Professional Documents
Culture Documents
1
Curs Drept Administrativ Semestrul II
2
Curs Drept Administrativ Semestrul II
a avea calitatea de subiect de drept în cadrul raporturilor juridice născute în urma emiterii
actului administrativ.
Competenţa organelor administrative este legată şi de noţiunea de capacitate a
acestora privită ca posibilitate recunoscută de lege de a acţiona din punct de vedere
juridic pentru realizarea activităţii executive.
Deosebiri între noţiunea de capacitate şi competenţă:
- capacitatea este proprie numai organelor administrative;
- competenţă au atât organele administrative cât şi structurile lor funcţionale;
- această capacitate presupune posibilitatea de a acţiona în nume propriu pe când în
cazul competenţei nu există o astfel de independenţă.
Elemente definitorii ale competenţei:
a) competenţa reprezintă un ansamblu de atribuţii prevăzute de lege;
b) competenţa este o obligaţie legală;
c) competenţa unui organ administrativ este specială determinată şi poate fi
materială, teritorială şi temporară;
d) competenţa organelor administrative este legată în anumite situaţii de noţiunea de
capacitate.
3
Curs Drept Administrativ Semestrul II
4
Curs Drept Administrativ Semestrul II
5
Curs Drept Administrativ Semestrul II
6
Curs Drept Administrativ Semestrul II
Contractul administrativ
7
Curs Drept Administrativ Semestrul II
8
Curs Drept Administrativ Semestrul II
9
Curs Drept Administrativ Semestrul II
mulţi operatori economici pe de altă parte, având ca obiect execuţia unei lucrări,
furnizarea unor produse sau prestarea unor servicii.
Contractele sectoriale reprezintă contracte de achiziţie publică care se atribuie în
scopul realizării unor activităţi relevante în sectoarele de utilitate publică: apă, energie,
transport, poştă. Ex.: contracte de lucrări (executarea, proiectarea unor lucrări de
construcţie. Acestea pot fi construcţia de clădiri noi, reabilitarea sau renovarea unor
locuinţe), contracte de furnizare (diverse produse achiziţionate de administraţia publică şi
o poate face fie prin cumpărare, închiriere, etc.), contracte de servicii (prestarea unor
servicii publice: contracte de transport, servicii de salubrizare, medicale, asistenţă socială,
financiare, etc. )
Principiile care stau la baza contractului de achiziţie publică: nediscriminarea,
tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa
utilizării fondurilor publice, asumarea răspunderii.
Trăsături specifice: sunt contracte sinalagmatice, solemne, încheiate în formă
scrisă, cu titlu oneros, adică ambele părţi urmăresc dobândirea unui câştig patrimonial
(autoritatea publică urmăreşte dobândirea de bunuri, servicii şi lucrări) iar cealaltă
urmăreşte contravaloarea prestaţiei. Sunt contracte comutative adică întinderea
obligaţiilor se cunoaşte încă din momentul încheierii contractelor.
Proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică: sunt următoarele:
1. licitaţie deschisă: este procedura în care orice operator economic interesat
poate depune oferte.
2. licitaţie restrânsă (cu preselecţie): este procedura la care orice operator
economic are dreptul să-şi depună candidatura urmând ca numai cei selectaţi sa
aibă dreptul să-şi depună ofertele.
3. dialogul competitiv: procedura la care orice operator economic are dreptul
să-şi depună candidatura şi prin care autoritatea contractantă poartă un dialog cu
cei care şi-au depus candidatura şi care au fost admişi pentru a se găsi mai multe
soluţii apte să răspundă nevoilor autorităţii publice. Pe baza acestor soluţii
candidaţii selectaţi urmează să depună ofertele.
4. negocierea: este procedura prin care autoritatea contractantă derulează
negocieri cu operatorii selectaţi, negociind de această dată clauzele, inclusiv
preţul.
5. concursul de soluţii: procedură specială prin care autoritatea contractantă
achiziţionează mai ales în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării
urbanistice şi peisagistice, al arhitecturii sau al prelucrării datelor un plan sau un
proiect, selectarea făcându-se pe baze concurenţiale.
6. achiziţia directă: poate apela la această modalitate în măsura în care
valoarea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor achiziţionate nu este mai mare decât
echivalentul în lei a 10.000 euro.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractele de achiziţie
publică prin licitaţie fie deschisă fie restrânsă şi numai în situaţii excepţionale prevăzute
expres de OUG nr. 34/2006 (art.94, art.101, art.110, art.122) să apeleze la celelalte
modalităţi atribuire a contractului de achiziţie publică.
10
Curs Drept Administrativ Semestrul II
11
Curs Drept Administrativ Semestrul II
- în ultimii 2 ani, nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţia faţă
de partenerii de afaceri din motive imputabile acestuia, fapte de natura să producă grave
prejudicii.
- a fost condamnat in ultimii 3 ani printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o
faptă care a adus atingere eticii profesionale;
- prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţii în legătură cu situaţiile arătate
mai sus.
De asemenea autoritatea contractantă are dreptul de a exclude din procedură persoana
care este cunoscută ca în ultimii 5 ani a fost condamnată prin hotărâre definitivă pentru
participare la activităţile unei organizaţii criminale, pentru corupţie, fraudă sau spălare de
bani
Documentaţia de atribuire
Autoritatea contractantă are obligaţia de a întocmi această documentaţie care trebuie
să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
- informaţii generale despre autoritatea contractantă;
- instrucţiuni privind datele limită care trebuie respectate şi formalităţile care trebuie
îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire, în cazul în care acestea
sunt cerute;
- cerinţele minime de calificare si documentele care atestă această calificare;
- caietul de sarcini sau documentaţia descriptivă (în cazul atribuirii prin negociere şi
dialog competitiv);
- instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi
financiare;
- informaţii detaliate privind criteriul de atribuire şi justificarea alegerii acelui
criteriu;
- instrucţiuni privind căile de atac;
- informaţii privind clauzele contractuale obligatorii;
Caietul de sarcini este documentul care cuprinde specificaţiile tehnice. Aceste
specificaţii tehnice cuprind cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit
fiecărui produs, serviciu sau lucrare publică să fie descris în mod obiectiv pentru a
corespunde nevoilor autorităţii contractante. Autorităţii contractante îi este interzis să
introducă în caietul de sarcini anumite specificaţii tehnice care indică o anumită sursă
origine, o marfă de fabricaţie şi de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie
care ar avea ca efect favorizarea sau excluderea anumitor operatori economici sau
produse.
Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile
documentaţiei de atribuire. Orice operator economic are dreptul de a participa la
procedura de atribuire fără a i se diminua răspunderea în ceea ce priveşte modul de
îndeplinire a obligaţiilor asumate, el poate desemna o altă persoană căreia să îi
subcontracteze o parte a contractului.
Atribuirea contractului
Autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura transparenţa procedurii atribuirii
contractelor de achiziţie publică prin publicarea anunţurilor de intenţie de participare şi
de atribuire.
12
Curs Drept Administrativ Semestrul II
Contractul de concesiune
Noţiune şi reglementare juridică
Cadrul legal al contractului de concesiune este dat de O.G. 34/2006 privind
atribuirea contractului de achiziţie publică a contractelor de concesiune de lucrări şi
servicii publice şi O.G 54/2006 privind regimul juridic al contractului de concesiune de
bunuri proprietate publică, fiind aprobată şi modificată de Legea 22/2007.
Contractul de concesiune de lucrări publice
Are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de concesiune de lucrări cu deosebirea că
în contrapartida lucrărilor executate, contractantul în calitatea sa de
executant(concesionar), primeşte din partea autorităţii contractante în calitate de
concedent, dreptul de a exploata lucrările executate pe o anumită perioadă de timp sau
acest drept însoţit de plata unei sume de bani.
Contractul de concesiune de servicii publice
Acesta are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de servicii din nou cu menţiunea că
în contrapartida serviciilor prestate contractantul în calitate de concesionar primeşte de la
autoritatea contractantă în calitate de concedent dreptul de a exploata serviciile pe o
perioada limitată de timp sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani.
Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică
Este acel contract încheiat în forma scrisă prin care o autoritate publică denumită
concedent, transmite pe o perioadă determinată unei alte persoane numită concesionar,
persoană care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul de a exploata acel bun în
schimbul unei redevenţe. Redevenţa este suma de bani plătită de concesionar în schimbul
dreptului de a exploata un bun proprietate publică, sumă care se face venit la bugetul
statului sau la bugetul autorităţilor locale în funcţie de cui aparţine bunul.
Subiectele contractului de concesiune
O.G nr.54/2006 stabileşte ca părţi în cadrul contractului de concesiune concedentul
si concesionarul.
13
Curs Drept Administrativ Semestrul II
14
Curs Drept Administrativ Semestrul II
15
Curs Drept Administrativ Semestrul II
Uniunii Europene, astăzi, reglementarea funcţiei publice este disputată de două mari
concepte, acestea bazându-se pe statutul legal al acestor funcţionari.
Primul concept se referă la regimul juridic unilateral de drept public. Al doilea
concept se referă la conceptul contractual, care ne duce la un regim de drept privat.
Primul statut este pus în practică de România. Nu se merge la privatizarea funcţiei
publice. Societatea, administraţia publică organizează funcţii, trecându-se obligaţii pe
care funcţionarul public trebuie să le execute. Pentru aceste funcţii se organizează
concurs la care se prezintă eventualii pretendenţi. Nu se face nicio negociere între stat şi
participanţi. Cealaltă teză presupune o privatizare unor funcţii din administraţia publică.
Disputa actuală privind statutul funcţiei şi funcţionarului public nu se mai duce
în prezent exclusiv pe tărâmul dreptului. Ea se duce şi pe cel politic, şi mai ales în ceea ce
priveşte regimul care va fi acceptat ca soluţie politică într-o ţară sau alta, deoarece, în
toate ţările din cadrul Uniunii Europene sunt puternice presiuni ale unor partide şi
sindicate privind ideea privatizării funcţiei publice.
16
Curs Drept Administrativ Semestrul II
17
Curs Drept Administrativ Semestrul II
18
Curs Drept Administrativ Semestrul II
19
Curs Drept Administrativ Semestrul II
20
Curs Drept Administrativ Semestrul II
21
Curs Drept Administrativ Semestrul II
22
Curs Drept Administrativ Semestrul II
23
Curs Drept Administrativ Semestrul II
24
Curs Drept Administrativ Semestrul II
25
Curs Drept Administrativ Semestrul II
comitent unor terţe persoane în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi
irevocabile.
Răspunderea penală: pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură
cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale. În cazul
în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni contra
umanităţii, contra statului sau contra autorităţii sau în legătură cu serviciul, pentru fals ori
a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care l-ar face
incompatibil cu exercitarea funcţiei publice, conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
Sesizarea pentru comiterea unei infracţiuni de serviciu se face din oficiu. Suspendarea din
funcţie operează şi în cazul în care s-a dispus începerea urmăririi penale. Dacă parchetul
dispune scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, sau în cazul în
care instanţa dispune achitarea funcţionarului respectiv, suspendarea din funcţie
încetează.
26
Curs Drept Administrativ Semestrul II
27
Curs Drept Administrativ Semestrul II
28
Curs Drept Administrativ Semestrul II
29
Curs Drept Administrativ Semestrul II
30
Curs Drept Administrativ Semestrul II
- prin natura lor sau destinaţia specială a legii aceste bunuri fac parte din
categoria celor care trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare.
- Bunurile în proprietate publică care aparţin acestei categorii sunt foarte
uşor de identificat. Bunurile proprietate privată însă care intră în aceeaşi categorie sunt
mult mai greu de stabilit iar afectarea lor către domeniul public se apreciază de la caz la
caz.
- Bunurile care formează domeniul public trebuie să aibă semnificaţia unei
valori de interes public aparţinând patrimoniului naţional de orice natură sau fiind
destinate unei folosinţe de interes public.
- Folosinţa de interes public poate fi efectivă sau reală dar poate fi şi
potenţială sau eventuală.
- Bunurile din domeniul public trebuie să fie supuse unui regim juridic
specific dreptului administrativ, ceea ce înseamnă fie regimul exercitării dreptului de
proprietate publică fie limitarea exercitării dreptului de proprietate privată în scopul
ocrotirii unor interese publice generale.
- Domeniul public este supus unui regim juridic care include modificări
esenţiale aduse teoriei dreptului de proprietate din dreptul civil. Bunurile din domeniul
public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
- Dreptul de proprietate publică este un drept absolut, opozabil erga omnes,
chiar şi deţinătorilor subsecvenţi de bună credinţă.
- Pentru a fi inclus în domeniul public bunul trebuie să fie în proprietatea
unei persoane juridice politico-teritoriale de drept administrativ sau, după caz, în paza
juridică a unei persoane juridice de drept public sau a unui subiect care acţionează cu
autorizarea unei astfel de persoane.
Clasificarea bunurilor din domeniul public: în doctrina juridică, bunurile din
domeniul public au fost împărţite în două mari categorii: bunuri afectate uzului public şi
bunuri mobile afectate unui serviciu public. Noţiunea de afectare a unui bun înseamnă
stabilirea destinaţiei şi modului de utilizare a unui bun din domeniul administrativ printr-
un act administrativ de autoritate.
Din punct de vedere al interesului pe care îl prezintă:
- domeniu publice de interes naţional;
- domeniu public de interes judeţean;
- domeniu public de interes orăşenesc sau comunal;
Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului statului sau autorităţii publice:
- bunuri ale domeniului public aflate în proprietate publică;
- bunuri ale domeniului public care sunt proprietate privată;
Din punct de vedere al modului de încorporare:
- domeniu public natural;
- domeniul public artificial;
Încorporarea bunurilor în domeniul public natural rezultă din situaţii de fond
naturale, legea sau actul administrativ nefăcând altceva decât să constate existenţa acelor
bunuri. Un bun poate intra însă în domeniul public artificial doar în una din următoarele
modalităţi: expropriere pentru cauză de utilitate publică, rechiziţionare, schimbarea
regimului domenial sau acte juridice de drept privat.
Rechiziţionarea: se face potrivit legii 132/1997 cu modificările şi completările
ulterioare şi constă în trecerea forţată cu caracter excepţional şi temporar a folosinţei unui
31
Curs Drept Administrativ Semestrul II
bun mobil sau imobil în patrimoniul statului sau unităţilor administrativ-teritoriale urmată
de achitarea unei despăgubiri către proprietarul de drept al bunului. Spre deosebire de
expropriere, care presupune un transfer forţat al dreptului de proprietate, rechiziţia este
doar o locaţiune forţată care apare numai în anumite circumstanţe specific prevăzute de
lege. La terminarea situaţiei excepţionale care a impus-o, rechiziţia încetează şi bunurile
se restituie proprietarului. Scopul rechiziţiei de bunuri constă în rezolvarea problemelor
materiale de orice natură, asigurarea de mână de lucru, asigurarea de mână de lucru,
asigurarea de cazare de forţe destinate apărării pentru autorităţile publice, pentru
sinistraţi, refugiaţi şi persoana afectată de consecinţele unui război.
Rechiziţia se dispune în următoarele situaţii:
i. la declararea mobilizării parţiale sau generale ori a stării de război prin
decretul preşedintelui României;
ii. la instituirea stării de asediu sau de incendiu;
iii. ori de câte ori este necesar pentru prevenirea, localizarea sau înlăturarea
urmărilor unor dezastre, prin hotărârea guvernului sau ordin al prefectului.
Se rechiziţionează mijloacele de transport de orice natură, mijloace de
telecomunicaţii, tehnică de calcul, carburanţi, materiale de depozitare şi transportare a
lor, animale, hrană, etc.
Regimul juridic al domeniului public: reprezintă ansamblul de reglementări
aplicabile bunurilor care fac parte din domeniul public, precum şi ansamblurilor
raporturilor juridice care se stabilesc între stat şi unităţile administrativ-teritoriale pe de o
parte, şi toţi ceilalţi subiecţi de drept pe de altă parte cu privire la modurile de dobâdire
ale bunului din domeniul public.
Potrivit legii 213/1998 dreptul de proprietate publică se dobândeşte în una din
următoarele modalităţi:
- pe cale naturală;
- prin achiziţii publice;
- prin expropriere;
- prin donaţii sau legate acceptate de guvern, de consiliul judeţean sau de
consiliul local dacă bunul urmează a intra în domeniul public;
- prin trecerea unor bunuri din domeniul privat în domeniul public pentru
cauză de utilitate publică;
- prin alte moduri prevăzute de lege;
Bunurile proprietate publică sunt în administrarea statului, judeţului, oraşului
sau comunei dar ele pot fi date în folosinţă gratuită altor autorităţi sau instituţii publice de
interes naţional sau local sau unor persoane juridice de drept privat clasificate ca fiind de
utilitate publică precum şi regiilor autonome ori societăţilor comerciale de interes public.
Aceste bunuri pot fi de asemenea concesionate, închiriate, date în administrare, etc.
Domeniul public al statului: acestea sunt enumerate exemplificativ de anexa
legii 213/1998. Titularul dreptului de utilizare asupra acesor bunuri este guvernul
României, acest drept fiind exercitat prin intermediul ministerelor, potrivit competenţelor
acestora.
32
Curs Drept Administrativ Semestrul II
Este alcătuit în principal din bunurile expres menţionate în anexa legii nr.
213/1998, ca de exemplu drumurile judeţene, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară
activitatea consiliul judeţean, aparatul propriu al acestuia, instituţiile publice de interes
judeţean, şi reţele de alimentare cu apă în sistem zonal sau microzonal cu toate clădirile,
terenurile aferente.
Pe lângă aceste bunuri, în domeniul public de interes judeţean pot intra orice
alte bunuri mobile sau imobile, stabilite prin hotărârea consiliului judeţean dacă nu au
fost declarate prin lege ca fiind de interes naţional.
Domeniul public de interes local: legea 213/1998 menţionează în această
categorie exemplificativ drumurile comunale, vicinale şi străzile, pieţele şi parcurile
publice, lacurile şi plajele care nu au fost declarate de interes naţional sau judeţean, reţele
de alimentare cu apă şi canalizare, cu toate instalaţiile aferente, locuinţele sociale, statuile
şi monumentele care nu sunt de interes naţional, bogăţiile subsolului în stare de zăcământ
dacă nu sunt de interes naţional, terenurile cu destinaţie forestieră care nu sunt proprietate
privată şi cimitirele. Pe lângă aceste bunuri, în domeniul public al oraşelor şi comunelor
intră orice alte bunuri mobile sau imobile declarate astfel de o hotărâre a consiliului local
dacă nu au fost declarate prin lege ca fiind de uz sau de interes public naţional sau
judeţean.
Diferitele regimuri ale domeniului public ale României: domeniul public
terestru: intră în primul rând fondul funciar, aşa cum este el reglementat de legea
18/1991, republicată, modificată şi completată. În funcţie de destinaţia lor, terenurile din
fondul funciar pot fi terenuri cu destinaţie agricolă, terenuri cu destinaţie forestieră,
terenuri aflate permanent sub ape, terenuri care aparţin intravilanului localităţilor, terenuri
cu destinaţii speciale, terenuri destinate exploatării miniere şi petroliere, terenuri care
servesc necesităţilor de apărare a ţării, rezervaţiile şi monumentele naturii, ansamblurile
şi siturile arheologice.
O categorie specială de terenuri sunt cele care servesc nevoilor de transport
rutier, respectiv drumurile, care au un regim juridic special reglementat prin OG nr.
43/1997, privind regimul drumurilor cu modificările şi completările ulterioare. Acest act
normativ reglementează administrarea bunurilor publice şi parţial al celor de utilitate
privată, precum şi dobândirea şi folosirea terenurilor aferente, coordonarea, conducerea şi
controlul tuturor activităţilor care au legătură cu drumurile.
Drumurile sunt căi de comunicaţie terestră special amenajate pentru circulaţia
pietonilor şi vehiculelor. Fac parte integrantă din drum podurile, viaductele, pasajele
denivelate, tunelurile, construcţiile de apărare şi consolidare a drumurilor, trotuarele,
locurile de parcare, oprire şi staţionare, mijloacele de semnalizare rutieră, orice alte dotări
care servesc siguranţei bunului, terenurile şi plantaţiile, mai puţin zonele de protecţie.
Drumurile se clasifică potrivit acestui act normativ, după anumite criterii:
1. după destinaţia lor:
- drumuri publice;
- drumuri de utilitate privată;
2. din punct de vedere al circulaţiei:
- Drumuri deschise circulaţiei publice, ceea ce înseamnă drumurile publice şi
drumurile de utilitate privată la care accesul publicului nu este interzis;
33
Curs Drept Administrativ Semestrul II
34
Curs Drept Administrativ Semestrul II
35
Curs Drept Administrativ Semestrul II
activităţilor menţionate mai sus. Bunurile din patrimoniul cultural naţional se împart în
trei categorii:
- bunurile cu valoare excepţională care formează tezaurul patrimoniului cultural
naţional;
- bunurile din colecţiile publice ale muzeelor, arhivelor şi fondurilor bibliotecilor;
- bunurile din colecţiile cultelor religioase şi ale instituţiilor ecleziastice.
Autorităţile publice centrale competente în domeniu sunt Ministerul Culturii şi
Cultelor şi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor. Proprietarii, titularii altor
drepturi reale, sau titularii dreptului de administrare asupra bunurilor din patrimoniul
cultural naţional au următoarele obligaţii:
- să asigure cele mai bune condiţii de conservare şi depozitare şi să prevină orice
degradare sau distrugere a bunului.
- Să nu distrugă, să nu deterioreze şi să nu topească bunurile din acest patrimoniu
cultural naţional.
- Să asigure securitatea acestor bunuri, să înştiinţeze în termen de 5 zile serviciile
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor în cazul unui pericol
iminent de degradare sau distrugere al acestor bunuri.
- Să nu utilizeze sau să permită utilizarea acestor bunuri pentru organizarea de
spectacole, parade ale modei, recuzită teatrală sau cinematografică sau orice alte
scopuri care le-ar putea periclita integritatea sau le-ar expune riscului pierderii,
distrugerii sau sustragerii.
- Să permită accesul specialiştilor din Ministerul Culturii şi Cultelor pentru a se
constata starea de conservare a acestor bunuri.
Bunurile arheologice descoperite întâmplător pe terenuri care sunt proprietate
publică intră automat în proprietate publică. Persoanele fizice care găsesc întâmplător
asemenea bunuri, sunt obligate să le predea în termen de 72 de ore primarului localităţii
în raza căruia au fost descoperite.
Completări din carte: domeniul public al arhivelor, al subsolului, etc.
36
Curs Drept Administrativ Semestrul II
37