IMPORTANŢA CREŞTERII OILOR

Oaia străveche, denumită de specialişti ovis vignei, este strămoaşa tuturor raselor de oi din
Europa. Se consideră că din această oaie străveche s-a format oaia scito-dacică, în anii 500-400
înainte de Hristos. Însă nu se exclude posibilitatea ca oaia scito-dacică să fi fost de fapt o
subpopulaţie balcanică a oii arkar, adică o rasă ce s-a format în neolitic, în spatiul carpato-pontic,
în anii 5000-4000 înainte de Hristos şi nu un descendent al oii arkar. Încă din neolitic Peninsula
Balcanică constituia un loc foarte propice dezvoltării agriculturii şi creşterii animalelor. Zonele
agricole europene se aflau în bazinele mijlociu şi inferior al Dunării. Oile au fost printre primele
animale domesticite aici, alături de capre, vite, porci şi cai. Cum oile şi caprele domesticite aveau
nevoie de hrană diferită de cea a omului, acesta a trebuit să urmeze turmele în căutare de zone
unde se găsea iarbă din abundenţă, apă şi umbră. Acestea trei sunt elementele fundamentale
pentru o turmă. Aşa a luat naştere păstoritul, considerat printre cele mai vechi ramuri ale
agriculturii.
Ca urmaşe, din oaia arkar a rezultat oaia scito-dacica, din care provin cam toate grupele de rase
de oi din Europa Centrală şi de Est, din Balcani şi din jurul Mării Negre, până în Georgia.
Concret, din oaia scito-dacică au rezultat patru grupe: grupa valahă (Zackel), care nu e altceva
decât ţurcana, grupa ruda şi carnabat, ţigaia şi valaha cu coarne în tirbuşon sau raţcă. Tot din oaia
străveche scito-dacică s-a desprins şi oaia veche, spaniolă, din care provin rasele de oi din ţările
nordice şi occidentale. Ţurcana este o oaie rustică ce are şi astăzi, după câteva mii de ani de
evoluţie, aceeaşi conformaţie, aceeaşi rezistenţă la boli, cât şi aceeaşi grosime şi lungime a
firului de lână. Ţurcana este oaia de munte, cu lână aspră, care nu se îmbibă de apă atunci când
plouă. Raţca are o arie de raspandire restrânsă, doar în Munţii Banatului. În plus, ea nu rezistă la
deplasări lungi sau la pendularea sezonieră şi din acest motiv este mai puţin cunoscută. În ceea
ce priveşte rasa ruda, în aromână, aruda înseamnă "lână fină", deci ruda este tot o ţigaie. Unii o
consideră o rasă aparte, alţii nu. Este numită ori "ruda 5
românească cu cap negru", ori "ţigaia românească cu cap negru". Denumirea oficială este "oaia
cu cap negru de Teleorman (carabaşă)". Drept dovezi, există scenele de pe Columna lui Traian si
Monumentul de la Adamclisi, unde apar oi în repetate rânduri, dar se poate vedea în unele scene
şi îmbrăcăminte făcută din lâna oilor - un soi de pături cu ciucuraşi, purtate de daci ca mantii. Şi
astăzi, unii ciobani, când se duc cu oile, îşi pun pe umeri o simplă pătură aspră. Există şi dovezi
arheologice, cum e foarfecele pentru tuns oile, descoperit în cetatea dacică de la Căpâlna, apoi
oasele de oi descoperite între ofrandele aduse de daci zeilor. Asta se făcea în special primavara,
când începea anul agricol. În concluzie, nu există nici o îndoială că oaia ocupă un loc foarte
important în viaţa dacilor. În prezent, numărul oilor a scăzut foarte repede, pentru că din ce în ce
mai puţini români aleg să se ocupe de creşterea lor. În 2009, efectivele au scăzut cu o cincime
faţă de anul anterior. Unii specialişti estimează că în 3-4 ani vom mai citi doar în cărţi că în
România s-au crescut cândva oi şi capre. Oaia a fost mereu, pentru români, o sursa de pastramă,
friptură, zer şi brânză, de căciuli, cojoace şi geci, a fost un prieten bun, un confident sincer şi
discret. Pare normal ca ea să fie şi sărbătorită de români, să ocupe un loc deosebit în sufletele şi
farfuriile lor. La fel de normal pare şi ca oaia să fi stat la baza unor nepieritoare creaţii populare
cum ar fi "Mioriţa" etc. Creşterea ovinelor reprezintă o ramură importantă a zootehniei şi a avut
o contribuţie deosebită la dezvoltarea economică a statelor crescătoare, participând direct la
îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor, alături de celelalte sectoare specifice animalelor.
Printre principalele produse obţinute din laptele de oaie şi capră(separat sau în amestec), care au
pus bazele unor adevărate îndeletniciri, se numără: caşul dospit, brânza de putină, burduf sau în
coajă de brad, urda, caşul sărat, untul, jintiţa, jantul, laptele de iarnă, iaurtul, etc . În afara acestor
produse tradiţionale, laptele de oaie constituie o importantă sursă de materie primă, folosită ca
atare sau în amestec cu cel de capră sau vacă, pentru obţinerea a numeroase preparate de tip
industrial, cum ar fi diferite sortimente de caşcaval şi de alte brânzeturi etc. 6
Deasemenea, producţiile piloase recoltate de la ovine, împreună cu fibrele de origine vegetală şi
artificială reprezintă importante materii prime pentru industria textilă. În urma prelucrării
industriale a lânii albe se obţin ţesături cu o coloraţie diversă şi cu însuşiri deosebite din punct de
vedere igienic şi tehnic deoarece, această materie primă prezintă proprietăţi termoizolante,
capacitate mare de absorbţie a apei, capacitate scăzută de absorbţie a umezelii, rezistenţă la
acţiunea agenţilor chimici şi fizici, rezistenţă la torsiune şi tracţiune, etc. Aceste însuşiri igienice,
tehnologice şi economice deosebit de valoroase, au la bază complexitatea structurii histologice şi
compoziţia chimice proprie fibrelor de lână. Ca urmare a acestor proprietăţi, ţesăturile din lână şi
din lână în amestec cu alte fibre, sunt utilizate în confecţionarea obiectelor de îmbrăcăminte,
precum şi a materialelor cu diferite destinaţii tehnice (capitonare, curele de transmisie, ţesături
decorative) sau a unor articole cu diverse destinaţii cum ar fi basmalele, covoarele, cergile, etc

SITUAŢIA ACTUALĂ A CREŞTERII OVINELOR ÎN ŢARA NOASTRĂ

În România, efectivele de ovine au scăzut îngrijorător de la an la an, ajungând ca în anul
2009 efectivul să fie 5.758.500, în scădere faţă de anul 2007 cu 25%.
Potrivit Sindicatului National al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, această
tendinţă negativă se va menţine şi în următorii ani.
Cu toate acestea ne situăm în Europa pe locuri fruntaşe atât la efective (după Marea
Britanie şi Spania şi foarte aproape de Italia, Grecia şi Franţa), cât şi la producţia de carne
(locul 6) şi producţia de lapte produsă (locul 4). În Europa centrală şi de est România se
situează pe locul 5 atât la efective cât şi la producţii, de aceea trebui să profităm de acest
lucru pentru a câștiga un loc cât mai bun pe piața europeană a cărnii și laptelui de oaie.
Producţiile realizate sunt de calitate medie spre satisfăcătoare. La carne, carcasele se
încadrează după sistemul EUROP la rasa Lacune în clasa medie R; la rasa Ţigaie
majoritatea în R şi puţine în clasa O, iar la Ţurcană 60% în clasa R şi 40% în clasa O.
Laptele, fiind muls manual posterior, are o calitate satisfăcătoare, având o încărcătură
bacteriană, la majoritatea crescătorilor, de peste 1 milion NTG/ml şi peste 600.000 celule
somatice. Aceste valori sunt necorespunzătoare pentru producerea brânzeturilor
superioare.