Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
4Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Formula as Nr 954

Formula as Nr 954

Ratings: (0)|Views: 108 |Likes:
Published by KakaRaku

More info:

Published by: KakaRaku on Aug 16, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/21/2012

pdf

text

original

 
Formula AS Nr 954
Doi centimetri de singuratate
* Sunt ultimele supravietuitoare. Singurele ramase din "vremea aceea". Livia si Stefania, acum in varsta de 87 de ani.Doua fetite blonde, doua prietene nedespartite ce se jucau intre flori, in gradina unei case mari, boieresti, dintr-un sataltadata romanesc, separate apoi pentru totdeauna de un hotar nemilos, tras peste noapte. Pe-o harta normala, pestegranita, doi centimetri le-au despartit toata viata. Una a ramas aici. Alta dincolo *
 
Felicitarea aurie
 Putila, comuna de munte, aflata astazi pe pamantul Ucrainei. Casa copilariei a fost a Liviei. Mare, noua odai, cu zidurile dinspregradina imbracate pe de-a-ntregul in trandafiri albi. Stefania Boiciuc ii era verisoara, singura la parinti, pe atunci. Venea aproapezilnic la casa de flori. Abia astepta s-o poata zbughi de acasa, sa se joace alaturi de Livia si fratii sai. O armonie era gradina aceea.Un rai. O icoana, astazi, pentru cele doua batrane singure, care-si amintesc din departari. Se intampla ca parintii Liviei erau oamenibogati: Eugen si Romualda Priscornic. Tatal, notar public, absolvent cubrio de Drept la Viena. Prin munca si faima lui de jurist ridicase o gospodarie trainica - grajduri cu vite, cai mandri, cu care seplimbau in trasura sau in sanii elegante, cinci servitori pentru gradina si bucatarie, pamanturi intinse, plus inca doua case si maimari (intr-una gazduiau chiar o intreaga Judecatorie importanta a intregului tinut). Au pierdut totul intr-o singura zi. Casele,pamanturile, animalele. Totul. Era 29 iunie 1940, chiar de sfintii Petru si Pavel. Soldatii sovietici paseau incolonati pe ulita mare, cufanfara inaintea lor. De atunci, viata nu a mai fost la fel.*24 decembrie 2010. Un apartament micut, de bloc, din orasul Campulung Moldovenesc, Romania. O camera e incalzita, cealalta nu- pentru putina economie. E imbracata gros si sta visatoare pe un fotoliu visiniu, aproape de soba, intr-o atitudine nobila, princiara,foarte atenta cu sine insasi. Parul complet alb si des, grijuliu pieptanat, ii da parca si azi atitudinea aceea de fosta scolarita severeducata la pensionul de fete din Cernauti. A fost toata viata educatoare. Cel mai mult pe lume i-a placut sa aiba grija de copii. Inspatele ei, pe-un perete frumos luminat, sunt trei peisaje cu Bucovina, ale unui cunoscut pictor austriac, Albert Kollmann - singureleramase din zecile care impodobeau odinioara casa cea mare din Putila.
Parintii Liviei, in gradina cu flori
Sub fereastra, o masina de cusut nemteasca, marca Singer, ce functioneaza la fel de bine ca acum aproape un veac, cand tatal i-afacut-o cadou mamei. Desi i s-au oferit pe ea sume impresionante, Livia nu a vrut sa o dea. Pentru dansa, nu este un obiectoarecare. E masina de cusut care le-a salvat viata atunci, in refugiu, dupa ce tatal lor a murit. Din croitorie au supravietuit, ea,mama si fratii sai, in anii aceia cumpliti de pribegie. Masina asta. Cu picioare de fier impletit, inscriptie aurita si pedala. Pe masa ceascunda din mijlocul odaii, sub cateva crengi de brad ornate cu globuri, e asezata, in picioare, o felicitare aurie, desfacuta, cu litereslavone. "Draga Livica. Sarbatori de Craciun iti doresc, fericite, si Anul Nou 2011 fericit iti doresc. Nu sunt cunoscuta cu familia ta,dar le doresc la toti bucurie si mult noroc! La noi, a cazut zapada. 6gr. de frig. E tare frumos, dar mie imi este tare trist. Anii trecasa de repede! Anul nou se incepe, te uiti, anul a trecut. Eu nu vreau sa trece vremea asa de repede. Cred ca si tu nu vrei. Avemnepoti, stranepoti, ei sunt asa de mici. Eu am vazut numai pe unul, al doilea are 1 an. Tare as vrea sa-i vad. Pe Olga, tot. Fiul meu,Petru, lucreaza mai mult la Kiev. Eu sunt singura. Mi-e dor de tine. Mi-e dor de Putila. Te sarut cu dor si cu drag". Semnat:
 
Stefania.Livia mai primeste asemenea cuvinte cateodata, de sarbatori, de la o adresa greu de deslusit pe plic, din cauza slovelor aceloraucrainene si, cu trecerea anilor, avand tot mai multe stangacii de exprimare in romaneste. Inainte, prietena ei scria corect,impecabil. Doar au fost colege la scoala primara romana. Apoi?... Nu mai stie ce s-a intamplat. Din acea vara a anului 1940, celedoua copile blonde din gradina cu flori nu s-au mai intalnit niciodata.Raiul florilorCopiii si florile. Asta i-a placut Liviei toata viata ei. E singurul locatar din bloc care a plantat flori in fata, pe terenul public,ingrijindu-le cu mare efort si atentie. Ca sa fie frumos. Camera ei, de asemenea, e plina de plante. Isi aminteste cu o precizieuluitoare locul fiecarei flori din gradina casei parintesti, de dincolo de granita. 130 de tulpini de trandafir. Agatatori, care imbracaucasa, pitici sau tufe parfumate. Bujori, margarete albe si rosii, crini, salvie, lalele, garoafe, cafelute, flocs, nu-ma-uita, gura-leului.Imi arata cu degetul si ochii inchisi unde erau fiecare acolo, in iarba, la locurile lor. Ce culori aveau, ce forme, toate detaliile...Veranda larga, invesmantata toata in caprifoi...
Livia (in mijloc) si fratii ei
In spate, spre un rau limpede, acea "steingarten" (gradina de piatra), cu mici stanci ornamentale, pe care cresteau specii rare deplante, pe care tatal ei le comanda direct de la Viena, primindu-le-n ladite, primaverile, apoi ingrijindu-le singur-singurel, fara niciun ajutor din partea mamei, fiindca-i placea sa-i bucure pe toti cu frumusetea gradinii sale. Pentru toate avea vreme tatal ei, EugenPriscornic. Ingrijea florile imbracat in costum, c-o palarie alba cu boruri largi pe crestet. "Si imi rasuna si azi in minte tacanitulfoarfecei lui de gradina, diminetile, cand mama deschidea larg fereastra de la picioarele noastre si o lumina racoroasa intra in odaiacopiilor care ne trezeam. Atunci auzeam de afara tacanitul: Tac-tac... Tac-tac. Asa, rar. Tata lucra la gradina zambind, fluierandlieduri nemtesti...".Avea mustata, ochii albastri si era inalt tatal Eugen. El tinea familia unita, prospera. Decorase peretii odailor cu o multime detablouri cu flori si peisaje bucovinene, caci asta era o alta mare satisfactie de-a lui, cand primea vreun oaspete: sa-l plimbe princasa si sa-i prezinte tablourile. Cu 20 de ani era mai in varsta decat mama Romualda, dar ea il venera pentru forta lui de a facetoate lucrurile bine. Pe cei doi frati ai Liviei ii chema Cornelia si Romulus. In casa mai traia si bunica lor, Rozalia, care nu vorbea cucopiii decat in limba germana, ca sa invete. Apoi, Stefania!... Aparitiile ei erau mereu o bucurie. Singura prietena de aceeasi varstacu Livia. Candva, intre flori de nu-ma-uita, isi jurasera amandoua ca n-o sa se desparta, nici la scoala si nici mai departe, oriundele-ar duce destinul. Erau cu totii impreuna si era bine. Peste tot in jur, pana departe, era numai si numai Romania.
Exodul
 Mai intai s-a auzit zgomot de toba, in capatul ulitei largi. Apoi trompetele. Cativa ofiteri calari, cu nadragi bufanti, sapca larga catroata carului si uniformele acelea de pasla, verde-murdar, nemaivazute pana atunci. Era ora 5.30 dimineata si lumea abia sedezmeticea. "Cine sunt oamenii astia?", a murmurat tatal incruntat, ridicandu-se din pat si mergand spre fereastra. In spatelecalaretilor au aparut niste masini. Apoi, cateva tunuri, trase prin praf. Soldati murdari, zdrentarosi, unii dintre ei doar niste bieticopii, de vreo 16 ani. Si muzica. Muzica aceea taraganata, ruseasca, alunecand pe dinaintea ferestrelor. Nimeni nu pricepea ce se-ntampla. Oamenii ieseau pe strazi, cascand inca. N-aveau nici cea mai vaga banuiala despre ce avea sa li se spuna public, dupanumai cateva ore. Anume, ca mai au trei zile de stat in casele lor. Atat. Ca trebuie sa impacheteze si sa-si paraseasca locuintele. Seuitau unii la altii si nu le venea a crede. Cedarea Bucovinei de Nord?!... Ce-o fi si asta?
 
 
Livia in gradina
De ce? Pentru ca asa se hotarase. Pur si simplu, peste trei zile, aici nu mai trebuia sa fie Romania. Nu mai era casa lor. Se inchideagranita. Gata. O linie grosolana, trasa in graba cu un creion bont de tamplarie pe-o harta de campanie, de-un general pe numeMolotov. Daca i se miscau degetele generalului astuia o jumate de centimetru mai sus, totul ar fi fost ca-nainte.Dar nu a fost. Pentru Livia, cele trei zile parca abia au trecut. "Tin minte ca a doua zi, dis-de-dimineata, mama a pus intr-ungeamantan niste lingurite si cateva stergare de bucatarie. Lucrurile astea ii picasera sub ochi atunci cand s-a trezit si, automat,saraca le-a pus in bagaj, fara sa se mai gandeasca. Umbla cu geamantanul acela pe jumatate gol prin casa si se uita asa, in jur, capierduta: "Ce sa luam, dragii mei?... Unde mergem noi acum, mai copii?..." Toata dimineata am auzit clinchetul linguritelor, trecandprin odai... Tata nu a vrut sa plece, pana in ultima clipa. Tinea mereu in maini un atlas geografic urias, gros, nemtesc, si ne ziceatuturor: "Este o greseala! Rusii nu au fost niciodata aici. Uitati-va. Trebuie ca este o greseala!...". Se uita la vecini cum pleaca dincase, de pe pamanturile lor si nu-i venea sa creada. "Oameni buni, este o greseala!...". Din cauza asta, noi am fost ultima familiecare a plecat din Putila - comuna mare, cu mii de oameni. Ultimii romani. Pustie era strada noastra, unele case ardeau. Rusiidadeau foc si jefuiau totul. Si se auzeau clopote. La intervale rare, bateau in dunga peste intreg satul, ca dupa mort...".Au plecat noaptea, pentru ca a doua zi, la ora patru dupa-amiaza, se inchidea granita. Intr-o caruta mica au pus cateva lucruri -hainute de-ale copiilor, o parte din tablouri, cateva paturi, plapume, covoare. Masina de scris a tatei. Masina de cusut Singer. Ceitrei armasari mandri fusesera inca din prima zi confiscati de rusi. La fel, restul animalelor. Le mai ramasese un manzuc instelat, dedoi ani, neinvatat inca la caruta. Lui i-au pus hamurile. Tot drumul, 70 de kilometri pana la Radauti, tatal Eugen avea sa-l faca pe jos, tinand acest calut de capastru.
Livia in scoala normala in banca a doua, la perete
In ziua plecarii, pe la pranz, s-au intalnit cu Stefania si tatal ei, Ion Boiciuc. Au vorbit putin, doar barbatii. Ion nu voia sa plece.Privea in zare, spre un punct fix, ca hipnotizat, si-o tinea mortis ca nu vrea. De ce? Uite asa! Nu voia. Cum sa plece, sa lase tot?"Mai Ioane, nici eu nu voiam. Dar am auzit ca pe aceia care raman o sa ii duca in Siberia. Stii ce-i aia Siberia? E moartea, Ioane.Lasa macar fetita cu noi", il ruga tatal Liviei. "Lasa fata si-apoi vei vedea dumneata, dupa ce se limpezesc lucrurile...". Dar celalaltbarbat parca nici nu mai asculta. Gandurile-i erau in alta lume. Si-a luat fetita de mana si a plecat, fara nici un cuvant. Acasa la el.Un munte de om era Ion Boiciuc. Livia ii vedea spinarea lata departandu-se. Mergea abatut, cu capul in pamant, tragandu-si fatacatre casa. O copila blonda, slabanoaga, cu pasul putin sontac si neindemanatic, care a vrut sa se intoarca o data spre dansii, dartatal a smucit-o dupa el, mai departe. "Haide mai, fata. Haide, mai...".Asa ca au plecat ultimii, pe data de 2 iulie 1940, la ora unu noaptea. Pe cerul Putilei luceau stele uriase. Eugen Priscornic a deschis"casa de fier" in care-si tinea candva banii si actele notariale. A lasat-o asa, deschisa si goala. Si usa de la intrare a lasat-o largdeschisa. "Sa ia ce vor, dar macar sa nu distruga usa", a zis. "Ca e pacat...". (Aveau sa afle ca dupa nici o luna rusii pradasera sidistrusesera totul: casele, mobilele, grajdurile, gradina de flori. Absolut totul. Doar o singura candela au lasat aprinsa, in odaia dinfata.) Iar manzul cel instelat a pornit incetisor la drum. Inspre capatul strazii, tatal a oprit putin caruta, s-a intors si a privit. A privitasa... intr-un fel anume, spre casa lui. Apoi s-au uitat si ceilalti. Se vedea odaia cea mare, slab luminata, prin usile larg dechise. Siperdelele infiorate de vantul serii, la celelalte feresti. Si trasura cea eleganta, poticnita intr-o rana, inaintea scarilor de la intrare. Si,la un moment dat, o silueta de fetita blonda, venind din cealalta parte a strazii, intr-o fuga poticnita spre casa lor, facandu-le dinmers semne de adio cu mana.
Cianura pentru Siberia
 Tot o silueta e si acum Stefania, intr-un colt de poza roasa, pe masa cea scunda a Liviei. Un chip micut, cetos, indaratul unui grupde gospodari fruntasi ai Putilei. Nu i se mai disting aproape deloc trasaturile, a ramas doar un oval alburiu, sters. Dar Livia stie caea este. Ea. Prietena ei de cruce, de care jurase candva ca n-o sa se desparta niciodata. "Stefania... Oare cum o fi aratand acum?Ce-o fi facand acum, biata de dansa?...". Dincolo, pe peretii din camera friguroasa, sunt alte cateva poze mari, inramate, cu

Activity (4)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
Dan liked this
Dan liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->