http://prietenie.bravehost.com/MaxS2.

html: foc prin frecare

MOMENTE DIN ISTORIA STIINTEI - CUCERIREA FOCULUI - PRIVIND LA CER

Max Solomon
MOMENTE DIN ISTORIA STIINTEI 1 Povestea cresterii puterii omenesti, de la chinuita frecare a lemnului pentru obtinerea scanteii si pana la "miraculoasa' constructie a satelitilor artificiali si la descifrarea alfabetului vietii, este istoria stiintei si a tehnologiei. Cum a inceput aceasta istorie ? Care-i sunt momentele de rascruce si cine au fost eroii ei? Catre ce victorii noi paseste, inarmat cu stiinta, gloriosul si unicul ei purtator, omul ? Acestor intrebari ar vrea sa le dea raspus momentele din istoria stiintei ce vor urma. Primul dintre ele se cuvine a fi : cucerirea focului . CUCERIREA FOCULUI Intr-un avant salbatic te-ai dus pana la stele Si te-ai intors, aprinsa, cu una dintre ele, Ca mana iti arsese cu care-ai scormonit In jarul alb din campul de sus, esti rasplatit. Ai pus-o sa rasara, sa-ti arda-n vatra goala, A fost, biruitoare, intaia ta rascoala. Tudor Arghezi Mai toate popoarele isi au legendele lor despre foc. Imaginatia vechilor greci a creat-o pe cea mai frumoasa. Eroul acestei povesti este Prometeu, fiu al zeului Japet si frate al lui Atlas, cel care purta pe umeri pamantul. Titanul semizeu, Prometeu, -spune legenda- a fost neinfricatul prieten al oamenilor si, tocmai de aceea, dusmanit de Zeus. Rasturnand de pe tronul zeilor pe Cronos, frate al lui Japet, Zeus se inscaunase cu forta ca rege in lumea zeilor. Noul rege al zeilor il dusmanea pe iscusitul Prometeu. Il dusmanea pe cel care-i invatase pe oameni sa-si faca din lut caramizi si din trunchiul arborilor barne pentru a-si cladi locuinte ; care-i invatase sa recunoasca venireai primaverii inflorite, a verii calde, a toamnei imbelsugate si a iernii geroase, dupa rasaritul sorelui si apusul stelelor; care-i invatase pe oameni sa numere, sa domesticeasca animalele si sa le puna la jug, sa stoarca leacuri din radacinele ierburilor salbatice si sa descopere bogatiile subpamantului: arama, fierul, argintul si aurul.

Zeus ii vroia pe oameni, supusi, aducatori de jertfe, umili. Pentru a-i tine pe oameni in intuneric, el tainui fata de oameni si de Prometeu ultimul dar de care aveau nevoie pentru a-si desavarsi asezarile lor: focul. Dar temerarul Prometeu se apropie de carul soarelui si infipse o prajina de lemn uscat in valvataie. Cu lemnul aprins, el cobora pe pamant si, curand dupa aceea, la marginea padurilor pamantului, straluci focul infruntand cerul. Crunt il duru aceasta indrazneala pe regele tunetelor. Zeus porunci zeului faurar Hefaistos si servitorilor sai, Silnicia si Forta, sa-l tintuiasca pe Prometeu cu lanturi de fier de-o stanca din muntii Caucazului. Cu inima indoita, isi indeplini Hefaistos sarcina data de nemilosul sau parinte. Tot din porunca lui Zeus, un vultur poposea zilnic pe genunchii lui Prometeu inlantuit si-i sfasia ficatul, care crestea mereu la loc. Oboseala si chinul neasemuit nu izbuteau sa plece grumazul lui Prometeu. Urlau marile, vanturile si adancurile pamantului durerea lui. Dar sufletul lui ramanea intreg. Cel care a inteles forta de nebiruit a necesitatii trebuie sa indure ceea ce a hotarat soarta ii spunea Prometeu bunului Hefaistos, care-l deplangea pentru suferintele sale.

Impotriva vointei lui Zeus, Prometeu a fost eliberat. Hercule, doritor sa primeasca sfaturile intelepte ale iscusitului si neinfricatului prieten al oamenilor, sageta pe vultur si-l elibera pe Prometeu de lanturile care-l tintuiau.. Prometeu cel nascut din bogata inchipuire a vechilor greci este simbolul luptatorului impotriva a tot ce este marginire si stagnare, pentru libertate si progres, pentru nou impotriva vechiului. Adevarata istorie a cuceririi focului nu se prea aseamana cu legenda de mai sus; dar uriasa insemnatate a focului pentru nasterea si dezvoltarea civilizatiei indreptateste poemele, basmele si operele de arta de nepieritoare frumusete care preamaresc aceasta cucerire umana. La toate popoarele vechi, se intalneste cultul focului. Intretinerea focului vesnic facea parte din sarcinile preotilor. Stravechii locuitori ai Asiei: chinezii, chaldeenii, evreii, scitii, mezii si persanii si vechile popoare ale Africei: egiptenii, locuitorii Etiopiei si Libiei precum si vechii locuitori ai Europei: grecii si romanii si, la fel, vechile popoare ale Americii, locuitorii Perului, Mexicului, ai Braziliei au intretinut timp de mii de ani, in altare, focul sacru, focul care le dadea lumina in timpul noptii, caldura in timpul iernii, forta cu ajutorul careia topeau pietrele pamantului capatand fierul si arama, cositorul, bronzul, plumbul, aurul si argintul. Vatra cu foc a fost centrul vietii familiale. Focul a deschis omenirii calea metalurgiei, a ceramicei, a tehnicii si stiintei transformarii substantelor: chimia. Omul a cunoscut, fara indoiala, focul inca de la inceputul existentei sale, acum cateva milioane de ani. Trasnetul cazut in padure aprindea uneori uscaturile si mistuia alte ori colibele; lava vulcanilor aducea din adancuri gaze care se aprindeau, iar prin tinuturi cu petrol si emanatii de gaze ardeau focuri nestinse. Insa abea atunci cand omul a devenit stapan al flacarii, cand a putut aprinde si intretine focul, facand din el aliat impotriva fiarelor, si impotriva

frigului, cand l-a putut folosi pentru a frige carnea animalelor vanate, atunci a devenit focul o putere neasemuita. Unealta de piatra il ridicase pe om deasupra tuturor vietatilor pamantului. Cu ajutorul uneltelor primitive, omenirea a intrat in procesul muncii, activitate regulata cu scopul imbunatatirii conditiilor er viata; cu ajutorul focului, omul a putut ridica productia uneltelor la o trapta noua, multiplicand eficienta muncii. Primul pas pe drumul spre cucerirea focului a fost pastrarea lui. Omul perioadei de piatra cioplita a cunoscut desigur insusirea focului de-a se intretine cu vreascuri, de-a invia din jarul acoperit de scrum sub suflarea vantului. Cu ochii scanteind de bucuria descoperirii, el a suflat cu buzele tuguiate peste jarul acoperit, inlocuind astfel vantul. Cioplind cremenea pentru faurirea unui cutit sau cap de sulita, producea scantei ca cele ce se ridicau din focul natural. Aceste scantei aprindeau uneori iasca uscata care se gasea din intamplare in apropiere. Si incercand sa gaureasca cu burghiul primitiv de piatra un lemn, el avea prilejul sa simta cum se incalzeste lemnul prin frecare, ba sa vada chiar cum se aprind taratele de lemn produse prin sfredelire sub ploaia de scantei produse la cioplirea cremenii. Inventarea uneltelor de producere a focului este rezultatul experientei in munca fructificate de imaginatia creatoare a urmasilor hominizilor.

E usor sa aprinzi un chibrit sau sa atingi un buton ca sa produci azi focul, dar cata iscusinta si cata forta erau necesare pentru a aprinde focul prin frecarea lemnului de lemn! Trebuia ales lemnul potrivit, uscat, unul mai tare altul mai moale. Trebuia frecat ore intregi pana cand eforturile erau incununate de succes. Obtinut cu atata truda, focul devenea un lucru sacru. In jurul focului, a facut omul epocii pietrei cioplite si slefuite nenumarate descoperiri, In valvataia care lumina si incalzea pesterile sau colivele primitive, se petreceau minunate prefaceri ale lucrurilor. Carnea cruda capata fragezimea si gustul pe care-l are vanatul fript. Grasimea se topea si ardea in flacara palpaitoare. Fumul alunga insectele. Lemnul se prefacea in scrum; ars mocnit se prefacea in mangal. Lutul se intarea, iar impletitura de suvite de lemn unsa cu lut ardea si lasa oala de lut buna de folosit la pastrat si carat apa. Ramurile plantelor cu sucuri colorate isi descopereau la foc insusirea de sursa de boiele. Arzand, rasina moliftului umplea incaperea colibei cu mirosul ei placut. Pietrele se infierbantau si unele se sfaramau prefacandu-se in prafuri colorate, albastru azuriu, verde. rosu sau galben, culoarea cerului, a sangelui, a frunzelor verzi sau uscate. Amestecate cu grasimea prelinsa din vanat sau cu scuipatul propriu, dadeau boiele albastre si rosii si verzi si albe si negre ca taciunele. Cu aceste vopsele si inboldit de imaginatia care transfigureaza forme vazute si intruchipeaza visul de-a supune un cal salbatec sau de-a infige sulita cu cap de cremene in cerb sau in mistret, omul pesterilor a consemnat pe peretii de stanca iubirea de vis si de frumos, arta. Amestecul de faina si

apa, framantat si lasat sa dospeasca si sa se usuce la soare, painea cea dintai a oamenilor, se cocea la caldura focului mai bine si mai repede decat la soare.

In jurul focului si cu ajutorul focului, a invatat omul sa topeasca pietrele din care curge arama, a invatat sa topeasca si sa ciocaneasca argintul si aurul stralucitor, care nu face rugina sau cocleala. Focul il facea pe om mai puternic, mai de temut. Uneltele de piatra au lasat locul uneltelor de arama, de bronz si in cele din urma de otel, care putea fi ascutit mai bine decat orice piatra. Taisul brazdarului de otel, forta animalelor domesticite, mainile tot mai iscusite ale oamenilor si imaginatia lor au deschis partie larga istoriei omului civilizat. In zeci de mii de ani de viata si munca, oamenii au invatat o sumedenie de lucruri despre marele lor aliat, focul. I-au cunoscut puterea vrasmasa si nepotolita cand vantul ii intindea valvataile peste paduri, asezari omenesti, vite in tarcuri. L-au vazut stinganduse neputincios sub bataia ploii. Au invatat sa-l aprinda cu cremene si iasca. Au invatat sa-l pastreze cuminte sub cenuse si sa-l invie sufland cu gura si mai tarziu cu suflaiul si foalele. Au invatat sa-i pastreze caldura in cuptor cu vatra si cos. Si-n mintea lor se nasteau tot felul de ganduri despre foc, aceasta miraculoasa putere. Credinta in puteri nevazute, in pietre bune si rele, in duhuri, se zamislea in mintea oamenilor , care nu-si puteau lamuri cauzele firesti ale focului. Legenda lui Prometeu ca si multe altele imaginate in diferite colturi ale lumii este una din incercarile de-a explica naturalul prin supranatural. Mintea de copil a omenirii stravechi inventa zei si duhuri pentru a explica fenomenele naturale. Au ramas pana astazi in tezaurul culturii umane minunatele basme despre luna si soare, despre stele si cer, despre foc si despre apa. Despre pamant si cer. Cu aceasta incepe aventura fara de sfarsit a stiintei, care-l va face pe om mai puternic decat semizeii creati de inchipuirea anticilor; atat de puternic incat fara infranare poate distruge ceeace au creat si acumulat miile de generatii. Popoarele orientului antic au adus la tezaurul cultural al lumii primele cunostinte, primele ganduri limpezi, primele incercari de-a explica naturalul prin ceeace se gaseste in natura. Despre aceste inceputuri, cu alt prilej. Max Solomon Publicat prima oara in August 1947. MOMENTE DIN ISTORIA STIINTEI 2 Primii pasi spre intelegerea lumii. Pe pamantul pe care traim, dainuie o scoala care le cuprinde pe toate celelalte. La aceasta scoala, s-a nascut invatatura. Ea este tot atat de veche cat istoria omenirii si zidurile ei nu se darama niciodata. Ea are laboratoare uriase, in care se efectueaza toate experientele de verificare a intelesurilor cucerite. Aceasta scoala este practica omeneasca.

Dupa cucerirea focului, practica inventiva a omenirii s-a desfasurat intr-un ritm nou. Causul de piatra sau din tidva de animal, oala de lut, brazdarul de lemn, sageata si lancea de piatra. pluta din trunchi de arbore au lasat locul vaselor de bronz, brazdarului si varfului de sulita din otel, corabiei cu panze si catarge..

Pe langa indeletnicirile casnice, cum sunt torsul si tesutul firelor de par de capra sau sau de lana, tabacitul pieilor, agricultura primitiva si cresterea animalelor, se nasc indeletniciri noi: mineritul si topitul minereurilor in cuptoare, prelucrarea metalelor prin ciocanire, ceramica, prepararea vopselelor, curelaria, lemnaritul si ziditul. Apar mestesugurile si mestesugarii, oameni care muncesc o viata intreaga intr-o meserie anume. In atelierele mestesugaresti, se perfectioneaza procedeele tehnologice si uneltele. In vechi ateliere sclavagiste, s-au faurit podoabele de aur, sidef si pietre pretioase, parfumuri si tesaturi vopsite cu purpura pentru stapani si primele corabii mari in care se imbarcau locuitori de pe tarmuri, avantandu-se pe cararile fara obstacole ale marilor. Cu fiecare unealta noua, cu fiecare perfectionare a tehnicii constructiilor, cu fiecare crestere a iscusintei in prelucrarea materialelor, crestea creativitatea oamenilor, energia societatilor omenesti, care produceau, alaturi de bunurile materiale necesare vietii, frumusetea dansului, a picturei, a sculpturii si poeziei, arta, precum si ideile despre natura si despre viata. Schimburile de produse, constructia corabiilor si calatoriile pe mare au dat nastere astronomiei si artei masurarii si aritmeticii; iar aritmetica si arta masurarii au fost temeiul perfectionarii constructiei corabiilor si au impins tot mai departe pe calatorii marilor. Matase si sticla si portelan si aur si mirodenii ajungeau de la un capat al lumii locuite la celalalt. Pe intinsele podisuri locuite astazi de chibezi, in tinuturile muntoase din preajma Fluviului Galben si al Fluviului Albastru, traiau acum 5-6000 de ani, triburi nomade de pastori si vanatori, iar in sesurile manoase scaldate de apele maloase ale Fluviului Galben, traiau triburi de agricultori; si la fel, pe malurile Tigrului si Eufratului, in tara dintre rauri, Mesopotamia, pe malurile Nilului, in Egiptul vechi, precum si in valea Indului, traiau triburi de vanatori, crescatori de animale, de pescari si de agricultori. Din aceste triburi sau infiripat vechile state sclavagiste Orientului antic. Sub conducerea unor despoti puternici si luminati ca vestitul Hamurabi, fauritor de legi din Babilonul Mesopotamiei, persanul Cirus, faraonii Egiptului, cu ajutorul astronomior, si a celor ce stiau sa socoteasca si sa masoare si folosind bratele sclavilor cuceriti in razboaie sau cumoarati, s-a organizat o agricultura puternica bazata pe irigatii. Intre statele orientului antic, s-au dezvoltat puternice legaturi comerciale. Caravanele pe uscat si corabiile pe mare purtau marfurile si odata cu ele ideile pe intinsul lumilor locuite, din Sudanul Africei pana in nordul Chinei, din Iran pana'n Mediterana. In golfuri, se inaltau cetati-porturi, iar la rascruci de drumuri, se inaltau mandrele cetati comerciale.

Astronomia s-a nascut din nevoia de-a masura timpul si de-a se orienta pe mare si pe drumurile lungi pe uscat. Astronomia, stiinta despre soare si astrii este regina antica a stiintelor. Miscarea regulata a soarelui si a lunii pe cer deveneau ceasornicele preotilor in temple, ale marinarulor si a constructorilor; steaua polara si constelatiile alcatuiau o uriasa busola care nu da gres. Cerul, cu nenumaratele sale nestemate licaritoare, cu albastrul lui boltit deasupra capetelor, cu astrii care apar din locuri nestiute ca aprinse deo mana nevazuta, cerul era prieten si dusman.El era cercetat de milioane de perechi de ochi, care incercau sa-i descifreze tainele. Din cercetarea cerului, vroiau oamenii sa afle cand va ploua si cand va fi senun, cand se vor revarsa si cand se vor retrage apele de pe ogoare, cand se vor involbura apele marilor si cand va fi liniste pe'ntinsul albastrelor carari. Privind cerul cu tuburi lungi si folosind cadrane simple, chinezii au alcatuit un calendar dupa miscarile lunii si au inregistrat stelele observate de ei in primul catalog de stele din lume. "Paznicii noptii" din templele egiptene treceau noapte de noapte insemnarile lor in condici si pe baza acestor insemnari, au izbutit sa alcatuiasca un calendar bazat pe anul stelar. Din observatoarele lor instalate pe terasele cele mai inalte ale turnurilor cu 7 trepte ale templelor, preotii babilonieni au scrutat cerul, decenii si veacuri de-a randul.

Ei au invatat sa deosebeasca stelele fixe de cele ratacitoare (planetele) si sa stabileasca existenta a cinci planete cu orbitele lor.; ei au grupat stelele in constelatii si au inpartit cerul in zone, Preotii insemnau in documente oficiale observatii asupra miscarii

planetelor, stelelor, cometelor, meteorilor si asupra eclipselor de soare si de luna. Ca si astronomii chinezi, astronomii babilonieni reuseau sa prevada eclipsele de soare. Este adevarat ca uneori astronomii greseau in prevederile lor. Astronomii chinezi Hi si Ho au platit cu capul gresala in prevederea unei eclipse. In veacurile al 8-lea pana la al 6-lea, astronomia babiloniana ajunsese la culmea ei. N-a fost intrecuta decat de cea a Grecilor, ale caror idei despre lume au devenit in veacurile din preajma erei noastre nucleul culturii europene. In aceste veacuri, viata clocotea puternic in bazinul mediteranian. Toate cunostintele astronomice ale popoarelor vechi erau impletite cu credinta in zei, cu mituri si legende. Preotii astronomi babilonieni erau ghicitori in stele. Ei sustineau ca viata oamenilor este influentata de miscarea stelelor; ei sunt aceia care au cladit esafodajul astrologiei: credinta in legatura dintre destinul omului si stelele sub "zodia" carora s-a nascut. Ei priveau sufletul ca pe-o scanteie din stralucirea stelelor. Credinta in stele norocoase si nenorocoase si ghicitul in stele au dainuit pana mult dupa constituirea stiintei astronomiei. Din observarea cerului, s-au zamislit primele tablouri ale universului. De unde si pana unde se intinde pamantul, ce forma are el si care este locul lui in univers?

Babilonienii isi inchipuiau universul ca pe-o cutie inchisa, o camera a carei podea este pamantul. In centrul podelei, se gaseau regiunile inzapezite din care izvora apa Eufratului. Pamantul era vazut ca un domeniu intins, inconjurat de un sant plin de apa, iar pe celalalt mal al santului , se inalta muntii cerului, care sustin cu crestetele lor bolta cereasca. Universul zugravit de Egipteni nu se deosebea prea mult de cel al Babilonienilor. Si ei vedeau pamantul ca pe o cutie, dar mai lunga decat lata. Pe directia nord-sud, unde cutia era mai lunga, curgea Nilul. Fundul cutiei era putin bombat si in mijlocul lui, se intindea Egiptul. Cerul era un plafon boltit sustinut de patru coloane si de crestetele muntilor. ; stelele erau lampioane atarnate cu franghii de cer, In jurul cutiei universului, curgea o apa mare, pe care se misca o corabie care purta soarele, disc de foc, imprejurul pamantului. Nilul era un brat al cerescului fluviu. Aceste tablouri naive ale universului n-au mai putut dainui atunci cand, datorita progresului in tehnologia constructiei corabiilor, calatoriile au putut depasi cu mult granitele unei tari, cand comertul dintre tari aducea odata cu marfurile, dintr-un loc in altul al lumii, odata cu lemnul de cedru, aromatele, mirodeniile, fildesul, perlele, cuprul si bronzul, purpura, otelul sau matasea chinezeasca si informatii despre alte pamanturi si alte ceruri. Inflorirea filozofiei, a matematicii si astronomiei in cetatile grecesti, a adus cu sine o noua intelegere a universului. Filosoful Thales din Milet, negustor, matematician si astronom sustinea in al 6-lea veac inaintea erei noastre, ca pamantul este un disc rotund care pluteste intr-un ocean nesfarsit. Vestitul geograf, calator si filozof, Anaximandru, care a trait in acelas veac cu Thales si care a alcatuit si o prima harta a lumii vechi, a descoperit curbura pamantului si a descris

lumea ca o sfera cu bolta cereasca si stelele ei miscandu-se in jurul unui ax in varful caruia se afla steaua polara. El vedea bolta, nu ca pe o jumatate de sfera, ca toti cei dinaintea lui, ci ca o sfera intreaga si rotitoare. Soarele sistelele, franturi ramase ale "focului dintai" sunt legate de bolta cereasca care se invarte cu ele cu tot in jurul pamantului, centru al universului. Forma pamantului imaginata de Anaximandru era rotunda dar nu ca o sfera ci ca un cilindru. In tabloul universului imaginat de Anaximandru, soarele isi gaseste in sfarsit calea nocturna. In timpul noptii, soarele purtat de bolta trece pe sub pamant. Filozofii greci formulau idei indraznete despre lume. Unii dintre ei gandeau ca lumea este doar o nascocire a mintii. Pitagorenii, numiti asa dupa numele geometrului-filozof, Pitagora, sustineau ca lumea cu tot ce-i in ea este o intruchipare a numerelor. Iata cum sunau argumentele lor. Exista numere "perfecte" si numere "imperfecte". Numarul 10 este un numar perfect, deoarece este suma primelor numere luate unul dupa altul: 10=1+2+3+4. Si deoarece universul nu poate fi decat perfect, urmeaza ca astrii miscatori (planetele) din univers trebuie sa fie zece la numar. Si deoarece se puteau vedea doar noua astri miscatori, (planetele impreuna cu pamantul) inseamna ca trebuie sa mai existe un astru miscator nevazut. Au numit aceasta planeta nevazuta "contra-pamantul". Spuneau pitagorienii ca pamantul se misca balansandu-se cu contra-pamantul in jurul unui punct fix din spatiu. In jocul indraznet al ideilor pitagorienilor, bazate doar pe ratiune si imaginatie apareau si intuitii ce vor fi verificate prin observatie si experienta peste multe veacuri. Pamantul este rotund ca o sfera, sustineau ei, pentruca sfera este o forma perfecta, iar pamantul creat de zei nu poate fi decat perfect. Unul dintre cei mai straluciti ganditori greci, Aristotel, care a trait in secolul al patrulea inaintea erei noastre, a criticat modul de gandire al pitagorienilor ca nepotrivit cu realitatea. Aristotel a cautat argumente bazate pe observarea naturii."Unele stele care se vad in Egipt sau de pe insula Cipru- spunea Aristotel- sunt invizibile in tinuturile de la miaza-noapte. Prin urmare, pamantul nu este numai rotund, dar si destul de mic, caci altfel, la o deosebire de pozitie atat de neinsemnata, acest fenomen n-ar avea loc". Aristotel aduce si alte argumente pentru ideea rotunzimii pamantului. El arata ca umbra ce se vede pe luna in timpul eclipselor de luna nu poate fi decat umbra lasata de pamantul luminat de soare; si deoarece in orice eclipsa, pata umbrei lasata de pamant este rotunda, pamantul este fara indoiala rotund. In veacurile al 5-lea si al 4-lea inaintea erei noastre, mari descoperiri geografice, facute in calatorii spre tarmuri departate, au deschis noi orizonturi gandirii omenesti. Cartaginezul Hanno strabatuse Mediterana, trecuse de "stalpii lui Hercules" (stramtorea Gibraltar) si plutise in corabia sa de-a lungul coastei Africii pana departe pe tarmurile Senegambiei; alti navigatori neinfricati ajunsesera pana la insulele de cositor (actualul teritoriu al Angliei) si mai departe pana in regiunile nordice, spre marile polare. Alexandru Macedon, precocele geniu militar si elev al lui Aristotel, a marsaluit cu trupele sale pana'n inima Indiei si pana la hotarele Chinei. Acum isi face tot mai mult loc ideea ca pamantul este rotund. Dar nimeni pana la filozoful Aristach din Samos (310-220 i.e.n.) n-a exprimat ideea ca nu bolta cerului si astrele se invart in jurul pamantului, ci pamantul aparent nemiscat, se invarte in jurul soarelui. Aristach din Samos a facut astfel cel mai mare pas in astronomie pana la polonezul Copernic. Iata ce scria Aristach acum 2200 de aqni: "Stelele fixe si soarele raman nemiscate; pamantul se invarteste in jurul soarelui de-alungul unei circomferente, iar soarele se gaseste in centrul orbitei pamantului". Si pentru a explica aparenta nemiscare a stelelor fixe fata de miscarea pamantului, Aristach sustinea pe buna dreptate ca aceasta se datoreste uriasei distante de la pamant la stele. Ideile indraznete ale lui Aristach nu puteau invinge pe cele vechi. Ele erau prea contrarii celor invatate si repetate. Lumea nu era pregatita sa le accepte si sa le inteleaga. Nu exista inca metoda si instrumentele care sa permita demonstrarea temeiniciei acestor intuitii geniale. (C) Max continuare

Copyright 2004 Sabina Felix. All Rights Reserved. Web Hosting Blog Guestbooks Message Forums Mailing Lists Easiest Website Builder ever! Build your own toolbar Free Talking Character Email Marketing
powered by bravenet.com