TULBURARILE DE LIMBAJ SI TERAPIA / CORECTAREA LOR

Logopedia este o disciplina psihopedagogica teoretica care descrie / examineaza fenomenele legate de limbaj si comunicare si practica - ghideaza interventia practica in acest domeniu: terapia, educarea, corectarea/compensarea tulburarilor de limbaj. Prevenirea si corectarea tulburarilor de limbaj si comunicare (si in special a tulburarilor de vorbire) constituie un obiectiv primordial nu doar al logopedului, ci al tuturor persoanelor care contribuie la dezvoltarea si educarea copilului (familie, gradinita, scoala s.a.). Tulburarile de vorbire, pe langa faptul ca franeaza dezvoltarea vorbii si chiar a gandirii, ajung deseori sa constituie un impediment in insusirea cunostintelor scolare sau scad performanta scolara. Persistenta si/sau agravarea acestora isi pun amprenta asupra comporamentului si personalitatii copilului, influentand in mod negativ adaptarea si integrarea in colectivitate a copilului. Cele mai numeroase tulburari de limbaj si comunicare se intalnesc la varsta prescolara si scolara mica, adica chiar in stadiul de formare si de intensa dezvoltare a limbajului. Abordarea terapeutica a tulburarilor de limbaj si comunicare este conditionata de cunoasterea acestora si a modului lor de manifestare. Tulburarile de limbaj cel mai frecvent intalnite inperioada prescolara si scolara mica sunt: I Tulburarile de pronuntie: 1. Dislalia (pelticia) reprezinta incapacitatea de apronunta anumite sunete sau grupe de sunete si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea anumitor foneme sau prin inversarea locului pe care il ocupa in alcatuirea silabelor si cuvintelor. Dislalia are o frecventa mare atat la copiii obisnuiti, cat si la copiii cu deficiente intelectuale si/sau senzoriale. Dislalia poate fi prezenta intr-o forma mai usoara (dislalie simpla), cand sunt afectate sunete izolate sau intr-o forma mai grava (dislalie polimorfa), cand sunt afectate mai multe sunete (ex. F, V, C, G, S, Z, S, J, T, R, L & gr. consonantice). Etiologia dislaliei: - ereditatea; - imitarea persoanelor din anturaj; - metode de educatie gresite (incurajarea vorbirii gresite spre amuzamentul adultilor); - anomalii ale aparatului fono-articulator prognatism (muscatura deschisa / inchisa), atonii ale muschilor limbii, buzelor, fren, anomalii dento-maxilare (buza de iepure, gura de lup s.a.); - deficiente de auz (hipoacuzie); - slaba dezvoltare a auzului fonematic ; - deficiente cerebrale. Sigmatismul si rotacismul au cea mai mare prevalenta in cadrul dislaliilor. 2. Dizartria (articulare greoaie) este o tulburae complexa, consecutiva infirmitatii motorii cerebrale. Nu este afectat limbajul propriu-zis, nici vorbirea in general, ci doar latura instrumentala, la un anumit nivel intermediar intre organul periferic de executie si centrul cortical de elaborare si comanda. Tulburarile de pronuntie ale dizartricului nu sunt determinate de inabilitatea de a imita sunetele vorbirii, ci de limitarea muschilor implicati in pronuntie. Tulburarilor articulatorii li se adauga tulburari de respiratie si de fonatie care afecteaza ritmul si cursivitatea vorbirii. Dizartricul este constient de dificultatile pe care le intampina in realizarea unor miscari fono-articulatorii (stie ce miscari trebuie sa faca, dar nu le poate realiza).

Dizartricul se recunoaste usor prin : sialoree, fata sculptata in lemn, inclinarea corpului in fata. 3. Rinolalia (vorbirea pe nas) este o alterare a timbrului vocii, determinata de o comunicare constanta, chiar minima, intre cavitatea nazala si cea orala. In limba romana doar doua sunete sunt nazale M, N. II Tulburarile limbajului scris-citit: 1. Dislexia este definita ca dificultatea de a citi, manifestata prin tulburari la nivelul perceptiei auditive, optice si ale kinesteziei. Dificultatile in insusirea citirii se refera atat la corectitudine, cat si la caracterul constient, curent si expresiv al citirii. 2. Disgrafia reprezinta incapacitatea copilului cu limbaj, auz, dezvoltare mentala normale de a invata corect si de a utiliza constant scrisul in conditiile unei scolarizai normale. Invatarea scis-cititului este un proces foarte complex, care implica abilitati intelectual cognitive, motrice si afective, precum si trasaturi de personalitate. Datorita acestei complexitati, pot aparea oscilatii in cadrul invatarii citit-scrisului, care nu trebuie confundate cu dislexo-disgrafiile. De aceea, diagnosticul de dislexo-disgrafie se pune dupa scurgerea timpului necesar formarii deprinderilor de scris-citit si in functie de nivelul de dezvoltare psihica, de metodologia utilizata, de motivatia pentru activitate, de efortul si de exercitiile structurate. Manifestarea fenomenelor dislexo-disgrafice are un caracter constant si tendinta de a se agrava, prin consolidarea deprinderilor gresite si prin complexele psihice pe care le genereaza in plan intern. Se pot face diagnosticari precoce si chiar se poate interveni specific inca din perioada prescolara in cazuri grave, in care relatia dintre intelect si psihomotricitate, ca si cea dintre vorbire si abilitatile pentru scris-citit sunt evidentiate clar ca tulburate. In general, insa, momentul diagnosticarii este la sfarsitul primului an de scolarizare sau mai corect in cel de-al doilea an de scolarizare. Gama tulburarilor de citit-scris este deosebit de variata, manifestandu-se in forme si intensitati diferite de la copil la copil. Ordonandu-le dupa aparitia lor in cursul scolarizarii, acesta sunt: dificulati in realizarea grafica a literelor (inverseaza si deformeaza elementele literelor, rotesc grafemele, le alungesc, le inghesuie etc.); dificultati in corelarea complexului sonor cu simbolul grafic (stabilesc greu legatura fonem grafem, realizeaza greu analiza si sinteza fonetica etc.); omisiuni de litere, elemente grafice, silabe, finaluri de cuvinte, diftongi, grupuri consonantice, cuvinte intregi (datorita auzului fonematic, analizei optice a cuvintelor etc.); substituiri de litere, silabe, cuvinte ca urmare a asemanarilor din punct de vedere optic (s s, t t etc.), acustic, kinestezic, fonetic ( f v, t d etc.); adaugiri de litere, silabe, cuvinte; inversiuni de litere, silabe, cuvinte; contopiri si comprimari de cuvinte; nerespectarea regulilor gramaticale. Tulburarile scrisului sunt mult mai frecvente si determina mai multe dificultati decat cele ale cititului.

2. Balbismul (balbaiala) este o tulburare a vorbirii, care consta in functionarea defectuoasa a reglajului verbal, in dezordini intermitente ale pronuntiei, repetari compulsive si blocaje ale unor foneme, emisiuni precipitate, urmate de dificultati in articularea unor cuvinte. 3. Retardul de limbaj (intarziera in dezvoltarea limbajului) este un blocaj al ritmului evolutiei care se abate de la normal. Poate fi considerat ca avand intarziere in aparitia si dezvoltarea limbajului copilul care pana la varsta de 3 ani foloseste un numar redus de cuvinte, pe care le pronunta alterat si care nu poate forma propozitii simple desi are auzul bun si organele fonoarticulatorii normal dezvoltate.

B Terapia tulburarilor de limbaj: a. Etape in terapia dislaliilor: 1) 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) 9) 10) Cunoasterea copilului (examinare psihologopedica complexa); Inlaturarea negativismului fata de vorbire; Insuflarea increderii in sine; Familiarizarea cu mediul logopedic; Crearea unei atitudini fata de corectare; Dezvoltarea motilitatii aparatului fono-articulator; Educarea respiratiei corecte (nonverbale si verbale); Educarea, dezvoltarea auzului fonematic; Impostarea sunetului; Consolidarea sunetului impostat introducerea sunetului in silabe; introducerea sunetului in cuvinte; diferentierea sunetului la nivel de silaba; diferentierea sunetului la nivel de cuvinte. Automotizarea sunetului exersarea sunetului corect in propozitii; exersarea sunetului in texte scurte, povestiri, poezii, ghicitori, proverbe. Vorbire independenta corecta.

11)

12)

b. Etape in terapia balbismului: 1) 2) Gimnastica generala Educarea respiratiei pentru fortificarea organismului, disciplinarea balbaitului, introducerea activitatii ritmice in viata psihica si restabilirea echilibrului psihic. - formarea respiratiei profunde costo-diafragmale; - educarea inspiratiei nazale si a expiratiei orale; - lungirea perioadei expirului; ritmul respirator sa fie relaxat, lipsit de effort, iar in expir sa nu se consume toata rezerva de aer din plamani; exercitiile de respiratie vor fi insotite de material verbal.

3) Reeducarea ritmului vorbirii, prin descompunerea si recompunerea stereotipului verbal in silabe, cuvinte, sintagme : Pronuntarea unor cuvinte, prin denumirea imaginilor - simultan; - reflectat; - independent. Pronuntarea unor propozitii simple - simultan; - reflectat; - independent. - simultan; - reflectat; - independent.

Pronuntarea unor propozitii dezvoltate

Mici povestiri, recitari

- simultan; - reflectat; - independent.

Povestiri dupa intrebari; Povestire libera. Pentru consolidarea rezultatelor,balbaitul trebuie sa fie introdus in toate mediile posibile (vorbire in fata clasei, recitari publice, convorbiri publice. Invatarea vorbirii expresive. c. Etape in terapia rinolaliei: 1) Inlaturarea vorbirii nazalizate prin restabilirea functiilor normale ale aparatului fono-articulator: Reeducare respiratiei formarea si dezvoltarea respiratiei nazale, deconditionarea obiceiului vicios al respiratiei orale; Cointeresarea altor analizatori (vizual, kinestezic, auditiv); Formarea si dezvoltarea expirului oral, prin formarea si dezvoltarea suflului bucal; Dezvoltarea motricitatii aparatului fono-articulator; Dezvoltarea auzului fonematic si a atentiei auditive; Reeducarea fiecarui sunet afectat si integrarea lor in structuri fonematice.

2) 3) 4) 5) 6)

d. Etape in terapia retardului de limbaj: In cazul retardului de limbaj, terapia trebuie sa inceapa de la ovarsta cat mai mica, deoarece, daca nedezvoltarea limbajului se prelungeste pana la intrarea in scoala, copilul va fi supus la presiuni pentru a realiza doua cerinte principale sa recupereze intarzierea in dezvoltarea limbajului si sa faca fata cerintelor impuse de procesul instructiv educativ .