Professional Documents
Culture Documents
AUDITUL INTERN
IN ACTIVITATEA DE CREDITARE
BANCARA
- CREDITUL DE CONSUM -
Profesor indrumator:
STANCIU ANCA
Masterand:io
– CONSTANTA 2007 –
1
CUPRINS
2
CAPITOLUL 1. ACTIVITATEA DE AUDIT
1.2 Definitii
Exista o multitudine de definitii date auditului, dar nu în acceptiunea sa generala, ci pe
componente ale sale.Astfel, Compania Nationala a Comisarilor de Conturi din Franta da definitia
auditului financiar: examinarea realizata de un profesionist competent si independent de
organizatie, în vederea exprimarii unei opinii motivate asupra regularitatii, sinceritatii si imaginii
fidele a conturilor anuale ale întreprinderii .
Institutul American al Contabililor Publici Autorizati (AICPA) prezinta auditul ca pe o
examinare ordinara a situatiilor financiare, efectuata de un contabil public autorizat, în vederea
exprimarii unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente prezinta situatia
financiara, rezultatele operatiunilor efectuate si schimbarile intervenite în situatia financiara a
organizatiei, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (Standardul de Audit nr 1)
În România, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 75/1999 privind activitatea de audit
financiar (cu modificarile ulterioare)1 prezinta auditul financiar ca “activitatea de examinare, în
3
vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, în
conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internationale de audit si
adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România”
Exista, asadar, trei definitii date auditului financiar din care razbate un filon comun, si anume
ca acesta reprezinta o activitate de examinare a situatiilor financiare, de catre o persoana
competenta sau autorizata (francezii nu au dat masura “competentei”), pentru formularea unei
opinii asupra corectitudinii cu care aceste documente prezinta situatia financiara a organizatiei,
atât static, cât si în dinamica si pentru ca aceasta opinie sa fie “motivata”, se folosesc si reperele
în functie de care se fac aprecierile: “principiile contabile general acceptate” sau standardele de
audit.
În afara diferentelor stilistice date, probabil, de trasaturile nationale (unii fiind mai rigurosi în
exprimare, iar altii mai lirici), transpare si o alta diferenta: în Franta s-ar parea ca aceasta
activitate este încredintata “comisarilor de conturi” (persoane abilitate sa efectueze controlul
legal al conturilor societatilor comerciale), în SUA numai contabilii publici autorizati pot sa
desfasoare activitati de audit, iar în România - auditorii financiari Astfel, primele doua definitii
vadesc apropierea dintre audit financiar si controlul contabil În schimb, în a treia definitie apare
o categorie distincta de specialisti, iar pentru a întelege la ce se refera aceasta categorie este
necesara analiza activitatilor pe care acestia le pot desfasura,prezentate în acelasi act normativ:
activitatea de audit financiar, de audit intern, de consultanta financiar – contabilasi fiscala, de
asigurare a managementului financiar – contabil, de expertiza contabila, de evaluare, activitati de
reorganizare judiciarasi lichidare Prin urmare, este vorba de un super-specialist, care ar trebui
sa se numeasca auditor, dat fiind faptul ca aria lui de expertiza depaseste auditul financiar, iar o
definitie posibila a auditului ar putea fi data prin enumerarea activitatilor desfasurate de acesti
specialisti .
Ceea ce scapa acestor definitii este, însa, scopul activitatii de audit; exprimarea unei opinii nu
poate fi un scop în sine, poate fi doar un mijloc. Adica, pentru ce este nevoie de audit? La ce
foloseste o opinie independenta si competenta privind corectitudinea reflectarii situatiei
financiare? Se poate raspunde ca bancile, în analiza de creditare, solicita companiilor o astfel de
opinie sau ca bancilor li se solicita, prin lege, auditarea situatiilor financiare sau în alte multe
feluri. Dar tipul acesta de raspunsuri nu ar fi reflectarea unei nevoi resimtite si a unei utilitati
interne, ci a unor constrângeri si utilizari externe Partea aceasta este acoperita de definitia
auditului intern data de catre Institutul Auditorilor Interni (IIA): “Auditul intern este o activitate
independenta, de asigurare obiectivasi de consultanta menita sa adauge valoare si sa
îmbunatateasca operatiunile unei organizatii Acesta sprijina o organizatie sa îsi realizeze
4
obiectivele, aducând o abordare sistematicasi disciplinata în evaluarea si îmbunatatirea
eficacitatii procesului de management al riscului, de control si de conducere”
Comitetul de Supraveghere Bancara de la Basel si-a însusit întru totul conceptul lansat de IIA
cu privire la auditul intern si legislatia româneasca în materie preia aceasta definitie, în forme
mai concentrate sau mai detaliate.
Astfel, în legislatia privind auditul financiar apare urmatoarea definitie:
“Auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva a ansamblului activitatilor
entitatii economice în scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului,
controlului si proceselor de conducere a acestuia”.
Desi pare a câstiga în concizie, aceasta omite, de fapt, scopul real al activitatii de audit,
comitând aceeasi confuzie între scop si mijloacele de realizare, si excluzând componenta de
consultanta .
Componenta de consultanta apare, însa, desi într-o formula alternativa, în definitia auditului
intern bancar din Norma nr 17/2003 a Bancii Nationale a României: “activitate independenta,
destinata îmbunatatirii activitatii bancilor, fie prin îndeplinirea unor angajamente de audit, fie
prin acordarea de consultanta structurilor entitatilor auditate”.
Daca se expliciteaza si notiunea de angajament de audit, rezulta urmatoarea definitie a
auditului intern bancar: activitate independenta, destinata îmbunatatirii activitatii institutiilor de
credit, fie printr-o examinare obiectiva a modului de realizare a administrarii riscurilor,
sistemului de control intern si proceselor de conducere ale institutiilor de credit, în scopul
furnizarii unei asigurari rezonabile ca acestea functioneaza corespunzator si vor permite
atingerea obiectivelor institutiilor de credit, precum si în scopul formularii unor recomandari de
îmbunatatire a activitatii acestora, fie prin acordarea de servicii de consultanta
structurilor/entitatilor auditate.
Din cele de mai sus se poate extrage ceea ce poate fi considerata o definitie completa a
auditului, aplicabilasi domeniului bancar : activitatea, realizata de persoane autorizate, de
examinare obiectiva a ansamblului activitatilor entitatii economice, care are ca rezultat
formularea unei evaluari independente a managementului riscului, a controlului si proceselor de
conducere, si a unor sugestii pentru îmbunatatirea eficacitatii operatiunilor, în scopul sprijinirii
realizarii obiectivelor entitatii economice .
Dupa cum se observa, aceasta definitie sumarizeaza (poate nu în cea mai buna sintagma)
trasaturile auditului (competenta, obiectivitate, independenta), sfera preocuparilor sale
(ansamblul activitatilor entitatii economice, nu numai evidenta contabila), materializarea
rezultatelor acestuia (evaluare si consultanta), precum si scopul auditului.
5
În definitia de mai sus a fost omis în mod intentionat caracterul “sistematic si disciplinat” al
auditului, deoarece acesta este specific auditului intern, facând deosebirea fata de cel extern În
opinia unor autori, diferenta dintre cele doua categorii de audit ar fi faptul ca acel extern este
realizat de o firma specializata, independenta, din afara entitatii economice, iar cel intern de o
structura din cadrul organizatiei În zilele noastre, când se vorbeste tot mai mult despre
externalizarea auditului intern si despre independenta auditului intern, acest argument nu poate
rezista .
În cele ce urmeaza, obiectul expunerii se va restrânge la forma cea mai complexa a auditului
din domeniul bancar (dat fiind caracterul sau continuu, sistematic) - auditul intern bancar În ceea
ce priveste definitia acestuia, optiunea personala merge catre cea data de IIA, însusita de
Comitetul de la Basel, nu catre cea a Bancii Nationale a României (deoarece consider ca
examinarea îsi poate gasi finalitatea numai în formularea de sugestii (consultanta), iar
consultanta nu poate fi data fara o examinare prealabila a starii de fapt), si cu atât mai putin catre
cea data de Institutul Francez de Audit (2000) (care restrânge rolul auditului intern la acela de
supra-control).
Totusi, singura definitie “legala”, în momentul de fata, aplicabila domeniului bancar se
regaseste în norma Bancii Nationale a României, care este concordanta cu cea din OUG nr
75/1999, cu modificarile ulterioare.
6
CAPITOLUL 2 AUDITUL INTERN BANCAR
OUG nr 57/1999, cu modificãrile ulterioare, identificã urmãtoarele obiective ale auditului intern:
a) verificarea conformitãtii activitãtilor din entitatea economicã auditatã cu politicile, programele si
managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;
b) evaluarea gradului de adecvare si aplicare a controalelor financiare si nefinanciare ;
dispuse si efectuate de cãtre conducerea unitãtii în scopul cresterii eficientei activitãtii entitãtii
economice;
c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informatiilor financiare si nefinanciare destinate ;
conducerii pentru cunoasterea realitãtii din entitatea economicã;
d) protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si extrabilantiere si identificarea ;
e) metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel.
Se observã faptul cã aici sunt definite, de fapt, cãile de actiune pentru îndeplinirea
obiectivului auditului intern bancar Într-o altã exprimare, cele enumerate ar putea fi categorisite
drept obiective “intermediare”: asigurarea concordantei activitãtii cu politicile, programele, normele
si prevederile legale, cresterea eficacitãtii activitãtii de control, îmbunãtãtirea calitãtii procesului
decizional, ridicarea eficientei activitãtii
Din norma Bãncii Nationale a României, din articolele Sectiunii I – Obiectivul auditului
intern, Capitolul VIII, se pot extrage urmãtoarele referiri la acest subiect: “Obiectivul auditului
intern îl reprezintã îmbunãtãtirea activitãtii institutiilor de credit” si “… sã contribuie la îndeplinirea
obiectivelor lor (bãncilor) prin prezentarea unei abordãri sistematice si disciplinate…”
Prin urmare, se poate sintetiza cã obiectivul auditului intern bancar este cel de a contribui la
îndeplinirea obiectivelor bãncilor (îmbunãtãtirea activitãtii reprezentând obiectivul primar si general
al unei bãnci), iar obiectivele punctuale, pe domenii de activitate, sunt:
a) asigurarea concordantei activitãtii cu politicile, programele, normele si prevederile legale;
b) cresterea eficacitãtii activitãtii de control;
c) îmbunãtãtirea calitãtii procesului decizional;
d) cresterea eficientei activitãtii bãncii
Pentru realizarea acestor obiective, auditul bancar intern actioneazã pe urmãtoarele cãi:
1. evaluarea eficientei si gradului de adecvare a sistemului de control intern;
2. evaluarea modului de aplicare si a eficacitãtii procedurilor de administrare a riscurilor si a
metodologiilor de evaluare a riscurilor semnificative;
7
3. analiza relevantei si integritãtii datelor furnizate de sistemele informationale de gestiune
si financiare, inclusiv de sistemul informatic;
4. evaluarea acuratetei si credibilitãtii înregistrãrilor contabile si situatiilor financiare;
5 .evaluarea gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale institutiilor de credit în functie de
riscurile la care acestea sunt expuse;
6. evaluarea modului în care se asigurã protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si
extrabilantiere si identificarea metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel8;
7. testarea atât a operatiunilor, cât si a functionãrii procedurilor specifice de control;
8. evaluarea eficientei operatiunilor institutiilor de credit;
9. evaluarea modului în care sunt respectate dispozitiile cadrului legal, cerintele codurilor de
conduitã, precum si evaluarea modului în care sunt implementate politicile si procedurile institutiei
de credit;
10. testarea integritãtii, credibilitãtii si, dupã caz, a oportunitãtii raportãrilor, inclusiv a celor
destinate utilizatorilor externi
Dupã cum se observã, aria de competentã alocatã auditului intern bancar este
atotcuprinzãtoare: sistem de control intern, administrarea riscurilor, sistem informational,
contabilitate, calitatea administrãrii patrimoniului, operatiuni Astfel, auditul intern apare ca un supra-
controlor al controlului intern, este mai mult decât orice formã de control extern sau de
supraveghere, dar în acelasi timp, parte a sistemului de control intern al unei bãnci.
Prin examinarea problemelor globale ale bãncii, evaluarea riscurilor, controlului, calitãtii,
eficientei, tehnologiei si formularea unor opinii clare si adecvate, auditul intern bancar reprezintã un
instrument foarte valoros pus în slujba conducerii unei bãnci, o adevãratã “eminentã cenusie” a
bãncii
În unele tãri (printre care si România), desi înregistrãrile contabile intrã în sfera auditului
intern, auditarea situatiilor financiare nu este inclusã în competentele acestuia . Astfel, se considerã
cã aceasta cade în responsabilitatea auditorilor externi ai bãncii, rolul auditului intern fiind limitat, în
acest domeniu, la sprijinirea auditorilor externi
De asemenea, din practica unor tãri, se poate observa cã existã o tendintã din ce în ce mai
pregnantã ca aprecierea modului de încadrare a activitãtii unei bãnci în prevederile legale si
normative sã se facã nu de cãtre auditul intern, ci de cãtre o structurã organizatoricã separatã,
dedicatã acestei problematici.
În ceea ce priveste functia de consultantã atribuitã auditului intern, un studiu al Comitetului
de la Basel aratã cã aceasta ar trebui sã fie una auxiliarã functiei principale si cã ar trebui exercitatã
cu foarte mare grijã pentru a nu compromite obiectivitatea evaluãrii activitãtilor în care auditorii
8
interni au dat consultantã. De altfel, în practicã, majoritatea timpului este alocatã de cãtre
departamentul de audit pentru realizarea functiei de bazã (75-95%) si numai 0-20% pentru
consultantã Mai mult, activitatea de consultantã se limiteazã, de cele mai multe ori, la recomandãri
legate de controlul aferent unor proiecte sau planuri, fãrã sã fie asumate responsabilitãti operationale.
“ Departamentul de audit intern al unei bănci trebuie să fie independent de activităţile auditate.
Departamentul trebuie să fie, de asemenea, independent faţă de procesul de control intern de zi cu zi.
Aceasta presupune ca departamentului de audit intern să I se dea un statut corespunzător în cadrul
băncii şi acest departament să îşi îndeplinească sarcinile cu obiectivitate şi imparţialitate”.
Astfel, pentru asigurarea independenţei sale faţă de restul activităţilor băncii, departamentul de
audit intern trebuie să fie subordonat direct conducerii executive a băncii sau consiliului de
administraţie sau comitetului de audit (de pe lângă consiliul de administraţie).
Pe lângă asigurarea independenţei departamentului în cadrul organigramei băncii, principiul
acesta trebuie să se aplice şi activităţii sale. Departamentul de audit intern trebuie să-şi poată exercita
atribuţiile din iniţiativă proprie în toate departamentele, sediile şi activităţile băncii. Rezultatele
activităţii sale, evaluările sale trebuie să poată fi făcute cunoscute, pe plan intern, şi, în unele cazuri,
chiar direct consiliului de administraţie, omitetului de audit sau auditorului extern (de exemplu, când
se apreciază că o decizie a conducerii executive a băncii a fost luată fără respectarea prevederilor
legale).
Banca Naţională a României subscrie întru totul la aceste cerinţe privind asigurarea
independenţei auditului intern, atât prin mijloace organizatorice, cât şi funcţional –instituţionale, şi
optează pentru subordonarea departamentului de audit intern faţă de consiliul de administraţie al
băncii, nu faţă de conducerea executivă.
9
2.2.2 Imparţialitatea auditului intern bancar
10
Demn de remarcat este faptul că formularea principiului continuităţii auditului intern nu se
rezumă la partea enunţiativ - declarativă, ci se extinde la mijloacele prin care se poate asigura
caracterul permanent al acestei activităţi: resurse şi personal. Astfel, este evidenţiat faptul că, pe
lângă calitatea şi numărul personalului aferent auditului intern, sunt necesare şi resurse financiare
adecvate (pentru remunerare, pregătire profesională, deplasări la unităţile teritoriale), resurse
logistice, informatice şi informaţionale.
Conducerea băncilor verifică alocarea de personal şi resurse pentru auditul intern, fie
permanent, fie anual, comparând activitatea departamentului cu cea planificată sau făcând
comparaţii cu bănci comparabile ca mărime. În medie, personalul alocat activităţii de audit intern
într-o bancă reprezintă aproximativ 1% din totalul personalului; procentul acesta variază în funcţie
de mărimea băncii şi de activităţile derulate de către aceasta.
Banca Naţională a României subliniază faptul că asigurarea unei activităţi de audit intern
adecvate, corespunzătoare dimensiunii şi naturii operaţiunilor unei bănci cade în sarcina
conducătorilor instituţiei.
2.2.4.Competenţa profesională
11
recrutarea personalului pentru audit, mai mult pe cunoştinţe şi experienţă profesionale, decât pe
existenţa unor titluri profesionale.
Competenţa profesională trebuie menţinută prin pregătire la locul de muncă, pregătire internă
şi externă, rotaţia personalului în cadrul departamentului de audit etc.
“Toate activităţile şi toate entităţile unei bănci trebuie să intre în aria de activitate a auditului
intern”.
Nici una dintre activităţile sau entităţile unei bănci (incluzând sucursale, subsidiare şi activităţi
externalizate) nu poate fi exclusă din preocupările departamentului de audit intern.
Totuşi, pentru o corectă înţelegere a sferei auditului intern, trebuie făcute nişte nuanţări şi
precizări la această declaraţie de exhaustivitate. La modul general, auditul intern trebuie să
examineze şi să evalueze eficienţa şi eficacitatea controlului intern (înţeles ca sistem, nu ca
departament) şi modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile de control.
Din acest punct de vedere, activitatea de audit intern reprezintă o analiză de risc a sistemului
intern de control.
În particular, auditul intern trebuie să evalueze: respectarea politicilor, principiilor, regulilor,
reglementărilor (fără a se suprapune, totuşi, cu funcţia corespunzătoare a controlului intern);
integritatea, acurateţea şi acoperirea informaţiilor financiare şi de gestiune; continuitatea şi
soliditatea sistemelor informatice; funcţionarea departamentelor băncii.
Chiar dacă pentru o anume activitate sau entitate există un departament separat de control şi
monitorizare, auditul intern trebuie să se întindă şi asupra acestei activităţi/entităţi, precum şi asupra
controlului acestei activităţi/entităţi.
Subsidiarele bancare şi nebancare ale unei bănci trebuie să aibă propriile lor sisteme de control
intern şi propriul audit intern, acesta din urmă putând fi realizat fie de departamentul de audit intern
din compania – mamă, fie de un departament al acestora, subordonat celui din compania – mamă. În
cel de-al doilea caz, principiile de audit intern trebuie să fie stabilite la nivel central, de către
compania-mamă, pentru întreg grupul de firme, iar departamentul central de audit intern trebuie să se
implice în recrutarea şi evaluarea auditorilor interni din subsidiare.
În măsura în care externalizarea unor activităţi nu înseamnă eliminarea responsabilităţilor
băncii în acel domeniu, atunci nici auditul intern al băncii nu poate fi exonerat de atribuţiile ce-i
revin în legătură cu aceste activităţi.
12
În Norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003, principiul exhaustivităţii nuapare distinct
formulat, dar enumerarea activităţilor pe care trebuie să le cuprindă, în principal, auditul intern
induce această idee.
În plus faţă de principiile menţionate mai sus, Banca Naţională menţionează confidenţialitatea
care trebuie păstrată de către auditorii interni, în sensul de prudenţă în utilizarea informaţiilor, de
protecţie a informaţiilor; acestei cerinţe trebuie să-i răspundă, de fapt, întreg personalul băncii, aşa
cum este stipulat şi în Legea bancară.
13
2.3.1.Statutul (carta) auditului intern
14
verbale si alte materiale cu caracter similar ale tuturor organelor de decizie si consultative, care
prezintã relevantã în îndeplinirea atributiilor sale”.
Responsabilitãtile definite în acest document se referã atât la nivelul departamentului de audit
intern, cât si la conducãtorul acestuia, legate de planificarea, desfãsurarea, raportarea activitãtii de
audit intern, precum si de relatia cu auditul extern .
Carta stipuleazã faptul cã activitatea de audit intern ar trebui sã se desfãsoare în conformitate
cu standardele celei mai bune practici profesionale (“best professional practice”), asa cum au fost
acestea definite de Institutul Auditorilor Interni sau de Comitetul de Supraveghere Bancarã de la
Basel .
Dupã cum se poate observa, statutul activitãtii de audit intern reprezintã actul normativ care
reglementeazã activitatea de audit intern, regulamentul de organizare si functionare a
departamentului respectiv în cadrul bãncii .
15
Comitetul de Practici Internationale de Audit (International Auditing Practices Committee) din
cadrul International Federation of Accountants a elaborat un Cod de eticã profesionalã în domeniul
auditului, cod la care face trimitere si legislatia românã în vigoare referitoare la audit financiar.
În ceea ce priveste auditul intern bancar, si norma Bãncii Nationale a României face referire la
un cod privind conduita eticã a auditorului intern, fãrã a preciza dacã este vorba despre cel mentionat
mai sus sau de Codul de eticã a auditorului intern elaborat de Institutul Auditorilor Interni.
Acesta din urmã, la care se raporteazãsi Comitetul de Supraveghere Bancarã de la Basel,
statueazã principiile pe care trebuie sã le urmeze auditorii interni (în concordantã cu principiile
auditului intern), precum si conduita care trebuie respectatã pentru aplicarea acestor principii
Astfel, activitatea auditorului intern trebuie sã se înscrie pe urmãtoarele coordonate:
-integritate;
-obiectivitate (analiza realizatã de auditorul intern trebuie sã fie echilibratã si neinfluentatã de
propriile interese sau interesele unor alte persoane);
-confidentialitate (auditorul intern trebuie sã nu dezvãluie informatiile la care are acces în
activitatea sa decât în situatiile prevãzute prin reglementãri);
-competentã (auditorul intern trebuie sã aibã pregãtirea si experienta necesare pentru activitatea
sa) .
Integritatea înseamnã cã auditorul intern trebuie sã-si îndeplineascã atributiile cu onestitate,
diligentã si responsabilitate; trebuie sã nu ia parte, cu bunãstiintã, la activitãti ilegale sau sã se
angajeze în actiuni care pot sã-l discrediteze; trebuie sã respecte legea si sã facã numai dezvãluirile
permise de lege sau de profesie; trebuie sã respecte si sã contribuie la realizarea obiectivelor etice ale
organizatiei din care face parte .
Pentru mentinerea obiectivitãtii, auditorul intern trebuie sã nu participe la activitãti sau sã nu
aibã relatii sau sã nu accepte ceva care sã-i influenteze judecata profesionalã, iar dacã are cunostintã
despre un fapt care ar putea distorsiona activitatea, trebuie sã dezvãluie acel fapt .
Respectarea principiului confidentialitãtii presupune prudentã în utilizarea informatiilor,
protejarea informatiilor la care are acces în îndeplinirea atributiilor si neutilizarea informatiilor în
folos personal sau în oricare altã manierã care ar putea aduce atingere intereselor organizatiei din
care face parte .
Competenta în activitatea auditorului intern înseamnã ca acesta sã nu se angajeze în activitãti
pentru care nu are pregãtirea si experienta necesarã, sã respecte standardele internationale de audit si
sã îsi perfectioneze continuu pregãtirea profesionalã si calitatea serviciilor
16
Activitatea de audit intern bancar se realizeazã prin douã forme organizatorice: departamentul
de audit intern si comitetul de audit
Despre departamentul de audit s-a vorbit cu prilejul prezentãrii principiilor activitãtii si a cartei
auditului intern, atât din punct de vedere al locului sãu în cadrul organigramei bãncii, cât si din
punctul de vedere al atributiilor si responsabilitãtilor În legãturã cu acesta, un singur aspect meritã sã
mai fie detaliat, si anume cel referitor la conducãtorul departamentului de audit
Norma Bãncii Nationale a României nr 17/2003 (Art 120 (1)) instituie obligativitatea existentei
unui comitet de audit în cadrul fiecãrei bãnci, preluând recomandarea Comitetului de la Basel pentru
Supraveghere Bancarã Motivatia acestei recomandãri rezidã în necesitatea existentei unui organ
consultativ, cu caracter permanent, care sã sprijine consiliului de administratie al unei bãnci în
17
îndeplinirea dificilei sarcini de a mentine si întãri sistemul de control intern si în ceea ce priveste
componenta, competentele si functionarea comitetului de audit, Banca Nationalã a României aplicã
recomandãrile Comitetului de la Basel.
Se precizeazã, astfel, cã activitatea comitetului trebuie sã se desfãsoare pe baza unui
regulament aprobat de cãtre consiliul de administratie .
Referitor la componenta comitetului, sunt însusite recomandãrile Comitetului de la Basel
menite sã împiedice aparitia situatiilor de conflict de interese (membrii sã fie membri ai consiliului
de administratie, dar sã nu fi fost sau sã nu fie conducãtori ai acesteia), precum si cele referitoare la
competenta profesionalã (experientã corespunzãtoare, iar cel putin un membru sã aibã experientã în
domeniul auditului sau contabilitãtii) .
Competentele comitetului sunt fie de ordin general (încurajarea comunicãrii dintre consiliul de
administratie, conducãtorii bãncii, auditul intern, auditorul extern si organismul de supraveghere
bancarã), fie specifice:
-avizarea cartei auditului intern, a planului de audit si a necesarului de resurse pentru aceastã
activitate;
-asigurarea relatiei cu auditorul extern, în sensul primirii planului de audit de la auditorul
extern, a concluziilor si recomandãrilor acestuia;
-analiza constatãrilor si recomandãrilor auditului intern si a planului de implementare a
acestora .
Dupã unele opinii, în fruntea acestor competente ar trebui sã se afle cea legatã de alegerea celui
mai bun candidat pentru postul de coordonator al departamentului de audit intern; comitetul de audit
trebuie sã se asigure cã persoana desemnatã corespunde profilului moral si profesional potrivit
functiei .
Zonele principale de preocupare a comitetului de audit se referã la functionarea sistemului de
control intern si a departamentului de audit intern, ariile de risc ce trebuie acoperite de auditul intern
si cel extern, corectitudinea si credibilitatea informatiilor financiare furnizate conducerii bãncii si
altor institutii, conformarea bãncii cu prevederile cadrului legal si normativ .
Stabilirea periodicitãtii întrunirilor comitetului de audit este lasatã de Banca Nationalã a
României la latitudinea bãncilor, pentru a fi stabilitã în cadrul regulamentului comitetului .
Dupã unele pãreri, comitetul de audit ar trebui sã se întâlneascã de cel putin patru ori pe an, iar
una dintre aceste întruniri trebuie sã fie dedicatã situatiilor financiare anuale.
În proiectul normei BNR, fusese inclusã ca atributie si “formularea unei recomandãri cu
privire la numirea auditorului extern”; în norma aprobatã aceasta apare la capitolul de “activitãti
permise” .
18
Externalizarea poate aduce avantajele unei expertize înalte, mai ales pe proiecte speciale de
audit, dar poate genera si riscuri pentru bancã (cum ar fi riscul de pierderi sau riscul de a avea
control redus asupra activitãtii externalizate).
Aceste riscuri trebuie sã fie monitorizate si gestionate atent, cu atât mai mult cu cât activitatea
de audit intern este foarte importantã, iar consiliul de administratie al bãncii rãmâne responsabil de
functionarea eficientã a sistemului de control si în cazul externalizãrii unei pãrti a acestuia .
În unele tãri, ideea externalizãrii (totale) auditului intern nu este agreatã, considerându-se cã
departamentul de audit intern al bãncii trebuie sã aibã nivelul necesar de competentã profesionalã
pentru a acoperi toate activitãtile cheie ale bãncii Totuti, se admite ideea cooptãrii unui expert extern
care sã facã anumite evaluãri pentru departamentul de audit (externalizare partialã) .
Banca Nationalã a României este favorabilã ideii de externalizare a unei activitãti bancare, dar
în limite clar definite printr-o politicã a bãncii, în conditiile existentei unor proceduri de administrare
a riscurilor asociate activitãtilor externalizate si cu stipularea clarã a responsabilitãtilor fiecãrei pãrti
implicate în cadrul contractului de prestãri servicii .
Astfel, în opinia bãncii centrale, procedurile de administrare a riscurilor atasate activitãtilor
externalizate trebuie sã se refere cel putin la urmãtoarele aspecte: criteriile de evaluare a societãtii
prestatoare de servicii, nivelul de competentã de aprobare a externalizãrii, monitorizarea permanentã
a derulãrii contractului de externalizare si existenta unor planuri alternative pentru cazul în care este
necesarã schimbarea societãtii prestatoare de servicii .
În ceea ce priveste cazul particular al auditului intern, Banca Nationalã stabileste cã decizia de
externalizare totalã sau partialã a acestuia trebuie sã apartinã consiliului de administratie abãncii, cu
avizul comitetului de audit si pe baza fundamentãrilor si propunerilor formulate de cãtre
coordonatorul activitãtii de audit intern (care trebuie sã rãmânã în interiorul bãncii) .
În ceea ce priveste firma prestatoare de servicii de audit intern, în unele tãri (si în România)
este impusã conditia ca aceasta sã fie diferitã de auditorul extern, dar pãrerea unanim împãrtãsitã
este aceea cã trebuie sã îndeplineascã conditii de competentã profesionalã si de performantã
financiarã Referitor la performanta financiarã, norma Bãncii Nationale a României retine indicatorul
de solvabilitate, dar pune accent pe indicatorii de calitate ai firmei respective: reputatia, calitatea
serviciului, personal competent, specializarea în auditarea respectivei categorii de institutie
financiarã etc.
Deosebit de importantã, dupã alegerea auditorului intern din afara bãncii, este alocarea clarã a
responsabilitãtilor fiecãrei pãrti în cadrul contractului de prestãri servicii Astfel, trebuie sã se
stipuleze cel putin urmãtoarele drepturi si obligatii ale bãncii contractante: asigurarea existentei unor
date actualizate si a altor informatii, mãsurile ce se pot lua împotriva societãtii prestatoare de servicii
19
în cazul încãlcãrii confidentialitãtii, necesitatea aprobãrii planului de audit intern În sarcina societãtii
prestatoare de servicii trebuie retinute cel putin urmãtoarele obligatii: asigurarea accesului unor
entitãti din România la datele si informatiile aferente operatiunilor din România, în cazul
externalizãrii unor activitãti în afara granitelor tãrii, asigurarea securitãtii/confidentialitãtii datelor
(prin angajamentul de confidentialitate, separarea datelor bãncii de cele ale societãtii si de cele ale
altor clienti ai acesteia), asigurarea resurselor necesare pentru realizarea prevederilor contractuale
Studiul efectuat de Comitetul de la Basel relevã faptul cã externalizarea auditului intern nu este
o practicã obisnuitã în cele mai multe tãri, iar atunci când se recurge la servicii externe, acestea sunt,
de obicei, furnizate de o firmã din cadrul grupului de care apartine banca respectivã De cele mai
multe ori, bãncile mici îsi externalizeazã auditul intern , dar numai activitatea în sine, nu si
responsabilitatea.
20
CAPITOLUL 3 ACTIVITATEA DE AUDIT PROPRIU – ZISA
ABORDARE PRACTICA IN CADRUL BANCII COMERCIALE CARPATICA
Banca poate acorda, pe termen scurt, mediu sau pe termenele specificate în fişele de produs, în
lei sau valută, următoarele tipuri de credite:
a. credite de consum pentru:
- satisfacerea nevoilor personale ale solicitantului, ale familiei sau ale gospodăriei;
- achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată (mobilier, aparatură audio-video,
computere, aparatură electrocasnică, autoturisme etc.), altele decât cele care fac obiectul creditului
pentru investiţii imobiliare;
- efectuarea de studii, vacanţe sau călătorii, tratamente medicale, participarea la conferinţe şi
simpozioane organizate în străinătate, etc.
21
Creditarea persoanelor fizice conform fişelor de produs se poate face şi în baza unei
convenţii încheiate de bancă cu firmele care comercializează produse de folosinţă îndelungată,
realizează lucrări de amenajare, modernizare a locuinţelor proprietate personală, etc.
Convenţiile se vor aproba la nivelul Comitetului de Analiza a Creditelor din unitatea BCC, şi
vor cuprinde condiţiile de acordare, utilizare şi rambursare a creditelor.
În cazul în care se solicită încheierea unor convenţii care prevăd acordarea de credite în
condiţii de creditare diferite faţă de cele care fac obiectul fişelor de produs, competenţa de aprobare
este exclusiv la nivelul Comitetului de Direcţie.
3.3. Beneficiarii de credite sunt persoane fizice – cetăteni români, care îndeplinesc cumulativ
următoarele conditii:
să aibă cetăţenia română, cu vârsta de maxim 65 de ani la data acordării creditului.
Excepţie o fac creditele garantate exclusiv cu valori financiare sau ipotecă de rang I asupra imobil,
situaţie în care vârsta solicitantului poate depăşi 65 de ani. Prin fişele de produs se pot stabili alte
condiţii, funcţie de specificul produsului;
să se încadreze în una dintre următoarele categorii: salariaţi (cu o vechime neîntreruptă
de minimum 3 luni la actualul loc de muncă sau la agenţi economici care constituie, împreună cu
societatea, la care este angajat în prezent, un grup de persoane juridice), persoane fizice care
realizează venituri prin exercitarea unor profesii liberale (medici, notari, avocaţi etc), pensionari
sau alte categorii prevăzute de fişele de produs;
să realizeze venituri certe cu caracter de permanenţă. Veniturile trebuie să fie suficiente
pentru rambursarea principalului, dobânzilor şi orice alte costuri decurgând din contractul de
credit.;
să garanteze împrumuturile solicitate cu garanţii agreate de bancă (unde este cazul);
să nu figureze la Biroul de Credit cu grad de risc curent asociat „foarte mare” sau
„maxim”;
să nu figureze în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare, cu restanţe încadrate în
categoriile de risc : E şi/sau X;
să nu figureze în lista persoanelor pentru care asigurătorul a acordat deja despăgubiri ca
urmare a producerii riscului financiar de neplata, listă transmisă şi completată lunar în urma
informaţiilor primite de la acesta;
să dispună de avansul minim necesar în cazul în care pentru tipul de credit solicitat se
prevede acest lucru; dovada existenţei avansului trebuie să rezulte din documentele prezentate de
client;
22
Veniturile nete lunare vor fi calculate ca diferenţă între veniturile eligibile ajustate şi
angajamentele de plată de altă natură decât cele decurgând din contracte de credit.
Venituri eligibile sunt veniturile certe, cu caracter de permanenţă, după cum urmează:
salarii
Condiţii:
- să fie obţinute în urma derulării unui contract de muncă încheiat pe o perioadă
nedeterminată sau cel puţin egală cu perioada de acordare a creditului, iar vechimea titularului să
fie de minim 3 luni la actualul loc de muncă sau la agenţi economici care constituie, împreună cu
societatea, la care este angajat în prezent, un grup de persoane juridice. Nu se vor accepta salariile
obţinute în perioada de probă.
- vechimea la locul de muncă se calculează ca perioadă de desfăşurare neîntreruptă a
activităţii în cadrul unui agent economic sau în cadrul grupului acestuia, indiferent de faptul ca în
această perioadă a fost angajat pe perioadă determinată sau nedeterminată
- se va lua în considerare la fundamentarea nivelului creditului media ultimelor 3 luni
- se vor lua în considerare ca venituri cu caracter permanent adăugate la salariul de
bază, următoarele sporuri:
spor de fidelitate
spor de vechime în muncă
spor condiţii grele/periculozitate
alte sporuri, drepturi cu caracter permanent, dovedite de documente
-nu vor fi luate în considerare venituri care nu au caracter permanent, cum ar fi:
prime de vacanţă sau de sărbători legale
prime calculate ca procent din vânzări
alte sume de această natură
pensii
se acceptă doar venituri din pensii pentru limita de vârstă şi pensiile de invaliditate care nu sunt
supuse revizuirii periodice în vederea unor eventuale modificări. În vederea fundamentării gradului
de invaliditate este obligatorie anexarea la dosarul de creditare a Deciziei comisiei medicale.
venituri obţinute prin exercitarea unei profesii liberale
venituri obtinute din închirierea unor imobile, după impozitare
23
Se vor accepta numai acele contracte de închiriere încheiate pe cel puţin perioada
creditării şi care sunt înregistrate la Administraţia financiară teritorială. Se recomandă acceptarea
doar a contractelor care au fost încheiate cu minim 6 luni înainte de depunerea cererii de credit.
veniturile din dobânzi, după impozitare, aferente depozitelor bancare, certificatelor
de depozit şi a altor instrumente de economisire purtătoare de dobândă, proprietatea solicitantului
de credit şi, după caz, a familiei acestuia, care vor constitui garanţie la creditul solicitat
dividende
alte venituri cu caracter de permanenţă, care pot fi dovedite cu documente. Caracterul de
certitudine şi permanenţă a acestor venituri va fi analizat de la caz la caz de către administratorul
de credite care instrumentează dosarul. Vor putea fi luate în considerare contractele care respectă
minim următoarele condiţii :
sunt încheiate pe perioadă nedeterminată sau pe o perioadă care acoperă perioada
de creditare (excepţie cazul creditelor acordate producătorilor agricoli, pentru care se vor accepta
contracte de desfacere a producţiei încheiate pe o perioadă mai mică decât perioada creditului cu
condiţia ca acestea să prevadă posibilitatea reînnoirii la expirarea perioadei);
se specifică clar venitul obţinut în urma derulării acestora.
Funcţie de gradul de certitudine şi permanenţă al veniturilor, acestea se ajustează prin aplicarea
unui coeficient al cărui nivel va fi stabilit/revizuit anual, coeficient ce va fi comunicat unităţilor
teritoriale de către Departamentul Creditare Populaţie în urma aprobării Consiliului de
Administraţie.
Atunci când veniturile solicitantului nu sunt suficiente, se pot lua în considerare şi veniturile
familiei, prin familie înţelegându-se soţul/soţia şi copii acestora, şi/sau soţul/soţia şi părinţii, care
locuiesc şi gospodăresc împreună cu solicitantul. În acest caz aceştia vor semna împreună cu
împrumutatul contractul de credit în calitate de codebitor (soţ/soţie). Excepţie face soţia/soţul
împrumutatului, care va semna contractul de credit întotdeauna în calitate de împrumutat (indiferent
dacă veniturile acestora sunt luate sau nu în considerare în fundamentarea creditului solicitat)
24
flotant aplicată pe CI/BI, aceasta trebuie să fie valabilă la data depunerii cererii. Nu se vor accepta
cărţi de identitate provizorii.
documente din care să rezulte veniturile şi vechimea acestora.
In funcţie de natura veniturilor se va solicita prezentarea umătoarelor documente:
Salariati :
Adeverinţa de salariu ,care nu trebuie să fie mai veche de 30 zile calendaristice de la
data emiterii.
Copia cărţii de muncă (primele două pagini cu date semnificative şi ultimele două
pagini), semnată şi ştampilată în original de către una din persoanele care semnează adeverinţa de
salariu sau de către persoana desemnată din cadrul unităţii respective şi având înscrisă menţiunea
„conform cu originalul”. În situaţia în care cartea de muncă este prezentată în original de către
client, copia acesteia va fi realizată de către administratorul de credite care va semna pentru
conformitate cu originalul.
În situaţia în care clientului nu i s-a întocmit carte de muncă se poate accepta
prezentarea doar a contractului de muncă individual, vizat la I.T.M., în original. Copia va fi
realizată de către administratorul de credite care va semna pentru conformitate cu originalul.
Excepţie vor face persoanele care sunt încadrate în unul din domeniile de activitate
cărora nu li se întocmesc/eliberează carte de muncă (domeniul militar, serviciile de informaţii,
poliţie, justiţie, etc). Adeverinţa de salariu va fi confirmată, după caz de:
copia după legitimaţia de serviciu, vizată la zi, pe care administratorul de credite va
înscrie menţiunea „conform cu originalul”, data, numele în clar, semnătura
prin verificarea existenţei legitimaţiei de serviciu, vizată la zi. Administratorul de credite
care face această verificare va înscrie pe adeverinţa de salariu menţiunea: „verificat
legitimaţie de serviciu nr……..’, data, numele în clar, semnătura (în situaţia în care din
motive de securitate nu este permisă fotocopierea legitimaţiei de servici)
Liberi profesionişti
Actul specific de autorizare a exercitării profesiei
Codul fiscal atribuit şi/sau certificatul de înregistrare fiscală eliberate de autorităţile
în drept
Decizia de impunere finală eliberată de Administraţia financiară pentru venitul net
obţinut în ultimul an fiscal încheiat faţă de data solicitării creditului sau declaraţia de venit global
pentru anul anterior.
25
Pensionari
ultimul talon de pensie
decizia de pensionare
decizia comisiei medicale (în cazul pensiilor de
invaliditate)
Analiza creditului reprezintă procesul prin care Banca, pe baza unor informaţii furnizate de
documente puse la dispoziţie de client şi a oricărei informaţii relevante obţinute din alte surse,
stabileşte dacă clientul are bonitatea necesară (adică capacitatea de a-şi achita obligaţiile care
26
urmează să şi le asume prin semnarea contractului de credit) şi urmăreşte limitarea la maxim a
expunerii Băncii la riscul de credit.
Procesul de analiză a creditului va cuprinde o analiză formală şi o analiză de fond care va
avea atât o dimensiune cantitativă, cât şi calitativă.
Analiza formală urmăreşte prezentarea şi verificarea tuturor documentelor anexate la cererea
de credit, conţinutul acestora şi semnarea lor de către persoanele autorizate, corelaţiile dintre
diferitele informaţii, etc.
27
• Angajamentele totale lunare de plată ale solicitantului şi ale familiei acestuia,
respectiv principalul, dobânda şi orice alte costuri (dacă este cazul), decurgând din
credite de consum, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a cărui acordare se
solicită, să reprezinte cel mult 30% din veniturile nete lunare ale solicitantului şi,
după caz, ale familiei acestuia.(în categoria creditelor de consum se include şi
leasingul financiar ce corespunde destinaţiilor acestora)
• Angajamentele totale lunare de plată ale solicitantului şi ale familiei acestuia,
respectiv principalul, dobânda şi orice alte costuri (dacă este cazul), decurgând din
credite pentru investiţii imobiliare, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a
cărui acordare se solicită, să reprezinte cel mult 35% din veniturile nete lunare ale
solicitantului şi, după caz, ale familiei acestuia.(în categoria creditelor pentru
investiţii imobiliare se include şi leasingul financiar ce corespunde destinaţiilor
acestora)
Pentru cererile de credite în valută analiza solicitării se va completa cu analiza impactului
riscului valutar asupra capacităţii clientului de a-şi onora angajamentul asumat prin posibila semnare
a contractului de credit.
În cazul în care clientul şi/sau codebitorii nu obţin veniturile eligibile în valută sau volumul
veniturilor eligibile ajustate obţinute în valută diminuat cu valoarea plăţilor lunare pe care clientul
şi/sau codebitorii le au de efectuat în valută nu depăşeşte suma lunară de rambursat aferentă
creditului solicitat, acesta nu este acoperit „în mod natural” la riscul valutar. În acest caz se va
analiza structura surselor de venit ale solicitantului şi se va urmări ca acestea să fie exprimate în
moneda de acordare a creditului. Dacă clientul este supus riscului valutar şi nu prezintă posibilităţi
de eliminare a acestuia, se va discuta posibilitatea acordării creditului în lei.
Administratorul de credit va prezenta şi concluziona în referatul de credit dacă clientul este sau nu
este expus riscului valutar.
Pentru cererile de credite în valută, cât şi pentru clienţii care obţin veniturile eligibile în
valută, solicitantul va întocmi şi anexa la documentaţia de credit situaţia veniturilor eligibile şi a
cheltuielilor realizate în valută .
În baza informaţiilor existente, administratorul de credite va determina performanţa financiară
a solicitantului, cu respectarea prevederilor interne în vigoare, urmând ca referatul de creditare să
conţină menţiuni referitoare la categoria de performanţă financiară.
28
Reprezintă etapa procesului de creditare care implică adoptarea unei decizii privind
propunerea Compartimentului creditare, însuşită de directorul unităţii.
Aprobarea/avizarea creditelor şi a celorlalte angajamente se face de către Comitete de lucru, în baza
competenţelor stabilite acestora prin hotarâre a Consiliului de Administraţie.
Creditele care depăşesc 0,1% din fondurile proprii ale Băncii, în cazul creditelor de consum
precum şi creditele care depăşesc 0,2% din fondurile proprii ale Băncii, în cazul creditelor de
investiţii imobiliare sunt considerate credite de valoare mare; competenţa de aprobare a acestor
credite este la nivelul Consiliului de Administraţie, în urma obţinerii avizelor favorabile din partea
Comitetului de Credite şi Comitetului de Administrare a Riscurilor.
Încadrarea în nivelul valoric al competenţelor de aprobare se referă la totalul angajamentelor
acordate de Bancă unui singur debitor, din care se elimină sumele aferente angajamentelor acordate,
garantate cu valori financiare.
3.6 Garanţii
Creditele acordate persoanelor fizice vor putea fi garantate cu:
1. garanţii reale imobiliare şi/sau mobiliare (ipoteci, gajuri, valori financiare etc.)
2. garanţii personale
2.1. Cauţiunea (fidejusiunea)
Garanţii (persoane fizice) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
29
- să fie cetăţeni români cu domiciliul stabil în judeţul în care unitatea BCC îşi are sediul.
- vârsta maximă a garantului trebuie să fie de 65 ani, la data acordării creditului
- să realizeze venituri eligibile potrivit prezentului manual.
- să nu figureze în Biroul de Credit cu grad de risc curent „foarte mare” sau „ maxim”
- în cazul în care pentru acelaşi credit se constituie garanţie personala din partea a mai
multor persoane, dacă aceştia fac parte din aceeaşi familie este obligatoriu ca ei să fie încadraţi în
unităţi diferite.
Numărul garanţilor se va stabili avându-se în vedere ca angajamentele de plată, respectiv
principalul şi dobânda, decurgând din contractul de credit, precum şi din alte contracte de aceeaşi
natură (alte contracte de credit, contracte de leasing, contracte de cumpărare de bunuri în rate,
indiferent de creditor), evidenţiate în declaraţia pe propria răspundere privind valoarea obligaţiilor de
plată ale garantului şi ale familiei acestuia , să reprezinte cel mult 50% din veniturile nete cumulate
ale acestora.
30
despăgubiri. În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile din contract, pentru punerea la dispoziţie a
creditului, Banca va comunica în scris clientului, cauzele neacordării efective a împrumutului.
Acordarea creditului se poate face integral după semnarea contractului de credit şi
accesoriilor, şi înregistrarea şi asigurarea garanţiilor sau eşalonat, conform înţelegerii cu clientul prin
consemnare în contractul de credit.
Administratorul de credite, în colaborare cu administratorul de cont va urmări respectarea
destinaţiei creditului prin vizarea documentelor de plată din credit, pe baza documentelor
justificative, acolo unde se impune.
Creditul este pus la dispoziţia clientului, prin transferarea sumei aprobate din contul separat
de împrumut dezvoltat în analitic pe client şi pe valuta creditului, în contul curent deschis la BCC.
Plăţile din credit se vor face prin virament, pe bază de documente justificative, vizate de
administratorul de credite, iar în cazuri bine justificate şi în numerar în conformitate cu clauzele din
contractul de credit. Excepţie fac creditele pentru nevoi personale.
Procesul de creditare
31
Procesul de creditare începe odată cu înregistrarea cererii de credit la unitatea teritorială a
Băncii, care are obligaţia de a o analiza şi a formula un răspuns cu privire la posibilitatea acordării
creditului, în contextul analizării:
- aspectelor calitative (vârsta, stare civila, profesie, comportament în relaţiile cu terţi, etc);
- sursele de venit cu caracter de certitudine şi permanenţă care să asigure rambursarea obligaţiilor
asumate prin contractul de credit
- posibilitatea Băncii de a gestiona riscul de credit;
- aplicarea şi îndeplinirea principiilor şi regulilor menţionate în cap. I.
În figura 1 este prezentat schematic procesul de creditare, cu menţiunea că, deşi etapele pe
care le presupune sunt minime şi obligatoriu de parcurs, orice acţiune derulată de Bancă care nu se
încadrează în fazele prezentate, dar este impusă de derularea în bune condiţii a creditului, va fi
considerată ca făcând parte din procesul de creditare.
În figura 2 este prezentată schema acţiunilor din circuitul care are loc în cadrul procesului de
creditare, menite să realizeze: aprobarea şi acordarea creditului, monitorizarea creditului, gestiunea
riscului de credit, analiza calităţii creditelor şi în final, rambursarea creditului şi achitarea creanţelor
ataşate. Activitatea de creditare in cadrul procesului de creditare din unitatile teritoriale ale Bancii se
deruleaza prin realizarea diverselor operatiuni, activitati, lucrari de catre administratorii de credite,
manageri de credite si director.
32
- urmǎrirea tragerii creditului
- urmǎrirea impactului creditului asupra afacerii
- urmǎrirea rambursǎrii creditelor
- urmǎrirea afacerii şi garanţiilor
- recuperarea creditelor
În cazul în care din cauza volumului redus de activitate la unităţile noi, în special, sau a lipsei
temporare de personal suficient, directorul unităţii poate repartiza atât activitatea de front cât şi cea
de back-office unuia şi aceluiaşi administrator de credite. În acest caz, directorul va dispune şi va
realiza personal controale interne suplimentare care să diminueze riscul de credit. Despre această
situaţie se va informa în scris Departamentul de Creditare Populaţie şi spre ştiinţa DCI si DAI
Produse de creditare
Mărimea maximă
Destinaţia a creditului
Depunerea documentaţiei de
creditare şi analiza formală
Gestiunea riscului
de credit
Analiza documentaţiei de
creditare
Avizarea propunerii
administratorilor de credit de către
conducerea unităţii
Comunicarea deciziei de
creditare Respingerea solicitării de credit
34
Acordarea şi angajarea
creditului Analiza calităţii
creditelor
Administrarea creditului
Rambursarea creditului şi
eliberarea garanţiilor
Contractarea creditului
35
Pe ultima pagină a contractului de credit, precum şi a Anexei-grafic de rambursare
(exemplarul ce va fi păstrat la tezaur sau în locuri special destinate pentru acesta) împrumutatul,
codebitorul, garantul va menţiona, sub semnătură, că a primit un exemplar din contractul de credit.
Plăţile din creditul în valută se vor face în lei sau în valută cu respectarea prevederilor
Regulamentului Valutar în vigoare la data angajării creditului.
1. asigurarea calităţii
2. evaluarea calităţii, folosind instrumente specifice
3. controlul calităţii
4. îmbunătăţirea calităţii
36
Pentru acest scop, se stabilesc următoarele acţiuni, care, prin aplicare, asigură condiţiile realizării
unui portofoliu de calitate.
37
De asemenea, monitorizarea se va derula cu scopul de a identifica din timp situaţiile care pot
deteriora calitatea împrumutului, stabilind măsuri de eliminare/control/redresare.
3) în acţiunea de recuperare a restanţelor, prioritară este analiza situaţiei curente a debitorului şi
a posibilităţilor acestuia de redresare asigurându-se respectarea obligaţiilor contractuale.
Evaluarea calităţii
38
- numărul/suma creditelor acordate, care în urma documentaţiei primite de la
organele în drept se dovedesc a fi fraudate
- numărul şi valoarea creditelor restructurate, gestionate la un anumit moment
sau efectuate într-o anumită perioadă, raportat la numărul total de credite;
- numărul şi valoarea creditelor la care garanţiile s-au deteriorat, raportat la
totalul creditelor unităţii teritoriale;
- volumul de provizioane.
Controlul calităţii
Conducerea unităţii are obligaţia de a dispune măsuri pentru asigurarea calităţii portofoliului de
credite şi perfecţionarea sistemului de evaluare şi control a acesteia.
Îmbunătăţirea calităţii
39
Acest proces este un obiectiv continuu al activităţii de creditare şi nu este definit neapărat în strânsă
legătură cu o situaţie defavorabilă existentă la un moment dat, deşi se impune mai stringent în aceste
cazuri.
Calitatea portofoliului poate fi îmbunătăţită prin acţiuni care privesc:
- clientela eligibilă la creditare, respectiv atragerea de clienţi noi, care pot asigura premisele
unei bune calităţi;
- efectuarea de analize profunde şi la momentul oportun de către personalul implicat în
activitatea de creditare;
- delimitare clară a atribuţiilor şi procesului pe care îl presupune activitatea de creditare.
40
1. o bună analiză a solicitărilor de credite (dosarelor), în conformitate cu reglementările interne pe
această linie, care presupune cel puţin următoarele :
- evaluarea caracterului de permanenţă şi certitudine a veniturilor acceptate în vederea
fundamentării nivelului creditului solicitat ;
- existenţa unor garanţii suficiente şi de bună calitate. În acest sens, este obligatoriu ca bunurile
propuse în garanţie să fie vizualizate, iar valoarea acestora să fie însuşită şi acceptată de
Bancă
- existenţa tuturor pieselor la dosar, conform Manualului pentru unităţile teritoriale privind
creditarea persoanelor fizice, a veridicităţii şi conformităţii acestora cu realitatea.
41
- prezentarea acţiunilor întreprinse pentru recuperarea creditelor restante şi/sau evidenţiate în
afara bilanţului ;
- prelucrarea rapoartelor şi actelor întocmite de Departamentul Audit Intern/Departamentul
Control Intern/BNR, privitoare la activitatea de creditare desfăşurată de unitate.
Activitǎţile curente de control care trebuie întreprinse sunt cel puţin urmǎtoarele:
- observarea (modul în care se discutǎ cu clienţii, în care se desfǎşoarǎ etapele procesului de
creditare, în care se întocmesc contractele de credit şi garanţii, a rambursǎrii la scadenţǎ a
principalului şi dobânzii) ;
- aprobarea (creditului, a constituirii garanţiilor, a reeşalonǎrilor, rescadenţǎrilor,
restructurǎrilor de credite, a schimbǎrilor de garanţii etc);
- raportarea (efectuarea raportǎrilor prevǎzute în prezentul Manual de creditare, a raportǎrilor
cerute de structurile din Centrală – Departamentul Creditare Populaţie - de cǎtre BNR,
Audit intern şi extern, de alte instituţii abilitate etc);
- coordonarea (deciziilor, acţiunilor, activitǎţilor etc);
- verificarea (verificarea calculelor, a operaţiunilor, a activitǎţilor etc);
- analiza (analizele cerute de Regulamentele C.A.C., al Comitetului Managerial, analiza
activitǎţii de creditare, analiza calitǎţii creditelor, portofoliului de clienţi, analiza încadrǎrii în
limite etc);
42
- autorizarea (operaţiunilor în cazul depǎşirii anumitor limite, autorizarea începerii unei relaţii
cu un client etc) ;
- separarea atribuţiilor (separarea funcţiilor de iniţiere şi verificare a unei acţiuni, asigurarea
independenţei persoanei care desfǎşoarǎ activitǎţi operaţionale faţǎ de cea care desfǎşoarǎ
activitǎţi financiare, separarea atributiilor personalului din front office faţă de cel din back
office etc );
- monitorizarea (supravegherea menţinerii calitǎţii şi valorii garanţiilor, a capacitǎţii de
rambursare a datoriilor faţǎ de Bancǎ )
- verificarea fapticǎ a garanţiilor acolo unde este cazul
43
nu se remite nici o situaţie/ informare/ raport, fără a fi în prealabil verificate, semnate, datate şi
înregistrate, conform reglementărilor în vigoare;
nici un salariat din cadrul compartimentului nu va efectua vreo activitate fără a respecta cu
rigurozitate prevederile reglementărilor legale şi ale celor interne;
fiecare salariat trebuie să se organizeze astfel încât să răspundă prompt cerinţelor oricărui
control exercitat de managerul de credite sau de director;
fiecare salariat trebuie să manifeste interes pentru perfecţionarea şi aplicarea cunoştinţelor în
domeniu şi să-şi aducă aportul la îmbunătăţirea sistemului de control intern;
operaţiunile care constituie un tip nou de activitate se verifică în întregime de către managerul
de credite şi prin sondaj de către directorul unităţii.
44
7. urmăreşte (verifică) modul în care sunt scoase în afara bilanţului creditele neperformante;
8. urmăreşte (verifică) cum se implică personalul de creditare, alături de executorii bancari şi
personalul din Centrală, în acţiunile de recuperare a creditelor pentru care s-a declarat
scadenţa anticipată/scoase în afara bilanţului;
9. urmăreşte în permanenţă cum se realizeazǎ gestionarea riscului de credit de către personalul
implicat direct în activitatea de creditare
1. exercită autocontrolul privind toate activităţile şi operaţiunile care fac obiectul atribuţiilor
sale de serviciu, potrivit fişei postului;
2. verifică ca rezultatele analizei formale realizată de administratorul de credite să fie corecte,
adică verifică ca cererea de credite să fie însoţită de toate documentele prevăzute de
Manualul de Creditare;
3. verifică dacă analiza documentaţiei de creditare s-a făcut de către administratorul de credite
potrivit prevederilor Manualului de Creditare şi dacă concluziile analizei formulate de
administratorul de credite sunt corecte; în acest sens verifică:
- corectitudinea evaluării capacităţii de plată a clientului
- corectitudinea evaluării garanţiilor reale propuse şi a gradului de acoperire cu garanţii reale
a creditului, urmărind să se respecte cerinţele Băncii; în cazul în care nu a participat la
vizionarea pe teren a garanţiilor nu va aviza documentaţia până nu va viziona personal
aceste garanţii.
4. verifică conţinutul referatului de credit, astfel încât acesta să fie conform cu concluziile
analizei documentaţiei şi să susţină corespunzător concluzia de aprobare sau respingere;
5. verifică existenţa la dosarul de credit a tuturor documentelor prevăzute de Manualul de
creditare, pe care s-a fundamentat analiza şi propunerea de credit
6. verifică respectarea de către administratorul de credite a sarcinii de monitorizare/revizuire a
creditelor, calitatea analizelor realizate ;
7. verifică ca în contractul de credit să se înscrie toţi termenii şi condiţiile de aprobare a
creditului;
8. verifică realizarea raportărilor către Departamentul Creditare Populaţie;
9. verifică corectitudinea clasificării clienţilor în funcţie de performanţele financiare şi a
nivelurilor provizioanelor constituite;
45
10. verifică cum se implică administratorul de credite în gestionarea riscului de credit potrivit
prezentului Manual de creditare;
11. verifică existenţa gradului minim de acoperire a creditului cu garanţii (acolo unde este cazul);
12. urmăreşte (verifică) recuperarea creditelor care înregistrează restanţe, precum şi a celor din
afara bilanţului;
13. verifică modul de întocmire a dosarului de daună, astfel încât acesta să cuprindă toate
elementele obligatorii.
46
Principalele controale interne (autocontroale) exercitate de administratorul de credite back office:
Acţiunile de control intern (autocontrol) pe care trebuie să le efectueze administratorul de credite
back office se exercită, exemplificativ, asupra următoarelor activităţi:
- monitorizarea creditului:
a. verificarea utilizării creditului (acolo unde este cazul);
b. urmărirea conformării cu clauzele contractuale;
c. actualizarea dosarului de credit şi obţinerea de informaţii curente (acolo unde este
cazul) ;
d. monitorizarea rambursărilor din credite (inclusiv cele restante şi neperformante);
e. reînnoirea contractelor de asigurare (acolo unde este cazul).
- întocmirea dosarelor de daună (unde este cazul) ;
- evidenţierea creditelor, recuperarea creditelor evidenţiate în afara bilanţului;
- analiza calităţii creditelor (individual şi global):
a. evaluarea calităţii;
b. controlul calităţii;
c. îmbunătăţirea calităţii;
d. recuperarea creditelor neperformante;
e. calculul provizioanelor.
47