Emanuel Romanian Church - Doctorat

http://www.emanuelchurch.com/articol_doc.htm Generated by Foxit PDF Creator Foxit Software http://www.foxitsoftware.com For evaluation only.

August 7, 2011

Puteti citi articolele din Lucrarea de Doctorat si in revista "Clipa" incepand din numarul 665: http://www.clipa.com/pagreligie665.htm Puteti vedea poze de la sustinerea lucrarii de Doctorat: http://www.emanuelchurch.com/Doctorat/index.htm

PERSOANA SI LUCRAREA DUHULUI SFANT IN PATRISTICA PRENICEEANA

Dr. Lazar Gog, Episcop Biserica "Emanuel", Anaheim, CA

INTRODUCERE
O paguba fundamentala in Biserica tuturor timpurilor este data de lipsa de cunoastere. Domnul Dumnezeu a formulat pentru noi acest adevar intr-o revelatie profetica bine cunoscuta si prea des ignorata, cand a zis prin Osea: "Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta". (Osea 4:6a). Intoarcerea teologilor penticostali spre scrierile bisericii primare este o decizie venita la timp potrivit. O constructie teologica solida in aceasta perioada post-mo-dernista a crestinismului, cere inca sistemul clasic de a teologiza: Sfanta Scriptura; Istoria iudeocrestina a subiectului ce urmeaza a fi tratat teologic; ratiunea umana; Empiricismul. Motivul pentru o astfel de constructie teologica este vazut in greutatea disciplinei teologice, aceasta fiind ridicata la rangul de stiinta. Celui caruia i se atribuie ridicarea teologiei la rang de stiinta, este teologul Thomas Aquinas. Pentru Aquinas, doctrinele Sfintelor Scripturi sunt stiinte curate pentru ca depasesc stadiul speculativ pur stiintific, si ofera un grad ridicat de certitudine prin constructia lor pe lumina cunoasterii divine. Desi rationale, ele depasesc ratiunea umana, dar sfarsesc in practicabilitate, fiind la indemana omului doritor sa le cunoasca si sa experimenteze adevarurile absolute pe care sunt construite. Pe baza acestui principiu teologic se vor construi enunturile acestei lucrari. Greutatea unui enunt va urmari fundamentul biblic pe care este construit, evolutia lui istorica de la Parintii Apostolici si pana azi, baza logica a adevarului descoperit si empirismul sau impactul acestui adevar in viata acestui autor si a Bisericii contemporane. Investigarea teologica speciala a acestei lucrari va fi facuta supra scrierilor parintilor Apostolici si Bisericesti si preniceeni. Aceste grupuri speciale de oameni ai lui Dumnezeu care au impactat gandirea crestina a secolului al II-lea si in cele urmatoare, sunt considerati adevarate pietre de referinta in ce priveste evolutia teologiei Bisericii, ca un intreg. Scrierile Parintilor Apostolici sunt cunoscute sub urmatoarele titluri: - Invatatura a celor Doisprezece Apostoli sau Didahia - Epistolele Sfantului Clement Romanul (I si II) - Epistola lui Barnaba - Epistolele Sfantului Ignatie Teoforul - Epistola catre Filipeni a lui Policarp - Pastorul lui Herma - Epistola catre Diognet Parintii Apostolici sunt in parte contemporani cu apostolii Domnului Nostru Isus Cristos. Din perspectiva istorica, ei sunt inelul de legatura dintre apostoli si apologetii secolului al II-lea. a. Caracteristici generale in scrierile Parintilor Apostolici Pentru scopul acestei lucrari consider important sa se porneasca in investigarea teologica, folosind o premisa construita pe criteriul evaluarii generale a scrierilor Parintilor Apostolici si Bisericesti.

1 din 5

8/7/2011 6:53 PM

Emanuel Romanian Church - Doctorat

http://www.emanuelchurch.com/articol_doc.htm Generated by Foxit PDF Creator Foxit Software http://www.foxitsoftware.com For evaluation only.

a.1. Parintii Apostolici si marturia lor despre scrierile pauliene Scriind in proximitatea imediata a apostolilor Domnului, Parintii Apostolici prezinta in lucrarile lor o marturie evidenta a cartilor Noului Testament. Apostolul Pavel este autorul nou-testamental cel mai proeminent in evaluarea acestor autori crestini. Trei din epistolele sale sunt citate direct. Astfel, sfantul Clement Romanul, scriind Corintenilor in prima sa Epistola cap. 47: 1-4 afirma: "Luati epistola fericitului Pavel apostolul! Ce v-a scris el la inceputul evanghelizarii sale? Cu adevarat, inspirat de Duhul, v-a scris despre el si Chifa si despre Apolo, pentru ca si atunci ati facut partide. Dar partidele acelea v-au adus un pacat mai mic, ca le-ati facut avand alaturi pe apostoli recunoscuti si pe un barbat apropiat de apostoli" . La randul sau Sfantul Ignatie Teoforul in Epistola catre Efeseni, cap 12:2 scrie: " .... Voi sunteti cei initiati in taine impreuna cu Pavel, omul cel sfintit, cel ce a suferit martirajul, cel vrednic de fericire... care intr-o intreaga epistola, va pomeneste pe voi in Cristos Isus." Cel de-al treilea Parinte Apostolic, care mentioneaza scrierile pauline, este Policarp. In Epistola catre Filipeni, cap. 3:2, el scrie: "Caci nici eu, nici un altul ca mine, nu poate sa calce pe urmele intelepciunii fericitului si slavitului Pavel, care, fiind la voi, a invatat, precis si sigur, pe oamenii de atunci fata catre fata cuvantul adevarului care dupa ce a plecat de la voi v-a scris epistole, pe care daca le cititi cu atentie veti putea sa va ziditi in credinta data voua". Valoarea istorica si canonica a acestor mentiuni este imensa.
a.2. Parintii Apostolici si citarea pasajelor Nou-Testamentale

Din ratiuni legate de dimensiunea unei astfel de lucrari, citatele nu vor fi redate in forma lor scrisa, ci numai mentionate functie de autor si de scrierea in care apar. - Epistola lui Barnaba : cap. 4:14f si Matei 20:16 ; 22:14 cap. 7:11f si Matei 16:24 - Sf. Celement Romanul catre Corinteni (I) cap. 34:8f si 1 Cor. 2:9 ; Isaia 64:3-4. cap. 46:7f-8 si Mat. 26:24 ; 18:6 ; Luca 22:22; 17:1-2 - Policarp, Epistola catre Filipeni Cap. 11:2f si 1 Cor. 6:2 cap. 12:1 si Efeseni 4:26 ; Ps. 4:5) a.3 Parintii Apostolici si citarea de pasaje biblice fara referinta Ca si in punctul a.2. al acestei introduceri generale, din ratiuni legate de dimensiunea lucrarii de fata, voi indica pasajele in discutia subtitlului, fara sa le citez. - Epistola lui Barnaba cap. 19:11 si Luca 6:30 ; cap. 7:2 si Fapte 10:42 ; 2 Timotei 4:1. - Sf. Clement Romanul catre Corinteni (I) cap. 2 si Tit. 3:1 ; cap. 21:2 si Evrei 4:12 cap. 35:6 si Romani 1:32 cap. 48:6 si 1 Corinteni 10:24. - Sf. Ignatie Teoforul Epistola catre Efeseni cap. 14:2 si Mat. 12:33 Epistola catre Magnezieni, cap. 10:2 si 1 Cor. 5:7 Epistola catre Romani, cap. 5:1 si 1 Cor. 4:4 Epistola catre Romani, cap. 5:1 si 1 Cor. 4:4 Epistola catre Smirneni, cap. 1:1f si Mat. 3:12 ; cap. 6:1 si Mat. 19:12 - Sf. Policarp Epistola catre Filipeni Cap. 1:1-4 si Fapte 2:24 ; Efes. 2:8-9; 1 Pet. 2:9 Cap. 2 si 1 Pet. 1:13 ; 3:9 ; Gal. 4:26 ; Cap. 3 si 1 Tim. 6:7, 10. Cap. 5 si Gal. 6:7 ; Efes. 5:25 ; 1 Pet. 2:11 ; Cap. 6 si Rom. 14:10,12 ; 2 Cor. 8:12 ; Cap. 7 si 1 Pet. 4:7 ; 1 Ioan 4:3 ;Cap. 8 si 1 Pet. 2:22, 24 ; Cap. 10 si 1 Pet. 2:12, 17 ; Cap. 11 si 2 Tes. 3:15 ; Cap. 12 si Gal. 1:7 Este drept, ca doctrina despre Trinitate - si deci, in particular, cea despre Duhul Sfant ca Persoana din Trinitate, este conceputa de multi ganditori crestini chiar si astazi la inceput de secol al 21-lea, ca fiind o invatatura Nou Testamentara. Dar daca Dumnezeu a existat din eternitate, in Trei Persoane, ar fi surprinzator sa nu se gaseasca argumente pentru acest concept divin in Vechiul Testament. Argumentele pentru pluralism in divinitate abunda inca de pe primele pagini ale Sfintelor Scripturi. Potrivit pasajului biblic din Gen. 1:26-27, se poate citi: "Sa facem (noi) om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra... Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu..." Comentand acest pasaj biblic, unii au sugerat ca avem de-a face cu pluralul majestatii fapt care nu apare

2 din 5

8/7/2011 6:53 PM

Emanuel Romanian Church - Doctorat

http://www.emanuelchurch.com/articol_doc.htm Generated by Foxit PDF Creator Foxit Software http://www.foxitsoftware.com For evaluation only.

nicaieri in Scripturi si nu este dovedit de nici un text biblic. Chiar daca in literatura laica s-ar gasi argumente pentru o astfel de argumentare rationala, absenta suportului Scriptural pe care trebuie sa se fundamenteze orice argument teologic, lipseste cu desavarsire. Alti comentatori ai Scripturii, din toate domeniile confesionale crestine si iudaice, considera si interpreteaza acest pasaj ca pe un dialog al lui Dumnezeu cu lumea ingerilor, care a fost creata inaintea omului edenic. Dificultatea unui astfel de argument consta in aceea, ca nicaieri in Scriptura sau in literatura iudeo-crestina, nu se argumenteaza participarea ingerilor in istoria creatiei omului. Singurul argument plauzibil despre Dumnezeu este cel biblic. De la inceputul istoriei biblice, apare evident ca Dumnezeu este o Fiinta plurala. In Gen. 3:22 citim: "Iata ca omul a ajuns ca unul dintre Noi...". Apoi in Gen. 11:7, expresia plurala despre Dumnezeul Scripturilor are urmatoarea configuratie sau combinatie de Persoane: "Haidem! (noi) Sa Ne pogoram si sa le incurcam acolo limba...". Este acesta un pasaj Trinitar? Da si nu! Da, atunci cand este luat in contextul intregului canon biblic (cf. 2 Petru 1:20) si nu atunci cand este interpretat strict in contextul pluralistic (doi sau trei) Vechi Testamentar al termenului ELOHIM. Spre deosebire de pasajele Genezice, Sfanta Scriptura a Vechiului Testament este bogata in argumente de necontestat in care mai mult de o Persoana este recunoscuta, revelata si prezentata din pozitia de Dumnezeu. Astfel, in Ps. 45:6-7, autorul textului sacru scrie: "Scaunul Tau de domnie, Dumnezeule, este vesnic; toiagul de domnie al imparatiei Tale este un toiag de dreptate. (v.7) Tu iubesti neprihanirea si urasti rautatea. De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tau te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decat pe tovarasii Tai de slujba." (sublinirea este facuta de autor pentru evidentierea ideii din pasaj) (cf. Ps. 45:6-7). Greutatea acestui pasaj Vechi Testamentar sta in aceea ca in Noul Testament, adevarul acesta este citat in sensul descrierii dumnezeirii lui Iisus Hristos (Evrei 1:8). In Psalmul 110:1, Imparatul iubit de Domnul si de Israel (Fapte 13:22; Ps. 89:19-29), David afirma: "Domnul a zis Domnului Meu: "Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale." Mantuitorul Iisus Hristos va interpreta acest text biblic, ca referindu-se la doua persoane distincte, amandoua fiind in rang de Dumnezeu (Matei 22:41-46). Si aceasta, in ratiunea Mantuitorului Iisus, se datoreaza faptului ca nimeni in gandirea lui David nu poate fi Dumnezeu decat numai Dumnezeu. Intr-o parafrazare Nou Testamentara s-ar putea traduce: "Dumnezeu (Tatal) a zis lui Dumnezeu (Fiu), "Sezi la dreapta Mea pana... " chiar daca Trinitatea (Tatal, Iisus Hristos si Duhul Sfant) nu este invederata in aceste pasaje in mod direct, pluralitatea lui Dumnezeu este evidenta. Scopul primordial al acestei lucrari, este Persoana si lucrarea Duhului Sfant in patristica preniceana. In Vechiul Testament, Persoana Duhului Sfant nu este introdusa abstract ci individual. Dupa cum se va vedea pe parcursul elaborarii stiintifico-teologice a acestei lucrari, Duhul Sfant este o Persoana de Sine statatoare, co-eterna si co-egala (in esenta si atribute) cu Dumnezeu Tatal. Profetul Isaia, vorbeste fara echivoc despre personalitatea Sfantului Duh cand afirma: "Dar ei au fost neascultatori, si au intristat pe Duhul Lui Cel Sfant..." (Isaia 63:10). Capabilitatea emotiva si distinctia individuala - "Duhul Lui Cel Sfant" vorbesc din perspectiva cerintei Legii (adica cel putin doua sau trei argumente - cf. Deut. 19:15), despre Duhul Sfant ca despre o Persoana activa, independenta si integrata perfect in economia divina. Noul Testament va confirma pe deplin acest adevar. Scrierile Parintilor Bisericesti pentru documentarea expresa a acestui adevar, se vor axa pe argumentele biblice Vechi si Nou Testamentare la indemana lor. Aceleasi argumente de netagaduit, datorita inspiratiei lor divine (2 Timotei 3:16-17), sunt la dispozitia cercetatorului si intelectualului de azi. Tatal este Domnul, Iisus este Domnul si Duhul Sfant este Domnul (Fapte 5:1-11 ; 2 Tesaloniceni 3:5). Argumentul impotriva acestui adevar va fi sustinut de ceea ce se numeste azi sistemul de gandire circulara. Forma de argumentare circulara poate sa apara in felul urmator: "Noi credem ca Scriptura este Cuvantul lui Dumnezeu pentru ca asa scrie in Scriptura. Asa au considerat si Parintii Preniceeni ai Bisericii si cei de dupa ei, pana in zilele noastre. Noi credem ca argumentele Scripturii sunt drepte pentru ca toata Scriptura este Cuvantul lui Dumnezeu. Noi credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu pentru ca aceasta este perceptia despre ea, decand se cunoaste Scriptura etc." O acuzatie de ratiune si logica circulara impotriva Scripturii este lipsita de suport moral si logic si este incarcata de prejudecata omeneasca deliberata, daca nu se ia in considerare ca majoritatea argumentelor umaniste (chiar inconstient incadrate in acest sistem de gandire anti-Dumnezeu, n.a.), se inscriu in sirul logicii circulare a omenirii. Astfel, argumente in acest sens, care suporta acest punct de vedere, suna in felul urmator: "Ratiunea mea este argumentul final (in aceasta privinta), pentru ca mie mi se pare rezonabil sa se gandeasca in acest fel..." sau, "Descoperirile din domeniul senzorial uman sunt autoritatea finala in demonstrarea unei teorii sau fapt, deoarece, simturile noastre omenesti n-au descoperit nimic altceva pana acum". Slabiciunea contrar argumentului rational circular omenesc, s-a vazut de-a lungul istoriei omului, prin lipsa de suport practic, stiintific si de continuitate istorica, pe cand, argumentul Scripturii bazat pe inspiratia divina a continutului ei, a ramas demonstrabil peste veacuri. Parintii Apostolici si Parintii Bisericesti au pus bazele unei gandiri teologice despre Trinitate si in particular despre Fiecare Persoana din dumnezeire, care a rezistat secolelor de opozitie si sofisticatie in gandirea umana. Omul s-a sofisticat si de multe ori in detrimentul sau, dar Dumnezeu a ramas Acelasi (Maleahi 3:6a), si acest adevar a slujit binelui mantuitor al omenirii. Privind in mod particular la lucrarea si Persoana Duhului Sfant in patristica preniceana, lucrarea aceasta va demonstra fara nici o urma de indoiala logica si biblica acest adevar cu radacini in istoria existentei crestinismului. Capitolul intai al acestei lucrari, va explora viata, izvoarele si aspectele teologice cele mai evidente din scrierile Parintilor Apostolici. Capitolul al doilea, va explora invatatura despre Duhul Sfant a apologetilor greci si latini, preniceeni.

3 din 5

8/7/2011 6:53 PM

Emanuel Romanian Church - Doctorat

http://www.emanuelchurch.com/articol_doc.htm Generated by Foxit PDF Creator Foxit Software http://www.foxitsoftware.com For evaluation only.

In partea a treia a lucrarii, se va face evaluarea critica si teologica a pasajelor pneumatice. Acest capitol va defini conceptul Parintilor Bisericesti despre Persoana Duhului Sfant. In cel de-al patrulea capitol, autorul va cauta cu smerenie sa priveasca in mod critic la teologia pneumatologica a Sfantului Vasile cel Mare, acest Parinte Bisericesc fiind instrumental in vederea formularii Simbolului de credinta niceoconstantinopolitan.

CAPITOLUL I PREZENTAREA ISTORICA SI CRITICA A PARINTILOR APOSTOLICI SI A SCRIERILOR LOR

Greutatea unei lucrari teologice va fi data si de complexitatea formei de abordare. Consider ca nu se poate vorbi cu de-a amanuntul despre Persoana si Lucrarea Duhului Sfant in Scrierile Parintilor Apostolici, fara sa privim la informatiile care vorbesc despre contextul istoric al activitatii lor, despre izvoarele care zugravesc aceasta activitate, cat si despre opera lor in general. Istoria unui fapt, unui eveniment cat si a unui reviriment spiritual, trebuie privita in toata complexitatea ei. Celebrul teolog german si specialist in patristica, Adolf Harnack, scria: "Cand vrem sa determinam valoarea reala si amploarea unui mare fenomen, unei largi miscari istorice, trebuie intai de toate, sa ne informam asupra lucrului ce l-a indeplinit, sau, daca vreti, a problemei ce a rezolvat-o. In acelasi fel in care un individ are dreptul sa ceara a fi judecat nu dupa cutare virtute sau cutare defect, nu dupa talentele si slabiciunile sale, ci dupa rezultatele activitatii sale, la fel si marile organisme istorice, State sau Biserici, trebuie sa fie judecate in primul rand si poate s-ar putea spune: exclusiv - dupa ceea ce au produs. Judecatorul lor este opera lor. " Opera Parintilor Apostolici sta in scrierile lor. Posteritatea crestina, poate privi in aceste lucrari ca sa vada inceputurile Bisericii Crestine post-apostolice si sa cunoasca profunzimea sau superficialitatea gandirii teologice a acelor vremuri. 1.1. Didahia sau Invatatura a celor Doisprezece Apostoli Didahia sau ton apostolon hei legomenei didachei, este scrierea Parintilor Apostolici aparuta aproximativ in anul 120 d. Hr. si care a intrat in circuitul valorilor literare si teologice crestine, dupa descoperirea lor in anul 1873 de catre Mitropolitul Nicomediei, Philothenos Bryennios. Parte din Codexul Constantinopolitan, Didahia este unul din cele sapte manuscrise ale acestui document, scris de mana si datat 6564 sau 1056 e. Cr. de catre "Leon, notarul si pacatosul". In versiunea lui Leon, cele sapte foi sau liste cuprind urmatoarele: I. Sinopsa Vechiului si Noului Testament de Sfantul Chrisostom (foile 1-32). II. Epistola lui Barnaba (foile 33-51b) III. Cele doua Epistole ale lui Clement catre Corinteni (foile 51b-76a). IV. Invatatura celor Doisprezece Apostoli (foile 76a-80). V. Epistola Mariei de Cassoboli catre Ignatie (foile 81-82a). VI. Recenzie a Celor Douasprezece Epistole ale lui Ignatie (foile 82a-120). Partea finala a foii 120 noteaza data copierii, numele copistului si o scurta prezentare a genealogiei lui Iosif. In monumentala sa lucrare in 8 volume Istoria Bisericii Chrestine, teologul american Philip Schaff, acorda un spatiu limitat Didahiei. Ratiunea lui Schaff este una de ordin publicistic. Editia din 1883 a lucrarii lui nu putea sa cuprinda informatii despre scrierea in studiu, pentru ca aceasta nu fusese publicata integral pana in 1883, adica in acelasi an cu aparitia celei de a doua editii a Istoriei lui Schaff. Acest fapt il va determina ca la prefata editiei din 1885 (cea de a treia) a lucrarii sale, Schaff sa declare, demn de un istoric si un teolog care se respecta si care cunoaste ce este important: La cateva luni dupa aparitia acestei editii revizuite, Dr. Bryennios, eruditul Mitropolit al Nicomediei, a surprins lumea prin publicarea a faimoasei de acum Didahia, pe care el a descoperit-o in Manastirea Ierusalim a Prea Sfantului Mormant din Constantinopole. Aceasta m-a determinat din dreptate pentru mine si pentru cititorii mei sa scriu un supliment independent intitulat: Cel Mai Vechi Manual Bisericesc, intitulat Invatatura a Celor Dosiprezece Apostoli etc., care tocmai acum se afla sub presa. 1.1.a. Locul si timpul scrierii Timpul scurs de la prima editie a Didahiei, absenta documentelor originale, precum si compozitia complexa a acestei scrieri, fac dificila stabilirea unei date exacte in ce priveste scrierea. Parte din textul acestui document patristic reflecta gandirea Bisericii primare din jurul anilor 120-150 d. Hr. Autorul francez J.P. Audet sustine ca data a scrierii, prima jumatate a secolului intai. Potrivit rugaciunii din acest document apostolic, de asemenea potrivit formei de organizare a Bisericii in lucratori cunoscuti ca episcopi si diaconi (vezi Didahia 15:1 si Filipeni

4 din 5

8/7/2011 6:53 PM

Emanuel Romanian Church - Doctorat

http://www.emanuelchurch.com/articol_doc.htm Generated by Foxit PDF Creator Foxit Software http://www.foxitsoftware.com For evaluation only.

1:1), precum si mentionarii formei itinerante de lucrare crestina prin apostoli si profeti (vezi Didahia 11:1-7; 13:1), timpul scrierii pare mai timpuriu si anume, contemporan cu cel al scrierilor apostolului Pavel si Iacov. In gandirea teologului F. E. Vokes, Didahia a fost scrisa in forma finala in prima parte a secolului al treilea. In excelenta documentare oferita de Preotul Dr. Dumitru Fecioru in Scrierile Parintilor Apostolici, se sugereaza o data timpurie din moment ce Didahia apare mentionata in multe izvoare crestine din primele sase sute de ani ale perioadei Bisericii. Pentru scopul acestei lucrari, gasesc documentarea Parintelui Fecioru, foarte convingatoare. El scrie: Odata cu descoperirea textului Didahiei, teologii au mai descoperit ca antichitatea crestina a cunoscut Didahia, a pretuit-o socotind-o chiar inspirata, a citit-o si a folosit-o, fara sa-i spuna numele, textual sau prelucrat. Pseudo-Ciprian (Adversus aleatores, 4), o citeaza; Eusebiu al Cezareii (I.B. , III. 25, 1-7), n-o socoteste intre cartile canonice, ci o trece intre apocrife; Sfantul Atanasie cel Mare, in Epistola 39 pascala (PG, 26, col. 1437-1440), o socoteste folositoare de suflet, alaturi de Intelepciunea lui Solomon, Intelepciunea lui Sirah, Cartea Esterei si Cartea lui Tobit, iar in lucrarea Despre Feciorie o foloseste direct; mai tarziu Sinopsa Sfintei Scripturi, atribuita Sfantului Atanasie, o trece intr-o antilegomena, nu intre cartile canonice, punand-o alaturi de Calatoriile lui Petru, Calatoriile lui Ioan, Calatoriile lui Toma si Clementine. In ce priveste locul scrierii, parerile cercetatorilor crestini sunt impartite. Judecand dupa similaritatea textului lui Barnaba si cel al Didahiei, teologul R. A. Kraft, considera ca amandoua aceste lucrari s-au bazat pe traditii iudaice existente fie in forma scrisa, fie orala, de aceea locul scrierii poate fi Palestina sau Siria. Pe de alta parte, Kraft nu exclude ca loc al scrierii Egiptul. Pentru eruditul J. A. Draper, originea Didahiei trebuie sa fie urbana, de aceea el sugereaza si argumenteaza ca loc al scrierii Antiohia, locul de activitate a lui Ignatie Teoforul, care pe langa Barnaba, este considerat autorul posibil al acestei lucrari. Este posibil, ca asa cum s-au descoperit Manuscrisele de la Marea Moarta si astfel s-au elucidat multe necunoscute din istoria si teologia crestina, sa se descopere noi documente care sa elucideze misterul timpului, locului si autorilor scrierilor Parintilor Apostolici. 1.1. b. Continutul Didahiei Daca in privinta autorului, locului si timpului scrierii acestei carti parerile sunt impartite, exista consens in ce priveste continutul documentului patristic in studiu. Didahia este compusa dupa forma continutului in trei parti. In prima parte, tema predominanta este cea a celor doua cai, respectiv, calea vietii (Didahia 1:2-4:14) si calea mortii (Didahia 5:1-2). Tonul si instructia predominanta este ce sa faca si ce sa nu faca un crestin. Continutul este asemanator cu Evanghelia iohanina unde dualismul viata si moarte, intuneric si lumina, este foarte bine conturat. Tot din acest aspect special al dualismului, lucrarea este asemanatoare cu scrierile gnostice. Partea a doua a Didahiei este dedicata invataturii despre practicile sacramentale si ale vietii de credinta in Biserica Primara. Aceasta parte are dimensiuni didactice - instructive. Astfel se insista asupra hranei (Didahia 6:3), botezului in apa prin scufundare si in Numele Sfintei Treimi (Did. 7:1-4), postului (Did. 7:4-8:1), rugaciunii (Did. 8:2-3), euharistiei sau Cinei Domnului (Did. 9:1 -10:7) si asupra pozitiei liderilor Bisericii (Did. 11:1 -15:4). In partea a treia a acestui document patristic tema este apocaliptica in continut. Pentru cei ce studiaza aceste documente va ramane o mare dilema, asemanarea dintre Didahia si Constitutia Apostolica, (aceasta din urma fiind identica in text in cap. 7:1-32), Didahia si Regulile apostolice ale Bisericii, (o scriere Egipteana din secolul al treilea si care cuprinde textul Didahiei in cap. 1-4), precum si paralelismul uimitor al Epistolei lui Barnaba cu Didahia si care epistola, in cap. 18-20 este aproape identica in continut. Plagiarism, sursa comuna a izvoarelor literare folosite or alte posibilitati editoriale sunt formularile emise pentru solutionarea acestei dileme. (Va urma)
Copyright 2004 Emanuel Romanian Church. All rights reserved.

5 din 5

8/7/2011 6:53 PM