Comentariu La Codul Penal Al Republicii Moldova

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA
COMENTARIU
***
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul I. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI
DE RĂZBOI
Articolul 135. Genocidul
Articolul 136. Ecocidul
Articolul 137. Tratamente inumane
Articolul 138. Încălcarea dreptului umanitar internaţional
Articolul 139. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului
Articolul 140. Propaganda războiului
Articolul 141. Activitatea mercenarilor
Articolul 142. Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională
Articolul 143. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului
Articolul 144. Clonarea
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. Omorul intenţionat
Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect
Articolul 147. Pruncuciderea
Articolul 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
Articolul 150. Determinarea la sinucidere
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 156. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect
Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă
Articolul 158. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare
Articolul 159. Provocarea ilegală a avortului
Articolul 160. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul
pacientei
Articolul 162. Neacordarea de ajutor unui bolnav
Articolul 163. Lăsarea în primejdie
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII
PERSOANEI
Articolul 164. Răpirea unei persoane
Articolul 165. Traficul de fiinţe umane
Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
Articolul 167. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei
Articolul 168. Munca forţată
Articolul 169. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică
Articolul 170. Calomnia
Capitolul IV. INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. Violul
Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual
Articolul 173. Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual
Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 14 ani
Articolul 175. Acţiuni perverse
Capitolul V. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,
DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
Articolul 177. Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
Articolul 178. Violarea dreptului la secretul corespondenţei
Articolul 179. Violarea de domiciliu
Articolul 180. Încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
Articolul 181. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale
Articolul 182. Falsificarea rezultatelor votării
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Articolul 185. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. Furtul
Articolul 187. Jaful
Articolul 188. Tâlhăria
Articolul 189. Şantajul
Articolul 190. Escrocheria
Articolul 191. Delapidarea averii străine
Articolul 192. Pungăşia
Articolul 193. Ocuparea bunurilor imobile străine
Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale
Articolul 195. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari
Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
Articolul 198. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor
Articolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală
Articolul 200. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului
Capitolul VII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. Incestul
Articolul 202. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor
Articolul 203. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului
Articolul 204. Divulgarea secretului adopţiei
Articolul 205. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
Articolul 206. Traficul de copii
Articolul 207. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară
Articolul 208. Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte
imorale
Articolul 209. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte substanţe cu
efect narcotizant
Articolul 210. Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII
SOCIALE
Articolul 211. Transmiterea unei boli venerice
Articolul 212. Contaminarea cu maladia SIDA
Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale
Articolul 214. Practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice
Articolul 215. Răspândirea bolilor epidemice
Articolul 216. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor
(mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
Articolul 218. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope
Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope
Articolul 220. Proxenetismul
Articolul 221. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
Articolul 222. Profanarea mormintelor
Capitolul IX. INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice
Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive,
bacteriologice sau toxice
Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea
mediului
Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice
Articolul 227. Poluarea solului
Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului
Articolul 229. Poluarea apei
Articolul 230. Poluarea aerului
Articolul 231. Defrişarea ilegală a vegetaţiei forestiere
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
Articolul 233. Vânatul ilegal
Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor
Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat
Capitolul X. INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe
garantate de stat
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător
Articolul 243. Spălarea banilor
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Articolul 246. Limitarea concurenţei libere
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei
Articolul 248. Contrabanda
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea
lor cu timbre de control sau timbre de acciz
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau
confiscate
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată
Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă
Articolul 254. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor
Articolul 255. Înşelarea clienţilor
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea
populaţiei
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de
locuit
Capitolul XI. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată
Articolul 260. Introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Capitolul XII. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar,
naval sau aerian
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite
Articolul 266. Părăsirea locului accidentului rutier
Articolul 267. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte tehnice
Articolul 268. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de
transport
Articolul 269. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei
Articolul 270. Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului
Articolul 271. Blocarea intenţionată a arterelor de transport
Articolul 272. Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiunile de serviciu
Articolul 273. Răpirea mijlocului de transport
Articolul 274. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de
tracţiune
Articolul 275. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale
Articolul 276. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor
Articolul 277. Folosirea unui autovehicul cu elementele de identificare false
Capitolul XIII. INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI ORDINII PUBLICE
Articolul 278. Terorismul
Articolul 279. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste
Articolul 280. Luarea de ostatici
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism
Articolul 282. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea
Articolul 283. Banditismul
Articolul 284. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale
Articolul 285. Dezordini de masă
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
Articolul 287. Huliganismul
Articolul 288. Vandalismul
Articolul 289. Pirateria
Articolul 290. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor şi a muniţiilor
Articolul 291. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor
Articolul 292. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive ori a materialelor radioactive
Articolul 293. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive
Articolul 294. Transportarea ilegală cu transportul aerian a substanţelor explozive sau uşor
inflamabile
Articolul 295. Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive sau de a le folosi
Articolul 296. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor
Articolul 297. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei
civile
Articolul 298. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice
Articolul 299. Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii
Articolul 300. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie
miniere
Articolul 301. Încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului
exploziei
Articolul 302. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei
Capitolul XIV. INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală
Articolul 304. Calomnierea judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie
la înfăptuirea justiţiei
Articolul 305. Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii
Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
Articolul 310. Falsificarea probelor
Articolul 311. Denunţarea calomnioasă
Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii
Articolul 314. Constrângerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traduceri incorecte
ori de a se eschiva de la aceste obligaţiuni
Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale
Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi faţă de
participanţii la procesul penal
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere
Articolul 318. Înlesnirea evadării
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoare
Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată
Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului
Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în penitenciare
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii
Capitolul XV. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE
RĂSPUNDERE
Articolul 324. Coruperea pasivă
Articolul 325. Coruperea activă
Articolul 326. Traficul de influenţă
Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
Articolul 329. Neglijenţa în serviciu
Articolul 330. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite
Articolul 331. Refuzul de a îndeplini legea
Articolul 332. Falsul în acte publice
Capitolul XVI. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Articolul 333. Luarea de mită
Articolul 334. Darea de mită
Articolul 335. Abuzul de serviciu
Articolul 336. Depăşirea atribuţiilor de serviciu
Capitolul XVII. INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI SECURITĂŢII
DE STAT
Articolul 337. Trădarea de Patrie
Articolul 338. Spionajul
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat
Articolul 340. Rebeliunea armată
Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a
Republicii Moldova
Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau
a Prim-ministrului
Articolul 343. Diversiunea
Articolul 344. Divulgarea secretului de stat
Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale
sau religioase
Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale
Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere
Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a
unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească
Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei
Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale
Articolul 352. Samavolnicia
Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrările rezerviştilor
Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare
Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile serviciului de alternativă
Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor
Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii
întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă
Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică
ori implicarea minorilor în aceste acţiuni
Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale
Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor,
ştampilelor sau sigiliilor
Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false
Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat .
Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii
Capitolul XVIII. INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiunilor
de serviciu
Articolul 366. Insultarea militarului
Articolul 367. Ameninţarea şefului
Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra şefului
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care
trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, dacă între ei nu există raporturi de subordonare
Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii
Articolul 371. Dezertarea
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi obiectelor ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor militare
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea securităţii
publice
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma
Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat
Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare
Articolul 391. Încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector în timpul
conflictului armat
Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili
ABREVIERI:
abr. = abreviat, abreviere
alin. = alineat şi derivatele
AP = revista Avocatul poporului
art. = articol şi derivatele
BNM = Banca Naţională a Moldovei
cap. = capitolul şi derivatele
CC = Codul civil
CCA = Codul contravenţiilor administrative
CE = Consiliul Europei
CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului
CEl = Codul electoral
CEx = Codul de executare
CF = Codul familiei
CFisc. = Codul fiscal
CG = Convenţiile de la Geneva din 1949
CIP = Curtea Internaţională Penală
CÎS = Camera Înregistrării de Stat
CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale
CM = Codul muncii
CP = Codul penal
CPC = Codul de procedură civilă
CPP = Codul de procedură penală
CRM = Constituţia Republicii Moldova
CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DE = Dicţionarul enciclopedic, Cartier, 2000
Dec. CA = Decizia Curţii de Apel
Dec. Tr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române
DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale
DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
FMI = Fondul Monetar Internaţional
HG = Hotărârea Guvernului
HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
JM = Judecătoria Militară
M = monitor şi derivatele
MA = Ministerul Apărării
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MF = Ministerul Finanţelor
MO = Monitorul Oficial
MS = Ministerul Sănătăţii
nr. = număr şi derivatele
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
ord. = ordin şi derivatele
p. = punct şi derivatele
pag. = pagina şi derivatele
PPA = Primul Protocol adiţional
rec. = recomandare şi derivatele
reg. = regulament şi derivatele
rez. = rezoluţie şi derivatele
RM = Republica Moldova şi derivatele
RND = Revista Naţională de Drept
sec. = secţiune şi derivatele
sent. = sentinţa şi derivatele
SFS = Serviciul Fiscal de Stat
TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
TVA = taxa pe valoarea adăugată
ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
USM = Universitatea de Stat din Moldova
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Articolul 135. GENOCIDUL
Săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau
religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică
totală sau parţială,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept internaţional
penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al Convenţiei pentru
prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.100-104).
2. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în totalitate sau în
parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele fapte:
a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii
obiective este identică cu cea prevăzută în art.145 CP.
b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea infracţională a
acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.151 CP.
c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională se
realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea procreării în
sânul grupului.
d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională constă în
distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei membrilor grupului într-o
altă colectivitate sau grup.
e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică
totală sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei activităţi infracţionale:
neasigurarea asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de existenţă: hrană, locuinţă, obiecte
vestimentare.
3. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă şi prin existenţa unui scop urmărit de făptuitor -
în mod special - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios.
4. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL
Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a resurselor
acvatice, precum şi săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar cido în
latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau regionale cu
consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la menţinerea securităţii
omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi garantat
dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând convenţiile respective
(Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la
19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în zonele transfrontaliere, adoptată
la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a
se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul
că distrugerea mediului duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din CRM proclamă
dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios din punct de vedere
ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...".
5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei;
intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune acţiuni
intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit mediu sau regiune
într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de impurificare a
aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri industriale, agricole,
comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale,
ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din Codul silvic,
Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
Articolul 137. TRATAMENTE INUMANE
(1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod
intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor,
prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al
organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea
adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt
justificate de un tratament medical în interesul lor
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(2) Săvârşirea faţă de persoanele indicate la alin.1 a uneia dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă şi
fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege,
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a persoanelor
menţionate la alin.1,
1. Recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi
inalienabile constituie baza libertăţii, a justiţiei şi a păcii în lume.
2. Termenii şi noţiunile folosite în desemnarea conceptului de tratament inuman sunt explicate şi
utilizate în sensul pe care li-l oferă Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime,
inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 (TI, vol.1, pag.129-144) şi PPA la
CG (TI, vol.5, pag.194-196), semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate
internaţionale (art.8):
a) supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsire a
persoanei de condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală
etc., greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral;
b) termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de natură fizică
sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii
sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită
că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv
bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt
provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau
la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane;
c) prin sintagma mari suferinţe se înţelege durerea fizică sau morală, starea persoanei care resimte
puternic o durere fizică sau psihică;
d) noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse tratamentului
inuman este explicată în comentariul la art.151 CP;
e) prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a unui
traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie de îngrijiri
medicale şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă, lăuzele, nou-
născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii şi
femeile însărcinate, şi care se abţin de la orice act de ostilitate;
f) prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi cade în
mâinile părţii adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este protejat de prevederile
celei de-a III-a Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul de prizonier de război sau rezultă
că are dreptul la statutul de prizonier de război;
g) este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute în art.4 A 1),
2), 3) şi 6) al celei de-a III-a CG şi în art.43 al PPA. În caz de îndoială, persoana respectivă va fi
considerată civilă (art.50 PPA). Populaţia civilă cuprinde toate persoanele civile. Prezenţa în mijlocul
populaţiei civile a persoanelor izolate care nu corespund definiţiei de persoană civilă nu privează această
populaţie de calitatea sa;
h) prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în funcţie îngrijirea
bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de diagnosticare;
i) prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalitatea angajaţilor
în organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare de asistenţă, recunoscute
legal şi autorizate de către o parte la conflict;
j) prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie
periculoasă pe mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau
aeronava care-i transportă, şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste persoane, cu condiţia ca ele
să continue să se abţină de la orice act de ostilitate, vor continua să fie considerate naufragiaţi în timpul
salvării lor până vor fi dobândit un alt statut în virtutea Convenţiilor sau a PPA la CG;
k) prin supunere a unei persoane la experienţe medicale biologice sau ştiinţifice se înţelege folosirea
persoanei ca material viu pentru efectuarea unor anumite experimente. Pentru existenţa infracţiunii în
această modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu fie justificate de un
tratament medical în interesul ei.
3. Alin.2 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante care se referă la formele de realizare a
laturii obiective:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului presupune
determinarea persoanei de a se încadra efectiv în forţele armate ale adversarului sau de a presta nişte
servicii în favoarea acestora;
b) luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a uneia sau a mai multor persoane drept represalii
ori impunerea adversarului la o anumită conduită. Prin ostatic se înţelege o persoană dintr-un teritoriu
ocupat în timp de război, reţinută de ocupant drept garanţie pentru a preveni acte ostile împotriva sa. Pentru
intensificarea presiunilor, ostaticii sunt ameninţaţi cu moartea. Pentru a exista componenţa de infracţiune
dată, nu are însemnătate numărul persoanelor luate ca ostatici şi nici durata reţinerii lor în această stare;
c) deportare înseamnă a trimite forţat persoana din teritoriul în care se află în teritoriul statului străin,
inamic, sau într-un alt teritoriu ocupat de inamic. Pentru existenţa infracţiunii nu are importanţă numărul
persoanelor deportate, durata deportării şi distanţa. Latura obiectivă a infracţiunii de deportare este
realizată chiar dacă a fost deportată o singură persoană;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. Prin dislocare se înţelege o mutare forţată
dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi stat. Numărul persoanelor dislocate şi durata dislocării
nu au un rol hotărâtor la calificarea infracţiunii de tratamente inumane. Prin lipsire de libertate se înţeleg o
serie de acţiuni prin care se restrânge libertatea persoanei aflate sub puterea forţei inamice: amplasarea
persoanelor în lagăre sau în alte locuri de detenţie. Pentru ca infracţiunea să fie calificată ca atare, această
acţiune trebuie să fie lipsită de temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal, fără judecată prealabilă şi
fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, înseamnă pronunţarea unei sentinţe
de condamnare nerespectând procedura legală stabilită de lege şi neglijând mijloacele prin care se asigură
învinuiţilor o judecată legală (dreptul la apărare, dreptul liber la justiţie, dreptul de a nu fi judecat sau
pedepsit de două ori pentru una şi aceeaşi faptă etc.).
4. Alin.3 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) pentru noţiunea de torturare a se vedea comentariul termenului tortură efectuat la p.2 lit.b) al
art.137;
b) termenul mutilare desemnează acţiunile de a mutila şi rezultatul ei, adică a tăia, a amputa o parte a
corpului, a schilodi, a desfigura;
c) termenul exterminare înseamnă a ucide, a nimici, a masacra, a stârpi în masă;
d) executarea fără judecată legală a persoanelor menţionate în alin.1 înseamnă a aduce la îndeplinire
o hotărâre a unei instanţe ilegale.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii de tratament inuman poate fi orice persoană civilă sau militară care a atins
vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 138. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI UMANITAR INTERNAŢIONAL
(1) Executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.137
(2) Darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare a
unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la art.137, dacă lipsesc
semnele unei infracţiuni mai grave,
(3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiilor de
preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137
1. Toate unităţile armate care iau parte la conflictele militare sunt puse sub o comandă care răspunde
de conduita subordonaţilor şi asigură un regim de disciplină internă pentru a asigura respectarea regulilor
de drept internaţional aplicabile în conflictele armate (a se vedea art.43 PPA). Ordinul are valoare juridică
dacă este emis şi se încadrează în limitele competenţelor funcţionale ale emiţătorului.
2. Prin ordin se înţelege o dispoziţie cu caracter obligatoriu, scrisă sau verbală, emisă de o persoană
oficială pentru a fi executată de subalterni. Pentru elucidarea noţiunilor de ordin nelegitim (ordin sau
dispoziţie ilegală) şi ordin vădit nelegitim (ordin sau dispoziţie vădit ilegale) a se vedea prevederile alin.5
şi 6 art.364 CP.
3. Infracţiunile mai grave decât cele de încălcare a dreptului umanitar internaţional sunt genocidul,
omorul etc. Prin infracţiuni mai grave se înţeleg crimele pentru care este posibilă aplicarea pedepsei cu
închisoarea pe un termen de peste 15 ani sau detenţiunea pe viaţă, deci infracţiuni deosebit de grave şi
excepţional de grave.
4. Părţile la conflictul militar trebuie să-i însărcineze pe comandanţii militari în ceea ce-i priveşte pe
membrii forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi cu privire la celelalte persoane aflate sub
autoritatea lor pentru a le împiedica să comită infracţiuni prevăzute de CG, să le pedepsească şi să le
denunţe autorităţilor competente (TI, vol.5, pag.241).
5. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiunilor de preîntâmpinare
a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 CP ca rezultat al unei atitudini
neglijente sau neconştiincioase faţă de ele constituie modalităţile de realizare a laturii obiective prevăzute
de alin.3 art.138 CP.
Noţiunile de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare sunt analoage cu cele expuse în
comentariul art.329 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 şi 2 ale articolului supus analizei se realizează
prin intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în alin.3 se realizează din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii de încălcare a dreptului umanitar internaţional poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, îşi face serviciul militar sau care se încadrează în categoria de
combatant. Subiectul infracţiunii prevăzute de alin.2 şi 3 este unul special - şeful, comandantul militar.
Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA
RĂZBOIULUI
(1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
(2) Ducerea războiului
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea
războiului, se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În plan universal
războiul este considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a ONU
agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii
teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod este incompatibil cu Carta ONU".
Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate, prin violarea Cartei, de către un stat care
acţionează primul constituie dovada suficientă, prima facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de
declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată, determinarea
termenelor şi a amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea rezultatelor agresiunii etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se realizează
scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea forţelor armate într-o
regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor antrenamente tactice apropiate de luptele
reale, creşterea producţiei industriale de război: armament, tehnică militară; pregătirea surplusurilor de
hrană, medicamente, lubrifianţi şi carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra statului şi zonei
respective, pregătirea rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului, realizarea
actului concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat străin sau
orice tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din teritoriul statului atacat,
bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a constituit ţinta agresorului, blocarea
porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei altui stat aflate în baza unor acorduri pe
teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui război
agresiv se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului poate fi
preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de conducere în
stat: preşedintele parlamentului, primul ministru.
Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI
(1) Propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la
război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvârşite verbal, în scris, prin
intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3
la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de până la 5 ani.
(2) Săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.1 de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere
se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 8 la 12
ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al Pactului
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice propagandă în favoarea
războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o
incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în favoarea
războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă aducerea la
cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop înrădăcinarea în
conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi tip de
manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral sau în scris, prin
intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o persoană cu
înalte funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii, a prevăzut urmările
prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP - persoana cu înaltă funcţie de
răspundere, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR
(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor
într-un conflict armat sau în acţiuni militare,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea
omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale
împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că
mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului
internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi
autodeterminarea popoarelor.
2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în
străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la
ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o
parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având
un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi
la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor
armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în
misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI, vol.5,
pag.215).
3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP.
4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg acţiunile de
luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a două sau
mai multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.
6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea mercenarului angajat
în conflictele armate sau în acţiunile militare.
7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii
mercenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.
8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele militare
sau în acţiunile militare.
9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord între state,
care se soluţionează prin implicarea forţelor armate.
10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor
implicate în conflictul armat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă. Persoana care
recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale,
prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări
materiale.
12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR SAU INSTITUŢIILOR CARE
BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
Atacul asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale, persoane care beneficiază de protecţie internaţională conform prevederilor tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi asupra oficiilor sau locuinţelor acestora,
dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicaţiilor internaţionale,
1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale: Convenţia de la
Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
consulare din 24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra
persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie
1973, Convenţia privind reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter
universal din 1975 de la Viena, Convenţia europeană asupra terorismului din 1976 etc.
2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1 al
Convenţiei cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o
protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice şef de stat, inclusiv
fiecare membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor constituţionale funcţiile şefului
statului şi orice şef de guvern sau orice ministru al afacerilor externe, dacă o asemenea persoană se găseşte
într-un stat străin, precum şi membrii familiei sale care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau
personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei
interguvernamentale care, la data şi în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a
localurilor sale oficiale, a domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform
dreptului internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea sau
demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei".
3. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în articolul 122 CP.
4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică cu grad de
ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii relaţiilor diplomatice.
Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului, arhivelor, documentelor,
corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi consulari (şi membrii familiilor lor)
- se bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei persoane, imunitate de jurisdicţie, scutiri de taxe şi
impozite personale.
5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se materializează într-
o acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională.
6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care se află
persoana ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea persoană sau a
oricărui alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a relaţiilor internaţionale se
înţelege întreruperea relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a altor relaţii dintre statele implicate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în scopul de a
provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale.
8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 143. APLICAREA MIJLOACELOR ŞI METODELOR INTERZISE DE DUCERE A
RĂZBOIULUI
(1) Aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de
ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
(2) Aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte
1. Orice stat care foloseşte arme nucleare sau termonucleare trebuie să fie considerat violator al Cartei
ONU, deoarece acţionează contrar spiritului legilor umanităţii şi comite o crimă contra umanităţii şi
civilizaţiei (a se vedea Rezoluţia ONU 1653/XVI din 14 noiembrie 1961).
2. Dreptul internaţional interzice armele şi metodele de război: armele chimice, armele bacteriologice
(biologice), capcanele, otrăvurile, armele nucleare, armele incendiare, orice metode şi mijloace de război
ecologic, armele şi/sau metodele care produc inevitabil moartea ori suferinţe inutile: proiectilele de calibru
mic, gloanţele "dum-dum", gazele asfixiante, toxice sau similare, otrăvurile sau armele otrăvite, proiectilele
cu schije nelocalizabile, tehnicile de schimbare a mediului în scopuri militare.
3. În art.35 din Titlul III Mijloace de luptă. Statutul de combatant şi de prizonier de război, Sec.I
Metode şi mijloace de luptă (PPA la CG, TI, vol.5, pag.189-258) se stipulează: "1. În orice conflict armat,
dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat. 2. Este interzis să se
întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, metode de luptă de natură să provoace suferinţe inutile. 3. Este
interzis să se întrebuinţeze metode şi mijloace de luptă concepute pentru a cauza, sau de la care se poate
aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural".
4. Dreptul umanitar interzice atacurile fără discriminare. În sensul prevederilor art.51 PPA, prin
atacuri fără discriminare se înţeleg:
• atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;

• atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ce nu pot fi îndreptate împotriva unui
obiectiv militar determinat, sau
• atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate şi care
sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter
civil.
5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.

6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, adică făptuitorul este
conştient de caracterul devastator al acţiunilor pe care le întreprinde, prevede urmările şi doreşte în mod
conştient aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului, declanşarea şi/sau ducerea
războiului.
7. Subiect al infracţiunii de aplicare a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului este
persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 144. CLONAREA
Crearea fiinţelor umane prin clonare
1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată. Prin
clon se mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care nucleul se
divide indirect) dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici genetic, au acelaşi genotip,
adică au aceeaşi totalitate de proprietăţi ale organismului la un moment dat sau, altfel zis, toţi indivizii
manifestă aceeaşi informaţie genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice,
compoziţie chimică, structură internă şi externă, structură microscopică şi macroscopică etc.
2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar clonare
constituie acţiunea de a clona şi rezultatul ei.
3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre să interzică
crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 - Rezoluţia
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul directorului general al
OMS Hirishi Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul normativ al OMS; Anexa II. 26 iunie
1997 - Extras din comunicatul final al Summitului din Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25
februarie 1997 - Declaraţia secretarului general al CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei
Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia
Parlamentului Europei despre clonaj; Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica
biotehnologiei de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII.
Amsterdam 16-17 iunie 1997. Consiliul Europei. Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind proiectul de protocol adiţional la Convenţia
Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Anexa I).
4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept scop crearea
unei fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă făptuitorul
conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte.
6. Subiect al infracţiunii de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT
(1) Omorul unei persoane
(2) Omorul săvârşit:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) cu intenţii huliganice;
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) profitând de starea de neputinţă a victimei;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic
(3) Omorul săvârşit:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
c) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar în timpul sau în legătură
cu îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de serviciu;
f) de două sau mai multe persoane;
g) de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1) sau (2);
h) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
i) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi însoţit de viol;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
m) la comandă
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate
ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune (de
împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei
emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice,
folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar
numai în acele cazuri în care făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii
persoanei. De exemplu, mama nu-şi hrăneşte copilul.
4. Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145 CP); c)
omorul deosebit de grav (alin.3 art.145 CP).
5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1 art.145 CP,
poate fi comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor huliganice şi
interesului material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza certurilor, în timpul
unei bătăi, al efectuării unui experiment ştiinţific etc.
6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.
7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea concomitentă a trei
condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei şi până în
momentul executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile
subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie de
un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar
într-un interval de timp foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de
reflectare, de chibzuire asupra modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut
posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă,
circumstanţa premeditării se exclude. În sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul
de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului,
făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să consolideze decizia luată şi să asigure
realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă
lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu, nu agravat.
Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o concentrare
a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, asigură acestuia şanse
sporite de reuşită.
8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul de a obţine
un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic.
Potrivit p.10 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele despre
omorurile intenţionate, drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat omorul intenţionat,
săvârşit cu scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau
drepturi la primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu
intenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea
obligaţiunilor patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.).
Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este
suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.
Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că
lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material.
Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată în
concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută de dispoziţia
art.145 CP.
9. Omorul săvârşit cu intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP). Imboldurile huliganice conţin
caracteristica generală a unui grup întreg de motive diferite, pentru care este comună lipsa de respect faţă
de societate. Din rândul lor fac parte motive ca ştrengăria, străduinţa de a sfida opinia publică, manifestarea
unei bravuri la beţie, demonstrarea brutală şi făţişă a puterii faţă de cei din jur, înjosirea şi intimidarea lor
etc.
Conform p.11 al HP CSJ din 15 noiembrie1993, drept omor din intenţii huliganice trebuie calificat
omorul săvârşit din imbold huliganic de un făptuitor ce manifestă lipsă de respect faţă de societate,
neglijează regulile de convieţuire socială şi normele morale, fără vreun pretext sau din cauze neînsemnate
pentru omor intenţionat.
Intenţiile huliganice sunt un semn obligatoriu, constitutiv al componenţei omorului săvârşit din
intenţii huliganice, de aceea un concurs ideal al huliganismului (art.287 CP) şi omorul din intenţii
huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP) se exclud. Anume asemenea indicaţii sunt menţionate în HP CSJ din 15
noiembrie 1993: "Dacă vinovatul pe lângă omorul din intenţii huliganice a mai săvârşit şi alte acţiuni
intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o lipsă vădită de respect faţă de societate,
atunci faptele comise trebuie calificate potrivit art.145 şi 287 CP". Cu alte cuvinte, este posibil numai un
concurs real de infracţiuni, dacă omorul a precedat sau după el au urmat acţiuni huliganice.
Deseori intenţiile huliganice se îmbină cu asemenea motive ca mânia, gelozia, răzbunarea, pasiunea
sexuală, lăcomia etc., care nu sunt semne constitutive ale componenţei omorului din intenţii huliganice. Ele
trebuie luate în consideraţie numai la individualizarea răspunderii penale.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a
celor obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei organizaţii
nestatale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar
constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3 art.145 CP), pentru a-i împiedica să
înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi
săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a
îndeplinit datoria de serviciu sau obştească.
Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu - aceasta
şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă, fiindcă acţiunile
ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor agravante, constituie un
omor simplu.
Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în legătură cu
îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul
când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru
aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de neputinţă
de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor
împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau
psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică,
cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei
trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună
victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a
omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.
A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de
neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul
nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145 CP)
presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu timpul comiterii,
sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor menţionate. În toate aceste trei
cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei
răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii
persoanei, dar şi relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii
persoanei sau a securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea a doi sau mai multor oameni.
Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai multor
persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în mâncarea destinată
mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele persoane). A doua opinie, susţinută şi
de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii sale din 15 noiembrie 1993, presupune că
rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei şi
săvârşite, de regulă, concomitent.
Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această agravantă
de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat), care, evident, presupune
săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite.
Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă
atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele persoane,
avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a) alin.3 art.145 CP.
Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o singură
persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri consumate nu mai
există, deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un omor consumat şi o tentativă
de omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP şi potrivit
art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu excepţia literei a) alin.3 art.145 CP.
Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2),
potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate conform
prevederilor art.89 sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem lua în consideraţie
pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă.
14. În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate (lit.b) alin.3 art.145
CP), agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima
infracţiunii.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ (soţie) rezultă
numai dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului soţii să fi convieţuit în
fapt. Dacă calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă căsătoria făptuitorului cu victima a fost
anulată, sau dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor agravante,
constituie omor simplu. Omorul săvârşit asupra concubinului este de asemenea un omor simplu.
Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora,
precum şi verii primari.
Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Rude apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134 CP.
Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o circumstanţă
personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge asupra participanţilor.
De exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten al primului inculpat, ţinea
victima pentru a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de grav (lit.b) alin.3 art.145 CP), iar
participantul, în lipsa altor agravante, - pentru omor săvârşit de două sau mai multe persoane (art.145 alin.3
lit f).
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP) presupune
suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile criminale ale
făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este
necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu
certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a
determinat să săvârşească acest omor, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie
calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c) alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii
faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un
omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea
unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii care este un omor cu
circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că victima nu a împlinit vârsta de
optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv, situaţia cunoaşterii cu certitudine de către
vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se deosebeşte de omorul
în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti numai prin
statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a înainta
cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi
organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor departamentală (deputaţii, conducătorii,
adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie,
inspectorii de stat etc.).
În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii naţionale, ale
afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer luate în
consideraţie faptele la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din art.42 CP,
trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar în acelaşi
moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;
c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe persoane,
dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori. Dacă la săvârşirea
omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie
calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP.
De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile
autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1
art.145 CP. În cazul în care instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor,
acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit
lit.f) alin.3 art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.1
sau 2 este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a infracţiunii
săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu
condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2
art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale. Prin
Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi Protocolul nr.7. Iar
conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi
se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile
aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre
definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind aplicarea
în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17, precum şi de procurorul general
al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29
septembrie 2000, potrivit cărora condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la
individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie
numai faptele pentru care făptuitorul încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un omor
prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice pregătire sau
tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt condamnate în aşa mod, ele nu
pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor consumat, deci în aceste cazuri agravanta în
cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor,
agravanta poate fi aplicată conform art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator,
instigator sau complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3
art.145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă anormală spre
cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe.
Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în
care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă torturilor,
schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-ştiinţa vinovatului au
fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite (aplicarea unui număr mare de leziuni
corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa
îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se poate manifesta de asemenea prin săvârşirea
omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei, când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le
pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept bază
pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită.
Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d)
art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum
şi cel însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant.
Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei, martorului,
persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le nimici. Prin înlesnirea
săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care, după închipuirea ucigaşului, poate să
împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu
precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită
gravitate. Nu interesează dacă scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau
nu realizat.
Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în procesul
luptei cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita demascarea, precum şi
omorul comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa opusă. Ţinând cont că prin aceasta se
săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145 CP
şi lit.f) alin.3 art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau
religioasă (lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care este
suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de persoanele altei
naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii sale şi, dimpotrivă,
imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni.
Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase sau
confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din partea
vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului. În unele cazuri
concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte baze, de exemplu, în
baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa
ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai.
De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care aparţine
făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană de aceeaşi
naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei de altă etnie sau
uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni duşmănie sau ură socială
naţională, rasială sau religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane (lit.k)
alin.3 art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa mai multor
persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor, tragerea unui foc de armă într-
o mulţime de oameni.
Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit prin
mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă vinovatul, realizând
intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit mijloace de omor periculoase nu
numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii
altor persoane acţiunile vinovatului trebuie calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152
sau 153 CP, care prevăd responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale
sau ale sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor
aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau a
altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei.
Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe
speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de autor,
coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor.
Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.
Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau de
a efectua un experiment medical.
25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei
persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista şi alte
motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu eterodoxii etc.
Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la
săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc. trebuie trasă la
răspundere penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP.
26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP, atunci,
potrivit lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din art.145 CP. De
exemplu, a fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va clasifica numai în baza lit.m)
alin.3 art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b), alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea se
va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a
normelor juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza art.283 CP
(banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, potrivit cărora
faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut
avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
[Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă
sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut
avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de acţiunile
sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce. În acest
caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei, important este a nu confunda
starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de
iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei
tulburări psihice.
În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată o
circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea
corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică -
ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP
numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest caz
ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se
consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al înjosirii cu
adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a
avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu
automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o
înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de afect
şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi
se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale
ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi calificat potrivit art.146
CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în prezenţa
circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai potrivit art.146 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Articolul 147. PRUNCUCIDEREA
Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama
care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de
naştere,
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul
naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu
diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate de
legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici un termen
formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în cauză să fie rezolvată în
mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile art.147 CP, potrivit cărora timpul
stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul naşterii sau imediat după aceasta.
5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în măsură să
suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp a
îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după
naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii recente. Dacă uciderea a avut loc mai
târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP. Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului,
ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal
(art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a
mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată exclusiv
de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în perioada de gestaţie, a
şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din cauza ruşinii, a fricii de consecinţele
sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din jur etc.
7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia urmând să
răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nou-născut nu
atrage răspunderea penală.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA)
Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al
suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora,
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie
incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul
minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34 din Legea nr.411-XIII din
28.03.95 ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe atenuante sau
agravante, şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de
ucidere (a se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative:
a) omorul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al suferinţelor
fizice;
b) omorul săvârşit la dorinţa victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ
(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să producă
direct sau indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea
survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o prevadă
(neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs de finisare, a
aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton, cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când vinovatul
prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera că o va evita.
Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune întotdeauna un plan referitor la o
circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului, să zădărnicească posibilitatea provocării
consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi: acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.),
acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată
şi moartea totuşi survine. De exemplu, un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a provocat
moartea unui soldat; un sportiv de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra balustradei unui
palc şi l-a scăpat de la etajul şapte etc.
6. Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme
penale în care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin.4 art.151,
lit.c) alin.2 art.159, lit.c) alin.3 art.160, lit.b) alin.2 art.162, lit.b), alin.3 art.164, lit.e), alin.3 art.171, lit.b)
art.216, lit.b) alin.3 art.224, lit.b) alin.3 art.264, lit.b) alin.3 art.278 CP ş. a. m. d.
În aceste cazuri, potrivit alin.1 art.116 CP şi art.149 CP, este o normă generală, iar articolele
menţionate sunt norme speciale şi, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică
numai norma specială.
7. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art.149 CP) se referă la
rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori profesională, ori dacă
făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe determină limitele legale de
pedeapsă.
Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE
(1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire
din partea celui vinovat
(2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:
a) a soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
b) a unui minor;
c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel
vinovat;
d) prin comportare plină de cruzime;
e) prin înjosirea sistematică a demnităţii victimei
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin determinarea la sinucidere sau la tentativă de
sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat.
4. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i provoca
necazuri, lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi.
5. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi demnitatea
victimei.
6. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni
verbale sau în scris.
7. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a
se sinucide.
8. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau
tentativa de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate.
9. Agravantele prevăzute de literele a), b) din alin.2 art.150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele
corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile art.145 CP.
10. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află într-o
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c) alin.2 art.150 CP). Prin dependenţă
materială se înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că ajutorul lui material a constituit
una din principalele surse de existenţă ale victimei.
Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă dependenţa de serviciu, dependenţa de locul domicilierii, de
raporturile conjugale etc.
11. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de cruzime (lit.d)
alin.2 art.150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de libertate, expunerea acesteia la
bătaie şi tortură etc.
12. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin înjosirea sistematică a demnităţii
victimei (lit.e) alin.2 art.150 CP) presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin
diferite acţiuni verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie directă
nu poate fi, pentru că, dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la sinucidere trebuie
calificată ca omor.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă
pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea
funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare
iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) asupra minorului;
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) prin schingiuire sau tortură;
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
h) cu intenţii huliganice;
i) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
e) la comandă,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), care au provocat decesul victimei,
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii (grave, mai
puţin grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării
corporale (MO nr.170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de vătămări ale integrităţii corporale
sau ale sănătăţii: grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. Pentru
primele trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru ultima se prevede răspundere administrativă.
Noul regulament determină şi termenul dereglării sănătăţii:
a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;
b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.
4. Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate
realiza prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii persoanei:
a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;
b) pierderea vederii;
c) pierderea auzului;
d) pierderea graiului;
e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;
f) boală psihică;
g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;
h) întreruperea sarcinii;
i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura lor sunt
primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un
tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin acordarea asistenţei medicale
nu poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la calificarea vătămărilor în cauză drept
periculoase pentru viaţă.
Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală, deoarece
infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin ele însele pentru viaţa
victimei în momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei. De exemplu, plăgile
abdomenului fără lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare doar câteva zile. Dacă s-ar lua în
seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea constitui numai vătămări uşoare, pe când, după
cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar fiecare acţiune
periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când obiectele
nu pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi mai mică).
Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult de 1/3,
din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când victima nu
percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de 1/3, din
care cauză ea face parte din vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a gândurilor pin
sunete articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomo-funcţionale
ale coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii, piciorului
ori încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere.
Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora
(paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a mâinii sau a piciorului
se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii sau a piciorului, precum şi amputarea lor nu mai jos
de articulaţia cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri trebuie considerate drept pierdere a unei părţi a
membrului, având drept criteriu de calificare incapacitatea permanentă de muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare sau pierderea
capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza psihiatrică.
Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul medicului legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în procente (mai
mult de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru aprecierea incapacităţii
de muncă.
Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii.
Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care se va dovedi că
intenţia făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă profesională se poate
lua în consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii corporale sau
ale sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului şi dacă se află în
legătură cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează împreună
cu medicul obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente expertiza medico-legală
apreciază după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor produse feţei şi/sau
regiunilor adiacente (gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod obişnuit.
Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale însemnate.
Prin vătămări ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg leziunile care
pot fi înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.
15. Agravantele prevăzute de literele a), b), c), d), e), f), g), h) şi i) din alin.2, precum şi de literele a),
b), d), şi e) alin.3 art.151 CP, au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145 CP, de
aceea, pentru a exclude repetarea, facem trimitere la aceste explicaţii.
16. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin schingiuire
sau tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea nu prezintă o categorie aparte de vătămări
corporale, ci determină originea acestora, metodele de cauzare a lor.
Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de
băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.
Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1 art.151 CP, sunt rezultatul
acţiunilor de schingiuire sau torturare sau dacă aceste acţiuni se săvârşesc după producerea vătămărilor
menţionate.
17. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c) alin.3 art.151 CP). Noţiunea grupului criminal
organizat este prevăzută de art.46 CP, iar a organizaţiei criminale - de art.47 CP, de aceea se iau în seamă
reglementările indicate.
18. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii prevăzute la alin.1, 2 sau
3, care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP). Această agravantă constituie o infracţiune unică
complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 şi 3 art.151 CP, şi b) lipsirea de viaţă din imprudenţă, prevăzută de
art.149 CP. De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei agravante trebuie determinată aparte pentru
fiecare activitate infracţională menţionată. Potrivit art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de
vinovăţie, ci o infracţiune săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În consecinţă,
infracţiunea se consideră intenţionată.
Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre cauzarea
vătămării grave şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este periculoasă
pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată fie de dereglarea
îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea
de muncă,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani.
a) repetat;
c) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) prin schingiuire sau tortură;
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
i) cu intenţii huliganice;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a sănătăţii sau
pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
4. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de vătămări, maladii,
dereglări de funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu condiţia că victima îşi recapătă sănătatea
iniţială.
5. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă se are în
vedere o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la 33%. Incapacitatea stabilă de muncă
înseamnă pierderea pentru totdeauna a capacităţii de muncă, iar incapacitatea considerabilă de muncă
presupune pierderea a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă, adică de la 10 până la 33%.
7. Explicaţiile agravantelor infracţiunii enumerate în alin.2 art.152 CP corespund cu lămuririle date
agravantelor corespunzătoare la art.145 şi 151 CP.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, în
condiţiile alin.1, şi de 14 ani, în condiţiile alin.2.
Articolul 153. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ UŞOARĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, urmată fie de o dereglare de
scurtă durată a sănătăţii, fie de o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la un an.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează fie prin provocarea dereglării de scurtă durată a
sănătăţii, fie printr-o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă.
4. Dereglarea de scurtă durată a sănătăţii este determinată de daunele produse sănătăţii, care durează
mai mult de 6 zile, dar nu mai mult de 21 de zile.
5. Prin pierderea neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă se înţelege o incapacitate generală
pe viaţă de muncă până la 10 %.
Articolul 154. MALTRATAREA INTENŢIONATĂ SAU ALTE ACTE DE VIOLENŢĂ
(1) Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute la
art.151-153,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6
luni.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) asupra unui minor;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
f) profitând de starea de neputinţă a victimei;
g) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură;
h) la comandă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1. 000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la un an.
[Art.154 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin maltratarea intenţionată sau aplicarea altor acte de
violenţă, care n-au provocat vătămări grave, medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
4. Prin maltratarea intenţionată se înţelege purtarea crudă, brutală cu victima pentru a-i provoca
dureri fizice prin aplicarea loviturilor multiple şi repetate cu pumnul, cu palma, cu bastonul etc. sau
aplicarea altei forţe pe care o pune în acţiune (de exemplu, asmuţă un câine care trânteşte victima etc.).
5. Prin aplicarea altor acte de violenţă în măsură să producă dureri fizice înţelegem faptele săvârşite
fără aplicarea loviturilor, dar care pot să contribuie la pricinuirea de dureri fizice. De exemplu, strângerea
sau frângerea mâinilor, pişcăturile, tragerea de păr, îmbrâncirea şi punerea de piedică unei persoane,
oferirea unui scaun stricat, de pe care victima, aşezându-se, cade şi se loveşte, determinarea victimei să
folosească un aparat electric, deşi făptuitorul ştia că este defectat şi îi va provoca dureri fizice, oferirea de
către făptuitor victimei a unui pahar de apă conţinând o substanţă vomitivă, sperierea persoanei, pentru ca
aceasta, căzând, să fie supusă unei loviri etc.
6. Maltratarea sau un alt act de violenţă poate produce victimei echimoze (vânătăi). Prin echimoze se
înţelege un revărsat sanguin mai mult sau mai puţin întins, localizat în grosimea tegumentului, în ţesutul
celular subcutanat sau mai profund. De regulă, echimozele nu necesită tratament medical pentru vindecare.
Un asemenea tratament se impune numai în cazul unor echimoze foarte întinse, însoţite de edem. Dacă ele
necesită îngrijiri medicale, în raport cu durata acestora fapta poate fi încadrată ca vătămare uşoară sau
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
7. Lovirile reciproce nu sunt o circumstanţă care exclude răspunderea penală a fiecăruia dintre
vinovaţi.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unora dintre acţiunile menţionate.
9. Agravantele infracţiunii din alin.2 art.154 CP au aceeaşi explicaţie ca şi agravantele
corespunzătoare de la art.145 şi 151 CP.
Articolul 155. AMENINŢAREA CU OMOR ORI CU VĂTĂMAREA GRAVĂ A
INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat
pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni, sau cu închisoare de până la 2 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
4. Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă victimei
temerea de a i se produce o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau a lipsirii de viaţă.
Metodele ameninţării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon, prin alte persoane, prin semne
simbolice etc.
5. Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, să fie percepută de el
ca reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă din
acţiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea ameninţării sau dacă ameninţarea în mod
obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie infracţiunea în cauză.
6. Infracţiunea dată trebuie deosebită de descoperirea intenţiei criminale care constituie o etapă
infracţională ce nu se pedepseşte penal. Dispoziţia art.155 CP ne permite să constatăm că ea stipulează
realizarea intenţiei prin acţiuni concrete de ameninţare, la săvârşirea cărora nu poate fi vorba numai de o
descoperire de intenţie.
7. Infracţiunea se consumă în momentul în care victimei conştiente de ameninţare îi apare starea de
temere care îi răpeşte libertatea morală.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII ÎN STARE DE AFECT
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, survenită în
mod subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei,
dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii în stare de afect, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau
imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau au putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele
lui.
4. În ceea ce priveşte explicaţiile privind noţiunea vătămărilor grave sau medii, facem trimitere la
lămuririle date semnelor constitutive ale acestora, prevăzute în art.151 şi 152 CP.
5. Circumstanţele săvârşirii acestei infracţiuni şi ale condiţiilor stării de afect sunt aceleaşi ca şi la
omorul în stare de afect. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.146 CP.)
Articolul 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII CAUZATĂ DIN IMPRUDENŢĂ
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
1.Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cauzată din imprudenţă.
4. Explicaţiile noţiunii de vătămare gravă sau medie sunt date la art.151 şi 152 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii este aceeaşi ca şi în cazul infracţiunii de lipsire de viaţă din
imprudenţă (a se vedea explicaţiile de la art.149 CP).
6. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei din
imprudenţă, presupune imprudenţă (neglijenţă sau încredere în sine) atât faţă de provocarea vătămărilor
grave, cât şi faţă de lipsirea de viaţă a victimei.
7. Răspunderea penală faţă de vătămările medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii
din imprudenţă se exclude.
Articolul 158. CONSTRÂNGEREA PERSOANEI LA PRELEVAREA ORGANELOR SAU
ŢESUTURILOR PENTRU TRANSPLANTARE
(1) Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în
alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se
află în stare de neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea persoanei la prelevarea organelor
sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea
aplicării ei. Reglementările sunt prevăzute de Legea nr.473-XIV din 25.06.99 privind transplantul de
organe şi ţesuturi umane (MO nr.94-95/474 din 26.08.1999) şi ordinul MS nr.297 din 16.12.99 despre
aplicarea Legii privind transplantul de organe şi ţesuturi umane în RM (MO nr.29-30/99 din 16.03.2000).
4. Conform regulilor existente, prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare este posibilă
numai cu condiţia că donatorul şi-a expus în scris liber şi intenţionat dorinţa în această privinţă.
5. Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană aleasă de făptuitor în calitate de donator. Nu se
admite prelevarea organelor şi ţesuturilor de la persoanele minore, bolnave de maladia SIDA, boli venerice
şi alte boli infecţioase ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea recipientului.
6. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru prelevare presupune
aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei.
7. Prin aplicarea violenţei se înţelege uzul forţei fizice asupra victimei prin aplicarea loviturilor sau a
altor acte de violenţă care provoacă o daună sănătăţii victimei sub formă de maltratări, vătămări uşoare,
medii sau chiar grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Dacă în urma constrângerii cu aplicarea
violenţei se produc dureri fizice, vătămări uşoare sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii,
prevăzute de art.152, 153 sau 154 CP, fapta săvârşită se încadrează numai în baza alin.1 art.158 CP, iar
dacă victimei i se produc vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii, fapta săvârşită constituie
un concurs de infracţiuni prevăzut de alin.1 art.158 CP şi alin.1 art.151 CP.
8. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice se înţelege ameninţarea victimei cu astfel de cuvinte
sau acţiuni, din care se vede intenţia făptuitorului de a aplica imediat violenţa fizică faţă de victimă.
Violenţa psihică trebuie să fie reală şi destul de serioasă pentru ca victima să aibă motive de a se teme de
realizarea ei. Ameninţarea cu distrugerea averii sau răspândirea unor ştiri calomnioase nu este
condamnabilă penal.
9. Infracţiunea se consumă din momentul constrângerii în scopul prelevării organelor sau ţesuturilor
pentru prelevare. Dacă făptuitorul a reuşit, în urma constrângerii, să preleveze organele şi ţesuturile
victimei, infracţiunea dată intră în concurs real cu vătămările corporale corespunzătoare, în funcţie de
dauna produsă.
11. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare, săvârşită
asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de neputinţă ori în
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el (alin.2 art.158 CP). Noţiunea de stare de neputinţă este
explicată la lit.e) alin.2 art.145 CP, iar noţiunea de dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de
făptuitor este aceeaşi ca şi a agravantei prevăzute de lit.c) alin.2 art.150 CP.
Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI
(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul
Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită repetat;
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Latura obiectivă a avortului se realizează prin întreruperea sarcinii prin orice mijloace, săvârşită în
vreunul din următoarele cazuri:
a) în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) când sarcina depăşeşte 12 săptămâni;
d) în cazul contradicţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare.
3. În RM femeii i se garantează dreptul de a dispune personal de fructul procreării. Regulamentul MS
despre ordinea efectuării avortului interzice un şir de avorturi, efectuarea acestora este pasibilă de
răspundere penală (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Sintagma avortul săvârşit în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop elucidează sensul
de întrerupere a sarcinii femeii în orice alte locuri decât cele medicale care dispun de autorizaţii pentru a
efectua asemenea operaţii chirurgicale. Conform regulamentului menţionat, efectuarea avortului se admite
numai în instituţiile curative staţionare. Orice avort săvârşit, de exemplu, acasă la medic, acasă la victimă
sau în orice alt loc, se consideră ilegal.
5. Sintagma avortul săvârşit de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale
înglobează sensul că operaţia a fost săvârşită de către o persoană care nu este competentă, care nu este
licenţiat în materie de obstetrică şi ginecologie. Avortul se admite a fi efectuat numai de un medic
obstetrician-ginecolog. De aceea avortul săvârşit de către orice alt lucrător medical sau de către orice altă
persoană se consideră avort ilegal. Săvârşirea avortului de către un medic obstetrician-ginecolog în afară de
spital sau cu încălcarea altor condiţii presupune numai răspundere disciplinară.
6. Orice avort săvârşit în cazurile sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni şi nu este prescris de medici este
periculos pentru viaţa sau sănătatea victimei şi este socotit avort ilegal.
7. Întreruperea sarcinii dacă există interdicţii medicale pentru efectuarea acestei operaţii prezintă un
pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea victimei, deoarece poate duce la daune grave sănătăţii victimei
sau chiar la decesul ei.
8. Avortul săvârşit în condiţii antisanitare este întotdeauna legat de infectarea victimei şi prezintă un
pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea acesteia.
9. Provocarea ilegală a avortului se consumă în momentul în care în urma acţiunii făptuitorului a fost
întreruptă sarcina şi a fost nimicit fătul, indiferent de dauna cauzată sănătăţii femeii.
10. Latura subiectivă a avortului ilegal se caracterizează prin intenţie directă.
11. Avortul ilegal săvârşit în mod repetat presupune săvârşirea a două sau a mai multor avorturi
ilegale până la condamnarea vinovatului cel puţin pentru unul dintre ele, bineînţeles, dacă n-au expirat
termenele de prescripţie pentru urmărirea penală stabilite de lege. (A se vedea şi celelalte explicaţii ale
repetării infracţiunilor la art.145 CP.)
12. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii. Noţiunea vătămărilor grave şi medii este explicată în comentariul de la art.151 şi 152 CP.
13. Avortul ilegal care a provocat din imprudenţă decesul victimei are aceleaşi explicaţii ca şi
agravanta prevăzută de alin.4 art.151 CP.
Articolul 160. EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE
(1) Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
a) în unităţi medico-sanitare nespecializate;
b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite repetat;
b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii;
c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către
un medic în afara condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95
(MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii
reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin sterilizare se înţelege acţiunea chirurgicală de a-l face pe un om să devină steril, incapabil de a
procrea; a castra. Adică, a supune victima unei operaţii chirurgicale de extirpare a glandelor sexuale. Este
necesar că această operaţie să fie efectuată de către un medic cu studii superioare speciale. Dacă extirparea
glandelor sexuale sau pierderea funcţiilor lor s-a efectuat fără o operaţie de sterilizare chirurgicală de către
alte persoane, răspunderea penală va surveni potrivit daunei concrete cauzate sănătăţii victimei.
5. Dacă operaţiunea sterilizării chirurgicale pentru extirparea glandelor sexuale a fost săvârşită de
către un medic cu studii superioare speciale, dar în condiţii medico-sanitare nespecializate, cele săvârşite
trebuie încadrate potrivit lit.a) alin.2 art.160 CP.
6. Aceleaşi acţiuni săvârşite de către o persoană fără studii medicale speciale se vor califica potrivit
lit.b) alin.2 art.160 CP.
7. Agravantele alin.3 art.160 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele de la art.145, 151, 152 CP.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul extirpării glandelor sexuale sau al încetării
funcţiilor lor.
Articolul 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE SAU A IMPLANTĂRII
EMBRIONULUI FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTEI
Efectuarea de către medic a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţământul scris al pacientei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de
a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea de către un medic a fecundării artificiale
sau a implantării embrionului fără consimţământul în scris al pacientei cu excepţia condiţiilor determinate
de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale
Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială
(MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin fecundare se înţelege înzestrarea pe cale naturală sau artificială a unei femei cu celule de sex
masculin în vederea procreării.
5. Fecundarea artificială sau implantarea embrionului, efectuate de către un medic, presupune
înzestrarea femeii cu celule de sex masculin în vederea procreării printr-o operaţie chirurgicală sau cu
ajutorul unor instrumente, aparate medicale.
6. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului trebuie să fie săvârşită fără
consimţământul în scris al pacientei.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unirii a două celule de sex opus şi al apariţiei
unui germen nou.
Articolul 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV
(1) Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în
virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
6 luni.
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul bolnavului
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui
bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde (a se
vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Neacordarea de ajutor unui bolnav constă în neacordarea de ajutor persoanei care are nevoie de
asistenţă medicală în legătură cu o traumă gravă, intoxicarea, otrăvirea, apendicită purulentă, un infarct sau
cu alte boli periculoase pentru viaţă. Inacţiunea făptuitorului se poate manifesta prin neprezentare la
bolnav, refuz de a-l consulta, de a-i administra medicamente etc.
5. Legea are în vedere neacordarea de ajutor fără motive întemeiate. Printre motivele întemeiate se
enumără: cataclismele naturale, extrema necesitate, efectuarea în aceeaşi vreme a unei operaţii altei
persoane, care nu poate fi amânată, etc. Nu se consideră motive întemeiate ca aflarea medicului în
concediu, la odihnă, la o nuntă, sfârşitul zilei de muncă etc.
6. Infracţiunea se consumă o dată cu neacordarea ajutorului medical, indiferent de dauna cauzată
sănătăţii bolnavului.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi numai medicii şi alţi lucrători medicali, sarcina cărora este de a îngriji
de bolnavi (felceri, obstetricieni-ginecologi, moaşe, surori de caritate, infirmieri etc.).
9. Neacordarea de ajutor unui bolnav, care a provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii sau decesul bolnavului, are aceeaşi explicaţie ca şi agravanta de la alin.4 art.151
CP.
Articolul 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE
(1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă
pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii
sau a neputinţei, în cazurile când cel vinovat fie că a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii
vătămate, fiind obligat să îi poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru
viaţă,
până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
b) decesul victimei se pedepseşte cu închisoare de până la 4 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane
care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei
fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile în care cel vinovat fie că a avut posibilitatea de a
acorda ajutor părţii vătămate, fiind obligat să îi poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca victima să se afle într-o stare periculoasă pentru viaţă,
de exemplu - ea este rănită, se îneacă şi nu poate înota, în condiţiile unui cataclism natural sau al unui
accident de producţie şi în alte condiţii care expun victima unor vătămări imediate.
5. Lăsarea în primejdie este condiţionată de două circumstanţe:
a) făptuitorul era obligat să-i poarte de grijă victimei; b) vinovatul însuşi a pus victima într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă.
6. Obligaţiunea de a îngriji de victimă poate să apară când există legături de rudenie (grija părinţilor
de copiii minori, datoria copiilor maturi de a îngriji de părinţii în vârstă înaintată), îndatoriri profesionale
(ale medicului, pompierului, poliţistului etc.), raporturi contractuale (cu dădaca, călăuza etc.), fapte
concludente (cu şoferul, maşinistul).
7. Obligaţiunea de a îngriji de victimă apare şi în cazul în care făptuitorul însuşi, prin acţiunile sale, a
pus victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (de exemplu, vinovatul şi-a luat îndatorirea să treacă
victima cu luntrea peste un râu, luntrea s-a răsturnat, iar victima nu poate înota), generarea unui accident de
producţie (o persoană s-a angajat călăuză pentru o trecere prin munţi şi s-a rătăcit împreună cu victima) etc.
Părăsirea locului accidentului rutier, lăsând în primejdie victima accidentată, se încadrează în baza
art.266 CP.
8. Infracţiunea se consumă din momentul părăsirii cu bună-ştiinţă a persoanei care se află într-o stare
periculoasă.
9. Pentru agravantele prevăzute de alin.2 art.163 CP sunt valabile explicaţiile respective de la art.151
CP.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată.
CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE
(1) Răpirea unei persoane
a) repetat;
c) asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000
unităţi convenţionale.
a) au fost săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul
victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 800 la 1.500
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.
4. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de
schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.
5. Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie două
elemente obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.
6. De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale: ameninţări,
violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare suplimentară se cere
numai în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea persoanei sau există un concurs real
de infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii corporale, omor, viol, şantaj etc.
7. Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art.166) şi cu
luarea de ostatici (art.280). Însă există şi deosebiri.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este însoţită de
schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează prin reţinerea persoanei în locul unde ea se afla de
bună voie.
Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea publică,
precum şi alt conţinut al cerinţelor înaintate (dacă există de acestea). La răpirea persoanei acestea nu se
afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de autorităţi.
8. Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea); b) deschis
(prin aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei psihice: ameninţare cu
violenţa fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin înşelăciune sau abuz de încredere.
9. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului de aflare a
victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile, săptămâni, luni) nu are
importanţă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite: răzbunare,
gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de libertate etc.
Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în consideraţie numai la individualizarea
pedepsei penale.
11. Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie, religie, origine
naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.
12. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.2 şi 3 la art.164 este aceeaşi ca şi a agravantelor
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-154.)
Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scop de
exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în
condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a
organelor sau ţesuturilor pentru transplantare, săvârşită prin:
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin servitute, în scopul
întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii
pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane,
a) repetat;
c) asupra unei femei gravide;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
f) prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea
persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei, a ameninţării cu divulgarea
informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane, precum şi a altor mijloace,
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, sau cu
decesul acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de
urmărire penală în cauza dată.
3. Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de sine
stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE nr.1325
(1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE; Rec. nr.R(2000)11
adoptată de Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ; Rec. 1526 (2001) a Adunării
Parlamentare a CE privind traficul de minori (cazul Moldovei); Protocolul cu privire la prevenirea,
suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în special femei şi copii, care completează Convenţia
ONU pentru combaterea crimei organizate transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000;
Convenţia ONU contra crimei organizate transfrontaliere.
4. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b)
transportarea; c) transferul; d) adăpostirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate trebuie comise
în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau
în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a
organelor sau ţesuturilor pentru transplantare.
5. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu aplicarea
violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin
confiscarea documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită
în mod rezonabil; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire
a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra altei
persoane.
6. Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a unei
varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua categorie de acţiuni
menţionate.
7. Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin selecţionare
într-o anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin.1 art.165.
8. Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc în
altul în aceleaşi scopuri.
9. Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite făptuitorului a
utiliza victima în scopurile menţionate.
10. Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o
folosi în scopurile infracţiunii analizate.
11. Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o întreprindere,
într-o instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită făptuitorului de a o folosi în
scopurile traficului de fiinţe umane.
12. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile care produc
numai dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care cer îngrijiri medicale
pe un termen de până la 6 zile.
13. Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art.164.
14. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită
în mod rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul datoriei.
15. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie
(slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
16. Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă false, sau
pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice, pentru a realiza
traficul de fiinţe umane.
17. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii slabe a
victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
18. Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare cu
interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335.
19. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră
consumată din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală indiferent de
survenirea consecinţelor prejudiciabile.
20. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al laturii
subiective este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin.1 art.165.
21. Agravantele traficului de fiinţe umane din alin.2 şi 3 art.165 au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
22. Alin.4 art.165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile săvârşite de
ea în legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în
cauza dată.
Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea
acesteia,
a) repetat;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), însoţite de cauzarea unei vătămări grave integrităţii
corporale sau sănătăţii ori soldate cu decesul victimei din imprudenţă,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită de
libertate o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe insulă, în pădure sau în
orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei înşelăciuni, şi reţinerea victimei acolo
împotriva dorinţei şi voinţei sale.
4. Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal, adică
aceasta să nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are caracter legal,
fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor contagioşi pentru tratament
împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor reţinuţi în cazarmă, al supravegherii
minorilor de către părinţi, de către tutore, educator, lipsirea de libertate a agresorului în caz de legitimă
apărare, al reţinerii unei persoane în stare avansată de ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.
5. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât să rezulte
că persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa sa. Dacă persoana
trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu l-a putut îndeplini din cauză că a fost lipsită de libertate, fapta
constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat extrem de puţin, de exemplu - câteva
minute.
6. Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane sau luarea
de ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin.5 art.164.
7. Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care
începe această acţiune şi se epuizează când ea se termină.
8. Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul
acesteia.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare motivele
infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă trebuie luate în
consideraţie la individualizarea pedepsei penale.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3. Dacă victima a fost lipsită de libertate
în mod ilegal de o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează o organizaţie nestatală, atunci - în
funcţie de circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie calificate ca reţinere sau arestare ilegală (art.308)
sau ca abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327), sau ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de
serviciu (art.328), sau ca abuz de serviciu (art.335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.336).
11. Agravantele privaţiunii ilegale de libertate din alin.2 şi 3 art.166 au aceeaşi interpretare ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI
Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra
acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu
violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 10 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei persoane în
stare de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei persoane la condiţii
similare sclaviei.
4. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un
simplu obiect al dreptului de proprietate.
5. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în stare de
sclavie prerogativele dreptului de proprietate.
6. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în stare
de sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţa, să ia o hotărâre
ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie cu el.
Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele dreptului de proprietate.
7. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau determinată la
condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când încetează starea de
sclavie.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru calificare.
9. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşite trebuie încadrate
potrivit art.327, 328, 335 sau 336.
Articolul 168. MUNCA FORŢATĂ
Forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale sau forţarea la muncă
obligatorie, ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii, obţinerea muncii sau a
serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţă
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi
convenţionale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei persoane
să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea persoanei în
servitute pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere,
violenţă sau ameninţare cu violenţa.
4. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege determinarea
unei persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria sa voinţă ea nu ar îndeplini-
o.
5. Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia de a presta o
muncă la care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
6. Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei persoane la
robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
7. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu
violenţa presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau servicii prin
eforturile menţionate.
8. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii forţate sau
obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ
(1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de
vedere psihic
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin internarea într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic. Modul şi condiţiile de internare a persoanei în
instituţia psihiatrică sunt reglementate de Legea 1402 din 16.12.1997 privind asistenţa psihiatrică şi de
Legea cu privire la asistenţa psihiatrică.
4. Spitalizarea într-o instituţie psihiatrică poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a trei
condiţii: a) persoana suferă de o boală psihică; b) persoana necesită îngrijiri medicale; c) există rugămintea
sau consimţământul bolnavului sau a reprezentanţilor lui legali.
5. Internarea într-o instituţie psihiatrică se efectuează în baza încheierii unui consiliu de medici
psihiatri sau a hotărârii instanţei de judecată.
6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea forţată a unei
persoane sănătoase sau b) spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri legale.
7. Reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu necesită mai
departe această izolare poate fi încadrată ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o infracţiune comisă de
persoane cu funcţii de răspundere.
8. Infracţiunea se consumă în momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică a unei persoane
vădit sănătoase din punct de vedere psihic.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană oficială din instituţiile curative sau un medic
specialist în neurologie, învestit cu dreptul de a decide internarea într-un spital de boli psihice.
11. Agravantele infracţiunii sunt identice cu agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 170. CALOMNIA
Calomnia, adică răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă
persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de
grave ori soldată cu urmări grave,
condiţionate de ocrotirea demnităţii persoanei.
3. Latura obiectivă a calomniei se realizează prin răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri
mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de
grave sau excepţional de grave ori soldată cu urmări grave.
4. Prin răspândire se înţelege comunicarea unei alte persoane (în afară de victimă) a unor informaţii
ce nu corespund realităţii. De exemplu, că persoana şi-a construit casa cu mijloace neprovenite din munca
ei proprie, sau că ia mită etc. Scornirile calomnioase comunicate numai victimei, în lipsa altor persoane, nu
constituie o calomnie, ci poate fi vorba de insultă.
5. Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund parţial sau total
realităţii, nu constituie componenţa unei calomnii.
6. Defăimătoare se consideră orice scorniri despre săvârşirea de către o persoană a unor acţiuni sau a
unor fapte ce încalcă normele morale şi de convieţuire.
7. Răspândirea scornirilor mincinoase trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte care ar fi
existat sau există în prezent, şi nu despre unele fapte care se pot produce în viitor.
8. Victima calomniei poate fi orice persoană (matură, copil, persoană responsabilă etc.), întrucât
demnitatea ei se apreciază indiferent de faptul dacă posedă sau nu sentimentul propriei demnităţi.
9. Nu se consideră răspândite scornirile defăimătoare divulgate în prezenţa unor oameni care nu
posedă limba sau a surzilor, copiilor mici, a persoanelor incapabile să înţeleagă sensul celor comunicate
din cauza unor boli psihice.
10. Răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează o altă persoană poate fi pedepsită penal dacă e
însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, adică a
unor infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce
depăşeşte 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
11. Altă consecinţă a calomniei sunt urmările ei grave. Prin urmări grave înţelegem îmbolnăvirea
psihică a victimei, sinuciderea, naşterea prematură de către o femeie gravidă, o maladie periculoasă pentru
viaţă, alte îmbolnăviri grave etc.
12. Calomnia se consideră consumată o dată cu comunicarea scornirilor mincinoase altei persoane
despre învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, indiferent de
faptul dacă persoana calomniată a aflat despre aceste scorniri sau nu, sau din momentul survenirii urmărilor
grave pentru victimă.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele calomniei pot fi diferite:
invidia, răzbunarea, gelozia, ştrengăria etc., însă pentru calificare ele nu prezintă interes.
CAPITOLUL IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. VIOLUL
(1) Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau
profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
(2) Violul:
a) săvârşit repetat;
b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşit de două sau mai multe persoane;
d) săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) însoţit de torturarea victimei;
g) însoţit cu ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate, cu moartea ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
1. Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei, indiferent de sex.
2. Prin raport sexual se înţelege un act sexual normal dintre un bărbat şi o femeie.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi: a) constrângere
fizică; b) constrângere psihică; c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.
4. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fizice a
făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.
5. Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a forţei
asupra victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa victimei şi de a o
sili să întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.
6. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se înţeleg
acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima, înţelegând că ea nu se
poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă avansată, manifestă un handicap fizic
sau suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să înţeleagă caracterul şi esenţa acţiunilor
făptuitorului.
7. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care s-a început raportul sexual,
indiferent de consecinţe.
La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii
psihice trebuie constatat faptul dacă vinovatul a acţionat în scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa
aplicată i-a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă există aceste circumstanţe, acţiunile
vinovatului pot fi examinate ca tentativă de viol. În legătură cu aceasta este necesar de a face deosebire
între tentativa de viol şi alte atentate criminale care lezează onoarea, demnitatea şi inviolabilitatea
personalităţii victimei (acte de desfrâu, huliganism, cauzarea leziunilor corporale, insulta etc.; a se vedea
p.13 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale,
cu modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
8. Prin viol săvârşit repetat se înţeleg acţiunile făptuitorului care anterior a mai săvârşit o astfel de
infracţiune, pentru care nu a fost condamnat anterior şi pentru care nu au expirat termenele de prescripţie.
În cazurile în care aplicarea forţei fizice asupra victimei nu s-a întrerupt sau s-a întrerupt pe un termen
scurt, iar circumstanţele raporturilor sexuale săvârşite forţat mărturisesc intenţia unică a vinovatului,
săvârşirea raporturilor sexuale ulterioare de către acesta nu poate să se examineze în calitate de
circumstanţă care dă temei de calificare a faptei săvârşite conform semnului repetării.
9. Săvârşirea a două sau a mai multor violuri, pentru care răspunderea este prevăzută de diferite
alineate ale art.171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori făptuitorul a apărut
în calitate de organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau, în alt caz, a fost săvârşită fapta
de viol terminat, acţiunile întreprinse trebuie calificate de sine stătător pentru fiecare dintre infracţiunile
comise de făptuitor.
Violul nu poate fi recunoscut repetat, dacă la momentul săvârşirii unui alt viol au expirat termenele
prescripţiei urmăririi penale (a se vedea p.7 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr.38
din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
10. Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-ştiinţă
faptul că săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.
11. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă infracţiunea a
fost realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate de coautori. Infracţiunea
poate fi săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul de la art.45 CP).
12. Violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei se califică astfel în
cazurile în care vinovatul i-a administrat victimei substanţe narcotice, substanţe toxice cu efect puternic,
băuturi alcoolice cu scopul de a o lipsi de posibilitatea de a opune rezistenţă acţiunilor întreprinse de
făptuitor.
13. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la art.211 CP.
14. Violul însoţit de torturarea victimei se califică astfel în cazurile în care este săvârşit prin
supunerea victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice.
15. Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează prin acţiuni concrete care demonstrează intenţia
reală a făptuitorului de a aplica forţa fizică faţă de victimă sau de rudele apropiate (de exemplu,
demonstrarea armei, pistolului, cuţitului etc.).
Dacă ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei
sau a rudelor ei apropiate s-a produs după viol şi a urmărit scopul de a speria victima pentru a nu se adresa
organelor competente cu o cerere de intentare a urmăririi penale, acţiunile făptuitorului urmează a fi
calificate în baza art.171 şi 155 CP.
16. Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea datoria de a îngriji,
ocroti, educa, păzi sau trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea de tutore, curator, pedagog,
medic, antrenor etc.
17. Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică astfel în cazul
în care făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de până la 14 ani.
18. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentariul de la art.212
CP) se califică în baza agravantei prevăzute la lit.c) din alin.3 al prezentului articol şi a prevederilor art.212
CP.
19. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din imprudenţă este
expusă în comentariul de la art.157.
20. Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art.149 CP.
21. În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include cazurile care au
drept consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică, graviditatea sau întreruperea
sarcinii etc.
22. Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul este conştient
că realizează raportul sexual prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitare de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prevede urmările acţiunilor sale şi le doreşte. Drept motiv
al săvârşirii infracţiunii de viol serveşte dorinţa făptuitorului de a-şi satisface pofta sexuală.
23. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 172. ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
(1) Homosexualismul, lesbianismul sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite
prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa,
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
e) însoţite de ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de
14 ani;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;
e) au provocat alte urmări grave,
[Art.172 modificat prin Legea nr.305-XV din 11 iulie 2003]
1. Noţiunea de homosexualism presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale anală. Este
pedepsit doar homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau prin profitare de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
2. Noţiunea de lesbianism desemnează acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin,
homosexualitate feminină. Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este săvârşit prin
acţiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
3. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale raportului
sexual, cu excepţia homosexualismului şi a lesbianismului, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a
persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
4. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexualism sau
lesbianism (de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul - la cele de lesbianism)
sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici, conform
comentariului de la art.45 CP.
5. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.2 şi 3 ale art.172 CP, sunt identice cu
noţiunile explicate la art.171 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie. Făptuitorul este conştient că aplică
acţiuni violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a leza onoarea victimei.
7. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 173. CONSTRÂNGEREA LA ACŢIUNI CU CARACTER SEXUAL
Constrângerea unei persoane la raporturi sexuale, homosexualism, lesbianism ori la săvârşirea
altor acţiuni cu caracter sexual prin şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de
altă natură a victimei
2 la 5 ani.
1. Prin constrângere la acţiuni cu caracter sexual se înţeleg acţiunile de homosexualism, lesbianism
sau alte acţiuni cu caracter sexual, săvârşite de făptuitor prin presiune asupra psihicului victimei, prin
şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei pentru a o determina
la raporturi sexuale.
2. Pentru a elucida noţiunile de homosexualism, lesbianism ori de săvârşire a altor acţiuni cu
caracter sexual a se vedea explicaţiile din comentariul art.172 CP.
3. Şantajul este un mijloc de constrângere exercitat asupra victimei prin ameninţare cu divulgarea
unui secret compromiţător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a o determina la acţiuni cu
caracter sexual. Noţiunea de şantaj şi modalităţile de realizare a şantajului sunt expuse mai detaliat în
comentariul la art.189 CP.
4. Prin sintagma profitând de dependenţa materială se înţelege folosirea circumstanţelor de
dependenţă financiară, de obligaţiuni materiale nestinse ale victimei faţă de făptuitor sau de convieţuire a
victimei în spaţiul locativ al făptuitorului pentru a o determina la acţiuni cu caracter sexual.
Transmiterea de cadouri neînsemnate de către unele persoane altora nu poate fi considerată
dependenţă materială.
5. Prin dependenţă de serviciu se înţelege starea de pierdere parţială a autonomiei personale, de
subordonare, de supunere faţă de o persoană de care depinde mărimea salariului, primele, distincţiile,
cariera etc., pe care făptuitorul o foloseşte pentru a determina victima la acţiuni cu caracter sexual.
6. Prin noţiunea dependenţă de altă natură se înţeleg toate celelalte cazuri de dependenţă, cu excepţia
celor enumerate la p.4 şi 5 ale prezentului comentariu.
7. În situaţia în care o terţă persoană impune victima la acţiuni cu caracter sexual cu făptuitorul, iar
făptuitorul nu a întreprins acţiuni de instigare, de complicitate, de organizare a activităţii terţei persoane,
acţiunea întreprinsă de făptuitor nu cade sub incidenţa prevederilor art.173.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual se realizează prin
intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că prin acţiunile enumerate în dispoziţia art.173 constrânge
persoana la acţiuni cu caracter sexual.
9. Subiect al infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual pot fi persoanele de orice sex,
care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS VÂRSTA DE 16
ANI
Raportul sexual, homosexualismul, lesbianismul, cu o persoană despre care se ştia cu certitudine
că nu a atins vârsta de 16 ani
se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani.
(Art.174 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03)
1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani atentează
la relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor şi este evidenţiată de
legiuitor aparte din cauza consecinţelor negative care se produc asupra dezvoltării fizice şi psihice a acestor
copii.
2. Raportul sexual natural, homosexualismul, lesbianismul se realizează de către făptuitor cu
consimţământul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi de cea de
acţiuni violente cu caracter sexual etc.
3. Noţiunile de raport sexual, homosexualism, lesbianism sunt explicate în comentariul de la art.171
şi 172 CP.
4. În calitate de victime ale infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani
apar copiii de ambele sexe.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu certitudine că
persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dispoziţia legii nu a atins vârsta de 16 ani.
6. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta
de 16 ani.
Articolul 175. ACŢIUNI PERVERSE
Săvârşirea de acţiuni perverse faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vârsta de 16 ani
1. Noţiunea de acţiuni perverse desemnează nişte acţiuni reprobate de societate, care prezintă
devierea de la normal a instinctelor, a comportamentului persoanei, a ideilor, a judecăţii.
2. Acţiunile perverse (imoralitate, desfrâu) comportă un caracter sexual orientat spre satisfacerea
poftei sexuale a făptuitorului sau excitarea instinctului sexual al victimei. Aceste acţiuni pot fi de natură
fizică sau intelectuală.
3. În categoria acţiunilor perverse cu caracter fizic se includ: atingerile indecente, mângâierea sau
demonstrarea organelor sexuale proprii sau pe cele ale minorului, pozele indecente, dezgolirea corpului,
săvârşirea raportului sexual sau a raportului homosexual în prezenţa victimei minore etc.
4. Actele de desfrâu cu caracter intelectual se pot exprima prin: discuţii cinice cu victima despre
relaţii sexuale; demonstrarea imaginilor pornografice; demonstrarea în faţa victimei a operelor
pornografice, înscrierile cu asemenea conţinut etc. (a se vedea p.21 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
5. În calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi persoanele de ambele sexe, care nu au atins
vârsta de 16 ani.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Drept mobil pentru făptuitor
serveşte dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală în formă perversă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană de orice sex, care a atins vârsta de 14 ani.
CAPITOLUL V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR
DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR
Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte legi, în
dependenţă de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională
sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) soldată cu daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani,
în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art.1 DUDO din
10.XIV.1948). Art.16 CRM proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, origine socială.
2. Constituţia enumără drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi
psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare, dreptul la libera circulaţie etc. (A
se vedea art.24-54 CRM.)
3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de apărarea
siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a urmăririi penale,
prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54 CRM).
4. Componenţa de infracţiune există numai în cazul în care sunt încălcate drepturile şi libertăţile
cetăţenilor garantate de Constituţie sau de alte legi, acţiuni sau inacţiuni condiţionate de apartenenţa
persoanei la o anumită rasă, naţionalitate etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează:
- de către o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea art.123 CP);
- prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (a se vedea art.126 CP).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul
conştientizează că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevede urmările prejudiciabile, le doreşte sau
le admite. Motivul infracţiunii este determinat de porniri josnice şi dispreţ faţă de persoanele care fac parte
din altă rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de
origine socială.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. În
cazul prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere.
Articolul 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE
1. Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa
personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimţământul ei
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
2. Răspândirea informaţiilor menţionate la alin.1:
a) într-un discurs public, prin mass-media;
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu
6 luni.
1. Art.8 CEDO şi art.28 CRM stabilesc dreptul inviolabilităţii vieţii personale. Nu este admis
amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în limitele în care acest amestec este
prevăzut de lege şi numai dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru
securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor
penale, protejarea sănătăţii, moralei ori a drepturilor şi libertăţilor persoanei.
2. Prin noţiunea de viaţă personală se înţelege ansamblul de condiţii materiale şi morale individuale,
particulare, pe care şi le creează persoana pentru a exista aşa cum înţelege ea la adăpost sigur, fără
amestecul cuiva. Toate acestea formează mediul în care persoana îşi desfăşoară existenţa.
3. CEDO utilizează termenul viaţă privată pentru a desemna dreptul la viaţa personală şi îl exprimă
prin art.8. În raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului asupra cauzei Van Oosterwijk împotriva
Belgiei (Rap. Com. din 1979) este consemnată următoarea interpretare a noţiunii de viaţă privată: "Dreptul
la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi aşa cum doreşti, protejat de
publicitate [...]. El cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură dreptul de a stabili şi întreţine relaţii cu
alte fiinţe umane, în special în domeniul emoţional, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei personalităţi".
4. Prin noţiunea de a culege informaţii se înţelege faptul de a aduna, a strânge, a obţine, a căpăta în
mod ilegal informaţii despre viaţa personală ce constituie un secret personal sau familial al altei persoane,
fără consimţământul ei.
5. Prin noţiunea de a răspândi informaţii se înţelege faptul de difuzare, fără consimţământul
persoanei vizate, în mod ilegal, a unor veşti, ştiri, publicaţii, informaţii despre viaţa personală ce constituie
secret personal sau familial al acesteia.
6. Prin sintagma informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial se
înţeleg datele care fac parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoană, adică datele ce se
referă la o persoană privată, identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o violare a
intimităţii persoanei vizate.
7. Conform Legii privind accesul la informaţie, nr.982-XIV din 11.05.2000, protejarea vieţii private
a persoanei include:
a) dreptul la consimţământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de divulgare a
informaţiei cu caracter personal;
b) dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;
c) dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu caracter personal, cu
respectarea confidenţialităţii;
d) dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete, neactualizate,
nerelevante etc.
e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor asupra
divulgării informaţiei;
f) dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.
8. Noţiunea într-un discurs public, prin mass-media înglobează ideea de răspândire de către făptuitor
a informaţiilor care încalcă inviolabilitatea vieţii personale prin transferarea, difuzarea unei asemenea
informaţii câtorva persoane sau cel puţin unei persoane printr-o luare de cuvânt publică sau prin mijloacele
de informare în masă: ziare, reviste, mijloace radio şi TV, prin afişare în locurile publice a placardelor,
lozincilor, fotografiilor etc.
9. Prin folosire intenţionată a situaţiei de serviciu se înţelege situaţia în care făptuitorul utilizează
informaţiile deţinute, în virtutea funcţiei sale, în detrimentul acestor persoane, cauzând astfel daune
drepturilor şi intereselor lor. A se vedea noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere şi obligaţiunile lor
în art.123-124 CP. În cadrul unor activităţi acestea sunt reglementate de legi speciale (a se vedea art.8 al
Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000, art.40 al Legii audiovizualului etc.).
10. Infracţiunea se consideră consumată în momentul culegerii sau răspândirii informaţiei. Legea nu
prevede survenirea de consecinţe negative pentru victimă.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă. Sintagma cu bună-ştiinţă
înseamnă că făptuitorul a conştientizat ilegalitatea acţiunilor sale de încălcare a inviolabilităţii vieţii
personale, a prevăzut consecinţele prejudiciabile şi le-a dorit. Motivul infracţiunii nu are nici o relevanţă,
această circumstanţă va fi luată în consideraţie la numirea pedepsei.
12. Subiect al infracţiunii poate deveni orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 178. VIOLAREA DREPTULUI LA SECRETUL CORESPONDENŢEI
(1) Violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei,
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea ilicită a informaţiei;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, sau cu închisoare de până la
3 ani, sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate pe
un termen de până la 3 ani.
1. Art.30 CRM stipulează obligaţiunea statului de a asigura secretul scrisorilor, al telegramelor, al
altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.
2. Prin violare a dreptului la secretul corespondenţei se înţeleg acţiunile întreprinse de făptuitor prin
încălcarea prevederilor legii, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul scrisorilor, telegramelor, coletelor,
trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al altor mijloace legale de comunicare, fără acordul
persoanei căreia i-a fost adresată informaţia.
3. Noţiunea de alte trimiteri poştale cuprinde informaţiile recepţionate de persoană prin radiograme,
banderole, containere poştale, mandate poştale, comunicările prin fax, poştă electronică.
4. Sintagma folosirea situaţiei de serviciu desemnează acţiunile de violare a secretului corespondenţei
de către lucrătorii poştei, ai serviciilor de telecomunicaţie, ai celor de asigurare a mesageriei prin internet
etc.
5. Conţinutul sintagmei prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea
ilicită a informaţiei înglobează ideea de folosire ilicită a uneltelor, maşinilor, aparatelor pentru asigurarea
procesului de interceptare şi descifrare a informaţiei cuprinse în mesajele persoanei.
6. Agravanta în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale a fost
explicată în comentariul de la art.46, 47 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie. Făptuitorul conştientizează că prin
violarea dreptului la secretul corespondenţei el încalcă posibilitatea altei persoane de a primi mesajul
respectiv, prevede urmările prejudiciabile pe care le doreşte sau le admite.
8. Subiect al infracţiunii poare fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU
1. Pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără
consimţământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările
ilegale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 2 ani.
2. Aceleaşi acţiuni săvârşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani.
3. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, se pedepsesc cu închisoare de la 3
la 7 ani.
1. Art.29 CRM stipulează inviolabilitatea domiciliului. Aceasta presupune că nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia, decât în
cazurile prevăzute de lege. Incriminând violarea de domiciliu, legiuitorul a asigurat, şi pe această cale,
realizarea dreptului persoanei de a-şi desfăşura viaţa personală la dorinţa sa fără amestecul abuziv al
reprezentanţilor organelor de stat sau al altor persoane.
2. Noţiunea de violare de domiciliu se conţine în textul legii (alin.1 art.179 CP). În acelaşi timp,
conform prevederilor art.29 CRM, nu se consideră violare de domiciliu în cazurile în care imixtiunea în
viaţa privată a persoanei prin violarea de domiciliu sau reşedinţă se face:
a) pentru executarea unui mandat de arest sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
3. Noţiunea de domiciliu desemnează locul în care persoana îşi are locuinţa stabilă, statornică sau
principală, iar noţiunea de reşedinţă indică atât sediul unei autorităţi sau al unei persoane oficiale, cât şi al
unei persoane fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care se află temporar sau permanent.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau prin rămânere
ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Acţiunea de pătrundere presupune survolarea spaţiului locativ, intrarea ilegală a făptuitorului în
domiciliul sau în reşedinţa persoanei. A rămâne înseamnă a nu părăsi locul în care se află făptuitorul.
5. Percheziţiile şi cercetările sunt ilegale în cazurile în care ele se efectuează cu încălcarea normelor
de procedură penală: lipseşte ordonanţa motivată a organului de urmărire penală, se efectuează în timpul
nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amânare etc.
6. Noţiunea cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei este comentată la art.165 CP.
7. Agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu pot constitui acţiunile săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu, adică făptuitorul realizează latura obiectivă a infracţiunii folosind
abuziv drepturile cu care este înzestrat în virtutea funcţiei pe care o deţine;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.46,
47 CP).
8. Infracţiunea se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliu sau
în reşedinţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este conştient de
caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului, în domiciliul sau în reşedinţa
acestuia, încălcându-i astfel libertatea.
10. Subiect al infracţiunii, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 180. ÎNCĂLCAREA INTENŢIONATĂ A LEGISLAŢIEI PRIVIND ACCESUL LA
INFORMAŢIE
Încălcarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii legale de
asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în proporţii
considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat informaţii
referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului,
se pedepseşte cu închisoare pe un termen de până la 3 ani sau cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Art.36 CRM stipulează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public.
Autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor în probleme publice.
2. Dreptul la informaţie nu poate fi îngrădit decât în cazurile în care informaţiile ar prejudicia
protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională.
3. Art.180 stabileşte răspunderea penală pentru încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la
informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului. Faptele
penale cu referinţă la ocrotirea sănătăţii populaţiei sunt incriminate de cap.VIII al CP (a se vedea
comentariul); faptele ce ţin de securitatea publică sunt incriminate în cap.XIII al CP (a se vedea
comentariul); cele ce vizează protecţia mediului sunt stipulate în cap.IX al CP (a se vedea comentariul).
4. Procedura legală de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie este prevăzută de
Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000).
5. Posesorii de informaţie oficială sunt obligaţi să asigure informarea activă, corectă şi la timp a
cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public, să garanteze liberul acces la informaţie etc., conform
prevederilor art.11 al Legii cu privire la informaţie.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni ce conduc la încălcarea
legislaţiei de către o persoană cu funcţii de răspundere, care a dus la cauzarea de daune în proporţii
considerabile solicitantului de informaţie.
7. Pentru a elucida noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere a se vedea comentariul de la
art.123 CP.
8. Noţiunea de daune în proporţii considerabile este elucidată în comentariul de la art.126 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că încalcă
legislaţia privind accesul la informaţie, a prevăzut şi a dorit provocarea daunelor în proporţii considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale solicitantului de informaţie.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani şi
deţine o funcţie de răspundere.
Articolul 181. ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERE A DREPTULUI ELECTORAL SAU
A ACTIVITĂŢII ORGANELOR ELECTORALE
Împiedicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau împiedicarea
activităţii organelor electorale:
a) săvârşită prin blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice
formă;
b) săvârşită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvârşită cu periclitarea vieţii persoanei;
d) însoţită de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) soldată cu alte urmări grave,
1. Art.38 din CRM stabileşte dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. Art.181 CP este una din garanţiile
de realizare a acestui drept.
2. Noţiunile de drept electoral şi organe electorale sunt definite de CEl. Prin drept electoral se
înţelege dreptul constituţional al cetăţenilor de a alege, de a fi aleşi şi de a-şi exprima prin vot atitudinea
privind cele mai importante domenii ale statului şi ale societăţii în ansamblu şi/sau în problemele locale de
interes naţional. Prin organ electoral se înţelege o instituţie socială, colaboratorii căreia au obligaţiunea de
a organiza şi desfăşura alegerile la nivelul administraţiei publice centrale: parlament, preşedinţie (CRM din
29 iulie 1994), organ al administraţiei publice locale, precum şi desfăşurarea referendumurilor.
3. Sintagma împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor
electorale explică acţiunile făptuitorului pe care acesta le întreprinde pentru a opri, a pune piedici, a bloca
activitatea organelor electorale şi exprimarea dreptului de vot al cuiva, prin modalităţile indicate în
dispoziţia legii.
4. Prin blocarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă se înţelege
întreprinderea diferitelor acţiuni care au drept scop stoparea funcţionării secţiilor de votare, izolarea lor de
alegători, punerea diverselor piedici, bariere în calea alegătorilor sau a membrilor birourilor electorale, ale
secţiilor de votare, consiliilor electorale de circumscripţie, Comisiei Electorale Centrale.
5. Atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă presupune întreprinderea
de către făptuitor sau făptuitori a unor acţiuni violente, inclusiv cu aplicarea armelor sau cu ameninţarea
aplicării lor, care au drept scop împiedicarea exprimării dreptului electoral al cetăţenilor.
6. Prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale se înţeleg acţiunile făptuitorului care
ia, intenţionat şi ilegal, urnele de vot sau documentele electorale (lista electorală, lista de subscripţie,
buletinele de vot etc.) cu scopul de a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral sau a activităţii
organelor electorale.
7. Noţiunea săvârşit cu periclitarea vieţii persoanei desemnează acţiunile întreprinse de făptuitor
pentru a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral şi care au pus în primejdie viaţa unei persoane.
8. Noţiunea însoţită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost explicată în
comentariul de la art.151 CP.
9. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege survenirea altor consecinţe grave: decesul
persoanei, anularea rezultatelor alegerilor, distrugerea localurilor secţiilor de votare etc.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul a conştientizat
caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, a prevăzut urmările indicate în dispoziţia legii şi le-a dorit.
Articolul 182. FALSIFICAREA REZULTATELOR VOTĂRII
Falsificarea, prin orice mijloace, a rezultatelor votării
până la 5 ani.
1. Articolul 38 din CRM proclamă voinţa poporului drept bază a puterii de stat. Această voinţă se
exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. Art.182 CP este o garanţie a realizării dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales.
2. A falsifica înseamnă: a) a face un lucru să semene cu altul, cu intenţia de a înşela; a contraface; b) a
prezenta lucrurile altfel decât sunt ele în realitate; a denatura, a mistifica.
3. Sintagma prin orice mijloace presupune orice acţiuni de falsificare: înlocuire sau suplinire de liste,
semnarea în liste în locul alegătorilor care nu s-au prezentat la sufragiu, înlocuirea buletinelor de vot cu
altele din timp pregătite, schimbarea urnelor cu buletinele de vot etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de falsificare, folosind orice mijloace, a
rezultatelor votării. Pot fi falsificate procesele-verbale ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, ale
consiliului electoral de circumscripţie şi, respectiv, cele ale Comisiei Electorale Centrale care vizează:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
c) numărul de alegători care au primit buletinele de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
e) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
f) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral;
g) numărul total de voturi valabil exprimate;
h) numărul buletinelor de vot primite de consiliul electoral de circumscripţie;
i) numărul de buletine neutilizate şi anulate.
5. Latura subiectivă se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că falsifică
rezultatele votării şi doreşte acest rezultat.
6. Subiectul infracţiunii de falsificare a votării este unul special. În această calitate apar membrii
biroului electoral al secţiei de votare, membrii consiliului electoral de circumscripţie, membrii Comisiei
Electorale Centrale, care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 183. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE A MUNCII
1. Încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securităţii, a
igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente
cu oameni sau alte urmări grave,
2. Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane
1. Dreptul la protecţia muncii este stipulat în art.43 CRM, art.2 CM, Legea cu privire la protecţia
muncii, nr.625-XII din 02.07.91 etc.
2. Noţiunea de protecţie a muncii desemnează sistemul de măsuri şi mijloace social-economice,
organizatorice, tehnice, curative şi profilactice care au drept scop asigurarea securităţii angajatului,
păstrarea sănătăţii şi menţinerea capacităţii lui de muncă în procesul activităţii profesionale.
3. Latura obiectivă a art.183 CP prevede responsabilitatea penală în cazurile în care încălcarea
regulilor de protecţie a muncii a provocat accidente de oameni, alte urmări grave sau decesul unei persoane
din imprudenţă. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar a stabili legătura cauzală între
încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi urmările care au survenit.
4. Norma dispoziţiei art.183 CP este de blanchetă. Întrucât legile, standardele, normele, regulile,
instrucţiunile de protecţie a muncii sunt obligatorii pentru toate organele de stat şi cele economice,
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, toate persoanele oficiale şi pentru toţi angajaţii, în fiecare caz
concret este necesar a stabili ce prevederi ale acestor acte au fost încălcate.
5. Prin accidente cu oameni se înţeleg faptele de pe urma cărora se produc, din imprudenţă, prin
încălcarea regulilor de protecţie a muncii, vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale sau sănătăţii
angajatului.
În legislaţia muncii este folosită şi noţiunea de accident de muncă prin care se înţelege evenimentul
care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, electrocutare, arsură, degerare,
asfixiere, intoxicaţie acută profesională etc.) ca urmare a acţiunii unui factor de risc propriu unui element al
sistemului de muncă, provocând pierderea temporară a capacităţii de muncă sau invaliditatea ori decesul
salariatului (a se vedea p.2 al Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat
prin HG RM nr.706 din 05.06.2002).
6. Prin alte urmări grave se înţeleg consecinţele, survenite de pe urma încălcării regulilor de protecţie
a muncii, care au cauzat angajatului, din imprudenţă, o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii,
survenirea bolilor profesionale etc.
7. Alin.2 art.183 CP prevede în calitate de urmare provocarea din imprudenţă a decesului unei
persoane (a se vedea comentariul de la art.149 CP).
8. Noţiunile de persoană cu funcţii de răspundere şi persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt explicate în comentariile de la art.123 şi 124 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă.
10. Subiect al infracţiunii este unul special: orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani
şi deţine o funcţie de răspundere sau care gestionează o organizaţie comercială, obştească ori altă
organizaţie.
Articolul 184. VIOLAREA DREPTULUI LA LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR
Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului,
demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la
acestea fie prin constrângerea lor la participare:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
până la 2 ani.
2. Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au fost special
adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave
1. Articolul 40 CRM stipulează că mitingurile, demonstraţiile, manifestaţiile, procesiunile sau orice
alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
2. Prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie, procesiune, marş, pichetare, grevă
desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a locului de lucru, orice altă adunare a
cetăţenilor (a se vedea Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor nr.560-XIII din
21.07.1995; MO nr.61/683 din 02.XI.1995).
3. Conform dispoziţiei articolului 184 CP, violarea dreptului la libertatea întrunirilor se realizează
prin următoarele modalităţi:
a) prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor;
b) prin împiedicarea participării cetăţenilor la aceste întruniri;
c) prin constrângerea cetăţenilor de a nu participa la aceste întruniri.
4. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor ori a participării cetăţenilor la acestea poate să fie realizată prin acţiuni sau inacţiuni şi poate
să se manifeste, de exemplu, prin interzicerea de către persoana cu funcţii de răspundere, prin realizarea
unor activităţi nominalizate, prin darea de indicaţii de a bloca accesul cetăţenilor, traseul sau locul în care
se desfăşoară mitingul, demonstraţia, manifestaţia, procesiunea etc.
5. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii, întrunirilor
poate să fie realizată nu numai de persoane cu funcţii de răspundere, dar de orice altă persoană.
Latura obiectivă a infracţiunii, în astfel de situaţie, se realizează de către făptuitor prin aplicarea
constrângerii fizice sau psihice, sau prin ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
6. Noţiunea de constrângere este comentată la art.171 CP.
7. Pentru elucidarea noţiunii săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, a se vedea prevederile
art.123 CP. Noţiunea săvârşită de două sau mai multe persoane este explicată în comentariul de la art.44 şi
45 CP. Pentru înţelegerea noţiunii de acţiune însoţită de violenţa nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate
sunt valabile comentariile de la art.165 CP.
8. Pentru elucidarea sensului agravantelor: săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au
servit drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii a se
vedea comentariul de la art.166 CP; pentru însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate a se
vedea comentariul de la art.165 CP; pentru soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari a se vedea
prevederile art.126 CP. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege situaţia în care survin alte
urmări decât cele prevăzute de articolul dat, de exemplu - moartea persoanei din imprudenţă etc.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul este conştient că,
împiedicând desfăşurarea mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau a altor întruniri,
întreprinde acţiuni de violare a dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor şi doreşte acest lucru.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 185. ATENTAREA LA PERSOANĂ ŞI LA DREPTURILE CETĂŢENILOR SUB
FORMĂ DE PROPOVĂDUIRE A CREDINŢELOR RELIGIOASE ŞI DE ÎNDEPLINIRE A
RITURILOR RELIGIOASE
Organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate, desfăşurată sub
formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase, este însoţită fie de
cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia, fie de
instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti
până la 5 ani.
1. CRM recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de
religie (a se vedea art.10, 16, 31 CRM).
Acest drept trebuie să se manifeste prin spirit de toleranţă şi de respect reciproc, cuprinde libertatea
cetăţeanului de a-şi schimba religia sau convingerea, de a profesa religia sau convingerea în mod individual
sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi prin îndeplinirea ritualului (a se
vedea art.1 al Legii despre culte, nr.979-XII din 24.03.92, MO. nr.3/70 din 30.03.1992).
2. Legea despre culte stabileşte inadmisibilitatea prozelitismului abuziv, care constituie o încercare de
a influenţa conştiinţa religioasă a unei persoane prin violenţă sau abuz de autoritate, precum şi
responsabilitatea pentru intoleranţă confesională manifestată prin acte care stânjenesc liberul exerciţiu al
unui cult recunoscut de stat.
3. Latura obiectivă a infracţiunii, stabileşte responsabilitatea pentru organizarea, conducerea sau
participarea activă la un grup a cărui activitate atentează la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă
de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A organiza înseamnă a face ca un grup de persoane să funcţioneze şi să acţioneze sub formă de
propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A conduce înseamnă a dirija, a îndruma acest grup de persoane pentru a atinge scopul propus.
Prin sintagma a participa activ se înţelege activitatea unei persoane care realizează nemijlocit planul
de acţiuni al grupului.
4. Prin sintagma cauzare de daune sănătăţii se înţelege pricinuirea intenţionată a vătămărilor uşoare,
medii, grave integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
5. Noţiunea de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia include celelalte violări ale
drepturilor persoanei prevăzute de Constituţie sau de alte legi, de exemplu - atentatele asupra averii
persoanei, dreptului la muncă, inviolabilităţii domiciliului etc.
6. Prin sintagma instigare a cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti se înţelege
activitatea de aţâţare, provocare a cetăţenilor pentru ca aceştia să-şi manifeste refuzul de a-şi îndeplini
obligaţiunile cetăţeneşti (de exemplu, a nu participa la alegeri, a nu fi încorporat în forţele militare etc.)
7. Latura subiectivă a infracţiuni se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că
atentează la persoană şi la drepturile ei sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi doreşte
consecinţele indicate de lege.
CAPITOLUL VI
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. FURTUL
(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
(2) Furtul săvârşit:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul săvârşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
(4) La alin.(2) din art.186-192 se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o
persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.(1) din articolele menţionate,
dar nu a fost condamnată pentru aceasta.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.
3. Sustragerea bunurilor altei persoane constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a
persoanei în posesia sau deţinerea căreia se afla acel bun şi trecerea lui în sfera de stăpânire a făptuitorului.
4. Bunul sustras poate fi numai un bun mobil. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat. Nu
interesează dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile, fungibile sau
nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, iar cele neanimate, indiferent de starea lor fizică (lichidă,
solidă sau gazoasă).
5. Potrivit p.2 al HP al JS RM din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată pe ascuns
dacă:
a) a fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;
b) a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;
c) a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe situaţia creată,
consideră că acţionează pe ascuns;
d) a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege caracterul
şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei stări bolnăvicioase,
dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
e) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor implicate în actul de însuşire a averii;
f) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din motive
personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de furt prevăzute de alin.1 art.186, pot apărea daunele materiale în
proporţii esenţiale pricinuite proprietarului.
7. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii.
Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoanele care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor
contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiau împuterniciri de dispunere, administrare,
transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier şi alte persoane), cele comise trebuie calificate drept
delapidare a averii străine (art.191 CP).
Dacă însă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar ele au
avut acces la ele în legătură cu munca îndeplinită (combineri, hamali, paznici, îngrijitori de vite etc.),
acţiunile lor trebuie să fie încadrate drept sustragere prin furt.
8. Potrivit p.30 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazul în care persoana a săvârşit răpirea mijloacelor de
transport fără scopul de a şi le însuşi, însă cu scopul sustragerii ulterioare a averii aflate în ele sau a unor
părţi ale mijloacelor de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.186 şi 273 CP.
9. Potrivit p.16 HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă şi
infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De aceea, dacă făptuitorul a
fost reţinut cu averea sustrasă pe teritoriul asigurat cu pază al uzinei, fabricii etc. sau în camera de control a
organizaţiei respective, acesta este un caz de tentativă de furt.
10. Furtul trebuie delimitat de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adică a unor
bunuri care, la presupunerea făptuitorului, îi aparţin, trebuie calificată drept samavolnicie (art.352 CP).
11. Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit (acaparator,
hrăpăreţ, de a obţine avantaje materiale). Este necesar ca scopul cerut de lege să existe în momentul
săvârşirii faptei. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de furt. Într-un asemenea caz,
fapta fie că nu constituie infracţiune (bunul a fost luat în glumă), fie că realizează componenţa unei
distrugeri (art.197 CP; bunul a fost luat pentru a fi distrus), fie că constituie, după caz, o răpire a mijlocului
de transport (art.273 CP) sau o răpire a mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor
de tracţiune (art.274 CP), fie un abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327 şi 335 CP; bunul a fost
"împrumutat" temporar).
12. Furtul repetat. Potrivit alin.4 art.186-192, se consideră repetate infracţiunile săvârşite de o
persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.1 din articolele menţionate, dar nu a
fost condamnată pentru aceasta.
Este necesar să determinăm că nu au expirat termenele de prescripţie pentru faptele infracţionale
săvârşite.
Principiile calificării furtului repetat care rezultă din standardele internaţionale sunt aceleaşi ca şi ale
omorului repetat, de aceea facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare date la art.145 CP.
13. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 art.42 CP,
trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar în acel
moment, dar nu mai târziu de consumarea furtului;
c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi participanţi
ai infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte persoane în calitate de
organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete (un autor
sau doi şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o
persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie
calificate potrivit alin.1 art.186 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În cazul
în care instigatorul a determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate potrivit
art.42 şi potrivit prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b) art.186 CP.
Potrivit p.18 al HP CSJ din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi persoanele cu care,
deşi nu participă nemijlocit la sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă lângă locul
săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima sau să ia o atitudine ce
le demonstrează victimelor că orice rezistenţă n-are nici un rost etc.
14. Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Termenii
pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP CSJ din 6 iulie 1992.
Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt
loc pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau tâlhăriei. Pătrunderea poate fi
comisă atât cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea cu
ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage obiectele fără a intra în încăperea respectivă.
Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte
construcţii gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor materiale, utilate cu
un gard sau mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele mobile, limuzinele, refrigeratoarele,
containerele, seifurile şi alte depozite asemănătoare. Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite
pentru păstrare, ci, de exemplu, pentru cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de
alt loc pentru depozitare.
Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau
temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. Tot la acest termen se
referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu locuiască nemijlocit. În afară de aceasta,
trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele
alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele individuale -
verandele, mansardele, beciurile, cămările etc.
Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului, cu
menţiunea pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a sustrage trebuie să
apară la infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
15. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil sau
esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea
bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte
circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
16. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari, dezastrele
care lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se înţelege situaţia în care
se produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt păgubitoare sau periculoase pentru o
colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de
incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată, în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca
fapta să fie săvârşită în perioada de timp cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă
naştere stării de calamitate şi momentul când această stare încetează.
17. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de grup
criminal organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.
18. Potrivit alin.2 art.186, dacă furtul a fost săvârşit în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.3 art.186 CP)
de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b) alin.3 art.186 CP) în mod repetat (lit.a)
alin.2 art.186 CP) sau de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.2 art.186 CP), sau prin pătrundere în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.2 art.186 CP), sau cu cauzarea de daune în
proporţii considerabile (lit.d) alin.2 art.186 CP), acţiunile infractorilor, în lipsa concursului real al
infracţiunilor, trebuie să fie încadrate numai în baza alin.3 art.186 CP.
19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 187. JAFUL
(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
(2) Jaful săvârşit:
a) repetat;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea
aplicării unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
(3) Jaful săvârşit:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a jafului se realizează prin sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane.
4. Noţiunile de sustragere şi bunuri sunt identice cu cele folosite la explicarea noţiunii de furt. (A se
vedea explicaţiile date la p.2 şi 3 ale art.186 CP.)
5. Potrivit p.3 al HP CSJ din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată în mod deschis
dacă a fost săvârşită cu bună-ştiinţă în prezenţa victimelor sau a altor persoane care îşi dădeau seama de
caracterul acţiunilor făptuitorului, dar el a ignorat această circumstanţă.
Nu poate fi considerată deschisă sustragerea averii proprietarului în prezenţa complicilor sau a
persoanelor care nu-şi dădeau seama de caracterul faptei săvârşite.
Acţiunile începute ca un furt, dar care nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost descoperite
de către victimă sau de alte persoane, dar neţinându-se cont de aceasta, au fost prelungite de către infractor
cu scopul însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează în infracţiunea de jaf, iar în cazul aplicării unei
violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau al ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea de tâlhărie.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de jaf prevăzute de alin.1 din art.187 CP pot apărea daunele
materiale atât în proporţii esenţiale, cât şi în proporţii mici.
7. Jaful are acelaşi moment de consumare ca şi furtul. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
8. Potrivit p.28 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazurile în care însuşirea averii a fost săvârşită în
timpul huliganismului, violului sau al altor acţiuni criminale, cele săvârşite trebuie să fie încadrate în
funcţie de scopul şi de metoda însuşirii averii în concurs de infracţiune corespunzătoare împotriva
patrimoniului şi huliganism, viol sau altă infracţiune.
9. Latura subiectivă a jafului este identică cu cea a furtului. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
10. Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală sunt
identice cu cele din cazul furtului (a se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP).
11. Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă folosirea de
către infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul mascării, făptuitorul îşi
acoperă faţa cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc., înfăţişând o faţă
omenească sau figura unui animal, lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar.
În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa fel încât să
nu poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte îmbrăcămintea sexului opus
etc.
12. Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă
nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări neînsemnate
integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă durată sănătăţii sau o pierdere
neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă, precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau a altor
acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice (art.154 CP).
În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor corporale, prin
violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările trecătoare sub formă de
zgârieturi, echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea completă a sănătăţii într-un termen de cel
mult 6 zile, precum şi durerile fizice fără o dereglare pe un anumit termen a sănătăţii victimei.
Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei păgubaşe
se înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni sustragerea averii
proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt eu ţie", "am să-ţi dau de
cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori
sănătatea persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu mărturisesc intenţii mai serioase ale
infractorului. De exemplu, făptuitorul ameninţă victima că va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din
buzunar. Astfel de ameninţare se referă la tâlhărie, şi nicidecum la jaf.
13. Agravanta în timpul unei calamităţi a fost comentată în art.151, iar cea de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală - la art.46 şi 47.
Articolul 188. TÂLHĂRIA
(1) Tâlhăria, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de
violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe,
(2) Tâlhăria săvârşită:
a) repetat;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
(3) Tâlhăria săvârşită:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi
convenţionale.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a tâlhăriei se realizează printr-un atac săvârşit asupra unei persoane în scopul
sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
4. Atacul în scopul săvârşirii unei tâlhării se manifestă prin acţiuni agresive active cu caracter
surprinzător pentru victimă, care creează un pericol real însoţit de aplicarea imediată şi nemijlocită a unei
violenţe periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe în scopul însuşirii avutului proprietarului. El poate avea un caracter deschis, însă în unele cazuri
poate fi săvârşit pe neaşteptate şi pe neobservate (pe ascuns): o lovitură de după colţ, o împuşcătură din
ambuscadă, atacul unui paznic care dormea etc.
5. Doctrina penală şi practica judiciară recunosc drept atac şi aducerea victimei în stare de
inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv prin
înşelăciune), în organism a unor substanţe narcotice, cu efect puternic sau otrăvitoare, periculoase pentru
viaţă şi sănătate.
Altfel trebuie calificate cazurile în care drept rezultat al "cinstirii" cu băuturi alcoolice sau cu alte
substanţe, caracterul acţiunii cărora este cunoscut victimei, victima se pomeneşte într-o stare de
inconştienţă, iar infractorii, folosindu-se de aceasta, sustrag averea ei. Atare acţiuni sunt calificate drept
furt.
6. Drept violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea victimei, prevăzută de alin.1 din art.188 CP,
trebuie considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este explicată în
art.153 CP) sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este stipulată în art.152 CP), precum
şi alte acţiuni care, deşi nu au pricinuit vătămările menţionate, au creat la momentul aplicării lor un pericol
real pentru viaţa şi sănătatea victimei. De exemplu, aruncarea victimei din tren, automobil, de la etaj,
strangularea (sugrumarea) ei, reţinerea îndelungată a capului victimei în apă etc.
Cauzarea vătămărilor grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este considerată circumstanţă
agravantă, prevăzută la alin.3 din art.188 CP, şi nu un semn constitutiv al tâlhăriei.
7. Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să aibă un
caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de violenţă fizică. Pentru
constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de toate circumstanţele cauzei:
caracterul ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa infractorul, locul şi timpul săvârşirii
infracţiunii, numărul infractorilor etc. Forma de manifestare a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte,
gesturi, demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori
sănătăţii persoanei atacate.
Ameninţarea cu aplicarea violenţei, dar nu imediat, ci în viitor, sau ameninţarea cu răspândirea unor
ştiri defăimătoare, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului ori cu răpirea victimei, nu
constituie tâlhărie, ci şantaj (art.189 CP).
8. Potrivit p.16 al HP CSJ din 6 iulie 1992, tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului,
însoţit de aplicarea sau ameninţarea de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei,
indiferent de faptul dacă a fost sau nu însuşită averea proprietarului.
Luând în consideraţie că tâlhăria săvârşită în scopul sustragerii averii proprietarului în proporţii mari
sau deosebit de mari trebuie încadrată potrivit art.195 CP, precum şi construcţia materială a agravantei la
lit.f) alin.2 art.188 CP, consecinţele tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP pot fi un atac în scopul
sustragerii bunurilor proprietarului în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, dacă din cauze indiferente
de voinţa făptuitorului nu s-a realizat, precum şi producerea daunei materiale proprietarului în proporţii
mici sau esenţiale, valoarea cărora este determinată de alin.1 art.126 CP.
9. Latura subiectivă a tâlhăriei este identică cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile de la
art.186.)
10. Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere,
în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei
calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală este identică cu furtul, iar
tâlhăria săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau travestită este identică cu jaful. (A se vedea
explicaţiile corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.) Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.
11. Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă. Potrivit
lit.a) p.1 al HP CSJ din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre
purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor
sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, prin armă de foc se
înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, datorită forţei de
expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit.b)
p.1 al aceleiaşi hotărâri, armă albă se consideră cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe
umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit cu tăiere (săbii, tesace etc.), înţepare (baionete
unghiulare, pumnale, stilete etc.), prin înţepare-tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu
tăiş etc.), prin spargere-fărâmiţare (box, buzdugan, mlaciu, nunciaki etc.).
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune
considerabile sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect metalic etc.).
Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea lor în timpul
actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un pericol real pentru
viaţa sau sănătatea persoanei.
Potrivit p.27 al HP CSJ din 6 iulie 1992, dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu o armă cu
bună-ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu o imitaţie a armei, de exemplu - un machet de pistolet, un
pumnal-jucărie etc., neavând intenţia să folosească aceste obiecte pentru cauzarea vătămărilor integrităţii
corporale sau sănătăţii periculoase pentru viaţă şi sănătate, chiar dacă victima a perceput-o drept armă,
acţiunile lui (în lipsa altor circumstanţe agravante) trebuie încadrate în baza alin.1 art.188 CP.
12. În cazul tâlhăriei săvârşite cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii noţiunea
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii este determinată de alin.1 art.151 CP.
Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă, care a atras
după sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei trebuie încadrat în
baza lit.c), alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza alin.1 art.151 CP. Dacă în urma
vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie
încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.
Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de infracţiuni,
prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.
Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP, este
formulată ca o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată spre cauzarea
vătămărilor grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale, cele
săvârşite trebuie calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c) alin.3 art.188 CP).
În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la începerea
atacului poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac tâlhăria se consideră
consumată (componenţă formal redusă).
13. În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, prin
schingiuire se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de
căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.).
Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe medicale sau
ştiinţifice nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea victimei la condiţii de hrană,
locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de
vedere moral.
Articolul 189. ŞANTAJUL
(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului
ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu
violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu
deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea
proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
până la 4 ani.
(2) Şantajul săvârşit:
a) repetat;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi
convenţionale.
b) săvârşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant;
e) urmate de dobândirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi
convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului sau
deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi
convenţionale.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a şantajului se realizează prin cererea de a se transmite bunurile proprietarului,
posesorului sau deţinătorului, ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter
patrimonial, ameninţând cu violenţa persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri
defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului,
deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
4. Şantajul este format din două acţiuni de sine stătătoare legate între ele - cerinţa şi ameninţarea.
Cerinţele pot fi următoarele:
a) cerinţa de a se transmite, fără plată, infractorului sau reprezentantului lui bunurile ce se află în
proprietatea sau în posesia victimei;
b) cerinţa ca victima să transmită dreptul asupra bunurilor pe care le posedă infractorului sau unor
persoane numite de el, pentru ca acestea, folosindu-se de acest drept, să primească bunuri sau alte foloase
patrimoniale. De exemplu, întocmirea unei procuri pentru a căpăta bunuri, perfectarea donaţiei, legalizarea
unui testament, darea unei recipise care confirmă faptul că a primit, chipurile, pe datorie, o sumă de bani
etc.;
c) cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, prin care se înţeleg asemenea acţiuni de
importanţă juridică ale victimei, în urma cărora şantajistul sau persoanele numite de el pot primi foloase
materiale sau să scape de anumite cheltuieli materiale. De exemplu, acordul victimei de a încheia o
tranzacţie nerentabilă pentru ea, nimicirea unei recipise de creanţă (de datorie) a şantajistului, efectuarea
fără plată a unei lucrări pentru el etc.
5. Metoda constrângerii victimei de a satisface aceste cereri se poate exprima prin următoarele forme
de ameninţări:
a) ameninţarea cu violenţa. Această ameninţare trebuie să fie reală şi concepută de victimă drept
realizabilă. Prin violenţă ca semn constitutiv al şantajului, prevăzută de alin.1 art.189 CP, se înţelege
ameninţarea cu aplicarea loviturilor ce cauzează o durere fizică (a se vedea comentariul la art.154 CP), cu
vătămări uşoare ale integrităţii corporale (art.153 CP), cu vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii (art.152 CP) sau cu vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.151 CP).
Ameninţarea cu omor constituie agravantă prevăzută de alin.2 art.189 CP.
Ameninţarea cu violenţa este proiectată, de obicei, în viitor, după un anumit răstimp, dacă victima nu-
i va îndeplini cerinţa de a-i transmite averea. Prin aceasta, de fapt, se deosebeşte ameninţarea cu violenţa în
cadrul infracţiunii de şantaj de cea aplicată în timpul tâlhăriei. Însă în cazul cerinţei de transmitere a
dreptului asupra unui avut, ameninţarea poate fi înfăptuită imediat, dacă ea nu va fi satisfăcută. În atare caz
caracterul ameninţării nu transformă faptul în tâlhărie însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa şi
sănătatea persoanei, deoarece obiectul material al atentării nu-l constituie averea propriu-zisă, ci dreptul
asupra acesteia. Pe când obiectul material al tâlhăriei, ca şi al oricărei alte forme de însuşire, poate fi numai
dobândirea unei averi reale;
b) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă presupune ameninţarea cu
răspândirea unor informaţii care jignesc (umilesc) demnitatea persoanei. Nu interesează dacă aceste
informaţii sunt adevărate sau mincinoase. Dacă şantajul a fost urmat de răspândirea scornirilor
defăimătoare despre victimă, acţiunile trebuie calificate şi în baza art.170 CP (calomnia), deoarece
componenţa infracţiunii de şantaj nu le conţine;
c) în metodele de şantaj se înscrie şi ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor
victimei. De obicei, se ameninţă cu incendierea averii, cu producerea unei explozii, organizarea unei
inundaţii etc. Nu este obligatoriu ca metoda distrugerii averii să prezinte un pericol social;
d) ameninţarea cu răpirea victimei presupune ameninţarea victimei cu luarea sau reţinerea ei în
scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.
6. În calitate de victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, posesorii şi deţinătorii averii (şefii
de depozit, casierii, expeditorii, paznicii etc.), rudele (bunic, tată, fraţi, surori) sau apropiaţii (strănepoţi,
fraţi şi surori vitrege, logodnici etc.).
7. Şantajul se consumă din momentul înaintării cerinţei însoţite de ameninţare, indiferent de faptul
dacă infractorul şi-a atins scopul sau nu.
8. Luând în consideraţie că cererea de a se transmite averea, dreptul asupra ei sau de a săvârşi alte
acţiuni cu caracter patrimonial, precum şi dobândirea acestora în proporţii mari sau deosebit de mari, se
încadrează în baza art.195 CP, iar şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute în proporţii mici, esenţiale
şi considerabile trebuie calificat potrivit lit.e) alin.3 art.189 CP, acţiunile de şantaj din alin.1 art.189 CP
presupun numai cererea de a transmite infractorului bunurile victimei, drepturile asupra acestora sau de a
săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial în proporţii mici, esenţiale sau considerabile fără ca şantajistul
să primească averea cerută.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este similară cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea
explicaţiile de la art.186.)
10. Şantajul săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, însoţit
de acţiuni violente periculoase pentru viaţă sau sănătate, însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman
sau degradant, este identic cu agravantele corespunzătoare ale furtului, jafului şi tâlhăriei. (A se vedea
explicaţiile de la art.186, 187, 188.)
11. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea presupune o metodă de influenţare psihică,
îndreptată spre intimidarea, înfricoşarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte pentru securitatea sa, o stare
de disconfort. Metodele de manifestare a ameninţării pot fi diferite: oral, în scris, prin gesturi, fără
avertizare prealabilă, prin telefon, nemijlocit victimei sau prin alte persoane etc. Atare acţiuni nu trebuie
calificate şi în baza art.155 CP.
12. În cazul şantajului săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor, deteriorare a unui bun
înseamnă degradarea acestuia, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală sau numai
a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce
i se vor face. Distrugerea unui bun presupune nimicirea totală sau parţială a unui obiect, astfel că acesta
devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale. Atare acţiuni sunt cuprinse de această agravantă şi
nu cer o calificare şi în baza art.197 CP.
13. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute presupune transmiterea de către victimă a
bunurilor cerute de şantajist, a dreptului asupra acestora sau săvârşirea altor acţiuni cu caracter patrimonial
cerute, valoarea cărora este în proporţii mici, esenţiale sau considerabile.
14. Şantajul soldat cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, falimentul întreprinderii,
autodizolvarea ei, nerealizarea veniturilor, fapt ce conduce la scăderea bruscă a indicilor economici etc.
15. Şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora presupune luarea sau reţinerea lor în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul
său. Atare acţiuni nu cer o calificare şi în baza art.164 şi 280 CP.
16. Dacă infractorul cere să i se transmită anumite bunuri, drepturile asupra acestora sau să i se
efectueze nişte lucrări deja plătite prin metode ilegale specifice samavolniciei, asemenea acţiuni trebuie
încadrate în baza art.352 CP (samavolnicie), şi nu în baza art.189.
17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în condiţiile
alin.1 şi de 14 ani, în condiţiile alin.2, 3 şi 4.
Articolul 190. ESCROCHERIA
(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de
încredere,
(2) Escrocheria săvârşită:
a) repetat;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani.
(3) Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înţelege transmiterea benevolă infractorului de
către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor sub influenţa înşelăciunii sau a abuzului de
încredere.
Potrivit p.8 al HP CSJ din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament
(de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate) poate fi încadrată drept escrocherie
numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor bunuri avea drept scop
însuşirea lor şi nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.
5. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin
ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la personalitatea
infractorului sau a altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene. Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite
pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Când înşelăciunea se efectuează prin falsificarea
documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei
înşelăciunea se manifestă prin vinderea mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a
diferitelor indemnizaţii de la stat etc.
6. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că infractorul
până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni patrimoniale care apar drept
condiţie pentru a i se transmite averea. De exemplu, încheind un contract de antrepriză, luând un avans, el
promite să efectueze anumite lucrări; căpătând dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, el se
obligă să-l întreţină toată viaţa pe stăpân; primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate
suma neachitată; comandând o masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În
realitate, făptuitorul nu intenţiona să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de
încredere cu victima, îşi însuşeşte averea ei. Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune
că infractorul primeşte averea de la victimă în aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără falsificarea
fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea.
7. Escrocheria se consideră consumată dacă averea a fost dobândită de la victimă şi infractorul are o
posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa.
8. Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
9. Escrocheria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de daune în
proporţii considerabile, de un grup organizat sau o organizaţie criminală are aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele infracţiunii de furt (a se vedea comentariul de la art.186).
10. Escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că făptuitorul, având calitatea
de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, deşi în realitate
nu se află în exerciţiul acestor atribuţii. Însă, dacă făptuitorul foloseşte atribuţiile sale de serviciu la
săvârşirea unei escrocherii, cele săvârşite constituie un concurs ideal de infracţiuni (art.190 CP şi art.327
sau 335 CP).
11. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.
12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile
alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE
(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în
administrarea vinovatului,
(2) Delapidarea averii străine, săvârşită:
a) repetat;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
la 4 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a delapidării se realizează prin însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane,
încredinţate în administrarea vinovatului.
4. Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul că poate fi săvârşită numai de un
funcţionar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din avutul proprietarului. Potrivit
p.11 al HP CSJ din 6 iunie 1992, delapidare a averii străine trebuie calificate acţiunile persoanelor care,
conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului,
înfăptuiesc în privinţa bunurilor încredinţate împuternicirile de dispunere, administrare, transportare sau
păstrare (depozitor, expeditor, casier etc.). De obicei cu aceste persoane proprietarul încheie contracte de
răspundere materială deplină pentru averea încredinţată.
5. Delapidarea averii străine constă în faptul că infractorul transformă bunul aflat în gestionarea sau
administrarea sa într-un bun al său, îl trece efectiv în stăpânirea sa, creând posibilităţi de a se comporta faţă
de bun ca faţă de un bun propriu, de a efectua acte de dispoziţie cu privire la acel bun.
6. Delapidarea averii străine presupune nu numai însuşirea bunului administrat, dar şi irosirea lui
prin consumare, cheltuire, dăruire sau transmitere altor persoane fără restituirea echivalentului lui.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
8. Agravantele infracţiunii de delapidare a averii străine sunt aceleaşi ca şi ale infracţiunii de furt şi
escrocherie (a se vedea explicaţiile de la art.186 şi 190).
9. Delapidarea se consideră consumată din momentul în care vinovatul a obţinut posibilitatea de a se
folosi de această avere la dorinţa sa ori din momentul când a consumat-o.
10. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.
Articolul 192. PUNGĂŞIA
(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau
din alte obiecte prezente la persoană,
(2) Pungăşia săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1.000 unităţi
convenţionale.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin săvârşirea acţiunilor în scopul sustragerii bunurilor
altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoane.
4. Pungăşia constă în hoţia din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană.
5. Prin alte obiecte prezente la persoană se înţeleg diferite sacoşe, poşete, plase în formă de săculeţ,
serviete, saci, geamantane, valize, cufere etc. în care se pun lucrurile, obiectele necesare pentru transportare
sau călătorie.
6. Pungăşia se consideră consumată din momentul începerii acţiunii de a sustrage bani sau alte bunuri
din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a
realizat scopul scontat sau nu.
7. Deoarece acţiunile în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte
obiecte prezente la persoană, precum şi sustragerea bunurilor din obiectele indicate în proporţii mari sau
deosebit de mari, trebuie încadrate în baza art.195 CP, pungăşia prevăzută de alin.1 din art.192 presupune
numai acţiunile în scopul sustragerii bunurilor din obiectele indicate în proporţii mici, esenţiale sau
considerabile, precum şi sustragerea averii în aceste proporţii.
9. Agravantele pungăşiei săvârşite în mod repetat sau de două sau mai multe persoane sunt identice
cu cele ale furtului (a se vedea explicaţiile de la art.186 CP).
alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 193. OCUPAREA BUNURILOR IMOBILE STRĂINE
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia
6 luni.
a) de două sau mai multe persoane
b) prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui imobil aflat în proprietatea altuia;
c) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
la 2 la 5 ani.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a ocupării bunurilor imobile străine se realizează prin ocuparea, în întregime sau
în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia.
4. A ocupa un imobil înseamnă a pătrunde şi a lua în stăpânire un imobil pe o anumită durată. Nu
interesează dacă imobilul a fost ocupat în întregime sau în parte, dacă făptuitorul a reuşit sau nu să rămână
multă vreme în imobilul ocupat; este suficient ca el să fi pătruns şi să fi rămas în imobil atât încât să se
poată vorbi de o ocupare efectivă.
De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul şi-a adus sau nu lucrurile în imobilul ocupat, după cum
nu interesează dacă lucrurile celui în posesia căruia se află imobilul au fost sau nu îndepărtate.
5. Ocuparea imobilului aflat în posesia altei persoane trebuie să se facă fără drept. Cerinţa legii este
îndeplinită dacă în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul nu avea un titlu legitim (de exemplu, bon de
repartiţie, hotărâre de evacuare etc.) care să-l îndreptăţească a lua în stăpânire imobilul. Dacă ocuparea s-a
făcut în temeiul unui asemenea titlu, fapta nu constituie infracţiune de ocupare, ci infracţiune de
samavolnicie (art.352 CP), bineînţeles - cu condiţia să fie întrunite semnele componenţei acestei
infracţiuni.
6. Dacă luarea în stăpânire nu este efectivă, adică de o anumită durată, fiind vorba numai de o
pătrundere, fapta va constitui, eventual, infracţiunea de violare de domiciliu (art.179 CP), bineînţeles cu
condiţia să fie întrunite trăsăturile componenţei acestei infracţiuni.
7. Ocuparea bunurilor imobile străine se consumă în momentul ocupării imobilului aflat în posesia
altuia, adică în momentul în care făptuitorul, pătrunzând în imobil, a reuşit să-l ia în stăpânire.
9. În cazul ocupării bunurilor imobile străine de către două sau mai multe persoane, sunt valabile
explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP.
10. Ocuparea bunurilor imobile străine prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui
imobil aflat în posesia altuia. Semnele de hotar sunt cele care delimitează două terenuri învecinate. Prin
distrugerea semnelor de hotar se înţelege nimicirea sau înlăturarea acestora (nimicirea unui gard sau
ridicarea gardului şi aruncarea lui în altă parte), iar prin strămutarea semnelor de hotar se înţelege
deplasarea acestora spre interiorul terenului învecinat, ceea ce duce la ocuparea unei porţiuni din acest
teren. Este indiferent dacă, în momentul săvârşirii faptei, posesorul imobilului a fost sau nu de faţă.
Este necesar ca acţiunile menţionate să fi constituit mijlocul folosit de făptuitor pentru ocuparea
imobilului aflat în posesia altuia.
11. Ocuparea bunurilor imobile străine cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei.
Violenţa acestei agravante se poate manifesta prin loviri care produc dureri fizice (a se vedea comentariul
de la art.154 CP) sau prin vătămări neînsemnate ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (noţiunile sunt
elucidate în CCA), uşoare (art.153 CP), medii (art.152 CP) sau grave (art.151 CP). Analizând sancţiunile
acestor articole, putem conchide că violenţa sub formă de lovituri, vătămări neînsemnate, uşoare sau medii
ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii sunt complet cuprinse de această agravantă şi nu se cere o
calificare şi în baza acestor articole, iar pricinuirea vătămărilor grave integrităţii corporale sau sănătăţii în
procesul ocupării bunurilor imobile străine constituie un concurs de infracţiuni (lit.c) alin.2 art.193 şi alin.1
art.151 CP).
Articolul 194. ÎNSUŞIREA SAU UTILIZAREA ILICITĂ A ENERGIEI ELECTRICE,
TERMICE SAU A GAZELOR NATURALE
(1) Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a acestora
evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu muncă
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.500 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor
naturale ori utilizarea ilicită a acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin
acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale se poate efectua
numai din reţelele electrice, termice sau din conductele de gaze naturale. Însuşirea gazelor naturale din
depozite, cisterne, butelii va constitui o formă concretă de însuşire (furt, jaf etc., în funcţie de metoda
însuşirii).
5. Însuşirea acestor valori poate fi efectuată atât prin conectarea ilegală la aceste reţele, conducte, cât
şi prin reţelele, conductele instalate legal, dar prin deteriorarea sistemelor de control, de exemplu - a
diferitelor contoare.
6. Dacă, săvârşind infracţiunea, făptuitorul produce şi avarierea reţelei sau a conductei, infracţiunea în
cauză intră în concurs cu cea de distrugere (art.197 sau 198 CP), cu condiţia să fie întrunite trăsăturile
componenţelor acestor infracţiuni.
7. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale este condamnabilă
penal, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari, valoarea cărora, potrivit alin.1 art.126 CP, este
de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Dacă valoarea celor însuşite depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă, atare acţiuni
constituie agravanta prevăzută de alin.2 art.194 CP.
Articolul 195. ÎNSUŞIREA ÎN PROPORŢII MARI ŞI DEOSEBIT DE MARI
(1) Însuşirea în proporţii mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-
192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Însuşirea în proporţii deosebit de mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită
(art.186-192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari a
bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-192).
4. Toate cazurile de însuşire ilicită a averii proprietarului prin furt, jaf, tâlhărie, şantaj, escrocherie,
delapidare sau pungăşie, indiferent de complexitatea îmbinării lor, dacă valoarea averii însuşite este
stabilită ca proporţie mare sau deosebit de mare, sunt calificate în baza art.195 CP.
5. Însuşirea averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit de mari poate fi săvârşită printr-un
singur episod sau prin diferite metode, din diverse izvoare, dacă persoana nu a fost condamnată pentru un
oarecare episod şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie pentru acţiunile precedente. Dacă în timpul
săvârşirii infracţiunii de însuşire intenţia infractorului a fost îndreptată asupra însuşirii averii într-o
proporţie mare sau deosebit de mare şi ea nu a fost realizată din cauze independente de voinţa infractorului,
fapta trebuie calificată drept tentativă de însuşire în proporţii mari sau deosebit de mari, indiferent de
însuşirea celor sustrase real (art.27 şi alin.1 sau alin.2 din art.195 CP).
6. De regulă, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari din avutul proprietarului se consumă din
momentul în care averea a fost sustrasă şi infractorul are posibilitatea reală de a o folosi sau de a dispune
de ea la dorinţa sa. Dacă însă această infracţiune a fost săvârşită printr-un act de tâlhărie, şantaj sau
pungăşie, ea se consideră consumată din momentul formulării cererii de a i se transmite averea, acţiunii în
scopul însuşirii averii din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, şi neînsuşirea de către
vinovat a averii proprietarului în aceste cazuri nu are nici o importanţă.
7. De obicei, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari o înfăptuiesc mai multe persoane. În
aceste cazuri acţiunile tuturor participanţilor trebuie calificate în baza art.195 CP, luându-se în consideraţie
volumul general al averii însuşite de toţi participanţii. Dacă însă unul din participanţi săvârşeşte acţiuni de
sine stătătoare, care nu intră în intenţia grupului de infractori, această faptă este calificată de sine stătător.
Articolul 196. CAUZAREA DE PAGUBE MATERIALE PRIN ÎNŞELĂCIUNE SAU ABUZ
DE ÎNCREDERE
(1) Cauzarea de daune materiale proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta
nu constituie o însuşire,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane
până la 3 ani.
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii mari,
la 5 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 6 ani.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin cauzarea de daune materiale proprietarului prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Obiectul material al infracţiunii îl poate constitui orice valoare materială care în momentul
săvârşirii infracţiunii încă nu a trecut în posesia proprietarului, dar trebuia să treacă, dacă vinovatul nu ar fi
săvârşit infracţiunea în cauză.
5. Cauzarea de daune materiale proprietarului se realizează în lipsa semnelor însuşirii averii, de
exemplu - a escrocheriei. Făptuitorul nu sustrage averea din posesia proprietarului. El săvârşeşte
infracţiunea printr-o inacţiune, neîndeplinind obligaţiunea juridică de a transmite averea sau banii
persoanelor fizice sau juridice corespunzătoare. Consecinţele materiale ale acestei inacţiuni se manifestă
prin pagube materiale sub formă de venituri nerealizate (ratate).
6. Înşelăciunea ca metodă de săvârşire a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiuni active, care
constau în comunicarea informaţiilor false despre anumite circumstanţe sau fapte, cât şi prin inacţiuni, care
rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanţelor sau faptelor, în trecerea lor sub tăcere. De exemplu,
înşelarea organelor notariale în privinţa preţului real de vânzare al caselor, al autovehiculelor şi al altor
valori preţioase la înregistrarea contractelor de cumpărare-vânzare în scopul micşorării taxei de plată
obligatorii stabilite de lege, precum şi alte acţiuni de înşelăciune care au cauzat proprietarului pagube
materiale sub formă de venituri nerealizate.
Dacă pentru eschivarea de la plata impozitelor sau a altor plăţi obligatorii vinovatul prezintă
documente falsificate de el însuşi, cele săvârşite intră în concurs de infracţiuni cu falsificarea documentelor
oficiale (art.361 CP).
7. Abuzul de încredere constă în folosirea relaţiilor speciale de încredere dintre vinovat şi persoanele
fizice sau juridice în scopul însuşirii ilegale a profiturilor materiale sau băneşti. Asemenea relaţii apar în
legătură cu funcţia ocupată sau munca îndeplinită legată de exploatarea averii proprietarului (de exemplu,
şoferii automobilelor, taxiurilor etc.) ori în timpul prestării diferitelor servicii comunale şi sociale
populaţiei (ceasornicarii, cizmarii, maiştrii de televizoare etc.). Stabilind relaţii de muncă cu vinovatul şi
punându-i la dispoziţie averea sa, proprietarul are încredere în el, dar vinovatul îşi însuşeşte veniturile
căpătate din exploatarea averii proprietarului.
8. Cauzarea de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere se deosebeşte de escrocheria
săvârşită prin înşelăciune sau abuz de încredere după semnele sale obiective. Pentru escrocherie este
caracteristică trecerea ilegală a averii proprietarului din posesia acestuia în posesia vinovatului. Pentru
cauzarea de pagube materiale este specifică folosirea temporară ilegală gratuită a averii proprietarului sau
eschivarea de la actul de transmitere proprietarului a averii care i se cuvine după lege.
9. Cauzarea de daune materiale proprietarului, prevăzută de alin.1 art.196 CP, presupune o daună
materială în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul daunei în proporţii mici trebuie să ţinem
cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii daunelor materiale pentru proprietar.
12. Agravantele cauzării de pagube materiale săvârşite de două sau mai multe persoane, de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari sau deosebit de mari au acelaşi sens ca
şi agravantele însuşirilor averii proprietarului, de aceea, pentru a evita repetările, facem trimitere la
explicaţiile anterioare.
13. Cauzarea de pagube materiale săvârşite în mod repetat constă în săvârşirea a două sau mai
multor acţiuni prevăzute de alin.1 art.196, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din
ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
alin.1, 2, 3 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.4.
Articolul 197. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari,
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
în art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea, însuşirea, pierderea sau
pieirea bunurilor proprietarului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Distrugerea unui obiect presupune orice acţiune care are drept rezultat nimicirea lui totală sau
parţială, după care acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
5. Deteriorarea unui obiect înseamnă degradarea sau distrugerea lui parţială, ceea ce are drept
consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea
redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face.
6. Între acţiunile vinovatului şi consecinţele survenite sub formă de distrugere sau deteriorare a
avutului proprietarului în proporţii mari (de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă)
trebuie să existe legătură cauzală.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează atât prin intenţie directă, cât şi prin intenţie
indirectă. Vinovatul prevede că drept rezultat al acţiunilor sale poate fi, ilegal, distrusă sau deteriorată
averea proprietarului şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Motivul şi scopurile
activităţii infracţionale pot fi foarte diferite: răzbunarea, tendinţa de a ascunde urmele unei infracţiuni etc.
Ele nu au importanţă pentru calificare, dar trebuie luate în consideraţie la individualizarea răspunderii
penale. Dacă vinovatul acţionează în scopul subminării economiei naţionale, atare acţiuni trebuie încadrate
în baza art.343 CP (diversiunea).
8. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu decesul persoanei presupune
decesul a cel puţin unei persoane. Atitudinea psihică faţă de decesul persoanei trebuie să fie imprudentă.
Dacă vinovatul a urmărit şi omorul intenţionat al persoanei în procesul distrugerii sau deteriorării
intenţionate a bunurilor, va exista un concurs ideal de infracţiuni: lit.a) alin.2 art.197 şi alineatul
corespunzător, în funcţie de scopul omorului (art.145 CP).
9. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu alte urmări grave presupune
sinuciderea victimei, schilodirea sau mutilarea oamenilor, sistarea pe un timp îndelungat a activităţii unei
întreprinderi, lăsarea fără locuinţe a unui număr considerabil de oameni, daune materiale în proporţii
deosebit de mari etc.
Articolul 198. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 3 la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
la 5 ani.
în art.15 CP.
3. Semnele laturii obiective şi esenţa agravantelor acestei infracţiuni sunt identice cu semnele
caracteristice distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor proprietarului (a se vedea explicaţiile de la
art.197).
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă, care se poate manifesta sub
formă de încredere exagerată în sine sau prin neglijenţă criminală.
Articolul 199. DOBÂNDIREA SAU COMERCIALIZAREA BUNURILOR DESPRE CARE SE
ŞTIE CĂ AU FOST OBŢINUTE PE CALE CRIMINALĂ
(1) Dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie
că au fost obţinute pe cale criminală
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune
prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
4. Dobândirea bunurilor presupune procurarea gratuită sau cu plată a averii în orice formă
(cumpărarea, primirea în dar, în schimb, în contul datoriei, compensării daunelor etc.), în urma căreia
făptuitorul capătă posibilitatea de a dispune de aceste bunuri la dorinţa sa.
5. Comercializarea bunurilor înseamnă transmiterea lor gratuită sau cu plată altor persoane prin orice
metodă (vânzare, donaţie, schimb, dare în contul unei datorii, compensare a unor pagube).
6. Prin dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală se înţelege că făptuitorul ştie cu siguranţă că averea a fost căpătată în urma săvârşirii unei
infracţiuni. Acest semn se exclude dacă averea căpătată printr-o infracţiune a fost dobândită de făptuitor în
condiţii care nu-i permit să tragă o concluzie univocă (de exemplu, la piaţă, de la o persoană întâlnită
întâmplător etc.).
7. Dobândirea sau comercializarea fără o promisiune prealabilă înseamnă că făptuitorul nu a promis
infractorului despre aceasta înainte ca ultimul să săvârşească infracţiunea. Dacă făptuitorul a promis din
timp că va procura sau va vinde obiectele dobândite pe cale criminală, aceste acţiuni constituie o
participaţie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (alin.5 art.42 CP).
9. Valoarea bunurilor dobândite sau comercializate, prevăzute în alin.1 din art.199, poate fi în
proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul dobândirii bunurilor în proporţii mici trebuie să ţinem
cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Agravantele dobândirii sau comercializării bunurilor săvârşite de două sau mai multe persoane,
în proporţii mari sau deosebit de mari, au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor averii, expuse în
explicaţiile de la art.186-192.
11. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală, săvârşite sub formă de îndeletnicire, presupune o repetare de cel puţin trei ori a acestor acţiuni
pentru care persoana încă nu a fost condamnată, în scopul de a trage foloase, fiind o sursă de bază sau
suplimentară de venituri a făptuitorului.
Articolul 200. NEGLIJENŢA CRIMINALĂ FAŢĂ DE PAZA BUNURILOR
PROPRIETARULUI
Neglijenţa criminală faţă de obligaţiile proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost
încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea,
deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri,
până la 3 ani.
în art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neglijenţa criminală faţă de obligaţiunile proprii,
manifestată de o persoană căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat
cu însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor
bunuri.
4. Prin neglijenţă criminală faţă de obligaţiunile propriii de a păzi bunurile încredinţate se înţelege
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană a îndatoririlor sale, drept rezultat al
cărora a avut loc furtul, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea averii proprietarului în valoare ce
depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă.
5. Atitudinea neconştiincioasă faţă de paza avutului proprietarului se poate manifesta sau printr-o
neglijare conştientă de către victimă a îndatoririlor de serviciu (plecarea de la serviciu, somnul în timpul
pazei etc.), sau prin neîndeplinirea obligaţiunilor proprii (paza neatentă, jocul în cărţi sau altă ocupaţie de
altă natură), sau provocarea neatentă a unui incendiu (de exemplu, a aruncat o ţigară aprinsă şi s-a produs
un incendiu etc.). În ultimul caz infracţiunea intră în concurs cu infracţiunea din art.198 CP.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă şi prin imprudenţă (încredere exagerată în
sine sau neglijenţă).
CAPITOLUL VII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. INCESTUL
Raportul sexual între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe
linie colaterală (fraţi, surori, veri primari),
1. Practicarea raporturilor sexuale între rude încalcă grav bazele morale ale familiei şi prezintă un
pericol pentru fondul biologic al speciei umane.
2. Obiectul infracţiunii de incest constă în relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii sexuale a
persoanei în condiţii morale normale.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea unui raport sexual firesc între două persoane de sex
opus care sunt rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, sau şi între rude pe linie colaterală (fraţi,
surori, veri primari).
4. Noţiunea de rudenie desemnează legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie
dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală. Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri (a
se vedea art.45 CF).
5. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin intenţie directă.
6. Subiectul incestului este unul special - rudele pe linie dreaptă sau pe cea colaterală, care sunt
responsabile şi au atins vârsta de 16 ani.
7. Răspunderea penală revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în calitate de
autor.
Articolul 202. ESCHIVAREA DE LA PLATA PENSIEI ALIMENTARE SAU DE LA
ÎNTREŢINEREA COPIILOR
Eschivarea cu rea-voinţă a părinţilor de la plata mijloacelor, stabilite prin hotărâre a instanţei de
judecată, pentru întreţinerea copiilor minori (a pensiei alimentare), precum şi de la întreţinerea copiilor
maturi, dar inapţi pentru muncă, aflaţi la întreţinerea lor,
1. Părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă, care necesită
sprijin material (a se vedea art.74 alin.1 CF).
2. Obiectul infracţiunii date îl formează relaţiile sociale ce ţin de asigurarea unui trai normal al
minorilor şi al copiilor inapţi de muncă.
3. Latura obiectivă se exprimă prin inacţiune, adică prin eschivare cu rea-voinţă a părinţilor de la
plata mijloacelor stabilite prin hotărârea instanţei de judecată pentru întreţinerea copiilor. Prin rea-voinţă se
înţelege eschivarea conştientă, sistematică şi continuă de la îndeplinirea acestei obligaţiuni. Drept mijloace
de eschivare pot fi: schimbarea frecventă a locului de trai şi de muncă, ascunderea unei părţi din venitul
real, falsificarea documentelor corespunzătoare ş. a. Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea
se consideră consumată din momentul eschivării cu rea-voinţă a părinţilor de la plata pensiei alimentare
pentru întreţinerea copiilor, stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.
4. Latura subiectivă a eschivării cu rea-voinţă de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea
copiilor maturi inapţi de muncă se caracterizează prin intenţie directă.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: părinţii copiilor minori sau ai celor maturi inapţi de muncă.
Articolul 203. ESCHIVAREA DE LA ACORDAREA AJUTORULUI MATERIAL
PĂRINŢILOR SAU SOŢULUI
Eschivarea cu rea-voinţă de la acordarea ajutorului material, stabilit prin hotărâre a instanţei de
judecată, părinţilor sau unuia dintre soţi, inapţi pentru muncă,
neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore.
1. Articolul 203 stabileşte răspunderea pentru eschivarea cu rea-voinţă a copiilor maturi de la plata
mijloacelor, stabilite prin hotărârea instanţei de judecată, pentru întreţinerea părinţilor sau a unuia dintre
soţi - de la plata mijloacelor pentru întreţinerea celuilalt soţ, dacă acesta e inapt de muncă şi necesită sprijin
material.
2. Conform prevederilor alin.1 art.80 CF, copiii maturi, apţi de muncă, sunt obligaţi să-şi întreţină şi
să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, iar alin.1 art.82 al aceluiaşi cod
obligă soţii la întreţinere materială reciprocă.
3. Soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă în cazurile în care:
a) unul dintre soţi este inapt de muncă (a atins vârsta de pensionare sau este invalid de gradul I, II sau
III) şi necesită sprijin material;
b) soţia se află în perioada de graviditate;
c) unul dintre soţi îngrijeşte copilul comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;
d) unul dintre soţi care îngrijeşte până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijeşte
un copil comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soţ nu lucrează şi copilul necesită îngrijire.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă. Noţiunea de rea-voinţă a fost
explicată în comentariul la art.202 CP.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: copiii sau soţul obligaţi prin hotărârea instanţei de judecată
să întreţină material părinţii sau pe unul dintre soţi.
Articolul 204. DIVULGAREA SECRETULUI ADOPŢIEI
(1) Divulgarea secretului adopţiei contrar voinţei adoptatorului
a) săvârşită de o persoană obligată să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de
serviciu;
b) soldată cu urmări grave
până la 3 ani.
1. Conform art.134 CF, secretul adopţiei este ocrotit de lege. Răspunderea penală pentru divulgarea
secretului adopţiei reprezintă una din garanţiile de păstrare a acestui secret.
2. Obiect al infracţiunii sunt interesele familiei şi copilului, onoarea şi demnitatea adoptatorilor,
precum şi libertatea lor de a dispune de secretul adopţiei.
3. Latura obiectivă o constituie divulgarea secretului adopţiei contra voinţei adoptatorilor, altfel zis -
comunicarea (orală, scrisă, anonimă) a informaţiilor despre faptul că adoptatorii nu sunt părinţi de sânge ai
celui adoptat. Secretul poate fi comunicat rudelor, cunoştinţelor şi altor persoane cărora nu le-a fost
încredinţat oficial.
4. Conform jurisdicţiei CEDO, adoptatul are dreptul să cunoască istoria vieţii sale, de aceea
comunicarea faptului de adopţie adoptatului nu constituie componenţă de infracţiune (Cazul Jaskin c.
Regatului Unit, Hotărârea CEDO din 7.07.1989, nr.160).
5. Componenţa de infracţiune, potrivit alin.1 art.204, este formală. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul divulgării secretului adopţiei - comunicarea de către cel vinovat cel puţin unei
persoane, indiferent dacă aceasta a fost cunoscută sau nu de către adoptatori.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Pentru existenţa infracţiunii nu
are importanţă motivul sau scopul faptei.
7. Subiect al alin.1 art.204 CP este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
8. Agravanta prevăzută de lit.a) alin.2 art.204 CP prevede răspunderea penală pentru subiecţii
speciali: lucrătorii oficiului stării civile, ai instituţiilor medicale etc. care au obligaţiunea, în virtutea
funcţiei ocupate, să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu.
9. Agravanta prevăzută de lit.b) alin.2 art.204 CP soldată cu urmări grave include în calitate de
consecinţă destrămarea familiei adoptatorilor, plecarea minorului din familie etc. ca rezultat al divulgării
secretului adopţiei.
Articolul 205. ABUZUL PĂRINŢILOR ŞI ALTOR PERSOANE LA ADOPŢIA COPIILOR
Primirea de către părinte, tutore (curator) sau alt ocrotitor legal al copilului, de către altă
persoană a unei recompense sub orice formă pentru consimţământul la adopţie sau în alte scopuri
legate de adopţie
1 la 3 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce vizează drepturile legale ale copilului în
procesul adopţiei.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni ilegale îndreptate spre primirea unei recompense sub
orice formă pentru consimţământul de adopţie din partea părinţilor copilului, tutorilor, curatorilor,
ocrotitorilor legali sau a altor persoane.
3. Prin sintagmele alt ocrotitor legal, de către o altă persoană se înţeleg:
a) tutorii, curatorii;
b) educatorii caselor de copii de tip familial;
c) conducătorii instituţiilor de stat pentru copii: case-internat, şcoli speciale, instituţii curative sau
orice altă persoană care deţine informaţii despre copii ce pot fi înfiaţi.
4. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă cu
scop de profit sau în alte scopuri (interese, avantaje, foloase etc.) legate de adopţie.
Articolul 206. TRAFICUL DE COPII
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau
primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul
asupra copilului, în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică;
b) exploatării prin muncă sau servicii forţate;
c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale;
d) folosirii în conflicte armate;
e) folosirii în activitate criminală;
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare;
g) abandonării în străinătate,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicare a violenţei fizice sau psihice asupra copilului;
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia;
c) de aplicare a torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea
copilului ori însoţite de viol, de profitare de dependenţa fizică a copilului, de folosire a armei, de
ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane;
d) de exploatare în sclavie sau în condiţii similare sclaviei;
e) de folosire a copilului în conflicte armate;
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare se pedepsesc cu închisoare de la 15
la 20 de ani.
b) săvârşite asupra a doi sau mai multor copii;
c) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu
decesul acestuia,
(4) Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite de
ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire
penală în cauza dată.
1. În corespundere cu art.1 al Convenţiei Cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989
(New York), în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993 (TI, vol.I, pag.43), prin copil se înţelege orice
fiinţă umană de până la 18 ani. Statele-părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional,
bilateral sau multilateral, pentru a împiedica răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi în orice
formă, se stipulează în art.35 al Convenţiei numite.
2. Prin trafic de copii se înţelege comerţul, negoţul cu copii în scopul de a obţine profit.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală fizică şi psihică a
copilului, libertatea lui individuală.
4. Latura obiectivă a infracţiunii este complexă. Alin.1 art.206 CP prevede următoarele modalităţi de
realizare a laturii obiective a infracţiunii: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui
copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei
persoane care deţine controlul asupra copilului în scopurile indicate în dispoziţia legii. Toate metodele de
trafic enumerate se reduc la transmiterea copilului unei alte persoane, pentru o anumită recompensă.
5. Recrutarea presupune căutarea, invitarea şi alegerea minorilor pentru vânzarea sau pentru
exploatarea muncii lor.
6. Transportarea constituie acţiunea de transferare a copilului - indiferent de mijloacele de transport
şi de locul de aflare a lor - în interiorul frontierelor unui stat sau peste frontierele statului.
7. Transferul copilului presupune transmiterea lui la dispoziţia şi în posesia altei persoane pentru un
timp sau pentru totdeauna, în schimbul unei recompense.
8. Adăpostire este ascunderea copilului oferindu-i-se locuinţă, schimbându-i exteriorul, înzestrarea lui
cu documente falsificate, în scop de trafic.
9. Primirea unui copil are loc în cazul cumpărării-vânzării, adică obţinerea acestuia pentru posesie
permanentă.
10. Darea sau primirea de plăţi şi beneficii este o înţelegere între două persoane vinovate,
cointeresate în obţinerea acordului referitor la transmiterea copilului şi la folosirea lui în scopurile
enumerate în norma dată.
11. Legiuitorul prevede răspunderea penală pentru acţiunile enumerate, dacă ele se săvârşesc în
scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică. Prin
exploatare sexuală se înţelege tragerea de foloase de pe urma impunerii abuzive a copilului la raporturi
sexuale. În cazul în care de pe urma acestor raporturi se obţine un profit în bani sau obiecte, acest fapt se
numeşte exploatare sexuală comercială, iar în cazul în care nu se urmăreşte un atare profit, faptul este
denumit exploatare sexuală necomercială. Prin exploatare sexuală, comercială şi necomercială, în
prostituţie sau în industria pornografică se înţelege folosirea abuzivă, degradantă, nedemnă a copiilor în
raporturile sexuale şi în opere care au caracter obscen, indecent, imoral, licenţios;
b) exploatării prin muncă sau prin servicii forţate, adică întreţinerea jertfelor în condiţiile unei munci
forţate plătite sau neplătite. Prin exploatare prin muncă se înţelege întreţinerea victimei în condiţii forţate
de muncă plătită sau neplătită pentru a trage sau obţine diverse foloase. Prin servicii forţate se înţelege
obligarea copiilor la efectuarea unor lucrări prestate în folosul sau în interesul vinovatului;
c) exploatării în sclavie, adică impunerea copiilor la muncă forţată, ilegală ori în condiţii echivalente
cu cele ale sclaviei, inclusiv în cazul înfierii ilegale. Prin exploatare în sclavie se înţelege tragerea de
foloase de pe urma muncii copiilor, inclusiv a celor înfiaţi ilegal, în condiţiile de stare de totală dependenţă
economică în care aceştia sunt ţinuţi;
d) de folosire în conflicte armate. Sensul sintagmei a fost descris la comentariul art.210 CP;
e) folosirii în activitate criminală (a se vedea comentariul la art.208 CP);
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158 CP);
g) În scopul abandonării în străinătate (a se vedea comentariul la art.207 CP).
12. Alin.2 art.206 prevede răspunderea agravată pentru aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei fizice sau psihice asupra copilului (a se vedea comentariul la art.39 CP);
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia (a se
vedea comentariul la p.11 al art.206);
c) de aplicare a torturii, a violenţei fizice, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura
subordonarea copilului, ori însoţite de viol, de profitare de dependenţă fizică a copilului, de folosire a
armei, de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane, ceea
ce presupune subjugarea copilului pentru a satisface în mod servil dorinţele vinovatului. Noţiunea de
tortură a fost explicată în comentariul la art.151, 154 CP. Noţiunea de violenţă fizică a fost comentată în
art.39 CP. Noţiunea de aplicare a tratamentelor inumane sau degradante pentru subordonarea copilului a
fost explicată în comentariul la art.137 CP;
d) de exploatare în sclavie a minorului, deci cu privarea de toate drepturile şi libertăţile, ce se află ca
proprietate a celui ce-l deţine sau în condiţii similare robiei - exploatându-i munca (a se vedea p.11 lit.a)
comentariul articolului dat);
e) sintagma de folosire a copilului în conflicte armate înseamnă a face uz de persoana copilului
pentru ca să îndeplinească anumite misiuni pe timp de război sau în alte conflagraţii (a se vedea
comentariul la art.210);
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158
CP).
13. Alin.3 art.206 CP prevede răspunderea pentru anumite semne deosebit de agravante prevăzute de
alin.1 sau 2, dacă ele au fost săvârşite:
a) în mod repetat (a se vedea explicaţia la comentariul art.31 CP);
b) asupra a doi sau mai mulţi copii, adică victime ale infracţiunii făptuitorului sunt doi sau mai mulţi
copii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la art.46 şi
47 CP).
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu
decesul acestuia (a se vedea comentariul la art.145 şi 151 CP).
14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Specificul motivelor este
determinat de profit sau de dorinţa făptuitorului de a se izbăvi de cheltuielile materiale ce apar la
întreţinerea copilului.
15. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, orice altă persoană la care copilul se află la
întreţinere legală.
16. Norma alin.4 din articolul comentat stimulează comportamentul victimei şi prevede absolvirea ei
de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite, dacă aceasta a acceptat colaborarea cu organele de
urmărire penală.
Articolul 207. SCOATEREA ILEGALĂ A COPIILOR DIN ŢARĂ
Scoaterea copilului din ţară în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi
abandonarea lui în străinătate în alte scopuri decât cele indicate la art.206,
1. Obiect al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de drepturile şi libertăţile copilului.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin două forme: a) prin acţiuni care constau în scoaterea
ilegală, adică prin trafic de copii din RM; b) prin inacţiunea ce include abandonarea în străinătate a
copilului, a cărui transportare (scoatere) poate fi realizată şi pe temeiuri legale.
3. Mijloacele de scoatere ilegală a copilului peste hotare pot fi cele mai diverse: a) prin folosirea
documentelor falsificate (a se vedea comentariul la alin.1 art.361 CP); b) prin alte căi ilegale - eludarea
controlului actelor de identitate etc.
4. Prin abandonare a copilului în străinătate se înţelege părăsirea într-o altă ţară, împotriva regulilor
morale, a copilului care a fost scos din ţara sa în mod legal.
5. În articolul comentat scopul scoaterii copilului peste hotare nu este indicat, totuşi el trebuie să
difere de scopurile indicate în art.206 CP.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul scoaterii copilului din ţară sau din momentul
abandonării copilului în străinătate.
8. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, tutela, curatela, rudele sau orice altă persoană
la care copilul se află în baza unui temei legal.
Articolul 208. ATRAGEREA MINORILOR LA ACTIVITATE CRIMINALĂ SAU
DETERMINAREA LOR LA SĂVÂRŞIREA UNOR FAPTE IMORALE
(1) Atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor,
precum şi determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu
etc. ), săvârşite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de părinţi, pedagogi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului
se pedepsesc cu închisoare de până la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
b) prin atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală,
(4) Atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.173, 219 şi 220
1. Articolul 208 CP stabileşte răspunderea pentru acţiunile prejudiciabile ce constau în influenţa
dăunătoare asupra minorilor. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie interesele legitime ale copiilor,
educarea şi dezvoltarea lor ca personalitate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi:
a) atragerea sau instigarea minorilor la activitate criminală desemnează acţiunile îndreptate spre a
provoca dorinţa minorilor de a participa la săvârşirea unei sau câtorva infracţiuni, însoţite de aplicarea
influenţei fizice sau psihice (lovituri, îndemnări, asigurări de nepedepsire, măguliri, ameninţări, intimidări,
mituire, înşelăciune, provocarea sentimentului de răzbunare, invidie şi alte îndemnuri josnice, darea de
sfaturi despre locul şi modul săvârşirii crimei, promiterea de a acorda ajutor în comercializarea celor
sustrase şi altele (HP CSJ Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul
examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori nr.37 din 12.11.1997 p.12);
b) determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale constă în acţiunile persoanei majore de a-
l face pe minor să întreprindă unele acţiuni contrar moralei: cerşetoria, jocuri de noroc, desfrâu etc.
3. Componenţa de infracţiune analizată în alin.1 art.208 CP este formală şi momentul consumării se
consideră săvârşirea propriu-zisă a acţiunilor de atragere a minorilor în activitatea infracţională sau
determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale.
4. Alin.2 art.208 CP prevede acţiunea săvârşită de părinte, pedagog sau de alte persoane care prin lege
au fost însărcinaţi cu obligaţiunile de educaţie a minorului, ceea ce face ca infracţiunea dată să fie mai
periculoasă. Semnul calificativ în acest caz se referă la subiectul infracţiunii, care este unul special -
părinte, pedagog, adoptator, tutore, curator, educator ş. a.
5. Agravantele prevăzute de alin.3 art.208 CP sunt:
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei - a se vedea comentariile la art.152, 153, 187
alin.2 lit.e) CP;
b) într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală: a se vedea comentariul la art.46
şi 47 CP;
6. Alin.4 art.208 CP evidenţiază atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor de constrângere cu
caracter sexual (art.173 CP); organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor
narcotice sau psihotrope (art.219 CP) şi proxenetismul (art.220 CP).
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a
atins vârsta de 18 ani.
Articolul 209. ATRAGEREA MINORILOR LA CONSUMUL ILEGAL DE DROGURI,
MEDICAMENTE ŞI ALTE SUBSTANŢE CU EFECT NARCOTIZANT
(1) Atragerea de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a minorilor la consumul ilegal de
droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant
până la 5 ani.
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
3 la 6 ani.
1. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie sănătatea şi dezvoltarea normală a minorului ca
personalitate.
2. Prin noţiunea de drog (narcotic, stupefiant) se înţeleg substanţele de origine vegetală, animală sau
minerală, care servesc la prepararea anumitor medicamente.
3. Obiecte ale infracţiunii sunt:
a) substanţele toxice;
b) substanţele cu efect puternic;
c) mijloacele narcotice (a se vedea lista de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect puternic şi
toxice, confirmată de Comitetul permanent de control asupra drogurilor al RM, Convenţia ONU din 19
decembrie 1988, la care RM a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3 noiembrie 1994).
4. Substanţe toxice se consideră substanţele în stare solidă, lichidă sau sub formă de praf, a căror
utilizare de către o persoană, chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei, poate provoca moartea
acesteia (sulfatul de atropină, arsenul, strihana, clorura mercurică, cianura de potasiu etc.).
5. Substanţe cu efect puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace, a căror
utilizare fără prescripţia medicului sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune grave
organismului omului (de exemplu, preparatele hormonale).
6. Mijloace narcotice se consideră plantele, materiile prime şi substanţele naturale sau sintetice,
prevăzute în convenţiile internaţionale, precum şi alte plante, materii prime şi substanţe care prezintă
pericol pentru sănătatea populaţiei în cazul în care se face abuz de ele. Obiectul material îl constituie
substanţele narcotice, medicamentele sau alte substanţe cu efect narcotizant (HP CSJ 27 martie 1997 nr.12
Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de
mijloacele narcotice şi substanţelor cu efect puternic şi toxice).
7. Prin atragerea sau îndemnul minorilor la consumare de mijloace narcotice se înţeleg orice acţiuni
premeditate prin violenţă, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturare sau batjocură la adresa persoanei,
precum şi înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte acţiuni având scopul de a provoca dorinţa de
consumare a mijloacelor narcotice de către persoana, asupra căreia se exercită influenţa (HP CSJ 27 martie
1997 nr.11).
8. Acţiunile vinovatului îndreptate spre atragerea minorului la consumul ilegal de droguri,
medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant, săvârşite repetat, cu aplicarea violenţei sau cu
ameninţarea aplicării ei, formează semnele alin.2 art.209. Noţiunea repetare a atragerii la infracţiune este
analizată în comentariul art.31 CP, violenţa şi ameninţarea cu aplicarea ei sunt explicate în comentariile la
art.152, 153, 187 alin.2 lit.e) CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii comentate o constituie intenţia directă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 18 ani.
Articolul 210. ANTRENAREA MINORILOR ÎN ACŢIUNI MILITARE SAU PROPAGANDA
RĂZBOIULUI ÎN RÂNDURILE LOR
Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
2 la 5 ani.
1. Legea privind drepturile copiilor din 15.12.84 (art.26), modificat la 19.04.2002 (MO 71/06.06.02)
interzice antrenarea copiilor în acţiuni militare şi propagarea războiului şi a violenţei în rândurile copiilor.
Unul din mijloacele legale de asigurare a drepturilor minorilor îl reprezintă art.210 CP.
2. Obiectul infracţiunii date îl constituie dezvoltarea fizică, psihică şi educarea normală a minorilor.
3. Latura obiectivă se exprimă sub două forme de acţiuni: a) antrenarea minorilor în acţiuni militare
sau b) propaganda războiului în rândurile lor.
4. Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea se consideră consumată din momentul
săvârşirii acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă a reuşit vinovatul să atragă minorii în acţiuni
militare sau a efectuat propaganda războiului în rândurile lor.
5. Antrenarea minorilor în acţiuni militare se poate exprima în formă orală, scrisă sau în orice altă
formă. Aceste acţiuni sunt determinate de influenţa psihică îndreptată nemijlocit asupra voinţei minorului
sau asupra grupului de persoane cărora li se trezeşte dorinţa de a participa la acţiunile date.
6. Propaganda războiului constă în răspândirea printre minori a ideilor şi a imaginilor direcţionate la
ducerea războiului între state. Propagandă înseamnă influenţa activă asupra conştiinţei şi voinţei minorului
în scopul de a trezi interesul de rezolvare a problemelor interstatale prin forţă armată. Propaganda poate
purta un caracter oral ce se realizează prin discursuri în faţa tinerilor sau prin răspândirea materialelor
scrise sau tipărite ori prin săvârşirea acţiunilor simbolice.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă.
Motivele şi scopurile nu sunt elemente obligatorii ale componenţei de infracţiune, de aceea nu au
importanţă la calificare.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, cetăţean al RM, cetăţean străin sau persoană fără
cetăţenie, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL VIII
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. TRANSMITEREA UNEI BOLI VENERICE
(1) Persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multe persoane;
c) cu bună ştiinţă asupra unui minor
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin transmiterea unei boli venerice altei persoane de către persoana
care ştie că suferă de astfel de boală.
4. Din lista bolilor venerice fac parte următoarele maladii: sifilisul, gonoreea (blenoragia), şancrul
moale, limfogranulomatoza inghinară, trichomonoza şi hlamidioza. Toate aceste boli afectează organele
genitale.
5. Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli
prin contact sexual, precum şi prin alte modalităţi generate de condiţiile de trai. Uneori, în special sifilisul,
se transmite prin ereditate. Cel mai des contaminarea de o boală venerică se produce în urma relaţiilor
sexuale, dar ea poate avea loc şi pe alte căi: prin sărut, utilizarea aceleiaşi vesele, a aceluiaşi prosop (şervet)
etc.
6. Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală venerică, iar
victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală. Dacă ambele persoane sunt bolnave, dar de
boli venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre aceste persoane realizează infracţiunea
dată.
7. Răspunderea pentru transmiterea unei boli venerice poate fi imputată numai persoanei care ştie că
suferă de o astfel de boală. MS a aprobat o formă specială de avertisment sub denumirea Avertismentul
persoanei bolnave de o boală venerică. De aceea organele ocrotirii sănătăţii practică, sub formă scrisă,
avertismentul persoanelor contaminate de o boală venerică, impunându-le să-l semneze.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului cerut de lege (componenţa materială),
adică o dată cu îmbolnăvirea persoanei de o boală venerică. Dacă prin comiterea acţiunilor menţionate
rezultatul nu s-a produs, atunci - în cazul intenţiei directe a făptuitorului - atare acţiuni trebuie calificate
potrivit art.27 şi alin.1 art.211.
9. Consimţământul victimei de a fi expusă primejdiei de a fi contaminată de o boală venerică nu
constituie un temei pentru liberarea de răspundere penală a persoanei care, ştiind că suferă de o boală
venerică, o transmite acestei persoane.
10. Răspunderea penală pentru transmiterea unei boli venerice poate avea loc atât în perioada bolii şi
tratamentului, cât şi în perioada supravegherii de control din partea organelor ocrotirii sănătăţii, până la
scoaterea de la evidenţă a bolnavului.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi imprudenţă sub
formă de încredere exagerată în sine.
12. Alin.2 art.211 sporeşte răspunderea penală dacă transmiterea unei boli venerice este săvârşită în
mod repetat (lit.a) alin.2 art.211), sau dacă sunt contaminate cel puţin două persoane, precum şi dacă cu
bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
13. Explicarea noţiunii de repetare este identică cu explicaţiile repetării de la art.145.
Articolul 212. CONTAMINAREA CU MALADIA SIDA
(1) Punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
(2) Contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(2), săvârşită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor,
(4) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare
de către un lucrător medical a obligaţiunilor sale profesionale
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
3. Răspândirea rapidă a "ciumei sec.XX", cum adeseori e denumită maladia SIDA, a determinat
legislatorul RM să adopte Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA nr.1460-XII din 25.05.93 (M
nr.7/214 din 3.07.1993) în scopul depistării precoce a virusului imunodeficitar uman (HIV) şi a maladiei
SIDA, precum şi al sporirii răspunderii penale pentru încălcarea regulilor de prevenire a răspândirii
maladiei SIDA. În loc de două norme penale prevăzute de CP din 1961, CP din 18 aprilie 2002 stipulează
trei componenţe de infracţiuni:
a) punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA;
b) contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală;
c) contaminarea cu maladia SIDA de către un lucrător medical.
4. Latura obiectivă a punerii intenţionate a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
se realizează prin expunerea altei persoane - prin contact sexual sau prin alte acte - primejdiei de a fi
contaminată cu această maladie.
5. Prin alte acte de expunere primejdiei de contaminare trebuie înţelese atât încălcările de către
persoanele bolnave de maladia SIDA sau a celor infectaţi de HIV a regulilor de igienă a muncii, de
comportare în familie, la serviciu etc., alăptarea copilului, administrarea injecţiei altei persoane de către un
narcoman cu o seringă utilizată de el etc., cât şi încălcările obligaţiunilor profesionale de către lucrătorii
medicali (de exemplu, la efectuarea operaţiei, transfuziei de sânge, injecţiei, analizei sângelui etc., în urma
cărora pacientul este expus primejdiei de contaminare).
6. O condiţie obligatorie a răspunderii penale pentru infracţiunea comentată este determinarea că
făptuitorul ştie cu certitudine că pune intenţionat altă persoană în pericol de contaminare cu HIV. În
aceeaşi vreme acordul victimei de a fi expus riscului contaminării nu liberează făptuitorul de răspundere
penală.
7. Expunerea altei persoane riscului de a fi contaminată de HIV se consumă o dată cu comiterea
acţiunilor (inacţiunilor) care creează primejdia contaminării.
8. Latura subiectivă a expunerii la contaminare se caracterizează numai prin intenţie indirectă. Dacă
subiectul prin contact sexual sau prin alte acte a dorit transmiterea virusului imunodeficitar uman altei
persoane (intenţie directă), dar, indiferent de voinţa lui, spre fericirea victimei, contaminarea nu s-a produs,
o atare acţiune constituie o tentativă a contaminării cu maladia SIDA şi trebuie calificată potrivit art.27 şi
alin.2 art.212.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană care a atins vârsta de 16 ani şi suferă de maladia
SIDA, cât şi un lucrător medical.
10. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă de această
boală se realizează prin transmiterea virusului imunodeficitar uman altei peroane. În prezent ştiinţa nu
dispune cu certitudine de modul în care se produce contaminarea cu această maladie. Se consideră că există
două metode de contaminare cu maladia SIDA - prin raport sexual şi prin sânge (transfuzie de sânge, prin
contactul suprafeţei corpurilor vătămate). HIV atinge imunitatea omului, care-l apără de boli. Această
maladie deocamdată e incurabilă, produce iminent decesul.
11. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului - îmbolnăvirea de maladia SIDA.
12. Latura subiectivă a contaminării cu SIDA se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi prin
imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.
13. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care ştia că suferă de această
boală şi care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1-2 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.3.
Potrivit Legii nr.1460-XII din 25.05.93 (art.2), persoanele ale căror probe de testare atestă infectarea
cu virusul HIV (SIDA) sunt avizate în scris de organele sănătăţii şi instituţiile medicale asupra necesităţii
respectării regulilor de prevenire a răspândirii maladiei, precum şi asupra răspunderii penale pentru
punerea intenţionată în pericol de a se contamina sau pentru infectarea intenţionată a altor persoane.
14. Alin.3 art.212 sporeşte răspunderea penală dacă sunt contaminate cel puţin două persoane şi dacă
cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
15. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către un lucrător medical se realizează prin
transmiterea HIV ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiunilor lui
profesionale. De exemplu, săvârşirea acestor încălcări în timpul operaţiei, transfuziei de sânge, efectuării
injecţiei, analizei sângelui, în urma cărora pacientul este contaminat cu maladia SIDA.
16. Infracţiunea se consumă o dată cu îmbolnăvirea pacientului de această maladie.
17. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin imprudenţă, prin încredere exagerată
în sine şi prin neglijenţă.
Dacă contaminarea s-a produs prin intenţie, cele săvârşite - în funcţie de prejudiciul cauzat sănătăţii -
se cer calificate ca infracţiuni contra sănătăţii persoanei, conform art.151, 152 sau 153.
18. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute în alin.4 pot fi numai lucrătorii medicali care efectuează
tratamentul şi deservirea bolnavilor de maladia SIDA (medicii, surorile medicale etc.), precum şi cele care
primesc sau păstrează sângele administrat acestor bolnavi (de exemplu, lucrătorii punctelor de transfuzie a
sângelui).
Articolul 213. ÎNCĂLCAREA DIN NEGLIJENŢĂ A REGULILOR ŞI METODELOR DE
ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE
Încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta
a cauzat:
b) decesul pacientului,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a
asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau
decesul pacientului.
4. Regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt determinate de cap.IV al Legii privind
ocrotirea sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (M nr.34/373 din 22.06.95) şi de alte acte normative adoptate
în baza acestei legi. De exemplu, Legea privind asistenţa psihiatrică nr.1402-XIII din 16.12.97 (M nr.44-
46/310 din 21.05.98) etc.
5. Pot fi încălcate metodele şi tipurile de acordare a asistenţei medicale (art.21), regulile de acordare a
consimţământului pentru prestaţii medicale (art.23), regulile asistenţei medicale în cazuri de urgenţă şi în
cazuri extreme (art.24), regulile aplicării metodelor de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi
metodele de administrare a medicamentelor (art.28 al Legii nr.411-XIII din 28.03.95).
6. Infracţiunea se consumă o dată cu cauzarea pacientului a vătămării grave a integrităţii corporale
sau a sănătăţii (a se vedea explicaţiile de la art.151) sau cu decesul pacientului.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin imprudenţă sub forma de neglijenţă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
este un lucrător medical obligat să acorde asistenţă medicală.
Articolul 214. PRACTICAREA ILEGALĂ A MEDICINII SAU A ACTIVITĂŢII
FARMACEUTICE
(1) Practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către o persoană care nu are
licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii, se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă decesul victimei se pedepsesc cu închisoare de
până la 3 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii farmaceutice de
către o persoană care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a
sănătăţii.
4. Prin practicarea medicinii ca profesie se înţelege acordarea sistematică a asistenţei medicale fără
licenţă sau altă autorizaţie în scopul obţinerii profitului. Asistenţa medicală se efectuează cu înştiinţarea
prealabilă a viitorilor pacienţi, constituie o activitate continuă (în mod regulat) din contul mijloacelor
personale ale cetăţenilor sau din contul instituţiilor de asigurare medicală sau al altor organizaţii, în
conformitate cu contractele de asistenţă medicală încheiate. Exercitarea profesiunilor medicale este
autorizată titularilor unei diplome, unui atestat sau certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior
sau mediu de specialitate respectivă din republică sau din străinătate şi al unei licenţe pentru profesiunea
medicală aleasă, eliberată de MS.
5. Răspunderea penală pentru practicarea medicinii ca profesie survine numai dacă ea se efectuează
fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii.
6. Licenţa pentru practicarea medicinii ca profesie se eliberează de către MS instituţiilor medicale
particulare.
7. Prin altă autorizaţie se înţelege deţinerea unei diplome, a unui atestat sau certificat eliberat în
modul stabilit, potrivit art.9 şi 10 ale Legii RM nr.411-XIII din 28.03.95. Autorizarea practicării medicinii
ca profesie presupune că după absolvirea instituţiilor de învăţământ superior medicii şi farmaciştii fac o
pregătire postdiplomatică, o dată în cinci ani trec o perfecţionare a cunoştinţelor profesionale în instituţiile
de reciclare, iar în cazul în care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de trei
ani şi doresc să le exercite îşi vor actualiza cunoştinţele printr-o autorizare în modul stabilit.
8. Prin vătămare a sănătăţii se înţeleg vătămările uşoare, medii sau grave aduse integrităţii corporale
sau sănătăţii, noţiunile cărora sunt explicate la art.151, 152 şi 153.
9. Nu se consideră practicare ilegală a medicinii acordarea asistenţei medicale o singură dată cu plată
sau fără ea. Cauzarea vătămărilor sănătăţii pacientului se califică în funcţie de prejudiciu, potrivit art.151,
152 sau 153.
10. Dacă de practicarea medicinii în scopul de a căpăta retribuire se ocupă o persoană ce nu are
cunoştinţe în medicină, înşelând cu bună-ştiinţă pacientul supus tratamentului, cele săvârşite pot constitui o
escrocherie, conform art.190.
11. Prin practicarea activităţii farmaceutice se înţelege fabricarea orişicărei forme de medicamente
sau preparate medicale după reţeta medicilor şi a cererii instituţiilor de profilaxie şi tratament. Această
activitate cuprinde de asemenea controlul asupra tehnologiei fabricării, păstrării, asupra calităţii
mijloacelor de tratament pregătite, primirii, păstrării, organizării, transportării, livrării preparatelor
medicale farmaciilor şi instituţiilor curative, vânzării lor populaţiei şi instituţiilor de profilaxie şi tratament.
12. Răspunderea penală pentru practicarea activităţii farmaceutice survine, ca şi pentru practicarea
medicinii, numai dacă persoana activează fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din
imprudenţă o vătămare a sănătăţii. Pentru definirea acestor noţiuni a se vedea explicaţiile de la punctele 4,
5 şi 6.
13. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii vătămării sănătăţii pacienţilor.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă atât prin încredere exagerată în sine, cât şi
prin neglijenţă. Dacă aceste activităţi care generează consecinţele stipulate de lege se săvârşesc intenţionat,
faptele trebuie calificate potrivit art.151, 152 sau 153 în funcţie de prejudiciul produs.
15. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
practică medicina fără licenţă sau altă autorizaţie.
16. Alin.2 art.214 determină răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă
decesul victimei.
Articolul 215. RĂSPÂNDIREA BOLILOR EPIDEMICE
Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat:
a) răspândirea unei asemenea boli;
b) alte urmări grave,
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi
convenţionale cu (sau fără) lichidarea întreprinderii.
[Art.215 modificat prin Legea nr.211-XV din 29. 05. 03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă se realizează prin nerespectarea de către un lucrător medical a măsurilor de
prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli sau
alte urmări grave.
4. Potrivit art.2 al Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr.1513-XII din
16.06.93 (M., nr.9/256 din 30.09.93), legislaţia privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei
include prezenta lege şi alte acte normative emise în conformitate cu ea de către autorităţile publice
centrale şi locale, în limitele atribuţiilor acestora, inclusiv regulile sanitare, precum şi actele internaţionale
la care RM este parte. Această legislaţie este o condiţie necesară a realizării drepturilor şi intereselor
oamenilor, a menţinerii şi fortificării sănătăţii lor, dezvoltării fizice şi mintale, asigurării longevităţii şi
calităţii vieţii. Respectarea acestor acte normative poate preîntâmpina răspândirea şi localizarea bolilor
contagioase şi extrem de periculoase.
5. Prin răspândirea bolilor epidemice (epidemie) se înţelege extinderea unei boli contagioase într-un
timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, raion, regiune, ţară etc.
6. Legea RM nr.1513-XII din 16.06.93 determină două categorii de boli contagioase: a) boală
contagioasă; b) boală contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă.
Boala contagioasă este o maladie infecţioasă a omului, care se răspândeşte în mijlocul populaţiei prin
intermediul factorilor mediului de viaţă de la om la om sau de la animal la om.
Boala contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă este o maladie infecţioasă a omului, cu
capacitate de răspândire rapidă (epidemică) în mijlocul populaţiei, care se manifestă prin stare clinică
gravă, rată înaltă de mortalitate şi invaliditate şi care este reglementată de convenţii interstatale şi de
regulile medico-sanitare internaţionale (pestă, holeră, febre, hemoragie şi alte maladii, conform indicaţiei
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii).
7. Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice poate fi săvârşită atât
prin acţiuni active, cât şi prin inacţiuni. Ele se pot manifesta prin ignorarea acestor reguli, nerespectarea lor
totală sau parţială, eschivarea de la respectarea standardelor igienice, neefectuarea vaccinărilor obligatorii,
ignorarea măsurilor de carantină etc.
8. Dispoziţia art.215 e de blanchetă, adică face trimitere la legislaţia privind asigurarea sanitaro-
epidemiologică a populaţiei, legislaţie care, după cum am menţionat în p.2 al acestui comentariu, este
destul de voluminoasă şi complicată ca structură.
De aceea orice nerespectare a acestor reguli (unele în mod exemplificativ au fost indicate în p.4)
trebuie determinată ţinându-se cont de actul normativ (internaţional, republican sau local) în care e
stipulată, făcându-se trimitere la articolul, alineatul sau punctul acestuia.
9. Infracţiunea se consumă din momentul răspândirii bolilor contagioase (epidemiei) sau survenirii
altor urmări grave. Noţiunea de epidemie a fost dată în p.3 al acestui comentariu.
10. Prin alte urmări grave se înţeleg vătămări ale sănătăţii populaţiei, decesul persoanelor şi daunele
materiale în proporţii mari.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau neglijenţă.
12. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, precum
şi persoanele juridice. Dacă aceste obligaţiuni sunt încălcate de persoane cu funcţii de răspundere, cele
săvârşite se cer calificate potrivit art.329.
Articolul 216. PRODUCEREA (FALSIFICAREA), TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU
COMERCIALIZAREA PRODUSELOR (MĂRFURILOR) PERICULOASE PENTRU VIAŢA SAU
SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR
Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor)
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a provocat:
a) îmbolnăviri grave;
b) decesul persoanei,
la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3.000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, cu (sau fără) lichidarea
întreprinderii.
3. Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau
comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta
a provocat îmbolnăviri grave sau decesul persoanei.
4. Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia
consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin produse se înţelege atât producţia finită, cât şi cea
semifabricată, materia primă etc. La produse se referă roadele pământului, obţinute în starea lor naturală
prin aplicarea muncii (zăcămintele utile dobândite şi produsele obţinute prin prelucrare, pomuşoarele,
ciupercile, ierburile, fructele colectate şi altele).
O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau din
activitatea omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorilor prin schimb, prin vânzare-
cumpărare. Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă, capacitatea de a satisface anumite
necesităţi, de a avea preţ, adică cost, în forma bănească a valorii mărfii.
5. Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor se înţeleg cele care,
din cauza vechimii sau a condiţiilor de producţie, falsificare, transportare sau păstrare, au suferit acţiunea
unor agenţi chimici de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora de acelaşi fel, determină modificarea
substanţei şi vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea obiectivă a produselor (mărfurilor)
de a produce o îmbolnăvire a oamenilor.
6. Potrivit Regulamentului cu privire la starea fabricării şi (sau) comercializării produselor
standardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a produselor falsificate şi nimicirea
produselor ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru mediul ambiant nr.1300
din 31.12.98 (M nr.5-6/49 din 21.01.99), Legii protecţiei consumatorilor nr.1453-XII din 25.05.93 (M
nr.10/281 din 30.10.93), Legii standardizării nr.590 din 22.09.95 (M nr.11-12, 96), Legii privind
asigurarea sanitaro-epidemiologică nr.1513-XII din 16.06.93 (M nr.9/256 din 30.09.93), producerea
mărfurilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor trebuie sistată, iar făptuitorii - în funcţie
de circumstanţele cauzei - trebuie traşi la răspundere administrativă sau penală.
7. Potrivit p.2 al HP CSJ din 10 iulie 1997, cu modificările introduse prin HP CSJ din 20 decembrie
1999, consumatori ai produselor şi mărfurilor sunt cetăţenii, precum şi persoanele juridice, inclusiv
subiecţii activităţii de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi mărfurile pentru necesităţile
personale, de producţie şi în alte scopuri.
8. Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se
înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în mod permanent sau temporar, din cauză că sunt
vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în timpul unei epidemii, în care s-a interzis consumarea apei altfel
decât fiartă, se foloseşte - pentru a prepara citronadă - apă nefiartă.
9. Prin falsificarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se
înţelege modificarea compoziţiei lor în aşa fel încât, deşi par identice cu cele autentice, în realitate ele au
un conţinut diferit, vătămător sănătăţii consumatorului. De exemplu, o băutură alcoolică cu alcool metilic
în loc de alcool etilic.
10. Transportarea sau păstrarea produselor (mărfurilor) pot fi pedepsite penal, dacă ele se efectuează
în condiţii în care se alterează, se descompun, calitatea produselor (mărfurilor) devenind astfel vătămătoare
sănătăţii consumatorilor.
11. Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al decesului consumatorului.
12. Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor periculoase
pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări corporale grave sau medii cel puţin unei
persoane, sau a unor vătămări uşoare mai multor persoane (p.14 al HP CSJ din 10 iulie 1997).
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau neglijenţă.
14. Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi persoanele fizice
responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere (obligaţiune) pentru producerea,
transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor), inclusiv fabricarea producţiei de
calitate bună, efectuarea controlului calităţii producţiei (a se vedea p.1 al HP CSJ citată deja), precum şi
persoanele juridice.
Articolul 217. CIRCULAŢIA ILEGALĂ A SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE
SAU A PRECURSORILOR
(1) Activitatea ilegală privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor,
adică cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a
astfel de plante, elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea, păstrarea,
eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul, nimicirea
substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, supuse controlului în conformitate cu legislaţia,
precum şi organizarea consumului de asemenea substanţe fără autorizaţie,
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) repetat;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru
sănătatea omului
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
(4) Persoana fizică care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii este
liberată de răspundere penală pentru activitate ilegală privind circulaţia acestora.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care prevedea un şir întreg de infracţiuni legate de mijloacele
narcotice, CP din 2002 a reunit toate activităţile ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope
sau a precursorilor într-un singur articol.
4. Informaţia despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor,
noţiunea şi lista lor se conţine în următoarele acte normative:
a) Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961, şi Protocolul de
modificare a acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972 (TI, vol.8, Chişinău, 1999);
b) Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21 februarie 1971 (ibidem);
c) Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la
20 decembrie 1988 (ibidem);
d) Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor nr.382-XIV din
06.05.99 (M nr.73-77/339 din 15.07.99);
e) Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumul ilicit de droguri şi de
alte substanţe psihotrope nr.713-XV din 06.12.2001 (M nr.36-38/208 din 14.03.2002);
f) alte acte normative elaborate de Comisia Interdepartamentală de Combatere a narcomaniei şi a
narcobusinessului şi de Comitetul permanent de control asupra drogurilor din cadrul MS şi aprobate de
Guvern.
5. Latura obiectivă a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor se
realizează prin următoarele activităţi ilegale alternative:
a) cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea
acestor plante;
b) circulaţia ilegală a substanţelor narcotice;
c) circulaţia ilegală a substanţelor psihotrope;
d) circulaţia ilegală a precursorilor;
e) consumul sau organizarea consumului de atare substanţe fără autorizaţie.
6. Potrivit art.9 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99, este interzisă cultivarea, prelucrarea sau utilizarea
următoarelor plante care conţin substanţe narcotice: macului somnifer (Papaver Somiferum L.), cânepei
(Cannabis) şi a arbustului coca (Erythroylon coca). Cultivarea acestor plante poate fi autorizată numai în
scopuri ştiinţifice sau pentru colectarea de seminţe.
7. În conformitate cu art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi alin.1 al art.217, circulaţia ilegală a
substanţelor narcotice presupune elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea,
păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul sau
nimicirea lor.
8. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin substanţă narcotică (stupefiant) se înţelege substanţa de
origine naturală sau sintetică, precum şi preparatul conţinând o astfel de substanţă, care provoacă dereglări
psihice în urma consumului lor abuziv.
Substanţele narcotice şi substanţele psihotrope sunt denumite şi droguri.
Lista substanţelor narcotice este determinată de tabelele I, II, III şi IV ale Convenţiei din 1961. De
exemplu: heroina, haşişul (anaşa), marihuana, morfina, opiul, cocaina, codeina etc.
9. Examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, stabilirea genului de mijloace narcotice, psihotrope sau a precursorilor, denumirii şi
proprietăţii lor este destul de dificilă. De aceea Plenul CSJ în hotărârea din 27 martie 1997 Despre practica
aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice
şi substanţele cu efect puternic şi toxic (art.1) cere ca instanţele judecătoreşti să dispună de concluziile
expertizei de specialitate, efectuate conform metodicii aprobate de Comitetul permanent de control asupra
drogurilor, pe care le vor aprecia în cumul cu alte probe.
10. Drept elaborare a unei substanţe narcotice este calificată orice operaţiune necesară pentru
extragerea substanţei cu efect narcotic.
11. Termenul producere însemnă operaţiunea care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a
cannabisului şi răşinii de cannabis din plantele care le produc (art.1 al Convenţiei 1961).
12. Termenul fabricare înseamnă toate operaţiunile, altele decât producţia, care permit obţinerea
stupefiantelor şi cuprind purificarea, precum şi transformarea stupefiantelor în alte stupefiante (ibidem).
13. Prin extragere se înţelege separarea substanţei narcotice din plantele sau materialele ce le conţin.
14. Termenul prelucrare înseamnă obţinerea unei materii prime sau a unui produs finit cu efect
narcotic prin modificarea unui material care conţine substanţe narcotice.
15. Termenul deţinere înseamnă faptul de a dispune, a poseda, a avea o substanţă narcotică.
16. Prin păstrarea de substanţe narcotice se înţelege orice acţiune intenţionată legată de aflarea lor în
posesia celui vinovat (asupra sa, în încăpere, în ascunzătoare sau în alt loc) (p.3 al HP CSJ din 27 martie
1997).
17. Eliberarea presupune predarea substanţelor narcotice altei persoane.
18. Termenii import şi export înseamnă, fiecare cu particularităţile sale, transportul materialului de
stupefiante dintr-un alt stat sau de pe teritoriul unui stat pe alt teritoriu al aceluiaşi stat (art.1 al Convenţiei
din 1961).
19. Prin comercializare se înţelege punerea unei substanţe narcotice în comerţ, transformarea ei în
obiect de schimb prin cumpărarea şi vânzarea ei.
20. Termenul distribuire înseamnă repartizarea substanţelor narcotice în mai multe locuri sau mai
multor persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părţi.
21. Procurarea substanţelor narcotice este considerată obţinerea lor de către o persoană printr-o
tranzacţie ilicită, în urma căreia devine posesoarea lor (p.3 al HP CSJ din 27 martie 1997).
22. Prin livrarea substanţelor narcotice se înţelege furnizarea lor către alte persoane.
23. Expedierea de substanţe narcotice constă în transmiterea lor dintr-un punct în altul prin poştă sau
bagaj, adică fără participarea nemijlocită a expeditorului (HP CSJ din 27 martie 1997).
24. Prin nimicirea substanţelor narcotice supuse controlului se înţelege distrugerea lor totală sau
parţială, după ce acestea devin complet inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
25. Drept circulaţie ilegală a substanţelor psihotrope, conform art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99
şi alin.1 art.217, se califică orice acţiune sau inacţiune identică cu cele ale circulaţiei substanţelor narcotice.
Enumerarea şi explicaţiile lor au fost date în p.5 al acestui comentariu.
26. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99 şi art.1 al Convenţiei din 21.02.1971, expresia substanţă
psihotropă se referă la orice substanţă, fie de origine naturală, fie de origine sintetică, sau la orice produs
natural din tabelele I, II, III sau IV ale acestei Convenţii şi care provoacă dereglări psihice şi dependenţa
fizică de consumul lor abuziv.
Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, substanţa psihotropă (stupefiant) şi substanţa narcotică (stupefiant)
se mai numesc droguri.
Substanţele psihotrope sunt: brolamfetaminul, catinonul, eticiclidinul, ametaminul, amobarbitalul,
aeporzalamul ş. a.
27. La examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor psihotrope se referă explicaţiile
date la p.5.2.
28. Circulaţia ilegală a precursorilor este identică cu circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope
(a se vedea explicaţiile de la p.5).
29. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală sau
sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice ori psihotrope.
Precursori se consideră substanţele incluse în tabelele I şi II ale Convenţiei din 20 decembrie 1988:
acidul lisergic, efedrina, ergometrina, acidul antranilic, acidul fenilacitic etc.
30. Organizarea consumului de substanţe narcotice, psihotrope sau a precursorilor fără autorizaţie
presupune îndemnul la consumarea acestor substanţe, înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte
acţiuni având drept scop provocarea dorinţei de consumare de către persoana asupra căreia se exercită
influenţa, în afară de organizarea ori iniţierea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, care este stipulată în art.219.
31. Infracţiunea se consumă din momentul săvârşirii a cel puţin uneia dintre activităţile ilegale
privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.
33. Deoarece circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor adeseori se
săvârşeşte de persoanele care consumă aceste substanţe, e necesar de a dispune de concluziile expertizei
psihiatrice în scopul excluderii atragerii la răspundere penală a persoanelor iresponsabile, deoarece
consumarea acestor substanţe provoacă întotdeauna anumite dereglări psihice.
34. Alin.4 art.217 prevede o modalitate specială de liberare de răspunderea penală. Persoana care a
predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii acestora este liberată de răspunderea
penală pentru activitatea ilegală privind circulaţia stupefiantelor.
35. Alin.2 art.217 sporeşte răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvârşite în mod repetat, de
două sau mai multe persoane sau cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un
pericol sporit pentru sănătatea omului.
Noţiunile repetării, săvârşirii infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt identice cu
agravantele corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei (cap.II, art.151-153).
36. Genurile de substanţe narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea
omului sunt specificate în anexa Legii din 06.05.99.
37. Noţiunea grupului organizat sau organizaţiei criminale din agravanta lit.a), alin.3 din art.217 a
fost explicată în comentariile de la art.46 şi 47.
38. Noţiunea de proporţie mare privind circulaţia substanţelor narcotice sau psihotrope nu se
determină prin valoarea bănească a acestora, ci prin anumite cantităţi (în grame) pentru fiecare gen de
astfel de substanţe aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra drogurilor.
39. Subiect al infracţiunii analizate poate fi atât o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2-3, cât şi o persoană juridică.
Articolul 218. PRESCRIEREA ILEGALĂ A PREPARATELOR NARCOTICE SAU
PSIHOTROPE
(1) Prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
(2) Falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor
narcotice sau psihotrope
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
a) în mod repetat;
c) cu scopul de a obţine preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în proporţii mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 al art.218 se realizează prin prescrierea fără
necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope.
4. Prin prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope se înţelege acordarea,
predarea, înmânarea unei reţete sau a altor documente orişicărei persoane care nu are dreptul de a le primi.
5. Infracţiunea se consumă o dată cu înmânarea acestor documente.
7. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Dacă
infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşire pot fi încadrate în baza
art.327 (abuz de putere sau de serviciu.
8. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.2 art.218 se realizează prin falsificarea reţetei sau a
altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope.
9. Prin reţetă se înţelege o dispoziţie scrisă a medicului despre un gen concret de preparat sau
medicament pentru tratament. Reţeta care permite obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope se autentifică atât cu ştampila medicului, cât şi cu ştampila persoanei oficiale împuternicite cu
întocmirea documentelor.
10. Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope
se înţeleg documentele în baza cărora se efectuează prescrierea şi primirea acestor substanţe: fişa medicală,
comanda instituţiei medicale pentru primirea acestor substanţe, licenţa pentru efectuarea operaţiunilor cu
substanţe narcotice sau psihotrope etc.
11. Prin falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea substanţelor narcotice sau
psihotrope se înţelege contrafacerea unui document, introducerea, înscrierea într-un document original a
informaţiilor false, ştersăturile, corectările şi alte alterări ale acestor documente.
12. Infracţiunea se consumă o dată cu falsificarea reţetei sau a altor documente.
14. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană particulară, cât şi un lucrător medical împuternicit
să prescrie asemenea documente: medicii, unii lucrători ai farmaciilor, şefii instituţiilor curative etc.,
precum şi o persoană juridică.
15. Noţiunile de repetare şi săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt
identice cu agravantele de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar noţiunea de proporţie mare
din agravanta lit.c) alin.3 art.218 este dată în p.18 al comentariului de la art.217.
Articolul 219. ORGANIZAREA ORI ÎNTREŢINEREA SPELUNCILOR PENTRU
CONSUMUL SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,
până la 4 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
3 la 7 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin două forme de acţiuni alternative:
a) organizarea şi întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope;
b) punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri.
4. Potrivit p.l2 al HP CSJ din 27 martie 1997, organizarea unei spelunci înseamnă activitatea uneia
sau a mai multor persoane, îndreptată spre crearea sau care a condus la crearea unei spelunci pentru
consumul de mijloace narcotice sau psihotrope (găsirea localurilor, pregătirea dispozitivelor pentru
consumul acestor substanţe, alegerea clienţilor sau a complicilor, angajarea lor, elaborarea sau pregătirea
unor măsuri conspirative etc.).
5. Întreţinerea unei spelunci înseamnă, conform aceluiaşi punct, un sistem de acţiuni vizând
asigurarea funcţionării ei (asigurarea materială, deservirea clientelei, asigurarea conspiraţiei etc.) (ibidem).
6. Punerea la dispoziţie a localurilor înseamnă acordarea uneia sau mai multor persoane a posibilităţii
de a consuma substanţe narcotice sau psihotrope, adăpostindu-se într-un asemenea locaş (ibidem).
7. Prin speluncă se înţelege un local cu faimă rea, în care se adună elemente suspecte. Speluncă
pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope poate fi atât un local de locuit (casă, apartament,
vilă etc.), cât şi un local nelocuit (garaj, şopron, magazie, depozit, subsol etc.) în care se adună persoanele
doritoare de a consuma droguri.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu comiterea uneia dintre acţiunile analizate.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care organizează, întreţine sau pune la dispoziţie localuri pentru consumarea substanţelor narcotice sau
psihotrope.
11. Alin.2 art.219 sporeşte răspunderea penală dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală (noţiunile acestora au fost date în articolele 46 şi 47).
Articolul 220. PROXENETISMUL
(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de
foloase de pe urma practicării prostituţiei de câtre o persoană, precum şi recrutarea unei persoane
pentru prostituţie,
la 5 ani.
a) săvârşite faţă de minor;
b) săvârşite de un grup criminal sau de o organizaţie criminală;
c) soldate cu urmări grave
determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă a proxenetismului se poate realiza prin următoarele forme de acţiuni alternative:
a) îndemnul sau determinarea la prostituţie;
b) înlesnirea practicării prostituţiei;
c) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei;
d) recrutarea de persoane pentru prostituţie.
4. Lupta comună a statelor pentru prevenirea şi reprimarea acestor forme de parazitism social josnic
s-a concretizat în Convenţia internaţională pentru suprimarea traficului femeilor şi copiilor, adoptată la
Geneva la 20 septembrie 1921, Convenţia Internaţională privitoare la reprimarea traficului de femei
majore din 11 octombrie 1933, Convenţia pentru reprimarea traficului de fiinţe umane şi exploatării
prostituării altuia, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 2 decembrie 1949, şi Convenţia privind lupta
cu traficul de oameni cu exploatarea prostituţiei de către terţe persoane din 21 martie 1980.
5. Îndemnul sau determinarea la prostituţie reprezintă în realitate două mijloace prin care o persoană
poate fi instigată la prostituţie.
6. Îndemnul la prostituţie constă în trezirea interesului unei persoane să practice prostituţia prin
propunerea, încurajarea, convingerea, înduplecarea, darea de sfaturi sau prin alte acţiuni având drept scop
provocarea dorinţei de a practica prostituţia. Îndemnul la prostituţie înseamnă mai puţin decât instigarea la
aceeaşi faptă, deoarece nu presupune neapărat determinarea persoanei la executarea unor acte de practicare
a prostituţiei. De aceea îndemnul la prostituţie se consumă o dată cu comiterea acţiunilor enumerate,
indiferent de faptul dacă victima a început sau nu să practice prostituţia.
7. Determinarea la prostituţie constă în silirea, constrângerea persoanei să practice prostituţia prin
violenţă fizică sau psihică, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturarea sau batjocorirea victimei.
Determinarea la prostituţie se consumă o dată cu trecerea victimei la executarea a cel puţin unui act de
practicare a prostituţiei.
8. Înlesnirea practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituţia. Este
vorba de o activitate de complicitate la contravenţia administrativă de prostituţie, pe care legislatorul a
incriminat-o ca infracţiune. Ea se poate realiza sub orice formă şi prin orice mijloace, care constituie o
complicitate la prostituţie.
9. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană constă în obţinerea
de profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană, care
trebuie să cunoască provenienţa lor.
10. Spre deosebire de îndemn sau determinare la prostituţie - prima modalitate de săvârşire a
infracţiunii de proxenetism prin care se convinge o persoană să practice prostituţia pe cont propriu -,
recrutarea presupune atragerea persoanei cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui care organizează
practicarea prostituţiei sau a unei asociaţii de persoane care exploatează prostituţia, fie în ţară, fie în
străinătate. Nu interesează dacă persoana recrutată a mai practicat prostituţia sau nu, şi nici nu se cere ca
persoana recrutată să fi început practicarea prostituţiei în slujba aceluia sau a acelora pentru care a fost
recrutată. Este suficient ca ea să fi acceptat propunerile ce i s-au făcut, să-şi fi dat consimţământul la
această ocupaţie.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
13. Alin.2 art.220 sporeşte răspunderea penală pentru proxenetism săvârşit faţă de o persoană care nu
a împlinit vârsta de 18 ani, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, pentru acţiuni
soldate cu urmări grave.
14. Noţiunile grup criminal organizat, organizaţie criminală au fost date în art.46 şi 47.
15. Prin urmări grave se înţelege îmbolnăvirea victimelor de o boală venerică, de maladia SIDA sau
de alte boli contagioase. Instanţa de judecată stabileşte, în fiecare caz, în raport cu împrejurările în care a
fost săvârşită fapta, dacă aceasta cauzează sau nu urmări grave.
16. Adeseori proxenetismul este însoţit de săvârşirea altor infracţiuni: vătămări ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii, viol, acţiuni violente cu caracter sexual, acţiuni perverse etc. În astfel de cazuri
proxenetismul intră în concurs cu aceste infracţiuni.
Articolul 221. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A
MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor
naturii, luate sub ocrotirea statului,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate.
l. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
3. Latura obiectivă se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de
istorie şi cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
4. Potrivit art.l al Legii privind ocrotirea monumentelor nr.1530-XII din 22.06.93 (M nr.1/3 din
JSO.01.1994), monumentele sunt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau
ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale
dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale şi care sunt înscrise în Registrul monumentelor RM,
ocrotite de stat.
Art.3 al acestei legi clasifică monumentele, situate pe teritoriul RM, în două categorii:
a) de cultură;
b) obiecte ale naturii.
5. Monumente care fac parte din patrimoniul cultural sunt considerate:
a) operele de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală, elementele sau structurile cu caracter
arheologic, inscripţiile, grotele şi grupurile de elemente care au valoare naţională sau internaţională din
punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau grupate care, datorită arhitecturii, unităţii şi
integrării lor în peisaj, au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau
ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau operele rezultate din conjugarea acţiunilor omului, precum şi zonele
incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric,
estetic, etnografic sau antropologic.
6. Monumentele care fac parte din patrimoniul natural sunt considerate:
a) formaţiunile fizice şi bibliografice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere
estetic sau ştiinţific;
b) formaţiunile geologice şi fiziologice şi zonele constituind habitatul speciilor animale şi vegetale
ameninţate de dispariţie, care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere ştiinţific sau din
punctul de vedere al conservării;
c) siturile naturale sau zonele naturale care au o valoare naţională sau internaţională din punct de
vedere ştiinţific şi din punctul de vedere al conservării sau/şi al frumuseţii naturale.
7. Monumentele pot fi imobile (obiecte naturale, teritorii şi landşafturi naturale, aşezări antice, curţi
boiereşti, parcuri etc.) şi mobile (monede izolate, unelte de muncă, arme, podoabe, picturi, sculpturi,
grafică, documente scrise de mână, fotografii, filme, discuri, cărţi etc.).
8. Distrugerea unui monument presupune orice acţiune care duce la nimicirea lui totală sau parţială,
după ce acesta devine total sau parţial inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
9. Deteriorarea unui monument înseamnă degradarea sau stricarea lui parţială, ceea ce are drept
consecinţă pierderea totală sau numai parţială a capacităţilor sale. În cazul dat există posibilitatea
restabilirii capacităţilor obiectului prin reparaţiile ce i s-ar face.
10. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor se poate realiza prin nimicirea, degradarea, lichidarea,
stârpirea lor sau prin alte acţiuni efectuate prin incendieri, explozii, inundaţii, demolare, precum şi prin
acţiuni mecanice, chimice sau termice.
11. Răspunderea penală pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi
cultură presupune existenţa concomitentă a trei condiţii obligatorii:
a) monumentele trebuie să posede o valoare naţională sau internaţională conform caracteristicilor
Legii nr.1530-XII din 22.06.93;
b) monumentele trebuie să fie luate sub ocrotirea statului din momentul înscrierii lor în Registrul
monumentelor RM sub o denumire concretă. De exemplu: Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din
Căuşeni sau Tezaurul obiectelor arheologice din Olăneşti, care se află în fondurile Muzeului Republican
de Istorie din Chişinău etc.;
c) monumentele trebuie să fie distruse sau deteriorate sau să existe încercarea reală de a le deteriora.
12. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor care nu sunt luate sub ocrotirea statului se
încadrează în norma art.197 - distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor.
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, sau o persoană
juridică.
Articolul 222. PROFANAREA MORMINTELOR
(1) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a
unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 până la 240 ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
b) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă
la 5 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui
monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt
sau pe el.
4. Profanarea presupune o acţiune prin care se aduce mormântului, monumentului, urnei funerare sau
cadavrului o ştirbire materială de natură a exprima lipsa de respect, batjocura, injuria.
Această acţiune se realizează prin distrugerea, degradarea, murdărirea unui mormânt sau monument
funerar, dezgroparea celor înhumaţi şi lăsarea lor pe pământ lângă mormânt, desenarea de imagini
indecente pe mormânt, risipirea cenuşii dintr-o urnă etc.
5. Nu constituie infracţiunea de care ne ocupăm insultele orale aduse celui decedat, întrucât acestea
nu întrunesc cele două condiţii obligatorii ale infracţiunii:
a) o alterare cât de mică a obiectelor funerare;
b) exprimarea lipsei de respect.
6. Mormântul este locul în care se află înhumat un cadavru cu toate anexele teritoriului propriu-zis,
cum ar fi: împrejmuirea făcută din orice material, felinarele, candelele, obiectele religioase, banca pusă
uneori la câte un mormânt, ghivecele cu flori, coroanele etc.
7. Monumentul este orice lucrare artistică aflată pe un mormânt sau alăturea de un mormânt cu scopul
de a exprima sentimentele de pietate faţă de cel decedat (stele, mausolee etc.).
8. Urna funerară este caseta, cutia sau orice alt obiect în care se află cenuşa celui decedat.
9. Prin cadavru se înţelege rămăşiţa trupească a celui decedat, în orice formă s-ar găsi: trupul
inanimat, înainte de a fi intrat în putrefacţie, formele pe care le poate lua mai târziu prin descompunere.
10. Dacă acţiunea de profanare întruneşte şi componenţa altei infracţiuni (distrugere, vandalism,
însuşirea bunurilor, perversiune sexuală etc.), se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni.
11. Însuşirea obiectelor ce se află în/sau pe mormânt presupune însuşirea hainelor de pe cadavru, a
unor obiecte de preţ care uneori se pun în cosciugul cu cadavrul, crucile sau unele obiecte de valoare.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, iar în cazul însuşirii obiectelor ce se află
în mormânt sau pe el - şi prin scopul de a obţine profit.
13. Alin.2 sporeşte răspunderea penală, dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de două sau mai multe
persoane sau din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă (a se vedea
explicaţiile acestor agravante de la art.145).
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR SECURITĂŢII ECOLOGICE
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective
de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice în ţară,
situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia
sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, şi de o serie de documente internaţionale cu
privire la protecţia mediului, cum ar fi materialele Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui,
care a avut loc la 3-14 iunie 1992 în Rio-de-Janeiro, etc.
Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea nr.1515-XII din 16.06.1993
privind protecţia mediului, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, Legea
nr.851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului şi alte legi şi
acte normative ce ţin cont de problematica protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material sunt resursele naturale: solul,
subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de deasupra acestui
teritoriu, ce formează patrimoniul naţional al RM.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în încălcarea
cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi
la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele
responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a) schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b)
daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
4. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea,
construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole,
ştiinţifice sau a altor obiective se conţin în legile indicate şi în alte acte normative. Elaborarea proiectelor
diferitelor obiecte, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, exploatarea construcţiilor industriale,
agricole, ştiinţifice sau a altor obiective constituie infracţiune doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor
legilor indicate şi ale altor acte normative (instrucţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia
acestui articol este de blanchetă. De aceea, în rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în
sentinţa de condamnare este necesar să indicăm care reguli concrete au fost încălcate.
5. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii consecinţelor
prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului radioactiv; b) daune
sănătăţii populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte limita
admisă, adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel puţin a unei
singure persoane sau îmbolnăvirea ei.
Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci se ţine cont şi
de mărimea populaţiei lor.
Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echilibrul ecologic),
adică prezintă pericol pentru organismele vii, în acelaşi număr şi a oamenilor. De exemplu, a fost
proiectată emisia în atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de radiaţie s-a ridicat într-atât,
încât a poluat sectoarele populate ale oraşului etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se vedea art.19
CP).
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin cu asigurarea
respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către alte persoane ce
efectuează sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi
exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective. Condiţia existenţei acestei
componenţe de infracţiune constă în cunoaşterea de către persoana responsabilă a faptului că ea este
învestită cu asemenea obligaţiuni. În cazul punerii în exploatare a construcţiilor industriale, agricole,
ştiinţifice sau a altor obiective, subiecţi ai infracţiunii pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în
limitele sarcinilor lor de profil.
Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).
Articolul 224. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE A SUBSTANŢELOR,
MATERIALELOR ŞI DEŞEURILOR RADIOACTIVE, BACTERIOLOGICE SAU TOXICE
(1) Activităţile ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive,
bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă
aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului,
b) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), soldate cu decesul a două sau mai multor persoane,
1. Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de deşeuri interzise şi
asigurarea respectării regulilor stabilite cu privire la circulaţia substanţelor şi deşeurilor ecologic
periculoase.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă se exprimă prin acţiune sau inacţiune, şi anume în desfăşurarea activităţilor ilegale
sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea
sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a
pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune
esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului.
3. Alin.1 art.224 CP constituie o componenţă de infracţiune formală, incriminând faptele indicate
doar în cazul în care ele creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului.
Acest pericol constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau cauza apariţia unor consecinţe
dăunătoare sănătăţii populaţiei sau mediului. Existenţa pericolului iminent e apreciată de către organele de
anchetă penală sau de către instanţa de judecată. Un element obiectiv care confirmă existenţa unui
asemenea pericol îl constituie înaltul grad de probabilitate a survenirii consecinţelor periculoase, a cauzării
de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului, care în alte împrejurări n-ar fi existat. Conţinutul
pericolului constă în posibilitatea cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca
minimum, cauzarea unei daune periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de
vătămări corporale de diferite grade etc.), sau posibilitatea cauzării de daune esenţiale mediului, adică
înrăutăţirea calităţii mediului şi a stării resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau impurificarea
lui, sau înrăutăţirea condiţiilor ecologice, sau îmbolnăvirea şi pieirea în masă a animalelor.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.224 CP se consumă din momentul creării pericolului indicat,
fără să fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile.
5. În cazul survenirii consecinţelor prejudiciabile: impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului,
pieirea în masă a animalelor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224 alin.2 CP,
provocarea din imprudenţă a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei vor fi calificate în
temeiul art.224 alin.3 CP, iar în cazul survenirii decesului a două sau mai multor persoane - în temeiul
art.224 alin.4 CP.
Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice a acestuia ca
rezultat al contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţele, materialele şi
deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
Otrăvirea mediului constă în introducerea în mediu a unor microorganisme care pot provoca epidemii
sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor substanţe
infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme de vinovăţie.
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana care are în obligaţiunile sale respectarea regulilor de
comportament cu substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi cu
pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
8. În cazul săvârşirii infracţiunii în mod repetat, în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona
unei calamităţi naturale, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224 alin.2 CP. Poluarea
mediului în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată mediului şi populaţiei.
Articolul 225. TĂINUIREA DE DATE SAU PREZENTAREA INTENŢIONATĂ DE DATE
NEAUTENTICE DESPRE POLUAREA MEDIULUI
(1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere
ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre avariile cu poluare
excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase
pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, de poluarea excesivă a mediului, de
poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică sau de alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea
populaţiei.
Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de tăinuire a datelor sau
prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a datelor neautentice despre
avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări
periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de
poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea
în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.225 CP, putem deduce că această infracţiune are două modalităţi de
realizare: a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă,
chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului şi b) prezentarea intenţionată a unor date
neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică
sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii
populaţiei afectate de poluarea mediului.
4. Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacţiuni de neprezentare a unor date în organele
respective sau prin acţiuni de ascundere a urmelor avariilor sau poluărilor fără a se lua măsuri pentru
preîntâmpinarea survenirii consecinţelor prejudiciabile.
5. Prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului,
cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea
populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, se realizează prin
acţiuni de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund realităţii şi care diminuează pericolul real
al avariilor în informaţiile cu privire la calamităţile respective.
6. Componenţa infracţiunii este materială şi se consumă în cazul survenirii consecinţelor indicate în
alin.1 art.225 CP: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei; d) alte urmări grave sau în alin.2 art.225 CP: soldate cu decesul a două sau a mai multor
persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane, a se
vedea art.224 CP. În cazul decesului a două sau a mai multor persoane acţiunile făptuitorului vor fi
calificate în temeiul art.125 alin.2 CP.
7. Latura subiectivă se exprimă prin două forme de vinovăţie: persoana tăinuieşte în mod intenţionat
sau prezintă date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă,
chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, şi are atitudine de imprudenţă faţă de
consecinţele survenite.
8. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori persoana care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana
juridică.
Articolul 226. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIUNILOR DE LICHIDARE A
CONSECINŢELOR ÎNCĂLCĂRILOR ECOLOGICE
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere
ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală, precum şi de către o persoană juridică a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice şi, în particular, a obligaţiunilor de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a mediului, poluarea
radioactivă, chimică, bacteriologică etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de eschivare sau îndeplinirea
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b)
pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.226 CP, putem deduce că această infracţiune are două modalităţi de
realizare: a) eschivarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală de la îndeplinirea
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice şi b) îndeplinirea necorespunzătoare de
către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
4. Eschivarea poate fi exprimată prin inacţiuni şi anume - neluarea măsurilor respective în vederea
îndeplinirii obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
5. Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice constă în îndeplinirea parţială a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice
sau în executarea neglijentă a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
6. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatăm că în competenţa
persoanelor indicate intrau obligaţiunile de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice. Aceste
obligaţiuni pot fi deduse din actele normative, regulamentele sau obligaţiunile funcţionale ale acestor
persoane şi o condiţie principală a existenţei acestei componenţe de infracţiune este cunoaşterea
(obligaţiunea de a cunoaşte) de către persoanele indicate în art.226 CP a obligaţiunilor de lichidare a
consecinţelor încălcărilor ecologice.
7. Această componenţă de infracţiune este materială. Pentru existenţa şi consumarea ei este necesară
survenirea consecinţelor prejudiciabile: dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a
oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d) alte urmări grave.
În alin.2 art.226 CP se indică survenirea consecinţelor mai grave, cum ar fi decesul a două sau mai
multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane a se vedea
art.224 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vinovăţie: persoana
intenţionat sau din imprudenţă se eschivează sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiunile de lichidare a
consecinţelor încălcărilor ecologice, şi are atitudine de imprudenţă faţă de consecinţele survenite:
îmbolnăvirea în masă a oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul persoanei; decesul a două sau mai
multor persoane; alte urmări grave.
9. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al infracţiunii poate
fi şi persoana juridică.
Articolul 227. POLUAREA SOLULUI
(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii
economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu substanţe nocive,
îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în
timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
a) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
1. Componenţa de infracţiune examinată este generală pentru toate tipurile de atentare infracţională
asupra fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea cărora solul este
reprezentat ca o parte a mediului.
Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.
Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normative, principalul
dintre acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1991.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.
Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care constituie,
în ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală, se compune din
următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul localităţilor; destinate industriei,
transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale; destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii,
activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri
verzi; ale fondului silvic; ale fondului apelor; ale altor fonduri de rezervă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de impurificare; b) de
otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă
natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale,
stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării
sau păstrării lor.
Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale solului din
cauza contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe nocive, îngrăşăminte
minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice, introduse în sol cu
depăşirea normelor sau concentraţiilor prevăzute.
Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca epidemii sau
epizootii.
Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor substanţe
infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
4. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice sau
biologice reprezintă substanţe special destinate pentru activităţile agricole sau pentru creşterea
necomercială a plantelor.
5. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie primă
industrială care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale (lichide, gazoase,
tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace otrăviri sau altă atingere fiinţelor
vii sau habitatului lor.
6. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă
poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării
regulilor de comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a
plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului, se
interzice împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite de la unităţile
industriale, complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia autorităţilor pentru agricultură,
pentru mediu şi pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se sancţionează depozitarea şi împrăştierea
pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului
rezultat din construcţii, a fierului vechi, a ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor
chimice şi radioactive.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor consecinţelor
enumerate în alin.1 al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei; b) mediului; c)
producţiei agricole.
Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor persoane.
Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.
Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezilor etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau două forme de vinovăţie (a se vedea
art.18-19 CP).
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, cât şi
cea juridică.
10. Alin.2 art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea infracţiunii în
zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b) urmate de decesul persoanei
din imprudenţă.
Un semn obligatoriu la alin.2 lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anume zona situaţiei
ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului în asemenea zone sporeşte şi
mai mult dauna gravă cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.
11. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă ecologică,
necesită calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor suplimentară şi în
temeiul art.227 CP.
Articolul 228. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR DE PROTECŢIE A SUBSOLULUI
Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului,
construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale, precum
şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol, dacă aceasta a provocat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creând pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
1. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt reglementate de
Codul subsolului, adoptat prin Legea nr.1511-XII din 15.06.1993.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi resursele lui naturale.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie subsolul care reprezintă partea scoarţei terestre, situată
mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă şi se întinde până la adâncimi accesibile pentru
studiere şi valorificare geologică.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni diverse, cum ar fi: a)
încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b) construcţia
neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu
zăcăminte minerale; d) deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
3. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului se
săvârşeşte prin acţiuni sau inacţiuni. Cerinţele de protecţie a subsolului sunt reglementate de art.14, 18 etc.
ale Codului subsolului. De exemplu, beneficiarii folosinţei subsolului sunt obligaţi să asigure studierea
deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională şi complexă a resurselor lui în corespundere cu
proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la prelucrarea materiei prime minerale etc.
4. Conform art.27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor şi construcţiilor care nu sunt
destinate pentru extracţia substanţelor utile se efectuează în baza cercetărilor geologo-inginereşti şi de altă
natură, de comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului şi Resurse Naturale. În cazul
încălcării acestor cerinţe, făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală pentru construcţia neautorizată pe
terenurile cu zăcăminte minerale. Construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale constă în
ridicarea în asemenea zone a diferitelor edificii, case, alte construcţii fără permisiunea organelor indicate.
5. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor toxice se
efectuează în condiţiile determinate printr-o autorizaţie specială, eliberată de Departamentul de Stat pentru
Protecţia Mediului şi Resurse Naturale în limitele perimetrului minier repartizat.
Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor toxice se
înfăptuieşte numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor şi a altei documentaţii.
6. Conform art.36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice deasupra zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor din spaţiul subteran. În cazul încălcării acestor
cerinţe, acţiunile făptuitorului vor fi calificate conform art.228 CP ca amplasare a deşeurilor toxice pe
terenurile cu zăcăminte minerale sau deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
7. Componenţa de infracţiune examinată este materială şi se consumă din momentul survenirii
consecinţelor expres indicate în dispoziţia articolului: a) provocarea prăbuşirilor sau alunecărilor de
proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru sănătatea populaţiei; c)
decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave.
Prăbuşirile pot avea loc, de exemplu, în urma construcţiei neautorizate deasupra obiectivelor sau
construcţiilor din spaţiul subteran în cazul dereglării echilibrului stratului de sus al subteranului.
Poluarea apelor subterane a fost explicată în comentariul art.229 CP.
8. Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecologice sau organizatorice.
Gravitatea consecinţelor se poate deduce din multiplicitatea de circumstanţe, cum ar fi: mărimea daunei,
inclusiv venitul nerealizat şi nedobândit, crearea de obstacole care întrerup procesul de dobândire a
mineralelor pentru o durată mare de timp, caracterul daunei cauzate mediului sau unor construcţii, în
acelaşi număr şi în legătură cu prăbuşirile sau alunecările de teren, etc.
9. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă sau prin dublă formă de vinovăţie.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit, la momentul săvârşirii
infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
Articolul 229. POLUAREA APEI
Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu alte
deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi de altă
natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor
piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei,
1. Regulile de securitate şi de folosire raţională a apelor în RM sunt reglementate de Codul Apelor al
RM, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, Legea nr.272 din 10.02.1999 cu privire la apa
potabilă, Legea nr.440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi
bazinelor de apă, Hotărârea Guvernului nr.745 din 3.11.1995 Despre aprobarea regulamentului privind
ordinea şi condiţiile acordării obiectelor acvatice în folosinţă, alte legi şi acte normative.
2. Infracţiunea prevăzută de art.229 CP atentează la condiţiile normale de folosire a resurselor de apă
din RM. De asemenea, un obiect de atentare al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la
sănătatea publică prin menţinerea igienei, purităţii şi securităţii surselor şi a reţelelor de apă, ca folosirea
lor să fie posibilă fără nici o primejdie pentru sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor.
Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se răsfrânge activitatea ilicită
a subiectului infracţiunii (de exemplu, izvor, fântână, rezervoare, conducte, jgheaburi de adăpare, canale de
irigaţie, bazine etc.).
Prin surse de apă se înţeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar prin reţele de apă -
conductele, uzinele de filtrare a apei, canalele etc.
Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi
pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor
determinant în menţinerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă din patrimoniul public.
Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes
general.
3. Latura obiectivă constă în acţiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori
subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale,
agricole, comunale şi de altă natură. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin inacţiune care se exprimă prin
neluarea de măsuri în vederea protejării locurilor de purificare a apei, neluarea de măsuri în vederea
purificării apelor uzate sau a deşeurilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole,
comunale, neluarea măsurilor în vederea protejării locurilor (bazinelor) în care se află stocate aceste ape şi
deşeuri împotriva unor eventuale inundaţii, în urma cărora aceste ape se scurg în sursele de apă (râuri,
lacuri, canale etc.), infectându-le.
4. Infectarea sursei sau reţelei de apă constă în răspândirea în apă a unor substanţe ori
microorganisme dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o alterare, schimbare a
compoziţiei apei de folosinţă publică, indiferent de mijloacele prin care se realizează fapta incriminată.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătăţii oamenilor,
animalelor sau plantelor, adică în cazul în care ea este folosită să aibă însuşirea de a produce moartea sau
îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
5. Componenţa de infracţiune este materială: pentru realizarea ei este necesară survenirea
consecinţelor prejudiciabile indicate în art.229 CP: cauzarea daunelor în proporţii considerabile regnului
animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori provocarea
decesului persoanei.
6. Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de anchetă penală sau de către
instanţa de judecată în funcţie de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor piscicole,
silviculturii, agriculturii, conform actelor normative respective, şi, în primul rând, de dauna exprimată prin
îmbolnăvirea sau moartea animalelor şi plantelor de apă, a altor animale şi a regnului vegetal de pe
malurile surselor de apă, micşorarea rezervelor de peşte, distrugerea locurilor de depunere a icrelor de către
peşti, distrugerea unor specii rare de animale şi de peşti, îmbolnăvirea şi distrugerea masivelor de pădure,
scăderea fertilităţii, productivităţii şi degradarea pământului, apariţia bălţilor şi a pământurilor saturate cu
sare, cheltuielile mari pentru lucrările de melioraţie, curăţirea malurilor şi albiei râurilor etc.
Daunele considerabile sănătăţii populaţiei constau în îmbolnăvirea în masă a oamenilor sau cel puţin
a unei persoane. Daună considerabilă este decesul persoanei sau al mai multor persoane.
7. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară legătura cauzală între acţiunile
(inacţiunile) prejudiciabile arătate şi consecinţele indicate în art.229 CP.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă,
modalitatea săvârşirii ei este intenţia indirectă sau imprudenţa: făptuitorul îşi dădea seama că prin acţiunile
sau inacţiunile sale poate fi poluată apa şi pot surveni consecinţele dăunătoare, nu le-a dorit, dar le-a admis,
iar în unele cazuri n-a prevăzut posibilitatea poluării apei şi a survenirii consecinţelor prejudiciabile, deşi
trebuia şi putea să le prevadă.
8. În privinţa provocării decesului persoanei, făptuitorul acţionează din imprudenţă. În cazul
constatării vinovăţiei intenţionate, acţiunile lui vor fi calificate drept infracţiune contra vieţii şi sănătăţii
persoanei.
9. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei economice a ţării,
acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii lor, provocarea unor otrăviri
sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.343 CP ca
diversiune.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani, neavând relevanţă dacă el are sau nu legătură cu reţeaua sau sursa
de apă pe care a infectat-o.
Subiect al infracţiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică, care, conform art.21 alin.2 CP,
desfăşoară activitate de întreprinzător, în condiţiile expuse în alin.2 lit.a-c) ale aceluiaşi articol.
Conform art.16 CP, infracţiunea analizată este mai puţin gravă.
Articolul 230. POLUAREA AERULUI
Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a poluanţilor
sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile
mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei,
1. Regulile de păstrare a purităţii şi ameliorare a calităţii aerului atmosferic, de prevenire şi reducere a
efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură asupra atmosferei sunt
reglementate de Legea nr.1515 din 22.06.1993 privind mediul înconjurător, Legea nr.1422 din 17.12.1997
privind protecţia aerului atmosferic, Hotărârea Guvernului nr.474 din 29.08.1996 cu privire la reţeaua de
observare şi control de laborator asupra contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanţe
radioactive, otrăvitoare şi mijloace bacteriale pe teritoriul Republicii Moldova, de alte legi şi acte
normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie protecţia mediului. Prin mediu se înţelege totalitatea factorilor
naturali (aer, ape, sol, subsol, păduri şi alte forme de vegetaţie, a faunei terestre şi acvatice, a rezervaţiei
monumentelor naturii etc.) şi a celor create de om (aşezările omeneşti şi a altor factori de mediu apăruţi
prin activităţi umane) care în strânsă interacţiune influenţează echilibrul ecologic (raportul dintre
organisme şi mediu, în care se dezvoltă şi trăiesc), determină condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea
societăţii.
Aerul este un amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care conţine şi
mici cantităţi de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen), vapori de
apă şi diverse particule.
Protecţia acestui mediu are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susţinerea şi ameliorarea calităţii
factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă tot
mai bune pentru generaţiile actuale şi viitoare.
Obiectul secundar îl constituie sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor şi economia naţională.
3. Latura obiectivă constă în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în
atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei.
Ea se realizează prin acţiuni de evacuare (emisie, eliminare) în atmosferă a substanţelor dăunătoare aflate
în formă de gaze, vapori, aerosoli (suspensie într-un gaz a unui corp solid sau lichid), particule solide.
4. Acţiunile, în sensul art.230 CP, constau în încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a poluanţilor
sau a regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al
emisiilor în atmosferă, prevăzute de regulamente şi de alte acte normative. Încălcarea regulilor de
exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în
atmosferă poate fi exprimată prin diferite acţiuni cum ar fi: deconectarea staţiilor de purificare, schimbarea
regimului de funcţionare a elementelor şi staţiilor de purificare etc., care duc la emisia în atmosferă a
poluanţilor sau la schimbarea calităţilor lor naturale etc.
Prin inacţiune infracţiunea se săvârşeşte în cazul neschimbării la timp a filtrelor, nefolosirii aparaturii
de control, ignorării informaţiilor despre calitatea componentelor substanţelor emise în aerul atmosferic
etc.
5. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca oricare din acţiunile respective să aducă daune în
proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori să provoace decesul
persoanei.
Daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi considerate formarea în
aerul atmosferic a unor concentraţii de substanţe poluante, ce depăşesc normele stabilite, schimbarea
calităţii aerului, apariţia unor boli la plante sau animale şi pieirea animalelor, păsărilor sau a unor specii de
plante.
6. Cauzarea de daune sănătăţii populaţiei constă în absorbirea de către persoane a substanţelor
otrăvitoare din aer în timpul respiraţiei, contaminarea pielii sau a organelor respiratorii ori a altor organe,
care au cauzat vătămarea integrităţii de orice grad: vătămare uşoară, medie sau gravă. Infracţiunea se
consideră consumată de asemenea din momentul decesului persoanei.
Deoarece componenţa de infracţiune este materială, e strict necesar să constatăm existenţa legăturii
cauzale între acţiunile sau inacţiunile indicate şi consecinţele survenite.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin imprudenţă sau dubla formă de vinovăţie. În
cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei economice a ţării, acţiunile
lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii lor, provocarea unor otrăviri sau
răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi calificate pe art.343 CP ca diversiune.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, şi
persoana juridică. În majoritatea cazurilor persoana fizică este subiect al infracţiunii în cazul îndeplinirii
sau neîndeplinirii de către ea a obligaţiunilor funcţionale cu privire la respectarea regulilor de emisie în
atmosferă a poluanţilor sau în cazul încălcării regulilor de exploatare sau utilizare a utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă.
Infracţiunea prevăzută de art.230 CP este mai puţin gravă (a se vedea art.16 CP).
Articolul 231. TĂIEREA ILEGALĂ A VEGETAŢIEI FORESTIERE
Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate
de stat, săvârşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de Constituţie,
Codul silvic, adoptat prin Legea nr.887 din 21.06.1996, Legea nr.1007 din 30.10.1997 cu privire la
evidenţa de stat a fondului forestier, Hotărârea Guvernului nr.106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile
de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de protecţie şi a altor plantaţii silvice, alte acte
normative adoptate în conformitate cu acestea.
Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere din
păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al RM şi importantă resursă naturală.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic), constituit din
păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie
silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, şi fondul ariilor naturale
protejate de stat. Fondul forestier (silvic) cuprinde toate pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi
forma de gospodărire. De asemenea, obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de
stat, din care fac parte perdelele forestiere de protecţie, amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă,
perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie,
grupurile de arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din perimetrul oraşelor, satelor şi altor
localităţi.
Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei, compusă
din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi
microorganismelor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de
peste 0,1 ha.
Obiectul material îl constituie arborii şi arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale
protejate de stat.
3. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active de defrişare ilegală a arborilor şi arbuştilor din
fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
Defrişarea se poate realiza prin tăierea sau distrugerea intenţionată, până la nivelul de încetare a
creşterii arborilor sau arbuştilor.
Tăierea arborilor sau arbuştilor constă în separarea de la rădăcină; în scoaterea din pământ a
copacului în creştere sau uscat, arbuştilor sau lianelor cu ajutorul diferitelor instrumente, aparate sau
agregate. Tăierea se consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată de organul competent,
sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în număr mai mare decât cel permis,
sau a altor specii decât cele indicate în documentul de permisiune, în altă perioadă de timp decât cea
indicată în documentul de permisiune etc.
4. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii lor, după
caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că vegetaţia distrusă, care
a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde importanţa economică, în
majoritatea cazurilor este sortită pieirii.
5. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa, încât duce
la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în temeiul art.231 CP.
6. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în grădinile sau
gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu în temeiul art.231 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în ambele sale
modalităţi: intenţie directă sau indirectă.
8. Art.231 CP divizează subiecţii infracţiunii examinate în două grupuri: a) persoanele responsabile
de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care a atins la momentul
săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi a tăiat pădurea în proporţii mari. Despre daune în proporţii mari a
se vedea art.126 CP. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 232. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA MASIVELOR FORESTIERE
(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor forestiere prin
incendiere
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Infracţiunea prevăzută de art.232 CP, ca şi cea prevăzută de art.231 CP, atentează la interesele de
protecţie şi folosirea efectivă şi raţională a masivelor forestiere. Cu privire la cadrul legal a se vedea
art.231 CP.
Noţiunea de masive forestiere a fost explicată în comentariul art.231 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de distrugere sau deteriorare în proporţii
mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit.
Noţiunile de distrugere şi deteriorare au fost explicate în comentariile respective de la art.187, 198,
231 CP.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării masivelor forestiere
pe suprafeţe considerabile, când se cauzează daune în proporţii mari (despre daune în proporţii mari a se
vedea art.126 CP).
4. Art.232 alin.1 CP prevede două modalităţi de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere: a) în
urma folosirii imprudente a focului; b) în urma folosirii imprudente a altor surse de pericol sporit.
Săvârşirea infracţiunii în urma folosirii imprudente a focului se poate exprima prin nestingerea sau
stingerea incompletă a focului sau rugurilor în pădure sau în apropierea masivelor forestiere etc.
Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii altor surse de
pericol sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea neglijentă cu materialele explozive, lichidele
inflamabile, aparatajele electrice etc.
5. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.232 CP se exprimă prin vinovăţie din
imprudenţă, a celei prevăzute de alin.2 art.232 CP - prin vinovăţie intenţionată în ambele modalităţi:
intenţie directă sau indirectă.
6. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.232 CP este materială şi se consumă din momentul
survenirii consecinţelor prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere.
Articolul 233. VÂNATUL ILEGAL
Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu
unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat
daune în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar
1. Scopul articolului constă în protecţia cu mijloace juridico-penale a lumii animale de vânatul ilegal,
care se realizează de către diferite persoane şi în scopuri diferite prin prinderea sau nimicirea animalelor
care se află în starea lor naturală. Vânatul ilegal constituie cea mai des întâlnită infracţiune ecologică. Cu
toate acestea, în majoritatea absolută a cazurilor vânatul ilegal se califică drept contravenţie administrativă
şi se sancţionează conform Codului contravenţional.
Lumea animală, ca un component de bază al biocenozelor naturale, joacă un rol important în
menţinerea echilibrului ecologic. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a
resurselor regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul
animal, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie regnul animal în starea sa naturală.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie animalele sălbatice (animalele şi păsările) ce se află în
starea lor de libertate naturală, existenţa cărora nu este determinată de către om. Nu pot constitui obiecte
ale infracţiunii examinate animalele sau păsările sălbatice care se află în crescătorii sau ferme de creştere a
unor asemenea animale. În astfel de împrejurări, acţiunile făptuitorilor ce vor vâna astfel de animale sau
păsări vor fi calificate ca infracţiuni contra patrimoniului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active. Vânătoarea, ca acţiune, înseamnă
căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau a oricărei alte
activităţi care are ca scop dobândirea acestuia.
Conform art.23 al Legii Regnului animal, terenurile de vânătoare, modul de gestiune a gospodăriei
cinegetice, speciile de animale şi regulile vânatului sunt stabilite de Regulamentul gospodăriei cinegetice,
expuse în anexa nr.1. Controlul asupra acestui regulament este exercitat de către Departamentul Protecţiei
Mediului, Asociaţia de Stat pentru silvicultură "Moldsilva" şi autorităţile administraţiei publice locale.
Vânatul se consideră ilegal în condiţiile şi împrejurările prevăzute de art.233 CP, când el se
efectuează fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi
metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari. Dispoziţia articolului este alternativă, de aceea latura obiectivă se poate realiza atât în cazul
existenţei tuturor prevederilor alternative prevăzute de acest articol, cât şi în cazul realizării doar a uneia
din ele.
Vânatul se consideră ilegal dacă este efectuat în alte perioade decât cele expres indicate în art.33 al
Anexei nr.1 la Legea Regnului animal. De exemplu, pe teritoriul republicii sunt stabilite următoarele
termene de vânătoare: vânătoarea de cerbi, elani şi mufloni - de la 1 septembrie până la 31 decembrie;
căpriori - de la 15 mai până la 15 octombrie; căprioare - de la 1 septembrie până la 31 decembrie; iepuri -
de la 1 noiembrie până la 31 decembrie; fazani - de la 1 octombrie până la 31 decembrie etc.
4. Noţiunea de braconaj este reglementată de art.35 al Anexei indicate. Se consideră vânătoare ilicită
(braconaj) vânătoarea fără autorizaţie; fără autorizaţia de deţinere şi de folosire a armei de vânătoare sau a
carnetului de vânătoare; cu depăşirea normelor de recoltare a vânatului; în locurile şi în termenele interzise;
cu arme de vânătoare ce aparţin altor persoane fizice sau juridice; cu folosirea arbaletelor, arcurilor,
armelor cu ţeava ghintuită, fără zgomot, precum şi a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia
folosirii în modul stabilit a armelor de vânătoare cu ţeava ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate
în scop de selecţie sau dobândire a trofeelor; dobândirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice,
repelentelor şi imobilizantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul prevăzut de
legislaţie; dobândirea animalelor cu folosirea mijloacelor, metodelor şi uneltelor considerate periculoase,
cum ar fi săparea gropilor pentru prins animalele, amplasarea cârligelor, clamelor, apucătoarelor; instalarea
laţurilor, capcanelor; urmărirea animalelor cu orice mijloace de transport (automobile, motociclete,
tractoare, elicoptere, avioane etc.); gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă adâncă, în foc, în apă;
dezgroparea vizuinii; dobândirea animalelor aflate în primejdie (salvându-se de incendiu, inundaţie etc.);
strânsul ouălor, devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor (ondatrelor) etc.
5. Dauna se consideră în proporţii mari în funcţie de preţul animalelor dobândite (a se vedea art.126
CP), de numărul animalelor şi cantitatea dobândită, de categoria şi speciile animalelor dobândite (de
exemplu, specii rare) etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Subiect al infracţiunii este general: persoana fizică responsabilă, care a atins la momentul săvârşirii
infracţiunii vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
În cazul săvârşirii infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu subiectul este special, persoanele care
au în atribuţiile lor de serviciu exercitarea controlului de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor
regnului animal şi anume colaboratorii Departamentului Protecţiei Mediului şi ai autorităţilor
administraţiei publice locale.
Articolul 234. ÎNDELETNICIREA ILEGALĂ CU PESCUITUL, VÂNATUL SAU CU ALTE
EXPLOATĂRI ALE APELOR
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar
1. Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesităţile piscicole sau
vânătoreşti se conţin în Codul apelor, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, prin alte legi şi acte
normative.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor regnului animal
este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul animal.
2. Conform art.24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în bazinele acvatice naturale şi artificiale se
permite persoanelor fizice şi juridice, conform Regulamentului cu privire la protecţia resurselor piscicole
şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa nr.2. Pescuitul sportiv şi de amatori este
permis cetăţenilor în bazinele acvatice, cu excepţia celor ale fondului ariilor naturale protejate de stat,
crescătoriilor de peşti, şi se efectuează cu plată sau gratuit, în baza autorizaţiei eliberate de către Inspecţia
de Stat a Calităţii Mediului (pentru bazinele acvatice naturale) şi de către uzufructuarii corespunzători
(pentru bazinele artificiale), conform regulamentului expus în anexa nr.2. În bazinele acvatice ale fondului
ariilor naturale protejate de stat (rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice, parcuri naţionale, monumente ale
naturii, alte categorii de obiecte naturale) pescuitul se efectuează conform legislaţiei.
3. Conform art.26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie obiecte ale vânatului şi
pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de către Departamentul
Protecţiei Mediului. În autorizaţie sunt indicate plata pentru reproducere, speciile şi numărul de animale,
vârsta, sexul şi termenele de dobândire.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie fondul piscicol (totalitatea populaţiei piscicole şi a
celorlalte resurse naturale de hrană constituite din flora şi fauna acvatică a bazinelor piscicole).
Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare, alte bazine
de apă de suprafaţă şi izvoarele de apă, apele canalelor şi apele subterane.
4. Se consideră bazine piscicole apele naturale şi stătătoare de pe întreg teritoriul RM, inclusiv marea
teritorială, şi terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de văi - heleştee, iazuri,
lacuri de acumulare - care servesc sau oferă condiţii pentru înmulţirea, creşterea şi recoltarea peştelui,
crustaceelor sau a altor vietăţi acvatice.
Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole şi apele de pe zonele inundabile,
numai pe perioadele până la retragerea lor, dacă întrunesc condiţiile indicate.
Obiectul material îl formează reproducătorii, icrele, puietul, sturionii sub dimensiunile legale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de îndeletnicire ilegală cu pescuitul,
vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor
mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin diverse modalităţi:
pescuitul electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, precum şi cu substanţe narcotice, reactive de orice
fel; pescuitul reproducătorilor în timpul perioadei de prohibiţie prin orice metode sau distrugerea icrelor de
peşte în aceeaşi perioadă, în zonele de reproducere naturală; pescuitul puietului sau al reproducătorilor de
peşte din pepiniere sau crescătorii piscicole în alte scopuri decât repopularea sau pescuitul industrial;
pescuitul sturionilor sub dimensiunea legală, în alte scopuri decât reproducerea; pescuitul cu năvoade,
voloace, plase, ave, prostovoale, vârşe etc. de către persoane fizice neautorizate; vânatul animalelor
acvatice în zonele interzise, în perioadele interzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
Cauzarea de daune în proporţii mari a fost explicată în comentariul art.126 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar în cazul distrugerii
icrelor de peşte - şi din imprudenţă.
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. Infracţiunea prevăzută de art.234 CP este mai
puţin gravă.
8. Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului ilegal în condiţiile expuse,
procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte
exploatări ale apelor constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art.234 CP.
Articolul 235. ÎNCĂLCAREA REGIMULUI DE ADMINISTRARE ŞI PROTECŢIE A
FONDULUI ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE STAT
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat, dacă
aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în proporţii mari,
exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
1. Scopul acestei norme constă în asigurarea protecţiei unor teritorii şi obiecte excepţional protejate
de stat, prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le populează, pădurilor sau altor vegetaţii
care cresc pe aceste teritorii, protejarea diversităţii biologice. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei
eficiente şi folosirii raţionale a fondului ariilor naturale protejate de stat este reglementat de Legea nr.1538
din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat. Obiectul material al
infracţiunii îl constituie teritoriile naturale excepţional protejate de stat, adică acele sectoare de pământ,
suprafeţe de ape, de aer, în care sunt amplasate complexele şi obiectele cu o destinaţie specială de protecţie
a naturii, ştiinţifică, culturală, estetică, de ocrotire a sănătăţii etc., excluse complet sau parţial - prin
hotărârile organelor puterii de stat - din folosinţă în gospodăria naţională, fiind considerate drept obiecte
ale culturii şi patrimoniului naţional.
3. Fondul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile naturale de stat, incluzând
rezervaţiile biosferice, parcurile naturale naţionale, monumente ale naturii, parcurile-dendrarii şi grădinile
botanice, localităţile sanitaro-curative şi sanatoriile, care sunt asigurate cu o protecţie excepţională din
partea statului în interesul prezentei şi viitoarelor generaţii. În privinţa fiecăruia din aceste obiecte se
instaurează un regim special de protecţie. De exemplu, pe teritoriul rezervaţiilor naturale se scot din
folosinţă gospodărească complexele şi obiectele naturale (pământul, apa, subsolul, lumea animală şi cea
vegetală). Pe aceste teritorii este interzisă orice activitate ce contravine sarcinilor şi destinaţiei rezervaţiilor,
introducerii organismelor vii în scopul aclimatizării lor, de asemenea este interzis accesul persoanelor fără
permisiune specială.
4. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat se
realizează prin săvârşirea de acţiuni strict interzise de legislaţia şi de actele normative respective, cum ar fi
pătrunderea fără permisiune specială pe aceste teritorii, efectuarea unor activităţi de gospodărire în zonele
rezervaţiilor naturale şi ale parcurilor naţionale, activităţi de exploatare şi extragere, dobândire a
mineralelor, construirea şi dezvoltarea pe teritoriile parcurilor naţionale a vilelor şi grădinilor, mişcarea şi
parcarea mijloacelor de transport care nu sunt legate de funcţionarea parcurilor naţionale, colectarea
plantelor şi a altor elemente ale florei, împrăştierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste teritorii,
distrugerea monumentelor naturale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiuni poate fi realizată şi prin inacţiune, atunci când persoanele
împuternicite (administraţia acestor teritorii şi obiecte) nu iau măsurile cuvenite pentru asigurarea
regimului protecţiei lor, de exemplu - nu trasează hotarele acestor teritorii, nu instalează alte semne în
vederea distincţiei lor etc.
6. Consecinţele infracţionale constau în: a) crearea pericolului cauzării de daune în proporţii mari şi
b) cauzarea de daune în proporţii mari.
Daunele în proporţii mari pot fi exprimate în daune materiale (a se vedea art.126 CP) şi în altă formă,
în funcţie de importanţa obiectelor asupra cărora se atentează: distrugerea sau degradarea unor monumente
distincte ale naturii (de exemplu, doborârea unui stejar de 500 ani, luat sub protecţia statului, etc.),
înrăutăţirea stării acestor obiecte şi teritorii, dobândirea pe aceste teritorii a animalelor sălbatice sau a
speciilor de vegetaţie rară etc. Dauna în proporţii mari este determinată în fiecare caz aparte în funcţie de
circumstanţele cauzei, de gradul de pierderi ireparabile, de raportul dintre partea distrusă sau degradată a
obiectului şi cea rămasă intactă, mărimea cheltuielilor necesare pentru repararea sau restabilirea obiectelor
sau teritoriilor distruse sau degradate etc.
În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporţii mari este necesar să constatăm ca pericolul
să fie real şi iminent.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară în fiecare caz existenţa legăturii cauzale
între acţiunile făptuitorului şi survenirea sau pericolul survenirii consecinţelor prejudiciabile: crearea
pericolului cauzării de daune în proporţii mari sau cauzarea de daune în proporţii mari.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează atât prin intenţie directă (persoana înţelege că prin
acţiunile sale încalcă regimul de administrare şi de protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat,
doreşte survenirea acestor consecinţe, de exemplu - să doboare copaci din rezervaţiile naturale sau să
distrugă plantele etc.), cât şi prin intenţie indirectă (persoana înţelege că prin acţiunile sale încalcă acest
regim şi admite în mod conştient cauzarea de daune în proporţii mari fondului ariilor naturale protejate de
stat sau are o atitudine indiferentă faţă de consecinţele survenite).
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a
atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică.
CAPITOLUL X
INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A BANILOR FALŞI SAU A
TITLURILOR DE VALOARE FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale
a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hârtiilor de valoare de stat sau a altor titluri de valoare
false, utilizate pentru efectuarea plăţilor,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
activitate.
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
1. Redacţia dispoziţiei în raport cu varianta veche a normei penale privind fabricarea sau punerea în
circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false a suferit unele modificări, în sensul includerii
suplimentare ca obiect material al infracţiunii a hârtiilor de valoare de stat şi a altor titluri de valoare şi al
includerii de noi forme agravante - săvârşirea infracţiunii de către un grup criminal organizat sau de către o
organizaţie criminală, precum şi în proporţii mari.
Infracţiunea incriminată de art.236 nu se mai consideră o infracţiune contra statului, însă aceasta nu
poate fi interpretată ca o scădere a gradului prejudiciabil al faptelor infracţionale, fapte care atentează la
funcţionarea normală a sistemului financiar-bancar, a relaţiilor social-economice.
Conform Decretului Preşedintelui RM din 24.11.1993 nr.200, începând cu 29.11.1993 în RM a fost
introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională - leul, egal cu 100 bani. Politica monetară şi cea
valutară în stat ţin de competenţa BNM care este unicul organ de emisiune a monedei naţionale sub formă
de bancnotă şi monedă metalică cu valoarea nominală respectivă.
2. Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie biletele (bancnotele) şi monedele metalice
ale Băncii Naţionale, bilete, monede ale valutei străine, hârtiile de valoare emise de BNM ori de Guvern,
precum şi alte titluri de valoare utilizate pentru efectuarea plăţilor, care sunt falsificate (bonuri de
trezorerie, obligaţii de stat).
Biletele de bancă (bancnotele) sunt în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 lei, iar
monedele metalice au valoarea de 1, 5, 10, 25, 50 bani.
Hârtii şi alte titluri de valoare, potrivit CC, se consideră acţiunile (art.163), obligaţiile (art.163), cecul
(art.1259), cambia (trata) şi biletul de ordin (art.1279), acreditivul (art.1280), care se emit în numele
statului de către BNM, Guvern, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ori de către alte instituţii
competente.
3. Latura obiectivă a infracţiunii presupune în primul rând o acţiune de fabricare falsă de bilete
(bancnote), monede metalice, hârtii ori titluri de valoare, valută străină prin operaţiuni de contrafacere sau
de alterare.
Prin contrafacere se înţelege confecţionarea, producerea, imitarea biletelor, monedelor, hârtiilor ori a
titlurilor de valoare respective, nu numaidecât ca acestea să fie perfect identice cu originalul, ci e suficient
ca ele să poată circula.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau a aspectului unei bancnote, monede, hârtii ori titlu de
valoare autentice, prin atribuirea unei valori mai mari comparativ cu valoarea iniţială (schimbarea
nominalului, culorii, greutăţii (la monede metalice), a semnelor originalului).
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii comentate este esenţial ca obiectul material să se afle
în mod legal în circuitul financiar sau monetar al ţării, să fie utilizat ca mijloc de plată sau de schimb.
4. În cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei false celei autentice exclude participarea ei în
circulaţie, precum şi alte circumstanţe denotă clar intenţia celui vinovat de înşelare grosolană a unei
persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite condiţii (lipsa de iluminare, vederea
slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), astfel de acţiuni pot fi încadrate în baza legii care
prevede infracţiunea de escrocherie (HP CSJ nr.23 din 29.10.2001).
Fabricarea biletelor, monedelor, valutei străine, hârtiilor şi titlurilor de valoare false trebuie să
urmărească scopul punerii lor în circulaţie pentru efectuarea plăţilor. Infracţiunea se consideră consumată
din momentul fabricării chiar numai a unui singur exemplar, indiferent de faptul dacă persoana a reuşit sau
nu să-l pună în circulaţie.
5. Prin punere în circulaţie se are în vedere introducerea banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în
circuitul monetar-financiar, ca mijloc de plată la achitarea pentru mărfuri, servicii, la operarea schimbului,
donaţiei, împrumutului etc. Punerea în circulaţie este un element de sine stătător al infracţiunii prevăzute
de art.236 alin.1 CP.
Punerea în circulaţie se consideră consumată chiar şi la introducerea în circuit numai a unei singure
bancnote ori a unui singur titlu de valoare false.
6. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false
poate fi săvârşită prin pregătire şi prin tentativă.
Tentativa există în situaţia în care acţiunea de falsificare începută a fost curmată înainte de a se
produce rezultatul din cauze independente de voinţa făptuitorului sau rezultatul nu s-a produs fiindcă nu s-
au obţinut banii şi titlurile de valoare false, ori cele obţinute sunt nereuşite, necorespunzătoare într-atât,
încât nu pot fi puse în circulaţie.
Procurarea hârtiei, vopselei, a altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi se consideră ca pregătire
de săvârşirea infracţiunii (p.5 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre
fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi din 29.10.2001).
Deţinerea (posesia) de către făptuitor a banilor ori a titlurilor de valoare false în scop de punere a
lor în circulaţie se consideră pregătire pentru săvârşirea infracţiunii.
7. Practica judiciară de aplicare a art.84 CP vechi a demonstrat cazuri în care acţiunile de falsificare şi
punere în circulaţie a banilor falşi au fost apreciate ca înşelăciune şi încadrate ca dobândire a avutului
proprietarului prin escrocherie. O asemenea practică este greşită.
Fabricarea, în scopul punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a banilor şi titlurilor de
valoare false, din primele acţiuni ale făptuitorului conţin elementele de a induce în eroare alte persoane
fizice ori juridice, conţine o formă specială de înşelăciune în domeniul monetar sau bancar, prin care sunt
obţinute venituri materiale, acţiuni cuprinse în dispoziţia art.236 CP. Din acest punct de vedere calificarea
acestor fapte şi ca un concurs de infracţiuni (art.190 CP ) este de prisos.
O atare explicaţie se conţine şi în p.8 al HP CSJ nr.23 din 29.10.2001.
8. Subiectul. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare
false, potrivit art.16 CP, este considerată gravă, iar în circumstanţe agravante - deosebit de gravă. Sunt
pasibile de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii comentate persoanele care îndeplinesc
condiţiile cerute de lege şi au atins vârsta de 16 ani. Participaţia poate avea loc în formă simplă ori în una
complexă. Celelalte două forme ale participaţiei - grup criminal organizat şi organizaţie criminală - sunt
prevăzute de textul art.236 alin.2 lit.b) CP ca circumstanţe separate prin care se săvârşeşte infracţiunea.
9. Infracţiunea prevăzută de art.236 CP se comite cu intenţie directă.
Fabricarea cu scop de punere în circulaţie ori punerea în circulaţie a banilor falşi, a titlurilor de
valoare false se consideră săvârşită repetat dacă aceste fapte au fost comise de sine stătător sau împreună
de două sau de mai multe ori, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din fapte şi nu a
expirat termenul de tragere la răspundere penală. În funcţie de intenţia făptuitorului, infracţiunea poate
avea forma prelungită.
Nu pot fi recunoscute ca săvârşite în mod repetat acţiunile de fabricare ori procurare a unei sume de
bani falşi o singură dată şi care ulterior a fost pusă în circulaţie în timp şi de persoane diferite. Astfel de
acţiuni nu pot fi divizate în componenţe de infracţiuni separate, deoarece ele au un caracter prelungit, se
compun dintr-un şir de acţiuni criminale identice, sunt cuprinse de o intenţie unică şi alcătuiesc în cumulul
lor o singură infracţiune (p.9 al HP CSJ nr.23 din 23.10.2001).
10. Infracţiunea poate fi încadrată în baza art.236 lit.b) CP după semnele săvârşirii de către un grup
criminal sau de către o organizaţie criminală, dacă sunt prezente toate criteriile prevăzute de art.art.46-47
CP.
11. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în proporţii mari
are loc atunci când suma acestora depăşeşte 500 unităţii convenţionale.
Articolul 237. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A CARDURILOR SAU A
ALTOR CARNETE DE PLATĂ FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor
carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau
acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale,
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani,
iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
a) repetat;
b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) în proporţii mari
1. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.237 îl constituie relaţiile sociale din domeniul activităţii
bancare, în special efectuarea plăţilor cu carduri, care se desfăşoară prin BNM, prin băncile comerciale şi
prin filialele lor.
2. După conţinutul noţiunilor dispoziţiei, art.237 este asemănător cu art.236 CP; prin urmare, şi
fabricarea cardurilor şi a altor carnete de plată false în scopul punerii lor în circulaţie poate avea loc prin
contrafacere ori alterare (p.3 al comentariului de la art.236 CP).
3. Cardul (carte de plată) reprezintă un suport de informaţie standardizat, protejat şi individualizat,
utilizat de deţinător în modul prevăzut în obligaţiunile reciproce cu emitentul cardului şi acceptat de
comerciant în calitate de instrument de plată la procurarea de mărfuri, consumul de servicii, obţinerea de
numerar şi a altor servicii de ghişeu. Cardul se mai numeşte portmoneu electronic. Cardurile se împart în
următoarele grupuri:
a) carduri de debit (cărţi de debit);
b) carduri de credit (cărţi de credit);
c) carduri achitate anticipat;
d) carduri polifuncţionale, care îmbină funcţiile cardurilor enumerate în lit.a), b), c).
Cardurile sunt locale, spaţiul de utilizare a cărora este teritoriul RM, şi internaţionale (VISA,
MASTERCARD, EUROCARD etc.).
Cardul este individual. La emiterea lui se folosesc elemente de siguranţă şi de individualizare.
Persoana fizică ori juridică pe numele căreia este emis cardul se numeşte deţinător. Aceasta trebuie să
deţină un cont în una din băncile care emit carduri şi care face parte din sistemul bancar de plăţi cu carduri.
Încărcarea cardului este o operaţiune cu card de tip portmoneu electronic având drept rezultat
majorarea soldului înregistrat în card cu o sumă de bani transferată dintr-un cont de depozit al deţinătorului
sau depusă de el în numerar.
Descărcarea cadrului este operaţiunea prin care soldul înregistrat în card se micşorează până la zero.
La alte carnete de plată se referă documentele ce nu ţin de titluri de valoare, dar care conţin
obligaţiuni sau drepturi de a plăti sau a primi.
4. Prin punere în circulaţie a cardurilor se înţelege că:
a) deţinătorul întrebuinţează cardurile ca mijloc de plată la procurarea bunurilor sau la consumul de
servicii;
b) comercianţii (proprietarii de bunuri sau persoanele ce acordă servicii) acceptă cardurile ca mijloc
de plată pentru bunurile comercializate şi serviciile prestate.
Punerea în circulaţie se efectuează prin automate bancare. Se deosebesc două tipuri de automate
bancare:
a) distribuitorul automat de numerar denumit şi "Cash dispunsar" care este un dispozitiv
electromagnetic ce permite deţinătorului de a retrage disponibilul din cont sau sub formă de numerar;
b) ghişeul automat de bancă denumit prescurtat ATM.
Ca subiect al infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată
false poate fi şi persoana juridică în cazul existenţei condiţiilor prevăzute de art.21 alin.2 lit.a), b), c) din
prezentul cod.
6. După latura subiectivă infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.
7. Fabricarea, în scop de punere în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a cardurilor sau a
altor carnete de plată false, se consideră săvârşită repetat dacă faptele infracţionale au fost comise de două
sau de mai multe ori şi pentru nici una din fapte persoana nu a fost condamnată şi nu a expirat termenul de
prescripţie.
8. Prin săvârşirea infracţiunii de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii se au în vedere
acţiuni ale persoanelor (inclusiv ale celor cu funcţii de răspundere) aflate în cadrul statelor instituţiilor
bancare ori al altor instituţii abilitate cu drepturi de emitent (banca emitentă - bancă participantă într-un
sistem bancar de plăţi cu carduri). În cazul săvârşirii infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a
cardurilor sau a altor carnete de plată false de către persoanele specificate în alin.2 lit.b) a articolului
comentat poate avea loc concursul cu infracţiunile prevăzute de cap.XV - Infracţiuni săvârşite de persoane
cu funcţii de răspundere şi de cap.XVI - Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii
comerciale, obşteşti sau alte organisme nestatale.
9. Săvârşirea infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală există atunci
când grupului sau organizaţiei îi sunt caracteristice prevederile art.46-47 CP. În lipsa acestor prevederi şi
dacă la săvârşirea infracţiunii au participat două sau mai multe persoane, are loc participaţia simplă ori
complexă.
10. Infracţiunea se consideră săvârşită în proporţii mari dacă în cazul fabricării sau punerii în
circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false costul bunurilor obţinute sau al serviciilor prestate
depăşeşte suma de 500 unităţi convenţionale de amendă.
Articolul 238. DOBÂNDIREA CREDITULUI PRIN ÎNŞELĂCIUNE
Prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau majorării
proporţiei acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase
la 6 la 12 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
1. Obiectul infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune îl constituie relaţiile sociale ce iau
naştere şi se desfăşoară între creditor şi debitor, având la bază protecţia instituţiilor bancare, asigurarea
unei situaţii financiare stabile, precum şi protecţia intereselor creditorilor şi debitorilor băncilor.
Pentru obţinerea unui credit bancar sunt necesare câteva condiţii: să fie asigurat, rambursat la termen,
utilizat în scopuri bine determinate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în prezentarea intenţionată instituţiei bancare de la care se
solicită creditul a informaţiilor false, necorespunzătoare situaţiei reale în scopul determinării organului
împuternicit de a adopta hotărârea de oferire a creditului ori de majorare a proporţiei lui, ori obţinere a unor
condiţii avantajoase cu privire la folosirea ori rambursarea creditului.
3. Potrivit art.1236 CC, creditul bancar reprezintă un contract încheiat de o bancă (creditor) care se
obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să
restituie suma primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract.
Credite pot fi oferite în următoarele scopuri:
- crearea unor fonduri fixe noi;
- extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică;
- acumularea rezervelor sezoniere de valori materiale - marfare;
- satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei;
- răscumpărarea patrimoniului de stat etc.
Creditul bancar se divizează în: împrumuturi (credit) pe termen scurt - până la un an; pe termen
mediu - de la 1 până la 3 ani şi pe termen lung - mai mult de 3 ani.
Pentru a obţine credit, debitorul (solicitantul) se adresează la bancă cu o solicitare fundamentală în
care arată:
- scopul bine determinat al creditului, suma, termenul de utilizare a creditului, termenele concrete de
achitare, precum şi o caracteristică sumară a măsurilor creditoare şi efectul economic.
La cererea băncii se prezintă, împreună cu solicitarea, următoarele materiale spre examinare:
- copii ale documentelor de fondare, statutelor, regulamentelor, contractelor de arendă, certificatelor
de înregistrare sau brevetelor, documente care legalizează dreptul de utilizare sau posesie economică
deplină a patrimoniului, legalizate notarial, paşaportul şi alte documente care confirmă dreptul clientului de
a primi credit;
- fundamentarea tehnico-economică a măsurii creditoare;
- copii ale contractelor, acordurilor şi ale altor documente referitoare la măsura creditoare din contul
încasărilor, în urma realizării căruia se preconizează amortizarea creditului solicitat;
- angajamentele privind asigurarea rambursării în timp util a creditului sub formele aplicate în
practica bancară.
În cazuri aparte banca poate cere debitorului şi alte documente.
Unul din documentele obligatorii este contractul de gaj.
Hotărârea cu privire la oferirea creditelor se adoptă de către bancă în baza analizei solvabilităţii
debitorului.
4. Prin prezentarea informaţiei false se are în vedere prezentarea documentelor menţionate care
conţin informaţii necorespunzătoare realităţii, informaţii denaturate cu privire nu numai la situaţia
economico-financiară a solicitantului (bilanţul, cheltuielile şi profitul, bunurile aflate în proprietate ori
gestionare), ci şi la procedura de constituire a persoanei juridice.
Prezentarea informaţiei false se face intenţionat şi se adresează instanţei bancare ce urmează să
adopte hotărârea de oferire a creditului.
5. Latura subiectivă exprimă atitudinea conştientă a făptuitorului de a induce în eroare organele
bancare în scopul obţinerii unui credit ori al majorării proporţiei creditului obţinut anterior, ori al obţinerii
unui credit cu condiţii avantajoase (volum, termen de rambursare, mărimea dobânzii).
6. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât persoane fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani, cât şi
persoane juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 239. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CREDITARE
(1) Acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin aceasta au
fost cauzate instituţiei financiare daune în proporţii mari,
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
activitate.
(2) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari;
b) a condus la insolvabilitatea instituţiei financiare
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care implică protecţia sistemului bancar naţional,
precum şi interesele persoanelor fizice şi juridice (deponenţi bancari) participante active la acţiunile
financiar-bancare din economie.
2. Latura obiectivă a infracţiunii este formată din acţiunile întreprinse de către funcţionarii instituţiei
bancare la acordarea creditului solicitat de către persoana fizică ori juridică, cu încălcarea intenţionată a
regulilor de creditare, în urma cărora instanţei financiar-bancare i se cauzează daune în proporţii mari.
Prin acordare de credit se înţelege orice eliberare a mijloacelor băneşti persoanei cu condiţia
rambursării acestora, a plăţii dobânzii sau a altor plăţi pentru folosirea acestor mijloace.
3. Politica statului în problemele de acordare a creditelor ţine de competenţa BNM.
Potrivit Regulamentului cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în RM,
aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 25.12.1997 nr.153 (MO nr.8 din
30.01.1998), sunt stabilite principiile de bază ale activităţii de creditare a băncilor:
- stabilirea şi menţinerea structurilor organizatorice;
- orientarea politicii creditoare a băncii;
- elaborarea metodelor analitice şi procedeelor administrative;
- determinarea sistemelor de control adecvate pentru evaluarea, dirijarea şi verificarea riscului care
rezultă din activităţile de creditare.
Fiecare instituţie bancară, abilitată cu dreptul de a desfăşura activitate de creditare, stabileşte
procedeele de executare a acestor prevederi prin regulamentele sale interne. Obiectivul acestora este de a
proteja activele băncii şi de a obţine un profit, asigurând totodată securitatea depoziţiilor clienţilor.
Funcţiile personalului (funcţionarilor) băncii implicaţi în activitatea de creditare trebuie să fie
determinate de regulamente interne, aprobate în modul stabilit, în care să fie reflectate şi definite clar
obligaţiunile şi responsabilităţile acestora.
Conform p.3.5 din regulamentul menţionat, în procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii cu privire
la cererile de acordare a creditelor se atribuie unui comitet special de credit, compus dintr-un anumit număr
de membri, dar nu mai puţin de 3 persoane. Orice tranzacţie (contract) de credit poate fi încheiată numai cu
avizul a cel puţin 3 persoane răspunzătoare din cadrul instituţiei bancare.
Acordarea creditelor este reglementată şi de Regulamentul cu privire la creditele mari, nr.3/09,
aprobat prin hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM din 01.12.1995 (MO nr.70 din 14.12.1995).
Dispoziţia art.239 CP este de blanchetă şi în acest sens la constatarea faptei infracţionale urmează să
se stabilească şi să se stipuleze concret în actele juridice ale organului de urmărire penală ori instanţă de
judecată - regulile de creditare care au fost încălcate de funcţionarul instituţiei bancare.
4. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.239 CP prevede ca încălcarea intenţionată a
regulilor de creditare să cauzeze neapărat instituţiei financiare ce acordă creditul o daună materială în
proporţii mari (în sumă ce depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii
infracţiunii). Daună poate fi considerat rezultatul neobţinerii profitului scontat prin neplata dobânzilor, prin
nerambursarea în termenele stabilite a creditului eliberat ori prin neprimirea altor plăţi stipulate în
contractul de credit.
5. Latura subiectivă. Infracţiunea de încălcare a regulilor de creditare se săvârşeşte numai prin intenţie
directă şi indirectă (a se vedea comentariul de la art.17, 19 CP).
6. Subiect nemijlocit al acestei infracţiuni poate fi o persoană sau mai multe persoane fizice pasibile
de răspundere penală, care la momentul săvârşirii faptei au atins vârsta de 16 ani şi care sunt salariate,
conform contractelor de muncă ale instituţiei bancare ce a eliberat creditul, de competenţa cărora ţine
adoptarea hotărârii respective.
În cazul în care salariatul (funcţionarul) băncii este persoană cu funcţii de răspundere poate avea loc
concurs de infracţiuni prevăzute de art.239 şi de una sau mai multe infracţiuni prevăzute de cap.XV şi XVI
CP.
7. Alin.2 art.239 CP stipulează situaţiile agravante prin care se încalcă regulile de creditare:
a) dacă acţiunile prevăzute de alin.1 au cauzat instituţiei financiare (băncii ori filialei acesteia) daune
în proporţii deosebit de mari, deci daune care la momentul săvârşirii infracţiunii depăşesc suma de 1500
unităţi convenţionale de amendă;
b) dacă încălcarea intenţionată a regulilor de creditare la acordarea creditului au condus la
insolvabilitatea instituţiei financiare.
Procedura de declarare a instituţiilor financiare ca insolvabile este reglementată de Legea
insolvabilităţii nr.632-XV din 14.11.2001 (MO nr.139-140 din 15.11.2001); pentru existenţa infracţiunii
prevăzute de lit.b) alin.2 urmează ca în privinţa instanţei financiare să fie pornită în modul prevăzut de lege
procedura insolvabilităţii.
Articolul 240. UTILIZAREA CONTRAR DESTINAŢIEI A MIJLOACELOR DIN
ÎMPRUMUTURILE INTERNE SAU EXTERNE GARANTATE DE STAT
(1) Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de
stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă in mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari
1. Pericolul social al infracţiunii reiese din daunele cauzate sistemului financiar al statului. În esenţă,
în scopul autorizării contractării de împrumuturi de stat şi al acordării de garanţii de stat pentru
împrumuturi în temeiul acordurilor încheiate şi administrate de către MF al RM, a fost adoptată la 18 iulie
1996 Legea privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr.943-XIII (MO nr.75-76/715 din 21 noiembrie
1996).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare
normală este condiţionată de asigurarea sistemului financiar al statului. Obiectul material îl constituie
mijloacele băneşti, hârtiile de valoare, utilajele, care formează categoria împrumuturilor.
3. Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi datoriei de stat externe, precum şi
plafoanele garanţiilor de stat pentru împrumuturi la un moment dat, inclusiv suspendarea procesului de
acordare a garanţiilor de stat pentru împrumuturi externe, se stabilesc în legea bugetară anuală.
4. Contract (acord) de garanţie este contractul (acordul) încheiat între MF şi o instituţie creditoare în
vederea efectuării unei anumite plăţi în condiţiile specificate.
Contract (acord) de împrumut este contractul (acordul) prin care debitorul obţine mijloace băneşti de
la un creditor şi acceptă să ramburseze suma principală şi să plătească dobânda aferentă în termenele
convenite.
5. Beneficiarii de mijloace din împrumuturile de stat sau de garanţii de stat pentru împrumuturi sunt
obligaţi a utiliza şi rambursa aceste mijloace în conformitate cu contractele încheiate cu MF. În caz de
utilizare a mijloacelor contrar destinaţiei sau de nerambursare în termen, împotriva beneficiarilor se aplică
sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare (inclusiv legea penală) şi de contractele încheiate.
6. Datoria de stat internă are ca instrument generator, printre altele, şi împrumuturile contractate de la
BNM şi de la instituţiile financiare din RM. Astfel, Guvernul, în persoana MF, se autorizează să
contracteze împrumuturi de la BNM şi de la instituţiile financiare din RM, în limitele generale ale
plafoanelor, prevăzute în legea bugetară anuală şi conform criteriilor stabilite în Legea cu privire la Banca
Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 (MO nr.56-57/624 din 12 octombrie 1995). Mijloacele
în monedă naţională obţinute din împrumuturile de stat interne, contractate de MF în limitele plafoanelor
stabilite de legea bugetară anuală, se utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; stingerea
datoriei de stat interne, contractate anterior; acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat; importul de
materie primă, resurse energetice şi de alte produse; acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea
împrumuturilor de stat interne; finanţarea proiectelor de investiţii.
7. Datoria de stat externă poate avea ca instrument generator şi împrumuturile de la guvernele altor
state, de la agenţiile guvernelor altor state; împrumuturile de la instituţii financiare străine, organizaţii
financiare internaţionale; alte împrumuturi bilaterale sau multilaterale. Aceste prevederi nu pot fi aplicate
în cazul procurării de valută şi al efectuării altor tranzacţii între BNM şi FMI. Mijloacele obţinute din
împrumuturile de stat externe se utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; susţinerea
balanţei de plăţi; finanţarea proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei;
importul de materie primă, resurse energetice şi de alte produse; onorarea obligaţiunilor asumate prin
acordarea garanţiilor de stat pentru împrumuturi; serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei
contractate anterior; finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi de
alte situaţii extraordinare; finanţarea cheltuielilor rezonabile legate de contractarea datoriei de stat externe.
Ulterior sunt stabilite scopurile utilizării mijloacelor din împrumuturile de stat pentru fiecare
compartiment aparte.
8. În baza art.126 CP prin daună de proporţii mari se înţelege dauna ce depăşeşte de cinci sute de ori
mărimea unităţii convenţionale.
9. Raportul de cauzalitate între elementul material şi dauna cauzată constituie un semn obligatoriu
pentru existenţa răspunderii penale.
10. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se consideră
consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari.
11. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
12. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică (responsabilă, vârsta de 16 ani), cât şi persoana
juridică (care practică activitate de antreprenoriat). În esenţă, calitatea specială a persoanei fizice este
determinată de posibilitatea încheierii unui contract (acord) de împrumut şi de utilizarea lui conform
destinaţiei.
13. Pornind de la art.31, în sensul art.240 alin.2 lit.a) CP, se consideră repetare săvârşirea a două sau
mai multor infracţiuni prevăzute de art.240 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru
vreuna din ele şi răspunde pentru întreg concursul de infracţiuni în cazul în care nu au expirat termenele de
prescripţie.
14. Săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane presupune situaţia în care aspectul
obiectiv al incriminării este desfăşurat de către mai multe persoane în comun, cel puţin două dintre care
sunt descrise prin prisma semnelor subiectului infracţiunii prevăzute de art.240 CP. Cu alte cuvinte, apare
situaţia incriminării unei participaţii simple (art.44 CP).
15. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mari se înţelege dauna ce depăşeşte de o
mie cinci sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
Articolul 241. PRACTICAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
(1) Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii
mari,
neremunerată în folosul comunităţii de până la 200 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) în proporţii deosebit de mari;
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale din domeniul antreprenoriatului.
2. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: desfăşurarea activităţii de
întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; desfăşurarea unor genuri de
activitate interzise de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor,
reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi altor unităţi
neînregistrate în modul stabilit de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea
mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care
folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor
coduri fiscale străine sau plastografiate (art.125 CP).
3. Relaţiile de antreprenoriat, indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sunt
reglementate de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 (M
nr.2/33 din 28 februarie 1994), de legislaţia civilă şi de alte legi. Particularităţile activităţii de
antreprenoriat practicate de către persoanele juridice şi persoanele fizice străine sunt reglementate de
asemenea de legislaţia privind investiţiile străine. Relaţiile în care una dintre părţi este persoană juridică
sau persoană fizică străină sunt reglementate în temeiul condiţiilor acordului internaţional, dacă acestea se
deosebesc de normele stabilite de legislaţia autohtonă privind antreprenoriatul.
4. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stipulează (art.1) că "antreprenoriatul este
activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi
de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub
răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri". Munca efectuată
conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat.
5. Potrivit art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinzătorul este obligat să
înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele, înfiinţate de către acesta pe teritoriul RM, până la
începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea nr.1265-XIV din 5 octombrie 2000 Cu
privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor (MO nr.31-34/109 din 22 martie 2001).
Întreprinderea se înregistrează de CÎS a DTI la locul unde se află sediul întreprinderii, precum şi în mod
obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Modificările din documentele de constituire care nu sunt înregistrate în modul stabilit de Legea cu privire
la antreprenoriat şi întreprinderi se consideră nevalabile, iar relaţiile juridice care au apărut ca urmare a
acestor modificări pot fi declarate nule.
6. Întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege
(art.10 al legii). Ea are dreptul să practice anumite genuri de activitate, determinate de legislaţie, numai
după ce a obţinut licenţa de stat pentru genul respectiv de activitate. Licenţele de stat se eliberează de către
Camera de Licenţiere sau de alte autorităţi publice.
Licenţa constituie un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, ce atestă dreptul titularului
de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă de timp determinată, genul de activitate indicat în aceasta, cu
respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere (art.2 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate
nr.451-XV din 30 iulie 2001 - MO nr.108-109/836 din 6 septembrie 2001).
7. Activitatea, care este de la bun început ilegală în ceea ce priveşte conţinutul acesteia, spre exemplu
prostituţia, nu este supusă înregistrării şi nu este considerată activitate de întreprinzător. Răspunderea
pentru aceste fapte apare în baza altor conţinuturi normative.
8. Întreprinderea are dreptul de constituire a filialelor şi reprezentanţelor cu drept de a deschide
subconturi.
Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, care este situată în altă parte şi exercită
unele din atribuţiile acesteia.
Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, situată în altă parte şi care apără şi
reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi înfăptuieşte alte acţiuni de
drept.
Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii. Pentru
fiecare filială sau altă subdiviziune separată (reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit, unitate
comercială etc.) a titularului de licenţă, în care va fi efectuată activitatea pe baza licenţei obţinute,
titularului de licenţă i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei sau ale
altei subdiviziuni separate de a desfăşura activităţi pe baza licenţei obţinute. În cazul în care titularul de
licenţă creează o nouă filială sau o altă subdiviziune separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei
obţinute, titularul este obligat să depună la cameră o cerere referitoare la eliberarea unei copii de pe licenţă,
precum şi alte documente prevăzute expres de legislaţia în vigoare.
9. Marca comercială constituie cartea de vizită a produsului. Ea se consideră un indiciu original în
formă grafică, denumire, o deosebită îmbinare de litere şi cuvinte, care permit a deosebi acelaşi tip de
marfă produsă de diferiţi producători. Informaţia adusă consumatorului privind produsele oferite se
realizează prin elemente de identificare ale acestora, care se înscriu - după caz - pe produs, etichetă,
ambalaj de vânzare sau în documentele de însoţire a mărfii.
Producătorul este obligat să aplice pe produsele fabricate marca fabricii şi emblema comercială, cu
excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi faxul,
standardul ori altă documentaţie tehnico-normativă cu care sunt conforme produsele fabricate. La
înregistrarea mărcii comerciale se eliberează un certificat care atestă prioritatea ei în privinţa mărfii
indicate.
Dreptul la folosirea emblemei comerciale poate fi transmis în cazul cesiunii emblemei comerciale şi a
licenţei ei unei alte persoane.
10. În baza art.27 alin.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinderea se
înregistrează în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Atribuirea codului fiscal se efectuează de către IFS în baza "Cererii de atribuire a codului fiscal".
Forma şi conţinutul cererii depinde de categoriile persoanelor cărora li se atribuie codul fiscal.
Codul fiscal prezintă un număr unic utilizat în scopuri fiscale. Drept cod fiscal, potrivit
Regulamentului MF nr.9 din 28 iunie 2001 Cu privire la atribuirea codului fiscal (MO nr.94-96 din 10
august 2001), pentru cetăţeanul RM poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului din Registrul de
stat al populaţiei RM. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate codul fiscal se formează din seria
şi numărul paşaportului, iar dacă ele nu dispun nici de paşaport - din seria şi numărul adeverinţei de
naştere. Codul fiscal al cetăţeanului străin sau apatridului poate fi similar cu numărul documentului ce-i
atestă identitatea. Codul fiscal atribuit persoanei este trecut în RFS.
Prin coduri fiscale plastografiate se înţeleg codurile fiscale falsificate. Străin se consideră codul fiscal
înregistrat pe numele altei persoane şi care n-a fost cesionat printr-un contract licenţiat.
11. Problema vizând posibilitatea recunoaşterii activităţii de întreprinzător se soluţionează în fiecare
caz concret în funcţie de continuitatea şi intensitatea actelor săvârşite, de profitul obţinut şi de alţi factori.
Nu este considerată activitate de întreprinzător activitatea care constă în acordarea de servicii întâmplător,
în semn de răsplată vizând reparaţia automobilelor persoanelor cunoscute.
12. Caracterul prejudiciabil al infracţiunii vizând desfăşurarea activităţii ilegale de întreprinzător
există numai în funcţie de consecinţa infracţională necesară a fi determinată potrivit art.241 CP - obţinerea
unui profit în proporţii mari (art.126 CP).
Prin profit se înţelege un câştig, beneficiu, plusvaloarea obţinută. Cu alte cuvinte, venitul adus de
capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor
aferente, este profit.
13. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale
14. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se consideră
consumată din momentul obţinerii unui profit în proporţii mari.
15. Latura subiectivă a acestei infracţiuni apare în forma vinovăţiei intenţionate (intenţie directă).
Scopul este de profit.
16. În baza Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenor poate fi: orice cetăţean al
RM care nu este îngrădit în drepturi în modul stabilit de legislaţia în vigoare; un cetăţean străin sau apatrid,
în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care
se constituie antreprenorul colectiv; orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale
principale şi cu legislaţia.
Potrivit art.21 CP, la răspundere penală sunt atrase persoana fizică şi persoana juridică. Persoana
fizică trebuie să posede în mod obligatoriu semnul responsabilităţii şi vârstei de 16 ani (subiect general - în
cazul neînregistrării activităţii de antreprenoriat realizate, precum şi subiect special - în cazul desfăşurării
unei activităţi de întreprinzător legale, dar în privinţa unui gen de activitate fără licenţa respectivă).
17. Repetarea infracţiunii - a se vedea art.31 CP.
18. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane - a se vedea comentariul la art.240 p.7
CP.
19. Săvârşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu presupune cazul aplicării acesteia anume
la săvârşirea acestor acte criminale. Dacă persoana cu funcţii de răspundere a falsificat nişte acte oficiale,
este vorba despre existenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art.241 şi 332 CP.
20. În baza art.46 CP grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au
organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Art.47 CP defineşte organizaţia criminală ca o reuniune de grupuri criminale organizate într-o
comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei,
a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a
influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a le controla, în alte
forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.
21. În baza CP, prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător în proporţii deosebit de mari
trebuie înţeleasă activitatea realizată în mărime ce depăşeşte de o mie cinci sute de ori mărimea unităţii
convenţionale. Incriminarea acestei modalităţi agravante are loc doar în cazul obţinerii unui profit în
proporţii mari drept rezultat al activităţii ilegale de întreprinzător (varianta-tip a infracţiunii).
22. Specific pentru săvârşirea infracţiunii cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari, spre
deosebire de cea stipulată la lit.e) a acestui alineat, este faptul determinării nu a proporţiei de realizare a
activităţii ilegale de întreprinzător, ci a proporţiei profitului obţinut din această activitate ilegală.
Articolul 242. PSEUDOACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR
Pseudoactivitatea de întreprinzător, adică crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura
activitatea de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare sunt
condiţionate de realizarea normală a activităţii de întreprinzător, adică de activitatea de producţie,
financiară şi de altă natură desfăşurată de către întreprinderi în baza legii.
2. Procedura creării întreprinderilor, altor instituţii de antreprenoriat trebuie înţeleasă ca o activitate
care în mod obligatoriu include înregistrarea acestora în conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat
şi întreprinderi. Încălcarea însă a ordinii de înregistrare a întreprinderii sau eschivarea de la aceasta
formează componenţa infracţiunii prevăzute de art.241 CP.
3. Crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară
presupune crearea întreprinderii fără intenţia de a realiza actele prevăzute de documentele de constituire
(statutul organizaţiei, contractul de constituire). Lipsa intenţiei de a desfăşura activitatea de întreprinzător
sau bancară se exprimă în neîndeplinirea obligaţiunilor prevăzute în actele de constituire a întreprinderii, în
timpul necesar şi suficient pentru realizarea acestor obligaţiuni. Dacă a fost obţinut un credit ilegal în urma
pseudoactivităţii de întreprinzător, fapta trebuie calificată în baza unui concurs de infracţiuni prescris de
art.238 şi 242 CP.
4. Consecinţa prejudiciabilă a infracţiunii constă în cauzarea unei daune în proporţii mari (art.126
CP). Dauna mare poate consta atât în dauna reală cauzată, cât şi în venitul posibil. Aprecierea daunei
trebuie se întemeieze pe circumstanţele concrete ale faptei singulare.
5. Raportul de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi consecinţa prejudiciabilă se
impune ca un semn obligatoriu.
6. Specificul structurii laturii obiective a infracţiunii determină prezenţa unei componenţe materiale.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari cetăţenilor,
organizaţiilor sau statului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată în forma intenţiei directe.
Scopul pseudoactivităţii de întreprinzător este acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite, ceea
ce ar însemna realizarea în numele întreprinderii a unor tranzacţii fictive, constituind acoperirea pentru
realizarea acestor genuri de activitate, care sunt penal condamnabile, formează componenţa contravenţiei
administrative sau a altei acţiuni interzise de legislaţia în vigoare.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care a săvârşit
anumite acţiuni ce au determinat crearea întreprinderii în scopul acoperirii genurilor activităţii de
întreprinzător ilicite. El nu este limitat la participanţii juridici ai întreprinderilor, deoarece nu rareori ultimii
nici nu sunt informaţi despre caracterul ilegal al acţiunilor săvârşite de ei, desfăşurate în coordonare cu
conducătorii de fapt ai întreprinderii. Ca subiect poate fi şi persoana juridică în cazurile stipulate de art.21
CP.
Articolul 243. SPĂLAREA BANILOR
(1) Săvârşirea acţiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei
mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre
tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau
apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că provin din
activitate infracţională; dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea unei infracţiuni, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau
sfaturi în vederea comiterii acţiunilor în cauză
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 4 la 7 ani.
[Art.243 modificat prin Legea nr.353-XV din 31.07.2003]
1. Instituirea normei penale în CP a fost dictată de necesitatea de armonizare a legislaţiei naţionale cu
legislaţia internaţională, în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor.
Obiectul infracţiunii îl formează relaţiile sociale care asigură desfăşurarea normală a activităţii
economice, precum şi a funcţionării sistemului financiar-bancar.
Noţiunea de spălare a banilor este definită în articolul 3 al Legii nr.633-XV cu privire la prevenirea
şi combaterea spălării banilor (MO nr.139-140 din 15.11.2001) prin acţiuni premeditate, orientate fie spre
atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute
ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea (camuflarea) sau denaturarea
informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau
venituri, despre care persoana ştie că constituie venituri provenite din activitate infracţională, fie spre
dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri de care se ştie că provin din săvârşirea unei infracţiuni, fie spre
participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor
în cauză.
2. Din contextul noţiunii de spălare a banilor şi al sensului dispoziţiei art.243 CP, aceştia trebuie să
provină din rezultatul unei activităţi infracţionale.
Domeniul activităţii infracţionale în urma căreia au provenit banii ori bunurile nu au însemnătate la
formarea laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Printre acestea sunt infracţiunile de sustragere
a avutului proprietarului, de falsificare a monedelor şi a altor valori, încălcarea regulilor de creditare, de
bancrută frauduloasă, de trafic cu stupefiante ori cu fiinţe umane, contrabanda, infracţiuni din domeniul
corupţiei active şi pasive ş. a. De regulă, în asemenea cazuri, va avea loc concursul uneia sau a mai multor
infracţiuni din cele menţionate cu infracţiunea de spălare a banilor.
3. Acţiunile de spălare a banilor se săvârşesc prin intermediul diferitelor organizaţii şi persoane
juridice sau fizice:
a) băncile, sucursalele băncilor străine, alte instituţii financiare şi filiale ale acestora;
b) burse de valori, alte burse, fonduri de investiţii, companii de asigurare, fiduciare, oficii comerciale
de dealeri şi brokeri, alte instituţii care execută operaţiuni de primire, transmitere, înstrăinare, transport,
transfer, schimb sau păstrare a mijloacelor financiare sau a bunurilor; instituţii care legitimează ori
înregistrează dreptul de proprietate; organe ce acordă asistenţă juridică, notarială, contabilă, financiar-
bancară şi orice alte persoane fizice şi juridice care încheie tranzacţii în afara sistemului financiar-bancar;
c) cazinouri, localuri de odihnă înzestrate cu aparate pentru jocuri de noroc, instituţii care organizează
şi desfăşoară loterii sau jocuri de noroc.
4. Prin venituri obţinute ilicit se au în vedere mijloace financiare în monedă naţională sau străină,
bunuri, drepturi patrimoniale, obiecte ale proprietăţii intelectuale, obiecte ale proprietăţii de altă natură,
prevăzute de legislaţia civilă, obţinute în urma activităţii infracţionale.
5. Prin atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti se înţeleg tranzacţiile şi
alte acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloacele financiare sau bunuri, indiferent de forma de
proprietate a persoanei şi de metoda de efectuare a operaţiunilor, având drept scop transmiterea dreptului
de proprietate, inclusiv:
a) importul, exportul din RM;
b) efectuarea de transferuri băneşti prin intermediul mandatelor poştale internaţionale;
c) primirea şi acordarea de credite financiare;
d) transferul diferitelor dobânzi, dividende şi al altor venituri obţinute în urma efectuării depunerilor,
investiţiilor, acordării creditelor şi efectuării altor operaţiuni legate de circulaţia capitalului, a sumelor
destinate achitării salariilor, pensiilor;
e) depuneri în capitalul social al organizaţiei în scopul obţinerii veniturilor şi a dreptului de
participare la administrarea organizaţiei;
f) achiziţionarea valorilor mobiliare;
g) transferuri în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor mobiliare şi imobiliare.
6. Mijloace băneşti pot fi valuta naţională şi cea străină, titlurile sau hârtiile de valoare, cecurile şi
certificatele de depozit sau de depunător, libretele de economii, depunerile pe cartele electronice de
creditare şi alte documente de primire, înstrăinare, transferare, schimb sau păstrare a acestora, care certifică
dreptul de proprietate şi pot fi utilizate numai la prezentare.
7. Bunuri pot fi orice valori materiale, mobiliare sau imobiliare, precum şi acte juridice care certifică
dreptul de proprietate asupra acestora.
8. Acţiunile de tăinuire, deghizare, denaturare desemnează un ansamblu de fapte concrete prin care
subiectul infracţiunii de spălare a banilor conferă ori încearcă să confere unui bun, rezultat din săvârşirea
activităţii infracţionale, apartenenţa de legalitate, respectiv, faptul că bunul sau valoarea respectivă a fost
dobândită în urma unor afaceri şi operaţiuni legale.
Aceste acţiuni se pot materializa prin întocmirea în urma obţinerii de către subiect a documentelor
false privind provenienţa, apartenenţa, dispoziţia şi mişcarea proprietăţii, bunului (întocmirea de facturi
false, documente de transport fictive, firme-paravan, contracte fictive etc.).
Acţiunea de dobândire înseamnă deţinerea de către persoană, cu orice titlu, a bunului despre care ştie
că provine din săvârşirea unei infracţiuni.
Posesia sau utilizarea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun, de a-l folosi, de a
întrebuinţa un timp limitat sau nelimitat acest bun despre care ştie că provine din activitate infracţională.
Prin asociere se are în vedere activitatea prin care se constituie un nucleu (un grup) sau o structură cu
scopul de a săvârşi infracţiunea de spălare a banilor. Participarea presupune faptul că asocierea (grupul)
există şi persoana manifestă voinţa de a face parte din nucleu sau structură.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe,
întrucât subiectul înfăptuieşte acţiuni concrete, cunoscând că bunurile (banii) sunt un rezultat al săvârşirii
de infracţiuni.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani în cazul săvârşirii
acţiunilor prevăzute de alin.1 art.243. În cazul săvârşirii acţiunilor prevăzute de alin.2 şi 3, subiect poate fi
orice persoană care a atins vârsta de 14 ani.
În conformitate cu art.21 al prezentului cod, subiect al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi
persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător (a se vedea comentariul de la art.21).
11. Alin.2 şi 3 stabilesc circumstanţe agravante ale acţiunilor de spălare a banilor.
Prin repetat se înţeleg faptele prevăzute de alin.1 săvârşite încă o dată sau de mai multe ori cu
condiţia că subiectul nu a fost condamnat pentru primele acţiuni.
Infracţiunea de spălare a banilor se poate manifesta şi prin acţiuni caracteristice infracţiunilor
prelungite, când subiectul urmăreşte o intenţie unică de a spăla o sumă respectivă şi în acest scop
întreprinde mai multe acţiuni infracţionale identice care în ansamblu alcătuiesc o singură infracţiune.
12. Referitor la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor de către două sau mai multe persoane a
se vedea comentariul de la art.44, 45 CP.
13. Având în vedere că spălarea banilor în cele mai multe cazuri se înfăptuieşte printr-un complex de
operaţiuni financiare (transferuri, tranzacţii) şi prin intermediul persoanelor juridice - organizaţii cu drept
de a executa operaţiuni financiare (menţionate în pct.3 al comentariului), ca subiecţi ai infracţiunii pot fi
implicaţi angajaţii din cadrul acestor organizaţii, care, efectuând acţiunile respective, folosesc situaţia lor
de serviciu. În asemenea cazuri acţiunile lor sunt cuprinse în alin.2 lit.c) art.243. Practica demonstrează că
pot fi subiecţi ai infracţiunii de spălare a banilor atât autorii infracţiunilor prin care au fost dobândite
mijloacele băneşti sau alte valori, contrabandişti, traficanţi de droguri, de fiinţe umane, arme, muniţii,
substanţe explozive, participanţi ai jocurilor de noroc, proxeneţi, hoţi, corupţioneri etc., cât şi angajaţi ai
persoanelor juridice. În asemenea cazuri infracţiunea se săvârşeşte prin participaţie şi urmează a se încadra
şi conform lit.b) alin.2.
În cazul în care subiectul infracţiunii ca angajat al organizaţiei este şi persoană cu funcţii de
răspundere, poate avea loc şi un concurs de infracţiuni de spălare a banilor şi infracţiune săvârşită de o
persoană cu funcţie de răspundere, prevăzută de cap.XV CP.
14. Acţiunile de spălare a banilor, prevăzute la alin.3 litera a), se consideră săvârşite de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală dacă sunt prezente elementele constitutive stipulate în
art.art.46, 47 CP (a se vedea comentariul de la aceste norme).
15. Săvârşirea operaţiunilor de spălare a banilor în proporţii mari presupune că tranzacţiile şi alte
acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloace financiare ori cu bunuri depăşesc suma de 500 de
Articolul 244. EVAZIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR ŞI
ORGANIZAŢIILOR
(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea în
documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau
cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să fie plătit
depăşeşte 500 unităţi convenţionale,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat
până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii este constituit din totalitatea de relaţii sociale care asigură
interesele statului în sfera financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului public naţional pe calea
încasării impozitelor, contribuţiilor la asigurări sociale şi a altor plăţi obligatorii de la persoanele juridice.
Relaţiile care asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra încasării depline şi la timp a
impozitelor formează obiectul nemijlocit adiacent. În calitate de obiect material apar obiectele impozabile
(inclusiv venitul) în evaluare bănească.
2. Lista datelor despre venituri şi cheltuieli necesare de a fi incluse în documentele contabile pentru
stabilirea cotei impozabile este determinată de actele normative conform Legii privind bazele sistemului
fiscal nr.1198-XII din 17 noiembrie 1992 (M nr.11/326 din 30 noiembrie 1992, republicată în MO nr.133-
134 art.654 din 2 decembrie 1999) şi de actele legislative vizând tipurile concrete de impozite.
Vădit denaturate sunt acele date incorecte, special modificate, referitoare la mărimea veniturilor,
cheltuielilor ori deducerilor necesare pentru calcularea impozitelor, precum şi datele care reflectă incorect
starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante.
Se consideră vădit denaturate datele incluse în documentele contabile, dacă ultimele sunt pregătite
spre prezentare la organele fiscale şi sunt întocmite într-o formă prestabilită.
3. Prin documente contabile se înţeleg conturile de evidenţă contabilă, incluse în planul de acţiune,
documentele justificative care se întocmesc pentru toate operaţiunile economice, precum şi dările de seamă
contabile (bilanţuri, dări de seamă privind veniturile şi cheltuielile, calcularea impozitelor etc.).
Includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind
veniturile sau cheltuielile ar însemna micşorarea ilegală a masei impozabile, a veniturilor obţinute,
majorarea cheltuielilor aferente acestora, calcularea vădit incorectă a cotei impozitelor etc. Consideraţiunile
generale vizând problema documentelor contabile sunt redate în Legea contabilităţii nr.426-XIII din 4
aprilie 1995 (MO nr.28 din 25 mai 1995). La soluţionarea chestiunii de stabilire a faptului că într-adevăr în
documentele contabile, fiscale şi financiare se conţin date vădit denaturate, trebuie constatată nu numai
necorespunderea lor datelor din actele justificative (de evidenţă primară), incluse în evidenţa contabilă,
fiscală şi financiară, dar şi necorespunderea acestor date cu veniturile şi cheltuielile reale, tipurile cărora
sunt stabilite de legislaţia fiscală.
4. Tăinuirea ar trebui înţeleasă în sensul larg al cuvântului, adică drept micşorare (diminuare) a
obiectului impozabil în documentele contabile şi neincludere în aceste documente a obiectelor în cauză. De
exemplu, neînregistrarea fondurilor primite gratuit de la terţe persoane determină tăinuirea obiectului
impunerii pe avere şi, respectiv, neachitarea acestuia, concomitent nu vor fi achitate nici TVA, impozitul
pe venit etc.
5. Urmarea prejudiciabilă sunt daunele în proporţii ce depăşesc valoarea de 500 unităţi convenţionale.
6. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu.
7. Izvorul de obţinere a veniturilor trebuie să poarte un caracter exclusiv legal. De aceea componenţa
infracţiunii în cauză nu include faptele orientate spre diminuarea veniturilor obţinute din vânzarea
drogurilor, substanţelor radioactive, spre contrabandă şi alte forme ale activităţii ilegale de întreprinzător.
8. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor are un caracter material.
Consumarea infracţiunii depinde de modalitatea normativă reflectată în conţinutul legii penale. Astfel,
evaziunea fiscală, manifestată prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date
vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, se consideră consumată din momentul prezentării la
organele fiscale a documentaţiei corespunzătoare, fiind expirate termenele de achitare a impozitului pentru
perioada fiscală raportată. Data prezentării documentelor de evidenţă fiscală trebuie considerată ziua
transmiterii oficiale a ei organelor fiscale. În cazul tăinuirii altor obiecte impozabile consumarea
infracţiunii trebuie legată de prezentarea la organele fiscale a unor date vădit denaturate privind alte obiecte
impozabile (cu excepţia datelor referitoare la venituri şi cheltuieli), precum şi de situaţia neprezentării
acestora în cazul în care aceasta o cere legea. În ambele cazuri se cere ca suma impozitului ce trebuia să fie
plătit să depăşească 500 unităţi convenţionale.
9. Dacă documentele contabile au fost denaturate, dar nu au fost prezentate la organele fiscale ori
timpul de prezentare nu a expirat, poate fi vorba despre o tentativă de infracţiune.
10. Latura subiectivă a infracţiunii presupune determinarea obligatorie a vinovăţiei în forma intenţiei
directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi asupra calificării infracţiunii nu influenţează, dar
sunt luate în seamă în procesul individualizării răspunderii şi pedepsei penale.
11. Subiectul delictului fiscal poate să nu coincidă cu subiectul infracţiunii. În sensul art.244 CP,
subiect al impunerii poate fi numai persoana juridică, iar subiect al infracţiunii - persoana juridică şi cea
fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani şi care posedă anumite calităţi speciale. În cadrul persoanei
juridice actele vizând ţinerea evidenţei contabile, autentificarea acesteia, prezentarea ei la organele fiscale
sunt realizate de către conducătorii întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei, contabilii-şefi, contabili,
precum şi de către alţi funcţionari care îi înlocuiesc. Alte persoane pot fi supuse răspunderii penale doar în
calitate de complici ai infracţiunii (art.45 şi 244 CP).
12. Repetarea infracţiunii presupune săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de
art.244 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu au expirat
termenele de prescripţie vizând tragerea la răspundere penală.
Articolul 245. ABUZURILE LA EMITEREA TITLURILOR DE VALOARE
(1) Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se înregistrează
emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în eroare, aprobarea cu
bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare,
precum şi aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în
proporţii mari,
la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
activitate.
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
1. Pericolul social al infracţiunii prevăzute de art.245 CP constă în încălcarea intereselor persoanelor
investitoare, adică ale persoanelor care plasează banii în titluri de valoare, precum şi a intereselor statului,
care sunt asigurate pe baza ordinii stabilite de lege privind piaţa valorilor mobiliare. Aceste relaţii sociale
constituie obiectul nemijlocit al infracţiunii. În esenţă această incriminare supune apărării relaţiile sociale
cu caracter nou din sfera activităţii pe piaţa hârtiilor de valoare, în particular - relaţiile sociale din sfera
circuitului drepturilor şi obligaţiunilor care rezultă din aceasta, permiţând a controla activitatea
corporaţiilor şi a obţine anumite venituri. Ca obiect material al infracţiunii pot apărea anumite documente
care reflectă emisia valorilor mobiliare (prospectul emisiei ori alte documente).
2. Elementul material poate fi reflectat prin includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în
temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce
în eroare; aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot
induce în eroare; aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice.
Prospect este un afiş, anunţ, scrisoare, pliant sau broşură în care se prezintă sumar planul unei lucrări
în curs de apariţie, calităţile acesteia, intenţiile unor instituţii sau ale unor întreprinderi.
3. Potrivit Instrucţiunii privind modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare (Anexa
nr.1 la hotărârea Comisiei de Stat pentru piaţa hârtiilor de valoare nr.76-5 din 29 decembrie 1997 - MO
nr.70-72/112 din 2 iulie 1999), emisia valorilor mobiliare constituie totalitatea valorilor mobiliare ale unui
emitent, care aparţin unei clase şi au acelaşi termen iniţial şi final de plasare, iar emisiunea valorilor
mobiliare este totalitatea acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor
mobiliare.
4. Prin valoare mobiliară, reieşind din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare din 18 noiembrie
1998, nr.199-XIV (MO nr.27-28/123 din 23 martie 1999), se înţelege acel titlu financiar care confirmă
drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi
realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul
deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al
acestor valori mobiliare.
5. Emitent este persoana juridică sau autoritatea administraţiei publice, care emite valori mobiliare şi
îşi asumă obligaţii faţă de deţinătorii de valori mobiliare în vederea realizării drepturilor conferite de
valorile mobilare respective.
6. Condiţiile emisiunii şi circulaţiei valorilor mobiliare stabilite în oferta publică nu pot crea avantaje
unor investitori, în raport cu alţi investitori, la procurarea valorilor mobiliare. Specimenul prospectului
ofertei publice se stabileşte de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Pentru bănci şi alte instituţii
financiare, prospectul ofertei publice se stabileşte de către Comisia Naţională de comun acord cu BNM.
Prospectul ofertei publice trebuie să conţină: informaţia generală despre emitent; specificarea stării
financiare a emitentului; specificarea emisiunii preconizate a valorilor mobiliare; declaraţia investiţională.
7. Informaţia privind emisiunea valorilor mobiliare constituie publicitate pe piaţa valorilor mobiliare.
În cadrul acesteia se interzice indicarea informaţiei neautentice sau eronate despre activitatea emitentului,
despre valorile mobiliare ale acestuia oferite public şi despre clauzele ofertei publice.
În baza art.65 alin.1, 2 ale Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, se interzice manipularea pe
piaţa valorilor mobiliare. Manipulare pe piaţa valorilor mobiliare se consideră tranzacţionarea sau
influenţarea tranzacţiilor cu valori mobiliare prin utilizarea informaţiei, promisiunilor, pronosticurilor şi
avizelor false şi eronate, denaturarea sau tăinuirea intenţionată a informaţiei despre emitent sau despre
valorile mobiliare ale acestuia etc.
8. Legiuitorul a formulat infracţiunea vizând abuzurile la emiterea hârtiilor de valoare ca fiind o
componenţă materială de infracţiune. Aceasta e recunoscută consumată, dacă survine o urmare
prejudiciabilă - cauzarea unei daune în proporţii mari cumpărătorilor titlurilor de valoare sau altor
persoane, mărimea cărora se determină în fiecare cauză concretă. Dauna prin aceste acţiuni poate fi
pricinuită nu numai persoanelor care au procurat hârtiile de valoare, dar şi celor care, de exemplu, n-au
putut să se folosească de dreptul lor (dacă acest drept este prevăzut de lege sau de decizia emitentului) şi să
procure hârtiile de valoare care ar aduce venit mare.
9. Latura subiectivă o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii nu
au importanţă la calificarea faptei.
10. Poate fi subiect al infracţiunii orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în
virtutea competenţei sale având dreptul de a include informaţia în prospectul emisiei, a-l aproba sau a
aproba rezultatele emisiei, adică dreptul legal, în virtutea actelor juridico-normative sau actelor de
constituire, de a include asemenea informaţii în documentele respective. În marea majoritate a cazurilor a
include în prospectul emisiei informaţii neautentice pot atât gestionarii juridici ai Societăţilor pe Acţiuni,
Underwriterului, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, învestiţi cu împuterniciri de întocmire şi
prezentare la organul de înregistrare a prospectului emisiei, cât şi persoanele care execută de fapt aceste
obligaţiuni, precum şi colaboratorul organului de înregistrare. Răspunderea pentru veridicitatea informaţiei
cuprinse în prospectul ofertei publice şi alte documente, prezentate pentru înregistrarea ofertei publice, o
poartă emitentul valorilor mobiliare în conformitate cu legislaţia, precum şi underwriterul acestuia, în
conformitate cu contractul de underwriting. Pentru informaţia care se conţine în darea de seamă privind
rezultatele emisiunii valorilor mobiliare poartă responsabilitate persoanele care au semnat darea de seamă
în cauză. Înseşi Societăţile pe Acţiuni, Underwriterul şi Comisia Naţională a Valorilor Mobilare pot apărea
ca subiecţi ai infracţiunii şi în calitate de persoane juridice.
11. Noţiunea de repetare a infracţiunii este expusă în comentariul la art.31 CP.
12. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane adevereşte existenţa unei participaţii
simple (art.44 CP).
13. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mare se înţelege acea pagubă materială,
care, evaluată în bani, depăşeşte suma de 1.500 unităţi convenţionale (mai mult de 30.000 lei).
Articolul 246. LIMITAREA CONCURENŢEI LIBERE
Limitarea concurenţei libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pieţei,
limitarea accesului la piaţă, cu înlăturarea altor agenţi economici, majorarea sau menţinerea preţurilor
unice, faptă săvârşită cu aplicarea violenţei,
1. În domeniul concurenţei, statul promovează o politică de asigurare a activităţii de întreprinzător
libere şi de protecţie a concurenţei loiale (art.3 al Legii cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din
30 iunie 2000 - MO nr.166-168/1205 din 31 decembrie 2000).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror apărare este condiţionată de
realizarea activităţii economice în general, de respectarea regulilor de concurenţă pe piaţă, adică relaţiile
sociale referitoare la desfăşurarea cinstită a raporturilor economice, apărarea intereselor producătorilor şi
ale consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă neloială.
3. Concurenţa este întrecerea în care acţiunile independente ale agenţilor economici limitează efectiv
posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra condiţiilor generale de circulaţie a
mărfii pe piaţa respectivă. Limitarea concurenţei libere constă în: încheierea unui acord ilegal care prevede
diviziunea pieţei; limitarea accesului la piaţă; înlăturarea altor agenţi economici; majorarea sau menţinerea
preţurilor unice.
Concurenţă neloială înseamnă acţiunile agentului economic de a obţine avantaje neîntemeiate în
activitatea de întreprinzător, ceea ce contravine legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei, aduce sau
poate aduce prejudicii altor agenţi economici sau poate prejudicia reputaţia lor în afaceri.
4. Piaţă de mărfuri este sfera de circulaţie a mărfurilor cu aceeaşi valoare de consum pe teritoriul
RM, adică sfera de circulaţie a mărfurilor care nu au echivalent sau mărfuri de înlocuit pe teritoriul RM,
determinată de posibilitatea economică a cumpărătorului de a procura marfa pe un anumit teritoriu şi lipsa
acestor posibilităţi în afara acestor limite.
5. Agenţi economici sunt considerate persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine, care desfăşoară
activitate de întreprinzător.
6. Prin situaţie dominantă pe piaţă trebuie înţeleasă situaţia exclusivă a agentului economic pe piaţa
de mărfuri, care îi dă acestuia, singur sau împreună cu alţi agenţi economici, posibilitatea de a exercita
influenţă decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă sau de a împiedica
accesul pe piaţă al unor alţi agenţi economici (modalităţi normative prevăzute şi de dispoziţia art.246 CP).
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor care formează aspectul
obiectiv al incriminării.
8. Metoda de realizare a elementului material - aplicarea violenţei - este un semn obligatoriu al
aspectului obiectiv al infracţiunii. Violenţa poate fi exprimată în provocarea unor lovituri, leziuni corporale
uşoare sau medii. În situaţia cauzării unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
provocării morţii persoanei, fapta va fi interpretată în baza unui concurs de infracţiuni.
9. Latura subiectivă a infracţiunii o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul ar fi
nepermiterea, limitarea şi înlăturarea ori compensarea unor cheltuieli neîntemeiate, sau obţinerea unui venit
suplimentar prin influenţa ilegală asupra concurenţilor. Motivele pot fi cele mai variate.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care în baza situaţiei de serviciu sau
a puterii şi statutului juridic în sfera antreprenoriatului poate realiza actele ce formează latura obiectivă a
infracţiunii, adică persoanele împuternicite a lua decizii ori persoanele care apar în numele subiectului
economic dominant sau din partea organului de stat în calitate de conducător, persoană cu funcţii de
răspundere sau altă persoană împuternicită. Subiect al infracţiunii, în baza art.21 alin.(3) CP, poate fi şi
persoana juridică.
Articolul 247. CONSTRÂNGEREA DE A ÎNCHEIA O TRANZACŢIE SAU DE A REFUZA
ÎNCHEIEREA EI
(1) Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei, însoţită de ameninţări cu
aplicarea violenţei, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor, precum şi cu răspândirea unor informaţii
care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei
apropiate, în lipsa semnelor de şantaj,
până la 2 ani.
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
la 3 la 7 ani.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de apărarea regulilor civile privind încheierea de tranzacţii (convenţii), precum
şi de apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor. În particular, influenţa criminală este orientată împotriva
libertăţii manifestării voinţei părţii vătămate. În calitatea obiectului nemijlocit adiacent la săvârşirea
infracţiunilor concrete pot apărea relaţiile sociale care asigură sănătatea persoanei, inviolabilitatea
corporală a acesteia, cinstea, onoarea şi alte valori sociale.
2. În mod formal conţinutul normativ al incriminării include constrângerea la încheierea (refuzul de a
încheia) tranzacţiei indiferent de forma lor - verbală sau scrisă (simplă sau notarială). Cu toate acestea,
influenţei criminale sunt supuşi preponderent participanţii potenţiali ai tranzacţiilor scrise.
3. Convenţie (tranzacţie) sunt actele săvârşite de către cetăţeni sau organizaţii în scopul de a naşte,
modifica sau stinge drepturi sau obligaţiuni civile.
Ca oricare alt act volitiv, tranzacţia ia forma unei acţiuni determinate: semnarea contractului,
perfectarea notarială, eliberarea procurii (împuternicirii), întocmirea testamentului etc.
4. În baza celor expuse, prin constrângerea de a încheia (refuza încheierea) tranzacţia trebuie să
înţelegem actele orientate spre reprimarea (supunerea) voinţei participantului potenţial al tranzacţiei, cu
scopul de a-l impune să comită faptele necesare infractorului. Cu alte cuvinte, constrângere este influenţa
activă asupra părţii vătămate în scopul de a o impune, în ciuda dorinţei acesteia, de a încheia o anumită
tranzacţie sau de a refuza încheierea ei.
5. Metodele posibile de acordare a influenţei sunt stipulate în art.247 alin.1 CP: ameninţarea cu
aplicarea violenţei; ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor; ameninţarea cu răspândirea unor
informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau
rudelor ei apropiate.
6. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei înţelegem acţiuni (cuvinte, gesturi) care în mod real
demonstrează tendinţa aplicării ei faţă de subiectul viitoarei tranzacţii sau de rudele acesteia. Aplicarea
nemijlocită a acestei violenţe cade sub incidenţa art.247 alin.2 CP. Însă dacă, drept rezultat al actelor de
violenţă, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale grave, fapta necesită a fi interpretată în baza unui
concurs de infracţiuni (art.247, 151 CP).
7. Ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor constă în înaintarea cerinţelor
corespunzătoare faţă de obiectele imobiliare, transport, animalele casnice etc., care aparţin persoanei
constrânse la încheierea (refuzul încheierii) tranzacţiei sau rudelor acesteia. Dacă a avut loc realizarea
nimicirii sau deteriorării acestui avut, asemenea fapte trebuie calificate suplimentar şi în baza art.197 CP.
8. Ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate poate avea ca bază cunoaşterea de către
infractor a unor fapte diverse din viaţă, divulgarea cărora nu este dorită. Spre exemplu, acestea pot avea
referiri la momentul adopţiei, relaţiilor în afara familiei, deficienţelor fizice şi psihice etc.
9. Prin rude ale victimei (art.134 CP) trebuie să înţelegem rudele apropiate (părinţii, copiii, tutorii, cei
înfiaţi, fraţii şi surorile, bunica, bunicul, nepoţii, soţii), precum şi alte persoane, viaţa, sănătatea cărora sunt
importante pentru partea vătămată în virtutea unor circumstanţe de viaţă create.
10. Ameninţarea şi aplicarea violenţei sunt semne constitutive şi ale şantajului (art.189 CP), însă
comparativ cu infracţiunea analizată, acestea sunt orientate nu spre încheierea constrânsă a tranzacţiei, dar
spre transmiterea avutului străin, drepturilor asupra lui sau săvârşirea altor acte fără perfectarea lor juridică
corespunzătoare. Acţiunile săvârşite sunt calificabile ca şantaj în acele cazuri, în care e vorba de acţiuni cu
caracter patrimonial, care pricinuiesc daune materiale proprietarului sau posesorului. Acţiunile care conţin
concomitent semnele ambelor infracţiuni urmează să fie calificate în baza art.189 CP.
11. Legiuitorul a formulat în sensul art.247 CP o componenţă materială de infracţiune, legând
momentul consumării ei de cauzarea unor daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanei sau rudelor ei apropiate.
12. Latura subiectivă a infracţiunii este exprimată prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul
făptuitorului poate consta în primirea averii şi diferitelor prerogative pe calea încheierii prin constrângere a
tranzacţiilor, însă la calificarea faptei în mod penal scopul şi motivul nu constituie semne obligatorii.
Totuşi art.247 CP are în vedere acele situaţii, în care constrângerea la încheierea tranzacţiei nu este
orientată spre îmbogăţire pe contul pricinuirii daunei materiale părţii vătămate. Dacă se constată că, drept
rezultat al constrângerii, partea vătămată a încheiat o tranzacţie care a determinat cauzarea unei daune
materiale sie, acţiunile vinovatului trebuie calificate nu conform art.247 CP, dar ca şantaj.
13. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Spre exemplu, conducătorul (persoana cu funcţii de răspundere)
întreprinderii, controlată de structurile criminale.
14. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art.31 CP.
15. Violenţa presupune aplicarea loviturilor, leziunilor corporale până la gradul celor grave. Dacă
drept rezultat al aplicării violenţei survine leziunea corporală gravă sau moartea persoanei, fapta trebuie
calificată în baza unui concurs de infracţiuni.
16. Sensul sintagmei de săvârşire a infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală a fost explicat în comentariul la art.46, 47 CP.
Articolul 248. CONTRABANDA
(1) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori
în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de
identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontierei,
(2) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope, cu
efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive, eludându-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest
scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin
nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a
frontierei,
(3) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor
explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri
special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a
mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele
vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
(4) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludându-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest
scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din
ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvârşite:
a) repetat;
c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) în proporţii deosebit de mari,
1. Regimul juridic vamal cuprinde totalitatea normelor prevăzute în legislaţia internă ce se aplică în
cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor, norme cuprinse de CV, de Legea cu privire la tariful vamal, de
alte acte normative şi acorduri internaţionale în domeniul vamal, la care RM este parte.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la regimul vamal, relaţii a căror
desfăşurare normală şi dezvoltare este condiţionată de respectarea regulilor impuse de lege privind
controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de contrabandă este descrisă în dispoziţia normei penale şi constă în
trecerea peste frontiera vamală a RM a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în proporţii mari, eludându-se
controlul vamal, ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop,
ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare
sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
4. Prin frontieră vamală se înţelege linia de demarcaţie a teritoriului RM de teritoriul statelor vecine,
linie care corespunde frontierei de stat a RM (art.4 CV), precum şi perimetrul zonelor libere şi al
depozitelor vamale libere. Pe perimetrul frontierei vamale sunt amplasate posturi (puncte) şi birouri vamale
ca unităţi ale organului vamal în care pot fi perfectate în totalitate sau în parte formalităţile prevăzute de
reglementările vamale. La frontiera vamală, în locul unde se efectuează operaţiunile de vămuire, în locul
amplasării organului vamal, precum şi în alte locuri stabilite de Departamentul Controlului vamal, sunt
create zone de control vamal, prin care în mod obligatoriu urmează să se efectueze trecerea frontierei
vamale. Ieşirea din această zonă echivalează cu trecerea vămii.
5. Prin trecere a frontierei vamale se înţelege introducerea şi scoaterea de pe teritoriul vamal al RM a
mărfurilor şi mijloacelor de transport, inclusiv prin expedieri poştale internaţionale prin conducte şi prin
linii de transport electric. Trecere a frontierei vamale are loc şi în cazul introducerii ori scoaterii mărfurilor
din teritoriul zonelor libere pe cealaltă parte a teritoriului vamal al RM.
6. Prin mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg lucrurile aflate în sfera patrimonială a persoanei
(făptuitorului) şi pentru care legea stabileşte un regim vamal la trecerea lor peste frontiera de stat.
Prin noţiunea de mărfuri Codul vamal (art.1 alin.1) denumeşte orice bun mobil: obiecte şi alte valori,
inclusiv valori valutare (valută străină şi monedă naţională în numerar, documente de plată şi valori
mobiliare exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie electrică, termică, alt fel
de energie, precum şi mijloace de transport, cu excepţia mijloacelor folosite pentru transportul internaţional
de pasageri şi mărfuri, containere.
7. Eludare a controlului vamal înseamnă trecerea frontierei vamale (intrarea sau ieşirea din ţară) prin
alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Controlul vamal constă în efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de verificare a
mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor financiar-contabile şi a altor
înscrisuri ale titularilor de operaţiuni, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor
mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative (solicitarea
comunicării de către persoane a informaţiilor respective), alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura
respectarea reglementărilor vamale şi a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală.
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă nu interesează locul prin care a fost eludat controlul vamal, ci
împrejurarea că acele mărfuri sau alte bunuri nu sunt prezentate la biroul (punctul) vamal pentru efectuarea
controlului vamal mai înainte de scoaterea din ţară sau, după caz, imediat după introducerea în ţară a
acestora.
8. Prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop se are în vedere folosirea
ascunzişurilor, locurilor neobservate în mod liber la efectuarea controlului vamal nedestinate pentru aşa
ceva, însă în care sunt depozitate (aranjate) bunurile; locuri ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor
personale (inclusiv fabricate special), precum şi trecerea mărfurilor şi a altor valori cu mijloace reutilate
sau acomodate drept ascunziş, sau prin atribuirea unor bunuri forma altor bunuri.
9. Potrivit art.173 CV, mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera vamală, mărfurile şi
mijloacele de transport al căror regim vamal se modifică, alte mărfuri şi mijloace de transport în cazurile
prevăzute de legislaţie sunt declarate organului vamal.
Declararea mărfurilor, obiectelor sau a altor valori se face în scris sau oral, prin mijloace electronice
sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţia vamală. (Regulamentul privind reglementarea valutară pe
teritoriul RM, aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 13.01.1994 cu modificările
ulterioare stipulează prevederile ce se referă la declararea obligatorie a valutei naţionale ori străine,
deţinută de persoană la trecerea frontierei vamale.)
Din momentul primirii declaraţiei vamale de către organul vamal, declaraţia devine act juridic.
Organul vamal nu are dreptul să respingă declaraţia vamală, însă până la verificarea ei, până la controlul
mărfurilor şi al mijloacelor de transport declaraţia vamală poate fi modificată, completată sau retrasă de
declarant cu permisiunea organului vamal.
10. Folosirea frauduloasă a documentelor are loc atunci când documentele vamale ori comerciale
folosite la trecerea frontierei vamale sunt falsificate, în conţinutul lor adevărul este denaturat sau conţinutul
documentului este neadevărat. Esenţial este ca aceste documente (unul sau mai multe) să fie întrebuinţate
efectiv la trecerea frontierei vamale.
Întrebuinţarea la trecerea frontierei vamale a unuia sau a mai multor documente care se referă la alte
mărfuri sau bunuri este un semn că avem de a face cu documente frauduloase. Folosirea înseamnă
prezentarea, înfăţişarea documentului vamal ca mijloc adevărat, respectiv ca dovadă privind anumite
mărfuri sau bunuri, supuse controlului autorităţilor vamale, fie la punctele (birourile) de control pentru
trecerea frontierei vamale, fie la birourile vamale din interiorul ţării.
Conform art.190 CV, mijloacele de transport, încăperile şi alte spaţii în care se află sau se pot afla
mărfuri şi mijloace de transport supuse controlului vamal urmează să fie identificate de către organul
vamal. Mijloace de identificare vamală se consideră plombe, sigilii, ştampile, marcaje, semne de
identificare, prin prelevarea de probe şi mostre, prin descrierea mărfurilor şi mijloacelor de transport, prin
desenarea planului, fotografiere, precum şi prin alte mijloace de identificare.
Mijloacele de identificare vamală pot fi schimbate sau nimicite numai de organul vamal sau cu
autorizaţia lui.
11. Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor exacte despre aceste
mărfuri, obiecte sau alte valori. Declararea are loc prin întocmirea declaraţiei vamale şi se depune
organului vamal împreună cu alte documente necesare vămuirii.
Prin declarare neautentică se înţelege prezentarea documentului care în realitate este autentic, însă în
care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii, ori documentul păstrează elementele şi indicii
originalului (se execută pe formular oficial, conţine numele şi posturile persoanelor împuternicite să-l
semneze ş.a.m.d.), însă informaţiile introduse în el (textul, datele numerice) sunt false. (HP CSJ nr.19 din
10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi
contravenţiile administrative vamale p.6.)
Alte documente de trecere a frontierei vamale necesare pentru controlul vamal sunt documentele
bancare, de provenienţă, de calitate, drepturi de import-export, licenţe, autorizaţii, procuri etc.
12. Semnele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii de contrabandă prevăzute de alin.1 sunt
caracteristice şi pentru alin.25 art.248 CP.
13. Infracţiunea de contrabandă prevăzută de alin.1 al normei penale se consideră săvârşită dacă
valoarea mărfurilor, obiectelor ori a altor valori ce se trec peste frontiera vamală depăşeşte suma de 500
unităţi convenţionale. Trecerea ilegală peste frontieră a mărfurilor până la această sumă se consideră
contravenţie vamală şi răspunderea survine în conformitate cu normele CCA.
Noţiunea de proporţii mari nu se referă la semnele calificative ale infracţiunii de contrabandă
prevăzute de alin.2, 3 şi 4 ale articolului comentat.
Valoarea mărfurilor urmează să fie determinată ţinându-se seama de preţurile vamale ale acestora în
conformitate cu Legea RM Cu privire la tariful vamal.
14. Infracţiunea de contrabandă se consideră consumată dacă mărfurile, obiectele şi alte valori au
trecut frontiera vamală a RM .
infracţiunii de contrabandă a atins vârsta de 16 ani.
Subiecţi ai infracţiunii de contrabandă pot fi şi persoane juridice care desfăşoară activitate de
întreprinzător dacă corespund uneia din condiţiile stipulate în alin.3 art.21 CP.
16. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu se cere, ca o
condiţie a conţinutului constitutiv al infracţiunii, existenţa vreunui scop sau mobil. Acestea pot fi însă luate
în consideraţie la individualizarea pedepsei.
17. Alin.5 stipulează formele calificative ale infracţiunii de contrabandă.
Faptele prevăzute la alin.1, 2, 3 şi 4 săvârşite de două sau mai multe ori, pentru care persoana
vinovată nu a fost pedepsită şi nu au expirat termenele de tragere la răspundere penală, se consideră
contrabandă săvârşită în mod repetat.
18. Săvârşirea contrabandei de către două sau mai multe persoane există atunci când acestea s-au
înţeles în prealabil cu privire la activitatea de contrabandă. Participaţia este posibilă şi, în funcţie de gradul
de coordonare a rolurilor participanţilor, se manifestă prin forma participaţiei simple ori complexe. În cazul
săvârşirii contrabandei de către un grup criminal organizat ori de către o organizaţie criminală, calificarea
se efectuează cu trimitere şi la art.46, 47 ale prezentului cod.
19. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia de
serviciu, presupune acţiunile unei persoane ce abuzează de putere sau de situaţia sa de serviciu în scopul
săvârşirii contrabandei. Persoane cu funcţii de răspundere sunt:
- persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii;
- persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;
- persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierei;
- persoanele care se bucură de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia în vigoare (p.11 HP CSJ
din 10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi
contravenţiile administrative vamale).
20. Prin contrabandă săvârşită în proporţii deosebit de mari se consideră trecerea ilegală peste
frontiera vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori al căror cost exprimat în bani depăşeşte 1500 de
unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.
Articolul 249. ESCHIVAREA DE LA ACHITAREA PLĂŢILOR VAMALE
(1) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari
a) repetat;
până la 2 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.
1. Obiect al infracţiunii sunt relaţiile ce se formează la importul şi exportul de mărfuri (bunuri), iar
răspunderea penală este instituită în scopul ocrotirii speciale a operaţiunilor de vămuire a bunurilor,
protecţiei producătorilor de mărfuri autohtoni, precum şi al creării condiţiilor favorabile pentru integrarea
economiei RM în economia mondială.
2. Latura obiectivă include acţiunile de eschivare a persoanelor (fizice ori juridice), care trec peste
frontiera vamală mărfuri ale proprietarilor, deţinătorilor de mărfuri şi ale altor persoane prevăzute de CV,
de la achitarea plăţilor vamale stabilite de legislaţie.
Plăţi vamale (denumite şi drepturi de import ori de export) se consideră, în conformitate cu art.117
CV, plăţile care se percep (se achită) în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a RM, precum şi în
alte cazuri prevăzute de legislaţie:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) taxa pentru proceduri vamale;
e) taxa pentru eliberarea licenţei ori taxa pentru actualizarea valabilităţii licenţei;
f) taxa pentru participare la licitaţia vamală.
Taxă vamală este o plată obligatorie percepută de autoritatea vamală la introducerea sau scoaterea
mărfurilor de pe teritoriul vamal.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii
mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul RM, precum şi a unei părţi
din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în RM.
Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii
vamale. Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sunt prevăzute de anexa nr.2 la Legea cu privire
la tariful vamal. Printre acestea sunt taxe pentru vămuirea mărfurilor şi a altor obiecte, taxe la eliberarea
adeverinţelor pentru înregistrarea mijlocului de transport; taxe pentru păstrarea mărfurilor şi a altor obiecte
la depoziţiile vamale ori păstrarea lor în vamă; taxe pentru eliberarea repetată a certificatului de declarant
vamal; taxe pentru corectarea valorii în vamă a mărfurilor etc.
Ordinea de calculare a taxei vamale este prevăzută de Legea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII
din 20.11.1997 (MO, 1998, nr.40-41 cu modificările şi completările ulterioare. MO, 2000, nr.169, MO,
nr.115, 116).
Plăţile vamale se percep până la/ori o dată cu depunerea declaraţiei vamale. Modul de plată, precum
şi cazurile de prelungire ori eşalonare a termenului de plată a drepturilor de import şi de export, este
reglementat de art.125, 126 CV.
3. Eschivarea reprezintă acţiunea (inacţiunea) de sustragere de la o obligaţiune prevăzută de lege.
Eschivarea de la prestarea plăţilor vamale poate avea loc prin ascunderea mărfurilor şi a altor bunuri
transferate, prin micşorarea preţului, prin violarea informaţiei referitoare la apartenenţă ori destinaţie; prin
neachitarea deplină ori parţială a plăţilor vamale deja stabilite de organul vamal. Infracţiunea de eschivare
de la achitarea plăţilor vamale poate fi săvârşită şi prin circumstanţele prevăzute de alin.1 art.248 al
prezentului cod. În funcţie de aceste circumstanţe acţiunile făptuitorului se consideră concurs de
infracţiuni.
4. Vorbim despre proporţii mari şi atunci când suma plăţilor vamale de la achitarea cărora se
eschivează persoana depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii
şi despre proporţii deosebit de mari - când suma depăşeşte 1500 unităţi convenţionale de amendă.
5. Subiect al infracţiunii de eschivare de la achitarea plăţilor vamale poate fi orice persoană fizică
responsabilă, obligată să achite plăţile vamale, care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani,
precum şi persoana juridică care corespunde prevederilor art.21 din prezentul cod.
6. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte exclusiv sub forma intenţiei directe. Făptuitorul
prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte tocmai producerea rezultatului de a evita achitarea plăţilor
vamale. El nu numai că prevede şi urmăreşte producerea rezultatului, dar acţionează în scopul de a obţine
venit prin neachitarea plăţilor vamale.
7. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari se consideră fapta săvârşită repetat,
dacă anterior persoana, la trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor, prin diferite moduri s-a eschivat de
la achitarea plăţilor vamale respective şi pentru această faptă nu a fost condamnată şi nu a expirat termenul
de prescripţie.
8. Infracţiunea prevăzută de alin.2 lit.b) art.249 din prezentul cod (săvârşită de două sau mai multe
persoane) este pasibilă prin toate formele participaţiei penale (a se vedea comentariul de la art.44, 45).
Articolul 250. TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU COMERCIALIZAREA
MĂRFURILOR SUPUSE ACCIZELOR, FĂRĂ MARCAREA LOR CU TIMBRE DE CONTROL
SAU TIMBRE DE ACCIZ
(1) Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu
timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) marcarea cu alte timbre decât cele de modelul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii - a se vedea art.244 CP. Ca obiect material pot apărea mărfurile
supuse accizelor în mod obligatoriu.
Noţiunea de mărfuri include orice bunuri care sunt supuse accizelor.
2. A transporta înseamnă deplasarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de
control sau timbre de acciz.
A păstra presupune ţinerea bunului la un loc sigur, păzit cu grijă, ţinerea în bună stare, în posesiunea
sa.
A comercializa ar însemna acţiunea de a pune o marfă, un bun etc. în comerţ, a face să devină obiect
de comerţ.
3. Accizul este un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum, precum şi pentru
activitatea în domeniul jocurilor de noroc. Obiectul impunerii îl constituie mărfurile supuse accizelor şi
licenţele pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc. În RM actul normativ de bază care prevede
aplicarea accizului este CFisc. (Titlul IV). Plătitori ai acestui impozit sunt persoanele fizice şi juridice care
prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul RM, cei care importă unele mărfuri supuse
accizelor, conform prevederilor CFisc (Titlul IV), precum şi cei care desfăşoară activitate în domeniul
jocurilor de noroc.
4. Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile, alte băuturi spirtoase, vinurile din struguri,
din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile (coniacurile),
articolele din tutun, comercializate pe teritoriul RM sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei,
precum şi mărfurile supuse accizelor procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul RM care
nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea
se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul
mărfurilor fabricate pe teritoriul RM - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de
acciz. Modul de procurare şi utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de către SFS. Nu sunt marcate
obligatoriu cu timbru de acciz vinurile spumoase, divinurile (coniacurile) în sticle de suvenire, cu
capacitatea de până la 0.25; 1.5; 3 litri şi 6 litri, precum şi mărfurile supuse accizelor fabricate pe teritoriul
RM şi expediate de către producător pentru export.
5. Potrivit Instrucţiunii Provizorii cu privire la modul de realizare a Timbrelor de accize, marcarea
cu ele a unor mărfuri importate supuse accizelor şi vărsarea în buget a mijloacelor băneşti obţinute de la
realizarea lor (Hotărârea MF nr.09-6-03-22 din 01 august 1995 - MO nr.51-52/14 din 14 septembrie
1995), timbrul de accize este un simbol de plată şi reprezintă un articol special confecţionat din hârtie, pe
care este indicată denumirea grupului de mărfuri supuse accizelor şi valoarea lui ce corespunde mărimii
taxei accizelor. Marcarea unor mărfuri supuse accizelor prin Timbre de accize prezintă o formă de plată
reală a accizelor pentru unele mărfuri importate supuse accizelor. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu
Timbre de accize se efectuează până la momentul comercializării lor pe teritoriul RM. Comercializarea
acestor mărfuri fără a fi marcate, precum şi primirea lor de la comitent în mod nemarcat pentru vânzare
prin comerţul de comision, pe teritoriul RM sunt interzise. Marcarea se efectuează prin lipirea Timbrelor
de accize pe mărfurile supuse marcării în locurile destinate desfacerii pachetului în aşa mod, ca la desfacere
să fie garantată deteriorarea mărcii.
6. Consecinţa prejudiciabilă este exprimată prin cauzarea unor daune în proporţii mari (art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi consecinţa prejudiciabilă este un semn
obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul pot fi
diferite, în anumite situaţii prevalând cele cu caracter material.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani cât şi
cea juridică (art.21CP).
10. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu alte timbre decât cele de modelul stabilit presupune
situaţia în care timbrele de acciz nu corespund celor legale. Nu are importanţă faptul dacă acestea sunt
falsificate sau cu termenul expirat etc.
11. Despre daune în proporţii deosebit de mari a se vedea art.126 CP.
Articolul 251. ÎNSUŞIREA, ÎNSTRĂINAREA, SUBSTITUIREA SAU TĂINUIREA
BUNURILOR GAJATE, SECHESTRATE SAU CONFISCATE
Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate ori
utilizarea lor în alte scopuri, săvârşită de o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste bunuri sau care
era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor,
la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a
bunurilor gajate şi a celor care sunt sechestrate şi confiscate. Ca obiect material apar bunurile materiale
gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.
2. Prin însuşire înţelegem a pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-şi apropia.
Înstrăinarea presupune transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a bunului - către altă persoană.
Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun.
Prin tăinuire înţelegem acţiunea de a nu lăsa să se ştie, să se afle; a ascunde; a acoperi.
Utilizarea presupune întrebuinţarea bunului, folosirea acestuia.
3. Potrivit art.203 CPP, punerea sub sechestru a bunurilor, adică a obiectelor cu o valoare materială,
inclusiv a conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de constrângere, care constă în
inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele, iar în
cazurile necesare - de a se folosi de aceste bunuri. După punerea sub sechestru a conturilor şi a depozitelor
bancare sunt încetate orice operaţiuni în privinţa lor. Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în scopul
asigurării restituirii prejudiciului cauzat prin infracţiune, acţiunii civile şi a eventualei confiscări a
bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiune. Baza juridică a sechestrării bunurilor o constituie
art.203-210, 133-134 CPP.
4. Legea penală (art.106 alin.1 CP) defineşte confiscarea specială ca fiind trecerea, forţată şi gratuită,
în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. În ceea
ce priveşte nemijlocit lucrurile supuse confiscării speciale sunt prevăzute în art.106 alin.2 CP.
5. Potrivit Legii cu privire la gaj nr.449-XV din 30 iulie 2001 (MO nr.120/863 din 2 octombrie
2001), gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul gajat având prioritate
faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate. Debitorul gajist nu are dreptul
să transmită obiectul gajului în arendă sau în folosinţă gratuită dacă contractul nu prevede aceasta. Gajarea
unui bun gajat se admite dacă nu este interzisă prin contractele de gaj precedente. În cazul înstrăinării - de
către debitorul gajist sau de către terţul deţinător - a bunului gajat, gajul nu se stinge. Dacă intenţionează să
vândă bunul gajat, debitorul gajist trebuie să obţină acordul prealabil al creditorului gajist. Terţul căruia i s-
a încălcat un drept sau care are un interes legitim poate contesta în instanţă judecătorească valabilitatea
gajului sau urmărirea bunului gajat.
6. Însuşirea bunului presupune o formă specială a incriminării prevăzute de art.191 CP. Concurenţa
dintre ele se limitează la specificul obiectului material al infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este formulată de către legiuitor ca fiind una formală, momentul
consumării fiind legat de determinarea săvârşirii faptei prejudiciabile prevăzute expres de legea penală.
8. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin existenţa obligatorie a vinovăţiei în forma
intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi nu au importanţă la calificarea infracţiunii,
având rol numai la individualizarea răspunderii şi a pedepsei penale.
9. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană căreia i-au fost încredinţate bunurile gajate,
sechestrate sau confiscate ori care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor. Ca subiect poate
apărea şi persoana juridică care practică activitatea de întreprinzător în anumite situaţii prevăzute expres de
legea penală în vigoare (art.21 alin.2, 3 CP Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară
activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită (art.21
alin.4 CP).
10. Contrazicerile parţiale apărute între unele reglementări cu caracter internaţional şi legea penală
naţională referitoare la incriminarea acestor fapte determină în consecinţă lipsa aplicaţiunii parţiale a
acestor dispoziţii. CEDO prevede în mod expres că drept rezultat al încălcării contractelor civile nu poate fi
aplicată o pedeapsă privativă de libertate. În cazul încălcării contractelor de gaj însă legea penală prescrie
închisoare de la 3 până la 7 ani.
Articolul 252. INSOLVABILITATEA INTENŢIONATĂ
(1) Insolvabilitatea intenţionată care a cauzat creditorului daune în proporţii mari
până la 3 ani.
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
la 2 la 5 ani.
1. Obiectul nemijlocit de bază sunt relaţiile sociale care apără activitatea legală de antreprenoriat şi
care determină asigurarea intereselor legitime ale creditorilor. Obiectul nemijlocit facultativ îl constituie
relaţiile sociale care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor. Obiectul material se compune din
bunurile materiale, obligaţiunile patrimoniale, documentele care conţin date (informaţii) vizând bunurile
debitorului, locurile aflării acestora sau altă informaţie despre aceste bunuri; documentele contabile, actele
ce reflectă activitatea economică a antreprenorului individual sau a organizaţiei.
2. În baza Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-140/1082 din 15
noiembrie 2001), prin insolvabilitate se are în vedere situaţia financiară a debitorului caracterizată prin
incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile de plată. Nu orice neachitare a datoriilor înseamnă insolvabilitate,
ci numai aceea care apare în cazul incapacităţii economico-financiare a debitorului, urmată de pretenţiile
înaintate de către creditori. Anume aceste situaţii determină adresarea în instanţă pentru intentarea
procesului de insolvabilitate.
3. Instanţa examinează din oficiu toate circumstanţele relevante pentru procesul de insolvabilitate.
Conform art.22 al Legii insolvabilităţii, temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate este
incapacitatea de plată a debitorului.
Incapacitatea de plată presupune situaţia debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi
executa obligaţiunile pecuniare scadente, inclusiv cele fiscale.
Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate este supraîndatorarea debitorului, în
cazul în care debitorul reclamat este o persoană responsabilă de creanţele creditorului în limita
patrimoniului ei.
Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii de intentare a procesului de
insolvabilitate depusă de către debitor, creditor şi alte persoane.
4. În cazul insolvabilităţii debitorului din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor
executive sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot
influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară
faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanţelor
creditorilor. În toate cazurile de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a cererii
introductive din cauza insuficienţei masei debitoare, instanţa de judecată transmite toate documentele
organelor procuraturii spre a fi examinate sub aspectul existenţei de motive (fapte) ce ar putea antrena
urmărirea penală a debitorului sau a membrilor organelor de conducere ale acestuia.
5. Elementul material poate fi descris prin crearea sau exagerarea intenţionată a insolvabilităţii
debitorului, gestionarea intenţionat incompetentă a afacerilor. Ca modalităţi faptice pot fi: încheierea unor
tranzacţii evident neconvenabile, care nu corespund unei practici normale; luarea asupra sa din punct de
vedere economic neîntemeiat a unor datorii străine; micşorarea activelor; folosirea bunurilor sau creditelor
debitorului în interes personal; desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea
cheltuielilor; procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate; dispunerea continuării unei activităţi
a debitorului care duce în mod vădit debitorul la incapacitatea de plată etc. Este cazul determinării
obligatorii pentru incriminarea faptei în baza art.252 CP a existenţei reale a incapacităţii de plată a
debitorului.
6. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un semn
obligatoriu al aspectului obiectiv al infracţiunii.
8. Componenţa de infracţiune este materială, infracţiunea considerându-se consumată din momentul
cauzării unor daune în proporţii mari creditorilor.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Motivele pot fi diferite,
în unele cazuri importanţă pentru calificare având cele personale sau interesele altor persoane.
Prin interese personale sau interese ale altor persoane se înţelege căpătarea unor privilegii
patrimoniale, crearea condiţiilor favorabile pentru refuzul de a achita plăţile fiscale, lichidarea vreunui
concurent, trecerea la o funcţie mai bună etc.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai persoana fizică responsabilă, de la vârsta de 16 ani, care este
descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a debitorului sau
proprietarul debitorului.
11. Incriminarea faptei în baza art.252 alin.2 lit.a) CP are loc în cazul săvârşirii faptei prin participaţie
simplă (art.44 CP).
12. Daune în proporţii deosebit de mari sunt acelea care valorează mai mult de 1.500 unităţi
convenţionale.
Articolul 253. INSOLVABILITATEA FICTIVĂ
(1) Insolvabilitatea fictivă care a cauzat creditorului daune în proporţii mari,
până la 3 ani.
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
la 2 la 5 ani.
1. Despre obiectul nemijlocit al infracţiunii a se vedea comentariul la art.252 CP.
2. În baza art.27 alin. al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-
140/1082 din 15 noiembrie 2001), dacă debitorul depune cererea introductivă în cazul în care el dispune de
posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor, debitorul poartă răspundere pentru
prejudiciile cauzate creditorilor prin depunerea cererii în cauză. Cu alte cuvinte, declararea intenţionat falsă
a incapacităţii de plată a debitorului, realizată în conformitate cu legea, dar în baza unei informaţii false,
determină existenţa unei insolvabilităţi fictive.
3. Delimitarea infracţiunii prevăzute varianta-tip a art.252 alin.1 CP de cea stipulată în art.253 alin.1
CP rezidă doar într-un singur semn de evaluare a modalităţii normative. Adică în cazul insolvabilităţii
intenţionate (art.252 CP) incapacitatea de plată a debitorului (în special, supraîndatorarea debitorului, în
cazul în care debitorul reclamat este o persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele
patrimoniului ei) este reală, dar existenţa acesteia este condiţionată de anumite încălcări comise de către
unii subiecţi speciali, pe când în cazul insolvabilităţii fictive (art.253 CP), deşi procedura de intentare a
procesului de insolvabilitate este legală, informaţia înaintată pentru intentarea acestui proces este falsă.
4. Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzute de lege
poate constitui, după caz, conţinutul normativ al incriminării prevăzute de art.190 CP - escrocheria.
5. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (art.126 CP).
6. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un semn
obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este atribuită la una materială, adică infracţiunea se consideră consumată
din momentul cauzării creditorului daune în proporţii mari.
8. Latura subiectivă a infracţiunii poate să se manifeste prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
Scopul infracţiunii, deşi în mod normativ nu este prevăzut, faptic ar putea fi: inducerea în eroare (pentru
amânarea şi/sau eşalonarea plăţilor cuvenite creditorilor, obţinerea de reduceri la datorii).
9. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care este descrisă
prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a debitorului şi/sau
proprietarul debitorului.
10. Pentru semnele accidentale prevăzute de art.253 alin.2 CP sunt valabile comentariile la art.252
CP.
Articolul 254. COMERCIALIZAREA MĂRFURILOR DE PROASTĂ CALITATE SAU
NECORESPUNZĂTOARE STANDARDELOR
Comercializarea cu bună-ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor, dacă aceasta a condus la îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei,
1. Obiectul infracţiunii sunt relaţiile sociale ce apar în procesul comercializării mărfurilor şi în special
cele referitoare la sănătatea publică a cărei ocrotire implică asigurarea şi respectarea cerinţelor de calitate şi
a standardelor stabilite.
Termenul mărfuri e o noţiune largă şi în acest sens el înseamnă orice bunuri destinate sau introduse în
circuitul comercial.
2. Latura obiectivă a infracţiunii sub aspectul elementului material presupune acţiunea de
comercializare (vânzare) a mărfurilor despre care făptuitorul cunoaşte cu certitudine că sunt de proastă
calitate sau că nu corespund standardelor ce reglementează calitatea acestora.
3. Comercializare înseamnă acţiunea de a pune în vânzare, de a face ca mărfurile să devină obiect de
comerţ (schimb de mărfuri sau de produse prin vânzare şi cumpărare). Un element obligatoriu al
infracţiunii este ca mărfurile sau bunul concret să fie vândute cumpărătorului şi să fie de proastă calitate
sau să nu corespundă standardului respectiv.
Referitor la calitate art.6 al legii privind protecţia consumatorului din 25.05.1993 (publicată în MO,
nr.10, 1999) stipulează că mărfurile (produsele) comercializate trebuie să corespundă documentaţiei
tehnice normative în vigoare, iar în cazul în care baza documentară lipseşte - ele trebuie să corespundă
modelelor de mărfuri (produse) ori caracteristicilor acestora. În acest sens în actele organelor de urmărire
penală privind învinuirea persoanei de săvârşirea infracţiunii, precum şi în sentinţa instanţei de judecată,
trebuie să se facă trimitere la actele tehnico-normative (standarde) respective.
4. Prin mărfuri de proastă calitate se înţeleg mărfuri (produse) falsificate, a căror calitate este
denaturată prin amestec cu substanţe de valoare şi calitate inferioară şi care, drept urmare, devin calitativ
inferioare celor originale (de exemplu, în smântână se pune lapte, în vin - apă, în unt - untură).
Comercializarea mărfurilor de proastă calitate poate avea loc şi prin substituirea mărfurilor sau
produselor, prin înlocuirea unei mărfi sau a unui produs cu altul de calitate inferioară, adică în prezentarea
sau livrarea unei mărfi de calitate inferioară drept una de calitate superioară (vinderea cărnii de calitatea a
II-a drept carne de calitatea I sau înlocuirea unor produse noi cu altele deja folosite). Comercializarea
mărfii de proastă calitate poate avea loc şi în cazul vânzării acesteia după expirarea termenului de garanţie
sau de valabilitate.
5. Standardizarea este un factor important care influenţează întreaga economie naţională şi sănătatea
oamenilor, protecţia mediului şi constituie o prerogativă a statului. Administrarea şi coordonarea activităţii
de standardizare, cooperarea cu ministerele, departamentele, comitetele tehnice de standardizare şi agenţii
economici se efectuează de către Departamentul Standardizare şi Metrologie în conformitate cu Legea cu
privire la standardizare din 22.09.1995 nr.590-XIII cu modificările ulterioare (MO, nr.11-12, 1996).
Mărfurile puse spre comercializare trebuie să corespundă în mod obligatoriu standardului stabilit
(standardului naţional, regional, internaţional, standardului naţional al statului de unde provine marfa,
standardului de firmă) ori prescripţiilor tehnice. Nu se permite comercializarea mărfurilor ce nu conţin
informaţia despre certificarea (marcarea) acesteia potrivit standardului respectiv.
6. Un element obligatoriu al existenţei infracţiunii este survenirea în urma comercializării cu bună-
ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate ori necorespunzătoare standardelor a îmbolnăvirii grave sau a
decesului persoanei. Sub persoană se are în vedere nu neapărat persoana concretă ce a procurat marfa
(produsul) respectiv, ci şi alte persoane ce le-au folosit ori consumat şi la care au survenit urmările
prevăzute de norma penală. Infracţiunea se consideră consumată când s-a produs rezultatul prevăzut de
textul normei penale. În situaţia în care îmbolnăvirea gravă ori decesul persoanei nu a avut loc, lipseşte
legătura de cauzalitate şi nu există infracţiune, însă este posibilă răspunderea în ordine administrativă ori
civilă, în conformitate cu Legea privind protecţia consumatorului.
7. Latura subiectivă. În latura privitoare la comercializarea mărfurilor (produselor) de proastă calitate
sau necorespunzătoare standardelor infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece subiectul
efectuează această activitate cunoscând cu certitudine ce fel de mărfuri comercializează. Referitor la
urmările survenite - îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei - forma vinovăţiei este din imprudenţă.
În cazul decesului a două sau mai multor persoane acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate prin
concurs şi cu infracţiunea prevăzută de alin.2 art.149 CP .
8. Subiectul. Infracţiunea de comercializare a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor poate fi comisă de orice persoană responsabilă care a atins vârsta de 16 ani şi care corespunde
cerinţelor prevăzute de dispoziţia normei penale, care nu stabileşte pentru făptuitor o anumită calitate.
Articolul 255. ÎNŞELAREA CLIENŢILOR
(1) Depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile
sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în eroare a clienţilor,
săvârşite în proporţii esenţiale sau considerabile,
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii de înşelare a clienţilor îl constituie relaţiile sociale din domeniul comerţului,
politicii preţurilor în condiţiile funcţionării liberei concurenţe în privinţa circulaţiei mărfurilor şi serviciilor,
precum şi relaţiile sociale referitoare la ocrotirea intereselor economice şi patrimoniale ale persoanelor
fizice sau juridice, interese prejudiciate într-un mod sau altul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în săvârşirea acţiunilor în procesul cărora partea care
comercializează marfa ori acordă serviciul prin înşelăciune depăşeşte preţurile ori tarifele stabilite.
Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează atunci când mărfurile
se comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate ori destinate pentru o asemenea activitate.
3. Preţuri stabilite. Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic cu
respectarea principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al concurenţei. Potrivit art.34 al
Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din 23.02.1996 (MO, nr.31, 1996) statul, referitor la
reglementarea activităţii comerciale, stabileşte plafoanele (de regulă, maximale) la unele categorii de
mărfuri, şi anume la cele prevăzute de legislaţie. Organe ale reglementării de către stat a comerţului şi
pieţei de consum sunt Departamentul Comerţului, Ministerul Economiei, precum şi autorităţile
administraţiei publice locale în limitele competenţei lor.
Prin comerţ cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către
consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către întreprinderile, instituţiile şi
organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.
4. Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea mărfurilor, acordarea
serviciilor sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi cumpărătorul primeşte cantitatea de marfă ori
serviciul solicitat, el cheltuieşte la achitare o sumă mai mare decât suma care se cuvenea.
5. Înşelarea, ca element al laturii obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei. Înşelarea
la socoteală a clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de bani în plus faţă de
cea necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii (serviciului) în sensul majorării
sumei, neachitarea restului sumei şi alte asemenea acţiuni.
6. Prin altă inducere în eroare a clienţilor se înţeleg acţiuni de înşelare prin folosirea instrumentelor
de măsurat inexacte la greutate, întindere, la volum, suprafaţă etc. (ca metrul, litrul, cântarul şi unităţile de
greutate auxiliare). Pentru existenţa infracţiunii nu interesează din ce cauză a devenit inexact instrumentul
de măsurat: din cauza intervenţiei făptuitorului sau a altor împrejurări. Esenţial este că făptuitorul, folosind
instrumentul inexact, îl prezintă ca instrument exact şi corespunzător normelor, instrucţiunilor respective.
O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin folosirea frauduloasă a
instrumentului de măsurat exact. Prin diferite metode, mijloace sau manopere frauduloase, infractorul face
ca activitatea de măsurare să nu fie exactă (vânzătorul de stofe mânuieşte incorect un metru exact,
barmenul, folosind un pahar exact gradat, dă clienţilor băuturi cu lipsă la măsurătoare).
Inducere în eroare a clienţilor se consideră şi alte acţiuni infracţionale îndreptate spre primirea
sumelor ce depăşesc preţurile la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor.
7. Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a măririi preţurilor,
tarifelor stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor sociale, comunale, a obţinut (ori
urma să obţină) un venit nu mai mic decât cel considerat ca proporţii esenţiale (a se vedea comentariul la
art.126 CP ).
8. Alin.2 art.255 stabileşte forme agravante de înşelare a clienţilor:
a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 din prezentul cod);
b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44-45 din prezentul cod);
c) înşelare a clienţilor în proporţii mari avem în cazul în care - ca urmare a depăşirii preţurilor ori
tarifelor stabilite - sumele obţinute ilicit depăşesc 500 unităţi convenţionale de amendă la momentul
săvârşirii infracţiunii.
9. Subiect al infracţiunii de înşelare a clienţilor poate fi orice persoană responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, împuternicită a comercializa mărfuri cu amănuntul ori a acorda servicii sociale, comunale
populaţiei.
10. Latura subiectivă. Infracţiunea de înşelare a clienţilor se comite întotdeauna cu intenţie directă.
Făptuitorul, săvârşind acţiunile prevăzute în dispoziţia normei penale, ştie cu certitudine că înşeală pe
client pentru a obţine un folos suplimentar.
Articolul 256. PRIMIREA UNEI REMUNERAŢII ILICITE PENTRU ÎNDEPLINIREA
LUCRĂRILOR LEGATE DE DESERVIREA POPULAŢIEI
(1) Primirea, prin extorcare, de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o întreprindere,
instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea unor
servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale
sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale acestui lucrător,
a) repetat;
până la 2 ani.
1. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea normală a
întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, ce efectuează lucrări ori
prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservicii sociale, comunale,
medicale sau de altă natură, precum şi comportamentul corect şi cinstit al lucrătorilor (angajaţilor) ce nu
deţin funcţii de răspundere la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Fapta este pedepsită deoarece
îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu trebuie să fie urmată de primirea unei remunerări necuvenite.
2. Latura obiectivă constă în primirea prin estorcare de către lucrătorul (angajatul) unei persoane
juridice care efectuează lucrări ori prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului,
deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, a unei remunerări necuvenite pentru îndeplinirea
unei lucrări ori acordarea unor servicii pe care acesta era obligat să le execute în virtutea funcţiilor sale de
serviciu.
Primirea înseamnă luarea în posesie a banilor sau a altor bunuri în plus faţă de costul lucrării
efectuate ori al serviciului prestat, ori - mai ales - când acesta este gratuit. Ca să constituie infracţiune,
primirea banilor sau a altor bunuri trebuie să fie rezultatul estorcării lor de către lucrătorul obligat prin
funcţia deţinută să îndeplinească lucrul ori să presteze serviciul respectiv.
3. Ca acţiuni de estorcare prevăzute de art.256 CP urmează să fie considerată cererea lucrătorului de
a i se oferi (acorda) o remuneraţie suplimentară cu condiţia că numai în acest caz el va îndeplini lucrul sau
va presta serviciul respectiv, precum şi acţiunile acestuia de punere intenţionată a solicitantului în situaţia
de a-i oferi o remuneraţie suplimentară. Infracţiunea are loc atunci când remuneraţia a fost obţinută prin
estorcarea ei. Oferirea din proprie iniţiativă şi benevol lucrătorului, ce a executat lucrul ori a prestat
serviciul, a sumei de bani ori a cadoului ca semn de mulţumire pentru calitatea sau operativitatea
serviciului acordat nu poate fi considerată remuneraţie ilicită.
4. Potrivit dispoziţiei art.256 CP, răspunderii penale sunt supuşi lucrătorii care nu deţin funcţii de
răspundere în întreprinderi, instituţii sau organizaţii cu statut de persoane juridice şi care sunt obligaţi să
îndeplinească, conform funcţiilor, lucrări sau să presteze servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice,
transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură. În acest sens se are în vedere că
lucrătorul (angajatul) are încheiat contract de muncă şi în sarcina lui sunt puse obligaţiuni concrete pentru
îndeplinirea cărora este remunerat în modul prevăzut de lege ori de contract.
Primirea remuneraţiei ilicite nu este condiţionată de timpul când s-a realizat, până ori după
îndeplinirea lucrării ori prestării serviciului respectiv.
5. Primirea unei remuneraţii ilicite se consideră săvârşită în mod repetat atunci când faptele prevăzute
la alin.1 art.256 CP au avut loc de două sau de mai multe ori, cu condiţia neexpirării termenului de
prescripţie pentru răspunderea penală. Primirea de către lucrător a remuneraţiei ilicite de la două sau de la
mai multe persoane pentru îndeplinirea lucrărilor sau prestarea diferitelor servicii urmează să fie calificată
potrivit alin.2 art.256 CP. Nu poate fi considerată estorcare repetată primirea de către lucrător a
remuneraţiei ilicite de la un grup de persoane pentru îndeplinirea lucrării ori prestarea unui serviciu în
interesul tuturor persoanelor de la care s-a estorcat remuneraţia. La fel nu poate fi calificată ca repetată
acţiunea de primire a remuneraţiei ilicite în rate pentru una şi aceeaşi lucrare sau serviciu prestat.
6. Infracţiunea de primire a remuneraţiei ilicite se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane
atunci când sunt prezente semnele participaţiei (a se vedea comentariul la art.41, 42, 44, 45 ale prezentului
cod).
7. Primirea remuneraţiei ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei se
consideră săvârşită în proporţii mari dacă suma exprimată în bani ori costul bunurilor primite depăşeşte la
momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de amendă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, se
află în relaţii de muncă cu întreprinderea, instituţia, organizaţia, indiferent de forma de proprietate şi
organizare a acesteia şi în cadrul căreia persoana nu ocupă o funcţie de răspundere.
Relaţiile de muncă pot fi permanente ori temporare. La fel persoanei nu-i aparţine calitatea de
funcţionar în sensul noţiunii de funcţionar public.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai prin intenţie directă. Făptuitorul acţionează
conştient, solicită prin estorcare să primească o remunerare ştiind că aceasta nu i se cuvine şi că este
obligat, conform atribuţiilor de serviciu, să îndeplinească lucrul ori să acorde serviciul solicitat de
consumator.
Articolul 257. EXECUTAREA NECALITATIVĂ A CONSTRUCŢIILOR
(1) Darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul
transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând
condiţiilor contractului şi proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii
de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul calităţii în construcţii
activitate.
(2) Continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite
prin acte de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui
complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respectarea
prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut
drept urmare:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei ori pierderea de către aceasta
a capacităţii de muncă;
b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
c) distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante;
d) daune în proporţii mari,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(3), care au provocat decesul persoanei,
1. Legea privind calitatea în construcţii nr.721-XIII din 2 februarie 1996 (MO nr.25/259 din 25
aprilie 1996) stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi organizatorică de activitate a persoanelor fizice
şi juridice în domeniul construcţiilor, obligaţiunile şi răspunderea lor privind calitatea în construcţii.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură activitatea normală a
organizaţiilor de construcţie, precum şi interesele clienţilor şi ale celor care construiesc obiectele. Lucrările
de construcţie includ lucrările de construcţie şi modernizarea diferitelor obiecte: fabrici, uzine, case de
locuit, staţii electrice, unităţi administrative, case de cultură, căi de telecomunicaţii şi telegrafice, obiecte
hidrotehnice şi alte edificii. Obiectul nemijlocit suplimentar sunt relaţiile sociale care asigură viaţa şi
sănătatea persoanei, proprietatea.
3. În baza art.3 alin.1 al legii menţionate, calitatea construcţiilor constituie rezultanta caracteristicilor
de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor
utilizatorilor şi colectivităţilor.
4. Modalitatea normativă prescrisă de art.257 alin.1 CP presupune darea în folosinţă a caselor de
locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi energeticii, a altor
construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând condiţiilor contractului şi proiectului.
Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea
pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor exigenţe esenţiale: a) rezistenţă şi stabilitate;
b) siguranţă în exploatare; c) siguranţă la foc; d) igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia
mediului; e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie; f) protecţie împotriva zgomotului.
5. Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, răspunderi,
regulamente, proceduri şi utilaje, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de
concepere, proiectare, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora. Conducerea şi asigurarea calităţii în
construcţie constituie obligaţiunea tuturor factorilor care participă la conceperea, proiectarea, execuţia şi
exploatarea construcţiilor şi implică o strategie adecvată şi măsuri specifice pentru garantarea calităţii
acestora. Recepţia construcţiilor este obligatorie şi constituie certificarea realizării acestora pe baza
examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte documente
cuprinse în cartea tehnică a construcţiei, carte ce se întocmeşte prin grija investitorului şi se predă
proprietarului construcţiei, care este delegat să o păstreze şi să o completeze la zi.
Cartea tehnică a construcţiei cuprinde toată documentaţia tehnică privind realizarea construcţiei
începând de la etapa de proiectare şi până la punerea în funcţiune a obiectului, oglindind, totodată, şi
exploatarea ulterioară a obiectului, inclusiv toate modificările ce se vor opera în procesul exploatării lui.
Prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi
utilizator.
6. Componenţa de infracţiune prevăzută în art.257 alin.1 CP este formală, de aceea infracţiunea se
consideră terminată din momentul semnării documentelor corespunzătoare cu privire la darea în exploatare
a încăperilor şi construcţiilor despre care se vorbeşte în dispoziţie.
7. Latura subiectivă (art.257 alin.1 CP) poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată.
8. Subiecţi ai infracţiunii în baza art.257 alin.1 CP sunt persoanele fizice responsabile, ce au împlinit
vârsta de 16 ani. Poate fi numai persoana oficială indicată în dispoziţia articolului dat: conducătorii
organizaţiilor de construcţie; diriginţii de şantier; persoanele oficiale care exercită controlul calităţii în
construcţii.
9. În cazul în care persoanele responsabile continuă executarea lucrărilor de construcţie (elementul
material) în ciuda existenţei unui act legal de control, care determină necesitatea stopării activităţilor
necalitative sau necorespunzătoare, poate surveni răspunderea penală în baza art.257 alin.2 CP. Această
responsabilitate este condiţionată în mod obligatoriu de determinarea unei consecinţe prejudiciabile -
afectarea rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul formulează în alin.2 al
articolului în cauză o componenţă materială de infracţiune, legând consumarea actului infracţional de
momentul existenţei unei anumite consecinţe (infracţiune de pericol).
10. Raportul de cauzalitate reiese din materialitatea conţinutului normativ descris.
11. Latura subiectivă (art.257 alin.2 CP) o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi
motivele nu au importanţă pentru calificarea faptei.
12. Potrivit art.257 alin.2 CP, subiect poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi este înzestrată cu anumite obligaţiuni în virtutea actului de control.
13. Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unor construcţii de
calitate corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiunilor stabilite prin lege, revine factorilor
care participă la conceperea, proiectarea, execuţia, exploatarea acestora, potrivit obligaţiunilor şi gradului
de culpabilitate al fiecăruia.
14. Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricanţii şi furnizorii de produse pentru
construcţii, executantul, responsabilul tehnic atestat, dirigintele de şantier atestat, specialistul din
laboratorul de încercări în construcţii, expertul tehnic atestat răspund potrivit obligaţiunilor ce le revin
pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 5 ani de la recepţia lucrării, precum şi pe
toată durată de existenţă a construcţiei pentru viciile structurii de rezistenţă rezultate din nerespectarea
normelor de proiectare şi execuţie în vigoare la data realizării ei. Confirmarea calităţii construcţiilor de
către comisiile de recepţie nu înlătură răspunderea directă pentru calitate a persoanelor ce au organizat şi
condus procesul de proiectare şi execuţie, precum şi a celor ce au proiectat sau au executat nemijlocit
construcţiile la care ulterior s-au constatat defecte.
15. Potrivit Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor şi
expertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor (Anexă la HG RM nr.361 din 25 iunie 1996 - MO nr.52-
53/439 din 8 august 1996), sunt în drept să exercite activităţi de verificare şi expertizare tehnică a
proiectelor şi construcţiilor numai specialiştii atestaţi ca persoane fizice, în nume propriu sau ca angajaţi ai
agenţilor economici, autorizaţi pentru activităţi de verificare a proiectelor sau expertizare tehnică. Pentru
asigurarea calităţii proiectelor şi a detaliilor de execuţie, pe baza cărora se execută construcţiile, este
obligatorie verificarea tehnică a acestora de către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi. Pentru
asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor de construcţie este obligatorie verificarea acesteia de către
responsabili tehnici şi diriginţi de şantier atestaţi.
Proiectele verificate şi ştampilate nu pot fi schimbate pe şantier. În situaţia în care proiectantul decide
că modificările survenite nu au influenţă asupra vreuneia din exigenţele esenţiale verificate în proiect şi
planurile modificate nu trebuie verificate din nou, întreaga răspundere pentru aceste modificări îi revine
numai proiectantului. Eventualele litigii dintre verificatorul atestat şi proiectant vor fi rezolvate de un
expert tehnic, angajat de investitor şi agreat de ambele părţi aflate în litigiu. Decizia expertului este
obligatorie pentru ambele părţi şi investitor.
16. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, verificatorul atestat răspunde solidar,
alături de proiectant, pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit criteriilor de
performanţă ale exigenţelor esenţiale, dar numai pentru aspectele pe care a fost obligat să le verifice.
17. Expertizarea tehnică a proiectelor se efectuează la toate fazele de proiectare a construcţiilor, după
necesitate. Totodată, în mod obligatoriu, se supun expertizării generale proiectele de interes naţional, de
importanţă deosebită, de construcţii unicale şi experimentale, de repetabilitate înaltă, precum şi proiectele
elaborate de agenţi economici din străinătate. Expertizarea acestor proiecte se efectuează exclusiv de către
Direcţia de verificare şi expertizare a proiectelor în construcţii a organului naţional de dirijare a
construcţiilor.
Expertul tehnic răspunde de asigurarea, prin soluţiile propuse, a nivelurilor minime de calitate pentru
exigenţele esenţiale, impuse de documentele normative în vigoare. Dacă la construcţie se produc
deteriorări sau distrugeri, expertul tehnic atestat răspunde pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime
de calitate, potrivit exigenţelor esenţiale, dar numai pentru acele aspecte, pe care a fost obligat să le
expertizeze conform prevederilor legale.
18. Verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţie de către investitor şi antreprenor este
obligatorie. Verificarea întregii execuţii se efectuează în mod obligatoriu de către investitor - prin
responsabilii tehnici atestaţi şi de către antreprenor - prin diriginţii de şantier atestaţi. Responsabilii tehnici
şi diriginţii de şantier răspund faţă de investitorul sau antreprenorul care i-a angajat, conform legii, pentru
verificarea realizării corecte a execuţiei lucrărilor de construcţie. Pentru supravegherea execuţiei unor
lucrări cu condiţii de execuţie sau exploatare deosebită, pe lângă responsabilul tehnic, investitorul poate
recurge şi la serviciile unui agent economic de consultanţă specializat (consultant). Dacă îndeplineşte şi
funcţia de responsabil tehnic, consultantul răspunde şi faţă de lege pentru această activitate. La execuţia
lucrărilor de construcţie, responsabilul tehnic şi dirigintele de şantier atestaţi fac parte din compartimentul
de asigurare a calităţii şi au obligaţiunile prevăzute în manualul calităţii.
19. În cazul situaţiei prevăzute expres de art.257 alin.3 CP este necesară determinarea unei consecinţe
prejudiciabile: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sau pierderea de către
aceasta a capacităţii de muncă; distrugerea totală sau parţială a construcţiei; distrugerea sau degradarea
unor instalaţii sau utilaje importante; pierderi materiale considerabile.
20. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.257 alin.3 CP este materială, legiuitorul legând
momentul consumării ei de survenirea unor anumite consecinţe de fapt.
21. În cazul survenirii consecinţelor prevăzute de art.257 alin.3 CP atitudinea făptuitorului faţă de ele
trebuie să fie din imprudenţă, altfel fapta va fi incriminată în baza altor articole din partea specială. În cazul
survenirii acestor consecinţe prejudiciabile din imprudenţă, o calificare suplimentară în baza art.157, 198
CP nu este necesară.
22. Subiectul (art.257 alin.3 CP) este persoană fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, având în
virtutea atribuţiilor de serviciu dreptul de a realiza proiectarea unui complex urbanistic ori a unei
construcţii sau executarea de modificări ale acestora, verificarea acestuia, expertizarea şi realizarea acestor
obiecte.
23. Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex
urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor
documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare
decesul persoanei, se vor califica în baza art.257 alin.4 CP. Este vorba despre o normă specială a art.149
CP.
24. Atitudinea psihică a persoanei (art.257 alin.4 CP) trebuie să aibă un caracter imprudent faţă de
moartea victimei.
25. În baza art.21 alin.3 CP poate fi supusă răspunderii penale potrivit art.257 CP şi persoana juridică
în anumite condiţii expres prevăzute de legea penală (art.21 alin.2 CP).
Articolul 258. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE, REPARAŢII ŞI
MODIFICARE A LOCUINŢELOR DINTR-UN BLOC DE LOCUIT
Încălcarea de către proprietari, chiriaşi sau arendaşi a regulilor de exploatare, reparaţie şi
modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne, faptă care
periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau
arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora,
până la 2 ani.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de relaţii sociale care asigură integritatea
structurală a caselor de locuit şi condiţiile locative ale diferitelor persoane.
2. Elementul material al infracţiunii se manifestă în mod diferenţiat şi alternativ în funcţie de
caracterul regulii nerespectate prin: încălcarea regulilor de exploatare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit,
precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de reparaţie a locuinţelor dintr-un bloc de locuit,
precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de modificare a locuinţelor dintr-un bloc de
locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne.
3. Fiind o infracţiune de pericol, legiuitorul leagă consumarea ei de existenţa unei consecinţe
prejudiciabile, stipulate expres în dispoziţia art.258 CP - periclitarea integrităţii structurale a blocului de
locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative ale
acestora.
4. Pe întreg teritoriul Republicii Moldova utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice destinaţie se
efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de autorizare, prevăzute de
Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor (HG
RM nr.306 din 30 martie 2000 - MO nr.37-38/385 din 6 aprilie 2000), în baza prevederilor documentaţiilor
de urbanism şi amenajare a teritoriului.
5. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este actul emis de autorităţile administraţiei publice locale
pentru revizuirea modului de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor şi a funcţiilor de bază, în condiţiile în
care activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestora nu vor influenţa negativ asupra prevederilor din
documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului privind protecţia mediului, condiţiile de existenţă şi
de siguranţă a construcţiilor şi nu vor implica executarea lucrărilor de construcţie pentru care, potrivit
legislaţiei, este necesară eliberarea unei autorizaţii de construire.
Autorizaţia de schimbare a destinaţiei se eliberează de către autorităţile administraţiei publice locale
pentru construcţii şi amenajări, construcţii separate, părţi de construcţii, ansambluri de construcţii şi
amenajări amplasate pe teritoriile administrate de acestea.
6. Fiecare persoană fizică sau juridică deţinătoare a titlului de proprietate asupra construcţiilor şi
amenajărilor poate înainta autorităţilor administraţiei publice locale o cerere pentru autorizarea schimbării
destinaţiilor proprietăţilor lor, altele decât cele prevăzute de documentaţiile de urbanism şi amenajare a
teritoriului. Studiile de fundamentare a schimbării destinaţiei, elaborate şi coordonate cu organele
interesate, se avizează în mod obligatoriu de către arhitectul-şef al raionului sau oraşului (municipiului). În
cazul în care schimbarea destinaţiei imobilului este legată de situaţii urbanistice şi ecologice complicate,
autorităţile administraţiei publice locale pot cere beneficiarului efectuarea unei expertize suplimentare
asupra studiului de fundamentare a schimbării destinaţiei.
7. În cazurile în care se preconizează reconstrucţia, modificarea sau extinderea locuinţelor private
existente, în întregime ori a unor obiecte în parte, este necesar să se întocmească documentaţia de releveu şi
să se efectueze expertiza lor tehnică.
Nu se admite exploatarea, reparaţia sau modificarea locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a
comunicaţiilor lor interne, în cazul în care prin aceasta se periclitează integritatea structurală a blocului de
locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale
acestora.
8. Legiuitorul a formulat componenţa de infracţiune ca fiind materială (o infracţiune de pericol),
legând momentul consumării ei de periclitarea integrităţii structurale a blocului de locuit sau a locuinţelor
altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative ale acestora.
9. Latura subiectivă a incriminării este exprimată prin vinovăţie imprudentă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
posedă anumite calităţi speciale (proprietar, chiriaş, arendaş).
CAPITOLUL XI
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. ACCESUL ILEGAL LA INFORMAŢIA COMPUTERIZATĂ
(1) Accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de pe suporţii
materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, dacă acest acces este însoţit de
distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării
calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice,
a) repetat;
c) cu violarea sistemelor de protecţie;
d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii;
e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale
1. Obiectul generic al atentatului la informaţia computerizată îl constituie totalitatea relaţiilor ce ţin de
securitatea publică privind producerea, utilizarea, difuzarea, protecţia informaţiei şi a resurselor
informaţionale, sistemelor de prelucrare a informaţiei cu aplicarea MEC (maşinilor electronice de calcul).
Infracţiunea nominalizată atentează la relaţiile sociale care apar în procesul colectării, prelucrării,
păstrării şi prezentării informaţiei computerizate şi a resurselor informaţionale. În urma accesului ilegal la
informaţia computerizată protejată de lege, pot fi cauzate prejudicii considerabile intereselor legale ale
personalităţii, societăţii sau statului în diverse sfere ale activităţii lor. Pericolul unei atare infracţiuni creşte
considerabil în cazul în care inculpatul obţine acces la băncile automatizate de date (BAD), care deservesc
sistemul apărării naţionale, al derogării diverselor domenii ale economiei, conducerii transportului etc.
Deseori, accesul ilegal la informaţia computerizată creează condiţii favorabile pentru săvârşirea ulterioară a
altor infracţiuni (sustragerea bunurilor străine, evaziune fiscală, trădare etc.).
2. Pentru calificarea infracţiunii menţionate este necesar de a determina corect obiectul acesteia. În
limitele componenţei analizate, în calitate de obiect nemijlocit al infracţiunii se prezintă tehnica electronică
de calcul drept complex de mijloace informaţionale, purtător de informaţii. Informaţia pură nu prezintă o
particularitate fizică şi, prin urmare, nu poate să figureze în calitate de obiect al infracţiunii.
3. În cazul deteriorării, distrugerii sau sustragerii tehnicii electronice de calcul ca structură de
aparat, fapta săvârşită este calificată conform articolelor corespunzătoare din cap.VI al părţii speciale a
CP.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în pătrunderea ilegală la informaţia computerizată protejată de
lege sau la resursele informaţionale, ce se conţin pe purtătorul maşinii (acumulator de informaţii pe discuri
de magnet flexibile şi rigide, benzi magnetice pentru casete, discuri CD-R etc.), în maşina electronică de
calcul, sistemul MEC sau în reţelele lor.
5. Prin sistemul MEC se înţelege repartizarea sistemelor de prelucrare a datelor, care includ atât
complexele de calcul de mare capacitate, cât şi calculatoarele personale, îndepărtate la o anumită distanţă
unul de altul în vederea organizării reţelelor de comunicaţii locale, de ramură, de stat sau interstatale.
Reţeaua MEC constă din câteva maşini electronice de calcul, unite între ele într-un complex unic prin
intermediul liniilor de telecomunicaţii.
6. Procedeele de acces ilegal la informaţia computerizată protejată de lege pot fi cele mai diverse. De
exemplu, conectarea la un calculator conectat la reţeaua telefonică, pe calea selectării automate a
numerelor de abonament (includerea într-un sistem informaţional străin prin intermediul selecţionării,
ghicirii codului), folosirea unui nume (unei parole) străin, a unei erori în logica construcţiei programului,
pe calea depistării locurilor slabe în protecţia sistemelor automatizate etc.
7. Acţiunile persoanei care recurge la sustragerea utilajului computerizat în scopul accesului ilegal la
informaţia care se conţine în el, se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc responsabilitatea
pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP) şi, în funcţie de circumstanţele de calificare, conform
alineatului corespunzător al articolului 250 CP.
8. În calitate de obiect al săvârşirii infracţiunii examinate se prezintă tehnica computerizată, adică
diferite tipuri de maşini electronice de calcul, aparatură de calcul (imprimante, scanere, analizatoare,
exploratoare, didgitaisere etc.), precum şi diferite mijloace de telecomunicaţii, cu ajutorul cărora tehnica de
calcul se conectează la reţelele informaţionale (adaptoare de reţea, modeme etc.).
9. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată este un procedeu de săvârşire a altei
infracţiuni, fapta săvârşită trebuie calificată drept concurs de infracţiuni. Astfel, dacă inculpatul, în scopul
sustragerii bunurilor străine, a descifrat codul care dirijează sistemul electronic al băncii şi a comandat
MEC transferarea (transferul) de mijloace băneşti pe contul lui curent, fapta săvârşită, ţinând cont de
circumstanţele procesului, se califică conform articolului corespunzător, care prevede responsabilitatea
pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP), şi conform art.259 CP.
10. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată începând cu prezenţa
cel puţin a uneia din consecinţele enumerate în lege: distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea
informaţiei, încălcarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora. În cazul în care fapta
comisă a fost suprimată până la apariţia faptică a consecinţelor menţionate, aceasta trebuie examinată ca
tentativă de acces ilegal la informaţia computerizată sau ca pregătire de această faptă.
11. Prin distrugere se înţelege înlăturarea (ştergerea, defectarea) completă sau parţială a informaţiei,
care nu poate fi restabilită.
Blocarea înseamnă închiderea informaţiei păstrate, ceea ce conduce la inaccesibilitatea utilizării ei
pentru acţiunile competente ale utilizatorului.
Modificarea înseamnă prelucrarea nesancţionată a informaţiei primare, care include orice modificări
ale ei (de exemplu, introducerea noilor date, crearea fişierelor etc.).
Copierea înseamnă transferul informaţiei de pe un suport material (de informaţie) pe altul, precum şi
înregistrarea ilegală a informaţiei computerizate în memoria MEC.
Dereglarea funcţionării MEC, sistemului MEC sau a reţelelor acestora reprezintă o pană în
funcţionarea tehnicii de calcul, care împiedică funcţionarea normală a mijloacelor de programare sau a
echipamentelor, canalelor de telecomunicaţii cu condiţia menţinerii integrităţii lor fizice (de exemplu,
reprezentarea informaţiei eronate, scoaterea din funcţiune a sistemului de calculatoare etc.).
12. Latura subiectivă a infracţiunii analizate se manifestă prin intenţie directă sau indirectă. Inculpatul
sesizează că el efectuează accesul ilegal la informaţia calculatoarelor protejată prin lege, prevede că, din
cauza acţiunilor sale, va avea loc distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea
funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora, doreşte sau admite conştient apariţia
consecinţelor nocive menţionate ori manifestă indiferenţă faţă de ele.
13. Cauzele şi scopurile infracţiunii pot fi diverse: aviditate, răzbunare, invidie, huliganism, interes
"sportiv", dorinţa de a strica reputaţia de afaceri a concurentului etc. Cele menţionate nu sunt caracteristici
obligatorii ale componenţei de infracţiune examinate, dar sunt luate în consideraţie la stabilirea pedepsei.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a atins vârsta de 16
ani. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată a fost săvârşit de reprezentantul persoanei
juridice în interesele acesteia, răspunderea o poartă executorul nemijlocit şi persoana juridică. Persoana
fizică care a dat dispoziţie de efectuare a acestei operaţiuni se consideră coparticipant la infracţiune.
15. Alin.2 al art.259 prevede ca semne calificative aceleaşi acţiuni săvârşite: în mod repetat; de două
sau mai multe persoane; cu violarea sistemelor de protecţie; cu conectarea la canalele de telecomunicaţii şi
cu folosirea unor mijloace tehnice speciale.
16. Noţiunea de repetare a infracţiunii e dată în comentariul de la art.31 alin.1 CP.
17. În acţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane conform unei înţelegeri prealabile se
consideră principal faptul că fiecare din acei care au constituit grupul menţionat trebuie să execute un
volum deplin sau parţial din latura obiectivă a infracţiunii, cu alte cuvinte - să îndeplinească rolul de
coautor. În calitate de coautori pot fi şi persoanele care asigură neapărat accesul ilegal la informaţia
computerizată (de exemplu, se includ într-un sistem informaţional străin), efectuează nemijlocit acte care
duc la distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor
MEC şi a reţelelor lor. În acest caz, cel puţin doi coautori trebuie să corespundă cerinţelor generale ale
subiectului infracţiunii (să fie responsabili de actele comise şi să aibă vârsta de răspundere penală, stabilită
de lege). În cazul prezenţei unui singur executor şi al absenţei altor particularităţi de calificare a acţiunilor
celorlalţi coparticipanţi, se califică cu trimitere la partea corespunzătoare din art.42 şi alin.1 art.259 CP,
dacă nu sunt alte semne calificative prevăzute de alin.2.
18. La săvârşirea infracţiunii date informaţia computerizată poate fi distrusă, deteriorată, modificată,
blocată sau copiată, iar funcţionarea calculatoarelor, sistemului sau reţelei informatice afectate în mod
direct sau prin conectarea la ele cu ajutorul canalelor de telecomunicaţii, fapt ce sporeşte pericolul social al
infracţiunii.
Articolul 260. INTRODUCEREA SAU RĂSPÂNDIREA PROGRAMELOR VIRULENTE
PENTRU CALCULATOARE
(1) Introducerea cu bună-ştiinţă în programele pentru calculatoare a modificărilor cu caracter
virusulent sau răspândirea programelor pentru calculatoare ori a informaţiei care scoate din funcţiune
suporţii materiali de informaţie, echipamentul de prelucrare a datelor sau violează sistemul de protecţie
(2) Răspândirea programelor virusulente pentru calculatoare, dacă aceasta a provocat urmări
grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
1. Latura obiectivă a infracţiunii date poate fi exprimată prin două forme de activităţi, care sunt
indicate în dispoziţie, şi anume: introducerea cu bună-ştiinţă în programe a modificărilor cu caracter
virusulent sau răspândirea programelor cu acelaşi caracter care scoate din funcţiune suporturile materiale,
echipamentul, sistemul de protecţie.
2. Programa pentru calculator prezintă o totalitate de date şi comenzi destinate funcţionării maşinilor
electronice de calcul (MEC) şi alte instalaţii de calculatoare, în scopul obţinerii unui anumit rezultat.
3. Programul în care se află virusul se numeşte program-virus. Programul-virus este unul care,
primind comandă, singur poate să multiplice, să creeze noi viruşi pentru executarea diverselor acţiuni
nedorite la calculator (de exemplu, să deterioreze fişierele sau tabelul repartizării, amplasării, ilustrării
fişierelor pe disc, să înfunde memoria operativă a calculatorului etc.) pe calea (înregistrării) copiei sale în
alte programe care se conţin în memoria calculatorului sau pe discurile de magnet, să se difuzeze în reţelele
telefonice de calculatoare de la un terminal la altul. În acest caz, sunt expuse pericolului nu numai datele
care se află în memoria electronică a calculatorului, dar şi cele de pe discurile magnetice.
4. Infracţiunea prevăzută la art.260 CP presupune întotdeauna acţiuni conştiente şi active din partea
persoanei care o săvârşeşte.
5. Prin utilizarea programelor-virus se înţelege introducerea (instalarea) lor în memoria electronică a
calculatorului.
Difuzarea programelor menţionate înseamnă transmiterea lor altor utilizatori ai MEC, sistemelor
MEC sau reţelelor lor.
6. Procedeele (metodele) de utilizare şi difuzare a programelor-virus pot fi diferite (de exemplu,
difuzarea unor atare programe în cazul lucrului la un calculator străin, prin intermediul utilizării unei
dischete cu înscriere care conţine viruşi, difuzarea programului cu viruşi prin intermediul modemului sau
prin transmitere în reţeaua de calculatoare etc.).
7. Infracţiunea nominalizată se consideră consumată din momentul săvârşirii cel puţin a uneia din
acţiunile menţionate în dispoziţia alin.1. Componenţa infracţiunii este formală. În cazul dat nu sunt
necesare consecinţele reale, ca distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, precum şi
dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor lor (despre consecinţele nocive enumerate a
se vedea comentariul art.259 din CP).
8. Posibilitatea survenirii consecinţelor menţionate în dispoziţia alin.1 art.260 CP trebuie să fie reală.
Nu pot fi considerate delictuoase faptele persoanei care a creat un program cu viruşi destul de inofensiv,
care abia luminează pe ecranul monitorului (display), de exemplu - un punct sau o felicitare cu ocazia unei
sărbători, şi imediat dispare. De aceea, în cazurile în care programul-virus nu prezintă pericol, acţiunile
persoanei trebuie apreciate ca puţin importante (alin.2 art.14 CP).
9. Introducerea sau răspândirea programului-virus pentru MEC care atrag ieşirea din funcţie a
tehnicii de calcul ca structură de aparataj se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc
responsabilitatea pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP), precum şi
conform art.260 CP.
10. Alin.2 al acestui articol prevede în calitate de circumstanţă de calificare survenirea consecinţelor
grave.
11. Specificul categoriei de infracţiune examinate constă în faptul că aceasta este săvârşită prin două
categorii ale vinovăţiei, adică se caracterizează prin intenţie referitoare la introducerea sau răspândirea
programelor-virus pentru MEC şi imprudenţă (nechibzuită sau neglijentă) referitoare la consecinţele grave
(a se vedea comentariul de la art.19 CP).
12. Legea nu dezvăluie definiţia noţiunii consecinţe grave. Însă survenirea lor, legată cauzal de
săvârşirea a cel puţin uneia din acţiunile menţionate la alin.1 art.260 CP, este necesară pentru
responsabilitate conform alin.2.
13. La consecinţele grave pot fi raportate moartea oamenilor, vătămarea gravă a sănătăţii lor, avariile
în transport şi de producţie, catastrofele ecologice, cauzarea de daune materiale mari persoanei, societăţii
sau statului. Consecinţele pot fi considerate grave doar prin hotărârea instanţelor judecătoreşti şi a
organelor de urmărire penală în fiecare caz concret, ţinându-se cont de totalitatea circumstanţelor
procesului.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Persoana vinovată înţelege că
introduce în programe modificări cu caracter virusulent sau răspândeşte programe cu acelaşi caracter şi
doreşte acest lucru.
15. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.260 sunt persoana fizică responsabilă de faptele comise,
care a atins vârsta de 14 ani şi persoana juridică.
Articolul 261. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A SISTEMULUI
INFORMATIC
Încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a
regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau
gradul ei de protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea, denaturarea sau la distrugerea
informaţiei ori a provocat alte urmări grave,
neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, în toate
cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Infracţiunea examinată atentează la colectarea, prelucrarea, păstrarea, difuzarea, repartizarea
informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic.
2. Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în respectarea necorespunzătoare sau în încălcarea
directă a regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de
protecţie a sistemului informatic. Aceasta poate să se exprime şi în nerespectarea sau în ignorarea directă a
anumitor reguli (de exemplu, dereglarea directă a regimului de utilizare a MEC, neglijenţa în timpul
exercitării controlului asupra suporturilor materiale de informaţie utilizate, în cazul programelor-virus etc.).
3. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată din momentul
apariţiei consecinţelor menţionate în lege.
4. O consecinţă obligatorie a infracţiunii, responsabilitatea pentru care survine conform art.261, este
aceea că acţiunile enumerate au contribuit la însuşirea, denaturarea sau distrugerea informaţiei ori au
provocat alte urmări grave.
5. În lege nu este definită noţiunea alte urmări grave. Totodată, definirea ei este necesară. La alte
urmări grave pot fi raportate, de exemplu, divulgarea datelor ce constituie secret de stat, divulgarea
informaţiei de investigaţie operativă a datelor despre adopţia copiilor, despre îmbolnăvirile de infecţiile
SIDA etc., care, la rândul lor, au adus prejudicii grave persoanei sau statului.
6. Latura subiectivă - încălcarea intenţionată sau din imprudenţă a regulilor de securitate a
sistemelor MEC sau a reţelelor lor - se manifestă prin neatenţie faţă de consecinţele acestor încălcări.
7. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană fizică responsabilă de regulile de
colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului
informatic, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL XII
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR
Intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia
stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor de
intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă încălcare a regulilor
referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova
2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a trei acţiuni alternative: a) intrarea pe
teritoriul RM fără autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de
aterizare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă încălcare a
regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al RM ; b) ieşirea de pe teritoriul RM ,
însoţită de aceleaşi încălcări; e) tranzitarea aeriană a teritoriului RM prin încălcarea aceloraşi reguli.
4. Potrivit Convenţiei despre aviaţia civilă internaţională din 7 decembrie 1944 (TI, vol.8, pag.7),
toate comunicaţiile aeriene pot fi efectuate pe teritoriul unei ţări numai cu o autorizaţie a acesteia şi cu
respectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie.
5. Prin intrare ilegală înţelegem pătrunderea pe teritoriul RM din afară, fără autorizaţia stabilită,
nerespectarea punctelor de intrare, a căilor aeriene indicate în autorizaţie, a înălţimii de zbor, a locurilor de
aterizare sau cu alte încălcări ale regulilor de zbor.
6. Prin altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al RM se
înţeleg zborurile cu termenul depăşit al autorizaţiei, nerespectarea timpului intrării pe calea aerului sau al
plecării pe calea aerului din RM, primirea de către o aeronavă străină pe teritoriul RM a pasagerilor,
încărcăturilor fără autorizaţia corespunzătoare, intrarea în RM fără stabilirea legăturii radio bilaterale cu
dispecerul direcţiei AIR Moldova etc.
7. Ieşirea ilegală presupune părăsirea spaţiului aerian al RM, însoţită de încălcările enumerate în p.3
şi 4 ale acestui comentariu.
8. Tranzitarea ilegală aeriană a teritoriului RM presupune trecerea unei nave aeriene străine fără
staţionări, dar cu încălcarea regulilor de zbor enumerate şi explicate.
9. Dispoziţia art.262 este de blanchetă şi în ea sunt enumerate doar o parte din încălcările incriminate.
La celelalte se face trimitere la anumite reguli referitoare la zborurile internaţionale. În ambele cazuri e
necesar să ne conducem şi să facem trimiteri la articolele, alineatele sau punctele actelor normative ce
reglementează zborurile aeronavelor civile, ca Legea aviaţiei civile nr.1237-XIII din 09.07.97, Legea cu
privire la transporturi nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO nr.67-68/1553 din 16.10.1997) etc.
10. Infracţiunea se consumă în momentul trecerii ilegale a frontierei de stat a RM, însoţită de
încălcarea regulilor cu privire la zborurile internaţionale.
11. În cazul în care aceste încălcări sunt cauzate de un cataclism sau de alte circumstanţe ce nu depind
de pilot (defectarea aeronavei, de exemplu), atare acţiuni nu alcătuiesc componenţa infracţiunii analizate.
12. Latura subiectivă se caracterizează atât prin vinovăţie intenţionată, cât şi prin imprudenţă.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană (cetăţean al RM, persoană fără cetăţenie sau
persoană străină) responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi este membru al echipajului aeronavei
responsabil de respectarea regulilor privind zborurile internaţionale.
Articolul 263. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE
EXPLOATARE A TRANSPORTULUI FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN
(1) Încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o
vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe
un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de până la 5 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii include:
a) încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport;
b) survenirea consecinţelor prejudiciabile manifestate prin deraieri, avarii sau alte accidente care au
produs din imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau daune
materiale în proporţii mari;
c) legătura cauzală între încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi exploatarea
mijloacelor de transport şi consecinţele prejudiciabile survenite.
4. Încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei se poate manifesta prin încălcarea uneia
sau a câtorva prevederi ale regulamentelor privind circulaţia transportului feroviar, naval sau aerian. De
exemplu, depăşirea semnalului de interzicere, depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea regulilor de
navigaţie a corăbiilor, a traseelor aeriene, a înălţimii zborurilor, a porţilor aeriene, de manevrare etc.
5. Încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian presupune
exploatarea unor mijloace de transport defectate, efectuarea curselor în condiţii meteorologice
nefavorabile, ce exclude exploatarea transporturilor, exploatarea transportului feroviar pe căile ferate
defectate, încărcarea neregulamentară a mărfurilor etc.
6. Prin mijloace de transport feroviar înţelegem materialul rulant care constă în mijloacele de
circulaţie ale căilor ferate: locomotivele (cu aburi, diesel, electrice), vagoanele de călători sau de marfă,
automotoarele de cale ferată, drezinele, plugurile de cale ferată.
7. Prin transport aerian înţelegem avioanele, elicopterele, dirijabilele, planoarele şi alte aparate de
zbor, utilizate pentru transportarea călătorilor şi încărcăturilor pe calea aerului, precum şi pentru
îndeplinirea anumitor lucrări (de exemplu, montarea unei construcţii de mare înălţime, pentru stingerea
incendiilor forestiere etc.). Nu se referă la transport aerian rachetele cosmice, diferite aerostate, sondele
aeriene.
8. În categoria mijloacelor de transport navale se includ vasele de pasageri, de comerţ, cu pânze,
atomice, plutele pescăreşti, tancurile petroliere, diferite şlepuri şi şalupe fluviale şi alte mijloace plutitoare.
9. Dispoziţia art.263 este de blanchetă. Pentru a determina care reguli de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a transportului sunt stipulate în prevederile art.263, se cere luat în consideraţie (studiat)
ansamblul regulilor speciale stabilite prin diferite acte normative (legi, hotărâri, regulamente, instrucţiuni,
ordine etc.) în domeniul transporturilor feroviar, naval şi aerian şi destinate să asigure desfăşurarea
traficului feroviar, naval şi aerian în condiţii de maximă securitate. Trebuie stabilit cu stricteţe care articol,
alineat sau punct ale acestor reguli au fost încălcate. De exemplu, Legea cu privire la transporturi nr.1194-
XIII din 21.05.1997 (MO nr.67-68/1553 din 16.10.1997); Legea pentru aprobarea Codului navigaţiei
maritime comerciale al RM nr.599-XIV din 30.09.99 (MO al RM nr.1-4/2 din 11.01.2001); Legea aviaţiei
civile nr.1237-XIII din 09.07.97 (MO nr.69-70/581 din 23.10.1997).
10. Noţiunea vătămărilor grave sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este dată de
art.151 şi 152.
11. Noţiunea de daune în proporţii mari este prevăzută în articolul 126 CP.
12. În fiecare caz trebuie dovedit că urmările prejudiciabile reprezintă efectul încălcării de către un
lucrător al transporturilor feroviar, naval sau aerian a regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi
exploatarea mijloacelor de transport.
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi numai un lucrător al transportului feroviar (de exemplu, maşiniştii,
mecanicii de locomotivă, şefii de manevră, dispecerii, însoţitorii de vagoane etc.), navale (de exemplu,
căpitanii de corabie, locţiitorii lor, navigatorii, mecanicii, radiştii etc.) şi aerian (de exemplu, căpitanii,
navigatorii, piloţii, mecanicii, dispecerii etc.).
15. Prin alte urmări grave se înţeleg încălcarea traficului feroviar, naval sau aerian, întreruperea
circulaţiei mijloacelor de transport menţionate, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor,
cauzarea unor daune materiale în proporţii deosebit de mari, diferite avarii, deraieri sau catastrofe, dezastre
ecologice mari etc.
Articolul 264. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE
EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA CARE
CONDUCE MIJLOCUL DE TRANSPORT
(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de
către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 4 la 6 luni, sau cu
închisoare de până la 3 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită în stare de ebrietate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale, sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile
cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 3 ani.
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:
b) decesul unei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvârşită în stare de ebrietate,
(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane,
(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvârşită în stare de ebrietate,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de securitate a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, în legătură cu care fapt apar urmări sub
formă de vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
aflate în raport de cauzalitate cu comiterea încălcării acestor reguli.
4. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere este o acţiune sau inacţiune a conducătorului
mijlocului de transport, legată de încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale Regulamentului circulaţiei
rutiere din 27.07.1999 cu modificările ulterioare sau a altor acte legislative ce reglementează securitatea
circulaţiei şi exploatării transportului. De exemplu, depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea cerinţelor
indicatorilor de circulaţie, depăşirea neregulamentară a altui mijloc de transport etc. (A se vedea, de
asemenea, Legea pentru aprobarea Codului transportului auto nr.116-XIV din 29.07.98).
5. Prin încălcarea regulilor de exploatare înţelegem de asemenea încălcările ce pot conduce la
consecinţele acestei infracţiuni. De exemplu, încălcarea regulilor de transportare a călătorilor sau a
încărcăturilor, exploatarea mijlocului de transport defectat din punct de vedere tehnic, cum ar fi încălcarea
ermetismului sistemului de alimentare, defecţiunile semnalului sonor sau luminar, lipsa centurilor de
siguranţă etc.
6. Potrivit art.132 CP, prin mijloace de transport înţelegem toate tipurile de maşini automobile,
tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte
mijloace de transport mecanice.
7. Potrivit HP CSJ din 8 iulie 1999 Despre practica cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul
examinării cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a
mijloacelor de transport, prin alte maşini autopropulsate se înţelege transportul care circulă în mod
ocazional pe drumurile publice, fiind destinat executării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau
altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de recoltare etc.).
8. Conform aceleiaşi hotărâri, prin alte mijloace de transport mecanice înţelegem orice mecanism pus
în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm.c. (p.2).
9. Potrivit p.6 al HP menţionate, pentru responsabilitatea în baza art.264 nu importă locul unde a fost
săvârşită infracţiunea. Acesta poate fi magistrală, stradă, curte, teritoriu al întreprinderii, câmp şi alt loc în
care este posibilă circulaţia mijloacelor de transport.
10. Dispoziţia art.264 este de blanchetă şi în ea nu sunt enumerate încălcările incriminate, făcându-se
trimitere la anumite reguli referitoare la securitatea circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
De aceea e necesar să ne conducem de actele normative menţionate, stabilind care articol, alineat sau punct
ale acestor reguli au fost încălcate.
11. Potrivit p.10 al HP CSJ din 8 iulie 1999, trebuie să diferenţiem infracţiunile contra securităţii
circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de transport de infracţiunile legate de încălcarea regulilor
securităţii tehnice sau de protecţie a muncii, sau a celor contra vieţii şi sănătăţii. Dacă consecinţele
menţionate în art.264 sunt provocate în urma încălcării regulilor de încărcare, debarcare sau a reparaţiei
mijloacelor de transport, precum şi a utilizării lor la efectuarea lucrărilor de construcţie, agricole, silvice
sau a altor activităţi, acţiunile persoanelor care au comis astfel de încălcări trebuie să fie încadrate, în
funcţie de circumstanţele concrete, în baza articolelor legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii
(art.183), regulilor securităţii tehnice (art.293, 296, 297, 298, 299, 300, 301) sau ca infracţiuni contra vieţii
şi sănătăţii persoanei.
12. Noţiunea vătămărilor medii a integrităţii corporale ca urmare a infracţiunii analizate o găsim la
art.151. Prin daune în proporţii mari înţelegem deteriorarea bunurilor în valoare mai mare de 500 unităţi
convenţionale.
13. E necesar să determinăm dacă urmările survenite se află în legătură de cauzalitate cu încălcările
indicate.
14. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor ei.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin vinovăţie imprudentă. De aceea
pregătirea sau tentativa de infracţiune se exclude. Dacă conducătorul mijlocului de transport a provocat
intenţionat daune vieţii şi sănătăţii persoanei, cele săvârşite trebuie calificate ca infracţiuni contra vieţii şi
sănătăţii persoanei.
16. Subiect al infracţiunii poate fi numai conducătorul mijlocului de transport, care a atins vârsta de
16 ani. Nu interesează lipsa permisului de conducere sau privarea de acest permis, precum şi faptul dacă el
este proprietar sau arendator al mijlocului de transport, l-a răpit sau este o persoană oarecare, căreia
proprietarul i-a predat conducerea unităţii de transport.
17. Potrivit p.8 al HP menţionate, în caz de încălcare a regulilor circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare
a mijloacelor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu
a întreprins la timp măsuri pentru a preveni consecinţele menţionate în art.264, dar nu persoana ce
efectuează pregătirea practică.
18. Noţiunea vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi decesul persoanei din alin.3
art.264 şi cea de deces a două sau mai multor persoane din alin.5 art.264 le găsim la capitolul care
elucidează infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
17. Potrivit p.11 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin starea de ebrietate de la alin.2, 4 şi 6 art.264 se
înţelege o stare survenită atât în urma consumului de alcool, cât şi din cauza folosirii drogurilor,
substanţelor toxice şi a altor substanţe ce provoacă turmentarea care are drept urmare formarea unei stări
psiho-funcţionale neobişnuite.
19. În conformitate cu p.15 al HP CSJ menţionate, în cazurile în care este evidentă influenţa
condiţiilor drumurilor asupra accidentului rutier, trebuie verificate şi analizate aceste condiţii. Constatând
vinovăţia proprietarului sau a administratorului drumului, acesta, în cazul încălcării modului de întreţinere,
reparare şi exploatare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă doar răspundere materială pentru pagubele
cauzate participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii drumurilor.
Articolul 265. PUNEREA ÎN EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT CU
DEFECTE TEHNICE VĂDITE
Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite sau altă încălcare gravă
a regulilor de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei, săvârşită de către o persoană
responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, precum şi
încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau
mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat urmările indicate la art.264,
până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere legate
de asigurarea stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de transport pe un termen de la 2 la 5 ani.
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite, săvârşită de către o persoană responsabilă pentru starea
tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, dacă aceste acţiuni au provocat urmările fixate în
art.264; b) altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, săvârşită de aceleaşi
persoane, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi urmări; c) încălcarea de către o persoană cu funcţii de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat
aceleaşi urmări.
4. Potrivit p.22 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin noţiunea de punere în exploatare urmează să se
înţeleagă ordinul sau permisiunea pentru plecarea pe rută a mijlocului de transport cu defecte tehnice care
sunt interzise pentru exploatarea tehnică a mijloacelor de transport şi care pot conduce la urmări
periculoase, în special în sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare, lumini şi semnalizare, uzare a
protectoarelor roţilor etc.
5. Prin noţiunea altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport (p.23 al
aceleiaşi HP), se înţelege accesul la conducerea mijlocului de transport a persoanelor care nu au permis de
conducere sau posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul
respectiv, sau accesul la conducerea mijlocului de transport al persoanelor aflate în stare de ebrietate, al
persoanelor bolnave, neîndeplinirea controlului stării tehnice a mijloacelor de transport sau neîndeplinirea
altor cerinţe înaintate prin actele normative respective faţă de persoanele responsabile pentru starea tehnică
şi exploatarea mijloacelor de transport.
6. Prin încălcarea regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor se înţelege ordinul sau
permisiunea dată unui şofer sau mecanizator de a lucra în două schimburi, de a pleca pe rută cu mijloace de
transport defectate, în stare de ebrietate, fără persoane de schimb, atunci când acest fapt este obligatoriu;
persoanelor lipsite de permisul de conducere etc.
7. Noţiunea de mijloc de transport se descifrează întocmai ca cea din art.264.
8. Răspunderea penală pentru acţiunile explicate în p.2, 3 şi 4 ale acestui comentariu poate fi impusă
doar în cazul în care survin consecinţele indicate în art.264 şi dacă aceste consecinţe sunt în legătură de
cauzalitate cu acţiunile persoanelor responsabile, determinate de art.265.
9. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
11. Subiect al primelor două forme de acţiuni sunt persoanele responsabile de transport din
întreprinderile cu orice formă de proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul privind
starea tehnică a mijloacelor de transport, de asemenea conducătorii ori posesorii mijloacelor de transport
individual, care i-au permis altei persoane să exploateze transportul, deşi ştia că acesta avea defecte
tehnice.
12. Subiect al încălcărilor regimului de lucru al şoferilor sau al mecanizatorilor poate fi numai o
persoană cu funcţii de răspundere, noţiunea căreia este stipulată în art.123, sau o persoană care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, esenţa căreia este determinată în
art.124.
13. Este de observat că de consecinţele unui singur accident rutier pot fi vinovaţi parţial conducătorul
auto, persoana care a pus în exploatare un mijloc de transport cu defecte tehnice vădite şi un pieton,
pasager ori alt participant la trafic. Pentru consecinţele acestui accident rutier, primul va răspunde în baza
art.264, acţiunile persoanei a două vor fi calificate potrivit art.265, iar ceilalţi participanţi la trafic vor fi
traşi la răspundere potrivit art.269.
Articolul 266. PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER
Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport şi care
a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a
provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),
până la 2 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin părăsirea locului accidentului rutier de către
conducătorul mijlocului de transport care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport dacă aceasta a provocat vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii
sau decesul uneia sau al mai multor persoane.
4. Prin părăsirea locului accidentului rutier se înţelege plecarea de la locul accidentului, părăsind
astfel persoana accidentată în pericol pentru viaţă, când făptuitorul era conştient de acest fapt.
5. Prin locul accidentului se înţelege locul unde s-a produs evenimentul, apărut în procesul circulaţiei
mijlocului de transport, în care au decedat sau au fost răniţi oameni, au fost deteriorate mijloace de
transport, încărcături sau diferite construcţii.
6. Dacă persoana vinovată de accident nu a avut posibilitatea reală de a-i acorda victimei ajutorul
necesar, deoarece el însuşi a fost rănit grav, răspunderea în baza art.266 se exclude.
7. Se exclude răspunderea în baza art.266 şi în cazurile în care victima accidentului a decedat dintr-o
dată sau imediat după accident când făptuitorul era conştient de acest fapt, precum şi în cazul în care
vinovatul n-a observat pietonul doborât de el.
8. Nu se conţin semnele acestei componenţe de infracţiune nici în cazurile părăsirii locului
accidentului rutier de către alţi participanţi la trafic, care n-au încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport. Acest fel de acţiuni pot fi calificate în baza art.163 (lăsarea în
primejdie).
10. Acţiunile persoanei care a provocat accidentul rutier şi a părăsit persoanele accidentate constituie
un concurs de infracţiuni, art.264 şi 266.
Articolul 267. REPARAREA NECALITATIVĂ A CĂILOR DE COMUNICAŢIE, A
MIJLOACELOR DE TRANSPORT FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN ORI PUNEREA LOR ÎN
EXPLOATARE CU DEFECTE TEHNICE
Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a altor
mijloace de transport, precum şi punerea lor în exploatare cu defecte tehnice, sau încălcarea gravă a
regulilor de exploatare a acestora, acţiuni săvârşite de o persoană responsabilă pentru starea tehnică
sau pentru exploatarea lor, dacă au provocat urmările indicate la art.263,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) repararea necalitativă a
căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de
semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a altor mijloace de transport, dacă
acestea au provocat urmările indicate la art.263; b) punerea în exploatare a mijloacelor de transport
feroviar, naval sau aerian cu defecte tehnice, dacă aceasta a cauzat aceleaşi urmări; c) încălcarea gravă a
altor reguli de exploatare a acestora, generatoare de aceleaşi urmări.
4. Prin mijloace de transport la prima acţiune înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval,
aerian, a căror noţiune este dată în art.263, precum şi alte mijloace de transport, a căror noţiune e definită
în art.264.
5. Deoarece, potrivit art.116, punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice sau o
altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora de la art.267 constituie o normă generală, iar
comiterea acestor acţiuni asupra mijloacelor de automototransport de la art.265 constituie o normă
specială, care trebuie aplicată, în cazul concurenţei dintre aceste două norme, la a doua şi a treia acţiune a
infracţiunii analizate prin mijloace de transport se vor înţelege numai transportul feroviar, naval sau aerian.
6. Prin repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian
ori auto se înţelege efectuarea ei cu încălcarea condiţiilor tehnice stabilite sau a standardelor. Ea poate fi
comisă atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni; de exemplu, instalarea detaliilor a căror termene de exploatare
au expirat, instalarea dispozitivelor defectate, lăsarea defectelor care ar fi trebuit înlăturate, punerea în
exploatare a mecanismelor care nu au trecut termenul de încercare sub o anumită încărcare etc.
7. Prin căi de comunicaţii - în funcţie de categoria transportului - se înţeleg: la transportul feroviar -
şinele, traversele, crampoanele, butoanele, terasamentul; la transportul aerian - pista de decolare-aterizare,
de rulare etc.; la transportul naval - căile maritime sau fluviale dintre două porturi, canalele de navigaţie
etc.; la automototransport - drumurile, liniile pentru troleibuze, şinele pentru tramvaie etc.
8. Prin instalaţiile de pe căile de comunicaţii se înţeleg instalaţiile necesare funcţionarii
transporturilor: instalaţiile de centralizare şi telecomandă, aparatele de semnalizare, de schimb a
macazurilor, de alimentare a mijloacelor de transport, barierele de trecere de nivel, podurile, viaductele,
tunelurile etc.
9. Materialul rulant, fiind sinonim cu acela al mijloacelor de transport feroviar, constă în mijloacele
de circulaţie ale căilor ferate, cum sunt: locomotivele, vagoanele, automotoarele, drezinele, plugurile.
10. Mijloace de telecomunicaţii reprezintă diferite dispozitive tehnice destinate primirii şi transmiterii
diferitelor informaţii: mijloacele telefonice, telegrafice, televizuale, faxurile etc.
11. Prin mijloace de semnalizare înţelegem diferite dispozitive tehnice destinate transmiterii
informaţiilor convenţionale sonore sau luminare ca semafoarele, farurile plutitoare, balizele flotante etc.
12. Noţiunea punerii în exploatare sau a altei încălcări grave a regulilor de exploatare a mijloacelor
de transport este aceeaşi ca şi noţiunile corespunzătoare de la art.265.
13. Urmările infracţiunii sunt toate consecinţele stipulate şi explicate la art.263. Ele trebuie să fie în
legătură de cauzalitate cu cel puţin una din cele trei categorii de acţiuni menţionate.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
15. Subiect al reparării necalitative poate fi orice persoană care efectuează reparaţiile menţionate şi a
atins vârsta de 16 ani, iar al punerii în exploatare sau a altor încălcări grave a regulilor de exploatare poate
fi numai o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport.
Articolul 268. DETERIORAREA SAU DISTRUGEREA INTENŢIONATĂ A CĂILOR DE
COMUNICAŢIE ŞI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a
mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a
mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau 264,
la 3 la 7 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de
comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de
semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor de transport, dacă aceasta a
provocat urmările indicate la art.263 sau 264.
4. Prin mijloace de transport înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian, a căror
noţiune o găsim în comentariile art.263, precum şi mijloacele automototransportului, a căror noţiune este
dată în explicaţiile de la art.264.
5. Noţiunea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi este aceeaşi ca şi cele de la
art.267.
6. Distrugerea obiectelor menţionate înseamnă nimicirea lor, suprimarea completă a stării lor
anterioare, desfiinţarea calităţii lor de bun de un anumit fel, încât el nu mai corespunde şi nu ar mai putea
corespunde vreodată destinaţiei.
7. Deteriorarea înseamnă degradarea, stricarea bunului, pierderea parţială a stării sale anterioare,
punerea bunului în situaţia de a nu mai corespunde într-un anumit moment, în întregime, destinaţiei.
8. Consecinţele survenite trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu distrugerea sau deteriorarea
obiectelor stipulate la art.268.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
deteriorarea sau distrugerea căilor de comunicaţie, iar imprudenţa - faţă de consecinţele prejudiciabile
suplimentare indicate în art.263 sau 264.
10. Distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele săvârşite în scopul
slăbirii bazei economice şi capacităţii de apărare a ţării constituie o diversiune (art.343). Dacă aceste
acţiuni sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau
persoanelor fizice anumite decizii, cele săvârşite pot fi încadrate în baza art.278 ca terorism.
Articolul 269. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA ORDINII ŞI
SECURITATEA CIRCULAŢIEI
Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea
ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264,
2 la 6 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau alt
participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat
urmările indicate la art.264.
4. Aceste încălcări se pot produce la traficul transportului aerian (de exemplu, intrarea pasagerului
fără voie în cabina pilotului în timpul decolării sau aterizării, ieşirea samavolnică a pasagerilor pe pista de
decolare-aterizare etc.), transportului feroviar (mânarea vitelor peste calea ferată în locuri interzise, trecerea
neregulamentară a intersecţiilor, căilor ferate de către biciclişti, conducători ai transportului cu tracţiune
animală etc.), transportului naval (de exemplu, intervenţia în acţiunile căpitanului în timpul acostării la
debarcader etc.), automototransportului (de exemplu, trecerea pietonilor la semnalul roşu al semaforului,
trecerea părţii carosabile a străzii în locuri interzise, ieşirea din automobil din partea carosabilă a străzii,
deschiderea uşilor automobilului în timpul mişcării autovehiculului etc.).
5. Pentru determinarea tuturor semnelor laturii obiective a acestei infracţiuni dispoziţia art.269, fiind
de blanchetă, ne trimite la actele normative care reglementează regulile privind menţinerea ordinii şi
securitatea circulaţiei transporturilor. Regulile conduitei pietonilor, pasagerilor sau a altor participanţi la
trafic sunt determinate atât de actele normative care prevăd securitatea circulaţiei şi a exploatării
transporturilor feroviar, naval, aerian sau aumomototransport, care sunt indicate la art.262, 263 şi 264, cât
şi de actele normative (regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) ale organelor autoadministrării locale.
6. Răspunderea în baza art.269 survine numai în cazul pricinuirii urmărilor indicate la art.264, care
trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu încălcările concrete ale regulilor privind menţinerea ordinii şi
securitatea circulaţiei mijloacelor de transport.
7. Nu poate fi temei pentru liberarea pietonului, pasagerului sau altui participant la trafic de
răspundere penală, dacă pentru accidentul produs o parte de vinovăţie o poartă şi subiecţii art.263, 264, 265
sau 267.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă: sineîncrederea sau neglijenţa.
9. Subiect al infracţiunii poate fi numai un pieton, pasager sau alt participant la trafic, care a atins
vârsta de 16 ani. Prin alt participant la trafic se înţeleg bicicliştii, conducătorii mopedelor, persoanele care
mână vitele, conducătorii transportului cu tracţiune animală etc.
Articolul 270. OPRIREA SAMAVOLNICĂ, FĂRĂ NECESITATE, A TRENULUI
Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin decuplarea conductei generale a frânei sau
printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant;
c) alte urmări grave,
la 2 la 7 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin
decuplarea conductei generale a frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat accidente cu
oameni, deraierea sau deteriorarea materialului rulant sau alte urmări grave.
4. Oprirea samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţitorului de vagon,
conductorului, maşinistului sau a altor lucrători ai transportului feroviar.
5. Oprirea fără necesitate presupune că în momentul opririi trenului n-a existat o cauză serioasă care
să justifice astfel de acţiuni, cum ar fi necesitatea de a preveni o deraiere, avarie a trenului, o invazie asupra
cetăţenilor, pentru lichidarea unui incendiu apărut în tren, pentru reţinerea unui infractor periculos, pentru
spitalizarea unei persoane grav bolnave etc.
6. Prin decuplarea conductei generale a frânei se înţelege desfacerea, dezlegarea elementelor
sistemului tehnic al conductei generale a frânei care leagă locomotiva cu toate vagoanele trenului.
7. Alt mijloc de oprire samavolnică, fără necesitate, a trenului poate fi prin robinetul de oprire sau
prin acte de semnalizare falsă, făcute cu felinare, fanioane, palete, indicatoare colorate sau luminare,
sonerii etc. Semnalizările se socot mincinoase dacă ele exprimă o altă indicaţie decât aceea care se impunea
în situaţia respectivă.
8. Prin accidente cu oameni se înţelege cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
unei persoane sau vătămării corporale medii mai multor persoane, sau decesul unei persoane.
9. Prin deraiere se înţelege răsturnarea locomotivei, vagoanelor de pe calea ferată, în urma cărora s-
au produs accidente periculoase pentru viaţa oamenilor, au fost cauzate daune materiale de proporţii mari.
Prin deteriorarea materialului rulant se înţelege degradarea locomotivei şi vagoanelor care nu pot fi
utilizate potrivit destinaţiei lor fără o reparaţie capitală.
10. Prin alte urmări grave se au în vedere decesul a două sau mai multor persoane, încălcarea
traficului feroviar, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor daune materiale în
proporţii deosebit de mari etc.
11. Consecinţele enumerate trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu oprirea samavolnică, fără
necesitate, a trenului.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie imprudentă.
Articolul 271. BLOCAREA INTENŢIONATĂ A ARTERELOR DE TRANSPORT
Blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea de posturi
sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
3. Latura obiectivă se realizează prin blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de
obstacole, prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat accidente cu oameni sau
alte urmări grave.
4. Din dispoziţia art.271 reiese că consecinţa de bază a infracţiunii care e cuprinsă de intenţia
făptuitorului este blocarea arterelor de transport, pe când accidentele cu oameni sau alte urmări grave nu
sunt cuprinse de intenţia vinovatului, ci apar din cauza imprudenţei lui. Deci latura subiectivă se
caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de blocarea arterelor de transport, iar
imprudenţa - faţă de accidentele cu oameni şi alte urmări grave.
5. Blocarea arterelor de transport ca acţiune şi ca urmare presupune crearea piedicilor pentru
traficul mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian sau auto, care a produs sistarea circulaţiei lor.
6. Prin crearea de obstacole se înţelege constituirea, ridicarea unei bariere din diferite materiale pe
calea ferată, pe drumurile publice, pe pistele de decolare-aterizare etc.
7. Prin stabilirea de posturi înţelegem blocarea arterelor de transport de către un grup de persoane.
8. Prin alte mijloace de blocare a arterelor de transport se are în vedere blocarea lor cu diferite
unităţi de transport, prin atragerea minorilor la crearea posturilor pe arterele de transport etc.
9. Sistarea traficului transportului aerian, feroviar, naval sau auto poate fi pedepsită penal, dacă
aceasta a cauzat din imprudenţă accidente cu oameni sau alte urmări grave.
10. Noţiunea accidentelor cu oameni sau a altor urmări grave este aceeaşi ca şi consecinţele
corespunzătoare de la art.270.
Articolul 272. CONSTRÂNGEREA LUCRĂTORULUI DIN TRANSPORTUL FEROVIAR,
NAVAL, AERIAN SAU AUTO DE A NU-ŞI ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE DE SERVICIU
(1) Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini
obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării unei
astfel de ameninţări,
până la 1 an.
a) repetat;
2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din transportul feroviar,
naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin una din următoarele ameninţări: a)
cu moartea; b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) cu distrugerea averii lui sau a
rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării unor astfel de ameninţări.
4. Prin constrângere se înţelege silirea, forţarea, obligarea unei persoane să facă un lucru pe care
aceasta nu l-ar face de bună voie.
5. Noţiunile de moarte a unei persoane, vătămării corporale grave le găsim în comentariile de la
art.145 şi 151, iar cea de distrugere a averii - la art.197.
6. Prin ameninţare se înţelege manifestarea în formă obiectivă (oral, în scris sau prin demonstrarea
armei etc.) a intenţiei de a omorî persoana, de a-i cauza vătămări corporale grave sau de a-i distruge averea
lucrătorului din transport dacă el nu-şi va sista obligaţiunea de serviciu. Ameninţarea trebuie să fie de
natură să alarmeze pe cel ameninţat. Această cerinţă a legii este îndeplinită atunci când ameninţarea este
serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată.
8. Săvârşirea constrângerii în mod repetat de către două sau mai multe persoane are aceeaşi
explicaţie ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145.
Articolul 273. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT
(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire
la 2 la 7 ani.
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe
a) săvârşite prin pătrunderea în garaj, în alte încăperi ori teritorii îngrădite sau păzite;
b) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe
condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă se realizează prin răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire.
4. Noţiunea de mijloc de transport este aceeaşi ca şi cea dată în comentariul de la art.264.
5. Răpirea mijlocului de transport presupune două acţiuni consecutive ale făptuitorului: captivarea
mijlocului de transport şi deplasarea acestuia.
6. Captivarea presupune luarea ilegală în stăpânire a mijlocului de transport prin decuplarea
sistemului de semnalizare sau prin pătrunderea în locul lui de parcare ori în cabina mijlocului de transport,
sau prin încărcarea lui în alt mijloc de transport, sau comiterea altor acţiuni care să-i permită făptuitorului
deplasarea mijlocului de transport.
7. Deplasarea mijlocului de transport înseamnă mişcarea, dislocarea lui din poziţia iniţială. Metoda
mişcării poate fi diferită: cu motorul propriu, cu remorca, cu forţa musculară a făptuitorului, cu ajutorul
mijlocului de transport în care a fost încărcat etc. Nu are importanţă distanţa deplasării mijlocului de
transport captivat.
8. Infracţiunea se socoate consumată în momentul începerii deplasării mijlocului de transport. De
aceea pătrunderea în cabină cu scopul de a răpi mijlocul de transport ori comiterea orişicărei acţiuni de
captivare constituie numai o tentativă de infracţiune, în etapa căreia e posibilă renunţarea benevolă de a
duce infracţiunea până la capăt.
9. Nu se socoate răpire utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către un membru al
familiei proprietarului, precum şi de către un cunoscut apropiat sau orice altă persoană cărora anterior li se
permitea a se folosi de mijlocul de transport fără consimţământul prealabil al proprietarului.
10. Nu se socoate răpire nici utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către persoana care s-
a folosit de el în virtutea funcţiei sale. De exemplu, şoferul a folosit samavolnic maşina pe care lucrează
după orele de serviciu, un lucrător al staţiei tehnice de deservire după reparare a utilizat samavolnic acest
mijloc de transport etc.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Răpirea poate fi efectuată din diferite
motive, însă e important ca făptuitorul să nu urmărească scopul acaparării lui. Răpirea în scopul acaparării
mijlocului de transport se încadrează ca un furt, jaf sau tâlhărie, în funcţie de metoda însuşirii lui.
12. Agravantele răpirii sunt asemănătoare după conţinut cu cele ale furtului, jafului sau tâlhăriei.
13. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în
condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 274. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT CU TRACŢIUNE ANIMALĂ,
PRECUM ŞI A ANIMALELOR DE TRACŢIUNE
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără
scop de însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite,
2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea mijlocului de transport cu tracţiune
animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de însuşire, urmată de distrugerea bunurilor sau de
îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite.
4. Prin mijloc de transport cu tracţiune animală se înţelege un vehicul terestru cu roţi cu tracţiune
animală folosit de obicei la ţară pentru transportarea încărcăturilor sau efectuarea diferitelor lucrări
agricole, cum ar fi carele, căruţele, cărucioarele, roabele etc.
5. În RM în calitate de animale de tracţiune se utilizează de obicei caii. Însă pot fi folosite şi alte
animale: boii, buhaii, vacile, măgarii etc.
6. Noţiunea de răpire este aceeaşi ca şi cea din comentariul de la art.273.
7. Prin distrugere a bunurilor, adică a mijloacelor de transport cu tracţiune animală, se înţelege orice
acţiune care are drept rezultat nimicirea lor totală sau parţială, după care acestea devin total sau parţial
inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
8. Prin îmbolnăvirea gravă a animalelor răpite în urma utilizărilor pentru transportarea diferitelor
încărcături sau pentru efectuarea diferitelor lucrări agricole se înţeleg alte zdruncinări ale sănătăţii care au
reclamat îngrijiri veterinare pe o durată îndelungată de timp.
9. Pieirea animalelor răpite presupune încetarea lor de a fiinţa din cauze nefireşti.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
deposedarea proprietarului de mijlocul de transport cu tracţiune animală, iar imprudenţa - faţă de
distrugerea de bunuri, de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite. În cazul intenţiei faţă de
distrugerea de bunuri, de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite, cele săvârşite pot fi încadrate
potrivit prevederilor art.197.
Articolul 275. DETURNAREA SAU CAPTURAREA UNEI GARNITURI DE TREN, A UNEI
NAVE AERIENE SAU NAVALE
(1) Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale ori ocuparea
gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, precum şi
acapararea încărcăturilor, fără scop de însuşire,
a) săvârşite de două sau mai multe persoane;
b) însoţite de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei;
c) soldate cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale;
d) soldate cu alte urmări grave
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat:
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a cel puţin uneia din patru acţiuni
alternative:
a) capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale în scopul deturnării lor;
b) deturnarea acestora;
c) ocuparea gării, aeroportului sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport în scopul
săvârşirii unei deturnări;
d) acapararea încărcăturilor comisă în acelaşi scop.
Toate aceste acţiuni sunt săvârşite fără scop de însuşire.
4. Noţiunea unei nave aeriene şi a unei garnituri de tren este dată la art.263.
5. Capturarea şi deturnarea este asemănătoare după conţinut cu noţiunile de captivare şi deplasare de
la art.273.
6. Ocuparea gării, aeroportului sau a altor instituţii de transport trebuie să aibă scopul de a captiva sau
deturna mijloacele de transport.
7. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.275 se comite fără violenţă (nava se află fără echipaj, garnitura
de tren - fără maşinist, pasageri sau pază sau se deturnează cu acordul echipajului, personalului de
deservire). Nu interesează unde se afla nava sau garnitura în momentul deturnării (la parcare, în port,
aeroport, depou, la staţie, în zbor, în cursă etc.). Nu importă nici faptul cine conduce mijlocul de transport:
răpitorii, echipajul sau alte persoane.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Cele săvârşite nu urmăresc scopul de
însuşire a mijloacelor de transport.
9. Noţiunea agravantelor acestei infracţiuni este asemănătoare după conţinut cu agravantele
corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
Articolul 276. FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTITATE ALE
AUTOVEHICULELOR
(1) Falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului auto prin
ştergere, înlocuire sau modificare
până la 3 ani.
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
la 3 la 7 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin falsificarea seriei, a numărului de identificare a
şasiului, caroseriei sau motorului auto prin ştergere, înlocuire sau modificare.
4. Prin falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor se înţelege o acţiune de denaturare
a adevărului pe care autovehiculul respectiv are destinaţia să-l exprime.
5. Falsificarea numărului de identitate prin ştergere presupune înlăturarea acestui număr din locul
înregistrat anterior, în vederea unei noi înregistrări.
6. Prin înlocuirea numărului de identitate se înţelege înscrierea sau imprimarea altui număr în locul
celui şters.
7. Modificarea numărului de identitate a elementelor menţionate presupune ştergerea şi înscrierea
numai a unei părţi din numărul de înregistrare.
9. Noţiunea agravantelor are acelaşi conţinut ca şi agravantele corespunzătoare de la infracţiunile
contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
Articolul 277. FOLOSIREA UNUI AUTOVEHICUL CU ELEMENTE DE IDENTIFICARE
FALSE
Folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei sau
motorului auto false
până la 2 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria sau numărul
şasiului, caroseriei sau motorului auto false.
5. Subiect al acestei infracţiuni poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care cu bună-ştiinţă foloseşte un autovehicul cu elemente de identificare false.
CAPITOLUL XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Articolul 278. TERORISMUL
(1) Terorismul, adică provocarea unor explozii, incendii sau săvârşirea altor acţiuni care
periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări
grave, dacă acestea sunt săvârşite în scopul de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia
sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite decizii, precum şi ameninţarea cu
săvârşirea unor astfel de acţiuni în aceleaşi scopuri,
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat;
c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;
d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari se pedepseşte cu închisoare de la 8
la 15 ani.
a) săvârşite de o organizaţie criminală;
b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă
(4) Terorismul însoţit de omor intenţionat
(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse penale
minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntâmpinat autorităţile despre acţiunile respective
şi prin aceasta au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării integrităţii corporale sau a
sănătăţii, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.
(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere penală
dacă ea, prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a contribuit la preîntâmpinarea
realizării actului de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Infracţiunea de terorism este una dintre cele mai periculoase infracţiuni împotriva securităţii
publice şi siguranţei statului, care deseori are nu numai caracter naţional, dar şi internaţional. Republica
Moldova a aderat la Convenţia privind Terorismul cu Bombe, adoptată la New York la 12 ianuarie 1998 şi
a ratificat-o prin Legea nr.1239 din 18 iulie 2002, care determină direcţiile de bază de combatere a actelor
de terorism (a se vedea Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului din 27.01.1997 "TI, 2001,
vol.28, pag.74").
2. Obiectul terorismului îl constituie securitatea publică. Ca obiect suplimentar al terorismului apare
viaţa şi sănătatea persoanei, patrimoniul şi ordinea de administrare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este compusă din conţinuturile alternative indicate în
dispoziţia articolului comentat şi se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni: provocarea
unor explozii, incendii sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în
proporţii mari sau provoacă alte urmări grave ori ameninţarea cu comiterea unor astfel de acţiuni.
4. Prin alte acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, în afară de explozii şi incendii, se au în vedere:
producerea unor avarii, accidente, catastrofe în transport, distrugerea sau degradarea clădirilor, a oricăror
alte construcţii cu destinaţie culturală, religioasă etc., contaminarea unor teritorii cu substanţe radioactive,
chimice, bacteriologice etc.
5. Determinarea mărimii daunei materiale cauzate prin comiterea infracţiunii depinde de mărimea
prejudiciului real cauzat, în corespundere cu prevederile art.126 CP, neputând fi mai mic de 500 de unităţi
convenţionale.
6. Prin alte urmări grave se are în vedere producerea unor urmări ce pot afecta grav activitatea
normală a unor întreprinderi, a transportului, reţelelor de comunicaţie, dezorganizarea activităţii normale a
organelor administraţiei publice.
7. Infracţiunea de terorism se consumă din momentul creării unui pericol real pentru viaţa oamenilor,
cauzării daunelor materiale în proporţii mari sau a altor urmări grave.
8. Acţiunea de ameninţare se realizează prin diverse mijloace de exercitare psihică orală, în scris, prin
telefon sau prin alte mijloace asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, cu scopul de a lua
anumite decizii, sub ameninţarea comiterii uneia dintre acţiunile indicate în prezentul articol.
9. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este identică cu cea a infracţiunii de diversiune (art.343
CP), deosebirea constând în faptul că infracţiunea de diversiune se comite în scopul slăbirii bazei
economice şi a capacităţii de apărare a ţării, iar terorismul se comite în scopul periclitării securităţii
publice.
10. Alin.2 art.278 CP prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) prin repetare se înţelege comiterea a două sau mai multor infracţiuni de terorism distincte cu
condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie (a
se vedea comentariul de la art.31 CP);
b) comiterea infracţiunii de terorism de către un grup criminal organizat (a se vedea comentariul de
la art.46 CP);
c) prin comiterea infracţiuni de terorism cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive se
înţelege utilizarea acestor mijloace atât la săvârşirea nemijlocită a actelor de terorism, cât şi ameninţarea cu
aplicarea acestor mijloace în scopul învingerii rezistenţei persoanelor care ar putea interveni pentru a
împiedica săvârşirea infracţiunii de terorism;
d) săvârşirea infracţiunii prin vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
ceea ce presupune survenirea intenţionată sau din imprudenţă a urmărilor prevăzute de art.151 şi 152 CP (a
se vedea comentariile de la aceste articole);
e) săvârşirea infracţiunii prin cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari, ceea ce
presupune cauzarea unor prejudicii materiale ce depăşesc la momentul săvârşirii infracţiunii, în
corespundere cu prevederile art.126 CP, 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
11. Alin.3 art.278 prevede în calitate de circumstanţe agravante săvârşirea acţiunilor descrise în
alineatele precedente, săvârşite de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.47 CP) ori
soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă, care se caracterizează prin prezenţa vinovăţiei duble, a
atitudinii intenţionate faţă de acţiunile de terorism şi a imprudenţei faţă de urmarea cea mai gravă produsă -
moartea victimei (a se vedea comentariul de la art.19 CP).
12. Alin.4 art.278 CP prevede, în calitate de circumstanţă agravantă, săvârşirea terorismului însoţit de
omor intenţionat, fapt ce imprimă infracţiunii de terorism un caracter complex, fără a fi necesară
calificarea suplimentară prin concurs a acţiunilor de terorism şi omor intenţionat atunci când se constată
comiterea acestora în acelaşi scop.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de terorism se realizează prin intenţie directă caracterizată prin
prezenţa unui scop special - de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia sau de a impune
autorităţilor publice sau persoanelor fizice luarea unor anumite decizii.
14. Subiect al infracţiunii de terorism poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
15. Alin.5 art.278 prevede, în calitate de circumstanţă atenuantă specială, împrejurarea în care
persoanele care au participat la comiterea infracţiunii de terorism au preîntâmpinat autorităţile despre
comiterea infracţiunii, contribuind prin aceasta la evitarea urmărilor grave şi deosebit de grave care s-ar fi
putut produce, inclusiv moartea posibilelor victime. Acestor persoane instanţa le poate aplica pedepse
penale minime cu respectarea prevederilor art.79 CP.
16. Alin.6 art.278 prevede, în calitate de modalitate specială de liberare de răspundere penală,
împrejurarea în care o persoană a participat la pregătirea actului de terorism, dar prin anunţarea la timp a
autorităţilor sau prin alt mijloc a contribuit la preîntâmpinarea realizări actului de terorism, iar acţiunile ei
nu conţin o altă componenţă de infracţiune. Prin alte mijloace prin care făptuitorul a contribuit la
preîntâmpinarea actului de terorism se are în vedere neutralizarea mijloacelor de comitere a actului de
terorism, influenţa psihică sau fizică asupra altor participanţi în sensul renunţării la comiterea de mai
departe a infracţiunii planificate etc.
Condiţiile de liberare de răspundere penală în baza temeiurilor indicate sunt identice condiţiilor
descrise în art.56 CP.
Articolul 279. ACTIVITATEA DE FINANŢARE ŞI ASIGURARE MATERIALĂ A
ACTELOR TERORISTE
Oferirea ori colectarea intenţionată, prin diferite metode, direct sau indirect, a mijloacelor
financiare sau a materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind securitatea publică şi activitatea de
combatere a terorismului.
În scopul cooperării la contracararea acestei infracţiuni, RM a ratificat, prin Legea nr.1241 din 18
iulie 2002, Convenţia privind Suprimarea Finanţării Terorismului, adoptată la New York la 9 decembrie
1999.
2. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste, prevăzută în conţinutul art.279,
reprezintă o modalitate distinctă de participare la săvârşirea infracţiunii sub forma complicităţii ce se
realizează prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni de alternativă:
a) oferirea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a materialelor în
scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste;
b) colectarea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a materialelor în
scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste.
Delimitarea dintre cele două acţiuni de alternativă, oferirea ori colectarea mijloacelor financiare sau a
materialelor necesare comiterii actelor teroriste, constă în faptul că persoana în cazul oferirii contribuie
direct şi nemijlocit la pregătirea actelor de terorism, iar colectarea presupune o activitate intermediară,
indirectă la pregătirea lor.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a activităţilor respective şi
prin prezenţa unui scop special de utilizare a mijloacelor respective la săvârşirea actelor teroriste.
Articolul 280. LUAREA DE OSTATICI
(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic cu scopul de a sili statul, organizaţia
internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de
la săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului
(2) Luarea de ostatici săvârşită:
a) repetat;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) din interes material;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la
1.000 unităţi convenţionale.
(3) Luarea de ostatici săvârşită:
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;
d) cu provocarea altor urmări grave
(4) Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se
liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Luarea de ostatici este o infracţiune cu caracter internaţional, fiind acceptată în legislaţia naţională
ca infracţiune în baza ratificării Convenţiei Adunării Generale a ONU contra infracţiunilor de luare de
ostatici, adoptată la 18 decembrie 1979 (Legea nr.1241 din 18.07.2002).
2. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de ostatici se poate realiza prin săvârşirea uneia dintre
următoarele acţiuni: a) luarea, b) reţinerea persoanei în calitate de ostatic.
3. Luarea de ostatici este o infracţiune de lipsire de libertate, care se caracterizează prin luarea ilegală
în captivitate a unei persoane, astfel lipsind-o de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona liber, în
conformitate cu voinţa sa. Luarea de ostatici se poate realiza atât deschis, cât şi pe ascuns, atât cu aplicarea,
cât şi fără aplicarea constrângerii fizice sau morale (de exemplu, prin inducerea în eroare a victimei în locul
reţinerii ei).
4. Reţinerea persoanei în calitate de ostatic se caracterizează prin faptul că persoana este lipsită de
posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (de regulă, se poate realiza prin izolarea persoanei într-o încăpere
etc.).
5. În calitate de condiţie a eliberării ostaticului este cererea înaintată statului, unei organizaţii
internaţionale, unei persoane juridice sau fizice ori unui grup de persoane să îndeplinească sau să nu
îndeplinească un anumit act. Pentru calificarea infracţiunii nu are nici o importanţă dacă cererea formulată
are caracter legal sau ilegal şi este indiferent dacă făptuitorul a adresat cererea victimei sau unei alte
persoane, care ar putea satisface această cerere. De asemenea, nu interesează în ce constă actul de a cărui
îndeplinire sau neîndeplinire se condiţionează eliberarea victimei şi este indiferent dacă cererea a fost sau
nu satisfăcută.
6. Circumstanţele agravante prevăzute în alin.2 art.280, cu excepţia lit.e) (din interes material), sunt
identice cu cele prevăzute în conţinutul art.166 CP (privaţiunea ilegală de libertate), după cum se vede şi
din comentariul de la articolul respectiv. Săvârşirea infracţiunii din interes material presupune formularea
unei cereri de a obţine un profit, care poate fi evaluat numeric în bani, în schimbul eliberării ostaticului.
7. Alin.3 art.280 agravează răspunderea penală pentru luarea de ostatici prin următoarele circumstanţe
calificative:
a) luarea de ostatici săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se
vedea comentariul de la art.46, 47 CP);
b) luarea de ostatici urmată de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (a se vedea
comentariul de la art.151 CP);
c) luarea de ostatici urmată de provocarea decesului victimei din imprudenţă; această circumstanţă
agravantă se referă la producerea, prin săvârşirea faptei, a unui rezultat mai grav - moartea victimei;
d) provocarea altor urmări grave, această circumstanţă presupunând survenirea altor urmări, mai
grave decât cele indicate în conţinutul acestui articol.
8. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
9. Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se liberează
de răspundere numai pentru săvârşirea acţiunilor prevăzute în alin.1 art.280 CP. Dacă acţiunile săvârşite de
infractor cad sub incidenţa altor norme penale din CP şi pot fi încadrate de sine stătător, persoana răspunde
penal în temeiul acestor articole (cauzarea vătămării corporale grave a integrităţii corporale, decesul
victimei din imprudenţă, purtarea ilegală a armelor şi muniţiilor etc.).
Articolul 281. COMUNICAREA MINCINOASĂ CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ DESPRE ACTUL DE
TERORISM
Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor
acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte
urmări grave
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că răspândirea unor informaţii fie şi cu
caracter mincinos despre pregătirea unor acte de terorism poate provoca panică, dezordine, poate
destabiliza activitatea normală în transport, în cadrul unor instituţii, întreprinderi, totodată atrăgând
numeroase forţe şi mijloace pentru verificarea acestor comunicări.
2. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune comentate se caracterizează prin comiterea unei
acţiuni prin care se aduce la cunoştinţa autorităţilor publice sau a unei persoane fizice despre pregătirea
unui act de terorism sub forma unor explozii, incendii, altor acţiuni care pot produce daune materiale în
proporţii mari, victime omeneşti, alte urmări grave, prevăzute în conţinutul art.278 CP.
3. Comunicarea mincinoasă poate fi adresată persoanelor cu funcţii de răspundere, ce activează în
instituţiile respective sau în organele de drept obligate să întreprindă măsuri organizatorice în privinţa
preîntâmpinării consecinţelor nefaste, ce pot surveni în urma actelor de terorism pregătite. Această
comunicare poate fi adresată şi prin intermediul unor cetăţeni aparte, dar efectuată, de asemenea, cu scopul
să devină cunoscută organelor abilitate de-a întreprinde măsuri profilactice împotriva actelor de terorism
(de exemplu, evacuarea tuturor persoanelor aflate în sediul unei clădiri, la bordul unei corăbii aeriene sau
maritime etc.).
4. Comunicarea mincinoasă este aceea care nu corespunde de fapt, obiectiv realităţii, fiind născocită.
5. Metoda prin care poate fi comisă acţiunea de comunicare mincinoasă se poate prezenta sub cele
mai diverse forme: oral - prin cuvinte, în scris - prin scrisori, anunţuri prin internet, telefon etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin comiterea acesteia cu intenţie directă,
persoana care transmite comunicarea mincinoasă cunoaşte cu bună-ştiinţă că informaţia nu este veridică şi
doreşte prin aceasta să destabilizeze ordinea şi liniştea publică. În situaţia în care o persoană de bună-
credinţă a fost indusă în eroare cu privire la veridicitatea comunicării, ea nu poate fi supusă răspunderii
penale.
7. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 282. ORGANIZAREA UNEI FORMAŢIUNI PARAMILITARE ILEGALE SAU
PARTICIPAREA LA EA
(1) Organizarea sau conducerea unei formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia Republicii
Moldova, precum şi participarea la o astfel de formaţiune,
(2) Persoana care, în mod benevol, s-a retras dintr-o formaţiune paramilitară ilegală şi a predat
arma se liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Formaţiunea paramilitară ilegală este o organizaţie (colectivitate) civilă de persoane, care are
caracter militar, fiind dotată cu armament. Trăsăturile ce caracterizează o formaţiune paramilitară sunt:
prezenţa unui contingent stabil de persoane, a unui comandament unic bazat pe o organizaţie internă
strictă, activitatea căreia nu este reglementată de legislaţia RM.
2. Latura obiectivă se poate realiza, sub aspectul elementului material, prin săvârşirea uneia dintre
următoarele acţiuni:
a) organizarea unei formaţiuni paramilitare;
b) conducerea unei formaţiuni paramilitare;
c) participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare.
3. Prin organizarea unei formaţiuni paramilitare se are în vedere comiterea unor acţiuni îndreptate
spre iniţierea şi constituirea unei grupări sau asociaţii de persoane, în elaborarea planului de constituire, a
structurii şi numărului de membri, a problemelor ce ţin de asigurarea financiară şi tehnico-materială a
formaţiunii, formularea sarcinilor şi scopurilor de bază ale formaţiunii etc.
4. Prin conducerea formaţiunii paramilitare se are în vedere stabilirea şi coordonarea cu direcţiile
operative de activitate a formaţiunii, lucrul cu cadrele, luarea deciziilor şi hotărârilor în privinţa
problemelor legate de asigurarea financiară şi materială a formaţiunii, emiterea dispoziţiilor şi ordinelor
etc.
5. Participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare poate fi determinată de primirea în
calitate de membru a formaţiunii şi îndeplinirea unor funcţii corespunzătoare locului pe care-l deţine
persoana sau de îndeplinirea unor misiuni, ordine cu caracter ordinar.
6. Formaţiunile paramilitare pot fi create pentru atingerea diferitelor scopuri: politice, religioase,
separatiste, comerciale etc. Organizarea unor grupuri înarmate în scopul atacării persoanelor juridice sau
fizice se califică în baza art.283 CP (banditism).
7. Alte infracţiuni comise în legătură cu activitatea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare
se califică prin concurs cu art.208 CP (de exemplu, omoruri, degradarea sau distrugerea averii
proprietarului, luarea de ostatici etc.).
Persoanele care au organizat sau conduc formaţiunea paramilitară, răspund penal pentru infracţiunile
comise de către un membru al formaţiunii în măsura în care au cunoscut şi au participat la comiterea
infracţiunii respective.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.282 CP se caracterizează prin intenţie directă.
Persoana este conştientă de faptul că organizează sau conduce o formaţiune paramilitară sau are calitatea
de membru al acesteia, cu toate că aceasta nu este prevăzută de legislaţia penală a RM.
10. În corespundere cu alin.2 art.282 CP, persoana care a participat în calitate de membru al
formaţiunii paramilitare se liberează de răspundere penală prin prezenţa cumulativă a trei condiţii:
retragerea benevolă din formaţiunea paramilitară; predarea armei; lipsa în acţiunile acestei persoane a
semnelor altei componenţe de infracţiune.
11. Renunţarea benevolă presupune încetarea activităţii în calitate de membru al formaţiunii prin
prezenţa posibilităţii obiective a persoanei de a-şi continua activitatea ca membru al acestei formaţiuni
(motivele încetării activităţii nu au importanţă pentru ca renunţarea să fie considerată benevolă).
Articolul 283. BANDITISMUL
Organizarea unor bande armate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice, precum şi
participarea la asemenea bande sau la atacurile săvârşite de ele,
1. Bandă armată este un grup stabil, înarmat, organizat din două sau mai multe persoane cu scopul de
a comite atacuri împotriva persoanelor juridice sau fizice.
Pentru ca un grup de persoane format în scopul atacării persoanelor fizice sau juridice să fie
recunoscut în calitate de bandă, sunt necesare patru criterii: a) grupul să fie stabil; b) grupul să fie înarmat;
c) să fie constituit din două sau mai multe persoane; d) să se subordoneze scopului de a ataca persoane
fizice sau juridice.
2. Banda este stabilă prin prezenţa următoarelor criterii, care o individualizează: caracterul permanent
al membrilor bandei, prezenţa unei structuri organizatorice bine determinate şi strâns unite, metode şi
forme constante de activitate infracţională etc.
3. Înarmarea bandei presupune existenţa cel puţin la unul din membrii grupului a armei de foc,
armelor albe sau a substanţelor explozibile, cu condiţia că şi ceilalţi membri ai grupului sunt informaţi
despre prezenţa armei respective (cu privire la noţiunea de armă, a se vedea HP CSJ nr.31 din 09.11.1998
Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea,
comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea
neglijentă a armelor de foc, a muniţiilor).
4. Latura obiectivă a banditismului se poate realiza prin comiterea uneia din următoarele acţiuni:
organizarea bandei armate; participarea în calitate de membru al bandei armate; participarea la atacurile
săvârşite de bandă.
5. Organizarea bandei presupune activitatea de selectare şi alegere a membrilor bandei, procurarea
armelor, elaborarea planului de activitate a bandei, împărţirea rolurilor între membrii bandei etc.
6. Participarea în calitate de membru al bandei presupune intrarea şi includerea persoanei în
componenţa bandei, indiferent de calitatea şi rolul pe care le deţine persoana şi de participarea acesteia la
atacurile săvârşite de bandă.
7. Participarea la atacurile săvârşite de bandă se referă la persoanele ce nu fac parte din bandă, dar
care au participat în calitate de complici, instigatori la săvârşirea atacurilor de către bandă.
8. Atacul, potrivit normei penale prevăzute de art.283 CP, reprezintă o acţiune ilegală, agresivă,
prejudiciabilă, a cărei realizare se manifestă prin aplicarea violenţei fizice sau psihice în scopul săvârşirii
celor mai diverse infracţiuni de omor, sustragere a averii proprietarului, şantaj, distrugerea averii
proprietarului etc.
9. Latura subiectivă a banditismului presupune săvârşirea infracţiunii cu intenţie directă. Persoana
este conştientă de faptul că organizează sau este membru al bandei sau participă la atacurile săvârşite de
bandă şi doreşte acest fapt.
10. Subiect al banditismului poate fi orice persoană care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins
vârsta de 14 ani.
Articolul 284. CREAREA SAU CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII CRIMINALE
Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de organizaţii şi
organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de
adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor
financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi
instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele
victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu
alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori aparte din ţară şi din străinătate,
1. Particularităţile acestei componenţe de infracţiune constau în stabilirea răspunderii penale pentru
activitatea organizatorică legată de crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (cu privire la
definirea noţiunii de organizaţie criminală a se vedea comentariul de la art.47 CP).
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.284 CP se realizează prin comiterea uneia dintre
următoarele acţiuni de alternativă: a) crearea unei organizaţii criminale, b) conducerea unei organizaţii
criminale.
3. Crearea unei organizaţii criminale presupune activitatea prin care se urmăreşte întemeierea unei
organizaţii în scopul comiterii unui anumit gen de infracţiuni sau activităţi infracţionale care se deosebesc
de banditism (art.283 CP) prin faptul că nu au la bază comiterea unor atacuri înarmate, ci efectuarea unor
activităţi în vederea obţinerii de avantaje şi interese economice, financiare sau politice.
4. Conducerea unei organizaţiei criminale presupune conducerea activităţii infracţionale a întregii
organizaţii criminale şi se caracterizează prin prelucrarea informaţiei necesare pentru funcţionarea şi
existenţa organizaţiei criminale, întocmirea planului ei de activitate, stabilirea modului de conduită şi
sancţionare a membrilor etc.
5. Latura subiectivă a creării sau conducerii unei organizaţii criminale se caracterizează prin intenţie
directă.
6. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.284 CP poate fi doar organizatorul sau conducătorul
organizaţiei criminale.
Articolul 285. DEZORDINI DE MASĂ
(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini de masă, însoţite de dezorganizarea activităţii
normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau de opunere de rezistenţă
reprezentanţilor autorităţilor,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţă sau batjocorire a persoanelor;
b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare;
c) de rezistenţă armată opusă autorităţilor
(3) Participarea activă la săvârşirea actelor de violenţă sau la batjocorirea persoanelor, la
incendierea sau distrugerea de bunuri în timpul dezordinilor de masă,
la 2 la 7 ani.
(4) Chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la
dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor,
până la 3 ani.
1. Dezordinile de masă sunt acţiuni ce atentează la ordinea şi securitatea publică, săvârşite de o grupă
de persoane, însoţite de violenţă asupra persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri, precum şi opunere
de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. În timpul dezordinilor de masă se dezorganizează activitatea
normală a transportului, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor aflate în teritoriul respectiv.
2. Latura obiectivă a dezordinilor de masă prevăzute în alin.1 art.285 CP se realizează prin comiterea
uneia dintre următoarele acţiuni: a) organizarea unor dezordini de masă; b) conducerea acţiunilor în cadrul
dezordinilor de masă.
3. Organizarea unor dezordini de masă poate să se exprime prin diferite forme: prin planificarea,
pregătirea şi instigarea la comiterea unor astfel de acţiuni, crearea unor grupuri de persoane pentru
provocarea şi aţâţarea dezordinilor de masă, conducerea acţiunilor participanţilor la dezordinile de masă
etc.
4. Conducerea acţiunilor de dezordini în masă nu presupune întotdeauna şi participarea activă,
nemijlocită, obligatorie a conducătorului la comiterea acestei infracţiuni, cu toate că aceste persoane, de
regulă, pot avea şi această calitate.
5. Prin opunere de rezistenţă autorităţilor se are în vedere nesupunerea faţă de cerinţele legale ale
reprezentanţilor organelor de stat de a înceta dezordinile de masă.
6. Alin.2 art.285 CP stabileşte următoarele circumstanţe calificative care agravează răspunderea
penală pentru săvârşirea aceleiaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţa şi batjocorirea persoanelor; prin violenţă se are în vedere atât violenţa fizică cât şi cea
psihică, iar prin batjocorire se înţelege insulta, dezonorarea gravă publică adusă demnităţii unei persoane
concrete;
b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare, prin care se înţelege
degradarea, distrugerea totală sau parţială a unor edificii, clădiri, unităţi de transport statale sau particulare
etc. (a se vedea comentariul de la art.197 CP);
c) de rezistenţa armată autorităţilor, prin care se înţelege opunerea de rezistenţă reprezentanţilor
autorităţilor în timpul îndeplinirii obligaţiunilor funcţionale prin aplicarea sau ameninţarea cu folosirea
armelor de foc, a substanţelor explozive, a armelor albe etc.
7. Alin.3 art.285 CP stabileşte răspundere penală atenuantă pentru participarea activă, nemijlocită la
săvârşirea acţiunilor prevăzute de alin.2 al acestui articol.
8. Alin.4 art.285 CP stabileşte răspundere penală pentru chemările la nesupunere activă cerinţelor
legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă
asupra persoanelor. Chemările pot fi făcute în scris - prin afişarea unor placate, răspândirea foilor volante
etc., oral - prin luarea de cuvânt în faţa gloatei sau prin radio etc.
10. Calitatea de subiect al infracţiunii o poate avea persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
14 ani; alin.3 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor care au atins vârsta de 16
ani, iar alin.4 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor care au atins vârsta de 14
ani.
Articolul 286. ACŢIUNILE CARE DEZORGANIZEAZĂ ACTIVITATEA
PENITENCIARELOR
Persoanele care, executând pedeapsa cu închisoare, îi terorizează pe condamnaţii porniţi pe calea
corectării fie săvârşesc atacuri asupra administraţiei, fie organizează în aceste scopuri grupuri
criminale sau participă activ la asemenea grupuri
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.286 CP se poate realiza prin săvârşirea uneia din
următoarele acţiuni: terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectării; săvârşirea atacurilor asupra
administraţiei penitenciarelor; organizarea unor grupări criminale în scopul terorizării condamnaţilor
porniţi pe calea corectării sau în scopul atacării administraţiei penitenciarelor şi participarea activă în
calitate de membru al grupului criminal.
2. Prin terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectării se au în vedere cazurile de aplicare a
violenţei fizice sau psihice cu scopul de a-i speria şi determina pe condamnaţii care au pornit ferm pe calea
corectării să nu respecte regimul de executare a pedepsei. Drept terorizare urmează a fi recunoscută şi
batjocorirea şi luarea în râs (în zeflemea) a condamnaţilor cu scopul de a împiedica corectarea acestora.
Art.286 CP stabileşte răspundere penală numai pentru terorizarea persoanelor care au pornit pe calea
corectării. Aplicarea violenţei psihice şi fizice pe baza relaţiilor ostile apărute între condamnaţi nu poate fi
încadrată drept terorizare a condamnaţilor porniţi pe calea corectării.
3. Prin săvârşirea atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor se are în vedere comiterea unor
acţiuni fizice sau psihice violente care se pot caracteriza prin ameninţări cu răfuiala, aduse reprezentanţilor
administraţiei penitenciarelor, ori prin cauzarea vătămărilor integrităţii corporale de orice intensitate.
Săvârşirea unor atentate la viaţa condamnaţilor sau reprezentanţilor administraţiei penitenciarului
necesită o încadrare juridică prin cumul cu infracţiunea prevăzută de art.286 CP.
4. Prin organizarea de grupări criminale în scopul terorizării condamnaţilor sau în scopul atacării
administraţiei penitenciarelor se are în vedere activitatea de creare din doi sau mai mulţi condamnaţi a unui
grup criminal. Activitatea de organizare a grupului criminal presupune alegerea şi recrutarea membrilor
grupului, elaborarea planului de acţiuni, conducerea activităţii grupului etc.
5. Prin participarea activă în grupările criminale se are în vedere instigarea condamnaţilor la
săvârşirea acţiunilor de terorizare asupra altor condamnaţi sau instigarea la săvârşirea atacurilor asupra
administraţiei penitenciarelor, procurarea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii,
săvârşirea nemijlocită a atacurilor etc.
6. Latura subiectivă a acţiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor se caracterizează prin
intenţie directă. În calitate de semn obligatoriu al laturii subiective se prezintă scopul - terorizarea
persoanelor care au pornit pe calea corectării ori săvârşirea atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor.
7. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică condamnată, care a atins vârsta de 14 ani şi execută
pedeapsa în penitenciar.
Articolul 287. HULIGANISMUL
(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o
vădită lipsă de respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor
autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul
lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită,
a) repetat;
la 3 la 7 ani.
(3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost săvârşite cu
aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme albe, precum şi a
obiectelor special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
1. Trăsătura esenţială a huliganismului este încălcarea grosolană a ordinii publice, exprimată printr-o
vădită lipsă de respect faţă de societate.
2. Ordine publică înseamnă o totalitate de relaţii sociale, ce asigură o ambianţă liniştită de convieţuire
în societate, de inviolabilitate a persoanei şi a integrităţii patrimoniului, precum şi activitatea normală a
instituţiilor de stat şi publice.
3. Prin încălcare grosolană a ordinii publice ce exprimă o vădită lipsă de respect se are în vedere
săvârşirea unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de convieţuire, care sunt
încălcate într-un mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii publice prin necuviinţă,
neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetăţenii, prin înjosire a onoarei şi demnităţii personalităţii,
încălcare îndelungată şi insistentă a ordinii publice, zădărnicire a activităţilor de masă, suspendare
temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului obştesc etc.
4. Prin huliganism însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea
unei asemenea violenţe se are în vedere atât violenţa psihică cât şi cea fizică, ce se poate manifesta prin
cauzarea unor prejudicii sănătăţii, care pot surveni în urma săvârşirii unor acţiuni cu caracter violent
produse prin aplicarea de lovituri, prin imobilizarea, îmbrâncirea, punerea unei piedici victimei, urmate de
cauzarea vătămărilor intenţionate uşoare sau medii a integrităţii corporale sau sănătăţii (art.152 alin.1 şi
153 CP).
Ameninţarea constă în orice act prin care se realizează o constrângere morală de natură să insufle
temere cu privire la aplicarea violenţei fizice urmată de provocarea unor leziuni de o gravitate diferită până
la cauzarea morţii.
5. Prin opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele
huliganice se înţelege comiterea unor acţiuni fizice active de opunere de rezistenţă care se realizează în
procesul comiterii actelor de huliganism. Ignorarea cerinţelor persoanelor indicate să înceteze activitatea
huliganică nu constituie opunere de rezistenţă; numai intervenţia fizică, folosirea forţei pentru curmarea
acţiunilor fizice se consideră drept opunere de rezistenţă.
Rezistenţa opusă după încetarea actelor huliganice, în special în legătură cu reţinerea ulterioară a
vinovatului, nu va fi considerată circumstanţă care califică huliganismul, ea urmează a fi calificată în
concurs cu huliganismul (a se vedea HP CSJ din 20.12.1993, nr.12 Cu privire la practica judiciară în
cauzele despre huliganism).
6. Prin huliganism însoţit de un cinism deosebit se are în vedere încălcarea insistentă şi demonstrativă
a regulilor morale unice, ce se poate manifesta prin batjocură faţă de bolnavi, de persoanele în etate, aflate
în stare de neputinţă etc., iar obrăznicia deosebită presupune săvârşirea unor acte huliganice violente,
nimicirea averii proprietarului, întreruperea manifestărilor de masă, întreruperea temporară a activităţii
normale a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului etc.
7. Alin.2 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative acţiunile huliganice săvârşite
repetat sau de două sau mai multe persoane. Circumstanţele indicate sunt analizate în legătură cu
comentariul efectuat în privinţa art.31 şi 44 CP, fiind analizate suplimentar în conţinutul comentariului de
la art.186 CP.
8. Alin.3 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative săvârşirea acţiunilor huliganice cu
aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme albe, precum şi a
obiectelor special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, după cum se arată în
9. Aplicarea sau încercarea de a aplica armele de foc sau alte obiecte folosite în calitate de arme se
califică în temeiul alin.3 art.287 CP nu numai în acele cazuri în care vinovatul cu ajutorul lor cauzează sau
intenţionează să cauzeze leziuni corporale, dar şi atunci când utilizarea obiectelor menţionate în procesul
actelor huliganice creează un pericol real pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor. Cu toate acestea, acţiunile
huliganice, exprimate prin demonstrarea obiectelor indicate, dar nelegate de aplicarea lor, nu pot fi
calificate în baza alin.3 art.218 CP.
10. Latura subiectivă a huliganismului se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a
infracţiunii; persoana conştientizează că încalcă grosolan ordinea publică, exprimând astfel o vădită lipsă
de respect faţă de societate şi dorind acest fapt.
11. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 art.287 este persoana fizică responsabilă care a atins
vârsta de 16 ani. Răspunderea penală pentru comiterea huliganismului agravant (alin.2 şi 3) survine de la
vârsta de 14 ani.
Articolul 288. VANDALISMUL
(1) Vandalismul, adică pângărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum şi nimicirea bunurilor
în transportul public sau în alte locuri publice,
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, sau cu
închisoare de până la 3 ani.
a) repetat;
2 la 5 ani.
1. Latura obiectivă a vandalismului se realizează prin comiterea următoarelor două tipuri de atentate:
a) pângărirea edificiilor sau a altor încăperi; b) nimicirea bunurilor din transportul public sau în alte locuri
publice.
2. Prin pângărire se are în vedere săvârşirea unor acţiuni prin care se supune unei batjocoriri sau unor
acte de necinstire a unui obiect demn de un respect deosebit, cum ar fi edificiile, încăperile, monumentele
istorice şi culturale ori unele părţi componente ale acestora. În calitate de astfel de acţiuni pot fi considerate
aplicarea pe aceste obiecte a unor imagini sau inscripţii cu caracter înjositor, batjocoritor, indecent
(necuviincios), lipirea unor placate, reproduceri, fotografii cu conţinut amoral, murdărirea cu vopsea,
produse petroliere etc., prin care este cauzată o daună vizibilă considerabilă aspectului estetic, interior sau
exterior al acestora. Pentru încadrarea juridică a acestor acţiuni ca infracţiune, este necesar de a lua în
consideraţie atât conţinutul, mărimea inscripţiilor, imaginilor, cât şi posibilitatea de a fi înlăturate (şterse).
În acest context nu pot fi calificate ca vandalism inscripţiile, imaginile puţin vizibile sau care pot fi
înlăturate uşor, sau care nu sunt stipulate pentru a produce o reacţie negativă de amploare mare din partea
societăţii. În aceste cazuri, în funcţie de caracterul faptei comise, poate surveni răspunderea materială sau
administrativă a făptuitorului.
3. Prin nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice se înţelege deteriorarea sau
distrugerea obiectelor de folosinţă comună, ce se realizează prin distrugerea dispozitivelor de iluminare, a
taxofoanelor, scaunelor, îngrăditurilor, precum şi a altor obiecte de acest gen. Nimicirea bunurilor private
se încadrează în temeiul normelor ce vizează atragerea la răspundere a autorilor infracţiunilor contra
patrimoniului.
4. Alin.2 art.288 prevede, în calitate de circumstanţe ce agravează răspunderea penală, comiterea
vandalismului: a) în mod repetat; b) de două sau mai multe persoane.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a actelor de vandalism, adică
persoana îşi dă seama că pângăreşte un edificiu sau altă încăpere ori că nimiceşte bunurile aflate în
transportul public sau în alt loc public şi doreşte să acţioneze în acest mod.
Articolul 289. PIRATERIA
(1) Jefuirea săvârşită în scopuri personale de către echipajul sau pasagerii unei nave împotriva
persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe această navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în
marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat,
b) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme;
d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă;
e) soldată cu alte urmări deosebit de grave,
1. Pirateria este o infracţiune cu caracter internaţional care a fost definită pentru prima dată de
Convenţia internaţională de la Geneva despre marea liberă din 1958. Pirateria atentează la interesele
statului şi ale cetăţenilor ce ţin de sfera de asigurare a securităţii acestora în spaţiul acvatic liber, precum şi
a vieţii, sănătăţii şi intereselor materiale ale acestora.
2. Latura obiectivă a pirateriei are un conţinut complex şi include două activităţi, dintre care una este
sustragerea de către echipajul sau pasagerii unei nave a bunurilor de pe această navă ori de pe alta, iar
activitatea a doua se caracterizează prin săvârşirea unor acte de violenţă împotriva persoanelor sau
bunurilor respective, care se pot realiza atât prin cauzarea unor vătămări corporale, cât şi prin distrugerea
bunurilor, mobilierului sau instalaţiilor navei etc. Sub aspect practic, pirateria presupune răpirea sau
reţinerea navei, bombardamentul navei, aplicarea violenţei în privinţa echipajului şi pasagerilor etc.
3. Actele de piraterie trebuie să aibă loc pe o navă care se află în marea liberă sau într-un loc nesupus
jurisdicţiei nici unui stat. Pirateria săvârşită în limitele frontierei de stat se califică drept jaf, tâlhărie sau
banditism, în funcţie de circumstanţele cauzei.
4. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a actelor de piraterie şi prin
prezenţa scopului acaparator al averii străine.
5. Subiect al pirateriei este recunoscută persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
6. Potrivit alin.2 art.289, pirateria este mai gravă dacă a fost săvârşită în prezenţa circumstanţelor
indicate în acest alineat şi anume: a) prin piraterie săvârşită în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31
CP); b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la art.46 şi 47
CP); c) cu aplicarea armei sau a altor obiecte în calitate de armă (a se vedea comentariul la art.188 CP); d)
soldată cu decesul persoanei din imprudenţă, ceea ce presupune prezenţa a două forme de vinovăţie (a se
vedea comentariul la art.19 CP); e) soldată cu alte urmări deosebit de grave (se au în vedere degradarea sau
distrugerea navei, cauzarea unei daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari) etc.
Articolul 290. PURTAREA, PĂSTRAREA, PROCURAREA, FABRICAREA, REPARAREA
SAU COMERCIALIZAREA ILEGALĂ A ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR
(1) Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc, cu
excepţia armei de vânătoare cu ţeavă linsă, sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare
2 la 5 ani.
a) repetat;
(3) Persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără
autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
1. Obiectul infracţiunii îl formează securitatea publică în cazul punerii ilegale în circulaţie a armelor
şi muniţiilor.
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.290 CP se realizează prin săvârşirea uneia dintre
următoarele acţiuni: purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeava linsă sau a muniţiilor fără autorizaţia
corespunzătoare.
3. Toate aspectele determinate de încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute prin conţinutul art.290
CP sunt stipulate în HP nr.31 din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cazurile penale
despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de
foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor.
4. Drept armă de foc sunt considerate toate tipurile de arme, principiul de funcţionare al cărora este
bazat pe forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori din explozia unei încărcături,
care determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile destinate pentru a imobiliza, a răni, a ucide sau
a distruge, a căror folosire şi purtare necesită acordarea unei autorizaţii speciale.
5. Prin muniţii se înţeleg: cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, grenadele, proiectilele de orice fel,
care pot fi utilizate în calitate de încărcătură la armele de foc şi pot fi fabricate în mod industrial sau în mod
meşteşugăresc.
6. Nu se referă la arme de foc armele de vânătoare cu ţeava linsă, pistoalele sportive de semnalare cu
aer comprimat, armele pneumatice care servesc la lucrările de construcţie, precum şi pistoalele cu gaz,
pistoalele care servesc la punerea în mişcare a rachetelor.
7. Purtare a armelor şi muniţiilor se consideră portul acestora de către persoane în lipsa permisului
organului autorizat.
8. Prin procurare a armelor şi a muniţiilor se înţelege obţinerea acestora prin diferite metode
(cumpărare, donare, schimb, sustragere etc.) fără autorizaţia organelor competente.
9. Fabricarea ilegală a armelor şi a muniţiilor se consideră producerea lor industrială sau în urma
unei activităţi meşteşugăreşti fără autorizaţia corespunzătoare.
10. Repararea armelor înseamnă restabilirea capacităţilor de nimicire, distrugere a bunurilor
materiale, rănire a fiinţelor umane, pierdute anterior.
11. Comercializare a armelor şi a muniţiilor se consideră transmiterea neautorizată a acestora prin
vânzare, dăruire, împrumut etc. cu scopul dobândirii unui beneficiu sau fără acesta.
12. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie directă).
Persoana îşi dă seama că procură, păstrează, fabrică, repară sau comercializează ilegal armele şi muniţiile
neavând autorizaţia corespunzătoare.
14. Alin.2 art.290 prevede în calitate de circumstanţe agravante comiterea aceloraşi acţiuni: a) în mod
repetat (a se vedea comentariul la art.31 CP); b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la
art.art.44 şi 45 CP).
15. Conform alin.3 art.290 CP, persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care
le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
Articolul 291. PĂSTRAREA NEGLIJENTĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIILOR
Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora altor
persoane, dacă aceasta a avut urmări grave,
la 3 ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.291 CP se caracterizează prin păstrarea sau
transmiterea armelor de foc şi a muniţiilor, soldate cu survenirea unor urmări grave.
2. Cu privire la definiţia noţiunii de armă de foc şi muniţii a se vedea comentariul la art.290 CP.
3. Păstrare neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră păstrarea acestora de către
persoanele dotate autorizat, însă cu încălcarea cu bună-ştiinţă a regulilor şi condiţiilor de păstrare stabilite
de legislaţia în vigoare şi de organele abilitate.
4. Se consideră transmitere ilegală a armei sau a muniţiilor altei persoane transmiterea acestora în
lipsa unui temei legal.
5. Prin urmări grave se înţeleg cauzarea morţii, vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii oamenilor, nimicirea sau deteriorarea bunurilor în proporţii mari, săvârşirea cu ajutorul acestor
arme sau muniţii a unor infracţiuni etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de păstrare neglijentă a armelor de foc şi muniţiilor se
caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă (autoîncredere exagerată sau neglijenţă). Transmiterea
armelor şi a muniţiilor se caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte.
Articolul 292. FABRICAREA, PROCURAREA, PRELUCRAREA, PĂSTRAREA,
TRANSPORTAREA, FOLOSIREA SAU NEUTRALIZAREA SUBSTANŢELOR EXPLOZIVE
ORI A MATERIALELOR RADIOACTIVE
(1) Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia corespunzătoare sau orice altă
operaţie ilegală privind circulaţia acestora
2 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
3 la 7 ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin comiterea următoarelor acţiuni: fabricarea,
procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea substanţelor explozive sau a
materialelor radioactive sau prin orice altă operaţie ilegală privind circulaţia acestora (noţiunile de
fabricare, procurare, deţinere, transportare, folosire au fost deja examinate în comentariul la art.290 CP).
2. La categoria substanţelor explozive se referă praful de puşcă, dinamita, trotilul, nitroglicerina, alte
amestecuri chimice, produse în mod industrial sau meşteşugăresc, care au capacitatea de a exploda în urma
aprinderii, lovirii sau detonării.
3. Materiale radioactive sunt considerate acele materiale, de provenienţă naturală sau artificială, care
au capacitatea de radiaţie ionizantă, ce duce spre iradiere electromagnetică sau corpusculară care, în
anumite condiţii, devine periculoasă pentru organismele vii (radiu, uraniu, stronţiu etc.)
4. Prelucrarea substanţelor explozive sau radioactive presupune transformarea sau schimbarea
aspectului, formei sau conţinutului acestora, atribuindu-li-se o altă calitate pentru a fi utilizate în anumite
scopuri.
5. Componenţa de infracţiune prevăzută în alin.1 art.292 este formală şi se consideră terminată din
momentul săvârşirii uneia din acţiunile indicate în el, iar cea prevăzută în alin.2 - materială şi presupune
survenirea unor urmări grave (decesul persoanei, producerea unor vătămări grave sănătăţii sau integrităţii
persoanei, cauzarea unor daune materiale în proporţii mari, contaminarea radioactivă a localităţii etc.).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie directă).
Articolul 293. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EVIDENŢĂ, PĂSTRARE,
TRANSPORTARE ŞI FOLOSIRE A SUBSTANŢELOR UŞOR INFLAMABILE SAU COROSIVE
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor inflamabile
sau corosive, precum şi expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor substanţe, dacă aceste acţiuni
au provocat urmări grave,
la 5 ani.
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a
substanţelor uşor inflamabile sau corosive, precum şi prin expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor
substanţe, dacă aceste acţiuni au provocat urmări grave. Regulile respective sunt stipulate de diferite acte
normative (instrucţiuni, ordine, regulamente) cu caracter extrapenal, de aceea dispoziţia respectivă este de
blanchetă. Pentru tragerea la răspundere penală în temeiul art.293 CP este necesar să stabilim raportul de
cauzalitate dintre regulile încălcate şi survenirea urmărilor grave stipulate, cum ar fi decesul persoanei,
vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, deteriorarea avutului în proporţii mari
etc.
2. Substanţele uşor inflamabile se caracterizează prin capacitatea de a se autoinflama intrând în
reacţie cu oxigenul din aer şi din apă, precum şi cu substanţele ce se pot aprinde la temperaturi joase:
benzina, spirtul, gazul lampant, propanul etc.
3. Substanţe corosive sunt acizii, alcoolii sau alte substanţe, care, fiind folosite cu neatenţie, pot
provoca arsuri grave ale pielii, pot afecta vederea, organele respiratorii, pot distruge bunurile materiale etc.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi dă seama
că încalcă regulile de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor inflamabile sau
corosive, însă consideră în mod uşuratic că aceste urmări vor putea fi evitate.
5. Subiectul infracţiuni este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 294. TRANSPORTAREA ILEGALĂ CU TRANSPORTUL AERIAN A
SUBSTANŢELOR EXPLOZIVE SAU UŞOR INFLAMABILE
Transportarea de către un pasager pe o navă aeriană a substanţelor explozive sau uşor
inflamabile, dacă aceasta a provocat urmări grave,
1. Latura obiectivă se caracterizează prin transportarea de către pasager pe o navă aeriană a
substanţelor explozive sau uşor inflamabile (noţiunea de substanţe explozive sau uşor inflamabile a fost
cercetată în comentariul la art.193 CP). Substanţele explozive sau uşor inflamabile pot fi transportate ilegal
pe navă aeriană de către un pasager prin diverse metode: în bagajul de mână, valiză, în buzunarul hainei
etc. Infracţiunea prevăzută de art.294 CP este materială, din care motive pentru consumarea acesteia este
necesară cauzarea unor urmări grave, de exemplu - catastrofă aeriană, aterizare forţată, decesul pasagerilor,
cauzarea vătămărilor grave sau medii integrităţii corporale sau sănătăţii oamenilor etc.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: prezenţa intenţiei faţă
de acţiunea de transportare a substanţelor explozive sau uşor inflamabile şi imprudenţa faţă de consecinţele
infracţionale.
3. Subiectul infracţiunii este pasagerul navei aeriene, persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani.
Articolul 295. AMENINŢAREA DE A SUSTRAGE MATERIALE RADIOACTIVE SAU
DE A LE FOLOSI
(1) Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în scopul de a forţa un stat, o organizaţie
internaţională, o persoană juridică sau fizică de a săvârşi vreo acţiune sau de a se abţine de la ea, dacă
a existat pericolul realizării acestei ameninţări,
până la 3 ani.
(2) Ameninţarea de a folosi materiale radioactive în scopul de a provoca decesul unei persoane sau
alte urmări grave, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări,
2 la 5 ani.
1. Latura obiectivă se realizează prin ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în scopul de a
forţa un stat, o organizaţie internaţională, o persoană juridică sau fizică să săvârşească o acţiune ori să se
abţină de la ea, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
2. Ameninţarea de a săvârşi sustragerea materialelor radioactive sau de a le folosi este o formă de
violenţă psihică în privinţa autorităţilor statului, organizaţiilor internaţionale, persoanelor fizice sau
juridice, care obiectiv este exprimată în diferite moduri: verbal, în scris, prin telefon sau prin alte metode.
3. Prin ameninţare de a sustrage materiale radioactive se înţelege faptul că persoana în momentul
ameninţării nu dispune de aceste materiale, însă are posibilitatea reală de a sustrage materiale radioactive.
4. Ameninţarea de a folosi materialele radioactive presupune că acestea se află deja în posesia
vinovatului şi el are posibilitatea reală de a le folosi.
5. Componenţa acestei infracţiuni este formală şi se consideră consumată din momentul înaintării
cerinţelor condiţionate de ameninţarea cu sustragerea sau folosirea materialelor radioactive.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a acţiunilor de ameninţare.
Persoana îşi dă seama că fapta sa creează un pericol considerabil securităţii publice şi doreşte acest lucru.
Scopul infracţiunii este de a forţa statul sau o organizaţie internaţională, o persoană fizică sau juridică să
săvârşească o acţiune concretă sau să se abţină de la ea.
Articolul 296. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE CONTRA INCENDIILOR
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară, precum şi
încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor, dacă acestea au provocat urmări
grave,
la 3 ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.296 CP se realizează prin una din următoarele
acţiuni: a) neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară; b) încălcarea cu
rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor.
2. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară se manifestă prin
nerespectarea dispoziţiilor luate de aceste organe privind respectarea regulilor de protecţie contra
incendiilor, fapt care a dus la izbucnirea incendiului care se soldează cu urmări grave.
3. Încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor se manifestă prin încălcarea
flagrantă a deciziilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară cu privire la respectarea unor reguli
care urmează a fi respectate cu stricteţe în scopul prevenirii incendiilor.
4. Componenţa de infracţiune este materială, de aceea consumarea acesteia are loc numai în cazul
survenirii unor urmări grave, cum ar fi izbucnirea incendiului care a cauzat nimicirea sau deteriorarea
avutului în proporţii mari, decesul oamenilor etc.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în privinţa
încălcării regulilor de protecţie contra incendiilor şi imprudenţă faţă de consecinţele infractorice survenite.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care este
obligată să respecte regulile de protecţie contra incendiilor.
Articolul 297. NEÎNDEPLINIREA DISPOZIŢIILOR ORGANELOR DE STAT DE
SUPRAVEGHERE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum
şi încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă acestea au
provocat:
la 5 ani.
1. Latura obiectivă se manifestă prin inacţiuni care se caracterizează prin neîndeplinirea dispoziţiilor
organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi prin încălcarea cu rea-voinţă a
normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă acestea au provocat: a) decesul unei persoane; b)
alte urmări grave.
2. Componenţa de infracţiune este materială şi se consideră consumată din momentul survenirii
urmărilor prejudiciabile indicate în dispoziţia art.297 CP.
încălcării normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile şi imprudenţă faţă de consecinţele infractorice
survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care,
conform legii, este obligată să îndeplinească dispoziţiile organelor de stat în domeniul protecţiei civile.
Articolul 298. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE A OBIECTIVELOR
ENERGETICE
Încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a
energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului, dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă se caracterizează prin încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a
liniilor de transportare şi de distribuire a energiei electrice, termice, a conductelor de transportare a
combustibilului, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave, cum ar fi întreruperea
alimentării cu energie electrică sau cu combustibil a unor întreprinderi, instituţii, localităţi etc.
2. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi pentru a stabili care reguli au fost încălcate este
necesar a apela la normele speciale, care reglementează modul de exploatare a staţiilor de producere a
energiei electrice sau termice, a linilor şi conductelor de transportare a energiei electrice, termice, a
conductelor de gaz etc.
3. Latura subiectivă se exprimă prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie privind regulile de
exploatare a obiectivelor energetice şi imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care este
obligată să respecte regulile de exploatare a obiectivelor energetice.
Articolul 299. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PAZĂ A LINIILOR DE
TELECOMUNICAŢII
Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii, care a avut ca urmare deteriorarea unei
linii de telecomunicaţii interurbane prin cablu, dacă aceasta a provocat o întrerupere a
telecomunicaţiilor,
până la 2 ani.
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de pază a linilor de telecomunicaţii, care a
avut ca urmare deteriorarea unei linii de telecomunicaţii interurbane prin cablu, dacă aceasta a provocat o
întrerupere a telecomunicaţiilor.
2. Prin linii de telecomunicaţii interurbane se înţeleg liniile de legătură (telefonică, prin telecablu, fax
etc.) care, prin informaţia transmisă, fac legătură între localităţi.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie
indirectă în privinţa încălcării regulilor de pază a linilor de telecomunicaţii şi vinovăţie imprudentă
referitoare la întreruperea telecomunicaţiilor.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care e
obligată să respecte regulile de pază a liniilor de telecomunicaţii.
Articolul 300. ÎNCĂLCAREA REGULILOR LA EFECTUAREA EXPLOATĂRILOR
MINIERE
SAU A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE MINIERE
Încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la
efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi încălcarea regulilor
de exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat:
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, a regulilor
sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie
miniere, precum şi prin încălcarea regulilor de exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au
provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave (vătămarea sănătăţii unui grup de persoane,
deteriorarea minei, prăbuşiri de pământ în subterană şi la suprafaţă, întreruperea procesului de extragere a
zăcămintelor pentru o perioadă îndelungată etc.).
2. Exploatarea minieră este un complex de lucrări de extragere şi exploatare a zăcămintelor minerale
din diverse mine (cariere, şahte, tunele etc.).
3. Prin efectuarea lucrărilor de construcţie se înţelege efectuarea lucrărilor de construcţie şi
reconstrucţie a obiectivelor miniere, a clădirilor administrative, a clădirilor industriale, a hidrotehnicii şi a
altor obiecte. Încălcarea regulilor de construcţie se exprimă prin nerespectarea regulilor speciale care
reglementează ordinea efectuării lucrărilor de construcţie şi de exploatare a mecanismelor de construcţie în
timpul efectuării acestora.
respectării regulilor de efectuare a exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere şi
imprudenţă referitoare la urmările prejudiciabile.
Articolul 301. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE ÎN ÎNTREPRINDERILE
SAU SECŢIILE SUPUSE PERICOLULUI EXPLOZIEI
Încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în
întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a
regulilor ce asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă
aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave.
2. Sunt supuse pericolului de explodare încăperile şi instalaţiile exterioare în care se pot forma - în
condiţiile tehnologiilor de producţie - amestecuri de gaze fierbinţi sau aburi cu aer, sau oxigen, care se
folosesc în producerea amoniacului, acetonei, benzinei, butanului, gazului de furnal, silonului, spirtului
tehnic etc. Din categoria întreprinderilor şi secţiilor supuse pericolului exploziei fac parte acele încăperi de
producere, în care volumul de amestecuri explozive depăşeşte 5 % din întregul volum al încăperii.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi dă seama
că încalcă regulile de securitate în întreprinderea sau în secţiile supuse pericolului exploziei, însă consideră
în mod uşuratic că urmările prejudiciabile nu vor surveni.
4. Subiectul infracţiunii îl constituie persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care
poartă răspundere pentru asigurarea disciplinei tehnice şi de producţie, precum şi lucrătorii de rând ai
acestor întreprinderi, secţii, care poartă răspundere pentru respectarea regulilor privind securitatea de
producţie în întreprinderea sau secţiile supuse pericolului exploziei.
Articolul 302. INIŢIEREA SAU ORGANIZAREA CERŞETORIEI
(1) Iniţierea sau organizarea cerşetoriei fie recrutarea persoanelor pentru cerşit, fie îndemnarea
ori constrângerea unei persoane să practice cerşetoria, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru
altul un folos material injust,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani.
a) asupra unui minor;
b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau psihice
5 la 7 ani.
1. Latura obiectivă se caracterizează fie prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei, fie prin recrutarea
persoanelor pentru cerşit, fie prin îndemnarea ori constrângerea unei persoane să practice cerşetoria, în
scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un venit ilicit.
Prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei se are în vedere activitatea îndreptată spre atragerea unei
persoane sau a unui grup de persoane, care urmează să practice cerşetoria.
Prin îndemnarea practicării cerşetoriei se are în vedere trezirea interesului, încurajarea sau
convingerea unei persoane de a se ocupa cu cerşetoria.
Prin constrângerea de a practica cerşetoria se are în vedere aplicarea violenţei fizice şi psihice care
se poate realiza prin diferite mijloace: bătaie, aplicarea vătămărilor corporale, ameninţarea cu aplicarea
unei astfel de violenţe etc.
Prin recrutarea persoanelor pentru cerşit se are în vedere atragerea, angajarea şi îndemnul acestora
de a practica cerşetoria.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii. Persoana îşi dă
seama că iniţiază, organizează, recrutează persoane pentru practicarea cerşetoriei, în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru alte persoane un venit ilicit, şi doreşte acest lucru.
4. În calitate de circumstanţe agravante alin.2 al art.302 CP prevede comiterea aceleiaşi acţiuni
săvârşite: a) asupra minorilor; b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau psihice.
CAPITOLUL XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. AMESTECUL ÎN ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI ŞI ÎN URMĂRIREA PENALĂ
(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată cu scopul de
a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a obţine
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ilegale
(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a
împiedica cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Existenţa acestei stipulări în CP este argumentată prin necesitatea de a proteja justiţia în persoana
judecătorului, procurorului şi a altor funcţionari abilitaţi cu efectuarea urmăririi penale pentru a evita
amestecul sau împiedicarea sub orice formă în judecarea cauzelor penale sau efectuarea urmăririi penale.
2. Obiectul infracţiunii este activitatea instanţei judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală.
Obiect facultativ al infracţiunii este personalitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului de urmărire
penală în cazul în care asupra acestor persoane se săvârşesc acţiuni îndreptate spre a limita drepturile lor
prevăzute de CPP sau de alte acte legislative, precum şi a persoanelor implicate în procedurile penale ca
parte sau alţi subiecţi de procedură. În acest caz judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală şi alte
persoane - subiecţi ai procedurii penale pot fi recunoscuţi ca părţi vătămate în cauza penală.
3. Latura obiectivă a amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală se poate manifesta în
acţiuni diferite: rugăminţi, promisiuni, cereri, ameninţări (cu excepţia acţiunilor prevăzute de art.305 CP)
lansate în privinţa acestor persoane direct sau prin rude apropiate etc. Legea penală în acest scop nu
stabileşte expres care pot fi formele amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, utilizând
doar expresia că acest amestec poate fi sub orice formă.
4. Infracţiunea prevăzută de art.303 alin.1 şi 2 se consideră consumată din momentul admiterii
acţiunilor prevăzute de p.3 al comentariului la acest articol. Survenirea urmărilor în activitatea instanţei, a
urmăririi penale a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire penală nu este obligatorie, însă astfel
de circumstanţe pot fi luate în consideraţie la aplicarea pedepsei penale în limita sancţiunii penale la acest
articol.
5. În cazul în care acţiunile infractorului sunt îndreptate împotriva proprietăţii judecătorilor,
procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală sau împotriva vieţii şi sănătăţii acestora, asemenea acţiuni
urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni.
6. Prin noţiunea prevăzută la alin.3 cu folosirea situaţiei de serviciu ca situaţie agravantă se înţelege
folosirea situaţiei de serviciu contrar intereselor de serviciu prin indicaţii concrete, ordine pentru a
influenţa instanţa sau organul de urmărire penală în sensul adoptării hotărârii agreabile acestei persoane.
7. Latura subiectivă reprezintă o acţiune sau o inacţiune cu intenţie directă. Persoana vinovată
întreprinde acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, în activitatea
judecătorului, procurorului, a ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte survenirea rezultatului
infracţiunii.
8. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit 16 ani.
Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.3 poate fi doar persoana cu funcţii de răspundere, conform
art.123 CP.
Articolul 304. CALOMNIEREA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI CARE EFECTUEAZĂ
URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
Calomnierea judecătorului sau a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la
înfăptuirea justiţiei, însoţită de învinuirea acestora de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de
grave sau excepţional de grave, în legătură cu examinarea cauzelor sau materialelor în instanţa de
judecată,
1. Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea în bune condiţii a
activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este autoritatea instanţei judecătoreşti, organului
procuraturii, organelor de urmărire penală şi organelor executării hotărârilor judiciare, cinstea, onoarea şi
demnitatea judecătorului, procurorului, ofiţerului de cercetare penală şi executorului judecătoresc.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de calomniere a judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea
penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei constă în producerea ori ticluirea de probe mincinoase în
sprijinul unei învinuiri nedrepte, sau în afirmaţia că aceste persoane s-au făcut vinovate de o infracţiune
gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi această învinuire este legată de examinarea cauzelor
sau a materialelor în instanţa de judecată ori la urmărirea penală.
Este necesar ca acţiunile făptuitorului să fie exprimate prin denunţ, plângere sau orice altă formă de
sesizare a organului de urmărire penală, prevăzută de CPP, care devine temei pentru pornirea urmăririi
penale şi care conţin date lesne controlabile de către organele competente ori de alte persoane cu funcţii de
răspundere.
3. Calomnierea în săvârşirea infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave în
sensul acestui articol urmează să fie aplicată în conformitate cu prevederile art.16 şi respectiv cu articolele
din partea specială a CP.
4. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care informaţia calomnioasă a fost transmisă
de către făptuitor în ordinea şi modul prevăzut de p.2 din comentariul de la acest articol.
5. Dacă informaţia nedreaptă este prezentată personal judecătorului, persoanei care efectuează
urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei, asemenea acţiune nu constituie componenţă de
infracţiune în sensul art.304 CP, însă este o desconsiderare vădită faţă de justiţie, care poate fi sancţionată
în ordinea procedurii contravenţionale.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
7. Subiectul acestei infracţiuni poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 305. ATENTAREA LA VIAŢA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI CARE
EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la
înfăptuirea justiţiei, precum şi a rudelor lor apropiate, în legătură cu examinarea cauzelor sau
materialelor în instanţa de judecată, săvârşită cu scopul de a împiedica activitatea legitimă a
persoanelor indicate ori din răzbunare pentru asemenea activitate,
1. Această infracţiune se consideră deosebit de gravă sau excepţional de gravă, în funcţie de urmările
care au survenit.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale privitoare la buna înfăptuire a activităţii
judiciare şi a urmăririi penale.
Obiectul juridic suplimentar constă în relaţiile sociale privitoare la integritatea, sănătatea şi libertatea
persoanei care înfăptuieşte justiţia sau a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la
înfăptuirea justiţiei (judecător, procuror, ofiţer de cercetare penală, executor judecătoresc, colaborator de
poliţie).
Obiectul juridic suplimentar îl constituie şi relaţiile dintre rudele apropiate ale persoanelor care
înfăptuiesc justiţia, contribuie la aceasta sau efectuează urmărirea penală prevăzute în art.134 (părinţii,
copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii, surorile drepte, bunicul, bunica, nepoţii, soţul).
3. Latura obiectivă constă în acţiuni violente (lovituri, orice alt mod de constrângere) îndreptate
împotriva vieţii şi sănătăţii persoanelor care înfăptuiesc justiţia, efectuează urmărirea penală ori contribuie
la înfăptuirea justiţiei, ori împotriva rudelor apropiate ale acestora implicate în examinarea cauzelor sau
materialelor în instanţa de judecată.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul începutului acţiunilor, indiferent de urmările care
au survenit.
4. În cazul în care au survenit diferite leziuni corporale sau moartea persoanei, acţiunile făptuitorului
se califică numai potrivit acestui articol, o altă încadrare nu este necesară.
5. O urmare imediată a împiedicării activităţii legitime constă în perturbarea, zădărnicirea activităţii
de înfăptuire a justiţiei în condiţii legale şi încălcarea drepturilor cetăţenilor în cauzele sau materialele
examinate de către instanţă ori a organelor de urmărire penală.
Constituie infracţiune şi acţiunile săvârşite din răzbunare pentru activităţile la înfăptuirea justiţiei sau
a urmăririi penale.
6. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani şi
care întruneşte condiţiile prevăzute de lege.
7. Latura subiectivă în cazul acestei infracţiuni se manifestă prin intenţie directă, iar scopul urmărit
este de a împiedica, zădărnici, îngreuia activitatea persoanelor la înfăptuirea justiţiei ori a urmăririi penale.
Articolul 306. TRAGEREA CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ LA RĂSPUNDERE PENALĂ A UNEI
PERSOANE NEVINOVATE
(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care
efectuează urmărirea penală
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
a) urmărind învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave;
b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;
c) soldată cu urmări grave
1. Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală conform acestui articol constă în pornirea procesului
penal, arestarea, învinuirea şi trimiterea cauzei în judecată în privinţa unei persoane, ştiind că este
nevinovată.
2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi
activitatea organelor de urmărire penală în bune condiţii, precum şi cele referitoare la dreptul la libertate,
demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului.
3. Latura obiectivă se realizează prin comiterea uneia din acţiunile: pornirea procesului penal,
dispunerea arestării, punerea sub învinuire, trimiterea cauzei penale în judecată în privinţa unei persoane
nevinovate.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 se consideră consumată din momentul adoptării ordonanţei
respective, indiferent de faptul dacă au survenit sau nu urmările prevăzute de alin.2.
5. În conformitate cu prevederile alin.2 lit.a), prin afirmaţia urmărind învinuirea de săvârşire a unei
infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave se înţeleg infracţiuni după gradul
prejudiciabil prevăzute la art.16 şi respectiv din articolele din partea specială a prezentului cod.
În litera b) cuvintele din interes material ori alte interese personale exprimă acţiuni efectuate în cazul
primirii de bunuri, avantaje, bani, daruri directe sau indirecte, oferte, promisiuni, servicii, avansare în
serviciu etc., legate de tragerea la răspundere penală cu bună ştiinţă a unei persoane nevinovate atât din
propria iniţiativă, cât şi din iniţiativa altor persoane.
În litera c) prin cuvintele soldată cu urmări grave se înţelege tratamentul inuman şi degradant al
persoanei nevinovate, maltratarea şi alte acte de violenţă, cauzarea unor boli psihice, sinucidere sau
vătămarea integrităţii corporale uşoare şi medii, care se califică numai în baza acestui punct al articolului.
Dacă în urma acţiunilor intenţionate au survenit vătămări corporale grave sau decesul persoanei, fapta are o
încadrare prin concurs real de infracţiuni.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul ştie cu certitudine
că e trasă la răspundere penală o persoană nevinovată şi doreşte acest rezultat.
7. Subiectul infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere încadrată în organele de drept
(procuror, persoana abilitată cu atribuţii de urmărire penală).
Articolul 307. PRONUNŢAREA UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU HOTĂRÂRI
CONTRARE LEGII
(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri
contrare legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave;
b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;
1. Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei în condiţii
bune şi respectiv referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale
omului; în cazul condamnării unei persoane nevinovate şi în cazul achitării nelegitime a unei persoane sunt
lezate aceleaşi drepturi şi interese ale victimei în proces.
2. Latura obiectivă se realizează prin condamnarea cu bună-ştiinţă de către un judecător a unei
persoane nevinovate sau prin achitarea unei persoane vădit vinovate în săvârşirea infracţiunii care se
confirmă prin probe administrate în cauză.
Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare
legii poate avea loc în cauza contravenţională, penală, civilă sau în contenciosul administrativ la
examinarea în fond, apel, recurs sau ordine extraordinară de atac conform procedurilor judiciare.
Hotărâre sau sentinţă se consideră actele juridice prin care se soluţionează cauzele civile, de
contencios administrativ, penale sau cauzele administrative în fond.
Prin decizii se soluţionează apelul, recursul sau recursul în anulare, înaintate împotriva hotărârilor,
sentinţelor date în prima instanţă în ordine de apel sau recurs.
Încheierile date de instanţă (de judecător) la examinarea tuturor cauzelor judiciare în sensul acestui
articol sunt doar actele judiciare prin care se încalcă esenţial drepturile părţilor participante la proces
(încheierea de arestare, liberarea de sub arest, prelungirea duratei de arestare, refuzul prelungirii duratei
ţinerii sub arest, suspendarea cauzei etc.); încălcarea respectivă trebuie să fie stabilită de către instanţa
ierarhic superioară.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care s-a comis una din acţiunile incriminate
şi s-a produs urmarea periculoasă.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se constituie din intenţie directă sau indirectă.
5. Subiect al infracţiunii este persoana abilitată cu competenţa de a înfăptui justiţia (judecător,
judecătorul de instrucţie din sistemul instanţelor judecătoreşti din ţară).
6. Pentru alin.2 al acestui articol privitor la urmările agravante sunt valabile comentariile prevăzute în
p.5 al art.306.
Articolul 308. REŢINEREA SAU ARESTAREA ILEGALĂ
(1) Reţinerea ilegală cu bună-ştiinţă de către persoana care efectuează urmărirea penală
(2) Arestarea ilegală cu bună-ştiinţă de către judecător
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite din interes material ori din alte interese
personale,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat urmări grave,
1. Potrivit art.25 din CRM, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Reţinerea sau
arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege. Actuala
reglementare constituţională este în deplin acord cu dispoziţiile art.5 CEDO şi cu alte acte internaţionale în
materia de drept al omului, la care RM este parte. În scopul apărării acestor valori sociale în cadrul
procesului penal legiuitorul a incriminat în art.308 CP reţinerea şi arestarea ilegală ca infracţiuni contra
justiţiei.
2. Reţinerea şi arestarea preventivă sunt două măsuri procesuale de constrângere, fiecare din ele
având reglementarea sa proprie, prevăzută în legea de procedură penală. De aceea în alin.1 şi 2 art.308 CP
reţinerea şi arestarea ilegală apar ca două infracţiuni distincte care se deosebesc una de alta prin specificul
semnelor ce caracterizează aceste două componenţe de infracţiuni.
3. Obiectul juridic nemijlocit al reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) şi al arestării ilegale (alin.2 art.308
CP) îl constituie relaţiile sociale ce se nasc din reglementarea juridică a activităţii de înfăptuire a justiţiei
care implică, în special, respectarea legalităţii reţinerii şi arestării persoanei în cadrul urmăririi penale şi al
exercitării actului de justiţie propriu-zis.
Ambele infracţiuni au şi un obiect juridic secundar, care constă în libertatea persoanei ca valoare
socială ocrotită de legea penală.
Corpul persoanei private de libertate în mod ilegal constituie obiectul material al reţinerii şi arestării
ilegale.
4. Latura obiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) constă în acţiunea ilegală de privare de
libertate a persoanelor care pot fi supuse reţinerii de către organele de urmărire penală.
Legea de procedură penală prevede expres temeiurile, termenele şi procedura reţinerii persoanei
(Titlul V CPP, cap.1). Orice reţinere efectuată cu încălcarea esenţială a acestor garanţii procesuale ce
asigură siguranţa persoanei de a nu fi reţinută ilegal constituie elementul material al infracţiunii de reţinere
ilegală.
Din înţelesul textului alin.1 art.308 CP rezultă că nu constituie infracţiune de reţinere ilegală privarea
de libertate ilegală a persoanei reţinute pentru săvârşirea unei contravenţii administrative. În acest caz
reţinerea ilegală poate fi calificată în baza art.327 sau 328 CP, cu condiţia că acţiunile făptuitorului
întrunesc elementele uneia din aceste infracţiuni. Însă dacă reţinerea ilegală în cadrul urmăririi penale a
fost efectuată prin falsificarea unor documente privind săvârşirea de către persoana reţinută a unei
contravenţii administrative, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca fals în acte publice (art.322
CP) şi în baza alin.1 art.308 CP - ca reţinere ilegală.
Reţinerea ilegală poate fi comisă sub aspectul elementului material şi printr-o inacţiune, de exemplu -
în cazul în care cel reţinut nu este pus în libertate la decăderea termenelor reţinerii.
5. Alin.1 art.308 CP indică direct că subiect al reţinerii ilegale poate fi numai persoana care
efectuează urmărirea penală. Prin urmare, subiectul acestei infracţiuni este special. El trebuie să aibă
calitatea de colaborator al organului de urmărire penală sau de procuror. Alte persoane care nu dispun de
dreptul de a efectua urmărirea penală nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de alin.1 art.308 CP.
6. Latura subiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) se caracterizează numai prin intenţie directă.
Făptuitorul înţelege şi prevede că prin acţiunile sale el încalcă prevederile legii de procedură penală ce
reglementează reţinerea persoanei şi doreşte să săvârşească astfel de acţiuni.
Alte forme şi modalităţi ale vinovăţiei pentru infracţiunea dată se exclud. Or, alin.1 art.308 CP cere ca
reţinerea să fie cu bună-ştiinţă ilegală.
Scopul şi motivul faptei de reţinere ilegală nu are importanţă pentru existenţa infracţiunii date. Însă
interesul material şi alte interese personale ale făptuitorului constituie o circumstanţă agravantă a reţinerii
ilegale incriminate în alin.3 art.308.
7. Latura obiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP) constă din acţiunea de arestare ilegală
săvârşită de judecător. Prin termenul de arestare în CPP se înţelege măsura preventivă - arestarea
preventivă aplicată în baza unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile prevăzute de lege (p.4 art.6 CPP). Legea
de procedură penală reglementează strict şi clar temeiurile (art.176, 185 CPP), termenul ţinerii persoanei în
stare de arest şi durata prelungirii lui (art.186 CPP). Pronunţarea hotărârii judecătoreşti privind aplicarea
măsurii preventive de arestare preventivă, cu încălcarea acestor garanţii procesuale, şi arestarea persoanei
în baza unei astfel de hotărâri judecătoreşti constituie elementul material al arestării ilegale.
8. Subiectul activ (autor) al arestării ilegale este indicat direct în alin.2 art.308 CP. El este special şi
trebuie să aibă calitate de judecător. Alte persoane ca autori ai acestei infracţiuni se exclud.
Infracţiunea de arestare ilegală este susceptibilă de participaţie în forma participaţiei simple (art.44
CP) sau complexe (art.45 CP).
Este participaţie simplă atunci când, de exemplu, arestarea ilegală este dispusă cu bună-ştiinţă de un
complet din trei judecători. În cazul în care judecătorul, în înţelegere cu procurorul, în baza unui demers
lipsit de temeiuri legale, pronunţă o hotărâre de arestare ilegală şi persoana este arestată, suntem în
prezenţa unei participaţii complexe în care judecătorul este autorul infracţiunii, iar procurorul - complice.
9. Latura subiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP), ca şi în cazul reţinerii ilegale, se
caracterizează numai prin intenţie directă.
10. Victimă (subiect pasiv secundar) a infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală poate fi orice
persoană reţinută sau arestată ilegal.
11. Componenţele infracţiunilor incriminate în alin.3 şi 4 art.308 CP sunt agravate. La baza lor stau
componenţele infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală în forma lor tipică (alin.1 şi 2 art.308 CP), iar
circumstanţa agravantă în cazul alin.3 art.308 CP este interesul material ori alte interese personale ale
făptuitorului, iar în cazul alin.4 art.308 CP - urmarea gravă provocată de acţiunile de reţinere sau arestare
ilegale.
12. Infracţiunile de reţinere şi arestare ilegale în forma lor tipică (alin.1 şi 2 art.308 CP) şi în
varianta agravantă, prevăzută în alin.3 art.308 CP, sunt infracţiuni de pericol. De aceea ele au ca urmare
imediată crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptuire a justiţiei. În
afară de aceasta, pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă constând în vătămarea libertăţii
persoanei reţinute sau arestate ilegal, iar în cazul alin.4 art.308 CP - şi dintr-o urmare gravă provocată
victimei de aceste acţiuni.
În raport cu cele menţionate, infracţiunile prevăzute de alin.1, 2 şi 3 art.308 CP se consumă din
momentul reţinerii sau arestării ilegale a persoanei, iar în cazul alin.4 art.308 CP - din momentul survenirii
urmării grave. Din acest punct de vedere acţiunile de pregătire, adoptarea procesului-verbal de reţinere sau
pronunţarea hotărârii judecătoreşti ilegale de arestare, nerealizate din cauze independente de voinţa
făptuitorilor, pot apărea ca acte de pregătire sau tentativă la infracţiunea de reţinere sau arestarea ilegală.
Reţinerea ilegală face parte din categoria infracţiunilor uşoare (art.16 CP), de aceea actele de pregătire a
unei asemenea infracţiuni nu sunt incriminate (art.26 CP).
13. Deşi reţinerea şi arestarea ilegală se consideră consumate din momentul privării de libertate,
acţiunea se prelungeşte pe tot cursul aflării persoanei în stare de reţinere sau arestare ilegală. Într-un
asemenea caz reţinerea şi arestarea ilegală au caracter continuu şi se epuizează în momentul în care
reţinutul sau arestatul este pus în libertate (art.29 CP).
Articolul 309. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII
(1) Constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii la
interogatoriu, constrângerea, în acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau a traducătorului, ori
a interpretului de a face o traducere sau interpretare incorectă de către cel care efectuează urmărirea
penală
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
a) de aplicarea violenţei;
b) de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei
1. CRM în una din tezele alin.3 art.1 şi alin.2 art.24 prevede că respectarea demnităţii omului
reprezintă o valoare supremă şi este garantată. Nimeni nu poate fi supus la torturi, pedepse sau tratamente
crude, inumane sau degradante. În cadrul urmăririi penale demnitatea persoanei este apărată şi prin
incriminarea constrângerilor de a face declaraţii ca infracţiune contra justiţiei (art.309 CP).
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii îl constituie relaţiile
sociale ce izvorăsc din reglementarea juridică privind respectarea demnităţii umane în cadrul urmăririi
penale, activitate incompatibilă cu folosirea ameninţărilor, violenţelor sau a altor acte ilegale împotriva
persoanei supuse interogatoriului, expertului, traducătorului sau interpretului.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni constă în demnitatea umană, libertatea morală şi
integritatea corporală a persoanei constrânse. Corpul persoanei supuse unor tratamente prevăzute în alin.1
şi 2 art.309 CP constituie obiectul material al constrângerii de a face declaraţii.
Constrângerea de a face declaraţii este incriminată în art.309 CP în două variante. Latura obiectivă
în ambele variante se caracterizează prin acţiunea de constrângere care diferă de la o variantă la alta prin
metodele de înfăptuire a ei. În alin.1 art.309 CP acţiunea de constrângere se realizează prin ameninţări sau
alte acte ilegale, iar în alin.2 art.309 - prin violenţe sau însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a
vinovăţiei.
A constrânge în sensul alin.1 şi 2 art.309 CP înseamnă a sili o persoană supusă interogatoriului
(audiată) să facă declaraţii, a sili expertul să tragă o concluzie sau traducătorul sau interpretul să efectueze
o traducere sau interpretare incorectă.
Întrebuinţarea de ameninţări înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de natură a
provoca o stare de temere, sub stăpânirea căreia e atinsă libertatea psihică a persoanei ameninţate. În cazul
constrângerii prin ameninţare cu omorul sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
acţiunile făptuitorului se încadrează numai în baza alin.1 art.309 CP.
Prin întrebuinţare de violenţe se înţelege folosirea mijloacelor de constrângere fizică, utilizarea forţei
proprii sau a altei energii, indiferent de faptul dacă violenţele au provocat sau nu suferinţe fizice sau morale
puternice ori leziuni corporale. Din analiza comparativă a normelor CP privind răspunderea penală pentru
aplicarea violenţelor rezultă că infracţiunea analizată include violenţele care au intensitatea celor prevăzute
de art.154 CP. Dacă victimei i se cauzează prin violenţe una din urmările prevăzute la art.151-153 CP, se
aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni.
Alte acte ilegale de constrângere pot fi considerate audierea bănuitului sau învinuitului în stare de
oboseală, precum şi în timpul nopţii (alin.1 art.104 CPP), insultarea şi umilirea martorului (alin.8 art.105
CPP), precum şi alte acţiuni ce constituie tratamente inumane sau degradante. De exemplu, CE în cazul
Irlanda contra Regatului Unit (1978) a recunoscut ca tratament inuman şi degradant un tip de interogatoriu
sub presiune cu aplicarea a cinci tehnici de dezorientare sau de privare senzorială. Aceste tehnici constau în
acoperirea capetelor deţinuţilor, în expunerea lor la un fluierat zgomotos şi continuu, în privarea lor de
somn, limitarea alimentaţiei şi în obligaţia de a rămâne în picioare la zid, într-o poziţie penibilă, timp de
mai multe ore. Curtea a relevat că aceste tehnici au cauzat celor care le-au îndurat, dacă nu leziuni
veritabile, cel puţin suferinţe puternice, fizice şi morale şi că acestea au antrenat tulburări psihice acute în
cursul interogatoriului. În afară de aceasta, ele erau de natură să creeze victimelor unui atare tratament
sentimente de teamă, de angoasă şi de inferioritate, menite să-i umilească, eventual - să le zdrobească
rezistenţa fizică sau morală.
Prin constrângere însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei se înţelege silirea
învinuitului, prin metodele menţionate, la încheierea unui astfel de acord.
Constrângerea de a face declaraţii este infracţiune cu componenţă formală (infracţiune de pericol).
Pentru existenţa ei este indiferent faptul dacă declaraţiile, concluziile, interpretările sau traducerile au fost
sau nu obţinute, au fost obţinute declaraţii, concluzii sau interpretări şi traduceri dorite sau nedorite,
adevărate sau mincinoase. Această situaţie se datorează faptului că prin dispoziţiile art.309 CP sunt
incriminate înseşi metodele de obţinere a declaraţiilor, concluziilor, interpretărilor sau traducerilor. Prin
urmare, consecinţa infracţională imediată a constrângerilor constă în crearea unei stări de pericol pentru
desfăşurarea normală a urmăririi penale.
Pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă, care constă în vătămarea adusă persoanei
faţă de care s-a săvârşit acţiunea de constrângere (demnităţii, integrităţii fizice şi psihice a victimei).
Fiind o infracţiune formală, constrângerea de a face declaraţii se consumă în momentul săvârşirii
primului act de constrângere. Ea poate prezenta şi caracterul de infracţiune prelungită prin repetarea actelor
de constrângere, în baza aceleiaşi rezoluţii, epuizându-se în momentul îndeplinirii ultimului act de
constrângere (art.30 CP).
3. Autor al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii poate fi numai persoana care efectuează
urmărirea penală. Prin urmare, subiectul activ al acestei infracţiuni este special şi trebuie să aibă calitatea
de persoană care efectuează urmărirea penală. Aceste persoane sunt: procurorul (art.51 CPP), ofiţerii de
urmărire penală ai organelor de urmărire penală (art.57 CPP) şi persoanele cu funcţii de răspundere din
organele de constatare (art.273 CPP).
Infracţiunea de constrângere poate fi săvârşită cu participaţie în formă simplă sau complexă. Pentru
existenţa participaţiei simple (coautoratului) este necesar ca făptuitorii să dispună de calitatea specială
cerută autorului de art.309 CP.
În cazul participaţiei complexe organizator, instigator sau complice poate fi orice persoană.
Fapta de constrângere de a face declaraţii are şi subiect pasiv secundar (victima), care de asemenea
este calificat. Or, în această calitate poate apărea persoana constrânsă "de a face declaraţii la interogatoriu",
expertul, interpretul sau traducătorul. Pot face declaraţii la interogatoriu (la audiere) bănuitul şi învinuitul
(art.103 CPP), martorul (art.105 CPP), partea vătămată (art.111 CPP), partea civilă şi partea civilmente
responsabilă (art.112 CPP). Ca expert, interpret sau traducător, pot fi persoanele definite astfel expres în
p.12 art.6 CPP şi, respectiv, în p.19, 48 art.6 CPP.
Victime ale constrângerii de a face declaraţii pot fi soţul sau o rudă apropiată a expertului,
interpretului, traducătorului sau a persoanei audiate. Or, constrângerea prin ameninţări, violenţe sau alte
acte ilegale faţă de soţ sau de o rudă apropiată a celui audiat, a expertului, interpretului sau traducătorului
din cauza relaţiilor de familie şi rudenie, este de natură să intimideze, să facă presiuni asupra peroanelor
audiate, expertului, interpretului sau traducătorului. De aceea asemenea cazuri pot fi considerate drept
constrângere de a face declaraţii.
4. Latura subiectivă a constrângerii de a face declaraţii se caracterizează prin intenţie directă, ea
rezultând expres din textul alin.1 şi alin.2 art.309 CP. Acţiunea de constrângere trebuie să fie săvârşită cu
scopul ca persoana audiată să facă declaraţii, expertul - să tragă concluzii, iar traducătorul sau interpretul -
să efectueze o traducere sau interpretare incorectă.
Alte scopuri sau mobilul (motivul) faptei de constrângere de a face declaraţii nu au importanţă pentru
existenţa acestei infracţiuni.
5. După caracterul şi gradul prejudiciabil infracţiunea prevăzută în alin.1 art.309 CP se referă de
categoria infracţiunilor mai puţin grave, iar cea prevăzută în alin.2 art.309 CP este o infracţiune gravă.
Articolul 310. FALSIFICAREA PROBELOR
(1) Falsificarea probelor în procesul civil sau penal de către un participant la proces sau de către
reprezentantul acestuia
6 luni.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), săvârşită de către avocat la încheierea acordului de
recunoaştere a vinovăţiei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu arest de până
la 6 luni.
1. Această instituţie în dreptul penal este stipulată pentru prima dată, anterior pentru asemenea acţiuni
surveneau doar sancţiuni disciplinare sau contravenţionale.
2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei, buna
activitate a instanţelor judecătoreşti care implică măsurile procesuale de prezentare, protejare, circulaţie şi
apreciere a probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în procedura civilă şi penală conform
legii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni care se manifestă în crearea artificială a probelor în
folosul reclamantului sau al pârâtului, persoanelor terţe sau al altor persoane interesate în rezultatul
examinării cauzei civile.
Prezentarea probelor prevăzute în procesul penal într-o cauză penală referitoare la fapte vădit false,
care uşurează sau agravează situaţia inculpatului, a părţii vătămate, a părţii civile sau civilmente
responsabile şi a altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei penale, ca şi folosirea înscrisurilor
vădit false, distrugerea probelor (ardere, rupere, dizolvare, ştergere etc.), influenţa asupra persoanei
vătămate, martorilor, inculpaţilor de a da declaraţii false organului de urmărire penală sau instanţei de
judecată, constituie acţiuni prin care se manifestă latura obiectivă a infracţiunii.
4. Constatarea faptei de falsificare a probelor în cauza penală sau civilă de către oricare participant
sau reprezentant al acesteia constituie componenţă de infracţiune, indiferent dacă au survenit urmările
scontate de către aceştia.
Consumarea infracţiunii are loc din momentul prezentării probei false, distrugerii sau falsificării
acesteia, producându-se imediat starea de pericol pentru urmărirea penală, examinarea cauzei penale sau
civile de către instanţa de judecată.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul doreşte
sau acceptă survenirea urmărilor prejudiciabile ale faptei sale.
6. Subiectul infracţiunii este indicat expres în acest articol: alin.1 - participanţii la proces sau
reprezentanţii lor; alin.2 - persoana cu funcţii de răspundere (procuror, judecător); alin.3 - un avocat la
încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei - persoane care sunt participanţi la proces.
7. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, organizare, instigare, complicitate,
prevăzute de art.42 CP.
Articolul 311. DENUNŢAREA CALOMNIOASĂ
(1) Denunţarea calomnioasă, cu bună-ştiinţă, în scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei
infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni
urmărirea penală,
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave;
b) săvârşită din interes material;
c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare
2 la 7 ani.
1. Privite în toată complexitatea lor, activităţile de înfăptuire a justiţiei desfăşurate în cadrul
procesului penal urmăresc scopul de a afla adevărul pentru ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală şi condamnată pe nedrept. Realizarea acestui scop în procesul penal este asigurată şi prin
incriminarea în art.311 CP a denunţării calomnioase ca infracţiune contra justiţiei.
2. Obiectul juridic nemijlocit al denunţării calomnioase îl constituie relaţiile sociale referitoare la
înfăptuirea justiţiei, ocrotite de pericolul sesizărilor calomnioase şi al probelor contrare adevărului.
Obiectul juridic secundar constă în demnitatea şi libertatea persoanei căreia i se pune pe nedrept în
sarcină săvârşirea unei infracţiuni.
Infracţiunea de denunţare calomnioasă nu are obiect material, învinuirea mincinoasă nu este
îndreptată direct asupra unui bun sau asupra unei persoane.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.311 CP se realizează prin acţiunea de
denunţare calomnioasă, care trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
• acţiunea de denunţare trebuie să fie calomnioasă, adică să nu corespundă adevărului;

• caracterul mincinos al denunţării trebuie să se refere în mod obligatoriu la situaţia persoanei
învinuite, căreia i se pune în seamă o infracţiune inexistentă ori o faptă reală, care nu constituie
infracţiune, însă prin falsificarea trăsăturilor ei se prezintă ca infracţiune. Este denunţare
calomnioasă şi în cazul în care denunţătorul se referă la o infracţiune reală, însă în denunţ indică în
calitate de autor sau participant o persoană pe care o ştie nevinovată;
• denunţarea calomnioasă trebuie să fie făcută numai prin denunţ. Această concluzie rezultă din
conţinutul termenului de denunţare, prin care se înţelege acţiunea de a denunţa, de a face un
denunţ. De aceea alte acte de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni indicate în art.262 CPP au
rămas în afara incriminării din art.311 CP. Or, alin.2 art.3 CP interzice interpretarea extensivă
defavorabilă a legii penale. Denunţul trebuie să îndeplinească condiţiile indicate în art.263 CPP. În
cazul în care, de exemplu, denunţul este anonim sau denunţătorul n-a fost avertizat despre
răspunderea penală pentru denunţ calomnios, fapta nu constituie infracţiune de denunţare
calomnioasă;
• denunţarea calomnioasă trebuie adresată unui organ sau unei persoane cu funcţii de răspundere,
care sunt în drept de a porni urmărirea penală. La ele se referă organele de urmărire penală, ofiţerii
de urmărire penală, procurorii (art.253 CPP) şi organele de constatare, prevăzute expres în art.273
CPP. Denunţul adresat altor organe sau persoane nu poate fi recunoscut ca act de sesizare în sensul
alin.1 art.311 CP, decât în cazul în care acest denunţ a fost confirmat de denunţător în faţa
organelor menţionate sau a reprezentanţilor lor;
• denunţarea calomnioasă trebuie să se refere în mod obligatoriu la săvârşirea unei infracţiuni. Prin
săvârşirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea penală le
prevede şi le pedepseşte ca infracţiuni consumate, ca pregătire sau tentativă de infracţiune (art.25-
27 CP), precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de autor, organizator, instigator sau
complice (art.42 CP). Pentru existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă nu este necesar ca
denunţătorul să arate precis despre ce infracţiune este vorba şi calificarea ei juridico-penală. Ceea
ce se cere e ca din descrierea faptei să rezulte că această faptă este o infracţiune. Denunţarea
calomnioasă privind săvârşirea altor fapte ilicite (abateri disciplinare, contravenţii administrative
etc.), care nu sunt infracţiuni, exclude prezenţa elementului material al laturii obiective a
infracţiunii de denunţare calomnioasă;
• denunţarea calomnioasă trebuie să privească săvârşirea infracţiunii de către o anumită persoană.
Dacă în denunţ făptuitorul nu învinuieşte o persoană concretă, nu există infracţiune de denunţare
calomnioasă.
Se consideră îndeplinită această cerinţă nu numai atunci când în denunţ se indică numele,
prenumele şi adresa persoanei învinuite pe nedrept, ci şi atunci când se indică informaţii care duc
direct la identificarea persoanei învinuite. De exemplu, în denunţ se descrie înfăţişarea persoanei
învinuite, numărul de înregistrare a autoturismului acesteia, postul pe care îl ocupă ea etc.
Numai în cazul în care acţiunea de denunţare calomnioasă satisface toate cerinţele menţionate, ea
poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de denunţare calomnioasă.
4. Elementul material al infracţiunii de denunţare calomnioasă prevăzute de lit.a) şi c) alin.2 art.311
CP mai constă şi din două circumstanţe agravante:
a) denunţarea calomnioasă legată de învinuirea de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de
grave şi excepţional de grave - lit.a); b) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare - lit.c).
Prin denunţare calomnioasă legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de
grave şi excepţional de grave se înţelege învinuirea persoanei, prin denunţ calomnios, de săvârşire a uneia
din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP care cad sub incidenţa alin. 4-6 art.16 CP.
Prin creare artificială a probelor acuzării în cazul denunţării calomnioase prevăzute în lit.c) alin.2
art.311 CP se înţeleg acţiunile de ticluire, născocire sau inventare a unor probe inexistente în realitate,
falsificarea probelor sau prezentarea acestor probe organelor de urmărire penală în scopul confirmării
învinuirii aduse prin denunţul calomnios. În cazul în care crearea artificială a probelor acuzării constituie
prin ea însăşi o altă infracţiune, se aplică regula referitoare la concursul de infracţiuni.
5. Urmarea prejudiciabilă a infracţiunii analizate constă din pericolul punerii în mişcare în mod inutil
a organelor de justiţie în scopul cercetării unei infracţiuni nesăvârşite de persoana denunţată. Prin urmare,
denunţarea calomnioasă este o infracţiune de pericol şi se consumă în momentul când denunţul calomnios
a ajuns la organul de urmărire penală sau la procuror, indiferent de faptul dacă s-a iniţiat proces penal sau
nu. Dacă persoana învinuită pe nedrept prin denunţ a fost pusă sub acuzare, reţinută, arestată sau
condamnată, acest fapt poate servi drept circumstanţă agravantă la individualizarea pedepsei denunţătorului
calomnios (lit.b) alin.2 art.77 CP).
6. Subiectul activ al infracţiunii de denunţare calomnioasă poate fi orice persoană fizică şi
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Conform alin.2 art.263 CPP, denunţul poate fi făcut şi de o persoană juridică, însă art.21 CP nu
prevede răspunderea penală a persoanelor juridice pentru denunţarea calomnioasă. În astfel de cazuri,
răspunderea penală pentru denunţare calomnioasă o poartă persoana cu funcţii de răspundere care a făcut
denunţul calomnios în numele persoanei juridice. Persoana cu funcţii de răspundere în asemenea situaţii
săvârşeşte şi infracţiunea de abuz de serviciu (art.327 CP) aflată în concurs ideal cu infracţiunea de
denunţare calomnioasă.
Pot fi subiecţii activi ai infracţiunii date bănuitul, învinuitul, inculpatul şi condamnatul când prin
denunţ calomnios ei învinuiesc în mod calomnios lucrătorii organelor de urmărire penală de săvârşirea
infracţiunilor de constrângere de a face declaraţii la interogatorii (art.308 CP), de corupere pasivă (art.324
CP) etc.
La săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă sunt posibile toate formele de participaţie.
Fapta de denunţare calomnioasă are şi un subiect pasiv, secundar - victima, care poate fi o persoană
fizică sau juridică. Persoana juridică poate fi subiect pasiv al infracţiunii de denunţare calomnioasă numai
în cazurile în care ea este subiect activ al infracţiunilor indicate în art.21 CP.
7. Infracţiunea de denunţare calomnioasă poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. Cerinţa alin.1
art.311 CP ca denunţarea să fie cu bună-ştiinţă calomnioasă exclude orice altă formă de vinovăţie.
Latura subiectivă a denunţării calomnioase se caracterizează şi prin scopul ei de a-l învinui pe cineva
pe nedrept de săvârşirea unei infracţiuni.
Motivul denunţării calomnioase are importanţă pentru calificarea penală a faptei numai în cazul
săvârşirii ei din interes material prevăzut în alin.2 art.311 CP (denunţătorul intenţionează a folosi, a acapara
averea persoanei denunţate în mod calomnios sau a trage alte foloase materiale de pe urma condamnării
persoanei nevinovate etc.).
8. Desfăşurarea infracţiunii de denunţare calomnioasă se poate prezenta în forma actelor de pregătire,
tentativă şi ca infracţiune consumată. Însă în cazul alin.1 art.311 CP pregătirea infracţiunii de denunţare nu
este incriminată (art.26 CP).
Infracţiunea de denunţare calomnioasă se poate prezenta şi în formă de infracţiune prelungită. De
exemplu, în realizarea aceluiaşi denunţ calomnios la diferite perioade de denunţ se inventează noi probe
mincinoase.
Articolul 312. DECLARAŢIA MINCINOASĂ, CONCLUZIA FALSĂ SAU TRADUCEREA
INCORECTĂ
(1) Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor sau partea vătămată, a
concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării incorecte de către
traducător sau interpret, dacă această acţiune a fost săvârşită în cadrul urmăririi penale sau judecării
cauzei,
până la 2 ani.
a) legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave;
b) săvârşite din interes material;
c) însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare
la 7 ani.
[Art.312 modificat prin Legea nr. 211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. În art.312 CP sunt incriminate trei infracţiuni distincte: declaraţia mincinoasă, concluzia falsă,
traducerea sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic nemijlocit al acestor infracţiuni constă din relaţiile sociale privitoare la activitatea de
aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii puse în pericol prin declaraţia mincinoasă,
concluzia falsă, traducerea sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic secundar îl constituie drepturile persoanei la libertate, demnitate, patrimoniu etc.
Infracţiunile analizate nu au obiect material.
2. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea incorectă pot fi săvârşite
numai în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei.
Cuprinsul dintre începerea şi terminarea urmăririi penale reprezintă cadrul urmăririi penale (art.274 şi
289 CPP). Însă infracţiunile menţionate pot fi săvârşite şi cu prilejul acţiunilor efectuate de organele de
constatare (art.273 CPP).
Prin noţiunea de judecare a cauzei în sensul art.312 CP se înţelege procedura de soluţionare a cauzei
în şedinţa de judecată a primei instanţe şi rejudecarea cauzei în instanţa de apel. Infracţiunile prevăzute de
art.312 CP pot fi săvârşite şi în cadrul şedinţei Curţii Constituţionale (art.12, 13, 32 şi 33 CJC), precum şi
la cercetarea şi examinarea cauzelor cu privire la contravenţiile administrative (art.258-260 CCA).
3. Elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prevăzute în alin.1 art.312 CP constă din
acţiunile de prezentare a declaraţiei mincinoase, concluziei false, a interpretării sau traducerii incorecte.
A prezenta declaraţii mincinoase înseamnă a face declaraţii în care se denaturează adevărul, se spune
ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute de martor sau de către partea vătămată.
Prin prezentarea concluziei false se înţelege acţiunea de a prezenta rapoarte cu concluzii ce nu
corespund adevărului cu prilejul efectuării de către specialist sau expert a constatării tehnico-ştiinţifice sau
medico-legale şi - respectiv - a expertizei. Constituie element material al concluziei false şi afirmaţiile
mincinoase făcute de expert la audiere în condiţiile art.153 CPP.
A prezenta o traducere incorectă înseamnă a efectua în scris o traducere mincinoasă fie prin afirmaţii
mincinoase făcute de traducător în operaţiunile de traducere sau prin omisiune, adică de trecere sub tăcere a
unor idei care urmau a fi traduse.
Acţiunea de a prezenta declaraţii mincinoase trebuie să se refere la acele împrejurări de fapt, pe care
martorul le ştie în legătură cu cauza respectivă şi care pot servi la constatarea fondului cauzei sau a altor
împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei. De aceea deducţiile sau presupunerile martorului
nu constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art.312 CP, chiar nici în cazul în care ele se
referă la împrejurările esenţiale ale cauzei.
De asemenea, martorul sau partea vătămată trebuie să fie întrebat asupra împrejurărilor cauzei. În
cazul în care ei, nefiind întrebaţi, în declaraţiile lor ascund şi nu spun tot ce ştiu în cauză (trec sub tăcere
unele împrejurări), omisiunile lor nu constituie declaraţie mincinoasă, ci eschivare de a face declaraţii,
prevăzută ca infracţiune în art.313 CP.
Pentru existenţa infracţiunii de declaraţie mincinoasă, concluzie falsă, interpretare sau traducere
incorectă trebuie respectate de către organele judiciare prevederile legii privind jurământul şi avertizarea
martorului, părţii vătămate, specialistului, expertului, interpretului şi traducătorului despre răspunderea lor
penală pentru acţiunile menţionate în art.312 CP. Or, nu pot fi admise ca probe datele obţinute cu
încălcarea esenţială a legii (p.8 alin.1 art.94 CPP).
4. Acţiunile prevăzute în alin.1 art.312 CP constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute în
alin.2 art.312 CP în formă agravantă în cazul în care ele sunt:
legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave
(a se vedea comentariul la alin.4-6 art.16 CP) referitoare la noţiunile acestor categorii de infracţiuni;
săvârşite din interes material (a se vedea p.7 din comentariul la prezentul articol);
însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare. În acest caz se are în vedere săvârşirea altor
acţiuni decât declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea incorectă în scopul
afirmaţiilor mincinoase de învinuire. De exemplu, instigarea altor persoane de a depune declaraţii
mincinoase şi referirea în afirmaţiile sale la aceste persoane, spunând că ele pot confirma declaraţiile
depuse; pregătirea şi prezentarea unor documente sau probe false în acest scop etc. Dacă declaraţia
mincinoasă este însoţită de crearea artificială a probelor care dezvinovăţesc inculpatul, acţiunile
făptuitorului, în lipsa altor circumstanţe agravante prevăzute de alin.2 art.312, constituie infracţiune
prevăzută de alin.1 art.312 CP.
5. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP sunt formale. Această normă juridică penală nu prevede ca, în
urma faptelor descrise, să se dea o hotărâre nedreaptă, adică să survină o urmare prejudiciabilă pentru
înfăptuirea justiţiei.
6. Subiecţii activi ai infracţiunilor prevăzute de art.312 CP sunt persoanele fizice responsabile, care
au atins vârsta de 16 ani şi au statut special (martor, parte vătămată, specialist, expert, interpret sau
traducător).
Nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor menţionate persoanele care în anumite cauze concrete şi în
legătură cu anumite fapte sau împrejurări conform legii nu pot fi martori, specialişti, experţi, interpreţi sau
traducători (art.86-87, 89-90 CPP) etc.
Declaraţia mincinoasă nu poate fi săvârşită în forma participaţiei simple (coautorat), însă este posibilă
participaţia complexă. Concluzia falsă şi traducerea incorectă sunt susceptibile de participaţie simplă şi
complexă.
Toate infracţiunile incriminate în art.312 CP pot avea şi un subiect pasiv secundar (victima), care
poate fi atât persoană fizică, cât şi cea juridică.
7. Latura subiectivă a faptelor prevăzute de art.312 CP se realizează numai prin intenţie directă.
Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea şi traducerea incorecte în situaţia în care făptuitorul
este sincer convins că ele sunt adevărate nu întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.312 CP.
Existenţa infracţiunilor comentate nu este condiţionată de un anumit motiv sau scop, cu excepţia
interesului material, care constituie o circumstanţă agravantă a infracţiunilor prevăzute în alin.2 art.312 CP.
Interesul material în acest caz constă în primirea de către subiecţii infracţiunii a unor foloase pentru
prezentarea declaraţiei mincinoase, concluziei false, interpretării sau a traducerii incorecte.
8. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP se consumă nu în momentul dării declaraţiei mincinoase,
concluziei false, al prezentării interpretării sau traducerii incorecte, ci în momentul semnării lor de către
martor, partea vătămată, specialist, expert, interpret sau de către traducător.
Articolul 313. REFUZUL SAU ESCHIVAREA MARTORULUI ORI A PĂRŢII VĂTĂMATE
DE A FACE DECLARAŢII
Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii în cadrul urmăririi
penale sau al dezbaterilor judiciare
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art.313 CP îl constituie relaţiile sociale
referitoare la activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a căror existenţă este
pusă în pericol prin refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii.
Infracţiunea dată nu are nici obiect juridic secundar şi nici obiect material.
2. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii constituie infracţiune
numai în cazul în care aceste acţiuni (inacţiuni) se săvârşesc în cadrul urmăririi penale sau al judecării
cauzei (înţelesul expresiei în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei este dat în p.2 al
comentariului la art.312 CP).
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.313 CP se compune din acţiunea de refuz sau
inacţiunea de eschivare de a face declaraţii.
Refuzul de a face declaraţii constă din nedorinţa martorului sau a părţii vătămate de a face declaraţii,
exprimată prin acţiunea directă de a refuza oral sau în scris de a face declaraţii sau de a da răspuns la unele
întrebări puse în timpul audierii martorului sau părţii vătămate.
Eschivarea de a face declaraţii, ca şi refuzul de a face declaraţii, constă din nedorinţa de a face
declaraţii, însă ea se manifestă printr-un comportament pasiv al martorului sau al părţii vătămate, care,
fiind legal citaţi, nu se prezintă la audiere cu scopul de a nu face declaraţii. Dacă martorul citat legal nu se
prezintă la audiere din alte cauze, în acţiunile lui lipseşte componenţa de infracţiune prevăzută de art.313
CP. În asemenea cazuri martorul poate fi sancţionat în baza p.3 alin.3 art.201 CPP cu o amendă judiciară.
Eschivarea de a face declaraţii se poate exprima şi prin trecerea sub tăcere a unor împrejurări legate
de cauza respectivă sau prin lăsarea fără răspuns (sub tăcere) a întrebărilor puse. Or, conform art.90 CPP,
martorul este obligat să comunice tot ce ştie şi să răspundă la întrebările puse.
Pentru ca refuzul sau eschivarea de a face declaraţii să constituie elementul material al infracţiunii
analizate, aceste acţiuni sau inacţiuni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
refuzul sau eschivarea de a face declaraţii trebuie să fie nelegitime. De exemplu, oficialităţile
religioase conform CPP nu pot fi citate şi ascultate ca martori referitor la circumstanţele care le-au devenit
cunoscute în legătură cu exercitarea funcţiilor lor. Prin urmare, refuzul sau eschivarea persoanelor
menţionate de a face declaraţii în astfel de cazuri este legal şi nu constituie semn al componenţei de
infracţiune prevăzute de art.313 CP;
potrivit art.105 şi art.111 CPP, persoana care efectuează acţiunea procesuală este obligată să prevină
martorul sau partea vătămată asupra răspunderii penale pentru refuzul de a depune mărturii şi să
menţioneze acest lucru în procesul-verbal al audierii. Dacă organul de urmărire penală, procurorul sau
instanţa de judecată nu respectă aceste dispoziţii imperative ale legii de procedură penală, faptul dat
serveşte drept piedică pentru a trage martorul sau partea vătămată la răspundere penală în baza art.313 CP.
Infracţiunea analizată este de pericol şi se consumă din momentul refuzului sau al eschivării de a face
declaraţii.
4. Subiecţi activi ai infracţiunii de refuz sau de eschivare de a face declaraţii sunt persoanele fizice
responsabile, care au atins vârsta de 16 ani. Aceştia sunt martorul sau partea vătămată, obligaţi prin lege să
comunice tot ce ştiu în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă la întrebările puse.
Persoanele care în condiţiile legii nu pot fi citate şi ascultate ca martori nu pot fi nici subiecţi ai
infracţiunii de refuz sau eschivare de a face declaraţii.
De asemenea nici o persoană nu poate fi obligată de a depune declaraţii contrar intereselor sale sau
ale rudelor apropiate. Rudele apropiate, precum şi soţul, soţia, logodnicul bănuitului, învinuitului,
inculpatului, nu sunt obligate să facă declaraţii împotriva acestuia. Organul de urmărire penală, procurorul
sau instanţa de judecată sunt obligate să aducă aceste drepturi la cunoştinţa persoanelor respective sub
semnătură (art.90 CPP). Aceste persoane, în caz de refuz de a face declaraţii, nu pot fi subiecţi ai
infracţiunii prevăzute de art.313 CP. Însă dacă persoanele menţionate sunt de acord şi îşi dau în mod
benevol consimţământul de a fi audiate ca martori, ele sunt obligate să spună adevărul. În astfel de cazuri,
dacă persoanele menţionate fac declaraţii mincinoase, ele pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.312
CP.
Infracţiunea de refuz sau eschivare de a face declaraţii nu poate avea decât un singur subiect activ
(autor), fapt ce exclude participaţia simplă. Ea este însă susceptibilă de a fi săvârşită în participaţie
complexă.
După natura sa juridică refuzul sau eschivarea de a face declaraţii creează o stare de pericol numai
pentru buna înfăptuire a justiţiei şi nu poate avea un subiect pasiv secundar (victimă).
5. Latura subiectivă a refuzului sau a eschivării de a face declaraţii cere ca fapta să se realizeze numai
prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege că el, ca martor sau parte vătămată, este obligat să depună
declaraţii, însă nu doreşte să facă acest lucru. Din punctul de vedere al existenţei infracţiunii, motivul
refuzului sau al eschivării de a face declaraţii nu are importanţă, însă poate fi luat în seamă la
individualizarea pedepsei.
Articolul 314. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII MINCINOASE, CONCLUZII
FALSE SAU TRADUCERI INCORECTE ORI DE A SE ESCHIVA DE LA ACESTE OBLIGAŢII
(1) Constrângerea martorului, a părţii vătămate de a face declaraţii mincinoase, a expertului de a
face concluzii sau declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului de a face interpretări ori de a
face traduceri incorecte, precum şi de a se eschiva de la aceste obligaţii,
până la 3 ani.
a) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) însoţită de şantaj
2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute în art.314 CP, ca şi în cazul infracţiunii
precedente, îl constituie relaţiile sociale privitoare la activitatea de aflare a adevărului în procesul
înfăptuirii justiţiei, relaţii a căror existenţă în cazul dat este pusă în pericol prin constrângerea martorului,
părţii vătămate, expertului, interpretului sau a traducătorului de a face declaraţii mincinoase, concluzii
false, interpretări sau traduceri incorecte, precum şi de a se eschiva de la aceste obligaţiuni.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la integritatea
corporală sau la libertatea morală a persoanei supuse constrângerii.
În cazul constrângerii fizice infracţiunea dată poate avea şi obiect material - corpul persoanei supuse
în mod direct acţiunii de constrângere.
2. Infracţiunea analizată este determinată de preexistenţa unei cauze penale, civile sau a unei alte
cauze în care pot fi ascultaţi martori, pot fi numiţi experţi, traducători sau interpreţi. Pentru existenţa ei este
suficient ca făptuitorul să fi considerat că persoana respectivă ar putea fi citată în acea cauză ca martor,
victimă ori numit expert, traducător sau interpret, indiferent de faptul dacă aceste persoane au fost sau nu
citate ori chemate să participe la proces în aceste calităţi. Astfel, fapta incriminată în art.314 CP este o
modalitate specială de instigare, care are scopul să bareze calea apariţiei declaraţiei mincinoase, concluziei
false, a interpretării sau traducerii incorecte încă din momentul în care a apărut producerea lor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate în alin.1 art.314 CP se realizează prin acţiunea de
constrângere a martorului sau a părţii vătămate de a depune declaraţii mincinoase, a expertului - de a face
declaraţii sau concluzii false, a traducătorului sau interpretului - de a efectua traduceri incorecte.
A constrânge în înţelesul art.314 CP înseamnă a sili, a impune martorul, partea vătămată, expertul,
traducătorul sau interpretul la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.312 sau 313 CP. Ea trebuie să
provoace o stare de temere, sub stăpânirea căreia libertatea persoanei supuse acţiunii de constrângere este
lezată.
Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală).
Constrângerea fizică se manifestă prin exercitare de violenţe generatoare de suferinţe fizice.
Considerăm că legiuitorul, la incriminarea faptei prevăzute de art.314 CP, prin constrângere fizică a avut în
vedere maltratarea sau alte acte de violenţă prevăzute în art.154 CP. Dacă prin constrângerea fizică
martorului, părţii vătămate, expertului, traducătorului sau interpretului i se cauzează una din urmările
faptelor prevăzute de art.151-153 CP, constrângerea de a face declaraţii mincinoase, a trage concluzii false
sau a efectua traduceri sau interpretări incorecte se află în concurs ideal cu una din aceste infracţiuni.
Constrângerea psihică se poate realiza prin diferite acte ilegale de violenţă psihică, cum ar fi
ameninţarea cu omorul sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, cu deteriorarea bunurilor ori cu
răpirea martorului, interpretului, traducătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora etc.
Există constrângere ca element material al infracţiunii date şi atunci când ea este exercitată faţă de un
martor care a fost deja ascultat sau faţă de un expert care şi-a expus concluziile pentru a-i face să revină
asupra declaraţilor sau concluziilor depuse anterior.
Prin expresia constrângere însoţită de şantaj din alin.2 art.314 CP se are în vedere constrângerea
însoţită de ameninţarea cu divulgarea unui secret compromiţător sau a altor informaţii de natură să
intimideze martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul, rudele sau apropiaţii acestora,
cu scopul de a-i determina să facă declaraţii, concluzii sau traduceri incorecte.
Nu constituie ameninţare şi nu există element material al infracţiunii analizate în acţiunea de
atenţionare a unei peroane cu privire la exercitarea împotriva ei a unui fapt legal, cum ar fi denunţarea unei
infracţiuni pe care aceasta a săvârşit-o.
Componenţa acestei infracţiuni este formală şi ea se consumă în momentul exercitării constrângerii,
indiferent de faptul dacă martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul au îndeplinit
cerinţele făptuitorului sau nu. Dacă persoanele menţionate, sub influenţa constrângerii, au făcut declaraţii
mincinoase, au tras concluzii false sau au efectuat traduceri ori interpretări incorecte, problema răspunderii
lor penale se soluţionează conform art.39 CP.
4. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Infracţiunea dată poate avea şi un subiect pasiv, secundar; în cazul constrângerii fizice a martorului,
părţii vătămate, expertului, traducătorului sau interpretului li se pot cauza dureri fizice sau leziuni
corporale.
În alin.2 art.314 este prevăzută o răspundere penală sporită, în cazul în care fapta este săvârşită de o
organizaţie criminală sau de către un grup criminal organizat. Noţiunile de grup criminal organizat şi
organizaţie criminală sunt date în art.46-47 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii comentate se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul
înţelege caracterul prejudiciabil al faptei şi doreşte să constrângă martorul, partea vătămată, expertul,
traducătorul sau interpretul cu scopul de a-i determina să nu-şi îndeplinească cinstit obligaţiunile.
Activitatea obiectivă a făptuitorului este subordonată unui scop indicat expres în art.314 CP, aceluia
de a determina martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul să facă declaraţii
mincinoase, să tragă concluzii false sau să efectueze traduceri incorecte, sau să se eschiveze de la aceste
obligaţiuni. Dacă constrângerea faţă de aceste persoane este exercitată cu alte scopuri, cum ar fi
constrângerea martorului pentru a spune adevărul, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută de art.314 CP.
Motivul faptei nu are relevanţă asupra calificării penale, însă stabilirea lui este necesară pentru o mai
bună individualizare a pedepsei.
6. Infracţiunea prevăzută de art.314 ca o infracţiune comisivă (de acţiune) şi intenţionată poate apărea
şi în faza actelor de pregătire. De exemplu, făptuitorul pregăteşte materiale compromiţătoare împotriva
martorului pentru a-l determina să facă declaraţii mincinoase. Fiind după construcţia sa o componenţă de
infracţiune formală, aceasta nu este susceptibilă de tentativă. Activitatea infracţională poate continua şi
după consumarea infracţiunii. Astfel, actele repetate de constrângere, săvârşite în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, constituie o infracţiune unică în formă prelungită, care se epuizează în momentul
ultimului act de constrângere.
Articolul 315. DIVULGAREA DATELOR URMĂRIRII PENALE
(1) Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor care efectuează urmărirea
penală
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale.
(2) Divulgarea intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează
urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi penale,
dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate sau
reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi buna
activitate a organelor de urmărire penală.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în divulgarea de către o persoană participantă la actele de
urmărire penală a datelor obţinute contrar interdicţiei procurorului sau a ofiţerului de urmărire penală.
Divulgarea datelor de urmărire penală poate fi făcută: oral sau în scris, prin intermediul mijloacelor de
informare în masă, la televiziune, radio etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul divulgării datelor urmăririi penale prin orice
mijloc şi oricărei persoane, indiferent de urmările care au survenit pentru efectuarea urmăririi penale.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana conştientizează
că divulgă datele urmăririi penale obţinute la efectuarea actelor de procedură penală şi doreşte să le divulge
altor persoane, contrar interdicţiei persoanelor care efectuează urmărirea penală. Consimţământul
procurorului sau al altor persoane care efectuează urmărirea penală pentru a divulga datele obţinute la
urmărirea penală nu constituie componenţa de infracţiune în sensul acestui articol.
5. Pentru a proteja datele obţinute la urmărirea penală, persoanele care efectuează urmărirea penală,
conform procedurii penale, în caz de necesitate, pot lua de la martor, partea vătămată, partea civilă, partea
responsabilă civilmente sau a reprezentanţilor lor, apărător, expert, specialist, interpret şi de la alte
persoane care asistă la acţiunile de urmărire penală o declaraţie în scris de prevenire despre răspunderea pe
care o vor purta (art.315 CP).
Lipsa declaraţiei de a nu divulga datele urmăririi penale exclude răspunderea penală a persoanelor
indicate în alin.1 al acestui punct comentat.
6. Conform alin.2, subiect special al infracţiunii, în cazul în care au fost divulgate datele urmăririi
penale, cu condiţia că această divulgare a datelor a cauzat daune morale, materiale martorului, părţii
vătămate sau reprezentanţilor acestora ori l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere, devin
persoanele care efectuează urmărirea penală (procurorul, ofiţerul de cercetare penală) sau persoanele care
controlează desfăşurarea urmăririi penale (procurorul, judecătorul, judecătorul de instrucţie, şeful organului
de urmărire penală). Aceste persoane poartă răspundere în conformitate cu legea.
Articolul 316. DIVULGAREA DATELOR PRIVIND MĂSURILE DE SECURITATE
APLICATE FAŢĂ DE JUDECĂTOR ŞI PARTICIPANŢII LA PROCESUL PENAL
(1) Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător, executorul
judecătoresc, partea vătămată, martor sau alţi participanţi la procesul penal, precum şi faţă de rudele
apropiate ale acestora, dacă fapta a fost săvârşită de către o persoană căreia aceste date i-au fost
încredinţate în virtutea atribuţiilor de serviciu,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi buna
activitate a instanţei judecătoreşti, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea, drepturile fundamentale ale
judecătorului, executorului judecătoresc, ale părţii vătămate, ale altor participanţi la procesul penal, precum
şi ale rudelor apropiate ale acestora.
2. Latura obiectivă constă în divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de
judecător sau executorul judecătoresc sau faţă de alte persoane conform legii (art.27 al Legii cu privire la
statutul judecătorului nr.544-XIII din 20.07.95, MO nr. 26.10.95; Legea privind protecţia de stat a părţii
vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal nr.1458-XIII din 28.01.98,
MO nr.26-27 din 26.03.98).
Componenţa acestei infracţiuni există şi în cazul în care au fost divulgate măsurile de securitate
aplicate şi faţă de rudele apropiate ale persoanelor indicate la alin.1 al articolului comentat, de către o
persoană căreia i-au fost încredinţate aceste date în virtutea funcţiei.
3. Noţiunea de rude apropiate ale persoanelor stipulate în alin.1 art.316 coincide cu prevederile
art.134 şi punctul 2 comentat la art.305.
4. Prin noţiunea de urmări grave din alin.2 se au în vedere decesul, cauzarea unui prejudiciu în
proporţii mari şi deosebit de mari, în conformitate cu prevederile art.126, survenirea unei boli psihice sau
aplicarea torturii, maltratării, tratamentului inuman şi degradant în privinţa persoanelor aflate sub măsurile
de securitate.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana conştientizează şi
doreşte divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi participanţi la
procesul penal.
6. Subiectul infracţiunii este unul special - persoana responsabilă de datele cu privire la măsurile de
securitate aplicate faţă de persoanele indicate în alin.1 în virtutea atribuţiilor de serviciu.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care datele privind măsurile de securitate
aplicate faţă de persoanele stipulate în acest articol au fost transmise cel puţin unei persoane.
Articolul 317. EVADAREA DIN LOCURILE DE DEŢINERE
(1) Evadarea din locurile de deţinere, săvârşită de persoana care execută pedeapsa cu închisoare
sau cu arest, precum şi de persoana care se află sub arest preventiv,
c) însoţită de aplicarea violenţei;
d) săvârşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de arme
1. Unul din principiile fundamentale ale activităţii de înfăptuire a justiţiei este caracterul obligatoriu
al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive (art.120 din CRM).
În scopul asigurării executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în
cadrul justiţiei penale legiuitorul a incriminat ca infracţiuni evadarea şi înlesnirea evadării.
Infracţiunea de evadare este incriminată în art.317 CP şi se prezintă sub două variante. În alin.1 se
incriminează fapta de evadare în varianta simplă (tip), iar în alin.2 este incriminată fapta în varianta
agravată.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de evadare îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna
înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării caracterului obligatoriu al măsurilor privative de libertate
luate provizoriu în cursul procesului penal, precum şi al pedepselor privative de libertate. În cazul evadării
însoţite de aplicarea violenţei (alin.2 art.317 CP) infracţiunea dată poate avea şi un obiect juridic secundar -
relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei.
Corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţe constituie în acest caz obiectul material al
infracţiunii de evadare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii analizate în ambele variante se realizează printr-o acţiune de evadare
din locurile de deţinere. Săvârşirea acestei infracţiuni prin inacţiune este imposibilă.
Acţiunea de evadare din locurile de deţinere constituie o sustragere de la privarea de libertate la care
persoana a fost supusă, săvârşită prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de deţinere.
Locurile de deţinere sunt penitenciarele şi locurile în care condamnaţii execută pedeapsa cu
închisoare sau cu arest, precum şi locurile de arest preventiv în care sunt deţinute persoanele faţă de care a
fost dispusă măsura preventivă - arestarea preventivă. De asemenea se consideră evadat cel care fuge de
sub escortă, din mijloacele de transport în timpul etapării deţinutului, din biroul procurorului sau al
ofiţerului de urmărire penală, din şedinţa de judecată etc.
Acţiunea de evadare poate fi comisă în orice mod şi prin orice mijloace.
Astfel, evadarea poate fi săvârşită prin spargerea pereţilor locului de deţinere, escaladare, travestire,
substituire de persoane, săpare de galerii subterane, folosire a documentelor false sau inducerea pazei în
eroare, coruperea pazei etc. În cazul în care prin modul în care se săvârşeşte evadarea (de exemplu - prin
mituire, distrugere de bunuri, folosire a înscrisurilor false etc.) se întrunesc condiţiile unei alte infracţiuni,
suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni evadare plus fapta penală respectivă.
4. Subiect activ (autor) al evadării pot fi două categorii de persoane:
condamnaţii la pedeapsa cu închisoare sau cu arest, care execută aceste pedepse;
bănuitul, învinuitul sau inculpatul în privinţa cărora a fost aplicată măsura preventivă - arestarea
preventivă.
Aceste persoane pot fi subiecţi ai evadării în cazul în care ele sunt condamnate sau arestate preventiv
legal. În cazul în care persoana se află în locul de deţinere şi evadează, iar ulterior ea este recunoscută
nevinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care se afla în detenţie, această persoană nu poate fi trasă la
răspundere penală pentru evadare. În momentul evadării persoana nu avea calitatea legală de condamnat,
bănuit, învinuit sau inculpat. În afară de aceasta, în cazul evadării prevăzute de alin.1 art.317 CP subiect al
infracţiunii date poate fi numai persoana care a atins vârsta de 16 ani, iar în condiţiile alin.2 art.317 -
persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani (alin.2 art.21 CP).
Subiectul pasiv secundar (parte vătămată) al evadării poate fi persoana împotriva căreia au fost
folosite violenţele.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de evadare se caracterizează prin intenţie directă. Scopul infracţiunii
este sustragerea de la privarea de libertate la care persoana a fost supusă legal. Motivul evadării nu are
importanţă pentru calificarea juridică a faptei, însă poate avea importanţă pentru individualizarea
răspunderii penale şi a pedepsei.
6. Evadarea săvârşită în mod repetat sau însoţită de aplicarea violenţei ori săvârşită cu aplicarea
armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme, precum şi săvârşită de două sau mai multe persoane,
constituie varianta agravată a evadării prevăzute de alin.2 art.317 CP.
Prin evadare săvârşită repetat se înţelege săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni de evadare, cu
condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie
(art.32 CP).
Violenţa aplicată la evadare se exprimă prin maltratare sau alte acte de violenţă nu numai împotriva
persoanelor care au obligaţiunea de a-l păzi pe cel care evadează, dar şi împotriva oricărei alte persoane
care încearcă să preîntâmpine sau să curme acţiunile de evadare (personalul tehnic sau auxiliar al
penitenciarului, alţi deţinuţi etc.).
În cazul în care în urma aplicării violenţei asupra părţii vătămate a survenit una din consecinţele
prevăzute în art.145 sau art.151-153 CP, infracţiunea de evadare se află în concurs ideal cu una din aceste
infracţiuni.
Înţelesul termenului de arme şi al expresiei altor obiecte folosite în calitate de arme folosit în textul
alin.2 art.317 CP este dat în art.129 CP. Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele
declarate astfel prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca
arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.
Aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme atrage răspunderea penală conform
alin.2 art.311 CP numai în cazul în care ea a contribuit efectiv la evadare. Nu constituie evadare în formă
agravată acţiunile făptuitorului care, de exemplu, avea asupra sa armă, dar pe care nu a folosit-o în scopul
de a facilita evadarea.
Prin expresia săvârşită de două sau mai multe persoane legiuitorul a avut în vedere înţelegerea sau
cooperarea a doi sau mai mulţi deţinuţi de a evada împreună (participaţie simplă).
Participaţia complexă la evadare este exclusă, deoarece ea este incriminată ca infracţiune distinctă în
art.318 CP - înlesnirea evadării (a se vedea p.2 din comentariul la art.318 CP).
7. Evadarea este o infracţiune de acţiune, săvârşită cu intenţie, de aceea ea poate să se manifeste atât
în forma actelor de pregătire, cât şi în formă de tentativă.
Infracţiunea de evadare are o componenţă formală şi se consideră consumată în momentul în care cel
aflat legal în locurile de deţinere a ieşit complet din această stare, devenind liber în urma activităţii sale
ilegale.
Articolul 318. ÎNLESNIREA EVADĂRII
(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării
(2) Înlesnirea evadării de o persoană cu funcţie de răspundere
(3) Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune
gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă
(4) Înlesnirea evadării, săvârşită din imprudenţă, de către o persoană care avea obligaţia să-l
păzească pe cel evadat
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de înlesnire a evadării este acelaşi ca şi al infracţiunii de
evadare (a se vedea p.2 al comentariului la art.317 CP).
După construcţia sa componenţa de infracţiune de înlesnire a evadării nu poate avea obiect juridic
secundar şi nici obiect material.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în formă simplă (alin.1 art.318 CP) se
manifestă prin activitatea de înlesnire a evadării.
A înlesni evadarea înseamnă a contribui la o evadare, a da ajutor sau sprijin unei persoane care
execută pedeapsa cu închisoare sau cu arest, precum şi unei persoane care se află sub arest preventiv pentru
a săvârşi infracţiunea de evadare din locurile de deţinere prevăzută de art.317 CP atât în forma ei tipică
(simplă), cât şi în forma agravată. Înlesnirea evadării poate fi realizată prin acţiune sau inacţiune. Ea poate
consta într-o contribuţie morală (darea de sfaturi, indicaţii, prestarea unor informaţii etc.) sau materială
(înlăturarea de obstacole, acordarea de mijloace sau instrumente etc.).
Expresia din alin.1 art.318 CP înlesnirea prin orice mijloace a evadării cuprinde în conţinutul său şi
actele de determinare, de organizare şi de dirijare a realizării evadării. Or, conform alin.1 art.42 CP,
organizatorul şi instigatorul prin activităţile lor infracţionale contribuie de asemenea la săvârşirea
infracţiunii de către autor.
Contribuţia poate interveni înainte sau în timpul evadării. Dacă ajutorul a fost acordat unui deţinut
după evadare, această activitate nu constituie înlesnire la evadare, ci infracţiune de favorizare a evadării,
care este incriminată numai în cazul favorizării evadării în formă agravată (art.323 CP).
Modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea nu au importanţă pentru existenţa acestei
infracţiuni, deoarece textul alin.1 art.318 CP indică direct că înlesnirea evadării poate fi săvârşită prin
orice mijloace. Dacă modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea - prin natura lor juridică -
constituie infracţiune, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca înlesnire la evadare şi ca infracţiune
prevăzută de norma juridică penală respectivă din partea specială a CP. De exemplu, în cazul în care
făptuitorul acordă ajutor deţinutului pentru a evada prin aplicare de violenţă, care nu a provocat părţii
vătămate urmările prevăzute la art.151-153, înlesnirea evadării se află în concurs ideal cu infracţiunea
prevăzută de art.154 CP.
Urmarea prejudiciabilă a înlesnirii evadării constă într-o stare de pericol creată de această activitate
infracţională pentru înfăptuirea normală a justiţiei.
3. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Infracţiunea de înlesnire a evadării poate fi săvârşită atât în participaţie simplă, cât şi în participaţie
complexă, însă acest fapt nu are importanţă pentru calificarea justă a acţiunilor făptuitorului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în forma ei tipică şi forma agravată (alin.1-3
art.318 CP) se realizează numai cu intenţie directă.
Scopul acestei infracţiuni constă în dorinţa făptuitorului de a-l ajuta pe cel deţinut să evadeze. Alte
scopuri şi motivul înlesnirii evadării nu au importanţă pentru existenţa acestei infracţiuni.
5. Dispoziţia alin.2 art.318 CP prevede înlesnirea evadării ca infracţiune agravată în cazul în care ea
este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere.
Înţelesul expresiei persoană cu funcţii de răspundere este dat în art.123 CP.
6. Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune gravă,
deosebit de gravă sau excepţional de gravă constituie o altă formă agravată a infracţiunii de evadare,
prevăzută în alin.3 art.318 CP.
Spre deosebire de alin.1 şi 2 art.318 CP, în alin.3 art.318 CP este incriminată ca infracţiune nu numai
înlesnirea persoanelor care se află sub arest preventiv, ci şi a persoanelor reţinute. Prin persoane reţinute se
are în vedere orice persoană indicată în art.165 CPP privată de libertate pe o perioadă nu mai mare de 72
ore în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege.
De asemenea în conţinutul expresiei înlesnirea evadării unei persoane condamnate se are în vedere
nu numai persoana care execută pedeapsa cu închisoarea, ci şi cea care execută pedeapsa cu detenţiunea pe
viaţă. Or, termenul de evadare în general (nu în sensul îngust din alin.1 art.317 CP) are înţelesul de
părăsire ilegală a locurilor de deţinere, iar detenţiunea pe viaţă constă din privarea de libertate a
condamnatului pentru tot restul vieţii în penitenciar de tip închis (art.71-72 CP).
La categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave se referă acele infracţiuni
care sunt clasificate astfel în alin.4-6 art.16 CP. Subiectul activ al înlesnirii evadării în varianta dată poate
fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. În afara formei intenţionate simple (tipice) şi a celor agravate, în alin.4 art.318 CP este incriminată
înlesnirea evadării săvârşite din imprudenţă, de către o persoană care avea obligaţiunea să-l păzească pe cel
evadat.
Latura obiectivă a înlesnirii evadării în această variantă se poate manifesta ca şi în cazul formelor de
înlesnire a evadării prevăzute în alin.1-2 art.318 CP, care se deosebeşte de ele prin obligaţiunea subiectivă
cu care se săvârşeşte fapta şi prin calitatea specială a făptuitorului.
Înlesnirea evadării în formularea din alin.4 art.318 CP poate fi săvârşită numai de o persoană care
avea obligaţiunea să-l păzească pe cel evadat. La aceste persoane se referă persoanele care fac parte din
personalul serviciului de pază, supraveghere şi escortare a deţinuţilor. Prin urmare, subiect al infracţiunii
menţionate poate fi numai o persoană dintre cele menţionate, care, în exerciţiul funcţiilor sale de serviciu, a
înlesnit din imprudenţă evadarea unui deţinut pe care îl păzea.
Atitudinea subiectivă a făptuitorului poate lua una din modalităţile imprudenţei fie de sineîncredere
uşuratică, fie de neglijenţă (art.18 CP).
Dacă înlesnirea a fost făcută intenţionat de către o persoană care avea obligaţiunea să-l păzească pe
cel evadat, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca înlesnire la evadare în una din formele
prevăzute în alin.1-3 art.318 CP.
8. Înlesnirea evadării poate apărea sub forma actelor de pregătire sau de tentativă numai în cazul
săvârşirii ei din intenţie în toate variantele prevăzute în alin.1-3 art.318 CP. De exemplu, dacă făptuitorul,
în scopul înlesnirii evadării, îi transmite deţinutului un instrument, iar ulterior în ultimul moment este
depistat până la începerea actelor de evadare, suntem în prezenţa unei tentative de înlesnire a evadării. În
momentul în care cel căruia i s-au adus înlesniri a încercat să evadeze sau a evadat, înlesnirea se consideră
consumată.
Astfel, înlesnirea evadării în forma sa consumată, fiind dependentă de începutul executării infracţiunii
de evadare, nu este susceptibilă de forma infracţiunii continue sau prelungite.
După caracterul şi gradul prejudiciabil înlesnirea evadării din imprudenţă (alin.4 art.318 CP) se referă
la infracţiunile uşoare, în forma simplă (alin.1 art.318 CP) este o infracţiune mai puţin gravă, iar în
variantele agravate (alin.2-3 art.318 CP) se consideră infracţiuni grave.
Articolul 319. ESCHIVAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI CU ÎNCHISOARE
Eschivarea de la executarea pedepsei a condamnatului căruia i s-a permis să plece pe scurtă
durată din locurile de deţinere
Obiectul generic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi în
special a activităţii normale a penitenciarelor.
1. În conformitate cu prevederile legislaţiei de executare a pedepselor penale, condamnaţilor li se
acordă permisiunea să plece pe scurtă durată din locurile de deţinere (calamităţi naturale, decesul sau boala
gravă a rudelor apropiate).
2. Latura obiectivă constă în acţiuni sau inacţiuni prin care făptuitorul se eschivează a se întoarce la
locul executării pedepsei cu închisoarea.
Aceasta este o infracţiune continuă care începe din momentul neprezentării la timpul indicat şi se
consideră consumată în momentul reţinerii sau autodenunţării.
3. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă - eschivarea de la executarea pedepsei cu
închisoarea.
4. Subiectul acestei infracţiuni este unul special - condamnatul la pedeapsa cu închisoarea, care
ispăşeşte pedeapsa penală în penitenciarele RM, şi a atins vârsta de cel puţin 16 ani, căruia i s-a permis să
plece pe scurtă durată din locul de deţinere, indiferent de motivele invocate.
Articolul 320. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A HOTĂRÂRII INSTANŢEI DE
JUDECATĂ
(1) Neexecutarea intenţionată, precum şi eschivarea de la îndeplinire, a hotărârii instanţei de
judecată
la 2 ani.
(2) Neexecutarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a hotărârii instanţei de
judecată, precum şi împiedicarea executării ei,
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la asigurarea autorităţii
hotărârilor judecătoreşti prin care se continuă înfăptuirea justiţiei. Obiect special secundar sunt relaţiile
sociale referitoare la drepturile cetăţenilor, care se realizează prin executarea hotărârilor judecătoreşti.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune sau inacţiune. Acţiunea se manifestă prin
împotrivirea persoanei obligate să execute hotărârea judecătorească care se exprimă oral sau în scris,
încearcă să lovească sau loveşte, exprimă ameninţări persoanelor care execută hotărârea, interdicţii,
săvârşesc acte de corupere a persoanelor cu funcţii de răspundere obligate să controleze ori să execute
această hotărâre, indiferent dacă aceste acţiuni au avut loc la începutul, mai târziu, în cursul executării
hotărârilor judecătoreşti. Inacţiunea persoanei poate fi exprimată oral sau în scris şi prin neîntreprinderea
acţiunilor necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti, considerând că hotărârea nu este corectă etc.
Prin noţiunea de hotărâri ale instanţei de judecată se înţeleg hotărârile date de către instanţă în
cauzele civile, penale, contravenţionale, contencios administrativ, intrate în vigoare şi pasibile de
executare.
3. În cazul în care se pune în executare o hotărâre de către alt organ jurisdicţional şi se manifestă
împotrivire la executare nu există componenţa de infracţiune prevăzută de acest articol.
4. În cazul în care neexecutarea hotărârii de către instanţa de judecată se manifestă prin violenţă
îndreptată împotriva persoanei care contribuie la înfăptuirea justiţiei, fapta constituie o altă infracţiune,
prevăzută de art.305 după urmările care au survenit.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neexecutării hotărârii judecătoreşti sau al
efectuării acţiunilor de împotrivire pentru executarea silită a acesteia (după caz, vătămare uşoară sau
medie, maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute de art.145,
151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate cerinţele
colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea pedepselor cu
închisoarea.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că prin
acţiunile sau inacţiunile sale nu execută intenţionat sau se eschivează de la îndeplinirea hotărârii instanţei
de judecată şi doreşte acest rezultat. Motivele neexecutării intenţionate nu influenţează la încadrarea faptei
în baza acestui articol.
7. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 al acestui articol poate fi orice persoană fizică de la
vârsta de 16 ani, subiect special al infracţiunii prevăzute de alin.2 pot fi doar persoanele cu funcţii de
răspundere prevăzute de art.123.
Articolul 321. NESUPUNEREA PRIN VIOLENŢĂ CERINŢELOR ADMINISTRAŢIEI
PENITENCIARULUI
Nesupunerea prin violenţă cerinţelor legitime ale administraţiei penitenciarului, săvârşită de o
persoană care execută pedeapsa în penitenciar,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a instituţiilor
penitenciare în care se execută hotărârile judiciare penale prin care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni violente de nesupunere cerinţelor legitime ale administraţiei
penitenciarului (îmbrâncire, împingere, tragere afară din încăpere, spargere a geamului, distrugere a uşilor,
ferestrelor, cauzare a vătămărilor corporale uşoare sau medii, maltratare intenţionată sau alte acte de
violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute de art.145, 151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate cerinţele
colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea pedepselor cu
închisoarea.
3. Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă şi indirectă. Făptuitorul conştientizează acţiunile
sale, le doreşte sau acceptă survenirea urmării periculoase a faptei.
4. Subiectul infracţiunii este persoana în vârstă de la 16 ani, care execută pedeapsa cu închisoarea în
penitenciar.
Articolul 322. TRANSMITEREA ILEGALĂ A UNOR OBIECTE INTERZISE
PERSOANELOR DEŢINUTE ÎN PENITENCIARE
(1) Transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a transmite prin orice mijloace
persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a altor
substanţe cu efect narcotizant, precum şi a altor obiecte, a căror transmitere este interzisă, dacă această
acţiune a fost săvârşită în mod sistematic sau în proporţii mari,
până la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a
instituţiilor penitenciare în care se execută pedeapsa cu închisoarea, stabilită prin hotărâre judecătorească în
cauza penală.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni intenţionate de transmitere tainică, încercare de transmitere, prin
orice mijloc, persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a
altor substanţe cu efect narcotizant.
Alin.1 prevede şi o a doua situaţie de drept de sine stătătoare care reprezintă componenţa de
infracţiune în cazul în care făptuitorul întreprinde acţiuni de a transmite obiecte interzise în proporţii mari
sau în mod sistematic.
În proporţii mari se consideră obiectele a căror valoare reprezintă 500 şi mai multe unităţi
convenţionale, conform art.126.
Noţiunea în mod sistematic se consideră începând cu a treia acţiune similară de transmitere a
obiectelor interzise, cu excepţia obiectelor expres indicate în prima parte a alin.1, pentru care survine
răspunderea penală chiar pentru o singură acţiune.
3. Alin.2 al infracţiunii prevede componenţa de infracţiune pentru acţiunile prevăzute de alin.1 dacă
au fost comise de către persoane care au folosit situaţia de serviciu (orice colaborator al penitenciarului,
inspector, şef etc.) şi care sunt prevăzute în lista statelor penitenciarului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 323. FAVORIZAREA INFRACŢIUNII
(1) Favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave
până la 3 ani.
(2) Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele
apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.
1. Favorizarea este o formă de sine stătătoare de activitate infracţională reglementată în art.49 CP şi
constituie o implicare la infracţiunea deja săvârşită. Această activitate este prejudiciabilă şi incriminată ca
infracţiune distinctă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în alin.1 art.323 CP.
2. Caracterul infracţional al favorizării infracţiunii constă în faptul că ea împiedică descoperirea
operativă a infracţiunilor săvârşite, identificarea rapidă a infractorului şi pedepsirea lui. Obiectul juridic
nemijlocit al infracţiunii date îl constituie activitatea de înfăptuire a justiţiei penale ca valoare socială şi
relaţiile sociale privitoare la realizarea principiului operativităţii în procesul penal.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.323 CP se
realizează prin acţiunea de favorizare dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave.
Din cuprinsul dispoziţiilor acestei norme juridice penale rezultă că existenţa infracţiunii de favorizare
este condiţionată de preexistenţa unei infracţiuni şi a infractorului care a săvârşit-o. Fapta anterioară
favorizării trebuie să constituie infracţiune în înţelesul definiţiei ei date în art.14 CP. În lipsa uneia din
trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, favorizarea acestei fapte nu constituie infracţiunea prevăzută de alin.1
art.323 CP.
În afară de aceasta, norma juridică penală citată cere ca infracţiunea anterioară să facă parte din
categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Noţiunea acestor categorii de
infracţiuni este dată în art.16 CP.
Acţiunea de favorizare a infracţiunii constă din favorizarea infractorului şi tăinuirea mijloacelor sau
instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală.
Despre conţinutul acestor activităţi infracţionale a se vedea comentariul la art.49 CP.
Ajutorul dat infractorului poate fi şi de natură morală. Astfel, darea de sfaturi cum să procedeze
pentru a se sustrage urmăririi penale sau executării pedepsei, furnizarea de informaţii de natură de a-l ajuta
pe infractor să se sustragă de la răspunderea penală constituie acte de favorizare intelectuală a infractorului.
Nu constituie favorizare intelectuală a infractorului declaraţia mincinoasă sau denunţul calomnios în
scopul ascunderii infractorului adevărat şi al inducerii în eroare a organelor judiciare. Acestea constituie
infracţiuni distincte prevăzute de art.311-312 CP şi, având un caracter special în raport cu prevederile
alin.1 art.323 CP, ele au întâietate la aplicare. La aceste infracţiuni se referă şi dobândirea sau
comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale infracţională (art.199 CP).
Urmarea prejudiciabilă a favorizării infracţiunii se prezintă sub forma unei stări de pericol pentru
înfăptuirea justiţiei. Pentru existenţa infracţiunii este indiferent dacă actele de favorizare l-au ajutat efectiv
pe infractor sau nu. Este suficient ca prin actele săvârşite să fi existat posibilitatea de a-l favoriza pe
infractor. Dacă ajutorul oferit nu a fost primit de infractor sau acesta nu s-a folosit de el, fapta de favorizare
nu există.
4. Subiectul infracţiunii de favorizare a infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani.
Potrivit alin.2 art.323 CP, nu sunt pasibile de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul
(soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. Rude apropiate sunt copiii, părinţii,
înfietorii, înfiaţii, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii infractorului (art.134 CP).
Pentru a beneficia de această prevedere legală, de nepedepsire, favorizatorul trebuie să fie rudă
apropiată cu toţi infractorii care au participat la săvârşirea infracţiunii favorizate. În caz contrar dispoziţia
de nepedepsire nu se aplică. De asemenea nu beneficiază de nepedepsire nici favorizatorii care, deşi sunt
rude apropiate între ei, nu sunt şi rude cu cel favorizat.
Favorizarea infracţiunii poate fi săvârşită sub orice formă de participaţie.
Latura subiectivă a favorizării infracţiunii se realizează numai prin intenţie directă. Sub aspectul
laturii subiective nu este obligatoriu ca favorizatorul să ştie calificarea juridică a infracţiunii favorizate sau
că ea se referă la infracţiunile grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Pentru existenţa
infracţiunii analizate este important ca favorizatorul să ştie că cel favorizat a săvârşit o infracţiune şi
caracterul ei (omor, tâlhărie, violenţe etc.), că dă ajutor unui infractor, ajutor prin care s-ar putea îngreuia
sau zădărnici activitatea de înfăptuire a justiţiei. Însă în cazurile în care alin.1 art.323 CP prevede
răspunderea penală numai pentru favorizarea infracţiunilor cu circumstanţe agravante, conştiinţa
favorizatorului trebuie să cuprindă şi cunoaşterea acestor circumstanţe. Necunoaşterea lor de către
favorizator înlătură caracterul penal al faptei. De exemplu, pentru tragerea la răspundere penală în cazul
favorizării furtului repetat (alin.2 art.186 CP), favorizatorul trebuie să ştie că cel favorizat a mai săvârşit
anterior un furt, în caz contrar în acţiunile lui lipseşte componenţa de infracţiune prevăzută de alin.1
art.323 CP. Or, favorizarea infracţiunii de furt simplu (alin.1 art.186 CP) nu este incriminată în alin.1
art.323 CP.
5. Infracţiunea de favorizare se poate prezenta în forma actelor de pregătire şi ca infracţiune
consumată. Însă actele de pregătire nu sunt incriminate ca infracţiune.
Fiind o infracţiune formală, favorizarea se consumă în momentul săvârşirii actelor de favorizare
indiferent de faptul dacă au survenit sau nu anumite urmări pentru înfăptuirea justiţiei. Totodată
favorizarea infracţiunii poate apărea ca o infracţiune continuă. De exemplu, favorizatorul păstrează timp
îndelungat bunurile furate. În acest caz momentul consumării infracţiunii de favorizare coincide cu
momentul încetării acţiunii de păstrare.
Infracţiunea de favorizare se poate înfăţişa şi ca o infracţiune prelungită. De exemplu, favorizatorul
distruge cuţitul cu care a fost săvârşit omorul, iar peste un timp îl ascunde pe făptuitorul omorului. În acest
caz momentul consumării infracţiunii coincide cu ultimul act de favorizare a infractorului.
CAPITOLUL XV
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
Articolul 324. CORUPERE PASIVĂ
(1) Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte, bani, titluri de
valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se
cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de
obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a
obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale şi cu închisoare de
la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
c) cu extorcare de bunuri sau servicii enumerate la alin.(1);
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale şi cu închisoare de la
5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
a) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
b) în proporţii deosebit de mari;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
1. Corupere pasivă constituie fapta săvârşită de către o persoană cu funcţii de răspundere încadrată în
aparatul de stat, care fie că pretinde, primeşte direct sau indirect oferte, titluri de valoare, alte bunuri sau
avantaje patrimoniale, fie că acceptă servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau
a nu îndeplini, a se abţine, a întârzia ori a grăbi o acţiune contrar obligaţiunilor de serviciu prin utilizarea
autorităţii sale, precum şi pentru a obţine de la alte autorităţi în favoarea sa ori a altor persoane distincţii,
funcţii, pieţe de desfacere sau decizii favorabile.
2. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii
de serviciu care presupune îndeplinirea cu cinste de către funcţionarii publici şi de către alte persoane cu
funcţii de răspundere enumerate la alin.2 din acest comentariu a îndatoririlor de serviciu şi a celor care
rezultă din codurile de conduită.
Obiectul material poate fi exprimat printr-un bun primit de făptuitor sau prin acordarea unui serviciu,
a unor foloase, privilegii, avantaje ce nu i se cuvin persoanei cu funcţii de răspundere.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se constituie din acţiuni sau inacţiuni. Acţiunea poate fi exprimată
prin pretinderea sau primirea de bani, foloase ori acceptarea de promisiuni care asigură astfel de foloase,
contrar atribuţiilor sale. Inacţiunea constă în nerespingerea de către făptuitor a atribuţiilor sale. Nu este
necesar ca pretenţia formulată de făptuitor să fie satisfăcută. A primi ceva înseamnă a accepta, a prelua, a
lua ceva în posesie. A accepta o promisiune înseamnă a exprima acordul cu privire la promisiune. Este
necesar ca actul de îndeplinire sau neîndeplinire al funcţionarului pentru care pretinde, primeşte bani sau
foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
4. Acţiunile sau inacţiunile persoanei cu funcţii de răspundere exprimate prin pretindere sau primire
de la autorităţi a diverselor distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau orice altă decizie favorabilă
determinată de îndeplinirea ori neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea atribuţiilor de serviciu, contrar
acestora, în folos propriu sau al altor persoane, cad sub incidenţa prevederilor art.324.
5. Prin noţiunea de corupere pasivă în mod repetat din alin.2 lit.a) se înţelege săvârşirea uneia şi
aceleiaşi infracţiuni prevăzute de alin.1 nu mai puţin de două ori cu condiţia că nu a expirat termenul de
prescripţie al tragerii la răspunderea penală.
Prin noţiunea de două sau mai multe persoane prevăzută la lit.b) se înţelege învoiala prealabilă a
două sau a mai multor persoane cu funcţii de răspundere care s-au înţeles din timp sau după începere, dar
până la consumarea infracţiunii, despre săvârşirea în comun a acestei infracţiuni. Infracţiunea în acest caz
se consideră consumată din momentul primirii bunului sau a foloaselor de către cel puţin o persoană,
indiferent de faptul dacă persoana care corupe înţelegea sau nu că la luarea de bani, bunuri şi alte avantaje
participă câteva persoane cu funcţii de răspundere.
Estorcare de bunuri este o noţiune prevăzută la lit.c) a articolului comentat şi constă în înaintarea de
către persoana cu funcţii de răspundere, sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor care vor cauza prejudicii
intereselor legale ale persoanei care corupe sau crearea intenţionată a unor condiţii care îl impun pe acesta
să dea bunuri în scopul prevenirii consecinţelor nefaste asupra intereselor sale legale.
Noţiunea de proporţii mari prevăzută la lit.d) indică valoarea evaluată în bani a daunei bunurilor luate
de făptuitor. Evaluarea daunei se face pornind de la preţurile sau tarifele fixate pentru serviciul dat, iar în
lipsa acestor tarife - în baza rapoartelor expertizei sau a concluziei specialiştilor la momentul săvârşirii
infracţiunii. Conform prevederilor art.126 CP, cade sub incidenţa prevederilor lit.b) fapta care, la
momentul săvârşirii, a atins sau a depăşit suma de 500 de unităţi convenţionale (10.000 lei).
6. Subiect al infracţiunii de corupere pasivă poate fi numai persoana care cade sub incidenţa
prevederilor art.123.
Persoane cu funcţii de răspundere sunt deputaţii, membrii guvernului, consilierii, judecătorii,
procurorii şi adjuncţii acestora, ofiţerii de urmărire penală, executorii judecătoreşti, colaboratorii organelor
de poliţie şi ai serviciului de informaţie şi securitate, colaboratorii diferitelor inspecţii de stat sau de
supraveghere (inspecţia fiscală, garda forestieră, serviciul protecţiei muncii etc.).
7. Nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de corupere pasivă persoanele cu funcţii de răspundere din
organele de stat, lucrătorii instanţelor, organizaţiilor de stat care exercită numai funcţii pur profesionale sau
tehnice. Însă dacă aceste persoane, concomitent cu îndeplinirea funcţiilor, sunt învestite şi cu funcţii de
ordin administrativ, de dispoziţie sau organizatorico-economice, ele devin subiecţi de corupere pasivă
(medicul - pentru luare de bani sau de bunuri pentru eliberarea certificatului de concediu medical sau
participare la comisia de expertiză medicală, sau medico-militară; profesorii - în cazul în care devin
membri ai comisiilor de examinare sau calificare etc.).
8. Infracţiunea de corupere pasivă se săvârşeşte numai cu intenţie directă, făptuitorul îşi dă seama, în
momentul săvârşirii faptei, că banii, bunurile, foloasele pe care le pretinde, le primeşte ori care constituie
obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu toate acestea, el vrea să le
pretindă sau să le primească, să accepte sau să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut. Totodată făptuitorul
în această situaţie are reprezentarea pericolului care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii sale de
serviciu, consecinţă pe care o doreşte. Făptuitorul urmăreşte în special îndeplinirea, neîndeplinirea,
întârzierea îndeplinirii sau executării unui act contrar atribuţiilor sale.
9. Prin noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de răspundere (alin.3) se înţelege persoana cu funcţii
de răspundere al cărei mod de alegere sau numire este reglementat de CRM: preşedintele, vicepreşedinţii şi
deputaţii Parlamentului (art.78), prim-ministrul şi membrii guvernului (art. 82, 98, 101), judecătorii din
instanţele de judecată de toate nivelurile (art.116), magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii
(art.122), procurorul general şi procurorii ierarhic inferiori (art.125), membrii Curţii de Conturi (art.133),
preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale (art.136) etc. care coincid cu prevederile art.123 alin.2 CP.
De asemenea sub incidenţa sensului exprimat de noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de
răspundere cad persoanele al căror mod de alegere sau numire este reglementat de legi organice,
funcţionarii aleşi sau numiţi în organele a căror organizare şi funcţionare sunt reglementate de legile
prevăzute în alin.3 art.72 CRM şi coincide cu noţiunea prevăzută la alin.2 art.123 CP. În calitate de
persoană cu înaltă funcţie de răspundere poate să apară şi orice persoană căreia persoana cu înaltă funcţie
de răspundere i-a delegat împuternicirile sale.
Noţiunea proporţii deosebit de mari atestă mărimea bunurilor oferite şi primite, evaluate în bani. În
condiţiile prevăzute la p.7 al acestui comentariu şi în conformitate cu prevederile art.126, infracţiunea
săvârşită cade sub incidenţa stipulării din lit.b) a articolului comentat, dacă valoarea bunurilor depăşeşte, la
momentul săvârşirii infracţiunii, suma de 1500 de unităţi convenţionale de amendă (30.000 lei).
Noţiunile de grup criminal organizat şi organizaţie criminală din lit.c) se interpretează conform
prevederilor art.46 şi 47 CP.
10. Banii, bunurile, valorile, avantajele patrimoniale care au fost date persoanei cu funcţie de
răspundere sunt confiscate în beneficiul statului prin sentinţa pronunţată în instanţă drept bunuri dobândite
ilicit.
În cazul în care făptuitorul a cheltuit, a înstrăinat, a distrus valorile, bunurile, avantajele patrimoniale,
se confiscă valoarea în bani a acestor bunuri.
Articolul 325. CORUPEREA ACTIVĂ
(1) Promisiunea, oferirea sau darea unei persoane cu funcţie de răspundere, personal sau prin
mijlocitor, de bunuri sau servicii, enumerate la art.324, în scopurile indicate la acelaşi articol
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2.000 la 4.000 unităţi convenţionale şi cu închisoare de
la 2 la 5 ani.
a) repetat;
3 la 7 ani.
a) în proporţii deosebit de mari;
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 este liberată
de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că
organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.
1. Se consideră corupere activă acţiunile intenţionate ale oricărei persoane care promite, oferă sau
acordă un avantaj, bunuri, bani, valori, prestări servicii, ce nu i se cuvin unei persoane cu funcţii de
răspundere ca agent public, direct sau prin mijlocitor, pentru ca acest agent public să acţioneze sau să se
abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale în favoarea făptuitorului sau de a obţine de la
autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o altă decizie favorabilă pentru sine sau pentru altă
persoană.
2. Obiectul infracţiunii de corupere activă îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de
serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra
funcţionarilor publici. Activitatea persoanei cu funcţii de răspundere trebuie să fie transparentă, echitabilă,
imparţială şi să respecte interesul general al societăţii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin săvârşirea a cel puţin unei acţiuni prevăzute în
art.324: promite ori acordă oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, prestări
servicii, privilegii sau alte avantaje unei persoane cu funcţii de răspundere în domeniul public, ce nu i se
cuvin, pentru ca acesta să îndeplinească, să întârzie sau să nu îndeplinească acţiuni ce ţin de obligaţiunile
de serviciu ale agentului public, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestei obligaţiuni, precum şi
pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o anumită decizie favorabilă.
La latura obiectivă a coruperii active se utilizează principiul oglinzii în coroborare cu coruperea
pasivă (art.324 CP).
Obligaţiunile persoanei corupte pasiv coincid cu promisiunile, ofertele sau darea de bunuri, avantaje,
prestări servicii, alte foloase stipulate în lege, pe care persoana coruptă activ le oferă acestuia. Tot ce face
persoana coruptă activ şi acceptă persoana coruptă pasiv se realizează pe bază de coroborare şi acceptare
reciprocă, acţiunile fiind apreciate ca infracţiuni, însă încadrarea este deosebită: conform prevederilor
art.324 CP - pentru persoana coruptă pasiv şi conform prevederilor art.325 CP - pentru persoana coruptă
activ.
4. Noţiunea de promisiune presupune situaţia în care persoana cu funcţii de răspundere se angajează
să furnizeze un bun, avantaj necuvenit ulterior sau în cazul în care persoana coruptă pasiv a căzut de acord
ca bunul sau avantajul necuvenit să fie furnizat ulterior persoanei corupte pasiv.
Oferire corespunde situaţiei în care persoana cu funcţii de răspundere îşi arată disponibilitatea de a
furniza bunul sau avantajul necuvenit în orice moment.
Darea corespunde situaţiei în care bunul, avantajul necuvenit este predat persoanei corupte pasiv sau
unui terţ, cum ar fi un membru al familiei sale, o organizaţie care aparţine acesteia, partidul politic la care
el a aderat. În cazul în care mita a fost predată unui terţ, agentul public cunoaşte momentul de predare.
Prin avantaje necuvenite înţelegem diverse forme de împrumuturi de bani, alimente şi băuturi,
accelerarea tratării, perspective mai bune în carieră, cadouri de valoare etc., fapt care ameliorează nemeritat
situaţia, în raport cu cea pe care o avusese persoana coruptă pasiv înaintea infracţiunii.
5. Noţiunile repetat, două sau mai multe persoane şi în proporţii mari, prevăzute la alin.2, şi
proporţii deosebit de mari, grup criminal organizat sau organizaţie criminală, prevăzute la alin.3, vor fi
interpretate conform p.4 şi 8 din comentariile de la art.324 CP.
6. Subiectul coruperii active poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani şi
care poate activa de sine stătător sau cu participaţie sub formă de coautorat sau complicitate, prevăzută de
art.21 CP.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că promite,
oferă sau dă unui funcţionar, unei persoane cu funcţii de răspundere bani, bunuri sau alte avantaje,
săvârşind prin această acţiune un act de corupere, doreşte producerea urmărilor periculoase pentru buna
desfăşurare a activităţii de serviciu şi pentru activitatea organelor autorităţilor publice.
8. Persoana care a promis, a oferit, a dat bunuri ori a realizat serviciile enumerate în art.324 CP este
liberată de răspundere penală dacă banii, bunurile şi alte avantaje au fost estorcate de la ea sau dacă
persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală cunosc infracţiunea pe care a săvârşit-o
sau a denunţat anticipat faptul.
9. Consumarea infracţiunii de corupere activă are loc în momentul în care făptuitorul promite, oferă
sau dă funcţionarului - agent public bani, bunuri sau avantaje necuvenite în scopul ca acesta să acţioneze
sau să se abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale sau pentru a obţine de la autorităţi
distincţii, funcţii, piaţă de desfacere sau o altă decizie favorabilă, indiferent de natura lor şi de faptul că
acestea sunt pentru sine sau pentru altcineva.
Articolul 326. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ
(1) Primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale,
acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă
persoană, săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă
asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce intră în
obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite,
2 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, săvârşite:
a) repetat;
c) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari,
la 3 la 7 ani.
a) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi
convenţionale.
1. Alin.1 art.326 CP explică traficul de influenţă la general în sensul că faptă exprimată prin primirea
ori pretinderea de bani sau de alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare, acceptarea de promisiuni,
de daruri, direct sau indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau foloase, săvârşită de către o persoană care
are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să
săvârşească ori să nu săvârşească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă aceste acţiuni
au fost sau nu săvârşite, au produs sau nu rezultatul scontat.
Făptuitorul se angajează - în schimbul unei sume de bani sau al altor bunuri, avantaje necuvenite - să
intervină către un funcţionar în interesul persoanei cu care se face înţelegerea.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna funcţionare a serviciilor
publice a căror desfăşurare normală implică combaterea şi reprimarea faptelor acelor persoane care,
speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, creează o stare de neîncredere în corectitudinea
funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia ar putea fi corupţi şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce
intră în atribuţiile lor de serviciu.
3. Latura obiectivă a traficului de influenţă se realizează prin primirea ori pretinderea unor sume de
bani, bunuri sau alte avantaje, de daruri transmise direct sau indirect cu scopul determinării unui funcţionar
să îndeplinească ori să nu îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
A primi bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale înseamnă preluarea de către
făptuitor a unei sume de bani, a altor bunuri, iar acceptarea serviciilor, bunurilor, avantajelor... presupune
manifestarea acordului cu privire la promisiunile date sau înţelegerea de moment sau pe viitor a acestor
persoane asupra valorilor şi bunurilor care urmează a fi transmise sau luate.
Estorcare de bani, bunuri etc. înseamnă obţinerea valorilor râvnite cu forţa, prin ameninţare, violenţă,
şantaj.
Înţelegerile, acceptările, estorcările de bani, bunuri, servicii şi de orice alte avantaje pot avea loc
direct între persoanele interesate sau prin mijlocitor. Rezultatul poate fi cerut atât pentru sine, cât şi pentru
o altă persoană.
4. Pentru realizarea laturii obiective sunt esenţiale cerinţele:
a) făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public
care urmează să-şi îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu;
b) făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă sau să nu facă
un act care depinde de funcţiile lui de serviciu;
c) este neapărat ca acţiunea pe care trebuie să o facă funcţionarul în folosul persoanei interesate să
urmeze după acţiunile făptuitorului care a promis, a pretins, a acceptat, a primit bunuri, bani etc. În cazul în
care făptuitorul nu a intervenit către funcţionarul vizat în interesul persoanei respective, iar funcţionarul a
îndeplinit actul solicitat şi făptuitorul ştia despre aceasta, fapta nu constituie trafic de influenţă, ci
escrocherie.
5. Termenul repetat prevăzut la alin.2 presupune săvârşirea a două şi mai multor infracţiuni prevăzute
de art.326 CP de către făptuitor în folosul uneia şi aceleiaşi sau al altei persoane interesate.
Prin primire de bunuri sau avantaje în proporţii mari se înţelege aprecierea în bani a valorilor
transmise la nivelul preţurilor de piaţă sau în baza raportului de expertiză ori al specialiştilor. Conform
prevederilor art.126 CP, dauna în proporţii mari depăşeşte 500 de unităţi convenţionale (10.000 lei).
6. Termenul primire de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari se caracterizează prin
mărimea daunei evaluate în bani. Conform comentariului prevăzut la p.7, sub incidenţa prevederii legale
stipulate în alin.3, lit.a) cade dauna care depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale (30.000 lei).
Conţinutul sintagmei în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale din
alin.3, lit.b) este prevăzut în art.46 şi 47 CP care urmează să fie apreciat în mod adecvat.
7. Traficul de influenţă este o infracţiune cu conţinut alternativ, faptă care se concretizează prin două
sau toate acţiunile făptuitorului (primire, estorcare, promisiune, acceptare de bani, bunuri...) personal sau
prin mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar şi la intervale diferite de timp, reprezintă în
ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul efectuării promisiunii de a interveni în faţa unui
funcţionar pentru ca acesta să întreprindă sau să nu întreprindă acţiuni ce intră în obligaţiunile lui pentru
trafic de influenţă (pentru bani, bunuri, servicii, avantaje...).
8. Subiect al traficului de influenţă poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar care are atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l
îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni de corupere
pasivă şi trafic de influenţă dacă făptuitorul ar asigura persoana că va beneficia şi de serviciile care intră în
competenţa sa.
9. Latura subiectivă a traficului de influenţă include vinovăţia făptuitorului sub formă de intenţie
directă, adică făptuitorul îşi dă seama şi vrea să trafice influenţa sa reală sau presupusă asupra unui
funcţionar, prevăzând şi dorind urmarea faptei. Făptuitorul determină funcţionarul să facă sau să nu facă, să
obţină sau să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă nu este necesar ca acest scop să fie
realizat, fiind suficient ca făptuitorul să-l fi urmărit sau acceptat la momentul primirii sau pretinderii unui
bun sau avantaj.
10. În asemenea cauze toate bunurile, valorile, banii care au fost date pentru trafic de influenţă
urmează să fie confiscate în beneficiul statului prin sentinţa instanţei de judecată, ca bunuri dobândite ilicit.
Dacă făptuitorul a cheltuit sau a realizat bunurile, banii, valorile, acesta urmează să achite în folosul
statului echivalentul lor în bani.
Articolul 327. ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU
1. Folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu, în
interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
b) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
3. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau
al unei organizaţii criminale,
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile referitoare la buna desfăşurare a activităţii
organelor autorităţilor publice centrale şi locale, a organelor de drept şi a persoanelor cu funcţii de
răspundere în scopul îndeplinirii de către aceştia a atribuţiilor lor de serviciu în mod corect, cu respectarea
intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
2. Persoană cu funcţii de răspundere este persoana care cade sub incidenţa prevederilor art.123 CP.
Punctele 5 şi 6 din comentariul de la art.324 CP se aplică respectiv.
Nu cad sub incidenţa noţiunii de persoană cu funcţii de răspundere persoanele angajate în organele
autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, în organele de drept şi în alte organe de stat
care execută doar atribuţii profesionale sau tehnice (ingineri, medici, electricieni, grefieri etc.).
3. Latura obiectivă a infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu se realizează printr-o acţiune
în cazul îndeplinirii defectuoase a unui act sau printr-o infracţiune în cazul neîndeplinirii unui act care
urma să fie îndeplinit.
Pentru a stabili dacă a fost comis abuzul de putere sau de serviciu, este necesar a cunoaşte atribuţiile,
drepturile şi obligaţiunile persoanei cu funcţii de răspundere, stipulate în lege sau în alte acte subordonate
legii, care reglementează activitatea de serviciu a acesteia.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu,
când desfăşoară activităţi legate de atribuţiile sale de putere şi de serviciu.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către făptuitor trebuie să aibă neapărat
la bază un interes material ori alte interese personale, dacă aceste acţiuni sau inacţiuni au cauzat daune
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau
juridice. Dacă aceste urmări lipsesc, nu poate fi vorba de răspundere penală.
4. Interesele generale ale societăţii, încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, crearea
obstacolelor sau tulburărilor în activitatea organelor puterii şi a altor instituţii publice, încălcarea ordinii de
drept, tăinuirea infracţiunilor săvârşite etc. sunt considerate obiective asupra cărora se orientează acţiunile
de cauzare de daune în proporţii considerabile intereselor publice.
Sfera destul de largă a intereselor care poate exprima activitatea persoanei în concordanţă cu
interesele generale ale societăţii, pe care legea le recunoaşte şi le garantează (dreptul la proprietate, dreptul
la viaţă, dreptul la apărare, dreptul la siguranţa personală, dreptul la libera asociere, dreptul la ocrotirea
sănătăţii, dreptul la învăţătură, libera concurenţă, libertatea conştiinţei etc.), se consideră daune în proporţii
considerabile cauzate drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Subiect al infracţiunii de abuz de putere şi abuz de serviciu poate fi orice funcţionar public sau
orice alt funcţionar al organelor de drept cu funcţie de răspundere care obţine calitatea de autor al
infracţiunii. Orice alte persoane care participă la infracţiune apar în calitate de organizatori, instigatori,
complici sau coautori.
6. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se realizează numai cu intenţie. Intenţia poate fi directă sau
indirectă, după cum făptuitorul prevede că acţiunea sau inacţiunea va aduce atingere intereselor publice sau
drepturilor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, urmărind sau acceptând producerea acestui
rezultat.
Imprudenţa nu cade sub incidenţa acestui articol.
7. Motivul este un element obligator al acestei infracţiuni şi poate fi material sau poate urmări alt
interes personal.
Prin interes material se înţelege ideea prin care făptuitorul urmăreşte scopul de a dobândi bunuri
materiale, bani sau alte avantaje patrimoniale în folosul său prin îndeplinirea sau neîndeplinirea abuzivă a
atribuţiilor sale de serviciu, dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii pasive.
Prin alte interese personale se înţelege dorinţa făptuitorului de a avea alte avantaje, nepatrimoniale,
prestări servicii, acceptare de funcţii sau protecţie de serviciu, susţinere profesională sau de a-şi ascunde
incompetenţa etc., dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii pasive.
Dacă, în urma abuzului de serviciu, a fost delapidată, prin înşelăciune sau abuz de încredere, averea
străină încredinţată pentru administrare făptuitorului, calificarea acţiunilor acestuia se va face numai în
baza art.190, 191, 196 CP. Însă dacă abuzul de serviciu a fost săvârşit din motive de profit, dar nu a avut
drept scop sustragerea averii, acţiunea cade sub incidenţa prevederilor art.327 CP.
8. Prin noţiunea de acţiune săvârşită repetat (alin.2 lit.a) se presupune săvârşirea de către acelaşi
făptuitor a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.327 CP.
Prin sintagma săvârşit de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere din lit.b) se înţeleg persoanele
care sunt alese sau numite în modul prevăzut de CRM sau de o lege organică (miniştri, deputaţi, judecători,
procurori, comisari...). Comentariul de la p.8 al art.324 CP se aplică respectiv.
Sintagma soldată cu urmări grave din lit.c) urmează să fie apreciată, de la caz la caz, pornindu-se de
la împrejurările concrete ale cauzei, dacă au fost stabilite avarii cu pagube enorme, oprirea şi staţionarea
transportului sau a proceselor tehnologice, dezorganizarea activităţii unei instituţii sau întreprinderi,
cauzarea unui prejudiciu material, indiferent de forma de proprietate, în proporţii deosebit de mari, mai
mult de 1500 unităţi convenţionale (30.000 lei), cauzarea de deces sau de vătămări grave integrităţii
corporale sau sănătăţii chiar în privinţa unei singure persoane.
9. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau al
unei organizaţii criminale, prevăzut la alin.3, trebuie coroborat cu prevederile art.46 şi 47 CP.
10. Consumarea infracţiunii se consideră în cazul în care, în urma acţiunii sau inacţiunii făptuitorului,
au survenit urmările indicate în lege sau lezarea unui drept al persoanei fizice sau juridice.
Articolul 328. EXCESUL DE PUTERE SAU DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU
1. Săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod
vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice,
2. Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei;
b) de aplicarea armei;
c) de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate
3. Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
b) săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
d) soldate cu urmări grave,
1. Toate persoanele cu funcţii de răspundere trebuie să aibă o comportare corectă şi cuviincioasă faţă
de persoanele cu care intră în legătură în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Este interzis ca un
funcţionar aflat în funcţie de serviciu să folosească un limbaj violent sau acte de violenţă psihică sau fizică
împotriva unei persoane.
Dacă un funcţionar public sau alt funcţionar reprezentant al puterii comite asemenea acţiuni, fapta
aduce atingere relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunilor de serviciu.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii
de serviciu a organelor administraţiei publice, organelor de drept şi a altor organe de stat.
Drept obiect material al infracţiunii apare corpul uman în cazul lovirilor şi actelor de violenţă aplicate
sau proprietatea persoanei fizice sau juridice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile sau inacţiunile făptuitorului care
întrebuinţează expresii jignitoare faţă de o persoană, insulta, calomnia, actele de violenţă împotriva
persoanei, alte acţiuni care depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă acestea
au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege
ale persoanelor fizice sau juridice.
4. O condiţie obligatorie de răspundere penală pentru excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de
serviciu constă în faptul că trebuie să existe legătura directă între acţiunile făptuitorului, ca persoană cu
funcţii de răspundere, competenţele ei, date prin lege sau printr-un act subordonat legii, şi urmările
survenite. Dacă urmările survenite au fost cauzate de acţiuni care nu au fost legate de atribuţiile de serviciu,
aceste acţiuni pot fi încadrate după obiect şi intenţie respectiv (art.150-157, 162 CP etc.).
5. Pentru calificarea daunelor în proporţii considerabile aduse intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor este valabil comentariul de la punctul 4 al art.327.
Drept daune demnităţii şi sănătăţii persoanei sau legate de încălcarea drepturilor constituţionale se
consideră acţiunile ce depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege (a se vedea
comentariul de la art.327 p.4).
6. Subiectul. Ca autor în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de serviciu poate fi doar
o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea comentariul de la p.2 al art.327 şi p.5-6 ale art.324 CP).
Organizator al infracţiunii, instigator sau complice poate fi orice persoană.
7. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu prevăzut în alin.2 însoţit: de aplicarea
violenţei lit.a) se consideră cazul în care făptuitorul aplică violenţa şi persoanei vătămate îi sunt cauzate
vătămări uşoare şi medii integrităţii corporale sau sănătăţii; de aplicarea armei lit.b) se consideră cazul în
care făptuitorul a aplicat nelegitim arma de foc sau alte mijloace speciale pentru a influenţa psihic sau fizic
asupra persoanei vătămate; de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate lit.c) se
consideră cazul în care făptuitorul a cauzat victimei multiple lovituri care cauzează acesteia dureri şi
suferinţe fizice sau presiuni psihice, care produc suferinţe morale, insultă şi calomnie prin cuvinte
înjositoare, prin cuvinte necenzurate (asemenea acţiuni pot fi smulgere a părului de pe cap, corp, aruncare
şi târâre pe jos, cauzare a echimozelor, sperierea persoanelor cu fapte păgubitoare asupra rudelor apropiate,
ameninţarea cu lovituri, îmbrânciri, pişcături, acţiunea curentului electric sau cu agenţi termici asupra
corpului etc.).
Dacă în urma torturii au survenit vătămări grave, aceste acţiuni pot fi încadrate în conformitate cu
prevederile alin.3 al acestui articol.
8. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă sau indirectă. În ambele cazuri făptuitorul îşi dă
seama că acţiunea atinge atât interesul public, cât şi drepturile, interesele ocrotite prin lege ale persoanelor
fizice şi juridice şi creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii autorităţilor publice şi a
administraţiei publice în care activează persoana cu funcţii de răspundere.
9. Comentariile date la art.327 alin.2 şi 3 prin p.7 şi 8 sunt aplicabile respectiv.
10. Consumarea infracţiunii în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de serviciu se
consideră din momentul în care făptuitorul a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de o persoană cu care se
află în legătură în virtutea exerciţiului funcţiunii, iar în cazul acţiunilor repetate infracţiunea se consideră
consumată în momentul săvârşirii ultimei acţiuni de violenţă, dacă acestea au cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
Articolul 329. NEGLIJENŢĂ DE SERVICIU
1. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de
răspundere a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de
ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
2. Aceleaşi acţiuni care au provocat:
b) alte urmări grave
1. Îndeplinirea corectă a obligaţiunilor de serviciu condiţionează buna desfăşurare a activităţii de
serviciu, iar încălcarea acestora pune în pericol activitatea normală a unei autorităţi publice sau instituţii
statale.
Din conţinutul art.329 alin.1 CP neglijenţa de serviciu poate fi definită ca neîndeplinire sau
îndeplinire necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere a obligaţiunilor de serviciu.
Drept rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase, acţiunile persoanei cauzează unui organ sau unei
instituţii de stat daune în proporţii mari intereselor publice sau atacă drepturile şi interesele legale ale
persoanelor fizice şi juridice.
2. Obiectul juridic nemijlocit al acestei infracţiuni îl constituie buna desfăşurare a activităţii de
serviciu care presupune îndeplinirea corectă şi conştiincioasă de către persoana cu funcţii de răspundere a
obligaţiunilor de serviciu.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă de serviciu constituie încălcarea unei obligaţiuni de
serviciu prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a acesteia, încălcare care a produs urmările
prevăzute în lege.
Prin obligaţiune de serviciu se înţeleg toate obligaţiunile care cad în sarcina unei persoane cu funcţii
de răspundere potrivit normelor legale şi subordonate legii ce reglementează serviciul respectiv.
Aceste norme pot fi indicate expres în lege, hotărâri ale guvernului, regulamente de serviciu,
instrucţiuni etc.
Comentariul prevăzut la p.3 şi 4 art.327 se aplică în mod corespunzător.
4. Decesul unei persoane, prevăzut la alin.2 lit.a), se consideră element de încadrare a infracţiunii de
neglijenţă dacă în urma neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu ale
persoanei cu funcţii de răspundere a survenit decesul unei persoane, constatat prin raportul de expertiză
medico-legal şi declarat în legătură cauzală cu atitudinea neglijentă a făptuitorului faţă de obligaţiunile de
serviciu.
Alte urmări grave din alin.2 lit.b) se consideră, de la caz la caz, urmările rezultate din neglijenţa
făptuitorului dacă au fost stabilite avarii care au pricinuit daune enorme (de 1500 şi mai multe unităţi
convenţionale): oprirea sau staţionarea transportului sau a proceselor tehnologice, dezorganizarea activităţii
unei instituţii sau a unei întreprinderi, cauzarea de vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii la două
sau mai multe persoane.
5. Subiect al infracţiunii de neglijenţă poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere, conform
art.123 CP. Comentariul de la p.5-6 art.324 CP se aplică respectiv şi pentru fapta care a cauzat daune în
proporţii mari intereselor publice sau intereselor legale ale persoanei.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune vinovăţia făptuitorului sub
formă de imprudenţă. Făptuitorul nu prevede consecinţele faptei, însă ar fi putut şi trebuia să le prevadă sau
prevedea posibilitatea survenirii urmărilor, dar credea, fără temei, că acestea nu se vor produce.
Posibilitatea făptuitorului de a prevedea consecinţele faptei sale se apreciază în raport cu
împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, precum şi în raport cu personalitatea făptuitorului,
pregătirea şi calităţile lui profesionale, experienţa acestuia în domeniul respectiv.
Articolul 330. PRIMIREA DE CĂTRE UN FUNCŢIONAR A RECOMPENSEI ILICITE
1. Primirea de către un funcţionar al autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi sau
organizaţii de stat, care nu este persoană cu funcţie de răspundere, a unei recompense ilicite sau a unor
avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni sau acordarea de servicii ce ţin de obligaţiile lui
de serviciu
2. Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) în proporţii mari
la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
1. Sub incidenţa prevederii legale cad faptele săvârşite de persoanele care activează în calitate de
funcţionari în organele autorităţii publice, administraţiei publice centrale şi locale, în alte instituţii,
întreprinderi sau organizaţii de stat, persoane care nu cad sub incidenţa prevederilor art.123 - persoane cu
funcţii de răspundere - în cazul în care acestea primesc o recompensă ilicită sau avantaje patrimoniale
pentru îndeplinirea sau acordarea de servicii ce ţin de obligaţiunile lor de serviciu.
de serviciu care presupun îndeplinirea corectă, conştiincioasă a obligaţiunilor de serviciu de către
funcţionari.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile făptuitorului care primeşte recompense
ilicite sau avantaje patrimoniale de la persoane fizice şi juridice pentru acordare de servicii ce ţin de
obligaţiunile lui de serviciu.
Prin recompense ilicite se înţelege primirea de bani, bunuri, servicii etc., iar în categoria avantajelor
patrimoniale intră faptele de acordare a înlesnirilor nejustificate la procurarea produselor alimentare sau a
materialelor de construcţie, acordarea de credite preferenţiale, aranjarea copiilor în şcoli de prestigiu,
acoperirea cheltuielilor făcute de către făptuitor, folosirea acestuia de autoturism etc.
4. Noţiunea prevăzută în alin.2 lit.a) repetat înseamnă săvârşirea aceleiaşi acţiuni, prevăzute de acest
articol, de două şi mai multe ori, dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală.
Termenul în proporţii mari echivalează cu recompensa sau avantajele patrimoniale care au fost date
făptuitorului cu valoarea acestora exprimată în bani. Dacă valoarea recompensei constituie 500 de unităţi
convenţionale sau depăşeşte această sumă, fapta cade sub incidenţa prevederilor alin.2 lit.b).
5. Subiecţi ai acestei infracţiuni pot fi toţi funcţionarii din organele autorităţii publice, administraţiei
publice centrale şi locale din instituţii, întreprinderi şi organizaţii de stat, care nu cad sub incidenţa art.123
CP, însă care primesc recompense ilicite, avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni ce ţin de
obligaţiunile lor de serviciu.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă, adică
făptuitorul doreşte şi utilizează obligaţiunile sale de serviciu pentru a primi recompense ilicite sau avantaje
patrimoniale necuvenite şi prevede urmările care survin şi se răsfrâng asupra activităţii normale a
aparatului de stat.
7. Toate bunurile, banii, valorile primite de către făptuitor în aceste cauze urmează să fie confiscate în
beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate, înstrăinate sau sunt exprimate în avantaje
patrimoniale făptuitorul este obligat să restituie statului echivalentul acestora în bani.
Articolul 331. REFUZUL DE A ÎNDEPLINI LEGEA
1. Refuzul persoanei cu funcţie de răspundere de a îndeplini legea, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice,
a) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
organelor autorităţilor publice şi a structurilor administraţiei publice centrale şi locale.
2. Latura obiectivă se manifestă printr-o inacţiune în sensul neîndeplinirii unui act de către o persoană
cu funcţie de răspundere, adică refuzul făptuitorului de a efectua o acţiune, operaţiune pe care este obligat
prin lege să o efectueze şi care neîndeplinire a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Noţiunile daune în proporţii mari intereselor publice şi drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege
ale persoanelor fizice şi juridice sunt concepute în sensul legii după cum sunt date comentariile la p.4
art.324 CP.
3. Noţiunile săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi soldată cu urmări grave
prevăzute la alin.2 lit.a) şi b) sunt explicate adecvat în comentariul de la p.7 art.327 CP.
4. Subiect al infracţiunii se consideră numai o persoană cu funcţie de răspundere, conform
prevederilor art.123 CP. Această persoană apare în calitate de autor. Orice altă persoană care participă la
infracţiune este considerată organizator, instigator şi/sau complice.
5. Infracţiunea se consumă prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea daunelor prevăzute
de lege. Tentativa de infracţiune nu este posibilă; legea nu prevede sancţionarea acesteia.
Articolul 332. FALSUL ÎN ACTE PUBLICE
1. Înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al
autorităţii publice care nu este persoană cu funcţie de răspundere, în documentele oficiale a unor date
vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din
interes material sau din alte interese personale,
o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
2. Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
1. Obiectul material al falsului în acte publice îl constituie actele oficiale confirmate sau adoptate prin
activitatea autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, a organelor de drept.
Act public se consideră actul scris care urmează să fie confirmat, adoptat sau perfectat de către un
organ al autorităţilor publice, al administraţiei publice centrale sau de către organele de drept, organizaţii,
instituţii sau întreprinderi de stat, act menit să certifice evenimentele şi faptele care provoacă sau au urmări
juridice.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunile de introducere a falsurilor în actele oficiale, modificând
conţinutul actului, sau prin cele de perfectare a unor astfel de acte vădit false, din interes material sau din
alte interese personale.
Pentru noţiunile repetat, persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi grup criminal organizat sau
organizaţie criminală din alin.2) sunt valabile comentariile de la p.7 al art.327 CP în coroborare cu
prevederile art.46, 47 CP.
3. Pentru calificarea falsului în actele publice este necesară legătura cauzală dintre acţiunile de
serviciu ale funcţionarului şi falsul comis, deoarece, în anumite circumstanţe, dacă lipseşte această legătură
cauzală, încadrarea acţiunilor poate fi efectuată în limitele art.361 CP ca infracţiune contra autorităţilor
publice şi securităţii statului.
4. Falsul în actul public se consideră terminat din momentul introducerii falsului în actul oficial sub
forma de corectare, modificare sau perfecţionare, indiferent dacă a fost sau nu utilizat actul falsificat.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana cu funcţii de răspundere ori alt funcţionar al autorităţii
publice, al administraţiei publice centrale şi locale sau al organizaţiei, instituţiei, întreprinderii de stat,
conform comentariului dat la art.324 şi 330 CP.
6. Latura subiectivă a falsului în acte publice se manifestă numai prin intenţie directă. Este obligatorie
stabilirea motivului intenţiei, care întotdeauna reprezintă un interes material sau personal.
Lipsa motivului la săvârşirea faptei de fals în acte publice poate atrage doar răspunderea disciplinară
a făptuitorului.
Comentariul prevăzut la p.6 art.327 CP privitor la motivul săvârşirii infracţiunii, interesul material şi
interesul personal, se aplică respectiv.
7. În cazul în care se comite falsul în actele publice destinate pentru a fi prezentate de către
participanţii în procedurile penale şi civile sau reprezentanţii acestora sau pentru a falsifica rezultatele
votării, răspunderea penală survine numai în limitele art.310 sau 182 CP, rezultând din intenţia făptuitorilor
de a săvârşi aceste infracţiuni, fără încadrarea suplimentară a lor în art.332 CP.
Asemenea situaţii se întâlnesc şi la calificarea componenţelor de infracţiuni contra justiţiei (cap.XIV,
art.306, 307, 308, 309, 310 şi altele). Aceste articole conţin componenţe de infracţiuni speciale şi nu este
necesar a incrimina suplimentar stipulările art.332.
CAPITOLUL XVI
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ ORGANIZAŢIILE
COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Articolul 333. LUAREA DE MITĂ
(1) Luarea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu
ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care
le reprezintă, dacă asemenea acţiune intră în obligaţiile de serviciu ale mituitului,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
a) repetat;
c) cu extorcarea mitei;
1. Noţiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii, privilegii sau
orice avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui funcţionar ce
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală spre a îndeplini, a nu
îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori spre a săvârşi un act
contrar acestor obligaţiuni.
2. Luarea de mită reprezintă corupţia pasivă în sectorul privat când persoana care gestionează
organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale întreprinde acţiuni de a solicita sau primi,
direct sau prin mijlocitori, un avantaj necuvenit sau de a accepta oferte sau promisiunii privind un
asemenea avantaj pentru sine sau pentru altcineva, pentru ca această persoană să efectueze sau să se abţină
de la efectuarea unui act, încălcând obligaţiunile sale de serviciu.
3. Prin organizaţie comercială se înţelege o organizaţie economică cu personalitate juridică, a cărei
activitate se desfăşoară în producţia şi circulaţia mărfurilor (de schimb, comerţul de bunuri) sau în sfera
serviciilor (transport, telecomunicaţii etc.).
4. Prin organizaţie obştească se înţelege un grup de persoane, cu concepţii şi preocupări comune, care
se constituie în baza unui statut propriu înregistrat la Ministerul Justiţiei pentru a realiza nişte activităţi
organizate.
5. Prin sintagma alte organizaţii nestatale înţelegem orice alte organizaţii care activează pe un termen
determinat sau nedeterminat, fondate de o persoană sau de un grup de persoane într-un scop anumit
(fundaţia etc.) în condiţiile legii.
organizaţiilor comerciale, a organizaţiilor obşteşti şi a altor organizaţii nestatale.
7. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni ale mituitului
în interesul mituitorului sau al altor persoane pe care acesta le reprezintă, cu condiţia că asemenea acţiuni
sau inacţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunea mituitului constă în primirea de la mituitor a banilor, materialelor de preţ (produse
alimentare, bunuri materiale, de construcţie etc.), avantaje patrimoniale (documente care dau dreptul de a
primi avere în proprietate, primirea în arendă a patrimoniului fără plată, liberare de la obligaţii materiale,
datorii etc.), acceptarea de servicii (transmiterea mijloacelor de transport fără plată, transportarea fără plată
a mărfurilor, primirea fără plată a biletelor de tratament, lucrări de construcţii şi reparaţii fără plată şi
altele); titluri de valoare sunt determinate de către legislaţia în vigoare (Legea cu privire la piaţa valorilor
mobiliare nr.199 din 18.11.98, MO nr.27-28 din 23.03.99 şi HG nr.770 din 03.08.2001, MO nr.97-99 din
17.08.2001); privilegii sau avantaje (plata premiilor sau a unui salariu avansat, salarizare pentru cumulare
abuzivă, avansare în post, prezentare pentru distincţii de stat etc.). Toate aceste avantaje nu i se cuvin
mituitului în coraport cu circumstanţele cauzei şi acestea sunt date, înmânate, promise pentru îndeplinirea,
neîndeplinirea sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului ori al unui terţ, dacă aceste
acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunile de propunere şi oferire de cadouri sau prestare de servicii în folosul persoanelor care se află
într-o funcţie mai înaltă pe scara ierarhică de serviciu, pentru întreţinerea relaţiilor oficiale sau de serviciu,
nu cad sub incidenţa componenţei de infracţiune prevăzute în articolul comentat.
8. Pentru noţiunile prevăzute la alin.2 a) repetat, b) de două sau mai multe persoane şi c) cu
estorcarea mitei este valabil comentariul de la p.7 al art.327, iar noţiunea în proporţii mari de la lit.d) se
consideră mita exprimată în bani în valoare mai mare decât 500 de unităţi convenţionale şi egală cu 10.000
lei. Pentru noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) - în proporţii deosebit de mari - şi alin.3 lit.b) - în interesul
unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale - sunt valabile explicaţiile date în
comentariul art.326, p.6.
9. Subiectul infracţiunii devine persoana care corespunde criteriilor stipulate în art.124.
Persoanele care nu gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală,
însă lucrează în aceste instituţii şi, în virtutea funcţiei, primesc prin încredere unele plăţi sau servicii cu
caracter necesar de producţie sau alte avantaje, nu răspund pentru luare de mită. Aceste acţiuni pot conduce
doar la răspunderea disciplinară a făptuitorului.
10. Latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana
care gestionează organizaţia comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală conştientizează şi
doreşte să primească ilicit de la o altă persoană, pentru acţiuni sau inacţiuni în sfera obligaţiunilor de
serviciu, un bun, un avantaj patrimonial sau un privilegiu.
Intenţia persoanei care primeşte mită cuprinde şi faptul că persoana care a dat mita înţelege că anume
în asemenea mod îşi satisface cerinţele legate de mituire. Dacă persoana primeşte de la mituitor bani şi alte
valori, chipurile, pentru a le transmite persoanei cu funcţii de răspundere drept mită, dar nu are intenţia de a
proceda astfel, însuşindu-şi-le, fapta constituie componenţa infracţiunii de înşelăciune sau abuz de
încredere (p.20, HP CSJ nr.6 din 11.03.1996 în Culegere de hotărâri explicative ale Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, Chişinău, 2002, pag.350).
11. Toate valorile materiale, inclusiv banii, care sunt obiecte materiale ale infracţiunii, urmează să fie
confiscate în beneficiul statului. În cazul în care obiectele, valorile date drept mită sau prestări servicii au
fost utilizate, se confiscă de la condamnat în beneficiul statului echivalentul acestora în bani.
Articolul 334. DAREA DE MITĂ
(1) Darea de mită
până la 3 ani.
a) repetat;
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 2 la 5 ani.
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, se pedepsesc cu
închisoare de la 5 la 10 ani.
(3) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau
dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea
săvârşită de ea.
1. Dare de mită se consideră promisiunea, oferirea sau darea de bani sau de alte foloase, valori ori
avantaje persoanelor în modurile şi scopurile elucidate în art.333 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de dare de mită îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu în organizaţiile comerciale, obşteşti şi în alte organizaţii nestatale, activitate a cărei
bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor din sectorul
obştesc şi privat.
3. Latura obiectivă este realizată prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni prevăzute alternativ în
textul art.333 CP: promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, bunuri sau avantaje patrimoniale,
acceptare de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau nu ori de a întârzia sau
grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă aceste
acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Principiul de oglindă este valabil pentru corupţia activă, adică comentariul din p.8 al art.333 CP se
răsfrânge şi asupra persoanelor care iau mită. La fel sunt aplicabile în cazurile de dare de mită şi
comentariile ce vizează coruperea pasivă şi coruperea activă a agenţilor publici naţionali (art.324 şi 325
CP).
4. Noţiunile prevăzute la alin.2, lit.a), b) şi c) repetat, de două sau mai multe persoane, în proporţii
mari au aceeaşi interpretare ca în comentariile din p.9 al art.333, p.7 al art.327, p.4 art.324 CP. Noţiunile
prevăzute în alin.3 au fost explicate în comentariul de la art.326, p.6.
5. Subiectul componenţei infracţiunii de dare de mită este un subiect nedeterminat. În această calitate
poate să apară orice persoană pasibilă de răspundere penală. Infracţiunea poate fi săvârşită de o singură
persoană care a atins vârsta de 16 ani sau prin coautorat, instigare, complicitate.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Mituitorul promite, oferă, dă bani,
bunuri, avantaje unui funcţionar care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală şi acesta conştientizează, urmăreşte şi doreşte rezultatul scontat anume prin intermediul mituirii
pentru acţiunile sau inacţiunile de serviciu ale mituitului.
7. Infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă
mituitului bani, bunuri, avantaje etc. în scopul indicat în lege, indiferent dacă mituitul a realizat sau nu
acţiunile pe care trebuia să le săvârşească în folosul făptuitorului.
8. Circumstanţe care exclud răspunderea penală. Persoana care a dat mită se liberează de răspunderea
penală dacă a fost în situaţia că de la ea a fost estorcată aceasta sau dacă s-a autodenunţat înainte ca
organele de urmărire penală să fi intentat cauza sau dacă făptuitorul nu ştia că în privinţa lui se efectuează o
urmărire penală.
Făptuitorul poate face autodenunţarea în formă scrisă sau orală la organele competente (organele
vamale, organele de poliţie, organele procuraturii, SIS etc.).
9. În cazul în care mita a fost estorcată de la mituitor sau a fost acceptat autodenunţul în condiţiile
alin.3 banii, bunurile, avantajele patrimoniale menite pentru mituit pot fi restituite mituitorului, urmând ca
instanţa să invoce motivele respective în sentinţa adoptată.
10. De regulă, banii, bunurile şi avantajele patrimoniale, menite pentru mituit, urmează a fi confiscate
în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate sau cheltuite urmează a fi încasate de la
mituitor în valoarea lor exprimată în bani.
Articolul 335. ABUZUL DE SERVICIU
(1) Folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de către un notar, auditor sau avocat
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a
cărei bună desfăşurare presupune îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în mod corect cu respectarea
intereselor legale private şi obşteşti ale organizaţiilor comerciale, obşteşti sau ale organizaţiilor nestatale de
către persoanele care gestionează aceste organizaţii.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni defectuoase ale persoanei care gestionează
organizaţia în limitele obligaţiunilor de serviciu, dacă prin îndeplinirea sau neîndeplinirea acestora se
cauzează daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
Comentariul prevăzut la p.3 al art.327 are valoare şi se extinde şi asupra acestui articol ca fiind
similare prin gradul de prejudiciu.
3. Noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) şi b) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al
unei organizaţii criminale şi soldate cu urmări grave au la bază aceleaşi comentarii expuse la art.327 alin.2
şi 3.
4. Noţiunile interes material sau alte interese personale care au cauzat daune în sensul acestui articol
sunt comentate la fel ca şi la art.327, p.6.
5. Noţiunile prevăzute în lege alin.2: notar, auditor, avocat sunt stipulate în legile organice (Legea cu
privire la notariat (nr.1453 din 18.11.2002, MO nr.154-157 din 21.11.2002, Legea cu privire la avocatură
nr.1260 din 19.07.2002, MO nr.126-127 din 12.09.2002 şi Legea cu privire la activitatea de audit nr.729
din 15.02.1996, MO nr.20-21 din 04.04.96) care se aplică corespunzător, devenind un subiect special de
răspundere penală în cazul comiterii unei fapte prevăzute în acest articol.
6. Subiectul infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care cade sub incidenţa
prevederilor art.124.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează numai cu intenţie. Forma vinovăţiei în cazul în care
fapta constă din acţiune sau inacţiune rezultă din intenţie directă: făptuitorul, prevăzând că aceasta atinge
interesele publice sau legale ale unei persoane, urmăreşte sau acceptă producerea acestui rezultat.
8. Consumarea infracţiunii se realizează prin acţiune în momentul îndeplinirii actului în mod
defectuos, iar când infracţiunea se realizează prin inacţiune consumarea faptei ilicite are loc în momentul
expirării termenului prevăzut pentru îndeplinirea actului respectiv.
Articolul 336. DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU
1. Săvârşirea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor
acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
2. Depăşirea drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege de către un lucrător al unui serviciu
particular de asigurare a securităţii sau al unei organizaţii particulare de depistare-protecţie, însoţită de
aplicarea violenţei sau de ameninţare cu aplicarea ei,
3. Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii se constituie din totalitatea de relaţii sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu a persoanelor care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală, care presupune un comportament corect şi conştiincios în raport cu îndeplinirea
obligaţiunilor de serviciu faţă de persoanele cu care aceştia intră în legătură în exerciţiul funcţiunii.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiunile unei persoane care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, care depăşesc în mod vădit limitele
drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi dacă acestea au cauzat daune considerabile intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Expresia depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege cuprinde
atribuţii care pot fi efectuate numai de către organele colective sau de persoanele ierarhic superioare ori
sunt atribuite altor organizaţii în condiţii determinate prin lege sau prin acte subordonate legii.
Comentariul de la art.327 p.4 poate fi acceptat în măsura în care subiectul acestei infracţiuni trece în
sfera activităţii autorităţilor publice sau a administraţiei publice centrale sau locale şi privitor la noţiunile
daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
3. Persoanele şi acţiunile acestora stipulate la alin.1 şi 2, săvârşite în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale, urmează să fie interpretate în conformitate cu prevederile
art.46 şi 47. Pentru sintagma soldate cu urmări grave stipulată în lit.b) sunt aplicabile comentariile
enunţate la p.7 art.327 CP.
4. Subiect al infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care corespunde prevederilor
art.124 CP.
5. În cazul acestei infracţiuni, în conformitate cu prevederile alin.2, în calitate de subiecţi speciali
apar lucrătorii serviciilor particulare de asigurare a securităţii, angajaţi direct sau în bază de contract în
acestea şi în alte organizaţii, care îşi depăşesc atribuţiile, aplică violenţa sau ameninţă cu aplicarea acesteia.
Aceste acţiuni urmează să fie apreciate drept acţiuni care depăşesc vădit drepturile şi atribuţiile acordate
prin lege.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul acţionează sub
imperiul dorinţei de a depăşi limitele drepturilor şi obligaţiunilor sale, ceea ce aduce daune considerabile
interesului public sau drepturilor legale ale persoanelor, pe care el le prevede şi le doreşte sau le acceptă.
7. Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produc urmările periculoase stipulate în lege şi au
survenit daunele considerabile intereselor publice, drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi
juridice. Aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea acesteia se consumă din momentul aplicării
violenţei sau al ameninţării de a o aplica, indiferent de urmările care au survenit.
CAPITOLUL XVII
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A SECURITĂŢII DE STAT
Articolul 337. TRĂDAREA DE PATRIE
(1) Trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în
dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a
Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unui stat
străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la
înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova,
(2) Este liberat de răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, racolat de serviciul de
spionaj străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, dacă el nu a
săvârşit nici un fel de acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi a declarat de bună voie
autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin.
1. Trădarea de Patrie atentează la orânduirea socială şi de stat, pune în pericol integritatea,
suveranitatea, capacitatea de apărare şi securitatea statului.
2. Obiectul nemijlocit al trădării de Patrie îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de asigurarea suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau securităţii de stat
(externe şi interne), precum şi a capacităţii de apărare a RM.
Infracţiunea dată nu are, de obicei, un obiect material, cu excepţia spionajului şi a divulgării
secretelor de stat. În cazurile menţionate, ca obiect material sunt documentele transmise altui stat care
conţin secrete de stat ale RM.
3. Suveranitatea ţării reprezintă calitatea supremă de a fi independentă, de a se manifesta de sine
stătător în relaţiile cu alte state, de a elabora şi promova politica sa internă şi externă în conformitate cu
interesele naţiunii sale şi de a exercita atribuţiile specifice puterii statale asupra teritoriului ţării şi
populaţiei ei.
4. Inviolabilitatea teritorială a RM presupune integritatea (păstrarea neştirbită a teritoriului ţării) şi
unitatea, inadmisibilitatea dezmembrării unei părţi a acesteia.
5. Prin securitatea statului se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a
ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi
libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi
organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupări sau indivizi aparte (art.1 din Legea
securităţii statului nr.618-XIII din 31.X.1995).
Prin ameninţări la adresa securităţii statului se înţelege ansamblul de acţiuni, condiţii şi factori ce
comportă pericol pentru stat, societate şi personalitate.
Pericolul deosebit pentru securitatea statului este prevăzut în alin.2 art.4 din legea menţionată.
6. Latura obiectivă se constituie din formele trădării de Patrie. Aceste forme sunt: a) trecerea de
partea duşmanului; b) spionajul; c) divulgarea secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau
reprezentanţilor lor; d) acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva
RM.
7. Trecerea de partea duşmanului ca formă a infracţiunii vizate poate fi considerată numai în timp de
război al ţării noastre cu un inamic concret. Componenţă de infracţiune se consideră deplasarea
cetăţeanului RM în tabăra inamicului, pe teritoriul acestuia, în dispozitivul trupelor inamicului, şi
efectuarea de către acesta a unor acţiuni de natură să favorizeze activitatea duşmanului ori să slăbească
potenţialul de luptă al armatei noastre şi al armatelor aliate, aflate pe teritoriul RM. Prin timp de război se
înţelege intervalul de la momentul declarării mobilizării sau de la începerea operaţiunilor militare până la
data trecerii armatei în stare de pace.
8. Noţiunea de spionaj este definită în comentariul art. 338 CP, cu excepţia că subiect al trădării de
Patrie prin formă de spionaj poate fi numai cetăţeanul RM.
9. Divulgarea secretului de stat ca formă a trădării de Patrie presupune comunicarea prin orice
mijloace şi procedee (oral, în scris, în formă de mesaj prin internet, desen, scheme, diagrame, modele de
articole etc. ) de către un cetăţean al RM unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor
acestora (agenţilor, emisarilor) a unor informaţii sau date care constituie secret de stat. Cuprinsul,
conţinutul lor este determinat de Legea cu privire la secretul de stat din 17 mai 1994. Această infracţiune,
spre deosebire de spionaj, presupune că inculpatul, în timpul divulgării informaţiei oral sau transmiterii
anumitor documente ce constituie secret de stat, dispune de ele fie în exerciţiul funcţiei sau serviciului, fie
ca materiale acumulate, sustrase, procurate de el cu scopul de a dăuna statului.
10. Acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM constă în
ajutorarea de către cetăţeanul ţării noastre a altui stat (organului sau reprezentantului acestuia) în vederea
desfăşurării pe teritoriul RM sau peste hotarele ei a activităţii subversive împotriva RM, dacă atare acţiuni
nu sunt cuprinse nici de spionajul, nici de divulgarea secretului de stat. În mod obiectiv aceasta se poate
exprima, de exemplu, în recrutarea cetăţenilor pentru serviciile speciale, forţele mercenare, în acordarea de
azil agenţilor de spionaj străini, în asigurarea lor cu documente false, cu mijloace financiare, cu deplasare,
cu posibilităţi de transmitere a informaţiei, obiectelor, probelor etc. Această activitate poate fi efectuată de
cetăţeanul RM atât din însărcinarea unui serviciu special al statului străin, cât şi din propria sa iniţiativă.
11. Conform laturii subiective, trădarea de Patrie poate fi săvârşită numai cu intenţie directă.
Inculpatul îşi dă seama de caracterul social periculos al acţiunilor mişeleşti şi doreşte să le săvârşească.
Cauzele şi scopurile infracţiunii menţionate pot fi diferite şi nu influenţează asupra calificării faptei
comise.
12. Subiect al infracţiunii poate fi doar cetăţeanul RM care a atins vârsta de 16 ani. În calitate de
coparticipanţi (organizatori, instigatori, complici) pot fi de asemenea cetăţenii străini şi apatrizii.
13. Alin.2 al prezentului articol prevede liberarea de răspundere penală a cetăţeanului RM, racolat de
serviciul special străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, cu
două condiţii cumulative, şi anume: 1) dacă el nu a săvârşit nici un fel de acţiuni pentru realizarea
însărcinării criminale primite şi 2) dacă persoana dată a declarat de bună voie autorităţilor despre legătura
sa cu serviciul de spionaj străin.
Norma menţionată concretizează prevederile alin.1, 2 art.56 CP privind liberarea de răspundere
penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Ea are un caracter preventiv şi ajută
autorităţile la descoperirea acţiunilor de recrutare (angajare, înrolare) ale serviciilor de spionaj străin.
Articolul 338. SPIONAJUL
Transmiterea, precum şi sustragerea sau culegerea de informaţii ce constituie secret de stat în
scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, precum şi transmiterea
sau culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor informaţii pentru a fi folosite în
dauna intereselor Republicii Moldova, dacă spionajul este săvârşit de un cetăţean străin sau de un
apatrid,
1. Noţiunea de spionaj este bine reflectată în dispoziţia articolului dat.
2. Obiectele (generic şi nemijlocit) ale spionajului coincid în totul cu cele ale trădării de Patrie.
3. Articolul nominalizat stabileşte responsabilitatea pentru două categorii de spionaj care se
deosebesc prin obiectul lor. Obiect al primei categorii pot fi datele care constituie secret de stat. Obiectul
celei de a doua categorii pot fi celelalte date, folosite în detrimentul securităţii RM: date despre persoanele
concrete, probe de sol şi apă din localităţi concrete, planuri şi scheme ale căilor ferate, drumurilor auto,
aerodromurilor şi ale altor edificii strategice; date despre situaţia social-politică şi starea morală a
oamenilor etc.
4. Latura obiectivă a spionajului se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: a)
transmiterea de informaţii ce constituie secret de stat al RM unui stat străin, unei organizaţii străine sau
agenţilor lor; b) sustragerea unor astfel de informaţii în scopul de a le transmite; c) culegerea aceleiaşi
informaţii cu acelaşi scop; d) transmiterea sau culegerea altor informaţii ce nu conţin secret de stat, însă
aceasta se efectuează din însărcinarea serviciului de spionaj străin pentru a fi folosite în dauna intereselor
RM.
5. Transmiterea datelor înseamnă comunicarea lor prin orice metodă (oral, în scris, prin intermediar,
cu folosirea mijloacelor tehnice etc.) unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor
(agenţilor, emisarilor).
Sustragerea de informaţii constă în scoaterea fizică a documentelor respective din sfera de stăpânire a
lor (statul).
Din instituţii, întreprinderi, organizaţii, de la persoane aparte se scot anumite documente care conţin
secret de stat. Culegerea de informaţii înseamnă adunarea, obţinerea acestora din diverse surse secrete în
mod oral sau scris (prin înregistrare, copiere) în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii
străine sau agenţilor lor. O modalitate de a culege informaţii poate fi şi procurarea acestora de la unele
persoane sau chiar furtul lor.
Transmiterea sau culegerea altor date, destinate pentru utilizarea lor în detrimentul securităţii RM,
formează componenţa spionajului doar cu condiţia că aceasta se efectuează din însărcinarea serviciului de
spionaj străin. Acest serviciu poate fi de stat ori al unor organizaţii internaţionale, sindicate, firme etc.
6. Conform laturii subiective, spionajul se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama
că săvârşeşte acţiuni prevăzute de articolul menţionat, că ele sunt orientate în detrimentul securităţii RM şi
doreşte să săvârşească atare acţiuni. Scopul şi motivele în acest caz pot fi diferite şi nu au importanţă
pentru calificarea infracţiunii.
7. Subiect al spionajului poate fi doar un cetăţean străin sau un apatrid care a atins vârsta de 16 ani.
Acţiunile cetăţeanului RM care a activat în calitate de complice al unui spion necesită calificare pe art.337
ca trădare de Patrie.
Articolul 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT
(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea
prevederilor Constituţiei Republicii Moldova
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova;
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
1. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru acţiunile orientate spre: a) uzurparea forţată a puterii
de stat; b) menţinerea forţată a puterii cu încălcarea prevederilor CRM. Aceste acţiuni ilegale constituie
latura obiectivă a infracţiunii.
În conformitate cu Constituţia, puterea de stat în RM se divizează în legislativă, executivă şi judiciară
(art.6 CRM). Puterea de stat este exercitată de Preşedintele RM, Parlamentul RM, Guvernul RM, instanţele
judecătoreşti ale RM.
2. Conform prevederilor art.2 CRM, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă
împotriva poporului.
3. Uzurparea forţată a puterii înseamnă însuşirea forţată a puterii de stat de către persoane, grupări,
organizaţii, cărora aceasta nu le-a aparţinut pe bază legală.
Menţinerea forţată a puterii înseamnă păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor
CRM de către persoane cărora această putere anterior le-a aparţinut conform legii.
4. Alin.2 al articolului comentat prevede responsabilitatea infractorilor conform circumstanţelor
agravante nominalizate.
5. Schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale presupune subrogarea ei totală sau modificări
parţiale (desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în sistemul puterii de stat, în
organizarea de stat, în raporturile de proprietate etc.) pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM.
Prin orânduire constituţională se înţelege orânduirea de stat şi socială, consfinţită prin CRM.
6. Când acţiunile prevăzute de alin.1 al prezentului articol duc la decesul cel puţin a unei persoane,
ele trebuie calificate conform prevederilor alin.2.
7. Urmările grave care pot avea loc în urma acţiunilor menţionate în articolul comentat trebuie
apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot prejudicia statul,
societatea, şi nu persoanele concrete. Prejudiciul poate fi material sau moral.
8. Latura subiectiva a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama că
săvârşeşte acţiunile indicate în articolul menţionat şi doreşte aceasta.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani. În calitate de
coparticipanţi pot fi de asemenea şi cetăţenii străini şi apatrizii.
Articolul 340. REBELIUNEA ARMATĂ
Organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate, precum şi participarea la ea, în scopul
răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul violării integrităţii
teritoriale a Republicii Moldova
1. Obiectivul generic al acestei infracţiuni îl constituie orânduirea de stat a RM cu toate valorile
sociale componente (suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, capacitatea de apărare etc.).
2. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru două categorii de infracţiuni: a) organizarea sau
conducerea unei rebeliunii armate; b) participarea la rebeliunea armată în scopul răsturnării sau schimbării
prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul violării integrităţii teritoriale a RM.
Prin organizarea rebeliunii armate se înţelege activitatea persoanei sau a câtorva persoane, orientată
spre răscoală armată (rebeliune) împotriva puterii legale, precum şi acţiunile de conducere a rebeliunii.
Rebeliunea armată se săvârşeşte cu aplicarea armei. În acest caz, omorurile săvârşite în procesul
rebeliunii nu sunt cuprinse de conţinutul infracţiunii menţionate şi se califică suplimentar conform art.145
CP.
Participarea activă la rebeliunea armată constă în opunerea rezistenţei armate puterii, cu aplicarea
forţei faţă de reprezentanţii puterii sau faţă de alte persoane, în uzurparea armată forţată a clădirilor,
edificiilor, nodurilor de transport, mijloacelor mass-media etc.
3. Conform laturii subiective, infracţiunea dată se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă
seama că organizează sau conduce o rebeliune armată ori participă activ la ea şi doreşte aceasta.
Particularitatea obiectivă a laturii subiective coincide cu scopul de a răsturna sau de a schimba prin violenţă
orânduirea constituţională sau de a viola integritatea teritorială a RM.
Cu privire la noţiunea de orânduire constituţională a se vedea comentariul de la art.339 CP.
Integritate teritorială înseamnă indivizibilitatea şi inalienabilitatea teritoriului RM.
4. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 341. CHEMĂRILE LA RĂSTURNAREA SAU SCHIMBAREA PRIN VIOLENŢĂ
A ORÂNDUIRII CONSTITUŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
(1) Chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori
la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea prin diferite forme, în acest
scop, de materiale cu asemenea chemări,
la 5 ani.
a) repetat;
5 la 7 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite din însărcinarea unei organizaţii străine sau a
reprezentanţilor ei,
1. Infracţiunea dată are acelaşi obiectiv ca şi infracţiunile prevăzute în articolele precedente. Ea
stabileşte responsabilitatea pentru chemările publice: a) la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a
orânduirii constituţionale; b) la violarea integrităţii teritoriale a RM; c) difuzarea prin diferite forme, în
acelaşi scop, de materiale cu asemenea chemări.
2. Prin chemări publice la răsturnarea sau la schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale se
înţelege apelarea la un anumit public (două şi mai multe persoane) în formă orală, precum şi cu folosirea
mijloacelor tehnice de difuzare (radio, telefon, televiziune, megafon etc.), şi propagarea anumitor idei,
iniţiative, concepte, păreri, cu intenţia de a determina pe cei ce ascultă să se convingă de necesitatea de a
răsturna sau schimba prin violenţă orânduirea constituţională.
3. Difuzarea prin diferite forme, în acelaşi scop, a materialelor cu chemări publice la răsturnarea sau
la schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a RM
presupune răspândirea anumitor documente (foi volante, broşuri, manuscrise, manifeste, afişe, avize,
anunţuri, declaraţii, memorandumuri etc.) întocmite în formă de tipar sau înscrise pe discuri CD, SV,
internet etc.
4. Referitor la orânduirea constituţională a se vedea comentariul de la art.339.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unui act de chemări publice ori al difuzării unui
material cu caracterul menţionat.
6. Alin.2 al prezentului articol prevede în calitate de circumstanţe agravante: a) aceleaşi acţiuni
săvârşite în mod repetat şi b) aceleaşi acţiuni săvârşite de două sau mai multe persoane.
7. Noţiunea repetat a acestei agravante poate fi înţeleasă ca acţiune săvârşită de două şi mai multe ori.
8. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane imprimă faptei o periculozitate
socială sporită, deoarece conlucrarea lor contribuie la întărirea hotărârii acestora şi la realizarea scopului
determinat cu mai multă îndrăzneală şi convingere în cele planificate.
9. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite din însărcinarea unei organizaţii străine sau a
reprezentanţilor ei, se consideră cea mai agravantă circumstanţă, fiindcă atunci prin infractorii respectivi se
efectuează un amestec din afară şi astfel se atentează şi la suveranitatea, independenţa şi integritatea RM.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Persoana respectivă îşi dă
seama de caracterul prejudiciabil al chemărilor publice, al difuzării materialelor cu aceleaşi chemări şi
doreşte să le săvârşească.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă de faptele comise, care a atins
vârsta de 16 ani.
Articolul 342. ATENTAREA LA VIAŢA PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA, A
PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI SAU A PRIM-MINISTRULUI
Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-
ministrului, săvârşită în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice ori din
răzbunare pentru asemenea activitate,
1. Obiect al infracţiunii este viaţa Preşedintelui RM, Preşedintelui Parlamentului şi a Prim-
ministrului.
2. Atentarea la viaţa persoanelor nominalizate se exprimă în actul de teroare asupra lor.
3. Teroarea este cea mai acută şi mai periculoasă formă de luptă împotriva conducătorilor de vârf ai
ţării prin aplicarea violenţei, efectuată până la exterminarea fizică a acestora.
4. Acţiunile persoanei ce atentează la viaţa conducătorilor ţării pot fi cele mai diverse, dar conform
sensului dispoziţiei actualului articol ele trebuie să poarte un caracter periculos şi se săvârşesc în scopul
sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice ori din răzbunare pentru asemenea activitate.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul atentării la viaţa victimei.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Învinuitul îşi dă seama că
săvârşeşte atentat la viaţa persoanelor menţionate, prevede sistarea activităţii victimei şi doreşte aceasta.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 343. DIVERSIUNEA
Săvârşirea, în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor explozii,
incendieri sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau deteriorarea
întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de telecomunicaţii ori a
altor bunuri de stat sau obşteşti, precum şi provocarea, în aceleaşi scopuri, a unor otrăviri sau
răspândirea unor epidemii sau epizootii,
1. Diversiunea reprezintă un pericol serios pentru securitatea economică şi capacitatea de apărare a
RM, poate duce la slăbirea esenţială a bazei economice şi la destabilizarea statului şi societăţii. Este
deosebit de periculoasă diversiunea cu aplicarea mijloacelor de nimicire în masă (nucleare, chimice,
biologice etc.).
Prin securitate economică se înţelege starea de protecţie a intereselor vitale importante ale statului în
sfera economică.
Capacitatea de apărare este starea potenţialului economic, militar, ştiinţifico-tehnic, social-moral, care
asigură apărarea suveranităţii statului şi a teritoriului lui de atacurile din afară.
2. Conform laturii obiective, diversiunea se exprimă prin acţiuni active - săvârşirea exploziilor,
incendierilor sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea oamenilor, spre vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor,
căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat, precum şi
provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii.
La alte acţiuni pot fi raportate: provocarea în aceleaşi scopuri a avariilor, catastrofelor, accidentelor,
prăbuşirilor, inundărilor, folosirea maşinilor şi mecanismelor de distrugere şi deteriorare a obiectelor;
dispersarea materialelor radioactive în anumite locuri etc.
3. Obiectul generic al diversiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de apărarea sistemului economic şi uman al RM.
4. Obiectul nemijlocit suplimentar al infracţiunii menţionate este viaţa şi sănătatea oamenilor. În
calitate de obiect material apar întreprinderile, edificiile, căile şi mijloacele de comunicaţie, mijloacele de
telecomunicaţii, obiectele de asigurare vitală a populaţiei.
La întreprinderi se referă uzinele, fabricile, secţiile, atelierele de producţie şi alte obiecte industriale.
Prin edificii se înţeleg clădirile întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, firmele, staţiile electrice,
conductele de petrol, gazoductele, castelele de apă, depozitele etc. Căi şi mijloacele de comunicaţie sunt
toate tipurile de transport (feroviar, auto, fluvial etc.) şi toate mijloacele de telecomunicaţii (drumuri,
poduri etc.). Mijloacele de telecomunicaţii includ legătura telefonică, telegrafică, televiziunea,
radiocomunicaţiile etc. Obiectele de asigurare vitală sunt sursele de alimentare cu apă, electricitate şi gaz,
încălzirea apartamentelor şi încăperilor de serviciu etc.
5. Prin distrugerea obiectelor se înţelege aducerea lor într-o stare inutilizabilă, când restabilirea lor
este imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic. Deteriorarea obiectelor indicate înseamnă
aducerea lor într-o stare de inutilizabilitate parţială, fiind posibilă restabilirea lor.
6. Prin provocare a otrăvirii se înţelege faptul de intoxicare a populaţiei cu unele produse alimentare,
apă, medicamente, aer în scopul exterminării oamenilor.
7. Prin răspândire a unor epidemii se înţelege iniţierea, provocarea unor boli contagioase într-un
mediu (ţară, oraş, raion, sat, cătun etc.) de care se îmbolnăvesc oamenii într-un număr impunător.
8. Prin epizootii se înţeleg acţiunile de răspândire în masă şi pe teritorii mari a unor boli contagioase
la animale.
9. Diversiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor menţionate, indiferent de
faptul dacă inculpatul a reuşit sau nu a reuşit să distrugă sau să deterioreze obiectele enumerate în
dispoziţia articolului dat.
10. Latura subiectivă a diversiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama de
gravitatea acţiunilor menţionate, prevede posibilitatea consecinţelor prevăzute de articolul dat şi doreşte
survenirea lor. În acest caz, el urmăreşte scopul de subminare a securităţii economice şi a capacităţii de
apărare a statului.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 344. DIVULGAREA SECRETULUI DE STAT
(1) Divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste informaţii
i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa, dacă nu
constituie trădare de Patrie sau spionaj,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
1. Datele care constituie secret de stat, a cărui definiţie este dată la caracterizarea trădării de Patrie
(art.337 CP), se consideră şi obiectul infracţiunii menţionate. Obiectul material îl constituie documentele
care conţin informaţii cu secrete de stat.
2. Divulgarea secretului de stat înseamnă darea publicităţii a unor atare date, din cauza cărui fapt ele
devin cunoscute persoanelor care, conform caracterului activităţii desfăşurate sau al atribuţiilor de serviciu,
nu au acces la ele.
Articolul menţionat cuprinde divulgarea secretului de stat sub orice formă: orală (discursurile publice,
convorbirile telefonice, discuţiile particulare etc. ) sau în scris (lucrări ştiinţifice, corespondenţă personală),
pe calea prezentării unor persoane străine a documentelor, materialelor şi obiectelor ce conţin atare date
etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care persoana străină a conştientizat sensul
real al datelor primite.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, precum şi prin
imprudenţă. Inculpatul îşi dă seama că divulgă date care constituie secret de stat, prevede că acestea vor
deveni un bun al altor persoane şi doreşte sau admite conştient aceasta ori manifestă o atitudine indiferentă
faţă de fapta dată.
5. Subiect al infracţiunii menţionate poate fi persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
căreia i-au fost încredinţate datele divulgate sau acestea i-au devenit cunoscute în exerciţiul serviciului.
Regulile şi modul de acces al persoanelor cu funcţii de răspundere, al cetăţenilor şi organizaţiilor la datele
care constituie secret de stat sunt determinate prin Legea cu privire la secretul de stat din 1994.
6. Alin.2 al articolului comentat prevede divulgarea secretului de stat, care a dus la consecinţe grave.
Practica judiciară recunoaşte în calitate de consecinţe grave transmiterea datelor în mâinile serviciului
străin de spionaj, zădărnicirea acţiunilor importante ale statului etc.
7. Divulgarea secretului de stat, în cazul în care aceasta are loc sub forma trădării de Patrie, adică în
detrimentul securităţii externe a RM, este calificată conform art.337 CP.
Articolul 345. PIERDEREA DOCUMENTELOR CE CONŢIN SECRETE DE STAT
(1) Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor datele despre care
constituie secret de stat, de către o persoană căreia aceste documente sau obiecte i-au fost încredinţate,
dacă pierderea a fost un rezultat al încălcării regulilor stabilite de păstrare a documentelor sau
obiectelor menţionate,
1. Regulile privind folosirea actelor şi obiectelor menţionate în articolul comentat sunt reglementate
de Legea cu privire la secretul de stat din 1994, precum şi de diferite acte normative departamentale.
2. Obiectul material al infracţiunii menţionate constă din: a) actele ce conţin secrete de stat (planuri,
hărţi, cifruri, desene, rapoarte etc.); b) obiecte, piese, datele despre obiecte care constituie secret de stat
(aparate, piese, mostre de arme etc.).
3. Latura obiectivă a pierderii documentelor sau obiectelor ce constituie secret de stat constă din 3
elemente: a) fapta (acţiunea sau inacţiunea) legată de încălcarea regulilor de comportare cu astfel de
documente şi obiecte; b) ieşirea documentelor, obiectelor din posesia persoanei responsabile; c) legătura
cauzală dintre încălcarea regulilor de comportare stabilite şi ieşirea documentelor, obiectelor din posesia
persoanei menţionate.
4. Prin încălcare de reguli stabilite de păstrare a documentelor sau obiectelor ce conţin secret de stat
şi lucrul cu ele se înţelege derogarea sau ignorarea totală a cerinţelor stabilite de comportare cu aceste
documente şi obiecte.
5. Prin pierdere se înţelege ieşirea lor din posesia persoanei care în modul stabilit a primit aceste
documente, obiecte la păstrare, expediere sau folosinţă. În astfel de cazuri ele au devenit sau puteau să
devină un bun al persoanelor străine. De aceea, distrugerea documentelor sau a obiectelor nu constituie
pierdere, deoarece aceasta exclude posibilitatea accesului la ele al persoanelor străine.
6. Conform alin.2 al articolului comentat, răspunderea penală poate surveni doar cu condiţia că
pierderea documentelor sau a obiectelor, ce conţin secret de stat, a dus la consecinţe grave. Cu privire la
noţiunea de consecinţe grave a se vedea comentariul de la art.344 alin.2 CP.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul pierderii documentelor sau obiectelor indicate.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă sub formă de
superficialitate sau neglijenţă. Fără temeiuri suficiente, inculpatul este sigur că nu va avea loc pierderea
documentelor şi nu vor surveni consecinţe grave, sau nu admite posibilitatea pierderii şi survenirii
consecinţelor grave, deşi, în împrejurările cauzei, trebuia şi putea să prevadă un asemenea rezultat.
9. Subiectul infracţiunii poate fi doar persoana care a atins vârsta de 16 ani şi a primit documentul sau
obiectul ce constituie secretul de stat.
Articolul 346. ACŢIUNILE INTENŢIONATE ÎNDREPTATE SPRE AŢÂŢAREA VRAJBEI
SAU DEZBINĂRII NAŢIONALE, RASIALE SAU RELIGIOASE
Acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi
electronice, îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre
înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori
stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială
sau religioasă,
la 3 ani.
1. În conformitate cu CRM, toţi cetăţenii RM sunt egali în faţă legii şi a autorităţilor publice, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie etc. (art.16). Constituţia stipulează de
asemenea că în relaţiile dintre cultele religioase sunt interzise orice manifestări de învrăjbire (art.31).
2. Obiectul generic al infracţiunii date îl constituie relaţiile sociale privind convieţuirea tuturor
cetăţenilor ţării noastre, indiferent de rasă sau naţionalitate, în scopul edificării unei societăţi democratice
multilateral dezvoltate, relaţii ce asigură securitatea publică în RM.
3. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru formele cele mai periculoase de violare a interdicţiei
constituţionale. Infracţiunea se exprimă în săvârşirea uneia din următoarele trei acţiuni: a) aţâţarea vrajbei
sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase; b) înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale; c) limitarea
directă sau indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje directe sau indirecte cetăţenilor în funcţie de
apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă.
În acest caz responsabilitatea penală este posibilă doar în cazul în care acţiunile şi îndemnurile
menţionate sunt săvârşite public, inclusiv prin intermediul mass-media (scrise sau electronice).
4. Aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase poate să se exprime în crearea
conflictelor dintre cetăţeni de diferite naţionalităţi, rase şi confesiuni, îndemnuri publice care pot fi însoţite
de răzbunare fizică şi de ameninţarea cu ea, de insulte, acţiuni ostile etc.
5. Înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale înseamnă atitudinea faţă de o anumită naţiune, exprimată
într-o formă insultătoare, indecentă. Este vorba de o activitate prin care se urmăreşte lezarea, umilirea
onoarei şi demnităţii cetăţenilor în raport cu apartenenţa lor rasială ori naţională, aprecierea lor într-o
situaţie de inferioritate faţă de persoanele ce aparţin altei rase sau altei naţionalităţi. Aceste acţiuni pot fi
săvârşite prin intermediul mijloacelor de comunicare verbală (orală), actelor, gesturilor, înscrisurilor sau a
altor reprezentări grafice etc.
6. Limitarea directă sau indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte,
cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă constă în săvârşirea oricăror acţiuni
în vederea limitării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau în vederea stabilirii unor avantaje ale acestora
faţă de dispoziţiile constituţionale ale RM şi ale DUDO din motive şovine, extremiste, cosmopolite care
propagă ideile exclusivităţii naţionale şi aţâţă ura şi duşmănia între popoare, naţiuni sau grupuri rasiale,
religioase.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Subiectul
acţionează conştientizând că prin fapta sa va aduce atingere onoarei şi demnităţii naţionale, rasiale sau
religioase, va pune în pericol securitatea publică a ţării şi doreşte parvenirea urmărilor proiectate. Pentru
calificarea infracţiunii date nu are nici o însemnătate motivul sau scopul infractorului.
Articolul 347. PROFANAREA SIMBOLURILOR NAŢIONAL-STATALE
(1) Profanarea simbolurilor naţional-statale (drapel, stemă, imn) ale Republicii Moldova sau ale
altui stat
până la 3 ani.
a) repetat;
2 la 6 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de persoana cu funcţie de răspundere
responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale,
1. Stema, Drapelul şi Imnul de stat ale RM sau ale altui stat sunt simbolurile statalităţii şi
suveranităţii, de aceea atentarea la ele subminează autoritatea puterii de stat. Conform alin.5 CRM,
Drapelul, Stema şi Imnul sunt simbolurile de stat ale RM şi sunt ocrotite de lege.
2. Prin profanare se înţeleg acţiunile exprimate în ruperea, deteriorarea sau distrugerea Stemei de stat
sau a Drapelului de stat, aplicarea pe ele a inscripţiilor injurioase, a desenelor sau a altor acţiuni similare
ori interpretarea vădit falsă a Imnului, batjocura faţă de el (a se vedea HP JSRM nr.6 din 24.06.1991 Cu
privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre răspunderea pentru
profanarea simbolurilor statale şi despre încălcarea intenţionată a ordinii de folosire a lor, publicată în
cartea Culegere de hotărâri explicative, Chişinău, 2002, pag.351). Acţiunea se consideră consumată din
momentul săvârşirii unei acţiuni care formează latura ei obiectivă.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. În cazul în care acţiunile corespunzătoare
sunt săvârşite, din imprudenţă, de o persoană indusă în eroare privind legalitatea acţiunilor,
responsabilitatea penală se exclude.
4. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective, alin.2 al prezentului articol prevede
aceleaşi acţiuni săvârşite: a) repetat; b) de două sau mai multe persoane.
Tălmăcirile acestor agravante au fost date în comentariul de la art.341.
6. Alin.3 prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceleaşi acţiuni prevăzute la alin.1 sau 2,
săvârşite de un subiect special - persoana cu funcţii de răspundere, responsabilă pentru respectarea modului
de utilizare a simbolurilor naţional-statale.
Astfel de persoane, de obicei, sunt în cadrul organelor de administrare publică locală şi centrală, în
ministere şi departamente.
Articolul 348. ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII LEGALE A PERSOANEI CU FUNCŢIE DE
RĂSPUNDERE
Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere, adică neadmiterea efectuării
controalelor, neprezentarea documentelor corespunzătoare sau neexecutarea prescripţiilor şi a altor
cerinţe legale, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
până la un an.
1. Pericolul sporit al acestei infracţiuni constă în faptul că acţiunile prevăzute în dispoziţia art.348 CP
împiedică activitatea legală a persoanei cu funcţii de răspundere şi pricinuieşte daune considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii comentate este activitatea normală, legală a persoanei cu funcţii
de răspundere. Astfel de persoane sunt conducătorii şi lucrătorii numiţi în modul stabilit în funcţiile de
control şi supraveghere din organele superioare de stat ale puterii locale, executivului (de control şi
financiare), organelor judecătoreşti, precum şi ale administraţiei publice locale.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni active sau pasive de împiedicare a activităţii legale a
persoanei cu funcţii de răspundere din organele statale. Aceasta se poate exprima în neadmiterea efectuării
controalelor respective a ministerelor, departamentelor, întreprinderilor, organizaţiilor, societăţilor,
firmelor, întreprinderilor particulare şi a altor unităţi economice etc., prin neadmiterea accesului pe
teritoriul agentului economic respectiv, neprezentarea documentelor corespunzătoare sub orice pretext,
neexecutarea prescripţiilor şi a altor cerinţe legale ale persoanelor cu funcţii de răspundere, dacă aceste
acţiuni au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite
de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
Prin această infracţiune pot fi aduse daune considerabile nu numai materiale, dar şi morale, valoarea
cărora nu poate fi exprimată în unităţi convenţionale.
4. Conţinutul infracţiunii date se consideră formal şi consumat din momentul împiedicării activităţii
legale a persoanei cu funcţii de răspundere şi al cauzării de daune intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Conform laturii subiective, fapta săvârşită se caracterizează prin intenţie directă: subiectul îşi dă
seama că împiedică activitatea legală a persoanei cu funcţii de răspundere, având ca scop zădărnicirea
exercitării de către aceasta a atribuţiilor sale de serviciu sau neexecutarea prescripţiilor şi a altor cerinţe
legale ale persoanei cu funcţii de răspundere. Survenirea daunei în cazul dat poate să nu fie cuprinsă de
scopul infractorului, însă daunele apar indiferent de acţiunile vinovatului.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vârsta de 16 ani, responsabilă de
activitatea ministerului, departamentului, întreprinderii, indiferent de forma de proprietate, a organizaţiei,
firmei, unităţii economice, organizaţionale etc.
Articolul 349. AMENINŢAREA SAU VIOLENŢA SĂVÂRŞITĂ ASUPRA UNEI PERSOANE
CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE SAU A UNEI PERSOANE CARE ÎŞI ÎNDEPLINEŞTE
DATORIA OBŞTEASCĂ
(1) Ameninţarea cu moartea fie cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu
nimicirea bunurilor ce aparţin colaboratorului poliţiei, altei persoane cu funcţie de răspundere, rudelor
lor apropiate, în scopul sistării activităţii lor de serviciu sau obşteşti ori schimbării caracterului ei în
interesul celui care ameninţă sau al altei persoane, precum şi aceeaşi ameninţare a unei persoane sau a
rudelor ei apropiate în legătură cu participarea ei la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a
unei fapte antisociale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la alin.(1);
b) distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane;
c) daune materiale în proporţii mari;
d) alte urmări grave
1. Prezentul articol include diferite categorii de comportare infracţională, în legătură cu care fapt
legislatorul, în calitate de criteriu de delimitare, evidenţiază conţinutul activităţii persoanelor în adresa
cărora este îndreptat pericolul sau acţiunile forţate. Cel de al doilea criteriu este gradul constrângerii
persoanei deosebite, abilitate cu putere, sau a persoanei care îşi îndeplineşte datoria obştească.
2. Infracţiunea dată este îndreptată spre cauzarea de prejudicii pentru două obiecte nemijlocite:
activitatea normală a persoanelor cu funcţii de răspundere şi viaţa, sănătatea sau bunurile victimelor,
enumerate în articol.
Legislatorul numeşte în calitate de victime următoarele persoane: colaboratorul de poliţie, persoanele
şi rudele lor apropiate (legea nu dezvăluie lista concretă a unor atare persoane).
3. Latura obiectivă constă în ameninţarea cu moartea, vătămarea sănătăţii, distrugerea sau deteriorarea
bunurilor persoanelor menţionate în legătură cu exercitarea funcţiilor de serviciu sau obşteşti. Pentru
tragere la răspundere este suficient ca inculpatul să fi săvârşit una dintre acţiunile enumerate.
4. Ameninţarea înseamnă influenţa psihică asupra persoanei, care exprimă intenţia de a acuza
prejudicii intereselor protejate. Ameninţarea trebuie să fie reală şi autentică, adică să existe în lumea
obiectivă, dar nu în imaginaţia victimei. În acest caz, se ţine cont de ideea subiectivă a victimei despre
ameninţarea reală.
5. Componenţa de infracţiune menţionată este formală; infracţiunea se consideră consumată începând
cu pronunţarea sau cu altă formă de exprimare a ameninţării îndreptate împotriva colaboratorului poliţiei,
altei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească.
6. Infracţiunea menţionată, conform laturii subiective, este săvârşită doar în formă de intenţie directă.
Vinovatul este conştient de faptul că ameninţă cu moartea, cu vătămarea sănătăţii, cu distrugerea şi
deteriorarea bunurilor ce aparţin colaboratorului poliţiei sau altei persoane cu funcţii de răspundere, rudelor
lor apropiate şi doreşte aceasta.
7. O condiţie obligatorie este săvârşirea acţiunilor indicate în scopul sistării activităţii lor de serviciu
sau obşteşti ori al schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei persoane, precum şi
aceeaşi ameninţare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea ei la prevenirea ori
curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale.
8. În alin.2 se prevede responsabilitatea penală sporită pentru fapte analoage, care sunt însoţite de: a)
aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la al.1; b) distrugerea
bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane; c) daune materiale în
proporţii mari; d) alte urmări grave.
9. Referitor la aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate în
prezentul articol a se vedea comentariile de la art.art.145 al.3 lit.k), 165 alin.2 lit.b), 166 alin.2 lit.e), 280
alin.2 lit.f) etc.
10. Distrugerea bunurilor ce aparţin persoanelor enumerate în alin.1 al prezentului articol prin
mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane înseamnă incendierea, explozia
acestora, deteriorarea lor completă în momentul în care ele erau utilizate de cineva.
11. Despre daune materiale în proporţii mari a se vedea comentariile de la art.196 alin.3 lit.b) 197
alin.1.
12. Alte urmări grave în aceste cazuri pot parveni în urma acţiunilor indicate în prezentul articol şi
trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot prejudicia
numai persoanele fizice. Prejudiciul poate fi material sau moral.
Articolul 350. ATENTAREA LA VIAŢA COLABORATORULUI POLIŢIEI
(1) Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a
unei persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de
combatere a criminalităţii, atentat ce a cauzat victimei o vătămare uşoară sau medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
1. Atentatul la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a unei
persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a
criminalităţii este una dintre infracţiunile cu pericol sporit.
2. Obiect al acestei infracţiuni este activitatea normală a organelor de drept şi nemijlocit viaţa
colaboratorului de poliţie şi a altor persoane indicate în articolul dat.
3. Prin atentat la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a
unei persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de
combatere a criminalităţii se înţelege atât omorul persoanelor menţionate, cât şi tentativa de omor asupra
lor, atentat ce a cauzat victimei o vătămare uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Deoarece unul dintre obiectele acestei infracţiuni este viaţa omului menţionat, vătămarea sănătăţii acestuia
nu trebuie calificată suplimentar pe alt articol.
Fapta se consideră consumată în momentul tentativei de omor a colaboratorului poliţiei, a altui
lucrător din organele de drept sau a persoanelor care se aflau la datoria obştească.
4. La colaboratorii poliţiei, alţi lucrători din organele afacerilor interne sau unele persoane în
exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii se
referă persoanele abilitate legal a apăra viaţa, sănătatea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, patrimoniul lor,
interesele societăţii şi statului de tentativele delictuoase şi de altă natură, precum şi abilitate cu dreptul de a
aplica măsuri de constrângere.
5. Conform laturii subiective, fapta presupune o intenţie directă: subiectul îşi dă seama că atentează la
viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a unei persoane în
exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii şi
doreşte să săvârşească acţiunile corespunzătoare. Semnele obligatorii ale componenţei subiective a
infracţiunii examinate pot fi motivul sau scopul.
Scopul atentatului constă în împiedicarea colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele
afacerilor interne sau a altei persoane care exercită atribuţiile de apărare a ordinii publice şi de combatere a
criminalităţii. Acest scop poate fi atins de către vinovat în timpul exercitării nemijlocite de către aceste
persoane a atribuţiilor menţionate.
Drept motiv al faptei săvârşite se consideră răzbunarea pe colaboratorul poliţiei, pe alte persoane
enumerate pentru activitatea menţionată, efectuată legal de către aceştia.
Pentru conţinutul faptei săvârşite din motive de răzbunare nu are importanţă dacă colaboratorul
poliţiei sau alte persoane numite se aflau în exerciţiul funcţiei la moment. Răzbunarea este posibilă şi în
legătură cu activitatea lor de serviciu privind apărarea ordinii publice, pe care au desfăşurat-o în trecut.
În cazul în care atentatul la viaţa acestor persoane a avut alte motive şi scopuri, de exemplu -
ostilitatea personală, responsabilitatea survine conform regulilor privind calificarea infracţiunilor contra
personalităţii.
La fel este calificată fapta inculpatului în cazul în care tentativa a fost săvârşită cu scopul împiedicării
activităţii lor ilicite sau din cauza răzbunării pentru o atare activitate.
În cazul în care omorul unui colaborator de poliţie, al unui colaborator al organelor afacerilor interne,
al altor persoane în exerciţiul funcţiunii a fost săvârşit în legătură cu exercitarea de către funcţionarii
menţionaţi a activităţii de serviciu sau obşteşti, care nu ţine de apărarea ordinii publice sau de combaterea
criminalităţii, fapta săvârşită este calificată conform lit.d) alin.2 art.145 CP.
6. Subiect al infracţiunii examinate poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
14 ani.
7. Alin.2 al prezentului articol prevede o circumstanţă agravantă pentru acţiunile săvârşite, dacă ele
au provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
8. Referitor la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei a se vedea
comentariile de la art.art.156, 157 CP.
Articolul 351. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE
(1) Uzurparea de calităţi oficiale, însoţită de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de două sau mai multe persoane
3 la 7 ani.
1. Conform art.39 CRM, cetăţenii RM au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice
nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.
Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică. Orice alt mod de ocupare a
funcţiei oficiale este considerat nelegitim, inclusiv uzurparea acesteia.
2. Infracţiunea examinată atentează la interesele serviciului de stat şi ale serviciului în autorităţile de
autoadministrare publică locală, discreditează activitatea lor şi subminează autoritatea în ochii populaţiei.
Ea, de asemenea, încalcă grav drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi organizaţiilor, în aceasta
manifestându-se pericolul ei social.
3. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune formează o totalitate a două caracteristici
interdependente, expuse în dispoziţia articolului comentat.
4. Uzurparea de calităţi oficiale constă în faptul că vinovatul, încălcând ordinea stabilită sau neavând
atribuţii speciale legalizate în modul cuvenit, îşi atribuie drepturile şi obligaţiunile privind exercitarea
funcţiei reprezentantului puterii ori privind îndeplinirea funcţiilor de dispoziţie şi organizare, de
administrare şi gospodărire în organele corespunzătoare.
5. Acţiunile persoanei în acest caz pot fi cele mai diverse, dar conform sensului legii ele sunt însoţite
de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni, poartă un caracter periculos, deoarece atrag după sine
comiterea încă a unei fapte prejudiciabile.
6. Pentru componenţa infracţiunii examinate nu are importanţă dacă cetăţenii sau reprezentanţii
organizaţiilor, care s-au aflat în raporturi cu vinovatul, au fost informaţi despre aceea că el şi-a atribuit
împuternicirile persoanei oficiale sau ei l-au perceput anume în felul acesta.
7. Fapta prevăzută de prezentul articol este o infracţiune intenţionată: vinovatul îşi dă seama că îşi
atribuie şi exercită benevol şi nelegitim atribuţiile persoanei oficiale, prevede posibilitatea sau
inevitabilitatea cauzării consecinţelor social-periculoase şi le doreşte sau le admite conştient.
8. Subiect al uzurpării de calităţi oficiale poate fi orice persoană fizică ce a atins vârsta de 16 ani.
9. Alin.2 al articolului comentat prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceeaşi acţiune (alin.1)
săvârşită de două sau mai multe persoane. Referitor la aceasta a se vedea comentariile de la art.41, art.333
alin.2, art.341 alin.2, art.347 alin.2 etc.
Articolul 352. SAMAVOLNICIA
(1) Samavolnicia, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi prin
încălcarea ordinii stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor
şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
c) însoţită de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) însoţită de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
e) însoţită de nimicirea bunurilor
2 la 5 ani.
b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
c) săvârşite cu aplicarea armei;
d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu alte urmări grave,
1. Gradul prejudiciabil al samavolniciei constă în încălcarea modului stabilit de realizare de către
cetăţeni a drepturilor lor.
2. Samavolnicia nu poate fi săvârşită pasiv (de exemplu, nu constituie samavolnicie executarea
hotărârilor judecătoreşti). Ea este o acţiune, adică presupune executarea unui drept legitim sau presupus în
mod arbitrar.
3. În calitate de acţiuni samavolnice sunt examinate doar acţiuni care, în primul rând, se săvârşesc în
pofida modului stabilit de actele normative, în al doilea rând, a căror legalitate este discutabilă şi, în al
treilea rând, a căror săvârşire a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Astfel, debitorul este obligat să repare
prejudiciile cauzate creditorului din cauza neexecutării sau executării inadecvate a obligaţiunilor. Se ştie că
toate prejudiciile se repară în baza hotărârii judecătoreşti şi creditorul este obligat să dovedească faptul
încălcării obligaţiunilor şi legătura cauzală dintre acesta şi prejudiciile apărute din cauza activităţii lui
inadecvate. Dacă faptul prejudiciilor cauzate se contestă şi creditorul, evitând organele judiciare, îşi
restabileşte independent drepturile sale prin intermediul ridicării samavolnice a obiectelor de valoare în
contul stingerii pagubelor, poate să apară problema calificării acţiunilor lui conform art.352 din CP. În
cazul în care astfel de acţiuni au fost săvârşite în calitate şi conform regulilor de legitimă apărare (art.36
CP), acestea nu se consideră infracţiuni.
4. Daune în proporţii mari, ca particularitate (condiţie) obligatorie a samavolniciei, se consideră cele
cauzate doar intereselor legale ale cetăţenilor sau organizaţiilor. Chestiunea privind importanţa daunei este
soluţionată în fiecare caz concret, ţinându-se cont de dimensiunile prejudiciului cauzat şi de însemnătatea
drepturilor şi intereselor încălcate. Astfel, privarea cetăţeanului de posibilitatea de a se folosi de spaţiul
locativ, ridicarea obiectelor de valoare, în urma cărui fapt cetăţeanul este privat de mijloace de existenţă,
constituie daună în proporţii mari (a se vedea comentariul de la art.126 CP).
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective a infracţiunii date în alin.2 sunt numite
aceleaşi acţiuni: a) săvârşite repetat; b) săvârşite de două sau mai multe persoane; c) însoţite de ameninţare
cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) însoţite de aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţă sau sănătate; e) însoţite de nimicirea bunurilor.
6. Referitor la săvârşirea repetată a samavolniciei a se vedea comentariul la art.31 CP.
7. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane se încadrează în teoria participaţiei
(a se vedea comentariul la art.41 CP).
8. Samavolnicia însoţită de ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii, de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, precum şi de nimicirea bunurilor, de
asemenea prezintă un pericol social sporit. În astfel de cazuri se impune concluzia că prin aplicarea acestor
acţiuni s-au cauzat prejudicii concrete victimei (morale, fizice, materiale etc.).
9. Ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii trebuie să fie reală.
Forma în care subiectul aplică ameninţarea este indiferentă pentru calificarea infracţiunii: aceasta poate fi
demonstrarea armei, orice acţiuni concludente sau influenţa verbală, capabile să acorde ajutor eficient
subiectului în realizarea scopului etc.
10. Dat fiind faptul că vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, aplicarea violenţei
nepericuloase sau periculoase pentru viaţă şi sănătate sunt prejudicii aduse victimei de orice grad de
gravitate, aceste noţiuni, folosite de legislator la constituirea art.352 CP, sunt desfăşurate şi trebuie aplicate
reieşind din reglementările şi comentariile la capitolul II al prezentului cod (infracţiuni contra vieţii şi
sănătăţii persoanei).
11. Totodată, noţiunea aplicarea violenţei diferă de noţiunea cauzare de prejudicii sănătăţii prin
aceea că semnifică diverse momente de procedură ale acţiunilor. Dacă aplicarea violenţei nu presupune în
general cauzarea unui prejudiciu concret, constituind doar începutul influenţei fizice, cauzarea de prejudicii
sănătăţii presupune survenirea unor consecinţe concrete.
12. Prin nimicirea bunurilor se înţelege aducerea acestora la o stare inutilizabilă, când restabilirea lor
este imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic.
13. Alin.3 al prezentului articol stipulează în calitate de circumstanţe agravante ale samavolniciei
acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2: a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate; c) săvârşite cu aplicarea armei; d)
soldate cu daune în proporţii deosebit de mari; e) soldate cu alte urmări grave.
14. Săvârşirea acţiunilor enumerate de către un grup criminal organizat sau de către o organizaţie
criminală prezintă un grad deosebit de periculozitate rezultat din esenţa şi scopurile acestor acţiuni (a se
vedea comentariul la art.46, 47 CP).
15. Aplicarea armei în acţiunile de samavolnicie presupune folosirea ei pentru a inspira cuiva frică, a
speria victima, precum şi la ameninţarea cu moartea ori la vătămarea integrităţii corporale a victimei.
În calitate de arme pot fi cele de foc sau cele albe. Important este ca acestea să fie reale, şi nu în
formă de jucării, machete. Principalul e că ele au fost aplicate real la înspăimântarea victimei şi la
vătămarea integrităţii lui corporale (s-au efectuat împuşcături, au fost pricinuite anumite leziuni corporale
etc.).
16. Parvenirea în urma acţiunilor samavolnice a daunelor în proporţii deosebit de mari presupune
prejudicierea victimei în sumă de mai mult de 1500 unităţi convenţionale.
17. Alte urmări grave în aceste situaţii pot parveni şi trebuie apreciate după caz, pornind de la
circumstanţele concrete. Aceste urmări grave pot prejudicia atât persoanele fizice, cât şi cele juridice.
Prejudiciul pentru persoanele fizice poate fi material sau moral, pentru cele juridice - numai material.
18. Infracţiunea dată se consideră consumată în momentul săvârşirii acţiunilor respective şi al
survenirii consecinţelor sub forma de daune în proporţii mari.
19. Conform laturii subiective, fapta presupusă de samavolnicie poate să fie săvârşită atât cu intenţie
directă, cât şi cu intenţie indirectă. În ultimul caz subiectul are o atitudine indiferentă faţă de posibilele
daune pricinuite prin fapta sa.
20. Subiect al infracţiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. În
cazul în care fapta este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu,
acţiunile ei pot fi calificate drept depăşire a atribuţiilor de serviciu.
21. Dacă subiectul, în scopul exercitării dreptului contestat, apelează, pe lângă lege, la ajutorul altor
persoane (angajează persoane terţe, cu ajutorul cărora restituie datoria), aceste acţiuni formează
samavolnicia. Însă dacă în procesul samavolniciei a fost săvârşită o altă infracţiune, de exemplu - cauzarea
de leziuni corporale, faptele sunt calificate ca pluralitate de infracţiuni.
Articolul 353. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR ÎN TERMEN, DE LA
PREGĂTIREA MILITARĂ OBLIGATORIE SAU DE LA CONCENTRĂRILE REZERVIŞTILOR
(1) Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la
concentrările rezerviştilor
a) repetat;
b) prin automutilare;
c) prin simularea unei boli;
d) prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5
ani.
1. CRM (art.57) proclamă că apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Serviciul militar este o datorie specială a serviciului public ce rezidă în îndeplinirea de către cetăţeni a
datoriei constituţionale privind pregătirea pentru apărarea Patriei exclusiv în cadrul Forţelor Armate ale
RM (a se vedea art.4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei nr.1245-XV din
18.07.2002 în MO nr.137-138/1054 din 10.10.2002).
2. Obiectul infracţiunii prevăzut de art.353 al CP îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea
stabilită de încorporare în serviciul militar al RM.
3. Dispoziţia art.353 CP stabileşte răspunderea a două categorii de persoane: recruţii şi rezerviştii.
Conform art.7 al legii menţionate, cetăţenii luaţi la evidenţă militară până la încorporarea lor în serviciul
militar ori în cel civil sau până la trecerea lor în rezervă se numesc recruţi, iar cetăţenii trecuţi în rezervă se
numesc rezervişti. Bărbaţii, cetăţeni ai RM, care au împlinit vârsta de 18 ani, sunt încorporaţi în serviciul
militar în termen (art.28 al legii enunţate).
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin eschivarea recrutului de la serviciul militar în termen
şi a rezervistului - de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor. Eschivarea
constituie neprezentarea recrutului sau a rezervistului la data, ora şi locul menţionat în ordinul de chemare,
fără vreun motiv întemeiat. Motiv întemeiat, conform art.45 al legii menţionate sunt: starea gravă a
sănătăţii recrutului (rezervistului), confirmată prin certificatul medical; decesul unui membru al familiei
lui, confirmat prin certificat de deces; evenimentele de forţă majoră, confirmate prin actele doveditoare,
transmiterea întârziată a înştiinţării despre prezentarea la punctul de încorporare (concentrare) etc.
5. Componenţa de infracţiune (alin.1 art.353) este formală cu excepţia faptei săvârşite prin
automutilare şi se caracterizează prin inacţiunea (acţiunea) persoanei. Infracţiunea se consideră consumată
din momentul în care vinovatul nu s-a prezentat la locul şi la timpul indicat în ordinul de chemare.
6. Alin.2 art.353 prevede răspunderea pentru formele calificative ale eschivării de la serviciul militar
în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor.
7. Înţelesul noţiunii de repetare (lit.a) alin.2) a fost explicat în comentariul art.31 CP.
8. Prin automutilare (lit.b) se înţelege cauzarea intenţionată de către vinovat a unui prejudiciu
sănătăţii proprii prin vătămarea organelor, ţesuturilor corpului, funcţionării normale a acestora, folosind în
acest scop arme de foc sau arme albe sau alte obiecte, precum şi medicamente cu conţinut chimic sau
biologic.
9. Simularea unei boli (lit.c) înseamnă declararea falsă a unei maladii (boala psihică, asurzire, vederea
slabă) sau a altor neajunsuri fizice, ori indicarea unor simptoame exagerate referitoare la îmbolnăvirile
reale ale persoanei, cu scopul de a se eschiva de la serviciul militar.
10. Prin falsificarea documentelor (lit.d) se înţelege întocmirea unor documente false sau
introducerea anumitor date false în documente originale, ce denaturează conţinutul lor, de exemplu -
informaţia falsă despre moartea sau îmbolnăvirea gravă a rudelor apropiate, corectările care schimbă
vârsta, timpul îmbolnăvirii sau alte date, cu scopul eliberării temporare sau permanente de la serviciul
militar.
11. Prin altă înşelăciune se înţeleg alte mijloace (comunicări orale sau scrise), care induc în eroare
organele competente ce hotărăsc problema eliberării persoanei de serviciul militar. Înşelăciunea se poate
manifesta şi prin tăinuirea intenţionată a datelor despre care persoana era obligată să comunice, de exemplu
- tăinuirea încheierii tratamentului medical, dispariţia altor impedimente pentru satisfacerea serviciului
militar obligatoriu etc.
12. Rezerviştii pot fi chemaţi pentru instrucţie la concentrări militare la data şi pe durata stabilită prin
hotărâre de Guvern în temeiul Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate (art.36).
13. Încorporarea rezerviştilor la mobilizare se efectuează de către autorităţile administraţiei publice
locale, în comun cu centrele militare, conform Planului de completare a Forţelor Armate aprobat de către
ministrul apărării (art.37 al Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate).
14. Infracţiunea prevăzută de alin.2 art.353 CP se consideră consumată din momentul în care
vinovatul, minţind, a obţinut eliberarea temporară sau permanentă de serviciul militar.
15. Latura subiectivă se realizează cu intenţie directă. Motivul şi scopul eschivării pot fi diferite şi nu
prezintă importanţă la calificarea infracţiunii.
16. Subiectul infracţiunii poate fi persoana care a atins vârsta necesară pentru a fi chemată la serviciul
militar în termen, la pregătirea militară obligatorie sau la concentrările de rezervă.
Articolul 354. ESCHIVAREA DE LA MOBILIZARE
(1) Eschivarea de la mobilizare în rândurile Forţelor Armate
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită pe timp de război
1. Mobilizarea constă în chemarea în rândurile Forţelor Armate ale RM a cetăţenilor capabili de luptă,
în contextul începutelor sau presupuselor acţiuni militare.
2. Conform art.66 CRM, mobilizarea parţială sau totală este declarată de Parlamentul RM.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de completare a Forţelor Armate
ale RM în condiţiile mobilizării.
4. Latura obiectivă a infracţiunii o constituie neprezentarea supusului militar la mobilizare la locul şi
în termenul indicat, conform avizului de mobilizare. Eschivarea poate fi legată prin diferite acţiuni
înşelătoare îndreptate spre evitarea mobilizării: falsificarea documentelor, simularea unei boli, cauzarea
vătămărilor corporale etc.
5. Alin.2 art.354 CP agravează răspunderea pentru acţiunile prevăzute de alin.1 art.354 CP, săvârşite
pe timp de război. În conformitate cu art.127 CP, prin timp de război se înţelege intervalul de la data
declarării mobilizării sau a începerii operaţiunilor de război până la data trecerii armate în stare de pace.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neprezentării la timpul stabilit în punctul indicat
pentru militari sau din momentul eschivării de fapt de la mobilizare, fără motive întemeiate.
8. Subiect al infracţiunii poate fi supusul militar sau rezervistul.
Articolul 355. ESCHIVAREA SAU REFUZUL DE A ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE
SERVICIULUI DE ALTERNATIVĂ
(1) Eschivarea sau refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a executa
obligaţiile ce îi revin în cadrul acestui serviciu
neremunerată în folosul comunităţii pe un termen de 200 de ore.
a) repetat;
b) prin automutilare;
c) prin simularea unei boli;
d) prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune;
e) pe timp de război
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni.
1. Art.355 CP stabileşte răspunderea penală pentru eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile
serviciului de alternativă de către persoanele eliberate de serviciul militar.
2. Ordinea de eliberare de la serviciul militar şi încadrarea în serviciul de alternativă, locul, termenele
şi condiţiile în care au loc aceste măsuri sunt reglementate de Legea cu privire la serviciul de alternativă
nr.663-XIV din 09.07.91. Art.4 al legii stipulează că serviciul de alternativă este serviciu de stat, are
caracter civil şi social util, e satisfăcut de cetăţenii care au refuzat să intre în serviciu militar în termen
(pregătire militară obligatorie) din convingeri religioase sau pacifiste. Serviciul de alternativă este
organizat, efectuat şi controlat de autorităţile publice.
3. În serviciul de alternativă se încorporează cetăţeni ai RM de sex masculin în vârstă de la 18 până la
27 ani, înscrişi la evidenţa militară ca recruţi şi scutiţi de satisfacerea serviciului militar în modul stabilit de
legea menţionată.
4. Organul suprem de conducere al serviciului de alternativă este Comisia Republicană de Recrutare,
iar organul suprem executiv - Direcţia Serviciului de Alternativă.
5. În baza hotărârii privind încorporarea cetăţeanului în serviciul de alternativă, împuternicitul cu
acest serviciu în raion (oraş) eliberează persoanei un titlu normativ în care se indică timpul sosirii şi locul
de satisfacere a serviciului de alternativă. În baza înscrierii din titlul normativ, administraţia întreprinderii,
instituţiei, organizaţiei încheie cu cetăţeanul un contract de muncă pe termenul stabilit. Refuzul de
încadrare în muncă nu se admite.
6. Cetăţeanul încorporat în serviciul de alternativă este obligat să se prezinte la timp la locul de
serviciu indicat în titlul nominativ.
7. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale ce ţin de ordinea efectuării serviciului de
alternativă.
8. Latura obiectivă se realizează prin eschivare sau refuz de a îndeplini obligaţiunile ce-i revin în
cadrul serviciului de alternativă, din motive neîntemeiate; adică, componenţa de infracţiune este formală,
cu excepţia acţiunilor prevăzute de lit.b) alin.2 art.355.
10. Subiectul infracţiunii este unul special - cetăţeanul RM, de sex masculin, care, conform vârstei,
este apt pentru serviciul de alternativă.
11. Toate agravantele stipulate în alin.2 al infracţiunii nominalizate sunt similare cu cele comentate în
alin.2 art.353 CP.
Articolul 356. ESCHIVAREA PE TIMP DE RĂZBOI DE LA ÎNDEPLINIREA
PRESTAŢIILOR
Eschivarea pe timp de război de la mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea altor prestaţii
1. În condiţiile stării de război, pentru întărirea capacităţii de apărare a RM pot fi iniţiate anumite
măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor ce ţin de apărare.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de asigurare tehnico-materială a
Forţelor Armate ale RM pe timp de război, care este stabilită prin actele normative ale organelor
competente de stat.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin eschivarea de la mobilizarea la muncă sau la îndeplinirea
lucrărilor de apărare (la întreprinderi, construcţii), care se exprimă prin faptul că cetăţeanul sau nu se
prezintă la locul şi timpul indicat fără vreun motiv întemeiat, sau se eschivează prin mijloace ilegale de la
mobilizare.
4. În afară de mobilizarea la muncă, art.356 CP nu enumără lista prestaţiilor a căror neîndeplinire
atrage răspunderea penală conform acestui articol. Prestaţiile introduse pe timp de război pot fi legate de
repartizarea unor anumite obligaţiuni tuturor sau numai unor categorii aparte de cetăţeni (de exemplu:
oferirea unei locuinţe pentru militari, a mijloacelor de transport, a subsolurilor, a altor bunuri cu caracter
personal sau cu drept de proprietate).
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul eschivării vinovatului de la mobilizarea la
muncă sau de la îndeplinirea prestaţiilor.
6. Infracţiunea analizată se caracterizează prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 357. ORGANIZAREA SAU CONDUCEREA UNEI GREVE ILEGALE, PRECUM ŞI
ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII, INSTITUŢIEI ORI ORGANIZAŢIEI ÎN
CONDIŢIILE STĂRII DE URGENŢĂ
(1) Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii
întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite în perioada formelor speciale de administrare
1. În articolul comentat este vorba despre infracţiunile a căror săvârşire are loc în situaţia (condiţiile)
stării de urgenţă. Această situaţie este reglementată în Legea cu privire la regimul juridic al stării
excepţionale şi la formele speciale de guvernare în RM nr.290 din 01.10.90 (a se vedea Veştile nr.10/244,
1990).
2. Conform art.1 al legii numite, starea excepţională constituie o măsură provizorie, decretată de
organele supreme de stat în interesul asigurării securităţii cetăţenilor RM, legalităţii şi ordinii de drept în
caz de calamităţi naturale, accidente mari şi catastrofe, epidemii, epizootii, dezordini de masă şi în alte
circumstanţe excepţionale. La decretarea stării excepţionale sunt indicate motivele adoptării unei atare
hotărâri, termenul şi limitele teritoriale ale acţiunii ei.
3. În condiţiile stării excepţionale organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat pot aplica - în
funcţie de circumstanţele concrete - următoarele măsuri: să întărească paza ordinii publice şi a obiectivelor
ce asigură activitatea vitală a populaţiei şi a economiei naţionale, să interzică grevele, adunările,
mitingurile, procesiunile de stradă, demonstraţiile, să stabilească un regim special de lucru pentru
întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi alte măsuri enumerate în art.3 al acestei legi.
4. Obiectul infracţiunii date îl constituie securitatea publică.
5. Latura obiectivă se exprimă prin săvârşirea următoarelor acţiuni: a) organizarea grevei ilegale; b)
conducerea ei; c) împiedicarea activităţii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în condiţiile stării de
urgenţă. Infracţiunea are caracter formal. Ea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor
indicate.
6. Organizarea grevei ilegale se poate exprima în planificarea acţiunilor unui grup de oameni,
îndreptate spre întreruperea organizată, în masă a muncii, cu scopul satisfacerii unor cerinţe cu caracter
politic sau economic.
7. Conducerea grevei este activitatea uneia sau a câtorva persoane care se află în frunte şi
coordonează acţiunile grevei interzise.
8. Legea prevede că activitatea persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea grevelor ilegale în
situaţia stării de urgenţă este pasibilă de vinovăţie în cazul în care ele împiedică activitatea normală, ritmică
a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, stopează sau încetează pe o anumită perioadă funcţionarea
lor.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, inclusiv cea cu funcţii de
răspundere care a împlinit vârsta de 16 ani şi a realizat acţiunile prevăzute în dispoziţia legii în condiţiile
stării de urgenţă.
11. Prevederile alin.2 al articolului comentat agravează situaţia făptuitorului, dacă acţiunile enumerate
la alin.1 sunt săvârşite în perioada formelor speciale de administrare.
12. Există două forme de administrare specială a republicii sau a unor teritorii ale ei: administrarea
directă - în condiţiile suspendării activităţii organelor locale ale puterii de stat şi ale administraţiei de stat şi
administrarea directă - în condiţiile dizolvării organelor locale ale puterii de stat şi ale administraţiei de stat
(a se vedea Titlul II al Legii cu privire la regimul juridic al stării excepţionale şi formelor speciale de
administrare în RM).
Articolul 358. ORGANIZAREA SAU PARTICIPAREA ACTIVĂ LA ACŢIUNI DE GRUP
CARE TULBURĂ GRAV ORDINEA PUBLICĂ ORI IMPLICAREA MINORILOR ÎN ACESTE
ACŢIUNI
(1) Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind
însoţite de neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor sau de
împiedicarea activităţii normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor,
până la 3 ani.
(2) Antrenarea minorilor la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de
neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor sau de împiedicarea
activităţii normale a transportului, sau de cauzarea de daune în proporţii considerabile drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
până la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură ordinea publică şi securitatea de stat,
autoritatea şi activitatea normală a organelor puterii de stat şi conducerii, îndreptate la ocrotirea ordinii
publice.
2. Latura obiectivă a alin.1 art.358 CP se exprimă prin organizarea sau participarea activă la acţiuni
de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale
reprezentanţilor autorităţilor sau care împiedică activitatea normală a transportului, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor.
3. În sensul Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21.07.95 (a se vedea MO
nr.061 din 02.11.95), prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie, procesiune, marş,
pichetare, grevă desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a locului de lucru, orice altă
adunare a cetăţenilor, a cărei desfăşurare nu este reglementată de lege (art.2). Întrunirile se pot desfăşura
numai după ce au fost declarate de către organizatori la primăriile orăşeneşti (municipale), săteşti
(comunale). Art.6 al legii interzice atragerea elevilor de către cadrele didactice sau alte persoane încadrate
în instituţiile şcolare în desfăşurarea întrunirilor neautorizate.
4. Organizarea acţiunilor de grup poate consta din: planificarea, pregătirea, adică stabilirea
caracterului, mijloacelor, metodelor şi obiectivelor acestor acţiuni, a timpului şi locului desfăşurării lor,
atragerea de participanţi, precum şi din asigurarea conducerii acţiunilor de grup în timpul încălcării grave a
ordinii publice.
5. Participarea activă presupune manifestarea unor anumite genuri de iniţiativă a persoanei ce
participă la acţiuni de grup, precum şi concentrarea forţelor altor persoane, prin strigăte provocatoare şi
chemări adresate mulţimii. Acţiunile vinovatului pot să se exprime şi prin acţiuni îndrăzneţe (obraznice) şi
cinice în timpul încălcării ordinii publice, menite să dezlănţuie ura şi înrăirea în rândurile participanţilor.
6. Ordinea publică reprezintă sistemul de relaţii sociale ce se exprimă prin respectarea de către toţi
cetăţenii a normelor de drept şi morale ce reglementează comportamentul oamenilor în viaţa socială, în
timpul muncii, odihnei şi în viaţă.
7. Neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor înseamnă refuzul
demonstrativ de a îndeplini cerinţele insistente, repetate ale reprezentaţilor puterii. Uneori reprezentanţii
puterii sunt constrânşi a folosi forţa, ca să oblige vinovaţii să îndeplinească cerinţele lor legale.
8. Acţiunile de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de neîndeplinirea vădită a
dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor puterii, prejudiciază activitatea transportului, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor.
9. Pentru ca infracţiunea să se considere consumată, este necesar să intervină cel puţin una din
consecinţele enumerate în dispoziţia alin.1 art.358: tulburarea gravă a ordinii publice sau împiedicarea
activităţii normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor.
11. Subiect al infracţiunii poate fi organizatorul sau participantul activ la acţiunile de grup, altfel zis -
orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
12. Alin.2 art.358 CP prevede răspunderea penală pentru antrenarea minorilor la săvârşirea aceloraşi
acţiuni, enumerate în dispoziţia alin.1 al articolului comentat. Deosebirea constă numai în consecinţele
infracţionale ce cauzează daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
13. Noţiunea de proporţii considerabile a fost explicată în comentariul la art.126 CP.
Articolul 359. CUMPĂRAREA SAU VÂNZAREA DOCUMENTELOR OFICIALE
Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6
luni.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii comentate îl formează regimul de completare şi folosire a
documentelor oficiale. Obiectul material al infracţiunii îl constituie actele oficiale care oferă drepturi sau
eliberează de obligaţiuni.
2. Prin documente se au în vedere actele oficiale care conferă un drept sau eliberează de o obligaţiune
nu numai pe deţinătorul sau cumpărătorul lor, dar şi pe alte persoane care le obţin. Documentele indicate
trebuie să fie originale, nu falsificate.
3. Sunt considerate documente oficiale actele emise de organele de stat, de organele autoadministrării
publice locale, de întreprinderi, instituţii sau organizaţii, indiferent de forma de proprietate, dar recunoscute
de stat drept conferitoare de drepturi sau eliberatoare de obligaţiuni. Documentele oficiale pot proveni de la
persoanele private în cazul în care statul le conferă un statut oficial şi importanţă juridică (de exemplu:
actele perfectate de notar). Documentele oficiale care conferă un drept sunt şi diplomele de absolvire a
instituţiei de învăţământ, legitimaţiile (de participare la acţiunile militare, de pensionar), permisul de
conducere, patentele de întreprinzător, licenţele şi alte acte oficiale. Documente prin care cetăţenii sunt
scutiţi de obligaţiuni sunt certificatele, adeverinţele ce scutesc de plata serviciilor comunale sau de alte
plăţi, de exemplu - actul care conferă cetăţeanului dreptul de a călători pe gratis în transportul public etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din două acţiuni alternative: cumpărarea şi vânzarea
documentelor oficiale. Infracţiunea are caracter formal şi se consideră consumată din momentul săvârşirii
primei sau următoarei acţiuni. Folosirea ulterioară a acestor acte nu se include în cadrul componenţei de
infracţiuni date.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul pot fi diverse.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Acesta poate
fi atât cumpărătorul documentelor indicate, cât şi vânzătorul acestora.
Articolul 360. LUAREA, SUSTRAGEREA, TĂINUIREA, DEGRADAREA SAU
DISTRUGEREA DOCUMENTELOR, IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU SIGILIILOR
(1) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor,
ştampilelor sau sigiliilor aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de
proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau
din alte motive josnice,
până la 3 ani.
(2) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea, distrugerea sau păstrarea buletinelor de identitate
sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei,
inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta,
până la 5 ani.
1. Obiect nemijlocit al infracţiunii date este ordinea stabilită în vederea gestionării documentaţiei
oficiale. Obiect material al infracţiunii date, spre deosebire de cel prevăzut de art.359 CP, include nu numai
documentele care conferă drepturi şi scutesc de obligaţiuni, dar şi ştampilele, sigiliile, imprimatele
necesare pentru perfectarea documentelor oficiale.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin acţiunile de luare, sustragere, tăinuire,
degradare sau distrugere a obiectelor indicate în dispoziţia articolului.
3. Prin acţiunea de luare se înţelege scoaterea sau retragerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor
sau sigiliilor din posesia întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau
forma juridică de organizare.
4. Acţiunea de sustragere constă în luarea ilegală, prin orice mijloace, precum şi intrarea în posesia
obiectelor prevăzute de alin.1 art.360.
5. Degradarea sau distrugerea constă în aducerea obiectelor indicate într-o stare de necorespundere
totală sau parţială pentru folosirea lor.
6. Tăinuirea constituie acţiunea de ascundere a documentelor sau a celorlalte obiecte, astfel ca
deţinătorul să nu se poată folosi de ele.
7. Ştampila reprezintă o inscripţie, emblemă sau semn convenţional aplicat pe un document pentru a-i
da valabilitate sau pentru a-i indica sau certifica provenienţa.
8. Sigiliul este un obiect alcătuit dintr-o placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă,
o emblemă, o efigie etc. şi care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticităţii lui.
9. Imprimata este formularul-tip folosit în întreprinderi şi instituţii pentru întocmirea de acte oficiale.
10. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii a cel puţin uneia din acţiunile
enumerate în alin.1 art.360.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. În afară de aceasta, este
important ca vinovatul să acţioneze din interes material sau din alte motive josnice.
13. Alin.2 art.360 CP conţine semnele agravante ale acestei componenţe de infracţiune, la care
legiuitorul referă luarea, distrugerea, tăinuirea, degradarea, sustragerea sau păstrarea buletinelor de
identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea
persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta.
14. La sintagma de alte acte importante, în afară de buletine de identitate, se referă orice alt
document care poate adeveri persoana sau unele atribute, ca cele de serviciu etc. De exemplu: livretul
militar, atestatul sau diploma de studii, carnetul de muncă, legitimaţia de pensionar, licenţa ce conferă
dreptul de a practica antreprenoriatul etc. Aceste documente personale au caracter oficial. Importanţa lor
urmează a fi apreciată de către instanţa de judecată.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă şi are drept scop limitarea
libertăţilor persoanelor, inclusiv privarea lor de libertatea de circulaţie. Partea vătămată îşi pierde dreptul
de a-şi realiza interesele legitime fără documentele în cauză, care-i certifică personalitatea.
Articolul 361. CONFECŢIONAREA, DEŢINEREA, VÂNZAREA SAU FOLOSIREA
DOCUMENTELOR OFICIALE, A IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU SIGILIILOR
FALSE
(1) Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă
drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampilelor sau a
sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma
juridică de organizare,
până la 2 ani.
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită;
d) soldate cu daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de
lege ale persoanelor fizice sau juridice
la 5 ani.
1. Infracţiunea prevăzută de art.361 atentează la ordinea stabilită a autentificării documentale a
faptelor ce au importanţă juridică. În calitate de obiect material al infracţiunii servesc documentele oficiale,
imprimatele, ştampilele sau sigiliile.
2. Latură obiectivă constă din confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale
false, care conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni, precum şi confecţionarea sau vânzarea
imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false.
3. Noţiunea de documente oficiale este analizată în cadrul art.359, iar noţiunile de imprimată,
ştampile sau sigilii - în art.360 CP.
4. Înţelesul noţiunii de falsificare constă atât în modificarea totală a documentelor oficiale, cât şi în
introducerea în document a unor informaţii falsificate. Aceasta se poate realiza prin următoarele modalităţi:
ştergerea, adăugarea, corectarea conţinutului textului, schimbarea datei, falsificarea semnăturii persoanei
cu funcţii de răspundere etc.
5. Confecţionarea imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false presupune crearea unor atare obiecte
împreună cu toate rechizitele lor sau introducerea în imprimatele, sigiliile originale a unor corectări care
falsifică textul sau imaginile pe aceste obiecte.
6. Prin posesie în cazul dat se înţelege deţinerea activă a documentelor oficiale false care conferă
drepturi sau scutesc de obligaţiuni.
7. Folosirea documentelor falsificate, a ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor desemnează acţiunile de
vânzare, dăruire, schimb şi alte forme de transmitere spre folosire de către alte persoane contra plată sau
gratis.
8. Componenţa de infracţiune este formală. Ea se consideră consumată din momentul falsificării sau
confecţionării obiectelor indicate în dispoziţia articolului sau din momentul vânzării lor.
9. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Este necesar ca falsificarea să fie efectuată în
scopul folosirii documentelor, ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor de către infractori sau de către alte
persoane. Confecţionarea sau falsificarea care nu urmează scopul de a fi folosite sau vândute nu formează
componenţa de infracţiune.
10. Subiect al infracţiunii este unul general - persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
11. Alin.2 art.361 CP prevede semnele calificative ale incriminării din alin.1 (agravantele). Pentru a
înţelege sintagma în mod repetat, a se vedea comentariul la art.31 CP; sensul sintagmei de către un grup
de persoane este elucidat în comentariul la art.44 CP; accepţiunile sintagmei acţiunile săvârşite referitor la
un document de importanţă deosebită sunt elucidate în comentariul la art.360 CP; înţelesul îmbinării
acţiuni soldate cu daune în proporţii mari este descifrat în comentariul la art.126 CP.
Articolul 362. TRECEREA ILEGALĂ A FRONTIEREI DE STAT
(1) Trecerea ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1
la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat
2 la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) şi (2):
a) însoţite de violenţă;
b) săvârşite cu aplicarea armei,
(4) Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în Republica
Moldova, fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de
Constituţia Republicii Moldova, precum şi asupra persoanelor care sunt victime ale traficului de fiinţe
umane.
1. Obiect al infracţiunii prevăzute este regimul de stat al frontierei, ordinea stabilită de trecere a ei de
către persoanele fizice. Înţelesul frontierei de stat este stabilit de Legea privind frontiera de stat a RM din
17 mai 1994 (MO nr.12/107 din 03.11.94).
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în trecerea ilegală a frontierei de stat ocrotite (păzite) pe
uscat, pe apă şi în aer fără documentele necesare şi fără permisiunea cuvenită. Baza juridică ce
reglementează ieşirea din hotarele republicii şi intrarea în RM o constituie legislaţia care acţionează pe
teritoriul RM şi tratatele internaţionale semnate de RM.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul trecerii de fapt a frontierei de stat prin orice
mijloace: pe jos, înot, folosind transportul auto, aerian ş. a.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul trecerii
frontierei nu au importanţă pentru calificarea infracţiunii.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice cetăţean al RM, străin sau apatrid, care atinge vârsta de 16 ani.
6. Alin.2 art.362 CP prevede mărirea pedepsei pentru aceleaşi acţiuni săvârşite repetat, iar alin.3 al
aceluiaşi articol enumără formele agravante pentru acţiunile prevăzute în alin.1 şi 2: a) însoţite de violenţă;
b) săvârşite cu aplicarea armei.
7. În prezenţa semnului de violenţă, obiect suplimentar al infracţiunii analizate este şi viaţa, sănătatea
şi inviolabilitatea unei persoane concrete, partea vătămată.
8. Prin aplicarea violenţei se înţelege aplicarea reală a violenţei de orice gen: atât periculoasă pentru
viaţă şi sănătate, cât şi nepericuloasă. Totuşi, violenţa, care se pedepseşte mai aspru decât infracţiunea
prevăzută de alin.3 art.362, cere o calificare suplimentară în temeiul articolelor corespunzătoare referitoare
la infracţiunile contra personalităţii.
9. Aplicarea armei se consideră folosirea ei de fapt pentru a influenţa fizic sau psihic persoana
vătămată cu scopul împiedicării efectuării de către aceasta a obligaţiunii de ocrotire a frontierei de stat.
10. Alin.4 art.362 conţine un motiv ce justifică trecerea ilegală a frontierei de stat excluzând
răspunderea penală. El se referă la două categorii de persoane: cetăţenii străini veniţi în RM fără paşaportul
stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de CRM, precum şi persoanele care
sunt victime ale traficului de fiinţe umane.
Articolul 363. FOLOSIREA ILEGALĂ A ÎNSEMNELOR CRUCII ROŞII
Folosirea emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoane care nu sunt
împuternicite cu acest drept, precum şi a însemnelor care pot fi confundate cu emblema Crucii Roşii,
dacă această acţiune a avut urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la un
an.
1. În conformitate cu Legea cu privire la folosirea şi protecţia emblemei Crucii Roşii din 12.11.1999
(MO nr.145-148/715 din 23.12.1999) în scopul aplicării CG din 12 august 1949 şi din 8 iunie 1977,
prezenta lege stabileşte condiţiile şi modul de folosire şi protecţie a emblemei Crucii Roşii şi a denumirii
"Crucea Roşie" în timp de pace şi în timp de conflict armat. Conform art.1, obiectele protejate de prezenta
lege sunt: a) emblema Crucii Roşii; b) denumirea "Crucea Roşie"; c) semnalele distinctive pentru
identificarea formaţiunilor sanitare şi mijloacelor de transport sanitar. Emblema Crucii Roşii este emblema
societăţii Crucea Roşie din Moldova. Societăţile naţionale străine de Cruce Roşie sau Semilună Roşie,
aplicate pe teritoriul RM, folosesc ca semn distinctiv emblema Crucii Roşii sau Emblema Semilunii Roşii
cu autorizaţia Societăţii de Cruce Roşie din Moldova, în aceleaşi condiţii ca şi Societatea de Cruce Roşie
din Moldova.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale interstatale care asigură
respectarea ordinii stabilite de folosire a emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie".
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.363 CP constă în folosirea ilegală a emblemei
Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoanele fizice şi juridice care nu sunt împuternicite
cu acest drept, precum si folosirea însemnelor care pot fi identificate cu emblema Crucii Roşii.
4. Componenţa de infracţiune este materială. Dispoziţia normei date prevede survenirea urmărilor
grave prin care se înţelege, în primul rând, cauzarea vătămărilor grave sănătăţii persoanelor sau moartea
lor, precum şi daune materiale.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, indiferent de scopul în care au fost folosite
emblema sau denumirea.
6. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana cu funcţii de răspundere, cât şi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. Militarii ce efectuează acţiunile prevăzute de componenţa de infracţiune în timpul conflictului
armat poartă răspundere conform art.392 CP.
CAPITOLUL XVIII
INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A ORDINULUI
(1) Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor de serviciu,
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 2 ani sau
cu închisoare de până la 3 ani.
a) săvârşită de două sau mai multe persoane;
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
(4) Neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate:
a) soldată cu urmări grave;
b) pe timp de război;
c) în condiţii de luptă
cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(5) Nu se consideră infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită întru executarea
ordinului sau dispoziţiei ilegale a unui şef. Răspunderea penală pentru prejudiciul pricinuit o poartă
persoana care a dat ordinul sau dispoziţia ilegală.
(6) Persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau dispoziţiei
vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei
ilegale exclude răspunderea penală.
1. Neexecutarea ordinului constă în refuzul direct de a executa ordinul şefului, precum şi altă
neexecutare intenţionată a ordinului.
Conform art.33 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM (în continuare,
Regulamentul serviciului interior), după situaţia de serviciu şi după gradele militare, pe care le deţin, unii
militari în raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
Militarii care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar nu sunt în raport cu alţi militari şefi
sau subordonaţi pot fi superiori sau inferiori.
Dacă militarii care nu sunt subordonaţi reciproc îndeplinesc în comun îndatoririle de serviciu, când
relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul după funcţie, iar în
funcţii egale - superiorul după gradul militar este considerat şef.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Subordonatul este obligat să
execute necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului el poate să înainteze o reclamaţie şefului
ierarhic superior în cazul în care consideră că faţă de el s-a procedat injust.
2. Ordinul în sensul analizat este de două feluri: ordin şi dispoziţiune.
Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere executarea
unor acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul poate fi dat în scris,
verbal sau prin mijloace tehnice de legătură unui militar sau unui grup de militari.
Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef) subordonaţilor
privind chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
3. Latura obiectivă se realizează prin refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de
serviciu. Expresia refuzul de a executa un ordin trebuie interpretată în sensul de neexecutare intenţionată a
unui ordin. Neexecutarea ordinului se poate exprima atât printr-o inacţiune, în cazul în care făptuitorului i
s-a ordonat să facă ceva, iar el refuză să execute acest ordin, cât şi printr-o acţiune, când subordonatului i
se interzice săvârşirea unor acţiuni, dar el totuşi le săvârşeşte.
Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin două modalităţi: în mod expres, deschis, când
făptuitorul exprimă prin viu grai sau chiar în scris că nu va executa ordinul şi nu-l execută, şi în mod tacit,
când subordonatul, fără să se exprime într-un anumit mod, nu execută ordinul.
4. În cazul în care subordonatul declară deschis că nu va executa ordinul primit şi apoi, imediat, trece
la executarea lui nu se reţine componenţa infracţiunii de neexecutare a ordinului. Pentru disciplina militară
prezintă un pericol sporit nu atât manifestarea făţişă (verbală sau în scris) a hotărârii făptuitorului de a nu
executa ordinul, cât mai ales faptul neexecutării acestui ordin, indiferent dacă făptuitorul şi-a făcut
cunoscută sau nu în mod expres, făţiş această hotărâre. În realitate, din punct de vedere penal, refuzul de a
executa un ordin (în sensul de comunicare a hotărârii făptuitorului de a nu da curs ordinului) reprezintă
doar faza oratorie a infracţiunii, care nu intră sub incidenţa legii penale (a se vedea stadiile activităţii
infracţionale). Dacă refuzul verbal sau în scris ar constitui actul de executare, infracţiunea s-ar consuma
chiar în acel moment, fiind irelevant dacă ulterior făptuitorul a executat sau nu ordinul.
5. Daună (proporţii) considerabilă, adică consecinţele infracţiunii, constă într-o stare de pericol
gravă, exprimată prin nerespectarea raportului de subordonare, prin atingerea adusă ordinii şi disciplinei
militare.
6. Consumarea infracţiunii are loc în momentul depăşirii termenului îndeplinirii unei acţiuni ordonate
şi, respectiv, în momentul săvârşirii unei acţiuni contrare ordinului când acesta interzice o asemenea
acţiune. Anume în acest moment se produce urmarea periculoasă a faptei, adică starea de pericol pentru
ordinea şi disciplina militară.
7. Latura subiectivă. Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, din punct de vedere volitiv se
săvârşeşte cu vinovăţie intenţionată. Motivul şi scopul nu au relevanţă la calificarea infracţiunii.
8. Conform alin.5 art.364 CP, nu se consideră infracţiune fapta persoanei prevăzută de legea penală
întru executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale a unui şef militar. Răspunderea penală pentru prejudiciul
pricinuit o poartă persoana care a dat ordinul sau dispoziţia ilegală. Aceste prevederi ale legii sunt
aplicabile în cazul în care persoana, executând un ordin ilegal, a săvârşit o infracţiune din imprudenţă.
Prevederile art.264 alin.5 CP reprezintă o circumstanţă specială ce înlătură caracterul penal al faptei
săvârşite, baza acestei circumstanţe constând în ordinul superiorului.
9. Însă în cazurile în care subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună-ştiinţă, întru
executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri generale ca autor al
infracţiunii, iar cel care a dat ordinul - ca instigator la infracţiunea dată. Aceste prevederi sunt reglementate
de alin.6 art.364 CP, care mai stipulează că neexecutarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale exclude
răspunderea penală.
Prevederile indicate sunt reglementate şi de dreptul penal internaţional. De exemplu, art.33 al
Statutului Curţii Internaţionale Penale (în continuare - CIP) de la Roma din 1998 stipulează în alin.1 că
infracţiunea ce cade sub jurisdicţia CIP a fost săvârşită de către persoană întru executarea ordinului
guvernului sau al şefului militar sau civil nu liberează această persoană de răspunderea penală, cu excepţia
cazurilor în care: a) persoana era obligată juridic să execute ordinul acestui guvern sau al acestui şef; b)
persoana nu ştia că ordinul era ilegal; c) ordinul nu era vădit ilegal, iar în alin.2 - că pentru scopurile
acestui articol, ordinele de săvârşire a infracţiunilor de genocid sau a infracţiunilor contra omenirii sunt
totdeauna vădit ilegale.
10. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.364 CP, ele fiind:
săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave, săvârşirea
infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă.
11. Săvârşirea infracţiunii în grup de persoane are loc în cazul în care ordinul a fost dat unui colectiv
de subordonaţi, şi două sau mai multe persoane din acest colectiv, cu intenţie, împreună sau în comun, prin
acţiuni coordonate, nu execută acest ordin. Pentru existenţa acestei agravante nu este necesară o înţelegere
prealabilă, expresă, între participanţi. Înţelegerea poate fi şi tacită, exprimată prin coordonarea tăinuită a
acţiunilor lor. De exemplu, în cazul unui ordin colectiv, grupul întreg nu-l execută, aflându-se împreună,
având cunoştinţă unul de acţiunile sau inacţiunile altuia.
Nu e prezentă o asemenea agravantă în cazul în care doi sau mai mulţi subordonaţi nu vor executa
ordinul comun de sine stătător, aflându-se în locuri diferite şi neavând cunoştinţă unul de acţiunile sau
inacţiunile altuia.
12. Cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave se stabileşte în fiecare caz în parte, ţinându-se
cont de toate împrejurările săvârşirii faptei. Consecinţe grave pot fi considerate zădărnicirea unor măsuri
privind asigurarea capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea sarcinii de luptă, survenirea de jertfe
omeneşti, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare, pricinuirea unor daune materiale în proporţii mari
etc. Pentru reţinerea acestei agravante în faptele militarului este necesară existenţa legăturii cauzale între
săvârşirea infracţiunii şi consecinţele prejudiciabile survenite.
13. Conform art.4-5 ale Legii cu privire la apărare, Parlamentul, la propunerea Preşedintelui RM, în
cazul agresiunii armate împotriva Moldovei, declară starea de beligeranţă sau de război şi anulează
această stare după semnarea tratatului de pace cu partea beligerantă.
Timpul de război începe din momentul declarării stării de beligeranţă sau o dată cu începerea de facto
a acţiunilor militare şi se sfârşesc în ziua şi la ora încetării de facto a acţiunilor militare. În cazul în care
trupe sau grupe înarmate atacă sau invadează prin surprindere teritoriul Moldovei, organele locale ale
administraţiei militare sunt obligate să ia toate măsurile pentru respingerea atacurilor, fără a aştepta
declararea războiului.
Prin condiţii de luptă se înţelege aflarea unităţii (subunităţii) militare în condiţii nemijlocite de
pregătire de luptă sau în condiţii de ducere nemijlocită a luptei (operaţiuni de luptă). Condiţii de luptă pot fi
atât în timp de război, cât şi în timp de pace, când unitatea (subunitatea ) militară ripostează atacului armat
asupra hotarelor ţării.
14. Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de el este
prevăzută ca o infracţiune distinctă în alin.4 art.364 CP şi componenţa ei se deosebeşte de infracţiunea de
neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată anterior, doar prin latura obiectivă şi prin cea
subiectivă.
15. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea ordinului sau executarea lui
neglijentă, fapte care duc la cauzarea unor consecinţe grave ori sunt săvârşite în timp de război sau în
condiţii de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al faptelor prevăzute de neexecutarea intenţionată a
ordinului şefului. Lipsesc, de asemenea, acţiunile demonstrative, care ar adeveri nedorinţa subalternului de
a se supune ordinelor sau dispoziţiunilor şefului.
16. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie neintenţionată, prin
imprudenţă. În acest caz, făptuitorul nu a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, cu toate că putea şi
trebuia s-o prevadă (neglijenţa criminală) sau a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, dar s-a bazat
uşuratic pe nişte împrejurări, prin intermediul cărora ordinul ar putea fi executat, însă aceste împrejurări n-
au survenit (sau au survenit) şi în legătură cu aceasta ordinul n-a fost executat (sineîncredere exagerată).
Noţiunile consecinţe grave, timpul de război, condiţiile de luptă au fost analizate deja şi expresiile lor
sunt similare şi în cazul componenţei de infracţiune analizate.
Articolul 365. OPUNEREA DE REZISTENŢĂ ŞEFULUI SAU CONSTRÂNGEREA
ACESTUIA LA ÎNCĂLCAREA OBLIGAŢIUNILOR DE SERVICIU
(1) Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiunile legate de
serviciul militar sau constrângerea lor la încălcarea acestor obligaţiuni
b) săvârşite cu aplicarea armei;
c) soldate cu urmări grave
a) însoţite de omorul intenţionat al şefului sau al unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiunile
legate de serviciul militar;
b) săvârşite pe timp de război;
c) săvârşite în condiţii de luptă,
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că vinovatul se opune deschis şi cu
perfidie activităţii de serviciu a şefilor militari sau a altui militar, activitate exercitată în interesul ordinii
militare, cu scopul încetării sau schimbării caracterului ei legal. Aceste acţiuni ale vinovatului împiedică,
iar uneori fac imposibilă exercitarea normală a activităţii de serviciu a persoanelor indicate, subminează
autoritatea lor.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară, care asigură atât
activitatea de serviciu militară normală a comandanţilor (şefilor) militari sau a altor persoane care execută
obligaţiuni legate de serviciul militar, cât şi viaţa şi sănătatea acestor persoane.
Astfel, această infracţiune are două obiecte de atentare: unul principal şi altul secundar. Obiectul
principal îl constituie sistemul de subordonare militară, iar cel secundar - viaţa şi sănătatea comandanţilor
(şefilor) militari sau a altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar.
3. Latura obiectivă se exprimă prin acţiuni active. În art.365 CP sunt conexate două componenţe de
infracţiune, care se deosebesc prin latura lor obiectivă: a) opunerea de rezistenţă şefului, precum şi unei
alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar; b) constrângerea persoanelor la încălcarea
acestor îndatoriri.
Opunerea de rezistenţă şi constrângerea adeseori se săvârşesc cu aplicarea violenţei asupra şefului sau
asupra altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, ceea ce sporeşte substanţial gradul
prejudiciabil al acestor fapte.
4. Alte persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar pot fi atât militarii care exercită
serviciu de gardă (santinelă etc.), patrulă sau serviciu de zi (militarul de serviciu pe companie, pe batalion
etc.), cât şi alţi militari care îndeplinesc obligaţiuni concrete legate de serviciul militar.
5. Opunerea de rezistenţă constă în acţiuni îndreptate spre împiedicarea şefului, precum şi a unei alte
persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar, să-şi îndeplinească obligaţiunile lor statutare.
La opunerea de rezistenţă vinovatul încearcă să nu permită persoanei să-şi exercite obligaţiunile militare,
funcţionale, nu-i dă posibilitatea să acţioneze în situaţia concretă în conformitate cu legislaţia în vigoare,
regulamentele militare sau ordinele superiorului. Opunerea de rezistenţă presupune înaintarea faţă de şef
(sau faţă de alte persoane) a unor cerinţe concrete de săvârşire sau nesăvârşire a unor anumite acţiuni,
contrare interesului de serviciu. Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită numai în timpul exercitării de
către şef sau de către altă persoană a obligaţiunilor legate de serviciul militar.
6. Opunerii de rezistenţă îi premerg, de obicei, unele încălcări de disciplină militară sau a ordinii
publice din partea militarului, iar opunerea este o reacţie de răspuns la acţiunile legitime ale şefului sau ale
altei persoane, îndreptate spre persecutarea acestor încălcări. Opunerea de rezistenţă în aceste cazuri poate
fi săvârşită atât de militarul care încalcă disciplina, cât şi de alţi militari aflaţi la locul săvârşirii acestor
încălcări de disciplină. Opunerii de rezistenţă îi pot premerge acţiuni de neexecutare a ordinului. În acest
caz, acţiunile de neexecutare intenţionată a ordinului trec într-o atentare mai gravă la sistemul de
subordonare militară, iar acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.365 CP.
7. Constrângerea constă în impunerea şefului sau a altei persoane să încalce obligaţiunile legate de
serviciul militar, să săvârşească acţiuni ilegale în interesul celui care constrânge sau să acţioneze în
detrimentul intereselor de serviciu. De exemplu, vinovatul constrânge şeful sau altă persoană, aplicând
violenţa psihică sau fizică, să nu denunţe faptele ilegale săvârşite de el.
La opunerea de rezistenţă vinovatul, prin acţiunile sale, nu dă şefului sau altei persoane posibilitatea
să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu, iar prin constrângere el încearcă să impună aceste persoane să
acţioneze contrar intereselor de serviciu.
Constrângerea poate fi aplicată în legătură cu activitatea de serviciu a şefului sau a altei persoane atât
în timpul exercitării acestei activităţi, cât şi în legătură cu activităţi care urmau sau puteau să urmeze.
8. Violenţa fizică sau psihică (ameninţări cu pricinuirea leziunilor corporale, cu moartea etc.) în
privinţa şefului, în legătură cu nemulţumirea militarului de acţiunile legale, de serviciu ale şefului, fără
înaintarea unor cerinţe concrete, nu poate fi considerată constrângere. Asemenea acţiuni pot fi calificate în
temeiul art.367 sau 368 CP sau ca opunere de rezistenţă.
9. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea se consideră infracţiune consumată din momentul
opunerii de rezistenţă sau a constrângerii, independent dacă a reuşit făptuitorul să împiedice executarea de
către şef sau altă persoană a obligaţiunilor sale de serviciu militar sau să-l impună să săvârşească acţiuni
sau inacţiuni în interesul lui sau n-a reuşit.
10. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului la opunerea de rezistenţă sau constrângere se
caracterizează prin intenţie directă. La opunere de rezistenţă făptuitorul are scopul de a nu da voie şefului
sau altei persoane să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu militar, iar la constrângere - să-l impună să
încalce aceste obligaţiuni şi să săvârşească acţiuni contrare intereselor de serviciu. Atitudinea psihică a
făptuitorului faţă de consecinţe poate fi atât intenţionată (de exemplu, cauzarea intenţionată de leziuni
corporale), cât şi din imprudenţă (de exemplu, cauzarea din imprudenţă a morţii).
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, chiar şi cel care nu este subordonat persoanei căreia i
se opune rezistenţă sau care este constrânsă, cu condiţia că acţiunile infracţionale se săvârşesc în privinţa
persoanei care-şi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu militar.
12. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.365 CP: săvârşirea
infracţiunii în grup de persoane, cu utilizarea armei, cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave,
însoţite de omor intenţionat, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă.
Despre săvârşirea infracţiunii în grup de persoane (a se vedea art.364 CP).
13. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei. Noţiune de armă este dată în art.129 CP. Totuşi,
noţiunea de armă, dată în acest articol, este prea generală şi nu poate exprima concret noţiunea de armă
dată în art.365. Această noţiune este concretizată în p.27 al HP CSJ nr.5 din 6 iulie 1992, conform căreia
armă se consideră armele de foc şi cele reci, precum şi armele de acţiune explozivă. În doctrina penală se
dă o desfăşurare mai largă a noţiunii de armă, considerându-se că acestea sunt obiecte special destinate
pentru nimicirea ţintelor vii: armele din dotare militară, cum ar fi pistolul-automat, mitraliera, revolverul,
baioneta etc., precum şi alte arme de foc sau arme albe, confecţionate industrial sau individual (arma de
vânătoare, cuţite de vânătoare etc.).
Folosirea altor obiecte de uz casnic sau cu altă destinaţie (cuţit de bucătărie, topor, vergea de lemn
sau metal etc.) la opunerea de rezistenţă sau constrângere nu serveşte drept bază de calificare a acţiunilor
făptuitorului în temeiul art.265 alin.2 lit.b) CP.
14. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei înseamnă folosirea efectivă a armei pentru influenţarea
fizică sau psihică asupra şefului sau asupra altei persoane care-şi îndeplinesc obligaţiunile de serviciu
militar. Ameninţarea deschisă cu arma de asemenea se consideră utilizarea ei. Prin aceste acţiuni
făptuitorul influenţează psihic asupra şefului sau asupra altei persoane, îi paralizează voinţa şi în aşa fel
înlesneşte atingerea scopurilor sale criminale. Totuşi, nu se consideră că infracţiunea este săvârşită cu
utilizarea armei în cazul în care făptuitorul, având asupra sa arma, opune rezistenţă sau constrânge fără ca
să aplice sau să ameninţe cu aplicarea armei.
15. Cauzarea urmărilor grave (a se vedea art.364). Se mai consideră că au fost pricinuite urmări
grave cauzarea de lovituri, cauzarea intenţionată sau din imprudenţă a leziunilor corporale uşoare, mai
puţin grave, sau cauzarea din imprudenţă a leziunilor corporale grave sau a morţii. Opunerea de rezistenţă
sau constrângerea însoţită de cauzarea intenţionată a leziunilor corporale grave, întrunind condiţiile
alin.2 sau 3 art.151 CP, se califică în temeiul art.365 alin.2 lit.c) în concurs cu art.151 alin.2 sau 3 CP.
16. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului sau al unei
alte persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar sau tentativa de omor a acestor
persoane se cuprinde în alin.3 art.365 CP şi calificarea suplimentară în temeiul art.145 CP nu este necesară.
17. Despre săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a se vedea art.364 CP.
Articolul 366. INSULTAREA MILITARULUI
(1) Insulta adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef, în timpul
îndeplinirii obligaţiunilor legate de serviciul militar,
b) în condiţii de luptă
1. Regulamentele militare prevăd reguli stricte de relaţii între militari, inclusiv reguli de politeţe
militară, de comportare şi de salut militar. Art.66 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate
obligă militarii să fie în permanenţă exemple de înaltă cultură, modestie şi cumpătare, să păstreze cu
sfinţenie onoarea militară, să-şi apere demnitatea şi să stimeze demnitatea celorlalţi. La rândul lor, şefii
(comandanţii) sunt obligaţi să dea dovadă de tact şi atenţie faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei
grosolănii, să respecte demnitatea lor personală.
2. Insulta între particulari nu este prevăzută ca infracţiune în partea specială a CP. Prin insultă se
înţelege înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii persoanei prin acţiune, verbal sau în scris.
Fapta de insultă a superiorului de către inferior sau a inferiorului de către superior este incriminată
însă în grupul de infracţiuni militare în art.366 CP. Această insultă este, aşadar, o faptă mult mai gravă,
care aduce atingere ordinii şi disciplinei militare, creând o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a
ţării. Această faptă nu constituie numai o violenţă sau o atingere a demnităţii unei persoane, o simplă
manifestare a lipsei de respect a militarului faţă de superiorul (subalternul) său, ci o gravă abatere de la
respectarea ordinii şi disciplinei militare.
3. Obiectul nemijlocit (principal) al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
dezvoltare sunt asigurate prin menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul atitudinii respectuoase
a subalternului (superiorului) faţă de superior (subaltern).
Această infracţiune are şi un obiect secundar: cinstea şi demnitatea superiorului (subalternului).
În cazul insultei prin lovire a inferiorului de către superior, obiectul material îl constituie corpul
inferiorului, asupra căruia s-a efectuat acţiunea de lovire.
4. Latura obiectivă constă din acţiuni active de insultă a superiorului (subalternului) de către subaltern
(superior). Explicaţia noţiunilor subaltern, şef a se vedea la art.365 CP.
Art.366 CP conţine două componenţe de infracţiuni distincte: a) insulta adusă şefului de către
subaltern, b) insulta adusă subalternului de către şef.
5. Insulta adusă şefului de către subaltern se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii
şefului de către subaltern prin acţiune, verbal sau în scris. Ea poate fi exprimată prin cuvinte, desene,
scrisori, placate, acţiuni ce înjosesc demnitatea şefului militar, cum ar fi aruncarea în noroi sau deteriorarea
uniformei militare etc.
6. Insulta adusă subalternului de către şef se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii
subalternului de către şef prin acţiune, lovire, verbal sau în scris. În cazul lovirii subalternului de către şef,
infracţiunea dată va fi reţinută doar în cazul în care aceste loviri nu au pricinuit leziuni corporale. În cazul
pricinuirii leziunilor corporale (uşoare, mai puţin grave sau grave), acţiunile şefului militar vor fi calificate
ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.370 CP).
7. În cazul lovirii sau cauzării leziunilor corporale şefului de către subaltern, acţiunile ultimului vor fi
calificate în temeiul art.368 CP .
8. Timpul săvârşirii faptei are importanţă la calificarea infracţiunii: în cazul săvârşirii infracţiunii în
timp de război sau în condiţii de luptă, fapta va avea un caracter agravat şi va fi calificată conform art.367
alin.2 CP (noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.264 CP).
9. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului se caracterizează doar prin intenţie directă. Făptuitorul
are scopul de a săvârşi acte de violenţă sau o atingere a demnităţii, o manifestare a lipsei de respect faţă de
superiorul (subalternul) său şi o gravă abatere de la ordinea şi disciplina militară.
10. Subiect al infracţiunii poate fi subalternul sau şeful militar (noţiunile subaltern, şef militar au fost
explicate în comentariul art.364 CP).
Articolul 367. AMENINŢAREA ŞEFULUI
(1) Ameninţarea şefului cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu
bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiunilor legate de serviciul militar
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară stabilit în Forţele
Armate. Infracţiunea dată prevede ameninţarea doar a şefului militar (după funcţie sau grad militar, a se
vedea art.364 CP). Ameninţarea altor militari (care nu sunt şefi), în legătură cu îndeplinirea de către ei a
obligaţiunilor serviciului militar, ameninţare exercitată ca mijloc de opunere de rezistenţă sau constrângere
a acestor persoane ca să-şi încalce obligaţiunile militare, va fi calificată în temeiul art.365 CP.
2. Latura obiectivă constă din acţiuni active de ameninţare a şefului militar cu moartea, cu vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Prin ameninţare a şefului se înţelege
înspăimântarea comandantului (şefului) militar cu aplicarea asupra lui a violenţei în legătură cu activitatea
lui de serviciu. Ameninţarea trebuie să fie reală, să aibă bază obiectivă de a înspăimânta ori speria şeful
militar. Realitatea ameninţării se exprimă prin posibilitatea survenirii consecinţelor ameninţării în
momentul ameninţării sau în viitorul apropiat. Nu poate fi considerată reală ameninţarea care în realitate nu
poate fi realizată. De exemplu, subalternul ameninţă şeful că în caz de război îl va împuşca. Totuşi, dacă
subalternul ameninţă şeful că în timpul când va intra în exercitarea serviciului de gardă va primi armă şi va
aplica violenţă asupra lui, această ameninţare poate fi considerată reală.
3. Ameninţarea poate fi exprimată verbal, în scris sau în altă formă. Ea poate fi exprimată în timpul
exercitării de către şef a obligaţiunilor de serviciu sau în afara lor, în public sau tet-a-tet, ea poate fi
transmisă şefului prin intermediul terţelor persoane.
4. Dacă ameninţarea se realizează prin aplicarea violenţei asupra şefului militar, acţiunile
făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 CP sau, în cazul cauzării intenţionate a morţii şefului, - în
baza art.368 CP în concurs cu art.145 CP. Componenţa infracţiunii examinate este formală.
5. Ameninţarea şefului militar, în sensul art.367 CP, trebuie să constea în ameninţarea lui cu moartea,
cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Nu este considerată
ameninţare în sensul art.367 CP ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea averii şefului militar, cu
aplicarea violenţei faţă de rudele sau persoanele apropiate lui, cu răspândirea unor date defăimătoare etc.
6. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Ameninţând şeful militar, subalternul doreşte să-
l înspăimânte şi, prin aceasta, să influenţeze asupra exercitării de către el a obligaţiunilor de serviciu.
7. Motivul ameninţării constă în nemulţumirea subalternului de activitatea de serviciu a şefului militar
sau de unele acţiuni concrete de serviciu.
8. Ameninţarea şefului constituie infracţiune dacă ea este exprimată în legătură cu activitatea legală,
regulamentară a lui. Ameninţarea în legătură cu acţiunile ilegale ale şefului militar nu poate fi considerată
infracţiune prevăzută de art.367 CP.
9. Nu constituie infracţiunea dată ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri în legătură cu relaţiile ostile, care nu sunt condiţionate de obligaţiunile
de serviciu ale şefului militar. Aceste acţiuni, după caz, pot fi calificate în temeiul art.155 CP, dacă şeful a
fost ameninţat cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice subaltern militar (noţiunea de subaltern militar a fost
explicată în comentariul art.364 CP).
11. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 art.367 CP: săvârşirea
infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă (noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost
explicate în comentariul art.365 CP).
Articolul 368. ACTE DE VIOLENŢĂ SĂVÂRŞITE ASUPRA ŞEFULUI
(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea şefului în
timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar
c) soldate cu urmări grave;
d) săvârşite pe timp de război;
e) săvârşite în condiţii de luptă
1. Acţiunile de violenţă, săvârşite asupra şefului, căruia subalternul, în conformitate cu regulamentele
militare, este obligat să-i poarte respectul şi pe care trebuie să-l apere în luptă, constituie una din cele mai
grave încălcări ale disciplinei militare, încălcare ce împiedică exercitarea de către şeful militar a
obligaţiunilor sale legate de serviciul militar; ele cauzează de asemenea daună sănătăţii lui. În majoritatea
cazurilor actele de violenţă săvârşite asupra şefului sunt dictate de motive de răzbunare pentru cerinţele
legale ale şefului faţă de subalterni (noţiunile şef şi subaltern au fost explicate în comentariul art.364 CP).
2. Obiectul juridic principal îl constituie sistemul de subordonare militară şi disciplina militară, iar
obiectul juridic secundar - integritatea corporală sau sănătatea persoanei. Vinovatul, în acest mod,
atentează la relaţiile de subordonare militară, cauzând daună sănătăţii persoanei (şefului). Dacă între
făptuitor şi victimă în momentul săvârşirii actelor de violenţă lipseau relaţiile de subordonare militară,
acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 CP. Nu sunt calificate în temeiul art.368 CP
acţiunile violente ale făptuitorului în legătură cu îndeplinirea de către victimă, fostul şef militar, a
obligaţiunilor sale de serviciu, dacă în momentul aplicării violenţei (săvârşirii infracţiunii) acesta nu mai
este şef. Asemenea infracţiuni sunt calificate, după caz, conform art.145 alin.3 lit.e), ori art.151 alin.2 lit.d),
ori art.152 alin.2 lit.d), ori art.154 alin.2 lit.d), ori art.153 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa
şefului militar, exprimată prin vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
lovirea şefului în timpul în care acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar. Îndeplinirea de
către militari a îndatoririlor de serviciu presupune: participarea la acţiuni militare; executarea funcţiilor de
serviciu; executarea serviciului de alarmă, participarea la aplicaţii; aflarea pe teritoriul unităţii militare în
timpul de serviciu stabilit de orarul zilnic sau dacă aceasta o cere necesitatea de serviciu; aflarea în misiune
sau la tratament; deplasarea tur-retur la locul de serviciu sau de la tratament; aflarea la concentrări militare;
aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în calitate de ostatic, de persoană
internată; în cazurile apărării vieţii, sănătăţii, onoarei si demnităţii persoanei, acordării ajutorului organelor
de drept etc.
4. Modul de aplicare a actelor de violenţă nu are relevanţă la calificare, însă poate fi luat în
consideraţie la aplicarea pedepsei.
Numărul şi caracterul loviturilor aplicate şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile
legate de serviciul militar nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, de ele se poate ţine cont la numirea
pedepsei făptuitorului.
5. În cazul aplicării violenţei care s-a soldat cu cauzarea de vătămări corporale mai puţin grave şi
grave, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 alin.2 lit.c) CP (noţiunea vătămări corporale
mai puţin grave şi grave a fost explicată în comentariul de la art.151 şi 152 CP).
În cazul aplicării violenţei asupra şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de
serviciul militar, care a fost însoţită cu cauzarea intenţionată a morţii şefului, acţiunile făptuitorului sunt
calificate prin concurs în baza art.368 alin.2 lit.c) şi art.145 alin.3 lit.e) CP.
6. Cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale grave care au provocat decesul victimei (şefului),
în timpul când acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificată în temeiul art.368
alin.2 lit.c) CP în concurs cu art.151 alin.4 CP, deoarece noţiunea de acte de violenţă din art.368 CP nu
cuprinde cauzarea morţii victimei în împrejurările prevăzute de art.151 alin.4 CP.
7. Omorul din imprudenţă a şefului în timpul aplicării faţă de el a actelor de violenţă, în timpul când
acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificat în baza art.368 alin.2 lit.c) CP,
nemaifiind necesară calificarea acţiunilor făptuitorului şi în temeiul art.149 CP.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării de lovituri sau cauzării vătămărilor
corporale şefului militar.
8. Subiectul infracţiunii este special, el fiind militarul care permanent sau provizoriu, după funcţie sau
grad militar, este subaltern persoanei, asupra căreia se aplică actele de violenţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată, intenţia putând fi atât
directă, cât şi indirectă. Infracţiunea trebuie să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea de către şef a
obligaţiunilor de serviciu. Actele de violenţă săvârşite asupra şefului din motive de gelozie, răzbunare sau
din alte motive ostile, personale, nelegate de activitatea de serviciu a şefului, nu pot fi calificate în baza
art.368 CP.
10. Art.368 alin.2 lit.a) CP prevede săvârşirea actelor de violenţă asupra şefului de către două sau mai
multe persoane, cu condiţia ca cel puţin două din ele să aibă calitatea de militari şi subalterni ai persoanei
vătămate. (Mai detaliat cu privire la noţiunea două sau mai multe persoane a se vedea în comentariul de la
art.364 CP.)
Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365 alin.2 lit.b) CP.
11. Existenţa urmărilor grave, prevăzute în art.368 alin.2 lit.c) CP, în afară de cazurile indicate, poate
fi reţinută reieşind din circumstanţele concrete ale infracţiunii. Pentru aceasta se ţine cont ce daună a fost
cauzată intereselor serviciului militar şi personal şefului militar. La urmări grave pot fi atribuite
zădărnicirea sarcinii de luptă, cauzarea daunei materiale considerabile unităţii militare, scăderea nivelului
capacităţii de luptă a unităţii sau subunităţii militare etc. (a se vedea comentariul art.364 alin.2 lit.b) CP).
Despre săvârşirea infracţiunii pe timp de război sau în condiţii de luptă, a se vedea în comentariul art.364
alin.3 CP.
Articolul 369. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA RELAŢIILE
DINTRE MILITARI, DINTRE PERSOANELE CARE TREC PREGĂTIREA MILITARĂ
OBLIGATORIE ŞI DINTRE REZERVIŞTI, DACĂ ÎNTRE EI NU EXISTĂ RAPORTURI DE
SUBORDONARE
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec
pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii
militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această
încălcare s-a manifestat prin bătăi sau printr-un alt act de violenţă,
a) săvârşită în mod repetat;
b) săvârşită asupra a două sau mai multor persoane;
c) soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
c) soldate cu urmări grave,
1. Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor, stabilitatea
şi pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia. Îndeplinirea sarcinilor serviciului militar este
incompatibilă cu înjosirea cinstei şi demnităţii, torturării unor militari de către alţii. Prin aceasta se explică
pericolul social al atentatelor la ordinea de relaţii reciproce dintre militarii care nu se află în relaţii de
subordonare între ei.
2. Nu se află în relaţii de subordonare între ei militarii care nu sunt şefi sau subalterni unul faţă de
altul atât după funcţie, cât şi după gradul militar. De exemplu, dacă un sergent aplică violenţă faţă de alt
sergent din aceeaşi unitate militară, el va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.369 CP.
Însă dacă, de exemplu, un sergent aplică violenţă faţă de un soldat din aceeaşi unitate militară, acţiunile lui
vor constitui componenţa de infracţiune prevăzută de art.370 CP, ca exces de putere, deoarece el este
superior faţă de soldat după gradul militar.
3. Obiectul principal de atentare al acestei infracţiuni îl constituie ordinea statutară cu privire la
relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în
timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu
există raporturi de subordonare, reglementate de regulamentele militare, iar obiectul secundar de atentare îl
constituie viaţa şi sănătatea militarilor - părţilor vătămate, cinstea şi demnitatea lor.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre
militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii
serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de
subordonare şi dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau printr-un alt act de violenţă.
5. Bătaia constă în aplicarea de lovituri de către un militar altui militar, cu condiţia ca să nu fi fost
cauzate vătămări corporale. În cazul cauzării vătămărilor corporale părţii vătămate, acţiunile făptuitorului
vor fi calificate în baza art.369 alin.2 sau 3 CP. Loviturile pot fi aplicate cu mâinile, cu picioarele sau cu
alte părţi ale corpului (cotul, capul, genunchiul, umărul etc.), precum şi cu alte obiecte (vergea, mătură,
curea etc.), cu excepţia armelor. În cazul aplicării armei, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul
art.369 alin.3 lit.b) CP.
6. Prin alt act de violenţă se înţelege aplicarea violenţei fizice sau psihice faţă de victimă.
Prin violenţă fizică se înţelege împingerea militarului, tragerea de păr, pişcăturile, stropirea cu apă
rece în timp de iarnă sau cu apă fierbinte, aruncarea la pământ sau la podea a victimei, lovirea acesteia cu
capul sau cu alte părţi ale corpului de perete, privarea de libertate a militarului, cum ar fi legarea mâinilor
sau picioarelor, ţinerea victimei în sac etc.
Prin violenţă psihică se înţelege înjosirea cinstei şi demnităţii militarului însoţită de ameninţări cu
aplicarea violenţei, cum ar fi trezirea militarului din somn şi menţinerea lui în stare trează în timpul lui de
odihnă sau de somn, impunerea de către militari a părţii vătămate să spele sau să calce hainele altor
militari, sau să le cureţe încălţămintea, sau să schimbe cu ei unele elemente ale echipamentului sau ţinutei
militare, date lor în folosinţă, sustragerea acestor obiecte sau a raţiei alimentare, impunerea să facă flotări,
să care greutăţi dintr-un loc în altul etc. Sustragerea proprietăţii personale a militarului în cadrul încălcării
regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari este calificată prin concurs de infracţiuni, conform
art.369 şi 187 CP, sau infracţiune contra patrimoniului.
7. Această infracţiune poate fi săvârşită în dispoziţiunea unităţii militare, pe teritoriul sau în afara
teritoriului ei, în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu militar sau în timpul de odihnă, în timpul
activităţii sportive, culturale, în timpul învoirilor din unitatea militară, în timpul aflării în delegaţie, în
instituţiile medicale, puncte medicale sau spitale etc. Componenţa de infracţiune discutată e prezentă în
cazurile în care lovirea sau alte acte de violenţă au fost săvârşite în legătură cu îndeplinirea de către partea
vătămată a obligaţiunilor sale legate de serviciul militar, adică în cadrul activităţii de serviciu a acestuia.
8. Totuşi, nu e infracţiune prevăzută de art.369 CP în cazul în care violenţa este aplicată de către un
militar faţă de alt militar din motive personale sau din alte motive care nu-s legate de serviciul militar, când
aceşti militari se află în învoire, concediu, în cercul lor de prieteni etc. În funcţie de circumstanţele concrete
această violenţă poate constitui o infracţiune contra persoanei sau huliganism.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care nu se află în raporturi de subordonare cu victima,
cum ar fi: soldaţii, sergenţii, plutonierii, ofiţerii etc.
10. Din punctul de vedere al laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie directă:
făptuitorul înţelege că, aplicând lovituri ori săvârşind altă violenţă faţă de alt militar, cu care nu se află în
relaţii de subordonare, încalcă ordinea de comportare reciprocă între militari, stabilită de regulamentele
militare, şi doreşte aceasta.
Poziţia psihică a făptuitorului faţă de consecinţele survenite (cauzarea de dureri fizice, a vătămărilor
corporale, gravitatea lor, survenirea morţii etc.) poate fi exprimată atât prin intenţie directă sau indirectă,
cât şi prin imprudenţă.
Motivul săvârşirii acestei infracţiuni nu are relevanţă asupra calificării infracţiunii.
11. Alin.2 şi 3 art.369 CP reglementează agravantele calificative ale acestei infracţiuni.
12. Prin săvârşirea infracţiunii în mod repetat se înţelege săvârşirea acestei infracţiuni de două sau de
mai multe ori, cu condiţia ca între aceste infracţiuni să se fi scurs o anumită perioadă de timp şi fiecare
dintre aceste infracţiuni să se fi cuprins de intenţii diferite, de sine stătătoare, fiecare din ele fiind
infracţiune distinctă.
În mod repetat infracţiunea poate fi săvârşită atât faţă de diferite persoane, cât şi faţă de una şi aceeaşi
persoană, cu condiţia respectării cerinţelor numite deja.
Nu se consideră săvârşire a infracţiunii în mod repetat aplicarea violenţei sau lovirea concomitentă a
două sau mai multor persoane, cuprinsă de una şi aceeaşi intenţie infracţională. Atare fapte sunt calificate
conform art.369 alin.2 lit.b) CP ca săvârşire a infracţiunii asupra a două sau mai multor persoane.
13. În cazul în care infracţiunea s-a soldat cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.2 lit.c) CP. Nu are relevanţă la
calificarea infracţiunii forma vinovăţiei faţă de consecinţele survenite (intenţie sau imprudenţă). De ea se
ţine cont la numirea felului şi măsurii de pedeapsă.
14. Despre săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane a se vedea în comentariul
art.364 alin.2 lit.a) CP.
15. Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365 alin.2 lit.b)
CP.
16. Cu privire la soldarea infracţiunii cu urmări grave s-a vorbit în comentariul art.364 alin.2 lit.b) şi
Articolul 370. ABUZUL DE PUTERE, EXCESUL DE PUTERE SAU INACŢIUNEA LA
EXERCITAREA PUTERII
(1) Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de
către şef sau de către o persoană cu funcţie de răspundere, inacţiunea la exercitarea puterii, dacă
acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile,
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
1. Esenţa acestei infracţiuni constă în faptul că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere
militară săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii, exces de putere sau
depăşeşte atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii
considerabile.
2. Gradul prejudiciabil al infracţiunii constă în încălcarea serioasă de către persoana cu funcţii de
răspundere militară a ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar, în subminarea autorităţii
comandanţilor şi şefilor militari, în provocarea dezorganizării în activitatea lor, dezordinii, iar uneori chiar
în crearea pericolului sau împiedicarea îndeplinirii de către subunităţile militare a sarcinilor de luptă.
Abuzurile sau excesele de putere subminează climatul social-psihologic în subunităţile Forţelor Armate,
pun sub semn de îndoială credinţa militarilor în supremaţia Legii, a Regulamentelor militare, trăinicia
disciplinei militare şi bazele dreptăţii. Abuzurile de putere şi de serviciu pot servi deseori ca factori de
săvârşire a sustragerilor şi a altor infracţiuni.
3. Noţiunea de şef militar a fost explicată în comentariul de la art.364 CP.
Noţiunile abuz de serviciu, abuz de putere, persoană cu funcţii de răspundere au fost explicate în
Noţiunea exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu a fost explicată în comentariul art.328
CP. Semnul esenţial, calificativ al acestor noţiuni se exprimă prin faptul că abuzurile de serviciu sau de
putere, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu sunt săvârşite în cadrul Forţelor Armate şi de
către subiecţi speciali: şefi sau persoane cu funcţii de răspundere militare.
4. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu sunt acele acţiuni intenţionate săvârşite de
către şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară, pe care nu trebuie să le săvârşească în nici un caz
şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară. Aceste acţiuni vor fi considerate totdeauna ilegale (de
exemplu, aplicarea violenţei sau a altor metode neregulamentare de către şefii militari asupra subalternilor,
transmiterea ilegală a unităţilor de tehnică militară în folosinţa terţelor persoane etc.).
5. Inacţiunea în exercitarea puterii reprezintă un comportament pasiv al persoanei cu funcţii de
răspundere sau al şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform obligaţiunilor funcţionale
sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească. Inacţiunea infracţională a persoanei cu funcţii de răspundere
sau a şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform obligaţiunilor funcţionale sau de
serviciu, trebuie să le îndeplinească pentru preîntâmpinarea consecinţelor social-periculoase, prejudiciabile,
poate cauza urmări grave sau daune considerabile intereselor serviciului militar. De exemplu, dacă şeful
militar vede că subalternii care transportă bunurile militare sustrag cartuşe de luptă şi le vând unor terţe
persoane şi nu curmă aceste acţiuni şi, ca rezultat, se cauzează daună considerabilă unităţii sau subunităţii
militare, acest şef va purta răspundere penală pentru inacţiune în exercitarea puterii. De asemenea, neluarea
de către şeful militar a măsurilor respective pentru curmarea relaţiilor neregulamentare dintre subalterni va
fi calificată ca inacţiune în exercitarea puterii etc.
6. Cu toate că art.370 CP nu indică expres că abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau
depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţii de răspundere, inacţiunea în
exercitarea puterii se săvârşeşte intenţionat, latura subiectivă a acestei infracţiuni poare fi exprimată doar
prin intenţie. Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de
către şef sau de către o persoană cu funcţii de răspundere se săvârşesc întotdeauna cu vinovăţie
intenţionată. Şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al
acţiunilor sau inacţiunilor sale, prevede urmările ei prejudiciabile şi doreşte sau admite în mod conştient
survenirea acestor urmări. Dacă se va constata că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere a
săvârşit aceste acţiuni sau inacţiuni din imprudenţă, nu vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.370
CP, oricât de grave ar fi consecinţele survenite.
7. Un alt criteriu obligatoriu al acestor acţiuni sau inacţiuni infracţionale constă în faptul că şeful
militar sau persoana cu funcţii de răspundere săvârşeşte aceste acţiuni sau inacţiuni în detrimentul
intereselor de serviciu sau depăşeşte vădit atribuţiile sale de serviciu.
8. Dauna considerabilă constă în urmări prejudiciabile importante prin caracterul sau mărimea lor.
Ele pot fi exprimate în diferite forme de consecinţe cu caracter material sau nematerial (de exemplu,
neîndeplinirea sarcinii de luptă, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare, crearea de obstacole sau
întreruperea serviciului militar etc.).
La stabilirea daunei în proporţii considerabile sau a urmărilor grave e necesar sa se ţină cont de gradul
de influenţare negativă a faptei ilegale asupra ordinii de exercitare a serviciului militar, de numărul de
victime, de gravitatea consecinţelor morale şi fizice etc. Despre dauna materială considerabilă şi în
proporţii mari a se vedea art.126 CP.
9. Noţiunea de urmări grave, prevăzută de art.370 alin.2 CP, a fost explicată în comentariul de la
Despre noţiunile timp de război, în condiţii de luptă, s-a vorbit în comentariul art.364 alin.3 CP.
Articolul 371. DEZERTAREA
(1) Dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu
în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări,
precum şi neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din
unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din
concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea
militară obligatorie sau de un rezervist,
a) cu armă;
b) de două sau mai multe persoane,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite de un militar care îşi execută pedeapsa
într-o unitate militară disciplinară,
(5) Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspundere
penală dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
1. Conform art.56 CRM, devotamentul faţă de Patrie este sacru. Cetăţenii cărora le sunt încredinţate
funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiunilor ce le revin.
Apărarea Patriei, conform art.57 al CRM, este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Respectarea strictă a ordinii de exercitare a serviciului militar este condiţia principală de asigurare a
capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. În cazul dezertării se atentează la ordinea şi disciplina militară, ca premise de bază ale capacităţii
de apărare a ţării.
Obiectul nemijlocit al dezertării îl constituie ordinea de exercitare a serviciului militar, care obligă
militarii să exercite serviciul militar în decursul unui termen anumit, stabilit de lege, să fie totdeauna gata
să apere statul, să-şi îndeplinească datoria lor constituţională şi militară de apărare a Patriei.
3. Dezertarea se săvârşeşte prin acţiune sau inacţiune şi constă în părăsirea unităţii militare, a
centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea
militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la
concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării,
întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană
care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist.
Prin acţiune se săvârşeşte părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu
în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări.
Prin inacţiune se săvârşeşte neprezentarea, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea
militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea
militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau
dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie
sau de un rezervist.
4. Dezertarea constă în absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară sau de la serviciul
militar. Spre deosebire de legislaţia penală anterioară (art.246, 247, 248 CP din 1961), noul CP nu
stabileşte termenele absenţei samavolnice în cazul dezertării. Prin urmare, dezertarea are loc în toate
cazurile absenţei samavolnice a militarului din unitatea militară sau de la serviciul militar, indiferent de
termenul absentării. Durata absenţei samavolnice poate fi luată în consideraţie la stabilirea felului şi
măsurii de pedeapsă făptuitorului.
5. Dezertarea este o infracţiune continuă: ea începe şi se termină de îndată ce făptuitorul a părăsit
samavolnic unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar sau din momentul când militarul
nu s-a prezentat la termenul fixat, fără motive întemeiate, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din
unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu
sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară
obligatorie sau de un rezervist, însă se consumă la momentul reţinerii sau prezentării benevole a militarului
în unitatea militară, la locul exercitării serviciului militar sau în organele de drept.
6. Latura subiectivă a dezertării se caracterizează prin intenţie directă şi cu scopul eschivării de la
serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, scop realizat prin părăsirea
unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu de la pregătirea militară obligatorie sau
de la concentrări, precum şi prin intermediul neprezentării la serviciu sau la concentrare în cazurile
permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune,
din concediu sau dintr-o instituţie curativă etc.
7. Părăsirea samavolnică a locului de arest disciplinar (de la gauptvahtă) sau dintr-o unitate
militară disciplinară, de asemenea se consideră dezertare şi acţiunile făptuitorului se cer calificate în
temeiul art.371 alin.1 CP - în cazul părăsirii samavolnice a locului de arest disciplinar (de la gauptvahtă) şi
în baza art.371 alin.4 CP - în cazul părăsirii samavolnice a unităţii militare disciplinare.
8. Scopul eschivării de la serviciul militar poate fi absenţa de la serviciul militar pentru o anumită
perioadă de timp sau absenţa definitivă de la serviciul militar, însă aceasta nu are relevanţă la calificarea
infracţiunii, aceste modalităţi de dezertare pot influenţa stabilirea pedepsei făptuitorului.
Motivele care au servit drept imbold pentru absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară nu
au relevanţă la calificarea infracţiunii, ele pot servi la individualizarea pedepsei. Ele pot fi diferite:
nedorinţa de a suporta lipsurile şi greutăţile serviciului militar, frica în timpul de război sau în condiţiile de
luptă, nedorinţa de a exercita serviciul militar în anumite locuri concrete etc.
9. Subiectul infracţiunii este special: un militar, o persoană care trece pregătirea militară obligatorie
sau un rezervist. Mai detaliat despre aceasta - în comentariul art.364 CP.
10. Dezertarea săvârşită cu arma constituie o componenţă de infracţiune cu circumstanţe agravante
prevăzută de art.371 alin.2 lit.a) CP. Această agravantă constă în faptul că militarul părăseşte samavolnic
unitatea militară sau locul exercitării serviciului militar cu arma din dotare, încredinţată lui pentru
îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, şi concurs de infracţiuni nu formează.
În cazul în care militarul, în procesul dezertării, foloseşte arma pentru a înlesni dezertarea (ameninţă
cu aplicarea armei persoanele care încearcă să-l reţină sau chiar aplică efectiv arma etc.), acţiunile lui se cer
calificate prin concurs de infracţiuni: art.371 alin.2 lit.a) CP şi, după caz, art.365 alin.2 lit.b) CP sau 369
alin.3 lit.b) CP etc.
11. Noţiunea dezertare săvârşită de două sau de mai multe persoane a fost explicată în comentariul
art.364 alin.2 lit.a) CP.
12. Participarea la infracţiune în calitate de instigator, complice sau organizator poate fi săvârşită de
orice persoană, nefiind necesară calitatea specială de militar, însă în atare cazuri nu există infracţiunea
prevăzută de art.371 alin.2 lit.b) CP, ci infracţiunea prevăzută de art.371 alin.1 CP. Coautori ai acestei
infracţiuni pot fi doar persoanele cu calităţi speciale, adică doar militarii, persoanele care trec pregătirea
militară obligatorie sau rezerviştii.
13. Înlesnirea sau acordarea de ajutor făptuitorului la dezertare poate avea loc prin confecţionarea
de documente false, sustragerea atenţiei comandanţilor, oferirea adăpostului sau ascunderea uniformei
militare a dezertorului, promisă dinainte, etc. Aceste acţiuni constituie complicitate la dezertare şi se cer
calificate în temeiul art.42, 371 alin.1 CP sau al altora, după caz.
14. Săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a fost explicată în comentariul de
la art.364 alin.3 CP şi art.127 CP.
15. Art.371 alin.4 CP prevede ca circumstanţă calificantă dezertarea, prevăzută la alin.1, 2 sau 3,
săvârşită de un militar care îşi execută pedeapsa într-o unitate militară disciplinară. Pedeapsa trimiterii într-
o unitate militară disciplinară este reglementată prin art.69 CP. Această componenţă de infracţiune poate
avea loc după intrarea în vigoare a sentinţei judiciare prin care a fost numită pedeapsa trimiterii într-o
unitate disciplinară. În cazul în care trimiterea militarului într-o unitate militară disciplinară a fost ilegală
(sentinţa a fost casată cu achitarea militarului), dezertarea militarului din unitatea militară disciplinară e
calificată conform articolului 371 alin.1 CP sau, după caz, conform articolului 371 alin.2 sau 3 CP.
16. Art.371 alin.5 CP prevede un caz special de liberare de răspunderea penală - că militarul, care
pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.1 CP, se liberează de răspundere penală dacă dezertarea a fost
săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele. Esenţa concursului de împrejurări grele a fost explicată
în comentariul art.76 alin.1 lit.e) CP. De această liberare profită toţi militarii care au săvârşit dezertarea
prevăzută de art.371 alin.1 CP în urma unui concurs de împrejurări grele. Rolul organelor judiciare, în
acest caz, este de a stabili cu certitudine dacă dezertarea prevăzută de art.371 alin.1 CP a fost săvârşită în
urma unui concurs de împrejurări grele. În cazul constatării acestor împrejurări militarul va fi liberat,
incontestabil, de răspunderea penală pe art.371 alin.1 CP.
Articolul 372. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR
(1) Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului
de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale
concentrărilor prin automutilare sau prin simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin
altă înşelăciune
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 2 ani.
1. Art.372 alin.1 CP prevede mai multe forme de eschivare a militarului, a persoanei care trece
pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale
pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor: a) prin automutilare, b) prin simularea unei boli, c) prin
falsificarea documentelor, d) prin altă înşelăciune.
2. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.372 CP îl constituie ordinea stabilită de lege a exercitării
serviciului militar de către militari, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau de către
rezervişti.
3. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului
concentrărilor prin automutilare constă în faptul că făptuitorul, prin cauzarea artificială a unei daune
sănătăţii sale, creează baza de eliberare de la serviciul militar, deoarece militarii care au dereglări fizice sau
suferă de unele boli anumite sunt recunoscuţi inapţi de serviciul militar din cauza sănătăţii şi sunt scutiţi de
serviciul militar, conform art.32 al Legii nr.1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru
apărarea Patriei sau sunt eliberaţi temporar de exercitarea serviciului militar în legătură cu tratamentul
medical.
4. Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau distrugerea artificială a
diferitelor organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială (otrăvire, contaminare
etc.), sau prin înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora militarul s-a automutilat ori s-a
îmbolnăvit nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. Caracterul artificial al automutilării sau îmbolnăvirii
artificiale se stabileşte prin diferite probe (martori, filmări, înregistrări audio etc.), precum şi prin raportul
de expertiză medico-legală, care este obligatorie la anchetarea cazurilor de automutilare sau îmbolnăvire
artificială, pentru constatarea caracterului şi provenienţei consecinţelor dăunătoare.
5. În cercetarea cauzelor despre automutilare este necesară, de asemenea, concluzia comisiei medico-
militare cu privire la aptitudinea militarului pentru serviciul militar. Lista bolilor şi a defectelor fizice care
indică inaptitudinea pentru serviciul militar este desfăşurată în Baremul medical al Regulamentului cu
privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale RM, pus în aplicare prin ord. MA al RM nr.230
din 15 februarie 1997, cu modificările ulterioare.
6. La calificarea faptelor nu influenţează urmările bolilor şi defectelor fizice survenite. Drept
consecinţă a acestor fapte, militarul poate fi recunoscut inapt de serviciul militar, dar poate fi de asemenea
eliberat temporar de exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar.
Totuşi, dacă militarul a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la serviciul militar,
însă consecinţele urmărite nu au survenit, din cauze independente de voinţa sa (de exemplu, a fost oprit de
colegii săi sau de alte persoane, arma n-a funcţionat, substanţa toxică autoadministrată n-a avut efectul
scontat etc.), el nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a fost temporar eliberat de la exercitarea tuturor
sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar, acţiunile militarului pot fi calificate în temeiul art.27,
372 CP ca tentativă de eschivare de la serviciul militar.
7. Automutilarea poate fi săvârşită de însuşi militarul care are intenţia să se eschiveze de la serviciul
militar, dar şi de alte persoane la cererea militarului. În aceste împrejurări avem o participaţie complexă la
săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer
calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
8. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului
concentrărilor prin simularea unei boli constă în insinuarea unei boli sau a unor simptoame ale unor boli,
pe care, în realitate, militarul nu le are. Poate fi exercitată simularea unei boli fizice sau a uneia psihice.
În cercetarea cauzelor penale cu privire la simularea unei boli este obligatorie numirea unei expertize
medico-legale. Este, de asemenea, necesară efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care
trebuie să constate, de exemplu, dacă simularea bolii nu este unul din simptoamele unei boli pe care
militarul în realitate o are (simularea patologică). În cazul constatării unei simulări patologice răspunderea
penală a militarului se exclude.
9. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la
îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor prin
falsificarea documentelor constă în faptul că militarul prezintă, intenţionat, comandantului sau şefului
militar respectiv un document în care se conţin informaţii mincinoase, false şi în baza acestui document i se
acordă eliberarea permanentă sau temporară de la exercitarea serviciului militar. Documentul poate fi
falsificat de însuşi militarul dat sau de către alte persoane. În aceste împrejurări ne aflăm în faţa unei
participaţii complexe la săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care au
contribuit la automutilare se cer calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la
serviciul militar.
10. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de
la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor prin
altă înşelăciune constă în comunicarea comandantului sau şefului militar respectiv a unor informaţii
intenţionat mincinoase şi false, care, dacă ar fi adevărate, ar da militarului dreptul de a fi eliberat definitiv
sau temporar de la exercitarea serviciului militar (de exemplu, comunicarea despre necesitatea oferirii unui
concediu pentru înregistrarea căsătoriei, în legătură cu boala gravă a unor rude apropiate etc.).
11. Eschivarea de la serviciul militar se consideră infracţiune consumată din momentul în care
militarul, în baza documentelor false prezentate sau în urma consecinţelor acţiunilor de automutilare, a
primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului militar sau a încetat, de
facto, să exercite serviciul militar.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau
rezervist. De exemplu, militarul care slujeşte conform unui contract se automutilează pentru a se eschiva de
la exercitarea serviciului militar şi pentru a primi pensia de invaliditate.
13. Latura subiectivă a eschivării de la serviciul militar prin orice metodă se caracterizează prin
intenţie directă şi cu scopul (semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune) eschivării temporare
sau permanente de la exercitarea serviciului militar.
Articolul 373. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE MÂNUIRE A ARMEI, DE MANIPULARE A
SUBSTANŢELOR ŞI OBIECTELOR CE PREZINTĂ UN PERICOL SPORIT PENTRU CEI DIN
JUR
(1) Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive,
radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur, dacă aceasta a
cauzat vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
c) alte urmări grave
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul a două sau mai multor persoane
1. Militarii, în exercitarea funcţiilor lor, sunt implicaţi permanent în activităţi legate de deservirea sau
mânuirea, manipularea armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi
obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
2. Folosirea acestor obiecte sau substanţe cere o respectare strictă a regulilor speciale de securitate, a
căror încălcare poate duce la moartea sau traumatizarea oamenilor, distrugerea averii militare, zădărnicirea
diferitelor sarcini de luptă, măsuri militare şi la alte consecinţe grave.
3. Obiectul infracţiunii constă în ordinea stabilită de mânuire, manipulare a armelor, muniţiilor, a
substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din
jur, inclusiv pentru militari.
4. Răspunderea penală în temeiul art.373 CP poate surveni doar în cazul încălcării regulilor de
mânuire a armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
Noţiunea de armă a fost explicată în comentariul de la art.364 CP. Arme, în sensul art.373 CP, pot fi
şi unităţile de armament de artilerie, reactive, rachete etc., care se află în dotare în unităţile militare.
Încălcarea regulilor de mânuire a armelor de vânătoare nu constituie componenţa de infracţiune prevăzută
de art.373 CP.
Muniţiile sunt părţi componente ale armamentului destinat nemijlocit pentru nimicirea tehnicii,
construcţiilor, oamenilor etc. Muniţii pot fi cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, minele, grenadele,
părţile de luptă ale rachetelor şi torpedelor, alte obiecte şi dispozitive explozive în stare de luptă şi apte de a
nimici, a distruge.
Substanţe explozive sunt compuşii chimici şi aliajele capabile - sub acţiunea loviturilor, împungerii,
frecării sau încălzirii - să explodeze. Aceste substanţe pot fi dinamita, nitroglicerina, nitrotoluolul şi alte
substanţe chimice sau aliaje în stare să explodeze fără accesul oxigenului.
Substanţe reactive sunt cele de provenienţă naturală sau artificială, ce conţin izotopi radioactivi, ce
prezintă radiaţii de ionizare şi de aceea sunt periculoase pentru lumea din jur.
Alte substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur sunt orice mijloace tehnice
din dotare, care se găsesc în unităţile militare şi au calitatea - în cazul încălcării regulilor de manipulare a
lor - de a distruge (să cauzeze vătămări, să deregleze funcţiile etc.) obiectele şi oamenii aflaţi în zona lor de
activitate.
5. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni de încălcare a regulilor de mânuire a
armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur. Regulile de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a
substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din
jur se conţin în Regulamente, instrucţiuni, cursuri de manipulare şi mânuire a diferitelor tipuri de arme şi
muniţii etc.
6. Componenţa de infracţiune este materială, pentru consumarea ei este necesar să survină
consecinţele respective: vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.373 alin.1
CP), vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, alte urmări grave
(art.373 alin.2 CP), decesul a două sau mai multor persoane (art.373 alin.3 CP).
Vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, decesul a două sau mai multor persoane au fost explicate
în comentariul la cap.II CP, Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar alte urmări grave - în
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate consta în dublă formă de vinovăţie (art.19 CP), adică
încălcarea intenţionată a regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive,
radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur şi cauzarea din
imprudenţă a consecinţelor prevăzute în art.373 CP.
Articolul 374. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE
GARDĂ
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise
în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile,
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 2 ani.
1. Ordinea de exercitare a serviciului de gardă este reglementată de Regulamentul serviciului în
garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale RM.
Conform art.2 al acestui regulament, serviciul de gardă este destinat pazei de nădejde şi apărării
drapelelor de luptă, magaziilor cu muniţii, tehnică militară, alte mijloace militare şi al obiectivelor militare
şi de stat, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest. Serviciul de gardă asigură paza persoanelor ce se
află în închisorile RM şi în unitatea militară disciplinară.
2. Serviciul în garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în garnizoană, a
condiţiilor necesare pentru viaţa de toate zilele şi pregătirea trupelor, ieşirea organizată la alarmă şi
desfăşurarea activităţii în garnizoană cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă în garnizoană este destinat pazei şi apărării obiectivelor de importanţă generală
pentru garnizoană, amplasate în apropiere nemijlocită unul de altul, precum şi pazei persoanelor deţinute în
arest în garnizoană.
Serviciul de gardă interior este destinat pazei şi apărării obiectivelor unei unităţi militare. Avioanele
(elicopterele) şi alte obiective ale serviciului avia la aerodromuri sunt păzite şi apărate de gărzile interioare,
numite din serviciul de aviaţie tehnic.
Personalul de gardă este subunitatea înarmată, destinată pentru executarea misiunii de luptă, de pază
şi apărare a drapelelor de luptă, a obiectivelor militare şi de stat, a persoanelor deţinute sub arest sau în
locurile de detenţie.
Exercitarea serviciului în gardă se consideră îndeplinirea unei sarcini de luptă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea de acţiuni interzise de Regulamentul
serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi de ordinele şi dispoziţiile emise în vederea
modificării şi completării regulilor de exercitare a serviciului în garnizoană şi de gardă, precum şi în
neîndeplinirea cerinţelor acestor acte ce prescriu săvârşirea anumitor acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea
lor.
Dispoziţia acestei norme penale este de blanchetă, ea face trimitere la regulile statutare cu privire la
serviciul de gardă, la ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, care
se conţin în Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi în ordinele şi
dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli. De exemplu, conform art.140 al
Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate, şeful de gardă - în cazul unui
atac asupra obiectivelor păzite, santinelelor sau asupra încăperii pentru gardă - este obligat să ia măsuri
pentru respingerea atacului. În cazul în care şeful de gardă nu ia aceste măsuri şi survin consecinţele
prevăzute în alin.1 şi 2 art.374 CP, inacţiunile lui se cer calificate în baza alin.1 sau 2 art.374 CP.
4. Cauzarea daunei prevăzute în art.374 CP constă în cauzarea unei daune obiectului sau obiectivelor
păzite de garda dată. Aceste obiecte sau obiective sunt enumerate în tabelele posturilor de gardă, de
exemplu: drapelul unităţii militare, depozitele, tehnica de luptă sau militară, armamentul etc.
Prin cauzarea de daune în proporţii considerabile se înţelege, de exemplu, pătrunderea la post a
persoanelor cu scopuri infracţionale, pătrunderea persoanelor, cu aceleaşi scopuri, în depozitele, parcurile,
angarele etc., păzite de gardă, dacă santinela n-a luat masuri pentru curmarea acestor fapte chiar dacă
aceste acţiuni au fost curmate în continuare de alte persoane, neluarea măsurilor adecvate de către gardă în
cazul atacurilor asupra postului, în cazul incendiilor, dacă au survenit consecinţe dăunătoare, adică au fost
cauzate daune materiale obiectelor păzite etc. Despre daune în proporţii considerabile se vorbeşte în art.126
CP.
Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise în
vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a provocat urmări grave, prevăzute de
art.374 alin.2 CP, constă în cauzarea daunei materiale în proporţii mari sau deosebit de mari (a se vedea
art.126 CP) obiectelor păzite de către garda dată, în distrugerea tehnicii, armamentului, nimicirea
drapelului unităţii militare, combustibilului, depozitelor, angarelor etc.
În cazul în care aceste consecinţe au survenit în urma acţiunilor terţelor persoane împreună cu
persoana de gardă, acţiunile ultimului se cer calificate în concurs de infracţiuni, în temeiul art.374 şi al
articolului respectiv din alte capitole ale părţii speciale CP (de exemplu, art.186 CP: furtul etc.).
5. Acţiunile membrului gărzii (santinelei sau altei persoane din componenţa gărzii), exprimate prin
cauzarea violentă a morţii sau a vătămărilor corporale altor persoane (chiar şi a membrilor gărzii),
intenţionat, în urma aplicării abuzive a armei sau din imprudenţă, nu pot fi calificate în temeiul art.374 CP,
deoarece n-au survenit acele urmări a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei gărzi.
6. Totuşi, se cer calificate în baza art.374 CP acţiunile persoanei, membrului gărzii, când din cauza
comportării neglijente cu arma au fost cauzate daune obiectelor apărate de această gardă (de exemplu, în
cazul efectuării abuzive a împuşcăturilor de către santinelă s-a aprins depozitul păzit de el, a fost
deteriorată maşina etc.).
Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă, prevăzute de art.374 alin.3 CP, au fost explicate în
Articolul 375. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE ALARMĂ
(DE LUPTĂ) AL TRUPELOR MILITARE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru apărarea şi
asigurarea securităţii Republicii Moldova, dacă aceasta a cauzat sau putea să cauzeze daune intereselor
securităţii statului,
1. Serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţe şi mijloace special destinate pentru executarea
sarcinilor urgent apărute sau purtarea acţiunilor de luptă pentru descoperirea şi respingerea la timp a unui
atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM, aflate în permanentă
pregătire de luptă.
Aceste acţiuni se stabilesc prin ordinele corespunzătoare ale conducerii militare şi pot să se schimbe
în funcţie de sarcinile puse.
Serviciul de alarmă (de luptă) se execută atât în timp de pace, cât şi pe timp de război. Exercitarea
acestui serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
2. Ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), aplicarea armelor de luptă, este stabilită de
instrucţii, dispoziţii, ordine ale conducerii militare. Forţele şi mijloacele implicate în serviciul de alarmă
(de luptă) acţionează la comanda (semnalul) comandanţilor militari superiori, iar în cazurile urgente, ce nu
suferă amânare, - prin hotărârea comandanţilor subunităţilor militare sau a ofiţerului de serviciu.
3. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate cauza consecinţe grave
în urma unui atac prin surprindere asupra RM. De aceea infracţiunea dată este considerată o infracţiune
militară gravă, ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), ce asigură apărarea
integrităţii teritoriale şi preîntâmpinarea unui atac prin surprindere asupra RM.
4. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) se exprimă prin neexecutarea
sau executarea neglijentă de către militarii ce se află în serviciul de alarmă (de luptă) a cerinţelor
serviciului de alarmă (de luptă) în general şi a obligaţiunilor lor speciale, funcţionale. Încălcarea regulilor
de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate fi exprimată atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni.
5. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi respingerea la
timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM este o
componenţă de infracţiune de rezultat, când survin consecinţe concrete, cauzarea de daune intereselor
securităţii statului, şi o componenţă de infracţiune de pericol, în cazul în care aceasta ar putea să cauzeze
daune intereselor securităţii statului.
6. Prin cauzarea urmărilor grave se înţelege pătrunderea unui avion străin în spaţiul aerian al RM,
decesul persoanelor, distrugerea tehnicii sau scoaterea ei din funcţie, deteriorarea altor mijloace de apărare,
ce ar face imposibilă îndeplinirea sarcinii de luptă.
7. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) se caracterizează prin vinovăţie
intenţionată sau din imprudenţă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră orice persoană ce se află în exercitarea serviciului de alarmă (de
luptă), care a comis asemenea încălcări.
Despre noţiunile timp de război, condiţii de luptă a se vedea comentariul art.364 CP.
Articolul 376. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA SERVICIUL
INTERN
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face parte din
personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii considerabile,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un
termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în
obligaţiunile persoanei indicate la alin.(1),
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
1. Conform art.1 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM, serviciul interior
este menit să menţină în unităţile militare ordinea interioară şi disciplina militară, factori care asigură starea
permanentă de pregătire în vederea luptei, instruirea efectivului, îndeplinirea organizată de către acesta a
altor misiuni ale activităţii de toate zilele şi păstrarea sănătăţii militarilor.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de exercitare a serviciului intern de către
militarul care face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, care sunt
menite să asigure disciplina necesară în unităţile militare, paza bunurilor materiale, executarea altor
obligaţiuni cu privire la serviciul militar.
3. Pericolul infracţiunii date constă în faptul că din cauza încălcării acestor reguli se formează condiţii
pentru sustragerea, delapidarea sau distrugerea avutului militar, folosirea lui abuzivă, divulgarea secretului
de stat, săvârşirea de către militari a contravenţiilor sau a altor încălcări ale disciplinei militare.
4. Regulile statutare cu privire la serviciul intern pot fi încălcate atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni.
În fiecare caz concret este necesar să stabilim şi să concretizăm conţinutul regulii încălcate, care se referă
la exercitarea serviciului de către persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii militare şi sunt
prevăzute de Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate. Latura obiectivă a infracţiunii se
caracterizează prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către
persoana care se află în exercitarea obligaţiunilor sale în serviciul de zi pe unitatea militară. Aceste
încălcări se pot manifesta prin diverse forme (de exemplu, permiterea unor persoane străine de a se afla pe
teritoriul unităţii militare sau în locurile interzise, neluarea de către militarul de serviciu pe companie a
măsurilor în vederea asigurării pazei armamentului, a obiectelor personale sau a echipamentului
efectivului, îngăduirea de către militarul de serviciu pe parcul auto a ieşirii din parc a maşinilor de luptă
sau a altor maşini fără permisiunea respectivă etc.).
5. Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.1 CP se consideră consumată din momentul survenirii
consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile. Despre daune în proporţii considerabile a se vedea în
comentariul art.364, 370, 374 CP. În cazul în care n-au survenit consecinţele indicate, componenţa de
infracţiune analizată lipseşte.
6. Art.376 alin.2 CP incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o
persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, încălcare ce s-a soldat cu daune în proporţii
considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei persoane. Specificul acestei infracţiuni constă
în faptul că daunele considerabile survin în urma acţiunilor terţelor persoane sau în urma altor împrejurări
şi preîntâmpinarea acestor consecinţe intră în obligaţiunile persoanei care face parte din personalul de zi al
unităţii militare. De exemplu, plantonul pe companie a permis ilegal intrarea pe teritoriul cazărmii
persoanelor civile care au sustras echipament militar în proporţii considerabile.
7. În cazul în care plantonul pe companie a ştiut despre scopul acestor persoane civile, acţiunile lui
vor fi calificate în temeiul art.376 alin.2 CP în concurs cu art.42 şi 186 CP (complicitate la furt).
Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.2 CP se consideră consumată din momentul survenirii consecinţelor:
a daunei în proporţii considerabile.
În cazul în care însuşi plantonul pe companie săvârşeşte acest furt, acţiunile lui vor fi calificate în
baza art.376 alin.1 CP în concurs cu art.186 CP.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.376 CP se caracterizează prin ambele forme de
vinovăţie: această infracţiune poate fi săvârşită atât intenţionat, cât şi din imprudenţă.
9. Subiecţi ai infracţiunii pot fi doar persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii militare.
Aceste persoane pot fi: ofiţerul şi ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate, ofiţerul de serviciu şi
plantoanele pe parcul auto, felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele pe punctul medical,
sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control, sergentul de serviciu pe bucătărie şi sala de
mese, sergentul de serviciu pe statul major al unităţii, sergentul şi plantonul de serviciu pe companie etc.
10. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face parte din
personalul de zi al unităţii militare, săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă, poate fi calificată în
temeiul art.376 alin.3 CP doar în cazul în care survin consecinţele prevăzute în alin.1 şi 2 art.376 CP, adică
daune în proporţii considerabile. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul
art.364 CP.
Articolul 377. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA MENŢINEREA ORDINII
PUBLICE ŞI LA ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea militară
pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, însoţită de încălcarea drepturilor şi
libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui,
1. În conformitate cu Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI nr.806 din
12.12.1991, trupele de carabinieri (trupele interne) sunt destinate să asigure - împreună cu poliţia sau
independent - ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a averii
proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii. Sarcinile principale ale trupelor de carabinieri sunt:
a) veghează permanent, potrivit legii, împreună cu poliţia, la asigurarea măsurilor pentru menţinerea ordinii
de drept, apărarea drepturilor, libertăţilor fundamentale şi a intereselor legitime ale cetăţenilor; b) sprijină
organele de poliţie sau activează independent întru menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii;
c) execută misiuni de pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul deplasării
lor; d) asigură paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită; e) asigură
respectarea regimului juridic stabilit pentru starea excepţională etc. Legea dată şi actele normative adoptate
în corespundere cu ea stabilesc ordinea de executare a acestor sarcini de către persoanele din unitatea
militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Încălcarea acestei ordini, însoţită
de încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui, formează componenţa
de infracţiune prevăzută de art.377 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta prin acţiuni sau inacţiuni. Prin acţiuni
periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege săvârşirea acţiunilor ce contravin regulilor stabilite de
exercitare a serviciului pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, cum ar fi:
încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor speciale, a forţei fizice, a armei, încălcarea ordinii de reţinere
a infractorilor, blocării unor sectoare sau terenuri, efectuării percheziţiei sau a examinării persoanelor sau
mijloacelor de transport etc.
Prin inacţiuni periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege neluarea măsurilor de persecutare a
încălcărilor ordinii publice sau securităţii publice, cum ar fi neaplicarea forţei fizice sau a armelor în
cazurile strict necesare, neefectuarea reţinerii, a percheziţiei, a examinării etc., când persoana era obligată
să execute aceste acţiuni.
3. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului se înţelege încălcarea drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale omului: dreptul la libertate, la opinie, la expresie, la inviolabilitatea personală, la libera
circulaţie etc. Atare încălcări pot fi exprimate prin efectuarea unei percheziţii ilegale, reţineri ilegale,
cauzarea unor prejudicii morale sau materiale etc.
4. Prin aplicarea violenţei asupra persoanei se înţelege aplicarea de lovituri, cauzarea de leziuni
corporale uşoare, aplicarea forţei fizice, ca împingerea persoanei, doborârea ei la pământ etc.
5. Urmări grave prevăzute în alin.2 art.377 CP pot fi cauzarea de vătămări corporale mai puţin grave
părţii vătămate, schingiuirea, aplicarea ilegală a mijloacelor speciale şi a armelor în cazul reţinerii care a
cauzat vătămări corporale victimei, neluarea măsurilor necesare care s-a soldat cu cauzarea unor daune
materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, cu cauzarea vătămărilor corporale grave sau chiar decesul
persoanelor etc.
6. În cazul în care persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea
securităţii publice au cauzat intenţionat vătămări corporale grave sau decesul persoanei, acţiunile lor sunt
calificate în baza art.377 alin.2 CP în concurs cu infracţiunile respective din cap.II al părţii speciale a CP
Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă şi prin
dubla formă de vinovăţie (art.19 CP). Este esenţial să se constate că persoanei îi sunt cunoscute regulile, a
căror încălcare i se incriminează, şi obligaţiunea de a le cunoaşte.
Motivul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El poate consta în înţelegerea greşită a intereselor
serviciului în relaţiile ostile cu victima etc. Scopul de asemenea nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
El poate fi divers: de a se răzbuna, de a-şi demonstra atotputernicia, de a se ridica pe scara de serviciu etc.
Totuşi, de scopul şi motivul infracţiunii se va ţine cont la individualizarea pedepsei.
8. Subiect al infracţiunii este orice persoană ce intră, conform ordinului, în unitatea militară pentru
menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Alte persoane care au participat la săvârşirea
infracţiunii răspund conform regulilor participaţiei în calităţile de instigator, organizator sau complice.
Articolul 378. ATITUDINEA NEGLIJENTĂ FAŢĂ DE SERVICIUL MILITAR
(1) Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de
serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necalitativă, de către o persoană cu funcţii de răspundere, a obligaţiunilor sale de serviciu, prevăzute de
legi, regulamente militare, instrucţii, ordinele comandamentului militar, ca rezultat al atitudinii neglijente
sau neconştiincioase faţă de ele.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor sale
funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare, intereselor
serviciului militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane, sau survenirea unor
urmări grave;
c) existenţa raportului cauzal între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi consecinţele (dauna)
survenite.
Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni ce intră în
obligaţiunile lui de serviciu.
3. Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de către şeful
militar în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz făptuitorului i se incriminează nu acţiunile pe care
le-a săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţii de răspundere, n-a îndeplinit. Faptele pot fi calificate ca
atitudine neglijentă faţă de serviciul militar doar atunci când persoanei cu funcţii de răspundere i se
prescrie un anumit mod de comportare şi o anumită ordine concretă de activitate, însă ea nu îndeplineşte
sau îndeplineşte necorespunzător aceste prescripţii.
4. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se exprimă prin tărăgănarea executării anumitor
acţiuni, prin îndeplinirea necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine indiferentă faţă de oameni,
prin atitudinea birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de exemplu, ţinerea necorespunzătoare a
evidenţei bunurilor materiale, a armelor, a muniţiilor, organizarea necalitativă a păstrării bunurilor
materiale, neluarea măsurilor de control cu privire la activitatea subalternilor etc.). Mai detaliat a se vedea
5. Persoana cu funcţii de răspundere poate purta răspundere penală pentru atitudinea neglijentă faţă de
serviciul militar numai în cazul în care ea nu doar trebuia, conform obligaţiunilor de serviciu, să
îndeplinească unele acţiuni, dar şi putea, avea posibilitatea reală să le îndeplinească în mod corespunzător.
Dacă persoana cu funcţii de răspundere se afla în condiţii şi împrejurări care nu-i ofereau posibilitatea să-şi
îndeplinească în mod conştiincios obligaţiunile de serviciu, răspunderea penală pentru atitudine neglijentă
faţă de serviciul militar se exclude (de exemplu, comandantul de grupă a fost chemat la o şedinţă de către
şeful superior şi în timpul absenţei sale un subaltern, fără permisiune, a încercat să dezamorseze o mină
care a explodat şi a rănit grav câţiva militari. În aceste împrejurări în faptele comandantului de grupă
lipseşte componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 CP).
6. Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul
militar constituie infracţiune doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în proporţii mari (art.378 alin.1
CP) ori s-a soldat cu urmări grave (art.378 alin.2 CP).
Despre cauzarea daunelor în proporţii mari a se vedea art.126 CP, iar despre urmări grave -
comentariul art.364, 365, 369 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi: neglijenţa criminală şi încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
8. Subiectul infracţiunii este special, persoana cu funcţii de răspundere: comandantul sau şeful militar
(a se vedea comentariul art.364 CP). Mai detaliat cu privire la persoana cu funcţii de răspundere a se vedea
art.123 CP şi comentariul art.324 CP.
9. Art.378 alin.3 CP prevede răspunderea penală pentru atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte
persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari ori
s-a soldat cu urmări grave şi a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă. Noţiunile timp de
război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 379. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de
locomoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire a avutului militar ce constituie baza materială
a pregătirii de luptă şi a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. Obiectul material al infracţiunii este strict determinat în art.379 alin.1 CP: armamentul, muniţiile,
mijloacele de locomoţie, tehnica militară sau alt patrimoniu militar ce aparţin unităţilor şi instituţiilor
militare şi se află în dotarea sau înarmarea lor. Aceste noţiuni şi obiecte sunt strict determinate de actele
juridico-militare. În cazul distrugerii sau deteriorării intenţionate a altor bunuri ce nu au caracter militar (de
exemplu, a mijloacelor de transport ale militarilor, a caselor lor cu drept de proprietate privată etc.),
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.197 CP sau a altor articole din CP. Noţiunile armament,
muniţii sunt explicate în comentariul art.373 CP. Prin mijloace de locomoţie se înţeleg orice maşini de
transportare a efectivului militar sau a bunurilor militare, a muniţiilor, echipamentului etc.
Prin tehnică militară se înţeleg tancurile, maşinile blindate, avioanele şi elicopterele de luptă,
rachetele de luptă, corăbiile etc.
Alt patrimoniu militar îl poate constitui tehnica inginerească şi de altă natură, necesare pentru
desfăşurarea sau asigurarea acţiunilor de luptă, clădirile şi alte construcţii, echipamentul militar etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în distrugerea sau deteriorarea armamentului, muniţiilor,
mijloacelor de locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar. Noţiunea de distrugere sau
deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP.
4. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de locomoţie,
tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar se consideră infracţiune consumată din momentul distrugerii
sau deteriorării acestor obiecte. În cazul în care consecinţele prejudiciabile n-au survenit independent de
voinţa făptuitorului, faptele lui vor fi calificate ca tentativă de a săvârşi această infracţiune (art.27-379 CP).
5. Cu toate că în art.379 alin.1 CP nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor survenite, acţiunile
făptuitorilor vor fi calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cauzate daune considerabile
proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
6. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesităţile militare (de
exemplu, distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat de duşman, pentru a nu fi
predat lui, etc.), se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu constituie componenţa prevăzută
de articolul dat.
7. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie intenţionată. Scopul şi motivul nu au relevanţă la
calificarea infracţiunii. Totuşi, dacă infracţiunea a fost săvârşită cu scopul slăbirii bazei economice şi a
capacităţii de apărare a ţării, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.343 CP, ca diversiune, şi
calificarea în baza art.379 CP nu va fi necesară.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
9. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a soldat cu urmări
grave, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.2 CP. Noţiunea de urmări grave a fost
explicată în comentariul art.364 CP. Urmări grave pot fi de asemenea distrugerea sau deteriorarea
intenţionată a unor cantităţi mari de muniţii sau armament, a elementelor tehnicii militare etc.
10. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar prin mijloace sau metode periculoase
pentru cei din jur nu influenţează la calificarea infracţiunii, de aceasta se ţine cont la individualizarea
pedepsei.
11. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu, a
muniţiilor) s-a soldat şi cu decesul oamenilor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate prin concurs şi cu
art.145, 149 sau cu alte articole CP.
12. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu, a
muniţiilor) s-a soldat şi cu distrugerea din imprudenţă a construcţiilor, clădirilor din jur etc., acţiunile
făptuitorului vor fi calificate în concurs şi cu art.380 CP, dacă a fost distrus patrimoniul militar în proporţii
mari.
13. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar a avut loc în timp de
război sau în condiţii de luptă, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.3 CP. Noţiunile
timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 380. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii mari
1. Despre obiectul, latura obiectivă şi subiectul acestei infracţiuni se vorbeşte în comentariul art.379
CP şi în art.16, 21 CP.
2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se deosebeşte de cea prevăzută de art.379 CP prin
consecinţele survenite. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar se consideră
infracţiune doar în cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari. Despre noţiunea proporţii mari a
se vedea art.126 CP. Dacă a fost distrus sau deteriorat din imprudenţă patrimoniul militar în proporţii care
nu ating criteriul de proporţii mari, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută de art.380 CP. Conform
art.380 CP se cer calificate şi acţiunile de distrugere sau deteriorare din imprudenţă a patrimoniului militar
în proporţii deosebit de mari.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
4. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar pe timp de război sau în
condiţii de luptă va fi calificată în temeiul art.380 alin.2 CP. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au
fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 381. RISIPIREA SAU PIERDEREA PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului care i-a
fost eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor obiecte în urma
încălcării regulilor de păstrare,
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 1 an.
(3) Pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare, a armelor, muniţiilor, a
mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt patrimoniu militar,
încredinţat spre a fi folosit în timpul serviciului,
1. Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar. Acesta se
constituie din patrimoniul care se află la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de Carabinieri şi
Grăniceri etc., la balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru ducerea acţiunilor de
luptă, pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
2. Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare, instrucţii,
ordine ale comandamentului militar etc.
3. Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul militar. Echipamentul militar constă din
elementele uniformei militare, marcat cu semne specifice distinctive. La echipament militar se referă
hainele militare, cămăşile, căciulile, cravatele, mănuşile, centurile, încălţămintea etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire şi păstrare a echipamentului militar stabilită de
regulamentele militare, instrucţii, ordine ale comandamentului militar.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni. Dispoziţia art.381 alin.1 CP este
alternativă, ea prevăzând 5 tipuri de acţiuni sau inacţiuni infracţionale: a) comercializarea de către un
militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, b) gajarea acestui echipament; c)
darea în folosinţă a acestui echipament; d) pierderea sau e) deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării
regulilor de păstrare. Risipa echipamentului militar constă în comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă
de către un militar a echipamentului militar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.
5. Comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă
personală constă în vânzarea, adică în transmiterea echipamentului militar în proprietate unei alte persoane
în schimbul unei recompense băneşti sau materiale.
6. Gajarea echipamentului militar constă în transmiterea lui unei alte persoane pe un anumit timp în
scopul asigurării unui împrumut bănesc sau de altă natură materială.
7. Darea în folosinţă a echipamentului militar constă în transmiterea obiectelor din echipamentul
militar unei alte persoane pentru folosinţă permanentă sau temporară.
8. În toate cazurile de risipă a echipamentului militar este caracteristică trecerea echipamentului
militar din posesia militarului în folosinţa unei alte persoane. Risipa se consideră infracţiune consumată din
momentul trecerii reale a echipamentului militar în posesia sau folosinţa unei alte persoane.
9. Prin pierderea echipamentului militar se înţelege ieşirea echipamentului, dat unui militar pentru
folosinţă personală, din posesia lui, contrar voinţei lui.
Noţiunea deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP. Pierderea sau deteriorarea
echipamentului militar, în sensul art.381 alin.1 CP, are loc doar în urma încălcării regulilor de păstrare a
lui.
10. Acţiunile sau inacţiunile indicate constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.381 CP
doar în cazul în care obiectul material îl constituie echipamentul eliberat făptuitorului (militarului) pentru
folosinţă personală. În cazul în care făptuitorul săvârşeşte aceste acţiuni faţă de echipamentul militar dat în
posesia sau folosinţa altor militari, acţiunile lui nu se încadrează în temeiul art.381 CP, ci conform
prevederilor art.369 sau ale altor articole CP.
11. Latura subiectivă a infracţiunii în cazul risipei echipamentului militar se caracterizează doar prin
vinovăţie intenţionată, iar în cazul pierderii sau deteriorării lui - prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine.
12. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.381 CP poate fi doar militarul în termen, persoana chemată
la instrucţiuni sau concentrări, persoanele în serviciul militar redus. Militarii angajaţi prin contract primesc
echipamentul în proprietatea lor şi de aceea acţiunile sau inacţiunile indicate nu constituie componenţă de
infracţiune.
13. Art.381 alin.3 CP incriminează pierderea sau deteriorarea - în urma încălcării regulilor de păstrare
- a armelor, muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt
patrimoniu militar încredinţat pentru a fi folosit în timpul serviciului. Spre deosebire de cele specificate în
alin.1 art.381 CP, obiectul material al acestei infracţiuni nu-l constituie echipamentul militar dat în posesia
sau folosinţa personală a militarului, ci armele, muniţiile, mijloacele de locomoţie, obiectele de
aprovizionare tehnică sau alt patrimoniu militar, încredinţat militarului spre a fi folosit în timpul
serviciului.
14. Despre latura obiectivă şi cea subiectivă ale acestei acţiuni a se vedea analiza art.381 CP.
16. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă (art.381 alin.2 şi 4 CP) au fost explicate în comentariul
art.364 CP.
Articolul 382. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CONDUCERE SAU DE EXPLOATARE A
MAŞINILOR
(1) Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în
proporţii mari,
cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijlocul
de transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
b) decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijlocul de transport pe un termen de până la 5 ani.
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat decesul mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de conducere şi exploatare a mijloacelor de
transport militar: a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militare ce asigură securitatea deplasării
sau exploatării lor. Această ordine este stabilită de Regulamentul serviciului interior, Regulile de circulaţie,
alte instrucţii şi ordine ale comandamentului militar. Deoarece pentru mişcarea mijloacelor de transport
militar se folosesc, de obicei, drumurile, arterele de transport generale ale ţării, militarii-conducători ai
mijloacelor de transport militar trebuie să respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se
conţin în Regulamentul circulaţiei rutiere (MO nr.66-68/685 din 23.05.2002). Mai detaliat cu privire la
maşinile de luptă a se vedea comentariul art.379 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni sau inacţiuni.
Art.382 alin.1 CP prevede răspunderea penală pentru două componenţe de infracţiune: a) încălcarea
regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar; b) încălcarea regulilor de
exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
3. Detaliat despre regulile de conducere a mijloacelor de transport a se vedea în comentariul art.264
CP. Prin încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se înţelege
nerespectarea intervalului dintre maşini în timpul deplasării în coloane, încălcarea regulilor de depăşire a
mijloacelor de transport, deplasarea mijlocului de transport cu viteză excesivă etc.
4. Prin regulile de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se înţelege
totalitatea de norme ce se conţin în actele normative indicate, ce prescriu unor anumite categorii de
persoane anumite obligaţiuni de a crea condiţii necesare pentru securitatea folosirii mijloacelor de transport
militar.
5. Plasarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar într-un anumit tip de tehnică
militară se efectuează în corespundere cu actele normative respective ce stabilesc tipul şi categoria acestor
maşini.
6. Prin încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar se înţelege admiterea la conducerea mijlocului de transport a unei persoane
care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini, în stare de beţie, de oboseală; formularea
unor indicaţii şi dispoziţii, date şoferului, care vin în contradicţie cu regulile de circulaţie, admiterea la
conducerea mijlocului de transport a unor persoane străine, darea în exploatare a unui mijloc de transport
defectat din punct de vedere tehnic etc.
7. De obicei, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar este în strânsă legătură cu încălcarea regulilor de conducere a acestui
transport. De exemplu, fiind admisă la conducerea mijlocului de transport, persoana care nu are dreptul de
a conduce o astfel de categorie de maşini sau care se află în stare de beţie încalcă regulile de circulaţie şi
comite un accident rutier în urma căruia victimei i-a fost cauzată o vătămare medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari. În acest caz, persoana ce a condus mijlocul de transport răspunde
penal conform art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau
de transport militar, iar persoana care a admis-o la conducerea mijlocului de transport în starea respectivă
răspunde în temeiul art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar.
8. Un semn principal al laturii obiective a infracţiunii este survenirea consecinţelor prejudiciabile:
conform art.382 alin.1 CP - provocarea unei vătămări medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune
în proporţii mari, conform art.382 alin.2 CP - provocarea unei vătămări grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii sau decesul unei persoane, iar conform art.382 alin.3 CP - provocarea decesului mai multor
persoane.
Comentariul detaliat al vătămărilor corporale indicate a se vedea în art.145-152, 264 CP, iar a
daunelor în proporţii mari - în comentariul art.126 şi 264 CP. Art.382 CP nu prevede ca urmare cauzarea
unor vătămări corporale uşoare, de aceea în cazul survenirii unor asemenea consecinţe acţiunile sau
inacţiunile făptuitorului nu întrunesc componenţa de infracţiune analizată.
9. Subiect al încălcării regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar
poate fi orice militar care conduce mijloacele de transport indicate. În cazul încălcării regulilor de
conducere a mijloacelor de transport în timpul conducerii mijlocului de transport personal sau a altui
transport decât cel indicat în art.382 CP şi al survenirii consecinţelor prevăzute în art.382 CP, acţiunile
militarului sunt calificate în baza art.264 CP, şi nu conform articolului analizat.
Subiect al încălcării regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar
poate fi doar militarul în ale cărui obligaţiuni intră exploatarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar.
10. Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă, mai ales
din cauza încrederii exagerate în sine.
11. Dacă militarul foloseşte maşinile de luptă, speciale sau de transport militar ca mijloc de cauzare
intenţionată a decesului sau vătămării mai puţin grave sau grave a integrităţii corporale sau sănătăţii,
acţiunile lui sunt calificate conform art.145, 151 sau 152 CP, iar când foloseşte aceste maşini ca mijloc de
cauzare intenţionată a daunei materiale în proporţii mari - conform art.197 sau 379 CP.
12. Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 CP, este necesar să indicăm care reguli anume
au fost încălcate.
Articolul 383. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR SAU ALE PREGĂTIRII DE ZBOR
Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o catastrofă sau
alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a forţelor armate aeriene ale RM. Obiectul
nemijlocit al infracţiunii îl constituie ordinea de efectuare a zborurilor şi a pregătirii către ele, stabilită în
Forţele Armate.
Obiectul material îl formează aeronava aparţinând forţelor armate aeriene şi alte bunuri sau corpul
persoanelor victime. Aeronave pot fi avioanele de luptă sau de transport, elicopterele etc.
2. Latura obiectivă se realizează prin două modalităţi: a) încălcarea regulilor de zbor şi b) încălcarea
regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor care se află la înarmarea şi
asigurarea Forţelor Armate sau sunt arendate de ele.
3. Zborul aparatelor de zbor şi pregătirea către ele sunt reglementate de normele internaţionale şi
cele naţionale, de actele juridico-militare emise de conducerea militară. Încălcarea acestor norme poate fi
săvârşită prin acţiuni sau inacţiuni, ce vin în contradicţie cu regulile indicate. Nu constituie componenţa de
infracţiune analizată încălcarea regulilor de păstrare şi de siguranţă a aparatelor de zbor la aflarea lor pe
aerodromuri sau în hangare, precum şi în timpul deplasării lor la remorcă.
4. Încălcarea regulilor de zbor constă în pilotarea cu greşeli, de exemplu - coborârea avionului pentru
decolare este începută de la o înălţime mai mică decât cea permisă, în legătură cu care fapt aparatul de zbor
se loveşte de un obstacol etc. Încălcarea regulilor de zbor poate avea loc în timpul zborului, apropierii de
decolare sau chiar în timpul decolării.
5. Încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor este
legată de neîndeplinirea regulilor de pregătire de zbor sau de admiterea pentru zbor a membrilor
echipajului, sau de încălcarea regulilor de pregătire pentru zbor a aparatului. Componenţa de infracţiune
este materială, pentru existenţa ei sunt necesare survenirea consecinţelor prevăzute în art.383 CP:
provocarea unei catastrofe sau alte urmări grave.
6. Catastrofă se consideră o împrejurare de zbor ce a dus la decese de oameni din componenţa
echipajului sau a pasagerilor, la distrugerea sau deteriorarea concomitentă a aparatului de zbor sau la
dispariţia fără veste a aparatului de zbor cu persoanele ce se află la bordul său.
7. Alte urmări grave pot consta în decesul persoanelor ce nu se află la bordul aparatului de zbor (de
exemplu, decesul persoanelor în timpul căderii aparatului de zbor peste o casă de locuit etc.), cauzarea
vătămărilor corporale persoanelor ce se află la bordul navei, distrugerea aparatului de zbor, cauzarea
daunelor materiale în proporţii mari sau deosebit de mari întreprinderilor, instituţiilor sau persoanelor în
timpul căderii sau decolării aparatelor de zbor etc.
8. Subiect al infracţiunii poate fi militarul ce conduce aparatul de zbor în timpul zborului, persoanele
cu funcţii de răspundere care coordonează zborurile, sau cele ce execută obligaţiunile de pregătire a
aparatului pentru zbor, persoanele cu funcţii de răspundere din serviciul de asigurare.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale modalităţi (a se
vedea art.18 CP). Subiectul infracţiunii trebuie să aibă cunoştinţă de regulile pe care le încalcă. La
calificarea infracţiunii este necesară indicarea regulilor concrete care au fost încălcate.
Articolul 384. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE NAVIGAŢIE
Încălcarea regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
a) scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei;
c) alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a flotei militare fluviale sau a celei maritime
ale RM.
Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia precisă şi
sigură a navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în mări şi oceane,
manevrarea lor etc. Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace de navigaţie militare şi la
hidroavioanele ce manevrează pe ape. Prin nave, în sensul art.384 CP, se înţelege orice fel de corăbii de
luptă ce plutesc atât pe apă cât şi sub apă, şi corăbiile speciale completate cu echipaj ce constă din militari
şi navighează sub drapelul Forţelor Armate ale RM.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni sau inacţiuni ce duc la încălcarea regulilor de
navigaţie. Încălcarea regulilor de navigaţie se poate exprima prin deplasarea navei cu viteză excesivă în
timpul unei ceţi puternice, al unei ninsori abundente sau în alte împrejurări ce face dificilă deplasarea liberă
a acestor nave, prin neluarea măsurilor de stabilire a adâncimii apelor, prin nerespectarea semnalelor date
de către corăbiile ce vin în întâmpinare etc.
3. Încălcarea regulilor de navigaţie constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul
survenirii consecinţelor indicate în art.384 CP, adică în cazul în care aceasta a provocat: a) scufundarea sau
deteriorarea serioasă a navei; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave.
4. Se consideră deteriorare serioasă a navei atunci când nava este deteriorată şi este necesară o
reparaţie capitală a ei sau restabilirea ei necesită cheltuieli în proporţii mari (a se vedea comentariul daunei
materiale în proporţii mari, în art.126 CP).
5. Pentru existenţa componenţei de infracţiune, conform art.384 lit.b) CP, este suficientă survenirea
decesului unei persoane sau a mai multora.
6. Alte urmări grave pot fi: cauzarea de vătămări grave sau mai puţin grave uneia sau mai multor
persoane, atât dintre cele aflate la bord, cât şi altor persoane, neexecutarea sarcinii de luptă, aşezarea navei
pe bancuri de nisip, distrugerea sau deteriorarea altei nave, a fortificaţiilor etc.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul ce efectuează nemijlocit conducerea navei
(comandantul navei fluviale sau maritime, ajutorul superior, alţi militari ce conduc nemijlocit nava
militară).
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele modalităţi ale acesteia
(a se vedea art.18 CP).
Articolul 385. PREDAREA SAU LĂSAREA MIJLOACELOR DE RĂZBOI INAMICULUI
Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea, nejustificată
de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război inamicului,
1. Acţiunile infracţionale prevăzute în art.385 CP atentează la ordinea stabilită de conducere a forţelor
şi mijloacelor militare în situaţia de luptă. Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate,
lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război
inamicului slăbesc capacitatea de luptă a unităţilor şi subunităţilor militare ce poartă acţiuni de luptă,
întăresc poziţiile inamicului, influenţează negativ asupra disciplinei militare şi stării morale a efectivului.
2. Prin forţele militare se înţelege efectivul înarmat cu mijloace de ducere a luptei sau, în situaţii
concrete, neînarmat. Se au în vedere doar acele forţe militare care se află în supunerea directă a
comandantului (şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Fortificaţii se consideră sectoarele special amenajate pentru apărare şi desfăşurare a acţiunilor de
luptă, ocupate de forţele militare care se află sub comanda directă a comandantului (şefului) sau a altei
persoane cu funcţii de răspundere militară.
Prin tehnică de luptă se au în vedere mijloacele tehnice de ducere a acţiunilor de luptă: armamentul,
dispozitivele şi complexele de rachete, maşinile de luptă, navele militare etc.
Din alte mijloace de război fac parte muniţiile, mijloacele de radiocomunicaţie, mijloacele de
deplasare etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni de predare de către şef a forţelor
militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a
tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului.
Prin predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate se înţelege capitularea făţişă sau
tainică în faţa inamicului, adică încetarea acţiunilor de luptă care s-a soldat cu luarea în prizonierat a
efectivului.
Prin lăsare nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de
război inamicului se înţelege lăsarea făţişă sau tainică a obiectelor indicate, care s-a soldat cu acapararea de
către inamic a tehnicii militare sau a altor mijloace de război.
4. Spre deosebire de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, care nu se
admite în nici un caz, lăsarea fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război inamicului
constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul în care ea a fost nejustificată de situaţia de
luptă. Neluarea de către şef a măsurilor de distrugere a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace
de război când există pericolul iminent ca aceste obiecte să fie acaparate de inamic şi, drept consecinţă, ele
sunt acaparate de inamic constituie de asemenea componenţa de infracţiune prevăzută de art.385 CP.
5. În situaţiile de luptă comandantul trebuie să manifeste iniţiativă, poate risca întemeiat şi chiar poate
lăsa inamicului unele mijloace de luptă, dacă aceasta contribuie la îndeplinirea cu succes a sarcinii de luptă
şi e dictată de situaţia reală. În atare împrejurări lăsarea unor mijloace de luptă inamicului e justificată de
situaţia de luptă şi nu constituie componenţa de infracţiune analizată. Infracţiunea poate fi săvârşită doar în
condiţii de luptă (a se vedea comentariul art.364 CP).
6. Subiect al infracţiunii poate fi doar comandantul (şeful) militar, care are în supunerea sa efectiv
militar sau este împuternicit să dispună de tehnica de luptă sau de alte mijloace de ducere a războiului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată sau din imprudenţă.
Lăsarea intenţionată a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului poate fi
săvârşită din frică sau laşitate, iar din imprudenţă - ca rezultat al pierderii orientării, al lipsei unei bune
coordonări cu forţele militare etc.
Predarea intenţionată de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea -
nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului
cu scopul de acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM şi de
slăbire a capacităţii de apărare a ţării constituie infracţiune prevăzută de art.337 CP: trădare de Patrie.
Articolul 386. PĂRĂSIREA SAMAVOLNICĂ A CÂMPULUI DE LUPTĂ SAU REFUZUL DE
A ACŢIONA CU ARMA
Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în
timpul luptei
1. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în
timpul luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare. Această infracţiune atentează la
capacitatea de apărare a ţării şi la ordinea de conduită a militarilor în timpul luptei, ordine ce asigură
executarea de către militar a obligaţiunii sale militare în timpul luptei.
2. Latura obiectivă se poate realiza fie prin acţiune, fie prin inacţiune, în următoarele modalităţi
alternative:
a) părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei ;
b) refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
3. Părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei se consideră părăsirea făţişă ori tainică a
câmpului de luptă fără ordinul sau permisiunea comandantului (şefului) militar. Ea se manifestă prin
părăsirea tranşeei, tancului, spaţiului aerian în care se desfăşoară lupta etc. Făptuitorul, părăsind câmpul de
luptă, poate să se afle în aria dislocaţiei unităţii sau subunităţii militare (de exemplu, într-un adăpost).
Câmp de luptă se consideră orice suprafaţă pe care decurge lupta cu duşmanul.
4. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta în refuzul făţiş al militarului de a
acţiona cu arma în timpul luptei sau în neaplicarea de facto a armei în timpul luptei, când era necesitate şi
posibilitate s-o aplice, cu toate că militarul n-a anunţat despre nedorinţa sa să lupte. Refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei se poate manifesta şi prin acţiuni de înşelăciune, de exemplu - prin simularea morţii,
rănirii grave, defectării armei etc.
5. Durata timpului de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau a refuzului de a
acţiona cu arma în timpul luptei nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ea poate influenţa doar la
individualizarea pedepsei.
Consecinţele (urmările) acţiunii sau inacţiuni constau într-o stare de pericol pentru capacitatea de
apărare a ţării.
Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care făptuitorul a părăsit samavolnic câmpul de luptă în
timpul luptei sau a refuzat să acţioneze cu arma în timpul luptei.
Timpul de luptă este un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune.
6. Dacă persoana a comunicat înainte de a se începe lupta, că vrea să părăsească samavolnic câmpul
de luptă în timpul luptei sau că va refuza să acţioneze cu arma în timpul luptei, însă de îndată ce s-a început
lupta a participat la această luptă, suntem în prezenţa renunţului la săvârşirea infracţiunii, şi acţiunile lui
pot fi calificate în temeiul art.386 CP.
7. În cazul părăsirii câmpului de luptă acţiunile făptuitorului se cer calificate doar în baza art.386 CP,
nemaifiind necesar de a le califica în concurs cu art.371 sau 372 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Motivele pot fi diverse : frica, laşitatea etc.
Dacă se va constata că militarul a părăsit câmpul de luptă în timpul luptei cu scopul de a ajuta
duşmanul, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 387. PREDAREA DE BUNĂ VOIE ÎN PRIZONIERAT
Predarea de bună voie în prizonierat
1. Militarul Forţelor Armate ale RM este obligat să-şi îndeplinească datoria militară faţă de ţară chiar
şi cu preţul vieţii sale. Nimic, chiar nici pericolul morţii, nu trebuie să servească drept motiv de predare
benevolă în prizonierat.
Obiectul de atentare al acestei infracţiuni îl constituie capacitatea de apărare a ţării.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.
Prin predarea în prizonierat se înţelege trecerea benevolă a militarului la inamic, încetând de a-i
opune acestuia rezistenţă, cu toate că avea capacitatea fizică să facă aceasta.
Predarea de bună voie în prizonierat se poate manifesta prin săvârşirea anumitor acţiuni, ca ridicarea
drapelului alb în timpul luptei, ridicarea mâinilor în sus, lăsarea armei, trecerea în dispoziţia inamicului
etc., precum şi prin inacţiuni, cum ar fi rămânerea pe câmpul de luptă simulând rănirea sau moartea cu
scopul predării în prizonierat etc.
3. Art.387 CP prevede răspunderea penală doar în cazul predării în prizonierat de bună voie. Luarea
forţată în prizonierat a militarului care se afla în neputinţă de a opune rezistenţă inamicului în legătură cu
rănirea gravă, contuzia etc., nu constituie componenţă de infracţiune.
Infracţiunea poate fi săvârşită doar în timp de război sau în condiţii de luptă.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, motivul fiind frica, laşitatea
etc.
Predarea benevolă în prizonierat cu scopul de a ajuta inamicul, de exemplu - de a se înrola în forţele
lui armate, de cercetare etc., constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.337 CP ca trădare de
Patrie, prin trecerea de partea duşmanului, şi calificarea suplimentară în baza art.387 CP nu este necesară.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 388. ACŢIUNILE CRIMINALE ALE MILITARILOR AFLAŢI ÎN PRIZONIERAT
(1) Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau
la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune Republicii Moldova sau statelor aliate cu ea, dacă
aceasta nu constituie trădare de Patrie,
(2) Actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau comportarea plină de cruzime
faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior
(3) Săvârşirea de un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de război
din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului
1. Chiar aflându-se în prizonierat, din cauza unei răniri sau din alte motive, militarul trebuie să fie
devotat jurământului militar, să preţuiască demnitatea sa de cetăţean al RM şi în nici un caz să nu acorde
ajutor duşmanului.
2. În conformitate cu CG din 12 august 1949 Despre comportamentul cu prizonierii, militarii, în afară
de ofiţeri, pot fi atraşi doar la acele munci, care nu au legătură cu acţiunile de luptă. La aceleaşi lucrări
ofiţerii pot fi atraşi doar la dorinţa lor. Militarii pot să refuze de a îndeplini lucrări legate de acţiunile
militare.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie forţele militare ale RM sau ale ţărilor aliate. Participând benevol
la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor
aliate cu ea, militarul aflat în prizonierat contribuie la întărirea potenţialului militar al inamicului şi, prin
aceasta, slăbeşte forţele militare ale RM sau ale ţărilor aliate.
4. Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la
alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea, prevăzută în art.388 alin.1
CP, constă în acţiuni de participare benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrări în întreprinderile
militare, în laboratoare şi instituţii ştiinţifice, la construcţia obiectivelor de apărare etc. Lucrări de
importanţă militară mai pot fi cele îndreptate la construirea obiectelor militare, producerea tehnicii militare,
muniţiilor şi a oricăror alte materiale militare.
Prin alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea se înţeleg orice
măsuri organizate de inamic, menite să întărească forţa lui militară sau să slăbească capacitatea de apărare
a RM sau a statelor aliate.
5. Participarea militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări
despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea trebuie să fie benevolă, adică militarul
participă la aceste lucrări din propria sa dorinţă, fără să fie impus să facă acest lucru şi având posibilitatea
să nu ia parte la ele. În cazul în care militarul este impus forţat să participe la aceste lucrări, fapta lui nu
constituie componenţă de infracţiune.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege
caracterul acţiunilor sale, e conştient că pricinuieşte daune RM sau statelor aliate cu ea şi totuşi participă la
aceste lucrări.
Dacă militarul nu înţelege caracterul lucrărilor îndeplinite, că ele pot cauza daune RM sau statelor
aliate cu ea, componenţa de infracţiune se exclude.
Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a-şi uşura condiţiile aflării în prizonierat, de a-şi
îmbunătăţi condiţiile de trai sau materiale, de a primi raţie alimentară suplimentară, mai multă libertate de
deplasare etc.
În cazul în care militarul participă benevol la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări cu
scopul de a slăbi capacitatea de apărare a RM, acţiunile făptuitorului se cer calificate în temeiul art.337 CP,
ca trădare de Patrie.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul aflat în prizonierat.
8. Prin actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau prin comportarea plină de
cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior, prevăzute de
art.388 alin.2 CP, se înţelege orice violenţă fizică şi psihică asupra prizonierilor de război. Această violenţă
poate fi exprimată prin aplicare de lovituri, cauzare de leziuni corporale sau schingiuiri, ameninţări de
aplicare a violenţei, bătaia de joc faţă de prizonieri, provocare de suferinţe cum ar fi impunerea
prizonierilor să îndeplinească lucrări peste puterile lor, lipsirea lor de hrană, de apă, de somn sau alte forme
de înjosire a demnităţii şi cinstei persoanei.
9. Subiect al acestei infracţiuni poate fi doar militarul ce se află în prizonierat în situaţia de superior
(numit de către administraţie sau ales de către înşişi prizonierii) faţă de alţi prizonieri. Această infracţiune
constituie un abuz al superiorului profitând de starea sa privilegiată faţă de alţi prizonieri.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi cruzimea
exprimând dorinţa făptuitorului. Făptuitorul înţelege că săvârşeşte aceste fapte profitând de poziţia sa
privilegiată. Dacă violenţa sau comportamentul crud a fost dictat de relaţiile duşmănoase dintre făptuitor şi
victimă, din motive personale, componenţa infracţiunii prevăzute de art.388 CP se exclude.
11. Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a căpăta încrederea şi susţinerea administraţiei, de a
demonstra administraţiei străduinţa şi loialitatea sa, de a-şi păstra poziţia sa de superior etc.
Prin săvârşirea de către un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de război
din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului, prevăzută de
art.388 alin.3 CP, se înţeleg denunţurile despre încălcarea regimului de către unii prizonieri, luarea de la ei
a raţiei lor alimentare, a unor alte obiecte, a hainelor, încălţămintei, impunerea lor de a îndeplini lucrul
altor persoane etc.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi cruzimea
exprimând dorinţa făptuitorului.
Motivul infracţiunii îl constituie interesul material, iar scopul, în unele cazuri constă în a-şi asigura o
comportare indulgentă din partea inamicului.
13. Subiect al acestei infracţiuni poate fi militarul aflat în prizonierat.
Articolul 389. JEFUIREA CELOR CĂZUŢI PE CÂMPUL DE LUPTĂ
Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
1. Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art.389 CP îl constituie capacitatea de apărare
a ţării sub aspectul stării morale a trupelor.
Obiectul juridic secundar îl formează, pe de o parte, respectul datorat morţilor şi răniţilor căzuţi pe
câmpul de luptă, iar pe de altă parte - avutul personal al acestora.
Obiectul material îl formează obiectele ce se află asupra morţilor sau răniţilor (echipament şi orice
alte bunuri).
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunea de jefuire a morţilor şi răniţilor aflaţi pe câmpul de
luptă. Prin acţiunile de jefuire se înţelege luarea cu sau fără violenţă a bunurilor aflate asupra morţilor sau
răniţilor în scopul însuşirii pe nedrept. Această infracţiune absoarbe prin conţinutul său infracţiunile de furt
(art.186 CP), jaf (art.187 CP) şi de tâlhărie (art.188 CP) şi calificarea suplimentară a acţiunilor făptuitorilor
în baza acestor articole nu e necesară.
3. Pentru existenţa acestei infracţiuni fapta trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
a) să se refere la obiectele morţilor şi răniţilor;
b) să fie comisă pe câmpul de luptă sau să fie urmarea unor operaţiuni de război (de exemplu, jefuirea
victimelor în urma unui bombardament efectuat în afara câmpului de luptă).
4. Câmpul de luptă în războaiele contemporane pot fi nu doar raioanele, sectoarele pe care se dă
nemijlocit lupta, dar şi sectoarele din spatele frontului, care au fost supuse, de exemplu, atacurilor din aer
sau de pe mare.
Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune nu are relevanţă dacă morţii erau militari sau
civili.
5. Se consideră infracţiune de jefuire a celor căzuţi în luptă sustragerea bunurilor morţilor şi răniţilor
în timpul transportării lor de pe câmpul de luptă, de exemplu - în timpul transportării răniţilor la spitalul
militar sau în punctele medicale.
6. Totuşi, sustragerea bunurilor răniţilor aflaţi la tratament în spitale sau în punctele medicale se
consideră infracţiune contra patrimoniului, şi acţiunile făptuitorilor se cer calificate în baza articolelor
respective ale cap.VI al părţii speciale a CP ca infracţiuni contra patrimoniului.
7. Nu constituie infracţiune luarea de la morţi şi răniţi pe câmpul de luptă a obiectelor (armamentului
sau a altor obiecte), dacă ea nu a fost săvârşită cu scop de însuşire a lor, ci în scopul de a le folosi în luptă
cu inamicul.
8. Urmarea acţiunii constă într-o stare de pericol pentru moralul trupelor ca parte componentă a
capacităţii de apărare a ţării şi în cauzarea unei daune materiale răniţilor.
9. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă, deoarece scopul însuşirii bunurilor pe nedrept,
deşi nu este expres prevăzut în lege, rezultă implicit din noţiunea de jefuire.
10. Subiecţi ai infracţiunii pot fi orice militar şi alte persoane (a se vedea art.393 CP) responsabile,
care au atins vârsta de 14 ani (a se vedea art.16, 21 CP).
Articolul 390. ACTELE DE VIOLENŢĂ ASUPRA POPULAŢIEI DIN ZONA OPERAŢIILOR
MILITARE
Tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de
război, săvârşite faţă de populaţia din zona operaţiilor militare,
1. Art.33 şi 53 ale CG din 12 august 1949 Despre apărarea populaţiei civile în timpul războiului (TI,
vol.5) şi art.2, 3, 7 ale Rez. Asambleii Generale a ONU din 9 decembrie 1970 Principiile de bază cu
privire la protecţia populaţiei civile în perioada conflictelor militare interzic orice înspăimântare,
terorizare, jefuire sau represiune a populaţiei civile de pe teritoriile ocupate de inamic. De asemenea se
interzice distrugerea proprietăţii mobile sau imobile, dacă aceasta nu este cerută de necesităţile militare,
strămutările forţate ale populaţiei sau alte acţiuni îndreptate spre inviolabilitatea populaţiei de pe teritoriile
ocupate.
2. Art.390 CP prevede săvârşirea mai multor acţiuni alternative pe teritoriile din zona operaţiunilor
militare: tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de
război.
Noţiunea tâlhărie a fost explicată în comentariul art.188 CP.
Actele de violenţă constau în diverse atentări la viaţa, sănătatea, cinstea şi demnitatea persoanei, cum
ar fi omorul, cauzarea de bătăi sau vătămări corporale de diversă gravitate, violul etc.
Nimicirea ilegală a bunurilor a fost explicată în comentariul la art.197 CP.
3. Luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de război constă în luarea bunurilor de la
populaţie sub pretextul necesităţilor de război, însă în realitate necesităţile de război lipsesc, scopul fiind de
însuşire a acestor bunuri.
4. Semnul caracteristic al tâlhăriei, actelor de violenţă, nimicirii sau luării ilegale de bunuri sub
pretextul necesităţilor de război, prevăzute în art.390 CP, îl constituie locul săvârşirii faptei, şi anume zona
operaţiunilor militare.
5. Dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în alte zone decât cele ale operaţiunilor militare, acţiunile
făptuitorului se cer calificate numai ca infracţiuni contra persoanei sau patrimoniului.
Nu constituie infracţiunea prevăzută de art.390 CP nimicirea sau luarea bunurilor dictată de
necesităţile de război.
6. Raion al operaţiunilor militare se consideră acea suprafaţă de teritoriu, pe care anumite grupări
militare desfăşoară acţiuni de luptă.
Populaţia, în sensul art.390 CP, este acea parte a populaţiei civile, care se află în zona operaţiunilor
militare (la această categorie se referă şi refugiaţii, persoanele evacuate, alte persoane care din diferite
motive se află în zona operaţiunilor militare).
7. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiunilor militare se caracterizează prin intenţie
directă.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât militarii, cât şi persoanele civile (a se vedea art.393 CP).
Articolul 391. ÎNCĂLCARE GRAVĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL UMANITAR ÎN
TIMPUL CONFLICTELOR MILITARE
Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale
sau interne, soldată cu urmări grave,
1. Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate este un ansamblu de norme de drept
internaţional cu caracter cutumiar sau convenţional, destinate a reglementa în mod special problemele
survenite în situaţii de conflict internaţional sau naţional.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni ce încalcă grav prevederile dreptului
internaţional umanitar al conflictelor armate.
Conform art.391 CP, sunt calificate drept infracţiune orice alte acţiuni sau inacţiuni ce încalcă grav
prevederile dreptului umanitar internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau
interne, altele decât cele prevăzute în cap.I al părţii speciale a CP. Aceste acţiuni sau inacţiuni sunt diverse
şi pot fi clasificate în funcţie de caracterul prevederilor dreptului umanitar internaţional umanitar care au
fost încălcate:
a) încălcarea dreptului războiului propriu-zis (sau dreptul de la Haga, deoarece majoritatea regulilor
se conţin în Convenţiile de la Haga etc.), care fixează drepturile şi îndatoririle părţilor beligerante în
desfăşurarea operaţiunilor militare şi limitează alegerea mijloacelor şi metodelor de vătămare a
adversarului. Aceste încălcări se pot exprima prin încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului terestru, cum
ar fi utilizarea de otrăvuri şi arme otrăvite, uciderea sau rănirea unui inamic care predă armele sau care,
nemaiavând mijloace de apărare, s-a predat fără condiţii, impunerea cetăţenilor ţării inamice să ia parte la
operaţiunile militare împotriva ţării lor, chiar dacă angajamentul în armată este anterior declaraţiei de
război, bombardarea satelor, oraşelor, locuinţelor sau clădirilor neapărate, folosirea în război a gazelor
asfixiante, toxice sau similare, perfecţionarea, producerea, stocarea şi utilizarea armelor bacteriologice
(biologice), utilizarea armelor noi etc;
b) încălcarea dreptului umanitar propriu-zis (sau dreptul de la Geneva, deoarece majoritatea regulilor
se conţin în cele patru CG din 12 august 1949 şi în două Protocoale adiţionale la aceste convenţii (TI,
vol.5), adoptate la 8 iunie 1977), care urmăreşte să salvgardeze militarii scoşi din luptă (răniţi, bolnavi,
naufragiaţi, prizonieri) şi persoanele care nu participă la ostilităţi şi bunurile cu caracter civil.
3. Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar e considerată infracţiune prevăzută de art.391
CP atât în cazul comiterii ei în timpul conflictelor militare internaţionale, cât şi în timpul conflictelor
militare interne, dacă s-a soldat cu urmări grave.
4. În temeiul art.391 CP se cer calificate doar acele fapte, care au încălcat grav prevederile dreptului
internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau interne. Sunt considerate grave
acele încălcări, care s-au soldat cu urmări grave. Urmări grave pot fi considerate provocarea morţii sau
leziunilor corporale oamenilor, distrugerea edificiilor civile, a bunurilor populaţiei civile, răspândirea
epidemiilor, nimicirea animalelor domestice, distrugerea florei şi faunei, provocarea calamităţilor naturale
etc.
5. Latura obiectivă se manifestă prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 14 ani: militar sau civil (a se
vedea art.393 CP).
În majoritatea cazurilor subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.391 CP sunt persoanele din eşaloanele
superioare ale comandamentului militar şi cele din organele supreme ale puterii de stat, care au dreptul de a
emite ordine, în special cu caracter militar, etc.
7. În cazurile în care încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
internaţionale sau interne s-a exprimat prin săvârşirea acţiunilor sau inacţiunilor prevăzute în cap.I al părţii
speciale a CP, acţiunile făptuitorului se cer calificate doar conform articolelor capitolului indicat,
nemaifiind necesară calificarea şi în baza prevederilor art.391 CP.
Articolul 392. FOLOSIREA CU PERFIDIE A EMBLEMEI CRUCII ROŞII CA ELEMENT
PROTECTOR ÎN TIMPUL CONFLICTULUI ARMAT
Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca elemente
protectoare în timpul conflictului armat, dacă aceasta a provocat:
1. CG din 1949 (TI, vol.5) prevăd, în particular, şi protejarea de către părţile antrenate în război sau în
conflictul armat a instituţiilor medicale şi sanitare ale armatei inamicului şi a persoanelor din aceste
instituţii.
2. Semnele Crucea Roşie pe fundalul alb, Semiluna Roşie pe fundalul alb sunt semnele convenţionale
ale serviciului sanitar, de care se folosesc formaţiunile şi instituţiile respective, precum şi persoanele din
serviciul sanitar. Aceste semne şi embleme pot fi purtate pe mâneca hainei personalului sanitar, pe
bordurile sau acoperişurile transportului sanitar şi ale altor mijloace ce se referă la serviciile sanitare, ele
pot fi desenate cu culoare roşie pe drapele din pânză albă etc. Obiectele, instituţiile şi personalul ce poartă
asemenea semne nu pot fi supuse bombardamentelor, asupra lor nu se împuşcă, nu pot fi desfăşurate
acţiuni de luptă.
3. Obiectul juridic principal al infracţiunii îl constituie capacitatea de apărare a ţării, care poate fi
periclitată prin folosirea fără drept a semnelor Crucea Roşie şi Semiluna Roşie ori a denumirilor acestora,
precum şi a denumirilor şi emblemelor asimilate, în vederea întreprinderii unor acţiuni de natură a servi
interesele duşmanului în timp de război sau de conflict armat.
Obiectul juridic secundar al infracţiunii îl constituie viaţa şi sănătatea persoanei.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni active, de folosire ilegală, cu perfidie a
emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca elemente protectoare în timpul conflictului
armat.
5. Se consideră ilegală purtarea semnelor şi emblemelor Crucii Roşii şi Semilunii Roşii de către
persoanele care nu fac parte din personalul instituţiilor sanitare.
Semne distinctive ale infracţiunii mai sunt: fapta comisă în timp de război şi în legătură cu
operaţiunile militare.
6. Urmarea principală a acţiunii este o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării.
7. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege că foloseşte şi poartă ilegal
semnele şi emblemele Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, neavând pentru aceasta baza respectivă.
Articolul 393. INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE DE CIVILI
Răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art.389-391 sunt supuse şi persoanele civile.
Subiecţi ai acestor infracţiuni, în afară de militari, sunt persoanele civile care au atins vârsta de 16 ani.
__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova (partea specială)

Comentariu La Codul Penal Al Republicii Moldova

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Comentariu La Codul Penal Al Republicii Moldova

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

• atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;

5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.

• acţiunea de denunţare trebuie să fie calomnioasă, adică să nu corespundă adevărului;

You might also like