Nu mai plânge, puisor...

plânsul n-are rost

Discutii pe aceasta tema

Continutul articolului:
Înainte de nastere, copilul tãu era stãpânul unui mic paradis, unde totul îl
învãluia în pace si în cea mai deplinã sigurantã. Iesirea din acest paradis,
adicã venirea lui pe lume, înseamnã contactul cu o multime de
necunoscute cãrora trebuie sã le facã fatã. Simturile lui sunt stimulate de
sunete, de lumini, de mirosuri, totul este nou, este un proces de învãtare
si de adaptare treptatã, pe mãsurã ce „se obisnuieste“, „se acomodeazã“
cu acest univers atât de vast. De exemplu, micutul învatã din primele
momente sã respire, sã înghitã, sã sugã - ceea ce nu este deloc usor!

Amintiti-vã de câte ori, adulti fiind, ne înecãm cu mâncarea înghititã la

nervi!

Ti se rupe sufletul când îl auzi plângând. Simti cã-ti pierzi cumpãtul,

creste în tine o neliniste care nu te mai lasã sã gândesti limpede. Ce e de
fãcut? Unii spun cã e bine sã-l lasi sã plângã. Sã fie oare asa?

Înainte de nastere, copilul tãu era stãpânul unui mic paradis, unde totul îl
învãluia în pace si în cea mai deplinã sigurantã. Iesirea din acest paradis,
adicã venirea lui pe lume, înseamnã contactul cu o multime de
necunoscute cãrora trebuie sã le facã fatã. Simturile lui sunt stimulate de
sunete, de lumini, de mirosuri, totul este nou, este un proces de învãtare
si de adaptare treptatã, pe mãsurã ce „se obisnuieste“, „se acomodeazã“
cu acest univers atât de vast. De exemplu, micutul învatã din primele
momente sã respire, sã înghitã, sã sugã - ceea ce nu este deloc usor!
Amintiti-vã de câte ori, adulti fiind, ne înecãm cu mâncarea înghititã la
nervi!

De cele mai multe ori, copiii mici, mai ales nou-nãscutii, plâng când se
aflã în fata unei situatii necunoscute care le cere sã se adapteze. Acesta
este un mod normal de a rãspunde la nevoia de acomodare cu încercãrile
de orice fel. Tu poti sã-ti dai seama dacã plânsul tine de o experientã
ineditã pentru el sau dacã are drept cauzã un disconfort: lipsa de hranã,
de cãldurã, simptome de boalã... Ceea ce îti va impune tie sã te adaptezi,
sã cauti o solutie.

Îti spune cã ceva nu este în ordine

Plânsul este modul bebelusului de a comunica. De exemplu, plânge

pentru cã îi este foame, pentru cã trebuie schimbat ori pentru cã
pampersul nu e pus cum trebuie si îl strânge.

Copilul nu plânge pentru cã vrea „sã-ti demonstreze ceva“, sau „pentru cã

e rãsfãtat“, ci îsi comunicã astfel stãrile, disconfortul, aceasta fiind calea
lui cea mai eficientã de „a spune“ ce îl deranjeazã.

De aceea, este firesc sã te întrebi ce nu este în ordine, verificând pas cu

pas cauzele posibile. Nu este normal sã-l lasi, pur si simplu, sã plângã,
fãrã sã intervii. Deci, vezi dacã îi este foame, dacã e ud, dacã îi este
teamã de ceva si nu poate face fatã propriilor emotii, dacã se simte
singur, dacã are colici ori febrã.

Dacã nu se confirmã nici o cauzã fiziologicã, distrage-i atentia, dã-i suzeta

sau o jucãrie care zornãie, leagãnã-l tandru pe fondul unei melodii
linistitoare. Nici un psiholog nu te va sfãtui sã-l lasi sã plângã la nesfârsit
„ca sã-l obisnuiesti“ sã doarmã singur în camerã sau ca „sã-l înveti minte“
sã nu mai plângã „fãrã rost“. Cel mult, poti sã-l lasi câteva minute fãrã sã
intervii în încercarea lui de a face fatã nelinistii. Astfel, îi dai posibilitatea
sã-si gãseascã singur calea de a se calma, sã-si controleze emotiile, sã
se linisteascã - poate sugându-si degetelul, ori ascultând un cântecel
cunoscut, sau privind o jucãrie care se miscã.

În nici un caz nu poate fi lãsat sã tipe pânã se sufocã, asa cum te

îndeamnã „sfãtuitoarele“ cu experientã, pentru cã fãrã ajutorul tãu nu
poate face fatã avalansei de sentimente. Are nevoie constantã de
dragostea si de sprijinul tãu, pentru cã în jurul lui se petrec lucruri pe care
nu le cunoaste si nu le întelege.

Plânsul lui rezoneazã cu propria ta neliniste

„Alexandru abia împlinise 5 sãptãmâni când, într-o searã, sotul meu

întârziase mai mult la serviciu fãrã sã mã anunte“, ne povesteste Irina, 30
de ani. „Eram, bineînteles, îngrijoratã si încercam zadarnic sã mã
stãpânesc în timp ce-l hrãneam pe cel mic. Dupã masã, au început
colicile si plânsetul. Ca si cum asta nu era de ajuns, Oana, care avea
atunci 4 ani, a început si ea sã plângã pentru cã voia salatã de fructe!
Cãtelul a preluat nervozitatea din jur si lãtra de mama focului, fãrã un
motiv real. Iar eu - în nici un caz nu mã puteam numi cea mai calmã fiintã
de pe pãmânt!

Am observat, mai târziu, cã în acele seri când sotul meu venea acasã
devreme, nici vorbã de toate astea. Alexandru se simtea perfect! Ce se
întâmpla? Când eram foarte stresatã, bebelusul reactiona plângând.“
Expertii în psihologia copilului mic confirmã observatia: el are capacitatea
de a simti tot felul de tensiuni care, chiar dacã sunt simple stãri sufletesti,
îl afecteazã. Casa este inundatã de nelinistea pregãtirilor pentru botez,
pentru schimbarea de domiciliu? Mama este mereu nervoasã, are
dificultãti în a se adapta noii sale situatii? Oricare ar fi natura acestor
stresuri, copilul le resimte, le trãieste ca o cutie de rezonantã si va
rãspunde plângând „fãrã motiv“! Dacã ti-e teamã, dacã esti mãcinatã de
griji, dacã esti tristã si nelinistitã de ceea ce se întâmplã între tine si
partenerul tãu, de exemplu, sã nu te miri cã plânge si nu poti sã-l
consolezi. De aceea, este esential sã înveti sã te bucuri de fiecare clipã
petrecutã lângã copil. Învatã sã-ti pãstrezi calmul în fata evenimentelor si
vei vedea cã si micutul este mai linistit, mai usor de consolat când plânge.

Dacã nu se opreste din plâns…

Dacã nu reusesti sã-l linistesti, dacã simti cã situatia iese de sub control,
nu te enerva, nu intra în panicã! Aminteste-ti cã numai calmul tãu poate
sã te facã sã vezi limpede si sã actionezi limpede.

De exemplu, poti sã-l îmbraci si sã-l iei la plimbare, scotându-l din

încãperea unde s-a petrecut „drama“!

Si, nu uita, dacã nu te descurci singurã, apeleazã la ajutor. Vorbeste cu o

altã mãmicã, cu medicul pediatru, vorbeste cu psihoterapeutul. Nu ezita
sã ceri sprijin! De fapt, sarcina ta este sã-i creezi un spatiu artificial unde
sã nu se petreacã nimic din ceea ce ar putea sã-l streseze.

De ce plânge bebelusul

Micutul din bratele tale este, oricât ti s-ar pãrea de ciudat, o

„personalitate” cu sentimente, cu nevoi si emotii dintre cele mai variate...
În plus, când tu esti tristã, obositã, nelinistitã resimte dureros toate
acestea. Deci poate sã plângã pentru cã:

- Îi este foame (mai ales nou-nãscutul, cãruia i se face foame foarte des).

- Este obosit, îsi freacã ochii sau urechiusele.

- Are temperaturã ori îi este prea cald sau frig. În acest caz, verificã-i
ceafa sau pieptul, dacã nu este transpirat sau înghetat.

- Se simte singur, pãrãsit, îi lipseste cãldura mamei.

- Este plictisit si nu are nimic în jur care sã-i distragã atentia.

- Cere sã fie schimbat.

- A avut momente de bucurie intensã (si stãrile de fericire pot fi stresante).

- Are gaze sau colici - vezi dacã încearcã sã-si plieze piciorusele pe
stomac.

- Are un disconfort.

- Simte starea ta de agitatie sau de supãrare care îl face sã plângã.

Poti sã-ti determini toleranta la plâns

Când vei încerca sã-l lasi sã doarmã singur, mai mult ca sigur va protesta
plângând... si plânsul lui te va face probabil sã renunti, desi i-ai amenajat
o camerã minunatã, desi e momentul ca micul print sã înceapã sã
respecte unele reguli prin care viata întregii familii sã intre treptat în
normal.

Metoda Ferber te îndeamnã sã „suporti” plânsul copilului fãrã sã intervii.

Ea îi încurajeazã pe pãrinti sã stabileascã o limitã de timp în care plânsul
poate fi acceptat. Se sugereazã, pentru prima noapte, un interval de 5
minute dupã ce pleci din încãpere. În a doua noapte intervalul creste la

10 minute, iar în a treia, la 15 minute. Între aceste intervale de absentã,

intrã în încãpere pentru 2-3 minute, linisteste copilul vorbindu-i blând,
mângâindu-l. În episoadele de absentã intervii doar vorbindu-i copilului
din camera alãturatã.

Este important sã pleci din încãpere înainte ca el sã adoarmã tocmai

pentru cã, din aceastã experientã, copilul învatã sã suporte absenta
mamei si astfel sã facã un pas spre propria independentã. Aminteste-ti cã
„noapte bunã, puiul mamei” este un alt mod de a-i spune cã urmeazã o
despãrtire pânã a doua zi. Adeseori însã intervin nelinistile tale legate de
„ce face micutul singur, în camera lui” care, pur si simplu, dãrâmã tot
esafodajul.