Organe de Masini RULMENTI

Petre Lucian SEICIU Stefan STANCIU
ORGANE
DE MASINI
TRANSMISII
MECANICE
CUPRINS
1. Transmisii mecanice cu roti dintate ………………………………………………….. 9

1.1 Generalitati privind transmisiile mecanice …………………………………………. 9
1.2 Generalitati privind angrenajele ……………………………………………………. 10
1.3 Clasificarea angrenajelor …………………………………………………………… 11
1.4 Procesul angrenarii …………………………………………………………………. 12
1.5 Legea fundamentala a angrenarii …………………………………………………… 13
1.6 Curbe utilizate pentru profilurile dintilor. Evolventa ………………………………. 16
1.7 Elementele geometrice ale rotii dintate cilindrice cu dinti drepti ............................... 19
1.8 Deplasarea danturii …………………………………………………………………. 20
1.9 Subtaierea si intreferenta. Gradul de acoperire ………………………….………….. 22
1.10 Unghiul de angrenare, distanta dintre axe si jocul la picior
al angrenajelor cu dantura deplasata ......................................................................... 26
1.11 Alunecarea flancurilor …………………………………………………………….. 29
1.12 Modificarea danturii ………………………………………………………………. 30
1.13 Scopurile deplasarii danturii. Limitele deplasarii de profil ……………………….. 31
1.14 Angrenajul cilindric exterior cu dantura înclinata ………………………………… 33
1.15 Angrenaje conice ………………………………………………………………….. 39
1.16 Modurile si cauzele distrugerii danturii …………………………………………… 43
1.16.1 Ruperea statica …………………………………………………………………... 43
1.16.2 Ruperea prin oboseala …………………………………………………………… 44
1.16.3 Distrugerea prin oboseala superficiala de contact (pitting) ……………………... 44
1.16.4 Griparea ................................................................................................................. 45
1.16.5 Uzarea abraziva………………………………………………………………….. 45
1.17 Materiale. Tratamente termochimice. Elemente de tehnologie …………………… 45
1.18 Fortele nominale în angrenaje …………………………………………………….. 46
1.18.1 Angrenaje cilindrice cu dantura dreapta ………………………………………… 46
1.18.2 Angrenaje cilindrice cu dantura înclinata ……………………………………….. 47
1.18.3 Angrenaje conice cu dantura dreapta ……………………………………………. 48
1.19 Fortele dinamice exterioare ……………………………………………………….. 48
1.20 Fortele de frecare ………………………………………………………………….. 49
1.21 Repartitia neuniforma a încarcarii pe lungimea dintilor …………………………... 51
1.22 Repartitia frontala a încarcarii nominale ………………………………………….. 53
1.23 Angrenajul – sistem dinamic. Fortele dinamice interioare ………………………... 54
1.24 Calculul solicitarii la piciorul dintelui …………………………………………….. 56
1.25 Calculul la oboseala de contact a flancurilor ............................................................ 58
1.26 Angrenaje melcate .................................................................................................... 61
1.26.1 Caracteristici generale ........................................................................................... 61
1.26.2 Elemente geometrice principale ............................................................................ 62
1.26.3 Pierderile de putere. Randamentul ......................................................................... 66
1.26.4 Fortele în angrenajul melcat cilindric ………………………………………...…. 67
1.26.5 Moduri de deteriorare. Materiale. Precizia angrenajelor melcate ……………….. 68
1.26.6 Calculul la solicitarea de contact prin oboseala a flancurilor …………………… 68
1.26.7 Calculul la încovoiere prin oboseala la piciorul dintelui ..………………………. 69
1.26.8 Calculul termic al angrenajului melcat ……………………………………..…… 69
Organe de masini. Transmisii mecanice
1.27 Ungerea angrenajelor ……………………………………………………………… 70

1.28 Calculul la gripare pentru angrenajele cilindrice si conice cu dinti drepti ............... 73
1.29 Bibliografie ………………………………………………………………………... 74
2. Transmisii prin frecare ……………………………………………………………….. 75
2.1 Transmisii prin tractiune elastohidrodinamica …...….……………………………... 75
2.1.1 Avantajele transmisiilor EHD …………………………………………………….. 76
2.1.2 Particularitati cinematice ......................................................................................... 76
2.1.3 Capacitatea portanta ………………………………………………………………. 78
2.1.4 Randamentul ……………………………………………………………………… 78
2.2 Transmisii cu roti de frictiune cu ungere la limita sau uscata ……………………… 78
2.2.1 Roti cilindrice cu periferia neteda ............................................................................ 80
2.2.2 Transmisii cu roti cilindrice canelate ....................................................................... 81
2.2.3 Transmisii cu roti conice …………………………………………………………. 83
2.2.4 Variatoare de turatie cu roti de frictiune ………………………………………….. 85
2.2.4.1 Variator cu roti frontale cu caracteristica liniara de reglaj ……………………... 85
2.2.4.2 Variator cu roti frontale cu caracteristica neliniara de reglaj …………………... 86
2.2.4.3 Variator dublu …………………………………………………………………... 87
2.2.4.4 Variator conic …………………………………………………………………... 88
2.2.4.5 Alte variatoare ………………………………………………………………….. 88
2.3 Bibliografie …………………………………………………………………………. 90
3. Transmisii prin curele ………………………………………………………………... 91
3.1 Aspecte generale ……………………………………………………………………. 91
3.2 Clasificarea transmisiilor prin curele ……………………………………………….. 91
3.3 Transmisii prin curele late ………………………………………………………….. 93
3.3.1 Calculul curelelor late …………………………………………………………….. 94
3.3.1.1 Geometrie, forte si eforturi unitare în curele late ………………………………. 94
3.3.1.1.1 Aspecte rezultate din geometria transmisiei cu curele ……………………….. 94
3.3.1.1.2 Forte si eforturi ……………………………………………………………….. 94
3.3.2 Procesul de alunecare si patinare …………………………………………………. 98
3.3.3 Viteza de uzare si grosimea stratului uzat ………………………………………... 100
3.3.4 Fiabilitatea transmisiilor prin curele ……………………………………………… 100
3.4 Transmisii prin curele trapezoidale ………………………………………………… 101
3.4.1 Aspecte generale ………………………………………………………………….. 101
3.4.2 Consideratii practice ……………………………………………………………… 102
3.4.3 Calculul curelelor trapezoidale …………………………………………………… 103
3.4.4 Rotile transmisiei prin curele ……………………………………………………... 104
3.4.4.1 Rotile pentru curele late ………………………………………………………… 104
3.4.4.2 Rotile pentru curele trapezoidale ……………………………………………….. 105
3.4.5 Forta de apasare pe arbore la transmisiile prin curele ……………………………. 105
3.5 Bibliografie …………………………………………………………………………. 105
4. Lagare cu rostogolire ………………………………………………………………… 107
4.1 Generalitati …………………………………………………………………………. 107
4.1.1 Prezentare generala ……………………………………………………………….. 107
4.1.2 Tipurile de rulmenti. Clasificare ………………………………………………….. 108
4.1.3 Materiale. Tehnologii de executie ………………………………………………... 109
4.1.4 Simbolizarea rulmentilor …………………………………………………………. 109
4.2 Deformatii si forta maxima …………………………………………………………. 110
4.3 Uzarea rulmentilor ………………………………………………………………….. 111
4.4 Regimul EHD la rulmenti …………………………………………………………... 112
4.5 Ungerea si etansarea rulmentilor …………………………………………………… 113
4.6 Frecarea în rulmenti ………………………………………………………………… 114
6
Cuprins
4.7 Fiabilitatea rulmentilor ……………………………………………………………... 115

4.7.1 Factori de influenta ……………………………………………………………….. 115
4.7.2 Fiabilitatea functionala globala a rulmentilor …………………………………….. 116
4.8 Elemente de proiectare a lagarelor cu rulmenti …………………………………….. 116
4.8.1 Aspecte constructive ……………………………………………………………… 116
4.8.2 Limitele practice de utilizare a rulmentilor. ……………………………………… 117
4.9 Baze pentru calculul rulmentilor radiali si radiali-axiali rotitori …………………… 118
4.10 Montarea rulmentilor (lagaruirea) ………………………………………………… 120
4.10.1 Lagaruirea flotanta ………………………………………………………………. 120
4.10.2 Lagaruirea cu rulment conducator ………………………………………………. 121
4.10.3 Lagaruirea cu rulmenti radiali axiali …………………………………………….. 122
4.11 Algoritmul de calcul a lagaruirii cu rulmenti radiali cu bile pe un singur rând
în varianta rulment conducator – rulment liber ........................................................ 122
4.12 Algoritmul de calcul a lagaruirii cu rulmenti radiali-axiali cu bile
sau cu role tronconice ............................................................................................... 125
4.13 Bibliografie ………………………………………………………………………... 128
5. Cuplaje mecanice …………………………………………………………………….. 129
5.1 Generalitati ................................................................................................................. 129
5.2 Sarcina si suprasarcina cuplajelor …………………………………………………... 130
5.3 Cuplaje permanente fixe rigide ……………………………………………………... 132
5.3.1 Cuplaje cu manson ………………………………………………………………... 132
5.3.2 Cuplaje cu flanse ………………………………………………………………….. 135
5.3.3 Cuplaje cu dinti frontali ........................................................................................... 136
5.4 Cuplaje permanente mobile cu elemente intermediare rigide ……………………… 137
5.4.1 Cuplaje cu mobilitate axiala .................................................................................... 137
5.4.2 Cuplaje cu mobilitate radiala ................................................................................... 138
5.4.3 Cuplaje cu mobilitate unghiulara ............................................................................. 140
5.4.4 Cuplaje cu mobilitate combinata …………………………………………………. 141
5.5 Cuplaje permanente mobile cu elemente intermediare elastice …………………….. 142
5.5.1 Generalitati ……………………………………………………………………….. 142
5.5.2 Caracteristica statica a cuplajelor ………………………………………………… 142
5.5.3 Cuplaje cu arcuri elicolidale cilindrice dispuse tangential ……………………….. 143
5.5.4 Cuplaje cu arcuri lamelare dreptunghiulare montate radial ………………………. 144
5.5.5 Cuplaje dintat cu arcuri serpuite ………………………………………………….. 145
5.5.6 Cuplaje cu elemente elastice de tip bara de torsiune ............................................... 146
5.5.7 Cuplajul cu element elastic toroidal ........................................................................ 147
5.5.8 Cuplajul elastic cu bolturi ........................................................................................ 148
5.6 Cuplaje intermitente rigide …………………………………………………………. 149
5.6.1 Ambreiaje cu craboti (cuplaje intermitente cu dantura frontala) …………………. 150
5.6.2 Cuplajele intermitente cu dantura radiala ………………………………………… 150
5.7 Cuplaje intermitente cu frictiune (ambreiaje) ………………………………………. 151
5.7.1 Schema ambreiajului cu frictiune ………………………………………………… 151
5.7.2 Cerinte impuse ambreiajelor cu frictiune ………………………………………… 152
5.7.3 Cupluri de materiale ……………………………………………………………… 152
5.7.4 Probleme constructive ……………………………………………………………. 153
5.7.5 Bazele teoretice ale procesului de ambreiere ........................................................... 155
5.7.6 Energia disipata în timpul ambreierii ...................................................................... 159
5.7.7 Calculul ambreiajului cu discuri plane cu o singura interfata de frecare ................ 160
5.7.8 Calculul ambreiajului multidisc …………………………………………………... 162
5.7.9 Calculul ambreiajului conic ………………………………………………………. 163
5.8 Cuplaje intermitente automate ……………………………………………………… 164
7
5.8.1 Cuplaje unisens (de cursa libera) ............................................................................. 164

5.8.2 Cuplaje centrifugale ………………………………………………………………. 166
5.9 Cuplaje de siguranta .………………………………………………………………... 167
5.10 Bibliografie ………………………………………………………………………... 168
6. Etansari ………………………………………………………………………………. 169
6.1 Generalitati .................................................................................................................. 169
6.1.1 Proprietatile etansarilor …………………………………………………………… 169
6.1.2 Clasificarea etansarilor ….………………………………………………………… 170
6.1.3 Alegerea etansarilor ………………………………………………………………. 170
6.2 Materiale pentru etansari ……………………………………………………………. 172
6.3 Etansari fixe cu contact ............................................................................................... 174
6.3.1 Etansari cu contact direct ......................................................................................... 174
6.3.2 Etansari cu garnitura ................................................................................................ 176
6.3.2.1 Etansari cu garnituri plate ..................................................................................... 176
6.3.2.2 Etansari cu garnituri profilate ............................................................................... 177
6.3.3 Etansarile îmbinarilor de conducte .......................................................................... 179
6.3.4 Etansari prin inele O ................................................................................................ 180
6.4 Etansari mobile cu contact .......................................................................................... 182
6.4.1 Etansari cu forta de etansare interioara …………………………………………… 182
6.4.2 Etansari cu forta de etansare exterioara …………………………………………... 184
6.4.2.1 Etansari prin garnituri manseta ............................................................................. 184
6.4.2.2 Etansari cu inele profilate ..................................................................................... 186
6.4.2.3 Etansari prin memb rane si burdufuri .................................................................... 186
6.4.2.4 Etansari cu segmenti metalici ............................................................................... 187
6.4.2.5 Etansari frontale .................................................................................................... 189
6.5 Etansari de protectie .................................................................................................... 195
6.5.1 Etansari cu inele de pâsla ......................................................................................... 195
6.5.2 Etansari cu mansete de rotatie .................................................................................. 196
6.6 Etansari fara contact .................................................................................................... 197
6.7 Etansari cu ferofluide .................................................................................................. 200
6.8 Etansari fara contact de protectie pentru rulmenti ...................................................... 201
6.9 Bibliografie …………………………………………………………………………. 202
8
1. TRANSMISII MECANICE CU ROTI DINTATE
1.1 Generalitati privind transmisiile mecanice
Legatura dintre masina motoare MM si masina de lucru ML (figura1.1 a si b),

efectuata în scopul transmiterii momentului de torsiune, adica a miscarii si a puterii, se poate
realiza direct, prin cuplajul C (figura 1.1.a) sau indirect, printr-o transmisie mecanica TM
(figura1.1.b).
MM
n1 TM
MM ML C
ML
C n2
C
Figura 1.1.a Figura 1.1.b
Utilizarea cuplajului este posibila atunci când arborele masinii motoare si cel al
masinii de lucru pot fi asezati în prelungire (exceptând cazul cuplajului cardanic la care
arborii pot face un anume unghi) si când nu este necesara modificarea turatiei masinii motoare
ca marime sau/si ca sens de rotatie. De obicei se impune însa modificarea cantitativa a
miscarii, pentru ca masinile motoare au turatii înalte iar cele de lucru (cu rol tehnologic) au
turatii reduse. Utilizarea transmisiilor mecanice este impusa si de faptul ca masinile motoare
au caracteristici de putere si de moment de torsiune cvasiconstante, iar masinile de lucru au,
de regula, caracteristici variabile în timp, în functie de procesul tehnologic. Apare deci
necesitatea utilizarii transmisiilor mecanice pentru a îndeplini rolul de transformator de turatie
si de moment de torsiune (cuplu). În figurile 1.2.a si 1.2.b sunt reprezentate caracteristicile
unor masini de lucru (masina-unelta - curba a, turbocompresor – curba b) respectiv a unei
masini motoare ideale (curba c).
a
Mt Mt c
t t
Principalii parametri ai unei transmisii mecanice sunt:

- turatia la intrarea în TM, n1 ≡ nMM;
- turatia la iesirea din TM, n2 ≡ nML;
- puterea la intrarea în TM, P1 ≡ PMM;

- puterea la iesirea din TM, P2 ≡ PML:
- sensurile de miscare la intrarea în TM si la iesirea din TM;
- tipul miscarii (rotatie copleta, rotatie alternanta, translatie).
Parametri derivati:
- raportul de transmitere i1-2 = n1 / n2 sau, dupa caz, i1-2 = v1 / v2 ;
- raportul de transmitere total, când se utilizeaza transmisii mecanice înseriate:
j= n −1;k = n
i total = ∏ i j−k
j =1; k = 2
- randamentul transmisiei mecanice η = P2 / P1 sau η = PML / PMM;

- randamentul total, când se utilizeaza transmisii mecanice înseriate:
i =n
? total = ∏ ? i
i =1
Clasificarea transmisiilor mecanice poate fi facuta dupa mai multe criterii:

a) dupa raportul de transmitere:
- reductoare de turatie (i1-2 = ct.; i1-2 > 1)
- multiplicatoare de turatie (i1-2 = ct.; i1-2 < 1)
- variatoare de turatie (i1-2 ≠ ct.). Modificarea turatiei poate fi continua sau în trepte;
b) dupa modul de transmitere a momentului de torsiune:
- prin forma (roti dintate conjugate = angrenaje, lant, curea dintata)
- prin forta de frecare (curea lata, curea trapezoidala, roti de frictiune conjugate)
c) dupa felul contactului dintre elementele componente
- prin contact direct (angrenaje, roti de frictiune conjugate)
- prin contact indirect (curele, lanturi)
d) dupa numarul gradelor de mobilitate:
- mecanisme desmodroame M = 1
- mecanisme diferentiale M = 2.
Pe lânga transmisiile mecanice exista si transmisii electrice, hidraulice si pneumatice
care fac obiectul altor discipline. Transmisiile mecanice sunt cele mai fiabile.
1.2 Generalitati privind angrenajele
Angrenajul este un mecanism elementar format din doua roti dintate, fiecare rotitoare
în jurul propriei axe, cu pozitie relativa fixa sau mobila, una din roti antrenâ nd-o în miscare pe
cealalta, prin intermediul dintilor aflati succesiv în contact. Transmiterea miscarii se face
direct si fortat, cu schimbarea caracteristicilor de miscare si de cuplu.
Avantajele transmisiilor prin roti dintate sunt:
- raport de transmitere riguros constant;
- gabarit redus;
- randament ridicat (70% - 99%, în functie de tipul angrenajului);
- durabilitate ridicata, uneori practic nelimitata;
- exploatare simpla.
Dezavantajele transmisiilor prin roti dintate sunt:
- pret de cost ridicat (pentru realizare sunt neceare masini si scule speciale);
- angrenajele induc în sistem zgomote si vibratii;
10
Transmisii mecanice cu roti dintate
- imposibilitatea preluarii suprasarcinilor;

- imposibilitatea modificarii continue a turatiei (la cutiile de viteza turatia poate fi
modificata numai în trepte).
Performantele angrenajelor:
- puterea maxima transmisa este de 100.000 kW;
- raportul maxim de transmitere este 8 (la reductoare cu o singura pereche de roti
dintate cilindrice sau conice) si de ordinul zecilor sau sutelor, la reductoare
melcate;
- raportul minim de transmitere este 1/8 (la multiplicatoare de turatie cu o singura
pereche de roti dintate cilindrice sau conice);
- angrenajul ofera cea mai ridicata precizie cinematica dintre toate transmisiile
mecanice.
În figura 1.3.a este reprezentarea partiala a unui angrenaj cu roti dintate cilindrice cu
dinti drepti iar în figura 1.3.b un angrenaj de tip roata dintata cu dinti drepti / cremaliera.
O
O1 Mt1 Mt
n
n1
Fn
n2
v
Mt2 F CREMALIERA
O2 (roata cu numar infinit de dinti)
1.3 Clasificarea angrenajelor
Considerând axa instantanee de rotatie (AIR) ca generatoare comuna a rotilor dintate,

în functie de pozitia acesteia fata de axa geometrica de rotatie se disting categoriile: angrenaj
cilindric exterior cu dinti drepti (figura 1.4.a), angrenaj cilindric interior cu dinti drepti
(figura 1.4.b) si angrenaj conic cu dinti drepti (figura 1.4.c).
r (AIR)
?1 r
?1
r
(AIR) ?2
r
?1
r
?2
r
(AIR) ?2
Figura 1.4.a Figura 1.4.b Figura 1.4.c
11
În cazul angrenajelor cilindrice si conice, AIR contine toate punctele cu viteza relativa
nula; cele doua suprafete cilindrice, respectiv conice fictive au rostogolire pura, fara
alunecare.
La angrenajele cu axe încrucisate, AIR contine toate punctele care au viteza relativa
nula dupa normala la axa. În acest caz, între suprafetele de rostogolire (hiperboloizi) nu exista
o miscare de rostogolire pura decât într-un singur punct (figura 1.5).
Angrenajul I este hiperboloidal central; practic, acesta se poate simplificat, obtinându-
se un angrenaj cu roti dintate cilindrice cu dantura înclinata (figura1.6.a). Angrenajul II este
hiperboloidal oarecare; acesta poate fi simplificat, devenind un angrenaj cu roti dintate conice
cu dantura curba (figura1.6.c). Din angrenajul hiperboloidal central I se obtine si angrenajul
cilindric încrucisat, cazul particular al acestuia fiind angrenajul cu melc cilindric (figura1.6.b).
r
?1
r
?2
(AIR)
ROTI
I
ELICOIDALE
I II II ROTI
HIPOIDE
Figura 1.5
1.4 Procesul angrenarii
Procesul angrenarii este continuu, datorita faptului ca fiecare roata dintata are o
familie de flancuri, respectiv – în plan - curbe de profil, omoloage; pentru inversarea miscarii
exista o a doua familie de flancuri, respectiv – în plan - curbe de profil, antiomoloage.
Contactul a doua flancuri (curbe de profil) se constituie într-o cupla cinematica superioara de
clasa a IV-a. Elementele geometrice de baza ale angrenajului si ale unui dinte sunt prezentate
în figura 1.7.a respectiv figura 1.7.b.
12
Dintele este delimitat de o curba omoloaga C′1 si de una antiomoloaga ?′1 ; aceste
curbe constituie profilul dintelui. Pentru angrenajul spatial, curbele C′1 si C′2 devin suprafete
reciproc înfasurate. Rotile dintate corespunzatoare se numesc roti conjugate.
Se defineste suprafata de divizare ca fiind aceea pentru care grosimea dintelui este
egala cu arcul corespunzator golului dintre dinti. Cercul de divizare se obtine prin sectionarea
suprafetei de divizare cu un plan normal. Cercul de divizare este asociat fiecarei roti dintate,
fara ca acesta sa fie obligatoriu în angrenare. Cercul de rostogolire este cel care, conform
denumirii, se rostogoleste fara alunecare pe cercul de rostogolire conjugat; cele doua cercuri
de rostogolire au o tangenta comuna. Mentionam ca cercul de divizare nu coincide totdeauna
cu cercul de rostogo lire.
Linia
Capul flancului
dintelui
γ′1 c1′
rw2
n1 n2
c′2
O1 γ′1′c′′ O2
1
flanc
rw1
c ′2′
Flancul dintelui
Profilul dintelui
Piciorul dintelui
rw1,2 – razele cercurilor de rostogolire
1.5 Legea fundamentala a angrenarii
Presupunând ca angrenajul nu are erori si ca rotile sunt perfect rigide, se pot stabili
conditiile pe care trebuie sa le îndeplinesca profilurile flancurilor pentru ca raportul de
transmitere al angrenajului sa ramâna constant. În figura 1.8 este prezentat contactul
flancurilor conjugate într- un punct oarecare Q în care profilurile conjugate C1 ’ si C2 ’ au
r r
vitezele v Q1 si v Q2. Este evident ca vQ1 = R 1 ⋅ ω1 si vQ2 = R2 ⋅ ω2 care au componente dupa
directia normala la ambele flancuri N – N si dupa directia tangentiala comuna la ambele
flancuri T – T.
Pentru continuitatea angrenarii, prin reducere la absurd, rezulta ca absolut necesara
conditia vQ1n = vQ2n , adica vQ1⋅ cosϕ1 = vQ2 ⋅ cosϕ2 . De aici rezulta R 1 ⋅ ω1 ⋅ cosϕ1 = R2 ⋅ ω2 ⋅
cosϕ2 . Dar, R 1 ⋅ cosϕ1 = O1 K1 si R 1 ⋅ cosϕ2 = O2 K2 , adica ω1 ⋅ O1 K1 = ω2 ⋅ O2 K2 . Pentru ca
raportul ω1 / ω2 sa fie constant, apare necesar ca O2 K2 / O1K1 = ct. Din triunghiurile asemenea
O1K1C si O2 K2C obtinem relatia O1 K1 / O2 K2 = O1 C / O2C. Deci, pentru ca ω1 / ω2 sa fie
constant, trebuie ca O2 C / O1C = ct. Putem conchide ca, pentru ca raportul de transmitere i1 -2
sa fie constant, punctul C, numit polul angrenarii, nu trebuie sa-si schimbe pozitia pe linia
centrelor O1 – O2 . Punctul C se mai numeste si centrul instantaneu de rotatie relativ al rotilor
(CIR). Cercurile care trec prin C se numesc cercuri de rostogolire, au razele rw1 si rw2 si
proprietatea ca nu au alunecare relativa ci doar rostogolire pura. În C, viteza de alunecare este
nula; în oricare alt punct vQ1t - vQ2t ≠ 0. Cu vQ1t si vQ2t au fost notate componentele
tangentiale ale vitezelor absolute ale punctului Q. Se poate formula acum legea fundamentala
a angrenarii dupa cum urmeaza. Pentru a se transmite miscarea în mod continuu, cu raport de
transmitere constant, este necesar ca profilurile dintilor sa fie construite din astfel de curbe
13
încât normala comuna în oricare punct de contact al lor sa intersecteze linia centrelor în
acelasi punct C adica în polul angrenarii.
Observatii si consecinte:
1. Rotilor dintate li se asociaza cercuri de rostogolire fictive care au o tangenta
comuna si care satisfac relatia ω1⋅ rw1 = ω2⋅ rw2 ⋅ De aici rezulta r w2 / rw1 = constant, respectiv
rw2 + rw1 = O1 O2 .
2. Doua roti angreneaza între ele când normala comuna la profilurile dintilor în
punctul de contact curent trece prin polul angrenarii.
3. Cubele de profil se rostogolesc reciproc. Curba 2 (figura1.9) este înfasuratoarea
pozitiilor succesive ale curbei 1. Rezulta ca profilurile dintilor sunt curbe reciproc
înfasuratoare. Pe aceasta proprietate se bazeaza generarea dintilor: scula taietoare (cu muchie
dreapta) are pozitii relative succesive (prin rostogolire fara alunecare) a caror înfasuratoare
este profilul dintelui. În timpul rostogolirii sculei pe viitorul profil, se realizeaza si miscarea
alternativa perpendiculara pe planul profilului, pentru a se realiza aschierea. În acest mod se
asigura interschimbabilitatea rotilor. Cu aceeasi scula se pot realiza roti cu numere diferite de
dinti.
O2
ω2
T vQn 1 = v nQ2
N
rω2 R2
ϕ2 v tQ2
K2
Q ϕ2 ϕ1 v Q2
v tQ1
v Q1
K1 (C′2 )
(C′1 )
N
T rω1
ϕ1 R1
ω1
N-N Normala comuna a flancurilor
T-T Tangenta comuna la flancuri
O1
Figura 1.8
4. Se defineste linia de angrenare ca fiind locul geometric al punctelor de contact a

doua flancuri conjugate. Dreapta care uneste un punct oarecare Q al liniei de angrenare cu
polul angrenarii este normala comuna a flancurilor în punctul de contact Q.
5. Procesul angrenarii poate fi acum mai concret studiat (figura 1.10). Angrenarea
începe în punctul A, când piciorul dintelui rotii cond ucatoare ia primul contact cu vârful
dintelui rotii conduse. Punctul cojugat (dublu) de pe linia de angrenare se deplaseaza în
acelasi timp cu punctele corespunzatoare de pe cercurile de rostogolire ale fiecarei roti.
Segmentul AE se numeste segment de angrenare.
14
rω1 ω1
(1) C′1 A C′1′

(2)
B
C
D
E
ω2 rω2
Figura 1.9 Figura 1.10
Transmiterea miscarii are loc continuu, daca exista în angrenare cel putin o pereche de
dinti. Cum distanta dintre doi dinti consecutivi este pw, adica pasul masurat ca arc pe cercul de
rostogolire, este necesar ca raportul dintre arcul C1 ’CC1 ’’ si pw sa fie supraunitar. Notat cu ε,
acest raport se numeste grad de acoperire. Daca ε > 1 exista simultan în angrenare mai multe
perechi de dinti.
6. Pe linia de angrenare (figura 1.11) se disting segmentele: AB - pe care se afla în
angrenare perechile de dinti cu numerele n si n - 1, BD - pe care se afla în angrenare perechea
de dinti cu numarul n care a intrat în angrenare în punctul A si DE - pe care se afla în
angrenare perechile de dinti cu numerele n si n + 1.
În E perechea de dinti n si-a încheiat serviciul. Perechea de dinti cu numarul n se afla
deci în serviciu pe lungimea segmentului AE.
Pe segmentul AB angrenarea este bipara, aceasta însemnând ca doua perechi de dinti
se afla simultan în angrenare; pe segmentul BD angrenarea singulara a perechii n este
cunoscuta sub numele de angrenare unipara. De-a lungul segmentului DE angrenarea este, de
asemenea, bipara, la fel ca pe segmentul AB.
A B C D E
(n)
(n-1) (n+1)
angrenare angrenare angrenare

bipara unipara bipara
Figura 1.11
7. Pentru ca rotile dintate sa fie interschimbabile trebuie ca:

- sa aiba acelasi pas;
- liniile de angrenare sa fie simetrice fata de polul angrenarii;
- înaltimea piciorului unui dinte sa fie mai mare decât capul dintelui conjugat,
pentru ca sa existe un joc functional.
15
1.6 Curbe utilizate pentru profilurile dintilor. Evolventa
Cerintele pentru curbele de profil sunt:

- sa fie respectata legea fundamentala a angrenarii, inclusiv în cazul unor mici
variatii a distantei între axe datorate erorilor de executie sau de montaj;
- realizarea profilurilor dintilor sa se faca prin procedee tehnologice simple;
- marimea si directia fortei care actioneaza asupra dintelui sa nu se modifice;
- curbura flancurilor sa fie redusa, pentru ca tensiunile hertziene de contact sa fie cât
mai mici;
- vitezele de alunecare relativa a flancurilor sa fie reduse, pentru ca angrenajul sa
aiba randament ridicat.
Cerintele de mai sus sunt satisfacute total sau partial de curbele ciclice (cicloida,
epicicloida, hipocicloida si evolventa).
Geometria evolventei poate fi prezentata cu ajutorul notatiilor din figura 1.12.
Evolventa este descrisa de un punct al unei drepte care se rostogoleste fara alunecare peste un
cerc fix numit cerc de baza a carui raza este rb.
Dreapta trasata cu linie întrerupta se numeste ruleta (cerc de raza infinita); aceasta se
rostogoleste fara alunecare pe cercul de baza.
N T
X
αx
T
rx
X0
ruleta
θx
T
αx
rb
O
Figura 1.12
În figura, ruleta este reprezentata în doua pozitii: tangenta la cercul de baza în punctul
Xo si tangenta la cercul de baza în punctul T.
16
În coordonate polare, un punct oarecare X al evolventei este definit prin raza vectoare
rx si prin unghiul de pozitie θx . Relatia de definitie a razei vectoare este:
rb
rx = (1.1)
cos a x
Din definitia evolventei rezulta ca arcul (X0 T) este egal cu segmentul XT. Rezulta:
rb ⋅ (? x + a x ) = rb ⋅ tga x (1.2)
? x = tg a x − a x (1.3)
Relatia (1.3) se mai poate scrie si altfel, utilizând notatia “inv”, de la functia numita
involuta:
inv a x = tg a x − a x (1.4)
Relatiile (1.1) si (1.4) se numesc ecuatiile parametrice ale evolventei.

Ruleta este normala la evolventa în oricare punct al acesteia si este simultan tangenta
la cercul de baza.
Cu α x se noteaza unghiul de presiune care este format de tangenta la profil T–T si raza
vectoare rx (figura 1.12). În figura 1.13, N – N este normala comuna la flancurile conjugate.
px
t
Fn rx
rω1
N N
C αx rω2
pb rb
În cazul angrenajului, unghiul de presiune corespunzator polului angrenarii devine

unghi de angrenare, notat cu α w.
Se remarca faptul ca unghiul dintre directia fortei pe dinte si directia vitezei
instantanee t – t este variabil. Daca unghiul de presiune corespunzator se apropie de 90°,
angrenajul se blocheaza. Se observa, de asemenea, ca raza de curbura a evolventei, adica TX,
este variabila:
? x = TX = rb ⋅ tg a x (1.5)
Cu cât unghiul de presiune creste, cu atât scade curbura evolventei si, deci, scad
tensiunilor hertziene de contact; ca urmare, se recomanda folosirea arcelor de evolventa mai
departate de cercul de baza. Distanta dintre doua evolvente consecutive masurata pe normala
comuna (figura 1.14) este egala cu pasul masurat ca arc pe cercul de baza.
17
Din (1.1) se poate scrie:
pb
px = (1.6)
cos a x
Caracteristicile angrenarii în evolventa determinate si cu ajutorul reprezentarii din

figura 1.15 sunt urmatoarele:
O1
rω1 N
rb1
αω
K1
αω
C
t t
X
K2
αω
rb2
N rω2
O2
Figura 1.15
a) Fie doi dinti cu profiluri evolventice în contact în punctul X. Normala comuna a

evolventelor trebuie sa fie tangenta atât la un cerc de baza cât si la celalalt; rezulta ca aceasta
coincide cu tangenta interioara comuna la cercurile de baza având deci o directie unica, iar
unghiul de angrenare este constant. Avantajul este acela ca solicitarea dintelui se face pe
aceeasi directie.
b) Oricare ar fi punctul de contact al celor doua flancuri în timpul angrenarii, el se
situeaza pe normala comuna, respectiv pe tangenta interioara comuna la cercurile de baza.
Rezulta ca locul geometric al punctelor succesive de contact dintre cele doua flancuri în
timpul angrenarii se confunda cu normala comuna N – N. Ca urmare, linia de angrenare este o
dreapta; segmentul K1 K2 se numeste segment de angrenare.
c) Profilurile în evolventa satisfac legea fundamentala a angrenarii, deoarece normala
comuna în punctul de contact este unica si intersecteaza linia centrelor într-un punct fix.
e) Raportul de transmitere este constant, relatiile de calcul ale acestuia fiind:
? 1 r w 2 rb 2
i 1−2 = = = = ct . (1.7)
? 2 rw1 rb1
Pe de alta parte,
rb1 rb 2
cos a w = = (1.8)
rw1 rw 2
Rezulta ca, la schimbarea distantei dintre axe (datorita erorilor de executie, montajului
gresit al arborilor sau uzarii lagarelor) raportul de transmitere nu se modifica; se schimba însa
unghiul de angrenare.
18
1.7 Elementele geometrice ale rotii dintate cilindrice cu dinti drepti
Principalele elemente geometrice ale rotii dintate cilindrice cu dinti drepti sunt
reprezentate în figura1.16. Se definesc marimile geometrice:
- pasul unghiular corespunzator unui dinte cu golul alaturat χ = 2 ⋅ π / z;
- z – numarul de dinti;
- po – pasul masurat pe cercul de divizare;
- m – modulul danturii.
B
hoa
pO s
e
ho
hof
χ
df
d
da
Figura 1.16
Modulul m poate fi obtinut din relatiile po ⋅ z = π ⋅ d, respectiv m = p / π si m = d /z.

Valorile modulului sunt standardizate prin STAS 822 – 82. Modulul standardizat permite
reducerea numarului sculelor de danturat si asigura interschimbabilitatea rotilor dintate.
La roti dintate cilindrice cu dantura dreapta si la cele cu dantura înclinata, modulul
standardizat se regaseste într-un plan normal pe dinte.
La roti conice, modulul standardizat este modulul maxim.
La angrenaje melcate, modulul axial este cel care se standardizeaza.
Având aceasta marime se mai pot calcula:
- diametrul de divizare d = m ⋅ z;
- diametrul de cap da = d + 2 ⋅ hoa;
- diametrul de picior df = d - 2 ⋅ hof;
- înaltimea capului dintelui hoa = hoa* ⋅ m;
- înaltimea piciorului dintelui hof = hof* ⋅ m;
- înaltimea dintelui ho = hoa + hof;
- înaltimea de referinta a capului dintelui hoa* = 1;
- înaltimea piciorului dintelui hof* = 1,25.
Cercul de divizare este un cerc de rostogolire la prelucrare.
Elementele geometrice ale danturii drepte sunt definite de profilul standardizat numit
cremaliera de referinta (STAS 821 – 82). Negativul acestui profil se numeste cremaliera
generatoare care se materializeaza prin taisul activ, drept, al sculelor de danturat. Ambele
cremaliere sunt reprezentate în figura 1.17.
19
În figura 1.17 identificam urmatoarele elemente geometrice importante:
po
po /2 po /2
cremaliera
αo generatoare
hoa
linia de referinta
ho
ro
hof
co
cremaliera
de referinta
Figura 1.17
- unghiul profilului de referinta α o = 20°;

- pasul de referinta po = π ⋅ m;
- înaltimea capului de referinta hoa = hoa* ⋅ m;
- înaltimea piciorului de referinta = hof* ⋅ m;
- jocul de referinta la cap co = co * ⋅ m;
- înaltimea dintelui de referinta ho = hoa + hof,
în care: hoa* = 1; hof* = 1,25; co * = 0,25. Se remarca faptul ca muchiile sculelor aschietoare
sunt drepte, ceea ce înseamna ca sunt cele mai ieftine cu putinta.
1.8 Deplasarea danturii
În procesul de prelucrare a danturii unei roti dintate, linia de referinta a cremalierei

generatoare se pozitioneza ca tangenta la cercul de divizare. Pe acest cerc, grosimea dintelui
(ca arc) va fi egala cu arcul deschiderii golului dintre dinti, ca si la cremaliera generatoare.
Dantura astfel obtinuta se numeste dantura nedeplasata sau dantura zero.
Daca la prelucrare linia de referinta a cremalierei generatoare este retrasa spre exterior
fata de pozitia anterioara, adica fata de cercul de divizare, se obtine dantura plus deplasata sau
dantura cu deplasare pozitiva de profil.
Daca la prelucrare linia de referinta a cremalierei generatoare este pozitionata prin
apropierea de cercul de baza, sectionând cercul de divizare, se obtine dantura minus deplasata
sau dantura cu deplasare negativa de profil.
Deplasarea se face deci cu marimea ± x ⋅ m, în care x este deplasarea specifica de
profil, caracteristica geometrica a fiecarei roti. Daca x1 = x2 , se obtine angrenajul zero; daca
x1 = − x2 , este vorba de angrenajul zero deplasat; daca x1 + x2 ≠ 0, angrenajul este deplasat.
În figura 1.18 sunt prezentate, comparativ, elementele geometrice care definesc
dantura zero si danturile cu deplasare de profil.
Pentru dantura plus deplasata, pentru dantura zero si pentru dantura minus deplasata
formulele de calcul ale elementelor geometrice sunt prezentate, comparativ în Tabelul 1.1.
Se observa ca dintele plus are o grosime la baza mai mare decât la celelalte variante
constructive, având deci rezistenta maxima la încovoiere. În acelasi timp, dintele plus este mai
ascutit la vârf ceea ce face mai vulnerabila ruperea acestuia.
Dintele minus are cea mai slaba rezistenta la încovoire, dar prezinta avantajul unei
elasticitati mai ridicate cu efecte favorabile pentru dinamica angrenajului.
20
+
d +a
0
h +a
d oa + xm
d a−
- xm
h oa h +f
h −a h of Linia de referinta
h −f
a cremalierei generatoare
+ d
d
− d of f
df
db
Figura 1.18
Curbura dintelui plus este mai mica, astfel încât tensiunile hertziene de contact sunt
mai reduse în comparatie cu celelalte variante constructive prezentate.
Fata de elementele prezentate în Tabelul 1.1 se mai pot calcula, pentru variantele
constructive studiate si grosimea s a dintelui (ca arc) si arcul e corespunzator deschiderii
dintre doi dinti. Astfel, pentru dintele zero, pentru dintele plus, respectiv pentru dintele minus,
marimile mentionate sunt:
p
s0 = m ⋅ (1.9)
2
− − p 
s = s 0 − 2 ⋅ x ⋅ m ⋅ tga 0 ; s = m ⋅  − 2 ⋅ x ⋅ tg a 0  (1.10)
2 
+ + p 
s = s 0 + 2 ⋅ x ⋅ m ⋅ tg a 0 ; s = m ⋅  + 2 ⋅ x ⋅ tga 0  (1.11)
2 
p
e0 = m ⋅ (1.12)
2
− − p 
e = e 0 + 2 ⋅ x ⋅ m ⋅ tga 0 ; e = m ⋅  + 2 ⋅ x ⋅ tga 0  (1.13)
2 
+ +  p 
e = e 0 − 2 ⋅ x ⋅ m ⋅ tga 0 ; e = m ⋅  − 2 ⋅ x ⋅ tg a 0  (1.14)
2 
Tabelul 1.1
DANTURA PLUS DANTURA ZERO DANTURA MINUS
ha+ = m ⋅ (hoa* + x) hoa = m ⋅ hoa* = m ha- = m ⋅ (hoa* - x)
hf+ = m ⋅ (hof* - x) hof = m ⋅ hoa* = 1,25 ⋅ m hf- = m ⋅ (hof* + x)
h+ = ha+ + hf+ =2,25⋅m ho = m ⋅ (hoa* + hof* ) =2,25⋅m h- = ha- + hf- =2,25⋅m
d=m ⋅z d=m ⋅z d=m ⋅z
dw+ = d ⋅ cosα o / cosα w dw = d dw- = d ⋅ cosα o / cosα w
da+ = d + 2 ⋅ ha+ da = d + 2 ⋅ hoa da- = d + 2 ⋅ ha-
df+ = d - 2 ⋅ hf+ df = d - 2 ⋅ hof df- = d - 2 ⋅ hf-
Asa cum s-a aratat, hoa* = 1 si hof* = 1,25.
21
1.9 Subtaierea si intreferenta. Gradul de acoperire
Pentru ca întreg flancul dintelui sa fie evolventic este necesar ca dintele sculei sa
începa aschierea în interiorul segmentului de angrenare K1 K2 (figura 1.19 a).
hoa
αo
K1 F
αo d1
r1 =
2
rb1
O1
Figura 1.19.a
Aceasta înseamna ca primul punct de contact al dintelui cremalierei generatoare cu

dreapta de angrenare trebuie sa fie în interiorul segmentului CK1 iar la limita chiar în K1 .
Deci, segmentul O1 K1 va reprezenta raza minima a cercului de baza al rotii dintate care se
poate prelucra fara subtaiere, adica fara a se decupa din materialul de la baza dintelui, asa cum
s-a întâmplat la dintele prezentat în figura1.19.b la care s-a produs subtaierea.
Din triunghiul CK1 F rezulta:
a 20 a2
h 0a = CK1 ⋅ sin a 0 = d1 ⋅ sin = m ⋅ z1 min ⋅ sin 0 (1.15)
2 2
*
h 2 h 2
z 1min = 2 ⋅ 0a ⋅ sin a 0 = 2 ⋅ 0a 2 = (1.16)
m sin a 0 sin a 20
Pentru unghiul de referinta α o = 20° standardizat, se obtine numarul minim teoretic de

dinti al unei roti care se poate prelucra fara subtaiere si anume:
z 1min ≅ 17 dinti (1.17)
Practic:
5
z 1min practic = ⋅ z 1min ≅ 14 dinti (1.18)
6
Dintii cu subtaiere au flancurile evolventice incomplete, conducând la diminuarea

segmentului de angrenare si a gradului de acoperire. Dintele cu subtaiere are rezistenta redusa
la încovoiere.
22
evolventa
non-
evolventa
Dinte subtaiat
Figura 1.19.b
Interferenta este fenomenul care apare în functionare atunci când intrarea în angrenare
are loc în afara segmentului teoretic optim K1 K2 . Acest lucru face imposibila functionarea
angrenajului sau conduce la functionare fortata, în timpul careia vârful dintelui rotii conduse 2
sapa la baza dintelui conducator 1.
Cu notatiile din figura 1.20 se pot stabili razele punctelor de intrare si de iesire din
angrenare dA1, respectiv dE2.
O1
αw d b1
2
K1
dE 1 dA2
2
d
A1,2
C
E1,2
a
dE2
2
K2
dA2
2
d b2
2 αw
O2
Figura 1.20
23
Astfel, conform figurii 1.20 si relatiei (1.1) rezulta:
d b1
d A1 = (1.19)
cos a A1
db2
d E2 = (1.20)
cos a E 2
în care:
(e a − e 2 )
tga A1 = 2 ⋅ p ⋅ (1.21)
z1
(e − e 2 )
tga E 2 = 2 ⋅p ⋅ a (1.22)
z2
Referitor la gradul de acoperire total ε α care caracterizeaza angrenajul cilindric cu

dinti drepti, facem precizarea ca:
e a = e1 + e 2 − e a (1.23)
în care:
(d )
1
− d 2b1 2
2
e1 = a1 (1.24)
2 ⋅ p ⋅ m ⋅ cos a 0
(d )
1
− d 2b 2 2
2
(1.25)
e2 = a2
2 ⋅ p ⋅ m ⋅ cos a 0
sin a 0
ea = a ⋅ (1.26)
p ⋅ m ⋅ cos a 0
unde a este distanta dintre axele rotilor.

Pentru asigurarea continuitatii angrenarii este necesar ca ε α ≥ 1,1 pentru angrenajele
precise apartinând claselor 5, 6 si 7.
Pornind de rezultatele obtinute mai sus, suntem în masura sa înregistram diametrele
începutului profilului evolventic; aceste marimi depind de procedeul tehnologic folosit la
executia danturii.
Pentru cazul utilizarii frezei melcate care, ca scula, are profilul cremalierei
generatoare, relatiile de calcul pentru diametrele începutului profilului evolventic sunt:
(1 − x1,2 ) 
2 2
  
d l1, 2 = d b1,2 ⋅ 1 + tg a 0 − 2 ⋅   (1.27)
  z1, 2 ⋅ cos a 0 ⋅ sin a 0  

Pentru evitarea interferentei danturii se pun conditiile:
dA1 ≥ dl 1 (1.28)
24
dE2 ≥ dl 2 (1.29)
Ilustrarea celor prezentate mai sus, succint, fara demonstratii, poate fi urmarita în
figura 1.21.a si b. Linia punctata din figura1.21.b reprezinta curba dupa care se produce, prin
interferenta, uzarea dintelui conducator.
Pentru evitarea interferentei pot fi adoptate urmatoarele masuri:
- construirea profilului dintilor rotii mici (conducatoare) dupa traiectoria descrisa de
vârful dintilor rotii mari (ca efect secundar nefavorabil fiind acela ca scade rezistenta la
încovoiere);
- modificarea profilului dintilor rotii mari (conduse), pentru a nu se interfera cu
profilul dintilor rotii conducatoare (procedeu scump);
- utilizarea unor scule cu unghiul α o marit (scule nestandardizate deci mai scumpe),
ceea ce ar conduce la efectul secundar al maririi fortelor din angrenaj, respectiv din lagare;
- scurtarea capului dintilor rotii mari (fapt care are ca efect micsorarea segmentului de
angrenare si scaderea gradului de acoperire);
- realizarea dintilor rotii conducatoare cu deplasare pozitiva de profil (procedeu uzual
si ieftin) cu valoarea:
(z min − z )
x nec = ; z < z min si z min = 17 (1.30)
z min
O1
rl1 K1
rA1
A
E
K2 rE2
r12
curba dupa care se

produce uzarea daca
exista interferenta
O2
Se remarca faptul ca fenomenul interferentei se poate produce la angrenajele cu z1

foarte mic, numar ales astfel pentru cresterea raportului de transmitere, adica pentru obtinerea
unui ansamblu cu gabarit minim. La angrenarea fara interferenta, capul dintelui rotii conduse
trebuie sa înceapa angrenarea cu piciorul dintelui rotii conducatoare într-un punct situat pe
profilul evolventic al acestuia; în caz contrar, nu vor exista în angrenare curbe reciproc
înfasuratoare, se va produce uzarea piciorului dintelui conducator si eventual ruperea acestuia.
25
1.10 Unghiul de angrenare, distanta dintre axe si jocul la picior al

angrenajelor cu dantura deplasata
Cu ajutorul notatiilor din figura1.22 poate determina arcul sx corespunzator grosimii

unui dinte la raza rx . Au fost facute notatiile: rv raza cercului de vârf; ra - raza cercului de cap;
r w - raza cercului de rostogolire; r – raza cercului de divizare si rb - raza cercului de baza.
(coarda) gx sx cerc de vârf

cerc de cap
s swd
sa
oarecare
E
cerc de
F rostogolire
δx
cerc de
G divizare
sb cerc de
αv baza
αa
r
αx rw rx ra
rb rv
αo
inv α v
inv α x
Figura 1.22
Arcul EF este egal cu diferenta dintre arcele EG si FG; în acelasi timp, arcul EF este
egal cu arcul sx / 2; se poate deci scrie succesiv:
sx
= rx ⋅ inv a v − rx ⋅ inv a x (1.31)
2
s d = 2 ⋅ r ⋅ (inv a v − inv a 0 ) (1.32)
Cunoscând ca: rx = rb / cosα x , r = rb / cosα o si rw = rb / cosα w, rezulta:
cos a 0
rw = r ⋅ (1.33)
cos a w
cos a 0
rx = r ⋅ (1.34)
cos a x
Pentru fiecare dinte generat cu deplasare pozitiva, se vor reproduce pe cercul de

divizare arcele plinului, respectiv golului dintre dinti cu valori inegale; astfel, arcul plinului
dintelui (“grosimea”) are expresia de calcul:
+ + p0 p 
sd = s = + 2 ⋅ x ⋅ m ⋅ tg a 0 = m ⋅  + 2 ⋅ x ⋅ tg a 0  (1.35)
2 2 
26
Având în vedere (1.32) si punând conditia sd+ = sd , rezulta:
p 
2 ⋅ r ⋅ (inv a v − inv a 0 ) = m ⋅  + 2 ⋅ x ⋅ tg a 0  (1.36)
2 
Cum r = m ⋅ z / 2, se obtine expresia:
1 p 
inv a v = ⋅  + 2 ⋅ x ⋅ tg a 0  + inv a 0 (1.37)
z 2 
Cu aceasta determinare, expresia generala pentru sx devine:
p  
  + 2 ⋅ x ⋅ tg a 0  
2  
s x = 2 ⋅ rx ⋅  + inv a 0 − inv a x  (1.38)
 z 
 
în care, dupa ce se face se face substitutia 2 ⋅ rx = 2 ⋅ r ⋅ cosα o / cosα x = m ⋅ z ⋅ cosα o / cosα x ,

obtinem relatia generala pentru calculul arcului grosimii dintelui cu o deplasare oarecare de
profil. Relatiile prezentate pentru deplasare pozitiva de profil sunt aplicabile si în cazul
deplasarii negative de profil daca în loc de (+ x) se va înlocui (- x):
p  
  2 + 2 ⋅ x ⋅ tga 0  
  + inv a − inv a 
 0 x
 z  (1.39)
 
s x = m ⋅ z ⋅ cos a 0 ⋅
cos a x
Pentru particularizare, cu rx = ra si ra = r ⋅ cosα o / cosα a , din (1.39) va rezulta sa.

Pentru controlul fabricatiei rotii este necesara cunoasterea marimii corzii gx :
sin (inv a v − inv a x )

g x = 2 ⋅ r x ⋅ sin d x = 2 ⋅ rb ⋅ (1.40)
cos a x
Fie doua roti dintate generate de o aceeasi cremaliera a carei linie de referinta este
deplasata pentru fiecare roata în parte fata de cercul de divizare corespunzator. Cele doua roti
au acelasi modul si acelasi unghi masurat pe cercul de divizare corespunzator α d = α o ; aceasta
înseamna ca unghiul de presiune este egal cu unghiul de referinta. Montarea rotilor pentru
angrenare se face astfel încât grosimea dintelui masurata ca arc pe cercul de rostogolire al
unei roti sa fie egala cu deschiderea golului masurata ca arc de pe cercul de rostogolire al
celeilalte roti, tangent la primul, adica sw1 = ew2 sau, sw2 = ew1. Cum pasii pe cercurile de
rostogolire sunt egali, iar unghiul de angrenare α w este acelasi la ambele roti, se poate scrie
succesiv:
cos a 0 cos a 0
p w1 = p w 2 = p w = p 0 ⋅ = p ⋅m⋅ (1.41)
cos a w cos a w
27
 p  
  + 2 ⋅ x1 ⋅ tg a 0  
 2   1 (1.42)
s w1 = m ⋅ z1 ⋅ cos a 0 ⋅  + inv a 0 − inv a w  ⋅
 z1  cos a w
 
p  
  − 2 ⋅ x 2 ⋅ tga 0  
2   1 (1.43)
e w2 = m ⋅ z 2 ⋅ cos a 0 ⋅  − inv a 0 + inv a w  ⋅
 z2  cos a w
 
Egalând sw1 cu e w2, rezulta în final relatia de calcul pentru suma deplasarilor de profil:
(inv a w − inv a 0 )
x1 + x 2 = (z1 + z 2 ) ⋅ ⋅ tga 0 (1.44)
2
Daca suma (x1 + x2 ) este cunoscuta, se poate calcula unghiul de angrenare α w.

Se poate calcula mai departe distanta dintre axele rotilor fara deplasare de profil
conjugate (ao ), respectiv cu deplasare de profil conjugate (a) astfel:
(z1 + z 2 )
a 0 = r1 + r2 = m ⋅ (1.45)
2
( z1 + z 2 ) cos a 0
a = rw1 + rw 2 = m ⋅ ⋅ (1.46)
2 cos a w
Jocul la picior c se determina pe baza reprentarii din figura 1.23, astfel:
c = a − (ra1 − rf 2 ) sau c = a − (ra 2 − rf 1 ) (1.47)
Cu notatiile deja utilizate se obtin apoi relatiile:
 cos a 0 
c = a 0 ⋅  − 1 + c 0 − m ⋅ (x1 + x 2 ) (1.48)
 cos a w 
Daca α w = α o si x1 + x2 = 0, atunci c = co ; daca x1 + x2 > 0, jocul la picior scade. Pe de

alta parte, daca c ≥ 0,1 ⋅ m, angrenajul functioneaza fara riscul de a se bloca. În situatia în care
c < 0,1 ⋅ m, angrenajul se poate bloca; situatia poate fi evitata doar prin scurtarea
corespunzatoare a capetelor dintilor. S-a mai facut deja observatia ca nu este totdeauna
recomandata scurtarea dintilor pentru ca acasta conduce la scaderea gradului de acoperire.
1
c
Figura 1.23
28
1.11 Alunecarea flancurilor
În figura 1.24 segmentul K1 K2 face parte din normala la flancurile dintilor aflati în
contact în punctul oarecare Q si în toate punctele succesive de angrenare aflate între A si E.
ra1
rw1
O1 rf1
rb1 v Q1 vQ2
αω
t
v tQ 2 v Q1
ω1
A C Q E
K1 K2
v nQ1 = v nQ2
v Q1 ⊥ O1Q
v Q2 ⊥ O 2 Q
rb2
rf2 q
ra2 rw2 αω
ρ1 ω2
ρ2
a⋅sinαω
O2
v tC1 + (v )
t
Q1 max
(v )
t
Q 2 max − v tC 2
Figura 1.24
Vitezele absolute ale punctului Q sunt: vQ1 = O1 Q ⋅ ω1 si vQ2 = O2Q ⋅ ω2 . Pentru ca

angrenarea sa fie corecta este necesar ca proiectiile pe normala ale vitezelor sa fie egale, adica
vQ1n = vQ2n . Dar componentele tangentiale ale acelorasi viteze nu sunt egale (vQ1t ≠ vQ2t ) astfel
încât apare alunecarea relativa a flancurilor. Componentele tangentiale ale vitezelor sunt:
v tQ1 = K 1Q ⋅ ? 1 = ? 1 ⋅ ? 1 (1.49)
v tQ2 = K 2Q ⋅ ? 2 = ? 2 ⋅ ? 2 (1.50)
În punctele K1 si K2 , componentele vitezelor tangentiale au valori maxime, de o parte

si de alta a polului angrenarii. În polul angrenarii, punctul C, vQ1t = vQ2t , ceea ce înseamna ca
29
alunecarea relativa este nula. În toate celelalte puncte ale segmentului de angrenare, diferenta
dintre componentele tangentiale ale vitezelor vQ1 si vQ2 conduce la viteza de alunecare va :
v a = v Qt 1 − v tQ2 ; va = ?1 ⋅ ? 1 − ? 2 ⋅ ? 2 (1.51)
Stiind ca ρ1 = K1 C + CQ si ρ2 = K2C – CQ si ca K1C ⋅ ω1 = K2 C ⋅ ω2 , rezula expresia

finala pentru calculul vitezei de alunecare:
va = ± q ⋅ (ω1 + ω2 ) (1.52)
în care q = CQ. Semnul ± arata ca de o parte si de alta a polului angrenarii viteza de alunecare
are sensuri diferite. La capetele segmentului de angrenare la care viteza de alunecare are cele
mai mari valori, apare pericolul uzarii prin gripaj. Fortele de frecare sunt îndreptate de la
cercul de rostogolire spre vârf, respectiv spre picior, de-o parte si de alta a punctului C, la
dintele rotii conducatoare si de la picior, respectiv de la vârf, de-o parte si de alta a punctului
C, la dintele rotii conduse; în polul angrenarii forta de frecare îsi schimba sensul pentru ambii
dinti aflati în angrenare.
1.12 Modificarea danturii
Modificarea danturii consta în schimbarea geometriei acesteia în scopul maririi unor

performante functiona le fata de geometria standard obtinuta cu linia de referinta a cremalierei
generatoare (scula de danturat) tangenta la cercul de divizare.
Modalitatile de a modifica dantura sunt:
- schimbarea pozitiei liniei de referinta a cremalierei generatoare fata de cercul de
divizare prin deplasare spre centrul acestuia (deplasare negativa) sau în exteriorul acestuia
(deplasare pozitiva);
- scurtarea capetelor dintilor;
- utilizarea unor scule nestandardizate caracterizate prin α o ≠ 20°, hoa* ≠ 1 si/sau
co ≠ 0,25. Daca αo < 20°, rezulta dinti elastici si nivel redus al zgomotului angrenajului; daca
αo > 20°, creste portanta si scade numarul de dinti la care apare subtaierea. Cresterea lui α o
are ca efect si cresterea fortelor din angrenaj. Daca dintele este scurtat, creste rezistenta
acestuia la încovoiere, dar scade gradul de acoperire.
∆a
∆ha
∆hf
∆f
dA
Figura 1.25.a Figura1.25.b Figura 1.26
- prelucrarea danturii în lungul acestora, operatie numita flancare. Aceasta prelucrare

are ca scop atenuarea socurilor la intrarea în angrenare datorate abaterilor de pas si
deformatiilor dintilor sub sarcina. În figura 1.25.a si b sunt schematizate posibilele variante de
flancare a danturii, respectiv flancarea capului si flancarea piciorului. Curbele de flancare
sunt, de obicei, evolventice de la vârf pâna la punctul de pe flanc corespunzator începerii
30
angrenarii singulare, punctul D. Adâncimea de flancare este egala cu deformatia dintelui sub
sarcina.
- bombarea dintelui (figura 1.26) are ca scop marirea capacitatii de încarcare a danturii
prin eliminarea concentratorilor de tensiune care se formeaza la capetele dintilor sub sarcina
ca urmare a erorilor de directie a dintelui, a celor de montaj sau a deformarii arborilor.
1.13 Scopurile deplasarii danturii. Limitele deplasarii de profil
1. Realizarea unei roti dintate cu numar de dinti z inferior numarului zmin , fara a se
produce fenomenul de subtaiere. Deplasarea necesara pentru realizarea acestui scop este data
de relatia:
z min − z
x min = (1.53)
z min
unde zmin = 17 dinti.

2. Realizarea distantei dintre axe impuse (standardizate), pentru care este necesara
executia rotilor care sa îndeplineasca conditia:
(inv a w − inv a 0 )
x1 + x 2 = (z1 + z 2 ) ⋅ (1.54)
2 ⋅ tga 0
în care α w se deduce din relatia:
a 0 ⋅ cos a 0
cos a w = (1.55)
a
Distanta dintre axe a0 = m ⋅ (z1 + z2 ) / 2 este o distanta de obicei nestandardizata, iar a

este o valoare indicata de STAS 6055 – 82.
3. Marirea capacitatii portante a flancurilor prin deplasari pozitive ale profilului,
utilizându-se arce de evolventa mai îndepartate de cercul de baza (figura 1.27) deci cu raza de
curbura mai mare.
În acest fel, solicitarea de contact se reduce. Deplasarea de profil pozitiva este însa
limitata de necesitatea unei anumite grosimi a vârfului dintelui:
a) sa min = 0,4 ⋅ m, pentru dantura dreapta, respectiv sa min = 0,4 ⋅ mn , pentru dantura
înclinata, daca dantura este realizata din oteluri durificate;
b) sa min = 0,25 ⋅ m, pentru dantura dreapta, respectiv sa min = 0,25 ⋅ mn , pentru dantura
înclinata, daca dantura este realizata din oteluri de îmbunatatire.
Prin aceste masuri se evita ruperea vârfurilor dintilor. În unele cazuri, se poate accepta
o mai mare deplasare a profilului danturii, simultan cu scurtarea capetelor dintilor, pentru ca
sa poata fi respectate conditiile de mai sus. Scurtarea capetelor dintilor conduce la
obligativitatea verificarii gradului de acoperire care scade prin deplasarea pozitiva a
profilului; gradul de acoperire trebuie sa îndeplinesca conditia ε α min = 1,1…1,3.
Nerespectarea acestei conditii are ca efect cresterea segmentului de angrenare unipara BD.
Este evident faptul ca, pe perioada angrenarii unipare, forta din angrenaj revine unei singure
perechi de dinti.
4. Prin deplasari pozitive de profil se mareste capacitatea portanta si prin faptul ca
acestea conduc la cresterea grosimii piciorului dintelui si, implicit, la cresterea rezistentei la
încovoiere.
31
5. Diminuarea pericolului de gripare a angrenajului, reducerea uzarii flancurilor si

cresterea randamentului se obtin, de asemenea, prin deplasari pozitive de profil. Se poate
demonstra ca prin deplasarea pozitiva a profilului danturii vitezele relative de alunecare de la
capetele segmentului de angrenare scad. Deplasarile pozitive de profil au ca urmare si
scaderea jocului la picior c. Este necesar ca sa fie îndeplinita totusi conditia c ≥ 0,1 ⋅ m.
(sa)min
ρ”
ρ’
ρ→∞ ρ’>ρ”
rb
Figura 1.27
6. Cresterea gradului de acoperire ε α se poate obtine prin deplasari negative de profil.

O astfel de realizare constructiva are însa si efecte nedorite: scaderea grosimii piciorului
dintelui si aparitia pericolului de rupere a acestuia si cresterea tensiunilor hertziene de contact,
datorita faptului ca din profilul evolventic se utilizeaza arce mai apropiate de cercul de baza
cu raze de curbura mai mici.
Trebuie facuta precizarea ca depla sarea profilului este o operatiune curenta, realizata
pe baza proiectarii, prin care se obtine dantura. Deplasarea danturii nu este o operatiune care
se face dupa danturare ci este chiar danturarea însasi.
Limitele deplasarii de profil sunt date de:
- evitarea subtaierii la generare;
- evitarea ascutirii excesive a vârfului dintelui;
- evitarea scaderii gradului de acoperire sub limita admisa;
- evitarea aparitiei fenomenului de interferenta în timpul angrenarii;
- evitarea scaderii excesive a jocului la piciorul dintelui.
Recomandarile general acceptate pentru suma deplasarile de profil sunt:
a) pentru danturi cu viteze de alunecare relativa egalizate la ambele capete ale
segmentului de angrenare x1 + x2 = 0…0,6;
b) pentru danturi de mare portanta x1 + x2 = 0,6…1,2;
c) pentru obtinerea unui grad de acoperire ridicat x1 + x2 = - 0,4…0.
d) în general, x1 + x2 ≅ 1 si x1 > 0. Aceasta recomandare este cvasiobligatorie, având
în vedere ca dintele pinionului trebuie sa aiba o rezistenta mecanica superioara
dintelui rotii conduse întru-cât are o frecventa de rotatie mai mare, în cazul
reductoarelor de turatie.
Repartizarea sumei (x1 + x2 ) pentru pinionul cu z1 dinti (roata conducatoare) si pentru
roata condusa (cu z2 dinti) se face dupa diferite criterii.
32
În exemplul prezentat în figura 1.28 repartitia sumei deplasarilor de profil se face dupa
criteriul capacitatii portante maxime.
x,
x1 + x2
2
2
x2 portanta creste
xm
x1
1 ε creste
zm
z1 z2 z, ze
0 10 z1 + z 2
2
-1
Figura 1.28
1.14 Angrenajul cilindric exterior cu dantura înclinata
Angrenajul provine dintr-un angrenaj hiperboloidal central (figura1.29), prin

simplificare; rotile dintate sunt cilindrice si au dantura înclinata. Înclinarea danturii β w
(figura1.30) este aceeasi pentru ambele roti conjugate; axele rotilor sunt paralele. Spre
deosebire de angrenajul cilindric cu dantura dreapta, rotile acestui angrenaj intra progresiv în
angrenare, ceea ce aduce dupa sine urmatoarele avantaje:
- în angrenare exista simultan un numar mai mare de dinti, angrenajul prezentând un
grad de acoperire mai mare;
β w1
d w1
β w1=β w1=β w
d w2
β w2
- functionarea este mai silentioasa, iar solicitarea dinamica a dintilor mai redusa. Ca
urmare, angrenajele cu dantura înclinata sunt recomandate pentru turatii mari;
- rigiditatea perechii de dinti aflati simultan în angrenare are o mai mica variatie de-a
lungul segmentului de angrenare, angrenajul având o comportare dinamica mai favorabila;
33
- lungimea fâsiei de contact este mai mare fata de dantura dreapta, la aceeasi latime de
roata, ceea ce conduce la tensiuni de încovoiere si la tensiuni hertziene de contact ma i mici
(figura 1.31).
l=B/cosβ w
β w1
Figura 1.31
Prelucrarea danturii înclinate se face cu aceleasi scule si pe aceleasi masini ca si

dantura dreapta, prin simpla pozitionare a sculei fata de semifabricat, fara costuri
suplimentare.
Dezavantajul danturii înclinate este acela ca, în comparatie cu dantura dreapta, forta
normala pe dinte are, pe lânga componentele tangentiala si radiala si o componenta axiala care
duce la solicitarea suplimentara a lagarelor pe care se sprijina arborii. Ca urmare unghiul β w
este maxim 24°; pentru un unghi β w sub 8°, avantajele danturii înclinate sunt neglijabile.
Elementele geometrice ale danturii înclinate sunt definite în planul normal pe dinte,
plan în care se regasesc elementele cremalierei de referinta. Profilul normal al cremalierei
generatoare face unghiul β 0 (la dantura nedeplasata), unghi corespunzator cercului de
divizare, cu planul frontal t – t al rotii. În planul normal pe directia dintelui se reproduc
elementele standard ale cremalierei, inclusiv modulul normal mn . În planul normal n – n se
distinge pasul normal pn , iar în planul frontal – pasul frontal pt (figura1.32.a si b).
Cu notatiile din figura1.32 se deduc relatiile:
pn
pt = (1.56)
cos ß 0
mn
mt = (1.57)
cos ß 0
pn p
h 0n = h 0t = ⋅ tg a 0n = t ⋅ cos ß 0 ⋅ tga 0 n ; a 0 n = a 0 = 20° (1.58)
2 2
tg a 0n
tga 0t = (1.59)
cos ß 0
βo
n
hon αon = 20º

pn
B
f f
t n t
pt B/tgβ o
pn /2
34
Se mai fac precizarile:
h 0a = h *0 a ⋅ m n ; h *0a = 1 pentru x = 0 (1.60)

h 0f = h *0f ⋅ m n ; h *0f = 1,25 pentru x = 0 (1.61)
h 0 = h 0a + h 0f (1.62)
Prin sectionarea unei roti dintate reale cu un plan n – n, perpendicular pe directia

dintilor, se obtine o elipsa cu dantura dreapta în care se regasesc elementele geometrice ale
cremalierei de referinta (figura 1.33). Modulul danturii rotii eliptice este mn . Raza de curbura
a elipsei este ρ. Considerând o roata dintata cilindrica cu dinti drepti, echivalenta de raza ρ, se
poate afla numarul de dinti zech corespunzator acesteia, astfel:
b2 d z
?= = ; ? = mt ⋅ (1.63)
a 2 ⋅ cos 2 ß 0 2 ⋅ cos 2 ß 0
z ech
? = mn ⋅ (1.64)
2 ⋅ cos 3 ß 0
z
z ech = (1.65)
cos 3 ß 0
Rezulta ca numarul minim de dinti la care nu se produce subtaierea este

zmin = 17 ⋅ cos3 β0 . Aceasta proprietate conduce la un alt avantaj important al rotilor dintate cu
dantura înclinata, comparativ cu dantura dreapta.
Roata dintata echivalenta rotii cu dantura înclinata permite, prin elementele sale,
definite mai sus, ca întreg calculul de rezistenta sa se faca cu aceleasi relatii ca pentru dantura
dreapta; la roata echivalenta vor fi adoptate pentru calculul de rezistenta modulul normal,
elementele cremalierei de referinta, numarul de dinti zech si deplasarea specifica de profil xn .
n
elipsa
cerc
d/2
βo
ρ n
d 1
⋅ =b
2 cos β 0
d
=a
2
Figura 1.33
Relatiile pe care le prezentam mai jos caracterizeaza complet geometria si

functionalitatea cinematica pentru angrenajele cilindrice cu dantura înclinata cu deplasare de
profil nula, pozitiva sau negativa. Relatiile sunt scrise pentru deplasare pozitiva de profil.
Pentru deplasare negativa de profil semnul (+) din fata termenilor care îl contin pe x se va
35
înlocui cu semnul (-) sau dupa caz, semnul (-) din fata termenilor care îl contin pe x se va
înlocui cu semnul (+). Pentru dantura înclinata nedeplasata x = 0. Pentru dantura dreapta
β0 = 0. Ca urmare, formulele care urmeaza sunt valabile pentru toate tipurile de angrenaje
cilindrice.
Date de intrare pentru calculul angrenajului: z1 si z2 ; mn (standardizat, dupa ce a
fost predimensionat din calculul la obosela prin încovoiere la piciorul dintelui); β 0 ; aw
(valoare impusa prin standardizare, dupa predimensionarea la solicitarea de oboseala
superficiala de contact); h0a* =1; c0* = 0,25; α0 n = 20°.
Marimi calculate:
• Distanta de referinta dintre axe pentru angrenajul fara deplasare de profil:
(z1 + z 2 )
a = mn ⋅ (1.66)
2 ⋅ cos ß 0
• Unghiul de presiune de referinta în plan frontal:
tg a n
a t = arctg (1.67)
cos ß 0
• Unghiul real de angrenare în plan frontal, cu respectarea distantei impuse dintre axe
(aw), necesitând deplasarea danturii:
a ⋅ cos a t
a w t = arccos (1.68)
aw
• Numerele de dinti ale rotilor echivalente:
z1, 2
z n1,2 = (1.69)
cos 3 ß 0
• Suma coeficientilor deplasarilor de profil în plan normal:
(
x n1 + x n 2 = inv a w t − inv a t ⋅ ) 2z1⋅ tg+ az 2 (1.70)
n
• Coeficientii minimi ai deplasarilor de profil în plan normal, pentru evitarea

subtaierii:
(17 − z n1 ) (17 − z n 2 )
x n1 min = si x n 2 min = (1.71)
17 17
cu verificarile:
xn 1 ≥ xn 1 min , respectiv xn 2 min ≥ xn 2. (1.72)
• Diametrele cercurilor de divizare:
d1,2 = mn ⋅ z1 ,2 (1.73)
36
• Diametrele cercurilor de baza:
db 1,2 = d1,2 ⋅ cosαt (1.74)
• Diametrele cercurilor de rostogolire:
cos a t
d w 1, 2 = d1, 2 ⋅ (1.75)
cos a w t
• Diametrele cercurilor de picior:
 z1, 2
d f 1,2 = m n ⋅  ( 
− 2 ⋅ h *0 a + c *0 − x n1,2  ) (1.76)
 cos ß 0 
• Diametrele cercurilor de cap:
 z1, 2
d a 1,2 = m n ⋅  ( 
+ 2 ⋅ h *0 a + x n 1,2  ) (1.77)
 cos ß 0 
• Arcul dintelui pe cercul de divizare în plan normal si în plan frontal:
sn 1,2 = mn ⋅ (0,5 ⋅ π + 2 ⋅ xn 1,2 ⋅ tgα n ) (1.78)

st 1,2 = sn 1,2 / cosβ 0 (1.79)
• Unghiul de presiune al profilului pe cercurile de cap în plan frontal:
 cos a t 
a a t 1, 2 = arccos d1,2 ⋅ (1.80)

 d a1,2 
• Unghiul de înclinare a danturii pe cilindrii de cap:
 tg ß 0 
ß a 1, 2 = arctg  d a 1, 2 ⋅  (1.81)
 d 1,2 
 
• Arcul dintelui pe cercul de cap în plan normal si în plan frontal:
 p ± 2 ⋅ x ⋅ tg a 
2 1, 2 n 
s a n1, 2 = d a 1, 2 ⋅  ± (inv a t − inv a n ) (1.82)
 z 1,2 
 
s a t 1, 2
s a n1, 2 = (1.83)
cos ß a 1,2
• Pentru a nu se produce ruperea vârfurilor dintilor este necesar ca:
s an1,2 ≥ s an min (1.84)
37
în care sa n min = 0,25 ⋅ mn , pentru oteluri de îmbunatatire si sa n min = 0,4 ⋅ mn , pentru oteluri
durificate.
• Verificarea gradului de acoperire:
[( ) ( )
e a = d 2a 1 − d 2b 1 + d a2 2 − d 2b 2 − 2 ⋅ a w ⋅ sin a wt ⋅ ] 2 ⋅ p ⋅cos ß 0
m ⋅ cos a
(1.85)
n t
sin ß 0
eß = B ⋅ (1.86)
p ⋅ mn
e ? = ea + eß (1.87)
εγ ≥ 1,1…1,3 (1.88)
• Latimea rotii conduse si a rotii conducatoare:
B2 = ψ d ⋅ d1 (1.89)
B1 = B2 + (5mm…30mm) (1.90)
• Diametrul începutului evolventic:
d l1, 2 = d b1,2
 
 
⋅ 1 +  tga t −  2 ⋅
(1 − x n1,2 )    2

2
(1.91)
 z ⋅ sin a ⋅ cos a  
   1, 2 t t   

• Diametrul începutului angrenarii si diametrul sfârsitului angrenarii:
d b1 db2
d A1 = si dE 2 = (1.92)
cos a A1 cos a E 2
(e a − e 2 )
în care: tga A1 = 2 ⋅ p ⋅ (1.93)
z1
(e a − e1 )
tga E 2 = 2 ⋅ p ⋅ (1.94)
z2
a w ⋅ sin a w t
ea = (1.95)
p ⋅ m t ⋅ cos a t
( )
1
d a21 − d b1
2 2
(1.96)
e1 =
2 ⋅ p ⋅ m t ⋅ cos a t
( )
1
d 2a 2 − db 2
2 2
(1.97)
e2 =
2 ⋅ p ⋅ m t ⋅ cos a t
• Cu aceste precizari, verificarea interferentei devine:
dA 1 ≥ dl 1 (1.98)
dE 2 ≥ dl 2 (1.99)
dl 1,2 ≥ 0 (1.100)
38
• Verificarea jocului la picior:
c1, 2 = a −
(d f 1(2) + d a 2 (1) ) (1.101)
2
c1,2 ≥ 0,1 ⋅ mn (1.102)
1.15 Angrenaje conice
Angrenajele conice servesc la transmiterea miscarii între doi arbori cu axe concurente.
Suprafetele de rostogolire sunt doua conuri cu vârful comun în punctul de intersectie al axelor
rotilor. Cel mai frecvent angrenaj este cel ortogonal (δ = 90°), dar pot fi realizate si variante
constructive diferite (figura 1.34). Dantura poate fi dreapta sau curba. Rotile cu dantura
dreapta se executa mai usor, dar pot fi utilizate numai pâna la viteze de maximum 5 m/s.
Dantura dreapta a rotilor conice induce în angrenaj zgomote si vibratii; orice eroare de
executie sau de montaj a rotilor conice cu dantura dreapta poate conduce la ruperea danturii,
dat fiind faptul ca, în aceste cazuri, repartitia încarcarii nu este uniforma de-a lungul dintelui.
Dantura curba se realizeaza pe masini complicate constructiv; aceasta are însa
avantajul ca prezinta o foarte mare capacitate portanta. Dantura curba asigura un grad mare de
acoperire.
În figura 1.35 sunt prezentate variantele constructive: a) dantura dreapta, b) dantura
curba paloida sau în evolventa - Klingelnberg, c) dantura curba eloida (hipocicloida sau
epicicloida) – Öerlikon si d) dantura în arc de cerc – Gleason.
Calculul danturii curbe depinde de procedeul de executie care se desfasoara sub
licenta de firma.
conuri de
rostogolire
δ
δ1 δ δ
δ2
δ = 90° δ > 90°
axa instantanee δ < 90°
de rotatie
Figura 1.34
Dantura dreapta Dantura paloida Dantura eloida Dantura în

(în evolventa) (hipocicloida arc de crec
KLINGELNBE sau epicicloida) GLEASON
Figura 1.35
39
Angrenajele conice se realizeaza fara deplasare de profil sau sunt zero deplasate. În
ambele cazuri, conurile de rostogolire sunt si conuri de divizare.
Geometria danturii conice drepte este definita prin elementele rotii plane de referinta
STAS 6844 – 80. Negativul rotii plane de referinta este roata plana generatoare care defineste
geometria sculei. În figura 1.36 roata plana generatoare este materializata prin doua scule
aschietoare care au miscare alternativa, simultan cu rostogolirea cinematica relativa.
conul de baza
(roata de prelucrat)
roata prelucrata
roata plana
generatoare
Figura 1.36
În procesul de generare a danturii conice are loc rostogolirea planului de divizare

(rostogolire) de referinta al rotii plane generatoare pe conul de baza al rotii de executat, astfel
încât vârful conului ramâne în centrul rotii plane generatoare.
Deci, un punct oarecare al rotii plane generatoare (tais al sculei) va genera pe roata
conica flancurile dintilor cu profil de evolventa sferica.
Realizarea unui angrenaj conic cu profilul danturii de tip evolventa sferica atrage dupa
sine avantajele oferite de angrenajele cilindrice evolventice.
Aceasta presupune însa realizarea profilului dintilor rotii plane de referinta si a rotii
plane generatoare dupa o curba cu punct de inflexiune în polul angrenarii. Pentru simplificare,
se înlocuieste roata plana generatoare cu doua taisuri drepte care, prin rostogolirea pe conul de
baza, va realiza tot o evolventa sferica; în acest caz, linia de angrenare este o octoida.
Rotile dintate conice octoide angreneaza corect, daca liniile lor de angrenare se vor
suprapune; acest lucru se realizeaza daca conurile de divizare coincid cu cele de rostogolire.
Referitor la forma dintilor sunt întâlnite cazurile (figura 1.37): a) dinti cu înaltime
constanta cu joc constant la picior; b) dinti cu înaltime decrescatoare si joc la picior
descrescator si c) dinti cu înaltime decrescatoare si joc la picior constant.
a) b) c)
Figura 1.37
Geometria angrenajului conic cu dantura dreapta este prezentata în figura 1.38. Pe

latimea rotii, dantura se defineste nu pe sfere, ci pe conuri frontale (interior – indice i, median
– indice m si exterior – indice e) tangente la sferele respective.
Pe conul frontal exterior se reproduc elementele standardizate ale profilului de
referinta ale rotii plane generatoare si modulul standardizat.
40
Fortele care actioneza asupra dintelui se calculeaza cu elementele geometrice de pe

conul median. Pe conul exterior, geometria dintelui este definita prin relatiile:
h 0a = h *0an ⋅ m; h *0an = 1 (1.103)

h 0f = h *0fn ⋅ m; h *0fn = 1, 25 (1.104)
h 0 = h 0a + h 0f = 2,25 (1.105)
δ
θ1 con frontal
exterior
δf1 δ a1 con frontal
θ2 δ1 median
R Rm2 Ri2 δ2 dm1 con frontal
δf2 interior
θa2 δ a2
θf2
=
B df1
=
dm2 d1
h0a da1
h0 h0f
df2
d2
da2
Figura 1.38
Diametrele de divizare pe conurile frontale exterioare sunt:
d1,2 = m ⋅ z1,2 (1.106)
Diametrele de divizare pe conurile frontale mediane sunt:
dm1,2 = mm ⋅ z1,2 (1.107)
Cu notatiile ΨRm = B / Rm si ΨR = B / R se deduc succesiv formulele care leaga

elementele geometrice de pe conul frontal exterior cu cele de pe conul frontal median:
dm = d – B ⋅ sinδ 1 (1.108)
 B 
dm = d ⋅  1 − ⋅ R  (1.109)
 2 
41
De regula, B / R = 1 / 3, astfel încât:
 1
d m = d ⋅ 1 −  (1. 110)
 6
m
mm = 5⋅ (1.111)
6
Diametrele de cap si de picior, generatoarele de divizare exterioara, mediana si

interioara si unghiul capului si al piciorului se calculeaza cu formulele:
d a1, 2 = d1,2 + 2 ⋅ h 0a ⋅ cos d1, 2 (1.112)

d f 1,2 = d1,2 + 2 ⋅ h 0f ⋅ cos d1,2 (1.113)
d 1,2 d m1, 2
R 1, 2 = ⋅ sin d1,2 ; R1 = R 2 = R; R m1, 2 = ⋅ sin d1,2 (1.114)
2 2
R 1, 2 = R1,2 − B1,2 ; B1 = B2 = B (1.115)
h 0a
tg? a1, 2 = (1.116)
R1,2
h 0f
tg? f 1, 2 = (1.117)
R1, 2
Raportul de transmitere al angrenajului poate fi exprimat în mai multe moduri, astfel:
n1 d1 z 2 2 ⋅ R 2 ⋅ sin d 2 sin d 2
i1,2 = = = = = (1.118)
n2 d 2 z1 2 ⋅ R 1 ⋅ sin d 1 sin d1
Pentru δ 1 + δ2 = 90º:
1
i1,2 = = tg d 2 (1.119)
tgd1
O R
R
δ1
δ2 OV
OV
OV rV1
rV2
OV
Figura 1.39
42
Deoarece studiul geometriei si cinematicii angrenajului conic integrat pe o sfera este

dificil, Tredgold a introdus aproximatia ca sfera sa fie înlocuita cu suprafata conurilor
suplimentare tangente la sfera de raza R. Prin desfasurarea acestor conuri suplimenntare se
obtin sectoare circulare plane pe periferia carora dantura este dreapta de egal modul cu al
rotilor conice. Rotile cilindrice cu dantura dreapta având razele de divizare egale cu
generatoarele conurilor frontale suplimentare si având modulul egal cu al rotilor conice se
numesc roti de înlocuire.
Angrenajul înlocuitor cilindric cu dinti drepti, astfel obtinut este fictiv. Utilizarea
angrenajului înlocuitor este avantajoasa, pentru ca permite folosirea relatiilor pentru calculele
de rezistenta ale angrenajului cilindric cu dinti drepti. Rotile de înlocuire (figura 1.39) au
razele si numerele de dinti:
r1,2
r v1, 2 = (1.120)
cos d1,2
z1,2
z v1,2 = (1.121)
cos d1, 2
1.16 Modurile si cauzele distrugerii danturii
1.16.1 Ruperea statica
Fenomenul se produce la socuri si la suprasarcini, ca efect al blocarii angrenajului din

cauze exterioare. Alte cauze care pot conduce la ruperea statica pot fi: neparalelismul axelor
rotilor, erori de executie la danturare (în special eroarea la directia dintelui) sau la executia
arborilor, erori de montaj etc.
Se considera ca, în general, ruperea statica se datoreaza erorilor de montaj, proiectarii
inadecvate, executiei neconforme cu cerintele sau montajul deficitar.
Ruperea statica a dintilor poate fi fragila, daca rotile sunt confectionate din oteluri si
alte aliaje dure (HB > 3500 MPa) sau prin deformare plastica, daca rotile sunt confectionate
din aliaje de mica duritate. În figura 1.40 este prezentata ruperea coltului unui dinte al unei
roti cu dantura înclinata; ruperea s-a produs datorita faptului ca încarcarea dintelui nu s-a
produs uniform, pe toata lungimea acestuia. Ruperea statica poate fi evitata prin utilizarea
limitatoarelor de suprasarcina, prin proiectare, executie si montaj corespunzatoare.
Linie de
contact teoretic
Linie reala
de contact
Fisura
Rupere de colt
statica Dizlocare prin oboseala
(daca dintele este drept)
Figura 1.40 Figura 1.41 Figura 1.42
Racordarea adecvata a piciorului dintelui conduce la îndepartarea pericolului ruperii.
43
1.16.2 Ruperea prin oboseala
Ruperea prin oboseala apare la danturi cu flancuri durificate superficial (HRC > 45).
Dintele este supus la oboseala printr-o solicitare pulsatorie. Dupa un timp îndelungat de
solicitare, la baza dintelui (acolo unde tensiunea de încovoiere este maxima si concentratorul
de tensiune este însasi racordarea) apare o fisura superficiala care se propaga ulterior în
profunzime. Cauza primara a fisurii este, pe fondul solicitarii prin oboseala, o incluziune, o
zgârietura sau o particula dura (figura 1.41). Rezistenta la rupere prin oboseala la piciorul
dintelui se poate mari prin: realizarea danturii cu modul mare, deplasarea pozitiva de profil
(ambele solutii conducând la cresterea grosimii piciorului dintelui), racordare maxima la
piciorul dintelui, reducerea înaltimii dintelui (ceea ce conduce la scaderea tensiunii de
încovoiere) si lustruirea racordarii de la piciorul dintelui (micsorarea concentratorului de
tensiune).
1.16.3 Distrugerea prin oboseala superficiala de contact (pitting)
Distrugerea prin oboseala superficiala de contact (“pittingul”) este principala cauza de

distrugere a angrenajelor, în special daca rotile dintate sunt confectionate din materiale cu
duritate mica sau mijlocie (HB < 4500 MPa). Distrugerea se manifesta prin aparitia pe
flancurile active a unor gropite (ciupituri), dupa cel putin 104 cicluri de functionare, fapt care
determina cresterea nivelului de zgomot. Fenomenul fiind evolutiv, angrenajul va iesi din uz
prin micsorarea, nesemnificativa procentual, a suprafetei active a flancurilor. Ca aspect,
flancul distrus prin oboseala superficiala de contact arata ca în figura 1. 42.
Alunecare
Ulei Rostogolire
Figura 1.43.a Figura 1.43.b Figura 1.44
Exista numerosi factori care conduc la aparitia pittingului. Este evident ca flancul are
solicitari hertziene de contact (σH) pe directia normalei care se produc dupa un ciclu pulsator.
Simultan, în stratul superficial al flancului dintelui, se manifesta, dupa acelasi ciclu,
solicitarea tangentiala τH care, împreuna cu tensiunea σH, conduce la aparitia microfisurilor în
substrat si a celor superficiale. Sub actiunea “de pana” a uleiului dintre flancuri, presat de
flancul conjugat, microfisurile superficiale se adâncesc (figura 1.43.a), se unesc si se ajunge la
microdizlocari de material metalic. Procesul este favorizat de alunecarea flancurilor (într-un
sens si în altul fata de polul angrenarii – figura 1.43.b).
Ciupiturile nu apar niciodata la vârful dintelui si nici în prezenta uleiurilor foarte
vâscoase. Fenomenul poate fi atenuat prin: durificarea si lustruirea flancurilor, utilizarea
uleiurilor vâscoase, realizarea danturii cu deplasari pozitive de profil, cresterea preciziei de
executie, eliminarea tensiunilor interne si cresterea gradului de acoperire, ceea ce conduce la
scaderea încarcarii dintelui.
44
1.16.4 Griparea
Datorita încarcarilor foarte mari si a vitezelor de alunecare ridicate se diminueaza

vâscozitatea uleiului care este, ulterior, expulzat; se trece de la regimul elastohidrodinamic
(EHD) la regimul EHD partial apoi la regimurile de frecare: mixt, la limita si tehnic uscat.
Contactul metalic al flancurilor este direct. Chiar daca lubrifiantul este aditivat cu aditivi de
extrema presiune (EP), ungerea devine complet ineficienta.
Giparea termica apare la transmisii de mare turatie. Dupa expulzarea uleiului dintre
flancuri se produc microsuduri ale acestora care, forfecându-se, conduc la dizlocari de
material si la zgârieturi; la început aceste deteriorari se produc doar pe distante atomice dar,
ulterior, fenomenul se extinde pe zone mai largi.
Flancul se brazdeaza (figura 1.44); faza finala este aceea a blocarii angrenajului. Este
posibila si producerea griparii atermice, la temperaturi joase, care nu conduce însa la
modificari ale structurii materialului în stratul superficial al flancurilor.
Initial se produce gripajul de rodaj, pe vârfurile asperitatilor; fenomenul dispare însa
dupa netezirea acestora. Urmeaza apoi gripajul progresiv descris anterior, în cadrul caruia
flancurile capata un aspect poros, cu denivelari de pâna la 3 µm.
Un aspect intermediar, înselator, este acela al lustruirii flancurilor, dupa încheierea
rodajului. Utilizatorul poate avea, în acest stadiu, impresia ca angrenajul functioneaza normal.
Gripajul se poate limita si uneori de poate evita prin utilizarea unui cuplu de materiale
cu duritate diferita; astfel, la angrenajele melcate, se folosesc frecvent cupluri de materiale
antifrictiune de tip otel durificat si rectificat / bronz.
Alte masuri recomandate pentru evitarea gripajului: durificarea si rectificarea
flancurilor danturilor din otel, executie precisa, utilizarea danturii cu modul mic (ceea ce
conduce la scaderea vitezelo r de alunecare), flancarea danturii si aditivarea uleiurilor cu
aditivi de extrema presiune (EP).
1.16.5 Uzarea abraziva
Fenomenul apare la angrenaje care functioneaza în mediu deschis (fara a fi protejat de

carcasa) dar si la angrenaje închise, în perioada rodajului. În primul caz, pariculele dure de
praf zgârie flancurile, neexistând posibilitatea de a le proteja.
Singurul mod de a evita distrugerea angrenajului este supradimensionarea acestuia.
În cel de-al doilea caz este vorba de dizlocarea naturala a vârfurilor asperitatilor care,
cazând în baia de ulei se autocalesc; ajungând, cu ajutorul uleiului care le vehiculeaza, din
nou între flancuri produc zgârierea acestora.
Ca urmare a fenomenului se impune schimbarea uleiului puternic aditivat cu care s-a
facut rodajul, spalarea angrenajului si a carcasei acestuia dupa care se introduce, pentru
ungere în exploatarea de lunga durata, un ulei mai putin aditivat.
Se poate ajunge la uzarea abraziva si în cazul utilizarii unor etansari neperformante.
1.17 Materiale. Tratamente termochimice. Elemente de tehnologie
Conditiile puse materialelor pentru rotile dintate sunt: rezistenta ridicata la solicitarea
prin oboseala supeficiala de contact, rezistenta la oboseala prin încovoiere, proprietati de
antigripare si prelucrabilitate cu costuri minime.
Desigur, materialele trebuie sa fie si relativ ieftine.
Uzual sunt folosite otelurile aliate (40C10, 41MoC11, 50VC11, 34MoCN15,
20MoN35), otelurile carbon de calitate (OLC15, OLC 45, OLC 60), otelurile carbon (OL 50,
OL 60), fontele (Fgn 700-2, Fmp 600-2), bronzul fosforos, alamele, textolitul, poliamidele s.a.
45
Otelurile folosite la fabricarea rotilor dintate pot fi de îmbunatatire - cu duritatea

flancurilor HB ≤ 3500 MPa. Dupa tratamentul termic de îmbunatatire urmeaza strunjirea rotii
apoi danturarea si, uneori, rectificarea.
Otelurile durificate supeficial, mai des folosite, trec prin fazele tehnologice: tratament
termic de îmbunatatire, strunjire, danturare, durificare (cementare + calire, iononitrurare sau
calire prin curenti de înalta frecventa), rectificare si, uneori, lepuire. Duritatea flancurilor
atinge HB > 3500 MPa. Portanta maxima se obtine prin tratamentul termochimic de
cementare si de calire; în acest caz însa, deformatiile flancurilor sunt importante, astfel încât
este necesara rectificarea acestora.
Prin cementare si calire se mareste rezistenta flancurilor, fata de dantura din material
de îmbunatatire, cu 250% - 300% si cu 150% în ceea ce priveste rezistenta la încovoiere.
Rotile de mari dimensiuni sunt supuse tratamentului de îmbunatatire, dupa care se durifica
superficial prin curenti de înalta frecventa.
Danturarea se poate face prin:
a) turnare, sinterizare, rulare sau matritare - cazuri în care productivitatea este ridicata
dar precizia dimensionala este scazuta;
b) frezare, prin metoda rularii, adica prin angrenarea fortata a sculei (freza melc
numita si freza modul) cu semifabricatul;
c) frezarea cu freza disc profilata sau cu freza deget profilata, pas cu pas;
productivitatea si precizia sunt scazute;
d) mortezarea cu roata scula sau cu cutit pieptene; prima metoda este unica de altfel
prin care se pot obtine roti dintate cu dantura interioara.
Precizia rotilor dintate este dependenta de:
a) treapta de precizie (între 5 si 12) care se alege în functie de turatie si de tehnologia
adoptata;
b) jocul dintre flancuri (exemple de ajustaje: A, B – cel mai folosit pentru ca asigura
jocul normal dintre flancuri chiar în conditii de regim termic ridicat, evitându-se
blocarea angrenajului, C, D, E si H) care se alege în functie de destinatia
angrenajului, de viteza periferica si de temperatura de exploatare;
c) rugozitatea flancurilor.
Standardele care se refera la precizia danturii sunt: 6273-81, 7395-80, 6460-81 si
6461-81.
1.18 Fortele nominale în angrenaje
1.18.1 Angrenaje cilindrice cu dantura dreapta
Unica forta care apare ca urmare a transmiterii momentului de torsiune Mt 1,2 este forta
normala Fn 1,2.
Componentele acesteia (figura 1.45) sunt:
- forta tangentiala Ft 1,2:
M t1, 2
Fr1, 2 = 2 ⋅ (1.122)
d w1,2
- forta radiala Fr 1,2:
Fr1, 2 = Ft 1,2 ⋅ tga w (1.123)
46
Daca dantura este nedeplasata, d w 1,2 devine d1,2 iar tgα w devine tgα 0 . Evident, din
relatiile de mai sus, se poate exprima încarcarea totala Fn 1,2 :
Ft 1,2 Ft1, 2
Fn1, 2 = , respectiv Fn1, 2 = (1.124)
cos a w cos a 0
Mt1
rw1
(r1 )
Fr
Fn αw
(α 0 )
Ft
T T
C
rw2
(r2 )
Mt2
Figura 1.45
1.18.2 Angrenaje cilindrice cu dantura înclinata
Pe baza datelor din figura 1.46 se pot deduce expresiile componentelor: tangentiala
Ft1,2 , radiala Fr1,2 si axiala Fa1,2 - aceasta conducând la încarcarea suplimentara a lagarelor,
respectiv a fortei normale Fn1,2:
M t1, 2
Ft1,2 = 2 ⋅ (1.125)
d w1,2
tg a 0 n
Fr1, 2 = Ft1, 2 ⋅ = Ft1,2 ⋅ tg a t , în care a 0n = a 0 = 20° (1.126)
cos ß 0
Fa1, 2 = Ft1,2 ⋅ tgß 0 (1.127)
Ft1, 2
Fn1, 2 = ⋅ cos a 0n (1.128)
cos ß 0
Pentru dantura nedeplasata, d w 1,2 devine d1,2 si α 0 n = α.
47
Pentru limitarea componentei axiale Fa1,2, unghiul β 0 se limiteaza superior la 10°,

pentru oteluri durificate, respectiv la 24°, pentru oteluri de îmbunatatire.
Fr
d
β0
Ft Fte
β0
Fn
Fa Fte
re
Figura 1.46
1.18.3 Angrenaje conice cu dantura dreapta
Pe baza datelor din figura 1.47 se pot deduce componentele fortei normale Fn 1,2 si
aceasta însasi:
M t1, 2
Ft1,2 = 2 ⋅ (1.129)
d m1,2
Fr1 = Fa 2 = Ft 1,2 ⋅ tg a 0 ⋅ cos d1 (1.130)
Fa1 = Fr 2 = Ft1,2 ⋅ tg a 0 ⋅ sin d1 (1.131)
Ft1,2
Fn1, 2 = (1.132)
cos a 0
1.19 Fortele dinamice exterioare
Suprasarcinile exterioare sistematice sau aleatoare datorate neconcordantei dintre

caracteristica functionala a masinii de lucru (conduse) cu cea a masini motoare sunt luate în
considerare prin factorul sarcinii dinamice exterioare KA.
Factorul sarcinii dinamice exterioare amplifica efectul fortelor nominale prezentate în
paragrafele de mai sus.
Câteva exemple sunt prezentate în Tabelul 1.2.
48
Tabelul 1.2
Caracteristica masinii conduse
Caracteristica Soc moderat
Soc puternic
masinii Uniforma (transportor cu banda
(presa mecanica,
motoare (agitator de lichid, cu sarcina variata
concasor, compresor
ventilator centrifugal) moderat, malaxor,
cu un cilindru)
masina- unealta)
Uniforma (motor
1 1,25 > 1,75
electric, turbina)
Soc moderat (motor
cu ardere inerna cu 1,25 1,5 >2
4 ÷ 6 cilindrii)
Soc puternic (motor
cu ardere inerna cu 1,5 1,75 > 2,25
1 ÷ 3 cilindrii)
Fr1 F′
δ1
δ2
Fr2 Fa1
Ft Fn
F′
αon
F′
Fa2 Ft
Figura 1. 47
1.20 Fortele de frecare
Pentru calculul de verificare la gripare, pentru angrenaje deosebit de importante, se iau

în considerare si fortele de frecare, desi marimea acestora este redusa. Este cunoscut faptul ca,
în timpul angrenarii, între flancurile conjugate exista simultan si miscare de rostogolire si
miscare de alunecare. Frecarea de alunecare depinde de încarcarea normala care se modifica
în timpul angrenarii. Alunecarea are sensuri diferite pe capul, respectiv pe piciorul dintelui;
forta de frecare se modifica în timpul angrenarii asa cum este sugerat în figura 1.48.
49
Pentru a putea fi reprezentate, fortele de frecare apar ca normale la flanc; în realitate,

acestea sunt, evident, tangente la flancul dintelui.
0,5⋅µ⋅Fn
µ⋅Fn
µ⋅Fn 0,5⋅µ⋅Fn
Figura 1.48
Puterea pierduta prin frecarea de alunecare a flancurilor într-un punct oarecare X poate
fi exprimata cu aproximatie:
Pf = Ff ⋅ v a = µ ⋅ Fn ⋅ CX ⋅ (? 1 + ? 2 ) (1.133)
Cum CX =
(CE + CA) = e a ⋅ p b , rezulta:
mediu 2 4
(? 1 + ? 2 )
Pf = µ ⋅ Fn ⋅ e a ⋅ p b ⋅ (1.134)
4
Momentul de frecare la roata motoare este:
 ?2
 1 + 
Pf  ? 1  (1.135)
M f1 = = µ ⋅ Fn ⋅ e a ⋅ p b ⋅
?1 4
Notând cu ΨA = Mf 1 / Mt 1 pierderea de putere specifica si având: Mt 1 = Ft 1 ⋅ d1 / 2, d1

= m ⋅ z1 , pb ⋅ z1 = π ⋅ db 1 , db 1 = d1 ⋅ cosα0n , se obtine:
p 1 1 
? A = ⋅ µ ⋅ ea ⋅  +  (1.136)
2  z1 z2 
Pe aceasta baza, se poate exprima, succesiv, randamentul angrenajului:
? =1−? A (1.137)
p  1 1 
? =1− ⋅ µ ⋅ ea ⋅  +  (1.138)
2  z1 z 2 
50
Au fost determinati experimental coeficientii medii de frecare (µ), dupa cum este
prezentat în Tabelul 1.3
Tabelul 1.3
Tipul angrenajului Coeficientul mediu de frecare
Angrenaje uzuale din oteluri de îmbunatatire 0,08…0,10
Angrenaje din oteluri durificate cu dantura rectificata 0,04…0,07
unse cu uleiuri aditivate
Angrenaje care functioneaza în medii deschise 0,12…0,16
1.21 Repartitia neuniforma a încarcarii pe lungimea dintilor
Repartitie uniforma a sarcinii pe lungimea danturii exista doar în cazul prelucrarii

ideale a rotilor dintate, arborilor si carcaselor. Se presupune ca, în acelasi scop, piesele
componente ale ansamblului sunt infinit rigide.
În cazurile reale, se înregistreaza repartitii neuniforme a încarcarii pe lungimea dintilor
din cauza erorilor de executie a danturii (îndeosebi eroarea de directie), erorilor de executie a
carcasei (îndeosebi eroarea de coaxialitate la alezajele prevazute pentru lagarele arborilor
purtatori de roti dintate) si erorilor de executie a arborilor. Pe de alta parte, carcasa, arborii,
rotile dintate si dantura însasi se deformeaza elastic, sub sarcina. Este importanta si pozitia
rotilor dintate în raport cu lagarele.
În figura 1.49.a sunt reprezentate doua roti dintate cu axe neparalele. Pentru acest
montaj, în figura 1.49.b apar într-o vedere de sus, doi dinti fara încarcare. Sub sarcina,
distributia neuniforma este mai mult sau mai putin diferita de cea preconizata (figura 1.49.c).
Erorile enumerate mai sus se cumuleaza sintetic în indicatorul numit pata de contact.
Pata ideala de contact, corespunzatoare sarcinii specifice uniform distribuite wmed = Fn /B = ct.
este reprezentata în figura 1.50.a. În figura 1.50.b se înregistreaza o încarcare neuniforma, cu
vârful de sarcina specifica wmax > wmed.
Distributie reala de sarcina
Distributie
Z2 Fn medie de sarcina
Z1
Fn
B
Arbori purtatori Dinti conjugati
necoplanari fara încarcare Dinti conjugati
sub sarcina
Raportul dintre sarcina specifica maxima wmax si sarcina specifica medie wmed
defineste factorul de repartitie longitudinala a sarcinii KF β , pentru calculul de rezistenta la
încovoiere la piciorul dintelui, respectiv KH β , pentru calculul de rezistenta la solicitarea de
contact.
51
wmax
wm
Pata ideala de contact Pata reala de contact

Figura 1.50 a Figura 1.50 b
Generic:
w max
KF sau H ß = >1 (1.139)
w med
Pentru exemplificare, prezentam în figura 1.51 functia KH β = f(ψ d), pentru un otel cu
duritatea HB > 3500 MPa. Dreapta 1 corespunde unei roti în consola executata în treaptele
inferioare de precizie 9-10; dreapta 2 – roata în consola, treptele de precizie 7-8 sau roata
montata asimetric fata de lagare, treptele de precizie 9-10; dreapta 3 – roata în consola,
treptele de precizie 5-6, roata montata asimetric fata de lagare, treptele de precizie 7-8 sau
roata montata simetric fata de lagare, treptele de precizie 5-6; dreapta 4 - roata montata
asimetric fata de lagare, treptele de precizie 5-6 sau roata montata simetric fata de lagare,
treptele de precizie 7-8; dreapta 5 - roata montata simetric fata de lagare, treptele de precizie
5-6. Variabila ψ d reprezinta raportul dintre latimea rotii B si diametrul de divizare al
pinionului d1.
KHβ 1
HB > 3500 MPa 2
3
1,5 4
5
B
1 Ψd =
0 0,5 1 d1
Figura 1.51
La angrenaje cu roti din materiale cu HB < 3500 MPa, datorita rodarii, se va lua
KHβ ′ = (1 + KHβ1 ) / 2 unde KHβ1 corespunde rotii din materialul cel mai dur al perechii de dinti
conjugati.
Stabilirea factorului de distributie longitudinala a sarcinii nominale se face în functie
de: duritatea flancurilor (în functie de care este sau nu este posibila corectarea erorilor de
executie prin rodaj), lungimea dintilor (prin raportul ψ d), treapta de precizie si pozitia rotii în
52
raport cu lagarele. Se recomanda ca ψ d maxim ≅ 1, pentru dantura durificata si ψ d maxim ≅ 2,

pentru dantura cu pasuire selectiva pentru materiale de îmbunatatire. În general, ψ d se alege în
functie de treapta de precizie si de pozitia rotii pe arbore. De exemplu, pentru treptele 7 si 8
de precizie, valorile recomandate pentru ψ d sunt prezentate în Tabelul 1.4.
Tabelul 1.4
Duritatea Pozitia rotii fata de lagare ψd
Pinion rezemat simetric 1,0…1,3

HB < 3500 MPa Pinion rezemat asimetric 0,7…0,9
Pinion în consola 0,5…0,6
Pinion rezemat simetric 0,5
HB > 3500 MPa Pinion rezemat asimetric 0,4
Pinion în consola 0,3
Pentru dantura rotilor conice se recomanda valorile B / R ≤ 1 / 5, în cazul în care nu se

face bombarea danturii, respectiv B / R ≤ 1 / 3, pentru dantura la care se realizeaza bombarea.
Bombarea este o prelucrare suplimentara a danturii (figura1.52) realizata pentru a se
elimina concentratorul de tensiune care este însasi muchia dintelui. De obicei, simultan cu
bombarea se realizeaza si flancarea danturii.
cb
Figura 1.52
1.22 Repartitia frontala a încarcarii nominale
La angrenajele precise cu dantura dreapta, când vârful dintelui începe angrenarea, sunt
cel putin doua perechi de dinti aflate simultan în angrenare (angrenare unipara), ceea ce
înseamna ca sarcina pe dinte este, în acel moment Fn / 2. Evolutia încarcarii dintelui este
sugerata de figura 1.53. Aceasta distributie este influentata de erorile de executie, îndeosebi
de abaterea pasului de baza. Ca urmare, sarcina nominala Fn trebuie corectata cu factorul de
repartitie frontala Kα în punctul de intrare A si în punctul de iesire din angrenare E, astfel:
FnA = FnE = Kα ⋅ Fn (1.140)
Factorul Kα depinde de si de calitatea materialelor rotilor dintate si de gradul de

acoperire, îndeosebi la dantura înclinata. Este evident ca, între punctele B si D, Kα = 1. La
angrenaje precise, la intrarea si la iesirea din angrenare Kα = 0,5; la angrenaje imprecise se
adopta, acoperitor, Kα = 1.
53
1.23 Angrenajul – sistem dinamic. Fortele dinamice interioare
Sistemul dinamic al perechii de dinti (figura1.54) are drept surse de excitatie

urmatoarele: erorile de executie, erorile de montaj, deformatiile dintilor sub sarcina, variatia
rigiditatii perechii de dinti în timpul angrenarii si jocul dintre flancuri. Functia c(t) sugereaza
variatia rigiditatii perechii de dinti în procesul angrenarii, j reprezinta jocul dintre flancurile
conjugate, f(t) reprezinta erorile de profil, iar K sugereaza efectul amortizarii date de pelicula
de lubrifiant.
c(t)
E j
f(t)
D
C Fn K
Fn
B
A 0,5⋅Fn
Variatia rigiditatii dintilor în timpul angrenarii, amplificata de existenta surselor de

excitatie, conduce la vibratia dintilor si la zgomot. Se defineste rigiditatea unui dinte – cz, ca
fiind rapotrul dintre încarcarea specifica Fn / B si sageata înregistrata sub sarcina – f:
Fn
(1.141)
cz = B
f
Pentru o pereche de dinti rigiditatea echivalenta este:
1 1 1
= + (1.142)
c z c z1 c z 2
În figura 1.55.a este reprezentata variatia rigiditatii în timpul angrenarii pentru dintele
1 al rotii motoare; în figura 1. 55.b apare, în plus, atât variatia rigiditatii în timpul angrenarii
pentru dintele 2 al rotii conduse cât si variatia perechii de dinti 1-2 cu numarul n. Însumând
variatiile rigiditatilor perechilor de dinti n-1, n si n + 1 (figura 1.55.c) pe toata lungimea
segmentului de angrenare AE, se obtine o functie care, singura, poate conduce la o
comportare puternic dinamica a perechilor de dinti aflati în angrenare. Daca la aceasta se
adauga si variatia încarcarii normale (figura 1.56.a) ce revine danturii pe segmentul de
angrenare AE, obtinem un tablou dinamic impresionant. Este adevarat ca, tinând cont de
efectul dat de amortizarea lubrifiantului, functia prezentata în figura 1.55.c se modifica,
favorabil (figura 1.55.d). Datorita deformarii diferite a dintilor conjugati sub sarcina, roata 1
se roteste cu un arc mai mare decât cel teoretic, ceea ce face ca perechea urmatoare de dinti sa
nu intre în angrenare pe traiectoriile si la timpii preconizati.
54
cz1 cz2 cz n, n-1 cz n, n+1

cz1 cz real
cz cz n
A B C D E A B C D E A B C D E A B C D E
Variatia rigiditatii Variatia rigiditatii Variatia rigiditatii Variatia rigiditatii
unui dinte unei perechi de dinti perechilor succesive tinând cont de
de dinti amortizarea uleiului
Figura 1.55.a Figura 1.55.b Figura 1.55.c Figura 1.55.d
Din acest motiv rezulta socuri care pot fi atenuate prin flancarea danturii adica prin
prelucrarea suplimentara a capului dintelui pinionului cu cota ∆a, pe înaltimea ∆ha sau/si prin
prelucrarea suplimentara a piciorului dintelui rotii conduse cu cota ∆f (figura 1.25.a si b).
În figura 1.56.b este reprezentata sageata unui dinte al perechii n, iar în figura 1.56.c
variatia rigiditatii perechilor de dinti care participa la angrenare pe segmentul AE.
În figura 1.56, cu linie continua sunt reprezentate functiile pentru dantura neflancata
iar cu linie întrerupta – aceleasi functii, pentru dantura flancata. Avantajul adus de flancare
este deosebit pentru ameliorarea dinamicii angrenarii.
a)
b) a) variatia încarcarii pe dinte

b) variatia sagetii dintelui
c) variatia rigiditatii danturii
dantura neflancata
dantura flancata
c)
Figura 1.56
Se defineste factorul dinamic interior:
Mt dinamic
K v =1 + (1.143)
Mt no min al
care depinde de treapta de precizie, de directia dintilor si de viteza periferica v.
55
Spre exemplificare, în figura 1.57.a este reprezentata functia KV = f(v), în care v este
viteza periferica a rotii; dependenta de turatie (figura 1.57.b) scoate în evidenta importanta
flancarii danturii.
KV KV
dinti drepti, 9-10, drepti
treapta 11-12 11-12, înclinati dinti neflancati,
7-8, drepti cu erori de executie
2 9-10, înclinati dinti neflancati,
5-6, drepti fara erori de executie
7-8, înclinati
dantura înclinata, dinti flancati,
1
treapta 5-6 fara erori
v n
0,85⋅ncr ncr 1½⋅ncr
Figura 1.57 a Figura 1.57 b
1.24 Calculul solicitarii la piciorul dintelui
Calculul se efectueaza pentru dintele rotii conducatoare (pinion) la care frecventa

solicitarii este mai mare. Dintele este considerat ca o grinda încastrata în discul rotii. Se
considera ca forta normala care actioneaza asupra dintelui este aceea de la iesirea din
angrenare, corespunzatoare punctului E (figura1.58):
FnECalcul = FnEC = Fn C = Fn ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Fß (1.144)
Sectiunea periculoasa se considera la baza dintelui (a carui lungime este B) care se

defineste geometric prin trasarea a doua tangente la razele de racordare înclinate cu 30° fata
de verticala. În punctul E actioneaza forte care conduc la solicitarea principala de încovoiere
si la solicitarile de compresiune si de forfecare. Se demonstreaza ca efectul forfecarii este
compensat partial prin solicitarea de forfecare, astfel încât se va lua în considerare doar
solicitarea de încovoiere. Tensiunea de încovoiere poate fi exprimata prin:
sF =
(FE
tC ⋅ hF )
 S 2F  (1.145)
B ⋅ 
 6 
 
 cos a E  h F
sF = FtCC ⋅   ⋅
 cos a 0  B ⋅ S F
2 (1.146)
6
Exponentul „C” se refera la faptul ca forta actioneaza în punctul C. Notând cu YF

factorul de forma dat de expresia:
h  cos a E
YF = 6 ⋅  F  ⋅
 m   SF  2 (1.147)
  ⋅ cos a 0
m
56
si având Ft C = Ft 1,2 se obtine relatia de verificare la solicitarea de încovoiere de la piciorul

dintelui unei roti dintate cu dinti drepti, astfel:
Ft 1, 2 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K F ß ⋅ YF
sF = ≤ s F p1, 2 (1.148)
B⋅m
în care σF p este rezistenta admisibila pentru solicitarea de încovoiere la oboseala la piciorul

dintelui:
s Flim ⋅ K F N ⋅ YF x ⋅ YS
s Fp = (1.149)
sF
σF lim este rezistenta limita pentru solicitarea la oboseala prin încovoiere la piciorul
dintelui, aceasta reprezinta valoarea maxima a tensiunii de încovoiere pentru un ciclu pulsator
pe care dintele o poate suporta 107 cicluri de functionare fara a se produce ruperea; YS este
coeficientul concentratorului de tensiune de la baza dintelui, dependent de marimea razei de
racordare ρ si de gradul de lustruire a racordarii de la piciorul dintelui (figura 1.59).
FrCE FnC
αE
C α0 Ft CE
Ft C
FrCC 30° 30° hF
FnC
SF
– σF
indicele“c”=calcul +
Figura 1.58
Pentru ρ/mn = 0,25 coeficientul YS este egal cu 1. S-a notat cu KF N factorul numarului
de cicluri. Pentru un numar de cicluri de încarcare N ≥ 107 , K F n = 1. Pentru N ∈ (103 …107 )
cicluri de încarcare, factorul numarului de cicluri devine KF n = (107 / Nred)1/ 9 (figura 1.60).
YS σ
KFN⋅σF lim
1,1
σF lim
1
0,9 N
ρ/mn
0 0,1 0,2 0,3
Nred 107
57
Factorul dimensional YF x tine seama de reducerea rezistentei dintelui, în conditii de

solicitare variabila, pe masura cresterii modulului. YF x = 1, pentru m ≤ 5 mm; YF x < 1, pentru
m > 5 mm. Cu sF a fost notat factorul de siguranta a carui valoare minima este 1,5.
Pentru dimensionare se pleaca de la relatia (1.148), obtinându-se valoarea preliminara
a modului pentru dantura dreapta:
K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Fß ⋅ YF
m ≥ M t 1 ⋅ (i 1, 2 + 1)⋅
2  F lim 
s (1.150)
? a ⋅ a ⋅   ⋅ YS ⋅ K F N ⋅ YF x

 sF 
în care ψ a este raportul (B / a), a fiind distanta dintre axele rotilor dintate.
Pentru dantura înclinata relatiile de verificare, respectiv de dimensionare sunt:
Ft 1, 2 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Fß ⋅ YF
sF = ≤ s F p 1, 2 (1.151)
B ⋅ mn
K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Fß ⋅ YF ⋅ Yß
m n ≥ M t1 ⋅ (i 1, 2 + 1)⋅
2  F lim 
s (1.152)
? a ⋅ a ⋅   ⋅ YS ⋅ K F N ⋅ YF x

 sF 
Fata de dantura dreapta apare factorul unghiului de înclinare Yβ = 1 - β0° / 120°,

pentru 0 < β 0° ≤ 24° si Yβ = 0,8, pentru β 0 ° > 24°. În relatiile (1.151) si (1.152), factorii KV si
YF se determina pentru dantura echivalenta.
Pentru dantura dreapta a rotilor conice relatiile de verificare, respectiv de
dimensionare sunt:
Ft 1,2 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Fß ⋅ YF
sF = ≤ s F p1, 2 (1.153)
B ⋅ mm
M t 1 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Fß ⋅ Y F ⋅ sin d1 (1.154)
mm ≥ 4⋅
 s Flim 
? Rm ⋅ d m1 ⋅   ⋅ YS ⋅ K F n ⋅ YF x
2

 sF 
1.25 Calculul la oboseala de contact a flancurilor
Oboseala superficiala de contact a flancurilor poate fi modelata prin determinarea

tensiunii hertziene, utilizând ipotezele: flancurile dintilor sunt asemenea a doi cilindrii de raze
ρ1 si ρ2 – egale cu razele de curbura ale flancurilor în punctul de contact, cilindrii sunt din
materiale omogene si izotrope, fiind caracterizati prin modulele de elasticitate longitudinala
E1 si E2 si prin coeficientii Poisson ν 1 = ν 2 = 0,3.
Se considera ca între flancuri nu exista lubrifiant.
Schema de încarcare prezentata în figura 1.61 are drept corespondent modelul din
figura 1.62.
Dintii aflati în angrenare în punctul de rostogolire C sunt asimilati cu doi cilindrii cu
razele de curbura ale evolventelor în contact.
Pornind de la expresia tensiunii hertziene de contact:
58
1
 Fn C ⋅ E  2
sH =  0,175 ⋅  (1.155)
 ⋅ 
 B ? 
în care modulul de elasticitate echivalent E este definit prin expresia: 2 / E = 1 / E1 + 1 / E2 ,

iar raza de curbura echivalenta este data de formula 1 / ρ = 1 / ρ1 + 1 / ρ2 .
O1
•
rw1
α w K1
⋅•
•
FnC C ρ1C
B Fn C
E1
ρ1 ρ2 C
K2 ⋅ αw σH K1
• •
FnC
σH
rw2
•
E2
O2
ρ2
K2
B •
Facând înlocuirile:
sin a w tga w
? 1C = r w1 ⋅ sin a w = r1 ⋅ cos a 0 ⋅ = d 1 ⋅ cos a 0 ⋅ (1.156)
cos a w 2
sin a w tg a w
? 2 C = rw 2 ⋅ sin a w = r2 ⋅ cos a 0 ⋅ = d 2 ⋅ cos a 0 ⋅ (1.157)
cos a w 2
rezulta raza de curbura echivalenta:
1 (i1, 2 + 1)
= 2⋅ (1.158)
? d1 ⋅ i 1, 2 ⋅ cos a 0 ⋅ tg a w
Înlocuind în (1.155) rezulta tensiunea hertziana de contact în punctul C:
1
 Ft 1, 2 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K H ß ⋅ (i1, 2 + 1) 2
s H1, 2 = Z M1, 2 ⋅ Z H ⋅   ≤ s H p1, 2 (1.159)
 B ⋅ d 1,2 ⋅ i1, 2 
59
S-au facut notatiile:

- factorul de material ZM 1,2 = (0,35 ⋅ E)1/2 ;
- factorul punctului de rostogolire; pentru polul angrenarii ZH C = 1 / (cos2 α0 ⋅ tgα w)1/2 ;
- factorul repartitiei longitudinale a sarcinii nominale pentru oboseala de contact KHβ ;
s H lim 1, 2 ⋅ K H n ⋅ Z R ⋅ Z W
- rezistenta admisibila de contact la oboseala: s H p1,2 = .
sH
Rezistenta limita de contact la oboseala σH lim 1,2 reprezinta tensiunea de contact pe
care o pot suporta flancurile dintilor pinionului un numar de cicluri de functionare egal cu
5⋅107 , astfel încât sa nu se produca prin pitting ciupituri pe mai mult de 2% din suprafata
totala activa a flancurilor dintilor - pentru materiale cu duritatea HB ≤ 3500 MPa, respectiv de
maximum 1,5% - pentru materiale cu duritatea HB > 3500 MPa.
Factorul numarului de cicluri KHN este 1, daca N ≥ 5⋅107 cicluri de încarcare, respectiv
KHN>1, daca N<5⋅107 cicluri de încarcare. ZR este factorul de rugozitate a flancurilor.
Factorul duritatii flancurilor este ZW ; este avantajoasa angrenarea unui dinte durificat
cu un dinte din otel de îmbunatatire. Factorul de siguranta sH are valori cuprinse în intervalul
1,15 ÷ 1,75.
Pornind de la relatia de verificare (1.159) si utilizând relatiile deja cunoscute:
Ft 1, 2 = 2 ⋅
M t1
; a = d1 ⋅
(i1,2 + 1); B = ? a ⋅a
d1 2
se obtine formula de dimensionare cu ajutorul careia se determina distanta dintre axele rotilor
cilindrice cu dantura dreapta:
M t1 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Hß ⋅ Z2M ⋅ Z 2H ⋅ s 2H
a min ≥ (i1,2 + 1) ⋅3 2 2 2 2
(1.160)
2 ⋅ ? a ⋅ i 1,2 ⋅ s H lim ⋅ K HN ⋅ Z R ⋅ Z W
Pentru rotile dintate cilindrice cu dantura înclinata, relatiile de verificare, respectiv de
dimensionare sunt asemanatoare:
1
 Ft 1, 2 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K H ß ⋅ (i1,2 + 1) 2 (1.161)
s H1, 2 = Z M ⋅ Z HC ⋅ Z e ⋅   ≤ s H p1,2
 B ⋅ d1, 2 ⋅ i 1,2 
M t1 ⋅ K A ⋅ K a ⋅ K V ⋅ K Hß ⋅ Z 2M ⋅ Z 2e ⋅ s 2H
a min ≥ (i1,2 + 1) ⋅ 3 2 2 2 2
(1.162)
2 ⋅ ? a ⋅ i1, 2 ⋅ s H lim ⋅ K HN ⋅ Z R ⋅ Z W
Apar, în plus, notatiile: Zε - factorul lungimii de contact, dependent de gradul de acoperire; ZH

C = (cosβ / cos αt ⋅ tgα w t ) . Factorul KV se determina pentru elementele geometrice ale rotii
2 1/2
echivalente.
Pentru rotile dintate conice cu dantura dreapta, relatiile de verificare la încovoiere si
de dimensionare la tensiune de contact sunt:
1
 1 2
 t 1, 2
F ⋅ K A ⋅ K V ⋅ K Hß ⋅ (i v + 1 ) 2 
s H1, 2 = Z M ⋅ Z Hv ⋅   ≤ s H p1,2
(1.163)
B ⋅ d m v1 ⋅ i v
 
 
60
1
 M t1 ⋅ K A ⋅ K V ⋅ K H ß ⋅ Z2M ⋅ Z2Hv  3
d m1 ≥ 4 ⋅  (1.164)
 i1, 2 ⋅ ? Rm ⋅ s 2H p 
în care: iv = zv 2 / zv 1 = i1,22 ; d m v 1 = dm 1 / cosδ1 . Factorii ZH v si KV se determina pentru

angrenajul de înlocuire.
Se poate concluziona ca din solicitarea de contact a flancurilor se dimensioneaza
distanta dintre axe la angrenajele cilindrice, respectiv diametrul mediu de divizare la
angrenajele conice cu dinti drepti, iar din solicitarea de încovoiere se determina modulul
rotilor.
Dupa predimensionare se standardizeaza distanta dintre axe si modulul, urmând apoi
verificarile pentru tensiunea reala de contact, respectiv pentru tensiunea reala de încovoiere.
1.26 Angrenaje melcate
1.26.1 Caracteristici generale
Angrenajul melcat este un angrenaj cu axe încrucisate, necoplanare. De obicei,

proiectia unei axe pe planul care contine cealalta axa este de 90°. Angrenajul melcat este
alcatuit dintr-o roata cilindrica conducatoare cu numar mic de dinti (z1 = 1…4) numita melc.
Roata condusa poarta numele de roata melcata.
Angrenajul melcat are la origine angrenajul cilindric încrucisat la care ambele roti sunt
cilindrice. Contactul dintre flancuri se realizeaza doar într- un singur punct, ceea ce face ca
momentul capabil sa fie minor (figura1.63). Provenind dintr-o roata dintata cu dantura
înclinata, prin cresterea unghiului de înclinare β 0 , s-a putut ajunge la z1 = 1, ceea ce condus la
cresterea considerabila a raportului de transmitere 1i ,2. Din relatia cunoscuta din paragraful
privind dantura înclinata z1 = 17 ⋅ cos3 β 0 rezulta datele din Tabelul 1.5.
Tabelul 1.5
β0 45° 50° 75° 86°
z1 7 6 4 1
Marirea portantei se poate realiza înlocuind contactul punctual cu unul liniar; pentru
aceasta s-a realizat o roata globoidala care angreneaza cu un melc cilindric (figura 1.64).
roata roata
condusa globoidala
cilindrica melcata
melc melc
cilindric cilindric
61
Cresterea mai pronuntata a portantei se obtine prin marirea gradului de acoperire al

angrenajului; acest fapt se obtine utilizând un melc globoidal, conjugat cu o roata melcata
globoidala (figura 1.65).
Melcul este deci o roata cilindrica cu unghiul de înclinare al danturii apropiat de 90°;
se obtine astfel z1 = 1…4. De altfel, în acest caz, nu se mai poate vorbi de numar de dinti ci de
numar de începuturi.
Diametrul melcului fiind mic, începuturile (asemanatoare spirelor unui surub) se
înfasoara de mai multe ori pe suprafata cilindrica a melcului (figura 1.66). În figura s-a notat
cu β 1 unghiul de înclinare a “dintelui” si cu γ1 unghiul de înfasurare a elicei. Evident ca exista
relatia γ1 = 90° - β1 .
roata
melcata
globoidala
melc
globoidal
β1
γ1
Avantajele angrenajelor melcate, comparativ cu angrenajele cilindrice si cu

angrenajele conice sunt:
- realizarea rapoartelor mari de transmitere cu o singura pereche de roti (de
exemplu: i1,2 = 6…100 la reductoare de turatie, i1,2 = 6…15 la multiplicatoare de
turatie si i1,2 ≤ 1000 la transmisii cinematice);
- portanta ridicata (la angrenajul melcat globoidal);
- functionare silentioasa;
- posibilitatea realizarii autofrânarii.
Dezavantajele angrenajelor melcate:
- cu cresterea raportului de transmitere i1,2 scade randamentul transmisiei;
- de-a lungul dintelui vitezele de alunecare sunt ridicate, ceea ce conduce la aparitia
pericolului de gripare;
- tehnologia de executie si montajul sunt pretentioase.
1.26.2 Elemente geometrice principale
Melcul de referinta, schematizat în figura 1.67, defineste elementele geometrice

esentiale (STAS 6845-75).
Melcul generator, ident ic cu freza cu care se va prelucra roata melcata, are aceeasi
forma si aceleasi dimensiuni cu cele ale melcului de referinta; exceptie o face diametrul
cilindrului de cap care este marit, pentru a se realiza în angrenare jocul la piciorul dintilor.
Melcul real are forma si dimensiunile identice cu ale melcului de referinta, cu exceptia
grosimii dintelui (mai subtiat, în scopul realizarii în angrenare a jocului dintre flancuri).
62
Pentru angrenare corecta, melcul real si roata melcata trebuie sa aiba aceeasi distanta
dintre axe ca si cea realizata în timpul danturarii rotii melcate. Ca urmare, diametrul de
divizare al melcului d1 coincide cu diametrul de rostogolire dw 1 al acestuia.
Melcul cu deplasare nula de profil este caractrizat prin modulul axial standardizat
(STAS 822-82) mx , prin modulul normal mn si prin modulul frontal mt . Între acestea exista
relatiile: mx 1 = mt 2 = m si mn 1 = mn 2 .
h0a
h0f h0
d0 da
df
β0
px
γ01 Cilindru de referinta
Figura 1.67
z1 ⋅px
d01
γ01
z1 ⋅pn
γ01
π⋅d0
Figura 1.68
63
Cu notatiile din figura1.68 se pot scrie succesiv relatiile:
p n = p x ⋅ cos ? 01 (1.165)
m n = m x ⋅ cos ? 01 (1.166)
d 01
ctg ? 01 = tgß 0 = p ⋅ (1.167)
p x1 ⋅ z1
d 01
ctg ? 01 = p ⋅ (1.168)
p ⋅ m x1 ⋅ z1
d 01 = m x1 ⋅ z1 ⋅ ctg? 01 (1.169)
d 01 = m ⋅ q (1.170)
în care prin q s-a notat coeficientul diametral (STAS 6845-75):
q = z1 ⋅ ctg? 01 = z1 ⋅ tgß 0 (1.171)
Adoptarea unui sir de valori pentru coeficientul diametral permite limitarea numarului
frezelor melc necesare danturarii. Adoptarea coficientului q este o problema de optimizare
sugerata de datele din Tabelul 1.6. Din tabel se observa ca, daca q are valori scazute, exista
pericolul ca melcul sa se rupa, datorita faptului ca diametrul de divizare d0 scade de
asemenea; totodata, scade si latinea B a rotii melcate, ceea ce înseamna o economisire a
materialului din care se confectioneaza aceasta, dar si o crestere a încarcarii care revine
danturii.
Ca avantaj al reducerii coeficientului diametral este si cresterea randamentului η. În
consecinta, adoptarea unui coeficient diametral mai mare sau mai mic este o optiune care
depinde de scopul utilizarii angrenajului.
Tabelul 1.6
Q⇓ γ0 1⇑ η⇑ d0 ⇓ B⇓
Q⇑ γ0 1⇓ η⇓ d0 ⇑ B⇑
Elementele geometrice care caracterizeaza geometria dintelui sunt:
h0a = h0ax* ⋅ m = m (1.172)
h0f = h0fx* ⋅ m = 1,25 ⋅ m sau h0f = h0fx * ⋅ m = 1,20 ⋅ m (1.173)
h0 = (h0ax* + h0fx * ) ⋅ m = 2,25 ⋅ m sau h0 = (h0ax* + h0fx* ) ⋅ m = 2,20 ⋅ m (1.174)
64
Pe baza notatiilor din figura 1.69 se pot prezenta principalele elemente geometrice ale
unui angrenaj globoidal:
Diametrul de referinta al melcului: d01 = m ⋅ q (1.175)
Diametrul de cap al melcului: da1 = d01 + 2 ⋅ h0a = m ⋅ (q + 2) (1.176)
Diametrul de picior al melcului: df1 = d01 - 2 ⋅ h0f = m ⋅ (q – 2,5) (1.177)
Diametrul de divizare rostogolire al melcului:d w1 = d1 = d01 = m ⋅ q (1.178)
df1
d01
da1
ad
da2
da 2 max
d2
df2
L
Figura 1.69
Lungimea melcului:
L = (11 + 0,06 ⋅ z2 ) ⋅ m , pentru z1 = 1 sau z1 = 2 (1.179)
L = (12,5 + 0,09 ⋅ z2 ) ⋅ m , pentru z1 = 3 sau z1 = 4 (1.180)
Diametrul de rostogolire si de divizare a rotii melcate:dw2 = d2 = d02 = m ⋅ z2 (1.181)
Diametrele de cap si de picior ale rotii melcate:
da2 = d02 + 2 ⋅ h0a = m ⋅ (z2 + 2) (1.182)

d f 2 = d 02 − 2 ⋅ h 0f = m ⋅ (z 2 − 2,5 )

sau  (1.183)
d f 2 = d 02 − 2 ⋅ h 0f = m ⋅ (z 2 − 2,4)
da2 max ≤ da2 + 2 ⋅ m, pentru z1 = 1 (1.184)
65
da2 max ≤ d a2 + 1,5 ⋅ m, pentru z1 = 2 sau z1 = 3 (1.185)
da2 max ≤ da2 + m, pentru z1 = 4 (1.186)
d 01
Raza de curbura a suprafetei de vârf este: r E 2 = −m (1.187)
2
Latimea rotii melcate:
B ≤ 0,75 ⋅ da1, pentru z1 ≤ 3 (1.188)
B ≤ 0,67 ⋅ da1, pentru z1 = 4 (1.189)

B
Semiunghiul coroanei melcate: sin ? = (1.190)
d a1 + 0,5 ⋅ m
Unghiul de înclinare al danturii rotii melcate β 02 = γ01 (1.191)
Distanta dintre axe ad = (d1 + d2 ) / 2 = 0,5 ⋅ (q + z2 ) ⋅ m (1.192)
Elementele de referinta ale melcului sunt aceleasi, indiferent de procedeul de executie

al melcului real; difera însa forma flancurilor melcului. În STAS 6845-75 sunt indicate
tipurile principale de melci utilizati (Tabelul 1.7).
Se mai utilizeaza melcul cu profil axial concav, profilul dintelui rotii melcate fiind
convex (angrenajul CAVEX).
Deplasarea danturii se poate realiza numai la roata melcata, daca este imperios
necesar, melcul ramânând fara deplasare de profil.
Tabelul 1.7
Clasa Simbolul melcului Caracterizare
ZE Melc în evolventa
Melci riglati
ZA Melc arhimedic
ZN1 Melc cu profil rectiliniu în plan normal pe dinte
ZN2 Melc cu prifil rectiliniu în plan normal pe gol
Melci neriglati
ZK1 Melc generat cu freza disc dublu conica
ZK2 Melc generat cu freza deget conica
1.26.3 Pierderile de putere. Randamentul
Randamentul unui reductor melcat poate fi exprimat prin componentele sale:
η = ηa ⋅ ηu ⋅ ηl ⋅ ηv (1.193)
66
în care: ηa reprezinta randamentul angrenajului, ηu este randamentul corespunzator barbotarii

uleiului, ηl este randamentul lagarelor iar ηv este randamentul ventilatorului necesar racirii
reductorului.
Valorile uzuale pentru randamentul angrenajelor melcate sunt:
ηa = 0,70…0,75, pentru z1 = 1;
ηa = 0,75…0,82, pentru z1 = 2;
ηa = 0,82…0,92, pentru z1 = 3 sau z1 = 4.
Pierderile maxime de putere sunt datorate alunecarii flancurilor. Randamentul global

al angrenajului poate fi calculat, cu aproximatie, ca la sistemul surub-piulita:
tg? 01
?a = (1.194)
tg ( ? 01 + f ′)
în care ϕ’ = arctg µa’ , µa’ fiind coeficientul de frecare.
1.26.4 Fortele în angrenajul melcat cilindric
Cu notatiile din figura 1.70 se demonstreaza relatiile de calcul pentru componentele

tangentiala, radiala si axiala ale fortei normale Fn 1,2, incluzând si fortele de frecare pentru
melc si pentru roata melcata:
2 ⋅ M t1
Ft 1 = Fa 2 = (1.195)
d 01
Ft 1
Ft 2 = Fa 1 = (1.196)
tg (? 01 + f ′ )
Ft 1 ⋅ cos f ′ ⋅ tg? 01
Fr 1 = Fr 2 =
(
tg ? 01 + f ′ ) (1.197)
Ft1
Fn 1 = Fn 2 = (1.198)
sin ? 01 ⋅ cos a 0 n
Fr 2 Fr 2
Fa 1 Ft 2 Fa 2 Ft 1
Fr 1 Fr 1
Figura 1.70
67
1.26.5 Moduri de deteriorare. Materiale. Precizia angrenajelor melcate
Datorita alunecarii flancurilor, la angrenajul melcat apare pronuntat pericolul uzarii si

griparii flancurilor. Ca urmare, materialele din care sunt confectionate melcul si roata melcata
trebuie sa formeze un culpu antifrictiune. Deteriorarea danturii se poate produce si prin:
rupere prin oboseala la încovoiere, rupere statica, oboseala superficiala a flancurilor, uzare
adeziva si uzare abraziva.
Melcul se poate confectiona din:
- oteluri aliate de cementare cu duritatea superficiala HRC = 56…62, rectificate si
lustruite dupa danturare;
- oteluri aliate de îmbunatatire cu duritatea superficiala HRC = 45…55, flancurile
fiind calite.
Roata melcata se poate confectiona din:
- bronz de staniu (scump), pentru angrenaje foarte intens solicitate;
- bronz de aluminiu (mijloc de economisire a staniului);
- aliaje de aluminiu – zinc;
- fonte antifrictiune;
- fonte cenusii;
- materiale plastice.
De regula, numai coroana se executa din bronz, butucul si discul fiind confectionate
din fonta; asamblarea coroane i cu discul se face prin fretare.
Precizia de executie pentru angrenajele melcate este reglementata prin STAS 6461-81.
1.26.6 Calculul la solicitarea de contact prin oboseala a flancurilor
Relatia generala pentru calculul tensiunii herziene maxime este:
1
 Fn C ⋅ E  2
sH =  0,175 ⋅  (1.199)
 l ⋅ ? 
 min n2 
si se aplica pentru materialul rotii melcate care este mai putin rezistent decât materialul
melcului.
Sectiunea în care se determina razele de curbura ale dintilor în contact este aceea
pentru care flancurile melcului sunt drepte (ρ → ∞).
Astfel:
1 1 cos ß 2
= = 2⋅ (1.200)
? ? 2n d w 2 ⋅ sin a w
KA ⋅ K V ⋅ K H ß
Fn c 2 = Fn 2 ⋅ K A ⋅ K V ⋅ K H ß = Ft 2 ⋅ (1.201)
cos a o n ⋅ cos ? 01
K A ⋅ KV ⋅ KHß
Fn c 2 = Ft 2 ⋅ (1.202)
cos a o n ⋅ cos ß 2
Lungimea de lucru desfasurata a dintelui este:
l = θ ⋅ π ⋅ dw 1 (1.203)
68
iar lungimea minima, obtinuta prin însumarea tuturor liniilor de contact este:
0,75 ⋅ l ⋅ e
l min = (1.204)
cos ß 2
Pentru gradul de acoperire ε =2, lungimea minima poate fi aproximata prin relatia:
1,3 ⋅ d w1
l min = (1.205)
cos ß 2
Cu notatiile de mai sus, relatia de verificare pentru tensiunea hertziana devine:
1
 Ft 2 ⋅ K A ⋅ K V ⋅ K H ß  2
s H = ZM ⋅ ZHv ⋅  ≤s H p2
(1.206)
 1 , 3 ⋅ d w1 ⋅ d w2 
Pentru predimensionare se utilizeaza relatia:
1
 M t 2 ⋅ K A ⋅ K V ⋅ K H ß ⋅ (Z M ⋅ Z H ) 2 3
a min ≥ (z 2 + q ) ⋅   (1.207)
 5,2 ⋅ s 2H p2 ⋅ z 22 ⋅ q 
 
1.26.7 Calculul la încovoiere prin oboseala la piciorul dintelui
Asemanator cu relatiile stabilite pentru rotile dintate cilindrice cu dantura înclinata,

luând în considerare elementele rotii melcate, rezulta formula de verificare:
s F2 = Ft 2 ⋅ K A ⋅ K V ⋅ K H ß ⋅ K a ⋅ YF2n ≤ s Fp (1.208)
respectiv de dimensionare:
M t 2 ⋅ K A ⋅ K V ⋅ K Hß ⋅ K a ⋅ YF 2 n ⋅ (z 2 + q ) 2
m n 2 ≥ 0,86 ⋅ (1.209)
s F p2 ⋅ a 2 ⋅ q ⋅ z 2
1.26.8 Calculul termic al angrenajului melcat
Ecuatia generala de bilant termic are forma:
103 ⋅ P1 ⋅ (1 - η) = K ⋅ S ⋅ (tu – t0 ) (1.210)
în care:
- P1 este puterea transmisa (kW);
- K este coeficientul global de transfer de caldura [W / m2 ⋅ grad] (pentru circulatie
slaba a aerului K = 8…10, iar pentru circulatie intensa a aerului k = 14…16);
- tu este temperatura medie a uleiului la functionarea angrenajului.
Din (1.210) rezulta realatia de verificare a temperaturii de functionare:
69
P1 ⋅ (1 − ? )
t u = t 0 + 103 ⋅ ≤ t ua (1.211)
K ⋅S
Temperatura admisibila a uleiului (t u a) se recomanda a fi luata între limitele 85°…90°.

Daca se adopta tua, se poate obtine puterea limita admisibila pentru reductorul racit cu
aer:
(
K ⋅S ⋅ tua − t0 )
P1T = ≥ P1 (1.212)
10 3 ⋅ (1 − ? )
Daca P1T < P1 , este necesara nervurarea carcasei (solutie neeconomicoasa), ventilarea
carcasei (modelul de calcul este însa diferit), sau se adopta solutia recircularii fortate a
uleiului.
Pentru angrenaje stationare, fara ventilator, cu carcasa nervurata, distanta dintre axele
rotilor angrenajului se predimensioneaza cu formula:
1
 P ⋅ (1 − ? )  1, 7 (1.213)
a min = 12,076 ⋅  1 
 K ⋅ (t ua − t 0 ) 
Daca exista si ventilator, factorul K se dubleaza; daca melcul este dispus deasupra
rotii, se va lua în calcul (0,8 ⋅ K), în loc de K. În cazul solutiei cu racire fortata, modelul de
calcul a disiparii caldurii trebuie adaptat, luând în considerare întreg sistemul de
racire-recirculare.
1.27 Ungerea angrenajelor
Angrenajul, cupla cinematica superioara de clasa a IV-a, prezinta o miscare de

translatie dupa directia tangentei comune la flancurile conjugate si o miscare de rostogolire
relativa. Datorita puternicei încarcari date de forta Kα ⋅ Fn , cupla este expusa fenomenului de
frecare- uzare, ceea ce impune o ungere adecvata.
Pentru stabilirea regimului de ungere dintre dintii aflati în angrenare se pot prezenta
cazurile reprezentative (figura 1.71).
Angrenajul melcat
Dantura dreapta Dantura dreapta va

(roti conice) Dantura înclinata
(roti cilindrice)
ulei
va
Fn va va
va
Fn va va
va
va
a) b) c) d)
Figura 1.71
70
În figura 1.71.a este vorba de roti cilindrice cu dantura dreapta; între flancuri se
formeaza o pana de ulei adica un interstitiu convergent care, alimentat cu lubrifiant si
beneficiind de o viteza de translatie relativ ridicata - în special la începutul si la sfârsitul
angrenarii perechii de dinti, conduce, teoretic, la stabilirea regimului de ungere
hidrodinamica.
De acest regim nu beneficiaza polul angrenarii, în care viteza de alunecare este nula.
La rotile dintate conice cu dinti drepti (figura 1.71.b), viteza tangentiala de alunecare
va este, ca si în primul caz, perpendiculara pe linia de contact a flancurilor dintilor conjugati;
exista deci conditiile teoretice realizarii ungerii hidrodinamice.
La rotile dintate cu dantura înclinata (figura 1.71.c) nu exista decât partial conditiile
ungerii hidrodinamice, datorita faptului ca viteza de alunecare va nu este perpendiculara pe
linia de contact dintre flancuri.
Cazul cel mai dezavantajos este cel al angrenajelor melcate (figura 1.71.d) la care, în
perioada de început a angrenarii, viteza de alunecare va este orientata în lungul liniei de
contact dintre flancuri, nefiind astfel îndeplinite conditiile ungerii hidrodinamice. Spre
sfârsitul angrenarii, viteza de alunecare are o directie perpendiculara pe linia de contact dintre
flancuri, fiind întrunite conditiile minime pentru ungerea hidrodinamica. Chiar în primul
moment al începerii angrenarii, contactul dintre flancuri se realizeaza într-un punct, conditiile
ungerii fiind cele mai dezavantajoase; în acest caz, se stabileste între flancuri regimul de
ungere mixt sau regimul limita.
Fata de cazul lagarelor hidrodinamice la care interstitiul convergent este asigurat
permane nt, la angrenaje pelicula portanta are geometrie variabila. Acceptarea regimului
hidrodinamic în cazul unor angrenaje a condus, prin calcul, la grosimi de film de ordinul
zecimilor de microni; aceste grosimi sunt însa mai mici decât înaltimea asperitatilor
flancurilor dintilor. Acest rezultat teoretic, în dezacord cu realitatea, conduce la necesitatea
luarii în evidenta a încarcarilor extrem de mari care revin unor suprafete extrem de înguste. Se
ajunge astfel la considerarea regimului de ungere elastohidrodinamic (EHD).
Sub încarcarea Fn , flancurile se deformeaza elastic, iar uleiului îi creste vâscozitatea.
Modelul de calcul pentru regimul de ungere EHD a condus la valori ale grosimii filmului de
ordinul unui micron, de acelasi ordin de marime cu rugozitatea flancurilor. Se poate exprima
empiric, în microni, grosimea filmului astfel stabilit cu formula:
h min = 0,035 ⋅ ? 0 ⋅ v ⋅ ? (1.214)
în care:
- η0 este vâscozitatea dinamica a uleiului la intrarea în angrenare exprimata în Poise;
- v = vt 1 + vt 2 cu vt 1 = r1 ⋅ sinα 0 ⋅ ω1 si vt 2 = r1 ⋅ sinα 0 ⋅ ω2 si
- ρ este raza de curbura echivalenta data de relatia 1 / ρ = ρ1 ⋅ ρ2 / ρ1 + ρ2 .
Grosimea minima calculata se compara cu rugozitatea obtinuta dupa rodaj
R a = R 2a 1 + R 2a 2 în care Ra1,2 sunt rugozitatile flancurilor conjugate.
Se noteaza cu χ = hmin / Ra parametrul grosimii filmului de lubrifiant.
Pe baza celor prezentate mai sus, în figura 1.72 sunt prezentate domeniile care
delimiteaza regimurile de ungere întâlnite la angrenaje; diagrama respectiva este de tip SKF.
Pentru χ ≤ 1, regimul de ungere este de tip “la limita”; acesta poate fi asigurat doar cu
uleiuri puternic aditivate cu clor si sulf, acesta fiind cazul angrenajelor melcate.
Pentru χ = 1,0…1,5, regimul de ungere este “la limita”, mixt sau EHD partial. Uzura
puternica poate provoca lustruiri si exfolieri. Regimurile mentionate necesita uleiuri aditivate
cu plumb si fosfor.
71
Pentru χ = 1,5…3,0, regimul are circa 80% zone cu ungere fluida EHD si 20% zone
cu ungere “la limita”. Este necesara folosirea uleiurilor de mare vâscozitate cu aditivi pentru
onctuozitate.
%
Procentul filmului, h [%]

100
80
0,8 1 1,5 2 3
Parametrul filmului, χ
Figura 1.72
Daca χ > 3, ungerea fluida în regin hidrodinamic este asigurata pe aproape 100% din
întreaga suprafata activa a flancurilor. În acest caz, se poate folosi ulei neaditivat, dar de mare
vâscozitate, pentru a fi asigurate grosimi mari ale filmului de lubrifiant.
Dezavantajul utilizarii uleiurilor foarte vâscoase este ca, la rece, pornirea masinii se
face cu dificultate.
Cerintele pe care trebuie sa le îndeplineasca uleiurile pentru angrenaje sunt: stabilitate
chimica ridicata, proprietati antifrictiune, antiuzare si antigripare.
Alegerea uleiurilor pentru angrenaje se face pe baza încarcarii specifice (Ft / B ⋅ m),
vitezei maxime de alunecare, materialului danturii si temperaturii de functionare. Limita
maxima de temperatura în functionarea angrenajului este 90 °C.
Pentru ungerea angrenajelor se folosesc uleiuri minerale neaditivate, moderat aditivate
si, la angrenaje melcate, uleiuri minerale puternic aditivate. Se folosesc si uleiuri sintetice
(stabile chimic si cu o foarte mica variatie a vâscozitatii cu temperatura) al caror cost este
însa ridicat.
Uleiurile sintetice pot fi utilizate în gama de temperatura cuprinsa între minus 80 °C si
plus 300 °C, iar pentru scurte perioade de timp chiar pâna la 500 °C.
Ca unsori consistente se utilizeaza cele aditivate cu bisulfura de molibden sau cu
grafit. Uleiurile cele mai frecvent folosite sunt cele minerale moderat aditivate (EP 1) sau
puternic aditivate (EP 2). Uleiurile din prima clasa sunt destinate angrenajelor cilindrice si
angrenajelor conice, pentru conditii normale de functionare.
Uleiurile puternic aditivate sunt folosite la angrenaje hipoide (melcate) sau la
angrenaje conice puternic încarcate si care au un regim termic de functionare sever. Ca regula,
sunt de preferat uleiurile mai vâscoase la care pierderile prin barbotare sunt mai mari.
Exemple de uleiuri: TIN 25 EP – ulei mineral moderat aditivat cu aditivi antioxidanti
si antispumanti, utilizabil pâna la 80 °C; T 80 EP 2 – ulei mineral cu 7% aditivi
multifunctionali, inclusiv EP, deci puternic aditivat, utilizabil la motoarele auto pe timp de
iarna; T 90 EP 2 – ulei mineral putenic aditivat, asemanator cu T 80 EP 2 dar mai vâscos,
utilizabil la motoarele auto pe timp de vara.
72
1.28 Calculul la gripare pentru angrenajele cilindrice si conice cu dinti drepti
Este dificil de creat un model de calcul pentru conditiile care pot conduce la griparea
unui angrenaj.
Sunt cunoscute drept criterii pentru calculul de verificare la gripaj urmatoarele:
a) puterea limita transmisibila fara gripare;
b) b) temperatura instantanee limita – t F ;
c) c) temperatura medie limita – t med ;
d) d) tensiunea limita de contact σ H.
Conform teoriei lui Block, a temperaturii instantanee limita, gripajul apare în punctele
A si E în care temperaturile atinse de flanc sunt maxime, desi tensiunea maxima este atinsa în
punctele B si D.
Block considera ca nu apare gripajul daca temperatura maxima a dintilor nu depaseste
o valoare admisibila. Datorita încarcarii puternice a flancurilor, pe acestea se produce o
temperatura totala, maxima t M = t med + t F în care t F este o temperatura instantanee, de vârf,
fulger. Se apreciaza ca t F = 200 °C…1000 °C pe suprafete de ordinul a 10 – 3 mm2 , în timpi de
ordinul a 10 – 3 secunde.
Conform teoriei lui Block – Kelley:
t M = t med +
(
265 ⋅ Cf ⋅ µ ⋅ Fn ⋅ K A ⋅ K v ⋅ K H ß ⋅ v t 1 − v t 2 )≤t
( )
Ma
bH 5,5 (1.215)
B ⋅ cos a 0 t ⋅ ⋅ v t1 + v t 2 ⋅
2 5,5 − R t
în care:
- t med este temperatura medie a corpului rotii;
- C f este o constanta de material dependenta de conductibilitate, de greutatea specifica
si de caldura specifica a uleiului;
- µ este coeficientul conventional de frecare între flancuri (pentru flancuri durificate si
rectificate valoarea medie a lui µ este 0,06);
- vt1,2 = π ⋅ n1,2 ⋅ ρ1,2 / 30, n1,2 fiind turatiile rotilor iar ρ1,2 fiind razele de curbura ale
flancurilor conjugate;
- bH este semilatimea benzii de contact data de relatia :
Ft ⋅ K A ⋅ K v ⋅ K H ß ⋅ ? 1 ⋅ ? 2
b H = 0,021 ⋅ (1.215)
(? 1 + ? 2 ) ⋅ B ⋅ cos a t
- Rt este rugozitatea flancurilor dupa rodaj (1µm…2µm - la flancuri foarte bine

rectificate, respectiv 2µm…3,5µm – la flancuri normal rectificate).
- Temperatura maxima admisibila poate fi calculata cu relatia:
t M lim
tMa = (1.216)
1,2K 2(3)
unde coeficientul de siguranta depinde de importanta transmisiei.

Valorile orientative pentru tMa sunt date în Tabelul 1.8.
Nu întotdeauna rezultatele calculate se verifica experimental; din aceasta cauza,
conditiile de exploatare se determina doar în urma rodajului si a încercarilor de regim.
73
Tabelul 1.8
Tipul uleiului tMa [°C]
TIN 42 EP 150…160
TIN 125 EP 250…280
TIN 300 EP 330…360
T 80 EP 2 330…369
T 90 EP 2 360…400
T 140 EP 2 > 400
1.29 Bibliografie
1. Gafitanu, M. s.a., Organe de masini, Vol. II, Editura tehnica, Bucuresti, 1993.
2. Manea, Gh., Organe de masini, Vol. II, Editura Tehnica, Bucuresti, 1958.
3. Niemann, G., Machinenelemente, Vol. II. Getribe, Springer Verlag,
Berlin/Heidelberg/New York, 1972.
4. Chisiu, A. s.a., Organe de masini, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti,
1976.
5. Dudley, D.W., Gear Handbook, McGraw-Hill Book Company, New
York/Toronto/London/Sydney, 1962.
6. Henriot, G., Traité theorique et pratique des engrenages, Vol. II, Dunod, Paris,
1961.
7. Miloiu, Gh., s.a., Transmisii mecanice moderne, Editura tehnica, Bucuresti, 1980.
8. Pavelescu, D., Tribologie, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1977.
9. Radulescu, Gh., Organe de masini. Angrenaje cilindrice, Vol. II, Institutul
Politehnic Bucureti, 1980.
10. Sauer, I. s.a., Angrenaje, Vol. I si II, Editura tehnica, Bucuresti, 1970.
11. Musat, M. si Stoica, G., Îndrumar de proiectare pentru transmisii mecanice,
Printech, Bucuresti, 1998.
74
2. TRANSMISII PRIN FRECARE
2.1 Transmisii prin tractiune elastohidrodinamica
Transmisiile prin tractiune EHD realizeaza transferul puterii de la elementul

conducator la cel condus prin intermediul unei pelicule portante de lubrifiant.
p0
F
ω1 p pEHD
D1
T
h
U1
T
D2 ηa η
h
F U2
ω2 a a
2⋅a
y 2 2
 x   y
p = p0 ⋅ 1 −   −  
2⋅b
B
 b a 
Figura 2.1
Între elementele transmisiei EHD din figura 2.1 exista o solicitare de contact cu
rostogolire. Cu ηa s-a notat vâscozitatea în conditii normale, iar cu η s-a notat vâscozitatea în
functie de presiune si temperatura.
Forta tangentiala T aparuta din necesitatea transmiterii puterii creeaza o solicitare de
forfecare în pelicula portanta de lubrifiant, cu deformatii complexe (elastice, plastice si
vâscoase), ceea ce determina viteze diferite U1 si U2 pe cele doua elemente. Transmisia
functioneaza cu o alunecare ∆U = U 1 − U 2 , care, scrisa sub forma adimensionala, poarta
numele de alunecare specifica si se calculeaza cu:
2? U 2( U1 − U 2 )
?= = (2.1)
U1 + U 2 U1 + U 2
T
µ Raportul: µ= se numeste
F
µmax coeficient de tractiune iar dependenta
µ = f ( ? ) este data mai jos în figura 2.2.
µn La valori foarte mici ale alunecarii
specifice dependenta este liniara.
La o anumita alunecare specifica,
coeficientul de tractiune devine maxim
(0,03 … 0,1).
Cresterea în continuare a lunecarii
ξ determina scaderea coeficientului de
O tractiune producându-se fenomenul de
ξopt patinare.
Figura 2.2
2.1.1 Avantajele transmisiilor EHD
- nivel redus de zgomot si vibratii;

- durabilitate ridicata;
- gabarit si cost redus;
- randament relativ ridicat (85÷95%);
- exploatare simpla;
- posibilitatea realizarii variatoarelor de turatie (i12 variabil). La variatoare se
pastreaza constanta puterea transmisa, în conditiile modificarii raportului de
transmitere.
Dezavantajul principal îl constituie patinarea la încarcare prin soc, ceea ce poate fi

înlaturat utilizând ambreiaje limitatoare de sarcina.
Un alt dezavantaj îl constituie încarcarile mari ale arborilor si lagarelor.
Dezavantajul legat de patinare poate, în unele conditii, sa fie considerat un avantaj,
protejându-se toate eleme netele transmisiei împotriva distrugerii la suprasarcina.
2.1.2 Particularitati cinematice
Între elementele de contact ale transmisiei apare o viteza de alunecare complexa,

provenind din însumarea a 3 componente: alunecarea longitudinala, alunecarea laterala si
alunecarea datorata miscarii de sprijin.
Alunecarea pe directie longitudinala ∆U apare ca rezultat al transmiterii fortei
tangentiale T între cele 2 elemente în contact. Sub forma adimensionala aceasta alunecare se
regaseste în expresia raportului de transmitere:
? 1 D 2 U1 D 2 2 + ?
i12 = = ⋅ = ⋅ (2.2)
? 2 D1 U 2 D1 2 − ?
Relatia (2.2) scoate în evidenta modificarea nedorita a raportului de transmitere la

modificarea sarcinii, întrucât ξ depinde de µ. Transmisiile actuale EHD au dispozitive
automate care modifica forta de apasare F la schimbarea sarcinii, crescând astfel durabilitatea.
Alunecarea laterala ∆V, pe directie perpendiculara celei de rostogolire se produce ca
rezultat al dezaxarilor arborilor sau, la vadiatoare de turatie, în momentul schimbarii
raportului de transmitere (figura 2.3).
76
Transmisii prin frecare
Fig. 2.3
Miscarea de sprijin este o miscare de pivotare cu viteza ω, în jurul unui punct numit
pol de pivotare (de sprijin), miscare ce apare ca rezultat al înclinarii suprafetelor de contact în
raport cu axele de rotatie a elementelor (Fig. 2.4 a, b, c, d).
Miscarile de alunecare laterala si de spin provocând solicitari de forfecare parazite în
filmul de lubrifiant, determina scaderea capacitatii portante si a randamentului.
ω2
ωS2 ω1 α
ωS1
ω1 ω2 ω1
ωS2
α ω2
ωS1 =ω1 ω2
a) b)
α
α ω1
ω2
ωS1 β−γ
ω1
γ ω2
β−γ
ωS2
ω2
β ω1
ω2 ωS2
ω1 ωS1
c) d)
Figura 2.4
77
2.1.3 Capacitatea portanta
Parametrul principal care dicteaza capacitatea portanta a transmisiei este coeficientul

de tractiune. Pentru determinarea conditiilor producerii coeficientului de tractiune maxim se
fac (Johnson si Greenwood) ipotezele:
- dimensiunile si distributia de tensiuni în filmul EHD sunt cele date de teoria lui Hertz
pentru contactul corpurilor uscate, fara frecare, iar grosimea filmului se pastreaza
constanta pe “pata de contact”;
- lubrifiantul are o comportare nenewtoniana.
Se deduce astfel:
1
T t  1,2 K⋅ ?a  2
µ max =  = 0,87 ⋅ a ⋅ t 0 + 1,74 ⋅ 0 ⋅ ln  ⋅  (2.3)
 F  max p  t 0 ⋅ h ß ⋅ (1 + 9,55) 
în care τ0 - tensiunea limita de forfecare a lubrifiantului nenewtonian, α - coeficient care

caracterizeaza uleiul, p - presiunea medie, β - coeficientul temperatura-vâscozitate al
lubrifiantului, K – conductibilitatea termica.
Se remarca faptul ca µmax depinde esential de τ0 , acesta fiind maxim la uleiuri
sintetice. Acestea au si avantajul ca rezista la încalzire, oxidare, ruginire si spumare. De
asemenea au capacitatea ungerii la limita.
Cresterea presiunii de contact p determina cresterea puterii transmise atât direct, prin
cresterea valorii lui F cât si indirect, prin ridicarea valorii coeficientului de tractiune.
Cresterea presiunii de contact are o influenta negativa asupra durabilitatii si randamentului.
Daca viteza relativa de rostogolire scade sub o anumita valoare se ajunge la un regim EHD
partial sau mixt → limita si se impune problema griparii cuplei.
Calitatea suprafetelor în contact trebuie sa fie Ra = 0,4 … 0,8 µm.
2.1.4 Randamentul
Pierderile de putere care apar la transmisiile EHD se datoresc: fenomenelor de

histerezis elastic (ale materialeleor metalice în contact), de histerezis datorate forfecarilor
interne din lubrifiant, comportarii reologice a lubrifiantului, aparitiei miscarilor de spin si de
alunecare laterala. Randamentul transmisiei se calculeaza cu:
Pu T ⋅ U2
?= = (2.4)
Pu + Phe + Phl + Prl T ⋅ U 2 + Phe + Phl + Frl ⋅ U
unde: Pu – puterea utila; Phe – pierdere de putere datorata histerezisului elastic al materialului
rotilor; Phl – pierdere de putere datorata histerezisului la forfecarea lubrifiantului; Prl –
pierdere de putere datorata reologiei lubrifiantului; Frl – forta de tip reologic; U = U1 + U 2
este viteza de rostogolire.
2.2 Transmisii cu roti de frictiune cu ungere la limita sau uscata
Transmisii cu roti de frictiune cu ungere la limita sau uscate realizeaza transferul

puterii de la elementul conducator la cel condus prin contactul direct dintre rotile de frictiune,
ca urmare a frecarii care apare între roata conducatoare si cea condusa. Suprafata de lucru a
rotilor de frictiune poate sa fie neteda sau canelata.
78
Avantajele acestor tipuri de transmisii sunt: constructie simpla, dimensiuni relativ

mici, functionare lina cu zgomot redus, protejeaza restul instalatiei prin posibilitatea patinarii
la soc sau suprasarcina.
Cele mai simple transmisii sunt construite cu roti de frictiune netede (Fig. 2.5).
F F
ω1
ω1
D1
D1
µ T
T
F
T ω2
D2
D2
F
ω2 B
Figura 2.5
Pentru cazul general al transmisiei cu frictiune (fig. 2.5), conditia de functionare este:
T < Ff = µ ⋅ F; (2.5)
unde µ este coeficientul de frecare si, considerând succesiv:
2 ⋅ M t1
T < Ff = µ ⋅ F; < µ ⋅ F; (2.6)
D1
Obtinem în final conditia de functionare:
2 ⋅ ß ⋅ M t1
=µ⋅F (2.7)
D1
unde: β > 1 – coeficient de suprasarcina (β = 1,25 … 1,8).

Luarea în calcul a coeficientului β confera siguranta la patinare.
În tabelul 2.1 sunt prezentate câteva valori uzuale pentru coeficientul de frecare.
Tabelul 2.1
µ
Cuplul de materiale
Cu ungere Fara ungere
Otel calit / otel calit 0,05 ... 0,06 0,15 ... 0,18
Otel / fonta - 0,15 ... 0,20
Textolit / otel; fonta cenusie - 0,2 ... 0,25
Ferodo / otel - 0,3 ... 0,35
Cauciuc / fonta cenusie, otel - 0,45 ... 0,85
79
În conditiile absentei ungerii, uzura este rapida, se schimba conditiile cinematice si ale
transmisiei de putere. Din aceste motive se limiteaza puterea transmisa la maximum 150 kW;
vitezele periferice maxime nu vor depasi 10 m/s.
2.2.1 Roti cilindrice cu periferia neteda
Pentru transmisia prezentata în fig. 2.5, vitezele periferice ale celor doua roti sunt:
π ⋅ D1 ⋅ n 1 π ⋅ D2 ⋅ n 2
v1 = ; v2 = (2.8)
60 60
Teoretic, raportul de transmitere al transmisiei este:
n1 D 2
i 12 = = (2.9)
n 2 D1
Datorita alunecarii elastice care apare între cele doua roti de frictiune, raportul de
transitere real este:
n1 D
i12 ef = = ?⋅ 2 (2.10)
n2 D1
unde ξ este coeficientul de alunecare; acesta poate lua valorile:

ξ = 1,005 … 1,002 la roti metalice,
ξ = 1,01 … 1,03 la roti nemetalice.
Pentru dimensionarea transmisiei se adopta:
D1 = (5 … 10)⋅d1 (2.11)
unde d1 este diametrul arborelui.

2 ⋅ ß ⋅ M t1
Forta transmisa este F = . Cu aceasta forta se face predimensionarea
µ ⋅ D1
latimilor rotilor folosind formula:
F
B≥ (2.12)
qa
în care qa este o încarcare specifica. Câteva valori ale încarcarii specifice sunt prezentate în
tabelul 2.2:
Tabelul 2.2
Cuplul de materiale qa [N/cm]
Otel calit / otel calit 1500 … 2000
Otel / fonta cenusie 1000 … 1500
Textolit / otel; fonta cenusie 400 … 800
Lemn / otel, fonta cenusie 100 … 150
Lignofon / fonta cenusie, otel 400 … 600
80
Verificarea se face la tensiune hertziana:
F E
s H max = 0,418 ⋅ ⋅ (2.13)
B ?
unde E – modulul de elasticitate (Young) redus si ρ – raza redusa se pot calcula cu:
2 1 1
E = E + E
 1 2
 (2.14)
1 = 2 + 2
 ? D1 D2
Conditia de verificare este:
s H max ≤ s H admisibil (2.15)
unde s H admisibil este rezistenta hertziana admisibila. Câteva valori ale s H admisibil sunt
prezentate în tabelul 2.3
Tabelul 2.3
Cuplul de materiale σH admisibil
Otel necalit / otel necalit cu ungere 25 HB
Otel calit / otel calit cu ungere 30 HB
Textolit / otel neuns 50 … 80 MPa
2.2.2 Transmisii cu roti cilindrice canelate
Aceste transmisii sunt realizate cu roti de frictiune cilindrice cu suprafata canelata (cu
profil trapezoidal al canelurilor). În figura 2.6 este prezentata zona de contact a doua roti de
frictiune cu profil trapezoidal al canelurilor.
Aceasta solutie este superioara celei cu roti cilindrice netede pentru ca asigura aparitia
efectului de pana. Ca urmare, se produce o reducere de câteva ori a fortei totale de apasare
F = z⋅F’, unde z este numarul de caneluri. Se micsoreaza încarcarea lagarelor si, de asemenea,
si gabaritul radial.
F' = Fn′ ⋅ (sin a + µ ⋅ cos a )


F = ß ⋅ T = z ⋅ F′ (2.16)
 n n
 µ
Relatia de calcul a fortei de apasare normala F′ (2.16) este valabila la montaj. Cum,
uzual α = 15°, α > ϕ’ (pentru evitarea blocarii), coeficientul de frecare fiind µ ≅ 0,15, rezulta:
F’ = 0,4⋅F (2.17)
81
unde F’ este forta normala de apasare în cazul rotilor canelate, iar F este forta normala de
apasare în cazul transmisiei cu roti netede; apare, evident, avantajul efectului de pana.
F′ F′
Fn′ Fn′
ρ1 µ 2
2 v2 max
dm1
v
e
B α v1 max
ρ2
dm2
F′ F′
Figura 2.6
În timpul functionarii fota de apasare se calculeaza cu:
F′ = Fn′ ⋅ sin a (2.18)
iar în conditii uzuale, se obtine:
F′ = 0,26 ⋅ F (2.19)
Se observa ca si în functionare, forta de apasare necesara pentru transmisia data este

mai mica decât în cazul rotilor cilindrice netede.
Înaltimea canelurii se adopta constructiv: e = (0,005 … 0,1)⋅dm 1
O prima verificare se face pentru încarcarea specifica:
Fn ⋅ cos a
q= ≤ qa (2.20)
2⋅e
unde forta normala pe canelura este (fig. 2.6):

2 ⋅ ß ⋅ M t1
Fn = (2.21)
µ ⋅ d m1
82
Forta totala de apasare a rotilor este:
F = F'⋅z = Fn ⋅ sin a ⋅ z (2.22)
Considerând relatia (2.20) si înlocuind în relatia (2.22), obtinem succesiv, la limita:
2 ⋅ e ⋅ qa
F= ⋅ sin a ⋅ z (2.23)
cos a
F = 2 ⋅ q a ⋅ e ⋅ z ⋅ tga (2.24)
Din (2.24) se obtine condita numarului minim necesar de caneluri:
F
z nec = ≤ 5...8 (2.25)
2 ⋅ q a ⋅ e ⋅ tg a
Urmeaza verificarea la tensiune hertziana:
Fn E red
s Hmax = 0,418 ⋅ ⋅ ≤ s Hadm (2.26)
2 ⋅ B ? red
unde razele de curbura se determina cu relatia:
d m 1,2 2
sin a = (2.27)
? 1, 2
Modulul de elasticitate redus Ered si raza de curbura redusa sunt date generic de (2.14).
2.2.3 Transmisii cu conice
Pentru transmiterea miscarii între arbori concurenti se folosesc rotile de frictiune

conice (fig.2.7). Fortele de apasare ale celor doua roti una fata de cealalta sunt F1 si F2 .
Raportul de transmisie teoretic este:
n1 D m 2 sin d2 1
i12 = = = = (2.28)
n 2 D m1 sin d1 tg d1
În realitate, datorita alunecarii, raportul efectiv de transmitere este:
1 D m2
i12 ef = ⋅ ; ? = 0,95...0,99 (2.29)
? D m1
unde coeficientul de alunecare este ? = 0,95...0,99 .

La montaj, fortele de apasare ale celor doua roti , F1 si F2 , sunt:
F1 = Fn ⋅ (sin d1 + µ ⋅ cos d1 )
(2.30)
F2 = Fn ⋅ (sin d 2 + µ ⋅ cos d 2
83
Dm1
F1
δ1
ρ1 δ2
Fn
Dm2
µFn
ρ2 F2
Figura 2.7
În exploatare, fortele de apasare ale celor doua roti , F1 si F2 , devin:
F1 = Fn ⋅ sin d1 
 ⇒ F1 < F2 ! (2.31)
F2 = Fn ⋅ sin d2 
De aici rezulta necesitatea realizarii dispozitivelor active de împingere la roata 1.

La predimensionare se determina latimea de contact minima necesara:
Fn 2 ⋅ ß ⋅ M t1
B≥ = (2.32)
q a µ ⋅ Dm1 ⋅ q a
în care q este dat în Tabelul 2.2. Verificarea la tensiune hertziana :
Fn E red
s Hmax = 0, 418 ⋅ ≤ s Had (2.33)
B ? red
unde razele de curbura sunt date de relatia:
D m1 2 Dm 2 2
?1 = ; ?2 = (2.34)
sin d1 sin d 2
Modulul de elasticitate redus Ered si raza de curbura redusa sunt date de (2.14).
84
2.2.4 Variatoare de turatie cu roti de frictiune
2.2.4.1 Variator cu roti frontale cu caracteristica liniara de reglaj
Variatorul de turatie prezentat în figura 2.8 are roata conducatoare (cu raza R1 ) fixa pe
arborele de turatie constanta n1 . Roata condusa (de raza R2 ) se poate deplasa axial, cu ajutorul
dispozitivului de comutare 3 pe fata frontala a rotii conducatoare între doua pozitii limita.
n2
R1
F1
n1
arbore canelat
R1x
F
M
B
arbore canelat
3
F2
R2
Figura 2.8
n2 x
n2 max
n2 min
R1 x
B  B
 R1 − 
2  2
Caracteristica liniara de reglaj
Figura 2.9
Rezulta astfel o variatie a turatiei n2 , prezentata în fig. 2.9, dupa legea:
R1 x
n 2x = n 1 ⋅ (2.35)
R2
Se observa ca turatia arborelui condus are o variatie liniara.

Turatiile limita ale arborelui condus sunt:
85
( R 1 − B 2)
n 2 max = n 1 ⋅
R2
(2.36)
B2
n 2 min = n1 ⋅
R2
Se defineste gama de reglare G:
n 2 max 2 ⋅ R 1 − B 2 ⋅ R1
G= = = −1 (2.37)
n 2 min B B
Se recomanda G = 3 … 4.
Cresterea valorii gamei de reglare se poate obtine prin:
- scaderea latimii de contact;
- cresterea razei R1 rotii conducatoare.
Prima varianta prezinta dezavantajul cresterii solicitarii de contact σH si, deci, aparitia
distrugerilor specifice acestei solicitari.
A doua varianta genereaza mai multe dezavantaje:
- cresterea solicitarii de încovoiere a arborelui;
- cresterea uzurii rotii 2;
- scaderea randamentului.
2.2.4.2 Variator cu roti frontale cu caracteristica neliniara de reglaj
Variatorul de turatie prezentat în figura 2.10 are roata condusa (cu raza R2 ) fixa pe
arborele de turatie constanta n1 . Roata conducatoare (de raza R1 ) se poate deplasa axial pe fata
frontala a rotii conducatoare între doua pozitii limita.
n1
R2
n2
n2 x
R2x
M
B
R2 x
Caracteristica
neliniara de reglaj
R1
86
Rezulta astfel o variatie a turatiei n2 , prezentata în fig. 2.11, dupa legea:
R2
n 2x = n 1 ⋅ (2.38)
R1 x
Se observa ca turatia arborelui condus are o variatie hiperbolica (neliniara).

Aceste variatoare au gama de reglare G = 3…4.
2.2.4.3 Variator dublu
În fig. 2.12 este prezentat un variator cu roti cilindrice frontale cu doua raze variabile.
Se observa ca atât roata conducatoare cât si cea condusa sunt fixe pe arborii lor, în timp ce
roata intermediara se poate deplasa axial.
Consideram rapoartele de transmisie intermediare:
n1 r
=
n3 R 1x
(2.39)
n3 R
= 2x
n 2x r
n2 x
R2 x R
n2 x
r
n3
r
R2 x
R B
R1 x
B  B
R − 
2  2
n1
Din relatia (2.39) si, considerând R 1x + R 2 x = R , rezulta:
R − R 2x  R 
n 2 x = n1 ⋅ = n1 ⋅  − 1 (2.40)
R 2x  R 2x 
87
Se observa ca pentru R2x = 0 avem n 2 x → ∞ si pentru R2 x = R avem n2 x = 0.

B
Valoarea maxima a lui R2 x este însa R 2 x = R − , careia îi corespunde turatia
2
2⋅ R 
maxima n 2 x = n1 ⋅  − 1 .
 B 
Gama de reglaj a acestor variatoare este:
2
 2⋅ R 
G= − 1 = 7...8 (2.41)
 B 
2.2.4.4 Variator conic
Exista doua variante de variatoare cu contact direct, prezentate în fig. 2.14 si 2.15.
Turatia la iesire a variatorului cu roata condusa mobila (din fig. 2.14) este:
R1
n 2 x = n1 ⋅ (2.42)
R 2x
n2x n1
R2 R1
R1x
R2x
n1 n2x
Turatia la iesire a variatorului cu roata condusa mobila (din fig. 2.14) este:
R 2x
n 2 x = n1 ⋅ (2.43)
R1
2.2.4.5 Alte variatoare
Figura 2.16 prezinta schema unui variator conic tip Kopp K. Se observa ca roata
conducatoare si cea condusa sunt fixe. Schimbarea raportului de transmisie se face prin
deplasarea axiala a elementului conic intermediar.
88
n1
n2x
n1
n2x
Figura 2.16 prezinta schema unui variator sferic tip Kopp B. Roata conducatoare si cea
condusa sunt fixe. Modificarea raportului de transmisie se face prin deplasarea a elementului
sferic intermediar.
Problema variatoarelor este data în primul rând de alunecarea relativa:
a) elastica, data de deformabilitatea pieselor în contact (fig. 2.18); de exemplu,
coeficientul de alunecare este ξ = 0,002 pentru otel si ξ = 0,01 pentru textolit;
b) patinarea, atunci când T > Ff;
c) alunecarea geometrica data de distributia vitezelor în zona de contact, întâlnita la
variatoarele cu roti cilindrice (fig. 2.29) sau conice.
Alunecarea geometrica relativa este:
v alunec. max
ξ geometric = (2.44)
v0
R2
v1 min
R1
ω2 n1
A O B
vmax
v0
ω1
rmax r0
v1 max v2
O1
n2

89
2.3 Bibliografie
1. Pavelescu, D., Musat, M., Tudor, A.,Tribologie Editura didactica si pedagogica,

Bucuresti, 1977.
2. Radulescu, Gh., Miloiu, Gh., Visa, F., Ionescu, N., Popovici, V., Dobre, G., Raseev,
M., Îndrumar de proiectare în constructia de masini, Vol. III, Editura tehnica,
Bucuresti, 1986.
3. Gafitanu, M., Cretu, S., Pavelescu, D., Racocea, C., Radulescu, Gh., Coca, D.,
Radauceanu, D., Tuleasca, C., Vornicu, Organe de Masini, vol. II, Bucuresti, Ed.
Tehnica, 1983.
4. Mladinescu, T., Rizescu, E., Weinberg, H., Organe de masini si mecanisme, Editura
didactica si pedagogica, Bucuresti, 1972.
5. Pavelescu, D., Tribotehnica, Editura tehnica, Bucuresti, 1983.
6. Chisiu, Al., Matiesan, D. Madarasan, T., Pop, D., Organe de masini, Editura didactica
si pedagogica, Bucuresti, 1981.
7. Manea, Gh., Organe de masini, Vol. I, Editura tehnica, Bucuresti, 1970.
8. Miloiu, Gh., Dudita, Fl., Diaconescu, V. D., Transmisii mecanice moderne, Editura
tehnica, Bucuresti, 1980.
9. ***, Organe de masini, Vol. 1, Colectia de standarde, Editura tehnica, Bucuresti,
1968.
90
3. TRANSMISII PRIN CURELE
3.1 Aspecte generale
În practica industriala sunt situatii în care exista o anumita distanta între arborele
motor si arborele condus, uneori aceasta distanta fiind chiar foarte mare. Într-o astfel de
situatie, transmiterea energiei nu se poate realiza decât prin intermediul unui element
intermediar flexibil, fara capat, denumit curea. Sectiunea curelei poate fi lata, trapezoidala sau
rotunda. Puterea (implicit miscarea) se transmite între curea si roata de curea prin frecare.
Exista solutii în care acest element intermediar elastic este dintat sau lant cu role, în anumite
cazuri miscarea transmitându-se prin forma.
Avantajele transmisiilor prin curele sunt evidente: transmiterea la distanta a miscarii
de rotatie si a puterii, amortizarea socurilor, protectia contra suprasarcinilor prin patinare,
posibilitatea de functionare la turatii mari, functionarea lina si fara zgomot.
Dezavantaje: gabarit mare, în comparatie cu rotile dintate, raport de transmitere
variabil (cureaua putând sa alunece pe roti), încarcarea arborilor cu forte radiale necesare
functionarii, necesitatea unor dispozitive de întindere a curelei, necesitatea de a mentine o
anumita întindere a curelei, datorita variatiei în timp a deformatiei curelei, posibilitatea de
încarcare electrostatica a curelelor.
În figura 3.1 este schitata o astfel de transmisie prin curele late, la care ne vom referi.
Forta de frecare amintita este realizata de fapt prin tensionarea initiala a curelei. În momentul
punerii în miscare a rotii motoare, ramura 2 a curelei se va tensiona mai mult în sensul
miscarii iar în ramura 1 tensiunea reducându-se, va rezulta o anumita destindere [1-5].
Domeniile de utilizare la transmisia prin
curele sunt variate: 1 γ
a) puteri pâna la 2000 kW prin curele late, cu
ω ω
viteze între 40-60 m/s si la distante A < 12 γ 1 2
D2
m, cu rapoarte i = 1…10 si randamente η = D
β1
1
O2
γ
0,93…0,94;
β2
O1 R2 -R1
b) puteri sub 1200 kW la curele trapezoidale, γ
viteze sub 40 m/s, i = 1…8, η = 0,92…0,96 γ
[1,2]. 2 A 12
În România, principala scoala de cercetari
pentru transmisiile cu curele este la Institutul
Politehnic din Timisoara. Figura 3.1
3.2 Clasificarea transmisiilor prin curele
Cerintele multiple impuse de conditiile concrete de exploatare au dus la aparitia unei

mari varietati de transmisii cu curele.
Criteriile de clasificare sunt si ele variate. De aceea vom face o prezentare sintetica a
tipurilor de transmisii prin curele folosind Tabelul 3.1 si Figura 3.2.
Prezentarea nu este exhaustiva, dar acopera cea mai mare parte a cazurilor întâlnite în
cazurile curente.
Tabelul 3.1
Criteriul de clasificare Tipul transmisiei
Numarul rotilor de curea Doua roti (figura 3.1)
Roti multiple (figura 3.2.a, d, f)
Forma sectiunii transversale a Curele late
curelei Curele trapezoidale
Curele dintate
Curele rotunde
Materialul curelei Piele
Materiale textile
Materiale textile cauciucate
Otel
Materiale plastice
Dispozitia axelor Axe Cu ramuri deschise (figura 3.1)
paralele Cu ramuri încrucisate (figura 3.2.b, d)
În trepte (figura 3.3)
Axe Cu ramuri semiîncrucisate (figura
încrucisate 3.2.c)
În unghi cu role (figura 3.2.e)
Modul de întindere a curelei Fara organe de întindere (figura 3.1 si 3.2.a)
Cu organe de întindere (figura 3.2.f)
b) c)
a)
d) e) f)
Figura 3.2
Clasificarea transmisiilor prin curele se face avându-se în vedere [1,2,4,5]:

- pozitia arborilor;
- materialul, forma si modul de confectionare a curelelor;
- modul de întindere.
92
Transmisii prin curele
Dupa pozitia arborilor, exista transmisii cu curele cu arbori paraleli (figura 3.1, 3.2.a,
d, f) sau încrucisati (figura 3.2.b, c, e).
Dupa forma sectiunii curelei, exista curele late, trapezoidale sau rotunde, ultimele
doua fiind utilzate mai frecvent în ultima vreme.
Dupa modul de întindere se deosebesc transmisii prin curele fara role de întindere sau
cu una sau mai multe role de întindere.
Remarcam ca pot fi solutii complexe: mai multe roti conduse, transmisii în trepte, cu
roti etajate, roti conice [4].
O schita a unei transmisii cu curele în trepte este prezentata în figura 3.3.
Pentru a se realiza întinderea curele i se mai pot utiliza, pe lânga rolele de întindere, si
alte solutii: deplasarea motorului, înclinarea suportului acestuia, utilizarea unor
contragreutatii, a unor role alunecatoare si contragreutati sau a arcurilor etc.
Dupa materialul curelei sunt mai multe grupe si tipuri:
- curele obisnuite din piele, destinate sa lucreze la o temperatura de pâna 55 o C, cu o
viteza periferica de maximum 30 m/s. Dupa forma lor sunt: curele simple si duble (grosimi 3-
7 mm); curele pe muchie (grosimi 12-31 mm), rotunde (Φ= 5,6 sau 7 mm); curele rasucite
(diametre între 8-20 mm);
- curele din pânza cauciucata (tesatura textila cauciucata si vulcanizata la presa) cu sau
fara învelis de protectie din cauciuc, pe suprafata exterioara;
- curele din alte materiale (cânepa, in, PVC, tesatura de par de camila, benzi metalice),
acestea fiind de dimensiuni mai reduse.
Curelele late compound (aparute relativ recent) constau din una sau mai multe folii sau
snururi din material plastic de înalta rezistenta si sunt captusite în interior, prin lipire, cu un
strat de piele sintetica (Figura 3.4).
Materialul pentru curele trebuie sa îndeplineasca (în exploatare) urmatoarele cerinte de

baza:
- sa fie rezistent la sarcini variabile si la uzare;
- sa fie suficient de flexibil, pentru a avea pierderi cât mai mici;
- sa fie elastic, pentru a realiza functionarea cu întindere permanenta;
- cureaua sa fie aderenta la periferia rotii, pentru a transmite forte cât mai mari;
- coeficientul de frecare dintre roti si curea sa fie cât mai mare, pentru a micsora
apasarea pe arbori si lagare.
3.3 Transmisii prin curele late
Transmisiile prin curele late sunt folosite în domenii variate (diverse masini, utilaj
chimic, aparate, autovehicule etc.), la puteri ce variaza între 0,2 kW si 200kW (uneori pâna la
1000 kW) si viteze de pâna la 75 m/s.
Spre deosebire de celelalte tipuri (curele trapezoidale, rotunde, dintate), curelele late
au mai multe avantaje:
93
- transmiterea miscarii la distante mijlocii (8-10 m) si mari (50 m);

- transmiterea miscarii la distante nestandardizate;
- constructie simpla, montare si întretinere usoara;
- pret redus.
Transmisiile prin curele late au si câteva dezavantaje fata de celelalte:
- dimensiuni mari de gabarit (diametre si latimi mari ale rotilor de curea);
- forte mari pe arbori si în lagare, datorita întinderii curelei;
- slabirea întinderii în timp, datorita relaxarii;
- raportul de transmitere nu este riguros constant, datorita alunecarii.
Capetele curelelor late trebuie îmbinate, ceea ce constituie o problema importanta.
Îmbinarea capetelor se face prin lipire, cusatura sau cu ajutorul unor dispozitive mecanice.
Astfel, pentru curele late care lucreaza la viteze mari (v > 20 m/s) se recomanda lipirea sau
coaserea capetelor.
Se utilizeaza si îmbinari cu dispozitive metalice; acestea nu pot fi însa utilizate la
instalatii care necesita o functionare linistita sau la viteze prea mari, pentru ca produc socuri la
trecerea peste rotile de curea.
3.3.1 Calculul curelelor late
În primul rând, este necesara alegerea curelei. Aceasta se face luând în cosideratie
conditiile de mai sus. În diferite lucrari sunt prezentate tabele comparative, în care se prezinta
tipuri, materialele respective, caracteristicile de rezistenta, dimensiuni uzuale, coeficientii de
frecare, domenii de utilizare [1,6].
3.3.1.1 Geometrie, forte si eforturi unitare în curele late
3.3.1.1.1 Aspecte rezultate din geometria transmisiei cu curele
Ne vom raporta la figura 3.1 si vom admite ipoteza curelei perfect întinse, neelastice si
cu grosime foarte mica. În aceasta situatie se poate admite ca viteza fiecarui punct al curelei
este aceeasi.
Daca sunt notate cu D1 si D2 (mm) diametrele rotii motoare si respectiv conduse si cu
n1 , n2 turatiile respective, viteza v a acestei curele va fi:
p ⋅ D1 ⋅ n 1 p ⋅ D 2 ⋅ n 2
v= = (3.1)
60 ⋅ 1000 60 ⋅ 1000
si
n1 D 2
i 12 = = (3.2)
n 2 D1
i12 fiind desigur raportul de transmitere.

De regula, distanta axiala A, lungimea L a curelei, unghiurile de înfasurare a curelei pe
cele doua roti (β 1 si β 2 ) sunt tabelate [1,2].
3.3.1.1.2 Forte si eforturi
Pentru determinarea fortelor si calculul eforturilor vom folosi figurile 3.5.a, b, c.

Datorita întinderii initiale în cele doua ramuri apare o forta F0 , forta de
predimensionare fiind aproximativ 2⋅F0 pentru rapoarte i12 apropiate de unitate. Ea da
94
apasarea normala N între curea si roata si va asigura, prin frecare, transmiterea unei forte
periferice F u :
2 ⋅ M t1 P
Fu = = 10 3 ⋅ 1 [ N ] (3.3)
D1 v
unde: Mt1 – momentul de torsiune transmis [Nm], iar P1 – puterea transmisa [kW].
În figura 3.5.a sunt notate cele doua viteze unghiulare ω1 si ω2 , fortele F1 , F2 (atât în
ramura pasiva, cât si în cea activa), apoi forta elementara dN, forta elementara de frecare
µdN, elementul de curea cu deschiderea unghiulara dα. Asupra elementului de curea cu
unghiul la centru dα vor actiona fortele dN si µ⋅dN. Astfel, pe un arc de cerc, suma acestor
forte elementare va fi egala cu forta periferica utila:
Fu = ∑ µ ⋅ dN (3.4)
µ⋅dN F1 (F0) Ramura pasiva µ⋅dQ F F

dN 2
α F1 F1
α
ω2 dQ dα
dα
dQ
ω1 β dα
F2 (F0) β
F2
1
F+dF F2 F+dF
Ramura activa
a)
b)
Fc
Fc
dFc
dα dFc
h
dα
Fc
Fc
c)
Figura 3.5
Datorita frecarii se produc modificari ale fortelor; astfel, în ramura activa, F0 se

transforma în F2 iar în ramura pasiva F0 devine F1 .
Conditia de echilibru a momentelor fata de axa rotii motoare este:
D1 D
(Fu + F1 ) ⋅ = F2 ⋅ 1 sau Fu = F2 − F1 (3.5)
2 2
Amintim ca materialul curelei respecta legea lui Hooke, deci se poate scrie [1,2]:
Fu F F + F2
F2 = F0 + ; F1 = F0 − u si F0 = 1 (3.6)
2 2 2
95
Trebuie precizat ca trecerea de la forta F1 la F2 se face treptat, prin însumarea la forta

F1 a fortelor de frecare elementare µdN (figura 3.4.b), iar rezultanta fortelor F si (F + dF) va fi
dQ, care, avâ nd o directie radiala, apasa cureaua pe roata:
+ (F + dF) ⋅ sin
da da
dQ = F ⋅ sin (3.7)
2 2
da da da
iar, daca dF ⋅ sin se poate neglija iar sin ≅ , atunci:
2 2 2
dQ = F ⋅ da (3.8)
Daca ne referim la figura 3.4.c, iar elementul de curea are sectiunea bxh si lungimea
R⋅dα, asupra acestuia va aparea o forta centrifuga elementara dFc care va cauta sa îndeparteze
cureaua de pe roata. Aceasta forta elemantara va fi:
?
dFc = ⋅ b ⋅ h ⋅ v 2 ⋅ da (3.9)
g
unde γ - greutatea specifica a materialului iar viteza curelelor v = Rω.

Componentele Fc rezultate vor provoca o solicitare suplimentara de întindere. În mod
similar relatiei (3.8) se poate scrie:
dFc = Fc ⋅ d a (3.10)
Va rezulta valoarea fortei centrifuge Fc si ale efortului unitar dat de aceasta:
? F ? ⋅ v2
Fc = ⋅ b ⋅ h ⋅ v 2 si s c = c = (3.11)
g b⋅h 2
Conditia ca sa nu apara alunecare între curea si roata este:
µ ⋅ dN ≥ dF sau (3.12)
µ ⋅ (F − Fc ) ⋅ dα ≥ dF;
dF
≤ µ ⋅ dα (3.13)
F − Fc
Ecuatia diferentiala (3.13) se poate integra pentru α variind între 0 si β 1 (β2 ), forta F
variind între F1 si F2 si va rezulta:
F2 − Fc
= e µ⋅ß (3.14)
F1 − Fc
Din (3.4) si (3.12) rezulta relatiile fortelor din cele doua ramuri ale curelei:
1
F1 ≥ Fu ⋅ + Fc (3.15)
µ⋅ß
e
96
e µ⋅ß
F2 ≥ Fu ⋅ + Fc (3.16)
e µ⋅ß − 1
În portiunea de curea înfasurata pe cele doua roti apare o solicitare suplimentara de

încovoiere.
Se considera ca materialul curelei respecta legea lui Hooke si, în aceste conditii, se
poate calcula alungirea fibrelor extreme ale curelei fata de fibra medie nedeformata.
Din figura 3.6 se poate calcula lungimea unui element de curea corespunzator
unghiului dα :
D  D h h
? L =  + h  ⋅ da −  +  ⋅ da = ⋅ da (3.17)
2   2 2 2
Alungirea specifica este data de relatia:
?L h ⋅ da h h
e= = = ≅
L D+ h D +h D (3.18)
2⋅   ⋅ da
 2 
σt1 σt2
h σt2 σt2-σtc
σ σ σ
h
L
dα
σtc
β1
β2
D
σt1 σt1-σtc
σ σ σ
Efortul unitar de încovoiere este:
h
s i = E ⋅e = E ⋅ (3.19)
D
unde E este modulul de elasticitate al materialului curelei.

Efortul unitar total din curea se calculeaza cu relatiile:
F1 h
− în ramura pasiva: s tot 1 = s t1 + s i = + E⋅ (3.20)
b ⋅h D1
F2 h
− în ramura motoare: s tot 2 = s t 2 + s i = +E⋅ (3.21)
b⋅h D2
Fu 1 Fc h su ? ⋅ v2 h
s tot 1 = ⋅ + + E⋅ = + + E⋅ (3.22)
b ⋅ h e µ⋅ß −1 b⋅ h µ ⋅
D1 e − 1
ß g D1
97
Fu e µ⋅ß Fc h e µ⋅ß ? ⋅ v2 h
s tot 2 = ⋅ + +E⋅ =su ⋅ + +E⋅ (3.23)
b ⋅ h e µ⋅ß − 1 b ⋅h D2 µ ⋅
e −1ß g D2
Fu
unde s u = este efortul unitar util.
b⋅ h
Din relatia (3.20) si din verificarea de rezistenta rezulta
e µ⋅ß − 1  ? ⋅v2  h 
su = s a i − − E ⋅   (3.24)
e µ⋅ß  g  D  
sau, notând e µ⋅ß = m , se obtine:
m −1  ? ⋅ v2  h 
su = s a i − − E ⋅   (3.25)
m  g  D 
Repartizarea eforturilor unitare de-a lungul curelei este prezentata în figura 3.7.
3.3.2 Procesul de alunecare si patinare
În timpul functionarii, forta de întindere din curea variaza de la valoarea F1 în ramura

pasiva la valoarea F2 (F2 >F1 ) în ramura activa (motoare). De aici rezulta ca pe ramura motoare
cureaua va avea o deformatie axiala elastica mai mare decât pe ramura pasiva. Datorita
acestor diferente ale deformatiei curelei (scurtari alternate cu alungiri) în timpul înfasurarii ei
pe roti, apare un fenomen de alunecare elastica. Acest fenomen apare între curea si roata de
curea, într-o zona aflata spre iesirea din contact si nu poate fi evitat la transmisiile prin curele.
Astfel, pe roata motoare se va produce o alunecare a curelei, aceasta ramânând în
urma rotii. La iesirea din contact cureaua va avea viteza v2 . În timpul înfasurarii curelei pe
roata condusa se va produce un fenomen invers, astfel ca spre iesire cureaua va aluneca
înainte pe roata, iar la iesire va avea viteza v1 >v2 . Aceasta alunecare elastica se poate exprima
prin coeficientul de alunecare [1,2,3,4] elastica:
v1 − v 2 v al
?= = (3.26)
v1 v1
La curele late din piele ξ = 0,015, la cele din textile cauciucate ξ = 0,01, iar curelele
trapezoidale au ξ = 0,02.
Daca avem în vedere acest fenomen real, relatiile (3.1, 3.2) se pot scrie:
v 2 = v1 ⋅ (1 − ? )
(3.27)
D 2 ⋅ n 2 = (1 − ? ) ⋅ D1 ⋅ n 1
rezultând:
D 2 = (1 − ? ) ⋅ i 12 ⋅ D 1 si
? 1 D2 1 (3.28)
i 12 = = ⋅
?2 D1 1 − ?
98
Diametrul rotii conduse trebuie calculat cu relatia (3.26), pentru a fi mentinut un raport
de transmitere constant.
Daca tinem seama ca, de fapt, deformatiile elastice din ramurile curelei sunt diferite,
datorita fortelor diferite, coeficientul de alunecare se mai poate defini [7] si prin:
F2 − F1 v a
? = e 2 − e1 = = (3.29)
El ⋅ A v1
unde ε 1,2 sunt alunecarile specifice pe cele doua ramuri, El este modulul de elasticitate
longitudinal, A este aria sectiunii transversale (b×h) si val este viteza de alunecare a curelelor
pe roata (ca mai sus).
Alunecarile si patinarile pot fi puse în corelatie cu fortele din transmisie prin
intermediul coeficientului de tractiune:
Fu F − F1 e µ⋅ß − 1
f = = 2 = sau
2 ⋅ F0 F1 + F2 e µ⋅ß + 1
(3.30)
F s
f = u = u
2 ⋅ F0 2 ⋅ s 0
Aspectele pe care le prezinta figura 3.8, au fost obtinute experimental [2,5]; astfel s-a
putut determina dependenta dintre coeficientul de alunecare ξ si coeficientul de tractiune ϕ.
Curbele ξ = f(ϕ) din figura 3.8 se
numesc curbe de alunecare sau caracteristici de η Zona
tractiune. ξ patinarii
Astfel, la punctul ϕ = 0 transmisia ηmax
Patinare
merge în gol. Între 0 si ϕoptim forta periferica Fa
creste pâna la valoarea optima Fu opt si cureaua totala
are numai alunecare elastica. Marind în Zona
continuare Fu va aparea patinarea, iar alunecarii ξpat
coeficientul ξ creste brusc pâna la patinarea elastice
totala [1-5]. ξ opt ξ al el
În acelasi timp, curba randamentului ϕ
indica o scadere brusca, dupa depasirea ϕopt
punctului ϕopt , adica în apropierea domeniului
ϕcrt
de patinare totala.
Se estimeaza valoarea maxima a
randamentului ca fiind 0,95…0,96. Figura 3.8
Deci, o transmisie cu curea este
exploatata optim în zona ϕ = ϕopt .
S-ar mai putea spune ca si valoarea optima σu 0 se poate obtine din ϕopt :
s u 0 = 2⋅f 0pt ⋅s 0 (3.31)
Coeficientul de tractiune optim se poate determina si cu relatia
h
f opt = A −B⋅  (3.32)
 D
99
unde coeficientii A si B au valori tabelare [1].

Valorile uzuale ale coeficientului de tractiune sunt ϕopt = 0,47 pentru curele din
bumbac tesute, ϕopt = 0,59 pentru curele din piele, ϕopt = 0.62 pentru curele cauciucate. Aceste
h 1
valori sunt deduse experimental pentru = .
D 37
3.3.3 Viteza de uzare si grosimea stratului uzat
Se cunoaste ca intensitatea liniara de uzare Iuh este dependenta de presiunea de contact

si de caracteristicile materialului, dupa formula [3,4]
I uh = k ⋅ p m (3.33)
Presiunea de contact din formula este în MPa, iar coeficientii sunt functie de
materialul curelei; de exemplu, pentru curele din textile cauciucate m ≈ 1,3…1,7, iar
coeficientul k = (0,75 K1,25) ⋅ 10 −9 .
Din lucrarea [3] rezulta ca, în cazul functionarii în zona alunecarii elastice grosimea
stratului uzat are o expresie complexa care s-ar putea aduce la forma simpla:
h uz = v u ⋅ t h (3.34)
În zona de patinare, o alta expresie complexa se poate reduce tot la huz = vu ⋅th , dar de
aceasta data vu are o alta expresie. Remarcam ca forta de întindere initiala F0 a curelei va
influenta semnificativ viteza de uzare. Astfel, pentru tensiuni initiale mici si momente de
transmisie mari, viteza de uzura este mare. De asemenea, coeficientul de frecare µ din (3.28)
are o componenta de adeziune care se poate calcula [3]:
f 0 = c′1 + c 2 ⋅ v a (3.35)
constantele c′1 si c2 , fiind prezentate tabelar în functie de tipul si materialul curelei.
3.3.4 Fiabilitatea transmisiilor prin curele
În lucrarea [3] sunt prezentate si diferite aspecte privind fiabilitatea curelelor la

patinare si uzare.
Functia de fiabilitate din punct de vedere al uzarii este data de:
auz
R uz = 1 − ∫ f z uz (t )dt (3.36)
0
unde a uz este un parametru statistic de siguranta la distrugerea prin uzare. Pentru cazul
particular când densitatea de probabilitate a variatei vitezei de uzare fz uz variaza dupa o lege
normala Gauss, va rezulta:
? uz
R uz = F (a uz ) = (3.37)
100
100
Se apreciaza ca fiabilitatea curelei la uzare (γuz) este ridicata, daca pentru un timp de
functionare th = 1500…2000 ore, γuz > 85%. Pent ru valori γuz < 75%, fiabilitatea este scazuta.
Dar curelele se rup si prin oboseala, datorita tensiunilor de încovoiere ce apar la
trecerea curelei pe roti:
Ei ⋅ h
s i 1,2 = 0,7 ⋅ (3.38)
D1, 2
unde Ei este modulul de elasticitate la încovoiere iar h este grosimea curelei. Exista si expresii
privind tensiunea limita la rupere prin oboseala (σlim ), precum si pentru parametrul statistic de
siguranta la aceasta forma de rupere (ar) [3].
Prin experimentare s-a dovedit ca ruperea are loc dupa o lege apropiata de legea
normala Gauss, functia de fiabilitate fiind:
?r
R r = F (a r ) = (3.39)
100
unde γr este fiabilitatea procentuala exprimata tabelar.

Pe lânga fenomenul de oboseala mai apar, asa cum s-a constatat, si alunecari;
probabilitatea totala a defectarii Rc rezulta din înmultirea probabilitatilor partiale:
R c = R uz ⋅ R r (3.40)
Pentru Rc = 0,80-0,90 fiabilitatea se considera ridicata, iar pentru Rc < 0,80 se

considera ca fiabilitatea este scazuta. Determinarea fiabilitatii globale este importanta, pentru
ca de ea depinde durabilitatea curelei.
3.4 Transmisii prin curele trapezoidale
3.4.1 Aspecte generale
Curelele trapezoidale se deosebesc esential de curelele late, nu numai prin geometrie si

structura ci si prin mod de actiune. Astfel, fetele de lucru sunt flancurile laterale ale sectiunii
curelei, portanta realizata este mai mare, aderenta la rotile de curea în santurile respective este
mai buna si, astfel, rezultînd un coeficient de frecare mai mare, având ca rezultat o încarcare
mai mica a arborilor si lagarelor. Se poate asigura o transmitere între doi arbori a miscarii de
rotatie cu un raport de transmitere i1,2 mare, chiar si atunci când arborii sunt apropiati. Un
exemplu bine cunoscut îl constituie utilizarea lor în sistemul de racire a motoarelor cu ardere
interna. Aparute mai târziu, au capatat o larga utilizare.
Curelele trapezoidale nu au capete, deci au avantajul ca nu trebuie îmbinate, dar
prezinta dezavantajul ca nu se pot realiza transmisii pentru orice distanta dintre axe.
Un alt dezavantaj rezulta din durabilitatea mai mica decât la curelele late, datorita unui
raport h/D mult mai mare decât al curelelor late. Acest dezavantaj poate fi compensat prin
folosirea mai multor curele pentru aceeasi transmisie.
Ca si la curelele late, se folosesc transmisii cu doi sau mai multi arbori,
semiîncrucisate sau încrucisate. În cazul transmisiilor cu mai multe roti conduse, acestea pot fi
dispuse pe ambele parti ale conturului înfasurat, folosindu-se în acest caz curele trapezoidale
duble.
Întinderea necesara se realizeaza de obicei prin deplasarea rotii- motoare.
101
3.4.2 Consideratii practice
Sectiunea curelelor trapezoidale este standardizata în STAS 1164-71 pentru curele

clasice si în STAS 7192 – 65 pentru cele înguste. Se fabrica 7 tipuri de curele clasice (notate
Y, Z, A, … E) si 5 tipuri de curele trapezoidale înguste (notate SPZ, 16X15, SPA, SPB, SPC)
[1,2,4,5,7].
Cureaua trapezoidala este compusa din urmatoarele elemente (figura 3.9): 1- învelis
din tesatura de bumbac cauciucat; 2a – fire de cord (retea); 2b – miez de fire de cord (snur),
învelit în cauciuc; 3a – strat de cauciuc (strat de compresiune); 3b – tesatura de bumbac
cauciucata [4].
Sunt si alte profiluri ca în schitele din figura 3.10.
a
1
h
2a 2b
3a 3b
a) b)
Figura 3.9
z⋅a
bmax a a
bmax
a
h lp 2⋅h1
h2
a) b)
c)
Figura 3.10
Dimensiunea caracteristica a curelelor

Bine Rau Foarte
trapezoidale este lp (figura 3.10) care indica
rau
latimea profilului în dreptul fibrelor primitive si
anume acelea care la trecerea pe roata nici nu se
comprima si nici nu se întind.
Daca rezulta din calcul, se pot folosi mai
multe curele în paralel sau una compusa (figura
3.10.c). Distanta minima între arbori trebuie sa
fie Amin = 5(DP2 + B), Dp fiind diametrul primitiv
al rotii mari de curea (corespunzator cotei lp ) si B
latimea rotilor. a) b) c)
Se pot utiliza curele trapezoidale si la
transmisii semiîncrucisate si încrucisate; atunci Figura 3.11
însa distantele Amin sunt mai mari.
Pentru arborii paraleli rapoartele de transmitere sunt i12 << 10, iar pentru arborii
încrucisati, i12 ≤ 2.5.
Este importanta asezarea corecta a curelei în canalul rotii, pentru a se evita uzarea sau
netransmiterea corecta a puterii. În schita din figura 3.11.a se arata pozitia corecta.
102
3.4.3 Calculul curelelor trapezoidale
Parametrii cunoscuti sunt: puterea Pc (kW), turatiile n1 , n2 (rot/min) si regimul de lucru

(tipul masinii de lucru, tipul actionarii motorului etc.).
Profilul curelei se alege din nomogramele standardizate, în functie de puterea
transmisa. Profilul se caracterizeaza prin înaltime si latime la baza mare. În standarde se
indica pentru fiecare profil puterea nominala Po (kW) pe care poate sa o transmita cureaua
(având în vedere diametrul rotii mici, raportul de transmitere i1,2, turatia n1 si viteza periferica
v în m/s).
Diametrul primitiv Dp1 (al rotii mici) se alege conform STAS 1162-7 [7] din
nomograma, dupa care se determina diametrul rotii conduse Dp2 = i1,2 Dp1 .
Se calculeaza preliminar [4] distanta dintre axe A, care trebuie sa se încadreze în
intervalul 0,75 (Dp1 + Dp2 )<A ≤ 2(Dp2 + Dp1 ).
Unghiul γ dintre ramurile curelei trapezoidale se obtine din:
D p 2 − D p1
? = 2 ⋅ arc sin (3.41)
2⋅ A
iar β 1 – unghiul de înfasurare la roata mica: β 1 = 180° − γ

Cu aproximatie, se determina lungimea primitiva a curelei din:
p
(
L p = 2 ⋅ A + ⋅ D p 2 + D p1 +
2
) (
D p 2 − D p1
4 ⋅A
)2 (3.42)
cu precizarea ca lungimea Lp este standardizata (Lp = 400…16000 mm). Se alege Lp si se

recalculeaza la A.
p ⋅ D p1 ⋅ n1
Viteza periferica v = m / s , admitându-se v ≤ 30 m/s.
60 ⋅1000
Pentru rezistenta la oboseala, se face si verificarea la frecventa încovoierilor:
v
f = x⋅ ⋅ 10 3 ≤ 40 Hz pentru cureaua cu insertie retea (figura 3.9.b) si f ≤ 80 Hz , pentru
Lp
curele cu insertie snur (figura 3.9.b), x fiind numarul rotilor transmisiei, inclusiv roata de
întindere.
Numarul de curele trapezoidale, pentru transmiterea puterii Pc, se calculeaza cu
c d ⋅ Pc
z= (3.43)
c L ⋅ cβ ⋅ P0
cd = 1…1,8 coeficient de serviciu care se alege în functie de regimul de lucru (numarul de

masini antrenate sau de schimburi); cL = 0,8…1,25 coeficientul de lungime (se da în acelasi
STAS), se alege în functie de profilul si lungimea curelei, cβ = 1…0,68 coeficient de
înfasurare, se alege în raport cu unghiul β 1 .
Fata periferica ce poate fi transmisa
Pc
Fu = 100 ⋅ (3.44)
v
103
3.4.4 Rotile transmisiei prin curele
Rotile au trei parti componente comune:

- butuc care se asambleaza cu pene sau caneluri pe arbore;
- obada, partea periferica pe care se înfasoara cureaua;
- brate sau disc intermediar între butuc si obada.
Dupa profilul obezii sunt si urmatoarele tipuri de roti de transmisie:
- roti pentru curele late;
- roti pentru curele trapezoidale;
- roti pentru curele rotunde.
Pentru mai multe trepte de turatie sunt roti în trepte ca în figura 3.3 numite si conuri de
viteze.
În functie de sarcinile respective se folosesc pentru roti materiale adecvate: fonta, otel
turnat, aliaj de aluminiu, roata sudata din tabla si otel, materiale plastice (pentru dimensiuni
mici).
3.4.4.1 Rotile pentru curele late
Pentru o mai buna centrare si aderenta a curelei, se prefera obada cu periferie

bombata. Tot asa, pentru o mai mare siguranta, rotile cu D > 300 mm se construiesc cu doua
rânduri de brate (spite).
Precizam ca toate datele care urmeaza pot fi luate dintr-un îndrumar de proiectare sau
din alte lucrari, ca de exemplu [1-6, 8].
Diametrul rotii motoare fiind standardizat, se alege dupa o determinare preliminara cu
relatia [4,7].
P
D = 1000K1200 ⋅ 3 (3.45)
n1
unde P – puterea transmisa de roata motoare în CP; n1 – turatia rotii motoare în rot/min.
Numarul de brate se determina cu relatia:
1 1
z b =  K  ⋅ D min (3.46)
7 6
care se rotunjeste la un numar întreg.

Mai sunt si alte elemente ale rotilor pentru curele late, din otel sau din fonta, cum sunt:
- latimea rotii: B = 1,1⋅b + (10…15) mm, b fiind latimea curelei;
D
- grosimea obadei cu periferia bombata s 0 = + s ′0 + 3 [mm], în care
300
 1 1 
s ′0 =  K  ⋅ B + 1 [mm] este înaltimea suprafetei bombate.
 100 60 
h 1
Pentru a se evita solicitarile la încovoierea curelei pe roata se va verifica daca ≤ ,h
D 40
fiind grosimea curelei.
Obada se verifica si ea la întindere sub actiunea fortelor centrifugale.
Diametrul butucului: D0 = (1,8…2)⋅b, iar lungimea butucului L0 = ,2…1,5)⋅d.
Bratele (spitele) se verifica la solicitarea de încovoiere, admitând ca numai o treime
din numarul bratelor preia forta totala de apasare F.
104
Acest brat are o sectiune transversala rotunda sau eliptica care creste în marime de la
obada la butuc. Sectiunea mijlocie a unui brat se verifica la încovoiere.
De altfel, dimensiunile principale ale rotii se aleg constructiv din standarde si
cataloage în functie de diametrul D si de material.
3.4.4.2 Rotile pentru curele trapezoidale
Desigur ca obada are caneluri corespunzatoare profilului trapezoidal curelei.

Diametrul acestor roti se alege constructiv din standarde [7] în functie de tipul curelei.
La aceste roti latimea este B = (z − 1) ⋅ p + 2 ⋅ e , unde: p – distanta între doua caneluri în
sectiunea mijlocie; e – distanta fata de partile laterale ale rotii de la mijlocul canelurilor
extreme (vezi figura 3.10); z – numarul de curele. Cu cât diametrul D al rotii este mai mare în
raport cu grosimea curelei h se obtine o durata mai mare în functionare. Pentru grosimi ale
h 1
curelei mai mici de 6…12 mm se iau ≤ , iar pentru grosimi mai mari h = (10…20) mm,
D 10
h 1
cu mai multe straturi, se admite ≤ .
D 30
Se admite, de asemenea, o frecventa a încovoierilor pâna la valori de 50000 îndoituri /
ora pentru h = 8…10 mm si D = 10⋅h.
3.4.5 Forta de apasare pe arbore la transmisiile prin curele
Aceasta forta este deosebit de importanta, deoarece solicita arborele (la încovoiere),
lagarele si bratele rotilor la compresiune.
La curelele late, pentru β = 180o si i1,2 = 1, aproximând eµ⋅β = 2, se ajunge la rezultanta
R (figura 3.5.a):
e µ⋅ß 1
R = F1 + F2 = Fu ⋅ + Fu ⋅ ≅ 3 ⋅ Fu (3.47)
µ⋅ß µ⋅ß
e −1 e −1
Practic, pentru alte cazuri, apasarea pe arbore este R = (2,5…3) Fu. În stare de rapaus
R = 2 ⋅ s t 0 ⋅ h ⋅ b ⋅ cos ? în care efortul unitar de întindere initial se alege uzual
σ to = (1,6K 2 ) MPa .
La curelele trapezoidale se admite R ≈ Fu.
3.5 Bibliografie
Radauceanu, D., Tuleasca, C., Vornicu, Organe de Masini, vol. II, Bucuresti, Ed. Tehnica,
1983.
2. Chisiu, A., Matiesan, D., Madarasan, T., Pop, D., Organe de Masini, vol. II, Bucuresti, Ed.
Didactica si Pedagogica, 1981.
3. Tudor, A. s.a. Durabilitatea si fiabilitatea transmisiilor mecanice, Bucuresti, Ed. Tehnica,
1988.
4. Mladinescu, T., Rizescu, E., Weinberg, H., Organe de masini si mecanisme, Bucuresti,
Ed. Didactica si Pedagogica, 1972.
5. Pavelescu, D., Radulescu, Gh., Gafitanu, M., Crudu, I., Gherghiu, N., Organe de masini,
Vol. II, Bucuresti, Ed. tehnica, 1985.
6. Pavelescu, D. Tribotehnica, Bucuresti, Ed. Tehnica, 1983.
105
7. Colectie de standarde în vigoare.

8. Gheorghiu, S.N. Transmisii prin curele trapezoidale, contributii la Studiul teoretic si
experimental al capacitatii de tractiune, teza de doctorat, I.P. Timisoara, 1970.
9. Radulescu, Gh., Miloiu, Gh., Visa, F., Ionescu, N., Popovici, V., Dobre, G., Raseev, M.,
Îndrumar de proiectare în constructia de masini, Vol. III, Editura tehnica, Bucuresti, 1986.
106
4. LAGARE CU ROSTOGOLIRE
4.1 Generalitati
4.1.1 Prezentare generala
Lagarele cu rostogolire, cunoscute si sub numele de rulmenti, sunt organe de masini

complexe care asigura rezemarea si rotirea elementelor mobile: arbori, osii, tije de comanda
rotitoare etc. Rulmentii functioneaza în regim de frecare – ungere elasohidrodinamic (EHD),
iar miscarea corpurilor intermediare (bile sau role) este de rostogolire.
Rulmentul este un lagar cu rostogolire complex, pentru ca este astfel conceput încât sa
preia miscarea de rotatie relativa si sarcina de la un fus (capat de arbore) prin intermediul unui
inel fixat pe acesta si de a le transmite unor corpuri intermediare (bile sau role) care se
rostogolesc pe un al doilea inel care face corp comun cu batiul sau carcasa masinii. În cazul
unei osii fixe, de exemplu, rotitor este inelul exterior si fix este inelul solidar cu osia. Altfel
1 spus, rulmentul poate avea în rotatie fie inelul exterior, fie inelul
interior, fie ambele inele. Pentru ca aceste corpuri de rostogolire sa
2 pastreze o distanta egala între ele (pentru a nu se aglomera într-o
anumita zona a rulmentului), acestea sunt pozitionate prin
3 intermediul unei piese circulare denumite colivie. În figura 4.1 s-au
4 notat cu: 1 – inel exterior; 2 – corp de rostogolire; 3 – colivie; 4 –
inel interior. Pe cele doua inele se remarca caile de rulare. Acest tip
de lagare a cunoscut o larga raspândire în constructia de masini
datorita mai multor avantaje comparativ cu lagarele cu alunecare, si
anume: se pote realiza în productie de serie mare; prezinta un gabarit
Figura 4.1 axial mai redus; asigura precizia de rotire a arborilor prin
pretensionare; ungere mai simpla; întreruperea accidentala a ungerii
un timp limitat nu conduce de regula la consecinte grave; adoptarea sprijinirii arborilor pe
rulmenti permite solutii mult mai simple pentru preluarea sarcinilor radiale si/sau axiale;
permite standardizarea.
O comparatie între variatia coeficientului
Momentul de frecare [N⋅m]
2,3 de frecare la un lagar cu rulmenti este prezentata

in fig. 4.2, din care rezulta clar avantajul
1,7 R lagarului cu rulmenti în cazul opririlor si
pornirilor dese, anume o frecare aproape
1,15 18000 N constanta la pornire si la oprire. Diagramele sunt
trasate pentru un rulment R si un lagar
LHD
0,8 R hidrodinamic LHD, solicitate la doua încarcari
2260 N
obisnuite si la un regim de turatii uzual pentru
constructia de masini.
0 2 4 6 8 10⋅10 3 Dintre dezavantaje lagarelor de
Turatia n [rot/min] rostogolire se pot enumera: gabarit radial mai
mare decât al lagarelor radiale hidrodinamice, se
Figura 4.2
monteaza numai pe la capetele arborilor (osiilor),
prezinta sensibilitate la jocuri si impuritati, sunt mai putin silentioase, nu pot fi folosite la
viteze foarte mari.
Problemele specifice rulmentilor se refera la alegerea tipului si marimii rulmentului,
preluarea sarcinii, ungerea si fiabilitatea. O tratare completa a tuturor acestor aspecte nu este
posibila într-un curs general, dar se poate gasi în tratate, lucrari monografice, cursuri mai
ample [1,2,4] sau, partial, în anumite lucrari [3,5–7].
Asa cum în cazul lagarelor cu alunecare principala scoala de cercetare este la
Universitatea „Politehnica” din Bucuresti, în cazul rulmentilor acesta este la universitatile din
Iasi si Suceava. În tara avem fabrici de rulmenti la Brasov, Bârlad, Alexandria, Suceava. Una
din cele mai mari firme pe plan mondial este SKF.
4.1.2 Tipurile de rulmenti. Clasificare
Exista o mare varietate de rulmenti, deci se impune clasificarea lor. Clasificarea

rulmentilor se face dupa diferite criterii: directia de actiune a sarcinii principale (rulmenti
radiali, axiali, radial – axiali, axial – radiali), forma corpurilor de rostogolire (cu bile, cu role
cilindrice, conice sau butoi, cu ace), numarul rândurilor corpurilor de rostogolire (rulmenti cu
a b c d
e f g h
i j
Figura 4.3
un rând, cu doua rânduri etc.), posibilitatea de preluare a rotirilor (rulmenti oscilanti si
neoscilanti). De asemenea, exista rulmenti speciali cum ar fi cei de marimi reduse (utilizati în
mecanica fina) sau de marimi speciale (rulmenti de mare gabarit, foarte scumpi).
Câteva tipuri de rulmenti mai des utilizati sunt: rulment radial cu bile cu cale de rulare
adânca (figura 4.1), rulment cu bile cu patru puncte de contact (fig. 4.3.a si 4.3.b), rulment
radial cu role cilindrice (fig. 4.3.c, 4.3.d, 4.3.e), rulment radial oscilant cu role butoi (fig.
4.3.f.), rulment radial – axial cu bile (fig. 4.3.g), rulment radial – axial cu role conice (fig.
4.3.h), rulment cu ace (fig. 4.3.i), rulment axial cu bile (fig. 4.3.j). O varietate mai mare de
tipuri se gaseste în lucrarea [1] sau în cataloagele diferitelor firme producatoare. Din motive
tehnico – economice, în tara noastra rulmentii sunt încadrati în anumite clase de utilizare [8].
4.1.3 Materiale. Tehnologii de executie
Datorita solicitarilor hertziene mari la care sunt supuse caile de rulare si elementele de
rostogolire, s-a impus elaborarea si utilizarea unor oteluri speciale pentru constructia
rulmentilor. Inelele si corpurile de rostogolire se executa din otel cu crom pentru rulmenti
marca RUL 1 pentru rulmentii mici si RUL 2 pentru rulmentii mari. Al doilea tip de otel are
un continut de mangan mai ridicat. Duritatea inelelor de rulmenti dupa tratament se
încadreaza în limitele 62 ± 3 HRC. Rulmentii executati din aceste materiale pot functiona
pâna la temperatura de 120 °C. La depasirea acestei temperaturi se produc modificari
structurale în materiale, care duc la modificari dimensionale.
Tehnologiile de executie sunt pretentioase si variate, datorita cerintelor functionale si a
formelor constructive diverse.
Inelele rulmentilor cu diametru mai mare de 20 mm se executa prin forjare, strunjire si
rectificare. Pentru inelele rulmentilor cu diametre mai mici de 20 mm se foloseste numai
strunjirea si rectificarea. Tratamentele termice sunt: calirea la 800 °C urmata de racirea în
ulei, revenirea la 170 °C si racire în ulei. Pentru obtinerea stabilitatii dimensionale se face
îmbatrânirea la 160 °C.
Bilele de rulmenti se executa prin presare, rectificare grosiera, tratament termic de
calire si revenire, rectificare, lepuire, control si sortare pe loturi. Rolele se debiteaza din bare,
operatie urmata de presare, tratament termic, rectificare, superfinisare, spalare si sortare.
Coliviile rulmentilor de uz general se executa din tabla de otel carbon OL 34 sau
OL 37 decupata, ambutisata si gaurita. Coliviile din doua parti se monteaza prin nituire cu
nituri din otel carbon. Coliviile rulmentilor mari se fac prin turnare sau ambutisare. Coliviile
masive se executa din alama prin turnare centrifugala.
Montajul rulmentilor se face pe masini automate care masoara dimensiunile cailor de
rulare si aleg sortul de corpuri intermediare corespunzator.
4.1.4 Simbolizarea rulmentilor
Simbolizarea rulmentilor este stabilita în tara noastra în STAS 1679-75. Conform

acestui standard simbolul unui rulment cuprinde simbolul de baza si simbolurile auxiliare
(prefixe si sufixe) (fig. 4.4).
Simbolul de baza cuprinde simbolul seriei si simbolul alezajului. Simbolul seriei de
rulmenti caracterizeaza tipul si seria de dimensiuni a rulmentului si este format fie din litere,
fie din litere si cifre, fie numai din cifre.
Simbolul alezajului constituie, în general, ultimele cifre ale simbolului de baza. Pentru
diametre ale alezajelor cuprinse între 0,6 si 9 mm simbolul alezajului cuprinde chiar valoarea
alezajului. Daca simbolul seriei este format din mai mult de doua cifre, sau daca alezajul este
un numar zecimal, simbolul alezajului se separa printr-o linie oblica de simbolul seriei. Pentru
diametrele cuprinse între 10 si 17 mm simbolul alezajului se noteaza cu: 00 pentru diametrul
de 10 mm; 01 pentru diametrul de 12 mm; 02 pentru diametrul de 15 mm; 03 pentru diametrul
de 17 mm. Pentru diametrele alezajelor cuprinse între 20 si 480 mm simbolul se exprima
printr-un numar egal cu 1/5
Simbol Simbol din valoarea diametrului. Daca
auxiliar Simbol de baza auxiliar acest numar are o singura
cifra, prima cifra a simbolului
va fi 0. Pentru diametre mai
Prefixe Simbolul Simbolul Sufixe mari de 500 mm, simbolul va
seriei alezajului fi chiar acest numar separat cu
Figura 4.4 o linie oblica de simbolul
seriei.
Simbolurile pentru prefixe sunt formate din litere si fie ca reprezinta faptul ca anumite
parti ale rulmentului sunt executate din alte materiale, fie semnaleaza prezenta unor piese
suplimentare în componenta rulmentului.
Simbolurile pentru sufixe sunt împartite în patru grupe cu semnificatii referitoare la
particularitati legate de constructie, materiale, clase de precizie, etc.
4.2 Deformatii si forta maxima
În figura 4.5 sunt aratate deformatiile si distributia fortelor pe elementele de

rostogolire ale unui rulment.
Pe baza datelor experimentale, deformatia de contact dintre elementele de rostogolire
si inel este de forma [1]:
δ = C ⋅ Fn (4.1)
unde: δ este deformatia de contact hertzian a

Fr
elementului de rostogolire, C este un factor ce tine
cont de geometria contactului, iar n = 2/3 pentru
3γ γ rulmenti cu bile si n = 0,99 pentru rulmenti cu role.
δ2 2γ Rezulta prin similitudine ca, pentru un
rulment cu bile:
F2 F2
d 0 = C ⋅ F 2 3 ;
δ1  0
δ0 d1 = C ⋅ F 2 3 ;
F1 F0 F1  1 (4.2)
M

 d n = C ⋅ Fn
23
Figura 4.5
sau:
23 23
d1  F1  d F 
=  ; 2 =  2  (4.3)
d0  F0  d0  F0 
d1
De asemenea, considerînd ca = cos ? din (4.3) rezulta:
d2
F1 ⋅ cos ? = F0 ⋅ (cos ? )5 2 ; F2 ⋅ cos 2? = F0 ⋅ (cos 2 ? )5 2 K Fn ⋅ cos n? = F0 ⋅ (cos n? )5 2 (4.4)

Scriind suma proiectiilor functiilor pe directia sarcinei exterioare, preluate de corpurile
de rulare, se obtine:
Fr = F0 + 2 ⋅ F1 ⋅ cos ? + 2 ⋅ F2 ⋅ cos 2? + .... + 2 ⋅ Fn ⋅ cos n? (4.5)
Înlocuind (4.3) în (4.4), rezulta:
 n
5 2
Fr = F0 1 + 2 ⋅ ∑ (cos i ? )  (4.6)
 i=1 
sau
Fr K b ⋅ Fr
F0 = n
=
z
1 + 2 ⋅ ∑ (cos i ? )5 2
(4.7)
i=1
Pentru nu marul de bile z = 10; 15; 20, unghiul γ este 36o ; 24o ; 18o , la care corespunde
respectiv Kb = 4,38; 4,37; 4,36.
La rulmentul prezentat în figura 4.5, repartitia sarcinii este influentata si de jocul
radial, care face ca sarcina sa creasca cu 15…20 % si, deci, Kb = 5.
Sarcina maxima pe bila devine:
5 ⋅ Fr
F0 = (4.8)
z
La rulmentii oscilanti cu bile, tinând cont de repartitia puternic neuniforma a sarcinii

pe bile: Kb = 6, iar la cei cu role Kb = 4.
La rulmentii cu doua rânduri de role cilindrice
Fa
F′a
β 5,2 ⋅ Fr
Q Fr F0′ = (4.9)
β z
La rulmentii radial-axiali, forta radiala care

actioneaza pe fus produce si o încarcare axiala
suplimentara Fa′ = Fr ⋅ tg ß (fig. 4.6).
În acest caz, forta normala pe bila sau rola este
Fr (daca tinem seama si de forta axiala):
Figura 4.6
Fa ± Fa′
Q= (4.10)
z ⋅ sin ß
4.3 Uzarea rulmentilor
Exceptând deteriorarile accidentale prin socuri repetate, prestrângere nejustificata,

încalzire prin suprasarcini sau ungere defectuoasa, eventual abraziune din lipsa de etansare,
aparitia pittingului pe corpurile de rulare sau pe caile de rulare constituie, principala cauza de
limitare a durabilitatii, masurata în milioane de rotatii (L) care sta la baza relatiei:
p
C
L=  (4.11)
P
dintre capacitatea de încarcare dinamica C (determinata statistic) si sarcina dinamica

echivalenta P. Pentru rulmentii cu bile p = 3, iar pentru cei cu role p = 10/3 [3].
Anumite cercetari au aratat ca rulmentii care functioneaza în mediu cu suspensii
abrazive (praf, nisip etc.), chiar daca sunt dublu etansati, ies din functiune ca urmare a
cresterii jocului; aceasta provine din efectele de abraziune ale particulelor respective, din
suspensie sau din lubrifiant [4].
În acest caz, intensitatea de uzare poate fi obtinuta cu relatia [4]:
A⋅K
I uh = 3,5 ⋅ 10 −10 (4.12)
M
Factorii A, M, K, privind abraziunea, materialele rulmentilor sau cinematica

respectiva sunt indicati în [1,2]. Astfel, se poate deduce cresterea jocului de lucru huz (µm) în
functie de timpul de lucru (th [h]), caracteristicile particulelor abrazive, rezistenta la rupere
σa [MPa] si duritatile HB [MPa], diametrul corpurilor de rostogolire D [mm], razele de
curbura ale cailor de rulare interioara si exterioara Ri, Re [mm], viteza unghiulara relativa a
celor doua inele ω = ωi − ωe etc.
Uzura la oboseala de contact va fi tratata la capitolul de fiabilitatea rulmentilor.
Desigur ca mai pot aparea si alte forme de deteriorare: coroziune − datorata mediului
lubrifiant, brinelare − datorata depasirii capacitatii statice etc.
4.4 Regimul EHD la rulmenti
În cazul unui rulment cu bile sau cu role, corpul de rulare de raza R1 are contact
simultan pe cele doua cai de rulare ale inelelor de raze diferite (R2 si R3 ) ca în figura 4.7.
În aceasta situatie apar
O O regimuri EHD diferite (de contact
punctiform sau respectiv liniar, în
R2 R2 functie de forma corpurilor de
ω2 ω2 − ω3 rulare), iar calculul trebuie sa
determine situatia cu valoarea cea
mai mica a grosimii h0 a filmului
de lubrifiant.
R3 R1 ω1 R3 R1 ω1 S-a constatat ca, de regula,
aceasta situatie revine contactului
cu inelul rotitor (de raza R2 mai
ω3 mica).
Razele echivalente în cele
Figura 4.7 doua situatii (Rint, Rext ) se obtin cu
relatiile:
R1 ⋅ R2 R (R + 2 R 1 )
R int = ; R ext = 1 2 (4.13)
R1 + R 2 R1 + R 2
Vitezele unghiulare corespunzatoare vor fi:
R 2 ⋅ (R 2 + 2 ⋅ R1 ) n
?1 = ⋅? ; ? = rad / sec
2 ⋅ R1 ⋅ (R 1 + R 2 ) 2 2 (4.14)
30
La un rulment radial, încarcarea bilelor începe de la nivelul diametrului orizontal;

asadar, situatia contactului de încarcare maxima revine bilei sau rolei care ocupa pozitia de
trecere cea mai de jos. Pentru determinarea grosimii minime de lubrifiant h0 pot fi utilizate
mai multe relatii de calcul EHD.
Parametrul filmului χh poate fi obtinut si cu relatia lui T.A. Harris:
? h = K ⋅ d m (? 0 ⋅ a ⋅ n ) ⋅ C −0 0,09
0, 73
(4.15)
în care: K este un coeficient de natura constructiva [3]; dm = 0,5⋅(D+d), diametrul mediu; η0

[Pa⋅s], vâscozitatea dinamica; α [Pa-1 ], coeficientul de piezovâscozitate; n [rot/min], turatia;
C0 [10⋅N], capacitatea statica. Pentru rulmentii radiali cu bile, oscilanti cu bile si radial –
axiali cu role K = 18, pentru rulmentii cu role K = 19, pentru rulmentii axiali cu bile K = 16.
Din relatia (4.15) se poate obtine vâscozitatea lubrifiantului pentru χh optim :
1,37
? h optim 
?0 =a ⋅ C00,123   (4.16)
 
 K ⋅dm 
În cazul 1,5 ≤ χh < 4 (conform curbei SKF) exista o valoare optima, χoptim , care
conduce la durabilitatea maxima [3]. În lucrarea [3] (pag. 196) se dau si alte indicatii pentru
corectarea relatiei clasice (ISO) a durabilitatii rulmentilor.
Pentru contactele liniare (rulmentii cu role) se poate determina valoarea efortului
Hertzian maxim cu formula:
Fr ⋅ E r  1 1 
s H max = 0,418 ⋅ ⋅  ±  (4.17)
l  R 1 R 2,3 
unde l este lungimea contactului (generatoarea rolei), Er este modulul de elasticitate redus asa
cum a fost definit în capitolul 2, semnul + se refera la contactul rolei cu inelul interior (de raza
R2 ) si semnul – se refera la contactul rolei cu inelul exterior (de raza R3 ). Se poate demonstra
ca efortul cel mai mare apare la contactul dintre rola si inelul interior.
4.5 Ungerea si etansarea rulmentilor
Ungerea rulmentilor se face în scopul asigurarii straturilor de lubrifiant care separa

corpurile de rostogolire de caile de rulare ale inelelor interior si, respectiv, exterior. Ca
urmare, se doreste reducerea fenomenelor de uzura prin oboseala de contact, abraziva sau de
gripare. Ungerea se face si pentru micsorarea frecarilor de alunecare, evitarea fenomenelor de
coroziune, evacuarea caldurii, împiedicarea patrunderii impuritatilor, reducerea zgomotului si
a efectelor dinamice.
Lubrifiantii utilizati pot fi lichizi, plastici (unsori consistente) sau solizi.
Alegerea lubrifiantului se face în functie de factorii: dimensiunile rulmentului, sarcina,
turatie, temperatura de functionare si sistem de etansare. De exemplu, trebuie tinut cont ca
uleiurile au o stabilitate chimica si mecanica mai mare, în timp ce unsorile consistente au o
tendinta de curgere mai mica si necesita etansari mai simple si, deci, mai eficiente. De
asemenea, trebuie tinut cont daca lagaruirea se face cu lagar independent (cu ungere separata)
sau direct în carcasa instalatiei (cu un lubrifiant comun). În cazul ungerii cu ulei, variantele de
ungere sunt: ungere în baie de ulei, ungere prin injectie de ulei, ungere prin stropire, ungere
prin antrenare centrifugala sau efecte de pompare, ungere prin picurare, ungere prin ceata de
ulei.
Este evident ca o ungere corespunzatoare mareste durabilitatea, bineînteles daca si
celelalte conditii sunt respectate (montaj si exploatare). Spre exemplu, aditivarea uleiurilor cu
1,5 % M0 S2 mareste durabilitatea, ridicând si limita de rezistenta la pitting; pâna la 2-5 %
M0 S2 acest efect se face simtit si la ungerea cu unsoare.
Unsorile cu sapunuri de sodiu sau de calciu-sodiu, sunt de preferat fata de cele de
calciu. În functie de temperatura (maxima sau minima), turatie, sarcina, în lucrari de referinta
[1–4] se dau tabele preferentiale cu uleiuri si unsori pentru rulmenti.
Etansarile uzuale pentru protejarea rulmentilor sunt cu contact (cu inele de pâsla sau
cu manseta de rotatie cu buza de etansare), fara contact sau încorporate în rulment.
Etansarile cu inele de pâsla (standardizate) se folosesc la viteze periferice mai mici de
7 m/s si arbori cu rugozitati mici. Etansarea se realizeaza prin apasarea radiala pe arbore, ca
urmare a presarii inelului de sectiune dreptunghiulara într- un canal de sectiune trapezoidala.
Etansarile cu mansete de rotatie cu buza de rotatie (standardizate) se folosesc la viteze
periferice de pâna la 25 m/s si rugozitati ale arborelui de pâna la 1,6 µm. Ele sunt eficiente în
cazul când în spatiul etansat apare o mica suprapresiune (de obicei datorita încalzirii) si în
acest caz montajul se face cu partea concava spre incinta cu suprapresiune. Pentru o buna
functionare, etansarile cu contact necesita existenta unor batai radiale cât mai mici a arborelui
în zona etansarii.
Etansarile fara contact se realizeaza prin realizarea unor spatii de diverse forme între
arbore si o piesa fixa, astfel încât sa se determine oprirea curgerii uleiului spre exterior prin
efecte de laminare, de labirint, de sicana sau centrifugare. Cele mai uzuale sunt: etansari
simple cu fanta, cu canale circulare, cu disc de retinere, cu labirint (axial sau radia l).
Avantajele acestui tip de etansari sunt date de înlaturarea frecarii (prezenta în cazul etansarilor
cu contact) si a încalzirii, precum si de disparitia limitarilor date de viteza periferica.
Dezavantajul lor principal este dat de faptul ca sunt mai scumpe, datorita necesitatii realizarii
unor jocuri mici între piese sau a unor cavitati complicate.
Etansarile montate în rulment (standardizate) se folosesc în cazuri în care este dificil
de realizat o ungere periodica. Se folosesc în acest caz rulmenti simbolizati cu litera Z în cazul
când etansarea este fara contact sau simbolizati cu RS daca etansarea este cu contact. Daca se
face etansare pe ambele fete laterale ale rulmentului, se simbolizeaza cu 2Z, respectiv cu 2RS.
Acest tip de etansare se recomanda pentru simplitatea constructiva si simplificarea ungerii (la
montaj se introduce în rulment unsoarea necesara întregii durate de viata a rulmentului).
4.6 Frecarea în rulmenti
Desi rulmentii sunt folositi pentru a înlocui miscarea de alunecare cu una de

rostogolire (urmarindu-se astfel reducerea frecarii), rostogolirea pura în rulmenti exista numai
teoretic. Frecarea din rulmenti este un fenomen complex care conduce la pierderi de energie,
cresterea temperaturii si la frânarea miscarii. Sursele frecarii sunt date de pierderi de energie
datorita deformatiilor de contact, pierderi de energie datorita microalunecarilor dintre
corpurile de rulare si caile de rulare, pierderi de energie datorita frecarilor din lubrifiant,
frecari între corpurile de rostogolire si colivie si frecarea din etansari.
Pierderile de energie apar datorita deformatiilor de contact care provin din histerezisul
elastic al lubrifiantului (frecari interne) si necesitatii învingerii rezistentei la rostogolire
datorita deformatiilor locale de contact ale corpurilor si cailor de rulare.
Pierderile de energie datorita alunecarilor sunt datorate faptului ca miscarea relativa
dintre corpul de rulare si calea de rostogolire este compusa dintr-o rostogolire pura si o
miscare de spin a corpului de rulare în jurul unui punct instantaneu de rotatie. Numai în acest
punct exista miscare de rostogolire pura, pe restul suprafetei de contact coexistând mai multe
rotatii pe diverse directii.
Momentul total de frecare Mt poate fi estimat pe baza unor relatii deduse
experimental:
Mt = MF + ML (4.18)
unde Ml este momentul datorat frecarii fluide a elementelor mobile ale rulmentului în contact
cu lubrifiantul. Pentru un rulment radial, momentul rezistent datorat încarcarii MF se poate
calcula cu [1]:
M F = f1 ⋅ Fr ⋅ d m (4.19)
unde Fr este sarcina radiala, dm este diametrul mediu si f1 este un factor constructiv cu valori
cuprinse în general între 0,00025 si 0,0005, în functie de particularitatile constructive ale
rulmentilor.
Pentru calculul momentului frecarii fluide se poate aplica una din formulele
experimentale ale lui A. Palmgren:
M L = 10 3 ⋅ f 0 ⋅ ( ? ⋅ n )2 3 ⋅ d 3m [N⋅m] pentru υ⋅n > 2⋅10-3 ;

(4.20)
M L = 24,1⋅ f 0 ⋅ d m [N⋅m] pentru υ⋅n ≤ 2⋅10-4 .
în care υ este vâscozitatea cinematica a lubrifiantului la temperatura de regim, în m2 /s; n este

turatia în rot /min; dm este diametrul mediu al rulmentului, în m; f0 este un factor ce depinde
de tipul rulmentului si de natura ungerii.
4.7 Fiabilitatea rulmentilor
4.7.1 Factori de influenta
Ca si în alte cazuri, si la rulmenti fiabilitatea depinde de mai multi factori, printre care:
materialele, tehnologia de executie, montajul si conditiile de exploatare. Desigur ca un factor
important este si rugozitatea care influenteaza, asa cum se cunoaste din Tribologie, grosimea
filmului prin parametrul χh [1], [2].
Fenomenele principale de deteriorare a unui rulment sunt uzura de oboseala de contact
si uzura de abraziune. Se mai întâlnesc si deteriorari ca urmare a uzurii de adeziune (la
supraîncalzire), a brinelarii, oxidarii, coroziunii, pierderii lubrifiantului etc.
În lucrarea [4] sunt prezentate detaliat fiabilitatea functionala la oboseala de contact,
dupa N cicluri de solicitare (dupa experientele lui Lundberg si Palmgren), precum si
fiabilitatea functionala în medii cu particule abrazive.
Pentru primul caz (al uzurii prin oboseala), în cataloage si în standardele de rulmenti
sunt indicate valorile calculate ale capacitatii dinamice de încarcare C, astfel încât se poate
calcula durabilitatea (L10 în milioane de rotatii sau Lh în ore) pentru o functie de fiabilitate cu
valoarea R = 0,90. Astfel:
p p
C 10 6  C 
L10 =   ; L h =   (4.21)
P 60 ⋅ n  P 
cu notatiile mentionate mai sus.

Fortele care solicita rulmentii transmisiilor mecanice în exploatare sunt variabile,
deterministe sau aleatoare, în cele mai multe situatii. În lucrarea [4] (p.174) sunt tratate
aspectele mentionate.
Uzarea prin abraziune ar putea fi uneori decisiva, asa încât nu se mai ajunge la
deteriorarea prin oboseala.
Pentru un rulment dat, grosimea stratului uzat huz [µm] se modifica cu timpul efectiv
de functionare th , astfel:
h uz = v uz ⋅ t h (4.22)
unde viteza de uzare vuz este data cu o relatie complexa [4], dar care poate fi mult
simplificata:
v uz = K r m ⋅ e 2a 3 ⋅ R1a 5 ⋅ s 2a,5 ⋅ ? (4.23)
e 0t ⋅ K r
în care constanta de material K r m = 7,68 ⋅ 103 ⋅ iar ε a, Ra, σa, ω sunt variabile
HB 2,5
aleatoare tipice [4].
Mentionam ca se poate impune o grosime limita hu lim pentru a preciza scoaterea din uz
a rulmentului, precum si timpul de functionare th ; aceasta grosime limita conduce la stabilirea
durabilitatii si fiabilitatii rulmentului respectiv, în functie de un joc initial cunoscut.
4.7.2 Fiabilitatea functionala globala a rulmentilor
Studiind fenomenele de uzura, rezulta ca atât cresterea jocului radial, în prezenta

particulelor abrazive, cât si oboseala de contact conduc la scoaterea din functiune a
rulmentilor. Astfel, fiabilitatea functionala globala Rr poate fi considerata ca produs al celor
doua fiabilitati:
R r = R uz ⋅ R abr (4.24)
Facem precizarea ca, daca Rr > 0,90, se considera ca este vorba de rulmenti cu
fiabilitate ridicata, pentru timpul de functionare th ; daca Rr > 0,98 este vorba de fiabilitate
foarte ridicata, iar daca Rr < 0,80, atunci fiabilitatea este scazuta.
4.8 Elemente de proiectare a lagarelor cu rulmenti
4.8.1 Aspecte constructive
Problemele care se pun la alcatuirea lagarelor cu rulmenti si amplasarea într-o carcasa

adecvata sunt urmatoarele:
− alegerea tipului rulmentilor;
− asigurarea rigiditatii;
− asigurarea coaxialitatii alezajelor carcasei;
− pozitionarea axiala a rulmentilor;
− alegerea tipului de lagaruire: sistem cu rulmentul (lagarul) conducator si
rulment−lagar (liber) sau lagaruire flotanta, montaj în „X” sau montaj în „O” etc.;
− limitele practice de utilizare a rulmentului.
Desigur, se adauga si problema ajustajelor de montaj, a etansarii rulmentilor, a
montarii si demontarii rulmentilor. Toate aceste elemente se regasesc în îndrumare de
proiectare si carti de specialitate [1], [2].
4.8.2 Limitele practice de utilizare a rulmentilor
În timpul functionarii (sub sarcina), într- un rulment apar urmatoarele tipuri de frecare:
− frecarea între suprafetele de contact ale corpurilor de rulare;
− frecarea pe suprafetele de alunecare ale coliviilor;
− frecarea între suprafetele laterale ale corpurilor de rulare si umerii de ghidare ai
inelelor la rulmentii cu role;
− frecarea interna a lubrifiantului.
Rezulta ca utilizarea rationala a rulmentului este influentata de viteza, sarcina si de
mentinerea calitatii suprafetei de rulare.
Firma SKF a stabilit prin experiment diagrama de limitare pentru viteza pentru
rulmentii radiali, radiali- axiali si axiali. Astfel, la o anumita viteza, frecarea devine
hotarâtoare pentru colivie, ca urmare a cresterii intensitatii uzarii. A doua limita practica
revine sarcinii sub aspectul marimii si directiei, având efecte asupra capacitatilor de încarcare
dinamice C si statice C0 [1].
Pentru calculul turatiei limita se pot folosi relatii de orientare [1] care dau relatii
apropiate de valorile date de cataloagele de rulmenti. Astfel pentru diametrul exterior al
rulmentului D ≥ 30 mm:
n lim =
Kn
[rot / min ] (4.25)
D − 10
iar pentru D < 30:
3 ⋅ Kn
n lim = [rot / min ] (4.26)
D + 30
unde Kn se gaseste tabelat (K n = 630000 pentru rulmenti radiali si radiali-axiali cu bile pe un

rând, radiali oscilanti cu bile si radiali cu role cilindrice; Kn = 400000 pentru rulmenti radiali-
axiali cu role conice; Kn = 280000 pentru rulmenti oscilanti cu role butoi pe un rând; Kn =
200000 pentru rulmenti axiali cu bile).
Pentru a se lua în consideratie comportamentul în conditii reale se adopta o formula
modificata
n ∗lim = n lim ⋅ f n 1 ⋅ f n 2 ⋅ f n 3 ⋅ f n 4 (4.27)
unde factorii de corectie tin cont de: fn 1 – influenta ungerii cu unsoare (fn 1=0,8 pentru
rulmenti radiali si radiali-axiali si fn 1 =0,7…0,75 pentru rulmenti axiali; fn 1 =1 pentru ungerea
cu ulei), fn 2 – influenta sarcinilor combinate radiale si axiale (fn2 =0,9…1 pentru rulmenti
radiali – axiali cu bile; fn2 =0,5…0,95 pentru rulmenti radiali – axiali cu role conice;
fn2 =0,8…0,98 pentru rulmenti radiali cu bile), fn3 – tine cont de influenta preciziei de executie,
a coliviei, a ungerii si a racirii (cu valori cuprinse între 1,6…3), fn3 – factorul de corectie
utilizat pentru cazurile cu durabilitati Lh < 1500000 de ore pentru care se foloseste diagrama
trasata în figura 4.8.
fn 4 L10 = 75000
0,9
0,8 35000
0,7
15000
0,6
0,5 7500
0,4
0,3 3000
0,2 dm = 0,5⋅(d+D)
0,1
100 500 1000 dm [mm]
Figura 4.8
4.9 Baze pentru calculul rulmentilor radiali si radiali-axiali rotitori
Calculul rulmentilor rotitori se face pornind de la solicitarea superficiala de contact

(hertziana) care apare la corpurile si la caile de rulare. Pe de alta parte, calculul ia în
considerare determinarile experimentale legate de durabilitatea unor mari loturi de rulmenti.
Ca urmare, calculul rulmentilor are caracter statistic – probabilistic, conducând la date cât mai
reale asupra durabilitatii si fiabilitatii acestora.
Determinarile experimentale au prezentat o mare dispersie a durabilitatilor individuale
ale rulmentilor încercati în aceleasi conditii de încarcare, turatie, ungere si temperatura de
regim. Dispersia se datoreaza neuniformitatii repartitiei incluziunilor metalice din corpurile de
rulare si din inele.
Durabilitatea de grup a rulmentilor Ln – în milioane de rotatii este durabilitatea a
100 – n [%] rulmenti din numarul celor încercati. Daca numarul de rulmenti este destul de
mare, atunci n este probabilitatea de distrugere, iar 100 – n este fiabilitatea. De regula, se
adopta n = 10, rezultând durabilitatea nominala - L10 , ceea ce corespunde unei fiabilitati de
90%. În mod curent, se foloseste notatia L = L10 . Asa cum s-a precizat anterior, durabilitatea
în ore de functionare - Lh , este direct proportionala cu L, astfel
10 6 ⋅ L
Lh = (4.28)
60 ⋅ n
în care n este turatia în rot/min.

Conform STAS 7160 - 82, se defineste sarcina dinamica de baza sau capacitatea de
încarcare dinamica C, ca fiind forta radiala constanta ca marime, care da o durabilitate de grup
de 1 milion de rotatii (cu inelul interior rotitor, la o temperatura de functionare de 120°C).
Valoarea capacitatii de încarcare este data, pentru fiecare tip si marime de rulment, în
cataloage specializate.
Determinari experimentale au permis identificarea legaturii dintre durabilitatea de
grup L – în milioane de rotatii, încarcarea exterioara echivalenta - P si capacitatea dinamica
de baza - C, astfel:
p
 C 
L =   (4.29)
 P 
Valoarea exponentului p arata ca un rulment cu role are, la aceeasi încarcare radiala, o

durabilitate mult mai mare decât un rulment cu bile.
Pentru a tine cont ca un rulment poate fi solicitat simultan si de catre o forta radiala Fr
si de una axiala Fa se opereaza cu sarcina dinamica echivalenta P; aceasta este forta radiala
care da aceeasi durabilitate ca si fortele reale mentionate.
Locul geometric al vârfurilor fortei P este curba pentru care durabilitatea rulmentului
are aceeasi valoare.
Pentru simplificarea calculului se înlocuieste curba (c) din fig. 4.9 cu dreaptele (a) si
(b). Dreapta (a) are ecuatia P = Fr, iar dreapta (b) are ecuatia P = V⋅X⋅Fr + Y⋅Fr. Dreptele (a) si
(b) se intersecteaza în punctul B corespunzator unghiului ß1 .
Fa
C
ß1
F (b)
P = XF r+YF a
Fr Curba (c) - locul

geometric al fortelor
A combinate care
confera rulmentului
B aceeasi durabilitate
(a) ß
P = Fr
P
Figura 4.9
Notând:
tgß1 = e (4.30)
se poate face urmatoarea delimitare aproximativa:

- daca rulmentul este încarcat cu o forta F, pentru care unghiul ß = ß1 , adica tgß = e,
atunci sarcina dinamica echivalenta se determina cu relatia:
P = Fr (4.31)
- daca rulmentul este este încarcat cu o forta F pentru care unghiul ß > ß1 , adica
adica tgß > e se considera ca efectul componentei axiale Fa nu mai poate fi neglijat, iar forta
dinamica echivalenta se calculeaza cu formula:
P = V ⋅ X ⋅ Fr + Y ⋅ Fa (4.32)
Valorile coeficientilor e, X si Z sunt date în cataloagele de rulmenti, în functie de tipul
rulmentului. Factorul V = 1, daca inelul interior este rotitor si V = 1,2, daca inelul interior este
fix.
Pe lânga calculul durabilitatii, se verifica daca rulmentul nu este încarcat static cu o
forta mai mare decât cea pe care o poate prelua în repaus sau la turatie foarte redusa. Pentru
aceasta, se defineste sarcina statica de baza (capacitatea de încarcare statica) C0 ca fiind
sarcina radiala (pentru rulmentii radiali si radiali-axiali) care provoaca o deformatie
remanenta de 10 - 4 Dw, în care Dw estre diametrul corpului de rulare (rola sau bila). Nu se va
produce brinelarea cailor de rulare, daca sarcina reala Fr este mai mica decât C0 . Prin brinelare
se întelege forma de distrugere a cailor de rulare care apare atunci când încarcarea statica este
atât de mare încât lasa amprente în aceasta. Dupa brinelare rulmentul nu mai poate fi utilizat,
geometria caii de rulare fiind compromisa.
4.10 Montarea rulmentilor (lagaruirea)
Complexitatea amplasarii si montarii lagarelor depinde de sistemul mecanic respectiv,

de solicitarile radiale, axiale sau radial-axiale din sistem, tinându-se seama de principiul
caracteristic al rulmentilor si anume acela mentionat ca montarea nu se poate face decât pe la
capetele arborelui.
Exista o mare varietate de modalitati de lagaruire, în functie de marimea arborelui,
prezenta sau absenta concomitenta a fortelor radiale si axiale.
4.10.1 Lagaruirea flotanta
Lagaruirea flotanta se adopta în cazurile când arborele este scurt (deci are deformatii
termice mici) si forta radiala este mai mare decât forta axiala.
a) b)
c)
Figura 4.10
În figura 4.10 sunt date trei exemple de lagaruire flotanta. În aceste cazuri sarcina
axiala este preluata numai de unul din rulmenti în functie de sensul ei. Se folosesc rulmenti
radiali cu bile pe un rând (figura 4.10.a), rulmenti radiali-axiali (figura 4.10.b), rulmenti cu
role cilindrice (figura 4.10.c). În functie de marimea rulmentului si de influenta temperaturii,
se poate stabili un joc axial de 0,5…1 mm. Jocul se obtine din tolerantele pentru lungimi ale
pieselor conjugate. Tolerantele trebuie alese astfel încât rulmentii sa nu lucreze pretensionati,
nici chiar în cele mai defavorabile conditii.
4.10.2 Lagaruirea cu rulment conducator
Acest tip de lagaruire se foloseste pentru arborii lungi la care exista pericolul unor
dilatari termice mari.
a) d)
b) e)
c) f)
Figura 4.11
Lagarul conducator are rolul de a sprijini în directie radiala si de a prelua forta axiala în
ambele sensuri. Rulmentul din lagarul conducator trebuie fixat atât pe arbore cât si în carcasa.
În figura 4.11 sunt date mai multe exemple pentru acest caz. Rulmentul conducator
este notat cu “A”, iar cel liber este notat cu “B”. Ca regula generala, rulmentul cu sarcina
radiala mai mica se alege drept lagar conducator. Pentru lagarul din A se pot folosi: rulmenti
radiali cu bile (figura 4.11.a), rulmenti radiali-axiali cu bile (figura 4.11.b), rulmenti radiali-
axiali cu role conice (figura 4.11.c), rulmenti radiali cu role (figura 4.11.c), rulmenti cu role în
patru puncte (figura 4.11.d), rulmenti cu bile în patru puncte (figura 4.11.e) sau combinatii
(figura 4.11.f).
Lagarul liber are rolul de a sprijini numai radial. Rulmentul trebuie sa fie deplasabil în
directie axiala pentru evitarea pretensionarii reciproce a rulmentilor, ca urmare a dilatarii
termice a arborelui. Posibilitatea de deplasare axiala se poate realiza fie în interiorul
rulmentului (în cazul rulmentilor radiali cu role cilindrice sau cu ace), fie prin deplasarea
unuia dintre inelele rulmentului nedemontabil în alezajul carcasei sau pe fusul arborelui.
4.10.3 Lagaruirea cu rulmenti radiali axiali
La acest tip de lagaruire trebuie tinut cont de faptul ca exista doua posibilitati de a o
realiza: montajul în „O” (fig. 4.12.a) si montajul în „X” (fig. 4.12.b).
A B A B
a a a a
Fa S S Fa
S S
H H
FrA FrB FrA FrB

a) b)
Figura 4.12
În aceste doua figuri s-au notat: a – distanta de la centrul de presiune S la suprafata

laterala a inelului exterior, FrA,B – sarcina radiala din lagarul A, respectiv B, Fa – forta axiala,
H – distanta dintre centrele de presiune S.
4.11 Algoritmul de calcul a lagaruirii cu rulmenti radiali cu bile pe un singur

rând în varianta rulment conducator – rulment liber
Schema montajului este prezentata în figura 4.13, în care rulmentul din A este numit
conducator, pentru ca poate prelua sarcina axiala la care este supus sistemul roata - arbore –
rulment – carcasa, indiferent de sensul acesteia.
Rulmentul din B se numeste liber, pentru ca are posibilitatea sa se deplaseze axial sub
efectul variatiei temperaturii exterioare (dilatare sau contractie); ca urmare, rulmentul liber nu
poate prelua si transmite carcasei decât reactiunea radiala RB care- i revine.
Rulmentul conducator va prelua atât reactiunea radiala RA cât si forta axiala produsa
în angrenaj.
Ca urmare, rulmentului conducator îi va reveni o forta echivalenta PB care include atât
efectul încarcarii radiale cât si efectul sarcinii axiale.
A Fa Ft B
Fr
RA RB
Figura 4. 13
Etapele calculului rulmentilor radiali
1. Proiectarea constructiva a arborelui – inclusiv alegerea preliminara a diametrului

de asezare a rulmentilor (d).
2. Calculul reactiunilor radiale pentru cele doua reazeme: RA si RB.
3. Înscrierea într-un tabel, dupa modelul de mai jos (Tabelul 4.1), a datelor de
catalog privitoare la caracteristicile rulmentilor posibil a fi utilizati. În tabel este
prezentat exemplul unui rulment cu aleza jul de 35 mm.
Tabelul 4.1
Simbolul 6007 6207 6307 6407
rulmentului (exemplu) (exemplu) (exemplu) (exemplu)
Diametrul alezajului
35 35 35 35
d (mm)
Diametrul exterior
al rulmentului 62 72 80 100
D (mm)
Latimea rulmentului
14 17 21 25
B (mm)
Capacitatea de
încarcare statica 8,65 14,0 18,3 31,9
C0 [kN]
Capacitatea dinamica
12,5 20,0 26,0 43,6
de baza
C [kN]
Factorul X 0,6 0,6 0,6 0,6
Factorul Y 0,5 0,5 0,5 0,5
V=1 V=1 V=1 V=1
Factorul V daca se roteste daca se roteste daca se roteste daca se roteste
inelul interior inelul interior inelul interior inelul interior
(se determina (se determina (se determina (se determina
prin prin prin prin
interpolare din interpolare din interpolare din interpolare din
e catalogul de catalogul de catalogul de catalogul de
rulmenti, în rulmenti, în rulmenti, în rulmenti, în
functie de functie de functie de functie de
raportul raportul raportul raportul
Fa / C0 ) Fa / C0 ) Fa / C0 ) Fa / C0 )
4. Calculul încarcarilor echivalente si a durabilitatilor
Tabelul 4.2
6007 6207 6307 6407
Simbolul rulmentului (exemplu) (exemplu) (exemplu) (exemplu)
Rulmentul liber
PA = RA PA = RA PA = RA PA = RA
Încarcarea echivalenta
PA
PB = RB, PB = RB, PB = RB, PB = RB,
daca daca daca daca
Rulmentul conducator Fa/RB = e Fa/RB = e Fa/RB = e Fa/RB = e
sau sau sau sau
Încarcarea echivalenta P = V⋅X⋅R PB = V⋅X⋅RB PB = V⋅X⋅RB PB = V⋅X⋅RB
B B
PB
+ Y⋅Fa, + Y⋅Fa, + Y⋅Fa, + Y⋅Fa,
daca Fa/RB > e daca Fa/RB > e daca Fa/RB > e daca Fa/RB > e
Se înscrie Se înscrie Se înscrie Se înscrie
Încarcarea echivalenta valoarea cea valoarea cea valoarea cea valoarea cea
mai mare mai mare mai mare mai mare
maxima
dintre dintre dintre dintre
P max P A si PB, PA si PB, PA si PB, PA si PB,
adica Pmax adica Pmax adica Pmax adica Pmax
Durabilitatea în 3 3 3 3
 C   C   C   C 
milioane de rotatii L =   L =   L =   L =  
 max 
P  max 
P  max 
P  max 
P
L
Durabilitatea în ore de
L ⋅ 106 L ⋅ 106 L ⋅ 106 L ⋅ 106
functionare Lh = Lh = Lh = Lh =
60 ⋅ n 60 ⋅ n 60 ⋅ n 60 ⋅ n
Lh
5. Alegerea finala a rulmentilor

Dintre rulmentii calculati în tabel, se alege marimea care satisface conditia:
L h ≥ L h admisibil (4.33)
Pentru rulmentii reductoarelor de turatie de uz general, de exemplu, durabilitatea

minima admisibila este de ordinul a 15.000 de ore.
Din tabelul de mai sus se alege cel mai mic dintre rulmentii care satisface conditia
impusa.
Trebuie facuta precizarea ca arborele va fi rezemat cu rulmenti identici la ambele
capete, pentru ca jocurile din punctele de rezemare sa aiba acelasi ordin de marime. Ca
urmare, rulmentul caruia îi revine încarcarea Pmax va avea o durabilitate mai mica decât
perechea lui mai putin încarcata.
Desi rulmentul mai putin încarcat are, statistic, o durabilitate mai mare, se recomanda
ca la expirarea rulmentului mai greu încarcat sa fie schimbati ambii rulmenti.
4.12 Algoritmul de calcul a lagaruirii cu rulmenti radiali-axiali cu bile sau cu role
tronconice
Schema montajului în „X” este prezentata în figura 4.14. Acest aranjament este
recomandat în cazul arborilor lungi.
Pentru arbori scurti, la care punctele de aplicare a reactiunilor trebuie sa fie cât mai
îndepartate, se recomanda utilizarea montajului în „O” prezentat în figura 4.15.
Fiecare dintre rulmenti va prelua reactiunea radiala corespunzatoare, adica RA,
respectiv RB. Prin montarea capacelor care fixeaza axial rulmentii, în acestia apar încarcarile
axiale de prestrângere notate cu Fax ′ A si Fax
′ B . Montajul rulmentilor din figura 4.15 este
executat într-o caseta de reglaj al rotii conice.
Fa Ft
A B
Fr
RA RB
′ A
Fax ′ B
Fax
Figura 4.14
Fr
A B Ft
Fa
RA RB
′ A
Fax ′ B
Fax
Figura 4.15
Formulele de calcul ale fortelor axiale de prestrângere sunt:
R A ,B
′ A , B = 0 ,5 ⋅
Fax (4.34)
YA,B
Evident, pe lânga acestea, ansamblul trebuie sa preia si forta axiala Fa care revine
arborelui din partea rotii dintate.
Etapele calculului rulmentilor radiali - axiali
1. Proiectarea constructiva a arborelui – inclusiv alegerea preliminara a diametrului

de asezare a rulmentilor (d).
2. Calculul reactiunilor radiale pentru cele doua reazeme: RA si RB.
3. Înscrierea într- un tabel, dupa modelul de mai jos (Tabelul 4.3), a datelor de catalog
privitoare la caracteristicile rulmentilor posibil a fi utilizati. În tabel este prezentat
exemplul unui rulment cu alezajul de 45 mm.
Tabelul 4.3
Simbolul 32009 X 33109 33209 30309 A
Diametrul alezajului
45 45 45 45
d (mm)
Diametrul exterior
al rulmentului 75 80 85 100
D (mm)
Latimea rulmentului
20 26 32 25
B (mm)
Capacitatea dinamica
de baza 44 71 91,5
C [N]
Factorul X 0,67 0,67 0,67 0,67
Factorul Y 1,5 1,6 1,5 1,7
V = 1, V = 1, V = 1, V = 1,
Factorul V daca se roteste daca se roteste daca se roteste daca se roteste
inelul interior inelul interior inelul interior inelul interior
e 0,4 0,37 0,4 0,35
4. Calculul încarcarilor axiale totale

Pe baza schemei de calcul din Tabelul 4.4 se determina încarcarile axiale totale care
revin rulmentilor, luând în considerare atât forta axiala Fa cât si încarcarile axiale de
prestrângere notate cu F’ax A si F’ax B. Rezultatele se înscriu în Tabelul 4.5, dupa care urmeaza
determinarea sarcinilor dinamice echivalente PA si PB.
5. Alegerea finala a rulmentilor
Dintre rulmentii calculati în tabel, se alege marimea care satisface conditia:
L h ≥ L h admisibil (4.35)
Tabelul 4.4
Conditii de încarcare Forta axiala totala de calcul
Rulmentul A Rulmentul B
RA RB RB
A = Fa + 0,5 ⋅
total
≤ Fax 
YA YB YB
RA RB
〉
YA YB RB
ax A = Fa + 0,5 ⋅
total
F 
R R  YB
Fa 〉 0,5 ⋅  A − B 
 YA YB 
RA RB
〉
YA YB RB
B = Fa − 0,5 ⋅
total
 Fax
R R  YB
Fa ≥ 0,5 ⋅  A − B 
 YA YB 
Tabelul 4.5
Simbolul 32009 X 33109 33209 30309 A
PA = RA, PA = RA, PA = RA, PA = RA,
Rulmentul din daca daca daca daca
total total total total
A F ax A / RA > e F ax A / RA > e F ax A / RA > e F ax A / RA > e
Încarcarea sau sau sau sau
echivalenta PA PA = V⋅X⋅RA + PA = V⋅X⋅RA + PA = V⋅X⋅RA + PA = V⋅X⋅RA +
Y⋅ Ftotalax A Y⋅ Ftotalax A Y⋅ Ftotalax A Y⋅ Ftotalax A
daca daca daca daca
total total total total
F ax A / RA > e F ax A / RA > e F ax A / RA > e F ax A / RA > e
PB = RB, PB = RB, PB = RB, PB = RB,
Rulmentul din daca daca daca daca
B Ftotalax B / RB = e Ftotalax B / RB = e Ftotalax B / RB = e Ftotalax B / RB = e
Încarcarea sau sau sau sau
echivalenta PB PA = V⋅X⋅RB + PB = V · X · RB PB = V · X · RB PB = V · X · RB
+ Y⋅Ftotalax B, + Y · Ftotal ax B, + Y · Ftotal ax B, + Y · Ftotal ax B,
daca daca daca daca
total
F ax B / RB > e Ftotalax B / RB > e Ftotalax B / RB > e Ftotalax B / RB > e
Încarcarea Se înscrie Se înscrie Se înscrie Se înscrie
echivalenta valoarea cea valoarea cea valoarea cea valoarea cea
maxima mai mare dintre mai mare dintre mai mare dintre mai mare dintre
Pmax PA si PB, PA si PB, PA si PB, PA si PB,
adica Pmax adica Pmax adica Pmax adica Pmax
Durabilitatea în 3 3 3 3
 C   C   C   C 
milioane de L =   L =   L =   L =  
rotatii, L  Pmax   Pmax   Pmax   Pmax 
Durabilitatea în L ⋅ 106 L ⋅ 106 L ⋅ 106 L ⋅ 106
ore de Lh = Lh = Lh = Lh =
60 ⋅ n 60 ⋅ n 60 ⋅ n 60 ⋅ n
functionare, Lh
Pentru rulmentii reductoarelor de turatie de uz general, de exemplu, durabilitatea

minima admisibila este de ordinul a 15.000 de ore.
Din tabelul 4.5 se alege cel mai mic dintre rulmentii care satisface conditia impusa.
Trebuie facuta precizarea ca arborele va fi rezemat cu rulmenti identici la ambele
capete, pentru ca jocurile din punctele de rezemare sa aiba acelasi ordin de marime. Ca
urmare, rulmentul caruia îi revine încarcarea Pmax va avea o durabilitate mai mica decât
perechea lui mai putin încarcata. Desi rulmentul mai putin încarcat are, statistic, o durabilitate
mai mare, se recomanda ca la expirarea rulmentului mai greu încarcat sa fie schimbati ambii
rulmenti. În Tabelul 4.4 este data schema de calcul a sarcinii axiale introduse.
Se observa ca distanta H (dintre centrele de presiune) este mai mare la montajul în O
decât la montajul în X. Din acest motiv, pentru momente de rasturnare mai mari, este mai
avantajos montajul în O, chiar în cazul unei distante H mici.
Jocul axial trebuie reglat la montarea rulmentilor radiali-axiali cu role conice, în
conformitate cu diferitele cerinte functionale.
Daca unul din lagare este solicitat la sarcini axiale mari în ambele sensuri si la sarcini
radiale mai mici, se poate utiliza un montaj în care se poate combina, de exemplu, un rulment
radial cu bile cu un rulment axial cu bile cu dublu efect.
4.13 Bibliografie
1. Gafitanu, M. s.a. Rulmenti – Vol.I si II, Ed.Tehnica, Bucuresti, 1984-85

2. Chisiu, Alexandru, Matiasan, Dorina s.a. Organe de Masini, ed. a-II-a, Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1981
3. Pavelescu, D. Tribotehnica, Bucuresti, Ed.Tehnica, 1983
4. Tudor, A s.a. Durabilitatea si fiabilitatea transmisiilor mecanice, Ed.Tehnica, Bucuresti,
1988
5. Gafitanu, M. s.a. Cercetari experimentale privind dependenta între rugozitatea suprafetelor
portante si durabilitatea rulmentilor cu role cilindrice, Tribotehnica ’80, Vol. I, I.P.B.,
Bucuresti, 1980, p.24-34
6. Pavelescu, D., Musat, M., Tudor, A., Tribologie, Editura Tehnica, Bucuresti, 1983
7. Gafitanu, M. s.a. Organe de msini – Vol. II, Bucuresti, Ed.Tehnica, Bucuresti, 1984-85.
8. Demian, T., Pascu, A., Lagare si ghidaje pentru aparate, Editura Academiei României,
1980.
9. xxx, Organe de Masini. Standarde, Bucuresti, Ed.Tehnica, 1968.
Filipoiu, I. D., Raseev, M., Voica, I., Organe de masini, Vol.1, Universitatea “Politehnica”
Bucuresti, 1994.
5. CUPLAJE MECANICE
5.1 Generalitati
Cuplajele sunt organe de masini care realizeaza legatura dintre doi arbori teoretic
coaxiali, în scopul transmiterii momentului de torsiune si miscarii de rotatie, fara modificarea
legii de miscare. În figura 5.1 este prezentata clasificarea tipologica a cuplajelor, în
conformitate cu STAS 7082 – 77.
CUPLAJE
MECANICE HIDRAULICE ELECTROMAGNETICE

(cu inductie)
Permanente Intermitente
Fixe Mobile
Comandate Automate
Rigide Elastice
Compensare Cu element Unisens

combinata elastic metalic
Compensare Cu element De siguranta

unghiulara elastic nemetalic
Compensare Comanda
Centrifugale
radiala mecanica
Compensare Comanda
axiala hidrostatica
Comanda
pneumatica
Comanda
electromagnetica
Figura 5.1
5.2 Sarcina si suprasarcina cuplajelor
Momentul de torsiune Mt transmis de un cuplaj variaza, de regula, în timp. Sarcina

care revine cuplajului cu cea mai mare probabilitate se numeste moment de torsiune nominal.
Pentru a tine cont de variatia în timp a momentului de torsiune se adopta si se opereaza cu
notiunea de moment de torsiune de calcul; aceasta marime tine cont de suprasarcinile care pot
fi preluate de cuplaj, prin coeficientul de functionare (coeficient de suprasarcina exterioara)
ks, precum si de importanta transmisiei în care este încorporat cuplajul, prin coeficientul de
imortanta ki. Ca urmare, momentrul de calcul are forma
M t calcul = k i ⋅ k s ⋅ M t (5.1)
Coeficientul ks se alege în functie de natura masinii motoare si de natura masinii de

lucru. De exemplu, pentru cuplaje permanente, coeficientul de functionare poate avea valori
cuprinse între 1 si 5, conform Tabelului 5.1 [1]; pe de alta parte, coeficientul de importanta
poate lua valori între 1 si 2.
Tabelul 5.1
Tipul masinii antrenate ks
Generatoare electrice 1–2
Ventilatoare 1,25 - 2
Pompe centrifuge si cu piston; compresoare cu piston 1,75 – 3,5
Masini- unelte 1,25 – 2,5
Masini- unelte pentru lemn; transportoare cu banda si cu lant 1,5 - 2
Transportoare cu role 4
Masini de ridicat; elevatoare 3–5
Pentru a pune în evidenta faptul ca un cuplaj trebuie sa faca fata unui regim dinamic
sever, prezentam caracteristica unei masini de lucru la care intrarea în sarcina este brusca (la
un tramvai, de exemplu) – figura 5.2.a. Daca se utilizeaza un motor electric de curent
alternativ, acesta trebuie sa fie supradimensionat, pentru acoperirea cererii de cuplu motor din
faza demarajului (figua 5.2.b); în plus, cuplajul va suferi suprasarcina data de diferenta dintre
valorile instantanee ale momentului de torsiune al motorului si al masinii de lucru.
Caracteristica
Moment Mt motorului de curent
Mt total Moment necesar accelerarii alternativ
maselor în rotatie la
începutul miscarii
Moment
rezistent (util) timp
timp Caracteristica Caracteristica
accelerarea regim de exploatare masinii antrenate cu masinii antrenate cu
transmisiei cuplare în gol cuplare în sarcina
Daca se utilizeaza un motor electric de curent continuu (figura 5.2.c), se constata o
buna conformitate a caracteristicii acestuia cu a masinii de lucru, ceea ce face ca sistemul de
cuplare sa aiba un regim dinamic mai putin sever.
În lucrarea [1] sunt prezentate valorile coeficientului de importanta ks pentru diferite
regimuri de functionare ale unei transmisii precum si pentru diferite tipuri de cuplaje.
De altfel, în curs sunt prezentate numai tipurile
Mt Caracteristica reprezentative de cuplaje – dintre cele mai frecvent
motorului de curent utilizate.
continuu Daca executia si montajul arborilor cuplati,
precum si a cuplajelor ar fi perfecte, atunci calculul
transmisiei cu Mt calcul ar fi acoperitor.
Dupa cum se va demonstra mai jos, chiar daca
momentul de torsiune al masinii motoare si cel al
timp masinii de lucru nu ar varia în timp, existenta jocurilor
Caracteristica masinii
dintre arbori si semicuplaje sau din cuplajul însusi
antrenate conduce la o suprasarcina suplimentara (interioara),
adica la un moment de torsiune suplimentar Ms. Figura
Figura 5.2.c
5.3.a prezinta schema bloc a transmisiei compusa din
masina motoare - MM având viteza unghiulara ? 1 , cuplajul - C cu viteza unghiulara
instantanee ? c si masina de lucru - ML având viteza unghiulara ? 2 . În figura 5.3.b sunt
reprezentate caracteristicile momentului de torsiune pentru masina motoare, pentru cuplajul
cu erori de constructie sau de montaj – mai precis jocuri, respectiv pentru masina de lucru.
MM ML
? MM ?C ? ML
Figura 5.3.a
MMM Mc MML
t t t
Figura 5.3.b
Pe baza legii conservarii impulsului (5.2) si a expresiei variatiei energiei cinetice

preluate de cuplaj (5.3) se poate calcula viteza unghiulara instantanee a cuplajului ? c (5.4):
J1 ⋅ ω1 + J 2 ⋅ ω2 − ( J1 + J 2 ) ⋅ ωC = 0 (5.2)
J 1 ⋅ ? 12 J 2 ⋅ ? 22 ( J1 + J 2 ) ⋅ ? 2C
? Ec = + − (5.3)
2 2 2
J1 ⋅ ? 1 + J 2 ⋅ ? 2
? = (5.4)
C
J1 + J 2
în care J1 si J2 sunt momentele de inertie ale rotoarelor masinii motoare, respectiv masinii de
lucru. Înlocuind ? C din (5.3) în (5.4) rezulta
J1 ⋅ J 2 J1 ⋅ J 2
? Ec = ⋅ (? 1 − ? )2 = ⋅ (? ? )2 (5.5)
2 ⋅ ( J1 + J 2 ) 2
2 ⋅ (J 1 + J 2 )
Pe de alta parte, se poate scrie ca variatia energiei cinetice preluate de cuplaj - ? Ec este
egala cu semiprodusul dintre momentul de torsiune care solicita suplimentar cuplajul Ms si
unghiul de rasucire suplimentar al arborilor cuplati f
1
?Ec = ⋅ Ms ⋅ f (5.6)
2
Evident, momentul de torsiune suplimentar Ms poate fi exprimat si în functie de

rigiditatea torsionala a arborilor cuplati - ct - astfel:
M s = ct ⋅ f (5.7)
Ca urmare, din relatiile (5.5), (5.6) si (5.7) rezulta expresia momentului de torsiune
suplimentar
M s = 2 ⋅ (? ? ) ⋅ c t ⋅
J1
J (5.8)
1+ 1
J2
Este evident ca valoarea acestui moment creste odata cu descresterea relativa a

momentului de inertie J1 , respectiv cu cresterea relativa a momentului de inertie J2 , a
rigiditatii torsionale ct si a variatiei vitezei unghiulare ??. Existenta jocurilor în montaj si/sau
în cuplaj face ca ?? sa aiba valori importante care conduc la aparitia momentului de torsiune
suplimentar, în special la pornire si la schimbarea regimului de lucru. Este dificil de evaluat
marimea factorului ? ? , asa ca este greu de calculat Ms. Pentru a surmonta acest neajuns, se
recomanda ca executia si montajul sa fie realizate cu cea mai mare acuratete, pentru ca
jocurile nedorite sa fie neglijabile.
5.3 Cuplaje permanente fixe rigide
5.3.1 Cuplaje cu manson
Cuplajele manson permit cuplarea arborilor care prezinta, la montaj, abateri de

coaxialitate cuprinse în intervalul 2-50 µm; depasirea acestor valori duce la suprasolicitarea
arborilor si lagarelor. Variantele constructive uzuale sunt prezentate în figura 5.4 a, b, c, d si e
– pentru mansonul dintr-o bucata, respectiv în figura 5.5 – pentru mansonul din doua bucati.
Cuplajele prezentate în figura 5.4 au caracteristicile functionale si constructive
mentionate în Tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Denumirea Figura Caracteristici si elemente constructive

Cuplaj cu 5.4 a Momentul de torsiune se transmite prin intermediul stifturilor.
manson Turatii acceptate: 200 ... 250 rot/min.
monobloc Diametrele arborilor cuplati sunt cuprinse între 5 si 500 mm.
5.4 b Momentul de torsiune se transmite prin intermediul penelor sau
canelurilor.
Turatii acceptate: 200 ... 250 rot/min.
Diametrele arborilor cuplati sunt cuprinse între 5 si 500 mm.
5.4 c Momentul de torsiune se transmite prin frictiune, cu ajutorul
strângerii exercitate de asamblarile pe con si prin pene paralele.
Transmit momente de torsiune de 500 ... 1700 Nm.
5.4 d Momentul de torsiune se transmite prin fric tiune, cu ajutorul
strângerii exercitate de asamblarile pe con.
Transmit momente de torsiune de 500 ... 1700 Nm.
5.4 e Momentul de torsiune se transmite prin frictiune, cu ajutorul
strângerii exercitate de asamblarea pe con cu ulei sub presiune.
Cuplaj cu 5.5 Asamblarea semimansoanelor se face cu suruburi, în vederea
manson din transmiterii momentului de torsiune prin frictiune.
doua bucati Pentru siguranta se utilizeaza si pene paralele.
Pentru arbori verticali, penele paralele sunt prevazute cu ciocuri la
ambele capete.
Coeficientul de suprasarcina exterioara este cuprins între 2,5 si 3, pentru toate

variantele constructive din figura 5.4. De asemenea, pentru toate acestea se recomanda (vezi
figura 5.4 a):
D = (1,4 …1,8)⋅d; L = (2 … 4)⋅d; d1 = (0,25 ... 0,4)⋅d.
Calculul cuplajelor cu manson dintr-o bucata consta în verificarea bucselor la torsiune,
cu relatia simpla:
Mc
tt = ≤ t ta
p ⋅ ( D4 − d 4 ) (5.9)
16 ⋅ D
în care Mc este momentul de torsiune de calcul, iar D si d sunt elementele date de

figura 5.4 a. Celelalte elemente ale cuplajelor (pene, caneluri, asamblare pe con, suruburi,
asamblari filetate etc.) se calculeaza cu formule specifice.
L
d
D
d1 2 d1
a) b)
c) d)
e)
Figura 5.4
m
n
L
Figura 5.5
5.3.2 Cuplaje cu flanse
Cuplajele cu flanse (STAS 796 - 73) pot fi realizate în doua variate constructive:
pentru cuplarea directa a capatelor de arbori orizontali (figura 5.6 a), respectiv pentru cuplarea
directa a capetelor arborilor verticali (figura 5.6 b). Asamblarea semicuplajelor se realizeaza
cu suruburi ajustate (pasuite, adica montate fara joc). Toate elementele geometrice si
constructive ale cuplajului se determina, în functie de marimea acestuia care, la rândul ei, se
alege din STAS în functie de marimea mumentului de torsiune care trebuie transmis.
D1
d2
l1 D1
D
L2
d
lc min
D
d
L1
a) b)
Figura 5.6
Notând cu Mt momentul de torsiune transmis de cuplaj se poate determina momentul

de torsiune de calcul:
M t calcul = M t ⋅ cs (5.10)
în care cs este coeficientul de serviciu (de suprasarcina).

Forta tangentiala pe un surub se determina în functie de momentul de torsiune de
calcul, cu formula de mai jos în care D1 este diametrul de asezare a suruburilor, iar ns –
numarul de suruburi:
2 ⋅ M t calcul
F1 = (5.11)
D1 ⋅ n s
Suruburile se verifica la strivire pe suprafata cu lungimea de contact minima, astfel:
F1
ss = ≤ s s a = 80...120 MPa (5.12)
d 2 ⋅ l c min
în care lc min = (1/2 … 2/3)⋅l1.

Pe de alta parte, suruburile pot fi verificate si la forfecare cu relatia:
4 ⋅ F1
tf = ≤ tf a = 50...80 MPa (5.13)
p ⋅ d 22
în care d2 este diametrul de pasuire a tijei surubului egal cu diametrul alezajului din
semicuplaj.
5.3.3 Cuplaje cu dinti frontali
Variantele constructive cele mai uzuale sunt prezentate în figura 5.7 [1]. Aceste
cuplaje transmit momente de torsiune mari si asigura o foarte buna coaxialitate pentru arborii
cuplati. Sunt, de asemenea, caracterizate prin simplitatea montarii si demontarii, prin gabaritul
radial redus si prin faptul ca transmit miscarea în ambele sensuri de rotatie.
h h h h
D
d
αα αα d α
a) b)
A-A
A
B B-B
a1 h
r am hm
b
60
s j
D
a2
Dm
h
s B
d
H
A Mt
c)
Figura 5.7
Dantura poate fi simetrica sau asimetrica. Numarul dintilor z se alege în functie de

diametrul arborelui conform datelor din Tabelul 5.3.
Tabelul 5.3
Diametrul arborelui - d Numarul de dinti - z
d = 30 mm 12
30 ... 60 mm 24 sau 36
60 ... 120 mm 36 sau 48
d > 120 mm 72 sau 96
Dintii sunt solicitati la strivire pe flancurile active si, de asemenea la încovoiere si la

forfecare. Dimensionarea dintelui se face din conditia de rezistenta la încovoiere si se verifica
la tensiune de contact [1]:
6 ⋅ M tc ⋅ h m
si = ≤ s ai (5.14)
D m ⋅ z ⋅ b ⋅ a 2m
2 ⋅ M tc
ss = ≤ s as (5.15)
D m ⋅ b ⋅ z ⋅ hm
Mansonul cuplajului se verifica la torsiune, iar suruburile la întindere la forta axiala

data de relatia:
4 ⋅ tg a ⋅ M tc
Fa = (5.16)
Dm
5.4 Cuplaje permanente mobile cu elemente intermediare rigide
Cuplaje permanente mobile cu elemente

intermediare rigide asigura transmiterea miscarii a)
între arbori care prezinta abateri semnificative de
coaxialitate, abateri unghiulare, abateri axiale de ?l
pozitionare sau abateri mixte. b)
Aceste cuplaje permit arborilor sa se
deplaseze, în regim de sarcina, axial, radial sau
unghiular, pentru a compensa abaterile de executie
e
c)
sau de montaj mentionate, fara solicitarea
suplimentara a arborilor sau a lagarelor.
În figura 5.8 b, c, d si e sunt reprezentate
posibilele abateri ale arborilor de la pozitia ideala d)
α
(figura 5.8 a). ?l
Ca urmare a mobilitatii pe care cuplajele le-o
e
confera arborilor, acestea sunt numite cuplaje e)
α
compensatoare (sau mobile) axiale, radiale,
unghiulare sau combinate, în functie de varianta
constructiva concreta. Figura 5.8
5.4.1 Cuplaje cu mobilitate axiala
Aceste cuplaje pemit arborilor sa aiba mici deplasari axiale functionale sau deplasari
cauzate de dilatare.
Cuplajele din figura 5.9 [1] sunt destinate transmiterii momentelor mici de torsiune,
pentru diametre de arbori de maxim 30 mm; caractertistica lor este simplitatea constructiva si
usurinta montajului.
Cele mai des utilizate cuplaje axiale sunt cuplajele cu gheare (figura 5.10), pentru ca
pot transmite momente mari de torsiune, pentru arbori de 30 ... 140 mm.
Pe baza cotelor din figura, se pot face recomandarile constructive: De = (2,5 … 3)⋅d;
Lmax = (3,5 ... 5)⋅d; l = (1,6 ... 1,9); ?l = (16 ... 24) mm.
Ghearele cuplajului se verifica la strivire si la încovoiere, cu relatiile:
6 ⋅ M tc ⋅ h m
si = ≤ s ai (5.17)
D m ⋅ z ⋅ b ⋅ a 2m
2 ⋅ M tc
ss = ≤ s as (5.18)
D m ⋅ b ⋅ z ⋅ hm
?l d1 =0,3⋅d
d/3
d
a) ?l
?l
b) c) d)
Figura 5.9
Pentru ca deplasarea axiala sa fie libera, este necesar ca executia semicuplajelor sa fie
deosebit de buna. La aceasta varianta constructiva, nici o deplasare radiala sau unghiulara nu
este posibil de realizat; din acest motiv, utilizarea cuplajelor cu mobilitate axiala este posibila
numai la arbori coliniari si lungi.
A
A-A b
b
d
Di
De
Dm
dm ?l A
l
L
Figura 5.10
5.4.2 Cuplaje cu mobilitate radiala
Cuplajele cu mobilitate radiala permit legarea arborilor ale caror axe sunt strict
paralele, fara abateri de pozitie relativa unghiulare. Excentricitatea arborilor poate fi variabila
sau poate fi permanenta, ca rezultat al executiei, montajului sau conditiilor de functionare.
Prin constructie, cuplajele radiale permit si mobilitati axiale, astfel încât utilizarea lor este
frecventa. Numeroase variante constructive sunt utilizate, cele mai frecvente fiind cuplajul
Oldham si cuplajul cu element prismatic (figura 5.11.b si c).
Problemele pe care le ridica aceste cuplaje sunt:
1. Miscarea plana a elementului intermediar se face, sub sarcina, cu frecventa ridicata,
ceea ce creaza conditiile pentru producerea gripajului, pentru ca frecarea pe flancurile
canalelor de ghidare se produce în regim mixt, la limita sau chiar uscat. Uneori, aceste cuplaje
functioneaza imersate în ulei, dar conditiile de ungere nu sunt mult îmbunatatite. Varianta cu
element prismatic poate avea, pentru evitarea gripajului, un regim de ungere mai favorabil,
daca în interiorul acestuia este prevazuta o camera cu unsoare consistenta care alimenteaza
prin centrifugare intersitiile dintre elementele conjugate. La aceasta ultima varianta, corpul
prismatic poate fi realizat din textolit, pentru puteri mici, evitându-se pericolul griparii.
2. Cuplajul este echilibrat dinamic, în urma montajului, dar ramâne dezechilibrat
static, daca arborii nu sunt coaxiali.
Figura 5.11
Randamentul cuplajelor cu element intermediar este de ordinul 93 ... 96% si poate fi

estimat cu relatia:
? = (1L5,3) ⋅ µ ⋅ e ⋅ (D + d) (5.19)
în care µ este coeficientul de frecare dintre flancurile conjugate cu valori cuprinse în intervalul
0,12 ... 0,25, iar e este excentricitatea dintre semicuple.
Pentru cuplajul cu element intermediar cilindric (figura 5.11.c), sunt recomandate
urmatoarele valori constructive:
D = (2,5 … 3)⋅d; j = (1 … 2,5) mm; L = (3,5 … 4)⋅d; e = 0,04⋅D; l1 = (0,3 … 0,45)⋅d;
h = l1 – j.
j
3
(semicupla)
l1 D
d
L
1 2
(semicupla) (disc intermediar)
Figura 5.11.c)
Tensiunea de strivire a flancurilor cuplajului cu element intermediar cilindric se

determina cu relatia:
12 ⋅ M t
ss = ≤ s as (5.20)
h ⋅ ( 2 ⋅ D + d − e) ⋅ ( D − d − 2e)
5.4.3 Cuplaje cu mobilitate unghiulara
Cel mai cunoscut cuplaj care permite arborilor sa aiba o miscare relativa unghiulara de
pâna la 20 ... 25° (sau chiar pâna la 45° - la puteri si la turatii reduse) este cuplajul cardanic
cunoscut si sub numele de articulatia Hooke.
Dintre numeroasele variantele constructive, cea mai simpla este cea prezentata în
figura 5.12.
Figura 5.12
Constructiv, cuplajul se compune dintr-o cruce (cardanica) masiva cu patru brate de

care se leaga furcile solidare cu arborii.
Articulatiile dintre furci si cruce sunt prevazute cu rulmenti cu ace – capsulati - cu
unsoare consistenta.
Randamentul cuplajelor cardanice are valori cuprinse în intervalul 0,98 … 0,99.
Domeniul în care sunt utilizate, cu precadere cuplajele cardanice este acela al
transmisiilor autovehicolelor grele, asigurând legatura dintre cutia de viteze si diferentialul
puntii motoare.
Caracteristic cuplajelor cardanice simple este faptul ca nu sunt sincrone adica, chiar
daca arborele conducator are viteza unghiulara constanta (? 1 = ct.), viteza unghiulara a
arborelui condus variaza dupa legea:
 tg f 1 ⋅ sin a da cos a 
? = ⋅ + ⋅? (5.21)
2  cos 2 a ⋅ tg 2 f dt cos 2 f ⋅ cos 2 a + sin 2 f  1
 1 1 1
în care f 1 si f 2 sunt unghiurile de rotire ale celor doi arbori, iar α este unghiul dintre axele
arborilor. Pentru unghiul a = ct., relatia (5.21) devine:
cos a
? 2 = ⋅? 1 (5.22)
cos f 1 ⋅ cos 2 a + sin 2 f 1
2
?1
Pentru f 1 = 0°, ? 2 , iar pentru f 1 = 90°, ? 2 = ? 2 min = ? 1 ⋅ cos a .
= ? 2 max =
cos a
Consecinta acestui fapt este si aceea ca, la putere P1 constanta, momentul de torsiune
transmis de arborele condus este variabil, pentru ca P2 = ? 2 ⋅Mt2 .
Pentru ca sincronismul sa fie asigurat, se utilizeaza în exclusivitate varianta cu doua
cuplaje cardanice ca în figura 5.13.
a
A
B
a)
a
C
A
a
B
b)
a
A C
B a
c)
a
Figura 5.13
5.4.4 Cuplaje cu mobilitate combinata
Cel mai cunoscut cuplaj care permite mobilitatea relativa a arborilor pe directie
radiala, axiala si unghiulara, simultan, este cuplajul dintat reprezentat în figura 5.14.
Cuplajele de acest tip sunt standardizate (STAS 6589-81) în mai multe variante
constructive simple sau duble.
Cuplarea se realizeaza prin cojugarea dintilor evolventici ai unei semicuple (prevazuta
cu dantura exterioara) cu spatiile dintre dintii evolventici ai celeilalte semicuple (prevazuta cu
dantura interioara). Diametrele de divizare ale celor doua danturi sunt identice. Mobilitatea
unghiulara este posibila, deoarece dantura exterioara este bombata.
Figura 5.14
Carcasa cuplajului fiind etansa, ungerea este asigurata de uleiul cuprins în interior.
Cuplajele dintate permit transmiterea momentelor de torsiune foarte mari, si, pentru ca sunt
echilibrate dinamic, pot fi utilizate la turatii ridicate. Deplasarile unghiulare sunt limitate la
maxim 1°, iar deplasarile axiale nu pot fi mai mari de 2 ... 3 mm.
5.5 Cuplaje permanente mobile cu elemente intermediare elastice
5.5.1 Generalitati
Cuplajele elastice îndeplinesc urmatoarele roluri:

1. Atenueaza socurile de torsiune datorate masinilor motoare sau masinilor de lucru,
prin rasucirea elastica relativa a celor doua semicuplaje si prin revenirea treptata a elementelor
elastice la forma si pozitia initiala, cu pierdere de energie; energia cinetica a socului, partial
absorbita, se transforma în caldura si în energie potentiala de deformare.
2. Evita zona de rezonanta la oscilatiile de torsiune care iau nastere datorita
neuniformitatii miscarii de rotatie, prin deplasarea frecventelor proprii ale sistemului masina
motoare – cuplaj – masina de lucru.
3. Compensarea abaterilor produse la montajul arborilor care urmeaza a fi cuplati.
Elementele elastice ale cuplajelor carora le lipseste frecarea interioara sau exterioara
îsi reiau forma initiala, dupa îndepartarea încarcarii, redând integral lucrul mecanic pe care l-
au înmagazinat la încarcare. Daca solicitarile provocate de încarcarea exterioara depasesc
limita de elasticitate, atunci elementele intermediare ale cuplajului sunt supuse unor
deformatii care se mentin partial si dupa descarcarea completa a arcului, lucrul mecanic
nemaifiind recuperat în întregime; aceeasi observatie este valabila si pentru arcurile ale caror
elemente au frecare interioara sau exterioara.
Proprietatile de elasticitate si de amortizare ale cuplajelor elastice se obtin atât prin
întrebuintarea unor materiale (metalice sau nemetalice) adecvate, cât si printr-o forma
corespunzatoare scopului urmarit.
Elementele metalice ale cuplajelor elastice sunt de fapt arcuri de diferite forme:
lamelare, bara de torsiune, disc, elicoidale cilindrice etc.
Elementele elastice nemetalice sunt folosite datorita elasticitatii foarte mari; în plus,
acestea au si proprietatile (avantajele) urmatoare: capacitate de amortizare ridicata, forma
constructiva simpla, capacitate a de preluare a socurilor la torsiune. Ca materiale se folosesc:
cauciucul natural vulcanizat, cauciucul sintetic, materiale plastice din clasa elastomerilor etc.
5.5.2 Caracteristica statica a cuplajelor
Rigiditatea statica la torsiune a unui cuplaj elastic este definita ca variatia momentului
de torsiune Mt în functie de unghiul de rotire relativa a semiculajelor f .
Aceasta marime da o indicatie asupra capacitatii de preluare a socurilor si de izolare a
vibratiilor torsionale; daca rigiditatea statica este ridicata, capacitatea de absortie a socurilor
este si ea ridicata.
Cuplajele elastice pot avea caracteristica liniara (figura 5.15 a) sau neliniara (figura
5.15 b si c).
Caracteristica din figura 5.15 b este regresiva (moale), iar caracteristica din figura 5.15
c este progresiva (tare).
Pentru cuplajele care au caracteristica liniara, rigiditatea statica se defineste ca fiind
raportul:
Mt
C= (5.23)
f
iar pentru cuplajele care au caracteristica neliniara rigiditatea statica se defineste ca fiind
derivata momentului de torsiune în functie de unghiul de rotire relativa:
dM t
C= (5.24)
df
Mt
b
a
f
Figura 5.15
Operând cu aproximarea cubica pentru caracteristicile tari si moi, expresiile

momentului de torsiune sunt de forma:
M t = k ⋅ f + ? ⋅f 3 (5.25)
în care k si ? sunt constante determinate experimental si au dimensinile unei rigiditati.
5.5.3 Cuplaje cu arcuri elicolidale cilindrice dispuse tangential
Pe baza figura 5.16, la acest cuplaj caracteristica elastica este determinata de starea de
pretensionare a arcurilor.
2
3
1
4

Scriind relatia de echilibru pent ru semicuplajul conducator se obtine momentul de
torsiune transmis de cuplaj:
M t = z ⋅ Ft ⋅ R 0 (5.26)
în care z este numarul bolturilor unui semicuplaj, R0 – raza cercului de asezare a bolturilor, iar
Ft – forta tangentiala care actioneaza asupra arcului elicoidal în boltul de prindere (figura
5.17). Aceasta marime se determina cu relatia:
F ⋅ cos( a − f )
Ft = (5.27)
2
Sub actiunea fortei F, arcul elicoidal se comprima cu sageta:
8 ⋅ D3 ⋅ n ⋅ F
f = (5.28)
G⋅d4
în care: D este diametrul mediu al spirelor, d – diametrul sârmei arcului, n – numarul spirelor,
iar G – modulul de elasticitate transversal.
Geometric, relatia dintre sageata fiecarui arc si unghiul de rotire relativa a
semicuplajelor f are forma:
f (a − f )
f = 2 ⋅ R 0 ⋅ sin − 2 ⋅ R 0 ⋅ sin (5.29)
2 2
Prin eliminarea parametrilor Ft , F si f din relatiile (5.26))...(5.29) se obtine

caracteristica cuplajului [2]:
z ⋅ G ⋅ d 4 ⋅ R 02 a a−f a−f
M t (f ) = ⋅ (sin − sin ) ⋅ cos (5.30)
4 ⋅D ⋅n3 2 2 2
5.5.4 Cuplaje cu arcuri lamelare dreptunghiulare montate radial
Reprezentarea din figura 5.18 ne permite sa observam ca acest cuplaj prezinta doua
puncte de discontinuitate a caracteristicii (figura 5.19) [2], în functie de marimea unghiului de
rotire relativa a semicuplajelor (figura 5.20).
Pentru unghiuri de rotire reduse f, expresia momentul transmis poate fi calculat cu
relatia:
3 ⋅ E ⋅ I ⋅ (r + l ) 2
M(f ) = ⋅f (5.31)
l3
în care I este momentul de inertie al unui pachet de arcuri lamelare.

A-A
A B
B-B 2 3 4
7
8 1
5
6
A
B
Figura 5.18
Mt a l
R
a F
x a) a b)
F F
ϕ1 ϕ2 ϕ
ϕ ϕ
c) d)
5.5.5 Cuplaje dintat cu arcuri serpuite
În functie de forma dintilor semicuplajelor (figura 5.21.a si b), caracteristica

functionala a cuplajului poate fi liniara sau neliniara.
Astfel, pentru geometria din figura 5.21.a, caracteristica este liniara, pentru ca distanta
dintre punctele de sprijin ale arcurilor pe dintii semicuplajului ramâne constanta, iar
rigiditatea nu depinde de marimea momentului de torsiune.
Pentru varianta constructiva din figura 5.21.b, caracteristica este neliniara, pentru ca
dantura este curba.
Avantajul acestei variante este acela ca, la cresterea momentului de torsiune, are loc
deplasarea punctului de început al contactului dintelui cu arcul.
a)
p m
m p
b)
Figura 5.23
În figura 5.22 este prezentat un cuplaj cu arc serpuit amplasat într- un plan normal pe
arborele cuplat, iar în figura 5.23 este desenul cuplajulului cu arcuri serpuite dispuse pe
suprafata laterala.
Problemele legate de caracteristica cuplajelor prezentate sunt tratate în lucrarea [2].
5.5.6 Cuplaje cu elemente elastice de tip bara de torsiune
Cuplajele de acest tip pot fi realizate cu un singur sau cu doua rânduri de bare. În
figura 5.24 apar elementele constructive principale: 1 – element motor; 2 – arc bara; 3 –
element condus.
Sub actiunea momentului de torsiune, caracteristica cuplajului este liniara, pâna când
curbura axei arcului devine egala cu curbura profilului dintelui (figura 5.25).
Dependenta momentului de torsiune de unghiul de rotire relativa a semicuplajelor
pentru portiunea liniara a caracteristicii se determina cu relatia [2]
3 ⋅ z ⋅ E ⋅I ⋅ D 20
Mt = ⋅f (5.32)
8⋅s3
unde: z este numarul de arcuri bara; I – momentul de inertie la încovoiere al arcului bara; D0 –
diametrul de asezare a arcurilor bara; E – modulul de elasticitate longitudinala a materialului
arcurilor; s – cota prezentata în figura 5.25.
Dupa ce curburile devin egale, dependenta momentului de torsiune de unghiul de

rotire relativa a semicuplajelor se determina cu relatia:
3 ⋅ z ⋅ E ⋅ I ⋅ D 20 2 ⋅ (s 2 − a 2 )
Mt = ⋅ (f − ) (5.33)
8⋅a3 ? ⋅ D0
5.5.7 Cuplajul cu element elastic toroidal
Acest cuplaj poate avea caracteristica liniara sau neliniara, în functie de natura
cauciucului sau elastomerului din care este confectionata mantaua periferica.
3
2
l1
B
1
D1
R
δ
R3
H
R
d
R4 R
d2
d1
D
l l3 l R
ε
L
D
C
4
l1
L
Figura 5.26
Cuplajele cu element elastic toroidal (figura 5.26) au gabarit radial mare, si, ca urmare,
au capacitatea de a prelua o mare cantitate de energie mecanica, prin momentele de torsiune
aplicate prin soc sau într- un alt regim dinamic sever.
Cuplarea arborilor este mult usurata de faptul ca deplasarile axiale, unghiulare, radiale
sau mixte pot fi preluate de deformarea elementului elastic. Unghiul de rotire relativa a
semicuplajelor poate ajunge la valori mari cuprinse între 12 ... 35°, în mod exceptional 40°.
Caracteristica elastica a cuplajului este data de relatia:
M t (f ) = K c ⋅ G ⋅ D 3 ⋅ f (5.34)
în care: D este diametrul exterior al elementului elastic toroidal; G – modulul de elasticitate

transversal al materialului elementului elastic; Kc = coeficient geometric, dependent de
rapoartele a = B / D, ß = d / D, în care B este latimea mansonului de cauciuc, iar d – grosimea
acestuia (figura 5.27).
Kc
0,12
a = 0,15 0,2 0,25 0,30 0,35
0,08
0,04
0
0,01 0,03 0,05 0,07 β
Figura 5.27
5.5.8 Cuplajul elastic cu bolturi
Reprezentarea din figura 5.28 se refera la varianta constructiva cel mai des întâlnita
(STAS 5982/6 -81). Indiferent de varianta, trebuie sa existe posibilitatea deformarii libere a
elementelor elastice; în caz contrar, cuplajul se rigidizeaza, fara a mai avea capacitatea de
atenuare a socurilor torsionale. Sub efectul momentului de torsiune, fiecare bolt este solicitat
la încovoiere de catre forta tangenta la cercul cu diametrul D0 (figura 5.29).
L
db
D
F
D0
d
l2
l1
b j

Aceeasi forta solicita la strivire mansonul de cauciuc care îmbraca boltul.
Relatia din care se deduce forta pe un bolt este:
2 ⋅Mt
F= (5.35)
z ⋅ D0
unde z reprezinta numarul de bolturi.

Legatura dintre forta F si sageata f (figura 5.29), produsa de aceasta, este data de
relatia:
F = c⋅f a (5.36)
în care c este un coeficent de elasticitate, iar a - un exponent care tine seama de forma
elementului elastic si de materialul din care este facut; pentru materiale indigene a = 1,5.
Geometric, între unghiul de rotire relativa a semicuplajelor f si sageata exista realatia :
D0
f = ⋅f (5.37)
2
Ca urmare, se poate exprima caracteristica functionala a cuplajului:
a +1
D 
M t (f ) = z ⋅ c ⋅  0  ⋅f a (5.38)
 2 
Verificarea bolturilor la încovoiere, respectiv a mansoanelor de cauciuc la strivire se

face cu relatia
Mi F ⋅ l2
si = = ≤ s a i = 60...80 MPa
Wi p ⋅ d 3b (5.39)
32
(în care F1 este forta care revine unui bolt din momentul de torsiune), respectiv cu relatia:
F
ss = ≤ s s a = 5...7 MPa (5.40)
d b ⋅ (l 1 − j )
5.6 Cuplaje intermitente rigide
Cuplajele intermitente rigide permit transmiterea momentului de torsiune prin

intermediul danturii frontale sau radiale dispuse pe cele doua semicuplaje conjugate.
Fata de ambreiajele cu frictiune, la aceste cuplaje apar avantajele: gabarit radial mult
mai mic, rigiditate sporita si cost redus; în plus, cuplajele cu dinti frontali nu necesita reglaje
în timpul functionarii.
Pentru a nu se produce ruperea danturii este necesar ca arborii sa nu aiba abateri de
coaxialitate.
Daca cuplarea arborilor se face în sarcina, iar vitezele periferice ale celor doua
semicuplaje sunt diferite – caz uzual, dantura este solicitata prin soc, ceea ce limiteaza puterea
care poate fi transmisa. Utilizarea unor dispozitive de sincronizarea a vitezei periferice
permite largirea domeniului de utilizare.
5.6.1 Ambreiaje cu craboti (cuplaje intermitente cu dantura frontala)
Acest cuplaj realizeaza cuplarea si decuplarea 1 2

prin deplasarea comandata a reperului 2 – semicuplaj
antrenat (figura 5.30).
Formele pe care le pot avea crabotii (dintii
frontali) sunt prezentate în figura 5.31. Semicuplajele
se executa din oteluri de calitate sau aliate cu duritatea
D
Φ H7 / f7
superficiala cuprinsa în intervalul 56 ... 62 HRC. În
d
functie de marimea momentului care trebuie transmis,
numarul dintilor frontali este cuprins între 3 si 60.
Figura 5.30
a) b) c) d) e)
f) g) h) i)
Figura 5.31
Calculul de rezistenta a danturii se face la strivire, încovoiere si forfecare. Cea mai

importanta solicitare este cea de contact (strivire) pentru care tensiunile admisibile se aleg în
functie de conditiile de functionare, astfel:
- s a = 90 ... 120 MPa, pentru cuplarea sincrona;
- s a = 50 … 70 MPa, pentru cuplare la viteze relative scazute;
- s a = 35 .... 45 MPa, pentru cuplare la viteze relative ridicate.
5.6.2 Cuplajele intermitente cu dantura radiala
Constructiv aceste cuplaje se aseamana cu sistemele numite cuplaje permanente

mobile dintate.
Schema unui astfel de cuplaj este prezentata în figura 5.32 în care:
1 - arbore condus cu coroana dintata exterioara;
2 - sincronizator;
3 - element de cuplare cu coroana dintata interioara;
4 - arbore condus cu coroana dintata exterioara;
5 - arbore motor.
Pentru micsorarea socurilor de cuplare, ambreiajul este prevazut cu sincronizatorul 2,
realizat sub forma unui ambreiaj dublu conic cu frictiune, ceea ce permite egalizarea turatiei
reperului 4 cu turatia reperului 5.
Figura 5.32
5.7 Cuplaje intermitente cu frictiune (ambreiaje)
La cuplajele intermitente, legatura dintre arbori poate fi stabilita sau întrerupta la o

comanda exterioara sau în mod automat, atât în sarcina cât si la mers în gol, cu posibilitatea
rotirii relative a arborilor (motor si condus). Acest avantaj functional este utilizat în
urmatoarele situatii:
a. la decuplarea transmisiei mecanice de motor (la oprirea temporara a unui
autovehicul cu motorul în functiune, la pornirea lenta a unui autovehicul - pentru asigurarea
unei încarcari progresive a elementelor transmisiei, la schimbarea fara socuri a treptelor de
viteza la autovehicule rutiere si la masini- unelte etc.);
b. la frânarea usoara a unui autovehicul, pentru scurt timp, fara schimbarea treptei de
viteza;
c. pentru limitarea momentului de torsiune transmis, la suprasarcina, ambreiajul
având si rol de cuplaj de siguranta.
Ca urmare, ambreiajele sunt utilizate la constructia: autovehiculelor, masinilor-unelte,
masinilor de ridicat si transportat, instalatiilor de foraj si de pompare, concasoarelor,
malaxoarelor etc.
5.7.1 Schema ambreiajului cu frictiune
Schema din figura 5.33 corespunde variantei constructive cu discuri plane, cu o

singura interfata de frecare (ambreiaj plan).
Ambreiere Debreiere
(automata) (comandata)
Masina Masina
motoare de lucru
(MM) (ML)
Q
Caneluri
Discuri de frictiune
Figura 5.33
Antrenarea arborelui condus al masinii de lucru de catre arborele conducator al
masinii motoare se realizeaza prin frecarea care apare între discurile solidare cu acestia;
frecarea dintre discurile care transmit miscarea si puterea se obtine prin apasarea lor cu forta
axiala Q.
Pentru ca forta de ambreiere Q sa fie cât mai redusa, se realizeaza ambreiaje cu discuri
conice si ambreiaje plane multidisc. Acestea din urma sunt capabile sa transmita momente de
torsiune extrem de ridicate.
Dupa modul de realizare a fortei de ambreiere, ambreiajele cu frictiune pot avea
comanda:
a. mecanica (cu pârghii si arcuri);
b. hidrostatica;
c. pneumostatica;
d. electromagnetica.
5.7.2 Cerinte impuse ambreiajelor cu frictiune
Pentru asigurarea functionarii ambreiajelor cu frictiune în conditii de fiabilitate

ridicata, acestea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
a. schimbarea turatiei arborelui condus sa se realizeze fara socuri;
b. în functionare, în stare cuplata, în regim nominal de încarcare, discurile nu trebuie
sa patineze;
c. durabilitate ridicata, pentru a nu fi necesara înlocuirea frecventa a discurilor de
frictiune;
d. asigurarea unui bun transfer de caldura spre exterior, pentru mentinerea
echilibrului termic în limitele admise de natura materialelor de frictiune, ceea ce se obtine prin
ventilarea carcasei ambreiajului (la ambreiaje uscate de mari dimensiuni), prin circulatia
fortata a uleiului de ungere si racire (la ambreiaje cu ulei) si prin marirea suprafetei de racire a
carcasei ambreiajului, adica prin nervurarea acesteia;
e. durata procesului de ambreiere sa fie scurta, pentru ca uzura si pierderile de putere
sa fie cât mai mici;
f. comanda ambreiajului sa nu necesite forte prea mari de actionare;
g. coeficientul de frecare dintre discuri sa fie stabilizat si de valoare ridicata, pentru a
conduce la un gabarit radial minim.
5.7.3 Cupluri de materiale
Cele mai des utilizate cupluri de materiale sunt prezentate în Tabelul 5.4.
Tabelul 5.4
Regimul de frecare
cu ungere fara ungere
Otel calit / otel calit -
Textolit / otel -
Fc / Fc sau Fc / otel calit
Bronz sinterizat / otel rectificat
Tesatura de bumbac impregnata cu rasini sintetice / otel sau Fc
Tesatura de azbest impregnata cu rasini sintetice / otel sau Fc
Azbest presat cu rasini sintetice cu aschii de cupru sau de alama (ferodo) / otel sau Fc
Cauciuc cu insertie metalica / otel sau Fc
Materiale metalo-ceramice / otel calit
Materiale din pulberi metalice / otel calit
5.7.4 Probleme constructive
Ambreiere
De
Debreiere
Q
Arbore
condus
Di
Figura 5.34
În figura 5.34 este prezentata schita de principiu pentru un ambreiaj cu o singura

interfata de frecare cu discuri plane, asa-zisul ambreiaj plan, iar în figura 5.35 se gaseste
schema ambreiajului cu mai multe interfete de frecare, adica ambreiajul multidisc.
1 3 4 5 7
Arbore condus
Arbore 2 6
conducator
Figura 5.35
Componentele ansamblului din figura 5.35 sunt:

1. semicupla solidara cu arborele conducator;
2. semicupla solidara cu arborele condus;
3. discuri de otel calit si rectificat prevazute cu caneluri la exterior în contact cu
semicupla motoare 1;
4. discuri de otel calit si rectificat prevazute cu caneluri la interior în contact cu
semicupla condusa 2;
5. arcuri elicoidale cilindrice pentru aplicarea elastica a fortei de ambreiere Q;
6. piston pentru ambreiere;
7. cilindru hidraulic solidar cu semicupla 2.
Discurile din otel calit si rectificat 3 si 4 au grosimi în intervalul 1 … 2 mm.
Rectificarea discurilor este necesara, pentru ca forta de ambreiere Q sa se propage
nediminuata în tot pachetul de discuri si sa aiba astfel valori cât mai reduse.
Elementele geometrice principale ale discurilor de ambreiaj din otel calit si rectificat
sunt prezentate în figura 5.36.
b
Di
De
Figura 5.36
Daca garnitura de frictiune este din tesatura de bumbac impregnata sau din azbest
impregnat, respectiv din materiale metalo-ceramine, aceasta se monteaza pe discul suport de
otel prin lipire, respectiv prin nituire asa cum este reprezentat în figura 5.37 si 5.38.
În cazul în care garniturile de frictiune sunt lipite (figura 5.37), grosimea pachetului
este mai mica, iar reutilizarea discului de otel, dupa uzare, nu mai este posibila.
Daca asamblarea garniturilor de ferodo, de exemplu, se realizeaza prin nituire, atunci
dupa pierderea prin uzura a stratului de grosime sa este posibila îndepartarea niturilor vechi,
schimbarea garniturilor si aplicare noilor nituri (figura 5.38). Materialele recomandate pentru
nituri sunt alama, unele aliaje de aluminiu si cuprul. Grosimea “s” a garniturilor de frictiune
este de ordinul 1 ... 4 mm, în functie de solutia constructiva aleasa. Adâncimea admisa pentru
uzare este sa = 0,5 ... 2 mm.
lipire
sa
disc otel
disc otel
În cazul discurilor din otel durificat si rectificat se adopta solutia realizarii canalelelor
radiale, elicoidale sau oblice, cu adâncimea de ordinul 0,5 mm (figura 5.39) pentru a favoriza
ventilarea si racirea acestora, atât la ambreiajele uscate, cât si la ambreiajele unse. În canalele
respective se aduna treptat particulele de uzura care se elimina în exterior prin centrifugare.
Figura 5.39
Apasarea discurilor de frictiune se realizeaza cu arcuri elicoidale (dispuse central sau
pe periferie) sau cu arcuri disc.
Între elementul care realizeza apasarea axiala si arcuri exista un rulment, numit “de
presiune” care permite debreierea fara oprirea transmisiei mecanice.
5.7.5 Bazele teoretice ale procesului de ambreiere
În figura 5.40 este reprezentata schema ansamblului masina motoare – ambreiaj –

masina de lucru, în care notatiile sunt:
J1 si J2 – momentele de inertie reduse ale rotorului masinii motoare, respectiv masinii
de lucru;
Mm – momentul de torsiune din arborele motor;
Mf – momentul de frecare din ambreiaj;
Mr - momentul de torsiune din arborele condus;
f 1,2 - unghiurile de rotire ale arborilor conducator 1 si condus 2;
? 1,2 – vitezele unghiulare ale arborilor 1 si 2.
µ - coeficient de frecare
Mm Q Mr
MM J1 J2 ML
Mf
? 1,f1 ? 2,f2
Figura 5.40
Diagramele caracteristice pentru cuplarea în sarcina sunt reprezentate în figura 5.41,

astfel: în fig 5.41 a este prezentata variatia momentului de frecare din ambreiaj, iar în figura
5.41 b este prezentata variatia vitezei unghiulare pentru arborele motor, respectiv pentru
arborele condus.
Ma
Mfc M ′a
a) Mr
t1′
? t1 tp t2 t
?1 ? 1 = ? 2 = Ω1
O1
Cuplare
Demaraj
b) ?2
O2 Patinare
T′ t
T
Figura 5.41
Caracteristicile diagramelor sunt:
t1 – perioada de cuplare;
tp – perioada de patinare;
t2 – perioada de demaraj;
T’ – durata procesului de ambreiere;
T – durata ambreierii si demararii.
În intervalul de timp 0 ... t1 momentul de frecare creste pâna la valoarea momentului
rezistent (util) care se manifesta în arborele condus. Ca urmare, se produce o încetinire a
vitezei arborelui conducator, fara sa se produca si accelerarea arborelui condus. În acest
interval patinarea discurilor este intensa.
În intervalul t1 – tp se realizeaza accelerarea arborelui condus, cresterea momentului de
frecare din abmbreiaj si scaderea turatiei arborelui conducator. Notatia Ma se refera la
momentul necesar accelerarii maselor aflate pe arborele condus caracterizate prin momentul
de inertie J2 .
Ambreierea se încheie în intervalul tp – t2 când are loc cresterea, în continuare, a
momentului de frecare, realizându-se accelerarea suplimentara a rotorului J2 , pentru
acoperirea diferentei de momente de accelerare (M’a – Ma). În plus, se produce si accelerarea
arborelui conducator, “frânat” în intervalul anterior si care, astfel, ajunge la turatia initiala O1 .
La sfârsitul ambreierii, rotorul condus atinge, si el, turatia arborelui conducator O1 cu care
este, în final, sincron. Din diagrama se observa ca arborele condus a trecut, în timpul
ambreierii, de la turatia initiala O2 la turatia de sincronism O1 .
M
Mf
Mr
M Ma
Mf = Ma + Mr = ct.
Mr T t
O
? 1 = Ω1
t1 tp t O1
? rel
? ?2
O1 ? 1 (t) O2 = 0 t
T
O2 ? 2 (t)
e
t1 tp t
e2
a)
T t
b)
Figura 5.42
Ambreierea propriu- zisa se face în intervalul t1 + t2 . Se observa ca forta de ambreiere

Q nu se aplica instantaneu, ci pe intervalul 0 – t1 ’; variatia fortei de apasare Q este aceeasi, ca
alura, cu a momentului de frecare.
Diagramele prezentate mai sus pot fi schematizate, considerând ca forta Q se poate
aplica brusc; în plus, coeficientul de frecare µ se considera a fi constant în timpul ambreierii.
Ca urmare, rezulta un set de diagrame mai usor de interpretat (figura 5.42.a).
Pentru cazul ambreierii în gol, adica în absenta sarcinii, diagramele caracteristice
ambreierii sunt simple (figura 5.42.b) si permit determinarea timpului de ambreiere
corespunzator T. Cu e2 s-a notat acceleratia unghiulara pentru arborele condus.
Ecuatiile diferentiale de echilibru dinamic pentru sistemul motor – ambreiaj, respectiv
ambreiaj – masina de lucru sunt:
J 1 ⋅ &f&1 + M f = M m
 (5.41)
J 2 ⋅ &f& 2 + M r = M f
Integrând, obtinem:
df 1 M m − M f
? 1 (t ) = = ⋅ t + O1 (5.42)
dt J1
df M − Mr
? 2 (t) = 2 = f ⋅ t + O2 (5.43)
dt J2
Viteza unghiulara relativa este diferenta dintre vitezele unghiulare instantanee ale
celor doi arbori:
? r (t ) = ? 1 (t ) − ? 2 (t ) (5.44)
adica, pe baza relatiilor de mai sus:
 J + J2 M M 
? r ( t ) = O1 − O 2 −  1 ⋅ M f − m + r  ⋅ t (5.45)
 J 1J 2 J1 J2 
Timpul de patinare se obtine punând conditia ? r(t) = 0, de unde rezulta:
O1 − O 2
tp =
J1 + J 2 M M (5.46)
⋅ Mf − m − r
J 1J 2 J1 J2
Daca se face aproximarea ? r (t) = ct. = O1 , atunci:
 M − Mr 
? r ( t ) = O1 −  f ⋅ t + O 2  (5.47)
 J2 
de unde rezulta:
O1 − O 2
tp = ⋅J (5.48)
Mf − M r 2
Daca se considera cazul ambreierii în gol, (Mr = 0 si Mf = Ma) si daca se pleaca de la
O2 = 0, atunci timpul de ambreiere se poate calcula cu o relatie simpla, de forma:
O1 ⋅ J 2
tp = (5.49)
Mf
O relatie cu totul aproximativa a momentului de frecare si anume:
Dm
Mf = µ ⋅ Q ⋅ (5.50)
2
permite analiza vaiabilelor de care depinde timpul de ambreiere care trebuie sa aiba valori cât
mai reduse, pentru a nu se produce uzarea prematura a ganiturilor de frictiune. Cu
aproximarile facute rezulta:
2 ⋅ O1 ⋅ J 2
tp = T = (5.51)
µ ⋅ Q ⋅ Dm
Este evident ca, pentru a obtine un timp de ambreiere cât mai mic trebuie îndeplinite
conditiile prezentate în Tabelul 5.5.
Tabelul 5.5
Reducerea timpului de Conditiile din coloana stânga
ambreiere se obtine daca atrag si efecte negative, astfel:
- viteza unghiuara O1 este - reducerea vitezei unghiulare O1 conduce la cresterea

cât mai redusa gabaritului masinii motoare
- momentul de inertie redus - reducerea momentului de inertie J2 – benefica, din punct de

J2 are valori cât mai vedere al gabaritului, conduce la dificultati în proiectarea
scazute masinii de lucru care trebuie sa fie cît mai compacta
- cerinta alaturata poate fi respectata optând pentru un regim
- coeficientul de frecare µ de frecare la limita sau pentru unul cu frecare uscata, dar
este mare uzura garniturilor de frictiune este intensa si durabilitatea
ambreiajului este modesta
- consecinta secundara a cerintei este supradimensionarea
- forta de ambreiere Q este sistemului care asigura realizarea fortei de ambreiere Q
foarte mare (arcuri, rulment de presiune etc.) si, în plus, duce la
solicitarea prin soc axial a întregului ansamblu
- diametrul mediu Dm este

- consecinta cerintei alaturate este cresterea gabaritului radial
mare, asadar si diametrul
al ansamblului
exterior este mare
Analiza datelor din Tabelul 5.5 conduce la concluzia ca este dificil de optimizat
geometric si functional un ambreiaj.
5.7.6 Energia disipata în timpul ambreierii
Puterea pierduta prin frecare în timpul ambreierii are forma generala:
Pf ( t ) = M f ⋅ ? r ( t ) (5.52)
iar energia disipata este:
tp
( O1 − O 2 ) 2 ⋅ J 1 ⋅ J 2
Wf = ∫ Pf ( t ) ⋅dt = M f ⋅ (5.53)
0
2 ⋅ [M f ⋅ ( J 1 + J 2 ) − M m ⋅ J 2 − M r ⋅ J1 ]
Din relatiile (5.52) si (5.53), pentru ? 1 (t) = ct. = O1 , rezulta:
(O1 − O 2 ) 2
Wf = M f ⋅ ⋅J (5.54)
2 ⋅ (M f − M r ) 2
Stiind ca energia furnizata de arborele motor este:
Wm = M m ⋅ O 1 ⋅ t p (5.55)
se poate cacula randametul transferului de energie de la masina motoare la masina de lucru:
WF
? =1− (5.56)
Wm
Pentru cazul particular ? 1 (t) = ct. = O1 , rezulta succesiv:
O − O2
Wm = M m ⋅ O 1 ⋅ ⋅ J2 (5.57)
Mf − M r
1 M O −O2
? =1− ⋅ f ⋅ 1 (5.58)
2 Mm O1
Se poate constata ca, pentru situatia particulara data, randamentul este mai mic de
50%, pentru ca Mf < Mm. Evident, ca la ambreierea în sarcina randamentul este, cu atât mai
mult, mai mic decât 50%, ceea ce da masura uzurii care se produce în intervalul de timp
studiat. Ca urmare a procesului de ambreiere, dar si la debreiere, în aceeasi masura, energia
disipata se regaseste în încalzirea abreiajului si în uzarea garniturilor de frictiune.
La pornirea în gol, fara sarcina, randamentul se poate calcula cu relatia:
1 Mf
? =1− ⋅ (5.59)
2 Mm
Cunoscând marimea energiei pierdute prin frecare se poate exprima puterea pierduta
prin frecare pentru un ambreiaj la care ambreierea se produce cu frecventa de z ambreieri pe
ora, astfel:
Wf ⋅ z
Pf = [W ] (5.60)
3600
5.7.7 Calculul ambreiajului cu discuri plane cu o singura interfata de frecare
Se adopta, mai întâi, valorile coeficientului de serviciu cs si al celui de importanta a

transmisiei ci, pentru a determina momentul de frecare Mf :
M f = M r ⋅ ci ⋅ cs (5.61)
Pentru cs si ci sunt recomandate valorile preze ntate în Tabelul 5.6.

Tabelul 5.6
ci cs
daca avarierea ambreiajului conduce daca masina de lucru are un mers
1,0 1,0
la oprirea masinii uniform
daca avarierea ambreiajului conduce daca masina de lucru are un mers
1,2 1,0 ... 1,6
la avarierea masinii neuniform
daca avarierea ambreiajului conduce
1,6
la avarierea mai multor masini daca masina de lucru are un mers
1,6 ... 2,5
daca avarierea ambreiajului poate puternic neuniform
2,0
conduce la pierderi de vieti omenesti
Cunoscând expresia momentului de frecare dintre discurile de frictiune, a fortei de

ambreiere Q în raport cu presiunea de contact dintre discurile respective si alegând raportul
D
k = i = 0,5...0,7 , se poate face dimensionarea geometrica, adica aflarea diametrului
De
exterior De si, implicit a diametrului interior Di, cu respectarea presiunii de contact
admisibile pa.
1 D 3 − D 3i
Mf = ⋅ µ ⋅ Q ⋅ e2 (5.62)
3 D e − D i2
p
Q= ⋅ p ⋅ ( D e2 − D i2 )
4 (5.63)
1
 12 ⋅ M f 3
De ≥  (5.64)
3 
 p a ⋅ µ ⋅ (1 − k ) 
Dupa stabilirea diametrelor De si Di se poate calcula forta necesara la ambreiere:
p
Q= ⋅ p a ⋅ ( D 2e − D 2i ) (5.65)
4
cu care se va dimensiona, ulterior, sistemul de realizare a fortei (arcurile) si rulmentul de

presiune.
Datele geometrice fiind stabilite, se poate trece la aflarea energiei consumate prin
frecare Wf – relatiile (5.53) sau (5.54) si a puterii de frecare Pf – relatia (5.60).
Se poate considera ca întreaga putere pierduta prin frecare se regaseste în fluxul de
caldura evacuat prin radiatie si convectie prin suprafata carcasei ambreiajului Ac, ceea ce
permite aflarea temperaturii medii a discurilor de frictiune, astfel:
Pf
t mediu = t 0 + ≤ t admisibil (5.66)
k⋅ A c
 W 
În relatia (5.66), factorul k este coeficientul global de transfer de caldura  2 ,
 m ⋅ grad 
dependent de viteza curentului de aer care spala carcasa ambreiajului, exprimata în m/s.
k = 12,7 + 2,8 ⋅ v aer (5.67)
Valori orientative pentru presiunea admisibila de contact pa, pentru coeficientul de

frecare µ si pentru temperatura admisibila tadmisibil sunt date în Tabelul 5.7 – corespunzator
ambreiajelor cu o singura interfata de frecare.
Tabelul 5.7
Temperatura admisibila
Coeficientul de frecare µ
pa tadmisibil [°C]
Cuplul
de materiale
[MPa] cu fara regim regim
ungere ungere permanent intermitent
Fc / Fc 1 ... 1,8 0,15 ... 0,25 0,02 ... 0,1 300
Tesatura de
bumbac cu
0,05 ... 1,2 0,4 ... 0,65 0,1 ... 0,2 100 150
rasini sintetice/
otel sau Fc
Tesatura de
azbest cu rasini
0,35 ... 0,7 0,2 ... 0,4 0,1 ... 0,2 200 300
sintetice/
otel sau Fc
Bronz
sinterizat/ 0,2 ... 1 0,15 ... 0,25 0,09 180
otel sau Fc
Ferodo /
0,2 ... 0,8 0,2 ... 0,4 0,1 ... 0,5 180 400
otel sau Fc
Cauciuc cu
insertie / 0,5 ... 0,8 0,4 ... 0,65 0,1 ... 0,2 250 300
otel sau Fc
La ambreiajele multidisc, pentru presiunea admisibila se vor adopta valori cu 40% mai
mici decât cele prezentate în tabel, pentru a tine cont de conditiile de racire mai dificile.
Cu privire la temperatura admisibila, mentionam ca depasirea acesteia are ca urmare:
exfolierea sau fisurarea garniturilor, ondularea suprafetelor active si, în cazul discurilor din
otel, gripajul. Pentru a nu fi depasita temperatura admisibila se impune racirea suplimentara a
carcasei ambreiajului prin nervurare, ventilare sau racire fortata cu ulei în circuit închis.
Durabilitatea ambreiajului (h, în ore de functionare efectiva) se determina în functie de
uzura specifica determinata experimental si adoptata în calcule cu notatia qa [mm3 /W.s],
astfel:
p
⋅ ( D 2e − D 2i ) ⋅ s a  mm 3 
h= 4   (5.68)
Pf ⋅ q a  W h 
în care produsul de la numarator reprezinta volumul de material admis a fi îndepartat prin

uzarea garniturilor de frictiune; cota sa este grosimea stratului de material care poate fi
pierduta prin uzura (a se vedea, de exemplu, figura 5.38).
Pentru materiale de tip ferodo uzura specifica este qa = 20 ... 60 mm3 / W⋅s, iar pentru
otel calit / otel calit qa = 5 mm3 / W⋅s.
Calculul ambreiajului continua cu determinarea timpului de ambreiere.
5.7.8 Calculul ambreiajului multidisc
Pe baza elementelor geometrice din figura 5.43 si notând cu i numarul interfetelor de

frecare:
i = m+ c −1 (5.69)
în care m este numarul discurilor solidare cu semicupla motoare, iar c este numarul discurilor
solidare cu semicupla condusa. Solidarizarea discurilor motoare, respectiv conduse se face
prin intermadiul canelurilor exterioare, respectiv interioare.
Avantajul ne t fata de ambreiajele cu o singura intefata de frecare este acela ca la
aceeasi forta de apasare Q se produc i forte de frecare interdisc, ceea ce înseamna momente de
frecare de i ori mai mari, daca planeitatea discurilor este perfecta.
Momentul de frecare total are, deci, forma:
1 D 3 − D 3i
Mf = ⋅ µ ⋅ Q ⋅ i ⋅ 2e (5.70)
3 D e − D 2i
Di
de regula, se admit valori k = = 0,5...0,7 ; pe de alta parte, aplicând formulele:
De
p
Q = pa ⋅ ⋅ (D 2e − D 2i )
4 (5.71)
M f = c i ⋅ c s ⋅ M t no min al
 12 ⋅ M f 
Rezulta diametrul exterior de frecare D e ≥   . Se recomanda ca
 µ ⋅ p a ⋅ (1 − k 3 ) ⋅ i 
numarul interfetelor de frecare sa fie i = 10, daca ambreiajul este uscat si i = 50, daca
ambreiajul este uns.
z0 z0-1 4 3 2 1 µ2
Fz0 Fz0 F2 F0
F3 Disc A
Fz0-1 F3 F1
Fz0-1
r2
Disc B µ1
De
Di
r1
Figura 5.43
Calculul ambreiajului multidisc continua cu cel prezentat la ambreiajul cu doua discuri plane
cu o singura interfata de frecare de mai sus, cu exceptia formulei durabilitatii care devine:
p
⋅ ( D2e − D 2i ) ⋅ i ⋅ s a
h= 4 (5.72)
Pf ⋅ q a
5.7.9 Calculul ambreiajului conic
Pentru a micsora gabaritul radial si marimea fortei de ambreiere Q se utilizeaza, în

locul ambreiajului cu discuri plane, ambreiajul cu o singura interfata de frecare dispusa pe un
trunchi de con, asa cum sugereaza schita din figura 5.44.
Cu notatiile deja prezentate se poate expima forta axiala de apasare Q:
Q = N ⋅ (sin a + µ ⋅ cos a ) (5.73)
Pe de alta parte, se poate scrie relatia de calcul a apasarii normale pe suprafata activa
N, în functie de momentul de frecare Mf , respectiv de presiunea admisibila:
2 ⋅Mf
N= (5.74)
µ⋅ Dm
N = pa ⋅ π ⋅ D m ⋅ b (5.75)
Ca urmare se poate determina valoarea latimii de contact b, astfel:
N
b≥ (5.76)
π ⋅ Dm ⋅ p a
a N
a
µN
a
Q
Figura 5.44
Evident, semiunghiul conului a trebuie sa fie mai mare decât unghiul de frecare f ,
pentru a nu se produce autofrânarea la debreiere. De regula, a > 10°, iar uzual a = 15°.
5.8 Cuplaje intermitente automate
Cuplajele intermitente automate asigura cuplarea si decuplarea automata, în functie de

marimea turatiei, de sensul de rotatie sau de valoarea momentului de torsiune transmis. Pentru
asigurarea acestor cerinte, cuplajele pot fi:
- limitatoare de sens (cuplaje unisens)
- limitatoare de turatie (cuplaje centrifugale)
- limitatoare de moment (cuplaje de siguranta).
-
5.8.1 Cuplaje unisens (de cursa libera)
Schema din figura 5.45 sugereaza ca rolele cilindrice care sunt interpuse între
semicupla motoare 1 si semicupla condusa 2 pemit transmiterea puterii si momentului de
torsiune într- un singur sens de miscare si nu permit antrenarea în celalalt sens. La rotirea
reperului 1 în sensul acelor de ceasornic rolele se împaneaza si asigura transmiterea miscarii;
la rotirea lui în celalalt sens, rolele se deblocheaza.
Figura 5.45
Pastilele dure dintre role si elementul motor nu permit producerea brinelarii, asigurând
pastrarea geometriei suprafetelor active.
Constructiv, exista numeroase variante constructive, una dintrea acestea fiind
cunoscuta de la transmisia bicicletelor sub numele de torpedou.
ϕ1
Fn1
R1
B
µ2 ⋅Fn2 d
O2 A
µ1 ⋅Fn1
a/2
C Fn2
D ϕ2
R2 O1
Figura 5.46
În figura 5.46 este prezentata schema de calcul. Pentru ca rola sa ramâna blocata (în
echilibru), trebuie ca rezultantele R1 si R2 sa aiba aceeasi directie si sensuri diferite.
Elementele functionale si constructive principale sunt:
- coeficientii de frecare pentru contactul rola – element motor, respectiv rola –
element condus µ1 = µ2 = µ;
- unghiurile de frecare f 1 = f 2 = f = a / 2, în care a = f 1 + f 2 ;
- uzual, a = 4 … 10°;
- numarul rolelor z = 3 … 6.
Din conditia geometrica (a se vedea triunghiul O1 O2 A):
D −d a+d
⋅ cos a = (5.77)
2 2
Rezulta diametrul d, daca se adopta valori pentru D, a si a.

Solicitarea rolelor si suprafetelor conjugate este tensiunea de contact hertziana la care
se face verificarea sau dimensionarea.
5.8.2 Cuplaje centrifugale
În figura 5.47.a este prezentata schema de principiu a cuplajului centrifugal;

elementele componente principale sunt:
1 – platoul solidar cu semicupla motoare;
2 – tamburul sau camasa semicuplei conduse;
3 – sabotii;
4 – arcurile de readucere.
Daca platoul 1 se roteste în sens orar, la atingerea unei anumite viteze unghiulare ?,
forta de centrifugare Fcf devine suficient de mare pentru a pune în miscare, prin frecare,
camasa semicuplei 2 pe care este normala. Schema din figura 5.47.b permite calculul fortelor
din sistem.
Fcf
2 Fcf
R
r µFn Fn
O2 c
b
O O1 F0 F0
1 O1
4
a1
e
Fcf 3 a2
Ecuatia de echilibru de momente pentru un sabot, în raport cu punctul O1 este:
F0 ⋅ (a 1 + a 2 ) − Fcf ⋅ b + µ ⋅ Fn ⋅ e + Fn ⋅ c = 0 (5.78)
Punând conditia de transmitere a momentului de torsiune:
Mf = Mt calcul unde: (5.79)
M f = µ ⋅ z ⋅ Fn ⋅ R (5.80)
în care z este numarul de saboti si tinând cont ca forta centrifuga este de forma:
Fcf = m ⋅ r ⋅ ? 2 (5.81)
se poate rescrie prima relatie, astfel:
M t calcul
m ⋅ r ⋅ ? 2 ⋅ b − F0 ⋅ (a 1 + a 2 ) = ⋅ (c + µ ⋅ e) (5.82)
µ⋅ z ⋅R
în care r este raza centrului de greutate a sabotului, în raport cu centrul O.
Când sabotul începe sa atinga tamburul 2, Fn ˜ 0, iar viteza unghiulara atinge valoarea
? 0 . Ca urmare relatia 5.82 devine:
m ⋅ r ⋅ ? 20 ⋅ b − F0 ⋅ ( a 1 + a 2 ) = 0 (5.83)
Din formula de mai sus se poate afla valoarea fortei F0 . Eliminînd apoi F0 între
relatiile (5. 82) si (5.83) se gaseste expresia din care se poate calcula masa sabotului, astfel:
M t calcul ⋅ (c + µ ⋅ e)
m= (5.84)
µ ⋅ z ⋅ r ⋅ R ⋅ b ⋅ ( ? 2 − ? 20 )
În general, ? 0 = 0,8 ?.
În figura 5.48 este schematizat un cuplaj centrifugal la care elementele intemediare
sunt bile de otel; pentru ca frecarea dintre bile sa fie cât mai mica, în incinta se adauga si ulei.
Figura 5.48
5.9 Cuplaje de siguranta
Rolul acestor cuplaje este acela de a întrerupe transmiterea miscarii, atunci cînd
momentul de torsiune este mai mare decît cel pentru care s-a facut dimensionarea transmisiei.
Ca urmare, aceste sisteme pot fi numite si cuplaje de suprasarcina. În figura 5.49 este
prezentata o singura varianta constructiva, si anume cuplajul de siguranta cu bile.
2 3 1 4 5
Decuplat
H7
f7
Cuplat
Figura 5.49
Bilele 3 sunt introduse în locasuri speciale, practicate în semicuplajele 1 si 2, forta de

apasare fiind asigurata de arcul elicoidal cilindric 4.
5.10 Bibliografie
Radauceanu, D., Tuleasca, C., Vornicu, Organe de Masini, vol. II, Bucuresti, Ed.
Tehnica, 1983.
2. Bârsan, I. si Jâscanu, M., Dinamica cuplajelor elastice, Editura Tehnica, Bucuresti,
1988.
3. Draghici, I. s.a., Calculul si constructia cuplajelor, Editura Tehnica, Bucuresti,
1978.
4. Nieman, G., Maschinenelemente, Vol. I, Springer-Verlag, 1975, Berlin.
Tudor, A. s.a., Ambreiaje si cuplaje de siguranta cu frictiune, Institutul Politehnic Bucuresti,
1985.
6. ETANSARI
6.1 Generalitati
Etansarile∗ sunt organe de masini care realizeaza izolarea cât mai ermetica a unui
spatiu continând un mediu sub presiune, separarea a doua spatii care contin medii aflate sub
presiune si, uneori, cu temperaturi diferite sau realizeaza protectia etansa a unor spatii
continând diverse lichide, împotriva pierderii acestora sau a patrunderii unor corpuri straine.
Cu termenul de etansare este denumit si procedeul de izolare a doua spatii.
Etansarile sunt prezente în toate domeniile vietii, de aceea a aparut o foarte mare
diversitate de tipuri de etansari. Toate trebuie sa indeplineasca anumite cerinte comune si, de
aici, rezulta ca ele trebuie sa aiba anumite proprietati.
6.1.1 Proprietatile etansarilor
În functie de tipul de aplicatie, etansarile trebuie sa aiba anumite proprietati care, de

multe ori sunt complementare, alteori fiind contradictorii.
Etanseitatea este principala proprietate necesara pentru evitarea:
- pierderilor din mediul etansat (pierderi care implica de multe ori modificari de
presiune si temperatura);
- amestecului de medii diferite;
- patrunderii corpurilor straine, în vederea reducerii uzurii.
În general, pierderea etansarii duce la pierderi accentuate ale fluidului etansat si/sau
patrunderea impuritatilor în mediul etansat. Rezultatele acestui fenomen sunt scurgeri de
fluid, distrugerea etansarii, uzura accentuata, toate acestea cu influente negative asupra
functionarii instalatiei si a mediului ambiant.
Rezistenta mecanica este o proprietate importanta atât în timpul functionarii cât si la
montaj si demontaj.
Fiabilitatea este proprietatea de a functiona un timp dat în limita parametrilor stabiliti
si în conditii precise de utilizare. Fiabilitatea etansarii trebuie corelata cu importanta
instalalatiei în care aceasta functioneaza. Astfel, siguranta în functionare trebuie sa fie
maxima, daca instalatia este valoroasa sau daca oprirea si/sau deteriorarea ei pot duce la
pagube mari materiale sau umane.
Durabilitatea etansarii trebuie apreciata în raport cu solicitarile (mecanice, chimice,
termice) induse de mediul etansat sau din conditiile de exploatare. Durabilitatea etansarii mai
trebuie evaluata si în functie de capacitatea ei de a suporta demontari repetate.
Pierderile de putere pot apare datorita pierderilor de fluid prin etansare (pentru unele
tipuri de etansari acestea fiind normale) si datorita frecarilor din etansare.
Accesibilitatea este foarte importanta pentru montare si demontare.
Eficienta economica se apreciaza atât prin pretul etansarii, cât si prin cheltuielile de
întretinere care duc la reducerea costului total de exploatare.
Compatibilitatea cu mediile etansate asigura evitarea atacarii termo-chimice a
materialelor pieselor etansarii de catre mediile izolate.
∗
Dispozitivele de etansare sunt denumite generic "etansari", termen folosit si în lucrarea de fata.
Conductibilitatea termica trebuie luata în calcul în functie de tipul instalatiei, al

etansarii si al modul sau de functionare. În unele aplicatii este dorita o buna conductibilitate,
în timp ce alte instalatii impun o izolare termica ridicata.
Rezistenta si nepermeabilitatea la gaze sunt doua proprietati importante ale etansarilor
folosite la instalatiile cu gaze.
6.1.2 Clasificarea etansarilor
Clasificarea etansarilor poate fi facuta dupa diferite criterii.

În figura 6.1 este prezentata o clasificare a etansarilor.
ETANSARI
Fixe Mobile
Cu contact direct Cu garnitura Cu contact Fara contact
Cu forta de Cu forta de
De protectie
etansare interioara etansare exterioara
Figura 6.1
Din punct de vedere al miscarii dintre pieselor, exista etansari pentru miscari de rotatie
si etansari pentru miscari de translatie.
Dupa forma suprafetelor piselor active, deosebim etansari plane, etansari cilindrice,
etansari conice, etansari sferice.
Dupa pozitia suprafetelor pieselor care partcipa la etansare, exista etansari radiale si
etansari axiale.
6.1.3 Alegerea etansarilor
Alegerea tipului constructiv de etansare este un proces complex, dificil. Principalul

factor care influenteaza alegerea este caracterul miscarii relative a pieselor ansamblului.
Trebuie considerate proprietatile generale ale etansarilor, enumerate anterior, dar si cele
specifice instalatei pe care ele functioneaza.
În cazul etansarilor organelor de masini cu miscare relativa este foarte importanta
limitarea sau eliminarea completa a scurgerilor mediului etansat prin jocurile pieselor aflate în
miscare relativa. Tot la aceste etansari apare problema micsorarii frecarii si a urmarilor
acesteia (caldura, putere pierduta).
Etansarile fara contact nu ridica problema frecarii, eficienta lor nu depinde
semnificativ de variatia temperaturii si a vitezei, scurgerile fiind limitate, dar, în anumite
cazuri, acestea nu sunt neglijabile.
170
Etansari
Conditiile de functionare ale instalatiei si cunoasterea lor influenteaza alegerea tipului

de etansare. Anumiti parametri pot fi cunoscuti cu precizie: sarcina, viteza, caracteristicile
mediului etansat.
Alti parametri pot fi calculati: deformatiile pieselor, jocurile dintre piese. Acesti
parametri pot sa varieze în timpul functionarii.
În figura 6.2 este prezentata o diagrama [3] pentru alegerea orientativa a tipului de
etansare.
0 v = 5 m/s 7
d, mm
10
15
20 15
25 20
30
25
35
40 30
50
60
50
70
80
100
100
200 150
200
300
400
500
600
800
1000
1500 2000 3000 5000 7000 10000 15000
n, rot/min
Figura 6.2
171
Unii parametri sunt greu de determinat: de exemplu, o multitud ine de probleme sunt
legate de determinarea exacta a temperaturii în zona de contact, modul sau de generare si
eficacitatea disiparii termice, conditiile de ungere etc.
O serie de parametri sunt necunoscuti în momentul alegerii etansarii. De exemplu,
viteza limita admisibila (care este un parametru de alegere al tipului de etansare) depinde de
presiunea activa a mediului etansat, de temperatura locala, de calitatea si microgeometria
reala a suprafetelor de contact, acestea din urma determinând, în final, cantitatea de lubrifiant
care ajunge efectiv la etansare.
La alegerea tipului de etansare trebuie considerate si influentele altor factori: tipul
lubrifiantului, gradul de impuritate admisibil pentru buna functionare a sistemului, limitarile
de gabarit si temperatura, spatiul destinat etansarii.
Tabelul 6.1 prezinta câteva indicatii generale pentru alegerea tipului de etansare.
Tabelul 6.1
Caracteristica Domeniul de Tipul de etansare recomandat
functionala functionare
Viteza Nelimitata Labirint, etansare axiala
[m/s] < 14 Etansare cu segmenti, presetupa cu inele metalice
< 2÷3 Interstitiu, presetupa cu garnitura moale
<1 Inele manseta, inele profilate
Temperatura Nelimitata Labirint
[°C] < 1200÷1400 Segmenti, presetupa cu inele metalice, etansare axiala
Medie Segmenti, presetupa cu inele de azbest
< 40 Segmenti, presetupa cu garnitura moale
Presiunea < 500÷600 Inele manseta, etansare axiala
[MPa] < 20÷40 Segmenti, presetupa metalica, inele manseta
3…20 Labirint, segmenti, presetupa metalica, inele manseta
0,5…3 Labirint, segmenti, presetupa moale, inele manseta
0,3…0,5 Labirint, segmenti, presetupa metalica, inele manseta
Etansarea Perfecta Inele manseta, etansari fixe
Satisfacatoare Presetupa cu garnitura moale, segmenti, etansare axiala
Slaba Labirint
Uzura Redusa Labirint, etansare cu interstitiu
Moderata Segmenti, presetupa cu inele metalice, etansare axiala
Ridicata Inele manseta, presetupa cu garnitura moale
6.2 Materiale pentru etansari
Materialele folosite pentru etansari trebuie sa prezinte proprietati multiple, adesea

contradictorii, fapt care îngreuneaza alegerea lor. Astfel, materialele de etansare trebuie sa fie
deformabile, sa aiba rezistenta la comprimare si, în stare presata, sa prezinte o permeabilitate
redusa fata de mediul etansat cu care trebuie sa fie compatibile. Materialele pentru etansarile
mobile trebuie sa aiba frecare de alunecare redusa si rezistenta ridicata la uzura.
Pielea este, cronologic, primul material folosit la etansari. În general, pie lea se
foloseste în stare tabacita si/sau impregnata. Pielea este un material moale, cu rezistenta
ridicata (în stare tabacita), cu flexibilitate si duritate ridicate si cu rezistenta la abraziune. Alte
avantaje ale pielii sunt: etansare buna fata de lichide, coeficient de frecare redus, frecare buna
cu suprafetele rugoase, absoarbe si retine bine lubrifiantii.
Principalul dezavantaj este porozitatea, în special fata de gaze, combatuta prin
impregnare cu ceara, rasini, emulsii acrilice, parafina, poliesteri etc.
172
Etansari
Pâsla este un material textil obtinut din fire de lâna netesute sau tricotate. Pâsla are o
capacitate mare de absorbtie a lichidelor, un coeficient de frecare redus si o elasicitate care se
conserva timp îndelungat.
Hârtia si cartonul sunt materiale ieftine, folosite la etansarile fixe. Au o buna
impregnabilitate utila la etansarile pentru gaze, dar au dezavantajul distrugerii la demontare.
Pluta se foloseste la etansari fixe. Garniturile se executa din placi obtinute din 70 %
pluta granulata amestecata cu 30 % liant. Pluta este practic impermeabila fata de lichide la
presiune joasa, dar, în stare uscata, este permeabila fata de gaze. Pluta are un coeficient de
frecare mare, conductivitate termica redusa si se farâmiteaza la folosire repetata. Nu rezista la
acizi si baze si oxideaza aliajele de Al, Mg si, uneori, otelurile inoxidabile.
Fibrele textile sunt cânepa, bumbacul, iuta, inul; acestea se folosesc în special sub
forma de garnituri moi si ca insertii pentru garnituri manseta de cauciuc.
Azbestul se foloseste la garnituri moi, are rezistenta termica ridicata, dar este folosit
putin în ultima vreme, datorita efectelor nocive.
Clingheritul se obtine din fibre de azbest cu un liant de cauciuc. El reuneste
avantajele, dar si dezavantajele ambelo r materiale din care este obtinut.
Elastomerii sunt principalele materiale folosite pentru garnituri omogene sau cu
insertie, dar si pentru impregnarea altor materiale de etansare. Elastomerii se obtin prin o
tehnologie specifica: prepararea amestecurilor, obtinerea semifabricatelor prin calandrare,
extrudare si/sau depunere în bai de solutii de amestecuri de cauciuc urmate, în final, de
vulcanizare.
Cauciucul natural cauciucul etilen-propilen si cauciucul butilic nu sunt rezistenti la
uleiuri. Elastomerii rezistenti la uleiuri sunt: cauciucul nitrilic, cauciucul poliacrilic, cauciucul
fluorocarbonic, cauciucul siliconic, cauciucul uretanic, cauciucul cloroprenic, cauciucul
polisulfidic etc.
Plastomerii sunt materiale sintetice termoplastice. Se pot durifica superficial, au
coeficient de frecare redus, necesita o usoara ungere la presiuni mici. Principalii plastomeri
folositi sunt poliamidele, polimerii cu flor si policlorura de vinil.
Poliamidele (relon, perlon, capron, ultramid, duretan etc.) sunt produse sub forma de
fire sau granule. Ele sunt foarte higroscopice, ceea ce duce la modificari dimensionale care se
pot combate prin fierbere în ulei mineral. Dupa cum reiese din tabelul 6.2, poliamidele au un
coeficient de frecare redus.
Tabelul 6.2
Coeficientul de frecare
Tipul ungerii
Static Cinematic
Frecare uscata 0,3÷0,4 0,15÷0,3
Ungere cu ulei 0,1÷0,08 0,08
Ungere cu apa 0,23 0,19
Poliamida cu 5 % grafit coloidal 0,07÷0,15 0,06÷0,1
Poliamida bloc se poate prelucra prin aschiere.

Polimerii cu fluor, cei mai folositi pentru etansari sunt: politetrafluoretilena (PTFE,
teflon) si politrifluorcloretilena (hostaflon). Aceste materiale au rezistenta chimica foarte
buna, nu sunt higroscopice, au coeficient de frecare redus, au duritate mare, elastcitate redusa
si se deformeaza sub sarcina în timp. La temperaturi mai mari de 350 °C, unele tipuri degaja
vapori otravitori. Teflon este folosit la presetupe, mansete, garnituri plane, segmenti, garnituri
pentru ventile. Tabelul 6.3 prezinta comportarea la frecare a teflonului.
173
Tabelul 6.3
Cuplul de materiale Coeficientul de frecare
Teflon/teflon 0,09÷0,19
Teflon/otel fara ungere 0,07÷0,11
Teflon/teflon cu ungere cu ulei 0,04÷0,07
Teflon/otel cu ungere cu ulei 0,02÷0,06
Coeficientul de frecare al teflonului scade cu cresterea sarcinii si creste odata cu

cresterea vitezei.
Policlorura de vinil este un termoplast obtinut prin plastifiere cu esteri. Este rezistenta
la acizi, hidrocarburi si uleiuri. Are bune proprietati mecanice, are o buna rezistenta la uzura
si este usor sudabila. Policlorura de vinil are un coeficient de frecare redus, dar mai mare
decât teflonul, însa este mai ieftina decât acesta.
Metalele moi sunt utilizate ca materiale de etansare sub forma de garnituri si inele de
alunecare sau pent ru învelirea garniturilor din materiale elastoplastice. Cel mai des folosite
metale sunt: plumbul, aluminiul, cuprul, bronzul, alama, otelul, monelul (63÷65 % Ni aliat cu
28÷30 % Cu), fonta cenusie, argint, aur, platina.
6.3 Etansari fixe cu contact
Etansarile fixe cu contact se utilizeaza în aplicatiile în care piesele nu au miscare

relativa. Existan doua mari categorii de astfel de etansari: etansari cu contact direct (fara
garnitura) si etansari cu garnitura.
6.3.1 Etansari cu contact direct
Etansarea fara element intermediar este o solutie des întâlnita în constructia de masini.
Ea se realizeza prin presarea (uneori pâna în domeniul plastic) reciproca a doua suprafete
apartinând piselor de etansare. Printre avantaje se pot mentiona: etansare buna concomitent cu
centrarea pieselor, simplitate constructiva, montare si demontare usoare, nu exista pericolul
distrugerii bruste a garniturii. Dezavantajele sunt: forte mari de montaj, executie pretentioasa
a suprafetelor de contact si, în unele cazuri, etansarea se distruge la demontare.
Etansarea se realizeaza prin întrepatrunderea si deformarea (elastica sau plastica) a
vârfurilor asperitatilor suprafetelor de contact. Teoretic, conditia de etanseitate este ca
grosimea interstitiului ramas între cele doua suprafete sa îndeplineasca conditia [1]:
h ≤ 3⋅a (6.1)
unde a este diametrul moleculei de fluid. De exemplu pentru apa a = 2,88 ⋅ 10 −7 mm , deci:
h ≤ 10 −6 mm (6.2)
Nu toate lichidele sunt aderente la suprafetele metalice. Se cunoaste ca proprietatile de

udare cresc cu micsorarea tensiunii superficiale. Forta produsa de pelicula întinsa a
meniscului se poate calcula cu formula:
2 ⋅ s s ⋅ Ac
F= (6.3)
rc
174
Etansari
unde σs este tensiunea superficiala, Ac este aria sectiunii capilare si rc este raza capilarei.
Pentru apa la 18°C se admit: rc = 5 ⋅ 10 −5 mm ; s = 7,3 ⋅ 10 −3 N / mm , valori cu care se poate
calcula presiunea limita de etansare:
F 2 ⋅s s
p= = = 2,92 MPa (6.4)
Ac rc
În cazul aderentei fluidului la suprafetele metalice, presiunea limita creste. Pâna la o

anumita presiune limita, etansarea se poate realiza fara garnitura, dar trebuie ca cele doua
suprafete sa aiba un contact cât mai bun. Aceasta conditie se îndeplineste daca se aplica o
presiune ridicata si daca se realizeaza suprafete cât mai fine obtinute prin rectificare fina,
lepuire, honuire etc. Rugozitatea trebuie sa fie în domeniul Ra = 0,05…0,5 µm.
Suprafetele de etansare pot fi plane (fig. 6.3.a) sau conice (fig. 6.3.b) [2].
F
d1
ϕ d2
d1 b
d2
Suprafata d1 − d 2
b=
d1 − d 2 de etansare 2 ⋅ sin f
b= b
2
p a) b)
Figura 6.3
Forta de apasare se realizeaza din exterior si depinde de presiunea care trebuie

realizata. Presiunea de etansare necesara este:
p e = (p 0 + c ⋅ p ) ⋅
0,05
(6.5)
b
unde pe – presiunea de etansare; p0 – presiunea initiala (de exemplu p0 este 3 MPa pentru apa
si 5 MPa pentru abur), c = 1,2…1,5 – coeficient de suprapresiune, b – suprafata de etansare
calculata ca în fig. 6.3.
Pentru ventile se foloseste o formula similara:
p e = (p 0 + c ⋅ p ) ⋅
0,01
(6.6)
b
în care valorile p0 , c si ale presiunii de etansare admisibile pe a sunt date în tabelul 6.4 [2].
175
Tabelul 6.4
Materialul p0 [MPa] c pe a [MPa]
Cauciuc moale 0,3 0,4 2
Cauciuc dur, piele, material plastic 0,5 0,5 4−8
Bronz cu Sn, alama cu Sn sau Mn, fonta 3 1 30 − 100
Otel, aliaje dure 3,5 1 150 − 250
Forta de apasare F se calculeaza cu:
(d1 + d 2 )
F = p ⋅ b ⋅ pe ⋅ (6.7)
2
În figura 6.4 sunt prezentate câteva variante constructive de etansari pe suprafete

conice.
Figura 6.4
6.3.2 Etansari cu garnitura
6.3.2.1 Etansari cu garnituri plate
Etansarea cu garnitura este, probabil, cel mai des întâlnit tip de etansare. Avantajele
sunt deosebite: suprafete de contact plane cu rugozitate obisnuita, montare si demontare
usoare, garniturile deteriorate se înlocuiesc rapid.
Dupa forma geometrica, garniturile inelare (figura 6.5.b,c,d,e,f) sau speciale (figura
6.5.a).
Dupa modul de montare, exista garnituri montate liber (figura 6.5.a si 6.5.b)sau în
canale speciale (figura 6.5.c,d,e,f).
Dupa proprietatile materialelor, deosebim garnituri elastice si garnituri plastice.
Forta critica de presare trebuie determinata din conditia de functionare fara scapari
(etansare totala), dar fara depasirea limitelor de solicitare admise pentru materialul garniturii.
Pentru garniturile din materiale dure, forta critica de presare [1]:
Fa 0 = p ⋅ d m ⋅ k 0 ⋅ k g (6.8)
unde d m = d + b este diametrul mediu (figura 6.5), k0 este coeficientul strângerii intiale
(k0 = 0,8⋅b la etansarea lichidelor si k0 = b la etansarea gazelor si a aburului), k g este rezistenta
la deformare cu valori în tabelul 6.5.
176
Etansari
b
b b
h
h
d d d
a) b) c)
d d d
h
h
h
b b b
d) e) f)
Figura 6.5
Pentru garniturile din materiale moi se recurge la valori obtinute experimental pentru
produsul k0 ⋅kg, deoarece ar fi neeconomic daca s-ar dimensiona suruburile si flansele pe baza
presiunii critice. Se foloseste formula (6.8), cu valorile din tabelul 6.5.
Tabelul 6.5
Materiale dure Kg Materiale moi k0 ⋅kg
Aluminiu moale 10 Carton impregnat 2⋅b
Cupru 20 Cauciuc 0,1⋅b
Otel laminat cu σr > 370 MPa 35 Teflon 2⋅b
OL 37 40 Clingherit 1,5⋅b
13CrMo44 45
Otel austenitic 50
Pentru un calcul exact, se poate folosi sursa bibliografica [1].
6.3.2.2 Etansari cu garnituri profilate
Garniturile profilate sunt executate din materiale moi sau dure.

Garniturile din materiale dure, datorita rezistentei la deformare ridicate, se executa sub
forma profilata. În functionare, contactul liniar initial se transforma în contact pe suprafata.
De asemenea, pentru o mai buna etansare, garniturile se executa cu doua sau mai multe linii
de contact. În figura 6.6 sunt prezentate mai multe tipuri de profiluri folosite la aceste
garnituri.
177
Figura 6.6
Figura 6.7
178
Etansari
Dupa tipul de deformatie al garniturii în functionare, deosebim garnituri elastice si

garnituri plastice. În general, garniturile din prima categorie au o singura linie de contact.
Garniturile profilate din materiale moi sunt realizate, în general, sub forma de snururi
profilate de forme foarte diferite.
Snururile profilate se obtin prin presare si extrudare, din material nevulcanizat, la
lungimi finite si apoi, vulcanizate. Uneori snururile se îmbina la capete.
Exista o foarte mare diversitate de forme, unele fiind prezentate în figura 6.7 [1].
Profilurile deschise folosesc la etansari de usi, capace, ferestre si functioneza la
presiuni reduse sau în absenta presiunii.
Garniturile cu forme complicate se insereaza cu snururi de completare.
Forta de presare necesara se obtine la montare, prin deformarea elastica a garniturii.
Locasurile pentru garnituri trebuie sa asigure o deformare de 10−25% a acestora, valorile mici
corespunzând garniturilor de dimensiuni mari.
6.3.3 Etansarile îmbinarilor de conducte
La îmbinarile sistemelor hidraulice sunt utilizate o mare varietate de îmbinari. La

alegerea acestor etansari trebuie sa se tina cont, acolo unde este cazul, de presiunea mare din
conducte. Acesta presiune genereza o forta care tinde sa smulga conducta din sistemul de
etansare. Tipurile de etansari de conducte sunt: etansari cu mufe din corp, etansari cu filet,
etansari cu flanse.
Etansarile de conducte cu mufe din corp au un mod de functionare asemanator
presetupelor; elementul de etansare (elastic sau rigid) este presat la montare de alte doua piese
pentru realizarea etansarii. De obicei, una din piese este conducta.
Etansarile cu filet sunt cele mai sigure etansari de conducte. Acestea sunt de mai multe
feluri: etansari cu fitinguri filetate, etansari filetate pentru instalatii pneumatice, hidraulice sau
hidrostatice, etansari de tuburi flexibile.
Etansarile cu fitinguri folosesc filetul conic. Montajul se face prin filetarea capatului
de teava direct într-o piesa filetata interior.
Etansarile pentru instalatii folosesc fitinguri conice. În figura 6.8 este prezentata o
etansare pentru instalatii hidraulice. Mufa 1 este filetata la un cap în corpul instalatiei. La
celalalt cap, mufa se fileteaza în piulita 3 care, prin suprafata conica a fitingului 2, strânge
conducta 4 pe capul conic al mufei 1.
4 2 3 1
Dn
d
L1 L
Figura 6.8
Trebuie observat ca etansarile filetate pentru instalatii hidrostatice functioneaza la cele

mai mari presiuni (30 MPa sau chiar mai mari). De aceea acestea trebuie alese astfel încât sa
reziste fortelor mari.
179
Etansarile de conducte flexibile sunt specifice instalatiilor hidrostatice. Ele folosesc

furtunuri cu insertie speciale pentru presiuni mari.
Pentru asamblarea rapida a conductelor de foraj cu presiuni de 20−35 MPa si
temperaturi de pâna la 100°C se folosesc asamblari specifice, cunoscute sub numele de
“racorduri olandeze”.
6.3.4 Etansari prin inele O
Etansarile cu inele O se folosesc în instalatiile hidraulice si pneumatice.

Avantajele acestor etansari sunt: simplitatea constructiva, volumul redus al etansarii,
montarea, demontarea si întretinerea usoare, functionare sigura, etansare în ambele sensuri,
executie pentru o mare gama de dimensiuni, pret redus.
Principalul dezavantaj este dat de faptul ca nu se poate realiza o etansare completa. În
acest caz trebuie evaluate pierderile admisibile de fluid.
În figura 6.9 este prezentat schematic modul de etansare a inelului O. Inelul este
montat în locas cu o strângere initiala (figura 6.9.a), care genereaza presiunea de strângere pa.
La aparitia fluidului sub presiune (figura 6.9.b), inelul se deformeaza elastic pâna la
patrunderea în interstitiu. Totodata, inelul se opune deformarii, astfel ca la cresterea presiunii
fluidului, inelul realizeaza o presiune mai mare asupra suprafetelor pieselor de etansare.
pa pa
p p
a) b) a) b)
Pentru etansarea gazelor, la miscari de translatie, inelul O este ales cu un diametru

exterior mai mare decât alezajul (figura 6.10.a) si cu joc la fundul locasului, realizînd astfel
presiunea de strângere la montaj pa. La aparitia gazului sub presiune (figura 6.10.b), inelul se
deformeaza, realizând etansarea.
În figura 6.11 sunt prezentate trei tipuri de montaj ale inelelor O: tip alezaj
(figura 6.11.a), tip arbore (figura 6.11.b), pe colt (figura 6.11c).
d
d d
a) b) c)
Figura 6.11
Inelele O si locasurile pentru inele O sunt standardizate în functie de tipul de montaj,

diametrul de montaj si presiunea fluidului care trebuie etansat.
180
Etansari
Capacitatea de etansare a inelelor O este influentata de urmatoarele:

− marimea interstitiului trebuie sa fie cât mai mica, pentru a compensa tendinta de
extrudare a inelului;
− duritatea inelului trebuie marita, odata cu cresterea presiunii;
− inelul nu trebuie deteriorat la montare, cel mai mic defect putând duce la pierderea
etansarii;
− locasul inelului trebuie marit, daca se prevede o umflare a inelului în contact cu
fluidul etansat;
− sistemul de prindere al capacului nu trebuie sa permita refularea inelului, datorita
elasticitatii suruburilor de prindere; în acest sens montajul de colt (figura 6.11.c) nu
este recomandabil.
Daca se considera un montaj cu inele O, de tip frontal, în conditii de functionare
(fluidul are presiunea p), forta totala de etansare este [2]:
F = 1,2 ⋅ Ff + Fe + Ft (6.9)
unde Ff este forta data de presiunea fluidului, Fe este forta de etansare si Ft este forta
suplimentara data de efectele termice, daca temperatura este mai mare de 300°C.
Fortele componente sunt date de relatiile:
p ⋅ p ⋅ D 2m
Ff = (6.10)
2
Fe = p ⋅ D m ⋅ b ef ⋅ m ⋅ p (6.11)
unde bef = 0,5⋅b (figura 6.12) si coeficientul m = 0,75…1,25 [2], cu observatia ca pentru gaze
se adopta o valoare dubla.
b
bef pef
p
d
Dm
Figura 6.12
Forta determinata de dilatarile termice este:
? t et ⋅ L ⋅ a
Ft =
L b ef (6.12)
+
Es ⋅ As E e ⋅ Ae
unde ∆tet este diferenta de temperatura între zona inelului O si suruburile de strângere, în °C;
L este lungimea de lucru a suruburilor, în m; α este coeficientul de dilatare termica pentru
materialul suruburilor (pentru otel α = 1,2⋅10-5 °C-1 ); Es si Ee sunt modulele de elasticitate ale
suruburilor si inelului O, respectiv, în Pa; As si Ae sunt ariile sectiunii suruburilor, respectiv
inelului O, în m2 .
181
La montaj:
Fm = p ⋅ D m ⋅ b ef ⋅ s s ≤ F (6.13)
unde σs =2,8 MPa [2].

În practica industriala sunt folosite si alte mijloace de etansare fixa.
Sudarea este utilizata ca mijloc de îmbinare etansata a unor elemente de instalatii care
functioneaza sub presiune si temperaturi ridicate. Pintre avantaje sunt etansarea perfecta si
stabilitatea termica. Principalele dezavantaje sunt dificultatea controlului calitatii sudurii si
dificultatea prelucrarii pieselor ce urmeaza a fi sudate.
Asamblarea prin ajustaj cu strîngere este realizata fie prin încalzirea piesei
cuprinzatoare, fie prin racirea celei cuprinse. Avantajul principal este simplitatea constructiva.
Dezavantajele sunt: instalatii suplimentare de încalzire sau racire, etansarea nu mai
functioneaza dupa demontare.
Etansarile mandrinate reprezinta asamblari nedemontabile a unei tevi prin presarea si
largirea ei în alezajul unei piese masive.
Etansari cu garnituri cu efect de pana sunt folosite în special în instalatii pentru
presiuni ridicate.
6.4 Etansari mobile cu contact
Etansarile mobile cu contact sunt folosite atunci când între elementele etansarii exista
miscare relativa de rotatie si/sau de translatie.
În principiu, etansarile mobile cu contact folosesc o garnitura presata pe piesa mobila.
Pentru micsorarea frecarii si a uzurii dintre garnitura si piesa mobila, este obligatoriu ca între
ele sa existe lubrifiant. Aceasta va da nastere unui film hidrodinamic care reduce foarte mult
frecarea si elimina practic uzarea.
Dezavantajul acestui fenomen este legat de aparitia unor pierderi de lubrifiant care
sunt acceptabile pâna la un anumit nivel.
Dupa modul în care functioneaza, etansarile mobile cu contact se împart în: etansari cu
forta de etansare interioara, etansari cu forta de etansare exterioara si etansari de protectie.
6.4.1 Etansari cu forta de etansare interioara
Aceste etansari realizeza închiderea interstitiului dintre piese prin deformarea elastica
sau plastica a unei garnituri. Garniturile se executa din materiale moi, din materiale mixte sau
din materiale rigide.
Etansarea este realizata prin actiunea unei forte exterioare care actioneaza într-un
anasamblu denumita etansare cu presetupa sau etansare cu presgarnitura.
Garniturile din materiale moi se realizeaza din cânepa, bumbac, in, azbest, pâsla, piele,
cauciuc. Ele se prezinta sub forma de snur de sectiune patrata, dreptunghiulara sau rotunda,
obtinut prin rasucirea sau împletirea fibrelor sau din tesaturi împaturite.
Garniturile mixte sunt obtinute din material moale cu insertie metalica sub forma de
sârma, lamele, inele sau folii înfasurate.
În figura 6.13 sunt prezentate doua tipuri de etansari cu presetupa. În figura 6.13.a
etansarea este realizata cu o singura garnitura, în figura 6.13.b etansarea realizându-se cu mai
multe garnituri profilate.
Etansarea se realizeaza prin comprimarea garniturii din exterior, la strângerea
suruburilor. Forta de compresiune necesara nu se poate determina decât experimental.
Pentru proiectarea acestei etansari se pot folosi elementele geometrice indicate în
figura 6.14.
182
Etansari
a) b)
Figura 6.13
a = 40K 60°;
h
d 0 = d + (3K 5) ⋅ d ;
h = d 0 ; h max ≤ (6 K8) ⋅ s;
s = 3K30 mm ;
s max = (1,5K 2,5) ⋅ d ;
α
d0
d
s
j max = 0,005 ⋅ d ≤ 0,8 µm.
Figura 6.14
Forta de strângere a garniturii Fs si forta de frecare Ff se calculeaza cu [2]:
Fs =
( )
p ⋅ d 20 − d 2 ⋅ p s (6.14)
4
µ ⋅ d ⋅ h ⋅ ps
Ff ≈ (6.15)
2
unde ps = ϕ⋅p, iar coeficientul ϕ are valori date în tabelul 6.6. Cu p s-a notat presiunea de
lucru al mediului care urmeaza a fi etansat.
Tabelul 6.6
p [MPa] 0,6 1 1,6 2,5 4 6,4 10
ϕ 3 2,6 2,2 2 1,5 1,3 1,2
183
Pentru etansarile tijelor de robinete exista diferite norme straine care stabilesc
grosimea garniturii.
În figura 6.15 este prezentata tipizarea garniturilor în functie de diametrul tijei dupa
standardul DIN 3780. Valorile grosimii garniturii sunt date în tabelul 6.7, iar numarul
garniturilor, z, se poate alege din tabelul 6.8.
D
d
Figura 6.15
Tabelul 6.7
d 4−4,5 5−7 8−11 12−18 20−26 28−36 38−50 53−75 80−120 125−125
s 2,5 3 4 5 6 8 10 12,5 16 20
Tabelul 6.8
p [MPa] <0,6 6−16 16−32 32−50 50−64 64−100 >100
z 4 5 6 7 8 10 12
6.4.2 Etansari cu forta de etansare exterioara
Aceste etansari folosesc pentru etansare o forta de etansare exterioara.

Daca forta exterioara este data de presiunea fluidului, principalele tipuri sunt etansari
cu garnituri manseta, cu inele profilate si prin membrane.
Principalele etansarile cu forta exterioara de alta natura sunt: etansari cu segmenti
metalici si etansari frontale.
6.4.2.1 Etansari prin garnituri manseta
Garniturile manseta realizeaza etansarea datorita fortei provenite de la fluidul etansat,

dar si datorita unei prestrângeri realizate la montaj. Acest proces se numeste autoetansare.
Din punct de vedere al procesului de etansare, elementul caracteristic al mansetelor
este buza de etansare. La miscarea de translatie a elementului mobil într- un mediu cu
presiune, buza de etansare are un dublu rol: de „razuire” a fluidului si de creare a unui
interstitiu convergent între ea si elementul mobil. Acest interstitiu, plin cu fluid, creaza efectul
hidrodinamic necesar functionarii corecte a etansarii.
La miscarea în sens invers are loc un fenomen similar, dar cu o grosime mai mica a
filmului fluid, diferenta celor doua grosimi dând în final pierderile de fluid.
Buza de etansare, plasata la interior trebuie sa aiba diametrul mai mic sau, respectiv,
mai mare decât al elementului mobil. Buza de etansare trebuie executata cu precizie ridicata,
trebuie sa fie neteda si sa fie lucioasa.
184
Etansari
De asemenea, suprafata piesei mobile trebuie sa aiba abateri geometrice reduse si

rugozitati mici: R a ≤ 0,4 .
În practica exista mai multe tipuri de mansete.
a) b) a) b)
În figura 6.16 sunt prezentate garnituri manseta cu profil V, pentru presiune redusa
(figura 6.16.a) si pentru presiune ridicata (figura 6.16.b). Mansetele de acest tip se folosesc în
baterii de minimum trei, asamblate cu inel de presare si inel de reazem.
În figura 6.17 sunt prezentate garnituri manseta cu profil U, pentru presiune ridicata
(figura 6.17.a) si pentru presiune redusa (figura 6.17.b).
d d
d d
a) b) a) b)
Garniturile manseta cu profil LI (pentru arbori) sunt rotunjite (figura 6.18.a) sau cu
muchie (figura 6.18.b).
Garniturile cu profil LE (figura 6.19) pentru alezaje sunt executate similar.
Eficienta etansarii este influentata de frecarea pe suprafetele de etansare care depinde
la rândul ei de numerosi factori.
Se apreciaza [2] ca frecarea statica este de 3−6 ori mai mare decât frecarea cinematica
si ca coeficientul de frecare depinde sensibil de presiunea fluidului etansat (µ = 0,1…0,3
pentru p = 4 MPa si µ = 0,01 pentru p = 20 MPa).
Durabilitatea, în ore, a garniturilor cu manseta din materiale moi se apreciaza cu:
3
k
 
(6.16)
 p
T=
n
unde k este un coeficient al profilului garniturii (pentru profilul U, k = 280⋅106 ), p este

presiunea fluidului în MPa, n este numarul de curse duble pe minut.
185
6.4.2.2 Etansari cu inele profilate
Etansarile cu inele profilate au avantajul eliminarii pericolului de extrudare în

interstitiu la presiuni mari. De aceea ele sunt folosite în locul inelelor O la etansarile mobile.
a) b)
c) d) e) f)
Figura 6.20
Exista multe tipuri în functie de forma sectiunii: inele patrate sau dreptunghiulare
(figura 6.20.a) care rezista cel mai bine la extrudare dar au frecarea cea mai mare, inelele delta
sau triunghiulare (figura 6.20.b) sau alte forme (figura 6.20.c- f) care evita extrudarea dar au si
frecarea redusa.
Inelul cu patru lobi (quadring) acopera integral domeniul de folosire al inelelor O, evta
extrudarea si are frecarea redusa (figura 6.20.c,e).
Cu toate aceste avantaje, inelele profilate nu sunt folosite pe scara foarte mare
deoarece au un pret ridicat datorita tehnologiei pretentioase de fabricatie.
6.4.2.3 Etansari prin membrane si burdufuri
Membranele (diafragmele) sunt garnituri de etansare elastice care separa etans doua
medii diferite si care îsi modifica volumul în timpul functionarii. Presiunea fluidului se aplica
fie pe o parte a memranei, fie, alternativ, pe ambele parti.
Miscarea axiala a membranei, generata de presiune, se transmite unui piston sau unei
tije.
Exista si alte aplicatii, la care miscarea preluata pe cale mecanica este transmisa, prin
intermediul membranei, unui fluid sub forma de presiune sau serveste la pomparea fluidului.
Membranele se folosesc la aparate de masura, aparate hidraulice si pneumatice,
amortizoare, acumulatoare, pompe cu membrana etc.
Membranele se executa din diferite tipuri de cauciuc cu duritatea 43−80°ShA cu
insertii din fire textile (bumbac) sau sintetice (relon) pentru marirea rezistentei.
Dupa constructie, se pot deosebi:
− membrane plane, realizate din material elasic (figura 6.21);
− membrane ondulate (figura 6.22);
− membrane profilate (în forma de oala), având sectiune de forma tronconica.
Forma constructiva a membranei este impusa de posibilitatea miscarii axiale. Astfel, la
o membrana plana nu sunt admise miscari axiale mai mari de 5% din diametrul liber al
acesteia. Membranele profilate permit curse mai mari.
186
Etansari
D
d
h
D
a) d
s
s
h
b)
a)
s
h
h
c)
s
b)
s
h
h
d)
s
h c)
h
e) d)
s
s
Membranele se executa cu diametre variind de la 10 mm pâna la 1000 mm.
6.4.2.4 Etansari cu segmenti metalici
Segmentii metalici asigura etansarea între piston si cilindru la a)

motoare termice, precum si la alte masini care functioneaza cu alte medii:
apa, vapori, ulei, aer, gaze etc. b)
În timpul functionarii, segmentul exercita o presiune pe suprafata
cilindrului. Aceasta presiune poate fi realizata prin elasticitatea proprie a c)
segmentului, datorita unui alt element elastic sau chiar prin actiunea
fluidului sub presiune. Exista deci, segmenti cu arcuire proprie, segmenti
d)
cu arcuire suplimentara si segmenti cu arcuire exterioara.
Dupa constructie, segmentii pot fi simpli sau combinati din mai
e)
multe bucati.
Segmentii îndeplinesc si rolul de repartitie a lubrifiantului în
f)
cilindru, de reglare a debitului de lubrifiant. Din acest punct de vedere se
deosebesc segmenti de compresiune si segmenti de ungere.
g)
Dupa forma fantei se deosebesc segmenti cu fanta simpla dreapta
(figura 6.23.a) sau oblica (figura 6.23.b,c), cu acoperire dreapta (figura
6.23.d), cu acoperire oarecare (figura 6.23.e,f,g), cu eclisa (figura 6.23.h). h
Datorita inaccesibilitatii în timpul functionarii, segmentii nu pot fi
supravegheati în mod direct. Figura 6.23
Etansarile cu segmenti nu asigura o etanseitate perfecta; debitul de pierderi trebuie
redus pâna la o valoare limita care, însa, trebuie sa asigure ungerea corespunzatoare.
Segmentii se executa din fonta cenusie (Fc 200, Fc 250) uneori fonta cu adaos de
siliciu. La instalatii pneumatice se folosesc segmentii din bronz.
Calculul segmentilor presupune verificarea de rezistenta atât la montaj cât si în timpul
functionarii.
187
La montare, în segment apare un efort maxim σ dat de [1]:
e2
s = E⋅ (6.17)
D2
unde E este modulul de elasticitate (Young), în MPa, e este grosimea segmentului (figura
6.24), în mm si D este diametrul alezajului cindrului, în mm.
De aici rezulta grosimea necesara a segmentului:
s
e = D⋅ (6.18)
E
Pentru un segment de grosime constanta, montat în locas si presat pe cilindru,

presiunea medie într-o sectiune ϕ (figura 6.24) este.
e2 ⋅ s
p=
f (6.19)
3 ⋅ D 2 ⋅ sin 2
2
A
A
e B h
α
R
ϕ
O R+∆R O
f
Pentru f ≈ p si sin 2 = 1 si admitând acelasi efort unitar ca la montaj (6.17.)
2
s2
p= (6.20)
3⋅ E
Segmentul ideal ar trebui sa aiba presare constanta în fiecare punct de contact cu

suprafata cilindrului.
Se recomanda ca presiunea pe cilindru sa fie [1] de 0,01-0,12 MPa, valorile mici fiind
adoptate pentru viteze mari.
Pentru segmentul din figura 6.25, R este raza circumferintei fibrei neutre, iar R+∆R
este raza exterioara.
Se considera zona AB ca un solid încastrat în B, momentul încovoietor fiind:
a
M = 2 ⋅ p ⋅ h ⋅ R 2 ⋅ sin 2 (6.21)
2
188
Etansari
Stiind ca momentul de inertie I este:
b ⋅ e3
I= si ca (6.22)
12
1 1 ?R M
− ≈ 2 = (6.23)
R R +?R R E⋅ I
Obtinem grosimea segmentului:
24 ⋅ p ⋅ R 4 a
e= 3 ⋅ sin 2 (6.24)
E⋅? R 2
În mod evident, grosimea maxima a segmentului este.
24 ⋅ p ⋅ R 4
e max = 3 (6.25)
E ⋅? R
Corespunzator, se obtine consecutiv:
a
12 ⋅ p ⋅ R 2 ⋅ sin 2
s = 2 (6.26)
2
e
12 ⋅ p ⋅ R 2
s max = si în final (6.27)
e 2max
? R 24 ⋅ p ⋅ R 2
= (6.28)
R E ⋅ e2
?R e 1 1
În literatura de specialitate se indica = 0,03K0,08 si = L .
R R 30 20
Deschiderea inelului a poate fi calculata cu:
36 ⋅ p ⋅ p ⋅ R 4
a= (6.29)
e2 ⋅ E
Forta de frecare totala este data de.
Ff = p ⋅ µ ⋅ D ⋅ h ⋅ (z ⋅ s m + 0,84 ⋅ p ) (6.30)
unde z este numarul de segmenti si σm este presiunea medie exercitata de segment pe cilindru
la montaj.
6.4.2.5 Etansari frontale
Etansarile frontale sunt etansari cu contact care au rolul de a închide spatiile de iesire a
organelor de masini aflate în miscare de rotatie, spatii în care se afla fluide sub presiune.
Dispozitivele de etansare sunt folosite în toate domeniile tehnicii si, de aceea, nomenclatorul
acestora este foarte larg, iar cerintele si conditiile de exploatare sunt variate.
189
Conditiile cerute unei etansari frontale eficiente sunt: mentinerea presiunii la valoarea
prescrisa, fara pierderi de fluid; rezistenta mecanica, chimica si la uzare, precum si stabilitate
termica ridicata; întretinere usoara; fiabilitate în functionare.
Etansarile frontale se folosesc în industria autovehiculelor, chimica, extractiva,
petroliera, a frigului, energetica, transporturi etc. Ele se folosesc la etansarea fluidelor
agresive chimic, curate sau cu particule abrazive. Presiunile de lucru pot varia între vidul
înaintat si 100 bar, temperaturile între –200°C si 1000°C, la viteze relative de pâna la 100 m/s.
1 SE 2 3 4
FH
Farc
Fi
b
bh
Ff
5
Figura 6.26
Avantajele etansarilor frontale sunt: fiabilitate ridicata în exploatare; pierderi (prin

scurgeri) reduse sau nule; nu produc uzarea arborelui; constructie simpla, întretinere usoara.
Dezavantajele etansarilor frontale sunt: pret ridicat; precizie de executie ridicata;
materiale relativ scumpe.
Constructiv, o etansare axiala frontala are componentele specificate în figura 6.26 (1 si
2 – inele de etansare; 3 – etansare fixa cu inel; 4 – carcasa; 5 – arbore; SE – suprafata de
etansare). La acestea, în functie de destinatie, pot fi adaugate elemente de protectie, de
compensare, de baraj etc.
Etansarile frontale pot fi cu racire sau fara racire.
Din punct de vedere constructiv etansarile frontale pot fi simple, duble sau multiple,
respectiv cu mai multe suprafete de etansare. Aceste ultime doua tipuri pot fi concepute cu
fluid de blocare sau fara fluid de blocare.
Etansarile simple se folosesc pentru fluide curate la presiuni mici si mijlocii si
temperaturi mari. Etansarile duble sau multiple se utilizeaza pentru fluide cu particule
abrazive, chimic agresive la presiuni mijlocii si mari si temperaturi mari (în special în varianta
constructiva cu fluid de blocare).
Pentru determinarea bunei functionari, se considera coeficientul încarcarii etansarii.
A H pH
K= = (6.31)
Ai pi
unde A – aria suprafetei; p – presiunea; H se refera la fluidul etansat; i – se refera la suprafata

de etansare.
Din punct de vedere al încarcarii etansarii, pot exista urmatoarele situatii:
− K<1, etansare descarcata, având AH<Ai, debitul de scapari QS>0, regim de frecare
fluid, coeficient de frecare redus, temperatura scazuta si posibilitate de deschidere a
etansarii:
190
Etansari
− K=0, etansare echilibrata, având debitul de scapari Q S=0, dar foarte greu de
controlat;
− K>0, etansare încarcata, având AH>AI, Q S=0, coeficient de frecare mare si
temperatura ridicata.
Închiderea etansarii este data de sistemul de forte care asigura contactul direct dintre
cele doua inele. Acestora li se cere sa îndeplineasca conditii deosebite ale suprafetei de
etansare: planeitate perfecta (de ordinul a 0,001 mm) si rugozitea Ra=(0,15…0,3) µm.
Fortele care actioneaza într-o etansare frontala (figura 6.26) sunt: Farc este forta din arc
care închide etansarea la pornire si oprire; FH este forta data de presiunea fluidului; Fi este
forta din interstitiu; Ff este forta de frecare. Rezulta ca forta totala Fa este.
Fa = Farc + FH − Fi ± Ff (6.32)
Aceasta forta este foarte greu de controlat, datorita variatiilor permanente ale presiunii,
încarcarii si frecarii.
În timpul functionarii inelele sufera modificari. Acestea sunt dezechilibrari datorate
constructiei lor (tip grinda încastrata), deformatiilor mecanice impuse de sistemul de forte si
deformatiilor termice datorate frecarii.
Rezulta ca în timpul functionarii suprafetele nu mai ramân paralele, astfel încât
contactul se produce fie pe fâsia corespunzatoare diametrului interior, fie pe a celui exterior.
Aceste incoveniente pot fi remediate prin: alegerea unor materiale cu conductivitate
termica ridicata; buna cunoastere a câmpului de temperatura si proiectarea etansarii ca atare;
executarea inelelor cu latimi mici si grosimi mari; pastrarea regimului termic în limite
admisibile.
Regimul de ungere depinde de debitul de scapari, de geometria suprafetelor si de
regimul termic. Astfel Mayer si Seufert [4] au stabilit regimul de frecare în raport de
coeficientul încarcarii etansarii K.
k A
2
B
1
C
h
Figura 6.27
Astfel, în fig. 6.27 s-au notat cu A regimul uscat sau limita, cu B regimul mixt si cu C
regimul fluid de lubrificatie pentru o etansare frontala.
Calculul de rezistenta (rigiditate) se face pentru pastrarea deformatiilor mecanice în
limite admisibile. Inelele de etansare pot fi calculate cu relatiile cunoscute valabile pentru
tuburi cu pereti grosi, cu determinarea tensiunii echivalente.
În unele cazuri, datorita fragilitatii inelului de etansare (materiale ceramice), acesta se
monteaza cu strângere elastica într- un inel suport de otel. Îmbinarea cu strângere elastica,
realizata astfel, se calculeaza cu metoda cunoscuta, cu considerarea efectelor termice.
Probleme de rezistenta mecanica pot fi abordate si pentru alte componente ale etansarii (arc,
bucsa de antrenare etc.) cu metode cunoscute.
Calculul de lubrificatie al etansarilor frontale se face prin analogie cu lagarele axiale
hidrostatice, dar cu deosebirile: etansarile lucreaza cu fluide cu proprietati reduse de ungere;
191
fluidul de lucru se poate gasi la temperaturi înalte sau joase; debitul de scapari QS este foarte
mic si se considera nul.
Modelul fizic este cel al curgerii unui fluid printre doua placi plane paralele.
y
U1
p h p
a
x
-z
Fig 6.28
Modelul matematic este dat de ecuatia lui Reynolds, ecuatia energiei si ecuatia de
stare.
Cu notatiile din figura 6.28, aceste ecuatii sunt:
du 1 ∂p ? ∂T
=x− ⋅ +?⋅?u +
dt ? ∂x 3 ∂x
dv 1 ∂p ? ∂T
= y − ⋅ + ? ⋅? u + ⋅
dt ? ∂y 3 ∂y
dw 1 ∂p ? ∂T
= z − ⋅ + ? ⋅? u + ⋅
dt ? ∂z 3 ∂z
∂T ∂T ∂T
⋅ (? T ) + dL f
?
u⋅ + v⋅ +w⋅ =
∂x ∂y ∂z ? ⋅ c (6.33)
∂? ∂
+ (? ⋅ u ) + ∂ (? ⋅ v ) + ∂ (? ⋅ w ) = 0
∂t ∂x ∂y ∂z
p = p(x , y, z, t )
? = ? (p, T)
? = ? (T)
∂u ∂v ∂w
T= + +
∂x ∂y ∂z
Pentru rezolvarea acestui sistem se presupun urmatoarele ipoteze simplificatoare:

suprafetele sunt plane rigide; curgerea este laminara si permanenta, iar densitatea
lubrifiantului ρ este constanta; fortele de inertie si de greutate sunt neglijabile în raport cu
distributia de presiuni; placile sunt de lungime infinita si, deci, variatiile vitezei în directiile
Ox si Oz sunt neglijabile în raport cu cea în directia Oy; temperatura, vâscozitatea si
conductibilitatea lubrifiantului sunt constante; grosimea filmului de lubrifiant h este constanta
si suficient de mare pentru ca sa existe frecare fluida si debit de scapari.
Necunoscutele sistemului (6.33) sunt componentele vitezei u,v,w(x,y,z,t), presiunea
p(x,y,z,t) si temperatura T(x,y,z,t).
Rezultatele acestui model nu sunt în totalitate confirmate de realitate. De aceea se fac
urmatoarele corectii:
192
Etansari
- vâscozitatea dinamica ? ≠ ct, considerându-se o lege de variatie exponentiala, pentru

un calcul aproximativ, sau legea Roeland. Aceasta abordare duce la scaderea vâscozitatii cu
crestera temperaturii si, concomitent, la crestera vâscozitatii cu cresterea presiunii, caz
apropiat de realitate;
- Banerje arata ca grosimea lubrifiantului h ≠ ct, variatia datorându-se deformatiilor
elastice determinate de presiune si deformatiilor termice;
- temperatura trebuie considerata variabila dupa o lege patratica, exponentiala sau
considerata inclusa în legea vâscozitatii a lui Roeland.
Determinarea pierderilor de fluid se bazeaza, în primul rând pe rezultatele unor
încercari experimentale, cu atât mai mult, cu cât regimul de frecare pe suprafetele de etansare
este cel mai adesea semifluid si numai exceptional fluid. Pe de alta parte, notiunea de pierderi
admisibile de fluid este înca insuficient clarificata; exista astfel recomandari cuprinse între
0,0042 si 0,17 cm3 /min, iar în literatura de specialitate se mai vorbeste si de pierderi nule, desi
aceste pierderi nule pot însemna câtiva cm3 /ora, fara aparitia de picaturi.
Pierderile de fluid depind în primul rând de realizarea cât mai perfecta a contactului pe
suprafetele de etansare, de marimea rugozitatilor, de distributia de presiuni în interfata, de
regimul de frecare si de viteza. Vâscozitatea fluidului si latimea suprafetei de etansare nu
intervin ca influente într-o masura însemnata.
Regim de frecare limita. Desi nu se constata existenta unei presiuni p si nici a unei
pelicule continue în interfata, unele debite reduse pot exista printre microsuprafetele în
contact, prin difuzie accentuata de efecte centrifuge.
Pe baza unor numeroase încercari experimentale, pentru debitul de pierderi se
recomanda relatia:
p ⋅ d a ⋅ (p − p 0 ) ⋅ ?2 ⋅ S
Q= (6.34)
(K ⋅ p )2
în care: da este diametrul de admisie a fluidului în interstitiu; p0 – presiunea exterioara; S –

h
factor de interfata [2]; λ– parametrul de rugozitate, ? = , h este grosimea
R a1 + R a 2
2 2
peliculei de lubrifiant si R a 1, 2 sunt rugozitatile inelelor.

Regim de frecare mixta. Pierderile de debit se apreciaza calitativ cu relatia.
p ⋅ d a ⋅ (p − p 0 ) ⋅ h 2 ⋅ v ⋅ b
Q≈ (6.35)
(K ⋅ p) 2
unde v – viteza medie pe suprafetele de etansare, n - turatia si b – latimea suprafetei de
etansare.
Regim de frecare fluida. Pierderile de debit, în regim hidrodinamic, la grosimi de film
mai mari de 3 – 10 µm se determina cu relatia aproximativa
? ⋅ b ⋅ v3
Q ≅ p ⋅ d a ⋅ (p − p0 ) ⋅ (6.36)
(K ⋅ p )3
Fenomene de uzare. Uzarea poate sa aiba urmatoarele aspecte: uzare prin adeziune,
rezultat al fortelor intermoleculare în interfata; uzare prin adeziune, fie prin efecte directe ale
193
suprafetelor de etansare, fie prin efectul particulelor abrazive in interfata; uzare prin
coroziune; uzare superficiala cu fisuri termice sau de oboseala; uzarea prin jet eroziv de lichid
sau gaz cu viteza mare. Aprecierea evolutiei fenomenelor de uzare, care se pot ma nifesta
concomitent prin câteva din aspectele mentionate, este dificila.
Pierderi prin frecare. Pentru determinarea momentului global de frecare trebuie
considerate doua componente:
- componenta frecarilor pe suprafata de etansare;
- componenta frecarilor în fluid la rotatia garniturii sau a pieselor componente mobile,
importanta îndeosebi la viteze mari.
Calculul termic. Calculul termic al etansarilor frontale prezinta interes, în primul rând,
pentru relizarea unui bilant termic convenabil pentru ansamblu. Caldura produsa prin frecare
la nivelul garniturii de etansare, împreuna cu caldura rezultata din frecarea elementelor mobile
în fluid vâscos trebuie transmise prin conductie, convectie si radiatie. La racirea naturala se
poate adauga o racire suplimentara cu circulatie de apa în corpul etansarii sau cu circulatie de
fluid la nivelul suprafetei de etansare. Calculul bilantului termic se efectueaza cu relatiile
cunoscute din termotehnica.
Tabelul 6.9
Material σc σt E ν ρ α⋅10 6
λ Observatii
220- 0,060- Politriflor-
Kel F 32-40 1580 (0,3) 2,1 50
560 0,4 etilena
50- 1800- 1,09- 100- 0,14-
Nylon 49-75 (0,3) Poliamida 6
90 2800 1,14 140 1,244
Rasina 70- 5200- 1,25- 0,116- Fara
50-56 0,25 25-60
Fenolica 210 700 1,3 0,233 ingrediente
Rasina Rasina
100- 21000- 1,75- 0,418-
sintetica 35-49 (0,25) 19-26 sintetica cu
175 35000 1,25 0,593
1 praf de piatra
Rasina
Delrin - 70 3350 0,35 1,425 81 0,233
acetalica
Cauciuc 100- 1,3- Cu amestec de
- 1050 (0,4) 54 0,29
durificat 128 1,82 grafit
350- 2,1- Politetra-
PTFE - 41 (0,5) 70 0,233
1000 2,3 floretilena
Carbon Impregnat cu
310 49 180000 0,2 2,35 5,3 13,4
III antimoniu
Impregnat cu
Grafit IV 100 5 10000 0,2 1,83 3,5 116.3
rasina sintetica
Invar - 450 150000 0,3 8.0 0,9 11 36% Ni; 3% C
Hastelloy 62% Ni;
210 850 2140 (0,3) 9,24 10 11,3
B 32% Mo
Oxid de
1500 84 147000 0,36 0,69 9,2 10,5 ThO 2
thoriu
Carbura
85% W C:
de 4200 1200 560000 0,248 14,1 6,8 (58,1)
15% Co
tungsten
Fonta cu
1000 520 20300 0,28 7,25 10 46,5 1% Si; 12% C
crom
194
Etansari
În Tabelul 6.9 sunt prezentate materiale folosite la etansarile frontale si caracteristicile

lor mecanice: σc - rezistenta la compresiune, MPa; σt - rezistenta la tractiune, MPa; ν -
coeficientul Poisson; ρ - densitatea, g/cm3 ; Tmax – temperatura maxima, o C; α - coeficientul de
dilatare liniara, (o C)-1 ; λ - conductivitatea termica, W/m• o C.
6.5 Etansari de protectie
6.5.1 Etansari cu inele de pâsla
Etansarile cu inele de pâsla sunt cele mai simple etansari. În general, inelele de pâsla
sunt folosite la etansarea capetelor de arbori.
Pâsla are mai multe proprietati: capilaritate (poate absori un volum de fluid de pâna la
25 % din propriul volum); este un material filtrant, putând retine impuritati de pâna la 0,7
µm; este un material neabraziv cu conditia ca arborele sa aiba o duritate superficiala mare.
Conditiile admisibile de functionare ale etansarilor cu inele de pâsla (din care rezulta
si dezavantajele lor) sunt prezentate succint în tabelul 6.10 în care d este diametrul arborelui,
în mm; n este turatia arborelui, în rot/min; Ra este rugozitatea arborelui.
Tabelul 6.10
Parametrul
Etansari cu Viteza Bataia radiala Tip de Duritatea minima
inele de pâsla periferica maxima [µm] ungere a arborelui
maxima [m/s] [HRC]
7 0,08 Unsoare 45
A
Conditii de 5 0,1 Ulei 45
functionare Pentru d⋅n ≤ 100 000, Ra ≤ 6,3µm
B
admisa Pentru d⋅n ≤ 150 000, Ra ≤ 1,6µm
C Temperatura t ∈ (− 15° CL + 90°C)
a) b) c)
Figura 6.29
În figura 6.29 sunt prezentate trei tipuri de etansari cu inele de pâsla. Montarea
inelelor în capace dintr-o bucata (figura 6.29.a) este dificila, neajuns îndepartat în cazul
montarii cu capac suplimentar (figura 6.29.b). Inelele se mai pot monta si în carcase (figura
6.29.b). Inelele de pâsla si locasurile lor sunt standardizate. Inelele se pot obtine prin decupare
din placi sau din snur cu capetele taiate la 30°.
195
6.5.2 Etansari cu mansete de rotatie
Etansarile cu garnitura manseta de rotatie sunt destinate etansarii spatiilor dintre

piesele în miscare de rotatie. Ele nu sunt recomandate pentru miscarea transversala si
elicoidala. Exista o mare diversitate de mansete de rotatie (figura 6.30).
Armatura Inel de rigidizare

Arc elicoidal inelar
a) Buza de b) c) d) e) f)
etansare Inel de rigidizare
Reazem Buza de Buza de

g) h) i) j) k)
metalic protectie protectie
l) m) n) o) p)
q) r) s) t) u)
v) w) x) y) z)
Figura 6.30
Conditiile admisibile de functionare ale etansarilor cu inele de pâsla (din care rezulta
si dezavantajele lor) sunt prezentate succint în tabelul 6.11 în care d este diametrul arborelui,
în mm; n este turatia arborelui, în rot/min; Ra este rugozitatea arborelui.
196
Etansari
Tabelul 6.11
Viteza ∆p maxim Temperatura Duritatea Ra maxima [µ m]
periferica [MPa] minima a
maxima [m/s] arborelui [HRC] Arbore Alezaj
10 0,1 −30°…+250° 45 1,6 12,5
Valorile din tabel sunt orientative, pentru o alegere cât mai potrivita trebuie consultata
literatura de specialitate. De exemplu, pentru o rugozitate a arborelui Ra = 0,8 µm si pentru o
viteza limita v = 10 m/s se poate etansa o diferenta de presiune de 5,6 MPa, în timp ce pentru
aceesi rugozitate, dar la v = 0,4 m/s, se poate etansa o diferenta de presiune de 30 MPa.
Etansarea se realizeaza prin apasarea exercitata pe suprafata arborelui de catre arcul
mansetei. Forta de întindere a arcurilor circumferentiale Fa este [2].
Fa = (0,01K 0,02 ) ⋅ d ⋅ h ⋅ 10 6 (6.37)
unde h este latimea de contact în stare montata, în m; d este diametrul arborelui, în m.

Momentul de frecare pe suprafata de etansare este:
p ⋅ µ ⋅ d 2 ⋅ h ⋅ pm
Mf = (6.38)
2
unde pm = p + p0 si p0 = (0,02…0,04)⋅106 Pa, p fiind presiunea fluidului, în Pa.

La montaj, trebuie luate masurile necesare de protectie care se aplica tuturor
etansarilor cu materiale moi.
6.6 Etansari fara contact
Etansarile fara contact se folosesc în cazurile în care trebuie sa se evite contactul

dintre piesele care trebuie etansate. Lipsa contactului duce la aparitia unui intersttiu prin care
se va scurge un debit de fluid. Pentru micsorarea acestui debit se folosesc doua metode,
adeseori combinate: micsorarea interstitiului si adoptarea unui canal cu o forma potrivita
maririi rezistentei la înaintare a fluidului.
Lipsa contactului direct duce la eliminarea frecarii, a uzurii si a necesitatii lubrifierii
etansarii. Ca urmare, se evita toate fenomenele negative ale etansarilor mobile cu contact:
frecarea, uzura, griparea, supraîncalzirea si deformarea suprafetelor de contact, în cazul
vitezelor mari, fenomenele de stick-slip care însotesc miscarea la viteze mici etc.
Dezavantajul major al etansarilor fara contact este dat de executia extrem de
pretentioasa pentru obtinerea jocurilor mici si/sau a canalelor specifice. Aceasta executie duce
la cresterea pretului acestor etansari.
Proprietatile etansarilor fara contact fac ca ele sa fie utilizate în constructia de
turbomasini (turbine cu abur, turbine cu gaz, turbosuflante, turbocompresoare, pompe,
ventilatoare), compresoare cu piston, tehnica nucleara, constructii aerospatiale.
În figura 6.31 sunt prezentate mai multe tipuri de etansari fara contact.
Etansarea cu sicana este caracterizata prin o dimensiune constanta a interstitiului. Ele
se pot clasifica în etansari cu sicana simpla radiala (figura 6.31.a), etansari cu sicana simpla
axiala (figura 6.31.b), etansare compusa (figura 6.31.c) sau etansari multiple (figura 6.31.d,e).
Etansarile cu sicane simple sau compuse se folosesc pentru fluidele incompresibile la
care diferenta de presiune între cele doua spatii de etansat este neglijabila (pompe centrifuge,
ventilatoare, turbosuflante, turbocompresoare centrifuge).
197
δ
δ
a) f
d
b
c)
d1
d2
d
b)
t
r
H
δ
δ
2r 3r
L
L1 B L2 Ln
d) e)
Figura 6.31
Tabelul 6.12
Diametrul arborelui δ f tmin r L
d [mm]
10…45 0,2 1 1,5 1,5 13,5…27
45…80 0,3 1,5 2 2 18…36
80…110 0,4 2 2,5 2 18…36
110…180 0,5 2,5 3 2,5 22,5…45
Tabelul 6.12 prezinta câteva elemente geometrice ale diferitelor etansari fara contact.
În cazul curgerii unui fluid incompresibil printr-o sicana axiala de sectiune constanta
(figura 6.31.a), daca se neglijeaza viteza de intrare în sicana, rezulta [4].
L v2
?p = ?⋅ ⋅ ⋅d (6.39)
dh 2
unde ∆p este caderea de presiune în sicana, λ este coeficientul de rezistenta al sicanei [1] care
se determina din diagrame în functie de numarul Reynolds Re si de tipul sectiunii de curgere
(pentru curgere laminara λ = 0,035…0,35 si pentru curgere turbulenta λ = 0,02…0,035), dh
este diametrul hidraulic (dh ≈ 2⋅λ), v este viteza medie si ρ este densitatea fluidului.
198
Etansari
Viteza medie din sectiunea inelara este.
d2 ?p
c= ⋅ (6.40)
12 ⋅ ? ⋅ L d
unde ν este vâscozitatea cinematica.

Debitul prin sicana având aria sectiunii transversale An este.
Q = µ⋅ An ⋅ v (6.41)
unde µ este coeficientul de debit.

Teoretic, coeficientul de rezistenta se poate calcula cu:
96
?= , în care (6.42)
Re
d ⋅v
Re = h (6.43)
?
Coeficientul de debit se poate calcula [1] cu relatia.
1
µ=
?⋅L (6.44)
+ 1,5
2⋅ d
În cazul curgerii unui fluid incompresibil printr-o sicana cu labirint (figura 6.31.d),
format din n sicane de lungimi L1 , L2 … Ln , caderea de presiune va fi.
n Li v2 1 v2 v2 v2
? p = ∑? ⋅ ⋅ ⋅ ? + ⋅ ⋅ ? + ⋅ ⋅ ? + (n − 1) ⋅ ? c ⋅ ⋅? (6.45)
1 dh 2 2 2 2 2
în care termenii din dreapta sunt, respectiv, caderea de presiune din cele n sicane, caderea de
presiune de la intrarea si de la iesirea din etansare si pierderea din camerele de turbionare.
Înlocuind dh si notând:
L = L1 + L 2 + L + L n , obtinem (6.46)
? ⋅ L  v2
?p =  + (n − 1) ⋅ ? c + 1,5 ⋅ ⋅? (6.47)
 2⋅ d  2
Din aceasta formula rezulta viteza prin sicana:
1 2⋅? p
v= ⋅
?⋅L d (6.48)
+ (n − 1) ⋅ ? c + 1,5
2⋅d
si debitul este Q = A ⋅ v .
199
Coeficientul de pierderi al unei camere turbionare ζ se citeste din diagrame, în functie

de raportul B/ρ; pentru B/ρ = 0…25, ζ = 0…0,7.
În cazul curgerii unui fluid incompresibil printr-o sicana radiala de sectiune constanta
(figura 6.31.b), debitul va fi:
p ⋅ d m ⋅ d2 ? p
Q= ⋅ (6.49)
12 ⋅ ? ⋅ b d
d1 + d2
unde d m = este diametrul mediu.
2
Daca numarul Reynolds de paseste valoarea critica Re cr ≈ 4000, regimul de curgere
devine turbulent. De exemplu, la etansarile cu labirinti la presiuni ridicate, pentru gaze si
abur, debitul se poate calcula cu [2]:
Q=
Ai
⋅
(
d ⋅ p12 − p 22 )
, pentru p 2 ≥
0,85 ⋅ p1
(6.50)
d n ⋅ p1 n + 1,5
Ai d ⋅ p1 0,85 ⋅ p1
Q= ⋅ , pentru p 2 ≤ (6.51)
d n + 1,5 n + 1,5
unde Ai este aria suprafetei unui interstitiu.

Cunstructia etansarii fara contact trebuie sa tina cont si de posibilitatile de dilatare
termica ce pot provoca uzuri sau pierderi mari de fluid.
6.7 Etansari cu ferofluide
Etansarea cu ferofluide foloseste un fluid cu proprietati magnetice mentinut între piese

cu ajutorul unui magnet permanent. În figura 6.32, inelele de fluid magnetic se formeaza prin
închiderea fluxului magnetic generat de magnetul 2 prin piesele polare 1.
1 2
Inele de fluid
magnetic
Figura 6.32
Avantajele acestui tip de etansare sunt: pierderi nule de fluid; nu necesita întretinere
timp îndelungat; functioneaza la turatii foarte mari (20000 − 30000 rot/min), respectiv la
viteze periferice mari (20 − 30 m/s).
200
Etansari
Pierderile prin frecare sunt reduse si se pot calcula cu [3] rela tia:
Pf = 3, 45 ⋅10 −12 ⋅ ? ⋅ N ⋅ n 2 ⋅ d 3 (6.52)
unde Pf este pierderea prin frecare, în W; η este vâscozitatea dinamica a fluidului, în N⋅s/m2 ;
N este numarul de inele; n este turatia, în rot/min; d este diametrul arborelui, în mm.
Aceste etansari pot fi folosite la etansarea de suprapresiuni, vid înaintat si pentru
gazele radioactive.
6.8 Etansari fara contact de protectie pentru rulmenti
Figura 6.33 prezinta câteva tipuri de etansari cu canale si combinate (labirinti, canale
elicoidale si canale circulare). Aceste etansari sunt destinate, în special, pentru rulmenti care
functioneaza cu unsoare, în medii murdare sau umede.
a) b) c)
d) e) f)
g) h) i)
Figura 6.33
201
Figurile 6.34.a, b si d prezinta solutii de etansare cu labirinti din tabla. Figurile 6.34.c,
e, f si h sunt aratate diferite solutii de etansare centrifugala. Exemple de etansare cu
deflectoare (inele centrifugale) sunt prezentate în figura 6.34.h, i, j, k [3].
a) b) c)
d) e) f) g)
h) i) j) k)
Figura 6.34
6.9 Bibliografie
1. Cristea, V., Creta, G., Ivan, D., Ardeleanu P., Etansari, Editura Tehnica, Bucuresti,
1973.
2. Gafitanu, M., s.a., Organe de masini, Vol. II, Editura Tehnica, 1983, Bucuresti.
3. Draghici, I., Bejan, C., Moldovean, Gh., Achiriloaie, I., Chitu, E., Petrescu, N.,
Ciobota, M., Lazar, D., Cernahoschi, M., Diaconescu, D. V., Îndrumar de
proiectare în constructia de masini, Vol. 2, Editura Tehnica, Bucuresti, 1982.
4. Trutnovski, K., Berührungsfreie Dichtungen, Düsseldorf, VDI Verlag, 1964.
202

Organe de Masini RULMENTI

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Organe de Masini RULMENTI

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Petre Lucian SEICIU Stefan STANCIU

1. Transmisii mecanice cu roti dintate ………………………………………………….. 9

1.27 Ungerea angrenajelor ……………………………………………………………… 70

4.7 Fiabilitatea rulmentilor ……………………………………………………………... 115

5.8.1 Cuplaje unisens (de cursa libera) ............................................................................. 164

1.1 Generalitati privind transmisiile mecanice

Legatura dintre masina motoare MM si masina de lucru ML (figura1.1 a si b),

Figura 1.1.a Figura 1.1.b

Principalii parametri ai unei transmisii mecanice sunt:

- puterea la intrarea în TM, P1 ≡ PMM;

- randamentul transmisiei mecanice η = P2 / P1 sau η = PML / PMM;

Clasificarea transmisiilor mecanice poate fi facuta dupa mai multe criterii:

1.2 Generalitati privind angrenajele

- imposibilitatea preluarii suprasarcinilor;

1.3 Clasificarea angrenajelor

Considerând axa instantanee de rotatie (AIR) ca generatoare comuna a rotilor dintate,

Figura 1.4.a Figura 1.4.b Figura 1.4.c

Figura 1.6.a Figura 1.6.b Figura 1.6.c

1.4 Procesul angrenarii

Figura 1.7.a Figura 1.7.b

1.5 Legea fundamentala a angrenarii

4. Se defineste linia de angrenare ca fiind locul geometric al punctelor de contact a

(1) C′1 A C′1′

Figura 1.9 Figura 1.10

angrenare angrenare angrenare

7. Pentru ca rotile dintate sa fie interschimbabile trebuie ca:

1.6 Curbe utilizate pentru profilurile dintilor. Evolventa

Cerintele pentru curbele de profil sunt:

Relatiile (1.1) si (1.4) se numesc ecuatiile parametrice ale evolventei.

Figura 1.13 Figura 1.14

În cazul angrenajului, unghiul de presiune corespunzator polului angrenarii devine

Din (1.1) se poate scrie:

Caracteristicile angrenarii în evolventa determinate si cu ajutorul reprezentarii din

a) Fie doi dinti cu profiluri evolventice în contact în punctul X. Normala comuna a

1.7 Elementele geometrice ale rotii dintate cilindrice cu dinti drepti

Modulul m poate fi obtinut din relatiile po ⋅ z = π ⋅ d, respectiv m = p / π si m = d /z.

În figura 1.17 identificam urmatoarele elemente geometrice importante:

- unghiul profilului de referinta α o = 20°;

1.8 Deplasarea danturii

În procesul de prelucrare a danturii unei roti dintate, linia de referinta a cremalierei

Asa cum s-a aratat, hoa* = 1 si hof* = 1,25.

1.9 Subtaierea si intreferenta. Gradul de acoperire

Aceasta înseamna ca primul punct de contact al dintelui cremalierei generatoare cu

Pentru unghiul de referinta α o = 20° standardizat, se obtine numarul minim teoretic de

z 1min ≅ 17 dinti (1.17)

Dintii cu subtaiere au flancurile evolventice incomplete, conducând la diminuarea

Astfel, conform figurii 1.20 si relatiei (1.1) rezulta:

Referitor la gradul de acoperire total ε α care caracterizeaza angrenajul cilindric cu

unde a este distanta dintre axele rotilor.

Pentru evitarea interferentei danturii se pun conditiile:

curba dupa care se

Figura 1.21.a Figura 1.21.b

Se remarca faptul ca fenomenul interferentei se poate produce la angrenajele cu z1

1.10 Unghiul de angrenare, distanta dintre axe si jocul la picior al

Cu ajutorul notatiilor din figura1.22 poate determina arcul sx corespunzator grosimii

(coarda) gx sx cerc de vârf

Cunoscând ca: rx = rb / cosα x , r = rb / cosα o si rw = rb / cosα w, rezulta:

Pentru fiecare dinte generat cu deplasare pozitiva, se vor reproduce pe cercul de

Având în vedere (1.32) si punând conditia sd+ = sd , rezulta:

Cum r = m ⋅ z / 2, se obtine expresia:

Cu aceasta determinare, expresia generala pentru sx devine:

în care, dupa ce se face se face substitutia 2 ⋅ rx = 2 ⋅ r ⋅ cosα o / cosα x = m ⋅ z ⋅ cosα o / cosα x ,

Pentru particularizare, cu rx = ra si ra = r ⋅ cosα o / cosα a , din (1.39) va rezulta sa.

sin (inv a v − inv a x )

h 0a = h 0 a ⋅ m n ; h 0a = 1 pentru x = 0 (1.60)

h 0a = h 0an ⋅ m; h 0an = 1 (1.103)