Exercitii Stagiatura Anul III Luciana Tandea

RAPORT STAGIU 2010 – EXPERT CONTABIL
C.E.C.C.A.R
CORPUL EXPERTILOR CONTABILI SI
CONTABILILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA
Prezentare exercitii stagiatura experti contabili anul III

In regim de sistem colectiv
__ 2010__
Variante de exercitii prezentate : 200710 si 22007
Ec. LUCIANA TANDEA

-1-
VARIANTA 200710
Ec. LUCIANA TANDEA

-2-
CONTABILITATE
1. Societatea A deţine 70% din capitalul societãţii B pe care o controleazã exclusiv. La rândul
sãu societatea B deţine urmãtoarele investiţii:
– 60% din capitalul social al filialei C,
– 50% din acţiunile societãţii D pe care o controleazã în comun cu un alt acţionar,
– 35% din acţiunile societãţii E asupra cãreia exercitã o influenţã semnificativã.
Sunt pãrţi legate ale societãţii A:
(a) societatea B;
b) societãţile B şi C;
(c) societãţile B, C şi D;
(d) societãţile B, C, D şi E;
(e) societãţile D şi E.
2. Societatea A deţine 100% acţiunile societãţii B, 40% din acţiunile societãţii C, 7% din
acţiunile societãţii D şi 50% din acţiunile societãţii E (care este controlatã în comun cu statul
român). Doamna Z (soţia managerului societãţii A) deţine 60% din acţiunile societãţii C.
Identificaţi pãrţile legate pentru societatea X.
Sunt pãrţi legate ale societãţii A:
(a) societãţile B, C şi E, doamna Z şi managerul societãţii A;
(b) societãţile B, C, D şi E, doamna Z şi managerul societãţii A;
(c) societãţile B şi D;
(d) societãţile B, C, D şi E;
(e) doar societatea B şi managerul societãţii A.
3. Pe 30 iunie N, societatea M achiziţioneazã 80% din acţiunile societãţii F. Cu ocazia

achiziţiei s-a identificat un plus de valoare la o clãdire de 10.000 u.m. care a generat o datorie
de impozit amânat de 1.600 u.m. Dupã data achiziţiei societatea F a obţinut un rezultat de
40.000 u.m. În anul N, societatea M a obţinut un rezultat de 70.000 u.m. Durata de viaţã utilã
rãmasã a clãdirii este de 20 de ani (metoda liniarã de amortizare). Rezultatul consolidat al
grupului format din societãţile M şi F este de:
(a) 32.000 u.m.;
(b) 31.832 u.m.;
(c) 101.832 u.m.;
(d) 100.000 u.m.;
(e) 110.000 u.m.
Rezultatul este influentat de cota parte a profitului obtinut de filiala F, si de
cota parte a amortizarii cladirii pe durata ramasa pana la finele anului.
Amortizarea: (10.000 – 1.600) * 6 / 12 /20 = 210 u.m
Rezultat F: 40.000 – 210 = 39.790 u.m
Cota parte M: 80% * 39.790 = 31.832 u.m
Rezultat M: 70.000 + 31.832 = 101.832 u.m
Raspunsul corect este deci: (c) 101.832 u.m.;
Ec. LUCIANA TANDEA

-3-
4. Care din urmãtoarele elemente este monetar?

(a) un utilaj;
(b) un produs finit;
(c) o cheltuialã înregistratã în avans;
(d) venitul înregistrat în avans;
(e) o crea nţã-clienţi.
5. Care din urmãtoarele elemente este nemonetar?

(a) o creanţã de impozit amânat;
(b) un provizion pentru riscuri şi cheltuieli ce va fi decontat
prin diminuarea de lichiditãţi;
(c) datoria privind dividendele;
(d) împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni;
(e) avansurile acordate furnizorilor de stocuri.
6. La închiderea exerciţiului N, activele societãţii ALFA cuprind:

– un utilaj a cãrui valoare netã contabilã este de 30.000 $; acest utilaj a fost
achiziţionat la 1.04.N-2, atunci când un dolar valora 2,8 lei;
– un teren achiziţionat la un cost de 10.000 $, în N-4 (cursul dolarului la data
achiziţiei fiind de 2,5 lei), şi reevaluat la 31.12.N-1, la nivelul sumei de 20.000 $, datã
la care dolarul valora 3 lei;
– un stoc de mãrfuri cumpãrat la 30.08.N, la un cost de 4.000 $ (cursul zilei: 3,1 lei)
şi depreciat pentru 10% din valoare, la închiderea exerciţiului N;
– o creanţã de 8.000 $ privind drepturile asupra unui client strãin, corespunzãtoare
unei vânzãri efectuate la 1.11.N, atunci când dolarul era cotat la nivelul de 3,18 lei;
– suma de 1.000 $, în casierie.
Cursul dolarului, la 31.12.N, este de 3,2 lei.
Care din urmãtoarele afirmaţii nu este corectã:
(a) valoarea utilajului în bilanţul exerciţiului N este de 84.000 lei;
(b) valoarea terenului în bilanţul exerciţiului N este de 60.000 lei;
(c) valoarea stocului în bilanţul exerciţiului N este de 11.520 lei;
(d) valoarea creanţei în bilanţul exerciţiului N este de 25.600 lei;
(e) valoarea creanţei în bilanţul exerciţiului N este de 25.440 lei.
Utilajul este element nemonetar, nu se reevalueaza la finele

exercitiului financiar. Valoarea la care utilajul apare in bilant este
valoarea de intrare: 30.000 * 2.8 = 84.000 lei
Terenul este element nemonetar, nu se reevalueaza la finele
exercitiului financiar. Valoarea la care terenul apare in bilant este
valoarea de reevaluare: 20.000 * 3 = 60.000 lei
Stocul este element nemonetar, nu se reevalueaza la finele
exercitiului financiar. Valoarea la care stocul apare in bilant este
valoarea corectata: 4.000 * 90% * 3.2 = 11.520 lei
Ec. LUCIANA TANDEA 4

Creanta este element monetar. Acesta se reevalueaza la finele

exercitiului financiar. Valoarea de inregistrare in bilant este : 8.000 *
3.2 = 25.600 lei
Singura afirmatie incorecta este: (e) valoarea creanţei în bilanţul
exerciţiului N este de 25.440 lei.
7. Se cunosc urmãtoarele informaţii (în lei): impozit pe profit plãtit 1.200; cheltuieli cu
amortizarea şi provizioanele 2.000; creşterea stocurilor 4.000; câştigul din cesiunea
imobilizãrilor 3.000; cheltuieli cu impozitul pe profit 5.000; diminuarea datoriilor din
exploatare 100; venituri din provizioane 500; cifra de afaceri 200.000; creşterea
veniturilor în avans din exploatare 500; pierderea din cedarea investiţiilor financiare
600; rezultat înainte de impozit 10.000; diminuarea creanţelor din exploatare 700;
creşterea cheltuielilor în avans din exploatare 220. Fluxul net de trezorerie din
exploatare determinat prin metoda indirectã este de:
(a) 16.420 lei;
(b) 12.620 lei;
(c) 6.380 lei;
(d) 13.300 lei;
(e) 10.180 lei.
Flux activitatea de exploatare

Profit inainte de impozitare +10.000
+Castig din cesiunea imobilizarilor +3.000
+ Cheltuieli cu amortizare +2.000
-Venituri din provizione -500
- Variatia stocuri -4.000
- Variatia clienti +700
- Variatia cheltuieli inregistrate in avans -220
+ Variatia furnizori -100
+ Venituri inregistrate in avans din exploatare +500
Impozit pe profit platiti -1.200
Total flux exploatare = 10.180
8. Se cunosc urmãtoarele informaţii la 31.12.N (în lei): sold final 161 1.200; sold
iniţial 1012 100; sold final 1012 500; sold final 169 450; sold iniţial 161 800; rulaj
debitor 1041 100; rulaj debitor 161 100; sold iniţial 169 300; rulaj debitor 6868 50;
sold iniţial 162 5.000; rezultatul exerciţiului N-1 10.000; sold final 162 6.000; rulaj
creditor 162 2.000; rezerve la 31.12.N-1 4.000; rezerve la 31.12.N-2 2.500; rezultat
reportat la 31.12.N-1 7.500; rezultat reportat la 31.12.N-2 4.500; rezultatul
exerciţiului N-1 a fost distribuit la rezerve, a fost reportat, iar diferenţa s-a plãtit ca
dividende. Fluxul net de trezorerie din activitatea de finanţare este de:

(a) -3.900 lei;

(b) -3.700 lei;
(c) -3.800 lei;
(d) +3.700 lei;
(e) +3.800 lei.
Flux activitatea de finantare

Incasare din emisiunea de actiuni +400
Incasare din emisiunea de obligatiuni +300
Prime de emisiune +100
Prime privind rambursarea obligatiunilor +150
Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor +50
de rambursare a obligatiunilor
Incasari din imprumuturi +5500
Plati catre actionari -10.300
Flux net de trezorerie din activitatea de -3.800
finantare
9. Se cunosc urmãtoarele informaţii (în lei): preţul de achiziţie al investiţiilor

financiare pe termen scurt vândute 1.000 (încasarea a avut loc la momentul
vânzãrii); câştiguri din cesiunea de investiţii financiare pe termen scurt 200; venituri
din cedarea investiţiilor financiare pe termen lung 5.000 (încasarea a avut loc la
momentul vânzãrii); preţul de achiziţie al investiţiilor financiare pe termen lung
cedate 3.500; venituri din dobânzi (încasate) 700; venituri din cedarea imobilizãrilor
corporale 2.000 (încasarea a avut loc la data vânzãrii); sold iniţial datorii faţã de
furnizorii de imobilizãri 3.000; sold final datorii faţã de furnizorii de imobilizãri 4.000;
sold iniţial imobilizãri corporale 6.000; sold final imobilizãri corporale 4.000; costul
imobilizãrilor corporale vândute 4.000. Fluxul net de trezorerie din activitatea de
investiţii este de (se neglijeazã incidenţa TVA):
(a) +4.400 lei;
(b) +14.200 lei;
(c) +7.900 lei;
(d) -7.900 lei;
(e) 0 lei.
Flux net de trezorerie din activitatea de investitii

Incasari din cesiunea investitiilor pe termen scurt +1.200
Incasari cedarea investitiilor financiare pe termen +5.000
lung
Venituri din dobanzi +700
Venituri din cedarea imobilizarilor corporale +2.000
Plati catre furnizori de imobilizari -1.000

Flux net de trezorerie din activitatea de investitii +7.900
10. Deschiderea unui acreditiv pentru plata unui furnizor de mãrfuri:

(a) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare cu semnul
plus;
(b) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare cu semnul minus;
(c) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare din finanţare cu semnul plus;
(d) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare din investiţii cu semnul minus;
(e) nu afecteazã fluxul de trezorerie.
11. Plata chiriei aferente unui contract de leasing financiar de cãtre locatar:
(a) afecteazã fluxul de trezorerie din finanţare cu semnul minus;
(b) nu afecteazã fluxul de trezorerie al locatarului;
(c) afecteazã fluxul de trezorerie din investiţii cu semnul plus;
(d) afecteazã fluxul de trezorerie din exploatare cu semnul minus;
(e) se evidenţiazã distinct la sfârşitul tabloului fluxurilor de trezorerie deoarece
operaţia este aferentã gestiunii trezoreriei.
Fiind o plata a unui contract financiar, fluxul de trezorerie va fi

influentat in sens negativ.
Raspunsul corect este: (a) afecteazã fluxul de trezorerie din
finanţare cu semnul minus
12. Societatea ALFA deţine un utilaj ce urmeazã a fi abandonat şi un grup de active

deţinut în vederea vânzãrii care conţine un echipament, o clãdire, un stoc de marfã
şi un activ de impozit amânat. Care din afirmaţiile de mai jos este adevãratã?
a) utilajul abandonat va fi clasificat ca deţinut în vederea vânzãrii şi toate activele din
grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5;
b) utilajul abandonat nu va fi clasificat ca deţinut în vederea vânzãrii şi toate activele
din grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5;
c) utilajul abandonat are valoare contabilã nulã şi toate activele din grupul deţinut în
vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5;
d) utilajul abandonat nu va fi clasificat ca deţinut în vederea
vânzãrii, clãdirea şi echipamentul din grupul deţinut în
vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5, iar activul de
impozit amânat şi stocul sunt evaluate potrivit standardelor
relevante;
e) utilajul abandonat va fi clasificat ca deţinut în vederea vânzãrii, clãdirea şi
echipamentul din grupul deţinut în vederea vânzãrii sunt evaluate potrivit IFRS 5, iar
activul de impozit amânat şi stocul sunt evaluate potrivit standardelor relevante.
O intreprindere nu va clasifica ca detinut pentru vanzare un activ

imobilizat (sau un grup de active) care va fi abandonat. Aceasta din

cauza ca valoarea sa contabila va fi acoperita in principal ca urmare a

utilizarii continue a acestuia. Totusi, daca grupul de active ce va fi
abandonat indeplineste criteriile de la par. 32 (a) – (c), intreprinderea
va prezenta rezultatele si fluxurile de numerar aferente grupului de
active ca activitate intrerupte in conformitate cu paragrafele 33 si 34,
la data la care inceteaza sa utilizeze aceste active. Activele pe termen
lung (sau grupurile) care se vor abandona includ activele pe termen
lung care vor fi utilizate pana la sfarsitul duratei de viata economica si
activele pe termen lung care mai degraba vor fi inchise (de la
functionare) decat vandute.
In unele cazuri, o entitate cedeaza un grup de active, impreuna cu
anumite datorii asociate in mod direct acestui grup, in cadrul unei
tranzactii unice. O astfel de cedare a unui grup de active poate fi un
grup de unitati generatoare de numerar, o singura unitate generatoare
de numerar, sau parte dintr-o unitate generatoare de numerar2. Grupul
poate include orice active si orice datorii ale intreprinderii, inclusiv
active curente, datorii curente si active excluse de la regulile de
evaluare din prezentul IFRS, in baza paragrafului 5. Daca un activ
imobilizat care intra in aria de aplicabilitate a cerintelor de evaluare
din acest IFRS constituie o parte dintr-un grup destinat vanzarii, atunci
cerintele de evaluare din acest IFRS se aplica grupului de active ca un
tot unitar, astfel ca grupul respectiv este evaluat la cea mai mica
valoarea dintre valoarea sa contabila si valoarea justa mai putin
costurile de vanzare.
Prevederile de evaluare din acest IFRS3 nu se aplica urmatoarelor

active, care sunt acoperite prin standardele indicate, indiferent ca sunt
active individuale, sau ca fac parte dintrun grup destinat cedarii:
(a) activele reprezentand impozite amanate (IAS 12 „Impozitul pe
profit”)
(b) activele rezultand din beneficiile acordate angajatilor (IAS 19
„Beneficiile angajatilor”)
(c) activele financiare care intra in aria de aplicabilitate a IAS 39
„Instrumente financiare: recunoastere si evaluare”;
(d) active pe termen lung care sunt evaluate la valoarea justa mai
putin costurile estimate de vanzare, in conformitate cu IAS 41
„Agricultura”;
(e) activele pe termen lung care sunt contabilizate in conformitate
cu modelul valorii juste din IAS 40 „Investitii imobiliare”
(f) drepturi contractuale aferente contractelor de asigurare asa cum
sunt definite in IFRS 4 „Contractele de asigurare”.

13. Întreprinderea ALFA a cumpãrat o clãdire în exerciţiul N. Durata de viaţã a

clãdirii fusese estimatã, la data achiziţiei, la 50 de ani. În exerciţiul N+30 (30 de ani
mai târziu), ALFA încheie un contract de locaţie cu societatea BETA pentru încã 15
ani. Care este, în aceastã situaţie, durata economicã de viaţã a clãdirii ce trebuie
comparatã cu durata contactului de locaţie (15 ani) în vederea clasificãrii acestuia?
Conform art. 110, alin (4) din Reglementarea contabilă conforma cu
Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene şi cu Directiva a
VII-a a Comunitatilor Economice Europene, din 29.10.2009: „O
amortizare semnificativa a conditiilor de utilizare sau invechirea unei
imobilizari corporale poate justific revizuirea duratei de amortizare.”
In functie de conditiile de functionare a cladirii, a previziunilor
economice pe termen lung, de starea cladirii, etc, se poate decide
daca conditiile de utilizare s-au modificat semnificativ, astfel incat sa
se decida modificarea sau nu a duratei economice de viata.
In cazul in care raspunsul este negativ, durata economica de
viata nu se modifica, cota de amortizare ramanand aceeasi cu cea
anterioara ( 2%).
In cazul in care raspunsul este pozitiv, durata economica de viata
va face obiectul ajustarilor. Avand in vedere durata contractului de
locatie, logic ar fi ca ajustarea perioadei economice de viata ramasa
sa fie egala cu perioada contractului, procedandu-se la recalcularea
cotei de amortizare pentru aceasta perioada.
Durata economica de viata a cladirii vizata de clasificarea
contractului de locatie, este durata economica de viata ramasa la
inceputul contractului. Deci managementul societatii trebuie sa
compare cei 15 ani cu 20 ani ramasi (50-30), pentru a incadra
contractul intr-unul din cele 2 categorii: locatie sau locatie-finantare.
Standardul nu trebuie aplicat stocurilor, activelor rezultate din

contractele de constructii, activelor reprezentand impozite amanate,
activelor rezultate din beneficiilor acordate angajatilor sau activelor
clasificate ca fiind detinute pentru vanzare (sau celor incluse intr-un
grup care este clasificat ca fiind detinut pentru vanzare) deoarece
standardele existente aplicabile acestor categorii de active contin
cerinte specifice de recunoastere si evaluare a acestora.
14. O întreprindere fabricã echipamente speciale dupã necesitãţile clienţilor.

Acestea, fie sunt vândute clienţilor, fie sunt oferite în locaţie pe o perioadã de 10 ani,
cu opţiunea de extindere a duratelor contractelor. Echipamentele au durate de viaţã
utilã cuprinse între 12 şi 15 ani. Echipamentele produse pentru un client nu mai pot fi

modificate şi vândute altuia. În ce categorie pot fi încadrate contractele de locaţie

care au ca obiect un astfel de echipament, din perspectiva locatorului?
Contract de locatie finantare pentru ca: activele primite in locatie au o

natura specifica, astfel incat numai locatarul poate sa le utilizeze fara
sa le aduca schimbari majore.
15. O societate preia în locaţie un etaj dintr-un bloc cu 4 etaje în centrul capitalei pe
o perioadã de 20 de ani. Durata de viaţã utilã a cãdirii este estimatã la 20 de ani,
chiria anualã plãtitã este de 100.000.000 lei. Aceeaşi societate preia în locaţie pe 20
de ani parterul unei clãdiri similar din Constanţa cu o duratã de viaţã de 20 de ani,
plãtind o chirie de 10.000.000 lei. Poate managementul sã considere cã obiectul
contractelor este reprezentat doar de clãdiri?
Cheltuielile efectuate in legatura cu imobilizarile corporale utilizate in

baza unui contract de inchiriere, locatie de gestiune sau alte
contracte similare se evidentiaza in contabilitatea entitatii care le-a
efectuat, la imobilizari corporale sau drept cheltuieli in perioada in
care au fost efectuate, in functie de beneficiile economice aferente,
similar cheltuielilor efectuate in legatura cu imobilizarile
corporale proprii.
De asemenea, se supun, amortizarii investitiile efectuate la
imobilizarile corporale luate cu chirie, pe durata contractului de
inchiriere.
La expirarea contractului de inchiriere, valoarea investitiilor efectuate
si a amortizarii corespunzatoare se cedeaza proprietarului imobilizarii.
In functie de clauzele cuprinse in contractul de inchiriere, transferul
poate reprezenta o vanzare de active sau o alta modalitate de cedare.
16. În urma procesului de producţie se obţin: 1.000 buc. produs principal P şi 50 buc.
produs secundar PS. Dupã obţinerea lui P, PS este supus unor prelucrãri
suplimentare care ocazioneazã cheltuieli de 1.500.000 lei. Preţul de vânzare pe
piaţã a lui PS în condiţii normale este de 100.000 lei/buc., iar cheltuielile estimate cu
vânzarea acestuia sunt de 500.000 lei. Cheltuielile comune pentru obţinerea lui P şi
PS sunt de 150.000.000 lei. Determinaţi costul de producţie al produsului P.
Costul de productie a produsului P este 74.250 lei/buc.

FISCALITATE
1. O societate pe acţiuni plătitoare de impozit pe profit, ale cărei acţiuni sunt deţinute de AA
(persoană fizică) în proporţie de 70% şi de BB (persoană fizică) 30%, realizează în exerciţiul
financiar 2008 venituri totale de 500.000 lei, din care venituri neimpozabile de 20.000 lei,
respectiv cheltuieli totale de 400.000 lei, din care cheltuieli nedeductibile 30.000 lei. Care
este impozitul pe profit plătit de societate şi dividendele încasate de fiecare dintre cei doi
acţionari, ţinând cont că 60% din rezultat este repartizat acestora?
Rezolvare
impozit pe profit = 16%(total venituri- total cheltuieli + cheltuieli
nedeductibile – venituri neimpozabile)
impozit pe profit = 16%(500.000 – 400.000 + 30.000 – 20.000) = 17.600
lei
profit brut = 500.000 – 400.000 = 100.000 lei
profit net = profit brut – impozit pe profit = 100.000 – 17.600 = 82.400 lei
dividende = 60% din profitul net = 82.400 X 60% = 49.440 lei
divedendele actionarului AA= 70% X 49.440 = 34.608 lei
dividendele actionarului BB = 30% X 49.440 = 14.832 lei
2. O societate comercială plătitoare de TVA înregistrează în anul 200X venituri în sumă de

175.000 lei (reprezentând în totalitate cifra de afaceri). Cheltuielile sunt următoarele:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele 35000 lei;
- cheltuieli de personal 10000 lei;
- cheltuieli proprii cu impozitul pe profit datorat 3000 lei;
- cheltuieli cu provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor 15000 lei;

- cheltuieli cu primele de asigurare aferente activelor corporale 1500 lei;

- cheltuieli făcute în favoarea asociaţilor 1200 lei (cu chiria spaţiilor puse la dispoziţia
acestora);
- cheltuieli cu amortizarea contabilă a mijloacelor fixe 20.000 lei; amortizarea fiscală este
23.000 lei;
- cheltuieli cu sponsorizarea 2.500 lei
Să se calculeze impozitul pe profit datorat lşa nivelul anului şi diferenţa de virat statului.
Rezolvare :
Venituri totale =175.000 lei
Cheltuieli totale =
35.000+10.000+3.000+15.000+1500+1.200+20.000+2.500=88.200 lei
Cheltuieli nedeductibile = 3.000+1.200+2.500 = 6.700 lei.
Rezultat contabil = venituri totale -cheltuieli totale =
175.000-88200 = 86.800 lei
Rezultat fiscal = venituei totali -cheltuieli totale – venituri
neimpozabile +cheltuieli
nedeductibile +amortizre contabila
-amortizare fiscala =
=175000-88200 +6700 +20000-23000 = 90500
lei
 Rezultatul contabil > Rezultatul fiscal => diferenta
temporala impozabila de 3000 lei => datorie privind impozitul
amanat : 3000 x 16% = 480 lei
- in contabilitate se face inregistrarea :
ch.cu impozite amanate = datorie privind impozite amanate
- 480 lei
Impozitul pe profit inaintea scaderii cheltuielilor cu

sponsorizarea = 90.500 x 16%=14.480
Aplicarea limitelor ptr. stabilirea cheltuielilor cu sponsorizarea
deductibile fiscal :
-3‰ din cifra de afaceri = 525 lei
- 20% din imp. pe profit datorat inainte de deducerea ch. de
sponsorizare = 2896 lei

Suma de scazut din impozitul pe profit este de 525 lei .

• Impozitul pe profit datorat la nivelul anului = 14.480 – 525 =
13.995 lei
• Diferenta de virat statului = 13.995 – 3000 = 10.995 lei .
3. Precizaţi care sunt categoriile de venituri realizate de persoanele fizice ce se supun

impozitului pe venit şi care sunt cotele de impozitare aferente.
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor
prezentului titlu, sunt urmatoarele:
a) venituri din activitati independente, definite conform art. 46;
b) venituri din salarii, definite conform art. 55;
c) venituri din cedarea folosintei bunurilor, definite conform art. 61;
d) venituri din investitii, definite conform art. 65;
e) venituri din pensii, definite conform art. 68;
f) venituri din activitati agricole, definite conform art. 71;
g) venituri din premii si din jocuri de noroc, definite conform art. 75;
h) venituri din transferul proprietatilor imobiliare, definite conform art.
71;
i) venituri din alte surse, definite conform art. 78.
Cotele de impozitare
(1) Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului
impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie
pentru determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activităţi independente;
b) salarii;
c) cedarea folosinţei bunurilor;
d) investiţii;
e) pensii;
f) activităţi agricole;
g) premii;
h) alte surse.

4. Prezentaţi plătitorii impozitului pe profit şi precizând în cadrul fiecărei categorii sfera de

cuprindere a impozitului.
Contribuabili
Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu,
următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin
intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care
desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate
juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în
legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din
vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană
juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române,
pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din
asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de
persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana
juridică română.
f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit
legislaţiei europene.
Sfera de cuprindere a impozitului

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:
a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu
sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra
profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din
străinătate;
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin
intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului
impozabil atribuibil sediului permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice
nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără
personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii
atribuibile fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau
în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din
vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană
juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice

române care realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate,
din asocieri fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul
impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
5. Prezentaţi modul de determinare a impozitului pe teren în cazul terenurilor situate în

extravilan.
In cazul unui teren amplasat in extravilan, impozitul pe teren se
stabileste prin inmultirea suprafetei terenului, exprimata in ha, cu
suma corespunzatoare prevazuta in urmatorul tabel, inmultita cu
coeficientul de corectie corespunzator prevazut la art. 251 alin. (5)*):
AC15-1
Impozitul/taxa pe terenurile amplasate in extravilan
Art. 258 alin. (6)
- lei/ha -
Zona
Nr.
A B C D
crt.
Categoria de folosinta
1 Teren cu constructii 27 24 22 19
2 Arabil 43 41 39 36
3 Pasune 24 22 19 17
4 Faneata 24 22 19 17
5 Vie pe rod, alta decat cea prevazuta la nr. crt. 5.1 48 46 43 41
5.1 Vie pana la intrarea pe rod X X X X
6 Livada pe rod, alta decat cea prevazuta la nr. crt.
48 46 43 41
6.1
6.1 Livada pana la intrarea pe rod X X X X
7 Padure sau alt teren cu vegetatie forestiera cu
exceptia 14 12 10 7
celui prevazut la nr. crt. 7.1
7.1 Padure in varsta de pana la 20 de ani si padure cu
X X X X
rol de protectie
8 Teren cu apa, altul decat cel cu amenajari 5 4 2 1

piscicole
8.1 Teren cu amenajari piscicole 29 27 24 22
9 Drumuri si cai ferate X X X X
10 Teren neproductiv X X X X
ANALIZA DIAGNOSTIC A INTREPRINDERII
1. Se cunosc următoarele informații financiare referitoare la o societate

comercială ce activează în domeniul industriei constructoare de maşini:
Indicator u.m.
Imobilizări 2000
Stocuri 1000
Creanțe 900
Disponibilități 100
Capitaluri proprii 1700
Datorii financiare 1000
Furnizori 700
Datorii salariale 400
Datorii fiscale si sociale 100
Credite de trezorerie 100
Cifra de afaceri 2000
Să se calculeze şi să se interpreteze duratele de rotație ale elementelor dee
activ şi pasiv circulant şi viteza de rotație a activului circulant net.
Viteza de rotatie a activelor circulante poate fi tratata ca un mijloc

de caracterizare a eficientei utilizarii activelor circulante dar si ca
instrument de dimensionare a fondului de rulment al firmei. Viteza de
rotatie reflecta toate schimbarile intervenite intr-o perioada
determinata in activele de exploatare si cea financiara a firmei.
Indicatorul sintetizeaza aspectele legate de procesul de aprovizionare
si productie, de reducerea posturilor, scurtarea ciclului de productie
sau a perioadei de desfacere si incasare a contravalorii bunurilor
vandute.
Pentru caracterizarea vitezei de rotatie a activelor circulante, se pot

utiliza urmatorii indicatori :

a. numarul de rotatii date de raportul dintre , unde CA- cifra de afaceri si AC-
active circulante
In cazul nostru :
N = 2000/2000 = 1
b. durata in zile a unei rotatii :
DZ= (2000*360) / 2000 = 360
O durata de rotatie mai mare, presupune o imobilizare mai mare a

activelor circulante nete, respectiv o scadere a beneficiului economic
al societatii, si o rentabilitate economica mai mica.
2. Din contul de profit şi pierderi al societății din exercițiul precedent se

cunosc următoarele informații:
Indicator u.m.
Cheltuieli de exploatare platibile 1500
Amortizare 100
Cheltuieli cu dobânzi 200
Impozit pe profit 60
Să se calculeze şi să se interpreteze ratele de solvabilitate şi cele de rentabilitate pentru

întreprindere
Rezolvare:
Ratele de solvabilitate:
Solvabilitatea generala = datorii totale / active totale totale =
2.300 / 4.000 = 0.58
Valoarea fiind mult mai mică de 2 nu ofera garanția acoperirii
datoriilor curente din activitatea curentă
Solvabilitatea patrimoniala (autonomia financiara) = capital

propriu / total pasiv = 1700/4000= 0,43; (O valoare mai mică de
1,5 dovedeşte că societatea nu are capacitatea de a-şi achita
datoriile pe termen scurt, mediu şi lung)
Ratele de rentabilitate:

Impozit pe profit = 60 => profit inaintea impozitarii = 60 / 0,16 =

375
(presupunem cota de impozit pe profit = 16%)
Rata rentabilitatii economice (rentabilitatea investotiei) = profit /
active totale * 100 =
= 375 / 4000 *100 = 9.38%
Rata rentabilitatii financiare = profit net / capital propriu * 100 =
(375 -60) / 1700 * 100 = 18.52 %
Rata dobanzilor = dobanzi / datorii pe termen lung = 200 / 1.000
=0.2
Rata de rentabilitate a cheltuielilor de exploatare = profit /
cheltuieli de exploatare * 100
= 375 / 1500 * 100 = 25%
3. Să se calculeze capacitatea de autofinanțare şi autofinanțarea pornind de

la informațiile prezentate mai jos:
Indicator u.m.
Venituri din vânzarea mărfurilor 1000
Producția vândută 18000
Producția stocată 2500
Subvenții de exploatare 2000
Venituri din vânzarea mijloacelor fixe 600
Cheltuieli cu materii prime 2500

Costul mărfurilor vândute 700
Cheltuieli salariale 10000
Cheltuieli cu amortizarea 600
Cheltuieli cu provizioane 200
Cheltuieli cu chirii 200
Cheltuieli cu asigurări sociale 1200
Valoarea netă contabilă a elementelor 400
de activ cedate
Impozite şi taxe 300
Venituri din dobânzi 200
Venituri din diferențe favorabile de 200
curs valutar
Cheltuieli cu dobânzi 800
Cheltuieli cu provizioane financiare 100
Rata de distribuire a profitului 40%
Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Nr. INDICATORI U.M.

crt.
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 1000
2. Costul mfurilor vândute (Chmf) 700
3. Marja comercială (Mc)(1-2) 300
4. Producţia vândută (Pv) 18000
5. Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) 19000
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) 0
7. Producţia imobilizată (Pi) 2500
8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 21500
9. Consumuri intermediare (Ci) 2500
10 Valoarea adăugată (Vad)(3+8-9) 19000
.
11 + Subvenţii de exploatare 2000
.
12 - Alte impozite şi taxe 1500
.
13 - Cheltuieli cu personalul 10000
.
14 = Excedent brut de exploatare(EBE) 5500
.
15 + Alte venituri din exploatare 600
.
16 - Ajustare valori imobilizări 800
.
17 - Alte cheltuieli de exploatare 400
.
18 = Rezultatul din exploatare (Rexp) 4900
.
19 Venituri financiare 400
.
20 - Cheltuieli financiare 900
.
21 = Rezultatul financiar (Rfin) -400
.
22 Rezultatul curent (Rcrt)(18 + 21) 4400
.
23 Rezultatul extraordinar (Rextr)
.
24 Rezultatul brut (Rbr)(22 +23) 4400
.
30 - Impozitul pe profit 300
.
31 = Rezultatul net (Rnet)(24 - 30) 4100
.

Soldurile intermediare de gestiune caracterizeaza situatia

financiara a intreprinderii din punctual de vedere al aportului diferitilor
factori de productie.
SIG sunt în mare parte indicatori „în cascadă”.
Marja comercială exprimă rezultatul operaţiunilor de
vânzare/cumpărare de mărfuri.
MC< 0 arată că rezultatul obţinut este nefavorabil.
Este important nu doar ca marja comerciala sa fie pozitiva, ci ca si
evolutia ei în timp să fie favorabilă.
Cauzele descresterii marjei comerciala tin de
managementul( general sau cel puţin financiar sau comercial)
nesatisfăcător; riscul este ca societatea să fie absorbită de concurenţi,
de conjunctura nefavorabilă mai mult sau mai puţin generalizată (o
criză economică, o depresiune/recesiune) sau de de politicile ei de
vânzări, de preţ, de piaţă care sunt ineficiente şi trebuie schimbate
(promovarea unui nou produs/serviciu, îmbunătăţirea stilului de
promovare, a organizării desfacerii).
Producţia exerciţiului exprimă valoarea activităţii de bază a

societăţii concretizată în produse finite fabricate sau în curs de
fabricaţie stocate sau deja vândute. Este specifica societatilor
industriale.
În analiza PE este importantă nu doar dinamica ei, ci mai ales
dinamica structurii ei pe componente:
• creşterea ponderii PS vădeşte o politică de vânzări ineficientă;
• creşterea ponderii PI vădeşte o creştere a ciclului de fabricaţie
sau a autoconsumului cu efecte în scăderea cifrei de afaceri.
Valoarea adaugata reprezintă valoarea creată de factorii de
producţie care concură la activitatea întreprinderii.
Valoarea adăugată redusa poate rezulta :
- din productivitate redusă;
- din consumuri specifice mari;
- randament scăzut al capitalului tehnic (fix);
- politică comercială neadecvată;
- costuri mari ale factorilor de producţie
- costuri salariale mari
- impozite şi taxe mari.
Valoarea adaugata pozitiva reprezinta sursa de acumulari banesti
din care se vor plati datoriile catre stat, catre creditori si actionari,
catre salariati sip e cat este posibil se va pastra o anumita suma
pentru autofinantare.

Excedentul brut de exploatare reprezintă acel rezultat care

permite finanţarea investiţiilor, remunerarea surselor externe,
remunerarea acţionarilor şi autofinanţarea.
Analiza excedentului brut al exploatării evidenţiază rolul pe care
acest indicator îl are asupra întreprinderii:
- permite măsurarea performanţelor economice a întreprinderii

prin calculul indicatorilor relativi ai rentabilităţii (rata marjei brute a
exploatării, rata rentabilităţii economice)
- permite acoperirea obligaţiilor întreprinderii, dacă nivelul
indicatorului este suficient de mare. În acest caz se vor putea
rambursa împrumuturile şi plăti dobânzile aferente, se vor putea reînnoi
imobilizările pe seama amortizării şi se vor acoperi riscurile din
provizioanele constituite. Diferenţa va fi distribuită statului (impozit pe
profit), acţionarilor (dividende) şi întreprinderii (autofinanţare).
- excedentul brut al exploatării este independent de de politica
financiară a întreprinderii (nu este influenţat de structura financiară a
întreprinderii care modifică nivelul cheltuielilor şi veniturilor
financiare), de politica de investiţii (reflectată în amortizare), de
politica de provizioane (nu ia în considerare provizioanele), de politica
de dividend (reflectată în repartizarea profitului net), de politica fiscală
(nu ia în considerare modul de calcul al impozitului pe profit) şi de
elementele extraordinare ale activităţii desfăşurate (rezultatul
extraordinar). Cu alte cuvinte, EBE reflectă rezultatul exploatării
obţinut doar din efortul propriu al întreprinderii.
Rezultatul exploatării reprezintă acel rezultat care permite

remunerarea acţionarilor şi autofinanţarea.
Rezultatul curent înaintea impozitării reprezintă rezultatul
exploatării corectat cu cel din activitatea financiară
Rezultatul excepţional reprezintă rezultatul operaţiunilor cu
caracter excepţional. Pune în evidenţă fluxurile financiare care rezulta
din operaţiuni care nu au legătură directă cu obiectul normal de

activitate al întreprinderii. Operaţiunile din această categorie au un

caracter accidental.
Rezultatul net al exerciţiului reprezintă rezultatul rămas la
dispoziţia societăţii pentru crearea resurselor financiare proprii pentru
dezvoltare şi remunerarea acţionarilor.
Capacitatea de autofinanţare (CAF) este indicatorul care
reflectă potenţialul financiar determinat de activitatea rentabilă a unei
întreprinderi la sfârşitul unei perioade, destinat să remunereze
capitalurile proprii (prin dividende), să finanţeze dezvoltarea viitoare
(prin partea din profit repartizată pentru constituirea rezervelor)
precum şi să menţină şi să reînnoiască activele corporale (prin
amortizări).
Capacitatea de autofinanţare nu reprezintă propriu-zis un sold
intermediar de gestiune. Astfel, spre deosebire de Rezultatul brut al
exploatării (RBExp) sau de Excedentul brut al exploatării (EBE), care se
referă la numai la activitatea de exploatare, CAF ţine cont de toate
laturile activităţii întreprinderii (de exploatare, financiară şi
extraordinară). Înseamnă că faţă de EBE, capacitatea de autofinanţare
constituie un indicator mai global al performanţelor întreprinderii.
CAF reprezintă surplusul monetar net global, efectiv sau
potenţial, degajat de ansamblul operaţiunilor de gestiune în cadrul unei
anumite perioade, care rămâne la dispoziţia întreprinderii pe termen
lung. Caracterul net se explică prin determinarea acestui indicator
după deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global prin faptul
că este degajat de întreaga activitate a întreprinderii.
Calculul CAF:
a) metoda deductiva:
INDICATORI U.M
Excedentul brut din 5500

exploatare(EBE)
(+)Venituri financiare 400
(+)Alte venituri din exploatare 600
(-)Cheltuieli financiare 900
(-)Alte cheltuieli din exploatare 400
(-)Impozit pe profit 300
(=)Capacitatea de 4900
autofinantare(CAF)
b)metoda aditiva:
INDICATORI U.M.
Profit net 4100
(+)Cheltuieli cu amortizarile si 800
provizioanele
(=)Capacitatea de autofinantare 4900
Rate de rentabilitate
Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici, prin care se

apreciază sub formă relativă situaţia profitabilităţii sau a capacităţii
întreprinderii de a produce profit. Ratele rentabilităţii sunt printre cei
mai importanţi indicatori prin care se apreciază eficienţa generală a
activităţii unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obţinute ca
urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare,
producţie şi desfacere.
Rata rentabilităţii, ca indicator de performanţă, poate avea mai

multe forme de exprimare, în funcţie de modul de raportare a unui
indicator de efecte sau rezultate obţinute (profitul, EBE sau alţi
indicatori parţiali ai rentabilităţii) la un indicator de flux global al
activităţii (cifra de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adăugată)
sau la mijloacele economice avansate sau consumate pentru obţinerea
rezultatului respectiv (ca indicatori de efort).
După criteriul funcţional, ratele rentabilităţii se pot clasifica în:

- rate ale rentabilităţii economice;
- rate ale rentabilităţii financiare;
- rate ale rentabilităţii resurselor consumate;

- rate ale rentabilităţii veniturilor.
Nr.
Specificaţie Simbol U.M.
crt.
Venituri din
1 Ve
exploatare
Cheltuieli de
2 Che
exploatare
Profit din
3 Pe=Ve-Che
exploatare
4 Profit net Pn
Excedentul brut din
5 EBE
expl.
6 Capital propriu Cpr
7 Capital investit Ci=Afn+NFR+Db
Rata rentabilităţii
EBE
8 economice brute Rebn = ⋅ 100 %
Ci
nominale
9 Rc=Pe/Che %
costurilor
Rata rentabilităţii Pn
10 Rf = ⋅ 100 %
financiare Cpr
Pe
11 economice nete Renn = ⋅ 100 %
Ci
nominale
12
veniturilor Rv=Pe/Ve %
Afn – Active fixe nete
Rata rentabilităţii econom ice evidenţiază eficienţa

capitalurilor investite (proprii şi împrumutate) şi trebuie să fie
superioară ratei inflaţiei.În termeni reali rata rentabilităţii economice
trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de
randament din economie respectiv rata medie a dobânzii la
obligaţiunile emise de stat.
Rata rentabilităţii economice brute nominale şi nete nominale sunt
superioare ratei inflaţiei.

Rata rentabilităţii financiare măsoară randamentul

capitalurilor proprii respectiv al plasamentului financiar. Această rată
renumerează proprietari prin acordarea de dividende.
Administrarea şi Lichidarea Întreprinderilor
1. -De către cine sunt numiţi membrii consiliului de supraveghere?

- Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea
generală a acţionarilor, cu excepţia primilor membri, care sunt
numiţi prin actul constitutiv. Numărul membrilor consiliului de
supraveghere este stabilit prin actul constitutiv, acesta neputând fi
mai mic de 3 şi nici mai mare de 11.
- Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de
adunarea generală a acţionarilor, cu o majoritate de cel puţin două
treimi din numărul voturilor acţionarilor prezenţi.
-Atribuţiile principale ale consiliului de supraveghere.

a) exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către
directorat;
b) numeşte şi revocă membrii directoratului;
c) verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu
hotărârile adunării generale a operaţiunilor de conducere a societăţii;

d) raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor
cu privire la activitatea de supraveghere desfăşurată.
2. - Câţi cenzori va avea o societate pe acţiuni?

Controlul asupra actelor si operatiunilor administratorilor se exercita
de catre cenzori, care trebuie sa fie actionari (cu exceptia cenzorilor
contabili), iar majoritatea cenzorilor trebuie sa aiba cetatenia romana.
Societatea pe actiuni va avea 3 cenzori si 3 supleanti, daca prin actul

constitutiv nu se prevede un numar mai mare.
In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa fie impar.
Acestia sunt alesi de catre adunarea constitutiva pe o perioada de 3
ani si pot fi realesi.
Cenzorii trebuie sa isi exercite personal mandatul (nu pot delega pe
altcineva in locul lor).
- Rolul cenzorilor în cadrul societăţii pe acţiuni.

Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice
daca situatiile financiare sunt legal intocmite si in concordanta cu
registrele, daca acestea din urma sunt tinute regulat si daca evaluarea
elementelor patrimoniale s-a facut conform regulilor stabilite pentru
intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.
Nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, isi pierd automat acest statut:
- rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau sotii
administratorilor;
- persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte functii decat
aceea de cenzor, un salariu sau o remuneratie de la administratori sau
de la societate sau ai caror angajatori sunt in raporturi contractuale
sau se afla in concurenta cu aceasta;
- persoanele carora le este interzisa functia de membru al consiliului
de administratie, respectiv al consiliului de supraveghere si

directoratului, in temeiul art. 153 alin. 14;
- persoanele care, pe durata exercitarii atributiilor conferite de aceasta
calitate, au atributii de control in cadrul Ministerului Finantelor Publice
sau al altor institutii publice, cu exceptia situatiilor prevazute expres
de lege.
- Cum poate fi redus sau majorat capitalul social?

Reducerea capitalului social va putea fi facuta numai dupa trecerea a
doua luni din ziua in care hotararea a fost publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea a IV-a.
Capitalul social poate fi redus prin:

- micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale;
- reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
- dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor;
- atunci cand reducerea nu este motivata de pierderi, prin:
- scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;
- restituirea catre actionari a unei cote-parti din aporturi, proportionala
cu reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune
sau parte sociala;
- alte procedee prevazute de lege.
Cand societatea a emis obligatiuni, nu se va putea proceda la
reducerea capitalului social prin restituiri facute actionarilor din
sumele rambursate in contul actiunilor, decat in proportie cu valoarea
obligatiunilor rambursate.
Capitalul social se poate mari prin emisiunea de actiuni noi sau prin
majorarea valorii nominale a actiunilor existente in schimbul unor noi
aporturi in numerar si/sau in natura.
3. - Prezentaţi cauzele dizolvării societăţilor comerciale.

Cauzele generale de dizolvare sunt acele motive, imprejurari,

situatii (legale sau de fapt) care au ca efect dizolvarea oricarei forme
societare.
Potrivit art. 227 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolva
prin:
• trecerea timpului stabilit pentru durata societatii;

• imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau
realizarea acestuia;
• declararea nulitatii societatii;
• hotararea adunarii generale;
• hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive
temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, ce
impiedica functionarea societatii;
• insolventa societatii;
• alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al
societatii.
Cazurile de dizolvare sunt de ordine publica, in sensul ca asociatii nu le

pot inlatura, dar pentru fiecare din aceste cauze exista cate o
modalitate de contracarare a efectelor.
- Definiţi dizolvarea societăţilor comerciale.
Dizolvarea societatilor comerciale consta in operatiunile de declansare

a acestui proces si asigura premisele lichidarii patrimoniului social.
Prin operatiunile de declansare a acestui proces se intelege hotararea
de dizolvare a societatilor comerciale si aducerea ei la cunostinta
celor interesati.
Hotararea privind dizolvarea societatilor comerciale este luata de

Adunarea Generala a Asociatilor sau de Instanta Judecatoreasca. Prin
dizolvare societatea comerciala nu se desfiinteaza, ea isi continua
existenta juridica, insa numai pentru operatiunea de lichidare.
Din punct de vedere juridic, dizolvarea societatilor comerciale este

reglementata de Legea nr.31/1990.
Organizarea auditului intern si controlul intern al intreprinderii

1. Organizarea si elaborarea procedurilor pentru controlul financiar

preventiv.
CONTROLUL FINANCIAR-CONTABIL:ASPECTE TEORETICE
Controlul financiar-contabil, prin acţiunile practice ale statului sau
ale persoanelor cu sarcini de conducere din entităţile economice,
reprezintă prin rezultatele sale, una din cele mai importante surse de
informaţii necesare desfăşurării, în condiţii de maximă eficienţă, a
acţiunii de management general. Principalul scop, atât la nivelul
instituţiilor statului cât şi la nivelul conducătorului de activităţi
economice, îl constituie stabilirea deciziilor optime pentru realizarea
obiectivelor din programele propuse.
Statul, prin instituţiile sale guvernamentale, este principalul şi
unicul realizator al activităţilor economice ce se desfăşoară atât la
nivel naţional (macro), cât şi sectorial (micro), răspunderea pentru o
eventuală nerespectare a legilor economice capătă dimensiuni
deosebite, având în vedere consecinţele pe care le-ar putea genera,
asupra întregului sistem economico-social.
Pentru prevenirea unor situaţii cu caracter perturbator, în
conformitate cu legile speciale, organice sau chiar prin constituţie, de-
a lungul timpului au fost instituite organe de control abilitate şi
acreditate, astfel încât să fie acoperită întreaga zonă a activităţilor
economice.
I.1. DEFINIŢIE, CLASIFICARE

Controlul este un proces de măsurare a performanţei, de iniţiere şi
întreprindere a unor acţiuni care să asigure rezultatele dorite.
Privit prin prisme diferite, controlul este considerat:
- funcţie a managementului – prin el fiecare manager vrea să se
asigure că activitatea decurge conform programului prestabilit, că
resursele sunt utilizate conform destinaţiei stabilite şi că în final
performanţa reală va atinge sau va depăşi obiectivele fixate iniţial;
- atribut al conducerii – mijloc de perfecţionare a activităţii
entităţilor publice şi private exercitat sub forme diferite de structuri

organizate piramidal, cu responsabilităţi şi obiective clar precizate de

lege;
- metoda de verificare a modului de gestionare a resurselor.
Controlul este acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor
materiale, care se efectuează anticipat executării acestora,
concomitent sau la scurt interval de la desfăşurarea operaţiunilor.
Controlul constă în a verifica dacă totul a fost efectuat în conformitate
cu programul fixat, după ordinile date şi principiile stabilite. De
asemenea, poate fi considerate o acţiune de control, supravegherea
sistematică şi continuă a unei activităţi. Controlul se poate exercita
personal sau cu ajutorul unor aparate speciale de control.
Controlul financiar – componentă a controlului economic – are ca
obiectiv cunoaşterea de către stat a modului cum sunt administrate
mijloacele materiale şi financiare, de către societăţile comerciale,
publice, modul de realizare şi cheltuire a banului public, urmăreşte
asigurarea şi consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienţei
economico- financiare, dezvoltarea economiei naţionale.
Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar
reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a
deficienţelor şi de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea
legalităţii.
Într-un sistem economic pot apărea, la un moment dat unele
disfuncţionalităţi generate de cauze obiective, determinate de situaţii
care nu au putut fi prevăzute, cât şi din cauze subiective cum sunt
sustragerile deliberate ale agenţilor economici de la obligaţiile
financiare şi fiscale faţă de bugetul statului sau o gestiune
defectuoasă a activităţilor economice.
Controlul financiar-contabil serveşte unui triplu sistem de interese.
În primul rând, controlul financiar-contabil serveşte intereselor
agenţilor economici atât prin acţiunea de evitare a situaţiilor de
disfuncţionalitate în procesul de gestionare a patrimoniului, cât şi prin
posibilitatea remedierii unor abateri de la prevederile legale.
În al doilea rând, controlul financiar-contabil serveşte intereselor

agenţilor economici parteneri, deoarece poate oferi acestora informaţii

exacte asupra stării patrimoniului unităţii economice, la care se
desfăşoară verificarea.
În al treilea rând, controlul financiar-contabil, este instrumental
care serveşte intereselor statului pentru realizarea obiectivelor
propuse pe
termen lung în ceea ce priveşte politica economică.
Având în vedere toate aceste aspecte, controlul financiar-contabil se
defineşte ca fiind… “acţiunea legiferată de determinare a unor
adevăruri în legătură cu starea unor proiecte de activităţi economice
sau cu a celor care au fost efectuate, prin compararea modului
efectiv7
de prezentare sau manifestare al acestora cu prevederile şi normele
legale prin care au fost definite şi instituţionalizate, în vederea
preîntâmpinării sau depistării şi remedierii abaterilor de la aceste
prevederi şi norme”.
Astfel, controlul financiar-contabil constituie una dintre cele mai
importante pîrghii ale conducătorilor unităţilor economice, deoarece
acesta le poate furniza toate informaţiile necesare realizării
obiectivelor din programele propuse.
Activitatea de control, ca una dintre funcţiile actului de
conducere, poate lua diferite forme în funcţie de domeniul în care se
exercită, de conţinut, de obiective şi sfera de acţiune a acestuia, şi
anume puterea legislativă sau cea executivă.
Alături de aceste criterii generale şi altele specifice , cum sunt
momentul efectuării verificării faţă de momentul desfăşurării activităţii
controlate, structurile determinate să-l exercite, durata sau
intensitatea acestuia, controlul financiar-contabil se clasifică astfel:
A) După momentul efectuării propriu-zise sau al întocmirii şi
utilizării documentelor supuse verificării faţă de momentul verificării,
controlul financiar-contabil poate fi:
 control financiar preventiv
 control operativ curent (concomitant)
 control ulterior

Controlul financiar preventiv, formă a controlului financiar –

contabil, se exercită înainte de efectuarea operaţiunii sau activităţii
supuse
verificării, sau înainte ca un document să fie lansat în procesul
economic.
Sfera activităţilor care fac obiectul contractului financiar

preventiv se stabileşte, în funcţie de natura unităţii patrimoniale la
care se realizează, astfel:
a)La nivelul ordonatorilor de credite din ministere şi alte instituţii
similare:
● Efectuarea de plăţi din fonduri publice;
● Repartizarea pe unităţi subordonate şi pe activităţi distincte a
fondurilor aprobate prin bugetul de stat;
● Organizarea şi efectuarea de plăţi din credite bugetare aprobate;
● Concesionarea sau închirierea de bunuri publice;
b)La nivelul, agenţilor economici, principalele operaţiuni pentru care
se stabilesc obiectivele de control financiar preventive sunt:
● Plăţi, în lei sau valută, efectuate pentru produsele aprovizionate,
lucrările executate sau prestarea diverselor servicii;
● Plata sumelor pentru activitatea desfăşurată în cadrul unităţii, ca şi
a altor drepturi cuvenite personalului;
● Încheierea contractelor interne sau externe de aprovizionare sau a
contractelor ce au ca obiect executarea de lucrări sau prestarea de
servicii;
● Trecerea pe seama cheltuielilor sau a rezultatelor financiare a
pierderilor sau a daunelor aduse patrimoniului care nu au fost produse
cu vinovăţie.
După personalul desemnat să îl realizeze, activitatea de control
financiar preventiv se împarte în:
● Control financiar preventiv exercitat de organele de control ale
statului;
9
Controlul financiar propriu al unităţilor economice este forma
controlului financiar-contabil efectuată în scopul prevenirii sau
soluţionării
unor abateri şi deficienţe cu caracter economic din activitatea
acestora.

Controlul financiar-contabil propriu, cunoscut şi sub denumirea de

control intern, se realizează de către organele proprii în funcţie de tipul
unităţii economice se organizeză şi se exercită astfel:
a) La nivelul unităţilor economice, altele decât instituţiile publice,
activitatea de control financiar-contabil propriu se organizează şi
exercită în formele de:
● control financiar preventiv propriu
● control financiar de gestiune
Controlul financiar preventiv propriu, este activitatea efectuată
pentru evitarea nerespectării prevederilor legale în vigoare ce ar
genera efecte cu caracter perturbator a activităţii economice, cât şi
pentru prevenirea pagubelor.
Controlul financiar de gestiune, este activitatea ce se efectuează în
vederea urmăririi modului de realizare a dispoziţiilor legale şi a
normelor interne cu privire la gestionarea mijloacelor materiale şi
băneşti, pe baza operaţiunilor înregistrate în documente şi evidenţele
tehnico-operative, financiare şi contabile.
b) La nivelul instituţiilor publice, controlul financiar-contabil propriu
se organizează şi exercită în formele sale de:
● control financiar intern
● control financiar preventiv
Controlul financiar intern, cuprinde ansamblul măsurilor privind
organizarea activităţilor de determinare a stării reale a unor activităţi
şi procese prin compararea acestora cu prevederile legale prin care au
fost definite.
Controlul financiar preventiv, este definit ca fiind activitatea prin

care se stabileşte legalitatea şi regularitatea operaţiunilor privind
fondurile
publice şi patrimoniul public, înainte de aprobarea acestor operaţiuni.
Sfera de activitate a controlului financiar preventiv este formată din
ansamblul instituţiilor publice.
Controlul financiar-conatbil exercitat prin instituţii ale statului poate
îmbrăca trei forme în funcţie de unităţile desemnate să-l exercite şi anume:
● control operativ-curent
● control preventiv
● control ulterior

B) După durata şi intensitatea efectuării, controlul financiar-contabil

se împarte în:
● control continuu
● control periodic
Controlul continuu este forma controlului financiar contabil care se
exercită pe toată durata efectuării operaţiunilor economice controlate,
fără întreruperi. Controlul continuu se poate identifica cu controlul
operativ- curent (concomitent), datorită efectuării verificării
concomitent cu efectuarea operaţiunilor analizate.
Controlul periodic, este activitatea specifică controlului financiar-
contabil care se desfăşoară la anumite intervale, de regulă fixe, prin
programe, în funcţie de particularităţile fenomenelor economice şi
necesităţile de informare.
Lipsa caracterului inopinat în realizarea acestei forme de control
poate duce la obţinerea unor rezultate mai puţin spectaculoase, uneori
nereale sau neconcludente.
Datorită caracterului anunţat, pentru obţinerea unor rezultate
veridice, controlul periodic trebuie efectuat, cu toată intensitatea, la
termenele stabilite şi asupra tuturor documentelor şi operaţiunilor ce
fac obiectul activităţii supuse verificării.
I.2. OBIECTIVE, FUNCŢII
Controlul este acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor
materiale, care se efectuează concomitent sau la scurt interval de la
desfăşurarea operaţiunilor. Controlul constă în a verifica dacă totul a
fost efectuat în conformitate cu programul fixat, după ordinile date şi
principiile stabilite. De asemenea, poate fi considerată o acţiune de
control, supravegherea sistematică şi continuă a unei activităţi.
Controlul se poate exercita personal sau cu ajutorul unor aparate
speciale de control.
Controlul financiar – componentă a controlului economic – are ca
obiectivitate cunoaşterea de către stat a modului cum sunt
administrate mijloacele materiale şi financiare, de către societăţile
comerciale, publice, modul de realizare şi cheltuire a banului public,
urmăreşte asigurarea şi consolidarea echilibrului financiar, asigurarea
eficienţei economico- financiare, dezvoltarea economiei naţionale.

Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar

reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a
deficienţelor şi de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea

legalităţii.
Toate formele de control au un scop comun, şi anume acela de
determinare a stării unor fenomene, procese sau activităţi la un
moment dat, faţă de un sistem determinat de criterii.
Cu toate acestea, tipurile de control se deosebesc între ele prin rol,
sfera de activitate, obiectivele propuse şi funcţii.
Obiectivul principal al controlului financiar este de a opri, înainte
de efectuare, toate operaţiunile care nu sunt legale, necesare,
oportune sau economicoase în faza de plată, respectiv încasare, după
caz.
Obiectivele controlului operativ curent constau în:
● Verificarea şi stabilirea abaterilor şi a deficienţelor în legătură cu
existenţa, integritatea şi păstrarea bunurilor de orice fel;
● Utilizarea mijloacelor materiale şi băneşti;
● Stabilirea realităţii datelor înscrise în bilanţ şi conturile de
execuţie;
Obiectivele controlului ulterior sunt diferenţiate, în funcţie de
obiectivele specifice fiecărei structuri cu atribuţii de control financiar-
contabil, structuri ce pot aparţine statului sau agentului economic.
Principalul obiectiv al controlului ulterior exercitat de către
agenţii economici constă în verificarea modului de gospodărire a
mijloacelor materiale şi băneşti din patrimonial fiecăruia.
Controlul ulterior, exercitat de către organele de verificare ale
statului are ca principale obiective:
● Verificarea modului de administrare şi utilizare a fondurilor
acordate de la buget;
● Controlul modului de utilizare a mijloacelor şi a fondurilor din

dotarea unităţilor economice ale statului;
● Îndeplinirea integrală şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare
şi fiscale faţă de diferitele structuri guvernamentale.
La nivelul unităţilor economice, principalele obiective ale
controlului financiar preventiv constau în stabilirea legalităţii,
economicităţii, eficacităţii şi eficienţei pentru următoarele categorii de

operaţiuni:
● din care derivă drepturi sau obligaţii patrimoniale ale agentului
economic faţă de diferite persoane fizice şi/sau juridice;
● operaţiunile privind creditarea, finanţarea şi efectuarea de plaţi în
lei sau/şi valuta privind activitatea de comerţ, investiţii, producţie etc;
● operaţiunile bancare privind acordarea fondurilor de la buget şi a
altor operaţiuni similare financiare;
● operaţiuni privind trecerea pe seama cheltuielilor, rezultatelor
financiare, conform prevederilor legale, a pierderilor, daunelor aduse
unităţii, dar care nu au fost produse cu vinovăţie.
Obiectivele controlului financiar de gestiune constau în:
● Stabilirea integrităţii valorilor materiale şi băneşti din gestiunile
supuse controlului;
● Stabilirea legalităţii şi realităţii înregistrării operaţiunilor
consemnate în documentele primare şi contabile referitoare la
cantităţile şi valorile menţionate în acestea;
● Verificarea modului de gestionare a formularelor tipizate cu regim
special;
● Stabilirea modului de respectare a prevederilor legale privind

mişcarea valorilor materiale şi băneşti între diferitele gestiuni ale
unităţii;
● Verificarea exactităţii preţurilor luate în calculul valorilor materiale
ce fac obiectul controlului;
● Stabilirea modului de obţinere, utilizare şi restituire a creditelor
bancare sau de altă natură;
● Numirea, alegerea administratorilor, consiliului de administraţie, a
comitetului de direcţie şi a cenzorilor;
● Emiterea de obligaţiuni şi acţiuni;
● Verificarea modului de calcul, încasare şi vărsare a contravalorii
bunurilor distruse, degradate, deteriorate şi stabilirea eventualelor
răspunderi în sarcina persoanelor vinovate.
La nivelul instituţiilor publice principalul obiectiv al controlului
financiar preventiv propriu constă în stabilirea legalităţii, regularităţii
şi
încadrarii în limitele aprobate pentru următoarele categorii de operaţiuni:
● Angajamentele legale şi bugetare;
● Deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;

● Plăţile efectuate din fondurile publice;

● Incasările în numerar;
● Concesionarea şi închirierea de bunuri din domeniul public al
statului sau al unităţilor administrative-teritoriale;
● Modificarea repartizării pe trimestere şi pe subdiviziuni ale
clasificării bugetare a creditelor aprobate;
● Vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din
domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
Principalul obiectiv al controlului financiar propriu internconst ă
în instituirea măsurilor necesare în vederea:
2. Inventarierea patrimoniului. Proceduri . Studiu de caz
Inventarierea anuala a patrimoniului se efectueaza cu respectarea

ordinului 1753 din 22 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor
privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si
de pasiv.
Inventarierea elementelor de activ si de pasiv reprezinta ansamblul

operatiunilor prin care se constata existenta tuturor elementelor
respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, dupa caz, la data la
care aceasta se efectueaza.
Conform acestui ordin inventarierea anuala a elementelor de
activ si de pasiv se face, de regula, cu ocazia incheierii
exercitiului financiar, avandu-se in vedere si specificul
activitătii fiecarei unitati.
In cadrul agenţilor economici cu activitate complexa, bunurile pot fi
inventariate si inaintea datei de incheiere a exercitiului
financiar, cu conditia asigurarii valorificarii şi cuprinderii
rezultatelor inventarierii în situatiile financiare intocmite
pentru exercitiul financiar respectiv.
In situatia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, in registrul-
inventar se va cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate si
inscrise in listele de inventariere actualizate cu intrarile si iesirile de
bunuri din perioada cuprinsa intre data inventarierii si data incheierii
exercitiului financiar.

Realizarea inventarierii patrimoniului presupune urmarirea

etapelor de mai jos :
• stabilirea datei la care se va face inventarierea;

• intocmirea deciziei de inventariere;
• instruirea membrilor comisiilor de inventariere si elaborarea
procedurii de inventariere;
• derularea efectiva a inventarierii;
• intocmirea procesului verbal de inventariere;
• valorificarea inventarului.
Raspunderea pentru buna organizare a inventarierii revine

administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are
obligatia gestionarii elementelor de activ si de pasiv si care elaboreaza
si transmite comisiilor de inventariere proceduri scrise adaptate la
specificul unitatii.
Inventarierea elementelor de activ şi de pasiv se efectueaza de catre
comisii de inventariere, formate din cel puţin doua persoane, numite
prin decizie scrisa, emisa de persoanele autorizate. In decizia de
numire se menţioneaza in mod obligatoriu componenta comisiei,
numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a inventarierii,
gestiunea supusa inventarierii, data de incepere si de terminare a
operatiunilor.
La persoanele fizice care desfasoara activitati producătoare de
venituri, precum si la unitatile al caror numar de salariati este redus,
iar valoarea bunurilor din gestiune nu depaseste plafonul stabilit de
administratori, inventarierea poate fi efectuata de catre o singura
persoana.
Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de
către o comisie centrala, numita, de asemenea, prin decizie scrisa,
emisa de persoanele autorizate prevazute, care are ca sarcina sa
organizeze, sa instruiasca, sa supravegheze si sa controleze modul de
efectuare a operatiunilor de inventariere.
Comisia de inventariere raspunde de efectuarea tuturor lucrarilor de
inventariere, potrivit prevederilor legale.
Pentru desfasurarea în bune conditii a operatiunilor de inventariere, in
comisii vor fi numite persoane cu pregatire corespunzătoare
economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la timp a
inventarierii elementelor de activ si de pasiv, inclusiv evaluarea lor
conform reglementarilor contabile aplicabile.
Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv se pot
efectua atat cu salariatii proprii, cat şi pe baza de contracte de

prestari de servicii incheiate cu persoane juridice sau fizice cu

pregatire corespunzatoare.
Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii
depozitelor supuse inventarierii si nici contabilii care tin
evidenta gestiunii respective .
PRIVIND INVENTARIEREA PATRIMONIULUI
IV.1. PREZENTAREA SOCIETATII
S.C. BLOOM MEDIA SRL, este un institut de cercetari de piata si

a fost infiintat in 1996. Institutul este societate comerciala cu
rarpundere limitata uni cu capital privat, avand un capital social de
20.000 lei.
Organul de conducere este Adunarea Generala a Actionarilor

format din doi asociati. Sociatatea este reprezentata de
managerul general si de doi manageri care participa la conducerea
societatii.
Institutul desfasoara in principal activitatea de:
- sondare opinie publica,
- cercetare piata;
- publicitate si promovare produse,
IV.2. ORGANIZAREA SOCIETATII
Serviciul FINANCIAR asigura desfasurarea ritmica a

operatiunilor de decontare cu furnizorii si beneficiarii, asigura plata la
termen a sumelor care constituie obligatia societatilor fata de bugetul
de stat si alte obligatiuni fata de terti (creditorii, furnizorii, etc) pe
baza confirmarii platii de catre compartimentele de resort, nu in
ultimul rand, serviciul financiar intocmeste evidenta sintetica si
analitica a impozitelor si decontarilor cu bugetul statului a
varsamintelor si prelevarilor din beneficii a fondurilor speciale, a
finantarilor pentru cresterea mijloacelor circulante, a debitorilor si a
furnizorilor.

Biroul CONTABILITATE asigura efectuarea corecta si la

timp a inregistrarilor contabile privind: fondurile fixe si calculul
amortizarii, mijloace circulante, cheltuieli de productie sau circulatie
si calculul costurilor, mijloacelor banesti si imprumiturile bancare,
fondurile proprii si alte fonduri creditorii si alte decontari, investitiile
si rezultate financiare.
V. APLICATIE PRACTICA
Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in

conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea
patrimoniului. Discutata din acest punct de vedere, balanta
pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din
inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de
inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil.
Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta soldurile
finale calculate in balanta. De aceea, balanta poate fi interpretata si
ca un inventar contabil. Astfel, pe data de 30 noiembrie 2007 se
intocmeste o balanta de verificare a conturilor a societatii SC BLOOM
MEDIA SRL. dupa cum urmeaza:
SIMBO
SOLDURI
L DENUMIRE CONT
FINALE
CONT
D C
1012 Capital subscris varsat 300,000,00
106 Rezerve 9,100,00
131 Subventii pentru investitii 142,000,00
212 Constructii 745,095,00
2131 Echipamente tehnologice 75,000,00
2133 Mijloace de transport 297,447,00
214 Mobilier, aparatura birotica 25,000,00
263 Imobilizari financiare 164,231,00
2812 Amortizarea constructiilor 658,000,00
2813 Amortizarea mijloacelor de transport 140,000,00
301 Materii prime 10,000,00
3012 Materiale auxiliare 890,00

303 Obiecte de inventar 748,00

341 Semifabricate 12,450,00
345 Produse finite 24,620,00
371 Marfuri 18,650,00
401 Furnizori 35,000,00
411 Clienti 5,210,00
5121 Conturi curente la banci 21,000,00
5311 Casa 1,423,00
601 Cheltuieli cu materiile prime 700,00
607 Cheltuieli privind marfurile 254,00
635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe 1,420,00
641 Cheltuieli cu salariile personalului 32,500,00
658 Alte cheltuieli din exploatare 470,00
671 Cheltuieli privind calamitatile 684,00
701 Venituri din vanzarea produselor finite 5,892,00
704 Venituri din lucrari executate si servicii prestate 24,800,00
707 Venituri din vanzarea marfurilor 36,000,00
711 Variatia stocurilor 87,000,00
1,437,792, 1,437,792,
TOTAL 00 00
In urma inventarierii, in patrimoniul societatii. au avut loc
urmatoarele operatii contabile:
1. N.O. constatare de minus la materii prime, in cadrul normelor
legale de scazamant:
601”Cheltuieli privind materiile = 301”Materii prime”
5.000.00 lei
prime”
2. N.O. constatare de minus la produse finite,imputabil:
711”Variatia stocurilor” = 345 ”Produse finite”
3.000.00 lei

3. N.O. imputarea minusului constatat la produse finite, angajatului
societatii, la valoarea constatata,TVA 19%:
4282 ”Alte creante si datorii in = %
3.570.00 lei
legatura cu personalul” 758”Alte venituri din
exploatare”
3.000.00 lei
4427”TVA colectata”
570.00 lei
4. N.O. retinerea din salariul angajatului vinovat de minusul
constatat la produse finite, a imputatiei:
421”Personal-remuneratii datorate” = 4282”Alte datorii si
3.570.00 lei
creante in
legatura
cu personalul”
5. N.O. constatare de plus la marfuri:
371”Marfuri” = 607”Cheltuieli privind
4.500.00 lei
marfurile”

6. N.O. constatare, in urma inventarierii, de plus in casierie:
5311”Casa in lei” = 758”Alte venituri din
2.500.00 lei
exploatare”
7. N.O. constatare de minus la inventariere, la semifabricate,
imputabil:
711”Variatia stocurilor” = 341”Semifabricate”
1.000.00 lei
8. N.O. imputarea prejudiciului referitor la semifabricate”
461”Debitori diversi” = %
1.190.00 lei
758”Alte venituri
din
exploatare”
1.000.00 lei
4427”TVA
colectata” 190.00 lei
9. N.O. constatare de plus la inventariere la aparatura birotica”
214”Aparatura birotica” = 131”Subventii
pentru 1.500.00 lei

investitii”
10. N.O. constatare de minus la materiale auxiliare, pentru care la
data inventarierii nu se poate determina faptul generator”
473”Decontari din operatii in curs = 3012”Materiale
auxiliare” 500.00 lei
de clarificare”
11. N.O. solutionarea ulterioara a cazului: minus generat de
calamitati naturale”
671”Cheltuieli privind calamitatile = 473”Decontari din
500.00 lei
si alte evenimente extraordinare” operatii in
curs
de clarificare”
12. N.O. constatare de minus la marfuri, imputabil:
607”Cheltuieli privind marfurile” = 371”Marfuri”
4.000.00 lei
13. N.O. imputarea prejudiciului referitor la marfuri, persoanei
vinovate, la valoarea de inventar, TVA 19%:
4.760.00 lei

758”Alte venituri
din
exploatare”
4.000.00 lei
760.00 lei
14. N.O. minus constatat la un mijloc de transport in stare noua,
neamortizat, imputabil:
658”Alte cheltuieli de exploatare” = 2133”Mijloace de
20.000.00 lei
transport”
15. N.O. imputarea minusului la mijloace de transport la valoarea de
30.000.00 lei, TVA 19%:
35.700.00 lei
758” Alte venituri
din exploatare”
30.000.00 lei
5.700.00 lei
16. N.O. constatare de plus la echipamente tehnologice:

2131”Echipamente tehnologice” = 131”Subventii
pentru 7.000.00 lei
investitii”
17. N.O. constatare de minus la obiecte de inventar pentru care,
pana la data inventarierii, nu se poate determina faptul generator:
473”Decontari din operatii in curs = 303”Obiecte de
inventar 500.00 lei
de clarificare”
18. N.O. solutionarea ulterioara a cazului, minus generat de
calamitati naturale:
671”Cheltuieli privind calamitati = 473”Decontari din
500.00 lei
si alte evenimente extraordinare” operatii in
curs
de clarificare”
19. N.O. - se constata o depreciere a marfurilor stocate, stoc
scriptic 2.5 buc., cost achizitie 6.000lei/buc; stoc faptic 2.500 buc.,
valoarea de piata a marfurilor in momentul inventarierii 5 Lei/buc.
Se inregistreaza o depreciere de: (6 lei-5 lei)x2.500buc. pentru care
se constituie un provizion in valoare de 2.500.00 lei.

6814 „Cheltuieli de exploatare = 397 „Provizioane
pentru 2.500.00lei
privind provizioanele pentru deprecierea
marfurilor”
deprecierea activelor circulante
20. N.O. inchiderea conturilor de TVA:
TVA deductibila = 0
TVA colectata = 72200
4427”TVA colectata” = 4423”TVA plata”
7.220.00 Lei
21. N.O. inchiderea conturilor de cheltuieli:
121”Profit si pierdere” = %
29.000.00 lei
601”Cheltuieli
privind materiile prime” 5.000.00 lei
658”Alte cheltuieli de
exploatare” 20.000.00 lei
671”Cheltuieli
privind calamitatile si alte evenimente extr.” 1.000.00 lei

500.00 lei
607”Cheltuieli privind marfurile”
6814”Cheltuieli de
exploatare privind provizioanele pentru
deprecierea marfurilor” 2.500.00 lei
22. N.O. inchiderea conturilor de venituri:
758”Alte venituri din exploatare” = 121”Profit si
pierdere” 40.500.00 lei
23. N.O. inchiderea contului 711”Variatia stocurilor”:
121”Profit si pierdere” = 711”Variatia
stocurilor” 4.000.00 lei
Dupa efectuarea inventarierii si contabilizarii regularizarilor de

inventar, se intocmeste o noua balanta a conturilor. Functia acesteia
se manifesta cu precadere pentru pregatirea informatiei necesare
determinarii rezultatului exercitiului si asigurarea suportului
informational necesar redactarii bilantului contabil.
Balanta se redacteaza inainte de stabilirea rezultatului

exercitiului si nu dupa determinarea acestuia. Ea se delimiteaza si ca
suport informational pentru inchiderea conturilor de venituri si
cheltuieli. In urma inregistrarii operatiilor determinate de lucrarile de
inchidere a exercitiului financiar, se presupune urmatoarea balanta a
soldurilor conturilor la 31.XII.2007:

SIMB
OL SOLDUR
CONT DENUMIRE CONT I FINALE
D C
1012 Capital subscris varsat 300,000,00
106 Rezerve 9,100,00
121 Profit si pierdere 7,500,00
131 Subventii pentru investitii 150,500,00
212 Constructii 745,095,00
2131 Echipamente tehnologice 82,000,00
2133 Mijloace de transport 277,447,00
214 Mobilier, aparatura birotica 26,500,00
263 Imobilizari financiare 164,231,00
2812 Amortizarea constructiilor 659,000,00
2813 Amortizarea mijloacelor de transport 140,000,00
301 Materii prime 5,000,00
3012 Materiale auxiliare 390,00
303 Obiecte de inventar 248,00
341 Semifabricate 11,450,00
345 Produse finite 21,620,00
371 Marfuri 19,150,00
397 Provizioane pentru deprecierea marfurilor 2,500,00
401 Furnizori 35,000,00
411 Clienti 5,210,00
421 Personal salarii datorate 3,570,00
4423 TVA de plata 7,220,00
461 Debitori diversi 41,650,00
5121 Conturi curente la banci 21,000,00
5311 Casa 3,923,00
601 Cheltuieli cu materiile prime 700,00
607 Cheltuieli privind marfurile 254,00
635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe 1,420,00
641 Cheltuieli cu salariile personalului 32,500,00
658 Alte cheltuieli din exploatare 470,00
671 Cheltuieli privind calamitatile 684,00
701 Venituri din vanzarea produselor finite 5,892,00
Venituri din lucrari executate si servicii
704 prestate 24,800,00

707 Venituri din vanzarea marfurilor 36,000,00

711 Variatia stocurilor 87,000,00
1,464,512 1,464,512
TOTAL ,00 ,00
AUDIT FINANCIAR SI CERTIFICARE
1. Care sunt principalele obiective ale auditului intern?

Auditul intern reprezintă acea componentă a auditului financiar
care constă în examinarea profesională efectuată de un profesionist
contabil competent şi independent în vederea exprimării unei opinii
motivate în legătură cu validitatea şi corecta aplicare a procedurilor
interne stabilite de conducerea întreprinderii (entităţii).
Auditul intern reprezintă un compartiment de control din cadrul
entităţii care efectuează verificări pentru aceasta; face parte din
controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază verificarea
eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern.
Auditul intern la o entitate se poate realiza prin compartimente
distincte ale acesteia şi, în acest caz, auditorul intern face parte: din
structurile funcţionale ale entităţii economice sau sociale; audi-: tul
intern se poate realiza şi pe baze contractuale cu o firmă de i audit,
alta decât cea care efectuează auditul asupra situaţiilor financiare ale
acelei entităţi.
a) verificarea conformităţii activităţilor din entitatea auditată cu
politicile, programele şi managementul acestuia, în conformitate cu
prevederile legale;

b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi

nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul
creşterii eficienţei activităţii entităţii;
c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi
nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din
entitate:
d) protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi
identificarea metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel
2. Care sunt cele patru categorii de audit intern în funcţie de natură?

Auditul de conformitate (de regularitate)
Se refera la demersul simplu si traditional al auditorului de a verifica
buna aplicare a regulilor, procedurilor, atributiilor, organigramelor.
Auditorul va lucra pe baza unui sistem de referinta (“ceea ce ar trebui
sa fie”) si semnaleaza autoritatii responsabile dezechilibrele, operatiile
care nu s-au efectuat, interpretarile eronate ale dispozitiilor. In urma
unei analize a cauzelor si consecintelor, auditorul elaboreaza
recomandari pentru aplicarea pe viitor a regulilor.
Auditul de eficacitate (de performanta)
Sistemul de referinta la care se raporteaza activitatea auditata este
rezultat al aprecierii auditorului intern, care se bazeaza pe
rationamente privind cea mai eficienta, mai productiva, mai sigura
solutie posibila.
Auditorul intern este cu atat mai eficient cu cat profesionalismul,
cunosterea intreprinderii, priceperea sa in functia auditata sunt mai
importante, schitandu-se astfel modul de impartire a sarcinilor in
cadrul compartimentului: auditorilor mai noi le revin ca sarcina
auditurile de conformitate, iar celor mai experimentati cele de
performanta.
Auditul de sistem
Auditul de sistem este un audit de management si de strategie.
Auditul intern trebuie sa solicite responsabililor sectoarelor auditate o
expunere a politicilor care guverneaza activitatea respectiva, pentru a
se asigura ca exista o astfel de politica si pentru a determina in ce
masura aceasta, atunci cand exista, corespunde obiectivelor de
ansamblu ale intreprinderii.
Auditul de strategie este conceput ca o confruntare a tuturor
politicilor si strategiilor intreprinderii cu mediul in care aceasta se afla,
pentru a verifica coerenta global
3. Prezentaţi o clasificare a misiunilor de audit intern.

1. aport de valoare – aportul de valoare al auditului intern este

realizat în cadrul unei entităţi atunci când auditorii interni
intervin conform unor modalităţi bine adaptate culturii şi
resurselor sale. Acest aport de valoare, indicat în definiţia
auditului intern, se aplică activităţilor de asigurare şi de
consultanţă/consiliere , al căror obiect este acela de a aduce un
plus de valoare entităţii printr-o abordare sistematică şi
metodică în domeniile guvernării întreprinderii, al
managementului riscurilor şi al controlului.
2. respectarea definiţiei auditului intern – auditul intern necesită
aplicarea unei metodologii de evaluare riguroasă şi sistematică.
Prestaţiile furnizate sunt în general cele legate de asigurare şi de
consultanţă/consiliere . Totuşi, acestea pot să includă şi misiuni
diferite care aduc un plus de valoare, care respectă definiţia
generală a auditului intern.
3. activităţi care depăşesc domeniul de asigurare şi
consultanţă/consiliere – misiunile de audit intern pot lua forme
multiple. Aşa cum asigurarea şi consultanţa nu se exclud
reciproc, acestea nu exclud nici realizarea altor misiuni precum
investigaţiile sau alte prestaţii din afara auditului. Numeroase
servicii de audit vor avea un rol atât de asigurare cât şi de
consultanţă/consiliere
4. interdependenţa dintre asigurare şi consultanţă/consiliere –
misiunile de consultanţă/consiliere sporesc plusul de valoare
adus de auditul intern. Dacă frecvent serviciile de audit intern şi
de asigurare generează misiuni de consultanţă/consiliere ,
trebuie de asemenea să recunoaştem că şi misiunile de
consultanţă/consiliere pot genera misiuni de asigurare.
5. includerea misiunilor de consultanţă/consiliere în Cartă –
auditorii interni efectuează în mod tradiţional diferite tipuri de
misiuni de consultanţă/consiliere mergând de la analiza
controalelor integrate în dezvoltarea sistemelor până la studiul
dispozitivelor de securitate sau la participarea la grupuri de lucru
însărcinate cu examinarea operaţiunilor şi cu formularea de
recomandări etc. consiliul (sau comitetul de audit) trebuie să
abiliteze auditul intern să efectueze alte misiuni în condiţiile în
care acestea nu generează un conflict de interese şi nu sunt
incompatibile cu obligaţiile sale faţă de comitet. Această
abilitare trebuie să figureze în Carta auditului intern.

6. obiectivitate – serviciile de consultanţă/consiliere oferă uneori

auditorului ocazia de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele legate de
procesele entităţii sau de problemele ridicate pe parcursul unei
misiuni de asigurare; acestea nu afectează neapărat
obiectivitatea auditorului sau a auditului intern. Auditul intern nu
este o funcţie de management . Decizia de a adopta sau de a
implementa recomandările formulate la finalul unei misiuni de
consultanţă/consiliere aparţine conducerii. În consecinţă,
obiectivitatea auditului intern nu ar trebui să fie afectată de
deciziile luate de conducere ca urmare a unor astfel de misiuni.
7. fundamentul misiunilor de consiliere în cadrul auditului intern –
majoritatea prestaţiilor de consultanţă/consiliere reprezintă
continuarea firească a misiunilor de asigurare şi de investigaţii şi
pot consta în recomandări, studii sau evaluări, formale sau
informale. Auditul intern este ideal plasat pentru a efectua
această activitate de consultanţă/consiliere fiind (a) aderarea sa
la criteriile cele mai înalte de obiectivitate şi (b) sfera sa de
cunoştinţe în domeniul proceselor organizatorice, al riscurilor şi
al strategiilor.
8. comunicarea informaţiilor esenţiale – una din principalele funcţii
ale auditului intern este aceea de a oferi o asigurare direcţiei
generale şi administratorilor comitetului de audit. Misiunile de
consultanţă/consiliere nu ar putea fi îndeplinite fără a divulga
informaţii care, în viziunea responsabilului auditului intern,
trebuie să fie comunicate direcţiei generale şi Consiliului. Orice
activitate de consultanţă/consiliere se înscrie în acest context.
9. înţelegerea da către entitate a principiilor care guvernează
misiunile de consultanţă/consiliere – entităţile trebuie să aibă
principii de bază care să guverneze îndeplinirea misiunilor de
consultanţă/consiliere, cunoscute şi înţelese de toţi membri
entităţii. Aceste principii trebuie să fie codificate în Carta de
Audit aprobată de comitetul de audit şi publicate comunicate în
cadrul entităţii.
10. misiuni formale de consultanţă/consiliere – se întâmplă adesea
ca direcţia să încredinţeze misiuni formale de
consultanţă/consiliere de o durată semnificativă unor consultanţi
externi. Totuşi, unele entităţi pot estima că serviciul de audit
intern este cel mai în măsură să îndeplinească aceste misiuni de
consultanţă/consiliere . Atunci când auditul intern întreprinde o
astfel de misiune, acesta trebuie să o efectueze printr-o abordare
sistematică şi metodică.

11. obligaţii ale responsabilului auditului intern – misiunile de

consultanţă/consiliere permit responsabilului auditului intern să
poarte un dialog cu conducerea privind anumite aspecte legate
de gestionarea entităţii. Acest dialog permite adoptarea sferei şi
a calendarului misiunii la necesităţile conduceri. Totuşi
responsabilul auditului intern este cel care trebuie să stabilească
tehnicile de audit ce trebuie aplicate şi să informeze direcţia
generală şi comitetul de audit atunci când natura şi importanţa
rezultatelor evidenţiază riscuri semnificative pentru entitate.
12. rezolvarea conflictelor sau a situaţiilor neprevăzute – auditorul
intern rămâne înainte de toate un auditor intern. În această
calitate, toate activităţile sale sunt guvernate de Codul
Deontologic al IIA şi de normele de Calificare şi de Funcţionare
care figurează în Normele pentru Practica Profesională a
auditului intern. Orice conflict sau activitate neprevăzută trebuie
să fie soluţionate conform Codului Deontologic şi Normelor.
4. În calitate de auditor al întreprinderii Omega SA aţi constatat că la 31

decembrie stocul la produsul X este contabilizat pentru 6.500.000 lei.
Care este valoarea stocului la 31 decembrie, cunoscând că întreprinderea
foloseşte metoda FIFO, că stocul la 1 decembrie a fost de 500 unităţi a
10.000 lei fiecare, că în 10 decembrie s-au cumpărat 500 unităţi a 12.000 lei
fiecare şi că în 20 decembrie au ieşit 400 unităţi?
7.000.000 LEI compus din 100 de unitati a 10.000 lei/bucata si din 500
de bucati a 12.000 lei/bucata.
5. Explicaţi principiul competenţei în audit.

Competenţa profesională necesită aplicarea tuturor cunoştinţelor,
aptitudinilor şi experienţa necesare în exercitarea serviciilor de audit
intern. Reglementările în vigoare impun auditorilor interni să
îndeplinească atribuţiile de serviciu cu imparţialitate şi profesionalism,
competenţa şi standardele internaţionale1.
Standardele internaţionale elaborate în domeniul auditului intern
definesc” competenţa profesională reprezintă responsabilitatea şefului
auditului intern şi a fiecărui auditor intern. Responsabilul auditului
intern trebuie să se asigure că pentru fiecare misiune echipa de
auditori desemnaţi deţin în mod colectiv cunoştinţele, priceperea şi
1
O.M.F.P. nr. 252 din 3.02.2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern,
M.Of. nr.128/12.02.2008

competenţele necesare pentru a realiza corect misiunea”2.Auditorii

interni trebuie să respecte normele de conduită profesională. Auditul
intern trebuie să deţină sau să dobândească în mod colectiv
cunoştinţele,priceperea şi celelalte competenţe necesare exercitării
responsabilităţilor sale”3.
Orice auditor intern trebuie să deţină anumite
cunoştinţe,pricepere şi competenţe precise în domeniile următoare:
- competenţa în ceea ce priveşte aplicarea normelor, procedurilor
şi tehnicilor de audit este necesară pentru realizarea misiunilor.
Competenţa este capacitatea de utilizare a cunoştinţelor în diversele
situaţii care ar putea apărea şi de a le face faţă fără a recurge în mod
excesiv la investigaţii şi asistenţă tehnică;
- competenţa în ceea ce priveşte principiile şi tehnicile contabile
este indispensabilă auditorilor care lucrează mult cu documente şi
rapoarte financiare;
- înţelegerea principiilor de management este necesară în
vederea identificării devierilor semnificative în principal de la bunele
practici în afaceri . Înţelegerea implică o capacitate de aplicare a
cunoştinţelor generale la situaţiile care ar putea apărea în cursul
desfăşurărilor activităţilor de audit, de identificare a devierilor
semnificative şi de efectuare a cercetărilor necesare pentru a ajunge
la soluţii rezonabile;
- este,de altfel,necesar să fie cunoscute principiile de bază în
contabilitate, economie, drept comercial, fiscalitate,finanţe metode
cantitative şi tehnologii ale informaţiei. Aceste cunoştinţe generale
trebuie să permită recunoaşterea existenţei sau a eventualităţii
apariţiei unor probleme şi să determine în acest caz cercetările
suplimentare care trebuie întreprinse sau asistenţa care trebuie
obţinută.
Auditorii interni trebuie să dispună de bune calităţi relaţionale
şi de comunicare eficiente. Auditorii interni trebuie să cunoască bine
relaţiile umane şi să ştie să menţină relaţii bune cu clienţii misiunii.
Aceştia trebuie să fie capabili să comunice oral şi în scris pentru a
putea expune clar şi eficace obiectivele, aprecierile, concluziile şi
recomandările misiunii.
Pregătirea şi experienţa auditorilor interni constituie un
element esenţial în atingerea eficacităţii activităţii de audit.
2
Standardele internationale de atribuţii-Norma de calificare 1210 „Competenţa” .Sursă: www.cafr.ro
3

Auditorii interni trebuie să posede cunoştinţe, îndemânare şi

alte competenţe necesare pentru a-şi exercita responsabilităţile
individuale,mai ales:
- competenţă în vederea aplicării normelor,procedurilor şi
tehnicilor de audit;
- competenţă în ceea ce priveşte principiile şi tehnicile contabile;
- cunoaşterea principiilor de baza în economie,în domeniul juridic
şi în domeniul tehnologiilor informatice;
- cunoştinţe suficiente pentru a identifica elementele de
iregularitate şi fraudă,nefiind în sarcina auditorilor interni investigarea
acestora;
- capacitatea de a comunica oral şi în scris,de a putea expune
clar şi eficient obiectivele,constatările şi recomandările fiecărei
misiuni de audit public
6. Explicaţi principiul confidenţialităţii în audit.
În desfăşurarea activităţii auditorii interni sunt obligaţi să

respecte următoarele principii fundamentale:
o INTEGRITATEA.
o INDEPENDENŢA ŞI OBIECTIVITATE.
o CONFIDENŢIALITATE.
o COMPETENŢA PROFESIONALĂ.
o NEUTRALITATE POLITICĂ.
Principiile deontologice prezentate mai sus au la bază 12 reguli
de conduită,care pot fi rezumate astfel4:
- a îndeplini într-un mod corect misiunile;
- a respecta legea;
- a nu participa la activităţi ilegale;
- a respecta etica;
- a fi imparţial;
- a nu accepta nimic care poate să compromită sau să
influenţeze deciziile;
- a evidenţia faptele semnificative;
- a proteja informaţiile;
- a nu urmări beneficiile personale;
- a nu face decât ceea ce se poate face;
- a urmări îmbunătăţirea competenţelor;
4
J. Renard - Teoria şi practica auditului intern, lucrare editată de Ministerul Finanţelor Publice,Bucureşti
2002, pag.39-40

- a respecta standardele în domeniu;

Regulile de conduită impun normele de comportament pentru
auditorii interni şi reprezintă un ajutor pentru interpretarea principiilor
fundamentale şi aplicarea lor în practică,având rolul să-i îndrume din
punct de vedere etic pe auditorii interni.
Pentru a înţelege mai bine ce presupun principiile fundamentale
trebuie să vedem pe rând cum pot fi interpretate fiecare.
7. Conceptul de independenţă în audit.

Independenţa auditorilor interni,atunci când auditează o entitate
publică nu trebuie să fie afectată de interese personale sau exterioare.
Independenţa presupune5:
a) Independenţa în gândire :
Gândirea care permite exprimarea unei opinii fără a fi afectată
de influenţe care pot compromite raţionamentul profesional îngăduind
unui individ să acţioneze cu integritate şi să îşi exercite obiectivitatea
şi scepticismul profesional.
b) Independenţa în aparenţă:
Evitarea evenimentelor şi circumstanţelor care sunt atât de
semnificative încât o terţă parte raţională şi informată, cunoscând
toate informaţiile relevante, inclusiv metodele de siguranţă aplicate, ar
putea concluziona că integritatea, obiectivitatea sau scepticismul
profesional al unui auditor sau al unui membru al unei echipe de audit
au fost compromise.
Prin el însuşi termenul poate permite observatorilor
presupunerea că o persoană care exercită raţionamentul profesional
trebuie să nu fie implicată în nici o relaţie economică,financiară sau de
altă natură. Acest lucru este imposibil pentru că orice membru al
echipei de audit are relaţii cu ceilalţi membri. Astfel importanţa
relaţiilor economice,financiare sau de altă natură trebuie să fie
evaluată din punct de vedere al unei terţe părţi,care fiind informată în
legătură cu toate informaţiile relevante poate considera relaţiile
respective ca fiind inacceptabile.
Multe situaţii diferite sau combinări de situaţii pot fi relevante
şi astfel este imposibil să definim fiecare situaţie care creează
ameninţări asupra independenţei şi să specificăm acţiunile potrivite
5
Federatia Internationala a Contabililor (IFAC), editia 2003, M.Of. nr. 966 din 21/10/2004

care trebuie întreprinse pentru a reduce aceste ameninţări. Mai

mult,natura angajamentelor de asigurare poate fi diferită şi în
consecinţă pot exista diferite ameninţări care solicită aplicarea a
diferite metode de siguranţă. Un cadru general care solicită auditorilor
şi membrilor echipelor de audit să identifice,să evalueze şi să răspundă
ameninţării asupra independenţei nu doar să se conformeze cu un set
de reguli care pot fi arbitrare şi de aceea este în interesul public.
Natura tuturor ameninţărilor la adresa independenţei şi măsurile de
siguranţă necesare pentru a elimina toate riscurile sau de a le reduce
la un nivel acceptabil,diferă depinzând de caracteristicile fiecărui
angajament: indiferent dacă angajamentul de audit este: angajament
de audit sau alt tip, şi în cazul unui angajament de audit care nu este
un angajament de audit, există un scop, un subiect în cauză şi
utilizatori ai raportului. Un auditor trebuie de aceea să evalueze atât
circumstanţele relevante,natura angajamentelor şi ameninţările la
independenţă atunci când ia o decizie să accepte sau să continue o
misiune,cât şi măsurile de siguranţă necesare şi dacă o persoană
anume poate face parte din echipa de audit.
Standardele internaţionale de audit intern prezintă câteva
aspecte importante când vine vorba de exercitarea profesiei de audit
intern:
1. Auditorii interni trebuie să beneficieze de sprijinul conducerii
şi al Consiliului pentru a obţine cooperarea clienţilor de audit şi pentru
a-şi exercita activitatea fără intervenţii
2. Responsabilul auditului intern trebuie să răspundă ierarhic
unei persoane din cadrul organizaţiei cu competenţă suficientă în
promovarea independenţei,în asigurarea unui domeniu cât mai larg al
activităţii de audit, unei desfăşurări adecvate a comunicărilor din
cadrul misiunilor de consultanţă care să aibă suficientă autoritate
pentru independenţa comunicărilor în cadrul misiunilor şi acţiunilor
corespunzătoare care decurg din recomandările emise.
3. În mod ideal, responsabilul auditului intern trebuie să
raporteze, pe plan funcţional, Directorului General al organizaţiei.
4. Responsabilul auditului intern trebuie să poată comunica
direct cu Consiliul. O comunicare regulată cu Consiliul contribuie la
asigurarea independenţei sale şi va constitui un mijloc pentru consiliu
şi pentru responsabilul auditului intern de a se informa reciproc asupra
problemelor de interes comun.
5. Comunicarea directă este atunci când responsabilul auditului
intern asistă şi participă în mod regulat la adunările Consiliului, cu
privire la responsabilităţile lor de supervizare privind auditul,raportarea

financiară,conducerea şi controlul. Prezenţa şi participarea activă a

responsabilului auditului intern la aceste reuniuni permit un schimb de
informaţii în ceea ce priveşte planificarea şi activităţile auditului
intern. Responsabilul auditului intern trebuie să se întâlnească în
particular cu Consiliul, cu comitetul de audit sau cu orice alt organ
competent cu drept de deliberare, cel puţin o dată pe an.
6. Independenţa este favorizată atunci când consiliul intervine în
numirea şi înlocuirea responsabilului auditului intern.
8. Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.

O opinie fără rezerve trebuie să fie emisă de către auditor dacă acesta
concluzionează că, conturile anuale dau o imagine fidelă conformă
referenţialului contabil identificat. O opinie fără rezerve semnifică, de
asemenea că orice schimbare în modalităţile lor de aplicare, precum şi
incidenţa lor, au fost în mod corect înţelese şi descrise în anexă.
“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau

prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), poziţiei şi
situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi
rezultatelor acestor operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul
închis la această dată, în conformitate cu normele internaţionale (sau
naţionale) de contabilitate”.

EVALUAREA INTREPRINDERILOR
1. Indicati formula de calcul a profitabilitãtii economice, ca indicator

specific diagnosticului financiar.
Marja profitului net
Formula de calcul: Profitul net/Cifra de afaceri
Interpretare: Indica marimea profitabilitatii agentului economic; O rata
a profitului ridicata indica o profitabilitate mare a agentului.
Rata rentabilitatii activelor Formula de calcul:(Profitul

net/Active totale)*1000
Interpretare: Indica profitul net obtinut la 1000 lei active totale; cu cat
este mai mare este mai bun.
2. Prezentati formula de calcul a valorii substantiale brute – valoare

patrimonialã a întreprinderii.
Metodele patrimoniale de evaluare a întreprinderii
1. Elemente de bază

Până la începutul secolului al XX-lea valoarea patrimonială a
constituit un parametru esenţial de evaluare a întreprinderii. De fapt,
evaluarea prin metoda patrimonială, numită si evaluarea prin active,
constă în a estima o întreprindere în mod static, bilanţul fiind clişeul la
un moment dat, care nu reflectă mişcările viitoare. Valoarea
patrimonială se recomandă a fi folosită, în special, pentru evaluarea
întreprinderii în lichidare, care nu mai desfăşoară nici o activitate.
Metodele de evaluare patrimonială sunt recunoscute pe scară
largă de către specialişti din Europa Continentală, în timp ce
specialiştii din America de Nord aproape că le ignoră, ei considerând
drept valoare economică realistă cea care rezultă din actualizarea
cash-flow-urilor previzionate. Şcoala financiară românească nu
prezintă în acest moment o orientare de fond în ceea ce priveşte
curentul de opinie continental sau american. În general, se poate
constata predispoziţia autorilor români, cu pregătire în domeniul
contabilităţii, spre metodele patrimoniale, iar a celor cu profil
profesional financiar, spre cele financiare şi bursiere.
Conform Standardelor Internaţionale de Evaluare a afacerii,
„abordarea pe bază de active (asset based approach) este calea de
estimare a valorii unei afaceri şi / sau participaţii la acestea, utilizând
metode bazate pe valoarea de piaţă a activelor individuale ale afacerii,
scăzându-se datoriile acesteia”.
Principiile care stau la baza evaluării pe bază de active pot fi rezumate
astfel:
- asemănarea, din punct de vedere metodologic, cu evaluarea pe bază
de costuri a diferitelor active;

- principiul substituţiei, conform căruia un activ nu poate valora mai
mult decât costul de înlocuire a părţilor sale componente;
- principiul transformării valorilor înregistrate ale tuturor activelor şi
datoriilor înscrise în bilanţul contabil la data evaluării în valori de piaţă;
- utilizarea acestei metode în cazul întreprinderilor care îşi continuă
activitatea nu exclude ci, dimpotrivă, cere să fie însoţită obligatoriu de
utilizarea celorlalte metode recunoscute de practica de evaluare.
Poate constitui excepţie situaţia în care părţile implicate în tranzacţie
au acceptat ca unică metodă de evaluare evaluarea prin active;
- separarea activelor redundante (care nu sunt necesare exploatării),
deoarece acestea se vor evalua şi se vor adăuga la valoarea celorlalte
active numai dacă cumpărătorul doreşte să achiziţioneze şi această
categorie de active.
Principalele metode care se înscriu în categoria metodelor
patrimoniale de evaluare a întreprinderii sunt:
1. metoda activului net contabil;
2. metoda activului net corectat;
3. metoda valorii substanţiale brute;
4. metoda capitalurilor permanente necesare exploatării.
2. Metoda activului net contabil
Ideea fundamentală a metodelor patrimoniale este că valoarea
întreprinderii este echivalentă cu valoarea patrimoniului pe care îl
deţine. Metodele presupun o identificare a bunurilor de evaluat şi nu au
în vedere rezultatul potenţial asociat activităţii viitoare. Punctul de
plecare pentru această estimare este valoarea patrimoniului reflectat
în situaţiile financiare şi calculată după relaţia:

Patrimoniul =Activ net = Valoarea activelor deţinute –
Datorii contractate
Conform acestei definiţii, patrimoniul, echivalent cu activul net
contabil, are în vedere exclusiv elementele reflectate în bilanţ, fie că
participă sau nu la procesul de exploatare. Există două posibilităţi de
calcul a valorii patrimoniului astfel definit: fie prin scăderea valorii
datoriilor din activul total, fie prin adunarea elementelor ce reprezintă
capitalul propriu şi deci cuvenit acţionarilor (capital social, prime
legate de capital, diferenţe din reevaluări, rezervele, profitul reinvestit,
diferite fonduri proprii etc.). Nu trebuie luate în calcul elementele puse
la dispoziţia întreprinderii de actualii ei acţionari, destinate întăririi
fondurilor proprii, dar care nu se află încă în proprietatea acestora,
cum ar fi avansuri în conturile acţionarilor, conturile blocate, conturile
de acţionariat.
Se consideră, totuşi, că această valoare, deşi relativ uşor de
calculat este departe de valoarea căutată de evaluator, din
următoarele motive:
- datorită costului istoric utilizat de evidenţa contabilă, în această
valoare nu se reflectă valoarea actuală a elementelor luate în calcul;
- existenţa unor elemente reflectate parţial sau chiar omise de
evidenţa contabilă, dar care au o influenţă importantă pentru valoarea
elementelor de activ sau pasiv. Este vorba, spre exemplu, de variaţia
de valoare a unor posturi, datorată deprecierii monetare, care nu apare
explicit în bilanţ;
- judecata de valoare se bazează pe datele din bilanţurile realizate în
alte perioade decât în momentul în care se efectuează evaluarea şi,
prin urmare, realitatea reflectată de bilanţ ar putea fi diferită de
realitatea întreprinderii;

În ciuda limitelor sale, metoda este aplicabilă noilor întreprinderi
(maximum 3-5 ani de activitate), întreprinderilor cu creştere lentă, cu
profit mic şi stabil ori cu patrimoniul recent reevaluat. În ţara noastră
metoda a fost folosită, în special, pentru evaluarea întreprinderilor care
s-au privatizat prin metoda MEBO.
3. Metoda activului net corectat
Unii autori consideră că există active ce pot avea valori de piaţă
diferite de valoarea lor contabilă, ceea ce determină supunerea
activului net contabil unor corecţii, ca urmare a verificării, inventarierii
şi reevaluării efectuate de echipa de evaluatori, dar şi în funcţie de
valoarea de folosinţă aelementelor patrimoniale necesare
întreprinderii. Elementele patrimoniale care nu sunt necesare
activităţii de exploatare sunt evaluate separat, în funcţie de
posibilitatea valorificării lor.
Activul netcorectat (ANC) are drept scop de a elimina limitele activului
net contabil şi de a da o dimensiune valorii întreprinderii mai apropiată
de realitatea economică. Pentru determinarea activului net
corectateste necesară analiza critică a fiecărui element de calcul, în
funcţie de realitatea concretă si de valoarea acestuia chiar în
momentul evaluării. Astfel, exprimat printr-o relaţie de calcul, activul
net corectat este:
ANC = Active totale corectate – Datorii totale la
valoarea curentă
În practica de evaluare pentru calculul activului net corectat se
procedează la exprimarea activelor în funcţie de valoarea lor de
utilitate sau de folosinţă. Datorită absenţei unei definiţii riguroase se

va considera valoarea de folosinþã ca fiind „suma pe care un
conducător de întreprindere, prudent şi avizat, ar accepta să o
plătească pentru a obţine activul imobilizat dorit, ţinând cont de
utilitatea pe care deţinerea acestuia o are pentru realizarea
obiectivelor întreprinderii”. Corecţiile efectuate la nivelul bilanţului şi
contului de profit şi pierderi sunt, de fapt, intervenţii asupra valorii
contabile, în scopul transpunerii acestor informaţii specifice în „valori
ale zilei”.
Din punct de vedere metodologic, evaluarea unei întreprinderi
prin metoda ANC implică parcurgerea în succesiune a următoarelor
etape:
- verificarea situaţiilor financiare care conţin informaţii despre activele
şi datoriile
întreprinderii la data evaluării. Este de preferat ca data evaluării să se
identifice cu data la care se efectuează inventarierea patrimoniului;
- verificarea concordanţei dintre situaţia scriptică a activelor şi situaţia
reală, în urma unor inspecţii efectuate de evaluator şi care se
consemnează în raportul de evaluare;
- efectuarea corecţiilor unor posturi de activ şi pasiv, conform tabelului
nr. 1
Tabelul 1. Cauzele corecţiilor efectuate asupra posturilor de activ şi
pasiv
Nr. Posturi Cauza corecţiilor

crt.
1 Active necorporale Deprecierea / aprecierea pe parcursul

timpului
2 Teren Reflectarea valorii de piaţă

3 Construcţii Deprecierea, modificarea costului de

înlocuire
4 Maşini, echipamente, Deprecierea, introducerea valorii celor
mobilier necontabilizate, eliminarea valorii celor
neutilizate
5 Stocuri Modificarea preţurilor şi deprecierea fizică

6 Creanţe Riscul de nerecuperare
7 Disponibilităţi băneşti Excedent posibil peste necesarul de

exploatare
8 Credite Reflectarea valorii de piaţă pe baza ratelor
curente ale dobânzii
Estimarea valorii componentelor de bază ale activului net
corectat presupune corecţii asupra valorii contabile a acelor posturi
care au înregistrat modificări semnificative faţă de valoarea contabilă.
3.1. Corectarea şi evaluarea imobilizărilor necorporale
Realitatea dovedeşte faptul că întreprinderea nu este numai un
centru de producere de profit şi de acumulare de capital, ci şi un
centru de acumulare de cunoştinţe şi experienţe
tehnologicoorganizatorice, iar când toate aceste forme de acumulare
se dezvoltă echilibrat, întreprinderea îşi realizează misiunea pentru
care a fost creată. Prin urmare, valoarea unei întreprinderi poate fi
măsurată în funcţie de mărimea patrimoniul său material, dar subzistă
de asemenea şi în capacitatea de a dobândi, genera şi distribui
resursele intangibile (Toffler A., 1995, p. 74).
Evaluarea elementelor care alcătuiesc patrimoniul intangibil al
unei întreprinderi solicită, mai întâi, corecta definire şi identificare a
acestora. Definirea, criteriile de clasificare şi recunoaştere a lor,

metodele de evaluare a acestora sunt fundamentate prin reglementări
contabile naţionale (OMF 94/29.01.2001 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a
Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate, OMF 306/26.02.2002 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, Ordonanţa
61/3008.2001 pentru modificarea Legii contabilităţii nr. 82/1991) şi
internaţionale (IAS 38).
În accepţiunea Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS
38 „Active necorporale”) activele necorporale sunt definite ca fiind
activele nemonetare identificabile, fãrã suport material şi deţinute în
scopul utilizãrii în cadrul producþiei sau aprovizionãrii cu bunuri sau
furnizãrii de servicii, pentru închiriere sau administraþie. Pentru a
recunoaşte un activ necorporal, IAS 38 recomandă drept criterii:
identificabilitatea, controlul asupra activului respectiv şi beneficiile
economice viitoare rezultate ca urmare a utilizării, închirierii sau
deţinerii sale. Criteriul identificabilitãţii se referă la faptul că un activ
necorporal se diferenţiază, respectiv este separabil clar, de fondul
comercial ori de alte active necorporale. Separabilitatea de fondul
comercial se traduce prin faptul că activul necorporal poate fi închiriat,
vândut, schimbat, iar beneficiile economice viitoare ale acestuia vor
putea fi distribuite fără a afecta beneficiile economice oferite de
folosirea altor active necorporale (Pîrvulescu H., 2002, p. 54.).
În conformitate cu acelaşi standard, un activ necorporal este o
resursă controlatã de întreprindere. Însă, o întreprindere controlează
un activ dacă are posibilitatea de a obţine beneficii economice viitoare
şi, de asemenea, dacă poate restricţiona accesul altora la beneficiile

respective, fapt rezultat din drepturile legale la care întreprinderea
poate face apel într-o instanţă.
Beneficiile economice viitoare pe care la poate aduce un activ
necorporal rezultă din vânzarea produselor sau serviciilor, din folosirea
sau închirierea activului sau din reducerea costurilor de producţie
viitoare (Duţescu A., 2001, p. 161). IAS 38 solicită întreprinderii să
recunoască un activ necorporal, la cumpărare, dacă si numai dacă este
posibil ca întreprinderea să obţină beneficii economice viitoare, ce pot
fi atribuite activului respectiv, şi costul activului poate fi măsurat în
mod corect.
Tipurile de active necorporale care se pot înregistra în
contabilitate, sub aspectul conţinutului şi al duratelor lor de
amortizare, sunt: cheltuieli de constituire; cheltuieli de dezvoltare;
brevete, licenţe, mãrci, concesiuni, drepturi de autor şi valori similare;
fondul comercial definit ca parte din fondul de comerţ care nu
figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu şi care contribuie
la menţinerea sau dezvoltarea potenţialului întreprinderii (vadul
comercial, clientela, debuşeele, reputaţia); avansuri şi imobilizãri
necorporale în curs.
Este de semnalat faptul că în practica din ţara noastră
cheltuielile cu publicitatea şi cheltuielile cu pregãtirea profesionalã nu
sunt incluse în categoria imobilizărilor necorporale, ele sunt
considerate cheltuieli ale perioadei, fapt care contravine scopului
acestora de a genera sau majora beneficiile economice viitoare. De
asemenea, cheltuielile de cercetare, în cazul în care activele
necorporale sunt realizate din resurse proprii, sunt considerate
cheltuieli ale perioadei, deoarece în faza de cercetare nu se poate
demonstra existenţa unui activ necorporal, care va genera beneficii

economice viitoare. IAS 38 specifică faptul că fondul comercial,
brevetele, mărcile, licenţele, titlurile de publicaţii, listele de clienţi
care sunt obţinute din resurse proprii nu vor fi recunoscute ca active
necorporale, toate cheltuielile efectuate cu aceste elemente sunt
recunoscute drept cheltuieli în momentul efectuării lor, datorită
faptului că ele nu îndeplinesc unul sau mai multe din criteriile de
recunoaştere.
Elementele intangibile care nu pot fi în totalitate evaluate şi
înregistrate în contabilitate poartă numele de „resurse intangibile
invizibile” sau de „capital intelectual” al întreprinderii (ca de exemplu,
cunoştinţe şi abilităţi; lealitatea personalului; credibilitatea
întreprinderii în relaţiile cu partenerii de afaceri) sunt considerate de
unii autori ca fiind componente ale goodwill-ului (Deaconu A., 1998,
p.264). Prin urmare, goodwill-ul este rezultatul global al unor cheltuieli
trecute ale întreprinderii, numite „costuri de politică” (Invernizzi G.,
Molteni M., 1991, p. 310.), ce nu pot fi identificare în momentul prezent
şi care generează profit într-un cadru de exploatare dat.
În lumea afacerilor este tot mai mult acceptată idea potrivit
căreia valoarea unei întreprinderi tinde să depindă, în mare măsură, de
cunoştinţele din capetele angajaţilor săi, de informaţiile din bazele de
date, de patentele pe care le controlează întreprinderea. Prin urmare,
capitalul însuşi se bazează, în proporţie crescândă, pe elemente
intangibile.
IAS 38 prevede că activelor necorporale se aplică aceleaşi reguli
de evaluare ca şi activelor corporale, adică evaluarea la valoarea de
intrare (cost de achiziţie, cost de producţie, valoarea justă etc), şi
evaluarea la valoarea bilanţierã (costul amortizat şi depreciat, valoarea
reevaluată) (Duţescu A., 2001, p. 161). Activele necorporale pot fi

achiziţionate separat sau ca parte a combinărilor de întreprinderi.
Activele necorporale achiziţionate separat se evaluează la costul de
achiziþie, care include preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile,
cheltuielile directe de punere în funcţiune. Activele necorporale intrate
în întreprindere prin contract de leasing, prezintă câteva particularităţi
în ceea ce priveşte criteriile de evaluare, în funcţie de tipul de
contract. Astfel, în cazul contactului de leasing operaţional, evaluarea
se realizează la valoarea rezidualã si taxele vamale aferente (când
locatorul este nerezident), iar înregistrarea intrării activului se face la
data transferului de proprietate stipulată în contract. Atunci când
contractul este de leasing financiar, evaluarea se realizează la
valoarea justã a activului sau, dacă este mai mică, la valoarea
actualizatã a plãţilor de leasing, iar recunoaşterea activului în
contabilitatea locatarului are loc din momentul începerii utilizării sale
(IAS 17). Evaluarea activelor necorporale intrate prin aport în naturã la
capitalul social se face la valoarea justã a acţiunilor primite în
schimbul activului respectiv. Activele necorporale achiziţionate ca
parte a combinărilor de întreprinderi se evaluează, în conformitate cu
IAS 38, la valoarea justă la data achiziţiei.
Când un activ produs din resurse proprii este recunoscut ca fiind
necorporal, evaluarea sa este realizată la costul de producţie, care
include cheltuielile cu materialele şi serviciile consumate, salariile şi
alte costurile aferente personalului angajat direct, cheltuielile
atribuibile direct (taxe, amortizarea patentelor şi licenţelor), cota de
cheltuieli fixe (IASC, 2000, p. 983).
Recunoaşterea în bilanţ a activelor necorporale se realizează la cost,
fără amortizarea cumulată si deprecierile de valoare, iar după
recunoaşterea iniţială, IAS 38 prevede că un activ necorporal trebuie

să fie contabilizat la o valoare reevaluată, respectiv la valoarea justă la
data reevaluării, fără amortizarea şi deprecierile acumulate după
momentul reevaluării.
Corecţiile care se impun a fi efectuate asupra activelor sunt:
a) neluarea în considerare a nonvalorilor ce apar în bilanţul
contabil (elemente de activ ce nu pot fi valorificate independent pe
piaţă):
- cheltuielile de constituire, respectiv cheltuielile ocazionate de
înfiinţarea sau dezvoltarea întreprinderii (taxe şi alte cheltuieli de
înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de
acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei, cheltuieli de
publicitate);
- cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii (cheltuieli înregistrate
în avans). Aceste cheltuieli sunt deja cheltuieli efectuate într-o
perioadă anterioară, ceea ce le face să fie interpretate ca non-valori;
- cheltuielile de dezvoltare care nu sunt nominalizate în proiecte
distincte nu sunt finanţate din resurse proprii şi nu au şanse să se
finalizeze prin inovaţii;
b) considerarea economiilor de impozit asupra nonvalorilor ,
care trebuie reintegrate progresiv în conturile de rezultat din exerciţiile
viitoare. Aşadar, dacă existenţa acestor „non-valori” determină
diminuarea patrimoniului întreprinderii, economiile fiscale astfel
apărute trebuie reintegrate în contul de rezultat din exerciţiul viitor (la
cheltuieli), fiind necesară luarea lor în considerare dacă întreprinderea
este beneficiara acestora.
c) includerea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli (cont
151) în „datorii”, în cazul în care există o mare probabilitate de
producere a riscurilor şi a cheltuielilor pentru care au fost create.

d) includerea în bilanţ a unor active necorporale
neînregistrate de tipul brevetelor de invenţii, secretelor comerciale
nebrevetate, avantaje de contract, cheltuieli cu recrutarea, angajarea
şi instruirea forţei de muncă.
3.2. Corectarea şi evaluarea imobilizărilor corporale
IAS 16 „Imobilizări corporale” defineşte imobilizările corporale ca
fiind:
a) active care sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de
bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau
pentru a fi folosite în scopuri administrative;
b) este posibil să fie utilizate pe parcursul mai multor perioade.
Tot în categoria imobilizărilor corporale sunt evidenţiate şi investiţiile
imobiliare care, conform IAS 40 „Investiţii imobiliare”, reprezintă acea
proprietate imobiliară (un teren, o clădire sau parte a unei clădiri)
deţinută (de proprietar sau locatar, în baza unui contract de leasing
financiar) mai degrabă în scopul închirierii sau pentru creşterea valorii
capitalului sau în ambele scopuri, decât pentru a fi utilizată în
producţia de bunuri, prestarea de servicii sau în scopuri administrative
sau pentru a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.
OMF 94/2001 adoptă următoarea detaliere pentru imobilizările
corporale:
- terenuri şi construcţii;
- instalaţii tehnice şi maşini;
- alte instalaţii tehnice, utilaje şi mobilier;
- avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.

Un activ imobilizat este recunoscut ca atare numai dacă pot fi
estimate cu suficientă certitudine beneficiile economice viitoare
obţinute de pe urma utilizării, închirierii sau deţinerii sale. De
asemenea, pentru a putea fi recunoscută o imobilizare corporală
trebuie să poată fi evaluată.
Astfel, evaluarea imobilizărilor corporale se face la intrarea lor în
întreprindere, intrare care se poate realiza prin mai multe modalităţi:
achiziţie, producţia în regie proprie, contracte de leasing,
subvenţionare, schimb cu alte active, aport la capital social sau
donaţie.
Cea mai frecventă modalitate de a deţine imobilizări corporale
este prin achiziţie, evaluarea şi înregistrarea în contabilitate
realizându-se în acest caz la costul de achiziţie, care are drept
componente: preţul de cumpărare; taxele vamale si taxele
nerecuperabile, cheltuielile directe legate de punerea în funcţiune;
costuri iniţiale de amenajare a amplasamentului, de livrare şi
manipulare, montaj, onorarii; costuri estimate pentru demontarea şi
mutarea activului; reducerile comerciale; costul îndatorării, respectiv
dobânda, când ele sunt direct atribuibile achiziţiei activului).
Când imobilizarea corporală este obţinută în regie proprie,
evaluarea sa se realizează la costul de producţie care are drept
componente: cheltuielile directe de producţie, inclusiv costul
îndatorării; cota de cheltuieli indirecte (amortizarea, întreţinerea
secţiilor şi utilajelor, conducerea şi administrarea secţiilor etc.).
Contractele de leasing (IAS 17) reprezintă o modalitate din ce în
ce mai solicitată în present pentru obţinerea de imobilizări corporale.
În această variantă valoarea de intrare a activului în contabilitatea

locatarului (beneficiarului) şi respectiv evaluarea depinde de tipul de
contract, adică:
- evaluarea la valoarea reziduală (valoarea netă obţinută prin
cedarea unui activ, la
încheierea duratei sale de utilizare, după deducerea cheltuielilor
aferente cedării) şi taxele vamale aferente (dacă locatorul este
nerezident), în contractele de leasing operaţional; înregistrarea intrării
activului se face la data transferului de proprietate stipulată în
contract (de regulă la sfârşitul vieţii utile a activului);
- minimul dintre valoarea justă sau valoarea actualizată a
plăţilor minime de leasing (plăţi de-a lungul perioadei de leasing pe
care locatarul trebuie sau poate fi obligat să le efectueze), în
contractele de leasing financiar; momentul recunoaşterii activului în
contabilitatea locatarului se face din momentul începerii utilizării lui;
Imobilizările corporale pot fi subvenţionate, ca urmare a unor
programe de asistenţă guvernamentală, caz în care evaluarea
imobilizării corporale se realizează la valoarea de intrare care este
dată de valoarea justă.
În ceea ce priveşte evaluarea la data bilanţului, tratamentul de
bază prevede ca imobilizările corporale să fie prezente în bilanţ la cost,
ajustat cu valoarea amortizărilor cumulate şi a oricăror pierderi
cumulate din depreciere. Tratamentul alternativ prevede că, ulterior
recunoaşterii iniţiale, o imobilizare corporală să fie prezentă în bilanţ la
valoarea reevaluată, pe baza valorii juste la momentul reevaluării, mai
puţin amortizarea cumulată si pierderile din depreciere. OMF 94/2001
prevede, pe lângă cele două tratamente, evaluarea prin metode ce ţin
cont de inflaţie, respectiv retratarea costului istoric la inflaţie, conform

IAS 29. Nu se retratează activele care sunt reevaluate la data bilanţului
sau cele care sunt evaluate la cost curent, la data bilanţului.
a) Evaluarea terenurilor aflate în proprietatea întreprinderii se
recomandă a fi realizată de către evaluatori imobiliari, familiarizaţi cu
metodele de evaluare a terenurilor, respectiv: comparaţia directă de
piaţă, metoda alocării, extracţia, parcelarea, metoda reziduală,
capitalizarea chiriei brute.
Comparaţia directã este metodă recomandată pentru evaluarea
terenurilor libere, fără construcţii. Metoda implică analiza preţurilor de
vânzare şi a caracteristicilor vânzărilor de terenuri din perioada
imediată momentului evaluării, în vederea comparării şi ajustării
acestor preţuri pentru a se ajunge la o valoare de piaţă pentru terenul
supus evaluării. Pentru terenurile virane, valoarea zilei depinde de:
aşezarea acestuia, caracteristicile fizice (mărime, deschidere,
privelişte, topografie etc.), utilităţile accesibile, cerere şi ofertă,
facilităţile de urbanism, grevarea cu o ipotecă si de restricţiile de
construcţie aplicabile. Aşadar, estimarea valorii lor se face pe baza
preţurilor utilizate în tranzacţii recente, pentru fiecare tip de teren şi
zonă, obţinute de la agenţii imobiliari sau notari. În cazul vânzării
efective a terenului, din valoarea determinată vor fi scăzute cheltuielile
legate de vânzare.
Metoda alocãrii este recomandată de practica evaluării pentru
terenurile construite. Principiul pe care se bazează metoda este
determinarea ponderii valorii terenului în valoarea totală a unei
proprietăţi (teren plus construcţie). Ponderea este cuprinsă, pentru
terenurile cu construcţii mai vechi, între 20 – 30% din valoarea
proprietăţii.

Extracţia este o metodă de evaluare, derivată din metoda
alocării, care constă deducerea din preţul de vânzare a unei proprietăţi
a valorii construcţiei, calculată la costul de înlocuire net, iar valoarea
astfel rezultată este valoarea terenului.
Metoda parcelãrii ţine seama de cea mai bună utilizare, din punct
de vedere construibil, a fiecărei parcele de teren rezultate în urma
divizării unei suprafeţe mai mari de tern. Parcelele pentru diferite tipuri
de construcţie sunt considerate unităţi şablon în calculele de evaluare.
Aceste unităţi şablon sunt stabilite de evaluatori imobiliari în
colaborare cu arhitecţii, alcătuindu-se astfel baze de date cu privire la
parcelările efectuate în zonă în vederea vânzării. Evaluarea fiecărei
parcele se poate realiza fie prin comparaţia directă, fie prin evaluarea
preţului proprietăţii pe care un antreprenor o construieşte pe parcela
respectivă si pe care o vinde la cheie. În acest din urmă caz, diferenţa
dintre preţul de vânzare a proprietăţii imobiliare, finanţată de
antreprenor (clădiri plus teren), şi costurile totale de construcţie
(inclusiv profitul antreprenorului) reprezintă valoarea terenului.
Metoda rezidualã tine seama de contribuţia celor două tipuri de
capital investit, clădiri şi teren, la obţinerea şi repartiţia profitului net
al întregii afaceri, rezultat în urma unei investiţii effectuate pe terenul
supus evaluării. Aplicarea metodei implică parcurgerea în mod
succesiv a următorilor paşi:
- stabilirea celei mai bune utilizări a terenului, respectiv a acelui tip de
construcţie din
exploatarea căreia rezultă cel mai mare profit, profit care trebuie
alocat celor două tipuri de investiţie;

- calcularea pe baza ratelor de capitalizare uzuale pe piaţă (8 – 10%) a
valorii clădirii noi şi prin capitalizarea profitului net atribuibil clădirii
noi;
- determinarea profitului net anual atribuibil terenului, ca diferenţă
între profitul net anual total al proprietăţii şi profitul net anual aferent
clădirii;
- calcularea valorii terenului prin capitalizarea profitului net anual
aferent terenului, cu rată de capitalizare uzuală pe piaţă.
Metoda capitalizãrii chiriei brute este folosită pentru evaluarea
terenurilor închiriate, permiţând capitalizarea chiriei încasate de
proprietarul terenului închiriat unui utilizator. Atunci când chiria
percepută pe unitate de suprafaţă si rata de capitalizare sunt cele
practicate pe piaţă, se obţine valoarea de piaţă a terenului.
Terenurile agricole se evaluează utilizând metoda comparaţiei, la
fel ca în cazul terenurilor neagricole, sau metoda capitalizãrii rentei
nete. Cea de-a doua metodă reflectă ceea ce David Ricardo preciza,
respectiv că „preţul pământului agricol este renta capitalizată la
dobânda zilei”. Aplicarea corectă a acestei metode solicită evaluatorul
la: obţinerea informaţiilor despre rotaţia culturilor, randamente, preţul
produselor agricole din zonă; estimarea venitului brut potenţial obţinut
de pe terenul respectiv, atât în cazul exploatării terenului de către
proprietar, cât şi în cazul arendării terenului; estimarea cheltuielilor de
exploatare pentru determinarea venitului net; stabilirea ratelor de
capitalizare; efectuarea calculelor necesare pentru stabilirea valorii
terenului agricol prin capitalizarea venitului.
b) Evaluarea construcţiilor se realizează de evaluatori
imobiliari care posedă cunoştinţe de specialitate. Practica recomandă
evaluarea acestora cu ajutorul comparaţiei directe, folosită si

pentruevaluarea terenurilor, a metodei bazatã pe capitalizarea
veniturilor sau evaluarea pe bazã de cost.
1. Comparaţia directã se foloseşte în cazul evaluării unor clădiri
care au grad ridicat de similaritate, pentru care există o piaţă activă si
informaţii suficiente cu privire la preţurile de vânzare, oferte, tranzacţii
efectuate etc.
2. Metoda bazatã pe capitalizarea veniturilor este folosită pentru
evaluarea construcţiilor cumpărate ca investiţii şi care vor aduce un
venit financiar dintr-o închiriere unei terţe persoane. Sunt considerate
venituri care se vor capitaliza: chiria brutã potenţialã, adică aferentă
unei închirieri de 100 % a construcţiilor, înainte de deducerea
cheltuielilor suportate de proprietar şi a plăţii impozitului pe chirie;
chiria brutã efectivã, calculată tinând seama de gradul efectiv de
închiriere a clădirii, înainte de a efectua deducerile mai sus amintite;
profitul net din exploatare, respectiv profitul net anual, după deducerea
tuturor cheltuielilor de exploatare, fără amortizare, din chiria brută
efectivă; cash-flow-ul înainte de plata impozitului pe profit, adică
partea din profitul brut rămas după deducerea cheltuielile
cu dobânzile aferente creditelor cu care a fost finanţată clădirea
evaluată; cash-flow-ul dupã plata impozitului pe profit; valoarea
rezidualã care reprezintă suma globală încasabilă de un investitor, la
terminarea duratei de exploatare normală sau la sfârşitul perioadei de
previziune. În funcţie de forma de venit şi de modul de exprimare a
ratei de actualizare sau a ratei de capitalizare, construcţiile pot fi
evaluate prin: capitalizare directă, actualizarea veniturilor viitoare şi
tehnici reziduale.
a. Capitalizarea directã este simplă deoarece nu presupune
previzionarea anuală a venitului (profitul net din exploatare sau cash-

flow-ul înainte de impozitare) generat de o construcţie, ci doar idea
reproductibilităţii în viitor a unui nivel anual al acestuia. În consecinţă,
valoarea construcţiei se determină conform relaţiei:
Valoarea construcţiei = Venitul anual / Rata de capitalizare
(k)
La rândul său, rata de capitalizare este raportul dintre venitul anual şi
preţul de vânzare a clădirii, ea având semnificaţia unei rate a
rentabilităţii capitalului investit în clădire.
b. Actualizarea veniturilor (analiza discaunted cash – flow)
constă în stabilirea veniturilor actuale prin actualizarea veniturilor
anuale sperate (profitul net din exploatare sau cash-flow-ul înainte de
impozitare, cash-flow-ul după plata impozitului pe profit) cu ajutorul
unei rate de actualizare.
Valoarea construcţiei este:
n
Valoarea construcţiei = Σ CFt
t=1 t
(1+r)
în care:
- CF – cash-flow-ul anual;
- t – numărul de ani de previziune;
- r – rata de actualizare.
c. Tehnicile reziduale sunt folosite când există următoarele
informaţii disponibile despre proprietatea imobiliară (teren plus
clădire): valoarea de piaţă a terenului evaluabilă în mod independent,
profitul net generat de întreaga proprietate, rata de capitalizare
aferentă proprietăţii imobiliare. Aceste informaţii permit calcularea:
profitului net atribuibil numai terenului, prin înmulţirea ratei de
capitalizare cu valoarea de piaţă a terenului; profitului net aferent

clădirii, ca diferenţă între profitul net total şi profitul net aferent
terenului; valorii clădirii, prin capitalizarea numai a profitului net
corespunzător clădirii.
3. Metoda bazatã pe costuri este recomandată de specialişti pentru
construcţiile noi sau aproape noi; în cazul construcţiilor unicat, care nu
se tranzacţionează frecvent pe piaţă; pentru clădirile în care se
desfăşoară o afacere care are un puternic goodwill personal, ce nu pot
fi evaluate pe baza profitului rezultat de afacerea desfaşurată în
clădirea de evaluat, deoarece goodwill-ul nu este transferabil odată cu
clădirea; în studiile de fezabilitate.
În toate aceste cazuri, punctul de plecare în estimarea valorii
unei astfel de clădiri îl reprezintă costul de reproducţie sau costul de
înlocuire a clădirii, din care se deduce suma care reprezintă
deprecierea totală a clădirii, rezultând costul de înlocuire net. Conform
definiţiei elaborate de Institutul de Evaluare din Chicago, costul de
reproducţie brut este costul estimat pentru a construi, la preţurile
curente la data evaluării, clădiri identice, folosind aceleaşi materiale,
standarde de construcţii, proiect, plan de construcţie, calitate a
manoperei. Costul de înlocuire, potrivit aceleiaşi optici, este costul
estimat pentru a construi, la preţuri curente la data evaluării, a unei
clădiri cu o utilitate identică cu cea de evaluat, însă la cu materiale
moderne, la standardele curente, plecând de la proiecte şi planuri
moderne, existente la data evaluării. Cât priveşte stabilirea gradului de
depreciere a unei clădiri, acesta se realizează în urma unei inspecţii
detaliate a construcţiei de evaluat, de către un inginer constructor.
c) Maşinile, utilajele şi echipamentele sunt aduse la preţul
actual cu ajutorul mai multor metode ce au scop determinarea valorii
reziduale din momentul evaluării. Datorită naturii specializate a

activităţii unor întreprinderi, evaluarea mijloacelor fixe trebuie
realizată de evaluatori specializaţi pe tipul respectiv de mijloace fixe.
În acest scop, evaluatorul trebuie să dispună de situaţia
mijloacelor fixe aflate în proprietatea întreprinderii, cu datele de
identificare a acestora (cod, denumire, număr de inventar, data punerii
în funcţiune, durata de viaţă normată). Evaluatorul procedează apoi la
clasarea mijloacelor fixe în: necesare în procesul de exploatare,
redundante (peste nevoile de exploatare) şi în curs de casare. De
asemenea, este necesară verificarea faptică a mijloacelor fixe, analiza
gradului de depreciere a lor şi precizarea tipului de valoare pentru
evaluare, respectiv: valoarea de piaţă pentru mijloacele fixe necesare
în procesul de exploatare; valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare
pentru mijloacele fixe în surplus faţă de nevoile de exploatare;
valoarea de casare pentru cele ce trebuie casate; costul de înlocuire
net pentru mijloacele fixe unicat.
În general, valoarea de piaţă a unui mijloc fix nou este punctul de
plecare în procedura evaluării. Dacă în momentul evaluării nu se mai
tranzacţionează mijloace fixe absolut identice cu cele de evaluat, este
necesară încadrarea mijlocului fix de evaluat în categoria celor
tranzacţionate pe piaţă.
d) Imobilizările financiare reprezintă plasamente pe termen
lung, respectiv: titluri de participare (drepturi sub formă de acţiuni şi
alte titluri de valoare în capitalul altor unităţi patrimoniale, care
asigură deţinătorului lor exercitarea controlului sau a unor influenţe în
managementul acestora), titluri imobilizate ale activitãţii de portofoliu
(titluri financiare achiziţionate în vederea realizării unor venituri
financiare, fără a putea realiza un control asupra emitentului), alte
titluri şi creanţe imobilizate (creanţe legate de participaţii, împrumuturi

acordate pe termen lung terţilor, garanţiile şi cauţiunile depuse de
unitatea patrimoniala la terţi).
Evaluarea titlurilor de participare şi a titlurilor imobilizate ale
activităţii de portofoliu implică luarea în calcul a mai multor criterii,
pentru a putea stabili valoarea intrinsecă a unei acţiuni. Aceste criterii
de evaluare sunt:
- valoarea de piaţă a acţiunilor, care poate fi cursul la bursă sau preţul
de tranzacţionare a unor pachete de acţiuni, pentru întreprinderile
necotate;
- calitatea activelor deţinute (corporale şi necorporale);
- profitul net al societăţii la care întreprinderea evaluată deţine o parte
de capital;
- previziunile referitoare la încasările viitoare provenite din plasament;
- restricţiile în distribuirea profitului net de către întreprinderile la care
se deţine participaţia;
- restricţiile în ceea ce priveşte transferul titlurilor de plasament pentru
întreprinderea care le deţine.
Pentru titlurile de participare minoritare în societăţile necotate
sau pentru cele pentru care cursul nu este o dimensiune suficient de
semnificativă, estimarea lor presupune, de fapt, o reevaluare a
societăţii emitente. Principiul aplicabil este acela conform căruia în
locul valorii nete contabile a titlurilor deţinute trebuie determinată o
sumă echivalentă cu partea corespunzătoare a lor din valoarea
activului net al întreprinderii emitente. Dacă informaţiile nu sunt
disponibile, dar veniturile de participaţie sunt cunoscute, este posibilă
o estimare indirectă a valorii acestora pe baza valorii de randament.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde participaţiilor la
capitalul filialelor cu pierderi. Dacă societatea mamă îşi asumă

responsabilitatea în redresarea situaţiei acestora, în evaluarea
participaţiei trebuie reflectată pierderea pe câţiva ani, ca şi efortul de
refinanţare a procesului de redresare. Dacă societatea mamă nu-şi
asumă efortul de redresare, valoarea participaţiei este zero sau
valoarea de lichidare totală a filialei.
3.3. Corectarea şi evaluarea activelor circulante
Reevaluarea activului circulant este tratată diferit de evaluatori.
Unii consideră că posturile activului circulant (stocuri, creanţe clienţi,
titluri pe termen scurt, trezorerie) sunt elemente cu o rotaţie relativ
rapidă. În acest fel, valoarea lor contabilă poate fi utilizată în estimări
ca atare. Sunt exceptate situaţiile care se caracterizează prin inflaţie
puternică sau erodare monetară accelerată. Alţi experţi consideră că
estimarea elementelor de exploatare necesită o atenţie analitică
pentru fiecare element, în ceea ce priveşte valoarea lor şi existenţa lor
fizică.
a) În evaluarea stocurilor (mărfuri, materii prime şi materiale)
este necesar să se respecte mai multe etape, precum: inventarierea
fizică (dacă nu este posibilă se analizează datele inventarului celui mai
recent); ierarhizarea stocurilor din punct de vedere al rotaţiei şi
identificarea stocurilor cu rotaţie slabă sau stagnantă; identificarea
metodei de evaluare la determinarea valorii stocurilor. Pot exista
anumite stocuri de materii prime degradate total sau componente care
nu se mai utilizează nicăieri. În acest caz valoarea acestora este zero
sau chiar negativă dacă sunt necesare şi cheltuieli de încărcare,
transport, depozitare şi neutralizare.

Pentru stocurile de materii prime, materiale, componente
necesare activităţii de exploatare, tipul de valoare utilizat este
valoarea de piaţă, care reflectă costul curent de înlocuire la data
evaluării. Diferitele metode de evaluare a stocurilor vor influenţa
valoarea stocului final reflectată în bilanţ ca şi costul produselor
vândute şi deci, implicit, profitul înscris în contul de profit şi pierdere.
Efectele sunt deosebit de importante în ţările cu economii inflaţioniste
unde, chiar în intervale scurte de timp, acelaşi produs se realizează cu
eforturi în aprovizionare şi în producţie la preţuri mereu altele.
Din acest punct de vedere se pot întâlni mai multe metode de
evaluare a stocurilor:
- metoda bazată pe media ponderată a costurilor de aprovizionare;
- metodele bazate pe ordinea de intrare în întreprindere (FIFO – primul
intrat, primul ieşit şi LIFO – ultimul intrat, primul ieşit) sau pe scara de
mărime a preţului de aprovizionare (HIFO – cel intrat cu preţul de
aprovizionare cel mai mare, primul ieşit şi LOFO – cel intrat cu preţul
de aprovizionare cel mai mic, primul ieşit).
În economiile cu preţuri în creştere sau cu inflaţie puternică,
aplicarea metodei FIFO are ca efect o supraevaluare a profitului şi o
estimare a stocurilor din întreprindere aproape de valoarea actuală. În
aceleaşi condiţii, aplicarea metodei LIFO va subevalua profiturile, dar
şi mărimea stocurilor din întreprindere. În cazul scăderii preţurilor
aplicarea metodei FIFO are ca efect o subevaluare a profitului şi o
estimare a valorii reale a stocurilor aproape de valoarea actuală, în
timp ce LIFO va
supraevalua profitul şi valoarea stocurilor.
Atenţie trebuie acordată stocurilor de piese de schimb,
subansamble, componente diverse a căror valoare contabilă nu a fost

actualizată si care, prin valoarea lor de piaţă curentă, pot să reprezinte
un mare avantaj pentru cumpărător.
Stocurile de producţie neterminatã se evaluează plecând de la
valoarea de piaţă estimată a produselor rezultate după finalizarea
procesului de producţie, din care se deduc cheltuielile necesare pentru
aducerea în stare de comercializare a produselor în curs de execuţie.
Stocurile de produse finite necesită efectuarea unor corecţii
cauzate de factori precum: renunţarea de către unii clienţi la comenzi;
returnarea unor produse din cauza unor deficienţe calitative; costul de
înregistrare în contabilitate este mai mare decât preţul de vânzare cu
amănuntul; inexistenţa unei cereri pentru tipul respectiv de produs;
termenul de garanţie expirat. Specialiştii în evaluare precizează că, la
fel ca în cazul stocurilor de materii prime şi materiale, şi în cazul
stocurilor de produse finite este necesară inventarierea şi verificarea
existenţei lor fizice. Corecţiile care se vor aduce la valorile contabile a
acestor stocuri sunt: valoarea zero sau valoarea negativă pentru
produsele finite depreciate total sau cu termen de valabilitate expirat
şi care trebuie distruse sau neutralizate; valoarea de piaţă diminuată
cu cota uzuală de adaos comercial practicat pentru tipul respectiv de
produse finite. Evaluarea stocurilor se realizează la intrarea în
întreprindere, la data bilanţului şi la ieşirea din întreprindere sau la
darea în consum. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile
aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi toate costurile suportate
pentru a aduce stocurile în forma şi la locul unde se găsesc în
momentul evaluării.
Evaluarea la intrare. Cea mai frecventă modalitate de a deţine
stocuri este prin achiziţie .

Prin urmare, costul de achiziţie este valoarea cu care bunul
respectiv va fi înregistrat în contabilitate şi, respectiv este evaluat.
Componentele costului de achiziţie sunt următoarele: preţul de
cumpărare; taxele vamale şi taxele nerecuperabile; cheltuielile direct
legate de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite
direct achiziţiei de stocuri, reducerile comerciale, costul îndatorării. O
altă modalitate de a obţine stocuri este prin producţia proprie ,
situaţie în care evaluarea stocului se realizează la costul de
producţie. Componentele costului de producţie sunt: cheltuielile
directe de producţie (consumul de materii prime şi materiale,
manoperă directă etc.) şi cota de cheltuieli indirecte (amortizarea,
întreţinerea secţiilor si utilajelor, conducerea si administrarea
secţiilor). Cheltuielile generale ale întreprindere (cheltuieli de
administraţie) şi cheltuielile de distribuţie nu se includ în costurile de
producţie. Stocurile pot intra în întreprindere prin subvenţionare, ca
urmare a unui program de asistenţă guvernamentală. În acest caz
evaluarea se realizează la valoarea corespunzătoare subvenţiilor
guvernamentale. Atunci când subvenţia guvernamentala este
reprezentată de transferal unui activ nemonetar, respectiv un stoc sau
o categorie de stocuri, evaluarea se realizează la valoareade intrare,
dată de valoarea justă.
Evaluarea la ieşire. În momentul în care stocurile ies din
întreprindere (prin consum intern, vânzare sau alte variante) evaluarea
lor se realizează prin metoda FIFO „primul intrat primul ieşit”, prin
metoda costului mediu ponderat şi prin metoda LIFO. Prima
metodă presupune ca evaluarea ieşirilor de stoc să se facă la costul
intrărilor în ordinea cronologică a apariţiei. Respectiv, stocul final este
constituit din elementele cele mai recente. Această metodă se

foloseşte atât în cazul inventarului permanent, cât şi în cazul
inventarului intermitent. Metoda „costului mediu ponderat”,
presupune evaluarea articolelor de stoc, utilizând media ponderată a
costurilor. Această metodă poate fi aplicată în cazul inventarului
permanent, cât şi in cazul celui intermitent. Metoda LIFO „ultimul
intrat primul ieşit”, presupune ca ultimele articole achiziţionate sau
produse să fie primele ieşite din stoc, iar cele rămase în stoc la
sfârşitul perioadei sunt primele achiziţionate sau produse. Spre
deosebire de celelalte metode, LIFO nu repartizează costurile
stocurilor intrate până la acea dată, dar conectează veniturile cu
cheltuielile aferente. Costul articolelor existente în stoc la sfârşitul
perioadei este mai mic decât costul actual, ceea ce este în
concordanţă cu principiul evaluării bilanţiere la cea mai mică valoare
dintre cost şi valoarea realizabilă netă.
Utilizarea metodei FIFO pentru evaluarea stocurilor prezintă
următoarele avantaje: urmăreşte mişcarea fizică a stocurilor; valoarea
stocului este actuală si uşor de calculat. Dezavantajele folosirii acestei
metode constau în faptul că: profiturile pot fi supraevaluate, în anumite
perioade; comparaţiile pe diferite comenzi sau activităţi sunt greu de
realizat.
Metoda costului mediu ponderat prezintă drept avantaje faptul
că: nivelează profiturile; este uşor de calculat şi permite comparaţii.
Dezavantajele constau în faptul că: deformează costurile în anumite
momente de timp.
Evaluarea stocurilor prin metoda LIFO are avantajul utilizării
costurilor actuale, dezavantajul principal referindu-se la faptul că
există posibilitatea subevaluării stocurilor în bilanţ.

Evaluarea la data bilanţului. IAS 2 prevede ca în bilanţ
stocurile să fie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea
realizabilă netă. Valoarea netă de realizare se determină tinând seama
de fluctuaţiile de preţ si de cost, precum şi de scopul pentru care
stocurile sunt deţinute.
b) Creanţele fac obiectul unei reevaluări separate dacă există
riscul unor clienţi incerţi. În aceste situaţii se realizează o grupare şi o
ordonare a clienţilor pe baza criteriului „data plăţii”, pentru a detecta
riscul de neplată. De asemenea, evaluatorul împreună cu clientul său
apreciază transferabilitatea totală, parţială sau netransferabilitatea
creanţelor viitorului proprietar. În cazul în care întreprinderea a
constituit un provizion suficient pentru creanţe incerte, se poate prelua
valoarea înregistrată în contabilitate pentru aceste creanţe, diminuata
cu provizionul constituit.
În literatura de specialitate se precizează ca în legătură cu
corecţiile aplicate valorilor contabile pentru creanţe nu există reguli
general acceptate, ci numai recomandări. Astfel, cea mai uzuală
practică pentru tratarea creanţelor cu termen de încasare depăşit ar fi
neincluderea în evaluare sau preluarea lor de către cumpărătorul
întreprinderii printr-un angajament scris, semnat cu vânzătorul, în care
se stipulează procentul de plată din valoarea fiecărei creanţe, care se
va face numai după încasarea
creanţei. O altă practică este diminuarea valorii nominale a unei
creanţe cu un anumit procent, în funcţie de numărul de zile de
întârziere a plăţilor.
Creanţele reprezintă drepturi băneşti potenţiale, realizabile la termene
diferite. În tranzacţiile de vânzare cumpărare interesul părţilor este
diferit. Astfel, vânzătorul vrea să-şi recupereze prin preţ valoarea totală

a creanţelor. Pentru cumpărător, o suma care se va încasa peste un
anumit termen nu mai are aceeaşi valoare. De aceea, în faza de
diagnostic trebuie să se facă o analiză detaliata a creanţelor din punct
de vedere al vechimii acestora, a posibilităţilor de încasare, făcându-se
corecţiile necesare asupra soldului conturilor respective, astfel:
- creanţele certe se iau în calcul la valoarea contabilă;
- creanţele exprimate într-o altă monedă decât cea naţională, se
actualizează în funcţie de evoluţia cursului de schimb;
- creanţele pentru care se apreciază că încasarea va avea loc peste o
lună se corectează în funcţie de costul imobilizării fondurilor pe
perioada amânării încasării (dobânda bancară), determinându-se astfel
valoarea justă a creanţelor , care este o valoare actualizată a plăţilor
cu rata dobânzii;
creanţele care se apreciază că nu mai pot fi încasate se scad din
patrimoniu cu valoarea contabilă, fiind necesară argumentarea
imposibilitatea încasării
c) În ceea ce priveşte disponibilităţile sunt de făcut corecţii
mai ales dacă există poziţii importante în devize şi în titluri. Cu
prudenţă, valuta şi titlurile vor fi evaluate la un curs mediu al perioadei
considerate.
Suma tuturor acestor posturi rectificate reprezintã activul brut
real.
Pentru calculul activului net real este necesar să se analizeze
critic şi conţinutul pasivului, în mod special, pasivul exigibil (fără
capitalul propriu şi provizioanele cu caracter de rezervă).
3.4. Corectarea şi evaluarea datoriilor pe termen lung

În cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, cumpărătorul nu poate
achiziţiona afacerea fără a i se impune să preia şi datoriile totale sau
parţiale. De aceea datoriile se impune a fi evaluate. O parte din datorii
nu necesită corecţii, fapt pentru care sunt preluate la valoarea lor
contabilă. Alte datorii necesită o reevaluare, cum ar fi valoarea
creditelor pentru care există condiţii avantajoase de finanţare,
respectiv care pot fi obţinute cu o rată a dobânzii inferioară celei
curente pe piaţa monetară.
Datoriile pe termen lung vor fi actualizate dacă a aut loc o
modificare importantă a ratei dobânzii (valoarea corecţiei se
calculează prin actualizarea datoriei la un coeficient egal cu diferenţa
între rata de piaţă a dobânzii şi rata dobânzii creditului. Pentru
datoriile pe termen scurt nerambursate la scadenţă vor fi luate în
calcul şi penalităţile corespunzătoare. Se vor integra în pasivul exigibil
dividendele de distribuit acţionarilor, de obicei ca datorii pe termen
scurt.
Reevaluarea posturilor din bilanţ evidenţiază o plusvaloare
potenţială, care nu s-ar degaja decât în cazul vânzării bunurilor
patrimoniale. Este necesar să se ţină seama de impozitul pe
plusvalorile potenţiale identificate în decursul acestor reevaluări. Pot fi
avute în vedere mai multe situaţii:
- pentru bunurile amortizabile şi stocuri există un impozit latent, având
conţinutul unui pasiv exigibil, care se poate calcula ca suma
actualizată a impozitelor pe plusvaloarea estimată;
- pentru bunurile neamortizabile (terenul) impozitele latente nu sunt
luate în considerare, căci vânzarea acestor bunuri ca atare este
extrem de puţin probabilă si deci impozitul este zero.

Deducând din activul brut real pasivul real exigibil se obţine
activul net real sau corectat.
Aceasta este expresia, la preţul zilei, a ceea ce întreprinderea are în
proprietate, deci a valorii patrimoniale a societăţii.
Deşi mai precisă decât metoda activului net contabil, metoda
activului net corectat are şi ea multiple limite:
- nu ţine cont de potenţialul viitor de creştere a întreprinderii;
- valoarea întreprinderii rezultă ca o însumare a unor elemente la un
preţ actual, considerate prin juxtapunere şi nu integrate într-un tot
funcţional;
- nu tine cont de potenţialul factorului uman;
- nu ţine cont de elementele nemateriale specifice întreprinderii
(experienţa în producţie, mărci, reţele de distribuţie, calitatea clienţilor
etc.).
În consecinţă activul net corectat se calculează conform relaţiei:
Activ net contabil
- cheltuieli de constituire
- cheltuieli cu studiile
- diminuarea valorii fondului comercial
- diminuarea valorii stocurilor
- creanţe dificil de recuperat neprevizionate
- impozit latent asupra plusvalorii activelor care depăşesc diminuarea
valorii lor
+ valoarea de realizare a brevetelor
+ creşterea de valoare a activelor necorporale
+ creşterea de valoare a activelor financiare
+ creşterea de valoare a stocurilor
= Activ net corectat

4. Alte abordări privind dimensiunea valorică a
patrimoniului
Valoarea substanţială ia naştere din adunarea activului net
corectat cu valoarea reală a altor active ce nu aparţin întreprinderii
(ex. active în leasing), dar care participă la obţinerea rezultatului
întreprinderii. Se impun, însă, câteva observaţii:
- activul net real este estimarea activelor de exploatare şi din afara
exploatării, utilizate sau nu, deţinute în proprietate de întreprindere;
- valoarea substanţială este estimarea activelor utilizate efectiv de
întreprindere în exploatare, fie că aparţin sau nu proprietăţii acesteia;
ea este o noţiune ce nu se suprapune cu cea de patrimoniu corporal al
întreprinderii, dar dă o dimensiune a valorii mijloacelor utilizate de
întreprindere pentru realizarea profitului;
- în evaluare se tratează diferit activul ce participă la exploatare
(indiferent de titlul de proprietate asupra lor), activele din patrimoniul
care nu participă la exploatare sau din afara exploatării (vor fi evaluate
într-o optică mai severă) şi activele ce aparţin terţilor din afara
exploatării (vor fi ignorate);
Capitalurile permanente necesare în exploatare reflectă
capitalurile necesare funcţiei de exploatare a întreprinderii şi se
determină după relaţia:
CPNE = Imobilizări nete utilizate în exploatare + Nevoia de fond de
rulment utilizată în exploatare
Indicatorul pune accentul pe activitatea de exploatare a
întreprinderii, considerată singura semnificativă pentru procesul de
evaluare. Nu se ţine seama de elemente precum clădirile utilizate

pentru alte scopuri decât pentru activitatea de exploatare şi nici de
echipamentele întreprinderii care nu sunt utilizate efectiv în
activitatea de exploatare.
Valoarea întreprinderii estimată prin metodele patrimoniale
reprezintă un reper important pentru evaluator în judecăţile sale de
care va ţine seama, în cazul în care va utiliza mai multe metode de
evaluare a întreprinderii. Rezerva manifestată în utilizarea metodelor
patrimoniale se datorează limitelor acestora:
- valoarea determinată prin metodele patrimoniale reprezintă suma
valorii elementelor din întreprindere, la preţul actual, considerate prin
juxtapunere şi nu integrate într-un tot sistemic cu o funcţionalitate
specifică (se ştie că suma parţilor nu este egală cu valoarea
întregului);
- aceste metode estimează ceea ce întreprinderea posedă si foloseşte
în exploatare, dar nu ţine cont de rezultatul sau potenţialul viitor al
activităţii acesteia;
- în valoarea globală a întreprinderii astfel determinată nu sunt
reflectate nici valoarea, nici potenţialul, nici contribuţia factorului
uman;
- metodele patrimoniale nu iau în calcul elementele nemateriale
specifice întreprinderii, ce concretizează certe elemente de avantaj
comparativ şi deci duc un plus de valoare acesteia, cum ar fi: marca,
tehnologia, tradiţia activităţii, motivaţia şi dinamismul echipei de
conducere, calitatea clienţilor şi a pieţei de desfacere, reţeaua de
distribuţie şi de servicii post-vânzare;
- metodele patrimoniale presupun identificarea variaţiilor de valoare,
de obicei plus de valoare (s-a văzut că această metodă are punctul de
plecare în datele contabilităţii unde, prin aplicare a principiului

prudenţei şi cel al costului istoric elementele sunt deseori
subevaluate); situaţia nu este la fel pentru întreprinderile în dificultate
sau în pierdere;
- evaluarea prin metodele patrimoniale necesită foarte mult timp şi
experţi pentru realizare.
3. Marcati afirmatia corectã în privinta verificãrilor care se fac pentru stabilirea

diagnosticului comercial:
– Actiunile juridice în curs pentru litigii cu caracter comercial;
– actele de proprietate asupra bunurilor întreprinderii;
– actele de închiriere asupra bunurilor utilizate de întreprindere.
Niciuna dintre verificarile prezentate nu corespunde.
Obiectivul de bază al diagnosticului comercial constă în estimarea
pieţei actuale şi potenţiale a întreprinderii şi a locului ei pe piaţă.
În cadrul acestui diagnostic se vor urmări aspecte legate de:
- evoluţia vânzărilor,
- analiza structurala a vânzărilor pe produse si pieţe de desfacere,
- analiza clienţilor întreprinderii,
- analiza furnizorilor,
- analiza vânzărilor în funcţie de ciclul de viaţă al produselor,
- cercetarea concurenţei.
diagnosticului resursei umane:
– dacã au depus garantiile legale;
– dacã au studii superioare de specialitate;
– dacã sunt si actionari ai societãtii analizate;
– dacã au un stil de conducere descentralizat sau centralizat.
Niciuna dintre verificarile prezentate nu corespunde.

diagnosticului resursei umane:
– respectarea principiului de protejare a patrimoniului;
– starea cãilor de acces si a utilitãtilor pentru productie;
– atributiile, competentele si instructiunile emise de cadrele de
conducere.

6. Ce relatie este între rata de actualizare, capacitatea beneficiarã si valoarea

întreprinderii?
Toate 3 sunt elemente de calcul pentru a evalua o intreprindere prin
prisma rentabiliattii. Intre valoarea intreprinderii si rata de actualizare
este o relatie invers proportionala.
EXPERTIZA CONTABILA
1. Care sunt răspunderile experţilor contabili?
Răspunderea disciplinară este generată de fapte săvârşite cu

vinovăţie în ceea ce priveşte nerespectarea normelor generale de
bază şi specifice aplicabile tuturor misiunilor profesioniştilor contabili,
nerespectarea regulilor de etică, conduita discreditabilă sau
dezonorantă.
Sancţiunile disciplinare care se aplică experţilor contabili şi

contabililor autorizaţi, în raport cu gravitatea abaterilor săvârşite,
sunt următoarele:
a) mustrare;
b) avertisment scris;

c) suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil

sau de contabil autorizat pe o perioadă de timp de la 3 luni la un an;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia de expert contabil

sau de contabil autorizat.
2. Enumeraţi faptele ce constituie abateri disciplinare ale membrilor

Corpului?
Abaterile în funcţie de care se aplică sancţiunile disciplinare se

stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al
CECCAR6[4]. Acesta prevede că fapta săvârşită de un membru al
Corpului, indiferent de funcţia deţinută în structurile alese şi
funcţionale, prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale Regulamentului
de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România, ale Codului etic naţional al
profesioniştilor contabili, hotărârile organelor de conducere ale
Corpului, constituie abatere disciplinară.
Sunt considerate abateri disciplinare următoarele fapte:
a) comportament necuviincios faţă de membrii Corpului,

reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor sau faţă de alţi
participanţi la reuniunile de lucru ale organelor de conducere şi
control ale Corpului;
b) absenţa nemotivată de la întrunirea adunării generale a filialei

sau de la Conferinţa naţională;
c) nerespectarea dispoziţiilor Codului etic naţional al

profesioniştilor contabili şi a normelor Corpului referitoare la
publicitate;
d) absenţa nejustificată de la acţiunile de pregătire şi dezvoltare

profesională reglementate prin normele emise de Corp;
e) prestarea de servicii profesionale fără viza anuală de exercitare

a profesiei sau fără contract scris încheiat cu clientul sau pe baza

unui contract în care nu a fost înscrisă calitatea profesională a celui

care îl încheie: expert contabil sau contabil autorizat;
f) nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului profesional;
g) nedeclararea sau declararea parţială a veniturilor, în scopul

sustragerii de la plata cotizaţiei prevăzute în prezentul regulament
sau a impozitelor;
h) fapta membrului Corpului de a nu depune în termenele stabilite,

la filiala de care aparţine, declaraţiile anuale; pentru persoanele
juridice răspunderea incumbă preşedintelui consiliului de
administraţie sau administratorului unic, după caz;
i) încălcarea dispoziţiilor cu privire la incompatibilităţi sau conflicte

de interese;
j) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control şi auditorilor

de calitate ai Corpului documentele privind activitatea profesională;
k) nedepunerea declaraţiilor sau declaraţiilor neconforme cu

realitatea, în relaţiile cu Corpul sau cu terţii;
l) înscrierea în rapoartele de expertiză contabilă sau în alte lucrări

efectuate pentru terţi de aprecieri la adresa altor membri ai Corpului,
fără consimţământul acestora sau fără să fi fost consultaţi;
m) nerespectarea normelor şi standardelor profesionale emise de

Corp cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terţi;
n) neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Regulamentul privind

auditul calităţii serviciilor profesionale;
o) orice alte încălcări ale normelor şi hotărârilor luate de organele

de conducere ale Corpului.
Stabilirea şi aplicarea sancţiunilor disciplinare se coroborează cu

gravitatea încălcării şi cu consecinţele acesteia.
3. Explicaţi cazurile de imposilitate a întocmirii unui raport de expertiză şi ce conţine

Raportul de imposibilitate a efectuării expertizei contab?
Exista cazuri de imposibilitate a intocmirii unui raport de expertiza
datorita inexistentei documentelor justificativesau a evidentelor

contabile care sa ateste evenimente sau tranzactii supuse expertizarii.

In astfel de cazuri se va intocmii un Raport de imposibilitate a
efectuarii expertizei contabile care va avea aceeasi structura cu un
raport obisnuit (necalificat) dar care in cap. II si III va prezenta
justificat si fundamentat cauzele care conduc la imposibilitatea
efectuarii expertizei contabile comandate de beneficiar.
4. Ce reprezintă noţiunea de interes public?

Notiunea de interes public va fi înteleasa pornind de la urmatoarele
premise :
- Orice chestiune care afecteaza viata
comunitatii este de interes public. Acesta nu se rezuma numai la

aspectele politice, ci include orice alta împrejurare care prezinta
interes pentru comunitate.
- Interesul public nu priveste doar ceea ce autoritatile considera ca
este de interes public.
- Modul în care functioneaza si actioneaza guvernul, autoritatile ori
institutiile publice, precum si orice alta entitate care utilizeaza bani
publici sau care afecteaza interesul comunitatii este de interes public
major.
- Toate actiunile, omisiunile, gesturile si cuvintele demnitarilor,
politicienilor si ale tuturor functionarilor publici legate de exercitarea
functiei lor sunt de interes public major. Viata privata a acestora este
de interes public atunci când are relevanta pentru exercitarea functiei.
- Având în vedere contributia autoritatilor la gestionarea puterii si a
serviciilor publice, critica adusa acestora se bucura de un interes
public major.
- Atunci când nu exista un interes public evident, libertatea de
exprimare nu poate fi limitata decât de interesul protejarii unui alt
drept fundamental.
- Orice informatii privind încalcarea drepturilor omului – asa cum sunt
acestea definite în documentele internationale ratificate de România –
sunt de interes public major.
5. Care sunt principiile fundamentale ce trebuie respectate pentru realizarea obiectivelor

profesiei contabile?
Principiile fundamentale sunt:
Integritatea – un¬ profesionist contabil trebuie sa fie sincer si corect
in realizarea serviciilor profesionale

Obiectivitatea – trebuie sa fie impartial si nu trebuie sa¬ admita

prejudecati sau abateri ,conflicte de interese sau influentarea sa de
catre altii.
Competenta profesionala si bunavointa – sa indeplineasca¬
serviciile profesionale cu bunavointa, competenta,
asiduitate,mentinandu-si cunostintele si aptitudinile la nivel maxim
bazat pe ultimele evolutii din domeniul practicii,legislatiei si tehnicii.
Confidentialitatea – sa¬ respecte confindentialitatea informatiilor
dobandite in timpul indeplinirii serviciilor profesionale sis a nu le
divulge fara autorizare clara si expresa sau numai daca exista un drept
legal si professional.
Comportamentul¬ professional – sa actioneze intr-o maniera
conforma cu buna reputatie a profesiei sis a se abtina de la orice
comportament care ar putea dicredita profesia.
Normele tehnice si profesionale – sa-si indeplineasca sarcinile¬
profesionale in conformitate cu normele tehnice si profesionale
relevante.
Codul recunoaşte că obiectivele profesiunii contabile sunt

stabilite să îndeplinească cele mai înalte standarde de
profesionalism, să atingă cele mai înalte nivele de
performanţă şi să răspundă cerinţelor interesului public.
Realizarea acestor obiective presupune satisfacerea a patru
cerinţe de bază:
- Credibilitatea. În întreaga societate există nevoia de
credibilitate în informaţie şi în sistemele de informaţii.
- Profesionalism. Există o necesitate pentru clienţi, patroni
şi alte părţi interesate de a putea fi clar identificate
persoanele profesioniste în domeniul contabil.
- Calitatea serviciilor. Este nevoie de asigurarea că toate
serviciile obţinute din partea profesionistului contabil sunt
executate la standardul cel mai ridicat de performanţă.
- Încredere. Utilizatorii serviciilor profesioniştilor contabili
trebuie să se poată simţi încredinţaţi că există un cadru al
eticii profesionale care guvernează prestarea acestor
servicii.
Necesitatea de a asigura apărarea onoarei şi independenţei
CECCAR şi de a conferi lucrărilor membrilor săi autoritate
impune acestor profesionişti contabili să aibă calităţi
esenţiale, cum sunt:
- ştiinţă, competenţă şi conştiinţă;

- independenţă de spirit şi dezinteres material;

- moralitate, probitate şi demnitate.
6. Ce conţine un Raport de expertiză calificat?

Raportul de expertiza contabila care cuprinde consideratii personale
ale
Expertului contabil este calificat drept raport de expertiza contabila cu
observatii.
Aceste observatii se fac la sfarsitul cap. III Concluzii dupa paragraful
cuprinzand
raspunsul la obiectivele expertizei contabile sau se fac separat intr-un
capitol
distinct.
DOCTRINA SI DEONTOLOGIA PROFESIEI CONTABILE
1. Onorariile şi independenţa
Expertizele contabile pot fi efectuate numai de e 444c29e xperţi

contabili înscrişi în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor
Autorizaţi din România care îndeplinesc condiţiile de exercitare a
profesiei ( au primit viza anuală de exercitare a profesiei contabile).
Tabloul Corpului este împărţit în opt secţiuni , cuprinzând

membrii Corpului, cu drept de a exercita profesia de expert contabil şi
contabil autorizat.
Membrii CECCAR care au dreptul de a efectua expertize

contabile judiciare sunt reflectaţi în Secţiunile Tabloului CECCAR
( vezi tabel nr. 11)

Expertul contabil solicitat în efectuarea unei expertize contabile

este obligat să fie independent faţă de părţile interesate în expertiză,
evitând orice situaţie care ar presupune o lipsă de independenţă sau o
constrângere care ar putea să-i impieteze integritatea şi
obiectivitatea. Independenţa expertului contabil trebuie să fie
absolută în cazul experţilor contabili numiţi din oficiu de către
organele în drept şi relativă în cazul experţilor contabili recomandaţi
de părţi sau în efectuarea de expertize contabile extrajudiciare.
Independenţa absolută derivă din obligaţia acestuia de a ţine seama
de toate cazurile de incompatibilitate, abţinere şi recuzare prevăzute
de Codul de procedură civilă şi alte reglementări procedurale
speciale, care sunt aceleaşi cu cele privind judecătorii. Independenţa
relativă derivă doar din reglementările profesiei contabile mai
restrictive decât cele din reglementarea generală. La primirea fiecărei
lucrări de expertiză contabilă expertul contabil parcurge un examen
de independenţă şi completează declaraţia de independenţă care
însoţeşte lucrarea depusă la Corp în vederea efectuării auditului de
calitate. Independenţa expertului contabil implică două componente
fundamentale7[1]:
i1) Independenţa de spirit ( de drept ) , adică acea stare de spirit

care permite emiterea unei opinii fără a fi afectat de influenţe care
compromit judecata profesională şi care permite individului să
acţioneze cu integritate, să-şi exercite obiectivitatea şi
scepticismul profesional.
i2) Independenţa în aparenţă (fapt) care constă în evitarea

faptelor şi a situaţiilor care sunt atât de importante încât o terţă
parte informată şi rezonabilă, care cunoaşte toate informaţiile
relevante, inclusiv măsurile de protecţie aplicate, ar concluziona în
mod rezonabil că integritatea, obiectivitatea sau scepticismul
profesional al firmei sau al unui membru al echipei de certificare au
fost compromise
2. Care este structura Codului etic naţional al profesioniştilor contabili?

Cele 3 părţi care compun Codul se aplică după cum urmează:

-partea A – tuturor profesioniştilor contabili;
-partea B – numai profesioniştilor contabili liber- profesionişti;
-partea C – numai profesioniştilor contabili angajaţi.
3. Ce semnifică competenţa profesională şi prudenţa?
Competenţa profesională are două componente de bază:
- obţinerea
- menţinerea
Competenţa profesională presupune că profesionistul contabil
trebuie să furnizeze servicii profesionale cu competenţă, grijă şi
sârguinţă şi este obligat să menţină în permanenţă un nivel de
cunoştinţe şi de competenţă profesională care să justifice aşteptările
unui client sau ale angajatorului; aceasta presupune ca el să fie la
curent cu ultimele evoluţii şi noutăţi din practiuca profesională, din
legislaţie şi tehnicile de lucru.
Dobândirea cere:
- înalt standard de pregătire generală, rumată de una
specifică;
- practică şi examinare în subiecte profesionale
semnificative;
- periodă de practică în domeniu.
Menţinerea cere:

- cunoaşterea continuă a evoluţiilor în profesia contabilă (la
nivel naţional şi internaţional în contabilitate, audit şi alte
reglementări statuare şi cerinţe relevante);
- adoptarea unui program care să garanteze un control de
calitate în îndeplinirea sarcinilor profesionale, în
conformitate cu normele naţionale şi internaţionale.
Un profesionist contabil salariat care lucrează în industrie,
comerţ, sectorul public sau în sistemul educaţional poate fi solicitat
pentru rezolvarea unor atribuţii importante pentru care nu are
formaţia sau experineţ necesară.
În asemenea situaţii nu trebuie să-şi inducă în eroare
angajatorului cu privire la nivelul real al competenţelor sale, cerând
consultanţă sau asistenţă unui specialist.
VARIANTA 22007
CONTABILITATE
1. Faceţi parte din delegaţia întreprinderii BUMERANGUL S.A., numitã pentru a

negocia un contract cu un client din S.U.A. Deoarece preţul produselor oferite de
întreprindere este mai mic decât preţul minim admis de legea concurenţei din
S.U.A., se apeleazã la un intermediar (o întreprindere din Israel). Decontarea se
va face printr-un acreditiv. Condiţiile contractuale sunt agreate atât de
întreprinderea d-voastrã cât şi de partea israelianã. La sfârşitul anului creanţa faţã
de clientul din Israel este considerate irecuperabilã. Care credeţi cã ar putea fi
cauzele unei asemenea situaţii?
Rapunsul:IAS 1"Cererea si oferta de informatie contabila in cazul
intreprinderilor care aplica Standardele Internatioanale de
Contabilitate"(clientii).

Trebuia sa obtineti suficiente informatii despre partenerul
israelian privind:
-credibilitatea acestuia;
-daca isi are asigurata continuitatea activitatii;
-daca si unde isi are sediul social;
-care este statutul juridic.
Deasemeni trebuie sa fiti mai atenta la conditiile stabilite pentru
deschiderea si utilizarea acreditivului.
2. Întreprinderea are în planul de investiţii achiziţia unui utilaj (costul de achiziţie

este de 200.000.000 lei) a cãrei duratã de utilizate este de 10 ani. Acest utilaj este
un activ pe termen lung (imobilizat). Finanţarea se va face printr-un credit.
Întreprinderea are posibilitatea sã finanţeze achiziţia utilajului prin credite
bancare. Posibilitãţile de creditare sunt urmãtoarele:
Varianta 1: credit de 200.000.000 lei, pe o duratã de 6 luni, cu o dobândã de 30%
pe an;
Varianta 2: credit de 200.000.000 lei, pe o duratã de 7 ani, cu o dobândã de 15% pe
an;
Varianta 3: credit de 200.000.000 lei, pe o duratã de 10 ani, cu o dobândã de 10%
pe an.
Care ar fi opţiunea corectã pentru ca întreprinderea sã-şi asigure echilibrul
financiar?
Varianta 1
DOBAND
SOLD RATA A
200,000,0 33,333,3
00 33 5,000,000
166,666,6 33,333,3
67 33 4,166,667
133,333,3 33,333,3
33 33 3,333,333

100,000,0 33,333,3
00 33 2,500,000
66,666,66 33,333,3
7 33 1,666,667
33,333,33 33,333,3
3 33 833,333
17,500,00
0
Varianta 2
SOLD RATA DOBANDA

200,000,000 2,380,952 2,500,000
197,619,048 2,380,952 2,470,238
195,238,095 2,380,952 2,440,476
192,857,143 2,380,952 2,410,714
190,476,190 2,380,952 2,380,952
188,095,238 2,380,952 2,351,190
Total 106,250,000
Varianta 3
SOLD RATA DOBANDA

200,000,000 1,666,667 1,666,667
198,333,333 1,666,667 1,652,778
196,666,667 1,666,667 1,638,889
10,000,000 1,666,667 83,333
8,333,333 1,666,667 69,444
6,666,667 1,666,667 55,556
5,000,000 1,666,667 41,667
3,333,333 1,666,667 27,778
1,666,667 1,666,667 13,889
200,000,0 100,833,3
00 33
Amortizare lunara
200.000.000/10/12=1.666.666
Bugetul de cash flow

Comparand resursele proprii cu necesarul de resurse rezulta, dupa caz,

un excedent sau un deficit la nivelul resurselor financiare de care
dispune firma dvs.:
Excedent = resurse proprii – necesar de resurse
Deficit = necesar de resurse – resurse proprii
.
Previziunea echilibrului financiar prin sistemul de bugete al firmei
de acoperire a acestuia prin credite sau alte surse
(amanarea unor cheltuieli, dezinvestitii etc.).
In cadrul resurselor proprii sunt evidentiate distinct:
✓ disponibilitatile la inceputul perioadei;
✓ resursele aferente perioadei, adica veniturile din
exploatare, financiare, exceptionale si alte resurse.
Necesarul de resurse este stabilit pe tipuri de
operatiuni, si anume:
✓ operatiuni de finantare a cheltuielilor de exploatare,
cheltuielilor financiare, cheltuielilor exceptionale
si imobilizarilor corporale si necorporale;
✓ operatiuni de rambursare a creditelor;
✓ operatiuni legate de relatia cu bugetul statului
sau bugetele locale (impozit pe profit si
varsaminte la bugetul de stat sau bugetele
locale);
✓ operatiuni in legatura cu actionarii, managerii si salariatii firmei
(plata dividendelor,
participarea la profit a salariatilor).
necesarul
de resurse
Bugetul activitatii de investitii
Prin intocmirea acestui buget se urmareste stabilirea surselor de
acoperire a cheltuielilor pentru investitii. Relatia pe baza careia se
construieste acesta o constituie compensarea resurselor proprii pentru
finantarea investitiilor cu cheltuielile pentru investitii:
Excedent (+) = resurse proprii pentru finantarea investitiilor – cheltuieli
pentru investitii
Deficit (–) = cheltuieli pentru investitii – resurse proprii pentru
finantarea investitiilor

Daca rezulta deficit se identifica modalitatile de acoperire a acestuia

in asa fel incat cerinta echilibrului sa fie satisfacuta. Resursele de
acoperire a deficitului provin din:
✓ credite si alte imprumuturi;
✓ alte surse.
Principalii indicatori economico-financiari
In functie de domeniul de activitate, firmele pot calcula anumiti
indicatori specifici. Pe baza acestora,managerii pot programa, urmari si
analiza activitatea desfasurata. Stabilirea acestor indicatori pentru
perioade viitoare permite evidentierea unor aspecte cum sunt:
• capacitatea firmei de a face fata obligatiilor de plata exigibile,
prin calcularea indicatorilor delichiditate:
● lichiditate globala,
● lichiditate intermediara si
● lichiditate imediata;
• rentabilitatea – prin stabilirea indicatorilor rentabilitatii
economice si financiare;
raportul resurse proprii/resurse straine in finantarea
• activitatii, care se evidentiaza pe baza indicatorilor:
● securitate financiara,
● solvabilitate patrimoniala,
● rata autonomiei financiare,
● gradul de indatorare;
• relatiile cu clientii si furnizorii – reflectate prin indicatorii:
● perioada de recuperare a creantelor si
● perioada de rambursare a datoriilor.
Nivelurile stabilite ale acestor indicatori pentru exercitiul financiar
viitor au rol de obiectiv si orienteaza deciziile echipei manageriale.
Asigurarea echilibrului financiar este un scop al previziunii financiare
si o conditie pentru supravietuirea si dezvoltarea economica a
firmei .
problema evidentiaza doar costuri, nu face referire la plusul de

productivitate adus de investitie.
3. Pe baza urmãtoarelor informaţii, determinaţi valoarea bilanţierã a activelor imobilizate,

a activelor circulante şi a capitalurilor proprii:
– împrumuturi acordate pe termen lung 653.000 u.m.;
– construcţii 954.000 u.m.;

– provizioane pentru deprecierea împrumuturilor acordate pe termen lung 15.750 u.m.;

– investiţii financiare pe termen scurt 68.350 u.m.;
– materiale consumabile 268.000 u.m.;
– furnizori-debitori 64.125 u.m.;
– provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 65.850 u.m.;
– amortizarea construcţiilor 354.000 u.m.;
– rezerve 280.500 u.m.;
– subvenţii pentru investiţii 65.000 u.m.;
– capital social 800.000 u.m.;
– titluri de participare deţinute pe termen lung 90.000 u.m.;
– mãrfuri 65.000 u.m.;
- terenuri 255.000 u.m.;
- rezultat reportat 56.000 u.m.
Identificarea tipurilor de active si pasive:
– valoare neta împrumuturi acordate pe termen lung 653.000 u.m –
15.750 u.m = 637.250 u.m. - active imobilizate
– valoare neta construcţii 954.000 u.m – 354.000 u.m = 600.000 u.m -
active imobilizate
– investiţii financiare pe termen scurt 68.350 u.m.- active circulante
– materiale consumabile 268.000 u.m.- active circulante
– furnizori-debitori 64.125 u.m.- active circulante
– provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 65.850 u.m. - capitaluri
permanente
– rezerve 280.500 u.m.- capitaluri proprii
– subvenţii pentru investiţii 65.000 u.m.- capitaluri permanente
– capital social 800.000 u.m.- capitaluri proprii
– titluri de participare deţinute pe termen lung 90.000 u.m – active
imobilizate.
– mãrfuri 65.000 u.m.- active circulante
– terenuri 255.000 u.m.- active imobilizate
– rezultat reportat 56.000 u.m – capitaluri proprii
Valoarea activelor imobilizate: 637.250 + 600.000 + 90.000 +
255.000 = 1.582.250 u.m
Valoarea activelor circulante: 68.350 + 268.000 + 64.125 + 65.000
= 465.475 u.m
Valoarea capitalurilor proprii: 280.500 + 800.000 + 56.000 =
1.136.500 u.m

4. Cifra de afaceri a unei întreprinderi ce realizeazã vânzãri prin corespondenţã, cu clauzã

de returnare, este de 250.000.000 lei. Statisticile aratã cã 3% din produse sunt returnate.
Marja brutã medie practicatã de întreprindere este de 14%. Care din urmãtoarele afirmaţii
este adevãratã?
a) întreprinderea nu recunoaşte venitul din vânzare deoarece încasarea acestuia este
incertã;
b) întreprinderea recunoaşte venituri la limita costurilor angajate pentru vânzarea
produselor sale;
c) întreprinderea recunoaşte venituri din vânzãri de 250.000.000 lei şi
constituie un provizion pentru garanţii acordate clienţilor de 1.050.000
lei ;
d) întreprinderea recunoaşte un venit din vânzãri de 248.950.000 lei;

e) întreprinderea recunoaşte un venit din vânzãri de 35.000.000 lei.
5. Societatea comercialã ALFA S.A. achiziţioneazã un mijloc fix. La ce valoare va fi

înregistrat în contabilitate mijlocul fix dacã se cunosc:
– preţul de cumpãrare negociat 5.000.000 lei;
– cheltuielile de transport: 500.000 lei;
– dobânzile aferente creditelor bancare contractate pentru producţia cu ciclu lung de
fabricaţie: 20.000.000 lei;
– cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi:
15.000.000 lei;
– cheltuielile cu punerea în funcţiune a mijlocului fix: 700.000 lei;
Variante de rãspuns:
a) 5.000.000 lei;
b) 5.700.000 lei;
c) 6.200.000 lei;
d) 26.200.000 lei;

e) 5.500.000 lei.
Rezolvare:
Valoarea mijlocului fix = pretul de cumparare
(5000000)+cheltuieli de trasport (500000) + cheltuieli cu
punerea in functiune (700000) = 6200000
6. O întreprindere deţine un mijloc fix dobândit la începutul exerciţiului N la costul de

50.000.000 lei. Durata de viaţã utilã este estimatã la 10 ani iar metoda de amortizare
utilizatã este cea liniarã. La sfârşitul exerciţiului N+2 se apreciazã cã durata de viaţã utilã
care corespunde cel mai bine condiţiilor de exploatare ale mijlocului fix este de 7 ani
(durata rãmasã este de 5 ani). Se decide trecerea la amortizarea degresivã şi se stabileşte
un coeficient de degresie de 1,5. La ce valoare va fi evaluat mijlocul fix în bilanţul
exerciţiului N+3?
Amortizare an N+1:50000000/10=5000000
Amortizare an N+2: 50000000/10=5000000
Val contabila neta(ramasa) N+2 = 50000000-
(5000000+5000000)=40000000
Amotizare an N+3= (40000000/5)*1.5= 12000000
Val contabila neta(ramasa) N+3=40000000-12000000=28000000
7. La începutul exerciţiului N, întreprinderea a achiziţionat echipamente tehnologice la

costul de 200.000.000 lei. Durata de utilitate a acestora este estimatã la 20 de ani iar
amortizarea se calculeazã prin metoda liniarã. Pe durata de utilizare a echipamentelor s-a
procedat la urmãtoarele reevaluãri:
– la sfârşitul exerciţiului N+2, când valoarea justã a activelor a fost de 250.000.000 lei.
Durata de utilitate este reestimatã la 19 ani (au mai rãmas 16 ani) în exerciţiul N-3.
– la sfârşitul exerciţiului N+4, când valoarea justã a activelor a fost de 200.000.000 lei; la
sfârşitul exerciţiului N+5, durata de utilitate este reestimatã la 15 ani (au mai rãmas 10
ani).
– la sfârşitul exerciţiului N+6, când valoarea justã a fost de 90.000.000 lei; la sfârşitul
exerciţiului N+7, durata de utilitate este reestimatã la 16 ani (au mai rãmas 9 ani).

– la sfârşitul exerciţiului N+10, când valoarea justã a fost de 70.000.000 lei.

Care este tratamentul contabil al reevaluãrilor echipamentelor tehnologice?
Rezolvare (Obs- am impartit toate sumele la 10000) :
Inregistrarile exercitiului N :
1)achizitia echipamentului :
% = 404 23.800
2131 20.000
4426 3.800
2)amortizarea echipamentului:
Valoarea amortizabila = 20.000 lei
Durata de amortizare = 20 ani
Amortisment N = 20.000/20 = 1.000 lei
6811 = 2813 1.000
Inregistrarile aferente exercitiului N+1:

6811 = 2813 1.000

6811 = 2813 1.000
2)reevaluarea echipamentului:
Valoarea neta contabila = 20.000 – 3x1.000 = 17.000 lei

Valoarea justa = 25.000 lei
Plus de valoare = 8.000 lei
a)anularea amortizarii cumulate:
2813 = 2131 3.000
b)reevaluarea valorii ramase:

2131 = 105 8.000


Amortisment N+3 = 25.000/16 = 1.563 lei
6811 = 2813 1.563
Si realizarea rezervei din reevaluare:
105 = 1065 500

6811 = 2813 1.563
Si, realizarea rezervei din reevaluare:
105 = 1065 500
Valoarea justa = 20.000
Minus de valoare = 1.874

2813 = 2131 3.126
b)reevaluarea echipamentului:
105 = 2131 1.874
Rezerva din reevaluare ramasa = 7.000 – 1.874 = 5.126 lei

Amortisment N+5 = 20.000/10 ani = 2.000 lei
6811 = 2813 2.000
105 = 1065 5.126/10 ani = 513 lei

6811 = 2813 2.000
105 = 1065 5.126/10 ani = 513 lei
Minus de valoare = 7.000 lei
Rezerva disponibila = 4.100 lei

2813 = 2131 4.000
b)reevaluarea echipamentului:
% = 2131 7.000
105 4.100
6588 2.900
Inregistrarile aferente exercitiilor N+7, N+8 si N+9:

Amortismentul = 9.000/9 = 1.000 lei
6811 = 2813 1.000

6811 = 2813 1.000
Plus de valoare = 2.000 lei

2813 = 2131 4.000

b)reevaluarea valorii ramase:
2131 = % 2.000
7588 874
105 1.126
8. Care din urmãtoarele situaţii constituie un indiciu al existenţei deprecierii unui activ?
a) fluxurile de trezorerie generate de activ sunt semnificativ mai mari
decât cele previzionate;
b) pierderile din exploatarea activului sunt similare celor previzionate;

c) profiturile din exploatarea activului sunt similare celor previzionate;
d) utilizarea mai slabã a activului în realizarea altui tip de produs care genereazã fluxuri
de trezorerie superioare celor obţinute potrivit vechii utilizãri;
e) creşterea ratelor dobânzilor pe termen scurt în condiţiile în care activul are o duratã de
viaţã utilã rãmasã semnificativ mai mare;
Baza legala: deprecierea activelor, active necurente detinute

pentru vanzare si activitati intrerupte (IAS 36 si IFRS 5)
La inchiderea exercitiului financiar, o intreprindere trebuie sa

determine valoarea recuperabila a activelor pentru care exista indicii
ca ar putea fi depreciate. Mai exact, o entitate verifica daca exista
indicii ale deprecierii activelor, luand in calcul atat surse externe de
informatii, cat si surse interne. Sursele externe de informatii se
refera la: declinul valorii de piata, modificarile negative in climatul
legal sau de afaceri care au un efect advers asupra intreprinderii,
modificari in mediul tehnologic, care afecteaza valorile activelor aflate
in uz, ratele de piata ale dobanzilor se majoreaza, ceea ce face ca
valoare de utilizare a activului sa fie poate mai mica decat valoarea
neta contabila8, valoarea contabila a activelor este mai mare decat
capitalizarea bursiera a companiei. Sursele interne aduc dovezi
referitoare la invechire sau deteriorare fizica a activelor, modificari
privind durata sau modul de utilizare a activelor, modificari care includ

planuri de intrerupere sau restructurare a activitatii careia ii apartine

un activ, precum si dovezi care indica faptul ca un activ are rezultate
mai slabe decat cele asteptate sau implica depasiri semnificative ale
costurilor.
9. La sfârşitul exerciţiului N, întreprinderea deţine un echipament tehnologic despre care

se cunosc urmãtoarele informaţii:
– valoarea contabilã 700.000 mii lei;
– amortizarea cumulatã 200.000 mii lei;
– valoarea justã minus costurile de cesiune 200.000 mii lei;
– valoarea de utilitate 350.000 mii lei;
– rezervã din reevaluare existentã 70.000 mii lei.
La sfârşitul exerciţiului N+1, valoarea justã a echipamentului este de 520.000 mii lei iar
durata de amortizare este reestimatã la 5 ani. Care sunt înregistrãrile contabile privind
recunoaşterea şi reluarea deprecierii echipamentului tehnologic?
a) În exerciţiul N:
105 = 213 70.000.000
6813 = 2913 80.000.000
În exerciţiul N+1:
2913 = 7813 80.000.000
2131 = 105 40.000.000
b) În exerciţiul N:
6813 = 2913 150.000.000
2913 = 7813 80.000.000
2131 = 105 70.000.000
c) În exerciţiul N:
105 = 213 70.000.000
6813 = 2913 80.000.000

2913 = 7813 80.000.000

2131 = 105 320.000.000
d) În exerciţiul N:
105 = 213 70.000.000
6813 = 2913 80.000.000
2131 = 105 80.000.000
2913 = 7813 40.000.000
e) În exerciţiul N:
6813 = 2913 150.000.000
2913 = 7813 150.000.000
Raspuns corect: varianta b
10. Un locator acordã o perioadã de gratuitate de 3 ani pentru un contract de locaţie

simplã pe 20 de ani, acceptând ca locatarul sã nu plãteascã chiria anualã. Locatarul va
plãti o chirie de 5.000.000 u.m din anul 4 pânã în anul 20 al locaţiei. Care este valoarea
venitului recunoscutã de locator în anul 1 şi anul 10 al locaţiei?
a) anul 1 – 0 u.m, anul 10 – 5.000.000 u.m;
b) anul 1– 5.000.000 u.m, anul 10 – 5.000.000 u.m;
c) anul 1 – 4.250.000 u.m, anul 10 – 4.250.000 u.m;
d) anul 1– 4.500.000 u.m, anul 10 – 4.500.000 u.m;

e) nici una din variantele de mai sus.
11. La 10.09.N se încaseazã o subvenţie pentru investiţii în sumã de 1.000.000 u.m.

pentru finanţarea achiziţiei unei instalaţii al cãrei cost se ridicã la suma de 2.500.000 u.m.
Managementul estimeazã o duratã de utilitate a clãdirii de 6 ani iar metoda de amortizare
utilizatã este cea acceleratã. La sfârşitul exerciţiului N+4 instalaţia este vândutã la preţul
de 300.000 u.m. Se cere sã se prezinte incidenţa asupra contului de profit şi pierdere şi
înregistrãrile aferente dacã întreprinderea utilizeazã metoda recunoaşterii subvenţiei drept
venit în avans.

Rezolvare:
Primirea subventiei:
4451=131 1.000.000
5121=4451 1.000.000
Achizitionarea instalatiei:
= 404 2.975.000
2131 2.500.000
4426 475.000
Plata instalatiei:
404 = 5121 2.975.000
Amortizare N: (50% * 2.500.000)/12*3 = 312500

6811=2813 312500
Trecerea pe venituri a cotei parti din subventie N: (50%*1000000)/12*3
= 125000
131=7584 125000
Incidenta asupra contului de profit si pierdere an N: - 187500
Amotizare N+1: (50% * 2.500.000)/12*9 + ((1250000/5)/12)*3 =

937500+62500 = 1000000
6811=2813 1000000
Trecerea pe venituri a cotei parti din subventie N+1: (50% *
1000000)/12*9 + ((500000/5)/12)*3 = 375000+2500 = 400000
131=7584 400000
Incidenta asupra contului de profit si pierdere an N+1: -

600000
Amotizare N+2, N+3, N+4:1250000/5 = 250000

6811=2813 250000
Trecerea pe venituri a cotei parti din subventie N+2, N+3, N+4:
500000/5 = 100000
131=7584 100000
Incidenta asupra contului de profit si pierdere an N+2, N+3,

N+4: - 150000

Valoare contabila neta (ramasa) N+4 = (2500000-312500-1000000-

250000-250000-250000) = 437500
Vanzarea instalatiei:
461= 357000
7583 300000
4427 57000
Incasarea facturii:
5121 = 461 357000
Scoaterea din evidenta a instalatiei:

2813 2062500
6583 437500
= 2131 2500000
Trecerea pe venituri a restului din subventie: 1000000 -

(125000+400000+100000+100000+100000) = 175000
131 = 7584 175000
12. În care din urmãtoarele situaţii se justificã constituirea unui provision pentru riscuri şi
cheltuieli şi de ce?
a) un furnal are o instalaţie care trebuie înlocuitã la fiecare 5 ani, din motive tehnice;
b) modificãri în sistemul de impozitare a veniturilor reclamã instruirea unei pãrţi a
personalului unui cabinet de consultanţã financiar-contabilã (pânã la închiderea
exerciţiului nu a avut loc nici o instruire);
c) valoarea estimatã a garanţiilor ce vor fi acordate unor viitori clienţi;
d) valoarea garanţiilor acordate actualilor clienţi ;
e) o companie aerianã este obligatã prin lege sã facã revizia completã a aeronavelor sale
la fiecare 3 ani.
Rezolvare:
Un eveniment care nu determina imediat o obligatie poate determina
ulterior o astfel de obligatie, datorita modificarilor legislative sau
datorita unei actiuni intreprinse de intreprindere care genereaza o
obligatie implicita.

13. Întreprinderea ALFA a organizat o petrecere de absolvire a facultãţii la care au fost

prezenţi 100 de invitaţi. 5 persoane au decedat, ca urmare a prãbuşirii plafonului
localului. A demarat procedura legalã împotriva întreprinderii ALFA pentru stabilirea
responsabilitãţii acesteia şi plata de daune. Pânã la data aprobãrii situaţiilor financiare
anuale, la 31.12.N, avocaţii ALFA considerã cã este puţin probabil ca aceasta sã fie gãsitã
responsabilã. La 31.12.N+1, datoritã evoluţiei cercetãrilor, avocaţii considerã cã este
probabil ca ALFA sã fie fãcutã responsabilã şi cã va trebui sã plãteascã daune de cel
puţin 500.000 mii lei. Care este tratamentul adecvat, conform IAS 37?
La sfarsitul anului N, nu exista nici o obligatie din partea societatii
Alfa, deci nu se va constitui provizion. Aceasta situatie va fi insa
prezentata in notele aferente situatiilor financiare ale anului N, ca o
datorie contingenta.
La sfarsitul anului N + 1, societatea are o obligatie curenta, fiind
probabila o iesire de resurse economice, fiind necesara recunoasterea
unui provizion pentru cea mai buna estimare, adica 500.000 mii lei.
14. Care dintre urmãtoarele elemente nu sunt considerate elemente monetare, conform
normei IAS 29 „Informarea financiarã în economiile hiperinflaţioniste”:
(a) creanţele-clienţi;
(b) titlurile de plasament evaluate la valoarea justã;
(c) veniturile în avans sub formã de subvenţii pentru investiţii;

(d) efectele de primit;
(e) datoriile financiare.
15. În viziunea Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare

elaborat de IASB, conceptul de capital financiar este sinonim cu:
(a) capitalul social al întreprinderii;
(b) capitalurile proprii ale întreprinderii;
(c) capacitatea de producţie a întreprinderii;
(d) capacitatea de platã a întreprinderii;

(e) activele imobilizate ale întreprinderii.
Conform conceptului fizic al capitalului, acesta reprezinta "capacitatea
de productie a

intreprinderii, exprimata, de exemplu, in unitati de productie pe zi".

Conceptul financiar al capitalului defineste capitalul ca fiind "banii
investiti sau puterea de cumparare investita", fiind sinonim cu activele
nete sau cu capitalul propriu al intreprinderii.
16. Conform normei IAS 29 „Informarea financiarã în economiile hiperinflaţioniste”

poziţia monetarã se calculeazã astfel:
(a) Active monetare – Datorii monetare;
(b) Active nemonetare – Datorii nemonetare + Capitaluri proprii;

(c) Datorii nemonetare + Active nemonetare;
(d) Active monetare + Active nemonetare – Capitaluri proprii;
(e) Active monetare + Datorii monetare.
Raspunsul corect este: (a) Active monetare – Datorii monetare
Baza legala: “Castigul sau pierderea din pozitia monetara neta poate
deriva ca diferenta rezultata din retratarea elementelor nemonetare, a
capitalului propriu si a elementelor contului de profit si pierdere”(IAS
29)
FISCALITATE
1. O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul
fiscal achiziţionează un imobil, în valoare de 240.000 lei, fără TVA, în anul 2007 în
vederea desfăşurării de operaţiuni cu drept de deducere şi deduce integral taxa pe valoarea
adăugată la data achiziţionării. În anul 2009 închiriază în întregime imobilul în regim de
scutire de taxa pe valoarea adăugată. În ce constă ajustarea TVA în acest exemplu?
Ajustarea deducerii se face în perioada fiscală în care intervine

evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată
taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând

anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare. Prin norme se

stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia în care pentru anul 2007 s-a
efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru o cincime sau,
după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial;
2007 + 20 ani= 2027 – 2009 = 18 ani
Ajustarea trebuie să se efectueze o singură dată pe perioada rămasă

(2009-2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi
din TVA dedusă iniţial.
In cazul TVA 19% cantitatea dedusa = 240.000*19%= 45.600
Ajustarea TVA 18/20*45.600= 41.040lei
41.040lei/18ani= 2280lei/an = 190lei /luna
TVA aferent achizitiei si care a fost dedusa integral in 2007 este de

45.600 lei. Perioada de ajustare este de 20 ani, cu incepere de la 01
ianuarie 2007 si pana in 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie sa se
efectueze o singura data la schimbarea destinatiei cladirii si se inscrie
in decontul aferent lunii in care s-a produs modificarea.
In 2009 trebuie sa se efectueze urmatoarea ajustare ( 45.600:20
ani)*18 = 41.040 lei , suma ce se va inscrie in decontul lunii decembrie
cu minus. Ajustarea trebuie sa se efectueze o singura data pentru
perioada ramasa ( 2009-2026) si persoana respectiva trebuie sa
restituie 18 douazecimi din TVA dedusa initial.
2. S.C. Prodexp S.R.L., având ca obiect de activitate producţia şi comercializarea de

încălţăminte este înfiinţată la data de 01 Aprilie 2005. Este înregistrată ca plătitor de TVA
trimestrial. În scopul întocmirii decontului de TVA pentru perioada aprilie-iunie 2009,
cunoaşteţi următoarele informaţii:
a) din decontul de TVA depus pentru perioada ianuarie-martie 2009 a rezultat TVA de plată
în sumă de 3.000 lei, neachitat până la data 25 iulie 2009;
b) la 14 aprilie 2009 societatea achiziţionează materii piele şi cauciuc de la S.C. Braileanca
S.R.L., înregistrată în scop de TVA în România, în valoare de 15.000 lei fără TVA. Factura
este emisă în data de 14 aprilie 2009, cu plata la 30 de zile, conform contractului.
Confruntându-se cu deficit de lichdităţi, S.C. Prodex S.R.L. achită la 14 mai 2009 doar 50%
din valoarea facturii, restul de 50% achitându-l cu o întârziere de 10 zile, perioadă pentru

care i se percepe o penalitate, conform contractului comercial, de 0,5% pe zi din valoarea

neachitată a facturii;
c) la data de 15 Mai 2009 achiziţionează mărfuri de la S.C. ConArt S.R.L, înregistrată în scop
de TVA în România, în scopul revânzării către populaţie. Factura emisă de ConArt prezintă
următoarele informaţii: 50 perechi pantofi la preţ unitar fără TVA de 200 lei la care se acordă
un discount de 10%. S.C. Prodexp S.R.L. vinde toate perechiile de pantofi în luna mai 2009
prin magazinul propriu la preţ de vânzare cu amănuntul, inclusiv TVA, de 300 lei bucata;
d) pe data de 20 mai 2009 achiziţionează un automobil în leasing financiar de la S.C.
ROMLEASE S.R.L., companie de leasing persoană juridică română, înregistrată în scop de
TVA în România, cu preţ de catalog fără TVA de 70.000 lei. La data achiziţionării achită
avansul de 10% din valoarea maşinii, pentru care primeşte factură de la S.C. ROMLEASE
S.R.L. Restul de 90% este achitat în 63 de rate lunare egale, valoarea reziduală fiind zero.
Rata de dobândă anuală este de 12%. În luna iunie 2009, S.C. Prodex S.R.L. primeşte factura
pentru prima rată aferentă contractului de leasing, factură pe care o achită pe data de 15 iulie
2009, conform contractului.
e) pe data de 25 mai 2009 achiziţionează de la compania Societe, stabilită şi înregistrată în
scop de TVA în Franţa, cizme de damă în valoare de 3000 euro, care sunt transportate din
Franţa în România (1 euro = 4 lei).
f) în luna aprilie, din producţia realizată, S.C. Prodexp S.R.L. livrează către societatea
Francoise, stabilită şi înregistrată în scop de TVA în Franţa, produse finite în valoare de
25.000 lei
g) în luna iunie achiziţionează materiale auxiliare pentru producţie în valoare de 500 lei de la
o persoană fizică autorizată, neînregistrată în scop de TVA.
h) la data de 27 Iunie 2009 livrează către S.C. Victoria S.R.L., societate care beneficiază de
aplicarea regimului special de scutire pentru întreprinderi mici, produse finite în valoare de
10.000 lei preţ fără TVA.
i) în perioada aprilie-iunie 2009 primeşte şi achită facturile de energie electrică, gaze şi
telefon în valoare totală de 850 lei, inclusiv T.V.A.
Precizaţi:
a) TVA-ul aferent fiecărei dintre operaţiunile de mai sus
b) valoarea TVA deductibilă şi TVA colectată aferente trimestrului II
c) soldul TVA la data de 30 Iunie 2009

d) Care dintre operaţiunile de mai sus trebuie raportată în declaraţia recapitulativă şi de ce?
Raspuns:
a) TVA de plata trim I = 3.000 lei (neachitata)
- 14.04.2009: achizitie SC Braileanca SRL
TVA deductibila = 15.000 x 19% = 2.850 lei
14.05.2009: achitare 50% - nu implica TVA
24.05.2009: achitare 50% + penalitati – nu implica TVA
- 15.05.2009: achizitie pantofi
50 perechi x 200 lei/ pereche = 10.000 lei
Discount (`10%) = -1.000 lei
Valoare neta = 9.000 lei
TVA deductibila (19%) = 1.710 lei
Valoare totala = 10.710 lei
- mai 2009: vanzare pantofi
50 perechi x 300 lei/ pereche = 15.000 lei
TVA colectata aferenta = 15.000 lei x 19/119 = 2.394,96 lei, aprox 2.395
lei
- 20.05.2009: automobil leasing financiar
Pret fara TVA = 70.000 lei
Avans = 10% x 70.000 lei = 7.000 lei
TVA deductibila = 7.000 x 19% = 1.330 lei

90% x 70.000 lei = 63.000 lei
63.000 lei/ 63 rate lunare = 1.000 lei
Dobanda anuala = 12% x 63.000 = 7.560 lei / 12 luni = 630 lei/ luna
Factura din iunie:
1.000 lei + 630 lei = 1.630 lei
TVA deductibila = 1.630 x 19% = 309,70 lei aprox 310 lei
- 25.05.2009 : achizitie din Franta (U.E.)
3000 eur x 4 = 12.000 lei
Taxare inversa (4426 = 4427): 12.000 x 19% = 2.280 lei
- aprilie: livrare produse catre soc din Franta (U.E.)
25.000 lei; TVA – nu
- iunie: achizitie produse de la PFA, neinregistrata in scopuri de

TVA
500 lei; TVA – nu
- 27.06.2009: livrare catre Victoria SRL
10.000 lei + TVA (19%) = 11.900 lei
TVA colectata = 1.900 lei
- facturi utilitati primite in trim II:
850 lei, incl TVA
TVA deductibila = 850 x 19/119 = 135,71 lei, aprox 136 lei
b) Trim II:
Valoarea TVA deductibila = 2.850 + 1.710 + 1.330 + 310 + 2.280 + 136 =

8.616 lei

Valoarea TVA colectata = 2.395 + 2.280 + 1.900 = 6.575 lei
c) sold TVA / 30.06.2009: 3.000 lei (din trim I) + 6.575 (TVA

colectata trim II) – 8.616 lei (TVA deductibila trim II) = 959 lei (TVA de
plata)
d) In declaratia recapitualiva (390, cu termen de depunere 15 iulie

2009) se declara operatiunile intracomunitare (livrari si achizitii). In
acest caz se declara achizitia de 3.000 eur (1 eur = 4 ron) de la
societatea din Franta si livrarea catre societatea Francoise (Franta);
ambele societati la care se face referire sunt inregistrate in scopuri de
TVA.
3. Daţi 3 exemple de cheltuieli cu deductibilitate limitată.

(3) Urmatoarele cheltuieli au deductibilitate limitata:
a) cheltuielile de protocol in limita unei cote de 2% aplicata asupra
diferentei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile si totalul
cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decat cheltuielile
de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit;
b) suma cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare acordata
salariatilor pentru deplasari in Romania si in strainatate, in limita a
de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice;
d) perisabilitatile, in limitele stabilite de organele de specialitate
ale administratiei centrale, impreuna cu institutiile de specialitate,
cu avizul Ministerului Finantelor Publice;
e) cheltuielile reprezentand tichetele de masa acordate de
angajatori, potrivit legii;

ANALIZA DIAGNOSTIC A INTREPRINDERII
1. Calculați şi interpretați situația netă a unei întreprinderi care prezintă următoarea situație
financiară:
Indicator 31.12.n
Imobilizări 1500
Stocuri 400
Creante 250
Disponibilități 30
Datorii mai mari de un an 2500
Datorii mai mici de un an 350
Din care datorii bancare pe termen foartescurt 5
Rezolvare:

Situatia Neta (SN) =Activ - Datorii totale
Numerosi analisti financiari, pornind de la abordarea juridica a

bilantului, utilizeaza conceptul de situatie neta (SN), estimand
contabil valoarea drepturilor ce le poseda proprietarii asupra
intreprinderii.
Spre deosebire de capitalurile proprii, notiunea de situatie neta este
mai restrictiva, excluzand din categoria acestora subventiile pentru
investitii si provizioanele reglementate (Situatia Neta = Capitaluri
proprii - Subventii pentru investitii – Provizioane reglementate).
In cazul nostru avem:
Componente activ: Imobilizari : 1500 Componente pasiv:

Datorii mai mari de un an: 2500
Stocuri : 400 Datorii
mai mici de un an: 350 Creante : 250
Disponibilitati : 30
Total activ : 2180 Total Pasiv
: 2850
Din care necesar permanent : 1500 Din care
Capitaluri permanente : 2500
Necesar temporar : 680 Resurse
temporare : 350
Situatia neta = Activ – Datorii Totale = 2180 – 2850 = - 670.

In cazul nostru valoarea negativa a situatiei nete evidentiaza o
situatie prefalimentara. Aceasta este consecinta incheierii cu pierderi
a exercitiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral
capitalurile proprii, iar partea neacoperita ramane in sarcina
creditorilor, ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al
intreprinderii. In aceasta situatie, datoriile totale contractate de
intreprindere au depasit valoarea activului real.
Situatia neta pozitiva si crescatoare reflecta o gestiune economica

sanatoasa. Aceasta crestere este consecinta reinvestirii unei parti din

profitul net si a altor elemente de acumulari. Cresterea situatiei nete
marcheaza, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii
financiare, si anume maximizarea valorii intreprinderii, respectiv a
valorii capitalurilor proprii
2. Analizați poziția întreprinderii de la punctual 1 din perspectiva riscului de lipsă de lichiditate
Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilantului financiar

(bilantul lichiditate-exigibilitate), constituie un fond de rulment
lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF) si poate fi stabilit prin
doua modalitati:
a) FRF = Capitaluri permanente (excl. amortiz. si proviz.) -
Active permanente (in valoare neta)
FRF = 2500 – 1500 = 1000
In aceasta modalitate de calcul, FRF pozitiv exprima acea parte a
capitalurilor permanente degajata de etajul superior al bilantului
pentru a acoperi nevoi de finantare din partea de jos a bilantului.
Deoarece FRF este pozitiv, capitalurile permanente finanteaza o parte
din activele circulante, dupa finantarea integrala a imobilizarilor nete.
Aceasta situatie pune in evidenta FRF ca expresie a realizarii
echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la
infaptuirea echilibrului financiar pe termen scurt (intreprinderea poate
sa faca fata fara dificultate riscurilor diverse pe termen scurt).
b) FRF = Activ circulant net (cu lichiditate mai mica de un
an) – Resurse temporare
Fondul de rulment financiar poate fi analizat, in continuare, in functie

de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii si datorii cu
scadenta mai mare deun an), analiza care pune in evidenta gradul in
care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii.Indicatorul
care releva acest grad de autonomie financiara este fondul de rulment
propriu, adica excedentul capitalurilor proprii in raport cu imobilizarile
nete, determinat conform relatiei:
FRpropriu = Capitaluri proprii - Imobilizari nete
Rezultatul negativ al acestei relatii de calcul, denumit fond de rulment
imprumutat, reflecta masura indatorarii pe termen lung, pentru

finantarea nevoilor pe termen scurt.

FRimprumutat = FRF – Frpropriu
3. pentru o întreprindere se cunosc următoarele informații financiare:

Indicator N ‐1 N
Imobilizări 500 550
Stocuri 500 470
Creanțe 100 200
Disponibilități 50 60
TOTAL ACTIV 1150 1280

Capitaluri proprii 400 420
Datorii financiare 300 330
Furnizori 200 250
Datorii salariale şi fiscale 240 250
Credite de trezorerie 10 30
Indicator u.m.
Cifra de afaceri 2000
Cheltuieli materiale 600
Cheltuieli salariale 1000
Cheltuieli fiscale şi sociale 150
Cheltuieli cu amortizarea 100
Cheltuieli cu dobânda 50
Să se calculeze fluxul de numerar de gestiune şi disponibil şi să se explice destinațile acestuia din
urmă.
Calculul fluxului de numerar de gestiune (metoda indirecta).
Din indicatorii suplimentari se calculeaza rezultatul net al
exercitiului:
CA 2.000
Ch materiale 600
Ch salariale 1.000
Ch fiscale si sociale 150
Ch cu amortizarea 100
Ch cu dobanda 50
Rezultat inainte de impozare: 100
Eliminarea ch care nu au incidenta asupra trezoreriei:
- amorizarea 100 (+)
Eliminarea ch care nu au incidenta asupra exploatarii:
- dobanzi 50 (+)

Variatia NFR
- variatia stocurilor: 470-500 30(+)
- variatia creantelor: 200-100 100(-)
- variatia datoriilor de exploatare: 250-240
250-200 60(+)
Impozit pe profit 25 (-)
FLUX NET DE EXPLOATARE 215
Plati catre furnizori de imobilizari: (550-500+100) * 1.19 = 178.5(-)
FLUX NET DE INVESTITII -178.5
Incasari din cresterea capitalului 20(+)
Plati dobanzi 50(-)
Contractari de credite 30 (+)
Incasari credite termen scurt 20(+)
FLUX NET FINANCIAR 20
VARIATIA LICHIDITATILOR: 215 – 178.50+20 = 56.50
Din bilant insa, se observa ca variatia disponibilitatilor este de 10
u.m, diferenta de 46.50 um fiind utilizata pentru efectuarea de diverse
plati catre furnizori, salariati, Bugetul de stat, Bugetele speciale, etc,
plati care ar avea incidenta asupra Fluxului net de exploatare, care a
fost calculat prin metoda indirecta.
Administrarea şi Lichidarea Întreprinderilor
1. Asociaţii societăţii „X” au decis dizolvarea acesteia. Situaţia patrimoniului conform bilanţului
contabil la data începerii lichidării se prezintă astfel:
1 Construcţii 30.000 lei
2 Amortizarea construcţiilor 20.000 lei
3 Echipamente tehnologice 15.000 lei
4 Amortizarea echipamentelor tehnologice 10.000 lei
5 Materii prime 3.000 lei
6 Ajustări pentru deprecierea materiilor prime 500 lei
7 Clienţi 2000 lei
8 Clienţi incerţi 700 lei
9 Ajustări pentru deprecierea clienţilor incerţi 400 lei
10 Conturi la bănci în lei 1.300 lei
11 Furnizori 7000 lei
12 Provizioane 1.250 lei

13 Capital subscris vărsat 11.000 lei

14 Rezerve legale 1.850 lei
Operaţiile de lichidare efectuate de lichidator au fost:

a) Construcţiile au fost vândute cu 11.000 lei, faţă de valoarea rămasă neamortizată de 10.000 lei;
b) Echipamentele tehnologice au fost văndute cu 7.000 lei faţă de valoarea rămasă neamortizată
de 5.000 lei;
c) Materiile prime au fost vândute cu 2.850 lei faţă de valoarea de 2.500 lei;
d) În vederea încasării înainte de scadenţă a creanţelor certe au fost acordate sconturi în valoare
de 100 lei;
e) Din suma clienţilor incerţi de 700 lei se încaseaza jumătate, restul fiind irecuperabile;
f) Pentru plata înainte de termen a datoriilor către furnizori, aceştia au acordat sconturi în sumă de
350 lei;
g) Cheltuielile efectuate cu lichidarea societăţii au fost în sumă de 900 lei.
Se cere:
a) Înregistrările contabile aferente operaţiilor de lichidare.
b) Întocmirea bilanţului înainte de partaj.
c) Înregistrările contabile aferente operaţiilor de partaj la acţionari
A) Inregistrari contabile :
a) Vanzare constructii:
2812 212 20.000 valoare neta contabila
461 % 13.640 vanzare imobilizari
7583 11.000
4427 2.640
5121 461 13.640 incasare
contravaloare constructie
6583 212 10.000 inregistrare iesire
imobilizare
b) Vanzare echipamente tehnologice:
2813 213 10.000 valoare neta contabila
461 % 8.680 vanzare imobilizari
7583 7.000
4427 1.680
5121 461 8.680 incasare
contravaloare echipamente
6583 213 5.000 inregistrare iesire
imobilizare
c) Vanzare materii prime:
301 371 2.500 transf materiilor prima
la marfa
4111 % 3.534 vanzare materii prime
701 2.850
4427 684
5121 4111 3.534 incasare marfa

607 371 2.500 descarcare gestiune

391 7814 500 anulare ajustare
d, e) Incasare clienti certi si incerti:
5121 411 1.900 incasare clienti certi
667 411 100 iscount clienti
5121 4118 350 incasare clienti
incerti
654.ned 4118 350 clienti incerti
neincasati
491 7814 400 anularea
provizionului
f) Plata furnizori:
401 5121 6.650 plata furnizori
401 767 350 discout primit
e) Cheltuieli lichidare:
635 401 900 cheltuieli lichidare
401 5121 900 plata cheltuieli
lichidare
f) Trecerea pe cheltuieli a marfii nevandabile
601.ned 301 500
635.ned 4427 120
a) Întocmirea bilantului înainte de efectuarea partajului .

Pentru intocmirea bilantului e necesara studierea conturilor, a
efectelor notelor contabile aferente operatiunii de lichidare. Soldurile
ramase sunt:
- capital social : 11.000 lei
- rezerve : 1.850 lei
- provizioane : 1.250 lei
- TVA de plata : 5.124 lei
- venituri diverse: 22.100 lei
- cheltuieli diverse: 19.470 lei ( din care 970 nedeductibile fiscal)
- banca: 21.854 lei
b) Avand in vedere situatia de mai sus, se impune inchiderea

conturilor TVA, a conturilor de venituri si cheltuieli, precum si calculul
impozitului pe profit, inainte de efectuarea partajului.
- Inchidere TVA: 4427 4423 5.124
- Anulare provizion: 491 = 7814 1250 ( suma presupus

neimpozabila)

- Inchidere venituri si cheltuieli: 121 6xx 19.470

7xx 121 23.350
- Impozit pe profit: (23.350 - 1250 – 19.470 + 970 ) * 16 % = 576 lei.

- Profit net : 3.880 – 576 = 3.304
- Plata TVA si impozit pe profit::
4423 5121 5.124
441 5121 576
In urma operatiunilor de mai sus, bilantul se prezinta in felul
urmator:
Elemente Sold(lei)
Banca 16154
Active circulante nete 16154
Capital 11000
Capital 11000
Rezerve 1850
Rezultatul exercitiului 3304
1. Înregistrările contabile aferente operaţiilor de partaj la

acţionari
Calculul impozitelor de plata, ca urmare a lichidarii patrimoniului:
Impozarea rezervei legale:
1850 * 16% = 296 lei
691 = 441 296
121 = 691 296
441 = 5121 296 plata impozit
Bilant de lichidare:
Elemente Sold(lei)
Banca 15858
Active circulante nete 15858
Capital 11000
Rezerve 1850
Rezultatul exercitiului 3008

Elemente Sold(lei)
 Partajul capitalului social

1012 = 456 11.000
• Partajul rezervelor
106 = 456 1.850
99. Partajul profitului net:
121 = 456 3.008
In cazul in care exista mai multi actionari, partajul se face proportional
cu drepturile detinute de fiecare din acestia.
Retinerea impozitului pe dividende:

Suma supusa impozitului pe dividende este: 11.000 + 1.850 + 3.008 =
15.858 lei
Impozitul de dividende : 15.858 * 16% = 2537
Plata impozitului : 446 = 5121 2537
Activ net : 15.858 – 2.537 = 13.321
Achitarea activului net: 456 = 5121 13.321
In cazul in care exista mai multi asociati, urmarirea si impozarea se face

distinct pe fiecare asociat.
2. Cum poate fi exclus un asociat din societatea în nume colectiv, în

comandită simplă sau cu răspundere limitată?
In conformitate cu Legea 31 / 1990, excluderea unui asociat din
societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere
limitată, este reglementata de urmatoarele articole.
Art. 222. - (1) Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în
comandită simplă sau cu răspundere limitată:
a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a
obligat;
b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a
devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în
administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82;
d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau
se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui
sau al altora.

(2) Dispoziţiile acestui articol se aplică şi comanditaţilor în

societatea în comandită pe acţiuni.
Art. 223. - (1) Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la
cererea societăţii sau a oricărui asociat.
(2) Când excluderea se cere de către un asociat, se vor cita
societatea şi asociatul pârât.
(3) Ca urmare a excluderii, instanţa judecătorească va dispune, prin
aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul
social a celorlalţi asociaţi.
(4) Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune, în termen de 15
zile, la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul
hotărârii se va publica la cererea societăţii în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a.
Art. 224. - (1) Asociatul exclus răspunde de pierderi şi are dreptul la
beneficii până în ziua excluderii sale, însă nu va putea cere lichidarea
lor până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului
constitutiv.
(2) Asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporţională din
patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte
valoarea acesteia.
Art. 225. - (1) Asociatul exclus rămâne obligat faţă de terţi pentru
operaţiunile făcute de societate, până în ziua rămânerii definitive a
hotărârii de excludere.
(2) Dacă, în momentul excluderii, sunt operaţiuni în curs de
executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va
putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor
operaţiuni.
Art. 226. - (1) Asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită
simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din
societate:
a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
b) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se
realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive
temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai
recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), instanţa judecătorească va
dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la
capitalul social a celorlalţi asociaţi.

(3) Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale,

se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de
aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal.
3. Care sunt mijloacele prin care se pot dizolva societăţile comerciale?

1) Societatea se dizolva prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii;
b) imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau
realizarea acestuia;
c) declararea nulitatii societatii;
d) hotararea adunarii generale;
e) hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive
temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, care impiedica
functionarea societatii;
f) falimentul societatii;
g) alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii.
(2) In cazul prevazut la alin. (1) lit. a), asociatii trebuie sa fie
consultati de catre consiliul de administratie, respectiv de
directorat, cu cel putin 3 luni inainte de expirarea duratei
societatii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. In
lipsa, la cererea oricaruia dintre asociati, tribunalul poate
dispune, prin incheiere, efectuarea consultarii conform art.
119 alin. (3).
(3) Daca procedura prevazuta la alin. (2) nu este indeplinita,
la expirarea duratei mentionate in actul constitutiv orice
persoana interesata sau Oficiul National al Registrului
Comertului poate sesiza judecatorul-delegat pentru
constatarea dizolvarii societatii.
(4) Lichidarea si radierea societatii se efectueaza potrivit
dispozitiilor art. 237 alin. (6)-(10).
Organizarea auditului intern si controlul intern al intreprinderii
1. Realizati o misiune de audit intern cu privire la ciclul Venituri-Cheltuieli inclusiv intocmirea
matricei riscurilor si a raportului intermediar.
Controlul operaţiilor: venituri, cheltuieli

Care este rolul auditorului în momentul verificării controlului intern al
societăţii?
Trebuie certificate, înregistrate, confirmate, evaluate sistemul contabil
şi controlul intern.

A certifica sistemul prin discuţii cu managementul, prin observare şi

prin întrebări.
A înregistra sistemul utilizând: flow charts, note descriptive,
chestionare de control intern (ICQ:
internal control quetionnaires).
A confirma sistemul prin teste (walkthrough tests).
A evalua sistemul.
Care sunt tipurile de control efectuate?
• A verifica faptul că operaţiile şi documentele sunt aprobate de
persoane responsabile (aprobarea
plăţii facturilor).
• a verifica în mod aritmetic corectitudinea documentelor prezentate
(scadenţarul facturilor, furnizori
sau clienţi).
• a efectua reconcilierea conturilor deschise la bănci, a conturilor
clienţilor etc.
• a efectua reconcilierea între valorile contabile prezentate în cadrul
conturilor şi valorile fizice.
• a utiliza calculul de indicatori (durata clienţi, durată furnizori, durata
de rotaţie a stocurilor)
• a compara rezultatele obţinute cu cele care sunt bugetate.
• a limita accesul la activele susceptibile de a fi furate.
• a controla documentele (numerele facturilor pentru a verifica
integralitatea).
• a compara datele interne cu datele obţinute de la terţi (releve bancar,
releve de conturi furnizori
etc.)
• a controla ordinatoarele.
Metodologia de audit financiar
Care sunt dezavantajele?
• costul
• posibilitatea de a avea erori
• procedurile de control intern sunt pregătite pentru operaţiuni
punctuale ( în general nu există
proceduri pentru operaţii excepţionale).
Care sunt etapele de realizare a testelor?
• a identifica care sunt principalele operaţii ale societăţii.
• cum sunt iniţiate operaţiile
• care sunt documentele contabile rezultate
• cum funcţionează sistemul contabil

2. Definiti si comentati activitatea de audit intern versus control intern

Auditul intern reprezinta acea componenta a auditului financiar
care consta in examinarea profesionala efectuata de un profesionist
contabil competent si independent in vederea exprimarii unei opinii
motivate in legatura cu validitatea si corecta aplicare a procedurilor
interne stabilite de conducerea intreprinderii (entitatii).
Auditul intern reprezinta un compartiment de control din cadrul
entitatii care efectueaza verificari pentru aceasta; acesta face parte
din controlul intern al entitatii si are ca obiectiv de baza verificarea
eficacitatii sistemelor contabile si de control intern.
Auditul intern la o entitate si se poate realiza prin compartimente
distincte ale acesteia si, in acest caz, auditorul intern face parte din
structurile functionale ale entitatii economice sau sociale; auditul
intern se poate realiza si pe baze contractuale cu o firma de expertiza
contabila, alta decat cea care efectueaza auditul asupra situatiilor
financiare ale acelei entitati.
Sistemul de control intern reprezinta un ansamblu de politici si
proceduri puse in aplicare de conducerea unei entitati in vederea
asigurarii, in masura posibilului, a unei gestionari riguroase si eficiente
acitivatilor acesteia; acesta implica respectarea politicilor de gestiune,
protejarea activelor, prevenirea si detectarea fraudelor si erorilor,
exactitatea si exhaustivitatea inregistrarilor contabile si stabilirea la
timp a informatiilor financiare.
Existenta unui sistem de control intern rational conceput si
corect aplicat constituie o asigurare asupra fiabilitatii conturilor si a
concordantei dintre datele contabilitatii si realitate.
AUDIT FINANCIAR SI CERTIFICARE
1. Când verificaţi cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile la imobilizările

corporale vă asiguraţi:
a) de corecta contabilizare la conturile de imobilizări sau la conturile
de cheltuieli ale perioadei;
b) de corecta contabilizare la conturile de cheltuieli pe bază de documente
justificative;

c) că cheltuielile sunt reale şi se justifică cu documente legale.
2. La verificarea conturilor de trezorerie, ce fel de sold trebuie să găsiţi la

contul de viramente interne la 31 decembrie:
a) debitor;
b) creditor;
c) fără sold.
3. Când efectuaţi controlul separării exerciţiilor în contabilitatea stocurilor

procedaţi la:
a) inventarierea la 31 decembrie;
b) verificarea documentelor ultimelor aprovizionări identificate în inventarul
fizic;
c) controlul tuturor aprovizionărilor din ultimele 15 zile ale exerciţiului.
4. Dacă aţi constatat incertitudini care însă nu afectează în mod semnificativ

situaţiile financiare, opinia va fi:
a) fără rezerve;
b) fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii;
c) Procedaţi la extinderea controlului.
5. În calitate de auditor al întreprinderii Omega SA aţi constatat că la 31

decembrie stocul la produsul X este contabilizat pentru 6.500.000 lei. Care
este valoarea stocului la 31 decembrie cunoscând că întreprinderea foloseşte
metoda FIFO, că stocul la 1 decembrie a fost de 500 unităţi a 10.000 lei
fiecare, că în 10 decembrie s-au cumpărat 500 unităţi a 12.000 lei fiecare şi
că în 20 decembrie au ieşit 400 unităţi:
a) 7.000.000 lei;
b) 6.600.000 lei;
c) 6.200.000 lei.
6. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de trezorerie.

Printre diligentele de efectuat as enumera:
− intocmirea tabloului comparativ al evolutiei, de la o inchidere la
alta, a soldurilor conturilor bancare, din balanta generala,
separarea soldurilor pozitive de cele negative, si verificarea
principiului necompensarii la prezentarea in bilant;
− corecta preluare a soldului de inchidere a anului precedent, la
deschiderea anului verificat;

− confruntarea soldurilor conturilor bancare, cu extrasele de cont

bancare de la data inchiderii si de la data deschiderii exercitiului;
− verificarea corectei reevaluari a soldurilor conturilor bancare in
deviz;
− confruntarea soldurilor contabile cu jurnalele de casa, respectiv
cu orice document care confirma miscarile inscrise in jurnalul de
casa;
− verificarea corectei reevaluari a soldurilor conturilor de casa in
deviz;
− studiul naturii tranzactiilor prin casa;
− verificarea inexistentei soldurilor creditoare ale conturilor de
casa – in timp;
− in cazul soldurilor mari de casa, se procedeaza la verificarea
fizica a numerarului, la data auditului;
− verificarea valorilor mobiliare pe categorii; varificarea valorii
nete contabile din bilant, care trebuie sa corespunda cursului
real comunicat de institutiile financiare;
− completarea fluxului de trezorerie si analiza evolutiei in timp a
acestuia.
7. Enumeraţi opt diferenţe între auditul extern şi auditul intern.
Conform manualelor de economie funcţia de audit intern s-a născut

pornind de la auditul extern, iar în prezent cele două funcţii sunt
diferenţiate. Auditul extern reprezintă un exerciţiu al cărui obiectiv
este să permită auditorilor să-şi exprime o opinie, dacă situaţiile
financiare oferă o imagine reală şi onestă asupra activităţii entităţii la
sfârşitul perioadei şi asupra profitului sau pierderii, sau asupra
veniturilor şi cheltuielilor, pentru perioada încheiată şi care au fost
întocmite corespunzător, în conformitate cu prevederile legale
aplicabile, sau cadrul de raportare. Cadrul de raportare se referă la
legislaţia relevantă şi standardele de contabilitate aplicabile sau acolo
unde prevederile legale sau alte cerinţe specifice prevăd expresia:
„dacă situaţiile financiare prezintă fidel” realitatea. Concluziile unui
audit financiar sunt un instrument valoros la îndemâna utilizatorilor de
informaţii financiar-contabile, oricare ar fi aceştia, statul, acţionari sau
diverşi parteneri de afaceri. Auditul financiar nu face decât să certifice
sau nu, printr-o anumită procedură tehnică şi în mod echidistant,

corectitudinea datelor înscrise în documente, în special în bilanţul

contabil. Auditul extern certifică practic autenticitatea informaţiei
financiare aşa cum ea reiese din înscrisurile specifice.
Audit intern
Auditul intern este o examinare metodică realizată în vederea

determinării dacă activităţile şi rezultatele relative la subiectul
examinat satisfac dispoziţiile prestabilite şi dacă aceste dispoziţii sunt
puse în operă într-un mod eficace şi apt în vederea atingerii
obiectivelor. Auditul intern este în interiorul unei entităţi o activitate
independentă de apreciere sau control al operaţiilor, fiind în
subordinea directă a conducătorului entităţii. În acest domeniu, el este
un control care are drept funcţie estimarea şi evaluarea eficacităţii
altor controale.
Obiectivul auditului intern este de a asista managementul în
exercitarea eficace a responsabilităţilor lor furnizând analize,
aprecieri, recomandări şi comentarii pertinente referitoare la
activităţile examinate. Auditorul intern este vizat de toate fazele
activităţii entităţii care interesează conducerea. Aceasta implică faptul
de a apela la aspecte contabile şi financiare, dar şi tehnice pentru
atingerea unei înţelegeri depline a operaţiilor examinate.
Diferenţe
Se pot inventaria cu uşurinţă diferenţele între cele două funcţii,

acestea vizând cel puţin zece domenii de referinţă. Dacă auditul extern
oferă servicii şi este independent din punct de vedere juridic, auditul
intern face parte din funcţiile întreprinderii. În sectorul privat, auditorii
externi sunt numiţi de acţionari, care le stabilesc şi perioada de timp
pe care să o auditeze şi tot acestora le raportează. În sectorul public,
prin analogie, se solicită o certificare în numele statului, reprezentat
tot de o instituţie independentă, în cazul României această instituţie
este Curtea de Conturi. În cazul auditului intern, beneficiarul

concluziilor rezultate este managementul entităţii, iar în cazul auditului

extern de regulă toţi cei care doresc o certificare a conturilor: bănci,
autorităţi, acţionari, clienţi, furnizori ş.a. Din punctul de vedere al
obiectivelor urmărite de auditul intern acesta evaluează sistemul de
control intern şi dă asigurări managementului că acesta funcţionează.
Auditul extern certifică exactitatea conturilor şi a situaţiilor financiare,
care constă în regularitatea, sinceritatea şi imaginea fidelă a
declaraţiilor financiare finale. Cu această ocazie, auditul extern
evaluează şi el sistemul de control intern, dar numai pentru elemente
de natură financiar-contabilă.
Domeniul de aplicare a auditului intern este mult mai vast, deoarece
include nu numai toate funcţiile întreprinderii, dar şi dimensiunile lor.
Domeniul auditului intern depăşeşte domeniul cifrelor pentru că în
cazul unui spital nu putem număra doar paturile de spital sau
contabiliza fondurile cheltuite pe medicamente, ci trebuie să se
analizeze şi calitatea actului medical ceea ce presupune şi alt fel de
analiză. În cazul auditului extern, domeniul de aplicare înglobează tot
ceea ce participă la determinarea rezultatelor, la elaborarea situaţiilor
financiare finale şi numai la acestea. Din punct de vedere al
periodicităţii misiunilor de audit intern, această activitate este
efectuată permanent în cadrul entităţii prin acţiuni planificate, în
funcţie de analiza riscurilor. Misiunile de audit extern îşi desfăşoară
activitatea, în general, în mod intermitent şi în momente propice
certificării conturilor, respectiv după sfârşitul semestrului sau anului,
în restul perioadelor nefiind prezent în entitate. În cazul auditului
public extern acesta poate desfăşura misiuni de certificare a conturilor
publice în funcţie de planificare în toată perioada anului, dar opinia
exprimată este tot asupra situaţiilor financiare anuale. Dacă în cazul
auditului intern interlocutorii, sau subiecţii discuţiilor şi analizelor se
schimbă mereu, în funcţie de misiunea planificată şi din acest punct de
vedere auditul intern este periodic pentru cei auditaţi, în auditul extern
sunt mereu aceiaşi interlocutori din entitate, din acest punct de vedere
acesta fiind permanent pentru cei auditaţi.
Auditorul extern are independenţa specifică titularului unei profesii
libere, reglementată juridic şi statutar, el fiind independent faţă de
clientul său. Chiar şi în cazul auditului public extern această
independenţă se păstrează, fiind reglementată clar prin actele
normative şi standardele de lucru. Incompatibilităţile la care este
supus un auditor public extern conduc la premiza unui audit
independent şi echidistant. Nu acelaşi lucru se poate spune despre
auditorul intern care este independent în exercitarea funcţiei sale în

sensul unei independenţe a gândirii şi a raţionamentului profesional

faţă de subiectele pe care le auditează, dar în acelaşi timp este
dependent prin faptul că aparţine entităţii şi depinde de standardele
profesionale interne pe care trebuie să le respecte. Conform literaturii
de specialitate în auditul intern abordarea este una în funcţie de riscuri
şi are deviza: „oricare ar fi sectorul, domeniul de activitate, se va
audita cu aceleaşi tehnici şi instrumente“. Auditul extern se ghidează
după o metodologie precisă, standardizată şi se bazează pe inventare,
interviuri, chestionare, analize, comparaţii, rapoarte ş.a.
Dacă vom compara prevenţia în cazul auditului intern vom constata că
acesta se interesează de toate problemele organizaţiei, de la
confidenţialitatea dosarelor de personal şi până la fluxul tehnologic
într-o secţie, pe când auditul extern este preocupat numai de fraudele
care pot afecta conturile şi situaţia financiară a entităţii. În cazul
auditului public extern există interes şi pentru modul de organizare a
evidenţei contabile pentru a putea analiza evoluţia patrimoniului
entităţii publice şi pentru a determina o conduită responsabilă faţă de
bunurile şi banii publici a celor puşi să gestioneze aceste bunuri.
După cum se poate observa, auditul intern nu poate şi nici nu încearcă
să dea asigurări asupra situaţiile financiare în privinţa corectitudinii şi
dacă sunt rezonabile sau nu, deoarece aceasta este sarcina auditului
extern.
La rândul lui, auditul extern nu efectuează audit intern, deoarece nu
are norme metodologice pentru acesta.
Regularitatea şi performanţa exercitării funcţiei financiar-contabile
constituie domeniul de interes al auditului intern prin evaluarea
sistemului de control al acestuia şi formularea de recomandări pentru
a-i îmbunătăţi funcţionalitatea şi performanţele.
Auditul extern realizează certificarea regularităţii, sincerităţii şi
imaginii fidele a conturilor şi a situaţiilor financiare finale.
Cele două tipuri de audit au şi două trăsături comune ce se desprind
din funcţiile lor în cadrul unei entităţi: interzicerea oricărui amestec în
gestiunea entităţii şi utilizarea aceloraşi instrumente şi tehnici, chiar
dacă metodologia de aplicare este diferită.
Auditul intern este complementar auditului extern deoarece auditul
intern furnizează toate informaţiile necesare pentru ca auditul extern
să formuleze şi să furnizeze aprecieri fără rezerve. În plus, acolo unde
nu există funcţia de audit intern, auditorul extern este în mod firesc
înclinat să manifeste unele rezerve în ceea ce priveşte calitatea
regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor care îi sunt
prezentate. Auditul extern este un complement pentru auditul intern

deoarece acesta din urmă poate să profite de pe urma concluziilor

auditului extern pentru a-şi formula recomandările şi a-şi susţine
concluziile, ceea ce conduce la ideea unei colaborări, în beneficiul
ambelor părţi.
8. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entităţi?

Obiectivele controlului intern sunt
A. protejarea activelor intreprinderii :
1. definirea responsabilitatilor
2. separarea sarcinilor si functiilor
3. descrierea functiilor
4. procedura acordarii imputernicirilor
B. asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile
1. modalitatea de intocmire si circulatie a documentelor
justificative
2. organizarea si tinerea corecta si la zi a contabilitatii
3. organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului si a
valorificarii acestuia
4. respectarea regulilor de intocmire a bilanturilor contabile
5. controalele de baza ale activitatii contabile
C. asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderii
D. promovarea eficacitatii exploatarii
EVALUAREA INTREPRINDERILOR
1. Ce relatie existã între valoarea întreprinderii si rata de actualizare:

a) direct proportionalã;
b) invers proportionalã;
c) depinde de numãrul si mãrimea riscurilor.

2. Estimarea de cãtre experti a unor rate de actualizare diferite poate avea ca

explicatie:
a) o perceptie diferitã despre riscuri;
b) nivel diferit de informare si documentare;
c) nu este posibilã o astfel de situatie.
3. Insuficienta de amortizare a imobilizãrilor dintr-o întreprindere

(amortizarea scripticã este inferioarã amortizãrii tehnicoeconomice)
influenteazã artificial valoarea patrimoniului întreprinderii în sensul:
a) micsorãrii;
b) majorãrii;
c) nu are nicio influentã.
4. Definiti capacitatea beneficiarã a unei întreprinderi si prezentati formele

de exprimare a acesteia.
Capacitatea beneficiara se poate cacula in una din urmatoarele
variante:
- ca medie a profituriloe anuale corectate din perioadele trecute ;I a
profiturilor anuale corectate din perioadele trecute ;I a profiturilor
anuale previzionate;
- ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute;
- ca medie a profiturilor anuale previzionate;
- ca medie a profiturilor anuale din unele perioade trecute si viitoare.
Capacitatea beneficiara inseamna atitudinea unei intreprinderi de a
genera un beneficiu dat, in viitorul apropiat, in conditii de motivare si
de gestiune considerate normale, identice cu cele din ultimii ani, daca
nici-o schimbare semnificativa nu a avut loc = randamentul totalitatii
capitalurilor care finanteaza intreprinderea
Capacitatea beneficiara se exprima de regula cifric, ptin profitul net
evaluat, dividende si cash-flows
5. Cum se determinã si ce semnificatie au fluxurile de trezorerie în evaluarea

unei întreprinderi?
Fluxurile de trezorerie sunt acele profituri ale intrepr. care sunt
disponibile tuturor furnizorilor de capital catre intreprindere dupa
analizarea restrictiilor de distributie conform legii societatilor.
Fluxul de trezorerie reprezinta profiturile intreprinderii dupa scaderea
cjeltuielilor si impozitelor pe imobilizari, dar inaintea dobanzii.
FLUXUL DE TREZORERIE SE POATE STABILI INDIRECT:
Profit (pierdere) pe an
+ dobanda pe datoria la terti

- economia la impozitul afferent intreprinderii datorata deductibilitatii

dobanzii pentru datoria la terti
+impozitul pe venit care poate fi compensate
+ deprecierea si alte cheltuieli care nu sunt in numerar
- venituri care nu aduc numeraqr
- cheltuieli de capital
+/- deducerea/cresterea fondului de rulment, inclusiv a
lichiditatilor/datoriilor
Flux de trezorerie
6. Cum influenteazã riscul de tarã valoarea unei întreprinderi?
Riscul de tara influenteaza val intreprinderii in sens invers
proportional cu cat riscu este mai mare cu atat val intrepr este mai
mica.
Cresterea riscului de tara determina cresterea ratei de actualizare iar
aceasta determina reducerea valorii intreprinderii.
Dimpotriva, reducerea riscului de tara determina reducerea ratei de
actualizare si cresterea valorii intreprinderii
EXPERTIZA CONTABILA
1. Cum procedează expertul contabil verificator privind îndeplinirea

atribuţiilor sale?
Expertul contabil verificator are urmatoarele atributii:
Verificarea lucrarilor de¬ expertiza contabila judiciara inainte de
depunerea acestora la organele care le-au solicitat

Intocmirea referatelor de verificare tehnica-profesionala¬ asupra

lucrarilor de expertiza aflate pe rol la comisiile de disciplina ale
filialelor, la cererea acestor comisii
Elaborarea documentelor de evidenta¬ a activitatilor desfasurate si
raportarea
Expertul contabil verificator va proceda astfel :
Studiaza raportul de expertiza¬ urmarind daca :
- in elaborarea lucrarii , expertii contabili autori au respectat in
totalitate prevederile Normei profesionale nr. 35/2000
- obiectivele stabilite au fost tratate corespunzator, iar raspunsurile
date au fost sustinute prin acte si documente care au legatura cu
cauza
- autorii lucrarii nu s-au indepartat de stiinta contabilitatii , procedand
la incadrari juridice ale faptelor sau la efectuarea de lucrari si
operatiuni care presupun alte cunostinte decat cele contabile
- autorii lucrarii au respectat prevederile Codului etic national al
profesionistilor contabili
analizeaza¬ opiniile separate sau rapoartele expertilor contabili-
consilieri ai partilor, urmarind aceleasi obiective ca in cazul raportului
de expertiza
2. Care sunt prevederile reglementărilor legale privind expertizele contabile

judiciare şi extrajudiciare?
Sediul reglementarilor legale privind expertizele contabile judiciare si
extrajudiciare se afla in OG 65/1994, privind organizarea activitatii de
expertiza contabila si a contabililor autorizati, cu modificarile
ulterioare. Potrivit acestor reglementari legale, efectuarea de expertize
contabile judiciare si extrajudiciare este dreptul exclusiv al expertilor
contabili.Aceasta exclusivitate rezulta din art. 6 lit. d din OG 65/1994,
care stipuleaza ca“….efectuarea de expertize contabile dispuse de
organele judiciare sau
solicitate de persoane fizice sau juridice in conditiile prevazute de
lege”. Potrivit art. 7
din OG 65/1994 “expertii contabili pot sa-si exercite profesia individual
sau se pot
constitui in societati comerciale potrivit legii”. Coroborand cele doua
texte legale ale OG
65/1994, rezulta ca in toate cazurile expertizele contabile judiciare si
extrajudiciare pot fi elaborate numai de catre profesionistii care au
dobandit legal, in conditiile OG 65/1994 calitate de expert contabil.

Aceste lucrari nu pot fi elaborate de catre contabilii autorizati si nici de

catre alti profesionisti.
3. Care este sediul materiei reglementărilor profesionale privind expertiza

contabilă?
Raspuns: Sediul reglementarilor profesionale privind expertiza
contabila se afla in
1. Regulamentul de organizare si functionare a CECCAR, care la pct.
112 lit. e)stipuleaza ca expertii contabili, in exercitarea profesiei, pot
efectua expertize contabile
dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice sau
juridice, cum ar fi:
- expertize amiabile(la cerere)
- expertize financiar contabile
- arbitraje in cauze civile
- expertize de gestiune
2.Standardul profesional nr. 35, impreuna cu Ghidul pentru aplicarea
standardului profesional 35, care stipuleaza ca expertizele contabile
pot fi efectuate numai de catre persoanele care au dobandit calitatea
de expert contabil in conditiile legii, fiind inscribe, cu viza la zi, in
Tabloul Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din
Romania(CECCAR)
4. Enumeraţi destinatarii expertizelor contabile?

In primul rand instantele de judecata care au dispus proba cu expertiza
contabila, (judecatorii, tribunale) organele de cercetare penala,
(organele de politie, parchete) partile implicate in aceste
dosare(persoane fizice in cauzele civile, persoane fizice/juridice in
cauzele comerciale, institutiile statului(organele Ministerului de
finante) in cauzele fiscale, iar in cazul expertizelor contabile
extrajudiciare partea solicitanta care a incheiat contractul de prestari
servicii cu expertul contabil.
5. Care este finalitatea expertizelor contabile?

Finalitatea expertizelor contabile consta in redactarea raportului de
expertiza contabila, semnarea si depunerea lui.
6. Care sunt principiile deontologice după care se ghidează expertul contabil

în efectuarea expertizelor contabile judiciare şi extrajudiciare?

Raspuns: Principiile deontologice fundamentale carora trebuie sa li se

supuna
profesionistul contabil, deci si expertul contabil, sunt explicit definite
in Codul etic
national al profesionistilor contabili si se refera la:
- integritate
- obiectivitate
- independenta
- secretul profesional
- respectarea normelor tehnice si profesionale
- competenta profesionala
- comportarea deontologica
Standardul profesional nr. 35 privind expertizele contabile, expliciteaza
urmatoarele
principii deontologice:
- independenta expertului contabil
- competenta expertului contabil
- calitatea expertizelor contabile
- secretul profesional si confidentialitatea expertizelor contabile
- acceptarea expertizelor contabile
- responsabilitatea efectuarii expertizelor contabile
DOCTRINA SI DEONTOLOGIA PROFESIEI CONTABILE
1. Cum explicaţi necesitatea reglementării profesiei contabile?
Demersul deontologic al expertului contabil începe cu

destinatarii expertizelor contabile şi se finalizează cu scopul

expertizelor contabile. Traseul dintre cele două componente este

guvernat de principiile etice fundamentale. Cunoaşterea şi
respectarea normelor de comportament profesional constituie nu doar
parte integrantă a demersului deontologic al misiunilor de expertiză
contabilă, ci şi punct de referinţă în acceptarea mandatului.
2. Aria de acoperire a reglementării profesiei.
Calitatea de expert contabil abilitat să efectueze expertize

contabile este reglementată. El trebuie să se supună regulilor Corpului
privind formarea profesională continuă, actualizarea şi testarea
permanentă a cunoştinţelor pe care le posedă. Expertiza contabilă are
drept suport documentele primare şi înregistrarea evenimentelor şi
tranzacţiilor în contabilitate, expertului contabil revenindu-i obligaţia
profesională de a avea disponibilitate profesională fundamentată pe
cunoştinţe solide şi actualizate în domeniul economic şi financiar-
contabil. Competenţa expertului contabil se impune din necesitatea
apărării onoarei şi independenţei profesiei şi organismului profesional
precum şi pentru a se conferi lucrărilor autoritatea ştiinţifico-
profesională aşteptată de către public.
3. Care sunt condiţiile de calitate a reglementării profesiei contabile?
Competenţa expertului contabil are două componente esenţiale:
a) Dobândirea competenţei profesionale.
Calitatea de expert contabil se dobândeşte prin promovarea

examenului de admitere9[3], efectuarea unui stagiu profesional cu o
durată de 3 ani şi susţinerea unui examen de aptitudini profesionale.
b) Menţinerea competenţei profesionale.
Menţinerea calităţii de expert contabil şi contabil autorizat se

realizează prin înscrierea în Tabloul Corpului şi obţinerea vizei anuale
de exercitare a profesiei. O importanţă deosebită o reprezintă
menţinerea competenţei profesionale printr-un program de dezvoltare
profesională adecvat, respectând Norma profesională nr. 38 şi
Programul Naţional de Dezvoltare profesională Continuă elaborate de
9

CECCAR în conformitate cu Standardul Internaţional de Educaţie IES7

emis de IFAC.
Norma Profesională nr. 38 este stabilită în baza Standardului

Internaţional de Educaţie IES 7 , emis de Federaţia Internaţională a
Contabililor , care prevede că institutele membre trebuie să
implementeze o cerinţă de Dezvoltare Profesională Continuă CPD ca o
componentă integrală a statutului pe care profesionistul contabil
în deţine în economie şi societate. Conceptul de Dezvoltare
Profesională Continuă ca extensie a procesului educaţional, poate fi
definit ca fiind o activitate de învăţare relevantă, verificabilă şi
măsurabilă; noţiunea este asociată procesului de învăţare pe viaţă.
Procesul învăţării pe viaţă începe devreme şi continuă cu programul
educaţional privind calificarea profesională şi cu programele de
dezvoltare profesională pe parcursul întregii cariere, al căror obiectiv
fundamental constă în extinderea cunoştinţelor, abilităţilor, eticii şi
valorilor profesionale. Prin activităţi de învăţare se înţelege:
participarea la cursuri, seminarii, conferinţe; module de autoînvăţare
sau instruiri organizate la locul de muncă; lucrări profesionale sau cu
caracter academic, publicate; lucrări profesionale sau cu caracter
academic, publicate; participarea şi munca depusă în cadrul
comitetelor şi comisiilor tehnice ale Corpului; predarea unui curs în
domenii legate de responsabilităţile profesionale; studii formale
legate de responsabilităţile profesionale; participarea ca vorbitor la
conferinţe sau discuţii de grup; scrierea de articole, lucrări, cărţi;
cercetări, inclusiv citirea unei literaturi sau jurnale profesionale
pentru aplicarea în cadrul atribuţiilor profesionale; reexaminarea
profesională sau testarea formală.
Potrivit principiului fundamental al Competenţei Profesionale,

prevăzut în Codul Etic Naţional al Profesioniştilor Contabili, expertul
contabil are datoria continuă de a menţine cunoştinţele şi
competenţele profesionale la nivelul cerut, astfel încât, să se asigure
că utilizatorii primesc avantajul unor servicii profesionale
competente, bazate pe progresele curente înregistrate în practică şi
promovate în legislaţie.
Caracteristicile unui mediu profesional aflat într-o permanentă

schimbare transferă particularităţi şi asupra activităţii expertului
contabil, acesta fiind expus unor provocări profesionale fără
precedent. În timp ce exigenţele lucrărilor de expertiză contabilă au
cunoscut o evoluţie ascendentă, beneficiarii lucrărilor manifestă

aşteptări înalte, generatoare de competiţii care consolidează rolul şi

responsabilitatea experţilor contabili, determinând organismele
profesionale care gestionează profesia contabilă să revizuiască
periodic politicile de dezvoltare profesională continuă.
Nevoia de informare şi de învăţare poate fi produsul

consultărilor experţilor contabili cu mediul de afaceri sau cu alte
medii profesionale. Măsurarea activităţii de învăţare poate fi
exprimată în termeni de efort, în timp cheltuit sau în printr-o metodă
de evaluare validă destinată măsurării competenţei atinse sau
dezvoltate, de către o sursă competentă.

Exercitii Stagiatura Anul III Luciana Tandea

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Exercitii Stagiatura Anul III Luciana Tandea

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

RAPORT STAGIU 2010 – EXPERT CONTABIL

Prezentare exercitii stagiatura experti contabili anul III

Variante de exercitii prezentate : 200710 si 22007

Ec. LUCIANA TANDEA

Ec. LUCIANA TANDEA

3. Pe 30 iunie N, societatea M achiziţioneazã 80% din acţiunile societãţii F. Cu ocazia

Ec. LUCIANA TANDEA

4. Care din urmãtoarele elemente este monetar?

5. Care din urmãtoarele elemente este nemonetar?

6. La închiderea exerciţiului N, activele societãţii ALFA cuprind:

Utilajul este element nemonetar, nu se reevalueaza la finele

Ec. LUCIANA TANDEA 4

Creanta este element monetar. Acesta se reevalueaza la finele

Flux activitatea de exploatare

Ec. LUCIANA TANDEA 5

(a) -3.900 lei;

Flux activitatea de finantare

9. Se cunosc urmãtoarele informaţii (în lei): preţul de achiziţie al investiţiilor

Flux net de trezorerie din activitatea de investitii

Ec. LUCIANA TANDEA 6

Flux net de trezorerie din activitatea de investitii +7.900

10. Deschiderea unui acreditiv pentru plata unui furnizor de mãrfuri:

Fiind o plata a unui contract financiar, fluxul de trezorerie va fi

12. Societatea ALFA deţine un utilaj ce urmeazã a fi abandonat şi un grup de active

O intreprindere nu va clasifica ca detinut pentru vanzare un activ

Ec. LUCIANA TANDEA 7

cauza ca valoarea sa contabila va fi acoperita in principal ca urmare a

Prevederile de evaluare din acest IFRS3 nu se aplica urmatoarelor

Ec. LUCIANA TANDEA 8

13. Întreprinderea ALFA a cumpãrat o clãdire în exerciţiul N. Durata de viaţã a

Standardul nu trebuie aplicat stocurilor, activelor rezultate din

14. O întreprindere fabricã echipamente speciale dupã necesitãţile clienţilor.

Ec. LUCIANA TANDEA 9

modificate şi vândute altuia. În ce categorie pot fi încadrate contractele de locaţie

Contract de locatie finantare pentru ca: activele primite in locatie au o

Cheltuielile efectuate in legatura cu imobilizarile corporale utilizate in

Costul de productie a produsului P este 74.250 lei/buc.

Ec. LUCIANA TANDEA 10

impozit pe profit = 16%(total venituri- total cheltuieli + cheltuieli

nedeductibile – venituri neimpozabile)

impozit pe profit = 16%(500.000 – 400.000 + 30.000 – 20.000) = 17.600

profit brut = 500.000 – 400.000 = 100.000 lei

dividende = 60% din profitul net = 82.400 X 60% = 49.440 lei

divedendele actionarului AA= 70% X 49.440 = 34.608 lei

dividendele actionarului BB = 30% X 49.440 = 14.832 lei

2. O societate comercială plătitoare de TVA înregistrează în anul 200X venituri în sumă de

Ec. LUCIANA TANDEA 11

- cheltuieli cu primele de asigurare aferente activelor corporale 1500 lei;

Impozitul pe profit inaintea scaderii cheltuielilor cu

Ec. LUCIANA TANDEA 12

Suma de scazut din impozitul pe profit este de 525 lei .

3. Precizaţi care sunt categoriile de venituri realizate de persoanele fizice ce se supun

prezentului titlu, sunt urmatoarele:

a) venituri din activitati independente, definite conform art. 46;

b) venituri din salarii, definite conform art. 55;

c) venituri din cedarea folosintei bunurilor, definite conform art. 61;

d) venituri din investitii, definite conform art. 65;

e) venituri din pensii, definite conform art. 68;

f) venituri din activitati agricole, definite conform art. 71;

h) venituri din transferul proprietatilor imobiliare, definite conform art.

i) venituri din alte surse, definite conform art. 78.

Ec. LUCIANA TANDEA 13

4. Prezentaţi plătitorii impozitului pe profit şi precizând în cadrul fiecărei categorii sfera de

Sfera de cuprindere a impozitului