Professional Documents
Culture Documents
Braşov
2
noiembrie 1946. Parlamentul rezultat în urma acestor alegeri – primul Parlament
comunist din istoria României- a facilitat adoptarea la sfârşitul anului 1946 şi în
1947 a unei serii de măsuri cu caracter anticapitalist, cum au fost: etatizarea
Băncii Naţionale, introducerea controlului statului asupra întreprinderilor
capitaliste, ceea ce echivala cu îngrădirea poziţiilor deţinute de marele capital,
reforma monetară şi multe altele.
Iniţial, gruparea liberală condusă de Gh. Tătărăscu a acceptat colaborarea
cu forţele comuniste, însă, pe măsură ce procesul instaurării comunismului lua
amploare, îngustând poziţiile acesteia în viaţa politică, ea se opune tot mai mult.
Ca urmare, pe baza unei moţiuni de neîncredere adoptată de Adunarea
Deputaţilor, ultimii reprezentanţi ai liberalismului au fost eliminaţi din Guvern,
la 6 noiembrie 1947. Prin acest act s-a produs o schimbare fundamentala în
caracterul puterii de stat, care a căpătat pe deplin caracter socialist.
Astfel, s-au creat condiţii favorabile pentru lichidarea contradicţiei între
conţinutul puterii şi forma de stat monarhică, ce constituia o piedică în calea
progresului forţei comuniste. Transformările petrecute în perioada 1944-1947,
noul raport al forţelor social-politice, au facut ca înlăturarea monarhiei să devină
posibilă.
La 30 Decembrie 1947, regele, lipsit de sprijin politic, a fost nevoit să
semneze actul de abdicare, iar Parlamentul a proclamat, în aceeaşi zi, Republica
Populară Română. Astfel, întreaga putere politică a fost câştigată de clasa
socialistă şi s-a trecut într-o nouă etapă istorică, etapa prefacerilor economice şi
social-politice cu caracter socialist.
Actul istoric din August 1944 a însemnat şi începutul unei noi dezvoltări
constituţionale a ţării, deosebită de trecut. Întrucât singurele acte fundamentale
în vigoare, în acel moment, erau decretele din 1940, se impunea ca o necesitate
istorică imediată reintroducerea unui regim de constituţionalitate care să poată
3
garanta dezvoltarea socialistă a ţării. În împrejurările de atunci nu existau
condiţii de elaborare a unei noi constituţii.
De aceea a fost adoptată o soluţie tranzitorie care consta în repunerea în
vigoare a constituţiei din 1923, scop în care a fost emis decretul din 2
septembrie 1944. Acest decret cuprindea în total cinci articole şi formula într-un
mod concis dispoziţii constituţionale de o deosebită importanţă, printre care cele
referitoare la abrogarea decretelor din septembrie 1940 (art. V). Astfel, articolul
I al decretului stabilea ca “Drepturile românilor sunt cele recunoscute de
Constituţia din 1866, cu modificările ce ulterior i-au fost aduse şi de Constituţia
din 1923”2.
Decretul face însă şi unele rezerve cu privire la repunerea în vigoare a
dispoziţiilor Constituţiei din 1923. Astfel, art. II-IV inclusiv stabileau că printr-
un decret ulterior se va reglementa modul de organizare a reprezentantei
naţionale, iar până la o nouă reglementare, atribuţiile legislative reveneau
guvernului şi regelui.
De asemenea, o importanţă deosebită au avut şi dispoziţiile cuprinse în
art. IV, referitoare la organizarea judecătorească. Prevederile acestui decret au
fost completate printr-un act constituţional din 11 octombrie care dezvolta
principiile formulate de primul decret in materie de organizarea justiţiei. Astfel,
se stabilea obligaţia reglementării, prin acte normative speciale, a condiţiilor “în
care vor putea fi urmăriţi şi sancţionaţi toţi acei care în orice calitate şi sub orice
formă au contribuit la dezastrul ţării, în special în legătură cu războiul purtat
împotriva Naţiunilor Unite.”3
Alte acte normative importante au fost: decretul-lege care anula legislaţia
rasială din perioada dictaturii militaro-fasciste şi stabilea un regim de egalitate
pentru toţi cetăţenii români; legea reformei agrare care stabilea trecerea în
proprietatea statului a proprietăţilor care depăşeau suprafaţa de 50 ha; decretul
cu privire la exercitarea puterii legiuitoare si drecretul-lege cu privire la alegerile
în Adunarea Deputaţilor prin care se trece la un parlament unicameral şi
introduce principiul deplinei egalităţi a drepturilor politice, acordând femeilor
dreptul de a vota în condiţii egale cu bărbaţii; legea cu privire la interzicerea
partidelor sau organizaţiilor fasciste.
4
Actele constituţionale de la 30 decembrie 1947
5
32 din 25 februarie 1948 precizează că aceasta va avea şi caracterul de Adunare
constituantă.
Într-adevăr, Marea Adunare Naţională, aleasă la 28 martie 1948, în prima
sa şedinţă, a luat în discuţie la data de 8 aprilie proiectul unei noi constituţii,
elaborat din iniţiativa Comitetului Central al partidului. Discuţiile în Marea
Adunare Naţională asupra proiectului de constituţie a luat sfârşit la 13 aprilie,
dată la care proiectul a fost adoptat.
Această constituţie se caracterizează prin aceea că este prima de tip
socialist din România, proclamând principiile socialiste ale organizării sociale şi
de stat ca unic fundament al întregului edificiu social-economic şi politic. Astfel,
ea consacra principiul unicităţii puterii de stat, principiile economiei socialiste,
la baza careia a fost aşezată proprietatea socialistă.
În ceea ce priveşte structura social-economică, noua constituţie prevede
că, prin lege, se vor stabili modalităţile de trecere în proprietatea statului a unor
bunuri precum “bogaţiile de orice natură lae subsolului, zăcămintele miniere,
pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţie ferate,
rutiere, pe apă şi în aer, poşta, telegraful, telefonul şi radioul, ca “bunuri comune
ale poporului”4,care se aflau în mâini particulare. De asemenea, pot fi făcute
exproprieri [entru cauză de utilitate publică, iar mijloacele de producţie, băncile
şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice
sau juridice, pot deveni proprietatea statului. Şi comerţul extern este reglementat
şi controlat de stat.
În cadrul drepturilor cetăţenilor, apar ca garantate dreptul la muncă,
egalitatea cetăţenilor, mai ales a femeilor în toate domeniile vieţii de stat,
economic, social, cultural, politic şi de drept privat.
Organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Naţionala, unicul
organ legislativ. Acesta are ca atribuţii alegerea prezidiului Marii Adunări
Naţionale, formarea guvernului, modificarea constituţiei. Prezidiul convoacă
adunarea, emite decrete, interpretează legi, reprezintă ţara în relaţiile
internaţionale.
Oganul suprem executiv şi administrativ este guvernul, care se compune
din: Preşedintele Consiliului de Miniştri (Primul Ministru), din unul sau mai
mulţi vicepreşedinţi şi din miniştri, care alcătuiesc Consiliul de Miniştri.
Atribuţiile acestora se stabilesc de Marea Adunare Naţională. Guvernul are în
sarcina sa conducerea administrativă a statului, coordoneaza ministerele,
6
planifica economia naţională, realizează bugetul statului şi asigura ordinea
publică.
Teritoriul ţării se împarte din punct de vedere administrativ în comune,
plăşi, judeţe şi regiuni, iar organele locale ale puterii de stat sunt consiliile
populare locale care sunt organe reprezentative, alese pe patru ani, prin vot
universal, direct şi secret.
Organizarea judecătorească ocupă, de asemenea, un loc important în
această constituţie. Astfel, sunt stabilite instanţele judecătoreşti: Curtea
Supremă, curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile populare. Articolul 87
prevede că se pot înfiinţa prin lege, instanţe speciale pentru anumite ramuri de
activitate. Urmatoarele trei articole stabilesc că la toate instantele, cu excepţia
Curţii Supreme, judecarea are loc cu asesori populari, primul preşedinte,
preşedinţii şi membrii Curţii Supreme sunt numiţi de Prezidiu, iar întreaga
activitate judiciară a instanţelor şi organelor judecatoreşti este supravegheata de
Curtea Suprema. În ceea ce priveşte parchetul, acesta era compun dintr-un
procuror general, numit de prezidiu, alături de mai mulţi procurori.
Tododată, este prevazută modalitatea de modificare parţială sau totală a
constituţiei. Aceasta este posibilă la propunerea guvernului sau a unei treimi dim
membrii Marii Adunări Naţionale, proiectul de lege considerandu-se adoptat
dacă a fost votat de două treimi din numarul total al membrilor adunării.
Fiind prima constituţie socialista a României, Constituţia din 1948 a
constituit baza juridică a transformarilor care au avut loc în ţară în perioada
comunistă.
7
adoptat Codul Muncii. O altă modificare a fost în domeniul organizării şi
activităţii parchetului, procuraturii şi a instanţelor judecătoreşti. Tot în 1948 a
fost înfiinţată şi poliţia politică, sub numele de miliţie. În anii 1948-1949 au fost
create noi organe de conducere a economiei, ca de exemplu Comisia de stat a
planificării, Comisia controlului de stat şi Arbitrajul de stat.
Astfel, numeroasele modificări intervenite în structura social-economică
şi în organizarea politică depaşeau cadrul constituţional stabilit de Constituţia
din 1948. În aceste condiţii a apărut necesiatatea elaborării unei noi constituţii
care sa reflecte noua realitate sociala, politcă şi ecomonică. Marea Adunare
Naţională a hotarât în şedinţa din 27 martie 1952 constituirea unei Comisii
constituţionale carea avea sarcina pregătirii unei noi constituţii. Proiectul final a
fost supus dezbaterii Marii Adunări Naţionale, care în 24 septembrie 1952 l-a
adoptat.
Noua constituţie conţine prevederi în ceea ce priveşte bazele puterii
populare, constituită de “alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare”,
bazele puterii politice, care aparţin sfaturilor populare şi, nu în ultimul rând.
Economia naţională cuprinde trei formaţiuni social-economine (cea
socialistă, mica producţie de mărfuri şi cea particular-capitalistă). În cazul
proprietăţii particular-capitalistă, statul realizează în mod consecvent politica de
îngrădire şi eliminare a elementelor capitaliste, iar comerţul extern este monopol
de stat. Viaţa economică se dezvoltă pe baza planului de stat , în interesul
dezvoltării socialismului. Tot statuladministrează băncile, întreprinderile şi
instituţiile de stat industriale, agricole şi comerciale.
În ceea ce priveşte organizarea administrativa, teritoriul este împarţit în
regiuni, teritoriul locuit de populaţia compacta maghiară secuiască având
caracterul de regiune autonomă.
Organul suprem al puterii de stat rămâne Marea Adunare Naţională, unic
organ legiuitor, având aceleaşi atribuţii ca în Constituţia din 1948. Şi situaţia
Preziudiului Marii Adunări Naţionale este identică. Organul suprem executiv
este Consiliul de Miniştri, modul de organizare al acestuia fiind mai detaliat în
aceasta ConstituOrganul suprem executiv este Consiliul de Miniştri, modul de
organizare al acestuia fiind mai detaliat în această constituţie.
Justiţia este realizată de Tribunalul suprem, Tribunalele regionale si cele
populare, dar şi de instanţele judecătoreşti speciale, înfiinţate prin lege. Judecare
proceselor la toate instanţele se face tot cu participarea asesorilor populari.
Procurorul General exercită supravegherea superioară a respectării legilor de
8
catre ministere şi celălalte organe centrale, de către organele locale ale puterii şi
administraţiei de stat.
Sub aspectul drepturilor cetăţenilor situaţia nu este schimbată. Astfel se
păstreaza dreptul la muncă, la diferite forme de asigurare materială, egalitatea,
iar minorităţilor li se asigură dreptul de a folosi limba maternă şi învăţământul în
limba maternă.
9
Organul suprem al puterii de stat ramâne organul suprem al puterii de stat
ca unic legiuitor şi are o nouă atribuţie, ca urmare a înfiinţării, ulterioare
adoptării constituţiei, instituţiei preşedinţiei, şi anume aceea de a alege si revoca
Preşedintele Republicii Socialiste România. De asemenea este prevăzut şi
controlul constituţionalităţii legilor, realizat de o comisie constituţională şi
juridică aleasă de Marea Adunare Naţională.
Organele judecătoreşti sunt Tribunalul Suprem, tribunalele judeţene,
judecătoriile şi tribunalele militare. Organizarea judecătoriilor şi a tribunalelor,
competenţa şi procedura sunt stabilite prin lege. Organele procuraturii sunt
Procuuratura Generala, procuraturile judeţene, locale şi militare.
Constituţia din 1965 a cunoscut mai multe modificări. Astfel, prin Legea
nr. 1/1969, s-a stabilit că Consiliul de Stat, ca organ al puterii de stat cu atribuţii
permanente, poate , între sesiunile Marii Adunări Naţionale, să însărcineze
comisiile permanente cu examinarea şi dezbaterea proiectelor de decrete ce
conţin norme cu putere de lege şi să efecuteze controlul asupra activităţii
organelor subordonate Marii Adunări şi Consiliului de stat.
Prin Legea nr. 1/1974, privind modificarea Constituţiei, propusă pe baza
hotarârii Plenarei din 25-26 martie 1974 a Comitetului Central al Partidului
Comunist Român, a fost înfiinţată instituţia preşedintelui. În determinarea
poziţiei preşedintelui în sistemul organelor supreme ale puterii de stat,
Constituţia prevede că: ”preşedintele Republicii Socialiste România este şeful
statului şi reprezintă puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale; el este
comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării
Republicii Socialiste România şi îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al
Consiliului de Stat”.
10
Concluzie
11
Note:
1
P. Gogeanu – “Istoria Dreptuli Românesc”, Universitatea Bucureşti, 1985
2
Decretul nr. 1626 emis la 31 august 1944 şi publicat în Monitorul Oficial nr.
202 din 2 septembrie 1944
3
Decretul nr. 1849 din 11 octombrie, acelaşi an
4
Constituţia Republicii Populare România din 1948, Titlul II, Art. 6
5
Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, Titlul I, Art. 14
12
Bibliografie
13