Universitatea de Vest din Timişoara

Facultatea de Sociologie şi psihologie

Specializarea Psihologie

Aspecte psihologice ale

comportamentului victimei

Student:
Iovan Natalia
Anul III, grupa 3

Timişoara 2011
 Rolul victimei în drama judiciară

Unul din personajele care apar cu intermitenţă în scenariile judiciare este cel al
victimei. Cunoaşterea modului cum s-a comportat victima, în perioadele preinfracţională
şi infracţională, cât şi a felului cum se manifestă în timpul desfăşurării anchetei judiciare
contribuie, într-o măsură însemnată, uneori decisivă, la rezolvarea corectă a cauzei
judiciare şi la fundamentarea unor recomandări preventive şi autoprotectoare, în raport
cu pericolul unei victimizări viitoare.
Victima este persoana care suferă, direct sau indirect, consecinţele fizice,
materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni. Această accepţiune a noţiunii de
victimă delimitează cazurile de persoane legate care nu pot fi considerate vicitme:
poliţişti, în îndeplinirea misiunilor; luptătorii în confruntări militare; infractorii lezaţii în
timpul acţiunilor pe care le întreprind.
Relaţia infractor-victimă are mai multe faţete, dintre care două sunt cele mai
importante din persepectiva psihologică:
- responsabilitatea victimei pentru acţiunea care s-a comis. Analizele acestui
fenomen atestă concluzia că, în anumite limite, este posibilă o anume interacţiune
între infractor şi victimă. Pe acest temei, H. von Henting a introdus conceptul de
„vicitmă activantă”, prin care se vehiculează ideea că, direct sau indirect, şi
victima are o parte din vină în declanşarea acţiunii infracţionale.
În prelungirea acestei idei, B. Mendelsohn a introdus şi conceptul „potenţial de
vulnerabilitate victimală”, care exprimă gradul de vulnerabilitate victimală a unei
persoane. Gradul de vulnerabilitate victimală poate fi estimată în raport de două categorii
de factori: personali (nivel intelectual, nivel de educaţie, maturitate socială, handicapuri
fizice, vârstă, sex etc.) şi situaţionali ( situaţii favorizante, momente favorizante etc.).
- raporturi cronologice între infractor şi victimă. După cum arată situaţiile
infracţionale, victima nu este prezentă în orice infracţiune (furturi de bunuri în
absenţa proprietarului), iar alteori există victime fără infractori (sinucidere,
accidentul mortal neprovocată de altă persoană).

Tipologii victimale

Informaţiile pe această temă, acumulate pană în prezent, au permis alcătuirea unor

tipologii victimale diverse.
Cea a lui S. Scafer, care are drept criteriu gradul de participare şi de răspundere
ce revin victimei în producerea infracţiunilor. Pe acest criteriu s-a propus următoarele
tipuri de victime:
- victime care anterior n-au avut legătură cu infractorul, întâlnirea lor fiind
întâmplătoare.
- victime provocatoare; o persoană nu işi ţine o promisiune făcută sau se comportă
arogant.
- victime care precipită declanşarea infracţiunii. De exemplu, femeia care umblă
seara prin locuri puţin frecvente, cu o costumaţie provocatoare.
- victime slabe biologic. De exemplu, persoane cu deficienţe fizice sau funcţionale,
copii şi vârstnicii.
 Cea de a doua apariţie a lui H. von Henting, care are la bază sinteza unor categorii
psihologice, biologice şi sociale.
Conform acestei tipologii putem distinge următoarele categorii de victime:
victime nevârstnice, victime vârstnice, victime femei, consumatorii de alcool şi
stupefiante, imigranţii, minorităţile etnice, indivizii cu inteligenţă redusă, indivizii cu
deprimaţi, indivizii achizitivi (lacomi), indivizii destrăbălaţi şi desfânaţi, indivizii
izolaţi, indivizii „blocaţi” şi nesupuşi. Fiecare dintre aceste tipuri de victime prezintă
caracteristici comportamentale speciale, care le conferă un grad sporit de victimizare.

Principalele categorii de victime

Statisticile de factură criminalistică scot în evidenţă faptul că cele mai multe

victime provin din rândul copiilor, vârstnicilor şi femeilor.
- copiii prezintă o vulnerabilitate victimală crescută deoarece: sunt slabi sub
raportul forţelor fizice şi psihice, au o redusă capacitate de anticipare a acţiunilor
şi efectelor acestora, nu disting clar între bine şi rău, sunt sugestibili, creduli şi
sinceri.
Formele cele grave de victimizare a copiilor sunt bătaia şi incestul, care se
practică în special în familie, dar nu lipsesc tâlhăriile, inversiunile sexuale, pedofilia,
etc. care se practică cu precădere în spaţiile extrafamiliale.
Maltratarea copiilor ăn familie, în special prin bătaie, are o lară răspândire, şi ceea
ce este delicat, ea este justificată de cei care o practică prin sistemul principiilor
educaţionale, anume acelea care consideră o metodă eficientă de educaţie. De
exemplu, caduca maximă care susţine că „bătaia este ruptă din rai” sau sintagma
verbală care susţine că „bătaia este sfântă”.
Analizele specialiştilor pe această temă scot în evidenţă faptul că mulţi dintre
părinţii care îşi maltratează fizic copiii prezintă tulburări psihologice, fapt ce reclamă
supunerea lor unui tratament psihologic şi psihiatric.
O formă foarte gravă de victimizare a fetiţelor este incestul, considerat ca expresie
a molestării sexuale, care lasă urme adânci în sufletul victimei, influenţând negativ
evoluţia ulterioară a acesteia, în sensul unei stări puternice şi persistente de anxietate
sau depresiune sufletescă.
- persoanele învârstă prezintă şi ele un grad înalt de vulnerabilitate victimală,
deoarece au o putere fizică şi psihică diminuate, prezintă, posibile deficienţe senzoriale şi
motorii, manifestă lacune amnezice şi dificultăţi la nivelul activităţii intelectuale, sunt
mai puţin rezistente la stress-uri etc.
Persoanele învârstă pot fi victime ale unor agresori care provin din famile, din
anturajul apropiat (persoane de îmgrijire, prieteni, vecini) sau a unor infractori
„specializaţi” în acest gen de infracţiuni.
Deobicei forma cea mai frecventă de acţiune este jurtul, infractorul căutând să-şi
însuşească posibilele valori materiale pe care victimele le deţin. Acţionând fie la
domiciulul acestora, fie pe stradă, infractorii comit nu numai infracţiunea de furt, ci şi pe
cea de tâlhărie. Din păcate nu lipsesc nici crimele de omor, comise atunci când victimele
opun rezistenţă sau refuză să satisfacă „cererile” infractorilor. Se semnalizează şi unele
infracţiuni de viol, cărora le cad victime femei în etate, comise de infractori abuzatori de
alcool sau de tineri de o proastă condiţie socio-morală.
- femeile prezintă un grad înalt de vulnerabilitate victimală, atât datorită unor
caracteristici aberante de comportament sexual manifestat de unii bărbaţi, cât şi
datorită unor particularităţi psihologice proprii: sensibilitate, fineţe, gingăşie, forţă
fizică diminuată etc.
Violul este forma victimizare a femeii cel mai des întâlnită. El este expresia unei
agresiuni sexuale exercitate de violator asupra unei victime de sex feminin, sub
impactul forţei fizice sau a presiunii psihice.
Statisticele arată că violatorii provin, aproape în mod egal, fie din categoria
persoanelor cunoscute (iubit, prieten, rudă, etc.) fie din categoria unor indivizi
cunoscuţi numai din vedere sau complet necunoscuţi. De asemenea, tot ele
demonstrează că cele mai multe victime de acest gen provin din persoane care situeză
, ca vârstă, între 16-35 de ani, cel mai mult fiind agresate adolescentele şi femeile
nemăritate.
Maltratarea şi uciderea de către soţ, sunt şi ele modalităţi victimizare a femeii
destul de des întâlnită. Cauzele care duc la acest gen de infracţiuni sunt diverse:
conflicte intrafamiliale, infidelitate conjugală, gelozie, alcoolism sau boli psihice de
care suferă soţul. Uneori comiterea infracţiunii este rezultatul unui proces evolutiv în
care s-au adunat, picătură cu picătură, sau până s-a „umplut paharul”, elemente ce-l
aduc pe soţ în „situţia” de a devenii infractor.