Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
08 Comoara Faustei

08 Comoara Faustei

Ratings: (0)|Views: 176|Likes:
Published by justrhyn

More info:

Published by: justrhyn on Jun 01, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/07/2011

pdf

text

original

 
MICHEL ZÉVACOCOMOARA FAUSTEII în această dimineaţă, Henri IV îl aştepta pe ministrul său Sully într-un mic cabinet alapartamentului regal. Ministrul solicitase aceasîntrevedere, necesaca urmare aconfidenţelor pe care i le făcuse, în ajun, cavalerul de Pardaillan.Acesta, devotat regelui, sase de înţeles lui Sully via regelui era în pericol.Avertismentele sale precizau că, după informaţiile adunate, se plănuia uciderea lui Henri IVcu prilejul ceremoniei de încoronare.Ministrul Sully făcea o legătură între aceste avertismente şi intrigile duse împotriva regeluide către anturajul nefast al Măriei de Médicis, regina; îl cunoştea, efectiv, influenţa funestăpe care o exercita asupra soţiei regelui florentinul Concini, favorit fără scrupule şi soţia sa,Leonora Galigaî.. Abia introdus la rege, Sully încercase să-i fie acceptată ideea sugerată de Pardaillan, careera aceea de a părea că regele cedează dorinţei reginei şi să fixeze o dată sigură aceremoniei încororii. Dar regele nu era omul care se mulţumeascu explicaţiiconfuze. încolţit, Sully trebui să se resemneze şi să-l pună pe rege la curent cu avertismentulmascat dat de Pardaillan.De la primele cuvinte, Henri pălise.— Pe toţi dracii! prietene, mă vor asasina, asta-i sigur!... Nu voi ieşi viu din oraşul ăsta!Nu vă vor ucide, sire, dacă veţi urma sfatul care vi se dă.— Şi apoi?... Voi fi cumva în cîştig dacă voi ajunge pînă la primăvara viitoare?— Hm! Sire, vă voi răspunde cu ceea ce mi-a răspuns domnul de Pardaillan: veţi cîştigaaproape un an. în primăvară, sire, vă veţi începe campania şi veţi fi la adăpost de pumnalulasasinilor. Şi cum sfârşitul acestei campanii nu poate fi pus la îndoială, vă veţi întoarce dinGermania învingător, măreţ, aureolat cu prestigiul gloriei încât nimeni nu va îndrăzni să încerce ceva împotriva voastră.— Ei bine, fie! Mai ales că nu văd altă cale de urmat. Dar pentru a grăbi acel mare proiect cucîteva luni, după cum ai spus, e nevoie de bani. Îi vei avea?— Voi găsi tot ceea ce va trebui şi poate chiar mai mult decît e nevoie.Şi Sully povesti în cîteva cuvinte tot ceea ce ştia despre povestea comorii Faustei şi sfârşispunînd:— Printre altele, aceste zece milioane ne vor fi de un real ajutor pentru a grăbi pregătirilevoastre militare.— Dar, sublinie regele, după cîte se pare, aceste milioane nu ne aparţin nouă.— Să avem'iertare, Sire, spuse cu răceală Sully, de mai bine de douăzeci de ani acestemilioane sânt ascunse în regatul vostru, fără ca proprietarul să dea vreun semn de viaţă.Nici voi, nici predecesorii voştrinu şi-au luat, după cîte ştiu eu, nici un angajament asupra acestui subiect. Ceea ce segăseşte pe pămîn-turile regelui, aparţine regelui. Avem destui jurişti care să o ateste.Henri IV, ca şi Sully, chiar dacă nu în acelaşi grad, era interesat. Şi cum Bearnezului îi plăceaca atunci când lua o hotărîre să meargă pînă la capăt, decise să lichideze chiar atunciproblema ceremoniei de încoronare, chemînd-o pe regină.— Doamnă, spuse el hotărât după ce regina se aşezase, mi-aţi cerut o audienţă. Bănuiesc căeste vorba, din nou, despre acea ceremonie a încoronării voastre.— într-adevăr, sire, doream această audienţă privitoare la acest subiect. Dar văd că va aveasoarta celor precedente. Regina nu poate obţine nimic de la rege.— Ei bine, doamnă, vă înşelaţi. Regele vă acordă azi ceea ce a refuzat pînă acum.— Cum? bolborosi Măria de Medicis surprinsă, consimţiţi?— Tocmai am discutat cu vărul meu Sully, unele hotărîri importante. E posibil — nu e vorbade nimic sigur, remarcaţi asta — e posibil să-mi încep campania la primăvară. în timpulabsenţei mele, veţi asigura regenţa, doamnă. Reflectînd la aceasta, am hotărât că estenecesar să vă asigur autoritatea, atât cît îmi stă în putere. în ciuda marilor cheltuieli ce le va
 
necesita, această ceremonie este necesară. De aceea am hotărît: am fixat data pentrudouăzeci septembrie.Măria de Medicis se repezi la rege şi, prinzîndu-i mîinile, exclamă emoţionată în mod sincer:— Cât de bun eşti. Henri!... Şi cît de fericită mă faci!...— Da, iubito, îi replică regele cu puţină melancolie în glas, sânt bun... Poate că-ţi vei aminti...atunci când nu voi mai fi.Dar spiritul ei sec, profund egoist,al Măriei de Medicis începu deja să se facă simţit, şi eareluă:— Pentru că regele pare aşa de bine dispus în ceea ce mă priveşte, voi profita pentru a-i maicere ceva.— Şi anume? întrebă Henri cu oarecare reţinere.— Sire, am nevoie de bani.— Iarăşi? strigă Henri posomorât.— Sire, e vorba de o nimica toată. Doar douăzeci de mii de livre!— Numai atât, doamnă? o zemisli regele, nemulţumit. Credeţi că douăzeci de mii de livre e onimica toată?... Ei, la naiba! credeţi că voi pune poporul la noi biruri numai din dorinţavoastră de a-l îngrăşa pe nesătulul de Concinii, căruia de bună seamă îi veţi da banii?...Fiindcă ştiu, în mod sigur că toţi banii pe care vi-i dau trec în cuferele sale. Pentru a-l îmbogăţi, vă sărăciţi pe voi şi acum vreţi să mă sărăciţi şi pe mine. Pe toţi dracii! doamnă,poate că sânt bun, dar nu prost!— Slavă Domnului, ripostă regina cu acreală, nu sînteţi chiar atât de zgîrcit când e vorba săsatisfaceţi capriciile amantelor voastre!— Eu sânt stăpînul, strigă Henri bătînd din picior, mînios. Fac ce vreau!Fie, spuse ria făcînd o reverenţă ironică. Voi spune stareţei de la mănăstireaMontmartre că regina Franţei nu-i destul de bogată pentru a-i ajuta casa, şi pe Dumnezeu,după cum a fost rugată s-o facă. Ii voispune să se adreseze doamnei de Verneuil, căreia regele, care este stăpînul nu-i refuzănimic din ceea ce îi refuză reginei.Şi furioasă, uitînd deja marea satisfacţie pe care regele tocmai i-o dăduse, se îndreptă spreuşă.Dar la cuvintele „stareţa mănăstirii Montmartre", regele şi Sully schimbară o privire rapidă.Şi se înţeleseră.— O clipă, doamnă! strigă Henri îmblînzit. Dacă refuz să dau banii pe care-i cereţi pentru a-i îndopa pe nesătulii voştri italieni, nu înseamnă că sânt împotriva operelor caritabile. Nuvreau să se spună că fiicele domnului au cerut ajutorul reginei în zadar. Explicaţi-vă, vă rog.— Aflaţi, Sire, că doamna de Montmartre tocmai a aflat că, sub capela Mîntuitorului, trebuiesă fie o subterană unde se-găseşte un altar de piatră, care nu este altul decît acela undesfîntul Denis celebra în timpurile din vechime, slujba divină. Stareţa ar dori să facă săpăturişi să scoată la lumină acel loc sfânt care ar putea deveni pentru credincioşi un loc depelerinaj, fapt care ar reda mănăstirii vechiul ei prestigiu. Dar fiind săracă, iată pentru ce aapelat la regină sub a cărei protecţie s-a pus. Cele douăzeci de mii de livre pe care le-amcerut, sânt destinate acestor lucrări. E vorba de o operă pioasă, după cum vedeţi, şi care vaatrage asupra casei Franţei binecuvântarea Domnului.Din privire, regele îl întrebă pe Sully. Acesta făcu un gest de aprobare şi-i şopti cîtevacuvinte. Măria de Medicis urmărea scena neliniştită. Şi asta pentru că Sully era de faptvistiernicul regelui. El era acela caredădea reginei, ca şi amantelor suveranului, fondurile alocate.Măria de Medicis se calmă totuşi repede deoarece regele, redevenit amabil, îi spuse:— Să mă ferească Sfîntul, iubito, să te împiedic de la o operă de caritate care ar putea, dupăcum spui, să aducă asupra noastră binecuvîntarea cerului. Domnul de Sully vă va da sumape care o cereţi. Numai că am şi eu o mică dorinţă.— Care anume, Sire?— Această acţiune îmi pare atât de sfîntă, încât aş vrea să fac mai mult decît gestul de a-miaduce obolul. Vreau să supraveghez, şi la nevoie să conduc aceste lucrări. Spuneţi acestea,vă rog, doamnei de Montmartre.
 
Măria de Medicis nu bănuia că Henri IV ar fi avut vreo îndoială. Ea îl credea doar binevoitor.Bucuroasă că a reuşit, îndrăzni să spună:— Regele e stăpînul! Oriunde şi oricînd.Ieşi şi alergă să comunice vestea reuşitei sale Leo-norei şi lui Concini care o îndemnau.Nici Concini, nici soţia sa nu se îndoiau că se aflau în luptă cu regele şi cu Acquaviva şi cănici unul din aceşti doi temuţi concurenţi nu-i vor lăsa să înşface comoara dorită, comoarăpe care o credeau deja a lor. în aceeaşi zi, La ora cinei, Jehan le Brave îi dusese, cu el pe Carcagne, Escargasse şiGringaille la cîrciumă. Voia să le ofere o cină care în sinea sa, o socotea o cină de despărţire.Cei trei nu cunoşteau intenţiile şefului lor. Astfel încât se abandonară bucuriei fără nici obănuială sau reţinere. Pentru a nu-i întrista, Jehan se străduia să se arate vesel şi nepăsător.După terminarea ospăţului, când se aflau de acum în stradă, cei trei viteji, erau deja binefăcuţi. Jehan, care fusese mai reţinut, îşi păstra luciditatea. Cu o emoţie pe care nu şi-o pututstăpîni, le spuse: v —Bravii mei tovarăşi, nu mai putem trăi împreună, ca odinioară. Trebuiesă ne despărţim. Voi o luaţi la dreapta, eu la stînga... şi Domnul să vă aibă în grijă!Şi voi să se îndepărteze. Dar cei trei, ca şi când Jehan n-ar fi spus nimic, întrebară:— Care sânt ordinele, şefule?Nu înţeleseseră nimic. Dar totuşi, veselia dispăruse. Presimţeau că urma ceva dureros, cevagrav. Jehan nu voi să-i părăsească fără a fi înţeles de ei, şi Le spuse cu blîndeţe:Nu mai am ordine de dat. Nu mai sânt şeful vostru. înţelegeţi?... între noi, totul s-a terminat,pentru totdeauna.Cei trei se priviră speriaţi. Erau livizi. Dintr-o dată se treziră din beţie. Şi deodată izbucniră întînguieli dureroase:— în cazul ăsta, ne alungaţi?— Dar ce am făcut?— Ce vreţi să facem fără dumneavoastră?— Dar nu vă alung, reluă Jehan cu aceeaşi blîndeţe. Nu vă învinuiesc de nimic... Dar totuşitrebuie să ne despărţim.De-abia acum înţelegeau. Dudurere urindignarea, şi pentru prima oa,nemulţumirea:— Şi de ce să ne despărţim? Pe coarnele diavolului! scrîşni Gringaille. când condamni pecineva, îi spui pentru ce!— Aşa e! aprobară ceilalţi doi, pentru ce?— Pentru că doresc să duc un alt fel de viaţă, şi dacă aţi rămîne cu mine, aţi risca să muriţide foame.Cei trei se priviră aiuriţi. Din nou nu mai înţelegeau nimic. Rînd pe rînd întrebau:— De ce să murim de foame?— Nu avem totuşi astea? Şi-şi loveau mînerele spadelor.— Şi nu întîlnim la tot pasul d-alde ăştia?Şi arătau cîte un burghez făcînd gestul de a-l jefui.— Tocmai asta este, spuse vehement Jehan, tocmai asta nu mai vreau să fac. Asta senumeşte a fura.— Noi furăm?...Şi exclamaţia izbucni din cele trei guri în aceeaşi clipă. Neliniştea se citea pe figurile lor şiaveau aerul să spună: „E nebun!" Jehan care înţelese, strigă mînios: _Da, voi nu înţelegeţi!... Ca şi voi, şi eu am crezutmult timp că e drept şi legitim să iei de la cei bogaţi ceea ce se cuvine pentru săraci. Acumştiu că nu eram decît un hoţ!... da, eu eram un hoţ!... Numai la acest gînd simt cum roşescde ruşine... şi decît să mai fac aşa ceva, mi-aş tăia mîna şi aş da- o cîinilor!...Se priviră pe furiş şi căzură de acord. Deoarece Jehan avea ideea asta. l. face cum doreşteel. Vor deveni cinstiţi şi se vor schimba în nişte mici sfinţi. Asta-i va îmchide gura. Oricum, elcomanda iar ei ascultau. Era simplu şi o spuseră simplu.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->