Amplificarea

AMPLIFICAREA.
AMPLIFICATOARE
1. Amplificarea. Amplificatoare.
1.1 Introducere. Caracteristici ale procesului de

amplificare.
1.1.1. Generalităţi
Procesul de amplificare este unul din cele mai importante în

cadrul prelucrării, transmisiei şi stocării informaţiei. Toate
dispozitivele electronice care au fost studiate au ca scop special
utilizarea în sisteme de amplificare. Există o mare diversitate a
circuitelor de amplificare fapt care conduce la o analiză a acestora pe
clase. Toate aparatele care utilizează procesul de amplificare
prelucrează informaţii. Formele fizice de prezentare a informaţiilor
sunt:
 sunetul: vorbire, muzică, ambiental, pentru diagnoză;
 imaginea : fixă, în mişcare;
 documentul : scris, imprimat, înregistrat;
 date : mărimi fizice de la traductoare, semnale biologice,
transfer şi transmisie de date pentru comandă, control şi
înregistrare, procesare de informaţie în sisteme de calcul.
Prelucrarea electrică a informaţiilor este cea mai simplă şi
peformantă metodă care asigură toate posibilităţile necesare de
exploatare a acestora. Se elaborează semnale electrice care descriu
informaţia în funcţie de timp. Transmisia informaţiilor se poate face
prin conductor electric, prin radio, optic prin fascicul liber sau ghidat
(fibra optică).
Semnalele sunt de mai multe tipuri. Ca formă acestea pot fi :
sinusoidale, periodice oarecare, de tip impuls, modulate, aleatoare.
Semnalele pot fi în acelaşi timp regulate periodice şi regulate
neperiodice de tip impuls. Un semnal periodic de formă arbitrară
poate fi descris printr-un spectru de frecvenţe calculat prin dezvoltarea
în serie Fourier- acesta este procesul de analiză a semnalului. Invers ,
acelaşi semnal poate fi obţinut prin suma unor oscilaţii sinusoidale de
amplitudini şi faze bine determinate – procesul de sinteză a
- 11 -
FLORIN MIHAI TUFESCU DISPOZITIVE ŞI CIRCUITE ELECTRONICE (II)
semnalului. In fig. 1.1.1 se prezintă spectrul unui semnal sinusoidal

pur – (a) ; spectrul unui semnal periodic de formă arbitrară –(b).
Fig.1.1. Spectre de frecvenţe pentru : (a) - semnal sinusoidal

pur ; (b) – semnal periodic oarecare.
În figura 1.2. se prezintă simboluri pentru un amplificator.
Fig.1.2. Simboluri utilizate pentru un amplificator în forma

generală.
1.1.2 Coeficienţi de amplificare
Pentru a studia şi compara performanţele diferitelor tipuri de

circuite de amplificare şi a regimurilor în care funcţionează se
definesc o serie de coeficienţi de amplificare : de tensiune A v , de
curent A i şi de putere A p , definiţi ca în relaţiile (1.1) ; (1.2) ; (1.3).
- 12 -
AMPLIFICAREA. AMPLIFICATOARE
V2
A v  Av e j  (1.1)
V1
I2
A i  Ai e j  (1.2)
I1
P2 V2 I 2 cos 2 cos 2
Ap    Av Ai (1.3)
P1 V1 I 1 cos1 cos1
Unde mărimile sunt definite în figura 1.3.  1 şi  2 sunt defazajele

între tensiune şi curent la intrare şi respectiv la ieşire.
Fig. 1.3. Definirea mărimilor cu care operează amplificatorul.
De obicei un amplificator conţine mai multe etaje de amplificare.

Pentru a calcula amplificarea totală se face produsul amplificărilor
parţiale.
ATv  A1v  A 2v ...A nv  A1v  A2v ...Anve j 1 2 ...n  (1.4)
ATi  A1i  A 2i ...A ni  A1i  A2i ...Ani e j 1  2 ... n  (1.5)
cos n 1
ATp  A1 p  A2 p  ...Anp  ATv  ATi (1.6)
cos1
- 13 -
unde  1 este defazajul dintre V 1 şi I 1 iar  n 1 reprezintă defazajul

dintre V n 1 şi I n 1 care sunt tensiunea şi respectiv curentul la ieşirea
ultimului etaj de amplificare.
Fig. 1.4. Amplificator real format prin cuplarea „în cascadă” a

mai multor etaje de amplificare şi amplificatorul echivalent.
Pentru a se putea compara uşor performanţele privind

amplificarea unor montaje diferite se utilizează curent logaritmul
zecimal al raportului de putere între ieşirea şi intrarea fiecărui
amplificator care poartă denumirea de bel (după A.G. Bell).
 P2  P 
   log 2 
 P1 B  P1 
Se foloseşte în practică unitatea numită decibel definită ca :
 P2  P 
   10 log 2  (1.7)
 P1  dB  P1 
- 14 -
Dacă folosim modulele coeficienţilor de amplificare , se obţine:
P2
A p (dB)  10 log  10 log A p (1.8)
P1
V2
Av (dB)  20 log  20 log Av (1.9)
V1
I2
Ai (dB)  20 log  20 log Ai (1.10)
I1
1.1.3 Distorsiunile amplificatoarelor.
Prin procesul de amplificare se urmăreşte multiplicarea semna-

lului de intrare cu o constantă. În amplificatoarele reale, forma
semnalului de ieşire este diferită de cea a semnalului de intrare
apărând fenomenul de distorsiune. Deformarea semnalului în procesul
de amplificare este însoţită de o modificare a spectrului de frecvenţe
aferent acestuia.Există mai multe cauze care conduc la distorsiuni ,
cea principală fiind legată de neliniaritatea caracteristicilor
dispozitivelor active cu care este echipat amplificatorul, fapt care
conduce la apariţia unor armonici suplimentare care modifică forma
semnalului la ieşire. Acest tip de distorsiuni se numesc distorsiuni
neliniare şi sunt inerente procesului de amplificare. În figura 1.5. se
prezintă modul în care un semnal sinusoidal îşi modifică spectrul în
procesul de amplificare.
Pentru a putea aprecia gradul de distorsiuni neliniare se introduce
coeficientul de distorsiuni neliniare :
P2  P3  ...  Pu
Kf  (1.11)
P1
- 15 -
P1 este puterea componentei de pulsaţie  0

P2 ...Pu sunt puterile corespunzătoare armonicelor 20 ...u0 .
Fig. 1.5. Distorsionarea semnalului în procesul de amplificare.
Din punct de vedere experimental se utilizează pentru aprecierea

coeficientului de distorsiuni neliniare un aparat de măsură numit
distorsionometru. Acesta aplică un semnal sinusoidal pur de frecvenţă
f 0 şi putere cunoscută la intrarea amplificatorului şi măsoară cu filtre
corespunzătoare puterea distribuită la ieşire între semnalul amplificat
de frecvenţa f 0 şi toate celelalte armonici rezultate în urma
procesului de amplificare.
Dacă se utilizează o impedanţă de sarcină care nu are o variaţie în
domeniul de frecvenţă studiat, coeficientul de distorsiuni neliniare se
poate exprima în funcţie de amplitudinile tensiunilor componentelor
spectrale :
V2 m  V3m  ...  Vum
2 2 2
Kf  (1.12)
V1m
Un amplificator este cu atât mai performant cu cât coeficientul
său de distorsiuni neliniare este mai redus:
- 16 -
-aparatura profesională de măsură K f  0,001 0,05%

-amplificatoare de audiofrecvenţă K f  0,05  10%
-radio şi televiziune (circuitele RF) K f  1  5%
O altă cauză a deformării semnalelor în procesul de
amplificare este legată de variaţia coeficienţilor de amplificare (în
modul şi fază) cu frecvenţa. Apar astfel distorsiuni de frecvenţă
sau liniare. Acestea pot fi distorsiuni de amplitudine când A v
variază cu frecvenţa şi distorsiuni de fază când  variază cu
frecvenţa.
1.1.4. Banda de frecvenţe a amplificatoarelor.
Pentru un amplificator banda de frecvenţe reprezintă variaţia

amplificării  A v  în funcţie de frecvenţă. Există un domeniu de
frecvenţe în care Av este aproximativ constant. Banda de trecere
(banda de frecvenţe) reprezintă gama de frecvenţe limitată de
două frecvenţe f 1 şi f 2 la care amplificarea scade de 2 ori faţă
de valoarea maximă. În figura 1.6.se prezintă definirea acestor
mărimi.
Fig. 1.6. Definirea benzii de trecere a unui amplificator de

bandă largă (ABL).
- 17 -
B  f 2  f1 (1.13)
unde B este banda de trecere a amplificatorului.
Scăderea cu 2 a amplificării echivalează cu modificarea la

jumătate a puterii la ieşire,ceea ce înseamnă 3dB.
Este de dorit ca în interiorul benzii de trecere amplificarea să
varieze foarte puţin  Av / Av0   0,1  0,5dB .
Există amplificatoare care realizează o amplificare într-un
domeniu foarte îngust de frecvenţă numindu-se amplificatoare
selective.În figura 1.7. se prezintă caracteristica de frecvenţă a
unui astfel de amplificator.Acesta prezintă o frecvenţă f 0 la care
amplificarea este maximă.
Fig. 1.7. Caracteristica de frecvenţă a unui amplificator

selectiv (AS).
Pentru a compara performanţele diferitelor amplificatoare

selective se defineşte factorul de calitate al amplificatorului:
- 18 -
f0
Q (1.14)
f 2  f1
Factorul de calitate poate avea valori cuprinse între 1010.000

în funcţie de frecvenţa la care lucrează amplificatorul, de schema sa,
de componentele utilizate şi de interacţiunea cu circuitele de cuplaj
extern.
Amplificarea selectivă este o modalitate de a prelua dintr-un
spectru de semnale o informaţie de interes; de a prelucra semnale cu
nivel redus în prezenţa unor zgomote ridicate ş.a.
1.1.5. Gama dinamică a amplificatoarelor.
În timpul funcţionării un amplificator poate primi atât semnale

slabe cât şi semnale de nivel ridicat. Pentru a defini în ce măsură poate
amplifica semnale cu diverse amplitudini se introduce mărimea
numită gama dinamică.Se trasează o caracteristică de transfer în baza
dependenţei :
V2  f V1  (1.15)
pentru o frecvenţă de test situată de regulă în mijlocul benzii.
Fig.1.8. Caracteristica de transfer intrare-ieşire.
- 19 -
Gama dinamică se calculează pe baza relaţiei :
V2 max
DR (dB)  20 log (1.16)
V2 min
V2 max şi V2 min sunt definite ca în figura 1.8. şi reprezintă semnale de

ieşire nedistorsionate la ieşirea amplificatorului. V2 min este determinat
de zgomotele interne ale amplificatorului şi de zgomotele induse din
exterior în amplificator. V2 max este limitat de distorsiunile neliniare
introduse de funcţionarea dispozitivelor cu care este echipat
amplificatorul.Un amplificator de calitate are o gamă dinamică de
(6070)dB. De exemplu în cazul unui amplificator de
audiofrecvenţă,gama dinamică descrie capacitatea acestuia de a reda
corect trecerea de la pianissimo la fortissimo când sunetul produs prin
amplificare rămâne cu spectrul său iniţial.
1.1.6 Impedanţa de intrare şi impedanţa de ieşire.
La un amplificator este extrem de important modul în care preia

semnalul de la sursă şi capacitatea de a comanda alte circuite, blocuri
electronice sau consumatori.
În cele mai multe cazuri este de dorit ca impedanţa de intrare să
fie cât mai ridicată pentru ca amplificatorul să perturbe nesemnificativ
sursa de semnal. Dacă Z in este foarte mare , atunci tensiunea V in este
practic egală cu tensiunea de mers în gol a sursei de semnal V S .
Amplificatoarele care au în intrare tranzistoare cu efect de câmp (în
special TECMOS) se apropie de cazul ideal realizând impedanţe de
ordinul 10101015 .
Impedanţa de ieşire a amplificatorului depinde semnificativ de
aplicaţia urmărită. Desigur, cel mai bine ar fi ca această impedanţă să
aibă valori foarte coborâte, astfel încât amplificatorul să poată
- 20 -
comanda orice consumator.Acest lucru nu se poate realiza practic

deoarece pe ieşire rezultă un consum ridicat de putere şi de aceea
amplificatorul trebuie "adaptat" pentru o anumită sarcină.Se face o
distincţie clară între amplificatoarele de semnal care lucrează la puteri
mici, având impedanţe de sarcină de ordinul 102103 şi
amplificatoarele de putere, care comandă sarcini cu impedanţe mai
mici de 10.
Fig.1.9. Schema electrică a amplificatorului cu precizarea

impedanţelor de intrare şi de ieşire.
1.1.7. Clasificarea amplificatoarelor.
Diversitatea aplicaţiilor legate de amplificarea semnalelor

conduce la un număr foarte mare de circuite. Trebuie reţinut că nu
poate exista un amplificator "bun la toate". Un amplificator trebuie
proiectat şi dedicat unei anumite benzi de frecvenţă,unor anumite
nivele de semnal la intrare şi ieşire ,operării în prezenţa unui anumit
nivel de zgomot, trebuie alimentat electric la un anumit tip de sursă.
Se încearcă pentru sistematizarea tipurilor de amplificatoare diferite
clasificări din care una posibilă este pezentată în continuare după
următoarele criterii :
a) Dispozitivele cu care este realizat amplificatorul:

-cu componente discrete:
 tranzistoare bipolare;
- 21 -
 tranzistoare cu efect de câmp: TECJ,TECMOS, HEMT;

 diode parametrice: SRD,VARACTOR;
 diode speciale :GUNN, IMPATT, BARITT;
 tuburi electronice: triode, pentode,tub cu undă progresivă,
-cu circuite integrate :
 amplificatoare operaţionale;
 amplificatoare specializate;
-amplificatoare hibride (conţin componente discrete şi circuite
integrate montate pe o placă comună şi încapsulată)
.
b) Modul de cuplaj între etaje.
 cu cuplaj RC sau prin transformator: dedicate aplicaţiilor în
curent alternativ şi radiofrecvenţă;
 cu cuplaj direct în curent continuu: măsurării electrice,
prelucrarea semnalelor de la diferite traductoare, prelucrare
semnale;
 cu izolare galvanică : aplicaţii în măsurări electrice şi în
electronica medicală.
c) Natura semnalelor de intrare-ieşire.

 amplificatoare de tensiune;
 amplificatoare de curent;
 amplificatoare de putere;
 amplificatoare pentru semnale : analogice , numerice.
d) Nivelul de semnal la ieşirea amplificatorului.

 amplificator de semnal mic pentru care se utilizează modelul
liniar al dispozitivelor;
 amplificator de semnal mare la care se utilizează modelul
liniarizat pe porţiuni pentru dispozitive.
e) Clasa de funcţionare-ţine cont de timpul de circulaţie al curentului

prin dispozitiv pe durata unei perioade a semnalului aplicat. Pot fi
diferite clase: A, AB, B, C, D...
- 22 -
f) Frecvenţele de lucru.
 amplificatoare de bandă largă :
-de curent continuu 01MHz ;
-de joasă frecvenţă 20Hz200KHz ;
-de radiofrecvenţă 200KHz ;
 amplificatoare selective cu funcţionare la diferite frecvenţe ;
 filtre active.
g) Nivelul de semnal la intrarea amplificatorului.
 amplificatoarele de instrumentaţie uS  1nV1V ;
 amplificatoare din electronica medicală uS 1V1mV ;
 amplificatoare de radiofrecvenţă uS  1V10mV.
h) Fiabilitate,domeniul temperaturilor de funcţionare ş.a.
 de larg consum Ta = 0500C ;
 profesionale:Ta= -20+700C ,rezistent la vibraţii, şocuri ;
 militare Ta = -55+1250C, rezistent la vibraţii, şocuri, apă,
agenţi corozivi.
1.2 Reacţia negativă.
1.2.1 Introducere.
Reacţia negativă este un procedeu prin care o parte din semnalul

de ieşire al unui amplificator este aplicat din nou la intrarea acestuia.
Dacă semnalul de reacţie U r şi semnalul aplicat la intrare U S sunt în
fază, reacţia este pozitivă ; dacă U r şi U S sunt în opoziţie de fază,
reacţia este negativă (RN). RN produce o îmbunătăţire a funcţionării
amplificatorului : stabilizează prin micşorare coeficientul de
amplificare, extinde banda de trecere, reduce distorsiunile neliniare,
modifică în mod controlat impedanţa de intrare şi cea de ieşire. Pot
exista însă anumite domenii de frecvenţă în care reacţia să devină
pozitivă şi să apară autooscilaţii.
Aplicarea RN în circuitele electronice reprezintă o procedură
preluată din natură, unde sistemele funcţionează pe baza "conexiunii
- 23 -
inverse" (feed-back). Totdeauna există un semnal de reacţie de la

ieşirea sistemului care controlează evoluţia acestuia prin influenţarea
parametrilor care îl generează. Ca exemplu se poate da menţinerea
temperaturii corpului uman la cca.370C indiferent de variaţiile
mediului ambiant. În automatică acest exemplu poate fi transpus în
menţinerea temperaturii unui cuptor electric la punctul de tratament
pentru oţelurile aliate.
1.2.2. Amplificarea cu reacţie.
Se consideră schema unui amplificator cu reacţie ca în fig.1.10.

unde :
A -amplificarea iniţială a amplificatorului ;
 -coeficientul de transfer al reţelei de reacţie ;
S -sumatorul care adună semnalul de intrare U S cu semnalul de
reacţie U r ;
U ieş -semnalul de ieşire al amplificatorului cu reacţie.
Fig.1.10. Schema unui amplificator cu reacţie.
În principiu semnalele de intrare, de ieşire şi de reacţie pot fi

tensiuni sau curenţi.
U ieş
Ar  (1.17)
U in
- 24 -
U ieş
U ieş US A
Ar    (1.18)
U S  U ieş US U ieş 1  A

US US
A  Ae jT  AcosT  j sin T  (1.19)

  cos   j sin   
j 
  e (1.20)
 T = defazajul total introdus de amplificator ;

  =defazajul introdus de reţeaua de reacţie.
Pentru modulul lui A r se obţine :
A
Ar  (1.21)
1  2A cos    2 A 2
unde :    T    (1.22)
A. Reacţie pozitivă : U S şi U ieş sunt în fază şi din (6) se obţine :
   T     2n n  0,1,2,... (1.23)
A
Ar  (1.24)
1  A
adică defazajul total este nul, iar Ar  A .
B. Reacţie negativă: U S şi U ieş sunt în opoziţie de fază şi rezultă :
- 25 -
   T     2n  1 n  0,1,2,... (1.25)
A
Ar  (1.26)
1  A
adică defazajul total este  , iar Ar  A .
1.2.3.Tipuri de reacţie negativă.
Clasificarea tipurilor de RN are la bază două criterii:

a) după natura semnalului de reacţie : RN de tensiune, când
semnalul de reacţie este proporţional cu tensiunea de la ieşire şi RN de
curent, când semnalul de reacţie este proporţional cu curentul de
ieşire;
b) după modul de culegere la ieşire şi aplicare la intrare a
semnalului de reacţie, în serie sau în paralel .
Se disting patru tipuri de RN (în denumirea reacţiei primul termen
se referă la intrare) :
1)S-P (serie-paralel) ;
2)P-S (paralel-serie) ;
3)P-P (paralel-paralel) ;
4)S-S (serie-serie) .
În fig. 1.11 sunt prezentate tipurile posibile de aplicare ale RN.

1) Conexiunea S-P este cea mai folosită fiind de fapt o reacţie de
tensiune. Semnalele cu care se lucrează sunt tensiuni; amplificatorul
de bază este un amplificator de tensiune caracterizat prin impedanţele:
Z iS  Z in şi Z S  Z ieş .Generatorul de semnal este un generator ideal
de tensiune V S şi impedanţa internă Z iS . Coeficientul de amplificare
este : AV  V ieş / V in .
2) În conexiunea P-S există o reacţie de curent deoarece semnalul
de reacţie este proporţional cu curentul de ieşire I ieş , care circulă prin
Z S . Este astfel potrivit ca generatorul de intrare să fie de curent I S în
- 26 -
paralel cu impedanţa Z iS . Curentul de intrare în amplificator este

suma curenţilor I S şi I r . Amplificatorul iniţial fără RN trebuie să fie
un amplificator de curent caracterizat prin impedanţele Z iS  Z in ,
Z S  Z ieş . Coeficientul de amplificare este: Ai  I ieş / I in .
Fig.1.11. Principalele tipuri de reacţie la amplificatoare cu RN.
- 27 -
1.2.4. Rezultate ale aplicării reacţiei negative.
1) Creşterea benzii de trecere a amplificatorului prin scăderea

factorului de amplificare. Limitele benzii de trecere pentru
amplificatorul cu reacţie devin:
f1
f1r  (1.27)
1  A0
f 2r  f 2 1  A0  (1.28)
În cazul reacţiei negative limita superioară a benzii de trecere

este deplasată la o frecvenţă de 1  A0  ori mai mare ca f 2 , iar
limita inferioară a benzii de trecere este coborâtă la o frecvenţă de
1  A0  ori mai mică decât f1 .
Fig.1.12.Rezultatul aplicării reacţiei negative asupra caracteristicii

de frecvenţă a unui amplificator.
Ştiind că la amplificatoarele de bandă largă f 2   f1 se pot scrie

relaţiile :
- 28 -
B  f 2  f1  f 2 (1.29)
Br  f 2r  f1r  f 2r (1.30)
Rezultă că prin aplicarea la un amplificator de bandă largă a

reacţiei negative, produsul dintre amplificare şi bandă rămâne
constant.
A0 f 2  Ar  f 2r  const. (1.31)
În fig.1.12. se prezintă modul în care reacţia negativă schimbă

amplificarea şi banda de trecere.
De asemeni se poate arăta că aplicarea reacţiei negative reduce
defazajul introdus de amplificator de 1  A ori.
2) Reducerea distorsiunilor neliniare.
Considerând de exemplu că în timpul amplificării fără reacţie a

unui semnal sinusoidal pur cu pulsaţia  0 apare armonica a doua cu
pulsaţia 2 0 şi nivelul V2e , dacă se aplică reacţia negativă
amplitudinea acestei armonici devine V2er odată şi cu reducerea
semnalului de pe fundamentală V1r . Pentru a evalua corect gradul de
distorsiuni neliniare trebuie să se crească nivelul semnalului de intrare
Vi pentru a readuce la ieşire semnalul V1 la o valoare egală cu cea
dinaintea aplicării reacţiei.
Rezultă că nivelul armonicii a doua 2 0 are două părţi : V2e care
apare în procesul de amplificare şi  AV2er care ajunge la ieşire prin
bucla de reacţie.
V2er  V2e  AV2er (1.32)
- 29 -
V2 e
V2er  (1.33)
1  A
Acelaşi lucru are loc pentru toate armonicele semnalului, astfel

încât se poate scrie factorul de distorsiuni neliniare pentru
amplificatorul cu reacţie negativă sub forma :
Kf
K fr  (1.34)
1  A
Concluzie extrem de importantă pentru reducerea distorsiunilor în
amplificatoare.
3) Îmbunătăţirea impedanţelor de intrare şi de ieşire.
Fără a intra în detalii trebuie menţionat că aplicarea reacţiei
negative conduce la creşterea semnificativă a impedanţei de intrare.
La amplificatorul cu reacţie serie la intrare se obţine :
Z inr  Z in 1  A (1.35)
unde :
V in
Z in  (1.36)
I in
reprezintă impedanţa amplificatorului fără reacţie.

În ceea ce priveşte impedanţa de ieşire, se constată o scădere a
acesteia odată cu creşterea coeficientului de reacţie.
Prin modul de aplicare a reacţiei negative se pot obţine impedanţe
de intrare şi de ieşire convenabil alese care să asigure adaptarea
etajelor în scopul transferului optim de putere de la un etaj la altul.
Utilizarea reacţiei negative în procesul de amplificare prezintă
avantaje majore care trebuie exploatate în scopul realizării unor
performanţe deosebite. Trebuie menţionat că un amplificator de
calitate se obţine prin introducerea în cascadă a mai multor etaje de
amplificare cu reacţie negativă care au o amplificare individuală
- 30 -
redusă dar au performanţe ridicate privind stabilitatea, banda de

trecere, coeficientul de distorsiune neliniară şi impedanţele de
intrare-ieşire.
1. 3. Amplificatoare cu tranzistoare .
1.3.1. Amplificatoare cu cuplaj RC cu tranzistoare cu efect de

câmp.
În fig.1.13 este prezentată schema electrică a unui amplificator

echipat cu un tranzistor TECMOS T1 cu canal inţial de tip N care
funcţionează în montaj sursă comună şi are cuplaje de tip
RC (rezistor, condensator). Ca sarcină de ieşire amplificatorul are un
al doilea etaj de amplificare identic cu el.
Fig.1.13. Amplificator cu cuplaj RC realizat cu un tranzistor

TECMOS în montaj sursă comună.
- 31 -
Pentru a studia funcţionarea amplificatorului se realizează schema

echivalentă acestuia (fig.1.14) ţinând cont de rolul în montaj al
componentelor : V S , RiS modelează sursa de semnal care se aplică la
intrare ; Grupul RS , C S şi rezistorul R g1 asigură polarizarea automată
a tranzistorului T1 , condensatoarele C g1 şi C g 2 permit trecerea
semnalului prin amplificator; Rd este rezistenţa din drena
tranzistorului pe care se culege semnalul amplificat. Tranzistorul se
înlocuieşte prin modelul său liniar la frecvenţe înalte şi se consideră
reactanţele condensatoarelor C S şi C DD practic nule. C M reprezintă
capacitatea parazită a firelor de legătură, iar C in capacitatea de intrare
a etajului care urmează amplificatorului.
Fig.1.14. Schema echivalentă amplificatorului din fig.1.13
În continuare se fac o serie de simplificări ale schemei echivalente

din fig.1.14. ajungând la schema din fig.1.15. Semnalul transmis de la
intrare spre ieşire prin capacitatea C gd este foarte redus faţă de cel
produs prin amplificare, astfel încât această componentă poate fi
neglijată.De asemenea şi capacitatea C gS se neglijează având valori
foarte reduse.Considerând inegalităţile RiS  R g1 şi 1 / C g1  R g1 se
consideră V g  V S .
- 32 -
Fig.1.15. Schema echivalentă simplificată rezultată din fig.1.14 .

Capacitatea C 0 înglobează capacităţile C dS şi C M care
influenţează funcţionarea la frecvenţe înalte. C0  CdS  C M  Cin
Amplificarea în tensiune este :
V ieş
AV  (1.37)
VS
Se aplică teorema Thevenin schemei echivalente din fig.1.15 (1)

ajungându-se la schema din fig.1.15 (2) Se introduc notaţiile:
 
Z 1  rd , Z 2  Rd , Z 3  1 / jC g Z 4  Rg1 / 1  jC0 Rg . Se obţine :
 V g Z 2
V ab  (1.38)
Z1  Z 2
Z ab  Z 3  Z 1 Z 2 (1.39)
V ab
I2  (1.40)
Z ab  Z 4
- 33 -
 V g Z 2 Z 4
V ieş  I 2 Z 4  (1.41)
Z 1  Z 2 Z ab  Z 4 
Se poate exprima amplificarea :
 Z 2 Z 4
AV 
 
Z 1  Z 2 Z ab  Z 4 
(1.42)
După efectuarea calculelor se obţine:
AV 0
AV 

1  j  d  1 /  g  (1.43)
 d  C0 R (1.44)
 g  C g Rg1  rd Rd  (1.45)
R  rd Rd R g1 (1.46)
Modulul coeficientului de amplificare AV 0 la frecvenţe medii

este :
AV 0   g m R (1.47)
Semnul minus în relaţia (1.47) indică faptul că semnalul de ieşire este

defazat cu  în raport cu semnalul aplicat la intrare. O analiză a
amplificatorului se face de obicei pe domenii de frecvenţă:
a) Frecvenţe medii
Analizând valorile unor componente reale se constată că C g are valori
de ordinul 106 F , reactanţa sa fiind foarte mică, astfel încât poate fi
- 34 -
considerat ca scurtcircuit pentru calea de semnal. Capacitatea C 0 are

valori de ordinul 1011 F , iar la frecvenţe joase şi medii reactanţa sa
este foarte mare ,ceea ce face ca C 0 să poată fi neglijat.Deci
Z 4  X C 0 R g1  R g1 . Se obţine schema echivalentă din fig.1.16.(1).
Fig.1.16. Scheme echivalente ale amplificatorului cu TEC din fig.1.13

pe domenii de frecvenţă: (1) frecvenţe medii, (2) frecvenţe joase, (3)
frecvenţe înalte.
Pentru TEC sunt satisfăcute şi inegalităţile Rd  R g , Rd  rd .

Rezultă că R  Rd .Amplificarea (1.47) devine:
AV  g m Rd (1.48)
b) Frecvenţe joase.
La frecvenţe joase se poate neglija C 0 şi rezultă schema din
fig.1.16. (2). Pornind de la condiţia evidentă  d  1 /  g , din relaţia
(1.43) rezultă :
AV 0 AV 0
AVj  

1  1 / j g 1  j f1 / f  (1.49)
- 35 -
unde :
1  1 /  g şi f1  1 / 2 g (1.50)
Se obţine :
AV 0
AVj  (1.51)
1   f1 / f 
2
 T        arctg f1 / f  (1.52)
Pentru a calcula limita f 1 a benzii de trecere se impune condiţia

ca AVj să devină AV 0 / 2 . Se obţine :
f  f1  1 / 2 g  1 / 2C g Rg (1.53)
  1  450 (1.54)
c) Frecvenţe înalte.
La frecvenţe înalte este luată în considerare inegalitatea
 d  1 /  g şi se neglijează influenţa condensatorului C g 2 . Rezultă
schema din fig.1.16(3) pentru care se scrie:
AV 0 AV 0
AVi   (1.55)
1  j d 1  j  f / f 2 
unde :
 2  1 /  d şi f 2  1 / 2C0 R (1.56)
- 36 -
Se obţine :
AV 0
AVi  (1.57)
1  f / f2 
2
T        arctg f / f 2  (1.58)
Impunând condiţia de limită a benzii de trecere prin

AVi  AV 0 / 2 se obţine :
f  f 2  1 / 2 d  1 / 2C0 R (1.59)
   2  450 (1.60)
Banda de trecere este :
1  g  d
B  f 2  f1   (1.61)
2  g d
- 37 -
1.3.2 Amplificatoare cu cuplaj RC cu tranzistoare bipolare
În fig.1.17 se prezintă schema unui amplificator cu

tranzistor bipolar în montaj emitor comun (echipat cu T1). Este
reprezenta şi etajul următor de amplificare (echipat cu T2) pentru
a se putea lua în calcul impedanţa acestuia.
Fig 1.17. Amplificator de joasă frecvenţă cu tranzistor bipolar în

montaj emitor comun şi cuplaj RC
Polarizarea bazei este asigurată de divizorul rezistiv R1,R2 şi de

grupul RE , CE în varianta cu stabilizare termică a punctului static de
funcţionare ales. Sarcina tranzistorului T1 este formată din rezistenţa
de colector RC , impedanţa de intrare a etajului următor (echipat cu T 2)
şi rezistenţele R3 , R4 .
În fig.1.18 se dă schema echivalentă completă a amplificatorului
în care tranzistorul este înlocuit prin modelul liniar cu parametrii h la
frecvenţe înalte, iar rezistorul RE şi sursa de alimentare sunt
scurtcircuitate în curent alternativ de către CE şi respectiv
condensatorul de filtraj.
- 38 -
Fig.1.18 Schema echivalentă completă a amplificatorului de joasă

frecvenţă cu tranzistor bipolar din fig.1.17.
În continuare se face o analiză a coeficienţilor de amplificare: în

curent Ai , în tensiune Av ; în putere Ap , pe domenii de frecvenţă,
pentru a se simplifica prelucrările matematice.
a) Frecvenţe medii.
Modelul amplificatorului în acest domeniu de frecvenţe este dat
în figura 1.19. Parametrii h sunt mărimi reale care nu depind de
frecvenţă , xcb  0 , condensatorii Cb sunt înlocuiţi prin scurtcircuite ;
capacitatea Cin poate fi neglijată deoarece xc in Rin 2 .
În figura 1.19 : Rb1 = R1R2 ; Rb2 = R3 R4.
 Coeficientul de amplificare în curent este:
I2
Ai0  (1.62)
I1
unde I 2  I b 2 este defazat cu  faţă de I 1  I b1
V2
I2  (1.63)
Rin 2
- 39 -
Fig.1.19.Schema echivalentă a amplificatorului la frecvenţe medii.
V 2  h21 I 1 R (1.64)
R  Rin 2 Rb 2 RC 1 / h22  (1.65)
Rezultă :
R
A i 0  h21 (1.66)
Rin 2
 Coeficientul de amplificare în tensiune este :
V2 R
Av0   h21  (1.67)
V1 Rin1
 Coeficientul de amplificare în putere este :
Rin 2
A p  Ai 0 Av 0  Ai 0
2
(1.68)
Rin1
- 40 -
b) Frecvenţe joase.
Schema echivalentă a amplificatorului la frecvenţe joase este
prezentată în figura 1.20 în care se iau în calcul condensatoarele Cb.
Fig.1.20. Schema echivalentă a amplificatorului la frecvenţe joase.
 Coeficientul de amplificare în curent este :
I2
A ij  (1.69)
I1
V2
I2 
Rin 2
Expresia tensiunii V 2 rezultă prin aplicarea teoremei Thevenin

circuitului de ieşire între punctele a şi b. Admitanţa h22 se neglijează
deoarece 1 / h 22  R C . Se obţine :
V ab  h21 I 1 RC (1.70)
Z ab  RC  X cb (1.71)
- 41 -
V ab
I 2 
 Rb 2 Rin1 
(1.72)
Z ab
V 2   I 2 Rb 2 Rin1  (1.73)
I 2   I 2 Rb 2 Rin 2  Rin 2 (1.74)
Se obţine pentru coeficientul de amplificare în curent :
 h21RC Rb 2 Rin 2 Ai 0
A ij    (1.75)
RC  X cb  Rb 2 Rin 2 Rin 2 1
1 j
C b R j
în care :
R j  RC  Rb 2 Rin 2 (1.76)
Dacă se face notaţia :
1
f1  (1.77)
2C b R j
expresia (1.75) se poate scrie :
Ai0
A ij  (1.78)
f1
1 j
f
Modulul şi faza lui A ij sunt date de :
Ai 0
Aij  (1.79)
2
f 
1   1 
 f 
- 42 -
 f1 
 T   0      arctg   (1.80)
 f 
V2  h21 I 1 RC Rin2 Rb2  Rin2

AVj    
V 1 RC  X cb  Rin 2 Rb 2  I 1 Rin1
Aij (1.81)
Rin1
AV 0
AVj  (1.82)
f
1 j 1
f
c) Frecvenţe înalte.
Fig.1.21. Schema echivalentă simplificată la frecvenţe înalte
În schema echivalentă pentru frecvenţe înalte se consideră

schema completă din figura 1.21. în care se elimină capacităţile de
cuplaj C b1 şi C b şi se introduce un condensator C 0 care modelează
parametrii interni ai tranzistorului de forma /2 / :
Ai0
A iî  (1.83)
 f 
1  j  
 f2 
- 43 -
unde :
1
f2  (1.84)
2C 0 R  r0 
Modulul şi faza lui A iî sunt :
Ai 0
A iî  (1.85)
2
 f 
1   
 f2 
  f
 T   0      arctg (1.86)
  f2
V2 V2 R AV 0
AVî    in 2  A iî  (1.87)
V 1 I 1 Rin1 Rin1 f
1 j
f2
Se observă că expresiile coeficienţilor de amplificare în tensiune
obţinuţi pe cele trei domenii de frecvenţă sunt similare cu cele de la
amplificatorul cu TEC în montaj sursă comună .
- 44 -

Amplificarea

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Amplificarea

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

AMPLIFICAREA.

1.1 Introducere. Caracteristici ale procesului de

Procesul de amplificare este unul din cele mai importante în

semnalului. In fig. 1.1.1 se prezintă spectrul unui semnal sinusoidal

Fig.1.1. Spectre de frecvenţe pentru : (a) - semnal sinusoidal

Fig.1.2. Simboluri utilizate pentru un amplificator în forma

1.1.2 Coeficienţi de amplificare

Pentru a studia şi compara performanţele diferitelor tipuri de

Unde mărimile sunt definite în figura 1.3.  1 şi  2 sunt defazajele

Fig. 1.3. Definirea mărimilor cu care operează amplificatorul.

De obicei un amplificator conţine mai multe etaje de amplificare.

ATi  A1i  A 2i ...A ni  A1i  A2i ...Ani e j 1  2 ... n  (1.5)

unde  1 este defazajul dintre V 1 şi I 1 iar  n 1 reprezintă defazajul

Fig. 1.4. Amplificator real format prin cuplarea „în cascadă” a

Pentru a se putea compara uşor performanţele privind

Se foloseşte în practică unitatea numită decibel definită ca :

Dacă folosim modulele coeficienţilor de amplificare , se obţine:

1.1.3 Distorsiunile amplificatoarelor.

Prin procesul de amplificare se urmăreşte multiplicarea semna-

P1 este puterea componentei de pulsaţie  0

Fig. 1.5. Distorsionarea semnalului în procesul de amplificare.

Din punct de vedere experimental se utilizează pentru aprecierea

-aparatura profesională de măsură K f  0,001 0,05%

1.1.4. Banda de frecvenţe a amplificatoarelor.

Pentru un amplificator banda de frecvenţe reprezintă variaţia

Fig. 1.6. Definirea benzii de trecere a unui amplificator de

unde B este banda de trecere a amplificatorului.

Scăderea cu 2 a amplificării echivalează cu modificarea la

Fig. 1.7. Caracteristica de frecvenţă a unui amplificator

Pentru a compara performanţele diferitelor amplificatoare

Factorul de calitate poate avea valori cuprinse între 1010.000

1.1.5. Gama dinamică a amplificatoarelor.

În timpul funcţionării un amplificator poate primi atât semnale

pentru o frecvenţă de test situată de regulă în mijlocul benzii.

Fig.1.8. Caracteristica de transfer intrare-ieşire.

Gama dinamică se calculează pe baza relaţiei :

V2 max şi V2 min sunt definite ca în figura 1.8. şi reprezintă semnale de

1.1.6 Impedanţa de intrare şi impedanţa de ieşire.

La un amplificator este extrem de important modul în care preia

comanda orice consumator.Acest lucru nu se poate realiza practic

Fig.1.9. Schema electrică a amplificatorului cu precizarea

1.1.7. Clasificarea amplificatoarelor.

Diversitatea aplicaţiilor legate de amplificarea semnalelor

a) Dispozitivele cu care este realizat amplificatorul:

 tranzistoare cu efect de câmp: TECJ,TECMOS, HEMT;

c) Natura semnalelor de intrare-ieşire.

d) Nivelul de semnal la ieşirea amplificatorului.

e) Clasa de funcţionare-ţine cont de timpul de circulaţie al curentului

1.2 Reacţia negativă.

Reacţia negativă este un procedeu prin care o parte din semnalul

inverse" (feed-back). Totdeauna există un semnal de reacţie de la

1.2.2. Amplificarea cu reacţie.

Se consideră schema unui amplificator cu reacţie ca în fig.1.10.

Fig.1.10. Schema unui amplificator cu reacţie.

În principiu semnalele de intrare, de ieşire şi de reacţie pot fi

A  Ae jT  AcosT  j sin T  (1.19)

 T = defazajul total introdus de amplificator ;

Pentru modulul lui A r se obţine :

A. Reacţie pozitivă : U S şi U ieş sunt în fază şi din (6) se obţine :

   T     2n n  0,1,2,... (1.23)

adică defazajul total este nul, iar Ar  A .

B. Reacţie negativă: U S şi U ieş sunt în opoziţie de fază şi rezultă :

   T     2n  1 n  0,1,2,... (1.25)

1.2.3.Tipuri de reacţie negativă.