Muscă Alexandra

Istoria medicinei se ocupă atât de evoluția medicinei ca știință, cât și de contribuțiile

diverselor personalități în acest domeniu.

Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi. De la arta vracilor

și șamanilor care pretindeau că alungă duhurile rele, la medicina sacerdoților care
practicau în umbra templelor, până la medicina modernă este o cale lungă. Dacă
medicul medieval și renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al textelor clasice,
cât și al astrologiei și alchimiei, medicul modern trebuie să fie atât savant, cât și
cetățean, care să aplice știința actuală în scopul modificării pozitive a condițiilor de
mediu natural și social.
Boala a preexistat apariției omului pe Pământ: La animale cu îmbolnăviri de diferite
tipuri, se înregistrează comportamente care pot fi încadrate printre activitățile
tămăduitoare. Astfel, mamiferele obișnuiesc să-și lingă rănile (prin care se realizeaza
și o dezinfecție datorită antibioticelor din salivă), își expun la soare părțile suferinde,
în caz de indigestie chiar șicarnivorele consumă iarbă. Deci acțiunea de vindecare a
existat înainte de apariția omului. Există o filogeneză a activității vindecătoare. Se
remarcă însă o deosebire esențială între acțiunile vindecătoare din lumea biologică și
cele din medicina umană. Cele din prima categorie sunt instinctive, fiziologice în timp
ce acțiunile medicinei umane se bazeaza pe conștiință,gândire, strategie. Medicina
umană a apărut și evoluat din necesitatea păstrării forței de muncă, necesitatea
îngrijirii nou-născutului și a gravidei, necesitatea combaterii durerii.
 ANTICHITATE
Egiptul antic

Actul medical în anticul Egipt

Cele mai multe informații privind medicina acestei perioade provin de la celebrele
papirusuri medicale. Unul dintre cele mai celebre este papirusul Edwin Smith
(descoperit în 1930). Alte surse de informații: Odiseea lui Homer, scrierile unor
istorici ca Herodot și Diodor din Sicilia.

Medicina nu era practicată de vrăjitori sau vraci ca în triburile primitive, ci de medici

laici care totuși colaborau cu sacerdoții.

Medicii erau în mare parte specializați pe domenii, fiecare ocupându-se de o grupă de

boli. Aceștia posedau cunoștințe temeinice, redate printr-o impresionantă literatură
medicală și aveau faimă binecunoscută și peste hotare. Spre exemplu, regii
persani Cyrus și Darius au avut în serviciul lor medici egipteni.

Intervențiile chirurgicale se limitau doar la deschiderea abceselor și circumcizia.

Totuși chirurgii egipteni antici au fost primii care au suturat rănile.

Medicamentele folosite erau de origine naturală: miere, ulei, ceapă, usturoi etc. sau
minerală: săruri de plumb, de cupru. Uneori se recurgea și la remedii care astăzi par
fanteziste: organe sau excremente de animale, pilule combinate cu vin, bere etc.

Medicina egipteană a deschis largi perspective celei grecești.

Medicina mesopotamiană
Cele mai vechi texte de medicină sunt datate în prima jumătate a mileniului al II-lea
î.Hr.

În codul lui Hammurabi (sec. al XVII-lea î.Hr.) apar, printre altele, și chestiuni legate
de reglementarea activității medicale: onorarii, riscuri catre pot apărea în cazul

2
eșecului actului medical. Începutul școlii medicale poate fi considerat apariția
bibliotecii de profil a lui Assurbanipal (secolul al VII-lea î.Hr.).

Cel mai amplă lucrare de acest gen este un fel de "Manual de diagnosticare" scris de
medicul Esagil-kin-apli din Borsippa în timpul domniei regelui babilonian Adad-apla-
iddina (1069 î.Hr. - 1046 î.Hr.).

Toate aceste texte arată că babilonienii, ca și egiptenii, utilizau diagnoza, prognoza,

examinarea medicală și prescripțiile.

Medicina indiană

Nagarjuna, discipol al luiBuddha, inventator al multor leacuri pentru probleme

psihice.
Una dintre cele mai lucrări în domeniu este celebra Ayur-Veda (sec. V î.Hr.), scriere
spirituală hindusă ce derivă din Atharva-Veda (una din cele patru Vede). Această
lucrare de filozofie hindusă relevă principii noi, care formează ceea ce astăzi
numim medicină naturistă".

Medicina persană
Aflată la intersecția mai multor drumuri comerciale, Persia a beneficiat de condiții
propice dezvoltării științei, în particular a celei medicale. La Academia din
Jundishapur s-au format generații de medici.

Savantul persan Rhazes a scris un tratat de medicină, în care a cuprins toate

cunoștințele acelor vremuri și observațiile proprii. Sunt descrise foarte amănunțit
diverse boli printre care pojarul și variola.

Dar cea mai reprezentativă personalitate a medicinei persane este savantul Ibn Sina
(Avicenna). Tratatul său de medicină rămâne o lucrare standard chiar și pentru
Europa până în perioada Iluminismului.

China antică

3
Având o vechime de câteva milenii, medicina chineză antică a evoluat foarte mult, dar
și-a păstrat esența, dată de filozofia taoistă și confucianistă. Boala apare datorită
deteriorării echilibrului dintre cele două principii fundamentale yin și yang.

Cam prin secolul al XII-lea î.Hr. se realizează diviziunea dintre clasa sacerdotală și
cea a medicilor, primii ocupându-se dec aspectele supranaturale ale bolilor, iar
medicii de aspectele comune.

Medicii chinezi erau excelenți observatori clinici; pacienții erau supuși la examene
medicale amănunțite. Anatomia era punctul slab deoarece, conform învățăturilor
lui Confucius, corpul omenesc era sacru, iar cercetăruile anatomice erau interzise.

În ceea ce privește terapeutica, chinezii cunosteau destul de bine plantele medicinale,

dar utilizau și extracte din țesuturi sau organe animale și substanțe minerale (compuși
chimici).

Alte metode terapeutice originale: gimnastica medicală, masajul, acupunctura.

Grecia antică

Hippocrate, părintele medicinei.

Învățații Greciei antice pot fi considerați fondatorii medicinei occidentale moderne,
deoarece au realizat ruperea definitivă de magie și supranatural.

Hippocrate, părintele medicinei, caracteriza bolile ca: acute, cronice, endemice și

epidemice. Boala era considerată ca un dezechilibru dintre elementele clasice(umori).

Roma antică
Romanii au inventat numeroase instrumente chirurgicale cum ar fi: forcepsul,
scalpelul, speculum, acul chirurgical. Ei au fost pionierii chirurgiei cataractei.

Școala elenisto-romană

4
 Hippocrate și Galen
Cel mai de seamă reprezentant a fost Galen din Pergam. Acesta a executat multe
operații îndrăznețe pentru acea epocă, aparținând chirurgiei cerebrale și celei oculare.

Evul mediu

Medicina islamică
Arabii au dus mai departe realizările grecilor și romanilor.

Al-Razi în al său tratat de medicină studiază rujeola și variola. Este primul care
încearcă să demonstreze teoria umorilor și teoriaelementelor clasice a lui Aristotel.

Dar cea mai importantă personalitate a școlii islamice este Avicenna. Lucrările
sale, Tratat canonic de medicină (1020) și Cartea vindecării (secolul al XI-lea),
rămân adevărate standarde în cadrul universităților de medicină ale zonei islamice, dar
și ale Europei până în secolul al XVII-lea.

MEDICINA VIITORULUI

5
Progresele care se inregistreaza in domeniul medical, in ultimii ani, sunt de
necontestat.

Oriunde privim - genetica, imunologie, microbiologie, farmacologie, informatiile,

descoperirile, realizarile, se succed si circula cu viteza ametitoare.

Fie ca este vorba despre decriptarea genomului uman, noi tratamente impotriva
virusului HIV, descoperirea prionilor, noi tipuri de vaccinuri, utilizarea laserului in
medicina, si multe, multe altele, cunoasterea si explicarea unor fenomene,
concomitent cu aplicarea unor metode si mijloace adecvate de tratament, a fost
posibila datorita dezvoltarii tehnologiei. ªi invers: pe masura ce mijloacele tehnice si
metodele moderne de investigare se dezvolta, sporeste si volumul datelor,
informatiilor, cunostiintelor dintr-un domeniu sau altul.

Dar daca pana acum, tendinta generala era de a dezvolta aceste mijloace si metode, de
a utiliza aceasta tehnologie in “afara” noastra, apar acum domenii revolutionare in
medicina, care isi propun sa actioneze mult mai rapid si eficient, direct in interiorul
organismului nostru.

Un astfel de domeniu, aflat in zorii evolutiei sale, este nanomedicina.

Nanomedicina – posibile aplicatii ale nanotehnologiei in medicina

Domeniul nanomedicinei il constituie cercetarea modalitatilor de a utiliza dispozitive

de ordin nanometric – nanoroboti – in sfera medicala.

Dispozitivele respective se afla deocamdata in stadiul de proiect, se studiaza detalii

legate de aspectul exterior, forma, dimensiuni, structura, modul in care acestia
actioneaza in interiorul corpului, comunicarea si controlul asupra lor, modalitati de
terapie prin intermediul lor.

Cam cum ar arata un nanorobot?

Diametrul unui astfel de microrobot ar fi de aproximativ 0,5-3 microni (1 micron=10-

6m), fiind alcatuit din componente de ordin nanometric (1 nm=10-9m).

Materialul constituent, probabil carbonul, va fi principalul element utilizat sub forma

diamantului, (datorita unor calitati chimice deosebite si a unei reactivitati scazute).
Alte elemente usoare - hidrogen, oxigen, nitrogen, silicon - vor fi folosite pentru
diversele componente ale nanorobotilor.

Interiorul va fi vidat, iar exteriorul, desi expus diverselor substante chimice din
organism, va fi destul de rezistent. Lichidele nu pot patrunde in interior, decat in cazul
in care s-ar solicita o eventuala analiza a acestora.

Tot in interior va exista un mini-computer, capabil sa efectueze aproximativ 1000

operatii pe secunda, necesar comunicarii cu exteriorul, si mai ales, indeplinirii unei
anumite sarcini.

6
Energia necesara functionarii acestui mecanism va fi asigurata prin metabolismul
local al glucozei sau oxigenului, sau, extern, prin existenta unei surse de energie
acustica.

Semnalele transmise de aceste computere vor fi preluate de o retea de navigatie

implantata in organism, retea prevazuta cu statii (noduri de comunicare) pe unde trec
nanorobotii si schimba informatii referitoare la statusul lor in acel moment.

Comunicarea cu nanorobotii din interior spre exterior, si invers, se face prin semnale
acustice, asemanator ca principiu si mod de functionare cu ultrasunetele.

Nanorobotii vor putea distinge categorii de celule ale organismului-gazda in urma

analizarii antigenelor de suprafata ale acestora, pe baza unor senzori chemotactici
prevazuti in structura lor.

Reactivitatea chimica scazuta a diamantului in mediul intern va face ca sistemul

imunitar al organismului gazda sa nu provoace reactii imunitare negativela
introducerea nanorobotilor in organism.

In functie de tratament, nanorobotii vor fi injectati in organism in doze variabile

(cativa cm3 de lichid – apa, solutie salina) – ce contine intre 1 si 10 trilioane
nanoroboti (1 trilion=1012).

Acestia avand o tinta si un traseu bine definite, se orienteaza prin intermediul retelei
de navigatie din organism si, cu ajutorul ghidajului din exterior (medic), se activaeaza
si incep sa functioneze.

La sfarsitul perioadei de tratament, eliminarea lor din organism se poate face prin
caile obisnuite de excretie.

Unde se poate aplica nanotehnologia?

Enumerarea catorva domenii este destul de sumara, deoarece campurile si directiile de

actiune ale acestei tehnologii se vor diversifica si vor spori pe masura ce vor incepe sa
apara rezultate concrete in practica. Iata cateva:

• In dermatologie – pentru refacerea tesutului cutanat, indepartarea celulelor

moarte, curatarea in profunzime a pielii;
• Stomatologie – prezenta unor nanoroboti in cavitatea bucala, care sa distruga
bacteriile si tartrul;
• Imunologie – nanoroboti capabili sa identifice si sa distruga bacterii si
virusuri;
• Hematologie – nanoroboti care, odata ajunsi in sange, sa distruga depozitele
arteriosclerotice din vasele de sange, sa repare peretii vaselor lezate, sa
distruga trombusurile, etc.
• Oncologie – distrugerea unor procese tumorale, concomitent cu oferirea unor
informatii referitoare la volumul tumorei, cantitatea ramasa, cantitatea
distrusa, natura ei;
• Farmacologie – transportul unor substante medicamentoase in anumite regiuni
ale corpului, bine definite, (antibiotice, citostatice, etc).

7
Deocamdata, existenta acestor entitati ramane una teoretica – vom vedea in viitor insa
in ce masura acesti nanoroboti isi vor dovedii eficienta prin aplicarea in practica.

Un model de nanorobot imaginat de un cercetator englez, Robert A. Freitas Jr., de la

Institutul de studii asupra nanoroboticii Foresight, ar putea fi “respirocitele”.

Acestea sunt structuri de 1 micron diametru, alcatuite din 18 bilioane de atomi.

Au forma si rolul unor mici rezervoare, care pot fi umplute cu 9 bilioane molecule de
O2 si CO2, la o presiune de 1000 atmosfere.

Sunt dotate cu senzori care masoara presiunea la nivelul alveolelor pulmonare, si

senzori prin care comunica acustic cu medicul, pentru a primi indicatii asupra
modului de actiune (eliberarea gazelor la nivel pulmonar se face printr-un control
strict, direct).

Acesti nanoroboti mimeaza practic comportamentul hematiilor – cu deosebirea ca

fiecare respirocita poate transporta de 236 de ori mai mult volum de gaz decat o
hematie.

Concret: injectarea unui litru de respirocite, spre exemplu, in sange (volumul

considerat maxim admis) permite oprirea respiratiei timp de 4 ore, sau efectuarea unui
sprint la viteza maxima, cu inspiratie/expiratie la fiecare 15 minute…

Un scenariu mai futurist atribuie dezvoltarii nanotehnologiei chiar depasirea

capacitatilor mentale normale, obisnuite in prezent – prin implantarea unui astfel de
nanocomputer in creier, ar putea fi accesat rapid un volum de informatii, comparativ,
sa zicem, cu cel al Bibliotecii Nationale.

Insa ce ne rezerva viitorul in acest domeniu este destul de greu de anticipat

deocamdata.

Probabil, nu peste multa vreme, prezenta unor sectii speciale in cadrul facultatilor de
medicina, clinicilor, sau spitalelor umane – de genul „Neurocibernetica”,
„Biotronica”, „Nanorobotica”- alaturi de cele deja cunoscute, nu va mai mira pe
nimeni.

Scutece care semnaleaza cand bebelusul s-a imbolnavit, implanturi pe masura

pacientului ori laserul care topeste "la minut" doua kilograme de grasime, iata ce
rezerva viitorul medicinei, potrivit cercetatorilor ame-ricani. Donald Combs, de la
Eastern Virginia Medical School, a prezentat, in "British Medical Journals", cateva
inventii senzationale, care vor deveni uzuale in urmatoarele trei decenii. Sa incepem
cu laserul anti-obezitate, care arata asemeni unui aparat Roentgen dintr-un aeroport.
Raza este "plimbata" pe corpul pacientului, distrugand stratul de grasime, fara a afecta
celelalte celule. In urmatoarele trei zile, organismul elimina pe cai naturale reziduurile
rezultate, iar in doua saptamani, se pierd cam doua kilograme. Tratamentul continua
pana la atingerea greutatii dorite, fara nici un fel de efect secundar. Spectaculos este si

8
cipul implantat in corpul bolnavilor cronici, suferinzi de hipertensiune ori de diabet,
de pilda, si cu ajutorul caruia pot fi monitorizate functiile organismului, de la puls si
respiratie pana la nivelul glicemiei ori al tensiunii arteriale. Cipul transmite datele cu
ajutorul undelor radio catre medicul curant, dar si catre pompita automata, implantata
si ea, care livreaza insulina cand e nevoie. Deja, in Statele Unite exista asa-numitul
"Life Shirt", un tricou echipat cu senzori, care masoara regulat ritmul cardiac,
tensiunea arteriala si alte valori ale sangelui purtatorului, transmitandu-le pe calea
undelor catre un anumit computer. Pe acelasi principiu, al monitorizarii, functioneaza
si scutecele inteligente, care-si schimba culoarea in contact cu scaunul ori urina
bebelusului bolnav. Gratie vitezei de transmitere si prelucrare a datelor computerizate,
se poate interveni rapid cu tratamente eficiente.
De medicina viitorului tin si implanturile de ligamente ori osoase "pe masura"
pacientului. In loc sa se foloseasca implanturi standard, care nu se potrivesc
intotdeauna cu anatomia bolnavului, tomografiile computerizate vor contura imaginea
exacta a celui necesar, pe baza lor urmand sa se realizeze un mulaj cu ajutorul
stereolitografului (un fel tipografie tridimensionala). Nu in ultimul rand, senzational
se anunta si minusculul telescop implantat suferinzilor de cataracta care si-au pierdut
vederea, pentru a-i ajuta sa-si recapete lumina ochilor, pe termen scurt. Energia
necesara telescopului va fi furnizata de micro-baterii solare, dispuse pe retina
bolnavului. Pe termen lung, solutia pentru acesti pacienti va fi de natura genetica.

9
10