Ocrotirea animalelor din Romania

Capră neagră
Capra neagră (Rupicapra
rupicapra) este un animal care face
parte din familia Bovidae,
subfamilia Caprinae. Ea este
răspândită în regiunile muntoase
din Europa şi Asia Mică.

Morfologie

Animalul are o înălţime între 110 si

130 cm, are o coadă scurtă
(maximum 8 cm), având înălţimea la
greabăn de 75 cm, cântărind între 30 şi 50 de kg. Are un corp relativ scund,
picioare musculoase cu copită despicată, un gât relativ lung terminat cu un
cap scurt prevăzut la ambele sexe cu două coarne inelate şi încovoiate spre
îndărăt. In spatele coarnelor se găsesc două glande care secretă în perioada
de împerechere un lichid cleios cu miros neplăcut. In timpul verii capra
neagră are o culoare spălăcită brun-roşcată, partea inferioară a corpului fiind
alb gălbui, având pe spate o dungă neagră. Iarna culoarea caprei este brun
închis, brun ngricios, fiind alb pe abdomen şi picioare, capul fiind de culoare
albă-gălbuie, pe creştet având o dungă de culoare închisă.

Răspândire

Capra neagră trăieşte în regiunile înalte stâncoase din munţii Alpi, regiunea
Savoia (Italia, Elveţia) până sudul Franţei, Pirinei, Dalmaţia, Grecia iar spre
nord până în Anatolia, munţii Caucaz, munţii Carpaţi (România), Steiermark,
(Austria) Tatra Mare, (Slovacia), Schwarzwald (Germania).
Mod de viaţă

Animalul trăieşte în grupuri de 15 - 30 de capre formate din capre tinere şi

femele. Această structură socială se schimbă în funcţie de anotimp. Vara un
animal stă tot timpul de pază pentru a da la timp în caz de primejdie semnalul
de alarmă. Iarna această supraveghere este mai puţin severă, grupurile
conduse de un ţap, putându-se amesteca între ele. In luna noiembrie este
perioada de împerechere, ca la sfârşitul lunii mai să fie primele fătări de iezi
care ţin până la începutul lui iunie. Perioada de gestaţie la caprele negre
durează 6 luni, iezii devin maturi la vârsta de trei ani, iar o capră neagră
poate trăi între 15 şi 20 de ani. Hrana lor constă din măceşe alpine, muguri şi
vlăstari de foiase sau conifere, frunze de plante diferite, iarna caprele
consumă muşchi sau licheni. Pericolele la care sunt expuse caprele negre sunt
căderile de stânci, animalele de pradă ca râsul, lupul, ursul, vulturul şi aici se
poate aminti şi vânătorile organizate de om.

Egretă
Egretele sunt păsări ce aparţin de familia
„Ardeidae”, ordinul „Ciconiiformes”. Din
această familie fac parte 62 de specii,
caractere comune din punct de vedere al
aspectului morfologic fiind gâtul şi picioarele
lungi, şi ciocul lung şi acuţit. Arealul de
răspândire al egretelor sunt în general
ţinuturile din apropierea apelor dulci.

Mod de viaţă, morfologie

Egretele fac parte din familia stârcilor, având aspectul exterior asemănător,
caracterizat prin gât, picioare şi cioc lung. Gâtul în timpul zborului formează
o buclă în formă de „S”. Acest lucru este uşurat de vertebra şasea cervicală,
care este mai lungă.
Păsările din această familie prezintă un dimorfism sexual destul de
accentuat, masculii fiind mai mari ca femelele. Culoarea penajului păsărilor
este diferită, de la alb, cenuşiu până la negru. Zborul lor este caracterizat
prin planare cu bătăi rare din aripi. Păsările se hrănesc în special cu animale
mici acvatice, peşti, amfibii, crustacei, moluşte, reptile, păsări, rozătoare
mici, insecte, ele consumând pe zi hrană în greutate de 330 - 550 g.

Răspândire

Păsările sunt răspândite pe toate continentele cu excepţia regiunilor arctice

şi al unor insule din Oceania. După numărul de specii, 24 trăiesc în Asia de
Sud şi Asia de Sud Est, 21 trăiesc în Africa, 20 în cele două Americi şi 16
specii în Australia şi Oceania. Egretele trăiesc de obicei în ţinuturile joase
din apropierea apelor în regiuni de baltă cu smârcuri sau în savane. În general
sunt păsări sedentare, un număr mic de specii fiind păsări migratoare.

Cocoşul de munte

Cocoşul de munte (Tetrao urogallus)

este o specie de păsări din familia
fazanului (Phasianidae), ordinul
Galliformes. O pasăre foarte
sperioasă, care se poate vedea rar în
natură.

Răspândire

Arealul lui de răspândire este frecvent Europa Centrală unde poate fi întâlnit
numai în regiunile de munte împădurite puţin circulate. Ţările unde poate fi
întâlnit cocoşul de munte sunt Austria, Elveţia, Slovenia, România şi
Germania. In Germania în Scoţia sau Siberia cocoşul de munte stă pe lista
animalelor periclitate de dispariţie, fiind interzis vânarea lui. Cocoşul de
munte trăieşte mai mult în luminişurile pădurilor de foioase sau de conifere
cu vegetaţie abundentă în munţii Alpi, Mittelgebirge şi Carpaţi din Europa ca
şi în taiga din Asia de Nord. IUCN apreciază populaţia cocoşilor de munte
între 1,5 şi 2 milioane de păsări.

Acvilă de munte
Acvila de munte (Aquila chrysaetos) este
una dintre păsările de pradă cele mai
cunoscute şi mai răspândite pe pământ. La
fel ca şi alte specii de acvilă, aparţine
genului Aquila şi familiei Accipitridae.
Aria de răspândire cuprinde mare parte
din America de Nord, Eurasia şi nordul
Africii. Mentine populaţii chiar şi în mai
multe insule: Marea Britanie, cele din
Marea Mediterană, Japonia şi Vancouver.
Totuşi populaţia în Europa Centrală s-a
redus datorită activitaţii umane şi în unele locuri specia a dispărut deşi
înainte era prezentă.

În prezent, Europa Occidentală mai are populaţii stabile în Scoţia, Norvegia,

Alpi, Italia şi Peninsula Iberică, totuşi în 2001 au fost liberate 35 exemplare
în Irlanda (unde specia a dispărut la începutul secolului XX). În America de
Nord se observă deasemenea un regres al speciei, dar mai puţin grav decât în
Europa, în rest distribuţia rămâne stabilă. Acvila de munte este una dintre
păsările cele mai folosite la vânătoare, în Asia Centrală. La fel ca majoritatea
pasărilor de pradă, femelele sunt mai mari decât masculii, putând ajunge la un
metru lungime de la cioc până la coadă şi doi metri anvergura aripilor. Penajul
este castaniu închis, schimbându-se în auriu pe cap şi gât, alb pe umeri şi în
extremitatea cozii. Între indivizii tineri, albul este abundent mai mult decât
cenuşiul, culori care se inversează cu vârsta. Această specie este inclusă
între aşa numitele acvile încălţate, picioarele sunt acoperite cu fulgi în loc sa
fie acoperite cu o piele solzoasă ca majoritatea acvilelor.