You are on page 1of 75

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ


“PATRIARHUL JUSTINIAN”

MISIOLOGIE
Anul II Pastorală, Semestrul II
Mari teme doctrinare:
învăţături eretice şi adevărul revelat de Ortodoxie

Suport de curs

Pr. lector dr. David Pestroiu

BUCUREŞTI
2006

1
Învãţãtura despre Dumnezeu

Dumnezeu: Fiinţa supra-existentã, vie, personalã, spirituală, una


dar în trei Persoane: Tatãl, Fiul şi Sfântul Duh, care, dupã învãţãtura
ortodoxã, a creat lumea şi pe om în şase zile, din nimic. (vezi IIMac.
7,28).
Existenţa lui Dumnezeu n-a fost contestatã la modul absolut de cãtre
grupãrile eterodoxe, poate doar de ateii solitari.
Formulări în privinţa relaţiei lui Dumnezeu cu lumea:
1. Lumea=Dumnezeu ( panteism ).

2. Lumea este un amestec de principii: BINELE Şi MATERIA

(Dualism).
3. Dumnezeu - Creatorul şi Proniatorul lumii (învãţãtura
ortodoxã).
Învãţãturi ortodoxe :
I. descoperirea lui Dumnezeu pe cale naturalã şi supranaturalã ;
II. cunoaşterea lui Dumnezeu:
1. catafaticã ;
2. apofaticã ;
3.în împrejurãrile concrete ale vieţii

Formulări eterodoxe privind cunoaşterea lui Dumnezeu

1. Afirmaţie eretică : Dumnezeu este idee, concept, creaţie a


omului din fricã: “ Nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu şi sã trãiascã”
( vezi Ieş. 33, 20); “ Nimeni nu l-a vãzut pe Dumnezeu” ( In. 1,18; 1 In.
4,12).

2
1. Învăţătura ortodoxă: Dumnezeu nu este concept, e existenţã
personalã: Ieş. 3,14; Is. 11,28; Ier. 10,10. Nu este creat de raţiunea
omului ( In. 1,1). Dacã ar fi fost idee, nu s-ar fi întrupat (In. 1,14), n-ar fi
fãcut minuni (In. 15,24), n-ar fi înviat ( In. 20, 19-23).
2. Afirmaţie eretică : Prin credinţã îl gãsim pe Dumnezeu şi nu
prin revelaţie. “Cine nu crede va fi osândit” ( Mc. 16,6).
2. Învăţătura ortodoxă: Credinţa este un sentiment uman ( Mt.
8,10), un dar divin ( I Cor. 12,9), o virtute teologicã ( I Cor. 13,13). Nu se
confundã cu încrederea, nici cu credulitatea. Credinţa vine din auzirea
Evangheliei lui Hristos ( Rm. 10, 14-17). Este vie şi lucrãtoare prin fapte
( Iacob 2,17).
3. Afirmaţie eretică : Omul se poate salva numai prin credinţã
(Rm. 3,16). Expresia “numai” nu se gãseşte în textul original, este o
interpolare pe care sectele o includ în Bibliile confesionale.
3. Învăţătura ortodoxă: Aplicând regula contextului, vedem cã
versetul se referã la credinţa, care trebuie sã covârşeascã “faptele legii”,
ceremoniile Vechiului Testament. Credinţa fără fapte bune este moartă
(Iac. 2,17). “Nu cel ce zice Doamne, Doamne va intra în împãrãţia
cerurilor, ci cel ce face voia Tatãlui Meu, Cel din ceruri” ( Mt. 7, 21).

Formulări eretice privind Fiinţa şi Persoanele lui Dumnezeu


(Sfânta Treime)

1.Afirmaţie eretică : Nu existã Sfânta Treime. Cuvântul « Treime »


nici nu se găseşte în Biblie.
1.Învăţătura ortodoxă: Textul Ieş. 3, 14 aratã cã fiinţa lui
Dumnezeu nu este cunoscutã oamenilor, dar manifestãrile, însuşirile,
atributele personale sunt necesare mântuirii. Ps. 2,7 : “Fiul Meu eşti
Tu…”; In. 10, 30 : “Eu şi Tatãl Una suntem”; In. 15, 26 : “Duhul Sfânt

3
va mãrturisi despre Mine”; Mt. 3, 16-17 : Teofania de la Botez : Tatãl
mãrturiseşte, Fiul primeşte misiunea, iar Duhul Sfânt desãvârşeşte ; Mt.
28, 19-20 : botezul în numele Prea Sfintei Treimi ; I In. 5,7 : Trei sunt
Care mărturisesc despre Acelaşi Dumnezeu : Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Cuvântul « trei » indică în mod clar, în acest verset, Treimea.
2. Afirmaţie eretică : Numele lui Dumnezeu este Yehova ( Iş.
3,14), şi se traduce prin: “El face sã devinã”.
2. Învăţătura ortodoxă: Traducerea (N.W.T. – Martorii lui Iehova)
este greşitã ; corect este: “ Eu sunt cel ce sunt”. Traducerea originalã
aratã aseitatea, veşnicia şi ubicvitatea lui Dumnezeu. Dacă « numele »
acesta s-ar respecta cu stricteţe, atunci n-ar trebui admise variaţii precum
Geova (it.) sau Ehoba (jap.). În realitate, iehoviştii promovează cu
asiduitate folosirea acestui nume, pentru care au rescris Biblia,
introducându-l de 7210 ori, inclusiv în N.T. După Joel Elliott, « acest
nume capătă la Martorii lui Iehova o calitate aproape mantrică ». Expresia
Yahve arată, de fapt, maiestatea inefabilã a lui Dumnezeu, aşa cum rezultã
din Apocalipsã: “Cel ce e, cel ce era şi Cel ce vine” ( Ap. 1, 4-8).
Mântuitorul Hristos n-a folosit expresia Iehova sau Iahve, El
spunând: “Tatãl nostru”, nu “Iehova al nostru”; pe cruce : “ Eli, Eli….
” (Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu - este o prescurtare de la «Elohim »,
nu de la Iahve). Textul Sfinţească-se numele Tău (Mt. 6,9) se referă la
revelaţia unui nou nume şi a unui nou concept despre Dumnezeu: Sfânta
Treime, care se descoperă plenar în N.T.
3. Afirmaţie eretică : Hristos este subordonat Tatãlui (Ev. 2,9) “ A
fost micşorat cu puţin faţã de îngeri”.
3. Învăţătura ortodoxă : Acest text se referã la omenitatea lui
Hristos, care a suferit moarte pentru fiecare om.
4. Justificare eretică : Tatãl e mai mare decât Mine ( In 14, 28). –
susţine subordinaţionismul.

4
4. Învăţătura ortodoxă: Din context vedem cã firea umanã a
Fiului este implicit inferioarã firii divine, primitã de la Tatãl. Persoana
divinã a Fiului n-a fost, nu este şi nu va fi niciodatã inferioarã persoanei
Tatãlui.
5. Afirmaţie eretică : Trimiterea Fiului de la Tatãl susţine
subordinaţianismul ( In.5,30 ; 7,29).
5. Învăţătura ortodoxă: Falsitatea acestei argumentãri rezidã în
faptul cã utilizeazã o lucrare ad extra pentru a justifica o teorie privind
relaţiile treimice ad intra. În nici un caz lumea nu poate fi determinantã
pentru Divinitate, ci ea este determinatã (creatã, susţinutã, mântuitã,
sfinţitã, proniatã), de Cauza care a generat-o ( Dumnezeu ).
6. Afirmaţie eretică: Hristos este Arhanghelul Mihail (după Iuda
v. 9)
6. Învăţătura ortodoxă: “Nu a luat firea îngerilor, ci sãmânţa lui
Avraam a luat” (Evr. 2, 16); “Pipãiţi-Mã şi vedeţi cã Duhul n-are carne şi
oase” ( Lc. 24, 39); În faţa Celui vechi de zile vine Fiul Omului, nu un
înger ( Daniel 7, 13).
7. Afirmaţie eretică : Duhul Sfânt nu este persoanã, ci forţã activã
a lui Dumnezeu ( Jud. 14, 6; 15, 14). Este vorba de puterea datã lui
Samson de Duhul Domnului. Similar, din texte precum Zah. 4,6; Is. 44,3
s-ar pãrea cã Duhul Sfânt este ceva impersonal.
7. Învăţătura ortodoxă : Din textele de mai sus nu reiese cã
Duhul Sfânt nu ar fi Persoanã, ci sunt descrise doar acţiunile Sale
concrete. Faptul cã existã pãcate împotriva Sfântului Duh care nu pot fi
iertate ( Mc. 3, 29) e o dovadã limpede cã acesta e o persoanã.
Funcţiile limbajului ca forme de comunicare imprimate de
raţionalitate sunt dovezi ale caracterului personal.
În privinţa Duhului Sfânt asemenea acte sunt edificatoare, iar textele
scripturistice sunt clare : “ Duhul grãieşte lãmurit” ( I Tim. 4,1); “

5
Precum zice Duhul Sfânt” (Ev. 3, 7); “Duhul zice Bisericilor” ( Ap. 2,
11). Duhul Sfânt are rol didactic, fiind lăsat de Hristos “spre a-i învãţa pe
ucenici toate” şi spre a le aminti cele predate de el (In. 14, 26). Este
numit Duhul Adevãrului şi Cel ce-i cãlãuzeşte pe ucenici la adevãr, prin
vestirea celor viitoare (In. 16, 13).
8. Afirmaţie eretică: Dacã Apostolii au fost umpluţi de Duh Sfânt
la Cinzecime (F.A. 2,4) cum au fost ei umpluţi cu o persoanã?
8. Învăţătura ortodoxă: Cãutând sã explice acest text protestanţii
au ajuns la o echivalare eronată: Sfântul Duh = Har.
Potrivit învãţãturii ortodoxe, harul nu se poate identifica în nici un
caz cu Dumnezeu, El este o lucrare asupra lumii, având natură energeticã
şi provenind prin emanaţie, nu prin creaţie. În acest sens, « umplerea cu
Duhul », nu mai este o enigmã, ci o realitate palpabilã: Dumnezeu
coboarã în imanenţa lumii pe firul energiilor sale necreate.
9. Afirmaţie eretică : Botezul cerut în numele Duhului Sfânt este
similar cu cel “în numele legii” ( Mt. 28, 19-20).
9. Învăţătura ortodoxă : În acelaşi verset, Botezul se cere a fi
fãcut şi în numele Tatãlui şi al Fiului, care sunt Persoane, indubitabil. Ar
fi inadmisibil ca în cadrul aceleiaşi enumerãri sã întâlnim mai multe
sensuri ale exprimării (literalã şi simbolicã), mai ales cã repetiţia
conjuncţiei “şi” indicã în mod clar aspectul de egalitate. Apostolii
cunoşteau foarte bine că Duhul Sfânt este Dumnezeu : F.A. 5, 3-4 :
mustrarea lui Anania de cãtre Petru: “Anania, de ce a umplut Satana
inima ta, ca sã minţi tu Duhului Sfânt? N-ai minţit oamenilor, ci lui
Dumnezeu”.
10. Afirmaţie eretică : Sunt trei Dumnezei: Iahve-Tatãl în Vechiul
Testament; Iisus Hristos- Dumnezeul Noului Testament şi Duhul Sfânt-
Dumnezeul timpurilor noastre.

6
10. Învăţătura ortodoxă: Tatãl este Creator (Fc. 1,1); Fiul -
Rãscumpãrãtor (Ev. 1, 2-4, I Tim. 2,16); Duhul Sfânt Sfinţitor ( In. 7, 39;
20, 22) dar toţi sunt una ( I In. 5, 7).
I Tim. 3,16: “Cu adevãrat mare este taina creştinãtãţii, Dumnezeu
s-a arãtat în trup, s-a îndreptat în Duhul, a fost vãzut de îngeri, s-a
propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume şi s-a înălţat întru slavă”.
11. Afirmaţie eretică: Odatã cu credinţa nouã şi botezul la sectã,
noul convertit primeşte “darurile Duhului” (I Cor. 12, 8).
11. Învăţătura ortodoxă: Acestea sunt harismele. Unii considerã
cã le pot avea şi fãrã Hristos sau înlocuindu-L pe Hristos.
Harismele sau manifestat plenar în Bisericã în continuarea slujirii
lui Hristos, însã efectul lor a fost limitat în timp în perioada apostolicã în
scopul propovãduirii primare a Evangheliei Mântuitorului Hristos : Darul
limbilor va înceta... (I Cor. 13,8).
« Harismele » actuale sunt simple daruri, puteri, talente omeneşti,
îndeletniciri sau formule ştiinţifice (exemple: autosugestia, hipnoza,
practici de tip yoga, radiestezia, regimuri medicale, bio-energo-terapia).
În mare parte, sunt şarlatanii.
12. Afirmaţie eretică : Odatã cu Botezul Cinzecimii, cu Sfântul
Duh şi cu foc ( F.A. 1, 2-3) se conferã şi darul vorbirii în limbi ( I Cor.
14, 2) pentru a deveni « vase alese » ( F.A. 9, 15).
12. Învăţătura ortodoxă : Numai Apostolii au primit botezul
Duhului Sfânt la Cincizecime ( FA. 2, 3-4). Cei de faţã au fost botezaţi de
ucenicii lui Hristos şi apoi Apostolii - nu mulţimea - au transmis aceastã
“confirmare de sus” ( F.A. 2, 4-8) urmaşilor lor - ierarhia bisericeascã,
fiindcã la Pogorâre s-a organizat Biserica lui Hristos în istorie.
Darul vorbirii în limbi l-au avut Apostolii şi unii din urmaşii lor,
acest dar fiind primit prin Tainele Bisericii. Însuşi Pavel, deşi avea un dar
special (F.A. 20, 24) şi era “vas ales” ( F.A. 9, 15) a primit celelalte daruri

7
de sus prin botez, prin mâna preotului Anania (F.A. 9, 17 ) şi a
Apostolilor ( F.A. 13, 2).
Cei care au refuzat Tainele Bisericii, socotindu-le simple simboluri,
nu mai fac parte din Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Biserica Ortodoxã a pãstrat Tainele în formula şi practica apostolicã,
precum şi ierurgiile.
Halucinaţia, delirul, transa, însuşirea inconştientã a unor limbi,
bolboroselile, râsul haotic, nu pot fi considerate glosolalie, ci, cel mult o
rãbufnire a subconştientului, manifestată adesea prin boli psihice
(schizofrenie, paranoia).
Sfânta Scripturã ne avertizeazã sã cercetãm duhurile ( I In. 4, 1),
pentru cã duhul Satanei insuflã rãutate ( I Cor. 12, 2). Însuşi diavolul se
poate preface în înger de luminã ( II Cor 11, 14-15).
Halucinaţiile pot fi atât simulate, cât şi induse prin consumul de
stupefiante. Taumaturgia sectarã este adesea o înşelãtorie.

8
Curs nr. 2 : Formulări eretice cu privire la Revelaţie şi cãile de
transmitere ale Descoperirii dumnezeieşti suprafireşti (Sfânta
Scripturã şi Sfânta Tradiţie )

Revelaţia deschisã este concepţia sectarã, potrivit cãreia


descoperirea dumnezeiascã nu culmineazã cu Hristos (Ev. 1,1), ci se
continuã pânã în zilele noastre, conţinând aşa zise profeţii şi învãţãturi
“revelate”, pe care liderii sectari pretind cã le primesc sub “inspiraţie
divinã”.
Criteriile Revelaţiei: minuni şi profeţii
1. Pretenţie exagerată : “Noi suntem adevãraţii taumaturgi ai
zilelor noastre” – afirmă sectanţii.
1. Învăţătura ortodoxă: În mare parte, avem de-a face ori cu
şarlatanii, bazate pe sugestie sau hipnozã, ori cu lucrãri ale Satanei, “care
înfãptuieşte semne mari spre a-i înşela pe mulţi” (Ap. 13, 13).
2. Afirmaţie eretică : Nu existã minuni, doar fapte care-şi aşteaptã
explicaţia ( Mt. 17, 19 : Doamne, noi de ce n-am putut scoate
demonul ?).
2. Învăţătura ortodoxă : Hristos rãspunde: “Pentru puţina voastrã
credinţã” ( Mt. 17, 20 ); “Veţi face semne şi minuni” ( Mc. 16, 17 ). Prin
minuni se desãvârşesc legile firii, nu se desfiinţeazã.
3. Afirmaţie eretică : Numai cei “aleşi“ şi “sfinţi“ profeţesc (I Cor.
12, 10).
3. Învăţătura ortodoxă: Harisma profeţiei a acţionat doar în
perioada apostolicã (I Cor. 13, 8). Profeţia este un dar special, inspirat de
Sfântul Duh ( II Tim. 3, 16). Nu pot fi profeţi dezechilibraţii de orice fel;
nu pot fi admise alte surse de profetizare decât inspiraţia Sfântului Duh
(spiritism, oracole, ghicit). Profeţiile nu pot avea scopuri terifiante.

9
Formulări eretice cu privire la Sfânta Scripturã

1. Afirmaţie eretică : Oricine poate tâlcui Biblia : “Scriptura


Scripturae Interpres”. “Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi de
toate” ( I In. 2, 20 ).
1. Învăţătura ortodoxă : Ungerea este aici prefigurarea Tainei
Mirungerii, spre cunoaşterea Darurilor Sfântului Duh şi împlinirea celor
cerute spre mântuire; ea se face numai în Bisericã, singura pãstrãtoare a
tezaurului doctrinar nealterat (I Tim. 3, 15 – stâlp şi temelie a
adevărului).
La secte vedem propria înşelare, întrucât conceptual de preoţie
universalã genereazã mari fluctuaţii doctrinare (I In. 4, 1: proorocii
mincinoşi).
Avem pildã pe famenul etiopian: “ Cum de voi înţelege ceva, de nu
mã va cãlãuzi cineva ?” ( F.A. 8, 31 ). Trebuie sã avem girul autoritãţii
bisericeşti competente, singura în mãsurã sã tâlcuiascã Biblia. II Ptr. 3,
16: În scrierile Sfântului Pavel sunt unele lucruri anevoie de înţeles, care
trebuie explicate de autoritatea bisericeascã.
2. Afirmaţie eretică : Tâlcuirea Bibliei este o obigaţie pentru toţi
oamenii. “Cercetaţi Scripturile, ele mãrturisesc despre Mine” ( In. 5,
39 ).
2. Învăţătura ortodoxă : Versetul se adreseazã celor iniţiaţi (farisei
şi saduchei) ; aceştia îşi acomodaseră învãţãturile dupã propriile lor
precepte, însã « se rãtãceau » ( Mc. 12, 24 ).
3. Afirmaţie eretică : Cei mari şi puternici au schimbat credinţa. E
nevoie de “ prunci” sã o înţeleagã ( Mt. 11, 25 ).
3. Învăţătura ortodoxă : Şi acest verset se referã la partidele
religioase din vremea Mântuitorului Iisus Hristos. Oricum, nu putem sã

10
nu observãm falsitatea sectarã : pastorii au studii, şi încã foarte temeinice.
Una este smerenia şi alta este ignoranţa.
4. Afirmaţie eretică : Trebuie sã fim aculturali şi simpli în
exprimare, sã nu dogmatizãm, sã nu filosofãm ( Is. 29, 14: “Voi pierde
înţelepciunea acestei lumi”, similar la I Cor. 1, 19 ).
4. Învăţătura ortodoxă : Se referã la lumea pãgânã, idolatrã
caracterizatã prin practici satanice: de ex., jertfirea copiilor cãtre Moloh.
În nici un caz nu se referã la înţelepciune - “sofia” ( I. Sirah 6, 18 ).
5. Afirmaţie eretică : Unii sectanţi exagereazã importanţa Vechiului
Testament. (Mt. 5, 17 – “N-am venit sã stric Legea…”).
5. Învăţătura ortodoxă : Este cazul clasic de rupere a versetului din
context. Argumentăm chiar prin continuarea frazei: “...ci s-o împlinesc”.
Vechiul Testament este doar pregãtitor (Ga. 3, 24). S-au împlinit
urmãtoarele: a) ceremoniile; b) circumcizia; c) restricţiile alimentare; d)
sãrbãtorile Vechiului Testament; e) cãsãtoria de levirat; f) preoţia
ereditarã. Vechiul Testament este umbra bunurilor viitoare ( Evr. 10, 1 ).
6. Afirmaţie eretică : Vechiul Testament trebuie înlãturat, spun, de
pildă, adepţii Mişcãrii Fundamentaliste.
6. Învăţătura ortodoxă : Fãrã Vechiul Testament n-am înţelege
învãţãtura Evangheliei, pentru cã el aratã clar cã va veni Legea cea Nouã
(Ier. 31, 31 ). Amândouã au valoare realã.
7. Practică eretică : Sectanţii folosesc şi răspândesc Biblia
Confesionalã ( Britanicã ) sau Traducerea din lumea nouã (N.W.T.).
7. Învăţătura ortodoxă : Aceste traduceri sunt grav mistificate:
(ex. : Mt. 1, 20 : Maria – nevastă-ta ; unele semne de punctuaţie
schimbate : Luca 23,43 : Adevăr îţi zic astăzi : vei fi cu mine în paradis ;
versete întregi omise cu desăvârşire : textul trinitar de la I In. 5,7). Întâi
apar convingerile greşite şi abia apoi încearã sã schimbe textul sacru,
pentru a fi în concordanţã cu acestea.

11
8. Afirmaţie eretică : Şi alte texte “sacre” şi “inspirate” se adaugã
Scripturii. (Exemplu: Cartea lui Mormon, considerată Al 3-lea
Testament; reviste iehoviste: Turnul de veghe, Treziţi-vã !, care « adaugă
la Scripturi 32 de pagini pe săptămână »).
8. Învăţătura ortodoxă : “De va scoate cineva ceva sau de va
adãuga ceva…” ( Ap. 22, 18-19 ).
9. Practică exagerată : Citirea Bibliei în neo-protestantism este o
normã, care are drept consecinţã cunoaşterea foarte bine a multor versete,
personaje, fapte (alocarea unui timp sãptãmânal de 1-5 ore pentru
studierea Bibliei).
9. Învăţătura ortodoxă : Nu ne obligã nimeni sã citim dupã normã.
Citirea e liberă, interpretarea, nu.
10. Practică eretică : Sectanţii nu acceptã denumiri ca: Sfânta
Scripturã, Vechiul Testament, Noul Testament, înlocuindu-le cu : Biblia,
Scripturile Ebraice şi Scripturile Greceşti.
10. Învăţătura ortodoxă : Ei neagã conceptul de sfinţenie; le
convine expresia: Biblia (« Cãrţile ») pentru cã, pentru ei, unele cãrţi sunt
lipsite de importanţã (Epistola lui Iacov – « de paie »).
Denumiri precum : Scripturile Ebraice şi Greceşti vin în sprijinul
demersului iehovist de desconsiderare a Septuagintei şi înlocuire a ei cu
textul masoretic, precum şi de promovare a unei noi traduceri,
tendenţioasă, bazată pe texte din codici vechi pentru Noul Testament. Nu
le convine absenţa numelui Iehova din traducerile clasice şi suprimă
anumite versete şi chiar pasaje. (I In. 5, 7).
11. Afirmaţie şi practică eretice: De la Sola Scriptura s-a ajuns
rapid la Nulla Scriptura; numeroase cãrţi ale Bibliei sunt desconsiderate;
se vorbeşte de demitizarea şi desacralizarea Bibliei, despre deplina
umanitate a lui Hristos (iehoviştii – cerintienii de astãzi). Se accentueazã
Apocalipsa şi cartea profeţiei lui Daniel.

12
11. Învăţătura ortodoxă : Canonul cărţilor Sfintei Scripturi a fost
stabilit de Biserică la încep. sec. IV, după multe controverse, dintre care
unele aveau ca obiect însăşi Apocalipsa. Cărţile formează un tot unitar.
Valoarea lor, în ansamblu, este egală, întrucât toate urmâresc un scop
comun : mântuirea oamenilor.

Obiecţii cu privire la Sfânta Tradiţie

1. Afirmaţie eretică : Tradiţia nu poate fi o dovadã a credinţei, ci o


datinã omeneascã ( Mt. 15, 3, 6-9; Mc. 7, 13 ).
1. Învăţătura ortodoxă : Este adevãrat cã noţiunea de « tradiţie »
este mult mai largã. Sfânta Tradiţie este diferitã de « tradiţiile » omeneşti,
pentru cã Sfânta Scripturã nu conţine singurã descoperirea dumnezeiascã.
Din pãcate vehemenţa anti-tradiţie sectarã porneşte de la anumite
exagerãri romano- catolice: inchiziţia, declaraţia Papei Pius al IX-lea: Eu
sunt Tradiţia.
Justificarea importanţei Sf. Tradiţii se realizează şi prin valorificarea
textelor :
Mt. 28, 19-20 : Mergând, învăţaţi...
II Tes. 2, 15: Ţineţi predaniile...
II In. versetul 12 : Multe aş fi dorit sã scriu, dar voi veni la voi ca
să vă vorbesc gură către gură...
In. 20, 31 : Sunt şi alte multe semne şi minuni pe care le-a făcut
Iisus înaintea ucenicilor Săi care nu sunt scrise în cartea aceasta...
Sectarii înşişi au, deşi nu recunosc, o formã de tradiţie confesionalã:
toate textele de organizare, cult ş.a.m.d.
2. Afirmaţie eretică : În Biblie s-au scris: “toate câte a fãcut şi a
învãţat Iisus” ( Lc. 1, 3-4; F.A. 1,1 ).

13
2. Învăţătura ortodoxă : Din context, vedem cã Apostolul Luca i se
adreseazã lui Teofil, care auzise multe prin viu grai, dar acum doreşte un
document scris. Atât Luca, cât şi Teofil îl cunosc pe Hristos din Tradiţie,
pentru cã Luca scrie în anul 62, când încă nu se alcătuise canonul Noului
Testament.
3. Afirmaţie eretică : Tradiţia este negatã de Hristos, atunci când
zice: “ Vã rãtãciţi, neştiind Scripturile” ( In. 5, 39 ); “ Nu pricepeţi”
( Mc. 12, 24 ).
3. Învăţătura ortodoxă : Hristos se referã la aceia care nãscoceau
învãţãturi noi sau le falsificau pe cele vechi, fariseii şi saducheii. Dacă am
interpreta versetul ad-literam, ar însemna să negăm şi Noul Testament,
pentru că nu apăruse.
4. Afirmaţie eretică : Apostolul Pavel a înlãturat Tradiţia. “ Sã nu
treceţi peste ceea ce este scris “ ( I Cor. 4, 6 ).
4. Învăţătura ortodoxă : Se referã aici la diferenţa dintre el şi
Apolo, combãtând învãţãturile false care nu proveneau de la Hristos prin
ceea ce s-a consemnat în Evanghelie. Toate influenţele ereticilor
iudaizanţi, cele gnostice sau de altã naturã nu sunt Tradiţie, ci au fost
condamnate de Sinoadele Ecumenice sau locale. Tradiţia nu trece peste
ceea ce este scris, ea este completivă şi explicativă.
5. Justificări eronate ale negării Tradiţiei : “Înger din cer de ar
veni sã înveţe altceva sã nu-l credeţi” ( Gal. 1, 8-9 ); Sã nu scoateţi nimic
din Biblie ( cf. Ap. 22, 18-19).
5. Învăţătura ortodoxă : Primul verset se referã la învãţãturile noi,
promovate de culte, secte, curente, religii pãgâne orientale.
Al-II-lea verset: sectanţii sunt cei care scot, desconsiderã pãrţi ale
Bibliei, exemplu: Epistola lui Iacob- consideratã de paie ( Luther ).
6. Afirmaţie eretică : Sf. Pavel îi recomandă lui Timotei valoarea
exclusivă a Scripturii : “De mic cunoşti Scripturile” ( II Tim. 3, 15- 16 ).

14
6. Învăţătura ortodoxă : Din context vedem cã acest text nu are
nici o legãturã cu Sfânta Tradiţie, se referã la vremurile grele evocate în
II Tim. 3,1. Şi aici este vorba de Vechiul Testament, căci nu apãruserã
scrierile Noului Testament încã. Nu suntem orbiţi de litera Scripturii (II
Cor. 3,6), ci înţelegem Sfânta Scripturã prin Duhul Tradiţiei, al celor
vãzute şi auzite. ( Fil. 4, 9 ).
Însuşi Vechiul Testament este completat de Sfânta Tradiţie: Iuda
versetul 9- Arhanghelul Mihail s-a certat cu diavolul pe mormântul lui
Moise.
“ Privegheaţi, aduceţi-vã aminte (nu « citiţi ») cã timp de trei ani, zi
şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi” ( F.A.
20, 31 ).
7. Afirmaţie eretică : La începutul secolului II, dupã moartea
ultimului apostol, a început în mod serios sã se afirme abaterea de la
credinţa creştinã.
7. Învăţătura ortodoxă : Istoria consemneazã principii dupã care
creştinismul se dezvoltã în continuare sub asistenţa Sfântului Duh.
Sinodalitatea: “ Pãrutu-s-a nouã şi Sfântului Duh”; martirii, pãrinţii şi
scriitorii bisericeşti, monahii - sunt exemple vii.
8. Afirmaţie eretică : Sinodul I de la Niceea a fost marea victorie a
creştinismului apostat (pentru formularea consubstanţialităţii ca temei al
teologiei trinitare) . Constantin nu e nicidecum sfânt, ci un eretic, pagân şi
monstru.
8. Învăţătura ortodoxă : Faptele Sf. Constantin de sprijinire a
creştinismului sunt mãreţe: opreşte persecuţiile şi promoveazã conceptul
de sinod ecumenic.
În comparaţie cu celelalte întrigi puse pe seama lui, aceste fapte sunt
copleşitoare. Creştinismul apostat dureazã de la 325 şi pânã în secolul
XIX, când apar noile învãţãturi ? Niciodatã în istorie Dumnezeu n-a

15
abandonat omenirea o perioadă aşa de mare. Negarea Sfintei Tradiţii este
necesarã pentru secte, altminteri demersul propus de apariţia lor târzie ar
fi fãrã sens. Sfânta Scripturã şi Sfânta Tradiţie aparţin Bisericii şi
împreunã sunt temeiurile învãţãturii creştin-ortodoxe, pentru cã ele
conţin, pãstreazã şi transmit aceeaşi revelaţie dumnezeiascã
supranaturalã, fiecare în mod specific. Între Sfânta Scripturã, Sfânta
Tradiţie şi Bisericã este o legãturã indisolubilã, ele formând un tot ale
cãrui pãrţi se intercondiţioneazã.
Pãrintele Stãniloaie spune: « Biserica se mişcã în interiorul
Revelaţiei sau al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, Sfânta Scripturã îşi
descoperã conţinutul în interiorul Bisericii şi Tradiţiei. Tradiţia este vie în
interiorul Bisericii ».

Curs III
Dumnezeu Creatorul şi proniatorul. Cosmologia şi antropologia

În linii mari, grupările creştine, derivate din protestantism, susţin


creaţionismul, uneori acesta cãpãtând nuanţe radicale.
Gãsim exagerãri la noile secte: implicarea extratereştrilor în creaţia
lumii, exemplu: ufolatrii, fiii fericiţi ai păcii cereşti, îngerii Cyclamen etc.
În Occident foarte multe secte promoveazã concepţia deistã.
Spiritismul, teosofia, antroposofia, curentul New Age şi toate sectele
de provenienţă orientală susţin panteismul.
1. Afirmaţie eretică Harul acţioneazã prin credinţã, fãrã faptele
noastre: “ Sileşte-i sã intre” ( Lc. 14, 23, In. 6, 44 ); “ Ei sunt atraşi de
Tatãl” ( Fil. 2, 13 ).
1. Învăţătura ortodoxă : Dumnezeu nu îngrãdeşte pe nimeni,
oamenii au libertatea de a alege binecuvântarea sau blestemul, moartea
sau viaţa. (Deut. 11, 26 ; 30, 15-19).

16
Mântuitorul a şters pedeapsa şi urmãrile pãcatului prin jertfa Sa, dar
predispoziţia a rãmas în firea omului; Harul este doar începutul mântuirii
noastre ( Gal. 2, 20 ).
2. Afirmaţie eretică : Dumnezeu a hotãrât din eternitate « soarta »
fiecãruia. “ Vas de cinste sau necinste”, “ sfânt sau rob” ( Rm. 9, 11-21;
Ef. 1, 3-4 ).
2. Învăţătura ortodoxă : Frica de destin sau soartã este expresia
credulitãţii şi superstiţiei; noi credem din iubire, nu din teamã ( II Tim. 1,
7 ). Dumnezeu îi cheamă pe toţi la cunoştinţa adevărului (I Tim. 2, 3-6).
Textul Rm. 8, 29 vorbeşte despre preştiinţa lui Dumnezeu.
3. Afirmaţie eretică : Dacã ar exista providenţa, nu ar fi atâta rãu în
lume.
Rãspuns: Rãul este consecinţa existenţei libertãţii de voinţã. Sectele
considerã materia rea în fire. Dupã Sfânta Scripturã, Tatãl minciunii este
Diavolul ( In. 8, 44 ), el este ispititorul ( I Ptr. 5, 8 ).
4. Afirmaţie eretică: Judecata divinã aratã cã nu existã pronie.
4. Învăţătura ortodoxă : Judecata lui Dumnezeu nu trebuie
confundatã cu cea a oamenilor şi nu poate exista nici o legãturã între ele.
Între providenţã şi predestinaţie nu putem face confuzie.
5. Afirmaţie eretică : Diavolii au apãrut, potrivit textului de la
Facere 6,2 în urma unor relaţii carnale între îngeri şi pãmântence, în
urma cãrora au rezultat uriaşii distruşi prin potop, iar diavolii au fost
aruncaţi în Tartar. Dupã potop, Dumnezeu le-a interzis demonilor sã mai
îmbrace vreun corp, astfel cã nu şi-au mai putut satisface dorinţele lor
sexuale nenaturale.
5. Învăţătura ortodoxă : Sexualitatea nu poate fi o dorinţã sau
necesitate a fiinţelor spirituale: Mt. 22, 30. “La Înviere, oamenii nu se
însoară, nici mãrită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în ceruri”.
Fãrã acordul lui Dumnezeu, îngerii oricum nu se pot materializa.

17
În privinţa textului de la Facere 6, 2, Sfântul Ioan Gurã de Aur aratã
cã este vorba de fiii lui Set, care au fost atraşi de fiicele lui Cain şi s-au
îndepãrtãt de sensul duhovnicesc al vieţii.
6. Afirmaţie eretică : Satana este « dumnezeul » acestui sistem de
lucruri, conform textului de la II Cor. 4, 4. I-ar fi putut oferi Satana lui
Iisus Hristos toate guvernele lumii, dacã ele nu i-ar fi apaţinut?
6. Învăţătura ortodoxă : Sigur cã da, pentru cã el este tatãl
minciunii. ( In. 8, 44 ). Din context vedem cã la II Cor. 4,3 Dumnezeul
veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor pentru a nu le lumina
Evanghelia, care era încã acoperitã pentru ei, în sensul de tainã pentru cei
care erau nepregãtiţi sã o primeascã.
7. Afirmaţie eretică : Lumina din ziua întâi a creaţiei a provenit tot
de la soare, dar era acoperitã de un strat gros de nori.
7. Învăţătura ortodoxă : Atmosfera a fost creatã în ziua a doua.
Unii teologi vorbesc despre intervenţia personalã a lui Moise, care a
descris creaţia luminătorilor în ziua a patra a creaţiei, din dorinţa de a-i
îndepãrta pe evrei de cultul Soarelui (însuşit în robia egipteanã- Zeul
Ra), pe care îl adorau toate popoarele, apre a se arãta prin aceasta cã
astrele sunt lucruri create şi cã nu trebuie sã le consideram divinitãţi.
8. Afirmaţie eretică : Omul nu are un suflet nemuritor, ca sã
îndulceascã inevitabila loviturã datã de moarte...
8. Învăţătura ortodoxă : Ecc. 12, 7: “trupul se întoarce în pământ,
iar sufletul la Dumnezeu, care l-a dat...”
9. Afirmaţie eretică : Orice speranţã ca omul sã revinã la viaţã în
viitor depinde în totalitate de Dumnezeu. Memoria Lui lucreazã sub
forma unei cãrţi de pomenire ( Maleahi 3, 16 ) ; El Îşi va aminti numai de
cei fideli.
9. Învăţătura ortodoxă : “ Toţi vor învia “ ( In. 5, 28-29 )

18
10. Afirmaţie eretică : Moartea este o stare de inexistenţã. În Şeol
nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţã, nici înţelepciune” ( Ecc. 9,
5-10 )
10. Învăţătura ortodoxă : Din context, vedem cã aceste cuvinte se
referã la trup.
11. Valorificare eretică a textului Iezechiel 18, 4 : “ Sufletul care
pãcãtuieşte acela va muri”. Nu existã om fãrã pãcat, deci toţi vom muri.
11. Învăţătura ortodoxă : Acest text se referă la moartea spiritualã.
Mântuitorul Iisus Hristos explicã foarte bine aceastã moarte spiritualã la
Mt. 10, 28: “ Nu vã temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sã-l
ucidă, ci, mai degrabă temeţi-vă de acela care poate şi sufletul şi trupul să
le piardă în Gheenă...”. Alte texte favorabile :
II Cor. 5,1 “ Cãci ştim dacã acest cort, locuinţã noastrã pãmânteascã
se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică,
în ceruri”.
II Cor. 5,8 “ Voim mai bine sã plecãm din trup, şi sã petrecem la
Domnul…”
I Ptr. 3, 18-20; 4,6: Coborât cu sufletul la iad, Hristos le vesteşte
morţilor…
12. Afirmaţie eretică: Dacã prin moarte omul ajunge în cer, ar
însemna cã moartea nu mai este pedeapsa păcatului, ci o binecuvântare
( Rm. 5, 12 ).
12. Învăţătura ortodoxă : Moartea este o realitate dureroasã de care
nu este scutit numeni, iar dupã moarte oamenii cunosc destinaţii precise
dupã faptele fiecãruia.
13. Concepţie eretică : trihotomismul ( Apolinarie, secte de nuanţã
orientalã, teosofi, antroposofi, new-ageri etc. ) I Tes. 5, 23.

19
13. Învăţătura ortodoxă : « Spirit » sau « duh » este acea arvunã a
veşniciei, acea comoarã din ceruri, adicã înduhovnicirea, creşterea
sufleteascã în Duhul, dobândirea asemãnãrii cu Dumnezeu.

Curs IV.
Preacinstirea Maicii Domnului, cinstirea Îngerilor şi a Sfinţilor

Învăţătura ortodoxă conferă Maicii Domnului patru atribute


esenţiale: 1.Născătoare de Dumnezeu, 2.Pururea Fecioară, 3.Rugătoare
neîncetată 4.Mijlocitoare permanentă (şi făcătoare de minuni). Pentru
aceasta, cultul acordat ei este de supravenerare ; este Maică a Bisericii
(Maica lui Hristos – Capul ei nevăzut). I s-au închinat praznice şi
sărbători. Primul imn acatist a fost închinat Maicii Domnului, fiind
alcătuit de Serghie al Constantinopolului.
Încă din vechime, cu privire la Maica Domnului, au existat erezii:
Nestorie o considera „născătoare de om” sau, cel mult, „de Hristos”. A
fost combătut de Sf. Chiril al Alexandriei (Sin. III ec., Efes, 431).
În Biserica Apuseană există exagerări în privinţa Maicii Domnului:
1. Imaculata Concepţie – care provine din teoria lor, cum că Fiul nu şi-a
însuşit toată firea omenească, pe care nu o restaurează ontologic, ci oferă,
prin jertfa Sa, simplă satisfacţie Tatălui. Maica Domnului devine un fel de
zeitate feminină : este reprezentată singură, fără Fiu 2. Înălţarea Maicii
Domnului cu trupul la cer: promovează o egalitate cu Fiul. Cultul Maicii
Domnului este mult amplificat în Biserica Apuseană. 3. Dreptul Iosif este
reprezentat ca un tânăr afectiv. 4. Există şi conceptul de Sfântă Familie.
Toate acestea au dus la dezvoltarea unei aversiuni declarate în lumea
neoprotestantă şi sectară, contra Maicii Domnului.

20
1. Afirmaţie eretică: Iisus nu i-a dat importanţă Maicii Sale, ci
chiar a nesocotit-o: “Mama mea şi fraţii mei sunt cei ce ascultă cuvântul
Meu” ( Mt. 12, 47-50 ).
1. Învăţătura ortodoxă: Textul se referă la predica Mântuitorului,
nicidecum la cinstirea Maicii Domnului. Hristos arată importanţa predicii
sale şi împlinirea ei faptică. Vedem legătura fiinţială între Hristos – Fiul
lui Dumnezeu Întrupat şi acei oameni care-şi doresc să-I împlinească voia
şi să intre în comuniune cu El.
2. Afirmaţie eretică: Iisus se adresează Maicii Sale cu expresia
« femeie », de unde rezultă faptul că a fost căsătorită, deci nu e « pururea
fecioară ».
2. Învăţătura ortodoxă: În limba ebraică, expresia “işah -
femeie” poate denumi ambele sensuri, de femeie şi fecioară, exemplu:
“Dumnezeu a zidit bărbat şi femeie” ( Fc. 2, 22-23 ); “Duşmănie voi pune
între tine şi femeie” ( Fc. 3, 15 ); îngerii îi zic Maicii Domnului, femeie
( In. 20, 13 ). Gavriil o numeşte : “Binecuvântată între femei” (Lc. 1, 28 ).
Nu poate rezulta de aici decât că această expresie era un mod demn de
adresare. Textele biblice sunt clare: “Ea nu a ştiut de bărbat” ( Lc. 1, 31-
35 ), Duhul Sfânt a „umbrit-o”. Confuzia o creează catolicii, întrucât îl
reprezintă pe Iosif tânăr. Din textele Is. 7,14 şi Iez. 44, 1-2, reiese pururea
fecioria Maicii Domnului.
3. Afirmaţie eretică: Maica Domnului nu mijloceşte. “Nu există
alt mijlocitor între om şi Dumnezeu , decât omul Iisus Hristos” ( 1 Tim. 2,
5)
3. Învăţătura ortodoxă: Aşa este. Hristos este Mijlocitorul în sens
de Izbăvitor, Răscumpărător. Nimeni altcineva nu ar fi putut ridica
neamul omenesc căzut. Maica Domnului nu-L înlocuieşte pe Dumnezeu.
Ea poate însă să mijlocească anumite cereri ale noastre către Fiul ei şi
Dumnezeu, prin rugăciune. Exemplu de rugăciune este femeia

21
cananeiancă ( Mt. 15, 28 ), în urma rugăciunii ei stăruitoare, Hristos îi
împlineşte cererea. Maica Domnului este, la rândul ei, rugătoare. Trebuie,
însă, respinse exagerările legate de Maica Domnului; statui, apariţii,
icoane reprezentând pe Maica Domnului singură.
4. Concepţie eretică: « Fraţii Domnului ». Iisus a mai avut fraţi :
I. Fraţii ar fi putut rezulta din relaţia lui Iosif cu Maria. Hristos este
întâiul născut ( Mt. 1, 25; Lc. 2, 7 ) – citatele sunt din Bibliile sectare,
pentru că normal este „Unul Născut”. Oricum, şi sintagma întâiul născut
nu înseamnă că ar mai fi fost şi alţii după el, ci arată starea lui Hristos de
moştenitor al firii umane în mod plenar.
II. În urma relaţiei Fecioarei Maria cu alt sau alţi bărbaţi după
moartea lui Iosif sau a lui Iosif cu altă femeie înainte de logodna cu
Fecioara Maria.
Învăţătura ortodoxă: Textele invocate sunt : Mt. 12, 46-48 şi 13,
55-56 şi Mc. 6, 3. Aceste texte vorbesc de fraţii şi surorile Domnului,
numiţi fiind aceşti fraţi: Iosif, Iacov, Simeon şi Iuda. Textul de la Marcu
chiar îl numeşte pe Hristos Fiul Mariei fără a-l aminti pe dreptul Iosif.
Cuvântul frate ( ah- în ebr.; adelfos – în gr. ) este o expresie generală şi
înseamnă rudă, nepot, văr, neam sau, prin extensie, frate de rugăciune, de
suferinţă, de muncă. Sectanţii înşişi îşi zic « fraţi » şi « surori ». Un alt
exemplu : Avraam îl numeşte pe Lot, frate ( Fc. 13, 8 ), ca mai apoi să
arate că era nepotul său ( fiul fratelui său ) ( Fc. 14, 12).
„Fraţii” pomeniţi se socotesc faţă de Hristos, slujitori şi robi
( Iacov 1, 1 şi Iuda 1 ). Iuda chiar îşi zice: “Rob al lui Iisus Hristos şi frate
al lui Iacov”, nicidecum frate al Domnului.
Se cunosc mai multe Marii între mironosiţe, exemplu: Mt. 27, 55-
56; Mc. 15, 40; Lc. 24, 10. Una dintre ele, mama lui Iacov şi a lui Iosif-
Iosie, este confundată de secte cu Maica Domnului, însă misterul se
dezleagă în Evanghelia după Ioan ( 19, 25 ). Aici sunt prezentate, în mod

22
explicit, cele 3 Marii: Maica Domnului; Maria lui Cleopa ( sora sa şi
mamă a lui Iacov şi Iosif-Iosie ) şi Maria Magdalena. Dar nici Maica
Domnului şi Maria lui Cleopa nu erau surori, ci, cel mai probabil,
verişoare, de unde reiese că « fraţii » pomeniţi sunt verişori de gradul II
cu Hristos.
5. Traducere eretică: Mt. 1, 20 – din bibliile sectare şi Biblia
Cornilescu: “Nu te teme Iosife a o lua pe Maria, nevasta ta”, “ Iosif
bărbatul ei era un om neprihănit”. Sectanţii nu vor să folosească termenul
de “logodnic” şi “logodnică”, acreditând ideea unei căsătorii între ei, cel
puţin ulterioară naşterii lui Hristos.
5. Învăţătura ortodoxă: Naşterea lui Hristos n-a fost urmarea unui
act biologic, ci unul supranatural (o minune). Iosif voia să o repudieze pe
Maica Domnului, dar este sfătuit de înger să o ocrotească. Aşa -zisa nuntă
dintre Iosif şi Maria nu figurează în Biblie. Acest eveniment, dacă ar fi
avut loc, nu ar fi putut scăpa vigilenţei evangheliştilor. Iosif, după ce îşi
îndeplineşte rolul său de ocrotitor discret, nu mai apare în relatările
biblice (probabil murise – ceea ce confirmă faptul că între el şi Fecioara
Maria era o mare diferenţă de vârstă). Interesant este de analizat şi
episodul venirii lui Hristos la Templu la 12 ani: “Iată tatăl tău şi eu te-am
căutat îngrijoraţi” – a spus Fecioara Maria. El a zis către ei: “De ce să mă
căutaţi: oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” ( Lc. 2,
48-49 ). Copil fiind, Hristos arată că nu Iosif este tatăl Lui, ci este
conştient că este Fiul lui Dumnezeu. În plus, cu acest prilej nu apar deloc
aici celebrii „fraţi” ai lui Hristos : L-au căutat printre rude şi cunoscuţi
( Lc. 2, 44 ). Nimic despre fraţi şi surori.
6. Acuzaţie: Ne acuză ( sectanţii ) că avem o mariologie exagerată
şi noi ortodocşii, în sensul că sărbătorile Maicii Domnului se bazează pe
texte apocrife şi nu pe Biblie.

23
6. Învăţătura ortodoxă: “la Intrarea în Biserică” – se sărbătoreşte
confirmarea sfinţeniei ei; “Naşterea” – reprezintă apariţia ei ca persoană
sfântă, potrivită Întrupării Fiului; “Adormirea” - reprezintă naşterea ei ca
mamă sfântă a tuturor în ceruri; “Acoperământul” – aminteşte de
minunile săvârşite de Maica Domnului.
7. Afirmaţie eretică: Iosif n-a cunoscut-o pe Maria „până ce” l-a
născut pe Fiul său, unul născut ( Mt. 1, 25 ). După aceea însă « a
cunoscut-o », zic sectele.
7. Învăţătura ortodoxă: A cunoscut faptul că era aleasă pentru
a-L naşte în chip supranatural pe Fiul lui Dumnezeu. Din context, vedem
că Iosif abia se trezise din vis şi a hotărât să împlinească porunca
îngerului, dar era neîncrezător în faptul că Maria ar fi aleasă. În nici un
caz nu putem accepta o « cunoaştere » în sens fizic, iar dacă totuşi privim
lucrurile din această perspectivă, nu putem demonstra nicicum faptul că
Iosif ar fi cunoscut-o pe Maria după naşterea lui Hristos în acest mod.
Există mai multe temeiuri biblice, de unde se deduce că expresia “până
ce” îşi extinde efectul practic şi după momentul respectiv, chiar se
permanentizează ( Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmaşii
Tăi aşternut picioarelor Tale – Psalmul 109,1, Matei 22,44 ).
În concluzie, când femeia din popor exclamă: « Fericit este
pântecele care te-a purtat… », Hristos o aprobă : “Aşa este”, iar apoi
continuă ideea, fericindu-i pe toţi care împlinesc cuvântul lui Dumnezeu,
după cum făcuse şi Maica sa. Sectele elimină aprobarea Mântuitorului
“Aşa este” din Bibliile lor, lăsând doar partea finală în textul lor.

Cinstirea Sfinţilor şi îngerilor

24
Temeiuri ale învăţăturii ortodoxe: Sfinţii vor judeca lumea şi
chiar pe îngeri ( I Cor. 6, 2 ). Ei sunt prietenii lui Dumnezeu ( In., 15, 14)
casnicii săi ( Ef. 2, 19 ), judecătorii lumii ( Mt. 19, 28 ).
1. Afirmaţie eretică: Minunile au existat doar în epoca apostolică.
Acestea, după textul « profetic » 1 Cor 13, 8 –13 au încetat de mult. Nu
există sfinţi şi îngeri făcători de minuni. Acestea sunt invenţii, exagerări,
preluări de texte apocrife etc.
1. Învăţătura ortodoxă: Nu avem nici o bază logică spre a limita
în timp facerea de minuni, atâta vreme cât acestea s-au petrecut în toată
istoria Vechiului Testament şi Noului Testament ( Moise, Ilie, Petru,
Pavel etc. ). Textul invocat se lămureşte analizând versetul 10 : “Dar când
va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte se va desfiinţa”.
Minunile restaurează “ceea ce este în parte”, în sensul desăvârşirii, deci
ele vor înceta numai în împărăţia cerurilor, unde totul va fi minunat,
desăvârşit.
2. Afirmaţie eretică: Sfinţii sunt morţi, fără cunoştinţă, întrucât
sufletul omului moare.
2. Învăţătura ortodoxă: “Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al
celor vii” ( Mc. 12, 27 ). Avem şi pilda bogatului şi săracului Lazăr ( Lc.
16 ). Sectanţii au decretat moartea sfinţilor pentru a se auto-proclama ei
înşişi « sfinţi » şi « aleşi ».
3. Afirmaţie eretică: Sfinţii nu mijlocesc. Numai Hristos este
mijlocitor între Dumnezeu şi om ( 1 Tim. 2, 5 ).
3. Învăţătura ortodoxă: Aşa este. Hristos este mijlocitor în sens
de Izbăvitor, Răscumpărător. Nimeni altcineva nu ar fi putut ridica
neamul omenesc căzut. Hristos nu poate fi înlocuit cu îngerii şi sfinţii,
însă aceştia pot mijloci anumite cereri ale noastre către Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfânt. Se cuvine a se arăta şi exagerarea papală, a interpunerii ca

25
mijlocitor a Vicarului, (papa, considerat sfânt încă din viaţă), care poate
atribui indulgenţe.
4. Afirmaţie eretică: Sfinţii refuză să fie mijlocitori (Avraam şi
bogatul din iad : Luca 16, 24-31).
4. Învăţătura ortodoxă : Sfinţii nu pot schimba pedeapsa sau
răsplata cuvenite pentru faptele săvârşite în viaţă. Oamenii trebuie să se
ghideze după lege şi profeţi (Luca 16,31). Biserica ne cere să ne rugăm
unii pentru alţii (I Ioan 5,14), atâta timp cât trăim ; după moarte, pocăinţa
nu mai este posibilă, întrucât alegerea răului a fost o acţiune deliberată
pentru cei păcătoşi. Lor li se respectă libertatea.
5. Interpretare eretică: Cel ce nădăjduieşte salvarea de la oameni
cade sub blestem şi se îndepărtează de Domnul (cf. Ieremia 17,5).
5. Învăţătura ortodoxă : Sfinţii şi îngerii nu sunt nişte stăpâni, ci
slugi credincioase în mâna lui Dumnezeu (Ps. 90,11). Ei pun în practică
poruncile lui Dumnezeu, nu sunt creatori de noi învăţături sau noi religii,
aşa cum fac sectele. După trăirea în Hristos, există mai multe trepte ale
sfinţeniei (Efeseni 4,7, I Cor.12,4, Rom. 12,6).
6. Afirmaţie eretică: Îngerii şi sfinţii resping închinarea : lui
Hristos să te închini (Apocalipsa 19,10 ; 22,8-9). Petru a zis : « şi eu sunt
om » (Fapte 10, 26), Pavel şi Barnaba au refuzat închinarea (Fapte 14,15).
6. Învăţătura ortodoxă : Este confuzia clasică între adorare şi
cinstire-venerare. Nici îngerii, nici sfinţii nu-L înlocuiesc pe Dumnezeu.
Lumea antică păgână îi considera zei (Zeus şi Hermes) şi dorea să le
aducă jertfe, în urma copleşitoarelor minuni săvârşite.
7. Afirmaţie eretică : Închinarea la sfinţi şi îngeri Îl înjoseşte pe
Dumnezeu, este o jignire adusă Domnului, este idolatrie : Isaia 42,8 : Eu
sunt Domnul şi Acesta este numele Meu. Nu voi da nimănui slava Mea…
(confuzie : slavă=adorare, #cinstire). Ieşire 20,5 : Eu, Domnul Dumnezeu
tău, sunt un Dumnezeu zelos (în traducerea proastă a sectelor : gelos –

26
nici vorbă de aşa ceva !). Matei 4, 10 : Scris este : Domnului
Dumnezeului tău să I te închini şi Lui să-I slujeşti.
7. Învăţătura ortodoxă : Închinarea şi slujirea se cuvin lui
Dumnezeu ca forme ale cultului de adorare. Cinstirea sfinţilor, chiar dacă
presupune un cult aparte, nu impietează cu nimic adorarea lui Dumnezeu,
pentru că, prin mijlocirea sfinţilor, este slăvit Dumnezeu.
Texte favorabile:
Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui (Ps. 150,1)
Cel ce primeşte pe cel drept, răsplată de drept va lua (Matei 10,41)
Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte (Matei 10, 40)
Dumnezeu îi face pe sfinţi pară de foc şi pe îngeri duhuri lucrătoare
(Ps. 103,5)
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul
Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce
se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor
lui Dumnezeu (Luca 12, 8-9).
Rugăciunile sfinţilor şi îngerilor sunt ca tămâia înaintea tronului
ceresc (Apoc. 5,8).
Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16).
Iată noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi
aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul (Iacov 5,11).
Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă
astfel precum ne aveţi pildă pe noi (Filipeni 3,17)
În plus: înjosirea lui Dumnezeu se face când Îl consideră cineva
idee, Îl confundă cu idolii sau cu natura. Dumnezeu nu se confundă cu
zidirea. Adorarea Lui este permanentă, în timp ce venerarea este limitată
în timp; prin venerare se aduce tot adorare lui Dumnezeu.

27
Curs V
Cinstirea Sfintelor Icoane

Temeiuri :
- întruparea Fiului lui Dumnezeu – icoana Tatălui (Col. 1, 15)
- existenţa icoanelor-eveniment (prăznicarele)
- icoanelor li se acordă cinstire, nu adorare
- cinstirea are caracter personal, nu material.

1. Practică eretică : Sectanţii au tradus (ex. trad. Cornilescu) în loc


de « chipuri cioplite », icoane (Ps. 97,7, Ieşire 20,4, Levitic 26,1,
Deut. 5,8, Fapte 17, 29). Se face referire directă la porunca a doua
din Decalog.
1. Învăţătura ortodoxă : Sfânta Scriptură ne descoperă icoana lui
Dumnezeu, Care şade pe heruvimi (Ps. 80,1) şi e înconjurat de
heruvimi şi serafimi (Apoc.1,4). Aşadar, încă din timpul Vechiului
Testament se cere realizarea unor imagini sfinte : heruvimii de
aur, pe Chivotul Legii şi în Templu.
Textul de la Ieşire 20,4 se referă la idoli făcuţi de mâini omeneşti, care să
înlocuiască închinarea destinată adevăratului Dumnezeu.
În Templu, unde se găseau « heruvimii măririi », se aduceau jertfe, se
cântau imne de laudă şi se executau tămâieri, aprinderi de candele,
plecăciuni etc.

28
În profeţii, imaginile (icoanele) converg spre viziunea mesianică : Mielul
(Isaia 53,7), Semnul crucii – semnul Fiului Omului (Matei 24,30).
Mântuitorul respectă Templul şi, implicit, podoabele lui (Matei 21,13 –
alungarea vânzătorilor). La rândul lor, apostolii îl respectă : Sf. Pavel :
M-am dus să mă închin la Templu... (F.A. 24,11).
2. Afirmaţie eretică : Icoanele realizate artistic, din metale preţioase,
contrazic spusele Bibliei : « Nu trebuie să credem că Dumnezeu
este asemenea aurului sau argintului » (F.A. 17, 29).
2. Învăţătura ortodoxă : Aici nu e vorba de icoane, ci de cei ce
realizau idoli – zei din metale preţioase, adevărate minciuni, iluzii
deşarte. Icoana ortodoxă înfăţişează chipuri reale, nu creaţii noi sau
persoane fanteziste.
3. Afirmaţie eretică : Noul Testament l-a desfiinţat pe cel vechi, deci
şi « chipurile de heruvimi » nu mai corespund noii credinţe.
3. Învăţătura ortodoxă : Sf. Ap. Pavel le arată evreilor că au părăsit
rostul cel dintâi, adică icoana, şi respectă heruvimii ca pe o simplă operă
de artă. În plus, Hristos a desfiinţat legea ceremonială iudaică întrucât a
împlinit-o prin jertfa Sa : Evr. 9, 12- El a intrat o singură dată în Sfânta
Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi Sângele Său şi a
dobândit o veşnică răscumpărare... Mt. 5, 17: “N-am venit sã stric Legea,
ci s-o împlinesc”.
4. Afirmaţie eretică: Idolii şi icoanele sunt simple obiecte materiale
fãrã putere, iar Dumnezeu îi osândeşte pe cei ce nãdãjduiesc în ele - Ps.
134, 15-18.
4. Învăţătura ortodoxă: Textul vorbeşte de “idolii oamenilor”, care
sunt “argint şi aur, lucrare făcută de mâini omeneşti – au gură, dar nu
vorbesc, au ochi, dar nu văd”. Aceşti idoli nu au nimic în comun cu
icoanele. Idolul nu era reprezentat, ci reprezenta el însuşi o zeitate
fantezistã – devenit obiect cultic în religiile naturiste. Din pãcate

29
constatãm cã punctul de plecare al opoziţiei sectare faţã de icoane îl
constituie şi unele exagerãri practicate de Biserica Catolicã (statuile) dar
şi de Biserica Ortodoxã (tendinţe de adorare a icoanelor “făcătoare de
minuni”, a “buştenilor” miraculoşi cu cruci etc.).
5. Afirmaţie eretică : Nu se poate zugrãvi chipul lui Dumnezeu,
pentru cã acesta nu a fost vãzut niciodatã (« Nu poate vedea omul Faţa
Mea şi să trăiască »-Ieşire 33,20). De aici rezultã cã icoana este un fals.
Sectarii aduc ca argumente urmãtoarele texte: In. 1, 18; I In. 4, 12; I
Tim. 6, 16; Ieş. 33, 20. Din aceste texte reiese cã omul nu poate vedea
chipul lui Dumnezeu.
5. Învăţătura ortodoxă : Rãspuns: Nu se poate vedea niciodatã
fiinţa lui Dumnezeu (ousia), ci doar faptele revelate. La fel, se pot
zugrãvi minunile sfinţilor. Din primul text amintit (In 1, 18 : “Pe
Dumnezeu nimeni nu l-a vãzut niciodatã ; Fiul Cel Unul Născut, care este
în sânul Tatălui, acela L-a făcut cunoscut”) vedem referirea la ousia
divinã. Existã exagerãri în reprezentarea grafică a Sfintei Treimi, mai ales
în pictarea lui Dumnezeu Tatãl (ca bătrân). Se acceptă doar pictarea
teofaniei de la Mamvri.
6. Afirmaţie eretică : Pãgânii au schimbat mãrirea lui Dumnezeu
celui nestricãcios cu asemãnarea chipului omului celui stricãcios ( Rm. 1,
23 ).
6. Învăţătura ortodoxă : Citatul este trunchiat, în acest verset se
spune, în continuare: “ în chipul pãsãrilor şi al celor cu patru picioare şi al
târâtoarelor” , iar contextul de la versetul 25 aratã cã au “slujit fãpturii în
locul Fãcãtorului” .
7. Afirmaţie eretică : Închinãtorii la icoane vor fi aruncaţi în iezerul
cel de foc care arde cu pucioasã ( Ap. 13, 14; 19, 20 ).
7. Învăţătura ortodoxă : Adventiştii folosesc cu precãdere texte din
Apocalipsã şi profeţia lui Daniel. Citatele redate se referã la “chipul

30
fiarei” şi la închinătorii lui. Iar dacã în icoane apar şi reprezentãri ale unor
persoane negative (exemplu: diavolul), acestora nu li se acordã închinare.
8. Afirmaţie eretică : Dacã icoana l-ar reprezenta pe Dumnezeu, ar
fi pedepsiţi cei ce distrug icoane şi le urãsc.
8. Învăţătura ortodoxă : Icoana nu este întruparea celui reprezentat
şi nu-L înlocuieşte pe Dumnezeu. Icoanele pot fi distruse de vrãjmaşii
ispitiţi de diavol. ( Mt. 4, 9-11 ).
9. Afirmaţie eretică : Icoana nu poate fi mijlocitoare între om şi
Dumnezeu.
I Tim. 2, 5-6: “ Este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”
– Hristos.
F.A. 4, 10-12: “Nu e alt nume sub cer dat oamenilor în care trebuie
sã fim mântuiţi”.
9. Învăţătura ortodoxă : Icoana nu substituie pe Dumnezeu sau pe
sfinţi. Hristos este Rãscumpãrãtorul, iar sfinţii se smeresc şi recunosc cã,
prin Harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt ( Gal. 2, 21 ). Icoana care este
sfinţitã primeşte acest har şi devine purtãtoare de har.

Cinstirea Sfinţitelor Moaşte

1. Afirmaţie eretică : Cinstirea moaştelor reprezintã idolatrie (Ieşire


20, 2-5). Cei morţi nu pot lãuda pe Domnul ( Ps. 87, 11 ). Numai cei vii
vor lãuda pe Domnul ( Is. Sir. 17, 23 ).
1. Învăţătura ortodoxă : Nu facem confuzie între moaşte şi
Dumnezeu. Moaştele sunt o dovadã a lucrãrii Harului lui Dumnezeu şi a
faptelor bune în trupul Sfântului.
În Vechiul Testament, Moise ia cu sine oasele lui Iosif din Egipt (Ieş.
13, 19). Oasele lui Elisei înviazã un mort ( IV Reg. 13, 20-21 ).

31
În Noul Testament întâlnim multe texte care vorbesc de învieri din
morţi fãcute de Mântuitorul Hristos, dar şi de Sfinţii Apostoli. Trupurile
sunt socotite “ temple ale Sfântului Duh” ( I Cor. 3, 16-17 ). Simpla
atingere de haine sau obiecte şi chiar umbra apostolilor – tămăduiau
(Fapte 5, 15-16 ; 19, 11-12).
Textele invocate de sectari mai suferã de un viciu: prezintã o situaţie
din Vechiul Testament, când Mântuitorul Hristos nu se întrupase şi nu
eram răscumpãraţi.
2. Afirmaţie eretică : Rãmãşiţele trebuie puse în mormânt ( Ecc.
12, 7 ). Dacã nu putrezeşte, trupul nu mai poate învia ( In. 12, 24; I Cor.
15, 35-42 ). Trebuie sã semene în stricãciune pentru a învia în
nestricãciune (I Cor. 15, 50).
2. Învăţătura ortodoxă : Sfintele moaşte vor fi transformate, ca
toate celelalte, la Înviere. Mântuitorul a înviat şi la fel au fost înviaţi alţi
oameni, inclusiv dreptul Lazãr. “În casa Tatãlui Meu multe locaşuri sunt”
(In. 14, 2 ). “Una este strãlucirea soarelui, alta a lunii şi alta a stelelor” (I
Cor. 15, 41 ).
3. Justificare eretică : Cei ce se atingeau de cadavre deveneau
necuraţi şi necesitau o curãţire specialã (Num. 19, 11-13; Lev. 21, 10-11).
3. Învăţătura ortodoxă : Moaştele sunt obiecte de tãmãduire, aşa
cum mãrturiseşte istoria creştinã, nicidecum de necurãţie. În Vechiul
Testament cadavrele erau necurate, deoarece se foloseau la vrãjitorie.
4. Afirmaţie eretică : Tãmãduirile se fac datoritã credinţei, nu
moaştelor. Dacã acestea fac minuni, de ce nu primesc toţi, dupã ce se
ating de ele, iertarea şi recãpãtarea sãnãtãţii?
4. Învăţătura ortodoxă : Este adevãrat, vindecãrile minunate se fac
celor cu credinţã curatã, al cãror cuget este nepãtat (II Tim. 1, 3). Cei
sãnãtoşi au nevoie de ajutor şi de iertare de pãcate. Mult poate rugãciunea
sfântului trãitor (Iac. 5, 20 ).

32
5. Afirmaţie eretică: Moaştele sunt şarlatanii, bucãţi de oase de
animale; obiectul de comerţ între Rãsãrit şi Apus, figurine de cearã sau
mumii rezultate fie prin tehnici de îmbãlsãmare, fie provenind din
locurile de conservare unde trupurile nu putrezesc, fie ca o consecinţã a
hranei speciale a pustnicilor.
5. Învăţătura ortodoxă : Moaştele au fost verificate cu multã
atenţie de cãtre Bisericã. În orice caz, lauda este a lui Dumnezeu,
cinstirea se cuvine sfinţilor şi moaştelor. Nu cinstim mumificarea
indiferent de cauzã, ci viaţa în trup, credinţa curatã, faptele bune,
minunile, semnele, martirajul. Unele trupuri de sfinţi chiar au putrezit şi
se cinstesc doar osemintele lor.
Existã o dispoziţie a catolicilor de a reda înapoi anumite relicve
furate în timp din Rãsãritul creştin ortodox.

Cinstirea de viaţă făcătoarei Cruci

1. Afirmaţie eretică : Cinstirea crucii e idolatrie (Ieşire 20, 2-5).


1. Învăţătura ortodoxă : Se confundã obiectul cãruia i se cuvine
cinstire cu Cel Adorat. Lui Dumnezeu I se cuvine adorare.
2. Justificare eretică : Dacã se considerã şarpele de aramã o
prefigurare a Crucii, Dumnezeu a oprit închinarea adusã acestuia (IV
Reg. 18, 4 ).
2. Învăţătura ortodoxă : Şarpele de aramã a fãcut minuni prin
puterea şi din porunca lui Dumnezeu, dar evreii au vrut sã-l divinizeze,
sã–l idolatrizeze şi regele Iezechia a poruncit sã fie distrus. Şarpele a fost
cinstit de oameni la necazurile unui singur popor, însã Sfânta Cruce a
salvat întreaga omenire de pãcatul strãmoşesc. Şarpele de aramã a
dispãrut, iar Crucea Domnului va rãmâne pânã la sfârşitul veacurilor, ca
semn al Judecãţii de Apoi.

33
3. Afirmaţie eretică : Crucea este semnul blestemului, spânzurarea
sau rãstignirea ( Deut. 21, 22; Gal. 3, 13 ).
Învăţătura ortodoxă : Mântuitorul Iisus Hristos a suferit pentru
pãcatul întregii omeniri, deşi era Fiul lui Dumnezeu (In. 19, 7), deci
Sfânta Cruce este cinstitã pentru nevinovãţia Mântuitorului. Ea a fost
sfinţitã de sânge nevinovat.
4. Afirmaţie eretică : Dacã ne închinãm lui Hristos, nu mai este
cazul sã fie cinstitã Crucea.
4. Învăţătura ortodoxă : Mâtuitorul Hristos este adorat, cinstirea
este altceva; şi în Vechiul Testament se cinsteau : şarpele de aramã,
toiagul lui Aaron, sceptrul lui Moise, Tablele Legii, sabia şi praştia lui
David, stejarul din Mamvri.
5. Interogaţie eretică : Dacã vã închinaţi Crucii, de ce nu vã
închinaţi şi la celelalte obiecte de torturã sau chiar la cei care l-au
rãstignit pe Hristos?
5. Învăţătura ortodoxă : Condamnarea a fost decisã de o hotãrâre
judecãtoreascã pripitã, cu care Pilat nu a fost de accord ( Mt. 27, 24 ), cei
vinovaţi de uciderea lui Hristos sunt cei care l-au condamnat, ei nu voiau
mântuirea poporului, ci urmãreau interese de castã. Celelalte obiecte sunt
de mai micã importanţã. Numai Sfânta Cruce a fãcut minuni.
6. Afirmaţie eretică : Dacã existã o închinare, sã fie doar pentru
Crucea Domnului, nu pentru alte cruci.
6. Învăţătura ortodoxă : Crucile sunt confecţionate dupã modelul
prim, sunt obiecte de cinstire, ne amintesc de evenimentul rãscumpãrãrii
aduse de Hristos, ne atenţioneazã privind sfârşitul vieţii noastre şi
Judecata de Apoi. Este adevãrat, de-a lungul timpului au existat şi unele
exagerãri, de pildã: cruciadele, comerţul cu lemnul Crucii şi folosirea
Crucii în semne heraldice, svastici, simboluri sataniste şi ale unor
organizaţii teroriste de facturã religioasã (Ku Klux Klan).

34
Nota Bene: Existã şi alte cruci care nu se confundã cu Sfânta Cruce
(ex. : crucea Sf. Andrei).
7. Afirmaţie eretică : Sfânta Cruce trebuie cinstitã în inimã, nu în
exterior.
7. Învăţătura ortodoxă : Istoria consemneazã descoperirea
minunatã a Sfintei Cruci şi înãlţãrea ei de cãtre Sfânta Elena şi Sfântul
Macarie, episcopul Ierusalimului la 14 septembrie 327.
Cultul Sfintei Cruci presupune trei aspecte: a) unul spiritual ( Mc. 8,
34: Ia-ţi crucea şi urmeazã-mi...); b) unul material ( Mt. 27, 24 “ pe ea s-a
vãrsat sânge nevinovat” ) c) semn distinctiv al creştinilor (Gal. 6, 24).
8. Afirmaţie eretică : Semnul Crucii nu trebuie fãcut, ne închinãm
în duh şi în adevãr ( In. 4, 23-24 ). N-avem nevoie de slujirea mâinilor
omeneşti ( F.A. 17, 25 ). E un blestem şi un obiect de necinste.
8. Învăţătura ortodoxă : Natura a fost fãcutã pentru om. Semnul
Crucii exprimã dorinţa apartenenţei naturii noastre la opera de mântuire,
destinatã tuturor ca rãscumpãrare, şi lãsatã în potenţã ca desãvârşire:
“Facerea mâinilor lui o vesteşte tãria” – Ps. 18,1, deci gesturile dovedesc
evlavie, bunã cuviinţã, lucrare spre slava Ziditorului. Mâinile sunt
instrumentele Proniei, mişcãrile amintesc calea Crucii, urmarea
Domnului împreunã cu metanii şi închinãciuni, iar prin numãr şi poziţia
degetelor se asociazã cu învãţãtura despre Sfânta Treime.
9. Justificare eretică : Crucea a fost folositã pe scarã largã de
religiile necreştine.
9. Învăţătura ortodoxă : Aceasta a fost o prefigurare legatã strict de
semnul grafic în sine. Şi în Vechiul Testament apare prefigurarea crucii
sub forma literei τ ( Iez. 9,4 ).
Mântuitorul Hristos a indicat lucrarea crucii ( Mc. 8, 34 ) ca asumare
personalã a jertfelniciei.

35
10. Afirmaţie eretică : În greaca clasicã cuvântul “stavros” putea
însemna şi par, stâlp, de aceea noii cercetãtori şi arheologi ai Bibliei
(iehoviştii) susţin cã Hristos a murit pe un par.
10. Învăţătura ortodoxă : Temeiul istoric: istoricii din toate
timpurile au consemnat cã rãstignirea Domnului s-a fãcut pe o cruce şi nu
pe un par. În epoca Mântuitorului avem de-a face cu greaca elenisticã,
deci interpretarea în sensul limbii greceşti clasice este forţatã ; în epocã,
rãstignirea se fãcea pe cruce.
In. 20, 25: “ Dacã nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor...”.
Exprimarea la plural arată că răstignirea s-a făcut pe o cruce, cu braţele
întinse, străpunse de cuie separat. Dacă răstignirea s-ar fi făcut pe un par,
cu mâinile deasupra capului, s-ar fi utilizat un singur piron pentru
imobilizarea acestora.

Curs VI
BISERICA-ÎMPÃRÃŢIA LUI DUMNEZEU PE PÃMÂNT

Biserica este, în accepţiunea noastrã, definitã fie ca o comunitate a


credincioşilor, fie ca locaş de cult.

Calitatea Bisericii de comunitate: cler şi credincioşi

1. Afirmaţie eretică: Biserica este strict nevãzutã, e comunitatea


sfinţilor, fãrã ierarhie, care e considerată un element de opresiune impus.
( Ev. 10, 25; Rm. 8,29 ).
1. Învăţătura ortodoxă : Este o reacţie a sectelor faţã de erorile
Bisericii: în perioada medievalã, când în catolicism ierarhia era integratã

36
claselor asupritoare, credincioşii fiind consideraţi simple elemente
ascultãtoare şi donatoare. Hristos a fost înlocuit de papã.
În primele veacuri toţi se numeau « sfinţi » şi alcãtuiau comunitatea
sfinţilor pentru cã proveneau de la botezul Cinzecimii sau de la Sfinţii
Apostoli; cu timpul au trecut şi neamurile la Evanghelie ( F.A. 9 şi 10 );
unii credincioşi mai pãstrau obiceiurile pãgâne sau mozaice ( F.A. 15, 20-
22 ).
Comunitatea creştinã se numea încã de atunci Bisericã; Sfântul Pavel
mãrturiseşte cã înainte de convertire o prigonea ( I Cor. 15, 9 ).
Titulatura de « sfinţi » se referã la caracteristica vieţii primilor
creştini.
2. Afirmaţie eretică : Biserica lui Hristos este sfântã ( Ef. 5, 26-27 )
şi este compusã din sfinţi ( Rm. 1,7; Col. 1,12 ). Sfinţii trebuie sã se
separe de pãcãtoşi ( Is. 52,11 ), să fugã din mijlocul lor ( II Cor. 6,17 ).
2. Învăţătura ortodoxă : Pãcãtoşii rãmân aproapele nostru; fuga din
mijlocul lor este înţeleasã ca ferirea de pãcat şi în acelaşi timp ea nu ne
absolvã de necesitatea de a ne strãdui de a-i aducem la adevãr (cf. Iac.
5,20: multe pãcate ni se iartã dacã aducem pe un pãcãtos la pocãinţã).
Biserica este organizatã cu ierarhie încã din perioada apostolicã,
treptele ei sunt bine menţionate încã din Noul Testament: episcopatul ( I
Tim. 3, 2-7 ), prezbiteriatul ( F.A. 20, 28-30 ), diaconia ( F.A. 6,6 ). Pe
temelia Apostolilor s-a zidit Biserica (Mt. 16,18). Biserica este numitã
stâlpul şi temelia adevãrului ( I Tim. 3, 15 ).
3. Afirmaţie eretică: Toate bisericile şi religiile sunt laolaltã
“Babilonul cel mare” sau “prostituata” despre care vorbeşte capitolul 17
din Apocalipsã. Adevãrata comunitate este “Regatul lui Dumnezeu” sau
“turma cea mica”.
3. Învăţătura ortodoxă : Aceastã viziune pleacã de la pretenţiile
Bisericii Romano-Cotolice de a fi o instituţie supra-statalã; este uşor de

37
blamat ansamblul tuturor Bisericilor şi religiilor, fãrã dovezi însã, întrucât
Apocalipsa este o carte simbolicã şi foarte bine titulaturile respective i
s-ar putea atribui grupării în cauzã ( Martorii Lui Iehova ).
Dumnezeu nu a abandonat Biserica Sa vreme de 18 secole (argument
istoric).
Biserica - locaş de închinare şi de cult

1. Afirmaţie eretică : N-avem nevoie de un locaş de cult,


rugãciunea trebuie fãcutã pe ascuns: “Când te rogi, închide-te în cãmarã”
(Mt. 6, 5-6 ).
1. Învăţătura ortodoxă : Citatul respectiv condamnã rugãciunea
fariseicã: Hristos ne dă Rugãciunea Domneascã şi îndemnul de a o rosti
public; de asemenea, tot El ne aratã sã ne adunãm şi sã ne rugãm în
numele Lui ( Mt. 18, 20 ).
2. Afirmaţie eretică : Biserica nu poate fi casa lui Dumnezeu ; Cel
PreaÎnalt nu locuieşte în casã fãcutã de mâinile oamenilor ( Is.66,1-2 ) şi
nici în temple ( F.A. 7, 48-49 ), trebuie sã ne închinãm în duh şi în adevãr
( In. 4, 24 ).
2. Învăţătura ortodoxă : Aceste texte combat credinţele primitive
cã idolul sau zeul se gãsea în mod efectiv în templul cau în capiştea care
îi era destinatã. Noi spunem cã Dumnezeu este pretutindeni, cu specificul
cã Hristos se aflã în Bisericã sub forma Sfintei Împãrtãşanii, dar aceasta
nu înseamnã o limitare a Lui. Sfânta Împãrtãşanie poate fi dusã de preot
şi credincioşilor acasã.
3. Afirmaţie eretică : Nu este nevoie de un locaş special, fiindcã
Dumnezeu zice: “Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo
sunt şi eu în mijlocul lor” ( Mt. 18,20 ).
3. Învăţătura ortodoxă : Citatul respectiv se referã la unitatea de
gândire şi acţiune a ucenicilor. Din context (v. 18) vedem lucrul acesta.

38
Se referã la responsabilitatea lor în Bisericã. Oricum acest citat nu
exclude necesitatea existenţei locaşului de cult.
4. Afirmaţie eretică : Locaşul este un instrument de reprimare, de
judecatã, ameninţare, considerat chiar o temniţã - a se vedea inchiziţia din
Apusul creştin.
4. Învăţătura ortodoxă : În Biserica Ortodoxã nu s-a petrecut acest
fenomen. Este adevãrat cã termenul de “basilica” înseamnã la origine
salã de judecatã, dar odatã devenitã locaş de cult, aceasta îşi pierde orice
utilitate în plan juridic, iar alegerea creştinilor de la începutului veacului
IV a fost una inspiratã de Sfântul Duh, întrucât alternativa ar fi fost
primirea capiştilor sau a templelor pãgâneşti.

Relaţia dintre Bisericã şi Stat

1. Afirmaţie eretică : Statul este o creaţie omeneascã sub influenţa


Satanei, unealta lui Antihrist. Ps. 26,1 -“Domnul este ajutorul meu, de
cine mã voi înfricoşa...”; F.A. 4,15 -“ Nu e bine sã ascultãm de oameni”.
1. Învăţătura ortodoxă : Aceste afirmaţii sunt rupte din context,
fãrã a avea legãturã cu Statul. Ps. 26,1 se referã la tulburãrile sufleteşti şi
la ispitele diavolului, nicidecum la Stat care era înfloritor în epoca scrierii
psalmilor. Mântuitorul ne îndeamnã sã respectãm adevãrata stãpânire
(Mt. 22,21 “ Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului”; “Supuneţi-vã
stãpânirilor” ( Rm. 13,1 )
2. Practică greşită : Sectele refuzã înrolarea în armatã şi serviciul
militar.
2. Învăţătura ortodoxă : Avem temeiul biblic Lc 3,14 unde se aratã
ce trebuie sã facã soldaţii: sã nu asupreascã pe nimeni şi sã fie mulţumiţi
cu plata lor. Nu este tolerată iniţierea unui rãzboi de cucerire, ci numai de
apãrare. Mai avem şi alte tipuri de ostaşi în Sfânta Scripturã: sutaşul din

39
Capernaum ( Mt. 8,5-13), Corneliu care s-a botezat împreunã cu casa sa
(F.A.10).
3. Practică greşită : Unele secte şi grupãri religioase refuzã plata
impozitelor, dar au zeciuiala.
3. Învăţătura ortodoxă : Rãspunsul este dat de textul de la Mt.
22,21.
4. Afirmaţie eretică : Salutul steagului şi intonarea imnului sunt
acte de închinare care trebuie refuzate.
4. Învăţătura ortodoxă : Simpla manifestare a respectului faţã de
însemnele statale nu înseamnã nici închinare, nici adorare, care se cuvin
numai lui Dumnezeu. Aceste acte de nesupunere urmãresc
deznaţionalizarea sub paravan religios, un fel de globalizare prin
intermediul organizaţiilor sectare planetare.
5. Exagerare : Sectele refuzã jurãmântul: “Sã nu juraţi pe nimic”
(Mt. 5, 34-36; Mt.5,37 – « Cuvântul să fie da, da şi nu,nu » ). Unele secte
practicã jurãmântul de loialitate sau la intrarea în comunitate.
5. Învăţătura ortodoxă : Jurãmântul are ca scop încredinţarea
loialitãţii şi stabilirea adevãrului. În Vechiul Testament însuşi Dumnezeu
îl foloseşte: cu Avraam ( Fc. 22,16 ), jurãmânt reprodus de Mântuitorul
Hristos ( Lc.1,72-73). Mântuitorul a refuzat sã jure pentru cã El însuşi
este Adevãrul, iar acuzaţiile aduse erau mincinoase şi oricum n-ar fi fost
crezut, ci acuzat de sperjur ( Mt. 26,63-65 ).
Textul invocat de sectari ( Mt. 5,37 ) aratã cerinţa de a nu fi fals.
Sfântul Pavel acceptã forme de jurãmânt ( Rm. 1,9; Filip. 1,8; II Cor.
1,23). Îngerul din Apocalipsã 10, 6 se jurã pe Dumnezeu « Cel Ce
există ».
Existã jurãminte care sunt acceptate de noi: jurãmântul militar, cel
din instanţe, al lui Hipocrat, la hirotonie.

40
6. Interpretare eretică : Numai lui Dumnezeu sã I te supui (Ieş.
20,5 ).
6. Învăţătura ortodoxă : Acest text e interpretat forţat ca loialitate
cerutã faţã de statul Israel; dar Apostolul Pavel întãreşte dreptul fiecãrui
neam la mãrire şi cinste, dacã lucreazã binele ( Rm. 2,10 ). Iar dacă « nu
mai este nici iudeu, nici elin, nici barbar sau scit, nici rob, nici slobod, ci
toţi una sunt în Hristos » - Gal. 3, 28, însemnă că orice creştin trebuie
să-şi extindă iubirea asupra aproapelui, indiferent de ţară sau neam. Tot
Sfântul Pavel era preocupat de mântuirea şi fericirea poporului sãu (Evr.
5,9 ).
7. Exagerare : Trebuie sã ascutãm pe Dumnezeu mai mult decât pe
oameni ( F.A. 5,29 ), deci zic sectele: nu putem accepta supunerea faţã de
autoritãţi, dacã legile date sunt contra celor divine ( ex: cele referitoare la
armatã ).
7. Învăţătura ortodoxă : Interpretarea citatului respectiv se referã la
propovãduirea Evangheliei. Evident, nu putem accepta legi contrare
credinţei noastre, dar nu în maniera propusă de secte. Mântuitorul Hristos
acceptã apãrarea ( Lc.22,36 ).

Raportul dintre Bisericã şi Societate

1. Exagerare : Aleşii sectari se socotesc fraţi şi sfinţi, aparte, ai


Domnului (după textul Rm. 1,7). Rezultă autoizolarea.
1. Învăţătura ortodoxă : Se încalcã porunca iubirii aproapelui ( Mt.
22,39 ); Hristos nu acceptã izolarea, ci cãutarea celor pierduţi (In.10,16 –
« Mai am şi alte oi »). « Nu mai există nici rob, nici slobod » (Gal. 3, 28).
2. Deviaţie eretică : Sectele sunt favorabile obscuratismului. Ştiinţa
nu este admisã de Dumnezeu, ci este de la Satana: Dumnezeu va face sã

41
disparã înţelepciunea lumii acesteia ( I Cor. 1,19-20 ); “ Înţelepciunea o
voi nimici şi ştiinţa oamenilor o voi pierde” ( Is.29, 14 ).
2. Învăţătura ortodoxă : Se referã la « înţelepciunea » acelei lumi
idolatre, îndepãrtatã de Dumnezeu şi supusã unor sisteme filosofice. Noi
trebuie sã respectãm cultura, progresul ştiinţific şi munca: “Sã lucrãm cât
este ziuã” ( In. 9,4 ); “Cine nu vrea sã lucreze nici sã nu mãnânce” ( II
Tes. 3,10 ); Sf. Pavel şi-a câştigat pâinea cu propriile mâini ( I Tes. 2,9).

Organizarea bisericeascã

1. Exagerare : Parohia, episcopia, mãnãstirea robesc pe oameni.


Episcopii, preoţii şi cãlugãrii sunt profitori, înşelãtori, speculanţi. “Mai
bine o zi în curtea Domnului, decât mii printre strãini” ( Ps. 83,11 ).
1. Învăţătura ortodoxă : Psalmistul nu se referã la pãrãsirea
parohiei pentru adunarea sectarã, ci la idealul credincioşilor: Împãrãţia lui
Dumnezeu. În România nu a existat nici o asuprire de origine
bisericeascã. Cei care au adus o umbrire acestei situaţii au fost fanarioţii
şi mãnãstirile închinate. În trecut, mânăstirile erau singurele centre de
cultură naţională.
2. Afirmaţie eretică : Adunarea în casã este biblicã, nu parohia.
Hristos a mers în casã (Mt. 26,18 ); Apostolii erau în casã ( Mc. 14,14;
F.A. 2,1 ). Adunãrile primilor creştini erau în case, unde frângeau pâinea (
F.A. 2,46 ).
2. Învăţătura ortodoxă : Şi biserica este o casã, un locaş închinat
Domnului, iar parohia îi organizeazã pe credincioşi, - toţi fac parte din
trupul lui Hristos. Parohia este guvernatã de un statut şi legi proprii
bisericeşti; veniturile se administreazã pentru întreaga obşte.
În general sectanţii care lanseazã astfel de acuzaţii sunt foşti creştini
ortodocşi: a) fie nu s-au integrat parohiilor şi nu le-au sprijinit; b) sau au

42
fost prea zeloşi şi gâlcevitori, intrând în conflict cu preotul sau cu ceilalţi
parohieni. Este necesară creşterea rolului misionar a parohiilor.

Curs 7
Mântuirea şi condiţiile ei.
Mijloacele de desăvârşire : postul şi rugăciunea. Sărbătorile

Cultele neoprotestante şi sectele merg pe filiera protestantă în


soteriologie. Astfel, Răscumpărarea adusă de Hristos este un simplu act
formal, juridic, ce trebuie asumat de fiecare om « numai prin credinţă »
(sola fide), fără valoarea faptelor bune şi a harului – rezervat doar celor
predestinaţi.
În general, în lumea neoprotestantă, simpla credinţă în Hristos, în
maniera promovată de fiecare cult în parte, este mântuitoare şi, astfel,
suficientă. De aici derivă principala concepţie a lor :
1. Concepţie neoprotestantă: Trebuie ca fiecare om să-L
primească pe Hristos (să creadă în El) ca Mântuitor al Său personal.
1. Învăţătura ortodoxă : Hristos este Mântuitorul tuturor. El s-a
dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru mulţi (I Tim. 2, 5-6). Toţi
oamenii sunt chemaţi la mântuire, iar cosmosul, în întregime, spre
transfigurare (cer nou şi pământ nou – Apoc. 21,1). Concepţia amintită
derivă din negarea Bisericii ca instituţie vie, divino-umană, compusă din
cler şi credincioşi, cu cele două aspecte : luptătoare şi triumfătoare.
Pentru promotorii ei, adevărata Biserică este compusă numai din aleşii
existenţi în cer, care au cultivat o relaţie personală cu Iisus Hristos, dar
lipsită de comuniunea cu semenii.

43
În ceea ce priveşte mântuirea subiectivă sau desăvârşirea, cultele
neoprotestante şi sectele de toate categoriile sunt tributare solafideismului
protestant. Neagă necesitatea harului (confundat adesea cu Duhul Sfânt)
şi a faptelor bune pentru mântuire.
Biserica Ortodoxă include între mijloacele de desăvârşire postul şi
rugăciunea. Multe din grupările pretins creştine de astăzi dau interpretări
diferite acestor noţiuni.
2. Afirmaţie eretică : Nu trebuie să postim. Postul este de prisos
ucenicilor, atunci când se află Mirele (Hristos – « Mântuitorul personal »)
cu ei (cf. textelor Mat. 9, 15, Mc. 2, 19-20, Luca 5, 34-35).
2. Învăţătura ortodoxă : Postul a fost rânduit încă din Vechiul
Testament : porunca primilor oameni şi pedeapsa lor pentru neascultare
(Facere 3,3), postul prezis lui Moise (Lev. 16, 29, Ieşire 34, 28), postul lui
David (Ps. 108, 23), ajunarea ninivitenilor (Iona 3,5), postul iudeilor (I
Regi 7,6), postul lui Isaia unit cu fapte bune (Isaia 58, 6-7). Daniel prin
postire face minuni (Dan. 10, 2-3) ; Ilie, prin post şi rugăciune, coboară
foc din cer şi aduce ploaie (III Regi cap. 18), Ioil recomandă postul (Ioil
2, 12).
În Noul Testament postesc : Zaharia şi Elisabeta, Sf. Ioan
Botezătorul (Marcu 1,6), Mântuitorul (Mt. 4,2, Lc. 4,2), care arată şi
modalitatea de postire (Mt. 6, 16-18). Postul e armă de luptă pentru
alungarea vrăjmaşului diavol : atât întrita ispitire, cât şi vindecarea
copilului lunatic atestă acest lucru : acest soi de demoni nu iese decât cu
rugăciune şi cu post (Mt. 17, 21, Mc. 9,29). Iehoviştii au scos fragmentul
« şi cu post » din N.W.T. (« biblia » lor).
Sf. Apostoli posteau înainte de alegere şi misiune (Fapte 13,3 ; 14,
23). Recomandă ca o formă de post şi fuga de idolotite (Fapte 15, 29).
Postul trebuie însoţit de paza buzelor, a limbii şi cu înfrânarea (I Cor.
7,5). Postul e armă împotriva răutăţii şi nedreptăţii (Romani 6, 12-13),

44
trebuie practicat înaintea înfăptuirii oricărui lucru bun, mai ales înaintea
luptelor cu ispitele Satanei (I Cor. 9, 25).
Actuala practică a posturilor în Biserică s-a stabilit de către
Sinoade şi se află pe ordinea de zi la viitorul Sinod Panortodox.
3. Practici exagerate : Unele secte practică forme extreme de
post : în fapt, un regim alimentar epuizant, genarator al unor stări de
transă, halucinaţii etc., adeseori combinat cu consumul de droguri sau
practici yoga.
3. Învăţătura ortodoxă : Viaţa e bunul cel mai de preţ primit de la
Dumnezeu. Trebuie păstrat aşa cum se cuvine. Nici o exagerare nu este
bună : Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos (I Cor. 10,
23). Toate-mi sunt îngăduite, dar nimic să nu pună stăpânire pe mine (I
Cor. 6, 12).
4. Afirmaţie eretică : Omul se poate hrăni cu ce-i place ; nu
mâncarea spurcă pe om, ci cuvântul rău (Mt. 15,11). Cei ce postesc se
opun Bibliei, fiindcă bucatele sunt de Domnul făcute (I Tim. 4,3). Postul
nu ajută la nimic (I Cor. 8,8). A posti nu este o virtute, a nu posti nu-i
păcat.
4. Învăţătura ortodoxă : Postul este o abţinere, nicidecum o
condamnare a alimentelor. Există post trupesc şi post sufletesc (ultimul
nu este, precum se vede, remarcat). În textele menţionate, Sf. Pavel
vorbeşte de post în comparaţie cu idolotitele şi cu practica păgână a
ajunărilor.
Postul e poruncit ca necesitate vitală în Vechiul Testament (Facere
2, 17), pentru ca omul să înţeleagă descoperirea lui Dumnezeu (Lev.
16,29), ca mijloc de curăţire (Ieşire 34,28), ca exerciţiu periodic spre
sfinţenie (Dan. 1, 11-12 ; 10, 2-3, Ps. 34,12), în vederea pocăinţei (Ioil 2,
12-15, Iona 3,5). În Noul Testament, postul e rânduit prin exemplul

45
Mântuitorului (Matei 4,2), este poruncit nouă (I Cor. 7,5), ca armă
împotriva diavolului (Mt. 17, 21).
5. Interpretare eretică : Dumnezeu este spirit şi închinarea trebuie
făcută în duh (Ioan 4, 23-24).
5. Învăţătura ortodoxă : Acest text se referă la formalismul
cultului păgân al idolilor şi la practicile evreilor din vremea
Mântuitorului, discriminatorii pentru ei. Templul Sf. Duh este trupul
nostru (I Cor. 6, 19). Idealul nostru este de a ajunge oameni duhovniceşti
(I Cor. 15, 46).
6. Afirmaţie eretică : Trupul n-are valoare, deci nici gesturile
liturgice nu au rost (Ioan 6, 63 : « Trupul nu foloseşte la nimic ; duhul
este cel ce dă viaţă »).
6. Învăţătura ortodoxă : Mântuitorul se referă aici la prefacerea
euharistică a Sfintei Împărtăşanii (v. 48-59). Dacă trupul n-ar avea
valoare, nu s-ar fi întrupat Hristos, nu ar fi locuit între noi (Ioan 1, 14),
n-ar fi înviat.
7. Afirmaţie eretică : Trebuie să ascultăm numai de Domnul şi de
poruncile Sale din Biblie, nicidecum de atâtea ceremonii.
7. Învăţătura ortodoxă : În Evul Mediu, catolicii au exagerat
anumite aspecte ceremoniale, mai cu seamă datorită influenţei papalităţii.
Protestanţii şi neoprotestanţii au simplificat cultul la maximum, dar, mai
nou, ei sunt cei ce inventează noi ceremonii.
8. Afirmaţie eretică: Dumnezeu a oprit consumul de carne de
animale necurate ( Dt. 14, 3-19 ).
8. Învăţătura ortodoxă: Acele restricţii ţin seama de considerente
igienico-sanitare. Unele sunt otrăvitoare, altele conţin toxine care se
potenţează în condiţiile climaterice din Ţara Sfântă. Nu pot fi reguli
universal valabile, exemplu: laponii nu le pot aplica. Regulile acestea s-
au adresat unui anumit popor, cel ales, şi numai pe un anumit teritoriu -

46
Palestina. Hristos a binecuvântat toate bucatele ( Mt. 15, 11: Nu ce intră
în gură spurcă pe om… ). Sfântul Petru a primit în vedenia de la Iope
porunca să junghie şi să mănânce ( F.A. 10, 9-28 ).
9. Afirmaţie eretică: Sfântul Petru a refuzat animalele spurcate de
trei ori ( F.A. 10, 9 -16 ). La Sinodul Apostolic de la Ierusalim s-a stabilit
ca aceleaşi legi care sunt pentru iudei să fie aplicate şi creştinilor care
proveneau dintre păgâni. ( F.A. 15, 20-29 ).
9. Învăţătura ortodoxă: Vedenia Sfântului Petru are ca scop
misionar tocmai primirea păgânilor la Evanghelie fără restricţii mozaice.
Acelaşi lucru reiese şi din prevederile Sinodului Apostolic de la
Ierusalim. Idolotitele, la care se face referire, nu sunt condamnate ca
alimente spurcate în sinea lor, ci pentru că fuseseră aduse ca ofrande
idolilor.

Sărbătorile

1. Afirmaţie eretică: Hristos n-a desfiinţat Legea, ci a împlinit-o


(Mt. 5, 17), de aceea Sabatul trebuie respectat.
1. Învăţătura ortodoxă: Plinirea Legii Vechi se face în cea Nouă.
Hristos, Învăţătorul Suprem, Cuvântul Întrupat (Ioan 1,14), este şi un
Legiuitor suprem. El arată că omul a fost mai important decât Sâmbăta şi
că Sâmbăta a fost aşezată pentru El (Mc. 2, 27). El face minuni, vindecări
şi dezlegări înfruntându-i pe farisei, arătând că este Domn al sâmbetei
(Mt. 12, 8). Serbarea duminicii a fost profeţită încă din Vechiul
Testament. Profetul Iezechiel se bucură de jertfa preoţilor în ziua a opta, a
Domnului (Iz. 43, 27), Solomon intuieşte acelaşi lucru ( Pilde 9, 1-9 );
Ieremia profeţeşte Noul Legământ ( Ieremia 31, 31 ).

47
2. Afirmaţie eretică: Însuşi Domnul a binecuvântat şi a sfinţit
ziua a şaptea încă de la facerea lumii ( Fc. 2, 2 ). Acesta a fost primul
Sabat şi el trebuie respectat.
2. Învăţătura ortodoxă: Dumnezeu a sfinţit şi a binecuvântat toate
zilele creaţiei. Sabatul a fost fixat de Moise în Decalog pe înţelesul
oamenilor de acum 4000 de ani ( Iş. 20, 9: Şase zile să lucrezi, iar a
şaptea să te odihneşti… ). Teoretic ziua odihnei poate fi oricare din zilele
săptămânii. A fost aleasă Sâmbăta la evrei pentru a marca eliberarea din
robia egipteană. Duminica este pentru creştini ziua eliberării, prin jertfa
lui Hristos, din robia păcatului şi a morţii.
3. Afirmaţie eretică: Moise a dat porunca Sabatului. Textul din
Bibliile sectare sună astfel: “Adu-ţi aminte de ziua Sâmbetei ca s-o
sfinţeşti.” (Ieşire 20,8). Sabatul este un legământ veşnic ( Iş. 31, 16-17 ).
3. Învăţătura ortodoxă: Patriarhii biblici nu au ţinut Sabatul.
Legământul vechi a fost pedagog către Hristos (Gal. 3,24). Şi despre
mielul pascal s-a spus că e lege veşnică, de-a pururi (Ieşire 12,14), dar ea
s-a sfârşit prin jertfa Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (In.
1, 29).
4. Justificare exagerată: Hristos, Apostolii şi mironosiţele au
respectat Sabatul.
4. Învăţătura ortodoxă: L-au respectat pentru că era ziua de
odihnă legiuită atunci, când Hristos nu se preaslăvise. Mântuitorul
combate exagerările legate de odihnă ( Lc. 14, 5: boul sau copilul căzuţi
în fântână ). Hristos, Apostolii şi mironosiţele au profitat de adunarea de
sâmbăta din sinagogă, pentru a propovădui.
5. Afirmaţie eretică: Textul de la Evrei 4, 9 este mutilat de
adventişti: “Dumnezeu a dat poporului său odihnă”; deci Sf. Pavel ne
îndeamnă să respectăm Sabatul.

48
5. Învăţătura ortodoxă: În primul rând să notăm adevăratul text:
“S-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu” ( Evr. 4, 9 ).
Acest lucru se întăreşte şi prin context: “Dumnezeu hotărăşte o nouă zi”
(Evr. 4, 7 ). Aceasta arată că evreii sunt învăţaţi de Sfântul Pavel să
renunţe la practicile vechi, inclusiv la Sabat.
6. Afirmaţie eretică: Sabatul va rămâne până la sfârşitul lumii: “să
nu fie fuga voastră iarna sau în zi de sâmbătă” ( Mt. 24, 20 ).
6. Învăţătura ortodoxă: Din context vedem că aceste cuvinte se
referă la profeţia privind căderea Ierusalimului. Titus, în anul 70, a
profitat de fanatismul cu care evreii au ţinut sabatul.
7. Afirmaţie eretică: Cel care a impus serbarea Duminicii este
Constantin cel Mare, înlocuind Sabatul cu Ziua soarelui, o sărbătoare
păgână ( Sunday ).
7. Învăţătura ortodoxă: Afirmaţia este falsă. În anul 323, el a
legiferat ceea ce în practică exista deja. Pliniu cel Tânăr îi scria din Asia
Mică Împăratului Traian ( la aproximativ anul 100 ): “Creştinii se adună
în prima zi a săptămânii”. Constantin cel Mare şi-a păstrat titlul de
Pontifex Maximus, fiind tolerant cu toate religiile, inclusiv cu evreii
(după Milano, 313).
Sfânta Duminică este ziua în care jertfele din Sabatul iudaic sunt
înlocuite cu Sfânta Euharistie, Cina Domnului ( F.A. 20, 7; 1Cor. 11, 23-
26). Duminica este ziua ajutoarelor, a colectelor pentru cei nevoiaşi ( 1
Cor 16, 1-2 ). Ziua Domnului este ziua descoperirii revelaţiei ( Apoc. 1,
10 ). Ucenicii Sfântului Pavel sunt îndemnaţi de acesta „să se lase de
sâmbete” ( Col. 2, 16-17 ; Gal. 3, 10-31; 4, 8-11 ).
8. Martorii lui Iehova spun: Hristos s-a născut în jurul datei de 1
octombrie, după următorul calcul: la botez avea 30 de ani; activitatea
pământească a durat 3 ani şi jumătate; a murit pe cruce primăvara în jurul
datei de 1 aprilie, deci rezultă că ar fi trăit 33 de ani şi jumătate şi că s-a

49
născut în jur de 1 octombrie. Un alt argument ar fi că păstorii erau pe
câmp cu turmele; iarna nu există iarbă pentru păşunat.
8. Învăţătura ortodoxă: În Israel sunt două anotimpuri ( secetos şi
ploios ). Aici este foarte rar frig, ninge rar. Hristos la botez avea “ca la 30
de ani” nu fix treizeci de ani, nu împlinise în acea zi 30 de ani.
Curs 8
Sfintele Taine

1. Afirmaţie eretică: Tainele sunt, de fapt, simple simboluri, acte


externe de iniţiere sau de comemorare, care ajută credinţa, dar nu transmit
harul lui Dumnezeu.
1. Învăţătura ortodoxă: Pentru sectanţi, Tainele nu transmit harul,
întrucât ei cred în predestinaţie: harul se dă numai celor aleşi, şi numai
prin credinţă ( Sola fide ). În plus ei se apropie de practicile, ceremoniile
şi simbolurile Vechiului Testament. Hristos este începutul mântuirii
noastre ( Rom. 6, 2-16 ), El a instituit Tainele în vederea sfinţirii
oamenilor prin harul Sfântului Duh.
2. Afirmaţie eretică: În Biblie nu sunt stabilite decât două
simboluri: Botezul şi Cina Domnului. Celelalte sunt invenţii ale preoţilor
pentru a câştiga bani.
2. Învăţătura ortodoxă: Numărul tainelor nu a fost fixat în timpul
activităţii pământeşti a lui Hristos ( nici 2, nici 7 ), ci a fost stabilit de
Biserică, singura capabilă să transmită harul Duhului Sfânt. Nici canonul
Noului Testament nu se alcătuise încă. Însă instituirea lor de către
Mântuitorul şi practicarea lor de către Sfinţii Apostoli sunt certitudini:
“Luaţi Duh Sfânt” (In. 20, 22-23 ). Acest Duh Sfânt lucrează; partea
văzută, ceremonialul Tainelor, au fost stabilite de către Biserică ulterior,
dar nu cu scopul colectării de fonduri, ci pentru a exprima liturgic bogăţia
de simboluri şi semnificaţii consemnate la aceste prilejuri.

50
3. Afirmaţie eretică: Biserica voastră creează nu numai cele Şapte
Taine, ci şi altele, introduse de ierarhie.
3. Învăţătura ortodoxă: Se face o confuzie între Taine şi ierurgii.
Tainele sunt exclusiv pentru mântuirea oamenilor aflaţi în viaţa
pământească; ierurgiile sunt lucrări sfinţitoare destinate atât celor vii cât
şi celor morţi şi întregii naturi. Atât unele cât şi celelalte au fost practicate
şi transmise de către Sfinţii Apostoli, chiar dacă nu în forma pe care o
cunoaştem astăzi (Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei
cerurilor - Mt. 13, 11 ). Ierarhia nu a introdus, deci tainele, ci doar a
stabilit numărul lor şi a precizat rânduielile ce trebuie săvârşite.
Taina Botezului
1. Afirmaţie eretică: Botezul nu este o Taină, ci un simbol, o
practică, o dovedire a pocăinţei şi a credinţei ( F.A. 11, 14 ); “crede numai
şi te vei mântui tu şi toată casa ta“ ( F.A. 16, 31 ).
1. Învăţătura ortodoxă: Textele de mai sus se referă la credinţa în
Hristos arătată de persoane păgâne ( Corneliu şi temnicerul ). Credinţa lor
a adeverit “cele nădăjduite şi văzute” ( Ev. 11, 1 ), iar botezul a fost
urmarea firească a acestui act. Prin botez ei l-au primit pe Hristos, prin
moartea şi Învierea Lui ( Rom. 6, 3 ), realizând ceea ce El numeşte
“naşterea din nou” ( In. 3, 5 ). În ceea ce priveşte botezul pocăinţei făcut
de Sf. Ioan, deşi este pretins ca normativ ( Hristos Însuşi l-ar fi practicat )
acesta s-a adresat unui anumit timp şi spaţiu, pregătind venirea lui Mesia:
“Eu nu-s în stare nici să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El este Mielul
lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” ( In. 1,29 ).
Hristos însuşi declară: “să împlinim dreptatea”, ( Mt. 3, 15 ) adică
să împlinim (desăvârşim) Legea cea Veche a dreptăţii din Vechiul
Testament prin porunca cea nouă a iubirii. Ioan este conştient de
universalitatea botezului lui Hristos: “vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu
foc”.

51
2. Afirmaţie eretică: Numai adulţii pot primi botezul, pentru a-şi
putea mărturisi în prealabil credinţa şi pocăinţa. Domnul spune: “mergeţi,
botezaţi, faceţi ucenici” ( Mt. 28, 19 ), “Cine va crede şi se va boteza se
va mântui, iar cine nu va crede va fi osândit” ( Mc. 16, 16 ). “Pocăiţi-vă şi
fiecare din voi să fie botezat ( F.A. 2, 38 ). Hristos s-a botezat “ca la 30 de
ani”.
2. Învăţătura ortodoxă: Am văzut mai devreme că nu botezul lui
Hristos de către Ioan este temeiul Tainei Botezului în creştinism. Toate
textele invocate nu restrâng practica botezului, ci arată mărturisirea
concomitentă a credinţei. Aceasta poate fi făcută la o anumită vârstă şi de
familie şi naşi, care nu doresc să lase pruncii nebotezaţi şi consideră că
Botezul este cea mai mare faptă bună pe care le-o pot face. Mandatul
propovăduirii şi botezul sunt adresate la “toată făptura”. La Cincizecime
s-au botezat 3000 de suflete, printre care erau firesc şi copii. Corneliu s-a
botezat cu toată casa sa. Alte case: a lui Zaheu ( Lc.19 ); Lidia ( FA. 16,
15 ); Ştefana (1Cor. 1, 16). Pentru textul de la F.A. 2, 38, aplicăm regula
contextului - versetul următor: “căci făgăduinţa aceasta este pentru voi şi
pentru copiii voştri” („făgăduinţa” însemnând pogorârea Duhului Sfânt şi,
implicit, botezul). Sectanţii au mistificat acest text, în loc de “copiii”,
traducând “fraţii” sau “rudele voastre”. Familia creştină, Biserica
Mântuitorului Hristos, este formată din bătrâni, tineri, fete, fii şi fiice şi
chiar robii şi roabele - cum era în vechime. Peste toţi aceştia “voi turna
din Duhul Sfânt” – zice Domnul ( F.A.2, 16-18 şi Ioil 3, 1-2).
Temeiuri în Vechiul Testament: – prefigurarea tainei Botezului
consemnează implicit şi necesitatea botezului pruncilor: Noe salvat de
potop cu toţi ai săi ( Fc. 9, 17; 1Ptr. 3, 20 ) - fii şi nepoţi. Tăierea împrejur
s-a dat ca legământ lui Avraam şi tuturor urmaşilor săi – prunci de parte
bărbătească ( Lev. 12, 3 ). Au trecut prin Marea Roşie toţi evreii ( şi copiii
) - Ieşire 14, 22. Hristos a fost tăiat împrejur în a 8-a zi ( Lc. 2, 21 ), a fost

52
îmbisericit (– întâmpinarea Domnului), era prezent în Templu la 12 ani
( copil – membru activ al Bisericii ).
De altfel, copiii sunt prezentaţi ca exemple de desăvârşire pentru
împărăţia cerurilor ( Mt. 18, 3 ). „Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai
săvârşit laudă” ( Ps. 8, 2; Mt. 21, 16 ). Copiii sunt binecuvântaţi de
Hristos ( Mt. 19, 14; Mc. 10, 14 ). Ei aduc pâinile şi peştii pentru a fi
înmulţite (Ioan 6,9). Mulţi copii sunt tămăduiţi sau înviaţi de Hristos
(tânărul din Nain; fiica lui Iair, fiica canaaneencei, fiul lunatic etc. )
3. Afirmaţie eretică: Naşii sunt o invenţie târzie a Bisericii, care
nu are temei scripturistic.
3. Învăţătura ortodoxă: Încă de la începuturile Bisericii, între cei
3000 de oameni care s-au botezat la Cincizecime se găseau atât iudei, cât
şi prozeliţi dintre neamuri ( F.A. 2, 5 ), între aceştia existând o relaţie
asemănătoare celei între naşi şi fini. Sfântul Pavel este năşit de Anania, el
însuşi se numeşte părinte sufletesc ( naş ) pentru cei născuţi în Evanghelie
( 1Cor. 4, 15; Gal. 4, 19 )
4. Afirmaţie eretică: Copiii se pot mântui şi fără botez, ei n-au
păcat, sunt sfinţi: “De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii…” ( Mt.
18, 3 ).
4. Învăţătura ortodoxă: Acest text se referă la nevinovăţia
pruncilor; aceştia nu au păcate grele săvârşite în mod conştient, dar
moştenesc păcatul originar şi urmările lui. Copiii au înclinaţie spre păcat,
spre patimi, pe care Dumnezeu le pedepseşte până la al 3-lea, al-4-lea sau
al 7-lea neam ( Ieş. 20, 5 ). „Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li s-au
strepezit dinţii” ( Ier. 31, 29 ). Botezul şterge păcatul strămoşesc şi
atenuează urmările lui.
5. Afirmaţie eretică: Botezul se face printr-o singură afundare, nu
prin trei afundări. Hristos a intrat în apă şi s-a botezat ( Mt. 3, 16 ).

53
5. Învăţătura ortodoxă: Botezul este cerut a se săvârşi în numele
Sfintei Treimi ( Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh ) - Mt. 28, 19 . Botezul –
simbol, după doctrina sectară şi unitariană, atestă incapacitatea de a
înţelege descoperirea Sfintei Treimi şi mărturia ei ( 1 In. 5, 7 ). Hristos a
intrat o singură dată în apă, dar El era Fiul lui Dumnezeu Întrupat, de o
fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Mai mult, cu prilejul actului botezului
său, Sfânta Treime se descoperă plenar ( Epifania ).
6. Afirmaţie eretică: Botezul se face numai în ape curgătoare. Apa
nu poate fi sfinţită, cristelniţa transmite boli etc...: S-au pogorât amândoi
în apă şi Filip l-a botezat pe famen ( F.A. 8, 38 ).
6. Învăţătura ortodoxă: Botezul s-a săvârşit, din cele mai vechi
timpuri, în spaţii special consacrate: baptisterii. Mai nou, apar
cristelniţele. Ambele se situează în biserică, pentru că slujba botezului
aparţine spaţiului şi timpului liturgic ale Bisericii. Apa sfinţită şi-a
demonstrat calităţile, iar cristelniţa şi celelalte materii folosite trebuie să
respecte normele de igienă. Dimpotrivă, apele curgătoare actuale sunt, în
mare parte poluate, de aceea şi sectele s-au reprofilat (botează în piscine).

Taina Mirungerii

1. Afirmaţie eretică: În Biblie nu scrie despre Mirungere , punerea


mâinilor nu este Taină şi nici ungerea cu mir. Sunt învăţături apărute pe
parcursul istoriei Bisericii.
1. Învăţătura ortodoxă: Obiecţia se explică parţial datorită
practicii catolice care a separat Botezul de Mirungere (Confirmare). La ei
împărtăşirea Sfântului Duh se face la adolescenţă.
Mântuitorul vorbeşte de această taină: “râuri de apă vie” (In. 7, 38-
39). Sfinţii Apostoli o săvârşeau după Botez ( F.A. 8, 14-16 ), prin
punerea mâinilor ( F.A. 19, 1-6 ), este pecetluirea cu Duhul Sfânt ( Ef. 4,

54
30 ); ucenicii n-aveau nevoie de mirungere, pentru că primiseră direct
harul Duhului Sfânt.
2. Afirmaţie eretică: Nu-i nevoie de Mirungere şi punerea
mâinilor: “Cel născut din duh, duh este” ( In. 3, 6 ) deoarece „v-aţi spălat,
v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în Iisus Hristos” ( 1 Cor. 6, 11 ).
2. Învăţătura ortodoxă: Din context: Hristos îi explică lui
Nicodim sensul cuvintelor “naştere din nou”. El o înţelegea în chip
natural. Sfântul Pavel se adresează corintenilor botezaţi şi miruiţi de el.
Prin Răscumpărarea adusă de Mântuitorul, Botezul şterge păcatul
strămoşesc şi păcatele personale. Mirungerea garantează autenticitatea
Botezului şi conferă darurile Duhului Sfânt celui îndreptat în Hristos ( 1
Cor. cap. 12; 1 Cor. 6, 11 ).
Taina Mirungerii este promisă de Mântuitorul Hristos ( In. 14, 16 –
26 ), confirmată după Înviere ( In. 20, 21 ), desăvârşită după Cincizecime
prin „vărsare” şi „pecetluire” (F.A. 2, 38; II Cor. 12, 9; Ef. 4, 30 ).
3. Afirmaţie eretică: Duhul se împărtăşeşte şi fără ungerea
preotului: “Duhul a căzut peste toţi cei adunaţi în casă” ( Fapte 10, 44 ),
“Duhul suflă unde vrea” ( In. 3, 8 ).
3. Învăţătura ortodoxă: Din context, rezultă că este vorba despre
casa sutaşului Corneliu. Sf. Petru era de faţă, el a adus darul Duhului
Sfânt. Venirea Duhului nu trebuie confundată cu bolile psihice. Duhurile
trebuie cercetate ( I In. 4, 1 ). Al doilea text arată că harul nu anulează
libertatea individuală.
Mirul sfinţit de ierarhie şi dat de preot concomitent cu botezul este
folosit din primele veacuri. Este amintit de Teofil, Tertulian, Ciprian.
La catolici a rămas confirmarea în formula apostolică, prin punerea
mâinilor de către episcop.
Nu se confundă Sfântul şi Marele Mir cu mirul de la Maslu sau de
la sfârşitul Sfintei Liturghii.

55
Sfânta Taină a Spovedaniei

1. Exagerare: Mărturisirea trebuie făcută public ( după textul


Iacov 5, 16 ).
1. Învăţătura ortodoxă: În primele comunităţi creştine
mărturisirea era publică pentru a constitui un exemplu pentru cei ce erau
catehizaţi, în vederea botezului. Cu timpul, s-a rânduit spovedania ca
Taină, după mandatul dat de Mântuitorul Hristos ( Luaţi Duh Sfânt.
Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate...In. 20, 22-23 ). Apostolii
au puterea de a lega şi dezlega ( Mt. 18, 18 ). Această putere s-a transmis
urmaşilor lor prin succesiune apostolică.
2. Afirmaţie eretică: Biblia porunceşte ca pocăinţa să fie făcută
numai în faţa Domnului ( Ps. 50, 1: „Miluieşte-mă, Dumnezeule…”; 1
Tim. 2, 5: Hristos este singurul Mijlocitor; Ps. 31,6: „Mărturisi-voi
fărădelegea mea Domnului” ).
2. Învăţătura ortodoxă: Într-adevăr, pocăinţa se face în faţa lui
Hristos, de aceea ea se săvârşeşte înaintea icoanei Mântuitorului.
Duhovnicul este doar martor, iertarea o dă Hristos. În privinţa textelor
invocate, pentru cele din psalmi: David însuşi se mărturiseşte în faţa
profetului Natan ( 2 Reg. 12, 13 ), Aaron şi Moise mijlocesc la Dumnezeu
iertarea pentru sora lor Mariam ( Num. 12, 11-13 ). Referitor la textul
paulin, Hristos este mijlocitor în sens de Răscumpărător. Puterea
dezlegării păcatelor a dat-o, însă, apostolilor şi urmaşilor lor care au fost
„aleşi din lume” ( In. 15, 19 ). Sfântul Pavel, deşi nu se afla între cei 12, a
împlinit mandatul de a lega şi dezlega păcatele ( 1 Cor. 5, 5 ).
3. Afirmaţie eretică: Salvarea, mântuirea, deci şi iertarea păcatelor
prin dezlegare le dă numai Dumnezeu: “şi ne iartă nouă greşelile noastre”
( Mt. 6, 12 ), “eşti iertat” ( Mc. 2, 5 ), s-au îndreptat: vameşul ( Lc. 18,

56
14), tâlharul de pe cruce ( Lc. 23, 43 ). Aceştia nu au avut nevoie de
preoţi şi episcopi.
4. Învăţătura ortodoxă: Am arătat că iertarea o dă Hristos. În
rânduiala Tainei găsim: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut primind
mărturisirea ta...”. Membrii ierarhiei nu se substituie lui Hristos, ei sunt
iconomii tainelor ( 1 Cor. 4, 1 ). Cei care au generat confuzii pe această
temă au fost catolicii prin dogma infailibilităţii papale şi prin practica
indulgenţelor.
4. Afirmaţie eretică: Preotul nu poate ierta pentru că este păcătos.
O dovadă în plus este că dă canoane. Nu poate oferi iertarea pe loc ( Mt.
17, 16 : „Ucenicii Tăi n-au putut să-l vindece”).
4. Învăţătura ortodoxă: Am arătat că nu preotul iartă, ci Hristos.
Tot de la o eroare catolică pleacă şi această greşeală, şi anume spovedania
făcută în „confesional” – un element de mobilier specific bisericilor
catolice, care separă pe preot de penitent. Preoţilor vădiţi cu păcate grele
li se aplică prevederi canonice clare. Canonul este un mijloc de
îndreptare, nu de pedeapsă, nu o plată pentru păcat, cum spun sectanţii.
Pocăinţa nu se poate realiza fără îndreptare.
5. Exagerare: Preoţii iau bani pentru spovedanie, deşi Biblia
porunceşte: “În dar aţi luat, în dar să daţi” ( Mt. 10, 8 ).
5. Învăţătura ortodoxă: Biserica a condamnat taxele la
spovedanie. Eventualele daruri sunt benevole şi se adresează Bisericii, nu
preoţilor în sine şi nu sunt condiţii pentru iertarea păcatelor. Practica
greşită a indulgenţelor îi influenţează, din păcate, şi pe unii „duhovnici”
actuali care cer bani sau, mai rău, fixează prin epitimii modalităţi de
îndreptare a păcatelor de genul acesta.

Taina Sfintei Euharistii.

57
1. Afirmaţie eretică: Euharistia nu este taină, ci un simbol, o
comemorare a jertfei pe cruce („moartea Domnului vestim” - 1. Cor. 11,
26 ).
1. Învăţătura ortodoxă: Ar fi rămas un simbol, dacă n-ar fi înviat
Hristos ( 1 Cor. 15, 17 ), dacă nu l-ar fi transmis pe Duhul Sfânt
apostolilor Săi, prin care are loc prefacerea darurilor euharistice la
epicleză.
2. Afirmaţie eretică: Cuvintele Domnului trebuie înţelese simbolic
pentru că „Duhul dă viaţă” ( In. 6, 63 ). Cina este un banchet
comemorativ făcut în amintirea Domnului ( „întru pomenirea Mea” - Lc.
22, 19 ).
2. Învăţătura ortodoxă: Jertfa lui Hristos este începutul jertfei
fără de sânge. Cea care potenţează acest act este Învierea, prin care
materia însăşi se transfigurează. Mântuitorul cu trupul înviat a vorbit, a
mâncat şi chiar a săvârşit euharistia, deschizând ochii celor ce trebuiau
să-l cunoască ( Lc. 24, 30-31 ).
3. Afirmaţie eretică: Iisus s-a jertfit odată pentru totdeauna pe
Golgota şi nu poate repeta sacrificiul ( Ev. 9, 28; 10, 14 ). De aceea, Cina
este un simbol.
3. Învăţătura ortodoxă: Nu se repetă jertfa sângeroasă, ci se face
cea nesângeroasă poruncită de El ( Lc. 22, 19 ), săvârşită de Apostoli
(F.A. 2, 42; 1 Cor. 11, 24 ) şi transmisă urmaşilor lor, adică ierarhiei.
4. Justificare şi practică greşite: Iisus a oferit pâinea separat şi
vinul la fel.
4. Învăţătura ortodoxă: Aceasta s-a întâmplat numai pentru
ucenici, la instituire. Catolicii au păstrat separaţia, dar nu-i împărtăşesc pe
credincioşi şi cu Sfântul Sânge, din potir. În ortodoxie s-a păstrat
împărtăşania sub ambele forme ( Există rânduială specială de păstrare a
Sfintei Euharistii pentru nevoile speciale din anul respectiv).

58
5. Afirmaţie eretică: Cina este numai pentru cei vârstnici, nu
pentru copii. Se invocă textul de la 1 Cor. 11, 27- 29.
5. Învăţătura ortodoxă: Copiii sunt cei mai în măsură să o
primească, pentru nevinovăţia lor. Un copil a adus pâinile ce s-au înmulţit
( In. 6, 9 ).
6. Afirmaţie eretică: La Cină se gustă dintr-o singură pâine, nu din
mai multe ( 1 Cor. 10, 17 ).
6. Învăţătura ortodoxă: Este o confuzie aici, pentru că trupul
Domnului se sfinţeşte dintr-o singură prescură. Celelalte sunt pentru
completarea actului liturgic, amintind de pâinile înmulţite de Mântuitorul
( Mt. 15, 36 ) şi de agape ( F.A. 2, 46 ). Miridele simbolizează întreaga
Biserică, luptătoare şi triumfătoare, care participă la Taină.
7. Afirmaţie eretică: Oricine poate săvârşi ritualul Cinei. Preoţii
nu au nici un rol ( merit ) în acest sens, pentru că şi ei sunt păcătoşi.
7. Învăţătura ortodoxă: Euharistia este Taina săvârşită de Sfântul
Duh prin mâinile celor aleşi, cărora le este dat să cunoască “tainele
împărăţiei cerurilor” ( Mt. 13, 11 ). Preoţii dau seama în faţa lui
Dumnezeu pentru faptele lor ( Evr. 5, 1-5 ). Unii sunt caterisiţi. Şi Iuda a
participat la Cină ( Mt. 26, 23 ) spre nevrednicia lui. Hristos numai
Apostolilor le-a dat poruncă să săvârşească Taina: “Daţi-le lor să
mănânce” ( Lc. 9, 13); şi textul clasic Luca 22, 19: „Aceasta s-o faceţi…”
8. Practică greşită: Cina se face cu azimă şi must.
8. Învăţătura ortodoxă: Azima derivă din practica apuseană, care
consideră că Hristos a servit la Cina cea de Taină Paştele cu Ucenicii săi.
De fapt, atunci Paştele a căzut sâmbăta, când trupul lui Hristos era deja
răstignit pe cruce („Şi era mare ziua acelei sâmbete” – Ioan 19,31). La
Cină nu se aminteşte nici de consumarea celorlalte alimente care
compuneau masa de Paşte. În textele în care este redată Cina, găsim

59
termenul „artos” ( - pâine dospită - Mc. 14, 22; similar: In. 6, 35: Eu sunt
Pâinea vieţii).
În privinţa mustului, acesta derivă din mistica exagerată a sectelor
iudaice encratite. În textul F.A. 2, 13: Apostolii erau plini de must –
sensul este clar: se încerca acreditarea ideii că aceştia sunt beţi.
În faţa lui Luca şi Cleopa, Hristos a frânt pâinea, nu azima ( Lc. 24,
30 ). Apostolii şi urmaşii lor foloseau pâinea dospită la Sfânta Euharistie
(F.A. 2, 46; 1 Cor. 10, 16; 1 Cor. 11, 23-26 ).
9. Afirmaţie eretică: Cina Domnului este o simplă amintire.
Liturghia constituie o ceremonie care îi ţine pe oameni în Biserici,
spunând rugăciuni lungi, asemeni fariseilor, cărora Mântuitorul le rosteşte
acele celebre vai-uri ( Mt. 23, 14 ).
9. Învăţătura ortodoxă: Solemnitatea slujbei îi ajută pe
credincioşi să înţeleagă cât mai bine jertfa şi preaslăvirea Domnului. Încă
din perioada apostolică, Sfânta Euharistie se săvârşea în cadrul unor
ritualuri speciale, cu prilejul agapelor.
10. Afirmaţie eretică: Trupul perfect al Domnului trebuie să
conţină o cantitate normală de carne şi sânge, nu înmulţite, pentru că el
este preţul Răscumpărării. La atâtea liturghii, făcute în atâtea Biserici, ar
rezulta un corp hristic gigantic.
10. Învăţătura ortodoxă: Hristos a abolit legea talionului ( Mt. 5,
38-44). El a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor materiale ca o
prefigurare a înmulţirii pâinii spirituale ( Trupul său ).
“Sfânta Euharistie este ca o oglindă a lui Hristos: chiar dacă o
spargi, în fiecare bucată se vede chipul întreg” ( Mitropolitul Dosoftei ).

Taina Cununiei

60
1. Afirmaţie eretică: În Biblie nu se vorbeşte de Taina Cununiei
sau căsătoriei.
2. Învăţătura ortodoxă: Până la Învierea Mântuitorului, nu găsim
precizate nici tainele, nici numărul lor, pentru că “Mirele era de faţă” (Mt.
5, 19 ). Tainele continuă activitatea începută de Mântuitorul Hristos,
pentru desăvârşirea oamenilor.
Dumnezeu i-a făcut pe oameni bărbat şi femeie şi le-a dat poruncă
să se înmulţească ( Fc. 1, 27 ). Această poruncă implică noţiunea de
familie. Hristos recunoaşte familia prin participarea la nunta din Cana
Galileii ( In. 2, 1-11 ), săvârşind prima minune şi dovedind că este Mesia
( In. 2, 11 ). “Taina aceasta mare este...” ( Ef. 5, 32 ).
2. Interpretare greşită: Ef. 5, 32: “Taina aceasta mare este”.
Expresia „Taina aceasta” se referă la unirea dintre Hristos şi Biserică, nu
la unirea de cuplu.
2. Învăţătura ortodoxă: Din context, vedem că Apostolul face o
comparaţie a relaţiei dintre bărbat şi femeie cu relaţia dintre Hristos şi
Biserică. Biserica, întemeiată pe jertfa de pe Cruce ( F.A. 20, 28 ), n-a
rămas numai în ceruri, nevăzută, ci s-a constituit organic în istorie la
Cincizecime ( F.A. 2, 41 ). Ea este „mireasa veşnică” (Apoc. 21, 2 ).
3. Practici eretice: Unele secte promovează căsătoriile între
homosexuali, altele căsătoria albă ( traiul de „soră şi frate” ). Altele
încurajează divorţul, legat de interesele prozelitiste.
3. Învăţătura ortodoxă: I. În legătură cu homosexualii: păcatul
săvârşit este dovedit cu temeiuri clare ca strigător la cer.
II. Cei care se consideră frate şi soră în timp ce sunt căsătoriţi fac
confuzie între poruncă şi sfatul evanghelic. Fecioria este un sfat
evanghelic, nu o poruncă.
III. Este regretabilă utilizarea influenţei familiei pentru
prozelitism.

61
4. Alte acuzaţii: Exagerarea unor datini şi obiceiuri sau plata
taxelor.
4. Învăţătura ortodoxă: Obiceiurile nu se confundă cu ritualul
Tainei, iar sumele sunt benevole.

Taina Preoţiei

1. Afirmaţie eretică: Preoţia nu este o taină, ci o calitate


recunoscută de Sfântul Apostol Petru tuturor credincioşilor ( 2 Ptr. 2, 5-
9); cei aleşi sunt „împărăţie preoţească” (Ieşire 19,6); „preoţii lui
Dumnezeu Tatăl” ( Apoc. 5, 10 ).
1. Învăţătura ortodoxă: Preoţia este taină instituită de Hristos
(Luaţi Duh Sfânt... - In. 20, 22 ). Ea se dă celor aleşi: “Nu voi m-aţi ales
pe Mine, ci eu v-am ales pe voi” ( In. 15, 16 ). Profetul Isaia exclamă:
“Doamne, iată-mă, trimite-mă” (Is. 6, 8 ). Sfântul Pavel face distincţie
între treapta preoţiei şi slujirea obştească: “Fiecare în chemarea în care a
fost chemat, în aceasta să rămână” ( 1 Cor. 7, 20 ). Însuşi Sfântul Petru
precizează: “Pe preoţii cei dintre voi îi rog, ca unul ce sunt împreună
preot...” ( 2 Ptr. 5, 1 ).
2. Afirmaţie eretică: Pastorii nu trebuie să aibă multă învăţătură,
căci Apostolii au fost simpli pescari. Dumnezeu dă credinţă celor
neştiutori ( Mt. 11, 25 ), celor fără şcoală ( Mt. 10, 20 ).
2. Învăţătura ortodoxă: Pentru pastorii sectanţi pregătirea
intelectuală nu îşi are locul; nu putem spune acelaşi lucru despre preoţii
lui Hristos. Ucenicii au provenit dintre oameni simpli, dar au fost
„şcoliţi” de Sfântul Ioan Botezătorul, apoi de Hristos, ajungând să
cunoască „tainele Împărăţiei cerurilor” ( Mt. 13, 11 ). Însuşi Domnul le
tâlcuia Scriptura ( Lc. 24, 27 ). În urma unei chemări speciale ( F.A. 1, 8 )

62
au trecut la propovăduire. Chiar Sfântul Petru recunoaşte că Scriptura
cuprinde şi lucruri anevoie de înţeles (II Petru 3,16), pentru tâlcuirea
cărora este nevoie de pregătire specială. Un alt exemplu ni-l dă famenul
etiopian. Sfinţii Apostoli erau plini de înţelepciune ( F.A. 6, 3 ); Îl
primiseră Duhul Sfânt ( F.A. 2, 17 ), Cel promis de Hristos că-i va învăţa
toate ( In. 14, 26 ).
Deşi promovează o aşa zisă formă de simplitate în exprimarea
teologică, privită ca o consecinţă a lipsei unei pregătiri prealabile a celor
ce-şi doresc să fie preoţi, sectele patronează, ele însele, şcoli teologice,
facultăţi şi chiar universităţi.
3. Exagerare: Domnul condamnă titulatura de învăţător şi părinte,
rabi şi Avva ( Mt. 23, 8-10 ), de „cucernic”, „cuvios”, „sfinţit”.
3. Învăţătura ortodoxă: Cuvintele Domnului sunt adresate
fariseilor şi cărturarilor, care, lipsiţi de modestie pretindeau să fie numiţi
„învăţători”, după modelul preoţilor din religiile naturiste. Adevăraţii
„părinţi” sunt membrii ierarhiei sacramentale, care deţin harul preoţiei
prin hirotonie, corespunzător celor trei trepte. Tot după cele trei trepte
sunt şi titulaturile amintite, care arată respectul credincioşilor faţă de
harul deţinut de cel căruia i se adresează.
4. Afirmaţie eretică: Domnul condamnă o anumită ţinută sau
uniformă preoţească: haine lungi cu ciucuri, potcap, barbă şi păr bogate
(Mt. 23, 5; 1 Cor 11, 14).
4. Învăţătura ortodoxă: Fariseii exagerau anumite aspecte ale
ţinutei lor pentru a fi trataţi de oameni cu o cinste deosebită. În realitate,
multe categorii sociale poartă o vestimentaţie adecvată ( exemplu:
justiţia, armata etc. ). La fel şi preoţii. La slujbe, veşmintele au
semnificaţii legate de cult. Reverenda arată sobrietate şi distincţie. La
preoţii români, reverenda este un element nou apărut: până în secolul al

63
XX-lea preoţii, mai ales la ţară, se îmbrăcau la fel ca poporul, deosebirea
fiind dată de portul „patrafirului”.
5. Afirmaţie eretică: Păcatele şi viciile preoţilor arată falsitatea
considerării lor ca treaptă ierarhică ( 1 Tim. 3, 2-6; Tit 1, 7 ).
5. Învăţătura ortodoxă: Păcatele unor slujitori nu pot afecta
tagma preoţească. Pentru cei căzuţi, există fie cale de pocăinţă, fie
judecată în consistoriu, cu sentinţe mergând până la caterisire. Şi între
Apostoli a fost Iuda şi cu toate acestea Evanghelia s-a răspândit la toate
neamurile ( Mc. 16, 15 ).
6. Afirmaţie denigratoare: Preoţii nu fac nimic fără bani,
încălcând porunca Domnului: în dar aţi luat, în dar să daţi ( Mt. 10, 8 )
6. Învăţătura ortodoxă: Cei în cauză sunt urmaşii lui Simon
Magul, Anania şi Safira ( Fapte cap. 5 şi 8 ) şi ai fiilor lui Eli ( 1Regi 2,
14 ) şi a preoţilor Baalilor ( 3 Regi 18, 19 ).
Biserica nu impune taxe, ci sunt contribuţii benevole. Sectele au, în
schimb, zeciuieli, iar liderii lor sunt renumiţi evazionişti ai obligaţiilor
fiscale. Cel ce slujeşte la altar, de aici trebuie să şi mănânce ( 1 Cor. 9,
13), dar fără a le impune credincioşilor acest lucru, ci primind cu bucurie
ce şi cât i se oferă.
7. Sentinţă radicală: Toţi membrii ierarhiei trebuie să fie
căsătoriţi, inclusiv episcopii ( după textele 1 Tim. 3, 2; Tit. 1, 6 ).
7. Învăţătura ortodoxă: Biserica Ortodoxă n-a oprit chemarea
episcopilor pentru familie, dar în practică s-a încetăţenit din secolul al IV-
lea alegerea arhiereilor dintre monahi şi văduvi. Celibatul trebuie să fie o
opţiune personală, legată de evlavie şi chemarea celui în cauză ( 1 Cor. 7,
32 ).
8. Afirmaţie eretică: Femeile pot fi hirotonite (ordinate) să fie
preoţi sau pastori. Dumnezeu a poruncit: “Umpleţi pământul şi-l

64
stăpâniţi” ( Fc. 1, 28 ). Este o discriminare faptul de a opri femeile de la
propovăduire.
8. Învăţătura ortodoxă: Cuvântul Scripturii este categoric:
Femeia să tacă în Biserică ( 1 Cor. 14, 34-35 ). Ea poate ajuta în diaconie
(slujire) însă este exclusă de la preoţie. Au existat diaconiţele în istorie
(Fibi - Rm. 16, 1, martira Tatiana, Olimpiada – uceniţa Sf. Ioan Gură de
Aur). De asemenea au fost diaconiţe stareţele în vârstă. Această practică a
existat până în secolul al XIV-lea. Niciodată în istorie femeile nu au fost
preoţi sau episcopi, datorită slăbiciunilor trupeşti şi sufleteşti care fac
femeia „un vas mai slab” ( 1 Ptr. 3, 7 ). Femeia are bine definit rolul de
mamă şi soţie supusă. Însăşi Maica Domnului n-a fost nici apostol, nici
uceniţă, nici diaconiţă, ci a rămas la vocaţia ei de Mamă şi Fecioară,
îndemnând : „de El să ascultaţi” ( In 2, 5 ).
Femeile pot fi, astăzi, membre în comitetele parohiale, ligi creştine,
fundaţii etc. şi ar trebui să aibă un rol social bine definit.

Taina Sfântului Maslu

1. Afirmaţie eretică: Maslul nu este Taină. Nu a fost practicat, nici


instituit de Hristos.
1. Învăţătura ortodoxă: Maslul a fost instituit de Mântuitorul prin
vindecările (minunile ) săvârşite. Tot el îndeamnă: “Luaţi Duh Sfânt….
” (In. 20, 22-23 ), „pe bolnavi mâinile să vă puneţi şi bine le va fi …”(
Mc. 16, 18 ). Încă din timpul activităţii pământeşti a lui Hristos, ucenicii
„scoteau mulţi demoni, ungeau pe bolnavi cu untdelemn şi-i vindecau”
(Mc. 6, 13 ). Mântuitorul nu putea alcătui slujba Maslului, pentru că forţa
vindecării şi confirmarea Tainei au venit după înviere: “cei bolnavi să
cheme preoţii Bisericii...” ( Iacov 5, 14-15 )

65
2. Justificare eretică: Maslul este o practică aflată în toate
religiile, preluată şi încreştinată.
2. Învăţătura ortodoxă: În Vechiul Testament a fost prefigurată:
jertfele de expiere - “ stropi-mă-vei cu isop...” ( Ps. 50, 8 ). Şi în alte
religii avem astfel de prefigurări. Sfântul Maslu oferă „darul vindecării”
(I Cor. 12, 9 ) prin puterea Duhului Sfânt.
3. Afirmaţie eretică: Vindecările se fac prin cuvânt, prin
rugăciune, fără untdelemn, cum arată Domnul: prin punerea mâinilor
(Mc. 16, 18 ).
3. Învăţătura ortodoxă: Mântuitorul, Dumnezeu adevărat şi om
adevărat, putea săvârşi orice vindecare fără elementele folosite de
Biserică. Şi slăbănogul a fost purtat de prietenii săi şi a fost vindecat (Mc.
2, 3 ) – deci contează şi credinţa celor de aproape.
4. Justificare exagerată: Nu toţi bolnavii se vindecă la Maslu, unii
chiar mor.
4. Învăţătura ortodoxă: Nici la spital nu se vindecă toţi bolnavii,
deşi primesc acelaşi tratament pentru boală. Vindecarea depinde foarte
mult şi de credinţa bolnavului, şi de voia lui Dumnezeu. În caz de
apostazie nu se poate vorbi de mântuire ( Mc. 6, 6 ). Credinţa curată
„mută munţii” ( Mt. 17, 20 ).
Scopul imediat al Maslului este iertarea păcatelor, căci bolile sunt
cauzate de acestea: “vezi să nu mai greşeşti, ca să nu ţi se întâmple ceva
mai rău” ( Ioan 5, 14 ). Chiar dacă bolnavul moare, efectul tainei este
asupra sufletului, dacă nu cade în deznădejde.
5. Afirmaţie denigratoare: Săvârşirea Maslului ocazionează
strângerea de prinoase de către preot: făină, untdelemn, etc.
5. Învăţătura ortodoxă: Din ofrandele aduse, credincioşii duc şi
acasă, pentru sfinţirea familiilor şi prietenilor. În mănăstiri, se folosesc la
agape, pentru pelerini şi străini, unii ei înşişi bolnavi.

66
Ierurgii

1. Afirmaţie eretică: Riturile şi simbolurile din viaţa creştinilor îi


împiedică pe aceştia să mai creadă şi n-au rost, pentru că nimic nu este
spurcat (Fapte 10, 15).
1. Învăţătura ortodoxă: Căzând în păcat, omul a influenţat şi
natura înconjurătoare (Facere 3, 18) şi are obligaţia de a o reface. Eroarea
pleacă de la concepţiile catolică şi protestantă care absolutizează starea
primordială a omului (fie consecinţa darului supraadăugat, fie a însăşi
naturii umane aflată în stare de absolută perfecţiune, anterioară căderii
abisale). Toate riturile şi simbolurile au temeiuri scripturistice clare (ex.:
tămâierea – Mt. 2,11, Apoc. 5,8, anafura – prefigurată de pâinile punerii-
înainte – Ieşire 25, 30, Lev. 24, 5, de firmiturile rămase în urma minunii
înmulţirii pâinilor (Ioan 6, 12), agapele (Fapte 2, 46). În plus, toate
acestea se săvârşesc pentru înlăturarea influenţei satanice, diavolul fiind
vrăjmaşul vieţii (Ioan 8, 44), stăpânitorul răutăţii lumii (Ioan 12, 31).
2. Afirmaţie eretică: Ierurgiile sunt invenţii ale ierarhiei, pentru
bani, ceea ce este condamnat în Biblie ( Mt. 10, 9; F.A. 20, 33 ).
2. Învăţătura ortodoxă: Ierurgiile sunt mijloace de binecuvântare
care nu se confundă cu Sfintele Taine, ci caută să ridice blestemul
pământului ( Fc. 3, 17 ) să mângâie firea aflată în suferinţă ( Rm. 8, 20 )
s-o sfinţească prin cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciune ( 1 Tim. 4, 4-5 ).

Curs 9
Eshatologia
A. Parusia

67
1. Afirmaţie eretică: La început, ucenicii şi primii creştini n-au
înţeles data Parusiei, dar, odată cu venirea Duhului, Acesta le-a vestit cele
viitoare ( Ioan 16, 13 ).
1. Învăţătura ortodoxă: Pentru sectanţi, Duhul Sfânt nu este
dătător de viaţă şi de sfinţenie; de aceea toate calculele lor privind Parusia
sunt fanteziste. Ni se cere să fim veghetori, căci nu ştim ziua şi ceasul…
să ne asemănăm fecioarelor înţelepte ( Mt. 25, 1 ). Dacă am cunoaşte data
celei de-a doua veniri, de ce ar mai fi nevoie de priveghere? Hristos
avertizează că data o ştie numai Tatăl ( Mc. 13, 32 ).
2. Afirmaţie eretică: Semnele pregătitoare Parusiei s-au împlinit,
de aceea ea este foarte aproape, iar data ei se poate calcula, luând ca reper
elemente de „aritmetică biblică”.
2. Învăţătura ortodoxă: Numerele prezente în Scriptură au
semnificaţie istorică sau simbolică. În nici un caz nu pot fi utilizate pentru
a calcula data Parusiei, întrucât Biblia nu este un joc enigmatic, un limbaj
cifrat, ci cuvântul lui Dumnezeu. Nici un temei scripturistic nu justifică
alăturarea de ani şi date din diverse epoci, precum şi operaţiile aritmetice
dintre acestea. Mai mult, pentru a ajunge la rezultatul dorit, sectanţii se
folosesc şi de elemente ilogice sau neştiinţifice ( cum ar fi, de pildă,
rotunjirea anului la 360 de zile ). Pendulează penibil între interpretarea
literală şi simbolică în privinţa textelor care arată veşnicia lui Dumnezeu
(1000 de ani ca o zi şi invers - Num. 14, 34, Iez. 4,6 ).
„Semnele” identificate de secte au fost dintotdeauna. Hristos arată
că ele vor fi extraordinare, copleşitoare. Cutremure, războaie, boli au
existat şi în trecut, dar nu li se făcea publicitate.
3. Afirmaţie eretică: Antihristul este Papa, care va amăgi pe
oameni 1260 de ani ( Ap. 13, 5, Daniel 7, 25 ): din 558, când Justinian îi
dă papei puteri depline şi până în 1818 – epoca lui Napoleon, care refuză
încoronarea ca împărat de către papă. VICARIUS FILII DEI = 666.

68
3. Învăţătura ortodoxă: Nu toţi papii au avut pretenţia că-L
înlocuiesc pe Dumnezeu. Au păcatele lor (sprijinirea inchiziţiei, de pildă),
dar Biserica i-a înlocuit pe papii şi patriarhii nevrednici. Biserica singură
îşi face dreptate ( 2 Tes. 2, 8 ). Dacă vreun papă ar fi fost potrivnic
Bisericii (Antihrist), ar fi fost înlăturat. Domnia lui Antihrist este de 3 ani
şi jumătate (pentru secte, expresia „o vreme, vremuri şi jumătate de
vreme” restrânge sensul pluralului „vremuri” în dual, pentru a rezulta 3
ani şi ½) adică 42 de luni, şi -cu aproximaţie- 1260 de zile. Acestea la
rândul lor trebuie “convertite” tot în “ani” pentru a se ajunge la rezultatul
dorit – lucru care contravine în mod logic textului iniţial care nu vorbeşte
de 3 ani şi jumătate, ci de „o vreme, vremuri şi jumătate de vreme”.
Au existat Antihrişti, la modul general vorbind: ereticii de toate
nuanţele ( 1 Ioan 2, 22 ). Ca personaj apocaliptic şi întruchipare a răului,
Antihrist este descris în Apocalipsă capitolul 13; în urma acestei descrieri,
reiese că îşi va însemna adepţii cu semnul său ( Ap. 13, 16-17 ), lucru
care, clar, nu s-a întâmplat până în prezent.
4. Afirmaţie eretică: Parusia va fi precedată de un război final
între bine şi rău, numit Armaghedon. Pământul va fi purificat, astfel, de
elementele negative.
4. Învăţătura ortodoxă: Harmaghedon – este locul unde se va
petrece acest război spiritual ( Muntele Meghido – Ap. 16, 16 ).
Cosmosul va fi transfigurat: “cer nou şi pământ nou” ( II Ptr. 3, 13 ).
5. Afirmaţie eretică: Unele grupări ( adventiştii, iehoviştii )
vorbesc de o Parusie spirituală: Hristos a venit deja în cer curăţind
sanctuarul ceresc ( Daniel 8, 14 ).
5. Învăţătura ortodoxă: Este consecinţa eşecurilor calculelor
“profetice” ale Parusiei. Pentru că Hristos n-a venit în mod vizibil, se
spune că El a veni pe nori, ca un fur.

69
Textul de la Daniel 8, 14 nu vorbeşte de un sanctuar ceresc. Este
forţat, rupt din context ( trec 2300 de seri şi dimineţi până când Templul
îşi va avea din nou rostul său – este profeţită profanarea templului de
către Antioh IV Epifanul şi curăţirea lui de către Macabei).
6. Afirmaţie eretică: Iehoviştii leagă Parusia spirituală de o lucrare
a lui Hristos de alungare a demonilor din cer pe pământ şi de strângere a
unui “guvern” format din 144.000 de aleşi ( Ap. 7, 4 ).
6. Învăţătura ortodoxă: Prezenţa diavolilor a fost simţită
dintotdeauna pe pământ ca ispititori ( II Ptr. 5, 8: „ca un leu răcnind şi
căutând pe cine să înghită” ), sau posedând suflete ( Mc. 5, 9 ). Strângerea
aleşilor este o interpretare forţată: mântuirea este oferită de Hristos ca dar
tuturor celor ce cred în El şi urmează poruncile lui ( In. 3, 16 ).

Judecata Particulară şi cea Universală

1. Afirmaţie eretică: Nu există judecată particulară; abia după


Parusie vor învia “cei buni pentru învierea vieţii, cei răi pentru învierea
osândirii” ( Ioan 5, 29 ). Această afirmaţie eretică se combină, de obicei,
cu cea care neagă nemurirea sufletului.
1. Învăţătura ortodoxă: Textul invocat nu anulează existenţa
judecăţii particulare, ci se referă la cea universală. Faptul că există
judecata particulară este de netăgăduit (parabola bogatului şi a săracului
Lazăr – Luca 16, 19-31 ).
2. Afirmaţie eretică: Hristos pe nori efectuează o lucrare de
judecată: curăţirea sanctuarului ceresc, adică ştergerea din memoria
divină a celor păcătoşi.
2. Învăţătura ortodoxă: Hristos anunţă judecata ca pe o acţiune
publică şi ca pe un dialog personal cu drepţii şi păcătoşii ( Mt. 25, 31-46).

70
Este inadmisibilă o astfel de judecată “în lipsă”: oamenii, “trecuţi în
nefiinţă” de către detractorii nemuririi sufletului, nu pot participa la ea.
3. Afirmaţie eretică: Judecata este de natură spirituală, întrucât
după moarte oamenii rămân spirite. Pentru faptele lor, aceste spirite sunt
judecate în sensul întoarcerii lor în trupuri, pentru vieţi noi, evoluate sau
involuate, după caz. În Biblie se găsesc dovezi pentru reîncarnare: Ilie
este Ioan Botezătorul ( Luca 1, 17 ), Ioan este Ilie ce va să vină ( Matei
11, 14; Maleahi 3,23 sau 4,4 ), Ilie a şi venit ( Mt. 17, 12). Hristos
recomandă naşterea din nou ( Ioan 3, 3 ). Cine a greşit: el sau părinţii lui?
( Ioan 9, 2 ).
3. Învăţătura ortodoxă: Primele texte, invocate trunchiat, se
referă la misiunea Sfântului Ilie. Acesta suscită interes pentru faptul că
s-a înălţat cu trupul la cer, iar misiunea lui ca persoană plină de sfinţenie
continuă în vremea lui Hristos ( la Transfigurare ). Se va încheia în
timpurile apocaliptice, când va suferi moarte martirică alături de Enoh
(Ap. 11, 3-12 ), pentru că toţi oamenii sunt datori să cunoască moartea –
plata păcatului ( Rom. 6, 23 ). Versetul Ioan 3, 3 este de asemenea
trunchiat: naşterea din nou este din apă şi din duh – se referă clar la botez.
Textul din Ioan 9, 2 este lămurit de Însuşi Mântuitorul: Orbul s-a născut
aşa ca să se arate puterea lui Dumnezeu ( In. 9, 3 ). Bagajul ereditar se
poate referi şi la anumite înclinaţii sufleteşti ( „Părinţii au mâncat aguridă
şi copiilor li s-au strepezit dinţii” - Ieremia 31, 29; Iezechiel 18, 2 ), dar
asta nu justifică reîncarnarea.

Rai şi Iad

1. Afirmaţie eretică: Nu există rai şi iad decât după Parusie şi


Judecata de Apoi. Atât Şeolul, cât şi Hadesul – locuinţa morţilor sunt

71
locuri figurative, care denumesc memoria divină, „cartea de pomenire”
(Maleahi 3, 16 ).
1. Învăţătura ortodoxă: Pilda cu bogatul şi săracul Lazăr (Luca
16, 19-31); „Astăzi vei fi cu mine în rai...” ( Lc. 23, 43 ).
2. Afirmaţie eretică: Paradisul este o împărăţie pământească de
1000 de ani ( Ap. 20, 1-14; 1Tes. 4, 14-16 ).
2. Învăţătura ortodoxă: Termenul din greacă („ta hilia eti”) se
traduce „mii de ani” (plural neutru); textul paulin se referă la ordinea
evenimentelor de la Parusie: mai întâi va fi învierea morţilor, iar apoi
„răpirea” celor aflaţi în viaţă pentru întâmpinarea Domnului.
Cele două morţi şi cele două învieri se explică astfel: moartea 1
este cea fizică; moartea a II-a este cea veşnică; prima înviere este cea a
botezului, cea de-a doua este la Parusie.
Diac. Prof. Dr. Petre David numeşte mileniul “noul purgatoriu”. La
sfârşitul mileniului, după unii sectanţi are loc o nouă judecată ( a 2-a ),
inclusiv pentru diavol, care este legat în această perioadă.
3. Afirmaţie eretică: În paradisul pământesc, oamenii trăiesc ca
familii edenice, putând chiar procrea.
3. Învăţătura ortodoxă: „Nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci
sunt ca îngerii” ( Luca 20, 35-36 ).
4. Afirmaţie eretică: Nu există iad şi munci veşnice. Iadul este
raiul şi invers. În rai ne-am plictisi.
4. Învăţătura ortodoxă: Bogatul se chinuia (Luca 16, 19-31); de
asemenea şi ceilalţi condamnaţi la “întunericul cel mai dinafară, unde va
fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” ( Mt. 8, 12 ). În rai nu poate fi
plictiseală ( ceva rău ), pentru că raiul este comuniunea cu Hristos –
Binele Suprem. În iad nu poate exista binele pentru că şederea celor de
aici reprezintă opţiunea lor liberă pentru rău.

72
5. Afirmaţie eretică: Dumnezeu este iubire ( 1 Ioan 4, 8 ), este bun
şi iertător, deci nu poate accepta un iad veşnic ca pedeapsă pentru o viaţă
de păcat limitată în timp.
5. Învăţătura ortodoxă: Omul optează pentru rai sau iad în
cunoştinţă de cauză, ştiind că acestea sunt veşnice. Dumnezeu este drept
şi răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. În această viaţă, omul face o
alegere liberă a binelui sau răului, pe care Dumnezeu o respectă. Părintele
Stăniloaie afirmă: „nu Dumnezeu creează iadul, acesta este produsul
libertăţii omului, iar veşnicia chinurilor lui este o neputinţă cronicizată de
a crede, o opacizare, o impermeabilitate, o împietrire”.

Relaţia dintre Biserica Luptătoare şi cea Triumfătoare.


Cultul morţilor
1. Afirmaţie eretică: Pomenirile morţilor nu ajută la nimic ( sunt
invenţii ale preoţilor ). Nu există suflet nemuritor; acesta fie moare -
odată cu sufletul, fie se reîncarnează. „Oare morţii te vor lăuda?”( Ps. 87,
11 ).
1. Învăţătura ortodoxă: Nici saducheii nu credeau în suflet, nici
în înviere ( Mc. 12, 18 ). Ne rugăm pentru cei de aproape ai noştri,
inclusiv pentru cei plecaţi la Domnul, pentru a împlini porunca sfântă a
iubirii. Şi Hristos s-a rugat, chiar pentru chinuitori ( Lc. 23, 34 ),
asemenea şi Sfântul Ştefan ( F.A. 7, 60 ). „Nu numai pentru ei mă rog, ci
pentru toţi cei ce vor urma” ( In. 17, 20 ). Cei ce refuză rugăciunea pentru
aproapele se seamănă prietenilor falşi ai lui Iov sau celor ce şi-au luat
sufletul în râs – „în deşert” ( Ps. 23, 4 ). Rugăciunea pentru morţi exprimă
credinţa că aceştia n-au trecut în nefiinţă, că sufletul lor există în
continuare. Toţi cei ce nu refuză mântuirea, pot fi ajutaţi să şi-o obţină
chiar şi după moarte.

73
2. Afirmaţie eretică: Dumnezeu îi osândeşte pe cei ce se roagă
pentru alţii: „blestemat este cel care nădăjduieşte în oameni” (Ieremia 17,
5).
2. Învăţătura ortodoxă: Versetul are o altă semnificaţie în context:
nădejdea mântuirii va veni de la Mesia, nu de la oameni. Nu se poate
aplica celor răposaţi, pentru că aceştia nu-şi mai pot exprima, după
moarte, opţiuni referitoare la viaţa lor pământească ( a se vedea pilda cu
bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr ). Dimpotrivă, cei de pe pământ pot
interveni pentru uşurarea celor mutaţi. În privinţa rugăciunii pentru alţii,
Hristos însuşi spune: „Eu pentru aceştia mă rog” ( In. 17, 9 ) şi Sfântul
Pavel îndeamnă: “Rugaţi-vă pentru noi” ( Col. 4, 3 ) şi „pentru toţi
oamenii” ( I Tim. 2, 1 ).
3. Afirmaţie eretică: Dumnezeu este drept şi judecă pe oameni cu
dreptate ( II Cor. 5, 10 ). După ce hotărăşte dreptatea sau pedeapsa, cum
se mai poate răzgândi?
3. Învăţătura ortodoxă: Există două judecăţi: particulară şi
universală. Cea particulară se face doar sufletului omului, după
despărţirea de trup, deci are caracter relativ şi provizoriu. Numai cea
universală va fi definitivă şi veşnică. În starea dintre cele două judecăţi,
sufletul aşteaptă învierea cu trupul, petrecând în rai sau în iad.
Din iad se poate îndrepta prin rugăciunile şi mijlocirile semenilor.
În Corint, unii chiar se botezau pentru morţi ( I Cor. 15, 29 ).
4. Afirmaţie eretică: Rugăciunile pentru morţi sunt tardive – nu
mai au nici un folos. Cele cinci fecioare nebune merg să cumpere
untdelemn, dar ajung prea târziu ( Mt. 25, 10 ). Între rai şi iad este
prăpastie adâncă, de netrecut ( Lc. 16, 26 ).
4. Învăţătura ortodoxă: Pildele au rol moralizator. Mesajul lor
este limpede: să ne agonisim faptele bune cât trăim pe pământ şi să nu ne
bazăm pe lucrarea celor rămaşi în urma noastră. Această lucrare nu poate

74
decât împlini ceea ce noi trebuie să începem încă din viaţa pământească:
progresul spre asemănarea cu Dumnezeu. La o analiză atentă, ambele
pilde nu au pretenţia de generalizare a situaţiilor prezentate, ci doar
avertizează asupra lor: Fecioarele neînţelepte nu pot cumpăra, dar li s-ar
fi putut oferi untdelemn, dar nu de către fecioarele înţelepte („ca nu
cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă…” - Mt. 25, 9 ).
Prăpastia de netrecut – din pilda bogatului nemilostiv şi a săracului
Lazăr – este tot o creaţie a lui Dumnezeu, pe care o poate transforma în
orice moment, pentru că la El „toate sunt cu putinţă” ( Mt.19, 26 ). Să
reţinem: cei neputincioşi să treacă prăpastia sunt Avraam şi Lazăr, nu
Dumnezeu.

75

You might also like