Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
6Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Pascal Bruckner,Interviu

Pascal Bruckner,Interviu

Ratings: (0)|Views: 327 |Likes:
Published by extotocorde_dom170
interviu neconventional
interviu neconventional

More info:

Categories:Types, Reviews
Published by: extotocorde_dom170 on Jun 05, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/27/2013

pdf

text

original

 
Scriitorul Pascal Bruckner, în vârstă de 63 de ani, supranumit „filosoful actualităţii“, identifică roluliubirii în noul discurs politic. „Confuzia dintre domeniul privat al iubirii şi cel public, al politicii, aajuns să fie alarmantă“, spune Bruckner. Cel mai recent titlu apărut în româneşte al cunoscutuluiscriitor şi eseist francez este intitulat „Paradoxul iubirii“ şi a apărut la Editura Trei.„Adevărul": Scrieţi despre iubire de peste treizeci de ani, iubirea e prezentă în aproape toate cărţiledumneavoastră. De ce preferaţi acest subiect? E unul frumos, dar care poate fi, deseori, alunecos.Pascal Bruckner: E foarte alunecos! Iubirea - şi fericirea -, sunt subiectele principale ale timpuluinostru, în Europa de Vest. Valorile care au rămas valide în ciuda laicizării Europei. Sunt insule desacru, e tot ce ne-a rămas. Am distrus restul, însa iubirea continuă să fie învaluita de sacralitate.Supravieţuieşte, iar noi ne ţinem cu dinţii de iubire fiindcă ştim că ea ar trebui să fie punctul culminantal împlinirii societăţii noastre. Poţi avea succes, poţi câştiga o mulţime de bani, dar dacă nu existăcineva care să te iubească te vei simţi un ratat. Iubirea e sacră: admitem că cea mai frumoasă parte avieţii noastre e cea în care suntem iubiţi şi îi iubim pe ceilalţi şi că iubirea e cea mai imporantă reuşităîn viaţa personală.Sunteţi un scriitor antrenat: vi se întâmpla, totuşi, să aveţi temeri create de generalitatea subiectului,atunci când vă documentaţi, sau chiar în timp ce lucraţi la o carte?Ce se întâmpla când scrii despre iubire este că resimţi riscul banalului: toată lumea scrie despre iubire.Astfel, ori rişti să repeţi ce au spus alţii înaintea ta, ori să reduci lucrurile la un nivel de „revistă" - o publicaţie lunară, un săptămânal sunt pline de articole despre bărbaţi şi femei, despre dragoste. Apoi, săscrii despre iubire îti pune la încercare atenţia: trebuie să fii prudent să nu eşuezi în locuri comune, sausă nu rămâi încâlcit într-un limbaj dificil. E necesar să fii clar şi profund în acelaşi timp. Iar acesta e celmai alunecos capitol...Cum ştiţi că sunteţi original, aveţi o metodă prin care testaţi asta, faţă în faţă cu dumneavoastră?Mă întorc la propriile experienţe în iubire. Dacă frazele vin din inima şi din mintea ta, lucrurile nu semai reduc la a-ţi face conştiincios temele şi documentul devine o carte despre propria viaţă. Scriidespre amintirile tale, cu sentimentele pe care ele ţi le trezesc în prezent.Cât de dureros e să retrăiţi ceva din trecut de fiecare dată când scrieţi?A scrie, în sine, e dureros! O carte echivalează cu o suferinţă. Mai întâi trebuie să înramezi subiectul,apoi să-l îmbraci în cuvinte, să eviţi repetiţiile. De fapt, mai direct spus, dacă mi-e permis să mă exprimastfel: să scrii e o pacoste! (Râde) Paradoxal, pe cât e de dureros, pe-atât e de incitant... Fiind o pasiune,sunt obligat să-i cedez; fiind dureros, sunt obligat să înving. Căci adevărata suferinţă ar fi să nu maiscriu nimic.Aveţi un top al celor mai „dureroase" cărţi?Aş putea spune că da. „Tentaţia inocenţei", la care am lucrat în 1995, o carte grea şi care mi s-a părutlungă, a fost cea mai dureroasă.Din ce vă recuperaţi energia consumată prin scris?Lucrez la o carte cam doi ani. De recuperat, mă recuperez prin viaţă... Plec în vacanţă des - din punctulacesta de vedere sunt un francez pur-sânge, mă dedic vacanţelor, nu ratez niciuna, că e Crăciun, Paşte,sau vacanţa de vară. Cânt la pian, fac joging, merg la schi, practic alpinismul.Aţi studiat pianul? Nu, am lucrat la un piano bar în timpul studenţiei. Trebuia să cânt cam 15 piese de la opt seara până lamiezul nopţii.O lecţie de disciplină.Aşa e, dar aveam partituri şi făceam însemnari, şi după o vreme cântatul se transformase în ceva
 
mecanic. Acum mai cânt din când în când pentru mine şi îmi face plăcere, deşi, recunosc, cânt mereuacelaşi lucru: Erroll Garner - „Misty", Richard Rodgers - „Blue Moon", Anton Karas - „The ThirdMan"... Majoritatea clasici, ştiţi, genul acela de muzică pe care oamenii, clienţii o cer. (Râde)Într-un pasaj din „Paradoxul iubirii" vă referiţi la felul în care politicienii au început să se folosească deiubire ca temă în discursurile lor. „Un popor nu mai este condus, ci este răsfăţat, legănat", scrieţi.Se aplică foarte bine şi comunismului, unde tot răul era construit în numele iubirii, într-un spirit frăţesc- eram popoare de fraţi şi surori - şi, cu toţii ştim care a fost deznodământul. În democraţie, în ultimiidouăzeci de ani, liderii politici se folosesc de limbajul iubirii, cu intenţii pozitive, vor să ne mângâie.Rezultă un paradox, este deconcertant pentru că nu-l rogi pe preşedintele tău sau pe prim-ministru să teiubească, de la politicieni aştepţi să atingă nişte ţinte precum sănătatea, securitatea ori transportul.Confuzia dintre domeniul privat al iubirii şi cel public, al politicii, a ajuns să fie alarmantă.Deci vorbim despre o nouă capcană a politicii: iubirea?Totul porneşte de la seducţie. Liderii politici vor mai întâi să ne seducă, după aceea vine un fel desentimentalism - pe care îl regăsim pretutindeni -, în combinaţie cu violenţe atroce. Liderii adoră să nevorbească în termeni de prietenie, de afecţiune. Nu ştiu cum e în România, dar în Franţa, la fel ca înStatele Unite ale Americii, la televizor nici nu mai există nume, doar prenume! Eşti Barack, Pascal sauSamantha... Se creează o familiaritate care poate părea plăcută, dar, până la urmă, oamenii nu te ştiu, nuştiu cine eşti şi te vor fi uitat după câteva minute.Ce a înlocuit, în politică, din punct de vedere istoric, seducţia prin iubire?Ordinea antică. Un sistem în care toate relaţiile erau construite pe convenţii şi, în funcţie de statutulsocial, vorbeai cu oamenii după un anumit protocol. Iubirea şi afecţiunea nu intrau în discuţie, eleţineau de domeniul privat. Oamenii erau obligaţi să se adreseze cu „domnule" sau „doamnă". La aceavreme nu exista această tiranie a intimităţii. Astăzi, toată lumea vrea să fie aproape de oricine, nu maiexistă bariere, ori frontiere, cu toţii suntem prieteni şi ne iubim, ne pupăm - în Franţa orice bărbat se pupă cu orice bărbat, în strânsă prietenie! Asta nu se întâmpla când eram eu tânăr. Aşadar, se pupă camafioţii din filmele americane celebre, şi după aceea se omoară, îsi omoară cei mai buni prieteni.Această îmbratisare, această căldură mediteraneană a devenit globală.Volumul „Paradoxul iubirii“ poate fi găsit în librării începând din această săptămână"Astăzi, toată lumea vrea să fie aproape de oricine, nu mai există bariere ori frontiere, cu toţii suntem prieteni şi ne iubim.''Pascal Bruckner scriitor „Mintea e un servitor necredincios"Vă sâcâie să fiţi identificat mai ales ca autor al romanului „Luni de fiere"?Poate în România, nu şi în Franţa. Fiecare ţară are preferinţele ei. Sunt conştient că „Luni de fiere" afost un vârf al începutului carierei mele, însa francezii sunt mai ataşaţi de lucrările de nonficţiune. E oviziune diferită. Cum mă simt când sunt identificat ca autor al romanului „Luni de fiere"? Mă simt bine. Întotdeauna e bine să fii cunoscut prin cărţii tale. Doar că, uneori, te plictiseşte să ţi se aminteascăde cărţile pe care le-ai scris demult.De când aţi început să aveţi succes, a trebuit să scrieţi şi cărţi la comandă? Niciodată.Spuneaţi într-un interviu că succesul e o neînţelegere. Care e esenţa acestei neînţelegeri în ceea ce priveşte propriul succes? Nu ştiu. Mă gândesc de fiecare dată că succesul ţine, mai degrabă, de momentul în care publici. Nu
 
contează doar să scrii o carte bună, ci şi s-o scrii la timpul potrivit. Dacă ratezi momentul, chiar dacă aiscris ceva bun, receptarea va fi diferită. De aceea spun că este o neînţelegere. De fapt, nu vei ştiniciodată de ce o carte a prins mai bine, şi o alta nu.Când a ieşit pe piaţă „Luni de fiere", romanul a şocat publicul român din cauza erotismului explicit.Erau anii '90, abia ieşisem de sub comunism... Şi publicul francez a fost incitat de această apariţie. Aţi premeditat-o, de ce aţi ales să scrieţi acest roman?În primul rând, „Luni de fiere" m-a eliberat de o poveste personală, pe care o trăisem timp de doi ani.Voiam să mă debarasez de această povară care a însemnat un consum enorm, psihologic vorbind. Mădespărţisem de o tânără şi simţeam nevoia să scriu despre asta. Fără să ştiu, la acel moment, ce formăva lua povestea. De ce am scris „Luni de fiere"? De ce scriem cărţi, până la urmă? E o întrebare pe careşi eu mi-o pun. În ziua de azi, toată lumea scrie cărţi, dar nimeni nu le citeşte! Doar publicul e cel careface ca o carte să fie necesară.Distingeţi o diferenţă de receptare în rândul cititorilor dumneavoastră, odată cu trecerea timpului, cuschimbul de generaţii?O întrebare bună. Cred că cea mai mare preocupare a unui scriitor ar trebui să ţină de public, să fieatent să câştige cititori din generaţii diferite. Dacă ai doar cititori dintr-o singură generaţie, atunci ştii căîmbatrânesti cu ei, mori odată cu ei. E deprimant când ţin o prelegere sau vorbesc la o conferinţă şi vădcă majoritatea oamenilor din sală sunt cărunţi...Cum simţiţi diferenţele dintre publicul în vârstă şi cel tânăr?Cititorii în vârstă sunt întotdeauna tentaţi mai degrabă să polemizeze pe marginea ideilor, în timp cetinerii sunt înclinati să discute despre experienţele din spatele cărţii. Pentru cititorii tineri, o carte e unmijloc de a trăi mai intens. Cititorii în vârstă deja şi-au consumat vieţile, aşa că aşteaptă de la tine, cascriitor, o opinie, nu o experienţă.Ce vă place cel mai mult la mintea dumneavoastră?O iubesc când funcţionează repede! (Râde) Dar adevărul e că mintea mea nu funcţionează tocmaiatunci când am nevoie, deci foarte des sunt absent. Există o expresie în franceză care descrie momentulcând cineva îti spune ceva şi nu eşti în stare să-i dai o replică deşteaptă. Replica vine întotdeauna douăore sau două zile mai târziu. Mintea e hiperactivă când n-ai nevoie să fie aşa şi înceata când ar trebui săfie rapidă. E ca un servitor necredincios.În „Palatul chelfănelii" (1986), parabolă tragi-comică a relaţiei dintre popoare şi conducătorii lor, eraţi,în scris, mult mai jucăuş decât sunteţi astăzi. De ce aţi renunţat la această latură jucăuşă?Aveţi dreptate, cărţile recente sunt mult mai serioase. Nu ştiu de ce am renunţat la felul jucăuş de ascrie. Ce ştiu e că am rămas jucăuş în viaţa reală: fac o grămadă de glume proaste în fiecare zi.În literatură vă preocupă ideea de limită. În viaţa personală, ce limite nu aţi depăşit niciodată?Sunt o mulţime limitele de netrecut - mă consider o persoană civilizată. De exemplu, n-aş ucideniciodată pe cineva. În viaţa reală, iubirea e însa teritoriul unde poţi depăşi o mulţime de limite fără săîncalci vreo lege. Iubirea ţine doar de două persoane, sau, uneori, de mai multe...Ce limite aţi depăşit şi v-a plăcut?În general, îmi place să-mi depăşesc propriile limite fizice. Urc pe munte, fac alpinism, încercând sătrec dincolo de puterile propriului organism - mă simt extraordinar când pot să fac ceva de care nucredeam că sunt în stare.Trăim într-o societate asaltată de veşti catastrofice: criză economică, revolte sociale, cutremure. Stareade normalitate a ajuns să pară un lux. Cum trăiţi acest tip de presiune?Trăim un sentiment perpetuu de anxietate. Întrebarea e: de ce? Nu mai avem graniţe, nu mai există

Activity (6)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
Emm' Vixy liked this
deliailona555 liked this
Roxana Elena liked this
acsesimi liked this
Claudiu Clau liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->