You are on page 1of 2

""POZITIA CORIJEAZA, SUPRADIMENSIONEAZA SAU SUBDIMENSIONEAZA SPATIUL

Aceasta afirmatie apartine geopoliticianului german Friedrich Ratzel. El a lansat-o atunci cand a vorbit despre corelarea notiunii de pozitie cu cea de spatiu. Pozitia unui stat nu este o notiune strict geografica (topografie, vecinatati naturale, forme de relief etc). Ratzel coreleaza pozitia naturala cu cea politica si sociala. Din aceasta cauza pozitia este in legatura cu contextul politic, social din momentul in care se face analiza (intr-o anumita epoca). Astfel, daca pozitia din punct de vedere strict geografic ramane fixa, din punct de vedere geopolitic ea va fi intr-o continua schimbare. Daca situatia politica dintr-o anumita zona se modifica, atunci si pozitia geografica a statelor din jur va fi diferita. Acest lucru este valabil si din punct de vedere al schimbarilor survenite in ceea ce priveste distanta fata de marile centre culturale, fata de civilizatie. Referitor la corelatia pe care o face Ratzel intre pozitie si spatiu, putem afirma intr-adevar ca, atunci cand un stat este puternic din punct de vedere economic, este situat din punct de vedere geografic favorabil (nu are vecini puternici, are granite naturale care sa-i permita apararea, mittelpunktul sau emite pulsari culturali foarte puternici, acestia nu intalnesc din sens opus pulsari cu intensitate mai mare) el poate sa-si extinda in mod natural granitele. Deci afirmatia "pozitia supradimensioneaza spatiul" este perfect adevarata si verificabila. Aceasta este explicatia pentru aparitia marilor imperii, bineinteles corelat cu detinerea unei puteri militare remarcabile, a unei strategii de razboi, a unui numar de populatie mare (pentru a pute strange armata) si a unei vointe nationale de a cuceri alte popoare. Grecia Antica a fost infloritoare si a condus lumea in aceasta zona atata timp cat alta putere care sa i se opuna nu a existat. Atunci cand a Roma Antica a capatat statutul de imperiu si si-a inceput cuceririle in Pelopones, ea va fi transformata in provincie romana. Chiar Imperiul Roman atunci cand teritoriul sau devenise prea mare si prea greu de controlat a fost obligat sa renunte la unele cuceriri in favoarea altor imperii, cum ar fi Imperiul Bizantin (care devine o mare putere in zona Balcanilor). Acesta din urma la randul sau a disparut ca urmare a aparitiei altei forte: Imperiul Otoman. Si tot asa, de-a lungul istoriei multe popoare au ajuns sa detina statutul de imperiu, functie de imprejurarile politice, de vecini, de cresterea sau scaderea puterii lor, de pierderea anumitor teritorii importante etc. Dupa cum spune si Ratzel, pozitia este cea care decide valoarea spatiului. Ca stat poti sa detii teritorii imense, bogate in resurse, dar daca nu ai cum sa-ti valorifici aceasta pozitie, daca nu ai acces la caile de comunicatie (nu ai iesire la mare) nu este suficient. Ori daca observam care era pozitia geografica a marilor imperii, vom vedea ca acestea aveau deschideri importante la mare, mai mult, ca dominau importante suprafete de apa. Acesta este si motivul pentru care alt mare geopolitician remarca, ca importanta marilor a fost data de marile puteri care le-au stapanit (Marea Mediterana a fost importanta pentru Imperiul Roman, apoi Oceanul Atlantic a capatat o si mai mare importanta atunci cand s-au facut marile descoperiri geografice, el fiind dominat de Imperiul Spaniol si ulterior de Imperiul Englez, iar in prezent Oceanul Pacific va juca un rol important, va fi "oceanul viitorului" , puterile care il vor domina, vor conduce lumea). Faptul ca Rusia nu avea iesire la Marea Neagra sau la Marea Baltica pentru a putea comunica cu restul lumii, l-a facut pe Tarul Petru cel Mare sa afirme "eu nu caut pamant, ci apa". El a sesizat faptul ca Rusia va fi condamnata la izolare, chiar daca detine teritorii importante, daca nu va avea acces la Oceanul

Planetar, pentru ca este mai important sa controlezi drumul spre un teritoriu decat acel teritoriu (asa cum spunea Mahan). Doar in aceste conditii Rusia putea deveni un mare imperiu, putea sa-si supradimensioneze spatiul, ceea ce s-a si intamplat. Afirmatia lui Ratzel ca "pozitia corijeaza spatiul" , se poate foarte bine verifica pe exemplul Germaniei. Aceasta este un stat care din punct de vedere al pozitiei sale geografice a fost profund defavorizat. Ea nu detinea nici un teritoriu mare iar populatia avea o densitate prea ridicata pentru a mai putea incapea in granitele tarii. Cu toate acestea existenta vecinilor puternici nu-i permiteau extinderea granitelor, chiar daca necesitatile i-o cereau. In aceste conditii singura posibilitate ramanea migrarea spre sud-est, pe cursul Dunarii (asa cum sugera si Friedrich Liszt). Doar asa spatiul se putea corija. Dorinta germanilor de a detine teritorii cu iesire la o mare calda este corelata cu visul de a controla Europa de Est si Orientul Mijlociu (proiectul axei BerlinBagdad). Ei realizau faptul ca fara controlul unei suprafete importante de mare (din punct de vedere al volumului dar si al importantei) acest lucru nu era posibil. Situatia politica (unirea Germaniei cu Italia fascista) a facut in cele din urma ca aceasta pozitie favorabila detinuta, sa corijeze spatiul ajuns mult prea neincapator al Germaniei, in sensul supradimensionarii lui. Afirmatia este valabila si invers, chiar pe exemplul Germaniei. Atunci cand marile puteri (Anglia, SUA, Franta) au facut front comun impotriva fascismului, au putut depasi in cele din urma (dupa ce intreaga Europa li s-a alaturat) ca forta Germania. Daca in 1939 a fost posibila expansiunea datorita imprejurarilor geopolitice, tot acestea au contribuit la prabusirea Germaniei in 1945. Deci intr-adevar "pozitia subdimensioneaza spatiul". Germania nu este singura pentru care aceasta afirmatie s-a verificat. Toate marile imperii si-au pierdut influenta datorita imprejurarilor politice si istorice nefavorabile. In prezent, cand majoritatea statelor au inteles ca nu mai este atat de important sa cuceresti militar un teritoriu, ci sa-l stapanesti economic (asa cum procedeaza SUA in toata lumea, marile concerne transnationale fiind prezente peste tot in lume, 48 % din tranzactiile comerciale internationale fiind derulate in dolari etc), afirmatia lui Ratzel este inca valabila cu completarea ca, spatiul reprezinta nu teritoriul geografic ci aria de influenta economica a unui stat. SUA a putut deveni o mare putere deoarece a detinut o importanta suprafata de pamant, iesire la ocean (60% din granite), putere economica, putere militara, cu alte cuvinte a avut toate atuurile geopolitice. Ea si-a supradimensionat spatiul intr-un mod mult mai subtil, asa cum aminteam, astfel incat putem spune ca din anumite puncte de vedere, ea "conduce" lumea. Acesta este si motivul pentru care Uniunea Europeana s-a decis sa-si mareasca forta de influenta prin inglobarea de noi tari, pentru a reusi cat de cat intr-un viitor apropiat sa contrabalanseze in favoarea Europei puterea. Acest demers politic a fost posibil in conditiile in care in tarile din estul Europei au avut loc revolutiile impotriva comunismului, deci atunci cand imprejurarile politice s-au schimbat in favoarea ei. In aceste conditii putem afirma ca "pozitia corijeaza, supradimensioneaza sau subdimensioneaza spatiul" (l-a subdimensionat pe cel sovietic si il va supradimensiona pe cel european).
Editor Sectiune: Isabela Stefanut

You might also like