M.

Florea - Dispozitive şi circuite electronice - Capitolul 9

1. Oscilatoare LC
Oscilatoarele LC se folosesc, de obicei, la frecvenţe mari (oscilatoare de
radiofrecvenţă). O categorie mult utilizată în practică este aceea a oscilatoarelor LC
în 3 puncte. În legătură cu oscilatoarele în trei puncte, se prezintă şi o altă metodă
de analiză a oscilatoarelor în general, diferită de tratarea ca amplificatoare cu
reacţie pozitivă.
1.1. Oscilatoare LC în trei puncte
Denumirea provine de la numărul legăturilor între circuitul selectiv şi
dispozitivul amplificator.
Schema echivalentă de semnal mic a unui
Z2 (2) amplificator LC în trei puncte cu tranzistor bipolar este
(1)
Z3 prezentată în figura 9-14.
Ig Z1 Z1, Z2, Z3 sunt impedanţe. Circuitul real va
cuprinde obligatoriu circuite de polarizare, precum şi
Fig. 9-14 Oscilator în trei
puncte (schemă de semnal mic) condensatoare de cuplaj sau de decuplare, care să
permită conectarea în semnal mic a celor trei
impedanţe, fără a afecta PSF.
O posibilitate de abordare a oscilatoarelor , diferită de cea sub formă de
amplificator cu reacţie pozitivă este următoarea:
- se presupune o excitaţie la intrare (Ig în figura 9-14, reprezentată cu linie
întreruptă);
- se scriu ecuaţiile circuitului, de exemplu cu teorema tensiunilor la noduri
sau cu teoremele lui Kirchoff. Semnalele excitaţie apar ca termeni liberi în
sistemul de ecuaţii.
- pentru excitaţii nule rezultă un sistem omogen. Se pune condiţia ca acest
sistem omogen de ecuaţii să admită soluţii diferite de cea banală (să existe
oscilaţii fără semnal la intrare).
Numerotând cu (1) şi (2) nodurile independente, rezultă ecuaţiile:
 V1 V1 V1 − V 2
I g = Z + r + Z2
 1 π
 (9.36)
 − V 1 + V 2 + 2 + β V1 = 0
V
 Z2 Z3 rπ
  1 1 1 1
 V1  + +  − V2 ⋅ = Ig
  Z1 Z 2 rπ  Z2
(9.37)

V  β − 1  + V  1 + 1  = 0
 1  r Z2 
 2
 Z2 Z3 

 π
Condiţia ca să existe V1, V 2 ≠ 0 , atunci când Ig = 0, este ca determinantul
sistemului să fie nul (∆ = 0).

235
 M. Florea - Dispozitive şi circuite electronice - Capitolul 9

1 1 1 1
+ + −
Z1 Z 2 r π Z2
∆= (9.38)
β 1 1 1
− +
rπ Z 3 Z2 Z3
 1 1 1  1 1 1 β 1 
∆ =0⇔ + +  ⋅ + +  −  =0 (9.39)
 Z1 Z 2 rπ   Z 2 Z3  Z 2  rπ Z2 
Rezultă:
Z 2 ⋅ rπ + Z1 ⋅ rπ + Z1 ⋅ Z 2 Z2 + Z3 β 1 (9.40)
⋅ + − =0
Z1 ⋅ Z2 ⋅ rπ Z 2 ⋅ Z 3 Z 2 ⋅ rπ Z 22
Z 22 ⋅ rπ + Z1 ⋅ Z 2 ⋅ rπ + Z1 ⋅ Z22 + Z2 ⋅ Z3 ⋅ rπ + Z1 ⋅ Z3 ⋅ rπ + Z1 ⋅ Z2 ⋅ Z3 +
(9.41)
+β ⋅ Z1 ⋅ Z 2 ⋅ Z 3 − rπ ⋅ Z1 ⋅ Z3 = 0
rπ ( Z1 + Z 2 + Z 3 ) + Z1 ⋅ Z 2 + Z1 ⋅ Z 3 + β ⋅ Z1 ⋅ Z 3 = 0 (9.42)
În cazul particular când impedanţele Z1, Z2, Z3 sunt reactanţe pure:
Z i = j ⋅ X i ; i = 1,2,3... (9.43)
Rezultă:
j ⋅ rπ ⋅ ( X1 + X 2 + X 3 ) − β ⋅ X1 ⋅ X 3 − X1( X 2 + X 3 ) = 0 (9.44)
Anulând partea imaginară:
X1 + X 2 + X 3 = 0 (condiţia de fază ) (9.45)
Partiularizând reactanţele într-un caz concret rezultă ωosc. Se observă că reactanţele
trebuie să fie atât inductive, cât şi capacitive.
Anulând partea reală:
X + X3 (9.46)
β=− 2
X3
Sau, utilizând şi relaţia (9.45):
X (9.47)
β = 1 (condiţia de amplitudine )
X3
1.1.1. Oscilatorul Hartley

C2 1
L3 j ⋅ ω ⋅ L1 + + j ⋅ ω ⋅ L3 = 0
j ⋅ ω ⋅ C2
L1 (9.48)
1
Fig. 9-15 Oscilator ⇒ ω osc =
Hartley ( L1 + L2 ) ⋅ C2
j ⋅ ω ⋅ L1 L1 (9.49)
β= =
j ⋅ ω ⋅ L3 L3

236
 M. Florea - Dispozitive şi circuite electronice - Capitolul 9

1.1.2. Oscilatorul Colpitts

1 1
L2 + j ⋅ ω ⋅ L2 + =0
j ⋅ ω ⋅ C1 j ⋅ ω ⋅ C3
C3
C1 1
⇒ ω osc =
C ⋅C (9.50)
Fig. 9-16 Oscilator L2 ⋅ 1 3
Colpitts C1 + C 3
1
j ⋅ ω ⋅ C1 C3
β= = (9.51)
1 C1
j ⋅ ω ⋅ C3
1.1.3. Oscilatorul Clapp
La schemele prezentate există limitări în creşterea frecvenţei de oscilaţie,
determinate de necesitatea ca elementele din circuitul reactiv să predomine faţă de
capacităţile parazite ale tranzistorului. Pentru a obţine frecvenţe de oscilaţie stabile,
determinate numai de circuitul reactiv, trebuie ca C1 >> Cπ, la circuitul Colpitts sau
C2 >> Cµ, la circuitul Hartley.

S-au imaginat scheme în care reactanţele unice sunt înlocuite cu circuite

rezonante acordate pe frecvenţa de oscilaţie. De exemplu, pentru varianta Hartley,
inductanţele se înlocuiesc cu circuitele LC paralel sau la Colpitts, inductanţa se
înlocuieşte cu un circuit serie.
Această ultimă variantă se numeşte oscilator Clapp şi este prezentată în
figura 9-17.
1 1 1
L2 + ( j ⋅ ω ⋅ L2 + )+ =0
C2 j ⋅ ω ⋅ C1 j ⋅ ω ⋅ C2 j ⋅ ω ⋅ C3
C3
C1 1 1 1
⇒ ω ⋅ L2 − − − =0 (9.52)
Fig. 9-17 Oscilator ω ⋅ C1 ω ⋅ C 2 ω ⋅ C 3
Clapp
Dacă se realizează condiţia ca:
C3, C1 >> C2 (9.53)
Rezultă:
1
ω osc ≈ (9.54)
L2 ⋅ C2
Frecvenţa de oscilaţie nu depinde în acest caz de capacităţile de la intrare şi de la
ieşire.

237
M. Florea - Dispozitive şi circuite electronice - Capitolul 9

235
M. Florea - Dispozitive şi circuite electronice - Capitolul 9

236
M. Florea - Dispozitive şi circuite electronice - Capitolul 9

237