Professional Documents
Culture Documents
CALCULATOR
PERSONAL
COMPATIBIL
IBm - PC
Doru Chiorean şi Adina Pred
Autori:
Doru Chiorean
Adina Preda
2003-2010 Doru Chiorean, Adina Preda
2
Cuprins
3
2.9. Sistemul de operare WINDOWS XP ______________________________________________30
S.O. multiuser şi multitasking _______________________________________________________30
Monotasking – Multitasking ________________________________________________________30
Monouser – Multiuser_____________________________________________________________30
2.10. Ce este WINDOWS XP? _______________________________________________________30
2.11. Descrierea desktop-ului WINDOWS XP __________________________________________31
2.12. Descrierea butonului Start şi a barei de sarcini. ____________________________________32
2.12.1. Meniul START ____________________________________________________________32
2.12.2. Personalizarea meniului START ______________________________________________32
2.12.3. Opţiunile meniului START __________________________________________________33
2.12.4. Bara de sarcini – Taskbar ____________________________________________________33
2.13. Structura unei ferestre de tip WINDOWS ________________________________________34
2.13.1. Părţile componente ale unei ferestre ____________________________________________34
2.13.2. Formele unei ferestre _______________________________________________________35
2.13.3. Utilizarea meniurilor, a barelor de instrumente şi a panourilor _______________________35
2.13.4. Utilizarea casetelor de dialog _________________________________________________36
2.14. Utilitarul My computer (Calculatorul meu) ________________________________________37
2.14.1. Deschiderea şi vizualizarea ferestrei My Computer ________________________________37
2.14.2. Deschiderea şi vizualizarea ferestrei My Computer ________________________________38
2.14.3. Selectarea obiectelor ________________________________________________________38
2.14.4. Câteva operaţii care se pot executa cu My computer _______________________________38
2.14.5. Crearea fişierelor text _______________________________________________________39
2.15. Utilitarul Windows Explorer (Explorarea Windows-ului) ____________________________39
2.15.1. Lansarea programului _______________________________________________________39
2.15.2. Descrierea programului _____________________________________________________39
2.15.3. Operaţii care se pot executa cu programul Windows Explorer ________________________39
2.16. Căutarea fişierelor şi a dosarelor ________________________________________________40
2.16.1. Căutaţi fişiere şi dosare ______________________________________________________40
2.16.2. Folosiţi rezultatele căutării ___________________________________________________41
2.17. Schimbarea şi aranjarea modului de vizualizare a fişierelor şi dosarelor _______________41
2.17.1. Schimbaţi detaliile afişate pentru fişiere_________________________________________41
2.17.2. Aranjarea fişierelor şi dosarelor _______________________________________________41
2.18. Control Panel (personalizarea sistemului Windows XP) _____________________________42
2.18.1. Vizualizarea ferestrei Control Panel ____________________________________________42
2.18.2. Modificarea fundalului pentru spaţiul de lucru ___________________________________43
2.18.4. Personalizarea spaţiului de lucru ______________________________________________43
2.18.5. Modificarea proprietăţilor de afişare ___________________________________________44
2.18.6. Stabilirea datei şi a orei______________________________________________________44
2.18.7. Schimbarea opţiunilor regionale _______________________________________________45
2.19. Reţele de calculatoare _________________________________________________________46
2.19.1. Generalităţi _______________________________________________________________46
2.19.2. Interconectarea TCP/IP ______________________________________________________46
2.19.3. Vizualizarea unei reţele _____________________________________________________49
2.20. Internet _____________________________________________________________________50
2.20.1. Istoria internetului __________________________________________________________50
2.20.2. Reţeaua Internet ___________________________________________________________52
2.20.3. Ce program folosim pentru navigare? __________________________________________52
2.20.4. Cum navigăm în Internet? ___________________________________________________53
2.20.5. Adrese Internet ____________________________________________________________53
2.20.6. Tehnici de căutare în Internet _________________________________________________54
2.20.7. Deschiderea unui cont email __________________________________________________55
4
2.21. Viruşi şi antiviruşi ____________________________________________________________57
2.21.1. Infectarea cu viruşi a unui calculator. ___________________________________________57
2.21.2. Prevenirea infestării ________________________________________________________57
2.21.3. Eliminarea viruşilor din calculator. ____________________________________________57
2.21.4. Programe antivirus _________________________________________________________58
3. MICROSOFT WORD 2003 __________________________________________________________59
3.1. Lansarea programului Word ____________________________________________________59
3.2. Închiderea programului Word ___________________________________________________60
Ecranul Word ____________________________________________________________________60
3.3. Deschiderea documentelor ______________________________________________________61
3.3.1. Deschiderea unui document nou ________________________________________________61
3.3.2. Deschiderea unui document existent ____________________________________________61
3.3.2. Deschiderea unui fişier utilizat recent ___________________________________________61
3.4. Salvarea documentelor _________________________________________________________61
3.4.1. Salvarea fişierelor sub un alt nume ______________________________________________62
3.4.2. Salvarea fişierelor fără redenumire ______________________________________________62
3.5. Editarea documentelor _________________________________________________________62
3.5.1. Selectarea vederii adecvate muncii dumneavoastră _________________________________62
3.5.2. Mărirea şi micşorarea scării de afişare ___________________________________________63
3.5.3. Deplasarea în document ______________________________________________________63
3.5.4. Selectarea unui text __________________________________________________________63
3.6. Anularea modificărilor _________________________________________________________64
3.7. Mutarea, copierea şi legarea textului sau a graficii __________________________________64
3.7.1. Introducerea obiectelor grafice _________________________________________________64
3.7.2. Proprietăţile obiectelor grafice _________________________________________________65
3.7.3. Mutarea textului şi a graficii ___________________________________________________65
3.7.4. Copierea textului şi a graficii __________________________________________________65
3.8. Utilizarea facilităţilor de căutare şi înlocuire _______________________________________66
3.8.1. Găsirea textului _____________________________________________________________66
3.8.2. Înlocuirea textului ___________________________________________________________66
3.9. Formatarea caracterelor şi schimbarea fonturilor ___________________________________66
3.9.1. Formatarea cu ajutorul tastelor pentru comenzi rapide ______________________________67
3.9.2. Comutarea între majuscule şi litere mici şi invers __________________________________67
3.9.3. Inserarea caracterelor speciale şi simbolurilor _____________________________________67
3.10. Formatarea paragrafelor ______________________________________________________67
3.11. Umbrirea şi încadrarea în chenar a paragrafelor __________________________________69
3.12. Formatarea aranjării în pagină, a alinierii şi a numerotării __________________________69
3.13. Crearea paginilor alăturate şi a marginilor de îndosariere ___________________________70
3.14. Stabilirea dimensiunii hârtiei ___________________________________________________70
3.15. Crearea anteturilor şi subsolurilor ______________________________________________70
3.16. Inserarea numerelor de pagină _________________________________________________70
3.17. Crearea şi editarea tabelelor____________________________________________________71
3.17.1. Crearea tabelelor ___________________________________________________________71
3.17.2. Adăugarea şi eliminarea celulelor, liniilor şi coloanelor ____________________________71
3.18. Imprimarea documentelor _____________________________________________________71
4. MICROSOFT EXCEL ______________________________________________________________73
4.1. Lansarea programului Excel ____________________________________________________73
5
4.2. Operare şi utilizare ____________________________________________________________74
4.2.1. Introducerea datelor, textelor şi formulelor _______________________________________74
4.3. Aplicaţii de calcul tabelar _______________________________________________________74
4.3.1. Etapele pentru elaborarea unei aplicaţii de calcul tabelar sunt: ________________________75
4.3.2. Entităţi folosite într-o aplicaţie _________________________________________________75
4.4. Date şi celule __________________________________________________________________76
4.4.1. Date ______________________________________________________________________76
4.4.2. Celule ____________________________________________________________________78
4.5. Formule şi funcţii ______________________________________________________________81
5. MICROSOFT POWERPOINT _______________________________________________________87
5.1. Prezentare generală ____________________________________________________________87
5.2. Concepte de bază ______________________________________________________________87
5.2.1. Deschiderea aplicatiei POWERPOINT __________________________________________88
5.2.2. Crearea unei prezentări noi şi salvarea acesteia ____________________________________89
5.2.3. Deschiderea unei prezentări existente şi salvarea acesteia ____________________________89
5.2.4. Salvarea prezentărilor sub un alt nume, în alt loc sau în alt format _____________________89
5.2.5. Închiderea prezentării ________________________________________________________89
5.2.6. Închiderea aplicaţiei PowerPoint _______________________________________________89
5.3. Prezentarea ___________________________________________________________________89
5.3.1. Crearea unei prezentări _______________________________________________________89
5.3.2. Modul de vizualizare al prezentarilor ____________________________________________92
5.4. Diapozitive ___________________________________________________________________93
5.4.1. Adăugarea unui diapozitiv nou cu format definit ___________________________________93
5.4.2. Schimbarea fundalului unui diapozitiv sau a tuturor diapozitivelor unei prezentări ________93
5.4.3. Introducerea datelor _________________________________________________________93
5.4.4. Efecte aplicate diapozitivelor __________________________________________________95
5.5. Imprimarea __________________________________________________________________95
BIBLIOGRAFIE ____________________________________________________________________97
6
1. ARHITECTURA MICROCALCULATORULUI COMPATIBIL IBM - PC
IBM=International Business Machines
Un calculator este un sistem de prelucrare rapidă, precisă şi sigură a datelor, fiind realizat astfel
încât să poată prelua date de intrare, să le transforme conform unor reguli şi apoi să prezinte rezultatele
într-o formă dorită, întregul proces desfăşurându-se sub controlul unor instrucţiuni precise.
O definiţie mult mai sintetică ar fi: calculatorul este un aparat electronic programabil.
Părţile componente inseparabile ale unui calculator sunt:
- aparatura propriu-zisă, care formează aşa numita componenta HARD a calculatorului:
HARDWARE;
- programele de lucru, care formează aşa numita componenta SOFT a calculatorului:
SOFTWARE.
Cele două parţi nu pot exista una fără cealaltă. Hardul este partea fizică a calculatorului, formată
în special din componente electronice iar softul este partea care conţine programele.
În general, părţile componente ale unui calculator personal (P.C.) sunt în număr de trei şi anume:
1. Unitatea de intrare (U.I.);
2. Unitatea centrală (U.C.);
3. Unitatea de ieşire (U.E.).
Acestea sunt reprezentate sintetic prin schema de mai jos:
Grupa I este grupa în care predomină tastele cu litere. Ea este asemănătoare tastaturii maşinilor
de scris şi se mai numeşte TASTATURA QWERTY (aceasta denumire vine de la ordinea tastelor cu litere
din primul rând de taste cu litere). În mijlocul grupei se afla 3 rânduri de litere.
Deasupra primului rând de litere se găsesc tastele cu cifrele de la 0 la 9, fiecare din
aceste taste având pe ele încă un simbol care se poate obţine apăsând simultan una
din cele 2 taste <Shift> aflate în stânga şi în dreapta ultimului rând de taste cu litere.
În grupa tastelor cu litere se găsesc în partea dreapta câteva taste cu simboluri, pe fiecare din aceste taste
existând câte 2 simboluri. Simbolul de jos de pe fiecare din aceste taste se poate obţine apăsând direct pe
tastă iar simbolul marcat în partea de sus a fiecăruia din aceste taste se obţine apăsând simultan tasta
<Shift> şi tasta dorită.
Grupa II se găseşte în partea dreaptă fiind asemănătoare cu tastatura unei maşini de contabilitate
(ca un calculator de buzunar). În această grupă se află tastele cu cifrele: 0,1,2,…,9, pe care sunt suprapuse
şi alte simboluri. În această grupă apare şi tasta <Enter> care este cea mai
importantă tastă, ea având rolul de a valida prin apăsarea ei, orice comandă dată
calculatorului. Se găsesc în aceasta grupă, 4 taste cu simbolurile pentru cele 4
operaţii aritmetice: +, -, *, /, tasta <Numlock> (Lock – blocare) care are rolul de a
bloca tastele numerice. Această tastă este asociată cu un LED (beculeţ) situat în partea dreaptă a tastaturii.
Ea funcţionează ca un comutator şi anume: atunci când este apăsată ledul corespunzător (Numlock) este
7
aprins tastele numerice din partea dreapta a tastaturii se vor putea scrie cifrele de la 0 la 9; la o a doua
apăsare când ledul se stinge vor deveni active simbolurile din partea de jos a fiecărei taste.
Grupa III reprezintă tastele de poziţionare şi editare (a edita înseamnă a scrie cu ajutorul
tastaturii un document într-un program numit editor). Tastele de poziţionare sunt
cele 4 săgeţi cu care putem deplasa cursorul (acesta fiind de obicei o liniuţa
care clipeşte) în cele 4 direcţii principale: sus, jos, stânga, dreapta. Deasupra
tastelor cu săgeţi în aceeaşi grupă sunt tastele:
<Delete> - are rolul de a şterge caracterul de pe poziţia sau din dreapta
cursorului, sau de a şterge un grup de cuvinte;
<End> - are rolul de a muta cursorul la sfârşitul rândului curent;
<Page down> - are rolul de a muta cursorul la sfârşitul paginii curente;
<Insert> - se foloseşte atunci când dorim să înseram (să introducem) un
caracter într-un cuvânt;
<Home> - are rolul de a duce cursorul la începutul rândului curent;
<Page up> - are rolul de a face un salt la începutul paginii curente;
<Print screen> - memorează conţinutul ecranului într-o zonă de memorie (în SO MS-
DOS listează conţinutul ecranului la imprimantă);
<Scroll Lock> - are rolul în anumite programe de a deplasa pe ecran un text ce se
întinde pe mai multe pagini. Această tastă fiind asociată cu un led care
se aprinde sau se stinge în funcţie de modul de lucru (deplasarea
textului şi îngheţarea lui pe ecran);
<Pause (Break)> - are rolul de a bloca programul în anumite situaţii, ea folosindu-se în
combinaţie cu tasta <Ctrl>.
Grupa V reprezintă grupa de taste speciale ale P.C. Acestea sunt următoarele:
<Tab> - care se numeşte tasta de tabulare, are rolul de a deplasa cursorul cu
cate 5 spaţii (se utilizează la început de paragraf pentru aliniate);
<Caps Lock> - are rolul ca la apăsarea ei şi la aprinderea ei şi la aprinderea ledului
să se scrie cu majuscule, iar la a doua apăsare odată cu stingerea
ledului să se scrie cu litere mici;
<Shift> - are rolul ca la apăsarea ei să se scrie simbolurile de deasupra tastelor
cu două simboluri din grupa I sau de a scrie cu majuscule respectiv
minuscule (se apasă simultan tasta <Shift> şi o literă, rezultatul fiind
litera respectivă majusculă);
<Ctrl> - este tasta de control;
<Alt> - este tasta de alternare. Aceste două taste se utilizează de foarte multe
ori împreună. De ex. <Ctrl> + <Alt> + <Del> are ca efect repornirea
calculatorului;
<Back Space> - are rolul de a şterge caracterul din faţa (stânga) cursorului. Cursorul
este o liniuţă sau pătrăţel ce pâlpâie şi ne arată punctul de inserare al
caracterelor;
<Esc> - tasta de renunţare (la un program, la o casetă de dialog, etc.);
<Space> - are rolul de introduce caracterul spaţiu;
<Enter> - are rolul de valida orice comandă adresată calculatorului.
1.1.2. Mouse–ul
Este un dispozitiv periferic al P.C. foarte comod de utilizat care dublează unele funcţii ale
tastaturii. Este dotat cu 2, 3 sau mai multe butoane (majoritatea acestor dispozitive au trei butoane: stânga,
mijloc şi dreapta – cel mai utilizat fiind butonul din stânga, mai puţin folosit cel din dreapta şi aproape
deloc cel din mijloc).
8
Butoanele pot fi apăsate independent unul de altul, în timp ce mouse-ul este deplasat cu podul
palmei pe o suprafaţă plană numită pad. La deplasarea mouse–ului pe pad, pe ecran apare un indicator
(cursor) în forma unei săgeţi care poziţionată într-o regiune pe ecran urmată
de apăsarea pe unul din butoanele mouse-ului duce la executarea unor anumite
funcţii.
Acest dispozitiv a fost inventat de către Douglas
Engelbart la Institutul de Cercetări Stanford – USA în
1963 şi a fost denumit the bug – gândacul, dar datorită
aspectului pe care l-a dobândit în timp a fost denumit
mouse – şoarece.
1.1.3. Scanner–ul
Este un dispozitiv periferic destinat introducerii rapide a
informaţiilor grafice în calculator prin preluarea
direct de pe hârtia tipărită. Unele scanner-e sunt
capabile să recunoască caracterele, ceea ce le face
să fie foarte utile pentru introducerea în
calculator a unui volum mare de texte tipărite
(cărţi, dicţionare, enciclopedii, etc.). Perifericul foloseşte o raza
luminoasă mobilă sau un laser ale cărui reflexii comută on sau off, în
acord cu zonele luminoase sau întunecate ale obiectului scanat.
Un P conţine în interiorul său zone în care se pot memora date de lungimi foarte mici. Aceste
zone poartă numele de regiştrii (notaţi AX, BX, CX, etc.). Singurul registru cu rol special este registrul IP
(Instruction Program).
Este caracterizat în mod principal de:
viteza de lucru;
capacitatea maximă de memorie pe care o poate adresa;
setul de instrucţiuni pe care le poate executa.
Viteza de lucru a unui P este determinată de mai mulţi factori:
frecvenţa ceasului intern;
dimensiunea regiştrilor şi a magistralei de date;
9
tipul constructiv al P.
Să analizăm aceste caracteristici:
Ceasul intern: este un oscilator care trimite în calculator pulsuri la intervale egale de timp, bine
determinate. Toate activităţile calculatorului sunt coordonate de aceste pulsuri periodice şi în special
funcţionarea P. Aşadar ceasul intern nu are nimic de a face cu măsurarea orei exacte, el are rolul de a
asigura în permanenţă pulsul pe baza căruia componentele unui calculator îşi coordonează activitatea.
Frecvenţa cu care sunt generate aceste pulsuri se numeşte frecvenţa ceasului intern. Unitatea de măsură
este Hz-ul.
De exemplu o frecvenţă de 100 MHz înseamnă 100 milioane de pulsuri pe secundă. Valorile medii
standard ale acestei mărimi măsurate în MHz sunt de aproximativ 2500 MHz.
Un alt fapt care determină viteza de lucru a unui calculator este dimensiunea regiştrilor şi a
magistralei de date. Dimensiunea regiştrilor influenţează viteza de lucru deoarece capacitatea de
memorare în interiorul P (în regiştrii) fiind mai mare numărul operaţiilor de transfer cu memoria internă
este mai mic, iar toate aceste transferuri consumă timp.
De asemenea este foarte importantă dimensiunea magistralei de date, cu cât aceasta este mai mare
cu atât este mai mare "debitul" de date ce circulă pe magistrală. O magistrală "îngustă" poate gâtui un
calculator în care celelalte componente sunt mai rapide.
Tipul de P influenţează viteza de lucru deoarece unele tipuri de procesoare de dată mai recentă,
execută mai multe instrucţiuni la o aceeaşi frecvenţă de ceas. Astfel, se lansează o operaţie şi nu se
aşteaptă sfârşitul acesteia pentru a se lansa o alta.
Pe baza acestui tip constructiv se poate face o clasificare a microprocesoarelor după viteza lor de
lucru la aceeaşi frecvenţă de ceas :
80086 80186 80286 80386 80486 80586 80686 - PII PIII PIV
PI
1.2.2. Memoria
Este zona de stocare a informaţiilor în interiorul calculatorului, locul unde programele şi datele
sunt păstrate în vederea procesării de către unitatea centrală de prelucrare. Ea conţine componentele
sistemului de operare necesare precum şi programele utilizatorului fiind de două tipuri: internă şi externă.
Memoria internă este de două tipuri: RAM şi ROM.
a) Memoria cu acces aleator (RAM – Random Acces Memory) este o zona de stocare
temporară unde sunt păstrate programele şi datele încărcate de pe disc sau introduse de la tastatura sau de
la alt periferic de intrare. Termenul de “acces aleator” semnifică faptul că datele pot fi luate de memorie
în orice ordine.
RAM constă dintr-o “plăcuţă” de silicon realizat din mii de comutatori, fiecare putând fi ON sau
OFF, reprezentând astfel o cifră binară (1 sau 0). Memoria de acest tip este volatilă, adică în momentul în
care calculatorul este închis (decuplat de la sursa de alimentare), conţinutul ei se pierde.
Fiecare element de dată este asociat unei adrese de memorie, adrese în forme de cifre binare. Când
unitatea centrală citeşte o dată din memorie, execută următoarele două operaţii:
- caută adresa datei în memorie;
- citeşte data, secvenţa de cifre 0 şi 1, care se află la acea adresă.
Numerele care identifică adresa de memorie traversează în forma electronică prin magistralele de
date (“data bus” în limba engleză).
b) Memoria numai pentru citire (ROM – Read Only Memory) reprezintă o stocare
permanentă, utilizată pentru păstrarea caracteristicilor funcţionale de fabricaţie ale calculatorului. În cazul
acestei memorii, comutatorii tranzistorilor nu pot fi comutaţi în stările ON sau OFF, ci sunt codate
permanent în momentul producerii programului respectiv. Acesta memorie este “numai pentru citire”
deoarece nu este posibilă modificarea caracteristicilor de fabricaţie ale calculatorului de către utilizator.
În cazul unui PC compatibil IBM, ROM este denumita BIOS (“Basic Input Output System” =
Sistemul de intrare/ieşire de bază). Acesta execută operaţii simple cu discul, acceptă intrările făcute prin
intermediul tastaturii şi efectuează alte sarcini simple, însă esenţiale.
Memoria ROM este non-volatilă, adică după întreruperea alimentării calculatorului, datele nu se
pierd.
11
Memoria internă
Memoria internă a unui calculator este caracterizată de doi parametrii:
dimensiunea;
timpul maxim de răspuns.
Dimensiunea acestei memorii este în strânsă legătură cu microprocesorul folosit. Valoarea
memoriei de bază este de 1MB, iar cu cât există mai multă memorie internă (în concordanţă cu limitele
introduse de P) cu atât performanţele calculatorului vor creşte. O valoare medie pentru această mărime
este 1 – 3 GB.
Cealaltă caracteristică, timpul maxim de răspuns, se referă la intervalul de timp care este necesar
memoriei interne pentru a citi sau scrie date. Mai exact intervalul de timp ce se scurge din momentul în
care primeşte de la P comanda de citire şi momentul în care depune pe magistrala de date valoarea citită
(similar pentru scriere). Valoarea medie a acestui parametru este de ordinul nanosecundelor (1ns=10-9s).
Evident cu cât această valoare este mai mică cu atât va funcţiona mai repede calculatorul.
Memoria unui calculator se împarte în trei grupe mari şi anume :
memoria de bază;
memoria expandată (EMS);
memoria extinsă (XMS).
Memoria de bază
Este cea mai importantă componentă a memoriei interne. Ea reprezintă primii 640KB de memorie
sau memoria maximă disponibilă pentru programe în cazul primului procesor folosit la realizarea unui PC
şi anume P – 8088. Deşi există cel puţin 1MB de memorie, totuşi la dispoziţia programelor ce se rulează
sunt puşi la dispoziţie doar primii 640KB. Ceilalţi 384KB de memorie sunt folosiţi de programe speciale
fără de care un calculator nu poate funcţiona în speţă de rutine de intrare/ieşire. În această zonă există
BIOS-ul (Basic Input Output System – sistemul de bază pentru intrări/ieşiri).
0
Memoria de bază 384KB
640KB
Memoria expandată
Odată cu mărirea gradului de complexitate a programelor, cei 640KB deveneau insuficienţi, şi
atunci s-a recurs la un "şiretlic". S-a constatat că în BIOS existau zone libere, programele din BIOS
nefiind "lipite" unele de celelalte. Aceste portiţe libere constituie calea de a instala pe un calculator o
memorie internă imensă, memoria expandată.
banc 0
0
expandată
memorie
banc 1
BIOS
BIOS
Memoria de bază
640KB
banc 2
În această zonă liberă din BIOS pot aluneca pe rând diverse banc-uri de memorie. Principalul
12
lucru de reţinut este faptul că în memoria expandată pot exista date şi/sau programe şi că această memorie
este semnificativ mai lentă decât memoria de bază.
Memoria extinsă
Memoria extinsă este memoria adresabilă direct de către P, de peste 1MB. Primii 64KB din
memoria extinsă se cheamă "memoria de sus" (Upper Memory Block - UMB). În această zonă de
memorie rulează sistemul de operare MS-DOS.
expandată
memorie
Memory
0
(UMB)
BIOS
BIOS
(EMS)
memoria extinsă
Upper
Block
Memoria de bază
(XMS)
640KB
Memoria externă
Este alcătuită din discurile ataşate calculatorului. Deşi aceste vor fi prezentate în cadrul unităţii
centrale discurile sunt dispozitive de intrare-ieşire.
2 – hub
13
Mai jos este prezentat tabelul cu caracteristicile celor mai răspândite formate utilizate.
Există mai multe formate utilizate pentru CD-ROM formatul Rainbow Book care include Red
Book (audio CD – numele provine de la culoarea cărţii cu detaliile tehnice ale CD-urilor), Yeloow Book
(formatul standard al CD-ROM – creat de Sony şi Philips a fost iniţial o extensie a formatului Red
Book),Orange Book (o serie de standarde create de Philips CD-MO, CD-R – CD Recordable,CD-RW –
CD ReWritable), White Book (Video CD – VCD lansat în 1987 de Sony, Philips, Matsushita, şi JVC),
Blue Book (Enhanced CD – combinaţie audio şi date, CD+G – audio şi date grafice şi CD-Plus), Beige
Book (Photo CD), Green Book (CD-i – format multimedia – creat de Philips şi Sony în 1991), Purple
Book (DDCD – Double Density CD) şi Scarlet Book (Super Audio CD). Standardul care defineşte
Rainbow Book a fost ISO 9660, înlocuit prin ISO 13490. Un alt format este UDF (Universal Disk
Format) implementat de standardul ISO 13346 şi este folosit pentru a defini medii de stocare care au
condiţii limitate de rescriere, cum ar fi: MAGNETO-OPTICAL (părintele CD-ului), CD-R, CD-RW şi
DVD. Mai târziu a devenit foarte popular prin introducerea: Flash media, Iomega REV, CD-MRW şi
DVD-RAM. El Torito este un alt standard care introduce CD-urile şi DVD-urile boot-abile.
1.2.7. Unitatea de DVD (Digital Video Disc --- Digital Versatile Disk)
Numele de DVD a provenit iniţial din prescurtarea Digital Video Disk datorită faptului că a fost
creat ca şi o evoluţie a casetelor VHS. După apariţia editoarelor de DVD-uri care pot inscripţiona şi alte
date, nu doar informaţii video s-a crezut că denumirea de Digital Versatil Disk ar fi mai potrivită. Însă nu
s-a ajuns la nici un consens şi a rămas doar denumirea de DVD care oficial nu semnifică nimic.
Deşi capacitatea de stocare a unui CD-ROM este semnificativă, multe programe şi jocuri încep să
aibă dimensiuni din ce în ce mai mari; au apărut deja enciclopedii sau programe pe 4-5 CD-ROM-uri.
Problema aceasta este rezolvată prin apariţia DVD-ROM-ului, următorul pas după compact disc.
DVD-ul va fi foarte important pentru utilizatorii computerelor pentru că va fi folosit pentru cele
mai mari şi mai interesante jocuri, pachete de programe şi filme.
Tehnologia DVD va înlocui, probabil, casetele video care există la ora actuală pe piaţă. Un disc
DVD arată ca un CD obişnuit, dar punctele purtătoare de informaţie binară (0 şi 1) sunt mult mai mici şi
mai apropiate unele de altele. Aşa că în loc de 650 – 700 MB de informaţie care pot fi stocaţi pe un CD,
un DVD poate stoca acum pană la 4,7 GB. Spre deosebire de CD, un DVD poate avea două feţe pe care
să se înregistreze informaţie, aşa că întorcându-l se mai pot citi încă 4,7 GB de informaţie. Iar pe viitor
discul va avea mai multe straturi în interior astfel că va putea stoca peste 15 GB - suficient pentru cel mai
mare program imaginabil. Viteza de 1X reprezintă o rată de transfer de 1,35 MB/s (10,55 Mbit/s).
15
Primele discuri DVD-ROM sunt instructive-deconectante şi discuri cu jocuri. Acestea folosesc
capacitatea suplimentară pentru a adăuga mai multe segmente de informaţie video şi audio şi pentru a
face ca toate fragmentele multimedia să arate şi să sune mai bine decât CD-ROM-urile standard.
Există două standarde pentru acest tip de discuri: DVD-R(W) creat de DVD Forum (Hitachi Ltd.,
Matsushita Electric Industrial Co, Mitsubishi Electric Corporation, Pioneer Corporation, Royal Philips
Electronics N.V., Sony Corporation, Thomson, Time Warner Inc., Toshiba Corporation, Victor Company
of Japan (JVC)) şi DVD+R(W) creat de DVD+RW Alliance (Dell Computer Corp., HP (Hewlett-Packard
Co.), Mitsubishi Chemical Corp., Royal Philips Electronics N.V., Ricoh Company Ltd., Sony Corp.,
Thomson SĂ (RCA), Yamaha Corp.). Cele două standarde sunt similare din punct de vedere tehnic şi pot
fi redate de majoritatea unităţilor DVD (DVD player sau unităţi DVD pentru calculator). Compatibilitatea
reală în lume se situează la aproximativ 90% cu un plus pentru DVD-R.
Unităţi DVD-ROM
Pentru a rula un DVD, este nevoie de o unitate DVD-ROM - arată la fel ca unitatea de CD-ROM,
dar are două lasere: unul pentru citirea CD-urilor clasice, iar celălalt pentru discuri DVD. După ce am
instalat o unitate DVD-ROM în PC, el va putea să citească orice tip de CD - fie el vechi sau mai nou.
Filme pe discuri
Capacitatea uriaşă a discului DVD este ideală pentru a stoca poze şi sunet de înaltă calitate – de
fapt, Hollywood-ul a avut încă de la început un rol important în lansarea DVD-ului. Aceasta deoarece
filmele încep să fie lansate atât pe casete video, cât şi pe DVD. Pentru a rula aceste Video-DVD-uri pe
PC este nevoie de o placă decodoare Video-DVD, care funcţionează paralel cu placa video a PC-ului. Pe
măsură ce apar PC-uri tot mai puternice, nu o să mai fie nevoie de o placă video suplimentară, deoarece
întreaga activitate de derulare video va fi realizată în interiorul procesorului central ultrarapid al PC-ului.
1.2.9. Interfeţele
Sunt dispozitive electronice care fac legătura între unitatea centrală şi dispozitivele de
intrare/ieşire. Ele transformă semnalele primite de la aceste dispozitive astfel încât să le înţeleagă unitatea
centrală şi să răspundă în mod corespunzător.
Denumirea de interfaţă este o denumire generică pentru orice dispozitiv de acest tip. Unele
interfeţe au însă denumiri particulare :
adaptor video = interfaţa monitorului;
cuplor (driver) de disc = interfaţa de disc.
O interfaţă este cuplată la UC într-un punct care se numeşte port (de I/O). Comunicarea dintre
interfaţă şi dispozitivul periferic se face în două moduri: paralel sau serial. Interfeţele paralele în general
sunt numite LPT1, LPT2, … (Line PrinTer) pentru imprimantă, iar cele seriale COM1, COM2, … pentru
mouse, modem, fiind, etc.
Interfeţe seriale se folosesc şi pentru noile modalităţi de conenctare USB (Universal Serial Bus).
Magistrala USB reprezintă soluţia oferită comunicaţiilor seriale de noua generaţie de calculatoare PC.
Este o interfaţă serială rapidă, bidirecţională, ieftină şi uşor de folosit. USB a fost creată ca un standard
industrial, o extensie a arhitecturii PC orientată spre armonizarea cu standardele de comunicaţie din
telefonie, ceea ce este numit CTI (Computer Telephony Integration). Acest aspect este considerat
fundamental din punct de vedere al aplicaţiilor generaţiei următoare. USB este o magistrală pe cablu
16
care permite schimb de date între un calculator gazdă şi o gamă largă de periferice accesibile simultan.
Magistrala permite ca perifericul să fie ataşat, configurat, folosit şi deconectat în timp ce gazda şi celelalte
periferice operează. USB a fost proiectată în primul rând pentru utilizatorii care nu doresc să intre în
detalii de instalare hardware, astfel sistemul complicat de cablare a fost înlocuit cu un control software.
Toate problemele presupuse de interconectarea mai multor dispozitive cu performanţe şi rate de transfer
diferite sunt tratate prin software.
Tot în categoria de conectică modernă intră şi interfeţele seriale ce deservesc porturile IEEE 1394,
numite şi FireWire (Apple) sau i.LINK (Sony). Aceste interfeţe sunt destinate comunicaţiilor cu viteză
ridicată ce oferă trasnfer de date în timp real utilizate în special pentru dispozitive video digitale.
Se poate compune din: monitor (singura componentă care nu poate lipsi), imprimanta, plotter-ul,
modem-ul.
1.3.2. Imprimanta
Este unitatea periferică destinată tipăririi informaţiei. Toate imprimantele pot tipări informaţia
17
alfanumerică, iar unele imprimante tipăresc şi informaţia grafică (desene, grafice). Există imprimante care
tipăresc şi imagini color.
Dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate tipări o imprimantă se referă la lăţimea hârtiei,
deoarece lungimea ei este teoretic nelimitată. Există imprimante de tip A0 – A5, adică pentru o
imprimantă de tip A4 încape o hârtie de lăţimea maximă egală cu cea a unui format A4 (21 cm).
Memoria de care dispune o imprimantă este importantă în cazul imprimantelor laser şi jet de
cerneală şi mai nou şi a imprimantelor matriceale (care până acum aveau o memorie – buffer – de 64KB).
De obicei memoria imprimantei este de 512KB, dar poate ajunge în cazul imprimantelor mai noi la 128
MB.
a) Imprimantele matriciale
Sunt cele mai răspândite pentru calculatoarele de tip IBM-PC. Principiul
de lucru este următorul: capul de imprimare, care conţine o coloana
verticală de bare metalice subţiri numite ace, se mişcă de-a lungul liniei imprimate,
iar la momentul potrivit acele lovesc prin banda tuşată în foaia de hârtie. Configuraţia “acelor” ce lovesc
în fiecare moment determină caracterul format. Cu cât numărul “acelor” din capul de imprimare este mai
mare, cu atât calitatea imprimării este mai bună. Exista imprimante cu 9, 24, 36 ace. Calitatea imprimării
poate fi îmbunătăţită prin tipărirea repetată (de 2-4 ori) a aceluiaşi caracter pe acelaşi loc. Viteza de
imprimare la aceste imprimante este de 150-400 caractere/sec (100 – 300 dpi).
c) Imprimantele cu laser
Asigura calitatea cea mai bună a tiparului (aproape de calitatea tipografică). La baza acestor
imprimante stă principiul xerografiei: imaginea caracterului se imprimă de pe un
cilindru, pe care a fost formată prin polarizare electrostatică cu praf de cărbune
(“toner”).
Deosebirea esenţială între imprimantele cu laser şi un aparat obişnuit de
xerocopiat constă în faptul că cilindrul este electrizat de o raza laser la comanda
calculatorului. Viteza de imprimare la aceste imprimante este de la 3 la 15 sec. pentru
o pagină.
d) Imprimantele termice
Acest tip de imprimante se bazează pe procedeul de fixare termică pe hârtie a vaporilor de
cerneală (se mai numesc imprimante foto). Imprimările color de calitate deosebită se fac cu aceste tipuri
de imprimante.
Viteza cu care tipăreşte o imprimantă este o caracteristică ce decurge tot din modelul constructiv
folosit. Pentru măsurarea ei se foloseşte numărul de caractere pe secundă (c.p.s. – character per second)
pentru imprimante matriceale şi numărul paginilor pe minut (p.p.m. – page per minute) în cazul
imprimantelor laser sau cu jet de cerneală.
O imprimantă matriceală obişnuită tipăreşte cu aproximativ 150 c.p.s. (funcţie de rezoluţia cu care
se tipăreşte), această viteză nefiind una prea mare, dar există unele imprimante matriceale ce pot tipări cu
o viteză de 500 – 800 c.p.s.
O imprimantă laser sau cu jet de cerneală tipăreşte în medie cu o viteză de 10 p.p.m., dar şi această
viteză diferă funcţie de rezoluţia folosită, precum şi de forma de imprimare folosită: alb-negru sau
18
color.
1.3.3. Plotter-ul
Este un dispozitiv destinat imprimării pe hârtie a informaţiilor grafice. Se
utilizează în special în proiectarea asistată de calculator pentru
realizarea desenelor tehnice. Este un periferic mai ieftin decât
imprimanta cu laser, dar cu o viteza de tipărire mult mai mică.
Plotter-ele sunt de diverse dimensiuni, de la formatul A4 până la
A0. Constă dintr-o suprafaţă plană pe care este fixată o bucată de
hârtie, un braţ mobil căruia îi este ataşat un dispozitiv de impresionare a hârtiei.
Un sistem de operare (SO) este un pachet de programe care acţionează ca o interfaţă între
utilizator şi echipamentul hard al calculatorului. El asigură un acces convenabil pentru utilizator la
sistemul de calcul (SC) şi o utilizare eficientă a acestuia, asigurând de asemenea şi gestionarea resurselor
solicitate de programele utilizatorilor.
Motivul principal care impune existenţa să constă în faptul că operaţiile elementare asupra
resurselor calculatorului, din punct de vedere al utilizatorului, reprezintă sute sau chiar mii de comenzi la
nivel de unitate hardware.
Pentru ca un calculator să fie funcţionabil este necesar ca SO să se „încarce” în memorie (cu alte
cuvinte el trebuie să fie în memorie), dar după cum se ştie în memorie nu există nici un program care să
cunoască modul de încărcare a SO. Această problemă a fost rezolvată prin introducerea în memoria
nevolatilă a unui mic program numit pre-încărcător (loader) care încarcă în memorie la o adresă fixă
primul sector al primului disc depistat, acest sector (sector de boot-are) conţinând programul de încărcare.
Acest program ştie să încarce de pe disc SO şi să îi atribuie controlul asupra calculatorului.
Tipuri de aplicaţii
După încărcarea SO utilizatorul poate lansa comenzi ce vor fi rezolvate, fie direct de SO (comenzi
interne), fie apelând la programele respective de pe disc (comenzi externe). Aplicaţiile (programele) se
împart în: aplicaţii de tip linie de comandă, aplicaţii de tip meniu şi aplicaţii de tip fereastră.
21
Câteva SO:
RSX : produs de firma DEC (Digital Equipment Corporation) la sfârşitul anilor
70. Una din variantele sale RSX-11M şi o alta care nu a fost lansată pe piaţă VMS (Virtual Memory
System) au fost „părinţii” sistemului de operare Windows NT;
UNIX (UNICS) (UNIplexed information and Computing Service) : produs de
firma Bell (AT&T Bell Laboratories). În 1960 Massachusetts Institute of Technology, AT&T Bell Labs,
şi General Electric au început lucrul la un sistem de operare numit MULTICS care a fost lansat în 1969,
iar în 1970 sistemul de operare împreună cu GE au fost achiziţionate de HONEYWELL. Ken Thompson
(care a fost şi în echipa care a lucrat la dezvoltarea sistemului MULTICS) împreună cu Dennis Ritchie au
condus o echipă care au dezvoltat UNICS apărut în 1969. În 1973 s-a luat hotărârea ca acest sistem de
operare să fie rescris în limbajul de programare C. Acest SO este folosit în general pe calculatoarele
MacIntosh, existând şi variante pentru cele compatibile IBM-PC;
CP/M (Control Program for Microcomputers): produs de un fost angajat al firmei
Intel – Gary Kildall fondatorul companiei Digital Research, Inc. Combinaţia CP/M – S-100bus a unui
calculator MITS Altair au fost primul „standard industrial” folosit pe scară largă în anii 70 până la
mijlocul anilor 80;
MS-DOS (MicroSoft – Disk Operating System): a fost comandat în 1979 de către
IBM firmei Microsoft (compusă din Bill Gates şi Paul Allen la acea dată având împreună 45 ani) fiind
realizat în anul 1981 fiind lansat simultan cu primul calculator de tip IBM-PC. IBM i-a adus mici
modificări şi la botezat PC-DOS. În timp au urmat alte variante ale acestui sistem de operare:
PC DOS 1.0 - August, 1981 - Initial release with the first IBM-PC
PC DOS 1.1 - May, 1982
MS-DOS 1.25 - May, 1982 - First release for non-IBM hardware
MS-DOS 2.0 - March, 1983 - Introduced features from Unix such as subdi-
rectories, handle-based file operations, command input/output redirection, and pipes. Fearing copyright
infringement complaints from AT&T, Microsoft decided to use backslashes as pathname separators ra-
ther than normal forward-slashes.
PC DOS 2.1 - October, 1983
MS-DOS 2.11 - March, 1984
MS-DOS 3.0 - August, 1984
MS-DOS 3.1 - November, 1984
MS-DOS 3.2 - January, 1986 - Supported 2 hard disk partitions of up to
32MB, one primary and one "logical drive" in an "extended partition"
PC DOS 3.3 - April, 1987
MS-DOS 3.3 - August, 1987 - Supported multiple logical drives
MS-DOS 4.0 - June, 1988 - actually derived from IBM's codebase rather than
the reverse
PC DOS 4.0 - July, 1988 - added the DOS Shell, a graphical menu selector,
& support for hard disks of >32MB using the format from Compaq DOS 3.31. Also added many bugs and
offered less free conventional memory than before. Generally regarded as an unsuccessful release and to
be avoided
MS-DOS 4.01 - November, 1988 - bug-fix release
MS-DOS 5.0 - June, 1991 - In response to DR-DOS 5.0, adds comparable
features to that product: memory management, full-screen editor, QBasic programming language, online
help, and DOS Shell gains task switcher. See DR-DOS article for more information
MS-DOS 6.0 - March, 1993 - Response to DR-DOS 6.0. Added DoubleSpace
disk compression (copied from Stacker) and other features
MS-DOS 6.2 - November, 1993 - Bug fix release
MS-DOS 6.21 - February, 1994 - Following Stac lawsuit, removed DoubleS-
pace disk compression
PC DOS 6.3 - April, 1994
MS-DOS 6.22 - June, 1994 - Last stand-alone version. DoubleSpace replaced
with non-infringing but compatible DriveSpace tool
PC DOS 7.0 - April, 1995 - Bundles Stacker in place of DriveSpace
Windows 95/MS-DOS 7.0 - August, 1995 - First version not released stand-
22
alone
Windows 95 OSR2/MS-DOS 7.1 (AKA Windows 95B) - August, 1996 -
Added support for FAT32 file system
WINDOWS --- GUI (Graphical User Interface) cu variantele sale cele mai
răspândite Windows 3.1, 3.11 for Workgroup; Windows 95, 96, 98, Me; Windows NT, Windows NT for
Workgroups, Windows NT Sever şi Windows 2000; şi nu în ultimul rând Windows XP nu este tocmai un
SO e fiind mai degrabă o "suprafaţă utilizator". Este de fapt o extensie a SO MS-DOS, adică un mijloc de
a utiliza MS-DOS într-o manieră mult mai elegantă, oferind facilităţi care direct sub DOS se pot realiza
numai cu un mare efort din partea utilizatorului şi anume :
execuţia aproximativ simultană a mai multor lucrări;
transmiterea , sub controlul utilizatorului, a unor date între aplicaţii;
realizarea unui mecanism standard de interfaţă grafică utilizator, la toate
nivelele de aplicare.
Microsoft a început dezvoltarea unei interfeţe grafice utilizator în 1983 ca şi o extensie a SO MS-
DOS, prima variantă a părut în 1985 şi anume Microsoft Windows 1.0. Următoarea variantă foarte
puternică a fost grupa de sisteme Windows 3.0 cu cele mai cunoscute subsisteme 3.1 şi 3.11.
Altă grupă de SO apărute sub egida Microsoft este alcătuită din sistemul NT (apărut în 1993)
creată în special pentru lucrul în reţele de calculatoare. Subgrupa cea mai cunoscută a acestui sistem este
NT 4.0 şi NT 4.0 SERVER.
În anul 1995 Microsoft lansează o nouă variantă de SO pentru calculatoare personale numită
Windows 95, acesta fiind un SO mult mai uşor şi simplu de utilizat faţă de versiunile anterioare, datorită
interfeţei sale grafice mult îmbunătăţită, oferind pe lângă procesare pe 32 biţi (introdusă odată cu NT) şi
un mult mai eficient multitasking, posibilitatea conectării comode într-o reţea cu sau fără server şi acces
la internet. În 1996 a apărut Windows CE (cunoscut sub numele de W 96) care nu a dat rezultatele dorite,
însă la sfârşitul anului 1997 a apărut Windows 98, care este considerat de specialiştii IT ca şi cel mai bun
SO pentru calculatoare personale compatibile IBM-PC (în special versiunea Second Edition), iar din
aceeaşi generaţie mai face parte şi Windows Me.
Windows 2000, apărut la finele anului 1999, combină tehnologia NT cu W98.
Unul din cele mai importante SO este Windows XP, apărut la sfârşitul anului 2001, primul din
seria Windows care nu este bazat pe SO MS-DOS, fiind bazat pe modelul kernel-ului (nucleul sistemului
de operare) şi al arhitecturii NT ("New Technology") a lui Windows NT. Windows XP este cunoscut
pentru stabilitatea şi eficienţa sa, în contrast cu versiunile 9x de Microsoft Windows. Prezintă o interfaţă
semnificant modificată, prezentată de Microsoft drept mai prietenoasă pentru utilizator decât în celelalte
versiuni de Windows. Un nou management al software-ului reuşeşte să evite "iadul DLL-urilor" care a
marcat celelalte versiuni de Windows. Este prima versiune de Windows care, pentru a combate pirateria
informatică, necesită o activare, o facilitate care nu a fost agreată de toţi utilizatorii. Windows XP a fost
criticat pentru vulnerabilităţile legate de securitatea prelucrării datelor, pentru integrarea prea strânsă a
aplicaţiilor ca de ex. Internet Explorer şi Windows Media Player, precum şi pentru aspecte legate de
interfaţa implicită a spaţiului de lucru.
Penultima versiune este Windows Vista, care a fost lansat în noiembrie 2006 pentru firme şi
parteneri de afaceri iar în ianuarie 2007 a fost lansat pentru utlizatorii obişnuiţi. Windows Vista are sute
de facilităţi noi, cum ar fi o interfaţă grafică modernă şi un stil vizual nou, Windows Aero, tehnologia de
căutare îmbunătăţită, noi unelte multimedia, precum şi sub-sistemele complet remodelate de reţea, audio,
imprimare şi afişare (display).
Versiunea cea mai nouă de Windows pentru staţii de lucru existentă pe piaţă este Windows 7, cu
mai multe ediţii (subvariante), pusă în vânzare în octombrie 2009.
a) Sistemul de bază de intrare/ieşire (BIOS – Basic Input Output System) situat în memoria
ROM a calculatorului. Rolul BIOS-ului este:
Executarea unora dintre cele mai simple operaţii de intrare/ieşire;
Testarea funcţionării memoriei operative şi a unităţilor periferice;
Predarea controlului încărcătorului sistemului.
b) Încărcătorul este un program foarte scurt, înscris pe primul sector al fiecărui disc ce conţine
sistemul de operare. Funcţia acestui program este de a încărca în memorie celelalte două fişiere care fac
parte din sistemul de operare MS-DOS: IO.SYS şi MSDOS.SYS. Fişierul IO.SYS reprezintă o
componentă suplimentară a BIOS-ului şi execută operaţii de intrare/ieşire, iar MSDOS.SYS execută
celelalte funcţii ale sistemului de operare.
d) Comenzi externe sunt programe instalate pe calculator odată cu sistemul de operare. Aceste
programe efectuează unele operaţii utilitare, de exemplu formatarea dischetelor, testarea discurilor, etc.
Dacă se doreşte încărcarea sistemului de operare de pe discul fix, se scoate discheta din unitatea
A: şi se apasă o tastă. După ce BIOS-ul a lansat încărcătorul, se încarcă în memoria operativă fişierele
IO.SYS şi MSDOS.SYS. Apoi se încarcă în memorie interpretorul de comenzi COMMAND.COM care
preia controlul. Interpretorul de comenzi configurează sistemul cu ajutorul fişierului CONFIG.SYS, apoi
execută fişierul AUTOEXEC.BAT, dacă în directorul rădăcină a discului sistem există un fişier cu acest
nume. Cu aceasta, procesul de încărcare se încheie şi pe ecran se afişează prompterul sistemului de
operare, MS-DOS fiind gata de a primi orice comandă.
24
2.3. Organizarea fişierelor şi a directorilor
a) Fişiere
Informaţia pe discurile magnetice se păstrează în fişiere. Fişierul este o colecţie organizată de date,
care ocupă un spaţiu pe disc şi căruia i se atribuie un nume. Fişierele conţin programe sursă, documente,
programe executabile, date, etc.
Exemplu:
COMMAND.COM
AUTOEXEC.BAT
Specificarea fişierelor
Un director sau un fişier se specifică printr-un nume şi o extensie:
xxxxxxxx.eee,
xxxxxxxx specificând numele (format din maxim opt caractere pentru SO MS-DOS şi de maximum 255
caractere pentru variantele recente de windows), iar eee extensia (maxim trei caractere pentru MS-DOS
sau mai mare pentru Windows). Caracterele permise pentru nume şi extensie sunt: literele, cifrele şi
următoarele caractere : _, ^, @, ~, !, #, %, &, -, {, }, (, ), |, ', `, iar separatorul dintre nume şi extensie este
caracterul "." (punct).
În cazul în care extensia este vidă atunci nu mai este necesară prezenţa punctului. Majoritatea
directorilor au extensia vidă, în schimb fişierele au în majoritatea cazurilor o extensie nevidă, aceasta
specificând familia de fişiere căreia îi aparţin:
fişiere executabile: EXE, COM şi BAT;
fişiere imagine: BMP, GIF, JPG, WMF, TIF, AWD, etc.
fişiere sunet: WAV, ASF, MID, MP3, WMA, etc.
fişiere video: AVI, MPG, etc.
fişiere text: TXT, RTF, DOC, etc.
Unele nume de fişiere sunt interzise, deoarece sistemul de operare le utilizează ca nume de unităţi
periferice. Acestea sunt următoarele: AUX, COM1-COM3, LPT1-LPT3, CON, PRN, NUL.
b) Directori
Fişierele se înscriu pe disc în directori. Directorul este un spaţiu de disc, unde se păstrează numele
fişierelor, informaţii despre dimensiunea fişierelor, data ultimei actualizări, atribute, etc. Dacă numele
unui fişier se află într-un director, se spune că fişierul dat este conţinut în acest director. Pe orice disc
magnetic se pot afla mai mulţi directori. Fiecare director poate conţine o mulţime de fişiere, dar fiecare
fişier se înregistrează numai într-un singur director.
Toţi directorii (cu excepţia directorului rădăcina) sunt de fapt fişiere de tip special. Fiecare director
are un nume şi poate fi înregistrat în alt director. Dacă directorul X este înregistrat în directorul Y, atunci
se spune că X este subdirector al directorului Y.
25
Exemplu: Structura unei biblioteci. Rafturile --- directoare, cărţile --- fişiere.
Un calculator conţine de obicei, mai multe unităţi de discuri magnetice. MS-DOS denumeşte
aceste unităţi prin litere urmate de caracterul „:”. De exemplu:
A: - reprezintă unitatea de disc de 3,5”;
B: - reprezintă unitatea de disc de 5,25” (acolo unde există);
C: - reprezintă unitatea de harddisk;
D: - unitatea CD-ROM;
E: - unitatea de CD-R/W, eventual DVD;
F: … Z: - unităţi din reţea.
Obs. Numele unui disc este alcătuit din două caractere: o literă şi caracterul „:”!!!
Specificatorul complet al unui fişier înseamnă modalitatea de desemnare unică a unui fişier. El
este format din numele discului pe care se află fişierul, urmat de numele în ordine al directorilor prin care
trebuie trecut pentru a ajunge la fişier, precum şi numele şi extensia fişierului, toate aceste nume fiind
despărţite de caracterul "\".
Specificatorul ambiguu de fişiere se foloseşte pentru a desemna cu ajutorul unui singur
specificator o grupă de fişiere. El are forma specificatorului complet de fişiere, dar în cadrul numelui sau
extensiei permite caracterele "*" şi "?".
Exemple:
*.bak - toate fişierele cu extensia .bak din directorul curent;
c*.d* - toate fişierele din directorul curent la care numele începe cu litera C,
iar extensia cu litera D;
a:\DOC\abc???.* - toate fişierele din directorul \DOC pe unitatea A:, al căror nume
începe cu ABC şi conţin numai 6 simboluri.
Directorul în care operează utilizatorul la un moment dat se numeşte director curent. Dacă într-o
comanda DOS se indică numai numele fişierului, acesta va fi căutat sau creat în directorul curent.
Pentru adresarea unui fişier ce nu aparţine directorului curent utilizatorul este obligat să indice
“calea” spre acest fişier.
Exemple:
C:\DOS - calea spre directorul DOS;
C:\WNDOWS\FONTS - calea spre subdirectorul FONTS.
26
2.8.1. Prompterul MS-DOS
Prompterul MS-DOS se afişează pe ecran atunci când sistemul de operare este gata pentru a primi
comanda utilizatorului. Când utilizatorul intră în dialog cu un program, prompterul dispare.
Prompterul MS-DOS conţine calea spre directorul curent, caracterul > şi un cursor _ care clipeşte.
Exemple:
A:\>_
C:\WINDOWS>_
Exemple:
C:\>A: <Enter>
A:\>C: <Enter>
md [unitate:] cale
Exemple:
C:\>md mihai - se creează directorul MIHAI în directorul rădăcină;
C:\>md a:\lucru - se creează directorul LUCRU în directorul rădăcină al unităţii A:.
cd <nume_director | ..>
Comanda CD urmată de un nume de director are ca rezultat transformarea acelui director în
director curent (coborârea în arbore) dacă există, iar urmată de .. are ca rezultat transformarea în director
curent a directorului părinte al directorului curent (urcarea în arbore).
27
Exemple:
C:\>cd dos <Enter> - schimbarea directorului rădăcină în directorul DOS.
Rezultat: C:\DOS>
C:\DOS>cd.. <Enter> - schimbarea directorului DOS în directorul rădăcină.
Rezultat: C\>
Exemplu:
C:\>copy MIHAI\fis1.doc CORNEL\fis2.doc – se copiază fişierul fis1.doc din directorul
MIHAI în fişierul fis2.doc din directorul CORNEL.
2.8.7. Formatarea
Pentru a putea fi folosit orice disc (fie fix, fie flexibil) trebuie mai întâi formatat. Un disc este
alcătuit din piste (cilindrii : 80 pe o faţă pentru discul 3,5"), acestea la rândul lor sunt alcătuite din
sectoare (18 pe o pistă). Capacitatea unui sector se măsoară în octeţi (512 bytes per sector). Practic
formatarea marchează pe disc etichetele de pistă şi de sector, etichete ce vor fi utilizate pentru a putea
referi aceste piste şi sectoare ale discului.
Tip de formatare
Se referă la numărul de feţe, piste sectoare cu care vor fi formatate (în care va fi împărţit) un disc.
Câteva tipuri (cele mai des întâlnite) de formatări posibile pentru discuri flexibile sunt :
Capacitate
Format Disc Feţe Piste Sectoare Capacitate Denumire
sector
720 3,5" 2 80 9 512 720Kb DS-DD
1,2 5,25" 2 80 15 512 1200Kb DS-HD
1,44 3,5" 2 80 18 512 1440Kb DS-HD
Preformatare – operaţie necesară doar în cazul discurilor fixe, înaintea formatării. Aceasta mai
poartă numele de formatare fizică, spre deosebire de cea descrisă anterior care se numeşte formatare
logică. Şi operaţia de preformatare distruge întreg conţinutul unui disc.
Fiecare disc fix poate fi împărţit în mai multe discuri logice, fiecare dintre aceste discuri logice se
cheamă partiţie. Fizic însă acest disc fix constituie un singur volum.
28
partiţie C:);
formatarea logică a fiecărei partiţii (cu comanda FORMAT);
copierea SO în partiţia activă (cu comanda SYS).
Comanda FORMAT
Comanda UNFORMAT - în cazul unei formatări accidentale există posibilitatea recuperării unor
informaţii de pe disc.
UNFORMAT drive:
29
2.9. Sistemul de operare WINDOWS XP
Monotasking – Multitasking
În limba engleză task înseamnă sarcină de îndeplinit. În limbajul informaticii task înseamnă: un
program de executat, deci noţiunile din titlu se traduc astfel:
monotasking – (despre un sistem de operare) nu se poate executa decât un program la un
moment dat;
multitasking – se pot executa mai multe programe simultan pe acelaşi calculator.
Un SO multitasking poate gestiona simultan mai multe programe, deşi calculatorul beneficiază de
un singur P, el este exploatat prin intermediul unui modul de planificări – componentă soft a SO. Acest
modul gestionează de fapt, întregul sistem, programele (active) depun cereri de acces la resursele
sistemului (P, memorie, periferice, etc.), iar modulul de planificări rezolvă cererile pe baza unui sistem
de priorităţi. Metoda descrisă mai sus se numeşte concurenţă.
Un SO multitasking oferă şi posibilităţi de comunicare între programe. Aplicaţiile care rulează
simultan pot conlucra pentru a rezolva împreună o problemă complexă.
Monouser – Multiuser
Cele două noţiuni din titlul secţiunii sunt construite cu ajutorul particulei user, în traducere
tehnică: utilizator. Aşadar cele două noţiuni înseamnă:
monouser (despre un SO) – nu poate lucra decât un singur utilizator la un moment
dat;
multiuser – mai mulţi utilizatori pot lucra simultan cu acelaşi calculator.
Dacă noţiunea monouser este uşor de înţeles, noţiunea de multiuser implică explicaţii
suplimentare.
Un astfel de sistem implică în mod obligatoriu un modul de planificare pentru a gestiona
concurent programele lansate de diverşi utilizatori, posibilităţi de comunicare între utilizatori sau între
programele lor şi un sistem de protecţie între utilizatori. Sistemul de protecţie este o componentă soft
esenţială pentru un sistem multiuser, el menţine o disciplină absolut necesară funcţionării programelor şi
protejării intereselor fiecărui utilizator. Pe baza unui sistem de parole se acordă fiecărui utilizator anumite
drepturi de acces la resurse, priorităţi de execuţie a programelor, etc.
Windows este un mediu grafic (bazat pe SO MS-DOS, fiind de fapt nu un SO ci un utilitar
asemănător Norton Commander) care introduce metode noi, moderne de lucru datorită interfeţei sale
prietenoase cu utilizatorul. Putem rula mai multe aplicaţii (programe) în acelaşi timp şi transfera
informaţii între ele (este un "sistem de operare" multitasking şi multiuser).
Sistemele de operare Windows pun la dispoziţia utilizatorului o interfaţă grafică deosebit de
atractivă şi din ce în ce mai performantă, spre deosebire de predecesorul său MS-DOS care este foarte
sărac în elemente grafice. De asemenea, dacă pentru MS-DOS mouse-ul nu este absolut necesar, în
mediul WINDOWS el devine un instrument aproape indispensabil. La realizarea mediului WINDOWS s-
a utilizat o concepţie cu totul nouă bazată pe ferestre (windows), de unde vine şi numele programului.
Windows XP este lansat automat în execuţie atunci când porniţi calculatorul. La prima pornire a
sistemului de operare Windows XP, este afişat un ecran de întâmpinare (Welcome screen) sau o casetă de
dialog pentru conectare (Log On), în funcţie de modul în care aţi făcut instalarea. Ecranul de întâmpinare
vă identifică pe un calculator folosit în comun cu alţi utilizatori sau într-un grup de lucru, în timp ce
caseta de dialog Log On vă identifică la intrarea într-o reţea bazată pe domenii. După ce introduceţi
numele de utilizator, parola şi, în unele cazuri, domeniul (pentru reţelele de dimensiuni mari), este afişat
spaţiul de lucru Windows XP (desktop).
La pornirea sistemului de operare Windows XP, vedeţi spaţiul de lucru Windows sau un ecran
de conectare (o modalitate prin care vă identificaţi pe calculator), în funcţie de opţiunile selectate la
instalare. Spaţiul de lucru (desktop) este o versiune pe ecran a spaţiului de lucru de pe un birou,
conţinând ferestre, pictograme, fişiere şi programe. Puteţi folosi spaţiul de lucru pentru accesul, stocarea,
organizarea, modificarea, partajarea şi explorarea informaţiilor (cum ar fi o scrisoare, o listă de adrese sau
ştiri). Bara din partea de jos a ecranului este numită bară de sarcini (taskbar); aceasta vă permite să
lansaţi programe în execuţie sau să comutaţi execuţia între programele aflate în rulare. În partea stângă a
barei de sarcini se află butonul Start, pe care-1 folosiţi pentru lansarea programelor, căutarea şi
deschiderea fişierelor, accesul la centrul de asistenţă şi suport Windows (Windows Help and Support
Center) şi multe altele. În partea dreaptă a barei de sarcini se află zona de notificare (notification area),
în care sunt afişate ora, data şi pictograme legate de programe rezidente. Dacă aţi instalat sistemul de
operare Windows XP prin modernizarea unei versiuni Windows anterioare, spaţiul de lucru poate conţine
şi alte pictograme sau bare de instrumente, cum ar fi bara de instrumente Quick Launch, care conţine
butoane pentru lansarea rapidă a browser-ului Internet, a programului Media Player sau afişarea spaţiului
de lucru.
Folosirea mouse-ului
Apăsarea pe un buton al mouse-ului se numeşte “clic” (“click” în limba engleză) după sunetul pe
31
care îl produce butonul apăsat. În WINDOWS cu mouse-ul se pot face câteva operaţii mai importante:
- clic simplu (apăsarea pe butonul principal, din stânga):
- se utilizează pentru selectarea unui obiect grafic sau activarea unui buton;
- clic dreapta (apăsarea pe butonul din dreapta):
- în funcţie de zona unde se găseşte mouse-ul, pe ecran se va afişa un meniu cu opţiunile –
acţiunile cele mai des folosite asupra obiectului respectiv;
- dublu clic (apăsarea rapidă de două ori a butonului principal):
- permite lansarea unui program în execuţie;
- trage şi lasă (“drag and drop” în limba engleză):
- se selectează un obiecte grafice şi ţinând apăsat butonul stâng se trage şi se dă drumul
(într-o altă fereastră, de exemplu). Operaţia se mai foloseşte şi pentru redimensionarea obiectelor, trăgând
de marginile acesteia.
Adăugaţi sau ştergeţi un articol din lista fixă de articole din meniul Start
1. Executaţi clic pe butonul Start, apoi localizaţi un program.
2. Clic dreapta pe programul respectiv şi se alege opţiunea Pin to Start
Meniu (Fixează în meniul Start).
3. Pentru scoaterea unui program din lista fixă, se execută clic dreapta pe
programul respectiv şi se alege opţiunea Unpin From Start Meniu.
32
Alegerea unui stil pentru meniul START:
1. Se execută clic dreapta pe butonul START, iar în meniul afişat se alege comanda Properties.
2. Selectaţi (bifaţi) una din opţiunile Start Meniu sau Classic Start Meniu (se foloseşte pentru
utilizatorii familiarizaţi cu sistemele Windows anterioare: 2000, Me, etc…).
3. Clic pe butonul Ok sau Apply.
Comandă Descriere
Internet Lansează browser-ul Internet; în mod prestabilit, Internet Explorer
E-mail Lansează programul de poştă electronică; în mod prestabilit, Outlook Express
All Programs Deschide o listă cu toate programele din meniul Start
Deschide dosarul My Documents (directorul implicit pentru păstrarea
My Documents
documentelor personale)
My Pictures Deschide dosarul My Pictures (directorul unde se stochează obiecte grafice)
My Music Deschide dosarul My Music (directorul unde se păstrează fişierele audio)
Deschide fereastra My Computer, din care se pot accesa informaţii despre
My Computer
discuri şi unităţi de discuri, precum şi alte dispozitive hardware
Deschide fereastra My Network Places, din care se poate conecta pc-ul la o
My Network Places
reţea
Pune la dispoziţie opţiuni de personalizare a aspectului şi funcţionării
Control Panel
calculatorului
Afişează imprimantele şi faxurile instalate, precum şi un program wizard pentru
Printers and Faxes
instalarea altor dispozitive
Printers and Other
Afişează imprimantele şi alte dispozitive hardware instalate
Hardware
Afişează informaţii de asistenţă, ghiduri, sugestii pentru rezolvarea
Help and Support
problemelor, opţiuni de asistenţă şi alte instrumente
Permite localizarea de fişiere, directori, calculatoare din reţeaua locală sau chiar
Search
persoane în Internet
Run Permite introducerea unui comenzi (de cele mai multe ori de tip MS-DOS)
Log Off Deconectarea unui utilizator
Turn Off Computer Comanda pentru oprirea şi repornirea calculatorului
4. Butonul maximizare/restaurare.
5. Butonul Close – închidere.
6. Linia de meniuri.
7. Bare de instrumente (toolbars) – barele de instrumente conţin butoane pentru cele mai
des folosite operaţii sau acţiuni ale acelei aplicaţii.
8. Zona de lucru.
9. Bare de defilare.
10. Bara de stare.
Puteţi afişa fişierele şi dosarele în diferite moduri, în funcţie de ceea ce vreţi să vedeţi şi să faceţi.
Atunci când afişaţi fişierele şi dosarele în vizualizarea detaliată (Details), apare o listă prestabilită cu
informaţii despre fişiere şi dosare, cuprinzând numele, dimensiunea, tipul şi data ultimei modificări. Dacă
lista prestabilită de detalii nu vă furnizează informaţiile de care aveţi nevoie, puteţi să adăugaţi sau să
ştergeţi diferite tipuri de informaţii în vizualizarea detaliată. Dacă vreţi să schimbaţi modul în care
sistemul de operare sortează fişierele şi dosarele, puteţi folosi butoanele indicatoare ale coloanelor din
panoul din dreapta vizualizării Details. Dacă executaţi clic pe butonul indicator al unei coloane, cum ar fi
Name, Size, Type sau Date Modified, din vizualizarea detaliată, fişierele şi dosarele sunt sortate în funcţie
de informaţiile afişate în coloana respectivă.
42
5. Executaţi clic pe butonul Back din bara de instrumente pentru a reveni în vizualizarea pe
categorii.
44
Schimbaţi data sau ora
1. Executaţi dublu clic pe ceasul din zona de notificare a barei de sarcini sau alegeţi opţiunea Date
and Time din Control Panel.
2. Selectaţi pagina Time Zone.
3. Executaţi clic pe săgeata listei Time Zone şi selectaţi un fus orar, apoi selectaţi sau deselectaţi
caseta de validare Automatically Adjust Clock For Daylight Saving Changes (Ajustează automat ceasul la
schimbarea orelor de vară şi de iarnă).
4. Selectaţi pagina Date & Time.
5. Executaţi clic pe săgeţile listelor din grupul Date şi selectaţi luna şi anul.
6. Executaţi clic pe o zi, apoi specificaţi ora.
7. Executaţi clic pe butonul OK sau pe butonul Apply.
2.19.1. Generalităţi
Două sau mai multe calculatoare pot să facă schimb de date între ele prin două modalităţi:
o Off line – schimbul de date realizându-se prin intermediul dischetelor;
o On line – schimbul de date realizându-se prin intermediul unui cablu electric sau linii de
comunicaţie.
O reţea se formează atunci când mai multe PC sunt interconectate astfel încât să poată comunica
între ele.
Dacă reţeaua este compusă din PCuri aflate în acelaşi loc este numită reţea locală (LAN – Local
Area Network). Acestea sunt calculatoare care de obicei se afla în acelaşi departament, secţie de lucru sau
sediu de firmă. O reţea locală a unei firme mai poate fi denumită intranet, pentru a face distincţia de
internet. Accesul la intranet este în general limitat la angajaţii unei firme. Informaţiile existente în intranet
sunt informaţii ale firmei, şi deci intră din punct de vedere juridic şi organizatoric sub incidenţa secretului
de serviciu.
În cazul în care calculatoarele sunt răspândite pe o arie mult mai mare, reţeaua este numită reţea
de mari dimensiuni (WAN – Wide Area Network). Aceste reţele pot fi alcătuite din calculatoare aflate în
oraşe sau chiar ţări diferite. În majoritatea cazurilor reţele extinse sunt alcătuite din grupuri de reţele
locale.
Pentru a configura o reţea din mai multe calculatoare, trebuie să instalaţi câte un adaptor de reţea
(plăci cu interfaţă de reţea – ethernet card sau NIC, introduse într-un slot sau într-un port USB –
Universal Serial Bus) în fiecare calculator şi să conectaţi toate calculatoarele la un distribuitor de reţea
(network HuB sau Switch în cazul reţelelor cu fir sau Acces Point pentru reţele sau porţiuni de reţea fără
fir) folosind cablu de reţea sau tehnologie fără fir.
Internet-ul este un conglomerat la scară mondială de reţele de calculatoare. Internetul nu este
proprietatea nici unei firme şi nu este coordonat de nici o firmă şi reprezintă o reţea de reţele de
calculatoare care pot comunica între ele.
Majoritatea reţelelor sunt formate din câte un server şi clienţii conectaţi la reţea.
O reţea de calculatoare oferă o gamă largă de avantaje, printre care putem enumera:
o Comunicarea prin posta electronică;
o Datele centralizate pot fi accesate de calculatoarele din reţea;
o Resursele pot fi partajate între calculatoare (de exemplu modemuri, imprimante, etc);
o Posibilitatea de a crea copii de siguranţă în server sau pe mai multe calculatoare.
Într-o reţea locală de componente similare (tip Peer-to- peer) toate staţiile de lucru sunt
interconectate şi partajează imprimantele, fişierele, dosarele şi alte resurse. Toate persoanele care folosesc
reţeaua îşi salvează fişierele în propriile calculatoare, ceea ce face ca gestionarea fişierelor să fie dificilă.
Aceste reţele nu trebuie să includă mai mult de 10 calculatoare.
Într-o reţea client-server, informaţiile sunt stocate mult mai eficient, prin intermediul
calculatorului principal folosit ca server de fişiere, în care toţi utilizatorii reţelei îşi salvează propriile date.
Serverul de fişiere este de regulă un calculator ce se află de obicei într-o cameră specială separată şi nu
este folosit individual.
Reţeaua locală este configurată de persoane specializate şi este condusă de un administrator de
reţea.
46
acces la internet) funcţionează sub interconectarea TCP/IP (sistemul de operare Unix a fost unul din
primele sisteme de operare ce au inclus protocolul TCP/IP) ce este constituită din protocoalele:
TCP (Transmission Control Protocol);
IP (Internet Protocol);
UDP (User Datagram Protocol).
Observaţie. Există şi protocoale mai vechi, cum ar fi IPX (firma Novell) şi X25.
Funcţiile de prelucrare şi comunicaţie ale mediului Internet se realizează prin intermediul unor
procese cooperante. Această funcţie de cooperare este evidenţiată în modelul arhitectural al sistemelor
teleinformatice, la baza cărora se află conceptul de stratificare ce constă într-o ierarhie de niveluri
(straturi) funcţionale, fiecare nivel oferind utilizatorilor servicii furnizate de nivelul funcţional inferior.
Modul de funcţionare a mediului Internet este asemănător activităţilor poştale care se realizează
prin oficii poştale şi suboficii poştale. Calculatoarele router au rolul suboficiilor poştale ce iau decizii
asupra modului de dirijare a datelor (pachetelor) la fel cum serviciul poştal direcţionează scrisorile spre
destinaţie. Un oficiu poştal nu are legatură directă cu toate oficiile poştale dintr-o ţară, ci are legatură
directă cu unele oficii poştale vecine.
Pentru ca un pachet (împachetare de date) să ajungă la destinaţie, se utilizează o informaţie de
adresă. Un calculator router primeşte informaţia de adresă şi pe baza acesteia decide unde să fie trimis
pachetul, stabilind doar “conducta” (pipe) cea mai optimă pentru ca pachetul să ajungă la destinaţia
indicată de adresa corespunzatoare pachetului. Regulile utilizate în mediului Internet pentru deciziile
privind dirijarea pachetelor sunt constituite în protocoale de comunicatie.
47
Din punct de vedere arhitectural, după cum am precizat, în sistemul Internet sunt recunoscute
trei tipuri de noduri:
noduri de nivel înalt – noduri (clasa A) la nivel mondial la care sunt conectate nodurile
de la nivelul ţărilor:
cod clasă utilizează doar bitul 0 care este 0;
cod router reţea
utilizează 7 biţi;
cod host
utilizator utilizează 24 biţi;
a {1, 2 ,,126} , şi prin urmare sunt disponibile 126 coduri de router, 224 =
16.777.216 coduri de host;
noduri continentale – noduri (clasa B) la nivelul unei ţări de care sunt conectate noduri
locale ale unor reţele:
cod clasă utilizează biţii 0 şi 1 care au valoarea 10;
cod router reţea
utilizează 14 biţi;
cod host utilizator
utilizează 16 biţi;
a {128 ,, 191} , şi prin urmare sunt disponibile 214=16.384 coduri de router, 216 =
65.536 coduri de host.
noduri locale – noduri (clasa C) la nivel local (regional) ce trebuie să fie recunoscute de
un nod continental:
cod clasă utilizează biţii 0,1 şi 2 care au valoarea 110;
cod router reţea
utilizează 22 biţi;
cod host utilizator
utilizează 8 biţi;
a {192 ,, 223} , şi prin urmare sunt disponibile 222=2.097.152 coduri de router,
8
2 = 256 coduri de host.
Exemple:
1. 1.37.109.4 server de clasa A (nivel înalt) de la Tilburg University (The Netherlands);
2. 163.1.62.3 server de clasa B (nivel ţară) pentru conectarea la diverse biblioteci universitare din
întreaga lume (login : HYTELNET); 141.85.128.1 server UPB;
3. 153.226.100.1 server de clasa B (nivel ţară) de la Facultatea de Chimie (Panduri);
4. 193.226.51.177 server de clasa C (nivel local) ce reprezinta gateway (gw-chimie) la Facultatea
de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti şi la care sunt conectate host-urile având adresele IP de la
193.226.51.178 la 193.226.51.190;
5. 192.129.3.33 server de clasa C (nivel local) ce reprezinta un router (math) la Facultatea de
Matematică din Universitatea Bucureşti unde există mai multe reţele locale.
Adresa IP este utilizată de protocolul IP
pentru obţinerea în binar a unui cuvânt de
memorie (word) de 32 biţi şi care va fi utilizat în
operaţiile de dirijare a pachetelor (datelor). De
exemplu, pentru adresa reprezentată în zecimal
131.15.3.19, cuvantul de memorie ce reprezinta
forma binara este (se concateneaza cei 4 octeti asociati pentru a, b, c si d):
Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de
grup, fiecare nivel reprezentând un domeniu. Domeniile sunt gestionate prin intermediul unei structuri
arborescente ce determină o structură ierarhică. În felul acesta, un nume de calculator host va reprezenta
un drum (cale) în arborele sau subarborele administrat de DNS. Domeniile determină metoda de
organizare a calculatoarelor în reţea.
În prezent, mediul Internet consideră nume1 ca domeniu principal, iar celelalte ca subdomenii,
această structura de organizare fiind asemănătoare organizării fişierelor în sistemul de operare Unix.
Structura ierarhică generată de domenii şi subdomenii este definită în funcţie de diferite unităţi de
organizare sau de diverse domenii de activitate.
Urmatoarele domenii sunt recunoscute astazi ca domenii principale (nivelul inalt):
- Com – societăţi şi companii comerciale;
- Edu – organizaţii educaţionale(Universităţi,Colegii);
- Gov – organizaţii guvernamentale;
- Mil – organizaţii militare(armata, marina);
- Org – alte organizaţii
- Int – organizaţii internaţionale;
- Net – diverse resurse pentru reţeaua Internet
- <ţara> – codul de ţară.
Codul de ţară <ţara> reprezintă o secvenţă de două litere, de exemplu:
au - Australia fr - Franta
at - Austria hk - Hong Kong
bg - Bulgaria hu - Ungaria
ca - Canada jp - Japonia
de - Germania no - Norvegia
pl - Polonia pt - Portugalia
ro – Romania es - Spania
se - Suedia md - Moldova
49
reţea, cum ar fi Microsoft Windows Network. Daca faceţi pan
dintr-o reţea mare, este posibil să aveţi şi alte opţiuni care afişează
mai multe segmen din reţea.
2.20. Internet
51
În 1986, Fundaţia Naţională de Ştiinţă (National Science Foundation) a creat reţeaua NSFNET
(National Science Foundation NETwork), care a înlocuit reţeaua ARPANet. Aceasta a extins baza
porţiunii americane a Internet-ului cu linii de date interurbane de mare viteză. În 1991, Congresul SUA a
extins capacitatea şi viteza liniilor din Internet şi a permis utilizarea acestuia în scopuri comerciale.
Până acum, Internetul este cea mai mare şi mai complexă structură proiectată vreodată de om.
Azi, Internetul pe care îl ştim noi are numeroase întrebuinţări (IRC, Muzică, Cumpărături, Bursă
etc.). Macroscopic, Internetul începe să devină o lume bine definită în timp şi spaţiu a cărui activitate
dirijează la rândul său o altă activitate. Încet, încet Internetul va înlocui viaţa noastră cotidiană devenind
un alt mod de viaţă (gândindu-ne că putem să ne facem serviciul de acasă navigând pe Intenet.) Să speram
că toate aceste modificări, dezvoltări ştiinţifice vor fi în folosul omenirii astfel încât să prosperăm atât
economic, financiar cât şi practic.
http://www.yahoo.com/news
Un cuvânt, care reprezintă site-ul. Această parte Adresa unei pagini din interiorul site-ului.
poate fi compusa, spre exemplu din mai mult cuvinte Exemple:
despărţite prin sau prin punct sau liniuţă. http://software.canon-
Extensie: poate fi “com”,
Exemple: europe.com/Printers/Bubble_Jet_Printers
“net”, “org” sau regională,
yahoo.com /PIXMA_iP150010092.asp
în dependenţă de ţară:
economic-trends.org
ro – Romania
iatp.md
md – Moldova
ijc.iatp.md
ru – Rusia Adresa e-mail
dk – Danemarca etc.
Important: Nici adresa vreunui site, şi nici adresa e-mail nu poate conţine spaţii libere.
Următoarele adrese sunt greşite:
53
2.20.6. Tehnici de căutare în Internet
Locale
Internaţionale
România Moldova
Google – www.google.com www.cauta.ro www.ournet.md
Yahoo! – www.yahoo.com www.gaseste.com www.moldova.cc
AltaVista – www.altavista.com www.bumerang.ro www.h2.ro
MSN – www.msn.com www.h2.ro www.sos.md
Excite – www.excite.com www.kappa.ro
HotBot – www.hotbot.com www.go.ro
Mamma – www.mamma.com
AskJeeves – www.askjeeves.com
54
2.20.6.4. Limbajul de căutare
Pe lângă toate posibilităţile oferite de „motoarele” de căutare pe Internet mai există una – limbajul
de căutare, care se prezintă printr-o serie de operatori utilizaţi în îmbinările de cuvinte şi fraze. Vom
prezenta operatorii cel mai des folosiţi:
Ne vom axa pe Create message , deoarece acest procedeu este unul esenţial. Odată ce aţi apăsat pe
secţiunea respectivă va apărea o pagină nouă unde veţi fi invitat să completaţi câteva câmpuri cu
următoarele denumiri:
56
2.21. Viruşi (malware) şi antiviruşi
57
reuşeşte eliminarea viruşilor, hard discul trebuie şters şi reformatat, urmând ca după aceea să fie încărcat
cu programele utilitare şi cu dosarele ce au fişierele de lucru.
Programele profesionale antivirus conţin trei module pentru:
- Recunoaşterea virusului (scan);
- Selectarea şi curăţarea fişierelor contaminate (clean);
- Supravegherea funcţionării calculatorului cu transmiterea mesajelor de avertizare.
58
3. MICROSOFT WORD 2003
Pachetul de programe Microsoft Word pentru Windows este cel mai bine vândut procesor de text
disponibil pentru Windows. Caracteristicile lui îl fac să fie pe de o parte un editor de texte uşor de folosit
şi în acelaşi timp, cel mai puternic şi mai adaptabil editor de texte.
Face parte dintr-un pachet mult mai evoluat de programe şi anume Microsoft Office. Acest pachet
a apărut pentru prima data la începutul anilor `90 şi a fost la început un nume de piaţă pentru un set de
aplicaţii care anterior erau produse şi vândute separat. Principalul scop al acestei înglobări de aplicaţii a
fost de a se oferi un preţ mai mic în cazul achiziţionării la pachet, decât dacă s-ar fi achiziţionat fiecare
produs separat. Prima versiune de Office a conţinut: Word, Excel şi PowerPoint, iar o versiune „PRO”
conţinea în plus Access şi Shedule Plus.
Marea majoritate a ediţiilor Micosoft Office (mai puţin ediţiile Basic ce includ doar Word, Excel
şi Outlook) includ:
WORD – procesor de texte şi grafică;
EXCEL – program de calcule tabelare;
OUTLOOK – este un manager de informaţii personale şi comunicare e-mail, include un
client e-mail, calendar, organizator şi agendă;
POWERPOINT – program de prezentare folosit pentru crearea de succesiuni (slideshow)
de imagini (diapozitive – slide-uri) în scopuri artistice sau informale;
PUBLISHER – program destinat realizării de publicaţii (fluturaşi, cărţi de vizită, cărţi
poştale, vederi, etc.).
Alte programe oferite în diferite ediţii Office (Small Business, Professional, Professional
Entreprise):
Microsoft Access – sistem de gestiune al bazelor de date;
Microsoft InfoPath – aplicaţie pentru crearea de forme XML;
Microsoft FrontPage – software pentru crearea de pagini web;
Microsoft Visio;
Microsoft Office Picture Manager – gestionarea fişierelor imagine;
Microsoft Photo Editor – editor fişiere imagine;
Microsoft Project;
Microsoft Office OneNote;
Microsoft Office Communicator;
Microsoft Office InterConnect;
Developer Tools;
Pachetele Office există în variante pentru calculatoare cu sisteme de operare: WINDOWS
(OFFICE 2003), Apple Computer's Mac OS şi Mac OS X (OFFICE 2004). Pe data de 16 februarie 2006 a
fost anunţată noua versiune OFFICE 2007 ce se preconizează a fi lansată spre sfârşitul anului 2006.
Programul WORD a fost creat de Richard Brodie în mai 1983 pentru calculatoare IBM cu sistem
de operare MS-DOS, dar nu a fost foarte bine primit fiind „eclipsat” de rivalul său din acea vreme
WordPerfect. El este derivat din programul Bravo primul editor de tip WYSIWYG (What You See Is
What You Get) realizat de Xerox PARC. Prima versiune de Word pentru Windows şi anume 1.0 a apărut
în 1989.
Ecranul Word
Bare de instrumente
Barele de instrumente pot fi afişate sau ascunse cu clic dreapta pe bara de meniu (sau alegeţi din
meniul Vizualizare opţiunea Bare de
instrumente sau dublu clic pe zona liberă
din bara de instrumente sau clic dreapta pe
linia de meniuri). Pentru a rearanja barele de instrumente este suficient să le glisaţi.
- Standard – butoane pentru operaţii generale de administrare a unui document;
- Formatare – formatarea caracterelor şi paragrafelor;
- Tabele and Borduri – formatarea tabelelor, chenarelor şi umbrelor;
- AutoText – administrarea intrărilor din Autotext;
- Desen – butoane pentru inserarea şi formatarea obiectelor grafice.
Bara de stare oferă informaţii despre operaţia care se execută sau despre document (numărul
paginii, coloana, linia curentă, etc.). Este afişată implicit. Pentru a ascunde bara de stare alegeţi
Instrumente Opţiuni, setaţi eticheta (tab-ul) Vizualizare şi goliţi cutia de selectare Bară de stare.
- numărul paginii şi al secţiunii (zonă de document care poate fi formatată diferit de restul
documentului
60
- informaţii despre poziţia cursorului de inserare
- butoane pt. alegerea modului de lucru
Rigle – pentru a stabili tabulatorii şi indenturile pentru paragrafele selectate şi lăţimea coloanelor
de tip ziar.
Rigla orizontală este afişată deasupra zonei de lucru şi conţine marcaje pentru indentarea textului
faţă de marcajul pentru indentarea primei linii a paragrafului.
Rigla verticală este afişată în partea stângă (afişată din Instrumente Opţiuni Vizualizare
comutatorul Riglă verticală)
- marginea stângă
- marcator de indentare stânga
- marcator de indentare dreapta
- marginea dreaptă
Pentru a afişa/ascunde rigla selectaţi Riglă din meniul Vizualizare.
Salvarea unui document înseamnă stocarea lui într-un fişier pe disc (fişier cu extensia DOC). Până
în momentul salvării, ceea ce s-a lucrat există numai în memoria calculatorului. Cu alte cuvinte, dacă se
întrerupe curentul electric chiar şi pentru scurt timp, tot ceea ce se află în memoria calculatorului se
pierde. Salvarea frecventă reduce timpul necesar programului Word pentru salvarea pe disc a muncii
dumneavoastră. Paradoxal, salvând des, economisiţi timp. După ce s-a salvat un fişier, acesta se poate
61
salva din nou sub acelaşi nume sau se poate salva o copie a fişierului sub un alt nume şi într-o altă locaţie.
Numele fişierelor poate avea maxim 255 de caractere şi poate conţine spaţii. Aceste nume lungi de
fişiere sunt stocate într-o locaţie extinsă a tabelei de alocare a fişierelor (FAT) pe disc. Această locaţie
extinsă nu stânjeneşte numele normale 8.3 stocate tot în FAT. Numele lungi de fişiere nu pot utiliza
următoarele caractere: /, \, :, *, ?, “, <, >, |,. Atunci când se foloseşte un nume lung de fişier, WINDOWS
creează automat un nume de fişier care respectă convenţia 8.3. Acest nume de fisier este salvat în poziţia
normală în FAT, astfel încât versiunile WINDOWS sau DOS mai vechi să poată utiliza în continuare
numele fişierului.
63
Selectarea textului cu tastatura
a) În pagina Culori şi linii se alege din zona Umplere culoarea din lista derulantă Culoare şi
transparenţa folosind bara de defilare sau caseta de selectare cu acelaşi nume. Din zona Linie se alege
culoarea, stilul, linia întreruptă şi grosimea marginii obiectului grafic. În cazul obiectelor săgeţi se pot
alege opţiuni din zona Săgeţi;
b) În pagina Dimensiune din zona Dimnsionare şi rotire se introduc valorile pentru înălţimea,
lăţimea şi unghiul de rotaţie al obiectului. Din zona scară se alege valoarea scării de afişare a obiectului
respectiv;
c) În pagina Aspect din zona Stil de încadrare se alege modalitatea de legare a obiectului
grafic cu textul respectiv cu celelalte obiecte, iar din zona Aliniere orizontală se alegere alinierea
obiectului pe orizontală.
OBS. În funcţie de obiectul pentru care se încearcă modificarea proprietăţile este posibil ca unele
casete sau opţiuni să nu fie accesibile.
65
3.8. Utilizarea facilităţilor de căutare şi înlocuire
A reuşi găsirea şi înlocuirea de text, formatări, stiluri şi caractere reprezintă o importantă
economie de timp.
66
Grup Opţiune Descriere
Majuscule – Small Caps Majuscule reduse;
Doar majuscule – All Caps Toate caracterele sunt majuscule;
Ascuns – Hidden Caracterele sunt ascunse.
69
- Pt. îndoire – Gutter - Marginea de legare controlează spaţiul
suplimentar necesar pentru legarea paginilor.
3. În zona Orientare se alege Tip portret pentru o pagină verticală sau
Tip vedere pentru o pagină orizontală.
4. Din lista Se aplică pentru, se selectează secţiunea căreia se doresc
valorile noilor margini;
5. Se apasă butonul Implicit pentru ca modificările efectuate să se
aplice oricărui document nou (aceată operaţie se efectuează pentru toate
modificările efectuate în casete de dialog ce conţin butonul Implicit);
6. Se alege OK.
72
4. MICROSOFT EXCEL
Mediul Microsoft Excel este un program performant de calcul tabelar (spreadsheet program)
ce se poate utiliza pentru stocarea şi prelucrarea eficientă a listelor de date în vederea realizării de
calcule numerice în scopul obţinerii de rapoarte şi analize. De asemenea, pe baza datelor înregistrate
programul Excel poate crea foarte uşor diagrame şi poate face schimb de informaţii cu alte programe,
cum ar fi Microsoft Word, Microsoft PowerPoint, Microsoft Access, astfel încât datele să poată fi
prezentate practic, în aproape orice formă.
Suprafaţa de lucru se prezintă sub forma unui tabel în care coloanele sunt denumite cu literele
alfabetului englezesc (A,B,C,D,E, …) iar liniile cu cifrele arabe (1,2,3,4, …). La intersecţia unei linii cu o
coloană se afla o rubrică. În Excel, aceasta poartă numele de “celulă”. Fiecare celulă are o locaţie bine
determinată, scrisă în partea din stânga sus, sub instrumentele de lucru. De exemplu:
- A3: - reprezintă celula care se află la intersecţia coloanei A cu linia 3;
- C5 - reprezintă celula care se află la intersecţia coloanei C cu linia 5.
Fişierele din Excel se numesc registre de lucru (workbook). Acestea conţin la rândul lor mai
73
multe foi de calcul (sheet). Programul Excel se deschide iniţial cu trei foi de calcul (sheet1, sheet2,
sheet3), dar se pot adăuga mai multe, în funcţie de dorinţele utilizatorului.
Deschiderea, salvarea, previzualizarea, listarea documentelor din Excel sunt identice sau foarte
asemănătoare cu procedurile similare din Word.
74
foii de calcul (titlul, antetul foii de calcul – capul de tabel, antetul coloanelor şi liniilor, celulele cu
formule de calcul, etc.), după care aceasta se va completa periodic cu datele curente şi se va salva într-un
fişier pe discul magnetic (HD, FD, CD);
datele organizate într-o foaie de calcul pot fi utilizate pentru crearea de grafice sau
diagrame care să prezinte informaţiile într-o formă foarte sugestivă şi sintetică;
tabelele conţinute într-o foaie de calcul pot fi complexe şi de dimensiuni mari - fiecare
foaie de calcul are 256 de coloane şi 65536 de linii (rânduri), prin urmare se pot crea tabele foarte
complexe;
celulele dintr-o foaie de calcul pot conţine formule prin care se pot executa calcule
matematice – calculele generate de formule se execută imediat după introducerea datelor în celule
specificate în conţinutul formulei respective;
Foile de calcul pot fi construite şi de persoane care nu sunt specialişti în informatică, dar care au
cunoştinţe elementare privind sistemul de operare Windows şi utilizarea unui calculator. Programul
Excel oferă regim de Help şi asistenţă pentru ca implementarea unei aplicaţii să devină mai uşoară.
În general, o aplicaţie se va compune din mai multe foi de calcul ce reprezintă diverse cerinţe
(subprobleme) ale problemelor definite de aplicaţie.
75
Formule şi funcţii – expresii formate din operanzi (constante şi/sau referiri de celule),
operatori matematici (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii; formula este precedată de semnul “=”; funcţia
este o formulă complexă predefinită identificată printr-un nume şi conţine între paranteze o listă de
argumente ce reprezintă o expresie;
Grafice şi diagrame – forme grafice sugestive şi sintetice obţinute prin procesarea
datelor conţinute în celule; există diverse moduri de reprezentare grafică a datelor procesate.
Exemplu. Pentru a concepe o aplicaţie de calcul tabelar, să presupunem că o firmă produce 3
tipuri de produse notate A, B şi C, pe care trebuie să le livreze zilnic către diverşi clienţi sau magazine de
desfacere. Zilnic, trebuie se tina evidenta livrărilor şi să se realizeze calcule privind cantităţile livrate
pentru fiecare produs, precum şi preturile unitare împreuna cu costul acestor produse. Trebuie să se
realizeze rapoarte privind cantităţile şi costul produselor, atât zilnic, cât şi săptămânal şi lunar.
Pentru a concepe şi proiecta o aplicaţie pentru exemplul de mai sus, vom observa că trebuie să se
proiecteze un tabel care să conţină următoarele informaţii şi calcule: ziua livrării(data livrării), denumirea
produselor livrate, pentru fiecare produs preţul unitar, cantitatea livrata, costul total, totalul zilnic pe
cantitate şi cost.
Formatul tabelului trebuie să fie următorul:
Produs A Produs B Produs C TOTAL
...
TOTAL 32 26 22 80 230000
4.4.1. Date
Diversitatea problemelor reclamă utilizarea mai multor categorii de informaţii (tipuri de date) ce
76
trebuie procesate în vederea obţinerii de rezultate în conformitate cu aplicaţia ce se elaborează.
Programul Excel prelucrează următoarele tipuri de date:
tipul numeric – caracterizat de valori numerice raţionale ce se construiesc numai cu
cifrele 0-9, punctul (“.”), virgula (“,”), procentul (“%”), simbolurile E şi e. Simbolurile E şi e se
folosesc pentru notaţia ştiinţifică a unui număr, de exemplu notaţia 1,2E-5 reprezintă numărul 1,2 x 10-5;
conform notaţiei din aritmetica englezească, virgula se foloseşte pentru separarea ordinelor de mărime, iar
punctul pentru separarea părţii întregi de partea zecimală; rolul lor se poate inversa prin opţiunea Control
Panel Regional and Language options (Regional settings – pentru sistemele de operare mai vechi
decât XP); asupra datelor de tip numeric se pot aplica operatorii aritmetici “ +, -, * (înmulţire), /
(împărţire), ^(ridicare la putere) ce produc valori tot de tip numeric; prioritatea acestor operatori este cea
obişnuită (mai înainte puteri, apoi înmulţiri, împărţiri, adunări şi scăderi); folosind parantezele rotunde “(
)” aceste priorităţi se pot schimba; în cazul în care o celulă nu este suficient dimensionată, când este
introdusă o valoare, se afişează un şir de diezi (“#####”) sau notaţia ştiinţifică; în acest caz trebuie mărită
celula respectivă;
tipul text – caracterizat de şiruri de caractere (litere, cifre, semne speciale - caractere
ASCII); dacă un text depăşeşte marginile unei celule, afişarea să se face şi în spaţiul celulelor adiacente
de pe aceeaşi linie, chiar dacă textul este memorat într-o singură celula; această situaţie se întâlneşte în
cazul textelor de titlu care se întind pe mai multe celule, în acest caz se poate realiza unificarea celulelor
în cauză (Format Celule Aliniere Îmbinare celule); convertirea unei valori numerice în text se
poate face dacă valoarea va fi precedată de semnul apostrof (’); de exemplu ’67 reprezintă şirul de
caractere 67 şi nu valoarea numerică 67; textele pot fi ordonate alfabetic şi nu există operatori care să se
aplice asupra textelor;
tipul data calendaristică şi timp – caracterizat de formate predefinite pentru afişarea
datelor calendaristice şi datelor de tip timp; pentru data calendaristică există formatele ll/zz/aa (ll=luna,
zz=ziua, aa=anul, de exemplu 01/16/99) şi zz-luna-aa (zz=ziua, aa=anul, de exemplu 16-Jan-99); pentru
data de tip timp există formatele hh:mm AM/PM şi hh:mm:ss, unde hh=ora, mm=minute, ss=secunde;
modul de reprezentare a acestor date face posibilă aplicarea operatorilor de adunare şi scădere (+, -);
tipul logic – caracterizat de valori logice reprezentate intern în memoria internă a
calculatorului prin valori binare obţinute ca urmare a operaţiei de comparare a două date folosind
operatorii relaţionali “=, >, <, >=, <=, <>”;
Introducerea datelor se face de la tastatură în celulele foii de calcul conform structurii definite în
funcţie de obiectivele acesteia. Deplasarea în celule se poate face folosind tastele săgeţi sau după ce s-a
tastat valoarea datei, se apasă <Tab> pentru a trece la celula vecină din dreapta (pe linie), ori se apasă
<ENTER> pentru a trece la celula vecină de jos (pe coloană). Celula activă este celula selectată
(încadrată cu chenar îngroşat-indicatorul de celulă) şi este evidenţiată de un indicator de celulă.
Prin lansarea în execuţie a programului Excel, automat în foaia de calcul vidă care se deschide, se
selectează celula A1. Selectarea unei celule înseamnă încadrarea ei într-un chenar îngroşat care se
numeşte indicator de celulă. Cursorul se transformă sub formă de cruce îngroşată. Executarea unui click
simplu pe orice celulă înseamnă selectarea celulei respective. Pentru a introduce date într-o celulă, aceasta
trebuie să fie selectată, după care se tastează conţinutul datei sau mai înainte se execută dublu clic pe
celulă.
În practica elaborării aplicaţiilor se întâlnesc frecvent cazuri în care în mai multe celule trebuie
introduse valori incrementate. În acest sens, programul Excel oferă facilitatea seriilor de date care sunt
de 4 tipuri:
Seria de date Se introduce: Rezultă seria:
Liniară (Linear) 1, 2 3, 4, 5, 6, ….
50, 49 48, 47, 46, …
1, 6 11, 16, 21, …
Crescătoare 10, 30 90, 270, 810, …
(Growth)
Dată (Date) Feb Mar, Apr, May, …
1991, 1992 1993, 1994, …
Umplere automată text1, textA text2, textA, text3, textA,
(AutoFill) 1-Jan, 1-Mar …
1-May, 1-Jul, 1-Sep, …
77
În vederea introducerii de informaţii în celulele unei foi de calcul, informaţii ce reprezintă valori
preluate dintr-o serie, se va proceda în felul următor:
se introduce într-o celulă valoarea iniţială şi se
apasă <ENTER>;
se selectează celula (se execută clic pe ea) în care s-
a introdus valoarea iniţială şi apoi se selectează şi celulele în care se
va extinde seria;
se selectează Editare Umplere Serie care
deschide caseta de dialog Serie;
se validează opţiunea Rânduri sau Coloane în funcţie de selectarea liniei sau coloanei
pe care se va extinde seria;
se alege tipul de serie dorit şi opţional se indică în caseta Valoare pas valoarea de
incrementare şi în caseta Valoare oprire ultima valoare care va fi introdusă.
4.4.2. Celule
Fiecare foaie de lucru este formată din linii şi coloane ce constituie sistemul de grilă care
generează o matrice de celule. Liniile sunt identificate prin valorile naturale 1, 2, 3, …, iar coloanele sunt
identificate prin simbolurile A, B, C, … . O celulă reprezintă intersecţia dintre o linie (un rând) şi o
coloana şi are o adresă unică (identificator) alcătuită din concatenarea identificatorilor de coloană şi linia
pe care se află celula. De exemplu, C7 este identificatorul celulei aflată la intersecţia coloanei C cu linia
7.
Selectarea unei celule înseamnă evidenţierea ei prin indicatorul de celula (celula este încadrată
printr-un dreptunghi îngroşat) şi apariţia identificatorului de celulă în caseta Name Box. La un moment
dat este selectată doar o singură celulă. Operaţia de selectare a unei celule se poate realiza prin diverse
moduri:
folosind tastele săgeţi – se va selecta celula vecină din direcţia corespunzătoare tastei;
folosind mouse-ul prin executare unui clic pe celula dorită;
Deplasarea indicatorului de celulă (selectarea unei alte celule) se poate realiza şi prin următoarele
operaţii:
tasta <Page Up> – deplasare cu un ecran în sus (22 rânduri);
tasta <Page Down> – deplasare cu un ecran în jos (22 rânduri);
tasta <Home> – deplasare spre coloana A din rândul curent;
combinaţia <Ctrl>-<Home> – deplasare la celula A1 (colţul stânga-sus).
Dacă se doreşte vizualizarea altor regiuni din document (foaia de calcul), se vor folosi barele de
derulare/navigare (verticală sau orizontală). Pentru deplasarea cu o fereastră, în sus, în jos, la stânga, la
dreapta, se efectuează click în spaţiul liber corespunzător din caseta de derulare a barei de derulare.
În Excel, întotdeauna este selectată o singură celulă care reprezintă celula activă. Un grup de
celule se numeşte domeniu (un dreptunghi obţinut prin concatenarea unor celule). Pentru a selecta un
domeniu, se procedează asemănător cu selectarea unei zone dintr-un document Word, adică se selectează
celula dintr-un colţ al domeniului (se verifică dacă indicatorul de mouse are forma de cruce îngroşată, ce
înseamnă regimul de selectare), se menţine apăsat butonul şi se trage spre celula din colţul opus
(deplasare spre dreapta sau stânga, şi apoi în sus sau în jos), după care se eliberează butonul de mouse.
Domeniul selectat va fi încadrat de un dreptunghi îngroşat, iar celule ce compun domeniu vor fi colorate,
excepţie celula cu care s-a început selectarea.
Pentru a selecta toate celulele dintr-un rând sau dintr-o coloană, se selectează antetul rândului,
respectiv coloanei. Pentru a selecta mai multe coloane sau rânduri, se selectează un antet, după care se
trage pentru a le selecta şi pe celelalte.
Pentru a selecta întreaga foaie de calcul activă (toate celule ce formează foaia de calcul), se
efectuează click pe butonul Selectare totală, butonul din stânga-sus al foii de calcul, deasupra capetelor
(antetelor) de linii.
Definiţie: Referirea (adresa) unei celule reprezintă identificarea celulei prin identificatorul celulei şi
determină accesul la conţinutul celulei pentru a fi prelucrat în cadrul unei formule.
Referirea la un grup de celule dintr-o foaie de calcul se poate face în mai multe moduri:
Exemplu
Grupul de celule Metoda
La ce se refera ? Referirea
O celulă Adresa celulei Prima celulă A1
A2,B3,D3
Mai multe celule Enumerare adrese Prima celulă din rândul 2, a doua şi a
sau
negrupate celule patra celulă din rândul 3
A1;B3;D3
Adresa primei şi
Un bloc de celule Celulele unui dreptunghi A1:C2
ultimei celule
Un bloc de celule Adresa primei şi Trei celule din linia 2 care formează
B2:D2
de pe o linie ultimei celule un bloc
Un bloc de celule Adresa primei şi Trei celule din coloana A care
A2:A4
de pe o coloană ultimei celule formează un bloc
Toate celulele de Identificatorul
Toate celulele de pe a treia linie 3:3
pe o linie liniei
Toate celulele de Identificatorul
Toate celulele de pe a treia coloană C:C
pe o coloană coloanei
Celulele dintr-o
Identificatorul foii Celule A1,D2 din foaia de calcul
altă foaie de Tabel7!A1;D2
de calcul Tabel7
calcul
Într-o foaie de calcul activă se face referire la celulele din foaia de calcul respectivă, dar se pot
face şi referire externe, şi anume la celule aflate în alte foi de calcul. În acest caz, referirea este precedată
de numele foii de calcul urmat de simbolul ”!”.
Reuniunile şi intersecţiile de domenii reprezintă două categorii speciale de domenii. O reuniune
(Union) reprezintă totalitatea celulelor din două domenii separate. De exemplu, dacă se doreşte adăugarea
grupului de celule de la C2 la C8, la grupul de celule C20:C28, se va face referirea (C2:C8,C20:C28).
Prin utilizarea virgulei pentru separarea celor două domenii, se realizează reuniunea celor două domenii.
O intersecţie (Intersection) reprezintă totalitatea celulelor comune a două domenii. Dacă pentru
reuniune s-a utilizat simbolul virgulă, pentru intersecţie se utilizează un spaţiu (blank). De exemplu,
intersecţia (C2:C10 A10:J10) se referă la singura celulă C10.
În mod prestabilit, coloanele dintr-o foaie de calcul au lăţimea de 64 pixeli (8,43), iar rândurile au
înălţimea de 17 pixeli (12,75), aceste elemente reprezintă dimensiunea unei celule. Diversitatea
informaţiilor ce trebuie să fie conţinute în celulele unei foi de calcul, determină ajustarea lăţimii
coloanelor şi a înălţimii rândurilor, astfel încât informaţiile (date, text) să poată fi vizualizate şi formatate
(să poată să includă informaţiile introduse) conform opţiunilor utilizatorului.
Lăţimea coloanelor poate fi ajustată manual sau se poate folosi comanda Format Coloană
Potrivire automată la selecţie pentru a încadra datele într-o lăţime corespunzătoare de coloană. Trebuie
specificat faptul că automat se ajustează lăţimea tuturor celulelor de pe coloana corespunzătoare. De
asemenea, la ajustarea înălţimii unui rând, automat se ajustează înălţimea tuturor celulelor de pe rândul
corespunzător.
Pentru a ajusta manual lăţimea unei coloane, se indică cu mouse-ul marginea din dreapta a
antetului coloanei. Cursorul se va transforma sub forma unui instrument de reglare şi anume sub forma
unei săgeţi cu două capete opuse. Se ţine apăsat butonul mouse-ului şi se trage de marginea antetului
coloanei în direcţia (stânga ori dreapta) dorită pentru a ajunge la lăţimea dorită, după care se eliberează
butonul de mouse. Dacă se efectuează dublu click pe marginea antetului coloanei, în loc de a trage de
margine, programul Excel va aplica coloanei facilitatea Potrivire automată la selecţie, prin care coloana
va deveni modificată în funcţie de cea mai mare informaţie din coloană.
Definiţie. Formatarea textului conţinut în celule reprezintă opţiuni de aliniere a textului
(orizontal, vertical) în interiorul unei celule, controlul textului (Încadrare text, Potrivire prin
reducere, Îmbinare celule), orientarea textului (Orientare) prin rotire, aplicarea de margini (Bordură),
colorarea celulei, utilizarea de fonturi colorate.
În mod prestabilit, programul Excel aliniază textul la stânga, iar numerele la dreapta. Prin
utilizarea butoanelor de pe bara de instrumente Formatare, se pot ignora aceste configuraţii prestabilite şi
79
se pot realiza alinieri ale textului şi numerelor în interiorul celulelor, la stânga, la dreapta şi centrat.
Programul Excel oferă şi un al patrulea mod de aliniere, numit Merge and Center (îmbinare şi centrare),
prin care celulele selectate sunt fuzionate (unificate) şi se centrează conţinutul primei celule din stânga
selectate de-a lungul noii celule obţinute prin fuzionare. În practică, titlurile foilor de calcul sunt centrate
prin acest procedeu.
Există mai multe opţiuni de aliniere care nu sunt accesibile din bara de instrumente Formatting,
dar sunt configurate în pagina Aliniere din caseta de dialog Formatare Celule. După selectarea celulei
ce se doreşte a se formata, se selectează Format Celule care deschide caseta de dialog Formatare
Celule ce oferă etichetele (paginile): Număr, Aliniere, Font, Bordură, Modele, Protecţie.
Micşorare zecimală Reduce cu una numărul de cifre după virgulă: 0,450 apare sub forma 0,45
Formulele şi funcţiile sunt oferite de programul Excel pentru efectuarea de calcule folosind
conţinutul unor celule dintr-o foaie de calcul sau din mai multe foi de calcul în conformitate cu
proiectarea şi cerinţele aplicaţiei.
Formulele sunt expresii formate din operanzi (constante şi/sau referiri de celule), operatori
matematici (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii; formula este precedată de semnul “=”; funcţia este o
formulă complexă predefinită identificată printr-un nume şi conţine între paranteze o listă de argumente
ce reprezintă o expresie.
Cea mai simplă formulă este cea care conţine o valoare (constantă numerică sau text). Formulele
mai complexe sunt construite cu ajutorul expresiilor matematice, dar care sunt precedate de semnul “=”.
În cazul în care formula nu este precedata de semnul “=”, expresia matematică este interpretata ca o dată
(numerică sau de tip text).
Orice formulă trebuie scrisă într-o celulă a foii de calcul şi va apărea scrisă în bara formulei.
Formula se termină prin tasta <CR>, şi ca efect în celulă nu va fi afişată formula, ci rezultatul calculelor
în conformitate cu expresia corespunzătoare formulei.
În practică, există două moduri diferite de a crea (scrie) o formulă:
1. tehnica tradiţională – se selectează celula în care trebuie să fie creată formula şi se
introduce formula scriind adresele de celulă ale tuturor celulelor care urmează a fi introduse în formulă;
nu se recomandă pentru formulele complexe, deoarece pot apărea erori prin tastare;
2. tehnica de tip indicare – se selectează celula unde trebuie să apară rezultatul şi se
tastează semnul “=”; introducerea formulei se face prin repetarea următoarei acţiuni: se efectuează click
pe celula ce este operand în formulă şi se tastează semnul pentru operatorul corespunzător, până la
terminarea întregii formule; se încheie formula prin apăsarea tastei <CR>;
Completarea formulelor este operaţia prin care trebuie să se utilizeze facilităţile Excel pentru
copierea conţinutului unei celule ce reprezintă formule de calcul, şi în alte celule vecine, dar calculele se
referă la celule corespunzătoare unor rânduri sau coloane. Operaţia de completare este similară operaţiei
de copiere. Această operaţie se utilizează şi când celula conţine numere sau text.
Indicatorul de mouse (cursorul) va lua mai multe forme în timpul deplasării într-o foaie de calcul,
şi anume :
cruce mare – în această formă se poate utiliza pentru activarea sau selecţia celulelor;
81
săgeată – această formă se va obţine când se deplasează spre marginea unei celule
active; când indicatorul are această formă, se poate utiliza mouse-ul pentru deplasarea celulei (copierea
conţinutului celulei în altă celulă-mutarea celulei) ;
cruce mică neagră – se va obţine această formă când mouse-ul se află pe indicatorul de
celula (colţul jos-dreapta = pătrat min negru; instrument de umplere), forma ce se utilizează pentru a
comunica utilizatorului că este permisă operaţia de completare.
În timpul lucrului în Excel, utilizatorul trebuie să urmărească frecvent forma indicatorului. O deplasare
de mouse egală cu a 32-a parte dintr-un inch (aproximativ 0.8 mm) reprezintă diferenţa între operaţiile de
selectare, deplasare şi copiere.
Pentru completarea unei formule (este o operaţie de copiere), se selectează celula care conţine
formula ce se doreşte a fi copiată. Se deplasează indicatorul de mouse în direcţia instrumentului de
umplere până când indicatorul capătă forma indicatorului de umplere (cruce mică neagră). Se apasă
butonul de mouse şi se trage de indicatorul de completare pentru a selecta celulele unde se doreşte
copierea formulei. Se eliberează butonul de mouse şi astfel formula va fi copiată şi în celulele selectate.
Însumarea pe rânduri şi pe coloane este o metodă de creare a totalurilor pe rânduri şi pe
coloane, dintr-un singur pas folosind butonul Însumare automată (Σ) de pe bara de instrumente
Standard. Acesta apelează funcţia SUM.
Modificarea formulelor (revizuire/actualizare) poate interveni în diverse situaţii :
s-a introdus o formulă incorectă;
au fost adăugate date noi şi este necesară modificarea formulei pentru reflectarea datelor
noi introduse.
Utilizarea funcţiilor Excel este o facilitate puternică şi performantă a programului Excel. O
funcţie este o formulă predefinită, prin care utilizatorul economiseşte timp pentru efectuarea unor calcule
complexe. De asemenea, pentru a economisi timp, se recomandă utilizarea referinţelor la alte celule, în
loc de a include toate calculele care determină rezultatele în aceste celule.
Funcţiile sunt formule, deci dacă se apelează o singură funcţie, aceasta trebuie să fie precedată de
semnul « = ». După semnul egal urmează numele funcţiei, urmat de unul sau mai multe argumente
separate prin virgule sau « ; » şi incluse între paranteze :
=Nume_funcţie (<lista-argumente>)
De regulă, funcţiile sunt operanţi în expresiile care constituie formula.
Programul Excel oferă utilizatorului sute de funcţii (235) care se pot apela pentru a calcula
rezultate folosite în finanţe, contabilitate, statistică, matematică, inginerie sau în alte domenii ştiinţifice,
economice, sociale. Funcţiile sunt proceduri (programe structurate) care calculează un anumit rezultat cu
o precizie foarte mare ţinând seama de performanţele actualelor microprocesoare cu care sunt înzestrate
sisteme de calcul.
Categorie Exemple
Calculează rata dobânzii, rata lunară de rambursare a
Financiare
împrumutului, valoarea uzurii, etc.
Determină ora curentă, ziua din săptămână sau din an, ora sau
Dată & Oră
data
Mat & Trig (matematică şi Calculează valoarea absolută, rădăcina pătratică, suma, funcţia
trigonometrie) exponenţială, funcţia logaritmică, funcţii trigonometrice, etc.
Calculează medii, maxime şi minime, abateri medii pătratice,
Statistice
cuantile, etc.
Caută şi returnează valori dintr-un domeniu, creează
Căutare & Referinţă
hiperconexiuni în reţele sau documente din INTERNET
Bază de date Prelucrează valori dintr-o bază de date (tabel) din Excel
Converteşte text în majuscule sau minuscule, elimină caractere
Text
din dreapta sau stânga, concatenează şiruri de caractere, etc.
Evaluează o expresie logică şi returnează o valoare TRUE
Logice (adevărat) sau FALSE (fals), folosită pentru diverse acţiuni sau
pentru formatare (condiţionată)
Returnează informaţii din programul Excel sau Windows,
Informaţii referitoare la starea unei celule, a unui obiect sau mediu în
ansamblu
82
Observaţie. Evident, nu este necesară memorarea tuturor funcţiilor dintr-o categorie, dar
utilizatorul trebuie să se informeze despre existenţa acestor funcţii şi să cunoască funcţiile de bază şi să
aibă suficiente informaţii despre alte funcţii pentru a le putea
apela atunci când este nevoie. Este posibilă accesarea tuturor
funcţiilor prin utilizarea paletei de formule.
Lista categoriilor de funcţii include categoria
funcţiilor cel mai recent utilizate Cele mai recent utilizate
şi categoria tuturor funcţiilor Toate.
Înainte de a apela o funcţie, utilizatorul trebuie să
cunoască rezultatul returnat (întors) de funcţie, ce argumente
trebuie să aibă funcţia (tipul şi semnificaţia lor) şi modul de
apelare al funcţiei. Prin regimul de asistenţă (Ajutor)
programul Excel oferă toate aceste aspecte pentru fiecare
funcţie, utilizatorul urmând să fie în cunoştinţă de cauză în
ceea ce priveşte oportunitatea accesării unor funcţii în cadrul
aplicaţiei la care lucrează.
85
86
5. MICROSOFT POWERPOINT
5.1. Prezentare generală
Fiind un program din pachetul Microsoft Office, fişierele realizate în Word sau Excel pot fi
importate în PowerPoint. Totodată, datorită aceluiaşi fapt, barele de instrumente STANDARD şi
FORMATARE sunt asemănătoare cu cele existente în WORD şi EXCEL.
Diapozitiv (slide)
Este componenta elementară cu care operează PowerPoint şi corespunde unei pagini a prezentării.
Diapozitivul poate contine text, imagini, sunet, animaţie, clipuri video şi diagrame. Elementele ce
compun un diapozitiv vor fi denumite generic obiecte. Exista 2 tipuri de diapozitive: diapozitive – titlu şi
diapozitive – conţinut.
Fiecare secţiune a prezentării conţine un diapozitiv-titlu şi mai multe diapozitive conţinut.
Nota
Este folosită pentru prezentarea de informaţii suplimentare despre ideile expuse în diapozitivele
prezentării.
Secţiune
O suită de diapozitive ale unei prezentări pot fi grupate din punct de vedere conceptual într-o
secţiune. O prezentare poate fi construită din mai multe secţiuni (logice); începutul unei noi secţiuni este
marcat prin prezenţa unui diapozitiv-titlu.
Prezentarea
Este formată dintr-o succesiune de diapozitive concepute pentru a expune o serie de idei, pentru a
argumenta un punct de vedere sau pentru a convinge auditoriul să ia o decizie. Prezentarea poate fi
tipărită, afişată pe ecranul calculatorului sau transformată în fotodiapozitive de 35 mm sau în folii
transparente pentru retroproiector. Din punct de vedere conceptual, prezentarea este formată din mai
multe secţiuni.
88
5.2.2. Crearea unei prezentări noi şi salvarea acesteia
O prezentare nouă se poate deschide prin opţiunea Nou din meniul Fişier, sau prin clic pe butonul
Nou din bara de instrumente Standard sau prin folosirea combinaţiei de taste CTRL-N (la lansarea
programului PowerPoint se deschide un document-prezentare nou şi gol).
Salvarea prezentarii se face apelând opţiunea Salvare sau Salvare ca din meniul Fişier, butonul
Salvare de pe bara de instrumente Standard sau combinaţia de taste CRTL-S, având grijă să se introducă
calea corectă unde se doreşte salvarea în mod similar cu salvarea din Word respectiv Excel.
5.3. Prezentarea
89
Pentru a crea o prezentare nouă se dă clic pe opţiunea Creare prezentare şi vom avea panoul de
activitate Prezentare nouă unde avem următoarele posibilităţi:
Prezentare nouă – permite deschiderea unei prezentari noi,
fără a utiliza nici un şablon.
Din şablon formă – permite deschiderea unei prezentari noi,
utilizând un model existent.
Din expertul conţinut determinat automat – permite
deschiderea unei prezentari noi, utilizând generatorul de slideuri.
Din prezentare existentă – permite realizarea unei noi
prezentări pe baza unei prezentări existente.
Prezentare nouă
Pentru realizarea unei prezentari complexe alegem din meniul de mai sus opţiunea Prezentare
nouă. Prin alegerea acestei opţiuni, în panoul de activitate se afişează meniul Aspect diapozitiv. Acest
meniu permite alegerea unei forme a slide-urilor din prezentarea noastră (cu text, cu imagini, sau mixte în
diferite proporţii şi design-uri).
Această modalitate de lucru este recomandată utilizatorilor care au deja o experienţă în realizarea
prezentărilor deoarece produsul nu oferă nici un fel de sugestii referitoare la conţinutul sau forma de
prezentare a diapozitivelor.
2. Se selectează opţiunea Tip prezentare, apasând clic mouse pe pătratul aflat în dreptul
acestei opţiuni;
3. Se alege o categorie de prezentări din cele disponibile şi anume Totală, General,
Corporaţie, Proiecte, Vânzări Marketing în funcţie de subiectul prezentării, iar în partea dreaptă a
90
ecranului apar tipurile de prezentări corespunzătoare fiecărei categorii. Alegem una din aceste prezentări
şi apăsăm butonul Următorul.
91
În continuare vor fi introduse subiectele şi eventual exemplele prezentării.
Vizualizarea normală
Acest mod de vizualizare împarte fereastra PowerPoint în 3 părţi sau panouri: o parte utilă pentru
organizarea a prezentării, o parte care conţine slide-ul curent şi una dedicată notelor diapozitivelor. Acest
mod de vizualizare oferă posibilitatea de a lucra în acelaşi timp asupra tuturor aspectelor legate de
prezentare.
92
miniatură, astfel încât putem adăuga, şterge sau schimba ordinea diapozitivelor. Tot în acest mod de
vizualizare se pot adăuga temporizări în derularea diapozitivelor şi tranziţii de la un diapozitiv la altul.
5.4. Diapozitive
93
dialog. În prima casetă de text urmată de o listă derulantă se poate modifica fontul (Arial, Arial Narrow,
Comic Sans MS, Courier, Times New Roman, etc.), stilul fontului (Obişnuit, Aldin, Cursiv sau Aldin
cursiv) şi dimensiunea acestuia, iar culoarea se stabileşte din lista derulantă Culoare. Din zona Efecte se
pot alege diferite efecte pentru text iar dacă se bifează opţiunea Implicit pentru obiecte noi toate
obiectele noi care se vor introduce vor respecta aceleaşi caracteristici:
Aplicarea unui efect grafic asupra unui nou text. Pentru aplicarea unui efect grafic
asupra unui nou text, parcurgeţi următorii paşi: Se selecteaza diapozitivul în care se doreşte să se aplice
efectul grafic, se alege din meniul Inserare Imagine WordArt, va apărea caseta de dialog Galerie
de WordArt-uri. Se alege stilul dorit şi se apasă butonul OK sau dublu clic pe stilul dorit şi va apărea
caseta de dialog Editare text WordArt: Se alege fontul, mărimea şi eventual efectele Aldin şi Cursiv
apoi se introduce textul dorit în caseta Text. Se validează totul prin acţionarea butonului OK. După
crearea unui obiect WordArt la selectarea acestuia se afişează bara cu instrumente WordArt a căror efect
al butoanelor este prezentat în tabelul următor:
BUTON EFECT
Creează un nou obiect WordArt
Editarea textului, fontul şi dimensiunea corpului de literă
Modifică tipul obiectului WordArt curent
Permite formatarea liniilor ca şi grosime şi culoare
Modifică forma obiectului WordArt
Permite rotirea obiectului WordArt
Aduce toate caracterele la aceeaşi înălţime
Comută între orientarea orizontală şi verticală a textului
Modifică alinierea textului
Modifică spaţierea caracterelor
Imagini
Introducerea unei imagini într-un diapozitiv se realizează din meniul Inserare
Imagine de unde se alege Din fişier, Miniatură, WordArt la fel şi în cazul programelor MicroSoft
Word şi Excel.
94
Copierea, mutarea, stergerea redimensionarea imaginilor, obiectelor se face în mod
similar ca şi în cazul programelor MicroSoft Word şi Excel.
5.5. Imprimarea
După realizarea tuturor operaţiilor dorite, se poate trece la imprimarea efectivă a prezentării.
Pentru aceasta se se alege opţiunea Imprimare… din meniul Fişier sau se apasă butonul existent pe bara
de instrumente a aplicaţiei sau se poate folosi
combinaţia de taste CTRL-P. Se va afişa fereastra
Imprimare, în care se parcurg următoarele etape:
1. Din lista derulantă Nume se alege
imprimanta pe care se face imprimarea. Pentru a
modifica proprietăţile implicite ale imprimantei
respective se acţionează butonul Proprietăţi;
2. În Zonă de imprimat se alege: Toate
pentru a se imprima toate diapozitivele din
prezentare, Diapozitivul curent, sau se introduc
numerele de diapozitiv în caseta text Diapozitive:
după formatul specificat;
3. În zona Copii se introduce numărul de
exemplare în caseta de selectare Număr de copii:
şi se bifează opţiunea Asamblare dacă în cazul că
s-au ales mai multe exemplare de imprimat se doreşte imprimarea exemplar după exemplar;
4. Se alege din lista derulantă De imprimat: ceea ce se doreste a se imprima (diapozitive,
diapozitive imprimate, pagini de note sau vizualizare schiţată);
5. Din lista derulantă Color/tonuri de gri: se alege dacă se doreşte imprimarea în culori, tonuri de
gri sau alb-negru;
95
6. Se apasă butonul OK pentru a începe imprimarea sau Revocare pentru a renunţa.
96
BIBLIOGRAFIE
12. Johnson, Steve – Microsoft Windows XP, traducere Florin Moraru şi Cristian Mocanu
13. www.amd.com
14. www.intel.com
15. www.microsoft.com
18. www.unibuc.ro/eBooks/informatica/info/CUPRINS.htm
97