Professional Documents
Culture Documents
→ limba este principalul mijloc de comunicare între oameni, având trăsături specifice la
nivelul fonetic, lexical, gramatical, semantic;
→ limbajul este limba căreia i se atribuie o destinaţie specială: „un sistem lingvistic mai
mult sau mai puţin specializat în vederea conţinutului de idei specifice” (Ion Coteanu,
Stilistica funcţională a limbii române)
Trăsături:
Trăsături:
→ lexicul redus, dar, ca o consecinţă, polisemia este bine reprezentată (cele mai multe
cuvinte din fondul principal lexical sunt polisemantice)
→ folosirea îndeosebi a cuvintelor cu sens concret
→ simplitate şi uniformitate sintactică (fraza are o structură mai simplă, se preferă
coordonarea, juxtapunerea, unele raporturi de subordonare apar mai rar)
→ frecvenţa anacolutului datorat caracterului oral al construcţiilor sintactice: „Cine se
încălzeşte la soare nu-i pasă de lună.” (Folclor)
→ frecvenţa construcţiilor eliptice
→ repetiţia, revenirea explicativă;
→ are variante teritoriale, numite graiuri / subdialecte: muntean, bănăţean, crişean,
maramureşean, moldovean
→ este dominat de oralitate
1
III. Limbajul scris / cult (registrul stilistic cult)
Trăsături:
Trăsături:
→ limbaj puternic marcat afectiv (mulţi termeni care exprimă atitudinea afectivă a
emiţătorului)
→ interjecţii, vocative, exclamaţii, interogaţii
→ clişee lingvistice, proverbe şi zicători, termeni la modă
→ termeni viguroşi şi suculenţi (de regulă termeni tabu)
→ diminutive şi augmentative cu caracter afectiv
→ folosirea superlativului
→ prezenţa invocativelor (Unde naiba...?; Ce Dumnezeu...? Ce dracu...?)
→ comparaţia şi repetiţia – procedee stilistice preferate
→ cuvinte folosite metaforic (Măgarul!)
→ acumularea de verbe cu rol în sporirea dinamicii şi a tensiunii
→ folosirea predilectă a juxtapunerii şi a elipsei în sintaxă
Trăsături:
A. Regionalisme lexicale
2
→ moldoveneşti: agud (dud), barabule (cartofi), bojdeucă, bortă (gaură, groapă,
scorbură), ciubotar (cizmar), colţuni (ciorapi), curechi (varză), glod (noroi), harbuz
(pepene), oghial (plapumă), posmagi (pesmeţi), ţintirim (cimitir), zăplaz (gard) etc.
→ munteneşti: alde, buduroi (stup / trunchi de copac scobit, folosit la fântână), bât
(moş), ciurdă (cireadă, cârd), chindie (înserare, petrecere), conci (coc), cotoi (copan de
pui), dadă / unche (termen de adresare către femei în vârstă / mătuşă), lubeniţă (pepene),
muscel (deal), năvleg (prost, bleg), pogon (unitate de măsură a pământului), paradaisă
(pătlăgea roşie), struţ (sanie), teci (păstăi) etc.
→ ardeleneşti: ai (usturoi), bai (necaz), birău (notar), bolund (bolnav), bolniţă (spital),
cătană (soldat), cucuruz (porumb), duhan (tutun), făgădău (birt, han), grof, glajă (sticlă),
iugăr (unitate de măsură a pământului), laibăr (vestă), lepedeu (cearşaf), horincă /
pălincă, mai (ficat) poplon (plapumă), sămădău (contabil, sabău (croitor), tină (praf),
temeteu, ţintirim (cimitir) etc.
→ bănăţene: blagă (bogăţie), căsap (măcelar), farbă (culoare), fruştuc (mic dejun),
iorgan (plapumă), golumb (porumbel), morminţ (cimitir), şnaidăr (croitor), uică (unchi)
etc.
B. Regionalisme fonetice
C. Regionalisme morfologice
→ în Muntenia, pers. a III-a plural a verbelor este identică cu pers. a III-a singular: ei s-a
dus; tot aici, pluralele în –e de la subst. feminine şi neutre se masculinizează: fetili,
merili, timpurili etc.
→ în Moldova, articolul genitival este invariabil: a în loc de al, ai, ale: Nică a lui Ştefan a
Petrei etc.
3
VI. Limbajul arhaic (registrul stilistic arhaic)
→ aspect al limbii ieşit din uz, prin dispariţia referentului (noţiunea, instituţia, funcţia sau
însuşirea nu mai există) sau prin înlocuirea cu neologisme în procesul de modernizare a
limbii române
→ uneori, arhaismele sunt recuperate de limbajul beletristic, pentru „culoarea temporală”
sau de limbajul colocvial, cu nuanţă ironică (ex. a mazili = a scoate din domnie la
porunca sultanului are astăzi sensul de „a scoate din funcţie”)
→ unele arhaisme lexicale au rămas în expresii şi locuţiuni: a nu şti o iotă, buchea
cărţii, a trage la aghioase, a-i veni de hac, a scoate la mezat etc.
A. Arhaisme lexicale: argat, arbănaş, bir, bogasier, clacă, dijmă, grămătic, pârcălab,
stolnic etc.
B. Arhaisme fonetice: Avel (Abel), a ceti, a cure (a curge), dzi, a îmbla, părete, poporal,
a rumpe, samă, sară etc.
→ tot fonetic este u final la verbe: pornescu, năruiescu sau la substantive: Mateiu,
ştiubeiu.
→ forma sintu (vb. a fi), întâlnită la cronicari, dovedeşte că ind. prez. românesc s-a
format din conjunctivul prezent latinesc (sint) şi a evoluat în forma sînt.
C. Arhaisme morfologice
→ plurale vechi în –e sau în -uri: inime, aripe, greşale, roate; palaturi, diamanturi,
ruinuri, mânuri
→ forme verbale: şedzum, vădzum (perf. simplu), s-a fost deschis (mai-mult-ca-perf.)
→ pronumele care acordat (carea, cari)
D. Arhaisme sintactice
→ dativul adnominal: „Tu, stăpân vieţii mele”, „...somnul, vameş vieţii” „preot
deşteptării noastre” (Mihai Eminescu)
E. Arhaisme semantice: rost („gură”, „cioc”), cuvânt („motiv”), divan („sfat”), a tăbărî
(„a-şi instala tabăra”), carte („scrisoare”), a certa („a pedepsi”), limbă („popor”), moşie
(„patrie”), mândru („înţelept”), prost („simplu”), mişel („sărman”, „sărac”), mădular
(„membru al unei asociaţii”), nemernic („pribeag, pripăşit”), mofluz („falit”)
→ neologismele sunt cuvinte noi care reflectă direct şi imediat schimbările apărute în
viaţa materială şi spirituală a unui popor
→ apariţia neologismelor într-o limbă se explică prin necesitatea de a înlocui un cuvânt
mai vechi, uzat, demonetizat sau insuficient de precis sau prin apariţia unor realităţi noi
→ limbajul neologic este nuanţat şi complex
→ există două grupe de neologisme:
4
- împrumut + afixe româneşti vechi → neologism (ex. lacunar, lansator)
- cuvânt românesc + afixe neologice → neologism (ex. necontagios)
B. Împrumuturi
→ romanice (sec. XIX): din franceză (automobil, accent, actual, bacalaureat, certificat,
convoi, calitate, sergent, septicemie, coşmar, faleză, fular, antet, simplu, egal etc.) şi din
italiană (adagio, bariton, duet, flaut, mandolină, solfegiu, stagiune; acont, agenţie,
bancă, bilanţ, contabil, fisc, a gira, scont, scadent, virament; basorelief, teracotă,
reumastism, spaghete, traumă etc.)
→ germanice (sec. XIX): bliţ, boiler, bomfaier, bormaşină, balonzaid, diesel, electrocar,
glasvand, matriţă, rolă, laitmotiv, şină, şaibă, rucsac, unicat, gladiolă, repetent,
corectură etc.
→ ruseşti (sec. XX): activist, cursant, doctorand, exponat, instructaj, gulag, agrotehnică,
fotoreportaj etc.
→ limbajul unor grupuri sociale restânse, al unei minorităţi „iniţiate” care nu vrea să fie
înţeleasă de cei din afara cercului respectiv
→ constituie cel mai dinamic registru stilistic al vocabularului
→ argoul deţinuţilor: mafiot, barosan (şef, lider), sifon (turnător), biştari, lovele, caş,
gloanţe, logodele, material (bani), morţi (obiecte interzise în penitenciar; a pasa morţii);
maimuţă (oglindă), turchidit (deţinut), a avea bulan (a avea noroc), a se bunghi (a
înţelege), mititica, facultate, pârnaie, zdup, zbârnă, ţuhaus, frână (închisoare), făcut de
vise (drogat), sovietică (pumn), şalupe (adidaşi), şpagă (mită), albinuţă (membru al
familiei care vine în vizită), zarzavat (bani mărunţi), a vorbi cu taxă inversă (a vorbi
codificat), ţigări cu fumul drept (ţigări străine, scumpe), cârtiţă (detector de metale),
lache (homosexual), a face un şmen (a înşela), pe şest (pe nevăzute), mişto, marfă, beton
(frumos) etc.
→ există şi alte argouri, ale altor categorii sociale: elevi, studenţi, militari etc.
→ este uneori preluat şi răspândit de presă
5
IX. Jargonul
→ stocul de cuvinte şi expresii străine pe care unii vorbitori le folosesc abuziv, pentru a
se distinge
→ evoluează în funcţie de limba de cultură la care se raportează vorbitorii:
B. Epoca paşoptistă, sec. XIX – franţuzisme: demoazelă, monşer, musiu, şarmant, par
exemple, comme il faut, bonjour, au revoir, a persuada, a blesa, a flana, a fana etc.
C. Sec. XX:
→ italienisme: ciao, per bene
→ anglicismeşi americanisme: bye-bye, five o’clock, high-life, business, I’m sorry,
target, darling, shop, spot, staff, holding, consulting, dumping etc.