COMUNICAREA EDUCATIONALA-suport de curs-Lect.dr. Merima PetroviciLect.dr. Maria Savu-Cristescu1.
Comunicarea: delimitări conceptuale; componente, procesualitate, modele,caracteristici, funcţii, axiome; competenţa de comunicare a profesorului.2. Formele comunicării – perspectiva psihopedagogică2.1. Comunicarea didactică; comunicarea educaţionala2.2. Comunicarea verbală (scrisă, orală); comunicarea nonverbală;comunicarea paraverbală2.3. Comunicarea interpersonală (directă, indirectă / mediata);comunicarea intrapersonala3. Managementul comunicării: factori perturbatori şi blocaje în comunicare3.1. Condiţiile unei comunicări didactice eficiente3.2. Competenţe şi abilităţi comunicative versus competente lingvisticeUnitatea de învăţare nr. 1COMUNICAREA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE; COMPONENTE,PROCESUALITATE, MODELE, CARACTERISTICI, FUNCŢII, AXIOME;COMPETENŢA DE COMUNICARE A PROFESORULUIObiectivele unitatii de invatare nr.1:
Pe parcursul şi la sfârşitul acestei unităţi de învăţare, cursanţii vor fi capabili:- să definească noţiunile cheie, specifice acestei unităţi de învăţare;- să utilizeze / opereze cu aceste concepte în diverse contexte metodice şi de instruire;- să valorifice modelul circular al comunicării în analiza, explicarea şi ameliorarea unor situaţii didactice;- să valorifice axiomele comunicării în proiectarea unor activităţi educative (de dirigenţie);- să descrie competenta de comunicare a profesorului şi să se raporteze reflectiv la conţinutulacesteia;- să explice funcţiile comunicării din perspectiva disciplinelor şcolare pe care le predau.
Concepte cheie:
comunicare / comunicare didactică, modele circulare al comunicării,axiomele comunicării, competente de comunicare
Conceptul de comunicare
Comunicarea reprezintă o modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială, unschimb de mesaje între indivizi, menit să realizeze relaţii interpersonale durabile prin care se1
poate influenţa menţinerea sau modificarea comportamentului individual sau de grup. Deaceea, comunicarea este interpretată ca o interacţiune prin care subiecţii schimbă mesaje,ating obiective specifice, dirijează şi controlează activitatea unei persoane sau a unui grup, seinfluenţează reciproc şi aşteaptă reacţii de răspuns (pozitive sau negative).„Comunicarea se referă la acţiunea uneia sau mai multor persoane de transmitere şireceptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupuneanumite efecte şi furnizează oportunităţi de feed-back”(De Vito, apud. Pânişoara, 2003, 14).Omul este în mod fundamental o fiinţă comunicaţionala, iar comunicarea este procesulesenţial prin care fiecare devine ceea ce este şi intră în relaţii cu lumea. De la simpluinstrument al cunoaşterii, comunicarea este ridicată la rangul de context totalizator, pentru cătotul comunica. „Totul este aşadar comunicare. Acesteia nu ne putem sustrage. Oriceactivitate ştiinţifică sau comună, se situează în interiorul unui înveliş care se numeştecomunicare. Aceasta furnizează regulile de înţelegere (apprehension) pentru toate lucruriledin lume. Deoarece ştiinţa, artă sau practicile cotidiene nu sunt decât domenii conţinute încomunicarea care le înglobează, aceasta va reflecta întregul joc al raţiunii şi al activităţilor dincare este alcătuită. Regulile ei vor fi universale şi în acest sens, ea devine regina. (Sfez, 1988, p.12).Un concept universal şi atotcuprinzător precum comunicarea, nu poate fi comprimatîntr-o singură definiţie. Cercetătorii americani Frank E.X.Dance şi Carl E. Larson au încercatsă selecteze definiţiile relevante ale comunicării şi au obţinut 126 de formulări (Dance,Larson, 1976).Această selecţie realizată în urmă cu aproximativ 30 de ani, a permisspecialiştilor să organizeze informaţiile în funcţie de specificul disciplinelor din sfera socio-umanului, de modelele teoretice adoptate, de abordările metodologice utilizate. Astfel, dupăFrank E.X.Dance (Dance,
apud
Littlejon, 1970,pp201-210), conceptului de comunicare i se pot asocia multiple înţelesuri, câteva dintre ele fiind prezentate în cele ce urmează:- schimb verbal de gânduri sau idei;- interacţiune (chiar şi la nivel biologic);- transfer, schimb, transmitere sau împărtăşire;- proces de transmitere a informaţiilor, ideilor, emoţiilor sau priceperilor, prinfolosirea simbolurilor (cuvinte, imagini, figuri, diagrame);- transmitere a informaţiei de la o sursă la un receptor;- proces prin care o sursă transmite un mesaj unui receptor cu intenţia de a-iinfluenţa comportamentele ulterioare.Etimologic, termenul „comunicare” provine din latinescul „communius” (comun), care adat naştere verbului „communico”, ceea ce înseamnă „a fi împreună, a face în comun, a puneîn comun” informaţii, cunoştinţe, mesaje, reflecţii, idei, confesiuni, impresii, păreri, opinii,atitudini etc. Comunicarea este un „comportament de schimb” (Wiener), de transferuriintenţionate sau nu, între indivizi, din dorinţa de informare şi din nevoia firească a oamenilor de a fi în legătură permanentă unii cu alţii; comunicarea se defineşte, astfel, ca factor explicativ fundamental al vieţii sociale. Ea constituie un liant social, îi uneşte pe oameni şi îiangajează în acţiune, contribuie la fiinţarea şi dezvoltarea comunităţii, la dezvoltarea şiîntreţinerea relaţiilor sociale. Sintetizând, se poate spune că, a comunica înseamnă a cunoaşte,a acţiona, a crea, a exista. În accepţiunea să cea mai profundă comunicarea poate fi definită carelaţie bazată pe co-împărtăşirea unei semnificaţii.
Modele ale comunicării
Problema explicării şi înţelegerii fenomenului comunicării din perspectiva originii,mecanismelor şi finalităţilor sale a devenit una din temele predilecte de cercetare. Abordareacomunicarii din perspective diferite (lingvistică, psihologica, sociologica, semiotică, teoria2
sursa de informaretransmiţătorcanalreceptordestinaţiesursă de zgomotmesaj semnal semnal mesajemiţătormesajcanalmesajdestinatar Feed-back informaţiei) permite intelegerea complexitatii fenomenului comunicării, propune modele deinterpretare, oferă soluţii şi asigură consilierea în vederea ameliorării acesteia.Pentru a intelege complexitatea procesului de comunicare au fost propuse mai multemodele de analiză:a) modele lineare – care au ca model-sursă, modelul matematic al comunicării (C.Shannon, W. Weaver). Acest model interpretează comunicarea ca un proces material detransmitere a unui mesaj de la emiţător la receptor prin intermediul unui canal (vezi Figura 1).Figura 1 – Modelul comunicării (Shannon şi Weaver)Sursa de informare este reprezentată de persoana care ia decizia de a transmite un mesajşi care selectează mesajul din mai multe posibile. Mesajul este transpus (codificat) de untransmiţător sub forma unor semnale, fiind transmis către receptor printr-un canal, în condiţiispaţio-temporale specifice. Mesajul receptat este decodificat la nivelul destinatarului, primindo semnificaţie, un sens.Cu tot succesul de care s-a bucurat, acest model nu ia în consideraţie faptul că actelecomunicaţionale sunt realizate de indivizi sau grupuri care se caracterizează printr-unansamblul de particularităţi şi care se plasează într-un anumit context social, acestea fiindaspecte relevante pentru conţinutul informational şi emoţional al mesajului.Pe de altă parte, comunicarea nu este doar un proces linear şi secvenţial de transmiterede informaţii de la emiţător la receptor, ci presupune interacţiune, ceea ce conduce laînţelegerea acesteia ca proces circular.Conceptele utilizate în acest model sunt atât de generale, încât a fost posibilă utilizarealor în cele mai diferite domenii, de la matematică la educaţie; comunicarea, insa, nu poate fi privită doar ca un proces linear şi secvenţial de transmitere a informaţiei de la emiţător lareceptor. Tot în această categorie sunt incluse modelul lingvistic (F. De Saussure), precum şimodelele de comunicare interindividuală (Ch. Morris), acesta propunand o analiză a semnelor şi a rolului lor în determinarea acţiunii si comportamentului uman.Comunicarea este un proces complex marcat de un ansamblu de factori (materiali, psihologici, sociali) care trebuie luati în consideraţie. Aceasta perspectivă a condus laelaborarea unor modele circulare ale comunicării, în care se pune accent pe interacţiune şifeed-back (modelul comunicării al lui Norbert Wiener, Meyer-Eppler) (vezi Figura 2).Figura 2 – Modelul circular al comunicării3
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Recommended
More From This User
Notes
Load more
