ECONOMIA ROMANIEI 1. Aprecieri asupra tranzitiei in Romania 1.

1Povara trecutului Analizele

comparative ale economiilor in tranzitie au acordat o atentie insuficienta conditiilor initiale care
dominau la debutul procesului de transformare. Reducerea fortata a datoriei externe din anii 80 (in
realitate o terapie de soc sui-generic) a amplificat deplinul competivitatii economiei, a exacerbat
dezechilibrele dintre sectoare, a sporit lipsurile,reducand consumul populatiei. 1.2Scaderea productiei si
perioada inflatiei crescute (1990-1993): Prima recesiune transformationala Primii ani ai post-
comunismului in Romania au fost tulburati de dificultati economice severe, inclusiv de o scadere masiva
a productiei (tabelul 1), un interregn institutional si o incoerenta sistematica a politicilor. Interregnul
institutional se refera la disparitia majoritatii structurilor institutionale vechi fara o construire rapida a
unor institutii ale economiei de piata (tabelul 2). Acestea au contribuit la sporirea incertitudinii,
ambiguitatii si volatilitatii din mediul economic intern. In aceasta etapa structurile mostenite sunt
sparte, implicand o crestere considerabila a volumului frictiunilor din sistem si consumarea unor energii
(resurse) importante pentru a realiza transformarea. Tabel 1: Indicatori macroeconomici 1990-1999
Indicatori1990199119921993199419951996199719981999 1.PIB (var.an)-5,6-12,9-8,81,53,97,13,9-6,6-
5,4-3,4 2.Rata somajului(la sf. per.)-38,210,410,99,56,68,810,311,5 3.Inflatia -medie -dec./dec. 5,1 37,7
170,2 222,8 210,4 199,2 256,1 295,5 136,7 61,7 32,3 27,8 38,8 56,9 154,8 151,4 59,1 40,6 55 4.M2 (la sf
per.) -rata de crestere 22 101,2 79,6 141 138,1 71,6 66 104,9 48,9 5.Deprec. nom -medie -dec./dec.50,3
140,4240,5 444,5303,1 143,3146,8 177,4117,8 38,4 22,8 45,951,6 56,5132,5 98,823,8 36,5
6.M2/PIB55,727,420,113,813,318,120,518,1 7.Deficit bugetar/GDP1,03,3-4,6-0,4-1,9-2,6-3,9-3,7-3,3-3,3
8.Cont current/PIB-8,5-3,5-8-4,5-1,4-5-7,2-6,7-7,5-5 9.Indicele salariilor reale5,1-18,3-13-16,70,42,69,5-
22,26 Tabel 2: Veniturile guvernamentale (Total Venituri) pentru cateva economii in tranzitie 1990-1996
% din PIB Tara1990199119921993199419951996 Romania 39,741,937,433,933,133,929,6
Albania46,831,523,525,624,524 Bulgaria52,940,438,437,239,936,233,6 Cehia 48,250,549,448,4
Ungaria52,150,95050,749,646,645,8 Polonia 45,442,443,947,647,247,245,7 Slovacia 46,144,246,346,8
Dupa decembrie 1989 a existat o extraordinara presiune de jos pentru consumarea de bunuri
comercializabile, reducerea exporturilor si expansiunea importurilor atat de bunuri pentru consum, cat
si intermadiare, dupa perioada de severe privatiuni din anii 80. Trecerea catre bunurile comercializabile
a fost aproape instantanee si teoretic imposibil de impiedicat; fiind sprijinita si de sindromul evitarii
bunurilor autohtone. In 1190 expansiunea consumului a fost in principal finantata prin dez-economisire
(reducerea rezervelor valutare). In fata unei deteriorari rapide a economiei si fara a putea limita
dezechilibrele crescande (deficitele comerciale nesustenabile, cresterile preturilor, reducerea
investitiilor), la inceputul anului 1991 a fost introdus un plan de stabilizare, sustinut de FMI. Programul
de stabilizare gradualist care s-a conturat includea: o innasprire a politicilor monetara si fiscala, o politica
a veniturilor bazata pe impozitare o noua depreciere si introducerea unui sistem valutar pe doua niveluri
(prin introducerea unui sistem interbancar de licitatii valutare, in februarie 1991). Programul nu a reusit
sa opreasca inflatia. La sfarsitul anului 1991 tensiunile din sistem erau in crestere: de exemplu, un curs
valutar oficial supraapreciat; preturi artificial descazute pentru energie si materii prime care stimulau
supra consumul lor ; si insuficiente intrari de capital strain care sa compenseze nivelul intern scazut de
economisire si al investitiilor. Multi exportatori si importatori au gasit o cale de iesire din impas prin
intermediul recurgerii la troc, ceea ce a introdus un curs de schimb implicit in functionarea economiei;
acest curs a redus efectele negative ale supraaprecierii dar a implicat mari costuri informationale si
tranzactionale. Totusi fuga capitalului si exporturile insuficiente deveneau probleme de interes major. In
primavara anului 1992 factorii de decizie au fost obligati sa actioneze, ratele dobanzii au crescut
considerabil si rata de refinantare a Bancii Nationale a ajuns la 80%; cursul de schimb a fost substantial
devalorizat si exportatorilor li s-au acordat drepturi de detinere totala a valutei in speranta inlaturarii
neincrederii lor si incurajarii repatrierii capitalului. Aceasta din urma masura a fost vazuta ca necesara
din moment ce intreprinderile pastrau inca o amintire vie a confiscarii disponibilitatilor lor valutare de la
sfarsitul anului 1991. Insa reorientarea politicilor a fost incompleta si ratele dobanzii au ramas negative
ca rezultat al volumului mare de credite preferentiale si al nivelului scazut al dobanzilor la depozite. 1.3
Socul de politica din 1997 (a doua recesiune transformationala) Prima masura a noului guvern a fost
liberalizarea pietei valutare si a preturilor ce erau inca controlate administrativ. Masurile luate de
corectare a unor dezechilibre majore au avut unele rezultate pozitive: piata valutara a inceput sa
functioneze in mod adecvat; deficitul bugetului consolidat (incluzand operatiuni cvasifiscale) s-a redus la
3,7 % din PIB; deficitul contului curent s-a diminuat de la 7,2% la 6,6% din PIB; si rezervele valutare ale
Bancii Centrale au crescut la aproximativ 2,6 miliarde dolari. Marimea ajustarii fiscale trebuie de
asemenea privita pe fundalul declinului puternic al productiei, care a redus semnificativ baza de
impozitare. Insa a existat si o a doua fata a monedei: rata efectiva a inflatiei a fost de 151 % si PIB-ul a
scazut cu mult mai mult decat era previzionat (6,6% fata de 2%). Atat socurile cererii, cat si ale ofertei s-
au aflat la baza declinului economiei; ele explica declansarea celei de-a doua recesiuni
transformationale. Exista mai multi factori care explica rata inalta a inflatiei. Mai intai, componenta
corectiva a inflatiei (liberalizarea preturilor si cresterea unor preturi administrative) s-a facut simtita in
forta in martie, cand inflatia a atins aproape 30%. In al doilea rand, supraaprecierea leului. In al treilea
rand, programul a subestimat rolul monopolurilor si reactia lenta a ofertei ca surse ale inflatiei. 1.4
Concluzii Liberalizarea preturilor si deschiderea functionala a economiei produc o incordare structurala
puternica atunci cand realocarea resurselor nu poate avea loc suficient de rapid si fara frictiuni.
Incordarea structurala este sporita de fragilitatea institutionala aproape congenitala. Magnitudinea
necesara relocarii resurselor (incordarea structurala) si dezorganizarea pot submina considerabil
posibilitatea atingerii pe termen scurt a unei rate scazute a inflatiei, in special daca se iau in calcul lipsa
pietelor de capital, prezenta unor deficite bugetare mari si in crestere, ratele scazute ale economisirii si
nivelul scazut al intrarilor de capital strain si al asistentei externe. Intr-un sistem supus unei substantiale
incordari, exista forte puternice care induc o propensiune ridicata de a genera inflatie ca modalitate de a
repartiza, sau de a amana, costurile ajustarii; un alt efect al incordarii sunt masivele arierate intre
intreprinderi, care apar ca o inovatie financiara sui-generis neintentionata si creeaza o capcana
structurala pentru politica de stabilizare. Taxa prin inflatie si ratele reale negative ale dobanzii sunt
subventii implicite pentru inteprinderile ineficiente. Poporul roman a optat pentru economia cu piata
concurentiala si mecanismul ei functional, intelegand ca monopolul proprietatii socialiste de stat,
mecanismele economiei de comanda nu mai puteau asigura orientarea energiilor natiunii spre
satisfacerea acceptabila a nevoilor limitate si in continua diversificare. Calea de urmat pentru a lichida
structurile vechi si a crea cadrul institutional necesar opririi caderii economiei nationale aflate intr-o
profunda criza si deschiderii ei spre o evolutie normala pe traiectoria progresului nu poate fi gasita
spontan. Economia de piata contemporana este deosebit de complexa si variata, bazata pe interesele
agentilor economici foarte diferite, divergente. De aceea, fundamentarea stiintifica a unei strategii de
infaptuire a economiei de piata concurentiala in Romania s-a dovedit obligatorie, problema ce
presupune analize si dezbateri ample si finalizate in schita programului de tranzitie elaborat cu
participarea unui cerc larg de specialisti si insusit practic de toate fortele politice parlamentare din 1990.
Aflata in fata adoptarii unei strategii de tranzitie la economia cu piata concurentiala si luand cunostinta
de experienta tarilor avansate in acest domeniu, tara noastra, ca si alte tari din Europa centrala si de est,
a avut cel putin urmatoarele posibilitati: - de a prelua un model elaborat si aplicat cu succes intr-una din
tarile lumii (s-ar fi putut avea in vedere, in alegerea modelului, eventualele similitudini ale dezvoltarii lor
istorice, ca si ale structurilor de ramura, ale resurselor umane etc.); - de a incerca sa conceapa o
strategie proprie, cu totul originala, pe care sa o aplice prin metode, de asemenea, intru totul specifice
(s-ar fi putut sustine o asemenea linie prin inexistenta unei experiente istorice de trecere de la
socialismul marxist la capitalism si prin trasaturile caracteristice ale economiei romanesti de astazi, dupa
o evolutie de cateva decenii sub regim de comanda); - de a realiza o sinteza a unor aspecte pozitive din
experintele mai multor tari, indeosebi europene. Aceasta urma a se realiza pe baza urmatoarelor criterii:
incadrarea in cerintele revolutiei tehnico-stiintifice actuale (deci prin orintarea procesului cu fata spre
viitor); valorificarea experientei pozitive a tarii noastre din perioada interbelica (mai ales in ceea ce
priveste constituirea institutiilor economice si juridice corespunzatoare economiei de piata); preluarea si
implementarea doar a acelor experiente ale unor tari si popoare care au sanse mari de a fi asimilate
creator de noii agenti economici (cu nivelul lor actual, cu interesele pe care le au, pornind de la starea
dezvoltarii economice a tarii, de la marile dezechilibre tehnico-economice asezate si consolidate intr-o
perioada relativ indelungata, de la nivelul cultural al populatiei etc.). Desi exista numeroase puncte de
vedere referitoare la economia cu piata concurentiala ce urmeaza a fi promovata in tara, totusi se poate
vorbi de un consens minim in sensul optiunii lor pentru economia de piata moderna, eficienta, de
nuanta europeana, de tip social. In prezent, in Romania, tranzitia la economia cu piata concurentiala se
identifica cu infaptuirea reformei economice. Prin intermediul reformei, economia Romaniei, puternic
centralizata, distorsionata sub raport tehnico-stiintific si dezechilibrata structural, evolueaza spre
liberalizare, in care actiunile agentilor economici trebuie reglate prin intermediul pietei cu respectarea
cadrului legislativ, creat de statul democratic, modern. Functia initiala a Reformei este depasirea crizei
economice mostenite de la mecanismul de comanda si a celei ciclice pe care o parcurge in prezent
economia noastra. Finalitatea reformei o reprezinta infaptuirea economiei de piata moderna si a
mecanismului sau eficient, functional liber. Cele doua obiective trebuie sa se infaptuiasca in secvente de
timp diferite, gradual dar nu lent, cu blocaje, ci, prin masuri esalonate insa derulate cu simultaneitate.
Aceasta decurge din natura si interdependenta fenomenelor si proceselor economice implicate si
realizate prin asemenea masuri. In cadrul acestor masuri, avand amploare, profunzime si implicatii
deosebite, pot fi identificate cateva mari procese: - Macrostabilizarea care vizeaza eliminarea sau macar
atenuarea unora dintre dezechilibrele mostenite sau aparute in procesul tranzitiei: controlul inflatiei,
deficitul bugetar si al balantei de plati externe, adaptarea consumului la resursele existente si la starea
eficientei economice. - Efectuarea reformelor structurale si institutionale care sa permita realocarea
resurselor in raport cu nevoile si posibilitatile economice, dar tinand seama de tendintele pe care
tranzitia le impune pe plan mondial, cat si de domeniile cu avantaje relative (comparative) ale economiei
romanesti. Realocarea trebuia infaptuita prin parghii economice compatibile cu logica politicii fiscale, cu
cea a cheltuielilor publice, parghii de credit, de comert exterior si de dezvoltare teritoriala. Ratiunea
ultima a acestor reforme o constituie sporirea eficientei utilizarii factorilor de productie si, in primul
rand, a productivitatii ca suport pentru cresterea economica pe termen lung. Prin reformele structurale
urmeaza a fi creati, subiectii economici participanti la tranzactiile concurentiale, sa fie creat un nou
cadru institutional juridic, care reglementeaza drepturile, obligatiile si raporturile dintre unitatile
economice, si sa se asigure consolidarea sistemului de piete si a mecanismelor functionale specifice.
Nucleul reformelor structurale il reprezinta privatizarea, eliminarea cvasimonopolului proprietatii
publice, a altor tipuri de monopoluri si crearea pluralismului sistemului de proprietate a carui baza o
constituie proprietatea privata sub diferitele ei forme. Reformele structurale au in vedere toate
componentele mecanismului economic si nivelurile economiei, a caror functionare este asezata pe un
cadru institutional-juridic adecvat statului de drept si compatibil cu cel practicat de spatiul Uniunii
Europene, ca premisa pentru o integrare mai facila in acesta. - Liberalizarea economica. Experienta
istorica releva ca economia cu piata concurentiala poate functiona doar daca sunt create conditiile
pentru exercitarea si garantarea unui set de libertati: libertatea alegerii bunurilor de consum si de
capital, a profesiei si a locului de munca; libertatea de a dispune autonom de factorii de productie aflati
in posesiune, liberatatea de a exercita initiativele imaginate cu respectarea libertatii celorlalti si a
cadrului legislativ adoptat prin sistemul democratismului politic. Prin normele de liberalizare economica
pe care le-a imaginat si aplicat Reforma din Romania se da expresie asumarii de catre agentii economici
a dreptului de decizie si a consecintelor acesteia in legatura organica cu redefinirea rolului statului. O
alta directie presupune masuri cum sunt: liberalizarea preturilor(inclusiv a salariilor si a ratei dobanzii),
convertibilitatea monedei, libertatea de miscare a factorilor de productie, deschiderea spre si pentru
exterior in spiritul principiilor Organizatiei Mondiale a Comertului, modificarea sistemului de conducere
a intreprinderilor si reforma microeconomica. In context, statul isi restrange unele functii economice
traditionale, asumandu-si functiile moderneprivind crearea si aplicarea cadrului legislativ, asigurarea
premiselor pentru exercitarea liberalizarii economice, intretinerea si supravegherea concurentei. Cu
toate acestea, costurile sociale ale tranzitiei au depasit asteptarile. Au aparut noi dezechilibre si factori
de instabilitate: somajul structural, datoria externa substantiala, blocajul financiar, dimensiunile
economiei subterane, deprecierea starii generale de sanatate a populatiei, situatia economica dramatica
a unor categorii ale populatiei (pensionari, persoane varstnice, somerii cronici s.a.) amplificarea
proceselor speculative (inclusiv in activitatea sistemului bancar) in detrimentul si pe seama economiei
reale; sustragerea unei parti insemnate de economii (inclusiv cele institutionalizate) de la procesele
investitionale reale diminueaza injectarea in economie a noi factori de productie si de ameliorare a
calitatii, eficientei si competitivitatii celor existenti. In concluzie, tranzitia la economia cu piata
concurentiala in Romania se poate infaptui benefic pe baza unei strategii coerente, in care se
armonizeze toate laturile vietii economice-sociale, in acord cu perspectiva integrarii in Uniunea
Europeana, cu aspiratiile de progres si prosperitate ale populatiei. 2. Castigatori si perdanti de la
inceputul tranzitiei 2.1 Introducere Tranzitia Romaniei, inceputa in 1990, a fost mai dificila decat in alte
tari din Europa Centrala si de Est. Aceasta s-a datorat, in parte, faptului ca la sfarsitul anilor 1980,
economia Romaniei era in pragul colapsului dupa 40 de ani de planificare centrala stricta care a pus
accentul asupra industriei grele si asupra proiectelor de infrastructura mari si nerentabile. Mediul
economic, social si politic s-a schimbat la nivel national si a afectat populatia si relatiile dintre oameni.
Unii au renuntat repede la vechiul sistem si au profitat de noile oportunitati ale pietei, dar altii s-au
adaptat mai greu la noul sistem, dorind revenirea la modul de viata comunist si la valorile acestuia. Multi
considera ca tranzitia la economia de piata este plina de contradictii si ambiguitati. In loc sa aduca
raspunsuri la problemele comunismului, tranzitia provoaca noi dileme. Castigatorii procesului de
tranzitie (antreprenorii si politicienii) sustin economia de piata. In schimb, victimele acestuia (somerii,
pensionarii, unii angajati din sectorul public) prefera sistemul comunist, centralizat, unde aveau o viata
fara griji. Dupa 1990, reformele economice au fost asociate in Romania cu costuri sociale mari. Statul
trebuia sa efectueze doua procese simultane : impunerea disciplinei in intreprinderile de stat si
incurajarea constituirii de noi firme. Aceste procese au generat pierderi pe termen scurt, ducand la
cresterea inflatiei, a somajului, a saraciei. Incurajarea economiei de piata are efecte doar pe termen
mediu si lung. A aparut astfel necesitatea efectuarii unei alegeri : acceptarea unor costuri sociale mari pe
termen scurt cu speranta ca se vor obtine castiguri mari pe termen lung. Pentru a realiza acest lucru,
statul avea nevoie de o puternica credibilitate din partea populatiei pentru a-i convinge pe cei care
suportau pierderile la inceputul tranzitiei ca mai tarziu vor obtine castiguri. Totusi, au fost grupuri care
au realizat castiguri chiar in prima parte a tranzitiei. In timpul tranzitiei au existat 3 categorii de
castigatori sau perdanti : 1.Muncitorii din sectorul de stat sunt indivizii cu calificare inferioara care nu au
posibilitatea de a intra pe o piata concurentiala. Ei sunt perdantii perioadei de tranzitie, confruntandu-se
cu numeroase probleme din cauza saraciei, a cresterii preturilor, a somajului. Acestia s-au dovedit
incapabili sa castige din incurajarea intrarii pe piata a unor noi firme. 2.Noii intrati pe piata reprezinta
lucratorii din intreprinderile nou-create sau antreprenorii. Ei provin din intreprinderile de stat, dar care
au avut posibilitatea si abilitatile necesare intrarii pe o piata competitiva. Initial, ei au inregistrat pierderi
ca urmare a declinului sectorului de stat, dupa care au inceput sa castige de pe urma incurajarii
sectorului privat. 3.Politicienii si oligarhii au detinut de la inceputul perioadei de tranzitie puterea
politica, mostenita de la vechiul sistem si au avut un control substantial asupra activelor statului.
Aceasta categorie a avut beneficii enorme de pe urma proceselor de liberalizare si privatizare. Pierderile
lor au inceput sa apara odata cu implementarea corecta a reformelor in Romania. In cadrul economiei
de tranzitie din Romania castigurile si pierderile depind de forta si rapiditatea primelor reforme
adoptate. Cu cat reformele initiale sunt mai radicale si incurajeaza competitia cu atat noii intreprinzatori
intrevad castiguri potentiale mai mari, iar oligarhii si cei din apropierea politicienilor au castiguri mai
mici. Reformele lente, in schimb, au costuri mici pentru lucratorii din sectorul public si pentru noii
intreprinzatori si aduc castiguri mari pentru oligarhi din cauza lipsei competitiei. In Romania, adoptarea
unei terapii graduale in prima parte a tranzitiei a provocat blocarea reformelor necesare functionarii
economiei. Astfel, oligarhii au beneficiat de slaba securitate a dreptului de proprietate. Ei au acaparat
sectoare strategice ale economiei, in special sectorul energetic, pentru a amana aplicarea reformelor
care sa intareasca siguranta dreptului de proprietate si sa poata exploata economia de scara. A aparut
astfel in Romania un nivel ridicat de inegalitate in ceea ce priveste avutia si puterea. Aceasta inegalitate
a dus la o lunga perioada de insecuritate a dreptului de proprietate, la o slaba sustinere a reformelor din
partea populatiei, la pierderea credibilitatii statului, la un grad ridicat de saracie, la instabilitate politica
si la coruptie. Fiecare dintre cele 3 categorii de castigatori sau perdanti prefera o combinatie diferita de
reforme. Muncitorii din sectorul public prefera starea initiala in care au locuri de munca in
intreprinderile de stat si resping noile reforme. Oligarhii prefera reformele lente sau partiale pentru a
castiga cat mai mult. Antreprenorii prefera reformele rapide si avansate desi acestea presupun sacrificii
la inceput, dar prin aceste reforme se creeaza un mediu competitiv care le genereaza castiguri mari.
Statul trebuie sa puna accentul pe noile intreprinderi, fara sa neglijeze insa restructurarea celor vechi.
Crearea unui mediu economic favorabil este la fel de important ca si restructurarea si reforma. 2.2
Somerii - perdanti ai tranzitiei Fenomenul somajului a fost un insotitor permanent al perioadei de
tranzitie la economia de piata. O data cu prima reglementare privind protectia sociala a somerilor si
reintegrarea lor profesionala (legea nr. 1/1991), somajul a inceput sa fie evidentiat pe baza inscrierii la
oficiile de somaj. Rata somajului a avut o evolutie oscilanta : a crescut continuu, cu mici variatii lunare in
perioada februarie 1991 martie 1995, urmand scaderi, apoi cresteri, ajungand la 4,5% in 2007. Somajul
nu afecteaza in mod egal diferite categorii de oameni. La inceputul tranzitiei, tinerii au fost categoria de
varsta cea mai vulnerabila fata de somaj. Ponderea persoanelor sub 25 de ani din totalul somerilor a
avut o evolutie fluctuanta. Daca in 1995 44% dintre someri erau tineri, in 2005 ei reprezentau doar
21,7%. In schimb, pentru grupele de varsta de peste 40 ani situatia s-a inrautatit. Pentru a estima in ce
masura realocarea fortei de munca este eficienta este necesara analiza nu numai a structurii fortei de
munca, ci si a numarului de angajati din diferite sectoare. Somajul din Romania prezinta multe
caracteristici asemanatoare somajului din celelalte tari ale Uniunii Europene, cum ar fi rata relativ
scazuta de intrare in somaj, durata medie si numarul de iesiri din somaj (angajari) foarte scazut. In unele
sectoare somajul este mai mare decat in altele. Locurile de munca din industria prelucratoare continua
sa scada cu aproximativ 200 mii angajati, pana la atingerea structurii Uniunii Europene. Comertul si
serviciile catre comunitate par sa aiba un potential larg de creare de noi locuri de munca. Aproape un
milion de noi locuri de munca pot fi create in sectorul comercial. In timp ce in cazul serviciilor pentru
comunitate (sanatate, educatie, administratie) crearea de noi locuri de munca poate costa mult, in
conditiile in care acestea sunt dependente de starea bugetului. In sectoarele comerciale care includ
vanzarea cu ridicata si cu amanuntul, hoteluri si restaurante, lucrurile nu sunt asa de greu de
imbunatatit prin masuri de reforma standard, ca privatizarea si liberalizarea, completate de politici
active cum ar fi programele de sustinere a noilor afaceri si intreprinderi mici si mijlocii in aceste
sectoare. In conditiile in care realocarea fortei de munca se face cu serioase costuri economice si sociale,
este importanta evitarea modificarilor structurale care nu sunt necesare si este primordiala comparatia
acestor costuri cu cele implicate de o ajustare mai inceata. Cu alte cuvinte, ar putea fi mai convenabil din
punct de vedere financiar o restructurare graduala dar in directie corecta decat una rapida dar in
directie opusa echilibrului pe termen lung. Romania are numai 66,1% din restructurare in directia dorita.
Sectoarele in care restructurarea a avut loc in directia corecta sunt industria prelucratoare, comertul si
transportul. In schimb, agricultura, constructiile si serviciile catre comunitate sunt sectoarele cel mai
putin performante, cu modificari neconvergente pe termen scurt. Distrugerea de locuri de munca, cu
toate costurile sociale pe care le implica, este din punct de vedere economic mult mai usor de obtinut
decat crearea de noi locuri de munca. Romania are un indice de 12,5% de noi locuri de munca create
pana acum in sectoarele cu potential, din necesarul total. Problema care apare vizeaza relatia dintre
restructurare si somaj. Este somajul imposibil de evitat in procesul de reforma ? Are somajul un rol de a
asista acest proces ? Raspunsul depinde de caracterul distructiv sau creator al restructurarii. Partea
distructiva a restructurarii este de asteptat sa fie corelata pozitiv cu somajul, pentru ca cu cat locurile de
munca sunt distruse mai rapid, cu atat va fi mai mare rata somajului. La polul opus crearea de noi locuri
de munca este de asteptat sa fie asociata cu rata scazuta a somajului. Obiectivul restructurarii din punct
de vedere al pietei muncii este de creare de locuri de munca in sectoarele cu potential de crestere.
Exista ipoteza ca acest proces poate fi asistat de o rata ridicata de distrugere a locurilor de munca si de
somaj tranzitional, dar distrugerea de locuri de munca si somajul nu trebuie privite ca obiective politice,
ci ca metode pentru indeplinirea scopului, obiectivul fiind crearea de noi locuri de munca acolo unde
sunt necesare. Dezvoltarea sectorului privat, in special in servicii, nu pare sa fie impiedicata de un ritm
mai rapid al pierderii de locuri de munca in sectorul de stat. O ancheta efectuata a constatat ca marea
majoritate a salariatilor in firme private au fost recrutati direct din firmele de stat, in timp ce majoritatea
somerilor ce si-au gasit slujbe s-au reintors in sectorul de stat. De fapt, mai multe persoane au intrat in
somaj din sectorul privat decat si-au gasit somerii locuri de munca in sectorul privat. Daca firmele in
crestere recruteaza angajati din sectorul de stat, salariul pe care vor trebui sa-l plateasca va depinde de
salariile platite de firmele de stat care la randul lor sunt influentate de rata somajului. Atunci cand
iesirile din somaj sunt reduse, mecanismul de fixare al salariilor este de asteptat sa fie mult mai sensibil
la tratamentul somerilor, in special la nivelul si la durata ajutoarelor de somaj, decat la impactul
modificarilor in rata somajului asupra perspectivelor de a gasi o alta slujba. Politicile pietei muncii au
recunoscut necesitatea realocarii masive a fortei de munca intre sectoare. S-a considerat ca
restructurarea fortei de munca poate duce la un nivel temporar ridicat al somajului pentru ca viteza de
distrugere a locurilor de munca in sectoarele in declin ar putea fi mult mai mare decat rata de creare a
noi locuri de munca in sectoarele in dezvoltare, dar si datorita obstacolelor in calea mobilitatii fortei de
munca. In aceste conditii, elementele cele mai importante ale politicilor economice sunt : -supunerea
firmelor unor bugete rigide pentru a forta o restructurare rapida, -incurajarea mobilitatii si flexibilitatii
fortei de munca -existenta unor beneficii de somaj sau a altor forme de protectie sociala pentru acele
persoane prinse temporar intre reducerea numarului de locuri de munca in sectorul de stat si aparitia
acestora in sectorul privat -incurajarea tranzitiei fortei de munca, eventual prin oferte de pensionare
generoase si programe de pensionare inainte de termen In fata declinului productiei, firmele au ca
optiune mentinerea numarului de angajati, iar modul in care isi exercita aceasta optiune poate fi
influentat de politici economice. Politicile adoptate nu au eliminat subventiile ascunse, ci de multe ori au
mutat incidenta de la firme la gospodarii, prin conditionarea suportului financiar de creare a somajului.
Eficienta economica a somajului depinde de costurile economice ale celor retinuti in slujbe, care datorita
iesirilor din somaj foarte scazute, pot fi apropiate de zero. Credinta ca somajul este eficient in anumite
circumstante ale tranzitiei pentru ca ar facilita mutarea fortei de munca in sectoarele in dezvoltare pare
gresita. De asemenea, firmele private par sa recruteze angajati care au slujbe in sectorul de stat sau din
cadrul noilor intrati in forta de munca mai degraba decat dintre someri. Realitatea arata ca cei mai multi
angajati dati afara din sectoarele in declin si intrati in somaj tind sa stea acolo o durata indelungata si
devin descurajati, cu sanse foarte mici de a fi reangajati. De aceea, obiectivul politicii economice ar
trebui sa fie incercarea de echilibrare a cresterii numarului de locuri de munca in sectorul privat cu
scaderea locurilor de munca in sectorul de stat, prin incurajarea angajarii, in special in sectoarele de
crestere, si reducand concedierile. Aceasta nu implica o politica de suport indefinita si nediscriminatorie
pentru mentinerea fortei de munca in firmele in declin, ci o incercare de a tine cont de costurile private
ale concedierilor. O extrema ar fi restrictionarea ajutoarelelor de somaj. Un mare dezavantaj al acestora
este faptul ca ele permit prelungirea perioadei de cautare a unui loc de munca. Cu cat ajutorul de somaj
este mai mare, cu atat nevoia unui serviciu devine mai putin presanta pentru somer. Multe persoane se
intretin pe perioade lungi din somaj. Este posibil ca multi dintre cei inregistrati ca someri sa lucreze
ocazional sau informal. Problema este cresterea rapida a numarului de someri si in special a somerilor
de lunga durata. Pericolul este dat de nepotrivirea dintre calificarile somerilor care au un grad ridicat de
specializare si schimbarile in cererea de forta de munca. Multi dintre somerii proveniti din firmele aflate
in sectoarele industriale in declin au sanse foarte mici sa-si gaseasca noi locuri de munca. Controalele
mai restranse si niveluri mai scazute ale ajutoarelor de somaj pot reduce numarul celor intrati in somaj,
dar nu vor ajuta la crearea de locuri de munca pentru someri. Numai atunci cand aceste politici vor
reduce nivelul general al salariilor sau vor face parte dintr-un pachet reducand taxele pe forta de munca,
ele vor fi in masura sa ajute la crearea de noi locuri de munca. Este insa improbabil ca aceste efecte sa
fie suficient de importante incat sa aiba un impact major asupra problemei somajului. In conditiile
existentei unui echilibru general pe piata muncii, realizarea angajarii totale a fortei de munca si
reducerea somajului ar fi posibile utilizand politici active. Aceste politici sunt efective in conditiile in care
marea majoritate din populatia activa are slujba. Politicile active se realizeaza prin consiliere pentru
obtinerea unei slujbe sau prin asigurarea unei slujbe temporare sau a cursurilor de calificare dupa sase
luni de somaj ca o conditie a primirii ajutorului de somaj. Rolul guvernului, impreuna cu fortele pietei
este sa remedieze deficientele structurale si sa intervina in zonele in care mecanismele economiei de
piata nu asigura singure conditiile necesare pentru succes. Acesta este scopul politicilor industriale
pozitive. Rolul autoritatii este de a ajuta la cresterea industriilor cu potential pentru a le inlocui pe cele
in declin. O asemenea politica include doua componente. Prima consta intr-un program de asistenta
menit sa creasca competitivitatea si ajustarea structurala a sectoarelor in declin, prin adaptarea lor
graduala la mediul economiei de piata si sa minimizeze distrugerea de locuri de munca. A doua
componenta stimuleaza sectoarele cu potential, cu precadere orientate spre servicii, sectoare care vor
asigura crearea de noi locuri de munca care sa absoarba forta de munca in exces. 2.3 Agricultura In
1997guvernul a inceput aplicarea unui pachet de reforme in agricultura sprijinit de un imprumut de
ajustare a sectorului agricol acordat de Banca Mondiala. Desi concepute a se incheia intr-un an de zile,
din mai 1997 pana in iunie 1998, realizarea acestor reforme a fost afectata de sovaieli si inconsecvente,
amanandu-se pana in iunie 1999. Reforma a avut patru componente: -crearea unor conditii egale pentru
toti producatorii agricoli din Romania; -liberalizarea si apoi continua imbunatatire a functionarii pietei
pamantului; -privatizarea, restructurarea sau lichidarea intreprinderilor de stat de productie agricola,
precum si a celor din aval (depozite de cereale) si din amonte (servicii de mecanizare, de producere a
semintelor certificate); -schimbarea rolului ministrului Agriculturii dintr-un minister al fermelor de stat
intr-un minister al tuturor producatorilor agricoli, inclusiv al micilor producatori care au fost deseori
ignorati. Reforma stimulentelor economice din agricultura a cuprins doua aspecte principale:
liberalizarea preturilor si o noua politica de subventionare. Principiile care au stat la baza noii politici au
fost urmatoarele: posibilitatea de a se sustine din punct de vedere financiar prin reducerea subventiilor;
concentrarea atentiei asupra fermelor de stat; respectarea bugetului dublata de transparenta in
aplicare. O serie de reforme au fost rapid aplicate in 1997: a) liberalizarea preturilor produselor si
eliminarea preturilor fixate administrativ; b) desfiintarea masurilor protectioniste in comertul cu
produse agricole si a restrictiilor la export; c) instituirea la sfarsitul verii a unui sistem de cupoane
agricole prin cea mai mare parte a subventiilor (70% din cheltuielile din agricultura din 1997) erau
transferate producatorilor agricoli. O noua politica a creditului agricol a fost conceputa si aplicata in
1997. In ianuarie a incetet refinantarea de catre Banca Nationala a creditelor preferentiale din
agricultura. Fondurile pentru creditele din agricultura au fost incluse in buget, concurand in mod
transparent cu alte destinatii ale unor resurse limitate. Statul a incetat sa mai garanteze imprumuturile
din agricultura, iar bancile au fost stimulate sa isi selecteze clientii pe baza capacitatii de plata a
acestora. Reformele structurale s-au realizat cu intarzieri semnificative sau partiale. Referitor la
tranzactiile funciare, guvernul a adoptat in mai 1997 o atitudine pasiva, permitand vanzarea libera a
terenurilor agricole si simplificand procedura de arenda. Aceste masuri au fost temporar ratificate de
catre parlament pana in august 1998. De asemenea, interventia statului pe piata cerealelor ca principal
achizitor sau vanzator a incetat in mai 1997, iar privatizarea depozitelor de cereale a fost aprobata in
acelasi an. Componenta de privatizare s-a dovedit mai greu de realizat. Daca privatizarea unor
subsectoare intreprinderi de crestere a porcilor si pasarilor si cele de furnizare a serviciilor de
mecanizare s-a realizat cu succes in 1997, cea a altora a fost amanata pana in 1999 (intreprinderi de
producere a semintelor certificate si de depozitare) sau sa astepte realizarea unui acord politic (fermele
de stat de produse vegetale). Absenta reformelor structurale a anulat avantajele potentiale ale
liberalizarii. In ce punct s-a produs abaterea reformei de la cursul pe care trebuia sa-l urmeze? Mai intai,
nu s-au realizat progrese in liberalizarea pietei factorilor de productie agricola ca, de exemplu, terenurile
agricole (in 1997 nu s-a permis vanzarea pamantului; sisteme de arendare nesatisfacatoarea, regim
neclar al proprietatii asupra terenurilor atatului). Apoi s-a amanat privatizarea unor filiere de desfacere
importante (depozite de cereale, producatorii de seminte certificate), fermelor de stat si a unor mari
intreprinderi de crestere a porcilor. Dupa reducerea si redirectionarea subvensiilor pentru agricultura,
majoritatea fostilor lor beneficiari au dat faliment. Acei producatori ineficienti care si-au mentinut
productia la un nivel ridicat si au inregistrat pierderi, prin cresterea productiei au redus preturile si
randamentele marginale ale operatorilor privati, determinand in acelasi timp si o scadere a numarului
celor care intrau in aceasta activitate. Desi aceste intreprinderi de stat ar fi trebuit sa-si inceteze
producsia, ele continua sa functioneze. In concluzie, ordinea in care ar fi trebuia sa se realizeze fiecare
masura de privatizare s-a dovedit a fi foarte importanta. Realizarea de progrese pe linia stimulentelor a
marit numarul dificultatilor din sectoarele nerestructurate, inrautatindu-le perspectivele de privatizare.
Principala preocupare a majoritatii reformelor incepute in 1997 au constituit-o dezechilibrele
macroeconomice provocate de sectorul agriculturii de stat. Accentul reformei s-a pus in buna parte pe
crearea unor conditii egale sau privatizarea intreprinderilor din agricultura .In cadrul masurilor de
reforma a agriculturii din 1997 nu s-a pus accentul pe nevoia dezvoltarii rurale sau de sprijinire a micilor
producatori agricoli. Unele din masuri au avut in vedere pe micii producatori. Printre cele mai
importante s-au numarat: a) eliminarea interdictiei tranyactiilor funciare; b) redirectionarea subventiilor
catre sectorul privat prin intermediul cupoanelor agricole; c) schimbarea rolului Ministerului Agriculturii
in cel al unei institutii de dezvoltare a sectorului privat. Liberalizarea tranzactiilor funciare a facilitat
transferul drepturilor de proprietate deplina, deschizand calea maririi suprafetelor de teren prin metode
de piata. Sistemul cupoanelor agricole a urmarit trei obiective. In primul rand, cresterea cererii de factori
de productie plitibili in numerar de catre producatorii agricoli cvasi-autarhici, inviorand pietele firave ale
factorilor de productie din mediul rural. In al doilea rand, includerea unei componente de combatere a
saraciei, largind sfera preocuparilor pur agricole. Doua anchete realizate in 1998 demonstreaza ca aceste
obiective au fost atinse. In al treilea rand, dar nu mai putin important, modificarea rolului Ministerului
Agriculturii, anterior eproape exclusiv conceput a sprijini si controla agricultura de stat, intr-o institutie
de dezvoltare care sa asigure o serie de bunuri publice intregului sector agricol s-a dovedit a fi o sarcina
importanta dar anevoioasa, care nu s-a incheiat. In 1998, politica rurala continua sa fie monosectoriala,
cu un accent pus exclusiv pe agricultura. Preocuparile lagate de dezvoltarea rurala au aparut abia in
1998/1999, fiind datorate, pe de o parte necesitatii de aliniere la conditiile cunoscute sub numele de
acquis communautaire si pe de alta, eforturilor organizatiilor internationale, ale Bancii Mondiale in mod
special. Conform unei anchete realizate de Banca Mondiala in 1998 exista o clasa foarte numeroasa de
intreprinzatori creata de reforma funciara din 1991, care continua sa stea in expectativa ca urmare a
unei politici ezitante si lipsite de consecventa. Multi dintre acesti intreprinzatori dispun de un urias
potential de dezvoltare cu conditia aplicarii unei politici corespunzatoare. Desi economia rurala este
predominant agrara, ea are si un sector neagricol dinamic, atat formal, cat si informal, care poate
amorsa dezvoltarea la cumpina dintre milenii. O politica echilibrata care sa urmareasca dezvoltarea unui
larg sector a fost o formula utillizata cu succes in multe tari. Doua sunt motivele pentru care politica
agricola a fost analizata pe larg. Primul este ca aceasta politica a constituit in buna masura cauza
subdezvoltarii zonelor rurale pe care le poate scoate din saracie pentru a le aduce pe calea dezvoltarii. Al
doilea motiv este pentru ca s-a dorit sublinierea importantei politicilor agricole si macroeconomice in
promovarea liberei initiative pentru dezvoltarea rurala in general, spre deosebire de politicile
interventioniste aplicate. O evaluare a celor zece ani de tranzitie in agricultura Se pune problema daca s-
a realizat prin politica de mana forte a statului ce trebuia sa se realizeze. Intre 1992 si 1996, statul a
controlat importante segmente ale sectorului agricol cam in acelasi fel in care a facut-o si in perioada de
planificare centralizata. Sectiunea de fata face o evaluare, incercand sa vada daca aceste interventii au
fost in favoarea sau in defavoarea producatorilor agricoli. Ea se bazeaza pe folosirea metodei costului de
oportunitate pentru a evalua atat semnul, cat si dimensiunile multiplelor interventii ale statului.
Constatarile se bazeaza pe aplicarea a trei indicatori ai stimulentelor (coeficientii de protectie nominala
si efectiva si echivalentul subventiei la producator) pentru evaluarea empirica a impactului interventiilor
in pretul facturilor de productie, comert, subventii, credit si cursul de schimb asupra stimulentelor
economice. Concluzia generala este ca interventiile statului in pretul produselor si comert au
distorsionat considerabil sistemul de productie si desfacere din agricultura romaneasca, facand ca
rentabilitatea financiara sa difere mult de cea economica. Aceasta situatie este ilustrata in urmatorul
tabel, unde majoritatea coeficientilor de protectie efectiva reprezentand raportul dintre valoarea
adaugata financiara si costul sau de oportunitate difera mult de 1. Ceea ce inseamna ca instaurarea unui
climat de sera cu ridicate costuri fiscale si cvasifiscale a determinat in aproape toate sectoarele diferente
intre aceste valori. 2.4Saracie, inegalitate si protectie sociala 2.4.1 Introducere Cresterea saraciei este
comuna multor tari in tranzitie fiind ,de regula, considerata un rezultat insotitor al proceselor de
reforma. In profida bunelor intentii, majoritatea reformelor economice se soldeaza cu victime. In mod
obisnuit, reformele urmaresc schimbarea situatiei existente cu o alta mai buna, judecata prin prisma
anumitor criterii de compensare a nivelului de trai. Unele reforme sunt sustinute de aparatorii acestora
cu argumentul ca este nevoie sa induram unele suferinte astazi pentru ca maine sa poata fi mai bine. De
obicei aceste reforme sunt etichetate drept programe de macrostabilizare. Aceste programe sunt
determinate de o crestere excesiva si greu de sustinut a cererii agregate in raport cu productia interna.
Astfel de masuri concepute pentru reinstaurarea stabilitatii macroeconomice incearca sa tina in frau
cererea interna agregata, ceea ce in majoritatea cazurilor reprezinta o reducere a nivelului general de
consum si, deci, a nivelului de trai- in tara respectiva. Nivelul de trai al multor indivizi va scadea. Alte
reforme se fac in ideea ca schimbarile care se repercuteaza negativ asupra unor anumite categorii de
populatie sunt benefice pentru economie in intregul ei, intrucat cei care castiga, castiga mai mult decat
cei care pierd. Acestea sunt programele de ajustare structurala. Aceste programe care promoveaza
schimbari la nivel sectorial prin restructurarea unor activitati ineficiente sau prin modificarea ori
incetarea aplicarii unor politici ineficiente se aplica din convingerea ca avantajele pentru restul
economiei sunt mai mari decat necazurile produse sectorului sacrificat. In acest caz, nivelul de trai al
unor grupuri de populatie ale caror castiguri depind de sectoarele ale caror dimensiuni se restrang va
scadea. Tarile in tranzitie care au aplicat reformele rapid si-au readus economiile pe calea cresterii
sustinute, lucru pe care tarile in care cursul reformei a fost ezitant nu au reusit sa-l faca. Legatura dintre
cresterea pozitiva si nivelul de trai este simpla. La nivel macroeconomic, tarile in tranzitie cu o economie
in crestere au eliminat in buna parte saracia temporara si, datorita unui buget social apreciabil si a
cererii mai mici de asistenta sociala au redus si o buna parte din saracia permanenta. Celelalte tari in
tranzitie, printre care si Romania, sunt inca departe de realizarea acestui obiectiv. Trei factori concura la
plasarea Romaniei pe un nedorit loc de frunte in ceea ce priveste nivelul saraciei pe plan regional, si
anume: a) diferentele de venit pe locuitor si in distributia venitului datand din perioada dinaintea
tranzitiei; b) performantele inregistrate in cresterea economica si c) cresterea inegalitatii in cei zece ani
de tranzitie in fiecare tara. 2.4.2 Profilul populatiei sarace Un profil al saraciei poate fi realizat in functie
de caracteristicile sociodemografice, economice si regionale. Un raport de dependenta ridicat, o
gospodarie al carui cap este femeia, tineretea si apartenenta la comunitatea romilor sunt tot atatia
factori sociodemografici asociati saraciei. Cu cat o gospodarie dispune de mai multe resurse, de la cele
umane la cele productive precum pamantul, sau de consum, printre care se numara bunurile de
folosinta indelungata sau casa, cu atat sansele ca ea sa fie saraca sunt mai mici. A)caracteristicile socio-
demografice Raportul de dependenta (numarul de persoane dintr-o gospodarie si numarul copiilor).
Structura gospodariilor reprezinta unul dintre cei mai semnificativi determinanti ai saraciei intrucat de
numarul persoanelor ce realizeaza un venit si numarul celor aflate in intretinere depind atat nevoile de
consum, cat si de capacitatea de a le statisface. Peste tot in lume s-a observat ca rata saraciei este cu
atat mai ridicata cu cat familia este mai numeroasa sau numarul de copii este mai mare. Riscul ca o
gospodarie cu cinci membri sa fie saraca este de peste 50%, in timp ce pentru gospodariile alcatuite din
sase membri sau mai multi, acest risc creste la 65%. Aceste 2 categorii alcatuiau 50% din totalul
populatiei sarace in 1998. In schimb, pentru gospodariile alcatuite dintr-una sau doua persoane riscul de
a fi sarace este foarte redus. Saracia extrema, un concept care incearca identificarea acelor persoane
care se confrunta cu o saracie maxima, este si ea ridicata in randurile gospodariilor numeroase. In 1998,
19% din gospodariile cu cinci membri si 35 % din cele avand in componenta lor mai mult de cinci membri
traiau in conditii de saracie extrema. Aceasta inseamna ca, in urma cu un an, 1.6 milioane de persoane
din Romania traiau cu mai putin de 40% din consumul mediu pe un adult echivalent. B)varsta Incidenta
ridicata a saraciei in randul gospodariilor cu copii face ca o treime din totalul populatiei sarace din
Romania sa fie copii sub 15 ani. Ideea ca pensionarii reprezinta grupul de populatie cel mai dezavantajat
este foarte populara in randul politicienilor. Datele AIG demonstreaza contrariul. Rata saraciei este de
18% pentru cei avand varsta cuprinsa intre 56 si 65 ani si doar 10% pentru cei peste 65 ani. Impreuna
aceste doua grupe reprezinta doar 10% din totalul populatiei sarace din Romania. C)sexul Estimarile
bivariate arata ca in perioada 1995-1998, pentru gospodariile al caror cap este femeia riscul de a fi
sarace a fost mai mic decat al celor conduse de un barbat, dar deficitul de consum a fost mai mare.
Aceasta este insa doar un efect de compozitie. Majoritatea gospodariilor al caror cap este femeia sunt
alcatuite dintr-o singura persoana, fie o femeie necasatorita, fie vaduva. Deci, raportul de dependenta in
gospodariile al caror cap este femeia este mai mic decat in cele al caror cap este barbat. Intrucat efectul
raportului de dependenta este mult mai puternic, estimarile bivariate vor indica-eronat- un risc mai
redus de saracie pentru femei. 2.4.3 Salariatii si pensionarii saraci: cele mai numeroase grupe de
populatie saraca Cele mai numeroase grupe de populatie saraca sunt alcatuite din persoanele
apartinand gospodariilor al caror cap este salariat (39%) si pensionar (26%), in profida incidentei relativ
scazute a saraciei in randurile acestui tip de gospodarii. Gospodariile de salariati. Factorii cei mai
importanti asociati riscului de saracie sunt cei legati de structura demografica a gospodariei: cele mai
vulnerabile gospodarii de salariati sunt in primul rand cele cu multi membri; in al doilea rand, cresterea
raportului de dependenta (raportul dintre numarul de copii si numarul celor care realizeaza un venit
permanent), precum si prezenta unor membri de gospodarie someri maresc semnificativ probabilitatea
de a fi saraca. In sfarsit, sexul capului gospodariei reprezinta un alt factor cu o influenta considerabila
asupra saraciei; riscul ca o gospodarie sa fie saraca creste in cazul in care este condusa de o femeie.
Gospodariile de pensionari. Gospodariile de pensionari ocupa locul doi, dupa cele de salariati, din punct
de vedere al ponderii lor in populatia saraca. Cei mai importanti factori care le afecteaza situatia din
acest punct de vedere sunt, ca si in cazul gospodariilor de salariati, cei legati de structura demografica:
gospodariile mai numeroase sunt mai expuse riscului de saracie, ca si gospodariile care au membri
someri. Pe de alta parte, existenta unor salariati in gospodarie sau a unui cap al gospodariei de sex
masculin, reduce vulnerabilitatea la saracie. Si educatia capului gospodariei are un puternic impact
asupra saraciei: este foarte probabil ca cei fara scoala sau cu un nivel redus de educatie sa fie saraci.
Tipul de pensie de care beneficiaza capul gospodariei este un determinant important pentru
gospodariile de pensionari: probabilitatea de a fi sarace creste pentru cei care primesc pensii din
agricultura, de boala sau de urmas, comparativ cu cei care beneficiaza de pensii de asigurari de stat.
2.4.4 Doua categorii de saracie: saracia temporara si permanenta Din punct de vedere conceptual, doua
sunt situatiile care determina coborarea nivelului de trai al unei persoane sub pragul de saracie: socul
veniturilor sau un nivel scazut al resurselor de care dispune si al caror randament este inelastic la
crestere. Socurile de venit pot determina o saracie temporara a gospodariei. In literatura pe tema
saraciei, astfel de gospodarii sunt denumite temporar sarace. Ele vor iesi din saracie chiar si fara ajutor
din afara, dupa o perioada care este proportionala cu dimensiunea veniturilor si randamentul bunurilor
de care dispun (inclusiv forta de munca). In aceasta categorie s-ar include somerii care, in perioadele de
recesiune economica, isi pierd locurile de munca. O data cu redresarea economiei si cresterea numarului
de locuri de munca, aceste persoane se vor reangaja si vor iesi din saracie. Alte gospodarii nu vor putea
iesi din saracie nici daca se va produce o redresare economica, intrucat bunurile pe care le poseda nu le
permit realizarea unui venit suficient pentru a-i ridica peste pragul de saracie. Randamentele marginale
ale putinelor resurse de care dispun aceste gospodarii sunt aceleasi, in perioadele de crestere
economica, ca si in cele de recesiune aceste gospodarii sunt ceea ce se cheama permanent sarace. De
obicei, in aceasta categorie intra persoanele cu incapacitate de munca sau cele in varsta care nu mai pot
munci. A doua impartire in saraci temporari si permanenti are drept criteriu lipsa mijloacelor de depasire
a starii de saracie. In categoria saracilor permanenti intra cei cu incapcitate de munca, cei in varsta si
gospodariile cu multi copii. Conform acestui criteriu, aproximativ 28% din numarul saracilor au fost
saraci permanenti in 1995 si 1996. Dupa cum era de asteptat, in 1997 si 1998, ani de declin economic,
aceasta proportie a scazut la 24% ca urmare a masivei intrari in grupa saracilor temporari. Aceasta
definitie ne ofera estimari superioare celor obtinute prin interpretarea dinamica, dar in limite mai
restranse. In ultima instanta, mesajul este acelasi: o buna parte a saraciei in Romania este temporara.
2.4.5. Eficacitatea sistemului de protectie sociala in reducerea saraciei Romania are o multitudine de
programe de protectie sociala atat sub forma de transferuri banesti (pensii, indemnizatii, alocatii si
ajutoare) cat si sub forma de prestatii in natura. Transferurile banesti (peste 30 ca numar) detin cea mai
mare pondere in totalul fondurilor de protectie sociala. Asigurari sociale: transferuri acordate pe baza
contributiei de asigurari sociale si aparitiei unei situatii bine precizate cum ar fi varsta inaintata, somaj,
boala sau pierderea capacitatii de munca. In asigurarile sociale intra pensiile, ajutoarele in cazul
incapacitatii temporare de munca, ajutoarele pentru prevenirea imbolnavirilor. Refacerea si intarirea
sanatatii, ajutoarele de maternitate si pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutorul de somaj, alocatia de
sprijin, platile compensatorii. Ele reprezinta cea mai mare parte a cheltuielilor totale cu transferurile
banesti. In 1997 asigurarile sociale au reprezentat 81% din totalul transferurilor banesti. Drepturi
generale: alocatii banesti acordate populatiei la cerere, pe baza unor caracteristici. Aceste alocatii nu
depind de venit sau de contributia la asigurarile sociale. In aceasta categorie intra alocatia pentru copii,
alocatia suplimentara pentru familiile cu mai multi copii si indemnizatia de nastere. In 1997 ele au
reprezentat 14% din totalul cheltuielilor cu alocatiile banesti. Asistenta sociala: alocatii banesti acordate
persoanelor aflate in nevoie pe baza unei anchete sociale care testeaza mijloacele de subzistenta sau a
aparitiei unei situatii de urgenta. In alocatiile de asistenta sociala intra ajutorul social pentru familiile cu
venituri mici (un program de tipul venitului minim garantat), ajutorul pentru sotiile celor ce satisfac
serviciul militar obligatoriu, alocatia de intretinere pentru plasament familial si incredintare, ajutoare de
urgenta, alocatii pentru procurarea de proteze, alocatii pentru energia termica, ajutoare speciale pentru
persoanele cu handicap. In 1997 aceste programe au reprezentat mai putin de 5% din totalul
transferurilor banesti. 2.4.6 Concluzii Strategii de combatere a saraciei avand principalele obiective: 1.
finalizarea agendei reformei in domeniul ajustarii structurale si macrostabilizarii, ca factori esentiali de
care depinde reluarea unui curs sustinut de crestere economica. 2. dezvoltarea unei baze largi de
crestere economica, asigurandu-le celor saraci posibilitatea de a beneficia la maximum de aceasta
crestere prin: a) crearea cadrului necesar unei astfel de cresteri cu baza larga; b) continuarea politicilor
care sa asigure celor saraci accesul la bunuri esentiale, inclusiv educatia; c) cresterea productivitatii celor
saraci; d) asigurarea unor conditii de piata nediscriminatorii pentru saraci 3. dezvoltarea capitalului
uman al populatiei sarace ca una din caile de reducere a saraciei. Va trebui sa se puna accentul pe
dezvoltarea copilului in primii ani de viata, pe invatamantul primar si gimnazial. Trebuie sa se reduca
diferentele in accesul la educatie pe medii de rezidenta 4. imbunatatirea continua a capacitatii
sistemului de protectie sociala de a combate saracia, in special in randurile celor permanent saraci.
Romania este o tara cu venit mijlociu, avand un PNB pe cap de locuitor de 3830 de milioane de dolari. Cu
o populatie de aproximativ 21,63 milioane, este a doua tara ca marime din Europa Centrala si de Est,
fiind mai mare decat 19 din cele 25 de tari membre actuale ale Uniunii Europene (UE). Romania isi
reformeaza si restructureaza economia in totalitate in vederea aderarii la UE in 2007. In acest context,
Guvernul incearca sa consolideze institutii, sa elaboreze si sa implementeze politici pentru a transforma
fundamental economia si societatea romaneasca. Pentru aceasta, este nevoie de un angajament politic
puternic, experienta si resurse importante, precum si de sprijinul populatiei si cel extern. Desi in ultimii
cinci ani Romania a inregistrat o crestere economica remarcabila, dificultatile majore persista.
Continuarea reformelor structurale este esentiala pentru consolidarea unei economii de piata
competitive, capabila sa faca fata presiunilor integrarii in UE. In plus, saracia se mentine, 15,1% din
populatie traind sub nivelul de subzistenta. Un procent de 60% din populatia saraca a Romaniei locuieste
in zonele rurale in ciuda potentialului considerabil al tarii din agricultura, paduri si pescuit. Romania a
fost o tara pilot in Cadrul General de Dezvoltare care i-a permis sa "detina" si sa conduca agenda de
dezvoltare, pe baza unei strategii de dezvoltare pe termen lung. Consultarile care au avut loc in 1999, in
cadrul acestei initiative, au demonstrat un consens larg in randul romanilor privind cele doua obiective
de dezvoltare a tarii, si anume reducerea saraciei si aderarea la UE. Romania are de infruntat o serie de
provocari pentru a-si atinge cele doua obiective:. Printre acestea, se regasesc: oAccelerarea reformelor
structurale. Dificultatile cheie includ finalizarea agendei de privatizare, imbunatatirea climatului de
afaceri prin eliminarea barierelor administrative si implementarea unui sistem fiscal deschis si previzibil
cu scopul de a intari sistemul de colectare a taxelor in vederea asigurarii absorbtiei fondurilor structurale
si de coeziune sociala pe care Romania le va primi de la Uniunea Europeana. oReforma institutiilor
publice si imbunatatirea guvernantei. Serviciile publice trebuie sa fie gestionate astfel incat sa aduca
beneficii populatiei. Aceasta se poate realiza prin instituirea unui serviciu public pe baza meritelor,
remunerat corespunzator. De asemenea este necesar un cadru legal si reglementar care sa sprijine
serviciile publice. oReforma procesului legislativ si a justitiei. In trecut, reformele au fost stanjenite de
frecventele schimbari din legislatie si de incapacitatea de a implementa noile legi. De aceea, este
esential sa se organizeze legislatia in vigoare si sa se elaboreze un sistem eficient de aprobare a legilor
noi. In plus, trebuie consolidate atat profesionalismul si integritatea judecatorilor cat si independenta
puterii juridice. Procesul juridic trebuie, de asemenea, sa devina mai rapid si mai eficient. oReforma
sistemului de pensii. In ciuda reformelor recente, sistemul public de pensii se confrunta cu provocari
semnificative datorate imbatranirii populatiei, structurii populatiei si manierei ineficiente de strangere a
veniturilor. Este nevoie de reforme sustinute pentru garantarea sustenabilitatii financiare pe termen
mediu si lung, asigurarea unor pensii mai mari si trecerea la al doilea pilon (contributia obligatorie si
gestionarea la nivel privat a fondurilor de pensii). oDezvoltarea zonelor rurale si reducerea saraciei.
Deoarece majoritatea populatiei sarace din Romania locuieste in zonele rurale, reformele din agricultura
sunt esentiale pentru a reduce nivelul ridicat de saracie a tarii. Desi Romania are un teren agricol fertil,
paduri intinse si o retea fluviala intinsa, zonele rurale au o infrastructura inadecvata si o productie
agricola ineficienta. In plus, trebuie imbunatatit accesul la educatie si la servicii sociale in aceste zone.
oReforma sectorului energetic. Desi reformele din sectorul energetic au fost impresionante,
restructurarea trebuie sa continue mai ales in zona de generare. Privatizarea companiilor generatoare
de energie a fost intarziata iar acest lucru afecteaza eficienta sectorului si competitivitatea sectorului
energetic in cadrul Pietei Unice a Uniunii Europene. Asistenta acordata de Banca Mondiala Asistenta
acordata de Banca Mondiala acopera toate sectoarele economice . Portofoliul de proiecte al Bancii
Mondiale abordeaza trei domenii largi: 1)Promovarea sectorului privat si dezvoltarea pietelor eficiente
Aceasta include finalizarea agendei de privatizare, imbunatatirea serviciilor de infrastructura, instituirea
unui mediu de afaceri favorabil investitiilor si cresterii economice si consolidarea eficientei pietei muncii.
2) Accelerarea reformelor structurale si institutionale pentru sustinerea cresterii economice Aceasta va
fi realizata prin reforma serviciului public, imbunatatirea gestionarii cheltuielilor publice si a
responsabilizarii, implementarea strategiei anticoruptie si reforma justitiei. 3) Reducerea saraciei si
promovarea incluziunii sociale Aceasta va fi realizata prin imbunatatirea asigurarii serviciilor sociale din
domeniul sanatatii si educatiei si imbunatatirea sistemului de pensii. Dezvoltarea zonelor rurale si
programele de reducere a saraciei vizeaza imbunatatirea, printr-un proces participativ, a infrastructurii
rurale (inclusiv a sistemului de irigatii), a serviciilor sociale si a sistemului financiar rural. Operatiunile
bancii vizeaza, de asemenea, imbunatatirea productivitatii agricole si a conditiilor de viata a
comunitatilor vulnerabile si dezavantajate. La sfarsitul anului fiscal 2006 (AF 06), suma angajate de
Banca Mondiala pentru portofoliul activ este de 1485,6 milioane de dolari. 2.5 Intreprinzatorii Progresul
pe care Romania l-a inregistrat pana acum in tranzitie se datoreaza in mare masura efortului initiativei si
atitudinii de asumare a riscului adoptata de sute de mii de indivizi care s-au incumetat sa porneasca pe
drumul anevoios al construirii unui altfel de viitor pentru ei si pentru familiile lor. Intreprinzatorii sunt in
general recunoscuti ca fiind forta motrice a progresului economic iar in tarile de tranzitie se presupune
ca ei trebuie sa fie in linia intai a bataliei pentru reforma. Dar pe langa reusite, clasa intreprinzatorilor
romani este responsabila si de esecuri astfel ca o analiza obiectiva a rolului intreprinzatorilor privati sa
tina cont atat de meritele cat si de esecurile acestora. Pozitia si rolul intreprinzatorilor in dezvoltarea
sectorului privat din Romania reprezinta rezultatul unor circumstante specifice care au prezidat aparitia
acestora ca un grup social distinct si particularitatile evolutiei lor ulterioare .Unele studii remarca doua
diferente de baza dintre intreprinzatorul roman si cel vest-eurorean: origine sociala diferita, abordare,
atitudine si asteptari diferite in ce priveste afacerile. Cateva consecinte importante deriva din trasaturile
structurale specifice ale clasei intreprinzatorilor din Romania. a)In general, clasa intreprinzatorilor din
Romania este alcatuita din persoane cu pregatire superioara in comparatie cu intreprinzatorii din
celelalte tari europene, insa in acelasi timp,deficitara in privinta experientei practice intr-o activitate
industriala reala, si ca atare, lipsita de abilitati manuale si tehnice. b)Datorita provenientei lor din
categorii sociale superioare, intreprinzatorii romani sunt oarecum insensibili la problema solidaritatii de
breasla si se arata reticenti sa se asocieze intre ei. Intreprinzatorii particulari nu au in general spirit de
asociere si sunt rareori inclinati sa se grupeze in asociatii bine organizate si puternice. c)Cei mai multi
oameni de afaceri romani percep mediul de afaceri exclusiv ca pe o competitie acerba si actioneaza ca si
cum toate celelalte intreprinderi ar fi niste adversari periculosi mai degraba, decat potentiali parteneri.
Intelegerea relatiei fundamentale intre stat si clasa intreprinzatorilor privati ajuta la explicarea unor
fenomene ambigue. Atitudinea ambigua a intreprinzatorilor romani fata de stat este un exemplu in
acest sens: statul este blamat pentru toate lucrurile rele care se intampla in afaceri, dar tot la stat se
cauta solutii. Iar solutiile cerute nu sunt de tip liberal asa cum ne-am astepta de la intreprinzatori privati,
ci sunt puternic interventioniste. Dar consecinta poate cea mai daunatoare a sistemului capitalismului
de stat care domina viata economica este aceea ca face foarte dificil pentru multi alti intreprinzatori ce
nu fac parte din sistem sa supravietuiasca si sa prospere, iar pietele libere sa functioneze corespunzator.
Mass media prezinta sute de exemple de intreprinzatori romani sau straini care se dau batuti sau sunt
invinsi in batalia cu sistemul capitalismului de stat. Cazurile reale de succes sunt rare dar foarte
pretioase deoarece dau motive de speranta. 3. Castigatori si perdanti in procesul de integrare
europeana Dobandirea statutului de membru al UE a constituit o prioritate absoluta a politicii
romanesti. In ultimii 15 ani, aproape fara exceptie, programele de guvernare s-au definit in functie de
imperativul aderarii la Uniunea Europeana, bazat pe indeplinirea criteriilor de aderarea de la
Copenhaga. Integrarea in Uniunea Europeana a fost vazuta de catre cetateni precum un corn al
abundentei. In realitate, procesul are beneficii care, insa, se pot obtine numai in urma unor costuri.
Esential este ca raportul dintre beneficiile pe care integrarea le poate aduce, pe de o parte si costul
integrarii, inclusiv al celei agricole, pe de alta parte, sa fie unul pozitiv. Dupa 1990, reformele economice
au fost asociate in Romania cu costuri sociale mari. In multe cazuri a existat o puternica presiune asupra
statului in a efectua doua procese simultane: impunerea disciplinei intreprinderilor de stat, pentru a
corecta deficientele si distorsiunile in functionarea economiei, si incurajarea constituirii de noi firme de
catre intreprinzatori privati. Asemenea ajustari au generat inevitabil pierderi pe termen scurt,
conducand la fenomene precum cresterea inflatiei, cresterea somajului, saraciei. In Romania, castigurile
asociate incurajarii intrarii noi de firme pe piata nu s-au vazut peste noapte. Legislatia care incuraja
intrarea potentialilor intreprinzatori pe piata si promovarea competitiei isi etala efectele doar pe termen
mediu si lung. A aparut astfel necesitatea efectuarii unei alegeri cu un grad mare de risc pentru romani:
acceptarea unor costuri sociale mari pe termen scurt in speranta obtinerii unor castiguri pe termen
mediu si lung. Guvernul era cel care trebuia sa-i convinga pe cei care suportau pierderi in prima parte a
tranzitiei de potentialitatea castigurilor pe termen mai indelungat. Pentru a face acest lucru avea nevoie
de o puternica credibilitate. Totusi au existat si grupari de interese puternice care au castigat enorm in
prima parte procesului de tranzitie. Din punct de vedere metodologic, apare ca dificila distinctia clara
intre efectele integrari si cele ale procesului de tranzitie. Pe de alta parte, dihotomia castigator / perdant
este relativa. Identificarea unui sector drept castigator sau perdant in procesul de integrare nu inseamna
ca acelasi lucru se poate spune despre orice firma sau individ din acel sector. In plus, analiza sectoriala
nu corespunde neaparat unei influente pozitive/negative asupra bunastarii intregii societati. Un sector
perdant poate elibera resurse pentru alte sectoare, imbunatatind astfel eficienta alocarii resurselor in
economie. In industria lemnului se constata o crestere a exportului de lemn brut in detrimentul celui
prelucrat (mobilier), in conditiile cresterii importurilor de mobilier. Industria lemnului poate fi
considerata din acest punct de vedere atat castigator cat si perdant. Produsele din lemn au inregistrat o
crestere puternica a RCA (avantajului comparativ) fata de UE, de la valori de 0,86 in 1995 la 1,89 in 2000,
timp in care RCA fata de restul lumii a ramas constant, la nivele ridicate.. Ceea ce indica o pozitie
castigatoare este imbunatatirea sistematica a avantajului comparativ fata de UE. Industria mobilei pare
sa fie un perdant atata timp cat avantajul comparativ fata de UE a scazut de le 2,58 in 1993 la 1,04 in
2000, iar cota de piata la exporturile de mobila in UE a scazut de la 18,1% in anul dinaintea semnarii
Acordului la numai 6,81% in primele 7 luni din 2000. Daca luam in considerare pozitia castigatoare pe
care o au produsele din lemn (mai putin mobila), inseamna ca exista potential si pentru aceasta
industrie. Faptul este Romania exporta produse din lemn cu o valoare adaugata scazuta, mai apropiate
de materii prime decat de produse prelucrate, si importa foarte mult mobila. Un motiv ar fi cererea
mare de produse din lemn in afara, in special in tarile vecine, ceea ce face de exemplu exportul
bustenilor o afacere foarte simpla si profitabila. Un alt motiv ar fi impactul indirect al investitiilor straine
directe, companiile straine parand sa prefere a importa mobila pentru birouri si spatii de lucru. Firmele
locale intermediare in importul de mobila sunt deci intr-o pozitie castigatoare, desi sectorul ca intreg
apare drept perdant. In cazul produselor de inalta tehnologie cifrele arata o reducere constanta a
dezavantajului competitiv fata de UE, de la 1,42 in anul semnarii Acordului de Asociere la 0,66 in primele
7 luni din 2000. Ar parea ca sunt castiguri de eficienta datorate importurilor de tehnologie. Avand in
vedere evolutiile recente, atat sectorul metalurgic cat si cel al masinilor si echipamentelor par sa fi
inregistrat o crestere de productivitate si de productie. Metalurgia are de asemenea costuri unitare ale
fortei de munca (ULC), cu mult sub media industriei, lucru care nu se intampla la masini si echipamente,
care au ULC peste medie. Sectorul masini si echipamente fiind unul intensiv in tehnologie, putem trece
cu vederea acest din urma lucru, pentru ca nu afecteaza performantele. Scaderea numarului de salariati
raportat la numarul de salariati total din industrie este semnul unei restructurari care pare sa fi relansat
productia si productivitatea. In plus, cresterea numarului relativ de angajati dupa 1998 poate fi semnul
unei cresteri durabile, bazata pe eficienta. Analiza mai detaliata a acestui sector ne arata ca aparentele
unei evolutii pozitive pot fi inselatoare. In ceea ce priveste structura comertului exterior se pot
desprinde urmatoarele concluzii: -Exporturile intensive in tehnologie ale grupei masini si echipamente
sunt de fapt produse intensive in munca precum parti si subansamble pentru masini. Clasificarea se
dovedeste inadecvata in acest caz, deoarece cea mai mare parte din exporturile intensive in tehnologie
ale Romaniei sunt produse pentru care costul fortei de munca conteaza. Progresele inregistrate de
Romania au fost aduse de faptul ca se exporta produse care folosesc in mod intensiv munca.
-Importurile grupei intensive in tehnologie se impart in doua categorii. Pe de o parte sunt bunurile de
folosinta finala, care nu au nici un impact si nici o relevanta pentru productia sau exporturile noastre. Pe
de alta parte sunt masini si echipamente care sunt folosite ca inputuri pentru sectoarele putin intensive
in tehnologie, ca prelucrarea textilelor, metalelor, maselor plastice sau a lemnului. A doua categorie de
importuri intensive in tehnologie are un efect major: perpetuarea diviziunii traditionale in comertul
exterior, in produse intensive in munca si intensive in capital uman. Adica importuri cu valoare adaugata
mare sunt folosite pentru a exporta produse cu valoare adaugata scazuta este ceea ce putem numi
paradoxul comertului exterior romanesc. Nu se importa pentru innoire tehnologica, ci pentru a mentine
structura de productie existenta. -Remarcile de mai sus sugereaza existenta unei culturi a
subcontractarii bine implementata in Romania, bazata pe costurile salariale scazute de aici. Aceasta
cultura a subcontractarii include si asa-numitele produse intensive in tehnologie sau, mai bine spus,
produse putin intensive in tehnologie servind drept componente ale produselor intensive in tehnologie
asamblate in alte parti. Se pune problema daca aceste fapte sunt folositoare sau daunatoare economiei
romanesti. Subcontractarea, bazata pe avantajul costului redus al fortei de munca, poate fi buna
deoarece ofera locuri de munca pentru milioane de romani si poate fi proasta deoarece aceste locuri de
munca sunt in sectoare cu valoare scazuta, mentinand salarii si un standard de viata scazut.
Subutilizarea fortei de munca in contextul deficitului viitor de forta de munca in UE conduce la atragerea
resurselor umane din Romania de catre institutiile europene, direct prin migrarea fortei de munca catre
UE, fie prin subcontractare. Ca orice resursa, forta de munca din Romania este limitata. Luand in
considerare rata negativa de crestere a populatiei se ajunge la concluzia ca in cel mult patruzeci de ani
de acum inainte populatia totala din Romania va scadea cu 6 milioane, daca trendul curent se va
mentine. Forta de munca numeroasa si ieftina este esentiala pentru aceste produse, atrage investitii
straine directe si conduce la cresterea exporturilor. Competitivitatea la produse care folosesc intensiv
forta de munca nu se poate pastra decat pe termen scurt. Pe termen lung va exista intotdeauna o alta
tara cu o forta de munca mai ieftina. Ponderea studentilor cu formatie tehnica este si ea scazuta. O mare
parte dintre acestia de exemplu cei specializati in IT isi gasesc foarte usor de lucru peste hotare. Cu toate
acestea, imbinarea dintre cercetare si dezvoltare si educatie poate da rezultate spectaculoase.
Producatorii si exportatorii romani de software sunt o categorie de castigatori de exemplu Softwin a
creat primul software din lume care foloseste tehnologia WAP pentru accesul si controlul de la distanta
al retelelorde securitate. Acest produs a fost cumparat prin internet de aproape jumatate de milion de
utilizatori din Statele Unite numai in ultimele 45 de yile ale anului 2000, Softwin detinad 1% din piata
mondiala a produselor antivirus in 2001. Daca este adevarat ca la nivelul unei intreprinderi, o masina
este facuta adesea ca sa inlocuiasca munca omului exista in egala masura si numeroase efecte intarziate:
in afara locurilor de munca create pentru a produce masinile (care, in principiu, sunt mai putin
numeroase decat cele care au disparut), inovatia tehnologica va permite unei intreprinderi sau unei tari
sa cucereasca piete de desfacere si deci sa creeze noi locuri de munca; mai mult, anumite inovatii
tehnologice permit relansarea sectoare economice: a fost cazul automobilului, televizorului,
calculatorului etc. Prin urmare, nu exista o relatie simpla si unilaterala intre masini si locuri de munca.
Prin urmare sectorul tehnologic poate fi considerat atat castigator (cucerirea de noi piete) cat si un
perdant intr-o faza initiala (inlocuirea muncii omului cu cea a masinilor). In ceea ce priveste agricultura,
au fost identificate cinci domenii strategice: dezvoltarea rurala, suprafata cultivabila pentru cereale,
zootehnie - cresterea animalelor, sectorul viti-vinicol, sectorul agroindustrial (prelucrarea zaharului si a
laptelui). Alegerea acestor domenii, ca fiind prioritare, reliefeaza faptul ca politica agricola pe care
Romania o are in vedere este coerenta cu noua Politica Agricola Comuna, care se orienteaza tot spre
dezvoltare rurala, eliminarea treptata a cotelor de productie (pana in 2013), reducerea treptata a
platilor directe, reducerea subventiilor si conditionarea acestora de respectarea normelor de siguranta
alimentara, mediu si ingrijirea animalelor etc. Cea mai mare parte a costurilor legate de aderarea
Romaniei la UE, in ceea ce priveste agricultura si politica agricola deriva din competitivitatea si gradul
redus de dezvoltare al agriculturii romanesti fata de standardele comunitare. Asa cum se arata in
Raportul de tara al Comisiei Europene pe 2003, agricultura Romaniei este extrem de vulnerabila la
conditiile meteorologice nefavorabile din cauza problemelor structurale ale acestui sector. Una din
problemele majore este reprezentata de fragmentarea terenului agricol, ceea ce face ca fermele sa fie
prea mici pentru a-si permite sa faca investitiile necesare si sa aplice tehnologia. Activitatea fermelor
este, in continuare, prea putin corelata cu piata, avand in vedere ca unitatile de procesare si
comercializare continua sa se orienteze spre marile unitati producatoare si mai putin spre fermele mici,
care, care in momentul actual sunt majoritare. Totodata, se manifesta o relativa stagnare a agriculturii, o
slaba performanta si profitabilitate scazuta, contribuind la cresterea nivelului de saracie in zonele rurale.
S-a creat astfel un cerc vicios, in care subzistenta genereaza saracie, iar saracia perpetueaza subzistenta.
In perioada imediat urmatoare, cea mai mare parte a costurilor deriva din necesitatea realizarii
concordantei depline pana la aderare in ce priveste cerintele comunitare pentru siguranta alimentara si
protectia consumatorului. Romania trebuie sa-si concentreze in continuare eforturile asupra intaririi
capacitatii administrative in vederea implementarii si intrarii in vigoare a acquis-ului, in special in
sectorul sanitar veterinar si cel fitosanitar si asupra accelerarii reformei structurale in sectorul agricol si
cel agroalimentar. Efectele implementarii PAC in Romania trebuie analizate din mai multe directii.
Producatorii agricoli vor trebui sa respecte normele de calitate, normele sanitare si fitosanitare ale UE
daca vor sa intre pe piata (fie pe piata nationala, fie pe cea a UE). Cu siguranta, conditiile impuse
producatorilor vor fi foarte dure. Nerespectarea acestor conditii nu va determina decat perpetuarea
situatiei existente: fara respectarea standardelor UE, fermierii nu vor putea vinde produsele obtinute si
astfel nu isi vor mai putea procura resursele financiare necesare rentabilizarii fermelor si implementarii
standardelor. Productia obtinuta nu va putea fi folosita decat pentru autoconsum, iar beneficiile
rezultate din cresterea preturilor la produsele agricole (datorita faptului ca pretul de interventie este
superior nivelului actual al preturilor pe piata romaneasca) nu vor putea fi valorificate pentru ca FEOGA
nu va achizitiona decat produsele conforme cu standardele UE. In acest fel, capacitatea financiara a
producatorilor agricoli va ramane modesta si nu se vor putea sustine costurile implementarii
standardelor PAC, iar beneficiile devin inexistente. In studiul efectuat de Institutul European din
Romania, care evalueaza costurile si beneficiile aderarii tarii noastre la structurile europene, sunt
sintetizate ca principale elemente generatoare de costuri privitoare la agricultura urmatoarele: - costuri
bugetare de implementare a politicilor agricile comune. Acestea sunt date de necesitatea transpunerii si
implementarii noilor prevederi de necesitatea realizarii, la nivel local si regional, a unor redefiniri
institutionale precum si costuri la nivel microeconomic. - costuri legate de constructia institutionala.
Acestea se refera al constructia cadrului institutional de aplicare a acestei politici. - costuri legate de
adoptarea si implementarea standardelor de calitate a produselor agricole si prelucrate, a normelor
sanitare si fitosanitare, a sistemelor de certificare a calitatii, etc. Agricultura poate fi considerat un
potential perdant in procesul de integrare. De exemplu, concesiile asimetrice ale Acordului de Asociere
cu Uniunea Europeana au protejat multe din produsele agricole romanesti de competitia cu cele
europene, in timp ce concesiile simetrice ale Acordului de Liber Schimb Central - European (CEFTA) au
adus deficite semnificative la acest capitol de comert. Producatorii romani deja au de-a face cu
competitia europeana prin intermediari, adica prin tarile CEFTA, prin care exportatorii europeni
reexporta produsele in Romania, ocolind barierele tarifare, fapt ce s-a agravat odata cu aderarea unor
tari CEFTA la 1 mai 2004. Astfel, deficitul cu produse agricole s-a va inrautatit rapid, ca de altfel si
avantajul comparativ al Romaniei fata de UE. Un alt fapt, este acela ca, agricultura, a carei productie se
bazeaza pe ferme mici, folosind in mod intensiv munca, va trebui sa faca fata celei mai mari restructurari
de forta de munca, deci o buna parte din costul integrarii va fi platit de cei angajati in agricultura (pe
langa somaj, mai pot exista costuri psihologice sau de transfer). Crearea de alternative pentru realocarea
fortei de munca trebuie sa fie orientata catre acele sectoare castigatoare de pe urma integrarii. In cazul
Romaniei, cresterea distantei fata de Europa de Vest poate fi in mare parte atribuita cresterii ocuparii in
agricultura, de la 27,9% la 37%. Al doilea motiv prin care am putea explica viteza inceata a convergentei
este rolul specific al agriculturii ca angajator de ultima instanta. In unele tari, mai ales in acelea in care
nivelul initial al ocuparii in agricultura a fost ridicat, pierderea locului de munca in alte sectoare a
insemnat o intoarcere pe scara larga la agricultura. Exista o tendinta manifestata la nivelul tarilor cu cel
mai mare surplus al ocuparii in agricultura, de mentinere (Bulgaria) sau de crestere a ocuparii in
agricultura cazul Romaniei fiind singular in aceasta privinta: numarul angajatilor in agricultura a crescut
de la 3.056 mii in 1989 la 3.384 mii in 1997 (cresterea maxima avand loc in perioada 1994-1995). Asa
numita migratie inversa, de la urban la rural, tipica in perioadelor de criza, a afectat sever Romania.
Beneficiile adoptarii Politicii agricole comunitare sunt evidente pe termen mediu si lung, si mai putin pot
fi simtite de agricultori intr-o perioada scurta de timp. Principalul beneficiu deriva din sustinerea
financiara a politicii agricole in Romania din bugetul comunitar. Documentul de pozitie prin care se
incheie provizoriu capitolul 7 Agricultura mentioneaza ca Romania va primi 4.037 mil. Euro pentru
perioada 2007-2009, plus aprox. 800 de milioane, estimate ca finantare din fondurile structurale, ceea
ce reprezinta mai mult decat dublul bugetului Ministerului Agriculturii pe anul 2004. Un alt beneficiu
deriva din faptul ca, se vor dezvolta foarte mult zonele rurale; dezvoltarea rurala este declarata deja ca
fiind unul dintre domeniile prioritare ale politicii agricole ale Romaniei pentru urmatorii ani, ceea ce este
perfect in acord cu prioritatile Politicii Agricole Comune. Masurile de dezvoltare rurala cuprind: masuri
direct aplicabile resurselor umane implicate in activitiati agricole si rurale ( pensionarea inainte de limita
de varsta in anumite conditii, sprijin financiar pentru fermierii din zonele defavorizate, rezolvarea
problemelor specifice de mediu, dezvoltarea infrastructurii din mediul rural etc). Cresterea preturilor
produselor agricole va determina cresterea productiei agricole, inclusiv prin subventii, constituind astfel
un puternic stimulent pentru producatorii agricoli si totodata un beneficiu pentru agricultura. Vor exista
de asemenea si beneficii derivate din libera circulatie a produselor agricole si din mecanismul Uniunii
Europene de garantare a preturilor. Dar pentru aceasta produsele romanesti trebuie sa satisfaca
intrutotul normele de calitate, sanitare si fito-sanitare similare cu cele ale UE si incluse in Acquis-ul
comunitar si doar unitatile de productie acreditate de UE (lista A) vor putea vinde produsele pe piata
europeana (in aceasta situatie fiind foarte putine firme autohtone de exemplu, in domeniul lactatelor).
Un beneficiu important pentru economia romaneasca este si crearea si dezvoltarea mecanismelor de
piata. Crearea unor institutii similare celor din Uniunea Europeana, precum cresterea rolului asociatiilor
profesionale vor juca un rol extrem de important in functionarea si organizarea pietelor, printr-un mai
bun management si control, ducand astfel la beneficii atat pentru producatori, cat si pentru consumatori
(chestiuni privind securitatea alimentara, dar si preturi mai corecte). Efectele pozitive ale respectarii
conditionalitatilor europene nu trebuie negate, atat anterior cat si post aderare. Unul din beneficiile
importante ale europenizarii il constituie asistenta financiara si tehnica acordata de Uniunea Europeana
Romaniei, in domeniul crearii cadrului legal si institutional necesar pentru buna functionare a economiei
(ex. Crearea Oficiului pentru Drepturi de Autor, Consiliul Concurentei, legislatia vamala, standardele de
mediu etc.). Beneficiile pe termen mediu si lung se estimeaza a fi mult mai mari decat costurile aderarii.
Din acest punct de vedere si agricultura poate fi considerata un castigator al procesului de tranzitie.
Industria textila si a incaltamintei sunt castigatori plauzibili, ele avand avantaje comparative fata de UE
(castigator). Acest lucru este valabil pentru perioada actuala, insa pe termen mediu este posibila o
incetinire semnificativa a ritmului de crestere, punand in pericol competitivitatea (perdant). Explicatiile
pot fi impartite in doua: - Evitarea taxelor prin utilizarea preturilor de transfer scazute (transfer prices).
Acest lucru este des folosit de companiile straine care sunt preponderente in acest sector orientat spre
export. Un studiu recent arata ca 46% dintre companiile straine pentru care exportul detine mai mult de
75% din cifra de afaceri au pierderi din export. - Costul prea mare al mainii de lucru in aceste sectoare
intensive in munca. Costurile unitare ale fortei de munca in industria textila romaneasca sunt in medie
de doua ori si jumatate mai mari decat in industria prelucratoare. Intr-o industrie intensiva in munca,
acest lucru inseamna pierderi; situatia aceasta nu se datoreaza salariilor mari, ci productivitatii scazute.
La concluzii similare se ajunge analizand dinamica fortei de munca in sectorul textilelor: costurile unitare
ale fortei de munca au fost mai mari decat media pe industrie, situatia inrautatindu-se dupa 1997. De-a
lungul anului 1999 productivitatea in industria textila a fost pe o panta negativa (datele trimestriale
arata o scadere continua in fiecare perioada) iar acelasi lucru se poate spune si despre industria
incaltamintei. Numarul de angajati in industria textila a scazut continuu ca pondere in totalul numarului
de angajati din industrie, atingand un minim in 1997, insa dupa acest an a inceput sa creasca, ceea ce
explica productivitatea scazuta. Cea mai mare parte din industria textila este privatizata. Productivitatea
muncii este scazuta deoarece numarul de salariati creste, dar nu si salariile lor, care sunt printre cele mai
mici din industrie. Faptul ca industria textila si a incaltamintei, reprezentand aproape jumatate din
exporturile tarii catre UE se caracterizeaza prin salarii mici, productivitate scazuta a muncii, costuri
unitare ale fortei de munca mari, exporturi cu valoare adaugata scazuta si, pe cale de consecinta,
avantaje competitive in scadere. Acest lucru ar trebui sa fie preocupant pentru intreprinzatori, ca si
pentru politicieni. Industria chimica poate fi considerata un alt perdant al procesului de tranzitie.
Avantajul comparativ cu UE are un trend accentuat descrescator, in timp ce cu restul lumii are inca un
usor avantaj. Procentul importurilor din UE a ramas constant, insa exporturile de produse chimice au
scazut de mai mult de doua ori in ultimii cinci ani. Prelungirea acestei situatii poate genera un
dezechilibru persistent in lipsa restructurarii. Exista insa si exceptii care ne arata ca industria chimica
poate fi considerata un castigator in anumite grupe de materiale. Despre materialele plastice, pielea si
articolele din piele, celuloza, hartie si produse din acestea nu se poate spune un lucru clar. Romania are
un avantaj comparativ negativ si in scadere cu UE pentru fiecare din aceste grupe, iar trendul este mai
accentuat decat cel al comertului cu restul lumii. Este adevarat ca exporturile din aceste produse nu au
avut niciodata o pondere semnificativa in comertul cu UE, desi ponderea importurilor a crescut usor de-
a lungul ultimilor ani, indicand o deteriorare accentuata a performantei din aceste industrii. Structura
interna este necompetitiva in general nu numai fata de UE. De aceea se ezita a include aceste sectoare
intre perdanti din cauza aderarii. Minieritul este un alt perdant, cel putin pe termen scurt si mai ales in
cazul in care bunastarea intregii comunitati depinde de profitabilitatea acestei ocupatii. Calificarea
necesara acestui tip de loc de munca nu este foarte inalt specializata si ar putea fi usor folosita la alte
locuri de munca precum constructiile. Dar aceasta forta de munca este destul de imobila din cauza
costului scazut al locuintelor in zonele miniere, care nu acopera cheltuielile cu cumpararea altei locuinte
in alta zona a tarii. Daca noul angajator nu va acoperi costul schimbarii de locuinta, vor trebui create noi
locuri de munca chiar in zonele miniere. 4. Concluzii Prosperitatea economica depinde de dezvoltarea
pietelor. Pietele creeaza castigatori si perdanti, ceea ce duce la inegalitate economica si sociala.
Inegalitatea va genera pierderea increderii in stat, ceea ce va ingreuna implementarea de noi reforme.
Pentru a diminua efectele saraciei si inegalitatea, guvernul trebuie sa investeasca in educatie, sanatate,
protectie sociala. Statul trebuie sa puna accentul pe incurajarea noilor intreprinderi, fie ca este vorba de
IMM-uri sau de companii mari. Un raport al Bancii Mondiale arata ca solutia cresterii economice o
constituie interactiunea dintre intreprinderile vechi si cele noi. Noile intreprinderi trebuie lasate sa
castige un loc pe piata pentru a absorbi forta de munca provenita din vechile intreprinderi de stat. Cei
care au avut de castigat de pe urma tranzitiei au fost tinerii, cei cu studii superioare, antreprenorii, in
special cei care detineau activele statului. Pe de alta parte cei care au pierdut au fost mai numerosi :
pensionarii, batranii, somerii, cei fara studii superioare, oamenii din mediul rural din regiuni izolate sau
sarace. De libertatea economica au beneficiat cel mai mult antreprenorii. Ei sunt singura categorie
economica de pe piata muncii care si-a imbunatatit situatia de la inceputul tranzitiei, de aceea sunt
denumiti castigatori ai procesului de tranzitie. Principalii perdanti ai tranzitiei sunt muncitorii din
sectorul public. Multi dintre ei s-au confruntat cu pierderea locului de munca in urma privatizarii si
restructurarii intreprinderilor in care lucrau. Ei ii percep pe politicieni si pe antreprenori ca fiind corupti.
5. Anexe EVOLUTIA SOMAJULUI DE LA APARITIA LEGII NR. 1/1991
an/lunaian.feb.martieapriliemaiiunieiulieaugustsept.oct.nov.dec.media anuala 1991-
0.60.81.11.41.81.92.12.32.32.43.01.6 19923.53.94.43.94.14.54.85.96.77.47.98.25.4 Rata
somajului19938.39.09.39.29.19.19.18.99.19.39.610.49.2 (total)
%199411.011.411.511.311.210.810.710.510.610.810.810.911.0
199511.011.110.910.510.39.99.79.59.29.08.89.510.0 19969.910.19.88.88.27.67.06.66.36.36.16.67.8
19977.07.57.57.37.17.37.27.17.27.68.18.97.5 19989.39.79.69.49.28.98.88.78.79.09.510.49.3
199911.212.012.011.711.511.411.310.910.910.811.111.811.4
200012.312.512.211.911.511.210.810.510.210.210.310.511.2
200110.710.710.39.89.28.78.38.07.87.78.08.89.0 200212.713.513.411.410.59.99.28.78.48.28.18.410.2
20038.68.88.68.07.67.37.26.86.77.07.27.47.6 20047.77.87.87.46.96.66.36.26.16.16.26.36.8
20056.46.36.15.85.65.65.65.75.65.75.75.95.8 20066.16.26.15.85.45.25.05.04.95.15.15.25.4
20075.45.24.94.54.14.03.83.93.9 4.4 Evolutia Produsului Intern Brut Sume angajate de Banca Mondiala
pentru reducerea saraciei si promovarea incluziunii sociale Sume angajate de Banca Mondiala pentru
portofoliul activ 6. Bibliografie -Daniel Daianu - Tranzitia economica in Romania : trecut, prezent si viitor
Lucrarile conferintei "Romania 2000. 10 ani de tranzitie-trecut, prezent si viitor editura Arta Grafica,1999
-Cornelia Nistor - Tranzitia in Romania : modelarea echilibrului economic editura Militara, 2004
-Gheorghe Oprescu - Piata muncii : teorii, politici, tranzitia in Romania editura Expert, 2001 -Anca Dachin
- Tranzitia si structurile industriale in Romania editura National, 1997 -Daniel Daianu, Liviu Voinea
Castigatori si perdanti in procesul de integrare europeana. Cazul Romaniei, Bucuresti, Centrul Roman de
Politici Economice -www.cerope.ro -http://web.worldbank.org