10 lucruri de stiut inainte sa achizitionam un

papagal

Achizitionarea unui papagal este un lucru care

trebuie facut cu responsabilitate si nu din impuls.
Ganditi-va bine inainte de a lua aceasta hotarare si
informati-va in detaliu asupra responsabilitatilor
dumneavoastra ca stapani. Iata mai jos cateva lucruri pe
care este bine sa le cunoasteti despre aceste pasari
minunate si necesitatile lor.

1. Papagalii nu sunt animale domestice.

Animalele domestice sunt animale care au fost crescute de sute si mii de ani alaturi de
oameni, ele au ajuns sa fie fundamental diferite de rudele lor din salbaticie. Nu acelasi
lucru se intampla cu papagalii din casele noastre, ei sunt similari cu cei din salbaticie.
2. Psitacoza si tuberculoza aviara sunt boli care pot fi transmise pe calea aerului
de la pasari la oameni. Aceste boli sunt foarte periculoase pentru oameni, ele putand
produce imbolnaviri grave, in special persoanelor cu sistemul imunitar compromis. De
asemenea, toti papagalii raspandesc in jur permanent asa-zisa “matreata”, particule
rezultate din penaj, care poate agrava anumite forme de astm sau poate declansa reactii
alergice.
3. Toti papagalii (inclusiv nimfele, amorezii, perusii si alte specii) sunt animale
galagioase, care produc mizerie si chiar distrugeri. Vocalizarile (ciripitul, tipetele etc.)
sunt o componenta foarte importanta a socializarii papagalilor. Papagalii mananca de
foarte multe ori pe parcursul unei zile, defecheaza si arunca bucatele de mancare peste tot
in jurul lor. Papagalii sunt instinctiv programati sa mestece si sa distruga lemnul,
indiferent daca este vorba de stinghiile din colivie si jucariile lor sau de mobila si ramele
tablourilor din casele noastre. Papagalii vor roade, de asemenea, cabluri electrice,
perdele, cartoane si hartii.
4. Toti papagalii traiesc mult. Daca sunt bine ingrijiti, majoritatea speciilor pot trai
20-60 de ani. Astfel, de cele mai multe ori angajamentul de crestere a unui papagal este
unul pe viata.
5. Papagalii sunt animale extrem de sociale, ei fiind comparati cu copiii, din
punct de vedere al nevoilor sociale si emotionale. Insa, spre deosebire de copii,
papagalii nu se maturizeaza niciodata emotional.
6. Papagalii sunt foarte activi si curiosi si, pentru a-si mentine sanatatea in
parametri, au nevoie de mult exercitiu fizic si mental. Ei trebuie sa beneficieze de
spatii ample si de multe jucarii si trebuie lasati liberi cateva ore pe zi pentru a zbura.
7. Toti papagalii au nevoie de o dieta variata, compusa nu numai din seminte si
pelete. Alimentatia lor trebuie sa cuprinda si fructe, legume, graunte.
8. Expunerea la lumina naturala si somnul sunt foarte importante pentru
papagali. Ei au nevoie de mini 4 ore pe zi de expunere la lumina naturala sau la lumina
cu spectru total pentru a putea metaboliza vitamina D si absoarbe vitamina A, ambele de
importanta critica pentru sanatatea lor. Orice papagal trebuie sa aiba parte de un somn de
10 ore pe zi.
9. Papagalii sunt foarte sensibili la calitatea aerului. Spre deosebire de oameni,
pasarile isi inlocuiesc tot aerul din plamani la fiecare respiratie. Pentru ca nici un pic de
aer rezidual nu ramane in plamani, papagalii inhaleaza mai mult oxigen si mai mult aer
poluat decat oamenii. Papagalii nu trebuie niciodata expusi la fum de tigara, fumuri si
gaze emanate de compusi chimici sau de teflon. Inhalarea de aer poluat poate duce la
moarte subita sau, in cazul intoxicarii cronice, poate duce la moarte prematura.
10. Papagalii au nevoie de ingrijiri medicale acordate de un veterinar specializat
in pasari, iar notele de plata pot fi destul de mari. Chiar daca papagalul este sanatos se
recomanda un control medical anual.

Papagalul nimfa – Nymphicus hollandicus

Femelele au coloratia mai palida si dungi pe partea interna a

Descriere:
cozii
Origini si istorie: Australia, Europa
Dimensiuni: 30cm; 85-110g
Culori: Galben, gri cu alb si negru
Speranta de viata: 12-20 ani
Foarte blanzi, veseli, apreciaza atat compania omului cat si a
Temperament:
altor pasari, afectuosi, curiosi, sociabili, relativ tacuti

Papagalul nimfa – Nymphicus

hollandicus – este probabil cel mai
raspandit animal de companie din
categoria pasarilor. Si pe buna dreptate
caci temperamentul sau dulce, vesel,
afectuos si sociabil il face foarte potrivit
chiar si pentru familiile cu copii.
Originara din Australia, nimfa se distinge prin creasta caracteristica, a carei pozitie ne
indica starea de spirit a pasarii. Penajul papagalului nimfa in salbaticie este gri cu pete
albe pe marginile aripilor. Fata masculului este de culoare galbena sau alba, pe cand a
femelei este de culoare gri. Ambele sexe au in obraji pete portocalii, insa coloritul petelor
masculului este mai intens decat al femelelor. Picioarele sunt de culoare gri si ghearele
negre. Papagalii nimfa ating lungimi de pana la 30cm, cantaresc aproximativ 85-110g si
au o speranta de viata de 12-20 ani.
In habitatul lor natural papagalii nimfa, traiesc in perechi sau in grupuri de indivizi si
prefera padurile, zonele aride si semiaride sau regiunile cu tufisuri, facandu-si cuiburile
intotdeauna langa apa. Semintele, grauntele, rasadurile, fructele si insectele alcatuiesc
dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa “atace” lanurile si livezile de fructe ale
fermierilor. Papagalul nimfa este monogam, femela construind cuibul si clocind ouale,
masculul fiind cel care ii aduce de mancare. Masculul este foarte protector si afectuos cu
puii sai, fiind chiar capabil sa-i creasca singur daca femela nu este in stare.
Diferentierea sexului unui papagal nimfa nu este dificila decat in cazul anumitor
varietati de culoare. Informatii complete referitoare la sexarea papagalilor nimfa in
functie de mutatie gasiti aici.
Si stabilirea varstei unui papagal nimfa este dificila, mai ales daca acesta a trecut de
primele 2 naparliri. Pentru informatii detaliate cu privire la determinarea varstei unui
papagal nimfa dati click aici.
Ca pasari de companie, papagalii nimfa sunt cautati pentru temperamentul lor placut
si vesel, pentru blandetea si pentru inteligenta lor. Ei sunt pasari usor de imblanzit, foarte
prietenoase si foarte afectuoase. Sunt pasari sperioase, care se panicheaza usor in special
la zgomote puternice si pe timpul noptii. De aceea, ideal este sa lasati noaptea o lumina
slaba aprinsa in camera in care tineti colivia nimfei. Masculul nimfa poate fi invatat sa
vorbeasca sau sa imite diferite sunete si chiar melodii (totusi, acest lucru nu este o
certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Angajamentul de crestere al unuia sau
mai multor papagali nimfa nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va
trebui ingrijit cu responsabilitate.
De-a lungul timpului s-au selectionat foarte multe varietati ale papagalului nimfa din
care amintim: pied, cinnamon, grey, pearl, albino, lutino, whiteface, fallow, yellowcheeck
etc.
Papagalul nimfa nu poate fi gazduit in colivii sau voliere impreuna cu orice alta
specie de papagali deoarece poate fi victima agresivitatii celorlalte pasari. Nici
convietuirea nimfelor cu pasari mai mici decat ele nu este recomandata intrucat nimfele
pot deveni si ele agresive si pot produce accidente si raniri. Desi s-au inregistrat cazuri de
buna intelegere intre nimfe si amorezi, perusi, micul Alexander sau chiar alte specii, nu
recomandam amestecarea acestora. Va trebui sa aveti mare grija la introducerea altor
specii in spatiul nimfei si sa supravegheati cu atentie si timp indelungat reactiile si
atitudinile pasarilor pentru a evita conflictele si ranirile. Pentru ca nimfa nu este un
papagal solitar, ideal este sa aveti o pereche pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte
mare sau intr-o voliera.

Determinarea sexului la papagalul nimfa

Sexul unui papagal nimfa (Nymphicus hollandicus)

este de multe ori o necunoscuta, mai ales pentru cei mai
putin experimentati in cresterea pasarilor de companie.
In primele 6-9 luni de viata femelele si masculii arata la
fel, ceea ce face identificarea sexului si mai dificila.
Cele mai sigure metode de determinare a sexului sunt:
analiza ADN si metoda chirurgicala (endoscopica). Iata
insa cateva indicii, in functie de varietatile de culoare, care sa va ajute sa determinati
vizual sexul companionului dumneavoastra, fara a recurge la procedeele mentionate:

a) Grey
La varietatea Grey sexul se determina cu usurinta odata ce pasarea si-a dezvoltat
penajul adult. Masculul are culorile mai bine definite, fata este galben aprins, obrajii
portocalii aprins iar corpul gri inchis. Pana la prima naparlire atat femela cat si masculul
au pe partea de dedesubt a penelor din coada un model dungat iar penele de pe aripi
prezinta un desen cu puncte. Dupa prima naparlire penele mascululului isi vor pierde
aceste aspecte, ramanand de culoare gri inchis. Femela isi va pastra aspectul dungat al
penelor din coada si cel punctat al penelor de pe aripi si dupa naparlire. Ea are fata de
culoare gri, cu urme de galben palid. Intregul colorit al femelei este mai putin intens si
penele de pe corp au o tenta maronie. Totusi, indiciul referitor la modelul dungat al
penelor din coada si punctat al penelor de pe aripi nu este intotdeauna valabil deci nu
poate fi considerat sigur.

b) Cinnamon
Determinarea sexului la varietatea Cinnamon se face la fel ca pentru varietatea Grey.
Singura diferenta este culoarea gri a penajului care la Cinnamon este inlocuita cu un
maroniu-scortisoara (de aici si numele varietatii). Masculul are fata galben aprins cu
obrajii portocaliu intens iar femela isi pastreaza fata gri (uneori cu urme de galben) si are
intreg coloritul mai estompat.

c) Whiteface
Determinarea sexului la varietatea Whiteface se face la fel ca pentru varietatea Grey.
Masculul are corpul gri si fata alba, cu pete argintii in obraji. Femela are coloritul mai
putin intens si isi pastreaza fata gri.

d) Pearl
Varietatea Pearl ne ofera indicii mai clare de identificare a sexului pasarii. In acest
caz, femela este mai atragatoare decat masculul, avand capul de culoare galben aprins,
obrajii colorati puternic in portocaliu si intreg penajul (de pe corp si aripi) cu un aspect
perlat. Masculii arata exact la fel ca masculii varietatii Grey. Un mascul de calitate
prezinta totusi cateva “perle” ici-colo in penaj.

e) Yellowcheeck
Determinarea sexului la varietatea Yellowcheeck se face la fel ca pentru varietatea
Grey. Masculul are corpul gri si fata galben aprins, cu pete galben-portocalii in obraji
(uneori obrajii sunt complet galbeni si nu pot fi diferentiati coloristic de restul capului).
Femela are coloritul mai putin intens si isi pastreaza fata gri cu obrajii galbeni.

f) Lutino si Pied
In cazul acestor varietati sexul este imposibil de determinat vizual. Singurul indiciu
care ar putea fi semnificativ este desenul dungat al penelor din coada (care caracterizeaza
femelele) insa opiniile specialistilor si crescatorilor sunt foarte controversate si acest
semn nu poate fi considerat valabil.
 Exista si cateva indicii comportamentale care ar putea sa ne ajute sa determinam
sexul nimfei insa acestea nu sunt general valabile, deci nu pot fi considerate sigure:
- masculii vocalizeaza mai mult si chiar canta melodios iar femelele sunt mult mai
tacute;
- femelele sunt mai agresive, suiera si ciupesc;
- masculii au tendinta sa se infoaie si sa fie mai tantosi.
De asemenea, s-au inregistrat cazuri in care doua femele tinute impreuna o perioada
lunga de timp s-au comportat ca un cuplu, depunand in mai multe randuri oua infertile.
Daca nu doriti sa obtineti pui de la pasarile dumneavoastra sexul exemplarelor nu
este important si nu trebuie sa influenteze dragostea cu care va inconjurati companionul.
Chiar daca descoperiti la un moment dat ca nimfa dumneavoastra ar fi trebuit sa se
numeasca Coco si nu Coca acest lucru nu trebuie sa va modifice comportamentul fata de
pasare.

Amenajarea unei colivii pentru papagalul nimfa

Colivia
Pentru a se simti confortabil o nimfa trebuie sa aiba o
colivie care sa-i permita sa-si intinda aripile fara a se lovi
de gratii, ceea ce inseamna ca trebuie sa masoare un
minimum de 55cm latime, 55cm adancime si 66-70cm
inaltime. Nu uitati de faptul ca accesoriile si jucariile din
colivie limiteaza si ele spatiul. Regula general valabila este
sa cumparati o colivie cat mai mare pentru a oferi
papagalului dumneavoastra o viata cat mai placuta si
sanatoasa. Daca aveti doua sau mai multe nimfe va trebui
sa achizitionati o colivie si mai mare sau o voliera. Evitati
sa folositi colivii “la mana a doua”, acestea pot purta
diverse boli sau bacterii de la fostii “locuitori”.
Colivia trebuie sa fie confectionata din otel inoxidabil
si sa nu aiba parti ascutite in care pasarea sa se poata rani. Asigurati-va ca usita coliviei
are o incuietoare de siguranta pentru ca papagalii sunt foarte abili si inteligenti si pot
deschide usor o incuietoare simpla. Ideale sunt coliviile cu bare orizontale, acestea
oferind pasarii si posibilitatea efectuarii unor exercitii fizice de catarare. Atunci cand
alegeti colivia potrivita, va trebui sa aveti in vedere si distanta dintre bare, care nu trebuie
sa fie mai mare de 2cm, pentru a preveni blocarea capului nimfei intre ele. Ideal este sa
achizitionati o colivie care sa aiba acoperisul amenajat in asa fel incat, in timpul petrecut
in afara coliviei, pasarea sa poata sta confortabil chiar pe acoperisul coliviei.
Unii veterinari sustin ca, coliviile rotunde nu sunt confortabile pentru pasari, din
punct de vedere psihic, intrucat le accentueaza sentimentul de nesiguranta. O colivie
dreptunghiulara va oferi pasarii posibilitatea de a se retrage in colturi, unde sa se simta
ocrotita. De asemenea, nimfa ar putea sa isi prinda gherutele in varful unei colivii
rotunde, acolo unde se intalnesc barele. Deci, evitati coliviile rotunde!
Colivia ideala are fundul detasabil, pentru a permite curatarea ei cu usurinta. Pe
fundul coliviei asezati hartie sau servetele de hartie pe care sa le inlocuiti zilnic. Nu
folositi rumegus, nisip sau alte materiale pentru ca pasarea le poate inghiti, dezvoltand
astfel grave probleme de sanatate si in plus, acestea pot cu usurinta adaposti bacterii.
Pentru a limita mizeria din jurul coliviei puteti inconjura partea de jos a acesteia cu
plexiglas. Aveti insa grija ca pasarea sa nu se poata rani in clemele cu care prindeti acest
material de colivie (clemele vor trebui sa fie confectionate din otel inoxidabil).
Retineti ca orice nimfa trebuie sa petreaca mult timp (minim 2 ore pe zi) in afara
coliviei pentru a-si mentine sanatatea. Daca lasati papagalul dumneavoastra in colivie
majoritatea timpului va trebui sa cumparati o colivie cat mai mare, pentru a-i permite sa
zboare si sa-si mentina astfel forma fizica.
Desi nu este obligatoriu, pe timpul noptii puteti acoperi colivia cu un material,
aceasta va incuraja pasarea sa se linisteasca si sa doarma mai mult dimineata, va tine
departe insectele si va mentine constanta temperatura in colivie. Folositi un material cu
structura uniforma si neteda, pentru a evita ca pasarea sa-si prinda ghearele in textura sa.
Evitati materialele de tip prosop. Acest acoperamant va trebui scuturat zilnic de praf si
spalat saptamanal cu un detergent fara parfum.
Accesoriile
Colivia trebuie sa contina minim 2-3 (chiar mai multe daca este spatioasa) stinghii,
pozitionate la nivele diferite, nu foarte aproape una de alta, pentru a permite pasarii
deplasarea confortabila intre ele. Stinghiile trebuie sa fie obligatoriu de diferite grosimi si
confectionate din materiale diferite. Cele mai potrivite sunt cele din lemn, si acrilic.
Evitati stinghiile din smirghel intrucat cauzeaza rani pe piciorusele fragile ale nimfei!
Puteti folosi si franghie netratata pentru a confectiona stinghii, insa va trebui sa aveti grija
si s-o indepartati atunci cand incepe sa se despice, pentru a preveni blocarea vreunei
gherute in ea. Crengile naturale sunt si ele o optiune buna. Evitati crengile de brad, ideale
sunt cele de: mar, mirt, paltin, artar, frasin, cais, piersic, ulm, fag. Asigurati-va ca alegeti
crengute proaspete si care nu au fost stropite cu insecticide! Stinghiile deteriorate
trebuiesc imediat inlocuite. Nu asezati bolurile cu mancare si apa sub stinghii, pentru a
evita stropirea alimentelor cu materii fecale.
Pentru mancare si apa, folositi boluri mai degraba late decat adanci, confectionate
din otel inoxidabil sau ceramica intrucat sunt sigure si usor de curatat (acestea vor trebui
spalate zilnic). Va trebui sa folositi boluri separate pentru pelete/seminte si pentru
fructe/legume. Pentru apa puteti folosi si o adapatoare special conceputa. Asigurati-va ca
plasati bolul de mancare langa o stinghie pe care pasarea sa poata sta si manca.
In colivia nimfei va trebui, obligatoriu, sa asezati si un os de sepia. Acesta ii
furnizeaza calciul necesar si este un material excelent pe care isi poate exersa ghearele si
ciocul.
Nimfelor le place foarte mult sa se balaceasca in apa. Mai mult decat atat, chiar au
nevoie de o “baie” o data la 2-3 zile, pentru a-si putea curata penele. In acest scop puteti
folosi un bol putin adanc pe care sa-l umpleti cu apa si sa il asezati pe fundul coliviei. In
magazinele de specialitate exista si “cadite”, special concepute pentru pasari, care pot fi
fixate pe peretele coliviei. Va trebui sa aveti in vedere totusi ca aceasta activitate, desi
foarte utila si distractiva pentru nimfa, va produce mizerie si va fi necesar sa stergeti apa
rezultata sau sa uscati/indepartati hrana si accesoriile care au fost eventual stropite. Daca
nimfa dumneavoastra nu agreaza baile facute in acest mod, puteti sa stropiti pasarea cu
apa calduta dintr-o sticla cu pulverizator, avand grija sa nu indreptati stropii catre fata ei
sau sa ii udati puful de sub pene (care se usuca foarte greu). Baile trebuiesc facute ideal
dimineata si atunci cand temperatura ambientala nu este scazuta (pentru a evita
imbolnavirea pasarii). Nu adaugati niciodata detergent sau orice alt substanta in apa cu
care imbaiati nimfa!
Jucariile
Jucariile sunt necesare pentru a oferi companionului dumneavoastra o modalitate de
distractie, pentru a-l feri de plictiseala si stres, pentru a-i stimula inteligenta nativa.
Studiile stiintifice efectuate in coloniile de pasari au aratat ca acestea se bucura de o
jucarie noua la fel de mult cum se bucura de o masa buna. Aveti grija sa procurati jucarii
care sa nu poata fi dezmembrate in bucati mici pe care pasarea sa le poata inghiti. Evitati
inelele metalice si lanturile, precum si jucariile din materiale tratate chimic (zinc, mercur,
adezivi etc.) sau din plastic. Studiati cu atentie clopoteii intrucat deseori acestia pot fi cu
usutrinta dezmembrati de catre papagali. Nu aglomerati colivia cu prea multe jucarii. Va
trebui sa aveti grija sa oferiti nimfei jucariile prin rotatie, intrucat, aceleasi jucarii
mentinute prea mult timp vor sfarsi prin a fi ignorate.
Le puteti oferi jucarii din piele tabacita, din sfoara netratata chimic, diferite leagane
si scarite special concepute pentru papagali. Jucariile deteriorate sau prea murdare
trebuiesc inlocuite imediat.
Amplasarea coliviei
Colivia nimfei NU trebuie asezata in bucatarii (pericol de toxicitate datorita gazului
emanat de articolele de menaj confectionate din teflon!) si nici in bai. Aveti grija sa nu o
plasati totusi in locuri unde pasarea sa se simta izolata, departe de activitatea umana din
locuinta. Ea are nevoie de interactiuni umane cat mai frecvente. Nu asezati colivia pe
podea, ea trebuie amplasata la inaltime pentru ca pasarea sa se simta in siguranta (ideal la
nivelul ochilor). Colivia nu trebuie asezata in locuri in care sunt curenti de aer si nici in
camere unde sunt variatii mari de temperatura. Temperatura ambientala ideala pentru o
nimfa este de 21-26°C. Pe timpul verii, nu plasati colivia in calea curentilor de aer
conditionat. Amplasati colivia departe de geamuri, in locuri luminoase, dar in nici un caz
sub lumina directa a soarelui.
Igiena. Curatarea coliviei si a accesoriilor.
Igiena este un factor extrem de important, mult mai important decat ne vine sa
credem, in mentinerea sanatatii pasarilor. Asternutul de pe fundul coliviei trebuie inlocuit
zilnic. Incercati sa curatati imediat materiile fecale cazute pe fundul coliviei sau pe barele
ei, odata intarite acestea sunt mult mai dificil de indepartat. De asemenea, retineti ca
hrana umezita sau fecalele atrag foarte repede insectele si dezvolta foarte usor bacterii.
Saptamanal va trebui sa curatati colivia in intregime. Puteti folosi pentru aceasta
operatiune o solutie diluata de clor (o jumatate de cana la 4l de apa). Clatiti din abundenta
si lasati colivia sa se usuce complet inainte de a pune pasarea in ea.
Bolurile de mancare si apa, adapatoarea trebuiesc spalate zilnic cu apa si putin
detergent. Aveti grija sa indepartati toate resturile si mizeria, in special in cazul
adapatorilor. Saptamanal le puteti dezinfecta si pe acestea, cu apa fiarta. Clatiti din
abundenta pentru a va asigura ca pasarea nu va ingera substantele toxice cu care le-ati
spalat.
 Jucariile, stinghiile si celelalte accesorii din colivie trebuiesc si ele spalate si curatate
de indata ce sa murdaresc sau umezesc. Umezeala este inamicul numarul unu! Uscati
bine toate aceste obiecte inainte de a le reintroduce in colivie.

Cum sa ne asiguram ca pasarile sunt in siguranta

in casele noastre

Pasarile sunt, in general, expuse foarte multor pericole chiar in casele noastre.
Aceasta situatie se datoreaza mai multor factori, cum ar fi: dimensiunile lor reduse,
metabolismul foarte rapid, sensibilitatea sistemului respirator, curiozitatea excesiva etc.
Un stapan responsabil va trebui deci sa aiba grija ca pasarea sa sa fie ferita de cat mai
multe lucruri si situatii care ii pot pune sanatatea si viata in pericol. In cazul producerii
unui accident apelati imediat la veterinar! In cele ce urmeaza vom incerca sa va
prezentam potentialele pericole pentru pasari si cum sa le evitati.
1. Geamurile, usile, luminatoarele, oglinzile
Pasarile nu inteleg ce inseamna sticla geamurilor si vor incerca sa zboare prin ele.
Accidentele petrecute astfel sunt foarte periculoase, putandu-se solda cu ranirea grava a
pasarii. Acoperiti oglinzile mari, geamurile de la ferestre, usi si luminatoare cu perdele,
draperii sau jaluzele atunci cand lasati pasarea libera prin casa. Aveti grija totusi si la
materialele folosite pentru acestea, pasarea nu trebuie sa-si poata agata ghearele in textura
panzelor, in orificiile acestora sau in snururi. Taierea marginilor aripilor, desi nu va
impiedica pasarea sa zboare, ii va incetini zborul, reducand astfel putin pericolul. Nu
lasati ferestre si usi deschise, pasarea poate evada!
2. Ventilatoarele, aparatele de aer conditionat, temperatura
Temperaturile prea scazute sau prea ridicate afecteaza sanatatea pasarilor. Colivia
pasarii nu trebuie pozitionata in zone in care sa circule curenti de aer, in bataia aerului
conditionat sau a ventilatorului. Partea mecanica a ventilatoarelor de tavan sau a celor
obisnuite prezinta de asemenea riscuri pentru pasari care se pot rani fatal in palete.
Inchideti aceste dispozitive inainte de a scoate pasarea din colivie!
3. Strivirea, sufocarea
Adesea pasarile se strecoara in diferite locsoare inguste, unde sunt greu observabile
si pot fi astfel ranite accidental. Aveti grija pe unde calcati si unde va asezati atunci cand
pasarea este in afara coliviei! nu inchideti usile dulapurilor, sertarele inainte de a va
asigura ca pasarea nu s-a strecurat cumva inauntru.
In general, asigurati-va ca pasarea nu a intrat undeva unde sa poata fi inchisa sau
ranita. Nu dormiti cu pasarea, riscati sa va rostogoliti in somn peste ea si sa o omorati!
4. Cablurile electrice
Cablurile electrice sunt foarte periculoase. O pasare care roade un cablu se poate
arde sau electrocuta mortal. Pentru a evita aceste accidente va trebui sa mascati cablurile
in materiale speciale sau in tevi PVC. Unele pasari pot incerca sa strapunga chiar si
aceste aparatoare! Monitorizati cu atentie activitatea pasarii!
5. Copiii si musafirii
 Copiii pot rani pasarile sau pot fi raniti de acestea. In functie de varsta, ei vor trebui
instruiti cum sa se comporte cu pasarile, tinand cont si de temperamentul acestora. Copiii
nu-si dau seama de forta manutelor lor si pot sufoca pasarea! Va trebui sa amenajati
pasarii un loc unde sa se poate retrage oricand departe de interactiunea cu copiii.
Musafirii nu trebuie lasati sa manipuleze pasarea sau sa ii ofere de mancare fara
acordul si instructiunile dumneavoastra.
6. Alte animale din casa
Va trebui sa fiti extrem de atenti atunci cand aveti in casa, pe langa pasari, si alte
animale. Pasarile pot fi ranite sau pot rani la randul lor. Nu lasati niciodata pasarea
singura in compania altui animal! Va trebui sa aveti grija chiar si la coabitarea diferitelor
specii de pasari! Acoperiti acvariile pentru a evita inecarea pasarilor si ingerarea apei din
acvariu, care poate contine microorganisme periculoase. Evitati expunerea pasarilor la
lumina lampilor special concepute pentru reptile, acestea le pot cauza arsuri. Litiera
pisicilor este periculoasa pentru pasari datorita prafului si mirosurilor emise. Nu folositi
sprayuri contra puricilor in apropierea pasarilor si nu lasati la indemana acestora
medicamentele folosite pentru alte animale de companie.
7. Pericolele din bucatarie
Bucataria este un loc foarte periculos pentru pasari, acestea nu trebuiesc nici gazduite
acolo, nici lasate sa intre in bucatarie. Vesela din teflon emite gaze foarte toxice pentru
pasari, de asemenea si alte ustensile folosite in bucatarie. Aragazul, cuptorul si alte
aparate electrocasnice pot provoca arsuri grave si raniri pasarilor. Obiectele taioase si
ascutite (cutite) sunt extrem de periculoase. Alimentele aflate in bucatarie pot fi ingerate
de pasari cauzandu-le grave probleme de sanatate. Pasarile se pot ineca cu usurinta intr-o
chiuveta in care se gaseste apa sau chiar intr-un pahar sau bol plin cu apa. Bucataria
trebuie sa fie intotdeauna un loc interzis pasarilor!
8. Pericolele din baie
Baile sunt la fel de periculoase ca si bucatariile. Pasarile se pot ineca in chiuvete,
cazi si vase de toaleta. Oglinzile mari sunt periculoase pentru ca pasarea poate zbura
direct in ele si se poate rani. Sprayurile si lotiunile cosmetice sunt foarte periculoase,
produsele folosite pentru curatenie, medicamentele si detergentii de asmenea. Nu folositi
in prezenta pasarilor aparatele de ondulat parul sau fierul de calcat intrucat acestea emit
gaze foarte toxice pentru acestea. Tineti usa de la masina de spalat in permanenta inchisa
pentru a preveni patrunderea pasarii inauntru.
9. Sursele de caldura
Arsurile accidentale sunt foarte frecvente. Nu lasati pasarea libera prin casa daca
aveti lumanari aprinse, vase incalzite (de exemplu cele pentru arderea uleiurilor
aromatice), seminee, radiatoare sau calorifere electrice puse in functiune. Atentie!
Chibriturile sunt toxice pentru pasari! Becurile incalzite (in special halogenii) pot
produce arsuri grave. Asigurati-va ca ele au fost stinse si s-au racit complet inainte de a
scoate pasarea din colivie.
10. Fumul, mirosul, gazele si alte emanatii
Sistemul respirator al pasarilor este foarte diferit de cel al mamiferelor si este mult
mai afectat de mirosuri, fumuri, gaze si alte emanatii. Orice fel de fum este extrem de
periculos, inclusiv fumul de tigara, marijuana sau cel de ulei de bucatarie ars. Mirosurile
puternice pot fi fatale. Produsele petroliere (benzina, gaz etc.), cele pentru curatenie,
produsele cosmetice (parfum, fixativ, oja etc.), lumanarile parfumate, betisoarele
aromate, odorizantele de camera, uleiurile esentiale, alcoolul sunt de asemenea toxice.
Uleiurile sunt periculoase nu numai daca sunt ingerate ci si daca se impregneaza in pene.
Monoxidul de carbon este fatal pasarilor. Nu folositi in apropierea pasarilor adezivi,
vopseluri, terebentina, acetona, markere permanente sau alte obiecte asemanatoare.
11. Metalele grele
Categoria metalelor periculoase pentru pasari include: zincul, mercurul, arsenicul iar
acestea sunt surprinzator de mult folosite in alcatuirea diferitelor obiecte din casele
noastre, putand fi folosite chiar la confectionarea unor accesorii destinate pasarilor. Aveti
grija la continutul de metale grele al coliviilor, accesoriilor pentru colivii si jucariilor.
Clemele de prindere a accesoriilor pot fi de asemenea periculoase. Iata o lista de obiecte
care contin astfel de metale si care nu trebuiesc lasate la indemana pasarilor: cuie, capse,
fermoare si accesorii metalice, monezi, vopseluri, medicamente, produse cosmetice,
linoleum, obiecte decorative (in special antichitati), baterii, uleiuri, lubrifianti,
insecticide, pesticide si multe altele.
12. Alte toxine si pericole
Alte obiecte periculoase sunt: decoratiunile de Craciun, iarba artificiala, funditele si
panglicile, baloanele, bijuteriile, acele, butonii, nasturii, diferite snururi si sfori, sarme si
cabluri. Firele smulse din covoare de catre pasari sunt periculoase intrucat le pot bloca
sistemul digestiv. Multe pasari sunt foarte stresate de zgomotele puternice.

Jucarii pentru papagali – de ce si cum sa le

confectionam

Jucariile sunt foarte importante pentru sanatatea

fizica, dar mai ales mentala a papagalilor. Acestia sunt
animale dotate cu o inteligenta deosebita, inteligenta
care trebuie stimulata pe masura pentru a evita aparitia
unor probleme comportamentale. Mai mult decat atat, in
salbaticie papagalii nu au cum sa se plictiseasca, ei sunt
liberi in permanenta. In captivitate insa, in coliviile lor
de multe ori prea mici, papagalii se plictisesc pur si
simplu. Ei nu sunt nevoiti sa-si caute hrana, sa-si
gaseasca parteneri, sa-si construiasca adaposturi si nici sa se apere de pradatori, ci au
totul oferit de-a gata de catre oameni. Astfel, un stapan responsabil trebuie sa incerce sa
ofere pasarii sale modalitati placute de petrecere a timpului. Jucariile sunt deci
indispensabile unei vieti bune a companionului papagal din casele noastre.
In magazinele de specialitate se gasesc multe jucarii destinate pasarilor insa, din
pacate, multe dintre ele sunt si periculoase pentru zburatoare. Pentru a confectiona singuri
jucariile destinate papagalilor nu aveti nevoie decat de un strop de imaginatie si putin
timp. Si, desi poate ca ele nu vor arata la fel de grozav ca cele din comert, avantajele
confectionarii acasa a jucariilor sunt multiple:
- va asigura de siguranta acestora,
- in acest fel puteti oferi papagalului momente de joaca personalizate pe gustul sau,
- economisiti bani, iar papagalul cu siguranta nu se va supara pentru ca nu are jucarii
cumparate de la magazin.
In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva linii de ghidaj care trebuiesc urmarite in
vederea confectionarii unor jucarii sigure pentru papagalul dumneavoastra:
- vopseaua este toxica, singurele vopseluri care pot fi folosite sunt colorantii
alimentari dizolvati in apa,
- sfoara trebuie folosita cu atentie intrucat ghearele, piciorusele sau chiar capetele
pasarilor se pot bloca in resturi sau ochiuri rezultand raniri grave, spanzurari sau chiar
moartea. Sfoara folosita trebuie sa fie confectionata numai din bumbac 100% sau sisal.
Nu uitati ca sireturile si sforile folosite trebuie sa fie suficient de scurte astfel incat
papagalul sa nu se poata spanzura accidental cu ele sau agata vreun membru in ochiurile
formate.
- partile metalice ale clopoteilor, clemelor sau altor elemente sunt foarte
periculoase, pe de o parte datorita metalelor grele pe care le contin (zinc, crom), cat si
datorita pericolului de ingestie a bucatelelor mici sau perforare a ciocurilor, gaturilor si
altor parti anatomice. Mare atentie la elementele metalice in forma de “S”, la inelele si
zalele intrerupte sau la partile demontabile! Papagalii sunt foarte curiosi, inventivi si au
ciocuri foarte puternice! Folositi accesorii din otel inoxidabil. Mare atentie si la sistemele
de prindere a jucariilor de colivie, acestea pot fi si ele foarte periculoase! Evitati lanturile,
papagalii isi pot prinde capetele sau picioarele in zale.
- inspectati cu atentie jucariile si eliminati-le pe cele care prezinta colturi ascutite
sau parti care pot rani pasarea,
- nu toate esentele lemnoase sunt sigure! Utilizati in principal lemn de salcie sau
brad uscat.
- inspectati frecvent starea jucariilor. Cele deteriorate trebuiesc IMEDIAT
inlocuite pentru a evita ingestia partilor mici.
- jucariile confectionate din piele sunt sigure numai in masura in care pielea este
nevopsita si tabacita exclusiv cu substante vegetale,
- cele mai bune jucarii sunt intotdeauna cele mai simple!
- pentru ca papagalii sa nu se plictiseasca jucariile trebuiesc oferite prin rotatie,
multi stapani le inlocuiesc saptamanal,
- colivia papagalului nu trebuie sa arate ca un brad de Craciun, nu aglomerati inutil
spatiul pasarii,
- supravegheati papagalul atunci cand se joaca pentru a putea observa eventualele
pericole care pot aparea. Nu lasati nesiupravegheate in colivia papagalului jucarii si
accesorii potential nesigure.
 - nu in ultimul rand, luati in considerare si dimensiunea pasarii. Jucariile mici sunt
periculoase pentru papagalii mari pentru ca pot inghiti parti din ele, iar cele destinate
acestora sunt riscante pentru pasarile de mici dimensiuni.
Astfel, acestea fiind spuse, aveti la dispozitie cateva solutii simple si sigure pentru a
oferi papagalului dumneavoastra:
- mingi si bilute de lemn nevopsit si netratat cu chimicale. Folositi mingiute de
dimensiuni suficient de mici pentru ca papagalul sa le poata prinde cu ciocul.
- mingi de pingpong sau mingi de plastic dur (nu cauciuc, nici PVC pentru ca este
toxic),
- stinghii, scarite, leagane de lemn nevopsit si netratat cu chimicale,
- conuri de brad (fierte in prealabil si uscate pentru a fi dezinfectate),
- jucarii destinate bebelusilor (chei de plastic, cuburi, in special cele masticabile).
Atentie insa pentru ca nu orice jucarie pentru copii este buna si pentru papagali, aveti in
vedere la alegere masurile de siguranta prezentate mai sus. Asigurati-va ca aceste jucarii
nu contin PVC.
- articole confectionate din hartie sau carton (nevopsite, neimprimate), role de la
hartia igienica sau de la prosoapele de hartie, spirale, patrate sau cercuri taiate din bucati
de carton etc.
In alte articole va vom prezenta chiar diverse idei de jucarii precum si modalitatile
lor de realizare practica.
Cu grija, rabdare si atentie veti confectiona pentru papagalul dumneavoastra cele mai
frumoase si sigure jucarii, cu ajutorul lor stabilind si o legatura emotionala mai stransa cu
acesta.

Ajutor! Papagalul meu se sperie de jucarii si alte

obiecte!
Un papagal recent achizitionat poate fi foarte timid si sperios. Trebuie sa aveti
rabdare si sa-l lasati sa se acomodeze cu noua sa casa si cu noii sai stapani. Totusi, chiar
si un papagal pe care-l detinem de ceva timp se poate speria instinctiv de obiecte
necunoscute sau chiar de oameni straini. Cheia rezolvarii acestei situatii sta in rabdarea si
calmul cu care dumneavoastra, ca stapan al pasarii, o abordati.
Iata mai jos cateva strategii pe care le puteti folosi pentru a va ajuta papagalul sa se
obisnuiasca mai repede cu “noutatile”:
1. Nu introduceti brusc accesorii noi in colivia papagalului! Daca, spre exemplu,
doriti sa-i oferiti o jucarie noua sau o cadita de baie, nu o asezati pur si simplu, deodata,
in colivie. Prezentati-o intai papagalului, aratati-i-o, explicati-i calm despre ce este vorba,
asa cum ati explica unui copil. Acordati-i timpul necesar pentru a se obisnui cu prezenta
obiectului respectiv si abia mai apoi treceti la introducerea in colivie. Eventual, lasati
obiectul respectiv pentru cateva zile undeva in apropierea coliviei, in raza vizuala a
papagalului. Observati cu atentie reactiile pasarii si, daca pare ca accepta obiectul, il
puteti agata pe exteriorul coliviei, urmand ca ulterior sa-l introduceti inauntru.
2. Nu incercati sa fortati pasarea sa accepte un obiect! Lasati papagalul sa se
obisnuiasca in ritmul sau propriu cu noile achizitii. Unii papagali vor accepta imediat si
cu bucurie noile accesorii, altii vor avea nevoie de mult mai mult timp. Pastrati-va
rabdarea si calmul! Retineti si faptul ca, cu cat mai mare este obiectul respectiv, cu atat
mai periculos ii va parea papagalului si, deci, va fi cu atat mai speriat! Daca este vorba de
o jucarie, reduceti dimensiunea sa la minimul posibil, urmand ca ulterior sa oferiti
papagalului jucarii din ce in ce mai mari. Atentie insa si la siguranta jucariilor!
3. Incercati sa manipulati dumneavoastra obiectul respectiv in fata papagalului,
in repetate randuri. Jucati-va dumneavoastra intai, de exemplu, cu jucaria pe care vreti
sa i-o oferiti si acordati-i sansa sa va observe si sa inteleaga faptul ca obiectul respectiv
nu este periculos. In cazul in care confectionati singuri o jucarie acasa, faceti aceasta
operatiune in apropierea coliviei, asigurandu-va ca papagalul va poate vedea. Vorbiti
calm cu el si explicati-i pe parcursul operatiunii de confectionare ce faceti si la ce va servi
noul obiect.
4. Puteti incerca si sa asezati noua jucarie langa jucaria preferata a papagalului,
“pacalindu-l” astfel sa se apropie si de cea noua.
5. Daca papaglul dumneavoastra nu a avut niciodata jucarii si nu este obisnuit
cu ele, incercati sa-i oferiti intai jucarii confectionate din materiale pe care sa le
cunoasca: hartie sau carton (pe care le cunoaste de pe fundul coliviei sale), plastic (pe
care-l cunoaste de la accesoriile din colivie) etc. Abia ulterior introduceti obiecte
confectionate din materiale cu care papagalul nu a intrat niciodata in contact (exemplu:
lemn, piele etc.). De asemenea, unui papagal care nu a vazut niciodata o jucarie, va trebui
sa-i demonstrati ce se poate face cu aceasta, ca sa poata intelege la ce serveste.
6. Daca doriti sa-i oferiti o colivie noua, nu-l introduceti pur si simplu in ea!
Aduceti intai colivia cea noua in camera in care se afla colivia veche si pozitionati-o
undeva in raza vizuala a papagalului, dar departe de acesta, spre exemplu in coltul opus al
camerei. Lasati-o acolo mai multe zile la rand, pentru ca papagalul sa se poata obisnui
intai cu prezenta ei. Apoi, treptat, puteti aduce colivia noua din ce in ce mai aproape de
cea veche. Prezentati papagalului accesoriile din noua colivie pentru a se obisnui cu ele.
Dati-i papagalului posibilitatea sa se apropie singur de noua colivie, in timpul orelor
zilnice de zbor si libertate. Abia dupa ce pasarea a acceptat si inspectat noua colivie, o
puteti introduce in ea.

Hranirea papagalilor nimfa

Nutritia echilibrata si variata a papagalilor nimfa

(Nymphicus hollandicus) este secretul cresterii lor cu
rezultate foarte bune. Majoritatea problemelor de
sanatate pe care le pot dezvolta nimfele se datoreaza
unei alimentatii defectuoase. Astfel, dieta unui papagal nimfa trebuie sa contina
carbohidrati, proteine, lipide, vitamine si minerale.
Majoritatea oamenilor considera ca alimentatia unei nimfe trebuie sa fie alcatuita
numai din seminte. Cele mai recente studii recomanda insa hranirea nimfelor cu seminte
numai in procentaj de 10-15%, deoarece o astfel de dieta este saraca in vitamina A,
proteine si calciu. In mediul lor natural, in afara de seminte (crude si coapte), aceste
pasari mananca verdeata si fructe. Astfel, cautati sa oferiti papagalului dumneavoastra in
special peletele specifice disponibile in magazinele de specialitate, intrucat acestea ii vor
asigura o alimentatie echilibrata. Verificati prospetimea peletelor si mixurilor de seminte!
Nu le oferiti papagalului daca sunt mucegaite sau infestate cu paraziti! In afara de aceste
pelete si de mixurile de seminte, oferiti nimfei dumneavoastra si o varietate de vegetale:
morcov, cartof, broccoli, sfecla, napi, ardei gras, varza de Bruxelles, rosii bine coapte,
vinete, fasole, mazare, mar, para, struguri, stafide, caisa, piersica, portocala, ananas.
Inainte sa oferiti legumele si fructele spalati-le bine, taiati-le in bucatele mici si evitati
vegetalele care au fost tratate cu chimicale. Pasarile isi aleg hrana si in functie de aspectul
si textura ei, nu numai de gust. Fiti inventivi atunci cand pregatiti masa papagalului
dumneavoastra, tineti cont de culorile legumelor si fructelor!
Incercati sa obisnuiti de mic papagalul dumneavoastra cu o dieta echilibrata. Nimfele
mature pot fi dificil de “convertit” la o alimentatie diversa. Nu infometati niciodata
pasarea daca doriti sa-i schimbati dieta, acest lucru este periculos pentru metabolismul
sau. Va trebui sa aveti multa rabdare si sa incercati diverse trucuri, iar schimbarea
nutritiei poate dura chiar si cateva luni.
O nimfa adulta mananca aproximativ 1,5-2 lingurite de seminte zilnic. Nu lasati la
discretie o cantitate prea mare din amestecul de seminte intrucat pasarea ar putea sa-si
aleaga din el doar pe cele pe care le prefera, ignorandu-le pe celelalte.
Le puteti oferi si mici cantitati de fulgi de cereale (fara adaos de zahar si cacao),
paine integrala, bucatele de ou fiert foarte tare, floricele de porumb, orez fiert, bucatele de
paste fainoase fierte sau nefierte, seminte germinate. NU oferiti nimfelor carne sau
produse din carne (desi, ocazional, le puteti da bucatele mici de carne de pui bine fiarta),
sistemul lor digestiv nu este adaptat pentru astfel de hrana! Nu le oferiti niciodata
ciocolata si evitati avocado, ceapa, rubarba si semintele de mar. Sunt interzise si
alimentele care contin cofeina sau alcool sau cele cu continut ridicat de sare. Pasarile sunt
intolerante la lactoza, deci evitati branza si iaurtul.
Unii papagali nimfa s-ar putea sa se ingrase peste masura, mai ales daca dieta lor este
formata in majoritate din seminte (continut ridicat de grasimi). Acest lucru trebuie
combatut prin reducerea ratiei de mancare si mai multa miscare fizica in afara coliviei,
dar nu prin infometare.
Papagalul trebuie sa aiba in permanenta apa proaspata la discretie. Schimbati zilnic
apa din adapatoare si curatati frecvent adapatoarea si recipientul pentru mancare pentru a
preveni infestarea cu bacterii. Puteti amesteca apa cu suplimente de vitamine. Acestea vor
trebui folosite mai ales in perioade de convalescenta sau de imperechere.
In colivia nimfei va trebui, obligatoriu, sa asezati si un os de sepia (pe care isi poate
exersa ghearele si ciocul). Desi multa vreme s-a crezut ca nimfele trebuie sa aiba la
dispozitie si nisip sau pietricele pe care sa le inghita pentru a le favoriza digestia, ultimele
studii arata ca acestea nu sunt necesare, ba mai mult, pot bloca chiar sistemul digestiv al
nimfelor.
 Au papagalii nevoie sa manance nisip?

Subiectul nisipului pe care papagalii nostri “trebuie”

sa-l inghita este unul foarte controversat. Desi foarte
multi ani s-a crezut ca toate pasarile au nevoie de nisip si
pietricele in stomac pentru a-si putea digera hrana,
ultimele studii efectuate au aratat ca numai anumite
specii de pasari trebuie intr-adevar sa consume nisip.
Sistemul digestiv al pasarilor si rolul nisipului
Sistemul digestiv al pasarilor este complex si
specializat pentru o hranire rapida si eficienta (pasarile
consuma zilnic o cantitate de hrana de pana la 20% din
greutatea corporala). Cea mai activa parte a sistemului digestiv este stomacul, alcatuit din
2 parti distincte: stomacul glandular (care secreta enzimele necesare digerarii hranei) si
stomacul musculos – pipota (care “macina” mecanic hrana). Unele seminte au coji foarte
tari care nu pot fi dizolvate de enzimele din stomacurile pasarilor si trebuiesc macinate in
pipota. Aceasta activitate mecanica de zdrobire se realizeaza cu ajutorul nisipului si
pietrisului ingurgitat de pasare. Astfel, pasari ca gainile, porumbeii, gugustiucii si altele,
care inghit semintele intregi, fara a le decoji, au nevoie de nisip in pipota pentru a putea
“strapunge” coaja fibroasa a semintelor si a ajunge la miezul hranitor. Acesta este
singurul rol al nisipului pe care anumite specii de pasari il inghit.
Insa papagalii sunt pasari care decojesc semintele inainte sa le inghita. In cazul lor
pipota nu are nevoie de nisip pentru a putea macina coaja dura. In mediul lor natural
papagalii mananca de cele mai multe ori ceea ce gasesc, nu ceea ce doresc sau ceea ce le
place. In aceste conditii ei pot uneori sa ingurgiteze si nisip sau alte particule dure atunci
cand este nevoie sa se hraneasca cu ceva mai greu de digerat. Totusi in captivitate
alimentatia papagalilor este cu mult diferita, ei mananca multe fructe si legume, alimente
moi sau pelete special concepute pentru ei, iar semintele le decojesc. In aceste conditii
nisipul nu este necesar, ba chiar poate cauza probleme grave.
Tipuri de nisip
In magazinele de specialitate exista 2 tipuri de nisip destinat papagalilor: nisipul
insolubil si nisipul solubil.
Nisipul insolubil este format in principal din particule de silicati si alti compusi
similari si el nu poate fi degerat de enzimele din stomacul pasarilor. Odata ingerat acest
nisip poate ramane in aparatul digestiv al pasarilor luni sau chiar ani de zile pana este
eliminat prin fecale. De multe ori acest tip de nisip contine carbune care este daunator
intrucat modifica absorbtia vitaminelor A, B2 si K, ducand la deficiente. Nu oferiti
niciodata acest tip de nisip papagalilor dumneavoastra!
Nisipul solubil este organic si este alcatuit in principal din particule de cochilii de
scoici sfaramate si os de sepie. Acest tip de nisip este usor dizolvat de enzimele din
stomacul pasarilor si nu se poate acumula in sistemul lor digestiv. Astfel, acest tip de
nisip nu faciliteaza in niciun fel digestia, singurul sau rol eventual pozitiv fiind acela de a
aduce un aport suplimentar de calciu in corpul papagalilor. Totusi, va recomandam sa
evitati si acest tip de nisip intrucat s-au inregistrat multe cazuri de otravire a papagalilor
cu metale grele datorita recoltarii scoicilor, din care se obtine acest nisip, de pe plaje
poluate si contaminate.
Asadar, folosirea nisipului pentru papagali nu aduce de fapt nici beneficiu, ba chiar
poate crea nenumarate probleme.
Probleme care pot fi cauzate de ingerarea nisipului
Daca un papagal ingereaza prea mult nisip acesta se poate acumula in sistemul
digestiv blocandu-l sau producand leziuni. Astfel de situatii de sfarsesc de multe ori
tragic daca nu se intervine de urgenta.
De multe ori, pasarile care au o alimentatie dezechilibrata vor fi in continua cautare
de nutrienti si, din acest motiv, vor avea tendinta sa manance prea mult nisip. De
asemenea, pasarile bolnave s-ar putea sa caute sa ingereze mai mult nisip decat de obicei.
Multe pasari prezinta in captivitate un comportament modificat fata de cel din
habitatul natural, ceea ce poate crea multe probleme. Astfel, din plictiseala, papagalii se
pot indeletnici mult mai des decat ar trebui cu “degustatul” nisipului. Stapanii nu pot
controla in permanenta cantitatea ingerata de pasari si de aceea se recomanda evitarea
completa a nisipului. Ani de studii, cercetari si experimente au dovedit ca papagalii
carora li se ofera o dieta echilibrata si diversificata nu sufera in nici un fel de pe urma
lipsei nisipului.
Daca totusi, in ciuda tuturor sfaturilor, alegeti sa oferiti nisip papagalilor
dumneavoastra retineti macar urmatoarele:
- Oferiti numai nisip solubil si in cantitati foarte mici. Nu lasati tavita cu nisip la
discretia pasarii in permanenta.
- NU asezati nisipul pe fundul coliviei! Nisipul este mediu de cultura pentru bacterii!
Fecalele pasarilor cazute in nisip favorizeaza dezvoltarea necontrolata a unor germeni
patogeni in colivia papagalului dumneavoastra.
- Verificati cu atentie pe ambalaj compozitia nisipului! Evitati nisipul care contine
carbune sau diferite metale grele!

Plante toxice pentru pasari

Exista multe plante toxice pentru pasari si orice stapan va trebui sa selectioneze cu
grija speciile de plante care nu sunt periculoase. Masura in care o planta este otravitoare
pentru o pasare depinde de trei factori: planta si caracteristicile sale; cantitatea ingerata de
pasare in raport cu dimensiunea ei; specia de pasare (de exemplu: un cacadu care a
“gustat” putin filodendron se poate doar simti rau pentru o perioada de timp, pe cand,
aceeasi cantitate de planta ingerata ii poate fi fatala unui canar).
Simptomele cele mai intalnite in cazul otravirii cu plante sunt voma si diareea. Daca
suspectati o eventuala otravire a pasarii dumneavoastra cu o planta, chemati IMEDIAT
veterinarul sau mergeti cu pasarea la consult! Orice intarziere poate fi fatala! Nu tratati
singuri pasarea! Numai un veterinar ii poate aplica tratamentul corect!
 Mai jos gasiti o lista de plante toxice pentru pasari. Aceasta lista NU este completa!
Inainte de a va lasa pasarea in apropierea unei plante (de apartament sau de gradina)
incercati sa aflati cat mai multe despre specia respectiva si daca este sau nu periculoasa
pentru companionul dumneavoastra!
Aconitum spp.
Avocado (Persea americana)
Azaleea (Rhododendron canadensis)
Balusca (Ornithogalum umbellatum)
Brad
Cala (Zantedeschia aethiopiea)
Caladium (Caladium spp.)
Cartof (Solanum tuberosum) – frunze, tulpina, lastari, coji
Castan ornamental (Aesculus spp.)
Carmaz (Phytolacca americana)
Cires (Prunus spp.)
Ciumafaie (Datura spp.)
Clematita (Clematis spp.)
Colocasia spp.
Cornul secarei (Claviceps purpurea)
Daphne spp.
Degetelul rosu (Digitalis purpurea)
Delphinium spp.
Dieffenbachia (Dieffenbachia spp.)
Euphorbia spp.
Eprimemnum aureum
Ficusul impletit (Ficus benjamina)
Filodendron (Philodendron spp.)
Glicina (Wisteria spp.)
Hortensia (Hydrangea spp.)
Iedera (Hedera helix)
Ienupar de Virginia (Juniper virginiana)
Ilex spp.
Lacramioara (Convallaria majalis)
Leandru (Nerium oleander)
Ligustrum volgare
Lobelia (Lobelia spp.)
Marihuana (Cannabis sativa)
Molid
Nap indian (Arisaema triphyllum)
Narcisa (Narcissus spp.)
Piciorul cocosului (Ranunculus spp.)
Phoradendron villosum
Ricin (Ricinus communis)
Rododendron (Rhododendron spp.)
Rubarba (Rheum rhaponticum)
Salcam (Robinia pseudoacacia)
 Solanum pseudocapsicum
Solanum spp.
Stanjenel (Iris spp.)
Stejar (Quercus spp.)
Taxus breviflora
Tututn (Nicotinia spp.)
Zambila (Hyacinthus orientalis)

Cum sa taiem ghearele pasarilor

Ghearele pasarilor (atat papagali cat si cinteze,

canari sau orice alte specii) cresc in lungime continuu,
pe toata durata vietii lor. In captivitate pasarile nu au
cum sa-si toceasca ghearele si ciocul la fel cum o fac in
libertate si uneori chiar folosirea unui os de sepie in
colivie nu este suficienta pentru a le reduce la o lungime
confortabila. In cazul in care cresc prea mult (lucru care
se poate datora si stinghiilor prea subtiri sau
confectionate din materiale cu suprafata prea plana)
ghearele pot deveni un adevarat obstacol in deplasarea
normala a pasarii, ele agatandu-se prea usor,
impiedicand pasarea sa-si mentina echilibrul si putand
genera chiar deformari ale degetelor si picioarelor
pasarilor. Mai mult decat atat, ghearele prea lungi se pot rupe din zona “vie” cauzand
astfel sangerari si suferinte pasarilor.
Astfel, atat pentru protectia si confortul pasarii, cat si pentru evitarea ranirii
stapanului sau distrugerii diverselor piese de mobilier sau accesorii, ghearele pasarilor
trebuie inspectate periodic si taiate daca este nevoie.
Pentru a va da seama daca este nevoie sa taiati ghearele pasarii, examinati-o atunci
cand sta pe o suprafata plana. Daca degetele sunt ridicate neatingand suprafata pe care sta
pasarea, inseamna ca a sosit momentul pentru “manichiura”.
Atentie! Fiecare gheara are pana aproape de varf o zona vascularizata care, daca este
sectionata va produce sangerari.In cazul in care considerati ca nu va pricepeti sa taiati
singuri ghearele pasarilor,
adresati-va medicului veterinar
sau unei persoane
experimentate! Decat sa riscati
sa taiati zona vascularizata a
ghearelor, cauzand suferinta
pasarilor, este mult mai bine sa
apelati la sprijin specializat!
Pasarilor oricum nu le place sa
li se taie ghearele, iar daca aceasta experienta devine si traumatizanta va fi foarte greu sa
le diminuati ulterior teama.

Ustensile necesare
- prosop
- cleste de unghii special conceput pentru pasari sau pisici
- pudra cicatrizanta sau faina
Iata pasii pe care trebuie sa-i urmati:
Rugati inca o persoana sa va ajute. Imobilizati pasarea cu ajutorul unui prosop,
mentinand afara doar un picior. Aceasta procedura va ajuta pasarea sa stea linistita si va
va da posibilitatea sa o tineti bine fara sa riscati sa o scapati. Aveti grija totusi sa nu
strangeti pasarea prea tare pentru a nu o sufoca! O persoana trebuie sa tina pasarea si
cealalta sa taie ghearele.
2. Apucati degetul pasarii cu doua degete si priviti cu atentie gheara, la lumina
puternica, pentru a putea observa punctul pana la care este vascularizata. Vena se vede ca
o linie de culoare roz sau rosie sub unghia translucida. Nu strangeti si nu trageti prea tare
de degetele pasarii, ele sunt foarte fragile!
3. Taiati cu ajutorul clestelui, numai varful unghiei, pana la punctul de unde se vede
vena. Este oricum mai bine sa taiati mai putin si mai des decat mai mult si sa riscati sa
taiati zona “vie”. Taietura trebuie sa fie oblica, nu perpendiculara pe unghie (asa cum este
aratat in imaginea din stanga). Partea de deasupra a unghiei trebuie sa fie mai lunga decat
partea de dedesubt. Daca ghearele pasarii sunt de culoare inchisa si nu permit observarea
zonei vascularizate, apelati la ajutorul unui specialist. Daca nu gasiti un cleste special
conceput pentru pasari sau pisici puteti folosi si o unghiera umana insa ea trebuie
manevrata mai cu grija.
4. Daca produceti o sangerare nu intrati in panica! Presarati pudra cicatrizanta sau
faina pe gheara, acoperind suficient intreaga zona. Datorita faptului ca pasarile sunt atat
de mici orice sangerare poate reprezenta o amenintare la adresa vietii lor asa ca este
foarte important sa o opriti imediat. Nu presarati pudra cicatrizanta pe piele, ea poate
cauza arsuri.
5. Supravegheati pasarea si examinati-i ghearele o perioada de timp dupa ce ati
terminat procedura, pentru a putea interveni daca apare vreo sangerare ulterioara.
Procedura de taiere a ghearelor trebuie facuta cat mai rapid, dar cu foarte multa
atentie. In timp veti castiga experienta si veti sti cat trebuie sa taiati fara a mai examina
gheara la lumina.
Pe tot parcursul procedurii vorbiti pasarii pe un ton calm si linistitor. Vocea
dumneavoastra o va ajuta sa se calmeze. La sfarsitul procedurii mangaiati-o si laudati-o,
eventual rasplatiti-o cu o mica tratatie, pentru a o determina sa asocieze, pe cat se poate,
taiatul ghearelor si cu ceva placut.
Ghearele crescute prea mult vor trebui taiate saptamanal cate putin, pana vor ajunge
la lungimea normala.
Va reamintim: In cazul in care considerati ca nu va pricepeti sa taiati singuri
ghearele pasarilor, adresati-va medicului veterinar sau unei persoane
experimentate!
 Taiem sau nu taiem aripile papagalilor?

Acest subiect delicat genereaza de foarte mult timp controverse si dezbateri acide
intre crescatorii de papagali. Procedura de taiere a aripilor implica taierea penelor primare
si a catorva pene secundare, avand ca rezultat impiedicarea zborului. Este o procedura
care trebuie repetata la anumite intervale de timp, intrucat penele taiate vor creste la loc la
urmatoarea naparlire. In cele ce urmeaza vom incerca sa trecem in revista atat avantajele
cat si dezavantajele acestei proceduri, in speranta ca va vom ajuta sa luati decizia corecta
si cea mai buna pentru papagalul dumneavoastra.

Argumente pro taierii penelor aripilor

Papagalii cu penele aripilor taiate sunt mai putini expusi la accidentele care pot
interveni in zbor. Papagalii nu se pot orienta in casele noastre asa cum se orienteaza in
libertate si accidentele petrecute chiar in interiorul casei (lovirea de geamuri si oglinzi,
prinderea aripilor sau picioarelor in diferite locuri, arsuri, inec etc.) sunt foarte
periculoase, putandu-se solda cu ranirea grava sau chiar moartea pasarii.
Majoritatea covarsitoare a papagalilor pierduti fac parte din categoria celor cu aripile
netaiate. Orice pasare, chiar daca a fost dresata sa nu zboare de langa stapan, tot poseda
instincte care declanseaza zborul atunci cand este speriata (de zgomote, miscari bruste
etc.). Astfel, odata speriati, papagalii isi pot lua zborul si nu vor mai sti sa regaseasca
drumul spre casa.
Daca este efectuata corespunzator, taierea penelor aripilor nu este dureroasa.
Un papagal cu aripile taiate va fi mult mai dependent de stapanul sau si mai usor de
imblanzit si dresat.
Taierea penelor poate fi facuta in asa fel incat doar sa incetineasca zborul pasarii
(suficient pentru a evita accidentele), nu sa-l impiedice.
Taierea penelor aripilor limiteaza capacitatea de miscare a papagalilor,
impiedicandu-i astfel sa roada si sa distruga piesele de mobilier din casa.
Argumente contra taierii penelor aripilor
Zborul este ratiunea de a fi a pasarilor, iar taierea penelor din aripi pare astfel o
procedura mutilanta si imorala.
Unii specialisti sustin ca taierea penelor aripilor are efecte psihologice negative
asupra papagalilor. Papagalii pot dezvolta probleme comportamentale determinate de
frica (datorita imposibilitatii de a zbura si refugia deci din fata pericolelor).
Taierea necorespunzatoare a penelor poate avea ca rezultat tulburari de echilibru si
imposibilitatea pasarii de a se misca cum trebuie sau de a sta confortabil pe stinghii. De
asemenea, o procedura de taiere efectuata incorect poate determina sangerari si/sau
luxarea sau chiar ruperea aripii. NU incercati sa taiati aripile daca nu ati invatat intai
procedura de la cineva cu experienta.
O pasare cu aripile taiate nu se poate feri prin zbor de diverse pericole, astfel ea
poate fi calcata daca se afla pe pamant, poate cadea prada altor animale de companie sau
altor pasari agresive etc.
 Zborul este un exercitiu fizic extrem de important pentru o pasare, lipsa lui
determinand probleme grave de sanatate fizica dar si psihica. Unele studii stiintifice arata
ca sistemul respirator al pasarilor nu poate functiona corect decat daca beneficiaza de
exercitii de zbor frecvente.
Decizia de a taia sau nu penele aripilor papagalului dumneavoastra nu este una
usoara si va trebui sa analizati toate aspectele pe care le implica. Va trebui sa tineti cont
inclusive de personalitatea papagalului si sa incercati sa intuiti daca aceasta procedura va
afecta in mod negativ viata pasarii. Multi oameni aleg sa taie penele pasarilor doar din
cand in cand, alternand perioadele in care pasarea poate zbura liber cu cele in care
pasarea este limitata in zbor.

Naparlirea pasarilor

Desi marea majoritate a stapanilor de pasari stiu ca acestea vor naparli la un moment
dat, de multe ori ei sunt luati prin suprindere atunci cand gasesc fundul coliviei acoperit
de pene sau se ingrijoreaza atunci cand pasarea lor isi modifica atitudinile si
comportamentul.
Penele sunt structuri moarte, asemanatoare cu unghiile omului, ele in timp se uzeaza
si trebuiesc inlocuite. Naparlirea naturala are loc mai ales la trecerea de la sezonul cald la
sezonul rece si vizeaza intreg penajul, de la puf pana la penele de pe corp. Naparlirea are
loc deseori dupa clocirea oualor si cresterea puilor si este un proces influentat de
hormonii tiroidieni si cei ai organelor sexuale. In general, primele pene inlocuite sunt cele
de pe piept si cap, iar ultimele sunt cele din coada si de pe aripi.
Naparlirea este o etapa foarte importanta in viata oricarei pasari, este chiar o
perioada critica si stresanta datorita accelerarii metabolismului si consumul intens de
resurse.
Pasarile de dimensiuni mici (cinteze) pot naparli pentru prima oara chiar la cateva
saptamani de la momentul in care si-au parasit cuibul. Pasarile mai mari (papagali)
naparlesc pentru prima oara la varste mai mari, cuprinse intre cateva luni si un an de
viata. In medie, perioada de naparlire dureaza 4-8 saptamani si in acest timp pasarea
poate deveni mai apatica, mai tacuta (nu mai canta, nu mai vorbeste), mai putin activa
decat de obicei. Papagalii obisnuiti cu mangaierile stapanilor s-ar putea sa le respinga
datorita faptului ca pielea este iritata si chiar dureroasa datorita aparitiei noilor pene care
o strapung. Ea are nevoie de liniste si siguranta, de mai multa odihna precum si de o dieta
imbogatita cu proteine, minerale si vitamine. Oferiti-i alimente ca: ou fiert tare, bucatele
de carne de pui bine fiarta, fructe, legume, seminte, os de sepie, blocuri de minerale.
Consultati veterinarul pentru o dieta potrivita, prea multe proteine pot face rau pasarii.
Pasarea va trebui sa beneficieze de 9-12 ore de somn linistit pe noapte si va avea
nevoie de un loc unde sa se poata simti in siguranta in colivie chiar si pe timpul zilei. In
natura, unele pasari stau mai mult ascunse pe perioada naparlirii, asa ca acoperirea
partiala a unui colt al coliviei poate fi o idee buna pentru a-i oferi un astfel de loc in care
sa se retraga daca doreste.
De asemenea, colivia pasarii va trebui plasata intr-un loc linistit.
 Temperatura ambientala va trebui mentinuta la un nivel constant pentru ca pasarii sa
nu-i fie frig. Pe durata perioadei de naparlire pasarea isi va ciuguli si aranja penajul mai
mult decat de obicei. Acest comportament este normal si nu trebuie sa va alarmati daca in
urma lui va rezulta o cantitate mare de “matreata”. Pentru a o ajuta sa aiba o naparlire
“usoara” puteti imbaia pasarea mai frecvent.
Desi poate arata ca “mancata de molii” pe perioada naparlirii, pasarea nu trebuie sa
prezinte zone chele de pene, aparitia acestora putand insemna probleme de sanatate.
O pasare adulta naparleste de obicei o data pe an, in general cam in aceeasi perioada
a anului. Daca naparlirea este mai frecventa sau dureaza mai mult decat in mod normal
(uneori naparlirea poate deveni o permanenta) aceasta poate insemna fie ca pasarea este
bolnava sau stresata, fie ca nu ii sunt oferite conditiile necesare unei vieti bune. Astfel, o
dieta nepotrivita, o schimbare brusca a temperaturii ambientale, apa de baut si/sau de
imbaiat prea rece sunt factori care pot declansa naparlirea.
Cu toate acestea, o pasare isi poate inlocui cateva pene care sunt deteriorate si in
afara perioadei de naparlire si acest lucru nu trebuie sa ne ingrijoreze.
Naparlirea poate afecta capacitatea de zbor a pasarilor si de aceea va trebui sa aveti
grija ca ele sa nu se raneasca atunci cand le lasati libere in aceasta perioada.
Naparlirea este o perioada in care pasarea trebuie atent supravegheata. Noile pene
pot avea defecte de crestere si dezvoltare, pot fi decolorate, fragile. Daca observati astfel
de lucruri la pasarea dumneavoastra, cereti ajutorul unui medic veterinar specialist. De
asemenea, perioada de naparlire este o perioada in care pasarea este mult mai susceptibila
de a se imbolnavi.

Limbajul papagalilor – exprimarea bucuriei si a

starii de bine

Pasarile sunt fiinte foarte inteligente care si-au

dezvoltat un sistem complex si specializat de
comunicare, compus din posturi corporale, miscari si
vocalizari. Invatarea limbajului corporal al papagalilor
ne va ajuta sa recunoastem cu usurinta momentele in
care pasarea noastra se simte bine sau cand este bolnava,
in care doreste atentie sau se pregateste sa ne “atace”.
Observarea papagalului si a comportamentelor lui ne va
transforma in stapani mai responsabili, care-si vor putea
da seama imediat de starea emotionala si fizica a
companionului lor, acest lucru avand efecte extrem de
pozitive asupra relatiei om-animal. In acest articol ne
vom concentra asupra acelor componente ale limbajului
care ne indica bucuria si satisfactia pasarii. De obicei,
aceste comportamente sunt, din pacate, mai putin cunoscute de iubitorii de pasari. Haideti
sa le descoperim impreuna!

Creasta aplecata spre spate, doar cu varful ridicat in sus (la speciile care au
creasta) ne indica o pasare relaxata si multumita. Daca papagalul este interesat de ceva
nou sau se joaca, creasta sa se va ridica usor.
Cantatul, vorbitul, fluieratul sunt vocalizari care ne arata ca pasarea este multumita
si vesela.
Ciripitul usor ne poate indica multumire sau exersarea vorbirii.
Scrasnirea ciocului este un semn de multumire care poate fi deseori auzit atunci
cand pasarea este somnolenta.
“Torsul”, un zgomot aproximativ asemanator cu torsul pisicii, poate insemna
multumire sau enervare. Pentru a determina cu exactitate semnificatia lui va trebui sa
analizati si celelalte semne ale limbajului corporal.
Plescairea limbii, intalnita adesea la papagalii cacadu si uneori la nimfe, inseamna
ca pasarea este multumita (mai ales atunci cand vede pe cineva drag) si ca doreste atentie.
Regurgitarea (expulzarea continutului gurii, esofagului sau gusii), atunci cand
pasarea este sanatoasa, este un semn de mare afectiune din pareta papagalului. Pasarile isi
hranesc in acest fel puii si manifesta deseori acest tip de comportament fata de perechea
lor, ca o forma de apropiere. Putem spune ca regurgitarea este “complimentul suprem”
care va poate fi adresat de un papagal.
Lasarea capului in jos si zburlirea penelor de pe ceafa, la un papagal obisnuit sa
fie mangaiat pe cap, inseamna o eventuala invitatie la mangaiere.
Scuturarea rapida (1-2 secunde) a penelor ne arata ca pasarea este multumita si este
un comportament manifestat in special la vederea stapanului. Totusi, acest semn nu
trebuie considerat un indicator sigur al sanatatii pasarii, chiar si un papagal bolnav isi
poate scutura penele de bucuria revederii.
Falfairea aripilor poate fi un indicator al bucuriei, un exercitiu fizic sau o
modalitate de atragere a atentiei stapanului.
Infoierea si zburlirea rapida a penelor reprezinta un moment de eliberare a
tensiunii musculare. Papagalul se relaxeaza putin la fel cum noi oamenii obisnuim sa ne
intindem cateva secunde inainte de a ne apuca sa facem ceva. Daca penele papagalului
raman zburlite mai mult timp, este posibil sa-i fie frig sau sa fie bolnav.
Intinderea are la papagal acelasi rol ca si la oameni, acela de a relaxa musculatura si
articulatiile. Papagalul isi va intinde deseori o aripa si un picior de pe aceeasi parte a
corpului, in acelasi timp.
“Datul din coada” este specific pasarilor, la fel ca si cainilor. Papagalul va da din
coada atunci cand va fi bucuros sa-si vada stapanul. Acest comportament este si un
precursor al actului de defecare.
Atarnarea cu capul in jos reprezinta un comportament natural al anumitor specii.
Atunci cand pasarea isi manifesta acest comportament in captivitate inseamna ca este
multumita si satisfacuta in mediul sau inconjurator.
Pasarea care sta intr-un picior, cu capul aplecat intr-o parte si ciocul ingropat in
penele de pe spate, fie doarme, fie se afla intr-o stare de relaxare profunda. Somnul este
foarte important! Lasati pasarea sa se odihneasca pentru a-i pastra sanatatea!
O pasare multumita are o pozitie a capului si corpului relaxata, dar atenta.
 Daca pasarea dumneavoastra manifesta pe parcursul zilei o combinatie a
comportamentelor descrise anterior, acest lucru inseamna ca este fericita si se simte bine.
Orice schimbare in frecventa acestor manifestari sau absenta lor ar trebui sa va alarmeze.
Faceti-va intotdeauna timp sa raspundeti la afectiunea pasarii dumneavoastra si veti
stabili astfel cu ea o legatura foarte puternica, benefica pentru ambele parti!

Limbajul papagalilor – comportamente agresive

Cacadu manios
Pasarile sunt fiinte foarte inteligente care si-au
dezvoltat un sistem complex si specializat de
comunicare, compus din posturi corporale, miscari si
vocalizari. Invatarea limbajului corporal al papagalilor
ne va ajuta sa recunoastem cu usurinta momentele in
care pasarea noastra se simte bine sau cand este bolnava,
in care doreste atentie sau se pregateste sa ne “atace”.
Observarea papagalului si a comportamentelor lui ne va
transforma in stapani mai responsabili, care-si vor putea
da seama imediat de starea emotionala si fizica a
companionului lor, acest lucru avand efecte extrem de
pozitive asupra relatiei om-animal. In acest articol ne
vom concentra asupra acelor componente ale limbajului
care ne indica agresivitate. Manifestarile de agresivitate
sunt normale intr-o oarecare masura. Multe dintre ele
sunt doar “de parada” insa va trebui sa aveti grija sa nu
le subestimati. Nu loviti pasarea niciodata si nu tipati la
ea, chiar daca a fost agresiva!
Creasta foarte ridicata sau foarte lipita de cap (la speciile care au creasta) indica
un papagal foarte speriat sau foarte agitat. Acest semnal trebuie interpretat ca o avertizare
si poate fi insotit de suieraturi si de o pozitie ghemuita.
Ciocul deschis insotit de suieraturi sau tipete si o pozitie ghemuita reprezinta un
semn clar ca pasarea va musca. Acest comportament este manifestat de papagalii speriati
sau care fac parada.
Ciocnirea sau scrasnirea ciocului in mod repetat semnifica o avertizare de
agresivitate. Acest comportament se intalneste in special la nimfe si la papagalii cacadu si
poate fi insotit de intinderea gatului spre inainte si ridicarea unui picior. Pasarea nu
trebuie atinsa sau manipulata in aceste situatii.
Maraitul si suieratul reprezinta vocalizari agresive. Acestea nu se intalnesc la toate
speciile de papagali si pot fi insotite de ridicarea penelor de pe ceafa si de
dilatarea/contractarea succesiva a pupilelor. Daca pasarea manifesta un astfel de
comportament nu trebuie sa o atingeti. Va trebui sa inspectati imprejurimile intrucat este
posibil ca ceva din mediul inconjurator sa o deranjeze.
 Dilatarea/contractarea succesiva si rapida a pupilelor, mai ales daca este insotita
de alte semne de agresivitate, ne atentioneaza ca pasarea este nervoasa sau speriata si nu
trebuie atinsa sau manipulata.
Muscatura semnifica faptul ca pasarea este speriata sau se simte amenintata. Totusi,
papagalii pui trec printr-o perioada in care isi folosesc, precum bebelusii, ciocul pentru a
explora mediul, muscand astfel si degetele stapanilor.
Miscarea aripilor in sus si in jos poate indica agresiune, frustrare sau dorinta de
atentie.
Tremurarea/frematarea aripilor si/sau a corpului semnifica de obicei nervozitate.
Acest comportament poate fi intalnit si daca pasarea este foarte agitata sau in perioada de
imperechere. Tremurarea aripilor insotita de aplecarea corpului spre inainte precede
lansarea in zbor.
Umflarea penelor, mai ales a celor de pe cap, gat si a crestei (la speciile care au
creasta) este o strategie folosita de pasari pentru a parea mai mari in fata adversarilor,
atunci cand se simti amenintate.
Rasfirarea penelor din coada acompaniaza deseori alte comportamente pentru a
semnifica agresivitate sau manie. Desfacerea penelor din coada reprezinta o modalitate a
papagalului de a face parada de forta si vitalitatea sa.
Batutul din picior, intalnit in special la papagalii cacadu, reprezinta o modalitate de
exprimare a dominantei asupra teritoriului si poate aparea atunci cand pasarea isi simte
pozitia amenintata.
Marsul cu capul in jos catre cineva este un comportament agresiv, menit sa
intimideze. Daca marsul este facut cu capul sus reprezinta o invitatie la joaca.
Postura de atac este reprezentata de o combinatie de semne: rigidizarea corpului,
aplecarea capului, desfacerea penelor din coada, ghemuirea sau inaltarea, leganarea dintr-
o parte in alta, lipirea crestei de cap, infoierea penelor de pe spate, suierarea, ciocul
deschis, dilatarea/contractarea pupilelor. Daca pasarea isi insoteste postura de atac de
marsul rapid catre dumneavoastra cel mai bine este sa va indepartati din raza ei si sa
asteptati sa se linisteasca.
Un papagal foarte speriat va incerca deseori sa se faca invizibil, adica isi va inalta si
subtia corpul, fara a face vreo miscare, tinand privirea fixa, dar cu pupilele dilatate. In
natura acest comportament ajuta pasarile sa treaca neobservate de catre atacator. Daca
papagalul se afla in aceasta pozitie nu va apropiati pentru ca va va ataca. Asteptati intai sa
se linisteasca.
Retineti ca unii papagali, in special papagalii cacadu, amazonieni si gri africani se
pot amuza jucand tot felul de farse stapanilor sau musafirilor. Ei fie se prefac prietenosi
urmand sa atace din senin, fie invers, se prefac nervosi pentru a speria oamenii.

Papagalul meu tipa foarte mult!

Cum sa-l calmez?
 Inainte de a investiga impreuna motivele
pentru care un papagal poate tipa excesiv, este
imperios necesar sa intelegeti faptul ca papagalii
sunt fiinte foarte sociale, care in mediul lor
natural interactioneaza foarte mult unii cu altii,
inclusiv prin vocalizari de diferite tipuri. Astfel,
toti papagalii sunt galagiosi, ei nu sunt animale
tacute si este perfect normal sa emita diferite
sunete, in special dimineata si seara. In
salbaticie, papagalii comunica vocal mult cu
membrii grupului in care traiesc, chemandu-se
reciproc sau avertizandu-se asupra potentialelor
pericole. Deci, este perfect normal ca papagalul dumneavoastra sa emita, pe parcursul
zilei, diferite tipuri de sunete, de tonalitati si intensitati diferite, aceasta nu inseamna
decat ca va considera un membru al grupului sau.
Totusi, in cazul in care papagalul dumneavoastra tipa in mod repetat, emitand continuu
acelasi tip de sunet, este foarte posibil sa prezinte o problema comportamentala sau sa va
semnaleze ca, ceva nu este in ordine cu el. Tipatul este, de obicei, cea mai frecventa
alterare comportamentala a papagalilor si, probabil, cea mai deranjanta.

De ce tipa papagalul?
Papagalii tipa excesiv datorita stresului. Acesta se poate datora unei multitudini de
factori, pe care este bines a-I identificati, pentru a putea corecta situatia:
1. Mediul inconjurator al papagalului este prea zgomotos. Daca papagalul este
gazduit intr-un loc zgomotos, unde televizorul sau radio-ul se aude tare, unde cainii latra,
musafirii sunt galagiosi sau copiii se joaca, este foarte posibil ca papagalul sa se simta
agasat si sa tipe pentru a-si manifesta frustrarea. In acest caz va trebui sa mutati papagalul
intr-un loc linistit (eventual o alta camera) sau sa luati masuri pentru a limita nivelul
zgomotului la unul acceptabil pentru papagal.
2. Papagalul este speriat. Multi papagali sunt timizi si se sperie usor. Chiar si o mica
schimbare a mediului sau a rutinei cu care papagalul este obisnuit il poate speria si stresa.
Exemple: introducerea unui nou accesoriu in colivie, mutarea locului coliviei, aparitia
unui nou membru in familie, introducerea unui alt papagal in colivie etc.
3. Colivia papagalului este prea mica. Din nefericire, multi papagali sunt gazduiti in
colivii mult prea mici pentru necesitatile lor. Astfel, acestia nu se simt confortabil in
colivie si nu se vor opri din tipat pana cand nu vor fi scosi si lasati liberi in camera. Daca
acesta este si cazul papagalului dumneavoastra schimbati-i colivia cu una suficient de
mare (regula general valabila este ca papagalul sa-si poata intinde aripile fara sa se
loveasca de gratii). De asemenea, retineti ca orice papagal are nevoie sa petreaca in
fiecare zi cel putin 2 ore liber, in afara coliviei. Aceste ore de libertate si exercitiu fizic
sunt esentiale pentru sanatatea fizica si psihica a companionului dumneavoastra.
4. Papagalul este insetat sau infometat. Unii papagali incep sa tipe daca hranitoarea
sau adapatoarea sunt goale. Asigurati-va ca papagalul are intotdeauna la dispozitie
mancare si apa proaspete.
 5. Dieta papagalului este dezechilibrata. Daca papagalul nu primeste toti nutrientii
de care are nevoie pentru a-si mentine sanatatea este posibil sa isi manifeste prin tipete
“lipsurile”. Asigurati-va ca ii oferiti o hrana variata si echilibrata.
6. Colivia papagalului este murdara. Multi papagali vor protesta daca sunt gazduiti
intr-o colivie murdara. Curatati regulat si temeinic atat colivia cat si accesoriile si bolurile
pentru mancare si apa.
7. Papagalul este influentat de starea emotionala a stapanului. Papagalii simt
emotiile oamenilor si reactioneaza la ele. In preajma papagalului incercati sa fiti mereu
veseli si calmi.
8. Papagalul nu doarme suficient. Multi papagali, asemenea oamenilor, sunt
morocanosi si suparati daca nu au parte de destule ore de somn. Majoritatea speciilor de
papagali au nevoie de 10-12 ore neintrerupte de somn pe noapte si, daca aceasta conditie
nu este indeplinita, s-ar putea ca ei sa-si manifeste frustrarea si oboseala prin tipete.
9. Papagalul este plictisit. Din nefericire, datorita neglijentei stapanilor, aceasta este
o problema foarte des intalnita. Papagalii sunt fiinte foarte inteligente, care au nevoie de
stimulare mental permanenta pentru a nu dezvolta probleme psihice. Asigurati-i
papagalului dumneavoastra un mediu care sa-i solicite inteligenta, jucati-va cu el, oferiti-i
jucarii (nu mereu aceleasi, ci rotiti-le si introduceti si jucarii noi) si stimulente mentale.
10. Papagalul este gelos. In cazul in care introduceti in familia dumneavoastra un
nou membru (fie ca este vorba de un om sau un alt papagal), papagalul poate devein
gelos pe atentia pe care o pierde in favoarea noului venit. Asigurati-va ca va tratati
companionul cu aceeasi atentie ca si inainte, incurajati-l pentru a evita ca el sa se simta
neglijat si “uitat”.
11. Papagalul este singur prea mult timp. Papagalii sunt pasari foarte sociale si
singuratatea ii poate face sa devina nevrotici. Daca nu aveti suficient timp la dispozitie
pentru a-l dedica interactiunilor cu papagalul dumneavoastra, poate ar fi indicat sa ii
gasiti un alt camin, unde sa i se ofere atentia de care are nevoie. Puteti opta si pentru a-i
aduce un companion papagal, insa intrebati-va intai daca puteti avea grija de 2 pasari in
conitiile in care nici pentru una nu aveti timp suficient.
12. Papagalul este marcat de pierderea unui partener. Fie ca e vorba de un alt
papagal sau de un om, papagalii pot deplange pierderea unui prieten si isi pot exprima
supararea prin tipete.
13. Papagalul este bolnav sau are dureri. Daca aveti vreun dubiu oricat de mic in
privinta sanatatii papagalului dumneavoastra, adresati-va de urgenta unui medic
veterinar, pentru un control detaliat.
Incercati sa tineti un fel de “jurnal”, in care sa va notati de fiecare data, cat mai
detaliat, imprejurarile in care papagalul dumneavoastra isi manifesta episoadele de tipat.
In acest fel veti putea identifica factorii care declanseaza aceasta reactie a companionului
dumneavoastra si veti putea sa gasiti si metodele prin care sa o contracarati.

Ce sa facem atunci cand papagalul tipa?

Daca nu ati reusit sa identificati si sa inlaturati cauza tipetelor, iata cum trebuie sa
reactionati pentru a va dezvata papagalul sa manifeste un astfel de comportament:
1. Primul si cel mai important lucru de facut atunci cand papagalul tipa este: sa nu
faceti nimic! Nu reactionati in nici un fel, nu va uitati la el, nu-i vorbiti, nu-l atingeti, nu-i
acordati nici macar cea mai mica atentie!
 Comportati-va ca si cum il ignorati complet. Orice forma de reactie a dumneavoastra
va fi interpretata de papagal ca un succes in a va atrage atentia. Daca reactionati la
tipetele lui nu veti reusi decat sa il determinati sa tipe si alta data pentru a capata atentia
pe care o cere.
2. Recompensati papagalul de fiecare data cand se comporta bine si cand este
linistit. Oferiti-i o mica tratatie, laudati-l si mangaiati-l. Aceasta metoda il va determina
sa asocieze in timp recompensele cu un comportament tacut si linistit.
3. Puteti incerca sa acoperiti colivia papagalului atunci cand acesta tipa. Nu dezveliti
colivia decat dup ace papagalul se linisteste si ramane tacut vreme de cateva minute.
Totusi, aceasta metoda este controversata, unii specialisti fiind pro, iar altii contra ei
(datorita faptului ca si acoperitul coliviei reprezinta tot o forma de reactie a
dumneavoastra).
4. Aveti rabdare, cat mai multa rabdare! Procesul de “convertire” la un comportament
linistit poate fi de lunga durata, dar cu afectiune, hotarare si delicatete il veti putea
realiza, iar rezultatele vor fi pe masura eforturilor!

Ce sa NU facem atunci cand papagalul tipa?

1. Nu pedepsiti in nici un fel papagalul! Orice fel de reactie la tipetele lui (inclusiv o
pedeapsa) il va determina doar sa repete tipetele atunci cand isi va dori atentie. Nu loviti
papagalul si nu aruncati cu diverse obiecte in colivia sa!
2. Nu tipati la papagal! Daca va va auzi tipand papagalul chiar se va distra, pentru ca in
natura membrii unui grup de papagali comunica intre ei prin tipete. Asadar, daca-i
raspundeti prin tipete, cu siguranta papagalul se va simti incurajat sa tipe in continuare.
3. Nu oferiti papagalului o mica gustare sau o jucarie, doar pentru a-i distrage atentia
de la tipat. El va interpreta gestul ca pe o recompensa pentru tipetele lui!
Succes!

Reguli generale ce trebuiesc respectate la

imblanzirea si dresarea pasarilor

Atunci cand dorim sa imblanzim sau sa dresam pasarea,

trebuie sa respectam cateva reguli de ghidaj general. Aceste
reguli sunt general valabile, pentru toate speciile de pasari si
in special pentru papagali:
- prima regula si, poate cea mai importanta, este
RABDAREA. Va trebui sa aveti foarte multa rabdare si
bunavointa. Dresajul trebuie sa fie efectuat in mod repetat
iar rezultatele vor fi pe masura eforturilor dumneavoastra.
- retineti ca imblanzirea si dresajul se bazeaza pe
increderea pasarii in dumneavoastra.
 - sedintele de imblanzire sau dresaj nu trebuie sa se desfasoare atunci cand sunteti
obositi sau prost dispusi.
- puii obosesc usor! Aveti grija sa nu ii extenuati!
- stabiliti niste limite clare si nu transmiteti pasarii dumneavoastra mesaje confuze.
Trebuie sa utilizati fermitatea. Atentie! Nu confundati fermitatea cu duritatea! O pasare
nu trebuie niciodata pedepsita sau lovita! Nu loviti gratiile coliviei si nu manifestati nici
alte feluri de atitudini negative! Nu ridicati niciodata vocea la ea! E posibil ca astfel sa
determinati pasarea sa repete comportamentul respectiv tocmai pentru ca se va bucura sa
cauzeze in dumneavoastra o reactie atat de puternica!
- atunci cand incercati sa imblanziti sau sa dresati pasarea asigurati-va ca ambientul
in care se desfasoara sedintele este sigur din punct de vedere fizic. Alegeti un loc linistit,
lipsit de zgomote si agitatie. Daca pasarea este timida, speriata sau de curand
achizitionata desfasurati sedintele de dresaj langa colivia sa, pentru ca aceasta sa se simta
in siguranta avand “casa” in raza vizuala. Daca pasarea este daja obisnuita cu
dumneavoastra si mediul ei de viata, desfasurati sedintele de dresaj departe de colivie,
pentru a putea mentine vie atentia pasarii numai asupra dumneavoastra.
- rasplatiti intotdeauna pasarea atunci cand face ceea ce ati asteptat sau cerut de la ea.
- asigurati-va ca sedintele de imblanzire/dresaj sunt intotdeauna amuzante si placute
pentru pasarea dumneavoastra.
- nu obositi pasarea! Sedintele ideale trebuie sa dureze 10-12 minute si sa fie
efectuate de 2-3 ori pe zi.
- gasiti o mica “tratatie” pe care sa o folositi numai pentru rasplata in cadrul
sedintelor de dresaj. In acest fel pasarea va asocia in mod pozitiv tratatia respectiva cu
sedintele de dresaj.
- incercati sa efectuati sedintele de imblanzire/dresaj la aceleasi ore in fiecare zi,
astfel pasarea se va invata cu un program si-l va astepta cu nerabdare.
- nu va lasati intimidat de eventuala agresivitate manifestata de pasare. Tineti-va
mainile in afara razei de actiune a ciocului pasarii pentru a descuraja ciupiturile si
muscaturile. Daca pasarea devine agresiva ramaneti in apropierea ei pana se linisteste.
Astfel ea va invata ca agresivitatea nu are nici un rezultat si va renunta la ea.

Imblanzirea pasarilor recent achizitionate

Cu cat pasarea (fie ea papagal, perus, canar sau alta

specie) pe care o achizitionati este mai tanara, cu atat ea
va fi mai usor de imblanzit si dresat. Puii care au fost
hraniti de la inceput din mana omului sunt deja obisnuiti
cu contactele umane si vor fi mai putin speriati si timizi.
Exemplarele mature vor fi mai dificil de obisnuit cu o
noua casa si mai greu de imblanzit. Masculii sunt in
general considerati mai usor de imblanzit fata de femele,
care sunt mai agresive. Insa, cu multa rabdare si
perseverenta, blandete si dragoste, puteti obtine rezultate
remarcabile cu orice pasare. Nu exista pasari rele ci doar pasari cu care stapanul nu a
gasit calea potrivita de relationare sau pasari care au fost indelung traumatizate de
contacte negative cu omul.
Pasarile proaspat achizitionate au nevoie de o perioada de cateva zile pentru a se
obisnui cu noua lor casa si cu dumneavoastra. In acest rastimp va trebui sa incercati sa nu
faceti prea multe zgomote sau miscari bruste in apropierea coliviei, pentru a nu speria
pasarea si mai tare. De asemenea, va trebui sa-i vorbiti calm, pe un ton scazut si
prietenos. Adresati-i un cuvant sau doua de fiecare data cand va vede si folositi de
preferinta aceeasi formula de adresare pentru a o obisnui deja cu o rutina.
Nu eliberati pasarea din colivie in primele zile pentru ca va va fi foarte greu sa o
reintroduceti daca nu este obisnuita cu dumneavoastra.
Pentru a avea succes in procedura de imblanzire va trebui sa plasati colivia la nivelul
ochilor dumneavoastra intrucat pasarile se vor simti foarte amenintate daca va aplecati
peste sau spre colivie. Iata cativa pasi care trebuiesc urmati pentru a reusi sa va imblanziti
papagalul, perusul, canarul sau orice alta pasare.
Aceste faze vor trebui efectuate in ordine, pe parcursul mai multor zile, cu calm si
rabdare. Va trebui sa castigati gradat increderea pasarii dumneavoastra. Repetati fiecare
faza pana cand pasarea si-a insusit lectia si abia apoi treceti la pasul urmator.
1. Incepeti prin a oferi pasarii, de cateva ori pe zi, ceva gustos de mancare printre
gratiile coliviei. Aveti rabdare si asteptati calm pana cand pasarea se va apropia si-si va
lua gustarea. In tot acest timp vorbiti-i pe un ton prietenos, incercand sa folositi de fiecare
data aceleasi cuvinte. Nu faceti miscari rapide sau bruste, pastrati-va calmul. Nu incercati
sa o fortati sa manance.
2. Abia dupa ce pasarea s-a obisnuit cu pasul 1 (probabil in cateva zile), puteti
incerca sa introduceti mana in care tineti gustarea inauntrul coliviei. Aveti rabdare si
asteptati calm pana cand pasarea va veni sa-si ia tratatia direct din mana dumneavoastra.
Vorbiti-i calm si prietenos si nu faceti miscari rapide sau bruste.
3. Dupa ce ati repetat pasul 2 de suficient de multe ori incat pasarea sa se fi obisnuit
cu el, puteti incerca sa o mangaiati usor si cu gentilete pe cap sau piept, in timp ce
mananca. Vorbiti-i calm si prietenos si nu faceti miscari rapide sau bruste.
4. Daca pasarea a acceptat sa se hraneasca din mana dumneavoastra si sa se lase
mangaiata puteti incerca sa o determinati sa se urce pe mana dumneavoastra. Pentru a
face acest lucru tineti una dintre maini la nivelul picioarelor pasarii sau usor mai sus, in
timp ce, cealalta mana, cu o gustare delicioasa in ea, tineti-o putin mai departe de corpul
pasarii, in asa fel incat, ca sa ajunga la tratatie, pasarea sa trebuiasca sa se urce pe mana
libera, ca pe un fel de treapta intermediara.
Vorbiti-i calm si prietenos si nu faceti miscari rapide sau bruste.
Abia dupa ce acesti pasi au fost efectuati puteti incepe sa eliberati pasarea din
colivie. Pentru aceasta asigurati-va ca ati inlaturat toate eventualele pericole din casa.
Aveti grija intrucat o pasare eliberata pentru prima data in camera va zbura haotic,
riscand sa se loveasca si sa darame diferite piese de décor.
Pentru a o reintroduce inapoi in colivie ademeniti-o cu mancare. Daca aceasta
strategie nu functioneaza nu incercati sa prindeti pasarea cu forta intrucat o veti speria
foarte tare. Puteti proceda in felul urmator: faceti intuneric in camera si lasati sa cada
deasupra pasarii un prosop usor (de bucatarie eventual). Ea va sta linistita si o veti putea
lua in palme si reintroduce in colivie. Daca veti efectua cu rapiditate aceasta procedura
pasarea nu va avea timp suficient sa se obisnuiasca cu intunericul si, deci, nu va asocia
prinderea ei cu persoana dumneavoastra.
Cheia imblanzirii pasarii dumneavoastra este rabdarea. Nu va pedepsiti niciodata
papagalul, perusul, canarul sau orice alta pasare! Pastrati-va calmul! Procesul de
imblanzire poate dura zile, saptamani sau chiar luni, in functie de diversi factori, insa
eforturile dumneavoastra vor fi pe deplin rasplatite de o pasare blanda si iubitoare!

Imblanzirea papagalilor mai batrani sau a celor

speriati

Cel mai usor de imblanzit si dresat sunt puii de

papagal insa chiar si pasarile mai in varsta ori cele
speriate sau traumatizate pot fi imblanzite. Cheia
rezolvarii acestei probleme se afla in rabdarea si
afectiunea cu care va tratati companionul. Pasarile
batrane sau cele traumatizate vor avea nevoie de si mai
multa rabdare, afectiune si timp dedicat lor decat cele
recent achizitionate.
Foarte important este ca papagalul sa capete
incredere in dumneavoastra. Orice animal este reticent
fata de om pentru ca ii este teama ca poate fi ranit.
Acesta este un lucru instinctiv si natural, care trebuie inteles si tratat in consecinta. O
pasare care a fost traumatizata de relatia sa cu omul este si mai speriata! Totul este sa nu
va dati batuti si sa incercati pana reusiti, chiar daca procesul va dura luni sau ani de zile.
Un papagal bland si iubitor va va recompensa insa din plin eforturile, iar relatia
dumneavoastra cu el va fi considerabil imbunatatita.
Iata cateva trucuri dedicate pasarilor batrane sau traumatizate, care va pot ajuta:
1. Pentru a evita zborul haotic si ranirea pasarii este bine sa ii cupati penele.
Adresati-va unui veterinar sau unei persoane care are experienta pentru a efectua aceasta
procedura! Cuparea penelor poate produce probleme mari daca nu este efectuata
corespunzator.
2. Daca aveti mai multi papagali gazduiti in aceeasi colivie sau voliera va va fi mai
usor sa ii imblanziti si dresati daca ii separati si tratati individual. In acest fel papagalul se
va putea concentra numai asupra dumneavoastra. Dupa separarea de semenii sai acordati
papagalului o perioada de timp de acomodare cu singuratatea si abia apoi incepeti
procedura de imblanzire.
3. Papagalii, pasari extrem de inteligente, simt daca va este frica de ei si vor incerca
sa se foloseasca de acest avantaj. Incercati sa fiti ferm si autoritar in comportament, fara a
fi dur sau agresiv. Nu tipati!
4. Daca papagalul este agresiv si musca tare puteti incerca sa luati un prosop curat
(alb sau de culoare deschisa) in care sa infasurati de mai multe ori pasarea. Nu strangeti
prosopul prea tare, papagalul trebuie sa poata respira! Aveti grija sa nu-l raniti!
Infasurati-l in asa fel incat sa-i puteti dezveli capul si pieptul. Dupa ce ati infasurat
pasarea, apropiati-va de capul ei pe la spate si mangaiati-i crestetul pana se linisteste.
Repetati de foarte multe ori procedura pana cand pasarea asociaza apropierea
dumneavoastra cu ceva placut: mangaierea. Nu efectuati niciodata aceasta metoda ca o
pedeapsa pentru pasare! Efectuati-o cu blandete, gentilete si atentie! Nu faceti miscari
bruste!
5. Papagalii sunt mai calmi si mai relaxati cand se apropie apusul soarelui, deci acest
moment ar fi cel mai potrivit pentru a incepe sedintele de dresaj si imblanzire. Fie
asteptati acest moment, fie micsorati lumina in camera unde se afla papagalul.
6. Puteti lua colivia pasarii si merge intr-o camera de dimensiuni mici, de preferinta
cat mai goala de obiecte, si acolo sa deschideti usita coliviei. Papagalul va iesi afara din
colivie si va fi constrans sa tolereze prezenta dumneavoastra instr-un spatiu restrans.
Repetati procedura de foarte multe ori. Nu grabiti procesul si nu bruscati pasarea in nici
un fel!
7. Nu uitati niciodata sa recompensati papagalul de fiecare data cand face un
progres!
8. Retineti ca unii papagali sunt teritoriali si s-ar putea sa accepte cu greu sau
niciodata mainile si degetele dumneavoastra introduse in colivia lor. Acela este teritoriul
lor care nu trebuie incalcat de nimeni. Daca papagalul dumneavoastra se manifesta
teritorial acceptati-i aceasta trasatura si limitati-va la manipularea lui numai in afara
coliviei.
9. Nu va pedepsiti niciodata papagalul! Pastrati-va calmul in orice situatie!
Procesul de imblanzire poate fi lung si frustrant insa, daca veti dovedi suficienta
rabdare si dragoste, papagalul dumneavoastra va deveni un model demn de urmat!

Cum ne putem invata pasarea sa faca baie?

Baile sunt foarte importante pentru sanatatea oricarei pasari (fie ea papagal, cinteza
sau canar) deoarece o ajuta sa-si curete penele, sa-si mentina pielea sanatoasa, dar si
pentru ca reprezinta o distractie, o sursa de buna dispozitie. Baile sunt importante si in
perioada de naparlire, apa inmuind keratina de la suprafata noilor pene si ajutand astfel
inlocuirea mai rapida a penajului. Umiditatea joaca un rol important si in mentinerea
sanatatii sinusurilor si cailor nazale. De asemenea, baile va vor ajuta sa mentineti mai
usor igiena si curatenia in locul unde se afla colivia pentru ca vor reduce la minim
cantitatea de pudra scuturata de pe penele pasarii.
Din pacate majoritatea stapanilor de pasari nu le ofera companionilor lor posibilitatea
de a se imbaia, fie pentru ca nu stiu ca este necesar, fie pentru ca nu au suficienta rabdare
sa-si invete pasarile sa se bucure de beneficiile acestui instinct natural. In habitatul lor
natural pasarile se imbaiaza deseori, fie pe marginea apelor, fie in apropierea cascadelor,
fie in ploaie sau chiar frecandu-si corpurile de frunzele pline de apa. Inspirandu-ne din
natura, iata cateva modalitati in care va puteti imbaia pasarea:
1. Folositi o sticla cu pulverizator. Incercati sa va obisnuiti pasarea intai cu
prezenta sticlei respective tinand-o undeva la vedere si abia apoi, incepeti sa o folositi.
Pulverizati apa mai degraba deasupra pasarii, permitand astfel stropilor sa cada pe corpul
ei asemenea ploii. Daca, din diverse motive, este dificil sa aplicati aceasta metoda atunci
cand pasarea este afara din colivia sa si, deci, libera, puteti folosi o colivie mai mica in
care sa puneti pasarea, doar in momentele in care o imbaiati. Nu pulverizati apa pe fata
pasarii ci doar pe corp. Utilizati numai o sticla perfect curata, in care nu s-au aflat
niciodata chimicale sau alte substante, nu adaugati nimic in apa de imbaiat si folositi
numai apa calduta (nici fierbinte, nici rece). Nu udati foarte tare pasarea, puful de sub
pene se usuca greu. NU pedepsiti niciodata pasarea cu ajutorul sticlei cu pulverizator!
Aceasta nu o va face decat sa se sperie de apa si sa refuze pe viitor baia!
2. Folositi o “cadita”. Alegeti o cadita special conceputa pentru baie din magazinele
de specialitate sau folositi orice alt recipient putin adanc (de exemplu o farfurie), care sa
se potriveasca cu dimensiunea pasarii dumneavoastra. Puneti in el apa calduta, de o
adancime mica, in asa fel incat sa nu depaseasca barbia pasarii daca aceasta se va aseza in
el. Atentie! Recipientele adanci sunt periculoase intrucat pasarea se poate ineca!
Pentru inceput introduceti recipientul respectiv in fiecare zi pe fundul coliviei pentru
a permite pasarii sa se obisnuiasca cu prezenta lui si sa nu se sperie de el. Observati
pasarea si s-ar putea sa vedeti ca va incepe singura sa faca baie. Daca totusi nu
indrazneste sa intre in cadita, luati-o pe deget si apropiati-o incet, vorbindu-i calm, de
recipient, ca si cum ati vrea sa-i faceti cunostinta cu un nou prieten. Cu rabdare, chiar
daca nu din prima zi, curiozitatea o va impinge pana la urma sa guste putin din apa
respectiva sau macar sa se stropeasca daca nu chiar sa urce in cadita.
3. Folositi chiuveta. Multor pasari le place sa se imbaieze cu ajutorul unui jet
continuu de apa. Astfel, puteti pune pasarea intr-o chiuveta curata, dand drumul la
robinet, fara presiune mare, reglat pe apa calduta. Nu introduceti pasarea imediat dupa ce
ati curatat chiuveta cu chimicale, acestea pot fi foarte periculoase, asteptati cel putin
cateva ore pentru a se indeparta toate emanatiile toxice.
4. Un dus pentru doi. Puteti alege sa faceti un dus impreuna cu pasarea
dumneavoastra, aceasta fiind si o metoda de apropiere de ea. NU fortati pasarea sa vi se
alature! Lasati-o sa va observe si doar daca doreste primiti-o langa dumneavoastra.
Aceasta modalitate necesita grija suplimentara si este recomandata doar cunoscatorilor.
Reglati dusul pe presiune scazuta si apa calduta. Pasarile (in special nimfele) se pot speria
usor de zgomotul apei curgand cu putere si pot fi chiar ranite de violenta unui jet
puternic. Nu stropiti pasarea cu sapun, sampon sau cu apa fiebinte. Aveti grija ca ea sa nu
poata cumva cadea sau aluneca in cada, amenajati-i o stinghie pe care sa se poata aseza.
Este foarte important sa observati comportamentul pasarii dumneavoastra, inclusiv
limbajul trupului ei. Diferite pasari vor prefera diferite modalitati de imbaiere. Respectati
alegerea companionului dumneavoastra si folositi metoda preferata de el.
Daca toate pasarile au neaparata nevoie de baie, frecventa acestora difera insa de la o
pasare la alta, in functie de specie si de personalitatea fiecareia. Unele pasari isi vor
revendica dreptul la baie zilnic, altele doar de 2-3 ori pe saptamana. Studiati-va
companionul si respectati-i optiunile. Multe pasari vor incepe sa se imbaieze in bolul cu
apa de baut atunci cand au nevoie de o baie, iar unele chiar rostesc cuvantul “baie” daca
au fost invatate astfel de stapanii lor. NU fortati niciodata pasarea sa faca baie!
De foarte multa rabdare veti avea nevoie si in cazul in care pasarea dumneavoastra
este reticenta si se sperie de apa. Acest lucru se poate intampla datorita unor experiente
negative din trecut (de exemplu pedepsirea pasarii cu ajutorul unui jet de apa) sau pur si
simplu pentru ca nu a fost obisnuita cu asa ceva, iar instinctele de supravietuire o
determina sa fie prudenta. In natura parintii isi invata puii sa se imbaieze si ii incurajeaza
daca se sperie, in captivitate noi va trebui sa luam locul parintilor si sa ne invatam
companionii inca de pui sa beneficieze de binefacerile bailor. Daca pasarea nu se lasa
convinsa sa faca baie, folositi urmatoarele trucuri:
1. Oferiti baia in timpul unei furtuni. Sunetul tunetelor si al ploii s-ar putea sa
determine pasarea sa-si “aminteasca” instinctele sale si sa accepte baia.
2. Porniti aspiratorul. Chiar daca pare hilar, zgomotul produs de acesta este
asemanator cu al ploii si multe pasari sunt astfel stimulate sa se imbaieze. Ele vor incepe
sa-si deschida aripile si sa manifeste comportamentul specific imbaierii.
3. Dati drumul la robinet undeva in apropierea pasarii. Acest zgomot s-ar putea
de asemenea sa ajute pasarea sa-si declanseze dorinta de a se uda.
In continuare iata cateva reguli de aur ale imbaierii pasarilor:
1. Rabdare, rabdare, rabdare! Cu multa rabdare, calm si perseverenta chiar si o
pasare extrem de reticenta poate fi invatata sa adopte comportamentul natural de
imbaiere.
2. Folositi numai apa calduta, niciodata fierbinte sau rece si numai apa curata,
fara sa adaugati nimic in ea!
3. Baile trebuiesc facute ideal dimineata si atunci cand temperatura ambientala
nu este scazuta (pentru a evita imbolnavirea pasarii). Pasarea nu trebuie sa adoarma cu
penele ude. Nu folositi foenul pentru a usca pasarea ci lasati penajul sa se usuce natural,
intr-un mediu cu temperatura mai ridicata (in special in cazul pasarilor exotice) si ferit de
curenti de aer.
4. Curatati si indepartati imediat accesoriile sau mancarea care s-a udat in
timpul baii. Stergeti colivia uda pentru ca umiditatea permite dezvoltarea rapida a
bacteriilor.
5. Nu udati niciodata complet pasarea, acest lucru ar putea cauza hipotermie si alte
probleme de sanatate.

Cum sa invatam papagalul sa-si faca nevoile intr-

un singur loc

Desi pare greu de crezut, papagalii pot fi invatati

si ei sa-si faca nevoile intr-un singur loc. Nu este un
lucru foarte greu de realizat insa veti avea insa nevoie
de foarte multa rabdare, gentilete si afectiune. Unii
papagali vor invata foarte repede, in cateva zile sau
saptamani, dar altii vor avea nevoie de luni de-a
randul de ”antrenamente”. Acest proces de invatare
este unul superior si este necesar ca relatia dintre
dumneavoastra si papagal sa fie deja una solida, sa-l
puteti atinge si lua pe deget fara probleme.
Desi papagalii tineri sunt mai receptivi la astfel de
sedinte de dresaj, papagalii mai batrani pot fi si ei antrenati sa-si faca nevoile intr-un
singur loc. Totusi, va trebui sa asteptati pana papagalul implineste minim 4-6 luni pentru
ca sistemul digestiv trebuie sa se maturizeze intai.

Iata si pasii pe care trebuie sa-i urmati pentru a va obisnui papagalul sa excrete intr-un loc
anume:
1. Studiati in detaliu limbajul corporal al papagalului dumneavoastra
Toti papagalii adopta comportamente specifice inainte de a-si face nevoile si acestea va
vor indica apropierea momentului excretiei. Astfel, papagalul dumneavoastra s-ar putea
sa-si miste coada sau sa-si desfaca aripile, s-ar putea sa scoata anumite tipuri de sunete
sau sa devina nelinistit. Toate acestea (si altele) sunt semne ca momentul excretiei este
foarte aproape. Acordati-va timp suficient pentru a va studia cu atentie companionul si
asigurati-va ca ii cunoasteti foarte bine limbajul corporal si ca puteti recunoaste oricand
momentul care anunta ca ei urmeaza sa-si faca nevoile. Acest amanunt este foarte
important pentru ca de el depide mare parte a succesului invatarii.
2. Cronometrati intervalul de timp la care papagalul dumneavoastra isi
face nevoile
Papagalii de mici dimensiuni excreta in general o data la fiecare 10-15 minute, pe cand
cei de dimensiuni mari pot ”rezista” chiar si cateva ore. Cronometrati intervalul de timp
care se scurge intre 2 excretii. Ideal este ca masuratorile sa se faca atunci cand papagalul
este afara din colivie, pentru ca unele pasari au un comportament excretor usor modificat
atunci cand nu se afla in colivie. Tineti minte numarul de minute obtinut in urma
cronometrarii. Papagalii excreta cu siguranta dimineata si dupa ce mananca. De fiecare
data cand doriti sa scoateti papagalul din colivie asteptati intai sa-si faca nevoile, laudati-l
si eventual recompensati-l si abia dupa aceea eliberati-l. Asigurati-va ca-l scoateti din
colivie imediat dupa ce a excretat, in acest fel el va invata sa asocieze excretia cu colivia.
3. Stabiliti un loc anume unde doriti ca papagalul sa-si faca nevoile
Alegeti un loc anume care vi se pare convenabil pentru a-l folosi ca ”toaleta” a
papagalului. Acest loc poate fi chiar colivia papagalului, o masuta pe care sa asterneti mai
multe straturi de hartie sau servetele, o chiuveta sau chiar un cos de gunoi. Puteti amenaja
si un suport din crengute de copac, pe care papagalul dumneavoastra sa stea si dedesubtul
caruia sa asterneti servetele de hartie.
4. Alegeti un cuvant scurt sau o combinatie scurta de cuvinte pe care sa-l
folositi ca pe o comanda ori de cate ori doriti ca papagalul sa-si faca
nevoile. Puteti folosi: ”acum”, ”hai acum” sau orice altceva vi se pare
potrivit. Incercati sa nu alegeti cuvinte sau expresii folosite in mod frecvent
in limbajul de zi cu zi.
5. Aveti grija ca la trecerea intervalului de excretie sa aduceti papagalul in
locul stabilit drept ”toaleta”
Cand intervalul de excretie a trecut duceti papagalul la ”toaleta”. Tineti-l pe deget
deasupra locului ales sau, daca este vorba de o colivie sau un suport, asezati-l acolo. Dati-
i comanda aleasa la pasul anterior si repetati-o pana papagalul isi face nevoile.
De asemenea, urmariti limbajul corporal al papagalului dumneavoastra si ori de cate
ori observati ca momentul excretiei se apropie, duceti papagalul deasupra ”toaletei” si
dati-i comanda.
 S-ar putea sa fie dificil sa mentineti papagalul desupra ”toaletei” pana isi va face
nevoile, insa nu renuntati. Folositi-va imaginatia si orice trucuri de care dispuneti si nu va
va parea rau.
6. Laudati intotdeauna din plin papagalul, de fiecare data cand isi face nevoile
la locul ales
Dresajul pozitivist si motivational este unicul tip de dresaj care da rezultate in cazul
papagalilor. De fiecare data cand companionul dumneavoastra a folosit cu succes toaleta
laudati-l cat mai mult. Nu fiti zgarciti cu vorbele bune si recompensati-l si cu o mangaiere
sau cu o mica gustare. Ideal este sa folositi de fiecare data aceeasi recompensa, iar
aceasta sa nu mai fie folosita in alte scopuri ci sa fie proprie numai procesului de invatare
la ”toaleta”.
Scopul acestei metode de dresaj este ca papagalul sa asocieze excretia intr-un anumit
loc, cu o recompensa placuta. Papagalul va invata sa excrete intr-un singur loc si, el va
merge eventual singur acolo daca este liber. In timp, papagalul s-ar putea sa invete sa
repete chiar si comanda folosita de dumneavoastra si sa va anunte in acest fel ca are
nevoie ”la toaleta”.
Daca papagalul si-a facut nevoile intr-un loc nepermis, luati-l si introduceti-l in
colivie (fara sa-l certati!) si nu-l mai eliberati decat dupa ce a excretat din nou.
Totusi, desi veti elimina o mare parte din petele neplacute din casa si de pe hainele
dumneavoastra, retineti ca mici accidente se vor mai intampla. Nu certati papagalul, nu-l
pedepsiti si nu-l loviti niciodata! Tratati aceste accidente asa cum le-ati trata daca ar fi
vorba despre un copil mic. Retineti si faptul ca fiecare pasare are personalitatea sa proprie
si fiecare va invata in ritmul si dupa puterile proprii.

Cum putem invata un papagal nimfa sa vorbeasca

Multi oameni achizitioneaza un papagal doar pentru

ca doresc sa-l invete sa vorbeasca. Aceasta este insa o
motivatie gresita pentru ca un papagal este mult mai
mult decat o “jucarie care vorbeste” si abilitatile de
imitator sau vorbitor nu trebuie in nici un caz sa afecteze
dragostea pe care stapanul o daruieste pasarii sale.
Fiecare papagal are propria sa personalitate, propriile
capacitati si aptitudini si, uneori, chiar si exemplare din
speciile renumite pentru abilitatile lor de reproducere a
limbajului uman, se dovedesc a fi complet “mute”.
Papagalii invata sa vorbeasca datorita faptului ca isi
considera stapanii ca fiind semenii lor, cu care doresc sa
interactioneze si a caror atentie o doresc. De aceea, un papagal fara companion, ar putea
sa vorbeasca mai mult decat un papagal care are un partener si deci, beneficiaza de
atentia necesara de la un membru al aceleiasi specii.
 Desi de multe ori sunt prezentati ca mari “vorbitori”, papagalii nimfa nu se numara
printre speciile care vorbesc foarte bine sau care pot invata un vocabular bogat. Totusi,
papagalii nimfa sunt foarte buni imitatori si fluiera foarte frumos, fiind capabili sa invete
chiar fragmente de melodii. In general femelele se rezuma numai la un ciripit usor,
masculii fiind mult mai vocali si reusind sa invete si cateva cuvinte sau combinatii de
cuvinte (exista totusi si exceptii si s-au inregistrat cazuri de femele care vorbesc).
Nimfele vor incepe sa vocalizeze dupa cateva luni de la nastere (4-8 luni) si tot de atunci
puteti incerca sa le invatati sa vorbeasca sau sa fluiere diverse melodii. Cu cat papagalul
este antrenat la varste mai fragede, cu atat sansele de succes sunt mai mari. De asemenea,
chiar si o nimfa neimblanzita poate vorbi, desi papagalii dresati sunt mult mai usor de
“convertit” la vorbirea umana. Unele nimfe vor invata sa vorbeasca in cateva saptamani,
altele vor avea nevoie de luni sau chiar ani de antrenamente sustinute.
Nimfele vor imita cu usurinta cele mai diverse tipuri de zgomote, de la soneria
telefonului pana la ciripitul altor pasarele. Ele sunt atrase de sunetele mai deosebite, care
ies in evidenta si nu fac parte din registrul obisnuit de zgomote: amuzante, emotionale
etc.
Tocmai din aceasta particularitate rezulta unul din trucurile pe care le puteti folosi
pentru a va invata nimfa sa vorbeasca: repetati-i cuvantul pe care doriti sa-l retina pe o
voce si o tonalitate deosebita de cea obisnuita si nimfa il va retine cu mult mai multa
usurinta. De aceea intalnim atat de multi papagali care repeta injuraturile ocazionale ale
stapanilor lor!
Papagalii nimfa au voci cu tonalitate inalta si de aceea este posibil sa le fie mai usor
sa invete sa vorbeasca de la persoane care au voci cu tonalitati asemanatoare cu ale lor (in
special femei). De multe ori, chiar daca vor invata sa reproduca limbajul uman, nimfele
nu vor putea pronunta bine cuvintele. S-ar putea sa recunoasteti un anume cuvant spus de
papagalul dumneavoastra doar dupa ce-l auziti de mai multe ori, iar persoanele straine,
neobisnuite cu papagalii, s-ar putea sa nu recunoasca deloc pronuntia.
Pentru a va invata nimfa sa vorbeasca aveti nevoie de foarte multa rabdare,
devotament si afectiune. Ca si in cazul oamenilor, si in cazul papagalilor este valabila
zicala “repetitia este mama invataturii”. In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva
sfaturi de urmat in cazul in care v-ati decis sa va antrenati nimfa sa vorbeasca:
1. Incercati sa stabiliti o rutina zilnica, ideal este sa desfasurati 2 sedinte a cate 10
minute fiecare, una dimineata si una dupa-amiaza sau chiar inainte de culcare.
2. Scoateti nimfa din colivie in timpul sedintelor de antrenament, pentru a-i da
posibilitatea sa-si focuseze atentia numai asupra dumneavoastra. Creati un mediu
inconjurator linistit, fara zgomote sau evenimente care sa-i distraga pasarii atentia de la
lectia de vorbire. Asigurati-va ca papagalul va poate vedea miscarea buzelor si va poate
auzi cuvintele.
3. Incepeti prin a repeta un cuvant simplu si scurt, eventual format dintr-o singura
silaba, o formula de salut sau chiar un nume: “buna”, ”coco”, ”iubi” etc. Lungiti silabele
cuvantului pentru a va asigura ca nimfa il retine corect (papagalii accelereaza rostirea
cuvintelor): “buuuunnnnnaaaa”, “cooocooo”.
Repetati cuvantul clar, pe aceeasi tonalitate, dar nu tare, pentru a evita astfel ca nimfa
sa vocalizeze prea puternic in viitor. Repetati cuvantul ales pe durata intregii sedinte. In
cazul in care cuvantul ales reprezinta un obiect, aratati-l papagalului in timp ce-l
denumiti. Purtati-va cu nimfa dumneavoastra asa cum va purtati cu un copil care abia
invata sa vorbeasca.
4. Nu incercati sa va invatati nimfa mai multe cuvinte odata, alegeti unul singur
si treceti la urmatorul abia dupa ce papagalul il pronunta suficient de bine pe primul ales.
5. Recompensati nimfa cu o mica tratatie si o mangaiere de fiecare data cand este
atenta si reuseste sa invete ceva. Recompensa are rol de incurajare si va ajuta nimfa sa fie
atenta in continuare.
6. Inarmati-va cu foarte multa rabdare si blandete!
7. Nu pedepsiti niciodata papagalul daca nu reuseste sa invete sa vorbeasca! Nu
tipati la el si nu il loviti! Fiecare pasare are personalitatea sa proprie si nu toate sunt
interesate in a imita limbajul uman.
8. Puteti incerca sa utilizati CD-uri sau casete inregistrate cu cuvantul sau
cuvintele pe care doriti ca nimfa sa le invete. Cand plecati de acasa lasati sa mearga CD-
ul sau caseta, repetitia este unul dintre cei mai importanti factori de succes.
9. Puteti repeta cuvantul care doriti sa fie invatat si in afara sedintelor, atunci
cand va aflati in preajma papagalului dumneavoastra.
Nu va mirati daca nimfa dumneavoastra va incepe sa vorbeasca initial atunci cand nu
veti fi prezent/a! S-ar putea ca papagalul sa vrea sa exerseze singur pana cand isi va
imbunatati vorbirea pentru a va putea apoi demonstra noul lui talent. Primele cuvinte sunt
cel mai greu de invatat, dupa aceea totul va merge mult mai usor si s-ar putea chiar sa fie
nevoie sa aveti grija ce vorbiti in prezenta papagalului pentru a evita situatii jenante in
care acesta ar putea sa repete cuvinte nu tocmai placute auzite de la dumneavoastra!
Nu fiti dezamagiti daca papagalul dumneavoastra nu vorbeste! Iubiti-l in continuare
la fel de mult si descoperiti impreuna cu el alte modalitati de distractie si de interactiune!

Cum sa introducem in siguranta un al doilea

papagal in aceeasi colivie

Detinerea unei singure pasari poate fi mai plina de

satisfactii decat gazduirea unei perechi intrucat pasarea
singura se va lega mai mult de stapanul sau. Totusi, un
papagal are nevoie de multa atentie si, daca nu va puteti
ocupa suficient de mult de companionul dumneavoastra
sau daca lipsiti mult de acasa, ar fi mai bine sa optati
pentru introducerea unui partener care sa-i mai
indulceasca singuratatea.
Daca va hotarati sa achizitionati inca un papagal ar
fi bine sa reflectati inainte asupra catorva aspecte: daca
dispuneti de resursele materiale necesare pentru
ingrijirea a doua pasari, daca detineti o colivie suficient
de mare pentru doi, daca puteti face fata unor eventuale
conflicte intre cele doua pasari, daca le puteti acorda suficienta atentie si dragoste, daca
sunteti gata sa acceptati faptul ca papagalul dumneavoastra s-ar putea sa se lege mult de
partenerul sau si sa nu va mai acorde la fel de multa importanta ca inainte.
In cazul in care ati decis sa mai achizitionati un papagal, fie ca este vorba de un
perus, o nimfa, un micul sau marele Alexander, un Jako, un kakariki sau orice alta specie,
va trebui sa urmati urmatorii pasi:
1. Hotarati intai specia pe care doriti sa o achizitionati. Ideal este sa achizitionati
un partener din aceeasi specie cu pasarea dumneavoastra. De asemenea, ideal este ca intre
cele doua pasari sa nu existe o diferenta foarte mare de varsta. In general, femelele sunt
mai putin indicate pentru a fi gazduite impreuna deoarece intre ele pot izbucni conflicte
mai des decat intre masculi. Atentie! Daca doriti sa achizitionati o specie diferita de cea
pe care o aveti deja, este de extrema importanta sa verificati intai compatibilitatea lor! S-
au inregistrat multe cazuri tragice datorate introducerii in aceeasi colivie sau voliera a
unor specii care nu s-au tolerat! De asemenea, documentati-va cat mai mult asupra
cerintelor de gazduire, hrana si ingrijire ale noii specii.
2. Verificati sanatatea pasarii. Ghidati-va dupa liniile generale de control al
sanatatii pasarii si, eventual, apelati la ajutorul unui veterinar.
3. Mentineti papagalul nou achizitionat in carantina pentru 30-45 de zile. Acest
aspect este foarte important intrucat istoricul noii pasari este rareori cunoscut si aceasta
poate purta boli sau paraziti care sa se transmita si la companionul dumneavoastra initial.
Carantina inseamna gazduirea papagalului intr-o colivie separata, asezata in alta camera
decat in cea in care se afla companionul dumneavoastra. Aceasta perioada va ajuta si
pasarea nou venita sa se obisnuiasca cu dumneavoastra si cu noua ei casa, fara sa fie
nevoita sa suporte concomitent si stresul cunoasterii unei alte zburatoare. Carantina
inseamna si sa va spalati pe maini inainte si dupa manipularea papagalului nou venit. De
asemenea, mentineti toate jucariile si accesoriile separat, fara a le roti intre pasari. Daca
papagalul nou achizitionat prezinta semne de boala NU il introduceti nici in colivia si nici
macar in camera celuilalt si apelati imediat la veterinar. Pe perioada carantinei probabil
ca pasarile se vor auzi una pe alta, chiar daca sunt gazduite in camere separate, iar acest
lucru le va stimula curiozitatea. Acest fapt va va ajuta sa le faceti tranzitia catre prietenie
mai usoara.
4. Dupa trecerea perioadei de carantina puteti aduce colivia nou venitei in
camera in care se afla colivia cu pasarea initiala. Nu asezati de la inceput coliviile una
langa alta. Acordati papagalilor timp suficient sa se vada, auda si simti fara a putea intra
in contact direct. Retineti faptul ca, pentru pasarea dumneavoastra, aducerea unei alte
zburatoare inseamna incalcarea teritoriului! Deci, va trebui sa asteptati cateva zile pentru
ca pasarea sa accepte fara probleme aceasta intruziune. Apropiati treptat coliviile una de
alta, nu grabiti inutil procesul de cunoastere. In aceste cateva zile nu eliberati din colivii
nici una dintre pasari.
5. Dupa cateva zile petrecute in colivii separate, dar in aceeasi camera, puteti
incerca sa eliberati ambii papagali in acelasi spatiu. Puteti incerca sa introduceti
papagalii si intr-o colivie noua, neutra, care sa nu fie cunoscuta de nici unul dintre ei
(eventual o noua colivie mare, destinata amandurora). Nu parasiti camera si observati cu
atentie comportamentul pasarilor! La cel mai mic semn de agresiune separati papagalii si
reintroduceti-i in coliviile lor. Incercati din nou sa le faceti cunostinta, cu rabdare si calm.
Unele pasari se vor intelege foarte bine de la inceput, altele vor avea nevoie de timp
pentru a deveni prietene. Unele zburatoare ar putea sa ajunga sa se tolereze, dar altele s-ar
putea sa nu se inteleaga niciodata. Retineti ca fiecare pasare este o individualitate si are o
personalitate proprie si distincta de a altor pasari, deci reactiile ei nu pot fi anticipate cu
acuratete. Papagalul initial s-ar putea sa-si accepte noul partener cu bucurie sau s-ar putea
sa fie gelos si sa nu accepte sa imparta atentia dumneavoastra cu inca cineva.
6. Dupa ce va asigurati in mai multe ocazii la rand ca papagalii nu se vor certa
sau bate, ii puteti gazdui in aceeasi colivie. Continuati totusi sa-i observati cu atentie,
gata sa interveniti daca este cazul. Aveti grija sa puneti cate doua boluri de mancare si
doua adapatori in colivie, pentru a limita eventualele conflicte aparute din cauza hranei.
Oferiti-le jucarii suficiente pentru doi si, in egala masura, atentia dumneavoastra. Tratati
primul papagalul la fel cum il tratati inainte, nu acordati mai multa atentie noului venit
pentru a nu declansa gelozia primului. Vorbiti-le calm, alintati-i si linistiti-i pe fiecare in
parte.
Papagalii nu se vor intelege neaparat doar pentru ca vrem noi sa se imprieteneasca.
Ei sunt fiinte care au preferinte proprii si care nu accepta intotdeauna alegerile pe care le
facem noi pentru ele. Fiti pregatiti sa le acceptati si respectati dorintele si alegerile! Poate
ca procesul de imprietenire va fi unul lung, insa recompensele unei existente comune
linistite si echilibrate sunt nepretuite. Aveti rabdare si oferiti-le pasarilor dragostea
dumneavoastra!

Imperecherea papagalilor nimfa – introducere in

subiectul reproducerii

Orice detinator al unui papagal nimfa se gandeste la un moment dat sa-si

imperecheze companionul. Aceasta decizie trebuie luata cu responsabilitate si cu grija
fata de pasare. Nimfele se reproduc relativ usor si oricine poate avea o pereche pe care sa
o lase sa se imprecheze in voia naturii, insa reproducerea responsabila necesita eforturi,
timp, rabdare si dedicatie. Documentati-va cat mai mult si incercati sa obtineti raspunsuri
la cat mai multe intrebari inainte de a va lansa in operatiunea de reproducere propriu-
zisa. Astfel veti putea evita multe dintre eventualele probleme care pot aparea. Subiectul
reproducerii este foarte vast si nu poate fi acoperit intr-un articol, de aceea ne propunem
sa va prezentam pe scurt cateva repere care sa va ajute in luarea deciziei.
Inainte de toate, ganditi pe termen lung si analizati daca veti avea ce face cu puii
nou nascuti, daca le veti putea oferi conditii bune de viata sau daca veti avea cui sa-i dati
pentru crestere. Nu are sens sa chinuiti pasarile doar pentru a va satisface curiozitatile sau
placerile. Nu va imaginati ca veti face bani din reproducerea nimfelor, lasati acest lucru
pe seama crescatorilor profesionisti. Ganditi-va daca veti avea suficient timp pe care sa-l
dedicati parintilor si puilor si daca sunteti pregatiti sa ocupati locul 2 in viata
nimfei/nimfelor dumneavoastra. Papagalii, odata parinti, vor avea grija mai intai de puii
lor si este posibil sa nu mai fie la fel de atenti si dependenti de dumneavoastra.
 Decideti daca sunteti pregatiti sa faceti fata eventualelor probleme care ar putea
aparea: de insucces al reproducerii, de sanatate a parintilor sau puilor (care pot atrage
dupa ele si costuri financiare) sau chiar de moarte a pasarilor. De asemenea, ganditi-va
daca nu va va fi prea greu din punct de vedere emotional sa va despartiti de puii crescuti
de dumneavoastra atunci cand va veni momentul sa le gasiti alti stapani. Incercati sa
dobanditi cateva cunostinte de genetica, in acest fel va va fi mult mai usor sa intelegeti
reproducerea ca proces.
Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti atunci cand ati luat decizia de reproducere
este sa va asigurati ca aveti o pereche de nimfe viabila, sanatoasa, care a fost hranita
corespunzator si care a beneficiat de exercitii fizice de zbor (esentiale pentru sanatatea
reproducerii). Desi poate parea amuzant, aveti grija sa alegeti intr-adevar o pereche,
formarea unui “cuib” din exemplare de acelasi sex este o greseala foarte des intalnita, cu
atat mai mult cu cat la unele varietati (pied, lutino) sexul este greu de determinat. Alegeti
un mascul si o femela compatibili, care sa se accepte unul pe altul.
NU imperecheati nimfe inrudite pe linie de sange, acest lucru este periculos intrucat
poate determina maladii si defecte genetice ale puilor sau chiar moartea acestora.
Femelele nu trebuie imperecheate la varste mai mici de 18 luni, acest lucru fiind
periculos pentru sanatatea lor. Desi masculii pot si sunt dornici de imperechere chiar
inainte de implinirea varstei de 1 an, nu este recomandat sa ii folositi la reproducere
inainte de maturitate (18 luni). Imaginati-va o pereche de adolescenti dand nastere unui
copil si veti intelege de ce acest lucru trebuie evitat.
Foarte important este si sa nu permiteti nimfelor sa scoata mai mult de 2 randuri de
pui pe an. Nerespectarea acestei conditii poate determina afectarea grava a sanatatii
femelei, datorita pierderilor masive de calciu.
Studiati problema si sub aspectul varietatilor pe care doriti sa le imperecheati si al
puilor care ar putea rezulta din combinarea respectivelor varietati. De exemplu, unii
crescatori nu recomanda imperecherea unui lutino cu un alt lutino sau unui lutino cu un
cinnamon, in special datorita culorilor nepotrivite ale puilor rezultati.
Daca nimfele dumneavoastra sunt recent achizitionate sau recent introduse in casa
dumneavoastra, lasati-le un timp de acomodare cu noul lor mediu de viata de circa 3 luni,
inainte de a le reproduce.
Daca ati luat decizia de reproducere si ati format perechea viabila, asigurati-va ca le
creati conditiile optime pentru imperechere. Aceasta inseamna sa le oferiti o colivie
mare (minim 50X50X120cm) si un cuib de minim 30X30cm. Cuibul poate fi cumparat
din magazinele de specialitate sau poate fi confectionat chiar de dumneavoastra, din
placaj de lemn (nici prea subtire, nici prea gros). Stinghiile din colivie sunt foarte
importante, ele trebuie sa fie solide si sa ofere pasarilor suportul necesar in momentele de
imperechere. Pentru stimularea reproducerii oferiti nimfelor multa lumina puternica (10-
12 ore/zi), bai zilnice cu apa din abundenta, mancare si apa de baut din abundenta.
Suplimentati-le dieta cu alimente care sa contina vitamina A, E si calciu. Cuibul trebuie
introdus in colivie, dar nu trebuie deschis inainte ca pasarile sa se fi imperecheat deja de
cateva ori, pentru ca femelele depun uneori oua chiar daca nu au fost fecundate de
mascul. Daca in urma analizei veti hotari sa nu va imperecheati nimfele, nu e nici o
problema, inseamna ca ati luat o decizie responsabila, spre binele pasarilor si al
dumneavoastra.
 Imperecherea papagalilor nimfa - depunerea
oualor, clocitul si eclozarea puilor

Femela nimfa va putea incepe sa depuna oua chiar

si la 2 saptamani de la prima imperechere. Exista cateva
semne care ne indica faptul ca momentul depunerii
oualor se apropie:
- femela isi va petrece din ce in ce mai mult timp in
cuib si se va hrani mult din osul de sepie si blocul de
minerale (nutrienti de care are nevoie pentru formarea
cojii oului);
- cu 1-2 zile inainte de depunerea primului ou, fecalele expulzate de femela vor avea
dimensiuni enorme. Acest tip de fecale vor fi excretate pe toata perioada depunerii
intrucat femela se va abtine si va defeca doar o singura data la 12 ore;
- cu 12-24 de ore inainte de depunerea oului cloaca femelei va fi vizibil umflata.
In perioada premergatoare depunerii, ca si in perioada incubatiei este foarte
important sa oferiti femelei posibilitatea de a se imbaia, umiditatea este extrem de
importanta atat in “prepararea” oualor cat si in procesul de incubatie (cand ouale din cuib
trebuie sa aiba diferite niveluri de umiditate pentru a se dezvolta normal). Dieta femelei
este foarte importanta, oferiti-i neaparat suplimente de calciu si minerale (os de sepie,
blocuri de minerale) si legume proaspete precum: spanac, andive, patrunjel, frunze de
nap, frunze de mustar etc.
In general, femela nimfa va depune in medie circa 4-6 oua mici si albe (desi este
posibil sa depuna chiar si 8), cate unul la fiecare a doua zi, desi nu este total neobisnuit sa
depuna chiar si unul pe zi. Daca nimfa se afla la prima depunere, este posibil ca primul
ou sa prezinte urme de sange si sa fie usor alungit. Nu va alarmati, acest lucru este
normal, iar puiul dinauntru are totusi sanse sa se dezvolte normal. Procesul de incubatie
incepe abia dupa depunerea celui de-al doilea sau al treilea ou. Ouale fertile raman
viabile pana la 7 zile la temperatura camerei daca procesul de incubare nu a inceput, asa
ca nu aveti motive de ingrijorare.

Verificarea fertilitatii
De aceea, este foarte
util sa va notati intr-o
agenda datele exacte ale
depunerii si ale inceperii
incubatiei pentru a putea
tine un calendar corect al
reproducerii.
Nu neaparat toate
ouale depuse sunt fertile,
se estimeaza ca doar circa 90% din ele vor dezvolta pui. Dupa 7-10 zile de la inceperea
incubatiei ouale pot fi verificate pentru a evalua fertilitatea lor si dezvoltarea
embrionului dinauntru. Pentru aceasta va trebui sa folositi o mini lanterna (sau sa
adaptati o lanterna mai mare) al carei fascicul de lumina sa nu fie foarte puternic
(expunerea la caldura puternica omoara embrionul). Spalati-va intotdeauna pe maini
inainte sa manipulati ouale, coaja lor este poroasa si bacteriile de pe maini pot omori
embrionii! Luati oul si, intr-o camera unde este intuneric, expuneti fundul acestuia
(capatul mai lat) la fascicolul de lumina provenit de la lanterna. Daca oul este fertil va
trebui sa vedeti imediat sub coaja o retea fina de capilare distincte si rosii, iar embrionul
apare ca o pata inchisa la culoare in mijlocul acestei retele. Veti vedea de asemenea si o
bula de aer in interiorul cojii. Daca embrionul este mort va aparea ca o pata de culoare
inchisa, uscata in interiorul cojii. Daca oul este infertil sau nu este incubat va permite
trecerea luminii prin el. Incercati sa limitati pe cat posibil atat durata procedurii de
verificare a fertilitatii oualor, cat si durata expunerii oului la fascicolul de lumina pentru a
nu afecta embrionii. Manipulati ouale cu mare grija intrucat sunt foarte fragile! Nu
zgaltaiti ouale, nu le intoarceti de pe o parte pe alta pentru ca omorati embrionii! Ouale
infertile sau cu embrioni morti trebuiesc indepartate din cuib.
Incubarea oualor este facuta de ambii parinti. Daca unul din parinti iese afara din
cuib pentru a manca, bea sau face baie, celalalt se va aseza pe oua. Nu este neobisnuit
nici ca parintii sa cloceasca impreuna, in acelasi timp, fiecare sezand pe o parte din oua.
De obicei, femela incubeaza mai mult noaptea, cand masculul sta langa cuib,
pazindu-l. In timpul incubatiei, atat ziua cat si noaptea, parintii intorc ouale de pe o parte
pe alta in cuib, pentru a preveni aderarea embrionilor de coaja oului. Intreruperea
procesului de incubatie se soldeaza intotdeauna cu moartea embrionilor.
Este bine sa verificati cuibul nimfelor din cand in cand (chiar si de cateva ori pe zi,
insa fara sa exagerati) pentru a vedea starea oualor. Pasarile se pot speria daca le
deschideti cuibul fara a le preveni si pot sparge din greseala unul sau mai multe oua.
Pentru a evita acest lucru este bine sa ciocaniti usor in cuib de fiecare data inainte de a-l
deschide. Dupa ce il deschideti, in general pasarile vor alege sa iasa din el si va vor lasa
sa inspectati ouale. Daca acest lucru nu se intampla, puteti folosi o revista sau o bucata de
carton pentru a indeparta cu atentie si gentilete pasarea din cuib. Manipulati cuibul si
ouale cu mare grija, sunt foarte fragile!
Eclozarea oualor va avea loc la circa 18-21 zile masurate de la inceputul procesului
de incubatie. In zilele premergatoare eclozarii oferiti mai multe alimente moi parintilor
pentru a-i obisnui bine cu acest tip de mancare pe care-l vor oferi si puilor. Nu va grabiti
sa inlaturati ouale daca nu au eclozat dupa trecerea celor 21 de zile, mai asteptati pana se
implinesc 28 de zile. Uneori procesul de incubatie incepe mai tarziu decat crede stapanul
datorita faptului ca unele conditii necesare nu au fost indeplinite decat mai tarziu. Inainte
de eclozare puiul poate incepe sa piuie din interiorul oului. Puiul reuseste sa sparga coaja
oului cu ajutorul unui dinte si acest proces de eclozare poate dura de la cateva ore pana la
2 zile chiar, in functie de forta si vigoarea puiului, dar si de grosimea cojii. Dupa aceasta
“munca” obositoare puii se “odihnesc” de obicei sezand pe spate, cu burtile in sus,
nefiind suficient de puternici ca sa stea pe picioruse. Nu va alarmati, aceasta pozitie este
perfect normala. Detaliile referitoare la viata si cresterea puilor dupa momentul eclozarii
vor face obiectul unui alt articol.
 Imperecherea papagalilor nimfa – dezvoltarea
puilor

Puii abia eclozati sunt foarte fragili, au ochii inchisi,

gaturi lungi si nu-si pot sustine singuri capetele. Ei nu
vor fi hraniti de parinti decat dupa trecerea a 8-12 ore si
dupa ce vor fi complet uscati. Nu va faceti griji, ei au
rezerve nutritionale provenind din sacul galbenusului pe
care l-au absorbit inainte de eclozare. Nu incercati sa
hraniti puii in acest interval. In conditii normale, daca nu
este hranit, un pui va supravietui circa 24 de ore dupa
eclozare. Daca dupa trecerea a 20 de ore observati ca
puii nu au fost hraniti, va trebui sa ii incredintati unei alte familii de nimfe cu pui sau sa ii
hraniti dumneavoastra cu mana pana cand parintii isi vor prelua corespunzator
indatoririle. Pentru a determina daca puii sunt hraniti examinati gusa acestora (situata
imediat inaintea osului pieptului). Daca aceasta este umflata inseamna ca puiul a fost
hranit.
Amandoi parintii se vor ocupa de hranirea puilor si pentru aceasta au nevoie de
hrana de calitate si din belsug, precum si de apa proaspata. Oferiti-le hrana moale,
legume si fructe proaspete (morcov, cartof fiert, broccoli, spanac, mazare, porumb, mar
etc.), galbenus de ou fiert tare, un mix de seminte de calitate, blocuri de calciu si
minerale. Ideal este sa nu interveniti prea mult in cresterea puilor, e foarte posibil sa nici
nu fie nevoie, nimfele sunt de regula parinti excelenti.
De obicei exista cate un pui mai mare, care va capata cea mai parte parte din atentie
si cea mai mare cantitate de mancare si cate un pui mai firav. Verificati din cand in cand
starea puilor (de preferinta zilnic), daca observati ca vreunul arata slab si/sau neingrijit,
scoateti-l din cuib si hraniti-l din mana. Un pui sanatos trebuie sa aiba pielea de
culoare roz, gusa plina de mancare, sa fie vioi si capabil sa-ti tina capul sus pentru a
fi hranit. Manipulati cu foarte mare atentie puii! Igiena este extrem de importanta!
Spalati-va pe maini inainte de a atinge puii si manipulati-i cu grija, sunt foarte fragili!
Retineti faptul ca puii nu-si pot regla singuri temperatura corpului si trebuie tinuti la
caldura! In jurul varstei de 10 zile, daca doriti, puteti inela pasarile.
Igiena cuibului este extrem de importanta. Astfel, zilnic sau o data la doua zile, va
trebui sa curatati cuibul. Cel mai potrivit moment pentru aceasta este dimineata, cand
parintii ies din cuib pentru a manca. Acoperiti gura cuibului cu o bucata de carton pentru
a impiedica parintii sa intre. Scoateti puii afara, asezati-i intr-un bol (suficient de mare
pentru ca puii sa nu poata evada din el) captusit cu servetele moi, undeva unde este cald,
inlocuiti asternutul din cuib si curatati peretii daca este cazul.
Va trebui sa efectuati toate aceste activitati cat mai repede, pentru ca puii sa nu aiba
de suferit. Faceti totul calm si fara a speria parintii sau puii. Daca speriati parintii acestia
s-ar putea sa calce din greseala pe pui si sa-i striveasca.
 Daca vreunul dintre pui este dat la o parte de catre parinti acest lucru inseamna ca are
probleme de sanatate si nu este un pui viabil. Totusi, chiar si acest pui poate fi salvat daca
este hranit din mana.
Incepand cu varsta de 2-3 saptamani puii pot fi hraniti si exclusiv din mana insa acest
lucru nu este recomandabil decat daca aveti foarte multa experienta si stiti exact ceea ce
trebuie sa faceti. Aceasta perioada din viata pasarilor este extrem de importanta si orice
greseala poate avea urmari foarte grave, iar hrana oferita de parinti, care ajuta puii sa-si
formeze sistemul imunitar, nu poate fi inlocuita perfect cu nimic altceva. Hranirea din
mana nu este singura posibilitate de imblanzire, va puteti apropia de puisori si prin alte
metode.
In jurul varstei de 4-5 saptamani puii sunt gata sa iasa din cuib si sa-si incerce
timid aripile pentru prima oara. Ei sunt inca dependenti de hrana oferita de parinti, dar
vor iesi afara din cuib si vor explora colivia. In vederea acestei etape de dezvoltare, va
trebui sa faceti cateva pregatiri: plasati cateva stinghii la inaltime joasa, aproape de
fundul coliviei, indepartati gratarul de pe fundul coliviei (daca exista) pentru a preveni
ranirea puilor, plasati un bol de apa si unul de mancare la inaltime joasa, aproape de
fundul coliviei, captusiti fundul coliviei cu servetele albe. Aveti grija si la spatiul dintre
barele coliviei pentru a preveni orice fel de accidentare (capete sau picioruse prinse intre
bare). La circa 5 saptamani puii vor avea penajul complet format (cu penele din coada
scurte) si pot fi “intarcati”. Parintii ii vor invata sa manance mancare solida si vor renunta
treptat sa-i hraneasca. Oferiti-le hrana pe care o oferiti si adultilor. Taiati hrana in
bucatele mici si cojiti toate legumele si fructele. Daca puii refuza sa manance legumele
proaspete incercati sa le fierbeti usor pentru a fi mai moi. Nu incercati sa grabiti in nici un
fel procesul de trecere la mancarea solida. Daca un pui nu mananca si plange inseamna ca
ii este foame. Hraniti-l dumneavoastra si lasati-l sa decida singur cand este pregatit sa
treaca la mancarea specifica adultilor.
In general, puii de nimfa sunt complet “intarcati” la varsta de 8-10 saptamani.
Un pui este considerat complet “intarcat” daca mananca singur vreme de 2
saptamani. Nu grabiti procesul!

Hranirea la mana a puilor de nimfa

Desi rare, din nefericire exista totusi cazuri in care

nimfele isi abandoneaza sau abuzeaza puii si acestia,
pentru a putea supravietui, vor trebui hraniti la mana de
catre stapani. De asemenea, se poate intampla uneori ca
unul din parinti sau chiar amandoi sa moara, lasandu-si
odraslele orfane. Hranirea la mana nu este deloc o
sarcina usoara si este un proces indelungat, care poate
dura pana la 10 saptamani. Puii sunt foarte fragili si
sensibili si au nevoie de multe pregatiri si de foarte mare
atentie si grija. Veti avea nevoie de mult timp, de
rabdare si dedicatie. Va trebui sa va documentati cat puteti de mult pentru a va asigura ca
indepliniti corect procedura si acordati astfel puiului sanse reale de supravietuire si
dreptul la o viata sanatoasa. Puii sunt totalmente dependenti de dumneavoastra iar
pierderea lor poate fi deosebit de dureroasa. Hranirea la mana in prima saptamana de
viata a puilor este foarte dificila intrucat mancarea pe care le-o oferim noi, oamenii, nu
poate inlocui cu succes mancarea oferita de parinti si sistemul imunitar al puilor ar putea
avea de suferit. Multi pui hraniti la mana din prima lor saptamana de viata nu vor
supravietui. Apelati la ajutorul unui crescator experimentat sau al unui veterinar!
Prezentul articol va va prezenta doar linii de ghidaj general!
Ustensile necesare
- hrana special formulata
- termometre
- siringi sterile fara ac, pipete sau lingurite
- cantar de bucatarie
- incubator
- prosop impaturit
Hrana
Cautati in magazinele de specialitate mancare special formulata pentru pui
neintarcati. Ea se prezinta sub forma de praf care trebuie amestecat cu apa calduta si
contine toti nutrientii care in mod normal sunt furnizati in mancarea regurgitata de parinti
puilor. Alegeti sortimentul potrivit pentru papagalii nimfe.
Temperatura hranei este cruciala si ea trebuie sa fie cuprinsa intre 40 si 41°C. Puii
vor refuza mancarea mai rece sau mai calda de atat. Mancarea prea rece poate determina
incetinirea digestiei si chiar moartea puilor! De asemenea, mancarea cu temperatura mai
mare de 41°C poate arde gusa puilor si cauza dureri atroce sau chiar moartea micutilor.
Folositi un termometru alimentar pentru a masura temperatura alimentului.
Hrana trebuie sa aiba consistenta unei supe-creme si nu trebuie sa contina cocoloase
nedizolvate (in cazul puilor in varsta de cateva zile hrana trebuie sa fie lichida). Urmati
cu atentie instructiunile de pe ambalajul produsului pentru a-l prepara in bune conditii. Pe
masura ce puii cresc, puteti ingrosa treptat alimentul.
Aruncati toata mancarea care ramane neconsumata! Nu o refolositi niciodata!
In cazul in care nu aveti imediat la indemana hrana special formulata puteti folosi un
amestec de cereale pentru copii (cu continut ridicat de proteine) cu legume si vegetale
pasate. Nu recomandam folosirea acestui tip de hrana intrucat prepararea sa nu poate fi
sterila si riscati sa imbolnaviti puii.
Incubatorul
Marimea incubatorului care va gazdui puii depinde de varsta si numarul lor. Puteti
folosi in acest scop o cutie de plastic, o cutie de carton sau chiar un acvariu de dimensiuni
reduse. Dezinfectati cu atentie incubatorul inainte de a-l folosi. Acoperiti fundul acestuia
cu un strat de talas de pin sau brad de circa 4-5cm grosime si peste acesta asezati un alt
strat de prosoape de hartie sau servetele moi. Incubatorul va trebui curatat cu regularitate
si fecalele puilor indepartate.
Puii nu-si pot regla si mentine singuri temperatura corporala asa ca incubatorul va
trebui incalzit. Pentru aceasta folositi un “heat pad” pe care sa il asezati sub incubator.
Acoperiti incubatorul cu un prosop mare, lasand totusi o parte libera pentru a permite
circulatia aerului. Pentru controlarea temperaturii introduceti in incubator un termometru
incasabil. Iata mai jos tabelul de temperaturi necesare puilor in incubator, in functie de
varsta lor:

Varsta (zile) Temperatura (°C)

1-5 zile 34,5-35,5
6-9 zile 33,8-35
10-14 zile 32,7-33,8
15-21 zile 30-32,2
22-28 zile 27,2-29,4
29-35 zile 24,4-26,6
35-intarcare 21,1-23,8

Suprafata de hranire
Atunci cand hraniti puii asezati-i cu gentilete pe un prosop impaturit de mai multe ori
pentru a le permite o oarecare stabilitate si a evita ranirea picioruselor. Plasati prosopul
pe o masa stabila.

Procedura de hranire
Spalati-va cu atentie pe maini ori de cate ori manipulati sau hraniti puii! Dezinfectati
de fiecare data toate ustensilele pe care le folositi, inclusiv bolul in care preparati
mancarea! Ideal este sa folositi siringi sau lingurite diferite pentru fiecare pui in parte.
Folositi siringi de dimensiuni diferite, in concordanta cu dimensiunile puilor.
Cand hraniti puii pentru prima oara alegeti un moment in care gusa lor sa fie aproape
goala. Daca sunt infometati vor accepta mai usor sa fie hraniti din mana. Va recomandam
sa folositi pentru hranire o siringa sterila. Umpleti partial siringa cu mancare la
temperatura potrivita (40-41°C). Asezati puiul pe prosopul impaturit, cu fata spre
dumneavoastra. Tineti siringa in mana dreapta si cu mana stanga sustineti cu gentilete
capul puiului, intre degetul mare si cel aratator. Pozitionati cu atentie varful siringii in
gura puiului, orientand varful catre partea dreapta a ciocului puiului. Atentie! Partea
dreapta a ciocului puiului este partea dumneavoastra stanga! Pozitionarea siringii cu
varful spre dreapta ciocului puiului este extrem de importanta! O pozitie incorecta poate
duce la aspirarea hranei in plamani si moartea puiului! Apasati foarte incet pistonul
siringii pentru a acorda suficient timp puiului sa inghita alimentul. Nu fortati ciocul puilor
si nu le introduceti cu putere siringa pe gat! Ii puteti rani sau chiar omori! Aveti nevoie de
foarte multa delicatete!
Pe masura ce vor creste puii vor inghiti mai usor si vor necesita cantitati mai mari de
mancare.
Dupa ce terminati “masa” curatati cu gentilete ciocul puiului pentru a nu permite
intarirea mancarii pe pielea sau penele acestuia. Incercati sa nu lungiti foarte mult durata
hranirii, pentru ca puilor sa nu li se faca frig.
Cat de mult si cand sa hranim puii
Este foarte important sa nu hraniti excesiv puii! Hranirea excesiva poate determina
incetinirea digestiei si moartea puilor!
 Gusa trebuie sa fie elastica chiar si atunci cand puii sunt satui, ea trebuie sa aibe la
atingere consistenta unui balon moale umplut cu apa. La puii foarte tineri gusa este chiar
transparenta, putandu-se observa, prin pielea subtire, mancarea.
Iata mai jos un tabel orientativ care cuprinde orele de hranire (pe timpul zilei) si
cantitatile recomandate in functie de varsta puilor. Nu va faceti griji in privinta noptii,
nici parintii nu-si hranesc puii noaptea, asa ca acestia sunt obisnuiti sa reziste pana
dimineata devreme. Este foarte important insa sa respectati intervalele la care trebuiesc
hraniti puii!

Varsta (zile) Orele de hranire Cantitati (ml)

1-4 zile O data la 2 ore 1-2 ml
5-7 zile O data la 3 ore 2-3 ml
8-14 zile 7:00; 11:00; 15:00; 19:00; 23:00 4-6 ml
15-24 zile 7:00; 12:00; 17:00; 23:00 7-10 ml
25-34 zile 7:00; 17:00; 23:00 11-15 ml
35-44 zile 7:00; 19:00 11-15 ml
45-intarcare 19:00 11-15 ml

Este ideal sa cantariti puii in fiecare zi si sa va notati gramajul. In acest fel le veti
putea urmari evolutia si preveni eventualele probleme. Daca puii “tipa” dupa mancare,
hraniti-i, inseamna ca le este foame. Mai jos gasiti un tabel cu greutatea ideala a puilor in
functie de varsta:

Varsta (zile) Greutate (g)

7 zile 37g
14 zile 50-65g
21 zile 70-84g
28 zile 85-99g
35 zile 92-110g
42 zile 90-105g*
49 zile 88-100g*
56 zile 95-120g

*In perioada in care puii isi incearca aptitudinile pentru zbor greutatea lor scade usor
si este posibil sa fie nevoie sa-i hraniti mai mult sau mai des.
Va reamintim ca hranirea la mana este o operatiune dificila. Cereti sfatul unui
crescator experimentat sau unui veterinar!
De multe ori stapanii de nimfe sunt surprinsi sa constate ca pasarea lor a depus unul
sau mai multe oua desi nu a fost imperecheata cu un mascul. Acesta nu este un
comportament aberant sau ingrijorator, acelasi lucru se petrece cu gainile care depun oua
pentru consumul uman. Bineinteles, ouale depuse in absenta unui contact sexual
premergator nu sunt fertile. Dupa atingerea varstei maturitatii, o nimfa poate depune circa
4-6 oua o data sau de doua ori pe an in absenta unui mascul si acest lucru nu este
periculos, desi pasarea trebuie supravegheata iar dieta ei suplimentata cu calciu, vitamine
si minerale. Depunerea de oua nu inseamna neaparat ca nimfa are nevoie de un mascul.
Totusi, daca depunerea se produce in mod repetat poate cauza probleme grave de sanatate
nimfei, datorita pierderii de calciu si nutrienti din organism.
In cazul in care nimfa dumneavoastra a depus unul sau mai multe oua NU le
indepartati! Daca le veti scoate din colivie ea va depune altele pentru a le inlocui pe cele
pierdute si astfel, in loc sa o ajutati o puteti imbolnavi pentru ca o stimulati sa produca
alte oua! Daca lasati ouale in colivie nimfa le va “cloci” si, vazand ca nu vor iesi pui din
ele, le va abandona din proprie initiativa la un moment dat (clocitul normal poate dura
chiar 3 saptamani). Puteti chiar inlocui ouale cu oua artificiale, confectionate din plastic
sau ceramica, nimfa va fi multumita si cu acestea.
Daca nimfa dumneavoastra a depus oua asigurati-va ca dispune de o dieta
echilibrata, bogata in calciu, vitamine si minerale. Oferiti-i obligatoriu un os de sepie,
blocuri de minerale si alimente ca: vegetale proaspete, oua fierte tari cu tot cu coaja. In
cazul in care nimfa dumneavoastra nu are partener care sa o ajute si refuza sa-si
paraseasca ouale si cuibul pentru a se hrani, gasiti o modalitate sa aduceti mancarea langa
ea, cat mai aproape.
Pentru a evita ca nimfa dumneavoastra sa depuna oua in afara imperecherii va trebui
sa aveti grija ca ea sa nu traiasca in conditii care sa-i stimuleze instinctele reproducatoare:
- daca ati prevazut colivia cu un cuib, indepartati-l! Indepartati de asemenea orice fel
de cutie sau recipient care ar putea semana cu un cuib si care trezeste pasarii instinctele
de cuibarit.
- daca nimfa a depus ouale pe podeaua coliviei, acoperiti podeaua cu jucarii,
nelasandu-i nici un loc liber sau procurati o colivie cu gratar pe podea.
- aveti grija sa diminuati cantitatea de lumina pe care nimfa o primeste zilnic. Trageti
draperiile pentru mai multe ore pe zi sau acoperiti 2-3 laturi ale coliviei cu un material.
Lasati-o sa doarma 10-12 ore pe noapte cu colivia acoperita. In acest fel o veti “pacali” ca
este iarna, anotimp in care papagalii nimfe nu depun oua.
- nu mangaiati pasarea pe spate sau in jurul cloacei, limitati atingerile la zona capului
si barbiei. O pasare care traieste singura isi poate confunda stapanul cu un posibil
partener de imperechere. Mangaierile pe spate si in jurul cozii au incarcatura sexuala si
pasarea poate fi astfel stimulata sa depuna oua.
- indepartati din colivie orice jucarii sau accesorii care stimuleaza instinctul sexual al
papagalului;
- incercati sa schimbati periodic, cate ceva in mediul inconjurator al nimfei.
Rearanjati decorul coliviei, introduceti jucarii si accesorii noi, monotonia si linistea pot
stimula activitatea de depunere a oualor. Asigurati-i posibilitatea de a se distra si de a
efectua exercitii fizice suficiente, care sa-i distraga atentia de la activitatile sexuale.
- verificati umiditatea aerului din camera unde tineti colivia. Umiditatea prea ridicata
aminteste nimfelor de sezonul ploios in care ele se imperecheaza in natura.

Determinarea varstei unui papagal nimfa

 In mod normal, fiecare pasare pe care o
achizitionati ar trebui sa poarte un inel de identificare.
Acesta ar trebui sa aiba inscriptionat, pe langa alte
informatii si anul nasterii pasarii. In cazul in care nimfa
dumneavoastra nu poarta un astfel de inel, crescatorul
sau petshopul de unde ati cumparat-o ar trebui sa va
informeze asupra varstei. Daca nici acest lucru nu se
intampla sau daca informatiile primite nu sunt credibile,
va fi destul de greu sau chiar imposibil sa determinati
varsta pasarii achizitionate. Este usor sa distingem puii
foarte tineri de nimfele adulte, insa varsta unui papagal
care a naparlit deja o data sau de doua ori este foarte
greu de stabilit. In cele ce urmeaza va vom oferi cateva
indicii ajutatoare, dar, din pacate, acestea nu sunt sigure
si nici valabile in toate cazurile.
Unii pui foarte tineri ar putea sa aiba pete maro
inchis sau negre pe cioc. Aceste coloratii dispar dupa
implinirea varstei de 2-4 luni insa nu reprezinta un indiciu cert intrucat la unii pui nu apar
deloc.
Prima naparlire la nimfe se produce in general la varsta de 6-9 luni si abia atunci
putem spune ca incepe formarea penajului adult. Penajul puilor are un colorit mai putin
intens decat al adultilor, masculii nimfe definindu-si obrajii portocalii aprins abia dupa 2-
3 naparliri. Pana la prima naparlire atat femela cat si masculul au pe partea de dedesubt a
penelor din coada un model dungat iar penele de pe aripi prezinta un desen cu puncte.
Dupa prima naparlire penele mascululului isi vor pierde aceste aspecte, ramanand de
culoare gri inchis. Femela isi va pastra aspectul dungat al penelor din coada si cel punctat
al penelor de pe aripi si dupa naparlire.
Puii de nimfa au creasta si coada mai scurte decat ale adultilor, o fizionomie extrem
de dulce, conferita de ochii mari si pot fi asemanati cu niste mingi de puf.
Pentru determinarea varstei papagalului nimfa va puteti orienta si in functie de
comportamentul acestuia. De exemplu, puii trec printr-o perioada in care isi folosesc,
precum bebelusii, ciocul pentru a explora mediul, muscand astfel chiar si degetele
stapanilor. Puii de nimfa pot avea miscari si comportamente oarecum stangace. De
asemenea, nimfele vor incepe sa emita primele “triluri” de obicei dupa implinirea varstei
de 6-9 luni (dupa prima naparlire).
Pe de alta parte, o nimfa “batrana” ar putea avea probleme de sanatate. Dintre cele
mai frecvente amintim: musculatura deficienta, miscari limitate, puncte de depigmentare
pe pielea picioarelor, penaj mat, obezitate sau scadere in greutate, cataracta sau alte
modificari oftalmologice degenerative etc. Totusi, va trebui sa aveti in vedere ca bolile nu
sunt numai apanajul batranetii ci ele pot aparea si la papagalii tineri.

Plecam in calatorie. Luam si papagalul?

 De multe ori stapanii de papagali sunt pusi in
dificultate atunci cand trebuie sa calatoreasca. Ei sunt
ingrijorati de soarta papagalilor lor pe care ii lasa acasa
cu persoane care nu sunt obisnuite sa ii ingrijeasca sau
chiar cu persoane straine. Desi pare complicat si nesigur,
este posibil totusi sa plecati in calatorie impreuna cu
papagalul, daca sunteti dispus sa faceti cum trebuie toate
pregatirile si sa planuiti totul in detaliu. Mai mult decat
atat, daca toate conditiile sunt indeplinite, papagalul
dumneavoastra s-ar putea chiar sa se bucure de calatorie.
Acest articol se adreseaza si celor care sunt nevoiti sa se
mute cu locuinta la distanta mare si doresc sa-si ia
companionul cu ei.
Pentru inceput haideti sa trecem in revista toate
lucrurile de care trebuie sa tineti seama inainte de a va decide daca va luati
papagalul in calatorie.
- daca la destinatie nu veti avea timp sa va ocupati de pasare cel putin la fel de mult
cum o faceti acasa, NU luati papagalul in calatorie! Decat sa-l chinuiti, sa-i accentuati
stresul si sa ii reduceti confortul cu care este obisnuit este mult mai indicat sa-l lasati
acasa.
- verificati sanatatea papagalului inainte de a pleca. Orice calatorie reprezinta o
perioada de stres pentru pasare si aceasta se poate imbolnavi. NU plecati in calatorie cu
un papagal bolnav, cu unul care este in convalescenta sau care se afla in perioada de
naparlire. Asigurati-va ca papagalul dumneavoastra este perfect sanatos.
- NU plecati in calatorie cu un papagal care are probleme comportamentale sau care
nu este imblanzit si dresat. Luati-va companionul cu dumneavoastra numai daca acesta
este obisnuit sa accepte usor lucruri, situatii si oameni noi.
- ganditi-va la conditiile de climat si altitudine ale locului de destinatie si evaluati
masura in care papagalul dumneavoastra este afectat de ele si le poate tolera.
- verificati daca la locul de destinatie vi se permite gazduirea impreuna cu un papagal
si daca pe drum aveti nevoie de actele de provenienta si identitate ale pasarii sau de
permise speciale (necesare daca parasiti tara).
interesati-va daca la destinatie puteti gasi un medic veterinar care sa se ocupe de
papagalul dumneavoastra in caz de urgenta sau cel putin asigurati-va ca aveti la
dumneavoastra numarul de telefon al veterinarului care se ocupa de papagal in mod
obisnuit.
- asigurati-va ca papagalul dumneavoastra nu are rau de masina. La fel ca oamenii si
papagalii pot suferi de rau de masina. Astfel, puteti incerca intai sa faceti drumuri scurte
cu papagalul in masina pentru a-l obisnui cu aceasta activitate si pentru a-i putea
supraveghea reactiile.
- asigurati-va ca veti indeplini toate conditiile pentru a calatori in siguranta alaturi de
papagalul dumneavoastra.
Pregatirile necesare in vederea calatoriei
 - pentru a elimina riscul ca papagalul sa zboare este bine sa-i cupati aripile inaintea
plecarii in calatorie. Adresati-va unei persoane cu experienta pentru a efectua aceasta
procedura.
- asigurati-va ca papagalul are ghearele si ciocul taiate la lungimea normala.
- inainte de plecarea efectiva in calatorie, faceti mici excursii impreuna cu papagalul.
Puteti incerca sa mergeti cu el in parcuri sau la terase in aer liber. Alegeti pentru inceput
locuri mai putin zgomotoase si mariti treptat durata excursiilor.
- daca aveti posibilitatea, achizitionati un ham de zbor special destinat papagalilor si
dresati-va companionul in vederea folosirii acestuia.
Colivia de calatorie
Cu siguranta papagalul dumneavoastra nu va putea calatori in colivia in care
locuieste deoarece aceasta este prea mare. Va trebui deci sa achizitionati o colivie
speciala pentru calatorie. Aceasta va trebui totusi sa nu fie prea mica, sa permita pasarii
sa-si intinda aripile si sa se miste in interiorul ei. Cumparati o colivie cat de mare va
permite spatiul de calatorie si bugetul de care dispuneti. Incercati sa amenajati colivia cat
mai similar cu cea de acasa pentru a nu schimba prea mult rutina cunoscuta de papagal.
Nu folositi stinghii cu suprafata de contact neteda, acestea nu vor permite
papagalului sa se agate bine de ele. Ideal este sa folositi stinghii din crengute naturale de
lemn, pe care papagalul sa se poata prinde bine in gheare. Plasati stinghia in partea
anterioara a coliviei, aproape de barele coliviei, in asa fel incat, la o eventuala franare
brusca, papagalul sa nu se loveasca prea rau din inertie de barele metalice.
In colivie va trebui sa plasati o hranitoare si o adapatoare pentru ca papagalul sa
poata manca si bea pe parcursul calatoriei. Nu plasati in colivie decat o singura jucarie si
alegeti una usoara, eventual confectionata din piele, sfoara sau carton si care sa nu faca
zgomot daca se loveste de barele coliviei. Jucariile grele sau confectionate din materiale
dure pot rani papagalul pe timpul drumului. Puteti atarna de acoperisul coliviei si o sfoara
de care papagalul sa se poata eventual prinde cu ciocul daca va avea nevoie de mai multa
stabilitate din cauza miscarii autovehiculului pe parcursul drumului.
Colivia de calatorie va trebui plasata intotdeauna numai pe bancheta din spate a
masinii si fixata cu ajutorul centurii de siguranta sau a unor corzi.
Asigurati-va ca papagalul dumneavoastra este obisnuit cu colivia de calatorie cu mult
timp inainte de a pleca efectiv la drum. Introduceti colivia intai in raza vizuala a
papagalului pentru cateva zile. Dupa ce acesta s-a obisnuit cu prezenta coliviei acordati-i
timp pentru a o explora treptat si a se obisnui sa stea in ea, intai perioade scurte de timp,
apoi din ce in ce mai lungi.
Drumul cu masina
Iata la ce trebuie sa fiti atenti si ce trebuie sa faceti pe durata drumului cu masina:
- NU lasati niciodata, nici macar pentru cateva minute, papagalul singur si
nesupravegheat in masina!
- nu tineti papagalul in caldura mare, dar nici in calea curentului de aer conditionat
sau a curentului de aer provenit de la geamul deschis. Nu plasati colivia de calatorie sub
lumina directa a soarelui.
- supravegheati cu atentie comportamentul si reactiile papagalului. Fiti pregatiti sa
interveniti daca se intampla ceva. De asemenea, s-ar putea sa fie nevoie sa opriti mai des
decat ati planificat pentru a permite papagalului sa manance si sa bea sau sa se relaxeze.
 - incercati sa vorbiti cat mai mult si cat mai calm cu papagalul. Vocea
dumneavoastra il va linisti si calma.
Bagajul papagalului
Iata ce trebuie sa luati cu dumneavoastra in calatorie, ca “bagaj” al papagalului:
- fructe si legume proaspete pentru drum, esentiale datorita necesitatii de a evita o
eventuala deshidratare. Daca este foarte cald puteti pastra vegetalele intr-un recipient cu
gheata.
- luati cu dumneavoastra o cantitate suficienta din apa si mancarea pe care in mod
normal papagalul dumneavoastra o bea si mananca, cat sa va ajunga pentru toata durata
concediului sau calatoriei. Schimbarea apei de baut si/sau a mancarii poate cauza
deranjamente stomacale papagalului asa ca intotdeauna este indicat sa folositi mai ales
aceeasi apa.
- o cantitate suficienta de mici tratatii si gustari pe care papagalul dumneavoastra le
prefera, pentru a-l putea ajuta sa suporte mai usor stresul calatoriei.
- o trusa de prim ajutor pentru papagal care sa contina: pudra cicatrizanta (pentru
sangerari), bandaje, un dezinfectant, o foarfeca, un cleste de unghii.
- jucariile preferate ale papagalului.
- o sticla cu pulverizator pentru a putea “imbaia” papagalul pe perioada calatoriei.
Daca este cald, puteti stropi papagalul cu apa si pe perioada drumului, pentru a evita
supraincalzirea.
- materiale si ustensile necesare pentru asigurarea igienei coliviei pe parcursul
drumului si intregului concediu.
- un material cu care sa puteti acoperi colivia papagalului pe timpul noptii sau la
nevoie pe durata transportului.
Succes si calatorie placuta impreuna cu papagalul dumneavoastra!

Papagalul bolnav? Cand trebuie sa apelam la

veterinar?

De multe ori papagalii au de suferit din cauza

nestiintei sau neglijentei stapanilor. Este foarte
important sa intelegem ca singurul care poate trata un
papagal bolnav este veterinarul. Internetul sau prietenii
ne pot oferi informatii, insa, daca avem suspiciuni cu
privire la sanatatea pasarii noastre, prima persoana la
care apelam trebuie sa fie veterinarul. El va sti cu
siguranta cum sa abordeze problema si, daca e cazul, ce
tratament sa prescrie. NU incercati sa tratati singuri
papagalul! Nici un papagal nu trebuie diagnosticat decat
in urma unui examen clinic. Sfaturile veterinarului vor
trebui urmate pentru a asigura papagalului nostru o viata
cat mai buna.
 Papagalii pot suferi de multe boli unele specii fiind mai rezistente, altele mai
sensibile, insa, orice fel de papagal detineti este foarte important sa intelegeti ca, datorita
dimensiunilor foarte mici, orice problema de sanatate se poate rapid transforma intr-una
de viata si de moarte. Mai mult decat atat, instinctele de supravietuire determina
papagalul sa ascunda foarte bine orice manifestare de boala, ceea ce face ca atunci cand
observam in sfarsit ceva in neregula cu pasarea, ea sa fie deja foarte bolnava. In aceste
cazuri este necesar sa actionati imediat, orice moment este pretios. In cele ce urmeaza
vom incerca sa va ajutam sa supravegheati papagalul dumneavoastra pentru a putea
decide corect momentul in care este nevoie de interventia veterinarului.
Cunoaste-ti papagalul!
Este foarte important sa va cunoasteti papagalul. Observati-l indeaproape si retineti
modul lui normal de viata. In acest fel veti putea sesiza imediat aparitia vreunei schimbari
in comportamentul si conditia fizica a pasarii. Iata ce trebuie sa urmariti:
obiceiurile alimentare: cat si cand mananca (lipsa poftei de mancare si scaderea in
greutate sugereaza o boala; vomitarea si regurgitarea, atunci cand nu este un compliment,
asemenea);
- obiceiurile de excretie: dimensiunea, culoarea, consistenta fecalelor (diareea,
fecalele insotite de urina verde, galbena sau sangerari sunt semne clare ce indica
necesitatea unui consult veterinar,);
- penajul papagalului: indicator extrem de important al sanatatii sale (daca este
zburlit sau ciufulit poate semnifica existenta unei afectiuni, caderea penelor in afara
perioadei de naparlire indica si ea o afectiune. Penele neingrijite, mate, aspre sau anormal
crescute indica de asemenea o problema de sanatate.);
- respiratia papagalului: daca este greoaie, suieratoare, insotita de stranuturi repetate
sau tuse, indica o afectiune respiratorie. Daca respiratia este insotita de miscarea pe
verticala a cozii indica o afectiune a plamanilor;
- aspectul ochilor, narilor si regiunii anale: orice inflamare sau secretie prezenta in
aceste zone indica o afectiune si necesita consult veterinar;
- aspectul ciocului: cresterea anormala a ciocului, modificarea culorii sau inmuierea
tesutului sunt simptome caracteristice unor deficiente de vitamine si minerale sau ale
unor afectiuni;
- aspectul pielii: orice modificare a aspectului pielii papagalului, semnaleaza
necesitatea unui control veterinar urgent;
- miscarile si zborul papagalului (zborul greoi si dezorientat, lipsa de echilibru,
imposibilitatea de a se mentine pe stinghii);
- nivelul de activitate: cat este de energic, cat de mult se joaca, cat de mult doarme
(apatia, programul prelungit de somn, stationarea pe fundul coliviei cu ochii inchisi,
dormitul cu ambele picioare pe stinghie sunt semne clare ale unei afectiuni);
- mirosul pasarii si al fecalelor: un miros respingator emanat de papagal sau de
fecalele sale ne indica o deteriorare a sanatatii sale;
- nivelul de sociabilitate (un papagal normal care devine brusc agresiv poate avea
probleme de sanatate)
- comportamentul (orice schimbare comportamentala poate fi semnul unei afectiuni,
de exemplu: ghemuirea intr-un colt al coliviei, letargia).
In general, orice schimbare intervenita in rutina zilnica a papagalului dumneavoastra
ar trebui sa traga un semnal de alarma asupra sanatatii lui.
 Daca banuiti ca papagalul dumneavoastra este bolnav, pana la venirea veterinarului,
tineti-l intr-un loc calduros (30-32°C) si linistit, incercati sa-i dati hrana si apa si inlaturati
stinghiile din colivie pentru a-i permite sa se odihneasca pe fundul acesteia. Hranirea
papagalului bolnav este extrem de importanta intrucat, la dimensiunile mici si
metabolismul foarte rapid, orice calorie ingerata poate face diferenta dintre viata si
moarte.
Atunci cand aveti indoieli asupra sanatatii papagalului, apelati la veterinar!
Veterinarul este singurul in masura sa evalueze starea de sanatate a papagalului
dumneavoastra si sa prescrie un eventual tratament. Nu ezitati sa apelati la el ori de cate
ori aveti vreo intrebare, problema sau indoiala, chiar cu riscul de a parea prea insistent/a.
Sanatatea si viata papagalului se afla in mainile dumneavoastra si sunteti responsabili
pentru ele.

Excrementele papagalilor – examinare si

interpretare

Pasarile sunt maestrii disimularii. Instinctele de supravietuire determina papagalul sa

ascunda foarte bine orice manifestare de boala, ceea ce face ca atunci cand observam in
sfarsit ceva in neregula cu pasarea, ea sa fie deja foarte bolnava. In aceste conditii,
examinarea si interpretarea aspectului excrementelor pasarilor noastre devin extrem de
importante, pentru ca ne pot oferi indicii pretioase despre sanatatea exemplarelor.
De multe ori, stapanii de papagali devin “obsedati” de aspectul excrementelor pasarilor
lor, dar acest lucru nu este tocmai rau. Este chiar foarte bine sa inspectam zilnic gainatul
papagalilor pentru a putea observa imediat orice modificare intervenita in aspectul si/sau
structura acestuia.
Acest articol nu inlocuieste vizita la veterinar si nu acopera nici toate modificarile
posibile, nici toate cauzele acestora. Ca regula generala, orice modificare a excrementelor
papagalului, care se mentine mai mult de 24 de ore trebuie de urgenta semnalata unui
medic veterinar!
Pentru ca examinarea excrementelor sa fie facuta cu usurinta va recomandam sa
captusiti fundul coliviei cu hartie sau servetele de hartie. Nu folositi nisip, rumegus sau
alte materiale, acestea modifica aspectul gainatului sau il absorb, nepermitandu-va o
examinare concludenta.
Totusi, intrebarea legitima pe care toti stapanii de papagali si-o pun este: cum trebuie
sa arate excrementele?
 Gainatul pasarilor este alcatuit din 3 componente: fecalele, uratii si urina. In cele ce
urmeaza le vom analiza pe fiecare, detaliind si modificarile ce pot interveni si care
trebuiesc urmarite.
Fecalele
Fecalele sunt partea solida, centrala a excrementelor, care sunt expluzate din colon si
reprezinta mancarea digerata. Ele au un aspect tubular si culoarea lor depinde de
alimentele pe care papagalul le-a ingerat. Fecalele unui papagal sanatos, care are o dieta
echilibrata, au de regula o culoare verde inchis sau maronie si pot fi segmentate sau
incolacite ca o spirala.

Fecalele “imprumuta” culoarea alimentelor pe

care papagalul le-a servit. Astfel, daca papagalul a
mancat sfecla sau capsuni, fecalele vor fi rosiatice;
daca a mancat afine, fecalele vor fi negricioase;
daca a mancat broccoli, fecalele vor fi verzui; daca
a mancat morcovi, fecalele vor avea o tenta maro-
portocalie etc. Fecalele papagalilor hraniti exclusiv
cu seminte au o culoare verde intens. Daca
papagalul dumneavoastra este hranit cu pelete fara
adaos de coloranti, fecalele lui vor fi maro-verzui.
Daca peletele au coloranti artificiali in compozitie,
fecalele vor “imprumuta” culoarea peletelor
preferate de papagal. Ideal este sa folositi pelete
fara adaos de coloranti pentru ca in acest mod veti
putea analiza mult mai concludent aspectul gainatului.
Daca fecalele papagalului sunt negre sau rosiatice, iar aceasta nu se datoreaza
vreunui aliment din dieta, adresati-va urgent veterinarului! Astfel de culori sunt anormale
si indica prezenta sangelui in excremente!
O alta problema importanta este prezenta alimentelor nedigerate in fecale. Aceasta
poate indica o serie de afectiuni ale sistemului digestiv sau o infestare cu giardia, care
necesita control si tratament veterinar de urgenta!
Fecalele de culoare deschisa sau cele cu aspect spumos sunt alte semne de boala.
Adresati-va veterinarului!
Si volumul de excremente este un indicator important. Daca papagalul are
excremente mici, compacte, dense si inchise la culoare, este posibil ca el sa nu fi mancat
suficient.
Uratii
Uratii sunt un produs secundar al rinichilor si sunt eliminati deasupra fecalelor sau in
jurul lor. Ei au un aspect albicios opac, de creta. Cand se usuca, uratii sunt intotdeauna de
culoare alba. Cantitatea de urati eliminata variaza in functie de specia de papagal (perusii
vor elimina foarte putini, pe cand papagalii Ara vor elimina o cantitate mult mai mare).
Unele alimente pot conferi uratilor o tenta usor crem-bej.
Daca uratii au o culoare verde sau galbena, papagalul poate suferi de anorexie sau de
o afectiune a ficatului.
Daca uratii au o culoare maronie, papagalul poate suferi de o intoxicatie cu metale
grele.
 Daca uratii au o culoare rosiatica, papagalul are hemoragie interna.
Daca observati ca papagalul dumneavoastra excreta mai multi urati decat de obicei, este
posibil sa fie deshidratat. Deshidratarea poate conduce foarte rapid la moarte!
Toate aceste cazuri necesita prezentarea de urgenta la medicul veterinar!
Urina
Urina este produsul principal al rinichilor si este un lichid clar, fara culoare si fara miros,
eliminat impreuna cu fecalele si uratii. Cantitatea de urina eliminata este in stransa
legatura cu volumul de fructe si legume, dar si de lichide pe care papagalul le ingereaza.
Astfel, urina poate sa reprezinte o parte importanta a excrementelor.
Este posibil ca, in conditii de stres, papagalii sa excrete mai multa urina decat de obicei
(poliurie). Acest lucru este normal si se explica prin faptul ca, atunci cand sunt speriate,
pasarile isi golesc intreg continutul cloacei pentru a se pregati de zbor. In absenta altor
cauze obiective, poliuria se poate datora totusi si unei afectiuni a rinichilor.
Pasarile cu diete dezechilibrate (de exemplu cele hranite numai cu seminte) au de multe
ori o urina care, uscandu-se, se transforma intr-o pasta de culoare alba.
Urina colorata in rosu ne indica o hemoragie interna, iar urina colorata in galben sau
verzui indica o afectiune hepatica. Toate aceste cazuri necesita prezentarea de urgenta la
medicul veterinar!
Daca observati ca papagalul dumneavoastra excreta mult mai putina urina decat de
obicei, este posibil sa fie deshidratat. Deshidratarea poate conduce foarte rapid la moarte!

Diareea
Majoritatea stapanilor de papagali confunda diareea cu poliuria. Diareea este mult mai
putin frecventa decat se crede si poate fi determinata de multe afectiuni. Un papagal are
diaree numai daca fecalele (partea solida a gainatului) nu mai sunt solide si bine formate,
ci se prezinta intr-o forma lichida, alaturi de urati si urina. Diareea poate aparea totusi
ocazional si datorita stresului, insa in acest caz nu se intalneste decat la una sau maxim
doua excretii in 24 de ore. Deseori, un papagal care are diaree va avea cloaca murdara de
fecale.
Poliuria reprezinta cesterea volumului de urina si urati din excremente, in conditiile
in care fecalele sunt totusi bine formate si de consistenta solida. Pentru a face mai usor
diferenta intre cele doua notiuni retineti ca diareea se refera numai la fecale!
Poliuria poate fi un fenomen normal (atunci cand survine in urma unei diete bogate in
vegetale, in urma unui consum mare de lichide sau in urma unei experiente
traumatizante) sau poate fi semnul a numeroase boli (infectii virale, alergii, tumori etc.).
Alte aspecte care trebuie supravegheate
Foarte important este sa examinati si cloaca pasarii (orificiul prin care se elimina
excrementele). Aceasta trebuie sa fie in permanenta curata, fara urme de excremente si sa
nu prezinte excrescente anormale.
Un alt aspect care trebuie atent monitorizat este frecventa cu care pasarea excreta.
Orice modificare semnificativa (in sensul cresterii sau scaderii frecventei) trebuie
semnalata medicului veterinar.
Excrementele pasarilor nu au miros. Astfel, orice miros neplacut detectat este un
semn ca papagalul trebuie consultat de un medic veterinar. Totusi, unii papagali nu
excreta pe timpul noptii, iar dimineata elimina excremente voluminoase care pot mirosi
usor. Daca observati viermi in fecalele papagalilor inseamna ca acestia trebuie urgent
deparazitati.

Moartea si doliul la papagali

Poate ca, din nefericire, multi dintre noi am fost

nevoiti sa trecem prin situatii tragice de moarte a
papagalului iubit. In cazul in care detineti o pereche de
papagali problema este si mai complicata intrucat, pe
langa suferinta proprie, trebuie sa ajutati si papagalul
ramas in viata sa-si depaseasca suferinta.
Papagalii sunt monogami si formeaza perechi ce
dureaza intreaga viata. Astfel, cu atat mai greu este depasit
momentul mortii partenerului. Nimfele, perusii, amorezii,
dar si alte specii de papagali “poarta doliu” si isi jelesc
partenerii pierduti. Multi stapani de papagali sunt coplesiti
de intensitatea trairilor de durere pe care le observa la
papagalul ramas singur si sunt oarecum dezorientati,
nestiind ce sa faca sa-si ajute companionul. Ca si la
oameni, perioada de doliu variaza de la un individ la altul,
atat in ceea ce priveste tipul de manifestari cat si in durata. Ea este influentata si de
factori ca: timpul pe care perechea l-a petrecut impreuna pana in momentul mortii unuia
dintre parteneri, intensitatea legaturii stabilite intre acestia si modul in care s-a format
perechea (pasarile s-au ales singure sau perechea a fost formata de catre stapani).
Doliul se poate manifesta in multe feluri, fiecare papagal exprimandu-se conform
personalitatii sale. Astfel, unii papagali vor refuza mancarea, isi vor smulge penele, isi
vor chema continuu partenerul disparut cu sunete sfasietoare, vor fi morocanosi, suparati
sau chiar agresivi. In aceasta perioada papagalul va avea nevoie de mai multa atentie si
grija din partea dumneavoastra. Nu-i schimbati rutina obisnuita si cautati sa-l
supravegheati mai mult.
In astfel de situatii aveti doua optiuni pentru a va ajuta papagalul:
Aduceti un nou partener pentru companionul dumneavoastra. Ideal este sa
cautati un papagal cam de aceeasi varsta cu cel pe care il detineti, pentru a le facilita
relatia. Unii papagali isi vor accepta imediat noul partener, altii vor avea nevoie de mai
mult timp si poate de o perioada introductiva, in care sa-i tineti in colivii separate, dar
apropiate una de alta. S-au inregistrat si cazuri in care papagalul in doliu si-a atacat noul
partener. In cele din urma perechea se va forma, viata isi va relua cursul stabilit de natura
si va veti putea vedea din nou papagalul vesel si fericit. In cazul in care, dupa o perioada
de timp, cele doua pasari nu se accepta deloc, va trebui sa le despartiti si sa incercati cu
alt partener.
Dedicati mult mai multa atentie companionului dumneavoastra. Daca alegeti sa
nu aduceti un nou partener va trebui sa petreceti mult mai mult timp cu papagalul pentru
a putea suplini lipsa partenerului. Astfel veti putea intari legatura dintre dumneavoastra si
papagal si veti deveni centrul atentiei sale. Insa, daca nu aveti suficient timp liber sau
rabdare, aceasta nu este o idee buna, intrucat papagalul lasat singur va deveni nefericit si
se va putea imbolnavi. In special perusii, nimfele si amorezii au nevoie de dedicare si
atentie constanta intrucat sunt pasari care in natura traiesc in stoluri si nu sunt obisnuite
cu singuratatea.