Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Vasile Voiculescu - Sacul cu cartofi

Vasile Voiculescu - Sacul cu cartofi

Ratings: (0)|Views: 80|Likes:
Published by Dan Vasile Flavius
proză epică
proză epică

More info:

Published by: Dan Vasile Flavius on Jun 06, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/30/2011

pdf

text

original

 
Sacul cu cartofi
Vasile Voiculescu
Meleagurile Basarabiei de miazănoapte se împrimă-vărau încet. Zi cu zipămîntul, sub cerul fără soare, tare ca osul, se înmuia. Apele Nistrului creşteaucu vuiet sub carapacea de ghuri groase care se umfla rîind din toate încheieturile (şi se) rupea ici colo cu troznete de tunet, încălecîndu-şi unul pestealtul, ca nişte năpraznici armăsari, (sloiurile).În cancelaria unui tîrguşor evreo-moldovenesc de pe malul drept al fluviului,interogatoriul continua în mare taină şi fără întrerupere de mai bine de un ceas.Singură dimineaţa, o dimineaţă nordică, rece şi tăioasă, îndrăznea să se uite pringeamurile nespălate în încăperea mohorîtă, la preşul lung şi îngust de cocosazvîrlit pe jos şi la cele două scaune şoldii, rezemate de perete.Paznicul, obişnuit cu cercetările secrete, sta în sala întunecată, la uşa care da în uliţă şi, făcînd pe nisnaiul, îşi răzuia cizmele de glod şi aştepta. Mai totdeaunael ştia ce se petrece în „birou", fără să spioneze cu neruşinare. Avea mijloacelelui fireşti. Gardist, curier, camerist, păzitor al celor închişi în celulă, apoi mijlocitorcinstit pentru micile ploconuri şi runtele chliguri ce aduce de la sinedregătoria de comisar, i se cuvenea să se înfrupte oarecum din rodul întîm-plărilor care se perindau acolo.De data asta se sea nedumerit şi zbieretele şefului nu-l mureau îndeajuns. Aceasta din pricina că, deranjat pe neaşteptate din postul lui deascultare, pierduse de la început firul; îndată ce tînărul vagabond fusese prins şiadus de jandarmi, poliţaiul îl trimisese să adune şi să-i cheme numaidecît omulţime de ovrei înghesuiţi prin dughenile micei uliţe, împreună cu rabinul lor. Şiculme a uimirii, era, (o dată cu ei), chemat şi venerabilul preot creştin. Cu toatăgraba pusă, pînă să-i găsească pe toţi, prăpădise o mulţime de vreme. Şi deşi nu-i aşteptase să se strîngă şi să-i însoţească, ci alergase singur înainte, ajunseseprea tîrziu ca să mai priceapă ceva din răcnetele ce răzbăteau pînă la el. Curăzuşul în mînă, se cumpănea şi nu ştia ce să facă. Să adaste pînă sosesc ceichemaţi şi să intre cu ei odată cînd i-o băga la şef ? Sau să se strecoare chiaracum, sub cuvînt că supraveghează focul ?Înăuntru, comisarul, un grăsun scundac şi roşcovan, asudase în uniformaponosită pe care o dezbrăcase. Deşi soba de tuci nu se înroşise bine, mînia îl în-fierbîntase. Înfuriat de tăgadele pîrîtului, da necontenit cu pumnul în masa aco-perită cu muşama pătată de felurite cerneluri, sărea de pe scaun şi se căznea sărăcnească din toată răguşala-i învechită.În faţa lui un tînăr sta în picioare. Asupra-i se vărsa întreg vierşunul şefului.Dar el, slăbuţ şi strein, îl privea fără să se clatine.- Asta-i toată declaraţia? se înecă în gîtlej anchetatorul şi, lăsîndu-se pescaun, îl privi din nou cu băgare de seamă de jos în sus.Arăta a un băieţandru pirpiriu şi deşirat, cu pieptul scofîlcit, faţa osoasă şipieliţa chipului plină de pistrui, cu părul aprins dat peste cap. O bărbuţă arămie,moale ca un puf de fofoloancă şi nişte mustăcioare la fel nu-i împlineau bineobrazul alungit, din care zbucnea pliscul nasului ascuţit şi coroiat ce-i destăinuiaseminţia. Supus şi sfielnic, zîmbea la orice insultă şi se încovoia cu blîndeţe,plecîndu-şi capul ca să asculte mai de aproape sudalmele. Dar perechea de ochimari, albaştri, îi scînteia de o neclintită, aprigă seninătate atotcuprinzătoare,care turba pe anchetator.- Asta ţi-e toată declaria ? cercă urle încă o dacomisarul, darsugrumate de indignare cuvintele îi şuierară cu anevoie, încît tînărul se înclină cuatenţie şi, ciulindui cu na urechea, îl rucu glas nespus de dulce,pătrunzător:1
 
- Cu mine vorbiţi, vă rog, mai tare. Eu, deocamdată, nu aud bine... şi zîmbi. Şiuşorul lui accent evreo-rus preschimba rugămintea într-o cîntare tărăgănată.Roşcovanul crezu că-l ia peste picior. El ţipa de-şi spărgea pieptul şi netrebnicul,de-al dracului, se făcea că nu aude. Sări iar, şi pumnul îi cutremură masa.- Va să zică tăgăduieşti tot ? izbuti să urle.Liniştea învinuitului, ca o apă îngheţată, nu făcu nici o cută.- Eu nu tăgăduiesc nimic... Am spus deja tot. Şi iar zîmbi.- Unde ai ascuns manifestele ?Furia cercetătorului se urcă acum din glas în ochii bulbucaţi, gata să-i iasădin cap.- Poftiţi ? Şi fruntea umilită cu mîna la urechea ciulită se plecă din nou spregura şefului. Manifeste aţi spus ?Poliţistul, scos din ţîţîni de gestul repetat al tînărului, care i se părea un joc, omanevră menită să-l încurce, ieşi de după masă şi se repezi la el.- Nu te mai preface, tîlharule! Mă aduci în stare să te...Şi, înhăţîndu-l de piepţii hainei, îl zgîlţîi de cîteva ori. Se potoli simţind însăpuţinătatea, stîrpiciunea vrăjmaşului. Îl privi ţintă în ochi.- Eu n-am ascuns nici un manifest, spuse netulburat tînărul, cu o parcă dulceşi liniştită ironie. N-am avut o asemenea nevoie.- La cine ai dosit instrucţiunile ? Aprinzîndu-se din ce în ce mai nestăpînit,poliţistul îl plesni peste mîna dusă la ureche, înşirînd ca într-un pomelnic pe ne-răsuflate : - Unde ai semănat planurile, tracturile, documentele ? Tînărul aşteptă să sfîrşească şi răspunse zîmbind senin.- La nimeni, nimic, zic zou!- Adică să te cred ca un prost că ai trecut tu Nistrul aşa, de florile mărului, cumîinile goale în buzunar ? Şi comisarul îşi răsfrînse buzele dispreţuitor.- Am trecut la mama, la tata, la familia mea. M-am întors în oraşul unde m-am născut... Mi-era dor şi am venit, spuse tînărul cu uşoară emoţie şi convingere,devenind deodată serios.- Atunci de ce ai mai fugit acum doi ani la bolşevici ? îl tăie cercetătorul.- Am spus acolo... Ca să scap de armată.Şi arătă calm spre hîrtiile de pe birou, unde sta consemnat tot ce răspunsese.- Şi de ce nu te-au împuşcat bolşevicii, cînd te-au prins strein, trecut frau-dulos, fără acte, fără nimic ?...- De ce să mă împuşte ? Nu le făceam nici un rău, rosti cu o logică calmă învinuitul.Acum poliţistul izbucni:- Ba încă le făceai servicii... Şi acum treci înapoi, trimes să spionezi, să se-meni zîzanii, să faci propagandă. Lasă, că ştiu eu tot!... Sînt mîncat de voi! - şirînji... ameninţător. Tînărul păstră acelaşi calm şi cîntă iar:- Nu spionez. Aveţi să vedeţi... Eu nu mai plec înapoi... Rămîn aici la dum-neavoastră. La ai mei... Apoi, deodată schimbîndu-se, împreunînd rugător pal-mele : Domnule poliţist, aţi trimis după tata, după rabi, cum v-am rugat ?Comisarul, la auzul repetării îndrăzneţei cereri, sări turbat:- Aha, va să zică eşti în legătură cu ei. Prin familie afli tot ce se petrece aici şitransmiţi apoi bolşevicilor. Cunoaştem!Dar inculpatul, tare pe logica lui, îl opri cu îndrăzneală.- Domnule poliţist, vă rog să observaţi că eu abia astă noapte am trecut Nis-trul aici. Apoi mişcat, cu glas înlăcrimat: Eu n-am mai văzut pe tata de cînd amplecat, nici pe mama. Doar uneori i-am visat.- Las' că te deştept eu din vis, scrîşni înverşunatul.- Şi, vă rog, domnule poliţist, să trimiteţi şi la rabi, continuă simplu anche-tatul rugămintea.
 
Pe comisar, la auzul rabinului, îl apucară năbădăile.- Apoi, sigur. Conspiraţia e întinsă. Aţi alcătuit, toţi, o reţea în mrejele căreiane pescuiţi ţara şi o vindeţi bolşevicilor.- Bietul rabi! Şi evreul privi adînc pe poliţist. - Bietul rabi!... El să pescuiască!Şi, pe deasupra, mai este şi supărat pe mine... Apoi, din nou rugător: Dar vă rog,pe părintele l-aţi chemat, cum v-am cerut ?- Ce tot amesteci aici pe popa creştin, se răsti comisarul exasperat. Crezi căscăpaţi voi ? Sînt hîrşit cu amăgelile şi vicleniile astea ale voastre.Dar tînărul stărui ferm, fără abatere.- Vă rog, domnule poliţist, să chemaţi neapărat şi pe părintele. E o chestiuneimportantă. Aveţi să vedeţi!- În interesul instrucţiei, concedă comisarul, am făcut şi asta... îi aştept. Apoi,aşezîndu-se pe scaun şi luînd în mînă hîrtiile:- Vra să zică, nu mai ai nimic de adăugat la cele ce ai spus!- Nimic, decît să fiţi dumneavoastră sănătos, cîntă dulce evreul.- Bine, bine. Lasă. Eu sînt... Dar tu ai să te îmbolnăveşti rău! Şi, citinddeclaraţia pe care tot el o scrisese, îl privi pe sub gene.- Vra zi, te cheaic Hofleiş, fiul lui Haim Hofleiş, din tîrgulBăcanului.- Da, al bietului Haim, oftă Iţic, şi al Rebecii.- Declari că ai trecut noaptea Nistru' înot. Iţic tresări uimit.- Am spus eu deja asta ? Cum era să-l trec aşa ? Aşa de prost înot, că era sămă înec. Am spus din sloi în sloi, că venise năboiul şi gheţurile, izbindu-se, sedetunau ca dinamita. Le auzeaţi şi dumneavoastră din casă...Dar comisarul, neţinînd seamă de protestul evreului, citeşte înainte.- Te-ai strecurat apoi printre grăniceri. Iţic, uimit şi ironic, vrea să-1 oprească.- Am mai... şi asta ? Nu se poate. Cum era să mă strecor, şi încă printre maimulţi grăniceri, dacă nu era nici unul pe unde am trecut eu.Dar poliţistul, întorcîndu-i jocul, citeşte netulburat, fără să ţie seamă de ui-mirile lui Iţic.- Şi ai apucat în zori drumul mare încoace.- Ce drum mare ? Din malul Nistrului pînă acasă, doar o mică plimbare.- Şi te-au prins jandarmii, fără îndreptări, fără legitimaţie, vagabond.- Ce vagabond ? Veneam acasă, la familie. Mă întorceam din călătorie...- Îţi dau eu ţie călătorie... aşteaptă numai!... Şi spui că erai singur, dar minţi...- De ce să mint ? V-am zis: singur, bodogăni, căci tovarăşul, adică Timofte,cum am declarat, rămăsese...În aceeaşi clipă uşa din dreapta se deschise şi intră, cu demnitatea slujbei împlinite, paznicul.- Ce e ? Ce vrei ? se întoarse spre el comisarul...- Să trăiţi! Vin toţi. I-am găsit şi i-am adus. Stau la uşă. Iţic se îndreptă despate şi crescu, radios.- Ce bine îmi pare. Şi pe tata ? Şi pe mama ? Şi pe părintele ?Dar comisarul se repezi ca un uliu, punîndu-se între paznic şi inculpat.- Nu e voie să vorbeşti neîntrebat, răcni la Iţic... Intră repede în celulă, înaintede a sosi ei!... Şi să nu crîcneşti acolo, să nu mişti, că moartea ţi s-a tras.- Moartea ?Şi Iţic, neînţelegînd, se împotrivea poliţistului care-l împingea către pereteledin fund, unde se deschidea o altă uşă.- Ce ? De ce ? Staţi! Lăsaţi -mă să-i văd. E un drept sacru, bodogăni el, dusde-a-ndărătelea de pumnii care îl cîrmeau fără îngăduinţă spre celulă.- Haide, haide, intră mai repede!... Nu mai face pe deşteptul!Paznicul rămăsese în poziţie de drepţi, cu mîinile de-a lungul pantalonilor, şiprivea nedumerit scena.3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->