Professional Documents
Culture Documents
MAŞINI HIDROPNEUMATICE
NAVALE
Colecţia „Inginerie mecanică”
ALI BEAZIT
MAŞINI HIDROPNEUMATICE
NAVALE
621.3
ISBN 978-973-1870-69-4
CUPRINS
Prefaţă............................................................................................................ 11
Capitolul 1 Maşini hidraulice şi pneumatice navale................................... 13
1.1 Elemente generale.................................................................... 13
1.2 Eficienţa conversiei energetice................................................. 15
1.3 Parametrii energetici ai generatoarelor şi motoarelor
hidraulice…………………………………………………….. 18
Capitolul 2 Maşini hidraulice şi pneumatice cu principiu de funcţionare
dinamic..................................................................................... 21
2.1 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor.................................... 21
2.1.1 Mişcarea în interiorul rotorului……………………………… 21
2.1.2 Momentul de interacţiune între lichid şi rotorul paletat……... 23
2.1.3 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor.................................... 26
2.2 Modelul teoretic de rotor cu un număr infinit de palete........... 27
2.3 Similitudinea turbomaşinilor.................................................... 29
2.3.1 Determinarea relaţiilor de similitudine.................................... 29
2.3.2 Mărimi unitare………………………………………………. 34
2.3.3 Turaţia specifică şi turaţia caracteristică…………………….. 36
2.4 Clasificarea turbomaşinilor…………………………….……. 37
2.4.1 Clasificarea turbinelor hidraulice………………………….… 37
2.4.2 Clasificarea turbopompelor (generatoare hidraulice)….…….. 38
2.5 Pompe centrifuge……………………………………………. 39
2.5.1 Schema constructivă a unei pompe centrifuge………………. 39
2.5.2 Transmiterea puterii într-o pompă centrifugă……………….. 42
2.5.3 Influenţa unghiului paletei la ieşirea din rotor………………. 44
2.5.4 Curbe caracteristice………………………………………….. 48
2.5.4.1 Generalităţi…………………………………………………... 48
2.5.4.2 Determinarea teoretică a curbelor caracteristice H(Q) sau
Y(Q) pentru o pompă centrifugă la o turaţie constant………. 48
2.5.4.3 Determinarea experimentală a curbelor caracteristice
energetice……………………………………………………. 52
2.5.4.4 Caracteristicile turbopompelor la diferite turaţii…………….. 54
2.6 Funcţionarea pompelor centrifuge în reţea…………………... 57
2.6.1 Caracteristici…………………………………………………. 57
2.7 Cuplarea pompelor centrifuge……………………………….. 61
2.7.1 Generalităţi…………………………………………………... 61
2.7.2 Cuplarea în paralel…………………………………………... 62
2.7.3 Cuplarea în serie………………………………………….….. 65
2.8 Pompe centrifuge cu mai multe etaje………………………... 68
2.8.1 Construcţie şi funcţionare……………………………………. 68
2.9 Aspiraţia pompelor centrifuge……………………………….. 72
5
2.9.1 Procesul de aspiraţie…………………………………………. 72
2.9.2 Înălţimi de aspiraţie………………………………………….. 75
2.9.3 Calculul înălţimii de aspiraţie……………………………….. 77
2.10 Reglarea funcţionării pompelor centrifuge în instalaţii……… 79
2.11 Pompa axială………………………………………………… 79
2.11.1 Principiul constructiv şi funcţional………………………….. 79
2.11.2 Fluxul prin pompa axială……………………………………. 81
2.11.3 Schimbul de energie în rotor………………………………… 83
2.11.4 Gradul de reacţie a maşinii axiale şi forma paletei………….. 85
2.11.5 Statorul pompei axiale………………………………………. 86
2.11.6 Randamentul pompelor axiale………………………………. 87
2.11.7 Curbe caracteristice………………………………………….. 89
2.11.8 Performanţe, domenii de utilizare…………………………… 90
2.12 Calculul pierderilor de sarcină în instalaţiile cu tubulaturi….. 91
2.12.1 Calculul pierderilor de sarcină. Generalităţi………………… 91
2.12.2 Calculul pierderilor de sarcină în problema directă…………. 91
2.12.3 Metoda pierderilor echivalente……………………………… 94
2.12.4 Determinarea pierderilor de sarcină prin utilizarea criteriului
Altşul………………………………………………………… 101
2.13 Ventilatoare centrifuge………………………………………. 106
2.13.1 Generalităţi…………………………………………………... 106
2.13.2 Construcţie şi funcţionare……………………………………. 107
2.13.3 Relaţia fundamentală şi parametrii funcţionali……………… 109
2.13.4 Funcţionarea ventilatoarelor în reţea………………………… 112
2.13.5 Reglarea ventilatoarelor……………………………………... 115
2.14 Ventilatoare axiale…………………………………………… 116
2.14.1 Generalităţi. Schema constructivă…………………………… 116
2.14.2 Aerodinamica ventilatorului axial. Caracteristici……………. 117
2.14.3 Zgomotul ventilatoarelor…………………………………….. 120
Capitolul 3 Maşini hidraulice cu principiu de funcţionare volumic……... 121
3.1 Generatoare volumice……………………………………….. 121
3.1.1 Generalităţi despre generatoarele volumice…………………. 121
3.1.2 Principiul de funcţionare a generatoarelor volumice………... 121
3.1.3 Studiul pompelor volumice………………………………….. 123
3.1.4 Clasificarea pompelor volumice…………………………….. 123
3.2 Pompe cu piston……………………………………………... 125
3.2.1 Construcţia şi principiul de funcţionare……………………... 125
3.2.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 131
3.3 Pompe cu pistonaşe radiale………………………………….. 132
3.3.1 Construcţia şi principiul funcţional………………………….. 132
3.3.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 134
3.3.3 Elemente de calcul la pompele cu pistonaşe radiale………… 134
6
3.3.4 Neuniformitatea debitării la pompele cu pistonaşe radiale….. 138
3.3.5 Calculul momentului rezistent la maşinile motoare cu
pistonaşe radiale……………………………………………... 140
3.4 Pompe cu pistonaşe axiale…………………………………… 143
3.4.1 Construcţia şi principiul funcţional………………………….. 143
3.4.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 149
3.4.3 Calculul pompei cu pistonaşe axiale………………………… 149
3.4.3.1 Schema cinematică a pompei………………………………... 149
3.4.3.2 Calculul debitului pompei cu pistonaşe axiale………………. 150
3.4.3.3 Calculul neuniformităţii debitării……………………………. 152
3.4.3.4 Calculul momentului rezistent la maşinile cu pistonaşe
axiale........................................................................................ 155
3.4.3.5 Calculul sistemului de distribuţie a pompelor cu pistoane
axiale rotative………………………………………………... 157
3.5 Pompe cu roţi dinţate………………………………………... 166
3.5.1 Generalităţi privind pompele cu roţi dinţate. Clasificare……. 166
3.5.2 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară………………. 167
3.5.3 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară……………….. 170
3.5.4 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 172
3.5.5 Calculul pompei cu angrenaje……………………………….. 173
3.5.6 Roţi dinţate utilizate la construcţia pompelor……………….. 182
3.6 Pompe cu şuruburi…………………………………………… 183
3.6.1 Generalităţi privind pompele cu şuruburi……………………. 183
3.6.2 Pompe cu trei şuruburi………………………………………. 184
3.6.3 Pompe cu două şuruburi……………………………………... 185
3.6.4 Pompe cu un singur şurub…………………………………… 187
3.6.5 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 189
3.6.6 Calculul debitului pompelor cu şuruburi……………………. 189
3.7 Pompe volumice cu palete glisante (cu lamele)……………... 190
3.7.1 Construcţia şi principiul funcţional…………………………. 190
3.7.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 192
3.7.3 Materiale. Tehnologii………………………………………... 192
3.7.4 Elemente de calcul ale pompelor cu palete glisante…………. 194
3.8 Pompa cu lobi………………………………………………... 199
3.8.1 Construcţie şi funcţionare……………………………………. 199
3.8.2 Avantajele pompelor cu lobi………………………………… 201
3.8.3 Tipuri constructive…………………………………………... 201
3.8.4 Domenii de utilizare………………………………………… 201
3.9 Pompe cu membrană………………………………………… 203
3.9.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de
utilizare………………………………………………………. 203
3.9.2 Calculul debitului……………………………………………. 204
7
3.10 Pompe cu inel de lichid……………………………………… 204
3.10.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de
utilizare…………………………………………………….… 204
3.10.2 Caracteristici……………………………………………….… 207
3.10.3 Materiale. Tehnologii………………………………………... 208
3.11 Pompe cu canal lateral……………………………………….. 209
3.11.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de
utilizare…………………………………………………….… 209
3.12 Motoare hidraulice……………………………………….….. 210
3.12.1 Generalităţi……………………………………………….….. 210
3.12.2 Motoare hidraulice liniare…………………………………… 210
3.12.3 Calculul motoarelor hidraulice liniare………………………. 212
3.12.4 Motoare hidraulice oscilante………………………………… 220
3.12.5 Calculul motoarelor hidraulice oscilante……………………. 221
3.13 Aspecte ale dinamicii pompelor volumice………………….. 226
3.13.1 Studiul regimurilor tranzitorii……………………………….. 226
3.13.2 Studiul fenomenelor legate de variaţia cilindreei pe un ciclu
de funcţionare………………………………………………... 229
3.14 Reglajul funcţionării pompelor volumice 235
3.14.1 Reglajul prin modificarea caracteristicii instalaţiei (reglajul
sarcinii la refulare)…………………………………………... 235
3.14.2 Reglajul prin modificarea turaţiei…………………………… 236
3.15 Maşini cu jet. Ejectoare……………………………………… 236
3.15.1 Construcţia şi principiul de funcţionare……………………... 236
3.15.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 237
Capitolul 4 Maşini pneumatice cu principiu de funcţionare volumic……. 239
4.1 Compresoare cu piston………………………………………. 239
4.1.1 Generalităţi…………………………………………………... 239
4.2 Clasificarea compresoarelor cu piston………………………. 241
4.3 Construcţia şi principiul de funcţionare a compresorului cu piston.. 242
4.4 Ciclul teoretic al compresorului teoretic…………………….. 249
4.5 Ciclul teoretic al compresorului real ( V m ≠ 0 )………………. 251
4.6 Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat 252
4.7 Comprimarea în mai multe trepte……………………………. 255
4.8 Debitul compresorului……………………………………….. 260
4.9 Puterea de antrenare a compresorului……………………….. 262
4.10 Reglarea debitului compresoarelor volumice cu piston……... 263
4.11 Diagrama momentului rezistent……………………………... 277
4.12 Compresoare rotative………………………………………... 279
4.12.1 Compresoare rotative cu lamele………………………….….. 279
4.12.2 Compresoare cu lobi…………………………………………. 282
8
4.12.3 Compresoare cu şurub (cu pistoane axiale)………………….. 283
Capitolul 5 Exploatarea, întreţinerea şi repararea pompelor şi
compresoarelor………………………………………………. 288
5.1 Exploatarea şi întreţinerea pompelor………………………… 288
5.1.1 Exploatarea pompelor……………………………………….. 288
5.1.2 Montarea pompei în instalaţie………………………………. 288
5.1.3 Indicaţii privind centrarea agregatelor de pompare………….. 289
5.1.4 Indicaţii privind poziţia şi racordarea conductelor………….. 290
5.1.5 Conducta de aspiraţie………………………………………... 291
5.1.6 Conducta de refulare………………………………………… 291
5.1.7 Indicaţii privind maşina de antrenare………………………... 291
5.1.8 Punerea în funcţiune, supravegherea şi întreţinerea în
perioada de exploatare………………………………………. 292
5.1.8.1 Rotirea liberă………………………………………………… 292
5.1.8.2 Sensul de rotaţie……………………………………………... 292
5.1.8.3 Sistemul de ungere…………………………………………... 293
5.1.8.4 Sistemul de etanşare…………………………………………. 293
5.1.8.5 Circuite auxiliare…………………………………………….. 294
5.1.8.6 Amorsarea…………………………………………………… 294
5.1.8.7 Punerea în funcţiune a pompelor centrifuge………………… 295
5.1.8.8 Punerea în funcţiune a pompelor axiale……………………... 296
5.1.8.9 Supravegherea în timpul funcţionării………………………... 297
5.1.8.10 Întreţinerea…………………………………………………... 299
5.1.9 Repararea pompelor…………………………………………. 303
5.1.9.1 Repararea pompelor centrifuge……………………………… 304
5.1.10 Reguli cu caracter general privind montarea şi demontarea 307
pompelor……………………………………………………..
5.2 Întreţinerea şi exploatarea compresoarelor cu piston………... 308
5.2.1 Pregătirea compresoarelor pentru prima pornire……………. 308
5.2.2 Întreţinerea şi deservirea compresorului în timpul
funcţionării…………………………………………………... 309
Bibliografie………………………………………………………………… 315
9
PREFAŢĂ
Autorul
11
CAPITOLUL 1
13
Tabel 1.1 Clasificarea maşinilor hidropneumatice după sensul conversiei energetice
SENSUL CONVERSIEI
Tipul şi parametrii energiei Tipul maşinii Tipul şi parametrii energiei
la intrare hidropneumatice la ieşire
TIP MECANIC TIP HIDRAULIC
- Moment M1 GENERATOR - Debit Q1
- viteză unghiulară ω1 - Sarcină H1
TIP HIDRAULIC TIP MECANIC
- Debit Q1 MOTOR - Debit Q2
- Sarcină H1 - Viteză unghiulară ω 2
TIP MECANIC TRANSMISIE TIP MECANIC
- Moment M1 POMPĂ MOTOR - Moment M2
- Viteză unghiulară ω 1 Q,H - Viteză unghiulară ω2
14
- distribuitoare, utilizate în cazul volumelor de lucru mobile, cum este
cazul maşinilor cu pistoane radiale sau axiale, al maşinilor cu roţi dinţate, lamele ş.a.
Tipul organelor de distribuţie determină, în general, reversibilitatea
maşinilor hidropneumatice. Astfel, maşinile care au ca organe de distribuţie
supapele nu sunt reversibile. Cele cu distribuitoare sunt în general reversibile atât
ca sens al conversiei, cât şi ca sens al debitării. Volumul teoretic debitat de maşina
volumică la un ciclu al organului de antrenare se numeşte cilindree. Aceasta poate
fi constantă sau variabilă, definind în acest mod două categorii importante de
maşini volumice.
În general, prin maşini hidropneumatice se înteleg acele maşini care
realizează conversia hidropneumo-mecanică în mod continuu. Sunt însă cazuri,
frecvent întâlnite la motoarele hidropneumatice, când conversia are loc într-un
timp limitat sau, mai corect spus, când deplasarea liniară sau unghiulară a
organului de lucru se face pe o distanţă liniară limitată sau sub un unghi limitat.
Aceste maşini se numesc motoare liniare, respectiv motoare oscilante şi au o largă
răspândire în tehnică în general şi în acţionările hidropneumatice, în special.
Deoarece nu toate maşinile din tabelul 1.2 se întâlnesc pe nave, în cele ce urmează
se vor analiza constructiv şi funcţional numai tipurile mai răspândite, precizându-
se de fiecare dată şi domeniul lor de utilizare la bord.
Fig. 1.1 Eficienţa conversiei energetice Fig. 1.2 Eficienţa conversiei energetice
în cazul generatoarelor în cazul motoarelor
15
Tabel 1.2 Structura maşinilor hidropneumatice
16
Debitul total de fluid la intrare se notează cu Q,t iar sarcina totală cu Ht. Se
presupune că în corpul maşinii au loc pierderile de debit ΔQ şi de sarcină ΔH aşa
încât se poate scrie că Ht=H+ΔH şi Qt=Q+ΔQ. Randamentul global al
generatorului este dat de raportul puterilor de la ieşire P2 şi respectiv intrare P1. Se
presupune că în corpul pompei au loc pierderile de putere mecanică ΔPm, de
putere hidraulică ΔPh şi de debit ΔPQ. Notând cu P” respectiv cu P’ puterile
parţiale exprimate după ce au loc pierderile ΔPm şi respectiv ΔPh se poate scrie că
randarnentul global este:
Q Qt − ∆ Q ∆Q
= = 1− = ην
Qt Qt Qt
H H − ∆H ∆H
= t = 1− = ηh
H t H t H t
Qt H t P1 − ∆Pm ∆P
= = 1 − m = ηm
Mω P1 P1
P2 P2 P' P"
ηG = = (2)
P1 P' P" P1
ηG = ην ηh η (3)
17
Din expresiile randamentului global se observă că pentru a mări eficienţa
conversiei energetice este necesar ca fiecare componentă a lui ηG să aibă valoare
maximă.
La maşinile cu principiu dinamic de funcţionare pierderile mecanice sunt
mici (frecările apar numai la nivelul axului maşinii), în timp ce pierderile
volumice se limitează la nivelul sistemelor de etanşare. La aceste maşini,
preponderente sunt pierderile hidraulice determinate de contactul fluidului cu
rotorul.
La maşinile volumice, pierderile de sarcină şi de debit sunt relativ mici
(jocurile dintre suprafeţe sunt limitate, iar debitele au valori reduse). Pierderile
mecanice sunt preponderente din cauza nivelului ridicat al presiunilor dezvoltate
în camerele de lucru.
GENERATOARE MOTOARE
HIDRAULICE HIDRAULICE
18
p αv 2 p αv 2
H = z + + − z + +
γ 2g e γ 2 g i
p αv 2 p αv 2
H = z + + −z + +
2 g i 2 g e
(4)
γ γ
p αv 2 p αv 2
Y = gz + + − gz + +
ρ 2 e ρ 2 i
p αv 2 p αv 2
Y = gz + + − gz + +
2 i 2 e
(5)
ρ ρ
Pu
η= (8)
P
19
energia totală schimbată reprezintă gradul de reacţie. Pentru generatoarele
hidraulice expresia acestuia este:
z + p − z + p gz + p − gz + p
γ e γ i
ρ e ρ i
=
Rg = (9)
H Y
z + p − z + p gz + p − gz + p
γ i γ e
ρ i ρ e
Rm = = (10)
H Y
20
CAPITOLUL 2
a) b)
Fig. 2.1 Rotor de pompă centrifugă
După cum se vede în figură, rotorul este realizat din două discuri profilate,
între care sunt dispuse paletele. Discul care este fixat pe arbore, poartă numele de
coroană, iar discul cu orificiul central pentru accesul lichidului se numeşte inel.
Muchiile de intrare ale paletelor sunt dispuse pe o suprafaţa de revoluţie numită
suprafaţă de intrare, iar muchiile de ieşire ale paletelor sunt dispuse tot pe o
suprafaţă de revoluţie, numită suprafaţă de ieşire.
Dacă se intersectează rotorul cu un plan meridian se obţine imaginea
reprezentată în figura 2.1 a). Intersecţia planului meridian cu suprafaţa de intrare
şi ieşire determină meridianele suprafeţei de intrare şi respectiv ieşire. Meridianele
suprafeţei de intrare şi ieşire delimitează în planul meridian, între inel şi coroană,
proiecţia în plan meridian a suprafeţei paletei. Proiecţia rotorului cu inelul scos pe
un plan perpendicular pe axa de rotaţie este prezentată în figura 2.1 b).
21
Se consideră două sisteme de referinţă: un sistem de referinţă inerţial,
considerat fix şi un sistem de referinţă neinerţial, legat de rotor, care execută o
mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară ω , în raport cu sistemul inerţial.
Mişcarea fluidului prin rotor, raportată la sistemul de referinţă inerţial, este
mişcarea absolută şi va fi caracterizată prin viteza absolută v (care se mai notează
cu c ). Mişcarea fluidului prin rotor, raportată la sistemul neinerţial, legat de rotor,
este mişcarea relativă şi va fi caracterizată prin viteza relativă w . Se va considera
că rotorul se mişcă cu viteza unghiulară ω , constantă în jurul axei sale, iar
mişcarea relativă este o mişcare staţionară.
Executând o secţiune cilindrică prin rotor, coaxială cu axa acestuia la o
rază r, aşa cum este reprezentat în figura 2.1 b) şi desfăşurând-o în plan se obţine
imaginea din figura de mai jos (fig. 2.2).
c = v = w+u (1)
22
fie variabilă în raport cu timpul; mai mult, este o mărime sau o variaţie periodică.
Mişcarea absolută în rotor este, deci, o mişcare nestaţionară, periodică:
r
∂v
≠0 (2)
∂t
r
R - vectorul de poziţie în raport cu originea sistemului de referinţă
inerţial.
Deoarece ne interesează exclusiv momentul în raport cu axa de rotaţie, se
consideră proiecţia relaţiei (3) pe axa Oz:
∂ ( ρ rv u ) r r
∫
D
∂t
dV + ∫ ρ rv u ( v ⋅ n ) dA = ∫ ρ rf u dV − ∫ rpn u dA
S D S
(4)
∫ ρrf
D
u dV = 0 (5)
23
Fig. 2.3 Delimitarea suprafeţelor de control care mărginesc paletele
∫ rpn dA = ∫ rpn dA = 0
Si
u
Se
u (7)
∫ rpn dA = M
S int
u L−P (8)
unde M L-P este momentul cu care lichidul acţionează asupra rotorului cu palete.
Aceasta se datorează faptului că versorul normalei considerat pozitiv este
îndreptat spre exteriorul volumului de control, deci spre suprafeţele paletelor, iar
24
însumarea momentelor elementare care acţionează în sensul versorului normalei
dă momentul rezultant al acţiunii lichidului asupra paletelor.
Ţinând seama de aceste observaţii, relaţia (6) se scrie:
∫ rpn dA = M
S
u L− P (9)
r r
∫
Pentru evaluarea integralei ρrvu (v ⋅ n )dA , se descompune integrala
S
într-o sumă de trei integrale corespunzătoare suprafeţei de control admise:
r r r r r r r r
∫ ρrv (v ⋅ n)dA= ∫ ρrv (v ⋅ n)dA+ ∫ ρrv (v ⋅ n)dA+ ∫ ρrv (v ⋅ n)dA
S
u
Si
u
Se
u
S int
u (10)
r r
(v ⋅ n )dA = dQ , reprezintă un debit volumic elementar.
Aşadar, se pot scrie următoarele relaţii:
r r
∫ ρrv
Si
u (v ⋅ n ) dA = − ∫ ρrvu dQ = − ρQ (rvu ) i
Si
(11)
r r
∫ ρrv
Se
u (v ⋅ n )dA = + ∫ ρrv u dQ = ρQ (rvu ) e
Se
(12)
r r ∂ ( ρrv u )
∫ ρrv
S int
u (v ⋅ n ) dA = − ∫
D
∂t
dV (13)
Prin înlocuirea termenilor evaluaţi (11), (12), (13) în relaţia (10) se obţine:
25
r r ∂( ρrvu )
∫ ρrv (v ⋅ n)dA = −ρQ(rv )
S
u u i + ρQ(rvu ) e − ∫
D
∂t
dV (14)
Dacă luăm în considerare expresiile (14), (5) şi (9), relaţia (4) devine:
[( ) ( ) ] = ρQ[(uv ) − (uv ) ]
Put = M L− P ⋅ ω = ρQω rvu e − rvu i u e u i (17)
Conform însă relaţiei (6) din capitolul 1, puterea utilă teoretică este:
gH t = Yt = uvu( ) − (uv )
e u i (19)
26
Legătura între mărimile teoretice şi cele reale se stabileşte luând în
considerare disipaţiile care apar. Astfel, pentru o pompă, înălţimea reală de
pompare este mai mică decât cea teoretică, deoarece apar disipaţiile în pompă:
ηh =
H
=
Y
= 1−
∑ hr = 1 − ∑ gh r
(22)
H t Yt Ht Yt
ceea ce înseamnă că din energia totală, cedată de lichid la trecerea sa prin maşină,
numai o parte este transformată în lucru mecanic util, datorită disipaţiilor.
În cazul turbinelor, randamentul hidraulic se defineşte ca raportul între
căderea teoretică şi căderea reală.
ηh =
Ht Y
= t =1−
∑h r
=1−
∑ gh r
(24)
H Y H Y
27
deoarece, uvu = uvu , adică valoarea mediată pe secţiunea de intrare sau secţiunea
de ieşire este egală cu valoarea curentă.
Relaţia de compunere a vitezelor (1) se poate reprezenta grafic purtând
denumirea de triunghiul vitezelor. (fig. 2.4).
Evident, există două triunghiuri de viteză importante: cel corespunzător
intrării în rotor şi cel corespunzător ieşirii din rotor.
Fig. 2.5 Triungiul de viteze la intrarea în Fig. 2.6 Triungiul de viteze la ieşirea
pompă pentru trasferul energetic maxim din turbină pentru trasferul energetic maxim
28
w 2 = u 2 + v 2 − 2uv cos α = u 2 + v 2 − 2uvu (26)
de unde rezultă:
u2 + v2 − w2
uv u = (27)
2
u − ui v − vi w − we
2 2 2 2 2 2
gH t∞ = Yt∞ = e + e + i (28)
2 2 2
u − ue v − ve w − wi
2 2 2 2 2 2
gH t∞ = Yt∞ = i + i + e (29)
2 2 2
vt
Sh = (30)
l
v – viteza caracteristică;
t – perioada;
l –dimensiune caracteristică.
În cazul curgerii prin rotor, este raţional să se considere ca dimensiune
caracteristică l diametrul rotorului D, iar ca perioadă caracteristică t – perioada de
rotaţie a rotorului t = 60/n, unde n este turaţia rotorului exprimată în rotaţii pe
29
minut. Drept viteză caracteristică v se va considera componenta în plan meridian a
vitezei absolute, corespunzătoare diametrului D al rotorului:
Q Q Q
v Dm = = = (31)
π ⋅ D⋅b
π ⋅ ⋅ D 2 πb0 D
b 2
D
unde: b – este lăţimea rotorului de diametru D, iar b0 = b/D - lăţimea relativă a
rotorului; mărime constantă, caracteristică geometriei rotorului considerat. Cu
aceste mărimi caracteristice, numărul STROUHAL devine:
vt Q 60 1 60 Q
Sh = = ⋅ ⋅ = ⋅ 3 (32)
l πb0 D 2
n D π b0 D n
Q
= kQ (33)
D3n
unde: cu semnul prim sunt notate mărimile corespunzătoare maşinii model, iar
fără acest semn sunt notate mărimile pentru maşina prototip.
Pentru a obţine scara corespunzătoare pentru înalţimea de pompare, se
utilizează ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor scrisă pentru pompe:
gH t = Yt = uvu( ) − (uv )
e u i (35)
( )
Evaluarea termenului uv u e se face în funcţie de mărimile
corespunzătoare diametrului D al rotorului. Viteza periferică corespunzătoare
diametrului D este:
30
u D = 2πDn / 60 (36)
vD =
1
uD
( )
uvu e (37)
sin β 0
vD = u D ⋅ (38)
sin (α 0 + β 0 )
( )
În mod analog, pentru termenul uvu i se obţine:
π 2 sin β Di ⋅ cos α Di
( uv u ) i = ⋅ ⋅ Di n2
2
sin (α Di + β Di )
2 (40)
60
31
Fig. 2.8 Dimensiuni caracteristice ale rotorului
60 sin (α D + β D ) 60 sin (α Di + β Di )
2 sin β D ⋅ cos α D sin β Di ⋅ cosα Di sin(α D + β D ) Di 2
= π ⋅ ⋅ 1 − ⋅ ⋅
2 2 (41)
⋅ D n
602 sin (α D + β D ) sin β D ⋅ cosα D sin(α Di + β Di ) D2
gH t = Yt = k H D 2 n 2 (42)
2 2
η h gH ' ηhY ' D ' n'
= = ⋅
η 'h gH η 'h Y D n (43)
= = ⋅ (44)
η h gH η hY D n
32
Pentru o pompă, puterea absorbită (puterea aplicată la arbore), ţinând
seama de relaţiile (6) şi (8) din capitolul 1, este:
ρgQH ρgQH tη h η h η
P= = = k Q k H ρD 5 n 3 = h k P ρD 5 n 3 (45)
η η η η
unde s-au luat în considerare relaţiile (33) şi (42), iar k P = k Q k H este o constantă.
Pentru o turbină, puterea dezvoltată la arbore este:
Ht η η
P = ηρ gQH = ηρ Qg = ⋅ k Q ⋅ k H ⋅ ρD 5 n 3 = ⋅ k P ρD 5 n 3
ηh ηh ηh (46)
La deducerea relaţiei de mai sus s-au utilizat expresiile: (7), (8) din
capitolul 1 şi (24), (33) şi (42) din prezentul capitol.
Scara puterilor, în cazul pompelor, respectiv al turbinelor, este:
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
P ηh η' ρ D n (47)
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ (48)
P η 'h η ρ D n
3
Q ' D ' n'
= ⋅ (49)
Q D n
2 2
gH ' Y ' D' n'
= = ⋅ (50)
gH Y D n
33
Relaţiile (49), (50), (51) sunt relaţiile de bază care stabilesc legătura între
parametrii de funcţionare a două turbomaşini care funcţionează la regimuri
asemenea.
Din aceste relaţii, dacă se consideră cazul unei maşini funcţionând la două
turaţii diferite, lichidul de lucru fiind acelaşi, iar acceleraţia gravitaţională
constantă, astfel încât regimurile de funcţionare să fie asemenea, rezultă:
Q ' n'
= (52)
Q n
2
H ' Y ' n'
= = (53)
H Y n
3
P' n'
= (54)
P n
deoarece D’ = D, fiind vorba de una şi aceeaşi maşină. Relaţiile (52), (53), (54) se
aplică frecvent în cazul transpunerii caracteristicilor pompelor de le o turaţie la alta.
34
5 3
P11 1 n
= ⋅ 11 (57)
P D n
n⋅ D
n11 = (58)
H
Q
Q11 = 2
(59)
D H
P
P11 = 2
(60)
DH H
∗ 3 ∗
Q11 1 n
= ⋅ 11 (61)
Q D n
2
2
n ∗
=
1 1 1
= ⋅ 11 (62)
Y gH D n
3
P11
∗
1 1
5
n ∗
= ⋅ ⋅ 11 (63)
P ρ D n
∗ n⋅D n⋅D
n11 = = (64)
Y gH
35
∗ Q Q
Q11 = 2
= 2
(65)
D Y D gH
∗ P P
P11 = = (66)
ρD Y Y ρD (gH )
2 2 32
∗ 1 ∗ kQ ∗ kP
n11 = , Q11 = , P11 = 32
(67)
k11 kH kH
1
∗ ∗ ∗ nD Q 2 n Q n Q
nq = n Q = = = (68)
(gH )3 4
11 11 3
Y D2 Y Y 4
1
nD Q 2 n Q
n q = n11 Q11 = = (69)
H D2 H
3
4
H
1 P P
n n
nD 2
∗ ∗ ∗ P ρ ρ
n s = n11 P11 = = = (70)
Y ρ D 2 Y 2 ( gH )
3 5 5
4 4
Y
36
1
nD P 2
n P
n s = n11 P11 = 2 = 5
(71)
H D H H H 4
37
2.4.2 Clasificarea turbopompelor (generatoare hidraulice)
2π n Q 2π n Q
K = = (72)
( gH )
3 3
4 4
Y
P ρgQH 1 ρg Q
ns = n 5
=n ⋅ 5 = ⋅ n ⋅ 3 = 3,132 ⋅ nq (73)
H 4 1000 H 4 1000 H 4
3
Q 2π n[rot / min] 60 Q 3 60 ⋅ g 4 Q
nq = n ⋅ = ⋅ ⋅ ⋅g 4 = ⋅ 2πn[rot / s] ⋅ ≅ 53K
2π (gH ) 4 2π ( gH ) 4
3 3 3
H 4 60
(74)
Există, astfel, următoarele legături:
38
Tabelul 2.2 Tipuri constructive de turbopompe
TIPUL POMPEI K ns nq
Pompa cu canal lateral sau periferial 0,04 - 0,2 6,9 - 35 2,2 - 11
Pompa centrifugă cu rotor
-- lent 0,2 - 0,4 35 - 69 11 - 22
-- normal 0,4 - 0,77 69 - 128 22 - 41
-- rapid 0,77 - 1,55 128 - 257 41 - 82
-- diagonal 1,55 - 2,55 257 - 423 82 - 135
Pompa axială 2,55 - 6,2 423 - 1034 135 - 330
39
Rotorul 1, prin intermediul căruia se realizează transferul energetic, este
fixat cu ajutorul unei pene pe arborele 2, care se roteşte în corpul cu lagăre 3.
Punerea în mişcare de rotaţie se execută cu ajutorul unui motor care se cuplează la
capătul liber al arborelui. Pentru a putea funcţiona, rotorul pompei ca şi conducta
de aspiraţie, legată la racordul de aspiraţie 4 al pompei, trebuie să fie umplute cu
lichid. Operaţia de umplere a pompei şi conductei de aspiraţie cu lichid se
numeşte amorsarea pompei. Buşonul 5 serveşte pentru verificarea umplerii
complete a pompei cu lichid. Când rotorul se învârteşte, lichidul existent în
interiorul rotorului, sub acţiunea forţelor centrifuge, este împins spre periferie.În
acest fel, se creează o deplasare de lichid dinspre intrarea în rotor spre ieşirea din
rotor. Lichidul care iese din rotor trece prin statorul 6 care poate fi sau nu prevăzut
cu palete. Rolul acestuia este de a dirija curentul şi a transforma o parte din
energia cinetică a curentului în energie potenţială de presiune. La ieşirea din
stator, lichidul este colectat în camera colectoare 7. Aceasta are rolul de a conduce
lichidul de la stator spre racordul de refulare. De cele mai multe ori, camera
colectoare are aria secţiunii ei transversale crescătoare în mod continuu, pentru a
putea colecta întregul debit de lichid ce iese din stator. O asemenea cameră
colectoare se numeşte cameră spirală. Camera colectoare se termină cu un difuzor
8 care are rolul de a transforma o parte din energia cinetică a lichidului, în energie
potenţială de presiune, deoarece de regulă ne interesează ca presiunea furnizată de
pompă la racordul de refulare 9 să fie cât mai mare. La trecerea arborelui prin
carcasă, trebuie prevăzut un sistem de etanşare 10 care depinde de turaţia
arborelui, natura lichidului vehiculat şi de eventualele restricţii privind
posibilitatea contaminării mediului exterior cu mediul vehiculat.
Rotorul învârtindu-se faţă de corpul pompei, există spaţii libere între rotor
şi corp. Aceasta permite crearea unui curent de lichid de la ieşirea din rotor către
intrarea în rotor, prin exteriorul rotorului. Pentru reducerea la minimum a acestui
debit circulat, în interiorul pompei, în zona 11 se dispune un sistem de labirinturi.
La demontarea pompei, pentru a asigura golirea ei de lichid în partea cea
mai de jos a camerei colectoare se prevede un buşon de golire 12. Aceste elemente
se întâlnesc la toate pompele centrifuge monoetajate. Există desigur şi
particularităţi constructive determinate de natura lichidului vehiculat, de condiţiile
de funcţionare.
Din punctul de vedere al construcţiei rotorului, în practică sunt întâlnite
variantele din fig. 2.10:
- rotor cu paleţi liberi (deschis). Acest tip de rotor este alcătuit dintr-un
butuc în care sunt încastraţi paleţii (aceştia nefiind încadraţi lateral de discurile
anterior şi posterior);
- rotor semideschis, alcătuit dintr-un disc pe care sunt fixaţi paleţii. Discul
este dispus pe partea opusă flanşei de aspiraţie;
40
- rotor închis, paleţii sunt cuprinşi între două discuri paralele concentrice
(inelul şi coroana). Pe discul anterior, în zona lui centrală se află orificiul prin care
apa intră în rotor.
Materialul din care se confecţionează rotorul pompei centrifuge se alege în
funcţie de natura fluidului de lucru. Astfel, pentru apă dulce, rotorul se
confecţionează din fontă sau din oţel; pentru apa de mare, din alamă de diferite
calităţi; pentru acizi, din ceramică.
O problemă serioasă care poate apărea în funcţionare este aceea a riscului
de apariţie a fenomenului de cavitaţie, determinat de scăderea presiunii lichidului
sub valoarea presiunii vaporilor saturaţi. Nivelul acestei presiuni depinde de
natura fluidului şi de temperatura sa. În ideea îmbunătăţirii caracteristicilor de
aspiraţie, s-au impus diferite forme de rotor. Astfel se întâlnesc destul de des
pompe cu paleţi extinşi sau pompe cu prerotor, fig. 2.11 şi 2.12. Prerotorul preia
amestecul de apă şi vapori şi creşte presiunea conducându-l apoi în rotor în
condiţii optime de lucru, corespunzătoare regimului necavitant.
În vederea economisirii spaţiului de amplasare la bordul navei, în special
în compartimentul de maşini unde densitatea agregatelor şi a aparaturii este foarte
mare, pompele folosite pe navă sunt îndeosebi de tipul cu ax vertical (fig. 2.13
a,b,c,d şi e). Acestea pot fi: cu prindere pe postament orizontal (fig.2.13 a), cu
prindere direct pe tubulatură (fig. 2.13 b) sau cu prindere pe postament vertical
(fig. 2.13 c). În figura 2.13 e, se prezintă şi o secţiune printr-o pompă centrifugă
verticală.
Fig. 2.10 Tipuri de rotoare de pompă centrifugă: 1- paleţi curbi; 2,3- discuri
41
a) b) c) d) e)
P − Ppm Ppm
ηm = = 1− (76)
P P
Qt = Q + Q p (77)
42
Din această putere, în realitate o parte este disipată datorită vâscozităţii
lichidului. Astfel, energia specifică reală pe care o va primi lichidul la trecerea
prin pompă este mai mică decât aceea teoretică, corespunzătoare lichidului
nevâscos cu valoarea pierderilor hidraulice.
H = H t − ∑ hr sau Y = Yt − ∑ hr g (79)
ρgQt H H ρQt Y Y
ηh = = = = (81)
ρgQt H t H t ρQt Yt Yt
Y Yt − ∑ ghr ∑ gh
ηh = = =1−
r
(82)
Yt Yt Yt
ρgQH ρQY Q Qt − Q p Qp
ηv = = = = =1− (83)
ρgQt H ρQt Y Qt Qt Qt
43
Fig. 2.14 Transmiterea puterii în pompa centrifugă
gH t∞ = Y t ∞ = (uv u )2 = u 2 v u 2 (87)
44
Fig. 2.15 Fig. 2.16
Triunghi de viteze pentru intrare normală Triunghi de viteze pentru ieşire
v1 Q N
β1 p = arctg (88)
u1
45
acelaşi diametru de ieşire şi aceeaşi turaţie rezultă că vitezele tangenţiale sunt
egale în cele trei cazuri.
Funcţionând la acelaşi debit şi având aceeaşi secţiune meridiană,
componenta în plan meridian a vitezei absolute, la ieşire, are aceeaşi valoare.
Componenta vitezei absolute în planul meridian este tocmai înălţimea triunghiului
de viteze. Comparând cele trei triunghiuri de viteze, rezultă că, odată cu mărirea
lui β 2 p viteza absolută la ieşire creşte. Creşte deci şi ponderea energiei cinetice în
energia totală transferată lichidului, micşorându-se corespunzător creşterea de
energie potenţială.
Dacă se consideră forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a
turbomaşinilor (28) şi se egalează cu înălţimea de pompare (4) - din capitolul 1 şi
cu relaţia corespunzătoare intrării normale (87), se obţine:
gH t∞c = Yt∞c =
v2 − v1
2 2
=
(vm2 2 + vu22 ) − (vm2 1 + vu21 )
(90)
2 2
vm1 = vm 2 (91)
46
Gradul de reacţie a rotorului cu număr infinit de palete, definit în mod
analog celui pentru întreaga maşină prin relaţia (9) din capitolul 1, va fi:
v
vu 2 u 2 − u 2
R∞ =
H t∞p
=
Yt∞p
= 2 1 v
= 1 − ⋅ u2 (94)
H t∞ Yt∞ u 2 vu 2 2 u2
47
2.5.4 Curbe caracteristice
2.5.4.1 Generalităţi
48
gH t∞ = Y t∞ = (uv u )2 = u 2 v u 2 (97)
Q
vm2 = (98)
πD2 b2
unde:
D2 – diametrul rotorului la ieşire;
b2 – lăţimea canalului rotorului la ieşire.
Componenta tangenţială a vitezei absolute la ieşire rezultă din triunghiul
de viteze:
vu 2 = u 2 − vm 2 ⋅ ctg β 2 P (99)
49
Fig. 2.19 Dependenţa H(Q) în funcţie de unghiul la ieşire β 2 p
gH t∞ H t∞ Yt∞
= = = 1+ p (101)
gH t Ht Yt
v m1
β1 = arctg (103)
u1
50
diferă de unghiul constructiv al paletei la intrare, β p1 .
Astfel, curentul de lichid va fi obligat de către palete să-şi schimbe brusc
direcţia. Apare astfel un vector viteză de şoc ws în triunghiul de viteze la intrare,
când debitul curent este mai mic decât cel nominal şi vectorul vitezei de şoc care
apare.
v m1 Q
wS = u1 1 − = u1 1 − (105)
v m1 Q N QN
respectiv:
2
Q
hr 2 = k 2 1 − (106)
QN
51
Fig. 2.21 Caracteristica H(Q) a pompei centrifuge obţinută analitic
52
Fig. 2.22 Stand pentru determinarea curbelor caracteristice ale pompei
centrifuge
1 - pompă centrifugă;
2 – rezervor deschis;
3 – conductă;
4 – vană;
5 – rezervor tampon;
6 – conductă de aspiraţie a pompei;
7 – conductă de refulare a pompei;
8 – vană de reglaj;
9 – debitmetru;
10 – vacuumetru;
11 – manometru;
12 – motor electric;
13 – wattmetru;
14 – tahometru;
Scopul încercării energetice pe acest stand este determinarea
dependenţelor H(Q) sau Y(Q), P(Q), η(Q), având ca parametri turaţia n şi
diametrul caracteristic al rotorului D. După montarea pompei în standul de
încercare, se deschide complet vana 4 şi se amorsează pompa 1. Apoi se porneşte
motorul electric de acţionare al pompei. Se fixează o poziţie a vanei 8 şi se
determină indicaţiile instrumentelor care determină debitul, puterea absorbită de la
reţea, turaţia şi presiunile la intrarea şi ieşirea din pompă. Pe baza acestora se
poate calcula înălţimea de pompare H sau Y şi puterea absorbită de pompă. Se
repetă aceste operaţii pentru alte poziţii ale vanei de reglaj 8.
53
Pe baza rezultatelor experimentale, se trasează grafic dependenţele H(Q)
sau Y(Q) şi P(Q). În urma trasării dependenţelor menţionate, se poate calcula şi
trasa şi randamentul în funcţie de debit η(Q), obţinându-se în final o diagramă de
formă prezentată în figura 2.23, care caracterizează complet funcţionarea din
punct de vedere energetic a pompei.
2 2
n n
H 2 = H 1 2 sau Y2 = Y1 2 (108)
n1 n1
54
n2
Q2 = Q1 ⋅ (109)
n1
H1 Y1
H2 = ⋅ Q2 Y2 = ⋅ Q2
2 2
2 sau 2 (110)
Q1 Q1
3
n
P2 = P1 ⋅ 2 (111)
n1
P1
P2 = ⋅ Q2
3
3 (112)
Q1
adică punctele corespunzătoare funcţionării la două turaţii sunt legate între ele
printr-o parabolă cubică (fig. 2.25).
55
turaţie mai mari decât 20% din n 1, randamentul la noua turaţie se poate calcula cu
relaţia aproximativă:
0 ,1
1 − η 2 n1
≅ (113)
1 − η1 n2
56
P [ KW ]
P [ CP ] 736 P [ KW ]
n s ( CP ) = n ⋅ = n⋅ = 1,15 ⋅ n = 1,15 ⋅ n s ( KW ) (114)
H54 H34 H54
2.6.1 Caracteristici
pa v2 p v2
za + + a − ha = z i + i + i = H i (116)
γ 2g γ 2g
57
pr v2 p v2
zr + + r + hr = z e + e + e = H e (117)
γ 2g γ 2g
pr − pa vr2 − va2 ∆p v2 − v2
H = He − Hi = zr − za + + + ha + ha = ∆z + + r a + Σhpr (118)
γ 2g γ 2g
∑h pr = ha + h r (119)
2
l v
∑ h pr = ha + hr = ∑ λ + ∑ξ
a,r d 2g
(120)
şi deoarece:
Q 4Q
v= =
A πd 2
rezultă:
58
l 16Q
2
∑ pr ∑ d ∑ 2π 2 gd 4
h = λ + ξ (121)
De asemenea,
vr2 − v a2 Q 2 1 1 8Q 2 1 1
= 2 − 2 = 2 4 − 4 (122)
2g 2 g Ar Aa π g d r d a
∆p l 8Q 2 8Q 2 1 1
H = ∆z +
γ
+ ∑
a ,r
(λ +
d
∑ ξ) 2
π gd 4
+ 2 2 − 2 =
π g dr da
∆p 8 l 1 1 1
= ∆z + + 2 ∑ λ + ∑ ξ 4 + 4 − 4 Q 2
γ π g a ,r d d d r d a (123)
∆p ∆p
H = ∆z + + ∑ h pr = ∆z + + kr Q 2 = H s + kr Q 2 (124)
γ γ
unde:
∆p
H s = ∆z + - sarcină statică
γ
2
k r Q - pierderile de sarcină ale reţelei:
8 l 1 1 1
kr = ∑ (λ + ∑ζ)d + 4 − 4 (125)
π g a ,r
2
d 4
dr d a
59
constantei kr, iar cele trei curbe prezentate corespund la trei grade diferite de
închidere a unui asemenea organ.
Se numeşte caracteristică interioară (sau caracteristica maşinii)
reprezentarea grafică H = f(Q) pentru maşina hidraulică respectivă care, aşa după
cum am văzut, poate fi determinată pe cale analitică sau pe cale experimentală.
Cum prin funcţionarea unei pompe racordată la o reţea este evident că
acestea vor lucra în aceleaşi condiţii de debit şi sarcină, punctul de funcţionare
(vezi fig.2.28 b şi c) corespunzător se va găsi la intersecţia reprezentărilor grafice
ale caracteristicilor interioară şi exterioară.
Alegerea optimă, din punct de vedere economic, va avea loc atunci când
punctul de funcţionare F se găseşte în zona de randament maxim al pompei (vezi
fig. 2.28 b). Dacă această situaţie nu poate fi obţinută direct prin alegerea unei
pompe corespunzătoare, mai există o a doua cale, prin modificarea formei
caracteristicii reţelei, operaţie ce se poate face prin schimbarea constantei kr;
procedeul cel mai simplu, este cel al modificării mărimii coeficienţilor de
rezistenţă locală ζ, ai organelor de reglaj, operaţie care conduce la glisarea
punctului de funcţionare pe caracteristica pompei, în sensul dorit (vezi fig. 2.28 c).
a)
b) c)
60
d) e)
Fig. 2.28
Caracteristicile de funcţionare ale pompei şi instalaţiei
2.7.1 Generalităţi
Cuplarea a două sau mai multe pompe este des utilizată în practică, fie
pentru a spori debitul sau presiunea într-o instalaţie existentă, fie pentru o mai
suplă utilizare a capacităţii de pompare, în funcţie de cerinţele variabile ale
consumatorilor de pe reţea.
În principiu, există două moduri de cuplare a pompelor şi anume: în
paralel şi în serie. Dacă sunt mai mult de două pompe, cuplarea se poate face şi în
serie-paralel sau paralel-serie; acestea fiind montaje destul de complexe, dar care
permit o apreciabilă supleţe a grupului de pompe.
61
2.7.2 Cuplarea în paralel
Cuplarea în paralel a două sau mai multe pompe are drept scop principal
mărirea debitului trimis pe o reţea. Schema de montaj este prezentată în figura de
mai jos (2.29 a).
Din schema de montaj se observă că în timpul cuplării, sarcina cuplajului
este aceeaşi cu sarcinile celor două pompe, Hc = H1 = H2, iar debitul obţinut prin
montaj este Qc=Q1+Q2 (prima condiţie este o consecinţă a autoechilibrării
sistemului pompe reţea, a doua – a legii de continuitate a masei aplicată fluidului
în mişcare).
Analiza comportării cuplajului se face grafic, cu ajutorul caracteristicilor
interioare ale pompelor şi există două tipuri de cuplare: pompe identice şi pompe
diferite.
62
Rezultatele obţinute prin cuplare sunt direct determinate de forma
caracteristicii reţelei deservite de cuplaj.
Din figura 2.31 rezultă că la o reţea de tipul R2 sporul de debit ∆Q2 este
mai mic decât ∆Q1 ce corespunde unei reţele de tipul R1. Deci, creşterea debitului
livrat unei reţele prin cuplarea în paralel a două pompe devine rentabilă numai
dacă caracteristica exterioară a reţelei este de tip lent R1, adică dacă reţeaua
dispune de rezistenţe locale mici şi de pierderi specifice liniare mici. În acelaşi
timp, orice cuplaj în paralel conduce şi la o sporire a sarcinii, definită şi ea de
forma caracteristicii reţelei.
Se defineşte drept randament al cuplajului raportul dintre puterea utilă a
cuplajului (corespunzător debitului Qc şi sarcinii Hc) şi puterea consumată de cele
două pompe:
γQ C H C
η CP = (126)
P1 + P2
Cum în timpul cuplajului cele două pompe lucrează în F, iar debitul livrat
1
de fiecare din ele este QF = QC şi randamentele sunt η1 = η 2 = η rezultă:
2
γQF QC 1 γQC H C
P1 = P2 = = (127)
η 2 η
63
deci, randamentul cuplajului în paralel este:
γQC H C
η CP = =η (128)
1 γQC H C 1 γQC H C
+
2 η 2 η
64
Hc < Hcritic; în caz contrar, punctul de funcţionare se va situa între caracteristicile
celor două pompe (Fc) ceea ce înseamnă că debitul livrat este mai mic chiar decât
cel al unei singure pompe ce ar lucra separat pe reţea.
Randamentul cuplajului se determină în mod asemănător, ducându-se o
paralelă la nivelul sarcinii Hc a cuplajului; F1 şi F2 vor reprezenta punctele de
funcţionare ale celor două pompe în timpul cuplajului şi reportarea acestora va
conduce la cunoaşterea randamentelor corespunzătoare. În acest fel, randamentele
cuplării în paralel a două pompe diferite va fi:
γQ C H C QC
η CP = = (129)
γQ1 H C γQ 2 H C Q1 Q 2
+ +
η1 η2 η1 η 2
65
Fig. 2.33 Analiza cuplării în serie a două pompe centrifuge identice
66
γQ C H C γQ C H C
η CS = = =η (130)
P1 + P2 γQ1 H 1 γQ 2 H 2
+
η1 η2
γQ C H C HC
η CS = = (131)
γQ1 H 1 γQ 2 H 2 H1 H 2
+ +
η1 η2 η1 η 2
67
şi depinde, prin urmare, de poziţia punctului de funcţionare a cuplajului şi de
randamentele corespunzătoare ale celor două pompe.
Cuplarea în serie se poate efectua şi cu mai mult de două pompe, modul de
tratare a operaţiei fiind asemănător, adică însumarea sarcinilor. O aplicaţie a
utilizării acestui gen de cuplaj o constituie pompele cu mai multe etaje, la care
rotoarele înseriate au fiecare o caracteristică interioară specifică, iar caracteristica
agregatului rezultă din însumarea acestora.
68
În figura 2.36 este reprezentată diagrama de variaţie a randamentului total
al pompelor centrifuge în funcţie de turaţia specifică. Cum se observă din
diagrama pentru turaţii specifice inferioare mărimii n q =10(ns = 36,5), randamentul
este foarte mic ceea ce înseamnă că pompa devine neeconomică. Adoptând drept
limită inferioară această valoare şi utilizând expresia de definiţie a turaţiei
specifice, se obţine condiţia:
n Q
≥ 10 (133)
H 3/ 4
H 3/ 2 `
Q min im ≥ 100 (134)
n2
69
În acest fel, se pot folosi rotoare mici cu turaţii specifice ce conduc la
randamente ridicate, iar modul de analiză a funcţionării acestui tip de construcţie
se face asemănător celui utilizat la cuplarea în serie a pompelor centrifuge.
În mod curent se întâlnesc pompe cu 2-20 etaje, dar s-au construit agregate
şi cu 30-32 etaje. În acest fel, se pot atinge sarcini la refulare de ordinul a 250-300 bar.
Numărul necesar de etaje este definit de diferite criterii, cum ar fi: viteze
periferice u 2 egale, turaţii specifice sensibil constante pe etaj şi având mărimile
dictate de obţinerea unor randamente cât mai bune (de obicei nq = 30…35) etc.
Din ecuaţiile de bază ale turbomaşinilor rezultă că debitul este
proporţional cu turaţia n, dar şi cu diametrul de ieşire din rotor D2; cum ambele
valori sunt limitate (după cele arătate mai sus) şi în plus alegerea unor viteze
ridicate de circulaţie ale lichidului prin rotor ridică probleme din punctul de
vedere al fenomenului de cavitaţie; apare şi în acest caz necesitatea utilizării unor
soluţii constructive corespunzătoare, asemănătoare cuplării în paralel a pompelor.
Soluţia cea mai rapidă este a rotoarelor duble (fig. 2.38) la care în afară de
obţinerea unor debite ridicate se mai realizează şi o autoechilibrare a forţelor de
împingere axială produse de devierea curentului de lichid la trecerea prin rotor.
Cerinţele producerii unor debite şi sarcini ridicate pe un singur agregat au
impus utilizarea unor soluţii constructive ca cele din figura 2.39 unde rotoarele
montate în serie şi în paralel pot conduce la realizarea unor debite de
(125.000 − 150.000) m 3 / ora şi sarcini de 250 - 300 bar.
Fig. 2.39
Soluţii constructive de pompe centrifuge cu mai multe etaje prin montarea
rotoarelor în serie şi în paralel
70
Dispozitivele de dirijare existente la aceste tipuri de generatoare hidraulice
au rolul de a prelua, fără pierderi prin şoc, apa de la ieşirea din rotor şi de a o
dirija către ieşire sau spre intrarea în rotorul următor, aşa cum se arată în fig. 2.40,
în care este prezentată o maşină multietajată complet echipată cu toate elementele
componente. În figură s-au făcut notaţiile: 1- rotor; 2-dispozitiv de dirijare;
3- orificiu de refulare; 4- orificiu de aspiraţie; 5- presetupă; 6 - postament;
7- orificiu de drenare; 8- prize pentru manometre; 9 - şurub de strângere; 10 -
lagăr de rostogolire.
71
aspiraţie până ce fluidul de lucru inundă statorul. Cele mai des întâlnite soluţii de
realizare a amorsării sunt:
- funcţionarea înecată;
- funcţionarea cu valvulă cu reţinere pe aspiraţie;
- funcţionarea cu staţie de amorsare. În general, staţia de amorsare cuprinde
în structura sa o pompă volumică sau un ejector;
- cuplarea pe acelaşi arbore pe care este fixat rotorul pompei centrifuge a
unei pompe cu inel de apă.
72
În figura 2.41 este reprezentat traseul de aspiraţie al unei pompe centrifuge
ce aspiră dintr-un rezervor având presiunea atmosferică interioară pi ; dacă pb este
presiunea atmosferică, presiunea la nivelul de aspiraţie este: pa = pi + p b .
Pe traseul de aspiraţie pot fi fixate trei puncte de control şi anume:
a) la nivelul de aspiraţie;
0) la nivelul cel mai ridicat al traseului de aspiraţie;
1) imediat după intrarea lichidului în rotor.
Luând ca plan de referinţă nivelul lichidului din rezervorul de aspiraţie,
sarcina hidraulică la intrarea în circuitul de aspiraţie va fi:
p a va2
Ha = + (136)
γ 2g
Aplicând relaţia lui Bernoulli pentru celelalte două puncte ale traseului,
rezultă:
unde:
Hasp – înălţimea de aspiraţie a pompei (măsurată până la nivelul superior al
conductei de aspiraţie)
Σ hra – pierderile liniare şi locale de sarcină prin frecare hidraulică pe
traseul de aspiraţie;
hrir – pierderea de sarcină la intrarea lichidului în canalele rotorului; aceste
pierderi pot fi scrise sub forma:
v12
hrir = ζ ⋅ (138)
2g
p a − p1 v12
H asp = − (1 + ζ ) − ∑ hra (139)
γ 2g
73
va ≠ 0 dacă aspiraţia se face dintr-un râu sau dintr-un canal cu lichidul în mişcare.
Valoarea maximă teoretică a acestei înălţimi ar corespunde atingerii depresiunii
statice complete în punctul 1, adică p1 = 0. Cum este cunoscut că limita reală a
depresiunii într-un lichid în mişcare este impusă de apariţia fenomenului de
cavitaţie, rezultă că înălţimea maximă de aspiraţie este definită de condiţia p 1 = pv
(pv este presiunea absolută de saturaţie a lichidului la intrarea în pompă).
p a − p1 v2
H asp max = − (1 + ζ ) 1 − ∑ hra (140)
γ 2g
v2 v2 v2
+ξ = (1 + ζ ) =σ ⋅H (141)
2g 2g 2g
pa − pv
H asp max = − σH − ∑ hra (142)
γ
σ = a ⋅ ns4 / 3 (143)
a – coeficient de proporţionalitate.
S-au propus diferite valori pentru coeficientul de proporţionalitate, ca de
exemplu:
a = 2,29 ⋅ 0,0001 - THOMA
a = 2,20 ⋅ 0,0001 - STEPANOFF
a = 2,16 ⋅ 0,0001 - ESCHER-WYSS
Cercetări mai amănunţite au subliniat că şi coeficientul “a” depinde de
turaţia specifică; astfel, înlocuindu-se în relaţia (143), expresia analitică a turaţiei
specifice, se obţine:
74
4
n Q 10 3
σ = ⋅ (144)
C H
unde:
n – turaţia pompei [rot/min]
[
Q – debitul de lucru m 3 / s ]
C – coeficientul de cavitaţie al lui Rudnev;
C = 600…800 pentru n s = 50…80
C = 800…1.000 pentru n s = 80…150
Coeficientul de cavitaţie σ are o semnificaţie mult mai precisă decât ceea
ce apare în relaţia (143) fiind – în realitate – un raport între înălţimea de aspiraţie
disponibilă şi înălţimea de pompare a agregatului.
H aspdisp
σ= (145)
H
pa − pv
H asp = − σ lim H − ∑ hra (147)
γ
75
Alte lucrări propun (mai ales dacă se lucrează cu lichide calde) calcularea
directă cu relaţia:
(
pb = p 0 1 − 2,4 ⋅ 10 −5 ⋅ z ) (149)
pv p a
> − σ lim H − ∑ hra (150)
γ γ
atunci Hasp < 0, iar pompa va trebui montată sub nivelul rezervorului de aspiraţie
sau presiunea interioară din rezervor trebuie sporită până la valoarea la care
inegalitatea din relaţia (150) se inversează.
76
2.9.3 Calculul înălţimii de aspiraţie
În ultimii ani, s-a impus pe plan internaţional utilizarea unei alte metode de
calcul a înălţimii de aspiraţie. Principiul de calcul se bazează pe două noţiuni şi
anume:
a) Înălţimea netă absolută la aspiraţie NPSHi (Net Positive Suction Head),
definită ca “înălţimea totală absolută netă (micşorată cu înălţimea potenţială a
vaporilor lichidului pompat) la intrarea în pompă şi raportată la planul de referinţă
al pompei (fig. 2.42)
pi + pb va2 pv
NPSH i = + − − H1 g − ∑ hra (151)
γ 2g γ
p + pb va2 pv p + pb − pv v12
NPSH= i + − − H1g − ∑hra = 1M + + z1 (152)
γ 2g γ min γ 2g min
77
pi + pb v a2 pv
H '
= H 1g max = + − − ∑ hra − NPSH (153)
γ 2g γ
asp max
pi + pv va2 pv
'
H asp = H1g = + − − ∑ hra − NPSHi (154)
γ 2g γ
78
măresc ∑ hr = f (Q 2 ) sarcina pompei scade, iar vitezele de trecere prin rotor
sporesc, rezultă că există un debit critic Qcr la care pompa intră în regim
cavitaţional (fig 2.44). Atingerea acestui regim înseamnă scăderea bruscă a
sarcinii şi randamentului şi trecerea pompei în condiţii de funcţionare ce pot
conduce la distrugerea rapidă a rotorului acesteia.
79
1 7
3 2
a) b)
Fig. 2.45 Pompa axială
80
2.11.2 Fluxul prin pompa axială
81
Y = gH t = uvu 2 = ω ⋅ r ⋅ vu 2 (156)
82
2.11.3 Schimbul de energie în rotor
vu1 + vu 2 2 va
w∞ = va2 + (u − ) şi tgβ ∞ = (157)
2 v +v
u − u1 u 2
2
83
Asupra profilului acţionează forţa portantă Fz = ρ ⋅ c z ⋅ l ⋅ b ⋅ w∞ / 2 şi forţa
rezistenţă Fx = ρ ⋅ c x ⋅ l ⋅ b ⋅ w∞ / 2 în care l este profunzimea profilului, b anvergura
aripii, c z , c x – coeficientul de portanţă, respectiv rezistenţă. Rezultanta F are
[ ]
după direcţia tangenţială proiecţia T = F ⋅ cos 90 − (β ∞ + ϕ ) = F ⋅ sin (β ∞ + ϕ ) .
Corespunzător, puterea hidraulică Ph şi împingerea axială FA pentru un rotor cu z
palete rezultă de forma:
Ph = z ⋅ T ⋅ u = z ⋅ u ⋅ F ⋅ sin( β ∞ + ϕ ) (158)
FA = z ⋅ A = z ⋅ F ⋅ cos(β ∞ + ϕ ) (159)
dPh = ρ ⋅ Yt ⋅ dQ = ρ ⋅ Yt ⋅ 2π ⋅ r ⋅ dr ⋅ v a (160)
dPh = u ⋅ z ⋅ dF ⋅ sin (β ∞ + ϕ )
dFz ρ ⋅ c z ⋅ l ⋅ dr ⋅ w∞2
şi deoarece dF = = rezultă mai departe:
cos ϕ 2 cos ϕ
ρ
dPh = ⋅ c z ⋅ l ⋅ dr ⋅ w ∞2 ⋅ u ⋅ z ⋅ sin (β ∞ + ϕ ) (161)
2 cos ϕ
u ⋅ l ⋅ cz
Yt = ⋅ w∞2 ⋅ sin(β ∞ + ϕ ) (162)
2t ⋅ v a ⋅ cos ϕ
84
cz l
Yt = g ⋅ H t = ⋅ ⋅ u ⋅ w∞ (163)
2 t
l 2 ⋅ Yt ⋅ v a' ⋅ cos ϕ
c *z ⋅ = (164)
t u i ⋅ w ∞2 i sin (β ∞ i + ϕ )
rezultă:
85
Yt = u (w1 cos β1 − w2 cos β 2 ) = u (v a ctgβ1 − v a ctgβ 2 ) (165)
va
Mărimea ϕ = este coeficientul de răsucire, având valoarea 0,8 la
u
pompe şi 0,4…0,8 la compresoarele axiale. Se mai poate deci scrie:
w∞u
R∞ = (167)
u
86
După cum se observă în figura 2.50, paleta statorică se orientează cu
bordul de intrare tangent la viteza absolută v 2 . Spaţiul dintre rotor şi stator fiind
mic, componenta tangenţială a vitezei absolute v u 2 se conservă. În cazul unei
redresări totale a curentului în stator v u3 = 0, dar acest lucru se practică rar
deoarece cresc mult pierderile prin devierea curentului. La dimensionarea
statorului mai interesează valoarea şi direcţia vitezei v ∞ , care se determină cu
relaţiile:
2
v 2v as'
v∞ = v + u 2
'2
as ; tgβ ∞ = (168)
2 vu 2
Y H H t − ∑ hr h + hrs
ηh = = = = 1 − rr (169)
Yt H t Ht Ht
87
Pierderile din rotor se pot evalua cunoscând că pierderea de putere datorită
rezistenţei profilului este dată de produsul w∞⋅Fx, iar debitul gravimetric axial în
spaţiul dintre două palete are valoarea γ ⋅ b ⋅ t (w∞ )a = γ ⋅ b ⋅ t ⋅ w∞ sin β ∞ , unde
(w∞)a este componenta axială a vitezei w ∞ ; raportând puterea consumată pentru
învingerea rezistenţei la debit, rezultă:
w∞ Fx Fz tgϕ c l tgϕ
hrr = = = z ⋅ ⋅ w∞2 (170)
γ ⋅ b ⋅ tw∞ sin β ∞ γ ⋅ b ⋅ t sin β ∞ 2 g t sin β ∞
c z l tgϕ
⋅ ⋅ ⋅ w∞2
h 2 g t sin β ∞
η hr = 1 − rr = 1 − (171)
⋅ ⋅ ⋅ c z ⋅ w∞2 ⋅ sin(β ∞ + ϕ )
H 1 l u
2 g cosϕ t va
w∞ sin ϕ
η hr = 1 − ⋅ (172)
u sin (β ∞ + ϕ )
vu22
hrs = ζ ⋅ (173)
2g
Q
ηv = (174)
π 2
(
D − d 2 va )
4
unde Q este debitul real refulat de pompă în timp ce numitorul reprezintă debitul
prin suprafaţa măturată de palete. În general, valorile η v sunt cuprinse între
(0,95…0,99) şi sunt bune deoarece întoarcerile de fluid în aspiraţie sunt mici, iar
88
circulaţia de pe intrados pe extrados la capătul paletei, îndeajuns de bine limitată
prin micşorarea spaţiului δ (fig. 2.51 a).
Randamentul total este:
unde η m = 0,98...0,99
Curba caracteristică energetică Y(Q) respectiv H(Q) are forma din figura
2.51 b. Panta caracteristicii creşte odată cu turaţia. Curbele randamentului la
turaţiile considerate au puncte maxime situate pe o curbă care la rândul ei prezintă
un maxim ce indică regimul optim de debit, înălţimea de pompare şi turaţie.
Punctul de funcţionare optim al pompei în reţea se va găsi în zona
verticalei punctului de randament maxim; la intersecţia cu caracteristica reţelei.
În legătură cu alura caracteristicii de sarcină şi randament la maşinile
axiale, trebuie reţinut că acestea sunt deosebit de sensibile la modificarea
regimului. Explicaţia constă în faptul că la baza procesului de lucru stă
comportarea aerodinamică a profilelor paletelor. Modificarea debitului conduce la
modificarea unghiului de incidenţă, ori din teoria profilelor aerodinamice se ştie
că cz scade brusc atunci când unghiul de incidenţă diferă de cel optim căruia îi
corespunde czmax (fig. 2.52 a). Caracteristica de putere la pompele axiale are o
pantă negativă spre deosebire de pompele centrifuge (fig. 2.52 b). Explicaţia
rezultă din relaţia pierderilor de sarcină pe rotor, care se mai poate scrie
w ⋅F
hrr = ∞ x şi arată că pierderile sunt mari şi în consecinţă randamentul redus
γ ⋅Q
la debite mici. Pentru practică se deduce concluzia că pompele axiale nu trebuie să
lucreze în zona debitelor mici, reglajul prin vană şi pornirea cu vana închisă fiind
neindicate.
Un procedeu de reglaj specific este modificarea pasului care aşa cum s-a
arătat se poate face în timpul mersului, dar construcţia mai complicată se justifică
numai la pompele de putere mare. În esenţă, se pune în acord unghiul de aşezare
al profilului cu direcţia fluxului la un regim dat de debit.
89
Fig. 2.51
a) Interstiţiul dintre paletă şi carcasă b) Caracteristicile de sarcină şi
randament
a) b)
Fig. 2.52
a) Caracteristica de portanţă a profilului b) Caracteristica de putere a pompei
axiale
90
pot fi antrenate direct, au gabarite şi greutăţi reduse. Performanţele funcţionale le-
au impus faţă de alte maşini hidraulice spre a fi folosite la bordul navelor la
circuitele de răcire ale instalaţiilor de forţă cu turbine cu abur, în instalaţiile de
balast etc.
Un alt domeniu destul de larg de utilizare a acestor maşini este şi acela al
propulsiei cu jet. La nave mici şi cu viteză mare, propulsia cu jet este frecvent
utilizată, jetul fiind realizat cu ajutorul pompelor axiale cu una sau mai multe
trepte. Pompele axiale pot fi folosite la propulsia navelor pe pernă de aer precum şi
pentru crearea sustentaţiei.
l v
2
h = λ + ∑ ζ ρ (176)
d 2
unde λ reprezintă coeficientul pierderilor hidraulice pe porţiuni drepte, iar Σζ este
suma pierderilor hidraulice locale. Calculul direct implică determinarea lui λ.
Coeficientul pierderilor hidraulice pe porţiuni drepte pentru regimul laminar este:
64
λ= (177)
Re
unde:
vd
Re = (178)
ν
91
Pentru regimul turbulent, coeficientul pierderilor de sarcină este o funcţie
de numărul Re şi de starea suprafeţei interioare a tubului, adică de rugozitate.
Astfel, la tuburile rugoase se defineşte rugozitatea relativă:
k
ε= (179)
d
0,3164
λ= (180)
Re 0 , 25
92
Fig. 2.53 Diagrama Nikuradze
Coeficientul λ al lui Darcy dat de ultima relaţie este valabil într-un interval
de numere Reynolds cu atât mai mici, cu cât rugozitatea relativă este mai mare.
c) porţiunea pentru care curbele coeficientului lui Darcy diferă între ele,
abatându-se de la curba descrisă de ecuaţia (180). În acest caz, coeficientul lui
Darcy între anumite intervale ale numerelor Reynolds este cu atât mai mare cu cât
rugozitatea relativă a conductei este mai mare (regim prepătratic). Pentru regimul
prepătratic, coeficientul lui Darcy se poate calcula cu relaţia lui Mises:
2,88
λ = 0.0096 + 32ε + (181)
Re
ZONA a III-a
Regimul din zona a III-a se numeşte regim pătratic sau regimul
automodelării turbulente. El se caracterizează prin faptul că pentru fiecare valoare
a rugozităţii relative, λ devine constant independent de valoarea numărului
Reynolds. Coeficientul se poate calcula cu formula lui Prandtl:
93
DIAGRAMA MOODY
h = (ζ ech + ∑ ζ )
v2
ρ (183)
2
sau dacă: ζ ech + ∑ζ = ζ c ,
v2
h =ζc ρ (184)
2
94
Metoda lungimilor echivalente
În cazul în care numărul pierderilor locale este mic, acestea se echivalează
cu nişte lungimi de tubulatură echivalente care implică aceleaşi pierderi:
lech
∑ζ = λ d
(185)
d
de unde: lech =
λ
∑ζ (186)
l + lech v 2
şi: h = ρ (187)
d 2
lc v 2
h=λ ρ (189)
d 2
h λ v2
i= = ρ (190)
lc d 2
d
′ =
lech
λ
∑ζ (191)
d
′ =
lech (192)
λ
95
Fig. 2.55 Nomogramă pentru calculul pierderilor hidraulice
h=iA(l+le) (193)
′ ∑ζ
unde: le = lechA (194)
l v
2
h = λ + ∑ζ ρ (195)
d 2
πd 2
v =Q (196)
4
din care se scoate viteza v,
4Q
v= (197)
πd 2
96
introducând relaţia (197) în (195) va rezulta că:
l ρ16Q
2
l 8ρ 2
h = λ + ∑ζ 2 4 = λ + ∑ ζ 2 4 Q (198)
d 2π d d π d
Se face notaţia:
l 8ρ
λ + ∑ζ 2 4 = s (199)
d π d
h = sQ2 (200)
Din relaţia (200) se vede că pierderile hidraulice se pot pune sub forma
unei ecuaţii care dă dependenţa acestora de debit (este ecuaţia unei parabole).
După cum se observă din (199), factorul s este o funcţie de λ.
s = s(λ) (201)
Dar, aşa cum s-a aratat mai sus, vezi ecuaţia (177),
λ = λ(Re) (202)
s = s(Re) (203)
97
(l1,d1) şi respectiv (l2,d 2) circulă debitele Q1, respectiv Q2. Ne propunem să
determinăm valoarea pierderilor hidraulice pe această tubulatură. Deoarece
conform ecuaţiei de continuitate există tripla egalitate:
Atunci:
s1+s2 = s (206)
Atunci:
h = seQ (207)
n
s es = ∑ s i (208)
i =1
Cuplarea în serie poate fi analizată grafic aşa cum se arată în figura 2.57.
După ce se trasează cele două caracteristici ale tubulaturii conform relaţiilor (204)
şi (207), caracteristica tubulaturii cuplate în serie se obţine prin însumarea pentru
98
o anumită abscisă (deci, pentru un anume debit Q) a celor două ordonate (deci, a
celor două pierderi hidraulice h1 , h2).
Se presupune acum cazul unei tubulaturi formate tot din cele două
tronsoane diferite din punct de vedere geometric, care sunt cuplate în paralel
(fig. 2.58).
Q = Qa+ Qb (210)
ha h
Q= + b (212)
sa sb
99
În punctul de intersecţie 1, sarcinile sunt egale, prin urmare se poate scrie
că:
ha= h b= h (213)
1 1
Q= + h (214)
s sb
a
−2
1 1 2
hab = + Q (215)
s sb
a
1 s a sb
sab = =
1
+
1
2
( s a + sb )
2 (216)
s sb
a
−2
1 1 1
sechp = + + ... + (217)
s sb sn
a
h = sechp Q 2 (218)
Grafic, aceasta apare sub forma reprezentării din figura 2.59. După ce se
trasează caracteristicile celor două tubulaturi, caracteristica rezultantă a cuplării în
parallel se obţine, conform relaţiilor (212) şi (213), prin însumarea pentru o
100
anumită ordonată (deci, pentru o anumită sarcină h) a celor două abscise ale
curbelor (deci, a celor două debite).
h= hlin+hloc (219)
unde:
l v 2rec v 2rec
hlin =λ ρ şi hloc = ∑ ζρ (220)
d 2 2
Relaţia care defineşte pierderea totală de sarcină, este dată de suma celor
două componente definite de relaţiile (219) şi (220):
l v2
h = (λ + ∑ ζ )ρ rec (221)
d 2
unde:
101
λ - este coeficientul de frecare hidrodinamică (adimensional);
l - lungimea tubulaturii prin care circulă lichidul [m] (apa de mare);
d - diametrul tubulaturii, este vorba de diametrul standardizat dSTAS [m];
ζ - coeficient ce ţine cont de pierderile locale;
vrec – viteza recalculată ca urmare a standardizării diametrului - de obicei,
acesta se standardizează în ţoli (inchi) - 1 ţol = 25,4 mm;
ρ - densitatea fluidului vehiculat prin tubulaturile instalaţiei.
Lungimea tubulaturii l se determină direct pe desenul instalaţiei, în funcţie
de configuraţia instalaţiei.
Coeficientul de frecare hidrodinamică λ se determină în funcţie de regimul
de curgere a lichidului pe conductă, care poate fi:
• laminar (numărul adimensional Reynolds Re<2320);
• sau turbulent (Re>2320).
Pentru curgerea laminară, coeficientul de frecare hidrodinamică liniară λ
se determină cu formula lui Stokes:
vrec ⋅ d STAS
λ= 64 ⁄ Re cu Re = (222)
ν
k
ε= (224)
d
102
Tabelul 2.3 Valoarea înălţimii asperităţii k pentru diferite conducte
Materialul conductei Starea suprafeţei k [mm]
Noi, zincate 0,10-0,16
Conducte din oţel trase, laminate
Întrebuinţate, ruginite 0,10-0,30
Noi, sudate longitudinal 0,03-0,01
Conducte din oţel sudate Noi, galvanizate 0,1-0,2
Puternic corodate 2-4
Dacă pentru curgerea laminară, există formula lui Stokes, care este
universal valabilă în această zonă, pentru curgerea turbulentă, coeficientul de
frecare hidrodinamică λ se poate calcula cu ajutorul unei relaţii analitice aleasă ca
urmare a comparării numărului Re cu numerele Re1 şi Re2. În urma acestei
comparaţii se impun trei cazuri, după cum urmează:
- pentru 2320 < Re < Re1; - avem de-a face cu o curgere pe o conductă
netedă hidraulic: λ=λ(Re);
- pentru Re1< Re < Re2; - avem de-a face cu o curgere pe o conductă
semirugoasă hidraulic: λ=λ(Re,ε);
- pentru Re > Re2; - avem de-a face cu o curgere pe o conductă rugoasă
hidraulic: λ=λ(ε).
Corespunzător fiecărui caz, astfel determinat în urma comparării
numărului adimensional Re, se propun formulele determinate pe baza utilizării
tabelului 2.4:
- conductă netedă hidraulic: λ=0,0056+0,5Re–0,32 (225)
0,25
0,68
- conductă semirugoasă hidraulic: λ = 0,11 ε + (226)
Re
-
conductă rugoasă hidraulic: λ= 0,11 ε0,25 (227)
103
armături, traseu etc.) şi caracteristicile curgerii fluidului transportat (presiune,
debit, viteză etc.).
Re <Re1
Re<Re1
Nikuradse λ= 0,0032+0,221 Re-0,237
Colebrook 1/ λ = -2 lg[(2,51/
-White
Re λ )+ε/0,72] −
Altşul λ=0,11[ε+68/Re)1/4 −
Frenkl 1/ λ = -2 lg[(6,81/ ) +ε/3,72]
0,3
−
Pereţi rugoşi
Prandtl-
Re><Re2
hidraulic
Nikuradse 1/
Şifrinson λ=0,11ε0,25 −
104
Cu ajutorul calcului hidraulic se pot stabili: pierderile de presiune ale
fluidului, distribuţia presiunii şi debitului, lungimea posibilă de transport a
fluidului, caracteristicile principale pentru alegerea echipamentului de pompare,
regimurile hidraulice de funcţionare.
În tabelul 2.5 sunt prezentate câteva mărimi şi relaţii de bază utilizate în
calculul hidraulic al conductelor.
Vâscozitatea. Frecarea internă la curgerea unui fluid se caracterizează prin
vâscozitatea dinamică η exprimată în [N⋅s/m2], [Pa⋅s] sau [Kg/(m⋅s)].
Inversul vâscozităţii dinamice poartă numele de fluiditate sau vâscozitate
cinematică ν [m2/s]:
ν=η ρ (228)
1,78 ⋅ 10 −6
ν= (229)
1 + 0,0337t + 0,00022t 2
π 2
Debitul volumetric, Qs m3/h Qs = d w
4
Debitul volumetric, Qh m3/h Qh = 3600 Qs = 2827 d 2 w
d = 1,1284 Qs w = 0,01881 Qh w
Diametrul conductei d m
d = 1,1284 Gs wρ = 0,01881 Gh wρ
m/s ( ) (
w = 4Qs / πd 2 = Qh / 2827d 2 )
w = 4G2 / ( πd 2ρ ) = Gh / ( 2827 d 2ρ )
Viteza medie a fluidului w
m/s
Criteriul Reynolds Re − Re = wd / ν = wd ρ / η
Relaţia presiune p − pa
105
înălţime coloană de fluid h m p = ρgh; ∆p=ρg∆h
Pierderi liniare de presiune- pa l ρw 2
(relaţia Darcy - Weisbach) m h lin = λ
d 2
Pierderi locale de presiune h loc pa ρw 2
(relaţia Weisbach) m h loc =ς
2
Puterea de pompare Pp W Pp = ρgQs H t / η p = Qs ∆pt / η p
1,520⋅ 10-6
1,436⋅ 10-6
1,358⋅ 10-6
1,287⋅ 10-6
1,224⋅ 10-6
1,163⋅ 10-6
1,108⋅ 10-6
1,096⋅ 10-6
1,011⋅ 10-6
funcţie de temperatură ν [m2/s]
2.13.1 Generalităţi
106
2.13.2 Construcţie şi funcţionare
a) b) c)
Fig. 2.60 Ventilatoare centrifuge monoaspirante şi dubluaspirante (sus)
Tipuri de rotoare utilizate la ventilatoare centrifuge (jos)
107
antrenat din spaţiul cilindric al rotorului care, la rândul său, comunică cu
exteriorul printr-un orificiu în carcasă denumit gura de aspiraţie a ventilatorului.
Carcasa ventilatorului colectează aerul ieşit din canalele rotorului şi îl
conduce către gura de refulare. Forma spirală a carcasei corespunde necesităţii de
a se majora secţiunile de curgere pe traseul către gura de refulare, potrivit cu
creşterea continuă a volumului de aer intrat în carcasă prin canalele rotorului.
După natura utilizării lor, ventilatoarele centrifuge au construcţie obişnuită pentru
aer curat la temperatura ambiantă, construcţie anticorozivă pentru funcţionarea cu
aer încărcat cu gaze sau vapori corozivi, construcţie specială cu lagăre răcite cu
apă pentru vehicularea mediilor cu temperatura ridicată, construcţie sigură contra
exploziilor (de obicei, din tablă de aluminiu) pentru funcţionarea cu aer încărcat
cu gaze sau vapori explozivi, construcţie specială pentru transportul aerului cu
suspensii solide etc.
Acţionarea ventilatoarelor centrifuge se realizează prin unul din cele trei
sisteme.
1. Acţionarea cu rotorul ventilatorului calat direct pe axul motorului
electric este cea mai simplă, cea mai ieftină şi cea mai avantajoasă din punct de
vedere al randamentului, deoarece transmiterea directă a puterii se face fără
pierderi. Sistemul este aplicabil în special la ventilatoarele de dimensiuni mici, la
care montarea rotorului în consolă pe axul motorului nu aduce acestuia prejudicii.
2. Acţionarea prin roţi şi curele trapezoidale este avantajoasă deoarece
permite modificarea cu uşurinţă a turaţiei ventilatorului, prin schimbarea
diametrului roţilor, în cazurile în care se modifică condiţiile de exploatare. Un
inconvenient al acestui sistem constă în întinderea curelelor care, lunecând în
canalele roţilor, pot provoca o diminuare a turaţiei şi, deci, a caracteristicilor
ventilatorului. În afară de aceasta, transmiterea puterii prin roţi şi curele este
însoţită de pierderi care pot ajunge până la 15% din puterea totală necesară.
3. Acţionarea prin cuplă elastică este utilizată în special la ventilatoare cu
puteri mari.
Presiunea aerului în ventilator creşte din două cauze independente: prima
este forţa centrifugă creată de mişcarea de rotaţie ce se imprimă aerului în rotor şi
în carcasă; a doua cauză este constituită de energia cinetică comunicată aerului în
virtutea vitezei pe care acesta o capătă la ieşirea din rotor.
Energia cinetică a aerului curgând în carcasă trebuie transformată în
energie de presiune. Aceasta se poate realiza prin două măsuri constructive: prin
forma spirală a carcasei care, oferind majorări ale secţiunii mai mari decât cele
corespunzătoare creşterii debitului de aer, asigură viteze medii ale curentului,
micşorate şi, deci, presiuni statice crescute în direcţia de curgere; o a doua măsură
este pusă în evidenţă de forma de difuzor pe care o capătă carcasa înaintea gurii de
refulare.
Forma paletei influenţează caracteristicile de presiune, debit, randament şi
chiar dimensiunile de gabarit. Astfel, paleta curbată înapoi asigură randamente
108
bune, caracteristici de presiune stabile la debite relativ mici, pe când paleta
curbată înainte realizează presiuni totale maxime, debite în general mari, în
schimb randamentele sunt mai mici; paleta radială se utilizează mai rar, dar este
convenabilă la unele construcţii de ventilatoare care trebuie să funcţioneze în
ambele sensuri de rotaţie (de exemplu, ventilatoarele pentru răcirea motoarelor
electrice).
∆ p t∞ = ρ (u 2 v u 2 − u 1v u 1 ) (230)
109
Q Q
∆pt∞ = ρ u22 1 − ⋅ ctgβ 2 − u12 1 − ⋅ ctgβ1 (231)
π ⋅ D2 ⋅ b2 ⋅ u2 π ⋅ D1 ⋅ b1 ⋅ u1
ρr ⋅ vr2 ρa va2
∆pt = psr +
− psa + 2 (232)
2
în care:
psr , psa - presiunile statice;
v r , v a - vitezele medii în secţiunile de refulare şi aspiraţie.
Dacă ∑ ∆p reprezintă pierderile de presiune din interiorul ventilatorului atunci:
∆p t = ∆p t∞ − ∑ ∆p
Pu = Q ⋅ ∆pt [W ] (233)
cu Q în m 3 / s şi ∆p in N / m 2
4) Puterea absorbită P, definită ca puterea preluată de arborele ventilatorului de
la motorul de antrenare:
P = Ph + Pm (234)
110
Pu
η= (235)
P
∆pt
ψ= (236)
u2
ρ 2
2
2) Coeficientul de debit:
4Q
- pentru ventilatoare centrifuge: ϕ= (237)
π ⋅ D22 ⋅ u 2
4Q
- pentru ventilatoare axiale: ϕ =
π ⋅ D22 (1 − ν 2 ) ⋅ u 2
(238)
în care ν = D1 / D2
3) Coeficientul de putere:
P ρ ⋅ψ
λ= = (239)
ρ 3 π η
⋅ u 2 ⋅ ⋅ D 22
2 4
3
−
n ∆p 4
σ= Q1 / 2 t (240)
28,5 ρ
cu n [rot / min ]; [
∆pt kgf / m 2 ]
ϕ1 / 2
sau pentru ventilatoare centrifuge: σ = (241)
ψ 3/ 4
111
ϕ 1 / 2 (1 − ν )
1/ 2
şi pentru ventilatoare axiale: σ = (242)
ψ 3/ 4
Q1 / 2
5) Turaţia specifică: n s = 20 ⋅ π ⋅ n 3/ 4
(243)
∆p t
ρ
112
Fig. 2.63 Ventilator cu conductă de aspiraţie
113
Fig. 2.64 Ventilator cu conductă de refulare
Δp t = p tr − p ta = (∆ p sr + p dr ) = (Δp sa − p da ) (246)
114
v r2
∆pt = p dr = ρ (247)
2
115
se în acest fel modificarea presiunii (relaţia lui Euler). Constructiv, dispozitivul de
conducere poate fi cu palete radiale sau cu palete axiale.
116
2.14.2 Aerodinamica ventilatorului axial. Caracteristici
Schema fluxului prin ventilatorul axial (fig. 2.69) este asemănătoare cu cea de la
pompele axiale. O secţiune cilindrică de rază r executată în rotor şi desfăşurată în
plan determină reţeaua de profile rotorice. Debitul prin rotorul elementar de
anvergură dr este dQ = 2πr dr ∙va, unde v a este viteza axială. În lipsa aparatului
director la intrare, gazul intră în reţea fără circulaţie ( v1 = v a ), iar din triunghiurile
de viteze rezultă:
vu 2 2
w∞ = va2 + (u − ) (248)
2
Pe de altă parte, forţa portantă este dFz = ρГ w∞ dr, unde Г = zГp, z fiind
numărul de palete, iar Гp - circulaţia în jurul unei palete. Forţa tangenţială este
dT =dFz ∙sin β∞=zρГp w∞ dr ⋅ sin β∞ = zρГp dr va, iar momentul necesar rotirii
rotorului elementar, dM = r dT = zρГp dr va r, respectiv puterea este dP = ω dM =
zρГp ωva rdr. Totodată, pentru rotorul elementar puterea este şi dP = ρ dQ Yt. Din
egalarea expresiilor puterii lui dP rezultă:
zΓ p ω
Yt = (249)
2π
117
Cum Гp = ГABCD = ГDC + ГAB şi deoarece v u1 = 0, înseamnă că ГAB = 0 şi
deci Гp = ГDC = tvu2, unde t = 2πr/z este pasul reţelei. Energia specifică teoretică
este prin urmare:
ztv u 2
Yt = ω = ωrv u 2 = uvu 2 (250)
2π
Când există un aparat director, v u1 ≠ 0 , iar energia specifică este:
A Fx µ ρzΓw∞ µ r ρzΓw∞2
hrr = = r = (253)
t t sin β ∞ 2πr sin β ∞ 2πrva
118
µ ad ρ (zΓ )ad v ad
2
hrad = (254)
2πrva
µ s ρ (zΓ )s vs2
hrs = (255)
2πrva
R 2
hrsd = ρ vu 3 (256)
2
în care R este raza exterioară a aparatului redresor. În figura 2.70 este reprezentată
schema completă a fluxului pentru ventilatorul axial prevăzut cu aparat director şi
stator.
O problemă specifică maşinilor axiale este aceea a interstiţiului
paletă-carcasă care trebuie să fie minim. Un interstiţiu mare înseamnă un
important efect de capăt la paletă, turbioanele din această zonă cauzând scăderea
pronunţată a randamentului aeraulic al ventilatorului. Caracteristicile
ventilatorului axial la turaţie constantă sunt date în figura 2.71, în comparaţie cu
cele ale ventilatorului centrifug. În cazul în care turaţia se include ca parametru, se
obţine caracteristica universală (la ventilatoarele axiale, unghiul de aşezare α al
paletei rotorice poate fi inclus, de asemenea, ca parametru). Comparaţia curbelor
caracteristice pune în evidenţă faptul că la ventilatorul axial are loc un consum
mare de putere la debit nul, drept urmare nu se recomandă funcţionarea în zona
debitelor mici şi nici reglajul prin obturare.
119
Fig. 2.70 Fig. 2.71
Schema completă a fluxului prin Caracteristicile ventilatorului
ventilatorul axial axial
I
L = 10 lg , (257)
I0
120
CAPITOLUL 3
121
Teoretic, o cameră aspiră şi refulează într-un ciclu de pompare un volum
de lichid egal cu diferenţa dintre volumul său maxim Vmax şi volumul său
minim Vmin :
Qtm = ∆V ⋅ f (2)
dV
Qt (t ) = (3)
dt
şi, în cazul general, este variabil în timp, depinzând numai de tipul mecanismului
utilizat şi de viteza de antrenare a elementului său conducător.
Debitul volumic real Q este mai mic decât cel teoretic Qt din cauza
pierderilor de lichid din spaţiile de înaltă presiune spre spaţiile de joasă presiune
ale pompei, prin interstiţiile necesare mişcării relative a elementelor active.
Pierderile volumice ΔQ = Qt – Q sunt proporţionale cu presiunea de refulare,
astfel că debitul volumic real scade faţă de cel teoretic la creşterea presiunii.
Debitul volumic real este mai mic decât cel teoretic şi din cauza compresibilităţii
lichidului.
Datorită uzurii inerente a elementelor de etanşare, pierderile volumice
cresc în timp, alterând randamentul (debitul) volumic. Durata de utilizare a unei
pompe este limitată de scăderea excesivă a acestuia.
Atunci când elementele active nu pot realiza închiderea şi comunicarea
alternativă a camerelor de volum variabil cu racordurile, pompa trebuie prevăzută
cu un sistem de distribuţie. Nesincronizarea acestuia cu elementele active poate
provoca depresiuni şi suprapresiuni importante în camerele pompei şi micşorarea
debitului.
Momentul teoretic Mt, necesar pompării este proporţional cu rezultanta
forţelor de presiune de pe elementele active, deci depinde doar de sarcina şi de
mărimea pompei, fiind independent de turaţia acesteia. Pulsaţiile debitului
determină pulsaţii de presiune, astfel că momentul teoretic este variabil în timp.
Momentul real M depinde şi de turaţie datorită frecărilor.
122
Presiunea instantanee în racordul de aspiraţie este determinată de
pierderea de sarcină pe traseul de aspiraţie, impusă de debitul instantaneu. Astfel,
turaţia maximă a pompelor volumice este limitată de apariţia fenomenului de
cavitaţie. O altă limitare a turaţiei rezultă din solicitările elementelor
mecanismului pompei, dar uzual condiţia de cavitaţie este mai severă.
Pompele volumice sunt utilizate în domeniul debitelor mici şi a sarcinilor
mari.
123
Tabelul 3.1
Presiuni uzuale
[bar] Turaţii Vâscozitatea Randa-
Tipul de pompă uzuale recomandată mentul
[rpm] [cSt] total
100
200
300
400
500
0
Cu dantură 1500 40
Pompe cu angrenaje
0,75
exterioară 3000 80
Cu dantură 1500 50
0,7
interioară 3000 100
Cu deplasare continuă
1000 80
Cu şurub 0,75
5000 200
Palete
500 30
rotitoare cu o 0,8
Pompe cu palete
1500 50
excentricitate
Palete
rotitoare cu 500 30
0,82
dublă 3000 50
excentricitate
500 30
Palete fixe 0,8
1500 50
pistoane axiale
Cu disc 1000 30
0,85
Pompe cu
înclinat 3000 50
Cu deplasare alternativă
Cu bloc 500 30
0,85
înclinat 1500 50
Cu pistoane 1000 20
0,88
radiale 2000 50
Pompe cu
excentric
Cu pistoane 1000 20
0,88
în linie 2000 50
124
3.2 Pompe cu piston
Sunt maşini hidraulice în care fluidul de lucru este pus în mişcare prin
deplasarea rectilinie alternativă, în corpul pompei, a unui piston care asigură
variaţia de volum. Sensul mişcării pistonului se schimbă periodic, astfel încât la
capetele cursei (în punctele moarte) viteza devine nulă, mişcarea fluidului fiind
deci pulsatorie. Performanţele acestor pompe sunt mai bune la construcţiile
orizontale, la care puterile pot ajunge la peste 1500 KW. Faţă de maşinile cu
principiu dinamic, pompele volumice cu piston au următoarele avantaje:
a) pot asigura presiuni de refulare foarte mari;
b) presiunea de refulare nu depinde de viteza pistonului, ea putând fi
păstrată constantă la diverse debite;
c) funcţionează cu randamente bune;
d) sunt autoamorsabile.
Dezavantajele acestor maşini sunt următoarele:
a) debit relativ redus datorită secţiunilor mici de trecere, vitezelor mici de
circulaţie şi trecerilor multiple prin punctele de viteză nulă;
b) construcţie complicată datorită organelor de închidere şi mişcării
alternative a pistonului;
c) debit pulsatoriu.
Pompele cu piston se pot clasifica după:
1. tipul constructiv:
- cu un singur cilindru (maşini simplex);
- cu doi cilindri în paralel (maşini duplex);
- cu trei cilindri în paralel (maşini triplex).
2. după numărul de feţe active:
- cu simplu efect (au o singură faţă activă);
- cu dublu efect (au două feţe active);
- diferenţiale (cu simplu efect pe aspiraţie şi cu dublu efect pe
refulare sau invers).
3. după felul acţionării:
- pompe acţionate de motoare prin intermediul unui mecanism bielă-
manivelă;
- pompe acţionate direct, antrenate de o maşină cu abur sau aer
comprimat;
În figura de mai jos 3.1 este prezentată schema constructivă a unei pompe
monocilindru, cu piston şi mecanism bielă-manivelă. Distribuţia se realizează cu
două supape, una de aspiraţie, cealaltă de refulare, iar în cazul presiunilor mari se
folosesc câte două supape (înseriate) pe fiecare circuit.
125
Funcţionarea pompei cu piston se bazează pe modificarea ciclică a
volumului de lucru. Un ciclu de funcţionare este format din două faze: prima, în
care, prin deplasarea pistonului în sensul de creştere a volumului de lucru, în
cavitatea de lucru apare o depresiune care determină aspiraţia prin supapa de
aspiraţie; a doua, în care prin deplasarea pistonului în sensul în care volumul de
lucru scade, presiunea creşte şi fluidul este evacuat prin supapa de refulare.
n π ⋅ D2 n
Q =V ⋅ = ⋅h⋅ (1)
60 4 60
Debitul mediu efectiv este mai mic din cauza pierderilor la etanşarea
pistonului şi la supape şi anume:
Q = η v ⋅ Qt (η v = 0,93............0,96) (2)
Dar:
r r2
sin α = sin γ , deci cos α = 1 − 2 sin 2 γ (4)
L L
126
r
Deoarece < 1 , de obicei 1/5 dezvoltarea în serie a radicalului se poate
L
1 r2
limita fără erori importante la primii doi termeni adică cos α ≅ 1 − ⋅ 2 sin 2 γ şi
2 L
deci:
1 r2
x = L − r ⋅ cos γ − ⋅ sin 2 γ (5)
2 L
dx dγ r 2 dγ r
v= = r ⋅ sin γ ⋅ − ⋅ sin 2γ ⋅ = rω (sin γ − sin 2γ ) (6)
dt dt 2 L dt 2L
r
q = A ⋅ v = A ⋅ r ⋅ ω ⋅ (sin γ − sin 2γ ) = k ⋅ q * , (k = A ⋅ r ⋅ ω ) (7)
2L
127
Fig. 3.3 Pompă cu piston simplex Fig. 3.4 Pompă cu piston diferenţială
128
Fig. 3.5
Pompă cu piston cu două feţe active
a)variaţia debitului instantaneu în funcţie de unghiul de rotaţie;
b) schema constructivă de principiu
Aşa cum se observă în fig. 3.5, în cazul pompelor cu piston cu două feţe
active, pe intervalul [0,2π ] faţa stângă a pisonului de arie A' = π ⋅ ( D 2 − d 2 ) / 4 va
refula şi ea debitul q ' = k ' ⋅ q * , unde k ' = A' ⋅ r ⋅ ω , adică la fiecare cursă a
pistonului vom avea debit. În fine, dacă pompa este construită cu mai mulţi
cilindri în aşa fel încât decalajul unghiular între ei să fie 2 π / z , z fiind numărul de
cilindri în diagrama de debit, sinusoidele vor fi decalate cu acelaşi interval
unghiular, rezultând o pulsaţie a debitului cu atât mai mică, cu cât numărul
cilindrilor este mai mare. În acest caz, pentru acţionarea pistoanelor se foloseşte,
de obicei, o camă (fig.3.6), debitul pompei calculându-se cu relaţia:
Q = 2 ⋅ e ⋅ A ⋅ n ⋅ z / 60 (8)
129
Fig. 3.6 Pompă cu pistoane în stea
130
Fig. 3.7 Pompă cu piston duplex
131
cursă, ceea ce provoacă desprinderea lichidului de piston ca urmare a scăderii
presiunii, deci apariţia cavitaţiei. Din acest motiv, turaţiile de antrenare sunt
adeseori limitate la valori cuprinse între 40 şi 180 rot/min. Utilizarea reductoarelor
pe lanţul de antrenare a pompei are consecinţe directe nu numai asupra gabaritului
şi greutăţii maşinii, ci şi asupra preţului de cost.
132
Între rotorul 1 şi statorul pompei 3 există excentricitatea e datorită căreia
fiecare piston radial 2 execută o cursa h = 2e ; distribuţia se face prin axul central
fix care cuprinde canalizaţia de aspiraţie şi cea de refulare. Statorul are rol de
ghid, contactul pistonaşelor la suprafaţa de ghidare fiind menţinut datorită forţei
centrifuge a unor arcuri sau inele laterale de ghidare.
Pistoanele 2 culisează în cilindrii radiali practicaţi în blocul rotativ 1
amplasat excentric faţă de carcasă. Distanţa dintre carcasă şi blocul cilindrilor este
variabilă: pe un arc de 180 o în sensul rotaţiei creşte, pistoanele ies din cilindri şi
aspiră lichid prin fereastra de aspiraţie a distribuitorului; urmează scăderea
distanţei dintre carcasă şi blocul cilindrilor, care determină pătrunderea
pistoanelor în cilindri şi evacuarea lichidului prin fereastra de refulare a
distribuitorului.
Frecarea excesivă dintre pistoane şi carcasă este evitată prin utilizarea unui
rulment, a lagărelor hidrostatice sau a unor role ataşate pistoanelor, care se
deplasează în canale practicate în pereţii laterali ai carcasei.
133
Randamentul volumic şi cel total au valori ridicate, presiunea maximă
fiind cuprinsă între 350 şi 420 bar.
În figura 3.10 sunt ilustrate câteva moduri de realizare a contactului dintre
pistonaş şi stator. Pistoanele au de asemenea tijele articulate excentric.
Distribuţia pompelor cu alimentare exterioară se face prin nişte canale
periferice ale carcasei, distribuitorul lipsind. Dirijarea uleiului către aspiraţie,
respectiv refulare se face prin aceleaşi canale care sunt legate la conductele de
aspiraţie şi refulare.
Q = V p nη v (1)
unde ηv = 0, 96 ~ 0, 98. Din relaţia de mai sus se poate scoate cilindreea Vp:
Q
Vp = (2)
nη v
Pe de altă parte însă, din figura 3.11 se vede că, pentru un pistonaş, cursa
este h = 2e. În acest caz:
134
πd 2
V =z 2e (3)
4
πd 2
Qt = nV = nz e (4)
2
Q = Qtη v (5)
πd 3
z ψnη v = Q (6)
2
2Q
d =3 (7)
πzψnη v
135
Se consideră acum contururile statorului şi rotorului dispuse unul faţă de
celalalt la distanţa e. Pentru început, se pune problema calculului cinematic. În
triunghiul OAO1 din figura 3.11 se poate scrie:
Pe de altă parte:
OA = r + x ; O1 A = R = r + e ; O1O = e (9)
e
v r = eω sin ϕ + sin 2ϕ (15)
2r
136
Derivând din nou în raport cu timpul, se va obţine acceleraţia relativă:
dvr e
ar = = &x& = eω 2 cos ϕ + cos 2ϕ (16)
dt 2r
at = OA ⋅ ω 2 = ω 2 (r + x ) = ω 2 (r 2
+ 2er + e 2 cos 2 ϕ − e cos ϕ ) (17)
e
a c = 2ωv = 2ω 2 e sin ϕ + sin 2ϕ (18)
2r
πd 2
V =z h (19)
4
h = 2e
şi în aceste condiţii:
zπd 2 e
V= (20)
2
πd 2
Qt = nz e (21)
2
Q = Q tη v (22)
137
3.3.4 Neuniformitatea debitării la pompele cu pistonaşe radiale
πd 2 πd 2 e
q1 = vr = eω sin ϕ + sin 2ϕ (23)
4 4 2r
p p
πd 2 e
qt = ∑ q1 = ∑ eω sin ϕ i + sin 2ϕ i (24)
i =1 i =1 4 2r
p
πd 2
qt = ∑ eω sin ϕ i (25)
i =1 4
ϕ i = ϕ + (i − 1)γ (26)
2π
unde γ = , reprezintă pasul unghiular. Cu această observaţie, ecuaţia (25)
z
devine:
p
πd 2 πd 2 p
qt = ∑ eω sin [ϕ + (i − 1)γ ] = eω ∑ sin [ϕ + (i − 1)γ ] (27)
i =1 4 4 i =1
Ţinând cont că suma din membrul drept al ecuaţiei de mai sus se poate
pune sub forma:
138
γp
sin
2 sin ϕ + γ p − π
p
γp
sin
πd 2 2 sin ϕ + γp − π
q t (ϕ ) = eω (29)
4 γ 2 z
sin
2
q max − q min
δ' = (30)
q med
πd 2
q med = z 2en (31)
4
z 2π
în cazul pompelor cu un număr par de pistonaşe p = şi γ = , prin urmare:
2 z
2π z
sin ⋅
πd 2 z 4 sin ϕ + 2π ⋅ z − π = πd eω 1 cosϕ − π
2
qt (ϕ ) = eω (32)
4 2π z 4 z 4 π z
sin sin
z z
se face din nou notaţia:
1 π
ψ = cos ϕ − (33)
π z
sin
z
139
πd 2 πd 2
q t max = eωψ max ; q t min = eωψ min (34)
4 4
în care:
ψ max =
1 π
π ; ψ min = ctg (35)
ϕ=
z π ϕ =0
z
sin
z
π
1 cos
πd 2 z
eω −
π π π
4 sin sin 1 − cos
z z = π z π π π2
δ zpar
'
= = tg ≈ (36)
πd 2
z π z 2z 2z 2
zen sin
2 z
z +1
În cazul pompelor cu un număr impar de pistonaşe, p = şi repetând
2
calculele se găseşte că:
π2
δ zimpar
'
≈ (37)
8z 2
140
πd 2
F p = Fx = p (38)
4
πd 2 πd 2 p
Ft = Fx tan β = p ⋅ tgβ ;N = ⋅ (39)
4 4 cos β
M 1 = Ft ⋅ R = Ft ⋅ OA
unde:
OA = O E + E A
S-a arătat mai înainte, atunci când s-a analizat figura 3.11, că:
OA = e cos ϕ + R cos β
141
Deoarece din scrierea în două moduri a segmentului O1 E (vezi fig.3.11)
se poate obţine relaţia de legatură dintre unghiurile φ şi β:
e
sin β = sin ϕ (41)
R
e2
cos β = 1 − 2 sin 2 ϕ (42)
R
e2
cos β = 1 − 2
sin 2 ϕ (43)
R
e
sin ϕ
πd 2
R
Ft = p (44)
4 e2
1− sin 2 ϕ
2R 2
e
sin ϕ
πd R
2
e2
M1 = p e cos ϕ + R 1 −
2R 2 sin 2
ϕ (45)
4 e2
1− 2
sin 2 ϕ
2R
142
Din relaţia anterioară se observă că momentul rezistent total depinde de
unghiul de rotire ϕ i = ϕ + (i − 1)γ unde γ = 2π / z .
Atât la pompe, cât şi la motoare, momentele rezistente sunt pulsatorii şi ele
se pot constitui în elemente de excitare a sistemului mecanic, putând provoca
vibraţii torsionale. Din raţiuni pur constructive, raportul e 2 /( 2 R 2 ) se poate neglija.
În aceste condiţii, expresia momentului total se simplifică, putând fi scrisă sub
forma:
πd 2 e p
Mt = p ∑ sin ϕ i [e cosϕ i + R ] (47)
4 R i =1
ω Qp
PP = M med = (48)
η pompa η pompa
ω
PM = M med = Qpη mot (49)
η mec
143
Pompă cu
pistonaşe axiale
144
Fig. 3.14 Pompă cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat
145
Fig. 3.15 prezintă o secţiune longitudinală printr-o pompă cu pistonaşe
axiale cu debit constant. În figură s-au făcut notaţiile: 1-arbore; 2-carcasă; 3-
articulaţii sferice; 4-piston plunjer; 5-orificiu de aspiraţie; 6-distribuitor; 7-blocul
cilindrilor; 8-şurub de strângere; 9-lagăr de rostogolire; 10-disc în mişcare de
rotaţie.
Blocul cilindrilor este înclinat faţă de arborele motor la un unghi α<300,
fiind antrenat în mişcarea de rotaţie de arborele motor prin intermediul discului 10
şi a articulaţiilor sferice 3. Datorită faptului că blocul cilindrilor este înclinat, la o
rotaţie completă a arborelui 1, volumele de lucru delimitate de pistoanele 4 şi de
cavităţile din blocul cilindrilor variază. La cursa ascendentă a pistonului, de la
poziţia inferioară din figură la cea superioară, volumul variază crescător.
Creşterea volumului de lucru este însoţită de scăderea presiunii, fapt care
determină generarea aspiraţiei. Aspiraţia se produce printr-unul din orificiile
distribuitorului 6 care este parţial conectat la tubulatura de aspiraţie, parţial la cea
de refulare. La cursa descendentă a pistonului 4, volumele de lucru variază
descrescător. Micşorarea volumelor de lucru produce creşterea presiunii,
determinând refularea. Fluidul este refulat tot prin canalele distribuitorului 6 către
exterior. Maşina prezentată în fig. 3.15 este una cu debit constant, pentru că
valoarea cursei maxime a pistonaşelor este constantă. Ea este în funcţie de unghiul
de înclinare blocului cilindrilor faţă de arborele motor, unghi care, la acest tip de
pompă, este fix. În cazul în care există posibilitatea modificării unghiului de
înclinare, pompa se numeşte cu debit variabil. Pompa cu disc înclinat se
deosebeşte de pompa cu bloc înclinat numai prin modul de reglare unghiului α
care în cazul acestuia se realizează prin înclinarea discului în jurul articulaţiei din
dreapta arborelui cardanic.
Pompele cu pistonaşe axiale sunt în general construcţii pretenţioase,
suprafeţele de lucru trebuind realizate la rugozităţi foarte mici. Este vorba în
special de pisoane, alezajele cilindrilor, suprafeţele de contact dintre blocul
cilindrilor şi distribuitor şi articulaţiile sferice ale bielelor.
Performanţele energetice şi cavitaţionale ale pompelor cu disc înclinat şi
ale celor cu bloc înclinat sunt comparabile. Randamentul volumic şi cel total au
valori ridicate: η v = 0,93...0,97 şi η t = 0,84...0,93 . Debitul acestor pompe poate fi
reglat prin modificarea înclinării discului sau a blocului cilindrilor care au ca efect
variaţia cursei pistoanelor.
Pompele cu disc înclinat sunt compacte şi ieftine, fiind adecvate îndeosebi
transmisiilor în circuit închis, frecvent utilizate în instalaţiile hidrostatice ale
utilajelor mobile. Pompele cu bloc înclinat sunt robuste, dar necesită o tehnologie
mai complexă, iar varianta reglabilă are un gabarit relativ mare.
Pompele cu pistonaşe axiale cu disc fulant sunt pompe cu cilindri imobili
axiali aşa cum se observă în figura de mai jos (fig. 3.16).
146
a) Schema pompei
147
lichid din conducta de aspiraţie se produce rapid, prin degajările dreptunghiulare
ale pistoanelor, la ieşirea din cilindri. Debitul acestei pompe se reglează cu un
drosel montat pe traseul de aspiraţie.
Utilizarea supapelor permite obţinerea unor presiuni de cca. 700 bar,
limita actuală fiind de 2000 bar. În cazul distribuitoarelor rotative, presiunea de
funcţionare continuă nu depăşeşte 350 bar.
Cursa de aspiraţie a pistoanelor se realizează uzual datorită unor arcuri
amplasate în cilindri sau prin supraalimentare cu o pompă auxiliară. Aceste soluţii
asigură contactul permanent dintre pistoane şi discul fulant în faza de aspiraţie.
148
3.4.2 Performanţe şi domenii de utilizare
149
C
unde R reprezintă raza cercului pe care sunt amplasate articulaţiile în disc, iar α
unghiul de înclinare al discului.
Viteza pistonului fiind derivata în raport cu timpul a spaţiului x parcurs de
piston la rotirea discului cu unghiul φ, rezultă:
dϕ
= [R (1 − cos ϕ ) sin α ] = R sin α sin ϕ
dx d
v= = Rω sin α sin ϕ (2)
dt dt dt
150
dV p = Adx = AR sin α sin ϕdϕ (3)
π
πd 2
dV p = AR sin α ∫ sin ϕdϕ = R sin α (4)
0
2
n π 2 n
Qt = V p z = d Rz sin α (5)
60 2 60
Q = Qtη v (6)
πd 3 n
Q= ψzη v sin α (7)
2 60
120Q
d =3 (8)
πzψnη v sin α
151
3.4.3.3 Calculul neuniformităţii debitării
πd 2 πd 2
q1 = v= Rω sin α sin ϕ (9)
4 4
πd 2
q1 max = Rω sin α (10)
4
p
πd 2 p
qt = ∑ qi = Rω sin α ∑ sin ϕ i (11)
i =1 4 i =1
ϕ i = ϕ + (i − 1)γ (12)
unde γ = 2π / z .
Prin urmare, debitul instantaneu total devine:
πd 2 p
qt = Rω sin α ∑ sin[ϕ + (i − 1)γ ] (13)
4 i =1
152
dar:
γp
sin
2 sin ϕ + γp − π
p
deci:
γp
sin
πd 2 2 sin ϕ + γp − π = q (ϕ )
qt = Rω sin α (15)
γ 2 z
t
4
sin
2
q max − q min
δ '= (16)
q med
Ţinând cont de relaţia (11), debitul mediu pentru cele z pistonaşe poate fi
scris sub forma:
πd 2
q med = 2 Rn z sin α (17)
4
z
p= unde γ = 2π / z (18)
2
şi prin urmare,
z 2π
sin
πd 2 4 z sin ϕ + z 2π − π = πd Rωψ sin α
2
qt = Rω sin α (19)
4 2π 4 z z 4
sin
2z
153
unde:
1 π
ψ = cos ϕ − (20)
π z
sin
z
πd 2
qt min = Rωψ min sin α (21)
4
şi respectiv,
πd 2
q t max = Rωψ max sin α (22)
4
unde:
π
ψ min ϕ =0 = ctg (23)
z
şi respectiv,
1
ψ max = (24)
ϕ=
π
π
z sin
z
πd 2 1 π
Rω sin α − ctg
4 sin π z
z = ω 1 π
δ zpar
'
= π − ctg (25)
πd 2
2 zn z
2 zRn sin α sin
4 z
154
Ţinând cont că:
1 π 1 π 1 π π
− ctg = 1 − cos = 2 sin 2 = tg (26)
π z π z π π z 2z
sin sin 2 sin cos
z z 2z 2z
ω π π π π2
δ zpar
'
= tg = tg ≈ 2 (27)
2 zn 2 z z 2 z 2 z
z +1
p= (28)
2
π π π2
δ zimpar
'
= tg ≈ 2 (29)
2 z 4 z 8z
155
Forţa F se descompune după două direcţii axială F1 şi tangenţială F2 . Dintre
cele două forţe moment faţă de axa de rotaţie M 1 dă numai forţa F2 .
πd 2
M 1 = F2 R sin ϕ = pR sin α sin ϕ (30)
4
πd 2 p
Mt = pR sin α ∑ sin [ϕ + (i − 1)γ ] (31)
4 i =1
M max − M min
δ '= (32)
M med
Mai departe, se poate face aceeaşi analiză ca mai sus pentru calculul lui
M max , M min , M med . Momentul rezistent total de la axul maşinii este variabil în
timp. El va induce în linia de antrenare vibraţii torsionale care uneori pot produce
rezonanţă.
156
Maşina cu pistonaşe axiale, cu bloc înclinat, sub aspectul transmiterii
forţelor, se caracterizează prin aceea că blocul pistonaşelor este descărcat de forţe
exterioare perpendiculare pe axa blocului. Discul şi arborele lui sunt în schimb
încărcate prin forţele F1 şi F2 care solicită la încovoiere şi torsiune acest
ansamblu. Reacţiunile R1 şi R2 din lagarele arborelui discului au valori importante,
acţionează pulsatoriu şi necesită lagăre cu rulmenţi radial-axiali multipli şi uneori
cu rulmenţi cu ace.
a) b)
Fig. 3.21 Blocul cilindrilor pompelor cu pistoane axiale:
a) secţiune axială; b) vederea suprafeţei de distribuţie
157
Scăderea presiunii este limitată de neetanşeitatea corespunzătoare jocurilor
existente între cilindru şi piston, respectiv între cilindru şi distribuitor. La
momentul t2 pistonul începe să reducă volumul lichidului din cilindru, dar acesta
rămâne închis până la momentul t3, când fanta sa ajunge tangentă la fereastra de
refulare.
a)
b)
Fig. 3.22 Distribuitorul plan al pompelor cu pistoane axiale: a) vedere;
b) secţiune
158
Fig. 3.23 Diagrama indicată a unei pompe cu pistoane axiale
159
Viteza de micşorare a presiunii din cilindru la sfârşitul refulării, în
intervalul t8 – t7, poate fi redusă prin alegerea corespunzătoare a unghiului ψa4.
Unghiurile ψa1 şi ψa3 pot fi în acest caz nule sau chiar negative.
Volumul V al spaţiului cuprins între piston, cilindru şi distribuitor variază
conform relaţiei:
πd 2 πd 2
V (ϕ ) = V0 + S− ⋅ x(ϕ ) (33)
4 4
πd 2
V =z 2 R sin α (34)
4
πd 2
V (ϕ ) = V0 + R sin α (1 − cos ϕ1 ) (36)
4
La începutul refulării, φ = 0:
πd 2
V (0) = V0 + R sin α (37)
4
4( p 2 m − p1m ) πd 2
ψ ar = arccos1 −
V + R sin α (38)
πd εR sin α
2 0
2
πd 2
∆Vr = V (ψ ar ) − V (0) = R sin α [cos(ψ ar ) − 1] <0 (39)
4
160
ε ⋅ ∆V r
∆p r = p (ψ ar ) − p(0) = − >0 [bar] (40)
v (0)
4( p 2 m − p1m )
ψ aa = arccos 1 − (41)
πd 2 εR sin α
Pentu φ = π + ψaa
πd 2
V (π − ψ aa ) = V0 − R sin α [1 − cos(ψ aa )] (42)
4
πd 2
∆V a = V (π − ψ aa ) − V (π ) = R sin α [1 − cos(ψ aa )] >0 (43)
4
ε ⋅ ∆V a
∆p a = p (π + ψ aa ) − p (π ) = − ∆p r = − < 0 [bar] (44)
V (π )
Se observă că ψar > ψaa datorită diferenţei dintre volumele iniţiale supuse
variaţiei, V(0) şi V(π). Dacă pompa trebuie să fie bidirecţională sau să funcţioneze
şi ca motor bidirecţional, distribuitorul trebuie să fie simetric: ψa1 = ψa2 = ψa3 =
ψa4 = ψa = 0,5...2o. Valorile mici ale unghiului de etanşare alterează randamentul
volumic, dar micşorează zgomotul, iar în cazul motoarelor asigură şi funcţionarea
stabilă la turaţii reduse.
161
Fig. 3.25 Variaţia presiunii pe cercul
de diametru mediu al unui distribuitor plan
162
Fig. 3.26 Variaţia cursei şi vitezei pistonului, ariei
deschiderii fantei de distrbuţie şi a vitezei lichidului în
fantă, în funcţie de unghiul de rotaţie arborelui
unei pompe cu pistonaşe axiale
π π A A
v f ( ) = v( ) ⋅ c = ωR c sin α (45)
2 2 Af Af
4
Raportul Af /Ac este cuprins la construcţiile uzuale între 0,42 şi 0,48 dar
prin micşorarea lăţimii gulerelor de etanşare se poate ajunge la 0,6. Diametrul
mediu de amplasare a fantelor D0 este în general egal cu diametrul de dispunere a
axelor cilindrilor Dc = 2∙rp, dar s-a constatat experimental că micşorarea
diametrului D0 în vederea reducerii vitezei periferice a fantelor micşorează viteza
de uzură a sistemului de distribuţie şi permite realizarea unei presiuni medii mai
mari.
Considerăm, pentru efectuarea calculelor, cazul în care fanta se încadrează
în gabaritul cilindrului, D0 = Dc, adică lungimea liniei medii a fantei l este practic
egală cu diametrul cilindrului.
D0 − Dc = z ⋅ rp
163
Raza frezei cilindro-frontale (cu care trebuie să se execute fanta) este:
Af
ρ = 1,165d (1 − 1 − 0,674 ) (46)
Ac
d − 2ρ
ψ 'f = (47)
rp
ψ f = ψ 'f + 2 ρ (48)
Unghiul de etanşare:
ψ e = ψ f + 2ψ a (49)
Unghiul de distribuţie:
ψ d = π −ψ e (50)
ρ
ψ d' = ψ d − 4 (51)
D0
Ad = ψ d' D0 ρ + πρ 2 (52)
Q
vd = (53)
ψ D0 ρ + πρ 2
'
d
164
Pentru calculul lăţimii gulerelor de etanşare a, se admite că distribuţia
presiunii pe zona de etanşare (0 ≤ φ ≤ π) este limitată în orice direcţie
perpendiculară pe conturul ferestrei de refulare.
Blocul cilindrilor este apăsat pe distribuitor de forţa medie:
ρ nom Ac z
Fa = (54)
2
Fd = Fa λ (55)
1
şi a= (λAc z − Ad ) − ρ (56)
πD0
a = ar 3 V (57)
Ştiind că:
z −1
ar = (58)
z
πD0 Fa − Fd
A= (2a + 2 ρ ) + Ad şi σ= (59)
2 A
165
3.5 Pompe cu roţi dinţate
166
Fig. 3.27 Pompă cu roţi dinţate cu angrenare Fig. 3.28 Pompă cu roţi dinţate cu
angrenare exterioară, cu debit constant. interioară
1- roţi dinţate; 2- supapă de by-pass; 1- roată dinţată motoare (rotorul pompei);
3- resortul supapei; 4- arbore; 2-element de separare (stator); 3- coroană dinţată
5- carcasa pompei; 6 postament; 4- galerie de aspiraţie; 5- galerie de arefulare;
7- flanşă de refulare; 8- flanşă de dinţată;
9- şurub de strângere.
167
Fig. 3.29 Schema tridimensională a mecanismului unei pompe cu roţi
dinţate cu angrenaj exterior
168
La pompele cu angrenaj exterior distribuţia se realizează prin găuri
practicate în caracsă sau în capace; dacă se utilizează un angrenaj interior,
aspiraţia şi refularea lichidului pot fi asigurate prin ferestre situate în capace sau
prin găuri radiale practicate în carcasă şi între dinţii roţii.
Curgerile inverse, periferice şi frontale sunt limitate de jocurile foarte
mici, radiale şi axiale, existente în roţi, caracasă şi capace, la pompe cu angrenaj
exterior, respectiv între roţi, diafragmă şi capace, în cazul pompelor cu angrenaj
interior. Menţinerea randamentului volumic la o valoare acceptabilă necesită
compensarea automată a uzurii pieselor pompei, îndeosebi a capacelor.
Rezultanta forţelor de presiune pe roţi solicită lagărele proporţional cu
suprapresiunea realizată de pompă. La presiuni de refulare mici şi mijlocii (5...100
bar) se pot utiliza atât lagăre de alunecare, cât şi de rostogolire. La presiuni mari
(100...330) se întrebuinţează practic exclusiv lagăre de alunecare; fiind greu
solicitate, acestea au frecvent o structură specială; în acelaşi timp, eforturile
radiale pe roţi sunt reduse prin măsuri constructive.
Continuitatea transmiterii mişcării între roţile dinţate nu poate fi asigurată
decât de o dantură cu grad de acoperire supraunitar. Ca urmare, înainte de ieşirea
unei perechi de dinţi din angrenare, o altă pereche de dinţi (adiacenţi) intră în
contact. Cele două perechi de dinţi şi capacele închid şi comprimă (strivesc) un
volum de lichid, generând şocuri în angrenaje şi lagăre, zgomote şi scurgeri
erozive de mare viteză. Reducerea efectelor acestui fenomen necesită o serie de
măsuri constructive.
În practică, se folosesc şi pompe complexe, formate din două sau mai
multe pompe simple, dispuse în paralel sau serie. În primul caz (fig.3.31) debitele
se însumează, obţinându-se şi echilibrarea solicitării radiale a pinionului; în al
doilea caz, se asigură presiuni mai mari; există şi soluţii mixte, paralel serie
(fig.3.32).
169
Dacă pinioanele pompelor simple sunt antrenate de un singur arbore se
obţin pompele multiple, ale căror unităţi sunt independente din punct de vedere
hidraulic.
Antrenarea pompelor cu roţi dinţate se face de obicei direct, fără a solicita
radial sau axial pinionul; dacă antrenarea se face prin curea, angrenaj sau lanţ,
sunt necesare lagăre suplimentare.
Pompele cu roţi dinţate moderne au capacitatea constantă; ele pot fi
prevăzute cu supape de limitare a presiunii şi cu regulatoare de debit cu trei căi,
amplasate în capacul posterior (opus arborelui).
În scopul limitării presiunii din pompă, la partea superioară se află montată
o supapă de by-pass (de siguranţă), care pune în legătură cavitatea de refulare cu
cea de aspiraţie atunci când presiunea de la refulare depăşeşte valoarea prescrisă.
Pompele cu angrenaje cilindrice sunt larg răspândite în transmisiile
hidrostatice datorită simplităţii constructive, gabaritului redus şi costului scăzut;
au însă randamente mai mici decât pompele cu pistoane, sunt mai zgomotoase
decât acestea şi au o neuniformitate mare a debitului. În figura 3.33 se prezintă
curbe tipice de variaţie a randamentului volumic şi a celui total în funcţie de
presiune.
Fig. 3.33
170
funcţionează pe acelaşi principiu ca şi pompele cu angrenare exterioară. Lichidul
care umple pompa în cavităţile dintre dinţi este transportat din camera de aspiraţie
spre camera de refulare, unde este evacuat forţat, ca urmare a întrepătrunderii
dinţilor roţilor conjugate. Pompele cu roţi dinţate cu angrenare interioară sunt mai
complicate din punctul de vedere al fabricaţiei, însă prezintă avantajul că dau un
debit mai mare la aceleaşi gabarite, în comparaţie cu pompele cu roţi dinţate cu
angrenare exterioară. Volumul cuprins între dinţii angrenaţi variază mai puţin şi,
prin urmare, debitul este mai uniform.
Caracteristicile cavitaţionale ale acestor pompe sunt mai bune decât la
pompele cu angrenare exterioară, ceea ce se explică prin faptul că lichidul este
adus în pompă prin porţiunea centrală şi astfel forţele centrifuge ajută la umplerea
golurilor dintre dinţi, la aspiraţie.
Pentru izolarea cavităţii de refulare de cea de aspiraţie se foloseşte un
organ în formă de semilună (fig. 3.28), amplasat între roata dinţată cu dinţi
exteriori şi coroana dinţată cu dinţi interiori. La pompele bidirecţionale, la
inversarea sensului de rotaţie, elementul în formă de semilună se deplasează într-o
poziţie diametral opusă celei precedente.
Această piesă nu este necesară dacă angrenajul interior este cicloidal critic
deoarece diferenţa de un dinte asigură teoretic contactul tuturor dinţilor pinionului
cu roata.
Debitul pompei poate fi reglabil, la o turaţie dată, dacă se realizează roata
dinţată sau coroana dinţată deplasabile.
Pompele cu angrenaj interior necesită o tehnologie mai complexă de
fabricaţie dar sunt mai compacte decât celelalte şi au un debit uniform. La
presiuni mai mici de 100 bar dantura cicloidală este mai răspândită decât cea
evolventică.
Un caz particular al pompelor cu roţi dinţate cu angrenare interioară îl
constituie pompele de tip ORBITROL cu dantură cu profil neevolventic şi cu
dantură z, z+1. În fig. 3.34 (a), sunt prezentate fazele funcţionării acestui tip de
pompă, iar în fig. 3.34 (b) sunt reprezentate elementele constructive.
171
a) b)
Fig. 3.34 Pompă cu roţi dinţate cu angrenare interioară. a) funcţionare
b) construcţie
172
de strivire a lichidului cuprins între dinţi este înlăturată. Din această cauză, se
folosesc destul de des la transferul lichidelor cu conţinut mare de gaze sau de aer
dizolvat.
173
Fig. 3.35 Elementele geometrice ale angrenajului exterior evolventic (intrarea
dinţilor în contact)
174
Fig. 3.36 Elementele geometrice ale angrenajului exterior evolventic
(punctul de contact situat pe linia centrelor)
175
în care: este unghiul cremalierei de referinţă; este unghiul de angrenare; m
este modulul danturii. Ţinând seama de egalitatea:
A z cos α
cos α ' = cos α = (2)
A' z + 2ξ
în care: A este distanţa normală dintre axele roţilor; A` este distanţa dintre axele
roţilor deplasate; este coeficientul de corijare; z este numărul de dinţi al roţilor.
Astfel, relaţia (1) devine:
π ⋅ mz cos 2 α
d= (3)
z + 2ξ
z2
e = pb sin α ' = π ⋅ m cos α 1 − cos 2 α (4)
( z + 2ξ ) 2
Fig. 3.37 Bucşă frontală dublă Fig. 3.38 Bucşă frontală simplă
176
Date iniţiale
Pentru calcule preliminare se pot determina:
Diametrul cercului de divizare:
Q
Dr = 12,3 ⋅ 2 (5)
n
Dr
Rr = (6)
2
Modulul danturii:
m = 0,08Dr (7)
bm
β= (8)
mSTAS
Viteza unghiulară:
π ⋅n
ω= (9)
30
177
π ⋅ ( Re2 − Ri2 )
V = 2b ⋅ (11)
2
în care: Re reprezintă raza exterioară, Ri este raza interioară, iar b este lăţimea
roţilor. Se admite că:
m + mz
Re = (12)
2
mz
Ri = (13)
2−m
deci:
mz 2 mz 2
V = π ⋅ b ⋅ [( ) −( ) ] = 2 ⋅ π ⋅ b ⋅ m2 ⋅ z (14)
2+m 2−m
V = 2 ⋅π ⋅ β ⋅ z ⋅ m3 (15)
∆p ⋅ dV − M t ⋅ dϕ (16)
dV ω
Qt = = ⋅Mt (17)
dt ∆p
178
a) b)
c) d)
Fig. 3.39 Solicitarea dinţilor roţilor pompelor
179
(r1 − Ri ) − ( Ri + r1 ) ( r12 − Ri2 )
M p
1, z = ∆p1, z ⋅ b ⋅ h ⋅ r ≅ b ⋅ ∆p ⋅
p
1, z
p
1, z = b ⋅ ∆p ⋅ (18)
2 2
( Re − Ri ) − ( Re + Ri ) (R 2 − Ri2 )
M ip,i +1 = ∆pi ,i +1 ⋅ b ⋅ hip,i +1 ⋅ ri ,pi+1 ≅ b ⋅ ∆pi ,i +1 ⋅ = b ⋅ ∆pi ,i +1 ⋅ e (19)
2 2
n
b ⋅ ∆p b n
M p
= M 1p, z + ∑ M ip,i +1 = − ⋅ ( r12 − Ri2 ) + ⋅ ( Re2 − Ri2 ) ⋅ ∑ ∆p i ,i +1 (20)
m 2 2 m
∑ ∆p
m
i ,i +1 = ∆p (21)
şi deci:
b ⋅ ∆p
M p
=− ⋅ ( Re2 − Ri2 ) (22)
2
(r2 − Ri ) − ( Ri + r2 ) ( R 2 − Ri2 )
M 1r, z = −∆p1r, z ⋅ b ⋅ h1r, z ⋅ r1r, z ≅ b ⋅ ∆p ⋅ = −b ⋅ ∆p ⋅ e (23)
2 2
180
şi momentul corespunzător unui dinte al roţii situat în zona de etanşare
determinată de golurile k şi l (fig. 3.39. d) este:
l
b ⋅ ∆p b l
M r = M 1r, z + ∑ M ir,i +1 = − ⋅ ( r22 − Ri2 ) + ⋅ ( Re2 − Ri2 ) ⋅ ∑ ∆pir,i +1 (25)
k 2 2 k
sau:
b ⋅ ∆p
Mr = ⋅ ( Re2 − Ri2 ) (26)
2
deoarece,
∑ ∆p
k
r
i ,i +1 = ∆p (27)
b ⋅ ∆p
Mt = M p + M r = ⋅ ( 2 Re2 − r12 − r22 ) (28)
2
π
r22 = Rr2 + x 2 − 2 xRr ⋅ cos( −α) (29)
2
181
π
r12 = Rr2 + x 2 − 2 xRr ⋅ cos( +α) (30)
2
182
Utilizarea roţilor cu număr mare de dinţi duce la creşterea distanţei dintre
axele roţilor, permiţând utilizarea rulmenţilor pentru lagăre, ceea cee nu este, în
general, posibil la roţile cu număr mic de dinţi, unde, distanţa dintre axele roţilor
fiind mică, se folosesc lagăre cu alunecare sau cu ace. Roţile dinţate cu număr
mare de dinţi se folosesc în mod obişnuit la pompele cu presiuni de refulare mici
şi medii.
Pompele cu roţi dinţate utilizate în construcţia de maşini au de obicei câte
6...30 de dinţi la un rotor.
183
- variaţiile de presiune pe conducta de refulare sunt mici datorită
constanţei debitării;
- au o funcţionare silenţioasă şi pot fi antrenate direct de motoarele
electrice.
Cu toate acestea, pompele cu şurub prezintă şi unele dezavantaje:
- sunt sensibile la impurităţile din fluide;
- tehnologia de execuţie este complicată.
Numărul de şuruburi determină caracteristica constructivă specifică a
pompei şi delimitează domeniul performanţelor hidraulice, astfel că zonele
deservite de aceste pompe, în mod practic, nu se suprapun.
O caracteristică deosebit de importantă a pompelor cu şurub o reprezintă
continuitatea debitului, care are un grad de neuniformitate foarte redus,
comparabil cu cel al pompelor centrifuge. Aceasta se explică prin faptul că
mişcarea de rotaţie a rotorului este o mişcare continuă, cu viteză uniformă, de
aceea lichidul cuprins în spaţiul delimitat de spirele şuruburilor şi carcasa pompei
înaintează cu aceeaşi viteză şi, spre deosebire de pompele cu mişcare alternativă,
debitarea are loc continuu, practic fără variaţii sesizabile.
O altă caracteristică importantă a acestor pompe o constituie lipsa
organelor de distribuţie (supape, sertare), aici rolul separării şi etanşării spaţiului
de refulare de cel de aspiraţie fiind preluat de spirele şuruburilor şi de jocul redus
dintre acestea şi carcasa pompei. Lipsa organelor de distribuţie contribuie, de
asemenea, la uniformizarea debitului.
Racordurile de aspiraţie şi de evacuare ale pompei pot să se afle în zona
centrală în aceeaşi secţiune transversală (în scopul anulării reciproce a
împingerilor axiale), sau la cele două capete. După un prim ciclu de funcţionare
(după prima umplere cu lichid) maşinile cu şurub sunt autoamorsabile. Pentru
evitarea deteriorărilor subansamblelor pompei datorită creşterii accidentale a
presiunilor, pe zona de evacuare a fluidului se dispune o supapa de siguranţă care
poate dirija vâna de fluid în galeria de aspiraţie la atingerea presiunii maxime
reglate. Randamentul volumic al pompei depinde direct proporţional de lungimea
şuruburilor.
184
deplasează rectilinuu, rotorul comportându-se ca un piston fără sfârşit care se
mişcă în mod continuu.
185
şurubul conducător la cel condus prin două roţi dinţate montate la capetele
exterioare ale celor două şuruburi aflate în afara camerei de lucru a pompei.
Deoarece profilurile şuruburilor nu sunt în contact, rezultă că între spaţiile
de aspiraţie şi cele de refulare există o comunicare deschisă, care permite o
circulaţie a lichidului din zona cu presiune mai mare în zona cu presiune mai
mică. Interstiţiile care urmăresc linia de angrenare fiind foarte mici, de ordinul
0,05...0,2 mm, se limitează valoarea debitului de lichid recirculat. Astfel, aceste
pompe au căpătat şi denumirea de pompe cu şurub neermetice. Din cauza
neermeticităţii, presiunile maxime ce se pot obţine la aceste pompe nu depăşesc,
de regulă, 16 bar. Domeniul lor de utilizare este diferit de cel al pompelor cu trei
şuruburi, deoarece angrenarea, nefiind de contact, pompele pot vehicula şi lichide
neunguente sau lichide cu particule în suspensie.
În tehnica mondială sunt cunoscute şi pompe ermetice cu două şuruburi, la
care angrenarea se face prin contact direct între profilurile elicoidale ale celor
două şuruburi, dintre care unul este conducător, iar celălalt este condus. Domeniul
de utilizare a acestor pompe este limitat la vehicularea lichidelor unguente, curate,
la presiuni mai mari, până la 100 bar.
Secţiunea transversală din profilul dintelui, la o pompă cu două şuruburi
neermetică, arată că profilul este o curbă evolventă. La aceste pompe, profilul
dinţilor este degenerat de o rigletă care poate fi dreptunghiulară, trapezoidală sau
combinată. Dispunerea şuruburilor în pompă este astfel făcută încât profilurile
flancurilor se întrepătrund, de aceea sensul de înfăşurare a elicei unui şurub este
dreapta, iar a şurubului conjugat, stânga.
Ca principiu de funcţionare, pompele cu şuruburi neermetice realizează
fenomenul de pompare prin variaţia ciclică a volumului unui spaţiu geometric
între o valoare minimă şi una maximă.
Carcasa pompelor cu două şuruburi este confecţionată din fontă cenuşie.
La unele construcţii speciale, cum sunt pompele destinate serviciilor din rafinării
sau pompele care vehiculează lichide cu temperaturi foarte ridicate, până la
400ºC, carcasa este confecţionată din oţel de înaltă rezistenţă, capabil să preia
şocurile termice. Şuruburile se execută din oţeluri aliate şi se nitrurează,
obţinându-se durităţi ale suprafeţei de 800…900HB. Durificarea suprafeţelor
şuruburilor este necesară, deşi flancurile spirelor nu sunt în contact, pentru a
împiedica uzura şuruburilor atunci când se pompează lichide ce conţin particule
abrazive în suspensie. Astfel, impurităţile de dimensiuni foarte reduse care pot
pătrunde în interstiţii nu vor afecta suprafeţele durificate, fiind în cele din urmă
eliminate odată cu lichidul vehiculat.
Şuruburile se confecţionează pe maşini de frezat orizontale, folosind ca
scule aşchietoare freze disc de profil corespunzător. Materialul sculei trebuie să
fie rezistent la uzură pentru a nu se decalibra şi modifica astfel profilul iniţial.
Scula poate fi considerată satisfăcătoare dacă realizează 20…25 de şuruburi fără a
necesita o nouă reascuţire. Pentru obţinerea profilului final al şuruburilor, se
186
folosesc mai întâi freze de degroşare şi apoi freze de finisare. În timpul prelucrării,
şurubul trebuie să fie bine rigidizat în suportul său, pentru a nu suferi deformări.
187
Fig. 3.42 Pompă cu un şurub
1- rotor elicoidal; 2- articulaţii cardanice sau sferice; 3- garnituri inelare; 4- arbore;
5- stator ; 6- postament; 7- flanşă de aspiraţie; 8- flanşă de refulare; 9- orificiu
pentru manometru; 10- presetupa ; 11- orificiu pentru drenare; 12- lagăr de
rostogolire
188
faţă de axa suprafeţei interioare profilate a statorului, antrenarea se face de regulă
cu ax cardanic.
Q = n⋅h⋅ A (1)
π D 2 πα o
A= (D 2 − d 2 ) − ( − sin α ) (2)
4 4 180
189
d e2η v n
Q= ⋅ 10 −2 [l/min] (3)
145
Sunt maşini hidraulice dublu reversibile, deci atât din punct de vedere al
sensului conversiei, cât şi din punctul de vedere al sensului de debitare. Volumele
de lucru sunt delimitate de paletele glisante, rotor şi stator. După modul cum se
realizează aspiraţia, pompele cu lamele pot fi cu aspiraţie interioară sau cu
aspiraţie exterioară.
În general, sunt cu acţiune simplă. Asta înseamnă că în timpul unei rotaţii
complete a rotorului spaţiile de lucru efectuează un singur ciclu aspiraţie-transfer-
refulare. În practică, totuşi se pot întâlni şi pompe cu palete glisante cu acţiune
multiplă, care, prin comparaţie eu cele cu acţiune simplă, prezintă avantajele:
- debitare uniformă;
190
- echilibraj mai bun (posibilitate redusă de apariţie a vibraţiilor);
- presiuni şi debite mai mari;
- construcţie mai compactă.
În figurile 3.45 şi 3.46 sunt prezentate două variante constructive de
pompe cu lamele cu simplă acţiune - cu aspiraţie exterioară în fig.3.45 şi cu
aspiraţie interioară în fig. 3.46. În cele două figuri s-au facut notaţiile: 1-rotor; 2-
lamele (palete); 3-arbore motor; 4-carcasa pompei; 5-galeria de aspiraţie; 6-galeria
de refulare (notaţiile sunt identice pentru ambele figuri).
La rotaţia în sensul săgeţii, la prima jumătate de cursă, volumele de lucru
delimitate de rotor, palete şi stator variază crescător generând aspiraţia. Pe a doua
jumătate de cursă, volumele de lucru descresc şi se produce refularea. La acest tip
de maşină reglarea debitului se face prin modificarea valorii excentricităţii “e”.
În fig. 3.47 este prezentată o pompă cu lamele cu acţiune dublă pentru care
s-au făcut notatiile:1-rotor; 2-stator; 3-lamele (palete); 4, 5, 6, 7-fante de aspiraţie-
refulare. Fantele 4 şi 6 comunică prin canale interioare cu galeria de aspiraţie, iar
fantele 5 şi 7 cu galeria de refulare. Statorul, la partea sa interioară, are o formă
special aleasă astfel încât porţiunile de curbă situate între fante să fie arce de cerc
descrise cu raze din centrul rotorului, iar porţiunile care corespund fantelor să fie
descrise de curbe conjugate la curbele dintre fante. Această configuraţie face ca la
191
trecerea a două palete prin porţiunile concentrice cu centrul rotorului, lichidul să
nu mai fie comprimat, scăzând astfel solicitarea lagărelor.
Contactul paletelor glisante cu statorul este asigurat fie prin arcuri
lamelare montate pe fundul canalului, fie prin intermediul unor articulaţii cu
culisă, fie pe baza presiunii hidraulice. Când o paletă intră în zona fantei 4, ea
începe să iasă din canal astfel încât spaţiul dintre două palete vecine să se
mărească şi să se producă aspiraţia. Când paletele trec prin zona dintre fantele 4 şi
5, deplasarea lor încetează deoarece această porţiune este concentrică cu rotorul.
La intrarea în zona fantei 6, spaţiul dintre palete se măreşte şi are loc o nouă
aspiraţie. Refularea are loc în corespondenţa fantelor 5 şi 7, unde volumele scad.
Se poate, deci, observa faptul că pe parcursul unei rotaţii complete, o paletă
efectuează patru curse: două de aspiraţie şi două de refulare.
192
Paletele, dintre toate piesele pompei, sunt cele mai solicitate la uzură.
Acestea sunt apăsate pe stator de o forţă considerabilă, astfel încât lichidul dintre
vârful paletei şi suprafaţa interioară a statorului este expulzat şi se produce, deci, o
frecare uscată. Din această cauză, paleta se încălzeşte excesiv şi poate depăşi
temperatura de revenire a materialului, astfel încât poate avea loc o uzură extrem
de rapidă, în câteva ore sau chiar minute.
De aceea, ca material pentru palete, se foloseşte, de obicei, oţelul cu
temperatură de revenire mai înaltă şi cu o bună rezistenţă la uzură. Paletele se
călesc, iar după călire, duritatea paletelor trebuie să fie de 58…62 HRC.
Statorul se execută din oţel crom-nichel. Suprafaţa interioară a statorului
se cianurează sau se cementează. După călire, duritatea acestei suprafeţe trebuie să
fie 60…64 HRC.
Rotorul se execută din oţel crom-molibden. Suprafeţele canalelor de
glisare pentru palete şi suprafeţele în frecare ale rotorului se cementează şi se
călesc. După tratament, acestea trebuie să aibă duritatea 60…64 HRC. Discurile
laterale se execută din bronz cu staniu.
Condiţiile de etanşare la aceste pompe necesită ajustaje strânse, piesele
trebuind să fie executate cu o înaltă precizie. Astfel, jocul dintre paletă şi canalul
din rotor trebuie să fie minim, dar trebuie să permită lunecarea paletei prin canal,
datorită forţei centrifuge. De aceea, atât suprafaţa canalelor de glisare, cât şi a
paletei se prelucrează fin.
Ajustajul rotorului în stator trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- rotorul nu trebuie să fie strâns între şaibele laterale;
- să micşoreze frecarea dintre suprafeţele frontale ale rotorului şi şaibele
laterale;
- să compenseze eventualele abateri de la perpendicularitate ale
suprafeţelor rotorului faţă de axa lui.
Prin mărirea jocului dintre rotor şi stator în sens axial, se ajunge la o
scădere a randamentului volumic al pompei.
Pentru a avea o etanşare bună, deci un randament volumic ridicat, este
indicat ca jocul lateral dintre rotor şi stator să fie cuprins între limitele 0,03 şi
0,05 mm.
Lăţimea paletelor trebuie să fie egală cu lăţimea rotorului. Dacă lăţimea
paletelor este mai mare decât a rotorului, atunci paletele pot fi prinse între şaibele
laterale şi se pot înţepeni. Dacă lăţimea lor este mai mică decât a rotorului, atunci
se produc pierderi prin neetanşeităţi, deci scade randamentul volumic.
193
3.7.4 Elemente de calcul ale pompelor cu palete glisante
Q = Fp v (1)
Q = 4πebRn (2)
∆f12 = f 12 − f 23 (3)
194
∆f 23 = f 23 − f 34 (4)
şi aşa mai departe, până la parcurgerea unei rotaţii complete. Pentru ultima poziţie
de lucru avem:
∆v = f12 b (8)
2π 2π
zδ
v efp = v − v pal = 4π ⋅ ebR − 2ebzδ = 4π ⋅ ebR1 − (11)
2πR
195
Se fac notaţiile:
e b δ
= ε1 ; = ε 2 ; = ε3 (12)
R R R
ε1 0,1...1,16
ε2 1,2...1,4
ε3 0,03...0,1
eb 3 zδ 3 zε 3
v efp = 4π R 1 − = 4πε 1ε 2 R 1 − (13)
RR 2πR 2π
zε
Qr = v efp nηv = 4πε 1ε 2 R 3 1 − 3 nη v (14)
2π
În relaţia de mai sus n = (750 - 1500) rot/min, iar η v =0.92 - 0.93. din (14)
se scoate apoi R,
Qr
R= (15)
3 zε
4πε 1ε 2 1 − 3 nη v
2π
196
Fig. 3.49 Schema de calcul a gradului de neuniformitate
de unde:
e
sin β = sin ϕ (18)
R
e2
cos β = 1 − sin 2 β = 1 − sin 2 ϕ (19)
R2
e2
cos β = 1 − 2
sin 2 ϕ (20)
2R
197
e e2 ε 12
ρ = R1 − cos ϕ − 2
sin 2
ϕ
= R
1 + ε 1 cos ϕ − sin 2 ϕ (21)
R 2R 2
La pompele cu z par există egalitatea:
ϕ 2 = ϕ1 + π (22)
Q(ϕ ) = Fv m (23)
unde:
F = (ρ1 − ρ 2 )b (24)
ρ1 + ρ 2
iar v m = ω (25)
2
ρ 12 − ρ 22
Q(ϕ ) = bω (26)
2
unde:
ε2
ρ1 = R1 + ε 1 cos ϕ 1 − 1 sin 21 ϕ1 (27)
2
ε2
ρ 2 = R1 − ε 1 cos ϕ 1 − 1 sin 2 ϕ 1 (28)
2
198
ceea ce conduce mai departe la:
γ
şi respectiv ϕ 1 =
2
γ 2π
Qmin (ϕ ) γ
= 2bωR 2 ε 1 cos γ = (33)
ϕ1 =
2
2 z
γ
2bωR 2ε 1 1 − cos
Qmax − Qmin 2 π π
δ "= = = tg (35)
Qmed z π z 2z
2bωR ε 1 sin
2
π z
199
asigurată dintr-o pereche de roţi dinţate sau alte mijloace, amplasate în afara
cavităţii de pompare, legate cinematic cu arborii rotoarelor. Lobii nu sunt practic
în contact în timpul rotirii, între lobi existând un joc al cărei mărime este
dependentă de vâscozitatea lichidului pompat. Pompa este utilizată pentru o gamă
largă de viscozităţi. Lichidul pompat nu trebuie să aibă proprietăţi de lubrifiere ca
în cazul pompelor cu roţi dinţate.
La unele pompe schimbarea capacităţii pompei, la o turaţie dată, se
realizează prin schimbarea lungimii active a rotorului sau schimbarea lobilor cu
forme diferite.
Pentru vâscozităţi mari se aleg jocuri mai mari între lobi, pentru a limita
creşterea puterii de antrenare, iar la vâscozităţi mici, jocurile se diminuează,
pentru a limita pierderile cauzate de curgerile inverse de lichid. Creşterea jocurilor
în cazul fluidelor vâscoase permite menţinerea turaţiei fără creşterea excesivă a
zgomotului sau vibraţiilor, totuşi turaţia trebuie să fie limitată pentru a se evita
apariţia discontinuităţilor în curgerea fluidului sau apariţia cavitaţiei.
Randamentul acestor pompe este cel puţin egal cu cel al pompelor cu roţi
dinţate.
Spre deosebire de pompele cu roţi dinţate, aici lichidul este deplasat
într-un număr mai mic de celule, care sunt însă de volum mare. Unele construcţii
sunt prevăzute cu pastile de înălţime mică, montate în canale radiale, la periferia
carcasei în scopul îmbunătăţirii randamentului volumic.
Variantele constructive de pompă cu doi lobi şi pompă cu trei lobi sunt
arătate în fig. 3.50 a), respectiv 3.50 b). Aceaste pompe lucrează la fel cu pompele
cu roţi dinţate, însă forma lobilor permite să se evite suprasolicitările la care sunt
supuse pompele când între dinţii roţilor aflaţi în angrenare este presat lichidul
cuprins între dinţi şi nerefulat. Principiul de funcţionare pompelor cu lobi, se
bazează în principal pe rotirea în direcţii diferite a unei perechi de lobi, instalaţi în
interiorul corpului pompei. Lobii sunt fixaţi pe arbori, care sunt conectaţi la un
angrenaj extern. Arborii sunt prevăzuţi cu roţi dinţate, localizate în interiorul
angrenajului şi care transmit puterea mecanismului de acţionare la arborele
intermediar. Rotirea arborilor este sincronizată de aşa manieră încât în procesul de
funcţionare lobii nu intră în contact unul cu celălalt. În figura 3.51 se prezintă
fazele de lucru ale pompei cu lobi. La ieşirea lobilor din poziţia de contact, se
măreşte volumul spaţiului de aspiraţie, antrenând o rarefiere din direcţia
racordului de intrare (fig. 3.51 1). Aceasta duce la pătrunderea lichidului în
interiorul corpului pompei. Lichidul pompat este deplasat de-a lungul corpului
pompei (fig. 3.51. 2 şi fig. 3.51 3) de la partea de aspiraţie către cea de evacuare a
pompei (fig. 3.51 4). La apropierea lobilor, spaţiul dintre aceştia se reduce, ceea
ce generează creşterea presiunii în direcţia racordului de ieşire. Aceasta conduce
la pomparea lichidului din corpul pompei spre ieşire (fig. 3.51 5).
200
3.8.2 Avantajele pompelor cu lobi
201
debit uniform şi continuu, pompa este adecvată pentru pomparea produselor cu o
vâscozitate ridicată. În varianta standard a pompelor sunt luate în considerare
cerinţele igienice şi este prevăzută o utilizare simplă şi obişnuită. Pompele cu lobi
pot pompa lichide eterogene cu următoarele caracteristici: cele mai înalte cerinţe
igienice, structură fină, conţinut de particule tari, vâscozitate maximă de până la
100000Cp, temperatura de până la 120ºC şi agresive din punct de vedere chimic.
Sunt utilizate cu succes în industria alimentară pentru pomparea diferitelor
produse alimentare: lapte, ulei, ciocolată, bere, vin etc., în industria chimică şi a
celulozei şi hârtiei pentru pomparea adezivilor şi vopselurilor şi în industria
farmaceutică.
În industria navală sunt utilizate la unele instalaţii de ungere ale unor
agregate de la bordul navei.
1 2 3
4 5
Fig. 3.51 Principiul de funcţionare pompelor cu lobi
202
Fig. 3.52 SERIA TOP-LOBE Fig. 3.53 SERIA TOP WING
203
Schema principiului de funcţionare pompei cu membrană este prezentată
în fig. 3.54.
În cazul unor presiuni mari de lucru se pot monta două sau chiar trei
supape atât la aspiraţie, cât şi la refulare.
n π ⋅d2 n
Q = ∆V = h (1)
60 4 60
Pompa cu inel de lichid (fig. 3.55) are rotorul paletat, montat excentric faţă
de carcasă. Înainte de prima punere în funcţiune, pompa se umple cu un lichid
auxiliar. În momentul în care pompa se porneşte, lichidul aflat în stator este
proiectat datorită forţelor centrifuge către periferia carcasei, generând inelul de
lichid. Volumele de lucru variabile se formează între butucul rotorului, palete,
suprafaţa interioară a inelului de fluid şi capacele laterale ale pompei. Când sensul
204
de rotaţie este cel indicat în fig. 3.55, aceste volume cresc pe semicursa
descendentă, generând aspiraţia. Pe semicursa ascendentă volumele scad şi
determina refularea. Selecţia cuplării volumelor de lucru la tubulatura de aspiraţie
sau de refulare este realizată cu ajutorul unor discuri de distribuţie, dispuse de o
parte şi de alta a rotorului, în vecinătatea capacelor laterale. Rotorul este montat
pe arbore cu un ajustaj cu joc care îi permite să se autocentreze între capac şi
discul de distribuţie. Funcţionarea pompei cu inel de lichid se poate asemăna cu
funcţionarea unei pompe cu piston, deoarece inelul de lichid joacă rolul unui
piston, acesta intrând mai mult sau mai puţin în spaţiul dintre palete. Astfel,
pompa cu inel de lichid poate funcţiona în condiţii bune şi cu rolul de compresor
sau pompă de vid.
Din punct de vedere funcţional, pompele de vid cu inel de lichid se
clasifică în pompe de vid mediu şi pompe de vid înaintat.
Din punct de vedere constructiv, acestea se clasifică în pompe cu un singur
etaj şi pompe cu mai multe etaje. Pompele cu mai multe etaje sunt pompe de vid
înaintat. De asemenea, pompele cu mai multe etaje se utilizează cu rezultate bune
drept compresoare, care pot realiza presiuni de până la 7 bar.
La navă se folosesc ca pompe de amorsare a pompelor centrifuge, pentru
creearea vidului, precum şi în calitate de compresoare de aer. Parametrii
funcţionali se situează în jurul valorilor de 100 - 250 l/min pentru debit şi
150 - 700 mmHg pentru vidul realizat.
205
Pompele cu inel lichid fac parte din categoria pompelor volumice cu
mişcare de rotaţie care, spre deosebire de celelalte pompe volumice, sunt capabile
să vehiculeze fără impedimente lichide, gaze sau amestecuri de lichide şi gaze.
Datorită acestor calităţi, ele sunt folosite cu precădere fie ca pompe de vid, fie ca
suflante sau compresoare, dar mai puţin ca pompe de apă, având în vedere
randamentul lor scăzut la pomparea lichidelor. Pompa cu inel de lichid trebuie să
funcţioneze numai cu lichide sau gaze curate, fără impurităţi mecanice, astfel
gazele care conţin praf vor fi filtrate înainte de absorbire. Rotorul pompelor cu
inel de lichid este asemănător ca formă cu cel al pompelor cu canal lateral, dar
diferă prin numărul de palete care este şi mai redus şi prin lăţimea acestora care
este mai mare. Ca pompe de vid sau suflante sunt utilizate în industria chimică şi
cea energetică, precum şi în staţii de pompare, unde servesc la amorsarea
pompelor centrifuge.
Principalele avantaje ale pompelor cu inel de lichid sunt: obţinerea aerului
comprimat fără impurităţi de ulei; performanţe ridicate la dimensiuni şi gabarite
reduse datorită posibilităţii de a fi antrenate la turaţii ridicate (3000 rot/min); lipsa
organelor speciale de distribuţie (supape, sertare), ceea ce asigură o fiabilitate
ridicată şi uzuri minime; funcţionare silenţioasă, lipsită de vibraţii, debit constant,
fără pulsaţii.
Cu alte cuvinte, dacă pompa vehiculează aer sau gaze şi dacă aspiraţia sa
este pusă în legătură cu un spaţiu închis, pompa va fi o pompă de producere a
vidului, evacuarea gazului făcându-se direct în atmosferă. Dacă pompa absoarbe
aer din atmosferă, ea va refula acest aer la o presiune superioară presiunii
atmosferice şi va fi suflantă sau compresor. Dacă pompa aspiră apă sau alte
lichide, ea va fi o pompă de apă, dar va funcţiona cu un randament scăzut,
deoarece lichidul vehiculat, fiind incompresibil, va deforma inelul de lichid în
zona de refulare, mărind astfel scurgerile inverse şi consumând o energie
suplimentară. Din acest motiv, pompele cu inel de lichid se folosesc cu precădere
ca pompe pentru vehicularea gazelor. Atunci când alcătuiesc construcţii comune
cu pompele centrifuge, sunt folosite ca dispozitive de amorsare, iar după intrarea
în funcţiune a acestora (pompelor centrifuge), ele funcţionează în continuare ca
pompe de apă.
În urma procesului de comprimare a aerului sau gazului, inelul de lichid se
încălzeşte şi aceasta conduce la micşorarea depresiunii create de pompă. Pentru a
evita acest inconvenient este necesar să se asigure aducerea la pompă a unei
cantităţi de lichid suplimentare, care este tocmai lichidul auxiliar şi care serveşte,
pe de o parte, la răcirea inelului de lichid iar, pe de altă parte, completează
cantităţile de lichid evacuate odată cu aerul sau gazul vehiculat.
Ca agent de lucru, pentru inelul de lichid se poate folosi, în afară de apă,
orice lichid compatibil cu fluidul vehiculat. Astfel, în industria chimică, acolo
unde există recipiente care conţin vapori de apă ce trebuie evacuaţi, se foloseşte ca
206
lichid auxiliar orice bază, acid sau soluţii de săruri cu punct de fierbere înalt,
obţinându-se prin aceasta un vid înaintat.
3.10.2 Caracteristici
207
care devine descendentă. Randamentul total al pompelor cu inel de lichid este de
asemenea redus, în comparaţie cu cel al pompelor centrifuge atingând la
construcţiile actuale valori ce nu depasesc 40%. Debitul de lichid auxiliar este
constant în zona de vid mediu, dar creşte odată cu creşterea vidului.
Caracteristicile indicate de uzinele constructoare sunt considerate la o presiune de
760 mmHg şi o temperatură a lichidului auxiliar de 150C. Debitul de aer aspirat
este considerat destins la vidul respectiv. În aceste condiţii, toleranţa acceptată
pentru debit este de 10%. Caracteristicile pompei pot fi indicate şi pentru starea
normală a gazelor-760 mmHg şi 00C – dar în practica curentă se folosesc valorile
corespunzătoare stării de funcţionare. Transformarea valorilor pentru starea
normală se face cu ajutorul legii Boyle-Mariotte, respectiv cu relaţia:
pV = constant.
208
0,6…1,2. Este indicată construcţia conică a butucului rotorului, aceasta cu scopul
de a îmbunătăţi umplerea şi golirea celulelor paletelor.
a) b)
209
Funcţionarea pompei are loc astfel: înainte de pornire, pompa trebuie
umplută cu apă. La rotirea rotorului, apa este antrenată de palete şi, datorită forţei
centrifuge, este proiectată la periferia carcasei unde formează un inel de apă. Din
motive de continuitate, marginea interioară a inelului de lichid se va departa de
butucul rotorului, corespunzător cu volumul canalului lateral. Astfel, partea
interioară a inelului de lichid va căpăta o poziţie excentrică faţă de axul pompei şi,
prin aceasta, volumul spaţiilor dintre palete variază. În porţiunile în care apa intră
în cantitate mai mare în canal, spaţiul dintre palete se va mări şi va avea loc
aspiraţia prin orificiul de aspiraţie. În porţiunea în care, datorită amplasării
canalului, apa reintră în celule, spaţiul dintre palete se va micşora şi va avea loc
refularea prin orificiul de refulare. Astfel, aceste pompe sunt în primul rând
pompe volumice, întrucât pomparea este rezultatul variaţiei volumului din rotor şi,
deci, din canal.
Paralel cu acest proces, între celulele rotorului şi canalul lateral, în cazul în
care pompa aspiră, intervine un schimb de energie între lichidul din celulele
rotorului şi lichidul din canalul lateral. Prin aceasta, se măreşte înalţimea de
refulare cu o valoare de 5 până la 15 ori mai mare decât cea realizată la o pompă
centrifugă al cărui rotor are acelaşi diametru exterior şi aceeaşi viteză periferică.
Datorită posibilităţii de a evacua aerul, aceste pompe sunt autoamorsante
şi se folosesc pentru amorsarea pompelor centrifuge. Deorece au randament destul
de scăzut, sub 0,6, ele se combină cu pompe centrifuge obişnuite, fiind montate pe
acelaşi ax.
Avantajul principal al pompelor cu canal lateral constă în aptitudinea lor
de a aspira şi refula aer, apă sau amestec de aer şi apă. Datorită acestei proprietăţi,
ele se impun în instalaţiile în care lichidul aspirat conţine aer, ceea ce ar putea
provoca dezamorsarea instalaţiei, în cazul în care s-ar folosi pompe centrifuge.
Etanşarea este asigurată de o presetupă cu garnituri din azbest grafitat.
3.12.1 Generalităţi
210
generic cilindri hidraulici) prezintă avantaje importante, în special la utilizarea lor
la servosistemele hidraulice de reglare automată, între care se pot menţiona:
- legarea servomotorului la sarcină asigură realizarea unor sisteme
rigide fără jocuri;
- viteze mari de răspuns;
- simplitate constructivă datorată absenţei transformatoarelor
mecanice ale mişcării;
- fiabilitate mare;
- racordare uşoară a aparaturii de măsură, control şi reglaj.
Din punct de vedere constructiv, motoarele hidraulice liniare sunt de două
tipuri: cu tijă unilaterală şi cu tijă bilaterală, aşa cum se observă în figura 3.58.
Se observă că la motorul hidraulic nediferenţial (cu tijă bilaterală), tija pistonului
de diametru d străbate ambele capace, suprafeţele de lucru ale pistonului având
aceleaşi valori în ambele părţi. Drept urmare la aceeaşi valoare a debitului,
vitezele vor fi egale ( v1 = v2 ) forţele dezvoltate de motor vor fi aceleaşi
( F1 = F2 ). La motorul hidraulic diferenţial, suprafeţele de lucru ale pistonului
sunt diferite şi în consecinţă ( v1 < v 2 ) şi ( F1 > F2 ).
La motoarele liniare, o problemă importantă este asigurarea etanşării
ansamblului piston cilindru şi a etanşării la tija pistonului.
La bordul navei, motoarele hidraulice liniare sunt folosite la acţionarea
capacelor mecanice ale gurilor de magazii, a porţilor de bordaj şi a rampelor de
încărcare. Uzual, diametrele cilindrilor sunt cuprinse între 125 şi 300 mm, cursele
între 1400 şi 4300 mm, forţele de împingere între 300 şi 1736 kN, iar forţele
axiale între 160 şi 1100 kN.
211
a) b)
Fig. 3.58 Motoare hidraulice liniare
a) Motor hidraulic liniar diferenţial (cu tijă unilaterală)
b) Motor hidraulic liniar nediferenţial (cu tijă bilaterală)
1 – cilindru; 2 – piston; 3 – tijă uni sau bi-laterală; 4 – capacul cilindrului;
5 – etanşarea tijei pistonului la capac; 6 – segmenţi de etanşare a pistonului;
7(a) - sistem de prindere a cilindrului; 7(b) – sistem de prindere a tijei; 8 – sistem de
prindere a cilindrului
a. Calculul dinamic
Se consideră schema de calcul din fig. 3.59. Se presupune cazul unui
motor hidrulic liniar al cărui piston are diametrul D. Pe tija pistonului de diametru
d este cuplată sarcina S. Motorul este alimentat cu ulei al cărui debit este Q. Fie p1
şi respectiv p 2 presiunile de pe cele două feţe active ale pistonului. La cursa de la
stânga la dreapta, pe faţa din stânga a pistonului se dezvoltă o forţă activă axială
Fa. Forţa necesară deplasării sarcinii S este FS. Fie Ffi, Ffe respectiv Ffs forţe
rezistente de frecare interioară, exterioare şi cea corespunzătoare sarcinii S.
Calculul dinamic pleacă de la considerarea ecuaţiei de echilibru a forţelor din
motorul hidraulic liniar:
212
N
Fa = ∑ Fri (1)
i =1
unde Fri reprezintă cele i forţe rezistente. Forţa activă Fa poate fi scrisă sub forma:
Fa = A∆p (2)
unde:
πD 2
A=
4
πD 2 d2
A= 1 − 2
4 D
∆p = p1 – p 2 (3)
N
Forţele rezistente introduse prin suma ∑ Fri pot fi definite mai jos:
i =1
∑F
i =1
ri = F fi + F fe + F fs + Fi + Fs = ∑ Frf + Fs (4)
213
unde Frf reprezintă forţele rezistente de frecare, iar Fi este forţa de inerţie
exprimată sub forma produsului dintre masa ansamblului piston – sarcină şi
acceleraţie:
Fi = (m S + m p ) x
..
(5)
F fi , e = πDbpf (6)
Fa = Fs + ∑ Fr (7)
de unde:
∑ Frf
Fs = Fa 1 − = Fa ⋅η mec
(8)
Fa
b. Calculul cinematic
Fie v viteza de deplasare a pistonului. Se presupune că motorul este
alimentat cu debitul de ulei Q egal cu debitul pompei Qp, ceea ce înseamnă că se
admite că pe instalaţia hidraulică de la pompă la motor nu au loc pierderi de debit
prin neetanşeităţi. Se presupune însă faptul că în motorul hidraulic liniar există
pierderile:
214
Qp = Q +∆Q (10)
care, pusă sub o formă convenabil aleasă, leagă debitele din motor şi pompă prin
randamentul volumic:
∆Q
Q = Q p 1 − = Q pη v (11)
Q
p
1 ∂p ∂ 2v
= v 2x
ρ ∂x ∂y
1 ∂p
= −g (12)
ρ ∂y
1 ∂p
=0
ρ ∂z
215
∂p p2 − p1 p − p2
= =− 1 (13)
∂x b b
a) b) c)
Fig. 3.60 Schema de calcul a pierderilor de debit la motorului hidraulic liniar
∂p ∆p
=− = const. (14)
∂x b
∂ 2 v x 1 ∂p
= (15)
∂y 2 η ∂x
1 ∂p 2
vx = y + C1 y + C 2 (16)
2η ∂x
y = 0 → v = vp
(17)
y = δ → v = 0
216
Introducând setul de valori (17) în ecuaţia (16), se obţine soluţia:
1 ∂p vp
C1 = δ − ; C2 = v p (18)
2η ∂x δ
1 ∂p 2 1 ∂p vp
v= y − δy − y + vp (19)
2η ∂x 2η ∂x δ
1 ∂p y
v= y ( y − δ ) + v p 1 − (20)
2η ∂x δ
Fie dQ debitul elementar de ulei scurs prin fanta radială dintre piston şi
cilindru exprimat ca:
dQ = πDv(y)dy (21)
δ δ
∆Q = ∫ dQ = πD ∫ v( y )dy (22)
0 0
δ
1 ∆p δ 3 δ
∫ v( y )dy = 2η b 6
± vp
2
(23)
0
∆pδ 3 δ
∆Q = πD ± vp (24)
12ηb 2
217
Semnul plus în paranteza pătrată se consideră pentru cazul când pistonul
se deplasează în sensul în care are loc curgerea. Atunci când pistonul este în
repaus, deci când vp = 0, (24) devine:
∆pδ 3
∆Q = πD (25)
12ηb
dv
F f = πDbτ = πDbη (26)
dy
unde:
1 ∆p
v= (δ − 2 y ) ± v p 1 (27)
2η b δ
şi de unde:
1 ∆p v
F f = πDbη (δ − 2 y ) ± p (28)
2η b δ
1 ∆p vp
F f max | y =0 = πDbη δ± (29)
2η b δ
Cele stabilite anterior s-au referit la situaţia în care pistonul este concentric
cu cilindrul. În cazul real al montajului excentric prezentat în fig. 3.61, scăpările
de debit pot fi puse sub forma:
dL∆pε 3 R + R2
dQ = unde dL = 1 dϕ (30)
12ηb 2
unde ε este jocul radial relativ dintre piston şi cilindru. Din fig. 3.61 se observă că:
218
ε = R2 cosβ + e cosφ – R1
ε = R2 – R1 +e cosφ
R1 + R 2 ∆p
dQ = ( R 2 cos β + e cos ϕ − R1 ) 3 dϕ (31)
2 12ηb
j = δ = R2 – R1
şi integrând, se obţine:
2π 3 e2
πD∆pj 3
∆Q = ∫ dQ = 1 + (32)
12ηb 2 j2
0
219
3.12.4 Motoare hidraulice oscilante
a) b) c)
Fig. 3.62
Motoare hidraulice oscilante
a) cu un singur palet; b) cu doi paleţi; c) cu trei paleţi
220
3.12.5 Calculul motoarelor hidraulice oscilante
Fig. 3.63
Schema de calcul a motorului hidraulic oscilant
R1 + R2
Rm = (33)
2
Ma = ∑Mr (34)
unde Ffl(r) reprezintă forţa de frecare laterală de la nivelul paleţilor rotorului, Fff(r)
este forţa de frecare frontală a paleţilor rotorului, Ffl(s) reprezintă forţa de frecare
221
laterală de la nivelul paleţilor statorului, Mfe este momentul de frecare externă, iar
z este numărul perechilor de paleţi ai servomotorului.
Momentul forţelor de inerţie Mi poate fi scris ca:
dω
M i = (J + J s ) (36)
dt
M a = M s + ∑ M rf (37)
∑ M rf
M s = M a 1 − = M aη mec (38)
Ma
Ms
Ma = (39)
η mec
Calculul de dimensionare
Plecând de la momentul forţelor active, se urmăreşte determinarea
dimensiunilor constructive ale motorului hidraulic oscilant. Se presupune că
momentul activ este determinat de diferenţa presiunilor care acţionează pe cele
două feţe ale celor z paleţi:
M a = z ⋅ S ⋅ ∆p ⋅ Rm (40)
S = H (R2 − R1 ) (41)
222
în care H este înălţimea paletului. Înlocuind raza medie definită în (33) în expresia
momenului activ, se obţine:
R2 + R1 R22 − R12
M a = z ⋅ ∆p (R 2 − R1 ) H = z ⋅ ∆p H (42)
2 2
R1 = k a ⋅ d a şi ψ = H (43)
R2
pentru ca, ţinând cont de relaţia (39), să punem ecuaţia (42) sub forma:
Ms 3 R12 H 3 R12 ψ
= z ⋅ ∆p ⋅ R2 1 − 2 = z ⋅ ∆p ⋅ R2 1 − 2
(44)
ηm R 2
2 R 2 R2 2
Ms
ηm
( )
= z ⋅ ∆p R 23 − k a2 ⋅ d a2 ⋅ R 2
ψ
2
(45)
Ecuaţia (45) este de gradul III în R2. Prin rezolvarea ei se poate determina
raza statorului. Având valoarea coeficientului adimensional ψ recomandată de
literatura de specialitate, se poate determina mai departe înălţimea H a paletului.
Calculul cinematic
Dă legatura dintre debitul cu care este alimentat motorul oscilant şi viteza
unghiulară de rotaţie. O parte din debitul din motor se vehiculează pentru
realizarea vitezei unghiulare ω, iar cealaltă pentru compensarea pierderilor prin
neetanşeităţi.
223
Fig. 3.64 Servomotor rotativ
n
∆Q = ∑ Qi (46
i =1
unde prin Qi s-au notat debitele elementare pierdute prin cele n neetanşeităţi.
Scriind mai departe debitul la motor ca fiind dat de produsul dintre viteza vs şi
suprafaţa de lucru a paletului S,
Qm = v s S (47)
unde:
v s = ω ⋅ Rm (48)
α max π R1 + R 2
vs = (49)
τ 180 2
224
Qm =
α max π
τ 180
(
R 22 − R12
H
2
) (50)
Q = Qm + ∆Q (51)
∆Q
Qm = Q − ∆Q = Q1 − = Q ⋅ ηv (52)
Q
Q=
Q m α max π
ηv
=
τ 180
(
R 22 − R12
H
2η v
) (53)
∆p ⋅ L ⋅ δ 3 δ
∆Q = ±µ (54)
12η ⋅ b 2
225
Fig. 3.65 Etanşări Fig. 3.66 Izolarea camerelor de
a) - cu manşetă; b) - cu inel O; lucru fără etanşări
c) - cu segmenţi
Aşa cum s-a menţionat, regimurile tranzitorii apar la pornirea sau oprirea
pompei, precum şi atunci când se produce variaţia cilindreei pe un ciclu de
funcţionare. Se consideră o pompă volumică, acţionată de un motor ce realizează
cuplul M. Ecuaţia diferenţială care caracterizează regimul tranzitoriu este de
forma:
dω
J = M − ∑ M rez (1)
dt
226
Aşa cum s-a mai arătat, debitul teoretic se calculează în funcţie de
cilindree cu relaţia:
Qt = v p n (2)
30ω
n= (3)
π
dQt dn
= vp (4)
dt dt
dQt 30 dω
= vp (5)
dt π dt
M = k p ∆p (6)
227
M rez 2 = k2Q (8)
π dQt
J = k p ∆p − k1Q 2 − k 2Q (9)
30v p dt
π 1
A=J (10)
30v p k p
apoi,
k1
B= (11)
kp
şi,
k2
C = (12)
kp
dQt
∆p = A + BQ 2 + CQ (13)
dt
228
Integrarea ecuaţiei diferenţiale (13) conduce la determinarea soluţiei Qt (t ) .
Reprezentând grafic soluţia Qt (t ) , se vor obţine curbele de variaţie ale debitului
teoretic la pornirea şi oprirea pompei (fig.3.66). Valoarea t1 reprezintă timpul care
se scurge de la pornirea pompei până ce aceasta ajunge în regim. Valoarea
t2 reprezintă timpul de oprire ce trece de la întreruperea furnizării momentului M
până la oprirea definitivă. De pe grafic se observă că timpul de oprire este mai
mare decât timpul de pornire. Ecuaţia diferenţială poate rezolva şi problema
determinării salturilor de presiune în instalaţie. De aceste salturi se ţine cont mai
departe la dimensionarea elementelor de rezistenţă ale instalaţiei, precum şi la
dimensionarea elementelor de protecţie (a supapelor de siguranţă).
Fig. 3.67 Schema de calcul a căderii Fig. 3.68 Configuraţia la aspiraţia pompei
de presiune pe aspiraţia pompei volumice cu piston
Pentru studiu se consideră pompa volumică cu piston din fig. 3.67. Pompa
are pistonul situat la cota z2 faţă de un nivel de referinţă şi aspiră dintr-un
229
rezervor a cărui suprafaţă liberă este situată la cota z1 faţă de acelaşi nivel de
referinţă. Se consideră o linie de curent cuprinsă între punctele 1 şi 2 din fig. 3.68
pentru care se scrie ecuaţia lui Bernoulli în regim nepermanent, în condiţiile în
care direcţiile vitezelor rămân neschimbate, iar mărimile lor se modifică. Punctul
1 este situat pe suprafaţa liberă a lichidului din rezervor, iar punctul 2 în camera
de aspiraţie.
∂v ∂v
s s
v1 1
v2 2
v 2 2 − v 21 ∂v
s 2
ρ + p 2 − p1 + ρg ( z 2 − z1 ) + ∫ ds + ha = 0 (15)
s1 ∂t
2
v 2 2 − v 21 s2
∂v
p 2 = p1 − ρ + ρg ( z 2 − z1 ) + ρ ∫ ds + ha (16)
2 s1
∂t
După cum se vede şi din relatia (16), este posibil ca presiunea din camera
de lucru să scadă mult din cauză că din p1 se scade paranteza pătrată. Această
scădere influenţează funcţionarea pompei. Pentru a rezolva problema legată de
scăderea presiunii în camera de lucru, trebuie cunoscută variaţia vitezei în camera
de lucru şi pe conductă, variaţie care este dată de modificarea în timp a volumului
camerei de lucru. Se consideră o pompă cu piston la care pistonul execută cursa
ascendentă corespunzătoare aspiraţiei. La un moment dat, pistonul se situează la
distanţa x faţa de P.M.I. (fig. 3.68). Pentru a nu avea desprinderi de capul
pistonului, trebuie ca fluidul să aibă aceeaşi lege de mişcare cu cea a pistonului.
Acceleraţia imprimată fluidului duce la scăderea presiunii, care poate genera la un
moment dat apariţia cavitaţiei. Se urmăreşte determinarea presiunii minime şi a
caracteristicii cinematice a pompei astfel încât să se evite ruperea firului de lichid.
Se fac următoarele identificări în ecuaţia (15):
v2 = u (17)
230
v1 ≅ 0 (18)
p1 = p0 (19)
z 2 − z1 = z p − z1 + x = z + x (20)
unde:
z = z p − z1 (21)
x = r (1 − cosϕ ) (22)
u = rω sin ϕ (23)
a = rω 2 cos ϕ (24)
∂v
s
u 22 2
ρ + p2 − p 0 + ρg ( z + x) + ρ ∫ ds + ha = 0 (25)
2 s1
∂t
v f =u F (26)
Fu
v= (27)
f
∂v F ∂u
= (28)
∂t f ∂t
231
unde derivata parţială din membrul drept reprezintă acceleraţia pistonului şi nu
depinde de s. Pe baza celor stabilite anterior, se calculează integrala din ecuaţia (25):
∂v F ∂u ∂u 2 F ∂u F F
s2 2 s s
F
∫s ∂t ds = ∫s f ∂t ds = ∫
∂t s1 f
ds =
∂t f1
s1 + s2 + ... + x
f2 F
(29)
1 1
F F F
La = s1 + s 2 + ... + si (30)
f1 f2 fi
∂v ∂u
s2
∫ ∂t ds = ∂t (L
s1
a + x) (31)
N
vi2
ha = ∑ ζ ei ρ (32)
i =1 2
2 2
N
F u2 u2 N
F
ha = ∑ ζ ei
ρ=ρ ∑ ζ ei (33)
I =1 fi 2 2 I =1 f i
Se face notaţia:
2
N
F
ζ ea = ∑ ζ ei (34)
I =11 f i
232
şi deci:
u2
ha = ρ ζ ea (35)
2
u2 ∂u u2
ρ + p 2 − p 0 + ρg ( z + x ) + ρ ( La + x ) + ρ ζ ea =0 (36)
2 ∂t 2
sau altfel:
u2 ∂u
ρ (1 + ζ ea ) + p2 − p0 + ρg ( z + x) + ρ ( La + x) = 0 (37)
2 ∂t
u2 ∂u
p 2 = p0 − ρ (1 + ζ ea ) + ρg ( z + x) + ρ ( La + x) (38)
2 ∂t
x = r (1 − cos ϕ )
u = rω sin ϕ
∂u
= rω 2 cosϕ (39)
∂t
x
cosϕ = 1 −
r
în care:
2
x
sin ϕ = 1 − cos ϕ = 1 − 1 −
2
(40)
r
233
Se introduce relaţia (40) în expresia vitezei dată de (39):
2
x 2 x x2
u = rω 1 − 1 − = rω − (41)
r r r
∂u x
= rω 2 1 − (42)
∂t r
2x x2 x
p2 = p0 − ρ (1 + ζ ea )r 2ω 2 − 2 + ρg ( z + x) + ρ ( La + x) rω 2 1 − (43)
r r r
234
p 0 − p 2adm − ρgz − hk a
ω min
max
= (48)
ρLa r
Termenul hka din ecuaţia (48) reprezintă pierderea de sarcină din clapetul
de aspiraţie, de care nu se ţinuse cont până acum. La refulare, ω max
adm
este mai mare
deoarece termenul ρgz de la numărătorul de sub radical este pozitiv. La sistemele
de alimentare cu apă caldă, diferenţa p0 − p2adm are valori mici ( p2adm este mare
pentru că la creşterea temperaturii, ps creşte la rândul său). În această situaţie,
cantitatea de sub radical este negativă (instalaţia nu funcţionează). Pentru a se
stabili funcţionarea, se micşorează termenul ρgz prin amplasarea rezervorului sub
nivelul axului pompei, aşa cum se arată în fig. 3.69.
235
debitului este cuprinsă între 0 şi QI . Aşa cum se observă din fig. 3.70, pe
porţiunea 1-2 a caracteristicii, reglând valvula de pe refulare, debitul rămâne
aproximativ constant (sarcinile au variaţii mari). Pe porţiunea 2-3 (caracteristica
de by-pass) modificarea nu induce modificări semnificative ale sarcinii, presiunea
rămănând aproximativ constantă, iar reglajul debitului făcându-se în acest caz în
limite largi.
Fig. 3.70 Reglajul prin modificarea Fig. 3.71 Reglajul prin modificarea
turaţiei caracteristicii instalaţiei
236
Fig. 3.72 Construcţia unui ejector
237
interioare, astfel încât pierderile de energie să fie minime. De asemena, centrarea
jetului faţă de cameră are o mare influenţă asupra performanţelor acestor maşini.
Uzual, la navă, ejectoarele se întâlnesc la instalaţia de balast-santină (ejectoare
apă-apă), la instalaţiile de salvare a navelor cu compartimente inundate şi, în
ultimul timp, chiar şi la instalaţiile de transfer de marfă la petroliere.
Ejectoarele se mai folosesc la realizarea vacuumului în condensoare sau în
instalaţiile de desalinizare cu vacuum. În acest caz, ele aspiră aerul din recipienţii
aflaţi sub vacuum în care are loc condensarea, utilizând ca fluid de lucru aburul, în
cazul condensoarelor sau apă în cazul instalaţiilor de desalinizare. Neavând piese
în mişcare, se pot utiliza pentru transferul lichidelor cu suspensii, neomogene, fără
ca acest lucru să ducă la uzuri mari. Sunt frecvent folosite ca mijloace auxiliare
pentru amorsarea pompelor neautoamorsabile. Injectoarele se întâlnesc mai rar din
cauza randamentului lor scăzut. Se utilizează, totuşi, ca mijloace auxiliare de
alimentare a caldarinelor.
238
CAPITOLUL 4
4.1.1 Generalităţi
p2
ε= , ε - raportul de comprimare.
p1
239
- compresoare volumice, care pot fi cu piston sau rotative;
- compresoare dinamice, la care ridicarea presiunii se face prin
transmiterea energiei cinetice unui curent de aer şi transformarea acesteia în
energie statică, care sunt cunoscute şi sub denumirea de turbocompresoare.
Compresoarele industriale cele mai răspândite sunt cele cu aer, care au
presiuni de 0,6-1,0MN/m2 (obişnuit 0,8 MN/m2). Compresoarele din industria
petrolieră şi de transport realizează presiuni între 2-10 MN/m2, iar cele din
industria chimică ajung uneori chiar la 100-120 MN/m2.
Compresoarele axiale imprimă energie gazului prin intermediul unor pale
profilate; sunt indicate pentru debite foarte mari şi presiuni foarte scăzute
( ε ≤ 1,05/rotor ).
Compresoarele centrifuge sau turbocompresoarele realizează comprimarea
gazelor prin acţiunea forţei centrifuge asupra masei de gaz la trecerea prin rotor;
sunt indicate pentru debite medii şi ε ≤ 1,3/rotor .
Compresoarele volumice rotative realizează comprimarea prin variaţia
continuă a spaţiului ocupat de gaz în timpul trecerii prin rotor; sunt indicate pentru
debite mici şi ε ≤ 4,0
Compresoarele volumice cu piston se caracterizează prin periodicitatea
procesului de comprimare, motiv pentru care necesită supape; sunt indicate pentru
debite mici şi presiuni oricât de mari. Gradul de comprimare pentru un cilindru
variază între 3,5 şi 6. Se poate ajunge la un grad de comprimare de 1000, aceasta
realizându-se prin comprimarea succesivă în mai multe trepte. Aerul comprimat se
foloseşte la pornirea motoarelor cu ardere internă la hidrofoare şi la acţionarea
pneumatică a diferitelor mecanisme.
În figura 4.1 sunt prezentate performanţele funcţionale la diferite tipuri de
compresoare.
p, MN 100
m2 5 trepte
10 4
3
2
1,0
cu piston 1 Compresoare
Compresoare centrifuge
0,1 elicoidale
(cu surub)
0,01
Ventilator
0 10 100 1000
Q m
3
min
240
Compresoarele cu piston se întâlnesc într-o mare varietate de forme
constructive şi se clasifică după mai multe criterii.
241
4.3 Construcţia şi principiul de funcţionare compresorului cu piston
10
12
13
8
9 7
11
6
4
3 1
242
refulare 8. Carterul, cilindrul şi chiulasa constituie partea fixă a compresorului iar
pistonul, biela şi arborele cotit formează partea mobilă sau echipajul mobil.
Supapele sunt organe de distribuţie.
În figura de mai jos (fig. 4.3) este prezentat un compresor cu piston
semiermetic, utilizat de regulă pentru agenţi frigorifici.
243
foarte bun şi cu un număr redus de ambielaje şi elemente constructive (dintre care
multe sunt comune unei întregi serii de compresoare).
Carterul prezintă două spaţii despărţite de un perete obţinut prin turnare:
- partea superioară cuprinde cămăşile de cilindru şi constituie camera de
aspiraţie;
- partea inferioară cuprinde arborele cotit (vibrochenul) şi baia de ulei.
Cele două spaţii comunică între ele prin orificii de echilibrare a presiunii,
astfel încât şi partea inferioară a carterului să se găsească tot la presiunea de
aspiraţie.
Această dispunere prezintă următoarele avantaje:
- partea inferioară se găseşte la presiuni apropiate de cea atmosferică, deci
sunt posibile deschiderea şi accesul în interior pentru operaţii de întreţinere;
- permite returul spre baia de ulei a uleiului care se separă de vaporii de
agent în camera de aspiraţie;
Arborele cotit şi bielele – se diferenţiază de cele utilizate la celelalte
compresoare. Câteva elemente specifice sunt următoarele:
- arborele cotit este realizat din oţel matriţat sau adesea din fontă nodulară;
Este dimensionat cu atenţie, iar masele de echilibrare, solidare cu arborele,
preiau forţele rezultante – orizontale şi verticale – ca şi neuniformităţiile mişcării.
- arborele se roteşte în paliere lise, prevăzute cu cuzineţi antifricţiune,
realizate dintr-un aliaj pe baza de plumb sau alte materiale, pe un suport metalic
subţire, caz în care cuzineţii se pot înlocui, respectiv în paliere cu bile sau
rulmenţi, iar uneori se utilizează o combinaţie a celor două variante;
- suprafeţele pe care se montează palierele lise se tratează termic pentru a
atinge o duritate de ordinul a 50 kgf/mm2;
- dacă numărul de cilindri este mai mare de opt, în general, este prevăzut
un palier intermediar;
- arborele este penetrat de canale destinate circulaţiei uleiului de ungere;
- bielele matriţate dintr-un aliaj de aluminiu sunt prevăzute în capul
acestora cu cuzineţi antifricţiune amovibili, iar în picior cu o garnitură din bronz;
- în anumite cazuri, bielele nu prezintă nici cuzineţi nici garnitură, iar când
se ating cotele de uzură definite de constructor, bielele sunt înlocuite cu totul;
- uneori bielele sunt prevăzute cu canale pentru asigurarea curgerii uleiului
dinspre cap spre picior;
Pentru compresoarele deschise, arborele iese în exterior, astfel încât
trebuie prevăzute două dispozitive particulare:
- o garnitură rotativă (presgarnitură) – care creează o barieră între carterul
aflat sub presiunea agentului frigorific şi atmosferă. Pentru aceasta majoritatea
constructorilor au adoptat un sistem de tip garnitură mecanică. Dacă în timpul
funcţionării carterul trebuie să lucreze sub depresiune, garnitura prezintă două
sisteme de etanşeitate opuse.
- o piesa internă – între arborele cotit şi carter, având rolul de a absorbi
244
presiunea reziduală creată de diferenţa dintre presiunea din carter şi cea
atmosferică. Această piesă este realizată fie dintr-un inel prevăzut pe unul din
lagărele palier, fie dintr-un rulment cu bile, ace sau role numit de presiune.
Ungerea – are ca scop asigurarea gresajului părţilor aflate în mişcare
relativă: palierele principale, capurile bielelor, picioarele bielelor, cilindrii, şi
garnitura mecanică.
Circuitul de ungere prezintă în general următoarele elemente:
- un filtru de aspiraţie cu cădere de presiune redusă, imersat în baia de
ulei;
- o pompă de ulei antrenată de arborele cotit: în prezent sunt utilizate două
tipuri de pompe: cu angrenaj exterior, echilibrate, dar cu un singur sens de rotaţie
şi cu angrenaj interior, reversibile, pentru compresoare ermetice şi semiermetice,
la care nu poate fi predefinit sensul de rotaţie;
- un răcitor de ulei pentru răcirea uleiului refulat de pompă într-un
schimbător aflat fie în afara compresorului, fie în interiorul carterului, răcirea
realizându-se fie cu apă, fie cu vapori de agenţi frigorifici aspiraţi;
- un filtru suplimentar la ieşirea din schimbător pentru eliminarea
impurităţilor metalice sau de grafit (cărbune), care utilizează site foarte fine şi pot
fi prevăzute uneori cu un magnet introdus pe circuitul de ulei;
- un regulator de presiune (presostat diferenţial de ulei) care menţine
presiunea din circuitul de ungere la o valoare cu 2-3 bar peste presiunea de
aspiraţie, cu ajutorul unei supape reglabile din exteriorul compresorului,
amplasată de constructori înainte de distribuţia uleiului sau la sfârşitul circuitului.
În ambele cazuri excesul de ulei este reintrodus în carter.
- un distribuitor: În general, uleiul curat şi răcit circulă prin canalul
prevăzut în vibrochen de unde este distribuit spre diferitele puncte de ungere
menţionate anterior: paliere, cuzineţi, garnitură mecanică etc. Acesta poate servi şi
ca fluid hidraulic motor pentru comanda variatoarelor de putere frigorifică.
Uleiul se poate reîntoarce în carter prin următoarele puncte: neetanşeităţi
interne ale palierelor şi manetoanelor, neetanşeităţi permanente ale presgarniturii,
raclajul pereţilor interni ai cilindrilor, camerele de aspiraţie, descărcarea supapei
regulatorului, returul separatorului de ulei.
Sistemul de antrenare – Compresoarele deschise sunt în general antrenate
direct de motoare electrice cu 6 sau 8 poli, ceea ce face ca turaţia să fie apropiată
de cea de sincronism, adică pentru reţele cu frecvenţa de 50 Hz: 1000 sau 1500
rot/min, respectiv pentru reţele cu frecvenţa de 60 Hz: 1200 sau 1800 rot/min. Se
utilizează un cuplaj elastic rigid cu disc flector din oţel sau elemente din cauciuc
între două manşoane. Aceste compresoare sunt bine echilibrate dinamic şi nu
necesită volante inerţiale. În cazul în care compresorul este antrenat de un motor
cu ardere internă, trebuie studiată în mod serios problema cuplajului, ţinând seama
de neregularităţile ciclice ale rotaţiei celor două maşini. Uneori s-ar putea să fie
necesară utilizarea volanţilor.
245
Compresoarele ermetice sau cele semiermetice sunt cuplate direct pe
arborele motorului electric încorporat în carter.
În multe domenii de activitate inclusiv în cel naval, pentru comprimarea
aerului, sunt utilizate compresoarele cu piston cu o treaptă sau cu mai multe trepte
de comprimare (de obicei două şi trei). În figurile de mai jos sunt prezentate
câteva tipuri de compresoare moderne de acest gen, produse de companii
internaţionale specializate în fabricarea compresoarelor, care se disting printr-un
înalt grad de stabilitate şi eficienţă şi sunt deosebit de comode în exploatare.
246
Fig. 4.4
Tipuri de compresoare cu piston
5
7
4 6 10 11
3 8 9 ω
247
Ciclul de funcţionare este legea de variaţie a presiunii pe piston, la
efectuarea unei curse complete (figura 4.6).
Spatiu mort Cilindru Piston
Cursa
p
4 3
1 2
Vm V
248
4.4 Ciclul teoretic al compresorului teoretic
2 pol
2 iz
3 2 ad
4 1
0 V
Compresorul teoretic este compresorul fără spaţiu mort. În figura 4.7 sunt
prezentate diferite posibilităţi pentru realizarea fazei de comprimare:
1 – 2iz – comprimare izotermă; pV = p1V1 = p2V2 (1)
1 – 2ad – comprimare adiabată; pV = p1V1 = p 2V2
k k k
(2)
1 – 2pol – comprimare politrap; pV n = p1V1n = p 2V2n (3)
Evident, lucrul mecanic pe un ciclu, reprezentat de aria închisă de
diagramă, este minim la comprimarea izotermă şi maxim la cea adiabată (1<n<k).
Lucrul mecanic pe un ciclu este:
L = L41 + L12 + L23 + L34 (4)
unde: L41 = − p1V1 (5)
V1
L12 = ∫ pdV
V2
(6)
Semnul (-) la L41 apare deoarece forţa exercitată de piston asupra gazului
este, în această perioadă, de sens contrar deplasării.
Pentru cele trei tipuri de transformări la comprimare (1-2), se foloseşte
corespunzător una din relaţiile 1, 2 sau 3 la explicitarea termenului L12 din relaţia (4).
A. Comprimarea izotermă se realizează în condiţiile compresorului
răcit, astfel încât temperatura să rămână constantă în intervalul (1-2). Răcirea
corespunde de altfel şi unei necesităţi practice privind buna funcţionare a
compresorului, astfel încât să nu se coxeze uleiul de ungere din cilindru.
Relaţia (4) devine în acest caz:
249
V1
p1V1 V
Liz = p 2V2 − p1V1 + ∫
V2
V
dV = p 2V2 − p1V1 + p1V1 ln 1 ,
V2
p2
unde: ε = (10)
p1
V21− k − V11− K
V1
p1V1k
Lad = p 2V2 − p1V1 + ∫ = − + k
dV p V p V p V ln , (11)
k −1
2 2 1 1 1 1
V2 Vk
1
Lad = p 2V2 − p1V1 + ( p 2V2 − p1V1 ) (12)
k −1
k k pV
Lad = ( p 2V2 − p1V )1 = p1V1 ( 2 2 − 1) (13)
k −1 k −1 p1V1
k −1
k
Lad = p1V1 (ε k
− 1) , (14)
k −1
250
4.5 Ciclul teoretic al compresorului real ( Vm ≠ 0 )
p
3 2
p2
p1 1
4
Va
Vm Vh V
Vm = aVh (16)
unde:
Vm - volumul spaţiului vătămător;
a - coeficientul spaţiului vătămător având valori cuprinse în limitele:
a = 0,05-0,18;
251
Vh – volumul hidraulic descris de piston.
Odată cu creşterea gradului de comprimare influenţa spaţiului vătămător se
resimte mai accentuat asupra reducerii volumului de gaz aspirat.
Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat este pusă în
evidenţă de coeficientul volumic sau gradul de umplere notat în literatura tehnică
cu λv
Va
λV = (17)
Vb
252
p
p2 max 2max
3" 2"
3' 2'
3 2
p2
p1 1
4
V"a
V
V'a
Va
Vm Vh
253
1
Înlocuind în expresia (18) V a = λ vV h şi V4 = aVh ⋅ ε n
se obţine:
1
λ vVh = Vh (a + 1 − aε ) de unde:
n
λ v = 1 − a (ε n − 1) (19)
1
ε = (1 + ) n (20)
a
k −1
T2 = T1 ⋅ ε k
(21)
254
Valoarea limită ε lim apare când T2 = T2max:
T2 max k k−1
ε lim = ( ) (22)
T1
255
Modul de comprimare a gazelor în aceste compresoare are loc în felul
următor: după comprimare, în prima treaptă până la o anumită presiune
intermediară, gazul intră într-un schimbător de căldură unde este răcit până la
temperatura de intrare în prima treaptă, după care intră în treapta a doua ş.a.m.d.,
conform figurii 4.10: T1 ≅ T2' = T3'
.
T1 T2 T 2' T3 '
p
izoterma
1''' 2"
adiabata
2'
1"
2
1'
1
256
La un compresor cu mai multe trepte, cursa fiind aceiaşi, diametrul se
reduce corespunzător, ceea ce conduce la reducerea forţei ce solicită tija
pistonului.
Schema de principiu a unui compresor cu două trepte este prezentată în
figura 4.12, în care se vede secţiunea unui compresor vertical cu piston diferenţial,
cele două trepte de compresie (I şi II) fiind realizate în acelaşi cilindru.
p1 T1 px T2 px
I
R
px II
T2
ω
M O
257
p
C 2 2'
p2
∆L
pV=ct
n
pV =ct
II
px A
B
I
p1 1
0 Vx V'x V
Gazul refulat din treapta I trece în răcitorul intermediar (răcit prin circuit
cu apă) unde se răceşte de la temperatura T2, corespunzătoare punctului A, până la
temperatura T1, punctul B. Evident că prin răcirea gazului la presiunea p x = ct se
va produce o reducere a volumului specific, care se micşorează de la Vx‘ la Vx.
Punctul B, de unde începe compresia din treapta a II-a, se află pe o
izotermă cu punctul 1 (deoarece am admis că intrarea gazului în treapta a II-a se
face la aceeaşi temperatură T1) rezultă, deci:
p1V1 = p xV x = ct (23)
n −1
p1V1 − 1
n p n
LI = x
(24)
n −1 p1
258
n −1
n p2 n
LI = p xVx − 1
(24)
n −1 x
n −1 n −1
p n p
p1V1 x + 2 − 2
n n
Lt = LI + L II = (25)
n −1 p1 px
Relaţia (25) este o ecuaţie de gradul II şi admite un minim pentru px, care
anulează derivata a 1-a a lucrului mecanic total:
n −1
−1
n −1
− −
⋅ n −1 = 0
n n
dLt n n p
1 x n 1 p
= p1V1 ⋅ n −1 − 2
dp x n − 1 n n +1
p1 n p x n
2 ( n −1) n −1
px n
= p1 p 2 n ⇒ p x2 = p1 p 2 (26)
px = p1 p 2 (27)
Adică presiunea intermediară px, care dă lucrul mecanic minim, este media
geometrică dintre presiunea iniţială şi cea finală, deci:
p x p2 p2 px p2
= ε= ε1 = ε2 =
p1 p x p1 p1 px
se poate scrie:
p2 p2 p x
ε= = ⋅ = ε1 ⋅ ε 2
p1 p x p1
Dar ε1 = ε 2 ⇒ ε = ε12 , ε 1 = ε 2 ⇒ ε = ε 2 (28)
ε1 = ε (29)
259
ε 1 = ε 2 = ε 3 = ........ε z
ε 1 ⋅ ε 2 ⋅ ε 3 ⋅ .........ε z deci
ε1 = z ε (30)
n −1
p1V1 2 − 1
n p 2n
Lt = 2 (31)
n −1 p1
n −1
p1V1 − 1
n p zn
Lt = z 2
(32)
n −1 p1
T2 = T1ε n
- solicitările mecanice ale sistemului de acţionare (arbore, bielă, tijă,
piston) sunt mai mici la comprimarea în mai multe trepte atât datorită reducerii
forţei de comprimare, cât şi datorită unghiului de decalaj al manetoanelor (la cele
cu doi cilindri cu 90 °C sau 180 °C , iar la cele cu trei cilindri cu 120 °C ). În
practică, în general, nu se utilizează rapoarte mai mari de 4 (mai rar 5…6 pentru
compresoare mici).
La compresoarele pentru aer se alege numărul de trepte astfel:
z = 3 pentru ε = 13.....50 ;
z=4 pentru ε = 35.....250 ;
z=5 pentru ε = 150.....600
260
p1 273
Q = i ⋅ V ⋅ n ⋅ λe ⋅ (33)
1,033 T1
unde:
Q – debitul compresorului, în Nm3/min;
i – numărul de cilindri ai compresorului;
V – volumul descris de piston la o cursă dublă, în m3;
n – turaţia arborelui cotit, în rot/min;
λe – randamentul volumic efectiv;
1
λe = 0,97 − a ε n − 1 (34)
πD 2
V= ⋅S (35)
4
unde:
D - este diametrul pistonului, în m;
S - este cursa pistonului, în m.
Pentru pistoanele cu dublu efect, când se ţine seama şi de volumul ocupat
de tija pistonului cu diametrul dt, relaţia (35) devine:
π
V = ( 2 D 2 − d t2 ) ⋅ S (36)
4
261
4.9 Puterea de antrenare a compresorului
k −1
k −1
⋅ p1Q1 2 − 1
p zk
Pt = z ⋅ (37)
k p1
unde:
Pt - este puterea teoretică necesară comprimării, în W;
z - este numărul de trepte de comprimare;
k - este exponentul adiabatic al gazelor;
p1 - este presiunea absolută la aspiraţie, în N/m2;
p2 - este presiunea absolută la refulare, în N/m2;
Q1 - este debitul de gaze efectiv aspirat la starea de aspiraţie (presiunea p1
şi temperatura T1), în m3/s.
Pentru a calcula puterea necesară la arborele compresorului trebuie să se
ţină seamă şi de următoarele randamente:
- randamentul de comprimare adiabată η a , care reprezintă raportul
dintre puterea teoretică necesară şi puterea efectivă necesară pentru comprimare.
În mod obişnuit, η a = 0,85......0,90;
- randamentul mecanic al compresorului η m , care reprezintă raportul
dintre puterea utilă la piston şi puterea efectivă la arborele compresorului. În
funcţie de gradul de uzură al compresorului, η m = 0,70.......0,90;
- randamentul transmisiei ηt , care la transmisii prin curele este
ηt = 0,95...0,98. În cazul motocompresoarelor, puterea necesară la arborele
compresorului este puterea efectivă a motorului,
Pt
Pmot = (38)
η aη m
262
Pt
Pmot = (39)
η aη mη t
263
în timpul funcţionării şi sunt neindicate a fi utilizate. În cazul compresoarelor
acţionate cu motoare cu combustie internă utilizarea acestui procedeu pentru
reglarea debitului nu este recomandat, deoarece se face cu pierderi de energie.
Acest fapt se explică prin acea că la aceste metode consumul minim de
combustibil corespunde vitezei unghiulare nominale. Funcţionarea motorului la
viteze unghiulare mai mici decât cea nominală devine neeconomică. Dintre toate
sistemele de acţionare a compresoarelor volumice cu piston, turbina cu abur este
singura ce permite reglarea debitului de gaz vehiculat prin reglarea vitezei
unghiulare, cu economie de energie. Totuşi, această soluţie se utilizează destul de
rar. Utilizarea unor cutii de viteze între motor şi compresor conduce la complicaţii
constructive şi o funcţionare cu zgomot.
264
decât în cazul pornirii ansamblului moto-compresor. Aceste metode sunt mai
puţin economice decât metoda reglării vitezei unghiulare. Funcţionarea întregului
sistem se face între două valori ale presiunii adică între valoarea minimă, când
compresorul este cuplat prin sistemul de comandă şi cuplajul electromagnetic cu
motorul de antrenare aflat în mişcare de rotaţie şi o valoare maximă, când
compresorul prin acelaşi sistem de comandă este decuplat de la motorul de
antrenare.
265
p
3 2' 2
4 1
pa
1'
V
Fig. 4.14 Reglarea debitului prin obturarea conductei de aspiraţie
266
cilindrul treptei a doua nu s-a acţionat, această treaptă continuă să aspire din vasul
intermediar, situat între cele două trepte, acelaşi volum ca şi în condiţiile
anterioare strangulării. După un timp scurt de funcţionare, treapta a II-a aspiră din
vasul intermediar situat între treapta I şi II un volum de gaz mai mare la scăderea
presiunii din vasul intermediar amintit. Compresoarele fiind prevăzute cu supape
autocomandate face ca odată cu scăderea presiunii gazului din vasul intermediar
să scadă şi presiunea la care se deschid supapele de refulare ale cilindrului primei
trepte.
Această reducere a presiunii de refulare pentru prima treaptă şi de aspiraţie
pentru cea de-a doua are loc până când se ajunge la un echilibru între cantitatea de
gaz refulat de prima treaptă şi cea aspirată de cea de-a doua.
Presiunea de refulare pentru ultima treaptă (treapta a treia) este influenţată
de mărimea presiunii reţelei în care aceasta refulează. Această mărime, fiind de
regulă constantă, rezultă că ultima treaptă a compresorului va trebui să dezvolte o
presiune corespunzătoare celei din reţea (puţin mai mare). Cele de mai sus conduc
la o redistribuire a rapoartelor de comprimare. Această distribuire se face
neuniform, în sensul că ultima treaptă are o valoare mare a raportului de
comprimare iar toate celelalte trepte o valoare mai mică.
Creşterea raportului de comprimare pentru ultima treaptă a compresorului
conduce la creşterea temperaturii gazului către sfârşitul procesului de comprimare
şi în acelaşi timp la o încărcare neuniformă a elementelor componente ale
acestuia. Pentru motivele arătate, utilizarea acestei metode la compresoarele
volumice cu mai multe trepte necesită stabilirea prealabilă a limitei de reglare.
Aceasta este necesar a fi determinată din condiţia ca temperatura la sfârşitul
procesului de comprimare să nu depăşească temperatura maxim admisibilă a
gazului vehiculat în primul rând, iar eforturile unitare efective din elementele
componente ale ultimei trepte să nu depăşească pe cele admisibile. Pentru acest
motiv, temperatura gazului în procesul de comprimare din ultima treaptă limitează
domeniul de reglare a debitului vehiculat.
267
p
III
p V
II
p V
I
268
Primul procedeu de reglare a debitului vehiculat prin închiderea completă
a conductei de aspiraţie conduce la funcţionarea continuă a compresorului însă cu
debitare intermitentă în reţea. După închiderea completă a conductei de aspiraţie,
un timp relativ scurt, compresorul continuă să funcţioneze aproape normal pe
seama volumului de gaz existent în porţiunea de conductă situată între robinetul
închis şi cilindrul compresor. Pe măsură ce volumul de gaz menţionat este aspirat,
presiunea din conducta de aspiraţie începe să scadă şi odată cu acesta presiunea de
aspiraţie din cilindrul compresor.
Coeficientul volumic scade şi în momentul când acesta se anulează, gazul
existent în cilindrul compresor se comprimă şi se destinde aproape după aceeaşi
lege, aşa cum este prezentat în figura de mai jos cu linie întreruptă.
3 2
1
4
pa
1'
V
Fig. 4.17
Diagrama de funcţionare a compresorului la închiderea completă a
conductei de aspiraţie
269
pătrundă prin neetanşeităţile conductei, contaminându-se astfel cu gazul vehiculat.
Uneori acest lucru nu este permis întrucât se pot forma amestecuri explozive ce
pun în pericol întreaga staţie de compresoare.
- Metoda nu poate fi utilizată atunci când robinetele nu sunt suficient de
etanşe şi permit unei cantităţi mici de gaz să pătrundă în cilindrul compresor.
Când robinetul nu este suficient de etanş, compresorul debitează în reţea o
cantitate mică de gaz însă, datorită creşterii substanţiale a raportului de
comprimare, temperatura acestuia este destul de mare şi poate conduce la
declanşarea unor procese nedorite şi greu de controlat.
Evitarea aspectelor semnalate a condus la închiderea completă a ventilului
de pe aspiraţie şi deschiderea celui de pe conducta de by-pass. Acesta evită
recircularea uneia şi aceleiaşi cantităţi de gaz prin eventuale neetanşeităţi ale
robinetului de pe conducta de aspiraţie şi, în acelaşi timp încălzirea excesivă a
gazului. Avantajul major este acela că se reduce consumul de energie conform
diagramei cu linie întreruptă din figura 4.18.
3 2
2' 4 1
3'
pa
4'
1'
Vm V
270
compresorului, presiunea de la care se face destinderea gazului precum şi de
gradul de obturare robinetului montat pe conducta ce face legătura între refularea
treptei şi aspiraţia compresorului. La pornirea compresoarelor cu
piston – mari şi mijlocii, scurtarea perioadei de menţinere a curentului electric la
valorile mari ale intensităţii se realizează prin deschiderea conductei de legătură
între refularea şi aspiraţia compresorului, realizând condiţiile de pornire în gol ale
acestuia.
Din punct de vedere economic, aşa cum s-a menţionat, metoda necesită un
consum de energie. Energia minimă consumată este atunci când robinetul montat
pe conducta de by-pass este complet deschis iar secţiunea acestei conducte este
astfel aleasă încât pierderile de presiune să fie minime. Această situaţie
corespunde condiţiilor de pornire a compresorului în gol, metodă utilizată în mod
curent la compresoarele mari.
Consumul maxim de energie pentru compresoarele cu mai multe trepte
pare a fi atunci când recircularea unei cantităţi de gaz se face între refularea
ultimei trepte şi aspiraţia primei trepte. Reglarea debitului de gaz vehiculat de
compresoarele cu mai multe trepte în acest mod, nu conduce la redistribuirea
rapoartelor de comprimare pe trepte şi diferite temperaturi la sfârşitul procesului
de comprimare a gazului, cum se întâmplă la recircularea unei cantităţi de gaz
între conductele de refulare şi aspiraţie ale primei trepte sau a unor trepte
intermediare. La utilizarea acestei metode de reglare a debitului, cantitatea de gaz
ce trebuie recirculată între refularea uneia din treptele compresorului şi aspiraţia
primei trepte, ca regulă generală, se ia după ce gazul ieşit din cilindrul treptei
respective şi a fost răcit în răcitorul intermediar. Această măsură preîntâmpină
pătrunderea gazului în cilindrul primei trepte cu o temperatură ridicată ce ar putea
conduce în procesul de comprimare la depăşirea limitei de încălzire a gazului
vehiculat. Diagrama de lucru a compresorului cu ventilul de pe conducta de
by-pass complet deschis, arată ca în figura 4.19.
271
p
3 2
3' 1'
4' 1
4
pa
272
pornirea compresoarelor mari. Energia solicitată în aceste condiţii de funcţionare
se consumă pentru învingerea forţelor de frecare dintre elementele mobile şi fixe
ale compresorului şi învingerea forţelor de frecare dintre gaz şi elementele
parcurse de acesta.
Diagrama de funcţionare la acest procedeu este prezentată în figura 4.20
cu linie întreruptă.
3 2
4 2'
3'
4' 1
pa
V
Fig. 4.20 Diagrama de lucru a compresorului la ridicarea completă a
discurilor de etanşare ale supapelor de aspiraţie
273
Dispozitivele comandate din afară, experimentate de mai multe firme
constructoare s-au dovedit mai puţin eficiente în comparaţie cu cele din a doua
categorie cunoscute şi sub denumirea de sisteme de reglare dinamică a discurilor
de etanşare. Debitul refulat de compresor în reţea este o funcţie de durata
impulsurilor hidraulice. La o durată mare a impulsurilor, debitul refulat este mic şi
invers, la o durată mică a acestor impulsuri debitul va fi mai mare. Indiferent de
metoda de ridicare parţială a discurilor de etanşare diagrama de lucru a
compresorului arată ca în figura 4.21.
Deşi toate aceste variante de acţionare asupra discurilor de etanşare ale
supapelor de aspiraţie au condus la perfecţionarea metodei de reglare a debitului
vehiculat, ea este încă susceptibilă la îmbunătăţiri în sensul duratei de funcţionare
a discurilor şi a promptitudinii în răspuns a dispozitivelor de acţionare.
1n
λv = 1 − a ε − 1
n1
λv ⋅ Vh = 1 − a ε − 1 ⋅ Vh
1
Va = Vh − Vm ε n − 1
274
Ultima expresie arată că volumul descris de piston, destinat procesului de
aspiraţie este în funcţie de volumul ocupat de spaţiul vătămător.
Prin creşterea spaţiului vătămător rezultă că volumul descris de piston
destinat procesului de aspiraţie se reduce, ceea ce influenţează asupra cantităţii de
gaz aspirat. Cele de mai sus conduc la concluzia că prin conectarea la cilindrul
compresor a unor capacităţi de volum constant sau variabil se realizează reglarea
în trepte sau continuă a debitului compresorului. În exploatarea acestor
compresoare, debitul furnizat de ele se reglează fie prin conectarea la cilindrul
compresor a unor tuburi confecţionate din oţel, de volum constant, fie pe cilindrul
compresor se montează un cilindru auxiliar, ce comunică cu primul, în interiorul
căruia poate fi deplasat un piston.
Prin deplasarea pistonului în cilindrul auxiliar, manuală sau pe altă cale
(există mai multe posibilităţi) se modifică, în anumite limite, volumul spaţiului
mort ce influenţează asupra debitului de gaz aspirat.
Ultima metodă este mai răspândită în exploatarea compresoarelor
volumice cu piston. În cazul compresoarelor cu mai multe trepte, debitul vehiculat
de acestea fiind determinat de debitul primei trepte, această capacitate ce permite
modificarea spaţiului mort este conectată la cilindrul primei trepte.
Pentru un compresor cu o singură treaptă diagramă de lucru prin
conectarea unei capacităţi de volum Vc arată ca în figura 4.22:
p
2' 2
3
Vc
1
4 4'
275
p
Tr. III
V
p
Tr. II
p
V
p
Tr. I
Vc
V
V
Fig. 4.23 Diagrama de lucru a unui compresor cu trei
trepte la modificarea spaţiului vătămător al primei trepte
Cunoscând variaţiile posibile ale debitului solicitat de procesul tehnologic,
se poate stabili prin calcul valoarea coeficientului volumic, iar în funcţie de
această mărime se determină volumul capacităţii ce urmează a fi conectat la
cilindrul compresor, în felul următor:
1
Va1 = λv1⋅ ⋅ Vh = Vh − Vh ⋅ a1 ε n − 1
1 − λv1
a1 = 1
ε n −1
Această valoare a coeficientului spaţiului vătămător este orientativă,
întrucât prin reglarea debitului parametrii de stare ai gazului vehiculat în general
276
nu rămân aceiaşi. Înainte de a aplica o metodă de reglare a debitului este necesar a
se face şi o analiză amănunţită a consumului energetic suplimentar ce decurge din
aceasta.
277
momentele M K = FK × OL şi M N = FN × OB .
Momentul M K reprezintă momentul rezistent al compresorului, care se
opune rotaţiei arborelui. Momentul M N este un moment aplicat părţilor fixe ale
compresorului (moment de basculare), datorită căruia compresorul este basculat în
planul de mişcare al mecanismului bielă-manivelă.
Se poate demonstra cu uşurinţă pe baza asemănării triunghiurilor OLB şi
BFKFtr că, FK OL=FN OB, deci MK = MN, cele două momente sunt egale şi de sens
contrar, dar sunt aplicate unor piese diferite ( M K se aplică echipajului mobil, iar
M N se aplică echipajului fix).
Forţele FN şi FK pot fi calculate în modul cu relaţiile:
FN = Ftr tgβ
F (40)
FK = A
cos β
Ftr cos(α + β )
FZ = FK cos(α + β ) =
cos β
(41)
F sin(α + β )
FT = FK sin(α + β ) = tr
cos β
M K = FT ⋅ r (42)
278
compresorului variază corespunzător curbei de variaţie a forţei tangenţiale. Pe
unele poţiuni ale cursei, momentul rezistent al compresorului este mai mare, iar pe
altele mai mic decât momentul mediu creat de motor (fig.4.25).
∑F + F
1 frot
α 0
0 0
180 360
279
Principiul de funcţionare compresorului cu lamele este următorul: datorită
acţionării rotorului, în sensul arătat, forţa centrifugă determină lamelele să iasă din
canalele 4, urmărind profilul statorului. În partea de sus, unde spaţiul este mai
mare, are loc o depresiune şi aerul va fi aspirat prin racordul 5, iar în partea
dreaptă a compresorului se realizează comprimarea şi refularea aerului prin
racordul 6. Acest tip de compresor are întotdeauna acelaşi grad de compresie
datorită construcţiei sale.
1 2 7 3 4
V
e
5
6 a
d
a
p
280
Fig. 4.27 Schema compresorului cu palete in rotor
1 – cilindru; 2 – piston rotativ; 3 – lamele culisante; 4 – spaţiu de
refulare;
5 – spaţiu de aspiraţie; 6 – arbore; 7 – inele pentru limitarea
cursei
Rotorul are prevăzute canale radiale în care paletele pot să culiseze liber
sub efectul forţei centrifuge pe care o imprimă rotorul.
Noile materiale descoperite în industria aeronautică şi posibilitatea de a se
prelucra în serie profile complexe, pot să asigure din nou succesul acestor tipuri
de maşini. Firma Rotocold din Marea Britanie realizează asemenea compresoare,
special pentru tehnica frigului şi a adus câteva îmbunătăţiri dintre care se
menţionează:
1. Realizarea paletelor din materiale compozite (polimeri aromatici şi fibră
de sticlă), uşoare şi rezistente, ceea ce permite atingerea de turaţii ridicate (viteza
periferică de cca. 25 m/s).
2. Acoperirea paletelor cu un material autolubrifiant (teflon) asigură
funcţionarea corectă şi în cazul unei defecţiuni pe circuitul de ulei.
3. S-a realizat un dispozitiv de protecţie împotriva loviturilor hidraulice,
prin echiparea compresorului cu o placă mobilă situată la extremitatea rotorului,
menţinută în poziţie normală de resorturi. O eventuală suprapresiune datorată
prezenţei lichidului deplasează placa mobilă şi astfel maşina este protejată
împotriva oricăror defecţiuni mecanice.
4. Uleiul de ungere este preluat dintr-un separator de ulei (la presiune
ridicată) şi injectat într-un dublu circuit intern. Primul alimentează garnitura
mecanică asigurând ungerea şi răcirea acesteia, ungerea rulmentului din faţă şi
ungerea unei feţe a rotorului. Al doilea circuit asigură ungerea rulmentului din
spate şi ungerea celei de-a doua feţe a rotorului. Acest mod de funcţionare elimină
281
necesitatea utilizării unei pompe de ulei, ceea ce simplifică mult construcţia;
Firma Rotocold are pentru seria de compresoare cu 8 palete, următoarele
caracteristici principale:
- materiale componente: polimeri şi fibre de carbon;
- turaţia nominală: 1450…4000 rot/min;
- turaţia maximă admisă: 6000 rot/min;
- debit: 12,8…80,4 m3/h;
Fig. 4.28
Secţiunea printr-un compresor cu lobi
282
tip de compresoare nu se realizează de fapt o comprimare a aerului, neexistând
spaţiu de compresie, ci doar o împingere a aerului dintr-o parte în alta. Când unul
din rotoare efectuează umplerea cu aer atmosferic, celălalt realizează pomparea la
presiunea finală.
Rotoarele se învârt în carcasă, în sensuri diferite, fără să se atingă şi fără a
mai fi nevoie de ungere.
283
Fig. 4.30 Compresor monorotor
1 – comanda sertarului de reglare a puterii
frigorifice;
2 – garnitură mecanică; 3 – palier; 4 – rotor; 5
– sateliţi
q v = B ⋅ D 3 ⋅ n ⋅ 60 [m3 / h] (44)
284
Carterul este realizat dintr-o singură piesă, prin turnare, închide toate
părţile mobile având însă şi capace demontabile pentru asigurarea accesului şi
montarea pieselor.
Lagărele pentru maşina cu doi sateliţi sunt proporţional mult mai puţin
solicitate faţă de compresoarele birotor, deoarece efectele de comprimare sunt
echilibrate ca urmare a simetriei orizontale a maşinii. Forţele radiale sunt practic
nule deoarece pe de-o parte canalele se sprijină pe faţa cilindrică externă a
rotorului şi, pe de altă parte pe ambele feţe ale rotorului este menţinută presiunea
de aspiraţie. Efortul rezidual pe partea arborelui care iese în afară este preluat de
un palier cu rulmenţi.
285
La ora actuală diametrele rotoarelor variază între 100 şi 300 mm. Mărimile
caracteristice pentru aceste compresoare sunt diametrul D al rotorului şi raportul
L/D dintre lungimea şi diametrul rotoarelor.
În figura de mai jos (fig.4.32) este reprezentat un compresor birotor
orizontal, iar în figura 4.33 este reprezentat un compresor birotor vertical.
286
L
qv = a ⋅ D 3 ⋅ ⋅ n ⋅ 60 [m3 /h] (45)
D
287
CAPITOLUL 5
288
pompa să fie procurată la timpul oportun pentru montarea ei în instalaţie,
evitându-se perioade prea lungi de depozitare sau stocaj. În situaţiile în care
pompa a fost depozitată o perioada mai lungă de 2-3 ani, înainte de montare se va
face o verificare a aspectului pieselor principale şi se va înlocui unsoarea
rulmenţilor atât la pompă, cât şi la motorul electric de antrenare.
289
La pompele care vehiculează lichide fierbinţi, centrarea se face în două
etape. Se execută centrarea atunci când agregatul este rece apoi se porneşte pompa
lăsând-o să funcţioneze până ce atinge temperatura de regim. Se opreşte agregatul
şi se verifică din nou. Este posibil ca acesta să nu mai corespundă din cauza
dilatărilor neuniforme, iar în acest caz se efectuează corecţiile necesare, cu multă
atenţie, agregatul fiind fierbinte.
În unele situaţii turaţia de antrenare a pompei diferă de turaţia nominală a
motorului, astfel că antrenarea se poate realiza printr-o transmisie cu curele sau
printr-un grup reductor-multiplicator.
La o transmisie cu curele, arborele pompei şi cel al motorului trebuie să fie
perfect paraleli, iar roţile de curea trebuie să fie coplanare.
Verificarea coplanarităţii roţilor de curea se face cu ajutorul unei rigle
plane, sau pentru curele mai lungi cu sfoară bine întinsă. La acest gen de
transmisii trebuie prevăzută posibilitatea de întindere a curelelor. Acestea se întind
astfel încât să nu patineze.
290
- traseul conductelor va fi ales cât mai judicios, astfel încât să permită
accesul uşor la pompă în timpul funcţionării;
- de câte ori este posibil, instalaţia va fi astfel concepută încât să permită
demontarea pompei din instalaţie fără demontarea conductelor;
- modificările de direcţie se vor realiza prin racordări largi, evitându-se
coturile bruşte;
- se vor evita montajele care permit formarea pungilor de aer;
- înainte de racordarea pompei se va proceda la curăţirea interioară a
conductelor, prin spălare cu apă de la o altă sursă, eliminându-se astfel
impurităţile rămase în timpul sudării.
291
- posibilităţi de întreţinere;
- caracteristici specifice tipului constructiv al pompei.
292
este aşezată întotdeauna într-un loc uşor vizibil şi este realizată fie direct prin
turnare, apărând proeminentă pe piesa respectivă, fie sub forma unei plăcuţe
prinsă cu nituri. Pentru a atrage mai uşor atenţia culoarea ei se deosebeşte de cea a
pompei. Se vopseşte în roşu, galben sau negru.
Verificarea sensului de rotaţie se face numai la pompele antrenate de
motoare electrice, deoarece acestea pot funcţiona în ambele sensuri.
Operaţia de verificare propriu-zisă se face pornind motorul înainte ca
acesta să fie cuplat cu pompa. La pompele de dimensiuni mici şi mijlocii se poate
porni motorul pentru o fracţiune de timp foarte scurtă, astfel încât să se poată
observa tendinţa de rotire şi sensul.
La pompele echipate cu garnituri moi din azbest grafitat, verificarea
sensului se va face numai după ce în prealabil s-au slăbit şuruburile de strângere a
presetupei.
La pompele echipate cu etanşări mecanice se va verifica înainte de pornire
prezenţa lichidului de ungere-spălare, în spaţiul destinat acestuia.
Este interzis a se proceda la verificarea sensului cu motorul cuplat, la
pompele la care rotorul este fixat pe arbore prin înfiletare, deoarece o pornire în
sens invers poate provoca deşurubarea sa şi înţepenirea în carcasă. Această
interzicere este întotdeauna subliniată în instrucţiunile de exploatare (cartea
tehnică a maşinii).
293
uniform cu putinţă. Strângerea va fi moderată, fiind recomandabil a se efectua cu
mâna liberă.
- la pompele echipate cu etanşare mecanică se va verifica dacă în locaşul
presetupei există lichid de ungere-spălare.
5.1.8.6 Amorsarea
294
se inversează, clapeta se închide şi păstrează astfel coloana de lichid pentru o nouă
amorsare.
c. Procedeul de amorsare prin vid.
Aceasta se realizează cu ajutorul unei surse care poate crea în conducta de
aspiraţie o depresiune (această sursă poate fi de regulă o pompă de vid, ca de
exemplu, pompa cu inel de lichid sau pompa cu canal lateral).
Funcţionarea are loc astfel:
- se închide în prealabil vana de refulare;
- se deschide robinetul de vid de pe conducta de aspiraţie urmărindu-se
indicaţiile vacummetrului.
Când depresiunea atinge o valoare stabilă, determinată de înălţimea
geodezică de aspiraţie, lichidul ajunge la nivelul prizei de vid şi pompa poate fi
amorsată. Se porneşte pompa şi se deschide treptat vana de refulare.
Ca regulă generală, înainte de pornire, toate pompele autoamorsabile
trebuie umplute cu lichid de lucru care realizează etanşarea interstiţiilor şi în
acelaşi timp evită uzurile datorate frecării suprafeţelor nelubrifiate.
După efectuarea tuturor operaţiilor premergătoare în vederea punerii în
funcţiune, se poate proceda la pornirea propriu-zisă a agregatului.
295
Dacă după pornire manometrul nu indică presiune în refulare, aceasta este
un indiciu că pompa nu este amorsată. În această situaţie, se va opri pompa şi se
va verifica din nou starea de amorsare.
Dacă pornirea pompei s-a efectuat în condiţii normale, în continuare, se va
regla regimul de funcţionare în scopul obţinerii parametrilor doriţi. În mod practic,
la instalaţiile curente se procedează astfel:
- se deschide vana de refulare, urmărindu-se concomitent indicaţia
manometrului până ce acul indicator se opreşte şi dreptul diviziunii
corespunzătoare presiunii dorite. La o instalaţie calculată corect din punct de
vedere hidraulic, această situaţie trebuie să corespundă cu deschiderea completă a
vanei de refulare;
- se urmăreşte funcţionarea etanşării, presetupa cu garnituri moi se va
strânge astfel încât să permită o picurare necesară răcirii şi ungerii garniturilor;
- la pompele antrenate de motoare electrice se citeşte indicaţia
ampermetrului, avându-se în vedere ca la sarcina respectivă să nu se depăşească
valoarea curentului nominal înscris pe placuţa de caracteristici a motorului.
Pentru oprirea pompei se va proceda astfel:
- se închide vana de pe conducta de refulare;
- se deconecteză maşina pe refulare;
- se închid robinetele circuitelor auxiliare. Dacă există pericol de îngheţ şi
pompa vehiculează apă se goleşte pompa.
296
mai ridicate, instalaţia trebuie să fie astfel concepută încât să nu creeze rezistenţe
importante la pornire. În acest sens, clapeta de reţinere nu se va monta la capătul
conductei de refulare, astfel încât pornirea să se facă cu conducta golită de apă.
Oprirea pompei se face astfel:
- se deconectează maşina de antrenare;
- se închid robineţii circuitelor auxiliare;
- se deschide complet vana de refulare, dacă aceasta a fost închisă parţial în
timpul funcţionării.
297
după cel puţin 1/2 oră de funcţionare, deoarece în această perioadă de timp se
poate aprecia că regimul termic s-a stabilizat. Dacă temperatura continuă să
crească şi după acest interval, atunci se va opri pompa, se va cerceta cauza şi se va
remedia.
- etanşarea arborelui la ieşirea din carcasă trebuie să asigure o funcţionare
fără pierderi abundente de lichid la presetupele echipate cu garnituri moi, iar la
cele echipate cu etanşări mecanice să împiedice complet scăpările.
La etanşările moi, piuliţele presetupelor se strâng moderat, la început cu
mâna liberă, astfel încât să permită o uşoară scurgere de lichid, sub formă de
picături, necesară răcirii şi ungerii garniturilor. O strângere prea puternică are ca
efect încălzirea excesivă a acestora, încalzire care se manifestă prin apariţia unui
fum negru în zona presetupei datorită arderii inelelor respective şi, în consecinţă,
deteriorarea etanşării.
La pompele ale căror etanşări sunt prevăzute cu circuit exterior de răcire,
spălare sau etanşare, robinetul care alimentează acest circuit se va regla astfel ca
presiunea lichidului auxiliar să depăşească cu 1-2 bari presiunea lichidului
pompat.
În principiu, la pompele echipate cu etanşări mecanice, nu sunt admise
scăpări de lichid. Dacă totuşi se constată astfel de situaţii, se va opri pompa şi se
va verifica dacă montajul etanşării a fost executat în conformitate cu prescripţiile
furnizorului.
Aparatele de măsură şi control trebuie observate în permanenţă, iar
valorile parametrilor obţinuţi se notează în registrul de exploatare, la anumite
intervale stabilite în funcţie de caracterul instalaţiei.
Dacă indicaţiile aparatelor sunt sub formă de pulsaţii sau oscilaţii, rezultă
că regimul de pompare este neuniform, prin urmare trebuie depistată cauza şi
înlăturată.
Avantajele principale ale automatizării pot fi rezumate astfel:
- eliminarea posibilităţii efectuării de manevre greşite, în timpul
funcţionării, element care devine foarte important în special la agregatele de puteri
mari;
- protecţia motorului este asigurată în mod automat în timpul când
agregatul se află în funcţiune;
- economie de personal de supraveghere calificat;
- supravegherea de către computer a funcţionării pompei, semnalizarea
apariţiei neregulilor în timpul funcţionării şi oprirea pompei în situaţii periculoase.
În principiu, aparatele şi dispozitivele de automatizare trebuie să
semnalizeze şi să întrerupă funcţionarea pompelor în următoarele situaţii:
- dezamorsarea pompei;
- scăderea presiunii de refulare sub limita pentru care s-a reglat
funcţionarea;
- depăşirea temperaturii uleiului din lagărul pompei, peste limita admisă;
298
- supraîncărcarea maşinii de antrenare;
- scăparea lichidelor toxice în exterior.
În practică, automatizarea instalaţiilor de pompare precum şi procedeele
folosite se bazează pe principiul variaţiei parametrilor energetici ai agregatului:
- depresiunea în conducta de aspiraţie;
- presiunea în conducta de refulare;
- debitul refulat;
- intensitatea curentului electric de alimentare;
- nivelele limită ale lichidului din rezervorul de aspiraţie sau refulare;
- temperatura lagărelor etc.
Întregul proces de funcţionare a instalaţiei este monitorizat prin
intermediul unor senzori care urmăresc permanent parametrii de funcţionare:
temperatură, presiune, debit, turaţie, tensiune curent etc., şi îi compară cu cei
normali, semnalând eventualele dereglări. Pe baza unui soft integrat în schema de
automatizare, ce are în componenţă în mod obligatoriu şi un computer, parametrii
sunt reglaţi automat fără intervenţia personalului, iar dacă sistemul nu poate
realiza reglarea cerută, operatorul uman este avertizat.
5.1.8.10 Întreţinerea
1. Ungerea
Organele de lucru ale pompei pot efectua mişcări de rotaţie sau translaţie.
Indiferent de natura mişcării, părţile metalice aflate reciproc în mişcare relativă nu
trebuie să vină în contact direct, deoarece atunci are loc o frecare uscată care
provoacă uzuri exagerate într-un timp foarte scurt. Pentru a evita această situaţie,
între suprafeţele de lucru se introduce un lichid de ungere care creează o peliculă
ce împiedică contactul suprafeţelor, iar frecarea devine hidrodinamică. Prin
urmare, locurile de ungere a pompei sunt determinate de această necesitate, iar
organul principal care necesită operaţii de întreţinere din acest punct de vedere, îl
reprezită, la pompele cu mişcare de rotaţie, lagărul. La pompele cu mişcare de
translaţie, ungerea, se aplică pe suprafeţele de ghidare ale mişcării.
În principiu, lagărul unei pompe cu mişcare de rotaţie este alcătuit dintr-un
corp suport în care sunt prevăzute locaşuri pentru rulmenţi (la lagare de
299
rostogolire, sau pentru bucşele lagărelor) la cele de alunecare. Aceste lagăre susţin
arborele pompei şi piesele care se rotesc cu acesta.
În tehnica actuală, marea majoritate a construcţiilor de pompe utilizează
lagăre cu rulmenţi, deoarece acestea sunt elemente de maşini standardizate, care
se pot procura uşor, necesitând în acelaşi timp o întreţinere minimă. Dezavantajul
lor constă în funcţionare mai puţin silenţioasă.
Întreţinere satifăcătoare din punct de vedere al ungerii se poate obţine prin
alegerea adecvată a lubrifiantului, care trebuie să ţină seama de următorii factorii:
- dimensiunile rulmentului;
- turaţia;
- sarcina;
- temperatura;
- modul de etanşare;
- rentabilitate.
Este important ca lubrifiantul să prezinte o rezistenţă de frecare cât mai
redusă, pentru a evita creşterea exagerată a temperaturii, care după cum se ştie îi
modifică substanţial vâscozitatea şi calităţile de ungere. Tot în scopul evitării unor
încălziri, dozarea cantităţii de lubrifiant trebuie să ţină cont de capacitatea de
înmagazinare a camerelor de ungere.
- ungerea cu unsoare consistentă este indicată a se aplica rulmenţilor care
trebuie să suporte sarcini mari la turaţii relativ reduse.
- ungerea cu ulei se aplică la rulmenţi ce suportă sarcini mijlocii şi reduse la
turaţii mari şi foarte mari.
Temperatura unui lagăr cu rulmenţi nu trebuie să depăşească cu mai mult
de 50 oC temperatura mediului ambiant. Aprecierea se face prin palparea corpului
de lagăr cu mâna.
Aici, pe lângă ungere, uleiul mai are rolul de a răcii lagărele respective
preluând căldura degajată şi transmiţând-o mediului înconjurător prin toata masa
corpului lagărului.
Uleiul de ungere trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- să nu producă spumă în timpul funcţionării;
- să nu fie coroziv, să nu aibă tendinţa de oxidare şi să nu formeze depuneri;
- vâscozitatea sa trebuie să corespundă temperaturii de funcţionare a
lagărului.
Nivelul uleiului din baie nu trebuie să depăşească mijlocul bilei sau rolei
din partea cea mai de jos a rulmentului, deoarece o cantitate prea mare de ulei
conduce la creşterea temperaturii lagărului, datorită frecărilor, precum şi la
scurgeri de ulei care apar în zonele de ieşire ale arborelui din corpul lagărului.
Pentru lagărele de pompă unse cu ulei se recomandă ca înlocuirea
completă a cantităţii de ulei din baie să se facă la maxim un an calendaristic.
300
2.Etanşarea
Vehicularea lichidelor cu ajutorul pompelor presupune adoptarea unor
soluţii constructive care permit să se obţină un anumit grad de separaţie între
fluidul pompat şi mediul exterior.
La pompe se utilizează în principal două moduri de etanşare:
- etanşare moale, la care presetupa este prevăzută cu garnituri moi sub
formă de inele, confecţionate din materiale corespunzătoare condiţiilor impuse de
natura lichidului vehiculat;
- etanşare mecanică, la care presetupa este alcătuită din elemente mecanice
(inele, arcuri, burdufuri), diferă ca principiu de funcţionare faţă de prima.
Etanşarea moale este o etanşare clasică şi se utilizează de obicei la
pompele care nu se impun condiţii de etanşare absolută.
Principiul de funcţionare este următorul: un inel de garnitură moale
confecţionat din azbest grafitat, cânepă, bumbac sau alte materiale adecvate, este
deformat în locaşul presetupei datorită comprimării exercitate de o bucşă şi astfel
presează suprafaţa arborelui, împiedicând scurgerea lichidului spre exterior.
La pompele care vechiculează lichide cu temperaturi ridicate de peste
105oC, este necesară răcirea presetupei.
Etanşările cu garnituri moi necesită anumite operaţii de întreţinere care
trebuie efectuate cu conştiinciozitate de personalul de deservire, deoarece
neglijarea celor mai mici amănunte poate avea ca efect funcţionarea defectuoasă a
pompei. În mod obişnuit, garniturile moi utilizate la pompele pentru lichide
normale sunt confecţionate din azbest grafitat, împletit din mai multe fire, având o
secţiune transversală pătrată şi care, din punct de vedere dimensional, trebuie să se
potrivească perfect cu locaşul din corpul presetupei. Garniturile se montează în
locaşurile presetupei sub formă de inele. Inelele se vor aşeza cu tăieturile decalate
la 90 o-120o în funcţie de numărul garniturilor.
Secţionarea inelelor se poate face într-un plan vertical, perpendicular pe
axa garniturii sau înclinat la 45o faţă de acesta. Prima soluţie se utilizează, de
obicei, în cazul garniturilor moi fără inserţii metalice care sunt mai uşor
deformabile, destinate etanşării pompelor cu presiuni reduse. Tăietura oblică se
foloseşte la garniturile moi cu inserţii metalice, destinate pompelor ce
funcţionează în condiţii de presiune şi temperatură ridicate.
Montarea garniturilor se face după ce în prealabil s-a efectuat o verificare
minuţioasă a locaşului presetupei şi a suprafeţei de etanşare a arborelui care
trebuie să fie perfect curat.
După montarea întregului pachet de garnituri, se roteşte arborele cu mâna
pentru a se verifica dacă strângerea garniturilor pe arbore nu este prea puternică.
Piuliţele presetupei se strâng cu mâna astfel încât presarea garniturilor să permită
o uşoară scurgere sub formă de picături, a lichidului pompat. Se admit de regulă
40-60 picături într-un minut.
301
Etanşarea mecanică. Denumită uzual şi „presetupă mecanică” reprezintă
o soluţie constructivă modernă aplicată cu precădere la pompe şi ea se utilizează
în special în situaţii de exploatare care impun condiţii severe, în ceea ce priveşte
scăpările spre exterior: lichide toxice, agresive, inflamabile, radioactive.
În comparaţie cu sistemul de estanşare cu garnituri moi, etanşările
mecanice prezintă avantajul unei depline siguranţe în funcţionare, necesitând o
întreţinere minimă cu condiţia ca etanşarea să fie corect aleasă şi montată.
În principiu, o etanşare mecanică se compune din două inele în contact,
aşezate perpendicular pe axul pompei din care unul este fixat în carcasă, iar
celălalt se roteşte împreună cu arborele. Inelul rotitor este apăsat de un arc, iar
etanşarea se realizează între cele două feţe de alunecare.
Materialele cele mai uzuale din care se confecţionează inelele sunt:
- pentru inelul rotitor: cărbunele realizat prin sinterizare din diverse reţete
de amestecuri ce au la baza grafitul;
- pentru inelul fix: fonta, bronzul, oţelul inoxidabil, textolitul şi diverse
materiale ceramice de duritate foarte mare.
La etanşările destinate să echipeze pompe ce vehiculează lichide abrazive,
inelele se confecţionează din materiale ce au la bază diferite combinaţii de carburi
metalice.
Lubrifierea suprafeţelor de alunecare se realizează oarecum asemănător ca
la sistemul de etanşare cu garnituri moi.
În tehnică sunt cunoscute patru feluri de frecări: uscată, limită, mixtă şi
lichidă.
La frecarea uscată între suprafeţele ce se află în contact nu există un film
de lubrifiant care să reducă coeficientul de frecare, astfel că cele două suprafeţe
sunt supuse unui proces de uzură intensă, însoţit de fisuri şi ciupituri.
La frecarea limită, filmul de lubrifiant este parţial întrerupt iar local, în
anumite porţiuni are loc o frecare uscată.
Frecarea mixtă este asemănătoare cu frecarea limită, dar vâscozitatea
lichidului joacă în acest caz un rol important, coeficientul de frecare se reduce, iar
uzura este minimă.
La frecarea lichidă suprafeţele de alunecare sunt separate printr-un film de
lubrifiant care le impiedică să vină în contact, astfel încât în mod practic nu apar
uzuri.
Din punct de vedere al frecării, etanşările mecanice se încadrează în
categoria de frecare limită sau mixtă, adică în anumite porţiuni frecarea uscată nu
poate fi evitată.
Din punct de vedere constructiv-funcţional, etanşările mecanice se pot
clasifica în două categorii:
- etanşări fără echilibrarea presiunii denumite şi „etanşări neechilibrate”,
folosite la presiuni ce nu depasesc 10 bari;
- etanşări cu echilibrarea presiunii sau „etanşări echilibrate”
302
În stadiul actual al tehnicii, o etanşare mecanică, corect aleasă şi montată,
poate avea o durată de viaţă cuprinsă între câteva mii de ore şi câteve zeci de mii
de ore de funcţionare. Aceasta depinde de condiţiile de funcţionare, precum şi de
tipul lichidului vehiculat.
De regulă, cu cât lichidul este mai curat şi are o temperatură normală, cu
atât mai lungă va fi durata de utilizare.
3. Cuplajul
Transmiterea mişcării de la sursa de putere la pompă se poate realiza prin:
cuplare directă, reductor mecanic sau transmisie cu curele. Ultimile două soluţii se
folosesc atunci când turaţia motoarelor de antrenare diferă de cea a pompelor
antrenate.
Cuplarea directă este cea mai răspândită, se folosesc situaţiile în care
turaţia pompei este aceeaşi cu turaţia motorului şi ea se realizează prin intermediul
unui organ de maşină numit „cuplaj”. Condiţia esenţială care trebuie îndeplinită în
acest caz constă în obţinerea unei coaxialităţi cât mai corecte, între arborele
pompei şi cel al motorului. Din acest punct de vedere, cuplajele utilizate se împart
în două categorii: cuplaje rigide şi cuplaje elastice.
Cuplajele rigide presupun realizarea unei coaxialităţi perfecte între cei doi
arbori, nefiind admise în mod practic abateri. Dacă aceste condiţii nu sunt
îndeplinite urmarea este uzura prematură şi defectarea lagărelor de susţinere a
arborilor respectivi.
Cuplajele elastice sunt cele mai răspândite, transmiterea momentului se
face prin intermediul unor elemente elastice ce preiau atât abaterile de
coaxialitate, cât şi şocurile transmise de maşina de antrenare (în anumite limite).
Din punct de vedere al exploatării cuplajele nu necesită practic operaţii de
întreţinere. Se va ţine cont de următoarele:
- se va evita contactul lamelelor din cauciuc cu diverse produse petroliere.
- se va verifica periodic funcţionarea cuplajului, observând ca acesta să nu
producă vibraţii sau bătăi. Dacă se constată asemenea fenomeme se controlează
agragatul şi se opreşte.
- se verifică lamelele, iar în cazul în care sunt fisurate ele se înlocuiesc.
Uzura lamelelor se manifestă prin detaşarea unor particule de material de
dimensiuni variate, ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a cauciucului după o
perioadă de funcţionare îndelungată sau datorită unor solicitări termice excesive.
În această situaţie se va înlocui întreg setul de lame.
303
În cazul pompelor natura uzurii este de două feluri:
- mecanică;
- chimică.
Uzura mecanică a pompelor se datorează forţelor de frecare ce apar atunci
când două piese aflate în contact au o deplasare relativă una faţă de alta. Cu cât
forţele de frecare vor fi mai mari, cu atât uzura va progresa mai rapid. Această
formă de uzură poate fi ameliorată prin alegerea corespunzătoare a materialelor
pieselor udate de lichidul vechiculat, prin asigurarea unui ajustaj cât mai corect,
printr-un grad înalt de finisare a suprafeţelor de contact, dar mai ales prin
lubrifierea suprafeţelor de lucru, astfel încât să se elimine frecarea uscată.
O altă formă de uzură mecanică este cea provocată prin abraziune şi ea se
datorează acţiunii unor particule dure, aflate în lichidul vehiculat, care lovesc cu
anumite viteze suprafeţele cu curgere ale pieselor pompei.
Ea se manifestă prin eroziunea materialului, respectiv, prin smulgerea unor
particule de dimensiuni reduse care cu timpul modifică forma iniţială a piesei şi în
acelaşi timp subţiază peretele, putând ajunge până la străpungere.
Uzura chimică se datorează acţiunii intime dintre elementele chimice ale
unui lichid şi cele ale metalului cu care vine în contact. Ea este cunoscută sub
denumirea de „coroziune” şi se manifestă, de asemenea, prin îndepărtarea unor
particule minuscule din metalul piesei, care trec în soluţia de lichid şi sunt
eliminate odată cu aceasta.
Indiferent de natura uzurii, aceasta are ca efect modificarea formelor
geometrice ale piesei precum şi schimbarea caracterului ajustajelor, ceea ce se
reflectă în final în variaţia parametrilor funcţionali hidraulici ai pompei. Cerinţa
este ca aceasta să se producă într-un timp cât mai îndelungat astfel încât să poată
fi considerată ca o uzură normală.
Prin repararea pompelor se urmăreşte restabilirea parametrilor energetici ai
instalaţiilor în cadrul unor valori cât mai apropiate de cele furnizate la punerea ei
în funcţiune. Acest lucru se poate obţine prin corectarea jocurilor şi dimensiunilor
pieselor uzate, prin diverse procedee tehnologice, astfel încât la terminarea
operaţiilor de reparaţie acestea să se încadreze în limitele toleranţelor prescrise de
constructorul pompei. Rezultă, deci, că reparaţia unei pompe nu poate avea un
caracter de improvizaţie şi de aceea ea se încredinţează numai personalului care
posedă cunoştinţe de specialitate şi trebuie efectuată în ateliere care dispun de
instrumente de măsurare şi maşini adecvate, capabile să realizeze precizia
necesară.
La pompele centrifuge piesele cele mai expuse la uzură, atât abrazivă cât şi
corozivă sunt: rotorul, labirinţii, arborele, bucşa de protecţie a arborelui (bucşa de
uzură), etanşarea mecanică, garniturile moi şi lagărele.
304
Carcasele nu constituie de obicei piese de uzură, ele având pereţii mult mai
groşi decât ai rotorului. În cazul vehiculării unor lichide puternic abrazive
carcasele sunt protejate cu blindaje confecţionate din materiale cu mare rezistenţă
la uzură.
1. Rotorul
Reprezintă una din cele mai importante piese ale pompei şi de aceea se
recomandă ca în caz de constatare a uzurii înaintate el să se înlocuiască cu altul
original procurat din timp de la furnizor ca piesa de schimb.
Uzura rotorului se manifestă prin ciupituri, ştirbituri, discontinuităţi ale
formei, subţieri de pereţi, ovalizării ale alezajului butucului, deformări ale
canalului de pană.
În caz de forţă majoră, când nu se pot procura piese de schimb în mod
operativ se poate încerca confecţionarea unui rotor din piese sudate din tablă de oţel.
Indiferent de procedeul de confecţionare a unui rotor fie prin turnare, fie
prin sudare-nituire, materialul din care este alcătuită piesa nu poate fi omogen
astfel încât în timpul rotirii apar mase neechilibrate, care în funcţionre dau naştere
la forţe şi momente care provoacă vibraţii ale întregului ansamblu. Pentru a evita
apariţia acestui fenomen este necesar ca după prelucrare, fiecare rotor să fie supus
unei operaţii de echilibrare: statică şi dinamică.
2. Arborele
Părţile cele mai supuse la uzură ale acestuia sunt:
- porţiunea pe care freacă garniturile de etanşare (la arborii care nu sunt
prevăzuţi cu bucşă de protecţie);
- porţiunea pe care freacă inele de etanşare din cauciuc (semering);
- părţile care vin în contact cu lichidul vehiculat şi care sunt supuse uzurii
prin coroziune.
Arborele mai suferă deformaţii de încovoiere şi torsiune.
Repararea unui arbore, în cazul în care nu a fost procurat ca piesă de
schimb, poate fi realizată:
- prin confecţionarea unui arbore nou;
- prin recondiţionarea arborelui vechi.
Materialul arborelui se alege în funcţie de condiţiile de lucru ale pompei.
Un arbore poate să se defecteze în timpul funcţionării datorită unor cauze
accidentale (şocuri la pornire, variaţii bruşte ale sarcinii de refulare) şi să capete
deformaţii permanente care influenţează negativ comportarea agregatului.
În funcţie de natura şi mărimea deformaţiilor, îndreptarea se face la rece
sau la cald, prin încălzirea arborelui. Această încălzire trebuie să se facă local în
porţiunea în care săgeata este maximă. După atingerea temperaturii necesare se
presează arborele în zona săgeţii maxime şi se verifică cu ajutorul comparatorului
până când bătaia arborelui se înscrie în limitele toleranţei de 0,01-0,02 mm.
305
Nu este recomandat ca încălzirea locală să se facă cu flacară oxiacetilenică
deoarece viteza de încălzire este neuniformă, iar arborele rămâne cu tensiuni
interne periculoase.
Canalele de pană deformate pot fi reparate fie prin practicarea unui alt
canal în partea opusă, fie prin lărgirea canalului uzat ceea ce impune utilizarea
unei alte pene. De acest lucru trebuie să se ţină seama şi la piesa care se montează
pe arbore: rotor, bucşă, cuplă.
3. Bucşa de uzură
La arborii pompelor centrifuge, zona cea mai afectată de uzură o
reprezintă suprafaţa pe care freacă garniturile de etanşare ale presetupei.
La construcţiile moderne arborele este protejat în această zonă de o bucşă
de uzură care poate fi înlocuită.
Bucşa de uzură se confecţionează din oţel carbon de calitate, iar suprafaţa
de uzură se cementează cu scopul de ai mări duritatea. În unele cazuri bucşele se
confecţionează din oţel carbon obişnuit şi se cromează dur la exterior.
4. Inelul labirint
Scopul său este asemănător cu cel al bucşei de uzură, protejând pragurile
carcasei de aspiraţie a pompei precum şi zona de etanşare dintre carcasă şi rotor.
Inelul labirint se uzează datorită acţiunii particulelor abrazive care circulă
prin interstiţiul format de inel şi rotor.
Uzura lui conduce la creşterea debitului parazitar prin interstiţiu şi prin
aceasta la înrăutăţirea caracteristicilor hidraulice ale pompelor.
Inelele labirint se confecţionează din bucşă de fontă turnată sau din bucşă
de bronz. Dacă nu se pot procura ca piese de schimb, inelele labirint se vor
executa pe un strung universal.
5. Presetupa
Un alt organ al pompei centrifuge care este supus acţiunii uzurii este
presetupa. Dacă etanşarea se realizează cu garnituri moi acestea sunt supuse uzurii
datorită frecării ce are loc la contactul cu suprafaţa bucşei de uzură. Dacă lichidul
vehiculat este încărcat cu particule abrazive, uzura garniturilor progresează rapid
şi acestea trebuiesc înlocuite foarte des.
Avantajul garniturilor moi constă în faptul că ele pot fi procurate şi
înlocuite cu uşurinţă, fără a fi necesară demontarea pompei.
Dacă etanşarea folosită este o etanşare mecanică, uzura se produce pe
suprafaţa de frecare a celor două inele. Etanşarea mecanică nu se repară, ci se
înlocuieşte cu alta identică.
306
6. Lagărele
Pompele centrifuge sunt prevazute cu lagăre cu rulmenţi, iar uzura
specifică a acestora se manifestă asupra bilelor şi a căilor de rulare. Uzura
rulmenţilor se poate datora următoarelor cauze: sarcini prea mari, turaţii prea
ridicate, ungere insuficientă, montaj necorespunzător.
Trebuie subliniat că şi o ungere excesivă conduce indirect la uzură,
deoarece introducerea unei cantităţi de lubrifiant mai mare decât cea prescrisă are
ca efect supraîncălzirea ansamblului lagăr, topirea lubrifiantului şi pierderea
calităţilor sale de ungere.
În timpul funcţionării, uzura rulmenţilor se manifestă printr-un zgomot
destul de puternic specific însoţit de trepidaţia agregatului. Starea rulmenţilor se
verifică ori de câte ori se efectuează o reparaţie la pompa.
La rotirea căilor de rulare nu trebuie să se simtă niciun fel de rezistenţă, iar
jocul radial şi axial trebuie să fie practic imperceptibil. Căile de rulare şi bilele
trebuie să fie în perfectă stare, fără urme de zgârieturi sau ciupituri. În cazul în
care un rulment nu satisface aceste condiţii el trebuie înlocuit.
Personalul calificat care execută reparaţia unei pompe trebuie să posede
experienţa necesară pentru a aprecia starea de uzură a unui rulment. Uzura
lagărelor poate fi apreciată chiar şi de computer dacă există un program adecvat şi
o interfaţă cu senzori corespunzătoare.
307
5.2 Întreţinerea şi exploatarea compresoarelor cu piston
Pornirea compresorului
Pregătirea pentru pornire constă în:
• verificarea nivelului de ulei (eventual se completează);
• verificarea nivelului de apă (eventual se completează);
• verificarea exterioară (piese sau scule uitate pe compresor, subansamble
sau piese, slăbite etc.);
• deschiderea robinetelor de la recipientul tampon.
Pornirea propriu-zisă constă în:
• cuplarea ambreiajului (în cazul antrenării prin M.A.I.) sau punerea în
funcţiune a motorului electric;
• monitorizarea aparatelor de măsură şi control;
• oprirea dacă se remarcă zgomot, vibraţii etc.
308
Oprirea compresorului
Oprirea accidentală a compresorului este obligatorie ori de câte ori se
constată o neregulă certă sau presupusă în funcţionare, în special în următoarele
cazuri:
• apariţia unor zgomote anormale, lovituri sau vibraţii neobişnuite;
• temperaturile apei, gazului sau uleiului depăşesc valorile prescrise;
• lipsa apei de răcire (sau o cantitate insuficientă);
• lipsa circulaţiei uleiului prin vizoare;
• unul din manometre indică presiune anormală;
• ampermetrul motorului electric de antrenare indică o supraîncărcare;
Oprirea normală a compresorului implică următoarele operaţiuni:
• trecerea la mersul în gol prin deschiderea robinetelor de la recipientul
tampon;
• decuplarea sau întreruperea alimentarii cu energie electrică după câteva
minute de mers în gol;
• închiderea apei de răcire (după 10-15 minute de la oprirea compresorului);
• scurgerea apei de răcire (pe timp de iarnă).
309
• ungerea cepurilor robinetelor de gaze (aer) de la recipienţi.
După fiecare 100 ore de funcţionare:
• se schimbă uleiul din carter (în primele 400 ore de funcţionare după care
se schimbă după fiecare 300 ore de funcţionare) şi se spală cu petrol carterul şi
filtrul de ulei;
• se controlează strângerea şuruburilor compresorului pe şasiu, postament
sau fundaţie.
După fiecare 300-400 ore de funcţionare:
• se revizuiesc şi se curăţă supapele;
• se verifică strângerea piuliţelor la lagărele arborelui cotit şi ale bielelor;
• se introduce vaselina în ungătoare.
După fiecare 3 luni:
• se verifică circuitul de ungere a cilindrilor (la ungerea cu pompa cu
pistonaşe);
• se demontează, se curăţă şi se unge, regulatorul de debit.
După fiecare 6 luni:
• se revizuieşte şi se fac reparaţii preventive la tot compresorul indiferent de
numărul orelor de funcţionare.
În timpul exploatării pot apărea şi defecţiuni care nu pot fi eliminate prin
operaţiile periodice de întreţinere şi de deservire. Aceste defecţiuni trebuie
remediate prompt, atunci când se constată.
Dacă ridicăm diagrama reală (sau indicată) a unui compresor (cu ajutorul
indicatorului), obţinem o gamă largă de informaţii asupra funcţionării sale şi a
unor defecţiuni apărute.
În încheiere, sunt prezentate sub formă tabelară principalele defecţiuni
care pot să apară în timpul exploatării compresoarelor cu piston, precum şi
posibilităţile de remediere a acestora (tabelul 5.1).
310
Q = Q 1 + Q2
unde:
Q1– cantitatea de căldură degajată pentru realizarea compresiei politropice;
Q2 – cantitatea de căldură produsă datorită frecărilor.
Răcirea cu apă trebuie să se facă, astfel încât, să se realizeze condiţiile:
Răcirea intermediară
Apare în cazul comprimării în trepte. Este necesar un consum de
(3....8)10 −3 m 3 apă pentru un m3 de gaz comprimat. Cu fiecare 3…4 °K de
reducere a temperaturii gazului, consumul energetic scade cu 1%. Se folosesc
schimbătoarele de căldură, de tipul cu fascicol tubular şi cap flotant. Capul flotant
având posibilitatea deplasării libere în manta, nu apar tensiuni termice datorate
dilatărilor în fascicolul tubular.
311
c. În cilindru a căzut un corp Se demontează chiulasa, se
străin (bucăţi sparte din îndepărtează corpul străin şi
organul de etanşare sau din se înlocuiesc organele
arcul supapei). defecte.
d. Pe capul pistonului şi pe Se demontează chiulasa şi se
supapa de refulare s-a depus curăţă zgura.
zgura.
3. Bătăi la supape Spargerea supapelor. Se înlocuiesc organele
defecte.
4. Bătăi în cilindru a. Uzura pronunţată a Se înlocuieşte pistonul şi se
cilindrului sau a pistonului. alezează cilindrul.
b. Uzura segmenţilor sau a Se înlocuiesc segmenţii.
canalelor pt. segmenţi
(zgomotul este mai înalt decât
la uzura pistonului).
c. Griparea segmenţilor sau a Se demontează şi se
pistonului. îndepărtează urmele de
gripaj, se controlează
ungerea.
5. Încălzirea anormală a a. Dezaxarea cuzineţilor din Se corectează cuzineţii prin
uleiului de ungere, a cauza prelucrării greşite la prelucrarea lor din nou.
apei de răcire, etc. reparaţii.
b. Ovalitatea sau conicitatea Se rectifică fusurile.
fusurilor arborelui.
c. Lipsa unui joc axial al Se corectează jocul.
arborelui în cuzineţi.
d. Ungerea insuficientă. Se verifică circuitul de
ungere.
6. Compresorul a. Uzura segmenţilor. Se impune intrarea în
debitează în recipient b. Uzura pistoanelor şi a reparaţie a compresorului.
aer cu mult ulei cilindrilor.
7. Se scurge uleiul din a. Garnituri uzate. Se schimba garniturile uzate.
carterul
compresorului
8. Scade debitul a. Îmbâcsirea filtrelor de gaz. Se curăţă filtrele.
compresorului. b. Supapele nu etanşează. Se curăţă sau se înlocuiesc.
312
c. Îmbâcsirea cu murdărie a Se curăţă şi se spală
radiatorului sau a răcitorului radiatorul sau răcitorul
intermediar. intermediar.
d. Murdărirea aripioarelor de Se curăţă şi se spală
răcire (răcirea cu aer). aripioarele de răcire.
10. Creşterea presiunii în a. Defectarea supapelor Se înlocuiesc supapele
prima treaptă. treptei a doua. defecte.
b. Trecerea gazului din camera Se strâng piuliţele chiulasei
supapei de refulare în cea de de la treapta a doua sau se
aspiraţie la treapta a doua. schimbă garniturile.
11. Creşterea presiunii a. Defectarea supapei de Se verifică supapa şi se
gazului la treapta a siguranţă. reglează.
doua.
12. Scăderea presiunii a. Defectarea supapelor de Se înlocuiesc supapele.
gazului în treapta a aspiraţie sau de refulare ale
întâia. treptei a întâia.
b. Trecerea gazului din camera Se strâng piuliţele chiulasei
supapei de refulare în cea a de la treapta a doua sau se
supapei de aspiraţie la treapta a schimbă garniturile.
întâia.
13. Scăderea presiunii a. Regulatorul de debit nu
finale a gazului funcţionează corect.
(treapta a III-a).
b. Uzura segmenţilor
pistoanelor.
c. Defectarea supapelor de
refulare.
14. Compresorul a. Slăbirea prezoanelor contra- Se demontează compresorul
vibrează. greutăţilor arborelui cotit şi se verifică
contragreutăţile.
b. Uzura bolţurilor sau Sa verifică cuplajul.
bucşelor cuplajului dintre
motor şi compresor
313
BIB LIO GRAF IE
315