Professional Documents
Culture Documents
Fuga de la locul unde s-a produs o infractiune si grija de a-si procura un “alibi” nu este
intotdeauna un indiciu cert al culpabilitatii. Se cunosc cazuri cand persoane care
intamplator au asistat sau au descoperit o infractiune, nu raman la locul faptei, pentru a nu
fi suspectate sau citate ca martor. Asemenea comportare este tipica recidivistilor, care in
urma antecedentelor penale ar fi usor invinuiti.
In urmarirea scopului, infractorii nu ezita in a intrebuinta orice mijloace care i-ar putea
ajuta: minciuna, perfidia, atitudini variate, cautand sa inspire compatimire pentru
nedreptatea ce li se face sau pentru situatia in care au ajuns “siliti de imprejurari”. Cand
aceste strategii nu au succes, unii infractori manifesta aroganta fata de anchetator sau
uneori recurg, chiar la intimidarea acestuia.
Procesarea informatiilor referitoare la evenimentele petrecute, determina, la nivel cerebral
aparitia unui focar de excitatie maxima, cu actiune inhibitorie asupra celorlalte zone, si in
special asupra celor implicate in procesarea acelor evenimente care nu au legatura cu
infractiunea, iar la nivel comportamental actioneaza conform legii dominantei defensive.
Infractorul are o atitudine defensiva atat in timpul savarsirii infractiunii, cat si dupa
arestare, in timpul cercetarilor si a procesului, uneori chiar si in timpul executarii pedepsei.
In momentul in care infractorul a fost inclus in cercul de suspecti si este invitat pentru
audieri, comportamentul acestuia continua sa se caracterizeze prin tendinta de simulare.
Are o atitudine defensiva, care merge de la mici denaturari pana la incercari sistematice de
a-si imbunatati conditia procesuala. Infractorul adopta diferite pozitii tactice determinate
nu numai de gradul lui de vinovatie, ci si de pozitia pe care o are fata de anchetator. Daca
infractorul simte ca il domina pe anchetator (fie in capacitatea de argumentare, fie in
privinta probelor pe care le are asupra vinovatiei lui), acesta va fi extrem de precaut in
ceea ce relateaza si nu va renunta la pozitia lui decat in fata unor dovezi puternice. Daca
realizeaza superioritatea anchetatorului, atunci rezistenta lui scade si dominanta defensiva
se va manifesta doar prin unele ajustari ale declaratiilor pe care le face. Cei mai multi
infractori sunt inconstanti in depozitii, recunosc o parte la inceput, apoi neaga cu
inversunare, revin asupra celor declarate, pentru ca in final sa faca o marturisire, dar si
aceea incompleta.
Printre imprejurarile care pot constitui circumstante atenuante stipulate in Codul penal
(Art. 74, lit. c), este si aceea privind atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii.
Aceasta atitudine poate consta in prezentarea de buna voie la organele de urmarire penala,
in atitudinea sincera pe tot parcursul procesului, recunoscand de la inceput ca a comis
fapta si relatand exact imprejurarile legate de aceasta.
Odata ce infractorul a fost depistat si primeste pedeapsa stabilita juridic, ideal ar fi sa i se
intocmeasca un profil psihocomportamental, in vederea aplicarii unui program corectional
corespunzator. Dificultatile in acest domeniu rezida in faptul ca diagnosticarea fiecarui caz
in parte este o activitate laborioasa, necesitand participarea mai multor specialisti
(psihologi, magistrati, sociologi, criminologi, medici legisti etc.).
Diagnosticarea cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor,
evidentierea cat mai exacta a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial ar
constitui cerinte esentiale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperative din cadrul
institutiilor corectionale, avand impact asupra reinsertiei si reintegrarii sociale a acestora.