Rocile metamorfice

Iau nastere din alte roci prin procesul de metamorfoza (transformare) produs de presiuni,
temperaturi înalte atrage după sine un schimb de elemente chimice.
Prin procesul de transformare se modifică structura mineralogică a rocii, tipic procesului de
transformare este forma de șisturi (strate). Din roci silicioase bogate în cuarț unde are o structura
in care se pot distinge clar granulația ia naștere prin recristalizare, cuațitul o rocă metamorfică
unde această granulație dispare.
Din rocile calcaroase ia naștere prin recristalizare, unde se va păstra structura chimică, marmora
însă cu o granulație mare.
Prin factorii diferiți de mediu la care sunt supuse rocile aceste procese de transformare pot fi
reversibile.
O parte din roca în stare topită anatexis va fi numit migmatit fiind o etapă a procesului
metamorfic de transformare
Aceste procese metamorfice au loc frecvent la adâncimi mari, dar pot să aibă loc și aproape de
suprafața scoarței pământului, între plăcile tectonice acolo unde există tensiuni mari, astfel se
poate distinge:
metamorfismul dinamic unde predomină presiunile mari, care determină formarea
încrețiturilor de teren (munții de încrețire), având loc și un fenomen de recristalizare,
astfel de roci metamorfice sunt șisturile.
metamorfismul termic caracterizat prin transformarea rocilor sub acțiunii predominante a
temperaturilor înalte, sursă de căldură putând fi magma vulcanelor care topesc rocile
vecine prin așa numita aureolă în straturile profunde plutonice luând naștere granitul.
sau prin acțiunea ambelor fenomene de presiune și de temperatură, numit metamorfism
regional de grade diferite, la gradul înalt de metamorfoză formându-se gnaisurile, iar la
cele mai joase șisturile.
Tipuri de roci metamorfice :

Marmura este o rocă metamorfică, compusă în cea mai mare parte din calcit (forma cristalină a
carbonatului de calciu, CaCO3) și obținută prin metamorfoza calcarului. Numele său provine din
limba greacă veche, μαρμαίρειν = a străluci, a luci.

Cele mai obișnuite culori pentru marmură sunt următoarele: albă, cenușie, gri, neagră și roșie.
În Europa, cea mai apreciată marmură este marmura de Carrara (Italia), faimoasă pentru
marmura sa de culoare albă, respectiv gri-albăstruie, ambele de o calitate deosebită. Blocuri de
marmură albă, precum cea de Carrara, au fost intotdeauna apreciate in domeniul sculpturii .
Această preferință are de a face cu anumite caracteristici ale pietre precum: moliciune,
omogenitate și o rezistență destul de mare la fisurare si spargere. De asemenea, indicele de
refracție scăzut de calcit permite luminii să pătrundă mai adanc în piatră înainte de a fi risipit
afară, aspect ce confera personalitate si da viata sculpturilor umane.
În România, cea mai importantă sursă de marmură este zăcământul de la Rușchița.

Gnais (germană Gneis) este o rocă metamorfică ce a suferit transformări importante, roca inițială
fiind supusă la presiuni și temperaturi ridicate. Gnaisul este alcătuit în proporții mai mari din
mineralele: feldspate (> 20 %), cuarț ca și biotit și muscovit, în proporții asemănător cu granitul
(care este o rocă magmatică).
După conținut, gnaisurile pot fi: gnaisuri biotitice, gnaisuri cordieritice sau gnaisuri muscovitice.
Se mai pot deosebi categoriile de:
„paragnaise” care au origine sedimentară
„ortognaise” de origine magmatică
„magatite”, roci care au fost numai parțial topite
„granulite”, roci ce au fost supuse la temperaturi peste 750 °C și presiuni de ca. 1,4 GPa, și
care, după procentul de silicați, pot fi roci bazice sau acide.

Cristal se înțelege un corp omogen, anizotrop, aranjat într-o structură tridimensională în

diferite sisteme cu repetări periodice de simetrie numit sistem de cristalizare. Se poate distinge o
structură cristalină primară în formă de rețea, sau amorfă ca de exemplu a sticlei. Unele substante
se pot găsi atât în stare cristalina, cât si in stare amorfă; un exemplu este dioxidul de siliciu
(SiO2), care in stare cristalina este cuartul, iar in stare amorfa este sticla de cuart.
In procesul de formare a cristalelor, un rol preponderent îl au condițiile în care are loc
solidificarea. Procesele de solidificare încep și decurg în jurul unui centru de cristalizare, unde
apar acumulări de atomi. Trecerea din starea lichidă în cea solidă poate avea loc atât în mod
rapid, ceea ce determină apariția unui număr mare de centre de cristalizare, obținându-se
policristale, fie în mod lent, când procesul de solidificare are loc în jurul unui singur centru, cu
formarea unui monocristal, ale cărui dimensiuni depind de viteza de răcire. Corpurile cristaline
se găsesc de obicei sub forma de policristale.
În funcție de tipurile legăturilor chimice
Cristale ionice: cristalele formate din ioni pozitivi (cationi) și ioni negativi (anioni), între
care apar forțe de natură electrostatică (legătură ionică). Pentru ca valoarea forței de
atracție să fie mai mare decât cea de respingere dintre ioni cu același semn, se impune ca
cei mai apropiați vecini ai unui ion oarecare să fie ioni de semn contrar, iar cei mai
apropiați vecini de gradul doi să fie ioni de același semn. Cristalelor ionice le este
caracteristic număr de coordinație, care reprezintă numărul ionilor de semn contrar,
vecini de ordinul 1 al unui ion oarecare. Valoarea acestuia este dată de raportul valorilor
razelor ionilor de semne contrare. Determinat de faptul că forțele de atracție sunt mai
mari decât cele de respingere, ar urma că ionii ar trebui sa se apropie oricât de mult. În
realitate, procesul de apropiere este limitat de interacțiunea repulsivă dintre păturile
interioare de electroni ai ionilor, deoarece, conform principiului de excluziune al lui
Pauli, electronii interiori ai unuia dintre ioni nu pot să pătrundă în spatiul în care se
găsesc ceilalți electroni.
Cristale atomice: cristalele care au la bază legătura covalentă dintre atomi neutri (identici
sau diferiți). Pentru a se înțelege mai bine natura legăturii covalente, se interpretează
calitativ molecula de hidrogen. La distanțe mici, datorită identității celor doi electroni și
deci a imposibilității identificării fiecărui electron în parte, ei aparținând în același timp
ambilor atomi. Între cei doi atomi există un schimb continuu al celor doi electroni,
determinat de energia de schimb, care scade odată cu distanța. La baza apariției legăturii
covalente stă interacțiunea de schimb, generată de schimbul electronilor între atomi.
Aceste mărimi au un caracter pur cuantic. Deci legăturile covalente se stabilesc prin
perechi de electroni cu spini antiparaleli; mobilul împerecherii îl constituie compensarea
spinului electronului, care conduce la o stare energetică mai favorabilă. Exemple de
cristale covalente sunt cristalele semiconductoare, cu o conductibilitate electrică și
termică mică.
Cristale metalice: cristalele metalice se asemănă cu cele atomice, luând în considerare că,
spre deosebire de cele atomici, în legăturile metalice electronii aparțin tuturor ionilor și
 atomilor din nodurile rețelei, ca și cum ar fi puși în comun (gaz electronic). Cristalele
metalice sunt elastice, ductile, maleabile, cu o mare plasticitate și o conductivitate
electrică bună.
Cristale moleculare sau cristale van der Waals: cristale care conțin în nodurile rețelei
molecule, care își mențin individualitatea atât în faza gazoasă, cât și în cea lichidă.
Menținerea moleculelor in nodurile rețelei se datorează unor forțe slabe de natură
electrostatică, manifestată între dipoli electrici fie preexistenți în moleculă, fie care iau
naștere prin inducție, denumite forțe van der Waals. Cristalele moleculare se topesc la
temperaturi mici, se evaporă ușor și prezintă un grad de compresibilitate mare.
Cristale cu legături de hidrogen: cristale care prezintă legături, sau punți, de hidrogen,
realizate între atomi de hidrogen pe de o parte, și atomi puternic delectronegativi, precum
fluorul, oxigenul, azotul, sau, mai rar, clorul. Exemple de astfel de cristale sunt gheața,
(HF2)-, (H3BO3)n, etc. Mai puternice decât legăturile van der Waals, au un rol important și
în explicarea proprietăților cristalelor feroelectrice.
Mai putem enumera printre rocile metamorfice si :
Eklogit ▪ Fruchtschiefer ▪ Glimmerschiefer ▪ Tonschiefer ▪ Phyllit