Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
4Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Mircea-Eliade-Huliganii

Mircea-Eliade-Huliganii

Ratings: (0)|Views: 32 |Likes:
Published by alina10popescu

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: alina10popescu on Aug 04, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/29/2013

pdf

text

original

 
MIRCEA ELIADE
HULIGANII
Coperta de : Vanda Bsveanu
Tipărit la Imprimeria „Bacovia" Bacău sub comanda nr. 5165/1992
MIRCEA ELIADE
HULIGANII
Ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de MIRCEA HANDOCA
EDITURA RUM-IRINA
BUCUREŞTI 1992
CUVÎNT ÎNAINTE
La 29 noiembrie 1935, în vitrinele librăriilor bucureştene a apărut
 Huliganii,
noul roman al lui Mircea Eliade.Autorul, un tînăr de 28 de ani, era deja celebru, în special datorită romanului
Maitreyi,
a conferinţelor din cadrul
Criterionului
şi a cursiv . rilor şi seminariilor ţinute la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, undefuncţiona ca asistent onorific al catedrei de, logică şi metafizică.
 Huliganii
reprezintă a zecea carte tipărită a lui Mircea Eliade. Dacă amintim că pînă atunci publicase peste o miede articole şi eseuri, ne putem da seama de prodigioasa activitate a tî-nărului scriitor şi om de ştiinţă.Aparent o continuare a
întoarcerii din rai
 — 
 Huliganii
este o frescă socială de o deosebită autenticitate şicomplexitate, care-şi are propria sa autonomie. Scriitorul renunţă la tehnica monologului interior, deşi e convinscă noua modalitate e infinit mai facilă.Acţiunea se desfăşoară pe mai. multe planuri, mai ales în Bucureştii anilor 1933—1934.Personajele sînt — în marea lor majoritate — tineri între 18 şi 25 de ani, avînd în ei ceva din nihilismul eroilor lui Dos-toiewski. Nonconformisti, cu o uriaşă încredere în sine, consi-derînd problemele de sexologie esenţiale,cred că lumea începe cu ei. Plini de contradicţii nu le pasă de prieteni sau de propria lor familie, nu-şi respectăcuvîntul dat, nu au nici milă, nici complexe. Pentru ei nu există morală.David Dragu îi lămureşte sensul termenului huligan prie-tenuîui său mai tînăr, Alexandru Pleşa : „Cuvîntulacesta e frumos, e un cuvînt foarte frumos. Şi cuprinde foarte multe lucruri... De aceea îmi place şi-l întrebuinţezdes... Să nu respecţi nimic, să nu crezi decît în tine, în tinereţea ta, în biologia ta, dacă vrei... Cine nu debuteazăaşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume — nu va crea nimic, va rămîne sterp, timorat, copleşit de adevăruri. Să poţiuita adevărurile, să ai atîta viaţă în tine încît adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida — iată vocaţia dehuligan"...Peste ani, cînd Claude Henri Rocquet îl va întreba despre începutul... celebrităţii, după ce s-a referit mai întîi laMaitreyi, Eliade se opreşte asupra Huliganilor, în care a vrut să-şi pre-. zinţe propria sa generaţie: „Consideramcă aceşti tineri erau huligani în adevăratul sens al termenului, oameni care pregătesc o revoluţie spirituală,culturală şi, dacă nu „politică", cel puţin reală, concretă. Personajele erau deci tineri scriitori, profesori, actoricare vorbeau mult. O grupare de intelectuali şi pseudo-in-telectuali, care semănau cred cu Contrapunctul luiHuxley" (L'Epreuve du Labyrinthe, p. 87).Din galeria „huliganilor" se desprinde, în primul rînd, Petru Anicet. Pentru el muzica înseamnă totul. Rece şi brutal, visează să ajungă cineva, să-şi cucerească un loc în muzica românească. Bogăţia şi celebritatea puteau fiînfăptuite fie prin ajutorul unei femei, fie prin furt. împotriva convenienţelor sociale, trăieşte cu Nora, o prostituată de la care primeşte mici sume fără a-şi face procese de conştiinţă. Acceptă „invitaţia" Anisoarei, elevasa de 16 ani, care i se oferă cu frenezie: Nu-şi face scrupule şi o îndeamnă să fure pentru el bijuteriile familiei.Doamnă Anicet aflînd, se spînzură de ruşine.Scena finală — descrierea înmormîntării bătrînei mame a lui Petru — e scrisă cu o mînă de maestru. Replicafinală a romanului aparţine lui Petru (în „individualitatea" căruia se află cîte ceva din Julien Sorel şi Rastignac): — „I-am făgăduit să-i aduc pe toţi la Arvireşti... O să am de furcă... în cîţi ani crezi tu că se poate cumpăra omoşie mare aşa cum a fost a noastră ?"...
 
 Nu vom mai putea afla dacă eroul va reuşi vreodată să-şl răscumpere moşia. Cea de-a treia carte a ciclului„întoarcerea din rai", intitulată iniţial „Viaţa nouă", apoi „Şt'efania" nu a fost terminată. Cîteva fragmente s-au publicat în revistele vremii în anii celui de-al doilea război mondial.Alexandru Pleşa la 22 de ani ai săi nu are remuşcări atunci cînd fata pe care se pregătea s-o părăsească sesinucide.Mitică Gheorghiu, funcţionar la bancă —■ e un personaj pitoresc şi insolit. Timid şi îndrăzneţ, burlesc şi grotesc, plin de candoare, sentimental şi vulgar, e în acelaşi timp naiv şi bădăran. Numele îi este ales deliberat. Prenumeletrimite la funcţionarul bucureştean din schiţele lui Caragiale, cu care are atîtea similitudini (în caracter şicomportament). Numele de familie îl asociez cu Gheorghidiu din romanul lui Camil Petrescu. Posibil să fie —  pentru acest gelos — o inconştientă contaminare cu numele eroului din „Ultima noapte de dragoste, întîia noaptede război".David Dragu are 29 de ani şi a trecut şi el prin faza huli- -ganismului.Cînd în 1964 autorul va reciti „Huliganii", cartea i se va părea interesantă, atractivă. Nu va avea însă răbdare săreia paginile consacrate conversaţiilor şi discuţiilor teoretice : „Cruditatea cîtorva scene m-a exasperat. în acelaşitimp, poate în mod just, sălbăticia şi bestialitatea acestor „huligani" în vîrstă da20—25 de ani, păstrează romanului semnificaţia şi actualitatea sa. Căci aceste personaje cinice, crude, sălbaticeau devenit familiare în Europa occidentală în ultimii zece ani" (Fragments d'un Journal, p. 463).Probabil această „actualitate" a determinat ca, în mod independent, doi oameni de litere, cunoscători ai limbiiromâne (Jean-Louis Courriol şi Alain Păruit) să traducă în franţuzeşte romanul „Huliganii". Editura L'Herne atipărit în 1987 versiunea celui de-al doilea.Mă întreb însă dacă lectorul francez — oţicît de cultivat ar fi el — va vibra la fel ca noi la fiece element concretdin viaţa zilnică a Bucurestiului deceniului al patrulea.Poposim la Gara de Nord şi intrăm în restaurant. Pe Calea Victoriei, în sus, pe dreapta, trecem prin faţa Palatuluişi mîncăm o îngheţată la cofetăria Nestor. Pe strada Grigore Alexan-drescu luăm parte la o serată. Numelestrăzilor s-a păstrat. Hoinărim şi noi alături de eroi, pe Batistei, pe Sărindar, pe Academiei, zăbovim la PodulElefterie. Ne plimbăm pe Izvor şi pe Bulevardul Elisabeta.întorcîndu-ne spre Şosea, ne oprim în faţa Arcului de Triumf. Eia Biserica Domniţa Balaşa asistăm la botezulunei fetiţe, concertele Filarmonicii le ascultăm la Ateneu.De mult prin faţa Universităţii nu mai trec tramvaiele şi pe străzile oraşului nu mai vedem băieţii de prăvălie cucoşu-leţul acoperit cu muşama şi nici comisionarii — care uneori făceau şi oficiul de poştaşi. Nici la „Dragomir"nu mai putem cumpăra un sfert de kilogram de icre negre. De Sfîntul Gheorghe nu mai e scadenţă de plată achiriei. Restaurantul „Modern" e „Berlinul" de astăzi. Zadarnic mai căutăm în spatele Gării de Nord cîrciumioaraunde poposiseră Petru Anicet şi Alexandru. Şi-acum însă, pe Bulevard, iarna, trunchiurile castanilor par mainegre, mai scheletice.Se pare că am mai zărit pe undeva, într-un colţ, o mică grădină de vară, cu cîteva mese afară pe trotuar — undese serveşte în special bere.Casa din strada Aurelian zugrăvită în galben deschis ar mai putea fi identificată : „Mediocră, fără stil, nici vîrstă,aşa cum erau pînă la război majoritatea caselor din Bucureşti. Destul de bine îngrijită, însă cu gardul stropit proaspăt, cu brazde de flori. Un mic trotuar, stropit din belşug cu apă traversa curtea întreagă pînă în fund la bucătărie".în jumătatea de secol care s-a scurs, strada Mătăsari s-a schimbat mult. O casă asemănătoare celei a familieiAnicet, din fundătura străzii, nu am mai găsit. Păstram însă în memorie zeci de imagini asemănătoare,contopindu-se cu descrierea lui Eliade : „în faţă era o grădină neîngrijită, cu o cişmea legată cu cîrpă, ca să nu picure continuu. Trei odăiţe scunde, mirosind a lemn ud şi o bucătărie... în dosul casei se întindea o curte largă,noroioasă, cu un grajd aproape surpat, pe care D-na Anicet îl închiriase totuşi unui căruţaş din mahala. în fundlîngă gard, erau cîţîva vişini şi gutui, crescuţi sălbatic printre bălării şi iloarea soarelui"...Departe de ţară personajele, oricît de mediocre ar fi, rememorează specificul românesc. Mitică Gheorghiu are laViena nostalgia lăutarilor: „Mi-e dor de un cîntec românesc, vorbi el într-o noapte. Mi-e dor de lăutari. Mi s-aacrit de jazurile astea".Unele din ideile personajelor, în special cele ale raisonerului David Dragu le vom întîlni în eseistica lui Eliadeapărută în „Cu-vîntul" şi „Vremea" în anii 1932—1935 („teoria" provinciei care ratează, a omului nou, etc). Numele proprii prezente în discuţiile „huliganilor" (Dostoiewski, Dante, Goethe, Gide, Niezsche, Nae ionescu)au constituit, de asemenea, temele mai multor glose.Realizată în.ansamblu, prin compoziţie, tipologie si ideatică, această carte pune în discuţie problema conflictuluidintre generaţii şi a destrămării familiei. Cîteva fragmente în sine sînt antologice : descrierea atmosferei bizaredin casa familiei Lecca, serata Feliciei, moartea şi înmormîntarea D-nei Anicet.Crearea unor personaje viabile, ce se comportă şi discută dezinvolt într-o societate zugrăvită cu fervoare şiautenticitate — iată unul din meritele principale ale cărţii.După mai bine de jumătate de veac, rămîne valabilă concluzia lui Pompiliu Constantinescu, din cronica literară aromanului, apărută în „Vremea", la 12 ianuarie 1936 :
 
„Prin Huliganii, d. Mircea Eliade se afirmă ca cel mai complex, mai tulburător şi divers romancier al generaţieisale. Romanul Huliganii este o mare izbîndă a D-lui Mircea Eliade ; într-un fel este şi primul său adevăratroman, iar controlul expresiei, ritmul lui interior şi uşurinţa de a utiliza mai multe tehnici spre un scop unic, îlfixează printre cele mai bune şi mai autentice opere ale epicii noastre tinere".
MIRCEA HANDOCA
 NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Textul de faţă reproduce adiţia a Hl-a (ultima) apărută în 1943 la Editura Cugetarea Georgescu Delafras.Am aplicat ortografia în vigoare, înlocuind apostroful prin cratimă şi pe â prin î.Am păstrat scrierea cu majusculă
a
zilelor săptămînii şi a lunilor anului. Nu am modificat, genitiv-dativul substantivelor feminine (le-
fei,
tinereţei, eărnei). Am reprodus întocmai (cu e sinu cu i' cuvinte ca : săibatec, nemerea, întunerec, desperat, trimpete. Nu am intervenit nici în transcrierea cuvintelor de origine franceză sau engleză :
rouge, abat-jour, mauve,bohemi, match, sky, interview.
Am renunţat la
u
final la substantive (soiu, războiu, tără-boiu). Am notat cu
1
şi nu cu
r (turbure, turburaro
audevenit tulbure, tulburare). Cuvîntul
complect
l-am redat prin forma actuală : complet.La început de silabă am transcris
ie
şi
nu e (contribuie, trebuie
şi nu
contribue, trebue).
Am adăogat un
i
la aeelaş şi totuş (acelaşi,
totuşi).
Am preferat pe
z
nu pe
s
(conform normelor actuale) in cuvinte ca :
 îndrăzni, zvîrli, zgomot; dezveli,dezbrăca, zgudui, dez-lănţui, răzgîndi,
etc.
*
 
'•
 
'
 
M. H.
PARTEA ÎNTÎIA
Petru Anicet ajunse la lecţie cu o jumătate de ceas mai tîrziu. Anişoara îl aştepta, ca întotdeauna, înfaţa ferestrei mari care se deschidea în parc, cu amîndouă mîinile rezemate de zid. Părea palidă,emoţionată, ca şi cum apropierea lui ar fi hotărît asupra unor lucruri foarte grave. Pianul era deschis,cu un caiet de Czerni pe pupitru ; alături, pe mescioară, nelipsitul vas cu flori proaspete. — Iar a rupt Adriana un tablou ! şopti îndată ce Petru deschise uşa. L-am ascuns aici, mama nici nuştie !...îi luă mîna şi-l trase către fundul odăii, mai întunecat, mai straniu prin acele candele vechi şi niciodatăaprinse, atîrnate de tavan şi înşirate pe policioarele col-ţarului. Anişoara îi strîngea mîna fără sfială ;acum nu avea de ce să se teamă, Adriana rupsese un nou tablou. Putea să-l tragă alături de trupul ei, putea sâ-l simtă aproape. — De-abia ieri îl pictase...îi arătă tabloul ; fără nici o noimă şi inutil de fantastic, ca toate tablourile d-nei Lecca. Pînza aveadesigur o legendă, dar Anişoara nu se pricepea s-o lămurească. Petru privi cu oarecare melancolie peisajul acela fantomatic, cu pomi înalţi şi golaşi, care semănau atît de mult cu castanii parcului.Deasupra scheletelor arborilor fîlfîia o arătare himerică, un soi de fantomă cu o aripă de înger şi cu un braţ gol de femeie, înfăşurat cu o bandă pe care se putea descifra semnul Crucii Roşii. — Mama spune că a vrut să picteze simbolul lui „Inter Arma Caritas", îşi aminti Anişoara.
11
Petru găsi prilejul să-şi elibereze mîna. Apucă bucăţile tabloului rupt şi le ridică pe rînd la lumină.Exact în patru bucăţi ; ca şi celelalte, ca şi celebrul „Mister al mînăstirii într-un picior", tablou ruptchiar în săptămîna angajării sale ca profesor de pian în familia Lecca. Domnişoara Adriana nuoboseşte lesne. De astă iarnă — mai exact din ■ acea- seară de 16 ianuarie, cînd Petru a intrat pentruîntîia oară în Vila Tycho Brahe — domnişoara Adriana a rupt aproape douăzeci de tablouri. Le rupeaîndată ce erau gata, cu pasta încă umedă. De tablourile din perete — unele mari şi înspăimîntătoare canişte cearceafuri spurcate — nu se atingea. Asupra lor nu-şi recunoştea nici un drept. Dar nu cruţa niciuna din pînzele umede, nici una din acele pînze micuţe (d-na Lecca renunţase în ultimii ani lasubiectele prea alegorice, la spaţiile prea vaste) asupra cărora îşi surprindea-mama pre-gătindu-se săsemneze." (D-na Lecca alegea cu multă caznă locul unde îşi punea semnătura. Cîteodată distribuia lite-rele pseudonimului său de pictoriţă — Lelia — pe linia rotundă a unui curcubeu, pe eşarfa unui înger, pe valurile unei ape paradisiace. Căutarea locului nemerit pentru semnătură dura uneori cîteva zile. înacest timp intervenea gestul Adrianei.) — De ce tremuri ? întrebă Petru brusc, privindu-şi eleva drept în ochi.Anişoara tremură' mai tare, gata să izbucnească în lacrimi. — D-ta nu ştii cît sufăr, şopti ea, nici nu poţi bănui cît de mult sufăr în casa asta...

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->