Tăgada paternităţii

Prezumţiile legale de paternitate au fost instituite în interesul

copilului din căsătorie, presupunîndu-se existenţa relaţiilor conjugale
între soţi şi fidelitatea soţiei. Dar, pentru a înlătura acele raporturi de
filiaţie care nu corespund realităţii, legiuitorul nu a imprimat caracter
absolut prezumţiilor de paternitate.
Prezumţia de paternitate nu are caracter absolut, iar acţiunea
care are ca obiect răsturnarea acestei prezumţii se numeşte acţiune în
tăgăduire de paternitate. Legea nu precizează cazurile în care poate fi
pornită acţiunea în tăgăduirea paternităţii, ci stabileşte numai o regula
generală, în sensul că paternitatea poate fi tăgăduita dacă este cu
neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Împrejurarea că soţii
trăiesc despărţiţi în fapt nu este suficientă pentru a se ajunge la
concluzia că soţul mamei nu este tatăl copilului. Cazurile din care
poate să rezulte imposibilitatea că soţul mamei să fie tatăl copilului
sunt: imposibilitatea fizică de a procrea; impotenţa sexuală poate fi o
incapacitate de erecţie sau o incapacitate de procreere (fecundare);
imposibilitatea morală de coabitare, datorita unor conflicte grave între
soţi în timpul legal al concepţiunii copilului.
Faptul că soţul mamei a declarat naşterea copilului la serviciul
de stare civilă nu constituie un impediment pentru exercitarea acţiunii
în tăgăduirea paternităţii, atunci când este cu neputinţă ca reclamantul
să fie tatăl copilului.

1
 Legătura juridică dintre un copil şi tatăl său se numeşte
paternitate. Personajul cheie în stabilirea filiaţiei faţă de tată este
mama. Proba paternităţii rezultă dintr-o ecuaţie cu două necunoscute:
momentul concepţiei şi autorul copilului. Nici una din aceste
împrejurări de fapt nu se poate să fie în mod direct probată, ci numai
prin intermediul unor fapte cunoscute, de unde legea, prin intermediul
unor prezumţii, trage o concluzie. Cele două prezumţii sunt: cea legată
de paternitate şi prezumţia perioadei legale de concepţie.
După ce s-a stabilit perioada legată de concepţie, urmează a se
afla cine este tatăl copilului. Timp de milenii, legiuitorul l-a aflat prin
intermediul unei prezumţii. Astfel, căsătoria face să se prezume
coabitarea soţilor, adică existenta relaţiilor intime dintre aceştia, şi, pe
cale de consecinţă, naşterea copilului. Cu alte cuvinte, într-o formulă
simplă, există o căsătorie şi o naştere, deci există o paternitate.
Filiaţia faţă de tată rezultă din faptul concepţiei copilului. Acest
fapt se dovedeşte prin prezumţia de paternitate, consacrată de art.53
C.fam. în următorii termeni: ”Copilul născut în timpul căsătoriei
are ca tată pe soţul mamei”.
Copilul născut după desfacerea căsătoriei, declararea nulităţii
sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost
conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca mama să
fi intrat într-o nouă căsătorie.”
Prezumţia de paternitate se aplică numai copiilor din
căsătorie. Aşa fiind, prezumţia de paternitate se întemeiază pe
existenţa căsătoriei şi excluderea, datorită respectării obligaţiei de
fidelitate dintre soţi, a oricăror relaţii extraconjugale.

2
 Prezumţia de paternitate se leagă, în primul rând, de faptul
naşterii copilului în timpul căsătoriei (art.53 alin.1 C fam.). Pentru a
beneficia de prezumţie se impune dovedirea filiaţiei faţă de mamă şi
faptul că aceasta, era căsătorită la data naşterii copilului.
În cazul în care copilul a fost născut în timpul căsătoriei, acesta este
considerat că are ca tată pe soţul mamei, indiferent dacă procreerea s-a
realizat înainte sau după încheierea căsătoriei. Aşa fiind, trebuie să se
facă dovada că naşterea copilului a avut loc în perioada cât părinţii săi
erau căsătoriţi. Nu prezintă importanţă faptul dacă aceştia erau
despărţiţi în fapt.1
Sistemul admis de Codul familiei înlesneşte stabilirea
paternităţii faţă de tată prin dovada simplă şi uşor de realizat, şi
anume, că data naşterii copilului este ulterioară încheierii căsătoriei.
Dar faptul încheierii căsătoriei, ulterior concepţiei copilului, de către
bărbatul care a cunoscut sarcina viitoarei soţi, este cunoscut de
legiuitor şi asimilat, în acelaşi timp, cu o recunoaştere tacită a
paternităţii copilului. În acest sens, legea a interpretat doar atitudinea
bărbatului şi a fundamentat stabilirea paternităţii pe împrejurarea
implicită a recunoaşterii tacite. În acest caz, prezumţia de paternitate
poate fi considerată mai puternică decât recunoaşterea filiaţiei
realizată în mod expres şi voluntar de către bărbatul care se pretinde a
fi tatăl copilului, întrucât numai soţul are posibilitatea legală să
tăgăduiască paternitatea pe care legea i-o atribuie în baza căsătoriei2.

1
G.Lupsan, Dreptul familiei, Editura Junimea, 2001, p.148
2
G.Lupsan, Dreptul familiei, Editura Chemarea, Iasi, 1999, p.53

3
 Aplicarea prezumţiei de paternitate tuturor copiilor născuţi în
timpul căsătoriei poate fi ulterior, în termenul prevăzut de lege, prin
promovarea unei acţiuni de tăgăduire a paternităţii. În concluzie,
efectul prezumţiei instituite de art.53 C fam. este anihilat prin
admiterea acţiunii în justiţie de tăgadă a paternităţii.
În cea de-a doua ipoteză, consacrată de art.53 alin.2 C fam, în
care copilul a fost născut după desfacerea căsătoriei, declararea
nulităţii sau anularea ei, copilul are ca tată pe fostul soţ al mamei,
numai dacă momentul concepţiei se situează în timpul căsătoriei şi
naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă
căsătorie.
Legea ar fi insuficientă dacă prezumţia de paternitate nu s-ar
extinde şi asupra copiilor concepuţi în timpul căsătoriei, dar născuţi
după încetarea ei. Aşa fiind, în lipsa unei prevederi exprese, art.53
alin.2 C. fam. se aplică, implicit, şi în cazul încetării căsătoriei prin
moartea sau declararea judecătorească a morţii soţului.

În ipoteza în care căsătoria se desface sau încetează în condiţiile

legii, urmează a se stabili daca procrearea se situează sau nu în timpul
căsătoriei. Astfel :
- în cazul desfacerii căsătoriei, momentul concepţiei trebuie să
fie anterior datei când hotărârea de divorţ a rămas irevocabilă
- în cazul încetării căsătoriei prin decesul soţului,concepţia
copilului trebuie să fie anterioară datei morţii soţului
- dacă s-a pronunţat o hotărâre judecătorească declarativă a
morţii soţului,concepţia copilului trebuie să fie anterioară datei
stabilite prin hotărâre judecătorească ca fiind cea a decesului soţului

4
 - art.23 C fam. arată că declararea nulităţii căsătoriei nu trebuie
să aibă nici o consecinţă în privinţa copiilor născuţi după rămânerea
irevocabilă a hotărârii care pronunţă desfiinţarea căsătoriei, dar
concepuţi în timpul căsătoriei. Aceşti copii se bucură de prezumţia de
paternitate şi îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie, chiar dacă
actul juridic al căsătoriei a fost desfiinţat. Aşa cum bine se ştie,
nulitatea căsătoriei are caracter retroactiv, însă ea nu produce nici un
efect asupra copiilor care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii

Deşi în cele mai multe cazuri prezumţia de paternitate exprimă

caracterul real al relaţiilor dintre soţi, există şi situaţii în care soţul
mamei nu este tatăl copilului din căsătorie. Iată de ce legiuitorul a
permis soţului mamei să răstoarne prezumţia consacrată de art.53 C.
fam.
Acţiunea care are ca obiect răsturnarea prezumţiei de
paternitate se numeşte acţiune în tăgada paternităţii. Această
acţiune se înscrie în categoria acţiunilor contestatare de stat, deoarece
în cazul judecării se urmăreşte să se stabilească faptul că soţul nu este
tatăl copilului din căsătorie, cu alte cuvinte, că nu există raportul de
filiaţie între tatăl prezumat de lege şi copilul din căsătorie.
În aceasta materie competenţa materială şi teritorială a instanţei
urmează regulile de drept comun, deci reclamantul va sesiza
judecătoria de la domiciliul pârâtului. Cum pârâtul, deci copilul, este
de regulă minor, cu domiciliul legal la părinţii săi, competenta

5
teritorială revine, după caz, instanţei de la domiciliul comun al
părinţilor, sau instanţei de la domiciliul părintelui la care locuieşte
minorul, ori instanţei de la domiciliul reprezentantului legal al
copilului, altul decât unul dintre părinţii săi.
Admisibilitatea acţiunii în tăgăduirea paternităţii se analizează
ţinând seama de următoarele:
• Dreptul la acţiune este recunoscut exclusiv soţului mamei (art.
54 alin. 2 Cod. fam.);
• Dreptul la acţiune se prescrie în termenul special de 3 ani,
socotit de la data la care soţul a cunoscut faptul naşterii
copilului;
• In cadrul procesului, reclamantul este ţinut să probeze că este cu
neputiinţă ca el să fie tatăl copilului născut de soţia sa (art. 54
alin. 1 Cod fam.)
Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi
pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului.
Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii
acestuia.

Termenul acţiunii

Conform legii, acţiunea în tăgăduirea paternităţii se poate

introduce în cadrul unui termen de 3 ani de la data când tatăl a
cunoscut naşterea copilului: este un termen de prescripţie şi nu unul de
decădere (art. 55 alin. 1 C. Fam. ).

6
 Acest termen este scurt pentru introducerea acţiunii pentru a nu
se menţine multă vreme incertitudinea asupra paternităţii copilului.
Când acţiunea în tăgăduirea paternităţii se introduce de către
soţul mamei, termenul de 3 ani se calculează astfel:
- de la data când acesta a luat cunoştinţă despre naşterea copilului;
împrejurarea ca, anterior despărţirii în fapt a soţilor, soţul a ştiut că
soţia este însărcinată, nu are nici o relevanţă în stabilirea datei
paternităţii;
- daca filiaţia faţă de mamă s-a stabilit după naşterea copilului, de la
data când soţul mamei a luat cunoştinţă despre stabilirea filiaţiei faţă
de mamă, deoarece numai de la această dată el este pus în situaţia de a
putea acţiona în sensul tăgăduirii paternităţii;
- dacă tutorele soţului mamei pus sub interdicţie nu a introdus
acţiunea în tăgăduirea paternităţii, tatăl poate introduce acţiunea, după
ridicarea interdicţiei, în termen de 6 luni de la data de când a cunoscut
efectiv naşterea copilului.
Când acţiunea în tăgăduirea paternităţii se introduce de către
tutore termenul se calculează astfel:
- dacă termenul în care soţul putea să introducă acţiunea a început să
curgă, dar, mai înainte de împlinirea lui, soţul a fost pus sub
interdicţie, termenul se calculează de la data când tutorele a cunoscut
efectiv naşterea copilului (dacă tutorele a cunoscut aceasta înainte de
numirea sa ca tutore, termenul se calculează de la data numirii);
- dacă la data naşterii copilului soţul mamei se găsea sub interdicţie,
deci nu putea introduce acţiunea, termenul se calculează de la data de
când tutorele a luat cunoştinţa de naşterea copilului.

7
 Titularul dreptului la acţiune

Paternitatea poate fi tăgăduita, daca este cu neputinţă ca soţul

mamei să fie tatăl copilului. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi
pornită de oricare dintre soti, precum şi de către copil; ea poate fi
continuată de moştenitori. Acţiunea se introduce de către soţul mamei
împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte
împotriva mamei sale. Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva
soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte
împotriva moştenitorilor lui. Dacă titularul acţiunii este pus sub
interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore. Mama copilului va fi
citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea.”
Din formularea art.54 alin 2 C fam. rezultă cu claritate că
titularul dreptului la acţiune în tăgada paternităţii este numai soţul
mamei. Atunci, dispoziţia legală conferă acţiunii un caracter strict
personal,ceea ce înseamnă că nici o altă persoană, interesată sau nu în
promovarea unei acţiuni în tăgadă, nu are dreptul să se adreseze
instanţei de judecată pentru a răsturna prezumţia de paternitate, ce
operează în favoarea unui copil din căsătorie.
Consecinţele caracterului strict personal al acţiunii în tăgada
paternităţii sunt următoarele:
- moştenitorii soţului mamei nu pot introduce o astfel de acţiune,
însă o pot continua, dacă au acceptat succesiunea reclamantului de
cujus şi dacă ,între timp, acţiunea nu s-a perimat sau titularul ei nu a
renunţat la judecată;

8
 - mama copilului din căsătorie, în favoarea căruia operează
prezumţia, nu poate porni acţiunea, deşi ea este prima în măsură să
ştie dacă soţul ei este sau nu tatăl copilului;
- concubinul mamei nu se bucură de dreptul de a sesiza instanţa
judecătorească în vederea răsturnării prezumţiei de paternitate, pentru
ca ulterior, să poată să recunoască paternitatea copilului devenit din
afara căsătoriei;
Acţiunea în tăgada paternităţii aparţine numai soţului mamei şi
poate fi pornită personal de către acesta sau de către reprezentantul
său legal, însă cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
Scopul acţiunii în tăgada paternităţii este numai acela de a
înlătura prezumţia de paternitate care nu corespunde adevărului, ci ţi
acela de a da posibilitatea copilului de a-şi stabili adevărata sa filiaţie.
Or, există situaţii în care, deşi este cu neputinţă ca soţul mamei să fie
tatăl copilului, acesta nu poate să tăgăduiască paternitatea, de
exemplu, a decedat înainte de naşterea copilului sau înainte de
promovarea acţiunii în justiţie, sau refuză să-şi valorifice dreptul la
acţiune din motive şicanatorii sau pentru a-şi proteja căsătoria şi
familia. Consecinţele uneia dintre aceste situaţii se produce pe tărâmul
dreptului subiectiv, în sensul că, pe de o parte, tatăl biologic al
copilului nu are posibilitatea legală de a recunoaşte paternitatea, iar
pe de altă parte, copilul nu poate să-şi stabilească adevărata paternitate
pe cale judecătorească. Aşa fiind, copilul are o paternitate care nu
corespunde adevărului biologic.

În doctrina juridică s-a susţinut că se impune modificarea art. 54

alin.2 C fam, în sensul înlăturării caracterului exclusiv al acţiunii în

9
tăgada paternităţii şi recunoscând dreptul la acţiune mamei copilului,
copilului însuşi, procurorului sau chiar curatorului ori mandatarului
general, împuternicit de cel dispărut.

În literatura juridică recentă, art. 54 alin 2 C fam. a fost supus

unei analize amănunţite, în raport cu art. 26 din Constituţie şi art. 8 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluzionându-se
neconcordanţa dintre caracterul exclusiv al acţiunii în tăgăduirea
paternităţii şi dreptul persoanei la respectul vieţii sale familiale.

Calitatea de pârât

Titularul dreptului la acţiune cheamă în judecată pe copilul din

căsătorie. Deoarece în majoritatea cazurilor acesta este minor, el este
reprezentat de mama sa. Având în vedere şi dispoziţiile art.54 alin.4
C. fam., rezultă că mama copilului participă la proces în dublă
calitate:în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorului de 14
ani.
Dacă minorul are vârsta între 14-18 ani, participarea acestuia
la proces este obligatorie, fiind asistat de mamă.
În practică pot să apară următoarele situaţii:
- mama copilului a decedat înainte de promovarea acţiunii sau în
timpul procesului. Copilul din căsătorie, pârât, este reprezentat în
proces de un curator.
- copilul a decedat înainte de promovarea acţiunii. Soţul mamei
poate introduce acţiune împotriva mamei copilului sau a unui tutore
ad-hoc.

10
 - copilul decedează în timpul procesului. Acţiunea este
continuată împotriva reprezentantului său legal, mama sau un tutore
ad-hoc.

Cererea de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată sete supusă dispoziţiilor art.112

C. civ. În cuprinsul ei, reclamantul solicită instanţei de judecată să
constate că este cu neputinţă ca el să fie tatăl copilului din căsătorie
şi, în cazul admiterii acţiunii, să se comunice serviciului de stare civilă
competent o copie a hotărârii judecătoreşti, pentru a se face cuvenite
menţiuni pe marginea actului de naştere al copilului.
Cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 53-55 C.fam. şi ale
art.8, raportat la art.44 lit.a din Legea nr.119/1996 cu privire la actele
de stare civilă.
La cererea de chemare în judecată, reclamantul anexează o copie
pentru comunicare, o copie legalizată a certificatului de naştere al
copilului a cărui paternitate se tăgăduieşte, alte înscrisuri (de exemplu
certificatul de căsătorie, hotărârea de divorţ sau de desfiinţare a
căsătoriei mamei), dovada achitării taxei de timbru judiciar în valoare
de 3000 lei.

11
 Instanţa competentă

Acţiunea în tăgada paternităţii este de competenţa judecătoriei

în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului.

Termenul de prescripţie extinctivă

Termenul de prescripţie extinctivă în dreptul român in

conformitate cu Art. 55 alin 1 C. fam. prevede :”Acţiunea în tăgada
paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data când tatăl a
cunoscut naşterea copilului.” Aşadar, termenul în care soţul mamei
poate să-şi valorifice, prin promovarea unei acţiuni în justiţie,
dreptul de a tăgădui paternitatea copilului din căsătorie este de 6
luni. Acest termen este un termen de prescripţie extinctivă şi nu de
decădere. În consecinţă sunt aplicabile regulile privitoare la
suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen, consacrate de
dispoziţiile Decretului nr.167/1958, care reglementează prescripţia
extinctivă.
În ceea ce priveşte data la care începe să curgă termenul de 3
ani, din analiza dispoziţiilor art. 55 rezultă două situaţii, în funcţie de
faptul dacă acţiunea a fost exercitată personal de către soţul mamei
sau prin reprezentare3.
Dacă soţul mamei este cel care promovează acţiunea în justiţie,
termenul de 3 ani începe să curgă de la data la care acesta a aflat

3
P.Anca, op.cit.p.80-81; A.Ionascu, op.cit, p.62

12
efectiv despre naşterea copilului din căsătorie. Nu trebuie confundată
această dată cu aceea la care s-a aflat că nu el este tatăl copilului.
În cea de-a doua ipoteză, în care soţul mamei este pus sub
interdicţie judecătorească, termenul de prescripţie curge pentru tutore
de la data când acesta a aflat de naşterea copilului. Bineînţeles, se
impune a fi respectată şi condiţia ca dreptul la acţiune să nu se fi
prescris, pentru soţul mamei,înainte de punerea lui sub interdicţie
judecătorească. De asemenea, dacă, după ridicarea interdicţiei,
termenul de prescripţie nu s-a împlinit, soţul mamei poate să
pornească acţiunea înăuntrul unui nou termen de 3 ani.
Există câteva situaţii rezultate din doctrina şi practica judiciară:
- tatăl reîntors după dispariţia declarată pe cale judecătorească,
poate porni acţiune în tăgada paternităţii în termen de 3 ani de la data
la care a aflat efectiv despre naşterea copilului din căsătorie;
- în cazul anulării hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii
soţului, termenul pentru promovarea acţiunii în tăgada paternităţii
copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei începe să curgă de
la data la care reclamantul a aflat despre naşterea copilului, adică de la
data la care soţul mamei a aflat de existenţa unui copil faţă de care
operează prezumţia de paternitate, indiferent dacă această dată se
situează înainte sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a
hotărârii de nulitate;
- dacă filiaţia faţă de mamă s-a stabilit ulterior înregistrării
copilului prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, termenul
curge potrivit regulii generale, şi nu de la data la care acest copil şi-a
stabilit filiaţia faţă de mamă;

13
 - pentru soţul mamei alienat sau debil mintal pus sub interdicţie,
termenul pentru promovarea acţiunii începe să curgă din momentul în
care este în măsură să conştientizeze despre naşterea copilului, cu alte
cuvinte, în măsura în actelor de luciditate;
- în ipoteza art.53 alin. 2 C fam., dacă noul soţ al mamei
tăgăduieşte cu succes paternitatea copilului conceput în prima
căsătorie şi născut în cea de-a doua căsătorie a mamei, fostul soţ poate
promova şi el acţiune în justiţie în termen de 3 ani de la data la care a
aflat că,în favoarea sa, operează prezumţia de paternitate.
Termenul de prescripţie extinctivă în dreptul comparat. În
legislaţia ţărilor europene, dreptul de a tăgădui paternitatea este limitat
în timp. Astfel, termenul pentru promovarea acţiunii în justiţie este de
6 luni (Franţa,Polonia), de un an (Elveţia, Austria, Italia, Spania) sau
de 2 ani (Germania).
Calculul termenului de prescripţie începe din momente diferite:
- data la care s-a cunoscut naşterea copilului;
- data la care soţul mamei a cunoscut împrejurările din care
rezultă că nu este el tatăl copilului din căsătorie.
Sunt unele situaţii de excepţie când termenul de prescripţie al
dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii ar fi ilogic să se raporteze
la data la care soţul sau fostul soţ află de faptul naşterii acelui copil,
fără să ştie că paternitatea copilului ii este atribuită chiar lui. Astfel,
când filiaţia faţă de mamă a copilului a fost stabilita ulterior naşterii,
prin recunoaşterea mamei sau prin hotărâre judecătorească, iar starea
de persoana căsătorită a mamei la data naşterii sau a concepţiei
copilului atrage una din prezumţiile legale de paternitate, până când

14
nu a fost stabilită legătura de filiaţie maternă, soţul mamei nu avea
cum tăgădui o paternitate care nu-i era conferită lui. În aplicarea
aceluiaşi raţionament, dacă soţul mamei recăsătorite tăgăduieşte cu
succes paternitatea copilului născut în primele 300 de zile ale
căsătoriei subsecvente, „reactivându-se” prezumţia de paternitate a
copilului conceput în timpul căsătoriei (anterioare), fostul soţ al
mamei are la dispoziţie un termen de 3 ani pentru a tăgădui
paternitatea, socotit de la dat când a aflat că prezumţia de paternitate
operează împotriva sa.
Termenul de prescripţie alocat dreptului la acţiune în tăgăduirea
paternităţii este susceptibil de întrerupere, suspendare şi repunere în
termen, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958. Soţul aflat în
eroare în ceea ce priveşte realitatea paternităţii sale, eroare
determinată prin mijloace viclene, sau care a fost împiedicat prin
mijloace viclene să-şi tăgăduiască filiaţia, pierzând astfel termenul de
3 ani de la data naşterii copilului, este îndreptăţit să ceară şi să obţină
repunerea în termenul de prescripţie dacă va acţiona în termen de o
luna de la data când a aflat de infidelitatea soţiei.

Probaţiunea reclamantului şi mijloacele de probă

În cadrul procesului, reclamantul trebuie să facă dovada

nepaternităţii, utilizând ca mijloace de probă: înscrisuri, proba cu
martori, expertiza, prezumţii, interogatoriul. Termenului de
„neputinţă” a tatălui i s-au dat trei înţelesuri de către literatura şi
practica judiciară:

15
 - neputinţa fizică – imposibilitatea de coabitare a soţilor în
perioada legală de concepţie din cauza depărtării acestora, a separaţie
de fapt;
- neputinţa biologică, adică imposibilitatea biologica a soţului
mamei de a procrea sau de a întreţine relaţii sexuale;
- neputinţa morală – determină existenta unor grave neînţelegeri
între soţi în perioada legală de concepţie care au condus instanţa de
judecată la concluzia că nu a fost morala coabitarea soţilor.
Mijloace de proba:
1. Proba cu martori. Pot fi ascultaţi ca martori rudele şi afinii
părţilor, indiferent de grad , cu excepţia descendenţilor (art.190
C.p.civ.) deoarece se prezumă de legiuitor că aceste persoane
sunt în măsură a cunoaşte mai bine împrejurările de fapt ce
trebuie dovedite .
2. Mărturisirea mamei. În mod constant, in practica judiciară s-a
reţinut faptul că simpla declaraţie a soţului mamei, precum că nu
este tatăl copilului, coroborată cu mărturisirea mamei că nu soţul
este tatăl copilului, nu trebuie să conducă instanţa de judecată la
admiterea acţiunii în tăgada parternităţii. Instanţa are obligaţia,
în virtutea rolului ei activ, să dispună completarea probatoriului
şi cu alte mijloace de probă, pentru a verifica temeinicia acţiunii
promovate.
3. Expertizele medico-judiciare. Spre deosebire de toate celelalte
mijloace de proba, care nu pot decât să dovedească, cu o valoare
relativa, legăturile intime dintre mama copilului şi reclamant,
expertizele medico-legale ale filiaţiei sunt singurele în măsură să

16
 stabilească paternitatea sau nepaternitatea soţului mamei. Cu
ocazia judecării acţiunii în tăgada paternităţii pot fi încuviinţate
şi administrate următoarele expertize medico-legale: expertiza
perioadei probabile de concepţie; expertiza capacităţii de
procreare a reclamantului; expertiza serologica; expertiza
dermatografică ; expertiza antropologica; expertiza ADN-ului”.

Hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii în tăgada

paternităţii

În cazul admiterii acţiunii în tăgada paternităţii, instanţa

judecătorească constată că este cu neputinţă ca soţul mamei,
reclamantul, să fie tatăl copilului şi dispune ca serviciul de stare
civilă competent să facă menţiunile cuvenite pe marginea actului de
naştere a copilului. Rămasă definitivă şi irevocabilă4 hotărârea
judecătorească produce importante efecte juridice cu privire la
reclamant şi la copilul pârât.

Efectele faţă de soţul mamei

Ţinând seama de efectul declarativ al acestei hotărâri
judecătoreşti, se consideră că între soţul mamei, reclamant în proces,
şi copilul pârât nu a existat niciodată o legătură de filiaţie. Aşa
fiind,toate drepturile care decurg din filiaţie îşi încetează existenţa.
Pierzând retroactiv calitatea de descendent firesc al reclamantului,
copilul este obligat la restituirea succesiunii acceptate, dacă în timpul
procesului soţul mamei a decedat.
4
Termenul de apel si de recurs este de 15 zile, potrivit dreptului comun

17
 În legătură cu restituirea pensiei de întreţinere, prestată de soţul
mamei în baza filiaţiei prezumate anterior tăgăduirii paternităţii, au
fost formulate trei opinii în literatura de specialitate:
- o astfel de restituire este legală şi admisibilă,deoarece are la
bază fie plata nedatorată, dacă acţiunea civilă se îndreaptă asupra
copilului, fie îmbogăţirea fără justificare, dacă, cel de la care se cere
restituirea, este mama copilului ori bărbatul faţă de care s-a stabilit
ulterior paternitatea;
- fiind o obligaţie cu prestaţie succesivă, pensia de întreţinere nu
mai poate fi restituită soţului mamei de către cel care a beneficiat în
mod legal, la data executării, de întreţinere. În plus, în literatura
recentă se mai aduc două argumente în favoarea acestei opinii, şi
anume: evitarea unor procese între fostul părinte şi copil, procese care
nu sunt în interesul acestuia din urmă,şi imposibilitatea de restituire a
pensiei fie de către copil, fie de către mama acestuia sau de către tatăl
din afara căsătoriei;
- pensia de întreţinere urmează a se restitui, dacă ea a fost platită
în baza unei hotărâri judecătoreşti, iar soţii erau despărţiţi în fapt5.

Efectele faţă de copilul din căsătorie

Ca urmare a înlăturării prezumţiei legale de paternitate ,copilul

din căsătorie devine,copil din afara căsătoriei. Modificându-se statutul
civil al copilului ,se pune problema numelui de familie, a domiciliului,
a obligaţiei legale de întreţinere şi a ocrotirii părinteşti.

5
A.Lesviodax, Obligatia legala de intretinere, Editua Stiintifica, Bucuresti, 1971, p.156

18
 1.Numele de familie. Inexistenţa unei reglementări exprese în
materie a ridicat în practică necesitatea unei clarificări, deoarece, atât
în cazul instanţelor judecătoreşti, cât şi în cadrul serviciului de stare
civilă, s-au ivit păreri opuse, concretizate în soluţii contradictorii în
legătură cu numele de familie al copilului a cărui paternitate a fost
tăgăduită.
În unele cazuri, prin însăşi sentinţa prin care se constată că soţul
mamei nu este tatăl copilului, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat şi
asupra numelui de familie pe care urmează să-l poarte copilul,
dispunând rectificarea înregistrării actului de naştere al copilului, în
sensul ca,la rubrica numele copilului, să fie trecut numele mamei
purtat anterior căsătoriei.
În alte situaţii, instanţele judecătoreşti au menţionat numai că se
vor face menţiunile cuvenite în actul de stare civilă, lăsând serviciului
de stare civilă sarcina de a proceda în mod corespunzător cerinţelor
legale.
Literatura juridică, în legătură cu numele copilului a cărui
paternitate a fost tăgăduită, este la fel de controversată. Două soluţii
au fost date la întrebarea care va fi numele de familie al copilului în
cazul admiterii acţiunii în tăgada paternităţii, şi anume, fie numele
mamei dinaintea încheierii căsătoriei, fie numele mamei din momentul
naşterii copilului.

În prima opinie se consideră faptul că, în urma tăgăduirii

paternităţii, copilul va purta pe viitor numele dobândit de mamă prin
filiaţie, iar nu cel dobândit prin căsătorie, întrucât, în cazul căsătoriei,

19
numele se dobândeşte ca efect al convenţiei soţilor şi, în interpretarea
unei atari convenţii, nu se poate presupune că bărbatul s-ar fi învoit ca
până şi copii a căror paternitate ar fi eventual nevoit să o tăgăduiască
să poarte numele său. Un alt argument este cel referitor la efectul
declarativ al acţiunii în tăgada paternităţii. Copilul este considerat din
afara căsătoriei încă de la naşterea lui. Un efect al acestei situaţii
juridice este ca minorul să poarte numele mamei dinaintea căsătoriei.
Conform acestei opinii, ca efect al divorţului,s-ar modifica doar
numele mamei, dar nu şi cel al copilului. Astfel, s-ar ajunge la situaţia
ca, la un moment dat, după divorţul mamei şi până la stabilirea
paternităţii, copilul să nu poarte numele de familie al vreunuia dintre
părinţii săi fireşti, ci numele unui bărbat străin, nu al fostului soţ al
mamei.
În cea de-a doua opţiune, de practică judiciară, se consideră că,
în caz de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii, copilul să
poarte pe viitor numele pe care l-a avut mama în momentul naşterii
lui6. Temeinicia acestei teze reiese din justa interpretare a economiei
dispoziţiilor legale. Prin tăgăduirea paternităţii se stabileşte că filiaţia
copilului nu rezultă din căsătorie, iar toate efectele juridice pe care le-
a produs aplicarea prezumţiei legale de paternitate se înlătură. Ca
atare, el nu poate purta decât numele mamei, şi anume, numele ei de la
data naşterii copilului.
2. Domiciliul copilului. Copilul minor are un domiciliu legal,
acesta fiind la reprezentantul legal (părinţi sau tutore). Ca urmare a
răsturnării prezumţiei de paternitate, copilul are domiciliul la mamă
până în momentul în care, eventual, se stabileşte o nouă paternitate. În
6
I.P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura”All Beck”, Bucuresti, 2000, p.314-315

20
baza art. 100 C. fam., dacă cei doi părinţi au domicilii diferite, ei vor
stabili de comun acord unde se va afla domiciliul copilului, iar în caz
de neînţelegere, va decide instanţa de judecată, la cererea unuia dintre
părinţi sau a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani.
3. Ocrotirea părintească. Ocrotirea părintească revine în
totalitate mamei sau, în cazul decesului, dispariţiei, interdicţiei
judecătoreşti a acesteia, unui tutore. Stabilirea ulterioara a filiaţiei
faţă de tată va asigura ocrotirea părintească prin tată, în condiţiile
similare acelora de care beneficiază copilul din căsătorie, având
părinţi divorţati.
4. Obligaţia legală de întreţinere. În baza art. 96 C. fam.,
obligaţia legală de întreţinere a copilului, a cărui paternitate a fost
tăgăduită, va exista numai între acesta, pe de o parte, şi mama, bunicii
paterni, străbunicii materni, fraţii şi surorile, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere, copilul nu va putea
pretinde întreţinere soţului mamei. Întrucât admiterea acţiunii produce
efecte retroactiv, din momentul naşterii copilului, in literatura juridica
s-au conturat doua opinii cu privire la pensia de întreţinere prestata de
soţul mamei.
Intr-o opinie s-a susţinut că pensia de întreţinere prestata
anterior tăgăduirii paternităţii e supusa restituirii, având la baza plata
nedatorata, daca restituirea se cere de la copil, sau îmbogăţirea fără
just temei, daca restituirea se cere de la mama sau de la tatăl din afara
căsătoriei.

21
 A doua opinie susţine că pensia de întreţinere nu e supusa
restituirii, datorita caracterului ei succesiv, iar pana la înlăturarea
prezumţiei, soţul mamei are obligaţia legală de întreţinere.
Hotărârea de admitere a acţiunii în tăgada paternităţii rămasă
irevocabila se înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere al
copilului (art. 44, din Legea nr. 119/1996).

Contestarea recunoasterii paternitatii

Recunoaşterea paternităţii care nu corespunde adevărului poate

fi contestată de către orice persoană interesată. Dacă acţiunea în
contestare se face de către mama copilului sau de însăşi copilul
recunoscut sau de către descendenţii lui, dovada paternităţii o are
autorul recunoaşterii sau moştenitorii săi.
Copilului conceput în timpul primei căsătorii, dar născut în
timpul celei de-a doua căsătorii, i se pot atribui două posibilităţi şi
anume: după încetarea unei căsătorii, femeia se recăsătoreşte şi la mai
puţin de 300 de zile de la încetarea căsătoriei naşte un copil care ar
putea avea ca tată pe soţul mamei din prima căsătorie, sau dimpotrivă,
pe soţul mamei din a doua căsătorie.
Acesta este de fapt conflictul de paternitate care, în mod cert
trebuie soluţionat, tatăl acestui copil fiind soţul mamei din a doua
căsătorie.

Paternitatea nu poate fi înlăturată prin stabilirea altei filiaţii, în

următoarele situaţii:

22
■ copilul născut în timpul căsătoriei şi care beneficiază de prezumţia
de paternitate, nu poate avea ca tată un alt bărbat decât soţul mamei,
dacă acesta din urmă nu a promovat o acţiune în tăgada paternităţii
pentru a schimba filiaţia faţă de tată;
■ copilul în afara căsătoriei îşi stabileşte paternitatea fie prin
recunoaşterea voluntară făcută de tatăl său, fie prin recunoaştere
forţată, prin hotărâre judecătorească.
În situaţia în care, după o recunoaştere voluntară a unui copil
născut în afara căsătoriei, ulterior copilul îşi stabileşte paternitatea
reală faţă de un alt bărbat, pe cale judecătorească, hotărârea de
stabilire forţată a acestei paternităţi are şi rolul de contestare a primei
recunoaşteri de paternitate şi va fi valabilă ultima, filiaţia faţă de tată
stabilită pe cale judecătorească.
Dacă însă, paternitatea copilului din afara căsătoriei se
determină mai întâi prin hotărâre judecătorească, după care un alt
bărbat recunoaşte voluntar pe acel copil, nu ne aflăm într-un caz de
conflict de paternitate, câtă vreme recunoaşterea voluntară nu produce
nici un efect juridic. Hotărârea judecătorească de stabilire forţată a
paternităţii este opozabilă tuturor, până la proba contrarie făcută tot pe
cale judecătorească.
De regula, prin acţiunea în constatarea paternităţii copilului
înregistrat greşit ca fiind din căsătorie se urmăreşte exclusiv
înlăturarea prezumţiei de paternitate greşit aplicată, iar daca cererea
este admisa, copilul dobândeşte, retroactiv, situaţia de copil din afara
căsătoriei. Totuşi dacă însuşi bărbatul înregistrat a fi tatăl prezumat a
declarat naşterea copilului la serviciul de stare civila, cu intenţia de a

23
recunoaşte paternitatea copilului, admiterea acţiunii in contestare
modifica situaţia juridica a copilului, insa legătură de filiaţie din afara
căsătoriei faţă de bărbatul în cauza se menţine, pentru că declaraţia
bărbatului, în baza căreia s-a întocmit actul de naştere valorează
recunoaştere voluntară a paternităţii.

24