Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Omul Salasul Lui Dumnezeu

Omul Salasul Lui Dumnezeu

Ratings: (0)|Views: 23 |Likes:
Published by LibrariaGramma
A. W. Tozer
A. W. Tozer

More info:

Published by: LibrariaGramma on Jun 05, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/25/2013

pdf

text

original

 
Sfantul trebuie sa umble singur
Majoritatea sufletelor reţe ale lumii au fost singuratice. Se pare singurătatea este un preţ pe care sfântul trebuie să îl plătească pentru sfinţenia lui.În dimineaţa lumii (sau ar trebui să spunem în întunericul straniu care a venitcurând după zorii creaţiei omului) Enoh, acel suflet evlavios, a umblat cu Dumnezeu şinu a mai fost, fiindcă l-a luat Dumnezeu; şi, deşi acest lucru nu este afirmat în aşa demulte cuvinte, concluzia corectă este că Enoh a umblat pe o cale destul de separată decea a contemporanilor lui. Un alt om singuratic a fost Noe, cel care, dintre toţi oameniicare au trăit înainte de potop, a primit har din partea lui Dumnezeu; fiecare micădovadă arată înspre singurătatea vieţii lui, chiar şi atunci când era înconjurat de oameniilui.Din nou, Avraam i-a avut pe Sara şi Lot, la fel ca şi pe mulţi alţi slujitori şipăzitori de turme, dar cine poate citi povestea lui şi comentariul apostolic cu privire la eafără să simtă imediat că era un om „al cărui suflet era ca o stea şi care locuia separat”?După câte ştim, Dumnezeu nu i-a spus nici măcar un cuvânt atunci când se afla întovărăşia oamenilor. El a comunicat cu Dumnezeu cu capul plecat, şi demnitatea înnăscută a omului i-a interzis să adopte această poziţie în prezenţa altora. Cât de dulceşi de solemnă a fost scena în acea noapte a sacrificiului, atunci când a văzut flăcărilemişcându-se printre bucăţile jertfei. Acolo, singur, îngrozit de marele întuneric ce îl înconjura, a auzit vocea lui Dumnezeu şi a ştiut că era un om însemnat să primească bunăvoinţa divină.
Ş
i Moise a fost un om separat. Pe când se afla încă la curtea Faraonului, făceaplimbări lungi singur şi în timpul unei astfel de plimbări, în timp ce era departe demulţimi, a văzut un egiptean şi un evreu luptându-se şi a venit în ajutorul conaţionaluluisău. După ce, în consecinţă, a fugit din Egipt, a locuit în deşert într-o izolare aproapetotală. Acolo, în timp ce îşi păştea turma singur, i s-a arătat minunea rugului aprins şimai târziu, pe muntele Sinai, s-a ghemuit singur pentru a privi cu o uimire fascinantăPrezenţa, parţial ascunsă, parţial descoperită, din nor şi din foc.Profeţii vremurilor pre-creştine se deosebeau mult unii faţă de ceilalţi, dar unsemn pe care îl aveau în comun era acela al singurătăţii lor forţate. Ei şi-au iubit neamul
 
şi s-au mândrit cu religia părinţilor lor, dar loialitatea lor faţă de Dumnezeul lui Avraam,al lui Isaac şi al lui Iacov, şi zelul lor pentru bunăstarea poporului Israel i-a îndepărtatde mulţime şi i-a făcut ca, perioade lungi de timp, să fie apăsaţi. „Am ajuns un străinpentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele”, a strigat cineva şi, fără să-şidea seama, a vorbit pentru toţi ceilalţi.Cea mai revelatoare este înfăţişarea Celui despre care au scris Moise şi toţi profeţii,păşind singur spre cruce, singurătatea Lui nefiind alinată de prezenţa mulţimilor.
 Este miezul nopţii, şi pe sprânceana muntelui Măslinilor Steaua care mai înainte strălucea acum este ştearsă; Este miezul nopţii, acum, în grădină, Mântuitorul ce suferă Se roagă singur. Este miezul nopţii, şi departe de toţi, Mântuitorul Se luptă singur cu temerile,Chiar şi ucenicul pe care îl iubea Nu observă durerea şi lacrimile Stăpânului său.
-- William B. TappanEl a murit singur, în întuneric, ascuns de faţa omului muritor şi nimeni nu L-a văzut atunci când a înviat triumfător şi a ieşit din mormânt, chiar dacă după aceea L-au văzut mulţi şi au mărturisit despre ceea ce au văzut. Există unele lucruri care sunt preasacre pentru a fi văzute de alt ochi în afară de cel al lui Dumnezeu. Curiozitatea, larma,efortul bine intenţionat, dar nepriceput de a ajuta nu poate face altceva decât să îlstânjeneaspe sufletul care aşteaptă şi face puţin probabilă, dacă nu chiar imposibitransmiterea mesajului secret al lui Dumnezeu inimii închinătoare.Câteodată reacţionăm printr-un fel de reflex religios şi repem din simţuldatoriei cuvintele şi expresiile potrivite, chiar dacă ele nu exprimă sentimentele noastreadevărate şi chiar dacă le lipseşte autenticitatea experienţei personale. Chiar acum neaflăm într-o astfel de perioadă. O anumită loialitate convenţională poate face pe cinevacare aude acest adevăr nefamiliar exprimat pentru prima dată, să spună cu seninătate:„Oh, eu nu sunt niciodată singur. Hristos a spus: «nicidecum n-am să te las, cu niciun
 
chip nu te voi părăsi» şi «Eu sunt cu voi în toate zilele». Cum pot fi singur atunci cândIsus este cu mine?”Nu vreau să pun sub semnul întrebării sinceritatea vreunui suflet creştin, daracest soi de mărturisire este prea frumos ca să fie adevărat. Este evident că mai degrabăceea ce gândeşte vorbitorul ar trebui să fie adevărat decât ceea ce s-a dovedit a fiadevărat prin testul experienţei. Această negare voioasă a singurătăţii nu dovedeştealtceva decât faptul că vorbitorul nu a umblat niciodată cu Dumnezeu fără sprijinul şi încurajarea pe care i le-a dat societatea. Sentimentul că nu este singur, pe care îl atribuie în mod greşit prezenţei lui Hristos, poate apărea, şi probabil apare din cauza prezenţeioamenilor prietenoşi. Amintiţi vă întotdeauna următorul lucru: nu poţi purta o cruce împreună cu altcineva. Chiar dacă un om este înconjurat de o mulţime mare de oameni,crucea sa este numai a lui şi purtarea ei îl separă. Societatea este împotriva lui, altfel nuar mai avea nicio cruce. Nimeni nu este prieten cu omul care poartă o cruce. „Atunci toţiucenicii L-au părăsit şi au fugit”.Durerea singurătăţii apare din constituţia naturii noastre. Dumnezeu ne-a făcutunul pentru celălalt. Dorinţa pentru tovărăşie este total naturaşi îndrepţită.Singurătatea creştinului apare în urma faptului că el umblă cu Dumnezeu într-o lumelipsită de evlavie, o umblare care deseori trebuie să îl îndepărteze de părtăşia creştinilor buni, la fel ca şi de cea a lumii neregenerate. Instinctele lui date de Dumnezeu strigădutoşia cu alţi oameni la fel ca el, oameni care îi pot înţelege doriele,aspiraţiile, cufundarea lui în dragostea lui Hristos, şi deoarece în cercul lui de prietenisunt atât de puţini cei care împărtăşesc experienţele lui interioare, este forţat să umblesingur. Tânjirile nesatisfăcute ale profeţilor de a fi înţeleşi de oameni i-au făcut să strige în durerea lor, şi chiar şi Domnul nostru a suferit în acelaşi fel.Omul care a mers mai departe în Prezenţa divină într-o experienţă interioarăadevărată nu va găsi mulţi oameni care să îl înţeleagă. Va avea parte de o anumitămăsură din părtăşia socială, bineînţeles, în timp ce relaţionează cu persoanele religioase în activităţile regulate ale bisericii, dar adevărata părtăşie spirituală va fi greu de găsit.Dar el nu trebuie să se aştepte ca lucrurile să stea altfel. Până la urmă, el este un străin şiun pelerin, şi călătoria pe care o face nu o face cu picioarele, ci în inima lui. El umblă cuDumnezeu în grădina propriului său suflet – şi cine în afară de Dumnezeu poate umblacu el acolo? Este dintr-un alt duh decât mulţimile care umblă în curţile casei Domnului.

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->