Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
3Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
NPL

NPL

Ratings: (0)|Views: 496|Likes:
Published by gabrielamarinescu

More info:

Published by: gabrielamarinescu on Jun 22, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/22/2013

pdf

text

original

 
PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA
Richard Bandler, fondatorul NPL, considera NPL-ul ca o atitudine de deschidere. NPL-ul este o metodologie care lasa in urma un sir de tehnici si are ca scop modelarea excelentei umane.Este un instrument consacrat si acceptat care promoveaza dezvoltarea personala la un nivel foarte performant. Eficacitatea rezulta din faptul ca teoria care sta la baza acestui sistem e dincolo de specializari,utilizand concepte si tehnici care nu necesita teoretizari suplimentare.John Grinder (lingvist), Richard Bandler (matematician, expert IT), Kurt Levi si Horst Kohler au studiatoameni de mare succes in domeniul comunicarii: M. Eriksson (hipnoterapeut), Satir Virginia (psihoterapeutde familie), Fritz Perls (psihoterapeut), Gregory Bateson (antropolog) si, ca urmare a studiilor efectuate, audefinit NPL-ul. NPL-ul este definit ca studiul excelentei si a modalitatilor prin care ea poate fi reprodusa. O analiza atemenilor “programare neuro-lingvistica” releva urmatoarele:
“programare”= si viata cotidiana se foloseste de strategii si modele pentru a realiza o anumitasarcina de unde rezulta ca programele dezaptative pot fi schimbate (din structuri energofage potdeveni energogene);
“neuro”= importanta transei cu diferite grade de profunzime care urmaresc accesarea si amplificareastructurilor creative (resursele interne existente) pentru a realiza excelenta personala;
“lingvistica”= limbajul nostru e gendirea si viata noastra. Dezvoltarea abilitatilor de comunicare e oactivitate formativa. Simtim, facem ceea ce gandim si gandim ceea ce vrem sa realizam, respectivcomunicarea optimizata garanteaza (experimental, practic) performantele in relatiile interpersonalesi intareste increderea in fortele proprii.Toate aceste premise cuprinse in prescurtarea NPL se bazeaza pe 5 directii traditionale din epoci diferite dar care sunt complementare si formeaza un sistem performant prin supozitia si tehnologia modelarii:1.cibernetica mintii – formulata de Bateson care defineste si subliniaza nivelele logice ale invatarii sidefineste teoria campului unificat de unde apare si posibilitatea de imbunatatire in practica amodelarii;2.din domeniul logicii matematice ne referim la gramatica transformationala a lui Naum Chomscki;3.praxiologia lui Galanter si Pribram;4.teoria lui William James care a subliniat reciprocitatea cognitiv emotionala (am emotii findca amtahicardie) – prin reciprocitate pot modifica starea energetica a organismului;5.functionarea structurala independenta dar complementara a subsistemelor psihosomatice constientesi inconstiente (Perks, Eriksson, Satir). NPL-ul se bazeaza pe triada constientizare, control senzorial si responsabilitate. Senzorialul genereazaconstiinta iar obiectivul activitatilor motrice este de a realiza constienta si constiinta.Directiile (principiile) NPL cu importanta in problematica psihomotricitatii sunt:1.fiecare persoana isi dezvolta un model complex despre lume (are propria sa realitate) in care dominasenzorialul (ex. Gustativ in cazul gurmanzilor);2.fiecare om dispune de suficiente resurse. Daca le foloseste sau nu corect depinde de modelul lui derealitate;3.resursele necesare optimizarii iti stau la dispozitie fie prin autoanaliza fie prin cautare si transfer dinexterior (resursele depind de motivatie);4.orice relationare inseamna comunicare; comunicarea este perpetua (inclusiv mesajele non-verbale);5.suntem expresia propriilor noastre experiente si astfel suntem responsabili pentru ceea ce seintampla cu propria noastra persoana;6.evaluarea unei situatii duce la consecintele actionale aferente;7.nu exista decat invatare indiferent daca este un esec sau succes (se acumuleaza o experienta);8.orice comportament, actiune are la baza o intentie sau o dorinta pozitiva (are un scop adaptativ).Fiecare persoana incearca si reuseste sa faca cea mai buna alegere din cele pe care le are ladispozitie;9.daca exista un precedent, se poate (daca altcineva poate atunci pot si eu)!
 
1. Psihomotricitatea – precizări conceptualeFiinţa umană poate fi definită prin corporalitate, mentalitate şi spiritualitate. Acestea se formează înontogeneză, printr-un extrem de complex şi rafinat proces de dezvoltare – structurare - organizare. Expresiea adaptării organismului la mediu, activităţile psihică şi motrică nu pot fi separate una de cealaltă decâtoperându-se o delimitare strict teoretică, fără o corespondenţă cu realitatea obiectivăÎn sfera psihomotricităţii, M. Epuran include: - schema corporală; - coordonarea dinamică (a întreguluicorp şi a segmentelor sale); - lateralitatea; - coordonarea statică (echilibrarea); - coordonarea perceptiv-motrică (percepţia spaţiului, ritmului şi mişcărilor proprii); - rapiditatea mişcărilor; - ideomotricitatea - casinteză dinamică a schemei corporale şi a coordonărilor perceptiv-motrice cu sarcina motrică (M. Epuran1976). Autorii disting între funcţia psihomotrică, ale cărei principale componente sunt: schema corporală,lateralitatea, inteligenţa motrică şi capacitatea psihomotrică, (având în componenţă elemente stabile -aptitudini psihomotrice, la care se adaugă elementele de stare).Dezv in ontogeneza: Psihomotricitatea explică,importanţa motricităţii în dezvoltarea somatică şi psihică.Manifestarea psihică cat si cea motrică reprezintă elemente fundamentale ale adaptării sistemului. ambele,rudimentare la naştere, evoluează în timpul copilăriei şi se dezvoltă la început în directă şi strânsă legătură,apoi parcurgând integrări din ce în ce mai ierarhizate şi diferenţiate în sectoare perfecţionate.Sinergia psihomotrică începe să se realizeze de la naştere sub influenţa factorilor educativi. În etapeletimpurii ale ontogenezei, factorii hotărâtori ai dezvoltării psihomotrice sunt - alături de maturizareasinergică - raportul mamă-copil şi factorii socio-culturali.Conform lui J. Bruner (1943), comportamentul motor se dezvoltă progresiv, procesual, determinânddezvoltarea psihică, în general, prin integrări succesive şi progresive sub impulsul nevoii organizăriirăspunsurilor motrice implicate în adaptarea la mediu. “Învăţarea motrică apare, conformteoriei lui Bruner, ca o înlănţuire de subrutine modulare ce pot interveni în comportamente diferite.Eficacitatea mişcării creşte prin învăţare, anumite subrutine putând fi înlocuite cu altele. Pe măsură ceînvăţarea solicită şi ajută, subrutinele formate intră în componenţa unor structuri mai complexe”Diferitele achiziţii, abilităţi, interacţionează unele cu altele, pot să se întărească reciproc sau, pentru scurte perioade de timp, să se concureze. Milani (1964) denumeşte această caracteristică a dezvoltării psihomotrice “competiţia pattern-urilor”. El afirmă că “procesul dinamic al structurării motorii în stadiiletimpurii ale dezvoltării infantile, pare să fie în mod esenţial, o întrepătrudere a unor pattern-uri variate, careapar şi dispar. În momentul în care un pattern motor satisface nevoile adaptative ale copilului, acesta este, pentru o perioadă de timp, exersat cu o mare perseverenţă, ducând chiar la tulburarea vechilor achiziţii,datorită încercării copilului de a face ceva mai dificil, mai atractiv şi mai eficient. Fiecare achiziţie nouînsuşită pregăteşte copilul pentru achiziţia următoare. Odată ce noul pattern s-a stabilizat sunt reluate şivechile achiziţii, la un nivel superior de integrare, intrând în componenţa noului comportament.LATERALITATEA :Conform lui H. Pieron (1968), lateralitatea este predominarea uneia sau alteia dincele două dispozitive simetrice: a unei mâini, a unui ochi, care determină dreptacii sau stângacii manualisau oculari  R. Lafon (1963), consideră lateralitatea ca fiind inegalitatea funcţională a părţii (jumătăţii)drepte sau stângi a corpului. U. Şchiopu, (1997) defineşte lateralitatea ca fiind predominanţa funcţionalăa unei părţi a corpului asupra alteia, mai ales a mâinii, rezultând din utilizarea preferenţială a acesteia. Aşa cum, de regulă, domină mâna dreaptă, tot aşa, subliniază B. Ananiev domină, sub anumite raporturi,unul din ochi, una dintre urechi, fenomenul fiind necesar în ordinea coordonării intrafuncţionale şiimplicând predominarea unor mecanisme din emisfera cerebrală corespunzătoare.  Conform lui FrancineLauzon, citată de V. Horghidan (2000): - lateralitatea este cunoaşterea interiorizată a celor două părţi alecorpului, capacitatea de a identifica partea stângă de partea dreaptă; - iar lateralizarea este procesul princare dominanţa funcţională emisferică se traduce în prevalenţa motrică. Dominarea laterală trebuie însă privită ca o prevalenţă funcţională relativă, deoarece nu se poate vorbi nici de dreptaci, nici de stângaci sutăla sută, aceasta trebuind considerată ca o problemă de intensitate, care variază în funcţie de o cauzalitatemultiplă. A. Factorilor de natură biologică Cei mai mulţi autori consideră lateralizarea ca fiind legată de
 
funcţia dominantă a unei emisfere cerebrale (asimetria funcţională a creierului) ce determină inegalitateafuncţională a jumătăţilor stânga sau dreapta a corpului, celelalte elemente nuanţând doar fenomenul. Deşi,conform unor cercetări recente, specialiştii tind tot mai mult că considere localizarea strictă a unei funcţiimentale în limitele unei structuri biologice ca fiind sortită eşecului Justine Sergent, (1996) consideră că se poate evidenţia, totuşi, o oarecare coerenţă la nivelul repartiţiei competenţelor ce caracterizează fiecareemisferă (rezultat al unui extrem de complex proces evolutiv, nuanţat şi de factori de natură socială). Deşicercetările din domeniul neuropsihologiei clinice şi neurologiei comportamentului au evidenţiatspecializarea emisferică şi lateralizarea funcţiilor, între cele două emisfere există mai multe asemănări decâtdeosebiri. În realizarea oricărei funcţii, creşterea activităţii corticale a celor două emisfere este semnificativmai mare decât diferenţa dintre nivelurile de activitate a fiecărei emisfere în parte (J. Sargent, 1996).Autorul consideră că, din punct de vedere exclusiv clinic asimetria funcţională a creierului se exprimă celmai evident în distincţia verbal – non-verbal, în general, de funcţiile verbale (atât în ceea ce priveşteemisiune, cât şi înţelegerea) fiind responsabilă emisfera stângă, iar de funcţiile referitoare la sfera vizualo-spaţială şi de orientare în spaţiu, fiind responsabilă emisfera dreaptă. Cu toate acestea, datorită implicăriideosebite limbajului în întrega dezvoltare psihică, este posibil să nu existe funcţii exclusiv non-verbale.După unii autori (Justine Sergent, Claude Paquette, 1996), capacităţile operaţionale ale emisferelor cerebrale depind de: mecanismele implicate în realizarea unei funcţii date şi nu de tipul de informaţie caretrebuie tratată. De aceea natura intrinsec analitică a limabjului este cea care determină reprezentarealimbajului în emisfera stângă, fără ca, prin aceasta să fie împiedicată contribuţia la această funcţie aemisferei drepte. Aceasta are o modalitate globală de procesare a informaţiei: de exemplu, dacă emisferadreaptă îşi construieşte o privire de ansamblu asupra unei feţe, emisfera stângă tratează fiecare dintrăsăturile faciale în mod independent. Contribuţia fiecărei emisfere la o funcţie poate varia în funcţie deanumiţi factori: - natura sarcinii care trebuie îndeplinită; - circumstanţe; - strategiile rezolutive adoptate.Există mai multe modalităţi prin care cele 2 emisfere pot să contribuie în mod inegal la comportament, iar această diversitate de asimetrie funcţională (pusă în evidenţă de observaţiile efectuate în legătură cudeficitele ce apar ca urmare a unor leziuni unilaterale) împiedică să se identifice natura exactă.3.3. Prevalenţa manuală şi lateralizarea unor funcţii psihice ; Prevalenţa manuală este probabil, semnul celmai evident al unei asimetrii funcţionale şi majoritatea fiinţelor umane; indiferent de cultură şi rasă, acesteafolosesc de preferinţă mâna dreaptă atunci când efectuează activităţi unimanuale şi sunt mai îndemânaticecu dreapta decât cu stânga. Faptul că aproximativ 90 % dintre oameni sunt mai îndemânatici cu dreaptadecât cu stânga, iar specializarea emisferei stângi pentru funcţiile verbale se observă tot într-o proporţie de90%, sugerează o relaţie între aceste fenomene, dar cercetări recente arată că asocierea între prevalenţamanuală şi lateralizarea limbajului este departe de a fi perfectă În ceea ce priveşte relaţia între planurilecognitiv şi afectiv, studii efectuate de Claude Paquette (1996) asupra asimetriei funcţionale a creieruluiconduc la concluzia că funcţiile afective sunt mai puţin lateralizate decât cele cognitive. Studiile realizate deM. Bryden (1982) şi M. Corbalis (1983), evidenţiază o serie de factori ce contribuie la dobândireastângăciei manuale, cum ar fi: factori genetici, un gradient de maturare, anoxia neonatală, influenţaeducativă a părinţilor. O serie de cercetări (Claude Paquette- 1996, M. Diamond- 1984, D. Lewis, 1989)atrag atenţia asupra posibilităţii ca specializarea emisferică şi lateralizarea – ca efect al acestui fenomen- fie determinată şi de factori de natură hormonală, deoarece este mai puţin pronunţată la femei decât la bărbaţi; reprezentanţii sexului masculin la diferite specii de animale sunt mai puternic lateralizaţi.B. Factori de natură socio-culturală: religia, morala, cultura (acţionând la nivel individual prin mecanismemultiple, precum imitaţia, limbajul etc; scrisul, de exemplu, constituie factorul socio-cultural cel maiimportant); V. Horghidan (2000) consideră că lateralizarea şi lateralitatea sunt influenţate, în ontogeneză deurmătorii factori:  activităţile motorii ale subiectului;  presiunile – cerinţele mediului;  uneleelemente care favorizează subiecţii dreptaci ; convenienţele sociale, modele care sunt preluate de copil prin imitaţie. 3.4. Tipuri de lateralitate : Lateralitatea se clasifică, conform lui C. Păunescu, după natura sa(lateralitate normală şi lateralitate patologică), după gradul de intensitate (lateralitate puternică , lateralitateslab conturată, ambidextrie), după gradul de omogenitate (omogenă, neomogenă şi contrariată), după gradulde participare a membrelor superioare şi inferioare: bilaterală, omolaterală, încrucişată şi multilaterală.În funcţie de nivelul la care se exprimă prevalenţa funcţională, lateralitatea este manuală, podală, vizuală,

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->