Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword or section
Like this
2Activity

Table Of Contents

0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
a Ana - Coridoare de Oglinzi

a Ana - Coridoare de Oglinzi

Ratings: (0)|Views: 20 |Likes:
Published by Andries Mihai

More info:

Published by: Andries Mihai on Aug 15, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/15/2011

pdf

text

original

 
ANA BLANDIANA
1
 
CORIDOARE DE OGLINZI
Redactor: Delia Opreadoprea@liternet.ro Scanat: Corina Ungureanucungureanu@liternet.roCopertă : (c) 2003 Dora Ionescu dionescu@liternet.ro  Editor format HTML: Dora Ionescudionescu@liternet.ro Text: (c) 2003 Ana Blandiana Toate drepturile rezervate autorului.(c) 2003 Editura LiterNet pentru versiunea Adobe PDFEste permisă difuzarea liberă a acestei cărţi în acest format, în condiţiile în care nu i se aduce nici omodificare şi nu se realizează profit în urma acestei difuzări. Orice modificare sau comercializare aacestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet este interzisă.ISBN: 973-8475-25-2Editura LiterNethttp://editura.liternet.ro/ office@liternet.ro
A FI SAU A PRIVI
Nu ţin minte când şi cum s-a născut pentru prima oară în mine ideea că orice mi se întâmplă se întâmplă spre binele meu, că, indiferent cât de dramatică, orice întâmplare e o experienţă şi oriceexperienţă un câştig, dar eram încă destul de mică, din moment ce nu-mi doream decât să ajung mare,când - îmi amintesc - mă consolam de orice necaz cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să crescfără îndoială mai repede.În orice caz nimic nu m-a clintit din ciudata mea credinţă şi dacă timpul, trecând, a reuşit totuşi săschimbe ceva, nu esenţa ideii mele a reuşit s-o schimbe, ci finalitatea ei: când mi se întâmplă un necazmă consolez cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să îmbătrânesc fără îndoială mai încet.Am observat că despre lucrurile prea serioase nu îndrăznesc să vorbesc decât puţin în glumă.Asemenea unei măşti, tonul jucăuş reuşeşte nu să ascundă, ci să stilizeze gravitatea celor spuse.Absoluta mea încredere în puterea benefică a experienţei şi-n forţa curativă a suferinţei s-a transformatcu timpul dintr-o concepţie de viaţă, într-un destin, şi chiar într-un destin literar - din moment ce oricemi se întâmplă reprezintă un spor de cunoaştere şi, la rândul lor, toate jertfele de pe altarul cunoaşteriiau, cu puţin noroc, şansa de a fi aprinse de ochiul zeului şi transformate în pagini, eu însămi nu suntdecât un prilej dat vieţii să se întâmple, un martor benevol şi plin de atenţie al propriilor mele tragedii.Veşnic plecat de acasă, mereu în documentare în propria sa viaţă, spiritul meu este prea ocupat cuprivitul pentru a putea fi cu adevărat înfrânt sau învingător şi chiar pentru a putea fi. A fi şi a privi devindouă verbe opuse şi violent exclusive în lumina unui întreg destin. A fi sau a privi, asta e întrebarea.În această perspectivă, a aştepta nu înseamnă a pierde timpul, ci a te împărtăşi dintr-o psihologiecolectivă infinit sugestivă; a fi înşelat nu e numai o umilinţă, ci şi o revelaţie; a fi lovit nu e numai odurere, ci şi o descoperire. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi bolnav chiar, a vorbi cu uncopil, a face piaţa, a întâlni un prieten, a fi nedreptăţit, a fi lăudat, a fi iubit, a nu fi iubit devin, dinsimple întâmplări, situaţii magice de dezvăluire a lumii, prilejuri de uluitoare surprize în univers. A fipentru a privi iată o fascinantă terapeutică, iată o soluţie.
SCUTUL FRAGIL
2
 
La o primă vedere, relaţia dintre lume şi scris este o simplă prismă cu trei feţe: există scriitori care aucontemplat lumea aşa cum era ea, alţii care s-au iluzionat că o văd aşa cum ar fi dorit-o şi alţii care au încercat să o schimbe. Dar totul se complică dacă ne amintim că mai există poeţii, cei care, după ce auvăzut-o, au vrut să pună o alta în loc: substituire nu întotdeauna lipsită de riscuri, pentru că nu întotdeauna lumea propusă de poeţi era mai uşor de suportat decât cea adevărată, reală. Prin poeţi înţeleg, desigur, nu pe autorii de versuri, ci pe autorii de viziuni, pe cei în care razele realităţii pătrundrefractate straniu de substanţa sufletească străbătută, substanţă ce nu se lasă pătrunsă decât pentru aputea răsturna şi adânci înţelesurile.Dar, oricărei categorii i-ar aparţine, între scriitor şi lumea căreia el îi este ecou se aşază - ca un scutcapabil nu numai să-l apere, ci şi să-l ajute să învingă - opera sa. Secole de-a rândul, poetul a fostasemenea lui Perseu, fiul lui Zeus, cel care, pentru a înfrânge Meduza, şi-a şlefuit scutul şi l-a făcutoglindă în care, văzându-şi chipul, Gorgona să fie ucisă de revelaţia propriei ei urâţenii. Secole întregi,ambiţia realistă a scriitorului a fost aceea de a reflecta atât de perfect lumea, încât aceasta să poată fi învinsă ori măcar îmblânzită de spectrul propriei ei imagini. Victoria artei se datora astfel nu numaiefortului estetic de "a oglindi", ci şi filosoficei ambiţii de a schimba raportul de forţe între ceea ce esteşi ceea ce
se înţelege
.Scepticismul modernilor a pierdut, însă, această iluzie, ca şi speranţa că realitatea mai păstreazăingenuitatea necesară pentru ca - văzându-se aşa cum e - să fie cuprinsă de oroare. Acum, cândsingurătatea, neîncrederea şi războaiele au dovedit că ştiu să sluţească şi să ucidă mai bine decâtbietul cap al Gorgonei, poetul s-a văzut şi el nevoit să-şi schimbe armele. Sfidării şi nepăsării, el le-arăspuns prin coşmare de fabricaţie proprie, artizanală. Renunţând să mai reproducă neapărat lumea, ela ales calea de a-i arăta nu propria ei faţă, ci cutremurătoarele viziuni pe care aceasta le poate produce în sufletul lui. Nu imaginea vie a Meduzei reflectată în scut, deci, ci însuşi capul Gorgonei, tăiat şitransformat într-o forţă capabilă să apere şi să învingă. Poezia devine astfel scutul fragil al pleoapelor, în umbra lăsată a cărora universului real i se dă şansa naivă, şi mereu încrezătoare, de a renaşte.
BIBLIOTECI
Când mă gândesc la papirusurile distruse ale templului din Memphis, şi la cele două sute de mii devolume nimicite ale bibliotecii din Pergam; când mă gândesc la acel jumătate de milion de manuscriseale bibliotecii din Cartagina, dispărute atunci când oraşul lui Hanibal a fost şters de pe faţa pământului;când mă gândesc la arderea marii biblioteci din Alexandria; când mă gândesc la acel an 213 î.e.n. cândsuveranul din Ţrin a ars toate cărţile, pentru că din cărţi îşi scoteau argumentele cei ce i se împotriveau, încât înălţătoarele învăţături ale lui Lao Ţî şi echilibratele învăţături ale lui Confucius, şitoată incredibila ştiinţă a mileniilor anterioare abia dacă au mai putut fi adunate din legendă şi dinamintirile bătrânilor; când mă gândesc la cele trei sute de mii de volume arse de Leo Isaurus înConstantinopolul secolului al optulea; când mă gândesc la pergamentele rase de călugării care aveaunevoie de spaţii de scris pentru multiplicarea dogmelor ce fuseseră suferinţe şi iubiri; când mă gândescla gândurile aşternute şi neaşternute spulberate de autodafé-uri şi la rugurile, mai tinere încă,trimiţându-şi fumul şi spaima până la noi - încăpăţânarea mea de a scrie şi perseverenţa mea în faţapaginii albe, stăruinţa de a-mi transforma clipele în litere şi zilele în fraze şi îndărătnicia de a pune înlocul anilor scurşi şi-al vârstelor consumate mormane de hârtie atât de greu înnegrită, dar atât de uşorinflamabilă, mi se par înduioşătoare şi mai absurde încă decât încercarea de a opri anotimpurile să seurmeze sau râurile să curgă. Şi totuşi - acel
totuşi
răsărit mereu în pofida celei mai formale logici şicontinuând să existe împotriva tuturor argumentelor în stare să demonstreze strălucitor că existenţa sanu are nici un rost - şi totuşi scriu, cu toate că hârtia se aprinde şi cerneala se şterge, aşa cum femeilenasc, cu toate că ştiu că fiii lor vor muri cândva. Sau poate tocmai de aceea? Căci dincolo dedistrugerea bibliotecilor din Memphis şi din Pergam, din Cartagina şi din Alexandria, din Ţrin şi dinConstantinopole, a mai rămas totuşi ceva de pe urma atâtor şi atâtor împărăţii, mai ştim totuşi cevadespre ele, pentru că printre incendii şi războaie, printre măceluri şi cutremure, cei ce scriau aucontinuat totuşi, fără încetare - şi împotriva tuturor argumentelor - să scrie...
3

Activity (2)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->