un punct mort în eforturile lor politice şi expresia pesimismului lor politic coincidea cu mesajul lui Miller. În
mod asemănător în anii 1970, America traversa o criză de încredere în puterile ei. Înfrângerea din Vietnam, la care se
alătura criza ostaticilor din Iran şi creşterea preţului petrolul, au avut un asemenea impact asupra economiei
americane, ca şi asupra restului Apusului. Linsdey şi Reagan credeau că SUA trebuie să se înarmeze pentru a se apăra
de Imperiul Răului (Uniunea Sovietică); Koresh şi adepţii lui ajung să vadă SUA înseşi ca Imperiu al Răului şi ei
consideră că sunt aceia care ar trebui să se înarmeze şi să se apere împotriva acestui rău.
În al treilea rând, aşteptarea unei alte lumi se manifestă mai ales la cei care cunosc frustrări în ce priveşte
sensul vieţii, singurătatea şi anonimatul, lipsa de comunicare inter-personală, refuzul unui mod de viaţă axfisiant.
Noile mişcări religioase apocaliptice şi milenarsite îşi atrag clientelă pentru că par să ofere răspunsuri la aceste
întrebări şi arată şi o cale de salvare: separarea de lume şi de răul care se manifestă în ea. Ele par să răspundă nevoii
omului de a „domestici” viitorul. Timpul acestei vieţi este cel care măsoară distanţa ce ne separă de scopul nostru
final: eternitatea noastră în şi cu Dumnezeu pe care de fapt o gustăm încă din această viaţă.

Résumé

50
Stuart Wright, Armagheddon in Waco. Critical Perspectives on the Branch Davidian Conflict, The University of
Chicago Press, 1995. Partea a IV-a este dedicată relaţiei între violenţă şi sectele apocaliptice. Între factorii care pot
determina ca un grup să fie periculos sunt factori externi: ostilitatea, stigmatizarea, persecuţiile şi factori interni: liderul,
credinţele, practicile. Ceea ce face spiritualitatea apocaliptică în mod particular explozivă este ceva legat de
„entuziasm”, din punct de vedere intern şi ideea de persecuţie din punct de vedere extern.
51
Festinger, Leon, L’échec d¨une prophétie : psychologie sociale d’un groupe de fidèles qui prédisaient la fin du
monde, Paris, 1993 ; Melton, J.Gordon, Spiritualisation and Reafirmation: What Really Happens When Prophecy Fails,
„American Studies” nr.26 (1985), p. 17-29 ; Zygmunt, Joseph., Prophetic failure and Chiliastic Identity: The case of
Jehovah’s Witnesses, „American Journal of Sociology”,nr. 75 (1970), p. 926-948
52
Dintre apariţiile editoriale importante ale specialiştilor acestui Centru, menţionez: Boyer, Paul, When the time Shall
Be No More: Prophecy Belief in Modern America Culture, Harvard University press, 1992; Fuller, Robert, Naming the
Antichrist: The History of an American Obsession, New York, 1995; Numbers, R.L., The dissapointed: Millenarism
and Millenarianism in the 19th century,N.Y. 1987; O’Leary, Stephen, Arguing the Apocalypse: A Theory of Millenial
Rhetoric, New York, 1994; Strozier, Charles, Apocalypse: On the Psychology of Fundamentalism in America, Boston,
1994; Weber, T.P, Living in the shadow of the Second Coming. American Premillenarism (1875-1892),N.Y. 1987 etc.
 L’étude porte sur les origines et le développement du millénarisme dans la société
américaine. On insiste sur les deux aspectes majeures du millénarisme, à savoir le post-
millénarisme et le pré- millénarisme et sur leur impact dans la société. Le premier soutenait que la
société pouvait être transformée dans le Royaume de mille ans par des actions humaines (réveilles
religieux, reformes sociales), donc il devient associé avec l’idée de progrès historique. Au contraire,
le deuxième contient une vision négative sur tout effort humaine et l’espoir que seulement
l’intervention divine pouvait changer ce monde.
Les premiers prédicateurs puritains ont professé le post-millénarisme. L’Amérique était la
nouvelle terre promise qui allait devenir la Nouvelle Jérusalem grâce à leur travail et à leur
engagement religieux. A la différence de l’enthousiasme des réveils religieux, ou le thème
millénariste a joué un rôle important, le discours eschatologique de la révolution américaine montre
un glissement vers des formes plus laïques, étant associé avec l’idée d’indépendance politique.
C’est la prédication du William Miller sur la venue du Christ en 1843 à inaugurer le pré-
millénarisme proprement dit dans la société américaine. Après l’échec de sa prophétie, on préfère le
pré millénarisme dispensationaliste qui évitait à fixer de dates, mais qui recommandait une
observation des signes du temps. Il s’est manifesté par l’activité des agences de mission, le
mouvement de « l’Evangile sociale », le mouvement fondamentaliste et par toute une littérature
apocalyptique ayant une grande impact dans la société américaine contemporaine.
Le thème millénariste est important dans le discours eschatologique des groups adventiste
milleristes, parmi lesquels on a traité l’Eglise de saints du derniers jours (Mormons), l’Eglise
adventiste du septième jour et l’Organisation les Témoins de Jéhovah. On a montré que toutes les
trois sectes vivent une contradiction plus ou mois acute dans la société, concernant les modalités par
l’intermédiaire desquelles ils préparent l’instauration du Royaume. Cette contradiction a été
partiellement résolue par des changements doctrinaires, mais elle n’a pas pu empêcher les scissions
et les dérives sectaires.