Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
33Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Adler Elizabeth - Leonie

Adler Elizabeth - Leonie

Ratings:

2.0

(1)
|Views: 2,016|Likes:
Published by Dinescu Aureliana

More info:

Published by: Dinescu Aureliana on Aug 24, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/15/2014

pdf

text

original

 
Elizabeth AdlerLEONIE„Părinţilor mei, cu dragoste!”Capitolul 1Noaptea era liniştită, luminată de lună, îngheţată. O promoroacă fină contura cu alb pomiişi acoperea fiecare boschet şi gard viu cu o frumuseţe nouă, rece. De la această distanţă sevedeau, licărind, luminile unui sat, iar fumul lemnelor care ardeau se înălţa în spirală dincoşurile joase ale suţelor de ţară. Trenul îşi urma drumul întortocheat prin noapte,spărgând liniştea rurală cu un fluierat brusc, ascuţit, care era imitat, ca un ecou batjocoritor,de câte o bufniţă de hambar.Paul Bernard se lăsă pe spate în căldura şi confortul compartimentului său, oftând cândtrenul îşi încetini din nou mersul. Fusese o călătorie lungă. Scăpase expresul de Paris şifusese pus în faţa alternativei de a aştepta trei ore trenul următor sau de a lua trenul localcare se târa prin satele Normandiei spre oraş. Gara întunecată de provincie oferea preapuţin confort, aşa că el luase trenul personal, iar acum regreta că a făcut-o. Se uită din noula ceasul lui de aur de buzunar, zâmbind. Trecuseră doar cincisprezece minute de când îlscosese ultima oară. Din cauza întunericului de afară, când se uita pe fereastră, vedea doarimaginea lui reflectată - un bărbat înalt, cu părul negru, în jur de treizeci de ani, cu ochifrumoşi, căprui. Zâmbi către propria sa imagine: un bărbat prosper, un bărbat de bun gust.Un bărbat obosit! Imaginea lui dispăru din fereastră, când intrară într-o nouă staţie de ţară,slab luminată. Se trânteau uşi, se încărca lapte şi corespondenţă, controlorul vorbea lanesfârşit cu şeful gării - oare nu se va termina călătoria niciodată?Cu un fâşâit de aburi, trenul porni încet de lângă peron. În sfârşit! Brusc, uşa se deschiseşi o valiză prăpădită trecu pe lângă el în compartiment, urmată de un coş de rafie plin şi apoide silueta unei fete care se prăbuşi. Grămada de fuste maronii, de lână, şi de păr blondrăvăşit se ridică de pe podea, unde căzuse, şi îşi examina cu atenţie genunchii. Picături desânge străbătuseră găurile gemene ale ciorapilor groşi de lână care erau puţin căzuţi în jurulgleznelor ei fine, iar ea se uită la ele uimită.- Ah, nu pot, gemu ea cu disperare, pur şi simplu nu pot.- Ce nu poţi? întrebă zâmbind Paul.- Nu mă pot duce la Paris cu găuri în ciorapi! Ce-o să creadă lumea?Paul se aplecă să-i ridice coşul, prinzând merele care se rostogoleau prin compartiment şi îndesându-le lângă salamul de ţară şi o bucată de pâine.- Nu cred, spuse el, întinzându-i politicos coşul, că lumea o să- ţi vadă genunchii - în modnormal, vreau să zic.Ea îşi lăsă fusta în jos repede, netezind-o, şi se aşeză îmbufnată, pe marginea locului dinfaţa lui. Roşeaţa i se urcă în obraji şi îşi muşcă buza, jenată.Paul se uită la ea amuzat; fetele pe care le cunoştea el nu roşeau niciodată. Luându-şiziarul, se prefăcu interesat de lectură, dându-i timp să-şi revină. Nu încăpea îndoială căgreşise compartimentul în care se afla. Judecând după aspectul ei, ar fi trebuit să fie la clasaa doua. Ea şedea sprijinită de spătarul cu perne, cu ochii închişi, iar lumina pâlpâitoare dincompartiment arunca umbre sub scobitura pomeţilor ei, subliniind netezimea pielii deculoarea piersicii. El lăsă în jos ziarul, profitând de "faptul că ea închisese ochii, ca să oanalizeze. Era foarte tânără - să fi avut şaisprezece ani. O fată de la ţară, înfăşurată în maimulte rânduri de haine nepotrivite, dar avea ceva care era cu adevărat extraordinar. Saupoate „exotic" era un cuvânt mai potrivit pentru a o descrie. O asemenea bogăţie de părminunat, blond închis, care se răspândea peste tot, precum şi lungimea picioarelor care nuputeau fi ascunse, chiar şi de ciorapii aceia groşi şi de pantofii ţărăneşti îngrozitori. El secutremură cu dezgust văzând pantofii ei greoi, plini de noroi, cu talpă groasă, şi încercă săvizualizeze aceleaşi picioare în ciorapi de mătase şi pantofi eleganţi, cu toc înalt. Pe subhainele aspre, prost croite, sub noroi şi sub manierele ţărăneşti, se întrezărea o frumuseţe.
 
Nu sărea în ochi şi nu te izbea, dar ar fi putut s-o facă, în condiţii propice. Era sigur de asta -iar el era un bun cunoscător. Femeile erau domeniul lui.Se întreba de ce oare se ducea ea la Paris? Zâmbi. Pentru ce s-ar duce o fată tânără de laţară la Paris, decât ca să realizeze „ceva", să ajungă „cineva". Toate credeau că la Paris eraposibil orice. El se uită afară pe fereastră, văzu imaginea ei reflectată acolo şi se gândi ceanume ar fi putut face pentru ea.Am reuşit, se gândi Leonie, cu inima încă zbătându-i-se în piept în egală măsură datorităsenzaţiei de teamă, agitaţiei şi goanei din ultimul moment ca să ajungă la gară. Am făcut-o, în sfârşit! Degetele i se strângeau în bancnotele din buzunar. Nu avea nevoie să le numere,ştia exact câte erau acolo. Erau tot ce poseda pe lumea asta, economii din salariul ei caajutoare la bucătărie şi chelneriţă la cafeneaua din Masarde. Desigur, o să găsească imediato slujbă mai bună la Paris; în fond, era educată, nu-i aşa? Bătrânul preot o învăţase el însuşi,timp de trei ani bineînţeles că asta se întâmplase înainte de moartea mamei ei. Apoi, n-amai fost timp de cărţi şi învăţătură, căci trebuia să-şi câştige existenţa. Dar cărţile îşi îndepliniseră menirea. Fără ele, n-ar fi ştiut că există viaţă şi dincolo de micul sat în care senăscuse - la început, chiar şi Masarde i se păruse un oraş mare. Ar fi putut crede că toatălumea trăia aşa. Acum ştia; lumea adevărată era altundeva, unde totul o aştepta: oameniinteresanţi, petreceri minunate, muzică, dragoste, râs - le va găsi pe toate acestea, erasigură că aşa va fi. De aceea plecase.Când era o fetiţă mică şi mama ei mai era în viaţă, ascultase cu ochii măriţi poveştiledespre tatăl ei, cum călătorise el prin toată lumea cu circul - „din Franţa şi până-n Rusia",după cum pretindea el, deşi, destul de curios, mama ei îl întâlnise când micul circ venise laMasarde; era călăreţul fără şa, bronzat şi viril, cu pantaloni albi strânşi pe picior, cu muşchiitremurând sub reflectoare. Era egiptean, cu ochi negri şi puternic, iar Emilie se îndrăgostisede el până peste cap.- Tu semeni cu el, îi spusese ea lui Leonie, ai ochii lui, profilul lui... ah, dacă l-ai ficunoscut!Dar ea nu-l cunoscuse niciodată, ci el se întorsese la circ, la o săptămână dupănaşterea ei. Ah, îi promisese lui Emilie că se va întoarce, îi promisese că se vor căsători, iarmama ei îşi păstrase speranţele, până în ziua când a murit.Leonie îşi strânse şi mai tare ochii. Nu voia să se gândească nici la lucrul ăsta. Fusese azi în cimitirul îngheţat, unde se afla mica piatră simplă, care părea prea mică pentru a oacoperi pe frumoasa ei mamă. Desigur că, stând acolo, îi spusese ce avea de gând să facă, în timp ce vântul rece îi încâlcea părul şi îi înţepa ochii, astfel încât lacrimile, împotrivacărora lupta, îi îngheţau pe obraz. Aşteptase un răspuns oarecare, vreun semn de aprobare,dar nu primi nimic. Era singură. Trebuia să-şi croiască propriul ei drum în viaţă. O va face, laParis. Trenul frână şi încetini, trezind-o din somnul ei neliniştit. Deschise ochii spre bărbatul careşedea în faţa ei şi privirile li se întâlniră.- O! zise ea, îndreptându-se şi netezindu-şi părul, jenată. E Parisul?- Încă nu, mai avem de mers încă o jumătate de oră. Dar ai dormit cea mai mare parte adrumului.Frumuseţea stranie roşi din nou, uitându-se la el cu nişte ochi enormi. Avea ceva în valeapomeţilor şi în curba maxilarului, în urechile micuţe. Era o faţă strălucitoare, se gândi el; nuse ascundea sub o carne grasă, rozalie, şi îşi arăta cu mândrie unghiurile şi scobiturile. Da,putea fi o frumuseţe, dacă ar şti cum.Se auzi o bătaie în uşă, controlorul întinse mâna nerăbdător, în timp ce ea îşi scoasebiletul din buzunar. -- Ar trebui să fii la clasa a doua, zise el cu ton oficial. N-ai ce căuta aici. Ai călătorit totdrumul, de la Masarde, în acest compartiment. Trebuie să plăteşti diferenţa.- Îmi pare rău, se bâlbâi ea. N-am ştiut. Controlorul întinse ameninţător mâna.- Nu-mi spune mie povestea asta, mai bine plăteşte imediat.Paul Bernard împături discret câteva bancnote şi i le puse în palmă.- Tânăra doamnă e cu mine.Conductorul zâmbi, înţelegător.
 
- Scuzaţi, domnule... nu mi-am dat seama...Paul se aplecă în faţă şi îi dădu fetei cartea lui de vizită.- Sper să-mi acorzi privilegiul să te ajut! Mi-am dat seama că asta putea să-ţi creezeprobleme.Paul Bernard, citi ea în gând. Director, Music Hali Cabaret, strada Royale, Paris. Era atâtde elegant şi de sofisticat! Probabil crede că e o fată proastă de la ţară.- Sunteţi foarte amabil, domnule Bernard, spuse ea, abătută. Am să vă restitui banii,desigur.- Ce te aduce la Paris? întrebă el, aprinzându-şi ţigara de foi cu un chibrit şi aşezându-secomod pe locul său.- Trebuia să plec. Vorbele îi ieşiră din gură atât de brusc, încât o surprinseră. Nu maiputeam suporta...Dorea să nu fi spus asta niciodată; ce va crede el acum despre ea?- Şi ce fel de slujbă o să cauţi la Paris? Cunoşti pe cineva acolo?- Nu, domnule. Ochii ei exprimau teama, dar îşi ridică bărbia, încrezătoare. Sunt sigură căam să găsesc o slujbă de chelneriţă. Am experienţă.- Uite, zise el, scriind repede pe dosul cărţii de vizită. Ai aici adresa unei pensiuni decente.Spune-i doamnei Artois că eu te-am trimis şi, dacă eşti interesată, am o slujbă pentru tine.Leonie strânse cartea de vizită, plină de speranţă.- O slujbă, domnule?- Întotdeauna este loc pentru o fată ca tine la Music Hali.Ce-o fi vrut să spună, cu „o fată ca ea"? Şi ce putea face ea la Music Hali? Se uită la el cususpiciune.- Dar eu nu ştiu să cânt şi nu pot să dansez... Picioarele ei cu noroi păreau mai mari caoricând, cu siguranţă că-şi râde de ea. El zâmbi.- Întotdeauna va fi loc la cabaret pentru o fată atât de frumoasă ca tine.Frumoasă!Acum înţelese că el e nebun - sau mai rău! Ea îşi aminti conversaţiile în şoaptă desprefetele de pe străzile Parisului şi îl privi, precaută, pe sub gene. Totuşi, nu arăta a fi un omrău, ba chiar părea cumsecade. Dar nu avea încredere în el. Trenul îşi croia drumul lui sinuos prin periferiile Parisului, spre Gara de Nord. Când se opricu o zdruncinătură, ea deschise uşa repede şi sări pe peron, cu bagajele ţinute strânsânmâini. Se întoarse, amintindu-şi de bani.- Am să vă trimit banii imediat ce voi putea, domnule, şi vă mulţumesc.- Dar stai, stai o clipă... El întinse mâna când ea se întoarse să plece. Pot să te conducundeva? în fond, nu cunoşti Parisul.- Nu... a, nu...Plecă, alergând pe peron, în timp ce merele îi săreau din coş, iar părul ei blond flutura. Ourmări cum îşi croieşte drum prin mulţime, la barieră, şi apoi dispăru pe străzile întunecateale Parisului.Capitolul 2Doamna Artois era o femeie solidă, pătrată, ca un vas de război, care îşi conduceapensiunea cu un amestec de fermitate şi plăcere şi cu o regulă strictă de a primi doar femei.Avusese prea multe necazuri cu bărbaţii, în trecut; întotdeauna se dădeau mai întâi la o fată,apoi la alta; geloziile au fost teribile. Casa ei era respectabilă, se asigura de treaba asta, dar îi erau dragi „fetele ei", tinerele femei de la music hall-urile şi cabaretele din oraş. Doamnafusese şi ea artistă: cu mult timp în urmă, cântase pe majoritatea scenelor din Paris, iaracum avea o plăcere deosebită de a urmări carierele şi problemele amoroase ale „fetelorei".Doamna era, de asemenea, o femeie care ştia ce voia de la viaţă, iar în acel momentdorea o ajutoare la bucătărie. Ultima plecase chiar în acea dimineaţă -se dusese acasă să-şi îngrijească mama bolnavă, lăsând-o baltă pe Doamna şi pe bucătăreasa furioasă care refuza

Activity (33)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
cjuniori liked this
Buna,ai si continuarile cartii ,Amelie si Peach???Daca da,le poti publica te rog?Merci.
Iuliana Sumanaru liked this
corina_chitea liked this
Constantin Alexa liked this
Any Baciu liked this
Elvira Dida liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->